Politica de Mediu In Romania

Cuprins

Capitolul I. Obiective ale politicii de mediu in Romania

1.1.Probleme de mediu in Romania

Comparativ cu celelalte state europene, România este o țară de dimensiuni medii, cu o suprafață de 238.391 km2 (a treisprezecea țară din Europa) și o populație totală de aprox. 21,7 milioane locuitori .

România este situată în partea de sud-est a Europei, la intersecția principalelor axe europene de comunicație vest–sud-est și nord–sud-est. Se învecinează la nord cu Ucraina, la est cu Republica Moldova, la sud cu Bulgaria, la vest cu Serbia și Muntenegru și Ungaria.

Situată în zona de interferență a ecosistemelor complexe carpato-danubian și danubiano-pontic, România are o zestre naturală și peisagistică de o remarcabilă frumusețe, varietate și echilibru.

Resursele naturale reprezintă o componentă esențială a bogăției României. Valorificarea acestor resurse prin exploatarea atât a materiilor prime neregenerabile, cât și a celor regenerabile, precum și prelucrarea lor în produse necesare vieții determină în mare masură stadiul de dezvoltare economică și socială a țării, starea mediului și condițiile de trai ale populației. Pentru îmbunătățirea condițiilor de viață în România este necesar ca aceste resurse naturale să fie exploatate într-o manieră durabilă.

Misiunea dezvoltării durabile este de a găsi căile de creștere economică și dezvoltare, concomitent cu utilizarea rațională a resurselor naturale comune, astfel încât resursele regenerabile să poată fi menținute, iar cele neregenerabile să fie folosite într-un ritm care să țină seama de nevoile generațiilor viitoare.

Valorile naturale ale României vor avea o contribuție importantă pentru Uniunea Europeană, care se va înzestra cu o importantă suprafață a două eco-regiuni semnificative în ansamblu, și anume Dunărea cu Delta Dunării și Munții Carpați. În plus, România va aduce în Uniunea Europeană habitate și specii aparținând a 5 regiuni biogeografice. Un tablou sinoptic al principalelor aspecte de mediu este prezentat mai jos:

Sectorul de apă

Resursele de apă. În conformitate cu Raportul privind Starea Mediului , România este înzestrată cu toate tipurile de resurse de apă dulce (râuri, lacuri naturale și artificiale, fluviul Dunărea și apele subterane). Cea mai importantă resursă de apă dulce o constituie fluviul Dunărea și alte râuri. Lacurile naturale, deși numeroase (3.450), nu au o contribuție importantă la volumul de apă dulce. Volumul resurselor de apă utilizabile este de 2.660 m3/locuitor/an, în comparație cu media europeană de 4.000 m3/locuitor/an. Aceasta se datorează în principal contaminării resurselor de apă. Dacă sunt luate în considerare numai resursele de suprafață, acestea sunt de circa 1.770 m3/locuitor/an, ceea ce plasează România printre statele cu resurse de apă relativ scăzute. În raport cu celelalte 25 de state europene, România se situează pe locul nouă.

• Apele de suprafață: rețeaua hidrografică a României este asigurată aproape în totalitate (97,8%) de bazinul fluviului Dunărea. Excepție face zona Dobrogei, în care râurile se varsă direct în Marea Neagră. Există 78.905 km de cursuri de apă, dar numai 22.000 km sunt monitorizați și utilizați în scopuri economice; totuși, acestea prezintă risc crescut de poluare. Cele mai importante surse de poluare care determină o calitate scăzută a apei sunt reprezentate de gospodării, creșterea animalelor, industria chimică, extractivă și metalurgică.

• Apele subterane: regimul natural al apelor subterane a suferit modificări de-a lungul anilor în numeroase bazine hidrografice. În prezent, potențialul utilizabil din punct de vedere economic este de 5,5 miliarde m3/an, ceea ce echivalează cu aproximativ 250 m3/locuitor/an. Parțial, aceste ape au fost poluate în trecut cu metale grele provenite din industria extractivă sau prelucrătoare ori cu petrol, produse petroliere sau fenoli proveniți de la rafinării și instalații de foraj. Alți poluanți provin din activitățile agricole intensive din trecut.

Situația apelor uzate. Analiza statistică a situației principalelor surse de ape uzate, în anul 2005, a relevat faptul că față de un volum total evacuat de 4034 mil. m3/an, aproximativ 2626 mil. m3/an reprezentând circa 65%, constituie ape uzate care trebuie epurate. Din volumul total de ape uzate necesitând epurare, cca. 21 % au fost epurate corespunzător, cca. 34 % ape uzate au fost insuficient epurate, apele uzate neepurate reprezentând restul de cca. 45%. Prin urmare, în anul 2005, cca. 79% din apele uzate, provenite de la principalele surse de poluare, au ajuns în receptorii naturali, în special râuri, neepurate sau insuficient epurate.

Cel mai mare volum de ape uzate, inclusiv apele de răcire, a fost evacuat de unități din: sectorul energie electrică și termică (peste 51 % din total); sectorul rezidențial (peste 36%); industria chimică (cca. 5%), restul fiind din industria extractivă și metalurgică, zootehnie. Cei mai mari poluatori ai apelor de suprafață cu substanțe organice, suspensii, substanțe minerale, amoniu, grăsimi, cianuri, fenoli, detergenți, metale grele sunt marile aglomerări urbane.

Din numărul total de 1.310 de stații de epurare și facilități de stocare (atât municipale, cât și industriale) investigate în anul 2005, 492 de stații, reprezentând circa 37,6 %, au funcționat corespunzător, iar restul stațiilor (818), adică 63,4 %, au funcționat necorespunzător.

Situația critică a stațiilor de epurare este generată de vechimea rețelelor de canalizare și a instalațiilor de epurare, de modificarea capacității de epurare, fără adaptarea acesteia la parametrii constructivi, de slaba capacitate managerială și de situația financiară precară a operatorilor de utilități publice.

Din totalul de 2.609 aglomerări umane mai mari de 2000 locuitori echivalenți, au fost identificate 340 aglomerări umane care au stații de epurare. Tipul stațiilor de epurare existente este prezentat în tabelul nr. 1.1, iar numărul total de aglomerări umane este prezentat în tabelul nr. 1.2

Tabel nr. 1.1 Stații de epurare existente

Sursa: Ministerul Mediului si Dezvolatrii Durabile

Tabel nr. 1.2 Număr total de aglomerări umane

Sursa: Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, Institutul Național de Statistică

Rețeaua publică de alimentare cu apă potabilă. Conform Raportului elaborat în anul 2004 de către Institutul de Sănătate Publică, România se situează între țările cu o acoperire de nivel mediu în Europa, având în vedere că numai 65% din populație beneficiază de apă potabilă asigurată din rețeaua publică. În Europa populația este conectată la sisteme publice de aprovizionare cu apă în proporție de 96% -100% în mediul urban și 87% în mediul rural, conform raportului OMS “Global Water Supply and Sanitation Assessment 2000”. În ultimii 25 de ani în România s-a realizat o creștere a numărului de utilizatori racordați la rețele de apă curentă de la 29% din populația țării la 65%, în condițiile în care în același interval de timp s-au produs mutații majore și în raportul dintre populația urbană și cea rurală.

Rețeaua de canalizare. La sfârșitul anului 2005, numărul localităților dotate cu instalații de canalizare publică era de 693 . Rețeaua de canalizare are o lungime totală de 18.38 km, din care în mediul urban 16.397 km. Doar 73% din lungimea totală a străzilor sunt echipate cu rețele de canalizare în mediul urban.

Cantitatea de apă potabilă furnizată consumatorilor în 2005 însumează cca. 1.089 mil. m3 (cu 46% mai mic decât în anul 1995), din care pentru uz casnic 628 mil. m3. În ultimii 10 ani se constată o scădere a cantității totale de apă distribuită în rețea, datorată, în principal, contorizării și reducerii activităților industriale.

