Politica Monetara a Bancii Nationale a Romaniei
Cuprins
Cuprins……………………………………………………………………………………………………………………3
Introducere………………………………………………………………………………………………………………4
Capitolul 1. Prezentarea Băncii Naționale a României……………………………5
Pagini de istorie……………………………………………………………………………………….5
Funcțiile Băncii centrale…………………………………………………………………………9
Conducere și organizare BNR……………………………………………………………….15
Capitolul 2. Politica monetară, parte integrantă a politicii economice și obiectivele acesteia………………………………………………………………………………17
2.1 Politica monetară, componenta politicii economice…………………………………17
2.2 Canalele de transmisie a politicii monetare în România…………………………..19
2.3 Obiectivele politicii monetare, obiective finale ale politicii economice……….20
Capitolul 3. Instrumentele politicii monetare………………………………………23
3.1 Refinanțarea bancară ……………………………………………………………………………25
3.2 Operațiunile de open-market………………………………………………………………….26
3.3 Rezerva minimă obligatorie…………………………………………………………………….28
3.4 Facilitățile permanente…………………………………………………………………………..31
Capitolul 4. România pe drumul adoptării monedei euro…………………32
4.1 Adoptarea euro – criterii de convergență nominală…………………………………33
4.2 Țintirea directă a inflației – primul pas spre adoptarea monedei unice……37
4.3 Avantajele și dezavantajele adoptării monedei unice……………………………….40
4.4 Etapele admiterii la zona euro ……………………………………………………………….41
4.5 Unde se află România pe drumul adoptării monedei unice euro?…………….42
***Concluzii…………………………………………………………………………………………………………..57
Anexe…………………………………………………………………………………………………………………….59
Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………….61
Introducere
Politica monetară este o componentă importantă în cadrul politicii economice, cu ajutorul căreia se reglează cererea și oferta de monedă din economia națională. Obiectivul esențial al acestei politici îl constituie stabilitatea prețurilor și menținerea inflației în limite care să permită o dezvoltare economică armonioasă. Pentru aceasta, politica monetară utilizează instrumente specifice cu ajutorul cărora este realizabilă îndeplinirea obiectivelor finale și intermediare stabilite. Ca instrument de intervenție de politică economică, politica monetară reprezintă ansamblul măsurilor luate de stat, prin intermediul Băncii Naționale, pentru a realiza echilibrul dintre cererea și oferta de monedă cu scopul de a garanta în permanență cerința de lichiditate existentă în cadrul economiei.
Tema lucrării ,, Politica monetară a Băncii Naționale a României” presupune o analiză de ansamblu a acțiunilor ce țin de politică monetară a băncii centrale în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite. Motivația personală pentru această temă derivă din dorința de a înțelege modul de funcționare al mecanismului la nivel macroeconomic. O cauză secundară ce a contribuit la susținerea acestei teme este conștientizarea modului în care politica monetară influențează activitățile zilnice ale populației.
Primul capitol prezintă o scurtă istorie a băncii de emisiune și evoluția acesteia până în prezent. De asemenea sunt descrise funcțiile unei bănci centrale și modul de organizare al acesteia. În continuare voi face referire la politica monetară ca și componentă de bază a politicii economice precum și la obiectivele acestora care se suprapun. Capitolul al treilea descrie instrumentele de politică monetară pe care Banca Națională le utilizează pentru a atinge obiectivele propuse. În final, partea practică a lucrării este constituită dintr-o analiză a politicii monetare a băncii centrale în vederea adoptării monedei unice euro, o problematică de actualitate. Aici sunt prezentate în special criteriile de convergență nominală și reală pe care România trebuie să le îndeplinească pentru a fi membră a zonei euro în cadrul Uniunii Europene.
Capitolul 1. Prezentarea Băncii Naționale a României
1.1 Pagini de istorie
BNR (Banca Națională a României) ia naștere printr-un act normativ publicat în Monitorul Oficial la 17/29 aprilie 1880 privind ,, Legea pentru înființarea unei bănci de scompt și circulațiune ”. Demersurile necesare constituirii unei bănci centrale, deși începute de câteva decenii, nu au fost întregite decât în primăvara anului 1880 când, clasa politică românească a pus interesele politice momentane mai prejos decât interesul național, reușind să ajungă la o înțelegere cu privire la înființarea băncii de emisiune.
Cele două componente ale clasei politice în România secolului XIX erau, liberalii pe de o parte și conservatorii pe de altă parte. Aceștia avea concepții diferite în legătură cu modalitățile de punere în practică a acestei viziuni. Liberalii nu luau în considerare nicio participare a capitalului străin, fiind fideli politicii ,, prin noi înșine “ în timp ce conservatorii considerau că românii nu era în măsură să conceapă singuri ,,așezăminte de credit de mai mare anvergură” și susțineau cu tărie ideea unei asocieri cu grupuri financiare internaționale.
Un factor de importanță majoră în nașterea Băncii Naționale Române a fost, fără îndoială, Războiul de independență din 1877. La acea vreme, Guvernul condus de I. C. Brătianu aflându-se într-o disperată căutare de resurse financiare, decide să emită primele bancnote românești sub formă de bilete ipotecare, în numele Ministerului de Finanțe.
La 27 februarie 1880 I. C. Brătianu găsește momentul prielnic pentru înființarea unei instituții financiare bancare. Acesta depune în Parlament, în calitate de Președinte al Consiliului de Miniștri, proiectul de lege pentru înființarea BNR, proiect votat cu majoritate, cu doar 5 voturi împotrivă: 3 în Senat și 2 în Camera Deputaților.
Banca Națională începe operațiunile propriu-zise la 1 decembrie 1880. Principiile constitutive care stau la baza Băncii centrale erau aceleași cu cele ale Băncii centrale a Belgiei. Capitalul, în valoare de 30 de milioane de lei era în totalitate românesc subscris în regim mixt, o treime de către stat, celelalte două treimi fiind subscrise de particulari. Sarcinile tipăririi primelor bancnote emise de bancă au fost date lui Eugen Carada delegat fiind la Paris pentru a achiziționa utilajele necesare înființării propriei imprimerii.
Datorită extinderii accelerate a operațiunilor și a importanței sporite a BNR în cadrul economiei naționale, în 1882 s-a cerut înființarea unui sediu propriu, clădirea Senatului în care și-a desfășurat până atunci activitatea nemaisatisfăcând nevoile acestei instituții. Palatul construit în acest scop a fost dat în folosință în anul 1890, după ce s-au finalizat toate lucrările, pe strada Lipscani în București.
BNR a contribuit major în dezvoltarea economiei naționale, până la începutul celui de-al doilea Război Mondial, reușind să intensifice încrederea agenților economici în moneda națională, cât și să câștige credibilitatea acestora cu privire la creditul autohton. Relația cu guvernul pe care a avut-o banca centrală de-a lungul primelor 3 decenii de viață nu a fost lipsită de tensiuni. Cea mai mare provocare în acest sens a fost trecerea de la bimetalism la monometalism. Până în 1892 biletele emise de BNR erau convertibile atât în aur cât și în argint. Situația se schimbă însă, după o criză îndelungată și discuții aprige, banca centrală adoptând monometalismul aur și înlocuind sistemul monetar bimetalist care funcționa până la acea vreme.
O perioadă deosebită ce marchează istoria BNR este cea din timpul Primului Război Mondial. În primul rând, activitatea băncii a fost mutată la Iași datorită operațiunilor militare ce erau în desfășurare, la București continuând să funcționeze un sediu al acesteia. În al doilea rând, deși era o bancă cu capital privat, BNR a finanțat acțiunile militare îndeplinind funcția de “ primul și ultimul izvor de credit al statului. “
O acțiune ce-și lasă amprenta adânc în istoria Băncii Naționale și a întregii țări este cea rezultată din decizia guvernului român de a evacua rezerva de aur a BNR la Moscova. În urma acestei hotărâri luate luate pe fondul situației de pe front în 1916, întregul tezaur a fost transportat la Kremlin în 2 tranșe. Noul regim bolșevic ne-a confiscat averea națională, în ciuda angajamentelor luate de ruși, disputa nefiind soluționată nici în ziua de azi.
Înfăptuirea României Mari după încheierea Primului Război Mondial în 1918 a pus BNR în fața unor provocări noi, numărându-se printre acestea unificarea monetară. Până în acel an, instituția de emisiune a reușit să mențină o acoperire puternică a leului, situația schimbându-se însă în momentul în care statul, pentru a-și putea acoperi deficitele rezultate în urma războiului, a făcut apel la Banca Națională. Pentru a putea satisface aceste cerințe, BNR a fost nevoită să recurgă la emisiune monetară fără acoperire. Consecințele nu au întârziat să apară în anii imediat următori, fiind resimțite la nivelul întregii societăți: “1. creșterea în proporții uriașe a circulației monetare; 2. manifestarea primei inflații de la instituirea leului ca monedă națională, adică creșterea masivă a prețurilor cu întreaga gamă de reacții sociale și devalorizarea în raportul cu valutele străine; 3. lichidarea bazei monometaliste a leului.”
Ca soluție la combaterea acestui haos monetar, autoritățile au adoptat o politică de revalorizare a leului în anul 1925, în același timp statul reluându-și poziția printre acționarii băncii centrale. La 7 februarie 1929 noua lege reglementează situația monedei naționale stabilizând redobândirea convertibilității leului.
Perioada 1929-1933 marchează Marea Criză Economică ce afectează profund economia națională care, la vremea aceea, depindea într-o măsură importantă de producția agricolă. Și de această dată BNR reușește să susțină atât statul cât și instituțiile de credit, oferindu-le sprijinul financiar de care aveau nevoie pentru a depăși aceste vremuri de declin economic.
Primul act normativ care reglementa activitățile bancare din țara noastră a fost adoptat în anul 1934 „ Lege nr. 70 din 8 mai 1934 pentru organizarea și reglementarea comerțului de bancă “, care prevedea și înființarea Consiliului Superior Bancar. Acesta funcționa pe lângă BNR și avea atribuții de supraveghere și control. ,, Noua lege a prevăzut că activitatea bancară poate fi exercitată numai de societăți bancare, pentru a căror constituire era necesară o autorizație bancară din partea Consiliului Superior Bancar. De asemenea, legea a introdus o serie de cerințe prudențiale, cum ar fi: existența unui capital minim diferențiat după felul societății și mărimea localității unde funcționa instituția bancară respectivă, plafonarea depunderilor în raport cu capitalul, stabilirea unei cote de lichidare în raport cu depunerile, limite privind împrumuturile, exercitarea unor operațiuni bancare ce implicau o răspundere mai mare (primirea de depuneri, eliberarea de cecuri), numai în baza unei autorizări speciale, restricții privind creditele acordate conducătorilor băncilor. “
Încercarea statului de a organiza și finanța instituțiile de credit specializat a fost sprijinită în același timp de Banca Națională, astfel luând naștere instituții precum: Institutul Național de Credit Agricol, Institutul Național de Credit Aurifer, Institutul Național de Credit Meșteșugăresc.
Datorită operațiunilor multiple effectuate de banca centrală, au fost necesare transformări din punct de vedere organizatoric. Numărul serviciilor oferite, în creștere, a condus la insuficiența spațiului vechii clădiri a Băncii Naționale. Astfel, construirea unei clădiri care să satisfacă nevoile activității unei bănci centrale s-a dovedit a fi necesară. Existând un interes în acest sen, în 1938 BNR intră în posesia terenului pe care se va construi noul sediu, urmând ca lucrările de construcție să înceapă în 1940. Finalizarea lucrării a avut loc 10 ani mai târziu, datorită unor evenimente politice, urmând să fie distribuită Ministerului de Finanțe fără vreo justificare legală.
