Politica Monetara a Bancii Centrale Europene

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Cuprins

I.Banca Centrală Europeană

1.1 Primii pași către integrarea monetară europeană

1.2 Tratatul privind Uniunea Europeană

1.3 Activitatea de Bancă Centrală în cadrul Uniunii Economice și Monetare

1.4 Organismele oficiale ale BCE

1.5. Modul de funcționare al Băncii Centrale Europene

1.6. Resursele Băncii Centrale Europene

II.Instrumentele politicii monetare a Băncii Centrale Europene

2.1. Operațiuni pe piața monetară

2.2. Facilități permanente

2.3. Rezervele minime obligatorii

III.Măsuri ale Băncii Centrale Europene în fața crizei

IV.Concluzii

Bibliografie

I.Banca Centrală Europeană

Banca Centrală Europeană (BCE) reprezintă o instituție singulară și complexă.

a) Singulară deoarece nici o altă bancă centrală modernă nu a mai fost creată prin voința politică a 15 state dezvoltate în cadrul unui tratat;

b) Complexă datorită faptului că reprezintă vârful sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), care influențează băncile centrale naționale.

Banca Centrală Europeană trebuie analizată prin prisma a două caracteristici de bază: este o bancă centrală și o instituție supranațională.

Este bancă centrală deoarece:

administrează începând cu 1 ianuarie 1999 siatemul monetar în euro

joacă un rol important în conducerea politicilor economice

se poate implica în menținerea stabilitîții prețurilor și a resurselor umane

Instutuție supranațională pentru că:

organizează relațiile monetare între mai multe țări cum a făcut și Sistemul Monetar European (SME) lansat în 1979 și care a supraviețuit până la apariția euro

este banca centrală a 11 state din Uniunea Europeană

este instanță federală în UE

Aceasta deține același titlu ca și FED în Statele Unite ale Americii.

1.1 Primii pași către integrarea monetară europeană

Părinții fondatori ai Europei care au negociat Tratatele de la Roma în anii `50, nu au stăruit asupra ideii de monedă comună.În primul rând, obiectivele inițiale ale Comunității Economice Europene (CEE) se rezumau în mare parte la realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe agricole comune, care nu păreau să necesite o integrare în domeniul monetar.Mai mult, la acea vreme, toate tările din CEE făceau parte dintr-un sistem monetar internațional care funcționa destul de bine(sistemul Bretton Woods).

Ideea unei monede comune pentru statele membre ale CEE a fost lansată pentru prima oară în memorandumul Comisiei Europene din data de 24 octombrie 1962 (marjolin Memorandum).

În luna martie 1971, statele membre au convenit să realizeze uniunea economică și monetară.În cadrul primei etape, acestea au conceput un sistem comunitar de îngustare progresivă a marjelor de fluctuație ale monedelor statelor membre.Acesta, care a devenit cunoscut sub denumirea „șarpele”, a devenit operațional în luna aprilie 1972.În 1973 a fost înfiițat Fondul European de Cooperare Monetară (FECM) ca nucleu al viitoarei organizări a băncilor central la nivelul Comunității.

În luna martie 1979, procesul de integrare monetară a fost relansat prin crearea Sistemului Monetar European (SME).Acesta a fost inființat printr-o rezoluție a Consiliului European, iar procedurile sale de funcționare au fost stabilite prinre-un accord încheiat între băncile centrale participante.

Uniunea economică și monetară a primit un nou impuls prin adoptarea Actului Unic European (AUE), semnat în luna februarie 1986 și intrat în vigoare la data de 1 iulie 1987.Principalul obiectiv al acestui text era acela de a introduce realizarea pieței unice ca obiectiv suplimentar al Comunității, de a aduce procesului decizional modificările necesare pentru realizarea acestui obiectiv și de a reafirma nevoia unei capacități monetare a Comunității pentru crearea uniunii economice și monetare.

Având în vedere aceste considerații, cele 12 state membre care făceau atunci parte din Comunitatea Economică Europeană au decis, în anul 1988, relansarea proiectului UEM.Dacă planul Werner a eșuat la începutul anilor `70, cea de-a doua tentativă de UEM s-a dovedit a fi un success, transformând visul monedei unice în realitate.

1.2 Tratatul privind Uniunea Europeană

În luna iunie 1988, Consiliul European a confirmat obiectivul realizării treptate a uniunii economice și monetare și a însărcinat un comitet prezidat de Jacques Delors, presedintele Comisiei Europene, să propună „etape concrete” care să conducă la constituirea UEM.

„Raportul Delors” din data de 17 aprilie 1989 recomanda realizarea uniunii economice și monetare în trei etape distincte, dar evolutive:

Prima etapă urma să fie dedicată realizării pieței interne, diminuării disparităților dintre politicile economice ale statelor member, eliminării tuturor obstacolelor din calea integrării financiare și intensificării cooperării monetare.

Cea de-a doua etapă trebuia să servească drept perioadă de tranziție la ultima etapă, prin stabilirea organelor de bază și a structurii organizatorice a UEM și prin consolidarea convergenței economice.

Cea de-a treia etapă presupunea fixarea irevocabilă a cursurilor de schimb și atribuirea de responsabilități monetare și economice depline diferitelor instituții și organism comunitare.

Tratatul privind Uniunea Europeană(cunoscut în general sub denumirea “Tratatul de la Maastricht”), care a fost semnat la Maastricht la data de 7 februarie 1992.Prin acest tratat a fost instituționată Uniunea Europeană și au fost modificate tratatele fondatoare ale Comunităților Europene.Printre modificările aduse Tratatului CEE s-a numărat adăugarea unui nou capitol privind politica economică și monetară.Acesta a pus bazele UEM și a prevăzut o metodă și un calendar pentru realizarea acesteia.Reflectând sfera de aplicare și competențele sporite ale Comunității, CEE a fost redenumită Comunitatea Europeană.

Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) și Statutul Institutului Monetar European (Statutul IME) au fost anexate sub forma unor protocoale la Tratatul CE.

1.3 Activitatea de Bancă Centrală în cadrul Uniunii Economice și Monetare

Prin adoptarea euro ca monedă unică, statele membre ale UE care formează zona euro au renunțat la propria suveranitate monetară.BCE, nucleul sistemului de bănci centrale nou-creat, denumit “Sitemul European al Băncilor Centrale” (SEBC), a preluat responsabilitate privind politica monetară în zona euro.

Din SEBC fac parte Băncile Centrale Naționale ale tuturor statelor member UE, chiar și ale celor care nu au adoptat moneda euro, fie datorită statutului special al acestora (Danemarca și Regatul Unit), fie datorită unei derogări (Suedia și cele zece noi state ale UE).Deoarece statele membre neparticipante și-au păstrat suveranitatea monetară, băncile lor centrale nu mai sunt implicate în îndeplinirea funcțiilor de bază ale sistemului.

Pentru a ușura înțelegerea de către publicul larg a structurii complexe a SEBC, Consiliul guvernatorilor BCE a hotărât , în luna noiembrie 1998, adoptarea denumirii de “Eurosistem”.Acesta se referă la componența – BCE și BCN ale statelor membre care au adoptat euro- în care SEBC își îndeplinește principalele misiuni.

Trei motive principale de natură politică și economică au stat la baza instituirii unui sistem care să îndeplinească funcțiile de bancă central pentru euro, nu a unei bănci central unice:

Înstituirea unei bănci centrale unice pentru întreaga zonă euro (concentrând, probabil, activitatea de bancă centrală într-un singur loc) nu ar fi fost acceptabilă din rațiuni politice;

Opțiunea creării Eurosistemului are la bază experiența BCN, menținând structura instituțională, infrastructura, capacitățile operaționale și competențele acestora.Mai mult, BCN continuă să îndeplinească și unele funcții independente de Eurosistem;

Luând în calcul spațiul geografic vast pe care îl ocupă zona euro, s-a considerat oportun ca instituțiilor de credit să le fie oferit un punct de acces la activitatea de bancă centrală în fiecare stat membru participant.

Luând în considerare numărul mare de națiuni și culturi din zona euro, s-a apreciat că rolul de punte de acces la Eurosistem ar putea fi realizat cel mai bine de instituțiile naționale (nu de o singură instituție supranațională).

