Politica de finanțare a sănătății. [603980]

Politica de finanțare a sănătății.
Studiu comparativ între Regatul Unit al Marii Britanii și
România

1 CUPRINS

Introducere
Capitolul I: STRUCTURA GENERALĂ A SISTEMELOR DE FINANȚARE ÎN
UK ȘI ROMÂNIA
Capitolul II: FINANȚAREA SISTEMELOR DE SĂNĂTATE ȘI STRUCTURA
ORGANIZATORICĂ A LEGISLAȚIEI ÎN REGATUL UNIT AL MARII
BRITANII ȘI ROMÂNIA
2.1 Serviciile medicale în România
2.2 Serviciile medicale în Anglia
2.3 Serviciile medicale în Scoția
2.4 Serviciile medicale în Țara Galilor
2.5 Serviciile medicale în Irlanda de Nord
2.6 Analiza comparativă între legislațiile în vigoare dintre România și Regatul Unit
al Marii Britanii
2.7 Analiza rezultatelor obținute
Capitolul III: ANALIZA NIVELULUI VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR
DIN DOMENIUL SAN ITAR ÎN ROMÂNIA ȘI REGATUL UNIT AL MARII
BRITANII
3.1 Prezentarea datelor privind veniturile și cheltuielile din domeniul sanitar în
România
3.2 Prezentarea datelor privind veniturile și cheltuielile din domeniul sanitar în
Regatul Unit al Marii Britanii
Concluzii
Bibliografie

2 Introducere

Lucrarea de față se dorește a fi o analiză comparativă între mecanismele de
finanțare a sistemului de sănătate a Regatului Unit al Marii Britanii și România în
concluziile căreia vor fi expuse avantajele și dezavantajele fiecărui sistem.
Țările Uniunii Eu ropene sunt toate implicate, într -o măsură mai mică sau
mai mare în finanțarea îngrijirii lor medicale . Acestea folosesc sisteme combinate ,
cele mai multe dintre acestea folosind un sistem combinat între contribuțiile la
asigurările sociale și finanțarea guvernamentală directă a sănătății. În ceea ce
privește r olul jucat de asigurările private , acesta diferă mult de la o țară la alta, dar
în general reprezintă mai mult un supliment d ecât un substituent al sistemului
principal de sănătate.
În ceea ce privește țara noastră, co -plățile cu medicamente le și îngrijirile
medicale sunt ridicate și ar putea fi reduse prin intermediul unor asigurări
suplimentare . O piață a asigurărilor de sănă tate, care să acopere co -plățile nu este
foarte dezvoltată în Uniunea Europeană, dar cu toate acestea mare parte a populației
beneficiză de acestea pentru costurile cu îngrijirea medicală, în această situație se
află Irlanda.O mare parte din aceste costuri sunt acoperite prin acest tip de asigurări,
implicând îngrijirea primară, medicamente, analize, specialiști, transport,
maternitate. Gradul rambursărilor variază de la o țară la alta și este influențat de
pachetul de asigurări ales de beneficiar.
Primul capitol va fi o prezentare generală a modelelor de finanțare
corespunzătoare fiecărui sistem de sănătate în care vor fi expuse caracteristiciile
acestora cât și implementarea acestora în statele membre Uniunii Europene.
Capitolul doi va descrie pen tru statele ce fac obiectul acestei lucrari,
respectiv Romania, Anglia, Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor, fluxul
sistemului de finanțare și structura organizațională legislativa corespunzătoare
fiecarui stat.
Capitolul trei va reprezenta o analiză a nivelului veniturilor și cheltuieilor
din domeniul sanitar în România și Regatul Unit al Marii Britanii.

3 CAPITOLUL I
STRUCTURA GENERALĂ A SISTEMELOR DE FINANȚARE ÎN
UK ȘI ROMÂNIA

Organizarea sistemelor de sănătate iși are originea încă din Evul Mediu,
cand erau expuse doar la nivelul breselor, care puneau prin intermediul membrilor,
fonduri pentru sprijinirea bătrânilor și bolnavilor. Multe dintre aceste bresle erau
constituite în jurul bisericilor.
Primul sistem de sănătate modern a luat naștere în G ermania, în secolul
XIX instituit de cancelarul Bismark, ce era răspunzător cu asigurarea serviciilor de
sănătate pentru muncitorii industriali. În Anglia inițiativa a avut -o David Loyd –
George ce a implementat un sistem de asigurări obligatorii pentru mini eri. În SUA
primul plan de asigurări sociale de sănătate este organizat de către Henri Kaiser. La
încheierea celui de -al Doilea Război Mondial ia naștere sistemul de sănătate
National Health System în Marea Britanie, organizat de lordul Beveridge. În URSS
apare sistemul de sănătate de tip sovietic, denumit Semashko, un sistem organizat
pe baza principiilor socialiste, centralizat și aflat în proprietatea statului[ 1].
Cercetătorii au clasificat modalitățiile de abordare a sistemelor de sănătate
în trei cat egorii: abordarea conservatoare, abordarea liberală și abordarea radicală.
Abordarea conservatoare are la bază noțiunea de “egalitate în fața legii” și
presupune implicarea guvernului doar atât cât să mențină legea respectată.
Planificarea este respinsă, p iața este liberă și se acționează pe baza cererii și a
ofertei. Abordarea liberală presupune „egalitatea șanselor”, implicarea statului se
face pentru a îmbunătății starea de sănătate a populației. Această abordare inspiră
sistemele de sănătate care au ado ptat un sistem național de sănătate sau un sistem
de asigurări de sănătate controlate de către stat (aceste sisteme de sănătate vor fi
prezentate detaliat în cele ce urmează). Abordarea radicală are ca principiu de bază

1 Dr. Cristian Silviu Busoi, Sisteme de S ănătate și influența ideologiilor politice,
Management în sănătate, XIV/2/2010, pag. 5 -7

4 „egalitatea rezultatelor”. Aceasta p resupune controlul exercitat de către stat în
planificarea centralizată și mobilizarea tuturor resurselor către acesta[ 2].
În momentul de față mecanismele de finanțare prin care sunt generate și
alocate fondurile către sistemele de sănătate sunt extrem de complexe și diferă de
la o țară la alta în funcție de politicile de guvernare ale fiecăruia. Guvernele țărilor
membre ale Uniunii Europene sunt implicate în aceste mecanisme de finanțare, cele
mai multe dintre acestea folosind un sistem combinat între con tribuțiile la
asigurările sociale și finanțarea directă a sănătății.
Într-o imagine generală un sistem de finanțare a sănătății este compus din
părțile între care fondurile sunt transferate (guvern, agenții asiguratori de sănătate,
unității sanitare, etc) , mecanismul de plată (plata pe servicii, salariul, etc) și
beneficiarii asigurării medicale. Relațiile dintre aceste părții poate fi directă sau
intermediată, de exemplu prin Casa de Asigurări de Sănătate.
Fondurile destinate finanțării sistemului de săn ătate provin de la populație
(persoane fizice sau juridice), iar mecanismele de colectare includ taxe, contribuții
la asigurările sociale, prime de asigurare privată, plății făcute de pacienți, donații,
etc. Contribuțiile la asigurarile sociale de sănătate sunt plătite atât de angajator cât
și de angajat. Mobilizarea fondurilor, utilizînd diferite modalității de finanțare, în
interiorul unui țări este condiționată de venitul acesteia pe cap de locuitor. Acest
fapt determinând capacitatea fiecărei gospodării de a plăti pentru sănătate și implicit
cererea pentru serviciile medicale[ 3].
La nivelul Uniunii Europene un sistem de s ănătate performant se bazează
pe trei principii fundamentale : combaterea îmbolnavirilor ,îmbunătățirea
răspunsului către pacienți și contribuția financiară uniformă [4]. Susținerea acestor

2 Idem 1
3 Cristina Dobos – Finanțarea sistemelor de sănătate în țările Uniunii Europene. România
în context european, pag. 5
4 Consiliul na țional al persoanelor vârstnice – Modalității de finanțare pentru sistemul
public de sănătate – prezent și perspective, octombrie 2011

5 fundamente , într-un caz ideal ar putea fi un sistem de finanțare structurat pe
trei niveluri:
Primul nivel destinat bunurilor și servicilor publice de sănătate. Aceasta
implicând o finanțare prin impozitare generală.
Al doilea n ivel este dedicat serviciile de sănătate . Acestea fiind derivate din
riscul individual de îmbolnavire, presupun o finanțare publică prin impozitare
specială sau prin asigurarea socială de sănătate.
Al 3 lea nivel se bazeaza pe servicii cu necesitate redusă, aceasta implicând
finanțări private sau plați directe.
De-a lungul timpului s -au stabilit cinci surse de finanțare a sistemelor de
sănătate: finanțarea de la bugetul de stat, finanțarea prin asig urările sociale sau
private de sănătate, finanțarea prin plăți directe și finanțarea comunitară.
Finanțarea de la bugetul de stat presupune colectarea fondurilor de la bugetul de
stat, ulterior fiind alocate către sectorul sanitar. În acest caz contribuie întreaga
populație, în funcție de venit și nu de riscul individual. Sursele de proveniență a
fondurilor fiind impozitele generale, taxele cu destinație specială pentru sănătate
sau alte venituri bugetare. În cele mai multe țări, mai ales cele în tranziție , ce se
confruntă frecvent cu instabilitate economică, fondurile colectate astfel nu
constituie o sursă stabilă de finanțare a sănătății, ceea ce conduce uneori la o criză
a fondurilor alocate sectorului sanitar. În categoria altor venituri bugetare sunt
incluse donațiile și împrumuturile externe. Aceste fonduri provin de la cele mai
multe ori de la organizațiile internaționale, precum OMS, UNICEF sau Banca
Mondială, ce oferă sprijin financiar și logistic sectorului sanitar țărilor în curs de
dezvoltare. E ste de reținut faptul ca indiferent de tipul de sistem de sănătate, bugetul
de stat reprezintă o sursă de finanțare. În cazul în care acesta este însă principala
metodă de finanțare, acest sistem poartă numele de sistem național de sănătate sau
Beveridge m odel. Țările care dispun de un sistem național de sănătate sunt: Marea
Britanie, Canada, Grecia, Australia, Spania, Irlanda, Tările Scandinave și Noua

