Politica Externa Si de Securitate a Chinei

REFERAT

Subiect :

Politica externa si de Securitate a Chinei

Guvernul chinez adoptă cu fermitate o politică externă pașnică și independentă. Scopurile fundamentale ale acestei politici sunt menținerea independenței, suveranității și integrității teritoriale a Chinei, crearea unui mediu internațional optim pentru reforma, deschiderea și modernizarea Chinei, menținerea păcii mondiale și promovarea dezvoltării comune. Politica externă a Chinei include următoarele componente:

   -Susținerea consecventă a principiilor de independență și autonomie. Autoritățile chineze nu se vor alia cu vreo mare putere sau grup de state, nu vor organiza alianțe militare, nu vor participa la cursa înarmării și nu au tendințe de expansiune militară.

   – China se pronunță împotriva hegemonismului și acționează pentru menținerea păcii în lume. China susține că fiecare țară, indiferent de mărimea, puterea sau bogăția sa, este un membru egal al comunității internaționale. Divergențele și litigiile dintre state trebuie soluționate pașnic și prin negocieri; nu trebuie să se recurgă la forță sau la amenințări cu folosirea forței și nu trebuie să se amestece în treburile interne ale altor țări, indiferent de pretext.

   – Impulsionarea constituirii noii ordini internaționale politice și economice, echitabile și raționale. Cele cinci principii ale coexistenței pașnice și alte principii privind relațiile internaționale, recunoscute de întreaga lume, trebuie să se afle la baza noii ordini internaționale politice și economice.

   -China dorește să stabilească și să dezvolte relații de cooperare și prietenie cu toate țările din lume pe baza celor cinci principii, și anume respectul reciproc al suveranității și integrității teritoriale, neagresiunea reciprocă, neamestecul în treburile interne ale celeilalte părți, egalitatea și avantajul reciproc și coexistența pașnică.

    -Aplicarea multilaterală a politicii de deschidere către exterior. China dorește să aibă relații comerciale în domeniile economic și tehnologic, să participe la schimburi științifice și culturale cu țările și regiunile din lume, în vederea prosperității comune.

    -China participă activ la activități diplomatice multilaterale, pronunându-se ferm pentru menținerea păcii mondiale și a stabilității regionale.

     În cei peste 50 de ani de la proclamarea Chinei noi, prin îmbogățire, reajustare și dezvoltare, politica externă a Chinei s-a îmbunătățit, formându-se un set complet de stiluri diplomatice cu specific chinezesc. Tendințele de multipolarizare a lumii și globarizare economică continuă, relațiile internaționale aflându-se în curs de reajustare profundă. Pacea, cooperarea și dezvoltarea au devenit obiectivul comun al tuturor popoarelor lumii. Activitatea diplomatică a țării noastre se confruntă atât cu oportunități, cât și provocări. Trebuie să rămânem lucizi și să consolidăm concepția privind securitatea și evenimentele neprevăzute. Trebuie să cunoaștem corect cadrul internațional din punct de vedere al tendinței generale a evoluției situației internaționale, valorificând oportunitățile și făcând față provocărilor. Trebuie să studiem în continuare concepția diplomatică a lui Deng Xiaoping, să materializăm sub conducerea C.C. al P.C.Chinez politica diplomatică pașnică și independentă, creând un mediu internațional pașnic și optim pentru modernizarea socialistă a țării noastre și aducând propriile contribuții la pacea și dezvoltarea lumii.

Viziunea Chinei asupra sistemului internațional contemporan:

Cele Cinci Principii ale Coexistenței Pașnice și lumea multipolară

Proclamarea de către Myanmar, India și China a Celor Cinci Principii a avut loc în timpul viziteiPremierului chinez Chou En Lai’ în Myanmar, în 1954. Astf 

el, China și India au semnat la New Delhi în28.06.1954 (și în 29.06.1954, la Yangon, China și Myanmar) acorduri de aderare la acest set de principii,care stabileau o proto-bază de raportare comună a unor

țări din Asia, în politicile lor externe.Dar, așacum se arată în Declarația Comună Sino-Indiană , aceste principii se doresc aplicabile nu doar în relaț iiledintre n

ațiunile semnatare ci și în cadrul general de relații internaționale. De asemenea, trebuieremarcat că, în aprilie 1955, în urma Conferinței celor 29de state independente din Asia și Africa(Conferința Afro-Asiatică din Bandung, Indonesia) în urma căreia a fost redactată și adoptată Declarația privind promovarea păcii lumii și coperarea, Cele Cinci Principii ale Coexistenței Pașnice 24 au fost incluse în setul de zece principii ale Conferinței de la Bandung 25. Cele Cinci Principii au fost ulterior recunoscute și acceptate de tot mai multe națiuni, de organizații internaționale și reafirmate la întruniri internaționale, în documen

tele AG.ONU cât și în documentele de stabilire a relațiilor diplomatice ale Chinei cu peste 160 de națiuni, în tratate și în diferite alteacte semnate de China cu alte țări 26. De inspirație westphaliană (derivate din specificul unei lumi a statelor suverane și egale), Cele Cinci Principii sunt: respectul reciproc pentru integritatea teritorială și suveranitatea celeilalte părți; non-agresiune reciprocă; ne-interferența în afacerile interne ale celăluilat.

