Politica Externa a Republicii Moldova

Introducere

Republica Moldova – 23 ani de independenta: realizări și eșecuri

Aspecte geopolitice a statalității Republicii Moldova

Statutul Republicii Moldova pe plan Internațional

Contestarea unitară a statalității Republicii Moldova

Sistemul politic între Vest și Est (2010-2015)

Partidele pro-europene din RM

Partidele pro-ruse din RM

De la “străinătatea apropiata” a Rusiei la “noua vecinătate” a UE

Studiu de caz: Dinamica contextului internațional și intern al Republicii Moldova

Dinamica contextului geoeconomic

Dinamica contextului geospiritual.

Republica Moldova – 23 ani de independență: realizări și eșecuri

Republica Moldova apare pe harta lumii la 27 august 1991, când își proclamă oficial independența de stat, fiind ultima entitate politică din spațiul european al fostei URSS care își materializa juridic dorința de neatârnare politică. Această rămânere a Chișinăului în urma plutonului european al fostelor republici sovietice se explică prin existența în Parlamentul local (ales ca Soviet Suprem al RSS Moldovenești) a unei majorități antiidependență, consituită din reprezentanți ai nomenclaturii sovietice, colhoznice și de partid. Doar presiunile populare au fost de natură să determine desprinderea noului stat de Moscova.

Pentru o înțelegere exacta a contextului este necesar să recurgem la evenimentele majore care au precedat proclamarea independenței de stat a Republicii Moldova. Cea de-a doua Mare Adunare Națională, convocată la 16 decembrie 1990, a adoptat o Proclamație, prin care proclama „independența națională a românilor din teritoriile ocupate”. La 27 decembrie 1990 a fost constituită Alianța Națională pentru Independență „16 Decembrie”. La 17 martie 1991 guvernul sovietic a desfășurat un referendum unional pentru menținerea URSS. Alături de Estonia, Letonia, Lituania și Georgia, Republica Moldova boicotează referendumul. La 5 aprilie 1991 președinții Ion Iliescu și Mihail Gorbaciov au semnat la Moscova un nou tratat de colaborare, bună vecinătate și amiciție între România și URSS, menit să substituie tratatul similar încheiat între cele două state la 7 iulie 1970. Forțele pro-independență, organizate în Frontul Popular din Moldova, s-au opus energic ratificării acestui tratat de către Parlamentul de la București, adoptând un șir de declarații și documente. Președintele Ion Iliescu a avut reacții violente, aducând public ofense Frontului Popular din Moldova, acuzându-l de promovarea unui „punct de vedere îngust, sectar, extremist” și de necunoașterea tratatului. Alianța Națională pentru Independență „16 Decembrie”, printr-o Rezoluție adoptată la 10 mai 1991, cere „Parlamentului să adopte neamânat Declarația de Independență” și își reafirmă „adeziunea față de Proclamația celei de-a doua Mari Adunări Naționale”. În noaptea 18 spre 19 august 1991 la Moscova are loc o lovitură de stat. Frontul Popular din Moldova convoacă, la 20 august 1991, un miting de proporții în Piața Marii Adunări Naționale, adoptând o Rezoluție prin care cere „adoptarea urgentă de către Parlament a Declarației de Independență a Republicii Moldova”.  Cunoscând dispozițiile antiindependență ale majorității din Parlament, Frontul Popular din Moldova a recurs la tactica presiunii populare. Astfel, la 27 august 1991 Frontul Popular din Moldova a convocat cea de-a treia Mare Adunare Națională, la care au participat sute de mii de persoane din toate colțurile Republicii Moldova. Marea Adunare Națională din 27 august 1991 a adoptat o Moțiune adresată Parlamentului, un Apel către popoarele și statele lumii, a ratificat mai multe Propuneri ale Alianței Naționale pentru Independență „16 Decembrie” adresate Parlamentului Republicii Moldova și a votat textul Declarației de Independență a Republicii Moldova. În aceeași zi Parlamentul de la Chișinău a votat Declarația de independență a noului stat.

Declarația de independență a Republicii Moldova, document fundamental pentru înețelegerea evoluțiilor ulterioare ale noii formațiuni statale de la răsărit de Prut, cuprinde în sine un șir de contradicții sau suferă de omisiuni care se vor resimți în diferite etape ale devenirii Republicii Moldova. Astfel, dacă invocă expres ”limba română ca limbă de stat și reintroducerea alfabetului latin”, evită să declare Republica Moldova drept stat național, fapt singular printre noile state apărute pe ruinele fostei URSS din partea europeană a continentului. Acest fapt conține în germene toate contradicțiile și dualismele care vor măcina Republica Moldova în următoarele decenii, în special în ceea ce privește aspectele identitare și vectorul politicii externe a statului.

Schimbările politice din 1994 marchează o cotitură masivă spre spațiul estic. Odată cu schimbarea de putere de la Chisinău – la 27 februarie 1994, alegerile sunt câștigate de Partidul Democrat Agrar (PDAM) care obține o majoritate simplă în Parlament – axul politicii Republicii Moldova se modifică, și nu în favoarea Occidentului. Omisiunile din Declarația de Independență vor fi folosite de către Parlamentul Republicii Moldova dominat de PDAM, criptocomunist, format din reprezentanți ai nomenclaturii colhoznice, care vor decide introducerea în textul Legii fundamentale a noțiunilor de ”moldoveni” și ”limba moldovenească” concepute, pe linia nefastei tradiții sovietice, ca opozabile și adversative cu etnonimul ”român” și glotonimul ”limba română”.

Corelația dintre identitatea națională, statalitate și trecut în Republica Moldova redă o situație aparte, unde regimul totalitar s-a pecetluit adânc în aceste domenii. Ceea ce ține de aspectul identitar, autoritățile sovietice au plăsmuit, falsificat și au reprodus mai multe evenimente istorice, pentru a-și îndreptăți deciziile politice. Prăbușirea URSS-ului a creat pentru Republica Moldova un nou început cu perspective favorabile în procesul de obținere a independenței și de formare a unui stat democratic. Pe de o parte, unele dintre primordialitățile menționate mai sus au fost, evident, îndeplinite, dar, pe de altă parte, astfel de obiective strategice precum consolidarea securității și stabilității Republicii Moldova, retragerea trupelor străine de pe teritoriul său, soluționarea problemei transnistrene, dezvoltarea unor relații de cooperare, stabile și previzibile, cu principalii săi parteneri strategici, integrarea europeană au rămas nerealizate.

În primii ani de independență, Republica Moldova, prin semnarea Declarației universale a dreptului omului, liberalizarea mass-mediei, aderarea la Convenția Internațională cu privire la drepturile copilului, inițierea primelor reforme de trecere la economia de piață, a demonstrat un început promițător. În 1994, prin adoptarea Constituției, Republica Moldova s-a oficializat statul de drept. Pe parcursul la doua decenii de la acest început, putem spune că calea parcursă de la declararea independenței de stat s-a dovedit a fi foarte anevoioasă. De ce această trecere a fost atât de dificilă? Răspunsurile la această întrebare le vom găsi în domeniul istoriei și memoriei colective, care au fost generate de politicile și practicile politice, culturale, economice și sociale implementate de regimul sovietic totalitar comunist de ocupație.

În perioada de după 27 august 1991 marile priorități ale diplomației de la Chișinău au fost recunoașterea independenței Republicii Moldova, consolidarea securității și stabilității noului stat prin recunoașterea și respectarea de către statele lumii a statutului său proclamat de neutralitate permanentă, afirmarea Republicii Moldova ca actor internațional prin integrarea sa în cadrul principalelor organizații internaționale, precum ONU, Consiliul Europei, OSCE, OMC etc., stabilirea și dezvoltarea relațiilor bilaterale cu țările lumii și, în primul rând, cu principalii săi parteneri strategici, asigurarea și menținerea sprijinului comunității internaționale în vederea soluționării favorabile a chestiunii transnistrene (diferendul moldo-rus din Transnistria), precum și pentru determinarea Federației Ruse să-și retragă trupele de pe teritoriul național și, desigur, integrarea europeană a Republicii Moldova, prin filiera Europei de Sud-Est.

