Politica Europeana In Domeniul Concurentei

POLITICA EUROPEANĂ ÎN DOMENIUL CONCURENȚEI

CUPRINS

Introducere

Capitolul 1. Scurt istoric al evoluției politicii europene în domeniul concurenței

Capitolul 2. Reglementarea politicii europene în domeniul concurenței

2.1 Instituțiile primordiale în domeniul politicii europene în domeniul concurenței

Capitolul 3. Politica europeană în domeniul cartelurilor

Capitolul 4. Politica europeană anti-monopol, interzicerea abuzului poziției dominante

4.1 Interzicerea poziției dominante

4.2 Definirea pieței relevante

4.3 Relația dintre poziția dominantă a unei firme și abuzul poziției dominante

Capitolul 5. Controlul concentrărilor, controlul intervențiilor publice

5. 1 Cazul Continental Can

5.2 Regulamentul nr. 4064/89 vizând controlul operațiunilor de concentrare

5.3 Controlul intervențiilor publice

Capitolul 6. Ajutoarele de stat

Capitolul 7. Reforma politicii europene in domeniul concurenței

7.1 Modificarea Regulamentului 17/62

7.2 Reformarea Regulamentului ce privește concentrările

Capitolul 8. Politica europeană în domeniul concurenței – aplicații în România

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

Politica europeană în domeniul concurenței are rolul de a asigura o concurență loială la nivelul diverselor societăți/companii de pe piața internă europeană, realizată în condiții de egalitate. Politica europeană în domeniul concurenței reprezintă o prioritate la nivelul Uniunii Europene, ea fiind de altfel inclusă în cadrul politicii generale a acesteia încă din perioada Tratatului de la Roma (anul 1957).

Conform prevederilor acestui tratat, se impunea la nivel european instituirea unui sistem cu rolul precis de a împiedica o denaturare a competiției la nivelul intern al pieței comune. Principalul obiectiv urmărit consta în elaborarea și adoptarea unor norme eficiente în domeniul concurenței, în acest fel reușindu-se asigurarea unei funcționalități ideale a pieței europene, în paralel cu conferirea către consumatori a tuturor avantajelor impuse de sistemul unei piețe libere.

Politica europeană în domeniul concurenței implică punerea în aplicare a tuturor normelor menite să asigurea garantarea unei concurențe loiale la nivelul tuturor întreprinderilor, în acest fel reușindu-se încurajarea dezvoltării inițiativelor privare, în paralel cu o creștere a eficienței și îmbunătățirea calității și implicit cu reducerea prețurilor.

La nivelul Uniunii Europene există o preocupare constantă pentru comportamentul de tip anti-concurențial, cu evaluarea constantă a concentrărilor economice și a ajutoarelor de stat, în paralel cu încurajarea liberalizării.

Avantajele politicii concurenței sunt multiple, de la prețuri reduse și o calitate mai ridicată a produselor, la oferte mult mai variate, ca și consolidarea companiilor și în afara piețelor non-europene.

Este bine cunoscut faptul că la nivelul unei piețe ce este supusă concurenței, prețurile sunt mult mai reduse, aspect ce se reflectă nu doar asupra consumatorilor, ci și al companiilor, care, în condițiile unui volum de vânzări ridicat (generat de reacția consumatorilor la prețul mic al produselor) sunt încurajate să producă mai mult, ceea ce, pe termen lung, va duce și la stimularea economiei naționale. În plus, oferirea către consumatori a unui preț mai redus reprezintă cea mai sigură metodă prin care o companie își poate mări cota de piață.

În paralel cu aceasta, prin intermediul politicii concurenței, companiile sunt stimulate să le ofere consumatorilor bunuri și servicii de o calitate mai superioară, în acest fel reușindu-se nu doar mărirea cotei de piață, ci și atragerea unui portofoliul mult mai mare de clienți/consumatori. Această calitate poate îmbrăca diverse aspecte, respectiv de la produse mai fiabile ori cu o durată de viață mult mai ridicată, la asistență tehnică și servicii post-vânzare mult îmbunătățite, ca și servicii mai avantajoase pentru clienți/consumatori.

Orice piața ce este supusă concurenței se transformă în timp într-o piață cu o ofertă foarte diversificată de produse și servicii, ofertele variate atrâgând consumatorii prin raportul ideal calitate/preț stabilit.

O concurență viabilă la nivel european are rolul de a contribui esențial și la consolidarea companiilor, nu doar la nivelul Uniunii Europene, ci și în exteriorul acesteia, în acest fel reușindu-se pe lângă dezvoltarea extra-europeană și fortificarea poziției pe plan global.

Concurența nu mai este de multă vreme doar o problemă la nivel național, în contextul globalizării și al dezvoltării deosebite pe care au cunoscut-o piețele interne, semnalându-se frecvent efectele unor comportamente ilegale (cel mai adesea crearea cartelurilor), acestea fiind resimțite la nivel zonal, la nivelul Uniunii Europene, dar și în afara granițelor acesteia.

În aceste situații Comisia Europeană este cea care are capacitatea să urmărească astfel de incidente la nivel transfrontalier, ea având de altfel și competența să investigheze astfel de cazuri, cu luarea deciziilor ce se impun și aplicarea amenzilor aferente.

Comisia Europeană are capacitatea de a investiga astfel de comportamente anti-concurențiale încă din anul 1962, din anul 1990 ea fiind autorizată și să examineze complex toate concentrările economice de amploare. Alături de autoritățile naționale ce au competențe în domeniul concurenței, Comisia Europeană este un garant al respectării normelor europene în domeniul concurenței.

Între autoritățile naționale cu responsabilități în domeniul concurenței și Comisia Europeană există un schimb permanent de informații privind punerea în aplicare a normelor Europene prin intermediul REC, Rețeaua Europeană în domeniul concurenței.

Acestă rețea are capacitatea de a identifica toate autoritățile ce trebuie să se ocupe de anumite aspecte specifice vizând concurența, în paralel cu identificarea utorităților ce pot oferi asistență și sprijin în diversele cazuri semnalate. Pe lângă toate acestea, REC garantează o aplicare eficientă și consecventă a normelor europene în domeniul politicii concurenței.

Prin intermediul rețelei europene în domeniul concurenței, autoritățile naționale ce au responsabilități în domeniul concurenței au posibilitatea să se informeze reciproc asupra deciziilor aflate în curs de adoptare, în paralel cu evidențierea tuturor observațiilor pertinente. n acest fel de poate garanta cele mai bune practici în domeniul concurenței.

Autoritățile naționale ale statelor membre ale Uniunii Europene trebuie să se asigure în permanență câ întreprinderile, ca și guvernele respectă întocmai normele europene în domeniul concurenței loiale, instanțele naționale având capacitatea de a stabilit dacă anumite acorduri sunt sau nu conforme cu legislația europeană privind concurența.

În ansamblul ei, politica europeană în domeniul concurenței implică preocuparea permanentă a Comisiei Europene, alături de autoritățile naționale ce au responsabilități în domeniul concurenței, pentru prevenirea ori corectarea comportamentelor de tip anticoncurențial, cu garantarea respectării normelor europene în domeniul concurenței, în vederea obținerii unei funcționalități deosebite a piețelor și a unei concurențe loiale în cadrul acestora.

Prin stabilirea unor condiții echitabile de concurență se garantează accesul pe piata interă a Uniuni Europene a tuturor companiilor din UE, inclusiv a celor mici și mijlocii. Considerată a fi un element primordial al pieței interne, politica europeană în domeniul concurenței are drept principal scop oferirea tuturor cetățenilor europeni a unui ansamblu de bunuri și servicii de o calitate mai bună, într-o formă mai variată și la prețuri avantajoase, obiective ce pot fi realizate prin diverse activități specifice cum ar fi :

Lupta constantă împotriva unor potențiale carteluri

Prevenirea unui potențial abuz de putere pe piata europeană, abuz generat de o companie dominantă într-un sector sau un anumit stat european

Analiza constantă și complexă a diverselor concentrări economice

Controlul strict al ajutoarelor de stat, acordate unor sectoare sau compani ce pot denatura concurența

Prezenta lucrare, denumită „Politica europeană în domeniul concurenței” și-a propus să facă o scurtă trecere în revistă a evoluției politicii europene în domeniul concurenței, cu exemplificarea reglementărilor europene la nivelul politicii concurenței și prezentarea politicii europene în domeniul cartelurilor, ca și a politicii europene antimonopol.

Pe parcursul lucrării se va avea în vedere și abuzul poziției dominante, controlul concentrărilor și cel al intervențiilor publice, cu prezentarea reformei politicii europene în domeniul concurenței și referire la reflectarea politicii europene în domeniul concurenței la nivelul țării noastre.

CAPITOLUL 1. SCURT ISTORIC AL EVOLUȚIEI POLITICII EUROPENE ÎN DOMENIUL CONCURENȚEI

Este bine cunoscut faptul că politica europeană în domeniul concurenței nu reprezintă, conform reglementărilor comunicare, un scop în sine, ea fiind privită drept condiția necesară pentru realizarea unei piețe interne ideală, al cărui principal scop urmărit constă în instituirea unui regim specific în cadrul căruia concurența să nu fie distorsionată.

Politica europeană în domeniul concurenței are în vedere mai multe obiective, cele mai importante dintre acestea vizând :

Garantarea pieței interne, în paralel cu evitarea unor potențiale înțelegeri între anumite companii, înțelegeri ce sunt de natură a afecta atât comerțul de tip intracomunitar, cât și manifestarea de tip liber a concurenței – respectiv practicile și înțelegerile concertate

Împiedicarea semnalării situațiilor în care o companie (sau mai multe) au tendința de a încerca exploatarea puterii lor (într-o manieră de tip abuziv) în raport cu alte companii ce nu sunt pe același palier de putere – abuzul poziției dominante

Împiedicarea unor potențiale intervenții ale unor guverne ale statelor membre ale Uniunii Europene în vederea falsificării regulilor așa numitului „joc liber” al pieței unice, prin diverse discriminări ce urmăresc în principal favorizarea unor întreprinderi de stat, ori acordarea unor ajutoare unor companii din cadrul sectorului privat – ajutoare de stat

Demn de semnalat este faptul că toate reglementările comunitare ce privesc domeniul concurenței au în vedere numai interzicerea comportamentelor ce pot influența în mod negativ diversele relații de tip comercial dintre statele membre ale Uniunii Europene, fără a se lua în calcul și diversele situații în cadrul cărora potențialele efecte negative se reflectă cu precădere la nivelul doar al unui singur stat membru UE.

În aceste cazuri, competența le revine în mod direct autorităților în domeniul concurenței din statul respectiv.

Istoria evoluției politicii europene în domeniul concurenței are în vedere atât apariția cadrului reglementare și instituțional aferent acesteia, cât și consolidarea raporturilor de tip inter-instituțional, forma acestuală a acesteia fiind rezultatul congruenței dintre dinamica manifestată la nivelul intern al politicii și diverșii factori de influență, cum ar fi factorii politici, factorii economici ori factorii instituționali.

În cadrul Tratatului ce a stat la baza creării CECO (din anul 1951), în cadrul prevederilor articolelelor 65, 66, au fost elaborate diversele reglementări privind practicile în domeniul cărbunelui, al oțelului, ca și al concentrărilor economice. Ulterior, aceste referiri au fost preluate și de conținutul Tratatului de la Roma (anul 1957) (art. 85 și 86, conform numerotării adoptate la Amsterdam) în ciuda faptului că acele prevederi nu erau în măsură să realizeze o reglementare adecvată și la nivelul altor segmente ale pieței.

