Politica externă și de securitate [621254]

UNIVERSITATEA ‘’ALEXANDRU IOAN CUAZA’’
FACULTATEA DE DEPT

Politica externă și de securitate

PROF. COORD.
PROF.DR. CĂTĂLIN TURLIUC BOLOG ALE XANDRA MARIA
MASTER DREPT EUROPEAN
AN I

Politica externă și de securitate

De-a lungul timpului, parcurgând diverse etape, UE a devenit astăzi un important actor pe scena
internațională. Prin politicile adoptate și perfecționate în domeniul economic, la început, apoi cuprinzând și alte
sfere, această const rucție care astăzi numără circa 500 de milioane de persoane, reprezintă o voce ce se face tot
mai auzită pe plan internațional. Deși au existat și momente care au încetinit acțiunile Comunității Europene,
aceasta încă de la apariția sa a reprezentat o zonă a stabilității. Acest lucru este dovedit de răspândirea
democrației și a prosperității economice pe măsură ce era lărgit numărul de membrii ai Uniunii.
Dintotdeauna au existat pericole, riscuri și amenințări la adresa statelor. Aceste a pentru a -și asigura
frontierele, stabilitatea internă, prosperitatea economică, s-au regăsit în diverse alianțe, fie ele economice,
militare, politice etc . Pentru că nici în prez ent nu au putut fi eliminate aceste pericole și amenințări, construcțiile
politico -economice trebuie să se folosească de toate instrumentele de care dispun pentru a face față
provocărilor.
În fața unui ansamblu complex de amenințări precum: criza economico -financiară, decalajele economice
dintre state, multiculturalism, migrație internațională, conflicte regionale etc, UE apelează la politicile sale
economice, sociale, cultural e, diplomația și parteneriate le startegice.
Însă acest „obiect politic neidentificat” așa cum l -a numit fostul președinte al Comisiei Europene, Jaques
Delors, este capabil să facă față și să gestioneze noile conflicte precum cele din Orientul Mijlociu sau mai ales
cele izbucnite în vecinătatea sa? Este Uniunea Europeană capabilă să -și asigure singură apărarea?
Securitatea europeană are drept adversar un sistem complex compus din provocări atât de ordin intern,
cât și extern. Deși provocările interne nu sunt deloc de neglijat (deoarece sunt la fel d e dinamice și numeroase),
în lucrarea de față mă voi axa mai mult pe cele externe, având în vedere că voi analiza securitatea comunității
europene . Printre fenomenele cu un impact major asupra securității europene, am inclus următoarele:
globalizarea, actu ala criză economico -financiară, migrația internațională, confictele înghețate, terorism ul
internațional și criminalitatea transforntalieră. Toate acestea influențează și securitatea națională, regională și
internațională, nu doar pe cea europeană .
În perio ada 1950 -1954, perioadă în care au avut loc dezbateri asupra Comunității Europene de Apărare,
s-a înregistrat o lacună a culturii de securitate deoarece aceasta din urmă era profund definită la nivel național.
Eșecul planului Pleven (René Pleven a acceptat să-și asume politic acest proiect) a demonstrat că statele încă nu
erau pregătite pentru un transfer de competențe și puteri către un sector al securității colective. Un umorist
asemănase Comunitatea Europe ană de Apărare cu un cadavru ascuns într -un dulap ; din când în când se
deschidea dulapul; cum cadavrul mirosea din ce în ce mai urât, lumea se grăbea să închidă ușa. Renunțarea la

CEA a însemnat pe plan militar propulsarea NATO ca principal pilon în domeniul securității. De asemenea, a
înghețat pentru pa truzeci de ani crearea unei apărări europene. 1
Atât timp cât securitatea va continua să fie definită prin raportare la ide ea de suveranitate și de interes
național, nu putem garanta că această cultură de securitate, identificată la nivel european și euro atlantic, va
funcționa fără sincope.2
Însă imediat după încheierea celui de -al Doilea Război Mondial, statele au conștientizat necesitatea
dezvoltării un ui domeniu comun al apărării. Astfel, interesele Uniunii au vizat mai întâi protecția statelor
membre , apoi s tabilitatea la frontierele sale și, în fine, prosperitatea continentului, adică ameliorarea condițiilor
de viață ale populației vecine. Dar în ce măsură UE se poate implica responsabil și semnificativ în soluționarea
conflictelor și crizelor din lu me? Unii vor fi sceptici spunând că aceasta ar trebui ca înainte de a se implica în
soluționarea conflictelor și crizelor din lume, să fie capabilă să rezolve problemele din interiorul său. Acest
lucru s -a și întâmplat într -o anumită măsură. Fapt dovedit d e perioada de pace și stabilitate fără precedent ce a
caracterizat Europa la sfârșitul secolului al -XX-lea și începutul secolului al -XXI-lea. Tot atunci se poate
identifica o nouă abordare a securității ce are la dispoziție intrumente pașnice de soluționar e a diferendelor, un
cadru instituț ional reformat.
Contextul în care este conturată pentru prima dată noțiunea de „apărare colectivă europeană” este cel al
înființării Uniunii Europene Occidentale (compusă din Franța, Marea Britanie și st atele Benelux) ce a avut la
bază tratatele de la Dunkirk (1947) și de la Bruxelles (1948). UEO a avut drept obiectiv lupta împotriva oricăror
agresiuni, în special al pericolului soviectic ce amenința pregnant securitatea europeană. Însă , ca urmare a
politicii americane de containment, locul Uniunii Europene Occidentale a fost luat de către Organizația
Tratatului Atlanticului de Nord (4 aprilie 1949).
Se poate aprecia că, deși procesul integrării europene a debutat cu aspectele legate de apărare, prin
tratate le de la Dunkirk și Bruxelles , în încercarea de a realiza o comunitate de securitate a europenilor,
complexitatea fenomenului, amenințarea sovietică și Războiul Rece au condus la eșecul primelor încercări de
integrare militară, sub forma Comunității Europene de Apărare, ș i la soluția transatlantică, reprezentată de
NATO, pentru asigurarea securității europene timp de peste o jumătate de secol.
Etapele emergenței politicilor de securitate și apărare europene
Procesul de edificare a mecanismelor de securitate și apărare a fost unul care a întâmpinat cele mai mari
piedici și dificultăți. Reticența Marii Britanii a constituit un impediment vehement la adresa oricărei încercări de
asociere a instituțiilor și a politicilor demarcate ale UE la chestiunile apărării europene. De -a lungul timpului ,