În pofida faptului că Partidul Comunist al Uniunii Sovietice a dorit să construiască o societate egalitaristă sub toate aspectele, părerile asupra acestui regim rămân a fi diferite. După colapsul sovietic provocat de evenimentele din august 1991 realitățile s-au dovedit a fi tensionate. Deși au trecut deja mai bine doua decenii de la prăbușirea URSS și adoptarea Declarației de Independență, în Republica Moldova, o bună parte a populației rămâne nostalgică și și-ar dori reîntoarcerea în URSS, cealaltă parte a cetățenilor alegând integrarea țării în Comunitatea Europeană.

Tendințele contradictorii din țară în ceea ce privește orientarea Republicii Moldova către Uniunea Europeană sau către Rusia, au fost specifice politicii regimului președintelui Vladimir Voronin (Partidul Comuniștilor din Republica Moldova) din perioada 2001-2009. Așadar, alegerea strategiei politicii externe a Republica Moldova a devenit ”subiectul numărul unu” în ultimul deceniu, Moldova încearcă să găsească interese comune între cele două centre gravitaționale, în jurul cărora sunt formate atât entități economice cât si geopolitice.

Evoluția politică a Republicii Moldova indică ca nici statul și nici societatea moldovenească nu și-ai identificat cu transparență orientarea de perspective. Ultimile guvernări au afirmat ca unica opțiune a Moldovei este integrarea ei în UE, dar în cele din urmă au continuat linia politică tradițională, adica cu orientare spre Rusia. Pe lânga faptul că acestă orientare anula posibilitatea integrării în UE, asemenea excludea și șansa soluționării problemei transnistriene, în timp ce, ca fenomen politic, Transnistria reprezintă un punct strategic rusesc în Europa de Sud-Est.

Marile dileme care au indus un grad sporit de dezorientare în politica externă a Republicii Moldova au ținut și țin de domeniile politic, economic, identitar-cultural, spiritual, de securitate. Astfel, Republica Moldova a oscilat timp de mai bine de două decenii, împreună cu opțiunile populației, între :

a rămâne în Comunitatea Statelor Independente (CSI) și a se integra cu Uniunea Europeană (UE);

a rămâne dependentă economic de Rusia și CSI și a dezvolta relații comercial-economice cu statele UE și restul lumii;

a rămâne dependentă energetic de Rusia și a identifica surse energetice de alternativă;

a deveni stat național, cu asumarea moștenirii și identității național-culturale și istorice românești și a deveni stat polietnic în care majoritatea etnică românească și minoritățile etnice neruse să rămână sub dominația culturală și lingvistică rusă, în condițiile în care etnicii români să constituie masă demografică pentru continuare experimentului moldovenist de manipulare identitară și încercare de construire a unei identități etno-lingvistice separate și distincte de cea românească;

a rămânere sub autoritatea spirituală a Patriarhiei Moscovei (numărul 1 în Ortodoxie) și a reveni sub autoritatea spirituală a Patriarhiei Române (numărul 2 în Ortodoxie);

a rămâne un stat neutru militar pe hârtie și a adera la Sistemul de securitate colectivă al CSI;

a rămâne un stat neutru militar pe hârtie și a adera la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

Rezumând aceste dileme, am putea spune că Republica Moldova este un stat sfâșiat de contradicții interne și modul de soluționare a acestora ar putea însemna fie rămânerea pe temelia moștenirii regimului sovietic totalitar de ocupație, fie desprinderea de această moștenire și evoluția către un model democratic european de societate liberă, cu economie de piață și stat de drept.

Aspecte geopolitice al statalității moldovenești

În scurt timp după proclamarea independenței la 27 august 1991, Republica Moldova a fost recunoscută pe scena internațională și a devenit subiect cu drepturi depline în sistemul de drept internațional. Totodată, sub aspect geopolitic, situația actuală a Moldovei nu este nici pe departe una avantajoasă pentru stabilitatea și prosperitatea ei.

Îndată după proclamarea independenței sale de stat, Republica Moldova se confruntă cu probleme interne, induse și dirijate din exterior, precum autonomia Găgăuziei și separatismul Transnistriei. Armata a 14 rusă a jucat un rol decisiv în războiul din 1992, intervenind în lupte de partea separatiștilor. În pofida semnării armistițiului din 21 iulie 1992 cu privire la retragerea Armatei 14 de pe teritoriul Republicii Moldovei suverane, trupele raman. Prin urmare, trupele proptesc fiabilitatea Transnistriei și face reintegrarea mai dificilă. Ele oferă, de asemenea, materiale, expertiză, precum și alte tipuri de sprijin pentru Transnistria în mod continuu. Astfel, trupele ruse aflate în Transnistria, „rămâne a fi unul dintre cele mai mari pericole pentru securitatea Republicii Moldova”, având suportul politic, material și moral al separatismului transnistrean și Federației ruse, un factor ce ține în presiune Chișinăul. În cele din urmă, Moldova a pierdut controlul efectiv a porțiunii de est de Nistru, revoltat cu sprijinul rusesc.

Republica Moldova a rămas în controlul zonei dintre Prut și Nistru, timp de aproximativ 24 de ani, o regiune destul de nesemnificativă. Victoria revoluțiilor colorate din Georgia și Ucraina alături de schimbarea direcției cadrul politicii externe a Republicii Moldova după alegerile din aprilie 2005, au fost factori ce păreau a fi fundamentul valorilor euroatlantice promovate de NATO și UE. Prin urmare, Moldova a început să treacă de la a fi o bucată de pământ între două râuri, de a fi o zonă geostrategică atât pentru ruși, precum și orice entitate de Vest care ar putea dori să amenințe Ucraina și, prin urmare, Rusia.

Situația complicată în țară a stârnit, în mod paradoxal, oportunitatea clasei politice moldovenești de a transforma Republica Moldova într-o ”țară tampon”, unde interesele vestului puteau fi concordate cu cele ale estului. Astfel, în acest joc geopolitic, partidele politice din Republica Moldova participau în sprijinirea uneia sau alteia dintre forțele externe pentru a deține regiunea în sfera lor de influență.

Printre țările CSI, situația geopolitică a Republicii Moldova este una dintre cele mai complexe, ca urmare a interesului crescut din partea României, Ucrainei și Rusiei, precum și în legătură cu situația dificilă a politicii interne și economice, din care, evident, ea nu poate ieși cu propriile puteri. Apropierea de granițele Republicii Moldova a UE și NATO a creat o situație politică fundamental noua, cerând ca autoritățile moldovenești să ia măsuri decisive în punerea în aplicare a reformelor economice, care ar trebui să fie cheia pentru viitorul integrării europene a Republicii Moldova.

În contextul geopolitic regional, datorită poziției sale, Republica Moldova are o situație dificilă care poate fi privită sub mai multe aspecte. În primul rând, în comparație cu Moldova medievală, teritoriul Republicii Moldova este unul redus considerabil, astfel devenind mai vulnerabilă pentru obiectivele sale militare. Frontierele sale de stat, îndeosebi cu Ucraina, nu reprezintă impedimente serioase pentru pătrunderea pe teritoriul statului a teroriștilor internaționali, migraților nelegali, afaceriștilor cu droguri, iar din cauza nesoluționării conflictului transnistrean, frontiera de est este vulnerabilă și rămâne practic ”deschisă”.

În al doilea rând, fiind amplasată între Ucraina si România, Republica Moldova este separată de consumatori principali ai mărfurilor sale pentru export, atât din Europa Occidentală, cât și din țările CSI, astfel cele doua țări de tranzit au o influență considerabilă asupra Moldovei. Această situație necesită identificarea posibilității de a evita eventualele neînțelegeri și situații conflictuale, ceea ce reprezintă caracterul dependent al hotărârilor politicii externe al Republicii Moldova.

