Politica in domeniul concurentei [610027]

Politica in domeniul concurentei
Obiectivul principal al politicii concurentei este de a preveni si de a inlatura distorsiunile
concurentiale ce rezulta din actiunile companiilor sau ale autoritatilor publice, aceasta facand ca
piata sa functioneze eficient. Politica de concurenta este cheia pentru a realiza un mediu
echitabil de competitie pentru toate intreprinderile. Un astfel de mediu face ca firmele sa isi
intareasca eficacitatea si, deci, sa fie mai bine pregatite pentru a concura pe piata interna si pe
pietele internationale. Un mediu de afaceri dinamic care asigura concurenta induce motivarile
necesare pentru a inova si pentru a promova cresterea productivitatii. De asemenea, o
economie competitiva creeaza beneficii pentru consumatori si pentru societate. Regimul
concurentei a fost stabilit in Tratatul de la Roma in partea a III-a, titlul I, capitolul I.
Libera concurenta intre firme favorizeaza inovatia, reduce costurile de productie, creste
eficienta economica prin cresterea nivelului calitativ al productiei si repartitia optima a resurselor
si, in consecinta, ridica nivelul de competitivitate al economiei
Concurenta in cadrul Uniunii Europene
In definitia economiei libere, politica concurentiala, este cea care trebuie sa garanteze
libertatea deplina a pietei, sa previna pericolul aparitiei monopolurilor, oligopolurilor sau a altor
acorduri, capabile sa dicteze preturi si conditii comerciale in defavoarea consumatorilor.
Crearea unei piete interne unice in cadrul UE a determinat necesitatea asigurarii conditiilor
propice unei concurente “functionale” la nivel comunitar, “un sistem care sa asigure o
concurenta nedistorsionata pe piata interna.
Politica concurentiala este importanta pentru crearea Pietei Europene. Ea nu are sens
in cazul in care concurenta dintre companiile statelor membre ar fi limitata de acorduri restrictive
si activitatea cartelurilor. Acestea ar limita beneficiile oferite consumatorilor de o piata cu
concurenta loiala, libera, cu o larga diversitate de marfuri si servicii la preturi avantajoase.
Politica concurentiala are ca principii ce stau la baza crearii cadrului legislativ
insituit prin Tratatul asupra Uniunii Europene:
1.transparenta in privinta deciziilor adoptate referitor la comportamentele anticoncurentiale;
2.stabilitatea unui cadru competitiv international;
3.nediscriminarea nici unui agent economic participant la schimburi economice internationale;
4.cooperarea dintre diferitele autoritati ale concurentei nationale si internationale in privinta
aplicarii legislatiei in domeniu.

Potrivit Art. 85 (81) alin. 1 al Tratatului CE, politica in domeniul concurentei trebuie
sa garanteze unitatea, omogenitatea si viabilitatea pietei interne prin:
1.prevenirea deformarii regulilor concurentiale de catre guvernele membre ale UE prin
sprijinirea discriminatorie in favoarea anumitor operatorii publici sau privati – ajutoare de stat.
2.combaterea monopolizarii anumitor piete de catre societati care incheie intre ele acorduri
protectioniste – acorduri restrictive si fuziuni.
3.Combaterea intelegerilor dintre gruparile de companii cu scopul fixarii pretului sau instituirii
controlului asupra volumului productiei in defavoarea comertului dintre statele membre.
4.prevenirea exploatarii puterii economice a unor societati in defavoarea altora.
Pentru ca economia de piata plaseaza concurenta printre factorii determinanti ai
succesului economic, acceptarea prevederilor acestor articole inseamna cea mai buna
modalitate pentru indeplinirea nevoilor consumatorilor dar si cel mai bun mijloc de asigurare a
competitivitatii operatorilor economici, produselor si serviciilor europene pe piata internationala.
Introducerea unui set de reguli in domeniul concurentei a fost conditionata de evolutia in
timp a unor factori de natura diversa. Astfel, primul set de reguli cu privire la concurenta a fost
introdus in SUA in US Sherman Act in 1890.In Europa, insa, de la inceputul secolului XX,
regulile concurentei au incercat sa mentina un echilibru intre beneficiile colaborarii economice
intre firme – carteluri – si riscurile politice si economice pe care acestea le implica.

Problema concurentei neloiale si a practicilor anticoncurentiale s-a pus pentru prima
data la Bruxelles la data de 14 decembrie 1900 o data cu introducerea articolului 10 bis in
Conventia pentru protectia proprietatii industriale, articol ce prevedea ca toate tarile din Uniune
vor beneficia de protectie acordata impotriva concurentei neloiale. Articolul a suferit modificari
cu prilejul revizuirii de la Washington din 2 iunie 1911, tarile contractante angajându-se sa
asigure cetatenilor lor protectie efectiva impotriva concurentei neloiale. Insa, revizuirea de la
Haga din 6 noiembrie 1925 a prevazut obligativitatea tarilor contractante de a asigura
cetatenilor care fac parte din Uniune protectia asupra actelor anticoncurentiale.
Potrivit unui document ONU (rezolutia din 5.12.1980), practicile monopoliste presupun
“acte sau comportamente ale intreprinderilor care, prin abuzul pozitiei dominante, de forta, pe o
piata, restrâng accesul pe piata sau in orice alt mod ingradesc fara drept concurenta, provocând
sau riscând sa provoace efecte prejudiciabile comertului international, indeosebi celui al
tarilor in curs de dezvoltare ca si cresterii economice a acestor tari sau care, in temeiul unor

