Politica de Ocupare a Fortei de Munca In Uniunea Europeana
Cuprins
Partea I
CAPITOLUL I. EVOLUȚIA POLITICII DE OCUPARE A FORȚEI DE MUNCA ÎN UE
1.1 Ocuparea forței de muncă și statul bunăstării
1.2 Abordari sociologice clasice asupra muncii
1.3 Politica de ocupare a forței de muncă în UE. Generalități
1.4 Momente cheie ale evoluției politicilor UE cu privire la ocuparea forței de muncă
1.5 Strategia Europa 2020
1.6 Procesul de coordonare a politicilor în context European
1.7 Programul global al Uniunii Europene pentru ocuparea forței de muncă și politică socială
EaSI
1.7.1 Progress: Modernizarea politicilor sociale si de ocupare a forței de muncă
1.7.2 EURES: Promovarea mobilitatii forței de muncă
1.7.3 Instrumentul european de microfinanțare PROGRESS – Microfinanțare si
antreprenoriat social
CAPITOLUL II. POLITICA PRIVIND PIAȚA MUNCII ȘI OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ ÎN ROMÂNIA
2.1 Armonizare legislativă
2.2 Instituțiile de pe piața muncii
2.3 Aspecte specifice ale politicii de ocupare în România
2.4 Activarea politicilor pe piața muncii
PARTEA II
CAPITOLUL I. STUDIU DE CAZ- ANALIZA SITUAȚIEI ACTUALE DE PE PIAȚA MUNCII DIN
ROMÂNIA COMPARATIV CU UE
1.1. Situația ocupării forței de muncă în UE – Aspecte generale
1.2. Consecințele schimbărilor demografice asupra ocupării
1.3. Tendinte ale ocupării forței de muncă
1.4. Tendinte ale șomajului
1.5. Șomajul în randul tinerilor
1.6. Implementarea măsurilor privind piața muncii
1.7. Participanții la intervențiile publice.
1.8. Aprecieri privind eficiența măsurilor active pe piața muncii
Introducere
Societatea europeană se află într-o schimbare continuă și este influențată de diferiți factori, cum ar fi: progresul tehnologic, globalizarea comerțului și îmbătrânirea populației. Politica Uniunii Europene în materie de ocupare a forței de muncă, reprezintă un element cheie în analiza situației ocupării forței de muncă din România, ca parte a pieței muncii europene. Obiectivele prioritare ale acestei politici sunt creșterea gradului de ocupare a forței de muncă, îmbunătățirea mobilității lucrătorilor, a calității locurilor de muncă și a condițiilor de muncă, informarea și consilierea lucrătorilor, combaterea sărăciei și a excluziunii sociale, promovarea egalității între bărbați și femei și modernizarea sistemelor de protecție socială. Politica de ocupare a forței de munca din România reprezintă o parte din politicile și Strategia Europeană pentru Ocupare și are ca scop atingerea unor obiective țintă în ceea ce privește dezvoltarea durabilă a economiei, gradul ridicat de ocupare și protecție socială, egalitatea de șanse între femei și bărbați, gradul ridicat al competitivității economice, creșterea calității vieții, precum și coeziunea economică și socială. Țara noastră trebuie să realizeze o structură a ocupării forței de muncă bazată pe creșterea productivității muncii sociale și să adopte un model de creștere economică bazat pe creșterea populației ocupate, bineînțeles fără să neglijeze problemele legate de pregătirea și formarea profesională a forței de muncă. Uniunea Europeană constituie un cadru menit să faciliteze realizarea obiectivelor de politică internă și externă a statelor membre, cu respectarea și aplicarea cu statornicie a unor principii esențiale, pe care România și le-a asumat în întregime, rolul acesteia fiind de coordonare a politicilor naționale. Actualitatea temei cercetate. În ultimii șapte ani preocuparea României a fost aceea de a identifica și de a aplica politici durabile de stimulare a ocupării și de reducere a somajului, în contextul alinierii la Strategia Europeană pentru Ocupare și Liniile directoare ale acesteia, precum și la celelalte strategii cum ar fi Agenda Lisabona 2005 și Europa 2020. Actualitatea temei constituie un fundament incontestabil pentru necesitatea cunoașterii fenomenului de ocupare, care se manifestă tot mai mult prin dezechilibrele dintre cerere și ofertă, în vederea identificării de soluții viabile aplicabile la nivel național. Din nevoia deosebit de importantă de a asigura un nivel optim de ocupare și respectiv un minim de șomaj al populației, consider actuală și necesară studierea aprofundată, a dinamicii pieței muncii din țara noastră. O realitate care trebuie să preocupe intervenția publică actuală și viitoare este aceea a ocupării pe piața muncii la negru cât și a șomajului nedeclarat, având în vedere ratele de ocupare și de activitate care s-au diminuat, ceea ce indică un impact scăzut al ocupării asupra dezvoltării economice. Scopul lucrării este acela de a analiza evoluțiile ocupării forței de muncă în România și de a evalua implementarea și eficiența măsurilor active reglementate pentru creșterea ocupării și scăderea șomajului. În prezenta lucrare s-a plecat de la ipoteza că neconcordanța dintre cererea și oferta forței de muncă de pe piața muncii poate fi temperată prin promovarea măsurilor active de ocupare.
Sursa datelor. Informațiile care au stat la baza acestei lucrări de disertație sunt de două tipuri: bibliografia oferită de literatura de specialitate cum ar fi cărți, articole, lucrări, documente oficiale, site-uri care abordează printre altele și domeniul pieței muncii, și materiale, publicații statistici, analize, rapoarte periodice ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, ale Institutului Național de Statistică și ale Biroului European de Statistică-Eurostat, precum și paginile web ale acestora.
Pentru realizarea scopului propus lucrarea este structurată în două părți, o parte teoretică și una practică. Partea teoretică este împărțită în două capitole. Primul capitol abordează aspecte legate de apariția statului bunăstării și teoriile referitoare la muncă elaborate de marii sociologi Karl Marx, Emile Durkheim și Max Weber, de istoria Uniunii Europene și de evoluția politicilor Uniunii Europene cu privire la ocuparea forței de muncă. În acest capitol am mai realizat o prezentare succintă a Strategiei Europa 2020, a procesului de coordonare a politicilor de ocupare la nivel european precum și a programului global al Uniunii Europene pentru ocupare EaSI. Cel de-al doilea capitol face referire la programele naționale de acțiune, strategiile de dezvoltare și de ocupare a forței de muncă ca și documente programatice ale Strategiei Europene pentru Ocupare, la instituțiile de pe piața muncii și rolul acestora în domeniul ocupării cât și la unele aspecte specifice ale politicilor de ocupare și activarea acestora pe piața muncii. A doua parte a lucrării cuprinde un singur capitol și este dedicată studierii fenomenului ocupării forței de muncă și a șomajului, în care sunt analizate evoluțiile și tendințele acestuia efectuându-se o paralelă între situația din țara noastră și cea din Uniunea Europeană. Sunt prezentate de asemenea intervențiile publice pe piața muncii din România și participanții la aceste tipuri de intervenții. În elaborarea studiului de caz s-au folosit date secundare oferite de Institutul Național de Statistică iar pentru analiza comparativă am folosit datele oferite de Biroul European de Statistică – Eurostat.
Concluziile reliefează observațiile sesizate în urma realizării întregii lucrări, în special a studiului de caz.
PARTEA I
CAPITOLUL I. EVOLUȚIA POLITICII DE OCUPARE A FORȚEI DE MUNCĂ ÎN UE
1.1. Ocuparea forței de muncă și statul bunăstării
Trecerea de la o societate agricolă la una industrială a produs schimbări majore în plan economic, demografic, politic și cultural, schimbări care și-au pus amprenta asupra muncii și condițiilor de viață ale muncitorilor și familiilor lor. Apariția fabricii mai întâi în Anglia și mai apoi în celelalte țări occidentale, a dus la dezvoltarea unei noi clase și anume proletariatul. Extinderea muncii salariate a atras populația din mediul rural în mediul urban, având consecințe importante în structura și modul de dobândire a bunăstării familiei. Apariția muncii salariale produce o noua serie de vulnerabilități. Lipsa capacității de muncă din cauza bolilor, accidentelor de muncă sau a vârstei înaintate, respectiv șomajul cauzat de evoluția economică a unei societăți, sunt asociate cu un risc ridicat al sărăciei. Din necesitatea de a elimina aceste riscuri și din dorința de a deține controlul asupra muncitorilor într-o Germanie abia unificată, cancelarul Bismark a construit sistemele de asigurări sociale. În contextul boom-ului economic după cel de-al Doilea Razboi mondial, al șomajului scăzut, al ratei ocupării ridicate, dar și al amenințării comuniste, statul bunăstării occidental a putut să-și permită asigurarea unor beneficii sociale generoase. Criza petrolului din anii 1970 a produs o criză a economiilor occidentale cu impact negativ în planul ocupării forței de muncă. Creșterea șomajului a provocat o presiune imensă asupra sistemelor de asigurări sociale, fapt ce i-a determinat pe unii autori să afirme că asistăm la o criză a statului bunăstării. Criza economică, îmbătrânirea populației și competiția economică într-o lume globală au creat și continuă să creeze probleme legate de sustenabilitatea financiară a statelor bunăstării. Începe să se vorbească tot mai mult despre creșterea ratei ocupării, despre individualizarea sistemelor de pensii sau despre modernizarea sistemelor de protecție socială care să ducă la sustenabilitatea lor financiara. În acest sens, Anthony Giddens marele sociolog englez și fost consilier al primului ministru al Marii Britanii Tony Blair, propune înlocuirea statului bunăstării cu o societate a bunăstării, care îmbină avantajele economice oferite de liberă cu investiția în capitalul uman. Politica socială este definită ca fiind “intervenția statului în configurarea proceselor sociale caracteristice unei anumite colectivități, în scopul modificării lor într-o direcție considerată de către actorii politici a fi deziderabilă” . Tony Fitzpatrick definește statul bunăstarii “un sistem al acțiunii colective care facilitează producția și distribuirea de bunuri publice, generale sau obținute prin merit, pentru a crește volumul bunăstării sociale” . Putem concluziona astfel că statul bunăstării, construit în ultimele decenii, are ca și scop producerea bunăstării sociale prin intermediul politicilor sociale.
Gosta Esping – Andersen a realizat în 1990 o clasificare a statelor bunăstării utilizând “regimurile de stat al bunăstării” drept concept de bază și a identificat trei tipuri de ale acestora:
– regimul liberal, caracterizat printr-o preponderență a asistenței sociale bazată pe testarea mijloacelor, a transferurilor universale și a sistemelor de asigurare socială modeste. Statul încurajează fie pasiv, prin garantarea minimului necesar, fie activ, prin subvenționarea unor programe care vizează bunăstarea.
– regimul conservator, cu proeminente caracteristici corporatiste, care se bazează pe garantarea drepturilor sociale și păstrarea diferențelor de status. Statul are un rol important în asigurarea bunăstării, dar impactul său redistributiv este neînsemnat.
– regimul social-democrat, care se bazeaza pe principiul caracterului universal al drepturilor sociale, promovând egalitatea la cele mai înalte standarde. Sistemele de asigurări cu caracter universal duc la o solidaritate puternică în ideea că toți beneficiază și toți plătesc, cu toate că nivelul beneficiilor sociale este în funcție de venituri.
1.2. Abordări sociologice clasice asupra muncii
Nu putem întelege situația ocupării fara a-i aminti pe clasicii istoriei sociologiei, Karl Marx, Emile Durkheim și Max Weber care au analizat societatea capitalistă din perspectiva muncii văzută ca fenomen economic, politic și cultural. În concepția lui Marx munca reprezintă o formă de obiectivare sau alienare, argumentând că muncitorul nu este liber, el trebuie să-și vândă forța de muncă angajatorului care astfel își crește capitalul prin însușirea plusvalorii. Clasa muncitoare este exploatată de către capitaliști, între cerept concept de bază și a identificat trei tipuri de ale acestora:
– regimul liberal, caracterizat printr-o preponderență a asistenței sociale bazată pe testarea mijloacelor, a transferurilor universale și a sistemelor de asigurare socială modeste. Statul încurajează fie pasiv, prin garantarea minimului necesar, fie activ, prin subvenționarea unor programe care vizează bunăstarea.
– regimul conservator, cu proeminente caracteristici corporatiste, care se bazează pe garantarea drepturilor sociale și păstrarea diferențelor de status. Statul are un rol important în asigurarea bunăstării, dar impactul său redistributiv este neînsemnat.
– regimul social-democrat, care se bazeaza pe principiul caracterului universal al drepturilor sociale, promovând egalitatea la cele mai înalte standarde. Sistemele de asigurări cu caracter universal duc la o solidaritate puternică în ideea că toți beneficiază și toți plătesc, cu toate că nivelul beneficiilor sociale este în funcție de venituri.
1.2. Abordări sociologice clasice asupra muncii
Nu putem întelege situația ocupării fara a-i aminti pe clasicii istoriei sociologiei, Karl Marx, Emile Durkheim și Max Weber care au analizat societatea capitalistă din perspectiva muncii văzută ca fenomen economic, politic și cultural. În concepția lui Marx munca reprezintă o formă de obiectivare sau alienare, argumentând că muncitorul nu este liber, el trebuie să-și vândă forța de muncă angajatorului care astfel își crește capitalul prin însușirea plusvalorii. Clasa muncitoare este exploatată de către capitaliști, între cele două clase, respectiv clasa proletară exploatată și clasa capitalistă exploatatoare existând un conflict care va conduce la victoria clasei proletare, adică la comunism. Durkheim considera societatea ca producătoare a regulii sociale, diviziunea muncii reprezentând un fenomen fundamental pentru destinul societății în ansamblu, și nu doar pentru latura sa economică. Sociologul afirma că, în dezvoltarea lor istorică, societățile trec prin două momente importante din punct de vedere al conștiintei sociale: începutul, care reprezintă faza inițială asociată unei dezvoltări puternice a conștiinței comune a membrilor societății care determină o solidaritate mecanică caracteristică societății simple, iar pe măsură ce societățile evoluează, crește și gradul de diferențiere sau individualizare. Conștiința comună își pierde din importanță rezultând astfel conștiința individuală ceea ce generează o solidaritate organică propagată în cadrul societăților moderne. “Pentru Max Weber etica muncii este strâns legată de etica protestantă asociată spiritului capitalist” . În țările cu populație predominant protestantă, capitalismul s-a dezvoltat puternic datorită principiilor ce stau la baza credinței protestante. Sociologul german consideră că munca trebuie să fie principala deosebire a omului și că aceasta trebuie îndeplinită cu conștiinciozitate. Spiritul de disciplină și dăruire profesională practicat de protestantism va duce la creșterea considerabilă a producției materiale. Limitarea benevolă a consumului la strictul necesar, va face ca cea mai mare parte din câștiguri să poată fi folosită pentru investiții, dezvoltarea economică obținând o sursă importantă de finanțare. De asemenea Weber mai susține că societatea reprezintă o confruntare permanentă între diverse categorii de indivizi. Domeniul cel mai reprezentativ al confruntării este cel al vieții politice în care obiectivul principal urmărit de combatanți este obținerea dominației asupra altora, sau a unei anumite autorități în fața celorlalți.
