Politica Monetara In Romania, Perioada 2000 2014

România, stat care s-a eliberat din ghearele comunismului la sfârșitul anului 1989, a trecut prin numeroase provocări în ceea ce privește politica monetară. Perioada post-comunistă s-a caracterizat printr-o trecere la economia de piață care a durat aproximativ 10 ani (1990-2000), un ciclu economic complet (2000-2009), recesiune (2009) urmată după avântul economic din anii 2007-2008. În toată această perioadă, instituțiile țării au trebuit să învețe să coordoneze politicile economice într-un mod cât mai eficient pentru a asigura bunăstarea cetățenilor.

Banca Națională a României este instituția care realizează, coordonează și decide asupra politicii monetare, din cadrul statului analizat. Obiectivul principal de politică monetară al BNR este să asigure și să mențină stabilitatea prețurilor.

Referitor la politica monetară, statul, îndeosebi autoritatea care are în atribuție implementarea politicii monetare, în cazul nostru Banca Națională a României, geastionează patru instrumente: ”rata dobânzii de politică monetară, rata rezervelor minime obligatorii, managementul lichidității pe piața monetară și cursul de schimb.”

În perioada analizată, strategiile de politică monetară adoptate de Banca Națională a României au fost:

În perioada 1990-2005(august), banca centrală a vizat regimul de țintire al agregatelor monetare;

În perioada de după anul 2005(august), banca centrală a vizat regimul de țintire directă a inflației.

Anul 2000

Programul economic din acest an, a adus politicii monetare o reală provocare. Obiectivele stabilite au fost: ajustarea contului curent, întrucât în anii anteriori înregistra-se un trend negativ, și relansarea economică prin măsuri sănătoase ( de reducere a ratei inflației).

În anul 1999, a fost numit un nou guvern. Una din măsurile adoptate de acesta a fost cea de unificare a taxelor și impozitelor și reducerea acestora. Taxa pe valoare adăugată , de 19% după noua măsură luată, a contribuit la devansarea țintei anuale a ratei inflației de 27 la sută și la modificarea în sens negativ a așteprărilor inflaționiste.

Sprijinul acordat de către banca centrală sistemului bancar cu capital privat, în urma falimetului declarat de două bănci, s-a soldat cu noi injecții de monedă în economie și cu revenirea creditelor speciale (credite de refinanțare acordate de Banca Națională, băncilor din sistemul privat care aveau probleme de lichiditate). Un alt motiv care justifică intervenția autorităților monetare este întârzierea privatizării Băncii Agricole.

În prima jumătate a anului, programul dezinflaționist s-a respectat în linii mari. În cea de-a doua jumătate a anului, au apărut anumiți factori (seceta, creșterea prețului petrolului, retragerile monetare de la fondurile de investiții) care au dus la schimbarea politicii monetare adoptând un caracter mai restrictiv. Banca centrală a cumparat valută de pe piața americană (aproximativ 1145 milioane dolari), acest lucru ducând la creșterea ratei dobânzii; deprecierea monedei naționale; multiplicarea masei monetare (M2) cu 38 la sută – care reprezenta 3,1 la sută din valoarea produsului intern brut(PIB)- și la neîndeplinirea obiectivului de inflație (la sfârșitul anului, rata inflației a atins nivelul de 40,7 la sută) .

Anul 2001

Obiectivele băncii centrale pentru acest an au fost : „o creștere economică medie anuală de aproximativ 5 la sută; reducerea ratei inflației până la un nivel exprimat printr-o singură cifră la orizontul anului 2004 și consolidarea rezervelor valutare oficiale până la un volum de 7 miliarde dolari SUA la finele anului 2004.”

Programul economic din acest an presupunea atingerea unei rate a inflației de 25 la sută. Însă, caracteristicile economiei românești nu au făcut posibilă îndeplinirea acestui obiectiv, astfel că autoritatea monetară a fost nevoită să revizuiască ținta la 29 la sută. La finele anului, rata inflației a înregistrat un nivel de 30,3 la sută. Chiar dacă ținta revizuită a fost devansată, s-a putut obeserva că programul dezinflaționist a dat roade, întrucât rata inflației din anul 2000 a fost de 45,7 la sută.

