POLITICA DE SECURITATE A ROMÂNIEI: OPORTUNITĂȚI [611522]

Page 1
ROMÂNIA
ACADEMIA NAȚIONALĂ DE INFORMAȚII
,,MIHAI VITEAZUL”

Program master M.I.S.N

REFERAT LA DISCIPLINA ,, SECURITATEA NAȚIONALĂ ȘI
EUROATLANTICĂ ’’

Tema: „ POLITICA DE SECURITATE A ROMÂNIEI: OPORTUNITĂȚI
ȘI RISCURI

AUTOR: VLADU CORNELIA

– BUCUREȘTI –
2017

Page 2
REZUMAT : Lumea pe care o trăim, o lume interdependentă, este din ce în
ce mai complexă și adesea periculoasă, față de care cetățenii români devin tot mai
conștienți. Cre șterea terorismului și amenințarea cu propagarea rapidă a diverse
maladii infecțioase la scară planetară sunt o provocare pentru societatea noastră și
afectează sentimentul de securitate care joacă un rol primordial în calitatea vieții.
România, în materie de securitate, trebuie să facă față acelorași provocări ca și
celelalte state ale lumii. Este vorba de terorismul internațional, de proliferarea
armelor de distrugere în masă, de criminalitatea organizată, de traficul de
armament, de droguri, de ființe um ane etc.
Pentru a răspunde acestor provocări, România duce o politică de securitate
națională adecvată, în sensul că aceasta din urmă este concepută ca un cadru
strategic și un plan de acțiune pentru ca guvernul să facă față amenințărilor
prezente și viito are.

CUVINTE CHEIE : politica de securitate națională , politicile instituționale ,
conceptul securitate națională , situația geopolitică, regimul politic, strategie
națională de securitate

Page 3
CUPRINS

Introducere
Capitolul I. Politica de securitate națională
I.1. Definirea politicii de securitate națională
I.2. Necesitatea elaborării politicii de securitate națională
Capitolul II. Fundamentele politicii de securitate națională
II.1. Mediul de securitate ca și sistem
II.2. Factorii care stau la baza elaborări i politicii de securitate
Capitolul III. Conținutul și structura politicii de securitate națională
III.1. Conținutul politicii de securitate națională
III.2. Structura politicii de securitate națională
Capitolul IV. Oportunități și riscuri în politica de securitate a Românie i
Capitolul V. România, ca stat membru al Uniunii Europene și po litica în
materie de securitate națională
Concluzii
Bibliografie

Page 4
INTRODUCERE
Politica de securitate națională este cadrul în care este descris modul cum o
țară asigură securitatea statului și a cetățenilor. Aceasta se elaborează sub forma
unui document unic și structurat, care poate fi numit plan, strategie, concept sau
doctrină.
Politica de securitate națională se referă atât la prezent cât și la viitor, pentru
că definește interesele vitale ale națiunii și stabilește liniile de acțiune pentru a face
față amenințărilor prezente și viitoare și a gestiona evoluțiile favorabile. Ea
cuprinde o gamă largă de subiecte pe care le abordează, în încercarea de a defini
atât amenințările interne cât și externe. În ultimă instanță, politica de securitate
națională caută să reunească și să coordoneze contribuțiile tuturor celor
responsabili în materie de securitate n ațională, în funcție de interesele și
amenințările considerate ca cele mai importante.
Există situații în care politica de securitate națională, ca document unic și
structurat, se poate baza pe politicile de apărare sau carta albă care se concentrează
doar pe apărarea națională, precum și situații în care aceste documente nu se dau
publicității sau care nu se elaborează.
Definirea securității naționale a intrat în preocup ările factorilor decizionali ai
statelor din spațiul euroatlantic în perioada „r ăzboiului rece” . Prin noua abordare,
securitatea națională a devenit un concept menit s ă defineasc ă, să apere și să
promoveze valorile, interesele și necesitățile de securitate ale națiunilor,
comunităților sociale, statelor naționale și cetățenilor acestora. În ultimul deceniu,
datorită schimbărilor profunde produse în plan regional, zonal și internațional și a
actorilor care grevează în aceste spații, majoritatea statelor naționale, democratice
și-au reconsiderat doctrinele, politicile, strategiile și legisla țiile în materia
securității.

I. POLITICA DE SECURITATE NAȚIONALĂ

I.1. DEFINIREA POLITICII DE SECURITATE NAȚIONALĂ

Securitatea națională este un proces socio -politic complex întreținut prin
demersuri de natur ă politic ă, economic ă, social ă, informațional ă, juridic ă,
ecologic ă, social ă, militar ă, care are drept finalitate starea de securitate
fundamentat ă pe ordinea de drept. Aceasta define ște lipsa primejdiilor pentru
națiune, comunități sociale, statul național și cetățenii acestuia , fiind exprimat ă prin
următorii indicatori: dezvoltare economic ă durabil ă și prosperitate pentru cetățeni;
prevenirea și contracararea agresiunilor socio -politice; exercitarea neîngr ădită a

Page 5
drepturilor și libertăților cetățenești; legalitate, echilibru și stabilitate socio -politică;
libertate de decizie și de acțiune a statului național1.
În domeniul politicii de securitate este necesară explicarea unor sensuri și
semnificații privind unii termeni uzitați în domeniu, astfel:
a) Securitatea constituie o form ă special ă de politi că sau, altfel spus, o
specie a genului mai general al politicii . Politica de securitate poate fi a statului
național, a unei organizații internaționale de securitate, alianțe politico -militare sau
asocieri de state democratice și suverane.
b) Fundamentare a politicii de securitate a unui actor al mediului de
securitate impune, ca premis ă, investigarea principalelor repere geopolitice și
geostrategice ale acestuia. Pe acest temei, sunt analizate riscurile și amenințările la
adresa propriei securității, modal itățile și posibilitățile de acțiune pentru asigurarea
acesteia și rolul organizațiilor/instituțiilor de securitate în luarea deciziilor.
c) Politica de securitate constituie parte component ă a actului de guvernare
a unei entități socio -politice (centre de putere, state -puteri, alianțe politico -militare,
asociații de state suverane -democratice, organizații de securitate etc.). Aceasta are
implicații profunde asupra organiz ărilor sociale, respectiv a națiunilor, scopul s ău
fiind identificarea și orientarea c ăilor și mijloacelor de asigurare a trebuințelor
vitale pentru existență, afirmare, protecție/ap ărare și reproducere în condiții de
securitate2.
Politica de securitate definește, în fapt, modalitățile de aplicare a principiilor
doctrinei de securitate asum ate de o entitate socio -politic ă. Aceasta cuprinde
ansamblul de concepții, principii și orient ări doctrinare asumate, pe fundamentul
cărora se stabilesc, într -un anumit context geopolitic, modalitățile de guvernare,
orient ările și direcțiile de acțiune în plan intern și internațional, precum și utilizarea
resurselor pentru protejarea, ap ărarea și promovarea intereselor de securitate.
Politica de securitate exprim ă, pe fond, opțiunile de securitate ale
administrației publice . Aceasta se fundamenteaz ă, de reg ulă, prin dezbaterea
public ă a unor chestiuni de securitate intern ă și internațională, cele mai cunoscute
fiind terorismul internațional, gestionarea situațiilor conflictuale, problematica de
interes privind zone și medii de securitate.
Politica de securit ate a unei entități socio -politice este dependent ă de
ideologiile și doctrinele pe suportul c ărora se construie ște sistemul și regimul
politic. Practica demonstrează că la fiecare schimbare de administrație, agenda
public ă include ample dezbateri cu privir e la opțiunile de securitate ale noii
administrații. Noua administrație este interesat ă de alegerea opțiunilor de
securitate, precum și de obținerea garanțiilor de securitate din partea organizațiilor

1 Președinția României, Strategia de Securitate Națională , București, 2015 -2019
2 Dr. Nicolae Dolghin, drd. Alexandra Sarcinschi, Mihai -Ștefan Dinu, Riscuri și amenințări la adresa se curității
României, actualitate și perspectivă, Editura Universit ății Na ționale de Ap ărare, Bucure ști, 2004