acorduri sau angajamente oficiale, neoficiale, scrise sau nescrise intervenite intre intreprinderi
produc aceleasi consecinte”.
Obiectivul si instrumentele politicii concurentiale
Obiectivul politicii concurentiale europene consta in garantarea unitatii Pietei
Comune si evitarea monopolizarii unor sectoare ale pietii. Monopolizarea pietei poate
avea loc prin acord sau fuziune. In afara de aceasta, ea supravegheaza actiunile
guvernelor statelor membre care ar putea schimba regulile jocului prin aplicarea
masurilor discriminatorii fata de unele intreprinderi, favorizând intreprinderile publice sau
prin acordarea asistentei intreprinderilor din sectorul privat.
In unele cazuri, incidentele in domeniul concurentei sunt solutionate prin modificarea
politicii concurentiale a statelor sau a companiilor implicate. In alte cazuri, Comisia pledeaza
pentru aplicarea unei amenzi, ce poate depasi chiar si 75 milione euro.
Masurile preventive au rolul de a preintâmpina constituirea de structuri de tip
monopolist, pe cand cele represive , cum ar fi amenzile, confiscarile de profituri ori de venituri
sau diverse interdictii vizeaza sanctionarea comportamentului anticompetitiv.
Reglementari
Politica in domeniul concurentei este reglementata legal, de prevederile incluse in Tratatul
Uniunii Europene, respectiv articolele: 81 – privind practicile restrictive; 82, privind pozitia
dominanta pe piata; 86 privind intreprinderile publice; 87-89 privind ajutoarele de stat.
Exista referiri si in legislatia secundara adoptata de Consiliul UE si de Comisia Europeana,
sub forma Regulamentelor si Directivelor:
Regulamentul Consiliului 17/1962; Regulamente si directive privind exceptarile in bloc,
acordate in cazul unor acorduri care privesc situatii precis determinate, precum: transferul de
tehnologie, cercetarea si dezvoltarea, distributia autovehiculelor si Regulamentul Consiliului
4064/1989, privind controlul fuziunilor, amendat prin Regulamentul 1310/1997.
Asadar, obiectivele vizate de politica in domeniul concurentei sunt cresterea bunastarii si
protectia consumatorilor, protejarea intreprinderilor mici si mijlocii, redistribuirea veniturilor,
integrarea pietelor, dar si avand consideratii regionale sociale sau sectoriale.
Politica concurentiala in Romania

Principiile de baza ale politicii concurentei au fost statuate prin Acordurile Europene de
Asociere. Acordul European instituind Asocierea intre România, pe de o parte, si Comunitatile
Europene si statele membre ale acestora, pe de alta parte consacra prevederile referitoare la
politica concurentei in Capitolul II – “Concurenta si alte prevederi cu caracter economic”.
In Acordul European semnat la 1 februarie 1993 intre România si Comunitatea
Europeana in domeniul concurentei, se prevad, printre altele: ART. 33 – “România si statele
membre vor ajusta progresiv orice monopol de stat cu caracter comercial astfel incât sa se
asigure ca, pâna la sfârsitul celui de-al cincilea an de la intrarea in vigoare a prezentului acord,
nu va mai exista nici o discriminare intre cetatenii României si ai statelor membre, referitoare la
conditiile in care marfurile se achizitioneaza si se comercializeaza. Consiliul de Asociere va fi
informat in legatura cu masurile adoptate pentru punerea in aplicare a acestui obiectiv.”;ART.64
1. “Sunt incompatibile cu buna functionare a acordului, in masura in care ele pot afecta comertul
intre România si Comunitate:(i) orice acorduri intre intreprinderi, decizii ale asociatiilor de
intreprinderi si practicile concertate intre intreprinderi având ca obiect sau efect prevenirea,
restrictionarea sau distorsionarea concurentei;(ii) abuzul din partea uneia sau mai multor
intreprinderi de a avea o pozitie dominanta, pe teritoriul României sau al Comunitatii, in
ansamblu, sau pe o parte substantiala a acestuia;(iii) orice ajutor public care distorsioneaza sau
ameninta sa distorsioneze concurenta prin favorizarea anumitor intreprinderi sau a productiei
unor anumite maafuri.”
Pentru a evidentia armonizarea legislatiei românesti cu cea europeana si existenta unei
culturi a concurentei in România, am evidentiat aspectele relevante ale reglementarii domeniului
concurentei in 3 statele europene.Franta este printre fondatorii Uniunii Europene si unul din
motoarele economiei europene, Suedia, este printre statele cu cel mai ridicat nivel de trai din
Europa, a carei legislatie este sensibil apropiata de cea a celorlalte state nordice, iar Elvetia
reprezinta neutralitatea in Uniunea Europeana. Legislatiile celor trei state enumerate si legislatia
româneasca in materia concurentei sunt destul de apropiate atât in ceea ce priveste protectia
concurentei, cât si protectia concurentilor. Acest lucru se datoreaza influentei desavarsite a
politicii concurentei promovate de Uniunea Europeana, aspecte sesizate chiar si in ceea ce
priveste legislatia Elvetiei. Trebuie remarcata si contributia UNCTAD si OCDE in apropierea
legislatiilor in materia concurentei, având in vedere fenomenul globalizarii, fiind cunoscuta forta
societatilor multinationale, unele dintre acestea ajungând pe diferite piete in pozitie dominanta.
Asadar, se poate afirma ca România are o legislatie a concurentei armonizata din
aproape toate punctele de vedere, reforma survenita in vara anului 2010 aducând-o in pas cu
lucrarea de modernizare a reglementarilor comunitare.