Așa se face faptul că politica europeană vizând domeniul concurenței are la bază conținutul art. 3 (litera f) din cadrul Tratatului CEE, care ulterior a fost preluat și în Tratatul Uniunii Europene (art.3, lit. g). Conform acestuia, politica europeană în domeniul concurenței trebuie să aib-instituțional, forma acestuală a acesteia fiind rezultatul congruenței dintre dinamica manifestată la nivelul intern al politicii și diverșii factori de influență, cum ar fi factorii politici, factorii economici ori factorii instituționali.

În cadrul Tratatului ce a stat la baza creării CECO (din anul 1951), în cadrul prevederilor articolelelor 65, 66, au fost elaborate diversele reglementări privind practicile în domeniul cărbunelui, al oțelului, ca și al concentrărilor economice. Ulterior, aceste referiri au fost preluate și de conținutul Tratatului de la Roma (anul 1957) (art. 85 și 86, conform numerotării adoptate la Amsterdam) în ciuda faptului că acele prevederi nu erau în măsură să realizeze o reglementare adecvată și la nivelul altor segmente ale pieței.

Așa se face faptul că politica europeană vizând domeniul concurenței are la bază conținutul art. 3 (litera f) din cadrul Tratatului CEE, care ulterior a fost preluat și în Tratatul Uniunii Europene (art.3, lit. g). Conform acestuia, politica europeană în domeniul concurenței trebuie să aibă în permanență în vedere direcții de acțiuni diverse menite să asigură o concurență nedistorsionată la nivelul Pieței Comune. Iar modul de implementare al acestui principiu este prevăzut în cadrul aceluiași Tratat al Uniunii Europene, art. 85 – 94.

Prevederile europene în domeniul politicii concurenței au în vedere un control al Comisiei Europene asupra :

Diverselor aranjamente și/sau practici de tip restrictiv – inclusiv cartelurile

Unei potențiale exercitări abuzive de către o anumită companie a poziției dominante în cadrul pieței

Mecanismului de acordare al ajutoarelor de stat

Toate aceste prevederi, ce sunt specifice încă din perioada de pionierat a politicii europene în domeniul concurenței, sunt și în acest moment elementele de bază pe care se bazează amplul complex al politicii concurenței europene.

În momentul în care s-a decis inițierea și definirea politicii europene în domeniul concurenței, dintre toate statele membre ale Uniunii Europene, numai Germania dispunea de diversele reglementări în domeniu, adecvate celor menționate ulterior în cadrul Tratatului CEE.

Cu toate că poate părea greu de crezut, nici Belgia și nici Luxemburgul nu dețineau de o legislație în domeniul concurenței, Olanda dispunând de o lege din anul 1956 (Economic Competition Act), în care însă erau prevăzute un număr destul de redus de restricții.

În vreme ce în Germania exista o legislație destul de temeinică în domeniul concurenței, în Italia toate practicile de tip restrictiv, dar și monopolurile erau reglementate în cadrul Codului Civil, în Frața legislația fiind destul de îngăduitoare în ceea ce privea reglementarea practicilor de tip restrictiv.

Din aceste considerente, statele membre ale Uniunii Europene au fost nevoite să facă eforturi deosebite în vederea adoptării diverselor reguli de tip procedural, menite să faciliteze punerea în aplicare a prevederilor menționate în cadrul Tratatului CEE, în intervalul de timp impus, respectiv în perioada a trei ani.

După numeroase întâlniri și negocieri, statele europene au reușit să ajungă la un numitor comun în domeniul tuturor regulilor procedurale ce se impuneau, în anul 1962 reușindu-se adoptarea acestora în cadrul cunoscutului Regulament 17/62. Demn de menționat este faptul că respectivul conținut al acestui Regulament a fost determinat într-o proporție considerabilă de sistemul de notificare german, Germania fiind cea ca a impus și sistemul de exceptare și pe cel de evaluare, sisteme ce impuneau aplicarea de tip centralizat, cu diminuarea considerabilă a rolului deținut de către autoritățile naționale.

În acest fel, redactarea regulilor în domeniul concurenței a determinat tranferarea controlului politicii europene de concurență la un nivel de tip supra-național, nivelul Comisiei Europene. Acesta a fost momentul în care politica europeană în domeniul concurenței a devenit prima politică de tip sectorial, autentic supra-națională.

În perioada anilor 1958 – 1972 politica europeană a concurenței a fost marcată de dezvoltarea unui set complex de priorități de natură politică ce i-au permis Comisiei Europene să promoveze o atitudine de tip ofensiv. În acest sens s-a reușit și conturarea construcției instituționale, fiind generată Direcția Generală IV (Directoratul General IV – DG IV, la conducerea căreia a fost numit, drept Comisar responsabil, liberalul Hans van der Groeben.

La începutul anilor 60, politica europeană în domeniul concurenței era deseori privită drept politica practicilor de tip restrictiv (respectiv cartelurile), în sfera de influență nefiind incluse monopolurile ori ajutoarele de stat. Acest fapt se datora preocupării excesive pe care Comisia Europeană a avut-o în domeniul promovării competitivității industriei europene, prin încurajarea marilor companii considerate de succes.

În anul 1966 Comisia Europeană a dat publicității așa numitul „Memorandum privind problematica concentrărilor în cadrul pieței comune”, act ce a marcat schimbarea atitudinii acestei instituții europene în domeniul politicii concurenței.

Politica europeană în domeniul concurenței este și a fost o politică de tip complementar în domeniul preocupărilor ce vizau realizarea unei piețe unice, ea având rolul de a :

Elabora și conferi pe piața unică europeană a unul mecanism complex vizând înlăturarea tuturor barierelor de tip comercial, dintre principalele state membre ale Uniunii Europene

Toate premisele favorabile a unei integrări de tip complex pe piața europeană

Până în anul 1968, în cadrul politicii europene a concurenței, atât controlul umanitar privind subvențiile, cât și controlul vizând unele practici restrictive erau considerate drept excepții.

După anul 1968, an în care, teoretic și practic, politica în domeniul concurenței la nivel european a ajuns la stadiul uniunii vamale, s-a realizat o mutație istorică în cadrul zonei de interes a Comisiei Europene, în special prin :

Inființarea TVC

Înlăturarea, din cadrul tuturor schimburilor comerciale de tip intracomunitar a cotelor șia taxelor vamale

Astfel, în zona de interes a Comisiei au intrat BNT-urile, respectiv barierele nontarifare :

Bariere nontarifare tehnice

Bariere nontarifare administrative

Bariere nontarifare fiscale

Bariere nontarifare privind implicația intervenției unui stat – subvenționare industrie națională

Ideea dezvoltării unei politici industriale a fost luată în calcul abia la sfârșitul anilor 60, când s-ai acutizat îngrijorările generate de ISD-urile americane în spațiul european, la care s-a adăugat și numărul extrem de mare al preluărilor companiilor europene de către firmele din SUA. În ciuda acestor aspecte, în acea perioadă nu s-a semnalat nici un fel de consens privind impunerea unei strategii industriale europene.

Problema intervenționismului supranațional a început să fie luată în considerare ca urmare a numeroaselor memorandumuri ce vizau :

Concentrările industriale – în anul 1965

Politicile industriale – anul 1970

Politicile în domeniul științei și al tehnologiei – anul 1970

În perioada anilor 1973 – 1981, pe fondul manifestării și a recesiunii economice, ce a fost generată de așa numita criză a petrolului (1973-1974), politica europeană în domeniul concurenței s-a modificat radical. Comunitatea Europeană având o activitate mult mai agresivă.

Astfel, având la bază două rapoarte pe care Comisia Europeană a reușit să le elaboreze în cursul anului 1973, Consiliul Europei a luat decizia să adopte diverse programe ce aveau rolul de a oferi bazele de acțiune pentru viitorul politicii industriale.

Unul dintre obiectivele vizate era managementul tuturor sectoarelor industriale ce se aflau în declin, Comisia luând în considerare două măsuri de intervenție, respectiv :

Un control mult mai strict al ajutoarelor de stat pe care le acordau guvernele statelor Uniunii Europene

Folosirea contingentelor de import în vederea apărării industriei europene de tot ceea ce reprezenta concurența externă

Așa se face faptul că, dacă în perioada anilor 60 politica europeană în domeniul concurenței a vizat în principal intervențiile incluse în cadrul articolului.85 (practici restrictive), în anii 70 s-a acordat o atenție deosebită tuturor abuzurilor ce priveau existența pozițiilor dominante, ca și posibilităților de controlarea fuziunilor și a diverselor concentrări economice.

În această perioadă, principalul obiectiv urmărit de politica în domeniul concurenței la nivel european a vizat elaborarea și implementarea unui sistem de tip instituționalizat în domeniul controlului preventiv.

Demn de menționat este faptul că în perioada anilor 70 și până la mijlocul următorului deceniu, Consiliul nu a reușit să ajungă la un compromis în ceea ce privea atitudinile tuturor statelor membre, marea majoritate a acestora adoptând o atitudine de tip anti-supranațional, în vreme ce unele state și-au exprimat dorința de a-și menține asupra politicilor industriale naționale controlul absolut.

După recesiunea înregistrată în cursul anului 1973 s-au înregistrat numeroase controverse

între statele membre cu privire la diversele instrumente de tip intervenționist în domeniul concurenței.

Și tot în aceeași perioadă Comisia Europeană a decis să devină mai indulgentă în privința acordării ajutoarelor de stat, acestea fiind privite drept modalitatea ideală de combaterea șomajului, în paralel cu sprijinirea sectoarelor ce se aflat în dificultate.

Ca urmare a acestei atitudini s-a semnalat o anumită tendință de irgnorare a reglementărilor ce vizau diversele ajutoare de stat, aspect ce a generat diverse situații conflictuale, ce au putut fi rezulvate abia în a doua jumătate a anilor 80.

În perioada anilor 1982 – 2000, politica europeană în domeniul concurenței a cunoscut o nouă abordare, adoptată în special ca urmare a numeroaselor acuze ce au fost formulate la adresa Comisiei cu privire la :

Caracterul de tip supercentralizat al politicii în domeniul concurenței

Procesului decizional de la nivelul acesteia, proces ce s-a dovedit a fi inadecvat

Diverselor proceduri de implementare ce nu au avut nici o eficiență, în ciuda prognosticărilor autorităților europene

O anumită „sensibilitate” la diversele presiuni venite de pe scena politică

Incapacitatea atingerii obiectivelor ce fuseseră clar stabilite

Așa se face faptul că finalul anilor 80 a atras după sine un moment reprezentativ în evoluția politicii concurenței la nivel european, aceasta devenind una cu mult mai trasparentă, în cadrul căreia s-a remarcat și o creștere a vitezei decizionale, fapt ce a condus la echilibrarea abordărilor în plan general (de tip intervenționist și neo-liberal).

Odată cu definitivarea proiectului complex privind realizarea pieței unice, s-a impus și implementarea măsurilor aferente în ceea ce privea domeniul concurenței, o atenție deosebită fiind acordată ajutoarelor de stat, ca și fuziunilor.

În ceea ce privește fuziunile, la baza evoluției politicii europene în domeniul concurenței s-au aflat :

Controlul ce se impunea la nivelul comunitar al pieței comune, ca urmare a intensificării barierelor relațiilor transfrontaliere între statele membre – s-au avut în vedere problemele generaye de barierele juridice, ca și de cele administrative

Anumite decizii aparținând CEI conform cărora, în situații speciale, pentru controlul fuziunilor se putea avea în vedere prevederile articolului 85

În ciuda numeroaselor neînțelegeri semnalate între statele membre, la sfârșitul anului 1989 s-a reușit elaborarea și adoptarea primului Regulament ce privea controlul concentrărilor, la nivel european.

În domeniul ajutoarele de stat, politica europeană privind concurența a vizat nu numai introducerea de noi reglementări, incluse de altfel în cuprinsul Tratatului, ci și implementarea unor instrumente noi, vitale pentru aplicarea prevederilor deja existente. Și asta datorită faptului că anterior momentului 1985 se înregistrase o totală lipsă de interes, din partea Comisiei, în domeniul concurenței.