1 Roth François , Inventarea Europei: de la Europa lui Jean Monnet la Uniunea Europeană , trad. de Irinel Antoniu, Institutul European,
Iași, 2007, p. 49 -60.
2 Petre Duțu, Cristina Bogzeanu, Provocări actuale pentru securitatea europeană , Editura Universității Naționale de Apărare Carol I,
București, 2010 , p.20.

britanicii sau partenerii lor atlanticiști s-au opus unor inițiative de integrare a politicii de securitate și apărare
europene precum: 1947 – Uniunea Occidentală, 1950 -1954 Comunitatea Europeană de Apărare, 1962 – Planul
Fouchet, 1997 – fuziunea dintre UEO și UE.3 Acest impas poate fi explicat prin temerea britanicilor că o
consolidare a unei politici de securitate și apărare pur europeană ar fi dus la deteriorarea legăturilor
transatlantice și în final s -ar fi încheiat cu disoluția NATO.
Însă odată cu întâlnirea franco -britanică de la Saint -Malo, 4 decembrie 1998, se poate sesiza o
schimbare de poziție a Marii Britanii. Motivele ce au stat în spatele acestei schimbării de poziție au fost
precizate chiar de către prim -ministrul Tony Blair d eclarând în Camera Comunelor (decembrie 1999): „Ar fi o
greșeală tragică -înscriindu -se pe linia greșelilor făcute de politica externă britanică de -a lungul ultimelor
două decenii – dacă Marea Britanie s -ar retrage din dezbaterea privind politica europeană de securitate și ar
lăsa altora acest teren. Este un domeniu pe care trebuie să -l modelăm și să -l influențăm de la început, deoarece
el ne afectează interesele strategice vitale.”4 De asemenea, pentru a contrabalansa absența Marii Britanii din
Uniunea Mone tară și de la Acordul Schengen, s -a dorit ca aceasta să particip e la coordonarea Politicii Europene
de Securitate și Apărare.
Tratatul de la Maastricht nu doar că a fundamentat apariția a ceea ce astăzi numim Uniunea Europeană,
dar, pentru prima dată, dim ensiunea de securitate și apărare europeană a căpătat caracteristici mai pronunțate. A
fost elaborat un cadru juridic care a permis dezvoltarea instituțională cu privire la dimensiunea europeană de
securitate și apărare. Astfel, noul tratat a favorizat asu marea de către UE a Politicii Externe și de Securitate
Comună – PESC (pilonul II).
Tratatul de la Amsterdam a îmbunătățit sistemul PESC astfel încât să poată fi dezvoltate strategii
comune în domeniul securității și a politicii externe. Secretarul General al Consiliului este învestit cu poziția de
Înalt Reprezentant pentru probleme de PESC. Tot la Amsterdam a fost prevăzută includerea misiunilor
Petersberg a căror scop este garantarea păcii și a securității europene având la bază acțiuni de ajutor umanitar și
cuprinzând misiuni ale forțelor de luptă pentru gestionarea crizelor, inclusiv operațiuni de restabilire a păcii.
Tratatul de la Nisa aduce în prim plan dezvoltarea capacității militare a UE, instituind anumite structuri
politice și militare permanente. Acestea sunt Comitetul Politic și de Securitate, Comitetul Militar și Statutul
Major Militar ce au drept țel pregătirea și adoptarea deciziilor în domeniul implicării UE în mediul internațional
de securitate.5
Pentru prima dată, în Declarația Comună asupr a Apărării Europene a fost accentuată necesitatea ca
Uniunea Europeană „să aibă capacitatea de acțiune autonomă, spijinită de forțe armate credibile, de mijloacele
de a decide folosirea lor și de pregătirea necesară, în scopul de a răspunde la crizele inte rnaționale.”

3 Gabriel Naghi, Securitatea europeană , Editura C.H. Beck, București, 2010, p.15 .
4 Idem , p. 16 .
5 Ibidem , p. 22 -26.