1.3. Istoria Uniunii Europene
Declarația din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman stă la baza apariției Comunităților Europene. Tratatul care a instituit Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) a fost semnat la data de 18 aprilie 1951 fiind urmat apoi de înființarea Comunității Economice Europene (CEE) și a Comunității Europene a Energiei Atomice, amândouă fiind rezultatele unor tratate semnate la Roma, la data de 25martie 1957. La înființare CEE avea doar șase state printre care se numără Franța, Republică Federală Germană, Belgia, Olanda, Luxemburg și Italia la care au aderat pe parcurs și Marea Britanie, Irlanda și Danemarca, în 1973, Grecia în 1981, și Spania și Portugalia în 1986. Succesul CEE și al Uniunii Europene care a rezultat în urma Tratatului de la Maastricht face ca la Europa Celor Douăsprezece să adere în anul 1995 și alte state ca Austria, Suedia și Finlanda. În anul 2004 căderea regimurilor comuniste și dezvoltarea democrației au dus la extinderea UE cu alte 10 state dintre care amintim: Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Lituania, Letonia, Estonia, Slovenia, Malta și Cipru. Un alt val al extinderii Uniunii Europene a avut loc la 1 ianuarie 2007 la care a aderat România și Bulgaria, urmând ca la 1 iulie 2013 să mai adere și Croația. Astfel Europa Celor Douazeci și opt (EU 28) devine o forță pe plan global capabilă să fie un actor principal în competiția economică globala, alături de SUA, Japonia, China si Rusia. Încă de la tratatul de la Roma, Uniunea Europeană se bazează pe libera circulație a capitalului, a serviciilor și a forței de muncă, fapt care a ridicat câteva probleme legate de dumpingul social, de fenomenul cunoscut sub denumirea de spillover și de drepturile lucrătorilor și ale familiilor lor care sunt angajați în alt stat membru decât cel al căror cetățeni sunt. Dumpingul social face referire la avantajele pe care le are un stat membru ca urmare a costurilor mai scăzute ale forței de muncă datorate legilor mai permisive în ceea ce privește protecția și sănătatea la locul de muncă, acceptării discriminării, a toleranței față de munca “la negru”, și în general, drepturi mai puține cu privire la condițiile de muncă. Costurile mai mici ale forței de muncă duc la oferirea de bunuri mai ieftine pe comună europeană. Lucrul acesta a provocat discuții cu privire la armonizarea sistemelor sociale naționale, punându-se chiar problema construirii unui stat european al bunăstării. Având în vedere faptul că statul bunăstării este strâns legat de tradiția politică, de trăsăturile economice, culturale și de sentimentele de solidaritate națională, construirea unui stat european al bunăstării este imposibilă momentan. De aceea politica socială europeană se bazează pe principiul subsidiarității, al metodei deschise de coordonare și al scopurilor comune realizate cu mijloace diferite. Fenomenul de spillover (spillover effect) rezidă în schimbările produse în politicile sociale, inclusiv în politica forței de muncă datorate creării pieței unice. Misiunea Uniunii Europene este aceea de a organiza relațiile între statele membre, într-un mod coerent și solidar prin: instaurarea unei cetățenii europene, înființarea unui spațiu al libertății, securității și justiției și prin menținerea și dezvoltarea acquis-ului comunitar.
1.4. Momente cheie ale evoluției politicilor UE cu privire la ocuparea forței de muncă.
Fondul Social European (FSE) este cel mai vechi dintre fondurile structurale ale UE și a fost înființat în temeiul Tratatului de la Roma din 1957. Obiectivul acestui fond a fost definit astfel: “Să sporească posibilitățile de angajare pentru lucrătorii comunității și să contribuie astfel la ridicarea nivelului de trai…Va avea sarcina de a facilita angajarea lucrătorilor și de a spori mobilitatea geografică și profesională a acestora în cadrul Comunității” . Ulterior, sarcinile și normele sale de funcționare au fost revizuite, pentru a reflecta evoluțiile care au avut loc în situația economică și ocupațională a statelor membre, precum și evoluția priorităților politice definite la nivelul Uniunii Europene. FSE urmărește să consolideze coeziunea economică și socială prin îmbunătățirea oportunităților de angajare ale tuturor persoanelor, să încurajeze un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă precum și să crească numărul și calitatea locurilor de muncă, în conformitate cu Strategia Europeana de Ocupare a Forței de Muncă.
Carta Socială Europeană ( Carta Socială a Drepturilor Angajaților)
Carta Socială a Drepturilor Angajaților, a fost semnată în decembrie 1989 la Strasbourg de toate Statele Membre, cu excepția Marii Britanii. Primul ministru al Marii Britanii la acea vreme, Margaret Thatcher a refuzat să semneze Carta deorece propunerile pe care aceasta le avansa ar fi anihilat măsurile pe care le introdusese guvernul său pentru liberalizarea pieței muncii și ar fi dus la creșterea șomajului din cauză că angajatorii nu ar mai fi putut crea noi locuri de muncă. Carta Socială a fost concepută de Jacques Delors, care a convins toate guvernele, exceptând cel al Marii Britanii, că programul 1992 “ar trebui susținut de măsuri paralele, care să amelioreze condițiile sociale și de muncă ale angajaților”. Carta reprezintă un instrument politic care conține obligații de natură morală al căror obiect este acela de a garanta că într-o anumită țară sunt respectate anumite drepturi sociale. Acestea se referă în primul rând la piața muncii, formarea profesională, egalitatea șanselor, mediul de lucru. Carta mai conține o cerere explicită adresată Comisiei, de a înainta propuneri pentru a transpune conținutul Cartei Sociale în legislație. Cartei Sociale i-au urmat programe de acțiune socială.
Acordul de Politică Socială
Acordul de Politică Socială este anexat la Protocolul de Politică Socială, care este anexat la rândul său la Tratatul asupra Uniunii Europene. Acordul a fost semnat de 14 State Membre, cu excepția Marii Britanii, și stabilește obiectivele de politică socială trasate și în Carta Socială din 1989 cum ar fi: promovarea ocupării forței de muncă, îmbunătățirea condițiilor de muncă și viață, combaterea excluderii sociale, dezvoltarea resurselor umane. Acordul de Politică Socială stabilește procedura pentru adoptarea măsurilor de politică socială și recunoaște cât de important este rolul dialogului dintre conducere și angajați în politică socială.
Carta Verde ( Green Paper) din 1993 este documentul care a deschis procesul de dezbatere asupra viitorului politicilor sociale la nivel comunitar, în vederea elaborării Carții Albe (White Paper) în 1994. Liniile de discuție identificate prin Cartea Verde au în vedere prioritățile comune tuturor Statelor Membre în domeniile pieței muncii, a formării profesionale, a îmbunătățirii situației ocupării forței de muncă, a luptei împotriva sărăciei și excluderii sociale și coeziunea economică și socială.
Carta Albă (White Paper) din 1994 este rezultatul procesului de consultare inițiat de Carta Verde și stabilește liniile de acțiune ale politicii sociale comunitare până în anul 2000. Principala prioritate a Cartei a fost crearea de noi locuri de muncă, corelată cu formarea unei forțe de muncă educate și crearea unei piețe europene a muncii, ca și prioritate următoare. Alături de aceste priorități mai putem identifica și altele ca de exemplu: “crearea de oportunități egale pentru femei și bărbați, politica și protecția socială, parteneriatele sociale și eficacitatea implementării legislației europene. Aceste priorități au fost adresate prin adoptarea a două programe de acțiune pe termen mediu, pentru perioadele 1995-1997 și 1998-2000” . După alegerea noului guvern laburist în mai 1997, Marea Britanie a anunțat că intenționează să ia parte la politica socială și de ocupare.
Tratatul de la Amsterdam, semnat pe 2 octombrie 1997, a introdus prevederi referitoare la politica de ocupare și de protecție socială. Astfel, statele membre trebuie să colaboreze pentru dezvoltarea unei strategii comune în domeniul ocupării, în vederea promovării unei forțe de muncă bine pregătite profesional și adaptabile și a unei piețe a muncii receptivă la schimbările economice. Politicile statelor membre în domeniul ocupării trebuie să contribuie la atingerea obiectivelor privind dezvoltarea durabilă a economiei, un grad înalt de ocupare și de protecție socială, egalitate de șanse între femei și bărbați, un grad ridicat al competitivității economice și coeziune economică și socială. La întalnirea Consiliului European de la Luxemburg, în noiembrie 1997, a fost lansată Strategia Europeana de Ocupare (SEO). Strategia, este structurată pe patru piloni, fiecare reprezentând câte un domeniu de acțiune a cărui dezvoltare contribuie la o mai bună ocupare a forței de muncă la nivel comunitar:
1) creșterea șanselor de angajare pe muncii (improving employability);
2) dezvoltarea spiritului antreprenorial;
3) încurajarea adaptabilității afacerilor și a angajaților care are în vedere modernizarea organizării muncii și promovarea contractelor de muncă flexibile;
4) întărirea politicilor pentru oportunități.
Strategia recomandă elaborarea unor măsuri active care pleacă de la premisa interdependenței dintre politica economică, politica socială și politica forței de muncă. Se insista pe diminuarea șomajului de lungă durată a tinerilor și a muncitorilor în vârstă, pe îmbunătățirea mediului de afaceri și pe eliminarea inegalităților de gen. Plecând de la această strategie, statele membre elaborează Planuri Naționale de Acțiune pentru ocuparea forței de muncă. La începutul anului 2000, din punct de vedere al competitivității, economia europeană prezenta decalaje importante mai ales față de economia Statelor Unite ale Americii. Ca urmare, șefii de stat și de guvern reuniți în martie 2000 la Consiliul European de la Lisabona au adoptat Agenda Lisabona (sau Strategia de la Lisabona), menită să transforme Uniunea Europeană, până în 2010, în „cea mai dinamică și competitivă economie din lume bazată pe cunoaștere, capabilă de o creștere economică durabilă, generatoare de noi locuri de muncă, mai bune, și caracterizată printr-o mai mare coeziune socială ” . Acest obiectiv ambițios pentru 2010 urma să se realizeze prin punerea în practică a metodei deschise de coordonare (MDC). În cadrul metodei deschise de coordonare, statele membre se pun de accord asupra unor obiective comune, utilizează indicatori comuni, pregătesc rapoarte naționale strategice care stabilesc linii strategice de politică publică vizând atingerea unor obiective comune și elaborează strategii împreună cu Comisia Europeană prin intermediul unor rapoarte de monitorizare comune.
Conform art. 3 al TUE de la Maastricht, metoda deschisă de coordonare este strâns legată de conceptul de subsidiaritate, care presupune faptul că UE poate interveni în domeniile care nu țin de competența sa doar dacă obiectivele nu pot fi pe deplin realizate de către statele membre.
Prin Strategia de la Lisabona s-a stabilit obiectivul de a obține o creștere economică de 3% pe an și de a crea 20 de milioane de noi locuri de muncă până în 2010. Agenda Lisabona mai stabilea de asemenea o serie de obiective specifice în domenii precum inovarea, întreprinderile, liberalizarea diverselor piețe și protecția mediului. Obiectivele stabilite în 2000 erau ambițioase, acoperind o întreagă serie de domenii. În ceea ce privește ocuparea forței de muncă se urmărea atingerea unei rate generale a ocupării de 70% , rata de ocupare a femeilor să fie de minim 60%, iar pentru muncitorii cu vârste cuprinse între 55-64 de ani, rata de ocupare să ajungă la 50%.
Pentru realizarea unei evaluări a rezultatelor implementării Strategiei de la Lisabona, în primăvara anului 2004, Consiliul European l-a însărcinat pe Wim Kok să conducă un grup de experți și să redacteze un raport, cu scopul de a da un nou impuls Strategiei de la Lisabona. În concluzie, raportul intitulat Facing the Challenge (“În fața provocării”), prezentat în toamna anului 2004, a stabilit că rezultatele au fost sub limita așteptărilor, și că obiectivele pentru anul 2010 nu vor fi îndeplinite. “Conform Grupului la Nivel Înalt al lui Kok, Strategia în sine era bună dar sursa problemelor era eșecul Uniunii Europene și al statelor membre de a aplica Strategia de la Lisabona cu suficientă perseverență, eșec cauzat în mare parte de agenda supraîncărcata, de coordonarea nesatisfăcătoare și prioritățile contradictorii, dar și de lipsa de acțiune politică hotărătă” . Ca o consecință a acestui raport, în anul 2005 Comisia Europeană a hotărât relansarea Strategiei Lisabona, redenumind-o Strategia Lisabona pentru creștere și locuri de muncă, urmând ca accentul să fie pus mai degrabă pe acțiunile ce trebuie puse în aplicare decât pe obiectivele ce trebuie atinse. De aceea, anul 2010 și obiectivele privind atingerea unei anumite rate a ocupării nu mai sunt considerate a fi priorități, considerându-se ca prioritare “dezvoltarea și ocuparea forței de muncă în detrimentul coeziunii sociale și dezvoltării durabile” .
1.5. Strategia Europa 2020
Strategia Lisabona a fost continuată cu Strategia Europa 2020. Documentul care stă la baza Strategiei este Comunicarea lansată pe 3 martie 2010 de către Comisia Europeană și intitulată Europa 2020 – O strategie Europeană pentru creștere inteligentă, durabila și favorabilă incluziunii. „Scopul general al Strategiei este acela de a îndruma economia Uniunii Europene în următorii 10 ani, printr-o abordare unitară a reformelor în plan economic și social, concentrată în trei priorități reprezentative, structurată în șapte inițiative emblematice și cuantificabile în cinci obiective principale.
Cele trei priorități ale Strategiei au în vedere:
• creșterea inteligentă prin dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare;
• creșterea durabilă prin promovarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice și mai competitive;
• creșterea favorabilă incluziunii prin promovarea unei economii cu un grad înalt de ocupare a forței de muncă, care să asigure coeziunea socială și teritorială” .
“UE trebuie să definească direcția în care vrea să evolueze până în anul 2020, în acest scop, Comisia propunând cinci obiective de importanță majoră și anume:
Ø atingerea unei rate a ocupării de 75% pentru populația cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani;
Ø creșterea investițiilor în cercetare-dezvoltare până la atingerea procentului de 3% din PIB-ul UE;
Ø reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și creșterea ponderii surselor de energie regenerabilă;
Ø reducerea abandonului școlar timpuriu sub nivelul de 10% și creșterea la peste 40% a ponderii absolvenților de studii superioare în rândul populației cu vârsta cuprinsă între 30-34 de ani;
Ø diminuarea cu 20 de milioane a numărul persoanelor amenințate de sărăcie” .
Aceste obiective sunt interconectate, în sensul că, asigurarea unor niveluri de studii mai ridicate facilitează șansele de angajare, iar înregistrarea unor progrese în ceea ce privește creșterea ratei de ocupare a forței de muncă contribuie la reducerea sărăciei. Un potențial sporit de cercetare dezvoltare și inovare în toate sectoarele economiei, combinat cu o utilizare mai eficientă a resurselor vor ameliora competitivitatea și vor accelera crearea de locuri de muncă. Investirea în tehnologii mai ecologice, cu emisii reduse de carbon are rolul de a proteja mediul, de a contribui la combaterea schimbărilor climatice și de a crea noi oportunități de afaceri și noi locuri de muncă. Comisia propune ca aceste obiective ale UE să fie transpuse în obiective și traiectorii naționale, pentru a garanta că fiecare stat membru adaptează strategia Europa 2020 la situația sa specifică. Documentele strategice care stabilesc cadrul implementării Strategiei Europa 2020, și obiectivele acesteia la nivel european cu rolul de a îndruma acțiunile statelor membre spre atingerea acestora sunt:
Ø Comunicarea Comisiei Europene COM (2010) 2020 final Europa 2020- O strategie pentru creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii;
Ø Orientările integrate Europa 2020- Recomandarea Consiliului privind Orientările generale pentru politicile economice ale statelor membre și ale Uniunii ( 2010/410/UE) și Decizia Consiliului privind Orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre (2010/707/UE).
Pentru catalizarea progreselor în cadrul fiecarei priorități tematice, Comisia Europeană a adoptat șapte inițiative emblematice (flagship initiatives), care să angajeze atât UE, cât și statele membre la acțiuni concrete, cu scopul de a impulsiona creșterea economică și de a crea noi locuri de muncă. Aceste șapte inițiative sunt: “O Uniune a inovării”; “Tineretul în mișcare”; “O agendă digitală pentru Europa”- valorificarea potențialului TIC într-o Europă slăbită de criza economică; “O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor”; „O politică industrială integrată pentru era globalizării”; “O agendă pentru noi competențe și locuri de muncă”- contribuția europeană la ocuparea totală; “Platforma europeană împotriva sărăciei și excluziunii sociale”- un cadru european pentru coeziunea socială și teritorială.
Cadrul organizatoric european prin intermediul căruia statele membre își sincronizează politicile economice și financiare, în așa fel încât să atinga obiectivele propuse la nivelul UE și prin care este formalizat procesul de monitorizare a implementării prevederilor Strategiei Europa 2020 este Semestrul European. Implementarea strategiei prin exercițiul Semestrului European este monitorizată la nivel european în cadrul reuniunilor Consiliului European. “Programele Naționale de Reformă (PNR) reprezintă obligația fiecarui stat membru de a translata la nivel național obiectivele Europa 2020”.
1.6. Procesul de coordonare a politicilor în context European
Procesul de coordonare a politicilor de ocupare la nivel european are la bază un document intitulat Analiza anuală a creșterii, care stabilește prioritățile UE pentru anul următor în ceea ce privește creșterea economică și crearea de locuri de muncă și deschide Semestrul European.
