Politica de Extindere a Uniunii Europene
POLITICA DE EXTINDERE A UNIUNII EUROPENE
REALITĂȚI ȘI PERSPECTIVE
LUCRARE DE LICENȚĂ
CUPRINS
Introducere
Capitolul IPROCESUL DE INTEGRARE ECONOMICĂ INTERSTATALĂ DIN EUROPA.EVOLUȚIE ȘI TENDINȚE
1.1. Principalele Forme de integrare economică interstatală
1.2. Extinderea Uniunii Europene. Șanse și oportunități
1.3. Etapele Procesului de aderare
Capitolul IIPROCESUL DE ADERARE A ȚĂRILOR LA UNIUNEA EUROPEANĂ
2.1. Extinderea Uniunii Europene în Europa Centrală și De Est
2.2. Aderarea României la Uniunea Europeană
2.3. Țări Candidate și Potențial Candidate
Capitolul III POLITICA ACTUALĂ DE EXTINDERE A UNIUNII EUROPENE
3.1. Relația Turcia- Uniunea Europeană
3.2. Strategia EUROPA 2020
3.3. Un nou Pact pentru Europa
CONCLUZII.
BIBLIOGRAFIE
Introducere
Motivarea alegerii temei derivă din dorința ințelegerii conceptului de Uniune Europeană. Studiind și aprofundând această temă, am căutat să descopăr importanța ei în viața de zi cu zi a tuturor cetățenilor europeni.
De asemenea, am fost atrasă de dorința de a înțelege ce se înîmplă și, mult mai important, unde se îndreaptă „bătrâna” Europă.
În cadrul Uniunii Europene, Politica de extindere a acesteia ocupă un loc bine stabilit, deoarece în continuare sunt state care vor dori să se alăture țărilor europene prospere, iar Uniunea Europeană este interesată de primirea a noi membri, pentru a-și consolida poziția de leader internațional, pe o piață extrem de concurențială.
„Unitate în diversitate” – Mottoul Uniunii Europene a fost folosit pentru prima dată în anul 2000. Acesta arată că europenii s-au unit pentru a promova pacea și prosperitatea, acceptând totodată să-și deschidă spiritul către culturile, tradițiile și limbile atât de diverse ale continentului nostru.
Importanța politicii de extindere a Uniunii Europene este determinată de contribuția semnificativă a acestui proces la pacea, stabilitatea și prosperitatea în Europa.
O altă parte semnificativă a acestei teme o reprezintănoile strategii de dezvoltare, cum ar fi: „Europa 2020” și opțiuni strategice pentru viitorulUniunii care au ca și obiectiv principal dezvoltarea propunerilor de reformă realiste pentru a sprijini evoluția Uniunii Europene.
Capitolul I PROCESUL DE INTEGRARE ECONOMICĂ INTERSTATALĂ DIN EUROPA. EVOLUȚIE ȘI TENDINȚE
1.1. Principalele forme de integrare economică interstatală
Integrarea economică interstatală este un proces complex al dezvoltării economice mondiale. Este bazată pe accentuarea interdependențelor dintre economiile mai multor state, punând mare accent pe constituirea unor ansambluri economice- puternice dintr-o anumită zonă a lumii. Obiectivul integrării economice este acela de a obține eficiențe economice mai mari.
„În limbajul economic, de exemplu, termenul integrare este utilizat, în general, pentru a sublinia creșterea interdependențelor, dintre economiile naționale, în dezbaterile privind cooperarea economică multilaterală, subregională sau regională.”
„Integrarea implică, din punctul de vedere al formei de deschidere către exterior, dezvoltarea privilegiată de relații comerciale, economice și financiare între un număr relativ restrâns de parteneri și totodată se bazează pe înlăturarea tuturor formelor de discriminare între economiile acestor țări, vizând realizarea unui ansamblu economic unificat.”
Există un acord în rândul analiștilor, cu privire la trei aspecte: ”primul, că integrarea economică se referă în special la diviziunea muncii și specializarea intra și intermediară, că integrarea presupune libertatea și mobilitatea circulației bunurilor, serviciilor sau factorilor de producție și al treilea, că este în strânsă corelație cu tratamentul comercial diferențiat sau discriminatoriu în ceea ce privește originea sau destinația bunurilor, serviciilor și factorilor de producție”.
Principalele forme de integrare economică interstatală sunt:
Zona de Liber Schimb (Free Trade Area)
Uniunea Vamală (Custom Union)
Piața Comună (Common Market)
Uniunea Economică și Monetară (Economic and Monetary Union)
Zona de Liber Schimb
Zona de Liber Schimb reprezintă o înțelegere aplicată între două sau mai multe state privind:
desființarea taxelor vamale;
desființarea restricțiilor cantitative la mărfurile industriale;
inlăturarea barierelor tarifare și netarifare dintre acestea.
Uniunea Vamală
Uniunea vamală este un spațiu economic, în care membrii hotărăsc să nu impună niciun fel de taxă vamală sau o restricție cantitativă.
„Se distinge de forma precedentă prin adoptarea unui tarif vamal extern comun față de tările terțe, precum și o legislație vamală comună”.
Drepturile de vamă sau alte reglementări puse în aplicare de membrii uniunii, față de țările terțe, trebuie să fie identice.
Formele uniunii vamale sunt:
„Uniunea Vamală Perfectă” – schimburile cu țările terțe se fac pe baza unei legislații și a unui tarif vamal comun. Exemplu: Tratatul Benelux încheiat între Olanda, Belgia și Luxemburg, care a constituit germenele viitoarei Piețe Comune Europene.
„Uniunea Vamală Imperfectă” – țările își acordă diverse avantaje pentru schimburi importante, dar există bariere vamale exterioare la granițele cu țările terțe.
„Uniunea Vamală cu tarife preferențiale” – există un regim reciproc pentru anumite produse.
R. G. Lipsey a extins cele trei forme importante de echilibru general al uniunii vamale si le-a generalizat in anii 1975, respectiv, 1970:
„O uniune vamală antrenează modificări de tarif suficient de importante pentru a putea fi considerate ca marginale;
O uniune vamală constituie un caz tipic de „al doilea prim”;
O teorie a uniunii vamale trebuie să țină cont de nivelul și tipul de utilizare a alocațiilor guvernamentale.”
Piața Comună
Piața Comună reprezintă o unine vamală, unde țările membre asigură
libera circulație a persoanelor (există măsuri ce elimină discriminările bazate pe naționalitate în domeniul angajărilor, al remunerărilor, al condițiilor de lucru, etc.)
libera circulație a factorilor de producție
libera stabilire a întreprinderilor pe întreg teritoriu al pieței comune (se amplifică substanțial legăturile dintre economii, deoarece se unifică nu numai piețele bunurilor, dar și cele ale capitalurilor, serviciilor financiare și forței de muncă.
Uniunea Economică și Monetară
Constituie o formă de integrare interstatală, una din cele mai evoluate până în prezent. Uniunea Economică și Monetară dezvoltă cooperarea pe plan regional, social, mediul ambiant și monetar. Principalul scop este acela de a trece la o monedă unică.
Moneda euro face parte din viața noastră de zi cu zi. Povestea monedei „euro” a apărut în cadrul Tratatului de la Maastricht semnat în anul 1992, când liderii au stabilit să creeze o Uniune Econmică și Monetară, având la bază o monedă unică. După o prioadă de pregatire, perioadă în care a fost finalizată piața unică și a fost înființata Banca Centrală Europeană, între anii 1999 si 2002, douăsprezece state membre ale Uniunii Europene și-au retras moneda națională (de exemplu guldenul, francul și peseta) și au aderat la zona cu moneda unică, zona euro.
De atunci, această zonă s-a extins, ajungând să includă 18 state membre ale Uniunii Europene. Zona euro vine în completarea pieței unice fără frontiere, unde, mărfurile, persoanele, serviciile și capitalurile circulă liber de la un stat membru la altul. Cu consumatori din 28 de state membre, Uniunea Europeana se numără printre cele mai mari economii de pe planetă, acoperind peste o treime din comerțul mondial și o cincime din producția mondială.
O uniune economică și monetară funcțională este un punct de pornire pentru un mediu economic stabil și favorabil creșterii în interiorul zonei euro și pe piața unică.
Creșterea economică, locurile de muncă și succesul întreprinderilor depind de cât de puternică și stabilă este moneda euro, deci evoluția acesteia este de o importanță majoră. Euro influențează, de asemenea, disponibilitatea capitalului de investiții, sustenabilitatea finanțelor publice și a pensiilor și finanțarea sistemelor de protecție socială din Europa.
Toate statele membre ale Uniunii Europene fac parte din Uniunea Economică și Monetară, dar nu toate folosesc moneda euro. Aceasta nu este utilizată de o parte din state, din două motive: fie acestea au decis, adică să nu adopte moneda euro (Danemarca, Regatul Unit), fie trebuie mai întâi să îndeplinească unele criterii de convergență înainte de a putea adopta moneda euro.
Înainte de a introduce moneda euro, economia statului respectiv trebuie să aibă o rată de schimb și prețuri stabile, precum și finanțe publice solide și sustenabile. Criteriile de convergență au fost elaborate pentru a garanta că economia unui stat membru este suficient de pregătită pentru a adopta moneda unică.
1.2. Etapele procesului de aderare
Statul care dorește să adere la Uniunea Europeană trebuie să depună o cerere de aderare către Consiliul, iar acesta i se adresează Comisiei, să evalueze capacitatea de a îndeplini condițiile de aderare ale solicitantului.
În cazul în care Comisia emite un aviz pozitiv, iar Consiliul convine în unanimitate asupra unui mandat de negociere, se inițiază în mod oficial negocierile dintre țara candidată și toate statele membre.
Pentru a se putea integra în Uniunea Europeana, statele candidate trebuie sa îndeplinească criteriile de aderare. Există trei criterii în baza aderării unui stat la Uniunea Europeană:
Criteriul Politic
Înseamnă stabilitatea instituțiilor ce garantează:
democrația,
statul de drept,
drepturile omului,
respectarea și protecția minorităților,
intensificarea luptei împotriva corupției,
garantarea independenței justiției,
reforma radicală a protecției copilului, a procedurilor de adopție internaționale, drepturile romilor, ale persoanelor cu handicap.
Criteriul Economic
Statul trebuie să aiba o economie de piață funcțională și capabilă astfel încat să facă față presiunilor competitive și forțelor de piață din cadrul Uniunii Europene.