Astfel, în cursul anului 1985, cunoscuta DG IV a luat decizia să revizuiască în tot metodologia ce sta la baza acordării a ajutoarelor de stat. Cu toate că multe state s-au ărpnunțat în favoarea unor intervenții protecționiste, solicitând plasarea competitivității pe o poziție superioară concurenței, în cadrul ierarhiei obiectivelor ce erau promovate de către Comisie, Direcția Generală IV a luat decizia să continue promovarea politicii ce fusese inițiată de către Sir Leon Britan, politică ce susținea că cel mai bun exemplu pentru supraviețuirea pe piața concurențială externă este reprezentat de concurența în plan intern.

În acest fel s-a reușit trecerea de la interesul deosebit manifestat pentru practicile restrictive (anii 60) la politicile speciale ce vizau monopolurile (anii 70) și ulterior la politicile orientate către ajutoarele de stat, ca și și controlul concentrărilor (anii 80 – anii 90), politica europeană în domeniul concurenței incluzând, prin extindere, numeroase sectoare industriale.

CAPITOLUL 2. REGLEMENTAREA POLITICII EUROPENE ÎN DOMENIUL CONCURENȚEI

În ciuda faptului că politica europeană este generată în principal de numeroasele considerente de ordin economic, constrângerile la care aceasta este supusă vizează prevederi de ordin juridic, mare majoritate a acestora fiind incluse în cadrul Tratatului Uniunii Europene, precum:

Art. 81 – vizând practicile restrictive

Art. 82 – vizând poziția dominantă pe piață

Art. 86 – vizând întreprinderile publice

Art. 87 – 89 – vizând ajutoarele de stat

Pe lângă acestea, se adaugă și diversele prevederi menționate în cadrul legislației secundare ce a fost adoptată de cărre Consiului Uniunii Europene și Comisia Europeană, incluzând numeroase Directive și Regulamente, din care amintim:

Regulamentul Consiliului Europei nr. 17/1962

Regulamentul Consiliului Europei nr. 4064/1989 – vizând controlul fuziunilor, ce este amendat prin prevederile Regulamentului nr. 1310/1997

Diverse regulamente și directive ce privesc exceptările în bloc, ce sunt acordate în cazul acordurilor ce vizează diverse situații clar determinate, cum ar fi cercetarea, dezvoltarea, transferul tehnologiei, distribuția autovehiculelor, etc

Pe lângă toate acestea merită menționate și instrucțiunile (nu neapărat obligatorii) ce le conferă statelor membre ale Uniunii Europene diverse informații legate de modul de interpretare al regulilor obligatorii ori de modalitățile de acționare ale Comisiei Europene în domeniul concurenței.

Tuturor acestor surse de natură juridică le sunt adăugate și numeroasele decizii ale Curții

Europene de Justiție, ca și cele ale Tribunalului de Primă Instanță, în paralel cu acordurile internaționale în cadrul cărora sunt menționate situații specifice ce privesc concurența.

2.1 Instituțiile primordiale în domeniul politicii europene în domeniul concurenței

Principala instituție europeană ce este responsabilă de modul de implementare la nivel comunitar al politicii europene în domeniul concurenței este Comisia Europeană, ia luând toate deciziile formale printr-o majoritate simplă, asemănătoare organismului colectiv.

Toate deciziile ce sunt luate de către Comisia Europeană sunt în prealabil pregătite de către Direcția Generală pentru Concurență (respectiv DG COMP, fosta Direcție Generală IV), instituție care îi raportează totul direct comisarului însărcinat cu politica în domeniul concurenței.

Demn de menționat este faptul că sesizarea Comisiei Europene privind o problemă în domeniul concurenței se poate realiza:

Prin intermediul unei notificări

Printr-o plângere formulată de o companie sau de către un stat membru al Uniunii Europene

„Ex officio” – din proprie inițiativî

Astfel, Comisia Europeană poate investiga diversele situații specifice ori chiar intregul sector economic vizat, instituția având capacitatea să penalizeze orice eventuale încălcări ale prevederilor privind domeniul concurenței descoperite, penalitățile putând ajunge până la valoarea de 10% din totalul veniturilor companiei ce a fost încriminată.

Curtea Europeană de Justiție (C.E.J.) este instituția ce este investită cu verificarea modului de acțiune al Comisiei Europene în domeniul concurenței, ea fiind considerată de altfel și arbitrul (ultimul arbitru) ce se poate pronunța în materie de reguli, regulamente și legi aferente domeniul concurenței.

Curtea Europeană de Justiție poate să intervină atât în situația acțiunilor ce sunt inițiate ca urmare a unor manifestări ale Comisiei Europene în fața TPI (Tribunalul de Primă Instanță), cât și în situația solicitărilor formulate de către diversele instanțe naționale ale statelor membre.

Demn de semnalat este faptul că respectiva Curte Europeană de Justiție, care este o instanță juridică, poate să îi solicite, în anumite împrejurări, Comisiei Europene, diverse argumente de ordin economic, în defavoarea argumentelor de natură juridică (formală).

Un rol important în cadrul politicii europene în domeniul concurenței este deținut și de către Parlamentul European, acesta evaluând acțiunile Comisiei Europene, prin intermediul unui raport elaborat anual. Pe lângă aceasta, Parlamentul European poate face diverse observații vizând modul în care se realizează evoluția în cadrul politicii concurenței.

În ceea ce privește Consiliul de Miniștri acesta are rolul de a autoriza toate exceptările în bloc, în paralel cu realizarea diverselor modificări ce vizează baza legală de acțiune a politicii europene în domeniul concurenței.

Pe lângă Comisia Europeană, în cadrul politicii europene în domeniul concurenței se semnalează și acțiunile autorităților naționale ale statelor membre ale Uniunii Europene, ce sunt special investite cu competențe în domeniu.

CAPITOLUL 3. POLITICA EUROPEANĂ ÎN DOMENIUL CARTELURILOR

Este cunoscut faptul că numeroasele relații comerciale și acorduri ce funcționează la nivelul pieței unice pot avea atât efecte benefice, cât și efecte negative, situație în care se poate constata o anumită deteriorare a procesului competițional.

Actualul articol nr. 81 din cadrul T.U.E. (Tratatul Uniunii Europene) menționează principiul interzicerii între firme a acordurilor, a deciziilor și a practicilor concertate, ce pot avea ca obiect ori ca și efect împiedicarea concurenței în cadrul interior al spațiului comunitar, restrângerea concurenței ori chiar denaturarea acesteia, acorduri, decizii și practici despre care există suspiciunea că ar putea afecta într-un anumit fel relațiile comerciale dintre statele membre ale Uniunii Europene.

Prin acord restrictiv se înțelege acel acord încheiat între două sau mai multe companii, în cadrul căruia părțile își iau obligația de a adopta un comportament de un anumit tip, comportament prin care se încearcă/reușește ocolirea regulilor și a efectelor concurenței libere pe

piața unică europeană.

Toate interdicțiile ce sunt menționate în cadrul articolului 81/1 al Tratatului Uniunii Europene sunt aplicate:

Tuturor acordurilor de tip orizontal – vizându-se în principal acțiunile companiilor ce se află în același stadiu de producție, de transformare, ca și de comercializare

Tuturor acordurilor de tip vertical – vâzându-se acțiunile companiilor ce se află în diferite stadii ale procesului de producție și de comercializare, neexistând o concurență între ele

Prin înțelegere, în contextul politicii europene în domeniul concurenței, se percepe acordul încheiat între două ori mai multe companii, în cadrul căreia una sau mai multe dintre acestea sunt obligate să acționeze într-un anumit fel, ce este bine definit de către părți.

În ceea ce privește practica concertată aceasta este situată la un nivel al înțelegerilor destul de redus, ea reprezentând un amplu proces de coordonare ce se realizează între diversele companii, fără însă a se concretiza prin încheierea unui acord, respectiv fără a se impune o manifestare a voinței clar exprimate, ci numai printr-o coordonare realizată la nivelul unor strategii comerciale.

Difernta dintre diversele forme de cooperare ale companiilor din statele membre ale Uniunii Europene este destul de dificil de realizat, motiv pentru care Comisia Europeană analizează doar diferențele existente în cadrul acordurilor ce se situează în sfera de aplicabilitate a articolului.81/1 a Tratatului Uniunii Europene și a celor ce nu nu sunt incluse în cadrul acestor categorii.

În situația în care se impune analizarea unei înțelegeri, pentru a se stabili dacă aceasta încalcă sau nu conținutul prevăzut în cadrul articolului 81 /1 al Tratatului Uniunii Europene, se are în vedere:

Existența în fapt a unei înțețelegeri, decizie ori practică concertată, ce este realizată ori dovedită între anumite companii

Argumentarea posibilei ipoteze conform căreia, în interiorul pieței unice europene, datorită respectivei înțelegeri, se poate împiedica concurența într-o masură cuantificabilă, ori se aceasta poate fi restricționată șisau distorsionată într-un anumit grad

Stabilirea gradului de afectare a schimbului comercial dintre diversele state ale Uniunii Europene, ca urmare a respectivei înțelegeri – respectiv dacă acesta a fost afectat sau poate să fie afectat

În domeniul cartelurilor și al politicii restrictive, legislația secundară include și diverse regulamente, note și directive ce sunt emise de către Consiliul Europei sau de către Comisia Europeană, dintre care menționăm doar:

Regulamentul nr. 17/1962

Regulamentul nr. 1/2003

Decizia Curții Europene de Justitție, Caz 5/1969, ECR 295 – ce a generat ulterior instituirea regulii „de minimis”

În ultimii ani, având ca bază numeroasele prevederi și dispoziții incluse în TUE, ca șia regulamentelor aferente de aplicare, Comisia Europeană a reușit să perfecționeze și să dezvolte o politică de tip global, în ceea ce privește domeniul acordurilor și al practicilor restrictive.

Astfel, ca urmare a prevederilor articolului 81(3) din Tratatul Uniunii Europene, s-a conferit și posibilitatea autorizărilor unor anumite acorduri, în special prin intermediul acordării

exceptărilor în bloc, în situația unor:

Anumite tipuri de înțelegeri, ce sunt considerate că vor avea efecte pozitive asupra relațiilor comerciale dintre statele membre ale UE

Înțelegeri ce au rolul de a contribui la ameliorarea producției, la dezvoltarea distribuției, ca și la realizarea unui progres economic într-un anumit domeniu de activitate

În situația acordurilor de tip orizontal, ca și a acordurilor de cooperare (acorduri ce sunt încheiate între diverse companii concurente), merită menționate:

Diversele acorduri de specializare – Regulamentul nr. 2658/2000

Diversele acorduri de cercetare – dezvoltare – Regulamentul nr. 2659/2000

În cazul acordurilor de tip vertical (acorduri ce sunt încheiate între companii ce se află în stadii diferite de producție sau de distribuție, în cadrul aceleiași filiere), nu s-au impus acorduri separate vizând acordarea exceptării, nici pe categorii de acorduri și nici pe tipuri de sectoare. Aceste acorduri se află sub sfera de influență a regulamentului unic, respectiv a Regulamentului nr. 2790/99/.22.12.1999, ce vizează exceptarea globală a acordurilor verticale ce nu au pe piață o poziție de tip dominant.

În ceea ce privește condițiile ce sunt impuse acestea vizează excluderea unor anumite practici restrictive, considerate grave, și existența unui așa numit prag, ce include:

Cifra de afaceri nu trebuie să fie mai mare de 50 de milioane de euro, pentru toate părțile ce sunt asociate prin acordul respectiv

Cifra de afaceri nu trebuie să depășească cota de 30 % din piața de desfacere

Diversele alte acorduri, care nu reușesc să îndeplinească prevederile menționate în cadrul paragrafului al treilea din cadrul articolului 81 al Tratatului Uniunii Europene, pot să beneficieze de statutul de excepții, dar numai în situația în care se consideră că acestea au importanță minoră (respectiv principiul „de minimis”) caz în care ele nu au capacitatea de a afecta în vreun fel concurența la nivelul pieței unice comunitare.