Page 6
internaționale de securitate, a alianțelor politico -militare sau a asociațiilor de state
suverane din zona de interes strategic. Ea se implementeaz ă prin m ăsuri de ordin
diplomatic, economic, militar, juridic, informațional, științific , cultural,
demografic, sanitar, ecologic etc.) . Acestea sunt inițiate și desfășurate de c ătre
puterile statale – legislativ ă, executiv ă și judec ătoreasc ă – atât în timp de pace, cât
și în timp de r ăzboi sau în alte situații deosebite.
Politica de securitate este viabil ă dacă încorporeaz ă cerințele politicilor
instituționale, publ ice și sociale. În orice mediu de securitate, soluțiile la
problemele de interes comun sunt abordate, de regul ă, în cadru național și regional.
Acesta impune statelor, forțelor politice, organizațiilor guvernamentale, non –
guvernamentale sau civice, conduc ătorilor politici și reprezentanților diferitelor
mișcări politice s ă-și asume r ăspunderea direct ă pentru securitatea comun ă.
Aceasta face ca politic ă de securitate s ă fie, în acela și timp, instituțional ă, public ă
și social ă.
Politicile instituționale, se a plică instituțiilor politice, administrative și
judecătorești și, î n funcție de obiectivul lor principal se disting: politici
constitutive : care urm ăresc crearea de instituții noi, cu competențe materiale în
domeniul securității; politici reformatoare : car e au în vedere reforme
administrative în domeniul securității; politici reglatoare : care stabilesc reguli sau
statute în domeniul securității.
Politicile publice oferă ansamblul de m ăsuri materializate sub forma unui
program de acțiune guvernamental ă. Aces tea urm ăresc s ă produc ă schimb ări
favorabile pentru întreaga societate sau pentru o anumit ă parte a populației în
anumite contexte de securitate. Ele genereaz ă cadrul general de acțiune, cu reguli
orientative pentru domeniul securității, cu prec ădere sub f orma politicii externe,
politicii economice, politicii forței de munc ă, politicii protecției mediului etc.
Politicile sociale se exprim ă printr -un ansamblu de mijloace întrebuințate de
stat și de comunitățile organice și spirituale pentru corijarea inegali tăților sociale,
considerate ca inacceptabile din punct de vedere al justiției sociale .

I.2. NECESITATEA ELABORĂRII POLITICII DE SECURITATE
NAȚIONALĂ

Asigurarea securității este, probabil, cea mai importantă preocupare a
statelor. Urmând definiția, pent ru ca un regim în acest domeniu să se poată
dezvolta, este nevoie ca: două sau sau mai multe state să ajungă la concluzia că
securitatea fiecăruia dintere ele depinde de atitudinea celuilalt/celorlalte3.

3 Prof. univ. dr. Ion Pâlsoiu , Teoria relațiilor internaționale , Editura Autograf MJM, Craiova, 2009, p. 102

Page 7
Necesitatea ca un stat să -și elaboreze o politică de securitate națională
coerentă și detaliată rezultă, în principal, din următoarele motive:
– să dea guvernului statului respectiv posibilitatea de a aborda toate
amenințările într -o manieră coerentă;
– să crească eficiența sectorului de securitate prin op timizarea contribuțiilor
tuturor structurilor responsabile din acest domeniu;
– să vegheze la aplicarea politicii;
– să construiască consensul pe plan intern;
– să întărească încrederea și cooperarea la nivel regional și internațional.
În primul rând, pent ru a constitui un cadru cuprinzător, politica de securitate
națională necesită o analiză aprofundată a tuturor amenințărilor la adresa securității
naționale. Amenințările interne și externe au fost vreme îndelungată tratate separat,
dar actualmente politic a de securitate tinde din ce în ce mai mult spre o evaluare
complexă a condițiilor interne și internaționale, în egală măsură. Aceste politici ar
trebui elaborate cu participarea tuturor structurilor guvernamentale cu răspunderi în
domeniul securității; es te de dorit ca structurile internaționale și neguvernamentale
relevante să fie de asemenea implicate.
În al doilea rând, politica de securitate națională poate juca un rol pozitiv în
armonizarea contribuțiilor aduse de numărul crescând de actori din domen iul
securității, printre care cei de nivel național, autoritățile locale, comunitatea de
afaceri (de exemplu, pentru protejarea infrastructurii vitale), diverse organizații ale
societății civile, precum și instituțiile regionale și internaționale.
Central izarea procesului de elaborare a politicii, astfel încât aceasta să
includă contribuții venite din surse diferite, poate duce la o înțelegere comună a
conceptului de securitate.
În al treilea rând, politica de securitate națională dă o orientare politică
diverșilor actori implicați în securitatea națională. Politica de securitate națională
oferă repere pentru alinierea deciziilor operaționale la obiectivele pe termen lung și
scurt ale politicii naționale. Centralizarea permite folosirea optimă a resurselor și
evitarea discrepanțelor, redundanțelor și deficiențelor în procesul de elaborare și
punere în practică.
În al patrulea rând, politica de securitate națională asigură o largă participare
la elaborarea politicii de securitate deoarece extinde dialogul ș i cooperarea dincolo
de limitările profesionale, instituționale sau partinice. În acest fel, dialogul poate
duce la un consens cu privire la valorile și interesele naționale fundamentale și la
gama de amenințări la adresa acestor valori și interese.
În al cincilea rând, politica de securitate națională este un instrument de
întărire a încrederii la nivel regional și internațional. Printr -o politică coerentă și
transparentă, statul împărtășește preocupările sale legate de securitate comunității
internaționa le, facilitând astfel înțelegerea și cooperarea internațională.

Page 8
Procesul de elaborare a politicii de securitate națională trebuie s ă aibă drept
premise primatul valorilor, intereselor și necesităților sociale față de cele de grup
socio -politic .
Aceasta ob ligă puterea politic ă4:
a) să fundamenteze și să realizeze cadrul legislativ și instituțional dezirabil
apărării, protej ării și promov ării valorilor, intereselor și necesităților de securitate;
b) să construiasc ă și să întrețină mediul socio -politic necesar func ționării
democrației și asigurării prosperității generale, comunitare și individuale;
c) să asigure integrarea statului național în structuri de securitate viabile și
să promoveze o politic ă de bun ă-vecin ătate și de relații echitabile cu toate statele
lumii;
d) să dimensioneze componenta militar ă a securității în concordan ță cu
valorile, interesele și necesitățile de securitate, cu riscurile și amenințările
prognozabile, precum și cu resursele disponibile.
Politica de securitate națională trebuie definit ă și întreținut ă din perspectiva
necesităților sociale . Aceasta rezid ă din faptul c ă procesul de construire a
securității are drept finalitate urm ătoarele deziderate5:
a) starea de fapt a organiz ării sociale (națiunii) – exprimat ă prin
capacitatea de a fi la ad ăpost d e orice pericol extern și intern, de a se proteja și
apăra împotriva riscurilor, amenințărilor pericolelor și agresiunilor de orice natur ă;
b) starea de fapt a instituțiilor cu funcții gestionare – exprimat ă prin
independența, integritatea teritorial ă și suveranitatea statului național;
c) starea sistemului socio -politic construit de organizarea social ă –
exprimat ă prin modalități adecvate de administrare a treburilor publice și prin
măsuri socio -politice conforme cu valorile, interesele și necesitățile de securi tate.
Politica de securitate națională are caracter național numai în condițiile în
care puterea politic ă ce administreaz ă națiunea î și menține caracterul național . În
construirea și menținerea acesteia sunt abilitate numai organizațiile/structurile de
securitate care definesc statul național, întrucât numai acestea dispun de
capacitatea de gestionare public ă pe fundamentul necesităților sociale și sunt
sprijinite de popor pentru a funcționa ca autorități legitime.
Între politică și securitate există o relație, a cărei înțelegere impune
identificarea formelor de manifestare a acesteia în diferite contexte geopolitice,
precum și analiza procesual -organic ă a nivelului general de dezvoltare a
comunităților sociale, regimului politic, fenomenologiei politico -militare și
situației geopolitice și geostrategice dintr -un spațiu de securitate definit.