În conformitate cu dispozițiile Tratatului CE, BCE a fost creat ca organism independent specializat în vederea aplicării politicii monetare și a realizaării funcțiilor conexe.În acest scop, BCE a fost înzestrată cu personalitate juridică proprie, având, de asemenea, organe de decizie și competențe specifice.Oraganizarea sa ca bancă centrală corespunde caracterului specific al politicii monetare, respectiv un serviciu public pus în aplicare în principal prin derularea de operațiuni pe piața financiară.

BCE are personalitate juridică în temeiul articolului 107 alineatul (2) din Tratatul CE și se bucură de capacitatea juridică cea mai larg recunoscută persoanelor juridice prin legislația internă a fiecărui stat membru în conformitate cu articolul 9.1 din Statutul SEBC.Astfel, acesta poate să dobândească sau să înstrăineze bunuri mobile și immobile și să stea în justiție.În plus, BCE, se bucură de privilegiile și imunitățile necesare îndeplinirii misiunilor sale, în condițiile prevăzute de Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților Europene din data de 8 aprilie 1965.

Având statutul de persoană juridică conform dispozițiilor de drept public internațional, BCE este abilitată, printer altele, să încheie acorduri internaționale în domenii care țin de competența sa și să ia parte la activitățile unor organizații internaționale precum Fondul Monetar Internațional (FMI), Banca Reglementelor Internaționale (BRI) și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Fiind o organizație creată prin Tratatul CE, BCE se bucură de competențe reale, care nu i-au fost delegate de instituțiile comunitare, ci i-au fost conferite prin Tratat.Această caracteristică distinge BCE de diferitele agenții comunitare descentralizate, care au propria personalitate juridică, dar ale căror competențe sunt delegate de către instituțiile comunitare.

1.4 Organismele oficiale ale BCE

Banca Centrală Europeană devenită operațională la 1 ianuarie 1999 cu sediul la Frankfurt are următoarele structuri:

Consiliul guvernatorilor – reprezintă organul de decizie suprem, și are în componența sa șase membrii ai Băncilor Centrale Naționale care aparțin Eurosistemului iar în anul 1999 numărul membrilor s-a mărit, ajungând la 17.

Responabilități:

definește politica monetară a Eurosistemului

ia deciziile privind obiectivele monetare intermediare și a aprovizionărilor în rezerve a Eurosistemului

decide recursul la alte metode operaționale de control monetar

reglementează limita rezervelor obligatorii

autorizează emisiunea de bilete de bancă în euro și a volumului acesteia

decide asupre regulilor contabile și de informații ale operațiunilor Băncilor Centrale Naționale

adoptă regulamentul interior al BCE și a organelor de decizie.

Consiliul director – este compus din președinte, vice-președinte și alți patru membrii, care sunt aleși pe un mandat de opt ani care nu se poate reînnoi.

Responsabilități:

pun în aplicare politica monetară adoptată de Consiliul guvernatorilor

transmite instrucțiuni necesare Băncilor Centrale Naționale

pregătește întrunirea Consiliului guvernatorilor

are respunderea afacerilor curente a BCE

Președintele – prezidă ansamblul organelor Băncii Centrale Europene și o reprezintă în exterior

Consiliul general al Băncii Centrale Europene – se constituie din președintele și vice-președintele BCE și guvernatorii tuturor Băncilor Centrale Naționale (BCN)

1.5. Modul de funcționare al Băncii Centrale Europene

Gestiune internă

Numărul de salariați ai Băncii Centrale Europene se ridică la 604, iar la acest număr se adaugă și personalul băncilor centrale naționale ale statelor membre.Exemplu: Banca Națională a Franței înregistrează un număr de 14.000

Relațiile SEBC cu celelalte organisme ale UE:

Rapoarte și aune și o reprezintă în exterior

Consiliul general al Băncii Centrale Europene – se constituie din președintele și vice-președintele BCE și guvernatorii tuturor Băncilor Centrale Naționale (BCN)

1.5. Modul de funcționare al Băncii Centrale Europene

Gestiune internă

Numărul de salariați ai Băncii Centrale Europene se ridică la 604, iar la acest număr se adaugă și personalul băncilor centrale naționale ale statelor membre.Exemplu: Banca Națională a Franței înregistrează un număr de 14.000

Relațiile SEBC cu celelalte organisme ale UE:

Rapoarte și audiții

Acorduri și statut de observator

Participări informale (fără titlu formal)

SEBC și interzicerea finanțărilor publice

Articolele 104 și 104A a Tratatului stipulează interzicerea SEBC-ului de a finanța deficitele publice prin emisiune de monedă.

SEBC și relațiile internaționale

FMI reprezintă centrul Sistemului Monetar Internațional (SMI), iar Sistemul European al Băncii Centrale este reprezentat și el de băncile naționale ale statelor membre UE;

La 21 decembrie 1998 FMI a acordat Băncii Centrale Europene un post de observator permanent

Controlul contabil și judiciar

Comunicarea externă a BCE cu alte state ce nu aparțin UE

1.6. Resursele Băncii Centrale Europene

Capitalul BCE la creare a avut un fond de 5 miliarde de euro

Rezervele de schimb în afară de moneda euro, aceasta mai are rezerve și în cadrul FMI-ului și DST-ului în valoare de 50 de miliarde de euro

Contribuția fiecărui membru este fixată în mod proporțional în funcție de capitalul subscris. Fiecare BCN primește din partea BCE în contrapartidă o creanță echivalentă acestei contribuții.

Repartizarea beneficiilor BCE

II.Instrumentele politicii monetare a Băncii Centrale Europene

Obiectivul principal al Eurosistemului este menținerea stabilității prețurilorr, astfel cum este acesta prevăzut la articolul 127 alineatul (1) din tratat.Fără a aduce atingere obiectivului principal privind stabilitatea prețurilor Eurosistemul trebuie să susțină politicile economice generale din Uniune.În vederea îndeplinirii obiectivelor sale, Eurosistemul trebuie să acționeze în conformitate cu principiul unei economii de piață deschise, în care concurența este liberă și care favorizează alocarea eficientă a resurselor.

Pentru a-și îndeplini obiectivul (de transmisie a impulsurilor monetare), cadrul operațional are nevoie de anumite condiții la nivelul pieței financiare, în special pe segmentul interbancar.

Principiile generale prezente în teoria și practica internațională, care definesc cadrul operațional al politicii monetare, presupun simplitate, transparență și eficiență.

Indiferent de obiectivul urmărit, instrumentele de acțiune ale băncii centrale prin politica sa monetară trebuie grupate în două categorii:directe, care, de regulă sunt de natură regulatorie (norme, reglementări) și indirect, pentru care trebuie să subliniem orientarea și fundamentarea lor pe mecanismul de piață de transmitere a impulsului monetar.

Pentru a-și atinge obiectivele, Eurosistemul are la îndemână un set de instrumente de politică monetară.Eurosistemul desfășoară operațiuni pe piața monetară, oferă facilități permanente și impune instituțiilor de credit constituirea de reserve minime obligatorii în conturile deschise în cadrul Eurosistemului.

2.1. Operațiuni pe piața monetară

Operațiunile de piață monetară constituie un rol foarte important în politica monetară a Eurosistemului, în sensul direcționării ratelor dobânzilor, gestionării situației lichidității de pe piață și indicării orientării politicii monetare. Eurosistemul dispune de cinci tipuri de instrumente pentru desfășurarea operațiunilor de piață monetară. Cel mai important instrument este tranzacția reversibilă (aplicabilă pe baza contractelor de report sau a creditelor colateralizate). Eurosistemul poate recurge și la tranzacții simple, emisiunea de certificate de creanță ale BCE, operațiunile de swap valutar și atragerea de depozite la termen. Operațiunile de piață monetară sunt inițiate de BCE, aceasta stabilind și instrumentul care urmează a fi utilizat, precum și termenii și condițiile de efectuare a acestor operațiuni. Acestea pot fi efectuate pe baza unor licitații standard, a unor licitații rapide sau a unor proceduri bilaterale.

Datele uzuale de decontare a operațiunilor pe piața monetară a Eurosistemului sunt prezetate în tabelul 1.

Tabelul 1

Tranzacții reversibile se referă la operațiunile prin care Eurosistemul cumpără sau vinde active eligibile în cadrul unor contracte de report (adică proprietatea asupra activului este transferată creditorului, iar părțile convin totodată să efectueze operațiunea inversă prin retransferarea activului către debitor la o dată ulterioară),sau efectuează operațiuni de creditare garantate (adică se constituie un drept de garanție care poate fi executat asupra activelor, dar, sub rezerva executării obligației de rambursare a creditului, activul rămâne în proprietatea debitorului) folosind active eligibile drept garanție.