Demn de semnalat este faptul că într-o perioadă anterioară, toate aceste acorduri erau definite doar prin intermediul cotei de piață și al cifrei de afaceri, după anul 2001 Comisia Europeană luând decizia de a relaxa aceste definiri. Astfel a fost suprimat criteriul cifrei de afaceri, nivelurile aferente cotelor de piață fiind majorate :

Cu 10 % în situația acordurilor de tip vertical

Cu 15 % în situația acordurilor de tip orizontal

Trebuie specificat de asemenea și faptul că toate reglementările ce sunt prevăzute în cadrul articolului 81 din Tratatul Uniunii Europene nu sunt aplicabile pentru:

Relațiile dintre o companie și agenții săi comerciali

Relațiile dintre o companie și filialele acesteia

Acordurile de cooperare

Operațiunile de sub-contractare

Merită menționată, în cuprinsul acestui capitol, acțiunea Comisiei Europene din anul 1998 privind interzicerea unui cartel descoperit în domeniul zahărului. Astfel, s-a dovedit că între doi producători de sfeclă de zahăr și două companii ce comercializau în Marea Britanie zahărul, exista o înțelegere conform căreia prețul zahărului era crescut artifical (strategie comună).

Comisia a reușit să dovedească faptul că, urmare a înțelegerii dintre companiile implicate, prețul de vânzare al zahărului pentru consumatorul final a fost mult mai mare decât prețul ce ar fi reieșit în condițiile unei concurențe libere.

În același an, Comisia Europeană a decis desființarea unui cartel al producătorilor din domeniul conductelor destinate sistemelor de transport energie termică urbană, în cadrul acestuia fixându-se prețuri și condiții de licitare comune. Inițial, acest cartel a avut aria de desfășurare în

Danemarca (anul 1990), el extinzându-se ulterior în Germania și în alte state membre ale Uniunii Europene, astfel ca în cursul anului 1994 a reușit să acopere întreaga piață comună europeană.

Conform datelor date publicității de către Comisia Europeană, în Germania și Danemarca se reușise deja perfecționarea, de către compania implicată, a unui adevărat sistem de fraudarea procedurilor de licitații organizate de autoritățile locale. „Căștigătorul” fiecărui contract era stabilit dinainte, ulterior ofertele celorlalți membrii ai cartelului la respectiva licitație depășind cu mult oferta „câștigătorului”.

Pe lângă aceste practici, s-a dovedit și faptul că membrii acestui cartel reușiseră să își partajeze diversele piețe naționale, ei fixând și prețuri comune pentru conductele pe care le foloseau în derularea activității. Ca urmare a acestor înțelegeri, principalii beneficiari (de regulă autoritățile naționale/locale) erau obligate, indirect, să plătească prețuri mult mai mari decât cele reale, ei neavând posibilitatea unui tratament/preț corect, în condițiile unei piețe concurențiale.

Toți membrii acestui cartel au fost amendați de către Comisia Europeană cu sume ce s-au ridicat la valoarea de 92 milioane euro, în paralel cu excluderea definitivă de pe piață.

De-a lungul timpului, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că unele acorduri pot fi periculoase, motiv pentru care s-a decis interzicerea acestora, fără nici o excepție. Astfel, în situația acordurilor de tip orizontal sunt interzise acordurile privind:

Fixarea prețurilor

Fixarea cotelor de producție

Înființarea unor birouri comune de vînzare

Fixarea cotelor livrare

Împărțirea pieței comune

Împărțirea surselor de aprovizionare

În situația acordurilor de tip vertical, Comisia Europeană interzice acordurile ce privesc:

Fixarea prețurilor aferente revânzării

Diverse clauze privind protecția teritorială absolută

La acest capitol, în cadrul prezentei lucrări, merită menționată decizia din anul 1998 a Comisiei Europene privind compania Wolkswagen A.G., care a fost amendată cu suma de 102 milioane euro pentru împiedicarea vânzării transfrontaliere a autoturismelor sale.

În fapt, conform mențiunilor Comisiei Europene, Wolkswagen AG și filialele Audi AG, Autogerma Sp.A, au încălcat prevederile Tratatului Uniunii Europene în domeniul concurenței, convenind să încheie un acord, cu o companie din Italia (ce era concesionara rețelei de distribuție), vizând interzicerea vânzărilor de autovehicule către diverșii cumpărători ce proveanu dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene.

CAPITOLUL 4. POLITICA EUROPEANĂ ANTI-MONOPOL. INTERZICEREA POZIȚIEI DOMINANTE

Este bine cunoscut faptul că un control al înțelegerilor dintre diverse societăți poate constitui un aspect necesar, acesta nefiind însă nici pe departe și suficient. Datorită excesului de concentrare există posibilitatea apariției unor situații în care o anumită societate poate să abuzeze de poziția dominantă pe care o are pe o anumită piață, aspect ce se poate manifesta într-un mod incorect:

Asupra prețurilor ce sunt practicate – prețuri prea mici sau prea mari

Asupra condițiilor diverse de comercializare

Asupra modului de tratament aplicat consumatorilor

4.1 Interzicerea poziției dominante

Conform articolului 82 din cadrul Tratatului Uniunii Europene, orice abuz semnalat din partea unei firme (sau a mai multe firme) ce se află într-o poziție dominantă în cadrul pieței comune roi într-un anumit segment al acesteia este strict interzis, în condițiile în care acesta poate să afecteze comerțul dintre diversele state membre.

În această categorie sunt incluse și impunerile (în maniere directe ori indirecte) a unor prețuri de vânzare sau a unor prețuri de cumpărare ce sunt considerate a nu fi achitabile, limitarea într-un fel a producției ori o anumită dezvoltare tehnică a firmei, în detrimentul direct al consumatorului.

În aceste situații, un abuz comis de o firmă sau de mai multe poate consta în:

Impunerea directă sau impunerea indirectă a prețurilor de vânzare ori a prețurilor de cumpărare

Impunerea unor condiții comerciale considerate ca fiind inechitabile

O anumită limitare a producției, limitarea distribuției ori limitarea dezvoltării tehnologiei, în detrimentul consumatorilor

Aplicarea diverșilor parteneri comerciali a unor condiții considerate ca fiind nelegale în cazul tranzacțiilor echivalente, unii dintre aceștia fiind, în acest mod, dezavantajați în cadrul poziției concurențiale

O anumită condiționare a încheierii unor diverse contracte cu diverși parteneri, prin impunerea unor clauze în cadrul cărora sunt stipulate diverse prestații suplimentare care nu au nici un fel de legătură cu obiectul respectivelor contracte, nici prin natura acestora, dar nici în conformitate cu uzanțele comerciale

În ceea ce privește temeiul juridic privind combaterea abuzului poziției dominante, se poate menționa articolul 83 din cadrul Tratatului Uniunii Europene, acesta permițând adoptarea diverselor regulamente și a directivelor aferente, dar și articolul 85 ce prevede multiplele competențe în materia investigării ale Comisiei Europene.

Instrumentul de control privind exercitarea puterii de monopol asupra diverselor piețe este reprezentat de prevederile articolului 82 din cadrul Tratatului Uniunii Europene, acesta implicând analize complexe, respectiv:

Dacă există un agent dominant ce se află într-o poziție dominantă

Comportamentul manifestat de acest agent economic, comportament ce poate afecta concurența pe o anumită piață

Demn de semnalat este faptul că acest articol din cadrul Tratatului Uniunii Europene interzice nu doar existența poziției dominante, ci și abuzul reprezentat de aceasta. Acestuia i se adaugă și prevederile articolului 86, ce au în vedere:

Un control al comportamentului abuziv în piață, din cauza unor restrângeri ale libertății de alegere a diverșilor consumatori – generată de aspectul eliminării concurenței de către firma ce este dominanta pieței

Modalitatea în care C.E.E. îi conferă Comisiei Europene nu doar puterea interzicerii înțelegerilor și a abuzului poziției dominante, dar mai ales posibilitatea exercitării controlului prealabil asupra diverselor concentrări economice

Prin poziție dominantă se înțelege starea în cadrul căreia puterea economică aferentă unei anume firme îi permite obstrucționarea concurenței pe piața pe care aceasta se desfășoară. Această poziției îi permite firmei să aibă o influență covârșitoare asupra modului și a condițiilor de manifestare ale concurenței.

De asemenea, se poate vorbi de un abuz al poziției dominante în situația în care o firmă, prin intermediul comportamentului manifestat, influențează structura unei anumite piețe, ca și gradul concurenței pe piața respectivă.

Și tot despre abuz al poziției dominante se poate vorbi și în cazul în care un astfel de comportament poate fi generat de anumite dispoziții de tip legislativ.

În categoria posibilelor abuzuri de poziție dominantă se pot încadra:

Impunerea în mod indirect sau impunerea în mod indirect a unor prețuri

Impunerea în mod indirect sau impunerea în mod indirect a unor anumite condiții de tranzacție, considerate ca fiind ne-echitabile

O anumită limitare a producție, aspect ce se va reflecta asupra consumatorilor

O anumită limitare a piețelor de desfacere – cu efecte negative asupra consumatorului

În relațiile cu diverse firme se semnalează aplicarea unor condiții de tip inegal, în cazul unor prestații echivalente

Condiții abuzive impuse în cazul încheierii unor contracte, condiții vizând acceptarea diverselor prestații suplimentare, ce nu au nici o legătură cu respectivul obiect al contractelor

Cum prevederile articolului 82 din cadrul Tratatului Uniunii Europene nu se pot aplica în cazul absenței unui abuz al poziției dominante, Comisiei Europene îi revine sarcina să dovedească existența unei astfel de situații, ca și a diversele efecte de tip negativ ce pot fi resimțite de concurență, de consumatori, dar și la nivelul integrării pe piața respectivă.

În situația în care o anumită firmă ajunge să facă obiectul unei investigații privind abuzul poziției dominante, aceasta este obligată să demonstreze prin diverse căi faptul că nu ocupă poziția dominantă pe o piață, dar și că, din poziția pe care o are, nu face abuz de poziție dominantă.

Din păcate, datorită faptului că nu se poate vorbi de o definiție de tip statutar a poziției dominante pe o piață, activitatea Comisiei Europene privind astfel de analize se poate dovedi uneori a fi destul de dificilă, motiv pentru care s-a semnalat în repetate rânduri necesitatea unei anumite reglementări în domeniul monopolurilor.

În aceste condiții, în condițiile precizate în cadrul articolului 82 din cadrul Tratatului Uniunii Europene se semnalează deseori diverse probleme legate în principal de modul de definire al conceptelor, respectiv:

Când se semnalează cu certitudine existența unei poziții dominante

Această poziție dominantă a unei firme poate fi sau nu definită avându-se în vedere capacitatea acesteia de afectarea concurenței, ca și a modului de acțiune independentă în raport cu reacțiile consumatorilor și ale concurenței aferente pieței respective

4.2 Definirea pieței relevante

Definirea pieței relevante se poate face avându-se în vedere:

Piața produsului

Piața temporală

Piața geografică

4.2.1 Definirea pieței relevante prin prisma pieței produsului

În situația pieței produsului se impune analizarea pe diversele clase de produse, piețele fiind definite prin prisma existenței sau nu a unor produse similare, produse substituibile (acestea pot să îndrepte diversele preferințe ale consumatorilor în condițiile în care fie prețul, fie calitatea aferentă produsului de bază au cunoscut diverse modificări, produsele răspunzând unor nevoi similare).

