Politica Externa A Republicii Moldova In Contextul Proceselor Integrationiste Interese Si Prioritati
POLITICA EXTERNĂ A REPUBLICII MOLDOVA ÎN CONTEXTUL PROCESELOR INTEGRAȚIONISTE: INTERESE ȘI PRIORITĂȚI
C U P R I N S :
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. FENOMENUL POLITICII EXTERNE ÎNTRE FACTORII DE INTEGRARE ȘI INTERES NAȚIONAL: ASPECTE TEORETICO –
METODOLOGICE
Identificări conceptuale ale politicii externe, interesului național și
procesului integraționist
Elaborarea conceptual-teoretică a politicii externe și a interesului național
al Republicii Moldova
CAPITOLUL II. REDIMENSIONAREA POLITICII EXTERNE A REPUBLICII MOLDOVA ÎN AREALUL POSTSOVIETIC
Politica externă în cadrul Comunității Statelor Independente și GUAM
Dimensiunea raporturilor politice moldo-ruse și moldo-ucrainene
CAPITOLUL III. CONFIGURAREA POLITICII EXTERNE A REPUBLICII MOLDOVA ÎN SPAȚIUL INTEGRAȚIONIST EUROPEAN
Aspectele-cheie ale politicii externe privind Uniunea Europeană
Relațiile moldo-române din perspectiva integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană
INTRODUCERE
Actualitatea temei investigate. Urmărind cu atenție transformările în curs de desfășurare pe plan global, observăm că s-a modificat într-un ritm rapid conținutul geopoliticii centrate pe capacitatea statelor de a compartimenta spațiul geografic [1]. Schimbările profunde în spațiul Central și Est-European, cu începere din 1989, au condiționat apariția unei noi arhitecturi a mapamondului. Procesele integraționiste, care se desfășoară practic pe toate continentele, au ajuns într-un stadiu al evoluției în care dezvoltarea și siguranța statelor nu mai pot fi tratate unilateral. Din acest considerent se impune obiectiv necesitatea coordonării eforturilor tuturor statelor pentru atingerea intereselor supreme ale comunității internaționale: asigurarea păcii și securității internaționale, prevenirea și combaterea terorismului, apărarea drepturilor și libertăților omului, eradicarea sărăciei, lichidarea traficului de droguri și ființe umane.
Astăzi, la începutul sec. XXI-lea, cînd ordinea mondială se conturează în jurul unor poli de putere, este evident faptul că Republica Moldova nu poate rămînea în afara comunităților formate de alte state [2]. În acest sens, impactul proceselor integraționiste occidentale și a celor integraționiste/dezintegraționiste din spațiul CSI asupra politicii externe a Republicii Moldova nu este întîmplător. În calitate de stat lipsit de resurse proprii, dar dependent de cele ale Federației Ruse, Republica Moldova este influențată tot mai mult de procesele care se desfășoară în Occident. Fiind un stat tînăr, care și-a dobîndit independența acum 15 ani și aflîndu-se la joncțiunea a trei macroregiuni – Europa Centrală, Balcanii și Comunitatea Statelor Independente, țara noastră încearcă să-și găsească locul în cadrul acestor procese [3].
Pornind de aici, actualitatea cercetării de față este condiționată de o serie de factori, în primul rînd, de procesele din arealul european care după natura și caracterul lor sunt complexe și dinamice, contradictorii și nefinisate, și în mod direct acționează asupra intereselor naționale și a politicii externe a statelor, inclusiv asupra Republicii Moldova, asupra societăților, indivizilor în parte. În noua conjunctură geopolitica actuală, cînd Uniunea Europeană se extinde tot mai mult spre Est, iar Comunitatea Statelor Independente se transformă într-o organizație ineficientă, studierea interesului național și a priorităților politicii externe a Republicii Moldova este o necesitate și un deziderat al timpului.
În al doilea rînd, astăzi sunt necesare noi viziuni științifice asupra fenomenului politicii externe, întrucît multitudinea de abordări și cercetări efectuate pînă în prezent de către savanțiii din țară, cît și de peste hotare, încă nu ne oferă un ansamblu integru al politicii externe a Republicii Moldova. Acest fapt își găsește rezonanță în oportunitatea lărgirii arealului problematic de investigare a politicii externe.
În al treilea rînd, orientarea spre o cercetare de sinteză, triadică, mai puțin întîlnită în literatura de specialitate din spațiul ex-sovietic, vacuum resimțit și în Republica Moldova, favorizează studiul politicii externe la interinfluența și interferența proceselor integraționiste și a interesului național. Privită sub acest unghi de vedere, problema dată a canalizat orientările noastre științifice spre formula „proces integraționist – interes național – politică externă” sub aspect teoretic și practic, ceea ce ne permite o mai bună comprehensiune a influenței factorilor interni și externi asupra afirmării Republicii Moldova pe arena politică internațională, ca subiect al relațiilor integraționiste.
Gradul de studiere a temei. Cercetările intense vis-à-vis de problema politicii externe aparțin secolului XX, îndeosebi celei de a doua jumătăți, cînd aceasta, plasîndu-se în centrul studiilor, va provoca investigații originale realizate de H.Morgenthau, H.Laswell, M Weber. În ultimele decenii fenomenul politicii externe, impunăndu-se pe prim plan, este investigat într-o strînsă corelație cu puterea politică, relațiile internaționale, interesul național. Studierea acestui fenomenen prin prisma interesului național și a proceselor integraționiste din spațiul post-sovietic, inclusiv din Republica Moldova, condiționează preocupări deosebite instituțiilor statale și politice, mass-media, societății civile. Cu toate că problematica politicii externe, a interesului național și a proceselor integraționiste antrenează un spectru de exigență pluridimensională și intersectează potențialul mai multor discipline limitrofe, ca știința politică, istoria, economia, teoria relațiilor internaționale ș.a., pînă în prezent ea nu și-a găsit suficientă reflectare în literatura de specialitate. Tema în discuție a fost supusă unor cercetări științifice în lucrările și articolele politologilor, sociologilor și economiștilor atît din țările postcomuniste, cît și din Occident.
Abordări teoretico-metodologice vis-à-vis de procesele integraționiste conțin lucrările unor reprezentanți ai școlii politice americane, britanice, franceze și spaniole: N.Nugent, K.Featherstone, C.Raesli, M.Kellstrup, B.Rosamond, S.Hix, M.Schulz, F.Soderbaum, J.Ojendal, M.Schiff, L.Winters, G.Stephen, Gh.Zorgbibe, Ph.Defarges [4]. Aspectul economic al integrării este cercetat de A.Figliuzzi., R.Barre, K.Kinkel [5]. În arealul postsovietic problema integrării își găsește reflectare în cadrul cercetărilor savanților: Ia. Burleai, M.Measnicovici, Iu.Șișkov, M.Maximova, A.Batler [6]. Desigur, problema integrării nu trece neobservată nici pentru cercetătorii români, printre care pot fi menționați: D.Savu, S.Brucan, E.Dobrescu, I.Floare [7]. Unele încercări de a investiga procesele integraționiste se realizează și în Republica Moldova. Printre cercetătorii autohtoni pot fi evidențiați: I.Stăvilă, O.Ungureanu, A.Zavtur, Cl.Zavtur, A.Burian, P.Roșca, A.Roșca [8]. Unele abordări cu caracter economic sunt cercetate de A.Gudîm, I.Klipii, E.Prohnițchi, V.Prohnițchi, V.Umaneț [9]. I.Cireș pentru prima dată supune analizei procesul de integrare a Republicii Moldova în organizațiile internaționale în perioada anilor 1991 – 1995 [10]. Multiple
studii cu referire la problema integrării Republicii Moldova în structurile europene și euro-atlantice au fost realizate în cadrul Institutului de Politici Publice, acestea fiind supuse analizei în lucrările
„Moldova și Integrarea Europeană”, „Republica Moldova și Integrarea Europeană”, „Republica Moldova și Integrarea Europeană. Cooperare în Pactul de Stabilitate”.
Sub influența proceselor integraționiste tot mai mult se pune în discuție problema interesului național. Savanții H.Morgenthau, G.Modelscki, J.Rosenau, M.Wight, D.Held, S.Brucan la timpul lor, au realizat investigații fundamentale asupra fenomenului dat [11]. Referindu-ne la arealul Comunității Statelor Independente, observăm că știința politică rusă completează cu regularitate lista lucrărilor în domeniu. Interesului național i-au fost consacrate o serie de publicații în revistele ПОЛИС, Международная Жизнь, Власть. Atenția principală a cercetătorilor s-a concentrat asupra conceptualizării interesului național și a interesului statal (B.Mejuev, I.Etingher), asupra rolului interesului național ca factor decisiv în activitatea statelor pe arena politică internațională (M.Soloviov, A.Pozdneakov, S.Mitrohin). O contribuție importantă la cercetarea interesului național în Republica Moldova a fost adusă de politologul V.Saca. Examinînd evoluția, esența și dimensiunile conceptuale ale interesului național, el a pus baza analizei fenomenului dat la noi în țară [12]. Interesul național, ca factor teoretic a constituit o preocupare și pentru cercetătorii S.Gorceac, T.Dumitraș, ș.a. [13]
În investigațiile politologice ale savanților V.Moșneaga și Gh.Rusnac pentru prima dată în țară se supune analizei evoluția concepției politicii externe a Republicii Moldova și a factorilor care au condiționat formarea acesteia [14]. De asemenea, printre cercetările în care se examinează procesul de formare și realizare a politicii externe remarcăm studiile efectuate de V.Borș. Cercetătorul realizează o primă intenție de a elucida problema ieșirii Republicii Moldova pe arena internațională după proclamarea suveranității și independenței, pune accentul nu doar pe procesul decizional și mecanismul de realizare a politicii externe, dar și pe unele dimensiuni ale acesteia în contextul relațiilor internaționale [15]. În condițiile trecerii de la un sistem totalitar, bazat pe centralism, unipartidism și dictatură la un sistem politic bazat pe valori democratice, cercetătorul C.Solomon supune analizei funcționarea instituțiilor statale, făcînd o reprezentare a unor aspecte fundamentale ale vieții politice în Republica Moldova cuprinse în perioada anilor 1989-2002 [16]. Cîteva direcții de politică externă urmate de Republica Moldova în primii ani de existență ca stat independent, cum ar fi de exemplu relațiile bilaterale ale Republicii Moldova cu România, Ucraina, Rusia, SUA, sunt conturate de Gh.Cojocaru [17]. De asemenea, în acest context, merită atenție cercetările efectuate de S.Nazaria cu privire la caracterul multivectorial al politicii externe a Republicii Moldova [18]. Un studiu al evoluției relațiilor Moldovei în raport cu Rusia, axat pe problema transnistreană este realizat de M.Gribincea [19]. Nu mai puțin interes pentru știința
politică autohtonă prezintă investigația cu privire la democratizarea Republicii Moldova în contextul proceselor de globalizare, realizată de R.Gorincioi [20]. Studii importante la cest capitol au fost realizate de V.Beniuc, C.Eșanu, D.Ilașciuc, T.Spinei, N.Chirtoacă, V.Doraș, O.Serebrian, I.Leancă, I.Pîntea [21]. În acest context, este de menționat importanța culegerii de documente în două volume „Republica Moldova: istoria politică (1989-2000), (Chișinău 2000) elaborată de M.Cernencu, A.Galben, Gh.Rusnac, C.Solomon [22].
Drept suport teoretico-metodologic ne servesc și publicațiile în revista științifică
„MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică)”, în culegerile de materiale pe marginea simpozioanelor științifice internaționale: „Politica externă a Republicii Moldova: aspecte ale securității și colaborării regionale” (Chișinău 1998), „Moldova, România, Ucraina: buna vecinătate și colaborare regională” (Chișinău 1998), „Moldova, România, Ucraina: integrarea în structurile europene” (Chișinău 2000), „Moldova între Est și Vest: identitatea națională și orientarea europeană” (Chișinău 2001).
Analizînd gradul de cercetare al politicii externe a Republicii Moldova, ajungem la concluzia că acest domeniu politic se află într-o dezvoltare continuă. Însă, pînă la moment în Republica Moldova n-a fost efectuat un studiu integru a aspectelor fundamentale a politicii externe, în special a conexiunii politică externă – proces integraționist – interes național.
Scopul și obiectivele tezei. În conformitate cu actualitatea și gradul de investigare a temei ne propunem drept scop analiza substanței, evoblicii Moldova: aspecte ale securității și colaborării regionale” (Chișinău 1998), „Moldova, România, Ucraina: buna vecinătate și colaborare regională” (Chișinău 1998), „Moldova, România, Ucraina: integrarea în structurile europene” (Chișinău 2000), „Moldova între Est și Vest: identitatea națională și orientarea europeană” (Chișinău 2001).
Analizînd gradul de cercetare al politicii externe a Republicii Moldova, ajungem la concluzia că acest domeniu politic se află într-o dezvoltare continuă. Însă, pînă la moment în Republica Moldova n-a fost efectuat un studiu integru a aspectelor fundamentale a politicii externe, în special a conexiunii politică externă – proces integraționist – interes național.
Scopul și obiectivele tezei. În conformitate cu actualitatea și gradul de investigare a temei ne propunem drept scop analiza substanței, evoluției și finalității politicii externe și interesului național al Republicii Moldova în contextul proceselor integraționiste, care iau amploare pe arena internațională. În vederea realizării scopului propus au fost formulate următoarele obiective:
– De a defini și analiza fenomenul politicii externe a Republicii Moldova între factorii de integrare și interes național;
De a determina dimensiunile conceptuale de interes și integraționiste ale politicii externe;
De a scoate în relevanță elaborarea conceptual-teoretică a politicii externe și a interesului național al Republicii Moldova;
De a supune analizei redimensionarea politicii externe a Republicii Moldova în arealul postsovietic;
De a determina locul și rolul Republicii Moldova în cadrul Comunității Statelor Independente și GUAM;
De a stabili dimensiunea raporturilor moldo-ruse;
De a elucida rolul factorului ucrainean în soluționarea problemei transnistrene;
De a evalua politica de integrare a Republicii Moldova în spațiul integraționist european;
De a evidenția dimensiunile raporturilor actuale moldo-române din perspectiva integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană;
Suportul metodologic și teoretico-științific al cercetării. Drept bază teoretico-metodologică pentru realizarea prezentei lucrări ne-au servit cercetările teoretice ale specialiștilor în domeniu din SUA, Marea Britanie, Franța, Spania, România, Rusia și Republica Moldova. În cadrul investigației au fost aplicate și îmbinate un complex de metode teoretice și empirice, care au permis cercetarea politicii externe și a interesului național al Republicii Moldova în contextul proceselor integraționiste.
Printre acestea menționăm:
Metoda sistemică, a făcut posibilă analiza proceselor de integrare a Republicii Moldova în diferite organisme internaționale, care sunt o consecință a transformării sistemului internațional.
Metoda comparativă, ne-a servit la relevarea trăsăturilor distinctive ale proceselor integraționiste din arealul european și ale celor integraționiste/dezintegraționiste din spațiul Comunității Statelor Independente.
Metoda istorică, prin intermediul căreia a fost cercetat procesul de elaborare și realizare a concepției politicii externe în contextul evoluției istorice. A fost examinată evoluția relațiilor bi- și multilaterale ale Republicii Moldova cu statele vecine, cum ar fi de exemplu, România și Ucraina, relațiile moldo-ruse, cît și relațiile în cadrul diferitor organizații europene.
Metode sociologice, prin intermediul cărora s-a cercetat opinia publică cu privire la diferite probleme politice.
Metoda behavioristă și structural-funcțională, cu ajutorul cărora s-au cercetat reacțiile, comportamentul și autodeterminarea guvernelor, partidelor politice, a populației în procesul elaborării concepției politicii externe și a determinării interesului național al Republicii Moldova.
În procesul de investigare s-a apelat, de asemenea, la analiză și sinteză, la abstractizare și raționalizare, la inducție și deducție, la content-analiza izvoarelor publicistice, sondajelor de opinie, ceea ce ne-a oferit posibilitatea să evidențiem dinamica proceselor de integrare a Republicii Moldova în cadrul organismelor internaționale.
La baza investigației se află: principiul interdisciplinar, care ne-a permis să evidențiem corelațiile specifice rezultate din impactul proceselor integraționiste asupra politicii externe și asupra interesului național al Moldovei. Principiul determinismului ne-a servit drept indiciu în analiza politicii externe și a interesului național al Republicii Moldova din perioada anilor 1990- 2006, prin prisma cauzelor și efectelor exercitate de procesele integraționiste, cît și a extinderii Uniunii Europene spre Est.
Întreaga investigație se bazează pe principiul obiectivității, în măsura în care autorul a reușit să cerceteze aspectele politicii externe și vectorii interesului național din perspectiva proceselor care au loc pe arena politică internațională.
Noutatea științifică a rezultatelor obținute. Caracterul inovator al investigației „Politica externă a Republicii Moldova în contextul proceselor integraționiste: interese și priorități”, rezidă în faptul de a construi un tablou integru a principalelor aspecte și direcții ale politicii externe a Republicii Moldova. De asemenea, neexperimentată este pentru noi tratarea multilaterală a tandemului politică externă – interes național.
Pornind de aici caracterul original al investigației constă în:
realizarea unei sinteze de ansamblu a aspectelor fundamentale ale politicii externe și a vectorilor interesului național al Republicii Moldova.
efectuarea în premieră într-o lucrare de acest gen, a analizei sistemice privind interacțiunea triadică de tip proces integraționist – interes național – politică externă în contextul evoluțiilor specifice din Republica Moldova.
realizarea unui studiu interdisciplinar, la confluența politicii externe și a relațiilor internaționale, ce înglobează procesele integraționiste.
determinarea rolului și gradului de interacțiune a factorilor interni și externi în procesul de integrare a Republicii Moldova în structurile europene.
Utilizarea acestui studiu este binevenită la cercetarea noilor aspecte și direcții a politicii externe
și a interesului național în condițiile extinderii Uniunii Europene.
Semnificația teoretică și valoarea aplicativă a investigației. Semnificația epistemică și pragmatică a investigației derivă din rezultatele și concluziile obținute în rezultatul cercetării problemei politicii externe a Republicii Moldova în contextul proceselor integraționiste. Pornind de aici menționăm următoarele semnificații valorice ale cercetării:
studiul dat, după caracter și substanță, prezintă în sine un suport atît teoretic, cît și practic
pentru perfecționarea cadrelor didactice, politice din Republica Moldova;
concluziile și recomandările lucrării pot fi utilizate de către organele de decizie în vederea raționalizării activității politicii externe;
concepțiile prezentate pot completa arsenalul teoretic și factologic al cercetărilor în domeniu;
lucrarea reprezintă o sursă bibliografică și metodologico-didactică în procesul pregătirii profesionale a doctoranzilor, masteranzilor și studenților de la Facultățile de Relații
Internaționale, Științe Politice și Administrative; Istorie și Psihologie, Asistență Socială, Sociologie și Filosofie ș.a.;
materialul cercetării ar putea fi un punct de pornire pentru elaborarea conținutului tematic al
unor cursuri speciale în instituțiile de învățămînt superior.
Aprobarea rezultatelor. Tezele și concepțiile principale formulate în lucrare reprezintă rezultatul cercetărilor efectuate de autor, care au fost prezentate în cadrul a mai multor conferințe științifice naționale și internaționale: Conferința internațională „Filosofie. Știință. Politică: realizări, implementări, perspective” ( Chișinău , 28-29 noiembrie, 2002); Conferințele științifice profesoral- studențești organizate în cadrul Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (Chișinău, 2001-2005); Conferința internațională „Integrarea europeană. Filosofie. Politică. Cultură.” (Chișinău, 19-20 noiembrie, 2004 ); Conferința internațională „Interconexiuni în contextul globalizării” (Chișinău, 20 – 21 noiembrie, 2001); „Colocviumul internațional de Științe ale limbajului, strategii discursive” ed. VIII-a (Chișinău, 13 – 15 mai, 2005); Conferința științifică internațională „Învățămîntul superior și cercetarea – piloni ai societății bazate pe cunoaștere, dedicată jubileului de 60 ani ai USM (28 septembrie, 2006).
Lucrarea a fost discutată și aprobată la ședința Catedrei Științe Politice și Educație Civică a Universității de Stat din Moldova și la ședința Seminarului de Profil.
Tezele și rezultatele lucrării au fost expuse în 11 articole publicate în literatura științifică de specialitate din Republica Moldova.
CAPITOLUL I. FENOMENUL POLITICII EXTERNE ÎNTRE FACTORII
DE INTEGRARE ȘI INTERES NAȚIONAL: ASPECTE TEORETICO-METODOLOGICE
Numeroasele mutații politice, economice și sociale din ultimele decenii ale sec. XX, începutul celui de-al XXI-lea au schimbat esențial tabloul lumii și au stat la baza unor transformări evidente a relațiilor internaționale. Urmărind cu atenție transformările pe plan global, asistăm la o modificare rapidă a conținutului geopoliticii. Dacă în trecut statele și popoarele erau izolate, atomizate, astăzi ele se află în condițiile contactelor reciproce, în relații de interdependență. În lumea contemporană, în care s-a pus sfîrșitul războiului rece, odată cu șubrezirea și căderea sistemelor și subsistemelor totalitare, cu stimularea tendințelor de descentralizare și destrămarea acestora (URSS, Jugoslavia), s-a creat un nou steriotip de gîndire politică. Pînă la acest moment securitatea internațonală se baza pe principiul înarmării și concurenței între cele două blocuri militaro-politice, astăzi relațiile internaționale contemporane se află în situația trecerii de la confruntare și opunere spre o nouă ordine internațională. Interdependența economică și comercială într-o epocă dominată de expansiunea științei și tehnologiei au făcut să fie mai complexe și mai dinamice relațiile internaționale, politica externă a statelor.
Politica externă a devenit mai moderată. Competența dintre state se desfășoară deja pe alte
„table de șah”; în afara celor tradiționale, militare și diplomatice, se desfășoară pe „table de șah” ale comerțului și finanțelor internaționale, ale ajutorului reciproc și tehnologiei militare, ale
„extinderii internaționale” care a accelerat viteza de mișcare a ideilor, imaginilor, valorilor și informațiilor și evenimentelor. Aceste noi „table de șah” nu reclamă recurgerea la forță. Competiția dintre state nu se bazează pe tipul tradițional de interacțiune strategico-diplomatică în care fiecare jucător sau actor politic, rămîne o unitate separată, dar pe o interdependență care se realizează în baza dialogului politic. Schimbările majore din ierarhia sistemului internațional rezultă mai mult din eșecurile interne, decît dintre contradicțiile interstatale[1]. De asemenea schimbarea relațiilor internaționale este produsă și de diferite procese integraționiste care se dezvoltă atît în interiorul, cît și în exteriorul statelor. Are loc apariția noilor grupări integraționiste, diversificarea formelor organizaționale, evoluția de la modelele simple spre cele compuse [2].
§1. Identificări conceptuale ale politicii externe, interesului național
și procesului integraționist
În lumea contemporană integrarea reprezintă unul din factorii primordiali ai politicii externe și a relațiilor internaționale în ansamblu. La începutul secolului XXI lumea trece printr-o multitudine de procese care au loc atît în interiorul statelor, cît și în exteriorul acestora. Are loc
apariția noilor grupări integraționiste, diversificarea formelor organizaționale, evoluția de la modelele simpliste spre altele mai complexe. Drept rezultat, procesele integraționiste au cuprins practic toate regiunile și statele, contribuind astfel la formarea noilor „matrice” internaționale. Diversitatea paradigmelor integrării permite practic tuturor statelor, indiferent de locul lor pe arena politică, de potențialul și nivelul de dezvoltare să-și găsească locul în cadrul acestor procese, creînd astfel un larg spectru de uniuni de state[3].
Avîntul istoric l-a făcut Uniunea Europeană. Începutul formării este considerat 18 aprilie 1951, cînd șase state europene (Franța, R.F. Germania, Italia, Belgia,. Țările de Jos, Luxemburgul) au semnat Tratatul de la Paris. Scopul principal al acestui organism internațional consta în crearea unui spațiu comun care să unească toate statele printr-o uniune vamală și libera circulație a mărfurilor în statele membre , prin anularea impozitelor și a altor obstacole în calea comerțului, libera circulație a capitalelor, serviciilor și persoanelor, crearea unei politici unice monetare și acordarea ajutorului statelor în curs de dezvoltare.
Din punct de vedere etimologic, noțiunea de „integrare” provine din latinescul „integro, integrare”, respectiv „integrațio”, ceia ce semnifică a pune la un loc, a reuni mai multe părți într-un tot, sau în vederea constituirii unui întreg, a restabili, a întregi [4]. Preluat inițial din matematică, termenul de „integrare” a căpătat o largă utilizare în diferite domenii socio-umane, inclusiv în științele economice și în politologie, cuprinzînd o vastă gamă de procese și fenomene. După Gran Larousse, integrarea este: 1) acțiunea părților, a grupurilor de a se integra sau, 2) fuziunea teritoriilor, sau a unei minorități într-un ansamblu național [5]; iar Encyclopedia Universal Sopena subliniază că integrarea evocă incorporarea unui element străin într-un tot [6]. Aceiași ideie este întîlnită și în Webster’s Encyclopedie Unabrindged Dictionary of the English Language, prin care integrarea presupune actul de a combina mai multe părți într-un întreg [7]. În limba română verbul
„a integra” are aceiași semnificație ca și în limba franceză „integrer”, în spaniolă „integrar” sau în limba engleză „to integrate”, adică: a se include, a se îngloba, a se încorpora, a se armoniza într-un tot [8].
În literatura de specialitate privind procesele integraționiste s-au cristalizat cîteva curente. Printre cele mai cunoscute teorii integraționiste putem distinge: funcționalismul (D.Mitrany), federalismul (G.Mackay), neofuncționalismul (B.Haas, L.Lindberg), tranzacționalismul (K.Deutsch), interguverntalismul (A.Moravesjik, L.Hoffmann) și instituționalismul (A.Lijphart) [9]. În dependență de autor și de concepție, noțiunea de integrare dobîndește un înțeles diferit sau o semnificație cu o nuanță specifică. Astfel, pentru J.Tinbergen integrarea este crearea unei structuri optime a economiei internaționale pe calea înlăturării barierelor artificiale dintre schimburile comerciale. De asemenea această idee este susținută și de M.Allais, M.Halperin, D.Villaery,
ourtin, cît și de T.Scitovsky și B.Blassa [10]. Teoreticianul polonez Z.Kamencki înțelege acest fenomen drept creare a unei structuri economice care cuprinde un grup de state cu un nivel economic înalt de legături interne, obținute în rezultatul integrării [11]. Alți autori, cum ar fi de exemplu Karl W. Deutsch, caracterizează integrarea drept obținerea, în cadrul unui anumit teritoriu, a unui „Sens de comunitate” și a unor instituții suficient de puternice, precum și a unor practici răspîndite, care să asigure pentru un timp îndelungat speranța sigură a unor „schimbări pașnice” între statele respective. Pentru E.Haas integrarea este procesul în cadrul căruia actorii politici din diferite structuri naționale sunt convinși să-și modifice legitatea, speranțele și activitățile politice spre un nou centru, ale cărui instituție posedă, ori pretinde să posede jurisdicție asupra statelor naționale preexistente [10, p.12].
Examinînd procesul de integrare, putem afirma că integrarea economică trebuie să fie urmată de integrarea politică pe care o presupune și o prefigurează totodată. Integrarea economică este urmată de cea politică, iar realizarea integrării politice poate constitui un factor dinamic, propulsator pentru integrarea economică. Integrarea economică postulează integrarea politică, îi creează fundamentele, eliminînd obstacolele și făcînd să apară interesele comune în realizarea celor două forme de integrare. Integrarea politică devine obiectul final al integrării economice, deoarece este totală, presupunînd toate palierele vieții sociale. În literatură de specialitate integrarea politică mai este numită și „integrare globală”.
Unii gînditori și-au construit modelele teoretice asupra integrării politice, influențați direct de perioada războiului rece. Încă în 1962, americanul George Liska deducea că echilibrul bipolar (SUA- URSS) va conduce la o tendință opusă integrării economice, la multiplicarea actelor de independență economică și politică, ceea ce de fapt a confirmat evoluția istorică. Alții au considerat că integrarea depinde de factorii geopolitici și de mediul înconjurător. Karl W.Deutsch, adeptul „comunității morale” sau sociale, a subliniat că relaxarea tensiunilor între Estul și Vestul Europei în deceniul șapte-opt, a condus la încetinirea integrărilor europene și chiar a oprit-o complet. Considerăm că expertul german nu are dreptate, deoarece în această perioadă cele șase state, membre a Comunității Europene au devenit „nouă”, apoi destul de rapid „cele 12”, ajungînd astăzi de la cifra de 25 la cifra de 27. Leon N.Lindberg îi reproșează lui Deutsch că nu a elaborat o teorie a „comunității politice” către care tinde „comunitatea morală sau socială”.
Studiind fenomenul integrării, S.Brucan consideră că la baza acesteia se află anumite elemente: 1) bazele natural-materiale care includ geografia, populația și producția; 2) factorii sociali (clasele și națiunile). Astfel, resursele naturale, așezarea pe glob și distanța, în opinia savantului, joacă un rol important în inițierea unei uniuni mai largi. Factorii geografici și ecologici vor determina procesul de integrare să se înceapă pe o bază regională. Vecinătatea teritoriilor precum și
o morfologie care permite transportul și comunicații ușoare sunt favorabile unificării. Creșterea populației are însemnătate pentru integrare numai datorită importanței relative pe care o are în calitate de componentă a puterii naționale. Cu alte cuvinte, națiunile mici se tem de cele cu o populație numeroasă de teamă să nu fie înghițite de acestea din urmă. Un factor important este și modul de producție. S.Brucan consideră că omogenitatea economică este un factor de favorizare a unificării națiunilor. Țările care se deosebesc ca structură economică pot găsi un avantaj în integrarea unor economii complementare, cu condiția ca nivelul lor de dezvoltare să nu fie prea diferit.
Cel de-al doilea element care se află la baza integrării este factorul social. Pornind de la ideea integrării cu succes a unei națiuni într-o unitate mai largă, premisa fundamentală o constituie faptul ca ea însăși să fie integrată. Cu alte cuvinte, o societate neintegrată la nivel național nu poate constitui o componentă stabilă a unui organism supranațional. Unii autori susțin că, țările subdezvolatate nu au destulă pregătire pentru a forma uniuni, că noile state independente trebuie mai întîi să se consolideze ca națiuni. Aceasta credem, este valabil și pentru Republica Moldova. Un factor care favorizează formarea unei uniuni mai largi o reprezintă omogenitatea structurii de clasă (prin structura de clasă înțelegem nu atît clasele care alcătuiesc națiunile în cauză, cît relațiile dintre ele, în special clasa aflată la putere). În acest caz, omogenitatea este indispensabilă atît pentru inițierea, cît și pentru desfășurarea procesului de integrare și de unificare supranațională. În ceea ce privește, națiunile rolul lor în integrarea supranațională este de maximă importanță. Anume națiunea este categoria cea mai direct implicată atît în inițierea, cît și în desfășurarea procesului de unificare [12].
Pînă la dezmembrarea „sistemului mondial socialist” a fost teoretizată și pusă în aplicare
„integrarea socialistă”, concepută ca proces de adîncire și perfecționare în continuare a colaborării și dezvoltării integrării economice socialiste. Acest proces a fost proiectat în conformitate cu următoarele principii: respectarea suveranității de stat, a independenței și neamestecului în treburile interne, egalitatea deplină în drepturi a tuturor statelor, avantajul reciproc – principii care în practică au fost greu de expus. Paul Chamly subliniază că, integrarea este un proces care conduce la formarea unei entități politice și economice și care comportă două aspecte, unul referitor la elaborarea și consolidarea normelor sistemului integrat și altul, extensiv, care se referă la definirea și lărgirea spațiului politic și economic guvernat de aceste norme. La rîndul său A.Zucher susține că integrarea este o revoluție deplină în sensul politic care deschide noi posibilități de progres social și economic, iar Ugo la Malfa este de părerea că, atunci cînd vorbim de integrarea europeană este dificil să separăm considerațiile economice de cele politice. O distincție între cele două categorii,
notează, se poate face doar cu riscul de a cădea în abstract. Factorii atît economici, cît și cei politici sunt intercalați între ei și orice distincție dintre aceștia practic este imposibilă.
Dintre specialiștii români, care au studiat integrarea, P.Suian o concepe ca pe un proces global care include atît integrarea economică, cît și cea politică, pentru că prin însăți natura lor, politicul și economicul sunt inseparabile [10, pp.27-31]. Noțiunea de integrare europeană pe scena politică moldovenească este încă departe de a avea ponderea caracteristică discursului politic european. Cu toate acestea, ea (noțiunea) a căpătat deja importanța unei probleme politice majore, care servește drept linie de democrație a opțiunilor politice [13].
Integrarea, însă, mai presupune politică, instituții și securitate. Pe lîngă formarea uniunii economice și monetare, țările lumii încearcă să dezvolte o politică externă de securitate comună, o politică externă a justiției și drepturilor omului de avergură europeană, precum și să formeze o identitate europeană de securitate și apărare [14], de realizare a intereselor naționale ale statelor în cadrul unui organism. Astfel, prin integrare politică unii cercetători subînțeleg starea de coeziune care există într-o comunitate politică, procesul prin care două sau mai multe unități politice își amplifică contactele de cooperare. În plus, integrarea presupune un nivel înalt sau de creștere a tranzacțiilor dintre unități, precum și o amplificare a perceperii unor interese și valori comune [15].
Ținînd cont de toate aceste aspecte, am putea menționa că, integrarea presupune totalitatea proceselor cu caracter economic și politic, în baza căreia are lor unirea într-un spațiu comun a două sau mai multe state, bazate pe coincidența principiilor, scopurilor și intereselor naționale. Privită dintr-o perspectivă geografică, integrarea se manifestă la scară:
internațională (spre exemplu, constituirea unor macroregiuni economice pe baza cîtorva unități administrativ-teritoriale de nivelul doi);
regională (procesul de integrare europeană). Aceasta poate fi la scară continentală (NAFTA, în cazul SUA, Canadei și Mexicului) sau subcontinentală (UE, MERCOSUR în America Latină);
globală (tendința care deocamdată se manifestă abia într-o fază incipientă, dar care va deveni tot mai pregnantă odată cu consolidarea principalelor blocuri comercial-economice internaționale). Integrarea globală mai este numită și multilaterală, în special cu referință la Organizația Mondială a Comerțului (O.M.C.). Cu toate acestea, O.M.C. nu poate fi deocamdată considerată un pilon suficient pentru un proces integraționist global de profunzimea și amploarea celui european.
Integrarea intra-națională, regională și globală pot fi atît complementare, cît și antagoniste. Astfel, SUA, care tradițional este considerată adepta unei abordări multilaterale a comerțului internațional, au reproșat frecvent Uniunii Europene caracterul exagerat discriminatoriu al
„fortăreței europene”. Abordarea regională exclusivistă promovată și experimentată periodic de UE chiar a generat conflicte comerciale cu SUA. În ceia ce privește ipoteza complementarietății integrării regionale și globale, acest lucru se va confirma numai dacă în viitor va deveni clar că UE, alături de NAFTA, MERCOSUR, APEC nu sunt altceva decît niște blocuri regionale a unei economii integrate [16]. În funcție de profunzimea integrării regionale, economiștii propun să se distingă următoarele tipuri de ansambluri integraționiste:
Zona de liber schimb (Free trad area) este acea formă de integrare economică prin care două sau mai multe state vecine se angajează să înlăture barierele vamale și comerciale dintre ele, dar fiecare țară își menține bariere naționale în comerțul cu țările terțe;
Uniunea vamală (Custom Union) este forma de integrare prin care țările membre suprimă toate barierele vamale și comerciale între ele, adoptînd în acelaș timp, un Tarif vamal Exterior Comun (TEC) față de țările terțe. Uniunea vamală mai poate fi definită și ca o zonă de liber schimb care a convenit la un TEC față de țările terțe. Or, prin Uniunea Vamală se subînțelege un teritoriu vamal unic al țărilor membre și o politică comercială comună față de terți;
Piața comună (Common Market) este acea formă de integrare în care, în mod suplimentar față de existența unei uniuni vamale, se înlătură toate barierele în fața fluxului de factori de producție (circulația liberă a forței de muncă și a capitalurilor) între țările membre;
Uniunea economică, este înțelegerea între mai multe țări prin care se stabilesc tarifele comune față de terți și politicile comerciale menite să reducă restricțiile din calea exporturilor – importurilor dintre țările membre [17].
Integrarea politică, ca factor al politicii externe sau internaționale, presupune cel puțin existența unor interese comune. Pe parcursul ultimelor trei decenii ale sec. al XX-ea, gradul înalt de complexitate al intereselor și relațiilor sociale a dat naștere unor dezbateri teoretice active vis-à-vis de esența acestor forme. În literatura de analiză noțiunea „interes național” a fost inclusă în circulație în 1935, prin includerea în Enciclopedia științelor politice editate la Oxford [18]. Multitudinea de definiții, mai mult sau mai puțin desfășurate, mai precise sau mai confuze a dus la conturarea cîtorva poziții cu privire la definirea dimensiunii de interes național în contextul politicii externe.
Prima poziție, cea a curentului „obiectivist” sau al „realismului politic” este reprezentată de H.Morgenthau, A.Wolfers, W.Hippman, H.Thompson, R. Tucher și a savanților actuali W.Lippman, K.Thompson, H.Kissinger, W.Rostov, D.Bolles ș.a. Conform acestei doctrine interesul național este definit fie ca un complex ideal și normativ de scopuri, fie ca un fenomen central al relațiilor internaționale, perceput prin termenii forței, sau ca un factor fundamental în identificarea unor căi necesare prin labirinturile politicii internaționale [19].
Astfel, interesul național în viziunea lui Hans Morgenthau este un „sîmbure tare”, prezent în orice împrejurare și un înveliș format din elemente variabile ce se modifică în funcție de împrejurările istorice concrete. „Sîmburile tare” al interesului național constă în păstrarea identității politice și culturale ale unei națiuni și se racordă la asigurarea independenței naționale, la conservarea integrității teritoriale și la păstrarea ordinii și echilibrului intern.
Reinterpretarea interesului național în fiecare etapă a dezvoltării unui stat este inevitabilă datorită mobilității relațiilor internaționale și modificării balanței de forță. Doar situarea pe pozițiile realismului politic este cea mai eficace cale spre comprenhsiunea interesului unui stat [20]. Piatra edificatoare care ajută realismul politic să-și găsească drumul în peisajul politicii internaționale, afirmă H. Morgenthau, este concepția interesului definită în termenii forței. Puterea sau forța cuprind întreg ansamblul de fenomene care stau la baza controlului omului asupra omului și sunt capabile să-l mențină. Puterea, forța este ceia ce distinge politica ca sferă independentă a acțiunii și cunoașterii, deosebită de alte sfere ca: economia, estetica. Factorul forței, dimensionat de Morgenthau în aspect militar, industrial, demografic, politic, determină interesele statelor pe arena internațională și se impune drept arbitru final în lupta dintre puteri. Prin prisma acestui factor, în opinia lui Morgenthau, noțiunea de „interes național” este însoțită de numeroase precizări: vital, principal și secundar, stabil și schimbător, comun și specific, identic și conflictual. Totodată, autorul consideră necesar de a conforma noțiunea de interes resurselor de care dispune societatea, scopurilor realizabile. De aici el ierarhizează interesele și scopurile politicii externe americane în: a) interesul care trebuie realizat cu orice preț; b) interesul care se realizează în condiții favorabile; c) interese și scopuri dorite, dar care pot fi realizate [21].
Referindu-se la interesul național, cercetătorul rus A.Pozdneakov îl clasifică în dependență de gradul funcționalității în două niveluri: nivelul intereselor principale și nivelul intereselor specifice. În cadrul primului nivel, A.Pozdneakov include interesele pentru politica externă a statului care sunt legate de asigurarea securității și integrității acestuia în comunitatea social- economică, politică, național-istorică și culturală. De asemenea, aici mai sunt incluse și interesele ce țin de apărarea independenței economice și politice, a locului și rolului statului în sistemul relațiilor internaționale. Aceste interese sunt asigurate prin toate mijloacele: militare, economice, diplomatice și ideologice. Astfel de interese determină funcția politicii externe a statului. Cît timp statul rămîne a fi o comunitate social-economică și politică, atît timp interesele sale rămîn nechimbate. În dependență de schimbările din sistemul internațional se modifică și conținutul concret al activității externe, direcționate spre asigurarea intereselor.
Cel de-al doilea nivel, nivelul intereselor specifice, include interesele individuale, care au o semnificație aparte în sfera relațiilor externe. Aici autorul include interesele politicii externe legate
de procese și evenimente concrete ale sistemului național, în particular, a relațiilor internaționale, situații de conflict, de crize. De asemenea aici sunt incluse interesele de politică externă cauzate de către relațiile externe economice, comerciale a statelor, relațiile în domeniul ajutorului reciproc în sfera colaborării culturale, științifice și de altă natură. Interesele specifice depind de cele principale și sunt limitate de acestea; în același timp ele sunt parțial autonome și determină conținutul funcționalității activității politice a statului în direcții anumite și în acțiuni practice [22]. Hotarul dintre interesele principale și cele specifice este convențional și mobil. În situații concrete interesele specifice pot deveni principale.
O altă poziție, cea a curentului „subiectivist” (R.Snyuder, E.Furnes, N.Forward) consideră interesul național un fenomen al relațiilor internaționale, a cărui purtător principal este grupul restrîns de lideri politici și funcționari, care se află la putere, adică aceia ce iau decizii politice. Acești savanți interpretează interesul național prin prisma unor criterii și anume: 1) a menținerii
„integrității naționale”; 2) a asigurării „securității naționale”; 3) a păstrării „rolului național”; 4) a precedenței ca model al viitorului; 5) a menținerii „reputației”; 6) a „standardului internațional”. Aceste criterii au produs o influență deosebită asupra dimensiunilor politologice, în general, și a conceptului de interes național în particular [19, pp.120-121].
Cercetînd fenomenul interesului național A. Wolfers are o predispoziție spre noțiunea de
„scopuri naționale”. El descrie interdependența intereselor de stat și intereselor individuale prin raportul scopurilor naționale „directe” sau „indirecte”. Prin scopuri naționale „directe” el înțelege asigurarea securității și independenței naționale. Aceste scopuri pot avea importanță pentru indivizi doar în cazul identității acestora cu statul lor național [21, pp.73-74]. Pentru interesul național nu poate servi drept instrument analitic. După el este imposibil a înțelege pe deplin natura națiunii. De aceea, drept criterii bine definite de determinare a interesului național în opinia lui J.Rosenau ar fi: natura nedefinită a națiunii și dificultățile de a determina a cui interese include; imposibilitatea de a găsi criterii pentru a determina existența intereselor și urmărirea prezenței acestora în manifestările independente ale politicii; lipsa unei proceduri de acumulare a intereselor imediat ce sunt identificate [23].
Cu totul altă concepție despre interesele naționale o are G.Modelski. După Modelski interesele naționale prezintă niște cerințe referitoare la comportamentul altor state, iar rolul principal în exprimarea intereselor comunitare și transformarea acestora în scopuri ale politicii aparține liderului politic. Modelski consideră nefondată științific noțiunea „interes național”. El subliniază că interesele pe care le exprimă omul politic nu sunt nici interesele națiunii, nici ale statului, dar ale comunității. Statul este condiția necesară pentru existența omului politic, el îi oferă mijloace pentru valorificarea scopurilor sale. Limitele comunității sunt în același timp și mai înguste
și mai largi decît hotarele statului: sunt mai înguste, deoarece omul politic nu exprimă interesele tuturor grupurilor sociale și a cetățenilor țării. Sunt mai largi pentru că neexprimînd interesele tuturor grupurilor sociale și cetățenilor statului său, omul politic întruchipează interesele altor state, aliate sau amicale, altor grupuri sau indivizi, inclusiv din state nealiate. În opinia analistului american, există trei tipuri de interese de care trebuie să țină cont omul politic:
cerințele comunității, adică interesele rezultate din valorificarea de către oamenii politici a scopurilor din trecut;
cerințele colaboratorilor provizorii, adică interesele ce țin de valorificarea scopurilor din prezent;
cerințele dușmanilor sau adversarilor, adică interesele de care se face abstracție în numele scopurilor din viitor.
Așadar, în procesul definirii interesului, omul politic ține cont de toate cerințele ce au atribuție față de politica sa. El poate lua decizii sau să neglijeze anumite interese, dar nu poate ignora consecințele acestei neglijări pentru politica sa și, reieșind din interesele diverse, omul politic își formează scopurile politicii sale externe (el transformă interesele comunității sale în scopuri ale politicii externe) [24].
Pentru M.Wight interesele vitale ale unui stat sunt ceea ce el crede că sunt și nu ceia ce o altă putere spune că trebuie să fie. El corelează în sistemul relațiilor internaționale interesul vital cu onoarea. La rîndul său, ideia de onoare este strîns legată de ideia de prestigiu, care este unul din elementele importante ale politicii internaționale. Onoarea este aureola care înconjoară interesele, iar prestigiul este aureola din jurul puterii [20, p.105].Spre deosebire de M.Wight, S. Brucan afirmă că interesul național cuprinde dorințele care sunt stimulii fundamentali ai activității unei națiuni în politica internațională, iar conținutul său poate fi aflat mai ușor prin studierea relațiilor sociale și naționale care au generat aceste dorințe [12, p.133].
Schimbările din arealul URSS, de la sfîrșitul anilor ‚90 au contribuit la modificarea
viziunilor asupra interesului național al statelor noi apărute. În asemenea condiții noțiunea de
„interes național” se definește nu numai prin conținutul valoric, ci și prin factorul pragmatismului, al capacității statului de a-și propune și de a atinge anumite scopuri. Actualmente, în literatura de specialitate urmărim noi poziții în abordarea interesului național, dintre care principalele sunt acele cu caracter național-conservator și național-liberal. Pentru adepții primei poziții (D.Rogozin),
„interesul național” este identic cu „interesul statal”. Aceștia examinează statul în calitate de factor principal de exprimare a intereselor naționale. Poziția național-liberală se distinge printr-o delimitare terminologică strictă a categoriilor „interes național” și „interes statal”. Adepții acestui curent (E.Sorokin) optează pentru o societate civilă care să devină subiect al intereselor naționale,
căreia trebuie să-i aparțină dreptul privitor la formarea și formularea acestor interese [25]. Multitudinea de definiții, mai mult sau mai puțin complete, mai mult sau mai puțin precise sau confuze ne permit a face principalele diferențe, dintre acestea:
În unele definiții interesele naționale sunt considerate ca fiind obiectivul fundamental și ultimul determinant care ghidează factorii de decizie politică a unui stat, în exclusivitate în implementarea politicii externe. Altele mai constată și influența reciprocă sau determinantă dintre interesele naționale și politica internă.
Alte definiții abordează interesele naționale ca elemente distincte sau numai ca părți componente și constitutive ale unui concept înalt generalizat al acelor elemente care constituie cele mai vitale nevoi [26].
Aceste interpretări, luate în ansamblu, deși sunt diferite, se completează unele pe altele, permit a concepe interesul în sens larg ca noțiune sociologică și politologică fundamentală.
Actualmente, conceptul de interes, inclusiv de interes național, capătă noi semnificații, generate de procesele integrative și dezintegrative ce au loc pe continentul european. Dacă în condițiile Europei de Vest acest concept este considerat oarecum un obstacol al integrării, atunci în Estul Europei el se impune pe prim plan, reflectînd tendințele statelor de aici de ași consolida identitatea interesului, de a se găsi pe sine chiar în pofida dezintegrărilor [21, p.75]. De aceia, în viziunea noastră, un interes național real și respectiv o politică externă eficientă devin posibile atunci cînd statul și societatea civilă se completează reciproc.
În literatură deseori conceptul de „interes național” este abordat în conexiune cu politica externă a statului, considerîndu-se că statele își materializează interesele naționale prin politica externă. În lucrarea „Politics Amond Notions”, H. Morgenthau subliniază că politica externă este determinată de interesele naționale, care pot avea un caracter obiectiv din cauza interacțiunii cu natura umană și respectiv cu împrejurările geografice, cu tradițiile istorice și socio-culturale ale poporului [27]. Astfel, prin politica externă se subînțelege activitatea statului în afacerile internaționale sau activitatea statului pe arena internațională care reglementează relațiile cu alți subiecți ai activității politice externe: state, partide, organizații obștești internaționale și regionale [28]. Politica externă a statului trebuie să fie înțeleasă ca o categorie concret istorică – ea nu există în afara spațiului și timpului. Esența factorului spațial constă în aceia că lumea externă este lumea materială, care ocupă un spațiu oarecare, caracteristicile căreia de multe ori creează limitele comportamentului politic al statului dat. Iar factorul temporal este determinat de aceia că politica externă este activitatea statului într-un interval anumit de timp. Ea are un caracter concret, se realizează cum e posibil în timpul respectiv, și este determinată de faptul, că statul, în acest timp, își propune scopurile și problemele pe care trebuie să le rezolve.
Conceptul de „politică externă” trebuie privit în coordonate mai ample, pentru ai examina izvoarele interne, instrumentele și modelele de realizare, deoarece setul acestor componente poate să se schimbe în timp și să influențeze substanțial asupra caracterului activității statului. Izvoarele interne pot fi interpretate ca seturi ideo-politice, social-economice, instituțional-birocratice. Prin setul de izvoare ideo-politice se subînțelege „tabloul lumii” și locul statului în cadrul acestuia, întruchipat în conștiința socială, în acceptarea elitelor politice, liderilor de stat, reieșind din care se formează principalele idei privind promovarea politicii externe. Izvoarele social-birocratice presupun agregarea intereselor economice și materiale ale indivizilor și grupurilor sociale. Cel din urmă set al izvoarelor externe presupune un sistem de putere determinat, diferit pentru state în particular, și a aparatului de realizare a politicii.
Setul instrumentelor de realizare a politicii externe de către stat poate fi destul de larg. De la o extremă a acestui spectru se află utilizarea forței, direcționate spre asigurarea intereselor statului, inclusiv metodele de violență, adică utilizarea forței armate. Pe de altă parte, la cealaltă extremă se află diplomația, înțeleasă ca complex de instrumente și metode non violente în scopul asigurării intereselor de stat. Alte forme tradiționale de realizare a politicii externe sunt: inițierea, diminuarea sau ruperea relațiilor, deschiderea reprezentanțelor statului în organizațiile internaționale și regionale sau participarea în calitate de membru în cadrul acestora, realizarea și menținerea la diferite nivele a contactelor cu reprezentanțele altor state, partide și mișcări cu care statul nu are relații, dar e cointeresat în menținerea dialogului privind soluționarea unor probleme [29]. Analizînd mijloacele prin care se realizează politica externă în vederea realizării anumitor scopuri, cercetătorul V.Borș enumără următoarele: politice, economice, militare, informaționale.
La mijloacele politice, în primul rînd , cercetătorul atribuie diplomația ca activitate oficială a statului prin intermediul instituțiilor specializate, realizată datorită unor măsuri speciale, procedee, metode, acceptate de pe poziția dreptului internațional și care au un statut juridico-constituțional. Diplomația se realizează prin negocieri, vizite, conferințe și consfătuiri bilaterale și multilaterale, corespondențe diplomatice, participarea la lucrările organizațiilor internaționale.
Prin mijloacele internaționale ale politicii externe se subînțelege utilizarea potențialului economic al statului respectiv pentru realizarea obiectivelor acesteia. Statul ce dispune de o economie puternică și de o capacitate financiară înaltă, ocupă pe arena internațională un loc important. Chiar și statele care după teritoriu sunt mici, nu au destule resurse materiale și umane, pot juca pe arena mondială un rol important, dacă au o economie temeinică și competitivă, bazată pe tehnologii avansate și sunt capabile să-și extindă realizările dincolo de hotarele lor. Mijloacele economice active sunt embargoul, regimul clauzei națiunii celor mai favorizate, acordarea investițiilor, creditelor și împrumuturilor sau refuzul de a le acorda.
Prin mijloacele militare ale politicii externe cercetătorul are în vedere forța militară a statului – armata, cantitatea și calitatea armamentului, starea morală a efectivului militar, existența bazelor militare și a armelor nucleare. Mijloacele militare pot influența atît direct, cît și indirect relațiile cu alte state. La mijloacele indirecte se referă, în opinia cercetătorului, cursa înarmărilor, care include producerea și experimentarea unor tipuri de arme noi, exerciții și manevre militare, elaborarea metodelor efective de aplicare a forței.
Mijloacele de propagandă, în viziunea lui V.Borș, cuprind întregul arsenal contemporan al mass-media, metodele de agitație, care sunt folosite pentru consolidarea autorității și întregirea imaginii statului pe arena internațională, astfel acestea contribuind la asigurarea încrederii din partea aliaților și a posibililor parteneri. Datorită mass-media, se formează o imagine favorabilă a statului, sau dimpotrivă se exprimă insatisfacția față de anumite evenimente. Deseori mijloacele de propagandă sunt utilizate și pentru dezinformarea opiniei publice [30].
Structurile statale dispun de organe specializate, competente în realizarea activității politice și a controlului asupra acestei activități: ministerul afacerilor externe sau de relații externe, departamentele sau comitetele parlamentare competente în realizarea politicii externe, ambasadele și reprezentanțele în componența cărora intră specialiști în probleme militare, economice (reprezentanții camerelor), atașați culturali, științifici care activează sub controlul ambasadelor și reprezentanțelor peste hotare, în baza unor programe, misiuni oficiale sau semioficiale. Politica externă, prin scopurile înaintate, prin alegerea mijloacelor și metodelor de realizare a acestor scopuri reflectă situația internă a statului. Ea se bazează pe resursele de care dispune, de potențialul profesionist [31].
Totodată, politica externă mai presupune și activitatea statului în sistemul relațiilor internaționale. Această activitate capătă o importanță incontestabilă. Anume aici se întîlnesc interesele statelor legate de problema dezarmării, asigurării securității statului, prevenirea catastrofelor, combaterea terorismului și a criminalității. Statul realizează apărarea intereselor sale prin intermediul activității politice care e destul de variată, și reprezintă prin sine un atribut necesar.
Activitatea politică a statului poate fi înțeleasă nu doar într-un sens îngust, limitat, ca o activitate într-un domeniu sau altul. Oricare activitate socială este activitatea orientată spre un scop anumit. Ea include nu doar acțiunile practice a subiecților, dar și determină, elaborează scopurile și conținutul activității sale. În literatura de specialitate aceste laturi diferă și sunt analizate separat: 1. ca proces de formare a scopurilor și conținutului activității politice; 2. ca proces de realizare a politicii. Direcțiile și scopurile activității politice nu cer o diferențiere (în acest caz ele formează un tot întreg) și aici activitatea politică a statelor este cercetată ca un tot. Anume în această calitate ea devine atît „agent” a interdependenței dintre relațiile politice interne și social-economice, cît și a
sistemului relațiilor interstatale [22, p.9]. În opinia politologului român Silviu Brucan, activitatea politică externă constituie reacții la o serie de stimulente interne și externe, privește națiunile ca sisteme cu input, output și feedback în interacțiune constantă cu mediul internațional. În viziunea sa sursele primare ale politicii externe sunt incluse în cinci seturi variabile: bazele natural-materiale, structura socială și forțele sociale de conjunctură, sistemul statal, conducerea.
Prima variabilă, cea a bazelor natural-materiale, include mărimea teritoriului, așezarea geografică și forțele de producere. Structura socială și forțele sociale cuprind clasele și grupurile sociale, relațiile principale dintre ele, naționalitățile și națiunea, fiecare cu conștiința și ideologia ei, cu tradițiile culturale și istorice, cu impulsurile psihice și stările de spirit care le fac să acționeze înăuntru și în afara țării. Crizele economice și politice, loviturile se stat, alegerile, grevele masive, violența pe scară largă, ostilitățile militare și războiul sunt incluse în factorii de conjunctură. Sistemul statal cuprinde mecanismul național de decizie, aparatul de stat și guvernul, adică instrumentele puterii lor.
Toate aceste variabile au și o dimensiune internațională, care se reflectă în mod necesar în felul în care popoarele și conducătorii lor văd rolul țării în politica mondială. Începînd cu mărimea teritoriului, așezarea geografică și resursele ei, care au o valoare relativă în raport cu celelalte țări, și ajung la criteriul general al dezvoltării, care și el trebuie raportat la indicii internaționali – toate variabilele infrastructurii dobîndesc valoare în formarea politicii externe, numai dacă sunt măsurate la scară mondială [12, p.141].
Politica externă a unui stat are ca suport potențialul economic, demografic, militar, tehnico- științific, cultural. Amplasarea geopolitică a statului pe parcursul evoluției istorice a dominat în alegerea de către stat a partenerilor și dezvoltării relațiilor cu adversarii săi. Condițiile spațiului geografic sunt considerate niște cauze de bază, a căror prezență implică o anumită orientare politică a statului. Corelația strînsă spațiu geografic – politică, sub imperiul principiului cauzalității, permite în concepția cercetătorilor posibilitatea unor generalizări, formularea de legi și principii cu caracter de valabilitate universală, care să ajute la fondarea teoretică a geopoliticii [32].
Actualmente tot mai des se pune problema cu privire la corelația triadică de tip: proces intergaționist – interes național – politică externă. Pentru o mai bună comprehensiune a naturii acestui raport, e necesar, mai întîi de toate, de a se determina corelația dintre conceptele de „proces integraționist” și „politică externă”. Conținutul acestor concepte nu rămîne neschimbat, deoarece situația din lume este într-o continuă transformare. Dacă la începutul sec. XX-lea pe mapamond existau 52 de state independente, atunci la mijlocul sec. XX au ajuns la 82, iar actualmente numărul acestora depășește cifra de 200. Toate aceste state și popoare cooperează între ele în cele mai diverse sfere ale activității politice, economice și sociale. În prezent, însă, comunitatea
internațională e formată nu doar din state independente, dar și din diverse uniuni economice, comerciale, militare – blocuri și structuri care s-au format în baza activității bi- sau multilaterale. Devine tot mai evident faptul că, tendințele integraționiste nu se limitează doar la Europa Occidentală, dar se dezvoltă activ și pe alte continente. Astfel, pe continentul american cu succes activează Piața Comună a Americii Centrale (MCCA); Comunitatea Caraibelor (CARICOM); Piața Comună a Conului de Sud (MERCOSUR). Un deosebit interes pentru procesele integraționiste se observă pe continentul african – Uniunea Magreb-ului Arab (UMA); Comunitatea Economică a Statelor Africane (CESAC). Mai mult de un sfert de secol activează Statele Asiei Sud-Vestice (ASEAN). În Orientul Apropiat activ funcționează Consiliul de Cooperare din Golf (CCG); Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEP) [33].
Tendințele integraționiste actuale au devenit un punct-atractiv al civilizației contemporane, care reprezintă nu doar un aspect al existenței umane, dar și o nouă formă de colaborare. Acestea, la rîndul lor, condiționează crearea, funcționarea, dezvoltarea unor uniuni care există doar datorită activității actorilor politici. Uniunea, sau acel „întreg” deja format, reprezintă arealul, mediul în care statele își realizează cooperarea și rezolvă probleme, care se referă nu doar la soarta unor state, în particular, dar deseori și a întregii comunități. Este arealul în care fiecare subiect al dreptului internațional își realizează politica externă. În literatura de analiză politică, politica externă presupune o activitate pe arena internațională. Dar, după cum activitatea politică este deseori condiționată de arealul în care se realizează politica externă a statelor, ea devine un mijloc de realizare și a interesului național. Astfel, după cum afirma H.Morgenthau, scopul politicii externe este determinat de interesul național. Interesul național, la rîndul său, este considerat o componentă a proceselor integraționiste, de realizarea căruia în mare parte depinde colaborarea statelor.
Deci, din cele menționate anterior am putea conlcuziona că între noțiunile de „proces integraționist”, „interes național” și „politică externă” există un raport de complementaritate, fiecare noțiune completîndu-se una pe alta. Nici un proces integraționist nu poate fi realizat în afara și fără implicarea statelor, care, respectiv dispun de un anumit interes, pe care-l realizează prin intermediul politicii externe.
§2. Elaborarea conceptual – teoretică a politicii externe și a interesului național al Republicii Moldova
Dacă e să raportăm corelația triadică de tip „proces integraționist – interes național – politică externă” analizată anterior, la cazul particular, cel al Republicii Moldova, e de menționat faptul că politica externă și interesul național al tînărului stat aflat în tranziție, poate că mai mult decît al
oricărui alt stat s-a aflat într-un proces anevoios de devenire, în căutarea propriei identități. Pe parcursul unui deceniu și jumătate de independență, Republica Moldova, situată geografic în Sud- Estul Europei, cu greu și-a definit vectorii politicii externe și a interesului național, căutîndu-și un loc mai avantajos pe arena politicii internaționale. Fostele țări comuniste, intrate în tranziție, au evoluat în direcții diferite . Unele state au reușit deja să-și consolideze funcționalitatea și mecanismele economiei de piață, au reușit într-un fel să-și „occidentalizeze” societatea suficient pentru a fi admise în NATO și au avut mari șanse pe care le-au folosit din plin, pentru integrarea în Uniunea Europeană (UE) (de exemplu cazul Lituaniei, Letoniei, Estoniei). Alte țări postcomuniste s-au împotmolit într-o tranziție paralizantă cu perspective modeste de a ieși din subdezvoltarea cronică și din sărăcie [34]. Examinînd evoluția fenomenelor și supunînd unei analize obiective procesul de constituire a concepției politicii externe a Republicii Moldova ar trebui să ținem cont de particularitățile și specificul statului, cît și de factorii care au condiționat formarea acesteia.
Politica externă și interesul național al Republicii Moldova pe plan internațional încep să se profileze odată cu desprinderea acesteia de la Imperiul Sovietic, în împrejurările prăbușirii lui sub loviturile mișcărilor de eliberare națională, desfășurate în toate republicile unionale. Ieșind din forma de organizare sovietică, țara s-a proclamat Republica Moldova (5.VI.1990, Nr.70 – XII), iar insemnele adoptate au constituit un pas spre consolidarea identității naționale. S-a ajuns la recuperarea atributelor de suveranitate cum ar fi „Limba de stat” (31.VIII.1989), „Tricolorul” (27.IV.1990, Nr. 5-XII) de către o fostă republică unională, iar Declarația de independență din 1991 semnifică nu doar separarea de Moscova [35], ci și recunoașterea Republicii Moldova ca subiect al realizării externe pe arena internațională. Recunoașterea și afirmarea Republicii Moldova ca stat, integrarea sa în circuitul internațional în calitate de actor cu drepturi depline, este rezultatul unor eforturi reale pe plan extern a țării noastre. Republica Moldova a fost recunoscută de peste 180 de state ale lumii și întreține relații diplomatice cu mai mult de 150 din ele (vezi Anexa Nr.1 ).