Anual, acest proces care este sprijinit de activitatea Comitetului pentru Ocuparea Forței de Muncă (EMCO) implică următoarele etape:
1.” adoptarea Raportului Comun privind Ocuparea Forței de Muncă, care evaluează situația de pe piața europeană a muncii, modul de implementare a orientărilor integrate privind ocuparea forței de muncă în statele membre și examinează proiectele de Programe Naționale de Reformă. Face parte din Analiza anuală a creșterii, este publicăt de Comisie și adoptat de Consiliul UE.
2. adoptarea Orientărilor integrate privind ocuparea forței de muncă – priorități și obiective comune pentru politicile în domeniu. Sunt propuse de Comisie, aprobate de guvernele naționale și adoptate de Consiliul UE.
3. transmiterea Programelor Naționale de Reformă de către guvernele naționale, și analiza acestora de către Comisie pentru a garanta că sunt compatibile cu obiectivele Strategiei Europa 2020.
4. adoptarea Recomandărilor Specifice fiecărei țări – formulate și publicate de către Comisie pe baza analizei Programelor Naționale de Reformă, amendate dacă este cazul, de statele membre și aprobate de Consiliul European la propunerea Consiliului UE” .
1.7. Programul global al Uniunii Europene pentru ocuparea forței de muncă și politica socială EaSI
În contextual crizei actuale și provocărilor demografice, ecologice și tehnice care afectează piețele muncii și sistemele de protecție socială, Europa are nevoie mai mult ca oricând de un instrument la nivelul UE, alături de Fondul Social European (FSE), care să genereze, să testeze și să răspândească soluții de politică inovatoare pentru stimularea creșterii și crearea de locuri de muncă durabile, pentru reducerea divergenței dintre statele membre și progresarea în vederea reducerii inegalităților sociale. Programul Uniunii Europene pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială „EaSI” urmărește tocmai aceste obiective. EaSI va sprijini implementarea strategiei Europa 2020 în domeniile ocupării forței de muncă, afacerilor sociale și incluziunii, venind în completarea FSE prin concentrarea pe proiecte inovatoare cu o dimensiune europeană. EaSI grupează trei programe ale UE gestionate separat între 2007-2013:
– Progress (Programul pentru ocuparea forței de muncă și solidaritate socială), instituit prin Decizia nr. 1672/2006/CE, cu scopul de a sprijini dezvoltarea și coordonarea politicilor UE pentru ocuparea forței de muncă, incluziune socială, protecție socială, condiții de muncă, combaterea discriminării și egalitatea de gen;
– EURES ( Servicii europene pentru ocuparea forței de muncă), care reprezintă o rețea de cooperare între Comisia Europeana și serviciile publice de ocupare a forței de muncă din statele membre, cu scopul de a încuraja mobilitatea lucrătorilor;
– Instrumentul european de microfinanțare Progress, instituit prin Decizia nr. 283/2010/UE, care își propune să faciliteze accesul persoanelor fizice la microcredite pentru crearea sau dezvoltarea unei mici întreprinderi.
Începând din luna ianuarie a acestui an, aceste programe alcatuiesc cele trei axe ale EaSI. Prin reunirea celor trei programe într-un program global unic, Comisia își propune să îndeplinească obiectivele comune ale UE în materie de ocupare a forței de muncă și politici sociale. Printre beneficiile acestei intervenții se numără și o coordonare mai eficientă între programe, o coerență mai mare a politicilor, precum și o eficacitate sporită în materie de implementare și gestionare. Alături de Fondul Social European (FSE) și Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEAG), programul EaSI formează un set sistematic de programe ale UE pentru promovarea ocupării forței de muncă, a protecției și incluziunii sociale, cât și a unor condiții de muncă de calitate pentru perioada 2014-2020.
1.7.1. Progress: Modernizarea politicilor sociale și de ocupare a forței de muncă
PROGRESS este instrumentul principal al UE gestionat direct de Comisia Europeană cu scopul de a promova reformele de politici în domeniul social și al ocupării forței de muncă. Programul își propune să-și aducă aportul la implementarea strategiei Europa 2020, în principal a obiectivelor sale principale, a orientărilor integrate și a inițiativelor emblematice. Acesta va continua să sprijine politicile UE în ceea ce privește: promovarea locurilor de muncă calitative și durabile, garantarea unei protecții sociale adecvate și decente și combaterea excluziunii sociale și a sărăciei, îmbunătățirea condițiilor de muncă. “Fondurile sunt alocate astfel: – ocuparea forței de muncă, în principal combaterea șomajului în rândul tinerilor: minimum 20%; – protecție socială, incluziune socială și reducerea și prevenirea sărăciei: minimum 50%; – condiții de muncă: minimum 10%” .
1.7.2. EURES: Promovarea mobilitatii forței de muncă
EURES are ca obiectiv asigurarea transparenței cererii și ofertei de locuri de muncă pentru potențialii solicitanți și angajatori la nivelul UE. Axa Eures va consolida EURES, rețeaua europeană pentru mobilitatea forței de muncă, ce oferă informații, îndrumare și servicii de recrutare/plasare atât angajatorilor și solicitanților de locuri de muncă cât și oricărui cetățean care dorește să profite de libera circulație a lucrătorilor. EURES este format dintr-o rețea de circa 900 de consilieri EURES care oferă servicii la nivel local și pe portalul EURES. În noiembrie 2013, portalul EURES găzduia aproximativ 1.900.000 de posturi vacante, peste 1.200.000 de CV-uri și circa 32.000 de angajatori înregistrați. De asemenea portalul înregistrează un numar de 4 milioane de vizualizări lunar iar anual circa 150.000 de solicitanți de locuri de muncă obțin o slujbă sau o ofertă de muncă prin intermediul acestuia.
1.7.3. Instrumentul european de microfinanțare PROGRESS – Microfinanțare si antreprenoriat social
A treia axă a programului EaSI pentru perioada 2014-2020 o constituie Microfinanțarea și antreprenoriatul social (MF/AS). Repartizarea fondurilor aferente se va efectua în mod egal între microfinanțare și antreprenoriatul social, fiecare cu o cota de minimum 45%. MF/AS va continua să faciliteze accesul la microfinanțare pentru persoanele fizice și microîntreprinderi, în paralel cu dezvoltarea capacității furnizorilor de microcredite și sprijinirea antreprenoriatului social. Din anul 2010 când a fost lansat, instrumentul de microfinanțare a sprijinit aproape 9.000 de antreprenori să obțină microcredite în valoare totală de peste 80 milioane de euro. Prin sprijinirea unui numar considerabil de persoane fără un loc de muncă, instrumentul de finanțare PROGRESS a contribuit în mod semnificativ la crearea de locuri de muncă. Până în anul 2016, acesta va funcționa în paralel cu noul program AF/AS. În continuare voi vorbi despre armonizarea legislativă a României atât ante cât și post aderare, voi prezenta instituțiile de pe piața muncii și unele aspecte legate de politicile de ocupare.
CAPITOLUL II. POLITICA PRIVIND PIAȚA MUNCII SI OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ ÎN ROMÂNIA
2.1. Armonizare legislativă
Politica de ocupare a forței de muncă acoperă domenii cuprinzătoare, dar strâns legate cu cele conexe, dintre care enumerăm: legislația muncii și condițiile de lucru, egalitatea de șanse între bărbați și femei, protecția socială, protecția muncii, înlăturarea excluderii sociale și lupta împotriva discriminării, crearea unui sistem de dialog social funcțional atât la nivel de întreprindere, de ramură, național, cât și comunitar, care să asigure consultarea partenerilor sociali în luarea celor mai importante decizii economico-sociale.Gradul de compatibilitate a legislației române cu acquis-ul comunitar este determinat ca raport între suma actelor normative române care transpun acquis-ul. Ocuparea forței de muncă a fost considerată un obiectiv prioritar, și s-au făcut eforturi în privința adaptarii sistemului românesc pentru punerea în aplicare a Strategiei Europene de Ocupare a Forței de Muncă. În sensul acesta, în anul 2001, a fost creat primul Plan de Acțiune în domeniul ocupării forței de muncă (PNAO) însoțit de Programul pentru stimularea ocupării forței de muncă și reducerea șomajului, care transpune Rezoluția nr. 99/312/CE privind liniile directoare în domeniul ocupării. Acțiunile sunt derulate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) și monitorizate prin indicatorii de performanță furnizați de agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă. Acțiunile desfășurate în anul 2001 și obiectivele stabilite pentru anul 2002 au avut ca scop întărirea Strategiei de Ocupare a Forței de Muncă pe perioada 2002-2004, parte integrantă a strategiei în domeniul protecției sociale și ocupării elaborată de Ministerul Muncii, Familiei Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Ca urmare a concluziilor desprinse de către ANOFM din urmărirea aplicării PNAO, au fost elaborate o serie de acte normative care să creeze noi locuri de muncă și să stimuleze mobilitatea forței de muncă. Astfel, Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă și Hotararea Guvernului nr. 174/2002 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002, reflectă creșterea importanței măsurilor active de combatere a șomajului, susținerea financiară a încadrării șomerilor în vederea realizarii unor lucrări de interes comunitar; acordarea de credite în condiții avantajoase pentru IMM-uri. De asemenea a fost adoptată și Hotărârea de Guvern nr. 759/2002 privind privind Planul Național de Ocupare a Forței de Muncă. Alte documente importante cu privire la ocuparea forței de muncă sunt următoarele:
– noul Plan de Acțiune pentru Ocupare pentru perioada 2004-2005, care are la bază Strategia Europeană de Ocupare și Liniile directoare de ocupare (Employment Guidelines). Planul a fost adoptat în conformitate cu prioritățile, angajamentele și recomandările identificate în Documentul Comun de Evaluare a Politicilor de Ocupare (The Joint Assesstment Paper-JAP);
– la 7 ianuarie 2003 a fost semnat Memorandumul de Înțelegere privind participarea României la programul „Măsuri comunitare de stimulare în domeniul ocupării forței de muncă”. Cadrul legal a fost stabilit în baza deciziei cadru nr.1/2002 a Consiliului de Asociere România- EU.
– Legea-cadru ce stabilește principiile generale ce guvernează relațiile de muncă, drepturile și obligațiile persoanelor angajate ca și jurisdicția muncii este Codul muncii. În cooperare cu reprezentanții confederațiilor patronale și sindicale a fost elaborat un nou Cod al muncii. Prin apariția noului cod, intrat în vigoare la 1 martie 2003, au fost armonizate cu acquis-ul prevederile următoarelor domenii: muncă cu fracțiune de normă, contractul de muncă pe durată determinată, protecția tinerilor în muncă, organizarea timpului de lucru, concedierile colective, informarea lucrătorilor asupra condițiilor aplicabile contractului sau raportului de muncă.
Comisia Europeană a apreciat în Raportul de țară pentru anul 2003, că noul Cod al Muncii a încorporat principiile primordiale ale acquis-ului din acest domeniu, dar că mai sunt necesare unele adaptări, și că o parte importantă a acquis-ului trebuie să fie implementată prin legislație secundară.
2.2. Instituțiile de pe piața muncii
Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice are responsabilitatea generală de a elabora politicile de ocupare și de piața muncii, programe și planuri naționale. El are de asemenea responsabilitatea de a pregăti rapoartele bugetare la Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj pe baza propunerilor făcute de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, de a controla executarea lor și implementarea politicilor de ocupare, a strategiilor, planurilor și programelor realizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și de Consiliul Național de Formare Profesională.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, apărută în anul 1998 este cel mai important organism care aplică politicile și strategiile în domeniul ocupării și formării profesionale a persoanelor în cautarea unui loc de muncă, elaborate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Agenția este de asemenea responsabilă de coordonarea programelor active pe piața muncii și de organizarea programelor de formare profesională pentru persoanele neocupate; are de asemenea responsabilitatea de a colecta contribuțiile la Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj, buget din care se finanțează măsurile active. Autoritatea Națională pentru Calificări elaborează Cadrul Național al Calificărilor in concordanță cu cadrul European al Calificărilor pentru învățarea pe tot parcursul vieții si gestionează Registrul Național al Calificărilor prin monitorizarea, evaluarea și controlul implementării acestuia la nivelul instituțiilor din sistemul național de calificări si prin monitorizarea, evaluarea și controlul sistemului de educație continuă și formare profesională.
Consiliul Economic și Social, este o instituție publică de interes național, tripartită, autonomă cu rol consultativ în stabilirea politicii economice și sociale, având ca obiective majore realizarea dialogului social dintre Guvern, sindicate și patronat, precum și asigurarea climatului de pace socială, pentru a media stările conflictuale intervenite între partenerii sociali.
Comisia Națională pentru Promovarea Ocupării este un nou organism tripartit, consultativ constituit prin noua lege privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, are misiunea de a supraveghea aplicarea și respectarea principiului egalității între cetățeni. La nivelul Guvernului funcționează Departamentul pentru Relații Interetnice, având ca responsabilitate dezvoltarea de proiecte de acte normative referitoare la protecția minorităților naționale din România.
Consiliul Național pentru Standarde Ocupaționale, organism administrat tripartit, are ca obiectiv realizarea unui cadru organizatoric care să permit evaluarea și certificarea forței de muncă pregătite pe baza standardelor ocupaționale, inclusiv evaluarea competențelor dobândite pe cale nonformală și informală, altele decât cele echivalente cu calificări profesionale organizate prin sistemul educațional, care permit continuarea studiilor pentru obținerea unei diplome educaționale.
Agentia Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați ( ANES) are ca scop promovarea principiul egalității de șanse și tratament între bărbați și femei și asigură integrarea activă a perspectivei de gen în toate politicile și programele naționale.
2.3. Aspecte specifice ale politicii de ocupare
România recunoște Strategia Europeana de Ocupare a forței de muncă ca un document cadru pentru politica națională, în condițiile aderării la Uniunea Europeană. Principiile acestei strategii fiind încorporate ca piloni ai propriei Strategii de Dezvoltare a Resurselor Umane. Țara noastră va acționa în vederea implementării noilor linii directoare ale Strategiei de la Lisabona revizuită și a celor trei obiective cheie, interdependente ale Strategiei Europene de Ocupare a forței de muncă cum ar fi: ocuparea deplină, creșterea calității și productivității muncii si întărirea coeziunii și incluziunii sociale. Noile linii directoare a Strategiei de la Lisabona sunt concentrate pe rezultate și pun accent pe:
Ø măsuri active și preventive de sprijinire a șomerilor și a persoanelor inactive;
Ø creșterea veniturilor obținute prin muncă prin acordarea unor stimulente financiare, care să conducă la creșterea calității locurilor de muncă;
Ø promovarea de politici de prelungire a vieții active;
Ø promovarea adaptabilității și mobilității pe muncii;
Ø creșterea numărului și calității locurilor de muncă, spirit antreprenorial;
Ø dezvoltarea capitalului uman și promovarea învațării pe tot parcursul vietii;
Ø egalitatea de șanse între femei și bărbați;
Ø transformarea muncii nedeclarate în ocupare corespunzătoare;
Ø combaterea formelor de discriminare pe muncii;
Ø combaterea deficitului regional de forță de muncă.
Guvernul Romaniei a elaborat și adoptat Planul Național de Acțiune pentru Ocuparea Forței de Muncă (PNAO) ca instrument de aliniere la Strategia Europeana în domeniul ocupării forței de muncă. Elaborarea și aplicarea Planului Național de Acțiune pentru Ocuparea Forței de Muncă are rolul de a asigura coerența programelor și acțiunilor desfășurate în domeniul ocupării. Primul Plan de Acțiune pentru Ocuparea Forței de Muncă a fost elaborat în cadrul proiectului EU-PHARE RO 9908 și a fost adoptat de Guvernul României prin Hotărârea Guvernului nr.759/2002. În concordanță cu obiectivul general al Strategiei de dezvoltare a resurselor umane stabilit în cadrul Planului Național de Dezvoltare (PND) 2004-2006, și anume “creșterea capacității de ocupare a forței de muncă și combaterea excluziunii sociale”, unul dintre obiectivele cheie ale actualului PNAO este acela de a contribui la creșterea ratei de ocupare, combaterea efectelor șomajului structural și la scăderea ratei șomajului prin aplicarea de măsuri active.
Strategia națională de dezvoltare a resurselor umane și de ocupare a identificat o serie de obiective inter-sectoriale cum ar fi:
Ø atenuarea problemelor cauzate de șomajul structural;
Ø crearea de oportunități de angajare pentru persoanele excluse social;
Ø îmbunătățirea formării profesionale în concordanță cu noua curriculă în vederea răspunderii nevoilor pieței muncii și a cerinței de învățare pe parcursul întregii vieti;
Ø crearea de oportunități de angajare pentru femei.