4.2..2 Definirea pieței relevante prin prisma pieței geografice

Piața geografică reprezintă totalitatea teritoriilor în cadrul cărora se semnalează condiții de concurență omogene. În situația pieței unice, la nivel teoretic, piața geografică este reprezentată de către piața Uniunii Europene.

Pe lângă aceasta, trebuie avut în vedere și faptul că în condițiile unei piețe strict delimitate există o mai mare posibilitate de apariție a poziției dominante.

De altfel, Comisia Europeană are în vedere, în acest sens, mai multe aspecte, precum:

Identificarea tuturor barierelor de export

Capacitatea produselor de a fi transportate din anumite locuir în altele

Diversele bariere de ordin juridic, tehnic sau administrativ

4.2.3 Definirea pieței relevante prin prisma pieței temporale

Prin piață temporală se înțelege multitudinea modificărilor de tip structurale pe care le suferă o anumită piață, într-un interval de timp.

În această situație, diversele analize ce sunt realizate trebuie să țină cont și de volatilitatea unor piețe, respectiv de :

Diverșii factori de mediu

Diversele modificări ce pot surveni în cadrul preferințelor consumatorilor

4.3 Relația dintre poziția dominantă a unei firme și abuzul poziției dominante

Inițial, atât Comisia Europeană cât și Curtea Europeană de Justiție considerau că în cazul existenței poziției dominante pe o anumită piață se poate vorbi de un abuz. Ulterior, din anul 1979, Curtea Europeană a luat decizia de a defini abuzul drept un concept de tip obiectiv, iar ulterior s-a reușit și delimitarea clară a poziției dominante versus abuzul poziției dominante.

Astfel, avându-se în vedere prevederile articolului 82 din cadrul tratatului Uniunii Europene, atât Comisia Europeană, cât și Curtea Europeană de Justiție condamnă doar abuzul de poziție dominantă, cu penalizarea tuturor celor care sunt dovediți că au comis astfel de abuzuri.

Demn de semnalat este și faptul că exercitarea unui control efectiv de către Comisia Europeană, în cazul unui abuz de poziție dominantă a început să se realizeze abia la finalul anilor 1990.

CAPITOLUL 5. CONTROLUL CONCENTRĂRILOR, CONTROLUL INTERVENȚIILOR PUBLICE

Concentrările nu se pot confunda cu înțelegerile, care reprezintă acordurile diverse încheiate între diversele firme. În situația concentrărilor se remarcă o modificare a structurii interne, urmată și de schimbarea raporturilor de proprietate.

De regulă, concentrările (ce implică modificarea raporturilor de proprietate) pot fi de mai multe tipuri, respectiv:

Fuziuni

Intreprinderi comune

Participări

Controlul concentrărilor nu făcea obiectul Tratatului CEE din anul 1957, datorită faptului că în această perioadă se semnalau foarte rar concentrările de tip trans-frontalier, acestea fiind de altfel și destul de dificil de realizat din punct de vedere juridic. În aceste situații s-a considerat că un control al concetrărilor poate fi dificil de abordat, cu atât mai mult la nivel comunitar.

Primele precizări legate de controlul concentrărilor au fost menționate mult mai târziu, Comisia stabilind în timp diverse competențe în acest domeniu. În fața inițială, Comisia Europeană a avut în vedere aplicarea prevederilor articolului 82 din cadrul Tratatului Uniunii Europene în funcție de fiecare situație semnalată în domeniul concentrărilor.

Ulterior, datorită fluxurilor uriașe de capital ce veneau din SUA, în încercarea de a profita la maxim de toate avantajele economice conferite de spațiul nou generat în spatele TVC, firmele din comunitatea europeană au început să înțeleagă că dimensiunile lor erau net inferioare celor ale firmelor americane, ceea ce le genera, printre altele, și o diminuare a puterii competitive la nivelul pieței.

Așa se face faptul că în jurul anilor 70 s-a impus necesitatea unei creșteri exponențiale (controlate, insă) a numărului concentrărilor din cadrul spațiului comunitar, care în numai câțiva ani a reușit să crească de aproape 3.5 ori, respectiv de la un număr de 173/anual s-a ajuns la valoarea de 612/anual.

Momentul zero al evoluției controlului ex post l-a constituit Decizia Curții Europene de Justiție în controversatul caz Continental Can, această decizie fiind de altfel și baza de susținere a procesului complex privind concentrările.

5. 1 Cazul Continental Can

La începutul anilor 70, compania americană Continental Can a reușit să își asigure, prin intermediul unei filiale deschisă în Belgia (Europemballlage Corp) un control absolut asupra liderului producătorilor germani în domeniul ambalajelor de tip metalic ușoare și al închiderilor metalice (cutii de conservă, capace de borcane, etc).

Ulterior dobândirii acestui control, Continental Can a reușit să obțină și participarea majoritară în fața fabricantului nr. 1 al ambalajelor din Benelux, în acest fel compania SUA reușind să își elimine întreaga concurență din partea nord-estică a Pieții Comune, în domeniul articolelor precizate. Demn de menționat este aspectul că, dat fiind felul articolelor, acestea nu putea fi transportate dintr-o locație în alta din cauza lipsei de rentabilitate.

Ca urmare a acestui aspect, Comisia Europeană a sesizat Curtea Europeană de Justiție, acuzând Continental Can de manifestarea abuzului de poziție dominantă, decizia luată în acest caz fiind considerată una istorică.

Ulterior, la mijlocul anului 1973, Comisia Europeană a venit cu prima propunere privind reglementarea controlului concentrărilor, care avea în vedere:

Declararea ca fiind incompatibile cu Tratatul Uniunii Europene a tuturor operațiunilor de concentrare ce putea genera apariția unor obstacole în domeniul concurenței efective, în condițiile în care se considera că comerțul realizat între diferitele state membre ale Uniunii Europene putea fi afectat. Trebuie menționat aspectul că în cazul operațiunilor de mică amploare, ce nu prezentau premisele generării unor astfel de efecte, nu se impunea obligarea acestor reguli, dar în măsura nedepășirii unor anumite criterii de tip cantitativ pre-determinat – cifra de afaceri, ponderea firmelor participante în cadrul pieței

În cazul operațiunilor de concentrare ce depășeau un nivel anume (impus de cifrele de afaceri totale), se impunea în prealabil o notificare.

Astfel, pentru Comisia Europeană se prefigura delimitarea clară a notificării și interzicerea operațiunilor, respectiv operațiunea de concentrare ce nu fusese notificată anterior putea astfel să fie interzisă, în vreme ce operațiunea de concentrare ce fusese supusă notificării prealabile putea primi autorizația.

În faza inițială, Consiliul nu a agreat această propunere, ce ulterior a suferit mai multe modificări de către Comisia Europeană, care în anul 1989 a reușit să vină cu cea de-a șase propunere în domeniu.

5.2 Regulamentul nr. 4064/89 vizând controlul operațiunilor de concentrare

Această nouă propunere a Comisiei Europene, ce a fost inclusă în cadrul Regulamentului nr. 4064/89 în domeniul controlului operațiunilor de concentrare, a preluat ideea vizând controlul prealabil al operațiunilor considerată ca avînd importanță comunitară, respectiv a celor în cazul cărora cifra de afaceri atingea minin valoarea de 750 de milioane USD sau 1 miliard de ECU. Tot în această categorie au fost incluse și operațiunile ce erau susceptibile că ar putea, într-un anumit sector al pieței comunitare, să ocupe un procent mai mare de 20 %.

Conform Regulamentului nr. 4064/89 în domeniul controlului operațiunilor de concentrare, toate operațiunile de concentrare ce generează ori întăresc o poziție de tip dominant și care au ca și consecință o împiedicare a concurenței efective în cadrul pieței comunicare ori într-o anumită zonă considerată semnificativă acesteia, sunt declarate ca fiind incompatibile cu piața comunitară.

Astfel, se poate vorbi despre o concentrare în momentul în care o anumitp firmă reușește să obțină un control de tip exclusiv fie asupra unei alte companii, fie asupra unei companii pe care ulterior o poate controla alături de alte companii.

De asemenea, concentrarea intervine și în momentul în care mai multe companii reușesc să preia controlul asupra unei firme ori să creeze una nouă.

Operațiunea de concentrare, respectiv fuzionarea mai multor companii ori preluarea controlului vizând mai multe companii, poate fi considerată a avea o dimensiune de tip comunitar în situația în care:

Cifra de afaceri totală ce este realizată la nivel global de către toate companiile aflate în vizor depășește valoarea de 5 miliarde de euro

Cifra de afaceri totală ce este realizată la nivelul Cominității de minim două dintre companiile aflate în vizor depășește valoarea de 250 de milioane de euro – cu condiția ca fiecare companie să nu realizeze peste 2/3 din totalul cifrei lor de afaceri (în cadrul intern al aceluiași stat membru al Uniunii Europene)

În situația în care cota de piață a companiilor aflate în vizor nu depășește valoarea de 25 % nici la nivelul Pieței Comune, dar nici într-o altă zonă considerată ca fiind semnificativă pentru aceasta, se consideră că respectiva concentrare este compatibilă cu reglementările Uniunii Europene.

Toate concentrările ce sunt vizate prin intermediul acestui Regulament obligatoriu au nevoie de notificarea adresată Comisiei, aceasta dispunând pentru pronunțare un termen limită. Anual, Comisia Europeană are în lucru aproximativ 50 de cazuri de concentrări.

În situația în care o anumită concentrare nu indeplinește criteriile europene, aceasta este supusă controlului autorității naționale.

Comisia Europeană a refuzat pentru prima oară o concentrare în proiectul achiziției de către compania Aerospatiale a firmei canadiene De Havilland.

Astfel, la sfârșitul anului 1991 Comisia Europeană a luat decizia de a respinge proiectul de achiziție inițiat de către companiile Aerospatiale (Franța) și de Alena (Italia) vizând societatea De Havilland (inclusă în compania Boeing), motivând faptul că prin intermediul acestei concentrări putea fi antrenată apariția poziției dominante în cazul pieței avioanelor de transport turbo-propulsate, la nivel regional.

Concentrarea ar fi reușit să le ofere companiilor Aerospatiale – Alena un procent de :

50 % din totalul pieței mondiale

67 % din cadrul pieței comunitare dedicată avioanelor de transport regional

64 % din totalul pieței globale a avionelor cu capacitatea de 50 de locuri

76 % din totalul pieței globale a avioanelor cu capacitatea de 70 de locuri

Decizia Comisiei de respingere a acestei concentrări a atras după sine numeroase reacții, multe dintre ele deosebit de virulent. În plus, și Parlamentul European s-a văzut obligat să dea o rezoluție privind analizarea mai multor factori în procesul decizional vizând concentrările, și nu doar pe cel vizând criteriul apărării concurenței.

În practică se întâlnesc situații în care este acordată o autorizație pentru concentrare cu impunerea respectării unor condiți, marea majoritate a concentrărilor fiind însă autorizate la scurt timp după notificări.

Astfel, Regulamentul nr. 4064/89 conferă Comisiei Europene dreptul de examinarea concentrărilor în avans realizării acestora, în așa fel încât să se reușească din timp examinarea compatibilității acestora în raport cu piața internă.

În cursul anului 1997 s-a dispus o amendare a acestui Regulament, pragul agregat la nivel global fiind astfel diminuat până la valoarea de 2.5 miliarde de euro, în vreme ce pragul individual, pentru minim două companii comunitare, a fost diminuat la valoarea de 100 de milioane de euro.