4 Dr. Nicolae Dolghin, drd. Alexandra S arcinschi, Mihai -Ștefan Dinu, Riscuri și amenințări la adresa securității
României, actualitate și perspectivă, Editura Universit ății Na ționale de Ap ărare, Bucure ști, 2004
5 Dr. Nicolae Dolghin, drd. Alexandra Sarcinschi, Mihai -Ștefan Dinu, Riscuri și amen ințări la adresa securității
României, actualitate și perspectivă, Editura Universit ății Na ționale de Ap ărare, Bucure ști, 2004

Page 9
Politica semnific ă arta puterii politice de a conduce și guverna afacerile
publice prin forme și modalități care asigură menținerea și apărarea ordinii interne
instituit e și securitatea comunităților sociale administrate .
În orice societate, factorul politic, care constituie și puterea în stat, are un rol
determinant în conducerea vieții sociale. Acesta constituie instrumentul menit s ă
armonizeze problemele specifice dome niilor fundamentale ale vieții sociale, s ă
mențină echilibrul, stabilitatea și funcționalitatea acesteia, s ă creeze cadrul
favorabil garant ării securității ei. Efectele gândirii și acțiunii clasei politice se
răsfrâng asupra întregii vieți sociale, deoarec e nici un domeniu al acesteia și, cu
atât mai mult, acela vital, al securității, nu poate r ămâne în afara influenței sale.
Puterea unui stat se bazeaz ă pe organizațiile construite și întreținute de
națiune în scopul gestion ării necesităților de securitate. Acestea au capacitatea de a
interpreta corect menirea lor social ă și de a întreține interesul cetățenilor pentru
participarea lor la elaborarea deciziilor în materie de securitate. Un rol deosebit în
funcționarea acestora revine educației și culturii de s ecuritate, ca suport al bunei
socializ ări cetățenești .
Nevoile de ap ărare împotriva agresiunilor „centrelor de putere” sunt
exprimate de către un stat prin politica ap ărării naționale . Aceasta vizeaz ă
ansamblul acțiunilor, c ăilor și mijloacelor și metodelo r folosite în scopul ap ărării
națiunii, comunităților sociale și cetățenilor, ținând seama de tendințele ce se
manifest ă în evoluția situației internaționale.
Politica ap ărării naționale dirijeaz ă și coordoneaz ă forțele și mijloacele de
care depinde ap ărarea țării: economice, politice, diplomatice, militare cercet ării
științific e și tehnologice, psihologice, juridice, culturale, educa ționale.

II. FUNDAMENTELE POLITICII DE SECURITATE NAȚIONALĂ

II.1. MEDIUL DE SECURITATE CA ȘI SISTEM

În principiu, cele ma i grave amenințări la adresa securității vin din partea
unui alt stat/grup de state. În momentul în care, într -un mediu anarhic și competitiv
cum este cel internațional, două sau mai multe state hotărăsc să lucreze împreună
pentru diminuarea amenințărilor reciproce, stabilind un regim în domeniu, unul
dintre efectele cele mai importante este îmbunătățirea dilemei securității6.
În bună măsură din cauza lumii în care trăim și soluțiilor proiectate pentru
problemele sale, securitatea națională continuă să -și demonstreze complexitatea.
Mediul de securitate se află într -o continuă remodelare și schimbare. Pentru

6 Prof. univ. dr. Ion Pâlsoiu , Teoria relațiilor internaționale , Editura Autograf MJM, Craiova, 2009, p. 102

Page
10
provocări noi, se cer soluții noi, care să răspundă realităților. De aceea a sigurarea
securității naționale reprezintă un proces continuu și complex, ext ins asupra unui
spectru larg de domenii, relații și interdependențe, destinat promovării intereselor
și obiectivelor de securitate ale statului, societății și cetățeanului.
În accepția generală, mediul de securitate este definit ca un sistem .
Orice sistem de securitate are nevoie de echilibru funcțional și integrativ,
răspunzând acestui postulat prin subsistemele pe care le întreține: economic,
politic, juridic -normativ și cultural.
Conceptul securitate națională este grevat de implicarea ideologiilor pe ca re
este fundamentat ă puterea politic ă ce administreaz ă o națiune . În fundamentarea
acestuia se implic ă indivizi și grupurile socio -politice (partidele politice) care
impun puterea politic ă.
Pentru fundamentarea politicii de securitate, relevante sunt spați ul politic,
ideologia puterii politice, valorile politice asumate, cultura politic ă, decizia politic ă
și acțiunea politic ă. În funcție de acestea se stabilesc obiectivele, se definesc
direcțiile de acțiune, se aloc ă resursele și se stabilesc competențele ș i răspunderile
organizațiilor și, mai ales instituțiilor cu funcții în materia securității.
Spațiul politic este constituit din zonele de manifestare și proliferare a
politicii în spațiu .
Abordarea din aceast ă perspectiv ă se numește geopolitic ă. Acesta ar e dou ă
sensuri: un sens restrâns – știința care studiaz ă impactul factorilor spațiali de esență
natural -geografic ă și socio -geografic ă (geografia economic ă, cea militar ă, politic ă,
lingvistic ă etc.) asupra politicii interne și externe a statelor și a polit icii
internaționale, în general); un sens larg – orice acțiune de politic ă intern ă, extern ă
sau internațională în caz c ă implic ă problema teritorial ă.
Ideologia puterii politice constituie liantul orient ării comportamentului
cetățenilor în domeniul elabor ării și asigurării securității . Ideologia definește, pe
fond, modul de guvernare, natura sistemului economic, obiectivele dezvolt ării
sociale, servind drept punct de plecare pentru elaborarea programelor de acțiune
ale partidelor.
Ideologia puterii politic e constituie liantul comunicațional dintre a șa-numita
„clasă politic ă” aflat ă la putere, organizațiile neguvernamentale, societatea civil ă și
cetățeni, care, declarativ, sunt beneficiarii m ăsurilor și acțiunilor politice
întreprinse.
Valorile politice asum ate de puterea politic ă sunt create și realizate în
practica politic ă în funcție de modalitățile în care acestea r ăspund aspirației de
organizare mai bun ă a relațiilor dintre membrii comunității guvernate . Orice putere
politic ă democratic ă accept ă și procl amă ca valori politice generale libertatea,
egalitatea, suveranitatea, dreptatea social ă, ordinea, democrația, independența,
patriotismul etc.

Page
11
Valorile promovate de puterea politic ă constituie criterii de fundamentare a
opțiunii politice în domeniul asigur ării securității . Acestea: definesc atât valori –
mijloc, cât și valori -scop pentru deciziile politice în materie de securitate;
îndeplinesc rolul unor jaloane în viața politic ă, orientând acțiunile politice în
vederea mobiliz ării maselor în jurul obiectivel or politicii de securitate; servesc
pentru a legitima acțiunile pentru menținerea puterii politice.
Opțiunile din sfera valorilor politice sunt decisive pentru organizarea și
funcționarea oric ărui sistem de securitate . Valorile politice incompatibile sunt, de
regul ă, o surs ă de tensiuni și conflicte între puterea politic ă și societatea
administrat ă. Din acestea se nasc regimurile democratice sau regimurile autoritare,
dictatoriale.
Cultura politic ă constituie un proces complex, rezultat al unui sistem de
atitudini și un sistem de conduite ale actorilor puterii politice în raport cu viața
politic ă. Acestea încorporeaz ă atât reprezent ările, valorile, credințele și
convingerile împ ărtășite, cât și opiniile și comportamentele oamenilor, instituțiilor
și organiza țiilor.
Decizia politic ă este actul de opțiune și de voință politic ă pentru un anumit
mod de acțiune, din mai multe alternative disponibile, în abordarea securității, ca
problem ă de interes public . În aceast ă categorie se înscriu regulile constituționale,
legile elaborate în parlament, politicile publice, deciziile privind m ăsurile de
asigurare a securității, strategiile elaborate de grupurile care dețin puterea politic ă.
Decizia politic ă reflect ă, în ultim ă instanță, raporturile de putere și rezultatul
conflictelor și negocierilor dintre forțele sociale pentru construirea și întreținerea
sistemului securității naționale.
Decizia pentru fundamentarea și elaborarea politicii de securitate este
expresia gândirii exprimate în spațiul politic de c ătre puterea po litică, pe
fundamentul ideologiei la care se raporteaz ă, a valorilor politice asumate și a
culturi politice de care dispune .
Aceasta trebuie s ă aibă drept premise reperele și normele care confer ă
politicii de securitate valoare social ă. În acest context, v aloarea decidentului este
dependent ă de capacitatea de a se adapta la transform ările din mediul de securitate,
cunoștințele și experiența acumulat ă, factorii interni și externi care
influențează/condi ționeaz ă decizia, precum responsabilitatea față de conse cințele
acesteia.
Decizia de fundamentare și elaborare a politicii de securitate implic ă o
responsabilitate deosebit ă din partea puterii politice . Acesta presupune eliminarea
abord ărilor doctrinare, cantonarea în anumite scenarii și solicit ă analize de gru p și
prelucrarea continu ă și sistematic ă a informațiilor referitoare la mediul de
securitate.

