Politica Externa Si de Securitate Comuna a Uniunii Europene

Politica externă și de securitate a UE, compusă în decursul mai multor ani, permite statelor membre să consimtă și să acționeze de comun acordpe scara mondială.

Spre deosebire de aplicarea propriei politici, atunci când acționează împreună, cele 28 de state membre pot să aibă o influență mult mai mare.

Scopul politicii externe și de securitate este:

Să mențină pacea și să întărească securitatea la nivel internațional

Să promoveze cooperarea internațională

Să dezvolte și să întărească:

-Democrația

-Statul de drept

– Respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

Tratatul de la Lisabona, adoptat în anul 2009, a întărit acest segment de politică prin înfiintarea:

Funcției de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securiatate

Serviciului European de Acțiune Externă (SEAS)- corpul diplomatic al Uniunii Europene.

CAPITOLUL I – UNIUNEA EUROPEANĂ UN SPAȚIU AL SIGURANȚEI

În Europa se trăiește într-o relativă siguranță. Autoritățile care răspund de aplicarea legii,cumar fi polția națională și ofițerii vamali alături de autorităție judiciare joacă un rol importnant în acest sens. Cu toate acestea, cetățenii, întreprinderile și chiar guvernele din Europa pot deveni victime ale unor fenomene precum criminalitatea intenațională organizată, terorismul, criminalitatea informatică, dezastrele și crizele.

Aceste amenințări disverse și interconectate sunt din ce în ce mai complexe și mai răspândite. Prin urmare, UE consolidează cooperarea și coordonarea dintre statele member pentru a adota o abordare globală în caz de amenințări la adresa siguranți care trec dincolo de frontierele și jurisdicțiile naționale. Aceasta include o mai bună coperare transfrontalieră între autoritățilr competente. În special în cee ace privește schimburile de informații.

I.1 Norme Europene comune pentru a garanta siguranța pentru toți

Strategia de securitate a UE în acțiune formează baza cooperării statelor membre în acest domeniu. Ea include 41 de acțiuni care vizează eliminarea amenințărilor celor mai urgent cu care se confruntă UE.

Acțiunile include, printre altele, o agendă comună pentru contracararea rețelelor criminale și teroriste , pentru protejarea cetățenilor, a întreprinderilor și a societăților împotriva criminalității organizate, pentru consolidare gestionării frontierelor externe comune și pentru ameliorarea reacției UE în situații de criză.

I.2 Combaterea crimei organizate

Rețelele criminale nu numai că operează la nivel internațional, dar deseori sunt implicate, simultan, în diverse activități criminale cum ar fi traficul de persoane, de droguri și de arme de foc, spălarea de bani sau contrafacerea. Aceste rețele pot folosi profiturile obținute din desfășurarea unei activități ilegale pentru a-și finanța restul operațiunilor. Urmărirea și condamnarea acestor infractori continuă să rămână responsabilitatea statelor membre. Rolul UE este să ajute statelemembr să lupte mai efficient împotriva crimei organizate prin consolidarea cooperării transfrontaliere dintre autoritățile competente și prin armonizarea practicilor în materie de drept penal. Infractorii trebuie aduși în fața justiției, indifferent de țara în care se află sau în care au comis infracțiunea.

Traficul de ființe umane este o formă modern de sclavie. Numai în UE, câteva sute de mii de persoane devin victim ale acestui fenomen, în diverse scopuri, cum ar fi exploatarea sexuală, munca forțată, cerșitul forțat, aservirea domestic sau prelevarea de organe. UE a armonizat dreptul penal al statelor membre în materie de traffic de persoane, consolidând în același timp, dispozițiile menite să protejeze victimele. Statele membre trebuie să prevadă un tratament specific pentru victimele deosebit de vulnerabile și pot alege să nu le pedepsească pe cele care au fost obligate de traficanți să comită activități ilegale. UE a adoptat o abordare amplă și multidisciplinară pentru a combate traficul de ființe umane. Având la bază drepturile omului, această abordare ține cont de elementele specific femeilor și bărbaților, este centrată pe victim și acordă o atenție deosebită copiilor, promovând rolul raporturilor naționali și al mecanismelor echivalente și cooptarea societății civile în acțiunile relevante.

Coordonatorul European pentru combaterea traficului oferă orientări politice strategice și promovează coordonarea între instituțiile și agențiile UE,statele membre, țările terțe și organizațiile internaționale care luptă împotriva traficului de ființe umane. UE luptă, de asemenea împotriva exploatăriisexuale și abuzurilor asupra copiilor, raționalizând eforturile depuse de statele membre pentru a-i adduce pe infractori în fața justiției și pentru a proteja victimele.

UE acordă o atenție deosebită combaterii noilor fenomene, cum ar fi utilizarea internetului pentru a-i ademeni pe copii (de exemplu, infractorii pretend că sunt copii pentru a câștiga încrederea potențialelor victime).

Întrucât tot mai mult cetățeni utilizează serviciile bancare on-line și recurg la comerțul electronic, riscul criminalității informatice este din ce în ce mai mare.

Această activitate este foarte profitabilă și nu cunoaște frontiere.Se poate desfășura pe scară largă și de la mare distanță. Cetățenii, întreprinderile, guvernele și chiar societăți întregi pot cădea pradă atacurilor și fraudelor on-line: furt, phising (practică vizând obținerea frauduloasă a unor date confidențiale), spamuri, viruși, informatici, piraterie. Sistemele și infrastructurile de informații sunt deosebit de vulnerabilela atacuri prin botnet-uri (rețele de calculatoare infectate de un virus care sunt controlate de la distanță fără ca proprietarii lor să fie conștienți de acest lucru). Uniunea Europeană sprijină cooperarea operativă a autorităților naționale implicate în combaterea criminalității informatice, prin activități de sensibilizare, formare și cercetare. De asemenea, UE coordonează acțiunile statelor membre menite să protejeze serviciile on-line destinate cetățenilor, precum și alte acțiuni de combatere a fraudei și a contrafacerii legate de mijloacele de plată, altele decât numerarul. În plus, UE a armonizat măsurile privind securizare sistemelor informatice împotriva atacurilor cibernetice. În cadrul Biroului European de poliție (Europol), Centrul European de combatere acriminalității informatice (EC3) contribuie la protejarea cetățenilor și întreprinderilor europene împotriva amenințărilor cibernetice, prin punerea în comun a expertizei și informațiilor, prin sprijinirea investigațiilor penale și promovarea de soluții la nivel European și prin sensibilizarea publicului din UE cu privire la aspect legate de criminalitatea informatică

Uniunea Europeană intervine în determinant în variate sfere de activități, de la programul nuclear Iranian și consolidarea Somaliei și a zonei Cornului Africii pănă la încălzirea globală. Politica externă și de siguranță a UE, are rolul de a-și adduce aportul pentru rezolvarea litigiilor și la instituirea unui climat de înțelegere la nivel internațional, mizează pe diplomație.Măsurile comerciale, ajutorul umanitar, siguranța și apărarea au în multe situații un rol complementar.

În colaborarea cu țările în curs de dezvolare UE are o sarcină unică și deține monopolul pe plan commercial iar moneda sa(euro) se găsește pe locul doi ca însemnătate mondială. Influența sa este sporită de intenția pe plan politic înspre luarea de decizii comune

Uniunea Europeană a încheiat parteneriate cu principalii pioni de pe piața mondială, inclusiv cu puterile cele mai imprevizibile, asigurându-se totodată că aceste relații se bazează pe interese și beneficii reciproce și că toți cei implicați au atât drepturi cât și îndatoriri

Periodic, Uniunea Europeană organizează întâlniri la rang înalt cu Japonia, Rusia, Canada, Statele Unite, China și India, discutând probleme ce vizează:

Securitatea și apărarea

Combaterea Criminalității

Educația

Drepturile omului

Mediul

În diferite zone ale lumii, în care existau divergențe, UE a trimis misiuni de menținere a păcii. În realizarea scopului de apărare internațională, UE a contribuit, în august 2008 la medierea unui acord de oprire a focului între Georgia și Rusia, trimiând observatori europeni pentrua supraveghea situația (misiunea UE de supraveghere în Georgia) și a oferit ajutor umanitar indivizilor strămutați din cauza divegențelor.

Totodată, UE a deplasat în Kosovo persoane care activau în sectorul justiției și forțe polițienești menite să asigure garantarea legii și a ordinii publice.

În cadrul Uniunii Europene nu există o forță armată permanentă. Totuși, în temeiul politicii sale comune de securitate și apărare (PASC). UE, uzitează de forțele de menținere a păciicu care își aduc aportul statele membre pentru:

Misiuni umanitare și de salvare

Operațiuni comune de dezarmare

Asistență militară și consiliere

Menținerea păcii

Restabilirea păcii în situații de criză și stabilizare după încheierea conflictelor.

UE a desfășurat, la începutul anului 2003 , 30 de misiuni civile și operațiuni militare pe 3 continente. Toate aceste misiuni civile și operațiuni militare au reprezentat o reacție la diferite situații tensionate cum ar fi:

Protejarea refugiaților în Mali și Republica Centrafricană

Instaurarea păcii după tsunami în Indonezia

Combaterea pirateriei în largul coastelor Somaliei și în zona Cornului Africii.