În ceea ce privește rata șomajului, aceasta a înregistrat o valoare de 8,6 la sută – obiectiv îndeplinit deoarece se dorea reducerea acesteia la o valoare de o singură cifră. Creșterea PIB de 5,3 la sută a reprezentat una din cele mai înalte tendințe de creștere dintre țările aflate în cursa de aderare la Uniunea Europeană.

Alături de evoluția favorabilă a factorilor menționați anterior, se adaugă anul agricol productiv și prețul petrolului scăzut, care fac posibilă menținerea deficitului extern sub control.

În ultimul trimestru al anului, deficitul de cont curent a înregistrat valoarea de 2317 milioane dolari americani, ca urmare a influenței exercitate de conjunctura externă din SUA (atentatul terorist din data de 11 septembrie 2001).

Banca centrală a manifestat prudență în ceea ce privește politica monetară din acest an. Asfel că, primele două luni ale anului s-au caracterizat printr-o poltică monetară cu o evoluție lentă. Intervalul martie-iulie s-a caracterizat prin scăderea ratelor dobânzilor BNR concomitent cu scăderea dobânzilor la titlurile de stat. În ultima parte a anului, rata inflației a crescut, însă, ratele dobânzii BNR s-au menținut constante.

Anul 2002

În acest an, autoritatea monetară s-a axat pe reducerea ratei inflației (ținta a fost de 22 la sută), creșterea economică de 5 procente și o ușoară corectare a deficitului de cont curent. Aceste obiective au fost prezentate de țara noastră în Programul Economic de Preaderare (2001).

Pe fondul aprecierii leului în raport cu dolarul, întăririi politicii fiscale și creșterii productivității la nivelul industriei, rata inflației s-a situat pentru prima dată sub nivelul preconizat, atingând valoarea de 17,8 la sută. Moneda națională s-a apreciat și în raport cu moneda euro, ceea ce a dus la creșterea exporturilor românești și la temperarea importurilor, având ca și consecință reducerea deficitului balanței comerciale cu 12 procente.

Pentru a-și consolida credibilitatea în fața publicului și pentru a-și arăta eficiența și capacitatea, Banca Națională a României a menținut de-a lungul anului, aceeași politică monetară, în special în ceea ce privește ratele dobânzilor. De aceea a acționat în sensul reducerii acestora până la un ritm pe care banca și-l putea permite. Ajustarea ratelor dobânzilor s-a justificat prin: „ evitarea unei conduite de tip stop and go a politicii monetare și întărirea credibilității băncii centrale; consolidarea înclinației spre economisire și a încrederii publicului în moneda națională prin menținerea unor rate real pozitive ale dobânzilor la depozitele bancare; prevenirea exarcerbării cererii interne cu potențial impact negativ asupra inflației și/sau a contului curent” .

În anul 2002, banca centrală a închis linia de credit acordată Băncii Agricole în procesul de privatizare. Banca Agricolă a fuzionat cu Raiffeisenbank, urmând ca noua entitate denumită Raiffeisen Bank să-și asume obligațiile față de autoritatea monetară națională.

La sfârșitul anului, masa monetară (M2) a crescut cu 38,2 la sută față de anul 2001; însă, în termeni reali acest procent a crescut cu 17,3 la sută.

Astfel, în acest an, piața monetară a cunoscut o evoluție favorabilă determinată de : ”continuarea ritmului de creștere economică( în acest an economia a crescut cu 5,1 la sută) și al dezinflației; menținerea unui grad ridicat de sănătate a sistemului bancar; manifestarea unei cereri ridicate pentru titluri de stat și dinamizarea procesului de creditare”.

Anul 2003

Pentru acest an, obiectivele programului economic presupuneau: creșterea economică în ritm accelerat, continuarea procesului de dezinflație – ținta ratei inflației fiind de 14 la sută și creșterea PIB cu 5,2 procente. Acest program economic ambițios a fost conceput pentru eliminarea întârzierilor din procesul de realizare a convergenței nominale și reale cu economiile din Uniunea Europeană.

La sfârșitul anului, obiectivele stabilite au fost în cea mai mare parte îndeplinite. Creșterea economică (realizată pe baza majorării investițiilor și consumului populației) a atins nivelul de 4.9 procente, rata inflației a fost de 14,1 la sută, iar rata șomajului a atins 7,2 la sută fiind în continuă scădere față de anii anteriori. În ceea ce privește masa monetară (M2), aceasta a crescut cu 23,3 la sută mai mult față de sfârșitul anului 2002; în termeni reali, masa monetară a crescut cu 8,1 la sută. Creșterea masei monetare s-a datorat ascensiunii rapide a creditelor.