Uniunea Europeană pentru a -și implementa politicile de securitate și apărare a trebuit să pună bazele
unei arhitecturi instituționale viabile. În mod cert, aceasta a suferit numeroase modificări care să îi permită
desfășurarea unui proces cât mai eficient de monitorizare a riscurilor și amenințărilor la adresa securității
europene și internaționale. Transformările de la nivel instituțional au vizat perfecționarea insti tuțiilor și
structurilor din domeniile PESC/PSAC. Aceste transformări au avut ca punct de plecare direcțiile definite de
către Strategia europeană de securitate (SES) asumată politic de statele membre UE cu prilejul Consiliului
European din decembrie 2003. Au fost stabilite principii și obiective clare ce au în ve dere transformarea Uniunii
Euro pene într -un actor mult mai activ, eficient, promt și, în egală măsură, un partener credibil.
În ceea ce privește securitatea europeană s -au conturat două construcții în cadrul comunității europene.
În primul rând, este vorba despre unul dintr e cei trei piloni ai construcției europene: PESC – Common Foreign
and Security Policy – și apoi amintim de PESA – European Security and Defence Policy. Aceste două construcții
sunt dezvoltate în Tratatul privind Uniunea Europeană.
Conform acestui tratat obiectivele din cadrul PESC sunt:
– susținerea valorilor comune, a intereselor fundamentale și a independenței UE;
– urmărirea construirii și consolidării securității UE și a tuturor membrilor acesteia;
– menținerea păcii și întărirea securității internaționale având în vedere prevederile Cartei ONU,
precum și cele prevăzute în Actul final de la Helsinki și obiectivele Cartei de la Paris;
– încurajarea cooperării internaționale;
– dezvoltarea și consolidarea democrației și a statelor de drept;
– respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.6
În ceea ce privește PESC, procesul decizional este unul de tip interguvernamental, iar un rol major este
jucat de către Consiliul European care definește principiile și direcțiile generale de acțiune în domeniul pol iticii
externe și de securitate, incluzând aspectele referitoare la dimensiunea de apărare, iar Consiliul UE adoptă
deciziile necesare implementării acestora. De asemenea, la procesul decizional participă și Comisia Europeană,
iar Parlamentul European are un rol consultativ.7
Obiectivul principal al PESA (Headline Goal) – care a fost statuat de către Consiliul European de la
Helsinki (10 -11 decembrie 1999) – face trimitere la capacitatea membrilor din cadrul UE de a mobilize până în
2003 forțe militare care să cuprindă 15 brigăzi. Aceste forțe vor avea ca țel îndeplinirea misiunilor Petersberg.8
Ceea ce trebuie subliniat în cazul PESA (Politica Europeană de Securitate și Apărare) trimite la
capacitatea de decizie automată a acesteia. În situația în care Alianța Nord -Atlantică nu se pronunță cu privire la
o anumită criză, PESA poate intervene lansând și coordonând operațiuni militare sub autoritatea UE. De aceea,

6 Maliciuc Ioan, Studii privind politica de securitate și apărare a României din perspective PESC și PESA , Ed. Alma Mater, Sibiu, 2009,
p. 68 -69.
7 Naghi , op.cit ., p.33 -35.
8 Maliciuc Ioan, Studii privind politica de securitate și apărare a României din perspective PESC și PESA , p. 72.

PESA trebuie înțeleasă ca un proces interguvernamental întrucât controlul politic asupra PESA este exercitat de
către șefii de stat și de guverne ai statelor membre, iar cel financiar de către parlamentele naționale.9
PESA – dinamică și evoluție
Odată ce Marea Britanie și -a depășit reticența față de constru irea unui sistem de s ecuritate e uropean, a și
apărut Declarația comună franco -britanică de la Saint Malo (4 decembrie 1998) care a demonstrat că UE era
pregătită și dornică să își asume capacitatea de a acționa independent.
PESA a apărut în urma unei dorințe vehemente de a se transforma într -un actor care să se poată deveni
auzit pe scena internațională dispunând de capacitățile militare și civile necesare pentru acest lucru.10
În cadrul Conferinței din 20 -21 noiembrie 2000 s -a ajuns la următoarele prevederi care să ducă la
îndeplinirea obiectivelor PESA:
– îmbunătățirea performanțelor forțelor e uropene în domeniile mobilizării, desfășurării capacității de
acțiune și interoperabilității
– dezvoltarea capacităților operaționale, care, la rândul său, presupune mijloace de cercetare, de
apărare contra rachetelor sol -sol, arme de înaltă tehnicitate și precizie, mijloace de simulare etc11
În urma unei decizii a Consiliului UE (Bruxelles, 26 f ebruarie 2001) a apărut „un mec anism de reacție
rapidă” (Rapid Reaction Mechanism) care permite st atelor membre să acționeze prompt și cât se poate de rapid
într-o situa ție care ar amenința legea și ordinea, securitatea și siguranța cetățenilor europeni, dar și non –
europeni. De asemenea, datorită acestui mecanism statelor li se permie să intervină acol o unde se consideră a fi
un potențial loc de conflict armat care ulterior să ducă la amenințarea programelor și politicilor de asistență și
cooperare.
Sfârșitul anului 2001 este marcat de organizarea Conferinței de Îmbunătățire a Capacităților Militare . În
cadrul acestei conferințe s -au adoptat Declarația asupra Capacităților Militare a Politicii Europene de Securitate
și Apărare Comune și Planul European de Acțiune. Acestea aveau în vedere realizarea următoarelor obiective:
mobilitate strategic, capacitat e de proiecție, sustenabilitate, flexibilitatea și eficiența operațională.12
Cu toate acestea, s -au identificat la nivelul UE o serie de aspect negative și deficiențe. În ceea ce
privește operaționalizarea PESA s -a precizat că sistemele de comandă, control și comunicații sunt ineficiente.
Nici în domeniul transportului strategic situația nu este una extraordinară întrucât capacitățile sunt extreme de
reduse din pricina lipsei de avioane. Spre surprinderea analiștilor, nici măcar sectorul destinat informației nu
este unul bun deoarece capacitățile de informații sunt neprofesioniste și au o interoperabilitate redusă. Nici
bugetele destinate apărării nu sunt în regulă. Acestea sunt insuficiente; s-a observat un dezechilibru dintre