De la proclamarea independenței Republicii Moldova la 27 august 1991, politica sa externă a trecut prin mai multe etape de maturizare, iar interesul național, ca și în majoritatea statelor est- europene postotalitare, a fost marcat prin mai multe acțiuni de determinare, de la formalizarea juridică a suveranității și independenței, la stabilirea relațiilor diplomatice cu statele lumii și în final la plasarea țării în sistemul relațiilor internaționale. Astfel, prima etapă, anii 1991-1994, este caracterizată prin prăbușirea regimului de tip sovietic care a contribuit la apariția în Republica Moldova a partidelor politice – o consecință a transformărilor socio-politice inițiate în perioada gorbaciovistă și continuate după dezintegraea URSS [36]. Rezistența față de procesul de restructurare și de transformările democratice din partea aparatului de partid, cît și apariția în unele segmente ale societății civile a diferitor mișcări, asociații și organizații cu inițiative de
democratizare a țării aveau să domine întreaga viață politică și economică din Republica Moldova din 1988 încoace și să ducă la segmentarea societății în două părți cu interese diametral opuse: una care susținea transformările democratice și alta care se pronunța pentru menținerea status-quo-ului existent [37]. Stabilirea sistemului politic democratic al pluripartidismului în anii 1988-1993 are ca bază legislativă Regulamentul Provizoriu al Consiliului de Miniștri cu privire la înregistrarea reuniunilor social-politice din 1990, Decretul cu privire la repartizarea organelor puterii de stat, legea cu privire la partide și alte organizații social-politice din 1991.
Analizînd procesul evoluției concepției politicii externe și a interesului național al Republicii Moldova, este de menționat că, chiar de la începutul anilor’90, odată cu formarea partidelor și formațiunilor social-politice, în Republica Moldova, spre deosebire de celelalte state care și-au căpătat independența după destrămarea Uniunii Sovietice se observă trei grupuri mari, fiecare avînd orientările și scopurile sale politice [38].
Din categoria primului grup făceau parte partidele și organizațiile social-politice care aveau orientarea spre reunirea cu România: Frontul Popular Creștin Democrat (FPCD), Partidul Național – Creștin (PNC), formațiunea „Moldova Democratică”, Liga Democrat – Creștină a Femeilor din Moldova, cît și alianțele formate de acestea cum ar fi Alianța Națională pentru Independență [39]. Examinînd programul FPCD, putem scoate în evidență scopul fundamental care consta în eliberarea teritoriilor românești ocupate și reintegrarea României într-un stat Național Unitar. De asemenea, printre obiectivele prioritare ale mișcării FPCD-ului pe prim plan se situa promovarea structurilor și instituțiilor sociale menite să asigure cadrul politic, economic, cultural și social – administrativ, care ar facilita sub toate aspectele integrarea teritoriilor românești de la Răsărit de Prut și a populației lor în spațiul etnic, geografic și spiritual al Statului Național Unitar Român. Astfel, în opinia FPCD- ului acest scop putea fi realizat prin intermediul următorilor pași:
integrarea într-un sistem economic unitar a teritoriilor românești din fostul imperiu sovietic;
sincronizarea pe obiective globale și direcții strategice a programelor prioritare și acțiunilor asigurate financiar în România și Republica Moldova;
sincronizarea programelor de reformă economică a României și Republicii Moldova;
integrarea socială și sincronizarea programelor de reformă socială;
integrarea culturii și învățămîntului și reunificarea bisericească [40].
Cel de-al doilea grup de partide și organizații social-politice se orienta spre păstrarea URSS-ului sau spre aderarea la Comunitatea Statelor Independente (CSI): Blocul Partidului Socialist din Moldova și Mișcarea „Unitatea-Единство”, în colaborare cu Partidul Comuniștilor (PC). În opinia membrilor acestor formațiuni păstrarea suveranității Moldovei era posibilă prin întărirea relațiilor existente și stabilirea unor relații cu Rusia, Ucraina și Belarusi, cît și cu alte state membre ale CSI,
și se pronunțau pentru păstrarea spațiului economic, juridic, informațional, transparența hotarelor, mișcarea liberă a cetățenilor și capitalurilor pentru colaborare în domeniul apărării și securității, cît și a coordonării activității politice externe a acestor state [41].
În platformele și pozițiile formațiunilor politice începu să se cristalizeze și alte genuri de ideologii, formate pe temelie anticomunistă și orientate spre ideia națională, a recunoașterii naționale, cît și spre ideia dreptului de apărare și menținere a status-quo-ului. Grupul de partide și de organizații social-politice orientate spre independența Republicii Moldova ce includea Partidul Social-Democrat (PSD), Partidul Democrat Agrar din Moldova (PDAM), Uniunea Tineretului din Moldova (UTM) avea o poziție moderată, de mijloc, între cele două grupări anterioare. Acest grup de partide considera independența statului moldovenesc și consolidarea statalității lui drept un obiectiv permanent și nu o etapă intermediară de trecere la integrarea completă cu România sau Rusia. Pentru înfăptuirea acestui obiectiv în programele acestor partide o importanță deosebită este acordată factorului geopolitic al Republicii Moldova. Astfel, în programul său (prima redacție) PDAM militează pentru o politică externă activă care să conducă în mod firesc la conectarea statului la marele procese ce au loc în Europa și în lume și, totodată, să garanteze respectarea independenței și suveranității republicii, a integrității sale teritoriale, cît și neamestecul în afacerile interne și soluționarea tuturor problemelor pe cale pașnică [42].
Însă, la acea etapă incipientă, pe lîngă orientările formațiunilor politice menționate anterior, primele încercări de determinare a direcțiilor de bază ale politicii externe a Republicii Moldova au fost expuse de președintele M.Snegur în fața Parlamentului la 10 septembrie 1991. Sarcina primordială a politicii externe, considera președintele, era delimitarea de fostul centru prin care se accepta formarea unui spectru economic unic și prin care se confirma adeziunea Republicii Moldova la principiile independenței reale și depline, fără a adera la anumite uniuni politice, instabile, iar toate problemele și preferințele care puteau să apară în relațiile cu fostul centru vor fi rezolvate echitabil ducînd tratative. De asemenea, conform discursului președintelui Snegur, Republica Moldova va întreține relații oficiale, în conformitate cu tratatele semnate, cu toate republicile care vor intra în viitoarea asociație de state suverane. O altă direcție importantă în politica externă a Chișinăului se refera la relațiile cu fostele țări din Europa de Est și în special cu România. Întreținerea unor raporturi fructuoase cu aceste țări, participarea la cooperarea regională, considera M.Snegur, ar favoriza apropierea Republicii Moldova de ONU și alte organisme internaționale. O atenție deosebită se acorda stabilirii relațiilor oficiale, care la etapa inițială erau o problemă de importanță majoră și destul de dificilă cu Occidentul, ceia ce putea favoriza o colaborare a țărilor occidentale cu Republica Moldova [43]. În opinia lui M.Snegur, recunoașterea internațională a Republicii Moldova era în dependență de stabilitatea internă, de capabilitatea
autorităților de a soluționa civilizat toate problemele, de avansarea spre democrație și economia de piață. Printre sarcinile evidențiate de șeful statului se număra și cea a demilitarizării consecvente și realiste a Republicii Moldova, fără a fi admise conflictele și fără a fi aduse prejudicii intereselor poporului.
Ca rezultat al discursului președintelui, în aceiași zi, la 10 septembrie 1991, Parlamentul a adoptat Declarația privind aspectele securității și dezarmării, în care Republica Moldova î-și exprima opțiunea sa fermă pentru neproliferarea armelor nucleare și a celorlalte arme de distrugere în masă, arătîndu-și dorința de a deveni parte la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare, precum și la celelalte acorduri internaționale cu privire la interzicerea și eliminarea armelor de distrugere în masă. Din această perspectivă în Declarație se stipula că retragerea forțelor armate ale URSS de pe teritoriul Republicii Moldova trebuie să fie totală, inclusiv a armamentului nuclear și a mijloacelor de ducere la țintă a acestuia, în cazul în care armata sovietică dispune de asemenea armamente pe teritoriul Republicii Moldova.
În așa mod, prin Declarația din 10 septembrie Republica Moldova s-a subscris în totalitate la obiectivele și principiile consfințite în Tratatul de la Paris privind forțele armate din Europa și în Documentul de la Viena asupra măsurilor de întărire a încrederii și securității în Europa. Republica Moldova își exprima disponibilitatea de a negocia cu conducerea sovietică pentru soluționarea practică a problemelor ce reieșeau din proclamarea independenței Republicii Moldova și de a-și asuma toate obligațiile ce i-ar reveni în urma retragerii forțelor armate și a armamentelor URSS. Prin acest document Moldova își afirma voința de a proceda la constituirea de formațiuni militare, destinate în exclusivitate pentru asigurarea securității și integrității statului, păstrarea regimului constituțional și apărarea drepturilor omului, în condiții de transparență și în conformitate cu prevederile Tratatului de la Paris și ale Documentului de la Viena, declarîndu-și dorința de a contribui într-o manieră constructivă la asigurarea stabilității și respectarea intereselor de securitate ale tuturor țărilor în conformitate cu acordurile internaționale [43].
Efectuînd o analiză a evenimentelor ulterioare, anii 1994-1998 – care constituie cea de-a doua etapă de formare a Concepției cu privire la politica externă, putem afirma că acestea și-au lăsat amprenta asupra procesului de formare a politicii externe a Republicii Moldova. În acest context, primele alegeri parlamentare democratice din 27 februarie 1994 au fost vizibil marcate de două tendințe contradictorii: de eforturile puterii de a menține dialogul electoral pe albia antiromânismului și a „pericolului” unionist pe de o parte, și de tentativele unioniste, pe de altă parte. Cei care aspirau să miște societatea în direcția trecutului erau dezavantajați din start de sincronizarea aleatorie, în fond, dar și admisă de elementele promoscovite din conducerea țării – a
independenței și dialogului economic tot mai vertiginos care a făcut ca traiul să pară de o calitate greu de acceptat.
În legătură cu decizia privind problema independenței Moldovei, Partidul Reformei (P.R.) începu să conștientizeze faptul că nu era de ajuns doar o singură dimensiune „pro” sau „contra” Moldovei independente în activitatea politică. Un șir de partide cum ar fi Partidul Democrat al Muncii (P.D.M.), cît și Partidul Reformei (PR), nu aveau la etapa inițială un program economic bine structurat, acesta fiind însoțit uneori, în mod contradictoriu, de interesul național-statal. Partidele începură să susțină direcția independenței statului (Convenția Liberă), Alianța Liberal – Reformatoare, Partidul Renașterii Economice (P.R.E.)). Începe să devină tot mai evident rolul formațiunilor social-politice care pledau pentru consolidarea independenței Moldovei (P.D.A.M., P.R.M., Partidul Social Democrat (P.S.D.), (A.F.M). În asemenea circumstanțe, campania electorală a pus în evidență o luptă între două linii principale de comportament. Prima este legată de complexul ideilor național – statale. În calitate de promotori ai acestei direcții au evoluat formațiunile politice orientate spre consolidarea independenței statului – P.D.A.M., Partidul Republican din Moldova (P.R.M.), Blocul Social Democrat (BSD). Crearea Blocului Partidului Socialist din Moldova (B.P.S.M.) și Mișcarea „Uniunea – Единство» au întrunit formațiunile social politice ale rusolingvilor încadrate în procesul politic din Republica Moldova, ceia ce a determinat un alt aspect al cursului politicii externe – cooperarea și aderarea la relațiile anterior existente în spațiul sovietic [44].
În pofida multitudinii de opinii existente la acea etapă cu privire la cursul politicii externe a țării, are loc elaborarea Documentului de bază care viza principalele direcții de activitate a politicii externe a Republicii Moldova. Documentul „Concepția Politicii Externe a Republicii Moldova” (direcții principale de activitate), adoptat la 8 februarie 1995, Nr.368-XIII, întărit prin 68 de voturi
„pro” și 20 „contra”, elaborat în baza standardelor europene aborda cursul de politică externă din perspectiva locului Republicii Moldova în cadrul comunității internaționale. Conform Documentului, cît și în baza prevederii Constituției, drept priorități în politica externă a Republicii Moldova sunt considerate: consolidarea independenței și suveranității țării; asigurarea integrității teritoriale; afirmarea țării în calitate de factor de stabilitate pe plan regional; contribuirea la promovarea reformelor social-economice necesare pentru tranziția la economia de piață și ridicarea bunăstării populației; edificarea statului de drept în care vor fi garantate și aduse la nivelul standardelor internaționale drepturile și libertățile fundamentale ale omului, precum și ale persoanelor aparținînd minorităților naționale.
Realizarea acestor priorități, care constituie esența politicii externe a Republicii Moldova, va contribui la asigurarea în concordanță cu interesele naționale majore a edificării statului nostru în
calitate de stat independent, unitar și indivizibil, care va întreține relații reciproc avantajoase cu toate țările lumii. Respectînd cu strictețe principiile și normele dreptului internațional, recunoscute de comunitatea internațională, în conformitate cu Declarația asupra principiilor dreptului internațional privind relațiile prietenești și cooperarea între state, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 24 octombrie 1970, precum și cu Declarația privind principiile care guvernează relațiile reciproce dintre statele participante la C.S.C.E. din Actul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, semnat la Helsinki în 1975, Republica Moldova își va realiza politica externă în baza următoarelor principii: nerecurgerea la forță sau la amenințarea cu forța; reglementarea diferendelor internaționale prin mijloace pașnice; neamestecul în treburile interne ale altor state; cooperarea internațională; egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul lor de a-și hotărî soarta; egalitatea suverană a statelor; îndeplinirea cu bună credință a obligațiilor asumate; inviolabilitatea frontierelor; integritatea teritorială a statelor; respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Un alt principiu de politică externă, reliefat în mod special în Concepție, este cel al neutralității permanente, prin care Republica Moldova se angajează de a nu lua parte la conflictele armate, la alianțe politice militare sau economice, care au ca scop pregătirea războiului, de a nu permite folosirea teritoriului său pentru amplasarea bazelor străine și de a nu deține, produce sau experimenta arma nucleară [45].
Prin noțiunea de neutralitate se subînțelege statutul internațional prin care un stat e pus la adăpost de o eventuală invazie în cazul schimbului angajării formale de a rămîne în afara oricărui conflict [46]. Sau, prin neutralitate mai poate fi subînțeleasă poziția nepărtinitoare ocupată de statele terțe în relațiile cu alte state beligerante sau recunoscute a fi beligerante, adică acea poziție care dă naștere la drepturi și obligații în relațiile statelor [47]. Din momentul proclamării independenței, conducerea politică de la Chișinău a depus eforturi pentru a susține principiul neutralității drept unul de bază în relațiile externe și în raporturile cu puterile lumii și a organismelor internaționale. Neparticiparea Moldovei la activitățile politico-militare ale CSI în domeniul apărării și securității colective sub pretextul neutralității își găsește justificare în art. 11 al Constituției țării din 1994, prin care Republica Moldova își proclamă neutralitatea sa permanentă și nu admite dislocarea trupelor militare ale altor state pe teritoriul său [48]. Reieșind din amplasarea geopolitică a țării într-un punct sensibil, la intersecția intereselor marilor puteri europene, Republica Moldova consideră că realizarea unei politici de neutralitate permanentă ar asigura cel mai bine și mai eficient interesele naționale ale țării și ar contribui în modul cel mai real la consolidarea păcii și stabilității pe teritoriul său.
Declarația dată apare drept o necesitate în procesul asigurării unei stabilități interne și consumării conflictului intern – cel transnistrean. Pe de altă parte, declarîndu-și neutralitatea, Republica Moldova și-a asumat prin aceasta angajamentul de a corespunde cerințelor înaintate statelor cu un asemenea statut. De asemenea, ca bază juridică care definește atît direcțiile de activitate pe plan extern, cît și măsurile de ordin intern, necesare în vederea promovării și realizării politicii de neutralitate, ne mai servește Concepția securității naționale a Republicii Moldova din 5 mai 1995, prin care statul „își proclamă politica sa de neutralitate permanentă, nu consideră nici un stat drept dușman al său și nu permite folosirea teritoriului său pentru acțiuni agresive contra altor state și se pronunță împotriva dislocării pe teritoriul său a forțelor străine”, cît și Doctrina militară adoptată la 6 iunie 1995 [49]. Conform Doctrinei, scopul principal al politicii militare a Republicii Moldova este asigurarea securității militare a poporului și statului, prevenirea războaielor și conflictelor armate prin mijloace de drept internațional. Pentru atingerea acestui scop, Republica Moldova va aplica un sistem de măsuri:
la nivel global – va participa la activitatea comunității mondiale în vederea prevenirii războaielor și conflictelor armate și soluționării pașnice a problemelor litigioase. În acest context va participa la crearea condițiilor, care, în cazul unui pericol militar extern, va asigura realizarea dreptului republicii la asistența organizațiilor internaționale; va participa activ la edificarea sistemului internațional unic de securitate colectivă;
la nivel regional – Republica Moldova va stabili relații prietenești bilaterale și multilaterale cu statele din regiune care vor asigura un nivel înalt de încredere reciprocă și deschidere în domeniul militar, precum și ajutorul reciproc în cazul periclitării securității colective;
la nivel național – va crea un potențial militar suficient pentru asigurarea securității militare a statului.
Realizînd cursul militar-politic, conform Doctrinei, Republica Moldova nu acceptă războiul (cu excepția cazurilor de apărare) ca mijloc de atingere a scopurilor politice, dar promovează o politică externă de pace, asigurîndu-și securitatea sa militară fără a aduce prejudicii la securitatea altor state. De asemenea, Republica Moldova nu admite folosirea teritoriului său propriu pentru acțiuni agresive contra altor state și pentru dislocarea trupelor străine (cu excepția cazurilor prevăzute de acordurile internaționale privitor la dislocarea contingentelor forțelor pacificatoare) [50].
Politica de securitate a Republicii Moldova, ca parte organică a politicii sale de stat este de o importanță incontestabilă și este strîns legată de opțiunea esențială de modernizare socială și integrare europeană. Ea reflectă starea asigurării sigure și stabile a societății și a statului capabil să asigure condiții de viață și existență a cetățenilor săi, de a asigura apărarea drepturilor și libertăților fiecărui membru al societății, de a crea premise și condiții pentru dezvoltarea statală a statelor cît și
a comunităților internaționale. Aceasta presupune asigurarea apărării de pericol intern și extern a valorilor de bază, a resurselor materiale, intelectuale și morale de existență, cît și a orînduirii constituționale și suveranității statale, independenței și integrității teritoriale. La 5 mai 1995 este aprobată de către Parlamentul Moldovei concepția cu privire la securitatea națională a Republicii Moldova în baza căreia la 31 octombrie 1995 a fost adoptată Legea securității statului, care urma să servească drept bază pentru elaborarea politicii de stat în domeniul securității [51]. Astfel prin noțiunea de securitate națională se subînțelege protecția persoanei, societății și statului, drepturile și interesele stabilite de Constituție și alte legi ale republicii împotriva pericolelor externe și interne [52].
Drept eventuale pericole la adresa securității naționale a țării, în Document sunt enumerate următoarele momente: agresiunea directă și revendicările teritoriale ale altor state; conflictele locale sau regionale în apropierea nemijlocită a frontierelor Republicii Moldova; transportarea necontrolată a armamentelor, precum și a componentelor armelor nucleare, bacteriologice și chimice pe teritoriul Republicii Moldova și în apropierea nemijlocită a frontierelor ei; acțiunile îndreptate spre schimbarea prin violență a orînduirii constituționale, subminarea sau lichidarea suveranității, independenței și integrității teritoriale a republicii; acțiunile îndreptate spre subminarea sau lichidarea potențialului economic, tehnico-științific și defensiv al țării, precum și crearea situațiilor de pericol ecologic; acțiunile îndreptate spre tensionarea situației sociale și provocarea conflictelor sociale; terorismul, crima organizată, traficul de droguri, imigrația ilegală; acțiuni avînd drept scop lezarea drepturilor și libertăților constituționale ale cetățenilor [52].
Cu toate că în partea introductivă a legii se afirmă că Republica Moldova nu consideră nici un stat drept dușman al său, din cele menționate anterior, se poate afirma că autorii concepției văd principalele pericole pentru securitatea națională în unele acțiuni violente, îndreptate contra statului, a patriotismului lui, a persoanei. Deși majoritatea intelectualilor, care și sunt principalele forțe reformatoare și democratice din Moldova înțeleg că securitatea Republicii Moldova nu poate fi asigurată fără a lua în considerație interesele țărilor vecine, care au aderat la NATO și la Uniunea Europeană, formarea în societatea noastră a unei percepții unice, integrale, adecvate a securității naționale este o sarcină complicată și complexă.
Pe lîngă principiile menționate, în textul „Concepției” mai sunt indicate și direcțiile în baza cărora Republica Moldova își va promova politica sa externă. Printre acestea pot fi enumerate:
Dezvoltarea relațiilor bilaterale interstatale care se vor axa pe:
relațiile cu țările CSI;
relațiile cu țările Europei și Americii de Nord;
relațiile cu țările Asiei, Africii și Americii Latine.
Dezvoltarea relațiilor multilaterale interstatale axate pe:
activitatea în cadrul ONU și a altor organizații internaționale universale;
cooperarea regională și subregională.
Cooperarea internațională culturală și științifică [45].
Făcînd o analiză a documentului de bază „Concepția politicii externe a Republicii Moldova”, printre obiectivele de bază ale politicii externe la acel moment figurează dezvoltarea relațiilor cu statele C.S.I.. Astfel, în cadrul punctului 1 al capitolului IV „Direcțiile de bază ale politicii externe”, este stipulat că, Republica Moldova consideră drept obiectiv primordial menținerea și obținerea riguroasă a tratatelor interstatale de prietenie și colaborare în vederea creării unui climat de încredere și respect reciproc, stabilirii unor relații reciproc avantajoase în domeniile politic, economic, tehnico-științific și cultural.
De asemenea, pentru Republica Moldova, conform aliniatului doi, sunt prioritare relațiile bilaterale cu Federația Rusă, Ucraina și Republica Belarusi. De caracterul relațiilor depinde în mare măsură stabilitatea politică și succesul reformelor politice și economice în țara noastră. În temeiul existenței unor relații economice și spirituale, Republica Moldova va păstra și dezvolta în continuare legăturile de prietenie și colaborare reciproc avantajoase cu țările Asiei Mijlocii și ale Caucazului – membre ale C.C.I.
Relațiilor cu C.S.I. îi sunt de asemenea dedicate două aliniate în compartimentul 2.” Dezvoltarea relațiilor multilaterale și interstatale” a „Concepției”, în care se menționează că țara noastră va promova o politică de colaborare activă în cadrul C.S.I. în scopul menținerii păcii și asigurării securității atît pe teritoriul statelor Comunității, cît și în contextul menținerii păcii și asigurării securității pe plan european și mondial. Republica Moldova va tinde spre aprofundarea colaborării dintre țările C.S.I. în domeniul respectării drepturilor omului și a normelor dreptului internațional. Ciocnindu-se cu un șir de probleme economice, țara noastră se pronunță pentru o colaborare eficace cu țările C.S.I. în vederea depășirii stării de criză economică, dezvoltării relațiilor economice și comerciale cu ele, pe principii de egalitate și avantaj reciproc și consideră drept scop final al acestei colaborări crearea unui spațiu economic comun, bazat pe principiile economiei de piață.
Cît de paradoxal n-ar fi, însă, referința la Uniunea Europeană este modestă, fiind plasată în cadrul punctului 2, subpunctul b al capitolului dedicat, „Dezvoltarea relațiilor multilaterale interstatale”, se stipulează: „Un obiectiv major și de perspectivă al politicii externe a Republicii Moldova este integrarea treptată în Uniunea Europeană. Primul pas în această cale îl constituie semnarea Acordului de Parteneriat și Cooperare (APC). De asemenea, în Concepție mai este stipulat că pentru Republica Moldova sunt importante relațiile cu țările Europei Centrale și de Vest,
ceea ce este foarte important datorită poziției geografice, potențialului economic, prestigiului internațional și rolului acestor state în menținerea și consolidarea păcii, stabilității și securității pe continent, precum și sprijinului acordat din partea lor Republicii Moldova în promovarea reformelor social-economice, consolidarea independenței sale și integrării în structurile europene și mondiale.
O altă direcție importantă, conform punctului 1b, aliniatul 4 o constituie stabilirea și dezvoltarea relațiilor bilaterale cu țările Europei de Est. Experiența acestor țări în reformarea sistemului politic, edificarea statului de drept și democratic, tranziția la economia de piață prezintă pentru Republica Moldova un interes deosebit. Țara noastră are interese comune cu statele Europei de Est în vederea integrării sale în structurile internaționale și în menținerea securității pe continent. În „Document” un loc aparte în relațiile cu țările Europei revine Țărilor Baltice cu care avem mult comun în trecut, interese și probleme asemănătoare. Nu sunt neglijate nici relațiile cu Țările Scandinave care vor căpăta un nou impuls, în primul rînd pe plan economico-comercial.
În relațiile cu țările Asiei, Africii și Americii Latine, Republica Moldova va dezvolta și diversifica colaborarea bilaterală cu Japonia, China, Iran, Republica Coreea, Republica Africa de Sud, Egipt, Mexic, Brazilia și altele. Relațiile cu aceste state ar stimula investițiile în economia Moldovei, ar contribui la implementarea noilor tehnologii ce ar contribui la dezvoltarea industrială a statului nostru, ar diversifica relațiile internaționale și ar consolida pozițiile economice ale țării noastre. De asemenea, Republica Moldova nu exclude stabilirea și menținerea legăturilor cu alte state de pe aceste continente în cazurile cînd o cer interesele naționale.
Nu mai puțin interes prezintă pentru țara noastră relațiile multilaterale interstatale (punctul 2) în cadrul organizațiilor internaționale universale, precum și în al celor regionale și subregionale. Participarea Republicii Moldova în organizațiile internaționale creează posibilități reale pentru o colaborare cu aproape toate statele lumii în cadrul relațiilor multilaterale interstatale. Calitatea de membru al acestor organizații completează și extinde mecanismele bilaterale și regionale de realizare a intereselor naționale, accesul la experiența mondială, la informație, statistică, serviciile experților, la sursele de asistență tehnică și financiară.
Organizațiile internaționale pot contribui la dinamizarea activității și creșterea rolului și influenței în lume a Republicii Moldova. Direcția principală a activității Republicii Moldova în organizațiile internaționale este participarea în cadrul Organizației Națiunilor Unite (O.N.U.) și în instituțiile ei specializate. Republica Moldova aderă la O.N.U. la 2 martie 1992 prin Rezoluția Adunării Generale a ONU ASG 46 1223 [53]. Acest eveniment semnificativ s-a produs la mai puțin de un an de cînd Moldova și-a declarat independența și s-a lansat pe calea tranziției spre o societate prosperă și dezvoltată. Din acest moment mai multe agenții ale ONU [54] și-au demarat activitatea în țara noastră. E de menționat faptul că, programele de acordare a asistenței au înregistrat rezultate
semnificative în mai multe domenii extrem de importante pentru Republica Moldova. Probleme însemnate s-au înregistrat în combaterea sărăciei, realizarea proceselor democratice și a guvernării eficiente, dezvoltarea sectorului privat, protecția drepturilor copiilor, promovarea reformelor în domeniul sănătății, acordarea asistenței refugiaților și persoanelor strămutate, cît și în alte domenii.
Fiind membru a O.N.U., țara noastră întreprinde eforturi orientate spre creșterea activității sale în structurile de menținere a păcii și ordinii în lume, acordă o importanță primordială activității pacificatoare a acestei organizații privind prevenirea și aplanarea conflictelor internaționale, regionale și locale și optează pentru sporirea eficacității mecanismului sancțiunilor aplicate de O.N.U., scopul cărora este antrenarea mai activă a acestei organizații la soluționarea problemelor legate de menținerea păcii și securității în lume, dezarmarea reală, protecția mediului înconjurător.
În scopul dezvoltării economice, tehnico-științifice și culturale Republica Moldova folosește experiența și resursele F.M.I., Băncii Mondiale, P.N.U.D., Băncii Internaționale pentru Reconstrucții și Dezvoltare (B.I.R.D), Organizației Mondiale a Sănătății (O.M.S.), Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), altor organizații și instituții specializate ale O.N.U. În acest sens toate eforturile Republicii Moldova vor fi canalizate spre folosirea posibilităților O.N.U. și ale instituțiilor ei specializate pentru susținerea financiară și consultativă a reformelor democratice ce se desfășoară în țară, dezvoltarea economiei și culturii și cooperării internaționale în acest domeniu.
Una din tendințele principale ale Republicii Moldova în conformitate cu punctul 2b al Concepției este cooperarea regională și subregională. Anume prin intermediul colaborării regionale și subregionale statul nostru își consolidează independența sa și își asigură mai efectiv interesele sale naționale. O direcție primordială a politicii externe și a interesului național al Republicii Moldova la nivel regional este activitatea în cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, ceea ce pe viitor, poate să contribuie la integrarea țării noastre în comunitatea europeană și la folosirea cît mai deplină a mecanismelor O.S.C.E. în vederea asigurării politicii sale externe.
Un moment important la atingerea de către țara noastră a nivelului standardelor europene în domeniul edificării statului de drept a fost aderarea sa la 13 iunie 1995 la Consiliul Europei [55]. Faptul că Republica Moldova a devenit primul stat din spațiul CSI membru al CE este, o realizare a politicii sale externe. Devenind membru cu drepturi depline al Consiliului Europei, Republica Moldova și-a luat angajamentul de-a implementa reformele în vederea garantării principiilor statului de drept, al libertății și respectării drepturilor fundamentale ale omului, al prosperității sociale și al protejării proprietății private. Asigurarea pluralismului politic și economic, crearea sistemului de avocați ai poporului, garantarea imparțialității instituțiilor judecătorești, dezvoltarea continuă a societății civile – toate acestea constituie elemente esențiale, chemate să funcționeze
exclusiv pe făgașul respectării drepturilor omului și a promovării valorilor general-umane la nivel național. Au devenit deja recunoscute și succesele înregistrate de Republica Moldova în domeniul armonizării legislației naționale cu standardele Consiliului Europei. Țara noastră continuă să-și dezvolte cadrul juridic intern în concordanță cu actele normative ale acestei organizații. Republica Moldova a semnat 76 de convenții europene, dintre care 53 sunt în vigoare pentru țara noastră [56].
De asemenea, în scopul unei colaborări mai fructuoase la 30 iunie 1997 la Biblioteca Națională din Chișinău, în prezența Secretarului General al Consiliului Europei dlui Daniel Tarschys și a Președintelui Republicii Moldova Petru Lucinschi, a fost inaugurat Centrul de Informare și Documentare a Consiliului Europei, care are în sarcină următoarele funcții: consultarea documentelor în bibliotecă, traducerea și publicarea documentelor Consiliului Europei, desemnarea selectivă a documentelor, publicații specifice realizate de către Centru asupra temelor de interes pentru Consiliul Europei. O altă direcție a activității Centrului o constituie promovarea ideilor Consiliului Europei, organizarea conferințelor, meselor rotunde, seminarelor în domeniul de activitate a organizației, precum și organizarea expozițiilor referitor la relațiile dintre țara-gazdă și Consiliul Europei [57].
După extinderea sa, Consiliul Europei, care în prezent include practic toate noile democrații din Europa Centrală și de Est, joacă un rol crucial în modelarea unui viitor democratic și pașnic pentru continentul nostru. Procesul de integrare europeană pentru un șir de state continuă să fie amenințat de existența conflictelor înghețate. Unul dintre acestea este și problema transnistreană, care durează deja un deceniu și jumătate și care prezintă un pericol nu doar pentru Moldova, ci și pentru întreaga Europă. Regiunea transnistreană s-a transformat într-o enclavă a rețelelor internaționale de traficanți de armament, droguri, ființe umane și produse de contrabandă, iar veniturile pe care le atestă aceasta, condiționează poziția intransigentă și rigidă a liderilor separatiști. În acest context, Consiliul Europei urmărește cu atenție situația privind securitatea democratică internă a țărilor – membre, pentru a nu permite afectarea democrației în întreaga regiune. Organizația acordă sprijin real țărilor-membre, în primul rînd celor care au făcut primii pași pe calea democrației și reformelor. Republicii Moldova îi este destinat, de exemplu Programul de Asistență a Consiliului Europei pentru Dezvoltarea și Consolidarea Stabilității Democratice (ADACS).
Republica Moldova, conform Concepției, își va intensifica activitatea în cadrul Consiliului de Cooperare Nord-Atlantică și Adunării Atlanticului de Nord. Țara noastră susține transformarea treptată a acestor instituții în elemente ale unui nou sistem de securitate europeană. În contextul colaborării cu Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (N.A.T.O.) țara noastră atribuie o importanță deosebită, din punct de vedere al consolidării securității naționale, regionale și internaționale, activității în cadrul programului „Parteneriatul pentru Pace” [45]. Astfel, primele
contacte cu Alianța Nord-Atlantică au fost stabilite după Declarația de Independență a Republicii Moldova din 27 august 1991. În cadrul primei reuniuni a Consiliului de Cooperare Nord-Atlantic (C.C.N.A.) din 20 decembrie 1992 de la Bruxelles, țara noastră a devenit membru al C.C.N.A – ului.
Astăzi Republica Moldova înfruntă o mulțime de probleme – fragilitate internă, insecuritate social-economică, separatism, crimă organizată, proliferarea armelor convenționale, o imagine nu prea forte pînă în prezent, legate de conflictul transnistrean și problemele de securitate necondițioanală (de la corupție pînă la trafic de ființe umane și armament). Asemenea altor state noi independente, ea are de făcut o serie de alegeri dificile. În raport cu NATO, Moldova nu și-a închis frontierele sale, ci promovează o politică de transparență. Aderînd la 16 martie 1994 la programul
„Parteneriatul pentru Pace” [58], statul nostru, fiind a 12-a țară care a aderat la Program, ca partener, a demonstrat angajarea sa în lupta Alianței Nord-Atlantice pentru pace și securitate în Europa. Relațiile au evoluat treptat, devenind marcate de spiritul cooperării practice, al încrederii și al dezvoltării în continuare, Moldova participînd la o serie de activități militare: în cadrul programului „militar-militarilor” din 1993, programul „Învățămînt militar internațional” (IMET), cît și la un șir de proiecte elaborate în colaborare cu așa state ca România, Ucraina, Republica Belarusi [59]. Noua situație internațională actuală impune Republicii Moldova un comportament activ, receptiv față de evenimentele ce se desfășoară pe arena politică. Un asemenea comportament este condiționat de interesele naționale ale țării. Extinderea NATO va avea un impact nu mai puțin important asupra problemelor de securitate ale Moldovei. Atitudinea Chișinăului față de lărgirea Atlanticului a fost favorabilă, reieșind din faptul că aceasta contribuie la răspîndirea ariei de stabilitate în Europa, fapt ce corespunde și intereselor Moldovei.
În perioada primei guvernări a partidului comunist (aprilie 2001 – aprilie 2005), unii reprezentanți ai acestuia au exprimat opinii, cel puțin rezervate față de apropierea NATO de hotarele Moldovei. Pe lîngă imaginea de „NATO – inamic” cultivată de Uniunea Sovietică, nu este exclus că dominarea spațiului informațional al republicii de către media rusă, care se opune vehement extinderii NATO, să fi avut de asemenea efecte asupra opiniei publice în privința atitudinii față de Alianță. În acest sens este important să fie promovată o viziune proprie a Moldovei asupra securității europene, ținînd cont de interesele de securitate ale republicii, și nu ale altor state.
Actualmente, Alianța caută să susțină și să promoveze democrația, să contribuie la prosperitate și progres, să consolideze relațiile de parteneriat cu și între toate statele democratice din spațiul euro-atlantic, în scopul de a întări securitatea acestora. Ideea de securitate a membrilor NATO nu mai este strict legată de cea a amenințării militare la adresa unui stat membru, ci este mai mult inclusivă, extinzîndu-se peste hotarele statelor membre, și reieșind în mare măsură din percepția
resurselor netradiționale la adresa securității – proliferarea armelor de distrugere în masă (ADM), trafic de arme și droguri, conflicte regionale cu „background” etnic, religios sau social, fluxuri de refugiați, încălcarea drepturilor omului, nereușita reformelor, probleme ecologice, sau chiar dezmembrarea unor state de la periferia Alianței. Se consideră că dacă admitem că o dezvoltare democratică durabilă, respectul pentru drepturile omului, relațiile bune cu toate statele europene, o eventuală integrare europeană corespunde intereselor Moldovei, atunci extinderea NATO ar fi un proces benefic pentru viitorul Moldovei. În acest sens, unii analiști cred că formularea intereselor de securitate ale Moldovei ar trebui să țină cont de efectele pozitive ale extinderii Alianței și a Uniunii Europene:
Stabilizarea politică internă și extinderea spațiului democratic în Europa. Perspectiva aderării la NATO, ca și la UE, este un factor care încurajează transformările pozitive din statele candidate, iar criteriile de aderare sunt mai curînd politice decît militare:
un sistem politic democratic funcțional (incluzînd alegeri libere și cinstite, respect pentru libertățile individuale și supremația legii) și o economie de piață;
controlul civil asupra armatei;
tratarea minorităților conform principiilor OSCE;
rezolvarea disputelor cu statele vecine și obligația de a rezolva disputele internaționale pe cale pașnică;
contribuția militară la Alianță și dorința de a atinge interoperabilitate cu alți membri ai alianței.
Statele europene, ancorate în structurile europene, sunt niște parteneri mai stabili și credibili de dialog (pentru Moldova), decît statele neintegrate. În general, Moldova este interesată în extinderea spre Est a modelului de conduită „state mici – state mari” specific Europei Occidentale;
Modelul de securitate cooperativă promovată de NATO contribuie nu doar la stabilizarea statelor membre, ci și la „exportul” de securitate și de valori în afara hotarelor sale, lucru viabil și pentru UE;
NATO se va extinde și în calitate de instrument de prevenire, gestionare și depășire a crizelor în Europa, avînd la dispoziție un spectru suficient de mecanisme politice, financiare și militare pentru a contribui la depășirea crizelor interne din state, printre care se află și Republica Moldova;
NATO și inițiativele sau instituțiile afiliate (MAP P.p.P. E.A.P.C.) sunt elemente importante care facilitează procesul de integrare europeană și implementează modele de conduită internațională cooperativă [60].
Evenimentele de ultimă oră din contextul actual al sistemului internațional, cînd raporturile interstatale evoluează atît ca formă, cît și ca conținut, demonstrează că evoluția acestora capătă o
importanță tot mai mare. În această ordine de idei se crede că intenția Chișinăului de a elabora un Plan Individual de Acțiuni de Parteneriat Republica Moldova – NATO, constituie cea mai bună modalitate de a se alătura eforturilor internaționale în scopul creării unui sistem comun de securitate în spațiul euroatlantic și consolidării stabilității în lume [61]. Desigur, calitatea Republicii Moldova de vecin al Alianței Nord-Atlantice, stat care se confruntă cu probleme reale – separatismul agresiv și intrasigent, criminalitatea organizată, traficul de persoane, corupția, contrabanda – reprezintă o amenințare la esența democrațiilor occidentale. Elaborarea Planului Individual de Acțiuni de Parteneriat și implementarea acestuia în paralel cu realizarea Planului de Acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană ne demonstrează că organismele internaționale susțin țara noastră în procesul de democratizare a societății și de rezolvare a problemelor interne cu care se confruntă. Totodată, semnarea unui astfel de document cum este Planul Individual de Acțiuni Republica Moldova – NATO, încă nu înseamnă aderarea țării noastre la un bloc militaro- politic, dar în opinia unora, nici nu se exclude această posibilitate. Acest fapt rămîne în atenția viitorului țării, a societății civile și, în special, a elitelor politice, care trebuie să traseze politica europeană a Republicii Moldova. De aici se crede că din perspectiva aderării Moldovei la Uniunea Europeană, integrarea în NATO va contribui la apropierea statului nostru de integrare în Uniune, în special la capitolul democrație și reforma sectorului de securitate. Din punct de vedere politic, nici un stat post-comunist din Europa Centrală nu a aderat la Uniune, fără a trece mai întîi prin procesul de aderare la NATO [62]. După noi, teoretic vorbind, aderarea la Uniune nu presupune automat și necesitatea aderării la NATO. În Uniunea Europeană există mai multe state neutre ca Irlanda, Austria, Suedia, Elveția. Dilema „păstrarea neutralității sau aderarea la NATO”, se observă și în cadrul societății civile. Astfel, potrivit rezultatelor Barometrului de Opinie Publică din octombrie-noiembrie 2006, 24,6% din persoanele intervievate consideră că NATO este cea mai bună soluție pentru asigurarea securității țării, iar 29,4% se pronunță pentru păstrarea statutului de neutralitate [63]. Aceiași diversitate de opinii se observă și în rezultatul chestionării efectuate de autor a tinerilor de la diferite facultăți ale Universității de Stat din Moldova. La întrebarea: „În condițiile noului aranjament geopolitic care ar fi cea mai bună soluție pentru asigurarea securității țării?” 40,8% s-au pronunțat pentru aderarea Republicii Moldova la NATO, iar 51,6% – pentru păstrarea neutralității (Anexa 11) [64]. În opinia unor analiști politici, logica precum că neutralitatea este soluția pentru a obține retragerea trupelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova pare a fi nevalabilă, deoarece Rusia nu și-a retras armata în 15 ani de neutralitate, iar argumentele împotriva aderării Moldovei la NATO sunt insuficiente.
Dacă e să examinăm problema neutralității Republicii Moldova prin prisma relațiilor NATO – Federația Rusă, atunci, în pofida parteneriatului proclamat dintre Rusia – Occident și Rusia –
NATO spre Est, cît și posibilitatea statelor din Sud-Estul Europei de-a adera la Alianță, fac ca Rusia să-și mențină sfera de influență în zona transnistreană a Republicii Moldova. De aceea, considerăm că Republica Moldova, reieșind din amplasarea sa geopolitică, aflată la intersecția intereselor marilor puteri europene trebuie să-și realizeze politica de neutralitate permanentă, care i-ar asigura cel mai eficient interesele naționale și ar contribui în modul cel mai real la consolidarea stabilității în zonă. Statutul de neutralitate permanentă nu are ca scop promovarea intereselor naționale prin izolarea de marile puteri și alianțe, ci dimpotrivă de a contribui la consolidarea securității naționale și regionale prin crearea unor legături, racordarea intereselor politice și economice în scopul prosperității poporului. Această politică corespunde compartimentului de responsabilitate și solidaritate internațională, care se face evident în noua Europă.
O altă direcție importantă în realizarea politicii sale externe și a interesului național, Republica Moldova o consideră colaborarea la nivel subregional. Pornind de la imediata apropiere a zonei bazinului Mării Negre și a Dunării, Republica Moldova colaborează activ în cadrul Organizației Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN) (p.2.b) [45]. Astfel, la 25 iunie 1992, la inițiativa guvernului Turciei și în rezultatul întrunirii de la Istambul, împreună cu alte 10 state participante la procesul de cooperare economică la Marea Neagră (Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Federația Rusă, Georgia, Grecia, România, Turcia și Ucraina), Republica Moldova a semnat Declarația privind Cooperarea Economică a Mării Negre, devenind astfel membru fondator al OCMNE. Prin semnarea acestei Declarații Republica Moldova a avut, și trebuie să aibă, drept scop participarea țării la edificarea unei Europe noi și integrarea ei în calitate de partener egal în noile structurii europene, fondarea unui sistem de relații cu întreaga comunitate internațională, ceea ce ar asigura stabilitatea și prosperarea ei economică, politică și socială.
Republica Moldova și-a afirmat hotărîrea sa de a utiliza cît mai bine toate posibilitățile pentru extinderea și intensificarea cooperării cu țările regiunii anume pornind de la acest principiu. Aderînd la OCEMN, Republica Moldova poate participa la procesul de identificare, dezvoltare și realizare a proiectelor de interes comun în domeniile transport și agro-industrie, știință și tehnologie, turism. Totodată, Republica Moldova va putea beneficia de investiții și fluxuri de capital, de cooperare industrială prin promovarea și protejarea investițiilor [65].
Punctul 3 ”Cooperarea internațională culturală și științifică” este dedicat relațiilor Republicii Moldova cu U.N.E.S.C.O., Uniunea Latină, Mișcarea francofoniei. Acest fapt este consolidat prin Convenția cu privire la crearea Uniunii Latine semnată la Madrid la 15 mai 1954, în vigoare pentru Republica Moldova din 7 septembrie 1992 [66]. Țara noastră va activa în cadrul acestor organizații internaționale în scopul păstrării și îmbogățirii parteneriatului cultural și spiritual. Dezvoltarea relațiilor dintre instituțiile de cultură, știință, învățămînt din țară și centrele informaționale de peste
hotare va contribui la participarea activă a Moldovei la viața culturală și științifică internațională. La cest capitol, Republica Moldova va întreprinde măsurile necesare pentru a stabili contacte cu diaspora moldovenească din străinătate și va dezvolta relații culturale și economice cu reprezentanții ei. O deosebită atenție se va acorda creării peste hotare a unei imagini veridice a Republicii Moldova ca țară aliniată la standardele europene, angajată ireversibil pe calea democratizării și pluralismului politic ca partener sigur, de nădejde, cu un potențial uman și economic respectiv, de țară interesată să dezvolte relații normale cu statele vecine, cu toate țările lumii ca factor de stabilitate în zonă [45].
Deși, este depășită, (lucru constatat și de 86,8% din persoanele chestionate)concepția politicii externe rămîne a fi un document valabil pentru politica externă a Republicii Moldova, dar nu prin conținutul său textual, ci prin spiritul său confuz. „Documentul”, în viziunea unor cercetători, reprezintă o încercare de a combina tendințe divergente, incompatibile, ținînd de spiritul unor timpuri și sisteme social-politice diferite, într-un program de lungă durată, stabilind pe de o parte integrarea treptată în Uniunea Europeană drept obiectiv major și de perspectivă, iar pe de altă parte, demolînd acest obiectiv prin asumarea drept scop primordial cooperarea în cadrul C.S.I. prin crearea unui spațiu economic comun, bazat pe principiul economic de piață [68]. Caracterul său confuz a fost preluat și perpetuat, cu mici excepții, în cadrul programelor de guvernare pe parcursul anilor.
Astfel, în programul de activitate pentru anii 1999 – 2002 „Supremația legii, revitalizare economică, integrare europeană” al Guvernului condus de I.Sturza s-a încercat o revizuire a Concepției Politicii Externe datată cu anul 1995 (anii 1998-2001 constituie cea de-a treia etapă de formare a Concepției). Noutatea programului constă în faptul că integrarea în Uniunea Europeană este considerată deja obiectiv strategic al politicii externe și a interesului național al Republicii Moldova. Acest obiectiv era văzut în strînsă legătură cu proiectul edificării unui stat democratic și prosper, bazat pe economia de piață, integrat în spațiul european de securitate și stabilitate [69]. Noul curs de politică externă tindea să rupă cu schemele anchilozate ale Concepției din 1995 și urma să fie validat prin acțiuni și realizări concrete pentru a nu rămîne doar o simplă declarație de intenții. Însă, în rezultatul demiterii Guvernului Sturza (noiembrie 1999) obiectivele de integrare europeană au staționat. Politica externă a unei țări nu are nici o șansă să fie percepută de factorii internaționali, dacă nu este conjuncturală, iar obiectivele sale fundamentale sunt denumite în funcție de anumite „momente actuale” sau de schimbările de guvern (în Republica Moldova s-au schimbat 10 Guverne pînă la etapa actuală, anexa N2). Dacă vrem să fim luați în serios pe plan extern consideră pe drept unii autori, nu e bine cînd în fiecare an se schimbă orientările de bază ale politicii externe. Au fost stabilite unele priorități acum cîțiva ani, deci cu trecerea timpului ele se pot
schimba, se pot redimensiona unele orientări, dar în nici un caz nu se produc schimbări radicale ale direcțiilor, politicii generale [70].
Guvernul Tarlev I, ales în rezultatul scrutinului electoral din 2001 (începutul celei de-a parta etape de formare a Concepției cu privire la politica externă) considera că locul Republicii Moldova în actualul aranjament geopolitic marchează mult politica externă a țării noastre, care nu poate fi unilaterală și rigidă. Un concept nou de politică externă nu apare peste noapte, ea fiind o problemă dificilă, necesită o studiere adîncă și multilaterală a problemelor legate de anumite oportunități [71]. Concepția cu privire la politica externă adoptată în 1995, considera Guvernul Tarlev I – nu corespundea relațiilor actuale, atît din punct de vedere a caracterului intern, cît și a celui extern. Această părere este suținută și de tînăra generație. La întrebarea: „Considerați că Concepția cu privire la politica externă a Republicii Moldova este actuală sau depășită?”, 86,8% sunt de părerea că ea este depășită (Anexa 11). Moldova real se afla în fața necesităților de elaborare a unei noi „concepții”, care să corespundă condițiilor existente. Era necesară adaptarea Documentului la o nouă conjunctură internațională, care să fie caracterizată printr-un dinamism mai înalt.
Astfel, proiectul „Concepția politicii externe a Republicii Moldova” din 2002 redacție nouă, intenționa să păstreze cursul politicii externe a Moldovei și se referea în primul rînd la: 1) consolidarea independenței și suveranității Republicii Moldova, restabilirea integrității sale teritoriale; 2) protejarea intereselor de securitate națională; 3) consolidarea democrației și statului de drept. Noutatea proiectului constă în redactarea cursului politicii externe elaborat în 1995, atribuindu-i un caracter mai pragmatic și mai real. În contextul evoluțiilor pe plan internațional, inclusiv cel european, și ținînd cont de situația politică și economică, pentru Republica Moldova erau prioritare următoarele obiective:
Integrarea europeană a Republicii Moldova, inclusiv aderarea la Uniunea Europeană.;
Promovarea unei imagini politice și economice favorabile a Republicii Moldova pe plan extern în scopul atragerii investițiilor de capital, creării unei economii competitive;
Asigurarea politico-diplomatică a promovării potențialului de export al Republicii Moldova [72].
Peste mai bine de o decadă, putem constata că concepțiile au ignorat adevăratele valori, stabilind la fel de greșit și prioritățile politicii externe a Republicii Moldova. Evenimentele din ultimii ani de pe continentul european impun fixarea noilor obiective ale politicii externe, dar și interne. Și peste 11 ani, după prima Concepție, printre prioritățile majore ale Moldovei se regasesc: asigurarea integrității teritoriale; promovarea reformelor social-economice; ridicarea bunăstării populației; edificarea statului de drept în care vor fi garantate și aduse la nivelul standardelor
internaționale drepturile. Diferența este că concepțiile anterioare prevedeau realizarea acestor obiective prin promovarea unei politici externe de integrare în CSI, iar în prezent, fiind mai elaborate, urmează a fi atinse în cadrul politicii de vecinătate a Uniunii Europene.
Urmărind cu atenție toți pașii care se realizează în scopul perfecționării „Documentului” am mai putea enumera și decretele prezidențiale nr. 374-IV din 22.12.2005 și nr. 414-IV din 16.01.2005, privind constituirea Comisiei naționale pentru elaborarea Concepției politicii externe a Republicii Moldova [73], Comisia a fost creată pornind de la necesitatea elaborării Concepției nominalizate în condițiile actuale, în scopul perfecționării bazei juridice a politicii de integrare europeană. În conformitate cu decretele menționate, Comisia națională formată din înalți demnitari urmează să elaboreze Concepția securității naționale și Concepția politicii externe a Republicii Moldova. Documentele respective urmează să le substituie pe cele adoptate în 1995. Noua Concepție va fi expusă, fără îndoială, într-un limbaj juridic și diplomatic adecvat. Totuși, Concepția trebuie să reflecte cît se poate de explicit și argumentat obiectivele majore, precum și pericolele care pot submina atingerea lor. Se poate presupune că noile obiective ale politicii externe se regăsesc în strategiile, concepțiile și planurile adoptate de către instituțiile de stat în ultimii 2-3 ani. În orice caz, atingerea obiectivelor majore ale politicii externe, dar și interne va depinde mult de calitatea relațiilor cu vecinii imediați – România și Ucraina, dar mai cu seamă de cele cu Federația Rusă.
Astfel, pe parcursul a mai bine de un deceniu Republica Moldova nu a știut să-și formuleze niște obiective clare, preferînd prin așa-zisa politică multivectorială să balanseze între Est și Vest. Dacă lipsa unor priorități clare în politica externă în perioada incipientă a dezvoltării noastre ca stat independent poate fi explicată prin lipsa de experiență, de informații pertinente despre procesele ce se desfășurase pe continentul european, menținerea aceleiași situații de incoerență și inconsistență este greu de lămurit. Deși s-a pronunțat în favoarea dezvoltării unor relații mutual avantajoase pe toate planurile, conducerea de la Chișinău nu a reușit să formuleze o viziune clară de ancorare a interesului național într-un sistem de repere și valori care ar fi permis țării noastre să depășească rapid și eficient perioada dificilă de tranziție prin crearea unor condiții externe benefice pentru reformarea cu succes a țării [74].
Efectuînd o analiză retrospectivă a relațiilor Republicii Moldova în contextul proceselor integraționiste, se observă o vădită contradicție între interesul național vis-à-vis de integrarea europeană și de integrarea în CSI. Relațiile Republicii Moldova cu statele membre ale Uniunii Europene (UE) numără deja 15 ani, dar evoluția lor a fost cu mult mai lentă decît în cazul altor state europene, iar primii 7 ani au fost caracterizați de lipsa unei strategii ample din ambele părți. Motivul principal al acestei stări de lucruri a fost probabil lipsa unor obiective clare pe care Chișinăul și le-ar fi propus să le realizeze în raport cu statele membre ale UE. Totodată, unele acțiuni întreprinse de
Executivul de la Chișinău nu au fost în măsură să stimuleze interesul cancelariilor vest-europene pentru Republica Moldova. La rîndul lor, nici statele vest-europene și respectiv UE ca organizație nu au elaborat o strategie de angajare a Republicii Moldova, plasînd-o într-un context geopolitic cu țările din arealul postsovietic (excepție statele Baltice), stat din cadrul Comunității și nu din Europa.
Avînd în vedere faptul că, Republica Moldova a devenit vecin al Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007, este evident că, RM va putea beneficia doar parțial de avantajele de care alte state deja se bucură din 2004. Astfel, Moldova, stat situat între două spații geopolitice diferite – Europa de Sud-Est și Comunitatea Statelor Independente va trebui să-și definească clar interesele sale naționale în scopul realizării cu succes a criteriilor de aderare la Uniunea Europeană într-un viitor previzibil.
Referindu-ne la cele expuse în acest capitol, am putea concluziona că, în noile condiții, cînd procesele integraționiste i-au amploare practic pe toate continentele, majoritatea statelor, indiferent de amplasarea pe arena politică internațională, de potențialul economic, nu pot exista izolate, activînd de unul singur, dar încearcă să-și realizeze interesele naționale prin intermediul unificării eforturilor și promovînd o politică comună în scopul prevenirii catastrofelor, combaterii terorismului și criminalității. De aceea, corelația triadică „proces integraționist – interes național – politică externă” trebuie să fie examinată ca un tot întreg. Pornind de aici, în condițiile cînd Uniunea Europeană se extinde tot mai mult spre Est, Republica Moldova, ca și alte state noi apărute pe arena politică internațională, care suferă de insuficiența experienței statale, de dificultățile capacității de autoafirmare, de incompetența sau de superficialitatea elitelor de la guvernare, încearcă să-și găsească locul în contextul acestor procese, și să-și determine vectorii interesului național și prioritățile politicii externe. Cu toate că imediat după proclamarea independenței și recunoașterea de către comunitatea internațională, Republica Moldova a depus eforturi considerabile pentru stabilirea relațiilor internaționale, prin aderarea la cele mai importante organisme: Consiliul Europei, Organizația Națiunilor Unite, Organizația Cooperării Economice a Mării Negre, Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, etc., problema identificării interesului național rămîne a fi destul de dificilă. Reieșind din amplasarea sa geopolitică, aflată la intersecția marilor puteri, Republica Moldova trebuie să-și realizeze politica sa externă bazată pe clauze cît se poate de clare, bazate pe aspirații sincere și estimări reale. În acest context, trebuie evitate orice aluzii la intenții de a „juca pe contradicțiile” dintre marile puteri. Prioritar pentru Republica Moldova trebuie să fie corespunderea proceselor interne criteriilor politice pentru integrarea europeană [75], iar păstrarea statutului de neutralitate, de neaderare la blocuri militare, ar putea să-i asigure realizarea intereselor politice și economice în scopul prosperității poporului și va contribui în mod real la consolidarea securității atît naționale, cît și a celei regionale.
CAPITOLUL II. REDIMENSIONAREA POLITICII EXTERNE A REPUBLICII MOLDOVA ÎN AREALUL POSTSOVIETIC
Destrămarea Uniunii Sovietice a condiționat apariția viitoarelor relații dintre cele 15 state, care au rezultat și care prin forța împrejurărilor au rămas legate prin interese reciproce. Dezmembrarea fostului imperiu a pus problema cu privire la restructurarea și păstrarea spațiului ex-sovietic. Toate statele „noi”, inclusiv Republica Moldova, au moștenit de la fosta Uniune sistemul energetic unic, sistemul unic de transport și legături de telecomunicație, sistemul unic al conductelor petroliere și de gaz, cât și libertatea populației de a se deplasa dintr-un stat în altul. Toți acești factori în ansamblu au dat posibilitatea unei întregiri și colaborări în arealul ex-sovietic mai intensive, spre deosebire de cel european, iar specializarea unor republici în producerea unei anumite producții a făcut să se simtă necesitatea unei reintegrări economice în condițiile formării piețelor de desfacere și a dependenței politice de fostul centru [1]. Ideea transformării URSS într-o comunitate economică a statelor suverane a schimbat radical caracterul relațiilor interstatale ale fostelor republici unionale.
§1. Politica externă în cadrul Comunității Statelor Independente și GUAM
În rezultatul „divorțului civilizat” (decembrie 1991) Rusia probabil reieșea din aceea că noile state vor intra într-o situație mai puțin vitală și mai devreme sau mai tîrziu din nou se vor
„aduna în jurul Moscovei”, iar pentru menținerea procesului de reintegrare Moscova a început să semneze tratate care ar fi dus la armonizarea economiei, politicii externe și securității militare.
Prin semnarea la 8 decembrie 1991 la Mensk a Acordului privind crearea Comunității Statelor Independente (CSI), președinții la acel moment ai Federației Ruse, Ucrainei și Republicii Belarusi, respectiv Boris Elțin, Leonid Kravciuc și Stanislav Șușchevici, au căzut de acord că
„Uniunea Sovietică, înființată în 1922, ca subiect al dreptului internațional și realitate geografică, încetează să existe”. Acest fapt a fost întărit legalmente. Deja la 21 decembrie 1991, conducătorii a 12 state, foste republici sovietice (cu excepția statelor Baltice – Lituania, Letonia și Estonia) au semnat Protocolul la Acordul privind crearea Comunității Statelor Independente și Declarația de la Alma-Ata [2]. În acord, cît și în Declarație, se stipula că noile state suverane vor putea stabili relații reciproce avantajoase, axîndu-se în primul rînd, pe renunțarea la utilizarea forței cît și amenințarea cu forța, la metodele economice și de a nu exercita presiuni asupra altor state, respectînd drepturile și libertățile omului și grupurilor etnice [3].
Acest lucru este confirmat și în alocuțiunea din 12 februarie 1991 a președintelui M.Snegur în fața celor două camere ale Parlamentului României în care se menționa că Republica Moldova a semnat pînă la acel moment acorduri economice pe orizontală cu toate republicile unionale, fără Centru, și că Republica Moldova va participa în calitate de membru al Comunității de State Suverane [4].
În Declarația de Suveranitate a Republicii Moldova adoptată de Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești la 23 iunie 1990, era stipulat că Republica Sovietică Socialistă Moldovenească în calitate de stat suveran, are dreptul de a intra în uniuni de state, delegîndu-le benevol unele împuterniciri, să retragă aceste împuterniciri sau să iasă din aceste uniuni în modul stabilit prin tratatul respectiv [5]. Astfel, Republica Moldova își denotă disponibilitatea sa de a întreține relații cu alte state, foste republici unionale.
Un alt pas, care a condiționat integrarea Republicii Moldova în spațiul CSI-st a fost semnarea la 6 noiembrie 1991 de către Prim-ministrul V.Muravschi a Acordului economic interstatal. În viziunea sa, întreținerea relațiilor cu alte republici unionale prin intermediul Acordului va contribui la realizarea intereselor statale de reformare a economiei naționale, la soluționarea problemelor referitor la valuta națională, a vămilor, frontierelor, cît și la depășirea crizei legată de întreruperea livrării combustibilului de către Rusia, încetarea funcționării întreprinderilor [6].
Deși, de facto, Moldova a devenit membru în structurile CSI din 21 decembrie 1991, iar Statutul CSI a fost semnat la 22 ianuarie, doar după alegerile parlamentare din primăvara anului 1994 și a formării fracțiunii majoritare a Partidului Democrat Agrar (PDAM), a devenit posibilă ratificarea documentelor constituante (Acordul de creare a CSI a fost ratificat la 8 aprilie 1994, Hotărîrea nr. 40-XIII, iar Statutul Comunității la 26 aprilie 1994, Hotărîrea 76-XIII) [7]. Procesul de ratificare a acestui protocol a fost susținut de multe structuri politice de stat ale Republicii Moldova: de președintele M.Snegur, de președintele Parlamentului P.Lucinschi, de prim-ministrul A.Sangheli, cît și de reprezentanții PDAM-ului, blocului „Unitatea-Единство ». Drept opoziție la aceasta au servit protestele reprezentanților Frontului Popular Creștin Democrat (FPCD) și a blocului Țăranilor și Intelectualilor care vedeau în acest pas pierderea independenței și suveranității Republicii Moldova [8].
Analizînd toate aceste acțiuni întreprinse de Republica Moldova, se poate constata că semnarea acestor acorduri a fost apreciată diferit de cercurile politice, economice și obștești din țară. Adepții politicii de revenire la fostul imperiu, care ar asigura păstrarea Moldovei în sfera dominației Rusiei aprobau acest pas. Pe de altă parte, acest pas era supus unei critici, fiind considerat un act care ar duce la pierderea independenței Republicii Moldova și la stoparea ei de a
se integra în structurile economice și politice europene. Unii analiști din republică susțineau că integrarea economică în CSI ar fi fost concepută de Rusia ca o primă etapă menită să ducă la o nouă integrare politico-militară, la început pentru a facilita aceste scopuri se va recurge la restabilirea pîrghiilor economice [9].