Poluarea apei reprezintă cea mai mare problemă de mediu din România. Poluarea apei provenită de la gospodării sau surse agricole și industriale are un impact negativ asupra pescuitului, irigațiilor și a sistemelor de alimentare cu apă potabilă. Calitatea slabă a apei se datorează, în principal, monitorizării precare a efluenților industriali și a descărcărilor, precum și infrastructurii de apă uzată neadecvată. Colectarea apelor uzate este încă limitată în România, dar în ultimii ani s-a diminuat poluarea.

Managementul utilităților de apă este de cele mai multe ori slab din cauza fragmentării excesive a sistemelor de apă în aglomerările mici și mijlocii cu o capacitate financiară și instituțională limitată. Dezvoltări strategice substanțiale sunt inițiate de către autoritățile române cu scopul de a spori eficiența și viabilitatea furnizorilor de servicii publice și de a asigura un nivel adecvat în ceea ce privește serviciile furnizate populației la tarife suportabile.

Principalele probleme în sectorul de apă sunt următoarele:

– lipsa ori insuficiența facilităților de epurare a apei uzate;

– accesul scăzut al populației la rețeaua publică de alimentare cu apă;

– calitatea precară a apei potabile;

– sistemul de apă fragmentat la nivelul aglomerărilor mici și mijlocii și managementul precar al acestuia.

Managementul deșeurilor și protecția solurilor

Managementul deșeurilor reprezintă una dintre cele mai critice probleme de mediu în România. Statisticile fac distincție între două categorii de deșeuri: deșeuri municipale și asimilabile, pe de-o parte, și deșeurile de producție, pe de altă parte. Depozitarea constituie principala metodă de eliminare a deșeurilor municipale. Inventarul depozitelor de deșeuri municipale înregistrează un număr total de 252 de depozite, din care doar 18 sunt conforme cu cerințele europene. Celelalte depozite care nu se conformează sunt prevăzute a-și înceta activitatea, gradual, până în anul 2017.

Servicii de management al deșeurilor nu există în majoritatea zonelor rurale, aceasta conducând la un număr crescut de depozite neautorizate care afectează grav mediul și populația. Cantitatea de deșeuri generată rămâne foarte ridicată, în timp ce colectarea selectivă a deșeurilor și reciclarea acestora înregistrează progrese lente. Legislația românească referitoare la deșeuri, armonizată cu cea a Uniunii Europene, a avut un impact pozitiv în ultimii ani, dar sunt necesare, în continuare, eforturi considerabile în vederea asigurării conformării cu standardele europene.

Calitatea solului: Inventarele preliminare arată că aproximativ 350.000 ha au fost afectate în mod diferit de diverse tipuri de poluanți, din care 30.000 ha au fost grav afectate.

Factorii cei mai importanți care au dus la poluarea/degradarea solurilor sunt: activitățile miniere; iazurile de decantare, haldele de steril, depozitele de deșeuri neconforme; reziduuri și deșeuri anorganice (minerale, materii anorganice, metale, săruri, acizi, baze); apele sărate din industria petrolieră, poluarea cu petrol; substanțe purtate de aer – (hidrocarburi, etilenă, amoniac, dioxid de sulf, cloruri, fluoruri, oxizi de azot, compuși cu plumb etc.). Cu toate că în ultima vreme anumite instalații industriale au fost închise, iar altele și-au redus activitatea, poluarea solurilor se menține

ridicată în zonele afectate.

Principalele probleme în sectorul referitor la managementul deșeurilor și protecția solurilor sunt următoarele:

– număr ridicat de situri poluate istoric;

– depozitarea – principal mod de eliminare a deșeurilor, și număr mare de depozite de deșeuri neconforme;

– proporție scăzută de deșeuri valorificate și reciclate;

– infrastructură neadecvată de colectare, transport și eliminare a deșeurilor

Calitatea aerului și schimbări climatice

Schimbările climatice și calitatea aerului Se prevede ca România să fie prima țară care să îndeplinească obiectivele de la Kyoto, în vederea reducerii cu 8% a emisiilor de gaze cu efect de seră (GHG). Astfel, emisiile de CO2 reprezintă 58% din emisiile de CO2 din anul de referință.

Această descreștere a emisiilor de CO2 este cauzată de reducerea proceselor de ardere a combustibililor fosili.

Emisiile poluanților în atmosferă având ca sursă, în principal, combustibilii fosili din instalațiile mari de ardere care generează căldură și electricitate, au un impact semnificativ asupra mediului.

Există 174 instalații mari de ardere, dar numai 7 dintre acestea sunt conforme cu Directiva CE/80/2001; aceste instalații emit concentrații mari de dioxid de carbon, oxizi de azot și pulberi, care provoacă ploi acide și pun în pericol sănătatea umană, mai ales în zonele urbane industriale. În România, sursa principală a calității slabe a aerului din zona urbană este combustibilul de calitate inferioară. Sectorul energetic se bazează încă pe combustibili solizi ineficienți și pe păcură cu conținut ridicat de sulf, iar familiile cu venituri mici din orașe se bazează pe cărbune inferior pentru încălzire. Transportul reprezintă un factor important de poluare a calității aerului, având în vedere că un procent mare de mașini sunt vechi și prost întreținute, funcționând cu benzină care are cel mai mare conținut de plumb din țările Europei de Est. Acest ultim factor este în descreștere datoritămodificărilor legislative, având ca scop atingerea standardelor europene.

Principalele probleme în sectorul calității aerului sunt următoarele:

– calitate scăzută a aerului în special în zonele urbane industriale;

– număr ridicat de centrale termice neconforme.

Protecția naturii

Habitatele naturale. Ecosistemele naturale și semi-naturale din România reprezintă aproximativ 47% din suprafața țării. Au fost identificate și caracterizate 783 tipuri de habitate în 261 de zone analizate de pe întregul teritoriu al țării. Au fost identificate, de asemenea, 44 Arii Importante pentru Păsări, care acoperă 3% din suprafața totală a țării. România are o diversitate bogată de specii de floră și faună. Cu toate acestea, există multe plante și animale aflate în pericol din cauza fragmentării habitatelor și a exploatării excesive a resurselor naturale, la care se adaugă dezvoltarea economică; modificarea peisajului reprezintă un indicator important pentru deteriorarea calității mediului. Astfel, printre Statele Membre ale Uniunii Europene, România este una din țările cu cel mai mare număr de specii amenințate.

Protecția naturii și a biodiversității Suprafața totală a parcurilor naționale, parcurilor naturale și rezervațiilor biosferei este de 1.687,512 ha, ceea ce reprezintă 7 % din suprafața terestră a țării. În afara parcurilor naționale, parcurilor naturale și rezervațiilor biosferei există circa 935 de rezervații științifice, monumente ale naturii și rezervații naturale a căror suprafață totală este de aproximativ 180.000 hectare. Prin urmare, suprafața terestră a ariilor naturale protejate acoperă circa 8% din suprafața terestră a țării la finele anului 2005. Până la sfârșitul anului 2013, acest procent urmează să crească la 15%.

Unele zone de o valoare naturală specială beneficiază deja de un statut de protecție, având peste 800 arii protejate. Delta Dunării este cea mai mare zonă umedă a Europei, iar crearea Rezervației Biosferei Delta Dunării reprezintă o realizare notabilă, Delta Dunării având triplu statut internațional: Rezervație a Biosferei, Sit Ramsar (zonă umedă de importanță internațională), Sit al Patrimoniului Mondial Natural și Cultural.

Principalele probleme în sectorul protecției naturii sunt următoarele:

– număr crescut de specii aflate în pericol;

– lipsa planurilor adecvate de management al ariilor protejate;

– modificări necorespunzătoare ale peisajului ca urmare a activităților economice.

Riscurile naturale

Riscul la inundații: În ultimii ani au avut loc inundații catastrofale care au avut ca rezultat pierderi de vieți omenești și animale, precum și deteriorarea peisajului. Frecvența de producere a inundațiilor și amploarea au crescut din cauza schimbărilor climatice, a ocupării albiei majore a râurilor cu construcții neautorizate, precum și a defrișărilor neautorizate. Cele mai afectate zone sunt cele ale bazinelor: Crișuri, Someș, Mureș, Târnave, Timiș, Olt, Argeș.