Condiții privind dobânda

Diferența dintre prețul de cumpărare și cel de răscumpărare în cadrul unui contract de report corespunde dobânzii aferente sumei de bani dată sau luată cu împrumut pe perioada până la scadența operațiunii, adică prețul de răscumpărare include dobânda datorată la scadentă.

Rata dobânzii pentru o tranzacție reversibilă sub forma unui credit garantat se determină prin aplicarea ratei dobânzii specificate la valoarea creditului pe perioada operațiunii.Rata dobânzii care se aplică operațiunilor pe piața monetară reversibile ale Eurosistemului este o rată simplă a dobânzii, cu convenția privind numărul de zile ,număr de zile/360.

Tranzacții simple de piață monetară se referă la operațiunile prin care Eurosistemul cumpără sau vinde definitive active eligibile de piață.Aceste operațiuni se efectuează numai în scopuri structurale sau de ajustare.

Caracteristici operaționale ale tranzacțiilor simple ale Eurosistemului se pot rezuma după cum urmează:

-pot lua forma unor operațiuni de furnicare de lichidități (cumpărări simple) sau de absorbție de lichidități (vânzări simple)

-frecvența acestora nu este standardizată

-sunt efectuate prin intermediul procedurilor bilaterale

-în general, sunt efectuate în mod descentralizat de către băncile centrale naționale (Consiuliu guvernatorilor BCE poate ducide dacă, în situații excepționale, operațiunile de ajustare sub formă de tranzacții simple se pot efectua de către BCE).

-sfera contrapărților nu este limitată a priori.

BCE poate emite certificate de creanță în vederea ajustării poziției structurale a Eurosistemului în raport cu sectorul financiar, astfel încât să creeze (sau să accentueze) un deficit de lichidităâi pe piață.Certificatele reprezintă o datorie a BCE față de titularul certificatului în cauză.BCE nu impune restricții cu privire la posibilitatea trasferării certificatelor.

Condiții privind dobânde

Certificatele sunt emise cu discount, adică sunt emise la o valoare mai mică decât cea nominal și sunt răscumpărate la scadență la valoarea nominal.Diferența dintre valoarea la care sunt emise și cea la care sunt răscumpărate este egală cu dobânda acumulată aferentă valorii de emisiune, pe perioada până la scadența certificatului, la o rată a dobânzii convenită.Rata dobânzii aplicată este o rată simplă a dobânzii calculată pe baza convenției privind numărul de zile, număr de zile/360.

Caracteristicile certificatelor sunt acelea că sunt emise pentru a absorbi lichiditate de pe piață.Pot fi emise în mod regulat sau neregulat.Au o scadentă mai mică de 12 luni, sunt emise prin

intermediul licitațiilor standard.Sunt atribuite și decontate în mod descentralizat de către central naționale.

Operațiunile de swap valutar efectuate în scopuri de politică monetară constau în tranzacții simultane la vedere și la termen effectuate cu euro în schimbul unei monede străine (adică, Eurosistemul cumpără sau vinde euro la vedere în schimbul unei valute externe și, în același timp, răscumpără sau revinde valuta externă la termen, la o dată de răscumpărare determinată).Aceste operațiuni se utilizează în scopuri de ajustare, în special pentru a gestiona situația lichidităților de pe piață și pentru a controla ratele dobânzii.

Caracteristicile operaționale ale operațiunilor de swap valutar se pot rezuma după cum urmează:

-pot lua forma operațiunilor de furnizare sau de absorbție de lichidități

-frecvența și scadența acestora nu sunt standardizate

-sunt efectuate prin intermediul licitațiilor rapide sau al procedurilor bilaterale

-în general, sunt efectuate prin intermediul licitațiilor rapide sau al procedurilor bilaterale

-în general, sunt efectuate în mod descentralizat de către băncile centrale naționale (Consiuliul guvernatorilor BCE decide dacă, în situații excepționale, operațiunile bilaterale de swap valutar pot fi efectuate de BCE)

-sfera contrapărților care participă la aceste operațiuni este limitată la instituțiile alese pentru operațiunile Eurosistemului de intervenție pe piața valutară a zonei euro.

Eurosistemul poate invita contrapărțile să plaseze lichidități sub forma de depozite la termen remunerate la banca centrală națională a statului membru în care este stabilită contrapartea.Atragerea de depozite la termen este prevăzută numai în scopuri de ajustare în vederea absorbției de lichidități de pe piață.Depozitele acceptate de la contrapărți sunt la termen și au o rată fixă a dobânzii.Băncile centrale naționale nu acordă garanții în schimbul depozitelor.

Condiții privind dobânda

Rata dobânzii aplicată depozitului este o rată simplă a dobânzii calculată pe baza convenției privind numărul de zile, număr de zile/360.Dobânda se plătește la scadența depozitului.

Caracteristicile operaționale ale atragerii de depozite la termen se pot rezuma după cum urmează:

-depozitele sunt atrase în vederea absorbiției de lichidități, frecvența cu care sunt atrase depozitele și scadența acestora nu este standardizată.

-atragerea de depozite se efectuează în mod normal prin intermediul licitațiilor rapide, deși nu se exculde posibilitatea folosirii procedurilor bilaterale

-atragerea de depozite se efectuează, în general, în mod descentralizat de către băncile centrale naționale (Consiuliu guvernatorilor BCE poate decide dacă, în situații excepționale, atrgerea bilaterală de depozite la termen poate fi efectuată de BCE.

În funcție de obiectivele, periodicitatea și procedurile lor, operațiunile de piață monetară din Eurosistem pot fi împărțite în următoarele patru categorii:

Operațiunile principale de refinanțare sunt tranzacții reversibile, periodice, de furnizare de lichiditate, având o frecvență săptămânală și o scadență obișnuită la o săptămână. Aceste operațiuni se efectuează de BCN pe baza licitațiilor standard. Operațiunile principale de refinanțare dețin un rol fundamental în realizarea obiectivelor operațiunilor de piață monetară din Eurosistem.

Operațiunile de refinanțare pe termen mai lung sunt tranzacții reversibile de furnizare de lichiditate, având o frecvență lunară și o scadență obișnuită la trei luni. Aceste operațiuni au scopul de a oferi contrapărților refinanțări suplimentare pe termen mai lung și se efectuează de BCN pe baza licitațiilor standard. De obicei, Eurosistemul nu folosește aceste operațiuni pentru a transmite semnale pieței și acceptă, prin urmare, ratele care îi sunt propuse.

Operațiunile de reglaj fin se execută ad-hoc pentru gestionarea situației lichidității de pe piață și pentru direcționarea ratelor dobânzilor, în special pentru atenuarea efectelor fluctuațiilor neașteptate ale lichidității de pe piață asupra ratelor dobânzilor. Aceste operațiuni pot fi efectuate în ultima zi a unei perioade de aplicare a rezervelor minime obligatorii, pentru evitarea dezechilibrelor de lichiditate acumulate de la alocarea din cadrul ultimei operațiuni principale de refinanțare. Operațiunile de reglaj fin se realizează, în principal, sub formă de tranzacții reversibile, dar pot lua și forma operațiunilor de swap valutar sau de atragere de depozite la termen. Instrumentele și procedurile utilizate în efectuarea operațiunilor de reglaj fin sunt adaptate tipurilor de tranzacții și obiectivelor specifice urmărite în cadrul acestor operațiuni. Operațiunile de reglaj fin sunt efectuate în mod normal de BCN prin licitații rapide sau proceduri bilaterale. Consiliul guvernatorilor BCE poate decide că, în cazuri excepționale, operațiunile bilaterale de reglaj fin pot fi efectuate chiar de BCE;

In plus, Eurosistemul poate efectua operațiuni structurale prin emiterea de certificate de creanță ale BCE, tranzacții reversibile și tranzacții simple. Aceste operațiuni sunt efectuate atunci când BCE vizează ajustarea poziției structurale a Eurosistemului în ceea ce privește sectorul financiar (periodic sau ocazional). Operațiunile structurale sub formă de tranzacții reversibile și emiterea de instrumente de creanță sunt efectuate de BCN prin intermediul licitațiilor standard. Operațiunile structurale sub formă de tranzacții simple sunt efectuate în mod normal de BCN prin proceduri bilaterale. Consiliul guvernatorilor BCE poate decide că, în cazuri excepționale, operațiunile structurale pot fi efectuate chiar de BCE.