6 Zeelandă. Asupra sistemului național de sănătate al Marii Britanii vom reveni în
capitolele următoare[ 5].
Finanțarea prin asigurări de sănătate sau Bismark model are rolul de a oferi
posibilitatea fiecărei persoane implicate de a -și transfera riscul financiar asupra
societății de asigurări, prin plata unei prime în contul căreia asiguratorul acceptă să
plăte ască anumite beneficii în momentul producerii unui eveniment nedorit
prevăzut în polița de asigurare. Acest tip de finanțare este comun pentru țările cu
venituri medii sau mari, acoperind astfel o parte semnificativă a cheltuielilor din
sectorul sanitar. A sigurările de sănătate sunt de două categorii: asigurări sociale și
asigurări private. Diferența dintre cele două categorii de asigurări este dată de
urmatoarele caracteristici:
În figura 1 este sintetizat fluxul financiar într -un sistem de asigurări de să nătate.
Figura 1. Fluxul financiar într -un sistem de asigurări de sănătate (Elias
Mosialos, et al., 2002, pag. 61)
Asigurarea socială este obligatorie, asigurarea privată este optională.
Primele și beneficiile prevăzute prin asigurarea socială sunt stabi lite prin legislația
în vigoare.
În cazul asigurărilor sociale de sănătate, administrarea fondurilor se face ori
de către guvern, prin agenții guvernamentale sau de către casele de asigurări publice
sau private[ 6].
Asigurările private de sănătate sunt ofe rite de către companii de asigurari
non-profit sau for -profit, pe baze individuale sau de grup. În cazul asigurării private
individuale, prima este calcultă în funcție de riscul propriu de îmbolnăvire. De
asemenea valoarea contribuției este calculată în fu ncție de pachetul de servicii care
vor fi furnizate, la care se adaugă cheltuieli administrative și marginea de profit a
companiei de asigurări. Asigurarea privată de grup este caracteristică grupurilor de

5 Consiliul na țional al persoanelor vârstnice – Modalității de finanțare pentru sistemul
public de sănătate – prezent și perspective, octombrie 2011
6 Cons iliul na țional al persoanelor vârstnice – Modalității de finanțare pentru sistemul
public de sănătate – prezent și perspective, octombrie 2011

7 persoane care de obicei sunt salariați ai aceluiaș i angajator sau membrii ai unor
sindicate.
Finanțarea prin plăți directe presupun plata în totalitate a serviciilor
medicale, co -plată, reprezentând o sumă fixă pentru fiecare vizită medicală sau co –
asigurarea, reprezentănd un anumit procent din costul vi zitei. Plata în totalitate a
servicilor medicale de obicei este caracteristică în sectorul privat al serviciilor
medicale, pe când co -plata și co -asigurarea sunt caracteristice sectorului public al
serviciilor medicale. Aceasta metodă de finanțare nu este însă benefică, deoarce
populația săracă sau vârstnică (predispusă la îmbolnaviri) nu dispune de fonduri
suficiente pentru acoperirea cheltuielilor[ 7].
Finanțarea comunitară se aplică în general comunitățiilor rurale. Aceasta
presupune plata în avans pentr u un pachet de servicii medicale ce vor fi exercitate
în caz de necesitate. Contribuția acoperă de regulă doar o parte a costurilor,
diferența fiind subvenționată de către guvern. La baza acestui tip de finanțare
trebuie sa stea două principii, cooperarea între membrii comunității și încrederea
reciprocă între aceștia. Finanțarea comunitară poate fi susținută și încurajată de
guvern prin inițiative legislative, asistență tehnică și financiară, dar cu toate acestea
organizarea finanțării comunitare ar trebui sa fie independentă de aut oritățile locale
sau centrale. Statele membre ale Uniunii Europene pot fi împărțite în trei categorii
distincte în funcție de modalitatea predominantă de finanțare a sistemului de
sănătate.Țările care iși finanțează sectorul de s ănătate majoritar prin contribuții la
asigurările sociale: România, Slovacia, Slovenia, Polonia, Olanda, Luxemburg,
Lituania, Ungaria, Germania, Franța, Estonia, Cehia, Belgia și Austria.
Țările care iși finanțează sănătatea prin impozite: Regatul Unit al Marii Britanii și
Irlandei de Nord, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Italia, Malta, Portugalia, Spania și
Suedia.Țările care iși finanțează sănătatea prin plăți directe: Bulg aria, Cipru, Grecia
și Letonia.

7 Consiliul na țional al persoanelor vârstnice – Modalității de finanțare pentru sistemul
public de sănătate – prezent și perspective, octombrie 2011

8 Figura 2. Schema surselor de finanțare, mecanisme de contribuție și agenți de
colectare (Elias Mosialos, Anna Dixon, Joseph Figueras, Joe Kutzin, 2002, pag.
5)
De asemenea există țări precum Suedia, Irlanda, Finlanda, Elveția sau
Olanda unde volumul cheltuielilor cu sănătatea este impresionant, alocând între
2000 -3000 euro/cap de locuitor anual.
O schema simplificată ce prezintă raporturile dintre sursele de finanțare,
mecanismele de contribuție și agenții de colectare este reprezentată în figura 2.
Ca o concluzie a primului capit ol putem spune ca în organizarea sistemelor
de sănătate pe plan internațional s -au impus două modele (prezentate mai sus), ce
au constituit și surse de inspirație pentru majoritatea statelor europene și anume
Sistemul Beveridge și Sistemul Bismark.
Sistem ul Beveridge adoptat de către Regatul Unit al Marii Britanii și de
Suedia, este un sistem național în care ingrijirile sunt accesibile tuturor, iar
finanțarea se face din taxe și impozite. Întregul sistem este controlat de o
administrație profesionistă ce se află sub controlul Parlamentului. Acest model a
inspirat state precum Italia, Spania, Grecia și Portugalia.
Sistemul Bismark are la bază cotizațiile stabilite după muncă, find
gestionate de Case independente alese de cotizant. Acest sistem nu este gesti onat
de stat, nu depinde de Parlament, ci de sindicaliști care au sarcina de a negocia cu
medicii. Serviciile medicale sunt stabilite prin contracte între profesiile medicale și
Casele de Sănătate, care reprezintă interesele pacienților.
Cele mai multe di ntre state au asimilat pentru implementarea sistemului de
sănătate diferite abordari, combinând metodele de finanțare prezentate mai sus.
Deoarece această lucrare se dorește a fi o comparație între sistemul de finanțare al
României și cel al Regatului Un it al Marii Britanii în cele ce urmează vor fi amintite
cateva noțiuni ce caracterizează aceste sisteme.
Trecerea de curând la un nou regim politic (Revoluția din 1989) a avut drept
consecințe reformarea sistemului sanitar. Reforma în sistemul asigurărilo r sociale
de sănătate din România a început în 1990, astfel către sfârșitul aceluiași an s -a
stabilit liberalizarea prețurilor, compensarea prețurilor la medicamente constituind

9 una dintre cele mai complexe probleme. Compensarea prețurilor medicamentelor a
constituit prima măsură legislativă prin care s -a declanșat efectiv reforma în
sistemul de sănătate din România 8.
Mecanismele implementate în reformarea sistemului de sănătate au fost de
nenumărate ori modificate, atât în ceea ce privește modalitățiile de colectare a
fondurilor, care inițial s -au încasat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, și
ulterior de către Ministerul Sănătății, cât și în ce privește cuantumul compensării,
beneficiarii acesteia și mecanismele de decontare. În final stabilinudu -se că se va
compensa doar anumite medicamente prescrise și în mod parțial.
Pe măsură ce dificultățiile privind finanțarea sistemului de sănătate au
crescut, ș -au accentuat și dezbateriile în ceea ce privește generalizarea asigurarilor
sociale de sănătate .
Dificultățiile în finanțarea sistemului de sănătate au apărut ca o cauză
directă a diminuării surselor de venituri ale bugetului de stat, a necesității încadrării
deficitului acestui buget în limitele acceptate și convenite cu Fondul Monetar
Internațion al și a dificultățiilor privind realizarea integrală a veniturilor statului.
În 1997 s -a adoptat , în urma unor intense dezbateri din partea forțelor politice și a
partenerilor sociali, Legea nr. 145/1997 a asigurărilor sociale de sănătate. Această
lege a inițiat trecerea sistemului de sănătate de la un model finanțat de stat la un
model bazat pe asigurări. De asemenea aceasta reglementează veniturile sectorului
de sănătate, alocarea fondurilor pentru serviciile de sănătate și furnizorii de servicii
de sănă tate. După mai multe completări și modificări ulterioare aduse acesteia, în
anul 2006 a fost elaborată Legea 95/2006, menită să continue reforma în sistemul
de sănătate.
Reforma sistemului sanitar de sănătate are la bază următoarele principii 9:
– Obligativit atea asigurării
– Principiul solidarității și subsidiarității în contituirea și utilizarea fondurilor
– Principiul alegerii libere

8 Cristina Dobos – Finanțarea sistemelor de sănătate în țările Uniunii Europene. România
în context european, pag. 5
9 Cristina Dobos – Finanțarea sistemelor de sănătate în țările Uniunii Europene. România
în context eur opean, pag. 5

10 – Principiul autonomiei
– Principiul deschiderii și funcționării altor forme de asigurare a sănătății
– Principiul autonomiei a permis organizarea organizarea mai multor instituții
precum: Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și un sistem de
case de asigurări de sănătate județene, precum și două case de asigu rări de
sănătate departamentale, Casa de Asigurări de Sănătate a Armate i, Ordinii
Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești (CASAOPSNAS) ,
Casa de Asigurări de Sănătate a Transporturilor (CAST)
Sistemul de asigurări sociale de sănătate se bazează pe procurarea și plata
serviciilor medicale într -o colaborare eficientă a părților implicate, acestea fiind:
asiguratul, furnizorul de servicii medicale și casele de asigurări de sănătate.
În mod normal, asiguratul are dreptul de a fi instiințat periodic , prin casele
de asigurări , asupra serviciilor medicale de care beneficiază, a obligativitătii
personale de contribuție și a metodelor de plată, precum și asupra drepturilor și
obligațiilor sale 10.
Anual f inanțarea sistemului de asigurări sociale de sănătate se face prin
Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate . Formarea veniturilor
FNUASS se face din următoarele surse:
– Contribuții ale persoanelor fizice și juridice
– Subvenții de la bugetul de stat
– Dobânzii
– Donații
– Sponsorizării
Venituri obținute din exploatarea patrimonului CNAS și a caselor de
asigurări. De reținut este faptul că colectarea contribuțiilor persoanelor juridice și
fizice, care au calitate de angajator, se face de către Ministerul Finanțelor Publice,
prin ANAF, în contul unic deschis pe seama CNAS . Colectarea contribuțiilor