Page
12
Pentru a putea acționa potrivit intereselor de securitate, puterea politic ă
trebuie s ă decid ă în cunoștință de cauz ă asupra modalităților de utilizare a
resurselo r care asigură viabilitatea politicii de securitate . Decizia este, în esență, un
proces rațional de alegere, dintr -un num ăr oarecare de posibilități, pe baza
informațiilor deținute, a unei linii de acțiune, în scopul atingerii obiectivelor
stabilite. În ac elași timp, reprezint ă materializarea cunoa șterii oportunităților și
posibilităților de acțiune.
Acțiunea politic ă impune modalități de realizare a obiectivelor politicii de
securitate în funcție de gradul de politizare a societății, adic ă în funcție de
semnificația politic ă a măsurilor întreprinse . Acțiunea politic ă se transform ă într-o
forță menit ă să gestioneze evoluția proceselor socio -politice generatoare de
stabilitate, s ă previn ă disfuncționalitățile și, în ,,situații -limit ă”, să administreze
stările conflictuale în folos propriu. Practica politico -statal ă confirm ă că „politicile
de securitate” , chiar dac ă se auto -definesc „naționale” , nu seam ănă între ele
datorit ă modalităților neechivalente de procesare a informațiilor.
Acțiunea politic ă, exprimat ă prin modalități concrete de aplicare a deciziei
de operaționalizare a politicii de securitate, este dependent ă de agenda politic ă.
Aceasta susține sau temporizeaz ă, în anumite contexte, demersurile vizând
utilizarea programat ă a resurselor economice, energ etice, militare, sociale, necesare
atingerii obiectivelor propuse, c ărora oamenii politici, în special politicienii, le
acord ă atenție deosebit ă.
Acțiunea politic ă este viabil ă dacă nu este l ăsată exclusiv la mâna
politicienilor.
Practica politico -statal ă confirm ă că, în anumite conjuncturi, pentru
realizarea propriilor interese de securitate, unii oameni politici se autoproclam ă
„patrioți”, fac din politic ă o specul ă, un mijloc de trai, și reușesc, în unele situații,
să transforme instituțiile și serviciil e publice, din mijloace pentru realizarea binelui
public, în mijloace pentru realizarea intereselor personale. O condiție fundamental ă
a viabilității acțiunii politice este menținerea structurilor militare în cadrul legal
pentru care au fost generate și împiedicarea transform ării acestora în instituție a
statului ideologic.

II. 2. FACTOR II CARE STAU LA BAZA ELABORĂRII POLITICII
DE SECURITATE
Pentru elaborarea unei politici de securitate sunt relevante: situația
geopolitic ă a zonei de interes ( harta geopoli tică); sistemul politic; dreptul
internațional.
Situația geopolitic ă a zonei de interes (harta geopolitic ă) evidențiază rolul
fiecărui „actor” al mediului de securitate, precum și noile spații geografice,
purtătoare de tensiuni latente sau deschise .

Page
13
De ac eea, se acord ă importanță acelor zone în care securitatea este o surs ă de
stabilitate, cât și acelor zone în care pericolele, riscurile și amenințările la adresa
securității r ămân prezente. În funcție de acestea, orice „actor” al mediului de
securitate î și elaboreaz ă propria politic ă de securitate.
Situația geopolitic ă a zonei de interes (harta geopolitic ă) este modificat ă, de
regul ă, de c ătre marile puteri/superputeri, care construiesc o nou ă ordine de
securitate, bazat ă pe alte principii și interese. Ele lanseaz ă și dezvolt ă numeroase
inițiative și programe de care trebuie s ă țină seama statele naționale sau cele care
afecteaz ă noua ordine instituit ă în mediul/spațiul/zona de interes .
Fiecare schimbare a situației geopolitic e a zonei de interes (hărții
geopolitic e) impune c ăutarea de noi formule de cooperare pentru statele naționale ,
întrucât fiecare nou „actor” poate genera stabilitate sau instabilitate în plan
regional . În noul context, statele naționale devin conștiente c ă propria securitate nu
poate fi disociat ă de cea a vecinilor. Ele încearc ă să devin ă parte procesului
regional de luare a deciziilor în domeniul securității, precum și parte a unui sistem
de ap ărare colectiv ă bazat pe valori democratice7.
Statele naționale î și afirm ă disponibilitatea de a participa activ la realizarea
dezideratului securității în cadrul noii situații geopolitic e a zonei de interes (hărții
geopolitic e). De aceea, cooperarea regional ă și internațională devine parte
integrant ă a politicii lor de securitate. În acest context , angajamentele unui stat
național vizeaz ă integrarea în structuri de securitate viabile și recunoscute,
concomitent cu asigurarea propriilor capacități credibile de ap ărare a intereselor,
independenței și suveranității naționale.
În noua situație geopolit ică a zonei de interes (hartă geopolitic ă), statele
naționale acționează pentru eliminarea preventiv ă sau atenuarea oric ăror st ări
conflictuale . Ele sunt interesate s ă se integreze cât mai rapid în structurile politico –
economice și militare de securitate v iabile și să coopereze într -un cadru propice,
atât din punct de vedere economic, politic și militar, cât și al satisfacerii nevoilor
de securitate.
Sistemul politic este expresia raporturilor de putere din interiorul unui stat.
Acesta cuprinde relațiile po litice, instituțiile politice și concepțiile politice, pe
fundamentul c ărora se asigură organizarea și conducerea de ansamblu a societății,
funcționalitatea ei. Orice sistem politic se afl ă în relație organic ă cu sistemele
politice specifice ariei geopolit ice în care funcționează. Acesta întreține relațiile
dintre puterea politic ă și securitate, în funcție de care sunt definite riscurile,
amenințările, st ările de pericol și agresiunile potențiale. Componentele sale
funcționale sunt puterea politic ă – prin c are se asigură guvernarea, regimul politic –

7 Paul Claval, Geop olitică și geostrategie. Gândirea politică, spațiul și teritoriul în secolul al XX -lea, Editura Corint,
București, 2001