În al treilea rând, potențialul economic al Republicii Moldova a scăzut considerabil în urma pierderii piețelor de desfacere a producției și reorientării parțiale spre noile piețe. Astfel, țările pe care Moldova le considera parteneri de nădejde ca Franța, Ucraina sau Rusia, deseori apar mai mult în calitate de concurenți, spre exemplu pe piața de producție vinicolă, producție agroalimentar si a articolelor de tutungerie.

În cadrul contextul geopolitic și economic actual, Republica Moldova este doar unul din punctele strategice ale continentului european. Datorită faptului că partea sa de est – Transnistria – reprezintă un punct cheie pentru influența Rusiei în regiune, Republica Moldova a devenit involuntar un fel de "țară a nimănui", o entitate politică care pare să fi ales deja direcția pe care aceasta ar trebui să urmeze: Vest. Cu toate acestea, lucrurile nu sunt atât de simple

În urma evenimentelor din aprilie 2009, când conducerea comunistă a fost eliminată, guvernul de la Chișinău s-au dovedit în mod repetat dorința de integrare europeană ca singura cale posibilă, nu numai pentru a rupe legătura cu trecutul sovietic, dar și pentru însăși existența statului.

Având teoretic o zonă mai largă de cooperare decât unele state recunoscute în calitate de candidați de către UE, Republica Moldova are, de fapt, mai puține posibilități din cauza faptului că aceasta nu este recunoscută ca un potențial candidat la aderare. În plus, Republica Moldova este unica din punctul de vedere al problemelor cu care se confruntă. Moldova diferă radical de toate celelalte țări situate la est de UE și incluse în politica europeană de vecinătate, deoarece:

Moldova este singura țară din Europa, pe al cărui teritoriu sunt desfășurate, în mod ilegal, trupe de ocupație străină a Federației Ruse, care susține regimul separatist Transnistria prin forțe militare, mijloace politice, diplomatice și economice și sfidează opinia publică internațională, care, în numeroase documente emise de organizațiile internționale, a susținut retragerea trupelor ruse din Moldova, în timp ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a calificat Rusia ca un agresor în Moldova;

Republica Moldova este singura țară din Europa în care sunt încălcate principiile OSCE privind implicarea în procesele de soluționare a conflictelor și a principiilor de menținere a păcii ale Națiunilor Unite, pentru că, în calitate de mediator al soluționării conflictului și ca făcător de pace, Rusia menține conflictul și se opune soluționării lui;

Frontierele Republicii Moldova sunt unice în Europa: granița de vest cu România separă populația a două state care vorbesc aceeași limbă, au o cultură și istorie comună, etc., în timp ce granița de est cu Ucraina include un segment 443 km (la un total de 1 222 km), care este în afara controlului autorităților centrale. Fiind controlate de regiunea separatistă Transnistria, acest segment genereaza, din cauza porozității sale, un risc pentru securitatea internațională;

Toate problemele locale, inclusiv conflictului transnistrean, care este o problemă regională, precum și preocuparea UE de a nu deranja Rusia, sunt obstacole atât în procesul de aderare la UE și la dezvoltarea țării, în general. Moldova nu poate depăși toate barierele existente fără sprijin extern.

Statutul Republicii Moldova pe plan internațional

Republica Moldova a aderat la un șir de organizații regionale și internaționale, alături de alte state din regiune. Astfel, aceasta a obținut statutul de membru al Organizației Națiunilor Unite, al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, a Consiliului Europei, a Organizației Mondiale a Comerțului. Posedînd sistemele necesare electroenergetice, de transport și de telecomunicații, Republica Moldova are premise importante pentru o colaborare reciprocă avantajoasă cu țările europene.

Moldova a putut scăpa din strânsoarea Rusiei exact atât cât a reușit să se apropie de Occident. Chișinăul oficial a făcut o serie de pași în această direcție. Marile puteri europene au stabilit relații diplomatice cu Republica Moldova la scurtă vreme dupa data de 27 august 1991. Marea Britanie a fost una dintre primele țări europene care au recunoscut independența Moldovei, fapt care a avut loc la 31 decembrie 1991, iar relațiile diplomatice dintre cele două țări au fost stabilite la 17 ianuarie 1992. Franța a recunoscut independența Moldovei la 7 ianuarie 1992 și a stabilit relații diplomatice la 11 martie 1992. Deosebit de importantă a fost apropierea Chișinăului de Statele Unite ale Americii. Ambasada SUA în Moldova este una dintre primele ambasade străine care au apărut la Chișinău dupa 1991. Sprijinul pe care SUA l-a acordat Republicii Moldova, prin intermediul misiunii diplomatice americane la Chișinău, și, în special, sprijinul politic a fost deosebit de util pentru afirmarea independenței reale a fostei republici sovietice.

Fiind o țară mică, Republica Moldova a fost îndemnată să acorde o importanță deosebită cooperării în ansamblu cu grupuri de țări din vecinătatea imediată. O astfel de perspectivă a deschis pentru ea Organizația pentru cooperare economică la Marea Neagră (OCEMN), care a fost lansată oficial, prin semnarea Declarației de la Istanbul, la 25 inie 1992. Obicetivele principale, stabilite atunci, ale organizației erau ”accelerarea dezvoltării economice și sociale a statelor membre în perspecitva integrării lor în Uniunea Europeană, intensificarea cooperării multilaterale și folosirea avantajelor care decurg din proximitatea geografică și complementaritatea economiilor naționale”. La aproape 15 ani de la fondarea organizației, membrii ei, inclusiv Republica Moldova, au ajuns la concluzia că OCEMN nu a satisfăcut întru totul obiectivele pentru care fusese creată, reiterându-se încă o dată importanța acesteia pentru realizarea unor sarcini de perspectivă. S-a observat, între altele, că din cauza diferențelor semnificative, economice și sociale, dintre țările participante, OCEMN ”nu poate produce rezultate rapide și spectaculoase, dar oferă un cadru proprice stimulării încrederii reciproce între țările membre vecine și contribuie la dezvoltarea spiritului de cooperare multilaterală, pregătind, astfel. Statele participante pentru o angajare viabilă în proiectele mai ambițioase ale integrării europene”.

În ciuda condițiilor dificile, procesul de abordare a Republicii Moldova la UE nu a putut fi oprit. Pe de o parte, Republica Moldova se implică mai mult și mai activ în circuitele europene și mondiale, în stabilirea relațiilor de cooperare la nivel regional și sub-regional european. Fiind un membru al Consiliului Europei, a Inițiativei Centrale Europene, Organizației de la Marea Neagră Cooperare Economică, a Comisiei Dunării, a Parteneriatului pentru Pace, al Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic și a altor structuri de funcționare internațională, Moldova este singura țară din CSI în cale de a fi membru al Inițiativei de Cooperare în Europa de Sud-Est și Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est.

Republica Moldova este, de asemenea, singura țară din CSI care face parte din Politica Europeană de Vecinătate, care este un membru al Organizației Mondiale a Comerțului (din mai 2001). Deci, în relația cu UE, Republica Moldova a avansat mai mult decât alte state-membre ale CSI, vecini ai UE. Pe de altă parte, Uniunea Europeană se apropie de Republica Moldova ca urmare a extinderii sale spre est. După ce a fost lansată Politica Europeană de Vecinătate în 2003, două evenimente extrem de importante sa întâmplat în 2004: pe 02 aprilie 2004, șapte noi state, inclusiv România, au aderat la NATO și la granița de vest Republicii Moldova a devenit o frontieră cu NATO. Pe data de 1 mai 2004, ca urmare a aderării a zece noi state la Uniunea Europeană, Republica Moldova s-a apropiat de UE.

