Politica Fiscala Si Vamala

Cuprins

CAPITOLUL 1. CONSIDERAȚII PRIVIND POLITICA FISCALĂ ȘI VAMALĂ A UNIUNII EUROPENE

1.1. Politica fiscală a UE

În funcție de obiectivele politice, economice și sociale din țară, politica fiscală evoluează și se perfecționează continuu sub imboldul dezvoltării economice, ea nefiind stabilită o dată pentru totdeauna, ci se adaptează corespunzător necesităților ivite într-o anumită etapă. În perioada anilor 1950-1970, țările dezvoltate au aplicat o politică fiscală care a contribuit în mare măsură la atingerea unei creșteri economice și a unui nivel scăzut a șomajului. Dar, în ultimul timp, încrederea în politicile fiscale practicate a manifestat o tendință de regres. Experiența a arătat că inflația apare mai devreme și este mai greu controlabilă decât s-a prevăzut; de asemenea, dezechilibrele balanței de preț au devenit supărătoare și de aceea, în prezent, se acordă o mai mare atenție fenomenului și politicii monetare în stabilizarea economică.

Uniunea Europeană acordă o mare importanță domeniului fiscal, deoarece fiscalitatea statelor membre ale UE este rezultatul politicilor naționale din statele respective și al coordonării acestor politici pentru înfăptuirea obiectivelor UE, a cerințelor pieței unice și uniunii economice și monetare. De aceea, studiul fiscalității europene necesită înțelegerea impactului pe care UE și dezvoltarea acesteia îl au asupra politicilor fiscale din statele membre și la nivelul principalelor categorii de impozite.

Măsurile întreprinse în domeniul fiscal în urma constatării a numeroase și profunde eterogenități în anumite domenii ale acțiunilor publice, au fost fondate pe principiul subsidiarității, conform căruia fiscalitatea nu este un domeniu de competență fiscală și în politicile de alocare urmând să prevaleze deciziile naționale.

Așa se explică faptul că Tratatul de bază de la Roma (1957) conține, totuși, prevederi exprese la problemele fiscale în șapte din articolele sale: articolul 90 interzice discriminările fiscale de orice fel; articolele 91 și 92 interzic subvențiile fiscale pentru export; articolul 93 constituie baza juridică pentru armonizarea impozitelor indirecte; articolul 293 elimină dubla impozitare în interiorul Comunității iar articolele 25 și 26 reglementează problemele vamale. Ulterior politica fiscală comunitară s-a dezvoltat, ca urmare a nevoii de adaptare în raport cu evoluția Comunității care s-a transformat dintr-o Uniune vamală într-o Uniune economică și monetară.

Pentru elaborarea unei politici fiscale comunitare, s-a avut în vedere faptul că sistemele fiscale sunt, înainte de toate, sisteme naționale ale căror caracteristici, nivel și structură, modalități de colectare etc. reflectă realitățile istorice, politice, sociale, economice, instituționale și culturale din fiecare țară. De aceea în prezent, prin sistemele fiscale ale statelor membre ale Uniunii Europene se încearcă o conciliere a obiectivelor de justiție socială cu principiile consacrate asigurării eficienței economice în contextul globalizării. Cum acest lucru nu este suficient pentru realizarea unei integrări și a unei Uniuni depline, încercând să realizeze un echilibru între principiul subsidiarității și cel al intervenției comunitare, instituțiile europene au elaborat un set de norme juridice care se constituie în ceea ce numim dreptul fiscal comunitar.

Acest ansamblu de norme juridice urmărește, în principal, trei obiective:

1. înfăptuirea politicii de armonizare fiscală la nivelul tuturor țărilor comunitare;

2. asigurarea controlului comunitar asupra fiscalității naționale a statelor membre sau în curs de aderare;

3. implementarea mecanismelor contencioase legate de problemele fiscale.

În vederea realizării obiectivelor preconizate, prin proiectele de convergență și stabilitate, statele membre și-au exprimat intenția de a accepta modificarea sistemelor lor fiscale, ca urmare a unui proces de coordonare reglementativă, care sa aibă ca finalitate armonizarea fiscală în condițiile respectării principiului acceptării politicilor fiscale ale tuturor țărilor, cu anumite condiții, și principiului subsidiarității, ca relații verticale între instituțiile europene și guvernele naționale, iar ca obiectiv, protejarea pieței unice și garantarea libertăților comunitare .

Din anul 1962, Comisia Europeană a creat un Comitet fiscal și financiar însărcinat să definească principiile directoare ale politicii economice și financiare comunitare. Acest comitet a elaborat raportul Neumark conform căruia realizarea pieței unice presupune stabilirea unor condiții de fiscalitate proprii unui spațiu unificat din punct de vedere economic. Subliniind dificultatea atingerii acestui obiectiv cauzat de diferențele existente între legislațiile țărilor membre, autorii arată că nu este necesară crearea unui sistem fiscal comunitar, soluția optimă fiind recurgerea la armonizare, permițându-se existența unor particularități naționale care nu pun în pericol realizarea obiectivelor comunitare. Așadar procesul de armonizare nu este un simplu exercițiu de aliniere a practicilor fiscale din fiecare stat la mijloacele comunitare de impunere, armonizarea nu înseamnă uniformizare.

Potrivit raportului Werner (1971) în materia impozitelor indirecte este necesară apropierea legislațiilor naționale și suprimarea controalelor asupra persoanelor fizice la frontiere. În schimb, pentru impozitele directe se recomandă armonizarea doar a acelor impozite care au influență asupra circulației capitalurilor. Mai exact, erau vizate impozitele asupra valorilor mobiliare și, de o manieră generală, structura impozitului pe profit. De altfel, pentru impozitele directe nici nu se poate realiza o veritabilă armonizare, ci numai punerea în practică a unor reguli comune privind constituirea de grupuri de societăți și funcționarea acestora, constituirea unui tip de societate europeană sau evitarea fraudei fiscale și evaziunii fiscale în interiorul pieței comune.

Așadar, impozitele pentru care menținerea unor disparități importante riscă să introducă distorsiuni substanțiale în mecanismul pieței trebuie să fie armonizate, în mod special.

1.2. Experiența UE a coordonării politicilor fiscale

Una din modalitățile eficiente pe care Uniunea Europeană a adoptat-o pentru a influența politicile fiscale ale statelor membre în vederea realizării obiectivelor preconizate este coordonarea fiscală care funcționează și se realizează cu respectarea principiului acceptării politicilor fiscale ale tuturor țărilor, cu anumite condiții și a principiului subsidiarității care presupune relații verticale între instituțiile europene și guvernele naționale.

Prin urmare, coordonarea politicilor fiscale și mai ales armonizarea fiscală nu reprezintă un scop în sine, ci modalitatea prin care UE asigură participarea politicilor fiscale la realizarea țelurilor UE. Baza legală a coordonării fiscale rezidă în prevederile din Tratatul UE.

Experiența UE în domeniul coordonării politicilor fiscale relevă patru concluzii importante:

1) coordonarea politicilor fiscale în domeniul impozitelor este necesară, dar în intensități diferite, în funcție de natura impozitelor. Astfel:

– impozitele indirecte necesită un grad mai mare de armonizare fiscală, întrucât sunt legate nemijlocit de circulația liberă a produselor și serviciilor

– impozitele directe pot constitui subiect pentru coordonare fiscală în legătură cu impozitarea veniturilor companiilor și persoanelor cu activități în mai multe țări (cu o bază de impozitare mobilă), precum și în situațiile în care aceste impozite implică discriminare, dublă impozitare;

2) coordonarea fiscală în politicile de alocare a resurselor bugetare ale statelor membre nu este necesară. Statele membre au obligația menținerii disciplinei bugetare, indispensabilă pentru stabilirea economiei și a monedei unice. Există însă două cazuri în alocarea resurselor în care coordonarea poate avea loc:

– cheltuielile pentru bunurile publice ale căror beneficii pot fi supranaționale prin natura lor (beneficiile nu se opresc la graniță);

– ajutorul de stat acordat firmelor care este supus regulilor UE, deoarece poate avea un impact negativ asupra competiției în cadrul pieței unice;

3) coordonarea fiscală în politicile de redistribuire este limitată. Astfel redistribuirea interpersonală este responsabilitatea fiecărui stat membru (care dispune de informații mai bune cu privire la săraci și, în general, la situația plătitorilor de impozite). Această coordonare este limitată de nivelul fondurilor structurale, respectiv de mărimea bugetului UE;

4) progresul UE în armonizarea politicilor fiscale este relativ lent datorită votului unanim al statelor membre pentru reglementările UE din domeniul fiscal.

În cazurile care vizează aspecte transfrontaliere, coordonarea fiscală este extrem de necesară, deoarece poate contribui la îmbunătățirea eficienței pieței interne, având în vedere faptul că, în prezent, unele dintre cele mai importante obstacole existente în calea pieței interne se datorează, în prezent, lipsei de coordonare a politicilor fiscale ale statelor membre.

Din cauza integrării pieței unice a UE, precum și a mobilității anumitor factori, fiscalitatea influențează deciziile transfrontaliere ale agenților economici. Neconcordanțele dintre dispozițiile fiscale naționale pot acționa ca bariere, ceea ce împiedică ca cetățenii și întreprinderile să beneficieze pe deplin de avantajele oferite de piața integrată. Mai mult decât atât, coordonarea poate contribui la punerea în aplicare a unor strategii fiscale naționale favorabile creșterii, de exemplu în cazul în care aceasta duce la eliminarea practicilor fiscale dăunătoare și la prevenirea fraudelor și a evaziunii fiscale. Unindu-și eforturile de combatere a fraudei și a evaziunii fiscale, statele membre își pot menține bazele de impozitare și pot contribui la creșterea veniturilor la buget fără o creștere a sarcinii fiscale.

1.3. Provocări privind politica fiscală în statele membre Uniunii Europene

Statele membre ale UE se confruntă în prezent cu două provocări majore în domeniul politicii fiscale:

1. Prima provocare constă în combaterea fraudei și a evaziunii fiscale, reducerea decalajului fiscal și îmbunătățirea eficienței colectării impozitelor care pot juca un rol important în creșterea veniturilor suplimentare.

2. A doua provocare este crearea unei structuri globale de impozitare mai favorabile creșterii, acesta fiind un element important al provocării universale privind îmbunătățirea potențialului de creștere al economiilor UE. Deși este un obiectiv în sine, acesta este, de asemenea, o condiție pentru sustenabilitatea finanțelor publice. În plus, numeroase state membre trebuie să îmbunătățească modul în care sunt concepute diferite tipuri de impozite, de exemplu prin lărgirea bazelor de impozitare, și trebuie să consolideze respectarea normelor fiscale și funcționarea administrației. În cazul în care, în urma abordării cu succes a acestor provocări, încă mai este nevoie de venituri suplimentare, este posibil să fie necesară o creștere a cotelor de impozitare pentru consolidarea finanțelor publice.

Comisia Europenă folosește o metodă de analiză orizontală bazată pe indicatori macroeconomici, pentru a identifica provocările legate de politica fiscală existente la nivelul statelor membre, menționate mai sus. Pentru a oferi consiliere politică practică, adaptată nevoilor fiecărui stat membru, această evaluare preliminară a politicilor fiscale naționale trebuie completată cu elemente specifice fiecărei țări relevante din punct de vedere microeconomic și calitativ.

Semestrul european analizează reformele politicii fiscale la nivelul statelor membre pentru a sprijini creșterea economică și sustenabilitatea fiscală. În același timp, schimbul de bune practici ar consolida semestrul european în domeniul politicilor fiscale, ar putea aduce beneficii tuturor statelor membre și furniza orientări utile cu privire la modul în care ar trebui luate măsuri comune în vederea unor sisteme fiscale sustenabile, favorabile creșterii economice și creării de locuri de muncă, respectând, în același timp, necesitatea unei consolidări fiscale substanțiale, eliminând distorsiunile care generează dezechilibre macroeconomice și menținând capacitățile de (re)distribuire a acestor sisteme.