Principalele probleme în ceea ce privește protecția împotriva inundațiilor sunt următoarele:

– capacitate de retenție a peisajului scăzută ca urmare a modificărilor necorespunzătoare ale albiilor râurilor și a defrișărilor;

– lipsa planurilor de acțiune adecvate pentru prevenirea inundațiilor.

Eroziune costieră. În ultimii 35 ani plaja a pierdut din suprafață peste 2 400 ha (cca. 80 ha/an) în timp ce acumulările au fost de numai 200 ha (cca. 7 ha/an).. Procesul de eroziune costieră s-a accentuat deosebit de mult în prezent, ca urmare a schimbărilor climatice la nivel planetar care determină creșterea nivelului mării. O altă cauză constă în amenajările hidrotehnice de pe Dunăre și de pe principalii săi afluenți, precum și de pe zona de coastă a mării care duce la scăderea în continuare a aportului de material nisipos transportat de ape pe mal. Acțiunea de eroziune a mării a provocat dispariția completă a unor întinse zone de plajă.

1.2. Negocierile de aderare la Uniunea Europeana

Odată cu anul 2000 și cu începerea negocierilor de aderare, politica de mediu se dezvoltă conform strategiei elaborate de Comisia Europeană pentru țările candidate în cadrul Agendei 2000. Astfel, pentru a alinia politicile naționale de mediu la standardele și obiectivele politicii comunitare, țările candidate trebuie să identifice arii prioritare de acțiune, să stabilească obiective cheie ce trebuie realizate până la data aderării și să stabilească termene de adoptare, transpunere și implementare a acquis-ului de mediu. Prioritățile identificate de către Comiste pentru țările candidate se referă la poluarea aerului, poluarea apei și gestionarea deșeurilor.

În anul 2002 au fost deschise negocierile de aderare pentru Capitolul 22- Protecția Mediului. Tot în anul 2002, Comisia Europeană elaborează un document special pentru a ajuta România și Bulgaria în eforturile lor de aderare la UE în 200730 și pentru a suplimenta asistența financiară acordată – respectiv „Foaia de parcurs pentru România și Bulgaria”. Foia de parcurs pentru România este centrată pe aspectele administrative și juridice, pe reforma economică și pe adoptarea unor capitole ale acquis-ului comunitar ce au la bază „Raportul anual asupra progreselor înregistrate de România pentru aderarea la Uniunea Europeană – 2002 ”.

În anul 1998 Guvernul României a elaborat prima versiune a Programului Național de Aderare la Uniunea Europeană ( versiunea românească a NPAA ). Programul Național de Adoptare a Acquis-ului reprezintă instrumentul de programare și monitorizare a procesului de aderare la Uniunea Europeană. Legislația comunitară de mediu cuprinde 300 acte legislative (directive, regulamente, decizii și recomandări )

Acquis-ul de mediu cuprinde:

– 70 directive

– 21 regulamente

Statele canditate trebuie să respecte atât litera cât și spiritul legislației europene.

Procesul de aproximare a reprezentat procesul de armonizare a legislației Uniunii Europene cu lagislația națională și cu sistemul instituțional din România.

Desfășurarea activităților care să asigure respectarea legislației UE:

Negocierile privind Capitolul 22 – Mediu au fost deschise pe data de 21 martie 2002.

Inchiderea primei parti a cap. 22 – Mediu, cu acceptarea celor cinci perioade de tranzitie propuse – 23 septembrie 2004.

Inchiderea celei de-a doua parti a cap. 22 – Mediu, cu acceptarea celor sase perioade de tranzitie propuse – 26 noiembrie 2004.

Legislația trebuie să fie transpusă și implementată până la momentul aderării.

Există planuri de implementare pentru cele 11 Directive pentru care au fost acordate perioade de tranziție

Legislație “orizontală” in doemniul mediului acoperă următoarele domenii :

– evaluarea impactului asupra mediului ( EIA și SEA )

– asigurarea accesului la informația de mediu

– participarea publicului în procesul decizional

– schimbări climatice

Calitatea aerului –domenii :

Evaluarea și managementul calității aerului

Standarde de calitate a aerului

Shimbări climatice

Substanțe care distrug stratul de Ozon

Emisii în atmosferă din surse staționare

Emisii în atmosferă din surse mobile

Controlul produselor

A fost acordată perioada de tranziție pentru recuperarea COV de la depozitarea / tranzitarea.

Managementul deșeurilor

regimul deșeurilor

depozitarea deșeurilor

incinerarea deșeurilor

ambalajele și deșeurile de ambalaje

transportul deșeurilor

deșeurile de echipamente electrice și electronice

vehiculele scoase din uz

bateriile și acumulatorii care conțin anumite substanțe periculoase

eliminarea bifenililor și trifenililor policlorurați

eliminarea uleiurilor reziduale

Calitatea apei

calitatea apei destinată consumului uman

epurarea apelor uzate orășenești

poluarea cauzată de anumite substanțe periculoase

protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole

elaborarea Planurilor de Management al Apelor pe Bazine Hidrografice

Directiva privind epurarea apelor uzate orășenești – termene de tranziție pentru stații de epurare:

până la 31 decembrie 2015, pentru aglomerări cu mai mult de 10.000 l.e. (locuitori echivalenți);

până la 31 decembrie 2018, pentru aglomerări cu mai puțin de 10.000 l.e. (locuitori echivalenți).

Directiva privind calitatea apei potabile

decembrie 2015

Descărcarea de substanțe periculoase în mediul acvatic

decembrie 2009

Controlul poluării industriale

controlul integrat al poluării – emiterea autorizațiilor integrate de mediu, implementarea celor mai bune tehnici disponibile ( BAT )

perioade de tranziție acordate – sfârșitul anului 2008 – 2015 ( 2014 pentru județul Bacău );

limitarea emisiilor în aer a unor poluanți proveniți din instalații mari de ardere ( IMA )

perioade de tranziție acordate – sfârșitul anului 2008 – sfârșitul anului 2013;

reducerea emisiilor de COV datorate utilizării solvenților organici

nu există perioadă de tranziție;

controlul accidentelor majore în care sunt implicate substanțe periculoase

nu există perioadă de tranziție.

Protecția naturii

Nu au fost acordate perioade de tranziție pentru implementarea directivelor din acest sector.

Domenii :

conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice

conservarea păsărilor sălbatice

Acțiuni :

includerea în Rețeaua Natura 2000 a ariilor desemnate de România;

desemnarea Ariilor de Protecție Specială Avifaunistică și înaintarea listei către Comisia Europeană;

protecția și managementul tuturor Ariilor de Protecție Specială, inclusiv evaluarea de impact a programelor și proiectelor cu impact semnificativ;

propunerea unei liste de Situri de Importanta Comunitara (SIC), completarea Formularelor Standard pentru aceste situri și înaintarea acesteia către Comisia Europeană;

1.3. Traspunerea strategiei de la Lisabona si Gothenburg in politica de mediu a Romaniei

Politica de mediu a Uniunii Europene a apărut ca domeniu separat al preocupării comunitare în anul 1972, impulsionată de o conferință a Organizației Națiunilor Unite asupra mediului înconjurător, care a avut loc la Stockholm, în același an.

` Obiectivele care stau la baza politicii de mediu a Uniunii Europene sunt clar stipulate de Articolul 174 al Tratatului CE și sunt reprezentate de:

conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului;

protecția sănătății umane;

utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale;

promovarea de măsuri la nivel internațional în vederea tratării problemelor regionale de mediu și nu numai.

În România, protecția mediului a apărut ca un domeniu de sine stătător al politicilor naționale în anul 1990, când a fost înființat pentru prima dată fostul Minister al Mediului; în 1992 a fost elaborat primul document oficial ce stabilește obiectivele naționale în domeniu – „Strategia Națională de Protecția Mediului”, reactualizată în 1996 și în 2002. Strategia este structurată în două părți:(1) o trecere în revistă a principalelor resurse naturale, elemente privind starea economică și calitatea factorilor de mediu, și (2) strategia propriu-zisă, adică principiile generale de protecție a mediului, prioritățile, obiectivele pe termen scurt, mediu și lung. Încă din 1996 se poate observa o adecvare a strategiei naționale cu cea comunitară în ceea ce privește principiile, prioritățile și obiectivele . Astfel, principiile urmărite sunt:

conservarea și îmbunătățirea condițiilor de sănătate a oamenilor;

dezvoltarea durabilă;

prevenirea poluării;

conservarea biodiversității;

conservarea moștenirii culturale și istorice,

principiul „poluatorul plătește”;

stimularea activității de redresare a mediului (prin acordarea de subvenții, credite cu dobândă mică).