La începutul lunii septembrie a anului 2000 s-a reușit elaborarea unei proceduri mult simplificate, deciziile fiind luate la sfârșitul perioadei de examinare, care este de 30 de zile. Această procedură este aplicabilă în cazul operațiunilor care indeplinesc mai multe criterii, respectiv:

Două sau mai multe companii ce reușesc să obțină controlul comun asupra unei alte companii care nici nu exercită, dar nici nu intenționează în viitor să exercite un alt fel de activitate decât una de tip neglijabilă în cadrul teritoriului Spațiului Economic European (SEE) – cifra de afaceri a companiei comune, ca și valoarea totală reprezentând activele ce sunt cedate companiei comune sunt mai mici decât valoarea de 100 de milioane de euro în cadrul SEE

Nici una dintre companiile ce sunt implicate nu exercită diverse activități comerciale în cadrul aceleiași piețe a produsului ori pe aceeași piață de tip geografic (relații de tip orizontal) ori pe piața produsului ce este amplasată în aval ori în amonte și pe care se operează o altă latură a concentrării

Două ori mai multe concentrări pot exercita diverse activități comerciale în cadrul aceleiași piețe a produsului, ca și pe aceeași piață de tip geografic ori pe piața produslui amplasată în amonte ori în aval față de piața produsului asupra căruia își exercită concentrarea respectiva activitate – cu condiția impusă ca părțile cumulate ale pieței să nu depășească valoarea de 15 % în situația relațiilor orizontale și de 25 % în situația relațiilor verticale

Această procedură simplificată a creat posibilitatea diminuării constrîngerilor de tip administrativ ce se manifestau asupra diverselor părți notificatoare, statele membre ale Uniunii Europene, dar și terții având posibilitatea de a face diverse observații, ca și de a interveni.

Trebuie menționat faptul că respectiva Comisie Europeană își rezervă dreptul, în situația în care consideră că este necesar, să reacționeze și să intervină oricând prin procedura normală, astfel deschizându-se o anchetă.

5.3 Controlul intervențiilor publice

Relațiile de concurență dintre diversele companii nu trebuie să fie în nici un fel distorsionate, motiv pentru care se impune ca :

Firmele să nu facă înțelegeri între ele

Companiile să nu facă abuz de poziția dominantă

Companiile să nu fie implicate în cadrul unui proces de concentrare ce ar putea deveni periculos

Pe lângă acestea, se mai impune:

Nealterarea relațiilor de concurență

Deformarea relațiilor de concurență prin existența unor ajutoare de stat ori prin persistenta unor anumite monopoluri în favorizarea unor companii publice sau companii private, prin beneficierea de avantaje diverse, de tip privilegiat

CAPITOLUL 6. AJUTOARELE DE STAT

Problema ajutoarelor de stat este consacrată pe larg în cadrul articolelor 87, 88 și 89 din cadrul Tratatului Consiliului Europei, cel mai elocvent dintre acestea fiind articolul 87, care precizează că, exceptând diversele derogări ce sunt prevăzute prin lege, toate ajutoarele de stat ori cele prin intermediul unor resurse de stat, sunt imcompatibile Pieței Comune, indiferent de forma acestora, în situația în care sunt afectate schimburile dintre statele membre, ori sunt denaturate sau amenințate concurența, prin favorizarea unor anumite companii sau activități.

Toate aceste prevederi au în vedere atât companiile publice, cât și pe cele private. Cum este imposibil să se interzică în mod absolut ajutoarele, articolul 87 din cadrul Tratatului Consiliului Europei (respectiv cel de-al doilea paragraf), precizează trei situații în cadrul cărora aceste ajutoare ce sunt acordate unor companii pot fi compatibile cu diversele reglementări ale pieței comune, și anume:

Ajutoarele ce au un caracter social și care sunt acordate unor consumatori individuali – cu garanția realizării unei nediscriminări vizând originea tuturor produselor în cauză

Ajutoarele ce sunt destinate remedierii unor pagube ce au fost provocate de diverse calamități naturale ori de diverse evenimente excepționale

Ajutoarele acordate unor anumite regiuni din Germania, stat divizat după cel de-al Doilea Război Mondial, regiuni ce au avut grav de suferit ca urmare a acestei diviziuni

Și tot în cadrul articolului 87 al Tratatului Consiliului Europei (în cel de-al treilea paragraf) sunt menționate și cazurile în care ajutoarele sunt considerate a fi compatibile Pieței Comune, respectiv:

Ajutoarele destinate favorizării unei dezvoltări economice în cadrul unei regiuni

Ajutoarele destinate favorizării unei dezvoltări economice în cazul populației cu un nivel de viață extrem de redus sau în care se semnalează un grad ridicat al șomajului

Ajutoarele destinate promovării unor proiecte importante, de interes european

Ajutoarele destinate remedierii unor probleme economice grave cu care se confruntă un stat membru al Uniuni Europene

Ajutoarele destinate facilizării dezvoltării unor anumite activități economice

Ajutoarele destinate facilizării dezvoltării unor anumite regiuni economice – cu condiția nealterării condițiilor de concurență ori a condițiilor comerciale

Ajutoarele destinate promovării culturii și conservării patrimoniului – cu condiția nealterării condițiilor de concurență ori a condițiilor comerciale

De-a lungul vremii s-a remarcat deseori o tendința a statelor membre ale Uniunii Europene de a ascunde în fața Comisiei Europene ajutoarele ce care le acordau companiilor proprii, situație în care, datorită multiplicării cazurilor de acest gen, Comisia s-a văzut nevoită să publice un apel oficial.

Conform acestuia, toate proiectele ce aparțineau statelor membre ale UE, care avea intenția de a institui ori de a modifica ajutoarele de stat, urmau să fie notificate înaintea realizării. În situația deschiderii procedurii, ajutorul respectiv nu se mai putea acorda, decât eventual după aprobarea proiectului respectiv de către Comisia Europeană.

Cum ajutoarele ilegale au continuat să fie acordate, în ciuda apelurilor instituțiilor europene, Comisia Europeană a luat decizia de a se adresa companiilor, printr-o comunicare oficială, în cadrul căreia se preciza că toți cei care beneficiază de diverse ajutoare care sunt acordate ilegal (în absența unei decizii definitive a Comisiei Europene ce privea compatibilitatea acestora) vor fi obligați la restituirea respectivelor ajutoare.

Conceptul ajutorului de stat este interpretat într-un sens destul de larg atât de către Comisia Europeană, cât și de către Curtea Europeană de Justiție, acesta incluzând :

Orice fel de ajutor public, ce este acordat de către diversele autorități centrale

Toate ajutoarele ce sunt acordate de către autoritățile locale sau autoritățile regionale

Trebuie menționat faptul că ajutorul de stat poate să provină și de la diverse organisme private ori de la alte organisme asupra cărora se exercită, în mod direct sau în mod indirect, o influență puternică din partea statului, a unei instituții publice, a unei autorități locale sau a unei autorități regionale.

Ajutoarele de stat pot îmbrăca mai multe forme, respectiv:

Reduceri fiscale

Livrări diverse de bunuri în condiții preferențiale

Livrări, în condiții preferențiale, a unor servicii

Injecții de capital, în condiții de tip nediscriminatoriu în raport cu diversele investiții private

Un aspect important ce trebuie menționat în cazul ajutoarelor de stat este reprezentat de efectele pe care acestea le pot genera la nivelul concurenței existente pe piață. Astfel, Comisia Europeană, ca și diversele instanțe comunitare, patru condiții de tip cumulativ în care o anumită măsură economică sau o tranzație economică, ce vizează implicarea statului, pot fi considerate drept implicând ajutoarele de stat, respectiv:

Măsura economică să implice o utilizare a resurselor statului respectiv

Măsura economică să le confere un anumit avantaj companiilor beneficiare

Măsura economică să fie una de tip selectiv

Măsura economică să distorsioneze ori să amenințe cu o anumitp distorsionare concurența la nivel transfrontalier

Astfel, se poate concluziona că o măsură economică poate fi considerată drept un ajutor de stat în următoarele condiții:

Măsura implică o utilizare a resurselor statului – în conformitate cu prevederile articolului 87, alin. 1 din cadrul CE, un ajutor de stat poate să fie acordat fie de către stat, fie din resursele acestuia, forma de acordare a ajutorului de stat fiind irelevantă în ceea ce privește controlul ajutorului, în favoarea efectului generat de această măsură. Trebuie făcută clar delimitarea dintre un ajutor acordat de stat și un ajutor acordat din resursele statului, în sfera de control exclusivă a Comisiei Europene intrând nu doar ajutoarele pe care le acordă guvernul, ci și ajutoarele acordate de către autoritățile de stat regionale și de autoritățile de stat locale, ca și ajutoarele acordate de diversele orgnisme publice și organisme private care acționează direct în numele statului respectiv. În plus, forma de acordare efectivă a ajutoarelor de stat are în vedere jurisprudența acceptată general, ajutoarele de stat neimplicând doar cheltuielilor directe ce sunt realizate din subvențiile bugetare, ci și diversele transferuri indirecte ale resurselor statului, ce implică atragerea unor pierderi de venit pentru acestea. În acest fel, pierderea veniturilor din impozitare poate fi considerată ca fiind echivalentă cu consumul resurselor statului, fără a ține cont de nivelul regional sau de nivelul local în care se suportă respectiva pierdere

Măsura economică îi conferă companiei/companiilor beneficiare un avantaj clar – avantajul constând chiar și în scutirea companiei de diversele poveri ce ar trebui să fie suportate în mod normal de către aceasta din resursele proprii.

Măsura economică este una selectivă – prevederile articolului 87 din CE sunt aplicabile doar măsurile ce sunt considerate ca având o natură de tip selectiv, respectiv cele care au rolul de a favoriza diverse activități ori producerea unor anumite bunuri.

Măsura respectivă afectează diversele relații comerciale existente între statele membre ale Uniunii Europene – toate intervențiile ce implică ajutorul de stat pot genera o afectare a relațiilor comerciale între diversele state membre, ca și la o distorsionare a concurenței. Aceste condiții sunt dependente organic, acordarea unui ajutor de stat unei anumite companii ducând la întărirea poziției acesteia în raport cu alte companii care acționează în același spațiu comunitar, ceea ce duce la o discriminare a companiilor ce nu au beneficiat de ajutoare de stat și implicit la o afectare a activității acestora.

În ceea ce privește măsurile fiscale ce pot constitui un avantaj pentru companii, Comisia Europeană are în vedere:

Toate măsurile ce diminuează baza fiscală – deducerile speciale, aranjamentele de depreciere (de amortizare) specială, aranjamentele de depreciere accelerată, o includere a rezervelor în cadrul bilanțului companiei, etc

Toate măsurile ce implică reducerea parțială sau reducerea totală a sumei ce este datorată de către companie ca fiind impozit – scutirea de taxă, creditele fiscale

Amânarea în mod excepțional a unor datorii ale companiei către buget, anularea acestor datorii sau chiar reeșalonarea acestora.