O mai bună coordonare fiscală la nivelul UE este importantă, întrucât poate fi benefică atât pentru soluționarea provocărilor comune, cât și pentru îndeplinirea obiectivelor de politică naționale.

În mod sigur, fiscalitatea este foarte importantă în contextul economic actual, în care statele membre trebuie să își accelereze eforturile de consolidare fiscală și să aibă în vedere adoptarea de măsuri care să asigure creșterea încasărilor la buget și care să nu afecteze creșterea economică europeană, deja fragilă.

1.4. Politica vamală a Uniunii Europene

Politica vamală constituie unul din elementele de bază ale Uniunii Europene și este esențială pentru buna funcționare a pieței interne, ce nu poate exista fără un set comun de reguli, aplicabil la granițele externe ale Uniunii.

Uniunea vamală pe care au constituit-o statele membre ale UE presupune eliminarea taxelor și barierelor vamale la importul și exportul intra-comunitar. De asemenea, presupune adoptarea unui Tarif Vamal Comun, un tarif ce se aplică tuturor bunurilor importate din state terțe.

Un alt instrument al politicii vamale comune îl constituie Tariful Integrat al Comunităților Europene (TARIC) înființat pentru a încorpora toate măsurile comerciale și comunitare ce se aplică bunurilor importate și exportate din Uniunea Europeană.

Pe baza nomenclatorului internațional, Sistemul Armonizat, Uniunea Europeană a adoptat Nomenclatorul Combinat care este un instrument tarifar și statistic. Uniunea Europeană folosește acest instrument pentru a colecta taxele vamale, pentru a centraliza date statistice privind comerțul intra- și extra-comunitar.

În 1994, toată legislația europeană a fost adunată în Codul Vamal Comunitar care are ca scop să asigure o interpretare comună, în toate statele membre ale Uniunii, a prevederilor vamale.

Deși în interiorul Uniunii Europene nu mai sunt granițe, serviciul vamal rămâne în continuare foarte important, 20% din comerțul internațional fiind procesat de vămile europene, aceasta însemnând mai mult de 2 miliarde de tone de mărfuri anual și 100 de milioane de declarații vamale.

CAPITOLUL 2. INSPECȚIA VAMALĂ- PÂRGHIE DE IDENTIFICARE, MĂSURARE ȘI COMBATERE A FRAUDEI FISCALE

Frontierele, care reprezintă învelișul exterior al Uniunii Europene și al spațiului de libertate, securitate și justiție în special, au o semnificație specială ca fereastră către lume și ca filtru pentru toate intrările și ieșirile. Cu această funcție, se află chiar la intersecția dintre două valori, și anume dreptul la liberă circulație, pe de o parte, și necesitatea de a acorda Uniunii și cetățenilor acesteia protecție față de amenințările asupra celuilalt. Gestionarea acestor frontiere reprezintă o sarcină delicată, luând în considerare în mod adecvat diferitele obiective vizate.

Pentru o dezvoltare economică durabilă UE se bazează în mare măsură pe comerțul internațional. Așadar, este expusă la amenințările privind securitatea și siguranța care însoțesc acest tip de comerț. Comerțul internațional ilegal subminează, de asemenea, bunăstarea economică și socială din cadrul UE. Gestionarea eficientă a riscurilor circulației mărfurilor prin intermediul lanțului de aprovizionare internațional este decisivă pentru securitate și siguranță și esențială pentru facilitarea comerțului legal și protecția intereselor financiare și economice ale UE și ale statelor membre ale acesteia.

Politica vamală este o competență a Uniunii Europene: statele membre urmează o abordare comună. UE are responsabilitatea de a supraveghea comerțul internațional al Uniunii și de a menține standardele minime de gestionare a riscurilor vamale și de control. Asemeni multor alte jurisdicții și în conformitate cu standardele internaționale, UE deține un cadru politic comun destinat abordării riscurilor și accelerării comerțului legal. Pe lângă adoptarea legislației relevante, administrațiile vamale de la nivelul UE au luat măsuri pentru revizuirea generală a procedurilor, tehnicilor și resurselor de control.

Administrațiile vamale din Uniunea Europeană sunt pregătite să joace un rol primordial în gestionarea frontierelor externe ale UE. Aceasta înseamnă, de exemplu, combaterea contrabandei, confiscarea mărfurilor contrafăcute periculoase, eliberarea animalelor protejate internațional precum și lupta împotriva rețelelor infracționale, în acest fel apărând securitatea și siguranța cetățenilor europeni.

Există 27 administrații vamale naționale care sunt responsabile de supravegherea comerțului internațional al Comunității, în acest fel contribuind la comerțul legal și deschis, la implementarea aspectelor externe ale pieței interne, a politicii comerciale comune precum și a altor politici comune comunitare, care au un impact asupra comerțului și asupra securității lanțului general de livrare.

Administrațiile vamale naționale trebuie să acționeze ca una singură în baza unei politici europene și a unui cadru legal comun (Codul Vamal Comunitar) care prevede regulile și procedurile care trebuie aplicate.

  Autoritățile vamale au ca scop în special să:

protejeze interesele financiare ale Comunității și Statelor membre;

potejeze Comunitatea de comerțul ilegal și incorect în paralel cu sprijinirea afacerilor legale;

asigure securitatea și siguranța Comunității și a rezidenților săi, să protejeze mediului înconjurător, acolo unde este cazul în strânsă cooperare cu alte autorități;

mențină un echilibru corespunzător între controalele vamale și facilitarea comerțului legal.

 Serviciile vamale din UE joacă un rol dublu. Ofițerii vamali colectează încă drepturile vamale de import și taxele dar din ce în ce mai mult funcționează în calitate de „câini de pază” în ceea ce privește asigurarea securizării frontierelor externe ale UE pentru a proteja sănătatea și securitatea cetățenilor. Controalele pentru aplicarea regulilor de siguranță și securitate pot fi efectuate numai la frontierele externe ale UE. Este inevitabil ca anumite transporturi care au un grad de risc referitor la siguranța și securitatea UE și a cetățenilor săi să fie oprite și verificate. Aceste verificări sunt diferite față de sarcina colectării drepturilor vamale de import, pe care autoritățile vamale le pot efectua într-o fază ulterioară de-a lungul lanțului de furnizare, de exemplu la sediul importatorului sau exportatorului, pentru a evita aglomerarea la frontierele externe ale UE.

  Pentru a garanta securitatea și siguranța cetățenilor europeni, ofițerii vamali efectuează controale la frontieră împreună cu alte autorități cu atribuții la frontieră, precum autoritățile veterinare și de siguranță a produselor. Două situații speciale care preocupă autoritățile vamale referitoare la sănătate și siguranță sunt mărfurile contrafăcute și precursorii de droguri.

  Fiecare încărcătură de mărfuri care intră în Uniunea Europeană trebuie declarată la vamă. Pe baza declarației vamale. Ofițerii vamali verifică încărcătura și încasează drepturile vamale de import și alte drepturi datorate.

 De când a intrat în vigoare Codul Vamal Comunitar la data de 1 ianuarie 1993, au fost introduse procedurile vamale simplificate pentru a face viața mai ușoară importatorilor și exportatorilor europeni, ceea ce generează 22 % din comerțul mondial.

Procedurile simplificate permit ca verificările să fie efectuate în locurile cele mai convenabile pentru agenții economici și în punctele cele mai corespunzătoare din procesul logistic. Utilizarea acestor proceduri face obiectul autorizării agenților economici care se conformează după ce vama s-a asigurat că aceștia sunt de încredere. Auditurile verifică, de asemenea, în mod regulat, respectarea de către operatorii autorizați a reglementărilor atunci când utilizează autorizațiile.

2.1. Rolul vămilor în gestionarea integrată a frontierelor externe

Gestionarea eficientă a riscurilor circulației mărfurilor prin intermediul lanțului de aprovizionare internațional este decisivă pentru securitate și siguranță și esențială pentru facilitarea comerțului legal și protecția intereselor financiare și economice ale UE și ale statelor membre ale acesteia.

Securitatea Uniunii Europene, a statelor membre și a cetățenilor depinde de fiecare punct individual de intrare a mărfurilor în UE. Dacă vămile nu reușesc să ia măsuri consecvente de gestionare a riscurilor de-a lungul granițelor externe ale UE, uniunea vamală și piața unică UE ar deveni nesustenabile.

Rolul vămilor în cadrul lanțului de aprovizionare evoluează în permanență. De la rolul de colector de venituri la rolul de protector al pieței interne și al altor domenii politice precum sănătatea publică, protecția consumatorului, mediul, agricultura, rolul vămii s-a extins în mod firesc pentru a deveni un actor important în domeniul securității lanțului de aprovizionare.

Acest rol este recunoscut în declarația de misiune a autorităților vamale europene : „Autoritățile vamale sunt responsabile în primul rând de supravegherea comerțului internațional al Comunității, contribuind astfel la un comerț echitabil și deschis, la punerea în aplicare a dimensiunii exterioare a pieței interne, a politicii comerciale comune a Comunității și a celorlalte politici comunitare comune cu un impact asupra comerțului, precum și la securitatea de ansamblu a lanțului de aprovizionare.”

Rolul de securitate al vămilor UE din ce în ce mai important în ultimul deceniu este în conformitate cu evoluțiile pe plan mondial și cu standardele internaționale, în special cu standardele „SAFE” ale Organizației Mondiale a Vămilor (OMV).

Modificarea din 2005 adusă Codului Vamal Comunitar a oferit temeiul juridic pentru dezvoltarea unui cadru comun de gestionare a riscurilor lanțului de aprovizionare.

Din punct de vedere operațional, cadrul se bazează pe sistemul electronic de gestionare a riscurilor în domeniul vamal al UE (CRMS). Acesta este canalul pentru comunicarea la scară largă între statele membre și schimbul sistematic de informații privind riscurile. Acesta este disponibil centrelor de analiză a riscurilor din statele membre, tuturor punctelor de control de la frontierele externe din UE și Comisiei.

Riscul prezentat de transporturile de mărfuri care intră în UE și care ies din UE este analizat pe baza informațiilor privind transporturile de mărfuri furnizate electronic printr-o singură declarație (ENS: declarație sumară de intrare) de către operatori anterior ieșirii sau sosirii. Pentru exporturi (sistemul de control al exporturilor) acest lucru este realizat de vămi la biroul de export. Pentru importuri (sistemul de control al importurilor) analiza riscurilor este realizată de vămi la primul punct de intrare pentru toate mărfurile care intră în UE indiferent de destinație.

Autoritățile vamale de la primul punct de intrare decid, în baza importanței riscului prezentat, dacă sunt necesare controale și, în acest caz, dacă se efectuează la frontieră sau la locul de descărcare. Dacă analiza riscurilor este pozitivă (sunt necesare controale), rezultatele sunt trimise autorităților vamale din statele membre în care are loc descărcarea.

2.1.1. Rolul operatorilor economici

Pentru valorificarea completă a metodelor de evaluare a riscurilor, trebuie să se știe „cine transportă ce, către cine, de unde”. Datele privind părțile reale din spatele tranzacției și al circulației mărfurilor (cumpărător și vânzător sau proprietar) și cele privind mărfurile exacte implicate sunt esențiale asemeni informațiilor privind traseul mărfurilor în cadrul lanțului de aprovizionare.