În ceea ce privește prioritățile identificate, acestea reflectă nu numai nevoile naționale, dar și tendințele și inițiativele existente pe plan global, ele fiind:

menținerea și îmbunătățirea sănătății populației și calității vieții;

menținerea și îmbunătățirea potențialului existent al naturii;

apărarea împotriva calamităților și accidentelor naturale;

raportul maxim cost-beneficiu;

respectarea programelor și convențiilor internaționale privind protecția mediului.

Referitor la obiectivele stabilite, acestea sunt împărțite în obiective pe termen scurt (până anul 2000), mediu (până în anul 2005) și lung (până în anul 2020).

Ca nou stat al Uniunii Europene Romania trebuie sa realizeze obiectivele Strategiei de la Lisabona, adoptata pentru prima oara de liderii Uniunii Europene in 2000, constituie un pachet de masuri al caror obiectiv este imbunatatirea performantelor economiilor Europene. Strategia a fost relansata in timpul Consiliului European din martie 2005. Parlamentul accentueaza inter-dependenta intre reformele economice, sociale si de mediu, care, impreuna cu cresterea economica si piata muncii, constituie conditii esentiale pentru obtinerea de succes in crearea unei economii si societati dinamice.

Parlamentul considera ca pentru rezolvarea problemelor de natura economica si de piata a muncii este necesara implicarea activa a Parlamentelor, atat la nivel european cat si national. Parlamentul doreste, totodata, o mai mare implicare a societatii civile si o eficienta mai mare a coordonatorului national al Strategiei.

Cu toate ca UE afirma explicit ca dezvoltarea durabila este principiul dominant al politicilor UE, in realitate, chestiunea competitivitatii economice a UE
in fata globalizarii a ajuns sa domine agenda politica. Noua strategie Lisabona a devenit principalul obiectiv al Comisiei Barroso.

Cei trei piloni ai Strategiei Lisabona (competitivitate economica, incluziune sociala si protectia mediului) au fost comparati adesea cu "trei copii", dintre care unul – competitivitatea – primeste mai multa atentie. In acest proces, strategia de dezvoltare durabila a ajuns chiar sa fie redusa la pilonul de mediu al strategiei Lisabona.

UE si-a formulat pentru prima oara strategia de dezvoltare durabila la Consiliul European de la Gothenburg, din 2001. Desi tratatele UE contin strategii de dezvoltare durabila, implementarea ramane o problema. In februarie 2005, Comisia a constatat ca multe tendinte nesustenabile continua sa se agraveze.

In 2005, Comisia a inceput o evaluare a Strategiei pentru Dezvoltare Durabila. A publicat o evaluare critica a progreselor realizate din 2001 si a trasat cateva orientari. Exercitiul a evidentiat cateav tendinte de inrautatire a situatiei, in privinta schimbarilor climatice, a sanatatii publice, a saraciei si a excluderii sociale in crestere, ca si a exploatarii exagerate a resurselor naturale si a pierderii biodiversitatii.

In iunie 2005, sefii de stat si de guvern din UE au adoptat o declaratie in privinta principiilor pentru dezvoltare durabila, care afirma explicit ca "noua strategie Lisabona este o componenta esentiala a obiectivului dominant al dezvoltarii durabile."

In iunie 2006, Consiliul European a adoptat o strategie revizuita. Concluziile Consiliului a marcat inceputul unui parteneriat intre UE, statele membre, societatea civila si mediul de afaceri, avand ca scop atingerea obiectivelor de dezvoltare durabila. Consiliul a constatat ca progresele erau modeste, chiar daca la nivel de politici, atat UE cat si statele progresasera semnificativ, in special in privinta schimbarilor climatice si a energiei curate.

Consiliul European a salutat pe 14 decembrie 2007 raportul de progres al Comisiei, din 22 octombrie, si a insistat asupra nevoii de a da prioritate masurilor de implementare. De asemenea, s-a ajuns la concluzia ca noua strategie UE si cele nationale din domeniul dezvoltarii durabile trebuie legate mai indeaproape.

Capitolul 2 Contribuția instrumentelor structurale la dezvoltarea durabilă

2.1 Obiectivele prioritare ale instrumentelor structurale

Obiectivele trasează liniile de acțiune ale fondurilor structurale și sunt specifice fiecărei perioade de programare a acestora și se stabilesc în funcție de principalele priorități identificate în vederea reducerii discrepanțelor economice și sociale la nivel comunitar. Astfel, ele apar sub denumirea de obiective prioritare și trimit în mod direct la sectoarele ce necesită intervenție structurală. Pentru etapa 2000-2006 au fost identificate următoarele 3 priorități:

1) competitivitatea regională,

2) coeziunea economică și socială,

3) dezvoltarea zonelor urbane și rurale (inclusiv a celor dependente de pescuit), care au generat obiectivele prioritare corespunzătoare, în timp ce etapa 1993-1999 a avut 6 obiective prioritare.

Astfel, obiectivele perioadei 2000-2006 sunt:

• Obiectivul 1 (teritorial): dezvoltarea regiunilor rămase în urmă;

• Obiectivul 2 (teritorial): reconversia economică și socială a regiunilor cu dificultăți

structurale;

• Obiectivul 3 (tematic): dezvoltarea resurselor umane.

Al treilea raport asupra coeziunii economice si sociale conclude asupra faptului ca Uniunea cu 25 de membri, si apoi cu 27 sau mai multi, prezinta provocari fără precedent in ceea ce privește competitivitatea și coeziunea internă. Lărgirea a determinat o adâncire a diferențelor de dezvoltare economică, o împărțire geografică în problema disparităților spre est și o situație mai dificilă în ceea ce privește situația ocupării forței de muncă:

diferența în PIB între 10% din populație care trăiește în regiunile cele mai prospere și același procent trăind în regiunile cel mai puțin dezvoltate este mai mare decât dublul situației din UE15;

în UE25, 123 de milioane de persoane, reprezentând 27%din totalul populației, trăiește în regiuni cu un PIB sub 75% din media UE, în timp ce în UE 15 numărul acestora este 72 de milioane, reprezentând 19%.

4 milioane de noi locuri de muncă trebuie create pentru ca nivelul mediu al șomajului în cele 10 noi state membre să atingă media europeană.

Reforma politicii de coeziune trebuie să ofere oportunitatea pentru a atinge o mai bună eficineță, transparență și impact politic. Sub acest aspect, politica de coeziune în toate dimensiunile sale trebuie să fie privită ca o parte integrantă a strategiei Lisabona, chiar dacă Comisia a exprimat in noua sa propunere financiară, necesitatea completării și îmbunătățirii acesteia. Cu alte cuvinte, politica de coeziune trebuie să încorporeze obiectivele de la Lisabona și Gothenbutg și să devină un vehicul pentru realizarea acestora prin intermediul programelor de dezvoltare naționale și regionale.

Comisia a propus ca acțiunile susținute prin politica de coeziune ar trebui să se axeze pe investiții intr-un număr limitat de priorități comunitare, reflectând agenda Lisabona și Gothenbutg.

Concetrarea asupra a trei Obiective Comunitare

Convergența

Obiectivul convergență vizează Statele Membre mai puțin dezvoltate și regiunile care, conform Tratatului sunt prioritățile cheie pentru Politica de coeziune. Tratatul, în articolul 158, prpune reducerea disparităților dintre nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni, regiunile cele mai defavorizate sau insulelor, incluzând zonele rurale. Acest obiectiv, privește, în primul rând, acele regiuni, a căror PIB este mai mic de 75 % din media comunitară. Comisia, a admis, de asemenea, posibilitatea de acordare de suport de temporar acelor regiuni care au un PIB pe cap de locuitor mai mic de 75% din media UE 15 (așa numitul efect statistic al lărgirii).