Văzută prin prisma politicii de stat moldovenești și în cadrul relațiilor internaționale, Republica Moldova se prezintă ca un stat suveran și ca membru cu drepturi depline al comunității internaționale, adică, mai simplu spus, este un stat ca oricare altul, indiferent de întinderea, puterea, vechimea lui. Sub aspect formal, așa și este, dar nu este deloc așa când Republica Moldova este raportată la relațiile ei cu statele din jur și cu comunitatea internațională, nu este deloc așa când luăm act de starea economiei ei și în special condițiile de trai, foarte grele, ale majorității absolute a populației, de exodul masiv al cetățenilor peste hotare, nu este deloc așa când societatea este incapabilă să dea naștere unei clase politice în sensul propriu al cuvântului și unor structuri politice care să poată guverna țara în baza principiilor democratice contemporane și orientându-se exclusiv spre interesele vitale ale populației țării. În momentul în care Moldova nu este în stare să asigure un trai decent locuitorilor ei, nu are un material politic uman de calitate și nu are o situație politică stabilizată definitiv, locul ei în lume rămâne nesigur. Așa cum a fost și în trecut, cea mai gravă problema a Republicii Moldova este faptul că soarta ei depinde prea puțin de ea însăși.

Afirmarea si contestarea statalității Republicii Moldova

”Cuvântul “statalitate” este necesar limbajului politologic, mai ales pentru punctarea proceselor de instituționalizare în statele în curs de devenire și consolidare cum ar fi Republica Moldova. “Statalitatea” semnifică nu doar componentele structurale ale statului, dar și nivelul, calitatea funcționării acestuia, intensitatea și eficienta cu care instituțiile statului intervin în viața și activitatea cetățeanului. Această noțiune nu este una doar explicativă, dar și de evaluare a numărului și eficienței structurilor statale, corespunderii necesităților sociale și intereselor personale ale cetățeanului.”

În momentul in care Republica Moldova și-a declarat independența pe 27 august 1991, noul stat și-a anunțat tendințele sale de entitate suverană. Întemeierea unui stat nou-format este un fenomen natural si specific pentru țările care doresc să-și proclame independența și unitatea statală după prăbușirea URSS, numai că fiecare dintre ele au caracteristicul său, fie Ucraina, Kazahstan sau orice alt stat din spațiul post-sovietic.

De la declarații privind reuniunea cu România și acțiunile stataliștilor, până la acuzații de trădare a patriei, procesul de declarare a statului Republica Moldova a remarcat o dezvoltare sinusoidală. În condițiile legitimării statale, fruntașii politici din Chișinău au încercat să accentueze așa-zisa continuitate a statalității și au pus în evidență anumite evenimente istorice și personalități istorice atât din trecutul recent, cât și din trecutul medieval.

Astfel, prima ”acțiune politică de amploare destinată să legitimeze statalitatea și să îndepărteze Republica Moldova de România a avut loc în 1994, când fluxul moldovenist a fost readus pe scena politică”. La congresul ”Casa Noastră – Republica Moldova”, primul președinte Mircea Snegur susținea originea și continuitatea națiunii moldovenești, considerând începutul independenței moldovenești din anul 1917. Astfel, acest congres a pus ”începutul unei ideologii a statului moldovean”, fiind treptat radicalizat. Situația începe a se schimba odată cu adoptarea la 29 iulie 1994 a Constituției Republicii Moldova, care de acum in primul articol se stipulează: “Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile si libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate”.

3.1. Transnistria

Există dovezi semnificative care arată ca la baza conflictului transnistrean au fost in principal interesele geopolitice și geostrategice ale Rusiei. Rusia a manifestat întotdeauna un interes deosebit în Transnistria și Basarabia, având o atenție deosebită față de pozițiile geopolitice ale acestor regiuni în relațiile cu Europa. Imperiul Rus, iar mai târziu Uniunea Sovietică, a folosit aceste regiuni ca o interfață pentru a proiecta politica si influenta ei spre Europa, în special spre sud-estul Europei. Prin urmare, conflictul transnistrean pare să fi fost doar o caracteristică a aceeași politici. Unul dintre comandanții armatei a 14-a, în timpul conflictului transnistrean, general maior Alexandru Lebed, a afirmat că "Transnistria este cheia Rusiei față de Balcani" și că " Republica Moldovenească Nistreană este doar o mică parte din Rusia".

Originea, dezvoltarea și soluționarea conflictului transnistrean nu poate fi separata de cea a proceselor de dezintegrare, care sunt caracteristice spațiului post-sovietic. Printre cele mai importante condiții prealabile ale factorilor care au avut o influență decisivă asupra apariției și soluționarii problemei transnistrene, au fost și rămân procesele de dezintegrare politică și economică. Transnistria lupta pentru independență de Republica Moldova, în timp ce Moldova, la rândul său, dorește să păstreze integritatea teritorială. Toate în toate, Transnistria devine o piatră de poticnire care împiedică Moldovei calea spre integrarea europeană. Din punct de vedere conceptual, caracterul conflictului este o contradicție între două regiuni cu diferite scopuri.

Înțelegerea adevărului istoric în memoria genetică a populației transnistrene i-a unit și justificat acțiunile sale în conflict cu Chișinăul oficial. Desigur, ca apropierea Moldovei de România nu putea provoca polarizarea pozițiilor populației transnistrene. Interconectati de factorii istorici sunt și factorii geopolitici. Intrând în conflict, ambele părți s-au bazat, în primul rând, pe suportul extern. Chișinăul oficial conta pe sprijinul deplin din partea României și Transnistria – de acelasi sprijin din partea Russiei.

Dorința actorilor externi de a se oferi un astfel de ajutor consolida încrederea în victoria părților aflate în conflict și tendința de a rezolva conflictul prin mijloace militare. Ajutor militar oferit Chișinăului, de catre români și pregătirea Armatei a 14 să ia parte in conflict de partea Transnistriei, au creat condițiile necesare pentru tranziția de la etapa latenta a conflictului la stadiul de escaladare militară.

Evenimentele din ianuarie 1992 a demonstrat refuzul Tiraspolului de a merge la orice compromis. Între 4 și 12 ianuarie, trupele Gărzii Republicane transnistrene au lansat atacuri asupra clădirii guvernului din Dubăsari și au trecut Nistru să preia orașul Bender pe partea Basarabiei a râului. Forțele de poliție din Republica Moldova au fost reticenti in a rezista cu ordinele guvernamentale, pentru a evita violența cu orice preț. Ca urmare, la 3 februarie 1992, ambele orașe au căzut în mâinile separatiștilor ca urmare a predării trupelor de poliție din Republica Moldova de acolo.

 La 29 martie 1992, guvernul Republicii Moldova a declarat stare de urgență și a dispus ofensivă militară în Transnistria. Totuși, în ciuda unor eforturi de a construi armata regulată, Moldova dispunea doar de 25-30,000 oameni subordonati fie la Ministerul Republican de Interne sau la Ministerul Apărării nou format. Cele mai multe dintre aceste trupe au fost rezervisti sau voluntari și foarte puțini dintre ei au avut experiență de luptă. Forțele moldovenești au fost înarmați cu arme sovietice vechi. Unele arme au fost, de asemenea, livrate de România. În același timp, Transnistria avea o Gardă republicană de 9000 de oameni, puternic înarmați și intruiți de către instructorii din Armata a 14-a stațioantă în zonă.

Conflictul armat a atins punctul culminant la începutul verii anului 1992, când forțele guvernamentale din Republica Moldova a încercat să re-ia Bender (Tighinia) în același timp menținând o presiune în Dubăsari. În urma a sute de decese de la ambele părți și zeci de mii de refugiați din zona de conflict, atât în direcțiile de vest și de est, un acord de încetare a focului a fost semnat la 21 iulie 1992 de către președinții Federației Ruse (Boris Elțin) și din Republica Moldova (Mircea Snegur). Documentul a inclus crearea unei zone de securitate și cu condiția pentru forțele de menținere a păcii în mod oficial trilaterale, dar, de facto, dominate de 5 batalioane ale ROG (fosta Armata a 14) și 2 batalioane de Gărzii Republicane transnistrene.