Are ca obiective:
promovarea competitivității;
continuarea privatizării;
stimularea investițiilor autohtone și străine;
accelerarea formării unei piețe funciare în scopul accelerării concentrării terenurilor agricole;
program cadru pentru creditul rural;
simplificarea procedurilor de înregistrare și autorizare a IMM-urilor.
Criteriul Legislativ
Privește capacitatea de asumare a obligațiilor de stat membru, inclusiv a celor privind aderarea la obiectivele uniunii politice, economice și monetare.
Libera circulație a mărfurilor
Punerea la punct a legislației în domeniul achizițiilor publice;
Asigurarea conformității cu acquis – ul comunitar în privința adoptării standardelor europene;
Libera circulație a persoanelor
Recunoașterea reciprocă a calificării profesionale și a diplomelor universitare;
Coordonarea sistemelor de securitate socială.
Libera circulație a serviciilor
Alinierea legislației în domeniul piețelor valorilor mobiliare.
Libera circulație a capitalurilor
Asigurarea conformității cu recomandările „Financial Action Task Force”.
Agricultura
Implementarea structurilor administrative necesare dezvoltării rurale finanțate de Uniunea Europeană;
Pregătirea aplicării mecanismelor specifice Politicii Agricole Comune;
Introducerea sistemului de înregistrare a animalelor și de identificare a parcelelor de pământ;
Perfecționarea legislației în domeniul veterinar și sanitar.
Pe tot parcursul procesului, de la depunerea cererii la aderare, Uniunea Europeană aplică proceduri de aprobare graduale de la etapă la etapă.
Pentru a ajuta țările să se pregătească pentru viitoarea aderare, se elaborează o strategie de preaderare, strategii din care fac parte drepturi și obligații (cum ar fi acordurile de stabilizare și asociere în cazul țărilor din Balcanii de Vest), precum și mecanisme speciale de cooperare (cum sunt parteneriatele europene sau de aderare) si asistența financiară a Uniunii Europene.
Negocierile de aderare se referă la condițiile și calnimalelor și de identificare a parcelelor de pământ;
Perfecționarea legislației în domeniul veterinar și sanitar.
Pe tot parcursul procesului, de la depunerea cererii la aderare, Uniunea Europeană aplică proceduri de aprobare graduale de la etapă la etapă.
Pentru a ajuta țările să se pregătească pentru viitoarea aderare, se elaborează o strategie de preaderare, strategii din care fac parte drepturi și obligații (cum ar fi acordurile de stabilizare și asociere în cazul țărilor din Balcanii de Vest), precum și mecanisme speciale de cooperare (cum sunt parteneriatele europene sau de aderare) si asistența financiară a Uniunii Europene.
Negocierile de aderare se referă la condițiile și calendarul în care țara candidată adoptă, pune în practică și aplică normele Uniunii Europene (aproximativ 90 000 de pagini). Aceste norme (cunoscute și sub numele „acquis”, termen francez care înseamnă „ceea ce a fost convenit”) nu sunt negociabile.
Capitolele acquis-ului:
1. Libera circulație a mărfurilor;
2. Libera circulație a lucrătorilor;
3. Dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii;
4. Libera circulație a capitalurilor;
5. Achiziții publice;
6. Dreptul societăților comerciale;
7. Dreptul proprietății intelectuale;
8. Politica în domeniul concurenței;
9. Servicii financiare;
10. Societatea informațională și media;
11. Agricultură;
12. Siguranța alimentară, politica veterinară și fitosanitară;
13. Pescuit;
14. Politica în domeniul transporturilor;
15. Energie;
16. Fiscalitate;
17. Politica economică și monetară;
18. Statistici;
19. Politica socială și ocuparea forței de muncă;
20. Politica privind întreprinderile și industria;
21. Rețele transeuropene;
22. Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale;
23. Putere judecătorească și drepturi fundamentale;
24. Justiție, libertate și securitate;
25. Știință și cercetare;
26. Educație și cultură;
27. Mediul;
28. Protecția consumatorului și a sănătății;
29. Uniunea vamală;
30. Relații externe;
31. Politica externă de securitate și apărare;
32. Control financiar;
33. Dispoziții financiare și bugetare;
34. Instituții;
35. Alte aspecte.
Este foarte important pentru Uniunea Europeană, ca statele candidate să pună în aplicare aceste norme. Negocierile se efectuează individual cu fiecare stat candidat, iar ritmul depinde de progresul înregistrat de fiecare țară în îndeplinirea condițiilor. Tările candidate sunt motivate să pună în aplicare reformele necesare rapid și eficient.
Țările pot întâmpina mari dificultăți ale stucturilor economice cât și politice, deoarece unele din aceste reforme necesită transformări considerabile.
Negocierile de aderare au loc între statele membre ale Uniunii Europene și țările candidate. Sesiunile de negociere sunt ținute la nivelul miniștrilor sau reprezentanților lor, adică al Reprezentanților Permanenți ai statelor membre și al ambasadorilor sau al negociatorilor șefi ai țărilor candidate. In vederea ușurării negocierilor, întregul corp legislativ al Uniunii Europene este împărțit în „capitole”, fiecare corespunzând unui domeniu de politică.
Pentru inceput, Comisia, stabilește pentru fiecare capitol și pentru fiecare țară un „raport de screening”, acestea fiind înaintate către Consiliu. Comisia trebuie să facă o recomandare referitoare la deschiderea negocierilor în legătură cu un anumit capitol sau să impună ca anumite condiții (sau „obiective”) să fie îndeplinite mai întâi. În acest fel, țara candidată depune poziția sa de negociere. Consiliul adoptă o poziție comună Uniunii Europene care permite deschiderea negocierilor, pe baza unei propuneri a Comisiei. Negocierile referitoare la un anumit capitol sunt închise numai cu titlu provizoriu. Negocierile de aderare la Uninea Europeană funcționează pe principiul că „nu s-a convenit nimic până nu s-a convenit totul”, așa că închiderea definitivă a capitolelor are loc doar la sfârșitul întregului proces de negociere.
Raport de screening pentru Croația: Capitolul 20 – Politica privind întreprinderile și industria „III. Evaluarea gradului de aliniere și a capacității de punere în aplicare În general, Croația a atins un nivel satisfăcător de aliniere cu acquis-ul; trebuie să-și definitiveze strategia industrială și să-și amelioreze capacitatea de a evalua competitivitatea industrială, de asemenea să-și îmbunătățească analiza și formularea politicilor […].”
Comisia informează Consiliul și Parlamentul cu privire la progresul înregistrat de țările candidate, pe baza unor documente de strategie anuale și a unor rapoarte privind progresul individual al țării respective si monitorizează îndeplinirea obiectivelor stabilite și progresele înregistrate în respectarea angajamentelor.
„Raportul privind progresele înregistrate de Turcia, 2006, Capitolul 25, „Știință și cercetare”: „Politica Turciei în domeniul cercetării a avut ca efect o creștere semnificativă a bugetului pentru cercetare și dezvoltare: aproape de cinci ori mai mult decât nivelul anului 2002. S-au deschis noi universități în 15 orașe. S-au înregistrat, de asemenea, îmbunătățiri în privința capacităților științifice și de cercetare ale Turciei, inclusiv participarea din ce în ce mai reușită a acesteia la PC6 (al 6-lea program-cadru de cercetare). Rata de succes a Turciei în cadrul PC6 s-a îmbunătățit și este în prezent de aproape 17 %. Cu toate acestea, se situează sub media UE, care este de aproximativ 20 %. În ceea ce privește finanțarea, Turcia a avut mai mult succes în obținerea unor proiecte mici. Cu toate acestea, finanțarea UE nu și-a atins potențialul. Luând în considerare acțiunile întreprinse de Turcia referitor la mobilitatea cercetătorilor săi la știință și societate și procentul de 3 % din PIB alocat măsurilor legate de planul de acțiune privind știința și tehnologia, Turcia este deja bine integrată în Spațiul european de cercetare.”
Monitorizarea se face până în momentul aderării. Atunci când negocierile legate de capitole sunt încheiate acceptabil pentru ambele părți, rezultatele sunt incluse intr-un proiect de Tratat de aderare, iar dacă Comisia, Consiliul și Parlamentul European sunt de acord, tratatul este semnat și ratificat de țara candidată și de toate statele membre.
Din momentul în care Tratatul de aderare a fost semnat, statul candidat își schimbă denumirea în „stat aderent” având dreptul la anumite privilegii provizorii până în momentul în care devine efectiv un stat membru al Uniunii Europene.
Ca și stat aderent, acesta poate face observații cu legatură la proiectele Uniunii Europene de propuneri, recomandări, initiațive și comunicări, obținând „statutul de observator activ”, însă nu are drept de vot. Tratatul de aderare intră în vigoare la data programată, iar statul aderent devine stat membru la încheierea procesului de ratificare.
Uniunea Europeană oferă sprijin țărilor în pregătirea lor pentru aderarea la Uniunea Europeană. Legăturile oficiale ale Uniunii Europene cu țările candidate pot fi stabilite în diferite acorduri cum ar fi: legăturile oficiale ale Turciei cu Uniunea Europeană sunt consacrate într-un acord semnat pentru prima dată în 1963, („Acordul de la Ankara”), actualizat în mod repetat de atunci, și prin uniunea vamală convenită în 1995.Pregătirea țărilor pentru aderare poate însemna și ajutorul pentru a reabilita infrastructura acestora: construirea de instalații de eliminare a reziduurilor solide sau îmbunătățirea rețelelor de transport.
Odată ce procesul de ratificare s-a încheiat, Tratatul de aderare intră în vigoare la data programată, iar statul aderent devine stat membru.
1.3. Extinderea Uniunii Europene. Șanse și oportunități
Uniunea Europeană a fost creată în anii 1950 pentru a întari pacea, prosperitatea și valorile europene pe continent, un obiectiv care este de actualitate și în ziua de astăzi. Extinderea Uniunii Europene este în interesul statelor membre, dar și al țărilor în curs de aderare.
Potrivit comisarului european pentru extindere și politica de vecinătate Štefan Füle: „politica de extindere a Uniunii Europene face din Europa un loc mai sigur și mai stabil, ne oferă șansa de a deveni mai puternici și de a ne promova valorile și ne permite să ne asumăm rolul de actor global pe scena mondială.”.
Uniunea Europeană aduce beneficii atât sociale cât și economice, considerabile, atât pentru statele care au aderat, cât și pentru cele care urmează să adere.