Page
14
modalitatea de organizare a puterii politice, precum și partidele politice –
organizații care acced la putere și realizeaz ă guvernarea.
Regimul politic exprim ă cel mai fidel fizionomia politicii de securitate .
Acesta este definit prin modalitățile de structurare a raporturilor politice,
prin raportarea statului la scopurile puterii și la menirea exercit ării ei, precum și
prin organizarea, de jure, a guvern ării. Important ă în acest demers este natura
regimului . Da că autoritățile politico -statale se constituie prin consimțământul
cetățenilor, ca expresie a voinței și intereselor lor, regimurile sunt democratice .
Dacă se constituie f ără consimțământul acestora și fără a li se exprima voința și
interesele, regimurile politice sunt dictatoriale .
Dreptul internațional constituie baza legitimității acțiunilor militare ale unui
stat. Însă, statele care se asociaz ă din diferite interese geopolitice au dificultăți în
aplicarea principiilor de drept. Acestea constituie forțe multinaționale, cu
participarea diferitelor state membre, pentru îndeplinirea obiectivelor comune
definite și asumate.
Statele naționale apeleaz ă și se sprijin ă pe principiile dreptului internațional,
susținând, de regul ă, aplicarea rezoluțiilor, deciziilo r și recomand ărilor
organizațiilor internaționale de securitate. Pentru ele, cea mai mare preocupare este
evitarea situării între dou ă focare majore de instabilitate și conflict. De aceea sunt
favorabile cooper ării și asistenței de securitate pe care organ izațiile internaționale
de securitate, alianțele militare sau uniunile de state le pot asigura din perspectiva
propriei securității.
Deși exist ă încerc ări de a impune norme de drept internațional, statele
naționale nu renunță la prevederile dreptului inter n în materie de securitate .
Aceast ă decizie este rezultatul deselor înc ălcări ale principiilor dreptului
internațional de c ătre „centrele de putere” . Normele internaționale pot genera
solidarit ăți în interesul de a gestiona amenințări comune, fiind, de cel e mai multe
ori, ineficace în fața tendinței marilor puteri sau „centrelor de putere” de a le eluda
sau înc ălca.
Politica de securitate națională face obiectul unei legislații specifice, care
diferă de la stat la stat.
De exemplu:
a) în Statele Unite președi ntele trebuie să prezinte anual Congresului o
strategie națională de securitate, deși în practică acest lucru nu se întâmplă chiar în
fiecare an;
b) în Letonia, Parlamentul trebuie să aprobe o politică de securitate
națională scrisă de Cabinet și aprobată de Consiliul Național al Securității în
fiecare an;
c) în alte cazuri, inițiativa elaborării unei strategii de securitate aparține
executivului, cum ar fi de exemplu în Federația Rusă, unde Consiliul Național al

Page
15
Securității elaborează strategii de securitate care sunt aprobate de executiv, iar în
Austria, Parlamentul a creat în 2001 un Consiliu Național al Securității care are
sarcina de a stabili orienta rea politicii naționale de securitate, dar nu și neapărat de
a prezenta un document complet privind politica de securitate națională.
În cazul României „Consiliul Suprem de Apărare a Țării este autoritatea
administrativă autonomă învestită, potrivit Consti tuției, cu organizarea și
coordonarea unitară a activităților care privesc apărarea țării și siguranța
națională”, printre a cărui atribuții se stipulează că acesta „analizează și/sau
propune, potrivit legii, promovarea (…) strategiei de securitate națio nală a
României” și (…) „avizează proiectele de acte normative inițiate sau emise de
Guvern privind (…) securitatea națională”8.
Documentul de bază ce fundamentează planificarea apărării la nivel
național, este Strategia de Securitate Națională a Român iei. În preambulul acesteia
se specifică următoarea apreciere „ Astăzi – într-un moment crucial al istoriei sale –
România are nevoie de acest proiect național realist și pragmatic, capabil să îmbine
armonios inițiativa individuală cu spiritul civic modern și cu angajarea
responsabilă. Noua strategie de securitate reprezintă un demers major în această
direcție și este focalizată, din perspectiva finalității sale democratice, pe garantarea
securității individului, a vieții sale și a familiei”9.
Strategia de S ecuritate Națională a României oferă o abordare mai largă a
problematicii securității, ce ia în considerare toate dimensiunile stării de securitate.
Mai mult, nu numai factorii de risc, vulnerabilitățile și provocările sunt prezentate
din această perspecti vă, ci și soluțiile, politicile de securitate fiind construite, în
mare măsură, pe baza distincției dintre dimensiunile securității . În acest sens,
Strategia de Securitate Națională a României se referă la dimensiunile:
– politico -administrativă;
– economi că;
– socială;
– educație, cercetare și cultură;
– siguranță națională și ordine publică;
– apărare națională;
– politică externă.
Astfel, putem afirma că politica de securitate a României are două direcții
principale de acțiune: domeniul politicilor inter ne, ce cuprinde dimensiunile
politică, militară, economică, socială și de mediu și domeniul politicilor externe .
Strategia de Securitate Națională a României definește factorii de risc drept acele
elemente, situații sau condiții, interne sau externe, care pot afecta prin natura lor

8 Legea nr.415 din 27 iunie 2002 privind organizarea și func ționarea Consiliului Suprem de Ap ărare a Țării
(M.Of. nr. 494/10 iul. 2002), art.1 și art.4.
9 Strategia de securitate națio nală a României, București, 2015 -2019

Page
16
securitatea țării, generând efecte contrare sau de atingere a intereselor noastre
fundamentale. În viziunea aceluiași document, vulnerabilitățile constau în stări de
lucruri, procese sau fenomene din viața internă, ce diminuează capacitatea de
reacție la riscurile existente ori potențiale sau care favorizează apariția și
dezvoltarea acestora.
Provocările , conform Strategiei, se concretizează în riscurile asimetrice
nonclasice, însă trebuie subliniat faptul că între provocări sau a menințări și riscuri
există diferențe notabile, ce țin de gradul de concretizare a sursei, scopului și
efectelor acțiunilor respective. Așadar, este evident că, în ceea ce privește factorii
de risc, vulnerabilitățile și provocările pe care Strategia le viz ează, literatura de
specialitate utilizează diferite definiții.
Se observă că, pentru a putea răspunde cerințelor noului mediu de securitate,
atât analiza acestuia, cât și politicile și strategiile din același domeniu trebuie să
analizeze toate dimensiunil e conceptului, întrucât securitatea multidimensională
necesită soluții și instrumente similare.
Statele și -au dezvoltat, în acest sens, o serie de instrumente ce pot fi
clasificate astfel:
– instrumente nonmilitare : diplomația, culegerea și analiza informa țiilor,
alianțele, politicile economice și sociale etc.;
– instrumente politico -militare : controlul armamentelor, operațiile pe timp de
pace și cele umanitare, relațiile de securitate dintre entități ale aceluiași stat sau din
state diferite etc.;
– instru mente militare , folosite în special de către SUA, precum: răspunsul
neconvențional, intervenția militară redusă, puterea militară clasică, sistemele
informaționale etc.
Instrumentele menționate sunt folosite în special la nivel național și sunt
adaptate în funcție de circumstanțe și de domeniul în care se manifestă riscurile,
pericolele și/sau amenințările la adresa securității.

III. CONȚINUTUL ȘI STRUCTURA POLITICII DE SECURITATE
NAȚIONALĂ

III.1. CONȚINUTUL POLITICII DE SECURITATE NAȚIONALĂ
Deși politica de securitate națională diferă de la un stat la altul, tendința
generală este ca aceasta să constituie un document unic care abordează cel puțin
trei teme/aspecte/capitole fundamentale:
a) rolul statului în sistemul internațional;
b) situațiile percepute ca fav orabile sau defavorabile la nivel național și
internațional;