Din luna ianuarie a anului 2007, Uniunea Europeană a putut angaja diferite operațiuni de reacție rapidă cu două grupări tactice de luptă concurente, beneficiind de aportul a 1500 de persoane, iar la nevoie poate lansa ambele operațiuni aproape deodată. Miniștrii țărilor Uniunii Europene iau deciziilde de mobilizare în cadrul Consiliului UE.

Concomitent cu extinderea UE, țările din Europa de Est și Caucazul i-au devenit vecini mai apropiați. Acestea își pun amprenta din ce în ce mai mult asupra securițății, stabilității și prosperității membrilor.

Un element cheie în relațiile externe ale UE îl reprezintă, o colaborare mai închegată între UE și partenerii săi est- europeni Azerbaidjan, Belarus, Armenia, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.

După Primăvara Arabă din 2011, dorind din dorința de a-și exprima solidaritatea față de populația, care luptă pentru respectarea valorilor democrației, UE și-a relansat politica de vecinătate, politică, ce a fost instituită cu rolul de a întări relațiile UE cu vecinii din est și sud care promovează cooperarea pe plan politic, intregrarea economică și creșterea mobilității.

Uniunea europeană a sprijinit trecerea către democrație în Africa de Nord și Orientul Mijlociu, în pofida instabilității politice și a problemelor economice.

În noiembrie 2012 a fost propulsat un grup operativ UE- Egipt.Uniunea Europeană sprijină stradaniile internaționale depuse pentru restabilirea păcii în Orientul mijlociu în alt fel. Ținta sa este ca Israel și Palestina să ajungă la o înțelegere. Pentru a încuraja cele două părți să ajungă la un acord UE, colaborează cu ONU, SUA și RUSIA (în cadrul Cvartetului).

Programul nuclear iranian, a stârnit la începutul anului 2013 o tensiune la nivel internațional. O recompensă e strădaniilor depuse de UE în cârmuirea negocierilor de pace în numele comunității internaționale o reprezintă acordul istoric încheiat în noiembrie cu comunitatea internațională.

UE își consolidează legăturile cu grupările regionale din Asia și America Latină, încheind în acest sens parteneriate consolidate cu asociații săi care se aflau intr-un proces de dezvoltare foarte rapidă. Parteneriatele dintre UE și grupările regionale mai sus amintite combină elemente economice, politice, sociale și culturale.

Deși, inițial Kosovo și-a declarat independența față de Serbia, în anul 2013, datorită angajamentului de care a dat dovadă Uniunea Europeană în medierea negocierilor, cele două părți au ajuns, în aprilie 2013 la un acord istoric. De asemenea o dovadă de stăruire a fost și din partea fostului Înalt Reprezentant, Catherine Ashton și a prim-miniștrilor Serbiei și Kosovo și de luare hotărâtă a angajamentului din partea UE în sensul promovării păcii și reconcilierii în Balcanii de Vest.

CAPITOLUL II – PROCESUL DECIZIONAL ÎN CADRUL POLITICII EXTERNE A UE

Consiliul European este format din șefii de stat și de Guvern ai celor 28 de state membre și reprezintă instituția careia ii aparține decizia finală la nivelul Uniunii Europene. Consiliul European se reunește de patru ori într-un an și definește principiile și orientările generale ale politicii. Înaltul Reprezentant are scopul de a aduce mai multă coerență în politica externă și de securitate a Uniunii Europene. Acesta prezidează reuniunea lunară a Consiliului Afaceri Externe, unde se reunesc miniștrii de externe aparținând celor 28 de state membre ale Uniunii Europene. Totodată, Înaltul Reprezentant, ia parte la reuniunile Consiliului European și întocmește rapoarte referitor la probleme de politică externă.

Majoritatea deciziilor referitoare la problemele politicii externe și de securitate, se iau cu acordul tuturor țărilor care sunt membre ale Uniunii Europene. Serviciul de Acțiune Externă (SEAE) este de natură diplomatică al UE, are la dispoziție o rețea mai mare de 139 de delegații și birouri, în lume, având rolul de a promova și proteja interesele Uniunii Europene și totodată îl sprijină pe Înaltul Reprezentant.

II.1. Politica de securitate și apărare comună

Structura procesului decizional în domeniul politici externe și de securitate comună și politicii europene de securitate și apărare este precumpănitor de tip interguvernamental.

Politica de securitate și apărare comună (PESAC) substituie fosta politică europeană de securitate și apărare (PESA). Această denumire este modificată prin tratatul de la Lisabona.

Tratatul de la Lisabona însemnează importanța PESAC , care , cu toate acestea, încă este parte integrantă a politicii externe și de securitate comună PESC.

Aceste schimbări s-au făcut cu scopul de instituire progresivă a unei apărări europene comune.

Statele mebmre ale Uniunii Europene , prin inovațiile aduse sunt legate între ele printr-o cauză de solidaritate pentru apărare europeană , putând să ia parte la misiuni militare sau umanitare. Ele au toate mijloacele de care au nevoie pentru a colabora cât mai strâns în domeniul apărării europene, mai ales în cadrul Agenției Europene de Apărare.

Misiunile întreprinse în scopul apărării comune și finanțarea acestora sunt asigurate de statele membre..

În cadrul PESAC, misiunile au ca scop principal menținerea păcii și întărirea siguranței internaționale, bazându-se pemijloacele civile și militare care sunt puse la dispoziție de statele membre.

Misiunile care puteau fi derulate în cadrul PESAC până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona erau următoarele:

Misiunile de prevenire a conflictelor și de menținere a păcii

Misiunile forțelor de luptă pentru gestionare crizelor

Misiunile umanitare ți de evacuare

Prin tratatul de la Lisabona misiunilor din cadrul PESAC li se adaugă alte 3 noi misiuni:

Acțiunile comune în materie de dezarmare

Misiunile de consiliere și asistență în probleme militare

Operațiile de stabilizare după încheierea conflcietelor

În cadrul Consiliului Europei sunt arătate obiectivele și felurile prin care se pun în aplicare aceste misiuni.

Statele membre acționează în asociere cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate.

Consiliul Europei, din momentul intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, poate delega punerea în aplicare a unei misiuni unui grup de state membre ale Uniunii Europene care dispun demijloacele civile și militare și doresc să participe la misiuni, având totodată datoria de a anunța în mod regulat Consiliul de stadiul misiunii.

Printre altele, Tratatul de la Lisabona mai admite posibilitatea intervenției forțelor militare multinaționale în aplicarea PESAC. Forțele militare multinaționale sunt produsul finit al alianței militare dintre anumite state membre.

Printre Euroforțele cu cea mai mare însemnătate amintim:

Eurofor, care înglobează forțele terestre ale Franței, Portugaliei și Spaniei

Eurocorps, care înglobează forțele terestre aparținând BBelgiei, Franței, Germaniei, Luxemburgului și Spaniei

Grupul Aerian European, care reunește forțe aeriene aparținând Belgiei, Franței, Germaniei, Italiei, Regatului Unit, Spaniei și Țărilor de Jos

II. 2 Clauza de apărare reciprocă

Prin Tratatul de la Lisabona se introduce clauză de apărare reciprocă, ceea ce crează un set de obligații pentru toate statele membre ale Uniunii Europene. Potrivit noii clauze stipulate în Tratatul de la Lisabona, orice stat membru dacă va fi victima vreunui atac armat pe teritoriul său va putea beneficia la modul iperativ de sprijinul celorlalte state membre.

Acesată clauză de apărare reciprocă are două restricții care o limtează și anume:

Nu afectează aranjamentele asumate în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)

Nu afectează politica de securitate și apărare a anumitor state membre, mai ales c statelor care în mod tradițional sunt neutre.

CAPITOLUL III – POLITICAEUROPEANĂ DE SECURITATE COMUNĂ ÎN CADRUL SISTEMULUI DE INFORMAȚII SCHENGEN

III.1. Sistemul de informații Schengen de a doua generație

Sistemul de Informații Schengen de a doua generație reprezintă sistemul de informații care cuprinde semnalări referitoare la persoane și obiecte. Acest sistem este uzitat de polițiști de frontieră, funcționari vamali, autoritățile responsabile pentru aplicarea legilor în spațiul Schengen, în scopul asigurării unui nivel înalde de siguranță.

Sistemul de informații Schengen de a doua generație conține urmăroarele:

Un sistem central (SIS II central)

Un sistem național (n. SIS II) în fiecare stat membru toate sistemele naționale de date vor comunica cu SIS II central

O infrastructură de comunicare între sistemul central și sistemele naționale care furnizează o rețea virtualăcriptată dedicată datelor din SIS II și schimbului de date între autoritățile responsabile cu schimbul informațiilor suplimentare (Birourile SIRENE)

Datele care există în SIS II sunt introduse, actualizate, eliminate și consultate prin intermediul diferitelor sisteme naționale. Controlul tehnic și funcțiile administrative vor fi întrunite de către sistemul central care se află la Strasbourg în Franța. Un alt sistem de rezervă, menit să asigure înlocuirea sistemului central în caz de defecțiune se găsește la Salzburg în Austria.