Perioada celui de-al Doilea Război Mondial a fost una înfloritoare pentru economia națională, banca centrală contribuind din plin la dezvoltarea acesteia. De la izbucnirea războiului, Banca Națională a continuat să sprijine statul în operațiunile militare, aproviziona populația și acționa în scopul majorării rezervei de aur. Deținând experiența referitoare la tezaur din Primul Război Mondial, de data aceasta, BNR nu mai mizează pe încrederea străinilor și depozitează rezerva de aur în siguranță, la mănăstirea Tismana din Subcarpații Olteniei.
După încheierea războiului, instaurarea puterii comuniste a adus o serie de schimbări importante în economia românească. Printre aceste transformări majore se numără și atribuțiile băncii centrale. ,, Potrivit legii din decembrie 1946, începând cu 1 ianuarie 1947, Banca Națională trecea în proprietatea statului, din 1948 devenind Banca Republicii Populare Române, Bancă de Stat, subordonată Ministerului Finanțelor. Conducătorul băncii purta titlul de președinte, având rang de ministru-adjunct în cadrul aceluiași minister. Această situație s-a menținut până în 1957, când institutul de emisiune de la București trecea în subordinea directă a guvernului, iar din 1965 devenea Banca Națională a Republicii Socialiste România, conducătorul acesteia având titlul de guvernator.”
Bancă de Stat, banca centrală redenumită Banca Republicii Populare Române îndeplinea acum funcția de emitere de monedă și ,,unic organism de creditare pe termen scurt a economiei” ,acestea fiind singurele ce caracterizează o bancă centrală pe care le-a păstrat. Pentru o perioadă de aproximativ 45 de ani rolul său în politica monetară a fost stopat, banca reprezenta doar instituția cu ajutorul căreia guvernul coordona și controla disciplina financiară. O parte din atribuțiile băncii centrale au fost distribuite către băncile specializate, conform modelului sovietic: ,, Încă din 1948, finanțarea și creditarea investițiilor revenea Băncii de Investiții (până în 1957, Banca de Credit pentru Investiții), iar atragerea veniturilor populației era încredințată Casei de Economii și Consemnațiuni.’’
După ce a fost coordonată direct de către Ministerul de Finanțe între anii 1953-1957, banca centrală a continuat activitatea în subordinea Consiliului de Miniștri. Din 1965 o nouă denumire îi este atribuită și anume Banca Națională a Republicii Socialiste România păstrându-se astfel până în 1989. Banca Națională își reia atribuțiile de drept după 1989 printr-un proces complex, în care, în același timp, economia țării trece de la sistemul centralizat la sistemul economiei de piață. Reglementări importante care au influențat trecerea la un nou sistem bancar au fost adoptate în anul 199, Statutul BNR și Legea privind activitatea bancară. Conform acestora, banca centrală deține rolul principal în reglementarea și supravegherea bancară, conduce și elaborează politica monetară națională. Datorită unor imperfecțiuni ale acestor reglementări, în 1998 s-au adoptat noi acte legislative care să acopere golurile existente și să creeze un cadru legislativ bine delimitat pentru activitatea bancară.
În prezent, întreaga activitate a BNR este reglementată de legea 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României.
1.2 Funcțiile Băncii centrale
Orice bancă centrală, prin această calitate îndeplinește funcții importante într-un stat, cum sunt:
stabilirea și implementarea politicii monetare și de credit
emisiunea monetară
administrarea rezervelor valutare
supravegherea instituțiilor bancare și financiare
bancă a băncilor
împrumutător de ultimă instanță
funcționarea ca și agent al statului și, în această calitate, păstrarea evidenței contului Trezoreriei statului.
1.2.1 Emisiunea monetară
BNR, în calitate de bancă centrală a țării, deține privilegiul, conform legii, de a emite bancnote și monede metalice. Consiliul de Administrație este cel care exercită politica de imprimare și emisiune respectând anumite reguli și tehnologii specifice cum ar fi calitatea și fabricarea hârtiei speciale, tehnici de imprimare, aliajele monetare.
Unitatea monetara a țării este leul și are ca subdiviziue banul. În prezent, monedele metalice sunt emise la valoarea de 1 ban, 10 bani și 50 de bani, iar bancnotele sunt emise în cupiuri de 1 leu, 5 lei, 10 lei, 50 de lei, 100 de lei și 500 de lei.
După ce au fost emiși, Banca Națională pune în circulație banii cu ajutorul unei rețele proprii de distribuție securizată. Aceștia vor fi răspândiți pe teritoriul țării prin casieriile băncilor comerciale. Aceste bănci pot obține numerarul direct de la BNR sau de la alte bănci comerciale care l-au obținut deja, în schimbul unor active.
Banca Națională, ca bancă centrală a țării, are în vedere ca obiectiv fundamental asigurarea și menținerea stabilității prețurilor. Banca centrală a Canadei definește stabilitatea prețurilor ca fiind „situația în care inflația este joasă și stabilă astfel încât nu mai exercită un efect material asupra deciziilor economice ale publicului” , Banca Centrală Europeană considerând că ,,este o precondiție esențială pentru creșterea bunăstării și a potențialului de creștere a economiei, fiind „cea mai importantă contribuție pe care politica monetară poate să o aducă la asigurarea unui mediu economic și a unui nivel înalt al ocupării forței de muncă”.
1.2.2 Stabilirea și implementarea politicii monetare și de credit
Legea numărul 34/1991 privind Statutul BNR oferă autoritate Consiliului de Administrație privind stabilirea principalelor obiective ale politicii monetare a țării. ,, Principalele teme ale politicii monetare sunt volumul și structura masei monetare în evoluția lor, nivelul și calculul dobânzilor la depozitele bancare la vedere și la termen (pornind de la dobânda de refinanțare), cursul de schimb al leului în raport cu alte valute și situația balanței de plăți externe a țării.”
Politica monetară este pusă în aplicare cu ajutorul unor instrumente specifice ale Băncii Naționale care sunt, conform reglementărilor în vigoare, operațiunile de piață monetară, facilitățile permanente acordate instituțiilor de credit, rezervele minime obligatorii.
1.2.3 Administrarea rezervelor valutare
Crearea unei piețe valutare interbancare a reprezentat pentru BNR o direcție de acțiune în care s-a implicat pentru ca moneda națională să poată fi convertită în alte valute spre facilitarea plăților tranzacțiilor curente. Regimul valutar al țării este stabilit de Consiliul de Administrație.
Banca centrală influențează cererea și oferta de monedă printr-o participare activă la tranzacțiile pe piața valutară. ,,Tot banca centrală stabilește restricțiile cu privire la: limitarea și controlul plăților în devize, controlul și efectuarea schimburilor valutare, formarea rezervelor valutare.’’
Conform prezentării domnului Mugur Isărescu, rezervele valutare se utilizează pentru:
Rambursarea împrumuturilor externe contractate de statul român, a dobânzilor și comisioanelor aferente
Onorarea obligațiilor externe rezultate din garanțiile emise de Guvernul României
Participații ale statului român la organismele internaționale
Alte plăți efectuate cu scopul îndeplinirii unor obligații externe ale statului roman
Plata comisioanelor și spezelor aferente operațiunilor specifice de administrare a rezervei
Rambursări de sume către băncile comerciale în limita rezervelor minime obligatorii deținute de acestea în conformitate cu regulamentele BNR
Vânzarea de valută pe piața valutară interbancară
Banca Națională stabilește și menține rezervele internaționale conform unor reguli specifice activelor externe de lichiditate. Potrivit Statutului BNR, aceste rezerve pot fi compuse din:
aur deținut în tezaur în țară sau depozitat în străinătate;
active externe, sub formă de bancnote și monede sau disponibil în conturi la bănci sau la alte instituții financiare în străinătate, exprimate în acele monede și deținute în acele țări, pe care le stabilește Banca Națională a României;
orice alte active de rezervă, recunoscute pe plan internațional, inclusiv dreptul de a efectua cumpărări de la Fondul Monetar Internațional în cadrul tranșei de rezervă, precum și deținerile de drepturi speciale de tragere;
cambii, cecuri, bilete la ordin, precum și obligațiuni și alte valori mobiliare, negociabile sau nu, emise sau garantate de persoane juridice nerezidente, clasificate în primele categorii de către agențiile de apreciere a riscurilor, recunoscute pe plan internațional, exprimate și plătibile în valută în locuri acceptabile pentru Banca Națională a României;
bonuri de tezaur, obligațiuni și alte titluri de stat, emise sau garantate de guverne străine sau de instituții financiare interguvernamentale, negociabile sau nu, exprimate și plătibile în valută în locuri acceptabile pentru Banca Națională a României.
1.2.4 Supravegherea instituțiilor bancare și financiare
BNR exercită această funcție cu scopul de a menține stabilitatea și fiabilitatea sistemului bancar; se dorește protejarea atât a deponenților cât și a creditorilor. Din Mandatul BNR în domeniul supravegherii prudențiale o prerogativă este ,, Potrivit cadrului legal în vigoare, BNR asigură supravegherea prudențială a instituțiilor de credit urmărind respectarea cerințelor prudențiale de natură cantitativă (ex.: solvabilitate, lichiditate) și calitativă (ex.: cadrul de administrare a riscului) prevăzute de normele adoptate de BNR și de cele ale UE (Uniunea Europeană).’’
Pentru a proteja economia și a evita sau reduce cât mai mult riscurile ce intervin în activitățile bancare, băncile trebuie să respecte următoarele cerințe de prudență bancară referitoare la:
solvabilitate;
lichiditate;
expunerea maxima fata de un singur debitor si expunerea maxima agregata;
expunerea fata de persoanele aflate in relatii speciale cu banca;
riscul valutar;
calitatea activelor, constituirea si utilizarea provizioanelor de risc;
organizare si control intern.
Banca Națională asigură supravegherea prudențială conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului aprobată cu modificările Legii nr.27/2007 pentru a preveni și reduce riscurile specifice operațiunilor bancare. Banca centrală urmărește respectarea cerințelor prudențiale cu ajutorul raportărilor transmise de instituțiile de credit. Totodată, banca realizează verificări la fața locului în sediile și sucursalele instituțiilor de credit.
,,Potrivit Ordonanței nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, în scopul realizării obiectivelor sale privind stabilitatea financiară, Banca Națională a României realizează monitorizarea instituțiilor financiare nebancare înscrise în Registrul general și supravegherea prudențială a instituțiilor financiare nebancare înscrise în Registrul special, care desfășoară activitate pe teritoriul României.’’
1.2.5 Bancă a băncilor
BNR autorizează, reglementează și supraveghează activitatea băncilor comerciale pe teritoriul țării. Spre deosebire de acestea, Banca Națională nu intră în contact direct cu agenții economici și populația. Principalii săi clienți sunt băncile comerciale care îndeplinesc rolul de intermediari între banca centrală și sfera economică. Banca Națională se implică direct în activitatea băncilor comerciale vizând funcționarea acestora. De asemenea, reglementează și gestionează lichiditățile instituțiilor de credit deținute în contul deschis la banca centrală. Pentru a asigura derularea în bune condiții a plăților în cadrul economiei BNR reglementează circuitul instrumentelor de plată.
,, În probleme de interes general, în calitate de bancă a băncilor, BNR este împuternicită de lege să emită reglementări (regulamente, norme, circulare, etc.) cu valabilitate pentru întregul sistem bancar și pentru fiecare bancă în parte.’’
1.2.6 Împrumutător de ultimă instanță
Banca centrală îndeplinește această funcție prin ajutorarea băncilor comerciale care intră în criză de lichiditate. În cazuri extreme, Banca Națională împrumută băncile comerciale aflate în dificultate pentru a evita situația unor retrageri massive de numerar. Această funcție reprezintă o deosebită importanță deoarece banca centrală ajută la menținerea credibilității sistemului bancar.
BNR acționează ca împrumutător de ultimă instanță și pentru guvern. Operațiunea se desfășoară cu ajutorul titlurilor de stat pe care guvernul le emite băncii centrale, obligându-se să le răscumpere la un anumit termen și la un preț stabilit.