Strategia are la baza trei piloni principali, pe care ii voi prezenta în continuare.
Creșterea adaptabilității pe termen lung a forței de muncă la cerințele pieței- care se poate realiza prin investiții în dezvoltarea resurselor umane, pe baza unei strategii de învățare continuă.
Combaterea șomajului structural- care se poate realiza prin aplicarea unor măsuri active pentru persoanele afectate de șomajul structural și pentru sprijinirea șomerilor de lungă durată.
Combaterea activă a excluderii sociale – cu scopul de a urmări programe speciale adresate grupurilor dezavantajate pentru integrarea efectivă a acestora pe muncii.
România trebuie să progreseze în dezvoltarea unor politici active de ocupare a forței de muncă pentru a răspunde cât mai eficient exigențelor progresului economic, al dezvoltării umane durabile, urmărite prin Strategia Europeană de Ocupare a forței de muncă.
2.4. Activarea politicilor pe piața muncii
Promovarea politicilor publice privind piața muncii trebuie să vizeze atât șomerii cât și populația ocupată dar și reactivarea forței de muncă prin politici care să încurajeze reintegrarea populației inactive pe piața forței de muncă. Aceste politici trebuie să vizeze atât efectele pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung. Promovarea măsurilor active și în special răspândirea aplicabilității lor ar putea contribui la menținerea șomajului la niveluri satisfăcătoare și la flexibilizarea pieței muncii. Scopul politicilor pieței muncii este acela de a atinge o funcționare eficientă, de a corecta dezechilibrele ivite pe piața muncii și de a sprijini anumite categorii cu dificultăți cum ar fi șomerii, persoanele aflate în risc de pierdere involuntară a locului de muncă, persoanele considerate inactive, dar care doresc să intre pe piața muncii, pentru buna functionare a acesteia. “Recomandările Comisiei Europene fac referire la furnizarea unor politici active ale pieței muncii care includ măsurile privind piața muncii și serviciile pieței muncii cum ar fi serviciile publice de ocupare dar și a unui sistem adecvat de protecție socială care cuprinde suportul financiar, respectiv politicile pasive ale pieței muncii. Programele de reformă trebuie să asigure investiții în tranziții de succes pe piața muncii, în dezvoltarea unor competențe adecvate prin sistemul de educație și formare, în așa manieră încat să se realizeze combaterea eficientă a sărăciei și excluziunii sociale, reducerea șomajului și a inactivității dar și o protecție socială durabilă și favorabilă incluziunii sociale” . Măsurile pasive ale pieței muncii fac referire la asistența financiară acordată direct sau indirect persoanelor dezavantajate de pe piața muncii, principala măsura pasivă reprezentând-o ajutorul de somaj. Protecția prin măsurile pasive continuă sa ramana principalul mod de alocare a cheltuielilor în majoritatea statelor Uniunii Europene. Obiectivul esențial al politicilor pe piața muncii este acela de a lupta împotriva șomajului prin complementaritatea dintre măsurile pasive și activarea pieței muncii. În timp ce măsurile pasive se referă la acordarea unui venit de substituire în timpul perioadelor de șomaj, măsurile active insistă pe (re)integrarea pe piața muncii prin training, crearea de noi locuri de muncă, subvenții pentru angajare, sprijin pentru șomeri în vederea demarării unei afaceri. Fiecare țară își construiește propria politică cu privire la ocuparea forței de muncă în baza recomandărilor organismelor internaționale, în acest sens existând recomandarea standard a organizațiilor internaționale de realocare a resurselor dinspre alocațiile de șomaj ca beneficii pasive spre măsurile active ale pieței muncii. Trecerea de la măsurile pasive la cele active a fost un pilon important al Strategiei Europene de Ocupare, începând cu Lisabona. Politicile active se consideră a fi mai eficiente decât cele pasive datorită costurilor mai scăzute și a faptului că sprijină îmbunătățirea competențelor și a competitivității la nivel individual, regional și national. Aceste politici cuprind o gamă amplă de activități de stimulare a ocupării și productivității cum ar fi: creșterea calității forței de muncă prin training pentru actualizarea și îmbunătățirea calificărilor; creșterea cererii de forță de muncă prin crearea de locuri de muncă în sectorul public dar și subvenționarea sectorului privat; optimizarea concordanței dintre cererea și oferta de fortă de muncă prin servicii de consiliere, asistență, calificare și recalificare a persoanelor aflate în șomaj și în risc de șomaj. Se consideră că evaluarea efectelor pe termen lung este mai avantajoasă decât cea pe termen scurt, șomajul de lungă durată reprezentând indicatorul cheie în evaluarea măsurilor active de ocupare. După această abordare generală, în următorul capitol vom analiza fenomenul de ocupare a forței de muncă, ipostazele pieței muncii atât la nivel național cât și la nivelul Uniunii Europene precum și modul de implementare a politicilor privind piața muncii urmărindu-se eficacitatea acestora.
PARTEA II
CAPITOLUL I. STUDIU DE CAZ – ANALIZA SITUAȚIEI ACTUALE A PIEȚEI MUNCII DIN ROMÂNIA COMPARATIV CU UE
1.1. Situația ocupării forței de muncă în Uniunea Europeană. Aspecte generale
În acest subcapitol voi analiza situația ocupării forței de muncă în UE, având ca punct de reper obiectivul Strategiei Europa 2020 ca rata ocupării să crească la 75% pentru populația cu vârsta cuprinsă între 20 si 64 de ani. În prezentarea comparativă a situației ocupării în funcție de țări și de regimuri ale bunăstării, cu sublinierea situației României în context European, voi folosi clasificarea regimurilor de state ale bunăstării realizată de Gosta Esping-Andersen, la care se adaugă tipul de stat al bunăstării latin, sud european prezentat de Stephan Leibfried. Țările cu un regim al bunăstării socialist, exceptând Finlanda, au depășit pragul de 75% stabilit ca obiectiv pentru anul 2020, în timp ce țările cu un stat al bunăstării latin au avut o rată a ocupării mult sub acest nivel.
Grafic.1 Rata ocupării în 2013 pentru populația cu vârsta cuprinsă între 20 si 64 de ani, pe tipuri de stat al bunăstării.
Sursa datelor: Eurostat
Exceptând statele cu un regim al bunăstării socialist, există diferențe mari în ceea ce privește ratele ocupării forței de muncă între statele membre. Dacă Marea Britanie avea în anul 2013 o rată a ocupării de 74,9%, în Irlanda, un alt stat membru cu un regim al bunăstării liberal, rata ocupării era aproape cu 10% mai mica. Din cauza crizei economice, rata ocupării forței de muncă din Irlanda a scăzut de la 66,9% în 2009 la 65,5% în anul 2013. Spania și Grecia care aparțin modelului bunăstării “latin”, au suferit o scădere a ratei ocupării de peste 6% în timp ce Estonia și Letonia au suferit o scădere ușoara a ratei de ocupare. Au existat și situații contrare în care rata ocupării a crescut în perioada 2009-2013 în Malta (6,1%), Germania (2,9%), Austria (0,8%) și Luxemburg (0,7%) . O potențială explicație pentru rata de ocupare ridicată în țările scandinave și în Marea Britanie poate să ne-o ofere teoria lui Max Weber, în ceea ce privește relația dintre spiritul capitalist și etica protestantă, pentru că toate aceste țări cu rata de ocupare ridicată au o religie protestantă, care valorifică munca și vocația profesională. În timp ce statele liberale au lăsat piața liberă să regleze cererea și oferta forței de muncă, statele scandinave, mai ales Suedia au replicat crizei statului bunăstarii printr-o politică activă de creștere a ocupării, în special a femeilor în cadrul sectorului public. Faptul că pe primele locuri în ierarhia ratelor de ocupare a forței de muncă se află Suedia, Germania, Olanda și Danemarca este un indiciu că etica protestantă reprezintă un factor ce poate explica această ierarhie. În 2013, o rată a ocupării mai mică decât România o aveau statele din sudul Europei: Spania, Italia, Grecia, Croația, Ungaria și Bulgaria. Conform datelor oferite de Eurostat, rata ocupării în România a crescut de la 63,5 % în 2009 la 63,9% în 2013, țara noastră fiind încă departe de atingerea obiectivului UE 2020 stabilit de Programul Național de Reformă care menționeaza o rată de ocupare a forței de muncă de 70% până în 2020. Având în vedere diferențele tot mai mari față de media UE și date fiind tendințele actuale de ocupare a forței de muncă, este puțin probabil ca obiectivul național pentru 2020 sa fie atins, dacă politicile naționale și performanța economică nu se îmbunătățesc.
2.2 Consecințele schimbărilor demografice asupra ocupării forței de muncă
În perioada 2000 – 2012 populația totală a României a scăzut cu peste un milion de persoane reprezentând o pierdere de 5,0 puncte procentuale. Ritmul anual de scădere al populației s-a redus în a doua jumătate a perioadei analizate dar tendința de scădere s-a menținut. Această tendință este opusă cu cea a Uniunii Europene în ansamblu, care în perioada 2005– 2012 a înregistrat o creștere a populației cu 9,8 milione persoane. Concomitent cu aderarea Croației din iulie 2013 la Uniunea Europeana, populația la nivelul UE 28 a crescut la 505,7 milioane de locuitori. Ponderea populației totale a României în populația totală UE 27 era în anul 2012 de 4,0%, înregistrându-se o scădere a acesteia cu 0,3% față de anul 2005.
Sursa date: Eurostat
Tabel.1 Evoluția populației în România comparativ cu UE27 în perioada 2005-2012
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
UE 27 490.463.738 492.320.886 494.095.017 496.116.956 497.896.605 499.100.105 500.700.753 500.306.522
România 21.382.354 21.257.016 21.130.503 20.635.460 20.440.290 20.294.683 20.199.059 20.095.996
% (p.RO din p.UE27)
4,3%
4,3%
4,2%
4,1%
4,1%
4,0%
4.0%
4,0%
Sursa date: Eurostat
Sporul natural anual înregistrat a fost negativ în perioada 2000 – 2012. Ușoara tendință de înviorare a nivelului sporului natural din perioada 2005 – 2009 (de la -1,9‰ la – 1,6‰), a fost întreruptă în anul 2010, valoarea înregistrată fiind de -2,2‰ ceea ce reprezintă o cădere abruptă cu 0,6 puncte procentuale. În anul 2011 sporul natural a fost de -2,8‰, pentru ca mai apoi, în 2012 să se înregistreze cea mai mare rată de -3,6‰. În UE 27, sporul natural anual a înregistrat o tendință pozitivă în perioada 2005-2010, iar începând cu anul 2011 acesta a înregistrat o ușoară scădere ajungând în jurul nivelului de 0,5‰ în 2012.
În ultimul deceniu s-a înregistrat o tendință continuă de creștere a vârstei mediane a populației României de la 34,4 ani în 2000 la 36,4 ani în 2005, ajungând la 38,3 ani în 2010 și 38,9 la 1 ianuarie 2012. Populația în vârstă de muncă în total populație, a înregistrat o tendință vizibilă de creștere, pe fondul scăderii populației tinere. Astfel, ponderea populației în vârstă de muncă (15 – 64 de ani) în total populație, a crescut pentru țara noastră, de la 68,2% în anul 2000 la 70% în anul 2012, iar pentru media UE 27 a scăzut de la 67,2% în anul 2000 la 66,9% în anul 2012.
Grafic 3. Ponderea populației în varsta de muncă 15-64 ani în RO și UE 27
Sursa datelor: Eurostat
Scăderea ponderii populației tinere în total populație, este mai pronunțată în a doua parte a perioadei analizate. Cea mai semnificativă scădere este înregistrată pentru grupa de vârstă 0 -19 ani, de 3,5%, de la 23,9% în anul 2005 la 20,4% în anul 2012, fapt ce va avea repercusiuni atât pentru creșterea ocupării, cât și pentru politicile de asigurări și asistență socială.
Creșterea numărului de migranți pentru muncă după aderarea la Uniunea Europeană.
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS) aproximativ 2,3 milioane de români, au plecat peste hotare după 1989, principalele țări de destinație fiind Italia, Spania și Germania. Valul cel mai semnificativ de emigrări s-a produs în anul 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană. Din numărul total de emigranți 46% au ales Italia ca și țară de destinație, 34% Spania, 7% Germania și 4% Marea Britanie.
Această masivă migrație a forței de muncă activă petrecută într-un interval foarte scurt de timp a produs dezechilibre pe piața muncii, fenomenul fiind greu de gestionat, în așa fel încât să poată fi elaborate politici adecvate de echilibrare a concordanței dintre cerere și ofertă. Datorită modificărilor structurale ale economiei, piața a început sa funcționeze cu deficite mari în anumite sectoare și ramuri economice. Volumul neconcordanțelor dintre cerere și ofertă a intensificat riscul pierderii de productivitate, sistemul de formare profesională continuă a adulților, pârghia cea mai importantă de anihilare a fenomenului, funcționând cu destul de multe deficiențe.
Din datele prezentate mai sus se poate concluziona că în timp ce populația Uniunii Europene a crescut, în România, simultan cu procesul de scădere a populației totale, se înregistrează o tendință de îmbătrânire demografică, cauzele fiind atât sporul natural negativ cât și fenomenele migratorii.
2.3. Tendințe ale ocupării forței de muncă
Modelul României de creștere economică din perioada 2000 – 2010, nu a fost unul sustenabil deoarece s-a bazat mai mult pe consum intern și nu pe ocupare, criza punând în evidență slăbiciunile acestuia. Cu toate că în perioada 2000 – 2008 s-au înregistrat ritmuri de creștere economică, ocuparea forței de muncă nu a fost prea mult influențată de acest context favorabil.
În anul 2013, populația activă a Romaniei era de 9.977 mii persoane, în creștere cu 13 mii de persoane față de anul 2012 și cu 109 mii persoane față de anul 2011. Din totalul populației active, 9.247 mii erau persoane ocupate și 730 de mii erau șomeri.
În perioada 2000-2013 România a pierdut 5,2 puncte procentuale din rata totală de ocupare a populației în vârstă de muncă 20 – 64 de ani, 8 puncte procentuale din rata de ocupare a forței de muncă cu vârsta între 55 – 64 de ani și 6,8 puncte procentuale din rata de ocupare feminină de 20-64 ani .
În anul 2013, rata de ocupare a populației de 20-64 ani a fost de 63,9%, în creștere cu 0,1 punct procentual față de anul anterior, afându-se sub media înregistrată la nivel european de 68,3% (UE 28) . Acest indicator avea, ca și în anii anteriori, valori mai ridicate pentru bărbați 71,6%, față de 56,2% pentru femei. Comparativ cu anul 2011, în 2012, procentul de ocupare al bărbaților a crescut cu 0,2% iar cel al femeilor a scazut cu 0,1% .
Tabel 2. Ratele de ocupare a forței de muncă pentru populația cu vârsta cuprinsă între 20-64 de ani, medii anuale în 2012- 2013
2012 2013
Rata de ocupare populație (20-64 ani)
UE 28 68,4 68,3
România 63,8 63,9
Rate ocupare femei (20-64 ani)
UE 28 62,3 62,5
România 56,3 56,2
Rate ocupare bărbați (20-64ani)
UE 28 74,5 74,2
România 71,4 71,6
Sursa: Eurostat Tables
Analizând distribuția ratei de ocupare în cadrul UE 28, se constată că, în anul 2013, România, având o rată a ocupării la segmentul de populație 20-64 ani de 63,9%, se situează semnificativ sub media europeană de 68,3%. Într-o situație similară se aflau alte 14 țări printre care Bulgaria, Polonia, Slovacia și Irlanda . Alături de România, toate aceste țări devansează din punct de vedere al indicatorului analizat Grecia, Spania, Croația și Italia – state în care efectele crizei s-au manifestat intens pe piața muncii și ale căror rate de ocupare a forței de muncă s-au diminuat considerabil după 2008 atingând valori cu mult sub media europeană în 2013.
Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) de 59,7% din România în 2013, este substanțial mai scăzută în comparație cu media Europeana (UE28) de 64,1%. În țările Uniunii Europene, cea mai scăzută rată pentru acest segment de populație se înregistra în Croația 49,2% și Grecia 49,3% iar cea mai ridicată se înregistra în Olanda 74,3% și Suedia 74,4%.