În 1999, schimburile comerciale dintre cele 15 state membre care la acea dată formau Uniunea Europeană și cele 12 țări candidate, au generat 175 de miliarde de euro. În anul 2007, după 3 ani de la cel mai mare val de extindere din istoria Uniunii Europene, această cifră a crescut la 500 de miliarde de euro.
Politica de extindere a Uniunii Europene asigură un proces bine gestionat, în așa fel încât, extinderea să aducă beneficii atât Uniunii Europene, cât și țărilor care aderă.
Potrivit Articolului 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană: „Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre…”
Pe de altă parte Articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană stipulează: „Orice stat european care respectă valorile prevăzute la articolul 2 și care se angajează să le promoveze poate solicita să devină membru al Uniunii.”
Țările candidate trebuie să dovedească faptul că vor fi capabile să își îndeplinească rolul de membre, fapt care necesită sprijin din partea propriilor cetățeni, precum și conformitatea din punct de vedere atât politic cât și tehnic cu standardele și normele Uniunii Europene.
Pentru statele care fac parte din Balcanii de Vest, în anul 2000 s-a intocmit un proces special numit „Procesul de Stabilitate și Asociere” (PSA) care urmărește trei obiective:
stabilizarea și o tranziție rapidă spre o economie de piață,
promovarea cooperării regionale,
perspectiva aderării la Uniunea Europeana.
Acesta oferă țărilor din regiune capacitatea de a adopta și de a pune în aplicare standardele europene. În cadrul PSA, Uniunea acordă țărilor din Balcanii de Vest concesii comerciale, relații contractuale și asistență economică și financiară. Din anul 1991, Uniunea Europeană a investit în jur de 12 miliarde de euro în asistența acordată Balcanilor de Vest, una dintre cele mai substanțiale asistențe pe cap de locuitor din lume.
Țările candidate trebuie să se asigure că normele Uniunii Europene nu sunt doar adoptate, ci și puse în aplicare, cum ar fi: Trebuie să creeze noi organisme, cum ar fi o autoritate independentă în domeniul concurenței sau o agenție pentru standardele alimentare, sau poate fi nevoie să își restructureze instituțiile existente: să demilitarizeze poliția, să reabiliteze organismele de control în domeniul mediului și siguranței nucleare sau să acorde procurorilor o autonomie sporită în combaterea corupției.
CAPITOLUL II PROCESUL DE ADERARE A ȚĂRILOR LA UNIUNEA EUROPEANĂ
2.1. Extinderea Uniunii Europene
Procesul de extindere a fost unul desfășurat permanent și a început într-o perioadă relativ scurtă după ce, în 1957, cele șase state – Belgia, GermanyGermania,France Franța,Italy Italia,Luxembourg Luxembug și the NetherlandsOlanda – au pus bazele Uniunii Europene prin înființareaComunității Economice Europene. Belgium
Celor șase țări fondatoare li s-au alăturat, treptat, 22 de state în mai multe etape de extindere, ceea ce face ca Uniunea Europeană să fie compusă din 28 de membri.
Uniunea a primit, în anul 1973, trei noi membri Danemarca, Irlanda și Marea Britanie, după un proces de negocieri ce a durat 11 ani de la depunerea de către cele trei state a cererilor de aderare (semnarea Tratatelor de Aderare la CE a Danemarcei, Irlandei, Marii Britanii a avut loc pe 22.01.1972).
Practic, odată cu integrarea acestor state a început extinderea în Europa Centrală. Aceasta a continuat în 1981 prin aderarea Greciei.
Procesul de aderare a Greciei la UE a fost unul îndelungat, deși a cerut asocierea din anul 1959 și a fost primul stat terț care a semnat un Acord de Asociere cu Comunitatea Economică Europeană. În primă fază a fost respinsă deoarece economia sa era subdezvoltată în comparație cu economia celor șase state. Grecia a devenit membră asociată din anul 1961 și ar fi putut să fie integrată mai repede, dacă nu ar fi intervenit lovitura de stat militară din 1967 care a menținut Grecia într-un regim autoritar–militar până în anul 1974 („regimul coloneilor” care susținea că protejează Grecia de un regim comunist). Pe perioada acestui regim s-au înregistrat violări flagrante ale drepturilor omului dar și o administrație ineficientă.
Negocierile dintre Consiliul Europei și Grecia au fost începute în anul 1976 și s-au finalizat prin inegrarea acestei țări în uniune în 1981.
Două noi state, Spania și Portugalia, au fost primite în Uniune în 1986, fiind urmate, în 1995, de Austria, Finlanda și Suedia.
În anul 1993 UE a definit criterii precise de aderare (criteriile Copenhaga). Pentru a putea adera la UE, o țară trebuie să fie o democrație stabilă și stat de drept constituțional, să respecte drepturile omului și drepturile minorităților, să aibă o economie de piață bazată pe concurență, precum și capacita-tea instituțională de a transpune complet legislația UE.
Procesul de extindere a UE către Europa de Est a demarat la scurtă vreme după căderea “cortinei de fier” în 1989, primul pas fiind încheierea Acordurilor Europene. Acestea au furnizat cadrul legal al relațiilor UE cu statele din Europa Centrală și de Est, deschizând totodată și perspective pentru integrarea acestor state în spațiul comunitar prin conferirea, într-o primă etapă, a statutului de stat asociat.
Cortina de fier este o sintagmă des folosită pentru a desemna linia de demarcație în Europa între Europa Occidentală și Europa de Est, din perioada Războiului Rece. Cortina de Fier a început să se destrame în 1989 și, în doar un an de zile, țarile au renunțat la comunism una după alta.
Consiliul European de la Luxemburg, din decembrie 1997, a consfințit statutul de candidat pentru cele „10+1” state europene (Bulgaria, R.Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia, Polonia, România, Ungaria plus Turcia. Acestora li s-au adăugat, ulterior, Cipru și Malta)) aflate în relații de asociere cu Uniunea Europeană a decis începerea efectivă a negocierilor de aderare cu șase dintre ele.
În anul 2004, Uniunea a cunoscut cea mai mare extindere din istoria sa, odată cu aderarea Ciprului, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Maltei, Poloniei, Republicii Cehe, Slovaciei, Sloveniei și Ungariei.
Extinderea din 2004 este considerată a fi cea mai bine pregătită din istoria UE. Încă din 1991, UE a semnat cu Ungaria și Polonia, urmate de alte țări din Europa centrală și de est, primul „acord european”, în care au fost stabilite timpuriu condițiile de integrare în UE. Pe baza acestor acorduri, a fost înființată, spre exemplu, în 2001, zona de comerț liber incorporând 85 % din comerțul bilateral. Aceasta zonă a contribuit la evitarea șocului comercial în mai 2004.
Luând în considerare temerile cetățenilor și lecțiile învățate pe parcurs, UE a întreprins și alți pași în direcția îmbunătățirii calității procesului de extindere. Accentul se pune acum pe construcția și guvernarea eficientă a statului, capacitatea acestuia de a fi stat de drept constituțional, pe lupta împotriva crimei organizate și corupției, precum și pe reconciliere și dezvoltare a societății civile.
Pentru analiza progresului realizat au fost elaborate studii de impact. Negocierile de aderare axate pe capitole în funcție de po-litici specifice se poate face numai pe baza unor repere orientative stricte.
La 1 ianuarie 2007, au aderat alte două state la Uniune – România și Bulgaria.
România și Bulgaria au încheiat negocierile de aderare și au aderat împreună la Uniunea Europeană. Într-o ceremonie desfășurată la 25 aprilie 2005 în Luxemburg, România și Bulgaria, împreună cu țările membre ale UE, au semnat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007. Acesta prevăzuse însă clauze de salvgardare ce ar fi putut întârzia aderarea cu un an. Cele mai problematice capitole au fost Justiția și Afacerile Interne și Politica în Domeniul Concurenței.
Cea mai nouă membră a Uniunii Europene este Croația, care a aderat la Uniune la data de 1 iulie 2013. Înainte de a adera la UE, Croația a fost nevoită să se conformeze diverselor norme și procedurilor administrative.
„De exemplu, și-a reformat întru totul sistemul juridic și și-a modificat constituția, pentru a garanta independența procurorilor. De asemenea, guvernul croat a înființat un organism responsabil cu combaterea corupției.
Alte reforme au vizat stabilirea unor limite pentru emisiile de gaze cu efect de seră și adaptarea normelor privind siguranța alimentelor.”
2.2. Aderarea României la Uniunea Europeană
România a devenit membră a Uniunii Europene la data de 1 ianuarie 2007,după ce Tratatul de Aderare, semnat pe 25 aprilie 2005, a fost ratificat de către toate statele membre.
România a fost una din primele țări din Europa Centrală și de Est care a inițiat demersuri pe lângă CEE și Comisia CE pentru dezvoltarea de relații comerciale încă din anii ’70. Din ianuarie 1974 România a beneficiat de Sistemul Generalizat de Preferințe (SGP), după care a semnat o serie de acorduri cu Comunitatea pentru facilitarea schimburilor comerciale.
România a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană în anul 1995, iar în anul 1999, Consiliul European de la Helsinki a hotărât deschiderea negocierilor cu o parte dintre statele care depuseseră cererea de aderare, între care și România.
Negocierile au fost deschise în prima jumătate a anului 2000 și s-au derulat până la sfârșitul anului 2004, când Consiliul European a marcat încheierea negocierilor.
Principalele repere ale parcursului României în procesul de aderare la UE:
28.07.1980: Semnarea Acordului de Cooperare CEE – Romania.
02.02.1993: Semnarea Acordului European între România și CE.
01.02.1995 : Intrăîn vigoare Acordul de Asociere la UE a României.
22.06.1995: România depune cererea de aderare la Uniunea Europeană.
10-11.12.1999: Consiliul European de la Helsinki (Finlanda) decide să extindă negocierile de aderare cu România.
15.02.2000 : Lansarea oficialăa negocierilor de aderare cu România,
Prin aderarea la Uniunea Europeana, Romania a acceptat să își asume drepturile și obligațiile care revin fiecărui stat membru. Conform practicii obișnuite, Comisia monitorizează aplicarea legislației (acquis-ul comunitar) pentru a se asigura de respectarea acestor obligații.
Aderarea României a fost însoțită și de o serie de măsuri stabilite pentru a remedia deficiențele în domeniile siguranței alimentelor, fondurilor agricole, reformei sistemului judiciar și luptei împotriva corupției.