1.2.7 Agent al statului
Funcția de agent al statului este îndeplinită prin păstrarea evidenței contului de Trezorerie al Statului. Acest cont curent general este deschis la BNR pe numele Ministerului Economiei și Finanțelor. Conform regulamentului în vigoare, banca centrală înregistrează încasări și efectuează plăți în limita disponibilului existent în cont. Întreaga funcționare a contului curent general al Trezoreriei Statului este stabilită printr-o convenție încheiată între Ministerul Economiei și Finanțelor și Banca Națională.
1.3 Conducere și organizare BNR
Conducerea BNR e realizată de către Consiliul de administrație format din 9 membri. Aceștia sunt numiți de Parlament, iar durata mandatului e de 5 ani, existând posibilitatea reînnoirii. Conform legii, membrii Consiliului nu au dreptul de a aprține vreunui partid politic, dreptul de a face parte din justiție, Parlament sau administrație publică.
,, Dintre cei 9 membri, 4 aparțin direct structurii executive permanente a Băncii Naționale: guvernatorul și cei 3 viceguvernatori, dintre care unul este prim-viceguvernator. Ceilalți 5 membri nu sunt salariați ai BNR. Președintele Consiliului de administrație este guvernatorul Băncii Naționale a României.’’
Consiliul de administrație este singurul organism cu drept de decizie în ceea ce privește activitatea Băncii Naționale. De altfel, acesta decide care sunt sarcinile și atribuțiile fiecărei structuri din cadrul băncii centrale. Procesul decizional este unul complex și dificil în cadrul unei asemenea instituții, de aceea, pentru a se eficientiza, există 4 structuri responsabile cu exercitarea funcțiilor BNR . Aceste structuri sunt, după cum urmează:
Comitetul de politică monetară
Comitetul de supraveghere
Comitetul de administrare a rezervelor internaționale
Comitetul de audit
Comitetul de politică monetară, o structură permanentă alcătuită din 10 membri este condus de guvernatorul băncii centrale. Acesta are rol consultativ și decizional. ,, Principalele atribuții se referă la stabilirea coordonatelor strategice ale politicii monetare, caracteristicile cadrului operațional al acesteia, obiectivele și liniile directoare pe orizonturi diferite de timp, precum si masuri de imbunatatire si de crestere a eficacitatii politicii monetare si a cadrului sau operational, inclusiv din perspectiva armonizării acestuia cu cerințele Băncii Centrale Europene.’’
Comitetul de supraveghere, compus tot din 10 membri, are rol deliberativ și decizional. Acesta monitorizează și evaluează funcționarea instituțiilor de credit.
Comitetul de administrare a rezervelor internaționale format din 11 membri, constituit ca o structură permanentă, are atribuții referitoare la orientările strategice sdoptate de Consiliul de administrație în legătură cu administrarea rezervelor internaționale. Membrii comitetului stabilesc entitățile cu care se colaborează, fac propuneri referitoare la introducerea și utilizarea instrumentelor financiare, analizează dinamica piețelor venind cu propuneri strategice pentru viitor.
Comitetul de audit, compus din 5 membri, examinează și propune politica băncii referitoare la controlul intern, auditul intern și extern, managementul riscurilor.
Conform Hotărârii nr. 27 din 16 iunie 2014 a Parlamentului României, Consiliul de administrație a BNR e format din:
Guvernator – Academician Mugur Isărescu
Prim-viceguvernator – Prof. univ. dr. Florin Georgescu
Viceguvernator – Dr. Bogdan Olteanu
Viceguvernator – Prof. univ. dr. Liviu Voinea
Membru – Prof. univ. dr. Marin Dinu
Membru – Academician Daniel Dăianu
Membru – Dr. Gheorghe Gherghina
Membru – Conf. univ. dr. Ágnes Nagy
Membru – Prof. univ. dr. Virgiliu Stoenescu
Capitolul 2. Politica monetară, parte integrantă a politicii economice și obiectivele acesteia
2.1 Politica monetară, componenta politicii economice
Politica monetară este o componentă importantă în cadrul politicii economice, cu ajutorul căreia se reglează cererea și oferta de monedă din economia națională. Obiectivul fundamental al acestei politici îl constituie stabilitatea prețurilor și menținerea inflației în limite care să permită o dezvoltare economică echilibrată. În acest scop, politica monetară se folosește de instrumente specifice cu ajutorul cărora este posibilă îndeplinirea obiectivelor finale și intermediare stabilite. Conform domnului Gheorghe Manolescu ,, Obiectivele și instrumentele politicii monetare se circumscriu finalităților strategiei economice și țintelor politicii economice, politica monetară integrându-se în mix-ul de componente ale politicii economice, adecvate nevoilor conjuncturale și structurale ale dinamicii economice, ale coordonării coerente și consistente a evoluției economiei.’’Nevoile economiei sunt exprimate prin sistemul bancar, iar cerințele statului sunt reprezentate de acțiunea Trezoreriei. Politica monetară, în desfășurarea sa, trebuie să țină cont atât de acțiunea sistemului bancar, cât și de cea a Trezoreriei, domeniul de derulare al acestei politici reprezentând un cadru larg. Aceasta presupune coordonarea eficientă între instrumentele de politică monetară și celelalte instrumente.
Tot dânsul definește politica economică ca fiind ,,ansamblul principiilor și normelor care reglementează adoptarea deciziilor autorităților publice în scopul orientării activității economice într-un sens considerat dezirabil de către o comunitate, precum și mijloacele, metodele și instrumentele folosite pentru asigurarea funcționării economiei în sensul realizării obiectivelor circumscrise orientării stabilite.’’
Politica economică este concepută, în esență, pentru a completa și corecta acțiunile pieței. La baza acestei concepții stă teoria economică. Politica economică reprezintă acțiunea puterii publice și implică stabilirea unor obiective economice ale statului care trebuiesc realizate într-o anumită perioadă de timp cu ajutorul unor tehnici și mijloace specifice. Realizarea obiectivelor sale este total dependentă de o varietate de factori financiari, naturali, comportamentali, structutrali etc. În acest sens, funcțiile statului în viața economică se pot rezuma la: alocare, stabilizare și distribuție a resurselor.
Principalul scop al politicii economice a unei națiuni este acela de a asigura o creștere durabilă și puternică, cu o distribuire echitabilă, care să permită valorificarea acestei creșteri. Această premisă pune expansiunea economică pe baza monedei care, fiind instrument al tranzacțiilor, dacă se regăsește în economie într-o cantitate redusă, va împiedica expansiunea. În situația inversă, o cantitate mare de monedă va determina inflație în condițiile unei politici monetare expansioniste.
Politica monetară funcționează ca o componentă a politicii economice, alături de politica fiscală, politica financiară, politica de producție, cea de venit etc. Ca instrument de intervenție de politică economică, politica monetară reprezintă totalitatea măsurilor luate de stat, prin Banca Națională, pentru a realiza echilibrul dintre cererea și oferta de monedă cu scopul de a asigura în permanență nevoia de lichiditate existentă în cadrul economiei. Politica monetară prezintă o flexibilitate ridicată atunci când vine vorba de adaptarea la condițiile mediului economic, spre deosebire de politica fiscală care, se modifică destul de greu la intervale mai scurte de timp.
Este important de remarcat caracterul dublu al politicii monetare și anume: cel monetar care reiese din fluctuarea volumului de emisiune monetară, oscilație urmărită de Banca Națională și cel de credit care rezultă din evoluția volumului de credite acordate agenților economici, modificare urmărită la nivelul băncilor comerciale.
2.2 Canalele de transmisie a politicii monetare în România
În practică, dintre canalele de transmisie a politicii monetare prezentate în literatura de specialitate, cele mai importante sunt: canalul ratei dobânzii, cel al cursului de schimb, canalul creditului, cel al efectelor de avuție și canalul de anticipații ale agenților economici în ce privește inflația.
Pentru a înțelege modul de funcționare al politicii monetare prin mecanismul ratelor dobânzii este important să înțelegem modul în care modificările ratelor dobânzii de pe piața interbancară afectează ratele dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru clienții acestora. În situația creșterii ratelor dobânzilor la credite, apare posibilitatea ca băncile să atragă debitori cu un profil de risc mai ridicat (selecție adversă); totodată, entitățile care contractează împrumuturi sunt stimulate să opteze pentru proiecte mai riscante (hazard moral).
Cu toate că Banca Națională este capabilă să țină sub control ratele dobânzilor pe termen scurt, în realitate economia este influențată mai ales de ratele dobânzilor pe termen mediu și lung pe care băncile comerciale le practică pentru a atrage depozite sau a acorda credite populației. Nivelul acestor rate depinde de nivelul ratei dobânzii de politică monetară și prezintă un factor decizional important în ceea ce privesc investițiile sau economisirile. Dobânzile reduse stimulează de obicei consumul și investițiile în defavoarea economisirii. În schimb, dobânzile mai ridicate încurajează economisirea descurajând pe termen scurt investițiile și consumul.
Prin controlul ratelor dobânzilor pe termen scurt, banca centrală influențează argumentul agenților economici de a deține lei comparativ cu valută și deci, cursul de schimb. De altfel, asupra cursului de schimb acționează o multitudine de factori cum ar fi factori politici, apetitul la risc al investitorilor, factori asupra cărora politica monetară are o rază de acțiune limitată sau nu îi poate controla deloc. Prețurile bunurilor interne și cele ale bunurilor tranzacționate pe piața externă sunt influențate de cursul de schimb. În cazul în care moneda națională este depreciată, un exportator va câștiga mai mult la cursul de schimb datorită diferenței de preț favorabilă. În poziția opusă, un importator va obține un câștig mai mare dacă bunurile achiziționate în valută la un cost mai mic sunt vândute pe piața internă în monedă națională atunci când aceasta este apreciată. Totodată, deprecierea monedei naționale diminuează cererea pentru credite în valută. Concomitent, cei care au deja credite în monedă străină vor suferi o reducere a venitului disponibil datorită faptului că valuta este mai scumpă. Aprecierea cursului de schimb va avea consecințe de sens opus.
Unul dintre cele mai importante canale de transmisie a politicii monetare prin care banca centrală influențează activitatea economică este canalul așteptărilor inflaționiste. Aceste așteptări se determină în cadrul procesului de formare al prețurilor la nivelul comercianților și producătorilor bunurilor de consum. Agenții economici înregistrează costuri mari pentru a ajusta prețurile la intervale de timp scurte, societățile comerciale suferind cheltuieli majorate cu promovarea produselor. Această modificare a prețurilor este fundamentată pe așteptările referitoare la inflație.
2.3 Obiectivele politicii monetare, obiective finale ale politicii economice
Obiectivele generale ale politicii economice se suprapun cu cele finale ale politicii monetare acestea fiind menținerea stabilității prețurilor, a echilibrului balanței de plăți, și în definitiv, creșterea economică. Politica economică a unei națiuni are ca obiectiv final o creștere economică viabilă și putenică, cu o repartiție justă care să permită valorificarea creșterii în cazul unei rate reduse a șomajului și a echilibrului extern. De altfel, politica monetară are ca obiectiv principal păstrarea îndelungată a stabilității prețurilor, urmărind rata inflației, creșterea economică și un nivel redus al șomajului. Politica monetară are nevoie de obiective intermediare pentru a le îndeplini pe cele finale tocmai datorită complexității acestora din urmă.
,,Autoritatea monetară acționează asupra ofertei de monedă prin instrumente de influențare a variabilelor monetare. Variabilele monetare: masa monetară, rata dobânzii, cursul de schimb sunt tocmai obiectivele intermediare ale politicii monetare.,, Obiectivele se pot afla în contradicție, aceasta presupunând că rezultatele pozitive obținute pentru îndeplinirea unui obiectiv pot avea efecte negative asupra îndeplinirii altui obiectiv.