Operatorii economici au un rol esențial în gestionarea riscurilor datorită informațiilor de care dispun și datorită măsurilor pe care le iau pentru securizarea lanțului lor de aprovizionare. Obiectivul principal al gestionării riscurilor este asigurarea punerii corecte în aplicare a întregii legislații și evitarea controalelor nejustificate, cu accent asupra domeniilor care prezintă cel mai mare grad de risc.

Datele relevante de înaltă calitate sunt fundamentale pentru gestionarea riscurilor pe baza datelor electronice, dar studiul sugerează că în prezent datele de intrare nu îndeplinesc cerințele minime. Mai mult, există o deficiență sistematică în furnizarea informațiilor privind părțile din spatele tranzacției, iar alte elemente de date furnizate sunt de calitate inferioară. În majoritatea cazurilor, informațiile disponibile în declarația sumară de intrare (ENS) nu sunt suficient de precise pentru realizarea unei analizei eficiente a riscurilor. În plus, datele importante disponibile operatorilor ar trebui să fie exploatate mai amplu de către autorități în scopul analizei riscurilor.

Identificarea comerțului legal și cu risc scăzut ajută autoritățile vamale să se concentreze asupra riscurilor mai ridicate și să accelereze dezvoltarea comerțului legal prin intermediul lanțului de aprovizionare.

2.1.1.1. Operatori economici autorizați (AEO)

Un program solid pentru operatorii economici autorizați (AEO) este în prezent puternic implementat în UE (cu mai mult de 11 000 de certificate în uz în iulie 2012) și este recunoscut în mod formal de către principalii partenerii comerciali. Programul este monitorizat îndeaproape la nivelul UE.

Un operator economic autorizat poate fi definit ca un operator economic care este fiabil pe întreg teritoriul Comunității în contextul operațiunilor de tip vamal și, în concluzie, este îndreptățit să se bucure de anumite avantaje pe întreg teritoriul Comunității. Un certificat AEO, fie facilitează accesul la simplificările procedurilor vamale, fie îl îndreptățește pe titular să se bucure de anumite facilități privind controalele de securitate și de siguranță. În plus, există anumite avantaje de care se pot bucura toate categoriile de AEO, cum ar fi, între altele, reducerea numărului de controale vamale fizice și documentare (exceptând cazurile în care legislația comunitară prevede un număr fix de astfel de verificări). Operatorii economici pot solicita, de asemenea, un certificat comun (privitor la „simplificările vamale”, precum și la „securitate și siguranță”), care să cuprindă toate avantajele menționate anterior.

Operatorii economici autorizați iau măsuri semnificative pentru securizarea lanțului lor de aprovizionare și sunt validați în mod formal de către autoritățile vamale. Aceste măsuri sunt legate de investițiile în materie de sisteme de control intern și de securitate fizică, de solvabilitatea financiară, de evaluarea riscurilor afacerii și de credibilitatea partenerilor de afaceri. În UE, aceste măsuri ar trebui să fie recunoscute de autoritățile din afara sistemului vamal și de autoritățile de reglementare responsabile cu evaluarea și reducerea riscurilor lanțului de aprovizionare.

2.1.1.2. Avantaje AEO

Avantajele care decurg din statutul de AEO pot fi utilizate numai de către operatorii economici autorizați. Acesta este un principiu general pentru toate tipurile de operatori care fac parte din lanțul logistic internațional.

Există trei tipuri de certificat AEO:

-AEOC – simplificări vamale

-AEOS – securitate și siguranță

-AEOF – simplificări vamale/securitate și siguranță

Avantajele AEO, în funcție de tipul de certificat, sunt sintetizate în cele ce urmează :

Facilitarea accesului la simplificările vamale

Accesul la simplificările vamale se face în conformitate cu reglementările vamale în vigoare, fără a fi condiționat de obținerea statutului AEO. Cu toate acestea, în cazul în care persoana care solicită o simplificare este titularul unui certificat AEOS sau AEOF, autoritatea vamală nu va reexamina acele condiții care au fost deja verificate la acordarea statutului de AEO.

Reducerea numărului de controale fizice și documentare

AEO vor face obiectul unui număr mai mic de controale fizice și documentare decât alți operatori economici. Aceasta înseamnă că AEO vor avea un punctaj de risc redus și se vor bucura de traversări mai rapide ale granițelor (pe baza tipului de certificat).

Tratament prioritar al transporturilor în cazul în care sunt selectate pentru control

În cazul în care, în urma analizei de risc, un birou vamal selectează în vederea unui control suplimentar un anumit transport care face obiectul unei declarații sumare sau al unei declarații vamale depuse de un AEO, biroul vamal în cauză efectuează controalele respective cu titlu de prioritate. Aceasta înseamnă că, în cazul în care celelalte loturi care au fost selectate aparțin unor operatori economici care nu dețin certificate AEO, transportul respectiv trebuie controlat primul.

Posibilitatea de a alege amplasamentul pentru efectuarea controalelor

AEO pot solicita redirecționarea controlului vamal cerut către un alt amplasament, unde fie va dura cel mai scurt timp, fie va antrena cele mai mici costuri pentru AEO. Cu toate acestea, decizia respectivă se află sub rezerva acordului autorității vamale în cauză.

Posibilitatea de a fi notificat prealabil

AEO pot solicita redirecționarea controlului vamal cerut către un alt amplasament, unde fie va dura cel mai scurt timp, fie va antrena cele mai mici costuri pentru AEO. Cu toate acestea, decizia respectivă se află sub rezerva acordului autorității vamale în cauză.

2.1.2. Gestionarea riscurilor în domeniul vamal în UE: calea de urmat

La nivel UE, punerea în comun a capacităților și resurselor statelor membre este necesară pentru realizarea obiectivelor UE de gestionare a riscurilor la fiecare punct al frontierei externe într-un mod mai eficient. Recunoscând și respectând caracteristicile specifice locale, regionale și naționale în materie de gestionare a riscurilor, capacitatea suplimentară la nivelul UE ar furniza o completare dinamică, cu un bun raport cost-eficacitate, a măsurilor naționale. Aceasta ar putea cuprinde instalarea în timp real a unui mecanism electronic privind riscul pentru completarea capacității tehnice naționale și dezvoltarea unei capacități a resurselor de abordare a amenințărilor și a riscurilor comune statelor membre. Mai precis, o capacitate organizată la nivelul UE:

• ar permite aplicarea unor criterii de risc comune sau a unor profiluri de risc adecvate la nivel UE în mod direct datelor de la nivelul UE, mai degrabă decât prin intermediul a 27 de sisteme naționale, în situații de criză și în alte situații;

• ar consolida capacitatea de identificare a riscurilor comune și ar asigura un tratament identic de-a lungul frontierei externe;

• ar spori vizibilitatea lanțurilor internaționale de aprovizionare și ar asigura faptul că informațiile importante privind riscul nu sunt omise la nivelul frontierei externe;

• ar îmbunătăți capacitatea de identificare în mod mai rapid a rețelelor de comerț ilegal care funcționează în afara granițelor naționale și ar combate riscurile de deviere și de expediere către un alt punct vamal într-un mod mai sistematic;

• ar permite gestionarea calității datelor de la frontiera externă, evaluarea și revizuirea riscurilor într-un mod mai eficient;

• ar crea o platformă pentru schimbul de informații cu alte autorități și cu țările terțe.

2.1.2.1. Asigurarea calității, disponibilității și fuzionării datelor privind comerțul

Furnizarea unor date de calitate de către comercianți și punerea acestora la dispoziția autorităților implicate în gestionarea riscurilor la nivelul corespunzător reprezintă o prioritate de vârf.

Cu cât evaluarea riscurilor legate de circulația mărfurilor din lanțul de aprovizionare poate fi realizată mai repede, cu atât cerințele de control pot fi mai bine ajustate la tipul de risc identificat și adaptate pentru a corespunde procesului logistic. Datele comerciale trebuie înregistrate cât mai repede cu putință, într-un mod care să faciliteze analiza și gestionarea eficiente ale riscurilor. Datele trebuie să fie accesibile în același timp mai multor state membre pentru a susține o utilizare, gestionare și exploatare flexibile. Schimbarea modalitățile de tratare a documentelor poate permite fuzionarea datelor de la diferite părți obținute din mai multe state membre. Trebuie explorate metodele de obținere a acestui efect cu un bun raport cost-eficacitate.

2.1.2.2. Implicarea operatorilor economici

Recunoașterea statutului AEO în cadrul UE de către autoritățile din afara sistemului vamal și de către autoritățile de reglementare responsabile cu evaluarea și reducerea riscurilor legate de lanțul de aprovizionare ar putea constitui o importantă sursă de economii și de beneficii pentru operatori. În mod asemănător, recunoașterea vamală (integrală sau parțială) a statutului UE similar în alte sfere (de exemplu, agentul abilitat în legislația privind transportul aerian) ar putea îmbunătăți eficacitatea urmăririi riscurilor.

Implicarea integrală a operatorilor economici oferă perspectiva unor beneficii suplimentare semnificative pentru gestionarea riscurilor prin creșterea sensibilizării la nivel comercial privind importanța calității datelor care trebuie furnizate și prin lărgirea sferei de cunoștințe privind lanțul de aprovizionare pentru o mai bună identificare a vulnerabilităților și amenințărilor. Datele valoroase disponibile operatorilor ar trebui exploatate de autorități în scopul analizei riscurilor.

2.2. Consolidarea cooperării polițienești și vamale în UE

Infracționalitatea transnațională poate fi combătută doar dacă poliția, autoritățile vamale, polițiștii de frontieră și alte autorități cooperează la nivel transfrontalier. O astfel de cooperare va fi eficace numai dacă personalul acestor autorități este instruit corespunzător și există suficientă încredere reciprocă.

2.2.1. Programul european de formare în materie de aplicare a legii

Pentru a crește vizibilitatea instrumentelor UE pentru cooperare polițienească și a consolida rolul agențiilor UE, Comisia Europeană propune instituirea unui Program european de formare în materie de aplicare a legii (denumit în continuare „LETS”, sau „programul de formare”) pentru a oferi personalului responsabil cu aplicarea legii cunoștințele și competențele de care au nevoie pentru a preveni și a combate cu eficacitate infracționalitatea transfrontalieră, printr-o cooperare eficientă cu colegii lor din UE. Programul de formare urmărește să sporească eficacitatea răspunsului UE la provocările comune în materie de securitate, să ridice ștacheta în privința activității forțelor polițienești în întreaga UE și să stimuleze dezvoltarea unei culturi comune de aplicare a legii, ca mijloc de consolidare a încrederii reciproce și a cooperării. Acesta are drept scop să identifice și să reducă deficiențele în ceea ce privește formarea actuală în materie de aplicare a legii privind aspecte transfrontaliere prin sprijinirea și, după caz, prin coordonarea activităților de formare oferite de centrele de excelență europene și naționale.

Acesta urmărește să garanteze că:

instrumentele de cooperare în domeniul aplicării legii pe care UE le-a dezvoltat de-a lungul timpului, cum ar fi schimbul de informații în temeiul Tratatului de la Prüm și bazele de date în materie penală ale Europol sunt mai bine cunoscute și utilizate atât în cadrul contactelor bilaterale, cât și al celor multilaterale între statele membre;

personalul responsabil cu aplicarea legii din UE dispune de competențele și cunoștințele necesare pentru a combate infracțiunile transnaționale care cauzează cele mai mari prejudicii victimelor și societății, în ansamblul său;

personalul responsabil cu aplicarea legii care cooperează cu țări terțe sau participă la misiuni civile ale UE în acele țări este instruit în mod corespunzător.