Page
17
c) răspunderile care revin celor ce aplică politica de securitate națională în
situațiile menționate.
La prima temă se definește concepția statului despre sistemul internațional și
despre rolul pe care statul îl joacă în acest sistem. Aceasta implică luarea în
considerare a intereselor și valorilor acelui stat, a structurilor de guvernământ și a
proceselor de luare a deciziilor. Rezultatul este o concepție pe termen lung cu
privire la rolul și locul statului și societății în viitor.
Pentru România „securitatea națională reprezintă condiția fundamentală a
existenței națiunii și a statului român și un obiectiv fundamental al guvernării; ea
are ca domeniu de referință valorile, interesele și obiectivel e naționale. Securitatea
națională este un drept imprescriptibil care derivă din suveranitatea deplină a
poporului, se fundamentează pe ordinea constituțională și se înfăptuiește în
contextul construcției europene, cooperării euroatlantice și al evoluțiilo r globale”10.
La a doua tema se evaluează amenințările și circumstanțele favorabile
prezente și viitoare.
Teoretic, aici ar trebui incluse atât amenințările interne cât și cele externe,
dar, în practică, multe politici de securitate națională se axează pe amenințările
venite din afară și evoluțiile favorabile pe plan extern. Tot aici sunt abordate
atitudinile politice și preferințele referitoare la partenerii internaționali în materie
de securitate, ceea ce ar putea avea ca rezultat crearea de oportunități de cooperare.
Riscurile și amenințările la adresa securității naționale a României sunt
percepute, în primul rând, din perspectiva posturii de țară membră a Alianței Nord –
Atlantice și a Uniunii Europene iar „neglijarea unor astfel de riscuri ar putea
gene ra vulnerabilități majore la adresa securității naționale și a capacității de
acțiune pentru îndeplinirea obligațiilor internaționale asumate”11. Totodată se au în
vedere „riscurile și amenințările ce privesc securitatea și apărarea frontierelor, în
condiți ile în care segmente importante ale granițelor României constituie o parte
importantă a frontierei terestre estice a celor două organizații12” și m ai departe se
arată că „… o serie de amenințări noi, asimetrice, de natură militară și non -militară,
inclusi v cele ce se manifestă sub forma agresiunilor psihologice, informaționale
sau informatice tind să sporească sub raportul gradului de pericol și al probabilității
de producere și pot afecta grav starea de securitate a cetățenilor români, a statului
român sa u a organizațiilor din care România face parte. Ele sunt generate
preponderent de mediul internațional, dar și – într-o anumită măsură – de cel
intern. (…). Principalele riscuri și amenințări, de natură politică, economică,
socială și militară, capabile să pună în pericol siguranța cetățeanului și securitatea

10 Dr. Nicolae Dolghin, drd. Alexandra Sarcinschi, Mihai -Ștefan Dinu, Riscuri și amenințări la adresa securității
României, actualitate și perspectivă, Editura Universit ății Na ționale de Ap ărare, Bucure ști, 2004
11 Strategia de Securitate Națională a României , 2015 -2019 .
12 Ibidem .

Page
18
națională a României, valorile și interesele sale ca stat membru al comunității
europene și euroatlantice sunt: terorismul internațional structurat în rețele
transfrontaliere; proliferarea armelor de d istrugere în masă; conflictele regionale;
criminalitatea transnațională organizată; guvernarea ineficientă”13.
La a treia temă se stabilește zona de responsabilitate a fiecărui actor care
aplică politica de securitate națională. Sunt incluse aici tipul de a ctivitate legată de
securitate (apărarea teritoriului, serviciile de informații etc.) și domeniile în care
fiecare este împuternicit să acționeze. Deoarece în unele țări termenul de
„securitate națională” este istoric asociat cu amestecul excesiv al forțel or de
securitate în afacerile interne, el poate da naștere la controverse. Contribuțiile
fiecărui actor sunt adesea descrise în amănunțime, dar informațiile foarte
specializate, cum ar fi structura de forțe, sunt de obicei omise și incluse în
documente ane xe.

III. 2. STRUCTURA POLITICII DE SECURITATE NAȚIONALĂ

Politica de securitate națională este formulată conform unei structuri
standard, care include inițierea, elaborarea, reconcilierea și aprobarea.
Revizuirea este aproape întotdeauna inițiată de exe cutiv. În unele cazuri,
legislativul sau diferite structuri permanente cu răspunderi în domeniul securității
pot recomanda o revizuire a politicii de securitate națională. Revizuirea se poate
face în mod regulat, uneori chiar anual, dar poate fi și ocazion ală – exemplu în
cazul Elveției.
Organul care se ocupă de elaborare este de obicei desemnat de executiv și
poate fi o comisie permanentă, un organ deja existent sau unul constituit ad -hoc. În
multe țări există un consiliu de securitate special pe lângă pr eședinte (în Statele
Unite, Austria, Federația Rusă), dar în altele este chiar cabinetul (în Letonia sau
Canada) sau o comisie ad -hoc.
Această comisie se consultă cu toți actorii guvernamentali din domeniul
securității – ministerul apărării, agenții de in formații, reprezentanți ai forțelor
armate, comisii legislative – și, în ultima vreme, și cu ministere care înainte nu
erau asociate cu sectorul de securitate, precum agricultura, transporturile,
sănătatea, imigrația și organismele de conducere din domeniu l financiar.
Comisia poate avea consultări și cu actori neguvernamentali, precum
partidele politice, mijloacele de informare în masă, societatea civilă și mediile
academice. Uneori, aceste grupuri oferă doar comentarii, dar, în multe cazuri,
comisia încea rcă să sintetizeze diferitele puncte de vedere prezentate într -o

13 Ibidem ..

Page
19
concepție unitară privind securitatea statului. Cu cât participanții la formularea
politicii de securitate națională sunt mai numeroși, cu atât asumarea acestei politici
este mai amplă și, ca atare, punerea în aplicare este mai eficientă. În Elveția s -a
recurs la o abordare în doua etape pentru elaborarea ultimei politici de securitate
națională: mai întâi s -a organizat o amplă consultare a tuturor factorilor socio –
politici, în urma căreia a f ost redactat și înaintat guvernului un raport cu caracter
neangajant, cuprinzând sugestii pentru politica de securitate națională; apoi, un
organism guvernamental a redactat un raport propriu, luând în considerare
conținutul primului raport.
Reconcilierea se realizează prin reunirea contribuțiilor diferiților actori
implicați în sectorul de securitate în faza de redactare și prin difuzarea proiectelor
inițiale ale legislației încă din această fază, fie intern sau public, fie în ambele
moduri simultan.
Aprobarea de către legislativ sau executiv poate fi necesară. Dacă procesul
de revizuire a fost inițiat de către executiv, este puțin probabil că va avea nevoie de
aprobarea legislativului, dar executivul poate opta pentru prezentarea politicii de
securitate națională legislativului țării respective, pentru a fi sigur că documentul
va fi susținut. Unele parlamente pot doar lua notă de politica de securitate
națională, așa cum se întâmpla în Elveția, altele pot avea dreptul de a opera
modificări substanțiale al e textului.

IV. OPORTUNITĂȚI ȘI RISCURI ÎN POLITICA DE SECURITATE A
ROMÂNIEI

La elaborarea politicii de securitate națională trebuie să respecte
următoarele principii14:
a) reprezentativitate și receptivitate – constă în formularea politicii cu o
cât mai largă participare; aceasta asigură cea mai bună cale de a aborda din toate
punctele de vedere preocupările de securitate ale partenerilor statali și de a pune de
acord aceste preocupări cu mijloacele și capacitățile disponibile; politica de
securitate națională trebuie să includă și contribuții de la partenerii
neguvernamentali și să răspundă preocupărilor acestora;
b) dialog și consens – dialogul și căutarea consensului sunt esențiale
pentru elaborarea unei politici de securitate națională care să se bucure de o largă
susținere și să fie eficient aplicată;

14 Paul Claval, Geopolitică și geostrategie. Gândirea politică, spațiul și teritoriul în secolul al XX -lea, Editura Corint,
București, 2 001