2.3.1 Masa monetară – agent de combatere a inflației
Deoarece acțiunea directă a Băncii centrale asupra ratei inflației nu este posibilă, aceasta a găsit o metodă indirectă prin care poate acționa spre influențarea nivelului inflaționist și a activității economiei reale și anume acțiunea prin intermediul masei monetare. În acest scop, Banca Națională trebuie să aibă în vedere ținerea sub control a nivelului masei monetare pentru a exclude existența unei lichidități excedentare pe piață, lichiditate care duce la scăderea puterii de cumpărare și implicit la apariția inflației. O rată a inflației majoră este urmată în permanență de o ofertă de monedă în exces existentă pentru a acoperi nivelul prețurilor ridicate.
În economia românească există o legătură strînsă între creșterea ofertei de bani și inflație, astfel ,, controlul masei monetare reprezintă instrumentul monetar cel mai important pentru stoparea inflației. De aceea, intervențiile pentru majorarea lichidității din circuitele economice trebuie realizate cu multă prudență. ‘’
În plus,Banca Națională apreciază că stăpânirea inflației în limite prielnice poate fi realizată cel mai bine prin supravegherea agregatelor monetare.
2.3.2 Rata dobânzii – obiectiv mediator de politică monetară
Acțiunea Băncii centrale asupra nivelului ratei dobânzii urmărește operațiile pe termen scurt ce se realizează pe piața interbancară, autoritatea monetară fiind limitată în influențarea nivelului ratelor dobânzii. În cazul în care influența este exercitată totuși, băncile comerciale oferă un feed-back întârziat comparativ cu măsura aplicată de politica monetară. În economia românească, rata dobânzii ca obiectiv intermediar a avut o importanță modestă. Acesta reprezintă o opțiune riscantă întrucât, în cazul unei crize rata dobânzii crește având ca efect limitarea investițiilor și, în definitiv, a creșterii economice. ,,În orice economie dobânda reală trebuie să fie pozitivă ( nici prea mult, nici prea puțin ) și cât mai stabile cu putințâ în timp.’’
O rată real negativă va avea ca efecte reducerea depozitelor populației și ale agenților economici întrucât nu este rentabilă spre economisire. Astfel, resursele populației vor fi de preferat consumate, nemaiexistând posibilitatea redistribuirii acestora prin credit. În plus, oferta scăzută de resurse nu este capabilă să îndeplinească cererea de resurse crescută datorită dobânzii reduse. Acest decalaj între cererea mare și oferta redusă de resurse este ,, mascat’’ prin emisiune monetară.
2.3.3 Cursul de schimb – ancoră împotriva inflației
Nivelul cursului de schimb prezintă o importanță deosebită în determinarea strategiei economice deoarece efectele sale se propagă puternic în economie. Cursul valutar presupune cuantificarea monedei naționale în moneda altei țări ce prezintă o importanță notabilă pe plan internațional, stabilindu-se un raport de schimb exact față de valută.
În situația unei monede depreciate, inflația este încurajată aceasta permițând agenților economici să pară profitabili fără prea mari eforturi stopând trierea lor în funcție de eficiență. În ipostaza inversă, o monedă apreciată presupune existența unei presiuni deflaționiste, caz în care falimentarea întreprinderilor care nu fac față acestei tensiuni este inevitabilă. Această politică este una descurajatoare și duce la încetinirea procesului de creștere economică. Putem atunci să ne întrebăm care este nivelul cursului de schimb optim din perspectiva politicii monetare? Un curs de schimb echitabil ar fi acela care să permită comparabilitatea între nivelul mediu al prețurilor cu cel al produselor similare de pe piața externă. Totodată, acesta trebuie să ofere posibilitatea agenților economici să acumuleze rezerve îndeajuns încât să investească. În realitate, evaluarea nivelului nu este deloc ușoară datorită structurii de consum diferită de cea a comerțului exterior, structură pe baza căreia se stabilește indicele prețurilor în fiecare țară.
,,De fapt, alegerea între o politică monetară de supraevaluare a monedei naționale (forte) și o politică de subevaluare a monedei naționale (slabă) nu este o alegere liberă în adevăratul sens al cuvântului, pentru că depinde de structurile economice și sociale ale țării respective și specializarea sa în în comerțul internațional.’’
Stabilirea cursului de schimb valutar ca obiectiv intermediar reduce libertatea de acțiune a Băncii centrale. În plus, dacă cursul de schimb rămâne nemodificat pe intervale scurte de timp, prețurile din economie au tendința să crească. ,, Alegerea cursului de schimb ca obiectiv intermediar al B.N.R. prezintă riscuri în cazul unei crize financiare, care se reflectă prin amplificarea cererii de valută, determinând deprecierea monedei naționale și slăbind sistemul financiar. ‘’
2.3.4 Obiectivele politicii monetare în contradicție
Obiectivele intermediare ale politicii monetare se influențează reciproc. Astfel că, se identifică necesitatea unor arbitraje delicate între ele. Între nivelul masei monetare și cel al ratei dobânzii există o contradicție reprezentativă. O creștere a ratei dobânzii va avea ca efect o creștere a ofertei de bani datorită cererii speculative de monedă. În sens contrar, reducerea nivelului ratei dobânzii va determina o diminuare a masei monetare datorită scăderii cererii speculative de monedă. ,, Echilibrul masei monetare și echilibrul ratei dobânzii depind de cererea și oferta de bani. ‘’
Capitolul 3. Instrumentele politicii monetare
Instrumentele politicii monetare
Pentru a îndeplini obiectivele stabilite, Banca centrală utilizează instrumente specifice care se pot identifica sub formă de:
instrumente și tehnici de intervenție directă sau reglementări bancare
instrumente și tehnici de intervenție indirectă
Cu scopul de a determina sferele relațiilor monetare și de credit, autoritatea monetară utilizează instrumentele directe acționând asupra volumului de lichiditate deținut de intermediari financiari și bănci comerciale. Instrumentele și tehnicile de intervenție indirectă sunt utilizate pentru a limita accesul la lichiditatea Băncii Naționale a intermediarilor monetari. ,, Aceste tehnici, care vizează o intervenție globală, se sprijină pe un triplu fundament:
dependența sistemului bancar față de Banca centrală
corelația existentă între volumul de credite și nivelul activității economice
caracterul elastic al cererii de credit față de nivelul dobânzii. ‘’
Instrumentele utilizate pentru a influența lichiditatea bancară
Banca centrală este singura instituție emitentă de monedă națională. Astfel, autoritatea monetară poate determina pozițiile de satisfacere a lichidității bancare a băncilor comerciale și poate influența distribuirea și ritmul creației monetare. Acestea sunt posibile cu ajutorul utilizării a trei instrumente: taxa scontului sau refinanțarea bancară, intervențiile pe piața monetară și rezervele obligatorii.
,,Lichiditatea bancară reprezintă o fracțiune a monedei băncii centrale pe care băncile și-o pot procura prin trei modalități:
prin atragerea depozitelor de la populație și agenți economici …, din volumul bancnotelor în circulație sau din cedarea devizelor
prin vânzarea pe piață a titlurilor de creanță pe care le dețin în portofoliul lor
prin împrumuturi de la banca centrală. ‘’
Politica monetară este adaptată la nevoile economiei și în concordanță cu fluctuațiile conjuncturale de către Banca Națională prin acțiunea asupra ofertei de bani a Băncii centrale. Pentru a reduce creația monetară a băncilor comerciale, BNR va limita oferta de monedă. În sens opus, Banca centrală va decide majorarea ofertei sale de monedă când se va dori o lichiditate bancară sporită.
Refinanțarea bancară
Ca împrumutător de ultimă instanță, Banca centrală finanțează băncile comerciale în situații speciale, neprevăzute. Mecanismul de refinanțare bancară se poate realiza atât prin rescont, în mod direct, cât și prin piața monetară, în mod indirect.
3.1.1 Mecanismul de rescontare
În mod direct, prin rescontare băncile comerciale sunt creditate de Banca Națională, acestea primind, pe garanțiile oferite sub formă de efecte de comerț, moneda băncii centrale. Prețul pentru această creditare se regăsește sub forma taxei de rescont. Taxa de rescont există pe teritoriul Romîniei sub forma dobânzii de referință. Fluctuațiile acestei dobânzi va influența decizia băncilor comerciale de a se împrumuta sau nu de la Banca Națională, întrucât această rată reprezintă pentru ele un element de cost al împrumutului:
în situația în care rata scontului se diminuează, instituțiile financiare vor fi încurajate să obțină credite suplimentare de la BNR, acestea având ca efect o creștere a ofertei de monedă din economie prin intermediul creditării agenților economici.
invers, cînd dobânda de referință crește, băncile comerciale sunt descurajate să obțină sume adiționale, de aici rezultând limitări ale ofertei de bani.
,, Operațiunile de rescontare se caracterizează prin trăsături semnificative:
se desfășoară pe baza unei rate a dobânzii fixe, stabilite decătre banca de emisiune, cunoscute în prealabil, a cărei viabilitate este de durată, nivelul acesteia fiind determinant în orientarea băncilor solicitante
inițiativa operațiunilor și oportunitatea lor sunt hotărâte de băncile comerciale, banca de emisiune având un rol pasiv, de a răspunde acestor solicitări;
furnizează la nevoie lichidități băncilor comerciale.’’
Mecanismul rescontării prezintă două efecte și anume efectul cantitativ și efectul preț.
Efectul cantitativ presupune creșterea emisiunii de monedă în avantajul băncilor comerciale. Aceasta înseamnă că, cu cât este mai mică taxa de rescont, cu atât vor fi prezentate spre rescontare mai multe titluri, ceea ce duce la creșterea volumului de emisiune monetară. În cazul în care taxa de rescontare este mai mare, va fi prezentată spre rescontare o cantitate mai mică de titluri, astfel că, procesul de emisiune monetară se va desfășura mai lent.
Efectul preț semnifică evoluția volumului de monedă națională oferită în funcție de evoluția prețului de rescont. Astfel, dacă prețul rescontului va crește, Banca Națională va furniza un volum mai mic de monedă băncilor comerciale. Dimpotrivă, dacă taxa rescontării va scădea, Banca centrală va furniza un volum mai mare de monedă.
Din perspectiva capitalurilor străine, reducerea taxei rescontului are ca efect migrarea acestora spre zone mai profitabile, care prezintă opțiuni mai bune de plasament al capitalului. În schimb, creșterea taxei de rescont atrage capitalurile străine, având ca efect echilibrarea balanței de plăți.
,,Creșterea taxei de rescont determină atragerea capitalurilor străine în economie, cu influențe pozitive asupra dezvoltării.’’
3.1.2 Politica monetară interbancară
La baza pieței monetare interbancare stă imboldul băncilor comerciale de a compensa excedentul de trezorerie cu deficitul între diferite bănci. Participanții acestei piețe sunt băncile comerciale. Excedentul de lichiditate al unei bănci compensează deficitul de trezorerie al alteia prin împrumut, în condiții de piață.,, Piața este supravegheată de banca centrală care, prin participarea ei asigură direcția ratei dobânzii pe această piață și contribuie, dacă este necesar, la refinanțarea creditelor acordate de bănci.’’
3.2 Operațiunile de open-market
Aceste operațiuni constau în vânzarea și cumpărarea titlurilor emise de stat. Prin această metodă băncile comerciale obțin lichiditate prin vânzarea titlurilor deținute. Piața titlurilor de stat este singura care răspunde nevoii Băncii centrale de a regla lichiditatea din sistemul bancar fără a se îngriji de perturbarea echilibrului pieței pe care intervine.
,,Cumpărarea de titluri de către banca centrală de la băncile comerciale antrenează următoarele efecte:
băncile comerciale cedează băncii centrale o parte de titluri deținute;
banca centrală plătește aceste titluri prin creșterea rezervelor deținute de băncile comerciale, cu suma care reprezintă contravaloarea titlurilor cumpărate. ‘’
Operațiunile de open- market reprezintă pentru banca centrală cel mai însemnat instrument de politică monetară. ,, Acestea se realizează la inițiativa băncii centrale, având următoarele funcții: ghidarea ratelor de dobândă, gestionarea condițiilor lichidității de pe piața monetară și semnalizarea orientării politicii monetare. ‘’
Conform reglementărilor în vigoare, BNR are la dispoziție următoarele operațiuni de piațî monetară:
Operațiunile repo – se prezintă sub formă de tranzacții reversibile prin care BNR achiziționează de la băncile comerciale active eligibile pentru tranzacționare, acestea asigurând banca centrală că le vor răscumpăra la o data și un preț stabilit; scopul operațiunilor repo este de a injecta lichiditate în sistemul bancar.