9 Maliciuc, op.cit . p.71.
10 Ibidem , p.82 -83.
11 Idem , p. 85.
12 Op.cit . p. 86 -87.

cheltuielile destinate personal ului și, respective, cele destinate echipamentelor. De asemenea, investițiile în
apăra re nu doar că sunt insuficiente , dar mai sunt și foarte ine gal răspândite în cuprinsul UE.13
Neignorând toate aceste observații se poate concluziona chiar că industria e uropeană de apărare este
extrem de defectuoasă, nefiind capabilă să asigure securitatea europeană.
Totuși UE încearcă să își demonstreze eficiența în domeniul apărării. „Prima sa misiune autonomă, fără
apel la logistica NATO” s -a desfășurat. Ea a avut loc în Bunia din Republica Democrată Congo, iar opera țiunea
s-a numit „Artemis”. Aceste evenimente s -au petrecut din iunie până la finalul lui august 2003.
Un alt exemplu elocvent este redat de ajutorul mili tar oferit în operațiunea „Proxima” din
Macedonia(200 3 decembrie). În cadrul acestei misiuni, care a reunite 150 de polițiști macedoneni și circa 200
polițiști străini, s -a urmărit restabilirea controlului autorităților în zonele de graniță cu Kosovo, Albania și
Serbia, dominate de rețele ale crimei organiza te.14
Strategia adoptată de către Consiliul UE din data de 16 iunie 2003 ( Luxemburg) a marcat inițiativa de
combatere a proliferării armelor de distrugre în masă. Dintre obiectivele stabilite amintim:
– urmărirea universalizării convențiilor privitoare la d ezarmare și neproliferare concomitent cu
sublinierea importanței implementării lor la nivel național
– asigurarea respectării angajamentelor de neproliferare prin apel la macanisme de inspecție sau
verificare
– întărirea politicilor de control a exporturilor
– dialogul cu țările suspectate de activități de prolif erare a armelor.15
La nivelul Consiliului, rolul major revine Comitetului Politic și de Securitate (PSC), iar în elaborarea
documentelor privind problematica securității și apărării, PSC primește recomandă ri și opinii din partea
Comitetului Militar, a Comitetului privind Aspectele Civile în Managementul Crizelor, uneori chiar și a
Comisiei.
Comitetul ui Politic și de Securitate (CPS )
La Summitul de la Helsinki din decembrie 1999 Consiliul European a convenit asupra înființării unui
Comitet Politic și de Securitate. Astfel în 2001, la Nisa, șefii de state sau de guverne au consemnat instituirea
acestui comitet. CPS reprezintă o structură permanentă a Consiliului și este în permanență prezidat de Servic iul
European de Acțiune Externă.
PSC monitorizează situațiile internaționale din domeniile acoperite de Politica de Securitate și Apărare
Comună (PSAC) și de Politica Externă și de Securitate Comună (PESC). Așadar, rolul cheie în structura
instituțională a PSAC este deținut de PSC. De asemenea, joacă un rol important în definirea răspunsului Uniunii
Europene la situații de criză. Totodată, formulează opinii Consiliului la cererea acestuia sau din proprie

