Politica externă și de securitate a U niunii Europene , elaborată de -a lungul mai multor [625680]

Politica externă și de securitate a U niunii Europene , elaborată de -a lungul mai multor
ani, le permite statelor membre să se exprime și să acționeze la unison pe scena mondială.
Acționând împreună, cele 28 de state membre, printre care se numără și România, Bulgaria și
Austria, pot avea o influență mult mai mare decât dacă ar aplica, fiecare, propria politică.
Rolul politici i externe și de securitate este de a menține pacea și de a întări securitatea pe plan
internațional, de a promova cooperarea internațională, de a dezvolta și consolida, democrația,
statul de drept, respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.1
Tratatul de la Roma nu făcea nicio referire la politica externă, ca politică distinctă de
cea a comerțului exterior, deci, prin urmare, s-a înregistrat un progres lent în coordonarea
oficială a politicii externe ale statelor membre. Acesta este însă unul dintre puținele domenii,
în care progresul, totuși limitat, a fost practic continuu – cel puțin din 1969 – în fiecare an
existând tendința unei cooperări mai strânse între sta tele membre decât în anul precedent.
Cooperarea în domeniul politicii externe (cunoscută sub numele de „ cooperare
politică” în cercurile comunitare) datează de fapt, în forma sa organizată, de la Reuniunea de
vârf a C omunității Europene de la Haga din decembrie 1969, când s- a decis să li se solicite
oficialilor de rang înalt, din fiecare țară membră, să întocmească un raport asupra
posibilităților de cooperare, în sfera afacerilor externe. Un comitet prezid at de Ettiene
Davignon (pe atunci funcționar la ministerul belgian al afacerilor externe și mai târziu
comisar de marcă a CE) a întocmit un raport în care recomanda crearea unui sistem de
armonizare a punctelor de vedere, de conjugare a pozițiilor și, atun ci când este posibil, de
adoptare a unor decizii comune.
Actul Unic European obligă statele membre să „se străduiască să formuleze și să
implementeze împreună, o politică externă europeană” – articolul 30.2 Actul reglementa, de
asemenea, activitatea Consil iului European sau reuniunile la vârf ale șefilor de guverne, car e
se întâlneau de 3 ori pe an î n 1973 și de două ori pe an, din 1986.
Aderarea României la Uniunea Europeană a avut loc în mai multe etape. Ea a început
încă din 1993 odată cu semnarea Acord ului European și a continuat în 1995 când a fost
depusă o cerere de aderare. Aceasta a fost soluționată în anul 2000, atunci când s -a trecut la
demararea ne gocierile în privința aderării la procesul finalizat odată cu semnarea Tratatului de

1 https://europa.eu/european-union/topics/foreign-security-policy_ro
2 Leonard, Dick Ghidul Uniunii Europene , Editura Teora, București, 2001, pp. 177 -178.

aderare la 25 aprilie 2005. Aceasta s- a petrecut inevitabil la 1 ianuarie 2007. Orientările
politicii Uniunii Europene au fost de mai multe feluri: cu țările din Centrul și Estul Europei
care au aderat la UE, dintre care amintim Bulgaria și România, au fost încheiate Aco rduri de
asociere. România a fost prima țară din Europa Centrală și de Est care a stabilit relaț ii cu
Uniunea Europeană, închei nd chiar în anii 1980, un Acord cu privire la produsele industriale,
având chiar și o Comisie mixtă în acest sens.3
Aderarea Rom âniei la Uniunea Europeană a avut repercusiuni pozitive, dar și negative
în ceea ce privește relațiile externe și cele de securitate. Astfel am putea aminti, faptul că
economia de scară a reușit să ofere posiblitate României la accesul liber pe o piață de
dimensiunile celei europene, efectul benefic al concurenței în privința contrabalansării
economiei românești cu capitalurile țărilor străine, membre în UE, interesul economic
românesc este mult mai bine apărat, ș.a. Pentru România, atuu -ul în Uniunea Europ eană a
venit de la faptul că se înființa funcția de președinte al Consiliului European care „ va asigura
reprezentarea externă a Uniunii în problemele referitoare la politica externă și de securitate
comună” și funcția de ministru al afacerilor externe al C onsiliului Uniunii Europene care va
implementa această politică. România se va angaja să sprijine activ politica comună, în
sprijinul solidarității între țări.
Aderarea României și Bulgariei la Uniunea Europeană este cel mai bine caracterizată
prin comparația cu urcarea într -o locomotivă în mers. Construcția europeană nu stă pe loc,
evoluează rapid, iar asumarea sarcinilor de securitate și apărare face parte din procesul de
adâncire a integrării europene. Uniunea Europeană este surpinsă, iată, cu un număr relativ
mare de state pregătite să adopte o politică externă și de securitate comună.
Politica externă s -a concretizat, de-a lungul timpului, prin participarea României,
Bulgariei și chiar și Austriei la o multitudine de campanii militare internați onale, uneori de
partea Statelor Unite ale Americii.
Astfel, putem aminti: Forța multinațională din Sud -Estul Europei, la care România a
participat alături de Grecia, Italia, Turcia, Bulgaria, Albania, Slovacia, Statele Unite ale
Americii și Croația, cu următoarele detașamente: un batalion de infanterie cu 400 de militari,
un pluton de cercetare, 19 militari, un pluton de transport, 40 de militari, o companie de geniu,
adică cu 119 militari. Misiunea acestei forțe a fost participarea la operații în sprijinul păcii sub