Page
20
c) analizarea tuturor amenințărilor – constă în luarea în considerare a unei
game largi de amenințări, provocări și schimbări – amenințările economice și
sociale, pandemiile și dezastrele naturale ș i accidentale, amenințările de natură
ecologică, conflictele interstatale, conflictele interne, terorismul, traficul de
droguri, armele de distrugere în masă și crima transnațională;
d) evaluarea corecta a mijloacelor – politica de securitate națională tr ebuie
să evalueze atribuțiile diverselor organisme guvernamentale în raport cu
amenințările identificate, precum și politicile curente privind probleme ca alianțele,
folosirea forței militare, proliferarea armelor de distrugere în masă, expansiunea
crimei organizate și rolul democrației și dezvoltării economice în concepția despre
securitate a țării;
e) transparența – dacă se asigură transparența în procesul de elaborare a
politicii de securitate națională, interesele particulare, cum ar fi cele ale unor
ministere sau organisme individuale, nu pot fi predominante în forma finală a
documentului;
f) monitorizarea sistematică și evaluarea amenințărilor – compatibilitatea
între politica de securitate națională existentă și contextul național și internațional
în evoluție trebuie să fie constant monitorizată de un grup cu caracter permanent.
Organele de monitorizare ar trebui să respecte aceleași principii ca și comisiile de
revizuire;
g) considerente internaționale – nici un stat nu poate formula o politică de
securitate pur națională, de vreme ce acesta nu trăiește izolat; faptul că un stat este
membru al unor organizații sau grupări multinaționale care se ocupă de probleme
economice sau de securitate va influența modul în care este formulată politica de
securi tate națională;
h) respectarea dreptului internațional – politica de securitate națională
trebuie să ia în considerare prevederile acelor instrumente legale internaționale la
care aderă statul, ca și dreptul cutumiar cu valoare obligatorie generală.
În toate sistemele de reprezentare, sarcina elabor ării politicii de securitate
revine puterii executive (guvernului) . Pentru a fi eficient ă, politica de securitate a
unui „actor” trebuie s ă îndeplineasc ă, pe fond, urm ătoarele funcții : de investigare
(analiz ă) a mediului de securitate; de previziune asupra riscurilor și amenințărilor;
de evaluare a oportunităților și posibilităților de acțiune; de promovare a imaginii
organizațiilor/instituțiilor de securitate; de control asupra proceselor perverse ale
mediului de securitate . Toate acestea sunt subsumate luării deciziei politice în
materia construirii, asigurării și prezerv ării propriei securității, fiind constituite în
așa-zisa strategie a activității manageriale.
Investigarea (analiza) mediului de securitate co nstituie cerința fundamental ă
pentru interpretarea corect ă proceselor care definesc situația de securitatea fiec ărui
actor, precum și raporturile dintre actorii mediului de securitate. Aceast ă funcție

Page
21
oblig ă orice actor politic s ă investigheze și să analiz eze mediul de securitate în care
ființează și se afirm ă, cu cele dou ă niveluri ale sale: simbolic și fizic.
Previziunea asupra riscurilor și amenințărilor reprezint ă un proces complex
și dinamic, o atitudine și un mod specific de a gândi și de a acționa al actorului
politic, materializate în acțiuni metodic efectuate în scopul determin ării tendințelor
de evoluție ale mediului de securitate în sensul dorit, anticip ării evoluției propriului
sistem de securitate și pregătirii soluțiilor dezirabile. Previziunea se bazeaz ă pe
valoarea integral ă, sigură și precis ă a informațiilor de care dispune actorul politic,
pe cunoașterea principiilor generale, aplicabile tuturor sistemelor sociale și pe
calitățile personale ale resurselor de securitate pe care le utilizeaz ă15.
În procesul de analiză o atenție deosebit ă se acordă previziunii producerii
următoarelor riscuri și amenințări : terorismul internațional (care amenință
deschiderea și toleranța specifice societăților democratice); proliferarea armelor de
distrugere în ma să (care pot provoca pierderi ce pot fi echivalate cu pierderile
provocate de cele dou ă războaie mondiale); existența unor structuri statale slabe în
unele părți ale globului (care genereaz ă, de regul ă, conflicte civile, acces la arme a
unor entități nonst atale, precum și întărirea pozițiilor crimei organizate); conflictele
regionale (care submineaz ă fundamentele securității creeaz ă condiții pentru
terorism, crim ă organizat ă și proliferarea armelor de distrugere în mas ă);
amplificarea crimei organizate tran sfrontalier ă (care amenință statele democratice
prin traficul de droguri sau de ființe umane, imigra ția ilegal ă, traficul ilegal de
arme mici etc. și întreține leg ăturile cu terorismul internațional).
Evaluarea oportunităților și posibilităților de acțiune într-un mediu de
securitate definit se realizeaz ă, de regul ă, prin prisma interesului național, echivalat
cu interesul de stat. Obiectivele proclamate sunt, de regul ă, securitatea și
prosperitatea, însă în spatele gândirii și acțiunii gestionare se ascund interese
politice.

V. ROMÂNI A, CA STAT MEMBRU AL UNIUNII EUROPENE ȘI
POLITICA
ÎN MATERIE DE SECURITATE NAȚIONALĂ

Asigurarea securității naționale a României reprezintă un proces continuu și
complex, extins asupra unui spectru larg de domenii, relații ș i interdependențe,
destinat promovării intereselor și obiectivelor de securitate ale statului, societății și
cetățeanului16.

15 Dr. Nicolae Dolghin, drd. Alexandra Sarcinschi, Mihai -Ștefan Dinu, Riscuri și amenințări la adresa securității
României, actualitate și perspectivă, Editura Universit ății Na ționale de Ap ărare, Bucure ști, 2004
16 Guvernul României, Carta albă a securit ății și apă rării naționale, București, 2016 .

Page
22
Pornind de aici se poate afirma că politica de securitate națională este axată
pe trei interese fundamentale în materie de securitat e17.
În primul rând, este vorba de protejarea României și a românilor (în țară și în
străinătate). În timp ce amenințările cărora este expusă țara noastră evoluează,
interesele noastre în materie de securitate persistă. Interesul primordial al țării
noastre în materie de securitate națională este să se protejeze pe sine și pe cetățenii
săi, acasă și în străinătate. În acest scop, guvernul trebuie să protejeze nu doar
securitatea fizică a românilor, ci și valorile lor fundamentale și principalele
instituții a le statului.
În plus, guvernul are responsabilitatea de a apăra țara împotriva
amenințărilor la adresa suveranității sale, ce merg de la intrarea ilegală până la
incursiunile în apele noastre teritoriale.
De altfel, guvernul are obligația să ofere ajutor r omânilor ce muncesc în
afara țării sau călătoresc în străinătate. În plus, prezența internațională a României
poate face ca teritoriul său să fie o țintă, de exemplu, pentru organizațiile teroriste.
Prin urmare, este imperativ ca instituțiile abilitate ale statului să ia măsuri de
securitate eficace pentru a proteja cetățenii români aflați în străinătate atât în
misiuni oficiale (diplomați, militari etc.), cât și la muncă sau în excursii.
Al doilea interes al României în materie de securitate este de a se a sigura că
țara nu reprezintă o sursă de amenințări ce vizează pe aliații săi. De altfel, România
este percepută, acum, de aliații săi, dar și de celelalte state, nu ca un consumator, ci
ca un generator de securitate în regiune și în lume.
Datorită relațiil or de interdependență ce caracterizează lumea contemporană,
este imposibil ca țara noastră să se pună la adăpost de riscurile și amenințările de
securitate. Evenimentele petrecute în lume în ultimii ani, la adresa securității
naționale, regionale și intern aționale au demonstrat că orice stat al lumii poate
deveni ținta unor amenințări de securitate. De aici, necesitatea colaborării statelor
pentru a lupta concertat împotriva acestor amenințări.
Cel de -al treilea interes de securitate al României privește co ntribuția țării
noastre la securitatea internațională. România contribuie la securitatea
internațională, chiar atunci când interesele noastre în materie de securitate nu sunt
direct afectate. Ca urmare a evoluției mediului internațional de securitate, numă rul
amenințărilor externe ce ar putea avea o incidență asupra securității naționale a
României a crescut totuși. Datorită dublului său statut – membru NATO și UE -,
România este implicată în activități de combatere a terorismului internațional, a
crimei o rganizate, a traficului de droguri etc. De aceea, ea poate deveni oricând
ținta unor atacuri teroriste sau a altor tipuri de amenințări de securitate. Prin

17 Dr. Nicolae Dolghin, drd. Alexandra Sarcinschi, Mihai -Ștefan Dinu, Riscuri și amenințări la adresa securității
României, actualitate și perspectivă, Editura Universit ății Na ționale de Ap ărare, Bucure ști, 2004