Astăzi, la un deceniu și jumătate de la semnarea acordului de la Alma-Ata, una dintre cele mai prezente întrebări în actualitatea politică și pe masa cercetătorilor este eficiența prezenței Republicii Moldova în cadrul Comunității Statelor Independente. În relațiile cu Comunitatea Statelor Independente Republica Moldova consideră drept obiectiv primordial încheierea și îndeplinirea riguroasă a tratatelor de prietenie și colaborare în vederea creării unui climat de încredere și respect reciproc, stabilirii unor relații reciproc avantajoase în domeniul politic, economic, tehnico-științific și cultural. Ținînd cont de particularitățile dezvoltării istorice și de situația geopolitică a Republicii Moldova, erau prioritare relațiile cu Federația Rusă, Ucraina și Republica Belaursi. De caracterul acestor relații, se consideră la Chișinău, vor depinde în mare măsură stabilitatea politică și succesul reformelor politice și economice în țara noastră. În temeiul existenței unor relații economice și spirituale Republica Moldova va păstra și va confirma legăturile de prietenie cu Țările Asiei Mijlocii și ale Caucazului – membre ale CSI. Pentru a percepe evoluția relațiilor Republica Moldova – CSI, ar fi cazul ca acestea să fie studiate din perspectiva celor douî aspecte: a avantajelor și a dezavantajelor pe care le are țara noastră în cadrul Comunității.
În pofida opiniilor contradictorii vis-à-vis de prezența Republicii Moldova în cadrul CSI, merită atenție unele momente. Astfel, din punct de vedere politic, dezmembrarea URSS-ului și crearea Comunității Statelor Independente a avut un rol important în asigurarea unui „divorț civilizat”, care nu a admis declanșări de conflicte după modelul fostei Jugoslavii, dar a creat mecanisme necesare în menținerea dialogului dintre fostele republici unionale. Pentru Republica Moldova, prezența sa în cadrul CSI semnifică echilibrarea eventualului conflict în zona estică a țării.
Unul din avantajele principale ale aflării Republicii Moldova în CSI este colaborarea în domeniul economic cu statele membre. La acest moment, aproximativ 60% a relațiilor externe economice ale Republicii Moldova revin spațiului CSI. Astfel, în perioada anului 2005 exportul țării în statele CSI a crescut cu 551367 mii USD (60,9%), în timp ce exportul în statele membre ale Uniunii Europene a constituit 324061,4 mii USD (43,1%), iar cel destinat altor țări ale lumii cum ar fi SUA, Canada, Turcia, îi revin doar 94407,4 mii USD (27,6%) [10]. Avantajele relațiilor economice externe se referă la satisfacerea necesităților ramurilor economice cu materia primă și materiale, păstrarea pieții tradiționale de desfacere a produselor autohtone.
Moștenind de la Uniunea Sovietică o economie specializată în cea mai mare parte în producția agro-industrială (industria vinului, conservelor, zahărului, tutunului, uleiurilor vegetale) și într-o măsură mai mică în industria ușoară (blănuri, tricotaje, încălțăminte), principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova sunt țările CSI. Cota Rusiei în operațiile de export – import a Moldovei constituie 308,49 mln USD (39%), a Ucrainei – 56,15 mln USD (7,1%) și a Belarusiei – 41,07 mln USD (5,2%). Importurile au însumat în perioada de raportare 1428,61 mln USD. Conform datelor Departamentului Statistică și Sociologie 73,3 din total au fost bunuri importate de la parteneri tradiționali: Ucraina – 325,12 mln USD (23,2%), Rusia – 217,49 mln USD (15,5%) și Belarusi – 49,76 mln USD (3,5%) [11].
Una din problemele principale ale guvernanților de la Chișinău este asigurarea economiei naționale și a populației mai întîi cu produse minerale (gaze naturale, cărbune, energie electrică…). Principalii furnizori de resurse energetice și combustibili pentru Moldova rămîn statele membre ale CSI, în special Federația Rusă și Ucraina. Dacă e să examinăm evoluția acestor relații, atunci în perioada anilor 1993-1996 importul din aceste țări era de circa 95%, în perioada 1997 a scăzut pînă la 89,1% [12], iar actualmente constituie mai mult de 60%. Dacă am încerca că căutăm răspuns la întrebarea „care sunt motivele ce leaga Republica Moldova de CSI?”, răspunsul ar fi simplu. În primul rînd, relațiile comerciale dintre fostele republici unionale, inclusiv cu Moldova, au existat cu mult înaintea creării CSI-ului și acestea nu pot fi ignorate. Ar fi oportun ca autoritățile moldovenești să depună maximul eforturilor nu doar pentru a le păstra, dar și în scopul de a le dezvolta, dîndu-le în viitor un nou curs, axat pe principiile economiei de piață, ținîndu-se cont de interesele naționale ale fiecărui stat.
În al doilea rînd, Rpublica Moldova, timp de cîteva decenii face parte din aceiaș rețea de comunicații și transport ca și celelalte state CSI-ste, ceia ce-i permite menținerea relațiilor economice, politice și culturale cu celelalte state din „vecinătattea apropiată”. De asemenea, un avantaj al aflării Moldovei în cadrul CSI, este faptul că, spre deosebire de piețele occidentale, piețele comerciale din arealul postsovietic sunt cu mult mai accesibile pentru produsele autohtone.
Potrivit modului de a privi lucrurile obiectiv, am putea evidenția că în spațiul postsovietic mai există un moment care leagă practic toate statele CSI-ste. Este o problemă mai mult de ordin psihologic – existența unui număr considerabil de cetățeni ai Republicii Moldova (aproximativ 400 mii de persoane) pe teritoriul tuturor statelor membre ale Comunității. În condițiile de criză, motivul principal al migrației populației peste hotarele țării este legat de bunăstarea materială, lipsa de resurse financiare, probleme legate de angajarea în cîmpul muncii. Principalele regiuni ale migrației populației în contextu „Moldova – CSI”, sunt Rusia, Ucraina, Belarusi, Kazahstan. În cazul unei eventuale ieșiri din cadrul CSI, Moldova riscă să piardă nu numai spațiul postsovietic, dar și o parte
a cetățenilor emigranți, ceia ce constituie o bună parte a forței de muncă. Pentru a supraviețui vor fi obligați să devină cetățeni ai Federației Ruse, Ucrainei, Belarusiei… [13].
Analizînd relațiile Republica Moldova – CSI, pe lîngă avantajele pe care le are prezența țării în cadrul acesteia am putea enumera și un șir de dezavantaje. Prin însăși aderarea la CSI, Republica Moldova a devenit dependentă de structurile politice și economice ale acestei comunități sau, mai bine zis, față de Rusia. Ratificarea Declarației de la Alma-Ata din 8 aprilie 1994 și a altor documente de aderare la CSI, cît și a protocolului adițional la tratatul moldo-rus practic legiferează implicarea militară a Republicii Moldova în spațiul post-sovietic, ceea ce de fapt ar însemna o alianță cu Rusia. Deoarece unul din punctele protocolului prevedea, că în cazul apariției unei situații de pericol pentru securitatea națională, pentru suveranitatea și independența teritorială – părțile, în caz de necesitate, ar putea întreprinde acțiuni concrete în scopul depășirii unei asemenea situații, inclusiv asistența reciprocă și respingerea agresiunii unei sau ambelor părți [14].
Decizia Parlamentului din 26 octombrie 1993 nr. 1622-XIV cu privire la ratificarea Acordului de Constituire a CSI și a Acordului cu privire la crearea Uniunii Economice a exclus interacțiunea în domeniul politico-militar a Republicii Moldova, deoarece contravin principiilor suveranității și independenței țării, Moldova fiind orientată spre o colaborare economică. Însă, această decizie nu a împiedicat ratificarea Statutului Comunității, Republica Moldova devenind dependentă întru totul față de Rusia. Sprijinul politic și militar activ acordat separatiștilor din stînga Nistrului în rezultatul implicării masive a rămășițelor armatei a 14-a în conflictul transnistrean de partea secesioniștilor, a determinat conducerea politică a Moldovei de a nu participa la acțiunile politico-militare din cadrul CSI. Pe parcursul ultimilor ani, indiferent de schimbarea colaborării politice a forțelor care au deținut puterea, Moldova nu și-a modificat atitudinea față de blocul de probleme de ordin politico-militar și securitatea individuală și colectivă în cooperare cu Comunitatea Statelor Independente. După venirea Partidului Comuniștilor la putere, în rezultatul alegerilor parlamentare din februarie 2001, nu s-au înregistrat schimbări radicale în politica promovată de echipa președintelui V.Voronin.
Înaintînd anumite rezerve, Parlamentul Republicii Moldova a luat decizia, că politica externă în cadrul Comunității se va orienta mai întîi de toate la colaborarea economică și va exclude interacțiunea în domeniul politico-militar, ca fiind în contradicție cu principiile suveranității și independenței Republicii Moldova. Rezervele prezentate de către Moldova cu privire la Acordul de constituire a CSI și a Acordului cu privire la crearea Uniunii economice, practic nu aveau nici o influență și nu schimbau sensul prioritar politic al CSI. Prin însăți ratificarea la 26 octombrie a Statutului CSI, Republica Moldova singură își decide soarta, devenind astfel dependentă față de CSI, sub toate aspectele Statutului, sau, mai bine zis, dependentă întru totul de Rusia. Aderarea
Moldovei la Adunarea interparlamentară a Comunității Statelor Independente – o structură politică creată contrar condițiilor Statutului Comunității, participarea la ședințele ei, este o mărturie elocventă a participării Republicii Moldova la structurile politice ale CSI în cadrul căreia rolul dominant îl deținea Rusia.
Un alt moment negativ a prezenței Moldovei în cadrul Comunității Statelor Independente, este înrăutățirea situației economice. Aspirațiile de creare a unui spațiu economic comun, elaborarea unei concepții economice unice și implementarea acestora în viață au devenit doar o iluzie. Însăși crearea Uniunii Economice a Rusiei cu țările CSI se afla la un stadiu incipient și nu realiza o zonă de liber comerț, o uniune de plăți, o uniune vamală. Dimpotrivă, economiile naționale ale țărilor CSI au suportat pierderi serioase, inclusiv din cauza destrămării relațiilor economice tradiționale. S- a constatat imposibilitatea de a satisface cerințele fiecărui stat pe baza structurii producției și infrastructurii rămase din perioada de existență a lor în cadrul fostei uniuni [15].
Pentru majoritatea fostelor republici sovietice, experiența aflării sub un regim totalitar a avut efecte dramatice asupra modului în care elitele succedate la guvernare pe parcursul ultimului deceniu au gestionat riscurile și dezechilibrele inerente tranziției. La expirarea primelor cinsprezece ani după demararea unor vaste transformări economice, se poate constata că în puține țări post- sovietice reformele au însemnat realmente un angajament politic și civil de durată, încheiat cu performanțe tangibile. Doar Țările Baltice au știut în mod convingător să capitalizeze independența politică pentru a realiza standarde de viață mai înalte, pentru a reașeza sistemele lor economice pe magistrala relațiilor de piață și pentru a deveni mai competitive în relațiile economice internaționale.
Reformele „pe hîrtie” nu s-au soldat cu nimic altceva decît cu creșterea inegalităților social-economice, cu distrugerea irațională și frauduloasă a potențialului economic și cu îndatorarea externă. Eșecurile economice deseori s-au suprapus unor tensiuni sociale sau în mod direct au provocat asemenea tensiuni, au escaladat conflicte interne și mișcări de separatism altădată congelate, iar în unele republici, printre care și Moldova, inerția reformatoare a condus la exodul masiv al populației și la perimarea factorului fundamental al dezvoltării economice și capitalului intelectual.
Astfel, analizînd evoluția dezvoltării economice a Republicii Moldova, putem afirma cu certitudine că pe parcursul unui deceniu și mai bine de tranziție a fost pur și simplu catastrofală și ne permite delimitarea cîtorva perioade în scurta istorie economică.
Prima 1991 -1994 – a fost cea mai acută fază a recesiunii economice (perioada șocurilor). Anume etapa care imediat a urmat după destrămarea imperiului a fost marcată de o serie de șocuri economice, atît de origine externă, cît și internă, în ambele cazuri acestea avînd consecințe
distrugătoare pentru stabilitatea și securitatea economică a Moldovei. Impactul negativ a acestor șocuri a fost amplificat atît de factorii spațiali nefavorabili (dimensiunile geografice și demografice mici, resurse naturale precare, condiții meteorologice nefaste), cît și de distorsiunile structurale, moștenite de la economia sovietică. Se estimează că colapsul URSS și anihilarea relațiilor comerciale și financiare cu fostele republici sovietice – primul veritabil șoc a contribuit la diminuarea produsului intern brut (PIB) cu cel puțin 30% față de anii precedenți. Guvernele Druc, Muravschi și Sangheli I nu au fost în stare să preia sub control inflația și nici să oprească scăderea drastică a producției. Unul dintre principalii factori generatori de pierderi au fost marile întreprinderi industriale aflate în proprietatea statului, care au acumulat arierate enorme, mai ales pentru resursele energetice consumate.
Speranțele nutrite de conducerea Moldovei de a obține anularea acestor datorii nu le-a fost dat să se realizeze; Rusia principalul creditor energetic, a obligat guvernele ulterioare să transforme datoriile energetice ale întreprinderilor în datorie publică. Un alt impact distrugător asupra sistemului economic moldovenesc la puțin timp după obținerea independenței, în 1992 a fost majorarea bruscă a prețurilor de livrare a resurselor energetice. Ridicarea prețurilor hidrocarburanților pînă la nivelul prețurilor mondiale în Moldova și în Țările Baltice a provocat cel de-al treilea șoc macroeconomic, echivalent cu o reducere de cel puțin 10% din PIB.
Conflictul transnistrean soldat cu dezmembrarea țării și a economiei moldovenești de-a lungul Nistrului, a avut și el efecte negative, înscriindu-se nu doar pe planul securității, ci și pe cel al economiei. Blocarea de către regimul de la Tiraspol a infrastructurilor feroviare și rutiere care duce spre piețele estice de desfacere a produselor moldovenești, amenințările frecvente cu deconectarea de la magistralele de gaz și energie electrică, eliminarea din circuitul economic normal a mai bine de 1/3 din potențialul industrial al fostei RSSM, păstrarea pe teritoriul constituțional al Moldovei a unui arsenal militar impunător – au fost consecințele economice primordiale ale conflictului.
Cea de-a doua perioadă – 1995 – 1999 – a fost marcată de o relativă stabilitate macroeconomică, în primul rînd a inflației, și de frînarea procesului de degradare a PIB, legată de apariția leului moldovenesc. În pofida acestui fapt, creșterea economică întîrzia să înceapă. Au fost comise și grave erori de origine instituțională. În perioada în care începuse privatizarea masivă, statul nu doar s-a retras din economie, dar pentru moment părea că chiar și-a retractat orice responsabilitate în legătură cu proprietatea, atît față de cea de stat, cît și față de cea în proces de privatizare, consecința acesteia fiind irosirea, furtul, utilizarea frauduloasă a activelor întreprinderilor. Survenirea crizei financiare rusești din 1998 a avut consecințe devastatoare pentru economia moldovenească, deoarece piața rusească era principala destinație a exporturilor
moldovenești. Criza financiară a anihilat tendințele firave care se conturase în economia republicii [16].
Anii 2000 – 2003 reprezintă ce-a de-a treia perioadă, care este considerată drept perioada stopării declinului economic, stabilizării și creșterii economice. Astfel, după mai bine de zece ani de confruntări politice, sociale și economice, de experiențe și eșecuri în domeniul reformelor, abia începînd cu anul 2000, Moldova a fost capabilă să stopeze declinul producției și să înregistreze treptat anumite progrese în creșterea PIB. La majorarea PIB-ului a contribuit relansarea lentă a economiei țării și primele etape ale reformelor structurale anterioare. Începînd cu anul 2000 s-a accentuat tendința de stabilitate și o anumită creștere economică. De exemplu, în anii 2000, 2001, 2002 volumul producției industriale a sporit respectiv cu 10,8%, 11,4% și 11.1%, tendința de creștere economică menținîndu-se, potrivit datelor preliminare, și în 2003 – cu 17%. Pornind de la realizările macroeconomiei țării, această perioadă (anii 2000 – 2003), comparativ cu cele precedente, fără îndoială, este mult mai bună: creșterea economică, sporirea PIB, majorarea salariilor. Însă toate aceste performanțe sunt într-un scepticims atît de unii experți locali, cît și de cei străini, potrivit cărora creșterea economică a țării se menține în mare parte pe reformele structurale anterioare, cît și pe conjunctura regională favorabilă și fluxul enorm de valută la cetățenii Republicii Moldova, angajați la munci peste hotare [17].
În acest răstimp Moldova nu a avansat, ci a bătut pasul pe loc, consumîndu-și pînă la ultima fărîmitură „merindele” bogate de altădată cu care ieșise în majistrala independenței și acumulînd datorii extraordinare [18]. Astfel, la sfîrșitul anului 2003 datoria externă a Republicii Moldova s-a egalat cu 1440.09 mln USD, majorîndu-se pe parcursul anului cu 78,98 mln USD, sau cu 5.8 la sută față de anul precedent, dintre care 27.50 mln USD revin Uniunii Europene, iar 94.91 mln USD datorăm Rusiei [19].
Separîndu-se formal de fostul sistem, Republica Moldova a rămas practic dependentă de resursele furnizate sub controlul centrului administrativ de la Moscova. Conform statisticii vamale, importul de resurse energetice în 2003 a însumat 232.83 mln USD, adică cu 19,9% mai mult față de anul 2002, dintre care 199,12 mln USD (85.64%) revin spațiului CSI. Preponderent aceste importuri au fost efectuate din Ucraina – 41.4%, Rusia – 36.0%, Belarusi – 7.5%.
Devine tot mai vădit că cooperarea celor 12 state în cadrul CSI se axează mai mult pe cooperarea bilaterală și regională. Unul din paradoxurile principale ale Comunității Statelor Independente în calitate de parteneriat multilateral constă în faptul că aproape fiecare stat membru luat aparte vede realizarea propriilor interese într-o configurație diferită în cadrul a aceleiași Comunități [20]. Pentru o mai bună comprehensiune a tendinței de cooperare la nivel sub-regional în cadrul spațiului CSI-ist, este necesar de analizat poziția fiecărui stat membru, care vădit se
manifestă încă de la momentul aderării. Atitudinile statelor ex-sovietice față de Comunitatea Statelor Independente au evoluat diferit. Unele au rămas apropiate de Federația Rusă și continuă să considere CSI-ul un vehicul important pentru relații economice, politice și strategice. Alte state fac mari eforturi pentru ași asigura independența și gravitează spre structurile de securitate europeană și euroatlantice [21].
Azerbaidjan a dorit un CSI efectiv, dinamic care să funcționeze în baza absolutei egalități și stimei față de constituțiile naționale. De asemenea, Azerbaidjan considera că în toate statele CSI nu trebuie să existe suprastructuri net superioare rangului celorlalte statute a statelor membre.
Republica Armeană considera CSI-ul o structură importantă pentru integrarea statelor la nivel regional, și nu credea posibilă aderarea la Uniunea vamală a celor „cinci” sau alte uniuni de state în cadrul Comunității, deoarece aceasta contravine principiilor economice ale statului.
Republica Belarusi pleda pentru o cooperare social-economică, politică, de apărare mai strînsă în cadrul CSI și se pronunța pentru stabilirea unor mecanisme clare și limitate în timp în realizarea deciziilor luate.
Georgia considera că CSI are un viitor doar în cazul în care ea va deveni factorul principal al garanției independenței și suveranității, integrității teritoriale a statelor membre.
Kazahstan în cadrul Comunității apăra ideia integrării republicilor ex-sovietice și delegării organelor interstatale ale CSI a împuternicirilor necesare pentru elaborarea politicii comune și apropierii bazei juridice.
Kîrghizstan susținea ideia că CSI îndeplinește clauza unei organizații regionale a perioadei de tranziție, în cadrul căreia fiecare stat-membru își hotărăște problemele sale în dependență de economia proprie.
Republica Moldova considera că CSI are viitor doar în cazul unei alianțe economice și nicidecum politice.
Tadjikistan se pronunța pentru o cooperare sub cele mai diferite forme în cadrul CSI, precum și realizarea proiectelor în comun cu participarea altor state.
Turkmenistan vede în CSI un organ consultativ ce reglează relațiile de stat.
Uzbekistan s-a pronunțat pentru crearea structurilor supranaționale, susținînd că pe teritoriile CSI trebuie create zone de liber schimb de mărfuri, produse, totodată aspirînd spre afirmarea sa în calitate de lider regional în Asia Centrală.
Pentru Ucraina CSI a fost un organ consultativ și a negat încercarea de a o transforma într-o organizație suprastatală. În acest sens, către sfîrșitul anilor 90, unii cercetători menționează că Ucraina în eforturile sale de a se manifesta ca o importantă putere europeană, concurează adesea și deschis cu Federația Rusă, ba chiar se consideră că ea intenționează să joace un rol de lider în
procesele desfășurate în spațiul post-sovietic [22], ceia ce este un impediment în consolidarea integrării în această regiune.
Fără îndoială, această asimetrie a intereselor și respectiv a scopurilor tactice și strategice a statelor membre a Comunității îngreunează considerabil posibilitatea consensului privind formele și metodele dezvoltării sale. Se creează o impresie că procesele centrifuge din interiorul CSI au o energie mai mare decît cele centripete din simplul motiv al existenței unui mozaic al cîtorva centre de atracție din interiorul sistemului propriu-zis, ceea ce-i imprimă un caracter heteroclit și generează traiectorii și salturi imprevizibile din partea participanților [23]. Interesele politice și social-economice în spațiul post-sovietic au determinat procesul obiectiv de formare în cadrul CSI a microuniunilor de state membre ale Comunității. Deja a devenit o realitate apropierea unor state în baza parametrilor social-economici și politici comuni ceea ce servesc un cadru pentru integrarea în grupe [24]. În acest context, regrupările care se produc în ultimul timp în interiorul CSI-ului denotă odată în plus insuccesul acestui organism. Astfel, în cadrul CSI este valabil principiul „integrării cu viteze și forțe diferite”. În baza acestui principiu, unele state pot adopta decizii privind cooperarea lor mai strînsă, cu un grad mai înalt de integrare, iar acest fapt nu afectează statele membre în alte domenii. De exemplu, doar 9 state membre (cu excepția Republicii Moldova, Ucrainei și Turkmenistanului) au fost parte la Tratatul privind securitatea colectivă, iar din 1998 Uzbekictanul, Azerbaidjanul și Georgia au sistat participarea lor la acest Tratat [25].
Analizînd situația dată, se poate afirma că, în spațiul post-sovietic a apărut sistemul integraționist cu mai multe nivele, ceea ce corespunde într-un anumit grad intențiilor multor state ceseiste de a crea structuri integraționiste, flexibile, „moi”, care ar acorda posibilitatea membrilor de a participa concomitent în diverse structuri statale [26]. Astfel, în spațiul post-sovietic s-a format o structură foarte complicată și greoaie, constituită din cel puțin șase niveluri. Uniunea Rusia – Belarusi (2 state) – exemplul celui mai înalt nivel de integrare, cele două state tinzînd spre formarea în perspectivă a unui spațiu statal comun; Uniunea Vamală în componența căreia intră 5 state – Belarusi, Federația Rusă, Kîrgîstan, Kazahstan, Uzbekistan; Uniunea Central-Asiatică (Kazahstan, Kîrgîzstan, Uzbekistan și Tadjikistan); Uniunea Economică Euroasiatică formată din Federația Rusă, Belarusi, Kazahstan, Kîrgîzstan și Tadjikistan; GUAM – Georgia, Ucraina, Azerbaidjan și Republica Moldova. Relațiile interstatale din uniunile date se reglementează de documente proprii care, conform opiniei generale, sunt juridic mai avansate, în comparație cu actele normative ale CSI.
Printre opțiunile de integrare regională și subregională merită a fi menționate de asemenea
„Forul de la Șanhai”, cooperarea Economică în Bazinul mării Negre (BSEC) și Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud –Est. Este vădită tendința statelor central-asiatice de a intensifica și aprofunda
procese de integrare în spațiul său, delimitîndu-se de la procesele integraționiste desfășurate în partea europeană a CSI-ului. Acest fapt poate fi condiționat de reorientarea exportului său la alte piețe de desfacere: Iran, Turcia, China, care din punct de vedere economic sunt mai atractive decît economiile republicilor ex-sovietice. Proiectele de integrare a statelor din Asia Centrală se axează nu doar pe aspectul economic, dar și pe cel politic, umanitar, informațional, regional [27].
Apariția recentă a altor opțiuni regionale în spațiul post-sovietic se datorează, pe de o parte neajunsurilor în crearea Comunității încă la etapa constituirii organizației. Criza CSI-ului este condiționată genetic. Comunitatea nu a avut la baza formării sale o nouă concepție, privind crearea acestei organizații. Practic toate proiectele cu privire la eforturile de integrare și colaborare în CSI au eșuat. Relațiile interstatale ar fi trebuit să se desfășoare puțin altfel – nu ca în relațiile „Centru” –
„Periferie”, dar pe baza egalității complete. CSI reprezintă astăzi mai degrabă un mecanism de susținere a modus – vivendi [28], scopul principal al căruia rezidă nu în determinarea finală privind un model anumit al Comunității, ci în păstrarea deschisă a tuturor variantelor posibile de dezvoltare ale lui în viitor, asigurînd spațiu pentru diferite modele și manevre.
Fondată la 1991 în calitate de substituient al URSS, ea a moștenit caracterul vertical al relațiilor dintre fostele republici unionale, majoritatea cărora se concentrează în jurul Moscovei. Studierea fenomenelor din cadrul CSI ne confirmă că, anume Federația Rusă este principalul animator, „motorul” care pune în mișcare procesul de reintegrare a republicilor post-sovietice prin restabilirea unor spații economice, politice, de securitate, de apărare, informaționale [29]. Eforturile depuse de Federația Rusă de a restabili statutul său de supraputere, de revenire la lumea multipolară își găsește expresia în interesul vădit pe care-l manifestă în continuare această țară pentru reanimarea CSI-ului. Deși relațiile pe verticală în CSI se mai păstrează, eroziunea lor devine tot mai vădită. Comunitatea este foarte slabă, parțial din cauza faptului că republicile ex-sovietice nu au încredere în Moscova [30], ceia ce generează apariția a noi opțiuni regionale în spațiul post-sovietic.
Ca o reacție la insuficiența și incapabilitatea Comunității Statelor Independente (CSI), plenar dominată de Federația Rusă, de a contribui la soluționarea celor mai grave probleme cu care se confruntă statele membre, în rezultatul conștientizării unor interese și deziderate comune, Georgia, Ucraina, Azerbaidjan și Moldova [31] au fondat la 10 octombrie 1997 o nouă asociație de state – acronimul GUAM. Sarcinile formulate de către statele constituiente ale GUAM se reduceau la conjugarea eforturilor pentru asigurarea condițiilor necesare creșterii economice bazate pe: dezvoltarea și implementarea unor proiecte comune în domeniul economic, al comerțului, transportului, comunicațiilor, cooperării financiare, frontaliere, vamale, științifice, etc.
Interesul acestor state, inclusiv și cel al Republicii Moldova, se baza pe posibilitatea dezvoltării așa numitului „Coridor de transport Europa-Caucaz-Marea Caspică”, care părea o
eventuală restaurare a „Drumului Mătăsii”, care ar deschide accesul spre regiunile bogate cu hidrocarburi ale Asiei Mijlocii [32]. În această perioadă GUAM-ul nu a reușit să-și creeze instrumente eficiente de lucru, iar majoritatea deciziilor la nivel de șefi de stat și de guvern au rămas pe hîrtie. Această organizație devenea treptat un CSI în miniatură.
Din 2003, situația s-a schimbat radical. Țările GUAM și-au declarat unanim revenirea în Europa drept scop strategic și prioritar a politicii externe în relațiile cu Uniunea Europeană. S-au produs evoluții spectaculoase pe plan geopolitic: noua frontieră a Alianței Atlanticului de Nord s-a stabilit de-a lungul graniței de vest a fostei URSS, Rusia a intrat în contact direct cu spațiul NATO în zona Mării Baltice, declarînd „vecinătatea imediată” drept spațiu al intereselor sale speciale [33] Evoluțiile democratice interne în Moldova, Ucraina și Georgia, schimbările geopolitice recente în diferite regiuni ale vechiului continent au generat în mod obiectiv necesitatea unei conlucrări mai strînse între țările fondatoare ale GUAM-ului, în baza conștientizării și coincidenței intereselor strategice de lungă durată. Ținînd cont de sfidările cu care se confruntă țările membre ale GUAM, sarcinile au fost reformulate mai nuanțat:
soluționarea pașnică a conflictelor regionale în baza principiilor suveranității și integrității teritoriale, a inviolabilității hotarelor:
combaterea separatismului agresiv și a terorismului internațional;
coordonarea cooperării țărilor membre în raporturile cu instituțiile internaționale (ONU, OSCE, Consiliul Europei, Grupul Consultativ al statelor membre la tratatul FACE) [34].
Astfel, GUAM-ul se axează pe problemele comune cu care se confruntă statele membre.
Georgia urmărește retragerea trupelor rusești din Abhazia și Osetia de Sud. Georgia este unicul stat prin care cecenii pot face legătura cu lumea exterioară Rusiei, iar pe parcursul acestor ani nu a avut posibilitatea de a stopa tranzitul de arme, de bani și de mercenari din lumea musulmană spre Cecenia.
Ucraina încearcă să-și întărească „nezaleznosti” (independența). Are evidente probleme cu Rusia în sfera economică (gazul), politică (Krimeia, „anti-moscovismul” în Ucraina de Vest), militară (flota din Marea Neagră), religioasă (activitatea Uniaților în Ucraina de Vest – motiv de relații încordate între Vatican și Patriarhia Rusiei).
Azerbaidjanul urmărește soluționarea diferendului din Karabah, care, chiar de la izbucnirea sa este fățiș susținut de Moscova. Rusia a furnizat armament, mercenari și expertiză militară pentru Armenia în războiul împotriva Azerbaidjanului, din care s-a „desprins” prin forță regiunea Nagorno-Karabah. În Azerbaidjan și Uzbekistan au avut loc acte de terorism și atentate împotriva liderilor politici, conectate cu activitatea subversivă a Moscovei.
Republica Moldova se ciocnește și ea de un șir de probleme. În primul rînd, există problema Transnistriei. O altă problemă, comună pentru toate statele membre ale GUAM, este dependența de piețele de desfacere din Est, orientarea economică preponderent spre Est în schimburile comerciale și de achiziții de agenți energetici. Interesul pentru această structură regională a reapărut în Republica Moldova cu doar cîteva săptămîni înainte de desfășurarea alegerilor parlamentare din 6 martie 2005, cu toate că autoritățile de la Chișinău au manifestat interes pentru reanimarea GUAM- ului ceva mai devreme. Pînă atunci atitudinea față de GUAM fusese mai mult reticentă. Acum patru ani, în 2001, după prima accedere la guvernare, Vladimir Voronin afirma că Republica Moldova va părăsi GUAM-ul pe motiv că această organizație este una care urmărește scopuri antirusești.
Schimbarea atitudinii Republicii Moldova față de GUAM s-a produs în special după Summitul OSCE de la Sofia din 6 – 7 decembrie 2004. Suportul ostentativ din partea Rusiei pentru regimul separatist transnistrean după eșuarea „Memorandumului Kozak”, precum și refuzul de a-și retrage militarii și munițiile din regiunea de Est a țării, impuneau găsirea unor abordări noi a problemelor legate de soluționarea conflictului transnistrean. Schimbarea atitudinii Chișinăului față de GUAM a mai fost condiționată și de adoptarea în februarie 2005 de către Dumă rusă a trei rezoluții prin care recomandau Guvernului aplicarea sancțiunilor economice față de Republica Moldova și au recunoscut în mod public că scopul urmărit a fost împiedicarea victoriei Partidului Comuniștilor (PC) în alegerile parlamentare, și implicit, împiedicarea realegerii lui V.Voronon în funcția de Președinte al Republicii Moldova.
Acest gen de acțiuni ostentative din partea Dumei de Stat a Federației Ruse, l-a determinat pe Președintele Moldovei să adopte un comportament pe potrivă. În consecință, la 15 aprilie 2005, Parlamentul Republicii Moldova a ratificat în regim de urgență:
Carta de la Ialta a GUAM, documentul juridic de bază pentru constituirea organizației;
Acordul GUAM privind crearea zonei de comerț liber;
Acordul de creare a Oficiului Informațional GUAM [35].
Deja la 10 decembrie 2004 a fost publicată dispoziția Guvernului cu privire la instituirea Grupului de lucru pentru elaborarea și implementarea Planului național privind realizarea Proiectului de facilitare a comerțului și transportului în cadrul GUAM, plan care a fost elaborat și dat publicației la 25 februarie 2005. De asemenea, pentru prima dată Guvernul Republicii Moldova a inclus în hotărîrea din 28 ianuarie 2005 cu privire la achitarea din bugetul de Stat pe anul 2005 a cotelor de membru și a datoriilor Moldovei față de organismele internaționale și regionale, achitarea cotei de membru a GUAM fiind în sumă de 17300 USD.
Summitul GUAM de la Chișinău din 22 aprilie 2005 constituie un semn de cotitură, a relansat această organizație pe o nouă orbită. Întrunirea interstatală a avut semnificația deschiderii unei noi
etape în transformarea acestui aranjament de colaborare regională într-un organism viabil și capabil să promoveze eficient interesele țărilor membre în raporturile dificile cu Rusia și în efortul de reintegrare în comunitatea țărilor europene și euro-atlantice. Astăzi, țărilor membre li se oferă șansă reală de a-și consolida independența și suveranitatea prin contracararea separatismului teritorial, crearea unor zone economice de liber schimb, asigurarea unui grad mai înalt de securitate energetică, desprinderea efectivă din sfera de influență a Federației Ruse. Fiecare țară aparte din GUAM nu are suficient potențial geopolitic pentru a-și apăra și promova eficient interesele, a-și asigura securitatea națională în noile împrejurări fără asistența comunității internaționale și a noilor parteneri strategici.
În Transnistria, obiectivul major urmărit de Rusia a fost, de fapt, reținerea Republicii Moldova sub tutela politică a fostului centru decizional post-sovietic, utilizînd regiunea nistreană ca pe un fitil amorsat, care poate fi oricînd reaprins. Utilizînd „misiunea de pacificare”, Rusia a insistat asupra integrării cît mai ample a Republicii Moldova în sistemul „spațiilor unice” din cadrul Comunității Statelor Independente. Unul din motivele pentru care Rusia își afirmă controlul asupra acestei zone îl constituie faptul că, în această regiune se află cel mai important complex militar- industrial de pe teritoriul Moldovei. Practic, restul țării nu dispune de o bază industrială comparabilă. În zonă se află o uzină de producere a componenților armamentelor nucleare, cu centrul de anvergură pentru controlul comunicațiilor. Nu trebuie neglijată nici dislocația Armatei a 14-a, care, chiar dacă este mult diminuată, dispune de o logistică impunătoare. Regimul separatist, susținut tacit de Moscova a creat din această regiune o zonă criminală. În toate aceste conflicte (Abhazia, Osetia de Sud, Karabah, Transnistria) Rusia a experimentat o serie de politici de manipulare sau chiar de modificare a strategiilor de evoluție independentă a noilor state naționale [36].
Un alt aspect al interesului național al Republicii Moldova, ca și cel aș Georgiei, Ucrainei și Azerbaidjanului este acel economic – transportul de energie electrică, petrol și gaze din Asia în aceste țări, sau în Europa, prin teritoriul acestora. Interesul Moldovei de a participa la tranzitul de hidrocarburi din regiunea Mării Caspice spre Europa, inclusiv în cadrul proiectelor Uniunea Europeană (UE) – TRSCECA (Transport Corridor Europe – Caucasus – Asia) și INOGATE, este unica șansă de a lua parte la unul dintre cele mai de avnegură proiecte geoeconomice din Europa, care vizează conectarea pieții europene la resursele energetice din Asia Centrală. Reușita proiectului ar duce la diversificarea accesului de resurse energetice pentru Republica Moldova, și implicit la creșterea securității economice a țării. TRACECA este considerată un factor important pentru întărirea independenței economice și politice a statelor GUAM prin diminuarea dependenței unilaterale față de resursele energetice din Rusia [37].
GUAM este singura structură regională din spațiul CSI din care Rusia nu face parte, iar intenția Moldovei, a Georgiei, Ucrainei și Azerbaidjanului de a coopera pentru asigurarea stabilității în bazinul Mării Negre și în regiunea Marea Neagră – Marea Baltică, regiuni în care s-a extins recent NATO și Uniunea Europeană, doar alimentează suspiciunile Rusiei că noii membri ai NATO și ai Uniunii Europene ar putea deveni avocați puternici ale intereselor țărilor GUAM în raporturile cu Washington și Bruxelles.
Apărut ca o contrapunere nedeclarată a axei Mensk – Moscova, GUAM-ul s-a dovedit a fi pînă acum o structură aproape virtuală. Neavînd niște programe concrete și niște parametri clari, acest lucru a trezit suspiciuni la Moscova, considerînd GUAM-ul un „disident” în interiorul CSI-ului. Cu toate acestea, nu există nici un fel de argumente capabile că GUAM-ul, în general, și Republica Moldova în particular, prin participarea la această structură, ar avea careva veleități anti-CSI sau antiruse. Ceia ce-i face pe mulți să considere că GUAM-ul ar avea unele intenții ascunse vis-à-vis de Moscova sunt anumite probleme comune pentru cele patru state fondatoare a acestui organism, și mai ales, problema separatismelor locale, sprijinite de Moscova. Intenția administrației de la Kremlin de a susține separatismul din Transnistria, Abhazia de Sud denotă tendința acestuia de a contracara efectele integraționiste din GUAM. Poziția oficială rusă de a fi un avocat fidel regimului separatist din Transnistria, arată lipsa de respect față de Republica Moldova ca stat suveran. De asemenea, Rusia recurge la aplicarea indirectă a „sancțiunilor economice” prin interzicerea importului de produse agricole sau alimentare din motive neîntemeiate. Experiența anterioară, însă, a demonstrat că susținerea separatismului și aplicarea „sancțiunilor economice” pot avea efecte contradictorii și pot provoca efecte contrare intereselor Rusiei. Anume politica Moscovei față de unele state membre ale CSI, printre care și Republica Moldova, face ca în interiorul acestora să existe mai multe voci care se pronunță împotriva implicării statelor respective în structurile CSI. Un alt motiv frecvent invocat de adepții părăsirii CSI de către Republica Moldova îl reprezintă cel al integrării europene și contradicțiile care există între procesul de integrare europeană și calitatea de membru al CSI. De altfel, apartenența Republicii Moldova la structurile CSI pentru relațiile țării noastre cu alte state, inclusiv cu Uniunea Europeană, este mai curînd dominată de declarații sentimentale, decît academice. Vorbind în termeni juridici, am putea menționa că nu există nici o legătură între calitatea de membru al CSI și viitorul relațiilor cu Uniunea Europeană. Cu atît mai mult, că, atît sub aspect politic, cît și sub aspect psihologic, Republica Moldova continuă să fie tratată și asociată de occidentali cu fosta URSS, ceia ce nu se observă nici pe departe în cazul statelor baltice, care spre deosebire de Republica Moldova, au rupt-o definitiv cu trecutul sovietic, orientîndu-se cu toată fermitatea spre Europa. Marele capitale occidentale încă nu și-au formulat o unitate de opinii asupra căii pe care ar trebui să pășească Republica Moldova în viitor. Astfel, unii
politicieni consideră că locul Moldovei ar fi în CSI și nu există, pentru moment, o alternativă
„euroasiatică” a Republicii Moldova. Ei consideră că Uniunea Europeană ar fi un scop prea puțin accesibil Chișinăului, indiferent de apartenența noastră la structurile CSI. Alții consideră că calitatea de membru al Comunității este calificată drept un impediment în calea integrării europene [38].
Pe parcursul ultimilor ani s-a constatat o evoluție semnificativă a perceperii de către cetățenii Republicii Moldova a alternativelor de integrare internațională. În rezultatul sondajului sociologic realizat în martie 1996 de către Institutul de Politici Publice, majoritatea populației (52%) se pronunță mai mult pentru legăturile economice cît mai pronunțate cu statele membre ale CSI, actualmente există însă un interes crescînd față de integrarea europeană. Majoritatea participanților la sondajul de opinie din noiembrie 2003 s-au pronunțat pentru integrarea în Uniunea Europeană. Actualmente în Republică, după cum menționează unii analiști, se observă două tendințe specifice regiunii din care aceasta face parte: cea a tinerii generații, de deschidere pentru UE, și cea a generației mai în vîrstă, nostalgică pentru trecut, de apropiere de Moscova [39]. Tînăra generație conștientizează diferența dintre UE care se extinde tot mai mult (de la 15 state – la 25 prin aderarea la 1 mai 2004 a 10 state – Polonia, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Cipru, iar de la 1 ianuarie 2007 – România și Bulgaria) și CSI care, după cum declară liderii ei, e pe cale să se dezintegreze și, că aceste două organisme au evoluții inverse (Anexa N3). În timp ce cetățenii statelor membre a Uniunii se deplasează liber, în cadrul CSI se introduce regimul de vize. În UE devine tot mai liberă circulația forței de muncă, a bunurilor, serviciilor și capitalurilor, s-a trecut la moneda unică – euro; Rusia, însă tot mai încearcă să impună rubla ca monedă unică în Comunitatea economică euro-asiatică.
Un lucru similar poate fi constatat și la nivelul formațiunilor politice din cadrul alegerlor parlamentare din 6 martie 2005. Din platformele electorale se observă că majoritatea partidelor, printre care se numără și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), consideră drept prioritate a politicii externe integrarea în structurile Uniunii Europene. Principala surpriză a actualelor alegeri este schimbarea la față a PCRM, care a mers în campanie cu lozinci, care puțin se deosebesc de cele ale PPCD-ului. De exemplu, integrarea europeană, incriminarea Rusiei pentru
nerespectarea termenului de retragere a armatei a 14a și lupta împotriva regimului Smirnov sunt teze
care se regăsesc atît la comuniști, cît și la opoziția proeuropeană [40]. Însă, analizînd platformele concurenților electorali, pot fi evidențiate și alte tendințe: cea de integrare în structurile politice și economice ale spațiului european și cea care mai „oscilează” între structurile estice și cele din vest. În șirul partidelor proeuropene pot fi incluse așa formațiuni ca PCRM, PPCD, PSDM. Retorica lor prooccidentală reiese din prevederile platformelor electorale.
Partidul Comuniștilor din Moldova (PCRM) pledează pentru:
transformarea Moldovei într-un stat al standardelor europene și al investițiilor eficiente în economia țării, deschiderea piețelor occidentale pentru mărfurile moldovenești;
circulația liberă, fără vize, a cetățenilor Moldovei în țările Europei, protecția juridică și socială sigură a compatrioților noștri peste hotare;
promovarea unei susțineri sociale moderne sigure a populației, realizarea programelor prioritare, a principiilor educației europene deschise și celor ale culturii europene [41].
Partidul Popular Creștin Democrat (PPCD) consideră că singura cale reală este cea de integrare în NATO și în Uniunea Europeană. Pentru aceasta PPCD propune:
realizarea unui parteneriat strategic cu România de preaderare a Republicii Moldova la UE;
întreținerea negocierilor de asociere cu UE și depunerea cererii de aderare la UE;
obținerea pentru Republica Moldova a statutului de țară-membru a Zonei Shenghen;
armonizarea legislației naționale cu cea a țărilor UE;
abandonarea conceptului perimat de neutralitate permanentă a statului și depunerea instrumentelor de aderare la NATO;
parteneriat de securitate cu România după modelul Polonia-Ucraina;
reforma armatei și alinierea ei la standardele NATO [42].
Blocul electoral „Moldova Democrată” (BMD), care în ajunul alegerilor prezidențiale î-și schimbă titulatura în Alianța „Moldova Noastră” ca rezultat al acțiunilor întreprinse de liderul democrat D.Diacov și social-liberalul O.Serebrian de a ieși din componența fracțiunii parlamentare de opoziție, prin programul său încerca să promoveze o politică externă dinamică și consecventă, asigurînd Republicii Moldova un loc meritat în Europa Unită, iar cetățenilor săi un statut de europeni cu drepturi depline [43]. De asemenea în șirul partidelor proeuropene mai poate fi inclus și Partidul Social-Democrat din Moldova (PSDM). „PSDM propune ca la baza identității poporului nostru să fie puse principiile de cetățenie și națiune și doar astfel va exista posibilitatea de a ne integra în UE, pe baza principiilor democratice” [44].
Cel de-al doilea grup de partide consideră drept prioritar integrarea Republicii Moldova în structurile politice și economice ale spațiului CSI, accentul fiind pus pe relațiile cu Federația Rusă, Ucraina, Belarusi. Din categoria formațiunilor proceseiste face parte Blocul electoral „Patria – Rodina”. Programul său prevede: „Drepturile depline de a se afla în alianța economică cu Federația Rusă, Ucraina, Belarusi și Kazahstan va permite Moldovei, sprijinindu-se pe potențialul economic total al țărilor membre ale Spațiului Economic Unic (SEU), să-și modernizeze industria și agricultura, să creeze noi locuri de muncă și, nu în ultimul rînd, să rezolve problemele comercializării produselor moldovenești, participarea Moldovei la SEU va permite legalizarea
șederii imigranților moldoveni aflați pe teritoriul Federației Ruse și Ucrainei și va crea premise politice, economice și sociale pentru unificarea țării [45]. La fel și mișcarea social-politică republicană „Равноправие” consideră prioritar pentru Republica Moldova „restabilirea relațiilor cu Rusia, Ucraina … aderarea Moldovei în Uniunea Rusia – Belarusi și a spațiului economic unic, creată de Rusia, Ucraina, Belarusi și Kazahstan” [46].
În categoria celui de-al treilea grup care s-au pronunțat pentru menținerea relațiilor atît cu CSI cît și cu UE este „Uniunea Centristă din Moldova” (UCM). UCM consideră oportună realizarea următoarelor acțiuni în politica externă: examinarea de către noul Parlament a oportunității menținerii Republicii Moldova în calitate de membru a CSI; reanimarea cooperării cu țările membre ale CSI în baza tratatelor și acordurilor bilaterale reciproc avantajoase; conjugarea capacităților și eforturilor tuturor forțelor politice în scopul realizării condițiilor necesare pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană; formularea unui demers în adresa Uniunii Europene solicitînd deschiderea spațiului de vize pentru cetățenii Moldovei [47].
Alegerile prezidențiale din 4 aprilie 2005 au marcat caracterul ireversibil al interesului național și al politicii externe a Republicii Moldova vis-à-vis de integrarea europeană. Pentru prima dată de la 1991 încoace, alegerea președintelui statului V.Voronin a servit drept prilej, unic în felul său, la unirea și consolidarea celor mai diverse forțe politice, care au dat dovadă de o anumită maturitate politică. Pentru prima dată procesul politic concurențial s-a încheiat cu un compromis concludent a unor oponenți politici, care s-au angajat să urmeze calea integrării europene și a desprinderii de pe orbita rusească, deoarece CSI are șansa de a se reduce la o structură nefuncțională. Necesitatea obiectivă a aderării la Europa unită, la marele continent al valorilor universale, al libertății economice și al toleranței politice și celei interetnice, precum și a înaltei responsabilități sociale, i-au determinat pe liderii politici I.Roșca (PPCD – 13 mandate), D.Diacov (PD – 8 mandate) și O.Serebrian (PSL – 3 mandate) să voteze în favoarea unui candidat comunist cu orientări proeuropene. O soluție este consensul național, care și alimentează interesul național, îl face să devină real. Așa s-a procedat în toate statele care cu adevărat au dorit să adere la Uniunea Europeană. Calea spre Europa poate fi străbătută doar cu eforturile comune ale principalelor lideri politici. O situație similară, în opinia unor analiști, s-a creat și în Republica Moldova cînd s-a decis ca în numele interesului național al țării și a vectorului european să se ajungă la un consens comun [48] sub influiența factorului atît intern, cât și extern.
Indiferent de poziția și opinia acestora, poziția oficială a Chișinăului, considerăm, trebuie să fie formulată astfel: scopul prioritar de perspectivă este integrarea europeană, dar pentru moment, în lipsa unor posibilități de manevră, rămîne în vigoare apartenența la CSI. Dacă e să judecăm „la rece”, anume cooperarea în cadrul CSI este cea de care are nevoie țara noastră acum și în
perspectivă. Făcînd abstracție de la ineficiența CSI-ului ca structură, totuși rămîne în vigoare faptul că, această cooperare contribuie, într-un fel, la susținerea unor relații stabile economice cu fostele republici unionale. De remarcat că, orientarea la spațiul CSI a predominat aproape la toate statele membre ale Comunității. De altfel, făcînd bilanțul celor 15 ani de existență a Comunității Statelor Independente pot fi considerate drept pozitive următoarele motive:
A existat un cadru organizatoric și normativ destul de aproximativ care a permis transformarea treptată și graduală a ultimului din imperii în comunitate de state independente fără a provoca procese revanșarde sau radical-naționaliste din partea fostei metropole.
De asemenea, prin crearea CSI-ului s-a evitat destrămarea brutală a fostei URSS după scenariul balcanic, iar conflictele locale nu s-au transformat în războaie civile și conflagrații militare de proporții.
CSI-ul a devenit „motorul” reintegrării și recreării vechii uniuni. Țările membre au diversificat destul de rapid raporturile cu lumea externă, au devenit subiecți cu drepturi depline ai comunității internaționale și a diferitor parteneriate europene și sub-regionale.
Prin intermediul CSI-ului s-a păstrat dialogul între fostele republici unionale, care a depășit relațiile bilaterale, fapt care oarecum a facilitat găsirea soluțiilor reciproce avantajoase în procesele contradictorii de afirmare a suveranității statelor membre la nivel subregional și a contribuit la crearea subansamblurilor de țări membre în baza intereselor de ordin economic și politic de lungă durată care deseori vin în contradicție cu cele ale Federației Ruse.
În ultimul timp relațiile dintre țările membre se desfășoară în conformitate cu interesele lor naționale și ținînd cont de logica economiilor descentralizate, ceea ce exclude politizarea excesivă a acestora sau subordonarea lor unui centru ceseist.
Din punct de vedere politic CSI-ul s-a afirmat în calitate de o structură de parteneriat euro- asiatic, recunoscută în măsura în care comunitatea internațională rămîne preocupată de evoluția în condiții de stabilitate în spațiul post-sovietic. În acest timp membrii organizației s-au ales cu o configurație politică de conlucrare cu alte țări și cu Moscova, pe măsura afirmării lor în calitate de state suverane și au condiționat și promovat interesele lor în cele mai diverse domenii de activitate social-politică [49].
Examinînd evoluția raporturilor Republicii Moldova în cadrul Comunității Statelor Independente, am putea constata că calitatea de membru a țării noastre în această structură poate fi evaluată sub două aspecte. Pe de o parte a avut un impact negativ asupra situației interne, a limitat posibilitățile Moldovei de a participa mai activ în cadrul organizațiilor economice, politice și de securitate europene. Aflarea în cadrul Comunității, statutul căreia este incompatibil cu cel al Uniunii Europene, a fost un impediment pentru Moldova de a se încadra mai dinamic în procesele care se
desfășoară în spațiul occidental. Insuficiența și incapabilitatea Comunității Statelor Independente de a contribui la rezolvarea celor mai stringente probleme din interiorul statelor-membre și în special din interiorul Moldovei, a codus pînă la urmă la aderarea țării la GUAM. Pe de altă parte, statutul de membru al CSI i-a oferit Republicii Moldova susținerea unor relații economice stabile cu statele membre.
§2. Dimensiunea raporturilor politice moldo-ruse și moldo-ucrainene
Dezintegrarea URSS și apariția pe teritoriul ei a 15 noi state independente a generat pentru Rusia o situație geopolitică și geostrategică absolut nouă. În rezultatul colapsului imperiului sovietic, Moscova a pierdut nu numai 24% din teritoriu și circa 40% din populație, dar și principalele coordonate ale politicii externe [50]. Astfel, Rusia s-a pomenit „împinsă în adîncul Eurasiei”, fapt perceput ca ceva inadmisibil pentru țara care timp de secole a jucat un rol de importanță majoră în politica internațională, dar și cea europeană. Totodată, pretinzînd a fi calificată și în continuare drept o mare putere, Rusia aspiră la redobîndirea statutului de altă dată, cel de Supra-putere. Extinderile succesive ale NATO și UE spre Est au scos în relevanță inconsistența politicii rusești. Îmbrățișarea vectorului euro-atlantic de către Georgia și Ucraina, sau a celui european de către Republica Moldova au relevat că interesele Rusiei derivă din principalele obiective (neoficiale) ale politicii sale externe, acelea de a menține controlul asupra fostelor republici sovietice. Pentru a-și păstra statutul său de Mare putere, Rusia are nevoie de menținerea influenței sale, inclusiv de prezența militară în Moldova, Georgia, Armenia, ca instrument de exercitare a presiunii politice. Dacă e să examinăm istoria relațiilor dintre metropole și colonii în perioada de după dezmembrarea imperiilor, ne-am permite să evidențiem unele scenarii și elemente comune:
e nevoie de timp ca cele două țări să se obișnuiască cu noua situație, să se vindece de prejudecățile trecutului și de complexele inerente statutului lor diferit de odinioară, să se trateze ca doi subiecți egali în drepturi;
în același timp, fosta metropolă încearcă să-și mențină rolul dominant, dar prin metode mai voalate și sofisticante, prin utilizarea diverselor pîrghii de influențare care uneori iau forma unui amestec direct în treburile interne ale fostelor colonii.
Aceste linii de comportament pot fi aplicate, într-o măsură mai mare sau mai mică, și asupra relațiilor dintre Republica Moldova și Federația Rusă pe parcursul acestor ani. Pentru prima dată în istoria rapoartelor moldo-ruse din aproximativ ultimii 200 de ani, Moldova nu mai are o frontieră comună cu marele său vecin de odinioară, ceea ce creează o situație geopolitică nouă [51]. După
cum s-a mai afirmat în capitolul anterior, pentru Republica Moldova, conform Concepției cu privire la politica externă, relațiile bilaterale cu Federația Rusă sunt apreciate ca prioritare, de caracterul cărora depinde stabilitatea politică și succesul reformelor economice. Totuși, pentru o mai bună comprehensiune a relațiilor moldo-ruse, ar fi cazul să luăm în considerație rolul factorului rus în domeniul politicii externe, a securității și apărării, cît și capacitatea părților de a-și acomoda pozițiile în interesele proprii. Totodată, evoluția oscilantă a raporturilor moldo-ruse ne oferă o imagine revelatoare asupra cursului de politică externă, dar și internă, promovat de Republica Moldova. Raporturile oficiale dintre Republica Moldova și Federația Rusă au început cu mult timp înainte de dispariția URSS, prin semnarea la 22 septembrie 1990 la Moscova de către președintele Mircea Snegur și Boris Elțin, Președintele Sovietului Suprem al Rusiei a Tratatului cu privire la principiile relațiilor interstatale dintre Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă (RSFSR) și Republica Sovietică Socialistă Moldova (RSSM). Acest document conținea o preambulă și 23 de articole de o „importanță epocală”, care, prin valoarea și semnificația sa, este al doilea tratat dintre Moldova și Rusia care s-a produs la 279 ani după cel din 1711, semnat de Dimitrie Cantemir și Petru I la Luțk [52]. Semnarea acestui Tratat a constituit un act de curaj pentru ambele părți (dacă e să ținem cont de faptul că centrul unional dispunea de suficiente pîrghii de intimidare), prin denumirea sa, prin cuprinderea unor aspecte ale relațiilor bilaterale, cum ar fi cel politic, militar, de coordonare pe plan extern, prin prevederea de a face schimb de reprezentanți oficiali permanenți, avea caracterul unui Tratat interstatal.
Pentru Rusia, Tratatul cu Republica Sovietică Socialistă Moldova era al doilea acord interstatal semnat cu o republică unională ce-și decretase suveranitatea, primul fiind încheiat cu Georgia. Spre deosebire de Tratatul ruso-georgian care se referea doar la o colaborare economică și culturală, cel semnat cu RSSM era „mai valoros”, deoarece cuprindea mai multe aspecte ale relațiilor bilaterale, inclusiv politice și militare pe plan extern [53]. Valoarea acestui Tratat era cu atît mai importantă cu cît se înscria în strategia administrației de la Kremlin, de a diminua rolul Centrului unional prin strîngerea relațiilor bilaterale directe, neglijînd existența conducerii de la Moscova în frunte cu M.Gorbaciov. Președintele rus B.Elțin declara deschis aceste scopuri, arătînd că „pentru a distruge acea verticală, bazată pe supramonopolizare și supracentralizare în toate domeniile: politic, economic, sfera socială s-a decis să se inițieze relații pe orizontală” – republică cu republică, regiune cu regiune, întreprindere cu întreprindere. Președintele rus era convins că suveranitatea republicilor era un „lucru serios și ireversibil”, fapt care nu putea fi ignorat, ci dimpotrivă respectat. În opinia liderului rus, soluția consta în inițierea unor relații bilaterale, care să conducă treptat la apariția unui sistem economic concurențial și competitiv. Semnînd încă un tratat cu republica declarată suverană, Federația Rusă își întărea pozițiile în raport cu Centrul unional.
Destrămarea Uniunii Sovietice și desprinderea „sateliților” erau considerate de Kremlin doar o maladie temporară, deoarece cu timpul, țările din fosta Uniune se vor grăbi să se realipescă Rusiei, sub o formă sau alta. Pentru a-și atinge scopul, Rusia a folosit în relațiile sale cu fostele republici unionale diverse presiuni cu caracter politic, economic și militar, iar rezultatele au fost însemnate. În septembrie 1993 la CSI a aderat Azerbaidjanul, în decembrie același an Georgia, iar la 8 aprilie 1994 – Republica Moldova. Ca rezultat al politicii duse, Rusia a obținut să atragă în orbita intereselor sale geopolitice cea mai mare parte a noilor state independente.
Punîndu-și semnătura sub Tratatul privind principiile relațiilor interstatale dintre RSS Moldova și Federația Rusă, ratificat la 1 octombrie 1990, Republica Moldova a obținut recunoașterea declarativă a suveranității sale din partea Federației Ruse, la 18 decembrie 1991, și o condamnare indirectă a secesionismului local care lua amploare, încurajat de Centru [54]. Din păcate, Federația Rusă nu și-a onorat angajamentul de a valida acest Tratat. În opinia observatorilor, Rusia nu s-a grăbit să ratifice tratatul interstatal din cel puțin trei considerente: în primul rînd, Tratatul stipula respectarea integrității teritoriale și inviolabilitatea frontierilor părților; în al doilea rînd, Moscova mai spera la refacerea unui nou imperiu; trei, Rusia a folosit Tratatul pe parcursul mai multor ani ca o pîrghie de influență și șantaj asupra Moldovei pentru ca aceasta să facă cedări în folosul autorităților așa numitei republici transnistrene în procesul de reglementare a conflictului din această zonă, precum și pentru a impune Republicii Moldova prezența sa militară.
Pe parcursul mai multor ani, Rusia a declarat de mai multe ori că nu va ratifica Tratatul interstatal pînă cînd nu va fi soluționată problema statutului juridic special a pretinsei ca stat
„Republici Moldovenești Transnistrene” și pînă nu vor fi clar determinate drepturile populației rusofone, problemele limbii și culturii lor. Autoritățile de la Moscova considerau că ratificînd Tratatul, vor recunoaște automat integritatea teritorială a Moldovei, ceea ce era un pas foarte important și așteptat în Occident. Mai mult decît atît, în cazul ratificării, problema Transnistriei se va transforma într-o chestiune internă a Moldovei, și Rusia va pierde posibilitatea de a influența asupra rezolvării ei, de a apăra interesele populației rusofone [50, pp.19-21]. E de remarcat faptul că relațiile moldo-ruse au fost profund influențate de două probleme: prezența ilegală militară și conflictul transnistrean.
Problema prezenței militare ruse a apărut din punct de vedere politic și juridic atunci cînd Președintele Republicii Moldova prin decretul nr.234 din 14 noiembrie 1992, conform căruia armele, munițiile, mijloacele de transport, tehnica militară, bazele militare și altă avere aparținînd unităților militare ale Armatei Sovietice, dislocate pe teritoriul republicii au fost declarate proprietate a Republicii Moldova. La 18 martie 1992, decretul nr.73 emis de președintele Snegur stipula că „în scopul creării bazei pentru constituirea Forțelor Armate ale Republicii Moldova”,
unitățile militare ex-sovietice dislocate în Moldova au fost trecute sub jurisdicția Republicii Moldova și transmise Ministerului Apărării al Republicii „cu toată tehnica, armamentul, clădirile și altă avere aflată la balanța unităților militare”.
Ignorînd decretele Președintelui Mircea Snegur, la 1 aprilie 1992, Boris Elțin, Președintele Federației Ruse, a emis decretul nr.220 „Cu privire la trecerea sub jurisdicția Federației Ruse a unităților militare ale Forțelor Armate ale fostei URSS aflate temporar pe teritoriul Republicii Moldova”. În conformitate cu acest decret, „Armata a 14a de Gardă, formațiunile, unitățile militare și instituțiile Forțelor Armate ale URSS, aflate pe teritoriul Republicii Moldova și care nu au intrat în componența forțelor ei armate, au fost trecute sub jurisdicția Federației Ruse și în subordonarea
comandamentului suprem al Forțelor Armate Unificate ale CSI. Trecerea trupelor sub jurisdicția Federației Ruse se explică prin următoarele motive: de a menține o conducere stabilă și de a asigura funcționarea trupelor, de a nu admite implicarea trupelor în conflicte interetnice; de a proteja din punct de vedere social militarii și membrii familiilor lor.
Deși decretul din 1 aprilie 1992 a fost un act ilegal și neprietenenesc din partea Rusiei, conducerea Moldovei nu l-a contestat. Aceasta se explică, probabil, prin faptul că decretul a fost emis într-o perioadă foarte tensionată a relațiilor moldo-ruse, unul din scopurile emiterii lui fiind de a nu admite implicarea trupelor în conflict. Există un șir de motive pentru a considera decretul Președintelui Elțin drept ilegal. Este unanim acceptat că pe teritoriul unui stat acționează legile interne și normele de drept internațional pe care le-a acceptat statul respectiv, aderînd la anumite convenții, tratate internaționale. Decretul Președintelui Elțin, însă, în pofida acestei reguli unanim acceptate, s-a extins asupra unui teritoriu care nu făcea parte din componența Federației Ruse, asupra unor organizații și asupra unei averi care nu aparțineau Rusiei. Deci, luînd în considerație cele menționate, decretul din 1 aprilie 1992, nu poate fi considerat legal, și totodată tehnica militară, armamentele, munițiile și altă avere a trupelor ex-sovietice dislocate pe teritoriul Republicii Moldova la data emiterii acestui decret aparțineau Moldovei, iar Rusia și-a însușit o avere care nu-i aparține [50, pp.124-125].