2.2. Facilități permanente

Scopul facilităților permanente este de a furnica și de a absorbi lichidități overnight, de a indica orientarea general a politicii monetare și de a limita ratele dobânzilor overnight de pe piață

Facilitările permanente sunt administrate în mod descentralizat de către băncile centrale naționale.Contrapărțile eligibile pot dispune, din proprie inițiativă, de două facilități permanente, sub rezerva respectării anumitor condiții de acces de ordin operațional.

Facilitatea de creditare marginală

Contrapărțile pot folosi facilitatea de creditare marginală pentru a obține lichiditate overnight de la BCN, la o rată a dobânzii predeterminată, în schimbul unor active eligibile. Facilitatea este destinată să răspundă nevoilor temporare de lichiditate ale contrapărților. În condiții normale, rata dobânzii aplicabilă acestei facilități constituie o limită superioară pentru rata dobânzii overnight pe piață. Termenii și condițiile aplicabile acestei facilități sunt identice în zona euro.

Natura juridică

BCN pot furniza lichiditate în cadrul facilității de creditare marginală fie sub formă de contracte de report overnight (adică proprietatea asupra activului este transferată creditorului, iar părțile convin totodată să efectueze tranzacția inversă prin retrocesiunea activului către debitor în următoarea zi lucrătoare), fie sub formă de credite colateralizate overnight (adică se constituie un drept de garanție opozabil, dar, întrucât se pornește de la premisa executării obligației de rambursare a datoriei, activul rămâne în proprietatea debitorului). Dispozițiile contractuale aplicate de BCN în cauză conțin prevederi suplimentare privind contractele de report. La furnizarea de lichiditate sub formă de credite colateralizate se ține seama de diferitele proceduri și formalități necesare pentru a permite constituirea și valorificarea ulterioară a colateralului (un gaj, o cesiune sau sarcină) care se aplică în diferitele jurisdicții.

Condiții de acces

Instituțiile care convin criteriilor generale de eligibilitate pentru contrapărți au acces la facilitatea de creditare marginală. Accesul la facilitatea de creditare marginală se acordă prin intermediul BCN din statul membru în care este stabilită instituția. Accesul la facilitatea de creditare marginală se acordă numai în zilele în care TARGET2 este operațional. În zilele în care sistemele SSS nu sunt operaționale, accesul la facilitățile de creditare marginală se acordă pe baza activelor-garanție care au fost anterior depuse la BCN.

La închiderea fiecărei zile lucrătoare, pozițiile debitoare din contul de decontare al contrapărților deschis la BCN sunt considerate automat ca fiind o cerere de acces la facilitatea de creditare marginală.

De asemenea, o contraparte poate avea acces la facilitatea de creditare marginală în cazul în care trimite o cerere la BCN a statului membru în care este stabilită contrapartea. Pentru ca BCN să prelucreze cererea în aceeași zi în TARGET2, cererea trebuie să fie primită de BCN cel târziu la 15 minute de la momentul închiderii TARGET2. În general, momentul închiderii TARGET2 este ora 18.00, ora BCE (CET). Termenul-limită pentru solicitarea accesului la facilitatea de creditare marginală este amânat cu încă 15 minute în ultima zi lucrătoare pentru Eurosistem dintr-o perioadă de aplicare a rezervelor minime obligatorii. În cerere trebuie să se precizeze valoarea creditului și, în cazul în care activele-garanție pentru tranzacție nu au fost deja depuse la BCN, trebuie să se precizeze și activele-garanție pentru tranzacție ce urmează să fie livrate.

În afară de obligația de a prezenta suficiente active-garanție eligibile, nu există nicio limită cu privire la valoarea fondurilor care pot fi acordate în cadrul facilității de creditare marginală.

Scadența și condițiile privind dobânda

Scadența creditului acordat în cadrul facilității de creditare marginală este overnight. Pentru contrapărțile care participă direct la TARGET2, creditul se rambursează în ziua următoare în care:TARGET2 și sistemele SSS în cauză sunt operaționale, în momentul deschiderii acestor sisteme.

Rata dobânzii este anunțată în prealabil de către Eurosistem și se calculează ca rată a dobânzii simple, pe baza convenției privind numărul de zile număr de zile/360. BCE poate modifica rata dobânzii în orice moment, respectiva modificare intrând în vigoare, cel mai devreme, în următoarea zi lucrătoare pentru Eurosistem. Dobânda generată în cadrul facilității se plătește la rambursarea creditului.

Suspendarea facilității

Accesul la facilitate se acordă numai în conformitate cu obiectivele și considerentele generale de politică monetară ale BCE. BCE poate adapta condițiile aplicabile facilității sau o poate suspenda în orice moment.

Facilitatea de depozit

Tipul instrumentului

Contrapărțile pot folosi facilitatea de depozit pentru a plasa depozite overnight la BCN. Depozitele se remunerează la o rată predeterminată a dobânzii. În condiții normale, rata dobânzii la facilitate constituie o limită inferioară pentru rata dobânzii overnight de pe piață. Termenii și condițiile privind facilitatea de depozit sunt identice în zona euro.

Natura juridică

Depozitele overnight acceptate de la contrapărți se remunerează la o rată fixă a dobânzii. Contrapărțile nu primesc colateral în schimbul depozitelor.

Condiții de acces

Instituțiile care îndeplinesc criteriile generale de eligibilitate pentru contrapărți au acces la facilitatea de depozit. Accesul la facilitatea de depozit se acordă prin intermediul BCN a statului membru în care este stabilită instituția. Accesul la facilitatea de depozit se acordă numai în zilele în care TARGET2 este deschis.

Pentru a avea acces la facilitatea de depozit, contrapartea trebuie să trimită o cerere la BCN a statului membru în care este stabilită contrapartea. Pentru ca BCN să prelucreze cererea în aceeași zi în TARGET2, cererea trebuie să fie primită de BCN cel târziu la 15 minute de la momentul închiderii TARGET2, care este, în general, ora 18.00, ora BCE (CET). Termenul-limită pentru solicitarea accesului la facilitatea de depozit este amânat cu încă 15 minute în ultima zi lucrătoare pentru Eurosistem dintr-o perioadă de aplicare a rezervelor minime obligatorii. În cerere trebuie precizată valoarea depozitată în cadrul facilității.

Nu există nicio limită cu privire la suma pe care o contraparte o poate depune în cadrul facilității.

Scadența și condițiile privind dobânda

Scadența depozitelor constituite în cadrul facilității de depozit este overnight. Pentru contrapărțile care participă direct la TARGET2, depozitele deținute în cadrul facilității sunt scadente în ziua următoare în care TARGET2 este operațional, în momentul deschiderii acestuia.

Rata dobânzii este anunțată în prealabil de către Eurosistem și se calculează ca rată a dobânzii simple, pe baza convenției privind numărul de zile număr de zile/360. BCE poate modifica rata dobânzii în orice moment, respectiva modificare intrând în vigoare cel mai devreme în următoarea zi lucrătoare pentru Eurosistem. Dobânda generată de depozite se plătește la scadența depozitului.

Suspendarea facilității

Accesul la facilitate se acordă numai în conformitate cu obiectivele și considerentele generale de politică monetară ale BCE. BCE poate adapta condițiile aplicabile facilității sau o poate suspenda în orice moment.

În vederea asigurării stabilității prețurilor într-un context caracterizat prin presiuni scăzute asupra prețurilor pe termen mediu, și pentru a susține redresarea economic treptată, Consiuliul guvernatorilor a redus ratele dobânzilor representative ale BCE de două ori în cursul anului 2013.În luna mai, aceasta a redus rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare cu 25 de puncte de bază, iar rata dobâncii la facilitate de creditare marginal cu 50 de puncte de bază.În luna noiembrie, date fiind perspectivele privind persistența inflației la niveluri scăzute, pe ansamblu, pe termen mediu, Consiuliul guvernatorilor a redus atât rata fobânzii la operațiunile principale de refinanțare, cât și rata dobânzii la facilitatea de creditare marginal cu încă 25 de puncte de bază.Ulterior, ratele dobânzilor representative au fost menținute la nivelurile minime istorice de 0,25% în cazul dobânzii la operațiunile principale de refinanțare, de 0,00% pentru rata dobânzii la facilitate de deposit și de 0,75% în cazul ratei dobânzii la facilitate de creditare marginal până la finele anului.

În graficul 1, este prezentată traiectoria ratelor dobânzilor representative ale BCE din 2008 până în 2013.