Tot în acest an, la data de 3 martie, pentru respectarea angajamentelor asumate în cadrul Programului Economic de Preaderare, moneda euro a fost adoptată ca monedă de referință a cursului de schimb al monedei naționale, leul.

Unul din principalele obiective al politicii monetare îl constituie creșterea economică, așa cum am menționat anterior. Se observă că, la nivelul anului 2003, motorul îndeplinirii acestui obiectiv îl constituie consumul. Înclinația spre consum a fost generată de creșterea salariului real, de încrederea oamenilor în posibilitatea obținerii unor venituri viitoare, precum și de reducerea ratei dobânzii în prima parte a anului, care a permis relaxarea condițiilor de obținere a creditelor. În condițiile amplificării consumului, procesul de dezinflație și cel de satisfacere a cererii interne s-au putut realiza pe seama creșterii importurilor; importuri finanțate prin fluxuri autonome.

Încercarea Băncii Naționale de a relaxa condițiile monetare în prima parte a anului, concretizată prin reducerea ratei dobânzii de la 19,6 la sută-decembrie 2002 la 17,4 la sută-martie 2003, a fost întreruptă începând cu trimestrul trei, când autoritatea monetară națională a decis majorarea ratei dobânzii cu cate un punct procentual în intervalul august-noiembrie, situându-se la finele acestuia la nivelul de 21,25 la sută. Această atitudine proactivă a băncii centrale de a adopta măsuri corective pentru a preveni anumite rezultate nedorite, pune în lumină mecanismul de transmisie a politicii monetare .

Anul 2004

Obiectivele politicii monetare au fost construite în scopul de a accelera ”procesul de convergență nominală și reală a economiei și, implicit, al celui de asigurare a unei creșteri economice pe termen mediu și lung; … programul economic și-a propus să coboare rata inflației la nivelul unei singure cifre (9 la sută) și să realizeze o creștere a produsului intern brut cu 5,5 la sută.”

Din perspectiva politicii monetare, anul 2004 se poate împărți în trei perioade: prima perioadă (ianuarie-mai) , a doua perioadă (iunie-octombrie) și ultima perioadă (noiembrie-decembrie).

Prima perioadă s-a caracterizat printr-un caracter temperat al dinamicii creditelor guvernamentale. Gradul de atractivitate asupra țării noastre a crescut odată cu intrarea României în NATO (aprilie 2004), ducând la obținerea masivă de capital străin. În cea de-a doua perioadă, banca centrală a continuat procesul de reducere a ratei dobânzii (de la 21,25 la sută la 18,75 la sută), în scopul micșorării diferențialului de dobândă față de alte țări, pentru a permite nerezidenților accesul la constituirea unor depozite în moneda națională, leul. În ultima perioadă a anului s-a pus accent pe două instrumente cu care operează autoritatea monetară: rata dobânzii și rata cursului de schimb. Aceste două instrumente au constituit principala pârghie de combatere a inflației. Asfel, rata dobânzii a scăzut la sfârșitul anului pana la nivelul de 17 la sută, iar cursul de schimb (ROL/EUR) s-a apreciat în termeni nominali.

Principalele argumente care au stat la baza gradului de flexibilitate al cursului de schimb au fost:

”Perspectiva creșterii riscului atragerii de capital cu potențial speculativ în condițiile anunțării liberalizării constituirii de depozite în lei de către nerezidenți;

Efectul benefic al creșterii aprecierii în termeni reali a leului asupra dezinflației;

Necesitatea evitării confruntării cu o situație de tipul ”imposibila trinitate” (curs de schimb relativ fix, miscări libere de capital și politică monetară independentă) în etapa de pregătire a adoptării în anul 2005 a strategiei de țintire directă a inflației.”

Rezultatele macroeconomice au avut un trend pozitiv: rata inflației a scăzut la nivelul de 9,3 la sută, s-a realizat o creștere economică de 8,4 la sută iar deficitul bugetar a scăzut la 1 la sută din produsul intern brut înregistrat în anul analizat.Rata dobânzii de politică monetară a fost redusă,în trei pași succesivi, cu două puncte procentuale: de la 21,25 la sută la 19,25 la sută.