Operațiunile reverse repo – operațiuni prin care Banca Națională vinde active eligibile instituțiilor de credit cu obligația de a le răscumpăra la o dată ulterioară și la un preț fixat; scopul acestor operațiuni este de a absorbi lichiditatea în exces existentă pe piața monetară.
Atragere de depozite – prin aceste tranzacții banca centrală atrage depozite de la băncile comerciale cu scopul absorbției lichidității.
Emitere de certificate de depozit – în cadrul acestor operațiuni banca centrală emite certificate de depozite pe care le vinde instituțiilor de credit , având ca obiectiv absorbția de lichiditate.
,,Acordare de credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare – tranzacții reversibile destinate injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR acordă credite instituțiilor de credit, acestea păstrând proprietatea asupra activelor eligibile aduse în garanție.’’
Vânzări și cumpărări de active eligibile pentru tranzacționare – În cadrul acestor tranzacții BNR vinde sau cumpără activele cu scopul absorbției sau injectării lichidității; transferul dreptului de proprietate se realizează sub forma livrare contra plată.
Swap valutar – presupune realizarea a două tranzacții concomitente în cadrul cărora banca centrală injectează lichiditate prin cumpărarea la vedere de monedă străină în schimbul leilor, realizând operația inversă de vânzare a aceleiași sume la o dată viitoare; a doua tranzacție are sensul opus al celei dintâi adică vinde la vedere valută contra lei și o cumpără din nou la o dată ulterioară cu scopul absorbției de lichiditate.
3.3 Rezerva minimă obligatorie
Rezerva minimă reprezintă o sumă obligatorie stabilită prin cote procentuale impusă băncilor comerciale a o deține într-un cont deschis la Banca Națională. Acest sistem s-a născut din dorința de a asigura un minim de lichiditate pentru ca băncile să poată face față în situația unor retrageri masive de monedă. Cuantumul sumei se stabilește ca procent din depozitele populației și ale agenților economici deținute de instituțiile de credit. Această rezervă este remunerată slab de Banca Națională, iar depozitele care depășesc limita impusă nu sunt remunerate fiind considerate ,, rezerve libere’’. În schimb, dacă instituțiile de credit întârzie cu depunerea sumei în contul BNR acestea vor fi penalizate.
Conform site-ului BNR, în țara noastră rata rezervei minime obligatorii se aplică la următoarele elemente:
,,Pentru mijloacele bănești în monedă națională și în valută cuprinse în baza de calcul a rezervelor minime obligatorii, care au o scadență reziduală mai mare de 2 ani de la sfârșitul perioadei de observare și care nu prevăd clauze contractuale referitoare la rambursări, retrageri, transferări anticipate, precum și pentru împrumuturile nerambursabile în monedă națională și în valută, Banca Națională a României poate stabili rate diferențiate ale rezervelor minime obligatorii.”
În prezent, dobânda primită de instituțiile de credit pentru constituirea rezervei minime este:
Totodată, rata dobânzii penalizatoare se aplică în procent de:
Acest sistem îndeplinește două funcții și anume cea de control și cea de pudență. Prin funcția de control se are în vedere reducerea potențialului băncilor comerciale de multuiplicare a creditului. Funcția de prudență presupune asigurarea protecției instituțiilor de credit în situații neprevăzute de retragere consistentă a sumelor din conturi de către populație și agenți economici.
Modificarea procentului de rezervă minimă obligatorie are efect atât asupra lichidității băncilor cât și asupra rentabilității lor datorită limitării resurselor și a posibilităților de contractare de credite.
Acest instrument de politică monetară prezintă câteva avantaje categorice cum ar fi:
reduce multiplicatorul de credit controlând astfel masa monetară
controlează expansiunea monetară majorând dependența instituțiilor de credit de banca de emisiune
are același impact asupra tuturor băncilor deoarece rezervele minime depind de volumul de resurse atrase de fiecare bancă în parte
reduce lichiditatea în exces pe termen lung când aceasta tinde să devină cronică.
De cealaltă parte, putem să menționăm și existența unor posibile dezavantaje rezultate din utilizarea rezervelor minime obligatorii ca instrument de politică monetară și anume:
impactul puternic pe care îl are asupra băncilor comerciale rezultând dificultatea reglării fine a ofertei de monedă
prezintă un cost ridicat al intermedierii bancare datorită bonificației reduse a acestor rezerve
comparativ cu alte instrumente prezintă o flexibilitate scăzută, neputând fi utilizat pe termen scurt ca instrument al politicii monetare
Datorită acestor considerente, politica de open market este preferențială rezervei minime obligatorii ca instrument de politică monetară. Aceasta dintâi poate corija fluctuațiile pe termen scurt existente în sistemul bancar în ceea ce privește lichiditatea.
3.4 Facilitățile permanente
Între instrumentele de politică monetară Banca Națională include și facilitățile permanente de credit sau depozit acordate instituțiilor de credit. Aceste facilități au drept scop: absorbirea, respectiv, furnizarea de lichiditate pe termen foarte scurt (o zi); semnalizarea orientării generale a politicii monetare și stabilizarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de pe piața monetară interbancară, forțând într-o anumită măsură culoarul de evoluție al acestora, prin coridorul format de ratele dobânzilor aferente celor două instrumente.
Facilitățile permanente sunt puse la dispoziția instituțiilor de credit de către Banca Națională, iar acestea pot să le acceseze voluntar.
Facilitatea de creditare presupune acordarea unui credit overnight. Banca centrală oferă un credit cu scadența de o zi contra unei dobânzi predeterminate. Băncile comerciale care au nevoie de lichiditate și doresc să apeleze la facilitatea de creditare numită și credit lombard trebuie să dețină calitatea de ,, participanți eligibili ‘’.
,,Participanții eligibili cu care Banca Națională a României desfășoară operațiuni de piață monetară și cărora le acordă facilități permanente sunt: băncile, băncile de credit ipotecar, casele centrale ale cooperativelor de credit, băncile de economisire și creditare în domeniul locativ, persoane juridice române și sucursalele din România ale instituțiilor de credit din state membre, respectiv din state terțe, cu excepția sucursalelor din România ale instituțiilor de credit emitente de monedă electronică…’’
Nivelul ratei dobânzii pentru acest credit este fixat de Consiliul de Administrație al BNR ținând cont de obiectivele politicii monetare și este de obicei, cel mai mare nivel al ratei dobânzii practicate. O condiție a acordării creditului lombard este garantarea lui. Instituțiile de credit solicitante trebuie să constituie garanții care să acopere în totalitate valoarea creditului și a dobânzii aferente până în momentul acordării lui.
Facilitatea de depozit reprezintă operația inversă, adică de constituire a unui depozit al unei bănci comerciale la Banca Națională cu scadența de o zi, costul acestei facilități regăsindu-se în rata de depozit predeterminată.
Rata dobânzii pentru facilitatea de depozit este publicată în avans de banca centrală, aceasta putând modifica valoarea în orice moment, efectele asupra depozitelor existente începând cu ziua bancară lucrătoare următoare.
Capitolul 4. România pe drumul adoptării monedei euro
Aderarea la Uniunea Europeană a României în 1 ianuarie 2007 presupune și adoptarea monedei euro pentru a completa acest proces. Adoptarea monedei unice reprezintă o condiție juridică obligatorie ce trebuie îndeplinită de toate statele member ale acestei uniuni cu excepția Irlandei de Nord, a Regatului Unit al Marii Britanii și a Danemarcei.. Cu toate acestea, fiecare stat are dreptul să decidă momentul în care va face acest pas. Criteriile de convergență au fost stabilite în tratatul de la Maastricht, tratat semnat de fiecare stat membru al Uniunii Europene în momentul aderării. Îndeplinirea criteriilor de convergență asigură stabilitatea monedei unice euro.
4.1 Adoptarea euro – criterii de convergență nominală
Pentru a putea adopta euro ca monedă unică, orice stat membru trebuie să îndeplinească condițiile economice și financiare sub denumirea de ,,criterii de convergență’’ patru la număr și care vizează:
stabilitatea prețurilor
situația finanțelor publice
participarea la mecanismul cursului de schimb al Sistemului Monetar European
convergența ratelor dobânzilor.
Aceste criterii se pot împărți în criterii monetare: stabilitatea prețurilor,cea a cursului de schimb și a ratelor dobânzilor și criterii fiscale: situația finanțelor publice privind deficitul bugetar și datoria publică. În Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene articolul care face referire la aceste probleme este articolul 140.
Criterii monetare
Stabilitatea prețurilor
Pentru a putea asigura stabilitatea prețurilor se are în vedere observarea ratei inflației. ,,Criteriul stabilității prețurilor, menționat la articolul 140 alineatul (1) prima liniuță din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene înseamnă că un stat membru are o stabilitate durabilă a nivelului prețurilor și o rată medie a inflației, în cursul unei perioade de un an înaintea examinării, care nu poate depăși cu mai mult de 1,5 % rata inflației a cel mult trei state membre care au înregistrat cele mai bune rezultate în domeniul stabilității prețurilor. Inflația se calculează cu ajutorul indicelui prețurilor de consum pe o bază comparabilă, ținând seama de diferențele dintre definițiile naționale.’’
Participarea la mecanismul cursului de schimb al Sistemului Monetar European
Mecanismul european al cursului de schimb sau ERM II (Exchange Rate Mechanism) are ca obiectiv stabilizarea cursului de schimb prin prevenirea fluctuațiilor mari dintre valoarea monedei euro și a celorlalte monede ale statelor membre.
,,Criteriul de participare la mecanismul cursului de schimb al Sistemului Monetar European, specificat în articolul 140 alineatul (1) a treia liniuță din tratatul menționat, înseamnă că un stat membru a respectat marjele normale de fluctuație prevăzute de mecanismul cursului de schimb al Sistemului Monetar European, fără să cunoască tensiuni grave cel puțin pe parcursul ultimilor doi ani dinaintea examinării. În special, statul membru nu a devalorizat din proprie inițiativă cursul de schimb central bilateral al monedei sale în raport cu euro pentru aceeași perioadă.’’
,,Se stabilește un curs central față de euro pentru monedele fiecărui stat membru participant care nu face parte din zona euro. Există un interval standard de fluctuație de ± 15 % față de cursurile centrale. Părțile la acordul comun privind cursurile centrale, inclusiv Banca Centrală Europeană (BCE), au dreptul să inițieze o procedură confidențială pentru a reexamina cursurile centrale.’’
Acordul care reglementează acest mecanism se intitulează: ,,Acord din 16 martie 2006 între Banca Centrală Europeană și băncile centrale naționale ale statelor membre din afara zonei euro de stabilire a procedurilor de funcționare a mecanismului cursului de schimb în etapa a treia a Uniunii economice și monetare (UEM). ‘’Acesta presupune intervenții în euro și în monedele naționale ale țărilor care sunt participante la MCS II. Intervențiile vizate sunt cele la limitele intervalului și cele în interiorul intervalului. Dacă o bancă centrală din interiorul SEBC ( Sistemul European al Băncilor Centrale) utilizează peste limita stabilită o monedă de intervenție alta decît euro, emisă de o Bancă Națională, banca centrală amintită trebuie să obțină acordul prealabil al Băncii Naționale menționate. De asemenea, orice Bancă Națională care utilizează această monedă în cantități ce depășesc limitele stabilite este obligată să anunțe imediat Banca Centrală Europeană cu privire la acest aspect.