Statele membre au obligația de a desemna o autoritate sau oficiu național SIS II care răspunde de sistemul național SIS II.

Pentru fiecare stat membru există obligația de a numi propriul Birou SIRENE, iar schimbul de informații se face în concordanță cu prevederile Manualului SIRENE.

Dacă vreo persoană suferă pe ca urma a exploatării sistemului național SIS II, statele membre se fac direct răspunzătoare, aplicând sancșiuni, imediate care să aibă efect descurajator.

În conformitate cu Regulamentul CE nr. 1987/2006, gestionarea operațională a SIS II central face referire la toate sarcinile indispensabile ca acesta să fie funcțional 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână.

Urmare unei perioade intermediare, o autoritate de gestionare va prelua sarcina gestionării operaționale a SIS II central și o cotă din responsabilitățile referitoare la infrastructura de comunicare. Pentru restul sarcinilorreferitoare la infrastructura de comunicare, va răspunde Comisia.

În timpul tranziției, anterior preluării sarcinilor de către autoritatea de gestionare, Comisia va răspunde pentru gestionarea operațională a SIS II central.

Prin delegarea Comisiei, se poate executa gestionarea operațională și anumite îndatoriri care se referă la punerea în aplicare a resurselor financiare unor organisme naționale publice aparținătoare a două țări diferite care întrunesc condițiile prevăzute de articolul 15 al. 4 din Regulamentul SIS II.

Comisia, în cooperare cu autoritățile naționale de control și cu Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, a organizat la începutul funcționării SIS II o campanie de informare pentru conștientizarea publicului cu privire la obiectivele, datele stocate, autoritățile care au drept de acces la semnalări și drepturile persoanelor.

III.2 Semnalările resortisanților din țările terțe ca inadmisibili sau care au interzis dreptul la ședere

În ceea ce privește smnalările referitoare la refuzul intrării sau al șederii fiecare stat membru furnizează anumite date. Acestea se regăsesc exclusiv în SIS II. În clipa în care sistemul devine operațional, după ce au fost implementate semnalările, SIS II deține informații referitoare la persoanele semnalate doar în ceea ce privește: numele și prenumele, numele de naștere, semne fizice particulare, porecle, data și locul nașterii, sexul, fotografii, naționalitatea sau naționalitățile atunci când o persoană are mai multe cetățenii, amprentele digitale, dacă persoana este înarmată se vor regăsi indicii referitoare la acest aspect, dacă este o persoană violentă sau dacă este evadată, motivul semnalării, cine a făcut semnalarea. De asemenea se va regăsi o trimitere spre decizia care se situează la baza semnalării și legăturile spre alte semnalări introduse în SIS II.

Acesta mai trebuie să cuprindă și măsura care trebuie luată, atunci când există o semnalare pozitivă, repspectiv atunci când apare o semnalare în SIS II care se referă la vreun resortisant al unui stat terț. Atunci când în urma verificării în SIS II apare un raspuns pozitiv, iar statul membru nu poate lua măsurie în conformitate cu semnalarea, acesta va anunța statul semnalant.

Atunci când un resortisant dintr-o țară terță a fost localizat urmare unei verificări alfanumerice care a fost efectuată în SIS II, se vor folosi amprentele digitale și fotografiile.

Imediat ce este posibil, cu sprijinul indicatorilor biometrici, pentru a identifica un resortisant dintr-o țară membră, se vor uzita amprentele digitale.Anterior introducerii acestei funcționalități în SIS II, seva prezenta un raport de către Comisie, făcându-se mențiuni cu privire la tehnica necesară și dacă aceasta este pregătită pentru a putea fi folosită.

În ceea ce privește resortisanții din state terțe care reprezintă

Datele referitoare la resortisanții din țări terțe care fac obiectul unei semnalări ca inadmisibil sau având interdicție de ședere sunt introduse pe baza unei semnalări naționale care este rezultatul unei decizii luate de autoritățile administrative sau de instanțele judecătorești competente, pe baza unei evaluări individuale. O semnalare este introdusă atunci când decizia se întemeiază pe amenințarea la adresa ordinii sau a securității publice sau la adresa securității naționale pe care o poate constitui prezența unui resortisant dintr-o țară terță pe teritoriul unui stat membru. O semnalare poate fi, de asemenea, introdusă atunci când decizia se întemeiază pe faptul că resortisantul dintr-o țară terță a făcut obiectul unei măsuri de expulzare.

III.3. Accesul la datele din SIS II și prelucrarea acestora

Este bine cunoscut faptul că sunt îndrituite să acceseze semnalări în SIS II autoritățile învestite cu controlul frontierelor sau care efectuează alte controale polițienești și vamale dintr-un stat membru.

Prin excepție de la aceasta, sistemul poate fi accesat și de către autoritățile judiciare naționale, pentru a-și putea îndeplini anumite sarcini, însă accesul lor este limitat strict la datele care le sunt indispensabile pentru îndeplinirea misiunii lor.

Fiecare stat membru, anterior introducerii unei semnalări în SIS II verifică, dacă notificația respectivă este suficient de relevantă și este păstrată atâta timp cât este necesară. Țările membre care implementează semnalări, au obligația ca în următorii 3 ani de zile de la data când au fost introduse, necesitatea menținerii acestorapentru o perioadă mai mare.

Datele introduse în aplicația SIS II pot fi modificate, sau completate doar de către statul care le-a introdus. Acesta se face responsabil de corectitudinea și legalitatea introducerii datelor, ocupându-se în același timp și de actualitatea acestora.

În ceea ce privește copierea datelor, este imperativ necesar a aduce în discuție faptul că este o treabă mai delicată, putând fi copiate doar în scopuri tehnice., neputând fi utilizate în scopuri administrative. Totodată copiile tehnice care alimentează bazele de date off- line pot fi ținute pentru păstrare maxim 48 de ore.

Statele membre atunci când semnalează o eroare în ceea ce privește datele implementate are obligația de a anunța statul membru care a făcut eroarea. Statul membru care a făcut eroarea are obligația de a o rectifica în cel mai scurt timp posibil sau o șterge.

Dacă statele membre nu pot ajunge la un acord în ceea ce privește eroarea semnalată , în maxim 2 luni statul membru, care a observat eroarea aduce problema în discuție în fața Autorității Europene pentru Protecția Datelor, care împreună cu autoritățile naționale de control se ocupă de mediere.

III.4. Protecția personală a datelor

Fiecare persoană are dreptul să ceară accesul la datele care se referă la ea, și dacă a sesizat unele erori poate să ceară ștergera sau remedierea acestora.

Referitor la prelucrarea datelor privind rasa, originea etnică, opiniile politice, apartenență la cultele religioase, sa apartenență la cultele filosofice, sau în ceea ce privețte orientarea sexuală, se interzice prelucrarea lor. De la data la care a depus cererea de remediere, în temeiul exercitării drepturilor sale, persoana interesată trebuie să primească răspuns în cel mai scurt timp, fără a se depăși termenul de trei luni.

Informațiile solicitate nu se comunică persoanei interesate atunci când, atunci când acest lucru este necesar pentru realizarea unui scop legal în legătură cu semnalarea sau pentru protecția drepturilor și libetăților unor terți.

Atunci când o persoană consideră că are nevoie să aibă acces pentru a șterge, modifica sau pentru a obține informații se poate adresa instanțelor judecătorești sau altor autorități competente. Legalitatea prelucrării datelor cu caracter personal din cadrul SIS II sunt urmărite de către autoritățile desemnate de către fiecare țară membră și sunt îndrituite să acționezeîn conformitate cu Directiva 95/46/CE. Autoritățile desemnate de statele membre verifică dacăcel puțin o dată la 4 ani se realizează o auditare a operațiunilor de procesare a datelor din N. SIS II. Se asigură că această datorie se realizează, Autoritatea Europeană pentrru Protecția Datelor.Auditarea operațiunilor de procesare a datelor cu caracterpersonal se realizează o dată la 4 ani, materializându-se într-un raport privind auditul, care va fi trimis către Parlamentul European, Consiliul European, Comisiei, autorității de gestionare, și autorităților naționale de control. Autoritatea Europeană pentru protecția datelor și autoritățile naționale de control se reunsec de cel puțin două ori pe an. Acestea fac schimburi de informații necesare și se aseistă reciproc.

După punerea în aplicare a SIS II, mai exact la 3 ani după aceasta iar mai apoi o dată la patru ani Comisia trebuie să prezinte un raport de evaluare globală a SIS II central șiîn ceea ce privește schimburile de informații dinre statele membre. Raportul de evaluare va fi trimis de către Comisie Parlamentului European ți Consiliului.

III. 5 Instrumentele juridice care reglementează trecerea de la SIS 1 la SIS II

Sistemul de Informații Schengen (SIS 1+) a fost înlocuit de Sistemul de Informații Schengen din a doua generație (SIS II). Regulamentul (CE) nr. 1104/2008 al Consiliului și Decizia 2008/839/JAI a Consiliului din 24 octombrie 2008, numite „instrumentele de migrare”, stabilesc responsabilitățile Comisiei și ale statelor membre care participă la SIS 1+ în timpul pregătirilor și până la intrarea în funcțiune a noului sistem (inclusiv în ceea ce privește dezvoltarea ulterioară, testarea și transferul de date de la SIS 1+ la SIS II). Dată fiind structura existentă în domeniul justiției, libertății și securității înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, structură care se sprijinea pe mai mulți piloni și în cadrul căreia politicile comunitare și cooperarea politică și judiciară coexistau, au fost adoptate două instrumente de migrare: un regulament (drept comunitar, fostul primpilon) și o decizie (dreptul Uniunii, fostul pilon al treilea).