„Pentru reforma sistemului judiciar si lupta impotriva coruptiei s-a stabilit un mecanism de cooperare și verificare, cu definirea unor obiective specifice pentru a oferi cadrul necesar monitorizării progreselor în aceste domenii.”
Progresele în domeniul reformei sistemului judiciar și în domeniul luptei împotriva corupției permit cetățenilor și întreprinderilor din România să beneficieze de drepturile care le revin în calitate de cetățeni ai Uniunii Europene.
„Obiectivul specific nr. 1: Asigurarea unei proceduri judiciare mai transparente și mai eficiente, în special prin consolidarea capacității și răspunderii Consiliului Suprem al Magistraturii. Raportarea și monitorizarea efectelor noilor coduri de procedură civilă și de procedură penală.
Obiectivul specific nr. 2: Instituirea, după cum a fost prevăzut, a unei agenții de integritate cu competențe de verificare a averii, a incompatibilităților și a potențialelor conflicte de interese, care să emită hotărâri cu caracter obligatoriu pe baza cărora să se poată aplica sancțiuni disuasive .
Obiectivul specific nr. 3: Pe baza progreselor înregistrate până în prezent, continuarea realizării unor anchete profesionale și imparțiale în cazul sesizărilor de corupție la nivel înalt.
Obiectivul specific nr. 4: Adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire și de luptă împotriva corupției, în special în administrația locală.”
În perioda parcursă de la aderare, România a continuat să facă progrese în ceea ce privește remedierea deficiențelor care ar putea împiedica aplicarea eficientă a legislației, politicilor și programelor europene. În ceea ce privește Stadiul progreselor în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare (MCV), pe 22.01.2014, Comisia Europeană a dat publicității raportul înaintat Parlamentului și Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare. Acest raport cuprinde evaluarea asupra progreselor făcute de România în cele două domenii principale ale MCV – reforma sistemului judiciar și lupta împotriva corupției – de la publicarea rapoartelor anterioare
'Bilanțul instituțiilor-cheie din domeniul judiciar și în materie de integritate a rămas pozitiv, în ciuda unor circumstanțe uneori dificile. A continuat adoptarea unor modificări legislative necesare și îndelung așteptate, iar spiritul de cooperare dintre instituțiile judiciare și Ministerul Justiției contribuie la soluționarea problemelor de ordin managerial. În acest sens, situația a beneficiat de atmosfera mai calmă din punct de vedere politic din ultimii ani', a preizat Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Raportul MCV conține mai multe recomandări specifice pentru viitordefalcate pe următoarele domenii:
– Independența sistemului judiciar. Factorii de decizie din sistemul judiciar trebuie să continue să apere independența justiției. Integritatea și profesionalismul trebuie să fie factorii-cheie ai unor proceduri clare în materie de numiri;
– Reforma sistemului judiciar. Ar trebui intensificate progresele în ceea ce privește sporirea uniformității jurisprudenței și a practicii judiciare, prin includerea unor măsuri de accelerare a procedurilor judiciare și de utilizare a noilor posibilități, cum ar fi confiscarea extinsă;
– Integritatea. Progresele obținute în ceea ce privește cadrul de integritate trebuie să fie consolidate prin clarificarea cadrului juridic, astfel încât să nu existe îndoieli legate de aplicarea acestuia;
– Lupta împotriva corupției. Hotărârea cu care legislația a fost aplicată în cazul corupției la nivel înalt trebuie să fie menținută și extinsă la cazurile de corupție la scară mică.
Stadiul pregătirii României pentru aderarea la Zona Euro, în raportul de convergență prezentat de Comisia Europeană, pe 04.06.2014, se menționează că România și alte șase țări centrale și est-europene nu îndeplinesc toate cele cinci criterii pentru aderarea la Zona Euro
Potrivit raportului, din cele cinci criterii, România nu îndeplinește criteriul ratei inflației și al stabilității cursului de schimb.Criteriile îndeplinite de România sunt nivelul datoriei și al deficitului și ratele dobânzilor pe termen lung și, parțial, criteriile calitatitve.
Rata medie a inflației în România în cele 12 luni care au precedat luna aprilie 2014 a fost de 2,1%, peste valoarea de referință de 1,7% și este probabil să se mențină peste valoarea de referință în perioada următoare.
2.3. Țări candidate și potențial candidate
Uniunea Europeană va continua să se extindă, deoarece numărul țărilor care își manifestă dorința de aderare este în creștere. Aceste state sunt grupate în două categorii: țări candidate (cele care se află în proces de integrare) și țări potențial candidate (cele care nu îndeplinesc înca criteriile de aderare).
Dintre tarile candidate fac parte: Serbia, Muntenegru, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Turcia și Islanda.
Serbia
Serbia a devenit un potențial candidat pentru aderarea la UE în timpul summit-ului Consiliului European de la Salonic în 2003. În anul 2008 a fost adoptat un parteneriat european pentru Serbia, care stabilește prioritățile pentru cererea de aderare a țării și în 2009 Serbia înaintat în mod oficial această cerere. In March 2012 Serbia was granted EU candidate status.
În martie 2012 Serbiei i-a fost acordat statutul de candidat la UE.In September 2013 a Stabilisation and Association Agreement În septembrie 2013, a intrat în vigoare Acordul de Stabilizare și de Asociere între UE și Serbia.
In line with the decision of the European Council in June 2013 to open accession negotiations with Serbia, the Council adopted in December 2013 the negotiating framework and agreed to hold the 1st Intergovernmental Conference with Serbia in January 2014. În conformitate cu decizia Consiliului European din iunie 2013, pentru a deschide negocierile de aderare cu Serbia, Consiliul a adoptat în decembrie 2013 cadrul de negociere și a convenit să organizeze prima conferinței interguvernamentale cu Serbia, care s-a desfășurat în ianuarie 2014.
On 21 January 2014, the 1st Intergovernmental Conference Stadiu procesului de negocieri este prezentat în Raportul pe 2013 privind Serbia (SERBIA 2013 PROGRESS REPORT) care însoțeșteCouncil ' Enlargement Strategy and Main Challenges 2013-2014 ', COM(2013)700 final)"Strategia de extindere și principalele provocări 2013-2014"
Potrivit acestui raport Serbia îndeplinește în mod suficient criteriilepolitice și economice.The government has actively pursued the EU
Din punct de vedere politic Guvernul a urmărit în mod activ agenda de integrare, demonstrând un consens în deciziile politice cheie. Parliament has improved the transparency of its work, the consultationDe asemena, Parlamentul și-a îmbunătățit transparența activității sale.Serbia has paid particular attention to the improvement of the rule of law, which will be a key Serbia a acordat o atenție deosebită la îmbunătățirea statului de drept, și a adoptat strategii noi cuprinzătoare în domeniile-cheie of judiciary, fight against corruption and anti-discrimination following an extensive ale sistemului judiciar, lupta împotriva corupției și anti-discriminare
Referitor la domeniul economice, Serbia a realizat unele progrese în direcția unei functioning market economy. economie de piață funcțională.Serbia needs to make significant efforts in restructuring its
As regards its ability to take on the obligations of membership , Serbia has continued În ceea ce privește capacitatea de a-și asuma obligațiile de membru, Serbia a ontinuataligning its legislation to the requirements of the EU legislation in many fields, efforts which alinierea legislației sale la cerințele legislației UE în multe domenii, iar eforturile intreprinsewere underpinned by the adoption of a National Plan for the Adoption of the acquis . au fost susținute prin adoptarea unui Plan național pentru adoptarea acquis-ului.Good
Muntenegru
Muntenegru a stabilit un dialog politic la nivel ministerial cu instituțiile Uniune la scurt timp după declararea independenței față de Uniunea Statală Serbia și Muntenegru, în 2006 submitted an application for EU membership on 15th December 2008. In line with Article 49 of the EU Treaty, the Member States requested, on 23 April 2009, that the European Commission prepare an opinion upon the merits of the application.
În On 15 October 2007î 2007Montenegro Muntenegru a signed a Stabilisation and Association Agreement (SAA) and an Interim Agreement on trade and trade-related issues .semnat un Acord de Stabilizare și Asociere (ASA) și un Acord interimar privind aspecte comerciale și legate de comerț.The latter entered into force on 1 January 2008 while the SAA entered into force on 1 May 2010.
A depus cererea de aderare la UE în 2008. și a primit aviz favorabil la aceasta din partea Comisiei Europeane în 2010. În același an, pe 17 decembrie, Uniunea Europeană a acordat Montenegro Muntenegrului the official status of candidate country. oficial statutul de țară candidată.
In December 2011, the Council launched the accession process with a view to opening negotiations in June 2012. În decembrie 2011, Consiliul a lansat procesul de aderare în vederea deschiderii negocierilor, care The accession negotiations with Montenegro started on 29 June 2012.au început la 29 iunie 2012.
Potrivit Raportului pe 2013 privind Muntenegru (MONTENEGRO 2013 PROGRESS REPORT) care însoțeșteCouncil ' Enlargement Strategy and Main Challenges 2013-2014 ', COM(2013)700 final)"Strategia de extindere și principalele provocări 2013-2014"Muntenegru continuă să îndeplinească în mod suficient criteriilepolitice și cele economice pentrumembership in the EU. aderarea la UE.
În ceea ce privește capacitatea de a-și asuma obligațiile de stat membru al UE, Muntenegru este la varying degrees of alignment. diferite grade de aliniere.
Strengthening of administrative capacities is a cross-cutting
Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei
The former Yugoslav Republic of Macedonia – along with other Western Balkans countries – was identified as a potential candidate for EU membership during the Thessaloniki European Council Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei a fost menționată ca fiind un potențial candidat pentru aderarea la UE în cadrul summit-ul Consiliului European de la Salonicsummit in 2003. din 2003.
The former Yugoslav Republic of Macedonia applied for EU membership in March 2004. The Commission issued a favourable opinion in November 2005, and the Council decided in December 2005 to grant the country candidate status. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei depus cererea de aderare la UE în martie 2004. Comisia a emis un aviz favorabil în noiembrie 2005, iar Consiliul a decis în decembrie 2005 de a acorda statutul de țară candidată. In October 2009, the Commission recommended that accession negotiations be opened.În octombrie 2009, Comisia a recomandat deschiderea negocierilor de aderare.