Programul de formare este destinat personalului responsabil cu aplicarea legii de toate gradele, de la ofițeri de poliție la polițiști de frontieră și funcționari vamali, precum și, după caz, altor categorii de funcționari publici, cum ar fi procurorii. Învățarea facilitată de programul de formare sau asigurată în cadrul acestuia ar trebui să pornească de la activitățile de formare existente la nivel național și al UE și ar trebui să aibă la bază evaluări periodice ale nevoilor de formare. Formarea ar trebui să fie oferită prin intermediul unor instrumente de învățare moderne, eficace, cum ar fi cursuri specializate, programe comune, materiale didactice online și programe de schimb.

S-au înregistrat deja progrese considerabile în ceea ce privește desfășurarea de cursuri de formare privind aspecte transfrontaliere în UE. De exemplu, de câțiva ani se elaborează o programă comună și se derulează programe de schimb comune pentru personalul responsabil cu aplicarea legii. Statele membre sunt implicate în acest efort comun împreună cu agențiile UE, cum ar fi a Colegiul European de Poliție (CEPOL), Oficiul European de Poliție (Europol) și Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene (Frontex).

În 2012, în întreaga UE au fost organizate peste 300 de programe de schimburi între membrii personalului responsabil cu aplicarea legii, iar peste 3 000 de participanți au folosit noi metode de învățare, cum ar fi „webinariile” (seminarii online) CEPOL.

Participarea la programe de formare la nivelul UE este din ce în ce mai ridicată, astfel la cursurile CEPOL fiind înscrise, în anul 2012, peste 5 000 de persoane, iar la cursurile Frontex, peste 3 000 de persoane.

La nivel național, acolo unde continuă să se desfășoare majoritatea activităților de formare destinate personalului responsabil cu aplicarea legii, sunt propuse, în general, teme specializate cum ar fi traficul de droguri, criminalitatea informatică, infracționalitatea financiară și spălarea banilor, investigarea cazurilor transfrontaliere de criminalitate organizată și aspectele juridice ale UE, iar acestea sunt adeseori puse în aplicare în cadrul cooperării bilaterale dintre statele membre. Cu toate acestea, consultările cu experții indică o nevoie clară de formare suplimentară în aceste domenii, cu sprijin din partea UE.

La nivel internațional, organizații precum Interpol și Organizația Națiunilor Unite (ONU) oferă cursuri de formare în materie de aplicare a legii, antiterorism și gestionarea crizelor. Interpol furnizează cursuri online (e-learning) pe diferite teme, precum investigarea cazurilor de trafic de droguri, interogatoriile și teme legate de terorism. ONU oferă o varietate de cursuri în domeniul gestionării crizelor. Aceste cursuri sunt importante pentru autorităților de aplicare a legii din UE, venind în completarea altor tipuri de formare, însă se referă rareori la instrumente specifice ale UE și nu sunt în general concepute avându-se în vedere standardele polițienești din UE.

UE își asumă responsabilitatea pentru sprijinirea consolidării capacităților în țările terțe, furnizând mentorat și consiliere și contribuind la instituirea unor structuri viabile de poliție civilă, care să funcționeze în conformitate cu standardele internaționale. Misiunile civile se desfășoară în țări terțe sub coordonarea Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE). Peste 1 000 de funcționari din UE responsabili cu aplicarea legii sunt detașați anual în misiuni în zone precum (în 2012) Sudanul de Sud, Kosovo, Niger și Irak. În aceste misiuni, rolul organismelor de aplicare a legii se concentrează asupra activităților polițienești, statului de drept, administrației și protecției civile. Statele membre colaborează, de asemenea, cu țările terțe la nivel bilateral pentru a contribui la construirea capacităților de aplicare a legii acolo unde UE este implicată, de exemplu, în democrațiile emergente din Africa de Nord.

Programele de schimb pentru poliție, polițiștii de frontieră și funcționarii vamali cu competențe de investigare contribuie deja la diseminarea bunelor practici și la consolidarea încrederii. Sub rezerva disponibilității fondurilor, aceste programe ar trebui să fie disponibile pe scară mai largă, în principiu pentru toate gradele și între toate agențiile din domeniul de aplicare al programului de formare.

2.2.2. Punerea în aplicare a programului de formare: roluri și responsabilități

Programul de formare va fi pus în aplicare în comun de către Comisie, Europol, agențiile JAI și statele membre.

Academia Europeană la Europol

Academia Europol va constitui forța motrice și coordonatorul responsabil pentru punerea în aplicare a programului de formare, în strânsă cooperare cu alte agenții ale UE și cu rețeaua instituțiilor naționale de formare.

Academiile naționale ca centre de excelență

Formarea specializată în cadrul programului ar trebui să fie furnizată de către organismele cele mai calificate din cadrul rețelei institutelor naționale de formare sau, dacă este cazul, de către Academia Europol. Institutele naționale în domeniul aplicării legii care sunt specializate în teme polițienești prioritare, cum ar fi spălarea banilor, formare prealabilă pentru misiunile civile sau chestiuni specifice privind paza frontierelor, ar putea primi statutul de „centru de excelență” pentru o perioadă de timp convenită și ar putea să asigure formarea pentru întreaga UE, în numele Academiei Europol. Centrele de excelență ar trebui să funcționeze în conformitate cu cadrul comun pentru asigurarea calității elaborat în cadrul programului de formare. Institutele naționale ar trebui să aibă posibilitatea de a detașa experți sau formatori la Academia Europol.

Statele membre

Statele membre sunt încurajate să inițieze proiecte bilaterale legate de formare pentru îmbunătățirea cooperării transfrontaliere privind o gamă largă de aspecte, cum ar fi supravegherea, urmărirea și schimbul de informații prin intermediul centrelor de cooperare polițienească și vamală. Statele membre vor răspunde, de asemenea, de selecția funcționarilor calificați pentru a participa la misiuni civile, precum și de numirea funcționarilor calificați pentru a fi formatori.

Comisia Europeană

Comisia va evalua periodic progresele înregistrate în punerea în aplicare a programului de formare, inclusiv a acțiunilor definite în prezenta comunicare. Aceasta va evalua în special măsurile elaborate pentru asigurarea calității și eficacității activităților de coordonare ale Academiei Europol. Comisia va prezenta un raport Consiliului și Parlamentului European,, o dată la trei ani, primul raport urmând a fi prezentat în 2016.

Agențiile UE

Frontex, OEDT, FRA și EASO au, de asemenea, un rol important prin contribuția reprezentată de expertiza lor unică la o formare de înaltă calitate și la obiectivele didactice stabilite pentru personalul responsabil cu aplicarea legii. Toate agențiile ar trebui să aibă periodic contacte și să coopereze în vederea creșterii eficienței și a identificării sinergiilor în domenii transversale.

Serviciul European de Acțiune Externă- SEAE, Comisia Europeană și agențiile UE colaborează strâns în vederea intensificării cooperării, o atenție deosebită fiind acordată capacităților și formării. Atunci când la o misiune civilă planificată a UE participă personal responsabil cu aplicarea legii, Academia Europol ar trebui să contribuie în ceea ce privește aspectele legate de formare dintr-un stadiu incipient și ar trebui să fie pregătită să faciliteze acordarea de formare specifică suplimentară, pentru a se asigura că participanții la aceste misiuni au un nivel comun de expertiză.

2.3. Un mediu informatizat pentru vămi și comerț

Comisia Europeană și statele membre ar trebui să furnizeze sisteme de informații și comunicații eficiente și eficace pentru schimbul de informații între administrațiile publice și cetățenii Comunității.

Pentru a spori eficiența organizării controalelor vamale și de a asigura fluxul continuu de date, astfel încât procedurile de vămuire să fie mai eficiente, să se reducă obligațiile administrative, să contribuie la combaterea fraudei, a crimei organizate și a terorismului, să răspundă intereselor fiscale, să protejeze proprietatea intelectuală și patrimoniul cultural, să îmbunătățească siguranța mărfurilor și securitatea comerțului internațional și să intensifice eforturile în ceea ce privește sănătatea și protecția mediului, este extrem de importantă furnizarea de tehnologii ale informației și comunicațiilor (TIC) concepute pentru a fi utilizate de administrațiile vamale.

Comisia a dezvoltat, de asemenea, formate electronice pentru schimbul de informații și canale securizate de comunicare. Schimbul de informații este posibil doar cu sprijin informatic specializat. Comisia a dezvoltat deja formate informatizate standard pentru schimbul automat de informații și canale pentru schimbul de informații în temeiul Directivei privind impozitarea veniturilor din economii. Acestea vor trebui să fie actualizate în permanență și extinse pentru a include alte tipuri de venit, în conformitate cu Directiva privind cooperarea administrativă.

Comisia și statele membre elaborează sisteme vamale electronice sigure, integrate, interoperabile și accesibile pentru schimbul de date înscrise în declarațiile vamale, în documentele care însoțesc declarațiile vamale și în certificate, precum și schimbul de alte informații relevante.

Sistemele vamale electronice sunt proiectate pentru a atinge următoarele obiective:

(a) facilitarea procedurilor de import și export;

(b) reducerea costurilor de conformare cu reglementările vamale și a costurilor administrative și diminuarea timpului necesar vămuirii;

(c) coordonarea unei abordări comune în ceea ce privește controlul mărfurilor;

(d) contribuirea la asigurarea colectării corecte a tuturor drepturilor vamale și a altor taxe;

(e) asigurarea furnizării și primirii în mod rapid a informațiilor relevante privind lanțul internațional de aprovizionare;

(f) asigurarea unui flux continuu de date între administrațiile țărilor exportatoare și importatoare, precum și între autoritățile vamale și operatorii economici, permițând astfel refolosirea datelor introduse în sistem.

2.3.1. Sistemul de informații antifraudă (AFIS)

Principalul obiectiv al AFIS este de a îmbunătăți cooperarea cu partenerii pentru a-i ajuta să aplice corect legislația vamală a UE. Statele membre utilizează AFIS pentru a raporta cazurile de fraudă și neregulile.

Până la sfârșitul anului 2013, AFIS număra 8 642 de utilizatori finali înregistrați din partea a 1 670 de servicii din state membre, țări terțe, organizații internaționale, a Comisiei și a altor instituții ale UE.

În 2013, utilizatorii AFIS au schimbat 10 978 MAB de mesaje electronice MAB52. Un număr total de 8 598 de cazuri au fost publicate în bazele de date și modulele AFIS de asistență reciprocă 53.

Baza de date a informațiilor de tranzit (ATIS) a primit informații cu privire la șapte milioane de noi loturi de tranzit, reprezentând un total de 35 de milioane de mișcări de mărfuri. Sistemul de gestionare a neregulilor (IMS) a primit 23 282 de noi comunicări (9 998 legate de cazuri noi și 12 740 de actualizări ale unor cazuri existente) privind neregulile din statele membre și din țările candidate și, la sfârșitul anului 2013, a deținut un total istoric de 174 000 de comunicări. Un total de patru operațiuni vamale comune, trei regionale și una la nivelul EU, au fost efectuate în 2013 utilizând Unitatea de coordonare a operațiunilor virtuale (VOCU) a sistemului AFIS.

2.3.2. Sistemul de informații Schengen (SIS II)

În condițiile în care controalele la frontierele interne au fost abolite, SIS II îndeplinește în continuare un rol crucial în facilitarea circulației libere a persoanelor în spațiul Schengen. SIS II este a doua generație a Sistemului de Informații Schengen, operațional din 1995, ale cărui funcționalități au fost acum îmbunătățite, permițând, de exemplu, introducerea de date biometrice (amprente digitale și fotografii), lansarea de noi tipuri de alerte (în cazul furtului de aeronave, nave, containere, mijloace de plată) sau corelarea diferitelor alerte (de exemplu, corelarea unei alerte privind o persoană cu o alertă privind un vehicul). SIS II va include, de asemenea, copii ale mandatelor europene de arestare, care vor fi atașate direct la alertele privind persoanele căutate în vederea arestării, predării sau extrădării, ceea ce va facilita și va accelera luarea de măsuri în consecință de către autoritățile competente.