Graficul 1

2.3. Rezervele minime obligatorii

Considerații generale

BCE obligă instituțiile de credit să dețină rezerve minime obligatorii în conturi deschise la BCN în cadrul regimului rezervelor minime obligatorii din Eurosistem. Cadrul juridic aplicabil rezervelor este definit la articolul 19 din Statutul SEBC, în Regulamentul (CE) nr. 2531/98 și de Regulamentul BCE/2003/9. Aplicarea Regulamentului BCE/2003/9 asigură uniformitatea termenilor și condițiilor privind regimul rezervelor minime obligatorii din Eurosistem în întreaga zonă euro.

Nivelul rezervelor minime obligatorii pe care trebuie să le constituie fiecare instituție se determină în funcție de baza de calcul a rezervelor. Regimul rezervelor minime obligatorii din Eurosistem permite contrapărților să folosească mecanismul de determinare a valorii medii, ceea ce presupune că îndeplinirea obligației de constituire a rezervelor minime obligatorii se determină pe baza valorii medii la închiderea zilei a soldurilor din conturile de rezerve ale contrapărților, pentru o anumită perioadă de aplicare. Rezervele minime obligatorii constituite de instituții se remunerează la rata aplicabilă operațiunilor principale de refinanțare din Eurosistem.

Regimul rezervelor minime obligatorii din Eurosistem îndeplinește în principal următoarele funcții monetare:

Stabilizarea ratelor dobânzilor pe piața monetară

Mecanismul de determinare a valorii medii din cadrul regimului rezervelor minime obligatorii din Eurosistem vizează stabilirea ratelor dobânzilor pe piața monetară prin stimularea instituțiilor în vederea reducerii efectelor fluctuațiilor temporare de lichiditate.

Crearea sau accentuarea unui deficit structural de lichiditate

Regimul rezervelor minime obligatorii din Eurosistem contribuie la crearea sau accentuarea unui deficit structural de lichiditate.Acest lucru poate fi util pentru îmbunătățirea capacității Eurosistemului de a funcționa efficient în calitate de furnizor de lichiditate.

În aplicarea regimului rezervelor minime obligatorii, BCE este obligată să acționeze în conformitate cu obiectivele Eurosistemului definite la articolul 127 din tratat și la articolul 2 din Statutul SEBC, ceea ce implică, printre altele, principiul evitării unor acțiuni inoportune și semnificative de delocalizare sau de dezintermediere.

Instituții supuse obligației de constituire a rezervelor minime obligatorii

În conformitate cu articolul 19.1 din Statutul SEBC, BCE impune instituțiilor de credit stabilite în statele membre să constituie rezerve minime obligatorii. Acest lucru presupune că sucursalele din zona euro ale instituțiilor de credit care nu au sediul social în zona euro sunt, de asemenea, supuse regimului rezervelor minime obligatorii din Eurosistem. Cu toate acestea, sucursalele cu sediul în afara zonei euro ale instituțiilor de credit care au sediul social în zona euro nu sunt supuse acestui regim.

Instituțiile sunt exonerate în mod automat de obligația de constituire a rezervelor minime de la începutul perioadei de aplicare în cursul căreia le-a fost retrasă autorizația sau au renunțat la autorizație sau în cursul căreia o autoritate judiciară sau orice altă autoritate competentă dintr-un stat membru a luat o decizie prin care supune instituția procedurii de lichidare. În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2531/98 și cu Regulamentul BCE/2003/9, BCE poate, de asemenea, să exonereze anumite instituții de obligațiile care le revin în cadrul regimului rezervelor minime obligatorii din Eurosistem, în mod nediscriminatoriu, în cazul în care acestea fac obiectul măsurilor de reorganizare sau al deciziei de înghețare a fondurilor și/sau al altor măsuri impuse de Uniune în temeiul articolului 75 din tratat sau de un stat membru care restricționează utilizarea fondurilor acestora sau în privința cărora Consiliul guvernatorilor BCE a luat o decizie prin care le este suspendat sau suprimat accesul la operațiunile de piață monetară sau la facilitățile permanente oferite de Eurosistem ori în cazul în care obiectivele regimului rezervelor minime obligatorii din Eurosistem nu ar fi îndeplinite prin impunerea acestor obligații în privința instituțiilor respective. În cazul în care decizia Consiliului guvernatorilor cu privire la orice astfel de exonerare se întemeiază pe obiectivele regimului rezervelor minime obligatorii din Eurosistem, BCE ia în considerare unul sau mai multe dintre următoarele criterii:

instituția este autorizată să îndeplinească numai funcții specifice;

instituției i se interzice să îndeplinească funcții bancare în mod activ, în concurență cu alte instituții de credit; și/sau

instituția are obligația legală de a afecta toate depozitele sale unor programe de asistență pentru dezvoltare regională și/sau internațională.

BCE întocmește și actualizează o listă a instituțiilor supuse regimului rezervelor minime obligatorii din Eurosistem. De asemenea, BCE publică o listă a instituțiilor exonerate de obligațiile care le revin în cadrul regimului rezervelor minime obligatorii din alte motive decât acelea de a fi supuse unor măsuri de reorganizare sau de înghețare a fondurilor și/sau altor măsuri impuse de Uniune în temeiul articolului 75 din tratat sau de un stat membru, care restricționează utilizarea fondurilor acestora, sau în privința cărora Consiliul guvernatorilor BCE a emis o decizie prin care le este suspendat sau exclus accesul la operațiunile de piață monetară sau la facilitățile permanente oferite de Eurosistem. Contrapărțile se pot baza pe aceste liste pentru a stabili dacă pasivele lor sunt datorate unei alte instituții care este supusă, la rândul său, obligației de constituire a rezervelor minime obligatorii. Listele, puse la dispoziția publicului după închiderea activității în ultima zi lucrătoare pentru Eurosistem a fiecărei luni calendaristice, sunt valabile pentru calcularea bazei de calcul a rezervelor minime obligatorii pentru perioada de aplicare care începe în a doua lună calendaristică care urmează lunii calendaristice respective. De exemplu, lista publicată la sfârșitul lunii februarie ar fi valabilă pentru determinarea bazei de calcul a rezervelor minime obligatorii pentru perioada de aplicare care începe în luna aprilie.

Determinarea rezervelor minime obligatorii

Baza de calcul a rezervelor și ratele rezervelor

Baza de calcul a rezervelor unei instituții se definește în funcție de elementele din bilanțul acesteia. Datele de bilanț sunt raportate BCN în cadrul regimului general al BCE privind statisticile monetare și bancare. Pentru instituțiile supuse cerințelor complete de raportare, se utilizează datele din bilanț referitoare la sfârșitul unei anumite luni calendaristice la determinarea bazei de calcul a rezervelor pentru perioada de aplicare care începe în a doua lună calendaristică care urmează lunii calendaristice de referință. De exemplu, baza de calcul a rezervelor determinată în funcție de bilanțul de la sfârșitul lunii februarie ar fi utilizată la calcularea obligației de constituire a rezervelor minime obligatorii de către contrapărți în perioada de aplicare care începe în aprilie.

Mecanismul BCE de raportare a statisticilor în domeniile monetar și bancar include posibilitatea de a scuti instituțiile de dimensiuni mici de anumite sarcini de raportare. Instituțiile cărora li se aplică această dispoziție trebuie să raporteze numai un set limitat de date de bilanț, trimestrial (sub formă de date de sfârșit de trimestru) și cu un termen de raportare mai lung decât cel stabilit pentru instituțiile mai mari. În cazul acestor instituții, datele de bilanț raportate pentru un anumit trimestru se utilizează la determinarea, cu un decalaj de două luni, a bazei de calcul a rezervelor pentru trei perioade de aplicare consecutive. De exemplu, bilanțul de la sfârșitul primului trimestru – martie – ar fi valabil pentru determinarea bazei de calcul a rezervelor corespunzătoare perioadelor de aplicare care încep în iunie, iulie, și respectiv, august.

În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2531/98, BCE are dreptul de a include în baza de calcul a rezervelor instituțiilor elemente de pasiv rezultate din acceptarea de fonduri, precum și elemente de pasiv rezultate din posturile din afara bilanțului. În cadrul regimului rezervelor minime obligatorii din Eurosistem sunt incluse efectiv în baza de calcul a rezervelor numai categoriile de pasiv „depozite” și „titluri de creanță emise”.