Overall, the country continues to sufficiently meet the political criteria . Comisia Europeană apreciază că, în general, țara continuă să îndeplinească în mod suficient criteriilepolitice. În ceea ce privește criteriileeconomice, țara rămâne bine avansate și, în unele zone,made further progress towards becoming a functioning market economy. a făcut progrese pentru a deveni o economie de piață funcțională. De asemenea, a progresat în improving its ability to take on the obligations of membership . îmbunătățirea capacității sale dea-și asuma obligațiile de membru.The country should
The municipal
Turcia
Turcia a fost una dintre țări care a promovat, încă din 1959, o cooperare strânsă cu Comunitatea Economică Europeană (CEE). This cooperation was realised in the framework of an “association agreement”, known as the , which was signed on 12 September 1963. An important element in this plan was establishing a “Customs Union” so that Turkey could trade goods and agricultural products with EEC countries without restrictions. Această cooperare a fost realizată în cadrul unui "acord de asociere", cunoscut sub numele de Acordul de la Ankara, care a fost semnat la 12 septembrie 1963. Un element important în acest plan a fost stabilirea unei "uniuni vamale", astfel că Turcia putea realiza schimburile comerciale cu bunuri și produse agricole cu țările CEE, fără restricții.
Cererea pentru aderarea la Uniune a fost depusă în anul 1987 iar statutul de țară candidată a fost primit din partea Consiliului European în cadrul summit-ul de la Helsinki din decembrie 1999.
The main aim of the Ankara agreement was to achieve “continuous improvement in living conditions in Turkey and in the European Economic Community through accelerated economic progress and the harmonious expansion of trade, and to reduce the disparity between the Turkish economy and … the Community”.Accession negotiations Negocierile de aderarestarted in 2005, but until Turkey agrees to apply the Additional Protocol of the Ankara Association Agreement to Cyprus, eight negotiation chapters will not be opened and no chapter will be provisionally closed. au început în 2005, dar, până când Turcia nu este de acord să aplice Protocolul adițional la Acordul de la Ankara privind Ciprul, nu vor fi deschise opt capitole de negocieri și nici un capitol nu va fi închis provizoriu.
Potrivit Comisiei Europene au fost întreprinse eforturi importante de reformă pentru îndeplinireapolitical criteria .criteriilor politice.Important reform efforts have continued. Se subliniază că obligația de a implementa complet și nediscriminatoriu prevederile protocolului adițional la Acordul de asociere față de toate statele membre, în special față de Cipru, ar putea oferi un impuls semnificativ pentru procesul de negociere.
Referitor la criteriile economice, Turcia este considerată drept o economie de piață funcțională.
În ceea ce privește capacitatea de a-și asuma obligațiile de membru, se apreciază că Turcia a continuatalign with the acquis . alinierea la cerințele acquis-ul.There has been good progress on free movement of goods; Au fost înregistrate progrese bune cu privire la libera circulație a mărfurilor,financial financiar, services; servicii,energy; energie,regional policy and coordination of structural instruments; politica regională și coordonarea instrumentelor structurale, science and științei șiresearch; cercetăriiand education. și educație. There have been significant developments on establishing the legal
Islanda
După o perioadă de aproximativ patru ani de negocieri Islanda a decis să renunțe la candidatură.
„Partidul Progresului (de centru) și Partidul Independenței (de dreapta), care au obținut victoria în ultimele alegeri parlamentare din Islanda, au ajuns la un acord în proiectul de lege care solicită Guvernului "să retragă candidatura de aderare la Uniunea Europeană", depusă în 2010.”
Principalul conflict pentru aderarea Islandei la Uniunea Europeana este problema pescuitului,cunoscut ca și „Războiul macroului”, un subiect care nu a fost abordat în cursul negocierilor desfășurate între Bruxelles și Reykjavik în perioada iunie 2011 – ianuarie 2013”.
Însă există probleme și asupra vânătorii de balene. Problemele au aparut de când Islanda a hotărât să crească în mod considerabil cota sa de macrou.
Industria pescuitului constituie o activitate vitală pentru această insulă din Atlanticul de Nord și pentru cei peste 320.000 de locuitori a săi.
Marele avantaj al aderării Islandei la Uniunea Europeana ar fi adoptarea monedei euro, care ar contribui la stabilitatea economiei țării, potrivit social-democraților și unei minorități din cadrul partidelor aflate la guvernare.
Dintre țările potențial candidate fac parte: Albania, Bosnia și Herțegovina și Kosovo.
Albania:
Comisarul Stefan Fule a precizat că pentru a deveni un membru al
Uniunii Europene în viitorul apropiat, Albania trebuie să-și întărească lupta împotriva corupției și crimei organizate. Guvernele statelor membre ale Uniunii Europene vor decide dacă candidatura Albaniei va deveni una oficială la un summit din Decembrie.
„"Există cinci priorități cheie care stau între Albania și începerea discuțiilor privind accederea: corupția, crima organizată, sistemul judiciar, reforma adinistrativă și drepturile omului", a spus Stefan Fule”.
Bosnia și Herțegovina
Kosovo
Ucraina:
Este considerată drept un candidat potențial și eligibil la aderarea în Uniunea Europeană, dar din cauza presiunilor făcute de Federația Rusă, a refuzat semnarea acordului de asociere la Uniunea Europeană. Acest lucru a declanșat proteste de amploare la Kiev ce au dus la înlăturarea conducerii statului. Ulterior, situația internă s-a destabilizat semnificativ pe fondul intensificării protestelor cetățenilor cu orientare pro-rusă, care au degenerat în confruntări armate cu forțele de ordine ucrainene.
Cifrele anului 2012Tabel nr. 2.1.
Sursa: Eurostat
Capitolul III POLITICA ACTUALĂ DE EXTINDERE A UNIUNII EUROPENE
3.1. Relația Turcia- Uniunea Europeană
"Nu ar trebui să acceptăm Turcia în calitate de membru deplin (…) Turcia nu face parte din Europa" , a declarat Ministrul german de finanțe Wolfgang Schaeuble.
În conformitate cu Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, Delegația Uniunii Europene în Turcia are patru misiuni principale:
În domeniul relațiilor externe, de a raporta cu privire la politica externă a Turciei și să reprezinte Uniunea Europeană la nivel diplomatic
În relațiile cu Uniunea vamală dintre Turcia și UE, de a monitoriza evoluțiile economice, financiare și comerciale din Turcia, precum și la punerea în aplicare a dispozițiilor Uniunii vamale
În cadrul negocierilor de aderare la UE, are misiunea de a monitoriza progresele înregistrate de Turcia în îndeplinirea cerințelor de criteriile politice și a acquis-ului și de a asista la desfășurarea negocierilor. În acest context, delegația raportează la sediul central pe o bază de zi cu zi, având în vedere Raportul de progres anual al Comisiei
În ceea ce privește Programul de Pre-aderare, Delegația sprijină instituțiile din Turcia care se ocupă de aplicarea procedurilor de cooperare descentralizată și monitorizează punerea în aplicare efectivă a mai mult de 250 de proiecte în valoare de o sumă totală de aproximativ 2,0 miliarde €.
Turcia a fost una dintre primele țări care, în 1959, căuta o cooperare strânsă cu tânăra Comunitate Economică Europeană (CEE). Această cooperare a fost lansată în cadrul unui "acord de asociere", cunoscut sub numele de „Acordul de la Ankara”, care a fost semnat la 12 septembrie 1963. Un element important în acest plan a fost de stabilire a unei "uniuni vamale", astfel că Turcia putea realiza schimburile comerciale cu bunuri și produse agricole cu țările CEE fără restricții.
Extinderea este una dintre cele mai puternice instrumente de politică ale UE. Este un proces bine gestionat care ajută la transformarea țărilor implicate, extinderea pacii, stabilitate, prosperitate, democrație, drepturile omului și statul de drept în Europa.
Procesul de extindere al Uniunii Europene a avut un mare pas înainte, pe 03 octombrie 2005, când negocierile de aderare au fost deschise cu Turcia și Croația. După doi ani de pregătire, cele două țări candidate au deschis în mod oficial următoarea etapă a procesului de aderare.
Cum decurg negocierileFig. 3.2
Deschiderea negocierilor de aderare a Turciei a fost realizată prin adoptarea unui cadru de negociere pentru această țară candidată. Prima etapă de negocieri a început imediat cu procesul de screening. Întâlnirile de screening au fost finalizate în octombrie 2006. După aceasta, Comisia a pregătit rapoarte de screening pentru fiecare capitol. Primul capitol care a fost negociat, Capitolul 25 – Știință și Cercetare, a fost deschis și închis provizoriu în data de 12 iunie 2006.
În noiembrie 2006, Uniunea Europeană și-a exprimat îngrijorarea cu privire la restricțiile la libera circulație a mărfurilor, inclusiv restricțiile privind mijloacele de transport, pe care Turcia le-a infăptuit, prin semnarea Protocolului adițional la Acordul de la Ankara.
Cu nici o soluție găsită, Consiliul European a luat decizia, din 14 decembrie 2006, de a suspenda negocierile cu privire la opt capitole relevante pentru restricțiile Turciei în ceea ce privește Republica Cipru:
Capitolul 1 Libera circulație a mărfurilor
Capitolul 3 Dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii
Capitolul 9 Servicii financiare
Capitolul 11 Agricultură și dezvoltare rurală
Capitolul 13 Pescuit
Capitolul 14 Politica în domeniul transporturilor
Capitolul 29 Uniunea vamală
Capitolul 30 Relații externe
A fost decis ca niciun capitol să nu fie închis provizoriu până când Turcia nu își îndeplinește angajamentele asumate în cadrul protocolului adițional la Acordul de asociere UE-Turcia.
În perioada următoare, există trei capitole care pot fi deschise, cu condiția ca Turcia sa îndeplineasca criteriile tehnice. Aceste capitole sunt: Politica în domeniul concurenței, achizițiilor publice, precum și politica socială și ocuparea forței de muncă.
Semnarea acordului de readmisie, din 21.06.2012, pentru a permite un început eficient al procesului și îmbunătățirea cooperării în acest domeniu-cheie în relațiile UE-Turcia, rămâne esențială. Turcia și Comisia au continuat eforturile de a consolida cooperarea în domeniul energiei, concentrându-se în principal pe energie electrică și gaze.