3 Niță, Ion Integrarea României în Uniunea Europeană -acquis- ul comunitar, negocierile și Tratatul de aderare,
impactul integrării -, Editura Luminalex, București, 2005, pp. 141 -142.

mandatul Organizației Națiunilor Unite, Organizația Socială de Cooperare Economică,
stabilite prin rezoluții. Comandamentul este la Plodviv, în Bulgaria și la Constanța în
România, din 2003.4
Conform Wikipedia, Austria a devenit stat independe nt în 1995, după cel de -al Doilea
Război Mondial. După o bună perioadă în care a dus o politică de neutralitate, formându -și
politica externă pe baza acesteia, Austria începe să -și reevalueze poziția după căderea Uniunii
Sovietice. Aceasta acordă drept de survol pentru acțiunea aprobată de ONU împotriva Irakului
în 1991 și, după 1995, a participat activ la politica externă și de securitate comună a U niunii
Europene. Tot în 1995, s- a alăturat Parteneriatului pentru Pace și a participat la misiuni de
menținere a păcii în Bosnia.
Iată că avem în prezent trei Ġări active pe plan internaĠional, ce acordă mare importanĠă
cooperării prin participarea la OrganizaĠia pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și la
OrganizaĠia pentru Securitate și Cooperare în Europa. Ca membre ale OSCE, angajamentele
internaționale ale României, Bulgariei și Austriei su nt supuse monitorizării exactamente după
cum menĠionează mandatul Comisiei Helsinki a Statelor Unite ale Americii.
Un aspect important desemnează colaborarea regională ș i sub- regională, cooperarea
internațională în lupta împotriva terorismului și a crimei organizate transnaționale, precum și
o acțiune responsabilă pentru apărarea și conservarea mediului înconjurător.5 Odată cu
aderar ea la Uniunea Europeană, cele trei state, respectiv România, Bulgaria și Austria, se
implică activ în activităĠile conceptuale și de implementare a Politicii de Securitate și Apăra re
Comune (PSAC), contribuind la numeroase misiuni civile și operaĠii militare sub egida
acesteia.
Angajamentele celor trei state în misiunile civile ale UE se justifică prin importanĠa și
anvergura pe care acestea au căpătat -o în contextul demersurilor UE de promovare a statului
de drept funcĠional, a reformei sectorului civil de securitate, sporirii capacităĠilor instituĠionale
regionale și locale (capacity -building), a respectului pentru drepturile omului și a bunei
guvernări, cu un impact direct asupra creșterii stabilităĠii și securităĠii internaĠionale. Sporirea
securităĠii în plan extern contribuie din plin la prosperitatea UE și securitatea statelor membre
și a cetăĠenilor acestora.

4 Ibidem. pp. 138- 139.
5 Prisăcaru, Gh eorghi România spre Uniunea Europeană, Editura Niculescu, București, 2002, pp. 74 -75.