Rata de ocupare a tinerilor (15 – 24 ani) era de 23,5% în 2013, în scădere cu -0,4 puncte procentuale față de valoarea înregistrată în 2012, și în acest caz aflându-ne cu mult sub media europeană de 32,9%. În ceea ce privește rata de ocupare a persoanelor vârstnice (55 – 64 ani) aceasta a fost de 41,5%, în creștere cu 0,1 pp. comparativ cu anul anterior dar sub media europeana (UE 28) de 50,1%. Chiar daca populația activă a înregistrat o ușoară creștere față de anul 2011, ratele de ocupare sunt destul de mici mai ales în rândul tinerilor și femeilor situându-ne cu mult sub media europeană.
Modificări în structura sectorială a ocupării
Cu toate eforturile depuse, România, se află cu mult în urma mediei europene, în ceea ce privește nivelul dezvoltării economico-sociale în general și al productivității muncii la nivel național. Una dintre cauzele importante o reprezintă decalajele încă destul de mari care separă România în plan structural de situația statele UE dezvoltate. În primul rând, în ceea ce privește distribuția forței de muncă pe cele trei mari sectoare din economie, discrepanțele față de media europeană devin vizibile prin compararea situației din România cu nivelurile medii europene.
Repartiția populației ocupate pe activități ale economiei naționale în anul 2012 arată că 29,0% din totalul persoanelor ocupate erau concentrate în sectorul agricol, 28,6% în industrie și construcții, iar 42,4% în servicii. În activitățile neagricole erau ocupate 6.580.466 persoane, ponderile însemnate în rândul acestora fiind deținute de cele care își desfășurau activitatea în industria prelucrătoare (25,6%), comerț (18,3%) și construcții (10,6%).
Comparativ cu anul 2011, a scăzut numărul persoanelor care au lucrat în sănătate și asistență socială (- 16.000 persoane), în învățământ (- 16.000 persoane) în producția și furnizarea de energie (- 5.000 persoane), în industria extractivă (-3.000 persoane), transport și depozitare (- 1.000 persoane). În cazul industriei, ponderea ocupării este puțin peste de media europeană, discrepanțele mari fiind în cazul agriculturii, respectiv al serviciilor. Putem conchide astfel că agricultura este supradimensionată în cazul României în privința populației ocupate pe care o deține, în detrimentul altor sectoare economice. Țara noastră se plasează pe ultimul loc în cadrul UE, în ceea ce privește ponderea serviciilor în totalul forței de muncă și pe primul loc în ceea ce privește ponderea agriculturii. Într-o economie modernă se presupune faptul că agricultura ar trebui să-și restrângă semnificativ proporția populației ocupate în raport cu celelalte ramuri.
Grafic 5. Ponderea populației ocupate pe sectoare ale economiei, RO-UE27 în 2012
Sursa date:INS pentru România, Eurostat pentru UE 27
Modificări ale ocupării după statutul ocupațional
Scăderea masivă a numărului de persoane ocupate în agricultură cu 1932,2 mii persoane (de la 4614,5 mii persoane în anul 2000 la 2682,3 mii persoane în anul 2012 ), reprezintă o modificare importantă a structurii ocupării forței de muncă. Aproape în totalitate această populație ocupată pierdută din agricultură avea statutul ocupațional de lucrător pe cont propriu, inclusiv lucrător familial neremunerat.
Realocarea pe ramuri și sectoare a lucrătorilor pe cont propriu a înregistrat o deplasare către sectorul de construcții, ceea ce semnifică o precarizare a muncii în acest sector cu tendințe de creștere a segmentării pieței și a dezvoltării dimensiunii muncii la negru.
La nivel european, ponderea cea mai însemnată a lucrătorilor pe cont propriu se înregistrează în sectorul de afaceri și servicii financiare, administrație publică și servicii comunitare/ activități gospodărești, tendință neînregistrată în România.
În ceea ce privește structura populației ocupate după statutul profesional în anul 2012 67,3% din persoanele ocupate aveau statutul de salariat, 18,9% lucrător pe cont propriu și membru al unei societăți agricole sau al unei cooperative neagricole, 12,6% lucrător familial neremunerat și 1,2% patron.
Grafic 6. Structura populației ocupate, după statutul profesional în anul 2012
Sursa: Cercetarea statistică asupra forței de muncă în gospodarii AMIGO
Distribuția salariaților pe sectoare de activitate în 2012 arată că la nivel național, 57,7% lucrau în servicii, 39,2% în industrie și construcții și doar 3,1% în agricultură.
Structura pe sexe a salariaților a fost relativ echilibrată, 55,2% masculin și 44,8% feminine, diferențe notabile înregistrându-se pentru celelalte statute ocupaționale, lucrător pe cont propriu și membru al unei societăți agricole sau al unei cooperative (24,3% bărbați și 12,3% femei), lucrător familial neremunerat (7,0% bărbați și 19,5% femei) și patron (1,6% bărbați și 0,8% femei). Nivelul ridicat al femeilor cu statutul de lucrător familial neremunerat scoate în evidență situația destul de precară pe piața muncii.
Pe medii de rezidență, structura populației ocupate după statutul profesional este mult diferențiată, în sensul că aproape trei sferturi 74,5% din numărul total al salariaților locuiau în mediul urban. Aceste diferențe majore de structură a populației ocupate după statutul profesional, în cele două medii de rezidență influențează profund mărimea veniturilor gospodăriilor din care fac parte și situația social a membrilor de familie.
Identificarea și promovarea unor măsuri eficiente de ocupare pentru a determina numărul ridicat de persoane din mediu rural care au statutul de lucrător familiar neremunerat să își modifice statutul și să determine trecerea de la agricultura de subzistență și informalitate către alte sectoare economice și muncă formală reprezintă o provocare pe termen mediu a politicilor publice ce urmează a fi dezvoltate.
Modificări ale ocupării după nivelul educațional
Pe niveluri de educație, tendința de scădere a populației ocupate în vârstă de muncă (15-64 ani) s-a manifestat pentru populația cu un nivel scăzut de pregătire (ISCED 0 – 2), pentru populația studii medii (ISCED 3 – 4) s-a înregistrat o creștere ușoară în timp ce pentru populația cu studii superioare (ISCED 5 – 6) se înregistrează o evoluție ascendentă a ocupării. Această evoluție, de altfel contrară tendinței generale de reducere a populației ocupate, a indus modificări importante de structură, populația ocupate cu studii superioare în total ocupare crescând de la 8,9 % în anul 2000 la 17,9 % în anul 2012. Modificarea aceasta de structură poate fi interpretată ca o tendință de ameliorare a calității locurilor de muncă. Concluzia care se poate desprinde de aici este că persoanele cu studii superioare au o rată de ocupare mai mare decât celelalte persoane cu pregătire medie sau scăzută.
Date fiind estimările în perspectiva anului 2020, cu privire la continuarea tendinței de creare de locuri de muncă care să solicite un nivel de educație ridicat, ponderea populației ocupate cu studii superioare în total populație ocupată trebuie să își continue evoluția crescătoare.
Tabel 5- Evoluția populației ocupate (15-64 ani) pe sexe și nivele de educație în perioada 2000-2012
2000 2010 2012
ISCED
0-2 ISCED
3-4 ISCED
5-6 ISCED
0-2 ISCED
3-4 ISCED
5-6 ISCED
0-2 ISCED
3-4 ISCED
5-6
Total 2.825.588 5.702.359 923.385 1.951.377 5.397.035 1.473.597 1.785.573 5.447.451 1.652.585
Femei 1.494.821 2.413.127 411.498 924.847 2.233.084 748.327 852.742 2.237.594 843.552
Bărbați 1.330.768 3.289.232 511.887 1.026.530 3.163.951 725.269 932.831 3.209.857 809.033
Sursa: INS, Ancheta forței de muncă în gospodării; datele pentru anul 2000 au fost recalculate avându-se în
vedere estimarea populației la Recensământul Populației și Locuințelor din martie 2002
Tendința de creștere a numărului de femei cu studii superioare a fost mai accentuată față de cea corespunzătoare bărbaților, deși nu s-au înregistrat diferențe mari în privința ratelor de ocupare.
Rata ridicată de sărăcie în muncă (În-work poverty) se referă la acea situație în care veniturile obținute prin muncă nu permit persoanei și familiei întreținute de aceasta, să scape de
sărăcie. Chiar dacă ocuparea este considerată ca fiind cea mai bună metodă de ieșire din starea de sărăcie, sunt persoane care lucrează și se află în risc de sărăcie, prin urmare accesul la ocupare nu este suficient pentru îmbunătățirea situației lor.
Factorii cei mai importanți care determină ocuparea cu risc de sărăcie pot fi grupați în patru categorii:
Ø compoziția familiei, intensitatea scăzută a muncii și salariile scăzute;
Ø caracteristicile individuale/personale;
Ø factorii instituționali cum ar fi durata și tipul contractului, salariul minim, taxarea și protecția socială);
Ø structura economiei/a pieței muncii.
La această stare de sărăcie în muncă, cel mai mult contribuie productivitatea redusă și salariile scăzute. Țările cu risc de sărăcie crescut au în general rate ridicate ale sărăciei în muncă și vice-versa. Ratele de sărăcie în muncă au tendința de a fi mai mari în cazul familiilor monoparentale cu copii în întreținere. Totodată, ratele de sărăcie în muncă sunt mult mai mari în cazul celor cu contracte temporare sau cu timp parțial.
În anul 2012, rata de sărăcie în muncă înregistrată în România a fost de 19,1% în creștere față de nivelul înregistrat în anii precedenți și cu mult peste media europeană UE 27 de 9,1%, țara noastră având cea mai mare rată a sărăciei în muncă dintre toate statele Uniunii Europene.
Tabel 6. Evoluția ratei de sărăcie în muncă 2010 – 2012
Geo/ Time 2010 2011 2012
UE 27 8,4 8,9 9,1
România 17,2 18,9 19,1
Sursa datelor: Eurostat- Tables, Graphs
2.4 Tendințe ale șomajului
Șomajul reprezintă cea mai severă formă a discontinuității carierei unui individ. În perioada 2005 – 2013, rata șomajului BIM în România a oscilat între un minim de 5,8% în anul 2008) și un maxim de 7,4% în anul 2011. Creșterea accentuată din perioada 2008 – 2011 când rata șomajului s-a majorat cu 1,6 puncte procentuale evidențiază impactul destul de puternic al crizei asupra pieței muncii românești.
Pe medii de rezidență, rata șomajului a fost mai ridicată în rândul populației din mediul urban, fiind de 8,9% în anul 2013 în comparație cu mediul rural unde rata șomajului era de 5,3%.
Pe sexe, ecartul dintre cele doua rate ale șomajului a fost de 1,3 puncte procentuale, 7,9% pentru bărbați față de 6,6% pentru femei.
În anul 2013, rata șomajului BIM în România înregistra valoarea de 7,3% sub media europeană de 10,8% (UE 28) , în creștere cu 0,3 pp. față de anul anterior și cu mult sub nivelul înregistrat în statele membre grav afectate de criza, ca de exemplu: Grecia 27,3%, Spania 26,1%, Croația 17,2% și Portugalia 16,5%.
Șomajul în rândul tinerilor (15-24 ani) , era în anul 2005 de 19,7%, și se afla peste media europeană de 18,8%, nivel care a continuat să crească ajungând în anul 2010 în România la 22,1%, media europeană fiind de 21,0%. După anul 2008, se observă o creștere accentuată a ratei șomajului în rândul tinerilor, cu 5,1 pp. de la 18,6% la 23,7% în 2011, o creștere care s-a înregistrat și la nivelul UE 27 cu 2,5 pp. de la 18,8% la 21,3%.
În anul 2013, rata șomajului în rândul tinerilor avea o valoare de 23,6%, în creștere cu 0,9 pp. față de anul anterior și foarte apropiată de media europeană UE 28 de 23,4%. De asemenea țara noastra avea un procent al ratei șomajului în rândul tinerilor cu mult sub nivelul înregistrat în unele state membre precum Grecia 58,3%, Spania 55,5%, Croația 49,7%, Italia 40,0%, Cipru 38,9%, Portugalia 37,7% și Slovacia 33,7%.
Șomajul a afectat într-o măsură mai mare absolvenții învățământului mediu și scăzut pentru care rata șomajului a fost de 7,9% respective 6,9% mai mare în comparație cu rata înregistrată pentru șomerii cu studii superioare de 5,9%.
În 2012, 16,8% dintre tinerii din România erau clasificați ca NEET, tineri de 15-24 ani, care nu sunt încadrați profesional și nici nu urmează vreun program educațional sau de formare, față de 13,2% dintre tinerii din UE-27 . După mai mulți ani de regres, ponderea la nivel european s-a stabilizat în 2008, dar a crescut apoi ca urmare a crizei economice. Și în România a avut loc o creștere a ponderii NEET, de la 11,6% în 2008 la 17,7% în 2011, la nivelul anului 2012 înregistrându-se o ușoară ameliorare a fenomenului. Acest fapt denotă dificultăți în tranziția de la sistemul de educație la piața muncii. Tinerii NEET reprezintă una dintre categoriile cărora ar trebui sa li se acorde o atenție deosebită în perioada următoare deoarece păstrarea nivelului ridicat al acestor tineri crește gradul de sărăcie și excluziune socială în rândul acestor persoane. Rata șomajului de lungă durată (în șomaj de un an și peste) a fost în 2013 de 3,4% sub media europeană de 5,1%. Incidența șomajului de lungă durată însemnând ponderea persoanelor aflate în șomaj de un an și peste în total șomeri, a fost de 46,4%, cu mult sub nivelul înregistrat în anul 2000 de 51,4% și sub maximul de 61,9% înregistrat în 2003. De asemenea, incidența șomajului de lungă durată în România se afla sub media europeană de 44,4%. Incidența șomajul de lungă durată pe sexe, s-a manifestat mai pregnant in cazul femeilor 48,0% față de 45,3% în cazul barbatilor. Pentru tineri (15 – 24 ani), rata șomajului de lungă durată a fost de 14,2%, iar incidența șomajului de lungă durată de 59,9% . Pe fondul crizei economice se observă o creștere a ratei șomajului, cele mai afectate grupuri fiind tinerii, populația din mediul rural, femeile și populația cu nivel redus de educație și calificare.
2.5 Implementarea măsurilor privind piața muncii
În decursul anului 2012, România a cheltuit 0,29% din Produsul Intern Brut (PIB) în scopul sprijinirii integrării în câmpul muncii a șomerilor și a altor grupuri defavorizate, în scădere cu 0,07 puncte procentuale față de anul 2010. Comparativ cu nivelul european, putem observa că ponderea deținută de cheltuielile cu intervențiile pe piața muncii este mult mai mică decât cea la nivel european, pe tot parcursul perioadei 2008-2012, înregistrându-se diferențe de peste 1,5 puncte procentuale, ecartul cel mai mare fiind în anii 2009 și 2012 (1,7 puncte procentuale) și cel mai mic în anii 2007-2008 (1,3 puncte procentuale).
Sursa datelor: INS
Pentru punerea în practică a politicilor privind piața muncii s-au cheltuit 1.678.649 mii lei în anul 2012, înregistrându-se o scădere cu -7,4% față de anul anterior. Din totalul acestor cheltuieli, 518.773 mii lei au fost direcționați către serviciile privind piața muncii, 200.185 mii lei către măsuri active, iar 959.691 mii lei către suporturi financiare.
Sursa datelor: INS
În perioada 2005-2012, pentru serviciile privind piața muncii se observă o evoluție ascendentă, cu excepția anilor 2009 și 2010 care marchează o scădere de -10,7%, respectiv -6,8% față de anul anterior. În intervalul de timp analizat cea mai mare creștere a avut loc în anul 2011 când, în termeni absoluți cheltuielile cu serviciile au crescut de la 149.349 mii lei în 2010 la 518.773 mii lei, ceea ce indică faptul că după o perioadă de criză financiara când majoritatea cheltuielilor a fost îndreptată spre suporturi financiare, se acordă o atenție mai mare intervențiilor de integrare activă pe piața muncii. De asemenea trendul ascendent a fost menținut și în anul 2012 când s-a înregistrat o creștere cu 4,7% față de anul 2011.