SIS II garantează o protecție extrem de fiabilă a datelor. Accesul la SIS II este permis doar autorităților naționale de control al frontierei, autorităților polițienești, vamale, judiciare, precum și organismelor responsabile de eliberarea vizelor și de înmatricularea autovehiculelor. Orice persoană are drept de acces la datele care o privesc și care sunt introduse în SIS II și poate, de asemenea, solicita autorității naționale competente să corecteze sau să șteargă datele sale cu caracter personal. De asemenea, orice persoană are dreptul de a introduce acțiuni în justiție pentru a obține accesul la date, precum și corectarea sau ștergerea acestora sau pentru a obține informații ori compensații ca urmare a unei alerte care o privește. Autoritățile naționale de supraveghere și Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor cooperează strâns între ele și asigură supravegherea coordonată a SIS II.

CAPITOLUL 3. COMBATEREA FRAUDEI ȘI EVAZIUNII FISCALE

Frauda și evaziunea fiscală limitează capacitatea statelor membre de a colecta venituri și de a-și pune în aplicare politica economică. Conform estimărilor, zeci de miliarde de euro, reprezentând adesea sume nedeclarate și neimpozitate, se află în continuare în jurisdicții offshore, reducând veniturile fiscale naționale. Punerea în aplicare a unor acțiuni decisive care să aibă drept obiectiv reducerea la minimum a fraudei și a evaziunii fiscale ar putea genera venituri suplimentare în valoare de miliarde de euro pentru bugetele publice din întreaga Europă.

Combaterea fraudei și a evaziunii fiscale necesită acțiuni la nivel național, la nivelul Uniunii și la nivel mondial. Procesul de integrare europeană a dus la o integrare mai strânsă a economiilor tuturor statelor membre, înregistrându-se volume ridicate ale tranzacțiilor transfrontaliere, precum și diminuarea costurilor și a riscurilor aferente acestor tranzacții. Procesul a generat avantaje enorme pentru cetățenii și întreprinderile europene, însă, în schimb, a creat provocări suplimentare pentru administrațiile fiscale naționale în ceea ce privește cooperarea și schimbul de informații. Experiența a arătat că statele membre pot face față în mod eficace acestor provocări numai dacă acționează împreună, pe baza unui cadru convenit la nivelul UE. Soluțiile exclusiv unilaterale nu vor funcționa. În cadrul unei piețe unice, într-o economie globalizată, neconcordanțele și lacunele din legislațiile naționale sunt prea ușor valorificate de cei care caută să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale.

3.1. Acțiunea la nivelul UE: Strategia antifraudă a Comisiei Europene

Strategia antifraudă a Comisiei este destinată direct serviciilor Comisiei, având un rol primordial în consolidarea politicilor UE și va contribui, totodată, la protejarea intereselor financiare ale UE.

Strategia se înscrie pe linia orientărilor politice fundamentale ale Comisiei, prezentate în comunicările sale recente privind Europa 2020 și revizuirea bugetului UE, care au subliniat importanța obiectivelor de simplificare și coerență a normelor UE, garantându-se, în același timp, menținerea unor standarde ridicate de responsabilitate și supraveghere a riscurilor financiare.

Autorii fraudelor, în special din rândul criminalității organizate, se adaptează rapid la noi circumstanțe. Comisia trebuie să fie în măsură să facă față acestor noi provocări. Contextul în continuă schimbare al fraudelor impune adaptarea permanentă a politicilor antifraudă ale UE. Prevenirea și detectarea fraudelor reprezintă un aspect fundamental în materie de guvernanță, la care Comisia s-a angajat să răspundă la toate nivelurile și pe parcursul întregului ciclu cheltuieli/venituri.

Pe de altă parte, noile controale pe care le sugerează Comisia pentru a fi puse în practică trebuie să fie proporționale și eficiente din punct de vedere al costurilor pe care le antrenează. Având în vedere că pentru disimularea fraudelor este nevoie deseori de stratageme sofisticate și organizate cu atenție, riscul ca fraudele să nu fie detectate este mai ridicat decât în cazul altor nereguli, astfel încât, pentru a fi eficiente, sistemele antifraudă trebuie să fie mai inteligente și mai sofisticate și, deci, este probabil să fie mai costisitoare. Valoarea marginală a fraudei susceptibile de a fi detectată și sancționată de statele membre și de Comisie ca urmare a controalelor antifraudă suplimentare trebuie să fie superioară costului marginal al controalelor și costurilor suplimentare, ținând seama și de riscul reputațional.

În plus, măsurile antifraudă trebuie aplicate în conformitate cu obiectivul declarat al Comisiei de a menține o creștere zero în materie de resurse și de a reduce funcțiile de sprijin administrativ și de coordonare. Prin urmare, eventualele investiții suplimentare trebuie realizate prin redistribuirea personalului între servicii în conformitate cu aceste principii.

3.1.1. Principii de bază și priorități

Strategia antifraudă a Comisiei se aplică atât la capitolulul privind cheltuielile, cât și capitolului privind veniturile la buget. În acest domeniu, principiile de bază și obiectivele politicii Comisiei se referă la:

1. Etică

Comisia împreună cu celelalte autorități responsabile de gestionarea fondurilor UE trebuie să respecte cele mai riguroase standarde în materie de comportament etică și de integritate. Personalul acestor autorități trebuie să respecte aceste standarde și trebuie să fie format în mod corespunzător pentru a recunoaște riscurile de fraudă și pentru a fi conștientizat cu privire la necesitatea de a o combate.

2. Transparență sporită

Transparența fiscală este un instrument important în lupta împotriva fraudei. În măsura în care acest lucru este posibil, informațiile relevante cu privire la utilizarea fondurilor UE trebuie să fie disponibile într-un format care să poată fi auditat, comparat și analizat în scopuri antifraudă, sub rezerva normelor pertinente referitoare la protecția datelor.

Consolidarea cerințelor în materie de transparență în interiorul granițelor sale va conferi totodată mai multă credibilitate Uniunii Europene în demersurile sale de promovare a adoptării unei agende ambițioase la nivel mondial în privința transparenței. 2015 este anul în care ar trebui finalizat proiectul BEPS (Planului de acțiune cu privire la Erodarea bazei de impunere și a transferului de profit) al OCDE/G20, iar UE ar trebui să continue să ia parte activă la acest proces internațional de reformă. Astfel, prin intermediul pachetului de măsuri de transparență fiscală în discuție, Comisia prezintă o serie de măsuri care pot fi luate pe termen scurt pentru a spori transparența fiscală, pentru a combate, în cadrul UE, evaziunea fiscală ilicită și evaziunea fiscală licită a societăților, pentru a asigura legătura dintre impozitare și locul de desfășurare a activității economice reale, precum și pentru a promova standarde similare la nivel mondial.

3. Prevenirea fraudelor

Elaborarea programelor de cheltuieli reprezintă prima etapă în prevenirea eficace a fraudelor. Prin urmare, în studiile de fezabilitate și în evaluările de impact, după caz, se va introduce o analiză cu privire gradul de expunere la riscul de fraudă. În stadiul de punere în aplicare a programelor, mecanisme de monitorizare și control eficace, bazate pe potențialul de risc, ar trebui să garanteze atenuarea corespunzătoare a riscului de fraudă.

4. Capacitate efectivă de investigare

În cazul în care se suspectează o fraudă, organismele antifraudă trebuie să beneficieze de accesul confidențial la informațiile necesare, în colaborare cu instituțiile și organismele în cauză, pe o pistă de audit și în conformitate cu reglementările în vigoare. În plus, instituțiile și organismele în cauză trebuie să primească, din partea organului de anchetă, informații adecvate și prompte care să îi permită luarea de măsuri de precauție și în vederea împiedicării continuării unei nereguli sau fraude cu impact asupra bugetului UE. Denunțătorii, martorii și informatorii trebuie să aibă acces cu ușurință la proceduri sigure și rapide de raportare a cazurilor de fraudă.

5. Sancțiuni

Justiția trebuie înfăptuită cu respectarea legalității și într-un termen rezonabil. Procedurile trebuie să prevadă standarde sporite pentru respectarea legalității, utilizând mecanisme care să permită o acțiune rapidă și independentă. În plus față de aplicarea de sancțiuni adecvate, este important ca persoanele condamnate și sancționate administrativ să fie private efectiv de produsele infracțiunii săvârșite, iar resursele fraudate trebuie recuperate.

6. Buna cooperare între actorii interni și externi

Cooperarea armonioasă dintre UE și autoritățile naționale competente, precum și între serviciile din cadrul tuturor instituțiilor în cauză reprezintă o precondiție pentru combaterea eficientă a fraudei. Comisia ia în considerare rolul important al partenerilor săi în implementarea programelor, în special în cadrul gestiunii partajate.

Care sunt prioritățile Comisiei?

Strategia antifraudă a Comisiei va include măsuri antifraudă în domeniile prevenirii și detecției, investigațiilor, sancțiunilor, recuperării, al altor politici orizontale de prevenire a fraudelor, cum ar fi etica și integritatea, transparența și accesul la informații precum și al achizițiilor și al granturilor.

Chestiunile care trebuie rezolvate cu prioritate se referă la:

– elaborarea de abordări strategice antifraudă la nivelul serviciilor Comisiei cu sprijinul OLAF și al serviciilor centrale și punerea lor în aplicare;

– introducerea de dispoziții antifraudă adecvate în propunerile Comisiei privind programele de cheltuieli în noul cadru financiar multianual;

– revizuirea directivelor privind achizițiile publice în vederea simplificării acestora, cu limitarea, în același timp, a riscurilor de fraudă în materie de achiziții publice în statele membre.

3.1.2. Prevenirea și detectarea fraudelor

Prevenirea și detectarea fraudelor și a neregulilor reprezintă obiective care trebuie realizate prin intermediul proceselor de control intern ale Comisiei, aplicabile la toate nivelurile de gestionare.

Toate entitățile care gestionează fonduri UE au obligația legală de a preveni neregulile și frauda care afectează bugetul UE. În termeni practici, Comisia, statele membre și alți parteneri responsabili de execuție au obligația de a pune în aplicare procedurile de gestiune și de control intern destinate să prevină și să detecteze neregulile, erorile și fraudele.

Controalele care vizează prevenirea și detectarea fraudei fac parte din cele destinate să asigure legalitatea și regularitatea operațiunilor. Prin urmare, prezenta strategie antifraudă nu ar trebui să dea naștere unui nivel de control suplimentar. Este totuși necesar să se asigure că sistemele de control intern existente au în vedere în mod adecvat riscurile de fraudă.

În timp ce cadrul legal prevede deja un set complet de cerințe pentru a garanta regularitatea și legalitatea procedurilor, sunt necesare îmbunătățiri suplimentare în scopul de a răspunde în mod satisfăcător expunerii specifice la fraudă. Serviciile centrale ale Comisiei, precum și unele servicii de gestionare, au pus la punct instrumente de analiză a riscurilor care pot servi și la gestionarea riscurilor de fraudă, dar este necesar ca acestea să fie revizuite în mod periodic pentru a le crește eficacitatea. Comisia va promova în mod activ gestionarea riscurilor de fraudă și va monitoriza rezultatele practice ale măsurilor de prevenire a fraudei care sunt puse deja în aplicare.

Serviciile Comisiei își vor adapta sistemele și procedurile de control intern într-un mod coerent, cu respectarea principiului proporționalității. Comisia va pune în aplicare o cooperare strânsă, va dezvolta sinergii și, totodată, va promova normele pertinente stabilite în prezenta strategie antifraudă în cadrul instituțiilor UE, inclusiv al SEAE, oficiilor, agențiilor și organismelor, precum și al întreprinderilor comune.