Programele vor fi susținute de resursele financiare ale Fondului Eduropean de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune, în conciordanță cu principiile enunțate de tratat. Fondul de Coeziune se va aplica Statelor Membre cu un PIB sub 90% din media comunitară.

În concordanță cu priotitățile enunțate de noua perspectivă financiară, Fondul de Coeziune își va întări contribuția la dezvoltarea durabilă. În această direcție, rețele de transport tras-europene, proiectele de interes european și infrastructură de mediu ar rămâne prioritățile centrale.

Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă

Penrtu politica de coeziune din afara statelor membre și a regiunilor mai puțin dezvoltate, Comisia propunere o abordare pe două nivele:

În primul rând, prin intermediul programelor finanțtate prin FEDR, politica de coeziune va susține autoritățile regionale să anticipeze și să promoveze schimbările economice din zonele industriale și rurale prin întărirea atractivității și competitivității lor.

În al doilea rând, prin programele finanțate din FSE, se vor susține indivizii, pentru a anticipa și a se adapta la schimbările economice.

Sub noile programe regionale finanțate prin FEDR, Comisia propune concentrarea și intervenția strictă asupra a 3 priorități: inovație și economia bazată pe cunoaștere, mediu și prevenirea riscului, accesibilitatea și servicii de interes public. Singura sursă de finanțare pentru noile programe va fi FEDR. Din puctul de vedere al alocării resurselor se disting 2 grupuri de regiuni:

Regiunile actuale eligibile pentru obiectivul 1 neîndeplinind criteriile pentru prioritatea convergență, chiar în absența efectului statistic al lărgirii, asemenea regiuni vor beneficia de suport pe bază trasnațională;

Toate celellate regiuni care nu sunt acoperite nici de porgramele de convergență, nici de suportul menționat anterior.

Cât privește programele operaționale finanțate prin FSE, acestea se vor axa pe obiectivele stipulate în Strategia europeană de ocupare a forței de muncă.

Cooperare Teritorială europeană

Construit pe experineța prezentei intțiative comunitare Interreg, Comisia a propus crearea unui nou obiectiv dedicat unei mai bune integrări a teritoriului Uniunii Europene prin susținerea Cooperării între diferitele sale componente trasnfrontalier, trabsnațional și interregoinal.

Acțiunile vor fi finanțate prin FEDR și se vor axa pe programe integrate administrate de o singură autoritate. Toate regiunile de-a lungul granițelor interne, cât și a granițelor externe vor fi eligibile pentru cooperarea transfrontalieră. Scopul acestor acțiuni va fi promovarea soluțiilor comune la probleme comune între autoritățile vecine.

2.2. Finantarea proiectelor in domeniul mediului

În cadrul procesului de elaborare a Planurilor de Implementare a acquis-ului de mediu, Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile a evaluat necesarul investițional în vederea conformării cu legislația europeană de mediu în 2018 (an care coincide cu ultima perioadă de tranziție acordată României) la aproximativ 29 miliarde Euro, din care cca. 18 miliarde Euro reprezintă necesarul pentru următorii 7 ani.

Alocarea resurselor financiare în cadrul Programului Operational Sectorial de Mediu reflectă defalcarea pe sectoare, dar în prioritizarea investițiilor finanțate din Fonduri Structurale si de Coeziune (FSC) au fost avuți în vedere alți factori, cum ar fi: impactul de mediu, impactul strategic regional, populația, oportunitățile de implementare. Având în vedere că investițiile în sectorul de apă reprezintă cca. 65% din necesarul total, acest sector domină defalcarea financiară, urmat de sectorul managementului deșeurilor.

Fig.2.1 Evaluarea costurilor de mediu

Sursa: Ministerul Mediului și Dezvoltarii Durabile

Pentru perioada 2007-2013, România are în vedere o contribuție FSC (Fonduri Structurale si de Coeziune) de aproximativ 4,5 miliarde Euro pentru investițiile în sectorul de mediu, contribuție care se situează mult sub nivelul nevoilor estimate pentru aceeași perioadă.

Luând în considerare axele prioritare ale Programului Operațional Sectorial de Mediu, alocarea financiară combină două abordări:

– abordarea de sus în jos rezultată din evaluarea obiectivelor naționale de mediu conform Tratatului de Aderare la Uniunea Europeana, evaluare realizată de către Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile cu spijin extern;

– abordarea de jos în sus rezultată din propunerile de proiecte fezabile primite de Autoritatea de Management pentru POS Mediu de la nivel regional și local, cât și a proiectelor care au fost pregătite din fonduri ISPA.

POS Mediu este unul dintre cele mai mari programe operaționale dezvoltate în cadrul CSNR.

Contribuția Uniunii Europene la POS mediu reprezintă cca 23,5% din totalul fondurilor structurale alocate României în cadrul Obiectivului “Convergență” și Fondul de Coeziune pentru 2007-2013, atingând cca 4,512 miliarde Euro. După cum este prezentat în tabelul 1, FEDR va contribui la atingerea obiectivelor de mediu cu 1,236 miliarde Euro (27,4% din totalul contribuției comunitare la POS Mediu), iar FC cu aproximativ 3,275 miliarde Euro (72,6%). Se adaugă o contribuție națională de cca 1,098 miliarde Euro.

Defalcarea anuală a luat în considerare atât experiența câștigată în managementul proiectelor în timpul perioadei de pre-aderare, cât și problemele legate de capacitatea de absorbție a fondurilor. De asemenea, o atenție deosebită a fost acordată calendarului necesar pentru dezvoltarea proiectelor majore la un nivel adecvat de maturitate. Astfel, o abordare precaută a distribuției acestor fonduri a fost luată în considerare pentru primul an de după aderare cu o tendință de creștere ajungând la un nivel maxim în 2013, după cum se observă în tabelul 2.3

Plan financiar pentru Programul Operational Sectorial de Mediu cu angajările anuale pentru fiecare fond în cadrul programului operațional

Tabel 2.3

Sursa: Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, Programul Operațional Sectorial de Mediu, Mai 2007

Alocarea financiară detaliată pe fiecare axă prioritară este prezentată în tabelul 2.4 Angajamentele României pentru sectoarele de apă și deșeuri au cântărit mult în alocarea financiară. A fost luată în considerare nevoia sprijinirii investițiilor durabile pentru aceste sectoare în viitorul apropiat. Pe de altă parte, necesarul foarte mare de investiții pentru infrastructura de apă și deșeuri reprezintă baza dezvoltării economice a țării.

Axe prioritare în funcție de sursa de finanțare (în Euro)

Tabel 2.4

Pentru proiectele finanțate din Fondul de Coeziune, pentru Axa Prioritară 1 rata maximă de finanțare este de 85%, pentru Axa Prioritară 3 rata maximă de finanțare este 50% și pentru Axa Prioritară 5 rata maximă de finanțare este 82%.

Evaluare a necesităților de mediu

Investițiile totale estimate de mediu necesare în perioada 2007 -2013 sunt de circa 18 mld. €, din care aproximativ 6.4 mld € au fost prevăzuți din fonduri UE

Valoarea totală estimată a costurilor pentru conformarea cu Directivele UE de mediu este de 29,3 mld. Euro pâna în 2018, din care:

– 5,4 mld. Euro – buget de stat și buget local ( 18% )

– 9,9 mld. Euro – fonduri UE ( 34% )

– 7,8 mld. Euro – sector privat ( 27 % )

– 6,2 mld. Euro – alte surse [ Fondul de Mediu, proiecte internaționale ( altele decât cele finanțate cu sprijinul Uniunii Europene), împrumuturi externe (21%)]

Presiunea cea mai mare a investițiilor, este prevăzuta pentru urmatorii 7 ani, avand în vedere ca:

– multe perioade de tranziție pentru diferite directive UE au fost obtinute pâna în 2013;

– investiții minime sunt necesare ca primă fază a planurilor de investitii pe termen lung în sectorul apă și apă uzată pentru a se asigura dezvoltarea durabilă.