13 Maliciuc, op. cit., p. 87 -88.
14 Ibidem , p.90.
15 Idem , p.100.

inițiativă cu scopul de a -i defini politicile; coordo nează și supraveghează activitatea condusă de diferitele
grupuri de lucru ale Consiliului în domen iul PESC; examinează proiectul de concluzii al Consiliului Afaceri
Generale. Acest comitet conduce dialogul politic, menținând în același timp o legătură priv ilegiată între Înaltul
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și reprezentanții s peciali, și asigură un
forum ef icient de dialog privind PESA cu NATO, de plidă.
PSC este însărcinat cu evaluarea mediului internațional de securitate , contribuie la definirea politicilor
UE și supraveghează implementarea acestora. Și, pe lângă toate acestea, este responsabil de direcționarea
politică în domeniul dezvoltării capacităților militare. Prin intermediul PSC, Consiliul UE poate elab ora un
răspuns viabil în cazul apariției unei crize.16
Din punctul de vedere al relaționării cu ceilalți actori instituționali implicați în domeniul PSAC, PSC
menține o relație privilegiată cu Înaltul Reprezentant, care poate prezida reuniu nile PSC. Președi nția PSC este
asigurată de către statul care deține președinția rotativă a Uniunii.17 În relația cu Comitetul Militar, PSC
elaborează liniile directoare politico -strategice și primește opinii și recomandări din punct de vedere militar.
Atunci când este nece sar, președintele Comitetului Militar poate lua parte la reuniunile PSC. Din ianuarie 2005,
Comisia Europeană participă în mod permanent la reuniunile PSC.
PSC primește informări, opinii și recomandări din partea Comitetului privind Aspectele Civile în
Managementul Crizelor (CIVCOM), căruia îi transmite orientări politice. CIVCOM constituie echivalentul civil
al Comitetului Militar, și are rolul de a furniza recomandări ce privesc aspectele politice în managementul
crizelor non -militare și prevenirea confli ctelor. Atunci când au loc reuniuni în cadrul CIVCOM se întrunesc
reprezentanți ai statelor membre, dar pot participa și reprezentanți ai țărilor în curs de aderare.
Statele membre sunt reprezentate în PSC la nivel de ambasadori, cu respectarea principiulu i „un stat –
un reprezentant”. La reuniunile PSC participă reprezentanți ai serviciului juridic din cadrul Secretariatului
General al Consiliului, reprezentanți ai Comisiei Europene, precum și reprezentanți ai statelor în curs de
aderare, cu statut de obse rvatori. Reuniunile PSC, organizate de două ori pe săptămână sau de câte ori este
nevoie, sunt pregătite de așa numitul grup Nicolaidis, grup de lucru al PSC, precum și de Grupul Politico –
Militar, compuse din experți politico -militari din cadrul reprezentanțelor p ermanente ale statelor membre pe
lângă Uniunea Europeană.
Comitetul Politic și de Securitate și Secretariatul General sunt asistate în activitatea lor și de alte
structuri, precum: rețeaua corespondenților europeni din statele membre și Comisie, care asigu ră schimbul
operativ de informații prin rețele telex criptate, RELEX (grupul consilierilor pe relații externe), grupurile de
lucru PESC, compuse din diplomați din statele membre și oficiali RELEX, structurate pe criterii funcționale și
geografice.18

16 http://eur -lex.europa.eu/legal -content/EN/ALL/?uri=CELEX:32001D0078
17 Naghi , op.cit ., p. 38.
18 http://eur -lex.europa.eu/legal -content/EN/ALL/?uri=CELEX:32001D0078

Comitet ul Politic și de Securitate joacă un rol major în intensificarea consultărilor, în special cu NATO
și cu statele terțe implicate. Pe baza lucrărilor PSC, Secretarul General sau Înaltul Reprezentant orientează
activitățile centrului de criză. Acesta sprijin ă acțiunile PSC și îi furnizează informații în condiții
corespunzătoare pentru gestionarea situațiilor de criză. Următoarele dispoziții permit PSC să asigure „control
politic și conducere strategică” asupra operațiunilor militare de gestionare a crizelor:
– pentru a lansa o operațiune, PSC trimite Consiliului o recomandare bazată pe opiniile
Comitetului Militar în confromitate cu procedurile obișnuite de pregătire ale Consiliului. Pe
această bază, Consiliul hotărăște lansarea operațiunii, în cadrul unei acți uni comune;
– în conformitate cu articolele 18 și 26 din TUE, acțiunea comună va determina, în special, rolul
Secretarului General în ceea ce privește punerea în aplicare a măsurilor care țin de „control
politic și conducerea strategică” exercitate de PSC. P entru astfel de măsuri Secretarul General
acționează conform avizului dat de PSC.
– în timpul operațiunii, Consiliul va fi informat prin rapoarte elaborate de către PSC și prezentate
de Secretarul General, în calitatea sa de președinte al PSC.19

Comitetul Militar al Uniunii Europene (CMUE)
Cel mai înalt organism militar din cadrul Consiliului este Comitetul militar al Uniunii Europene
(CMUE). Acesta este alcătuit din șefii de stat major ai statelor membre, care sunt reprezentanți în mod curent
de reprezentanții lor militari permanenți. CMUE oferă consilie re și recomandări Comitetului politic și de
securitate (CPS) cu privire la toate chestiunile militare în cadrul UE. Funcția de președinte este atribuită unui
general de patru stele, numit de Consiliul UE la recomandarea Comitetului Militar. Acesta își exer cită
atribuțiile pe o perioadă de trei ani, în afară de cazul în Consiliul UE decide altfel. La 6 noiembrie 2012,
generalul Patrick de Rousiers a preluat funcția de președinte al Comitetului Militar al Uniunii Europene
(CMUE). Acest organism poate realiza evaluări ce vizează riscul unor potențiale crize, are capacitatea de a
gestiona operații militare în derulare. De asemenea, poate elabora, evalua și revizui obiectivele din domeniul
dezvoltării capacităților militare. Totodată , oferă orientări militare generale pentru Statul Major Militar al UE
și prin intermediul unor aranjamente de cooperare sunt instituite relațiile dintre CMUE și structurile NATO.
Lucrările CMUE sunt pregătire de un grup de lucru (EUMC Working Group), de St atutul Major al Uniunii
Europene sau de alte structuri cu responsabilități în domeniu. În vederea gestionării problematicii dezvoltării
capacităților militare de apărare, conform Obiectivului Global 2010 (Headline Goal 2010), a fost creată o
structură spec ială în coordonarea CMUE, grupul de lucru privind Obiectivul Global (HTF), constituit din
experți militari din partea statelor membre și Statutul Major al Uniunii Europene.