Disponibilitatea Turciei de a începe negocierile de aderare cu privire la capitolele individuale a fost evaluată pe baza rapoartelor de screening. Dintr-un total de 33 de rapoarte, opt sunt în curs în cadrul Consiliului, în timp ce unul nu a fost încă livrat. (Brussels, 16.10.2013 TURKEY 2013 PROGRESS REPORT)
Până în prezent, negocierile de aderare au fost deschise pe 13 capitole (Știință și cercetare; Întreprinderi și industrie, Statistică, Controlul financiar, Rețelele transeuropene, Protecția și sănătatea consumatorului, Dreptul proprietății intelectuale, Drept comercial, Societatea informațională și mass-media, Libera circulație a de capital, Impozitarea, Protecția mediului și siguranța alimentară, Politica veterinară și fitosanitară), dintre care unul (Știință și cercetare), a fost închis provizoriu. În iunie 2013, Consiliul a fost de acord să deschidă Capitolul 22 – Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale, negocieri care vor începe în toamnă.
Turcia participă la dialogul economic multilateral cu Comisia și Statele membre pentru a pregăti țara pentru participarea la supravegherea multilaterală și coordonarea politicilor economice în cadrul Uniunii Economice și Monetare a UE.
Turcia continuă să fie al șaselea cel mai mare partener comercial al UE, iar UE este cel mai mare pentru Turcia. 38% din totalul schimburilor comerciale ale Turciei sunt cu UE și aproape 71% din investițiile străine directe în Turcia – cu o puternică componentă de înaltă tehnologie – provin de la UE.
Cu toate acestea, Turcia susține o legislație care încalcă angajamentele asumate în cadrul uniunii vamale și un număr mare de angajamente referitoare la eliminarea barierelor tehnice în calea comerțului rămân neîndeplinite. UE a cerut Turciei să elimine toate restricțiile rămase privind libera circulație a mărfurilor, inclusiv pe mijloacele de transport în ceea ce privește Cipru, și să pună în aplicare pe deplin Uniunea Vamală. Turcia și-a exprimat de asemenea preocupări, arătând printre altele, la dificultățile serioase în a încheia acorduri de liber schimb cu unele țări cu care UE a încheiat sau negociază aceste acorduri și subliniind că asimetria rezultatelor perturbă buna funcționare a uniunii vamale.
În ceea ce privește asistența financiară, în jurul valorii de 903 milioane de euro au fost alocate Turciei in anul 2013din Instrumentul de Asistență pentru Pre-aderare (IPA). Având în vedere următorul cadru financiar multianual (2014-2020), au fost introduse unele modificări spre o abordare mai integrată la nivel sectorial pentru programarea asistenței financiare IPA.
Părți substanțiale ale IPA I 2013, au fost programate prin intervenție sectorială în sectoarele prioritare ale justiției, afacerilor interne și drepturilor fundamentale, energia și agricultura. Guvernul și Comisia pregătesc în prezent, o strategie de țară pentru perioada 2014-2020, care va oferi un cadru coerent și strategic pentru asistența financiara, în cadrul noului instrument de asistență pentru preaderare (IPA II). Turcia va trebui să continue consolidarea capacității sale administrative în scopul de a face cea mai bună utilizare a fondurilor IPA în 2014-2020.
La 30 septembrie 2013, guvernul a anunțat un pachet de democratizare. Pentru punerea în aplicare a pachetului atât legislația cât și decretele vor trebui să fie adoptate de parlament și guvern, respectiv. Pachetul deschide perspectiva de modificare a pragului actual de 10% pentru reprezentarea în Parlament și prevede scăderea pragului de sprijin bugetar a partidelor politice, relaxarea condițiilor pentru înființarea de partide politice și eliminarea restricțiilor de partid politic de membru. Aceasta ar permite, de asemenea, desfășurarea de activități politice în limbi și dialecte, altele decât turcă, educația în limbi și dialecte, altele decât turcă în școlile private, eliminarea de sancțiuni penale pentru utilizarea literelor Q, X și W utilizate în limba kurdă și schimbare de nume de sate înapoi la versiunile care au precedat lovitura militară din 1980. Pachetul prevede, de asemenea, sancțiuni penale pentru nerespectarea unor stiluri de viață, creșterea pedepselor pentru infracțiunile de ură și prevede înființarea unui organism de egalitate și anti-discriminare.
Au înregistrat progrese satisfăcătoare în ceea ce privește stabilirea mecanismelor Turciei în domeniul drepturilor omului și instituțiilor. Cu toate acestea, aceste instituții trebuie să dezvolte în continuare un istoric în ceea ce privește eficiența și imparțialitatea. Presiune pe apărătorii drepturilor omului.
Dialogul între autorități și minorități s-a intensificat și s-au înregistrat progrese, inclusiv pe probleme de educație și religioase minorităților. În afară de minoritățile non-musulmane recunoscute de către Turcia, în conformitate cu Tratatul de la Lausanne, autoritățile turce consideră cetățenii turci ca fiind indivizi cu drepturi egale în fața legii, mai degrabă decât aparținând majorității sau o minoritate.
Cu toate acestea, această abordare, care prevede egalitatea deplină pentru toți cetățenii, nu ar trebui să împiedice Turcia de la acordarea de drepturi specifice anumitor cetățeni, în conformitate cu standardele europene, pe baza de origine etnică, religie sau limbă, astfel încât acestea să poată păstra identitatea .
Inițiativa guvernului pentru un proces de pace a fost un punct de cotitură și s-a întâlnit cu un angajament puternic din partea kurzilor. Problema kurdă și opțiunea pentru o soluție au fost discutate pe larg, împreună cu speranța că aceasta va facilita dezvoltarea economică și socială în partea de sud-est.
Parlamentarilor le-a fost permisăîntâlnirea cu liderul PKK, care se află la închisoare, Abdullah Ocalan. Ocalan a cerut încetarea luptei armate și PKK a anunțat retragerea din Turcia – și a început să se retragă. Guvernul a stabilit o comisie civică de experți însărcinati pentru a stimula sprijinul public pentru procesul de pace, care a fost semnificativă și este în creștere. Comunitatea internațională, inclusiv UE, și-au exprimat de asemenea sprijinul.
Procesul de pace a coincis cu al 4-lea pachetul de reformă judiciară și procesul de eliberare în așteptarea unor inculpați acuzați în cazurile legate de problema kurdă, cum ar fi sindicaliști, politicieni locali și a apărătorilor drepturilor omului. Dreptul de a face apărare cuiva în fața unei instanțe judecătorești în limba maternă, la anumite etape ale procedurilor judiciare a fost introdus în ianuarie.
Integrarea economică cu Uniunea Europeană
Gradul de deschidere a economiei, masurata prin valoarea exporturilor și importurilor de bunuri și servicii, ca procent din PIB, a crescut de la 56,6% în 2011 la 58% în 2012. Cota UE în totalul comerțului cu Turcia a scăzut de la 40,8% în 2011 la 37,7% în 2012. Cota sa în exporturile Turciei a scazut deosebit de puternic de la 46,2% la 38,8%, în principal din cauza creșterii exporturilor de aur din Turcia în Iran. Cota sa din importurile din Turcia a scăzut mai moderat, de la 37,8% la 37%. UE a rămas, de departe, cea mai mare sursa de ISD din Turcia, cu o pondere de 71,3% în 2012, intrările de investiții de capital de Externe, care provin din țările UE. Excepția imobiliarelor – a scăzut de la 8,2 miliarde € în 2011 la 5,5 miliarde € în 2012. În general, comerțul și integrarea economică cu UE a rămas ridicat.
3.2. Strategia EUROPA 2020
Strategia EUROPA 2020 a fost adoptată în cadrul Consiliului European din data de 17 iunie 2010, având la bază depășirea crizei care continuă să afecteze multe dintre economiile europene și accentuarea provocărilor pe termen lung, cum ar fi: globalizarea, îmbătrânirea populației și presiunea asupra utilizării resurselor.
Strategia își propune să elimine deficiențele modelului nostru de dezvoltare și să creeze condiții favorabile pentru o creștere economică mai inteligentă, mai durabilă și mai favorabilă incluziunii,cu niveluri ridicate de ocupare a forței de muncă, de productivitate și de coeziune socială.
Pentru ca Strategia Europa 2020 să functioneze, a fost stabilit un sistem de guvernanță economică menit să coordoneze acțiunile politice derulate la nivelul Uniunii Europene și la nivel național.
Strategia se fundamentează pe trei priorități tematice, care se întrepătrund și se condiționează reciproc:
Creștere economică inteligentă: dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare.
Creștere economică durabilă: promovarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice și mai competitive
Creștere economică favorabilă incluziunii: promovarea unei economii cu o rată ridicată a ocupării forței de muncă, în măsură să asigure coeziunea economică, socială și teritorială.
Pentru a măsura progresele realizate în îndeplinirea obiectivelor Strategiei 2020, au fost stabilite 5 obiective majore la nivelul Uniunii Europene.
Aceste obiective europene sunt:
Ocuparea forței de muncă
O rată de ocupare a forței de muncă de 75 % în rândul populației cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani
Cercetare și dezvoltare
Alocarea a 3% din PIB-ul UE pentru cercetare și dezvoltare
Schimbările climatice și utilizarea durabilă a energiei
Reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră (sau chiar cu 30%, în condiții favorabile) față de nivelurile înregistrate în 1990
Creșterea ponderii surselor de energie regenerabile până la 20%
Creșterea cu 20% a eficienței energetice
Educație
Reducerea sub 10% a ratei de părăsire timpurie a școlii
Creșterea la peste 40% a ponderii absolvenților de studii superioare în rândul populației în vârstă de 30-34 de ani
Lupta împotriva sărăciei și a excluziunii sociale
reducerea cu cel puțin 20 de milioane a numărului persoanelor care suferă sau riscă să sufere de pe urma sărăciei și a excluziunii sociale
Aceste obiectivenu presupun repartizarea sarcinilor, sunt comune, urmând fi realizate prin acțiuni la nivel național și european. Ele definesc poziția pe care ar trebui să o ocupe Uniunea Europeană în 2020 și sunt transpuse în obiective naționale pentru ca fiecare țară membră să își poată urmări evoluția.
Pentru a putea monitoriza și a impulsiona implementarea la nivel național a Strategiei Europa 2020, Comisia a convocat statele membre să își stabilească obiective proprii și să definească măsuri detaliate în cadrul programelor lor naționale. Programele sunt examinate anual la nivelul Uniunii Europene în cadrul semestrului european pentru coordonarea politicilor economice.