Masa monetară (M2) a crescut în acest an cu 39,9 la sută ajungând la un volum de 644 617,3 miliarde lei.

Anul 2005

În contextul acestui an, obiectivul urmărit a fost continuarea procesului de dezinflație, proces ce a debutat în anul 2000. Ținta de inflație pentru anul 2005 a fost stabilită la 7,5 procente. Provocările cu care s-a confruntat banca centrală în acest an au fost : ” trecerea la strategia de țintire directă a inflației; procesul de denominare a monedei naționale; implementarea Sistemului Electronic de Plăți și necesitatea continuării liberalizării contului de capital.”

Toate aceste provocări s-au manifestat într-un context economic complex al anului 2005. Acțiunea factorilor naturali (precum inundații- cele mai grave din ultimile 3 decenii) , acțiunea factorilor externi (creșterea prețului petrolului), relaxarea politicii fiscale și a celei salariale, precum și excedentul de cerere agregată, toți acești factori, au alimentat presiunile inflaționiste. Presiunile inflaționiste, alături de procesul de liberalizare a contului de capital străin (nerezidenții puteau constitui depozite în moneda țării noastre) au constituit principala dilemă cu care s-a confruntat autoritatea națională monetară.

Această dilemă trebuia soluționată în concordanță cu obiectivul stabilit, și anume procesul de scădere a ratei inflației. Referitor la rata dobânzii, banca centrală a optat pentru reducerea acesteia, până la nivelul de 12,5 la sută (aprilie 2005).

În luna august, Banca Națională a adoptat ”în mod oficial strategia de țintire directă a inflației (strategie caracterizată prin anunțarea publică a unei ținte cantitative a inflației pentru unul sau mai multe orizonturi de timp și asumarea stabilității prețurilor ca obiectiv promordial al politicii monetare.”

Liberalizarea mișcărilor de capital a generat economiei naționale anumite avantaje, precum : ”o mai bună alocare a capitalului și reducerea costului acestuia ; contribuie la dezvoltarea sistemului financiar general al economiei naționale, având influențe majore asupra creșterii economice.” Investitorii au fost atrași de diferența ratei de dobândă din România față de cea de pe piețele internaționale și de aprecierea leului față de euro.

Liberalizarea contului de capital s-a produs treptat, în perioada 2001-2007, ca urmare a perspectivei integrării României în Uniunea Europeană.

Întrucât liberalizarea poate genera și efecte negative (precum: sporirea lichidității excedentare, creșterea presiunilor asupra cursului de schimb al monedei naționale-leul), banca centrală a fost nevoită să asigure anumite măsuri pentru a preveni realizarea acelor efecte. Măsurile asigurate au fost următoarele: ”scăderea ratelor de dobândă interne pentru a reduce diferențialul de dobândă față de mediul internațional; creșterea flexibilității cursului de schimb; întărirea disciplinei fiscale și sterilizarea intrărilor de capital de către banca centrală (BNR).”

Datorită diferențelor ridicate ale ratelor dobânzilor (rata internă față de cea externă), banca centrală a avut de soluțuionat o problemă : procesul de liberalizare presupunea existența unor rate de dobândă scăzute, în schimb, procesul de dezinflație presupunea existența unor rate de dobândă ridicate. Banca Națională a ales să urmeze calea liberalizării, diminuând rata dobânzii, amânând procesul de dezinflație.

Referitor la politica fiscală, pentru a stimula investițiile, banca centrală a decis reducerea impozitului pe venit/profit la o cotă de 16 la sută (anterior această cotă se situase la 25 la sută).

O altă provocare importantă a fost țintirea directă a inflației, care a început odată cu luna august. Ținta pentru anul 2005 a fost o rată de 7,5 la sută, iar, la sfârșitul anului rata inflației s-a situat la 8,6 procente.