10 Dr. Cristian Silviu Busoi, Sisteme de S ănătate și influența ideologiilor politice,
Management în sănătate, XIV/2/2010, pag. 5 –

11 persoa nelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de
către ANAF, se efectuează de către casele teritoriale de asigurări de sănătate 11.
Sumele colectate sunt în permanenț a la dispozitia CNAS si se r epartizeaza pe
fiecare domeniu de asistenta medicala. În mod exceptional, în cazul unui deficit
bugetar al Fondului National Unic de Asigurari Sociale de Sănătate, după epuizarea
fondului de rezervă veniturile bugetului fondului , acesta se completează cu s ume
alocate de la bugetul de stat.
Contribuția pentru concedii și indemnizatii de asigurări sociale de sănătate
este de cca 1%, aplicată la fondul de salarii sau la drepturil e reprezentând
indemnizație de ș omaj ori asupra veniturilor supuse impozitului pe venit .
Contribuț ia lunara a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de cca
6,5% din venituri.
Pe langa aceste contributii, s -au adoptat si alte taxe precum Taxa Clawback,
aplicabilă în industria farmaceutică, ce impune producătorilor de med icamente să
contribuie la finanțarea sistemului public de sănătate cu o parte din profitul realizat
în urma vânzărilor de medicamente compensate care depășesc suma alocată
acestora de la Fondul Național de Asigurări. Calculararea Taxei Clawback
presupune i mpozitarea cu 70% a oricărei sume care depășește volumul de vânzări
de medicamente aferente anului 2009. La acest procentaj se adaugă încă o taxă,
cuprinsă între 5 -12% la volumul total al vânzărilor 12.
În general nemulțumirile legate de sistemul de finanțar e al sănătății pleacă
de la carențele în materie de echitate și egalitate la accesul serviciilor medicale, de
control asupra cheltuielilor, de utilizare eficientă a resurselor și de control a calității
serviciilor medicale.
Reformarea sistemelor de sănăta te în țările Europei Centrale și de Răsărit ar
trebui să se concentreze pe următoarele axe: descentralizarea sistemului de sănătate,
modificarea metodelor de planificare și gestionare, menținerea unei largi
accesibilității, dezvoltarea serviciilor de sănăt ate comunitare, dezvoltarea

11 Cristina Dobos – Finanțarea sistemelor de sănătate în țările Uniunii Europene.
România în context european, pag . 5
12 Dr. Cristian Silviu Busoi, Sisteme de S ănătate și influența ideologiilor politice,
Management în sănătate, XIV/2/2010, pag. 5 –

12 serviciilor preventive bazate pe factori de risc prevalenți și îmbunătățirea sistemului
de formare a personalului de sănătate.
Marea Britanie este un stat suveran, situat în largul coastei de nord -vest a
Europei. Acesta include marea insulă a Marii Britanii, partea de nord -est a Irlandei
și multe alte mici insule. Așa cum a fost prezentat la începuturile acestui capitol,
Marea Britanie, promovează un sistem de sănătate public, ce poartă numele de
Serviciul Național de Sănătate (T he National Health Service – NHS). Înainte de
acesta, în 1911, David Leoyd George a introdus Legea Asigurărilor Naționale, în
care o sumă mică era dedusă din salariul unui angajat, în schimbul dreptului la
asistență medicală gratuită. Acest sistem însă aco rda dreptul la asistența medicală
doar angajaților. După cel de -al Doilea Razboi Mondial s -a demarat un proces
pentru lansarea unui sistem de asistență medicală în care serviciile medicale erau
oferite gratuit tuturor persoanelor, indiferent de statutul lo r social, acesta fiind
finanțat din impozitarea centrală. A fost format un sistem tripartit de bază, care
împărțea sistemul în servicii spitalicești, îngrijire primară și servicii comunitare.
Problemele cauzate de separarea celor trei domenii de servicii s -au amplificat până
în 1974, cand Thatcher a văzut reformarea sistemului prin adoptarea legii privind
seriviul național de sănătate și îngrijire comunitară, ceea ce a permis înființarea
Trusturilor independente care gestionau asistența medicală spitaliceas că.
În 1990 guvernul britanic a pus în aplicare una din cele mai importante
schimbări pentru NHS, și anume crearea pieței interne. Medicii devenind astfel
parte activă a acesteia, concurând pentru pacienți. Aceste organizații independente
ale medicilor su nt gestionate individual și concurează între ele. Inițial au existat 57
de trusturi, prin intermediul cărora pana la mijlocul anilor 90 a fost asigurată toată
asistența medicală din Regatul Unit 13.
Serviciul Național de Sănătate constă dintr -o serie de sis teme de asistență
medicală finanțate din fondurile publice din Regatul Unit. Acesta include Serviciile
Naționale de Sănătate Anglia, NHS Scoția, NHS Țara Galilor și Asistența Socială

13 Dr. Cristian Silviu Busoi, Sisteme de S ănătate și influența ideologiilor politice,
Management în sănătate, XIV/2/2010, pa g. 5-

13 și Sănătate a Irlandei de Nord. Fiecare dintre aceste sisteme vor fi prez entate
detaliat in capitolul următor.

CAPITOLUL II
FINANȚAREA SISTEMELOR DE SĂNĂTATE ȘI STRUCTURA
ORGANIZATORICĂ A LEGISLAȚIEI ÎN REGATUL UNIT AL
MARII BRITANII ȘI ROMÂNIA

2.1 SERVICIILE MEDICALE ÎN ROMÂNIA

Până în 1997 în România a funcționat un sistem de sănătate, axat pe
colectarea fondurilor prin impozitare . Ulterior acestei perioade a fost implemenată
“Legea Asigurărilor Sociale de Sănătate ” (L.A.S.S.), moment ce a marcat trecerea
la un nou sistem, ce al asigurărilor sociale de sănătate. Functionarea acestui nou
sistem a început aproximativ din 1999.
Dispozi țile generale din Legea nr.95/2006 ce privesc sistem ul de sănătate
sunt reprezentate de “ansamblul structurilor medicale, organizațiilor publice și
private, insti tuțiilor și resursel or însărcinate să prevină, să mențină, să
îmbunătățească și să redea sănătatea populației ”.
Asistența de sănătate public ă este oferit ă de stat și iar finanțările sunt de la:
bugetu l Ministerului Sănătății, bugetul de stat sau din veniturile proprii, bugetele
locale, bugetele asigurărilor de sănătate și din alte surse.
În ceea ce privește responsabilitatea și coordonarea sistemului de sănătate publică
acestea revin Ministerului Sănătații și str ucturilor sale specializate . Acestea sunt
organizate pe act e de competențe ă și responsabilității atât la nivel national cât și
teritorial . De asemenea autoritățiile administrației publice centrale și locale sunt
obligate să ofere protecția stării de sănătate, precum și a tuturor persoanelor fizice
și juridice de pe teritoriul statului .

14 Direcții le generale de intervenție în dom eniul sănătății publice însumează :
elaborarea, implementarea și realizarea obiectivelor Strategiei Naționale de
Sănătate Publică.
Realizarea obiectivelor Strategiei Naționale de Sănătat e Publică presupune
Programe Naționale de Sănătate ce sunt coordonate de Ministerul Sănătăți.
Totodata înseamnă și proiecte sau parteneriate ce vizează o implicarea activă a
instituțiilor publice ș i private. De asemenea organizațiile guvernamentale, națion ale
și internaționale, precum și organizații le neguvernamentale sunt obligate să
actioneze în domeniul sănătății publice.
Implementării, monitorizarea și evaluarea intervențiilor și activităților
prevăzute de Strategia Națională de Sănătate Publică cât și de Programele Naționale
de Sănătate , privind prevenirea îmbolnăvirilor implica mai multe norme ce trebuie
luate in considerare . Dintre acestea s upravegherea și controlul bolilor transmisibile
și netransmisibile se face prin[ 14]:
– Imunizărea populației împotriva bolilor infecțioase cu impact major asupra
stării de sănătate a populației.
– Asigurarea unui sistem eficient de supraveghere, prevenire și control al
bolilor transmisibile și netransmisibile.
– Un cadru legislativ ce presupune r eglementa rea normativă pentru
prevenirea și combaterea bolilor.
– Controlul epidemiilor și supravegherea bolilor cu pondere semnificativă în
populație
– Supravegherea infecțiilor nosocomiale și monitorizarea utilizării
antibioticelor
– Coordonarea activităților de implem entare a prevederilor Regulamentului
Sanitar Internațional la nivel național
Legea nr. 95/2006 prin art. 9 susține că programele naționale de sănătate
reprezintă cadrul legislativ prin care sunt implementate obiectivele politice și
strategice in domeniul sănătății publice de către Ministerul Sănătății P ublice.