3.1.3. Rolul OLAF în elaborarea și aplicarea strategiilor

În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1073/1999, OLAF „contribuie la elaborarea și dezvoltarea de metode de combatere a fraudei și a oricăror alte activități ilegale care afectează interesele financiare ale Comunității Europene”. OLAF trebuie implicat în acest demers într-un stadiu incipient. Cu toate că prevenirea și detectarea fraudelor sunt în primul rând responsabilitatea fiecărui șef al unui serviciu al Comisiei (în mod corespunzător, în funcție de modul de gestionare), OLAF joacă un rol important pe parcursul întregului proces.

În prezent, există numai un schimb de cele mai bune practici între unele dintre serviciile Comisiei care gestionează fonduri UE, dar acest schimb nu implică toate serviciile Comisiei. Grupul interservicii al corespondenților pentru protecția împotriva fraudei se va transforma într-o rețea de prevenire și detectare a fraudei, organizată de OLAF. Această rețea va avea rolul de centru de expertiză care furnizează asistență și consiliere. Aceasta va disemina cele mai bune practici (de exemplu, proiectului „Pluto” de extragere a datelor, și evaluările riscurilor de fraudă bazate pe experiența operațională a OLAF, precum și pe informațiile pertinente, deținute de OLAF, din partea statelor membre, a țărilor terțe și a organizațiilor internaționale. Această rețea ar trebui, de asemenea, să contribuie la dezvoltarea și actualizarea periodică a strategiilor sectoriale adoptate de serviciile Comisiei.

OLAF contribuie la coordonarea cooperării statelor membre împotriva fraudei în conformitate cu articolul 325 alineatul (3) din TFUE și cu cadrul de reglementare aplicabil. Acțiunea statelor membre este sprijinită prin consultarea periodică, în special în cadrul Comitetului consultativ pentru coordonarea în domeniul combaterii fraudei (COCOLAF). Acest comitet ar putea avea mai multe grupuri sectoriale, ceea ce ar garanta prezența unor experților pentru diferite sectoare de activitate. Aceste subgrupuri ar trebui să stimuleze cooperarea dintre serviciile antifraudă din statele membre, încurajându-le să își împărtășească experiențele operaționale și să sporească gradul de conștientizare cu privire la practicile frauduloase constatate în diferite state membre.

Acest lucru reflectă rolul OLAF, care este acela de a investiga acuzațiile de fraudă și de a oferi asistență activă tuturor serviciilor Comisiei în elaborarea politicilor de prevenire a fraudei.

După caz, în cadrul fiecărui mod de gestionare, cu sprijinul OLAF, serviciile Comisiei vor crea sisteme care să le asigure, în mod rezonabil, că sunt în măsură să detecteze neregulile și fraudele majore. În special, este necesar să fie create condiții pentru identificarea operațiunilor și operatorilor suspecți, prin intermediul unor indicatori specifici (semnale de alertă – red flags).

Serviciile vor evalua necesitatea îmbunătățirii evaluării riscurilor de fraudă prin dezvoltarea unui proces mai sistematic și formalizat pentru identificarea domeniilor de risc de fraudă. În paralel, exploatând în modul cel mai eficace posibil resursele existente, acestea trebuie să instaureze controale inteligente, bazate pe instrumente informatice, adaptate nevoilor lor în mod corespunzător, care au fost dezvoltate de anumite servicii în colaborare cu OLAF. Astfel de instrumente permit, de exemplu, punerea în comun a datelor disponibile referitoare la proiecte – finalizate sau în curs – finanțate din fonduri UE. Această abordare este utilă în scopuri de prevenire a fraudei, dar permite, de asemenea, detectarea cazurilor de plagiat și de dublă finanțare frauduloasă. Aceste instrumente nu vor fi pe deplin eficace decât dacă sistemele de informații conțin date complete, coerente și fiabile privind fondurile UE. Posibilitatea de a analiza datele în scopuri de prevenire a fraudei ar trebui, de asemenea, să fie luată în considerare în momentul definirii cerințelor operaționale pentru noile sisteme informatice.

OLAF își promovează și împărtășește cu statele membre experiența operațională și cele mai bune practici în vederea protejării intereselor financiare ale UE. Este necesar ca OLAF să sprijine măsurile antifraudă comune aplicate de statele membre. Partenerii trebuie să informeze OLAF cât mai rapid posibil cu privire la cazurile de fraudă detectate și să actualizeze informațiile respective pe măsură ce investigațiile avansează, cu respectarea cadrului legal aplicabil.

Cadrul de raportare a suspiciunilor de fraudă și corupție și de protejare a tuturor informatorilor care acționează de bună credință este important pentru detectarea fraudei. Legislația UE stabilește norme, aplicabile personalului UE, referitoare la denunțarea faptelor suspecte. Tuturor celorlalte părți (informatorii) trebuie să li se faciliteze accesul la autoritățile care conduc investigațiile, cum ar fi OLAF. Comisia va examina modalitățile prin care denunțătorii pot primi orientare și protecție de la autoritățile în cauză și prin care să încurajeze în continuare informatorii să raporteze neregulile, frauda sau corupția (de exemplu măsuri de motivare a informatorilor și de încurajare a divulgării voluntare a informațiilor).

Statele membre sunt obligate să raporteze anumite cazuri de fraudă asupra bugetului UE, care ar putea constitui un temei pentru excluderea pe viitor a beneficiarilor de la finanțarea din partea UE. Cu toate acestea, ele nu au nicio obligație de a păstra aceste informații într-un sistem centralizat care ar dirija fluxurile de informații către o singură autoritate responsabilă, ceea ce ar face ca sistemul să fie mai eficace. Prin urmare, Comisia va încuraja statele membre să adopte orientări pentru autoritățile la nivel național pentru a se asigura că notificările sunt comunicate în mod adecvat către baza de date centrală a excluderilor a Comisiei (Central Exclusion Database – CED). Comisia va încuraja acțiunile autorităților competente în statele membre, precum și ale organismelor UE destinate ridicării nivelului de sensibilizare cu privire la CED.

Comisia va raționaliza și va consolida utilizarea sancțiunilor financiare și/sau administrative, inclusiv excluderea de la finanțarea UE în caz de nereguli, fraude sau acte de corupție grave.

Pentru a asigura condiții de concurență echitabile pe întreg teritoriul UE, Comisia va analiza dacă sancțiunile financiare și/sau administrative aplicate de către statele membre în conformitate cu normele naționale sunt suficient de eficiente, proporționale și cu efect de descurajare. Totodată, Comisia va elabora inițiativele legislative pertinente, în special în domeniul vamal, după cum se prevede în Planul de acțiune de la Stockholm.

Informațiile cu privire la personalul sancționat ar trebui conservate și partajate cu celelalte autorități pe baza principiului nevoii de cunoaștere (need-to-know) a informațiilor respective, în conformitate cu normele privind protecția datelor și sub rezerva unor garanții specifice adecvate.

În cazul gestionării partajate, statele membre sunt în primul rând responsabile de investigarea neregulilor și fraudelor și de recuperarea fondurilor plătite în mod nejustificat, inclusiv ca o măsură subsecventă investigațiilor întreprinse de OLAF. În cazul gestionării directe, serviciile Comisiei trebuie să emită fără întârziere ordine de recuperare ca urmare a investigațiilor OLAF. Este important ca informațiile privind aceste recuperări fie sistematic utilizate în activitățile operaționale ale OLAF. Comisia va continua să îmbunătățească caracterul exhaustiv, calitatea și prezentarea datelor privind recuperările în raportul său privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene.

3.2. Acțiunea la nivel național

Statele membre își pot mări veniturile obținute din taxe și impozite printr-o acțiune sistematică menită să reducă economia subterană, să combată evaziunea fiscală și să asigure o mai mare eficacitate a administrațiilor fiscale.

La nivel național, în contextul semestrului european, statele membre ar trebui să pună în aplicare recomandările specifice fiecărei țări care le-au fost adresate pentru a face față provocării pe care o reprezintă îmbunătățirea guvernanței fiscale.

Printre măsurile menite să îmbunătățească respectarea normelor lor fiscale și promovarea unor administrații fiscale mai eficiente se numără și:

elaborarea unei strategii de conformitate și orientarea eforturilor în vederea combaterii evaziunii fiscale;

depunerea de eforturi concertate pentru reducerea dimensiunii economiei subterane, de exemplu prin aplicarea de sancțiuni penale pentru cei care angajează lucrători fără forme legale, utilizarea plăților electronice obligatorii pentru achiziții care depășesc un anumit prag sau utilizarea de stimulente monetare pentru declararea veniturilor (reduceri fiscale).

utilizarea în mai mare măsură a informațiilor furnizate de terți;

elaborarea de declarații de impunere precompletate.

Statele membre ar trebui să pună în aplicare pe deplin recomandările Comisiei privind paradisurile fiscale și planificarea fiscală agresivă, care se referă în special la identificarea țărilor terțe care nu aplică standardele minime ale bunei guvernanțe în materie fiscală; furnizarea de asistență tehnică pentru țările terțe care doresc să se conformeze acestor standarde și măsuri menite să evite dubla neimpozitare.

Comisia este pregătită să acorde sprijin specific și asistență tehnică oricărui stat membru care are nevoie de acestea pentru a-și consolida sistemul fiscal împotriva evaziunii și pentru a îmbunătăți colectarea impozitelor.

3.2.1. Lupta antifraudă a României

În România, A.N.A.F, acordă prioritate acțiunilor de prevenire și combatere a neconformării contribuabililor la obligațiile lor fiscal. Astfel, a fost implementată o strategie pe termen mediu (2012-2016) care are ca obiectiv strategic major combaterea evaziunii fiscale.

Prin strategia sa, A.N.A.F. decide pentru următorii ani actiuni ce vor constitui un sprijin important pentru combaterea evaziunii transfontaliere, a fraudei multinaționale, în special a celei comunitare și prin activitatea Autorității vamale, va gestiona activitățile specifice pentru implementarea Convenției Schengen.

Autoritatea Națională a Vămilor va prelua competențe de investigații pentru infracțiuni în domeniul vamal, conform Convenției Napoli II la care România este parte semnatară. Astfel, se urmărește asigurarea condițiilor pentru derularea cooperării și asistenței între România și celelalte state membre în domeniul prevenirii și descoperirii încălcării dispozițiilor vamale naționale, precum și al urmăririi și pedepsirii încălcărilor dispozițiilor vamale comunitare și naționale și structurarea efectivă a modalităților de cooperare la nivelul structurilor interne ale autorităților cu atribuții specifice în acest domeniu.

În cursul anului 2012, A.N.A.F. a inițiat elaborarea unui registru al riscurilor identificate în strategia de riscuri la conformare și ca urmare a studierii cazuisticii rezultate din inspecțiile și controalele desfășurate. Acest registru permite o mai buna organizare a informațiilor privind posibilele riscuri cu care se confruntă activitatea de administrare fiscală și, in funcție de prioritățile stabilite, gestionarea corespunzătoare a liniilor de acțiune și a responsabililor implicați.

Procesul de informatizare a activității de inspecție fiscală va continua prin achiziționarea de noi licențe pentru controlul electronic și dezvoltarea aplicației informatice COLIBRI pentru emiterea și valorificarea documentelor utilizate în cadrul inspecției fiscale. Vor fi îmbunătățite sursele de date prin asigurarea interoperativității sistemului informatic al Gărzii Financiare cu sistemele informatice ale altor instituții implicate în combaterea evaziunii fiscale.