Amânările de plăți fiscale, amânările de plăți la bugetul asigurărilor sociale, etc

CAPITOLUL 7. REFORMA POLITICII EUROPENE ÎN DOMENIUL CONCURENȚEI

Politica europeană în domeniul concurenței, care în linii mari își menține procedurile și obiectivele existente la debutul procesului complex de integrare, se află în permanență în plin proces de descentralizare și modernizare, cele mai semnificative măsuri incluzând reformele precum:

Reforma în domeniul reglementărilor de tip antitrust – reforma regulilor dintre companii, ce implică o modificare radicală a cunoscutului Regulament 17/62 vizând aplicarea art. 81 și art. 82 din cadrul Tratatului Uniunii Europene

Reforma în domeniul așa numitelor concentrări – ce vizează în principal o modificare a Regulamentului privind diversele concentrări economice

7.1 Modificarea Regulamentului 17/62

Regulamentul 17/62 a suferit deja, de-a lungul timpului, numeroase modificări, mai ales prin adoptarea cunoscutului Regulament 1/2003, ce a implicat:

Împuternicirea diverselor autorități naționale, implicând și tribunalele naționale, în aplicarea excepțiilor prevăzute în cadrul art. 81 din cadrul Tratatului Uniunii Europene, ca și a interdicțiilor menționate în cuprinsul art. 81 și art. 82 din Tratatul Uniunii Europene. Această acordare a exceptărilor a constituit mereu o prerogativă conferită Comisiei Europene

Obligativitatea instituită autorităților naționale de a aplica legislația comunitară în locul legislației naționale, de fiecare dată când se constată afectarea comerțului transfrontalier

Obligativitatea autorităților naționale de a consulta Comisia Europeană ori de câte ori se impune luarea unei decizii

Obligativitatea tribunalelor naționale de a înainta Comisiei Europene copii dupa toate deciziile luate

Dreptul Comisiei Europene de a compărea în fața diverselor tribunale naționale

Eliminarea prevederilor vizând notificările prealabile

Prin eliminarea prevederilor vizând notificările prealabile s-a avut în vedere:

O descentralizare a sistemului, realizată prin înlocuirea cunoscutului principiu al autorizării prealabile a diverselor înțelegeri cu principiul exceptărilor legale, în situația în care acestea se dovedesc a fi conforme cu toate reglementările incluse în cuprinsul art. 81 din cadrul Tratatului Uniunii Eupene. Acest aspect conferă autorităților din domeniul privind concurența din cadrul statelor membre ale Uniunii Europene dreptul de a decide în situația exceptărilor (art. 81, alin. 3)

Aplicarea uniformă a tuturor reglementărilor comunitare – Comisia Europeană își rezervă dreptul conservării puterii de decizie deosebit de importante, cum ar fi exceptările pe categorii, formarea liniilor directoare, deciziile individuale, etc. Comisia Europeană își întărește capacitățile de inspectare, în paralel cu urmărirea realizării unei cooperări de tip sistematic dintre diverse autorități naționale și ea.

7.2 Reformarea Regulamentului ce privește concentrările

Prin această acțiune s-a avut în vedere în principal o creștere a transparenței vizând procesul de decizie, respectiv:

Ameliorarea criteriilor de apreciere a diverselor operațiuni de concentrare – realizată printr-o ameliorare a testului dominanței, cu efecte directe asupra analizei vizând efectele concentrărilor. În acest fel efectele generate de o concentrare pot fi considerate drept pozitive cănd efectele de tip pozitiv vor întrece toate consecințele nefative aferente operației. Analizele determinate de testările respective au astfel capacitatea de a deveni mult mai complexe, Comisia Europeană dezvoltându-și exponențial expertiza economică

Elaborarea unor măsuri ce le conferă tuturor părților ce sunt notificate o garanție a faptului că atât argumentele acestora, cât și angajamentele lor, ce sunt prezentate în vederea răspunderii unor obiecții ale organismelor europene, se vor avea în considerare cu prioritate. În plan intern, cunoscutul sistem „checks and balances” este mult mai întărit, aspect datorat în principal atât expertizei economice net superioare, dar și sistemului „passage sur le grill” aferent anchetelor aflate în faza II-a.

Asigurarea unui control de tip jurisdicțional mult mai rapid și mai eficient, în vederea sprijinirii întăririi tuturor resurselor aferente Tribunalului de Primă Instanță, ca și Curții de Casație, cu reformarea legislativă în domeniul concentrărilor, ceea ce aduce în centrul atenției atât analizele economice complexe, cu întărirea sistemului de verificare și de control și acordatea dreptului de a fi ascultate pe perioada derulării unor investigații tuturor părților ce sunt implicate în respectiva concentrare

CAPITOLUL 8. POLITICA EUROPEANĂ ÎN DOMENIUL CONCURENȚEI – APLICAȚII ÎN ROMÂNIA

Aderarea României la Uniunea Europeană a impus, printre altele, la capitolul șase al negocierilor și politica în domeniul concurenței, cu diverse exigențe complexe, comparativ cu resul celor impuse pe bază de șablon, conform „Criteriilor de la Copenhaga”.

Politica europeană în domeniul concurenței include două componente majore, respectiv:

Politica antitrust

Politica ajutoarelor de stat

Este bine cunoscut faptul că o politică în domeniul complex al concurenței reprezintă un barometru ideal al funcționării pieței, aceasta fiind componenta primordială într-o economie de piață de tip funcționabil.

În ciuda faptului că nu se fac trimiteri directe la diverșii indicatori de tip macroeconomici, politica în domeniul concurenței impune pe lângă o anumite disciplină și un comportament adecvat normelor europene pentru companiile prezente pe piața unică.

În domeniul concurenței, succesul politicii reprezentative este reflectat în principal la nivelul concurenței semnalate între diversele companii ale statului, vizând în special respectarea tuturor regulilor impuse de legislația europeană în domeniu.

Astfel, țara noastră are tot timpul în atenție îmbunătățirea și dezvoltarea mediului concurențial autohton, în conformitate cu prevederile legislative adoptate.

Prin intermediul Acordului European, țara noastră și-a luat mai multe angajamente, dintre care merită amintite:

Ajustarea progresivă a oricărui monopol de stat ce are un caracter comercial, în vederea eliminării oricărei discriminări între cetățenii români și cetățenii altor state membre ale Uniunii Europene

Interzicerea acordurilor între diversele companii, interzicerea deciziilor asociațiilor de companii, ca și interzicerea practicilor concertate dintre companii, ce au ca efect sau ca obiect prevenirea concurenței, restricționarea acesteia sau distorsionarea concurenței

Interzicerea oricârui abuz din partea unei companii sau a mai multor companii vizând poziția dominantă, atât pe teritoriul național, cât și pe teritoriul Comunității Europene

Interzicerea tuturor ajutoarelor publice care ar putea distorsiona concurența, printr-o favorizarea a unor anumite companii sau prin favorizarea producției aferente unor anumite mărfuri

Aplicarea principiilor incluse în Tratatul de Instituire a Comunității Economice Europene

În situația în care în țara noastră nu a existat o legislație specifică domeniului concurenței în perioada anterioară Revoluției din Decembrie 1989, preluarea politicii în domeniul concurenței, ca și a politicii ajutoarelor de stat în cadrul acquis-ului comunitar a debutat în momentul elaborării diverselor legi-cadru, respectiv:

• Legea concurenței nr. 21/1996, publicată în Monitorul Oficial nr. 88/ din 30.04.1996, lege ce a intrat în vigoare la începutul anului următor

• Legea nr. 143/1999 privind ajutoarele de stat, publicată în Monitorul Oficial nr. 370 din 3.08.1999, lege care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie a anului 2000

În ciuda faptului că la nivelul diverselor piețe se constată alocarea resurselor poate fi realizată în mod normal în condiții mult mai eficiente decât cele generate de organismele reglementării publice, condițiile specifice de disciplinarea pieței nu se pot stabili în mod automat, în condițiile în care rolul unei autorități de concurență este tocmai acela de asigurarea unei competitivități la nivelul piețelor.

Astfel, aplicarea în mod eficient și efectiv a politicii în domeniul concurenței a impus creearea unor autorități autonome în domeniul concurenței, respectiv:

Consiliul Concurenței

Oficiul Concurenței – un organ specializat al Guvernului României, inclus în structura Ministerului Finanțelor Publice

Consiliul concurenței, este, prin intermediul prevederilor articolului 17, alin. 1, al Legii concurenței nr. 21/1996, abilitat să elaboreze întreaga legislație necesară unui mediu concurențial corect în România, el având în vedere și aplicarea corectă a tuturor prevederilor legislative ce vizează protejarea, menținerea și stimularea concurenței și a mediului concurențial corect.

Oficiul Concurenței a fost creat și organizat tot in conformitate cu prevederile Legii concurenței nr. 21/1996, art. 34, alin. 1, acesta având atribuții directe în aplicarea politicii concurențiale, ca și a politicii privind ajutoarele de stat

Rolul pe care îl are politica concurenței în domeniul asigurării unei liberalizări economice este unul esențial la nivel global, aceasta având capacitatea de a le permite diversele piețe dezvoltarea unei concurențe libere și mai ales a unei concurențe corecte.

Acest rol devine cu atât mai important cu cât, prin intermediul diverselor sale instrumente, se realizează o diminuare considerabilă a potențialului distorsionării piețelor de către marile companii de stat, ca și de succesoarele acestora, companiile rezultate ca urmare a proceselor de privatizare.

Fundamentele funcționabilității corecte a piețelor de pe plan intern se regăsesc în cadrul Legii concurenței nr.21/1996, acestea având drept principal scop crearea unor condiții ideale pentru o evaluare a comportamentului diverșilor agenți economici în baza principiilor unitare stabilite, în vederea protejării, a menținerii și a stimulării concurenței, în strict folosul consumatorilor.

Această lege a concurenței are în vedere:

Reglementarea diverselor înțelegeri și a practicilor concertate – conform art. 5, ce vizează prevederile art. 81 din cadrul Tratatului

Abuzul poziției dominante – conform art. 6, ce vizeaza prevederile art. 82 din cadrul Tratatului Uniunii Europene

Un control al concentrărilor economice – conform art. 11- art. 16, ce vizează un control conceput conform modelului preluat din cadrul Regulamentului nr. 4064/1989 aferent Consiliului Comunităților Europene

Astfel, sunt interzise toate înțelegerile între diversele companii românești, ca și practicile concertate ce pot avea ca obiect, ori ca efect restrângerea concurenței pe piața românească ori pe o parte a acestei piețe, ca și împiedicarea concurenței ori denaturarea acestiea pe piața din România.

Legislația românească include și posibilitatea de a se acorda diverse individuale sau exceptâri în bloc privind unele practici comerciale restrictive, respectiv prin compararea tuturor avantajelor ce sunt aduse interesului general, dar și a dezavantajelor ce pot fi generate de astfel de practici.

Demn de semnalat este faptul că nu este interzisă pe piața românească deținerea unei poziții dominante, diversele companii intrând sub incidența legii în situația în care înțeleg să abuzeze de poziția dominantă pe care o dețin, prin recurgerea la fapte de natură anti-concurențială, fapte ce pot afecta comerțul sau pot prejudicia consumatorii.

De asemenea, diversele concentrări economice, ce sunt realizate prin diverse acte juridice ce specifică transferul proprietății ori transferul folosinței asupra bunurilor, asupra drepturilor și asupra obligațiilor unui anume agent economic, printr-o fuziune ori prin dobândirea directă sau indirectă a unui control asupra unuia ori a mai multor agenți, sunt prin lege interzise în situația în care se constată că acestea crează ori întăresc o anumită poziție dominantă, poziție care, printr-o exploatare într-o manieră abuzivă ar putea duce la o restrângere sau la o denaturare semnificativă a concurenței pe piața românească.

Concentrările economice sunt admise doar dacă, ca urmare a analizei ce se realizează în baza criteriilor prevăzute în legislație, ca și a regulamentului specific, se constată că acestea sunt compatibile cu climatul concurențial de tip normal, companiile implicate reușind să dovedească că reușesc să îndeplinească mai multe condiții cumulative privind creșterea eficienței economice, creșterea competitivității la export, ca și asigurarea unor avantaje pentru diversele categorii de consumatori, prin reducerea prețurilor reale.

Legea românească în domeniul concurenței prevede numeroase sanțiuni în domeniul acestea având drept principal scop o descurajarea a recurgerii la diverse practici de tip anti-concurențial de către companiile implicate pe piața românească.