14 Legea Nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul
Oficial, 2014

15 Aceste reglementari se adrese ază populației și sunt direcționate către promovarea
sănătății, prevenirea îmbolnăvirilor și prelungirea vieții de bună calitate.
Programele naționale de sănătate se adres ează domenilor de intervenție ale sănătății
publice și au împuternicirea de a răspund e priorităților naționale identificate prin
Strategia națională de sănătate.
În cele mai multe dintre cazuri, f inantarea programelor naționale se face
prin accesarea următoarelor fonduri: bugetul Fondului Național Unic de Asi gurări
Sociale de Sănătate, fonduri externe ramb ursabile și nerambursabile, venituri
proprii, donații și /sau sponsorizări, dar și din alte surse, dacă acestea sunt conforme
legii.
De asemena p rogramele naționale de sănătate sunt elaborate de către
Ministerul Sănătății, cu participarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate .
Desfășurarea acestora se face de către Ministerul Sănătății și/sau Casa Națională de
Asigurări de Sănătate.
Punerea în aplicare a politicii si programelor naționale de sănătate se face
de către a utoritățile de sănătate publică județ ene și a municipiului București, ce sunt
subordonate Ministerului Sănătății Publice . Acestea mai au rolul de a identifica
problemele l ocale prioritare de sănătate publică, de a elabora și implementa acțiuni
locale în scopul susținerii sănătății publice.
În scopul îndeplinirii acestor obiective, autoritățile de sănătate publică
județene și a municipiului București au următoarele atribuți i [15]:
– de a controla si evalua gradul de asigurare si modul asistenței medicale
– de a controla implementarea normelor de funcționare a unitățil or medicale și
farmaceutice, cât și de a aplică măsuri corective în caz de neconformitate;
– de a urmări aplicarea normelor de control al calității serviciilor medicale;
– de a coordona si controla starea de sănătate a gravidei, lăuzei și nou -născutului;
– de a evalua resursele umane la nivelul asistenței medicale
– de a participa activ la programele de instruire a personalului din serviciile de
sănătate publică și a populației;

15 Legea Nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul
Oficial, 2014

16 – de a organiza acțiuni de prevenire /promovare a îmbolnăvirilor/ a sănătății;
– de a colecta si înregist ra date privind sănătatea populației,
– de a id entifica posibilele probleme de sănătate publică sau amen ințări la adresa
sănătății comunități i;
– de a interveni în identficarea și rezolvarea problemelor de sănătate publică
apărute în rândul grupurilor defavorizate;
– de a oferi suport atat financiar cat și uman pentru studii și proiecte de cercetare
asupra problemelor de sănătate ale populației din teritoriul dat;
– de a stabili parteneriate și colaborări cu instituții și organizații în vederea
desfășurării de acțiun i și proiecte comune în domeniul sănătății publice;
– de a colecta și înregistra date cu privire la tipurile , cantitatea și modul de
gestionare a deșeurilor generate în unitățile medicale de pe teritoriu ;
– de a asigura implementarea unor programe naționale de sănătate publică
derulate prin structurile proprii, cât și de a coordona și controla implementarea
unor programe derulate în baza contractelor încheiate cu instituții publice, furnizori
de servicii medicale din rețeaua administrației publice precum și cu furnizori de
servicii medicale private.
Finanțarea programelor naționale de sănătate sunt prezentate în c apitolul III
al Legii nr. 95/2006. Conform Art. 54 (1) Finanțarea programelor naționale de
sănătate se realizează astfel: de la b ugetul Ministerului Sănătății, din bugetul de stat
și din ve nituri proprii transferate către Fondul Național U nic de Asigurări Sociale
de Sănătate; din alte surse precum donații și sponsorizări, conform legii .
Aceste sume alocate programelor n aționale de sănătate sunt aprobate prin
legea bugetului de stat potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele
publice, cu modificările și completările ulterioare. În cazul programelor naționale
de sănătate publică, categoriile de cheltuieli eligibile și m odul de finanțare a
acestora se aprobă prin normele tehnice de realizare a programelor naționale de
sănătate publică. Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate mai susține
finanțarea programelor naționale de sănătate curative, medicamentele, ma terialele
sanitare, dispozitiv ele medicale și altele asemenea.

17 Medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale și altele
asemenea, utilizate în unitățile sanitare cu paturi pentru tratamentul bolnavilor pe
perioada spitalizării acestora sau, după caz, eliberate prin farmaciile cu circuit
închis pentru tratamentul în regim ambulatoriu al bolnavilor cuprinși în programele
naționale de sănătate, se suportă la nivelul prețului de achiziție, care pentru
medicamente nu poate depăși prețul de deconta re.
Achiziționarea medicamentelor, materialelor sanitare, dispozitivelor
medicale și altelor asemenea prevăzute la alin. (5) Legea 95/2006 se realizează prin
proceduri de achiziție publică organizate de Ministerul Sănătății sau de unitățile
sanitare cu pat uri care implementează programele naționale de sănătate, după caz,
cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare privind achizițiile publice. Lista
medicamentelor care se asigură în cadrul programelor naționale de sănătate se
aprobă prin hotărâre a Guvern ului.
Modalitatea privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau
excluderea medicamentelor în/din lista menționată la alin. (7) Legea 95/2006 este
prevăzută la art. 232^1 Legea 95/2006[ 16].

2.2 SERVICIILE MEDICALE IN ANGLIA

În cazul Regatul ui Unit al Marii Britanii, Serviciul Național de Sănătate
(NHS), înființat în 1948, a oferit accesul universal la îngrijirile medicale. Așa cum
a fost prezentat mai sus, spre deosebire de România, serviciul public de sănătate
NHS este finanțat în principal din impozit. Gama de servicii acoperite în cadrul
Serviciului Național de Sănătate este completă, iar accesul la servicii este gratuit.
Schimbări majore în organizarea sistemului de sănătate al Marii Britanii au avut loc
după 1990. Acestea s -au concentra t pe separarea cumpărătorilor de ofertanții de
servicii medicale și pe crearea unei piețe interne în cadrul acestuia. Solicitanții care
intervin pe piață sunt autoritățiile sanitare de district (DHA) și medicii generaliști,
“gestionarii de fonduri” (Genera l Practitioner Fundholders) care cumpără îngrijiri

16 Legea Nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul
Oficial, 2014

18 trusturilor spitalicești (fundații autonome în cadrul NHS) și centrelor de sănătate
comunitare.
În 1991 s -a introdus ideea unui sistem de negociere a contractelor, ce
impune furnizorilor să iși asume noi funcții și să iși dezvoltate noi capacități de
gestiune.
Ideea fundamentală care sta la baza acestei reforme este stimularea
concurenței între furnizorii de îngrijiri de sănătate și introducerea de modalității de
cumpărare și producere de servicii de sănă tate mai eficiente. În 1992 guvernul
britanic a publicat documentul intitulat “sănătatea națiunii” ce prezenta ca prim
obiectiv al reformei, îmbunătățirea rezultatelor în industria de sănătate.
În ceea ce privește structura sistemului, secretarul de stat de la sănătate este
responsabil în fața Parlamentului de oferta de ingrijiri din cadrul NHS. Consiliul
director al NHS este responsabil în fața secretarului de stat, cu fixarea obiectivelor
și priorităților NHS în acord cu politica guvernului. Consiliul di rector distribuie
fondurile în cadrul unui buget anual, către 106 autorități sanitare districtuale (DHA)
care acoperă fiecare între 250 000 – 1 milion de locuitori 17.
Autoritățile sanitare districtuale și General Practitioner Fundholder
adimistrează bugetele pentru cumpărarea îngrijirilor primare și secundare.
Trusturile din cadrul NHS, fondate în 1991 sunt instituții spitalicești autonome.
Generaliștii și stomatologii au un statut independent și se află sub contract de
colaborare cu NHS.
NHS este finanțat în principal prin fiscalitate, aproximativ 95% și prin alte
contribuții 5%, în cadrul unui buget global stabilit de către minister și supus
aprobării Parlamentului. C u toate acestea există dispozitive bazate pe asigurări
legate de un mic sector privat care a cunoscut un salt rapid dupa anii ’90. În 1996,
9% din populație deținea un contract privat suplimentar de sănătate în scopul de a
acoperi servicile spitalicești sp ecializate și de a evita marile întârzieri în așteptarea
pentru intervențiile mai puțin urgente. În momentul de față, asigurările private nu

17 Dr. Cristian Silviu Busoi, Sisteme de S ănătate și influența ideologiilor politice,
Management în sănătate, XIV/2/2010, pag. 5 –

19 acopera decât 3% din chetuieli, deci finanțarea este aproape în întregime
concentrată asupra serviciilor furnizate în interiorul NHS[ 18].
Din momentul în care spitalele publice au devenit trusturi spitalicești, unde
autonomia se aplică mai ales politicii în materie de personal cât și în materie de
negociere a contractelor de servicii medicale, ele sunt în măsură să ach iziționeze
sau să vândă bunuri imobiliare sau funciare cât și să iși administreze resursele.
Astfel acestea iși negociează cu cumpărătorii de îngrijiri medicale tarifele și paleta
de servicii de sănătate furnizate.
În prezent aproximativ 60% din personal lucrează pe bază de contracte de
servicii încheiate cu trusturile locale. Personalul din spitale este salariat, dar o mare
parte dintre medicii acordă ingrijiri medicale și pacienților privați. Sistemul de
renumerare a generaliștilor contă într -o combinați e complexă între onorariu și
alocări specifice în contractul lor. În general renumerația lor este direct
proporțională cu numărul pacienților înscriși pe listele lor, dar mai este influențată
și de alți factori precum varsta pacienților. Generaliștii gesti onari de fonduri
(GPFH), care reprezentau în jur de jumatate din medicii generaliști în anul 1998,
au primit buget destinat finanțării îngrijirilor primare care se acordă în cabinetul
lor, precum și îngrijirilor secundare și terțiare pe care le cumpără pen tru pacienții
înscrisi pe listele lor. Generaliștii gestionari de fonduri nu iși pot spori veniturile
decat prin reinvestirea economiilor realizate, iar medicii stomatologi sunt
renumerați pe bază de act.
O statistică prezentă în 2007 arată existența în M area Britanie a 463 de
trusturi, care acopereau mai mult de 1600 de spitale și reprezentau marea majoritate
a instituțiilor spitalicești, de servicii de ambulanță și unitațile de ingrijiri comunitare
din cadrul NHS.
Serviciul de sănătate național este com pletat de o panoplie de organisme
private voluntare sau caritative, atât în domeniile bine acoperite de către NHS, cât
și în sectoarele unde această acoperire este limitată 19.