19 http://europa.eu/legislation_summaries/foreign_and_security_policy/cfsp_and_esdp_implementation/r00005_en.htm

Institutul de Studii de Securitate al UE
Acest institut a fost înființat printr -o acțiune comună a Consiliului din 20 iulie 2001 și se regăsește în
structurile ce au în vedere politica externă și de securitate comună a Uniunii Europene. ISSUE cercetează și
analizează diversele probleme ce se ivesc pe scena internațională.
Principalul s cop al ISSUE este acela de a contribui la dezvoltarea PESC în general, și, în special, a
politicii de securitate și apărare comună. Institutul oferă, de asemenea, analize și previziuni Înaltului
Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate . Totodată, acesta organizează conferințe și
seminarii de mai multe ori pe an în cadrul cărora se discută aspecte ce țin de strategie în Europa.
Având în vedere că unul dintre obiectivele institutului este cel de a conferi un cadrul prielnic pentru
derular ea unui dialog transatlantic eficient, s -a pus bazele unor colaborări cu alte institute de cercetare din
cadrul și din afara UE. În acest scop, au fost întreprinse numeroase acțiuni de informare și comunicare în
domeniul PESC.20
În componența institutului se pot identifica două organisme, și anume: consiliul de administrație și un
director. Consiliul de administrație este alcătuit dintr -un reprezentant desemnat de fiecare stat membru și un
reprezentant al Comisiei. Consiliul se re unește cel puțin de două ori pe an și este prezidat de Înaltul
Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate. Consiliul de administrație este însărcinat, în
special, cu adoptarea programului anual de lucru al ISSUE și a bugetului adecvat. D irectorul este numit de
consiliul de administrație pentru o perioadă de trei ani, care se poate prelungi cu încă doi ani. Acesta asigură
administrarea zilnică a institutului și buna desfășurare a misiunilor sale. Directorul trebuie, în special, să
pregătea scă lucrările consiliului de administrație. În genere, personalul ISSUE numără diverși cercetători,
precum și personalul administrativ.
Obiectivul fundamental al ISSUE este crearea unei culture de securitate commune la nivel European și
de promovare sistem atică a intereselor Uniunii.21
Agenția Europeană de Apărare
La Consiliul European de la Thessaloniki (2003) s -a adus în discuție înființarea unei agenții
interguvernamentale în domeniul dezvoltării capa bilităților de apărare, cercetare, achiziții și armame nt,
denumită European Defence Agency – EDA. Agenția Europeană de Apărare a fost înființată printr -o Acțiune
comună a Consiliului de Miniștri din 12 iulie 2004, având la baza constituirii sale următoarele scopuri:
 dezvoltarea capacităților de apărare ale UE, în special în domeniul gestionării crizelor;
 promovarea cooperării UE în domeniul armamentului;

20 Vătăman Dan, Instituțiile Uniunii Europene: caiet de seminar , Ed. Universul Juridic, București, 2011, p.54 -55.
21 http://europa.eu/legislation_s ummaries/foreign_and_security_policy/cfsp_and_esdp_implementation/ps0015_ro.htm

 înființarea unei piețe de echipamente de apărare europene competitive și consolidarea bazei
tehnologice și industriale de apărare a UE
 promovarea cercetării, în vederea întăririi potențialului industrial și tehnologic al Europei în
domeniul apărării.
Agenția este subo rdonată Consiliului, care o supervizează politic și care emite anual orientările majore
privind activitatea Agenției. Este o agenție deschisă, în sensul că orice stat membru se poate alătura acțiunilor
demarate de ea . EDA, pe parcursul anului 2006, a devenit pe deplin operaționalizată, înregistrând în
componența sa personal de management ce se ridica la numărul de aproximativ 80 de persoane. Di spune de un
buget de peste 30 milioane euro anual. Șeful Agenției este Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica
de securitate.22
EDA are rolul de a contribui și de a sprijini dezvoltarea Politicii Externe și de Securitate Comună
(PESC) și a Polit icii de Securitate și Apărare Comună (PSAC) în procesul de realizare a capacităților de
apărare. Agenția nu se comportă ca un organ superior luând decizii unilateral și ignorând competențele statelor
membre în domeniul apărării , ci oferă un cadru pentru fa cilitarea dialogului dintre state în planul realizării
capabilităților de apărare. În ceea ce privește relația cu alte instituții abilitate în domeniul apărării și al
dezvoltării capacităților militare, aceasta colaborează și apelează la competențele Comit etului Militar și a
Statutului Major Militar al UE. Legătura dintre agenției și Comisie constă în faptul că deși Comisia este
membru al Comitetului Director nu are drept de vot, dar este asociată pe deplin la activitățile agenției; mai mult
decât atât Comi sia poate participa, în numele UE, la proiectele sau programeele inițiate de agenție.
Agenția Europeană de Apărare a dobândit personalitate juridică. Rolul de organ de decizie al Agen ției
este jucat de către Comite tul Director, ce are în componența sa câte un reprezentant al fiecărui stat membru,
autorizat să angajeze guvernul său, și un reprezentant al Comisiei Europene. Acest Comitet se reunește de două
ori pe an în formatul miniștrilor apărării ai statelor membre sau al reprezentanților acestora. Șeful A genției
convoacă și prezidează întrunirile Comitetului Director. De asemenea, pe lângă Comitetul Director, printre
organele ce se regăsesc în structura Agenției se numără și șeful Agenției și directorul executive. Șeful EDA
supervizează punerea în aplicare , de către directorul executiv, a orientărilor emise de Consiliu și a deciziilor
adoptate de Comitetul Director. Acesta din urmă numește directorul executive la propunerea șefului agenției,
pentru o perioadă de trei ani, care poate fi prelungită cu doi ani . În subordinea directorului executive își
desfășoară activitatea doi adjuncți, numiți în același mod de Comitetul Director.23
Procese de tip „capability driven” stau la baza activității Agenției. Acestea fundamentează atât relațiile
de lucru între cele patru direcții ale Agenției, cât și grupurile de lucru mixte, la care participă experți din
Agenție, statele membre, celelalte structuri interne ale UE și factori externi implicați.