Datoriile față de alte instituții incluse pe lista instituțiilor supuse regimului rezervelor minime obligatorii din Eurosistem și datoriile față de BCE și de BCN participante nu se includ în baza de calcul a rezervelor. În acest sens, pentru categoria de pasiv „titluri de creanță emise”, emitentul trebuie să poată justifica valoarea efectivă a acestor titluri deținute de alte instituții supuse regimului rezervelor minime obligatorii din Eurosistem pentru a avea dreptul să le deducă din baza de calcul a rezervelor. În cazul în care nu pot prezenta o astfel de dovadă, emitenții pot aplica o deducere standardizată sub forma unui procent fix pentru acest post de bilanț.

Ratele rezervelor minime obligatorii sunt determinate de BCE ținând seama de limita maximă prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 2531/98. BCE aplică o rată uniformă a rezervelor, diferită de zero, majorității elementelor incluse în baza de calcul a rezervelor. Această rată a rezervelor minime obligatorii este precizată în Regulamentul BCE/2003/9. BCE stabilește o rată zero a rezervelor pentru următoarele categorii de pasive: „depozite la termen cu o scadență de peste doi ani”, „depozite rambursabile cu un preaviz de peste doi ani”, „contracte de report” și „titluri de creanță emise cu o scadență de peste doi ani”. BCE poate modifica în orice moment ratele rezervelor minime obligatorii. Modificările aduse ratelor rezervelor minime obligatorii sunt anunțate de BCE înainte de prima perioadă de aplicare pentru care sunt valabile modificările în cauză.

Calcularea obligației de constituire a rezervelor minime obligatorii

Nivelul rezervelor minime obligatorii ce trebuie constituite de fiecare instituție se calculează prin aplicarea, la valoarea pasivelor eligibile, a ratelor rezervelor prevăzute pentru categoriile corespunzătoare de pasive.

Fiecare instituție aplică o deducere forfetară de 100 000 EUR la valoarea obligației sale de constituire a rezervelor minime obligatorii, în fiecare stat membru în care are o unitate. Acordarea acestei deduceri se face fără a aduce atingere obligațiilor juridice ale instituțiilor supuse regimului rezervelor minime obligatorii din Eurosistem.

Nivelul rezervelor minime obligatorii constituite pentru fiecare perioadă de aplicare se rotunjește la cel mai apropiat euro.

Constituirea rezervelor minime obligatorii

Perioada de aplicare

BCE publică un calendar al perioadelor de aplicare a rezervelor cu cel puțin trei luni înainte de începutul fiecărui an. Perioada de aplicare începe la data decontării primei operațiuni principale de refinanțare care urmează reuniunii Consiliului guvernatorilor în a cărei ordine de zi este prevăzută evaluarea lunară a orientării politicii monetare. În circumstanțe excepționale, calendarul publicat poate fi modificat în funcție de, printre altele, schimbări aduse ordinii de zi a reuniunilor Consiliului guvernatorilor.

Rezerve constituite

Fiecare instituție trebuie să păstreze rezervele minime obligatorii în unul sau mai multe conturi de rezerve deschise la BCN a statului membru în care are sediul social. Pentru instituțiile care au mai mult de o unitate într-un stat membru, obligația de a constitui rezervele minime obligatorii agregate pentru toate unitățile interne revine sediului central. O instituție care are unități în mai multe state membre trebuie să constituie rezerve minime obligatorii la BCN a fiecărui stat membru în care are unități, în funcție de baza de calcul a rezervelor minime obligatorii din statul membru respectiv.

Conturile de decontare ale instituțiilor deschise la BCN pot fi folosite drept conturi de rezerve. Rezervele constituite în conturile de decontare pot fi folosite pentru decontări efectuate pe parcursul zilei. Rezervele constituite zilnice ale unei instituții corespund soldului contului de rezerve la închiderea zilei.

O instituție poate solicita BCN a statului membru în care este rezidentă permisiunea de a constitui toate rezervele sale minime obligatorii în mod indirect, printr-un intermediar. Posibilitatea de constituire a rezervelor minime obligatorii printr-un intermediar este limitată, de regulă, la instituțiile care sunt astfel constituite încât o parte a administrației (de exemplu, gestionarea operațiunilor de trezorerie) este asigurată în mod normal de intermediar (de exemplu, rețelele de bănci de economii și bănci cooperatiste pot centraliza constituirea rezervelor). Constituirea rezervelor minime obligatorii printr-un intermediar face obiectul dispozițiilor prevăzute în Regulamentul BCE/2003/9.

Remunerarea rezervelor constituite

Rezervele minime obligatorii constituite se remunerează pe baza valorii medii, calculată pe parcursul perioadei de aplicare, a ratei BCE (ponderată în funcție de numărul de zile calendaristice) aplicabilă operațiunilor principale de refinanțare.Rezervele constituite care depășesc nivelul rezervelor minime obligatorii nu se remunerează. Remunerația se plătește în a doua zi lucrătoare pentru BCN de la sfârșitul perioadei de aplicare pentru care se datorează remunerația.

Raportarea, confirmarea și verificarea bazei de calcul a rezervelor

Elementele din baza de calcul a rezervelor luate în considerare la aplicarea rezervelor minime obligatorii sunt calculate chiar de instituțiile supuse regimului rezervelor minime obligatorii și sunt raportate BCN în cadrul mecanismului BCE de raportare a statisticilor în domeniile monetar și bancar. Articolul 5 din Regulamentul BCE/2003/9 definește procedurile de notificare și de confirmare a bazei de calcul a rezervelor și a rezervelor minime obligatorii ale instituției în cauză.

Procedura de notificare și confirmare a rezervelor minime obligatorii ale unei instituții se desfășoară după cum urmează. BCN participantă sau instituția în cauză ia inițiativa de a calcula rezervele minime obligatorii ale instituției respective pentru perioada de aplicare relevantă. Rezervele minime obligatorii calculate sunt notificate de partea care efectuează calculul cel târziu cu trei zile lucrătoare pentru BCN înainte de începutul perioadei de aplicare. BCN participantă în cauză poate stabili o dată anterioară ca termen pentru notificarea rezervelor minime obligatorii. Ea poate preciza, de asemenea, termene suplimentare pentru anunțarea de către instituție a oricăror revizuiri ale bazei de calcul a rezervelor, precum și a oricăror revizuiri ale rezervelor minime obligatorii notificate. Partea notificată confirmă rezervele minime obligatorii calculate cel târziu în ziua lucrătoare pentru BCN anterioară începerii perioadei de aplicare. În cazul în care partea notificată nu a răspuns la notificare până la închiderea zilei lucrătoare pentru BCN anterioară începerii perioadei de aplicare, se consideră că partea respectivă a confirmat nivelul rezervelor minime obligatorii ale instituției pentru perioada de aplicare relevantă. Odată confirmate, rezervele minime obligatorii ale instituției pentru perioada de aplicare relevantă nu mai pot fi revizuite.

În cazul instituțiilor care au permisiunea de a acționa ca intermediari pentru constituirea indirectă a rezervelor pentru alte instituții sunt prevăzute cerințe speciale de raportare în Regulamentul BCE/2003/9. Constituirea rezervelor printr-un intermediar nu modifică obligațiile de raportare statistică ale instituțiilor care constituie rezerve prin intermediari.

BCE și BCN au dreptul de a verifica exactitatea și calitatea datelor colectate, în condițiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 2531/98.

Nerespectarea obligațiilor privind rezervele minime obligatorii

Nerespectarea obligațiilor privind rezervele minime obligatorii apare atunci când valoarea medie la închiderea zilei calendaristice a soldurilor contului (conturilor) de rezerve al (ale) unei instituții corespunzătoare perioadei de aplicare este mai mică decât obligația de constituire a rezervelor minime obligatorii pentru perioada de aplicare corespunzătoare.

În cazul în care o instituție nu își îndeplinește, parțial sau total, obligația de constituire a rezervelor minime obligatorii, BCE poate impune, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2531/98, oricare dintre următoarele sancțiuni:

plata unei penalități de până la 5 procente peste rata dobânzii aferente facilității de creditare marginală, aplicată valorii rezervelor minime obligatorii pe care instituția în cauză nu le-a constituit; sauRO 14.12.2011 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 331/57

plata unei penalități de până la de două ori rata dobânzii aferente facilității de creditare marginală, aplicată valorii rezervelor minime obligatorii pe care instituția în cauză nu le-a constituit; sau

obligarea instituției în cauză să constituie depozite fără dobândă la BCE sau la BCN, a căror valoare să fie de până la trei ori valoarea rezervelor minime obligatorii pe care instituția în cauză nu le-a constituit. Scadența depozitului nu poate fi mai mare decât perioada în care instituția nu și-a îndeplinit obligația de a constitui rezervele.