18 Politici de sănătate în cadrul Uniunii Europene
19 Dr. Cristian Silviu Busoi, Sisteme de S ănătate și influența ideologiilor politice,
Management în sănătate, XIV/2/2010, pag. 5 –

20 Concentrarea asupra îngrijirilor primare și rolul pivot al generaliștilor, punct de
trecere obligatoriu pentru a accede la îngrijirile medicale aprofundate, sunt frecvent
citate ca puncte forte ale sistemului de sănătate britanic, raportat la alte sisteme de
sănătate în vigoare în Uniunea Europeană. Nivelul de finanțare al îngrijirilo r
medicale, supus unui riguros control bugetar central, face totuși obiectul unor
continue dezbateri publice și politice. Criticile sunt alimentate în special de slabele
resurse alocate îngrijirilor secundare, fapt ce se reflectă în lungile liste de aștept are
din spitale. Problema listelor de așteptare explică nivelul de satisfacere relativ
mediocru al britanicilor cu privire la sistemul lor de sănătate. Cu rare excepții
sistemele funcționează corect pentru bolile grave sau urgențe, dar mai puțin
satisfacăt or pentru afecțiunile minore[ 20].
De asemenea trebuie menționat faptul ca apar diferențe între sistemele
naționale de sănătate în diferitele regiuni ale UK. Majoritatea serviciilor medicale
din Anglia sunt furnizate de NHS. Serviciile de asistență socială sunt o
responsabilitate comună între NHS locale și directorii administrației locale de
serviciile sociale, acestea fiind sub îndrumarea Departamentului de Sănătate.
Similar acestui sistem sunt și sistemele medicale din Scoția și Țara Galilor, dar
diferit însă față de sistemul medical al Irlanei de Nord.

2.3 SERVICIILE MEDICALE IN SCO ȚIA

Scoția, cea mai nordică țară din Regatul Unit are o populație de peste 5 mil.
loc. Cei mai multi dintre aceștia trăiesc în centura centrală, ce include orașele
Glasgow și Edinburgh. Scoția cuprinde aproximativ 10% din economia Regatului
Unit, fiind dominantă în sectorul serviciilor și secundar în cel energetic cu
aproximativ 80% din producția de petrol și gaze a Regatului Unit. De la
descentralizarea din 1999, Parlament ul și Guvernul Scoțian au devenit responsabile
pentru majoritatea domeniilor politicii interne, inclusiv a sistemului de sănătate.

20 Politici de sănătate în cadrul Uniunii Europene

21 Serviciile de sănătate din Scoția sunt finanțate aproape în întregime din
impozitarea generală și sunt în mare măsură gratuite și disponibile tuturor
locuitoriilor. Sectorul privat de sănătate este mic, independent și nonprofit.
Figura 3. Harta Scoției (D avid Steel and Jonathan Cylus, 2012)
Din punct de vedere legislativ responsabilitatea pentru sănătate și pentru
serviciile de sănătate revin Secretarului de Cabinet Scoțian pentru Sănătate,
Bunăstare și Planificare urbană, răspunzător în fața Parlamentului Scoțian.
Susținuți de către oficialii din cadrul Direcțiilor de sănătate și de îngrijiri sociale
ale guvernului scoțian, miniștrii stabilesc politica, supraveghează furnizarea
serviciilor de către NHS și reglementează sectorul privat independent. Multe di ntre
funcțiilor lor sunt delegate de către 14 consilii teritoriale integrate ale NHS,
responsabile pentru planificarea și furnizarea tuturor serviciilor de sănătate, acută,
primară și comunitară, către locuitorii din teritoriilor lor[ 21].
În urma descentra lizării din 1999, trusturile NHS au fost combinate cu
consilii, iar diviziunea cumpărător -furnizor, introdusă de guvernul Regatului Unit
în anii 90 a fost dezmembrată. Fiecare consiliu deleagă responsabilitea diviziilor
operaționale pentru serviciile acute și a parteneriatelor în domeniul sănătățiii
comunitare (CHP) pentru serviciile de îngrijire comunitară și primară. Nouă
organisme naționale din domeniul sănătății sunt responsabile pentru serviciile
medicale oferite de către o singură organizație național ă, cum ar fi de exemplu
transportul cu ambulanța, informarea medicală, educația în sănătate, îmbunătățirea
calității serviciilor medicale. Acestea au o mare responsabilitate față de Parlamentul
Scoțian, prin intermediul miniștrilor și prin examinarea de că tre Comitetul
parlamentar pentru Sănătate, Auditul Scoției și al Cadrului Național de Performanță
pentru Îmbunătățirea Sănătății din Scoția.
Parlamentul scoțian are un interes deosebit față de sănătate, care reprezintă
30% din bugetul țării. De asemenea e xistă un Comitet pemanent pentru Sănătate

21 David Steel and Jonathan Cylus, Health Systems in Transition United Kingdom
(Scotland), London School of Economics and Political Science, United Kingdom, vol. 14,
no 9, 2012

22 care conduce anchete pentru probleme specifice și are un rol -cheie în legislația
privind sănătatea.
Guvernul scoțian prin Secretarul de Cabinet Scoțian pentru Sănătate,
Bunăstare și Planificare urbană, ce coincide cu adjunctul prim -ministrului pentru
sănătate este responsabil de îngrijirile și serviciile medicale. De asemenea,
responsabilitațile acestuia includ asistența socială, măsurile împotriva sărăciei și
sportul. Guvernul scoțian are sarcina de a stabili, sub aprobarea Parlamentului,
modul în care sunt alocate fondurile din bugetul general între NHS și alte servicii,
cum ar fi educația sau transportul.
Direcțiile guvernului scoțian pentru sănătate și asistență socială sunt
responsabile pentru politica de sănă tate și asistență socială, gestionarea NHS și
supravegherea serviciilor de asistență socială, furnizate de autoritățile locale și
sectoarele private și terțe. Direcțiile sunt conduse de catre un director general, care
este și șef executiv al NHS. În cadrul direcțiilor există consilieri profesioniști,
inclusiv un medic -șef, un asistent -șef, un stomatolog -șef și un farmacist -șef.

Figura 4. Fluxul financiar NHS (dupa David Steel and Jonathan Cylus, 2012)

Finanțarea sistemului de sănătate scoțian se face în principal prin
impozitarea generală (76.2%), 18,4% provenind din elementul NHS al
Contribuțiilor de Asigurări Naționale (NIC) iar 5.4% provenind din încasările și
veniturile din teren 22.
În 2011/2012 trei sferturi din bugetul național al sănătății, de 11,6 8 miliarde
de lire sterline, a alocat fonduri de bază consiliilor teritoriale și naționale, alte 12%
a fost alocat pentru serviciile contractante de îngrijiri primare, iar restul a fost alocat
unor programe specifice. Alocarea se bazează pe o formulă care reflectă nevoile
relative ale diferitelor zone geografice ale Scoției. Aproximativ 83% din totalul
cheltuielilor de sănătate sunt finanțate din fonduri publice. Restul provine din

22 David Steel and Jonathan Cylus, Health Systems in Transition United Kingdom
(Scotland), London School of Economics and Political S cience, United Kingdom, vol. 14,
no 9, 2012

23 asigurarea privată voluntară (VHI). Taxele de utilizare pentru îngrijirea de ntară și
serviciile oftalmice au fost eliminate din Scoția în 2011.
Cheltuielile publice pe cap de locuitor pentru sănătate în Scoția sunt mai mari decât
în restul Regatului Unit (2072 lire sterline pe an față de 1926 lire sterline), dar
această diferență s-a redus constant în ultimii ani. Din 2000 cheltuieliile pentru
sănătate s -au dublat, reprezentând acum aproximativ 10% din PIB și 34% din
bugetul guvernului scoțian. Cu toate acestea economii de eficiență și productivitate
de cel putin 3% pe an sunt nec esare pentru a menține echilibrul financiar în fața
presiunilor inflaționiste, demografice și clinice 23.

2.4 SERVICIILE MEDICALE IN ȚARA GALILOR

Țara Galilor este situată în partea de vest a Angliei, cu o populație de
aproximativ 3 mil. loc., reprezentân d 5% din totalul Regatului Unit. Cea mai mare
parte a populației este concentrată în sudul postindustrial al tării și de -a lungul
coastei de nord a insulei.
Timp de câteva decenii, Țara Galilor deținea un sistem de sănătate
administrat în mare parte de că tre Biroul Galez al Guvernului Regatului Unit. După
dezintegrarea din 1999 multe dintre responsabilitățile privind sistemul de sănătate
au fost preluate de către Guvernul Galez. Totodată piața internă introdusă în
Serviciul Național de Sănătate din Regatul Unit (NHS) a fost complet abandonată
în Țara Galilor, fiind înlocuită de 7 consilii locale de sănătate (LHB), susținute de
trei trusturi NHS specializate, ce au responsabilitatea de a planifica și furniza toate
serviciile de sănătate pentru populația rezi dentă.

Figura 5. Harta Tara Galilor (Marcus Longley et al., 2012)

Consiliile locale de sănătate, împreună cu cele trei trusturi NHS specializate
în servicii de ambulanță, asistență specializată în domeniul cancerului și în sănătate

23 Marcus Longley et al., Health Systems in Transition United Kingdom (Wales), London
School of Economics and Political Science, United Kingdom, vol. 14, no 11, 2012

24 publică, sunt numite ș i răspunzătoare față de Ministerul Sănătății și Serviciilor
Sociale. Consiliile locale de sănătate funcționează într -un cadru politic stabilit de
guvernul din Țara Galilor.
Datorită dimensiunii mici a țării și lipsa unui nivel organizațional între
implica rea locală și națională, implicarea politică în luarea deciziilor la nivel local
este uneori puternică. Responsabilitatea pentru serviciile sociale constă în 22 de
autorități locale, care trebuie să colaboreze cu NHS și cu sectorul privat (non –
profit)[ 24]. Serviciile de sănătate din Țara Galilor sunt finanțate aproape în
întregime din impozitarea generală și sunt prin urmare gratuite pentru întreaga
populație.
Guvernul galez are responsabilitatea de a institui un cadru național pentru
politica de sănătate, iar ministerul sănătății și serviciilor sociale, are control direct
asupra NHS. Cu toate acestea, cele 22 de autorități locale decid cum se oferă
seriviciile medicale. Serviciile de sănătate sunt planificate și furnizate de cele șapte
consilii locale, car e sunt direct responsabile față de ministru și față de cele trei
trusturi NHS.