Sursa datelor: INS
În 2006, cheltuielile cu măsurile active înregistrau o creștere de aproximativ 11,3% față de anul 2005, dar începând cu anul 2007 acestea au înregistrat o scădere, cu diminuări semnificative în anul 2009 față de 2008 (-34%) și 2010 față de 2009 (-27,8%). Începând cu anul 2011 se observă o tendință crescătoare a acestor cheltuieli ce s-a tradus printr-o creștere cu 10,1% față de anul 2010, respectiv 24,0% în anul 2012 față de anul 2011.
Sursa datelor: INS
Cheltuielile cu suporturile financiare (măsurile pasive), au cunoscut o scădere în perioada 2006-2008, datorită crizei financiare, dar începând cu 2009 acestea au înregistrat o creștere de 2,1 ori față de 2008, pentru ca mai apoi, în 2010, să atingă o creștere cu 50,2% față de 2009. Anul 2011 a marcat o scădere semnificativă a cheltuielilor cu măsurile active de -52,0% față de anul 2010. În anul 2012 a continuat tendința descrescătoare începută în anul 2011, caracterizată printr-o scădere de 30,2% față de 2011.
Sursa datelor: INS
În perioada 2005-2012, o caracteristică a politicilor pe piața muncii din România a constituit-o suportul acordat persoanelor vulnerabile predominant sub forma măsurilor pasive (suporturi financiare). Astfel, ponderea cheltuielilor cu suporturile financiare în totalul cheltuielilor cu politicile pe piața muncii s-a situat între 66,1% în anul 2006 și 90,7% în anul 2010, pentru ca în anul 2011, sa dețină o pondere de 67,7%, în scădere cu 23,0 puncte procentuale față de anul precedent. Anul 2012 s-a caracterizat printr-o diminuare a ponderii suporturilor financiare în totalul cheltuielilor cu politicile pe piața muncii, aceasta înregistrând 57,2%, în scădere cu 10,5 puncte procentuale față de anul precedent.
Sprijinirea persoanelor vulnerabile pe piața muncii, predominant prin suporturi financiare, indică o “relaxare” în orientarea intervențiilor publice către integrarea activă pe piața muncii a grupurilor dezavantajate. Acest fenomen a fost mai accentuat în anii 2009-2011, când, datorită crizei economice, persoanelor aflate în cautarea unui loc de muncă li s-au limitat șansele de a fi integrate în câmpul muncii printr-o măsură activă, fapt ce se denotă și din reducerea ponderii cheltuielilor cu măsurile active în totalul cheltuielilor de la 22,3% în anul 2008 la 4,6% în anul 2010. Se observă însă o tendință a creșterii acestei ponderi începând cu anul 2011, ce a atins 7,9%, respectiv 12,0% în anul 2012.
În anul 2012, spre deosebire de perioada 2009-2010, se observă o înviorare a atenției acordate intervențiilor de integrare activă pe piața muncii, înregistrându-se o slabă tendință de scădere a suporturilor financiare și o creștere a cheltuielilor cu serviciile de 31,0%, aflate în creștere cu 7,0 puncte procentuale față de 2011 și a cheltuielilor cu măsurile active de 12%, în creștere cu 4,0 puncte procentuale față de anul anterior.
Grafic 12.- Structura cheltuielilor cu intervențiile publice privind piața muncii în anii 2011 și 2012
Sursa datelor: INS
Cheltuielile cu serviciile privind piața muncii
În anul 2012, cheltuielile cu serviciile privind piața muncii s-au situat la 518.773 mii lei, în creștere cu 4,7% față de anul anterior (495.337 mii lei). La nivel european, serviciile privind piața muncii au deținut în 2011 o pondere de 0,21% în PIB, față de nivelul nostru național de 0,09% din PIB în anul 2012.
În cadrul acestei categorii, cele mai multe au fost cheltuielile din cadrul intervențiilor de Administrare a serviciilor, măsurilor și suporturilor financiare (99,5%), restul, reprezentând 0,5% din totalul cheltuielilor cu serviciile privind piața muncii, s-a cheltuit pentru Informare și consiliere profesională și Mediere a muncii. După tipul beneficiarului direct, intervențiile Categoriei 1- Serviciile privind piața muncii s-au efectuat în proporție de 100%, ca transferuri către furnizorii de servicii.
Cheltuielile cu măsurile privind piața muncii (măsuri active)
Cu măsurile privind piața muncii, în anul 2012, s-au cheltuit 200.185 mii lei, cu 24,0% mai mult decât în anul precedent când s-au cheltuit 161.376 mii lei.
În comparație cu nivelul European, unde ponderea deținută de cheltuielile cu măsurile active atingea 0,50% din PIB în anul 2011, la nivel național ponderea care a revenit acestui tip de cheltuieli în PIB, în 2012, a fost de 0,03%, iar în totalul cheltuielilor cu intervențiile publice (politicile pe piața muncii) a fost de 12,0%.
Tabel 7- Cheltuielile cu măsurile privind muncii, pe categorii de măsuri , în anul 2012
Total cheltuieli Ponderea în total cheltuieli cu măsurile privind muncii Ponderea în total cheltuieli privind muncii
-mii lei- -%-
Total 200185 100,0 12,0
Categoria 2 – Formare profesională 32096 16,0 1,9
Categoria 4 -Subvenții/Credite pentru stimularea angajării 143942 71,9 8,7
Categoria 5- Sprijin pentru ocupare și reabilitare – – –
Categoria 6- Creare directă de locuri de muncă 22175 11,1 1,3
Categoria 7- Stimulente pentru demararea unei activități pe cont propriu 1972 1,0 0,1
Sursa datelor: INS
Categoria 5- Sprijin pentru ocupare și reabilitare, nu a acționat pe piața muncii din România.
După cum se poate observa din tabelul de mai sus, cea mai mare pondere în totalul cheltuielilor cu măsurile privind piața muncii a fost deținută de acordarea de Subvenții/credite pentru stimularea angajării : 71,9%. În cadrul acestei categorii, ponderea cea mai mare de 65,6% a revenit cheltuielilor cu subvenționarea locurilor de muncă avându-i ca țintă pe șomeri, iar 17,9% din cheltuieli au revenit subvenționării locurilor de muncă vizându-i pe absolvenții de învățământ.
Cheltuielile ocazionate de completarea veniturilor salariale ale angajaților care se încadrează înainte de expirarea perioadei pentru care erau îndreptățiti să primească indemnizație de șomaj a fost finanțată cu 8,1% din totalul acestora, iar prima de instalare neimpozabilă a totalizat 3,2% din totalul fondurilor cu măsurile active aferente categoriei 4 LMP.
Pentru măsurile din categoria 6- Creare directă de locuri de muncă s-au cheltuit 11,1% din totalul cheltuielilor cu măsurile active.
Sumele cheltuite cu Formarea profesională a persoanelor din grupurile țintă ale măsurilor privind piața muncii au totalizat 32.095 mii lei în anul 2012, ceea ce reprezintă 16,0% din totalul cheltuielilor cu măsurile active pe piața muncii, în scădere cu 6,2 puncte procentuale față de anul 2011.
Cele mai puține resurse s-au alocat categoriei 7- Stimulente pentru demararea unei activități pe cont propriu. În anul 2012 doar 1.972 mii lei din totalul cheltuielilor cu măsurile privind muncii au fost direcționate către acest tip de intervenție publică.
După tipul beneficiarului direct, cheltuielile cu măsurile privind piața muncii s-au efectuat, ca și în anii trecuți, preponderent prin intermediul transferurilor către angajator (73,1%). Din totalul cheltuielilor cu măsurile active, în anul 2012, transferurile către indivizi au reprezentat 16,1%, iar cele către furnizori doar 10,8%.
Grafic 13- Cheltuielile cu măsurile de pe muncii, după tipul beneficiarului direct
Sursa datelor:ANOFM
Cheltuielile cu suporturile financiare privind piața muncii (măsuri pasive)
În perioada analizată, integrarea pe piața muncii a șomerilor și a persoanelor aparținând altor grupuri defavorizate, s-a realizat în special prin intervenții publice masive, respectiv prin suporturi financiare privind piața muncii. Din cauza unei rate scăzute a șomajului înregistrat la agențiile pentru ocuparea forței de muncă de 5,4% în decembrie 2012, și a efectelor produse de Legea 118/2010 prin care indemnizațiile de șomaj erau reduse cu 15%, s-a continuat tendința înregistrată de altfel și în 2011, de scădere a cheltuielilor cu suporturile financiare, acestea ajungând la suma de 959.690 mii lei în 2012, față de 1.374.591 mii lei în 2011. Pe plan european, în 2011, ponderea deținută de cheltuielile cu suporturile financiare în PIB a fost de 1,24% la o rata a șomajului de 9,7% , Grecia fiind exclusă din calcul, în timp ce pe plan național, la o rată a șomajului de 5,4% în decembrie 2012, i-a corespuns o pondere în PIB de doar 0,16% aflată în scădere cu 0,9 puncte procentuale față de anul 2011 (0,25%).
Grafic 14- Cheltuielile cu suporturile financiare pe piața muncii și ponderea lor în PIB, în anii 2011-2012
Sursa datelor: INS
Cheltuielile cu indemnizația de șomaj au reprezentat cea mai mare parte din cheltuielile cu măsurile pasive pe piața muncii, în anul 2012: 92,1% în varianta de total neajustat și 90,8% în varianta ajustată. În totalul cheltuielilor cu politicile privind piața muncii acestea au reprezentat 52,7% în varianta neajustată.
2.6 Participanții la intervențiile publice
Serviciile privind piața muncii
În anul 2012, în cadrul intervenției privind Medierea muncii, stocul mediu lunar de participanți a fost de 853 mii de persoane, în scădere cu – 0,6% față de anul precedent. Din totalul persoanelor mediate, aflate în cautarea unui loc de muncă, mai mult de trei sferturi, adica 76,9%, au avut vârste cuprinse între 25 și 54 de ani iar stocul mediu lunar al tinerilor sub 25 de ani a reprezentat 14,3%. În același interval de timp, numărul intrărilor pentru aceeași intervenție a înregistrat o scădere cu – 5,8% față de anul 2011, 850.629 persoane în 2012 față de 902.603 persoane în 2011. Reprezentarea pe grupe de vârstă a intrărilor indică, ca și în cadrul stocului, o predominanță a persoanelor cu vârste cuprinse între 25 si 54 de ani de 70,8%. Având în vedere faptul că fiecare persoană aparținând grupurilor vulnerabile pe piața muncii, înainte de a fi integrata într-o măsură activă sau pasivă, este mediată devenind participant la intervenția Medierea muncii, putem considera că din totalul persoanelor integrate în sistemul politicilor privind muncii, cele cu vârste cuprinse între 25 si 54 de ani au fost majoritare. Cu toate că numărul ieșirilor din această intervenție publică a fost în scădere cu (-14,6%) față de anul precedent, după destinația acestora, ponderea celor care au obținut un loc de muncă în totalul celor care au absolvit o intervenție publică a crescut de la 88,5% în 2011 la 91,9% în 2012.
Măsurile privind piața muncii
Categoria 2 În cadrul categoriei 2- Formare profesională, cea mai mare participare, atât prin prisma stocului mediu lunar cât și a intrărilor și ieșirilor, s-a înregistrat pentru intervenția publică cu denumirea –Formare profesională. În anul 2012 stocul mediu lunar al participanților la intervenția publică Formare profesională a reprezentat 99,1% din stocul mediu lunar al Categoriei 2. Preponderența acestei intervenții în totalul Categoriei 2 a fost aceeași în privința intrărilor 99,4% cât și a ieșirilor 99,4%. Dintre persoanele vulnerabile nou intrate la această intervenție publică, majoritare au fost cele cu vârste între 25-54 ani (69,3%). Persoanele cuprinse în această categorie de vârstă au fost majoritare și în privința ieșirilor 68,0%. Recalificarea și specializarea persoanelor ocupate cu risc de a-și pierde locul de muncă era majoritară în cadrul Categoriei 2 în anul 2010, atât în privința stocului, a intrărilor și a ieșirilor, înregistrandu-se o scădere majoră în anul 2011, același trend păstrându-se și în 2012, cu o pondere de 0,2% din stocul, intrările și ieșirile Categoriei 2. Persoanele cu vârste cuprinse între 25-54 ani, nou intrate au reprezentat 74,2% din totalul celor care, în cursul anului 2012, au hotărât să urmeze un curs de calificare, recalificare sau perfecționare în vederea obținerii unui loc de muncă, în timp ce tinerii sub 25 de ani nou inițiați au reprezentat doar 25,8% din acest total. În plus odată cu creșterea cheltuielilor cu formarea profesională (+25,2%) se constată și o creștere a intrărilor tot cu 25,2% față de anul precedent. Intervenția Instruire pentru persoane aflate în detenție a deținut o pondere mai mare în cadrul acestei categorii decât intervenția Recalificarea și specializarea persoanelor ocupate cu risc de a-și pierde locul de muncă. Categoria 4- Subvenții/Credite pentru stimularea angajării În cadrul acestei categorii, stocul mediu lunar al șomerilor care au beneficiat de subvenții a reprezentat 54,2% din stocul mediu lunar aferent acestei categorii, în timp ce 25,6% dintre participanți au beneficiat de completarea veniturilor salariale prin angajarea înainte de expirarea perioadei pentru care erau îndreptățiti să primească indemnizație de șomaj, iar 10,8% dintre participanți au beneficiat de subvențiile care au avut drept țintă absolvenții de învățământ. Categoria 6- Creare directă de locuri de muncă Această categorie a fost constituită 100% de intervenția Contracte de solidaritate deoarece programele incluse în cadrul Ocupării temporare au fost abrogate prin Legea 118/2010. Sub aspectul stocului mediu lunar de participanți, dar și al intrărilor, intervenția Contracte de solidaritate a înregistrat un număr de 2.812 persoane, respectiv 1.391 persoane. În cadrul persoanelor nou intrate, ponderea semnificativă a fost deținută de participanții sub 25 de ani (96,1%), în timp ce ponderea persoanelor cu vârste între 25-54 de ani a fost doar de 3,9%. Categoria 7- Stimulente pentru demararea unei activități pe cont propriu a fost reprezentată în totalitate de intervenția Consultanță și asistență pentru începerea unei activități independente sau pentru înființarea unei afaceri, numărul intrărilor în aceasta măsură fiind estimat la 9.675 persoane în 2012, în scădere cu 14,6% față de anul 2011 (11334 persoane). Suporturile financiare privind piața muncii (măsuri pasive) La categoria suporturilor financiare prin intermediul Categoriei 8- Suport fianciar pentru persoanele care nu lucrează, s-a înregistrat, o scădere cu 14,6% a stocului mediu lunar de participanți în 2012 față de 2011. În privința stocului mediu lunar cât și a intrărilor în cadrul Categoriei 8, ponderea majoritară a avut-o intervenția Indemnizația de șomaj, 96,7% în privința stocului și 92,6% în cazul intrărilor. Persoanele care au fost afectate de restructurarea în industria de apărare și de stat au însumat la sfârșitul anului 2012 un stoc de 4794 persoane, în scădere cu 14,6% față de anul precedent și au deținut o pondere de 5,9% în intrările Categoriei 8.
2.7 Aprecieri privind măsurile active pe piața muncii.
Categoria 4 LMP- Subvenții/credite pentru stimularea angajării a reprezentat o importantă categorie de măsuri active pe piața muncii, în vederea (re)integrării la un loc de muncă a persoanelor. Cheltuielile cu subvențiile pe piața muncii au reprezentat peste jumătate din totalul cheltuielilor cu măsurile active, 56,1% în 2011, respectiv 71,9% în 2012. Anul 2012 s-a remarcat printr-o creștere a ponderii cheltuielilor cu 15,8% față de anul precedent. Ponderea estimată a persoanelor care în urma participării la aceasta categorie de măsuri și-au schimbat statutul profesional în persoană ocupată s-a aflat în scădere cu -15,6 puncte procentuale față de anul precedent, 32,3% în 2012 față de 47,9% în 2011.
Alături de subvenții, formarea profesională reprezintă o altă măsură activă importantă pe piața muncii. În ceea ce privește gradul de ocupare după ieșirea dintr-o măsură de formare profesională, în 2012 ponderea persoanelor care s-au angajat la un loc de muncă în urma participării la un curs de formare profesională a scăzut de la 33,3% în 2011 la 20,5%.