Sistemele de informații SIS 1+ și SIS II sunt alcătuite dintr-un sistem central, C.SIS și respectiv SIS II central, din sisteme naționale (N.SIS și respectiv N.SIS II) și dintr-o infrastructură de comunicare care conectează sistemele centrale și naționale.

Sarcinile prevăzute în instrumentele de migrare se referă în special la:

dezvoltarea ulterioară (inclusiv printr-un scenariu tehnic alternativ, dacă este cazul) și întreținerea SIS II;

testarea completă a SIS II;

o testare între birourile SIRENE pentru schimbul de informații suplimentare;

dezvoltarea și testarea sistemului de conversie care va permite comunicarea dintre sistemele centrale ale SIS 1+ și SIS II;

crearea și testarea unei structuri de migrare provizorii;

migrarea propriu-zisă de la SIS 1+ la SIS II, și anume transferul operațiunilor de la un sistem la altul.

Comisia este responsabilă cu dezvoltarea SIS II central, a infrastructurii sale de comunicare și a sistemului de conversie. Între timp, așa cum stipulează Convenția Schengen, Franța rămâne responsabilă cu C.SIS. În plus, statele membre participante sunt responsabile cu N.SIS și cu infrastructura de comunicare pentru SIS 1+, precum și pentru dezvoltarea N.SIS II.

Comisia și statele membre participante trebuie să pună în aplicare testarea completă a SIS II, conform testelor menționate în Regulamentul (CE) nr. 189/2008 și în Decizia 2008/173/JAI. Statele membre care participă la SIS 1+ sunt, de asemenea, responsabile cu punerea în aplicare a testului SIRENE privind schimbul de informații suplimentare. Statele membre care nu participă la SIS 1+ pot lua și ele parte la aceste teste; rezultatele lor nu vor fi însă luate în considerare în cadrul validărilor de ansamblu. Testele sunt analizate de statele membre participante și de Comisie.

Crearea și testarea structurii provizorii pentru migrarea SIS se realizează de către Comisie, alături de Franța și de celelalte state membre participante. SIS II central și C.SIS vor fi conectate cu sistemul de conversie pentru o perioadă de tranziție în cadrul structurii de migrare provizorie. SIS II central, infrastructura sa de comunicare și sistemul de conversie sunt responsabilitatea Comisiei, în timp ce testarea comunicării între sistemul de conversie și C.SIS este responsabilitatea Franței. Comisia și Franța testează comunicarea și conectează SIS II central și C.SIS la sistemul de conversie.

Migrarea de la SIS 1+ la SIS II a fost pusă în aplicare de Comisie și de statele membre care participă la SIS 1+, pe baza unui calendar fixat de comun acord. Trecerea s-a realizat după validarea testării complete a sistemului SIS II.Pentru a verifica legalitatea căutărilor și a procesării datelor din SIS II și funcționarea adecvată a SIS II central și a sistemelor naționale, precum și pentru a garanta integritatea și securitatea datelor, va exista obligativitatea înregistrării tuturor accesărilor și tuturor schimburilor de date cu caracter personal din cadrul SIS II central. Datele vor fi păstrate cel puțin un an și cel mult trei ani de la data înregistrării.

Costurile aferente migrării, testării complete, testării informațiilor suplimentare, măsurilor de întreținere și dezvoltare la nivelul SIS II central sau cele privind infrastructura de comunicare sunt suportate din bugetul general al Uniunii Europene. Fiecare stat membru în cauză suportă costurile aferente migrării, testării, întreținerii și dezvoltării sistemelor sale naționale. Costurile aferente activităților la nivel de SIS 1+ (inclusiv cele aferente activităților suplimentare desfășurate de Franța în numele statelor membre care participă la SIS 1+) sunt suportate în conformitate cu dispozițiile articolului 119 din Convenția Schengen.

Se inființează un Consiliu pentru gestionarea programului global ca organism consultativ pentru furnizarea de asistență proiectului SIS II central și pentru facilitarea coerenței între acesta și proiectele SIS II de la nivel național. Acesta este compus din cel mult zece experți tehnici, dintre care cel mult opt pot fi numiți de statele membre și cel mult doi de Comisie. Se organizează în mod regulat reuniuni ale Consiliului, la care pot lua parte și alți experți din statele membre. Consiliul prezintă periodic rapoarte scrise privind progresele înregistrate referitoare la proiectul SIS II.

CAPITOLUL IV – POLTICA DE SECURITATE COMUNĂ ÎN CONTEXTUL MODIFICĂRILOR ADUSE DE TRATATUL DE LA LISABONA

Textul Tratatului de la Lisabona, prin inovațiile instituționale presupune o reformă a institușiilor Uniunii Europene extinse și ieșirea din impasul în care uniunea intrase în timpul ratificării proiectului constituțional. Prin Tratatul de la Lisabona rolul Uniunii Europene va fi consolidat, dorindu-se perfecționarea coerenței și mărirea vizibilitășii PESC (Politică Externă și de Securitate Comună) a Uniunii Europene.

În afară de elementele de noutate, arătate mai sus care au fost introduse prin Tratatul de la Lisabona mai există câteva schimbări mici, mai ales referitor laposibilităile de aplicare a Poltice Externe de Securitate Comună.

IV. 1. Eliminarea pilonului al doilea al Uniunii Europene

Al doilea pilon pe schema veche a Uniunii Europene era PESC, fiind legalizat de cooperarea inetrnațională, unde hotărârile erau luate în special în unanimitatede Consiliul European sau de către Consiliu.

Prin Tratatul de la Lisabona se elimină diferența dintre cei trei, fără a afecta metodele prin care se luau deciziile în ceea ce privește PESC. Totodată se mențin rolurile principale aparținând Consiliului European și ale Consiliului UE, la fel și regula unanimității.

Prin fuziunea dintre acești piloni,sintagma de Comunitate Europeană este substituită cu Uniunea Europeană. Astfel că UE capătă la rândul său personalitate juridică, ceea ce până acum reprezenta un atribut al Comunității Europene. Din momentul căpătării personalității juridice UE beneficiază de noi drepturi la nivelinternațional, putând să încheie acorduri sau convenții internașionale.

IV.2. Instrumentele PESC

Prin tratatul de la Lisabona se modifică felurile actelor adoptate în sectorul PESC

Astfel că strategiile comune, pozițiile, comune și acțiunile comune, care reprezentau instrumentele PESC până în momentul Tratatului de la Lisabonu sunt înlocuite.

Din momentul Tratatului de la Lisabona Consiliul European și Consiliul UE va ratifica decizii referitoare la următoarele aspecte:

Interesele și obiectivele strategice ale Uniunii Europene

Pozițiile care trebuie întreprinse de către Uniune

Acțiunile care trebuie întreprinse de către Uniune

Modalitățile de punere în aplicare a acțiunilor și pozițiilor Uniunii Europene

Potrivit tratatului de la Lisabona nici un act de lege nu poate fi adoptat în sectorul PESC.

În ceea ce privește procesul de luare a deciziilor Tratatul de la Lisabona nu face modificări majore, motiv pentru care instituția care se face răspunzătoare de stabilirea orientărilor și strategiilor Uniunii Europene este Consiliul European. În temeiul acestei reglementări Consiliul UE este răspunzător de elaborarea și punerea în practică a măsurilor de aplicare.

Dreptul de înițiativă în cadrul PESC este exercitat de către țările membre și de Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate., acesta din urmă își realizează acest drept cu ajutorul Comisiei. Totodată acesta consultă și informează regulat Prlamentul European în ceea ce privește punerea în aplicare a PESC.

Înaltul Reprezentant mai are obligația de a se asigura că părerile Parlamentului European sunt tratate cu seriozitate.

Unanimitatea, rămâne în continuare regula generală care stabilește adoptarea deciziilor în Consiliu și în Consiliul European referitor la PESC.

Tratatul de la Lisabona mai introduce o clauză paralelă prin care Consiliul poate fi autorizat de către Consiliul European să ia decizii cu majoritate calificată pentru adoptarea anumitor măsuri.

În articolul 31 din Tratatul privind Uniunea Europeană sunt stipulate încă patru excepții prin care Consiliul se pronunță cu majoritate calificată.

IV.3. Rolul Curții de Justiție

Curtea de Justiție asigură respectarea și interpretarea reglementărilor stabilite în interiorul UE asupra ansamblului teritoriului său și reglementarea diferendelor dintre statele membre, între uniune și statele membre sau între instituții și cetățenii statelor membre.

Prin Tratatul de la Lisabona în linii mari se păstrează necompetența de principiu a Curții de Justiție în sectorul PESC (articolul 24 din Tratatul privind Uniunea Europeană).