Economia europeană a suferit o lovitură fără precedent în anul 2009- o scădere de 4,5% din PIB. În anul 2010, decădearea economică s-a oprit temporar și pentru o scurtă perioadă, urmând ca tendințele negative să se reia în 2011 și 2012. Începând cu anul 2013, a avut loc redresarea progresivă și se estimează că aceasta va continua, conform previziunilor, PIB-ul real al Uniunii Europene va crește din nou cu 1,5 % în 2014 și cu 2,0 % în 2015.
Fig. 3.3
După patru ani, este clar că traiectoria probabilă de creștere a Uniunii Europene în perioada 2010-2020 este mai apropiată de al doilea scenariu (și anume, aproximativ 1,3 % pe an).
Criza a avut efecte atât imediate, cât și pe termen lung, cum ar fi: Europa a pierdut deja o parte din bogăție, iar potențialul său de creștere în viitor a fost, de asemenea, erodat, având în vedere că au dispărut locuri de muncă, companii și „know-how-ul”.
„Conform celor mai recente previziuni, creșterea anuală a PIB-ului UE ar putea fi de ordinul a 1,6 % în perioada 2014-2020, față de 2,3 % în perioada 2001-2007 (înaintea crizei). Astfel, creșterea anuală medie în UE, exprimată în PIB pe cap de locuitor, ar fi de ordinul a 0,9 % în perioada 2014-2020, față de 1,8 % în perioada 2001-2007.”
Este esential sa privim dincolo de cifrele PIB si sa redescoperim schimbarile si tendintele structurale fundamentale care sunt elementare capacitatii de crestere a Europei.
Politicile și instrumentele aflate la dispoziția Uniunii Europene trebuie folosite mai eficient în vederea atingerii obiectivelor Strategiei Europa 2020, printre care:
Consolidarea pieței unice
Crearea unor noi locuri de muncă și creșterea economică depind de piețe sănătoase și bine conectate în cadrul cărora concurența și accesul consumatorilor să poată stimula activitatea economică și inovarea, însă mai există o serie de obstacole care trebuie depășite:
probleme legate de activitățile transfrontaliere
rețele insuficient interconectate
aplicarea neuniformă a reglementărilor privind piața internă
Investiții în creșterea economică
Criza economică a avut un mare impact în capacitățile întreprinderilor și administrațiilor europene, de a finanța proiecte de investiții și inovare.
Uniunea are nevoie de:
un cadru de reglementare care să garanteze eficiența și siguranța piețelor financiare
instrumente inovatoare pentru a finanța investițiile necesare, inclusiv parteneriatele dintre sectorul public și privat.
Prin aceste instrumente este garantat că banii sunt investiți în mod eficient pentru a sprijini dezvoltarea inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii.
Uniunea Europeană sprijină:
crearea de locuri de muncă mai numeroase și de calitate mai bună
dezvoltarea de noi tehnologii
cercetarea de vârf
accesul la internet de mare viteză
infrastructura inteligentă de transport și energie
eficiența energetică și energiile regenerabile
dezvoltarea întreprinderilor
ameliorarea competențelor și formarea profesională
Instrumentele de politică externă
Uniunea Europeană trebuie să se asigure ca relațiile comerciale se bazează pe un cadru reglementat la nivel internațional și că piețele internaționale sunt deschise și echitabile.
Uniunea Europeană va promova:
dimensiunea externă a diverselor politici interne (ex. energie, transport, agricultură, cercetare și dezvoltare)
comerțul și coordonarea la nivel internațional a politicilor macroeconomice
participarea fermă și eficientă în forurile internaționale, cum ar fi G20, pentru a contribui la elaborarea viitoarei ordini economice mondiale.
„UE dorește să stabilească relații strategice cu economiile emergente, pentru a discuta aspecte de interes comun, pentru a promova cooperarea în materie de reglementare și pentru a găsi soluții la probleme bilaterale […] UE a creat deja un parteneriat cu țările în curs de dezvoltare pentru a contribui la eradicarea sărăciei, la promovarea creșterii și la îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului.”
3.3. Un nou pact pentru Europa
Opțiuni strategice pentru viitorul Europei
Criza euro a determinat una dintre dezbaterile cele mai intense cu privire la viabilitatea proiectului european din istoria sa, dar multe dintre contribuțiile la această dezbatere s-au ridicat la puțin mai mult decât imediat de gestionare a crizelor.
Uniunea Europeană se confruntă cu provocări sociale, financiare și economice într-o lume globalizată, care merg dincolo de criza actuală și ceea ce ne trebuie acum este mai mult decât o dezbatere între statele membre și cetățenii acestora, care este inspirată de o nouă gândire și idei inovatoare asupra modului de modelare al viitorului Uniunii. Avem nevoie de un nou pact pentru Europa între statele sale membre precum și între factorii de decizie și ai publicului- nu numai pentru a vindeca pagubele făcute de criză, dar și pentru a oferi răspunsuri eficiente pentru aceste provocări diferite și pentru a promova influența Uniunii Europene în afacerile internaționale.
Un consorțiu format din unsprezece fundații europene inițiat de Fundația King Badouin și Bertelsmann Stiftung au decis în anul 2012 să lanseze un proiect pentru a promova o dezbatere privind o reformă extinsă la nivel european implicând publicul, politicieni, factorii de decizie, lideri de afaceri, sindicaliști, experții UE, formatori de opinie, precum și alti reprezentanți ai societății civile din multe state membre.
Principalul obiectiv este de a dezvolta propuneri de reformă realiste pentru a sprijini suferința UE de turbulențe socio-economice și politice și amenințarea tot mai mare de marginalizare la nivel mondial hrănind aceste idei în activitatea noii conduceri a UE, care va prelua funcția după alegerile europene din mai 2014.
Provocările cu care se confruntă Europa
Sunt identificate o serie de provocări- interconectate cu care se confruntă Europa, în patru "dimensiuni": socio-economice, politico-instituționale, sociale și externela nivel mondial- provocări cheie și mai multe în fiecare dimensiune.
Dimensiunea Socio-economică:
amenințări la adresa păcii sociale care rezultă din indignare și disperarea cauzată de criza,
niveluri foarte ridicate ale șomajului și presiunilor de montare cu privire la starea de bunăstare
un decalaj economic tot mai mare între țările UE și deficitele structurale ale unei zone euro fragmentat, care nu are încă integrare fiscală, financiară și economică adecvată.
Dimensiunea Politico-instituțională:
lipsa de sprijin public pentru UE,
crize de conducere la nivel național și european,
creșterea provocărilor pentru conceptele tradiționale ale reprezentării politice
Dimensiunea Socială:
lipsa unei înțelegeri comune (narative) și viziune ("laitmotivă") a integrării europene
creșterea diviziunilor între statele membre
o lipsă de cunoștințe despre UE
percepții simpliste ale suveranității naționale într-o lume globalizată.
Dimensiune Externă la nivel mondial:
riscul de marginalizare progresivă
o pierdere de atractivitate și credibilitate regională și globală
presiunea de a adapta sistemul multilateral de guvernanță globală la realitățile relațiilor internaționale moderne, slăbirea rolului UE de montare.
Cele cinci opțiuni strategice
Revenind la elementele de bază (Ștergerea "greșelilor" din trecut)
Motivul de bază
Susținătorii acestei opțiuni insistă asupra faptului că evenimentele din ultimii ani au arătat că integrarea europeană a mers prea departe, că moneda euro a devenit o parte a problemei, mai degrabă decât o parte a soluției, otrăvind dezbaterile naționale și atitudinile publice față de UE și că UE ar trebui să renunțe la mișcările spre "O uniune tot mai strânsă". Efectuarea unui „U-turn” și desfacerea greșelilor din trecut este cea mai promițătoare pentru a salva rezultatul cel mai valoros de integrare, care nu este euro, ci piața unică a UE de mai mult de 500 de milioane de consumatori. Destrămarea monedei euro în forma sa actuală nu ar conduce la prăbușirea Uniunii, ci mai degrabă anunță începutul unei abordari mai pragmatice, eficiente pentru integrarea europeană.
Posibile măsuri esențiale în această opțiune
Anularea "Greșelii monedei Euro", într-un mod ordonat și consensual fie de către desființarea/ crearea a două zone monetare distincte fie permiterea unor țări „mai slabe” să plece.
Efectuarea unei analize obiective a competențelor UE de a identifica în cazul în care cooperarea la nivel european oferă valoare adăugată reală și acolo unde nu este, ducand la un accent pe anumite domenii politice cheie și re-naționalizarea altora.
Limitarea rolului Parlamentului European și Comisiei Europene și sporirea rolului guvernelor naționale și parlamentelor naționale în procesul decizional european.
Intrunirea unei piețe unice prin completarea lacunelor și actualizarea acesteia pentru o lume digitală.
Consolidarea realizărilor trecute (Dacă nu este stricat, nu-l repara)
Motivul de bază
Susținătorii acestei opțiuni, susțin că UE ar trebui să își concentreze atenția asupra a ceea ce mai trebuie făcut pentru a răspunde și pentru a depăși criza, fiind cea mai mare provocare de astăzi. De exemplu, cu privire la măsurile menite a spori încrederea în moneda euro și revigora economia Europei.
Posibile măsuri cheie
Utilizarea unei structuri ale UE inovatoare și flexibilă, folosirea unor fonduri regionale pentru a amortiza efectele negative ale crizei, în special pentru tineri și formularea și punerea în aplicare a unei strategii mai cuprinzătoare a UE pentru creșterea economică și locuri de muncă, cu un puternic accent pe reformele naționale.
O extindere limitată a coordonării economice, prin coordonare sistematică de mare reforme structurale și "aranjamente contractuale" (contracte de reformă) între Statele membre (individual) și Comisia Europeană, împreună cu un mecanism de solidaritate finantare limitat, finanțat în principal prin contribuții naționale pentru a sprijini reformele orientate la la nivel național.
Punerea în aplicare integrală a normelor fiscale adoptate începând cu anul 2010 ("pachet de șase", "pachet de doua"; tratatelor fiscale compacte), dar fara reguli sau mecanisme pentru a garanta punerea în aplicare a acestor reguli suplimentare.
Cooperarea fiscală intensificată, cu un accent pe o luptă la nivelul UE împotriva evaziunii fiscale și a fraudei fiscale.
Implicarea mai puternică a parlamentelor naționale în procesul decizional al UE, prin sporirea rolului acestora, atât la nivel național cât și european și consolidarea coordonării lor cu Parlamentul European.
Invitarea Comisarilor europeni pentru a participa la dezbaterile parlamentare naționale, atunci când se discuta recomandările UE de acționare la nivel național.