Pe parcursul a mai bine de un deceniu, Republica Moldova a depus eforturi susținute în vederea retragerii acestui contingent rus de pe teritoriul său, canalizîndu-le pe linia tratativelor bilaterale și totodată încercînd să obțină sprijinul comunității internaționale. Negocierile moldo- ruse la acest subiect ce au demarat după semnarea „Convenției cu privire la principiile de reglementare pașnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova” din 21 iulie 1992 au cunoscut 11 runde de tratative. În toți acești ani Chișinăul a cerut retragerea
necondiționată și completă a Armatei a 14a, deși, a dat dovadă pe alocuri, în timpul acestui proces,
de incoerență. Moscova, însă, invocînd diverse pretexte cum ar fi imposibilitatea retragerii în
termenii revendicați de Chișinău din motive tehnice și financiare, a continuat să tergiverseze îndeplinirea angajamentelor sale internaționale, care decurgeau atît din normele dreptului internațional, cît și din acorduri multilaterale din domeniul dezarmării cum ar fi Tratatul cu privire la Forțele Armate Convenționale în Europa (Tratatul FACE), semnat în 1990, la care Republica Moldova devine parte în 1992, și care constată extrem de explicit, că armamentul convențional (tancuri, vehicule blindate de luptă, piese de artilerie, elicoptere de atac și avioane de luptă) al unui stat poate fi staționat pe teritoriul altui stat doar cu consimțămîntul acestuia [51, pp.364-365].
Prin însăși semnarea Convenției cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, conducerea Moldovei a acceptat Federația Rusă în calitate de arbitru în acest conflict. Astfel, conducerea de la Chișinău considera că numai prin acord cu Federația Rusă va putea fi stopat conflictul armat, întrucît Rusia era implicată direct prin angajarea trupelor Armatei a 14a în confruntările armate din Transnistria, cît și prin susținerea informațională și militară a separatiștilor. În acea perioadă se miza pe ideea că Federația Rusă se află pe calea edificării unui stat democratic, fapt ce presupunea constituirea unor relații corecte pe viitor din partea ei în raport cu Republica Moldova, adică retragerea trupelor Armatei a 14a, renunțarea la susținerea politică, economică și militară a regimului separatist [55]. Cu toate acestea, Rusia a făcut tot posibilul să dețină monopolul în această regiune numită „Republica moldovenească nistreană” sau Transnistria. Regiunea care pretinde a se constitui ca stat suveran și independent constituie teritoriul Republicii Moldova din partea stîngă a rîului Nistru, ocupă o suprafață de 3,7 mii km2, ceea ce reprezintă 11% din teritoriul Republicii, cu o populație de 730 mii din cei 4380 mii locuitori ai țării, adică 16,7% din totalul populației [56].
Vom menționa de la bun început că, nu există nici un fel de premise pentru autodeterminarea politică a acestui teritoriu. În primul rînd, în această regiune după cum ne demonstrează datele statistice locuiesc: moldoveni – 38,5%, ucraineni – 29,5% , ruși – 25,3% , bulgari- 1,6% , alte naționalități – 4,6% . De aici, ar fi nonsens ca moldovenii din stînga Nistrului să ceară crearea unui alt stat moldovenesc în cadrul Moldovei. Ucrainenii, rușii, nu pot cere constituirea unui stat ucrainean, rus, deoarece astfel de state deja există. Evident, problema autodeterminării este un paravan, care ascunde după el interesele geopolitice ale Rusiei, în primul
rînd, posibilitatea păstrării armatei a 14a ca bază militară cît mai aproape de frontierile Alianței
Nord Atlantice. Evoluția conflictului transnistrean a demonstrat aceasta în repetate rînduri, pornind de la neacceptarea legii, cu privire la statutul limbii de stat și a legii cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Moldovei, trecînd într-un conflict armat cu participarea militarilor din armata a 14a în 1992, și ajungînd pînă la absurda idee de transformare a republicii într-un stat confederativ sau într-o federație [57]. Republica Moldova a întreprins mereu acțiuni concrete pentru
soluționarea conflictului, care ar fi satisfăcut ambele părți, însă au fost respinse de liderii transnistreni.
Astfel, la 21 octombrie 1994, în urma alegerilor parlamentare din februarie al aceluiași an, după ce Parlamentul de la Chișinău a ratificat documentul de aderare la CSI, la Moscova a fost semnat de către prim-miniștrii A.Sangheli și V.Cernomîrdin a Republicii Moldova și Federației Ruse „Acordul dintre Federația Rusă și Republica Moldova cu privire la statutul juridic, modul și termenele de retragere a formațiunilor militare a Federației Ruse, aflate temporar pe teritoriul Republicii Moldova” [58]. Ținînd cont de posibilitățile tehnice și timpul necesar pentru redislocarea unităților militare ale Rusiei, Acordul obliga Partea rusă să evacueze trupele sale militare pe parcursul a trei ani din ziua intrării în vigoare. „Acțiunile practice pentru evacuarea formațiunilor militare ale Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova în limitele termenului fixat, vor fi sincronizate cu reglementarea politică a conflictului transnistrean și determinarea statutului special al Regiunii transnistrene a Republicii Moldova”. Plasîndu-ne pe o poziție obiectivă, am putea menționa că principiul sincronizării dezavantaja net autoritățile de la Chișinău, creînd pe de o parte, o situație politico-juridică extrem de dificilă, care nu a putut fi soluționată fără afectarea intereselor naționale ale Republicii Moldova, iar pe de altă parte, plasînd Rusia în postura de arbitru aparent imparțial în cadrul unui joc în care Moscova era, în același timp, și actor cu interese multiple. Deci, din cele afirmate am putea considera că principiul sincronizării a fost o capcană diplomatică în care premierul A.Sangheli a comis o eroare. Concesiile făcute de partea moldovenească au fost nejustificate și pun sub semnul întrebării realizarea Acordului fără afectarea intereselor naționale ale Republicii Moldova.
Un alt moment, care a marcat adoptarea de către factorii de decizie politică din Rusia a punctului de vedere al militarilor față de statele noi independente și exclusiv Transnistria, cît și problema prezenței trupelor ruse peste hotarele naționale (vezi Anexa Nr.4), a fost Doctrina Militară a Rusiei, adoptată la 2 noiembrie 1993. Doctrina enumera 10 surse de pericol militar extern. Examinînd documentul, putem constata că acesta acorda Rusiei un larg număr de scuze pentru a interveni în „vecinătatea imediată”: prezența în vecinătatea frontierelor Rusiei a regiunilor-focare existente și potențiale de războaie locale, suprimarea drepturilor, libertăților și intereselor vitale ale cetățenilor ruși în statele străine; eventualul atac al obiectivelor militare ruse aflate în străinătate; în scopul prevenirii pregătirilor unor grupări militare pentru a pătrunde pe teritoriul Rusiei sau al aliaților ei; expansiunea blocurilor și alianțelor militare în detrimentul Rusiei; provocări și presiuni armate de-a lungul frontierelor Rusiei ori ale aliaților ei.
Odată cu adoptarea Doctrinei Militare Ruse, restabilirea controlului militar asupra țărilor din arealul ex-sovietic a căpătat suport legal și s-a amplificat considerabil. Dacă înainte de adoptarea
Doctrinei atenția Moscovei era concentrată asupra statelor care manifestau interes față de prezența militară rusă pe teritoriul lor (Tadjikistanul, Kîrgîstanul, Armenia, Kazahstanul), din toamna anului 1993 eforturile sunt orientate spre restabilirea unui control militar în statele pe care le consideră surse de pericol [50, pp.17-18]. Toți acești factori ofereau Rusiei posibilitatea de a-și menține trupele în Moldova pentru mult timp. Însăși conducerea pretinsei „Republici moldovenești nistrene” care respingea orice proiect de statut special care i se acorda în cadrul Moldovei, a servit drept sprijin pentru Federația Rusă de a nu-și retrage trupele din regiune.
Atitudinea negativă a conducerii de la Chișinău față de prezența militară rusă pe teritoriul moldovenesc se explică prin faptul că, pentru Moldova, Rusia era mai mult un pericol al securității și independenței sale decît o sursă de susținere. Dacă în unele republici ex-sovietice trupele ruse erau considerate drept garant al securității naționale, atunci trupele ruse din raioanele de Est ale țării, prin politizarea lor excesivă, prin tendința lor de a se implica în procesele politice din Moldova, s-au transformat într-un adevărat focar de conflicte. Din anul 1995 Rusia, pentru a-și menține prezența militară în Moldova, a luat calea transformării contingentului redus de trupe ruse în Transnistria în forțe de menținere a păcii. Intenția Federației Ruse de a transforma ex-Armata a
14a în forță de pacificare nu este nouă. Rusia a făcut propuneri Moldovei în acest sens încă în timpul
conflictului armat din vara anului 1992. La 22 noiembrie 1995 problema transformării contingentului redus de trupe ruse din Transnistria în forțe de menținere a păcii a fost discutată în cadrul Comisiei Unificate de Control (CUC). Rusia a încercat să motiveze propunerea sa de a acorda funcții pacificatoare trupelor din ex-Armata a 14a prin dificultățile de ordin financiar cu care se confruntă în asigurarea cu mijloace a trupelor de menținere a păcii. În realitate, propunerea rusă a constituit o dovadă în plus a faptului că Moscova nu are intenții de a respecta Acordul de retragere a trupelor ruse, acord semnat cu Moldova în octombrie 1994, iar „transferul funcției de menținere a păcii a Armatei a 14-a va perpetua prezența acesteia în Moldova”.
În opinia unor observatori propunerea rusă urmărea și un alt scop. Conform prevederilor
Tratatului cu privire la armamentele convenționale în Europa, Federația Rusă se obliga să distrugă sau să retragă de pe teritoriul Republicii Moldova 5 tipuri de armament convențional (tancuri, vehicule blindate, piese de artilerie, elicoptere de luptă și avioane de atac). În cazul în care Republica Moldova ar accepta propunerea rusă, întreg armamentul, sau o parte din el, ar trece în dotarea forțelor de menținere a păcii”, fapt care ar însemna scoaterea lui de sub incidența Tratatului FACE și prin urmare Rusia, în acest caz nu va putea fi acuzată de nerespectarea Tratatului menționat [50, pp.164-165]. Rusia ca succesor al Uniunii Sovietice, nu s-a împăcat și nu se împacă cu diminuarea rolului său în spațiul fostei URSS. Ea a fost cointeresată în stoparea tendințelor centrifuge și diminuării influenței sale în acest teritoriu.
În contextul operațiunilor de menținere a păcii, conform principiilor dreptului internațional și practicii internaționale (acordul părților implicate în conflict referitor la contingentele naționale ale forțelor internaționale de menținere a păcii), acest fapt, în mod ideal, ar însemna acordul dintre Moldova și Federația Rusă referitor la participarea unei sau altei țări la această operațiune cu excluderea din acest proces a Transnistriei. Or, dacă Federația Rusă a găsit mijloace eficiente pentru crearea unui stat marionetă, care a transpus cu succes în practică ideile de proiectare a influenței Rusiei în regiune, de ce nu a găsit mijloace tot atît de eficiente pentru a reduce la tăcere autoritățile separatiste în problema operațiunilor de menținere a păcii. Poziția Rusiei, numeroasele greșeli și cedări ale conducerii Republicii Moldova în fața separatismului transnistrean, poziția nedeterminată pe parcursul a mai multor ani a conducerii de la Chișinău în problema conflictului transnistrean, în general, și a operațiunilor de menținere a păcii, în particular, a făcut dificilă implicarea forțelor internaționale de menținere a păcii fără consimțămîntul autorităților de la Tiraspol. Pe parcursul confruntării armate, conducerea republicii s-a adresat comunității internaționale cu apelul de a contribui la stoparea conflictului. Ca urmare, ONU, OSCE, NATO,
SUA, Marea Britanie și alte țări au cerut Rusiei retragerea Armatei a 14a din Moldova. Dacă ar fi
existat o poziție fermă și consecventă în această problemă din partea Republicii Moldova prin apelarea și solicitarea constantă și fără echivoc a comunității internaționale în soluționarea conflictului, ar fi fost imposibilă manipularea cu atîta ușurință a situației reale de către Federația Rusă și așa numita republică nistreană.
Supunînd unei analize obiective, relațiile moldo-ruse prin prisma corelației Uniunea Europeană-Rusia și SUA-Rusia, vom putea afirma că complexitatea interacțiunilor rezultate se datorează impactului exercitat de fiecare dintre acești actori, precum și de interesele lor în această regiune. Drept rezultat a concurenței ruso-americane în diverse regiuni ale lumii, Moscova a salutat lansarea Politicii Europene de Securitate și Apărare Comună (PESC), văzînd în aceasta un nou mijloc de diminuare a influenței SUA și NATO în Europa. Totodată, datorită disparităților euro- atlantice în ceia ce privește politica de securitate a Alianței Nord-Atlantice, ca urmare a influenței SUA în diverse conflicte regionale, UE este tentată să-și intensifice cooperarea cu Rusia, în special în cadrul politicii de vecinătate. Astfel, drept consecință am putea afirma că relațiile Uniunii Europene cu Federația Rusă ar putea să aibă mai multă consistență. În cazul unor state precum este Republica Moldova, Georgia, într-o anumită măsură Ucraina, această turnură strategică în relațiile UE-Rusia ar putea avea consecințe imprevizibile asupra intereselor lor naționale.
În lipsa unei poziții ferme și a unor interese clar definite în cadrul UE din partea Republicii Moldova, ar putea plasa Rusia pe o poziție managerială la frontieră, Transnistria devenind în asemenea caz o zonă strategică dintre SUA, UE și Rusia. Cu toate că, odată cu acceptarea SUA și a
UE în mecanismul de negocieri privind conflictul transnistrean, rolul acestor doi actori în regiune va crește, este puțin probabil ca acesta să depășească problematica traficului ilegal la frontiera moldo-ucraineană, staționarea ilegală a forțelor armate rusești în regiune și alte aspecte ce țin de asigurarea stabilității și democratizării. Totodată, ținînd cont de dificultățile cooperării dintre acești actori, atît în cadrul mecanismului de consultări oferit de OSCE, cît și a noului format de negocieri
„5+2”[57], eficiența unei misiuni internaționale de stabilizare în Transnistria este îndoielnică. Datorită mecanismului imperfect de suprareprezentare, pe care îl presupune formatul „5+2” [59], este de așteptat ca Rusia să utilizeze toate avantajele care rezultă din prezența sa militară, economică și politică în regiune pentru a submina procesul de negocieri.
În condițiile unor astfel de amplasări politice a intereselor SUA și UE în zona transnistreană, devine evident rolul pe care-l va avea Rusia. În timp ce interesul primordial al SUA constă în retragerea arsenalului militar a Armatei a 14-a și în consolidarea securității în regiune, Uniunea Europeană este interesată în determinarea liderilor de la Tiraspol să accepte normele democratice și dreptul internațional în cadrul unui proces de stabilizare, democratizare, contracararea tranzitului ilicit de mărfuri, a traficului de persoane, armament, droguri. Din moment ce aceste obiective vor fi atinse, posibil ca rolul SUA și UE în zona transnistreană să diminueze, ceia ce convine pe deplin
intereselor Rusiei și a liderilor de la Tiraspol.
Dacă e să facem abstracție de înaintarea spre Est a NATO și UE, este firească întrebarea, dacă există și alte motive care ar putea explica efortul asiduu al Federației Ruse de a menține Republica Moldova în raza de influență. În timpul URSS-ului, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) mai deținea o importanță militaro-strategică. Reprezentînd hotarul de sud- vest al URSS, Moldovei sovietice i se atribuia, în cadrul districtului militar Odessa, rolul de bastion principal în cazul unei agresiuni din sud-vest. În plus, teritoriul Moldovei mai servea drept cap de pod pentru viitoarele operațiuni ofensive în direcția Balcani, Grecia, Turcia, canalul Suez și coasta Africii de Nord în calitate de obiectiv strategic secundar. Dezintegrarea URSS și independența Ucrainei au diminuat importanța strategică a noului stat moldovenesc. Republica Moldova a încetat să fie „cap de pod spre Balcani”. Aceasta a devenit clar, îndeosebi, după instaurarea unui regim democratic în Serbia, ultimul presupus aliat al Rusiei în regiune, și orientarea Serbiei spre UE. Teritoriul mic al Moldovei nu-i permite acesteia nici să se declare „intersecție a căilor comerciale dintre est și vest”. Republica Moldova nu deține resurse naturale de natură strategică. Produsele alimentare pe care le exportă Moldova în Rusia nu sunt de importanță majoră pentru piața alimentară rusă. Un anumit interes economic îl reprezintă doar unele întreprinderi din ramurile de vinificare și de prelucrare a tutunului. De asemenea, putem presupune că existența „găurii negre” transnistrene, a coruptibilității funcționarilor publici, ar putea activa interesul capitalului rusesc,
care de mai multe ori are o origine dubioasă, Republica Moldova îndeplinind multe dintre caracteristicile unei zone „noff-shore”. Nici atitudinea negativă (interesul pe care l-ar putea prezenta spațiul respectiv în strategiile adversarului) față de Moldova nu are un suport întemeiat. Valoarea strategică redusă a Republicii Moldova este atestată de lipsa unei infrastructuri militare care ar putea fi folosită în cazul unui eventual conflict dintre Rusia și NATO. În plus, accesul Rusiei la Transnistria este blocat de Ucraina, care adoptă deseori o politică diferită de cea a Rusiei, vizînd Republica Moldova. Nici prezența pe teritoriului Moldovei a trupelor ruse nu mai pare a fi un argument destul de convingător pentru a explica interesul rus față de Republica Moldova. În acest caz, Republica Moldova ar mai putea fi folosită de către Rusia pentru controlarea României și Ucrainei. Însă politica României din ultimul deceniu, cea de aderare la structurile de securitate euro- atlantice și economice, nu lasă loc pentru diferite speculații privind modificarea vectorului politic extern [60].
După cum ne demonstrează evenimentele de ultimă oră, Ucraina, cel de-al doilea stat vecin imediat la est de Republica Moldova, se consideră unul dintre statele – garant în soluționarea problemei transnistrene. Pînă în 1996, Kievul s-a implicat într-o manieră pasivă în procesul de soluționare a problemei transnistrene, deși în 1992 făcea parte alături de Rusia, România și Moldova din „Comisia Cvadripartită pentru soluționarea conflictului transnistrean”. La rîndul său, nici Chișinăul pe parcursul acestor ani nu a dat dovadă de eforturi semnificative în direcția intensificării și consolidării relațiilor bilaterale, cu excepția problemelor legate de delimitarea hotarelor și de cele ale problemei transnistrene. În dependență de orientarea politică externă și stabilitatea internă din Ucraina, relațiile moldo-ucrainene au evoluat de la o extremă la alta.
Începutul relațiilor moldo-ucrainene a fost pus la 23 octombrie 1992, odată cu semnarea la Chișinău a Tratatului de bună vecinătate, prietenie și colaborare între Republica Moldova și Ucraina, care a intrat în vigoare din 5 ianuarie 1997 [61]. Pe lîngă alte principii ale dreptului internațional, acest document fixează inviolabilitatea frontierelor existente și integritatea teritorială a statelor semnatare. Diplomația ucraineană constată I.Leancă, a dat dovadă de o imensă voință și tenacitate în realizarea obiectivelor sale [51, p.370]. Astfel, potrivit art.1 al Tratatului moldo- ucrainean, Înaltele Părți Contractante vor dezvolta relații „de bună vecinătate și parteneriat cu state prietene” [62]. Asumăndu-și un mesaj proocidental, chiar de la obținerea independenței Ucraina a încercat să-și intensifice relațiile cu țările din Europa Centrală și de Est și cu SUA, iar Tratatul moldo-ucrainean dovedește o percepere prioritară pentru asigurarea securității în regiune și pe continentul european, precizînd că „securitatea Părților Contractante este indivizibilă și indisolubil legată de securitatea tuturor statelor participante la Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa, menționînd că Moldova și Ucraina vor colabora în domeniul securității reciproce [63]. De
asemenea, conform art.12 al Tratatului moldo-ucrainean, Chișinăul și Kievul „vor stimula colaborarea în zona de frontieră în diverse domenii”, fără a fi specificat pe care sectoare de graniță se vor desfășura aceste activități. Or, o mare parte a frontierei cu Ucraina nu se afla la momentul semnării Acordului sub controlul Chișinăului. Autoritățile de la Chișinău se pronunțau pentru o
„cooperare transfrontalieră” în cadrul unor zone economice libere, eschivîndu-se în tratat de utilizarea noțiunii de „euroregiuni”, deoarece, în opinia lor, nu era adecvat. Mai tîrziu s-au făcut clarificări asupra noțiunii de „euroregiune” pentru a exclude toate neînțelegerile între state. Create în 1989, „euroregiunile” sunt niște entități istorico-geografice, reunind grupuri etnice din zonele de frontieră care cîndva au făcut parte dintr-un spațiu comun, în scopul reintegrării lor culturale, dar și în vederea realizării unei cooperări economice [64]. Zona economică liberă, spre deosebire de euroregiune, poate fi deschisă în orice parte a teritoriului unui stat, nu neapărat la frontieră, pentru a desfășura activități predominant economice, în regim favorizat (impozite simbolice, scutiri de taxe vamale).
Conducîndu-se de principiile Acordului de bună vecinătate, prietenie și colaborare, la 20 martie 1993, la Chișinău a fost semnat Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei privind punctele de trecere a frontierei vamale în scopul creării condițiilor adecvate pentru trecerea persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor peste frontiera de stat [65], și Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei în probleme de frontieră [63, p.63]. Din dorința de a dezvolta relații bilaterale politice, economice, comerciale, culturale și de altă natură, în spiritul bunei vecinătăți, la 11 martie 1997 a fost semnat Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei cu privire la punctele de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene și simplificarea formalităților de trecere a frontierei de către cetățenii care locuiesc în raioanele de frontieră (în vigoare din 12 august 1997) [63, p.263].
Un loc aparte în textul Tratatului, îi revine problemei privind dezvoltarea contactelor umane și soluționării chestiunilor cu caracter umanitar de interes comun. În acest sens art.5 al Acordului moldo-ucrainean garantează drepturile celeilalte Părți, precum și a apatrizilor care locuiesc pe teritoriul ei, precum și a minorităților naționale care locuiesc pe teritoriul respectivei Părți, în deplină corespundere cu normele consfințite în documentele ONU și OSCE [63, p.10]. În prezent în Ucraina locuiesc peste 250 mii de moldoveni [66], iar pe teritoriul Republicii Moldova 13,8% din numărul de 4335360 de locuitori îl constituie ucrainenii [67]. Ambele state, atît Ucraina, cît și Moldova, susțin dezvoltarea originalității minorităților naționale, prin acțiuni concrete, în special prin crearea condițiilor favorabile pentru funcționarea instituțiilor de învățămînt și culturale în limba acestor minorități, libera recepționare a emisiunilor radiofonice și televizate în localitățile în care locuiesc compact (art.8) [63, p.10].
Din spusele ambasadorului Ucrainei în Republica Moldova, P.Cialîi, Ucraina a atins succese în satisfacerea cerințelor naționale a cetățenilor săi de origine moldavă. În locurile populării lor compacte – regiunile Zacarpatie, Odesa, Cernăuți, în prezent funcționează 102 școli moldovenești de cultură generală, 16 școli multilingvistice, 14 unde limba română se studiază ca disciplină. Partea ucraineană niciodată nu a creat obstacole artificiale în această sferă a relațiilor interetnice. Începînd cu 1991 în școlile din Ucraina cu predare în limba română, a fost introdusă grafia latină. În locurile populării ei compacte funcționează 46 de instituții pentru copii de vîrstă preșcolară. Absolvenții școlilor au posibilitatea de a studia în universitățile naționale din Cernăuți și Ujgorod, în instituțiile pedagogice din regiunile Zacarpatie, Odesa, Cernăuți. Spre exemplu, în 2001 din 468 absolvenți ai școlilor moldovenești din regiunea Odesa au fost admiși în instituțiile superioare de învățămînt din Odesa 29 de persoane, în Moldova – 49 și 15 au fost repartizați la studii în România. În fiecare an Ucraina centralizat acordă 175 de locuri în Instituțiile Superioare de învățămînt pentru abiturienții de origine ucraineană din Moldova. Ucraina și Moldova recunosc diplomele de studii superioare. La rîndul său, autoritățile moldovenești încearcă să satisfacă cerințele cultural- educaționale ale minorităților ucrainești din Moldova care, conform datelor statistice a recensămîntului din 1989 este a două grupă din populația Republicii Moldova după populația de titlu. Din 350 de localități unde trăiesc ucraineni în 71 de școli se predă limba și literatura ucraineană. În Chișinău funcționează 4 instituții preșcolare ruso-ucrainești, 4 școli și 2 licee [63, p.3].
Analizînd conținutul Tratatului se poate de menționat că în el sunt prezente și unele lacune. Astfel, definiția noțiunii de „minoritate națională” nu se regăsește, fiind foarte confuză. Evitarea precizării acestor noțiuni indică asupra unor incomodități cu care se confruntă nu atît diplomația de la Kiev, cît și cea de la Chișinău, reflectînd o anumită stare de lucruri, nelimpezită pînă la capăt, din politica internă a Republicii Moldova din acea perioadă. Tratatul moldo-ucrainean prevede generos cele mai largi drepturi pentru cetățenii celeilalte Părți sau pentru persoanele aparținînd
„minorităților naționale” uitînd să menționeze, „într-o formă sau alta și „obligațiile” față de statul de care aparțin. De asemenea, conform Tratatului, Republica Moldova și Ucraina au decis să acorde o atenție prioritară colaborării reciproc avantajoase în domeniul economiei, obligîndu-se să asigure condiții economice, financiare și alte activități de natură economică, inclusiv stimularea și protejarea reciprocă a investițiilor capitale și nu vor lua măsuri descriminatorii în relațiile economice reciproce (art.14). În măsura necesităților urmează să fie semnate și acorduri bilaterale în diverse domenii de interes reciproc. În particular, Chișinăul și Kievul și-au asumat responsabilitatea să asigure tranzitul liber de persoane și mărfuri pe teritoriul lor „în conformitate cu normele și practica internațională, legislația națională și cu standardele europene în condițiile
prevăzute de acorduri separate” (art.16) [68]. Reglementarea relațiilor cu Ucraina în baza unor tratate de bună vecinătate a situat raporturile moldo-ucrainene pe un făgaș prielnic dezvoltării unei cooperării avantajoase.
Una din problemele spinoase în sfera relațiilor bilaterale dintre cele două state s-a dovedit a fi problema delimitării frontierei moldo-ucrainene. Disensiunile provocate de chestiunea respectivă au dus la faptul că, pînă în anul 2000, între Ucraina și Republica Moldova nu a existat un acord de frontieră. Frontiera dintre Ucraina și Republica Moldova nu era considerată ca fiind frontieră de stat, ci doar frontieră administrativă. Procesul de delimitare a frontierelor dintre Ucraina și Republica Moldova a demarat cu greu în 1995 și viza sectoarele din sud, în special zonele Giurgiulești și Basarabeasca, urmînd să se încheie în zona nordică. Propunerea Ucrainei de a transmite în subordonarea Moldovei a sectorului ucrainean oferit fostului raion Basarabeasca, în schimbul compensațiilor echivalente în regiunea Palanca, a fost acceptată de către conducerea de la Chișinău, și stimulată ulterior în tratatul bilateral moldo-ucrainean. Guvernul Moldovei intenționa să construiască un port și un terminal la Giurgiulești, avînd nevoie în acest scop să ia în arendă de la partea ucraineană un teren de circa 600-800 metri de-a lungul Dunării. În septembrie 1997, în cadrul întrevederii de la Odesa cu oficialitățile ucrainene, președintele P.Lucinschi a acceptat propunerea Kievului privind concesionarea sectorului Palanca pe segmentul de șosea de circa 7,7 km, și pe un termen de 99 de ani Ucrainei și a sectorului Basarabeasca – Republicii Moldova.
La 18 august 1999 cei doi șefi de stat L.Kucima și P.Lucinschi au semnat Acordul între Republica Moldova și Ucraina cu privire la frontiera de stat (în vigoare din 18 noiembrie 2001). În conformitate cu prevederile acordului se stabilea linia de frontieră moldo-ucraineană, cu scopul de a contribui la extinderea relațiilor moldo-ucrainene de prietenie și bună vecinătate între ambele țări [69]. Analizînd prevederile Tratatului, în special cele ale art.10, prin care Părțile Contractante semnează un Protocol Adițional la Tratat [70], care este parte integrantă a acestuia și care de asemenea va reglementa problemele transmiterii în proprietatea Ucrainei a sectorului de autostradă Odesa-Reni în regiunea localității Palanca a Republicii Moldova, precum și a sectorului de teren prin care trece aceasta și regimul lor de exploatare [70, p.437], am putea menționa că intră în contradicție directă cu Constituția Republicii Moldova. Astfel, conform art.3, p.1. „Teritoriul” din Titlul I „Principii generale” ale Constituției, teritoriul Republicii Moldova este inalienabil [71]. Sectorul transmis cu o lungime de 7,77 km de categoria II, lățimea medie a fîșiei de 23,0 m / la înălțimea medie a terasamentului de 2,0 m și a povîrnișului de 18,0 ha constituie proprietatea Ucrainei pe teritoriul Republicii Moldova (art.1). Pe sectorul transmis Ucraina are dreptul să înalțe construcții tehnice și de altă natură necesare exploatării și deservirii acestui sector și autostrăzi, să efectueze lucrări de reparații de altă natură, precum și să instaleze căi de comunicații și să se
folosească de ele, respectînd ecologia terenului învecinat [70, pp.438-439]. Problema delimitării frontierelor moldo-ucrainene se proiectează asupra negocierilor cu Tiraspolul. Ucraina este un stat mediator la procesul de reglementare a conflictului transnistrean, de poziția căruia depinde într-o măsură considerabilă buna desfășurare a negocierilor.
Acordul Chișinăului privind introducerea observatorilor militari ucraineni în zona nistreană este un alt pas întreprins în sensul consolidării raporturilor lor de bună vecinătate cu Kievul la care se adaugă și proiectele de colaborare trans-frontaliere în cadrul trilateralei moldo-română-ucrainene [69, p.129]. În baza acestei colaborări se află Declarația de la Chișinău din 22 octombrie 1998 a președinților Republicii Moldova, României și Ucrainei privind colaborarea trilaterală și care constituie un element complementar eforturilor de integrare a celor trei state în structurile europene. De asemenea, în rezultatul întrevederii de la Chișinău din 22 octombrie s-a convenit asupra sprijinului eforturilor în vederea constituirii euroregiunii „Prutul Superior”, precum și în scopul dezvoltării cooperării în cadrul euroregiunii „Dunărea de Jos”. S-a convenit asupra întreprinderii unor demersuri comune vizînd atragerea unui sprijin practic din partea organizațiilor internaționale, structurilor și instituțiilor, îndeosebi Uniunea Europeană, Consiliul Europei, Asociația Regiunilor Europene, Institutul de Studii Est-Vest (art.2) [70, p.357]. Președinții Republicii Moldova, României, Ucrainei și-au exprimat îngrijorarea față de lipsa de progres real înregistrată în procesul de reglementare a situației din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, și s-au pronunțat pentru o soluție pașnică și definitivă, precum și pentru definirea statutului Transnistriei ca parte componentă a Moldovei unitare, suverane, independente și teritorial integre. Președinții s-au mai pronunțat în favoarea îndeplinirii deciziilor pertinente ale Summit-urilor OSCE de la Budapesta și Lisabona în contextul retragerii trupelor Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova (art.8) [70, p.358]. Republica Moldova este prima țară din cadrul GUAM-ului care a primit o ofertă de la colegii din interiorul organizației privind soluționarea problemei transnistrene [72]. Atît în cadrul Summit-ului de la Chișinău din 22 octombrie 2005, cît și în cadrul negocierilor de la Vinița din 16 – 17 mai 2005, Ucraina a propus un proiect de rezolvare a problemei transnistrene, precedat de șapte propuneri. Obiectivele principale ale acestui document sunt următoarele:
Reintegrarea Moldovei pe principiul unității teritoriale, al puterii de stat și al regimului democratic;
Reglementarea definitivă a problemei transnistrene în baza Constituției Moldovei și a acordării unui Statut special Transnistriei ca parte componentă a Moldovei;
Respectarea independenței, suveranității și a integrității teritoriale a Moldovei în frontierele ei recunoscute la nivel internațional și acordarea locuitorilor Transnistriei a dreptului la autodeterminare în cazul pierderii de către Republica Moldova a independenței sale;
Crearea unui spațiu juridic, economic, militar, social, vamal și umanitar comun, precum și în alte domenii prioritare de activitate;
Transnistria va lua parte la politica externă a Republicii Moldova în problemele ce privesc interesele sale. De asemenea, Transnistria își păstrează dreptul de a stabili contacte cu alte state în domeniul economic, tehnico-științific și umanitar [73].
Pentru realizarea acestor sarcini, proiectul ucrainean prevede trei etape în procesul de reglementare transnistreană:
Parlamentul Republicii Moldova să adopte pînă la sfîrșitul lunii iulie, Legea cu privire la statutul juridic al regiunii transnistrene în componența Republicii Moldova.
Pînă la sfîrșitul anului 2005, în Transnistria urmează să se desfășoare alegeri pentru Sovietul Suprem ce va delega proprii săi reprezentanți în cadrul unei Comisii formate de Parlamentul Republicii Moldova pentru elaborarea Statutului definitiv al regiunii transnistrene în cadrul Moldovei.
La cea de-a treia etapă urmează să fie semnat Acordul de reglementare a conflictului Transnistrean și a garanțiilor acordate pentru respectarea Statutului Transnistriei în componența Moldovei, în baza căruia Constituția actuală a Transnistriei va fi adaptată la Constituția Republicii Moldova, păstrîndu-și propria simbolică, în paralel cu simbolica Republicii Moldova, rezervîndu-și dreptul de a utiliza trei limbi oficiale pe teritoriul său – moldoveneasca, ucraineana și rusa.
Lansarea Planului Iușenco reprezintă o abordare mult mai responsabilă a problemei și pune accentul pe evoluția pozitivă a relațiilor bilaterale. Însă, în pofida demonstrării voinței politice necesare pentru soluționarea problemei securității frontierei și a diferendumului transnistrean, Ucraina nu este dispusă să recurgă la sancțiuni pentru a determina liderii de la Tiraspol să renunțe la putere.
Cu toate că de la început cele șapte propuneri ale Ucrainei au fost privite circumspect, tratate cu reticență și chiar criticate, și deși are destule iregularități, planul nistrean merită o atenție considerabilă. Sprijinul pe care Ucraina oficial îl acordă în prezent Republicii Moldova în soluționarea problemei transnistrene, creează premise să mizăm pe o Ucraină orientată cu adevărat spre valorile europene și spre un viitor comunitar, care respectă granițele oficiale ale vecinilor săi și recunoaște integritatea și suveranitatea altor state [74]. Nu poate fi deloc neglijat și faptul că președintele V.Iușcenco este dispus să contribuie esențial la soluționarea problemei nistrene. Colaborarea constructivă dintre Republica Moldova și Ucraina în această problemă oferă premize reale pentru crearea unui exemplu pozitiv de soluționare a unui conflict regional în spațiul ex- sovietic [75]. Ținînd cont de propunerile Ucrainei de rezolvare a conflictului transnistrean,
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat la 10 iunie 2005, prin vot unanim Declarația cu privire la inițiativa Ucrainei în problema reglementării conflictului transnistrean și apelurile privind criteriile de democratizare a zonei transnistrene și privind principiile și condițiile demilitarizării zonei transnistrene. Prin intermediul acestor documente Legislativul Moldovei a solicitat ajutorul OSCE, UE, CE, SUA, Rusiei, Ucrainei și României în scopul de a democratiza regiunea cu eforturile comune ale comunității internaționale [76]. De asemenea, democratizarea Transnistriei consideră parlamentarii Republicii Moldova, este o condiție indispensabilă pentru restabilirea supremației legii în zonă, pentru crearea condițiilor care să garanteze drepturile și libertățile tuturor cetățenilor, indiferent de naționalitate, convingere și confesiune și, în consecință, pentru rezolvarea echitabilă și durabilă a acestui conflict. Democratizarea zonei prevede un proces larg și complex, cu un control și monitoring din partea comunității internaționale, care trebuie să includă următoarele măsuri:
lichidarea poliției politice (a așa-zisului Minister al Securității Statului);
reformarea așa-numitei puteri judecătorești din zona transnistreană;
eliberarea deținuților politici care sunt deținuți în mod ilegal în închisorile din zona transnistreană, în conformitate cu decizia CEDO din 8 iulie 2004;
înlăturarea piedicilor pentru libera activitate a partidelor politice din Republica Moldova pe teritoriul zonei transnistrene;
înlăturarea piedicilor pentru activitatea liberă a instituțiilor mass-media naționale și locale pe teritoriul zonei transnistrene;
înlăturarea piedicilor pentru activitatea liberă a organizațiilor neguvernamentale și dezvoltarea societății civile în zonă ca element important al vieții publice într-un stat democratic;
desfășurarea alegerilor în zona transnistreană a Republicii Moldova sub egida exclusivă a unei Comisii Electorale Internaționale, mandatate de OSCE, cu cea mai largă reprezentare în cadrul ei a țărilor-membre;
exercitarea dreptului de participare la procesul electoral în zonă doar în baza confirmării cetățeniei Republicii Moldova;
monitorizarea standardelor democratice trebuie efectuată de Comisia Electorală Internațională cu cel puțin cinci luni înainte de data desfășurării alegerilor;
monitorizarea internațională a standardelor democratice în zona transnistreană, precum și organizarea procesului electoral de către Comisia Electorală Internațională, nu pot atrage după sine nici un fel de consecințe privind recunoașterea acestei entități în baza dreptului internațional [77].
Totodată, este salutabilă poziția Ucrainei în ceea ce privește organizarea unei monitorizări internaționale pe perimetrul nistrean al graniței. Pentru prima dată, Ucraina și Republica Moldova s- au adresat printr-un apel comun Uniunii Europene cu solicitarea de a ne acorda sprijin în instituirea controlului vamal internațional pe segmentul transnistrean și în crearea unui mecanism eficient de monitorizare internațională pe această porțiune a hotarului dintre cele două state, inclusiv prin acordarea asistenței financiare pentru asigurarea bazei tehnico-materiale și implementarea standardelor europene în exercitarea controlului vamal. În scrisoarea adresată Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene, Javier Solana și președintelui Comisiei Europene, Jose Durao Barroso, Ucraina și Moldova apreciază că participarea Uniunii Europene în acest cadru nu doar va contribui la organizarea controlului vamal și de frontieră, ci și la soluționarea cît mai grabnică a conflictului transnistrean. Potrivit liderilor de la Kiev și de la Chișinău, acest lucru ar corespunde pe deplin intereselor Ucrainei și Moldovei, obiectivelor comune de consolidare a securității regionale, conferind un conținut mai concret parteneriatului bilateral în cadrul Politicii europene de Vecinătate a Uniunii Europene. Dezvoltarea cooperării la hotarul moldo-ucrainean a fost stabilită prin Declarația comună de la Kiev privind cooperarea moldo-ucraineană semnată la 1 martie 2005, și care este apreciată drept un factor însemnat în consolidarea stabilității și securității regionale și continentale.
De asemenea, este de remarcat și faptul că, Moldova și Ucraina au semnat o „schemă-tip” de organizare a trecerii persoanelor , mărfurilor și mijloacelor de transport peste frontiera ucraineană, în baza căreia urmează să fie instalate primele puncte mixte de control la frontiera dintre țări. Cele cinci puncte moldo-ucrainene mixte vamale și de grăniceri vor fi un prim test în inițierea pe viitor a gestionării comune pe cordonul transnistrean al frontierei. Moldova și Ucraina au convenit asupra demarării frontierei comune, care se întinde pe o lungime de 1222 km, dintre care 452 km de hotar comun moldo-ucrainean revine perimetrului regiunii transnistrene [78]. Efectele introducerii la 3 martie 2006 de către autoritățile ucrainene a unor noi reguli vamale pentru agenții economici transnistreni reprezintă fenomene inedite. Noile reguli vamale au avut menirea de a asigura legalitatea comerțului extern al agenților economici transnistreni, care urmau să se înregistreze la instituțiile respective ale Republicii Moldova, într-un regim simplificat, fie temporar, fie permanent, pentru obținerea certificatelor de proveniență a bunurilor și documente vamale recunoscute internațional. Acest pas a fost calificat de autoritățile transnistrene și cele din Federația Rusă drept
„blocadă economică” menită să influențeze procesul de negocieri. Argumentul principal este
„dreptul Transnistriei la activitate economică externă de sinestătătoare” stipulat în paragraful 3 al
„memorandumului Primacov” din 8 mai 1997.
În consecință, pe lângă lansarea campaniei propagandiste de acuzare a autorităților moldovenești și a celor ucrainene de introducere a „blocadei economice”, autoritățile transnistrene au negat capacitatea Ucrainei de mediere al procesului de negocieri privind soluționarea conflictului, acest rol revenindu-i în exclusivitate Rusiei, aducînd amenințări prin părăsirea procesului de negocieri; au blocat transportul feroviar și auto de tranzit prin regiune, au interzis agenților economici transnistreni, care practică operațiuni de import-export să se înregistreze în modul prevăzut de legislația Republicii Moldova. De asemenea, la inițiativa Dumei de Stat a Federației Ruse, s-au organizat acțiuni coordonate de protest ale „apărătorilor Transnistriei” pentru a demonstra „coeziunea poporului Transnistrean, hotărât să convingă omenirea progresivă de dreptul poporului transnistrean la independență”. Este extrem de important, că Uniunea Europeană și SUA, prin instituții și înalți demnitari, și-au exprimat aprobarea față de măsurile întreprinse de Republica Moldova și Ucraina pentru legalizarea comerțului extern al Transnistriei. De asemenea și Consiliul permanent al OSCE a accentuat că dreptul Transnistriei la comerț extern de sine stătător nu este unul absolut, el trebuie realizat în conformitate cu normele internaționale general acceptate. Interdicțiile impuse de autoritățile transnistrene pot fi calificate drept „autoblocadă”, a cărei menire este să fortifice efectul propagandistic al campaniei de condamnare a acțiunilor Moldovei și Ucrainei. Invocarea încălcării de către Republica Moldova și Ucraina a „memorandumului Primacov” din 8 mai 1997, poate fi utilă pentru Moldova, deoarece îi oferă Chișinăului ocazia să demonstreze că respectivul memorandum n-a avut vreo dată altă valoare decît asigurarea intereselor Transnistriei și ale Federației Ruse, în pofida faptului că în preambulul documentului se afirmă că scopul este „soluționarea rapidă a conflictului”.
În primul rînd, au trecut nouă ani de la semnarea memorandumului, fapt ce pune în evidență inutilitatea lui de a contribui la „soluționarea rapidă a conflictului”, care s-a transformat în unul
„înghețat”. Un document menit să contribuie la soluționarea unui conflict nu este aplicabil
„conflictelor înghețate”. Părțile semnatare ale memorandumului sunt Republica Moldova cu statut de subiect al dreptului internațional și Transnistria, în calitate de parte angajată să formeze un statut comun cu Moldova în hotarele acesteia. Rusiei și Ucrainei le-au revenit calitatea de mediatori și garanți ai procesului de soluționare a conflictului, iar OSCE în calitate de mediator. Conform concluziilor Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) Rusia poartă responsabilitate pentru starea de lucruri din Transnistria, dat fiind faptul că a înarmat, susținut militar, politic, economic și financiar regimul separatist. Astfel, prin semnarea la 21 iulie 1992 a Acordului privind principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova, Rusia poate fi calificată drept parte a conflictului și nu mediator sau garant. Iar dacă este garant, atunci își garantează propriile interese, lucru confirmat în declarația din 10 martie 2006 a Dumei de Stat, prin
care se afirmă că decizia Moldovei și Ucrainei cu privire la introducerea noilor reguli vamale
„contravine intereselor Rusiei”.
În al doilea rînd, dacă liderii transnistreni și susținătorii lor din Rusia, consideră că memorandumul Primacov are statut de document internațional, atunci ar trebui să ia în considerație faptul că prevederile a astfel de documente se îndeplinesc cu „bună credință”. Sărbătoarea anuală a
„zilei independenței” cu participarea oficialităților ruse, care-i încurajează cu promisiuni de a recunoaște independența Transnistriei, participarea la forurile internaționale separatiste” (Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud, Karabahul de Munte) din capitala Rusiei, suportul militar al administrației de la Kremlin acordat „societății civile”, promotoare a acțiunilor de detașare a enclavelor separatiste, evident denotă gradul de „nebună credință” a documentului.
În al treilea rînd, memorandumul în cauză prevedea respectarea drepturilor omului. Criza
„școlilor moldovenești”; limitarea accesului populației din satele din stînga Nistrului, aflate în jurisdicția Moldovei, la terenurile agricole; blocarea circulației pe podul de peste Nistru; impunerea
„taxelor de migrațiune” pentru cetățenii moldoveni care intră pe teritoriul controlat de regimul separatist sunt încălcări flagrante la adresa drepturilor omului.
În al patrulea rînd, pretinsul drept al Transnistriei la activitatea economică externă independentă, în situația cînd liderii separatiști încalcă în mod flagrant prevederile memorandumului și acționează împotriva Chișinăului, sunt amenințări la adresa securității și integrității Republicii Moldova.
În situația cînd Republica Moldova își manifestă principialitatea în apărarea intereselor sale naționale de asigurare a integrității teritoriale, iar Rusia, prin sancțiuni economice (majorarea prețurilor la gazele naturale, embargoul impus exportării vinurilor moldovenești) [79] încearcă să-și mențină sfera de influență în această regiune, Ucraina pare după o perioadă lungă de ezitări, s-a plasat pe o poziție corectă. Incontestabil, importanța Ucrainei în arhitectura securității din regiunea transnistreană contează mult. Va consolida echilibrul de forțe a tuturor statelor membre GUAM și va contribui într-o mare măsură la contracararea amenințărilor legate de securizarea frontierelor și combaterea separatismului, traficului de arme, droguri, a spălării de bani etc.
Concluzia ce se impune la acest capitol, în rezultatul analizei efectuate, este că pentru Republica Moldova, prezența sa în cadrul Comunității Statelor Independente are atît avantaje, cît și dezavantaje. În acest context, CSI-ul apare nu doar ca o modalitate de păstrare a dialogului dintre fostele republici unionale, rămînînd principala piață de desfacere pentru mărfurile moldovenești, dar apare și ca o organizație ineficientă, ca o piedică în funcționarea și realizarea interesului național al Moldovei. Prin însăși aflarea în raza de influență rusească, Republicii Moldova i-a fost știrbită existența ca stat suveran și independent.
CAPITOLUL III CONFIGURAREA POLITICII EXTERNE A REPUBLICII MOLDOVA ÎN SPAȚIUL INTEGRAȚIONIST EUROPEAN
Odată cu dispariția barierelor care au existat în perioada războiului rece în Europa, cît și în rezultatul prăbușiriii sistemului socialist și a apariției unor metamorfoze politice și economice, extinderea Uniunii Europene (UE)spre Est este un factor important pentru noua ordine în Europa. În rezultatul desființării Tratatului de la Varșovia și a Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER), în statele Europei de Est au loc transformări interne radicale și sunt formulate noi orientări în politica lor externă, fapt ce duce la o schimbare bruscă a mapamondului . De la demararea acestor procese Uniunea Europeană semnează primele acorduri cu Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, iar anul 1993 este caracterizat prin semnarea convențiilor cu România și Bulgaria, Cehia și Slovacia, precum și cu cele trei state Baltice (1995) și Slovenia (1996). Uniunea Europeană cîștigă teren nu numai prin numărul ascendent de state (pe parcursul a jumătate de secol de existență a Uniunii Europene, numărul de state participante crește de la 6 la 15 state și încă 13 state s-au pronunțat pentru aderarea la această organizație ) [1], ci și prin dimensiunile conceptuale ale politicii ei spre Est. Consiliul Europei a subliniat faptul că țările candidate ar trebui să accepte valorile și scopurile UE preconizate în convenții și că problemele cu privire la frontiere și la alte chestiuni adiacente , urmează a fi soluționate pînă la aderare, iar premisa fundamentală a aderării la UE este realizarea criteriilor Conventiei de la Kopenhagen [2].
Trecerea de la sistemul în care domină un singur partid la democrația parlamentară, de la economia planificată la economia de piață, precum și consolidarea societății civile sunt schimbările ce vorbesc de o avansare în direcția aderării la UE. Calitatea atractivă de membru al UE contribuie la prevenirea și soluționarea unor conflicte interne, în special cu minoritățile naționale, la stabilitatea și securitatea Europei [1, p.97-98]. În ce privește aderarea la UE a altor state, cum ar fi fostele republici ale URSS – ului, perspectivele de aderare imediată nu se preconizează, cu toate că statele- membre ale UE nu exclud aderarea acestora (Ucraina, Moldova) într – un viitor îndepărtat și doar dacă în interiorul acestora se vor crea condiții cu adevărat democratice, se vor împlementa reforme noi în economie [3].
§1. Aspectele-cheie ale politicii externe privind Uniunea Europeană
Perspectiva integrării europene a devenit ademenitoare pentru multe state noi, independente, care s-au format pe teritoriul European a fostei URSS. Unul din aceste state este și Republica
Moldova. În rezultatul obținerii independenței (august 1991), Republica Moldova a trebuit să ia decizii și hotărîri importante și stategice atît în domeniul politicii interne, cât și a celei externe.
Condițiile istorice din a doua jumătate a anilor '90 au condiționat noi necesități și interese în domeniul relațiilor politice naționale. Interesul național al statului se află într-un proces anevoios de devenire, în căutarea propriei identități fiind măcinat de consecințele grave ale raporturilor conflictuale dintre actorii de diferite orientări social- politice [4] .
Orientările Moldovei independente deseori se schimbă în funcție de perindarea liderilor și guvernelor , care pe parcursul ultimului deceniu al sec. XX au inclus în programele lor de activitate, la capitolul politică externă anumite obiective de cooperare și apropiere europeană. Implicarea în activitatea integrațională a partidelor politice, considerate purtătoare de valori, a căror opoziție, identitate ori convergență determină succesul ori insuccesul ideologiei transnaționale, va fi un factor nou în politica națională. Astfel, pe lîngă programele partidelor politice analizate în capitolul precedent, în cazul Moldovei primul program de guvernare, disponibil pentru analiză, este cel al Guvernului Sangheli (în programele guvernelor anterioare Druc și Muravschii practic nu este abordată tematica integrării europene). Programul de activitate pentru anii 1994-1997 din 23 iunie 1994 acorda tematicii integrării europene doar o singură propoziție, Uniunea Europeană fiind plasată în ordinea priorităților politicii externe a Republicii Moldova alături de CSI. De asemenea se simte o echivalare a acestei instituții cu alte organisme internaționale cum ar fi Organizația Națiunilor Unite (ONU) și organismele ei specializate cu CSCE, Consiliul de Cooperare Nord- Atlantic. În viziunea guvernaților de atunci, UE nu prezintă importanță pentru asigurarea intereselor naționale [5].
Situația devine tot mai genantă pentru Republica Moldova în condițiile în care majoritatea statelor din Europa Centrală și de Est își redefinesc către începutul anului 1993 noul cadru politico- juridic al relațiilor contractuale cu UE. Diametral opus programului de activitate al Guvernului Republicii Moldova este mesajul din 1 noiembrie 1993 al d-lui M. Snegur, președintele Republicii Moldova adresat d-lui Jacques Delors, președinte a Comisiei Europene. În această scrisoare, președintele țării constată cu regret că Republica Moldova a rămas unica țară din spațiul central european ale cărei relații cu UE n-au depășit măcar faza incipientă a creării cadrului politico-juridic. În acest context, președintele Republicii Moldova solicită concursul lui J. Delors în vederea demarării neîntîrziate a negocierilor privind semnarea unui accord de Parteneriat și Cooperare cu Uniunea Europeană. În viziunea Domniei sale, semnarea acestui acord ar însemna un pas real în direcția integrării europene. Interesul manifestat de către conducerea de la Chișinău pentru Uniunea Europeană este manifestat prin scrisoarea din 28 ianuarie 1994 a d-lui M. Snegur adresată concomitent domnilor Teodoros Pangalos, Președintele în exercițiu al Consiliului MAE și Jacques
Santer, Președintele Comisiei Europene. De asemenea problematica relațiilor contractuale a fost abordată și de către A Sangheli, prim-ministru al Republicii Moldova în timpul discuțiilor sale cu comisarii europeni Leon Brittan și Hans Van den Broek, în cadrul vizitei de la Bruxelles din noiembrie 1993. Atunci s-au examinat perspectivele acordării de asistență Republicii Moldova în realizarea reformelor și încheierii acordurilor de cooperare în diverse domenii. Fiind printre cele mai tinere state din lume, Moldova este cointeresată în intensificarea legăturilor externe.
Începutul anului 1994 este marcat de activizarea relațiilor și a interesului național manifestat de către Republica Moldova față de Uniune. Dialogul politic este impulsionat vizibil, ca urmare a acreditării la 28 ianuarie 1994, a d-lui M. Popov, în calitate de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar în Regatul Belgiei, și de Șef al Misiunii Republicii Moldova pe lîngă Uniunea Europeană. În același timp se observă și interesul manifestat din partea UE pentru Moldova. Vizita delegației Comisiei Europene, în frunte cu Fokion Fotiadis la Chișinău în vederea unor negocieiri,care aveau drept scop determinarea disponibilității autorităților moldovenești de a promova reformele politice și economice în vederea edificării statului de drept și instaurării principiilor de piață, înviorează relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană [5, pp.39- 40].
Desfășurarea primelor alegeri generale pe bază de pluripartidism, în conformitate cu principiile democratice, precum și a angajamentului luat de guvern de a continua cursul reformelor economice, al democratizării și de a soluționa pe cale pașnică conflictul transnistrean, au determinat UE să demareze la 21 aprilie 1994 negocierile oficiale asupra Acordului de Parteneriat și Cooperare (APC). Deoarece acordul urma să parcurgă o lungă perioadă de ratificare de către statele membre, delegațiile au convenit asupra semnării simulante a unui Acord Interimar (21 decembrie 1995, dar a intrat în vigoare la 1 mai 1996) privind comerțul, care ar permite ambelor părți să aplice prevederile Acordului de Parteneriat și Cooperare, și să se evite crearea unui eventual vid legislativ în reglementarea relațiilor economico – comerciale dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Prin semnarea APC-ului se deschide o nouă etapă în dezvoltarea relațiilor Republicii Moldova cu organismele europene.
De asemenea, un pas important al Moldovei a fost aderarea la 13 iulie 1995 la Consiliul Europei, fiind acceptată cu succesele și neîmplinirile ei, pentru încurajarea și facilitarea în direcțiile esențiale ale edificării statului democratic și a modelului socio-economic european. Republicii Moldova îi revinea sarcina de a nu – și slăbi efortul de înfăptuire a reformelor democratice și aliniere reală la țările familiei democrațiilor autentice Consiliului Europei [6].
Spre deosebire de Guvernul precedent și spre deosebire de documentul cu privire la concepția politicii externe, Guvernul Ciubuc I, în programul său pentru perioada ianuarie 1997- martie 1998,
nu face nici o referință la Uniunea Europeană, doar unele pasaje ne permit să presupunem că e vorba de UE. Paralel cu interesul național al Republicii Moldova manifestat pentru extinderea relațiilor economice în cadrul Comunității Statelor Independente, se preconiza menținerea relațiilor cu Uniunea Economică a Bazinului Mării Negre, Inițiativa Central-Europeană, Inițiativa de Cooperare și Dezvoltare Economică, Organizația Mondială de Comerț, agențiile și instituțiile specializate ale ONU, cooperare în bazinul Dunării. De asemenea, programul prevedea dinamizarea prezenței Republicii Moldova în viața spirituală a Comunității Internaționale, intensificarea contactelor cu UNESCO, Uniunea Latină și Mișcarea Francofonă [7].
Venind în contradicție cu programul de activitate, autoritățile de la Chișinău adresează Uniunii mesaje care exprimă dorința statului de a obține statutul de membru asociat către anul 2002 și solicită semnarea Acordului de Asociere la UE. Derularea dialogului politic a scos în evidență nuanțarea discursului proeuropean al autorităților chișinăuene în vederea integrării graduale a Moldovei în UE. În acest sens merită atenție mesajul din 13 decembrie 1996 al d-lui P.Lucinschi, președintele Republicii Moldova, adresat d-lui Jacques Santer, președintele Comisiei Europene, în care, pentru prima dată a fost exprimată oficial ideia asocierii Republicii Moldova la Uniunea Europeană către anul 2000.
În condiții absolut noi, ca rezultat al alegerilor din martie 1998, guvernul Ciubuc II, pentru prima dată în programul său de activitate pentru anii 1998-2001 manifestă interes pentru UE. Integrarea țării în Uniunea Europeană devine unul din obiectivele strategice ale politicii externe a Republicii Moldova. Această orientare era determinată de factorii obiectivi ai edificării unui stat democratic și prosper, bazat pe economia de piață și angajarea în Spațiul European de Securitate și Stabilitate [8]. Se observă o turnură radicală a interesului național vis-à-vis de politica externă a Republicii Moldova, se schimbă accentele, inclusiv în cadrul relațiilor Moldova- CSI, acordîndu-se prioritate relațiilor bilaterale între țările membre a CSI.
Intrarea în vigoare la 1 iulie 1998 a Acordului de Parteneriat și Cooperare(APC) a permis Republicii Moldova să-și extindă aria relațiilor cu UE, punînd bazele unei etape distincte atît din punct de vedere al formei, cît și al conținutului în evoluția cooperării cu structurile europene În acelaș timp, APC vine să consacre Republica Moldova în calitate de partener direct al Uniunii Europene, oferindu-i posibilitatea de a identifica și dezvolta noi proceduri destinate permanentizării și aprofundării dialogului politic [9], și anume: asigurarea unui cadru corespunzător dialogului politic între părți, care ar permite dezvoltarea unor relații politice mai eficiente; promovarea comerțului și investițiilor, precum și a relațiilor economice armonioase între părți pentru a încuraja astfel dezvoltarea lor economică durabilă; asigurarea bazei pentru colaborarea în domeniul legislativ, economic, social, financiar și cultural; susținerea eforturilor Republicii Moldova de
consolidare a democrației, de dezvoltare a economiei și de finalizare a tranziției sale la economia de piață [10].
Examinînd cu atenție acest document, se poate afirma că el nu conține o finalitate clară a acestor raporturi, accentul fiind pus doar pe dimensiunea de cooperare, și nu pe cea de integrare progresivă a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Însă, cu toate acestea, intrarea în vigoare a APC, a permis extinderea pe teritoriul Moldovei a programului Asistență Tehnică Noilor State Independente(TACIS), și PHARE, care sunt unele din principalele instrumente create de către UE în vederea dezvoltării unor relații strînse economice și politice cu Noile State Independente. Aceste programe vor contribui la armonizarea legislației, standardelor, transportului, la dezvoltarea sectorului privat, a micilor întreprinderi, a resurselor umane. De asemenea, vor promova cooperarea industrială, vamală, socială, în domeniile educației și instruirii profesionale. Implementarea acestor programe în viața social-politică a țării a dus la aderarea Republicii Moldova la Organizația Mondială a Comerțului, care are drept scop reducerea barierelor comerciale și sporirea accesibilității piețelor de desfacere, facilitarea comerțului internațional. La 8 mai 2001 Moldova devine cel de-al 142-lea membru. Statutul de membru al OMC îi permite țării noastre, ca și altor state cu o economie în tranziție, să elaboreze strategii de dezvoltare și politici comerciale într-un mediu mai sigur și mai stabil. De asemenea, statutul de membru al OMC facilitează calea spre asociere la Uniunea Europeană. În plus, aderarea la UE se răsfrînge pozitiv și asupra sistemului financiar din republică, creînd premise favorabile pentru edificarea unei rețele moderne a comerțului intern, a cărui asanare s-ar repercuta pozitiv și asupra situației financiar-economice generale a Republicii Moldova. Însă, cel mai semnificativ impact al includerii Republicii Moldova în OMC constă în integrarea economiei noastre naționale în sistemul economiei globale. În acest context Moldova a avansat mult la liberalizarea comerțului, investițiilor străine. Totuși, racordarea legislației moldave la standardele europene se află încă în faza incipientă [11].
Un pas important în sensul statornicirii relațiilor Republicii Moldova cu structurile europene, a fost crearea, în ianuarie 1998 a Direcției „Integrare Europeană” în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, prin ordinul ministrului N.Tăbăcaru [12]. Un alt eveniment realizat în scopul ameliorării relațiilor dintre Uniune și Republica Moldova a fost acceptarea acesteia din urmă la 28 iunie 2001 în calitate de membru cu drepturi depline la Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, care are drept obiectiv major sprijinirea țărilor din Europa de Sud-Est în efortul lor de a asigura pacea, democrația, respectarea drepturilor omului și perspectiva economică, în scopul realizării stabilității în această regiune. Interesul Republicii Moldova față de Pactul de Stabilitate este determinat, în primul rînd, de avantajele pe care acesta le oferă în soluționarea problemelor stringente cu care se confruntă Moldova, dar mai cu seamă, de perspectiva clară de integrare în Uniunea Europeană, pe
care el o deschide țărilor din Europa de Sud-Est. Însă, cu toate că a fost perceput ca o „strategie de integrare”, pentru Republica Moldova, considerăm este un dezavantaj de a nu pune în discuție în cadrul acestei organizații problema transnistreană sau aderarea la UE. Formal, Moldova a fost satisfăcută, pe cînd în realitate ea a fost categoristă ca și Ucraina, Rusia și Belarusi nici mai mult, nici mai puțin decît un viitor vecin al Europei lărgite [10, pp.45-49]
Evoluția politicii externe, în special a interesului politic național, a culminat odată cu formarea Guvernului Sturza, constituind baza unui nou „algoritm politic” proeuropean. Programul de activitate pentru anii 1999-2002 este canalizat spre o singură direcție – integrarea europeană. Integrarea țării în UE devine obiectivul strategic al politicii externe a Republicii Moldova. În scopul realizării acestui obiectiv, Guvernul își propunea să elaboreze și să realizeze strategia națională de integrare în UE, să implementeze cu strictețe prevederile Acordului de Parteneriat și Cooperare. Un alt obiectiv major era intensificarea demersurilor politico-diplomatice în favoarea demarării negocierilor privind asocierea Republicii Moldova la UE, încheierea unui Acord de Liber Schimb între Republica Moldova și Uniunea Europeană și obținerea din partea UE a unui regim de vize, favorabil pentru cetățenii Republicii Moldova. În scopul promovării unei politici guvernamentale coerente de integrare în UE, Republica Moldova își propunea să urmeze cu strictețe ca angajamentele asumate pe plan extern să nu contravină exigențelor UE pentru țările aspirante la integrare [13]. Programul instituției executive trasa o serie de repere și în domeniul cooperării multilaterale. Republica Moldova intenționa să imprime un conținut concret participării sale la activitățile ONU, OSCE și ale Consiliului Europei. Astfel, prin participarea la operațiunile de menținere a păcii, desfășurate sub egida ONU, prin cooperarea la programul „Parteneriatul pentru Pace” patrionat de Alianța Nord-Atlantică, Moldova devine nu un „consumator”, ci un „furnizor de securitate”.