În cazul în care o instituție nu își îndeplinește alte obligații ce îi revin în temeiul regulamentelor și deciziilor BCE privind regimul rezervelor minime obligatorii din Eurosistem (de exemplu, în cazul în care datele relevante nu se transmit la timp sau nu sunt exacte), BCE are dreptul de a impune sancțiuni în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2532/98 și cu Regulamentul BCE/1999/4. Comitetul executiv al BCE poate specifica și publica criteriile în conformitate cu care aplică sancțiunile prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2531/98 ( 109 ).

De asemenea, în cazul unor încălcări grave ale obligației de constituire a rezervelor minime obligatorii, Eurosistemul poate suspenda accesul contrapărților la operațiunile de piață monetară.

Relaxarea tensiunilor pe piețele financiare și ameliorarea condițiilor de finanțare pe piață au contribuit, la reducerea apelului sistemului bancar din zona euro la lichiditatea băncilor central, în pofida procedurilor de licitație la rată fixă și cu alocare integral utilizate în toate operațiunile de refinanțare în vederea furnizării de lichiditate.

Pe durara celor 12 perioade de aplicare din anul 2013(16 ianuarie 2013-14 ianuarie 2014), necesarul mediu zilnic de lichiditate al sistemului bancar din zona euro- definit ca suma dintre factorii autonomi și rezervele minime obligatorii- s-a situate la 604,9 miliarde Euro, valoare superioară cu 24% celei corespunzătoare din anul 2012, respective 487,6 miliarde Euro.Majorarea semnificativă a necesarului de lichiditate a fost atribuită diminuării activelor externe nete și creșterii volumului celorlalți factori autonomi ai lichidității, ca urmare parțială a reducerii asistenței pentru acoperirea nevoii de lichiditate oferite instituțiilor de credit din zona euro.Pe parcursul celor 12 perioade de aplicare din anul 2013, nivelul rezervelor minime obligatorii s-a diminuat în medie, până la 104,5 miliarde EUR, comparative cu 106 miliarde EUR în cele 12 perioade de aplicare din anul anterior.(Graficul 2)

Valoarea medie zilnică a excedentului de reserve (disponibilități din conturile curente care depășesc nivelul rezervelor minime obligatorii) s-a cifrat, în perioada analizată la 196,8 miliarde EUR, nivel relative nemodificat față de cel mediu consemnat cu un an în urmă (216,5 miliarde EUR).Excedentul de reserve relative substanțial este, în principal, rezultatul menținerii, pe întreg intervalul analizat, a ratei dobânzii la facilitate de depozit la 0 %, ceea ce a determinat indiferența băncilor vizavi de recurgerea la facilitate de depozit overnight sau de păstrarea acestor sume în conturile curente.Totuți excedentul de reserve s-a restrains treptat pe parcursul anului, în mare parte ca urmare a reducerii apelului băncilor la operațiunile Eurosistemului și a rambursării anticipate (anterior datei scadenței) a unei părți din fondurile contractate în contextual celor doua ORTL cu scadența la 3 ani în parallel cu normalizarea treptată a ativității pe această piață.Astfel, excedentul de reserve a consemnat o scădere, de la aproximativ 361 de miliarde EUR în prima perioadă de aplicare a anului 2013 până la 144,8 miliarde EUR în ultima perioadă de aplicare.Apelul mediu zilnic la facilitate de depozit a înregistrat, de asemenea, o reducere pe parcursul anului, după ce s-a situate la circa 184 de miliarde EUR în prima perioadă de aplicare, acesta s-a diminuat constant până la valoarea de 60 de miliarde EUR în ultimo aperioadă de aplicare.(Graficul 2)

Graficul 2

III.Măsuri ale Băncii Centrale Europene în fața crizei

În luna august 2007, turbulențele de pe piețele financiare s-au intensificat semnificativ, iar aversiunea față de riscuri a sporit, ca urmare a crizei creditelor imobiliare subprime din Statele Unite. Volatilitatea piețelor s-a accentuat puternic pentru aproape toate clasele de active. Piețele bursiere s-au prăbușit, pe fondul vânzărilor de acțiuni de către investitori și al transferului de fonduri în plasamente cu grad ridicat de siguranță. Aproximativ în același moment, mai multe bănci europene și-au făcut publice expunerile directe și indirecte la piața imobiliară subprime din Statele Unite. De asemenea, o serie de bănci, în special în Europa, au făcut obiectul unor zvonuri privind pierderi considerabile generate de expuneri la titluri garantate cu ipoteci. Aceasta a condus la un climat de neîncredere reciprocă între bănci și, în consecință, la o deteriorare a situației acordării și contractării de credite interbancare și, implicit, a funcționării pieței monetare în euro. BCE a intervenit și a furnizat lichiditate overnight pe piețele monetare interbancare în cadrul unei serii de operațiuni de reglaj fin și, de asemenea, lichiditate suplimentară în cadrul operațiunilor sale standard.

Scopul a fost acela de a asigura condiții corespunzătoare pe piețele monetare interbancare, de a reduce volatilitatea ratelor dobânzilor pe termen scurt și de a limita riscul propagării tensiunilor de pe piețele financiare prin intermediul sistemului bancar. BCE a efectuat operațiuni de piață monetară fără a modifica orientarea generală a politicii monetare.

În luna decembrie 2007, BCE a început, în cooperare cu Rezervele Federale ale SUA, să furnizeze finanțare în dolari SUA băncilor din zona euro pentru a acoperi deficitele de lichiditate în această monedă.

În luna octombrie 2008, după falimentul Lehman Brothers, turbulențele financiare s-au transformat într-o criză financiară mondială. Incertitudinile sporite cu privire la soliditatea financiară a marilor bănci din întreaga lume au condus la colapsul activității pe numeroase piețe financiare. Cvasi-prăbușirea pieței monetare a determinat majorarea ratelor dobânzilor pe termen scurt până la niveluri anormal de ridicate, atât în interiorul, cât și în afara zonei euro. În această perioadă caracterizată de un grad ridicat de incertitudine, băncile au constituit rezerve semnificative de lichiditate, eliminând, în același timp, riscurile din bilanțurile lor și înăsprind condițiile de creditare. Criza a început, de asemenea, să se propage către economia reală, pe fondul unei deteriorări rapide și sincronizate a condițiilor economice în majoritatea economiilor importante și al declinului pronunțat înregistrat de schimburile comerciale mondiale. BCE a reacționat prin adoptarea mai multor măsuri, cea mai importantă dintre acestea fiind reorientarea către o politică de alocare integrală și rate fixe ale dobânzilor. Aceasta a însemnat că băncile din zona euro au putut obține un volum nelimitat de lichiditate de la BCE la rata dobânzii aferentă operațiunilor principale de refinanțare, cu condiția furnizării de garanții adecvate. BCE a luat efectiv locul pieței monetare. Alte măsuri (în afară de reducerea substanțială a ratelor dobânzilor) au inclus extinderea gamei de garanții eligibile și a scadențelor împrumuturilor acordate băncilor.

Unul dintre instrumentele de politică monetară ale BCE este cel al „operațiunilor structurale”, printre care se numără și achiziția simplă de anumite active eligibile drept garanții. Întrucât piața obligațiunilor garantate a fost puternic afectată, iar obligațiunile garantate reprezintă un instrument important de refinanțare pentru bănci, Consiliul guvernatorilor BCE a decis să inițieze un program de achiziționare de obligațiuni garantate. Scopul acestuia este de a contribui la redresarea pieței obligațiunilor garantate.

În luna mai 2010, pe piețele financiare, în special pe cele ale obligațiunilor guvernamentale, s-au manifestat tensiuni acute, care au afectat funcționarea mecanismului de transmisie a politicii monetare. BCE a decis să introducă programul destinat piețelor titlurilor de valoare (care, în prezent, s-a încheiat). În cadrul acestuia, BCE și băncile centrale naționale din zona euro au putut interveni, în limitele stabilite de Consiliul guvernatorilor, pe anumite piețe ale titlurilor de credit, în special pe piețele obligațiunilor guvernamentale. Achizițiile au putut fi efectuate numai pe piața secundară (la prețurile pieței), în conformitate cu dispozițiile Tratatului, care interzice achizițiile directe de la guverne. Valoarea totală a tuturor obligațiunilor achiziționate care nu au ajuns încă la maturitate este sterilizată săptămânal pentru ca situația lichidității generale pe piața monetară interbancară să nu fie afectată.