În cele din urmă, separatiștii transnistreni au folosit lipsa de progresului în negocierile de soluționare a conflictului pentru a consolida status quo-ului (de facto independența) și să atribuie regiunii multe atribute vizibile cum ar fi de stat și o identitate "națională" separată. În plus, statutul nerecunoscut al Transnistriei mărit izolarea internațională și regiunea a devenit plină de activități economice ilegale, de multe ori cu implicarea tacită a oamenilor de afaceri și politicieni din Rusia, Ucraina, dar, de asemenea Moldova.

Jucatorii externi (statele europene, Uniunea Europeană și publicului european), ar trebui să realizeze faptul că tolerarea a status-quo prezintă riscuri și costuri semnificative. Chiar daca conflictul ramâne "înghețat", el continuă să aibă consecințe negative semnificative, care nu sunt întotdeauna pe deplin apreciate în cancelariile diplomatice ale Europei. În plus, permeabilitatea frontierei facilitează servicii de securitate de la Tiraspol de a efectua operațiuni speciale destinate să influențeze situația politică din Republica Moldova. Existența continuă a regimului separatist de la Tiraspol, înseamnă că Republica Moldova nu este capabilă să furnizeze protecție juridică a drepturilor și libertăților cetățenilor care locuiesc în Transnistria (aproximativ 65% din locuitorii din Transnistria sunt cetățeni ai Republicii Moldova) . Acest lucru înseamnă că mai multe sute de mii de moldoveni de diferite etnii nu pot profita de angajamentele OSCE și ale Convențiilor Consiliului Europei ca să își apere drepturile omului și civile, în ciuda faptului ca sunt cetățeni ai Republicii Moldova.

Sistemul politic între Vest și Est (2010-2015)

O clasificare a partidelor politice din Republica Moldova este și simplă, și dificilă în același timp. Pe de o parte, ghidându-ne doar de programele politice de bază sau de programele electorale ale fiecărui partid, riscăm să greșim în apreciere, dată fiind discrepanța dintre vorbe și fapte, dintre programe și acțiuni concrete. Pe de altă parte, urmărit modul în care se manifestă partidele politice pe scena politică locală și, mai cu seamă, politicile de alianță pe care le pun aplicare, sarcina noastră este cât se poate de simplă. A devenit deja un loc comun să se spună că în Republica Moldova nimeni nu face politică, întrucât toți fac geopolitică. În Republica Moldova sunt înregistrate de către Ministerul Justiției 45 de partide politice, dintre care doar 5 au în prezent reprezentare parlamentară, iar 40 au rămas în afara Parlamentului. Multe dintre acestea nu participă la campaniile electorale pentru Parlament sau pentru organele puterii locale. În continuare vom încerca o clasificare proprie a celor mai relevante partide politice din Republica Moldova după orientarea lor externă efectivă, dincolo de declarații și prevederi programatice sau statutare.

Partidele pro-europene din Republica Moldova

Partidele proeuropene cu reprezentare parlamentară, așa cum se autodefinesc acestea, sunt următoarele: 1. Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) condus de ex-premierul Vladimir Filat (participă la actuala guvernare), 2. Partidul Democrat din Moldova (PDM) condus de ex-președintele Parlamentului Marian Lupu (participă la actuala guvernare), 3. Partidul Liberal (PL) condus de ex-președintele Parlamentului Mihai Ghimpu (partid aflat în opoziție).

Un șir de alte partide, nereprezentare în Parlament,

Partidul Legii și Dreptății (PLD);

Partidul Popular Creștin Democrat (PPCD);

Partidul Social Democrat (PSD) (susține și aderarea la uniunea vamală);

Partidul politic “Partidul Verde Ecologist” (PVE);

Partidul Național Liberal (PNL);

Partidul politic “Casa Noastră — Moldova” (PCNM);

Partidul politic “Mișcarea Populară Antimafie” (MPA);

Partidul politic “Democrația Acasă” (PPDA);

Partidul Acțiunea Democratică (PAD);

Partidul politic “Partidul Liberal Reformator” (PLR);

Partidul politic “Partidul Popular din Republica Moldova” (PPRM);

Partidul politic “Partidul Forța Poporului” (PFP) (promovează politica integrării economice în spațiul European);

Partidul politic “Partidul Societății Progresiste” (PSP).

Partidele pro-ruse din Republica Moldova

De la “străinătatea apropiata” a Rusiei la “noua vecinătate” a UE

Dinamica contextului internațional și intern al Republicii Moldova

Dinamica contextului geoeconomic

Republica Moldova, stat preponderent agrar, depinde energetic cvasitotal de Federația Rusă. Totodată, în mod tradițional, în ultimele două decenii producția agricolă moldovenească a fost exportată în Federația Rusă, ceea ce a creat un al doilea tip de dependență economică de fosta metropolă.

Integrarea europeană a Republicii Moldova se concretizează și în integrarea economică cu vecinul său nemijlocit, România, cu care împărtășește aceeași identitate, și de care este legată printr-un Parteneriat strategic pentru Integrare Europeană semnat la 27 aprilie 2010. Relațiile comercial-economice dintre cele două state s-au accelerat începând cu anul 2009, fiind favorizate politic. La nivel politic și administrativ au fost semnate ca „pe bandă” nu mai puțin de 16 acorduri, memorandumuri și protocoale, toate la nivelul administrației centrale. România, dintr-un partener economic marginal al Republicii Moldova în momentul proclamării independenței sale, a ajuns, în anul 2014, primul partener economic și comercial al Republicii Moldova atât la capitolul importuri, cât și la cel al exporturilor, devansând Rusia și Ucraina. Astfel, an de an, schimburile comerciale externe ale Republicii Moldova au avut tendința de a se retrage de pe dimensiunea răsăriteană, pentru a se amplifica, până la a deveni majoritare, pe dimensiunea occidentală (aici ponderea României fiind covârșitoare). În anul 2014, Republica Moldova a ocupat locul patru la export în comerțul României cu țările din afara UE. Creșterea valorilor comerțului bilateral reprezintă și o consecință benefică a semnării Acordurilor dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, care a contribuit la accelerarea reformelor structurale în economia și societatea din Republica Moldova. În România sunt înregistrate 4374 de societățile mixte româno-moldovenești, capitalul total investit de acestea în România fiind de 43,14 milioane dolari SUA.

În lipsa unei alternative la resursele energetice rusești, Republica Moldova a apelat la ajutorul României, vecinul nemijlocit din Uniunea Europeană. Astfel, gazoductul strategic Iași-Ungheni a fost inaugurat oficial la 27 august 2014 de către premierii Victor Ponta și Iurie Leancă și de comisarul european pentru Energie Günther Oettinger, în prezența autorităților publice locale, a unui mare număr de locuitori din zonă și a reprezentanților misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău. Gazoductul care a unit cele două maluri ale Prutului, cu o lungime de 43, 2 kilometri, iar porțiunea de subtraversare a râului Prut este de 700 de metri. Construcția lui a costat 26,5 milioane de euro, dintre care 7 milioane de euro au constituit un grant acordat de Uniunea Europeană. Capacitatea gazoductului este de 1,5-2 miliarde de metri cubi anual, în condițiile în care anul curent întreg consumul de gaze naturale al Basarabiei (Republica Moldova fără regiunea transnistreană ocupată militar de Federația Rusă) a constituit 1,1 miliarde de metri cubi (1,3 miliarde m. c. cu tot cu regiunea transnistreană). România produce anual, în special prin OMV Petrom și Romgaz Mediaș, aproximativ 11 miliarde metri cubi de gaze, și importă anual alte 2,5-3 miliarde metri cubi de gaze. În prezent, gazoductul Iași-Ungheni funcționează la 10% din capacitate, alimentând cu gaze naturale câteva raioane frontaliere din Basarabia. Prețul gazelor naturale furnizate din România este cu aproximativ 40% mai ieftin decât cel plătit astăzi pentru gazele naturale importate din Federația Rusă. Gazul românesc a ajuns recent și în Republica Moldova, prin intermediul gazoductului Iași-Ungheni, considerat a fi de importanță strategică. 