Tabel nr.1 : Evoluția Masei Monetare (M2) în perioada 2000-2005

Sursa: http://data.worldbank.org/indicator/FM.LBL.MQMY.CN

Figura 1: Grafic privind evoluția agregatului monetar M2 în perioada 2000-2005

Anul 2006

Pentru că la 1 ianuarie 2007, România urma să adere la Uniunea Europeană, politicile economice au fost realizate în concordanță cu scopul bine stabilit. Astfel, procesul de dezinflație și creșterea economică erau obiectivele politicii monetare. Banca centrală a impus anumite ținte ale ratei de inflație pe care trebuia să le realizeze: 5 la sută plus marja de eroare de 1 la sută pentru finele anului 2006 și 4 la sută plus marja de eroare de 1 la sută pentru finele anului 2007. Introducerea taxei pe viciu la produsele din tutun și alcool au împins rata inflației, la sfârșitul anului 2006, la valoarea de 6,8 la sută , peste intervalul de variație.

Anul 2006 s-a făcut remarcat și prin prisma încheierii procesului de liberalizare a contului de capital. Proces încheiat în luna septembrie, acesta a dus la sporirea cantității de valută intrată în țară ca urmare a aprecierii leului. Autoritatea monetară nu a intervenit , ci a lăsat cursul de schimb să tempereze intrările de capital.

Anul 2007

La data de 1 ianuarie 2007, România a aderat la Uniunea Europeană ca urmare a eforturilor susținute în plan economic, îndeosebi monetar. Făcând parte pentru prima dată din mecanismele Uniunii Europene, căpătând totodată statul de stat membru, concomitent cu finalizarea procesului de liberalizare a contului de capital (septembrie 2006), anul 2007 a fost unul complicat pentru România.

În primul semestru au existat intrări masive de fonduri, ceea ce a condus la aprecierea monedei naționale, reducând ,pe termen scurt, rata inflației.

În al doilea semestru, trei factori externi au influențat deciziile de politică monetară:

”Declanșarea crizei creditelor ioptecare cu risc ridicat în SUA, care a schimbat percepția investitorilor străini față de economiile din Centrul și Estul Europei, conducând la retragerea masivă de fonduri;

Creșterea fără precedent a prețurilor alimentare;

Creșterea prețului petrolului.”

Pe plan intern, au existat în aceeași perioadă factori care au avut evoluții nefavorabile: un an secetos, politica salarială laxă și creșterea creditelor acordate sectorului privat. Exercitând influențe în aceeași perioadă, factorii interni cât și cei externi au condus la revenirea presiunilor inflaționiste, astfel că, rata inflației a crescut de la 4 la sută în iulie la 6,87 la sută în octombrie.

Banca Națională a reacționat pentru a întări politica monetară, majorând rata dobânzii, până la nivelul de 9.75 la sută în luna mai a anului 2008. La sfărțitul anului 2007, situația cursului de schimb s-a imbunătățit, iar exporturile au devansat importurile.

Anul 2008

Obiectivul major al băncii centrale pentru acest an, a fost reluarea procesului de dezinflație, pentru a stabili un nivel al ratei inflației compatibil cu criteriul de inflație specificat în Tratatul de la Maastricht: ” rata medie a inflației înregistrată în cursul unei perioade de un an înainte de accesul în zona euro să nu depășească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale rata inflației a trei state membre cu cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a prețurilor.”

Urmând strategia de țintire directă a inflației, banaca centrală a stabilit ca ținte anuale de inflație 3,8 la sută plus marja de eroare de un punct procentual pentru anul 2008 și 3,5 la sută plus marja de eroare de un punct procentual pentru anul 2009. La sfârșitul anului 2008, rata inflației s-a situate la nivelul de 7,85 la sută.

Anul 2008 s-a dovedit a fi cel în care s-a declanșat a doua mare criză economică internațională (prima având loc între anii 1929-1933). La turbulențele existente în anul 2007, s-a adăugat în acest an, falimentul băncii Lehman Brothers (septembrie 2008). Paradoxal, țările care au avut cel mai mult de suferit de pe urma crizei economice, au fost cele care aveau deficite extrem de mari, printre care și țara noastră. România a resimțit criza datorită ”creșterii aversiunii față de risc a investitorilor și a restrângerii lichidității pe piețele internaționale”.

În plan intern, au existat și alți factori care au agravat economia: volatilitatea cursului de schimb s-a amplificat, iar perioada electorală din noiembrie a făcut posibilă relaxarea politicii fiscale.

România a suportat această criză printr-un canal financiar și unul economic; cel financiar concretizat prin diminuarea și scumpirea creditelor la nivel global, iar cel economic prin contractarea economiilor țărilor dezvoltate.