PROTECTIA APEI – cca. 12 mld. € valoarea totală estimată în perioada 2007-2013 (pentru întregul sector); aprox. 5,4 mld € sunt prevăzute din fonduri UE

Aspecte cheie:

• Tratarea apelor uzate: aprox 9,5 mld. € sunt necesari pentru colectarea și tratarea apei uzate, din care 4,8 mld. € estimați în perioada 2007 – 2013.

– 71% din apa uzată este netratată sau insuficient tratată și se deversează direct în emisarii naturali

– doar 52% din populația României este conectată atât la servicii de alimentare cu apă cât și la cele de canalizare.

– tot teritoriul României fiind declarat zonă sensibilă, este necesar ca aglomerările mai mari de 10 000 l.e. să asigure tratarea avansată a apelor uzate ( mult mai costisitoare)

• Apa Potabilă – în jur de 5,6 mld. € sunt necesari pentru investiții în apă potabilă, din care 3,8mld. € sunt estimați în perioada 2007 – 2013.

– doar 65% din populația României beneficiază de alimentare cu apă și instalații sanitare de interior

Perioade de tranziție

– până în 2015 – pentru conformarea cu acquis-ul în domeniul colectării apei uzate, tratare și deversare pentru un număr de 263 aglomerări mai mari de 10.000 locuitori echivalenți și până în 2018 pentru 2.346 aglomerări între 2.000 și 10.000 locuitori echivalenti; cele mai multe termene trebuie respectate până în 2013.

– gradual până în 2015 – pentru conformarea cu Directiva 98/83/EC referitoare la calitatea apei potabile pentru diferiți parametri, (pentru 1774 aglomerări mai mici de 10.000 l.e și pentru 134 aglomerări mai mari de 10.000 l.e. ), dar cele mai multe termene sunt pâna în 2013.

• Investițiile necesare pentru măsurile de prevenire a inundațiilor – aprox. 237 mil. € sunt prevăzuți de la UE

Toate proiectele majore sunt condiționate de reorganizarea serviciilor de apă în aria acoperită, cu scopul asigurării unor servicii de calitate, la tarife acceptabile și pentru a asigura o funcționare eficientă a investițiilor ce vor fi realizate prin POS. Proiectele de asistență tehnică ISPA și Phare sprijină în prezent 35 din cele 42 de județe ale României cu scopul creșterii performanței companiilor regionale de apă, care vor implementa măsurile de cofinanțare UE.

MANAGEMENTUL DEȘEURILOR – cca. 2,4 mld. € estimate în perioada 2007 -2013 ( pentru întregul sector ), din care 750 mil. € sunt prevăzuti din fonduri UE

Aspecte cheie:

Managementul deșeurilor municipale este în general inadecvat:

– doar 0.25% din totalul deșeurilor municipale colectate este refolosit, în timp ce peste 99% este depozitat.

– există un numar mare de depozite neconforme de deșeuri, multe dintre ele ilegale; un numar de 236 depozite pentru deșeuri municipale din cele 251 înregistrate în zona urbană nu se conformeaza cu standardele de mediu.

– nu sunt organizate servicii de gestionare a deșeurilor în majoritatea zonelor rurale, ducând la un numar mare de depozite neautorizate ( aprox. 2.700 situri mici)

– principala metoda de eliminare a deșeurilor ramâne depozitarea; doar o mică parte este utilizată ca materie prima secundară și reciclată.

Perioade de tranziție

– până în 2017 – pentru conformarea cu Directiva 1999/31/EC privind depozitarea, pentru anumite tipuri de depozitare a deșeurilor: depozite municipale – perioade de tranziție până în 2017; stocarea temporară a deșeurilor industriale periculoase – 2009; depozite de deșeuri industriale nepericuloase – perioade de tranziție până în 2013. Un număr de 177 depozite municipale (în jur de 490 ha ) care sunt situate în zona urbană, trebuie să înceteze gradual activitatea de depozitarea în perioada 2007 -2013. De asemenea, pentru inchiderea a 101 depozite de deseuri “clasa b” neconforme din zona urbana, s-au obținut perioade de tranziție etapizate în perioada 16 iulie 2009 – 16 iulie 2017.

– Alte perioade de tranziție au fost convenite pentru diferite obiective în domeniul colectării deșeurilor până în 2013, cu scopul reducerii considerabile a cantității de deșeuri ce urmeaza a fi depozitate.

Alte prevederi ale Directivei 1999 / 31/EC privind depozitarea

– Cantitatea de deșeuri municipale biodegradabile ce se depozitează trebuie să fie reduse până la 50% din valoarea totală (în greutate) a deșeurilor municipale biodegradabile produse în 1995, până în 2013.

Îmbunătățirea serviciilor de gestionare a deșeurilor este condiționată de investițiile în sectorul deșeuri. Prin POS Mediu se poate acorda sprijin pentru concesionarea serviciilor de deșeuri, atunci când este necesar.

PROTECȚIA AERULUI – aprox. 400 mil € fonduri ale Uniunii Europene sunt prevăzuți pentru Directiva privind instalatiile mari de ardere – IMA ( în cadrul POS Mediu și POS Competititvitate )

Aspecte cheie:

• Pentru implementarea Directivei IMA, aprox. 2.1mld. € sunt estimați în perioada 2007 -2013.

• În multe aglomerări urbane, IMA, și în particular sistemele de încălzire urbană, sunt principala sursă de poluare, din cauza technologiilor învechite și a lipsei investițiilor pe termen lung. Acestea sunt foarte poluante pentru mediu și reprezintă o amenințare pentru sănătatea populației.

• Investiții privind eficiența energetică sunt prevăzute în cadrul POS Competitivitate, coordonat de Ministerul Economiei și Comerțului

Perioade de tranzitie

România a obținut perioade de tranziție până în 2013, respectiv 2017 pentru anumite emisii ( dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi) și pentru anumite instalații ce intră sub incidența Directivei privind instalațiile mari de ardere.

BIODIVERSITATE – aprox. € 150 Mil. prevăzuți din fonduri UE

Aspecte cheie:

• Printre cele 25 de țări ale UE și țările candidate, România este una dintre țările care are cel mai mare număr de specii amenințate.

• Din perspectiva UE, până la data aderării, România trebuie să asigure implementarea rețelei Natura 2000, în conformitate cu Directivele Europene privind Pasările și Habitatele și să pregăteasca măsuri relevante de protecție pentru siturile de importanță comunitară.

• Intărirea sistemului instituțional în scopul asigurării controlului, aplicării legislației și asigurării unei capacități instituționale suficiente pentru pregătirea și implementarea planurilor de management pentru ariile protejate reprezintă o necesitate. Obiectivul este acela de a asigura managementul corespunzator al ariilor protejate, și, astfel, de a stopa degradarea biodiversitătii și resurselor naturale și a riscului asociat mediului și dezvoltării durabile.

2.2.1. Fondul de coeziune

Înființarea Fondului de Coeziune a fost hotărâtă prin Tratatul de la Maastrich, acesta devenind operațional în anul 1994. Acest fond are următoarele caracteristici:

1. Sfera limitată de acțiune, din acest fond urmând a se acorda sprijin financiar numai Statelor Membre care au un PIB/locuitor mai mic de 90% din media comunitară. Aceasta înseamnă că ajutorul este direcționat către statele mai puțin prospere luate în întregime (este vorba doar de Spania, Portugalia, Grecia și Irlanda);

2. Sprijinul financiar este limitat la co-finanțarea proiectelor din domeniile protejării mediului și dezvoltării rețelelor de transport trans-europene;

3. Suportul financiar este acordat acelor state care au elaborat programe, prin care se acceptă condițiile referitoare la limitele deficitului bugetar, deoarece se are în vedere legătura dintre acest fond și obiectivul realizării uniunii economice și monetare.

Fondul de Coeziune ajută statele membre cu un produs național brut (PNB) pe cap de locuitor de mai puțin de 90% din media comunitară să-și reducă diferențele dintre nivelurile de dezvoltare economică și socială și să-și stabilizeze economiile. Acesta susține acțiuni în cadrul obiectivului „Convergență” și se află sub incidența acelorași reguli de programare, de gestionare și de control ca în cazul FSE și FEDR.