Proiectul interconectării energetice a Basarabiei cu România cuprinde și o a doua etapă, constând în prelungirea gazoductului de la Ungheni la Chișinău, cu posibilitatea furnizării întregului necesar de gaze naturale pentru toate orașele și satele basarabene. Costurile extinderii gazoductului de la Ungheni la Chișinău sunt estimate la circa 70 de milioane de euro. Uniunea Europeană este dispusă să contribuie la aceste costuri.

De asemenea, a doua etapă a proiectului prevede construirea unui nou gazoduct, Onești-Lețcani, și a unei Stații de comprimare a gazelor pe malul drept al Prutului. La 20 august 2014 Bucureștiul și Chișinăul au semnat un Contract privind construcția unei Stații de măsurare a gazelor în Republica Moldova. Costul total al Stațiilor de creștere a presiunii și a gazoductului Onești-Lețcani se ridică la 120 de milioane de euro, iar guvernul României a alocat deja cele 72 de milioane de euro care îi revin ca parte de contribuție.

Alte proiecte de importanță națională majoră pentru Republica Moldova sunt interconectarea electrică Isaccea-Vulcănești-Chișinău, Iași-Ungheni-Strășeni și Suceava-Bălți. Proiectele investiționale selectate în acest sens vor asigura diversificarea surselor de aprovizionare cu energie electrică, precum și creșterea numărului de furnizori alternativi. În acest sens, va fi stabilit un mecanism de cooperare între autoritățile din cele două state în vederea coordonării realizării proiectelor de interconexiunie și a efectuării demersurilor pentru cofinanțare din partea Uniunii Europene.

Proiectele de interconectare energetică între Republica Moldova și România (UE) vor fi implementate în perioada 2015-2018. Suma necesară pentru realizarea acestora este de circa 750 de milioane de euro, dintre care 421 de milioane de euro, pe teritoriul Republicii Moldova.

Un aspect interesant sub aspect geoeconomic îl reprezintă investițiile străine în Republica Moldova. Astfel, partea covârșitoare a investițiilor străine le revine statelor din afara fostei URSS, Rusia plasându-se, într-un clasament oferit de Biroul Național de Statistică, în urma Olandei, Ciprului, Italiei, Germaniei și României. Investițiile rusești în economia Republicii Moldova ating 7,4%, pe când cele in statele membre ale Uniunii Europene se ridică la 77%. Vom remarca faptul că în ultimii ani cota investițiilor din România în economia Republicii Moldova s-a dublat (de la 3,7% în 2007 la 7,6%), pe când investițiile rusești în Republica Moldova s-au diminuat cu aproximativ o treime (de la 10% în 2007 la 7,4%). Acest fapt în sine, judecat aparent, ar trebui să diminueze influența Rusiei în Republica Moldova și posibilitățile ei de intervenție sau presiune. Totuși unii experți sunt de părere că unele investiții străine provenind din Uniunea Europeană, cum ar fi cele olandeze sau cipriote, ar putea fi investiții având la bază capitaluri rusești relocate în state din UE care oferă condiții fiscale relaxate (așa-numitele paradisuri fiscale).

Dinamica contextului geospiritual.

Republica Moldova prezintă o particularitate geospirituală printre noile state apărute pe ruinele fostei URSS. Ea este singura entitate statală neslavă coreligionară cu națiunea rusă, altădată hegemonă. Astfel, Estonia este preponderent luterană, Letonia și Lituania – catolice, Bielorusia și Ucraina sunt state slave, parțial coreligionare cu rușii (romano-catolicii și greco-catolicii bieloruși și ucraineni deținând ponderi importante în ansamblul corpului social, iar Patriarhia Moscovei vehiculând conceputul: trei limbi (rusă, bielorusă, ucraineană) – un singur popor slav ortodox), Georgia este tradițional ortodoxă, dar dispune de autocefalie (Patriarhie-Catolicosat) din anul 466, Armenia – gregoriană, Azerbaidjanul, Turkmenistanul, Kirghizstanul, Kazahstanul și Tadjikistanul – musulmane. Astfel, ortodoxia a fost și este instrumentată de către centrul de putere religioasă de la Moscova în scopul menținerii controlului spiritual și mental asupra populației majoritar neruse și neslave a Republicii Moldova, factorul religios fiind considerat o resursă deosebit de importantă pentru atingerea acestui scop. Această situație se produce în condițiile în care Ortodoxia este organizată în mod tradițional pe baza criteriului etnic (canonul 34 apostolic), ia Patriarhia Moscovei și a întregii Rusii și Patriarhia Română sunt cele mai mari Biserici autocefale în ansamblul Ortodoxiei. Aceste elemente au condus, pe de o parte, la redeschiderea diferendului canonic care opune Patriarhiile Rusă și Română încă din 1940, când Biserica Rusă a incorporat milioane de credincioși ortodocși români din Basarabia, Herța și nordul Bucovinei, marcând cel mai mare conflict jurisdicțional din sânul Ortodoxiei în secolele XX și XXI, iar pe de altă parte accentuează dezbinarea, pe criteriul apartenenței jurisdicționale, a credincioșilor ortodocși și a comunităților acestora din interiorul Republicii Moldova. Astfel, Republica Moldova este un stat sfâșiat nu doar sub aspectul opțiunilor politice a cetățenilor săi, ci și sub cel al apartenenței lor jurisdicționale.

Cele două structuri locale ale Bisericilor Rusă și Română – Mitropolia Basarabiei (Patriarhia Română) și Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove (Patriarhia Moscovei) – dau expresie concretă diferendului canonic major dintre Moscova și București, fiind fiecare în parte o expresie a modului de înțelegere și a modului de soluționare a ecuației geopolitice a regiunii. Vom preciza în context că în momentul proclamării independenței de stat a Republicii Moldova, Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove (Patriarhia Moscovei) deținea 100% din populația majoritară ortodoxă a noului stat, iar Mitropolia Basarabiei (Patriarhia Română) a fost reactivată abia la 14 septembrie 1992 (după războiul moldo-rus din Transnistria), începând de la zero un proces anevoios de recuperare a credincioșilor, clericilor și comunităților lor din prizonieratul canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse. Reactivarea Mitropoliei Basarabiei a fost binecuvântată printr-un Act patriarhal și sinodal al Patriarhiei Române, privind recunoașterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă și de stil vechi, cu reședința în Chișinău, la 19 decembrie 1992.

Vom mai remarca și faptul că autoritățile Republicii Moldova, reprezentate de exponenți ai fostului regim sovietic, au refuzat, timp de zece ani (1992-2002), admiterea Mitropoliei Basarabiei în legalitate, favorizând sub multiple aspecte structura locală a Patriarhie ruse de la Moscova, cu care administrația de la Chișinău s-a identificat și încă se mai identifică. Admiterea în legalitatea a Mitropoliei Basarabiei s-a produs doar ca urmare a internaționalizării cazului ei și tranșării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a pronunțat, la 13 decembrie 2001, Hotărârea sa în dosarul ”Mitropolia Basarabiei și alții versus Moldova”.