Calea spre realizarea progresivă a uneisocietăți globale armonioase nu poate tece peste și nu poate ignora realizarea mai întâi a unei societăți internaționale armonioase.

În cadrul unei conferințe de lucru pe teme diplomatice, derulată în octombrie 2013, președintele Xi Jinping a prezentat un mesaj în care a indicat viitoarele tendințe ale strategiei diplomatice chineze. Acțiunile diplomatice susținute de lideri, în acest an, au arătat că vechiul mod de gândire nu mai poate defini politica externă a țării.
În discursul său, Xi a susținut o abordare proactivă în diplomația externă, ceea ce înseamnă că nu mai este nevoie să fie menținută o atitudine reținută cu privire la diverse teme, așa cum s-a acționat cu trei decenii în urmă, când China se afla în situația de depășire a dificultăților economice. În ultimii ani, vizitele reciproce ale liderilor din China și din țările vecine au devenit frecvente, cu excepția Japoniei.

China a evitată să preia conducerea în afacerile regionale, dar politica sa se confruntă adesea cu diverse probleme, luând în considerare influența regională de azi. O dată cu creșterea, China trebuie să realizeze că preluarea conducerii în afacerile regionale nu este un privilegiu, ci o responsabilitate. Este de remarcat că acesta a prezentat propunerea de a crea o nouă centură economică a Drumului Mătăsii, a unui Drum al Mătăsii maritim al Secolului XXI și, de asemenea, Banca Asiatică de Investiții, axată pe dezvoltarea infrastructurii. Totodată, China este un participant important în mai multe programe de cooperare privind securitatea.
În aceste condiții, politica de nealiniere ar trebui să fie actualizată. Istoria arată că aliații sunt necesari oricărei puteri în creștere, cu scopul de a ușura presiunea de securitate venită din partea alianțelor deja existente.

China a participat la mai multe mecanisme de securitate multilaterale, cum ar fi Summit-ul Asiei de Est, Forumul Asiei de Est și Convorbirile în Șase, dar acestea sunt doar platforme de discuții care s-au dovedit a fi ineficiente atunci când vine vorba de dispute dincolo de interesele de bază, cum ar fi teritoriul. China are nevoie de o coordonare mai profundă în a obține sprijin în negocieri.
Având în vedere posibilele dificultăți în procesul de înnnoire a politicii sale de nealiniere, China ar trebui să înceapă prin a deschide relații mai apropiate cu anumiți vecini și aducerea acestor relații speciale împreună, într-o “comunitate cu destin comun”. Această comunitate ar colabora și în domeniul securității, iar membrii ei s-ar putea sprijini reciproc, atunci când va fi necesar.

Acum aceasta nu se mai impune, deși China rămâne cea mai mare țară în curs de dezvoltare din lume. În condițiile în care China a realizat o creștere economică remarcabilă, diplomația trebuie să servească la reîntinerirea națională, la creșterea influenței globale și la poziționarea globală a cetățenilor săi. Zilele în care China a suferit în activitatea diplomatică de dragul cooperării economice ar trebui să devină istorie.

Cu toate acestea, vechiul mod de gândire s-ar putea să continue să mai aibă influențe asupra diplomației chineze. Un exemplu bun este relația cu Japonia. Unii au suprasolicitat importanța comerțului în cadrul relației, în timp ce alții au exagerat efectele negative asupra Chinei, în cazul în care relația se înrăutățește.
Ambele puncte de vedere susțin menținerea unei cooperări economice puternice cu Japonia, în ciuda înrăutățirii relațiilor politice.
Cu toate acestea, ambele grupuri au minimalizat competiția strategică dintre China și Japonia, interesele economice fiind puse în fața intereselor naționale, chiar și de securitate. De fapt, apropierea economică nu va îmbunătăți, în mod automat, relațiile chino-japoneze. Dialogul politic și interesele de securitate ar trebui să aibă prioritate în fața intereselor economice, atâta timp cât conducerea japoneză continuă să urmărească expansiune militară.

În alte domenii, noua gândire chineză este deja în curs de aplicare. Cu privire la problema nucleară din Republica Populară Democrată Coreeană, de exemplu, China exprimă din ce în ce mai mult preocuparea, renunțând la negocierea de pe o poziție neutră. China are propriile interese și nu are de ce să fie timidă în apărarea lor.