În concordanță cu măsurile înscrise în Planul național de acțiune pentru implementarea Strategiei naționale anticorupție 2012–2015, este pus în funcțiune Serviciul TelVerde Anticorupție, cu scopul de a acorda sprijin publicului care consideră că a descoperit sau a fost afectat de acte de corupție sau alte nereguli în activitatea M.F.P. și a instituțiilor subordonate.

Acest serviciu este gratuit și destinat primirii apelurilor telefonice și înregistrării sesizărilor privind nereguli, abateri sau acte de corupție înfăptuite de către funcționari din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și instituțiile subordonate: Agenția Națională de Administrare Fiscală, Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor.

Va fi dezvoltată colaborarea cu administrațiile fiscale și organismele europene în vederea prevenirii și combaterii fraudei transfrontaliere, îmbunătățirii și perfecționării tehnicilor, metodelor și abilităților de control. În vederea prevenirii și combaterii evaziunii și fraudei fiscale intracomunitare, A.N.A.F. iși propune intensificarea colaborării cu celelate state membre prin măsuri specifice activității de cooperare administrativă și anume:

– creșterea eficienței în valorificarea datelor primite în cadrul Eurofisc, prin intensificarea acțiunilor de verificare derulate de structurile teritoriale;

– inițierea de controale multilaterale și continuarea participării la controalele inițiate de alte state; – participarea în cadrul rețelei de schimb intracomunitar de informații Eurofisc, dedicată schimbului operativ de date cu privire la tranzacții intracomunitare suspecte.

Având în vedere introducerea măsurilor de securitate la frontierele UE privind mărfurile introduse/scoase în/din Comunitatea Europeană în conformitate cu prevederile legislației comunitare stabilite prin Regulamentul (CE) nr.648/2005 și dispozițiile de punere în aplicare din Regulamentul (CE) nr.1.875/2006, administrația vamală din România trebuie să acorde o importanță deosebită securității și siguranței naționale și, în plus, este esențial să recunoască această securitate sporită ca fiind, de fapt, un produs secundar al selectivității și al facilitării comerțului. Astfel, vor fi elaborate instrumente eficiente de analiză a riscului, în cadrul luptei contra activităților teroriste și infracționale.

Autoritatea vamală își propune menținerea unui echilibru între necesitatea de a controla și aceea de a nu obstrucționa comerțul legal, corect. Facilitarea comerțului licit se va realiza prin simplificarea formalităților administrative și reducerea obstacolelor organizatorice la circulația mărfurilor. De asemenea, va fi intensificată cooperarea cu celelalte autorități vamale din statele membre UE și statele terțe, precum și cu alte organisme publice și cu mediul de afaceri. Va continua dezvoltarea de sisteme TIC transeuropene interoperabile, care să aibă în vedere susținerea funcțiilor vamale în contextul programului „Vama electronică”. În anii următori, va fi pusă în practică politica de securitate IT și de implementare a instrumentelor electronice, în contextul Codului Vamal al Uniunii Europene. Autoritatea vamală va gestiona în continuare activitățile specifice pentru implementarea Convenției Schengen, a Planului de acțiune Schengen și a Managementului Integrat al Frontierei de Stat și va iniția propuneri legislative, în sensul modificării prevederilor legale privind adoptarea unui sistem nou de securitate al marcajelor și timbrelor și impunerea obligativității acestuia.

3.3. Perspective de viitor: FISCUS 2014- 2020

Cadrul financiar multianual 2014-2020, adoptat de Comisie în iunie 2011, propune, printre altele, o nouă generație a programelor Vama și Fiscalis. Aceste două programe au fost dezvoltate pe două căi separate, dar paralele, cele mai recente fiind Vama 2013 și Fiscalis 2013. Ele sunt acum reunite într-un singur program (FISCUS): o inovație reală în strategia Comisiei.

Obiectivul general al programului este de a sprijini funcționarea uniunii vamale și de a consolida piața internă prin îmbunătățirea funcționării sistemelor fiscale, prin intermediul cooperării între țările participante, administrațiile vamale și fiscale, funcționarii acestora și experții externi. Acest obiectiv va fi evaluat, printre altele, cu ajutorul următorului indicator: evoluția modului în care părțile interesate percep programul în ceea ce privește contribuția acestuia la funcționarea uniunii vamale și la consolidarea pieței interne.

Pentru a oferi un răspuns adecvat la provocările viitoare în domeniul vamal și fiscal din Uniune, au fost definite următoarele obiective specifice ale programului:

1. să sprijine elaborarea, aplicarea coerentă și implementarea efectivă a dreptului Uniunii în domeniul vamal și fiscal,

2. să contribuie la funcționarea eficientă a autorităților vamale și fiscale, prin îmbunătățirea capacității administrative a acestora și prin reducerea sarcinii administrative,

3. să prevină frauda și evaziunea fiscală și să amelioreze competitivitatea, siguranța și securitatea prin intensificarea cooperării cu organizațiile internaționale, celelalte autorități guvernamentale, țările terțe, operatorii economici și organizațiile acestora,

4. să consolideze competitivitatea întreprinderilor europene prin facilitarea comerțului și reducerea costurilor de conformare,

5. să protejeze interesele financiare și economice ale Uniunii Europene și ale statelor membre prin lupta împotriva fraudei și a evaziunii fiscale, 6. (pentru sectorul vamal) să sprijine vămile în vederea protejării cetățenilor și a economiei prin prisma siguranței și a securității și în vederea protejării mediului.

Programul propus vizează îmbunătățirea cooperării între administrațiile fiscale și asigurarea mecanismelor și a mijloacelor necesare pentru ameliorarea cooperării, precum și finanțarea necesară pentru a atinge aceste obiective. În urma punerii sale în aplicare de către Comisie, programul ca atare nu va conduce la o armonizare suplimentară a sistemelor fiscale naționale, dar va permite reducerea efectelor negative legate de coexistența a 27 de sisteme fiscale diferite, cum ar fi frauda, denaturarea concurenței, sarcina administrativă care afectează administrațiile și întreprinderile, turismul fiscal etc. Măsura propusă este, prin urmare, o măsură clară de sprijinire a pieței interne, permițând o mai bună funcționare a diferitelor sisteme fiscale în cadrul pieței interne.

Întrucât este responsabilitatea statelor membre să gestioneze funcționarea sistemelor fiscale naționale, rezultă în mod clar din provocările identificate în evaluarea impactului propunerii că este nevoie de o cooperare administrativă sporită între autoritățile fiscale – într-o mai mare măsură decât este cazul în prezent. Cooperarea la nivelul UE permite autorităților fiscale să dezvolte sinergii, să evite duplicarea eforturilor și să facă schimb de bune practici în toate domeniile legate de impozitare, cum ar fi pentru ingineria afacerilor, IT, cooperarea internațională etc.

Performanțele programului vor fi măsurate cu ajutorul unui set coerent de indicatori de performanță, de impact, de rezultat și de realizare, legați de obiectivele generale, specific și operaționale ale programului și prin crearea unei legături cu Planul de gestionare al Comisiei. O listă detaliată a indicatorilor de impact, de rezultat și de realizare este disponibilă în evaluările impactului ale programelor respective. DG TAXUD a identificat ținte pentru unele dintre obiectivele operaționale ale programului. Pentru alte obiective acest lucru nu este încă posibil în momentul de față. Pentru obiectivele operaționale respective, țintele vor fi identificate înainte de începerea programului 2020 de către DG TAXUD și vor fi prezentate comitetului programului spre aprobare în cadrul procedurii privind programul anual de lucru.

CAPITOLUL 4. STUDIU DE CAZ : COMBATEREA TRAFICULUI ILICIT DE ȚIGARETE ÎN ROMÂNIA

Prin prezentarea acestui studiu de caz, am abordat o problemă actuală și complexă cu care se confruntă statul român și nu numai.

În realizarea lui am cercetat o serie de articole ce dezbat problema traficului ilicit de țigarete cu care se confruntă țara noastră, am analizat documentări cu privire la stadiul unor proiecte, am fost la instituții cu atribuții în domeniu, precum Direcția Regională a Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, solicitând cazuri reprezentative de contrabandă din orașul Galați și aplicând pe cazul ales măsurile legislative care au fost luate.

Nu în ultimul rând, am pus accent pe cooperarea vamală dintre România și Republica Moldova, deoarece este esențial să existe dorința de a realiza un sistem compatibil și/sau comun care să asigure elementele necesare unei activități vamale orientate către cerințele mediului de comerț.

4.1. Contrabanda cu tutun- o problemă națională

România ocupă o poziție geostrategică importantă, fiind situată la intersecția rutelor de comerț rutier care leagă Uniunea Europeană de țări terțe și având cea mai extinsă frontieră externă a UE cu țări nemembre, care au sisteme de taxare diferite.

În prezent, vama se confruntă cu un mediu în schimbare foarte rapidă: schimburi comerciale internaționale sporite, dar și amenințări globale, precum trafic de droguri, crimă organizată, trafic ilicit de țigarete, comerț cu produse periculoase etc. Evoluția industriei tutunului depinde de politicile fiscale, cadrul de reglementare și capacitatea autorităților de a combate contrabanda. Motivele ce stau la baza creșterii comertului ilicit țin de aceste aspecte.

Conform declarațiilor date de reprezentanții Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF)în ziarul Bursa, ”traficul cu țigări de contrabandă și alte bunuri de larg consum/accizabile reprezintă una dintre principalele manifestări ale infracționalității la granițele țării noastre, fenomen care are ramificații la nivelul întregului stat, după cum reiese din analiza fenomenelor infracționale transfrontaliere înregistrate la nivelul frontierei dintre România și țările vecine.”

În majoritatea cazurilor, țigările de contrabandă au fost depistate atât în punctele de trecere a frontierei, ascunse în mijloace de transport, cât și în zona de competență, pe comunicațiile din apropierea frontierei. Țigările sunt achiziționate fără documente legale, cu intenția de a fi comercializate pe piețele din interiorul țări.

4.2. Cele mai active frontiere, din punct de vedere al încercărilor de introducere a țigărilor în țara noastră

Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției de Frontieră susțin că, ”cele mai active frontiere, din punct de vedere al încercărilor de introducere a țigărilor în țara noastră, sunt cele de Nord, Est și Sud-Vest.

La frontiera de Nord, sunt predominante țigările de origine din Ucraina, contrabandiștii fiind organizați în adevărate grupuri infracționale, cu segmente în străinătate, la frontieră și în interiorul țării. Acestia încearcă trecerea pachetelor de țigări (baxuri) peste frontiera «verde», în special noaptea. În aceasta zonă, sunt descoperite aproape zilnic persoane care încearcă să traverseze frontiera transportând țigări de contrabandă, deseori politiștii de frontieră fiind nevoiți să folosească armamentul din dotare pentru reținerea lor, în conformitate cu prevederile legii, deoarece nu se supun somațiilor legale. De asemenea, în PTF Siret Rutier și în PTF Vicșani Feroviar au fost descoperite capture mari de țigarete.

La frontiera de Est, sunt predominante țigările de origine din R. Moldova (țigări de calitate inferioară – Plai, Doina, Plugarul, MT), introducerea acestora în țară fiind realizată prin punctele de frontieră, fie în cantități mari, în mijloace de transport special amenajate, fie în cantități mici – încadrate plafonului vamal – de către persoane fizice. Punctele de Trecere a Frontierei din această zonă unde s-au înregistrat cele mai mari capturi de tigari, în anul 2014, sunt: PTF Constanța Sud – Agigea – peste 2.500.000 pachete de țigări și PTF Albița Rutier – peste 900.000 pachete de țigări.

În județele din Sud-Vestul țării sunt descoperite, în general, țigări de calitate medie și superioară, achiziționate din magazinele duty-free și transportate peste frontieră, în cantități mici, de persoane fizice.”