Totuși, tratatul stipulează 2 situașii încare Curtea de Justiție are atribuții pentru exercitarea unui control jurisdicțional:

Controlarea legalității măsurilor restrictive luate de Uniunea Europeană asupra persoanelor fizice și juridice.

Controlarea, care este prevăzută la art. 40 din TUE și cea care se referă la respectarea obligațiilor institușiilor europene în momentul aplicării Politicii Externe se Securitate Comună.

În articolul 218 din tratat este specificat poate fi obținut un aviz al Curții de Justiție referitor la compatibilitatea unui acord internațional cu tratatele fondatoare ale Uniunii Europene.

IV.4. Finanțarea PESC

În cardul PESC, tratatul de la Lisabona nu stipulează modificări referitoare la finanțarea cheltuielilor. În ceea ce privește cheltuielile militare sau cele cu intervenții în sectorul apărării sunt în continuare finanțate de către țările membre, iar restul cheltuielilor sunt plătite din bugetul Uniunii Europene.

Prin Tratatul de la Lisabona, acțiunile care sunt mai urgente beneficiază de finanțări rapide după cum urmează:

Acțiunile care țin de bugetulUniunii și care au caracter imediat, beneficiazde proceduri rapide de finanțare după cum le stabilește Consiliul

Statele membre contribuie la acșiunile urgente care depind de ele prin fondul de lansare alimentat de acestea.

CAPITOLUL V – AGENȚIA EUROPEANĂ DE APĂRARE

Agenția Europeană de Apărare are ca principal obiectiv perfecționarea capacităților militare aparținând statelor membre. Prin tratatul de la Lisabona sunt stipulate competențele Agenției Europene de Apărare

Dintre atribuțiile Agenției Europenede Apărare amintim:

Referitor la capacitățile militare ale statelor membre trebuie să traseze țintele comune, să creeze programe, având obligația de a le gestiona pentru realizarea obiectivelor prevăzute.

Are atribuția de a gestiona activitățile de cercetare pentru tehnologie și apărare

Își aduce aportul pentru întărirea bazei industriale și tehnologice a sectorului de apărare și la perfecționarea eficienței cheltuielilor militare.

V.1 Cooperarea structurată permanentă

Reprezintă o formă de cooperare mai adâncă pentru sectorul apărării între anumite state membre.

Astfel, statele membre care participă militează pentru dezvoltarea mai puternică a capacității de apărare punând la dispoziție unități de luptă pentru misiunile pregătite.Consiliul ia hotărâri pentru cooperarea structurată permanentă. Hotărârile se iau la cererea statelor participante și se stabilesc cu majoritate calificată în cadrul Consiliului. Prin aplicarea acestei reguli nu se impune nici un fel de limită pentru statele membre, acestea având dreptul să se retragă de la cooperarea permanentă sau să ia parte la aceasta, cu respectarea condițiilor de angajament.

Una dintre misiunile prioritare ale Agenției Europene de Apărare este să acorde sprijin Consiliului și țărilor membre pentru perfecționarea capacităților de apărare ale Uniunii Europene, și să susțină politica europeană de securitate și apărare PESA

Agenția Europeană de Apărare se subordonează politic Consiliului care stabilește anual programul de lucru și aspectele financiare ale agențieiși își are sediul la Bruxelles.

Cu excepția Danemarcei, toate statele membre participă la agenție

Agenția Europeană de Apărare are următoarele atribuții:

Trebuie să asigure dezvoltarea capacitășii de apărare, fixează necesitățile care vor urma pntru Uniune, referitor la capacitățile de apărare

Asigură, propune modalități de colaborare și își aduce aportul pentru perfecționarea relaționării dintre state în sectorul armamentului

Contribuie pentru ăntărirea bazei industriale și tehnologice europene din sectorul apărării și crează politici și strategii pentru asigurarea unei piețe competitive pentru echipamentele de apărare.

Alături de Comisie, Sprijină, îndrumă, coordonează, activități pentru creșterea eficienței în ceea ce privește cercetarea în domeniul apărării

V.2. Organizare

Având personalitate juridică, Agenția are mai multe organe care o alcătuiesc.În ordinea ierarhică amintim:

Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, care are funcția de șef în cadrul Agenției, care răspunde de organizare generalăși funcționarea agenției.

Comitetul Director care are calitatea de organ decizional al agențieiși este compus din

Un reprezentant al fiecărui stat membru

Un reprezentant al Comisiei

Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri extrene și politică de securitate convoacă și prezidează întrunirile comitetului director care se întrunește la nivel de miniștrii cel puțin de două ori pe an.

Directorul Executiv- Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politică de securitate propune directorul executiv. La propunereacomitetului director, directorul executiv este numit pentruo perioadă de trei ani și poate fi prelungită în condițiile legii cu încă doi ani.

Directorul Executiv are doi adjuncți, care sunt numiți după aceleași reguli.

Agenția poate fi autorizată de către Comitetul Director să încheie contracte în numele anumitor state membre.

V.3. Relațiile cu organizații sau state terțe

În realizarea prerogativelor sale agenția are dreptul să colaboreze atât cu state terțe cât și cu alte organizații internaționale. Acordurile de colaborare dintre statele terțe, pe de o parte și agenție pe de altă parte se referă la relații între agenșie și statele terțe, privesc anumite probleme de securitate, mai pot cuprinde dispoziții în vederea consultării pe teme care sunt legate de activitățile agenției.

V.4. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate

Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și politică de securitate este o funcție înființată prin Tratatul de la Lisabona care asigură un cadru favorabil pentru creșterea eficienței în domeniul apărării. Până la înființarea acestei funcții, în cea mai mare măsură atribușiile sale erau îndeplinite de Înaltul Reprezentant al PESC SAU Secretarul General al consiliului UE.Rolul său este să conducă politica externă a Uniunii Europene.

Așadar prin tratatul de la Lisabona funcția de Înalt Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate are trei funcții:

Prezidează Consiliul pentru Afaceri Externe

Reprezintă Uniunea Europeană în materie PESC

Este vice-președinte al Comisiei Europene

Deși Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate are un rol trivalent el nu deține monopolul în ceea ce privește reprezentarea externă a Uniunii Europene.

Înaltul reprezentant participă atât în structuri care au ca obiect de activitate securitatea externă cât și în structuri axate pe securitatea internă, ceea ce este de apreciat mai ales pentru că în societatea de astăzi securitatea internă împreună cu securitatea externă sunt în relații de interdependență. Anterior înființării funcției de Înalt reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate, atribușiile acestuia se împărșeau ăntre Ănaltul Reprezentant al PESC și Comisarul pentru relațiile externe.

Aceștia aveau următoarele atribuții:

Asigurau coerența și continuitatea lucrărilor care se refereau la Politica externă a UE, prezidând astfel Consiliul Afaceri Externe

Erau însărcinați cu responsabilitățile Comisiei pentru relații externe. Astăzi, însă, datorită înființării funcției de Înalt Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate atribușiile mai sus menșionate sunt preluate de către o singură persoană, care mai deșine în plus și funcția de rprezentare, conducând totodatădialogul cu âările terțe.

Înaltul Reprezentant al Uniunii deține în plus o funcție de reprezentare. Acesta conduce dialogul politic cu țările terțe și are responsabilitatea de a exprima pozițiile UE în organizațiile internaționale.Consiliul European numește Înaltul Reprezentant hotărând pentru acest scopcu majoritate calificată, cu acordul președintelui Comisiei.

Consiliul European poate să încheie mandatul Înaltului Reprezentant hotărând în acest sens tot prin majoritate calificată.

V.5. Serviciul European de acțiune externă

Înaltul Reprezentant este asistat de un Serviciu European de acșiune Externă, care care la rândul său se află în subordinea Înaltului Reprezentant.

Înaltul Reprezentand se bazează pe Serviciul European de acșiune externă pentru a pune în aplicare deciziile adoptate de Consiliu în domeniul politicii externe a UE și pentru elaborarea propunerilor referitoare la politica externă a UE.

Funcționarea și organizarea Serviciului European de acțiune sunt prevăzute printr-o decizie a Consiliului care hotărățte în baza unei propuneri emisă de Înaltul Reprezentant.

Pentru probleme refritoare la politica externă a Uniunii Europene, Serviciul European de Acțiune Externă poate fi pus la dispoziția președintelui Consiliului European, a președintelui Comisiei și a altor comisari.

V.6. Colegiul European de Securitate și Apărare

Colegiul European de Securitate și Apărare oferă formare în domeniul politicii de securitate și apărare comune a UE (PSAC) în contextul mai larg al politicii externe și de securitate comune (PESC). Acesta dezvoltă o înțelegere comună a PSAC și difuzează bunele practici din acest domeniu.

Colegiul European de Securitate și Apărare (CESA) cuprinde o rețea de institute, colegii, academiiși instituții naționale din întreaga Uniune Europeană (UE) care se ocupă de aspecte ale politicii de securitate și apărare, precum și Institutul pentru Studii de Securitate al UE (ISSUE). CESA își desfășoară activitatea sub responsabilitatea generală a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politică de securitate. Colegiul a fost înființat în iulie 2005.