Institutul Republican Internațional (IRI) la Chișinău a comandat, în a doua parte a anului 2011, un sondaj național. Chestionarea pe teren a fost făcută de operatorii Magenta Consulting, iar cercetarea a fost elaborată, coordonată și analizată de Baltic Surveys/The Gallup Organization. Sondajul, având o marjă de eroare sub 3%, a cuprins un eșantion reprezentativ de rezidenți din Republica Moldova cu vârsta de peste 18 ani. Eșantionul a fost reprezentativ pentru întreaga populație după criteriile de vârstă, gen și educație. În plus, datele au fost colectate prin interviuri față către față cu respondenții. Două au fost rezultatele care ne-au atras atenția. Acestea vizează aspectele identitare și de autoidentificare, reflectând transformările produse la nivelul conștiinței etnice, religioase și lingvistice ale populației Republicii Moldova.

Așa cum se remarcă în ultimii ani, populația are cea mai mare încredere în instituția Bisericii. Rezultatele sondajului arată că 62 % dintre locuitori sunt favorabili Mitropoliei Chișinăului (Patriarhia Moscovei), iar 58 % sunt favorabili Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română). În același timp, 30 % dintre concetățenii noștri sunt defavorabili Mitropoliei Chișinăului și 32 % – Mitropoliei Basarabiei. Câte 8 % și, respectiv, 10 % dintre respondenți nu au exprimat nici o atitudine față de cele două instituții bisericești care asistă religios populația aparținând confesiunii dominante numeric din țara noastră. Concluzia pe care o putem trage din aceste rezultate este că moldovenii tratează aproape identic cele două mitropolii ortodoxe, rusă și română, neagreând diferendul sau competiția jurisdicțional-canonică dintre ele. Faptul în sine demonstrează că diferendul canonic dintre cele două mitropolii și patriarhii nu are cauze sociale reale și este unul indus administrativ, de sus în jos.

Un alt tablou avem în cazul percepției propriei religii de către cetățeni. Astfel, 86 % dintre respondenți au declarat că practică „ortodoxia rusă”, iar 11 % – „ortodoxia română”. Cumulate, aceste cifre atestă un procent de 97 de ortodocși pe ansamblul țării.

Aici lucrurile trebuie interpretate cu multă rezervă, întrucât, potrivit altor statistici, dar și evidențelor interne ale credincioșilor pe care le țin cele două mitropolii ortodoxe, sub aspect jurisdicțional creștinii ortodocși din Republica Moldova dețin ponderi de 25 % în cazul Mitropoliei Basarabiei și de 75 % în cazul Mitropoliei Chișinăului. Aceste „cote jurisdicționale” sunt fluctuante din cauza fenomenului de „migrațiune canonică” în ambele sensuri, cu o tendință net accentuată și constantă de mișcare dinspre Mitropolia Chișinăului spre Mitropolia Basarabiei. De precizat totodată că procesul de recuperare a credincioșilor ortodocși și a comunităților acestora de către Mitropolia Basarabiei (Patriarhia Română) decurge în paralel cu un alt proces recuperator, cel de reintegrare în cetățenia română a cetățenilor Republicii Moldova îndreptățiți prin lege să redobândească cetățenia Statului Român.

Este de luat în seamă și faptul că instituțional, Patriarhia Moscovei și Patriarhia Română au acționat absolut diferit în ultimele două decenii și jumătate în Basarabia, Herța și nordul Bucovinei. În timp ce Patriarhia Moscovei a hirotonit 20 de arhierei dintre români sau pentru români, iar Patriarhia Română doar 1 arhiereu. Faptul în sine este relevant pentru înțelegerea evoluțiilor pe plan geospiritual și a gradului de consolidare a pozițiilor fiecareia dintre cele două părți aflate în diferend jurisdicțional.

Episcopii hirotoniți de Patriarhia Moscovei pentru românii sau dintre românii din prizonieratul său canonic în ultimii 25 de ani sunt: 1) Vladimir Cantarean, episcop, apoi arhiepiscop, mitropolit, Chișinău, 2) Onufrie Berezovski, episcop, apoi arhiepiscop, mitropolit, Cernăuți, Kiev, 3) Petru Păduraru, episcop, apoi arhiepiscop, mitropolit, exarh, Bălți, Chișinău, 4) Vichentie Moraru, episcop, apoi arhiepiscop, mitropolit, Tighina, Ekaterinburg, Tașkent, 5) Dorimedont Cecan, episcop, Edineț, 6) Anatolie Botnari, episcop, Cahul și Comrat, 7) Iustinian Ovcinnikov, episcop, apoi arhiepiscop, Tiraspol, Elistinsk și Kalmâcia, 8) Petru Musteață, episcop, Nisporeni, 9) Marchel Mihăiescu, episcop, Bălți și Fălești, 10) Nicodim Vulpe, episcop, Edineț, 11) Sava Volkov, episcop, apoi arhiepiscop, Tiraspol, 12) Ambrozie Munteanu, episcop, Neftekamsk și Birsk, 13) Irineu Tafunea, episcop, Orsk și Gaisk, 14) Victor Bâkov, episcop, Arțiz, 15) Alexei Groha, episcop, Cetatea Albă, apoi Balta și Ananiev, 16) Meletie Egorenko, episcop, apoi arhiepiscop, Hotin, Cernăuți, 17) Evsevie (Eusebiu) Dudka, episcop, Hotin, 18) Longhin Jar,  episcop, Bănceni, 19) Teodosie Gaju, episcop, Bișkek și Kârgâzstan, apoi Isilkul și Russkaia Poliana, 20 Ioan Moșneguțu, episcop, Soroca. De asemenea, Patriarhia Moscovei, în încercarea de a folosi factorul găgăuz, a hirotonit un episcop de etnie găgăuză (Dionisie Constantinov, episcop, Șepetovka și Slavutsk (reg. Hmelnițk, Ucraina), etnic găgăuz, retras la 23 decembrie 2014). Retragerea benevolă a acestui episcop, născut la 7 iulie 1960 la Ceadâr-Lunga, este pusă de către mulți observatori în legătură cu intenția Patriarhiei Moscovei de creare a unei episcopii găgăuze sau găgăuzo-bulgare în sudul Basarabiei istorice, de ambele părți ale frontierei actuale dintre Republica Moldova și Ucraina.

Din cei 20 de arhierei hirotoniți de Biserica Rusă 1 a trecut în altă jurisdicție (Petru Păduraru), 1 a decedat (Dorimedont Cecan), 3 au fost transferați în afara spațiului românesc (Vichentie Moraru, Iustinian Ovcinnikov, Onufrie Berezovski), 3 au fost desemnați în afara spațiului românesc (Ambrozie Munteanu, Irineu Tafunea, Teodosie Gaju). Aceștia ar putea fi transferați oricând în Basarabia istorică sau nordul Bucovinei. În prezent, Patriarhia Moscovei dispune de o rețea de 12 ierarhi pe pământ istoric românesc.

Patriarhia Română are în același spațiu doar 2 ierarhi, dintre aceștia 1 fiind primit în jurisdicție (Petru Păduraru) și 1 hirotonit abia în anul 2014 (Antonie Telembici). Lipsa unui al treilea ierarh român în Basarabia împiedică formarea Sinodului Mitropoliei Basarabiei, prevăzut de Statutul de organizare și funcționare a acesteia. Totodată, în Mitropolia Basarabiei există 7 scaune episcopale vacante. Chiar dacă aceste 7 scaune vacante ar fi completate, Patriarhia Română ar rămâne în inferioritate numerică în raport cu Patriarhia Moscovei, uzurpatoarea jurisdicțională din spațiul nostru etnic de răsărit.

Proiectul de reconstrucție și reactivare a structurilor Mitropoliei Basarabiei este la răsărit de Prut cel mai important proiect identitar românesc care va produce efecte benefice îndelungate în timp. Mitropolia Basarabiei, ca instituție fundamentală românească, are, în comparație cu orice partid politic, grup cultural sau de interese, revistă, ziar, organizație neguvernamentală etc., marele avantaj de a fi un asezământ separat de stat, nedependent politic, transprapartinic. Este singura instituție interbelică românească care a fost reactivată în Republica Moldova. Orice investiție sufletească, intelectuală, financiară sau de alt ordin în Mitropolia Basarabiei și în structurile ei este, fără exagerare, o investiție în viitorul european al Republicii Moldova. Puterea spirituală a Bisericii Ortodoxe Române nu este mai puțin importantă ca puterea politică a celor două state românești ale noastre, România și Republica Molodova. Biserica Ortodoxă Română, ca păstrătoare și promotoare a identității noastre spirituale, reprezintă o resursă esențială, inepuizabilă și vizibilă a unității transpolitice a Lumii Românești.