În vederea aplicării acestora, încă din cursul anului 1997 au fost elaborate și adoptate de către Consiliul Concurenței din România numeroase regulamente și instrucțiuni, dintre care amintim doar:

Regulament privind autorizarea concentrărilor economice – cu preluarea prevederilor incluse în cadrul Regulamentului nr. 4064/1989 vizând controlul fuzionărilor și a Regulamentului nr. 3384/1994 vizând notificarea concentrărilor

Regulament pentru aplicarea prevederilor incluse în articolele 5 și șase din cadrul Legii Concurenței, privind practicile de tip anticoncurențiale – cu preluarea prevederilor incluse în Regulamentul nr. 17/1962 vizând aplicarea art.85 și art.86 din Tratatul Uniuuii Europene și din Regulamentul nr. 3385/1994 vizând forma notificării, conținutul acesteia și alte detalii legate notificarea către Comisie, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 17/1962

Regulament privind acordarea exceptării pe diverse categorii de înțelegeri, de decizii de asociere sau de practici concertate vizând interdicția menționată în curpinsul alin. 1 din cadrul art. 5 din Legea concurenței, nr. 21/1996, ce stabilește categoriile înțelegerilor exceptate

Acorduri de distribuție exclusivă, în armonizare cu Regulamentul nr. 1983/1983 vizând exceptarea pe diverse categorii a înțelegerilor privind distribuție exclusivă

Acorduri vizând cumpărarea exclusivă, în armonizare cu Regulamentul nr. 1984/1983 vizând exceptarea pe diverse categorii a înțelegerilor privind cumpărarea exclusivă

Acordurile de cercetare-dezvoltare, în armonizare cu Regulamentul nr. 2821/1971 și cu Regulamentul nr. 418/1985

Acordurile de specializare, în armonizare cu Regulamentul nr. 2821/1971 și cu Regulamentul nr. 417/1985

Acordurile vizând transferul de tehnologie și/sau know-how, în armonizare cu Regulamentul nr. 2353/1996

Acordurile de franciză, în armonizare cu Regulamentul nr. 4087/1988 vizând exceptarea unor categorii de diverse înțelegeri de franciză

Acordurile de distribuție, de service și de piese de schimb în perioadele de garanție și de post-garanție, pentru diverele autovehicule, în armonizare cu Regulamentul nr. 1475/1995

Acordurile în domeniul asigurărilor, în armonizare cu Regulamentul nr. 1534/1991 și cu Regulamentul nr. 3932/1992 vizând acordarea exceptării unor diverse categorii de întelegeri privind domeniul asigurărilor

Instrucțiunile vizând definirea pieței relevante, în vederea stabilirii unei părți substanțiale de piață

Instrucțiunile vizând calculul cifrei de afaceri, în situațiile comportamentului anticoncurențial, ce sunt prevăzute în cadrul articolelor 5 și 6 ale Legii Concurenței și în cazurile concentrării economice

CONCLUZII

Politica europeană în domeniul concurenței are drept principal obiectiv asigurarea unei concurențe loială la nivelul tuturor companiile de pe piațele interne europeane, ce trebuie să se realizeze în condiții absolute de egalitate. Această politică este de altfel o prioritate a Comunității Uniunii Europene, inclusă la nivelul politicii generale încă de la jumătatea secolului trecut.

Politica europeană în domeniul concurenței vizează în principal punerea în aplicare a diverselor normelor ce au drept principal scop garantarea unei concurențe loiale la nivelul tuturor companiilor, în vederea încurajării dezvoltării și extinderii tuturor inițuativelor de tip privat, ca și a creștererii eficienței și a calității activităților companiei, cu efecte reflectate direct asupra diverșilor consumatori.

Uniunea Europeană manifestă o preocupare constantă pentru comportamentul de tip anti-concurențial, în cadrul comunității realizându-se periodic evaluarea constantă a diverselor concentrări economice, evaluarea ajutoarelor de stat, ca și încurajarea continuă a liberalizării. Avantajele unei politicii concurențiale sunt multiple, încluzând nu doar prețuri reduse și calitate deosebită a produselor de pe diversele piețe europene, ci și o conolidare a diverselor companii din statele membre ale Uniunii Europene în interiorul dar și în exteriorul comunității europene.

Piața supusă unei concurențe corecte este o piață cu prețuri mult diminuare, un avantaj ce se reflectă nu doar la nivelul diverșilor consumatori, ci și la nivelul companiilor, care, în condițiile unui volum de vânzări ridicat (generat de reacția consumatorilor la prețul mic al produselor) sunt încurajate să producă mai mult. Acesta aspect, pe termen lung, va genera o simulare a economiei naționale. Iar oferirea prețurilor avantajoase pentru diverșii consumatori nu face decât să crească cota de piață a respectivei companii.

În timp, indiferent de tipul acesteia, orice piață ce este supusă concurenței se transformă într-o piață cu o multitudine de oferite în domeniul produselor și al serviciilor, acestea influențând în mod deosebit raportul calitate/preț conferit diverșilor consumatori.

Ttoate reglementările comunitare ce privesc domeniul concurenței au în vedere numai interzicerea comportamentelor ce pot influența în mod negativ diversele relații de tip comercial dintre statele membre ale Uniunii Europene, fără a se lua în calcul și diversele situații în cadrul cărora potențialele efecte negative se reflectă cu precădere la nivelul doar al unui singur stat membru UE.

O concurență viabilă la nivel european are rolul de a contribui esențial și la consolidarea companiilor, nu doar la nivelul Uniunii Europene, ci și în exteriorul acesteia, în acest fel reușindu-se pe lângă dezvoltarea extra-europeană și fortificarea poziției pe plan global. Concurența nu mai este de multă vreme doar o problemă la nivel național, în contextul globalizării și al dezvoltării deosebite pe care au cunoscut-o piețele interne, semnalându-se frecvent efectele unor comportamente ilegale (cel mai adesea crearea cartelurilor), acestea fiind resimțite la nivel zonal, la nivelul Uniunii Europene, dar și în afara granițelor acesteia.

Între autoritățile naționale cu responsabilități în domeniul concurenței și Comisia Europeană există în permanență un schimb de informații privind punerea în aplicare a normelor Europene prin intermediul R.E.C, respectiv Rețeaua Europeană în domeniul Concurenței. Acestă rețea are capacitatea să identifice toate autoritățile ce trebuie să se ocupe de anumite aspecte specifice ce vizează concurența, în paralel cu identificarea utorităților ce pot oferi asistență și sprijin în diversele cazuri semnalate.

Politica europeană în domeniul concurenței, în ansamblul ei, implică preocuparea permanentă a Comisiei Europene, alături de autoritățile naționale ce au responsabilități în domeniul concurenței, pentru prevenirea ori corectarea comportamentelor de tip anticoncurențial, cu garantarea respectării normelor europene în domeniul concurenței, în vederea obținerii unei funcționalități deosebite a piețelor și a unei concurențe loiale în cadrul acestora. Această politică nu reprezintă un scop în sine, ea fiind privită drept condiția necesară pentru realizarea unei piețe interne ideală, al cărui principal scop urmărit constă în instituirea unui regim specific în cadrul căruia concurența să nu fie distorsionată.

Prin stabilirea unor condiții echitabile de concurență se garantează accesul pe piata interă a Uniuni Europene a tuturor companiilor din UE, inclusiv a celor mici și mijlocii. Considerată a fi un element primordial al pieței interne, politica europeană în domeniul concurenței are drept principal scop oferirea tuturor cetățenilor europeni a unui ansamblu de bunuri și servicii de o calitate mai bună, într-o formă mai variată și la prețuri avantajoase, obiective ce pot fi realizate prin diverse metode specifice, aplicabile în cadrul fiecărui stat membru al Uniunii Europene.

BIBLIOGRAFIE

Autori români:

G. Drăgan et all, Economia Uniunii Europene, Editura Luceafarul, București, 2012

G. Drăgan et all, Romanian Special Development Zones and EU State Aid Policy, seria Pre- D. Negrescu G. Oprescu, Politica de protecție a concurenței și acquis-ul comunitar, București, 2008

Autori străini:

G. Bernini, The Rules on Competition, Thirty Years of Comunity Law, 1983, Luxemburg,

M. Cini, L. Mc Gowan, Competition Policy in the European Union, The European Union Series, 1998

J.Neme, C. Neme Economie de l’Union Europeenne. Analyse d’un processus d’integration, Paris, 2005

J. Pelkmans,European Integration. Methods and Economic Analysis”, Netherlands Open University, 2010

Site-uri consultate:

http://www.crispedia.ro/Comunitatea_Europeana_a_Carbunelui_si_Otelului__CECO_

http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/treaties_eec_it.htm

http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/treaties_eec_ro.htm

http://europa.eu/legislation_summaries/other/l26042_en.htm

http://ec.europa.eu/competition/

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/FR/ALL/?uri=CELEX:31989R4064

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=celex:32003R0001

http://ejil.oxfordjournals.org/content/18/4/715.full

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:32010R1218

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:31999R2790:EN:HTML

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:61976CJ0085

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:61994J0333:EN:HTML

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:61972CJ0006

http://old.eur-lex.europa.eu/JOMonth.do?year=1980&month=9

http://europa.eu/rapid/press-release_IP-91-896_en.htm

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/FR/TXT/?uri=CELEX:31962R0017

http://lege5.ro/Gratuit/heydcmrv/legea-concurentei-nr-21-1996

http://lege5.ro/Gratuit/heytonjx/legea-nr-143-1999-privind-ajutorul-de-stat

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/FR/TXT/?uri=CELEX:31962R0017

http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/treaties_eec_ro.htm

http://europa.eu/about-eu/eu-history/1980-1989/1985/index_en.htm

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/FR/TXT/?uri=CELEX:31962R0017

http://europa.eu/legislation_summaries/competition/firms/l26092_fr.htm

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:31962R0017:EN:HTML

http://www.consiliulconcurentei.ro/ro/despre-noi.html,

http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/treaties_eec_ro.htm

BIBLIOGRAFIE

Autori români:

G. Drăgan et all, Economia Uniunii Europene, Editura Luceafarul, București, 2012

G. Drăgan et all, Romanian Special Development Zones and EU State Aid Policy, seria Pre- D. Negrescu G. Oprescu, Politica de protecție a concurenței și acquis-ul comunitar, București, 2008

Autori străini:

G. Bernini, The Rules on Competition, Thirty Years of Comunity Law, 1983, Luxemburg,

M. Cini, L. Mc Gowan, Competition Policy in the European Union, The European Union Series, 1998

J.Neme, C. Neme Economie de l’Union Europeenne. Analyse d’un processus d’integration, Paris, 2005

J. Pelkmans,European Integration. Methods and Economic Analysis”, Netherlands Open University, 2010

Site-uri consultate:

http://www.crispedia.ro/Comunitatea_Europeana_a_Carbunelui_si_Otelului__CECO_

http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/treaties_eec_it.htm

http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/treaties_eec_ro.htm

http://europa.eu/legislation_summaries/other/l26042_en.htm

http://ec.europa.eu/competition/

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/FR/ALL/?uri=CELEX:31989R4064

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=celex:32003R0001

http://ejil.oxfordjournals.org/content/18/4/715.full

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:32010R1218

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:31999R2790:EN:HTML

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:61976CJ0085

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:61994J0333:EN:HTML

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:61972CJ0006

http://old.eur-lex.europa.eu/JOMonth.do?year=1980&month=9

http://europa.eu/rapid/press-release_IP-91-896_en.htm

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/FR/TXT/?uri=CELEX:31962R0017

http://lege5.ro/Gratuit/heydcmrv/legea-concurentei-nr-21-1996

http://lege5.ro/Gratuit/heytonjx/legea-nr-143-1999-privind-ajutorul-de-stat

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/FR/TXT/?uri=CELEX:31962R0017

http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/treaties_eec_ro.htm

http://europa.eu/about-eu/eu-history/1980-1989/1985/index_en.htm

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/FR/TXT/?uri=CELEX:31962R0017

http://europa.eu/legislation_summaries/competition/firms/l26092_fr.htm

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:31962R0017:EN:HTML

http://www.consiliulconcurentei.ro/ro/despre-noi.html,

http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/treaties_eec_ro.htm