Pentru perioada 2007-2013, Fondul de Coeziune se adresează următoarelor țări: Bulgaria, Cipru, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Spania este eligibilă, pe bază tranzitorie, deoarece PNB-ul său pe cap de locuitor este inferior mediei înregistrate pentru Uniunea Europeană cu 15 state membre.

Fondul de Coeziune finanțează acțiuni care fac parte din următoarele domenii:

rețele transeuropene de transport, în special proiectele prioritare de interes european definite de Uniunea Europeană;

mediu. În acest context, Fondul de Coeziune poate interveni, de asemenea, în proiecte din domeniul energiei sau al transporturilor, atâta vreme ce acestea prezintă avantaje clare pentru mediu: eficacitate energetică, utilizarea de surse de energie regenerabile, dezvoltarea transportului feroviar, sprijinirea intermodalității, consolidarea transporturilor publice etc.

În domeniul mediului finanțează următoarele măsuri:

– extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată prin asigurarea serviciilor de apă și canalizare, la tarife accesibile; asigurarea calității corespunzătoare a apei potabile în toate aglomerările umane; îmbunătățirea calității cursurilor de apă; îmbunătățirea gradului de gospodărire a nămolurilor provenite de la stațiile de epurare a apelor uzate, crearea de structuri inovatoare și eficiente de management al apei;

– reducerea poluării și diminuarea efectelor schimbărilor climatice prin restructurarea și reabilitarea sistemelor de încălzire urbană pentru atingerea țintelor de eficiență energetică în localitățile cele mai afectate de poluare, reducerea efectelor schimbărilor climatice și reducerea emisiilor de poluanți proveniți de la sistemele de încălzire urbană în localitățile cele mai afectate de poluare; ameliorarea nivelului minim de concentrație a poluanților în localitățile vizate; îmbunătățirea sănătății populației în localitățile afectate.

– implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc, contribuind la realizarea unui management durabil al inundațiilor în zonele cele mai expuse la risc și la protejarea și reabilitarea litoralului Mării Negre.

2.2.2. Fondul european de dezvoltare regionala

Fondul European de Dezvoltare Regională a fost înființat în 1975 și are cea mai mare pondere în cadrul fondurilor structurale. FEDR, potrivit articolului 160 al Uniunii Europene are drept scop „reduce principalele dezechilibre regionale din cadrul Comunității prin diminuarea diferențelor între nivelele de dezvoltare dintre diferite regiuni și a măsurii în care regiunile și insulele cele mai puțin favorizate, inclusiv zonele rurale, întârzie în dezvoltare” ; în perioada 2000 – 2006 alocațiile UE pentru FS au depășit 200 miliarde Euro, din care cca. 60% au fost destinați FEDR care are ca direcții de intervenție următoarele (conf. reglementării Parlamentului European și Consiliului nr. 1783 /1999):

investiții productive pentru crearea și menținerea unor locuri de muncă durabile;

investiții în infrastructură – contribuie astfel la revitalizarea, diversificarea și

îmbunătățirea accesului pentru zonele economice și industriale aflate în declin economic, zonele urbane inactive, zonele rurale și zonele dependente de pescuit;

– inițiative de dezvoltare locală și activități de afaceri ale întrprinderilor mici și mijlocii (IMM) – au drept scop dezvoltarea de servicii pentru întreprinderi, transferul tehnologic, dezvoltarea de instrumente financiare, oferirea de sprijin direct pentru investiții, asigurarea infrastructurii locale și sprijinirea structurilor ce furnizează servicii în vecinătate;

– investiții în educație și sănătate (numai în ariile cuprinse în Obiectivul 1).

FEDR se adresează unui spectru larg de domenii de dezvoltare: transport, tehnologia comunicației, energie, mediu, cercetare și inovare, infrastructură socială, instruire, reabilitare urbană și conversia zonelor industriale, dezvoltare rurală, industria de pescuit, turism și cultură. FEDR susține financiar programele de dezvoltare regională (PDR), respectiv Programele Operaționale Regionale (POR). Programele de Dezvoltare Regională sunt prezentate Comisiei Europene de către Statele Membre pentru a beneficia de cofinanțare de la Fondurile Structurale în cadrul Obiectivelor regionale prioritare. Prin acord comun, autoritățile Statelor Membre și Comisia stabilesc prioritățile pentru acțiune și nivelul asistenței financiare care va fi oferită de către Uniunea Europeană. POR reprezintă documentele aprobate de CE și cuprind prioritățile și măsurile finanțate prin FEDR. În unele cazuri, adoptarea programelor este precedată de adoptarea Documentului Cadru de Sprijin Comunitar, care stabilește strategia generală pentru asistența FEDR, pentru o serie de regiuni din cadrul statului membru.

Pentru perioada 2007-2013 FEDR se axează pe un număr limitat de obiective tematice. Tipul acțiunilor de finanțat vor fi în concordanță cu obiectivele Convergență, Competitivitate Regională și ocuparea forței de muncă și Cooperare teritorială europeană pe care FEDR le va finanța.

FEDR va contribui, prin finanțare la:

investiții productive;

infrastructură;

alte ințiative de dezvoltare

asistență tehnică

În cadrul obiectivului convergență, FEDR trebuie să se axeze pe susținerea dezvoltării regionale și locale integrate în următoarele domenii:

cercetare și dezvoltare economică

societatea informației

mediu, incluzând investiții în protecția mediului

prevenirea riscurilor naturale și tehnologice;

turism, inclusiv promovarea așezămintelor culturale și naturale;

investiții în trasport, incluzând rețelele trans-europene;

energie;

educație;

sănătate

investiții directe în IMM-uri;

Sub obiectivul Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă, FEDR trebuie să se axeze, în contextul dezvoltării durabile pe următoarele priorități:

inovație și economia bazată pe cunoaștere, prin suportul în conceperea și implementarea strategiilor regionale de inovare;

mediu și prevenirea riscurilor;

accesul la trasport și comunicații în afara centrelor urbane mari.

Sub obiectivul Cooperare teritorială europeană, FEDR, își va concentra asistența pe:

dezvoltarea activităților economice și sociale transfrontaliere prin strategii comune pentru dezvoltare teritorială durabilă;

stabilirea și dezvoltarea cooperării transnaționale, incluzând cooperare bilaterală între regiunile maritime;

întărirea politicii regionale prin promovarea rețelelor și schimburilor de experiență între autoritățile locale și regionale.

FEDR sprijina regiunile mai putin dezvoltate, prin finantarea de investitii in sectorul productiv, infrastructura, educatie, sanatate, dezvoltare locala si intreprinderi mici si mijlocii.

Tabelul financiar CSNR 2007 – 2013 – alocarea anuală estimativă pe fond și pe program

Tabel 2.6.

Alocările anuale din partea Fondului European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR) și Fondul European pentru Pescuit sunt incluse în scopul informării, în conformitate cu cerințele proiectului de Regulament General.

Alocarea Fondurilor Structurale și de Coeziune Suma totală a Fondurilor Structurale și de Coeziune alocate României este de 17,264 miliarde Euro, din care 11,115 miliarde vor fi alocate pentru Fondurile Structurale în cadrul obiectivului Convergență, 5,755 miliarde Euro sunt reprezentate de contribuțiile din Fondul de Coeziune, iar 0,394 miliarde vor fi alocate în cadrul Obiectivului de Cooperare Teritorială Europeană (inclusiv transferurile la IPA and ENPI = Asociația Internațională a Poliției și Instrumental European de Vecinătate și Cooperare). Tabelul financiar al CSNR prezintă defalcarea pe Programe Operaționale a Fondurilor Structurale, în cadrul Obiectivului de Convergență, precum și a Fondului de Coeziune, care se ridică la 16,870 miliarde de Euro. Diagrama nr. 1 ilustrează această alocare.

2.3. Criterii de eligibilitate de obtinere a finantarii

Cheltuiala eligibila este cheltuiala realizata de catre un beneficiar, aferenta unui proiect eligibil, care poate fi finantata din instrumente structurale, din bugetul de stat si/sau contributia proprie a beneficiarului.