Demiterea cabinetului Sturza (noiembrie 1999), care s-a dovedit a fi cel mai proeuropean, și venirea Guvernului Braghiș, din nou schimbă, în mod radical, orientarea politicii externe a statului. Problema integrării europene este neglijată. Spre deosebire de predecesorul său, noul Guvern consideră că UE nu prezintă un cadru de stabilitate și securitate, interesul național al Moldovei este din nou reorientat spre CSI. În scopul asigurării intereselor economice ale țării, Guvernul în cauză intenționa să susțină eforturile orientate spre aprofundarea și diversificarea relațiilor derulate în cadrul Comunității Statelor Independente în domeniul economico-comercial, în special pe plan bilateral [14]. Pe de o parte, orientarea spre CSI, iar pe de altă parte tendința de a se integra în UE, fac ca politica ambiguă dusă de Guvernul Braghiș să trezească suspiciuni din partea UE. Desigur, schimbările atît de radicale în perioade mici nu pot crea o atmosferă de credibilitate atît față de
politica externă, în general, cît și față de doleanța noastră de a ne integra în Uniunea Europeană, în particular.
Noua orientare politică a actualului Guvern Tarlev II, cît și a celui anterior Tarlev I merită atenție. Deși „programul de guvernare” n-a fost aprobat de către Parlamentul Republicii, el poate fi considerat mai „revoluționar” și mai coerent decît programul Guvernului Braghiș. Astfel, în proiectul programului de activitate a Guvernului Republicii Moldova, care nu a fost aprobat,
„stabilitate, redresare economică, securitate socială” la capitolul „Integrarea Europeană a Republicii Moldova” se stipulează că în scopul realizării obiectivului de integrare, Guvernul va elabora strategii naționale care ar facilita integrarea sa în UE. De asemenea, executivul Republicii Moldova va depune toate eforturile pentru eficientizarea activității Comitetului Interministerial pentru Integrare Europeană, racordarea actelor normative naționale la exigențele comunitare; crearea Departamentului Integrare Europeană; implementarea cu strictețe a prevederilor Acordului de Parteneriat și Cooperare. Republica Moldova va intensifica demersurile politico-diplomatice pentru demararea negocierilor privind asocierea Republicii Moldova la Uniunea Europeană [15]. Actualul președinte, V.Voronin în alocuțiunea sa rostită la Conferința Europeană de la Atena din 16-17 aprilie 2003 menționa că integrarea europeană a devenit o politică de stat prioritară atît pe plan intern, cît și pe plan extern, iar orientarea externă este pentru noi nu doar un proces de revenire la cultura și civilizația europeană, dar și un proces de racordare la standardele și normele politico- economice europene [16]. În opinia sa, promovarea și menținerea vectorului integrării europene în politica externă a Republicii Moldova constituie prioritatea absolută a cursului ireversibil al actualei guvernări. Pentru țara noastră timpul lozincilor democratice și proeuropene a trecut. A sosit timpul relizării efective a democrației și a opiniei europene. Anul 2004 a devenit pentru Republica Moldova anul stabilirii temeliei instituționale și legislative a reformelor și transformărilor structurale în sferele politică, economică, socială și umanitară, al conectării la politice europene și a armonizării legislative la standardele europene. În acest context, șeful statului a accentuat că integrarea în UE nu este un scop în sine, ea urmărește avansarea spre valorile și standardele europene, economice, democratice și sociale [17].
Astăzi, relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană au intrat într-o cu totul altă dimensiune. Or, faptul că la 1 mai 2004, acest organism european a cunoscut cea mai masivă extindere din istoria funcționării sale, numită „the big bang” enlargement” [18] și a modificat contextul geopolitic în Europa, creînd condiții pentru afirmarea vocației externe a Uniunii. Prin urmare, conștientă și interesată de creșterea rolului său pe plan extern, Uniunea Europeană a inițiat în deceniul trecut un proces din ce în ce mai coerent de cooperare regională și de deschidere în
proximitatea sa geografică, definită prin trei arii de interes: Europa Centrală și de Est, Balcanii de Vest și Mediterană.
Politica propusă la 11 martie 2003 de către Uniunea Europeană a făcut ca Republica Moldova să devină o dată în plus protagonista unei noi politici europene – cea a „noii vecinătăți”.
„Noua politică” lansată de Uniunea Europeană „Europa extinsă – Noua vecinătate” în relațiile cu statele cu care după extinderea din 2004, urma să aibă frontieră comună, prevedea aprofundarea cooperării prin oferirea unui acces mai mare pe piața internă europeană, oferea noi perspective de integrare politică și economică țărilor ce nu pot fi acceptate, deocamdată ca membre ale Uniunii Europene [19], cu scopul de a crea un spațiu de securitate, prosperitate, dezvoltare durabilă și bună vecinătate, „un cerc de prieteni” la frontierele externe ale Uniunii, caracterizat de relații strînse și pacifiste, fondate pe cooperare. Noul ansamblu de măsuri de politică externă a fost ulterior grupat sub denumirea de „Politica Externă de Vecinătate” (PEV), prin Comunicarea Comisiei din iunie 2004 [20] și constituie documentul-cadru al PEV, alături de comunicarea privind crearea Noului Instrument pentru Vecinătate din iulie 2003. Anul 2004 a însemnat și debutul aplicării PEV – adoptarea Rapoartelor de țară și a Planurilor de acțiuni.
Realizarea Politicii Externe de Vecinătate se face prin intermediul Planurilor de Acțiuni. Planul Individual de Acțiuni Republica Moldova – Uninunea Europeană [21] a fost semnat la 22 februarie 2005 la Bruxelles, în cadrul celei de-a șaptea reuniuni a Consiliului de Cooperare Republica Moldova – UE. Planul este un document politic care stabilește obiectivele strategice ale Cooperării dintre Moldova și Uniunea Europeană și are un caracter temporar de implementare (pe o perioadă de 3 ani). Acest document nu reprezintă o politică de extindere a Uniunii Europene. Potrivit oficialilor europeni, este o ofertă substanțială și concretă de colaborare, parteneriat și integrare în programele și politica Uniunii Europene, în cadrul căruia Republica Moldova a fost invitată să dezvolte relații politice, economice, probleme de securitate și culturale. Extinderea Uniunii Europene oferă Republicii Moldova oportunitatea de a dezvolta o relație de continuă apropiere, mergînd dincolo de cooperare, adică de a implica, într-o măsură semnificativă, integrarea economică și de a aprofunda cooperarea politică [22].
Complexitatea Planului de Acțiuni (PA) și angajamentele pe care el le include au determinat crearea unui mecanism național (Hotărîrea Guvernului nr. 786 din 1 august 2005) [23], care să asigure îndeplinirea eficientă a prevederilor sale, ce se axează pe activitatea a patru piloni principali
Comisiile interministeriale de implementare, fiecare coordonată prezentată respectiv de Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Comerțului, Ministerul Transporturilor și Gospodăriei Drumurilor, Ministerul Educației, Tineretului și Sportului. În rezultatul activității acestui mecanism de implementare, monitorizat de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, a fost
elaborat Programul Național de Implementare a Planului de Acțiuni, care includea acțiuni concrete pentru atingerea obiectivelor Planului de Acțiuni.
Planul propus de Uniunea Europeană Republicii Moldova la finele anului 2003, poate fi considerat drept o fază pregătitoare tranzitorie, de la actualele relații de parteneriat și cooperare, la cele de integrare. Astfel, examinînd Planul de Acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană, putem constata că el cuprinde un set bine definit de domenii prioritare prevăzute nu doar de Acordul de Parteneriat și Cooperare. În cadrul acestor domenii, care, de altfel, au acelaș grad de importanță, în conformitate cu Planul de Acțiuni, o atenție deosebită se acordă dialogului politic și reformelor; cooperării în scopul soluționării conflictului transnistrean; continuării consolidării stabilității și eficienței instituțiilor ce garantează democrația și supremația legii; asigurării respectării libertății presei și de exprimare; implementării acțiunilor vizînd reducerea sărăciei; ameliorării climatului investițional; acționării în vederea oferirii de către Uniunea Europeană a Preferințelor Comerciale Autonome; intensificării luptei împotriva crimei organizate, inclusiv traficul de ființe umane; asigurării eficienței managementului fluxurilor migraționale, inclusiv inițierea procesului încheierii unui Acord de readmisie între UE și Republica Moldova [24]. Una din prioritățile Planului de Acțiuni este și facilitarea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni. Inițierea unui dialog privind regimul de vize reprezintă prima etapă în procesul de negociere a unuii acord propiu-zis [25].
Spre deosebire de APC, care este un document juridic, Planul de Acțiuni este un document politic, care preia prevederile rămase nerealizate din APC, dar care, după cum vedem, își extinde considerabil sfera de acoperire, fiind ajustat la obiectivele prioritare ale politicii interne și externe ale statului. Însă, considerăm, cel mai important este faptul că, spre deosebire de Acordul de Parteneriat și Cooperare, care nu are o finalitate și un scop bine definit, Planul de Acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană, conține o referință la viitoarele relații contractuale dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană [26]. Prin această referință statul nostru este invitat să stabilească cu UE relații politice de securitate, economice și culturare mai intense.
Perspectiva negocierii cu Uniunea Europeană a unui Acord, care ar înlocui APC, depinde în mare măsură de calitatea implementării prevederilor Planului de Acțiuni, care va constitui un pas sigur spre atingerea obiectivului strategic de integrare europeană al Republicii Moldova, și care va fi realizat prin intermediul Politicii Europene de Vecinătate (PEV).
Dacă de la început Moldova a manifestat o atitudine rezervată față de PEV, începînd cu 1999, toate guvernele au susținut că Republica Moldova este un stat sud-est european și că trebuie tratat la fel ca statele din regiune afectate de conflicte interne. Paradoxal, dar în acest context european fluid, Republica Moldova este ancorată destul de bine prin Planul său de Acțiuni cu Uniunea Europeană. Spre deosebire de UE, Rusia sau Balcani, direcția în care trebuie să se miște
Republica Moldova în următorii ani este trasată destul de clar de către Planul de Acțiuni UE – Republica Moldova. Implementarea Planului de Acțiuni va fi dificilă și, probabil, va dura mai mult de cei 3 ani, prevăzuți. Acest fapt este condiționat de problemele care există. În primul rînd, Republica Moldova a fost în primul val al statelor care au negociat Planurile de Acțiuni, ceea ce a însemnat că ea nu s-a putut baza pe experiența altor state, cum o face astăzi Georgia. În al doilea rînd, PA al Republicii Moldova, împreună cu PA UE-Maroc și UE-Tunis sunt cele mai voluminoase. În același timp, dintre toate statele care au negociat PA în primul val, Republica Moldova are cea mai scăzută capacitate de implementare. În al treilea rînd, cea mai importantă problemă a Planului este faptul că majoritatea punctelor sunt obligații ale Republicii Moldova, în timp ce responsabilitățile din partea Uniunii Europene par a fi sumare. Acest fapt, însă nu este doar problema Republicii Moldova, dar a tuturor planurilor de acțiuni negociate în primul val. În pofida celor remarcate mai sus, Planul de Acțiuni este și un succes pentru Republica Moldova [27].
În această ordine de idei, Planul de Acțiuni UE – Republica Moldova s-a dovedit a fi un instrument de succes pentru a impulsiona Moldova să înainteze pe calea reformelor democratice, economice și instituționale ce derivă din criteriile de la Copenhaga, va impulsiona cooperarea bilaterală a Republicii Moldova cu cele 25 de state membre ale Uniunii Europene. Fiind implicate o serie de structuri de stat (Anexa N5) în procesul de implementare a Planului, au fost realizați pași importanți întru abordarea problemelor la frontiera dintre Moldova și Ucraina, prin crearea misiunii Uniunii Europene de Asistență la Frontieră și implicarea UE în dialogul de soluționare a conflictului transnistrean. Astăzi, printre realizările înregistrate în cadrul Planului de Acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană, o atenție sporită se acordă sectorului energetic pentru a susține eforturile Moldovei la diversificarea surselor de energie. Au fost realizate progrese în domeniul reformelor economice, au avut loc abolirea pedepsei cu moartea și reformele codului electoral. Într- o perioadă istorică extrem de scurtă grație reformelor indicate de Uniunea Europeană, Moldova a progresat mult în schimbarea lucrurilor spre bine, fiind adaptate la standardele europene [28].
Anii 2004, 2005 pot fi considerați ani de succes pentru diplomația Republicii Moldova, care s-a manifestat îndeosebi prin ridicarea la un nivel calitativ nou a dialogului cu Uniunea Europeană și celelalte structuri europene. Avansarea noastră în direcția integrării europene a fost determinată de rezultate pozitive obținute în cadrul cooperării în Europa de Sud-Est, în special la Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE), un aranjament politic deosebit de important pentru țara noastră, care ne-a oferit posibilitatea să prezentăm statelor din această regiune „cartea de vizită” politică a Moldovei și, respectiv, să stabilim o colaborare strînsă cu statele din Balcanii Occidentali. De asemenea, Republica Moldova a exercitat cu succes președinția la Masa de lucru III
„Probleme de securitate”.
Cu certitudine, în 2007 vom face bilanțul procesului de implementare a Planului de Acțiuni, rezultatele căruia vor înclina balanța spre tipul de atitudine cu care vom continua dialogul cu instituțiile europene, pesimistă sau optimistă. Dacă pînă în 2007 Republica Moldova va îndeplini toate angajamentele asumate, iar Planul va fi implementat cu succes, este cert că Moldovei i se va atribui un alt statut. Sfîrșitul perioadei de implementare a Planului de Acțiuni coincide cu anul în care România și Bulgaria vor fi acceptate în calitate de membre cu drepturi depline ale Uniunii Europene. Republica Moldova, la rîndul său, va avea posibilitatea să obțină un nou Statut, mai avansat în relațiile cu Uniunea Europeană. În vederea valorificării acestei oportunități oferite de Planul de Acțiuni, putem menționa o creștere substanțială a rating-ului țării noastre în comunitatea euro-atlantică, ceea ce a adus importante dividende politice sub forma:
unei mai mari receptivități și disponibilități a structurilor euro-atlantice și a partenerilor europeni de a se implica în soluționarea problemei transnistrene, inclusiv prin semnarea Declarației de Stabilitate și Securitate pentru Republica Moldova
îmbunătățirea relațiilor cu instituțiile financiare internaționale
interesul manifestat față de țara noastră de către majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene
sporirea ponderii noastre în organizațiile internaționale și regionale [29].
Chiar dacă pentru relațiile Republicii Moldova cu UE, politica „noii vecinătăți” nu constituie neapărat un pas în direcția integrării în acest organism european, totuși ea oferă un șir de avantaje și beneficii considerabile. Printre acestea am putea menționa:
perspectiva de aderare la piața comună europeană, precum și integrarea și liberalizarea continuă pentru a asigura realizarea celor patru libertăți în circulație (a bunurilor, serviciilor, capitalului și a persoanelor), care stau la baza „pieței unice”;
extinderea mandatului Băncii Europene de Investiții asupra „vecinilor” UE, și lansarea în 2007 a unui nou instrument financiar „de vecinătate” (Instrumentul European pentru Vecinătate), care s-ar focaliza pe proiecte de cooperare transfrontalieră realizate prin programele de finanțare ale UE: TACIS, PHARE, MEDA, CARDS și Intereg;
combaterea în comun a amenințărilor în adresa securității, care este un interes crucial pentru Uniunea Europeană. Astfel, se preconizează a se atinge acest scop prin promovarea unui parteneriat cu potențiali vecini, bazat pe valori comune, precum și pe consolidarea dezvoltării economice, interdependenței și legăturilor culturale. Dar și prin „abordarea pericolelor comune” – terorism și proliferare de arme, conflicte regionale și situații de criză, crimă organizată, imigrațiune ilegală, trafic cu ființe umane, droguri și arme, precum și criminalitatea economico-financiară. Aceste pericole ar putea fi aplanate, începînd cu cooperarea la scară mică în regiunile de frontieră,
pînă la interconexiunea diverselor rețele și acordarea de sprijin în domeniul cooperării regionale și transnaționale;
perspectiva că UE se va implica mai activ în gestionarea crizei transnistrene prin mediere, reconstrucție post-conflict și participarea la aranjamente de securitate internă. Astfel, Comunitatea privind „Europa Extinsă – Vecinătatea: un nou cadru al relațiilor cu vecinii estici” menționează că:
„UE trebuie să-și atribuie un rol cît se poate de major în soluționarea conflictului transnistrean”. O impresie mai activă a acesteia în gestionarea crizelor ar demonstra dorința Uniunii de a-și asuma mai multe responsabilități în reglementarea conflictelor din statele vecine. Capacitățile civile și militare ale UE de gestionare a crizelor ar putea fi desfășurate în sprijinul aranjamentelor de securitate internă [30].
Însăși faptul că, Republica Moldova, care este amplasată geografic și geopolitic de-a lungul frontierei de Est a Alianței Atlanticului de Nord, din 1 ianuarie 2007 va fi vecina imediată a Uniunii Europene, face ca aceste mari alianțe din spațiul euroatlantic să fie interesate în soluționarea conflictului de pe Nistru, din simplul motiv că acesta este o sursă a multor riscuri militare și nemilitare. În acest sens, chiar și Planul de Acțiuni UE – Republica Moldova prevede soluționarea conflictului transnistrean ca unul din elementele cheie a colaborării noastre mai strănse cu Bruxellesul [31]. În scopul intensificării și aprofundării relațiilor și realizării Planului de Acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană, cît și în scopul soluționării conflictului transnistrean, la 7 octombrie 2005, în punctul de trecere Palanca la sudul Moldovei a fost semnat Memorandumul privind monitorizarea frontierei moldo-ucrainene ceia ce constituie o nouă impulsionare [32] și s-a deschis o nouă dimensiune în relațiile Moldovei cu UE.. Deschiderea Delegației Comisiei Europene la Chișinău este incontestabil mai mult decît un birou, este un semnal, un simbol al unui parteneriat pe termen lung, bazat pe încredere și valori comune, este un exemplu al realizării prevederilor Planului de Acțiuni.
Dacă pînă în prezent relațiile diplomatice ale Republicii Moldova cu Uniunea Europeană erau menținute prin intermediul ambasadelor statelor membre ale Uniunii Europene, din 7 octombrie 2005, sunt realizate prin intermediul Reprezentantului Special al Uniunii Europene, Adrian Jacobovitz de Szeged, iar primul șef al Delegației Comisiei Europene în Republica Moldova este Cesare De Montis. Acest eveniment poate fi apreciat drept unul de o importanță majoră din perspectiva obiectivului țării de integrare europeană [33] și unul din succesele diplomatice ale Moldovei din anul 2005. Prin numirea Reprezentantului Special pentru Moldova, Uniunea Europeană dorește să demonstreze că are o politică externă și de securitate comună și că această politică presupune și acțiuni care influențează pozitiv și vizibil anumite situații. Prin numirea Reprezentantului Special, Uniunea Europeană a devenit pentru prima dată un actor politic
în Republica Moldova. Dacă totuși se dorește ca implicarea Uniunii Europene în Moldova să aibă un impact decisiv, următorul pas pentru Uniunea Europeană este să crească din rolul actual de actor diplomatic în Moldova, într-un actor de securitate în reglementarea conflictului transnistrean [34].
Avantajele interesului național a Moldovei în condiția de apropiere la Uniunea Europeană se află în sectorul politic, economic și social. Din punct de vedere politic aceasta înseamnă stabilitatea democrației, ridicarea securității statului și a cetățenilor. Din punct de vedere economic aceasta înseamnă eliminarea „sindromului economiei periferice”, o creștere a competitivității țării și perspectiva de acces lărgit pe piața UE, lărgirea accesului la fondurile de dezvoltare, investiții și noile tehnologii. Aspectul social semnifică armonizarea sistemului de învățămînt, sănătate și protecția mediului, accesul la informație și protejarea drepturilor omului cu standardele europene. Atît pentru Republica Moldova, cît și pentru UE, soluționarea constructivă a conflictului transnistrean, unicul „conflict înghețat” la hotarul de Est al UE, este de o importanță considerabilă.
După cum ne demonstrează în mod clar experiența acumulată de Statele Baltice în drumul lor spre integrarea deplină în Uniunea Europeană, aprofundarea relațiilor economico-comerciale cu statele membre ale UE se poate transforma în cele din urmă într-un argument convingător, pentru un stat care dorește evoluarea relațiilor sale politice cu Uniunea Europeană în sensul asocierii la aceasta din urmă. Mai mult decît atît, în cazul Moldovei dezvoltarea unui parteneriat comercial solid cu Occidentul ar contribui cu certitudine și la consolidarea securității economice pusă grav sub semnul întrebării, atît din cauza crizei financiare ruse din august 1998, cît și a crizei energetice din primăvara anului 2000. Pare paradoxal, însă criza financiară rusă a avut și un efect pozitiv: ea a fost de natură să stimuleze eforturile Moldovei în identificarea unor oportunități noi, care să impulsioneze comerțul său cu Uniunea Europeană. Dintre acestea am menționa:
Negocierea cu Uniunea Europeană a unei liste de produse agroalimentare care ar putea fi comercializate pe piața comunitară.
Obținerea autorizației Comisiei Europene de a exporta vinuri.
Obținerea unor facilități suplimentare în cadrul Sistemului General de Preferințe (GSP).
Extinderea valabilității Acordului privind comerțul cu produse textile semnat cu Uniunea Europeană începînd cu 1 ianuarie 2004.
Demararea proiectului TACIS „Studierea fezabilităților economice a zonei de liber schimb, între Uniunea Europeană și Moldova” ca o condiție indispensabilă pentru inițierea negocierilor privind semnarea Acordului de Liber Schimb (ALS).
Odată cu destrămarea URSS și crearea statului independent Republica Moldova, a apărut necesitatea reorientării relațiilor externe cu alte state decît cele din fostul bloc socialist. Pășind pe calea tranziției spre economia de piață Republica Moldova a fost influențată negativ de dependența
mult prea puternică din Est, fapt ce a produs instabilitatea prețurilor și a cadrului juridic cu partenerii tradiționali din ex-URSS. În condițiile existente o importanță deosebită a avut-o reorientarea și restructurarea relațiilor economice internaționale ale țării.
Spre a putea analiza relațiile Republicii Moldova cu țările Occidentale, trebuie să facem o analiză a datelor privind evoluția acestora. Adevăratele relații economice externe ale Moldovei încep din anul 1992, rezultate din 1991 și chiar din următorii ani fiind obținute în virtutea relațiilor existente în timpul URSS. Destrămarea Uniunii a dus la reducerea bruscă a exporturilor și importurilor cu tendința de creștere treptată a acestora pînă în anii 1998; dificitară a fost și balanța comercială, importurile fiind mai mari decît exporturile. Dependența de o singură piață de desfacere, în special de una, care nu este suficient de stabilă, a accentuat necesitatea de diversificare a relațiilor pe mai multe piețe externe. Astfel, a devenit evidentă necesitatea de a promova produsele moldovenești pe piețe mai stabile așa cum sunt cele ale Uniunii Europene, Europa Centrală și de Est [35]. Începînd cu anul 1994, relațiile economice, în special cele comerciale a Republicii Moldova cu statele membre ale Uniunii Europene se caracterizează printr-o tendință pozitivă de creștere continuă, dar totuși modestă, în comparație cu nivelurile atinse de Țările Baltice. În perioada 1994 – 1998 ritmul anual de creștere a volumului comercial a constituit, în mediu aproximativ 60%, iar ponderea comerțului cu Statele Uniunii Europene în volumul total al comerțului exterior efectuat de agenții economici ai Moldovei a evoluat de la 12,7% în 1995 la 22,0% în 1998. Trebuie de menționat că aceasta se datorează în mare parte creșterii importurilor din Uniunea Europeană. Datorită creșterii exporturilor de mărfuri, ponderea comerțului cu Uniunea Europeană în volumul total al comerțului exterior efectuat de Republica Moldova s-a majorat ca urmare a creșterii schimburilor comerciale cu statele membre ale Uniunii Europene. O astfel de evoluție în crescendo a relațiilor noastre comerciale cu UE, chiar dacă este încă modestă, a fost posibilă în primul rînd datorită instituirii unui cadru juridic care oferă premise reale pentru dezvoltarea acestora. Totuși la etapa actuală rolul principal în dezvoltarea parteneriatului economic cu Uniunea Europeană îi revine APC. UE este un partener comercial strategic deosebit de important pentru Moldova, avînd o populație de 375 milioane (doar Germaniei îi revine 80 milioane sau 22% din populația UE).
Sub aspect economic, relațiile Republicii Moldova cu statele Occidentale au cunoscut o dezvoltare continuă. Printre cei mai importanți parteneri comerciali ai Republicii Moldova sunt: Austria, Franța, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Olanda, Spania (vezi Anexa N6 ).
Germania este unul dintre partenerii comerciali ai Republicii Moldova, plasîndu-se pe locul patru după volumul schimburilor comerciale care a atins în anul 2001 suma de 125,2 mln dolari SUA. Totodată, există încă mari rezerve în ce privește atragerea investițiilor germane în economia
țării noastre, acestea reprezentînd 20,36 mln dolari SUA, doar 3,35 din totalul investițiilor străine. În prezent în Republica Moldova sunt înregistrate 144 de întreprinderi cu participarea capitalului german. Domeniile principale de activitate sunt: transporturile și comunicațiile, industria prelucrătoare și cea extractivă. În țara noastră activează cu succes așa concerne și companii cu renume cum ar fi „Sudzucker”, „Knaif”, „BMW”, „Mercedes Benz” ș.a. Pentru a impulsiona dezvoltarea relațiilor economice cu Germania, Republica Moldova a înființat în această țară Reprezentanța comercial-economică de la Berlin și Reprezentanța Ministerului Economiei în orașul Celle. În scopul promovării mărfurilor moldovenești pe piața germană, Republica Moldova a fost prezentată de diverse tîrguri și expoziții în Germania, dintre care cele mai importante au fost expoziția internațională „Grune Woche”, expoziția specializată „Intervitis-Interfructa”, „Forumul Est-Vest al vinului, sucurilor și tehnologiilor din domeniu”. Germania ocupă un loc important cu privire la țările donatoare. În baza Acordului de cooperare tehnică între RFG și Republica Moldova, semnat în 1994, Germania a implementat în țara noastră mai multe proiecte de asistență prin intermediul Biroului de Coordonare a Asistenței Tehnice (GTZ), care a activat la Chișinău pînă în septembrie 2001. De asemenea, Republica Moldova a primit asistență în astfel de sectoare cum ar fi restructurarea întreprinderilor și a sectorului financiar-bancar, promovarea exportului, reforma legislației economice, reorganizarea învățămîntului profesional, ameliorarea mediului etc [36]. Nu mai puțin importante pentru Republica Moldova sunt relațiile cu Franța. Acest interes deja s-a evidențiat într-un șir de proiecte, care se realizează pe teritoriul țării noastre. Cea mai mare întreprindere în Moldova cu capital străin este firma „Voxtel” care creează în republică o rețea de legături mobile în sistemul CSM [37]. De asemenea, sunt de menționat și relațiile moldo-italiene care au înregistrat o creștere deosebit de energică în plan economic și comercial. Italia este prima țară cu care Republica Moldova a încheiat un Acord interguvernamental în domeniul muncii, menit să protejeze interesele cetățenilor moldoveni, angajați la lucru în Italia. Negocierile moldo-italiene s-au soldat cu semnarea a zece acte ce țin de raporturile bilaterale ale celor două țări, inclusiv acorduri privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, conlucrarea în domeniul traficului marfar și de pasageri, servicii aeriene, colaborarea în sfera culturii și a schimbului de tineret.
Relația Republicii Moldova cu Uniunea Europeană este adesea judecată prin prisma reformelor, a proceselor de transformare a unei foste economii de comandă într-o economie de piață, a unei foste republici sovietice în care s-a practicat totalitarismul într-o democrație pluripartidistă. Este greșit să se creadă că avînd o politică externă „prooccidentală” starea democrației și nivelul de dezvoltare nu mai contează. Din contra – starea democrației și situația internă contează mult mai mult pentru aspirațiile europene ale Moldovei. A fi „pro-european” nu este sinonim cu a fi
„European”. Moldova are o politică externă „pro-europeană”, însă politicile interne sunt în mare parte foarte joase, în special în ceia ce privește independența autorităților publice locale, independența justiției, situația cu mass-media. Toți acești factori contează foarte mult, pentru că anume politicile interne sunt criteriul principal care determină calitatea relațiilor Moldovei cu Uniunea Europeană, perspectivele europene ale țării și spijinul acordat Chișinăului în reglementarea conflictului transnistrean [38].
Există un interes al Uniunii Europene vis-à-vis de evenimentele din Moldova. Acest interes este o parte a politicii speciale pentru țările în curs de aderare și pentru țările vecine ale Uniunii Europene. Una din componentele acestei politici se referă și la Republica Moldova. Unii cercetători, examinînd procesul de extindere a Uniunii Europene, consideră că acesta are unele avantaje pentru Republica Moldova:
Datorită extinderii Uniunii Europene, va crește importanța acesteia în calitate de partener de comerț. Relațiile comerciale după 2004 includeau prezența Uniunii pe piața internă;
Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene, care urmează să fie aplicată și față de noile țări membre, poate avea ca rezultat reducerea treptată a cantităților de produse agricole. Astfel, s-ar putea înregistra o reducere a importurilor de produse agricole din aceste țări în Moldova și creșterea cererii pentru cele autohtone, care pînă acum erau insuficient de competitive;
Experiența de lărgire a Uniunii Europene este benefică pentru integrarea eficientă a altor candidați;
Lărgirea Uniunii Europene este bazată pe anumite principii deja stabilite și aplicate, care sunt favorabile perspectivelor de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană și anume:
principiul cath-up, care permite țărilor noi asociate să ajungă din urmă acele țări care se pregătesc pentru aderarea la Uniunea Europeană;
principiul precedent este fortificat de principiul meritelor proprii. Astfel, o țară care depune eforturi importante în domeniul pregătirii pentru aderare și înregistrează rezultate foarte bune, va fi favorizată la luarea deciziilor;
principiul de evitare a ruperii legăturilor tradiționale între state, în special între acele care au aceiași cultură, limbă, etc. În acest caz, aderarea României la Uniunea Europeană preconizată pentru 2007, va permite motivarea suplimentară pentru acceptarea Moldovei în Uniunea Europeană. Ba mai mult, susținerea României este esențială pentru argumentarea necesității de includere a țării noastre în structurile europene.
Moldova, în vederea integrării ulterioare în Uniune, poate învăța multe de pe urma experienței Statelor care deja au aderat sau care vor deveni în curînd membri deplini ai Uniunii Europene, în special, în domeniul agriculturii, unde este necesară reorientarea de la produsele cultivate în mod
tradițional la altele, care nu cad sub incidența Politicii Agricole Comune. Un exemplu în acest sens ar fi creșterea de plante etrice și medicinale, care sunt intensive în factorul de muncă, și sunt foarte apreciate în industria cosmetică și farmaceutică. Aceasta mai presupune și reînvierea industriei cosmetice și farmaceutice.
Însă extinderea Uniunii Europene spre Prut, consideră analiștii politici, riscă să aducă Moldovei
și unele dezavantaje:
Lărgirea Uniunii Europene va duce mai mult la izolarea Moldovei sub toate aspectele;
Lărgirea Uniunii, precum și crearea Uniunii Economice Monetare, duce la intensificarea concurenței. Aceasta va duce la scăderea competitivității produselor moldovenești pe piața Uniunii Europene lărgite;
Noii membri, fiind importanți producători agricoli, reduc perspectivele de export ale produselor moldovenești în Uniunea Europeană, Politica Agricolă favorizînd puternic producătorii din interiorul Uniunii Europene.
Lărgirea Uniunii Europene este un proces foarte complicat din punctul de vedere logistic, dar și însoțit de mari cheltuieli financiare. Real, noii membri vor deveni complet integrați în Uniunea Europeană după 2013, cînd vor fi finalizate toate perioadele de tranziție. În cazul în care această experiență va fi mai complicată decît este preconizat, aceasta poate afecta dorința Uniunii Europene de lărgire suplimentară [39].
Dacă e să ne referim la perspectiva integrării Moldovei în Uniunea Europeană, este cazul să analizăm cît de bine satisfacem la momentul actual criteriile de aderare la Uniune. În conformitate cu „articolul O” din Titlul III „Dispoziții finale” din tratat, se stipulează că orice țară europeană poate să devină membru al Uniunii Europene” [40] după următoarele criterii:
politice, care țin de asigurarea democrației, respectării drepturilor omului;
economice, care se referă la existența și buna funcționare a economiei de piață;
3. capacitatea de a-și asuma obligațiile de membru, inclusiv implementarea acquis communautaire.
Astfel, criteriul politic presupune ca noii membri care vor fi acceptați în Uniune trebuie să excludă posibilitatea unui regim politic autoritar. Dacă e să analizăm cazul Moldovei, se pare că nu prea suntem avantajați de situația prezentă și tendințele autoritare ale actualei guverări.
Referitor la criteriul economic, am putea menționa că economia de piață a Moldovei este încă prea fragilă și nu poate face față imperativelor europene. Astfel, potrivit calculelor efectuate de Banca Mondială din 1 iulie 2006, Republica Moldova se plasează pe locul 138 în topul celor 183 de economii la nivel mondial, în funcție de Produsul Intern Brut (PIB) din anul 2005. Potrivit
instituției financiare, Moldova (fără zona transnistreană) a avut în 2005 un PIB de 2906 mln USD), însă, devansează Lao /2855 mln USD). Printre statele ex-sovietice, Republica Moldova se plasează pe locul 13 (a se vedea Anexa 7, tabelul 1) înaintea Kîrgîzstanului și Tadjikistanului. Deci, nu putem vorbi de cele mai bune performanțe. Desigur, nu putem să ne comparăm cu o bună parte dintre statele fost unionale. Comparația este imposibilă. Dacă e să facem abstracție de la structura economiei, suprafața și populația țării, totuși, am putea găsi unele tangențe comune. Excluzînd din start statele baltice, observăm că suntem în urma Armeniei (peste 3 mln locuitori) și a Georgiei, cu care pretindem că facem parte din acelaș bloc al statelor reformatoare, care tind să se integreze în economia europeană. Diferențele se aprofundează și mai mult dacă încercăm să ne comparăm cu economiile din zona geografică din care facem parte – central și est-europeană (Anexa 7, tabelul 2). Statisticile confirmă că suntem un stat sărac, care trebuie să se miște rapid, dacă nu dorim să ne autoexcludem din blocul economiilor central și est-europene, care se integrează tot mai mult în Uniunea Europeană. Țările cu care am putea să ne comparăm – Croația (4,47 mln locuitori), Bosnia și Herțegovina (3,9 mln locuitori), Albania (3,1 mln locuitori), Macedonia (peste 2 mln locuitori) au economii de cîteva ori mai mari decît Moldova, fapt ce demonstrează un nivel mult mai înalt al reformelor, ritmuri mult mai înalte de modernizare și implementare a principiilor economiei de piață. Adică, după reușitele economice există riscul de a fi excluși din blocul economiilor candidate pentru integrarea europeană. Starea actuală a economiei este și rezultatul direct al anilor 2001-2004, pierduți la capitolul reformă, dezvoltarea sectorului privat, sporirea investițiilor în economie, modernizare și democratizare.Industria la fel lasă de dorit – și-a epuizat capacitățile interne și lipsa investițiilor străine se află în picaj; agricultura continuă să fie bazată pe forța fizică [41]. O altă problemă este menținerea monopolului în anumite domenii de activitate din partea altor state ca Rusia, Germania, Spania.
De aceia, pentru a ridica nivelul economic al țării ar trebui ca Republica Moldova să parcurgă aceiași cale pe care a parcurs-o Luxemburgul. Moldova ar putea deveni, pentru Europa Centrală și de Est, ceia ce a devenit Luxemburgul pentru Europa Occidentală – centrul serviciilor financiare, a legăturilor de comunicație, un teritoriu comercial și un garant de depunere a capitalurilor bănești. Statelor mici le este greu să concureze cu marile puteri în ceia ce privește producția mărfurilor. Însă, în sfera serviciilor poate pe deplin să devină concurentă dacă ar acorda businessului calitate, garanție, prețuri joase. Experiența Luxemburgului este un exemplu pentru Republica Moldova. Aflată la intersecția căilor comerciale dintre Occident și Orient, Republica Moldova are o șansă unică de-a se transforma într-un centru a prestărilor de servicii financiare pentru Europa Centrală și de Vest. O altă modalitate de-a ridica nivelul economic al țării este cea de a asigura posibilitatea partenerilor comerciali de-a realiza înregistrarea firmelor, de-a colabora cu
băncile și partenerii atît din Vest, cît și din Est, de-a transforma Moldova într-un centru al comerțului electronic. De ce Republica Moldova n-ar deveni un centru de înregistrare a vaselor maritime și a companiilor aieriene. Luxemburgul nu are ieșire la mare, dar se plasează pe al șaselea loc în Europa după numărul vaselor pe care le deține [42].
În ceia ce privește capacitatea de a–și asuma obligațiile de membru, perspectivele Moldovei de a participa la formarea bugetului Uniunii Europene sunt foarte slabe, iar racordarea legislației Moldovei la cea europeană este doar în fază incipientă. În prezent, Moldova nu este bine pregătită pentru a fi parte a Politicii Comune de Securitate și Apărare. Este evident faptul că, dorința Moldovei de aderare la Uniunea Europeană trebuie să fie confirmată de eforturi imediate și considerabile în vederea satisfacerii tuturor criteriilor de aderare.
Indiscutabil, alegerea viitorului nu este un lucru ușor. Este adevărat că Republica Moldova nu poate fi considerată drept candidat la integrarea în Uniunea Europeană. Nu rareori analiștii din Occident au afirmat că, chiar dacă UE s-ar extinde spre Est, și România ar fi admisă în această organizație, Republica Moldova și-n acest caz n-ar atinge nivelul de dezvoltare pentru includerea acesteia în lista statelor candidate. Transferul hotarelor Uniunii Europene spre Prut, i-ar aduce în vecinătate un stat amenințat de insecuritate în regiune. Din amenințările la adresa securității care vin din partea Republicii Moldova pot fi enumerate problema transnistreană, care pînă în prezent rămîne a fi nesoluționată; instabilitatea politică (schimbările poziției politice a majorității parlamentare și a conducerii de la Chișinău); criza economică; nivelul înalt de corupție al societății și statului; controlul neadecvat al hotarelor; instabilitatea relațiilor cu vecinii. Obstacol în calea integrării Republicii Moldova în Uniune este și situația tensionată din Găgăuzia, intensificarea problemelor ce țin de înrăutățirea asistenței medicale și calitatea alimentării, creșterea decalajului dintre venituri și cheltuieli, micșorarea numărului populației, ș.a. Nici într-un stat din fostele republici unionale în locul sistemului monopartidist nu s-a creat un sistem pluripartidist bine închegat. Dominant este modelul în care poziția cheie o ocupă președintele, iar sistemul legislativ e încă slab. Regulile electorale reprezintă doar o posibilitate formală a alegerilor, organizarea cărora este în așa mod, încît regimul tot timpul deține o ușoară victorie, grație controlului asupra mass- media și sistemului administrativ.
Cu toate acestea, opțiunea majorității cetățenilor Republicii Moldova este de a se integra în Uniunea Europeană. Astfel, în baza sondajelor realizate la 23 decembrie 2005 de Institutul de Politici Publice se poate face analiza opiniei publice cu privire la procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană: 65% din respondenți consideră că, odată cu integrarea Moldovei în Uniunea Europeană, viața lor se va ameliora considerabil; 8,8% sunt de părerea că nimic nu se va schimba, iar pentru 7,3% situația în care se află la momentul dat se va înrăutăți. Aproximativ
aceleași date au fost obținute și în rezultatul chestionării efectuate de către autor în octombrie- noiembrie 2006, în mediul tineretului studios: 62,4% dintre tinerii chestionați consideră că odată cu aderarea Moldovei la UE, calitatea vieții se va îmbunătăți, 13,2% – sunt de părerea că nimic nu se va schimba, iar 28% – nu au răspuns. De asemenea, la întrebarea ă „Dacă ar avea loc un referendum cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană ați vota?”, din răspunsurile date 64,3% ar vota pentru, 8,5% – contra, 3,2% – nu ar participa (Anexa 11) [43]. Actualitatea subiectului integrării europene în cercurile politice de la Chișinău și acțiunile întreprinse în vederea realizării acestui deziderat ne fac să credem că Republica Moldova, după o perioadă de incertitudini, optează pentru integrarea europeană în calitate de interes național primar [44].
O mare importanță în raționalizarea procesului de integrare europeană o are proiectul documentului „Concepția politicii externe a Republicii Moldova” din 2003 (nu a fost deocamdată aprobat), în care integrarea europeană este calificată drept un obiectiv strategic al interesului național. În condițiile în care noua ordine mondială se configurează în jurul marilor poli de putere, este evident că, Republica Moldova nu poate rămîne în afara lor, devenind vitală necesitatea orientării și integrării sale într-unul din acești poli pentru a-și asigura perspectivele dezvoltării și securitatea națională. Pentru Republica Moldova acest pol îl constituie Uniunea Europeană, a cărei pondere politică și economică este incontestabilă. Conform criteriilor geografice și istorice, Republica Moldova este o țară de tradiție și cultură europeană și, prin urmare, integrarea într-un spațiu european este un obiectiv natural, iar Moldova nu poate să rămînă izolată și nici să se opună acestui proces. Prin aderarea sa la UE, Republica Moldova își va consolida stabilitatea sa inclusiv independența și suveranitatea, integritatea teritorială și securitatea națională, tradițiile, limba și identitatea culturală. Avînd o orientare clară europeană, Republica Moldova va atrage investițiile străine, care rămîn o componentă decisivă în creșterea economică a țării [45]. Datoria principală a fiecărui guvern este considerată a fi păstrarea interesului național, a interesului poporului pe care îl conduce și pe care îl reprezintă. Interesul național al Republicii Moldova, ca și cel al fostelor state socialiste, cunoaște o dinamică contradictorie. Lipsa unei baze economice, sociale, politice, culturale adecvată, condițiile de criză socială îndelungată, transformările cvasidemocratice, situațiile de “democratizare falsă” și de “regres autoritar” nu pot asigura necesarul de integritate al interesului național.
Alături de celelalte state din Europa de Sud-Est, Republica Moldova depune eforturi tot mai mari și consecvente în vederea formării unui spațiu politic, economic și de securitate comun și a avansării împreună pe calea integrării europene. Uniunea Europeană ar trebui să sprijine statul nostru în eforturile sale de a se conecta la programele, inițiativele și strategiile sale, și să nu o
discrimineze la momentul în care va corespunde criteriilor de asociere, iar apoi și celor de aderare la Uniune.
§2. Relațile moldo-române din perspectiva integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană
Relațiile dintre România și Republica Moldova, două state suverane și independente, au un caracter privilegiat, special, decurgînd din comunitatea de neam, cultură, limbă și istorie națională. Conform unor opinii, existența la momentul actual a două state românești separate în loc de unul întregit, poate fi explicată prin istoria politică a secolului XX, prin conjunctura internațională care s- a creat odată cu dezmembrarea URSS și a lagărului socialist, cît și prin interesele unor mari puteri contemporane [46]. În ultimul timp relațiile dintre România și Republica Moldova, aflate vreme de mai bine de un deceniu la periferia preocupărilor politicii sau diplomației internaționale, devin obiectul unei atenții sporite. Tot mai mulți cercetători, dar și factori de decizie din sfera politică din Europa de Vest își aruncă tot mai frecvent privirile asupra relațiilor dintre cele două state sud-est europene. Aceasta se întîmplă și din cauza că, atît România, cît și Republica Moldova au fost în ultimii cîțiva ani, fiecare în parte, obiectul unui interes particular cauzat de evenimente precum: admiterea României în NATO, relația României, dar și a Republicii Moldova, cu Europa extinsă și, desigur, din cauza internaționalizării accelerate a problemei transnistrene. Fără îndoială, această sporire a interesului față de cele două state s-a datorat și conjuncturii regionale, or, Europa de Sud- Est în întregime a fost în ultimii ani ai mileniului doi și în primii ani ai mileniului trei scena unor acțiuni cu rezonanță mondială [47].
Astfel, în condițiile noi create, relațiile moldo-române pot fi examinate din două perspective: din perspectiva interesului național al Republicii Moldova de a se integra în procesele integraționiste europene și din perspectiva interesului României de a-și crea o zonă de securitate și stabilitate la frontiera estică. Pentru o mai bună comprehensiune a acestui fenomen, cît și a procesului de evoluție/involuție politică a relațiilor moldo-române este nevoie să aruncăm o privire sumară asupra modului în care s-au configurat și s-au constituit relațiile dintre cele două state. România a fost prima țară care a recunoscut Republica Moldova, după proclamarea independenței de stat la 27 august 1991 [48]. Din declarația guvernului român, făcută cu acel prilej, reieșea clar că, în viziunea autorităților de la București, independența Moldovei era considerată o formă de emancipare de tutelă a Moscovei și un prim pas spre reunificarea cu România: „Proclamarea unui stat românesc pe teritoriile anexate cu forța în urma înțelegerilor secrete stabilite prin Pactul Molotov-Ribentrop, reprezintă un pas decisiv prin înlăturarea pe cale pașnică a consecințelor
nefaste ale acestuia, îndreptată împotriva drepturilor și intereselor poporului român”. Discursul politic din România manifestă un interes constant pentru Republica Moldova. Doar odată cu recunoașterea Republicii Moldova ca stat suveran și independent, România, în consecință, a fost obligată să-și adapteze poziția față de tînărul stat apărut pe arena politică în conformitate cu acordurile internaționale la care este parte. Referindu-ne la relațiile diplomatice, putem afirma că Ambasada României a fost prima reprezentanță diplomatică deschisă de vre-un stat în capitala Republicii Moldova, la Chișinău.
În ceia ce privește relațiile politice moldo-române, putem afirma că principalele direcții sunt expuse în cele două documente de bază: Concepția politicii externe a Republicii Moldova din 1995 și Programul „Politica externă și promovarea imaginii reale a României”. Dacă e să examinăm primul document, atunci, după cum s-a menționat deja în capitolul întîi al lucrării, una din direcțiile principale ale concepției politicii externe a Republicii Moldova este cooperarea multilaterală cu România [49]. Supunînd analizei cel de-al doilea Document, de o importanță majoră pentru desfășurarea relațiilor moldo-române, și anume programul „Politica externă și promovarea imaginii reale a României”, atunci putem afirma că în capitolul 11.2.4 „Intensificarea relațiilor bilaterale” se stipulează că Guvernul României va urmări cu prioritate dezvoltarea cu dinamism și pragmatism a relațiilor speciale și privilegiate ale României cu Republica Moldova, pe baza identității de limbă, cultură și istorie, prin dezvoltarea ariilor de complementaritate economică, susținerea fluxurilor investiționale în Republica Moldova, continuarea sprijinului economic direct, asistentă pentru diversificarea resurselor energetice disponibile Republicii Moldova pentru creșterea gradului de independență energetică a țării, sprijinirea admiterii Republicii Moldova la Pactul de Stabilitate în Europa de Sud-Est, susținerea proiectelor europene de cooperare regională și subregională la care Republica Moldova va putea participa [50].
Comparînd aceste două documente, putem scoate în evidență că Programul românesc, spre deosebire de „Concepția” Republicii Moldova, la capitolul relațiilor moldo-române, pare a fi mai amplu, relațiile dintre cele două state sunt expuse mai desfășurat, indicîndu-se principalele direcții de colaborare. În condițiile cînd granița Alianțe Nord-Atlantice a juns la hotarele Moldovei, odată cu aderarea României la ea, și în condițiile cînd hotarele Uniunii Europene s-au extinns la Prut, odată cu admiterea României în calitate de membru cu drepturi depline în cadrul organizației, se observă o creștere treptată (teoretică cel puțin) a importanței României, a poziției ei în viitoarea arhitectură de securitate regională. De aceia, considerăm că, Concepția în general, cît și în particular, este depășită și e cazul să fie reexaminate prioritățile politicii externe a Moldovei în raport cu România.
Privind retrospectiv relațiile oficiale dintre Chișinău și București din perioada declanșării independenței și pînă în prezent, constatăm că acestea au evoluat sinusoidal [51] (a se vedea Anexa 8), oscilînd de la emoție, entuziasm, asistență militară oferită în 1992, în timpul acțiunilor militare din stînga Nistrului, la o stare de tensiune, de acuze publice, care au avut efecte negative asupra ambelor state. Printre aceste cauze sunt de notat, pe de o parte, anumite declarații ale Parlamentului și Guvernului român, care puneau în discuție independența și securitatea Republicii Moldova, iar pe de altă parte, deciziile politice ale autorităților de la Chișinău, care au afectat situația populației din statul vecin. Fără îndoială, o presiune din afara celor două state explică în mare parte schimbările opțiunilor și limbajului Guvernului de la Chișinău.
Doar în rezultatul alegerilor parlamentare din 1998 și a constituirii unei majorități democratice și reformatoare la Chișinău, odată cu venirea la putere a forțelelor interesate în efectuarea unor reforme serioase de modernizare a țării, a fost posibilă trecerea de la declarații la relații pragmatice, inclusiv prin ajustarea priorităților de politică externă. A fost declarat răspicat că integrarea în Uniunea Europeană este o prioritate fundamentală a interesului național pe plan extern. Aceste elemente noi intervenite pe scena politică moldovenească, care aveau un caracter deosebit, corespunzător tradițiilor de prietenie și bună vecinătate, au avut un impact benefic asupra relațiilor cu Bucureștiul, noile autorități moldovenești, înțelegînd foarte bine importanța conlucrării strînse cu România. A fost impulsionat dialogul la nivel de președinți, prim-miniștri, miniștri, declarațiile au fost înlocuite cu acțiuni concrete.
În perioada 30 – 31 august 1999 dl. I.Sturza, Prim-ministru al Republicii Moldova, în rezultatul vizitei oficiale în România, la invitația omologului său Radu Vasile, a menționat că România va deveni furnizor al Republicii Moldova nu numai cu energie electrică, ci și cu produse petroliere. De asemenea, șeful Guvernului de la Chișinău a ținut să precizeze că în Republica Moldova existau condiții politice pentru relații bune cu România, cu atît mai mult, cu cît în programul de guvernare al Cabinetului său relațiile moldo-române erau menționate ca fiind prioritare. În rezultatul acestei vizite s-a constatat consolidarea unei bune comunicări între premierii celor două țări, ambii insistînd asupra instituționalizării caracterului întîlnirilor ulterioare. De asemenea, pentru prima dată s-a făcut anunțată public dorința Republicii Moldova de a avea în calitate de furnizor de energie electrică statul vecin – România, iar acest mesaj a căpătat o conotație politică serioasă. Pornind de la calitatea prioritară a relațiilor Republicii Moldova cu România, părțile au considerat necesară o monitorizare strictă, în cadrul Guvernului a tuturor activităților bilaterale. În felul acesta, ar crește și responsabilitatea celor implicați în implementarea proiectelor și ar spori gradul și eficiența cooperării [52].
În vederea întăririi cooperării dintre România, Republica Moldova și Ucraina, au fost create euroregiunile „Dunărea de Jos”, constituită la 14 august 1998 și „Prutul de Sus”, înființată la 22 septembrie 2000. Cooperarea în cadrul euroregiunii „Prutul de Sus”, ai cărei membri sunt raioanele Bălți și Edineț din Republica Moldova, și județele Botoșani și Suceava din România și regiunea Cernăuți din Ucraina, este axată în prezent pe realizarea unor proiecte și programe concrete pe linia simplificării procedurilor de trecere a frontierei de stat și a controlului vamal pentru cetățenii și agenții economici care activează pe teritoriul euroregiunii. În cadrul euroregiunii se mai abordează și probleme ce țin de deschiderea unor noi puncte de trecere a frontierei și de modernizare a celor existente, extinderea de schimburi de experiență și colaborarea mecanismelor de aliniere a bazei normativ-juridice a celor trei state la cerințele europene în domeniile politicii regionale, autoadministrării și colaborării interregionale.
Euroregiunea „Dunărea de Jos”, în activitatea căreia sunt implicate județele Galați, Brăila și Tulcea din România, raionul Cahul din Republica Moldova și regiunea Odesa din Ucraina, este de asemenea îndreptată spre realizarea unor proiecte comune între cele trei state partenere. În acest sens sunt desfășurate festivaluri internaționale de folclor pentru copii, sesiuni de comunicări științifice în domeniul arheologiei, olimpiade școlare, expoziții, tabere de vară, întruniri mixte de experți, proiecte de cooperare în domeniul ecologic [53].
Activitatea euroregiunilor pînă în prezent s-a centrat pe crearea unui cadru comun în vederea realizării unui calendar de întruniri trilaterale, pentru informare și documentare, pe probleme de interes comun inclusiv la nivel înalt, pe consultații și coordonări în domeniul protecției mediului, pe facilitări a micului bussines între zonele adiacente, inclusiv amenajarea de noi puncte internaționale de trecere a frontierei,pe inițierierea unor demersuri comune pe lîngă organizațiile economico- financiare internaționale pentru asigurarea unei finanțări a proiectelor de interes comun, convenite în cadru tripartit, pe elaborarea unui plan de măsuri în scopul combaterii crimei organizate, terorismului, traficului ilegal de armament și substanțelor interzise, migrației ilegale și trecerii ilicite a frontierelor.
Gîndite ca un spațiu al unor inițiative și proiecte comune, care să răspundă unor doleanțe și deziderate regionale la care mai mult de o singură țară își poate aduce contribuția, euroregiunile au rolul de a impulsiona cooperarea între diferite paliere ale societății dintr-o țară în alta. Oglindă a stadiului de cooperare națională între state, în cadrul euroregiunilor se abordează o paletă largă de proiecte, gîndite în așa manieră, încît să pună în valoare punctele forte ale fiecărui participant, dar și să deprindă participanții cu valorile, avantajele și răspunderea în cazul unor proiecte comune. Probabil, din considerente ce țin de eterogenitatea tematicii acestor proiecte, este de sesizat că actualul stadiu al acestora este insuficient cunoscut opiniei publice.
Deși ne dorim ca regiunea să se caracterizeze printr-un spirit de colaborare și schimb de idei cu privire la progresul în comun, regiunea se confruntă, din păcate, cu probleme dintre cele mai serioase. Fenomenul traficului de arme și droguri, traficul de mașini și ființe umane sunt des întîlnite în regiunea căreia îi aparțin România, Republica Moldova și Ucraina [54]. Ucraina, România și Moldova sunt atît țări – sursă, cît și țări de tranzit către spațiul fostei Jugoslavii, Albania. Astfel se înregistrează o accelerare pozitivă a unor fapte concrete în relațiile bilaterale moldo-române. La 18 aprilie 2000 textul Tratatului de parteneriat privilegiat a fost parafat, aducînd cu sine cele mai diverse reacții din partea ambelor state. Au fost diverse opinii: unii afirmau că e un sfîrșit bun, pentru alții actul dat este o mare greșeală.
Reacțiile însă nu au întîrziat să apară și în România. Majoritatea reprezentanților de peste Prut au fost împotriva semnării Tratatului pînă cînd nu vor fi revăzute anumite aspecte și incluse cauze cu privire la denunțarea bilaterală și a consecințelor Pactului Ribbentrop-Molotov. Președintele de atunci, P.Lucinschi a declarat că parafarea tratatului este un semn bun atât pentru noi, cît și pentru Europa, deoarece recunoașterea hotarelor fiecărui stat constituie una din cerințele primordiale ale Uniunii Europene [55]. În cadrul vizitei la Chișinău din 28 aprilie 2000, Petre Roman, ministrul de externe al României, a declarat că Tratatul avea un conținut special, diferit de tratatele politice încheiate de România, pînă la acel moment. Relațiile moldo-române au căpătat un caracter mai constructiv, pragmatismul fiind făgașul ideal care ar contribui la depășirea dificultăților economice și la apropierea de Europa [56].
Unii oficiali europeni, ca de exemplu coordonatorul special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, Bodo Hombach considera că, pentru România acest Tratat este foarte important, deoarece va facilita procesul de integrare în Uniunea Europeană, iar Prutul nu va mai deveni și nici nu va avea dreptul să devină un rîu care ar diviza continentul european [57]. Totuși, acest document parafat între România și Republica Moldova avea un caracter privilegiat prin conținutul de natură să ajute ambele țări să urmărească obiectivele lor europene, facilitînd procesul de negociere și integrare a României în Uniunea Europeană și cel de asociere a Moldovei la Uniunea Europeană și de aderare la Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. Dintr-o altă perspectivă, caracterul privilegiat al Tratatului putea să semnifice obligația României de a sprijini eforturile de integrare europeană ale Moldovei. De asemenea, Bucureștiul își asuma obligația de a apăra integritatea teritorială și suveranitatea Moldovei la forumurile posibile, ceea ce reprezintă o ilustrare practică a relațiilor privilegiate dintre cele două țări.
Aluzia la conflictul transnistrean a fost prezentă și vizibilă pe tot parcursul președinției române a OSCE. În pofida intervalului relativ scurt de timp România a reușit, cu diferite ocazii, să pună problema transnistreană la masa discuțiilor. Conflictul din Transnistria, schimbările frecvente
de Președinți și Parlamente și instaurarea unui regim comunist la Chișinău în primăvara anului 2001, au fost factorii principali care au dus la diminuarea relațiilor dintre Chișinău și București. Venirea comuniștilor la putere n-a adus deloc speranța încălzirii relațiilor moldo-române, în pofida afirmațiilor aduse de unii comentatori politici, care încercau să ne convingă că relațiile dintre cele două țări vor fi pragmatice [58]. Dar pe parcursul primului an de guvernare a Partidului Comuniștilor, relațiile dintre cele două state s-au răcit considerabil: cazul Morei – învinuirea adusă României de intervenție în treburile interne ale statului în perioada protestelor în masă de la Chișinău; declararea atașatului militar al Ambasadei României în Republica Moldova persona non- grata.
Vizita lui N.Geoană, ministrul de externe al României, din aprilie 2002, semnifică relansarea dialogului politic între Chișinău și București. Discuțiile axate pe extinderea și aprofundarea relațiilor de cooperare între Republica Moldova și România în baza principiilor de bună vecinătate și a respectului reciproc; intenția de a urgenta semnarea Tratatului Politic de bază între cele două țări, document care trebuia să reflecte în mod adecvat interesele ambelor state, au contribuit la consolidarea relațiilor dintre ambele state. În contextul politicii de integrare europeană, miniștrii de externe a celor două țări și-au exprimat dorința de a imprima relațiilor bilaterale noi valențe și eventual ar fi lansat „Parteneriatul României și Republicii Moldova pentru Europa” [59].
În pofida politicii duplicitare a Chișinăului, România întotdeauna a stimulat și a salutat dorințele Republicii Moldova de integrare europeană. România a susținut aspirația europeană a Moldovei nu doar la nivel declarativ, dar și prin acțiuni concrete. România a acordat și acordă sprijin politic, diplomatic și economic Republicii Moldova, venind în întîmpinarea necesităților statului vecin și în sensul amplificării legăturilor Republicii Moldova cu statele dezvoltate, cu organismele europene și euroatlantice. Statele occidentale și reprezentanții diverselor organisme internaționale percep în mod corect și apreciază acest sprijin. Semnificativă în acest sens este declarația făcută la Chișinău în 2001 de către coordonatorul special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE), Bodo Hombach, în cadrul căreia înaltul oficial a subliniat că pentru Republica Moldova relațiile cu România reprezintă un interes vital, iar aderarea Moldovei la PSESE din 28 iunie 2001 se datorează insistențelor României, care a lucrat intens și consecvent în această direcție [60]. Încercarea internaționalizării problemei transnistrene în cadrul OSCE, în timpul președinției românești din anul 2001, și a mandatelor de Președinte al Adunării Parlamentare a OSCE a lui Adrian Severin, sunt de o importanță majoră pentru Republica Moldova.
Colaborarea dintre cele două state s-a materializat prin consacrarea juridică a unor mecanisme de lucru, fiind create, în cadrul guvernelor Republicii Moldova și a României, structuri guvernamentale distincte, care să se ocupe de gestionarea relațiilor bilaterale. Important este faptul
că între cele două state au fost semnate documente bilaterale, care reglementează și favorizează cooperarea dintre ele pe toate planurile (politic, economic, cultural, internațional) (Anexa 9). De asemenea, preocupările celor două state de a respecta exigențele Uniunii Europene s-au materializat în semnarea la Chișinău în 2001 a Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind călătoriile reciproce ale cetățenilor pe bază de pașapoarte [61], iar la 27 iunie 2001 a fost semnat Acordul privind readmisia străinilor [62]. Îîn această perioadă s-a mai semnat protocolul între Inspectoratul General al Poliției de Frontieră dintre Ministerul de Frontieră al României și Departamentul Trupelor de Grăniceri al Republicii Moldova referitor la călătoriile reciproce ale cetățenilor celor două state.
Securitatea frontierei nu presupune și nu înseamnă adoptarea de măsuri care să vină în contradicție cu libera circulație a persoanelor. Ea înseamnă, în primul rînd, lupta împotriva manifestărilor criminale și de nerespactare a legilor. Securitatea frontierei dintre România și Republica Moldova presupune lupta împotriva infracționalității transfrontaliere care implică și soluționarea problemei frontierei transnistrene. Așa cum la Nistru conflictul nu a fost soluționat, el constituie un factor major de tensiune atît pe plan intern, pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, cît și pe plan mai larg, pentru securitatea zonei și a Europei. Avînd în vedere raporturile cu Republica Moldova, precum și pericolul pe care acest conflict îl reprezintă, România s-a pronunțat consecvent și a acționat activ pentru soluționarea acestuia. În tot ce a întreprins România a pornit de la convingerea că acest conflict poate și trebuie soluționat pe cale pașnică, astfel, încît să se asigure integritatea teritorială a Republicii Moldova, să se garantareze respectarea tuturor prevederilor referitoare la drepturile omului înscrise în documentele OSCE, inclusiv a celor referitoare la persoanele ce aparțin minorităților naționale.