Pentru a putea efectua intervențiile în euro sau în moneda națională a statelor care nu fac parte din zona euro, BCE și Băncile Naționale deschid facilități de credit pe termen foarte scurt. Acordul amintit mai sus este ultima dată modificat la 13 noiembrie 2014 și devine aplicabil la 1 ianuarie 2015. Conform acestuia, plafonul stabilit pentru accesul la facilitatea de creditare pe termen foarte scurt pentru Banca Națională a României este de 1110 de milioane de euro.
,,În conformitate cu termenii rezoluției, MCS II (Mecanismul Cursului de Schimb) este menit să faciliteze asigurarea faptului că statele membre din afara zonei euro care participă la MCS II își orientează politicile spre stabilitate, spre promovarea convergenței, ajutându-le astfel în eforturile de adoptare a monedei euro.’’
Convergența ratelor dobânzilor
Ratele dobânzilor pe termen lung se stabilesc atunci când statele membre emit obligațiuni sau titluri de stat pentru a absorbi împrumuturi.
,,Criteriul de convergență al ratelor dobânzilor menționat la articolul 140 alineatul (1) a patra liniuță din tratatul menționat, în cursul unei perioade de un an înaintea examinării, înseamnă că un stat membru a avut o rată a dobânzii nominală medie pe termen lung care nu poate depăși cu mai mult de 2 % pe aceea a cel mult trei state membre care au înregistrat cele mai bune rezultate în domeniul stabilității prețurilor. Ratele dobânzilor sunt calculate pe baza obligațiunilor de stat pe termen lung sau a unor titluri comparabile, ținând seama de diferențele dintre definițiile naționale.’’
Criterii fiscale
Privind deficitul public acesta poate să înregistreze o valoare maximă de 3% din PIB (Produsul Intern Brut), iar datoria publică să nu depășească cel mult 60% din PIB conform Tratatului de la Maastricht.
Pe lângă aceste criterii de convergență nominală, există și un set de criterii de convergență reală, care nu sunt speculate în tratate și al căror indicator de bază este Produsul Intern Brut. . Aceste criterii fac referire la:
Gradul de deschidere al economiei, exprimat prin ponderea exporturilor și importurilor în PIB;
Ponderea comerțului realizat cu țările membre ale Uniunii Europene în total comerț exterior al unei țări;
Structura economiei, respectiv ponderea pe care o au sectoarele cele mai importante în crearea PIB;
Nivelul PIB/locuitor, care este de fapt și cel mai important criteriu.
Aceste criterii de convergență reală nu au fost menționate în tratatul de la Maastricht deoarece structurile economice ale statelor membre ale Uniunii Europene care au pus bazele acestui tratat, erau asemănătoare, nefiinde nevoie de precizări suplimentare. Importanța unor astfel de criterii a devenit tot mai evidentă abia după semnarea tratatului, problematica nemaiputând fi pusă atunci. Totuși, în ultima peioadă, Banca Centrală Europeană cât și Comisia Europeană avertizează țările doritoare cu privire la riscul unei inadaptări la structurile europene datorită unei convergențe ireale. O temă importantă de discutat rămâne posibilitatea aderării la zona euro în condițiile mai maleabile privind criteriile de convergență reală și nominală. ,, Aici, răspunsul este formulat de Teoria Zonei Monetare Optime ( Optimal Currency Area Theory), care este foarte tranșantă: statele dintr-un grup pot câștiga reciproc din deținerea unei monede comune doar atunci când structurile lor economice sunt similare și când nu există riscul ca șocuri asimetrice să lovească numai unele dintre aceste țări. “
Țările mai slab dezvoltate care aderă la Uniunea Europeană nu pot renunța la politica lor monetară atâta timp cât există posibilitatea crescută a apariției unor șocuri asimetrice datorată diferențelor de structură a economiilor. Scopul final al acestora nu este doar adoptarea monedei euro, ci și însumarea beneficiile care reies din acestă alegere.
4.2 Țintirea directă a inflației – primul pas spre adoptarea monedei unice
De-a lungul timpului s-au format 3 strategii standard de aplicare a politicii monetare și anume: țintirea inflației, țintirea agregatelor monetare și țintirea cursului de schimb. Dintre acestea, doar țintirea inflației și cea a cursului de achimb se utilizează în prezent de către țările Europei Centrale și de Est.
În România, Banca centrală a doptat strategia de țintire directă a inflației în anul 2005. Această strategie este considerată a fi favorabilă politicii monetare care se stabilește pe termen mediu și lung fără a afecta reacțiile acesteia la evoluția pe termen scurt a economiei. Momentul ales pentru trecerea la o această strategie de politică monetară a rezultat ca urmare a finalizării în linii generale la începutul anului 2005, a procesului de pregătire a trecerii la o nouă startegie, proces desfășurat pe parcursul a mai multor ani. În contextul acesta au fost discutate, decise și dezvoltate elementele-cheie ale cadrului specific noii strategii, cum ar fi:
caracteristicile tehnice definitorii ale strategiei de țintire directă a inflației adoptate de BNR;
configurația procesului de analiză și decizie de politică monetară;
capacitatea de prognoză a BNR;
instrumentele de comunicare ale băncii centrale.
Această decizie luată de Consiliul de administrație a Băncii Naționale de a trece la țintirea directă a inflației a fost precedată de îndeplinirea unor condiții specifice care să facă posibilă realizarea schimbării. Unele dintre cele mai importante astfel de condiționări sunt:
Atingerea unei rate suficient de scăzute a inflației
Rata inflației ajunsese pentru prima dată la un număr format dintr-o singură cifră 9,3% în ultimii 14 ani, performanță remarcabilă pentru România care se confruntase până atunci cu rate ale inflației foarte mari.
Câștigarea și consolidarea credibilității Băncii centrale
Datorită scăderii fantastice a inflației în perioada 2000-2004, cât și datorită obiectivelor atinse conform politicii monetare în special în 2002-2004, Banca Națională a început să câștige încrederea publicului în materie de politici și obiective stabilite.
Absența dominanței fiscale
Restrângerea dominanței fiscale a avut un aport semnificativ la intensificarea independenței de facto a politicii monetare. Această restrângere treptată s-a realizat în baza unui mix de politici macroeconomice concretizate atât în reducerea deficitului bugetar precum și în scăderea datoriei publice și a condițiilor de finanțare și refinanțare a acestora.
O flexibilitate relativă a cursului de schimb al leului
Din octombrie 2004, Banca centrală a decis adoptarea unei politici de curs de schimb a leului care să favorizeze flexibilitatea cursului. Aceasta a presupus o reducere semnificativă a intervențiilor din partea BNR pe piața valutară.,, Totodată, începând cu anul 2005, conform angajamentelor asumate de BNR prin Programul economic de preaderare 2004, euro a devenit de facto unica monedă de referință a cursului de schimb al leului.’’
Solidificarea sistemului bancar și dezvoltarea intermedierii bancare
Sistemul bancar național s-a consolidat în perioada anilor 2000 – 2005 prin procesul de restructurare și privatizare. Un aport important în acest sens îl deține și BNR prin optimizarea continuă a reglementărilor prudențiale și a supravegherii sistemului. Un sistem financiar tot mai complex cât și necesitatea prudenței sporite acordate acestuia, au condus la înființarea Direcției de Stabilitate Financiară în cadrul Băncii Naționale., în octombrie 2004. Legătura direct proporțională între consolidarea sistemului bancar și a intermedierii bancare a fost întărită de stabilizarea macroeconomiei.
Dezvoltarea capacității de previzionare a inflației
Un punct de interes important pentru BNR era întărirea capacității de prognoză a inflației. În acest sens, eforturile depuse au dat naștere unei noi structuri în cadrul băncii centrale și anume Direcția Modelare și Prognoze Macroeconomice. Totodată, au fost intensificate contacte cu bănci centrale ale unor țări care practică strategia de țintire directă a inflației, cum ar fi Cehia și Polonia. Această nouă structură a făcut posibilă însușirea eficientă a asistenței oferite Băncii Naționale pe direcția de prognozare și țintire directă a inflației.
Țintirea directă a inflației este o strategie de politică monetară prin care Banca Națională fixează o țintă numerică pentru evoluția prețurilor din economie ce trebuie atinsă într-o anumită perioadă de timp. Această tehnică nouă este calea prin care Banca centrală vine cu aportul său la reducerea nivelului inflației pentru alinierea României din acest punct de vedere cu celelalte state membre ale Uniunii Europene.
Această strategie are meritul de a combina constrângerile ferme din perspectiva obiectivului final (ținta de inflație) cu un anumit grad discreționar în ceea ce privește ajustarea nivelului instrumentelor de politică monetară, astfel încât acestea să răspundă în mod adecvat la șocuri.
4.3 Avantajele și dezavantajele adoptării monedei unice
Însușirea monedei unice prezintă o serie de avantaje pe de o parte și dezavantaje pe de alta. Beneficiile pot fi grupate în funcție de impact, în directe și indirecte.
Avantajele directe sunt puse în evidență de:
Reducerea costurilor de tranzacționare
Reducerea costurilor administrative
Eliminarea riscului valutar față de euro
Diminuarea volatilității cursului valutar față de valutele altor parteneri comerciali
Reducerea costului capitalului
Avantajele indirecte se regăsesc în:
Creșterea comerțului exterior
Creșterea PIB pe locuitor ca urmare a creșterii comerțului exterior
Creșterea competiției și transparenței prețurilor
Creșterea nivelului de trai pe termen lung
De cealaltă parte a baricadei, dezavantajele sunt evidente:
Costuri tehnice și organizatorice legate de conversia în euro
Costuri specifice în sectorul bancar și reducerea surselor de venit bancar
Pierderea independenței politicii monetare și a cursului de schimb ca factor de ajustare
Riscul șocurilor asimetrice
4.4 Etapele admiterii la zona euro
Pentru a fi membră a zonei euro, orice țară aderantă trebuie să îndeplinească anumite condiții impuse sau nu într-un tratat.
O primă etapă pe drumul aderării la moneda euro presupune îndeplinirea criteriilor de convergență nominală stabilite în tratatul de la Maastricht. Comisia Europeană cât și Banca Centrală nu impun limite de timp în care statele membre să realizeze aceste cerințe, lăsând la aprecierea fiecărei țări această problematică. Cert este că, nu se vor mai face abateri de la regulă precum în cazul Marii Britanii, a Danemarcei și a Irlandei de Nord, adoptarea monedei euro reprezentând următorul pas pentru țările membre ale Uniunii Europene.
În etapa a doua, după îndeplinirea acestor criterii, România va trebui să adere la mecanismul ERM II cu 2 ani înaintea intrării propriu-zise în zona euro. În această perioadă leul va putea fluctua doar într-o anumită măsură. Prin participarea sa la acest sistem, România va demonstra dacă este aptă să mențină stabilitatea macroeconomică deja obținută prin îndeplinirea criteriilor nominale, fără să apeleze la cursul de schimb ca instrument de ,, reparare ‘’ macroeconomică, sau nu.
Primul mecanism ERM reprezenta o structură multilaterală de curs de schimb prin care monedele participante aveau setate parități centrale în raport cu alte monede față de care puteau varia în marjă de ± 2,25%. În anii 1992 – 1993 s-a produs o criză a mecanismului, în care Itlia și Marea Britanie au abandonat sistemul, în timp ce Spania, Irlanda și Portugalia au fost în situația unei monede devalorizate, în urma căreia, banda de fluctuație s-a lărgit la ± 15%. Potrivit tratatului de la Maastricht statele care vor adera la Uniunea Europeană vor primi o derogare temporară de la adoptarea monedei unice după ce vor primi calitatea de membru urmând ca ulterior să facă parte din ERM II.
Următorul pas, poate și cel mai sensibil spre intrarea în zona euro presupune îndeplinirea criteriilor de convergență reală. Această convergență reflectă nivelul de trai al românilor în comparație cu nivelul de trai al celor aflați deja în zona euro. Dacă economia României se aliniază cu economiile celorlalte state membre ale zonei euro și reușește să atingă o convergență stabilă și durabilă atunci aceasta va îndeplini ultima cerință spre adoptarea monedei comune.