Am recurs la prezentarea acestei dinamici geospirituale din Republica Moldova, întrucât, pe de o parte, Biserica Ortodoxă Română este un deosebit de important agent integrator și factor de reorganizare a spațiului spiritual românesc de la răsărit de Prut, iar, pe de altă parte, Biserica Ortodoxă Rusă reprezintă un aliat redudatbil al factorului geopolitic rusesc, aflat în competiție cu cel european și euroatlantic în regiune.

Nu ne-am oprit în mod special asupra celorlalte comunități confesionale inportante, dar puțin relevante numeric (romano-catolică, evanghelist-baptistă, penticostală, rusă de rit vechi, adventistă, iudaică), tocmai pentru că acestea nu sunt marcate de diferende geospirituale și nici nu sunt de natură să influențeze major vectorul geospiritual sau geopolitic al Republicii Moldova. Ne vom limita să arătăm că dintre toate comunitățile neortodoxe daor rușii de rit vechi sunt subordonați unui centru religios din Rusia, celelalte confesiuni fiind independente în ortanizarea lor și fiind afiliate unor structuri organizate la scară internațională.

BIBLIOGRAFIE:

Dan Dungaciu, Moldova ante portas, Tritonic, București, 2006

Iulian Chifu, Spațiul post-sovietic: în căutarea identității, Politeia-SNSPA, București, 2005

Jean Nousille, La Moldavie, histoire tragique d’une region europeenne, Comite europeen d’histoire et de strategie balkaniques, editions Bieler, 2004

Andre Dulait, Andre Boyer, Andre Pouviere, senateurs, Les rapports du Senat. La Moldavie: Batir les fondements de l’identite nationale, Commmission des Affaires etrangeres, de la defense et des foces armee, Paris, 2000

Ilie Bădescu și grup de coautori, Geopolitca integrării europene, Centrul de Geopolitică și antropologie vizuală Universitatea din București, editura Universității din București, 2002

Moldova și UE în contextul Politicii Europene de Vecinătate. Realizarea Planului de Acțiuni UE-Moldova (februarie 2005-ianuarie 2008), Asociația pentru Democrație Participativă ADEPT, Chișinău, 2008

Comisia interdepartamentală pentru coordonarea politicii de stat în localitățile din stânga Nistrului, Drepturile Omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, Chișinău, 2000

Nicolas Dima (James Madison University), Politics and Religion in Moldova: A Case Study, în ”The Mankind qaurterly”, vol. XXXIV, No 3, spring 1994

Gheorghe E. Cojocaru, Cominternul și originile ”moldovenismului”. Studiu și documente, editura Civitas, Chișinău, 2009

Romeo Cemârtan, Cazul Mitropoliei Basarabiei: interferențe politice și religioase, editura Alfa și Omega, Chișinău, 2004

Affaire Eglise metropolitaine de Bessarabie et atures c. Moldova (requete no 45701/99). Arret. Strasbourg 13 decembre 2001, editura Alfa și Omega, Chișinău, 2004

Iulian Chifu, Basarabia sub ocupația sovietică, editura Politeia-SNSPA, București, 2004

Iulian Chifu, Vlad Cubreacov, Mihai Potoroacă, Dreptul de proprietate al Mitropoliei Basarabiei și restituirea averilor bisericești. Studiu asupra practicilor și legislației aplicabile în Republica Moldova, editura Alfa și Omega, Chișinău, 2004

Karl Marx, Însemnări despre români (manuscrise inedite), Editura Academiei Republicii Populare Române, București 1964

George Roncea, Darie Cristea, Ioana Antonescu Diana Didă, Europa, Rusia și geopolitica Ortodoxiei între Prut și Nistru, în revista ”România socială”, nr. 2, octombrie 2001

Gheorghe E. Cojocaru, Politica externă a Republicii Moldova, editura Civitas, Chișinău, 2001

Boris Buzilă, Din istoria vieții bisericești din Basarabia, editura Fundației Culturale Române, București, editura Știința, Chișinău, 1996

Patriarhia Română, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, editura Institutului Biblic și de misiune al BOR, București, 1993

Mihai Grecu, Anatol Țăranu (Institutul de studii politice și militare), Trupele ruse în Republica Moldova (culegere de documente și materiale), editura Litera, Chișinău, 2004

The Republic of Moldova, Chișinău, July 1992

IntelMedia, Basarabia la răscruce, Chișinău, 2001

Mihai Grecu, Anatol Țăranu, Politica de epurare lingvistică în Transnistria, editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2005

Comitetul pentru Apărarea Independenței și a Constituției Republicii Moldova, În apărarea Independenței și a Constituției Republicii Moldova. Documente (24-30 noiembrie 2003), Chișinău, 2003

Partidul Popular Creștin Democrat, Documente și materiale (1988-2008), vol I (1988-1994), Chișinău, 2008

The Pact Molotov-Ribbentrop and its consequences for Bessarabia. Documents, Universitas, Chișinău, 1991

Cartea Neagră a trădării. BMD în frunte cu Urechean, împreună cu Putin și Smirnov conspiră împotriva Republicii Moldova, Flux, Chișinău, 2005

Partidul Popular Creștin Democrat, Cartea Neagră a corupției, Chișinău, 2001

Democracy and religion, Belgrade, 2003

Gheorghe I. Brătianu, Basarabia. Drepturi naționale și istorice, editura Tritonic, Bucuești, 2004

Ion Varta, Istoria integrată în versiune comunistă. Radiografia unui război identitar, Chișinău, 2007

Conflictul din Transnistria: Adevărul așa cum a fost el. Materialele Conferinței științifico-practice ”Interesele de stat și rolul organelor de interne în asigurarea ordinii constituționale, drepturilor și libertăților omului în raioanele de est ale Republicii Moldova” (12-13 ianuarie 1993), editura Logos, Chișinău, 1996

Valeriu Bejan, Octavian Beja, De ce tranziția s-a transformat în criză socială?, Chișinău, 2008

Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova, Libertatea de gândire, conștiință și religie în Republica Moldova, editura Universitas, Chișinău, 1999

Oleg Serebrian, Geopolitca spațiului pontic, editura Cartier, Chișinău, 2006

Gheorghe I. Brătianu, Marea Neagră, editura Meridiane, București, 1988

Victor Roncea, Noua Românie la Marea Neagră, editura Ziua, București, 2005

Black Sea Region in International Relations. Old Issues, Report of the international Symposium at the Bogazici University, Istanbul, 1-2 october 2009, New Trends, Edited by professor Shigeo Mutsushika, Shizuoka, 2011

Și totuși Moldova, supliment al revistei Lumea, București, decembrie 2004

România și Republica Moldova în contextul integrării euro-atlantice, Revista de Științe Politice și Relații Internaționale, tom I, nr. 3, București, 2004

Igor Munteanu, Soluții alternative pentru Republica Moldova. În: Revista România în politica internațională, București, 2005

Dan Dungaciu, Soluții alternative pentru Republica Moldova. În: Revista România în politica internațională, București, 2005

Iulian Chifu Iulian, Moldova pe calea democrației și stabilității, din spațiul post-sovietic în lumea valorilor democratice, editura Cartier, Chișinău, 2005

Ciprian Ciucu, Relațiile economice dintre România și Republica Moldova : investiții, schimburi comerciale și alte lucruri bine de știut, Centrul Român de Politici Europene, București, 2010