22 Vătăman Dan, Instituțiile Uniunii Europene: caiet de seminar , Ed. Universul Juridic, București, 2011, p.54 -57.
23 http://www.eda.eur opa.eu/

Tratatul de la Lisabona sporește atribuțiile Agenției. Astfel, prin dispoz ițiile tratatului, Agenția
contribuie la identificarea cerințelor în materie de capacități a statelor membre, promovează armonizarea în
materie de achiziții, încurajează cercetarea în domeniul apărării și participă la identificarea și implementarea
măsuril or necesare pentru consolidarea bazelor industrial și tehnologice ale sectorului de apărare.
De asemenea, în cadrul Agenției pot fi demarate proiecte ad hoc . Acestea vizează un subiect, sector, un
domeniu specific care presupune participare doar a celor in teresați. În plus, Comitetul Director poate autoriza
anumiți terți să participe la proiectele ad hoc. În acest caz, Comitetul Director stabilește modalitățile de
cooperare între agenție și terți.
Mai mult, Agenția poate colabora în vederea îndeplinirii mi siunilor sale cu alte state terțe sau chair cu
organizații internaționale ( NATO, Organizația de Cooperare Comună în materie de Armament) .24
Arhitectura de securitate și apărare a României în cadrul comunității europene
România este un stat implicat în diferite organizații și grupări regionale. Pe lângă faptul că se regăsește
cu statut de membru în Organizația de Cooperare Economică de la Marea Neagră, Inițiativa Central Europeană,
Zona Central Europeană de Liber Schimb, România este și membru cu drepturi și îndatoriri depline a
Organizației Națiunilor Unite, a Consiliului Europei și NATO.
În momentul în care s -au deschis capitolele de negociere cu România pentru aderare sa la Uniunea
Europeană, au fost deschise totodată și discuțiile cu privire la Relațiile externe și PESC. Cu privire la acestea,
România a declarat că este de acord cu acquisul comunitar pentru ambele capitole și că cele două vor fi aplicate
fără a fi nevoie de o perioadă de tranziție.25 Ca urmare a acestei declarații statul român a demarat proceduri care
să conducă la crearea unor structuri care să permită transpunerea principiilor și valorilor europene în ceea ce
privește PESC în spațiul românesc.
Există o serie de documente care fac referire la politica d e securitate și apărare a României: Programul
de Guvernare pe perioada 2005 -2008; Strategia de Securitate Națională; Strategia Militară și Carta Albă a
Guvernului. Una dintre prevederile, ce se găsesc in textul Programului de Guvernare, menționează că într ega
societate românească trebuie ssă se integreze în structurile europene și nu doar armata, iar dintre instituții,
Minsterul Afacerilor Externe trebuie să aibă o activitate prolifică. Potrivit Strategiei de Securitate Națională
trebuie definite interesele naționale de securitate , precizate obiectivele care conduc la protejarea și afirmarea
acestor interese, cât și identificarea factorilor de crize din mediul intern și internațional.26
Ministerul Apărării Naționale a elaborat și a pus în practică un plan cu prioritățile sale pentru perioada
2010 -2013. Enumerăm următoarele priorități: consolidarea profilului României în cadrul NATO; dezvoltarea

24 Naghi , op.cit ., p. 50 -53.
25 Ioan Maliciuc, Studii privind politica de securitate și apărare a României din perspectiva PESC și PESA , Ed. Alma Mater, Sibiu, 2009,
p. 159.
26 Ibidem , p. 174 -177.