4.5 Unde se află România pe drumul adoptării monedei unice euro?
România se află între cele 5 state noi membre ale Uniuni Europene care încă nu au adoptat moneda unică euro deși criteriile de convergență sunt tangibile.
Prima etapă de îndeplinire a criteriilor de convergență nominală este satisfăcută de România începând cu iunie 2014, semn că aceasta poate trece la pasul următor. Trecerea la zona euro a reprezentat un obiectiv mișcător. Primul termen țintă a fost stabilit pentru anul 2014, apoi acesta s-a amânat pentru 2015, iar în prezent termenul este stabilit pentru anul 2019. Totuși, specialiștii afirmă că trecerea la zona euro înainte de 2020 reprezintă încă un obiectiv ambițios.
În ceea ce privește stabilitatea prețurilor ca și criteriu de convergență nominală, vom urmări rata inflației. Pentru perioada de referință mai 2013- aprilie 2014, IAPC (Indicele Armonizat al Prețurilor de Consum) înregistrează în România o medie anuală de 2,1 puncte procentuale reprezentând un nivel peste valoarea de referință de 1,7% aferentă criteriului de convergență respectiv cu 0,4 puncte procentuale. Această valoare se va schimba în perioada următoare:,, Pe parcursul trimestrului I 2015, rata anuală a inflației IPC (Indicele Prețului de Consum) s-a menținut sub limita inferioară a intervalului de variație de ±1 punct procentual asociat țintei staționare de 2,5 la sută, atingând un minim istoric de 0,4 la sută în primele două luni ale anului. ‘’ O analiză mai amănunțită a IPC ne arată care sunt componentele esențiale datorită cărora inflația a înregistrat aceste valori. Astfel se poate observa că dinamica prețurilor administrate și stăpânirea reducerilor anuale a prețurilor alimentare volatile au reprezentat principalele cauze ale creșterii ratei inflației. Evoluția prețurilor administrate s-a datorat majorării în luna ianuarie a prețului energiei electrice suportat de consumatorii casnici. Dinamica prețurilor alimentare volatile este dată de impactul embargoului rusesc asupra ofertei de legume și fructe de pe piața internațională. De asemenea, tariful produselor din tutun aduce o contribuție la scăderea inflației pe baza majorării accizelor în anul 2014.
Sursa: BNR
Indicele CORE2 se ajustează prin excluderea prețurilor administrate și a celor cu volatilitate crescută. Prețuri cu volatilitate ridicată sunt considerate prețurile bunurilor precum: combustibili, fructe, legume, ouă, etc. Prețurile administrate sunt cele care se ajustează cu acordul autorităților statului, prețuri la produse și servici precum: medicamente, energie electrică, termică, servicii de salubritate, transport urban și feroviar, servicii de apă-canal.
Rata anuală a inflației este prevăzută în continuare înregistrând valori negative până la finele primului trimestru al anului 2016 datorită reducerii cotei de TVA la toate alimentele, la serviciile de alimentație publică precum și la băuturile nonalcoolice. Se preconizează situarea ratei inflației la limita inferioară a intervalului de fluctuație de ±1 % din jurul țintei de 2,5 % și revenirea acesteia la limite în ultimul trimestru al anului 2016.
Prognoza pentru nivelul ratei inflației până în trimestrul 4 al anului 2015 este de 0,2% urmând în trimestrul 1 o scădere până la -0,5%.
Previziuni asupra Ratei inflației
Sursa: INS, Calcule BNR
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a stabilit în data de 4 februarie 2015 reducerea ratei dobânzii de politică monetară de la 2,50% la 2,25% pe an pe fondul reconfigurării perspectivelor macroeconomice care susțineau o rată a inflației pe termen scurt sub limita inferioară a intervalului de fluctuare. Acest procent s-a modificat la următoarea întrunire a Consiliului ajungând de la 2,25% la 2,00% pe an, înregistrând un minim istoric.
Valoarea de referință pentru ratele dobânzilor pe termen lung pentru intervalul de referință cuprins între mai 2013-aprilie 2014 a fost de 6,2%. Această valoare a rezultat din adăugarea a 2 % la media aritmetică neponderată a ratelor de dobândă pe termen lung a primelor 3 state care au avut cele mai performante rezultate în ceea ce privește stabilitatea prețurilor. Aceste state membre au fost: Letonia cu 3,3%, Irlanda cu 3,5% și Portugalia cu 5,8 puncte procentuale. Pentru această perioadă, ratele dobânzilor pe termen lung înregistrate de țările membre analizate au înregistrat valori inferioare valorii de referință, deși cu marje diferite.
În România, ratele dobânzilor pe termen lung s-au situat pe o poziție inferioară valorii de referință, în medie la valoarea de 5,3%. Rata dobânzii de referință este de la 1 septembrie 2011, rata dobânzii de politică monetară: ,, Rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României.’’
Sursa: Prelucrare proprie conform datelor din Raportul anual de convergență 2014
,,Crearea unui mediu favorabil convergenței sustenabile în România necesită, printre altele, implementarea unor politici economice menite să asigure stabilitatea macroeconomică, inclusiv stabilitatea sustenabilă a prețurilor.’’
La capitolul datorie publică, România este așezată pe o poziție foarte avantajoasă înregistrând în perioada de refeință o datorie de 38,4% din PIB, în condițiile unei limite maxime de 60 de puncte procentuale din PIB conform datelor prezente în Raportul de convergență din anul 2014.
Această datorie urmărește un trend ascendent în perioada următoare ajungând la 39,8% din PIB creștere datorată în principal de datoria internă a administrației publice care se modifică cu 6,2 procente față de valoarea înregistrată în luna decembrie a anului 2014.
Dacă realizăm o analiză comparativă între România și celelalte state care nu au adoptat încă moneda euro, vom observa că, din punct de vedere al datoriilor, țara noastră se situează pe locul 2 după Bulgaria care înregistrează o datorie publică de 27,6% din PIB.
Sursa: Prelucrare proprie conform datelor de pe Eurostat
O prognoză realizată de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) în Raportul privind situația macroeconomică pe anul 2014 și proiecția acesteia pe anii 2015-2017 susține un trend descendent al datoriei publice până în anul 2017 aceasta atingând valoarea de 39,20% din PIB.
Datoria externă este reglementată de ,, Legea nr. 109/2008 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 64/2007 privind datoria publică’’ care meționează că: ,,Rambursarea datoriei publice guvernamentale reprezintă o obligație a statului necondiționată și irevocabilă de plată a capitalului, dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente finanțărilor rambursabile angajate sau garantate.’’
Deficitul bugetar înregistrat de țara noastră în perioada analizată este de 2,3% în condițiile unei limite maxime de 3% conform Raportului de convergență publicat în 2014. Acesta a scăzut, atingând valoarea de 1,5% din PIB la sfârșitul anului. Pentru Uniunea Europeană deficitul bugetar a înregistrat o pondere de 2,9% din PIB în anul 2014, urmând un trend descendent față de anul 2013 când valoarea acestuia reprezenta 3,2 puncte procentuale. Conform Eurostat, situația în zona euro a deficitului bugetar a înregistrat valori mai scăzute comparativ cu nivelul UE în ultimii ani ajungând la 2,4% din PIB în 2014, de la 2,95 din PIB în 2013. O situație mai puțin plăcută s-a înregistrat în 12 state membre ale Uniunii care au avut un deficit bugetar peste 3% din PIB și anume: Belgia, Finlanda și Polonia cu 3,2%; Grecia cu 3,5%; Franța cu 4%; Irlanda cu 4,1%; Portugalia cu 4,5%; Slovenia cu 4,9%; Marea Britanie și Croația cu 5,7% ambele; Spania cu 5,8%; cel mai mult depășind Cipru care a înregistrat un nivel de 8,8% deficit bugetar pe anul 2014. În direcția bună cu cel mai scăzut deficit bugetar s-au îndreptat Lituania cu 0,7% din PIB; Letonia cu 1,4% și România cu 1,5% din PIB. În anul precedent au existat și țări care au ajuns la performanța de a realiza excedent bugetar: Estonia și Luxemburg ambele cu 0,6%; Germania cu 0,7% și Danemarca cu 1,2% din PIB.
Sursa: Prelucrare proprie conform datelor de pe Eurostat
În ceea ce privește capitolul stabilității cursului de schimb, România îndeplinește criteriul de convergență doar parțial, întrucât moneda națională nu face parte din MCS II ( Mecanismul Cursului de Schimb) sau ERM II amintit mai sus. Data țintă stabilită pentru adoptarea euro de 1 ianuarie 2019 presupune participarea leului la MCS II începând cu prima jumătate a anului 2016 și menținerea acestuia timp de minim 2 ani. În anul 2014, cursul de schimb a înregistrat fluctuații în intervalul -2% + 2%, moneda națională intrând în anul 2015 cu o depreciere față de euro.
Previziunile pentru anul 2015 sunt de +2,1% – 3,5% ceea ce înseamnă că România îndeplinește criteriul de convergență a cursului de schimb ce nu poate depăși intervalul de fluctuație de ± 15 %.
„În România impactul cursului de schimb asupra prețurilor se transmite foarte repede. Atunci când cursul se apreciază impactul în sensul scăderii inflației este relativ limitat. Însă, în cazul deprecierii impactul este aproape dublu“, a explicat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu la prezentarea unui raport timestrial legat de inflație în august 2014.
Tot guverantorul menționează în noiembrie 2014 că România îndeplinește toate cele cinci criterii de la Maastricht, cu toate acestea, trecerea la euro nu este posibilă în viitorul apropiat. ,,Toate cele cinci criterii sunt îndeplinite, dar trebuie acum să le păstrăm"
Menținerea stabilității cursului de schimb depinde de îndeplinirea criteriului privind rata inflației.
În 2015, România îndeplinește toate criteriile de convergență nominală de la Maastricht.
În ceea ce privește aderarea la zona euro, problema care împiedică țara noastră este legată de convergența reală. O condiție importantă în vederea adoptării euro este nivelul de trai existent într-o țară, nivel care trebuie să egaleze nivelul statelor membre ale zonei monedei unice. Deși România îndeplinește toate criteriile convergenței nominale, distanța care o separă de momentul adoptării monedei unice este una mare. Cu toate că e îndeplinită, convergența nominală trebuie menținută pe o perioadă îndelungată de timp, fapt ce nu poate fi garantat întrucât convergența reală nu este atinsă, acestea două condiționându-se reciproc. Convergența reală nu este exprimată prin cifre exacte și limitări, aceasta referindu-se mai exact la standardele de viață reflectate prin PIB real pe cap de locuitor îndreptate spre nivelul din zona euro. Una dntre problemele cele mai mari care stă în calea aderării la zona euro este PIB-ul pe cap de locuitor în România situat la jumătate din media UE. ,, Una dintre cele mai importante probleme legate de adoptarea euro este PIB-ul pe cap de locuitor în România, aflat la jumătate din media UE. Țările cele mai sărace primite în zona euro sunt Estonia și Letonia. Și este puțin probabil ca UE să primească un stat având un PIB/locuitor mai mic decât acestea, pentru că ar crea probleme atât Uniunii, cât și statului respectiv’’, în opinia economistului-șef al BNR, Valentin Lazea.
Sursa: prelucrare proprie conform datelor de pe Eurostat
,,Din punct de vedere al convergenței reale, evaluată prin decalajele față de media europeană a produsului intern brut pe locuitor exprimat prin Puterea de Cumpărare Standard (PCS), România a progresat semnificativ în ultimii doi ani, situându-se în prezent la circa 55% față de media UE-28, comparativ cu 54,5% în 2013 și 52,8% în 2012.’’ Din experiența statelor membre noi aderante la zona euro, putem observa că acest obiectiv este realizabil în condițiile în care acest raport depășește 60% față de media UE a Produsului Intern Brut pe cap de locuitor. Pentru România se preconizează o valoare de 65,5% pentru anul 2018 cu perspectiva înregistrării în 2020 a unei valori de 71% din media UE, conform Programului de Convergență 2015-2018. Pentru ca PIB/locuitor să ajungă la aproximativ 60% din media Uniunii Europene, ar fi necesari 10 ani cu o creștere de 2%, 7 ani cu un diferențial de creștere de 3% sau 5 ani cu o creștere de 4% pe an.