Figura 6. Fluxul financiar NHS (dupa Marcus Longley et al., 2012)

Responsabilitatea pentru majoritatea aspectelor politicii de sănătate este
dezvoltată de către Consiliul Adu nării Naționale a Țării Galilor și executată de către
guvernul galez, inclusiv de către Ministerul Sănătății și Servicilor Sociale.
Ministerul are control direct asupra trusturilor NHS, incluzănd alocarea
bugetelor pentru diferite organe și numirea consil iilor locale, însă influența sa
asupra serviciilor sociale este indirectă, stabilind cadrul legislativ și politic general,
însă bazându -se pe autoritățile locale alese să decidă cum sun t oferite serviciile
medicale.
Structura sistemului de sănătate post -2009 unifică funcțiile de planificare și
furnizare a asistenței primare, secundare și terțiare, pe o bază geografică, în șapte

24 Marcus Longley et al., Health Systems in Tran sition United Kingdom (Wales), London
School of Economics and Political Science, United Kingdom, vol. 14, no 11, 2012

25 LHB. Fiecare dintre acestea au un consiliu desemnat de Ministerul Sănătății și
Serviciilor Sociale și direct răspunzător la acesta. Trustul ingrijirii specializate este
comandată de Comitetul pentru Servicii Specializate de Sănătate din Țara Galilor
(WHSSC), care răspunde celor șapte LHB -uri[25].
De asemenea mai există și alte organisme care să îndeplinească anumite
funcții în cadrul sistemului de sănătate și anume Agenția Națională de Leadership
și Inovare pentru Sănătate, care este găzduită de unele dintre LHB -uri și trusturi.
Sursele de finanțare a sistemului de sănătate provin în mare parte de la guvern
(96.18%), de la alte organizații (1.36%), din buzunarul pacienților (0.46%),
asigurări private (0.15%), donații (0.23%), altele (1.62%).

2.5 SERVICIILE MEDICALE ÎN IRLANDA DE NORD

Irlanda de Nord are o populație estimată la 1.8 mil. loc., ce se concentrează
în mare parte în jurul capitalei Belfast. Economia sa depinde în mare măsură de
sectorul serviciilor, în special de ocuparea forței de muncă în sectorul public.
Producția pe cap de locuitor în 2009 a fost de 15 800 GBP, ceva mai puțin decât în
Anglia și Scoția, dar la egalitate cu Țara Galilor.
Îngrijirea medicală și cea socială din Irlanda de Nord este finanțată
preponderent din fonduri publice și gratuită pentru a proape orice serviciu medical.
Responsabilitatea pentru administrarea și gestionarea aspectelor legate de sănătate
în Irlanda de Nord revine Ministrului Sănătății, Serviciilor Sociale și Siguranței
Publice, care face parte dintr -o comisie de 11 persoane condusă de un prim ministru
și de un adjunct al prim -ministrului.
Legea privind sănătatea și asistența socială (Reforma) (NI) 2009 stabilește
modalitățile de furnizare și guvernanță a asistenței medicale. Aplicarea acestei legi
a redus în mod semnificati v numărul organismelor de sănătate și asistență socială
(HSC).
Figura 7. Harta Irlandei de Nord (Ciaran O’Neil et al., 2012)

25 Marcus Longley et al., Health Systems in Transition United Kingdom (Wales), London
School of Economics and Political Science, United Kin gdom, vol. 14, no 11, 2012

26
DHSSPS are control strategic asupra serviciilor. Un Consiliu de Sănătate și
Îngrijire Socială (HSCB) și Agenția de Sănătate Publi că (PHA) sunt responsabile
pentru punerea la dispoziție a serviciilor medicale, iar 5 trusturi HSC teritoriale sunt
responsabile pentru furnizarea serviciilor medicale. HSCB este consiliat de 5
grupuri locale de punere în funcțiune (LCG). PHA sprijina furn izorii de îngrijire,
menține un registru al profesiilor de asistență medicală, desfășoară activități de
promovare a sănătății. De asemenea acestea răspund de amenințările reprezentate
de boliile infecțioase și este obligată să sprijine cercetarea și dezvol tarea în ceea ce
privește noile intervenții[ 26].
Sistemul de sănătate și asistență socială este finanțat în principal, prin
impozitatrea generală, prin alocări de la executivul departamentului.
În 2010/2011 executivul a alocat departamentului aproape juma tate din
bugetul său. Cheltuielile pe cap de locuitor pentru sănătate și îngrijire socială sunt
cu 15% mai mari în Irlanda de Nord decât în Anglia.
Responsabilitatea pentru administrarea și gestionarea problemelor legate de
sănătate în Irlanda de Nord rev ine ministrului sănătății, serviciilor sociale și
siguranței publice. Un document cadru elaborat de DHSSPS descrie rolurile și
funcțiile organismelor HSC, cât și relațiile dintre acestea și departamentul general.
Aceste organisme au fost înființate în teme iul Legii privind sănătatea și asistența
socială (Reforma) (NI)2009.
DHSSPS este unul dintre cele mai mari departamente guvernamentale al
Irlandei de Nord, cu un buget de 3.7 miliarde lire sterline (2010), cea mai mare
parte a acestuia fiind alocat sistemu lui de sănătate. Departamentul este responsabil
pentru funcționarea în ansamblu a sistemului și de gestionarea diferențelor dintre
organismele HSC[ 27].

26 Ciaran O’Nreill et al., Health Systems in Transition United Kingdom (Northern Ireland),
London School of Economics and Political Science, United Kingdom, vol. 14, no 10, 2012
27 Ciaran O’Nreill et al., Health Systems in Transiti on United Kingdom (Northern Ireland),
London School of Economics and Political Science, United Kingdom, vol. 14, no 10, 2012

27 2.6 ANALIZA COMPARATIVA ÎNTRE LEGISLAȚIILE ÎN VIGOARE
DINTRE ROMÂNIA ȘI REGATUL UNIT AL MARII BRITANII

Urmărind o analiză comparativă între legislațiile în vigoare dintre România
și Regatul Unit al Marii Britanii, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord, putem
sintetiza sub formă tabelară urmatoarele aspecte.
Structura organizatorică a legislației în vigoare în România
Figura 8. Structura legislativa a Romaniei
Structura organizatorică a legislației în vigoare în Marea Britanie
Figura 9. Structura legislativa a Marii Britanii (dupa Sean Boyle, 2012)
Structura organizatorică a legislație i în vigoare în Scoția
Figura 10. Structura legislativa (dupa David Steel and Jonathan Cylus, 2012)
Structura organizatorică a legisl ației în vigoare în Țara Galilor
Figura 11. Structura legislativa (dupa David Steel and Jonathan Cylus, 2012)
Structura organizatorică a legislației în vigoare în Irlanda de Nord
Figura 12 . Structura legislativa (dupa Ciaran O’Neil et al., 2012)
2.7 ANALIZA REZULTATELOR OBȚINUTE

Felul în care o țară iși construiește sistemul de finanțare și furnizarea
serviciilor medicale poate avea un mare efect esențial asupra celor implicați.
Indiferent de statutul acestora, pacienți, manageri de spitale, medici sau farmacișt i,
comportamentul și cooperarea dintre aceștia sunt factori determinanți pentru
rezultatele sistemului de sănătat e ales.
În sistemul de sănătate, m ecanismele de fin anțare nu pot fi implementate
separat de organizarea serviciilor îngrijirilor medicale și nici de factorii de plată.
Organizarea sistemului de sănătate și modul de finanțare aleas, conduc la caile de
acces către îngrijirile medicale, prețul acestor a, corectitudinea și calitatea
serivicilor medicale. În acest mod sunt determinate rezultatele finale ale oricărui
sistem de sănătate, însemnând starea de sănătate a populației, protecția financiară
contra ri scurilor și gradul de satisfacție a consumatorilor de servicii.

28 Capacitatea unei țări de a strange fonduri, prin diferite moda lități de
finanțare este determinata si de venitul pe cap de locuitor. În acest mod sunt
observate posibilitățile fiecărei gospodă rii de a plăti pentru sănătate și servicile
implicate.
Observând situația sis temului de sănătate din tara noastră și Regatul Unit al
Marii Britanii , trebuie precizat că o țară săracă (precum România) se confruntă cu
o problema majoră, din punct de vedere al colectării f ondurilor, reprezentată de
dezvoltar ea economiei subterane, care poate ajunge la aproximativ 50% din PIB, în
timp ce în ță rile mai bogate, aceasta ajunge la aproximativ 10% din PIB.
Paradoxul sistemelor de sănătate din România și Marea Britanie, este acela
că deși sistemul asigurărilor de sănătate sociale (sub care funcționează România),
este mai potrivit țărilor cu venituri medii sau mari, cum ar fi Marea Britanie,
guvernul britanic a optat pentru un sistem național de sănătate adecvat mai degrabă
unei țări cu o economie modestă.
Cele mai importante deosebiri dintre cele doua sisteme de finanțare sunt
următoarele:
– Asigurarea socială este un drept al acelora care sunt eligibili și iși plătesc
contribuția
– Asigurații iși asumă faptul că plătesc în schimbul serviciilor de care ar putea
beneficia la un anumit moment
– Contribuțiile asigură fondul asigurărilor sociale de sănătate, fiind în acest
mod separate de fondurile gu vernamentale, obțin ute de obicei prin impozite
și taxe.
– Valoare a primelor de asigurare, a pac hetului de servicii prevăzut, pot fi
modificate doar prin intermediul legislației
Diferit de sistemul finanțării prin fonduri guvernamentale, sistemul
asigurărilor sociale de sănăta te este obligat să iși mențină solvabilitatea prin
mijloace proprii, însemnând că cei care îl administrează sunt răspunzători pentru
colectarea și gestionarea fondurilor
Întrebarea ce precupă majoritatea economiștilor sanitarii este care tip de
sistem de s ănătate, prin modalitățile sale de finanțare/plată furnizorilor/organizarea