În luna decembrie 2011, ca reacție la tensiunile acute manifestate pe piețe, care au amenințat funcționarea pieței monetare și fluxul de credite acordate de bănci firmelor și consumatorilor, BCE a decis să efectueze două operațiuni de refinanțare pe termen mai lung cu scadența la 36 de luni. Rata dobânzii la aceste operațiuni a fost stabilită la nivelul ratei medii a dobânzii aferente operațiunilor principale de refinanțare pe durata desfășurării operațiunilor respective. Prima operațiune a fost alocată la data de 21 decembrie 2011, iar cea de-a doua, la 29 februarie 2012.

De asemenea, BCE a decis să sporească disponibilitatea garanțiilor, reducând pragul de rating pentru anumite titluri garantate cu active și permițând băncilor centrale naționale, ca soluție temporară, să accepte drept garanții creanțe suplimentare de natura creditelor (împrumuturi bancare) care îndeplinesc criterii specifice. Responsabilitatea care decurge din acceptarea unor astfel de creanțe revine băncilor centrale naționale care autorizează utilizarea acestora.

În al treilea rând, BCE a hotărât să reducă rata rezervelor minime obligatorii la 1% (de la 2%), eliberând astfel garanții și sprijinind activitatea pe piața monetară.

În luna septembrie 2012, pentru a menține o politică monetară unică și pentru a asigura o transmisie adecvată a orientării politicii monetare către economia reală în întreaga zonă euro, BCE a anunțat posibilitatea derulării unor tranzacții monetare definitive (TMD). TMD reprezintă intervenții pe piețele secundare ale obligațiunilor guvernamentale pentru a aborda distorsiunile grave care afectează aceste piețe și care sunt generate, în special, de temerile nefondate ale investitorilor cu privire la reversibilitatea monedei euro. TMD asigură, sub rezerva respectării anumitor condiții, un instrument de asistență pe deplin eficient pentru evitarea unor scenarii distructive care ar putea genera probleme grave la adresa stabilității prețurilor în zona euro. Pentru a menține supremația mandatului BCE privind stabilitatea prețurilor și pentru a asigura că guvernele au în continuare stimulentele adecvate pentru a implementa ajustările fiscale și reformele structurale necesare, este esențială impunerea unei condiționalități stricte și eficiente pentru TMD, asociată unui program corespunzător derulat în cadrul EFSF/MES (Mecanismul European de Stabilitate).

IV.Concluzii

Pentru a se ajunge la realizarea conceptelor de Uniune Monetară, Uniune Europeană, Eurosistem,Bancă Centrală Europeană, a fost nevoie de mai bine de jumătate de secol.

Totul a început de la nevoia și dorința realizării unei uniuni vamale și a unei piețe comune.Pe parcursul realizării acesteia s-a dovedit a fi nevoie de o monedă unică, aceasta conducând la o Uniune Economică și Monetară, creată în anul 1988 de către 12 state Europene.

Următoarea etapă a fost crearea Uniunii Europene, prin semnarea tratatului de la Maastricht.În present țările member UE care au adoptat moneda Euro fac parte din ceea ce se numește Eurosistem.

Prin adoptarea euro ca monedă unică, statele membre ale UE care formează zona euro au renunțat la propria suveranitate monetară.BCE, nucleul sistemului de bănci centrale nou-creat, denumit Sitemul European al Băncilor Centrale (SEBC), a preluat responsabilitate privind politica monetară în zona euro.

Obiectivul principal al Eurosistemului este menținerea stabilității prețurilor, astfel cum este acesta prevăzut la articolul 127 alineatul (1) din tratat.Fără a aduce atingere obiectivului principal privind stabilitatea prețurilor Eurosistemul trebuie să susțină politicile economice generale din Uniune.În vederea îndeplinirii obiectivelor sale, Eurosistemul trebuie să acționeze în conformitate cu principiul unei economii de piață deschise, în care concurența este liberă și care favorizează alocarea eficientă a resurselor.

Pentru a-și atinge obiectivele, Eurosistemul are la îndemână un set de instrumente de politică monetară.Eurosistemul desfășoară operațiuni pe piața monetară, oferă facilități permanente și impune instituțiilor de credit constituirea de reserve minime obligatorii în conturile deschise în cadrul Eurosistemului.

Din SEBC fac parte Băncile Centrale Naționale ale tuturor statelor member UE, chiar și ale celor care nu au adoptat moneda euro, fie datorită statutului special al acestora (Danemarca și Regatul Unit), fie datorită unei derogări (Suedia și cele zece noi state ale UE).Deoarece statele membre neparticipante și-au păstrat suveranitatea monetară, băncile lor centrale nu mai sunt implicate în îndeplinirea funcțiilor de bază ale sistemului.

În categoria tarilor care inca nu au adoptat moneda Euro se află și Romania.În ceea ce privește aderarea României la UEM, Banca Națională a României trebuie să parcurgă două etape:

O etapă ce s-a desfășurat din 2007 până în 2010 și în care trebuiau să fie atinse următoarele trei obiective: consolidarea inflației scăzute; formarea pieței interne de capitaluri pe termen lung și convergența ratelor de dobândă; stabilitatea relativă a cursului

O etapă necesară îndeplinirii criteriilor de convergență nominală și realizării unor progrese semnificative în procesul de convergență reală, marcată de: aderarea la mecanismul ERM II, în anul 2012 și trecerea la euro în anul 2014, după o perioadă de participare la mecanismul ERM II redusă, pe cât posibil, la durata minimă obligatorie de 2 ani.

Adoptarea de către România a monedei euro a fost amânat însă pe anul 2015, aceasta depinzând de îndeplinirea concomitentă a criteriilor de convergență nominală și criteriilor de convergență juridică.

BIBLIOGRAFIE

Dr. Camelia Milea,Cadrul operațional a politicii monetare a Băncii Centrale Europene și a Băncii Naționale a României,ftp://www.ipe.ro/RePEc/vls/vls_pdf/vol13i2p39-56.pdf

Drd. Clara Volintiru,Ghidul politicilor Uniunii Europene,Brosura nr. 1,Politica Monetară, http://www.ier.ro/sites/default/files/pdf/politica_monetara_brosura_nr.1_.pdf

Hanspeter K. Sheller,Banca Centrală Europeană,Istoric,rol și funcții,ediția a II-a,revăzută în 2006

Implementarea politicii monetare în zona euro, Documentația general privind instrumentele și procedurile de politică monetară a Eurosistemului,

http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/other/gendoc201109ro.pdf?f007b0d067178ddfb3dcdb5a8bf72877

Raport anual 2013, http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/annrep/ar2013ro.pdf

Rezoluția Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor member din 22 martie 1971 privind realizarea în etapa a uniunii economice și monetare în cadrul Comunității (JO C 28, 27.3.1971, p 1)

Rezoluția Consiuliului European privind înființarea Sistemului Monetar European (SME) și aspect conexe din 5 decembrie 1978.

http://papers.ssrn.com

http://www.ecb.europa.eu

BIBLIOGRAFIE

Dr. Camelia Milea,Cadrul operațional a politicii monetare a Băncii Centrale Europene și a Băncii Naționale a României,ftp://www.ipe.ro/RePEc/vls/vls_pdf/vol13i2p39-56.pdf

Drd. Clara Volintiru,Ghidul politicilor Uniunii Europene,Brosura nr. 1,Politica Monetară, http://www.ier.ro/sites/default/files/pdf/politica_monetara_brosura_nr.1_.pdf

Hanspeter K. Sheller,Banca Centrală Europeană,Istoric,rol și funcții,ediția a II-a,revăzută în 2006

Implementarea politicii monetare în zona euro, Documentația general privind instrumentele și procedurile de politică monetară a Eurosistemului,

http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/other/gendoc201109ro.pdf?f007b0d067178ddfb3dcdb5a8bf72877

Raport anual 2013, http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/annrep/ar2013ro.pdf

Rezoluția Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor member din 22 martie 1971 privind realizarea în etapa a uniunii economice și monetare în cadrul Comunității (JO C 28, 27.3.1971, p 1)

Rezoluția Consiuliului European privind înființarea Sistemului Monetar European (SME) și aspect conexe din 5 decembrie 1978.

http://papers.ssrn.com

http://www.ecb.europa.eu