Avansând ambițios (A face mai mult dar totodată și mai bine)
Motivul de bază
Susținătorii unei abordări mai ambițioase susțin că pur și simplu consolidarea realizărilor din trecut nu va fi de ajuns: criza nu s-a terminat, iar UE trebuie să fie mai ambițioasa. Măsurile suplimentare pentru integrare și o dezbatere europeană transnațională cu privire la viitorul politic al Uniunii, ca răspuns la o lume tot mai globalizată, sunt indispensabile-dacă Europa vrea nu numai pentru a depăși criza imediat, dar, de asemenea, să se pregătească pentru viitoarele provocări interne și externe. Dar toate acestea vor trebui să se facă cu precauție, pas cu pas, pentru a evita crearea unor noi linii de demarcație între cele 28 de țări ale UE.
Posibile măsuri cheie
Intensificarea coordonării macroeconomice, inclusiv o armonizare a politicilor fiscale naționale și introducerea unor linii directoare economice care definesc prioritățile economice și sociale multianuale ale Uniunii elaborate de Comisia Europeană și stabilite de comun acord de către Consiliul de Miniștri și Parlamentul European. Acest lucru ar necesita o modificare de tratat
Crearea unui "Buget țar"/"Comisarul Super" (‘Budget Tsar’/‘Super Commissioner), cu puterea de a respinge bugetele naționale de veto, dacă acestea nu sunt conforme cu normele europene. Acest lucru ar necesita o modificare tratat.
Completarea unei uniuni bancare limitate bazată pe doi piloni: Un mecanism de supraveghere unic, unde Banca Centrală Europeană joacă rolul principal de supraveghere în strânsă colaborare cu autoritățile naționale, pentru a avea toate instituțiile de credit sub supravegherea sa și Un mecanism european comun de rezoluție, capabil sa gestioneze potențialele falimente bancare echipate cu un blocaj de mers înapoi financiar si de asemenea sa utilizeze mijloace disponibile prin intermediul Mecanismului european de stabilitate
Crearea unui "Comitet de euro", special în cadrul Parlamentului European, cu puteri decizionale distincte, care să implice deputații din țările din zona euro și eventual, de la cei care se vor alătura în cele din urmă
Reformarea regulilor de modificare a tratatelor UE pentru a permite unului nou să intre în vigoare, chiar dacă unele state membre nu au ratificat (încă). Acest lucru ar necesita o reformă a tratatelor actuale ale UE
Trecerea la reprezentare mai coerentă sau chiar a unui singur loc complementar UE în cadrul instituțiilor financiare internaționale, precum Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și G20. Acest lucru ar putea fi realizat fără modificarea tratatelor UE
Sărind înainte (Uniunea economică și politică este singurul răspuns)
Motivul de bază
Susținătorii ai „Sărind înainte” către o uniune economică și politică spun că Uniunea este insuficient echipată pentru a face față provocărilor actuale și viitoare, dar ei merg mai departe decât ceea ce favorizează deplasarea înainte cu ambiție, dar realizând-o pas cu pas.
Posibile măsuri cheie
Definirea unei politici macroeconomice europene coerente și transferul de suveranitate economică la nivel european, cu o punere în comun substanțial de competențe în domenii cum ar fi impozitarea, energia, forța de muncă, inovație, sau politica industrială și socială
Stabilirea unei trezorerii europene pentru a gestiona acest buget, dotat cu nelimitat /capacitatea de împrumut substanțial, ceea ce ar putea accesa piețele financiare prin emiterea datoriilor suverane europene pe termen lung și scurt și susținută de o garanție comună care implică toți membrii zonei euro
Maximizarea competențele Parlamentului European ("parliamentarisation complet"), acordarea de unui cuvânt de spus în toate domeniile de procesul decizional european, puterile bugetare maxime, un drept de a propune legislația europeană ("dreptul de inițiativă"), și un drept autonom pentru a alege șeful executivului european
Aprofundarea integrării în politica externă, de securitate și apărare, inclusiv transferul de competențe la nivel european, introducerea unui ministru de externe european și se deplasează spre capacitățile civile și militare integrate, cu scopul final de a crea o "armată europeană"
Trecerea la un singur loc european în cadrul organizațiilor internaționale, cum ar fi instituțiile financiare internaționale (de exemplu, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, G20) și Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.
Schimbarea logică "mai mult / mai puțin Europa" (este nevoie de o regândire fundamentală).
Motivul de bază
Această opțiune strategică se bazează pe presupunerea că abordarea tradițională pe calea integrării europene de-a lungul liniilor de "mai multă Europă" versus "mai puțină Europă", a fost epuizata. Starea Uniunii și complexitatea provocărilor actuale și viitoare necesită o regândire fundamentală a cooperării europene și o abordare pe termen lung, cu scopul de a face procesul decizional al UE mai mult în fața publicului și mai favorabilă incluziunii.
Sustinatorii acestei opțiuni susțin că pentru a atinge aceste obiective, este nevoie de a extinde sistemul actual de "verificări și bilanțuri" (‘checks and balances) în UE și să se extindă participarea la elaborarea politicilor, dincolo de încercările de simpliste și nerealiste de a aplica concepte politice și democratice la nivel național la nivel european.
Posibile măsuri cheie
Intensificarea eforturilor pentru a informa publicul cu privire la ceea ce înseamnă să fii un cetățean al Uniunii Europene în ceea ce privește drepturile și obligațiile lor individuale și colective. Drepturile cetățenilor, împrăștiate în prezent de-a lungul tratatelor UE sau incluse în Carta drepturilor fundamentale, ar putea fi rezumate într-o "Cartă a cetățeniei europene"
Îmbunătățirea eficienței, capacitatea de reacție, transparența și calitatea procesul decizional european prin îmbunătățirea planificării, monitorizarea, evaluarea, auditul și controlul cheltuielilor UE.
Consolidarea mecanismelor existente pentru a permite oamenilor de a influența și de a ajuta la modelarea agendei politice a UE (de exemplu, Inițiativa cetățenească europeană) și introduce altele noi, pentru a crește interesul publicului în Uniunea Europeană, să încurajeze cetățenii să se implice în mod activ, și conduce factorii de decizie europeni și naționali pentru a lua mai mult în considerare preocupările oamenilor.
CONCLUZII
Am tratat, în această lucrare de licență, atât istoria Uniunii Europene, cât și subiectele legate de prezent și viitor, deoarece trebuie să cunoaștem trecutul ca să putem înțelege prezentul și să gândim pe viitor.
Din redactarea acestei lucrări am ajuns la concluzia că cel mai important lucru pe care UE a încercat să îl aducă și să îl mențină- și chiar a și reușit a fost să aducă pe acest continent- dezvoltarea economică. Elaborarea lucrării a reprezentat o provocare majoră. Uniunea are o istorie extrem de bogată gândindu-ne la cei 58 de ani care au trecut de la semnarea actului „de naștere” și de la „cei 6” la cele 28 de state membre.
Prezentul este complex. In fiecare zi este nevoie de evaluarea progreselor si impactul factorilor interni (problemele și necesitățile statelor membre) cât și ai celor externi (deciziile și acțiunile politico-economice ale celorlalți actori mondiali). Una dintre cele mai mari provocări asupra Uniunii Europene este „criza economică mondială”. Ceea ce părea pânăîn 2008 un parcurs relativ cursiv al structurii europene s-a schimbat fundamental. Au fost căutări permanente pentru identificarea celui mai bun parcurs.
Unul dintre rezultate a fost materializat in Strategia 2020, care a fost adoptat in cadrul Consiliului European la data de 17 iunie 2010. Aceasta strategie are la baza trei priorități care se susțin reciproc: creșterea favorabilă incluziunii: (promovarea unei economii cu o rată ridicată a ocupării forței de muncă, care să asigure coeziunea socială și teritorială), creșterea inteligentă(dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare) și creșterea durabilă(promovarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice și mai competitive).
Comisia prezintă șapte inițiative emblematice care stimulează realizarea de progrese: „O Uniune a inovării”, „Tineretul în mișcare”, „O agendă digitală pentru Europa”, „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor”, „O politică industrială adaptată erei globalizării”, „O agendă pentru noi competențe și noi locuri de muncă” si „Platforma europeană de combatere a sărăciei”.
În mod evident ceea ce se petrece la nivelul european are o influențăsemnificativă asupra noastră, a tuturor cetățenilor europeni. Putem fi simpli spectatori ai evenimentelor ce au loc în spațiul (acum mult mai extins) în care putem să ne deplasăm și să trăim. Dar, mai important este să putem participa la îmbunătățirea vieții noastre. Pentru aceasta trebuie să cunoaștem inițiativele europene de viitor.
Noul Pact al Europei are ca și obiectiv principal să dezvolte propuneri de reformă pentru a sprijini soluționarea problemelor socio-economice și politiceale Uniunii.
Acest proiect a fost lansat în anul 2012 și promovează o dezbatere privind o reformă extinsă la nivel european implicând publicul, politicieni, factorii de decizie, lideri de afaceri, sindicaliști, experții UE, formatori de opinie, precum și alti reprezentanți ai societății civile din multe state membre, inițiat de Fundația King Badouin și Bertelsmann Stiftung.
O altă temă pe care am tratat-o în această lucrare și este legată de viitorul Uniunii o reprezintă țările candidate și cele potențial candidate care întâmpină dificultăți în procesul de aderare sau unele care chiar au retras cererea de aderare la UE, cum ar fi Islanda.
Finalizarea acestei lucrari despre o problematică atat de complexă, precum Uniunea Europeană, reprezintăși un nou început pentru dezvoltarea cunoașterii despre căutările privind noul parcurs european.
O influență semnificativă asupra acestuia o reprezintă si noua conducere a institutiilor europene ce va fi stabilita pe baza consultarilor dintre noii membri ai Parlamentului european alesi in urma scrutin-ului din 25 mai 2014.
Rezultatul alegerilor europarlementere relevă ascensiunea unor forțe eurosceptice, populiste și extremisteîn Parlamentul european, ceea ce va influiența, cu siguranță, procesul decizional.
În acest moment nu se poate aprecia în ce măsură noii aleși vor stimula progresul Uniunii Europene, dar putem spera că deciziile luate în forul legislativ european vor fi cele mai bune cu putință pentru viitorul nostru- al tuturor cetățenilor europeni.
BIBLIOGRAFIE
BIBLIOGRAFIE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Politica de Extindere a Uniunii Europene (ID: 107560)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.