Evoluția cheltuielilor totale cu politicile pieței muncii s-a situat pe același trend ca și pentru cele mai multe tări din UE, respectiv de scădere pănă în anul 2008, urmată de creșteri progresive. În perioada 2005-2008, cheltuielile cu măsurile active au înregistrat evoluții satisfăcătoare dar începand cu anul 2009, datorită crizei, a început să crească brusc ponderea cheltuielilor pasive în totalul cheltuielilor cu politicile pieței muncii. Această creștere a cheltuielilor privind măsurile pasive s-a datorat în principal necesității susținerii financiare a numărului crescut de șomeri din perioada respectivă. Înafara faptului că cheltuielile sunt destul de reduse pentru politicile pieței muncii din România, ponderea cheltuielilor direcționate spre politicile active este cea mai scăzuta din Europa. Dincolo de acest aspect, aproximativ 50% se folosesc pentru serviciile pieței muncii, ceea ce ne indică faptul ca beneficiile pasive sunt mult peste media Uniunii, România având o orientare mult mai pasivă decât celelalte țări din Uniunea Europeană.
Concluzii
Conform articolului 145 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), statele membre și Uniunea se obligă să elaboreze o strategie coordonată de ocupare a forței de muncă care să promoveze o forță de muncă formată, calificată și adaptabilă, precum și piețe ale muncii capabile să reacționeze prompt la evoluția economiei, în vederea realizării obiectivelor de ocupare deplină a forței de muncă. În definirea și punerea în aplicare a politicilor și acțiunilor sale, Uniunea Europeana ține seama de cerințele în ceea ce privește promovarea unui nivel ridicat al ocupării de muncă, garantarea unei protecții sociale corespunzătoare, combaterea excluziunii sociale, precum și un nivel ridicat de educație și formare. Strategia de la Lisabona lansată în 2000 s-a sprijinit pe necesitatea UE de a-și spori ocuparea forței de muncă, productivitatea și competitivitatea, consolidând totodată coeziunea socială, în condițiile concurenței globale, ale transformărilor tehnologice și ale unei populații în curs de îmbătrânire. Strategia de la Lisabona a fost relansată în 2005, după o revizuire tranzitorie care a condus la punerea unui accent mai puternic pe creștere economică și pe locuri de muncă mai multe și mai bune. Criza financiară și economică declanșată în 2008 a avut ca și rezultat pierderea unui număr semnificativ de locuri de muncă și a unei părți considerabile din producția potențială conducând la o deteriorare impresionantă a finanțelor publice. Ca raspuns la criza financiară și economică Comisia a propus elaborarea unei noi strategii pentru următorul deceniu, cunoscută sub denumirea „Strategia Europa 2020”, “pentru a-i permite Uniunii să iasă din criză mai puternică și să-și dirijeze economia către o creștere economică inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, alături de un nivel ridicat al ocupării forței de muncă, al productivității și al coeziunii sociale” . Din analiza datelor statistice s-au desprins o serie de concluzii după cum urmează:
Piata forței de muncă din Romania, s-a schimbat dramatic în perioada de tranziție economică. O caracteristică principală o constituie diminuarea numărului populației ocupate. Restructurarea întreprinderilor a condus la pierderea locurilor de muncă care nu au fost compensate prin crearea de altele noi. Procesul continuu și lent de scădere a populației României și cel al îmbătrânirii accentuate a determinat o scădere a soldului natural, o reducere a ponderii populației active și îmbătrânirea forței de muncă.
Scăderea populației tinere va avea repercusiuni viitoare pentru creșterea ocupării și pentru politicile de asigurări și asistență socială.
Migrația forței de muncă într-un interval scurt de timp este un alt factor care a dezechilibrat piața muncii.
Nivelul șomajului este ridicat și cu tendință ascendentă iar participarea pe piața muncii a persoanelor în vărstă și a persoanelor cu nivel scăzut de calificare este redusă.
Agricultura este supradimensionată în cazul României în privința populației ocupate pe care o deține în detrimentul altor sectoare economice. Există discrepanțe majore în cazul agriculturii și al serviciilor față de media europeană. Realocarea pe ramuri și sectoare a lucratorilor pe cont propriu a înregistrat o deplasare către sectorul construcțiilor indicând o precarizare a muncii în acest sector cu tendința dezvoltării dimensiunii muncii la negru.
Ponderea populației ocupate cu studii superioare a înregistrat o creștere de la 9,8 % în 2000 la 18,6% în 2012 ceea ce indică o îmbunătățire a calității locurilor de muncă.
Romania este țara cu cea mai mare rată a sărăciei în muncă, 19,1%, media europeană fiind de 9,1%.
În ceea ce privește rata somajului BIM ne situăm sub media europeana de 10,8 % dar nu stăm la fel de bine la rata șomajului în rândul tinerilor care a început să crească începând cu anul 2008 ajungând în 2013 la 23,6%. Suntem aproape de media europeana de 23,4% și sub nivelul înregistrat în unele țări precum Grecia, Spania, Croația și Italia, grav afectate de criză.
Un alt factor îngrijorător o reprezintă creșterea numărului de tineri (NEET) care nu sunt ocupați, în educație sau formare care indică dificultăți în tranziția de la sistemul de educație la piața muncii și care sporește gradul de sărăcie și excluziune socială.
Ponderea cheltuielilor cu politicile privind piața muncii au înregistrat o scădere continuă începând cu anul 2005. În anul 2012 ponderea acestor cheltuieli în PIB a ajuns la 0,29% față de 0,54% cifră înregistrată în anul 2005. Fața de media UE 27 ne aflăm la o distanță de 1,5 puncte procentuale. Cheltuielile implicate de suporturile financiare (măsurile pasive) au fost preponderente (57,3% ) în totalul cheltuielilor cu politicile privind piața muncii. Sprijinul acordat șomerilor a fost sub forma indemnizației de somaj și a reprezentat mai mult de jumătate din totalul cheltuielilor cu politicile pe piața muncii.
Nivelul cheltuielilor cu măsurile active de ocupare exprimate ca procent în PIB au cunoscut o tendință descrescătoare începand cu anul 2008 de la 0,06% ajungând în 2012 la 0,03%.
Având în vedere provocările actuale de pe piața muncii se impune promovarea și creșterea cheltuielilor alocate politicilor active și în același timp dezvoltarea unui sistem mai bun de monitorizare a impactului pe care îl au aceste cheltuieli. Scăderea în continuare a resurselor alocate măsurilor active de ocupare va amplifica dificultățile de integrare pe piața muncii a persoanelor care aparțin grupurilor vulnerabile (tineri, șomeri) și va conduce la o menținere a dezechilibrelor pe piața muncii din România.
Recomandări
Pentru o dezvoltare economică și o creștere a eficienței în cadrul economiei, România va trebui să acționeze în vederea:
v reducerii șomajului în rândul tinerilor și a numărului de tinerii din categoria NEET care nu sunt în ocupare, educație sau formare;
v creșterii participării pe piața muncii a persoanelor în vârstă prin prelungirea vieții active care să se poată efectua prin măsuri de stimulare a angajatorilor;
v reducerii ocupării în agricultura de subzistență și relocarea către activități non-agricole;
v creșterii participării femeilor pe piața muncii;
v creșterii participării persoanelor care aparțin grupurilor vulnerabile pe piața muncii prin dezvoltarea unor măsuri care să combine suportul social cu activarea;
v dezvoltării unei resurse umane înalt calificate, și cu competențe adaptate la cerințele pieței muncii;
v corelării programei școlare cu cerințele actuale și viitoare ale pieței muncii;
v creșterii nivelului cheltuielilor cu politicile active pe piața muncii și dezvoltării de politici adecvate pentru a stimula crearea de noi locuri de muncă;
v consolidării mecanismului de stabilire, implementare, monitorizare și evaluare a politicilor cu impact pe piața muncii.
În concluzie aspectele enumerate mai sus ar trebui să constituie elemente esențiale în elaborarea strategiilor și a politicilor de ocupare.
Bibliografie
Cărți de specialitate
Zamfir Elena, Zamfir Cătălin, România în context European, Editura Alternative, București, 1995.
Wallace Helen, Wallace William, Pollack Mark. A., Elaborarea politicilor în Uniunea Europeană, Institutul European din România, București, 2005.
Dick Leonard, Ghidul Uniunii Europene, Editura Teora, București, 2001.
Șerban Radu, România în Uniunea Europeană, Tribuna Economică, București, 2007.
McGiffen Steven P., Uniunea Europeană: ghid critic, Regia Autonomă “Monitorul Oficial, București, 2007.
Frunzaru Valeriu, Ocuparea forței de muncă, Tritonic, București, 2012.
Ariton Cristian, Oprescu Sebastian, Dumitrache Roxana, Politici de creștere și dezvoltare, Editura Top Farm, București, 2013.
Dragomir Eduard, Niță Dan, Tratatul de la Lisabona, Editura Nomina Lex, București, 2009
Aceleanu Mirela Ionela, Crețu Alina Ștefania, Strategii și politici de ocupare în contextul pieței actuale a muncii, Editura ASE, 2010.
Publicații
Implementarea politicilor privind piața muncii – date statistice – anul 2012, Institutul Național de Statistică, București, 2014
Tendințe Sociale, Institutul Național de Statistică, București, 2014
Surse internet
Politica socială, http://beta.ier.ro/documente/formare/Politica_sociala.pdf, accesat în data de 12.04.2014, ora 21:31’.
Consiliul European de la Lisabona, Martie 2000 (http:// www.europa.eu.int/comm/employment_social/employment_ strategy/index_en.htm, accesat în data de 12.04.2014, ora 22:05’.
Facing the Challenge, Report from the High Level Group prezidat de Wim Kok, http://europa.eu.int/comm/lisbon_strategy/index_en.html, accesat în data de 05.04.2014, ora 14:24’.
Proiect-Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă 2013-2020, http://cursdeguvernare.ro/wp-content/uploads/2013/08/Anexa1_Strategie_Anexe-I_XII1.pdf, accesat în data de 07.04.2014, ora 13:15’.
Comunicarea Comisiei lansată la Bruxelles 3.3.2010, COM(2010)2020 final, http://europa.eu/legislation_summaries/employment_and_social_policy/eu2020/em2020_ro.htm, accesat în data de 15.04.2014, ora 15:35.
Strategia Europa 2020, http://www.mae.ro/node/19272, accesat în data de 20.04.2014, ora 12:49’
Proiect – Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă 2013-2020 http://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2013/08/Anexa1_Strategie_Anexe-I_XII.pdf, accesat în data de 29.04.2014, ora 15:25’
Piața muncii, http://beta.ier.ro/documente/formare/Piata_muncii.pdf, accesat în data de 20.04.2014, ora 16:00’.
EaSI-Noul Program global al UE pentru ocuparea forței de muncă și politică socială, Comisia Europeană, Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune, http://ec.europa.eu/social, accesat în data de 20.04.2014, ora 16:09’
Andreea Claudia Șerban, Politici publice care țintesc rigiditățile pieței forței de muncă, http://store.ectap.ro/articole/831_ro.pdf, accesat în data de 10.05.2014, ora 13:42’.
Eurostat; EU Youth Report 2012, http://ec.europa.eu/youth/library/reports/eu-youth-report-2012_en.pdf, accesat în data de 07.06.2014, ora 17:50’.
Comunicat de presă Nr.95 din 17 aprilie 2014, Ocuparea și șomajul în anul 2013, www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com…/somaj_2013r.pdf, accesat în data de 07.06.2014, ora 18:00’.
“Labour market policy expenditure and the structure of unemployment”, Statistics in focus,1/2013,in http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Labour_market_policy_expenditure, accesat în data de 31.05.2014, ora 15:14’.
http://www.insse.ro/cms/
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/employment_unemployment_lfs/data/main_tables, accesat în data de 02.05.2014, ora 14:25’.
http://europa.eu/legislation_summaries/employment_and_social_policy/index_ro.htm
Decizii și Comunicări
Decizia Consiliului din 21 octombrie 2010 privind Orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre (2010/707/UE)
Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, Bruxelles, 3.6.2009, COM (2009) 257 final
ANEXE
Anexa I- Populația ocupată, pe principalele activități ale economiei naționale
Activitatea (sectiuni CAEN Rev.2)
Total populatie ocupată (mii persoane)
Anul
2011 Anul 2012
Total 9138 9263
Agricultura, silvicultura și pescuit 2612 2682
Industrie 1951 1957
Industrie extractivă 85 82
Industrie prelucratoare 1672 1683
Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer conditionat 115 110
Distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare 79 82
Construcții 681 696
Comert cu ridicata și cu amănuntul; repararea
autovehiculelor și motocicletelor 1165 1205
Transport și depozitare 434 433
Hoteluri și restaurante 185 186
Informații și comunicații 128 154
Intermedieri financiare și asigurări 145 140
Tranzacții imobiliare 18 16
Activități profesionale, științifice și tehnice 170 168
Activități de servicii administrative și activități de servicii suport 157 159
Adm. publică și aparare;asigurări sociale din sistemul public 466 466
Învățământ 392 376
Sanatate și asistență socială 402 386
Activități de spectacole, culturale și recreative 56 60
Alte activități ale economiei naționale 176 179
Sursa: Cercetarea statistică asupra forței de muncă în gospodării (AMIGO).