Un eveniment important a avut loc în luna octombrie atunci când a existat un atac speculativ asupra monedei naționale. Acest atac speculativ a determinat modul de utilizare a lichidităților existente în surplus, cauzând creșterea ratei dobânzii. Banca Națională a reacționat prin vânzare de valută pentru a retrage excesul de lichiditate.

Anul 2009

În continuarea pocesului de reducere a ratei inflației început în anii anteriori, ținta pentru anul 2009 s-a situat la nivelul de 3,5 la sută plus marja de eroare de un punct procentual. Aceeași țintă a fost stabilită și pentru anul următor. La finele anului 2009, rata medie a inflației a înregistrat nivelul de 5,59 puncte procentuale, nivel care a depăsit ținta stabilită.

În România, criza economică s-a manifestat în mod indirect. Aceasta s-a transmis prin intermediul a patru canale : ”canalul cursului de schimb, canalul financiar, canalul încrederii, și cel al comerțului exterior”. Canalul cursului de schimb a fost cauzat de depreierea leului; canalul financiar cauzat de reducerea creditelor private; canalul încrederii cauzat de aversiunea ridicată față de risc a investitorilor; iar canalul comerțului exterior cauzat de reducerea exporturilor de produse românești.

Acordurile încheiate cu Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional legate de finanțarea externă, au avut scopul de a proteja economia românească de efectele scăderii intrărilor private de capital.

Anul 2010

Obiectivul băncii centrale a fost cel de susținere a procesului dezinflaționist, propunându-și ca țintă anuală a inflației nivelul de 3,5 la sută plus marja de eroare de un punct procentual. La finele anului, rata inflației s-a poziționat la valoarea de 7,96 la sută, iar rata medie a inflației la nivelul de 6,09 procente. Se observă iarși o devansare de la ținta stabilită.

Procesul de reducere a ratei inflației a fost întrerupt de modificarea cotei standard a TVA, atingând nivelul de 24 la sută (1 iulie 2010). Alte influențe au fost exercitate de către modificările prețurilor petrolului pe piețele internaționale și de către corecțiile aplicate prețurilor interne la energia electrică, transport, serviciile de apa.

În primul trimestru, moneda națională s-a apreciat în raport cu moneda de referință-euro- , fapt datorat de scăderea aversiunii față de risc a investitorilor. Însă, în luna aprilie, ca urmare a crizei economice din Grecia, cursul de schimb a evoluat în defavoarea leului, depreciind astfel moneda națională.

În cea de-a doua jumătate a anului, începând cu luna iulie, economia românească s-a contractat ca urmare al efectelor rezultate din setul de măsuri fiscale, deficitul cererii agregate adâncindu-se. Pe fondul creșterii ratei inflației, leul s-a apreciat în termeni reali. Economia României, întarzia să se redreseze datorită sporirii economisirilor și datorită prudenței față de politica de creditare a companiilor și a populației.

Anul 2011

Banca Națională a României și-a menținut și în acest an obiectivul general de scădere a ratei inflației. Ținta anuală a ratei inflației s-a situat la nivelul de 3 la sută, plus marja de eroare de un procent. Aceeași țintă era stabilită și pentru anul 2012. Principalele provocări pentru politica monetară au fost anticipațiile inflaționiste (rata inflației a fost întotdeauna mai mare față de ținta stabilită de către autoritatea monetară națională) și întărirea procesului dezinflaționist.

Cele două semestre au fost tratate în mod diferit de către banca centrală. În primul semestru, rata inflației a depășit cu mult nivelul țintei stabilite, ca o consecință a efectelor rezultate din majorarea TVA-ului în iulie 2010. La aceste efecte s-au adăugat o serie de șocuri pe piețele internaționale concretizate în creșterea prețurilor materiilor prime și ale petrolului. Astfel, BNR a decis să mențină aceeași rată a dobânzii (6,25 la sută).

Cel de-al doilea semestru s-a caracterizat prin reluarea procesului dezinflaționist, urmând ca la sfârșitul anului rata inflației să se situeze la nivelul de 3,14 la sută. Acest lucru se datorează epuizării efectelor majorării cotei TVA, ”corecției ample a prețurilor volatile ale produselor alimentare, ameliorării anticipațiilor inflaționiste”. Ca urmare a ameliorării perspectivelor asupra inflației , BNR a decis să scadă rata dobânzii până la nivelul de 6 la sută și să menținî acelașii nivel pentru ratele rezervelor minime obligatorii. În acest semestru, banca și-a reluat activitatea de creditor al sistemului bancar.