4.3. Caz reprezentativ de contrabandă cu țigări la Galați

La data de 24.06.2014, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, sesizarea din oficiu a lucrătorilor de poliție din cadrul P.T.F Galați- Rutier privind inculpatul Grigore Vasile pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă- ”introducerea în sau scoaterea din țară, de două ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor și mai mică de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri”.

Inculpatul a fost depistat în timp ce introducea ilegal prin punctul de trecere trecere Republica Moldova- România, 1130 pachete de țigări marca ”Plugaru” de proveniență Republica Moldova, ascunse în roțile autoturismului cu scopul de a le sustrage de la controlul vamal. Cu ocazia controlului vamal, inculpatul a declarat inițial că avea asupra sa doar două pachete de țigări, însă, în urma controlului, organele de polișie au depistat țigările menționate, ascunse în roșile autoturismului.

Efectuându-se verificări în baza de date ”eSIF”, s-a constat că inculpatul a mai fost sancționat contravențional, întrucât în data de 19.02.2014, a încercat să introducă în România, prin sustragere de la controlul vamal, cantitatea de 139 pachete de țigări marca Marble, ascunse sub banchetele din autoturism.

Față de cele arătate, având în vedere că inculpatul an încercat să introducă în România, în două rânduri, în decursul unui an, țigări de proveniență Republica Moldova, prin sustragerea de la controlul vamal, a unor bunuri a căror valoare este mai mică de 20.000 lei, acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de contrabandă .

La solicitarea organelor judiciare, Direcția Regională Vamală Galați- Biroul Vamal de Frontieră Galați a întocmit o decizie prin care s-a arătat că prejudiciul total cauzat bugetului de stat este în valoare totală de 12.178 lei, reprezentat de:

– taxe vamale: 589,00 lei;

– accize: 9 034 lei;

– TVA: 2 555 lei.

S-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Astfel, riscă să primească o pedeapsă cu închisoarea de 2 la 7 ani pentru infracțiunea comisă.

4.4. Operațiunea comună a Vămilor din România și Moldova- metodă de combatere a traficului ilicit la frontieră

Relațiile dintre România și Republica Moldova, două state suverane și independente au un caracter privilegiat, special, decurgând din comunitatea de neam, cultură, limbă și istorie națională.

Colaborarea dintre cele două state s-a materializat prin consacrarea juridică a unor mecanisme de lucru, fiind create, în cadrul guvernelor celor două state, structuri guvernamentale distincte, care se ocupă de gestionarea relațiilor bilaterale.

Între România și Republica Moldova, securizarea frontierei este o chestiune de mentalitate, repectiv aceasta trebie văzută ca o măsură care să asigure accesul nestingherit și în deplină a celor care înțeleg să respecte legea.

Nu putem vorbi despre lupta împotriva infracționaltății fără existența sprijinului politic la cel mai înalt nivel, programele de combatere și eradicare a infracționalității organizate fiind priorități actuale ale programelor naționale.

Cadrul juridic de cooperare pentru combaterea criminalității transfrontaliere între Romania și Republica Moldova își are fundamentul în Acordul dintre Gurvernul României, Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul combaterii criminalității , semnat la Kiev la 6 iulie 1999, ratificat de România in 2001. Acest Acord stabilește că cele trei state vor colabora și își vor acorda sprijin reciproc în prevenirea și descoperirea infractiunilor, in identificarea persoanelor care le-au savarsit, luptand impreuna impotriva fenomenlor infractionale transfrontaliere.

În vederea implementării prevederilor Acordurilor, Romania și Republica Moldova au stabilit formele de colaborare, care sa se realizeze prin schimb de informatii si schimb de experienta. Totodata se are in vedere realizarea de consultari, intruniri, seminarii si cursuri de instruire, schimb de acte juridice nationale, date statistice, rezultate ale cercetarilor stiintifice, brosuri si publicatii, planificarea si realizarea de actiuni coordonate in lupta impotriva criminalitatii.

Raportându-mă la tema studiului de caz pe care am ales-o, autoritățile vamale moldo-romane au declanșat acțiuni comune de intensificare a controalelor vamale care au avut drept scop îmbunatățirea gradului de conformare al persoanelor fizice/juridice față de reglementarile vamale și fiscale privitoare la comerțul cu produs e din  tutun și diminuarea traficului ilicit cu țigarete.

Conform informațiilor de pe site-ul oficial al Serviciului Vamal al Republicii Moldova, am aflat că în perioadele 22-26 iulie 2014 și 01-08 august 2014, Direcția Generală a Vămilor din România împreună cu Serviciul Vamal al Republicii Moldova au desfășurat acțiuni comune pe frontiera moldo-română cu scopul de a combate traficului ilicit cu produse din tutun. Acțiunile au avut loc în baza Protocolului încheiat în anul 2011, beneficiind în acest sens și de sprijinul marilor producători de țigarete din România (Japan Tobacco International – JTI , British American Tobacco – BAT și Philip Morris Trading – PMT), precum și alte autorități abilitate, cum ar fi Poliția de frontieră din România și Republica Moldova.

Mai mult decât atât, în cadrul acestor operațiuni au fost antrenate echipele mobile și echipele canine ale Serviciului Vamal din Republica Moldova și din România, care  reprezintă mecansime adiționale de control implementate de către autoritățile vamale, în vederea asigurării securității și combaterii fraudelor vamale.

Ca urmare a acestor operațiuni comune, autoritățile vamale din Republica Moldova și România  au prevenit și combătut mai multe fraude cu produse de tutungerie,  fiind obținute rezultate eficiente la capitolul diminuării contrabandei cu țigarete în zona frontierei moldo-române.

În prezent sunt în desfășurare discuțiile pentru stabilirea cadrului de funcționare a Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020. Autoritatea de management a acestui program este găzduită de România.

BIBLIOGRAFIE

A. CĂRȚI

1. Bostan I., Drept fiscal comunitar, Iasi, p.50

2. Tulai C, Șerbu S., Fiscalitate comparată și armonizări fiscale, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2005

3. Th.Stolojan, R.Tatarcan, Integrarea și politica fiscală europeană, Ed.Infomarket,Brașov, 2002

4. Ștefănescu F., Politici economice europene, Editura Universității din Oradea, 2005

B. ARTICOLE ȘI STUDII DE SPECIALITATE

1. Chilarez D.,Ene G.S., ,,From fiscal sovereignty to a good fiscal governance in the European Union , Revista Economică, Supplement No.4/2012

2. Drăcea Marcel, Sichigea D.F., Finanțe-Provocările viitorului, Anul V, Nr.5/2006, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

3. Hobbing P. Cooperare vamală în domeniul libertății, securității și justiției- Rolul vămii în gestionarea frontierei externe a UE, Parlamentul European, 2011

4. Ministerul finanțelor Publice ”Strategia de Administrare Fiscală 2012-2016”, București, 2012.

5. Studiul de caz ” Securizarea frontierelor în sud-estul Europei și stabilitatea regională”, Institutul pentru Politici Publice, București

6. Ziarul oamenilor de afaceri, Bursa, 26.03.2015

C. LEGISLAȚIE

1. Comunicarea Comisiei Europene privind Politici fiscale favorabile creșterii în statele membre și îmbunătățirea coordonării fiscale în UE, Vol. 5/5-Anexa IV, Bruxelles,23.11.2011

2. Comunicarea Comisiei Europene privind: Analiza anuală a creșterii pe 2012, Bruxelles, 2011

3. Comunicarea Comisiei europene privind: Gestionarea riscurilor în domeniul vamal și siguranța lanțului de aprovizionare, Bruxelles, 8.1.2013

4. Comunicare a Comisiei către Consiliu, Parlamentul European și Comitetul Economic și Social European din 1 aprilie 2008 intitulată Strategie privind evoluția uniunii vamale

5. Comunicarea Comisiei europene, Operatori Economici autorizati, TAXUD/2006/1450, Bruxelles,29 iunie 2007

6. Comunicarea Comisiei Europene privind instituirea unui Program de formare în materie de aplicare a legii, Bruxelles

7. Comunicarea Comisieu Europene privind „Instaurarea unui climat de încredere în justiție la nivelul UE: o nouă dimensiune a formării judiciare europene”,Bruxelles, 13.9.2011

8. Comunicarea Comisiei Europene Protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene – Combaterea fraudei – Raportul anual pe 2013, Bruxelles, 17.4.2014

9. Comunicare a Comisiei Europene privind transparența fiscală în scopul combaterii evaziunii fiscale licite și ilicite, Bruxelles, 18.3.2015

10. Comunicarea Comisiei „Către o gestionare eficientă și coerentă a riscurilor de către serviciile Comisiei” [SEC (2005) 1327]

11. Comunicarea Comisiei Europene privind instituirea unui program de acțiune pentru domeniul vamal și fiscal în Uniunea Europeană pentru perioada 2014-2020 (FISCUS) și de abrogare a Deciziilor nr. 1482/2007/CE și nr. 624/2007/CE, Bruxelles, 9.11.2011,p.18

12. Regulamentul (CE) nr. 450/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2008 de stabilire a Codului Vamal Comunitar (Codul Vamal Modernizat), articolul 2

13. Regulamentul (CE) nr. 648/2005 din 13 aprilie 2005

14. REGULAMENTUL (CE) NR. 1875/2006 AL COMISIEI din 18 decembrie 2006 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2454/93 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar, art.14.a

15. Regulamentul financiar (principiul transparenței

16. Regulamentul (CE) nr. 515/97 al Consiliului din 13 martie 1997 privind asistența reciprocă între autoritățile administrative ale statelor membre (JO L 82, 22.3.1997, p. 1) și Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 mai 1999 privind investigațiile efectuate de OLAF, articolul 1 (JO L 136, 31. 5.1999, p. 1).

17. Comitetul Economic și Social European, propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui program de acțiune pentru domeniul vamal și fiscal în Uniunea Europeană pentru perioada 2014-2020 (FISCUS) și de abrogare a Deciziilor nr. 1482/2007/CE și nr. 624/2007/CE, Bruxelles, 26.1.2012

18. Decizia 2008/615/JAI a Consiliului și Decizia 2008/616/JAI a Consiliului, JO L 210, 6.8.2008

19. DECIZIA NR. 70/2008/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 15 ianuarie 2008 privind crearea unui mediu informatizat pentru vamă și comerț

20. Decizia 94/140/CE a Comisiei (JO L 61, 4.3.1994)

21. Statutul personalului, articolele 22a și 22b (JO 45, 14.6.1962)

22. Directiva 95/46/CE și articolul 10 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001.

23. Legea nr.86/2006 privind Codul vamal, republicat

24. H.G. nr.707/2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, publicată în Monitorul Oficial nr. 520 din 15/06/2006, cu modificările și completările aduse.

D. SURSE INTERNET

1. http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/III_Drept_financiar.pdf

2. http://www.upm.ro/ldmd/LDMD-01/Hst/Hst%2001%2041.pdf-

3. http://www.crispedia.ro/Raportul_Werner

4. http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/III_Drept_financiar.pdf

5. http://europa.eu/pol/cust/index_en.htm 

6. http://europa.eu/legislation_summaries/customs/l11003_en.htm

7. http://www.customs.ro/ro/40_ani_de_uniune_vamala/40_ani_de_uniune_vamala.aspx

8. http://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2012/RO/1-2012-793-RO-F1-1.Pdf

10. http://ec.europa.eu/romania/news/09042013_sistemul_de_informatii_schengen_ro.htm

11. http://ec.europa.eu/anti_fraud/reports/anti-fraud_en.html

12. http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/tax_ro.pdf

13. http://www.customs.gov.md/index.php?id=4213

14. http://www.mae.ro/bilateral-relations/1677