Page
23
urmare, este absolut necesar ca ea să -și asigure atât instrumentele proprii de
răspuns la aceste ame nințări, cât și cele obținute prin apelul la structuri regionale
(de exemplu, ale UE) și internaționale (de exemplu ale NATO).
La baza acestor interese stau valorile pe care România și cetățenii săi le
promovează atât pe plan intern, cât și extern, întrucâ t nu există un conflict între
aceste valori și angajamentele privind securitatea națională. România, ca stat
membru al Uniunii Europene, manifestă un atașament profund față de democrație,
de primordialitatea dreptului, a respectului drepturilor persoanei ș i al pluralismului.
Modul nostru de viață este bazat pe deschiderea la nou, la inovații și la acceptarea
opiniilor celorlalți, precum și pe respingerea absolută a intoleranței, a
extremismului religios și a violenței. Desigur, pe plan intern, România nu se
confruntă cu manifestări ale extremismului religios sau cu violența unor grupuri
etnice față de altele. Totuși, unele încercări de separare a unor zone pe criterii
etnice sunt, dacă se iau în calcul manifestările etnicilor maghiari de a obține
autonomia t eritoriilor în care ei formează populația majoritară.
Securitatea națională are ca scop să preîntâmpine amenințările ce riscă să
mineze securitatea statului sau a societății. Aceste amenințări, în general, pot fi
îndepărtate, printr -o acțiune concertată a instituțiilor competente ale statului, pentru
că indivizii și colectivitățile nu au capacitatea de a le face față prin propriile
mijloace. Totodată, securitatea națională este strâns legată de securitatea personală
și de securitatea internațională. Dacă ce le mai multe infracțiuni criminale, de
exemplu, sunt susceptibile să amenințe securitatea personală, ele nu au, în general,
aceeași capacitate pe care o are terorismul sau formele criminalității organizate de
a mina securitatea statului sau a societății.
Mediul de securitate este afectat de un larg evantai de amenințări
interdependente. Un număr crescând de amenințări la adresa securității
internaționale au o incidență directă asupra securității naționale a României.
Răspunsul dat diferă de tipul de ameninț are. Amenințările complexe la care suntem
expuși evoluează fără încetare. Sistemul pe care -l punem la punct trebuie să fie în
măsură să reacționeze de o manieră proporțională cu amenințările actuale, fiind,
totodată, capabil să se adapteze rapid la noile t ipuri de amenințări. Întărirea
securității noastre este, în definitiv, legată de gestionarea și de reducerea riscurilor
de securitate. Aceasta se face atât prin eforturi proprii, cât și prin colaborare
externă cu alte state și organizații regionale și inte rnaționale.
Politica de securitate națională a României, ca stat membru al Uniunii
Europene/UE și, în același timp de membru al NATO, este parte integrantă a
politicii de securitate a Europei, mai exact Politica Externă de Securitate Comună.
Securitatea Ro mâniei ca stat european nu poate fi definită și promovată
decât în interiorul NATO și UE și în funcție de politicile specifice ale celor două

Page
24
organizații, iar această premisă a fost și este aplicată înainte de obținerea calității
de membru cu drepturi depl ine al celor dou ă organizații.
De asemenea, rolul României în plan global este circumscris noului statut de
membru NATO, precum și unor angajamente și politici stabilite prin parteneriatele
dezvoltate cu alte state, definind modalități comune de acțiune ș i promovare a unor
interese de securitate mutual împărtășite. Nu în ultimul rând, activarea și
dezvoltarea unor formate subregionale de cooperare în domeniul politic,
diplomatic, militar sau economic, dezvoltarea unor proiecte transfrontaliere permit
susținerea politicilor naționale într -un cadru conjugat de acțiune. Astfel, securitatea
națională a României se definește la intersecția dintre supranaționalitate,
multinaționalitate și regionalitate, în aceeași măsură în care reprezintă o sumă a
aspectelor și proceselor interne statului și societății românești18.

CONCLUZII
Lumea pe care o trăim, o lume interdependentă, este din ce în ce mai
complexă și adesea periculoasă, față de care cetățenii români devin tot mai
conștienți. Creșterea terorismului și amenința rea cu propagarea rapidă a diverse
maladii infecțioase la scară planetară sunt o provocare pentru societatea noastră și
afectează sentimentul de securitate care joacă un rol primordial în calitatea vieții.
Românii înțeleg această nouă realitate. Ei știu că amenințările securității
individuale și ale securității publice nu sunt singurele probleme cărora țara trebuie
să le facă față. De asemenea, România, în materie de securitate, trebuie să facă față
acelorași provocări ca și celelalte state ale lumii. Este vorba de terorismul
internațional, de proliferarea armelor de distrugere în masă, de criminalitatea
organizată, de traficul de armament, de droguri, de ființe umane etc.
România este supusă amenințărilor de tip terorist din cel puțin trei
perspective:
– ca membră a Alianței Nord -Atlantice și componentă a Uniunii Europene,
deci, ca parte a civilizației de tip occidental împotriva căreia sunt orientate o parte
dintre atacurile teroriste și îndeosebi cele ale fundamentalismului islamic;
– ca țară situ ată în vecinătatea faliei strategice musulmane, în zona Mării
Negre și în cea a Balcanilor, nu departe de zona caucaziană și de cea a Orientului
Apropiat;
– ca participantă directă la războiul declanșat împotriva terorismului, în
cadrul coaliției an titeroriste, conduse de Statele Unite.
Perspectiva evoluției fenomenului terorist în spațiul de interes pentru
România trebuie să facă obiectul unor evaluări strategice pe măsură, cu implicații
în constituirea și modernizarea forței și în colaborarea dint re toate structurile

18Guvernul României, Carta albă a securității și apă rării naționale, București, 2016 .

Page
25
militare interne, în consonanță cu cele ale Alianței Nord – Atlantice și cu cele ale
Uniunii Europene, astfel încât să fie găsite și aplicate la timp cele mai potrivite
formule pentru descoperirea și combaterea rețelelor teroriste și pr evenirea unor
atacuri din partea acestora.
Cercetarea științifică din principalele structuri de apărare, ordine publică și
siguranță națională, împreună cu factorii abilitați, potrivit exigențelor și cerințelor
strategiei NATO de combatere a terorismului, prevederilor strategiei europene de
securitate și strategiei naționale de combatere a terorismului, să elaboreze un
sistem de criterii și indicatori de evaluare a riscurilor, pericolelor și amenințărilor
teroriste, astfel încât să fie sesizate din timp și prevenite orice fel de atacuri
teroriste la adresa României și Alianței, pe teritoriul țării noastre, în zona Mării
Negre și în proximitatea frontierelor naționale
Pentru a răspunde acestor provocări, România duce o politică de securitate
națională adecva tă, în sensul că aceasta din urmă este concepută ca un cadru
strategic și un plan de acțiune pentru ca guvernul să facă față amenințărilor
prezente și viitoare.

Page
26
BIBLIOGRAFIE
1. Constituția României, 1991, cu modificările și completăr ile ulterioare –
republicată .
2. Președinția României, Strategia de Securitate Națională , București,
2015 -2019 .
3. Prof. univ. dr. Ion Pâlsoiu , Teoria relațiilor internaționale , Editura
Autograf MJM, Craiova, 2009.
4. Guvernul României, Carta albă a securit ății și ap ărării na ționale,
București, 2016 .
5. *** Traité établissant une Constitution pour l'Europe ,
http://europa.eu.int/ constitution/ download/print -fr.pdf, art.I -16 și art.
III-294.
6. Werner Bauwens și Luc Re ychler, Arta prevenirii conflictelor ,
traducere: Anda Filip și Mirela Hagiopol, Bucure ști, 1996.
7. Paul Claval, Geopolitică și geostrategie. Gândirea politică, spațiul și
teritoriul în secolul al XX -lea, Editura Corint, București, 2001.
8. *** Carta pentru Secu ritate Europeană ,
http://www.osce.org/docs/english .
9. *** Analiza securității internaționale , în http://www.
studiidesecuritate.ro
10. *** www.globalsecurity.org
11. Alvin și Heidi Toffler, Război și antirăzboi – supraviețuirea în zorii
secolului XXI, Editura Antet, București, 2002.
12. Dr. Nicolae Dolghin, drd. Alexandra Sarcinschi, Mihai -Ștefan Dinu,
Riscuri și amenințări la adresa securității României, actualitate și
perspectivă, Editura Universit ății Na ționale de Apărare, Bucure ști,
2004.
13. Webgrafie
– Accesare diverse s ite-uri românești