29 îngrijirilor este mai eficient în controlul inflației cheltuielilor din sănătate?. Modul
în care sunt cheltuite fondurile din cele două sisteme de sănătate, va fi prezentat în
capitolul următor.
CAPITOLUL III
ANALIZA NIVELULUI VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR DIN
DOMENIUL SANITAR ÎN ROMÂNIA ȘI REGATUL UNIT AL MARII
BRITANII

3.1 PREZENTAREA DATELOR PRIVIND VENITURILE ȘI CHELTUIELILE
DIN DOMENIUL SANITAR ÎN ROAMÂNIA

Nivelul de dezvolta re al unei țări este dat de nivelul cheltuielilor pentru
sănătate. Statele cu economii avansate alocă resurse importante pentru finanțarea
sectorului de sănătate, ca premiză pentru o dezvoltare economică sustenabilă pe
termen lung. Pe de altă parte, în țăr ile emergente din Europa, în această categorie
încadrându -se și România, nivelul cheltuielilor cu sănătatea, ca procent din PIB se
situează la un nivel mult sub media Europeană.
Este de reținut faptul că România se situează pe ultimul loc din Uniunea
Euro peană la capitolul ponderea în PIB a cheltuielilor cu sănătatea. O statistică
realizată în 2008 prezintă faptul că România deținea un procent de 5.3 % al
cheltuielilor totale cu sănătatea în PIB, comparativ cu Marea Britanie care deținea
un procent de apro ximativ 9.6%.
De asemenea România înregistrează cheltuieli mici pe cap de locuitor și
pentru medicamente, deși acestea în mod normal reprezintă o cotă mare din
cheltuielile generale pentru sănătate.
Spre deosebire de România, cheltuielile cu sănătatea în Regatul Unit al
Marii Britanii, sunt relativ asemănătoare cu media OCDE. În 2010 o statistică a
specialiștilor prezenta faptul că Marea Britanie a cheltuit 9.7% din Produsul Intern
Brut pe sănătate în 2010, față de 9.5% media OCDE. În 2000, cheltuielile t otale cu
sănătatea în Marea Britanie erau de aproximativ 7% din PIB, ușor sub media OCDE
DE 7.8%, aceste cifre aratând o creștere însemnată a preocuparilor în ceea ce

30 privește sănătatea, în ultimul deceniu. Această creștere în cheltuielile de sănătate a
fost alimentată de cheltuielile publice cu sănătatea, care au crescut de la 5.5% din
PIB în 2000 la 8% din PIB in 2010. Totodata, cheltuielile private de sănătate au
crescut de la 1.5% din PIB la doar 1.6% din PIB, în același interval.
Începând cu anul 2011 cheltuielile de sănătate au cunoscut o ușoară stagnare
și chiar scădere ceea ce a condus în prezent la o problemă bugetară cu care Serviciul
Național de Sănătate se confruntă, deoarece guvernul încercă să reducă deficitul
fiscal al Regatului. Majoritatea cheltuielilor publice de sănătate din Marea Britanie
sunt făcute de către NHS -ul englezesc, în timp ce restul este cheltuit de către
guvernele descentralizate din Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord, pe serviciile
lor de sănătate.
În structura organi zațională a cheltuielilor în ceea ce privește România, cele
mai mari cheltuieli ale Fondului de sănătate se realizează cu spitalele, circa 45%.
În general această situație este comună tuturor sistemelor de sănătate din Europa,
inclusiv cazul Regatului Unit al Marii Britanii.

Figura 13 . Cheltuielile totale cu sănătatea, sursa CNAS
Următorul sector de cheltuieli este cel cu medicamentele compensate, a
cărei pondere, în medie a fost de aproximativ 27% în ultimii 10 ani. În cazul
asistenței medicale primare cheltuielile sunt limitate, de circa 12.4 % din totalul
FNUASS.
Din păcate situația actuală a sistemului de asig urări sociale de sănătate
defavorabilă, FNUASS având cele mai mari plăți restante dintre bugetele publice.
Cu toate acestea se remarcă o creștere constantă a cheltuielilor totale în
sistemul de sănătate, conform tabelului din figura 13.

Figura 14 . Che ltuielile cu asistența primară, sursa CNAS

Cheltuielile cu medicamentele compensate au avansat mai rapid, devenind
al doilea subcapitol de cheltuieli al FNUASS. Ritmurile ridicate de creștere din anii
2012 și 2014 la medicamente se explică prin majorarea artificială a plăților,

31 generată de achitarea datoriilor și reducerea termenelor de plată. În realitate,
mulțumită taxei clawback, cheltuielile finale anuale ale FNUASS cu
medicamentele compensate au rămas constante din anul 2015, la circa 22% – 23%
din to tal.
Figura 15 . Cheltui elile cu medicamente compensate , sursa CNAS
Resursele alocate de FNUASS asistenței medicale primare au variat între
10% și 16% în ultimii zece ani. Comparativ cu sistemele de sănătate din celelalte
state ale central și est -europene membre ale UE, România alocă cu aproximativ 10
puncte procentuale mai puțin.
Din anul 2010 asistența medicală primară a crescut în medie cu 2,2% pe an,
o rată sub ritmul cheltuielilor totale ale Fondului în aceeași perioadă. În anul 2013 –
2014 pasul a fost accelerat, cu o majorare de 30% față de anul anterior, depășindu –
se pentru prima data nivelul nominal din anul 2010, dar nu și în termeni reali.
Figura 16 . Cheltuielile cu asistența spitalicească, sursa CNAS
3.2 PREZENTAREA DATELOR PRIVIND VENITURILE ȘI CH ELTUIELILE
DIN DOMENIUL SANITAR ÎN REGATUL UNIT AL MARII BRITANII
Cele mai multe venituri pentru sistemul de sănătate din Anglia sunt
furnizate de sursele publice, însemnând impozitarea generală, taxele naționale sau
unele impozite locale, restul fiind su rse private, în special PMI, taxe de utilizare
pentru NHS și plăți directe pentru îngrijirea privată.
NHS este finanțat în principal prin impozitarea generală, cu un element
provenind de la SNI. Figura 15 arată că 94,6% din finanțarea pentru NHS în Anglia
în perioada 2016 -2017 a provenit din aceste două surse, 76,2% din Fondul
Consolidat (impozitarea generală) și 18,4% din elementul NHS al Departamentelor
de Sănătate. Restul finanțării din partea NHS provine din încasări, inclusiv
vânzările de terenuri și veniturile provenite din schemele de generare a veniturilor.
Figura 17 . Veniturile totale cu sănătatea în Anglia între 2016 -2017, sursa OECD
Cea mai mare parte a finanțării pentru îngrijirea sănătății în Anglia este
furnizată din încasările guvernamentale care se acumulează în principal prin
impozitare.

32 Principala sursă de finanțare pentru NHS în Anglia este impozitarea
generală. HM Revenue and Customs este departamentul guvernamental responsabil
cu administrarea și colectarea impozitelor. Principalele sur se de impozitare
generală sunt impozitul pe venit, TVA, impozitul pe profit și accizele (la
combustibil, alcool și tutun). HM Revenue and Customs furnizează estimări ale
costului colectării taxelor; în perioada 2016 -2017 aceasta a fost 1,25% din
impozitul pe venit, 0,6% pentru TVA și 0,79% pentru impozitul pe profit, cu un
cost total de 1,13% pentru întregul impozit pe venit (HM Revenue and Customs
2017).
De asemena în Scoția aproximativ 83% din cheltuielile pentru sănătate
provin din surse publice (OCDE, 2015). Restul fiind finanțat în mod privat prin
taxe de utilizare, plăți directe și VHI privat. Contribuția VHI (măsurată prin prime)
la cheltuielile totale de îngrijire a sănătății este mică comparativ cu cea a
cheltuielilor publice, reprezentând doar 2,9 % (Laing și Buisson, 2014).
În ceea ce privește Țara Galilor, detaliate în figura 16 sunt principalele surse ale
veniturilor din veniturile NHS. Se poate observa că peste 96% din venituri provin
din surse guvernamentale, și sume relativ mici din alte surse.
Figura 18 . Veniturile totale cu săn ătatea în Țara Galiilor între 2016 -2017, sursa
Guvernul Țării Galiilor .

In Irlanda de Nord sistemul de sănătate și asistență socială este finanțat, în
principal, prin impozitarea generală prin alocări de la executiv către departament.
În 2016/17, executiv ul a alocat aproape jumătate din bugetul său departamentului.
Cheltuielile publice pe cap de locuitor pentru sănătate și îngrijire socială sunt cu
15% mai mari în Irlanda de Nord decât în Anglia. Toți rezidenții au dreptul la o
gamă largă de prestații de asistență medicală și socială cu finanțare publică, care
sunt aproape în întregime libere la punctul de utilizare; taxele de utilizare sunt
aplicate numai pentru îngrijirea dentară. În consecință, plățile OOP sunt extrem de
scăzute și există foarte puțină absorbție a asigurărilor voluntare de sănătate.
Sistemul are nouă POC -uri; cea mai mare fiind serviciile acute, care au consumat
43% din bugetul total pentru îngrijirea secundară în 2015/16, urmată de îngrijirea

33 persoanelor în vârstă, care au consumat 22% . Prima dintre ele constă aproape în
totalitate cu cheltuieli în spitale, în timp ce 70% din acestea din urmă constau în
PSS. Îngrijirea secundară este în principiu comandată de HSCB, cu fonduri alocate
pe bază de capitativă. Formula de captare reflectă ca racteristicile populației locale
și amploarea furnizării de servicii. Cele mai multe fonduri sunt cheltuite pe plan
local, cu excepția serviciilor foarte specializate (de obicei, oferite de Belfast HSC
Trust). Îngrijirea primară este, de asemenea, finanțat ă prin capitație, dar
administrată direct de HSCB. Furnizorii de asistență medicală secundară,
responsabili de furnizarea serviciilor spitalicești, sunt de obicei angajați de serviciul
de sănătate finanțat din fonduri publice, deși unii oferă îngrijire pri vată.
Figura 19 . Tendințe în cheltuielile de sănătate din Regatul Unit între 2015 -2017,
sursa OECD.