Principalele obiective ale CESA sunt:

să consolideze în continuare cultura europeană de securitate și apărare comună în cadrul PSAC;

să promoveze o mai bună înțelegere a PSAC ca o parte esențială a PESC;

să sprijine parteneriatele Uniunii în domeniul PSAC, în special parteneriatele cu țările participante la misiunile PSAC;

să pună la dispoziția forurilor Uniunii personal calificat capabil să lucreze eficient în toate chestiunile din domeniul PSAC;

să pună la dispoziția administrațiilor publice ale statelor membre personal calificat care să cunoască politicile, instituțiile și procedurile Uniunii în domeniul PESC;

să promoveze relațiile și contactele profesionale între participanții la activitățile de formare.

Principalele atribuții care revin CESA sunt de a organiza și desfășura activități de formare în domeniul politicii de securitate și apărare comune (PSAC). Există trei tipuri de cursuri de formare: cursul la nivel înalt, cursul de orientare și cursurile pentru publicul specializat sau axate pe un domeniu de interes specific.

Printre alte activități ale CESA se numără:

dezvoltarea unor sisteme de învățământ la distanță prin internet;

elaborarea materialelor de formare;

sprijinirea programelor de schimb între institutele de formare;

gestionarea formării în domeniul prevenirii conflictelor și al gestionării civile a crizelor.

Structura CESA este urmatoarea:

1 Comitetul director: alcătuit din reprezentanți ai statelor membre ale UE, acesta răspunde de coordonarea și conducerea generală a activităților CESA.

2 Consiliul academic executiv: alcătuit în principal din reprezentanți ai ierarhiei de vârf a institutelor cu caracter civil, diplomatic, polițienesc și militar, acesta răspunde de calitatea și coerența activităților de formare ale CESA.

3 Președintele CESA răspunde de organizarea și gestionarea activităților de formare ale CESA, precum și de gestiunea financiară și administrativă a CESA.

4 Secretariatul CESA, care trebuie să sprijine președintele CESA în îndeplinirea atribuțiilor care îi revin, este compus din personal detașat la CESA de către statele membre și instituțiile UE.

V.7. Serviciul European de Acțiune Externă

În relațiile cu restul lumii, Uniunea Europeană se bazează pe Serviciul de Acțiune Externă care este un organism creat ptin Tratatul de la Lisabona pentru punerea în aplicare a politicii externe a UE. Serviciul European de acțiune Externă se subordonează Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politică de securitate.

Astfel Înaltul Reprezentant beneficiază de sprijinul Serviciului European de Acțiune Externă în ceea ce privește președinția Consiliului Afaceri Externe, vice-președinția Comisiei în sfera relațiilor externe., conducerea politicii externe și de securitate comună PESC și PESAC.

Serviciu European de Apărare Externă își exercită atribuțiile în subordinea Înaltului Reprezentant și este condus de un secretar general executiv, implicit subordonat Înaltului Reprezentant

Administrația centrală a SEAE se ocupă de gestionarea administrativă, siguranța sistemelor de comunicații și informații, de gestionarea resurselor umane și de gestionarea bugetară, gestionarea situațiilor de criză etc.

Serviciul European de Apărare Externă este format din delegații trimise de către Uniunea Europeană țările terțe. Aceste delegații sunt conduse de către un șef de delegație, fiecare în parte subordonându-se direc Înaltului Reprezentant și SEAE.

CAPITOLUL VI – STRATEGIA EUROPEANĂ PENTRU O INDUSTRIE EUROPEANĂ MAI COMPETITIVĂ

Pentru a- și atinge obiectivele, olitica europeană de securitate și apărare (PESA) necesită o industri europeană de apărare puternică. În ceea ce privește portecșia intereselor lor, statele membre hotărăsc , însă pentru aceasta ar trebui o strategie la nivel european pentru protejarea acestui domeniu.

Pentru perfecționarea competitivității industriei europene de apărare, Comisia reliefează mai multe recomandări.

Performanțele și competitivitatea politicii europene de securitate și apărare este afectată de un cadru juridic și politic inadecvat, care conduce la restrângerea inovării și prețuri foarte ridicate, birocrație administrativă, lipsa schimbului de informații.etc

Astfel că, pentru perfecționarea situației industriei europene de apărare Comisia subliniază în comunicarea sa mai multe recomandări..

VI.1. Perfecționarea funcționării pieței interne pentru produsele idustriei de apărare

Cu sprijinul Comisiei și la propunerea acesteia statele membre vor adopta două directive pentru perfecșionarea funcșionării pieței interne pentru produsele industriei de apărare.

Astfel, pentru a simplifica transferurile comunitare de produse din sectorul apărării, Comisia propune a se elimina formalitățile administrative inutile,. Așadar se vor reduce substanțial piedicile din calea schimburilor comerciale cu acest tip de produe în cadrul Uniunii Europene, mai ales în ceea ce privește simplificarea procedurilor nașionale de acordare a licențelor, sau a chestiunilor de ordin administrativ care au efecte negative asupra unor întreprinderi.

Pe de altă parte se urmărește perfecționarea deschiderii și a clauzelor concurențiale pentru achizițiile publice în domeniul apărării. (art 296 ) din tratatul de instituire a comunității Europene

Concomitent cu aspectele mai sus menționate Comisia mai dorește să folosească un manual de standarde comune pentru facilitarea deschiderii piețelor, testarea regimului de securitate a informațiilor pentru schimbul de informații între țările membre și întreprinderile europene pentru crearea unui sistem european, uzitarea de instrumente juridice aflate la dispoziția Comisiei pentru a asigura o concurență justă pe piețele de apărare.

VI.2. Îmbunătățirea coordonării generale

Există trei domenii în care coordonarea între statele membre poate fi îmbunătățită:

Punerea în concordanță a cererii de echipamente militare

Cercetarea și dezvoltarea tehnologică

Sprijinirea IMM- urilor (întreprinderilor mici și mijlocii)

Împreună cu Agenția Europeană de Apărare (EDA), Comisia vrea să sprijine o mai bună coordonare cu statele membre pentru a fi create la nivelul de performanță cel mai ridicat.

Apărarea reprezintă un domeniu de înaltă tehnologie. În materie de apărare, cercetarea are efecte indirecte asupra mai multor sectoare și determină creștere în sectoarele civile. Totodată sistemul civil își aduce aportul în linii mari la sectorul apărării.

În ceea ce privețște IMM-urile, acestea vor putea profita ca urmare a celor două directive mai sus menționate.

VI.3. Sprijinirea procesului de adaptare și modernizare în Europa prin politici învecinate

Pentru perfecționarea accesului industriei europene la piața Statelor Unite ale Americii , industria europeanăde echipamente de apărare trebuie să se ridice la nivelul concurenșilor americani în ceea ce privește standardele de calitate și inovație.Totodată trebuie ținut cont de alți producători de provocările concurențiale și clauzele de acces pe piețele lor.

Referitor la guvernanța europeană de piață în domeniul apărării trebuie adus în discuție faptul că aceasta trebuie să se îmbunătățească. În vederea exploatării la maxim a măsurilor de întărire a competitivității prezentate trebuie să existe un dialog între toate părțile interesate, mai ales cu organele competente ale țărilor membre și cu EDA.

VI.4. Mecanismul de finanțare a operațiunilor militare (Athena)

Mecanismul Athena nu are scop lucrativ, are capacitate juridică și poate încheia contracte.

A fost creat în anul 2004 cu scopul de a gestiona finanțarea cheltuielilor comune necesare pentru realizarea operațiunilor Uniunii Europene care au relații militare sau de apărare. În ceea ce privește operațiunile cu implicații militare sau cele din domeniul apărării militare, înfăptuite încontextul politicii de securitate și apărare comună (PSAC,) în concordanță cu prevederile art. 41 din TUE, nu pot fi acoperite din bugetul Uniunii Europene.

Astfel că mecanismul ATHENA gestioneazăcontribuțiile statelor membre participante.

Organismul de decizie în cadrul ATHENA este reprezentat de comitetul special care este alcătuit din câte un reprezentant al fiecărei țări membre.

În ceea ce privește acțiunile militare și luarea deciziilor care au implicații în materie de apărare, Danemarca, în concordanță cu prevederile protocolului nr. 22 nu participă, prin extindere Danemarca nu participă la mecanismul de finanțare ATHENA.

Comitetul special examinează și aprobăîn unanimitate toate bugetele și hotărârile financiare ale ATHENA.

Sub autoritatea Comitetului central mai există trei organe care se ocupă de gestionare:

Administratorul, comandantul operațiunii și contabilul

Administratorul are rolul de autoritate executivă și întocmește după care prezintă Comitetului special proiectele de buget.

Comandantul operațiunii trimite administratorului propuneri de buget, este ordonator de credite și asigură în numele ATHENA finanțarea operațiunii pe care o comandă.

Contabilul se ocupă în cadrul ATHENA de contabilitate

Administratorul Athena are obligația de a supune atenției Comitetului special până în data de 31 octombrie, cel mai târziu proiectul de buget pentru anul următor care trebuie să cuprindă creditele necesare pentru acoperirea costurilor comune operașionale referitoare la operațiunile în curs, o preconizare a veniturilor pentru a acoperi cheltuielile, creditele necesare costurilor comune pentru pregătirea sau continuarea misiunilor.