Pentru securitatea frontierei estice a spațiului Uniunii Europene, la fel de importantă ca soluționarea conflictului din Transnistria, este rezolvarea problemei graniței de Est a Republicii Moldova, la limita care o desparte de Ucraina. Avînd în vedere că, o mare parte a acestei frontiere se întinde de-a lungul graniței autoproclamatei republici moldovenești nistrene, este evidentă dificultatea de a preîntîmpina migrația transfrontalieră, traficul de armament și droguri, crima organizată. Este cunoscut faptul că, pentru migrațiile provenite din Indochina, rutele de deplasare sunt cele din estul Republicii Moldova, venind dinspre Moscova și Kiev. În ultimii ani a crescut numărul infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei din partea unui număr tot mai mare de cetățeni aparținînd spațiului CSI. De asemenea, în scopul combaterii infracțiunilor care prejudiciază interesele economice, fiscale, sociale, culturale și comerciale (luînd în considerare Convenția Națiunilor Unite din 19 decembrie 1988, privind lupta contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope și Convenția asupra substanțelor psihotrope din 1971), ambele state și-au luat
angajamentul să dezvolte relații de colaborare în domeniul vamal. Fără îndoială, toate acestea fac necesare activități comune și energice ale organelor de frontieră din România și Republica Moldova. Ele cer în primul rînd măsuri de securizare a frontierei de est a Republicii Moldova [63].
După alegerile de la sfîrșitul anului 2004 din România, președintele T. Băsescu a recurs la adoptarea unui discurs de politică externă în care acordă o importanță deosebită zonei Mării Negre. Politica pontică implică soluționarea conflictelor înghețate din zonă, în special al celui transnistrean. În cadrul acestei strategii problema transnistreană joacă un rol central. În relațiile cu Transnistria, președintele Băsescu pledează pentru un rol mai activ pentru România în soluționarea conflictului și cooperarea sa în formatul de negocieri. În acest context, unii analiști consideră că România trebuie să devină un factor de decizie în soluționarea conflictului transnistrean, în special, avînd în vedere faptul că vecina noastră este membru al NATO, iar problema transnistreană este una care afectează securitatea Europei de Sud-Est [64].
Îmbunătățirea relațiilor cu Moldova a fost una din dimensiunile de bază ale acestei „noi politici externe” a României. Pentru Traian Băsescu, Republica Moldova a fost prima țară pe care a vizitat-o în calitate de președinte la inițiativa omologului său moldovean Vladimir Voronin la 21 ianuarie 2005. Pentru Republica Moldova această vizită a însemnat reluarea discuțiilor cu Bucureștiul după o perioadă de 6 ani. În cadrul vizitei președinții au adoptat o Declarație comună, în care își exprimă intenția celor două state de a valorifica potențialul cooperării bilaterale în scopul afirmării standardelor și valorilor europene, cît și a consolidării securității europene și regionale, precum și a relațiilor dintre ambele state în cele mai diverse direcții: comercial-economică, social- umanitară și culturală.
De asemenea, ținînd cont de obiectivul strategic al ambelor țări de a adera la Uniunea Europeană, Republica Moldova și România, conform Declarației, vor intensifica relațiile în vederea realizării acestui scop, care vor mai include și consultări politice între instituțiile relevante. Reafirmîndu-și sprijinul pentru eforturile de integrare europeană a Moldovei, România, totodată, va susține și în continuare acțiunile îndreptate spre consolidarea suveranității, independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova, spre soluționarea problemei transnistrene. De asemenea, în acest context, își exprimă în mod special disponibilitatea de a semna Declarația de Stabilitate și Securitate pentru Republica Moldova și de a contribui la acțiunile comunității internaționale în vederea realizării acestor obiective.
Atît Republica Moldova, cît și România, conform prevederilor Declarației, consideră că extinderea Uniunii Europene este un proces benefic, care va influența pozitiv relațiile dintre cele două state, prezentînd mai multe oportunități pentru dezvoltarea domeniilor ce țin de libera circulație a persoanelor, a bunurilor, a capitalurilor și serviciilor. În scopul continuității acestui
proces, părțile își asumau răspundere de a se angaja și de a examina cele mai eficiente mecanisme de asigurare a implementării adecvate a normelor ce garantează aceste libertăți. De asemenea, în conformitate cu prevederile Planului de Acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană, cooperarea cu Uniunea Europeană și România în domeniul combaterii criminalității transfrontaliere, crimei organizate, corupției, precum și în domeniul managementului frontierei constituie prioritățile primordiale.
În conformitate cu prevederile Declarației din 21 ianuarie 2005, România sprijină acțiunile Republicii Moldova îndreptate spre implementarea Planului de Acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană, obținerea regimului de comerț asimetric cu Uiniunea Europeană și îmbunătățirea climatului investițional. De asemenea, România încurajează și susține intențiile Republicii Moldova de a deveni membru cu drepturi depline în Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est [65]. Această prevedere din Declarație a fost înaintată nu doar la nivel declarativ, dar transpusă în practică. Astfel, în cadrul conferinței din 3 – 5 mai de la Vilnus (Lituania), Republica Moldova, grație susținerii și eforturilor depuse de România, devine membru cu drepturi depline al acestui organism regional.
Plasîndu-ne pe o poziție obiectivă, putem constata că relațiile modo-române în perioada anilor 2005 – 2006, spre deosebire de anii precedenți, cunosc o evoluție demnă de invidiat. Aceasta se datorează faptului că România susține Republica Moldova în procesul de parcurgere spre modernizare, democratizare și integrare europeană, de a face tot ce este posibil pentru a susține din punct de vedere politic, economic și diplomatic principiul suveranității și integrității sale teritoriale. România continuă să monitorizeze cu atenție evoluția conflictului din Transnistria, să contribuie activ la identificarea unor soluții viabile, bazate pe democratizarea și demilitarizarea regiunii, pe retragerea trupelor și armamentului staționate ilegal în estul Republicii Moldova. Mai mult ca atît, România s-a angajat să fie avocatul fidel al Republicii Moldova în Europa, ajutînd-o astfel să-și însușească rapid „aquis communitaire” [66].
Pași importanți în consolidarea relațiilor moldo-române constituie vizitele oficialilor de la Chișinău în România. În cadrul vizitei din 9 septembrie 2005 de la Iași a ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Andrei Stratan, a adus aprecieri părții române pentru contribuția în intensificarea relațiilor cu Uniunea Europeană [67]. În acest context, nu mai puțin importantă este și participarea președintelui Vladimir Voronin la inaugurarea „Festivalului vinului din Republica Moldova la București” din 13 decembrie 2005. În cadrul întrevederii cu omologul său de la București, Traian Băsescu, problema transnistreană a constituit unul din subiectele de bază ale discuțiilor. În opinia președintelui român, Chișinăul, în conformitate cu Constituția Republicii Moldova, trebuie să dobândească controlul politic asupra întreg teritoriul
țării [68]. Atît președintele Băsescu, cît și Ministrul Afacerilor Externe al României, Mihai-Răzvan Ungureanu a condamnat cu fermitate regimul de la Tiraspol și decizia așa numitului „congres al deputaților din Transnistria” de a organiza un referendum privind independența raioanelor din estul Republicii. În opinia ministrului român, acest deziderat al Tiraspolului este un nou act provocator, care urmărește să escaladeze în mod artificial tensiunile din regiune. În această ordine de idei, România și-a reafirmat sprijinul fără echivoc pentru respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova [69]. Vizitele ministrului de externe al României din 21 februarie și 14 aprilie 2006 la Chișinău au pus în evidență necesitatea definitivării cadrului juridic dintre România și Moldova, ideie susținută și de oficialii de la Chișinău. Președintele legislativului Republicii Moldova, Marian Lupu, consideră necesară semnarea a două tratate cu România: unul bilateral de bază și altul, în care să fie recunoscută frontiera dintre cele două state [70].
Dacă pentru partea moldovenească semnarea Tratatelor dintre Republica Moldova și România va marca un jalon incontestabil în consolidarea imunității de politică externă a statalității moldovenești, atunci, pentru România semnarea acestor documente cu Moldova este abordată dintr- o altă perspectivă – de pe poziția unei țări membre a NATO și de viitor membru al Uniunii Europene. De asemenea, ministrul român s-a pronunțat pentru includerea Moldovei în categoria statelor Balcanilor de Vest, iar în ceia ce privește șansele de integrare europeană, consideră că Bruxelles îi va acorda Republicii Moldova statut de stat asociat al Uniunii Europene. Nu mai puțin importantă pentru consolidarea relațiilor moldo-române este și vizita din 14 martie 2006 la Chișinău a Alteței Sale Regale, Principile Radu de Hohenzolern-Viringen, reprezentantul special al României pentru Integrare, Cooperare și Dezvoltare Durabilă [71]. Toate aceste vizite ale înalților oficiali reprezintă climatul de încredere și sinceritate care s-a instaurat în relațiile dintre cele două state.
În ceia ce privește evoluția relațiilor economice dintre cele două state se poate constata că, chiar de la proclamarea independenței de stat a Republicii Moldova, România a venit în întîmpinarea diverselor solicitări din partea noului stat, oferind un program de asistență concret, sub formă de ajutoare economice, atît nerambursabile, cît și sub forma unor credite în condiții deosebit de avantajoase (pe termen lung, fără dobîndă, cu perioadă de garanție).
Analizînd mersul îndeplinirii acțiunilor prioritare în domeniul economic, stipulate în programul „Ploitica externă și promovarea imaginii reale a României”, cît și în multitudinea de acorduri semnate, poate fi constatat efectul benefic al cadrului juridic bilateral prin intermediul căruia acestea sunt reglementate. Tinzînd spre dezvolatrea relațiilor economice în domeniul agriculturii și industriei, bazate pe principiile de egalitate și avantaj reciproc, ambele state, atît Republica Moldova, cît și România, vor crea condiții favorabile dezvoltării relațiilor de piață între agenții economici. Astfel, în relațiile economice ale Republicii Moldova cu România, se poate
constata o dezvoltare ascendentă față de anii precedenți. Pentru perioada anului 2005, conform datelor Departamentului de Statistică și Sociologie (DSS) au crescut exporturile Republicii Moldova spre grupul de țări din Europa Centrală și de Est, României revenindu-i 11,4 la sută, adică 90,25 mln dolari SUA din suma totală de 123,73 (15,7%) a exportului și 11,5 la sută, ceia ce constituie 161,35 mln dolari SUA din 337,01 mln dolari SUA (24%) pentru import. Deci, de aici, putem conchide că, la capitolul relații comerciale cu Republica Moldova, România se plasează pe locul întîi [72].
De asemenea, Bucureștiul manifestă gătința de a susține și a dezvolta relații economice cu Republica Moldova și în continuare. Este bine știut faptul că, Moldova importă peste 90% din consumul de energie electrică. Cea mai mare parte din import revine gazelor naturale cu o cotă de 50% și a combustibiliului lichid de 30%, singurul furnizor fiind Federația Rusă. Rămasă dependentă de sursele energetice rusești și de concernul rus „Gazprom”, singurul monopolist în asigurarea centralelor moldovenești cu gaze naturale și combustibil, Republica Moldova s-a transformat într- un obiect al politicii rusești, fiind lipsită de o poziție activă în procesul de negocieri. Solicitând sprijinul României pentru depășirea crizei energetice, Republica Moldova a obținut în persoana statului vecin un apărător fidel, care este disponibil să o sprijine și să o scoată de sub dependența de resurse energetice ale Federației Ruse [73]. Astfel, în acest context, proiecte comune cu privire la construcția gazoductelor, a liniilor de cale ferată, proiecte în domeniul energeticii și infrastructurii au fost discutate în cadrul vizitei din februarie 2005 a ambasadorului României la Chișinău Filip Teodorescu [74]. Șantajul economic din partea Rusiei cu care se confruntă Republica Moldova, interzicerea importului băuturilor alcoolice moldovenești, blocarea tranzitului feroviar prin regiunea transnistreană de către separatiștii din estul țării au constituit subiectul discuțiilor din cadrul vizitei din 7 aprilie 2006 la București a premierului Vasile Tarlev cu omologul său român Călin Popescu- Tăriceanu. În scopul susținerii Republicii Moldova, premierii au făcut un demers comun către Uniunea Europeană prin care se cerea acceptarea pe piața sa a produselor moldovenești. Adresarea către Bruxelles, potrivit premierului român, este o reacție la embargoul impus de Rusia față de unele produse moldovenești, în special a vinurilor. În situația creată, Republica Moldova speră ca cu suportul României să primească susținerea Bruxellesului în ceia ce privește obținerea în scurt timp a regimului de comerț asimetric cu UE.
Semnarea de către Republica Moldova a Acordului cu Uniunea Europeană presupune crearea unei zone de liber schimb între Moldova și UE. Aceasta va diversifica, din punct de vedere geografic, comerțul extern moldovenesc, inclusiv va facilita accesul produselor moldovenești pe piața europeană. Ca rezultat, odată cu diminuarea dependenței economice față de Federația Rusă, se va produce și diminuarea dependenței politice.
De asemenea, în cadrul acestei vizite șefii executivelor de la Chișinău și București au convenit asupra inițierii unor proiecte, care ar permite Republicii Moldova soluții alternative de aprovizionare cu energie electrică și cu gaze naturale și pentru a nu fi dependentă de o singură sursă, cea a Rusiei. Astfel, cu suportul României se preconizează ca într-un timp apropiat să se înceapă construcția a două linii electrice de tensiune înaltă : Suceava – Bălți, pe o lungime de 400 km și Cantemir – Fălciu, de 110 km [75]. Un proiect, care ar contribui la apropierea Republicii Moldova de statele occidentale este cel, privind construcția unei șosele care se va conecta la coridorul paneuropean Nyiregyhaza – Odesa și care va trece prin Suceava și Chișinău [76].
Colaborarea dintre cele două state mai este evidentă și în ceia ce privește relațiile culturale. Pentru o mai bună cunoaștere reciprocă și pentru diversificarea raporturilor de colaborare, ambele state și-au luat angajamentul să dezvolte pe multiple planuri relațiile de prietenie dintre tineri, prin realizarea întîlnirilor, schimburilor, aprofundarea cooperării în domeniul tineretului și sportului. De asemenea, atît Republica Moldova, cît și România și-au asumat responsabilitatea de a acorda burse pentru studii preuniversitare, universitare, postuniversitare (masterat, doctorat). Anual, un număr de 1500-2000 absolvenți din Republica Moldova sunt pregătiți ca bursieri de către universitățile și instituțiile de învățămînt superior din România.
Relațiile dintre Republica Moldova și România în ultimul an s-au îmbunătățit esențial. Acest fapt este confirmat și de opinia publică atît din Republica Moldova, cît și din România. În rezultatul unui studiu al opiniei publice realizat de Centrul de Analize și Investigații Sociologice (CIVIS) în perioada 20-27 martie 2006 pe teritoriul României, pe un eșantion de 1200 persoane din 79 localități din toate județele, se consideră că printre statele prietene a României se află: SUA (72 la sută), urmată de Franța (66 la sută), Republica Moldova (59 la sută), Marea Britanie (45 la sută), Germania (44 la sută) și Turcia (35 la sută) [77]. Cum sunt apreciate relațiile actuale ale Republicii Moldova cu România? În rezultatul sondajului efectuat pe teritoriul Republicii Moldova 72,4 la sută consideră că actualele relații cu România sunt bune (Anexa 10) [78].
Pentru România, țară membră a Alianței Nord-Atlantice și membru al Uniunii Europene, relațiile stabile cu vecinii săi au o importanță majoră. În cazul relațiilor moldo-române acea valoare sporește și mai mult. În condițiile aderării la UE, România este cu adevărat cointeresată de a avea la frontieră o zonă de securitate și stabilitate. Pentru Republica Moldova, cînd integrarea europeană a devenit o prioritate a politicii externe, România pare a fi soluția optimă de a accelera acest proces.
În rezultatul efectuării studiului cu privire la aspectele-cheie ale relațiilor Moldovei cu Uniuniea Europeană, cît și a relațiilor moldo-române în contextul configurării politicii externe a Republicii Moldova în spațiul integraționist european am putea concluziona – realizarea interesului integrării europene, indiferent de amplasarea geografică europeană, a dimensiunilor statului depinde
de trei factori esențiali: de voința politică a elitelor conducătoare, exprimată nu doar prin declarații, dar și prin acțiuni concrete; de succesul reformelor economice și instituționale; de politica externă coerentă și dinamică care va urmări promovarea imaginii țării în exterior și consolidarea relațiilor cu partenerii strategici, capabili să influențeze accelerarea proceselor de integrare europeană – instrumentul de succes pentru impulsionarea Republicii Moldova de-a înainta pe calea reformelor democratice este Planul de Acțiuni UE – Republica Moldova. Fiind structurat în baza celor trei criterii de la Copenhaga, Planul de Acțiuni contribuie la axarea cooperării pe domenii importante, atît pentru Moldova, cît și pentru Uniunea Europeană. Totodată, Planul de Acțiuni reprezintă primul pas pentru Republica Moldova de-a se încadra mai dinamic în cadrul Politicii Europene de Vecinătate (PEV), care cu toate că este de abia la începutul activității, este o modalitate de apropiere de Uniunea Europeană și care, depășind nivelul cooperării, implică un anumit grad de integrare economică și politică – succesul integrării europene a țării depinde în mare parte și de calitatea relațiilor cu statul vecin – România. Ținînd cont de noul aranjament geopolitic, în scopul menținerii dialogului existent între Republica Moldova și România, ar fi cazul și timpul ca aceste relații să se desfășoare în baza unui cadru juridic bine definitivat, ceia ce pînă în prezent ne lipsește. De asemenea, concepția politicii externe, care este în proces de elaborare, trebuie să stipuleze mai detaliat aspectele colaborării dintre cele două state – Republica Moldova și România.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Studiul problematicii politicii externe și a interesului național al Republicii Moldova în contextul proceselor integraționiste ne-a permis să formulăm următoarele concluzii:
În linii generale, procesele integraționiste actuale au un impact direct și contradictoriu asupra politicii externe și a interesului național al oricărui stat, inclusiv asupra Republicii Moldova, fapt ce oferă condiții favorizante și defavorizante de dezvoltare social-politică a statelor în devenire. Pornind de aici, promovarea unei politici externe active, coerente, în corespundere cu procesele complexe ce au loc pe arena politică internațională, presupune iminent a ține cont atît de factorii interni, cît și de cei externi.
În contextul noului aranjament geopolitic în care Republica Moldova încearcă să-și găsească locul, concepția politicii sale externe rămîne deocamdată a fi insuficient fundamentată științific, insuficient bazată pe aspirații sincere și estimări reale, pe dimensiunile interesului național. Fiind un stat aflat la confluența marilor puteri, a contradicțiilor dintre ele, Republica Moldova poate să avanseze doar în baza unor deziderate și orientări clare, științific și practic bine definite, argumentate.
Aflarea Republicii Moldova pe parcursul a 15 ani în cadrul Comunității Statelor Independente (CSI) poate fi privită sub două unghiuri de vedere. Pe de o parte, CSI-ul a contribuit la menținerea dialogului între fostele republici unionale, evitînd o destrămare brutală a fostei URSS după scenariul balcanic, înghețînd conflictele locale, nepermițîndu-le să se transforme în războaie civile și conflagrații militare. Pe de altă parte, Republica Moldova a suferit întrucîtva un eșec politic și economic, a simțit un impediment în apropierea de structurile occidentale. Prezența în cadrul Comunității Statelor Independente, statutul căreia este incompatibil cu cel al Uniunii Europene, a fost obstacol pentru Moldova de a se implica mai dinamic în procesele integraționiste care se desfășoară în arealul european.
În condițiile cînd Comunitatea Statelor Independente a devenit o structură amorfă, GUAM- ul a apărut ca o reacție la insuficiența și incapabilitatea CSI-ului de a rezolva probleme stringente de ordin politic și economic (conflictul transnistrean, dependența energetică față de Rusia). Pe cît de eficace va fi activitatea acestei organizații ne o va demonstra doar evenimentele ulterioare.
Paralel cu presiunea transnistreană și șantajul economic, pe parcursul a mai bine de un deceniu și jumătate, Rusia a influențat substanțial politica internă și externă a Republicii Moldova, devenind o piedică evidentă în funcționarea și realizarea interesului ei național. Adică prin menținerea contingentului militar rusesc în Transnistria a fost știrbită însăși existența Republicii Moldova ca stat suveran și independent. Scoaterea Moldovei din raza de influență decisivă a Rusiei
mult timp n-a fost posibilă din cauza deficitului de eforturi și de voință a guvernanților de la Chișinău, din cauza incapacității lor de a activa concret în favoarea intereselor naționale ale Republicii Moldova, de a implementa reforme economice care să reducă dependența economică față de Rusia.
Incontestabil, poziția pe care o manifestă Ucraina în arhitectura din regiunea transnistreană contează mult pentru Republica Moldova. Avînd o politică externă orientată spre valorile europene, Ucraina creează premise reale să mizăm pe un stat-garant în soluționarea problemei transnistrene, contribuind astfel la contracararea pericolelor legate de securizarea frontierelor, combaterea separatismului, a traficului de arme și droguri din regiune.
Realizarea integrării europene, care astăzi este obiectivul prioritar al politicii externe și al interesului național al Republicii Moldova, în mare parte depinde de calitatea deciziilor guvernanților, actualmente exprimate nu doar la nivel declarativ, dar și prin acțiuni și pași concreți; de gradul implementării reformelor economice și instituționale; de nivelul democratizării societății. Doar o politică activă, coerentă și dinamică, în stare să promoveze o imagine pozitivă a statului, va face posibilă actualizarea procesului de integrare a Republicii Moldova în structurile europene. Realizarea acestui deziderat are loc și prin intermediul Planului de Acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană. Planul de Acțiuni propus de UE poate fi considerat drept o fază pregătitoare, tranzitorie de la actualele relații de parteneriat și cooperare, la cele de integrare. Perspectiva negocierii cu Uniunea Europeană a unui Acord, care-l va înlocui pe cel anterior, Acordul de Parteneriat și Cooperare (APC), depinde în mare măsură de calitatea implementării prevederilor Planului de Acțiuni, de nivelul cooperării în cadrul Politicii Europene de Vecinătate (PEV). Totodată, Planul de Acțiuni reprezintă primul pas pentru Republica Moldova de-a se încadra mai dinamic în cadrul PEV, care, cu toate că este la o fază incipientă, se impune drept o modalitate de apropiere de Uniunea Europeană.
Succesul integrării Republicii Moldova în structurile europene depinde în mare parte de susținerea României, stat cu care partajăm aceiași comunitate de neam, cultură, limbă și istorie. În calitate de membru al NATO și de membru al Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007, România are interesul de a-și asigura la hotar un vecin lipsit de amenințări din interior, amenințări la adresa securității și păcii internaționale. Ea este un stat cointeresat cu adevărat nu doar în respectarea suveranității și integrității teritoriale, dar și în procesul racordării politicii externe a Republicii Moldova la exigențele europene.
Pornind de la concluziile de mai sus, putem observa că în condițiile în care Republica Moldova se află sub presiunea Federației Ruse, cu un arsenal militar al acesteia prezent în estul țării, în care nu dispune de un potențial economic și nici de resurse naturale suficiente, perspectiva
dezvoltării de mai departe a Moldovei constă în dinamizarea integrării sale în procesele și valorile din arealul european.
În formularea și implementarea noilor valori și priorități ale politicii externe și ale interesului național al Republicii Moldova recomandăm a se ține seama de următoarele deziderate:
În condițiile proceselor integraționiste ce se desfășoară actualmente în arealul european și a celor din spațiul CSI, Republica Moldova va fi în stare să-și promoveze interesele sale naționale și politica sa externă, doar dacă își va elabora o Concepție clară, întemeiată din punct de vedere științific, care să corespundă imperativelor de integrare europeană. Concepția politicii externe a Republicii Moldova (direcții principale de activitate) din 8 februarie 1995 Nr. 368-XVI, cît și Proiectul cu privire la politica externă a Republicii Moldova din 2002, în contextul noii arhitecturi geo-politice și a proceselor integraționiste din arealul european și cel al Comunității Statelor Independente, astăzi nu corespund realităților. Peste mai bine de o decadă, putem constata că concepțiile nominalizate au ignorat adevăratele valori, stabilind greșit prioritățile politicii externe ale Moldovei. Evenimentele din ultimii ani de pe continentul european impun fixarea a noi obiective în politica externă a Republicii Moldova în corespundere cu interesul național al statului, cu perspectiva proceselor eurointegraționiste.
Reieșind din amplasarea sa geopolitică, aflată la intersecția marilor puteri, Republica Moldova trebuie să-și realizeze politica de neutralitate, să-i atribuie acesteia sens real. În condițiile cînd hotarele Alianței Nord-Atlantice s-au extins pînă la hotarele țării, iar prezența contingentului militar rusesc din zona estică a Moldovei atentează la integritatea teritorială a țării, e necesar ca Republica Moldova să-și păstreze statutul de neutralitate și de neaderare la blocuri militare, mai mult, să consolideze acest statut, acumulînd pe deplin însușirile neutralității. Doar această cale i-ar putea asigura și garanta Moldovei realizarea intereselor politice și economice în scopul prosperității poporului, ar contribui în modul cel mai real la consolidarea securității naționale și regionale.
Ținînd cont de faptul că în trecutul apropiat Republica Moldova a făcut parte din acelaș sistem economic, prezența ei actuală în cadrul CSI nu trebuie să constituie un impediment în menținerea relațiilor bilaterale și pe viitor cu statele – membre. Prin aceasta se va majora schimbul comercial dintre țările respective, se va menține accesul produselor moldovenești pe piețele acestora. De aceea, în scopul ameliorării dialogului existent, recomandăm stimularea de către conducerea statului a relațiilor economice bilaterale, în special a celor comerciale cu fostele republici unionale.
Fiind un stat lipsit de propriile resurse naturale, dependent de cele ale Federației Ruse, care prin intermediul șantajului economic și politic exercită presiuni asupra Republicii Moldova, în
scopul ameliorării situației create recomandăm activizarea și raționalizarea politicii moldovenești față de Rusia și, totodată, urgentarea găsirii de către stat a noi piețe de desfacere și de realizare a mărfurilor moldovenești, prin semnarea acordurilor nu doar cu statele membre a Comunității Statelor Independente, dar și cu cele occidentale și de pe alte continente. În condițiile Republicii Moldova exploararea altor piețe potențiale pentru promovarea comerțului extern, cum ar fi cele ale Orientului Mijlociu, Europa de Est și SUA, reprezintă o sursă principală de acumulare a rezervelor valutare în țară.
Luînd în considerație noul impuls între relațiile celor două state, Republica Moldova și Ucraina, în condițiile cînd ambele și-au orientat vectorii interesului național spre valorile europene, recomandăm factorului moldovenesc de decizie să-și permanentizeze eforturile în vederea implicării mai active a părții ucrainești în acțiunile ce urmează soluționarea problemei securității pe sectorul transnistrean. Colaborarea constructivă dintre Republica Moldova și Ucraina în această problemă oferă premise reale pentru crearea unui exemplu pozitiv de soluționare a unui conflict regional în spațiul ex-sovietic.
Scopul strategic prioritar al Republicii Moldova este integrarea în Uniunea Europeană. Dezideratul este firesc, însă din punct de vedere al principiilor elaborate de către UE, realizarea acestuia necesită timp. Astăzi, Republica Moldova nu satisface nici una din condițiile principiilor de la Copenhaga. Din aceste considerente, viitorul relațiilor Republicii Moldova și implicit durata în timp a realizării obiectivului integrării europene, depinde în mare măsură de implicarea autorităților statale. De aceea, în scopul urgentării procesului de integrare europeană se recomandă ca reformarea internă a țării să fie realizată în corespundere cu imperativele de raționalizare a activității politice externe cu prevederile Planului de Acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană. Pentru realizarea acestui scop este foarte important ca dimensiunea politică să fie puternic sprijinită de reforme pe plan intern. În acest context, s-ar putea propune ca paralel cu eforturile depuse în scopul ajustării la standardele europene, Republica Moldova să-și intensifice colaborarea în cadrul grupărilor economice regionale ca OCEMN, CEFTA, inclusiv să-și dinamizeze relațiile bilaterale cu statele balcanice. Aderarea la UE necesită timp, iar colaborarea eficientă în cadrul unor organizații regionale ar apropia Republica Moldova de Uniunea Europeană.
Procesul de integrare a Republicii Moldova depinde în mare măsură de calitatea relațiilor sale cu România. Aceste relații trebuie să fie subordonate intereselor fundamentale actuale ale ambelor state. Așa cum integrarea europeană este obiectivul primordial al Republicii Moldova, iar la 1 ianuarie 2007 România a devenit membru cu drepturi depline ale Uniunii Europene, în acest context este binevenit dezideratul de-a revedea politica față de România, stat care credem că va fi cel mai credibil promotor al intereselor naționale moldovenești în UE. În acest scop, ar fi cazul, ca
Republica Moldova să creeze un cadru juridic bine determinat cu România, bazat pe încredere și respect reciproc.
Conținînd un bogat material factologic, lucrarea ar putea servi drept reper didactic pentru practicieni și cercetătorii în domeniu, interesați de politica externă a Republicii Moldova.
În scopul activizării investigațiilor viitoare a politicii externe a Republicii Moldova este necesară crearea unui centru științific modern, care ar uni eforturile savanților politologi, sociologi, economiști, filosofi, din domeniul relațiilor internaționale în vederea efectuării unor cercetări complexe, interdisciplinare.
REFERINȚE
Introducere
Tămaș S. Geopolitica o abordare prospectivă. – București: Ed. Noua Alternativă, 1995, P.201.
Răilean V., Borș V., Studianov C. Integrarea Economică Europeană. /Proiectul „Implementarea Acordului de Parteneriat și Cooperare RM – UE”. – Chișinău: Institutul Internațional de Managment,, 2001. P.20.
Gudîm A. Republica Moldova și Uniunea Europeană ca parteneri. Proiectul „Implementarea Acordului de Parteneriat și Cooperare Republica Moldova – UE”. – Chișinău: Centrul de Investigații Strategice și Reforme,
2002. P. 5.
Nigent N. The gouvernment and politics of the European Union. – New-York: Ed. Palagrave macmillan, 2003, P.463-493; The Politics of Europeanization by Featherstone K., Radaesli C.- New-York: Ed.
„OXFORD” University Press, 2003. P.112-130; Kellstrup M. European Integration and Political Theory. Copenhagen Political Studies Press, sursa electonică: http://www.df.lth.se/ ~cml/classic-integration.txt/;
Rosamond B. Theories of European Integration. – New-York: Ed. Palagrave macmillan, 2000. P. 4-157; Hix
S. The political system of the European Union – New-York: Ed. Palagrave macmillan, 2005,P.14-19; Schulz M., Soderbaum F., Ojendal J. Regionalization in a Globalizing World. A comparative perspective of forrm , actors and processes. – New-York: Ed. „ZED BOOKS”. 2001, P. 304; Schiff M., Winters L. Integracion regional y Desarollo. Banco Mondial. – Bogota: Ed. „Alfaomega”, 2004. P. 21-30; Stephen G. Politics and Policy in the European Union. – New-York: Oxford University Press,1996. P. 34-56, 228-243; Zorgbibe Ch. Histoire de la construction europeene. – Paris: Presses Universitaires de France „PUF”, 1997, [382 p.]; Defarges Ph. Organizațiile internaționale contemporane. – Iași: Institutul European, 1998. P. 57-78.
Figliuzzi A. L’economie europene. – Paris: Ed. Breal, P. 58-102; Barre R., Kinkel K. Les nouvelles frontieres de l’Europe. – Paris: Ed. „Economica”, 1993. P. 186-195.
Бурляй Я. Интеграционные процессы в западном полушарии..// Международная Жизнь, №.6, 2000;
Мясникович М. Экономическая политика государства в современных условиях, №1, 1999; Шишков Ю.
«Интеграция и дезинтеграция: корректирока концепции»//Мировая Экономика и Международные Отношения, Nr.10, 1993; Maximova M. Les problemes fondamentaux de l'integration capitaliste. – Moscou: Ed. Du Progres, 1974. P.11-37, 131-165; Бэтлер А. Контуры мира в первой половине XXI века и чуть далее // Мировая Экономика и Международные Отношения, №1, 200..
Savu D. Integrarea europeană – dimensiuni și perspective. – București: Ed. „OSCAR PRINT”,1996. P. 14-27; Brucan D. Dialectica politicii mondiale. – București: Ed. „Nemira”, 1997. P. 181-206; Dobrescu E. Integrarea Economică. – București: Ed. Academiei Române,1996. P. 11-21; Floare I. Probleme economice. Modele și strategii ale integrării României în Uniunea Europeană. Institutul Național de Cercetări Economice. – . București: Centrul de Informare și Documentare Economică, 2002. P.5.
Zavtur A., Zavtur Cl. Procesul de integrare a Moldovei în Uniunea Europeană: aspecte politice. / Moldova, România, Ucraina: integrarea în structurile europene. Simpozionul Științific Internațional din 15-16 octombrie, Chișinău 1999. – Chișinău: C.C.I.N. „Perspectiva”, 2000. P.98-103; Burian A. Международные отношения, внешняя политика и дипломатия. Курс лекций. – Кишинёв: USM, 2004. P. 118-206; Burian A. Geopolitica lumii contemporane. – Chișinău: F.E.P. „Tipografia Centrală”, 2003. P.135-163.
Doraș V. Unele mecanisme posibile ale integrării economice dintre Moldova și România / Moldova, România, Ucraina: buna vecinătate și colaborare regională. Materialele Simpozionului Științific Internațional (15-16 octombrie, Chișinău 1998). – Chișinău: C.C.I.N. „Perspectiva”, 1998. P. 69-91; Cibotaru V. Unele aspecte ale colaborării subregionale moldo-româno-ucrainene în contextul securității internaționale și în contextul procesului de integrare / Moldova, România, Ucraina: Integrarea în structurile europene. Simpozionul Științific Internațional (15-16 octombrie, Chișinău 1999). – Chișinău: C.C.I.N. „Perspectiva”, 2000. P.18-25; Царану А. Интеграционные процессы и проблема региональных конфликтов / Moldova, România, Ucraina: integrarea în structurile europene, „op.cit”. P.159-168; Roșca A. Orientarea etnopoliticii Republicii Moldova spre integrarea în Comunitatea Europeană, „op.cit”. P. 261-269; Roșca P. Integrarea Republicii Moldova în structurile europene ca factor strategic de dezvoltare. „op.cit”. P. 194-206. Klipii I. Evoluția cadrului politic al problemei integrării europene / Moldova și Integrarea Europeană. Institutul de Politici Publice. – Chișinău: Ed. „Prut Internațional, 2001. P. 9-35; Prohnițchi E., Prohnițchi V. Analiza perspectivelor de integrare a Moldovei în Uniunea Europeană. – Chișinău 2003. P.5, sursa electronică: http://www.ipp.md/publications/studiul1% / 20 final~ Prohnițchi.doc; Prohnițchi E. Vectorul european al Republicii Moldova la confluiența intereselor externe ale României, Ucrainei și Rusiei. / Republica Moldova și Integrarea Europeană. Cooperarea în Pactul de Stabilitate. – Chișinău: Institutul de Politici Publice.
„Tipografia Centrală”, 2003. P. 7-64; sursa electronică: ipp.md/biblioteca.php?!=ro ppage=2 ide=25=37k- Suplimental Rezultat; Moșneaga V. Республика Молдова и еврорегионы / MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). – Chișinău: USM, Partea XIV, 2000. P. 67-78; Umaneț V. Politica de asistență a Uniunii
Europene. Oportunități pentru Republica Moldova; sursa electronică: http://www.
Ipp.md/public/biblioteca/77/ro/asistentaUE.doc.
Cereș I. Republica Moldova în relațiile economice internaționale (1991-1995). – Chișinău: Ed. „CIVITAS”, 1998. P. 160.
Morgenthau H. Politics among Nations. The Struggle for Power and Peace. – New-York: 1955. P. 3-12; Modelschi G. Theory of Foreing Polic. -, London: 196. P. 3-10, 19-20; Rosenau J. The Scientific Study of
Foreing Policy. – New-York: 1971. P. 243-244; Wight M. Politica de putere. – Chișinău: Ed. „ARC”, 1998.
P. 103; Held D. La democracia y el orden global. Del Estado moderno al gobierno cosmopolita. – Barcelona: Ed.”Paidos Iberica”, 1997. P. 23-70; Brucan S., „op.cit”. P. 133-154.
Saca V. Interese politice și relații politice. Dimensiuni tranzitorii. – Chișinău: CE USM, 2001.P. 69, 74; Saca
V. Evoluția conceptului de interes național în condițiile globalizării. Materialele conferinței științifice internaționale din 20-21 noiembrie 2004 – Iași: Ed. „PAN EUROPE”, 200. P.. 120; Saca V. Interesul național în condițiile transformației democratice: semnificații și paradoxuri / MOLDOSCOPIE. (Probleme de analiză politică). – Chișinău: USM, Partea XIX, 2000. P. 88-94.
Gorceac S., Dumitraș T., Rusandu I. Conceptul „interes național” în geopolitică //Economica, Supliment. – Chișinău: Ed. Academiei de Studii Economice, 1997. P. 24; Țurcanu D. Interesele național-statale și proiectarea lor în mass-media,. Cazul Republicii Moldova / MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). –
Chișinău: USM, Partea 3 (XXVII), 2004. P. 136-147; Juc V., Spinei T., Stan V., Andrieș V. Interesul național
al Republicii Moldova / MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). – Chișinău: USM, Partea XII, 2000. P.70-86.
Rusnac Gh., Moșneaga V. În căutarea propriei căi. Concepția politicii externe a Republicii Moldova. / MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). – Chișinău: USM, Partea II, 1993. P. 11-19; Moșneaga V., Rusnac Gh. Приднестровское урегулирование после Стамбульского самита: состояние и перспектив
/MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). – Chișinău: USM,Partea XIV,2000. Pp. 79-100; Мошняга
В., Даний Т., Цуркану В. Общественное мнение Республике Молдова о внешней политике страны / Politica externă a Republicii Moldova: aspecte ale securității și colaborării regionale. Materiale ale simpozionului științific internațional (Chișinău, 16 – 17 noiembrie, 1997). – Chișinău: C.C.I.N. „Perspectiva”, 1998. P.207-231.
Borș V. Recunoașterea Republicii Moldova pe arena internațională / MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). – Chișinău: Partea XII, USM, 1999. P.34-46; Borș V. Corelația dintre politica externă și politica internă / Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova. – V. II, Seria „Științe socioumanistice”, Chișinău: 2004. P.55-57; Borș V. Politica externă și relațiile internaționale. / „op.cit.”, p. 58-63; Borș V. Rolul șefului de Stat în promovarea politicii externe a Republicii Moldova. / „op.cit”. – Chișinău: 2003. P. 347-349; Borș V., Moșneaga V. Parlamentul Republicii Moldova ca subiect al politicii externe. / „op.cit.” – Chișinău : 2002. P. 129-134.
Solomon C. Aspecte ale vieții politice în Republica Moldova (1989-2002).Chișinău: USM, 200., 264 p.; Solomon C. Relațiile Interguvernamentale între Republica Moldova și România /Moldoscopie. Probleme de analiză politică. – Chișinău: Partea XVI, USM, 2001. P. 121-1123; Solomon C. Republica Moldova în Consiliul Europei. / Moldova și Lumea, Nr. 3-4,- 2000; Solomon C. Rolul Consiliului Europei în democratizarea vieții politice în Republica Moldova. / Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova,
– Chișinău: Seria „Științe socioumanistice”,V.II, 2000. P. 112-113.
Cojocaru Gh. Politica externă a Republicii Moldova. Studii. – Chișinău: Ed. „Civitas”, 2001; Cojocaru Gh.
Relațiile diplomatice moldo-ucrainene / Politica externă a Republicii Moldova; aspecte ale securității , p. 46- 53; Cojocaru Gh. Relațiile cu Ucraina (o analiză comparată a acordurilor moldo-ucrainean și româno- ucrainean // Arena Politică, nr.10, iunie, an. I, 1997.
Gribincea H. Politica rusă a bazelor militare. Moldova și Georgia. – Chișinău: Ed. „Civitas”, 1999.
Назария С. Многовекторность внешней политики Республики Молдова и необходимость её научного прогнозирования // Moldoscopie. Probleme de analiză politică. – Chișinău: Partea XXII, USM, 2003, c.84- 109; Бабенко О., Назария С. Сотрудничество России со странами СНГ: состояние и перспективы //
Вестник Словянского Университета Республики Молдова. Выпуск 9. Кишинёв, 2003, с. 4-11.
Gorincioi R. Impactul politicii interne asupra politicii externe în Republica Moldova / Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova, Seria „Științe socio-umane”. – Chișinău: V.II, 2002. P.135-137.
Ilașciuc D. Republica Moldova: Comerțul exterior și relațiile geoeconomice / Moldova, România, Ucraina: bina vecinătate și colaborare regională. Materiale ale Simpozionului Științific Internațional (Chișinău 15 – 16
octombrie 1998). – Chișinău: C.C.I.N. „Perspectiva”, 1998. P.121-126; Ilașciuc D. Colaborarea cu
organizațiile internaționale în viziunea formațiunilor social politice din Republica Moldova. / MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). – Chișinău: USM, Partea XVII, 2002. P. 203-216; Ilașciuc D. Factorul militar în politica externă și internă a statului la etapa contemporană /Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova Seria „Științe socio-umane”. – Chișinău: 1999. P. 355-357; Chirtoacă N. Republica Moldova și CSI: posibilități ratate și așteptări nejustificate / Republica Moldova între Est și Vest. Identitatea națională și orientarea europeană. – Chișinău: Ed. „CAPTES” USM, 2001. P. 34-42; Дорош В. Формула государства: востос или запад/ Republica Moldova între Est și Vest. „op.cit”. P.55-63; Serebrian
O., Politosfera. – Chișinău: Ed. „Cartier”, 2001. P. 266; Leanca I. Evoluția relațiilor externe. Tranziția. Retrospective și perspective. – Chișinău: Ed. „Gunivas”, 2000. P. 361-368; Pîntea I. Politica de securitate a Republicii Moldova și procesul de instaurare a stabilității în spațiul Sud-Est european / Politica externă a Republicii Moldova: aspecte ale securității și colaborării regionale. „op.cit”. P. 248-254;
Cernencu M., Galben A., Rusnac Gh., Solomon C. Republica Moldova: istoria politică (1989-2000).
Documente și materiale. – Chișinău: USM, V. I-II. 2000.
Capitolul I, Paragraful 1.
Соловьев М.Д. Приоритет общечеловеческих интересов в современных международных отношениях.
– Санкт-Петербург: СП. Знание., 1991. C. 5-6; Standly Hoffman. Janus și Minerva. Eseuri asupra teoriei și practicii politicii internaționale. – Chișinău: Ed. Știința .1999. P. 271; Rosenau J. Turbulență în politica
mondială. – București: Editura Academiei Române, 1994. P. 16.
Бурляй Я. Интеграционные процессы в западном полушарии // Международная Жизнь, №8, 2002.
Ibidem.
Guțu G. Dicționar latin-român. – București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1983. P. 639.
GRAN LAROUSSE en V VOLUMES. – Paris: Ed. „LAROUSSE”, T.III, 1994. P.1639.
Encyclopedia Universal Sopena. Dictionario ilustrado de la lengua espanola. – Barcelona: Ed. „RAMON SOPENA”, S.A., 1995. P. 4555.
Webster’s Encyclopedie Unabridged Dictionary of the English Language. – New-York: NEW REVISES EDITION „GRME RCY BOOKS”, 1989. P. 738.
DEX. Dicționarul Explicativ al limbii române. – București: Academia română. Institutul de lingvistică „Iorgu
Iordan”, 1996, Ediția II,„Univers enciclopedic. P 497.
Kellstrup Morten, European Integration and Political Theory, 1972, p.31-44, în: http:www.d.p.lth.se/cml/classic – integration.txt.- în Kellstrup Morten. Red, – European Integration and Danemark’s Partipation. – Kopenhagen, Politicals Studies Press.
Dobrescu M. Integrarea economică. – București: Ed. Academiei Române, 1996. P.11-12; Maximova M. “op.cit”. P. 134-135.
Шишков Ю. Интеграция и дезинтеграция: корректировка концепции //Мировая Экономика и Международные Отношения , №10, 1993.
Brucan S. Dialectica politicii mondiale. – București :Ed.”Nemira”, 1997. P. 182.
Klipii I. Evoluția cadrului politic al problemei integrării europene /Moldova și integrarea europeană. Institutul de Politici Publice. – Chișinău: Ed. Prut Internațional,, 2001. P.33.
Stratulat D., Burian A. Unele aspecte privind procesele de integrare europeană // Legea și viața, Nr.9, 2005.
Tămaș S. Dicționar politic. Instituțiile democrației și cultură civică. – București: Ed. Academiei Române, 1993. P. 132.
Prohnițchi E., Prohnițchi V. Analiza perspectivelor de integrare a Moldovei în Uniunea Europeană. –
Chișinău: 2003. P.5. http://www.ipp.md/publications/studiul%20 final ~Prohnițchi.doc
Gudîm A. Republica Moldova și Uniunea Europeană ca parteneri. Proiectul „Implementarea Acordului de Parteneriat și Cooperare RM – UE”. – Chișinău: Centrul de Investigații Strategice și Reforme, 2002. P.6-7; Dobrotă N. Dicționar de economie. – București: Ed. Economică, 1999. P.498, 481; Ignat I. Uniunea
Economică și Monetară Europeană. – Iași: Ed. .”SIMPOSION”, 1994. P.19-20, 23.
Juc V., Spinei T., Stan V., Andrieș V. Interesul național al Republicii Moldova / MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). – Chișinău:USM, P.XV, 1997, P.71.
Saca V. Evoluția conceptului de interes național în condițiile globalizării /”Interacțiuni în contextul globalizării”. Materialele conferinței științifice integraționale din 20-21 noiembrie 2004 – Iași: Ed. „PAN EUROPE”, 2005. P. 120.
Wight M. Politica de putere. – Chișinău: Ed. „ARC”, 1988. P.103; Tămaș S. Geopolitica o abordare
prospectivă. – București, 1995. P. 169.
Saca V. Interese politice și relații politice. Dimensiuni tranzitorii. – Chișinău: CE USM, 2001. P. 69,74; Gorceac S., Dumitraș T., Rusandu I. Conceptul „interes național” în geopolitică//Economica. Supliment. – Chișinău: Ed. Academiei de Studii Economice, 1997. P.24; Morgenthau H. Politics Among Nations. The Struggle for Power and Peace. – New-York: 1955. P.3-12.
Поздняков С. Внешнеполитическая деятельность и международные отношения. – Москва: Изд-тво Наука, 1986. C. 45-49; Митрохин С. Национальный интерес как теоретическая проблема // ПОЛИС
№1, 1997.
Rosenau I. The Scientific Study of Foreing Policy. – New-York: 1971. P. 243-244.
Modelsky G.A. Theory of Foreing Policy – London: 1962. P. 8-10; 19-20; Saca V. Evoluția conceptului de interes național. „op.cit”. P.121.
Етингер И. Государственные, национальные и класовые интересы во внешней политике и международных отношениях // Мировая Экономика и Международные Отношения , № 2, 1995,
Межуев Б. Понятие «национальный интерес» в российской общественно.политической мысли.
//ПОЛИС №1, 1997.
Pîntea I. Identitatea pericolelor, existente și probabile pentru interesele naționale de bază ale Moldovei.
Institutul de Politici Publice. – Chișinău: 2001, p.33.
Morgenthau H. Politics among Nations. The Strungle for Power and Peace. – New-York: 1955 ,P. 3-12.
Политическая энциклопедия под ред. Семичкин Г.Ю. – Москва: Изд. «Мысль» том II., 2000. C. 156.
Vezi: Введение в теорию международных отношений. Учебное пособие. отв. ред. А.С.Маныкин. Изд-во МГУ 2000.
Borș V. Politica externă și relațiile internaționale / Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova, Seria „Științe Socioumanistice”. – Chișinău: CEP, USM, 200. P.58-59.
Буриан А. Теория международных отношений. Курс лекций. Внешняя политика и международные
отношения.- Кишинёв: Т.2, 2004.
Emandi E., Buzatu G., Cucu V. Geopolitica. – Iași: „Glasul Bucovinei”, 1994. P.72.
Defarges Ph. Organizațiile internaționale contemporane. – Iași: Institutul European,1998. P 57-78.
Capitolul I, Paragraful 2.
Golea A. Republica Moldova între Est și Vest // De facto, , 21 august 2001; Uglov D. Particularitățile orientării naționale sau dilema între integrarea europeană și politica estică // Profit, Nr.3, 2001 ; Filipescu N.
Occidentalizarea postcomunistă. – Iași: Ed. „POLIROM”, 2002. P. 13.
Apostol S. Republica Moldova și România: Două entități politice românești sau două state suverane?
//Revista istorică, Ed. Academiei Române, Nr. 5-6 mai , 1995.
Juc V. De la partidul unic la pluripartidism //Arena politică, Nr.1,1996.
Enache N., Cimpoiescu D. Misiunea diplomatică în Republica Moldova 1993-1997. – Iași: Ed. „POLIROM”, 2000. P.47.
Ilașciuc D. Factorul geopolitic în documentele de program ale formațiunilor politice din Republica Moldova
/Politica externă a Republicii Moldova: aspecte ale securității și colaborării regionale (materiale ale Simpozionului Științific Înternațional (din 16-17 octombrie 1977). – Chișinău: C.C.I.N. „Perspectiva”, 1998. P.123; Țurcanu D. Interesele național-statale și proiectarea lor în mass-media. Cazul Republicii Moldova
//MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). – Partea XXVII. – Chișinău: USM,, 2004. P.138.
Mihailov V., Moșneaga V., Rusnac Gh. Partidele și organizațiile social-politice în Moldova / MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică), Partea I. – Chișinău: USM, 1996, P.2.
Programul Frontului Popular Creștin Democrat /Cernencu M., Galben A., Rusnac Gh., Solomon C. Republica Moldova: istoria politică (1989-2000). Documente și materiale – Chișinău: USM, V.II, 2004. P.52-57.
Mihailov V., Moșneaga V., Rusnac Gh. „op.cit”. / „MOLDOSCOPE (Probleme de analiză politică), Partea I. – Chișinău: USM, 1996. P. 21: Moșneaga V., Rusnac Gh. Republica Moldova. Alegerile Parlamentare (1994) și
geografia politică a electoratului. – Chișinău: Ed. Universitatea de Stat din Moldova, 1997. P. 17-18; Ilașciuc
D. Factorul geoploitic în documentele de program ale formațiunilor politice din Republica Moldova. Politica externă a Republicii Moldova: aspecte ale securității și colaborării regionale. – Chișinău: C.C.I.N.
„Perspectiva”, 1998. P. 128.
Statutul Partidului Democrat Agrar // Moldova Suverană, 30 octombrie 1991.
Cojocaru Gh,E. Politica externă a Republicii Moldova. Studii. – Chișinău: Ed. „CIVITAS”, 1999. P. 15-16.
Moșneaga V., Rusnac Gh. Republica Moldova. Alegeri parlamentare (1994) și geografia politică a electoratului. – Chișinău: USM, 1997. P.11-18.
Concepția politicii externe a Republicii Moldova (direcții principale de activitate) din 8 februarie 1995. Nr.
368 – XVI // „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, 1995, martie, Nr.4; http://www.mfa.md/Ro/Policy
Key Elements/Politica Ext Conceptia; http://www.mfa.md/Po/Politicabilaterale/relatiiRM-EuropaAN.htm
Tămaș S. Dicționar politic: Instituțiile democrației și cultură civică. – București: Ed. Academiei Române, 1993. P.188.
Политическая энциклопедия под ред. Симичкин Г.Ю. – Москва:, Т. II , 2000, C. 34.
Constituția Republicii Moldova.- Chișinău: Ed. Direcția de Stat pentru Asigurarea Informațională
„MOLDPRES”, 1997. P.6.
Palii A. Concepția neutralității și securitatea Republicii Moldova, beneficiile și limitele cooperării /Moldova, România, Ucraina – buna vecinătate și colaborare regională. Materiale ale Simpozionului Științific Internațional, (Chișinău 15-16 octombrie, 1998). – Chișinău: C.C.I.N., „Perspectiva”, 1998. P.175; Concepția securității naționale a Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Nr. 35, 29 iunie, 1995.
Coceban Gr., Tulbure A. Securitatea națională a Republicii Moldova: Concepția și aspectele de bază / Politica externă a Republicii Moldova: aspecte ale securității și colaborării regionale.- Chișinău: C.C.I.N.,
„Perspectiva”, 1998. P. 37.
Concepția securității naționale a Republicii Moldova. // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, 29 iunie, Nr.35.
Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte (1990 – 2000), V.26. – Chișinău: Ed.
OFICIALA:MOLDPRES, 2001. P.5.
Discursul rostit de excelența sa Domnul Mircea Snegur, președintele Republicii Moldova în ședința plenară a Adunării Generale a ONU din 2 martie // Moldova Suverană, 5 martie 1992, Moldova a fost admisă în ONU // Moldova Suverană, 5 martie, 1992.
Arhiva curentă a MAE al Republicii Moldova. În acest context concretizăm că Moldova a obținut mari succese datorită participării sale în calitate de membru cu drepturi depline în instituțiile specializate ale ONU:
4 mai 1992 – Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.)
1 august 1992 – Organizație Internațională a Aviației Civile (O.A.C.I.)
12 august 1992 – Fondul Monetar Internațional (F.M.I)
12 august 1992 – Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (B.I.R.D.)
27 mai 1992 – Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO)
20 octombrie 1992 – Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (U.I.T.)
20 octombrie 1992 – Uniunea Poștal Universală (U.P.U.)
20 octombrie 1993 – Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (O.M.P.I)
31 ianuarie 1994 – Asociația Internațională pentru Dezvoltare (A.I.D.)
21 decembrie 1994 – Organizația Meteorologică Mondială (O.M.M.)
2 februarie 1995 – Organizația Internațională a Muncii (O.I.M.)
3 februarie 1995 – Organizația Internațională pentru Agricultură și Alimentație (F.A.O.A.)
3 februarie 1995 – Organizația Mondială de Metrologie Legală (O.M.L.)
16 septembrie 1996 – Agenția Internațională pentru Energia Atomică (A.I.E.A.)
1 iunie 1992 – Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltarea Industrială (O.N.U.D.I.).
Solomon C. Republica Moldova în Consiliul Europei //Moldova și Lumea, nr.3-4, 2000. P.11; Solomon C. Rolul Consiliului Europei în Democratizarea vieții politice în Republica Moldova / Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova, seria „Științe socio-umane”. – Chișinău: USM, V.II, ,2000. P. 112.
Buletinul Informativ al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova – nr.1, mai, 2003. Printre acestea menționăm o serie de instrumente juridice de bază ale Consiliului Europei, cum ar fi:
Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO);
Convenția – cadru pentru protecția minorităților naționale;
Convenția europeană pentru prevenirea torturii și pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante;
Carta europeană a autonomiei locale;
Convenția privind spălarea banilor, căutarea, sechestrarea și confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracțională;
Convenția Europeană cu privire la extrădare;
Convenția cu privire la recunoașterea calificărilor din învățămîntul superior în regiunea europeană;
Convenția Europeană privind protecția drepturilor omului și demnității ființei umane în privința aplicării biologiei și medicinii;
Convenția Europeană privind transferul persoanelor condamnate;
Convenția Culturală Europeană;
Convenția Europeană pentru echivalarea diplomelor ce permit accesul la universități, cît și diverse protocoale adiționale și acorduri.
Solomon C. Republica Moldova în Consiliul Europei //Moldova și Lumea, nr.3-4, 2000; Solomon C. Rolul Consiliului Europei în Democratizarea vieții politice în Republica Moldova / Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova, seria „Științe socio-umane”. – Chișinău: USM, V.II, 2000. P. 112- 113.
Republica Moldova și Parteneriatul pentru Pace //Moldova Suverană, 8 decembrie, 2006.
Doraș V., Manolache S., Teosa V. Relațiile de colaborare ale Armatei Naționale a Republicii Moldova cu armatele altor state / Politica externă a Republicii Moldova: aspecte ale securității și colaborării regionale. Materiale ale Simpozionului Științific Internațional ( Chișinău, 16 -17 decembrie 1997). – Chișinău: Ed.
C.C.I.N. „Perspectiva”,199. P. 65-81; Arhiva curentă a Ministerului Apărării al Republicii Moldova.
http://.mfa.md/Ro/POlicyKeyElements/PoliticaExtTextBaya.html; Republica Moldova și Integrarea Europeană. Cooperarea la Pactul de Stabilitate. – Institutul de Politici Publice. – Chișinău: F.E.P. „Tipografia Centrală”, 2003. P.85 – 88.
Dialogul politic RM – NATO se aprofundează //Moldova Suverană, 8 iunie 2005; Chișinău – Obiectiv NATO
//Flux, 12 iulie, 2005.
http://politico.moldova.org/comentarii/Ro/151/; http://politico.moldova .org/stiri/ro/10058/
Proporscic S. Neutralitatea – o barieră în calea integrării europene //Flux, 5 decembrie, 2006.
În baza chestionării efectuate de autor în perioada octombrie – noiembrie 2006.
Roșca P. Integrarea Republicii Moldova în structurile europene – ca factor de dezvoltare/ Moldova, România, Ucraina: Integrarea în structurile europene. – Chișinău: Ed. „Perspectiva”, 2000. P.199; Umaniuc I. Cooperarea la Mare Neagră //Arena Politică, II, nr. 6(18) mai, 1998, p.22.
Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte (1990-1998). – Chișinău: V.14, Ed. OFICIALĂ MOLDPRES, 1999. P.25.
În baza chestionării efectuate de autor autor în perioada octombrie – noiembrie 2006.
Moldova și Integrarea Europeană. – Chișinău: Ed. „Prut Internațional”, Institutul de Politici Publici, 2001.
P.11; Cojocaru Gh.E. „op.cit”, p. 119.
69. Programul de activitate pentru anii 1999 – 2000 „Supremația legii, revitalizarea economică, integrare europeană”// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, 2 aprilie, Nr.38-41, p. 44-53.
Stici I. Politica externă este o parte integrantă a societății // Moldova Suverană , 20 iulie, 1998.
Stici I. Conceptul de politică externă nu va fi perfecționat sau schimba //Moldova Suverană, 27 noiembrie, 2001.
Proiectul „Concepția politicii externe a Republicii Moldova” (redacție nouă) // Moldova Suverană, 1 mai, 2002;www.ipp.md/files/Evenimente/2002/30-04-2002/proiect/conceptie/presa.doc-;
http://www.ipp.md/evenimente/1.php?l=ro&id=25
Elaborarea noilor concepții ale politicii externe și securității naționale; sursa electronică: http://www.e- democracy.md/comments/political/200602151/
Leancă I. Evoluția realităților externe //Tranziția. Retrospective și perspective.- Chișinău: Ed. Adept, 2002.
P.362.
http://www.e-democracy.md/coments/political/200602151/
Capitolul II, Paragraful 1.
Borș I. Relațiile valutar-financiare ale Republicii Moldova. – Chișinău: Ed. „Arc”, 1999. P.96; Шумский Н. Интеграция в содружестве независимых государств: проблемы и перспективы //Мировая Экономика и Международные Отношения, №11, 1999. C.72 – 73.
Protocolul conferinței interparlamentare cu privire la formele colaborării interstatale // Sfatul Țării, 29
decembrie,1991.
Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte (1990 – 1998). – Chișinău: Ediția OFICIALĂ. MOLDPRES, 1999. P.4-7; Cernencu M., Galben A., Rusnac Gh., Solomon C. Republica Moldova: Istoria politică (1989-2000). Documente și materiale. V.I. – Chișinău: USM, 2000. P.41-43; Tratat asupra creării Comunității de State Suverane //Sfatul Țării, 7 mai, 1991; Cernencu M., Galben A., Rusnac Gh., Solomon C. Republica Moldova: Istoria politică (1989-2000). Documente și materiale. V.II. – Chișinău: USM, 2000. P.406-407.
Să fim stăpîni în casa noastră. Discursul în problema referendumului rostit de M.Snegur, Președintele Republicii Moldova //Sfatul Țării, 7 martie, 1991.
Cernencu M., Galben A., Rusnac Gh., Solomon C. „op,cit”, V.2, p. 18; Veștile Sovietului Suprem și ale Guvernului Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, nr. 6,7, 1990. P.498-499.
Ciobanu L. Acordul economic – o necesitate la ora actuală. Interviu cu dl. Muravschi //Moldova Suverană, 8 noiembrie, 1991.
Moldova și Integrarea Europeană. – Chișinău: Institutul de Politici Publice. Ed. „Prut internațional”, 2001.
P.83; Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte (1990-1998), V.16. – Chișinău: Ediția OFICIALĂ.MOLDPRES, 1999. P. 3-4.
Parlamentul Republicii Moldova a ratificat documentele de aderare la CSI //Sfatul Țării, 12 aprilie, 1994 .
Pavlicenco V. Stînga e mai mult decît vigilență //Mesagerul, 15 martie, 1996; Абатова Н. Станут ли страны СНГ «яблоком раздора» в отношениях России и ЕС? //Мировая Эконоимка и Международные Отношения, №6, 2006.
Moldova în cifre. Breviar Statistic. – Chișinău: Biroul Național de Statistică, 2006, p.62-63.
Назария С. К вопросу вероятности восстановления территориальной целостности Республики Молдова в свете молдо-российских отношений // Analele Științifice ale USM, Seria „Științe Socioumanistice”, V.III. – Chișinău: USM, 2001, p. 179.
Sudacevschi G. Relațiile economice ale Republicii Moldova cu țările Comunității Statelor Independente (CSI).
– București: Ed. Economica, 2004. p. 61.
«Молдова выйдет из СНГ?» // Комсомольская Правда, 2006, 26 мая.
Lupan I. Valori politice din stînga / Mesagerul, 12 ianuarie, 1996.
Cereș I. Republica Moldova în relațiile economice internaționale (1991 – 1995). – Chișinău: Ed. CIVITAS, 1998. P.52 – 53.
Prohnițchi V. Reformele economice / Tranziția. Retrospective și perspective. – Chișinău: Ed. „Gunivas”, 2002.
P. 24-27.
Danii T. Republica Moldova în spațiul tranziției și costul social al Reformelor . – Chișinău: Ed.”Pontos”, 2004. P.134 – 135.
Doronin V. Mirajele și realitatea politicii externe a Moldovei independente // De facto, 19 martie, 2002.
Balanța plății Moldovei pentru anul 2003 (variantă preliminară) //Экономическое обозрение, nr. 18, 14 мая, 2004.
Chirtoacă N. Moldova – CSI: Posibilități ratate și așteptări nejustufucate / Moldova între Est și Vest.
Identitatea națională și orientarea europeană. – Chișinău: Ed. „CAPTES”, 2001. P.41.
Filipescu N. Occidentalizarea postcomunistă. – Iași: Ed.”POLIROM”, 2002. P.169.
Михайленко А. Роcсия и СНГ: как жить дальше? //Международная Экономика и Международные Отношения, №10, 1997.
Burdelnîi E., Teosa V. Republica Moldova – CSI: unele refleții asupra problemelor și perspectivelor de interacțiune // Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova, Seria „Științe socioumanistice”, V.II. –
Chișinău: CE. USM, 2003. P.433.
Михайленко А. Роcсия и СНГ: как жить дальше? //Международная Экономика и Международные Отношения, №10, 1997.
www. Azi.md/news?iD-17778; Serebrian O. Politica și geopolitica – Chișinău: Ed. „CARTIER”,, 2004. P.39.