În ceea ce privesc cheltuielile de sănătate in Regatul Unit al Marii Britanii
acestea includ asigurarea de servicii medicale (de prevenție și curative, planning
familial, nutriție, ajutor medical de urgență). Datele indică o creștere a nivelului
cheltuielilor pentru sănătate, în anii 2000, în comparație cu anii ’90. De asemenea
este de remarcat și faptul că în Marea Britanie cheltuielile publice cu sănătatea au
crescut mai rapid decât cheltuielile totale.

Figura 20 . Cheltuielile totale cu sănătatea în Anglia între 2011 -2017, sursa
OECD
În ceea ce privesc cheltuielile de sănătate in Regatul Unit al Marii Britanii
acestea includ asigurarea de servicii medicale (de prevenție și curative, planning
familial, nutriție, ajutor medical de urgență). Datele indică o creștere a nivelului
cheltuielilor pentru sănătate, în anii 2000, în comparație cu anii ’90. De asemenea
este de remarcat și faptul că în Marea Britanie cheltuielile publice cu sănătatea au
crescut mai rapid decât cheltuielile totale.

Figura 21. Cheltuielile tota le pe cap de locuitor în Anglia între 2011 -2017, sursa
OECD

34
Cheltuielile de îngrijire a sănătății în Regatul Unit au crescut semnificativ
în ultimul deceniu. După cum arată tabelele de mai sus cheltuielile cu sănătatea,
raportate la PIB au crescut cu 6.5% din 2011 pana la 11.7% în 2015.
În ceea ce privește cheltuielile din sectorul sănătații în Irlanda de Nord, este
extrem de clar faptul că în secolul XXI acestea au înregistrat o creștere substanțială
și sustinută a cheltuielilor pe cap de locuitor, refle ctând politicile pentru întreg
Regatul Unit al Marii Britanii în cadrul noului guvern de reformare (1997 -2010).
În perioada 2010 -2011 cheltuielile pentru PSS au fost de 921 milioane de lire
sterline dintr -un total de 4711 milioane lire sterline alocat pent ru sănătate și PSS.
Cheltuielile de sănătate structurate pe departamente în Irlanda de Nord pot fi
regăsite în tabelul din figura 22 .

Figura 22 . Cheltuielile corespunzătoare departamentelor din sistemul de
sănătate, sursa OECD

Nu există informații disp onibile care să arate cheltuielile totale pentru
sănătate din Țara Galilor (NHS) sau a cheltuielilor private directe, dar cu toate
acestea având în vedere natura cuprinzătoare a finanțării publice și furnizarea prin
intermediul NHS, această sumă subvențion ată din bloc, reprezintă marea majoritate
a cheltuielilor totale pentru sănătate.

Figura 23 . Cheltuielile corespunzătoare departamentelor din sistemul de
sănătate, sursa OECD

Figura 23 prezintă creșteri semnificative ale cheltuielilor pentru sănătate din
2011 pînă în 2017. Cheltuielile pentru sănătate din Țara Galior sunt mai mari decât
media pentru Regatul Unit. Totuși nivelul cheltuielilor din Țara Galilor a crescut
într-un ritm ușor mai lent comparativ cu Regatul Unit, care reflectă în principal
impactul formulei Barnett, în deriva cotei pe cap de locuitor din bugetul Regatului
Unit pentru acordarea de fonduri pentru Țara Galilor.

35 Cheltuielile totale de sănătate din Scoția, ca și în restul Regatului Unit, cuprind
cheltuielile de finanțate din fonduri publice, cheltuielile cu VHI și cheltuielile
pentru tratament și produse în afara buzunarului, inclusiv medicamentele fară
prescripție medicală. Un există cifre oficiale pentru cheltuieli le totale pentru
sănătate, si prin urmare în tabelul din figura 19 vor fi prezentate numai cheltuielile
finanțate din fonduri publice. Cheltuielile pe cap de locuitor în Scoția sunt
semnificativ mai mari decât în celelalte țări din Regatul Unit.
Ca o com parație între statele din Regatul Unit al Marii Britanii în ceea ce
privește cheltuielile totale în sistemul de sănătate se poate observa tabelul din figura
20.
Figura 24 . Cheltuielile totale din sistemul public, in statele din Regatul Unit ,
sursa OECD
Figura 21. Cheltuielile totale din sistemul public, comparatie intre Regatul Unit,
Irlanda de Nord si Romania, sursa Eurostat
CONCLUZII

În comparație cu celelalte țări din Regatul Unit al Marii Britanii, România
este un stat ce înregistrează cheltuieli mai mici pe cap de locuitor în vederea
achiziționării medicamente lor, deși per total acestea reprezintănd un mare procent
din cheltuielile totale pentru sănătate. În urma cu 4 ani, o creștere substanțială , de
aproximativ 129% a fost semnalată. Acesta crește re a fost d atorată introducerii
asigurărilor de sănătat e. După acest bum, creșterile anuale s-au înregistat într -un
interval cuprins între 10–20%. Pe de altă parte datele înregistrate arată că 50% din
medicamentele compensate sunt achitate in mare parte de către pacienți.
Estimările privind cheltuielile private cu sănătate în țar a noastra au fost
estimate în 2016 la 829 mil. USD, ceea ce reprezentă aproximativ 25% din
cheltuielil e generale din acest domeniu și 0,11 % din PIB. Media OECD este astfel
depășită de acest procent. Într -o comparație cu Regatul Unit al Marii Britanii, țara
noastră se află pe ultimul loc în lista plăților private realizate de către persoanele
asigurate.

36 Pe viitor obiectivele în domeniul sănătății ar trebui să urmăre ască atât
creșterea calității și accesului la servicii, cât și combaterea mecan ismelor de control
al cheltuielilor . Din această cauză România trebuie să dispună de mai multe resurse
finanțare în sistemul de sănătate, în special în componența asigurări lor sociale.
Situația de față prezintă aproximativ 7 milioane de plătitori ce finanțează
cheltuielile cu 20 milioane de asigurați. Această situație nu este benefică pe termen
lung, mai ales în cazul în care tendințele de îmbătrân ire a populației și de
sincroniz are cu nivelul cheltuielilor din statele membere Uniunii Europene.
Creșterea calității și accesului însemnă subcontractarea mai multor furnizori de
servicii medicale. De asemenea înseamnă încurajarea concurenței dintre aceștia,
diversificarea serviciilor, implementarea unui numar mai mare de echipamente
performante, investiții în imobile și salarii mai mari pentru personalul sanitar. Din
pacate toate aceste investiții nu pot fi realist obținute cu veniturile actuale ale
FNUASS.

BIBLIOGRAFI E

1. Ciaran O’Nreill et al., Health Systems in Transition United Kingdom (Northern
Ireland), London School of Economics and Political Science, United Kingdom, vol.
14, no 10, 2012
2. Cristina Doboș, Finanțarea Sistemelor de Sănătate în Țările Uniunii Europene.
România în context european, Institutul de Cercetare a Calității Vieții, București,
2008
3. Consiliul național al persoanelor vârstnice – Modalității de finanțare pentru
sistemul public de sănătate – prezent și perspective, octombrie 2011

37 4. David Steel and Jonathan Cylus, Health Systems in Transition United Kingdom
(Scotland), London School of Economics and Political Science, United Kingdom,
vol. 14, no 9, 2012
Efor Policy Bri ef no. 7, Veniturile si cheltuielile sistemului de sănătate, Scurtă
analiză comparativă a variantelor de reformă, Expert Forum (EFOR) – Mind
Research&Rating, 2012
5. Ginzberg, E., Medical Gridlock and Health Reform, San Francisco, West View
Press, 1994.
6. Marcus Longley et al., Health Systems in Transition United Kingdom (Wales),
London School of Economics and Political Science, United Kingdom, vol. 14, no
11, 2012
7. Mincă, D., Marcu, M., Sănătate publică și management sanitar (Public health and
sanitary management), Bucharest, Carol Davila Publishing House, 2004.
8. Mossialos, E., Dixon, A., Figueras, J., Kutzin, J., Funding health care: options
for Europe, Buckingham, Open University Press, 2002.
9. Scambler, G., Health and social change. A critical the ory, Buckingham, Open
University Press, 2002.
10. Stănescu, A. et al., Asigurarea accesului nediscriminatoriu la serviciile de
sănătate (raport nepublicat, în cadrul proiectului MEC, Polarisation of access to
health services in Romania), 2004.
11. Vlădescu , C., Dragomireșteanu, A., Enăchescu, D., Politici de alocare a
resurselor și de planificare a personalului medical în sistemele de sănătate. România
în context internațional (Policies of resources allocation and medical personnel
planning in health system s. Romania into international context), Bucharest, CPSS
Publishing House, 2001.
12. Vlădescu, C. (coord.), Sănătate publică și management sanitar. Sisteme de
sănătate (Public health and sanitary management. Health systems), Bucharest,
CPSS Publishing Hous e, 2004.
13. Zarcovic, G., Enăchescu, D., Probleme privind politicile de sănătate în țările
Europei centrale și de răsărit. Evoluția recentă și perspectivele sistemului de
sănătate în România (Problems regarding health policies in Central -East European

38 countries. Recent evolution and perspectives of Romanian health system),
Bucharest, Infomedica Publishing House, 1998.
14. *** Health and care in an enlarged Europe, European Foundation for the
Improvement of living and Working Conditions, 2003.
15. *** Hum an development reports, disponibil online la www.undp.org .
16. *** Improvement of Accountability and Transparency in the Allocation and
Use of Healthcare Resources through the Implementation of an Informatics
Monitoring System for Hospital Morbidity and a Hospital Case Based Financing
System, EU Phare project.
17. *** Planning and Regulation of the Health Care Delivery System, World Bank
project (2003 –2004).
18. *** Poll barometers regarding health services in Romania, disponibil online la
www.cpss.ro .
19. *** Reform of Health Sector Financing in Romania, EU Phare Project RO
97/12/L002, 1999.
20. *** Technical assistance for Development of the Plan for Improvement
Transparency and Decr easing the Informal Payments in the Romanian Health
Sector, World Bank Project RO 4676 (2004 –2005).