VI.5. Uniunea Europeană și Organizația Națiunilor Unite : Alegerea multilateranismului

În ceea ce privește activitățile Organizației Națiunilor Unite (ONU) și contextul îndeplinirii condișiei esențiale pentru a rezista în fața provocărilor globale Uniunea Europeană trebuie să își accentueze prezența la sistemul de guvernanță.

Pentru luarea unor soluții, punctuale la nivel mondial, mai ales pentru dezvoltare durabilă, pentru a reduce sărăcia, pentru menținerea siguranței internașionale, a păcii Uniunea Europeană își aduce din nou aportul la sistemul de guvernanță multilaterală al ONU.

Astfel Uniunea Europeană trebuie să își aducă aportul său pentru adoptarea politicilor multilaterale și să se implice cu precădere în procesul de reformă instituțională al ONU pentru perfecționarea sistemului de ajustare la transformările progresive ale relațiilor multinaționale.

Politica externă Europeanădepune stradaniile, pentru întărirea capacității statelor în curs de dezvoltare pentru a putea realiza îndatoririle lor internaționale. Principalele activițăți desfățurate de către politica externă a UE sunt canalizate în special pentrusprijinul păcii, siguranței și respectarea drepturilor omului. Totodată politica externă Europeană are ca ținte dezvoltarea durabilă, combaterea terorismului și a criminalității organizate, instituire regulilor de muncă decentă, combaterea traficului de droguri și produse stupefiante.

Pentru a se consolida un parteneriat cât mai extins între Uniunea Europeană și Organizația Națiunilor Unite, Comisia susține promovarea dialogului la nivel politic prin sporirea numărului de întâlniri la rang înalt și a colaborării cu agențiile ONU, crețterea aportului financiar ale UE la operațiunile ONU.

Totodată pentru susținerea unui parteneriat durabil este necesar să se încheie parteneriate strategice cu agențiile și programele ONU, în sectorul asistenței pentru dezvoltare și al ajutorului umanitar.

Trebuie extins un parteneriat privind cooperarea politică și tehnică, care necesită să fie aprofundat în domeniul păcii și securității, chiar dacă este vorba despre prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor sau a perioadelor postcriză. Totodată acest parteneriat ar trebui extins și înspreorganizațiile regionale responsabile (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și Consiliul Europei)

VI.6. Promovarea valorilor și intereselor UE

UE contribuie în mod substanțial la elaborarea politicilor adoptate în cadrul ONU. Cu toate acestea, este în continuare necesară o mai bună coordonare a pozițiilor statelor membre, asigurarea coerenței obiectivelor politicii externe și de securitate comună (PESC) cu pozițiile Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, precum și sporirea rolului delegațiilor UE pe lângă ONU.

Pentru a spori influența UE în cadrul sistemului de guvernanță al ONU, Comisia recomandă:

coordonarea pozițiilor statelor membre și participarea cât mai curând posibil la procedura de luare a deciziilor, în special în domeniile politicii sociale internaționale, al sănătății, al drepturilor omului, al cooperării sau dezvoltării și al ajutorului umanitar;

îmbunătățirea coordonării și a dialogului UE cu țările sau grupurile de țări vizate de tematicile specifice;

asigurarea faptului că politicile europene sunt în concordanță cu politicile internaționale și asigurarea unei reprezentări europene eficiente la lucrările ONU privind subiecte legate de UE.

VI.7. Cooperarea cu Statele Unite ale Americii pentru operațiile de gestionare a crizelor

Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au, în principiu un segment comun referitor la politica lor externă, mizând, în general pe rezolvarea pașnică a divergențelor și reconstrucția ți stabilizarea țărilor aflate în criză. Referitor la crizele din statele terțe Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au hotărât sș-ți canalizeze toate eforturile pentru unele diin operațiile UE de gestionare a crizelor în țările terțe.

Statele Unite, în anumite situații hotărăsc să participe la operațiile Uniunii Europene, care mai apoi invită SUA să ia parte la o nouă operație. În situația în care Statele Unite acceptă invitația de a lua parte la o nouă operațiune, concomitent cu acceptarea invitației trebuie să respecte decizia Consiliului prin care Uniunea Europeană a stabilit să desfășoare operațiunea. După acceptarea operației se discută despre contribuția pe care o aduce SUA pentru realizarea acesteia care constă în trimiterea de personal, de unități sau de bunuri. Totodată se mai discutăși despre o posibilă contribuție financiară a SUA în realizarea operației, iar costurile necesare participării lor sunt asigurate de către SUA. După consultarea prealabilă cu UE, Statele Unite se pot retrage de la operația militară

Înainte ca UE să desfășoare o operație pe teritoriul unui stat membru va încheia cu acest stat un acord privind statutul misiunii, acord despre care Statele Unitetrebuie să ia la cunoștință și sa aibăposibilitatea de a-l examina anterior participării la operație. În situaâia în care nu s-a încheiat un astfel de acord, părțile stabilesc o modalitate alternativă anterior desfășurării contingentului SUA. În acordul privind statutul misiunii sunt stipulate în special imunitățile și privilegiile personalului și unităților afectate aparținând SUA. Mai mult decât atât Statele Unite își rezervă dreptul de a exercita jurisdicția înceea ce privește personalul lor , în țara în care are loc operația.

Pentru derularea operațiilor de gestionare a crizelor Uniunea Europeană este răspunzătoare stabilind totodatăobiectivele și orientările misiunilor. În ceea ce privețte Statele Unite trebuie să își îndeplinească sarcinile în concordanță cu aceste orientări, tot personalul trebuind să respecte ordinele șefului misiunii UE.

VI.8. Răspunsul UE la situațiile de fragilitate

O strategie de răspuns convenită și coordonată a Uniunii Europene (UE) în fața situațiilor de fragilitate din țările terțe este strategia Către un răspuns al UE la situațiile de fragilitate – intervenția în medii dificile pentru dezvoltare durabilă, stabilitate și pace. Strategia se bazează pe o mai bună utilizare a diferitelor instrumente de care dispune UE la nivel politic, diplomatic, umanitar, de dezvoltare și de securitate.

Situațiile de fragilitate reprezintă un obstacol important în calea dezvoltării durabile, a stabilității regionale și a securității internaționale. Acestea sunt cauzate de mai mulți factori, cum ar fi fragilitatea structurală a economiei, unele carențe ale guvernanței democratice, degradarea mediului înconjurător sau accesul la resursele naturale. În astfel de situații, statul nu vrea sau nu poate să își îndeplinească obligațiile în ceea ce privește asigurarea serviciilor de bază, gestionarea resurselor, statul de drept, securitatea și siguranța populației, precum și protejarea și promovarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În virtutea poziției sale de principal furnizor de asistență umanitară și pentru dezvoltare, precum și a rolului său de a fi în prim-plan în chestiunile de politică și de securitate internațională, UE are responsabilități speciale în ceea ce privește răspunsul la situațiile de fragilitate.

În domeniul prevenirii fragilității, există instrumente de alertă precoce, de analiză, de monitorizare și de evaluare. Cooperarea pentru dezvoltare și instrumentele politice joacă un rol important în punerea în aplicare a măsurilor preventive. Pe de o parte, cooperarea pentru dezvoltare atacă cauzele profunde ale insecurității. În acest context, documentele de strategie de țară (DST) prezintă un potențial care trebuie consolidat. Pe de altă parte, dialogul politic, element esențial al oricărui acord de cooperare între UE și țările terțe, poate contribui la elaborarea unor strategii naționale vizând o ieșire durabilă din situația de fragilitate.

Răspunsul la fragilitate este asigurat mai întâi prin cooperarea pentru dezvoltarea pe termen lung, în special prin intermediul DST-urilor. În cazul în care acest lucru nu mai este posibil din cauza deteriorării situației, UE utilizează instrumente de natură politică și diplomatică. Așadar, atunci când situațiile de fragilitate degenerează în crize cu implicații umanitare, se oferă ajutor umanitar.

Răspunsul la fragilitate trebuie să fie adaptat la situația din țara în cauză, răspunsul strategic fiind stabilit pe termen lung, iar cel inițial pe satisfacerea nevoilor imediate ale populației, în special ale grupurilor cel mai vulnerabile ale acesteia. Mai mult, este important să se evite crearea „țărilor neglijate din punct de vedere al acordării de ajutoare”, căutând să se asigure complementaritatea intervențiilor datorită Codului de conduită al UE și, în cadrul ajutorului umanitar, datorită metodologiei de evaluare a crizelor uitate. Este, de asemenea, necesar un nivel ridicat de coordonare în cadrul UE.

Gestionarea etapei post-criză este asigurată prin cadrul strategic „Legături între ajutorul de urgență, reabilitare și dezvoltare” (LARD), care vizează crearea unor sinergii între retragerea ajutorului umanitar și tranziția către activități de dezvoltare. Comisia subliniază necesitatea îmbunătățirii acestui cadru, în special printr-o mai bună integrare a guvernanței, dezvoltării instituționale și securității.