După un declin manifestat în ultimii doi ani, economia a înregistrat o creștere de 2,5 la sută.

Anul 2012

În contextul acestui an, banca centrală a urmărit să finalizeze procesul de reducere a ratei inflației, proces ce a debutat odată cu anul 2000, urmând ca ținta pentru anul 2013 să se poziționeze în jurul nivelului de 2,5 la sută. Tot în acest an, Banca Națională a continuat procesul de scădere a ratei dobânzii, până la nivelul de 5,25 la sută(cel mai mic nivel din ultimii 22 de ani).

Implementarea politicii monetare a avut de suferit din luna mai, odată cu izbucnirea crizei din Grecia, cu sporirea problemelor din domeniul bancar european, creșterea aversiunii față de risc a investitorilor, creșterea prețurilor pentru materiile prime, deprecierea leului în raport cu dolarul american și cu pierderile provocate de anul agricol secetos (în plan intern).

În a doua parte a anului, prețurile produselor alimentare au crescut, ca urmare a secetei din anul analizat. În condițiile scumpirii acestor produse și ale deprecierii monedei naționale în raport cu moneda de referință,dar și cu dolarul american, rata inflației a crescut, atingând în luna decembrie nivelul de 4,95 la sută, nivel care depășește ținta stabilită de BNR.

Astfel, banca centrală a menținut rata dobânzii la nivelul de 5,25 la sută, ratele rezervelor minime obligatorii și a sporit controlul exercitat asupra lichidității, îmbunătățind modul de comunicare a tuturor deciziilor de politică monetară.

Anul 2013

Banca centrală vrea să facă remarcat acest an prin reducerea ratei inflației la nivelul de 2,5 la sută plus marja de eroare de un punct procentual, în concordanță cu stabilitatea prețurilor, dorind să continue procesul de acordare a creditelor în sectorul privat, cu scopul reluării creșterii economice pe termen mediu și lung.

Cele două semestre ale anului s-au manifestat în mod diferit. Primul semestru a fost marcat de influnțele recoltei slabe din anul 2012 și de încercarea de ajustare a prețurilor, ceea ce a dus la creșterea ratei inflației, ajungând la nivelul de 5,37 la sută la sfârșitul lui iunie. Cel de-al doilea semetru a fost marcat de influențele creșterii producției agricole, la care s-a adăugat reducerea cotei TVA(de la 24 la 9 la sută) pentru unele produse de panificație, ceea ce a dus la reducerea ratei inflației, ajungând la nivelul de 1,55 la sută la sfârșitul anului.

Referitor la rata dobânzii, aceasta s-a menținut în prima parte a anului la nivelul de 5,25 la sută, urmând ca în cea de-a doua parte, în condițiile reducerii cotei TVA la unele produse de panificație, aceasta să se situeze la nivelul de 4 la sută la sfârșitul anului. Banca centrală a continuat procesul de reducere treptată a ratei dobânzii, aceasta situându-se în februarie 2014 la nivelul de 3,5 la sută. Referitor la ratele rezervelor minime obligatorii, banca centrală nu a acționat asupra modificării acestora.

Criza bancară din Cipru a afectat marginal țara noastră, ”reverberațiile crizei au fost adecvat gestionate, printr-un transfer de active și de pasive între două instituții de credit cu capital cipriot prezente în România, fiind evitate episoadele de panica.”

Anul 2014

În contextul acestui an, Banca Națională a continuat procesul de reducere a ratei dobânzii de politică monetară bazându-se pe raționamentul încetinirii inflației de la sfârșitul anului 2013.

Rata anuală a inflației prognozate pentru anul 2014 se preconoza a fi de 2,5 la sută plus marja de eroare de un punct procentual, datorită ”ajustării ascendente a previziunilor privind dinamica prețurilor produselor din tutun și a băuturilor alcoolice, precum și a prețurilor combustibililor, impuse de modificările aduse regimului de accizare a acestor produse”. La sfârșitul anului, rata inflației s-a situat cu mult sub ținta prognozată, înregistrând un nivel de 1,07 la sută.