contribuției României la Politica Europeană de Securitate și Apărare, în calitate de membru UE; angajarea în
lupta împotriva terorismului și combaterea proliferării armelor de distrugere ăn masă; creșterea contribuției la
asigurarea securității și stabilității regionale etc.27
Pe lângă activitatea eu roparlamentarilor români care participă la luarea deciziilor fundamenatale în
cadrul UE, există specialiști români care lucrează în Comisia de afaceri externe și Subcomisia de securitate și
apărare, din cadrul Parlamentului European , apără interesele de se curitate și apărare la nivel european și în
același timp promovează valorile europene din domeniul destinat securității. În cadrul Serviciului European de
Acțiune Externă sunt încadrați experți români care lucrează în colaborare cu serviciile diplomatice a le statelor
membre. Participă, de asemenea, la elaborarea de propuneri referitoare la politica externă a UE și aduc o
contribuție însemnată de analiză a pproblemelor de securitate și apărare în cadrul structurilor politice și militare
permanente ale UE, un de sunt repartizați: Comitetul Politic și de Securitate, Comitetul Militar, Statutul Major al
UE, Grupul de consiliere pentru relații externe etc.28
Misiunile și operațiile la care participă forțele armate în afara teritoriului statutului român sunt: de
apărare colectivă în cadrul NATO sau de asigurare a securității statelor membre ale UE; de răspuns la crize;de
pace; de asistență umanitară. În situația schimbărilor strategice forțele armate române care au fost trimise în
misiuni și operații internaționale pot fi retrase în condițiile stabilite pe baza acordurilor încheiate, odată cu
consultarea aliaților, partenerilor sau organizațiile internaționale implicate.29
În deplinirea angajamentelor României față de UE reprezintă o prioritate, iar contribuția statul ui român
la implementarea Politicii de Securitate și Apărare Comune se înscrie în cerințele Strategiei Europene de
Securitate.
În ceea ce privește colaborarea României cu UE, principalele direcții fac trimitere la: continuarea
procesului de punere la dispoziția U.E. a forțelor și capacităților românești stabilite, dezvoltarea capacităților de
apărare ale U.E., participarea României la organizațiile internaționale cu vocație de apărare și securitate etc.30
Participarea activă a statului român la misiunil e naționale și internaționale de securitate și apărare
contribuie atât la asigurarea propriei securități și apărări naționale, cât și la consolidarea stabilității
internaționale în cadrul angajamentelor asumate.
România este implicată în problematica securității și apărării europene și se alătură tuturor acțiunilor,
dezbaterilor, disputelor care fac trimitere la acest subiect. Prin angajarea sa europeană, România își exprimă
dorința și capacitatea de a răspunde prompt la inițiativele și acțiunile Uniun ii Europene.

27 Duțu Petre, Bogzeanu Cristina, Priorități în a rhitectura de securitate și apărare a României în noul climat al globalizării și
apartenențelor la tratate zonale sau regionale , Ed. Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2011, p.41.
28 Manolache Constantin, Euroarmata și apărarea Românie i. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate și
apărare comună a Uniunii Europene, Intitutul European , Iași, 2014, p. 392-393.
29 Ibidem, p. 396.
30 Ibidem, p. 402.

În final, putem aprecia că Uniunea Europeană a început să acorde o importanță sporită domeniului
securității și al apărării comune. Acest lucru a devenit posibil deoarece mediul internațional de securitate este
într-o continuă schimbare, ca o consecință directă a complexității și interdependenței fenomenelor și proceselor
sociale, economie, militare, politice, dar și cele ecologice ale lumii. Globalizarea, noul fenomen care înglobează
la scară largă o serie de probleme, generează simultan atât efecte positive, cât și negativ e, care co roborate cu
amenințările de securitate produc neliniște și instabilitate.
Uniunea Europeană s -a regăsit nevoită în noul context să își perfecționeze instrumentele destinate
domeniului securității și apărării comune, ca urmare a modificării peisajului geopolitic european și mondial care
la rândul său a dus la modificarea intereselor strategice europene. Cum nevoile de apărare s -au schimbat,
Uniunea a trebuit să își asume un rol mult mai activ în materie de apărare și securitate. De aceea, instituțiile sale
au trebuit să se adapteze noilor cerințe pentru a putea face față provocărilor ale unei Uniunii în expansiune. În
consecință, orice modificare, reformă de la nivel instituțional trebuie să garanteze o singură direcți e în privința
problematicilor ce țin de domeniul securității, cum ar fi asigurarea unui climat liniștit, stabil și armonios în
cadrul Uniunii.

Bibliografie:
Tratate:
1.Naghi Gabriel, Securitatea europeană, Editura C.H. Beck, București, 2010 .
2.Roth François, Inventarea Europei: de la Europa lui Jean Monnet la Uniunea Europeană, trad. de Irinel
Antoniu, Institutul European, Iași, 2007 .
3.Duțu Petre , Cristina Bogzeanu, Provocări actuale pentru securitatea europeană, Editura Universității Națio nale
de Apărare Carol I, București, 2010 .
4.Duțu Petre, Bogzeanu Cristina, Priorități în arhitectura de securitate și apărare a României în noul climat al
globalizării și apartenențelor la tratate zonale sau regionale, Ed. Universității Naționale de Apărare „Carol I”,
București, 2011 .
5.Manolache Constantin, Euroarmata și apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind
politica de securitate și apărare comună a Uniunii Europene, Intitutul European, Iași, 2014.
6.Maliciuc Ioan, Stud ii privind politica de securitate și apărare a României din perspectiva PESC și PESA, Ed.
Alma Mater, Sibiu, 2009.
7. Vătăman Dan, Instituțiile Uniunii Europene: caiet de seminar, Ed. Universul Juridic, București, 2011.
Site-uri:
8. http://eur -lex.europa.eu Accesat la 19.02.2015
9. http://europa.eu Accesat la 19.02.2015
10. http://www.eda.europa.eu/ Accesat la 20.02.20 15