Москвин Л. СНГ: между прошлым и будущим //Вестник Московкого Государственного Университета, Политические науки, №5 , серия 12, 1997; Федосов В. Интеграция России и Белоруссии // Мировая Экономика и Международные Отношения, №6, 2006.
Шумский Н. Интеграция в СНГ: проблемы и перспективы // Мировая Экономика и Международные Отношения, №11, 1999; http://www.e-democracy.md/coments/political/20050911.
Tоркунов А. Современные международные отношения – Москва: Изд-тво Наука, 2001. C.534.
Тиммерманн Х. Процессы дезинтеграции и реорганизации СНГ // Мировая Экономика и Международные Отношения , №12, 1998; www.democratia.cfem.md/70-2003.
Clesse A., Kortunov A. The political and strategic implications of the State crises in Central and Eastern Europe – Luxemburg: 1993. P. 113.
Uzbechistanul a aderat în 1999, iar din 2002 își încetinește activitatea.
http://www.zerkalo-nedeli.com/il/show/542/49819/; http://www.reporter.md/ro/ViewPoints.asp?News Type = Full Document 8 id Doc Type = 48 id Document = 151102; Republica Moldova și-a definit vectorii politicii externe //Moldova Suverană, 18 mai, 2005; http://lenta.ru/news/2005/05/06/uzbek/
Republica Moldova și-a definit vectorii politicii externe // Moldova Suverană, 18 mai, 2005.
http://www.reporter.md/ro/ViewPoints.asp.NewsType=FullDocument8 id Doc Type=48 id Document=151102
http://www.e-democracy.md/comments/politica/2005.04.19.
Republica Moldova și-a definit vectorul politicii externe //Moldova Suverană, 18 mai, 2005; Republica Moldova și-a definit vectorul politicii externe //Moldova Suverană, 19 mai, 2005.
http://www. contrafort.md/2002/87-89/27/html; http://lenta ru/news/2005/02/28/yushenko/; http://www.e- democracy.md/comments/politica/2005/04/19/; Vot istoric //Flux, 13 iunie, 2005.
Serebrian O. Politică și Geopolitică. – Chișinău: Ed. Cartier, 2004, P.39-41.
România trebuie să contribuie la întărirea democrației în Moldova // Flux 26 ianuarie 2005.
A se vedea: Reflecții postelectorale // Glasul Națiunii 24 martie 2005.
Platforma Partidului Comuniștilor din Republica Moldova / Platformele concurenților electorali. Alegeri parlamentare 6 martie 2005, Chișinău: 2005, P. 3.
Platforma Partidului Popular Creștin Democrat, op. cit., p. 3.
Platforma Blocului Moldova Democrată. op. cit., p.67.
Programul electoral al Partidului Social-Democrat din Moldova. op.cit., p. 8-9.
Platforma Blocului „Patria – Rodina”, op. cit. p. 10-11.
Platforma mișcării social-politice „Равноправие”, op. cit. P. 13-14.
A se vedea: Platforma electorală a Uniunii Centriste din Moldova, op. cit. P. 15-16.
Magia etichetelor politice // Flux, 8 aprilie, 2005; Integrarea europeană – obiectivul care unește toate forțele politice responsabile // Flux, 8 aprilie, 2005; Консенсус во имя интеграции //Молдавские ведомости, 8 апреля, 2005.
Tиммерманн Х. Процессы дезинтеграции и реорганизации СНГ // Мировая Экономика и Международные Отношения, №.10, 1998; Chirtoacă N. Moldova – CSI: Posibilități ratate și așteptări nejustificate / Moldova între Est și Vest.Identitatea națională și orientarea europeană. – Chișinău: Ed.
„CAPTES”, 2001. P.36; Burdelnîi E., Teosa V. Republica Moldova – CSI: Unele reflecții asupra problemelor și perspectivelor de interacțiune //Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova, Seria „Științe socioumanistice”, V.II. – Chișinău: CE USM, 2003. P.433.
Capitolul II, Paragraful 2.
Gribincea M. Politica rusă a bazelor militare. Moldova și Georgia. – Chișinău: Ed. „Civitas”, 1999. P.3.
Leancă I. Evoluția relațiilor externe. Tranziția: retrospective și perspective .- Chișinău: Ed.”Gunivas”, 2002.
P. 363.
Cojocaru Gh.. Politica externă a Republicii Moldova. – Chișinău: Ed.”Civitas”, 2001. P.123; Leancă I. Evoluția relațiilor externe. Tranziția: retrospective și perspective – Chișinău: Ed.”Gunivas”, 2002. P.364; Tratat de însemnătate epocală //Moldova Suverană, 25 septembrie, 1990; Semnarea Tratatului dintre Rusia și
Moldova //Moldova Suverană, 25 septembrie, 1990; Eveniment excepțional //Moldova Suverană, 23 septembrie, 1990.
Crenencu M., Galben A., Rusnac Gh., Solomon C. Republica Moldova: istoria politică (1989-2000).
Documente și material.e – Chișinău: Ed. USM, 2000. P. 402-404; Cojocaru Gh.E. „op.cit.”, P. 134.
Interviul lui Boris Elțin acordat televiziunii naționale a Moldovei îndată după semnarea Tratatului dintre RSSM și RSFSR //Moldova Suverană, 29 septembrie, 1990.; Filipescu N., „op.cit”, p. 87-88.
Gribincea M., „op.cit”, p.18; Borș V. Recunoașterea Republicii Moldova pe arena internațională // MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică), partea XII. – Chișinău: USM, 1999. P.42.
Nantoi O. Cu privire la situația în raioanele de Est ale Republicii Moldova (1992-2000) / Aspecte ale conflictului transnistrean. – Chișinău: Institutul de Politici Publice, Ed. „Știința”, 2001. P.9.
Serebrian O. Politosfera. – Chișinău: Ed. „CARTIER”, 2001. P.105.
Popa V. Republica Moldovenească Nistreană – mit sau realitate sau dreptul la autodeterminare vis-a-vis de separatism /Moldova între Est și Vest. Identitatea națională și orientarea europeană. – Chișinău: Ed.„CAPTES”, 2001. P.165-167.
În componența noului format „5 + 2” intră: Republica Moldova, Federația Rusă, Ucraina, OSCE, Transnistria, UE și SUA.
Moldova pe calea democrației și stabilității din spațiul post-sovietic în lumea valorilor democratice, P.226- 227; Prohnițchi E. Vectorul european al Republicii Moldova la confluiența intereselor externe ale României,
Ucrainei și Rusiei: ipp.md/biblioteca.php?/=ro&ppage=2&idc=25-37k-suplimentalRezult; Republica Moldova
și integrarea Europeană, „op.cit”. P.18-19.
Moldova pe calea democrației și stabilității din spațiul post-sovietic. „op.cit.”.- p.238.
Cojocaru Gh. Relațiile cu Ucraina (o analiză comparată a acordurilor moldo-ucrainean și româno- ucrainean) // Arena Politică, nr.10, an. I, iunie, 1997; Cojocaru Gh.E. „op.cit”, p. 126; Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte (1990-1998). – Chișinău: Ed. OFICIALĂ.MOLDPRES, 1999. V.22,
P.8.
Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte (1990 – 1998). – Chișinău: Ed.
OFICIALĂ.MOLDPRES, V.22, 1999. P.9.
Ibidem, p.6; Cojocaru Gh.E. „op.cit”., p. 127.
Мошняга В. Республика Молдова и еврорегионы //MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică) – Partea XIV. – Chișinău: Ed. USM, 2000. P.68; Cojocaru Gh.E. „op.cit”, p. 127.
Чалый П .К 10-летию установления дипломатических отношении //Независимая Молдова, 29 марта, 2002.
Nedelciuc V. Republica Moldova. – Chișinău: Ed. Universitas, 1992. P.15.
Tratate internaționale la care Moldova este parte (1990 – 1998.) – Chișinău: Ed. OFICIALĂ.MOLDPRES, V.22, 1999. P.11.
Cojocaru Gh.E. „op.cit”, p.129; Leancă I. „op.cit”, p.370; Tratate internaționale la care Moldova este parte (1990 – 2002). – Chișinău: Ed. OFICIALĂ.MOLDPRES, V.29,, 2002. P.434.
Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte (1990 – 1998). – Chișinău: Ed.
OFICIALĂ.MOLDPRES, V.29, 1999. P.65.
Constituția Republicii Moldova. – Chișinău: Ed. Direcția de Stat pentru Asigurarea Informațională.
„MOLDPRES”, 1997. P.4.
Republica Moldova și-a definit vectorul politicii externe //Moldova Suverană, 18 mai, 2005; Republica Moldova și-a definit vectorul politicii externe //Moldova Suverană, 19 mai, 2005
http://www.democratia,cfem.md/comentarii.htm; Gorincioi R. Summit-ul GU(U)AM și conflictul transnistrean.
//Democrația, 26 aprilie, 2005. P.4.
Transnistria va demonstra cît de europene sunt Ucraina și Europa .//Moldova Suverană, 2 iunie, 2005.
Voronin s-a întîlnit cu Iușcenko, Saakașvili și Aliev //Flux, 20 iunie, 2005; Șeful statului a participat la micul Davos din străvechiul Kiev //Moldova Suverană, 17 iunie, 2005.
http://azi.md/news
Apelurile Parlamentului Republicii Moldova cu privire la criteriile de democratizare a zonei transnistrene și cu privire la principiile și condițiile demilitarizării zonei transnistrene // Moldova Suverană , 14 iunie, 2005; http://azi.md/news.
Moldova și Ucraina vor controla în comun frontiera //Moldova Suverană, 7 iunie, 2005; Transnistria va demonstra cît de europene sînt Ucraina și Moldova // Moldova Suverană, 2 iunie, 2005; Integrarea Europeană este opțiunea ireversibilă și prioritară a societății moldovenești //Moldova Suverană, 9 iunie, 2005; Vladimir
Voronin s-a întreținut la Strasburg cu Președintele Parlamentului European //Moldova Suverană, 4 iunie,
2005.
http://www.e-democracy.md/coments/political/200603142/
Capitolul III, Paragraful 1.
Kempe I. Consecințele extinderii Uniunii Europene asupra Republicii Moldova / Moldova între Est și Vest (identitatea națională și orientarea europeană). Al II- lea simpozion științific moldo-german – . – Chișinău: ed.
„CAPTES”, 2001. P. 96-97.
Разумнова Л., Балтенкова О. Расширение Европейского Союза: Северное измерение//Мировая Экономика и Междунородные Отношения, №12, 2000.
Уайт С, Лайт М, Лоуэнхар Дж. Белорусия, Молдавия, Украина: к востоку или западу// Мировая Экономика и Междунородные Отношения, №7, 2001; Зуева К. Новые концепцыи европейской
интеграции // Мировая Экономика и Междунородные Отношения №11, 1995.
Saca V. Interese politice și relații politice: dimensiuni tranzitorii. – Chișinău: CE USM, 2001. P. 43; V. Saca Interesul național în condițiile transformației democratice: semnificații și paradoxuri /MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). – Chișinău: Partea XIX. USM, .2002. P. 90.
Klipii I. Evoluția cadrului politic al problemei integrării europene / Moldova și Integrarea Europeană.
Institutul de Politici Publice. – Chișinău:Ed.”Prut Internațional”, 2001. P.11-12.
Garaz M. Integrarea Republicii Moldova în familia democrațiilor europene // Moldova și Lumea, Nr.4, 2001.
Moldova și Integrarea Europeană. P.14; Hotărîrea cu privire la programul de activitate a Guvernului Republicii Moldova pentru perioada ianuarie1997- martie 1998, Nr.30 din 5 februarie, 1997/ Monitorul Oficial, Nr.13-14 din 27 februarie, 1997.
Hotărîrea cu privire la programul de activitate a Guvernului Republicii Moldova pentru anii 1998-2001.
N.523 din 4 iunie 1998 // Monitorul Oficial, Nr.54-55 din 18 iunie, 1998.
Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte. – Chișinău: Ed.Moldpres ,1999, V.10, art. 1. p.130; Serebrian O. Politica și geopolitica. – Chișinău: Ed.”CARTIER”,, 2004. P.13-14; Răilean V., Borș V., Studianov C. Integrarea economică. Proiect „Implementarea Acordului de Parteneriat și Cooperare RM – UE” – Chișinău: Institutul Internațional de Management, 2001. P.19.
Serebrian O. Politică și Geopolitică. – Chișinău: Ed. „Cartier”, 2004, p.17.
Chirilă V. Relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană / Moldova și Integrarea Europeană, p.57;
Бутучеану Б. Молдова вступила в ВТО // Moldova și Lumea, Nr.3, 2001.
Poloz V., Buga O. Particularitățile regionale de dezvoltare economică a Republicii Moldova –Chișinău : Universitatea de Stat din Tiraspol, 1998. P.50.
Hotărîrea cu privire la programul de activitate a Guvernului Republicii Moldova pentru anii1999- 2002”Supremația legii, Revitalizare economică, integrare europeană”.N.270 din 8 aprilie 1999 / Monitorul
Oficia,l Nr.39-41 din 22 aprilie, 1999.
Hotărîrea cu privire la programul de activitate a Guvernului Republicii Moldova „Legalitate, Consolidare și Reforme – întru Bunăstarea Națiunii”. Nr.20 din 11 ianuarie 2000 // Monitorul Oficial, Nr.5-7, 13 ianuarie, 2000.
Klipii I. Moldova și integrarea Europeană, „op.cit.”, p.26.
Discursul D-lui Voronin, președintele Republicii Moldova la Conferința Europeană de la Atena // Moldova Suverană, 18 aprilie, 2003.
Vectorul politicii externe moldovenești este integrarea europeană // Moldova Suverană, 28 ianuarie, 2004; Voronin V. A venit timpul realizării efective a democrației și obțiunii europene // Moldova Suverană, 30
decembrie, 2003.
How many countries Willjoim the EU in the next enlargement? //http:// www.mie.org.mt
/euinto/getta/Q&A86.htm
Rusia și grupul de noi state independente occidentale (Ucraina, Moldova, Belarusi); Caucazul de Sud (Armenia, Azerbaijan și Georgia) și statele din sudul Mediteranei (Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Liban, Libia, Maroc, Autoritatea Palestinei, Serbia și Tunisia).
COM (2004) 373 final, Bruxelles, 2004, 12 mai.
Planul de Acțiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova //Moldova Suverană, 2005, 24 februarie; www.europa.eu.int/comm/world/enp/paf/action-plans/Proposed-Acrion-Plan-EU-Moldova.pdf.
Uniunea Europeană va prezenta un plan special pentru Moldova //Flux, 23 februarie, 2005; Planul de Acțiuni UE-Moldova //Moldova Suverană, 25 februarie, 2005; Lescu M. Planul de Acțiuni UE-R.M și mass-media
//Moldova și Lumea, Nr.2, 2005.
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, 12 august.
http://www.moldova.md
Inițierea dialogului privind facilitarea regimului de vize a avut loc la 07.06.2006 la Bruxelles, la care a participat un grup de experți din cadrul MAE al Republicii Moldova.
Bălan E. Integrarea europeană: voință politică și acțiuni concrete//Moldova Suverană, 2006, 22 februarie.
http://azi.md/investigation?id=35232
Planul de Acțiuni RM – UE // Moldova și Lumea Nr. 3-4,, 2005 ; Cesare de Montis. Anul 2005 a fost foarte rezultativ // Moldova Suverană, 24 februarie, 2006; Guvernul a examinat procesul de implementare a Planului
de Acțiuni RM – UE //Moldova Suverană, 10 iunie, 2005; http://www.mfa.md/Ro/Comunicare; http://www.mfa.md/Ro/Comunicare/2006-02-2OSCE.htm.
http://www.mfa.md/Ro/Comunicate/2004-12-23/interviuA.Stratan.htm; 2006-й – решающий год для реализации Плана действий RM- EC //Независимая Молдовa , 28 февраля, 2006.
Manole D. Politica europeană a „Noii vecinătăți” și impactul ei asupra Republicii Moldova //
MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). – Chișinău: USM, Partea nr.2 (XXVI), 2004. P.155-157;
http://www. Sferapoliticii.ro/sfera/116-117-art5-duta.html
Modernizarea R. Moldova este calea spre spațiul european //Glasul Națiunii, 25 septembrie, nr.34(644), 2005.
Окно в Европу //Время, 6 октября, 2005.
A fost semnat Memorandumul privind monitorizarea frontierei moldo-ucrainene //Flux , 10 octombrie, 2005;
Uniunea Europeană și-a inaugurat misiunea permanentă în Moldova //Flux , 10 octombrie, 2005.
http://politicom.moldova.org/comentarii/rom/151/;htp://www.fisd.ro/PDF/mater-not/Raport-Transnistria.pdf
Moldova și Integrarea Europeană. – Chișinău: Ed. „Prut Internațional”, Institutul de Politici Publice, 2001. P.
59-62; Republica Moldova și Integrarea Europeană. Cooperare în Pactul de Stabilitate. – Chișinău: F.E.P.
„Tipografia Centrală”, Institutul de Politici Publice, 2003. P.132; Moldovan D., Benea E., Chibaș R., Lupu V., Murzac A. La republique de Moldavie dans la strategie d’elargissement de l’Unione Europene en Sud-Est de l’Europe (dimension economique). – București: Ed. „Economica”, 2002. P.30-33.
A se vedea: Dudău N. Evoluții moldo-germane //Moldova Suverană, 4 mai,,2002; «Молдавский вектор» Германии //Moldova și Lumea, nr.3, 2004.
Колак Д. Жак Ширак открывает для «большой семёрки» маленькую Молдову //Экономическое Oбозрение, сентябрь, № 32, 1998; Stratulat B. Moldova a devenit mai aproape de Chișinău. //Moldova și
Lumea , Nr. 9-10, 1998; Drumețu V. Două vizite cu același mesaj // Moldova și Lumea , Nr. 9-10, 1997.
http://politcom.moldova.org/comentarii/rom/151/
ipp.md/biblioteca.php?/=roIppage=21 ide=25-372 suplimental Result
Tratat privind Uniunea Europeană semnat la Maastricht în 7 februarie 1992 /Documente de bază ale Comunității și Uniunii Europene. – Iași: Ed. « POLIROM », 200. P.189.
Câșlaru A. Republica Moldova – economie cu cele mai mari restanțe la dezvoltare//ECO, 2006, 12 iulie.
Колак Д. Почему Молдова не Люксембург? // Экономическое Oбозрение, 20 октября, 2006.
Barometrul de Opinie Publică Republica Moldova. Decembrie 2005. – Chișinău: Institutul Politici Publice.
CBS. AXA, 2005. P.63, 62; Как считает народ. Без взятки никуда. //Аргументы и факты 28 декабря 2005; http://www.azi.md/news?id=37342; Rezultatele chestionării efectuate de autor îin perioada octombrie – noiembrie 2006 la Universitatea de Stat din Moldova.
Popescu-Mereacre C. Aprofundarea integrării europene vizavi de extinderea Uniunii Europene: implicațiile acestor tendințe pentru Republica Moldova /Republica Moldova și integrarea europeană. Cooperare în Pactul de Stabilitate. – Chișinău : Institutul de Politici Publice, 2003. P.140-141 ; ipp.md//biblioteca php?/=ro
&ppag=21ide=25-37k-Suplimental Result
Proiectul cu privire la Concepția Politicii Externe a Republicii Moldova (redacție nouă) // Moldova Suverană, 1 mai, 2002.
Capitolul III, Paragraful 2.
Prohnițchi E. Vectorul european al Republicii Moldova la confluența intereselor externe ale României, Ucrainei și Rusiei / Republica Moldova și Integrarea Europeană. Cooperarea în Pactul de Stabilitate. – Chișinău: Institutul de Politici Publice, 2003. P.42.
Serebrian O. Politică și Geopolitică. – Chișinău : Ed. CARTIER, 2004. P.127.
A se vedea: Cojocaru Gh. E. Politica externă a Republicii Moldova. Studii. – Chișinău: Ed. „Civitas”, Ediția a doua revăzută și adăugată.2001. P.68-69; Borș V. Recunoașterea Republicii Moldova pe arena internațională //MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză[ politică), Partea XII. – Chișinău: USM, 1999, p.41.
Concepția politicii externe a Republicii Moldova/Monitorul Oficial al Rpublicii Moldova, 1995, nr.4;
http://www.mfa.md/Ro/PolicyKeyElements/politicaExtConceptia.htm
Programul „Politica externă și promovarea imaginii reale a României”;
http://domino.kappa.ro//guvern/programul.nsf/Arhiva/0014’?openDocument
Leancă I. Evoluția relațiilor externe / Tranziția: retrospective și perspective. – Chișinău: Ed. GUNIVAS, 2002.
P. 368.
Solomon C. Relațiile interguvernamentale între Republica Moldova și România // MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). – Chișinău: USM,Partea XVI, 2001. P.22; Convenție între Guvernul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești și Guvernul României din 27 septembrie 1990 // Tratate Internaționale la care Republica Moldova este parte (1990-1998). – Chișinău: Ed. OFICIALĂ, MOLDPRES, 1999. P.156.
Noile frontiere în Europa de Sud-Est. Republica Moldova, Ucraina, România. – Chișinău:, Ed. „Știința”.
Institutul de Politici Publice, 2002. P.194; Premierul României în vizită la Chișinău//Moldova și Lumea, nr.5- 6, 1999.
Ibidem, p 194; Гaкман С. Возможности и перспективы еврорегионов в контексте межгосударственного сотрудничества Украины, Республики Молдова и Румынии. /Moldova, România, Ucraina: buna vecinătate și colaborare regională / Materiale ale Simpozionului Științific Internațional, Chișinău, 15 – 16 octombrie, 1998). – Chișinău:C.C.I.N. „Perspectiva”, 1998.P.77-80.
Parafarea Tratatului politic de bază //Moldova Suverană, 29 aprilie, 2000; Întîlnire cu Petru Lucinschi.
//Moldova Suverană, 29 aprilie, 2000.
Legislația Moldovei va fi armonizată cu cea a României //Moldova Suverană, 29 aprilie, 2000.
Parafarea Tratatului politic de bază //Moldova și Lumea, nr. 5 – 6, 2000, p.3.
Serebrian O. Un deceniu de relații moldo-român. //Democrația, nr-9, 29 ianuarie, 2002.
http://www.europalibera.org
http://www.ipp.ro/altemateriale/securitatea%20frontierelor.pdf
Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte, V.29.
Găină H. Modalitatea de trecere a frontierei moldo-române rămîne neschimbată // Flux, 31 octombrie, 2005.
http://www.ipp.ro/altemateriale/securitatea%20frontierelor.pfd; România va acorda o atenție deosebită cooperării cu Republica Moldova.//Moldova Suverană , 1 martie, 2006.
http://www.mfa.md/Ro/Comunicare/2006-03-17-ostalep-Ambasador%20UE.htm http://www.fisd.ro/PDF/mater-noi/Raport-Transnistria.pfd; România trebuie să fie un factor de decizie în soluționarea problemei transnistrene //Moldova Suverană, 22 iunie, 2005.
Declarația comună a președintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, și a președintelui României, Traian
Băsescu //Moldova Suverană, 21 ianuarie, 2005; Moldova își va realiza viitorul european //Moldova Suverană, 25 ianuarie, 2005.
http://www.e-democracy.md/coments/political/200602151/;http://www.e- democracy.md/coments/socioeconomic/20050231/; Băsescu T. Orientarea europeană a Republicii Moldova, o prioritate a României //Timpul, 26 ianuarie, 2006.
Miniștrii de externe din Republica Moldova și România s-au întîlnit la Iași //Moldova Suverană, 13
septembrie, 2005.
Vladimir Voronin a conferit cu Traian Băsescu la Bucureșit //Moldova Suverană, 13 decembrie, 2005;
Chișinăul trebuie să facă eforturi suplimentare // Flux, 17 aprilie, 2006.
România condamnă referendumul transnistrean // Moldova Suverană, 11 aprilie, 2006;
http://www.pca.md/news/414
http://www.timpul,md/Articlr.asp?idessue=286zidRubric=3283 @ id Aricle=8137; În cel mai apropiat timp va fi semnat Tratatul de bază cu România //Moldova Suverană, 27 aprilie, 2006.
http://www.mfa.md/Ro/Comunucate/2006-03-14 print%20 Radu.htm
Balanța de plăți a Moldovei pentru anul 2003 (varianta preliminară) // Экономическое Oбозрение, №18 , 14
мая, 2002 .
http://www.e-democracy.md/coments/socioeconomie/20050231/
Moldova și România vor intensifica cooperarea transfrontalieră //Moldova Suverană, 4 februarie, 2005.
Prietenul la nevoie se cunoaște //Moldova Suverană, 11 aprilie, 2006.
Șosea rapidă în Moldova, Ucraina, România și Ungaria // Moldova Suverană, 5 aprilie, 2006.
Munteanu V. Românii din România vor unirea cu Basarabia //Flux, 6 aprilie, 2006.
Barometrul de opinie publică. Republica Moldova. Decembrie 2005. – Chișinău: Institutul de Politici Publice.
CBS AXA, 2005. P.64.
BIBLIOGRAFIE
Acte și documente
Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice, acordată de instituțiile de
învățămînt acreditate în Republica Moldova și România /Tratate internaționale la care
Republica Moldova este parte (1998 – 1999). Ed. OFICIALĂ MOLDPRES, v.23. Chișinău 1999, p. 223.
Acordul între Ministerul Agriculturii și Industriei Prelucrătoare din Republica Moldova și Ministerul Agriculturii din România în domeniul agriculturii și industriei alimentare
/Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte (1999 – 2001). Ed. OFICIALĂ
MOLDPRES, v.24. Chișinău 2001, p. 375.
Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind modificarea acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României cu privire la colaborarea în domeniul geodeziei, cartografiei și cadastrului și a programului de colaborare între agenția națională cadastru, resurse financiare și geodezie din Republica Moldova și Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie din România în domeniul geodeziei, cartografiei, cadastrului, fotografierii și teledicției. „op.cit.” p.402.
Acord de Parteneriat și Cooperare dintre Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și Republica Moldova pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 28 noiembrie 1994
/Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte (1998 – 1999). Ed. OFICIALĂ MOLDPRES, v.10. Chișinău 1999, p. 127-177.
Acord cu privire la crearea Comunității Statelor Independente, „op.cit”, v.16, p. 4-7.
Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei privind punctele de trecere a frontierei vamale /Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte (1998 – 1999). v.22. Ed. OFICIALĂ MOLDPRES, . Chișinău 1999, p. 65-70.
Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei în probleme de Frontieră.
„op.cit.”, p. 63-64.
Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei cu privire la punctele de trecere a frontierei de Stat moldo-ucrainene și simplificarea formalităților de trecere a frontierei de către cetățenii care locuiesc în raioanele de frontieră. „op.cit”, p. 263-272.
Acord între Ministerul Industriei și Comerțului al Republicii Moldova și Ministerul Industriei Cărbunelui al Ucrainei privind păstrarea specializării întreprinderilor și livrările reciproce prin cooperare. „op.cit.”, p. 256-258.
Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind călătoriile reciproce ale cetățenilor. „op.cit.”, v.20, p.128.
Acord între serviciul de Stat de arhivă al Republicii Moldova și Direcția Generală a arhivelor statului din România. „op.cit.”, p. 159-160.
Acord între Guvernul Republicii și Guvernul României privind colaborarea în domeniile
științei, învățămîntului și culturii. „op.cit.”, p. 162-166.
Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României în domeniul transporturilor rutiere. „op.cit.”, p. 180-187.
Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind serviciile aeriene.
„op.cit.”, p. 191-205.
Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României cu privire la Comerțul Liber. „op.cit.”, p. 212-235.
Anuarul Statistic al Republicii Moldova pentru anul 2004, Chișinău 2005, 555 p.
Buletinul informativ al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, 2003, mai nr.
1.
Concepția politicii externe a Republicii Moldova (direcții principale de activitate) din 8 februarie 1995, Nr. 368 – XVI //”Monitorul Oficial al Republicii Moldova” 1995, martie, Nr.4; http://mfa.md/Ro/Policy Key Elements/ Politica Ext Conceptia
Concepția securității naționale a Republicii Moldova //”Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, 1995, 29 iunie, Nr. 35.
Constituția Republicii Moldova. Ed. Direcția de Stat pentru Asigurarea Informațională
„MOLDPRES”, Chișinău, 1994.
Convenția cu privire la crearea Uniunii Latine semnată la 15 mai 1954.
Convenția între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind cooperarea în domeniul sanitar-veterinar /Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte (1998 – 2001). Ed. OFICIALĂ MOLDPRES, v.24. Chișinău 2001, p. 345.
Convenția între Guvernul Republicii Socialiste Moldova și Guvernul României. /Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte (1998 – 1999). Ed. OFICIALĂ MOLDPRES, v.20. Chișinău 1999, p. 156-157.
Convenția între Ministerul Culturii și Cultelor al Republicii Moldova și Ministerul Culturii al României. „op.cit.”, v.20, p. 167-171.
Carta Națiunilor Unite adoptată la San Francisco, la 26 iunie 1954 /Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte (1990 – 2001). Ed. OFICIALĂ MOLDPRES, v.26. Chișinău 2001, p. 5.
Hotărîrea privind ratificarea Acordului de constituire a Comunității Statelor Independente nr. 40-XIII din 8 aprilie 1997 /Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte
(1998 – 1999). Ed. OFICIALĂ MOLDPRES, v.23. Chișinău 1999, p. 3.
Hotărîrea cu privire la programul de activitate a Guvernului Republicii Moldova pentru anii 1998-2001, Nr. 523 din 4 iunie 1998 //”Monitorul Oficial al Republicii Moldova”,
1998, 18 iunie, Nr. 54-55.
Hotărîrea cu privire la programul de activitate a Guvernului Republicii Moldova pentru anii 1999-2002 „Supremația legii, revitalizarea economică, integrarea europeană”, Nr. 270 din 8 aprilie 1999 //”Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, 1999, 22 aprilie, Nr. 39-41..
Înțelegerea între Ministerul Educației și Științei al Republicii Moldova și Ministerul Tineretului și Sportului din România privind cooperarea în domeniul tineretului și sportului
/Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte (1990 – 2001). Ed. OFICIALĂ MOLDPRES, v.24. Chișinău 2001, p.359.
Înțelegere între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind utilizarea
„Fondului la dispoziția Guvernului României pentru relațiile cu Republica Moldova pe anul 1993. „op.cit.”, v.20, p. 206-207.
Înțelegere de colaborare și ajutor reciproc între Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Ministerul de Interne al României. „op.cit.”, p. 208-211.
Legea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești cu privire la statutul limbii de Stat al RSS Moldovenești // Cernencu M., Galben A., Rusnac Gh., Solomon C. Republica Moldova:
istoria politică (1998-2002). Documente și materiale. V.I, Ed.USM. Chișinău: 2000, p.6.
Legea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești cu privire la statutul limbii de Stat al RSS Moldovenești Nr.3464-X, din 31 august 1991 //”Veștile Sovietului Suprem și ale Guvernului Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești 1989, Chișinău, 1989, p.735.
Platforma Partidului Comuniștilor din Republica Moldova /Platformele concurenților electorali. Alegeri parlamentare. 6 martie 2005, Chișinău 2005, p.3.
Platforma Partidului Popular Creștin Democrat, „op.cit.”, p. 3.
Platforma Blocului Moldova Democrată. „op.cit.”, p.67.
Platforma Blocului „Patria – Rodina”. „op.cit.”, p.10-11.
Platforma mișcării social-politice „Равноправие”. „op.cit.”, p. 13-14.
Platforma electorală a Uniunii Centriste din Moldova. „op.cit., p. 15-16.
Programul de activitate pentru anii 1999-2000 „Supremația Legii, realizarea economică, integrarea europeană”// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, 22 aprilie, Nr.39- 41, pp.44-53.
Programul electoral al Partidului Social-Democrat din Moldova, „op.cit.”, p. 8-9.
Programul Frontului Popular Creștin Democrat/ Cernencu M., Galben A., Rusnac Gh., Solomon C. Republica Moldova: istoria politică (1989-2000). Documente și materiale. V. II. ED. USM. Chișinău 2000, p. 52-57.
Protocolul vizînd concretizarea acordului dintre direcția generală a arhivelor statului din România și Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova //Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte (1990 – 1998). Ed. OFICIALĂ MOLDPRES, v.20. Chișinău 1989, p. 161.
Protocolul adițional la acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României în domeniul transporturilor rutiere. „op.cit.”, p. 188-190.
Protocolul privind definirea noțiunii de produse originare și metodele de cooperare administrativă. „op.cit.”, p. 236-325.
Bibliografie în limba română, engleză, franceză, spaniolă
A fost semnat Memorandumul privind monitorizarea frontierei moldo-ucrainene //Flux, 2005, 10 octombrie, p.3.
Anuarul Statistic al Republicii Moldova pentru anul 2004, Chișinău,2005, 555 p.
Apelurile Parlamentului Republicii Moldova cu privire la criteriile de democratizare a zonei transnistrene și cu privire la principiile și condițiile demilitarizării zonei transnistrene// Moldova Suverană, 2005, 14 iunie, p.1.
APOSTOL S. Republica Moldova și România: două entități politice românești sau state străine //Revista istorică. Tom. VI, București – 1995, Nr.56, pp.471-476.
Balanța de plăți a Moldovei pentru anul 2003 (varianta preliminară) //Экономическое Oбозрение, 2002, 14 мая, Nr. 18.
Barometrul de opinie publică Republica Moldova. Decembrie 2005. Institutul de Politici Publice, Chișinău. CBS. AXA. – 2005, p. 63-62.
BĂSESCU T. Orientarea europeană a Republicii Moldova, o prioritate a României
//Timpul, 2006, 26 ianuarie, p.2.
BORȘ V. Recunoașterea Republicii Moldova pe arena internațională//MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică) Partea XII, USM, Chișinău.-1999, p.34-46.
BORȘ V. Corelația dintre politica externă și politica internă //Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova. V.II, Seria „Științe socioumanistice”, USM, Chișinău. – 2004, p.55-57.
BORȘ V. Politica externă și relațiile internaționale //ibidem. P. 58-63.
BORȘ V. Rolul șefului de Stat în promovarea politicii externe a Republicii Moldova”
//”op. cit”, Chișinău. -2003, p. 347-349.
BORȘ V., MOȘNEAGA V. Parlamentul Republicii Moldova ca subiect al politicii externe// „op.cit., Chișinău. -2002, p.129-134.
BORȘ I. Relațiile valutar-financiare ale Republicii Moldova, Ed. ARC, Chișinău. -1999, 198 p.
BRUCAN S. Dialectica politicii mondiale., București: Nemira. -1997, 313 p.
BURDELNÎI E., TEOSA V. Republica Moldova – CSI: unele reflecții asupra problemelor de interacțiune //Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova. V.II, CE. Seria
„Științe socioumanistice”, Chișinău : USM. -2003, p.433.
BURIAN A. Geopolitica lumii contemporane. Chișinău: FEP. Tipografia Centrală. – 2003, 456 p.
CEREȘ I. Republica Moldova în relațiile economice internaționale (1991-1995), Chișinău: Ed. CIVITAS. -1998. 159 p.
CERNENCU M., GALBEN A., RUSNAC GH., SOLOMON C. Republica Moldova:
istoria politică (1989-2000). Documente și materiale, Chișinău: V.I, USM. -2000, 544 p.
Cernencu M., Galben A., Rusnac Gh., Solomon C. Republica Moldova: istoria politică (1989-2000). Documente și materiale, V.II, USM, Chișinău: -2000, 460 p.
CESARE DE MONTIS. Anul 2005 a fost foarte rezultativ //Moldova Suverană, 2006, 24 februarie, p.1-3.
CIBOTARU V. Unele aspecte ale colaborării subregionale moldo-româno-ucrainene în contextul securității internaționale și în contextul procesului de integrare/ Moldova,
România, Ucraina: Integrarea în structurile europene. Simpozionul Științific Internațional (15-16 octombrie, Chișinău 1999), Chișinău: CCIN Perspectiva. -2000, p.18-25.
CIOBANU L. Acordul economic – o necesitate la ora actuală. Interviu cu Dl Muravschi // Moldova Suverană, 1991, 8 noiembrie, p.1.
CHIRTOACĂ N. Republica Moldova și CSI: posibilități ratate și așteptări nejustificate
/Republica Moldova între Est și Vest. Identitatea națională și orientarea europeană. Chișinău: CAPTES, USM. -2001, p.34-42.
„Chișinăul trebuie să facă eforturi suplimentare”. //Flux, 2006, 17 aprilie, p.3.
„Chișinău – obiectiv NATO”.//Flux, 2005, 12 iulie, p.3.
COJECEA P. Istoria unui tratat controversat. Chișinău.-2000, p.67.
COJOCARU Gh. Politica externă a Republicii Moldova. Chișinău: CIVITAS. – 2001, 205 p.
COJOCARU Gh. Relațiile diplomatice moldo-ucrainene /Politica externă a Republicii Moldova; aspecte ale securității, Chișinău.- p.46-53.
COJOCARU Gh. Relațiile cu Ucraina (o analiză comparată a acordurilor moldo- ucrainene, Arena Policitică, 1997, iunie, an,I, Nr.10.
COCEBAN Gr., TULBURE A. Securitatea națională a Republicii Moldova: Concepția și aspectele de bază /Politica externă a Republicii Moldova: aspecte ale securității și colaborării regionale. Chișinău: CCIN „Perspectiva”. -1988, p.38.
„Declarația comună a președintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin și a președintelui României, Traian Băsescu” // Moldova Suverană, 2005, 21 ianuarie.
DEFARGES Ph. Organizațiile internaționale contemporane. Institutul European, Iași.- 1998, 110 p.
DEX. Dicționarul Explicativ al limbii române. Academia română. Institutul de lingvistică
„Iorgu Iordan”, București: Ed.II „Univers enciclopedic”. -1996, 1192 p.
„Dialogul politic RM – NATO se aprofundează” // Moldova Suverană, 2005, 8 iunie, p.1.
„Discursul rostit de Excelența sa, Domnul Mircea Snegur, președintele Republicii Moldova în ședința plenară a Adunării Generale a ONU din 2 martie” // Moldova Suverană, 1992, 5 martie, p.2.
„Discursul D-lui Voronin, președintele Republicii Moldova la Conferința Europeană de la Atena” // Moldova Suverană, 2003, 18 mai.
DOBRESCU E.M. Integrarea economică. București: Ed. Academiei române. – 1996, 217 p.
DOBROTĂ N. Dicționar de Economie. București: Ed. Economică. -1999, 543 p.
DORONIN V. Mirajele și realitatea politicii externe a Moldovei independente //De facto, 2002, 19 martie, p.4-5.
DORAȘ V. Unele mecanisme posibile ale integrării economice dinte Moldova și România
/Moldova, România, Ucraina: bina vecinătate și colaborare regională. Materialele Simpozionul Științific Internațional (15-16 octombrie, Chișinău 1998), Chișinău: CCIN
„Perspective”. – 1998, pp.169-91.
DORAȘ V., MANOLACHE S., TEOSA V. Relațiile de colaborare ale Armatei Naționale a Republicii Moldova cu armatele altor state / Politica externă a Republicii Moldova: aspecte ale securității regionale. „op.cit”, pp.65-58.
DRUMEȚU V. Două zile cu acelaș mesaj // Moldova și Lumea, 1997, Nr.9-10, p.2.
DUDĂU N. Evoluții moldo-germane //Moldova Suverană, 2002, 4 mai, p.2.
EMANDI E., BUZATU Gh., CUCU V. Geopolitica. Iași: Ed. „Glasul Bucovieni”. – 1994, 572 p.
Encyclopeia Universal Sopena. Diccionario Iliâustrado de la lingua espanola. Barcelona: T.5, Ed. „Ramon SOPENAA”, S.A. -1995, 5152 p.
Eveniment excepțional // Moldova Suverană, 1990, 23 septembrie, p.1.
FLOAREA I. Probleme economice. Modele și strategii ale integrării României în Uniunea Europeană. Institutul Național de Cercetări Economice. Centrul de Informare și Documentare Economică, București. 2002, p.5.
FILIPESCU N. Occidentalizarea postcomunistă. Iași: POLIROM. – 2002, 372 p.
GARAZ M. Integrarea Republicii Moldova în familia democrațiilor europene // Moldova
și Lumea, 2001, Nr.4,5.
GARAZ M. Evaluarea juridică conform normelor dreptului internațional a procesului de menținere a păcii în conflictul transnistrean /Aspecte ale conflictului transnistrean. Institutul de Politici Publice. Chișinău: Ed. „Știința”. -2001, pp.88-91.
GĂINĂ H. Modalitatea de trecere a frontierei moldo-române rămîne neschimbată // Flux, 2005, 31 octombrie, p.3.
GOLEA A. Republica Moldova între Est și Vest // De facto, 2001, 21 august.
GORINCIOI R. Impactul politicii interne asupra politicii externe în Republica Moldova
//Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova. V.II, Seria „Științe socioumane”, USM, Chișinău. -2002, p.135-137
GORINCIOI R. Summitul GU(U)AM și conflictul transnistrean // Democrația, 2005, 26 aprilie, p.4.
GORCEAC S., DUMITRAȘ R., RUSANDU I. Conceptul „interes național” în geopolitică // Economica. Supliment. Ed. Academiei de Studii Economice. Chișinău, 1997, pp. 18-34.
GRAN LAROUSSE en 5 VOLUMES. Paris: ED. „LAROUSSR”, T.II. -1994, p.1639.
GRIBINCEA M. Politica rusă a bazelor militare. Moldova și Georgia. Chișinău: Ed.
„CIVITAS”. -1999, 208 p.
GUDÎM A. Republica Moldova și Uniunea Europeană ca parteneri. Proiectul
„Implementarea Acordului de Parteneriat și Cooperare Republica Moldova – UE, Centrul de Investigații Strategice și Reforme, Chișinău.-2002, p.5.
Guvernul a examinat procesul de implementare a Planului de Acțiuni RM-UE // Moldova Suverană, 2005, 10 iunie, p.3.
GUȚU G. Dicționar latin-român. București: Ed. Științifică și Enciclopedică. – 1983, p.
639.
JUC V. De la partidul unic la pluripartism// Arena politică, 1996, Nr.1, p.10.
HELD D. La Democracia y el orden global. Del estado moderno al gobierno cosmopolita.
Barselona: Ed. „Paidos Iberica”. -1977, 383 p.
HOFFMAN S. Ianus și Minerva. Eseuri asupra teoriei și practicii politicii internaționale.
Chișinău: Ed. Știința. -1999. 418 p.
KELLSTRUPP M. European integration and Political Theory. Copenhagen Political Studies Press, sursa electronică: http://www.af.lth.se/~cml/classic-integration.txt/
KEMPE I. Consecințele extinderii Europene asupra Republicii Moldova // Moldova între Est și Vest (identitatea națională și orientarea europeană). Al II-lea simpozion științific moldo-german. Chișinău: Ed. CAPTES. -2001, p.96-97-
KLIPII I. Evoluția cadrului politic al problemei integrării europene / Moldova și Integrarea Europeană. Institutul de Politici Publice. Chișinău: Ed. „Prut Internațional”. – 2001, p.9-35.
IGNAT I. Uniunea economică și monetară Europeană. Iași: Ed. „SINPOSION”. -1999, p.19-20, 23.
ILAȘCIUC D. Republica Moldova: Comerțul exterior și relațiile geoeconomice
/Moldova, România, Ucraina: buna vecinătate și colaborare regională. Materiale ale Simpozionului Științific Internațional (Chișinău 15-16 octombrie 1998), Chișinău:
C.C.I.N. „Perspectiva”. -1998, p.121-126.
ILAȘCIUC D. Colaborarea cu organizațiile internaționale în viziunea formațiunilor social politice din Republica Moldova // MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Partea XVII, Chișinău: USM. -2002, p.203-216.
ILAȘCIUC D. Factorul militar în politica externă și internă a statului la etapa contemporană //Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova. V.II, Seria
„Științe socio-umane”, Chișinău: USM. -1999, pp.355-357.
„Implementarea Acordului de Parteneriat și Cooperare RM – UE”, Centrul de Investigații Strategice și Reforme. Chișinău.- 2002, p.6-7.
„Integrarea europeană – obiectul care unește pe toate forțele responsabile” //Flux, 2005, 8 aprilie, p.1.
„Integrarea Europeană este opțiunea ireversibilă și prioritară a societății moldovenești”
// Moldova Suverană, 2005, 9 iunie, p. 1-3.
„Interviul lui Boris Elțin acordat televiziunii naționale a Moldovei îndată după semnarea Tratatului dintre RSSM și RSFSR” / Moldova Suverană, 1990, 20 septemvrie, p.1.
LEANCĂ I. Evoluția relațiilor externe /Tranziția. Retrospective și perspective. Chișinău: Ed. Adept. – 2002. pp 361-389.
Legislația Moldovei va fi armonizată cu cea a României //Moldova Suverană, 2000, 29 aprilie, p.1.
LESCU M. Planul de Acțiuni UE – RM și mass-medi”. //Moldova și Lumea, 2005, Nr.2, p.18.
LUPAN I. Valori politice din stânga. // Mesagerul, 1996, 12 ianuarie.
„Magia etichetelor politice”. // Flux, 2005, 8 aprilie, p.3.
MAXIMOVA M. Les problemes fondamentaux de l’integration capitaliste. Moscou: Ed.
Progres.- 1974, 478 p.
MANOLE D. Politica europeană a „Noii vecinătăți” și impactul ei asupra Republicii Moldova //MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Revista științifică trimestrială. Partea 2 (XXVI), Chișinău: USM. -2004, pp.155-157.
MODELSKY G.A. Theory of Foreing Policy. London.-1962, pp.8-10; 19-20.
MIHAILOV V., MOȘNEAGA V., RUSNAC Gh. Partidele și organizațiile social – politice în Moldova //MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Partea II, Chișinău: Ed. USM. -1996, p.2.
„Miniștrii de externe din Republica Moldova și România s-au întîlnit la Iași” // Moldova Suverană, 2005, 13 septembrie, p.3.
„Moldova își va realiza viitorul european” // Moldova Suverană, 2005, 25 ianuarie, p.1.
Moldova în cifre. Breviar Statistic.- Chișinău: Biroul Național de Ștatistică, 2006, pp.62- 63.
Moldova și integrarea Europeană. Institutul de Politici Publice. Chișinău: Ed.”Prut Internațional”. -2001. – 256 p.
„Moldova și Ucraina vor controla în comun frontiera”// Moldova Suverană, 2005, 7 iunie, p.3.
„Moldova și România vor intensifica cooperarea transfrontalieră” //Moldova Suverană, 2005, 4 februarie, p.
MOLDOVAN D., BENEA E., CHIBAȘ R., LUPU V., MURZAC A. La republique de
Moldavie dans la strategie d’elargissement de l’Unione Europene en Sud-Est de l’Europe (dimencion ec0nomique), București: Ed. „Economica”. -2002, pp.30-33.
„Modernizarea R. Moldova este calea spre spațul european” // Glasul Națiunii, 2005, 25 deptembrie, Nr. 34, pp.1-2.
MORGENTHAU H. Politics Among Nations. The Struggle for Power and Peace. New- York:-1955, 600 p.
MOȘNEAGA V., RUSNAC Gh. Republica Moldova. Alegerile Parlamentare (1994) și
geografia politică a electoratului. Chișinău: Ed. USM. – 1997, 190 p.
MUNTEANU V. Românii din România vor unirea cu Basarabia // Flux, 2006, 6 aprilie, p.1.
NANTOI O. „Cu privire la situația din raioanele de Est ale Republicii Moldova (1992 – 2000)” / Aspecte ale conflictului transnistrean. Institutul de Politici Publice, Chișinău: Ed. Știința. -2001, p.9.
NEDELCIUC V. Republica Moldova. Chișinău: Ed. „Universitas”. -1992, 180 p.
NEDELCIUC V. „O neutralitate incertă: impactul ei asupra securității Republicii Moldova” // Arena Politică, 1997, Nr.2, p.8.
NIGENT N. The gouvernment and politics of the European Union. New-York: Ed.
Palagrave macmillan. -2003, 555 p.
Noile frontiere în Europa de Sud-Est. Republica Moldova, Ucraina, România. Institutul de Politici Publice, Chișinău: Ed. „Știința”. -2002, 288 p.
Parafarea Tratatului politic de bază. // Moldova Suverană, 2000, 29 aprilie, p.1.
Parafarea Tratatului politic de bază // Moldova și Lumea, 2000, nr.5, p.3.
Parlamentul Republicii Moldova a ratificat documentele de aderare la CSI // Sfatul Țării, 1994, 12 aprilie.
PAVLICENCO V. „Stînga e mai mult decît vigilență” //Mesagerul, 1996, 15 martie.
Planul de Acțiuni RM – UE //Moldova și Lumea, 2005, Nr. 3-4, p.5.
Planul de Acțiuni UE – Moldova // Moldova Suverană, 2005, 25 februarie, p.2, 4,5.
POPESCU-MEREACRE C. Aprofundarea integrării europene visavi de extinderea Uniunii europene. Implicațiile acestor tendințe pentru Republica Moldova /Republica Moldova și integrarea europeană. Cooperare în Pactul de Stabilitate. Institutul de Politici Publice, Chișinău. – 2003, pp.140-141. Sursa electronică: ipp.md/biblioteca php?/=ro&ppag)21ide=25-37k Supliment Result.
PROHNIȚCHI E. Vectorul european al Republicii Moldova la confluența intereselor externe ale României, Ucraine și Rusiei /Republica Moldova și Integrarea Europeană. Cooperarea la Pactul de Stabilitate. Institutul de Politici Publice, Chișinău. – 2003, p.20; sursa electronică: ipp.md/biblioteca php?/=ro&ppag)2ide=25-37k Supliment Result.
PROHNIȚCHI E., PROHNIȚCHI V. Analiza perspectivelor de integrare a Moldovei în Uniunea Europeană, Chișinău. – 2003, p.5, sursa electronică: http://www.ipp.md/publications/studiul1%/20final~Prohnitchi.doc
Programul „Politica externă și promovarea imaginii reale a României”, sursa electronică:
http://domino.kappa.ro/guvern/programul.nsf/Arhiva/0014?OpenDoc/
PROPORSCIC S. Neutralitatea – o barieră în calea integrării europene //Flux, 5 decembrie, 2006.
Prutul de sîrmă ghimpată// Săptămîna, 2001, 12 octombrie, p.9.
Protocolul „Concepția politicii externe a Republicii Moldova” (redacție nouă) // Moldova Suverană, 2002, 1 mai, p.3.
Putin, fiasco în spațiul CSI // Flux, 2005, 25 ianuarie, p.1.
POLOZ V., BUGA O. Particularitățile regionale de dezvoltare economică a Republicii Moldova. Chișinău: Universitatea de Stat din Tiraspol. -1998, 76 p.
Prietenul la nevoie se cunoaște //Moldova Suverană, 2006, 5 aprilie, p.1.
Premierul României în vizită la Chișinău // Moldova și Lumea, 1999, Nr. 5-6, p.2.
PALII A. Concepția neutralității și securitatea Republicii Moldova, beneficiile și limitele cooperării, Moldova, România, Ucraina – buna vecinătate și colaborare regională. Materiale ale Simpozionului Științific Internațional (Chișinău 15-16 octombrie 1998), Chișinău: C.C.I.N. „Perspectiva”. -1998, p.175.
PÎNTEA I. Politica de securitate a Republicii Moldova și procesul de instaurare a stabilității în spațiul Sud-Est european // Politica externă a Republicii Moldova: aspecte ale securității și colaborării regionale, „op.cit”, pp.248-254.
POPA V. Republica Moldovenească Nistreană – mit sau realitate, sau dreptul la autodeterminare vis-a-vis de separatism / Moldova între Est și Vest. Identitatea națională și orientarea europeană. Chișinău: Ed. CAPTES. – 2001, p. 165-167.
Republica Moldova și-a definit vectorii politicii externe // Moldova Suverană, 2005, 18 mai, p.3.
Republica Moldova și-a definit vectorii politicii externe // Moldova Suverană, 2005, 19 mai, p.3.
Republica Moldova și Integrarea Europeană. Cooperare în Pactul de Stabilitate. Institutul de Politici Publice, Chișinău: F.E.P. „Tipografia Centrală”. -2003. – 324 p.
Republica Moldova și Parteneriatul pentru Pace // Moldova Suverană, 8 decembrie, 2006.
ROSENAU J. Turbulență în politica mondială. București: Ed. Academiei Române. -1994, 382 p.
România va acorda o atenție deosebită cooperării cu Republica Moldova // Moldova Suverană, 2006, 1 martie, p.1.
România trebuie să fie un factor de decizie în soluționarea problemei transnistrene // Moldova Suverană, 2005, 22 iunie, p.1.
România condamnă referendumul transnistrean // Moldova Suverană, 2006, 11 aprilie, p.1.
ROSAMOND B. Theories of European Integration. New-York: Ed. Palagrave macmillan.
– 2000, 232 p.
ROȘCA A. Orientarea etnopoliticii Republicii Moldova spre integrarea în Comunitatea Europeană / Moldova, România, Ucraina, „op.cit”, pp. 261-269.
ROȘCA P. Integrarea Republicii Moldova în structurile europene ca factor strategic de dezvoltare / Moldova, România, Ucraina, „op.cit”, pp. 194-206.
RUSNAC Gh., MOȘNEAGA V. „În căutarea propriei căi. Concepția politicii externe a Republicii Moldova”//MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Chișinău: USM, Partea II. -1993, pp.11-19.
SACA V. Interese politice și relații politice. Dimensiuni tranzitorii. Chișinău: CE. USM. – 2001, 479 p.
SACA V. Evoluția conceptului de interes național în condițiile globalizării. Materialele conferinței științifice internaționale din 20-21 noiembrie 2004, Iași: Ed. „PAN EUROPE”.
-2005, pp.120-124.
SACA V. „Interesul național în condițiile transformației democratice: semnificații și paradoxuri” // MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Chișinău: USM, Partea XIX. – 2000, pp.188-89.
SAVU D. Integrarea europeană – dimensiuni și perspective. București: Ed. „OSCAR PRINT”. – 1996, 223 p.
Să fim stăpîni în casa noastră. Discursul în problema referendumului rostit de M.Snegur, Președintele Republicii Moldova //Sfatul Țării, 1991, 7 martie.
SEREBRIAN O. Politosfera, Chișinău: Ed. „Cartier”. -2001, 266 p.
SEREBRIAN O. Politică și Geopolitică. Chișinău: Ed. „Cartier”. -2004, 159 p.
SEREBRIAN O. „Un deceniu de relații moldo-române” //Democrația, 2002, 29 ianuarie, p.10.
SCHULZ M., SODERBAUM F., OJENDAL J. Regionalization in a Globalizing World. A comparative perspective of forms actors and processes. New-York: Ed. „ZED BOOKS”. – 2001, 304 p.
SCHIFF M., WINTERS L. Integracion regional y Desarollo. Bogota: Banco Mondial.
Ed. „Afaomefa”.- 2004, pp.21-30.
Semnarea Tratatului dintre Rusia și Moldova // Moldova Suverană, 1990, 25 septembrie, p.1.
SOLOMON C. „Aspecte ale vieții politice în Republica Moldova (1989 -2002). Chișinău: USM.- 2002, 264 p.
SOLOMON C. „Relațiile interguvernamentale între Republica Moldova și România”
//MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Chișinău: USM, Partea XVI. -2001, pp.121-123.
SOLOMON C. „Republica Moldova în Consiliul Europei” // Moldova și Lumea, 2000, Nr. 3-4, p.11.
SOLOMON C. „Rolul Consiliului Europei în democratizarea vieții politice în Republica Moldova” // Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova. V.III, Seria „Științe Socioumanistice”, Chișinău: USM. – 2000, pp. 112-113.
STICI I. Politica externă este o parte intergantă a societății //Moldova suverană, 1998, 20 iunie.
STICI I. Conceptul de politică externă nu va fi perfecționat sau schimbat // Moldova Suverană, 2001, 27 noiembrie.
STEPHEN G. Politics and Policy in the European Union. New-York : Oxford Universitz Press. -1996, pp.34-56; 228-243.
STRATULAT D., BURIAN A. „Unele aspecte privind procesele de integrare europeană”
//Legea și viața, 2005, Nr.9, p. 37.
Șeful statului a participat la micul Davos din străvechiul Kiev //Moldova suverană, 2005, 17 iunie, p.1.
Șosea rapidă în Moldova, Ucraina, România și Ungaria // Moldova Suverană, 2006, 5 aprilie, p.1.
TĂMAȘ S. Geopolitica. București: Ed. „Noua-Alternativă”. -1995, 344 p.
TĂMAȘ S. Dicționar politic. Institutul democrației și ciltură civică. București: Ed.Academiei Române. -1993, 326 p.
TĂRÎȚĂ O. Protocolul diplomatic al Republicii Moldova: Realități și obiective
//Administrarea Publică, 2006, Nr.4.
TĂRÎȚĂ O. Republica Moldova la aniversarea a cincisprezecea de independență // Administrarea Publică, 2006, Nr.6.
The Politics of Europeanization by Featurestone K., Radaesli C. New-York: Ed.
„OXFORD”, Universitu Press. – 2003, pp.112-130.
Transnistria va demonstra cît de europene sunt Ucraina și Europa // Moldova Suverană, 2005, 2 iunie, p.3.
Tratat de însemnătate epocală // Moldova Suverană, 1990, 25 decembrie, p.1.
ȚURCANU D. „Interesele național-statale și proiectarea lor în mass-media. Cazul Republicii Moldova” //MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Revista științifică trimestrială, Partea 3 (XXVI). Chișinău: USM. -2004, pp.136-147.
UGLOV D. „Particularitățile orientării naționale sau dilema între integrarea europeană și politica estică” // Profit, 2001, Nr. 3.
UMANEȚ V. Politica de asistență a Uniunii Europene, Oportunități pentru Republica Moldova, sursa electronică: http://www.iIpp.md/public/biblioteca/7/ro/asistentaUE.doc
Uniunea Europeană va prezenta un plan special pentru Moldova //Flux, 2005, 23 februarie, p.3.
VORONIN V. Integrarea în structurile europene nu necesită ieșire din CSI // Moldova Suverană, 2004, 16 septembrie, p.1.
Vectorul politicii externe moldovenești și integrarea europeană // Moldova Suverană, 2004, 28 februarie, p.1.
VORONIN V. A venit timpul realizării efective a democrației și obțiunii europene // Moldova Suverană, 2003, 30 decembrie, p.3.
Voronin s-a întllnit cu Iușcenco, Saakașvili și Aliev //Flux, 2005, 20 iunie, p.1.
Vladimir Voronin a conferit cu Traian Băsescu la Bucureșt. // Moldova Suverană, 2005, 13 decembrie, p.1.
Webster’s Encyclopedie Unabridged Dictionary of the English Language, , New-York: New REVISES EDITION „GRMERCY BOOKS”. -1989, p.738.
WIGHT M. Politica de putere. Chișinău: Ed. „ARC”. -1988. – 326 p.
ZAVTUR A., ZAVTUR Cl. Procesul de integrare a Moldovei în Uniunea Europeană: aspecte politice / Moldova, România, Ucraina: „op.cit”, p.98-103.
Bibliografie în limba rusă
АРБАТОВА Н. «Станут ли страны СНГ «яблоком раздора» в отношениях России и ЕС?» // Мировая Экономика и Международные Отношения, №.6, 2006.
БАТТЛЕР А. «Контуры мира в первой половине XXI вкеа и чуть далее»//Мировая Экономика и Международные Отношения, №.1, 2002. –с. 75-76.
БАБЕНКО О., НАЗАРИЯ С. Сотрудничество России со странами СНГ: состояние и перспективы // Вестник Словянского Университета Республики Молдова. Выпуск 9. Кишинёв, 2003, с. 4-11.
БУРЛЯЙ Я. «Интеграционные процессы в западном полушарии».//Международная Жизнь, №.8, – 2002, с.78.
Введение в теорию международных отношений. Под. ред. Маныкин А. Москва: Изд.во МГУ. – 2002. 320 c.
В новый год без СНГ? //Экономическое Обозрение», 2004, 30 декабря, с.8.
ГAКМАН С. «Возможности и перспективы еврорегионов в контксте межгосударственного сотрудничества Украины, Республики Молдова и Румынии»
/Moldova, România, Ucraina: buna vecinătate și colaborare regională. Materiale ale Simpozionului Științific Internațional (Chișinău, 15-16 octombrie). Chișinău: CCIN
„Perespectiva”. – 1998, p. 78-80.
ДОРAШ В. Формула государства: восток или запад?/Republica Moldova între Est și Vest. Identitatea națională și orientarea europeană. Chișinău: Ed. CAPTES. – 2001, pp. 55-63.
ЕТИНГЕР И. «Государственные, национальные и классовые интересы во внешней политике и международных отношениях» // Мировая Экономика и Международные Отношения, 1995, №.2, c.46.
ЗУЕВА К. «Новые концепции европейской интеграции»// Мировая Экономика и Международные Отношения, 1995, №.11, –с. 95.
«Как считает народ. Без взятки никуда»//Аргументы и факты, 2005, 28 декабря, с.1.
КОЛАК Д. «Почему Молдова не Люксембург?» // Экономическое Oбозрение, 2006, 20 октября.
КОЛАК Д. «Жак Ширак открывает для «большой семерки» маленькую Молдову»//
Экономическое Oбозрение, 1998, №. 32, сентябрь, с.3.
«Консенсус во имя интеграции» //Молдавские ведомости, 2005, 8 апреля, с.1.
МЕЖУЕВ Б. «Понятие «национальный интерес» в росийской общественно –
политической мысли» // ПОЛИС, 1997, №.1, с. 22-23.
МИТРОХИН С. «Национальный инtерес как теоретическая проблема»// ПОЛИС, 1997, №.1, с.38.
МИХАЙЛЕНКО А. «Россия и СНГ, как жить дальше?» // Мировая Экономика и Международные Отношения, 1997, №10, с. 118 – 123.
«Молдавский вектор Германии» //Moldova și Lumea, 2004, №.3, p.5.
«Молдова выйдет из СНГ?» // Комсомольская Правда, 2006, 26 мая.
МОСКВИН Л. «СНГ между прошлым и будущем» //Вестник Московского Университета, Политические науки, серия 12, 1997, №.5, с. 15.
МОШНЯГА В. «Республика Молдова и еврорегионы»//MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică), Chișinău: USM, Partea XIV.– 2000, p.68.
МОШНЯГА В., РУСНАК Г. «Приднестровское урегулирование посде Стамбульского самита: состояние и перспективы» //MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică), Chișinău: USM, Partea XIV. – 2000, pp.79-100.
МОШНЯГА В., ДАНИЙ Т., ЦУРКАНУ В. «Общественное мнение Республики Молдова о внешней политике страны». //Politica externă a Republicii Moldova: aspecte ale securității și colaborării regionale . Materiale ale simpozionului științific internațional (Chișinău, 16 – 17 noiembrie, 1997), Chișinău: CCIN „Perspectiva”. – 1998,
pp. 207-231.