Există doar un număr de 90 de documente relevante pentru situația de politică externă
și de securitate a României, ea jucând un rol foarte important în stabilitatea Sud -Est
European ă și în Balcani. Au fost doar două cazuri în care nu ne -am sincronizat cu interesele
Uniunii Europene, mai ales în privința războiului din Irak. O altă chestiune importantă ar fi
ridicarea embargoului la exportul de arme în Republica Chineză, Uniunea Europeană dorind
ridicarea acestuia, în timp ce Statele Unite ale Americii, nu doresc acest lucru.6 Aderarea a
asigurat securitatea externă.
Angajamentul României în misiunile civile ale UE se justifică prin importanĠa și
anvergura pe care acestea au căpătat -o în contextul demersurilor UE de promovare a statului
de drept funcĠional, a reformei sectorului civil de securitate, sporirii capacităĠilor instituĠionale
regionale și locale (capacity -building), a respectului pentru drepturile omului și a bunei
guvernări, cu un impact direct asupra creșterii stabilităĠii și securităĠii internaĠionale. Sporirea
securităĠii în plan extern contribuie din plin la prosperitatea UE și securitatea statelor membre
și a cetăĠenilor acestora.
Recunoașterea calităĠii expertizei Ġării noastre este confirmată de situarea, în mod
constant, între primele Ġări din punct de vedere al experĠilor detașaĠi. De asemenea, România
participă direct la procesul de elaborare a deciziilor din domeniul PSAC, prin intermediul
experĠilor naĠionali din Grupurile specializate de lucru de la Bruxelles (COPS/PSC – Political
and Security Committee, CIVCOM – Committee for Civilian Aspects of Crisis Management,
PMG – Political- Military Group, RELEX). Trebuie menĠionat, totodată, că PSAC își
păstrează caracterul interguvernamental și principiul unanimităĠii pentru luarea deciziilor.7
Pornind de la convingerea că o abordare integrată va crește capacitatea României de a –
și proiecta prezenĠa în regiunile de interes major pentru securitatea sa, MAE a fost promotorul
Strategiei naĠionale în domeniul capacităĠilor civile, adoptate prin decizie a Consiliului
Suprem de Apărare a ğării, la 27 iunie 2011. Aceasta oferă un cadru extins și structurat, pe
baza căruia se realizează participarea experĠilor civili români la misiunile internaĠionale de
gestionare a crizelor. Totodată, România se implică activ în diferite proiecte comune de
dezvoltare de capacităĠi militare, sub egida AgenĠiei Europene de Apărare/EDA, în linie cu
iniĠiativa UE de punere în comun și partajare a capacităĠilor (Pooling & Sharing Initiative).

6 Ibidem. , p. 147.
7 Ion, Oana-Andreea Guvernanța Uniunii Europene. Abordări actuale, Editura Collegium Polirom, Iași, 2013,
pp. 77.

România contribuie în egală măsură și cu expertiză militară pentru diferite operaĠii militare
ale UE, în diverse teatre externe.8
Toate evenimentele care s- au petrecut în ultimii zece ani, în această regiune, au arătat
că România a fost, în principal, un producător de securitate, și nu numai un consumator. În
același timp, dacă vorbim despre componenta de securitate și relații externe ale României cu
țările din UE, trebuie să amintim legătura acesteia cu Norvegia. D e la sprijinirea îndeplinirii
obiectivelor noastre alături de Norvegia, se consideră faptul că aceste două țări pot reprezenta
„cei doi poli ai unui pod peste Nordul și Sudul Europei, asigurându -le în mod egal securitate
și prosperitate.” (seminarul român- norvegian din anul 2000, desfășurat la București în
prezența regelui Norvegiei și președintelui României) Este clar că nu se poate realiza
prosperitate fără securitate!
Un rol extrem de important l-a purtat, de-a lungul timpului, Consiliul European, care,
din decembrie 2013, a urmărit adoptarea de decizii privind sporirea eficacităĠii, vizibilităĠii și
impactului PSAC, aprofundarea dezvoltării de capacităĠi și întărirea industriei europene de
apărare, aspecte evidenĠiate în Concluziile adoptate cu acea ocaz ie. La Consiliul European din
decembrie 2013 au mai fost identificate 4 proiecte majore în domeniul capacităĠilor, care vor
trebui implementate în următorii ani, prin intermediul AgenĠiei Europene de Apărare/EDA –
sisteme aeriene pilotate de la distanĠă, ameliorarea capacităĠilor de realimentare a aeronavelor
în zbor, dezvoltarea viitoarei generaĠii de comunicaĠii guvernamentale prin satelit și apărarea
cibernetică, proiecte continuate și în prezent. În decembrie 2013 a fost publicată și Abordarea
Cuprinzătoare a UE în materie de conflicte și crize externe, ulterior, aceasta fiind
operaĠionalizată prin intermediul Planurilor de AcĠiune pe anii 2015, 2016 și 2017.
În noiembrie 2014 a apărut Codul de Conduită al IniĠiativei ‘Pooling and Sharing ’ ce
urmărea întărirea cooperării și dezvoltării de programe în comun în domeniul capacităĠilor ,
complementar acestuia, a fost adoptat Cadrul Politic pentru cooperarea sistematică și pe
termen lung în domeniul apărării. Tot atunci a fost adoptat și Cadrul Politic pentru cooperarea
în domeniul cibernetic. UE a conștientizat importanĠa crescândă a acestui domeniu și
ameninĠările cu care se confruntă. Scopul Cadrului a fost cel de sporire a cooperării între
statele membre ale UE în domenii Ġintă . 9