Anexa II- Evoluția șomajului BIM în perioada 2005-2013 în UE 27-UE 28
Geo/Time 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
UE 28 9,0 8,2 7,2 7,0 9,0 9,6 9,6 10,4 10,8
UE 27 9,0 8,2 7,2 7,0 9,0 9,6 9,6 10,4 10,8
România 7,2 7,3 6,4 5,8 6,9 7,3 7,4 7,0 7,3
Belgia 8,5 8,3 7,5 7,0 7,9 8,3 7,2 7,6 8,4
Bulgaria 10,1 9,0 6,9 5,6 6,8 10,3 11,3 12,3 13,0
Rep.Ceha 7,9 7,1 5,3 4,4 6,7 7,3 6,7 7,0 7,0
Danemarca 4,8 3,9 3,8 3,5 6,0 7,5 7,6 7,5 7,0
Germania 11.3 10,3 8,7 7,5 7,8 7,1 5,9 5,5 5,3
Estonia 8,0 5,9 4,6 5,5 13,5 16,7 12,3 10,0 8,6
Irlanda 4,4 4,5 4,7 6,4 12,0 13,9 14,7 14,7 13,1
Grecia 9,9 8,9 8,3 7,7 9,5 12,6 17,7 24,3 27,3
Spania 9,2 8,5 8,2 11,3 17,9 19,9 21,4 24,8 26,1
Franta 8,9 8,9 8,0 7,5 9,1 9,3 9,2 9,8 10,3
Croatia 12,8 11,4 9,6 8,4 9,1 11,8 13,5 15,9 17,2
Italia 7,7 6,8 6,1 6,7 7,8 8,4 8,4 10,7 12,2
Cipru 5,3 4,6 3,9 3,7 5,4 6,3 7,9 11,9 15,9
Letonia 10,0 7,0 6,1 7,7 17,5 19,5 16,2 15,0 11,9
Lituania 8,5 (de) 5,8 (de) 4,3 5,8 13,8 17,8 15,4 13,4 11,8
Luxemburg 4,6 4,6 4,2 4,9 5,1 4,6 4,8 5,1 5,8
Ungaria 7,2 7,5 7,4 7,8 10,0 11,2 10,9 10,9 10,2
Maltă 6,9 6,9 6,5 6,0 6,9 6,9 6,5 6,4 6,5
Olanda 5,3 4,4 3,6 3,1 3,7 4,5 4,4 5,3 6,7
Austria 5,2 4,8 4,4 3,8 4,8 4,4 4,2 4,3 4,9
Polonia 17,9 13,9 9,6 7,1 8,1 9,7 9,7 10,1 10,3
Portugalia 8,6 (e) 8,6 (e) 8,9 (e) 8,5 (e) 10,6 (e) 12,0(e) 12,9 15,9 16,5
Slovenia 6,5 6,0 4,9 4,4 5,9 7,3 8,2 8,9 10,1
Slovacia 16,4 13,5 11,2 9,6 12,1 14,5 13,7 14,0 14,2
Fînlanda 8,4 7,7 6,9 6,4 8,2 8,4 7,8 7,7 8,2
Suedia 7,7 7,1 6,1 6,2 8,3 8,6 7,8 8,0 8,0
Marea Britanie 4,8 5,4 5,3 5,6 7,6 7,8 8,0 7,9 7,5
Sursa datelor: Eurostat (de= definition differs; e=estimated)
Anexa III- Evoluția șomajului BIM în rândul tinerilor (15-24 ani) în perioada 2005-2013 în UE 27-UE 28
Geo/Time 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
UE 28 18.9 17.6 15.7 15.8 20.1 21.1 21.4 23.0 23.4
UE 27 18.8 17.5 15.7 15.8 20.1 21.0 21.3 22.8 23.3
România 19.7 21.0 20.1 18.6 20.8 22.1 23.7 22.7 23.6
Belgia 21.5 20.5 18.8 18.0 21.9 22.4 18.7 19.8 23.7
Bulgaria 21.0 18.3 14.1 11.9 15.1 21.8 25.0 28.1 28.4
Rep.Ceha 19.3 17.5 10.7 9.9 16.6 18.3 18.1 19.5 18.9
Danemarca 8.6 7.7 7.3 8.1 11.8 13.9 14.3 14.0 13.0
Germania 15.6 13.8 11.9 10.6 11.2 9.9 8.6 8.1 7.9
Estonia 15.1 12.1 10.1 12.0 27.4 32.9 22.4 20.9 18.7
Irlanda 8.6 8.7 9.1 13.3 24.0 27.6 29.1 30.4 26.8
Grecia 26.0 25.2 22.9 22.1 25.8 32.9 44.4 55.3 58.3
Spania 19.6 17.9 18.1 24.5 37.7 41.5 46.2 52.9 55.5
Franta 21.0 22.0 19.5 19.0 23.6 23.3 22.6 24.4 24.8
Croatia 31.9 28.8 24.0 21.9 25.1 32.6 36.1 43.0 49.7
Italia 24.0 21.6 20.3 21.3 25.4 27.8 29.1 35.3 40.0
Cipru 13.9 10.0 10.2 9.0 13.8 16.6 22.4 27.8 38.9
Letonia 15.1 13.6 10.6 13,6 33,3 36,2 31,0 28,5 23,2
Lituania 16,3de 10,2 de 8,4 13,3 29,6 35,7 32,6 26,7 21,9
Luxemburg 14,6 15,5 15,6 17,3 16,5 15,8 16,4 18,0 17,4
Ungaria 19,4 19,1 18,1 19,9 26,5 26,6 26,1 28,1 27,2
Maltă 16,5 15,9 13,9 12,2 14,4 13,1 13,8 14,2 13,5
Olanda 9,4 7,5 7,0 6,3 7,7 8,7 7,6 9,5 11,0
Austria 10,3 9,1 8,7 8,0 10,0 8,8 8,3 8,7 9,2
Polonia 36,9 29,8 21,6 17,2 20,6 23,7 25,8 26,5 27,3
Portugalia 19,8 e 20,1 e 20,4 e 20,2 e 24,8 e 27,7 e 30,1 37,7 37,7
Slovenia 15,9 13,9 10,1 10,4 13,6 14,7 15,7 20,6 21,6
Slovacia 30,4 27,0 20,6 19,3 27,6 33,9 33,7 34,0 33,7
Finlanda 20,1 18,7 16,5 16,5 21,5 21,4 20,1 19,0 19,9
Suedia 22,6 21,5 19,2 20,2 25,0 24,8 22,8 23,7 23,4
Marea Britanie 12,8 14,0 14,3 15,0 19,1 19,6 21,1 21,0 20,5
Sursa datelor: Eurostat ( e=estimate; de=definition differs)
Anexa IV- Ponderea în PIB a cheltuielilor cu politicile privind piața muncii, pe tipuri de intervenții în perioada 2005-2012
Tipul intervenției 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Total (pondere în PIB %) 0,54 0,42 0,34 0,27 0,46 0,55 0,36 0,29
Serviciile privind piața muncii 0,04 0,04 0,04 0,04 0,03 0,03 0,09 0,09
Măsurile privind piața muncii (măsuri active) 0,11 0,10 0,08 0,06 0,04 0,03 0,03 0,03
Suporturile financiare privind piața muncii (măsuri pasive) 0,39 0,28 0,22 0,17 0,39 0,49 0,25 0,16
Sursa datelor: INS
Bibliografie
Cărți de specialitate
Zamfir Elena, Zamfir Cătălin, România în context European, Editura Alternative, București, 1995.
Wallace Helen, Wallace William, Pollack Mark. A., Elaborarea politicilor în Uniunea Europeană, Institutul European din România, București, 2005.
Dick Leonard, Ghidul Uniunii Europene, Editura Teora, București, 2001.
Șerban Radu, România în Uniunea Europeană, Tribuna Economică, București, 2007.
McGiffen Steven P., Uniunea Europeană: ghid critic, Regia Autonomă “Monitorul Oficial, București, 2007.
Frunzaru Valeriu, Ocuparea forței de muncă, Tritonic, București, 2012.
Ariton Cristian, Oprescu Sebastian, Dumitrache Roxana, Politici de creștere și dezvoltare, Editura Top Farm, București, 2013.
Dragomir Eduard, Niță Dan, Tratatul de la Lisabona, Editura Nomina Lex, București, 2009
Aceleanu Mirela Ionela, Crețu Alina Ștefania, Strategii și politici de ocupare în contextul pieței actuale a muncii, Editura ASE, 2010.
Publicații
Implementarea politicilor privind piața muncii – date statistice – anul 2012, Institutul Național de Statistică, București, 2014
Tendințe Sociale, Institutul Național de Statistică, București, 2014
Surse internet
Politica socială, http://beta.ier.ro/documente/formare/Politica_sociala.pdf, accesat în data de 12.04.2014, ora 21:31’.
Consiliul European de la Lisabona, Martie 2000 (http:// www.europa.eu.int/comm/employment_social/employment_ strategy/index_en.htm, accesat în data de 12.04.2014, ora 22:05’.
Facing the Challenge, Report from the High Level Group prezidat de Wim Kok, http://europa.eu.int/comm/lisbon_strategy/index_en.html, accesat în data de 05.04.2014, ora 14:24’.
Proiect-Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă 2013-2020, http://cursdeguvernare.ro/wp-content/uploads/2013/08/Anexa1_Strategie_Anexe-I_XII1.pdf, accesat în data de 07.04.2014, ora 13:15’.
Comunicarea Comisiei lansată la Bruxelles 3.3.2010, COM(2010)2020 final, http://europa.eu/legislation_summaries/employment_and_social_policy/eu2020/em2020_ro.htm, accesat în data de 15.04.2014, ora 15:35.
Strategia Europa 2020, http://www.mae.ro/node/19272, accesat în data de 20.04.2014, ora 12:49’
Proiect – Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă 2013-2020 http://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2013/08/Anexa1_Strategie_Anexe-I_XII.pdf, accesat în data de 29.04.2014, ora 15:25’
Piața muncii, http://beta.ier.ro/documente/formare/Piata_muncii.pdf, accesat în data de 20.04.2014, ora 16:00’.
EaSI-Noul Program global al UE pentru ocuparea forței de muncă și politică socială, Comisia Europeană, Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune, http://ec.europa.eu/social, accesat în data de 20.04.2014, ora 16:09’
Andreea Claudia Șerban, Politici publice care țintesc rigiditățile pieței forței de muncă, http://store.ectap.ro/articole/831_ro.pdf, accesat în data de 10.05.2014, ora 13:42’.
Eurostat; EU Youth Report 2012, http://ec.europa.eu/youth/library/reports/eu-youth-report-2012_en.pdf, accesat în data de 07.06.2014, ora 17:50’.
Comunicat de presă Nr.95 din 17 aprilie 2014, Ocuparea și șomajul în anul 2013, www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com…/somaj_2013r.pdf, accesat în data de 07.06.2014, ora 18:00’.
“Labour market policy expenditure and the structure of unemployment”, Statistics in focus,1/2013,in http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Labour_market_policy_expenditure, accesat în data de 31.05.2014, ora 15:14’.
http://www.insse.ro/cms/
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/employment_unemployment_lfs/data/main_tables, accesat în data de 02.05.2014, ora 14:25’.
http://europa.eu/legislation_summaries/employment_and_social_policy/index_ro.htm
Decizii și Comunicări
Decizia Consiliului din 21 octombrie 2010 privind Orientările pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor membre (2010/707/UE)
Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, Bruxelles, 3.6.2009, COM (2009) 257 final
ANEXE
Anexa I- Populația ocupată, pe principalele activități ale economiei naționale
Activitatea (sectiuni CAEN Rev.2)
Total populatie ocupată (mii persoane)
Anul
2011 Anul 2012
Total 9138 9263
Agricultura, silvicultura și pescuit 2612 2682
Industrie 1951 1957
Industrie extractivă 85 82
Industrie prelucratoare 1672 1683
Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer conditionat 115 110
Distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare 79 82
Construcții 681 696
Comert cu ridicata și cu amănuntul; repararea
autovehiculelor și motocicletelor 1165 1205
Transport și depozitare 434 433
Hoteluri și restaurante 185 186
Informații și comunicații 128 154
Intermedieri financiare și asigurări 145 140
Tranzacții imobiliare 18 16
Activități profesionale, științifice și tehnice 170 168
Activități de servicii administrative și activități de servicii suport 157 159
Adm. publică și aparare;asigurări sociale din sistemul public 466 466
Învățământ 392 376
Sanatate și asistență socială 402 386
Activități de spectacole, culturale și recreative 56 60
Alte activități ale economiei naționale 176 179
Sursa: Cercetarea statistică asupra forței de muncă în gospodării (AMIGO).
Anexa II- Evoluția șomajului BIM în perioada 2005-2013 în UE 27-UE 28
Geo/Time 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
UE 28 9,0 8,2 7,2 7,0 9,0 9,6 9,6 10,4 10,8
UE 27 9,0 8,2 7,2 7,0 9,0 9,6 9,6 10,4 10,8
România 7,2 7,3 6,4 5,8 6,9 7,3 7,4 7,0 7,3
Belgia 8,5 8,3 7,5 7,0 7,9 8,3 7,2 7,6 8,4
Bulgaria 10,1 9,0 6,9 5,6 6,8 10,3 11,3 12,3 13,0
Rep.Ceha 7,9 7,1 5,3 4,4 6,7 7,3 6,7 7,0 7,0
Danemarca 4,8 3,9 3,8 3,5 6,0 7,5 7,6 7,5 7,0
Germania 11.3 10,3 8,7 7,5 7,8 7,1 5,9 5,5 5,3
Estonia 8,0 5,9 4,6 5,5 13,5 16,7 12,3 10,0 8,6
Irlanda 4,4 4,5 4,7 6,4 12,0 13,9 14,7 14,7 13,1
Grecia 9,9 8,9 8,3 7,7 9,5 12,6 17,7 24,3 27,3
Spania 9,2 8,5 8,2 11,3 17,9 19,9 21,4 24,8 26,1
Franta 8,9 8,9 8,0 7,5 9,1 9,3 9,2 9,8 10,3
Croatia 12,8 11,4 9,6 8,4 9,1 11,8 13,5 15,9 17,2
Italia 7,7 6,8 6,1 6,7 7,8 8,4 8,4 10,7 12,2
Cipru 5,3 4,6 3,9 3,7 5,4 6,3 7,9 11,9 15,9
Letonia 10,0 7,0 6,1 7,7 17,5 19,5 16,2 15,0 11,9
Lituania 8,5 (de) 5,8 (de) 4,3 5,8 13,8 17,8 15,4 13,4 11,8
Luxemburg 4,6 4,6 4,2 4,9 5,1 4,6 4,8 5,1 5,8
Ungaria 7,2 7,5 7,4 7,8 10,0 11,2 10,9 10,9 10,2
Maltă 6,9 6,9 6,5 6,0 6,9 6,9 6,5 6,4 6,5
Olanda 5,3 4,4 3,6 3,1 3,7 4,5 4,4 5,3 6,7
Austria 5,2 4,8 4,4 3,8 4,8 4,4 4,2 4,3 4,9
Polonia 17,9 13,9 9,6 7,1 8,1 9,7 9,7 10,1 10,3
Portugalia 8,6 (e) 8,6 (e) 8,9 (e) 8,5 (e) 10,6 (e) 12,0(e) 12,9 15,9 16,5
Slovenia 6,5 6,0 4,9 4,4 5,9 7,3 8,2 8,9 10,1
Slovacia 16,4 13,5 11,2 9,6 12,1 14,5 13,7 14,0 14,2
Fînlanda 8,4 7,7 6,9 6,4 8,2 8,4 7,8 7,7 8,2
Suedia 7,7 7,1 6,1 6,2 8,3 8,6 7,8 8,0 8,0
Marea Britanie 4,8 5,4 5,3 5,6 7,6 7,8 8,0 7,9 7,5
Sursa datelor: Eurostat (de= definition differs; e=estimated)
Anexa III- Evoluția șomajului BIM în rândul tinerilor (15-24 ani) în perioada 2005-2013 în UE 27-UE 28
Geo/Time 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
UE 28 18.9 17.6 15.7 15.8 20.1 21.1 21.4 23.0 23.4
UE 27 18.8 17.5 15.7 15.8 20.1 21.0 21.3 22.8 23.3
România 19.7 21.0 20.1 18.6 20.8 22.1 23.7 22.7 23.6
Belgia 21.5 20.5 18.8 18.0 21.9 22.4 18.7 19.8 23.7
Bulgaria 21.0 18.3 14.1 11.9 15.1 21.8 25.0 28.1 28.4
Rep.Ceha 19.3 17.5 10.7 9.9 16.6 18.3 18.1 19.5 18.9
Danemarca 8.6 7.7 7.3 8.1 11.8 13.9 14.3 14.0 13.0
Germania 15.6 13.8 11.9 10.6 11.2 9.9 8.6 8.1 7.9
Estonia 15.1 12.1 10.1 12.0 27.4 32.9 22.4 20.9 18.7
Irlanda 8.6 8.7 9.1 13.3 24.0 27.6 29.1 30.4 26.8
Grecia 26.0 25.2 22.9 22.1 25.8 32.9 44.4 55.3 58.3
Spania 19.6 17.9 18.1 24.5 37.7 41.5 46.2 52.9 55.5
Franta 21.0 22.0 19.5 19.0 23.6 23.3 22.6 24.4 24.8
Croatia 31.9 28.8 24.0 21.9 25.1 32.6 36.1 43.0 49.7
Italia 24.0 21.6 20.3 21.3 25.4 27.8 29.1 35.3 40.0
Cipru 13.9 10.0 10.2 9.0 13.8 16.6 22.4 27.8 38.9
Letonia 15.1 13.6 10.6 13,6 33,3 36,2 31,0 28,5 23,2
Lituania 16,3de 10,2 de 8,4 13,3 29,6 35,7 32,6 26,7 21,9
Luxemburg 14,6 15,5 15,6 17,3 16,5 15,8 16,4 18,0 17,4
Ungaria 19,4 19,1 18,1 19,9 26,5 26,6 26,1 28,1 27,2
Maltă 16,5 15,9 13,9 12,2 14,4 13,1 13,8 14,2 13,5
Olanda 9,4 7,5 7,0 6,3 7,7 8,7 7,6 9,5 11,0
Austria 10,3 9,1 8,7 8,0 10,0 8,8 8,3 8,7 9,2
Polonia 36,9 29,8 21,6 17,2 20,6 23,7 25,8 26,5 27,3
Portugalia 19,8 e 20,1 e 20,4 e 20,2 e 24,8 e 27,7 e 30,1 37,7 37,7
Slovenia 15,9 13,9 10,1 10,4 13,6 14,7 15,7 20,6 21,6
Slovacia 30,4 27,0 20,6 19,3 27,6 33,9 33,7 34,0 33,7
Finlanda 20,1 18,7 16,5 16,5 21,5 21,4 20,1 19,0 19,9
Suedia 22,6 21,5 19,2 20,2 25,0 24,8 22,8 23,7 23,4
Marea Britanie 12,8 14,0 14,3 15,0 19,1 19,6 21,1 21,0 20,5
Sursa datelor: Eurostat ( e=estimate; de=definition differs)
Anexa IV- Ponderea în PIB a cheltuielilor cu politicile privind piața muncii, pe tipuri de intervenții în perioada 2005-2012
Tipul intervenției 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
Total (pondere în PIB %) 0,54 0,42 0,34 0,27 0,46 0,55 0,36 0,29
Serviciile privind piața muncii 0,04 0,04 0,04 0,04 0,03 0,03 0,09 0,09
Măsurile privind piața muncii (măsuri active) 0,11 0,10 0,08 0,06 0,04 0,03 0,03 0,03
Suporturile financiare privind piața muncii (măsuri pasive) 0,39 0,28 0,22 0,17 0,39 0,49 0,25 0,16
Sursa datelor: INS
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Politica de Ocupare a Fortei de Munca In Uniunea Europeana (ID: 107564)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.