În anul 2014, în România, PIB a înregistrat o creștere de 2,8%, acesta fiind al patrulea an consecutiv de creștere după ce în 2013 s-a înregistrat o valoare de + 3,4%, în 2012 +0,6% și în 2011 +1,1%. Conform datelor recente ale Institutului Național de Statistică, indicatorul macroeconomic PIB a înregistrat o creștere în primul trimestru al anului 2015 comparativ cu trimestrul anterior de 1,6%. Acesta este un semn bun, arată că se consolidează revenirea din criza economică și financiară care a afectat țara noastră începând cu anul 2008. Cu toate că nu este criteriu precis care să admită o convergență suficientă în vederea aderării la zona euro, un punct de reper poate fi nivelul minim la care au aderat la eurozonă noile state membre: 58,3% Estonia, 59,6% Letonia și 65% Slovacia.
Sursa: prelucrare proprie conform datelor de pe Eurostat
În ceea ce privește comerțul extern, pentru România se estimează pentru intervalul 2015-2016, crșteri medii anuale ale importurilor cu 7,7%, iar a exporturilor cu 7,2%. După ce deficitul bugetar privind comerțul extern a înregistrat în anul 2014 o valoare de 4% din PIB, se estimează în continuare un trend ascendent pentru 2016 ajungând la valoarea de 4,5% din Produdul Intern Brut, conform Programului de convergență 2015-2018 emis de Guvern. În zona euro, balanța comercială înregistrează un excedent de 23,4 miliarde de euro în creștere față de luna martie 2014 cînd aceasta a înregistrat un excedent de 16,1 miliarde de euro, Uniunea Europeană obținând un excedent de 10,7 miliarde de euro comparativ cu 3,6 miliarde de euro obținute în anul precedent, conform datelor publicate de Eurostat.
Sursa: Comisia Națională de Prognoză
În zona euro, exporturile au înregistrat o creștere cu 9% până în aprilie 2015 în comparație cu aprilie 2014. De partea importurilor s-a observat de asemenea o majorare cu 3 puncte procentuale până la aceeași dată.
Grafic: Comerțul internațional de bunuri în zona euro
Sursa: Eurostat
Structura economiei este de asemenea un factor ce joacă un rol important în aderarea la zona euro, întrucât nivelurile economiilor statelor aderente trebuie să fie asemănătoare pentru a putea funcționa în mod optim. În grafic se poate observa că cea mai mare contribuție la creșterea PIB-ului a fost dată de sectorul serviciilor. Acesta este un aspect favorabil ce arată că România este o țară în deplină dezvoltare.
Sursa: INS, Buletin statistic lunar, ianuarie 2015
În ceea ce privește convergența reală, România mai are de străbătut un drum lung. Sunt vizibile necesitățile investițiilor în sistemul public de sănătate, educație, în infrastructură, rețelele de autostrăzi, proiecte de natură ecologică care să ne apropie de standardele Uniunii Europene. În urma acestor investiții se așteaptă o accelerare a creșterii economice și totodată o presiune asupra cheltuielilor publice, existând o linie sensibilă între menținerea deficitului fiscal și cea a datoriei publice.
***Concluzii
Eficiența politicii monetare, exprimă gradul de intensitate cu care această politică își exercită consecințele asupra obiectivelor stabilite. România a înregistrat în ultima perioadă progrese semnificative în sensul reducerii dezechilibrelor macroeconomice și restabilirii unui spațiu de manevră fiscală și financiară, care împreună cu politicile monetare implementate sau în curs de implementare, au contribuit la menținerea stabilității macroeconomice și financiare. Politica monetară în România a urmărit reducerea inflației și menținerea stabilității prețurilor către un nivel compatibil cu cel al Uniunii Europene. Banca Națională acționează în acest scop prin asigurarea unui cadru macroprudențial setat în scopul restabilirii economice. Cu scopul diminuării volatilității ratelor dobânzilor practicate pe piața interbancară BNR a redus rata dobânzii la facilitățile permanente la nivelul ratei dobânzii de politică monetară. În continuare, pe termen mediu, politica monetară urmărește asigurarea stabilității prețurilor într-o modalitate care să încurajeze refacerea încrederii în procesul de creditare. Se va continua ajustarea componentelor cadrului operațional de politică monetară în scopul creșterii gradului de armonizare a instrumentelor cu standardele băncilor centrale ale statelor membre UE și ale Băncii Centrale Europene.
Țara noastră a realizat în ultimii ani evoluții în domeniul îmbunătățirii prognozei fiscale și a practicilor de formulare bugetară. În ceea ce privește zona euro, analizând evoluțiile până în prezent se poate menționa că atât aceasta, cât și România se află la momentul anului 2015 la începutul unui ciclu economic nou care precede o lungă perioadă de ajustări esențiale. De asemenea, țara noastră a trecut printr-un proces complex și cuprinzător de ajustare macroeconomică necesar datorită crizei economice și financiare care a afectat vizibil România începând cu anul 2008.
Luând în considerare și opinia noilor state membre ale zonei euro, procesul de trecere la moneda unică europeană nu trebuie accelerat în mod inutil. Obiectivul căruia ar trebui să i se acorde cea mai mare importanță, după ce au fost atinse obiectivele de convergență nominală, este realizarea în cel mai scurt timp a convergenței reale. În momentul de față, România îndeplinește toate criteriile de la Maastricht privind convergența nominală, însă are mult de lucrat pe partea de convergență reală. Obiectivul pentru aderarea la zona euro a fost inițial anul 2014, ulterior modificându-se la 1 ianuarie 2015. A urmat o perioadă fără țintă pentru ca, în final guvernul să anunțe ca moment efectiv de trecere la moneda unică anul 2019. Acesta prezintă însă, un obiectiv foarte ambițios, conturându-se ca orizont mai realist posibil perioada 2021-2022. Aceste amânări au însă un efect negativ asupra credibilității țării în vederea adoptării euro. Politica monetară și cea fiscală pot simula o creștere a PIB-ului în vederea atingerii convergenței reale, prin emisiune monetară și relaxare fiscală, dar aceasta ar fi doar temporară și deloc sustenabilă fiind precedată de o perioadă de criză. În scopul atingerii unei creșteri reale și durabile a Produsului Intern Brut sunt necesare reforme structurale asupra factorilor care compun acest indicator: capital, forță de muncă, productivitate.
Pentru a fi membră a zonei euro, nu doar îndeplinirea criteriilor de la Maastricht este esențială ci și asigurarea unui grad ridicat de convergență durabilă și menținerea acesteia în timp înainte de a adopta moneda unică reprezintă o condiție de bază.
Anexa nr. 1
Proiecția inflației anuale a prețurilor IPC și intervalul de incertitudine asociat
Anexa nr. 2
Perspective privind Produsul Intern Brut/ locuitor la Puterea de Cumpărare Standard
Anexa nr. 3
Evoluția Produsului Intern Brut trimestrial
Bibliografie
* Andrei Liviu C., Economie Europeană – Ediția a doua, Editura Economică, București, 2011
* Costică Ionela, Lăzărescu Sorin, Politici și tehnici bancare, Editura ASE, București, 2005
* Dardac, N., Barbu, T., Moneda, Ed. ASE, București, 2009
* Dardac Nicolae, Vâșcu Teodora , Monedă și credit, Editura ASE, București, 2003
* Dardac Nicolae, Politici monetare și tehnici bancare , note de curs, București 2007
* Dumitru Ionuț, Euro Adoption in Romania, Adoptarea mai rapidă a euro de către România – de la dorință la putință, 2009, MPRA Arhivă
* Eugen Dijmărescu, Corina Irimiea, Irinel Rădulescu, Fondul de Garantare a Depunerilor în sistemul Bancar – Trecut, Prezent și Viitor- 1996 – 2011 , București, 2011
* Isărescu Mugur, BNR 1880-1995, Editura Enciclopedică, București, 1995
* Isărescu Mugur, Inflația și echilibrele fundamentale ale economiei românești, Banca Națională a României, Caiete de studii, nr3/ iunie 1996
* Isărescu Mugur, România: drumul către euro , Prezentare la Conferința organizată de Colegiul Academic al Universității ,, Babeș Bolyai’’, versiune actualizată din martie 2007
* Isărescu Mugur , Politica monetară în perioada tranziției. Gestionarea modificărilor de paradigmă, București, 7 – 9 iunie 2012
* Isărescu Mugur, Convergența nominală versus convergența reală, Conferința Romania’s path towards euro, București, 20 aprilie 2015
* Isărescu Mugur, seminarul "Economia românească între macrostabilitate și microtensiuni", organizat de Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) la Banca Națională, noiembrie 2014
* Isărescu Mugur, Convergența nominală versus convergența reală, Conferința Romania’s path towards euro, București, 20 aprilie 2015
* Isărescu Mugur, România și adoptarea monedei euro, Disertație cu ocazia decernării titlului
* Manolescu Gheorghe, Moneda și politicile monetare, Ediția a doua, Editura Fundației România de mâine, București 2007
* Radu Răzvan, Mecanismul de transmisie a ratelor dobânzilor, Caiete de studii nr. 28, Septembrie 2010
* Zăpodeanu Daniela, Operațiunile instituțiilor de credit, Editura Universității din Oradea, Oradea 2012
* Zăpodeanu Daniela, Politici monetare, Editura Dacia, Cluj-Napoca 2002
* Zăpodeanu Daniela , Monedă și credit…
* Isărescu Mugur, BNR, Portretul unei instituții 1880-2010, Editura Enciclopedică, București, 2010
Doctor Honoris Causa al Universității din București, București, 20 februarie 2014
* Ligia Goloșoiu, Rolul Băncii Naționale a României în sistemul bancar – articol, http://ligiagolosoiu.ro/content/cap1-Rolul_BNR_in_sistemul_bancar.pdf
* Ordonanța de urgență nr. 137/18 din 2001 pentru modificarea și completarea Legii bancare n. 58/1998 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671/24 din octombrie 2001
* Regulament nr. 4 din din 14.feb.2012 Monitorul Oficial, Partea I 123 20.feb.2012 Intrrat în vigoare la 24.feb.2012 de modificare a Regulamentului Băncii Naționale a României nr.6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii
* Regulament nr. 1 , Rep. (1) din 30.mar.2000 Monitorul Oficial, Partea I 84 1.feb.2008 Intrare în vigoare la 1.feb.2008 privind operațiunile de piață monetară efectuate de Banca Națională a României și facilitățile permanente acordate de aceasta participanților eligibili, Cap 1, art 2
* Acord din 13 noiembrie 2014 între Banca Centrală Europeană și băncile centrale naționale ale statelor membre din afara zonei euro de modificare a Acordului din 16 martie 2006 între Banca Centrală Europeană și băncile centrale naționale ale statelor membre din afara zonei euro de stabilire a procedurilor de funcționare ale mecanismului cursului de schimb în etapa a treia a uniunii economice și monetare. (2)
* Ordonanță nr. 13 din 24 aug. 2011, Monitorul Oficial, Partea I 607 29 aug.2011, Intrare în vigoare la 1 sept.2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar
* Banca Națională a României, Raport asupra inflației, mai 2015
* Guvernul României, Programul de convergență 2015-2018, aprilie 2015
* BNR – Caiete de studii nr. 25 – Țintirea directă a inflației în România, august 2009
* Banca Centrală Europeană, Raport de convergență, Iunie 2014
* www.bnr.ro
* www.cdep.ro
* www.europa.eu
* www.ecb.europa.eu
* www.insse.ro
* www.eurostat.ro
* www.cnp.ro
* www.mfinante.ro
* www.mediafax.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Politica Monetara a Bancii Nationale a Romaniei (ID: 144539)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.