8 Goldstein S Joshua, Pevehouse C. Jon, Relații internaționale, Editura Collegium Polirom, Iași, 2015.
9 https://www.mae.ro/node/1879

De asemenea, în iunie 2014, Consiliul European a adoptat Strategia de Securitate
Maritimă a UE, iar ulterior, în decembrie 2014, și Planul de AcĠiune pentru implementarea
sa.. Consiliul European din iunie 2015 a continuat liniile trasate în decembrie 2013, trasând
sarcini de implementare a numeroaselor proiecte aflate în derulare: elaborarea unei noi
Strategii Globale pentru Politică Externă și Securitate până în vara anului 2016, continuarea
implementării Abordării Cuprinzătoare în materie de conflicte și crize externe, dezvoltarea
capacităĠilor civile și militare, continuarea și aprofundarea dialogului securitar cu NATO,
ONU, OSCE, Uniunea Africană. La Consiliul European din 28 iunie 2016, Înaltul
Reprezentant Federica Mogherini a prezentat noua Strategie Globală de Politică Externă și
Securitate a Uniunii Europene. Strategia conĠine cinci direcĠii principale de acĠiune, dintre
care ultimele două au o dimensiune securitară: RezilienĠa statelor și a societăĠilor de la estul și
sudul Uniunii, Ordini regionale bazate pe cooperare, GuvernanĠa globală pentru secolul 21,
Securitatea Uniunii (o Un iune mai puternică), respectiv, o abordare integrată a conflictelor.10
Spre deosebire de România și Austria, care, până în anul 2011 au reușit să își
consolideze în linii m ari politica de securitate naĠională, observăm că Bulgaria, nu depășește
foarte repede acest prag. Ultimul document atestat de politică naĠională a Bulgariei data din
anul 1998. Aceasta a încercat să înainteze mai multe programe în discuĠiile Parlamentului . În
final, inovaĠia apare, în momentul în care apare pe ordinea de zi a Bulgariei ideea securităĠii
individuale a cetăĠenilor. Strategia de Dezvoltare a SecurităĠii NaĠionale, dă roade, în
Bulgaria, după 2011, aspect ce o detașează de celelalte două Ġări supuse analizei.
Bulgaria, Ġintită de riscurile securităĠii la nivel naĠional, la care se adaugă nivelul
scăzut de trai, sărăcia, instabilitatea politică, rămâne Ġara care se confruntă cu cele mai mar i
probleme de securitate din UE. Astfel, aceasta dezolt ă o listă grandioasă de vulnerabilităĠi
printre care amintim: riscurile privind securitatea ecologică prin poluarea sporită cu substenĠe
toxice în zonele transfrontaliere, interesele din ce în ce mai crescute ale corporaĠiilor, starea
infrastructurii naĠionale de transport, energie, comunicaĠii, lipsa de finanĠări pentru
programele de dezvoltare regională ș.a.
Vorbim despre securitatea naĠională în cadrul acestui context deoarece observăm că
aceasta constituie linia de trecere dintre securitatea internă și cea externă. Din acest punct de
vedere, situaĠia securităĠii naĠionale a statelor memebre ale UE, afectează, în mare parte,
comportamentul acestora la nivel internaĠional.

10 https://www.mae.ro/node/1879

AmeninĠările ce vin spre securitatea naĠională a statelor membre ale UE sunt atât din
sursă internă cât și din sursă externă. Globalizarea a afectat în mare parte scena internaĠională
prin mutarea centrului de putere economică dinspre vest spre est, creșterea importanĠei
actorilor non- statali și creșterea problemelor provocate de facto rii socio-culturali la nivel
global. Astfel, riscurile asimetrice, printre care cel mai pregnant este terorismul, se încearcă a
fi diminuat prin reducerea folosirii armelor de nimicire în masă, criminalităĠii frontaliere ș.a.
Pentru ca statele Uniunii să nu constituie astfel de centre de vulnerabilitate, instituĠiile
internaĠionale de securitate trebuie să se o cupe îndeosebi de comunicarea în timp de criză, de
managementul acestor crize, de prevenirea acestora și trebuie să promoveze și să cultive la
nivel internaĠional democraĠia și ideea respectului pentru lege.