1) Pentru a fi eligibila o cheltuiala trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii cu caracter general:
a) sa fie efectiv platita in cadrul unui proiect eligibil aprobat, ce are la baza un acord de finantare, semnat intre Autoritatea de Management/ Organism Intermediar si beneficiar;
b) sa fie insotita de documente justificative, conform reglementarilor nationale in vigoare;
c) sa fie in conformitate cu principiile unui management financiar riguros, respectiv utilizarea eficienta a fondurilor din punct de vedere a costurilor si a tehnologiei utilizate;
d) sa fie necesara pentru derularea proiectului;
e) sa fie conforma cu prevederile in vigoare ale legislatiei nationale si comunitare;
f) sa fie platita in perioada cuprinsa intre data semnarii acordului de finantare si 31 decembrie 2015.

Contributia eligibila in natura este luata in considerare ca si cofinantare proprie a beneficiarului si trebuie sa aiba legatura directa cu activitatile desfasurate in cadrul proiectului. Aceasta contributie poate lua urmatoarele forme:
a) imobilizari corporale (constructii, terenuri, instalatii tehnice si echipamente), cu exceptia proiectelor care beneficiaza de finantare din FSE; <BR

b) amortizarea aferenta duratei de utilizare a instalatiilor tehnice si echipamentelor in proiect;
c) activitate profesionala si de cercetare remunerata.
Pentru contributia in natura sub formele mentionate la lit.a) beneficiarul trebuie sa prezinte dovezile care indica valoarea actuala a acesteia, certificata de un evaluator independent autorizat. Imobilizarile corporale care intra sub incidenta lit.a) si lit.b) nu trebuie sa fi fost achizitionate prin intermediul unor finantari nerambursabile nationale sau comunitare.

Pentru determinarea contributiei in natura sub forma mentionata la lit. c) se va lua in calcul timpul petrecut in implementarea proiectului (in zile) si venitul obtinut de expertul respectiv in mod normal, la locul sau de munca.
Valoarea eligibila a contributiei in natura pentru intregul proiect nu poate depasi 20% din totalul cofinantarii proprii eligibile a beneficiarului.

Pentru categoriile de cheltuieli enumerate mai jos, in afara cerintelor cu caracter general, trebuie indeplinite si anumite cerinte cu caracter specific:
(1) Costurile indirecte sub forma costurilor administrative de regie ale beneficiarului pentru proiect sunt eligibile pana la 10% din totalul costurilor directe eligibile ale proiectului daca sunt justificate si se bazeaza pe costuri reale.
(2) Ca exceptie de la prevederile alin.(1), pentru proiectele care beneficiaza de finantare din FSE, costurile indirecte sunt eligibile pana la 20% din totalul costurilor directe eligibile ale proiectului.
(3) Costurile pentru expertiza tehnica si financiara aferente pregatirii documentatiei pentru proiect reprezinta cheltuieli eligibile daca sunt necesare pentru pregatirea si/sau implementarea proiectului si daca nu au fost platite din finantari nerambursabile nationale sau comunitare.

Costul total al acestora nu trebuie sa depaseasca 10% din cheltuielile eligibile ale proiectului.
(4) Taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor necesare pentru implementarea activitatilor eligibile ale proiectului si care sunt anexe la cererea de finantare sau care intervin pe parcursul proiectului si sunt direct legate de activitatile eligibile sunt eligibile.
(5) Pretul de achizitie al terenului este eligibil numai pentru finantare din FEDR si FC, in procent de maxim 10% din cheltuielile totale eligibile ale proiectului. In cazuri exceptionale si justificate, procentul poate fi mai mare in cazul proiectelor de conservare a mediului, finantate din FEDR, conform deciziei autoritatii de management.
Pretul de achizitie al terenului trebuie certificat de un evaluator independent autorizat.
(6) Costul de achizitie al imobilizarilor corporale, de natura bunurilor imobile este eligibil pentru finantare numai din FEDR si FC si trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii specifice:
a) Bunul imobil nu a beneficiat de sprijin din finantare nerambursabila nationala sau comunitara pentru constructie sau amenajare in ultimii 10 ani.
b) Costul de achizitie nu trebuie sa depaseasca valoarea de piata a imobilului si trebuie certificat de un evaluator independent autorizat.
c) Imobilul trebuie evaluat din punct de vedere tehnic de un evaluator independent autorizat, iar, in masura in care caracteristicile tehnice ale imobilului sunt in conformitate cu reglementarile nationale, costul acestuia este eligibil.
(7) Costul de achizitie al imobilizarilor corporale, de natura bunurilor mobile este eligibil numai din FEDR si FC.
(8) Cheltuielile cu sub-contractarea managementului proiectului sunt eligibile in limita a 10% din valoarea totala a proiectului. In cazul in care managementul proiectului este subcontractat de beneficiar unui tert, beneficiarul trebuie sa demonstreze ca aceasta optiune este mai eficienta decat managementul propriu al proiectului, atat din punct de vedere al costurilor cat si al expertizei.
(1) In baza reglementarilor prezentei hotarari, autoritatile de management stabilesc liste de cheltuieli eligibile in functie de continutul Programului Operational gestionat.
Luând în considerare decizia mai sus menționată a Consiliului European și pachetul financiar pentru 2007-2009 care însoțește Tratatul de Aderare a României la UE, Comisia Europeană a comunicat autorităților române, în ianuarie 2006, alocarea indicativă a Fondurilor Structurale și de Coeziune ce urmează a fi acordate României, pe fiecare obiectiv și pe fiecare an, pentru perioada 2007-2013, așa cum este ilustrat în Tabelul 6.

Fonduri Structurale și de Coeziune alocate României, pe obiective și pe ani,

pe perioada 2007-2013

Criterii de eligibilitate a solicitantului și a proiectului

Verificarea proiectelor propuse spre finanțare din POS Mediu, Axa prioritară 1, se va face în baza unor criterii de eligibilitate a solicitantului, respectiv a proiectului propus pentru finanțare.

Eligibilitatea solicitantului

Solicitantul eligibil este entitatea care îndeplinește următoarele criterii:

Eligibilitatea proiectelor

Proiectul propus pentru finanțare în cadrul POS Mediu este considerat eligibil dacă îndeplinește următoarele criterii:

Reguli de eligibilitate a cheltuielilor

Pentru a fi rambursată, o cheltuială trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:

1. să fie conformă cu prevederile contractului de finanțare.

2. să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare.

3. să fie efectiv plătită de beneficiar până la data de 31 decembrie 2015.

4. să fie efectiv plătită după 1 ianuarie 2007 (în cazul cheltuielilor efectuate înainte de depunerea cererii de finanțare).

5. se încadrează în lista cheltuielilor eligibile aferente axei prioritare 1 din POS Mediu

Capitolul III. Studiu de caz CONSTRUCTIA UNEI STATII DE EPURARE IN MUNICIPIUL BUCURESTI

Riscuri:

calamitati naturale;

riscuri locative – explozie, incendiu;

riscul de proprietate;

riscul ca proiectul sa nu fie acceptat de societatea civila;

nerespectarea prevederilor contractuale de catre firma care a executat lucrarile;

cresterea preturilor;

schimbarea legislatiei;

cresterea costurilor.

Impact:

-social: imbunatatirea calitatii apei si, totodata, a standardelor de viata;

-economic: cresterea costurilor si a veniturilor municipalitatii;

-de mediu: reducerea poluarii generate de apele uzate.

Persoanele interesate de realizarea proiectului: populatia, autoritatile locale, agentii economici.

Bibliografie:

Relicovschi, Adina – „Politici în managementul mediului”, Institutul European din România,București: 2000

“România curată – Program concret pentru sănătatea mediului”, București: aprilie 2002

“Raport asupra progreselor înregistrate în pregătirea pentru aderarea la Uniunea

Europeană în perioada septembrie 2002 – iunie 2003”, Guvernul României :iunie 2003.

Adrese de web:

http://www.euobserver.com/

http://www.euractiv.com

http://www.gefonline.org

http://www.infoeuropa.ro

http://www.mappm.ro

http://www.mie.ro

http://www.un.org/