МЯСНИКОВИЧ М. «Экономическая политика государства в современных условиях» //Мировая Экономика и Международные Отношения, 1999, №.1, с. 19- 50.
НАЗАРИЯ С. Многовекторность внешней политики Республики Молдова и необходимость её научного прогнозирования // Moldoscopie. (Probleme de analiză politică). – Chișinău: Partea XXII, USM, 200, c. 84-109.
НАЗАРИЯ С. , РУСНАК Г. Геополитическая ситуация Республики Молдова в рамках СНГ и её влияние на национальную безопастность// Вестник Славянского Университета. Выпуск 10. – Chișinău, 2003.
НАЗАРИЯ С. К вопросу о вероятности восстановления территориальной целостности Республики Молдова в свете молдо-российских отношений // Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova. V.III, Seria „Științe Socioumanistice”, Chișinău: USM. – 2001, pp. 173-179.
«Окно в Европу» // Время, 2005, 6 октября, с.2.
ПОЗДНЯКОВ С. Внешняя деятельность и мнждународные отношения. Москва: Наука. – 1986, 187 c.
Политическая Энциклопедия под. ред. Семичкин Г.Ю., Москва: Мысль, том 2. – 2000, 701 с.
РАЗУМНОВА Л., БАЛТЕНКОВА О. «Расширение Европейского Союза: «Северное измерение»//Мровая Экономика и Международные Отношения, 2000, №.12, – с. 84.
СОЛОВЬЕВ М.Д. Приоритет общечеловеческих интересов в соременных международных отношениях. Санкт-Петербург: СП. Знание. – 1991, 32 с.
ТИМЕРМАН Х. «Процессы дезинтеграции и реорганизации СНГ» // Мировая Экономика и Международные Отношения, 1998, №.12, с. 41.
ТОРКУНОВ А. Современные международные отношения, Москва. – 2001, 416 с.
УАЙТ С., ЛАЙТ М., ЛОУЭХАР Дж. «Белорусия, Молдавия, Украина: к востоку или западу? //Мировая Экономика и Международные Отношения, 2001, №.7, – с. 59.
ЦАРАНУ А. «Интеграционные процессы и проблема региональных конфликтов»// Moldova, România, Ucraina: integrarea în structurile europene. Simpozionul științific internațional (15-16 octombrie), Chișinău. – 2000, p. 98-103.
ШИШКОВ Ю. «Интеграция и дезинтеграция: коректировка концепции» //Мровая Экономика и Международные Отношения, 1993, №.10, – с. 50-68.
ШУМСКИЙ Н. «Интеграция СНГ: проблемы и перспективы» // Мировая Экономика и Международные Отношения, 1999, №.11, с. 79.
ЧАЛЫЙ П. «К 10-летию установления дипломатических отношений»
//Независимая Молдова, 2002, 29 марта, с.3.
«2006-й – решающий год для реализации Плана Действий РМ-ЕС»//Независимая Молдова, 2006, 28 февраля, с.2.
Surse WEB
http://www.df.lth.sel~cml/classic-integration.txt/
http://www.ipp.md/publications/studiul1%/20final~Prohnitchi.doc
http://www.ipp.md/biblioteca.php?!=roppage=2ide=25=37k
http://ipp.md/public/biblioteca/77/ro/asistentaUE.doc
http://www.mfa.md/Ro/Policy Key Elements/PolitcaExt Conceptia
http://www.mfa.md/Ro/Politica Bilaterale/RelatiiRM-Europa AN.htm
http://www.mfa.md/Ro/Policy Key Elements/PoliticaExt Text Baya.htm
www.ipp.md/files/Evenimente/2002/30-40-2002/Proiect-Conceptie-paresa.doc-
http://www.ipp.md/Evenimente1.ph.p?1=ro&id=25
http://www/e-democracy.md/coments/political/200602151/
http://politicom.moldova.org/comentarii/rom/151/
http://politicom.moldova.org/stirii/rom/10058/
http://azi.md/news?iD=37342
http://www.moldova.md
http://www.mfa.md/Ro/Comunicare
http:///www.mfa.md/Ro/Cominucare/ 2005-02-205CE/htm
http://azi.md/investigation?iD=35232
http://www.mfa.md/Ro/Comunicate/2004-12-23/interviu A.Stratan.htm
http://politcom.moldova.org/comentarii/rom/151/
http://www.fisd.ro/PDF/mater-noi/Raport?Transnistria.pdf
ipp.md/biblioteca.php?/=ro/ppage=21id=25=372 Suplimental Result
ipp.md//biblioteca.php?/ro&ppag=21ide=24-37k – Suplimental Result
http://www/europalibera.org
http://www/ipp/ro/altemateriale/securitatea%20frontierelor.pdf
http://www.mfa/Ro/Cominicare/2006-03-17-ostalep-Ambasador%20UE.htm
http://www.e-democracy.md/coments/political/200602151
http://www.e-democracy.md/coments/socioeconomic/20050231
http://www.pca.md/news/414
http://www.timpul.md/Article.asp?idessue=286 zid Rubric=3283@id Article=8137
http://www.mfa.md/Ro/Comiunicate/2006-03-14 print%20 Radu.htm
http://www.e-democracy.md/coments/socioeconomie/20050231/
http://domino.kappa.ro/guvern/programe.nsf/Arhiva/0024?Open Document
www.azi.md?news?iD-17778
http://www.e-domocracy.md/coments/political/20050914
http://www.zercalo-nedeli.com/il/show/542/49819/
http://www.reporter.md/ro/ViewPoints.asp?NewsType=FullDocument&idDocType=48id Document=151102
http://lenta.ru/news/2005/05/06/uzbek/
http://www.e-democracy.md/coments/politica/2005.04.19
http://www.contrafort.md/2002/87-89/27html
http://lenta.ru/news/2005/02/28/yushenko/
http://www/e/democracy.md/comments/politica/2005/04/19
http://www.e-democracy.md/comments/politica/20021014
http://www.democratia.cfem.md/comentarii.htm
http://www/e/democracy.md/comments/politica/2006031421
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/11b-117-art5-duta.html
A N E X E
Lista statelor care au recunoscut independența Republicii Moldova
Anexa 1.
Tabelul 1.
Sursa: Arhiva curentă a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova
Stabilirea relațiilor diplomatice cu Republica Moldova
Tabelul 2.
Sursa: Arhiva curentă a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene
al Republicii Moldova
Procesele electorale în Republica Moldova în perioada anilor 1990 – 2005
Anexa 2.
Tabelul 1.
∗ – alegeri parlamentare
0 – alegeri prezidențiale
D – schimbare de guvern
∇ – alegeri locale
Sursa: Raportul Național al Dezvoltării Umane. Guvernarea responsabilă pentru dezvoltarea umană. 2003, Republica Moldova, Chișinău, 2004, p. 36.
Activitatea guvernelor Republicii Moldova în perioada anilor 1990 – 2005
Tabelul 2.
Sursa: În baza cercetărilor efectuate de autor.
Anexa 3
Tabelul 1.
Evoluția opiniilor de integrare internațională a Republicii Moldova
(1998 – 2003)
60
50
40 34%
30
20
10
0
52%
51%
43%
40% 41%
51% 49%
1998 2001 2002 2003
UE CSI
Sursa: Raportul Național al Dezvoltării Umane. Guvernarea responsabilă pentru dezvoltarea umană 2003. Republica Moldova, Chișinău, 2004.
Harta Rpublici Moldova
Anexa 4.
Amplasarea bazelor militare ruse pe teritoriul Transnistriei
Sursa: „Observator economic”, 2001, nr.9, p.10
Anexa 5.
Lista instituțiilor implicate în implementarea Planului de Acțiuni Uniunea Europeană –
Republica Moldova
Parlamentul Republicii Moldova
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
Ministerul Afacerilor Interne
Ministerul Justiției
Ministerul Reintegrării
Ministerul Economiei și Comerțului
Ministerul Finanțelor
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare
Ministerul Sănătății și Protecției Sociale
Ministerul Apărării
Ministerul Transporturilor și Gospodăriei Drumurilor
Ministerul Industriei și Infrastructurii
Ministerul Ecologiei și Resurselor Informaționale
Ministerul Educației, Tineretului și Sportului
Ministerul Culturii și Turismului
Biroul Național Migrație
Biroul Național de Statistică
Biroul Relații Interetnice
Procuratura Generală
Serviciul de Grăniceri
Serviciul de Informații și Securitate
Serviciul Vamal
Serviciul Standardizare și Metrologie
Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală
Agenția Națională pentru reglementarea în Telecomunicații și Informatică
Agenția Națională pentru Reglementare și Energetică
Administrația de Stat a Aviație Civile
Banca Națională a Moldovei
Curtea de Conturi
Academia de Științe a Moldovei
Sursa: Datele Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene; [anonimizat]
Anexa 6.
Geografia importului și exportului cu statele membre ale Uniunii Europene în anul 2003
Sursa: Balanța de plată a Moldovei pentru anul 2003 (varianta preliminară) //
„Экономическое обозрение”, 2004, 14 мая, Nr.18
Anexa 7.
PIB în 2005, statele ex-sovietice
(cifrele din paranteză indică locul în topul general)
Tabelul 1.
În baza calculelor realizate de Banca Mondială. Sursa: ECO, 2006, 12 iulie p.2.
PIB în 2005, Europa Centrală și de Est (cifrele din paranteză indică locul în topul general)
Tabelul 2.
În baza calculelor realizate de Banca Mondială. Sursa: ECO, 2006, 12 iulie p.2.
Evoluția relațiilor dintre Republica Moldova și România în perioada anilor 1990-2005
Anexa 8.
100
90
80
70
60
50
40
30
20
10
0
Conform criteriului economic.
Sursa : În baza cercetărilor efectuate de autor.
Anexa 9.
Lista acordurilor semnate între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României
Sursa: Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte (1990 – 2001) Ed. OFICIALA MOLDPRES v. 23, 24, 29, Chișinău 1999, p. 223, 345, 349, 359, 375, 402, 405, 413; 244,
268, 274, 280, 282, 285.
Tabloul sondajului de opinie publică cu privire la relațiile dintre Republica Moldova și România
Anexa 10.
10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
Foarte bune / Bune Rele / Foarte rele NȘ. /N.R.
Sursa: Barometrul de opinie publică. Republica Moldova. Decembrie 2005, Institutul de Politici Publice. CBS AXA. Chișinău 2005, p. 64
Rezultatele anchetării la tema: Anexa 11. Republica Moldova în contextul proceselor integraționiste
Cercetarea este efectuată în scopul aflării opiniei studenților de la Universitatea de Stat din Moldova cu privire la situația Republicii Moldova în contextul proceselor integraționiste.
Metodologia cercetării:
Obiectul cercetării: studenții de la anul II și III, specialitățile Relații Internaționale, Politologie și Administrare Publică de la facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative.
Eșantionul: probabilist, simplu aleatoriu, nestratificat. Au fost chestionați 300 de studenți, dintre care 277 (92,3%) cu studii în limba de stat și 23 (7,6%) cu studii în limba rusă.
Populația: 980 studenți, anul II și III dintre care 849 cu studii în limba de stat și 131 – cu studii în limba rusă.
Marja de eroare: ±5%.
II. Instrumentarul: chestionar structurat în limba de stat cu 11 itemi.
Respondenții au fost chestionați în perioada octombrie-noiembrie 2006 în auditoriile Universității de Stat din Moldova. Chestionarea a fost anonimă.
Prelucrarea: rpsăunsurile au fost prelucrate manual.
Date respondent: Vîrsta: ani
Sexul: D masculin; D feminin
Ocupația D student; D angajat; D șomer
Instituția de învățămînt
1. Considerați că concepția cu privire la politica externă a Republicii Moldova:
Cum apreciați actualele relații ale Republicii Moldova cu România în procesul de integrare europeană:
În condițiile noului angajament geopolitic considerați că cea mai bună soluție pentru asigurarea securității țării noastre este:
aderarea la tratatul de securitate comună CSI 2,4%
aderarea NATO 40,8%
Considerați că actualul contingent de participare trebuie:
Credeți că este eficientă activitatea Federației Ruse în procesul de negociere:
Considerați că activitatea Ucrainei în calitate de mediator în procesul de negocieri este eficientă:
Credeți că noul format de negocieri (5 + 2) va fi mai eficient:
Care dintre mediatori are influență mai mare în actualul proces de negociere:
Sursa: Chestionar efectuat de autor în perioada octombrie-noiembrie 2006 la Universitatea de
Stat din Moldova pe un eșantion de 300 studenți.
BIBLIOGRAFIE
Acte și documente
Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice, acordată de instituțiile de
învățămînt acreditate în Republica Moldova și România /Tratate internaționale la care
Republica Moldova este parte (1998 – 1999). Ed. OFICIALĂ MOLDPRES, v.23. Chișinău 1999, p. 223.
Acordul între Ministerul Agriculturii și Industriei Prelucrătoare din Republica Moldova și Ministerul Agriculturii din România în domeniul agriculturii și industriei alimentare
/Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte (1999 – 2001). Ed. OFICIALĂ
MOLDPRES, v.24. Chișinău 2001, p. 375.
Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind modificarea acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României cu privire la colaborarea în domeniul geodeziei, cartografiei și cadastrului și a programului de colaborare între agenția națională cadastru, resurse financiare și geodezie din Republica Moldova și Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie din România în domeniul geodeziei, cartografiei, cadastrului, fotografierii și teledicției. „op.cit.” p.402.
Acord de Parteneriat și Cooperare dintre Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și Republica Moldova pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 28 noiembrie 1994
/Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte (1998 – 1999). Ed. OFICIALĂ MOLDPRES, v.10. Chișinău 1999, p. 127-177.
Acord cu privire la crearea Comunității Statelor Independente, „op.cit”, v.16, p. 4-7.
Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei privind punctele de trecere a frontierei vamale /Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte (1998 – 1999). v.22. Ed. OFICIALĂ MOLDPRES, . Chișinău 1999, p. 65-70.
Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei în probleme de Frontieră.
„op.cit.”, p. 63-64.
Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei cu privire la punctele de trecere a frontierei de Stat moldo-ucrainene și simplificarea formalităților de trecere a frontierei de către cetățenii care locuiesc în raioanele de frontieră. „op.cit”, p. 263-272.
Acord între Ministerul Industriei și Comerțului al Republicii Moldova și Ministerul Industriei Cărbunelui al Ucrainei privind păstrarea specializării întreprinderilor și livrările reciproce prin cooperare. „op.cit.”, p. 256-258.
Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind călătoriile reciproce ale cetățenilor. „op.cit.”, v.20, p.128.
Acord între serviciul de Stat de arhivă al Republicii Moldova și Direcția Generală a arhivelor statului din România. „op.cit.”, p. 159-160.
Acord între Guvernul Republicii și Guvernul României privind colaborarea în domeniile
științei, învățămîntului și culturii. „op.cit.”, p. 162-166.
Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României în domeniul transporturilor rutiere. „op.cit.”, p. 180-187.
Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind serviciile aeriene.
„op.cit.”, p. 191-205.
Acord între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României cu privire la Comerțul Liber. „op.cit.”, p. 212-235.
Anuarul Statistic al Republicii Moldova pentru anul 2004, Chișinău 2005, 555 p.
Buletinul informativ al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, 2003, mai nr.
1.
Concepția politicii externe a Republicii Moldova (direcții principale de activitate) din 8 februarie 1995, Nr. 368 – XVI //”Monitorul Oficial al Republicii Moldova” 1995, martie, Nr.4; http://mfa.md/Ro/Policy Key Elements/ Politica Ext Conceptia
Concepția securității naționale a Republicii Moldova //”Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, 1995, 29 iunie, Nr. 35.
Constituția Republicii Moldova. Ed. Direcția de Stat pentru Asigurarea Informațională
„MOLDPRES”, Chișinău, 1994.
Convenția cu privire la crearea Uniunii Latine semnată la 15 mai 1954.
Convenția între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind cooperarea în domeniul sanitar-veterinar /Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte (1998 – 2001). Ed. OFICIALĂ MOLDPRES, v.24. Chișinău 2001, p. 345.
Convenția între Guvernul Republicii Socialiste Moldova și Guvernul României. /Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte (1998 – 1999). Ed. OFICIALĂ MOLDPRES, v.20. Chișinău 1999, p. 156-157.
Convenția între Ministerul Culturii și Cultelor al Republicii Moldova și Ministerul Culturii al României. „op.cit.”, v.20, p. 167-171.
Carta Națiunilor Unite adoptată la San Francisco, la 26 iunie 1954 /Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte (1990 – 2001). Ed. OFICIALĂ MOLDPRES, v.26. Chișinău 2001, p. 5.
Hotărîrea privind ratificarea Acordului de constituire a Comunității Statelor Independente nr. 40-XIII din 8 aprilie 1997 /Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte
(1998 – 1999). Ed. OFICIALĂ MOLDPRES, v.23. Chișinău 1999, p. 3.
Hotărîrea cu privire la programul de activitate a Guvernului Republicii Moldova pentru anii 1998-2001, Nr. 523 din 4 iunie 1998 //”Monitorul Oficial al Republicii Moldova”,
1998, 18 iunie, Nr. 54-55.
Hotărîrea cu privire la programul de activitate a Guvernului Republicii Moldova pentru anii 1999-2002 „Supremația legii, revitalizarea economică, integrarea europeană”, Nr. 270 din 8 aprilie 1999 //”Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, 1999, 22 aprilie, Nr. 39-41..
Înțelegerea între Ministerul Educației și Științei al Republicii Moldova și Ministerul Tineretului și Sportului din România privind cooperarea în domeniul tineretului și sportului
/Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte (1990 – 2001). Ed. OFICIALĂ MOLDPRES, v.24. Chișinău 2001, p.359.
Înțelegere între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind utilizarea
„Fondului la dispoziția Guvernului României pentru relațiile cu Republica Moldova pe anul 1993. „op.cit.”, v.20, p. 206-207.
Înțelegere de colaborare și ajutor reciproc între Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Ministerul de Interne al României. „op.cit.”, p. 208-211.
Legea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești cu privire la statutul limbii de Stat al RSS Moldovenești // Cernencu M., Galben A., Rusnac Gh., Solomon C. Republica Moldova:
istoria politică (1998-2002). Documente și materiale. V.I, Ed.USM. Chișinău: 2000, p.6.
Legea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești cu privire la statutul limbii de Stat al RSS Moldovenești Nr.3464-X, din 31 august 1991 //”Veștile Sovietului Suprem și ale Guvernului Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești 1989, Chișinău, 1989, p.735.
Platforma Partidului Comuniștilor din Republica Moldova /Platformele concurenților electorali. Alegeri parlamentare. 6 martie 2005, Chișinău 2005, p.3.
Platforma Partidului Popular Creștin Democrat, „op.cit.”, p. 3.
Platforma Blocului Moldova Democrată. „op.cit.”, p.67.
Platforma Blocului „Patria – Rodina”. „op.cit.”, p.10-11.
Platforma mișcării social-politice „Равноправие”. „op.cit.”, p. 13-14.
Platforma electorală a Uniunii Centriste din Moldova. „op.cit., p. 15-16.
Programul de activitate pentru anii 1999-2000 „Supremația Legii, realizarea economică, integrarea europeană”// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, 22 aprilie, Nr.39- 41, pp.44-53.
Programul electoral al Partidului Social-Democrat din Moldova, „op.cit.”, p. 8-9.
Programul Frontului Popular Creștin Democrat/ Cernencu M., Galben A., Rusnac Gh., Solomon C. Republica Moldova: istoria politică (1989-2000). Documente și materiale. V. II. ED. USM. Chișinău 2000, p. 52-57.
Protocolul vizînd concretizarea acordului dintre direcția generală a arhivelor statului din România și Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova //Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte (1990 – 1998). Ed. OFICIALĂ MOLDPRES, v.20. Chișinău 1989, p. 161.
Protocolul adițional la acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României în domeniul transporturilor rutiere. „op.cit.”, p. 188-190.
Protocolul privind definirea noțiunii de produse originare și metodele de cooperare administrativă. „op.cit.”, p. 236-325.
Bibliografie în limba română, engleză, franceză, spaniolă
A fost semnat Memorandumul privind monitorizarea frontierei moldo-ucrainene //Flux, 2005, 10 octombrie, p.3.
Anuarul Statistic al Republicii Moldova pentru anul 2004, Chișinău,2005, 555 p.
Apelurile Parlamentului Republicii Moldova cu privire la criteriile de democratizare a zonei transnistrene și cu privire la principiile și condițiile demilitarizării zonei transnistrene// Moldova Suverană, 2005, 14 iunie, p.1.
APOSTOL S. Republica Moldova și România: două entități politice românești sau state străine //Revista istorică. Tom. VI, București – 1995, Nr.56, pp.471-476.
Balanța de plăți a Moldovei pentru anul 2003 (varianta preliminară) //Экономическое Oбозрение, 2002, 14 мая, Nr. 18.
Barometrul de opinie publică Republica Moldova. Decembrie 2005. Institutul de Politici Publice, Chișinău. CBS. AXA. – 2005, p. 63-62.
BĂSESCU T. Orientarea europeană a Republicii Moldova, o prioritate a României
//Timpul, 2006, 26 ianuarie, p.2.
BORȘ V. Recunoașterea Republicii Moldova pe arena internațională//MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică) Partea XII, USM, Chișinău.-1999, p.34-46.
BORȘ V. Corelația dintre politica externă și politica internă //Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova. V.II, Seria „Științe socioumanistice”, USM, Chișinău. – 2004, p.55-57.
BORȘ V. Politica externă și relațiile internaționale //ibidem. P. 58-63.
BORȘ V. Rolul șefului de Stat în promovarea politicii externe a Republicii Moldova”
//”op. cit”, Chișinău. -2003, p. 347-349.
BORȘ V., MOȘNEAGA V. Parlamentul Republicii Moldova ca subiect al politicii externe// „op.cit., Chișinău. -2002, p.129-134.
BORȘ I. Relațiile valutar-financiare ale Republicii Moldova, Ed. ARC, Chișinău. -1999, 198 p.
BRUCAN S. Dialectica politicii mondiale., București: Nemira. -1997, 313 p.
BURDELNÎI E., TEOSA V. Republica Moldova – CSI: unele reflecții asupra problemelor de interacțiune //Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova. V.II, CE. Seria
„Științe socioumanistice”, Chișinău : USM. -2003, p.433.
BURIAN A. Geopolitica lumii contemporane. Chișinău: FEP. Tipografia Centrală. – 2003, 456 p.
CEREȘ I. Republica Moldova în relațiile economice internaționale (1991-1995), Chișinău: Ed. CIVITAS. -1998. 159 p.
CERNENCU M., GALBEN A., RUSNAC GH., SOLOMON C. Republica Moldova:
istoria politică (1989-2000). Documente și materiale, Chișinău: V.I, USM. -2000, 544 p.
Cernencu M., Galben A., Rusnac Gh., Solomon C. Republica Moldova: istoria politică (1989-2000). Documente și materiale, V.II, USM, Chișinău: -2000, 460 p.
CESARE DE MONTIS. Anul 2005 a fost foarte rezultativ //Moldova Suverană, 2006, 24 februarie, p.1-3.
CIBOTARU V. Unele aspecte ale colaborării subregionale moldo-româno-ucrainene în contextul securității internaționale și în contextul procesului de integrare/ Moldova,
România, Ucraina: Integrarea în structurile europene. Simpozionul Științific Internațional (15-16 octombrie, Chișinău 1999), Chișinău: CCIN Perspectiva. -2000, p.18-25.
CIOBANU L. Acordul economic – o necesitate la ora actuală. Interviu cu Dl Muravschi // Moldova Suverană, 1991, 8 noiembrie, p.1.
CHIRTOACĂ N. Republica Moldova și CSI: posibilități ratate și așteptări nejustificate
/Republica Moldova între Est și Vest. Identitatea națională și orientarea europeană. Chișinău: CAPTES, USM. -2001, p.34-42.
„Chișinăul trebuie să facă eforturi suplimentare”. //Flux, 2006, 17 aprilie, p.3.
„Chișinău – obiectiv NATO”.//Flux, 2005, 12 iulie, p.3.
COJECEA P. Istoria unui tratat controversat. Chișinău.-2000, p.67.
COJOCARU Gh. Politica externă a Republicii Moldova. Chișinău: CIVITAS. – 2001, 205 p.
COJOCARU Gh. Relațiile diplomatice moldo-ucrainene /Politica externă a Republicii Moldova; aspecte ale securității, Chișinău.- p.46-53.
COJOCARU Gh. Relațiile cu Ucraina (o analiză comparată a acordurilor moldo- ucrainene, Arena Policitică, 1997, iunie, an,I, Nr.10.
COCEBAN Gr., TULBURE A. Securitatea națională a Republicii Moldova: Concepția și aspectele de bază /Politica externă a Republicii Moldova: aspecte ale securității și colaborării regionale. Chișinău: CCIN „Perspectiva”. -1988, p.38.
„Declarația comună a președintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin și a președintelui României, Traian Băsescu” // Moldova Suverană, 2005, 21 ianuarie.
DEFARGES Ph. Organizațiile internaționale contemporane. Institutul European, Iași.- 1998, 110 p.
DEX. Dicționarul Explicativ al limbii române. Academia română. Institutul de lingvistică
„Iorgu Iordan”, București: Ed.II „Univers enciclopedic”. -1996, 1192 p.
„Dialogul politic RM – NATO se aprofundează” // Moldova Suverană, 2005, 8 iunie, p.1.
„Discursul rostit de Excelența sa, Domnul Mircea Snegur, președintele Republicii Moldova în ședința plenară a Adunării Generale a ONU din 2 martie” // Moldova Suverană, 1992, 5 martie, p.2.
„Discursul D-lui Voronin, președintele Republicii Moldova la Conferința Europeană de la Atena” // Moldova Suverană, 2003, 18 mai.
DOBRESCU E.M. Integrarea economică. București: Ed. Academiei române. – 1996, 217 p.
DOBROTĂ N. Dicționar de Economie. București: Ed. Economică. -1999, 543 p.
DORONIN V. Mirajele și realitatea politicii externe a Moldovei independente //De facto, 2002, 19 martie, p.4-5.
DORAȘ V. Unele mecanisme posibile ale integrării economice dinte Moldova și România
/Moldova, România, Ucraina: bina vecinătate și colaborare regională. Materialele Simpozionul Științific Internațional (15-16 octombrie, Chișinău 1998), Chișinău: CCIN
„Perspective”. – 1998, pp.169-91.
DORAȘ V., MANOLACHE S., TEOSA V. Relațiile de colaborare ale Armatei Naționale a Republicii Moldova cu armatele altor state / Politica externă a Republicii Moldova: aspecte ale securității regionale. „op.cit”, pp.65-58.
DRUMEȚU V. Două zile cu acelaș mesaj // Moldova și Lumea, 1997, Nr.9-10, p.2.
DUDĂU N. Evoluții moldo-germane //Moldova Suverană, 2002, 4 mai, p.2.
EMANDI E., BUZATU Gh., CUCU V. Geopolitica. Iași: Ed. „Glasul Bucovieni”. – 1994, 572 p.
Encyclopeia Universal Sopena. Diccionario Iliâustrado de la lingua espanola. Barcelona: T.5, Ed. „Ramon SOPENAA”, S.A. -1995, 5152 p.
Eveniment excepțional // Moldova Suverană, 1990, 23 septembrie, p.1.
FLOAREA I. Probleme economice. Modele și strategii ale integrării României în Uniunea Europeană. Institutul Național de Cercetări Economice. Centrul de Informare și Documentare Economică, București. 2002, p.5.
FILIPESCU N. Occidentalizarea postcomunistă. Iași: POLIROM. – 2002, 372 p.
GARAZ M. Integrarea Republicii Moldova în familia democrațiilor europene // Moldova
și Lumea, 2001, Nr.4,5.
GARAZ M. Evaluarea juridică conform normelor dreptului internațional a procesului de menținere a păcii în conflictul transnistrean /Aspecte ale conflictului transnistrean. Institutul de Politici Publice. Chișinău: Ed. „Știința”. -2001, pp.88-91.
GĂINĂ H. Modalitatea de trecere a frontierei moldo-române rămîne neschimbată // Flux, 2005, 31 octombrie, p.3.
GOLEA A. Republica Moldova între Est și Vest // De facto, 2001, 21 august.
GORINCIOI R. Impactul politicii interne asupra politicii externe în Republica Moldova
//Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova. V.II, Seria „Științe socioumane”, USM, Chișinău. -2002, p.135-137
GORINCIOI R. Summitul GU(U)AM și conflictul transnistrean // Democrația, 2005, 26 aprilie, p.4.
GORCEAC S., DUMITRAȘ R., RUSANDU I. Conceptul „interes național” în geopolitică // Economica. Supliment. Ed. Academiei de Studii Economice. Chișinău, 1997, pp. 18-34.
GRAN LAROUSSE en 5 VOLUMES. Paris: ED. „LAROUSSR”, T.II. -1994, p.1639.
GRIBINCEA M. Politica rusă a bazelor militare. Moldova și Georgia. Chișinău: Ed.
„CIVITAS”. -1999, 208 p.
GUDÎM A. Republica Moldova și Uniunea Europeană ca parteneri. Proiectul
„Implementarea Acordului de Parteneriat și Cooperare Republica Moldova – UE, Centrul de Investigații Strategice și Reforme, Chișinău.-2002, p.5.
Guvernul a examinat procesul de implementare a Planului de Acțiuni RM-UE // Moldova Suverană, 2005, 10 iunie, p.3.
GUȚU G. Dicționar latin-român. București: Ed. Științifică și Enciclopedică. – 1983, p.
639.
JUC V. De la partidul unic la pluripartism// Arena politică, 1996, Nr.1, p.10.
HELD D. La Democracia y el orden global. Del estado moderno al gobierno cosmopolita.
Barselona: Ed. „Paidos Iberica”. -1977, 383 p.
HOFFMAN S. Ianus și Minerva. Eseuri asupra teoriei și practicii politicii internaționale.
Chișinău: Ed. Știința. -1999. 418 p.
KELLSTRUPP M. European integration and Political Theory. Copenhagen Political Studies Press, sursa electronică: http://www.af.lth.se/~cml/classic-integration.txt/
KEMPE I. Consecințele extinderii Europene asupra Republicii Moldova // Moldova între Est și Vest (identitatea națională și orientarea europeană). Al II-lea simpozion științific moldo-german. Chișinău: Ed. CAPTES. -2001, p.96-97-
KLIPII I. Evoluția cadrului politic al problemei integrării europene / Moldova și Integrarea Europeană. Institutul de Politici Publice. Chișinău: Ed. „Prut Internațional”. – 2001, p.9-35.
IGNAT I. Uniunea economică și monetară Europeană. Iași: Ed. „SINPOSION”. -1999, p.19-20, 23.
ILAȘCIUC D. Republica Moldova: Comerțul exterior și relațiile geoeconomice
/Moldova, România, Ucraina: buna vecinătate și colaborare regională. Materiale ale Simpozionului Științific Internațional (Chișinău 15-16 octombrie 1998), Chișinău:
C.C.I.N. „Perspectiva”. -1998, p.121-126.
ILAȘCIUC D. Colaborarea cu organizațiile internaționale în viziunea formațiunilor social politice din Republica Moldova // MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Partea XVII, Chișinău: USM. -2002, p.203-216.
ILAȘCIUC D. Factorul militar în politica externă și internă a statului la etapa contemporană //Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova. V.II, Seria
„Științe socio-umane”, Chișinău: USM. -1999, pp.355-357.
„Implementarea Acordului de Parteneriat și Cooperare RM – UE”, Centrul de Investigații Strategice și Reforme. Chișinău.- 2002, p.6-7.
„Integrarea europeană – obiectul care unește pe toate forțele responsabile” //Flux, 2005, 8 aprilie, p.1.
„Integrarea Europeană este opțiunea ireversibilă și prioritară a societății moldovenești”
// Moldova Suverană, 2005, 9 iunie, p. 1-3.
„Interviul lui Boris Elțin acordat televiziunii naționale a Moldovei îndată după semnarea Tratatului dintre RSSM și RSFSR” / Moldova Suverană, 1990, 20 septemvrie, p.1.
LEANCĂ I. Evoluția relațiilor externe /Tranziția. Retrospective și perspective. Chișinău: Ed. Adept. – 2002. pp 361-389.
Legislația Moldovei va fi armonizată cu cea a României //Moldova Suverană, 2000, 29 aprilie, p.1.
LESCU M. Planul de Acțiuni UE – RM și mass-medi”. //Moldova și Lumea, 2005, Nr.2, p.18.
LUPAN I. Valori politice din stânga. // Mesagerul, 1996, 12 ianuarie.
„Magia etichetelor politice”. // Flux, 2005, 8 aprilie, p.3.
MAXIMOVA M. Les problemes fondamentaux de l’integration capitaliste. Moscou: Ed.
Progres.- 1974, 478 p.
MANOLE D. Politica europeană a „Noii vecinătăți” și impactul ei asupra Republicii Moldova //MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Revista științifică trimestrială. Partea 2 (XXVI), Chișinău: USM. -2004, pp.155-157.
MODELSKY G.A. Theory of Foreing Policy. London.-1962, pp.8-10; 19-20.
MIHAILOV V., MOȘNEAGA V., RUSNAC Gh. Partidele și organizațiile social – politice în Moldova //MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Partea II, Chișinău: Ed. USM. -1996, p.2.
„Miniștrii de externe din Republica Moldova și România s-au întîlnit la Iași” // Moldova Suverană, 2005, 13 septembrie, p.3.
„Moldova își va realiza viitorul european” // Moldova Suverană, 2005, 25 ianuarie, p.1.
Moldova în cifre. Breviar Statistic.- Chișinău: Biroul Național de Ștatistică, 2006, pp.62- 63.
Moldova și integrarea Europeană. Institutul de Politici Publice. Chișinău: Ed.”Prut Internațional”. -2001. – 256 p.
„Moldova și Ucraina vor controla în comun frontiera”// Moldova Suverană, 2005, 7 iunie, p.3.
„Moldova și România vor intensifica cooperarea transfrontalieră” //Moldova Suverană, 2005, 4 februarie, p.
MOLDOVAN D., BENEA E., CHIBAȘ R., LUPU V., MURZAC A. La republique de
Moldavie dans la strategie d’elargissement de l’Unione Europene en Sud-Est de l’Europe (dimencion ec0nomique), București: Ed. „Economica”. -2002, pp.30-33.
„Modernizarea R. Moldova este calea spre spațul european” // Glasul Națiunii, 2005, 25 deptembrie, Nr. 34, pp.1-2.
MORGENTHAU H. Politics Among Nations. The Struggle for Power and Peace. New- York:-1955, 600 p.
MOȘNEAGA V., RUSNAC Gh. Republica Moldova. Alegerile Parlamentare (1994) și
geografia politică a electoratului. Chișinău: Ed. USM. – 1997, 190 p.
MUNTEANU V. Românii din România vor unirea cu Basarabia // Flux, 2006, 6 aprilie, p.1.
NANTOI O. „Cu privire la situația din raioanele de Est ale Republicii Moldova (1992 – 2000)” / Aspecte ale conflictului transnistrean. Institutul de Politici Publice, Chișinău: Ed. Știința. -2001, p.9.
NEDELCIUC V. Republica Moldova. Chișinău: Ed. „Universitas”. -1992, 180 p.
NEDELCIUC V. „O neutralitate incertă: impactul ei asupra securității Republicii Moldova” // Arena Politică, 1997, Nr.2, p.8.
NIGENT N. The gouvernment and politics of the European Union. New-York: Ed.
Palagrave macmillan. -2003, 555 p.
Noile frontiere în Europa de Sud-Est. Republica Moldova, Ucraina, România. Institutul de Politici Publice, Chișinău: Ed. „Știința”. -2002, 288 p.
Parafarea Tratatului politic de bază. // Moldova Suverană, 2000, 29 aprilie, p.1.
Parafarea Tratatului politic de bază // Moldova și Lumea, 2000, nr.5, p.3.
Parlamentul Republicii Moldova a ratificat documentele de aderare la CSI // Sfatul Țării, 1994, 12 aprilie.
PAVLICENCO V. „Stînga e mai mult decît vigilență” //Mesagerul, 1996, 15 martie.
Planul de Acțiuni RM – UE //Moldova și Lumea, 2005, Nr. 3-4, p.5.
Planul de Acțiuni UE – Moldova // Moldova Suverană, 2005, 25 februarie, p.2, 4,5.
POPESCU-MEREACRE C. Aprofundarea integrării europene visavi de extinderea Uniunii europene. Implicațiile acestor tendințe pentru Republica Moldova /Republica Moldova și integrarea europeană. Cooperare în Pactul de Stabilitate. Institutul de Politici Publice, Chișinău. – 2003, pp.140-141. Sursa electronică: ipp.md/biblioteca php?/=ro&ppag)21ide=25-37k Supliment Result.
PROHNIȚCHI E. Vectorul european al Republicii Moldova la confluența intereselor externe ale României, Ucraine și Rusiei /Republica Moldova și Integrarea Europeană. Cooperarea la Pactul de Stabilitate. Institutul de Politici Publice, Chișinău. – 2003, p.20; sursa electronică: ipp.md/biblioteca php?/=ro&ppag)2ide=25-37k Supliment Result.
PROHNIȚCHI E., PROHNIȚCHI V. Analiza perspectivelor de integrare a Moldovei în Uniunea Europeană, Chișinău. – 2003, p.5, sursa electronică: http://www.ipp.md/publications/studiul1%/20final~Prohnitchi.doc
Programul „Politica externă și promovarea imaginii reale a României”, sursa electronică:
http://domino.kappa.ro/guvern/programul.nsf/Arhiva/0014?OpenDoc/
PROPORSCIC S. Neutralitatea – o barieră în calea integrării europene //Flux, 5 decembrie, 2006.
Prutul de sîrmă ghimpată// Săptămîna, 2001, 12 octombrie, p.9.
Protocolul „Concepția politicii externe a Republicii Moldova” (redacție nouă) // Moldova Suverană, 2002, 1 mai, p.3.
Putin, fiasco în spațiul CSI // Flux, 2005, 25 ianuarie, p.1.
POLOZ V., BUGA O. Particularitățile regionale de dezvoltare economică a Republicii Moldova. Chișinău: Universitatea de Stat din Tiraspol. -1998, 76 p.
Prietenul la nevoie se cunoaște //Moldova Suverană, 2006, 5 aprilie, p.1.
Premierul României în vizită la Chișinău // Moldova și Lumea, 1999, Nr. 5-6, p.2.
PALII A. Concepția neutralității și securitatea Republicii Moldova, beneficiile și limitele cooperării, Moldova, România, Ucraina – buna vecinătate și colaborare regională. Materiale ale Simpozionului Științific Internațional (Chișinău 15-16 octombrie 1998), Chișinău: C.C.I.N. „Perspectiva”. -1998, p.175.
PÎNTEA I. Politica de securitate a Republicii Moldova și procesul de instaurare a stabilității în spațiul Sud-Est european // Politica externă a Republicii Moldova: aspecte ale securității și colaborării regionale, „op.cit”, pp.248-254.
POPA V. Republica Moldovenească Nistreană – mit sau realitate, sau dreptul la autodeterminare vis-a-vis de separatism / Moldova între Est și Vest. Identitatea națională și orientarea europeană. Chișinău: Ed. CAPTES. – 2001, p. 165-167.
Republica Moldova și-a definit vectorii politicii externe // Moldova Suverană, 2005, 18 mai, p.3.
Republica Moldova și-a definit vectorii politicii externe // Moldova Suverană, 2005, 19 mai, p.3.
Republica Moldova și Integrarea Europeană. Cooperare în Pactul de Stabilitate. Institutul de Politici Publice, Chișinău: F.E.P. „Tipografia Centrală”. -2003. – 324 p.
Republica Moldova și Parteneriatul pentru Pace // Moldova Suverană, 8 decembrie, 2006.
ROSENAU J. Turbulență în politica mondială. București: Ed. Academiei Române. -1994, 382 p.
România va acorda o atenție deosebită cooperării cu Republica Moldova // Moldova Suverană, 2006, 1 martie, p.1.
România trebuie să fie un factor de decizie în soluționarea problemei transnistrene // Moldova Suverană, 2005, 22 iunie, p.1.
România condamnă referendumul transnistrean // Moldova Suverană, 2006, 11 aprilie, p.1.
ROSAMOND B. Theories of European Integration. New-York: Ed. Palagrave macmillan.
– 2000, 232 p.
ROȘCA A. Orientarea etnopoliticii Republicii Moldova spre integrarea în Comunitatea Europeană / Moldova, România, Ucraina, „op.cit”, pp. 261-269.
ROȘCA P. Integrarea Republicii Moldova în structurile europene ca factor strategic de dezvoltare / Moldova, România, Ucraina, „op.cit”, pp. 194-206.
RUSNAC Gh., MOȘNEAGA V. „În căutarea propriei căi. Concepția politicii externe a Republicii Moldova”//MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Chișinău: USM, Partea II. -1993, pp.11-19.
SACA V. Interese politice și relații politice. Dimensiuni tranzitorii. Chișinău: CE. USM. – 2001, 479 p.
SACA V. Evoluția conceptului de interes național în condițiile globalizării. Materialele conferinței științifice internaționale din 20-21 noiembrie 2004, Iași: Ed. „PAN EUROPE”.
-2005, pp.120-124.
SACA V. „Interesul național în condițiile transformației democratice: semnificații și paradoxuri” // MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Chișinău: USM, Partea XIX. – 2000, pp.188-89.
SAVU D. Integrarea europeană – dimensiuni și perspective. București: Ed. „OSCAR PRINT”. – 1996, 223 p.
Să fim stăpîni în casa noastră. Discursul în problema referendumului rostit de M.Snegur, Președintele Republicii Moldova //Sfatul Țării, 1991, 7 martie.
SEREBRIAN O. Politosfera, Chișinău: Ed. „Cartier”. -2001, 266 p.
SEREBRIAN O. Politică și Geopolitică. Chișinău: Ed. „Cartier”. -2004, 159 p.
SEREBRIAN O. „Un deceniu de relații moldo-române” //Democrația, 2002, 29 ianuarie, p.10.
SCHULZ M., SODERBAUM F., OJENDAL J. Regionalization in a Globalizing World. A comparative perspective of forms actors and processes. New-York: Ed. „ZED BOOKS”. – 2001, 304 p.
SCHIFF M., WINTERS L. Integracion regional y Desarollo. Bogota: Banco Mondial.
Ed. „Afaomefa”.- 2004, pp.21-30.
Semnarea Tratatului dintre Rusia și Moldova // Moldova Suverană, 1990, 25 septembrie, p.1.
SOLOMON C. „Aspecte ale vieții politice în Republica Moldova (1989 -2002). Chișinău: USM.- 2002, 264 p.
SOLOMON C. „Relațiile interguvernamentale între Republica Moldova și România”
//MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Chișinău: USM, Partea XVI. -2001, pp.121-123.
SOLOMON C. „Republica Moldova în Consiliul Europei” // Moldova și Lumea, 2000, Nr. 3-4, p.11.
SOLOMON C. „Rolul Consiliului Europei în democratizarea vieții politice în Republica Moldova” // Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova. V.III, Seria „Științe Socioumanistice”, Chișinău: USM. – 2000, pp. 112-113.
STICI I. Politica externă este o parte intergantă a societății //Moldova suverană, 1998, 20 iunie.
STICI I. Conceptul de politică externă nu va fi perfecționat sau schimbat // Moldova Suverană, 2001, 27 noiembrie.
STEPHEN G. Politics and Policy in the European Union. New-York : Oxford Universitz Press. -1996, pp.34-56; 228-243.
STRATULAT D., BURIAN A. „Unele aspecte privind procesele de integrare europeană”
//Legea și viața, 2005, Nr.9, p. 37.
Șeful statului a participat la micul Davos din străvechiul Kiev //Moldova suverană, 2005, 17 iunie, p.1.
Șosea rapidă în Moldova, Ucraina, România și Ungaria // Moldova Suverană, 2006, 5 aprilie, p.1.
TĂMAȘ S. Geopolitica. București: Ed. „Noua-Alternativă”. -1995, 344 p.
TĂMAȘ S. Dicționar politic. Institutul democrației și ciltură civică. București: Ed.Academiei Române. -1993, 326 p.
TĂRÎȚĂ O. Protocolul diplomatic al Republicii Moldova: Realități și obiective
//Administrarea Publică, 2006, Nr.4.
TĂRÎȚĂ O. Republica Moldova la aniversarea a cincisprezecea de independență // Administrarea Publică, 2006, Nr.6.
The Politics of Europeanization by Featurestone K., Radaesli C. New-York: Ed.
„OXFORD”, Universitu Press. – 2003, pp.112-130.
Transnistria va demonstra cît de europene sunt Ucraina și Europa // Moldova Suverană, 2005, 2 iunie, p.3.
Tratat de însemnătate epocală // Moldova Suverană, 1990, 25 decembrie, p.1.
ȚURCANU D. „Interesele național-statale și proiectarea lor în mass-media. Cazul Republicii Moldova” //MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Revista științifică trimestrială, Partea 3 (XXVI). Chișinău: USM. -2004, pp.136-147.
UGLOV D. „Particularitățile orientării naționale sau dilema între integrarea europeană și politica estică” // Profit, 2001, Nr. 3.
UMANEȚ V. Politica de asistență a Uniunii Europene, Oportunități pentru Republica Moldova, sursa electronică: http://www.iIpp.md/public/biblioteca/7/ro/asistentaUE.doc
Uniunea Europeană va prezenta un plan special pentru Moldova //Flux, 2005, 23 februarie, p.3.
VORONIN V. Integrarea în structurile europene nu necesită ieșire din CSI // Moldova Suverană, 2004, 16 septembrie, p.1.
Vectorul politicii externe moldovenești și integrarea europeană // Moldova Suverană, 2004, 28 februarie, p.1.
VORONIN V. A venit timpul realizării efective a democrației și obțiunii europene // Moldova Suverană, 2003, 30 decembrie, p.3.
Voronin s-a întllnit cu Iușcenco, Saakașvili și Aliev //Flux, 2005, 20 iunie, p.1.
Vladimir Voronin a conferit cu Traian Băsescu la Bucureșt. // Moldova Suverană, 2005, 13 decembrie, p.1.
Webster’s Encyclopedie Unabridged Dictionary of the English Language, , New-York: New REVISES EDITION „GRMERCY BOOKS”. -1989, p.738.
WIGHT M. Politica de putere. Chișinău: Ed. „ARC”. -1988. – 326 p.
ZAVTUR A., ZAVTUR Cl. Procesul de integrare a Moldovei în Uniunea Europeană: aspecte politice / Moldova, România, Ucraina: „op.cit”, p.98-103.
Bibliografie în limba rusă
АРБАТОВА Н. «Станут ли страны СНГ «яблоком раздора» в отношениях России и ЕС?» // Мировая Экономика и Международные Отношения, №.6, 2006.
БАТТЛЕР А. «Контуры мира в первой половине XXI вкеа и чуть далее»//Мировая Экономика и Международные Отношения, №.1, 2002. –с. 75-76.
БАБЕНКО О., НАЗАРИЯ С. Сотрудничество России со странами СНГ: состояние и перспективы // Вестник Словянского Университета Республики Молдова. Выпуск 9. Кишинёв, 2003, с. 4-11.
БУРЛЯЙ Я. «Интеграционные процессы в западном полушарии».//Международная Жизнь, №.8, – 2002, с.78.
Введение в теорию международных отношений. Под. ред. Маныкин А. Москва: Изд.во МГУ. – 2002. 320 c.
В новый год без СНГ? //Экономическое Обозрение», 2004, 30 декабря, с.8.
ГAКМАН С. «Возможности и перспективы еврорегионов в контксте межгосударственного сотрудничества Украины, Республики Молдова и Румынии»
/Moldova, România, Ucraina: buna vecinătate și colaborare regională. Materiale ale Simpozionului Științific Internațional (Chișinău, 15-16 octombrie). Chișinău: CCIN
„Perespectiva”. – 1998, p. 78-80.
ДОРAШ В. Формула государства: восток или запад?/Republica Moldova între Est și Vest. Identitatea națională și orientarea europeană. Chișinău: Ed. CAPTES. – 2001, pp. 55-63.
ЕТИНГЕР И. «Государственные, национальные и классовые интересы во внешней политике и международных отношениях» // Мировая Экономика и Международные Отношения, 1995, №.2, c.46.
ЗУЕВА К. «Новые концепции европейской интеграции»// Мировая Экономика и Международные Отношения, 1995, №.11, –с. 95.
«Как считает народ. Без взятки никуда»//Аргументы и факты, 2005, 28 декабря, с.1.
КОЛАК Д. «Почему Молдова не Люксембург?» // Экономическое Oбозрение, 2006, 20 октября.
КОЛАК Д. «Жак Ширак открывает для «большой семерки» маленькую Молдову»//
Экономическое Oбозрение, 1998, №. 32, сентябрь, с.3.
«Консенсус во имя интеграции» //Молдавские ведомости, 2005, 8 апреля, с.1.
МЕЖУЕВ Б. «Понятие «национальный интерес» в росийской общественно –
политической мысли» // ПОЛИС, 1997, №.1, с. 22-23.
МИТРОХИН С. «Национальный инtерес как теоретическая проблема»// ПОЛИС, 1997, №.1, с.38.
МИХАЙЛЕНКО А. «Россия и СНГ, как жить дальше?» // Мировая Экономика и Международные Отношения, 1997, №10, с. 118 – 123.
«Молдавский вектор Германии» //Moldova și Lumea, 2004, №.3, p.5.
«Молдова выйдет из СНГ?» // Комсомольская Правда, 2006, 26 мая.
МОСКВИН Л. «СНГ между прошлым и будущем» //Вестник Московского Университета, Политические науки, серия 12, 1997, №.5, с. 15.
МОШНЯГА В. «Республика Молдова и еврорегионы»//MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică), Chișinău: USM, Partea XIV.– 2000, p.68.
МОШНЯГА В., РУСНАК Г. «Приднестровское урегулирование посде Стамбульского самита: состояние и перспективы» //MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică), Chișinău: USM, Partea XIV. – 2000, pp.79-100.
МОШНЯГА В., ДАНИЙ Т., ЦУРКАНУ В. «Общественное мнение Республики Молдова о внешней политике страны». //Politica externă a Republicii Moldova: aspecte ale securității și colaborării regionale . Materiale ale simpozionului științific internațional (Chișinău, 16 – 17 noiembrie, 1997), Chișinău: CCIN „Perspectiva”. – 1998,
pp. 207-231.
МЯСНИКОВИЧ М. «Экономическая политика государства в современных условиях» //Мировая Экономика и Международные Отношения, 1999, №.1, с. 19- 50.
НАЗАРИЯ С. Многовекторность внешней политики Республики Молдова и необходимость её научного прогнозирования // Moldoscopie. (Probleme de analiză politică). – Chișinău: Partea XXII, USM, 200, c. 84-109.
НАЗАРИЯ С. , РУСНАК Г. Геополитическая ситуация Республики Молдова в рамках СНГ и её влияние на национальную безопастность// Вестник Славянского Университета. Выпуск 10. – Chișinău, 2003.
НАЗАРИЯ С. К вопросу о вероятности восстановления территориальной целостности Республики Молдова в свете молдо-российских отношений // Analele Științifice ale Universității de Stat din Moldova. V.III, Seria „Științe Socioumanistice”, Chișinău: USM. – 2001, pp. 173-179.
«Окно в Европу» // Время, 2005, 6 октября, с.2.
ПОЗДНЯКОВ С. Внешняя деятельность и мнждународные отношения. Москва: Наука. – 1986, 187 c.
Политическая Энциклопедия под. ред. Семичкин Г.Ю., Москва: Мысль, том 2. – 2000, 701 с.
РАЗУМНОВА Л., БАЛТЕНКОВА О. «Расширение Европейского Союза: «Северное измерение»//Мровая Экономика и Международные Отношения, 2000, №.12, – с. 84.
СОЛОВЬЕВ М.Д. Приоритет общечеловеческих интересов в соременных международных отношениях. Санкт-Петербург: СП. Знание. – 1991, 32 с.
ТИМЕРМАН Х. «Процессы дезинтеграции и реорганизации СНГ» // Мировая Экономика и Международные Отношения, 1998, №.12, с. 41.
ТОРКУНОВ А. Современные международные отношения, Москва. – 2001, 416 с.
УАЙТ С., ЛАЙТ М., ЛОУЭХАР Дж. «Белорусия, Молдавия, Украина: к востоку или западу? //Мировая Экономика и Международные Отношения, 2001, №.7, – с. 59.
ЦАРАНУ А. «Интеграционные процессы и проблема региональных конфликтов»// Moldova, România, Ucraina: integrarea în structurile europene. Simpozionul științific internațional (15-16 octombrie), Chișinău. – 2000, p. 98-103.
ШИШКОВ Ю. «Интеграция и дезинтеграция: коректировка концепции» //Мровая Экономика и Международные Отношения, 1993, №.10, – с. 50-68.
ШУМСКИЙ Н. «Интеграция СНГ: проблемы и перспективы» // Мировая Экономика и Международные Отношения, 1999, №.11, с. 79.
ЧАЛЫЙ П. «К 10-летию установления дипломатических отношений»
//Независимая Молдова, 2002, 29 марта, с.3.
«2006-й – решающий год для реализации Плана Действий РМ-ЕС»//Независимая Молдова, 2006, 28 февраля, с.2.
Surse WEB
http://www.df.lth.sel~cml/classic-integration.txt/
http://www.ipp.md/publications/studiul1%/20final~Prohnitchi.doc
http://www.ipp.md/biblioteca.php?!=roppage=2ide=25=37k
http://ipp.md/public/biblioteca/77/ro/asistentaUE.doc
http://www.mfa.md/Ro/Policy Key Elements/PolitcaExt Conceptia
http://www.mfa.md/Ro/Politica Bilaterale/RelatiiRM-Europa AN.htm
http://www.mfa.md/Ro/Policy Key Elements/PoliticaExt Text Baya.htm
www.ipp.md/files/Evenimente/2002/30-40-2002/Proiect-Conceptie-paresa.doc-
http://www.ipp.md/Evenimente1.ph.p?1=ro&id=25
http://www/e-democracy.md/coments/political/200602151/
http://politicom.moldova.org/comentarii/rom/151/
http://politicom.moldova.org/stirii/rom/10058/
http://azi.md/news?iD=37342
http://www.moldova.md
http://www.mfa.md/Ro/Comunicare
http:///www.mfa.md/Ro/Cominucare/ 2005-02-205CE/htm
http://azi.md/investigation?iD=35232
http://www.mfa.md/Ro/Comunicate/2004-12-23/interviu A.Stratan.htm
http://politcom.moldova.org/comentarii/rom/151/
http://www.fisd.ro/PDF/mater-noi/Raport?Transnistria.pdf
ipp.md/biblioteca.php?/=ro/ppage=21id=25=372 Suplimental Result
ipp.md//biblioteca.php?/ro&ppag=21ide=24-37k – Suplimental Result
http://www/europalibera.org
http://www/ipp/ro/altemateriale/securitatea%20frontierelor.pdf
http://www.mfa/Ro/Cominicare/2006-03-17-ostalep-Ambasador%20UE.htm
http://www.e-democracy.md/coments/political/200602151
http://www.e-democracy.md/coments/socioeconomic/20050231
http://www.pca.md/news/414
http://www.timpul.md/Article.asp?idessue=286 zid Rubric=3283@id Article=8137
http://www.mfa.md/Ro/Comiunicate/2006-03-14 print%20 Radu.htm
http://www.e-democracy.md/coments/socioeconomie/20050231/
http://domino.kappa.ro/guvern/programe.nsf/Arhiva/0024?Open Document
www.azi.md?news?iD-17778
http://www.e-domocracy.md/coments/political/20050914
http://www.zercalo-nedeli.com/il/show/542/49819/
http://www.reporter.md/ro/ViewPoints.asp?NewsType=FullDocument&idDocType=48id Document=151102
http://lenta.ru/news/2005/05/06/uzbek/
http://www.e-democracy.md/coments/politica/2005.04.19
http://www.contrafort.md/2002/87-89/27html
http://lenta.ru/news/2005/02/28/yushenko/
http://www/e/democracy.md/comments/politica/2005/04/19
http://www.e-democracy.md/comments/politica/20021014
http://www.democratia.cfem.md/comentarii.htm
http://www/e/democracy.md/comments/politica/2006031421
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/11b-117-art5-duta.html
A N E X E
Lista statelor care au recunoscut independența Republicii Moldova
Anexa 1.
Tabelul 1.
Sursa: Arhiva curentă a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova
Stabilirea relațiilor diplomatice cu Republica Moldova
Tabelul 2.
Sursa: Arhiva curentă a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene
al Republicii Moldova
Procesele electorale în Republica Moldova în perioada anilor 1990 – 2005
Anexa 2.
Tabelul 1.
∗ – alegeri parlamentare
0 – alegeri prezidențiale
D – schimbare de guvern
∇ – alegeri locale
Sursa: Raportul Național al Dezvoltării Umane. Guvernarea responsabilă pentru dezvoltarea umană. 2003, Republica Moldova, Chișinău, 2004, p. 36.
Activitatea guvernelor Republicii Moldova în perioada anilor 1990 – 2005
Tabelul 2.
Sursa: În baza cercetărilor efectuate de autor.
Anexa 3
Tabelul 1.
Evoluția opiniilor de integrare internațională a Republicii Moldova
(1998 – 2003)
60
50
40 34%
30
20
10
0
52%
51%
43%
40% 41%
51% 49%
1998 2001 2002 2003
UE CSI
Sursa: Raportul Național al Dezvoltării Umane. Guvernarea responsabilă pentru dezvoltarea umană 2003. Republica Moldova, Chișinău, 2004.
Harta Rpublici Moldova
Anexa 4.
Amplasarea bazelor militare ruse pe teritoriul Transnistriei
Sursa: „Observator economic”, 2001, nr.9, p.10
Anexa 5.
Lista instituțiilor implicate în implementarea Planului de Acțiuni Uniunea Europeană –
Republica Moldova
Parlamentul Republicii Moldova
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
Ministerul Afacerilor Interne
Ministerul Justiției
Ministerul Reintegrării
Ministerul Economiei și Comerțului
Ministerul Finanțelor
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare
Ministerul Sănătății și Protecției Sociale
Ministerul Apărării
Ministerul Transporturilor și Gospodăriei Drumurilor
Ministerul Industriei și Infrastructurii
Ministerul Ecologiei și Resurselor Informaționale
Ministerul Educației, Tineretului și Sportului
Ministerul Culturii și Turismului
Biroul Național Migrație
Biroul Național de Statistică
Biroul Relații Interetnice
Procuratura Generală
Serviciul de Grăniceri
Serviciul de Informații și Securitate
Serviciul Vamal
Serviciul Standardizare și Metrologie
Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală
Agenția Națională pentru reglementarea în Telecomunicații și Informatică
Agenția Națională pentru Reglementare și Energetică
Administrația de Stat a Aviație Civile
Banca Națională a Moldovei
Curtea de Conturi
Academia de Științe a Moldovei
Sursa: Datele Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene; [anonimizat]
Anexa 6.
Geografia importului și exportului cu statele membre ale Uniunii Europene în anul 2003
Sursa: Balanța de plată a Moldovei pentru anul 2003 (varianta preliminară) //
„Экономическое обозрение”, 2004, 14 мая, Nr.18
Anexa 7.
PIB în 2005, statele ex-sovietice
(cifrele din paranteză indică locul în topul general)
Tabelul 1.
În baza calculelor realizate de Banca Mondială. Sursa: ECO, 2006, 12 iulie p.2.
PIB în 2005, Europa Centrală și de Est (cifrele din paranteză indică locul în topul general)
Tabelul 2.
În baza calculelor realizate de Banca Mondială. Sursa: ECO, 2006, 12 iulie p.2.
Evoluția relațiilor dintre Republica Moldova și România în perioada anilor 1990-2005
Anexa 8.
100
90
80
70
60
50
40
30
20
10
0
Conform criteriului economic.
Sursa : În baza cercetărilor efectuate de autor.
Anexa 9.
Lista acordurilor semnate între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României
Sursa: Tratate internaționale la care Republica Moldova este parte (1990 – 2001) Ed. OFICIALA MOLDPRES v. 23, 24, 29, Chișinău 1999, p. 223, 345, 349, 359, 375, 402, 405, 413; 244,
268, 274, 280, 282, 285.
Tabloul sondajului de opinie publică cu privire la relațiile dintre Republica Moldova și România
Anexa 10.
10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
Foarte bune / Bune Rele / Foarte rele NȘ. /N.R.
Sursa: Barometrul de opinie publică. Republica Moldova. Decembrie 2005, Institutul de Politici Publice. CBS AXA. Chișinău 2005, p. 64
Rezultatele anchetării la tema: Anexa 11. Republica Moldova în contextul proceselor integraționiste
Cercetarea este efectuată în scopul aflării opiniei studenților de la Universitatea de Stat din Moldova cu privire la situația Republicii Moldova în contextul proceselor integraționiste.
Metodologia cercetării:
Obiectul cercetării: studenții de la anul II și III, specialitățile Relații Internaționale, Politologie și Administrare Publică de la facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative.
Eșantionul: probabilist, simplu aleatoriu, nestratificat. Au fost chestionați 300 de studenți, dintre care 277 (92,3%) cu studii în limba de stat și 23 (7,6%) cu studii în limba rusă.
Populația: 980 studenți, anul II și III dintre care 849 cu studii în limba de stat și 131 – cu studii în limba rusă.
Marja de eroare: ±5%.
II. Instrumentarul: chestionar structurat în limba de stat cu 11 itemi.
Respondenții au fost chestionați în perioada octombrie-noiembrie 2006 în auditoriile Universității de Stat din Moldova. Chestionarea a fost anonimă.
Prelucrarea: rpsăunsurile au fost prelucrate manual.
Date respondent: Vîrsta: ani
Sexul: D masculin; D feminin
Ocupația D student; D angajat; D șomer
Instituția de învățămînt
1. Considerați că concepția cu privire la politica externă a Republicii Moldova:
Cum apreciați actualele relații ale Republicii Moldova cu România în procesul de integrare europeană:
În condițiile noului angajament geopolitic considerați că cea mai bună soluție pentru asigurarea securității țării noastre este:
aderarea la tratatul de securitate comună CSI 2,4%
aderarea NATO 40,8%
Considerați că actualul contingent de participare trebuie:
Credeți că este eficientă activitatea Federației Ruse în procesul de negociere:
Considerați că activitatea Ucrainei în calitate de mediator în procesul de negocieri este eficientă:
Credeți că noul format de negocieri (5 + 2) va fi mai eficient:
Care dintre mediatori are influență mai mare în actualul proces de negociere:
Sursa: Chestionar efectuat de autor în perioada octombrie-noiembrie 2006 la Universitatea de
Stat din Moldova pe un eșantion de 300 studenți.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Politica Externa A Republicii Moldova In Contextul Proceselor Integrationiste Interese Si Prioritati (ID: 107577)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.