Banca centrală a tratat diferit cele două semestre ale acestui an. În primul semestru aceasta a optat pentru menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,5 la sută. În cel de-al doilea semestru, autoritatea monetară internațională a decis scăderea ratei dobânzii, treptat, situându-se,la finele anului, la nivelul de 2,75 la sută.

Procesul a continuat si în anul 2015, iar în luna februarie, rata dobânzii a coborât la nivelul de 2,25 la sută.

Motivul pentru care banca centrală a acționat în reducerea ratei dobânzii a fost înregistrarea unei rate a inflației sub nivelul țintei stabilite (rata inflației în ultimul trimestu al acestui an a atins nivelul de 0,83 la sută). Evoluția ratei inflației în acest sens, a fost determinată de reducerea prețului petrolului pe piețele internaționale și a prețurilor pentru materiile prime agricole (anul 2014 s-a dovedit a fi un an cun din punct de vedere agricol).

Banca centrală a acționat și în direcția reducerii ratelor rezervelor minime obligatorii de la 16 la 14 la sută (motiv pentru care, se poate afirma că nici în anul 2014 economia românească nu s-a redresat în sensul existenței unei perioade de avânt economic).

Evoluția cursului de schimb în perioada analizată

Tabel nr.2 : Evoluția cursului de schimb al leului(ROL) în raport cu Euro și USD, în perioada 2000-2005

Sursa: http://www.bnr.ro/Cursul-de-schimb-3544.aspx

Figura 2: Grafic privind evoluția leului(ROL) în raport cu Euro și USD,în perioada 2000-2005

Din graficul de mai sus, se observă că în perioada 2000-2004 moneda națională s-a depreciat în raport cu moneda Uniunii Europene,dar și în raport cu dolarul american (moneda de referință la acea dată). Dacă în anii 2000,2001 și 2002 dolarul american era mai scump decât euro, în anii 2003 și 2004 lucrurile s-au schimbat, moneda euro detronând dolarul. În perioada 2004-2005, atât moneda euro cât și dolarul american s-au depreciat față de leul românesc, menținându-se totuși evoluția din anii 2003 și 2004, unde moneda euro era mai scumpă decât dolarul american.

Tabel nr.3: Evoluția cursului de schimb al leului (RON) în raport cu Euro și USD,în perioada 2006-2014

Sursa: http://www.bnr.ro/Cursul-de-schimb-3544.aspx

Figura 3: Grafic privind evoluția leului(RON) în raport cu Euro și USD, în perioada 2006-2014

Din graficul de mai sus, se observă că din anul 2005 până în prezent, moneda euro este mai scumpă decât dolarul american în raport cu moneda națională, leul. Se observă că nu au fost fluctuații majore ale cursului de schimb și că în diferite perioade, atât moneda euro cât și dolarul american, s-au depreciat, respectiv apreciat concomitent.

În prezent, cotația leu/euro la data de 26 martie 2015 este de 4,4208 iar cotația leu/USD este 4,0169.

Evoluția ratei medii a inflației în perioada analizată

Tabel nr.4: Ratele medii ale inflației, în perioada 2000-2014

Sursa: http://www.insse.ro/cms/ro/content/ipc-serii-de-date

Figura 4: Grafic privind evoluția ratei medii a inflației, în perioada 2000-2014

Din graficul de mai sus se observă evoluția descendentă a ratei medii a inflației,în perioada analizată (2000-2014). Factorul primordial care a făcut posibilă înregistrarea acestui trend negativ, al acestui instrument de politică monetară, a fost procesul de reducere a ratei inflației (procesul de dezinflație), necesar României pentru a face parte din mecanismele Uniunii Europene.

Concluzionând, acest ciclu economic complet, caracterizat de perioada analizată, a fost marcat de numeroase decizii specifice fiecărei perioade. Astfel, banca centrală, în perioada de avânt economic a adoptat o atitudine restrictivă, concretizată în majorări ale ratelor rezervelor minime obligatorii, creșteri ale ratei dobânzii de politică monetară și însărprirea facilităților de acordare a creditelor. Ca revers al medaliei, în perioada de recesiune, deciziile adoptate s-au concretizat în reduceri ale ratei dobânzii de politică monetară și în reduceri ale ratelor rezervelor minime obligatorii.