În răspunsul său la situațiile de fragilitate, UE trebuie să coreleze mai bine mijloacele de care dispune, și anume instrumentele comunitare, mecanismele politicii externe și de securitate comune (PESC) și ale politicii europene de securitate și apărare (PESA), precum și ajutorul bilateral acordat de statele membre. Uniunea Europeană trebuie, în special, să favorizeze o mai mare sinergie între instrumentele financiare existente, și anume:

Fondul European de Dezvoltare (FED), care finanțează mecanisme flexibile pentru acțiunile care urmează situațiilor de urgență și tranziția către etapa de dezvoltare;

instrumentele de cooperare pentru dezvoltare (ICD) și de vecinătate și parteneriat (IEVP), care prevăd o procedură de urgență specială care permite tranziția către dezvoltare, precum și măsuri specifice de pus în aplicare în situațiile în care instrumentele de stabilitate și de ajutor umanitar nu pot interveni;

instrumentul de stabilitate, care permite asigurarea unui sprijin în cazul situațiilor de criză reală sau potențială, de stabilizare politică inițială după o criză, sau de întoarcere rapidă la normalitate după o catastrofă naturală;

instrumentul de ajutor umanitar, utilizat atunci când crizele au implicații umanitare, indiferent de nivelul de fragilitate și de cauzele crizei;

programul tematic privind actorii nestatali și autoritățile locale și instrumentul european pentru democrație și drepturile omului (IEDDO), care prevăd proceduri aplicabile situațiilor defavorabile dezvoltării participative sau respectării drepturilor omului. În special, IEDDO permite finanțarea unor activități fără acordul guvernelor țărilor partenere, ceea ce este fundamental în unele situații de fragilitate;

sprijinul bugetar, care a fost adeseori utilizat de Comisie în situațiile post-conflict pentru a răspunde unor nevoi financiare urgente, a consolida funcțiile-cheie ale statului și a prezerva stabilitatea socială.

În fine, Comisia propune o serie de acțiuni, în special:

aprobarea și punerea în aplicare a Principiilor privind o bună implicare internațională în statele fragile și în situațiile de fragilitate (DE) (EN) (ES) (FR), elaborate de Comitetul de asistență pentru dezvoltare (DAC) al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE);

includerea mai sistematică a chestiunilor privind fragilitatea în dialogul politic cu țările partenere fragile;

schimbul regulat de analize de risc și răspunsuri corespunzătoare ale UE, atât pe teren, cât și la sediu;

realizarea unei cartografieri a modalităților de ajutor bilateral și comunitar, acordându-se o atenție specială complementarității între acțiunile comune ale PESC/PESA, instrumentului de stabilitate, facilității pentru pace în Africa și instrumentelor de cooperare pe termen lung;

examinarea instrumentelor de evaluare și de analiză a guvernanței și a conflictelor și de monitorizare a dezastrelor;

îmbunătățirea mecanismului de sprijin bugetar, inclusiv prin intermediul unei coordonări sporite cu instituții financiare internaționale;

intensificarea parteneriatului cu Națiunile Unite și celelalte organizații multilaterale.

Basarab M., Drept Penal, Partea generala, Vol. I, Ed. Lumina Lex, București, 2001;

Bârsan C., Duculescu V., Năstase A., Popescu A., Ștefănescu B.. Revista română de drept comunitar, Vol. I, 2007, Vol. II, 2007 și Vol. III, 2007;

Berinde Mihai, Giurgiu Adriana, Aderarea României la Uniunea Europeană, Editura Universității din Oradea, 2007;

Boroi A., Rusu I., Cooperarea judiciară în materie penală, Ed. C.H.Beck, București;

Brednan Donnelly, Justice and Home Affairs in the Lisbon Traty: A constitutionalising clarification? , Eipasop 2008/1;

Comănescu Lazăr, Revista română de drept comunitar, articol : momentul istoric 1 ianuarie 2007: implicații, oportunității și responsabilități, vol. I, 2007;

Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre(2002/584/JAI)

Decizia Consiliului 2005 / 681 / JAI din 20 septembrie 2005.

Decizia 2002/187/JHA, publicată în Jurnalul Oficial din data de 06.03.2002.

Decizia Consiliului 2007/125/JAI din 12 février 2007

Directiva privind serviciile în cadrul pieței interne 2006/123/CE- Directiva Bolkenstein.

Drăghici C., C.E. Ștefan, Aspecte teoretice și practice referitoare la procedura executării mandatului european de arestare, Dreptul 10/2007, p. 205; M. Platha European arrest revolution in extradition, Journal Crime, Criminal Law and Criminal Justice, 2003;

F.R.Radu, Principalele instrumente juridice ale Uniunii Europene în domeniul extrădării și predăriiinfractorilor, Dreptul nr. 9/2007 șiDe la extrădare la mandatul european de arestare. O privire istorică și juridică. Dreptul nr. 2/2006

Horvath V și Z, Handbook on the European Union, 2002;

Jurnalul Oficial C 26 of 30 Ianuarie 1999;

Jurnalul Oficial L 138 of 9.6.2000;

Jurnalul Oficial C 408 din 29.12.1998;

Luptak L’ubomir, Panorama of Global Security Environement 2006 -2007;

Mercan D., Mandatul european de arestare. Procedura de executare, R.D.P. nr. 3/2007;

Ministerul Justiției, Consolidarea cadrului instituțional și legislativ în domeniul cooperării judiciare internaționale – Cooperare judiciară în materie penală. Manual.

Mirișan V., Drept Procesual Penal, Vol. I, Ed. Lumina Lex, București 2007;

Morar C., Procedura de emitere a mandatului european de arestare reglementată de legislația română, Buletinul Curților de Apel nr. 1/2007, Ed. C.H.Beck, București și Cooperarea judiciară în materie penală, Ed. C.H.Beck, București;

Muntean C.S., Mandatul european de arestare. Un instrument juuridic apt să înlocuiască extrădarea, în Caiete de drept penal nr. 1/2007.

Moreillon Laurent / Aline Willi- Jayet, Cooperation judiciaire penale dans l’Union europeene, Helbing & Lichtenhahn, 2005;

Năstase Adrian, Revista română de drept comunitar, articolul Racordarea politicii externe a României la politica externă și de securitate comună și la relațiile externe ale UE, Vol III, 2007;

PayeJean Claude, Faux – semblants du mandat mandat d’arrêt européen, articol din Le monde diplomatique, Bruxelles februarie 2002;

Pradel J., Corstens G., Droit penal europeen,Ed. Dalloz, 1999 Paris;

Predescu O., Udroiu M., Convenția europeană a drepturilor omului și dreptul procesual român, Ed. C.H.Beck, București;

Ram H.Melanie, Sub-regional Cooperation and European Integration: Romania,s Delicate Balance;

Segesser Daniel Marc, Gessler Myriam, Lemkin Raphael and the international debate on the punishment of warcrimes (1919–1948), Journal of Genocide Research, 2005;

Schuman Robert, Konrad Adenauer, Alcide de Gasperi, Winston;

Stroe G., Mandatul european de arestare, Dreptul românesc în condițiile post-aderării la Uniunea Europeană, vol. V, Institutul de Cercetări Juridice, Ed. Dacoromână TDC București 2007;

Tică – Diaconu Irina, Revista română de drept comunitar, articolul Politica europeană de securitate și apărare din perspectiva teoriei fuziunii, vol. II, 2007;

Tricot Juliette, Giudicelli Genevieve – Delage, Stefano Manacordia, L’integration penale indirecte, Universite de Paris 1, Vol. 10;

Weyembergh Anne, Gilles de Kerchove, L’espace penal europeen: enjeux et perspectives, Editions de l’Universite de Bruxelles.

Surse electronice:

www.diplomatie.gouv.fr/fr;

http://europa.eu/lisbon_treaty;

http://ec.europa.eu/dgs/justice_home/index_en.htm;

http://www.senat.fr/ue/pac/E2950.html;

http://www.bureau-alsace.org;

http://eur-lex.europa.eu/;

http://www.cepol.europa.eu.;

http://www.eurojust.europa.eu.;

http://www.europarl.europa.eu/summits/tam_en.htm;

http://www.statewatch.org/news/2007/jan/EUROPOL.htm;

http://www.europol.europa.eu.;

http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles|displayArticle/articleID_14696/Justitie.html;

http://www.emcdda.europa.eu/html.cfm/index66221EN.html;

http://www.euractiv.com/en/security/anti-terrorism-policy/article- 136674;

http://europa.eu/scadplus/leg/en/lvb/l33062.htm;

http://europa.eu/scadplus/leg/en/lvb/l33089b.htm;

http://reshafim.org.il/ad/egypt/ramses-hattusili-treaty.htm;

http://eur-lex.europa.eu.

http://ec.europa.eu/justice_home/fsj/intro/fsj_intro_fr.htm.

http://isop.mai.gov.ro/schengen.htm;

http://www.europeplusnet.info/article442.html;

http://www.latinreporters.com/espagnepol18092003.html;

http://www.euroavocatura.ro/articole/202/Mandatul_de_arestare_european;

www.scj.ro.;

www.ccr.ro;

www.statewatch.org/analyses/eu-sw-analysis-2009-jha-agenda.pd.;

http://www.village-justice.com/articles/Procedure-penale-Commission,255.html;

http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//

http://www.ecba.org/cms/index.php?option=com_content&task=view& http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction