Politica de Dezvoltare Regionala din Romania In Conformitate cu Reglementarile Uniunii Europene

Introducere

Tema pe care urmează să o prezint în capitolele următoare se numește “Politica de dezvoltare regională din România în conformitate cu reglementările Uniunii Europene”.

În prima parte a lucrării, am abordat cât se poate de subiectiv și de obiectiv aspectele generale ale politicii de dezvoltare regională.

În cadrul primului capitol mi-am propus o analiză a teoriilor de dezvoltare regională, plasate în contextual general al teoriei dezvoltării economice. Scopul principal este de a identifica tendințe, caracteristici, și evoluția în timp a proceselor de creștere, în funcție de context și de evoluția societăților și economiilor. În cele din urmă vom observa în ce măsură teoriile economice ale dezvoltării regionale fundamentează existența unei științe a dezvoltării regionale ca ramură a științei economice și implicit a unei politici de dezvoltare regională.

În capitolul imediat următor, am încercat o prezentare, care să cuprindă toate informațiile necesare pentru a înțelege ce reprezintă și cum funcționează politica de dezvoltare regională a Uniunii Europene și modul în care aceasta ajuta politicile naționale ale statelor membre în acesta direcție. Și pentru că aplicabilitatea acestei politici europene se răsfrânge asupra politicilor naționale, în ultimul capitol al primei părți am prezentat politica de dezvoltare regională a României, prezentare pe care am continuat-o în partea a II-a a lucrării, unde am arătat modul în care aceasta s-a desfășurat la nivel național în perioada 2007-2013.

Scopul acestei lucrări este de a arăta modul în care se aplică politica în România, comparativ cu un alt stat. Pentru acesta comparație, am ales Republica Ceha, un stat care a fost declarat că și România în totalitate eligibil pentru obiectivul convergentă, unul dintre obiectivele principale ale politicii de dezvoltare regională a Uniunii Europene.

Studiul comparativ pe care îl voi prezenta în cea de a II-a parte a lucrării cuprinde două părți, o parte de comparație între cele două state per ansamblu, mai exact strategia de dezvoltare regională 2007-2013, cu programele ce au acționat pe întreg teritoriul, scopul acestora și prioritățile. Cea de a doua parte a studiului, cuprinde doua euro-regiuni, câte una din fiecare stat ales, unde am expus problemele cu care se confrunta acestea, soluții pentru aceste problem și nivelul acestora de dezvoltare.

La finalul studiului am păstrat o parte dedicată concluziilor, concluzii personale, pe care le veți mai întâlnii și pe parcursul lucrării.

Partea I

Capitolul I

Politica de dezvoltare regională – noțiuni introductive

Teorii ale dezvoltării regionale

Domeniul de cercetare al dezvoltării regionale își are rădăcinile în secolul al XIX – lea, mai cu exactitate anul 1957 când statele semnatare ale Tratatului de la Roma menționează necesitatea de “de a consolida unitatea economiilor lor și de a asigura dezvoltarea armonioasă prin reducerea diferențelor dintre diversele regiuni, precum și a decalajelor cu care se confrunta regiunile mai puțin favorizate”.

De-a lungul timpului, dezbaterile pe baza noțiunii de „regiune” au preocupat numeroși oameni de știință (economiști, sociologi, istorici, geografi) conducând la dezvoltarea unei noi științe, ce astăzi se afla într-o continuă ascensiune, datorită impactului pe care îl are asupra societății. Originile așa numitei „istorie regională” are ca piloni principali școala germana (Friedrich Ratzel, Karl Lamprecht, împreună influențând așa numita „Landesgeschichte”), și școala franceza (Paul Vidal de la Blache), însă cu toate aceste influente, abia în anul 1991, datorită realităților comunitare, geograful francez Jean Labasse a creat conceptul, azi foarte răspândit de „Europa regiunilor”, astfel s-a ajuns la nuanțări și tipologii ale categoriilor de spațiu regional („land”, „pays”).

Primele abordări științifice în acest domeniu, au fost cele care au consacrat probleme ale poziționării geografice a activităților economice și a localităților, de unde și denumirea teoria localizării din știința economică. Mai mult de atât, consultarea și analiza acestor teorii, conduc la apariția unor idei inovatoare ale acestui domeniu.

Fondatorul acestei teorii a localizării economice este considerat a fi Johan Henrich von Thunen, care în anul 1826 prin lucrarea să studiază amplasarea culturilor agricole în funcție de costurile de producție și de distanța față de piață. De asemenea Thunen și-a propus realizarea unui model economic care să evidențieze importanța celor doi factori spațiali: distanta și zona. Astfel Teoria localizării își face debutul prin intermediul lui Thunen și a lucrării sale „Statul izolat” care dezvoltă ideea economiei izolate într-un spațiu idealizat.

După teoria localizării a lui von Thunen a apărut o nouă teorie denumită, Teoria localizării ramurilor, a lui Alfred Weber. Comparativ cu teoria lui Thunen, Alfred Weber a ales ca domeniu principal de interes localizarea industrială. Modelul lui Weber a fost aplicat în diverse domenii cum ar fi: Localizarea optimă a stațiilor de pompieri, a spitalelor, depozitelor și a altor obiective de interes public; Localizarea industriei metalurgice, încălțămintei și a pielăriei.

Teoria lui Weber a reprezentat un moment important deoarece prin intermediul acesteia se încearcă optimizarea pe baze matematice a localizării întreprinderilor indiferent de profilul lor de activitate, făcând trecerea de la cadrul economic limitat la un cadru economic mazoeconomic, care oferă indicii în ceea ce privește localizarea unor domenii de activitate.

Cu o „revoluție” a acestei teorii a localizării, debutează Walter Christaller, în anul 1933 expunând Teoria privind interdependenta localizărilor Teoria locurilor centrale, care aduce o nouă viziune asupra analizelor zonelor de piață, prin încercarea de a le determina mărimea, distribuția și numărul orașelor pe baza diverselor observații analitice asupra comportamentului consumatorilor.

Ulterior își face apariția un nou revoluționar al acestei noi științe Francois Perroux care prin lucrarea să „La notion de pole de croissance” a dezvoltat pe larg o nouă teorie și anume: teoria creșterii dezechilibrate a sectoarelor sau a regiunilor, denumită mai simplu teoria dezvoltării polarizate sau teoria polilor de creștere. Aceasta pornește de la ideea că dezvoltarea este un proces ierarhizat și dezechilibrat în același timp, și că există doar anumite unități economice care joacă un rol de motor al dezvoltării. Aceste unități au rolul de poli ai creșterii economice, poli care pot fi anumite zone din teritoriu ori elemente de infrastructură.

O altă teorie a dezvoltării este cea numită Teoria dezvoltării inegale, ce îi are ca autori pe John Friedmann, Stuart Holland și Gunar Myrdala. Aceștia susțin că dezechilibrele regionale ce au la baza decalajele cronologice inerente în procesele de integrare, decalaje care au drept consecință mobilitatea imperfectă a factorilor de producție dintre regiunile de centru și periferie.

J. Fridmann și W.Stohr continuă cercetările în domeniul dezvoltării regionale, emițând teoria dezvoltării endogene. Teoria dezvoltării endogene pune accentul pe dezvoltarea pornind de la nivelele de bază. Componentele majore ale acestei teorii sunt autarhia regională selectivă și punerea în valoare a avantajului regional strategic. Meritul unei astfel de teorii constă în mobilizarea eforturilor de punere în valoare a potențialului local.

În anii 80 P.Nijkamp și J. Paelinick au implementat teoria ciclurilor lungi ale dezvoltării regionale. Acest model de teorie pune accentul pe fluctuații interregionale prin care, spațiul se repartizează între poli de creștere, poli de atracție și regiuni intermediare. Atractivitatea unei regiuni depinde de capitalul ei, de infrastructură, de stocul de informații.

Capitolul II

Politica de dezvoltare regională a Uniunii Europene

2.1. Introducere

După ce am trecut în revista câteva dintre teoriile dezvoltării, facem un salt uriaș spre ceea ce însemna astăzi dezvoltare, mai exact dezvoltarea regională, care se manifesta prin intermediul pilonului său principal, politica de dezvoltare regională.

Pentru a putea începe o dezbatere pe tema politicii de dezvoltare regională, este necesară definirea unor concepte esențiale, pentru a se înțelege ce înseamnă și ce se încearcă prin intermediul politicii de dezvoltare regională, atât la nivelul Uniunii Europene, cât și la nivel național.

Termenul de „regiune” este un termen cheie al acestei politici și a fost folosit mai întâi de către geografi la începutul secolului al XX-lea, ulterior evoluând foarte rapid.

Lăsând deoparte orice clișeu de reprezentare a regiunii, putem spune că „regiunea” este formată din două componente fundamentale și anume: O componentă materială, reprezentată de decupajul teritorial, pe care se proiectează cea de a doua componentă, cea relaționala, a competentelor instituționale, într-o indisociabilă manifestare.

În anul 1985, Philippe Aydalot,

Propune o clasificare ce ar putea fi ingerabila în numeroase opinii, datorită subtilității formulării. Așadar acesta prezintă o analiză a regiunii ca: regiune omogenă, polarizată sau regiune plan.

Regiunea omogenă are la baza grupului de unități teritoriale, parametrii economici, care reprezintă în ultimă instanță reflexia voctiilor naturale ale teritoriului, ce își pun amprenta asupra cadrului natural (regiuni sărace sau bogate; regiuni industriale, agricole sau turistice).

Regiunea polarizată reprezintă ansamblul tuturor punctelor legate de un singur pol, de exemplu câmpul de polarizare a unei metropole, teritoriu de influență a unui complex industrial, ce poate ajunge la determinarea ansamblurilor regionale.

Regiunea plan întrunește spațiul în interiorul căruia componentele se supun aceluiași plan, planul regional sau al unei unități economice. Acest tip de regiune pare să se potrivească cel mai bine cu definiția adoptată de Adunarea Regiunilor Europei (ARE) în Declarația asupra Regionalismului în Europa, din anul 1996: regiunea este acea entitate publică teritoriala ce corespunde nivelului imediat inferior celui de stat și este dotată cu un guvern care dispune de puteri politice proprii.

În conformitate cu anexa articolului 3 al aceluiași document se poate arăta competentele regiunii și anume: sănătatea publică; energia și mediul; educația la toate nivelurile; agricultură și piscicultura; cultură și media; poliția și securitatea publică; infrastructura, telecomunicații și transport; turismul, petrecerea timpului liber și sportul;

În strânsă legătură cu termenul regiune, însă într-o abordare mai profundă întâlnim dezvoltarea acestor regiuni, așa cum o numim astăzi, „dezvoltarea regională”.

Dezvoltarea regională este un concept nou, la fel ca și noțiunea de politica de dezvoltare regională, acest concept nu semnifica doar impulsionarea și diversificarea activităților economice, stimularea investițiilor din sectorul privat, contribuția la reducerea șomajului și îmbunătățirea nivelului de trăi, ci un întreg mediu care să susțină și să se adapteze acțiunilor durabile ce se converg cu domeniile de competenta ale regiunilor.

După trecerea în revistă a acestor noțiuni de ordin introductiv, putem reveni la punctul de pornire ăla acestui capitol și anume politica de dezvoltare regională la nivelul Uniunii Europene.

Uniunea Europeană cuprinde 27 de state membre, ce formează o comunitate și o piață internă de 493 de milioane de cetățeni. Însă cu toate acestea, diferențele economico-sociale dintre state și cele 268 de regiuni sunt foarte mari. Unul din patru state are un PIB pe cap de loc. sub 75% din medie, toate aceste diferențe interne între venituri și oportunități la nivel regional, în condițiile în care Europa este unul dintre cele mai bogate continente ale lumii.

O dată cu aderarea a celor 12 noi state în anul 2004 aceste diferențe majore s-au adâncit și mai mult atât la nivel interior (în stat) cât și exterior (între statele membre). Cele mai prospere regiuni se află toate în mediul urban: Bruxelles, Londra, Hamburg – PIB-ul pe cap de locuitor al Londrei este de nouă ori mai mare decât în cele mai sărace regiuni ale Uniunii Europene, de exemplu România.

Bază legală

Bază legală a acestei politici a fost stabilită în cadrul Titlului XVII al Tratatului Uniunii Europene, care definește obiectivul politicii de dezvoltare regională ca fiind „reducerea disparităților existente între nivelele de dezvoltare ale diferitelor regiuni și a rămânerii în urmă a regiunilor mai puțin dezvoltate sau a insulelor, inclusiv a regiunilor rurale”. Tratatului i se mai adaugă Regulamentul Consiliului No. 1260/99,

Prin care au fost stabilite prevederile generale de funcționare a Fondurilor structurale, precum și alte reglementări cu privire la Fondul de Coeziune și FS.

Actori instituționali

Datorită dezvoltării și cuprinsului ei diversificat, politica de dezvoltare regională are la baza implicarea unui număr mare de actori instituționali ce veghează elaborarea și implementarea continuă a acesteia.

Comisia Europeană este un prim actor instituțional. Datorită atribuției sale principale de a veghea asupra respectării legislației europene de către statele membre, este direct responsabilă pentru pregătirea și asigurarea implementării politicii de dezvoltare regională a UE. Rolul său este de a iniția și definitivă noi acte legislative și de a se asigura de adoptarea acestora. Principala direcție a Comisiei Europene ce răspunde de acest domeniu este Direcția Generală pentru Dezvoltare Regională, sprijinită de alte direcții generale implicate cum ar fi: DG Agricultura, DG Pescuit, DG Educație și Cultura, DG Mediu și DG pentru Forța de muncă și probleme sociale. În prezent DG pentru dezvoltare regională gestionează 3 fonduri: FEDR, ISPA și Fondul de Coeziune.

Parlamentul European este și el implicat în implementarea politicii de dezvoltare regională prin intermediul Comitetului pentru Politica regională, Transport și Turism, care exercita activitate de control în ceea ce privește realizarea obiectivului coeziunii economice și sociale. Implicit asupra politicilor economice naționale, în vederea realizării Pieței Interne precum și asupra Fondurilor structurale, de coeziune și asupra BEI.

Consiliul Uniunii Europene se reunește de câteva ori într-un an pentru coordonarea politicilor economice ale statelor membre.

Comitetul Regiunilor (CR) este compus din reprezentanți și autorităților regionale și locale din fiecare stat membru, este cea mai nouă instituție europeană și are putere consultativă pe probleme de coeziune economică și sociale, sănătate, educație, cultura, forța de muncă, probleme sociale și de mediu, formare profesională, infrastructura transeuropeană.

Banca Europeană de Investiții are un dublu rol unul de actor instituțional și celălalt de finanțator. Aceasta este cea care oferă finanțare politicilor Uniunii Europene, inclusiv politicii de dezvoltare regională.

2.4. Instrumente de solidaritate ale politicii de dezvoltare regională

Uniunea Europeană are la bază o serie de politici, menite să îmbunătățească diferite sectoare ce au întâmpinat probleme de dezvoltare. Una dintre aceste politici este politica regională și cea de coeziune, care sunt implementate cu ajutorul instrumentelor de solidaritate și sunt menite să sprijine în general statele membre UE și în special regiunile, însă nu sunt excluse și țările în curs de aderare, pentru care s-au constituit de-a lungul timpului fonduri speciale.

Principalul pilon al politicii de dezvoltare regională îl reprezintă Fondurile structurale, împreună cu alte două fonduri speciale, așa cum le numeam anterior și anume: Fondul de Coeziune Socială și Fondul European de Solidaritate.

Tot anterior am menționat existenta, unor fonduri pre-aderare, acestea sunt în număr de trei și au la baza unul dintre principiile principale ale UE și anume, principiul solidarității. Cele trei fonduri menite să sprijine țările în curs de pre-aderare sunt: Phare, ISPA și SAPARD.

La nivel regional, funcționarea instrumentelor de dezvoltare se face în conformitate cu sistemul NUTS al Uniunii Europene, amendat ultima dată în luna mai a anului 2003.

Nivelul la care se afla NUTS 2 este și nivelul la care se implementează politica de dezvoltare regională în statele membre ale UE.

Fondul de solidaritate al Uniunii Europene

Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (The European Union Solidarity Found) este cunoscut ca cel mai nou fond al politicii de dezvoltare regionale, a fost înființat în urma inundațiilor ce au afectat Austria, Germania, Franța și Republica Ceha, în anul 2002.

Obiectivul principal – facilitarea exprimării solidarității UE față de populația unui SM, sau față de țările în curs de aderare, care au fost afectate de calamitățile natural. De asemenea se caracterizează prin reacție imediată, eficientă și flexibilă, în funcție de amploarea situației;

Pentru a putea stabilii amploarea unui dezastru natural și pentru a justifica folosirea acestui fond sunt necesare două condiții (criterii):

La nivel de stat: pierderi estimate de 3 mld. EURO, sau la mai mult de 0,6 % din venitul național brut

La nivel de regiune: daune mai mici decât limta precizata mai sus (3 mld.), care afectează cea mai mare parte a populației și au consecințe majore asupra conditilor de viață și asupra stabilității economice din regiunile respective.

Fondului de Solidaritate i se aloca anual suma maximă de 1 mld. EURO.

Asistenta – acest fond acorda o singură tranșă de finanțare pentru țara/regiunea afectată. Pentru a obține această finanțare statul în cauză este obligat, să înainteze o cerere către Comisia Europeană, într-un termen de 10 săptămâni, de la înregistrarea primei pagube cauzate de dezastru. Cererea trebuie să conțină informații referitoare la impactul și amploarea pagubelor înregistrate, suma solicitată și indicarea altor surse de finanțare națională/comunitara/internațional. În situația în care estimarea finală a dezastrului este mai mică decât s-a prevăzut inițial, Comisia Europeană va cere rambursarea diferenței.

Acest fond are la baza finanțarea unor acțiuni ca:

Măsuri imediate de protecție a patrimoniului cultural;

Asigurarea de locuințe temporare și servicii de salvare, menite să răspundă nevoilor populației;

Curățarea zonelor afectate;

Reabilitarea uzinelor de apă și electricitate;

Implementarea – suma alocată de Fondul European de Solidaritate, constituie o responsabilitate pentru statul beneficiar. Acesta se poate folosi și de alte fonduri naționale sau comunitare, cu condiția ca acestea să nu fie fonduri ale politicii regionale. Suma ce îi este alocată poate fi cheltuită pe parcursul unui singur an, iar ce va rămâne neutilizat în acest interval se va rambursa.

Evaluare – Comisia Europeană la data de 1 iulie a fiecărui an, prezintă un raport referitor la activitatea Fondului de Solidaritate.

Fondul de Coeziune

Acesta este ca un instrument special al politicii de dezvoltare regională și are la baza principiile acestei politici și unul din scopurile principale ale Uniunii Europene: promovarea progresului economico-social și eliminarea disparităților dintre regiuni și SM. Acest concept de “coeziune” economică și socială s-a înglobat într-o politică europeană de sine stătătoare prin AUE (1986), iar prin Tratatul de la Maastricht (1992) a fost corelat cu realizarea uniunii economice și monetare, deținând un rol important în funcționarea eficientă a monedei unice și a pieței europene.

Acesta a luat ființă în anul 1993 și a avut ca scop principal sprijinirea Portugaliei, Spaniei, Greciei și Irlandei, care în acel moment se situau la un nivel inferior din punct de vedre economic, comparativ cu celelalte SM.

Fondul de Coeziune acționează în următoarele domenii:

Protecția mediului înconjurător;

Rețelele transeuropene asociate infrastructurilor de transport;

Cele două domenii primesc 50% din bugetul alocat acestui fond. Proiectele sunt selectate și implementate de către statele membre care beneficiază de finanțare și care sunt responsabile cu managerul și monitorizarea lor.

În ceea ce privește mediul, proiectele care primesc finanțare trebuie să contribuie la realizarea obiectivelor de mediu ale Uniunii Europene, și anume: protecția sănătății populației; protecția, îmbunătățirea și conservarea calității mediului; utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale;

În domeniul infrastructurii de transport proiectele eligibile sunt cele care își propun crearea și dezvoltarea infrastructurii la nivelul Rețelei Transeuropene de Transport (TEN).

Coeziunea atât economică cât și socială rămâne o dimensiune esențială a politicii Uniunii Europene, iar caracterul său prioritar se va păstra și în perspectiva următoarelor extinderi.

Fondurile structurale

Comparativ cu celelalte două fonduri prezentate anterior (Fondul European de Solidaritate și Fondul de Coeziune), care după cum am precizat funcționează pe bază de proiecte, Fondurile Structurale – funcționează pe bază de programe, ce sunt structurate în funcție de domeniile și obiectivele prioritare ale politicii regionale.

În conformitate cu reglementările aduse de Agenda 2000 principiile ce stau la baza Fondurilor Structurale sunt următoarele:

Principiul programării – se referă la pregătirea planurilor multianuale de dezvoltare, planuri ce se realizează pe baza deciziilor luate de comun acord cu statele membre. Acestea vor prezenta Comisiei Europene, planurile naționale de dezvoltare.

Principiul parteneriatului – acesta face referire la o strânsa colaborare intre Comisia Europeană și autoritățile naționale, regionale și locale, parteneri economico-sociali și alte autorități competente. Acest principiu susține descentralizarea și aplicabilitatea subsidiarității.

Principiul aditionalitatii – vizează completarea asistentei comunitare prin finanțarea națională.

Principiul monitorizării, evaluării și controlului – reprezintă elementul noutate, implementat în anul 1999 prin intermediul reformei fondurilor structurale. Acesta aduce două atribuții importante pentru SM: o autoritate națională care să corespundă fiecărui program al FS și comitetele de monitorizare. De asemenea tot sub incidența acestui principiu intra și modalitățile de plată și de control financiar, ceea ce înseamnă existent unei noi autorități și anume autoritatea de plăți.

Descrierea Fondurilor Structurale

La nivelul Uniunii Europene există patru fonduri structurale și anume:

Fondul European de dezvoltare regională (FEDR) – a luat ființă în anul 1975 și deține cea mai mare pondere în cadrul fondurilor structurale. Principalul său scop este reducerea disparităților dintre regiunile UE.

Fondul European de Orientare și Garantare pentru Agricultură (FEOGA) – a fost creat în anul 1962 cu scopul de a finanța politica agricolă comună (PAC) a Uniunii Europene, în vederea sprijinirii dezvoltării regiunilor rurale și îmbunătățirea structurilor agricole.

Fondul Social European (FSE) – s-a înființat în anul 1958 și constituie instrumentul principal al politicii sociale comunitare. Acesta are ca scop îmbunătățirea modului în care funcționează piața muncii și reintegrarea șomerilor, prin finanțarea a trei acțiuni: formare și reconversia profesională, și crearea de locuri de muncă.

Instrumentul Financiar de Orientare în domeniul Pescuitului (IFOP) – a apărut în anul 1994 și privește gruparea tuturor instrumentelor comunitare privind pescuitul.

Distribuirea fondurilor și procedurile de lucru în perioada 2007-2013

Pentru perioada 2007-2013, Uniunea Europeană a alocat politicii de dezvoltare regională suma de 348 de miliarde de EURO.

Fonduri

În perioada 2007-2013, au existat trei fonduri ce au finanțat programele regionale, în funcție de beneficiar și de natura ajutorului. FEDR și-a propus acoperirea programelor care implică inovație, infrastructura generală și investițiile. De asemenea FSE a acordat fonduri pentru proiectele de instruire profesională și pentru alte tipuri de proiecte ce au la baza oferirea de asistență pentru angajare și programele de creare a locurilor de muncă.

Fondul de Coeziune s-a ocupat cu acoperirea costurilor pentru infrastructura de mediu și transport, și finanțarea proiectelor de dezvoltare a energiei regenerabile.

Obiectivele Fondurilor FEDR, FSE și Fondul de Coeziune:

Obiectivul “Convergenta” – îmbunătățirea condițiilor de creștere economică și a factorilor care să contribuie la o reală convergenta pentru statele membre și regiunile acestora cele mai puțin dezvoltate.

În perioada 2007-2013 acesta a vizat 84 de regiuni situate în 17 state, adică 154 de milioane de locuitori al căror PIB pe cap de locuitor se afla sub 75% din media comunitara. Sumele ce s-au alocat obiectivului “convergenta” s-au ridicat la 282, 8 miliarde de EURO. Suma ce reprezintă 81, 5 din suma totală.

Obiectivul “Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă” – acesta a fost destinat consolidării competitivității și atractivității regiunilor, dar a vizat și domeniul capacitatea de ocupare a forței de muncă. Acest obiectiv a cuprins 168 de regiuni, adică 314 milioane de locuitori.

Obiectivul “Cooperare teritorială europeană” – prin intermediul acestuia s-a dorit consolidarea cooperării transfrontaliere, în urma unor inițiative regionale și locale ce s-au realizat în comun pentru favorizarea dezvoltării teritoriale integrale și pentru stimularea cooperării interregionale, precum și schimbul de experiență. S-a alocat acestui obiectiv suma de 8,7 miliarde de EURO, pentru toate regiunile și toți cetățenii Uniunii. Cele 8.7 miliarde de euro au fost repartizate după cum urmează: 6,44 miliarde pentru cooperarea transfrontalieră; 1,83 miliarde pentru cooperarea transnaționala și 445 milioane pentru cooperarea interregională.

În perioada 2007-2013, politicii de coeziune i s-a alocat 35.7% din bugetul total al Uniunii Europene, dintre care: 81.54% pentru obiectivul “Convergentă”; 15.95% pentru Competitivitate Regională și Ocuparea Forței de Muncă; 2.52% pentru Cooperarea Teritorială Europeană.

Comisia Europeană este instituția care se ocupa cu repartizarea acestor fonduri în funcție de: populație eligibilă, prosperitate națională, prosperitate regională și rata șomajului.

Întreg teritoriul Uniunii Europene se afla sub incidența mai multor obiective ale politicii de dezvoltare regională. Pentru a determina eligibilitatea Comisia Europeană își fundamentează deciziile pe date statistice, cunoscute sub acronimul de NUTS.

Statele beneficiare ale Fondului de Coeziune sunt cele care au un PNB mai mic de 90% din media UE. În urma acestei condiții impuse de către UE, beneficiare sunt toate regiunile următoarelor țări: Bulgaria, Republica Ceha, Estonia, Grecia, Cipru, Lituania, Letonia, Ungaria, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovenia și Slovacia.

Obiectivul Convergentă – sunt eligibile pentru acest obiectiv, regiunile de nivel NUTS 2 cu un PIB pe cap de locuitor mai mic de 75% din media UE. Prin urmare tot teritoriul României este eligibil.

Obiectivul Competitivitate regională și Ocuparea Forței de Muncă – Cuprinde toate regiunile care nu se află sub incidența obiectivului Convergentă și care nu beneficiază de nicio susținere tranzitorie (regiuni de nivel NUTS 1 sau NUTS 2, în funcție de statele membre) îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru acest obiectiv.

Obiectivul Cooperare teritorială europeană și transfrontalieră – se adresează regiunilor de nivel NUTS 3 situate de-a lungul frontierelor terestre interne și al anumitor frontiere terestre externe, precum și toate regiunile de nivel NUTS 3 situate de-a lungul frontierelor maritime separate de maximum 150 km.

Cele trei inițiative Jasper – Jeremie – Jessica

Aceste trei inițiative Jasper, Jeremie și Jessica reprezintă rezultatul parteneriatului dintre Comisia Europeană, Banca Europeană pentru Investiții și a altor instituții financiare internaționale.

JASPERS este o inițiativă a Comisiei Europene, mai exact a departamentului general pentru politica de coeziune în parteneriat cu BEI și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, inițiativa ce se ocupa cu Asistenta Comună pentru Sprijinirea Proiectelor în Regiunile Europei. Ceea ce se dorește de fapt prin această inițiativă este de a oferi expertiza și resurse pentru a ajuta statele membre la implementarea acestei politici.

JEREMIE sau Resurse Europene Comune pentru Întreprinderi Micro și Mijlocii, este tot rezultatul unei colaborări intre Comisia Europeană, Banca Europeană pentru Investiții și de acesta dată cu Fondul European de Investiții. Această inițiativă are ca obiectiv principal: îmbunătățirea accesului microintreprinderilor și IMM-urilor din regiunile UE la resursele financiare pentru dezvoltare regională.

JESSICA denumită și Asistenta Comună pentru Investiții Durabile în Zonele Urbane, s-a creat la inițiativa Comisiei Europene, a Băncii Europene de Investiții și a Băncii pentru Dezvoltare a Consiliului Europei. Principalul său obiectiv este promovarea investițiilor durabile, creșterea locurilor de muncă în aceste zone și creștere economică.

Aceste trei inițiative constituite la nivelul instituțional al Uniunii Europene împreună cu obiectivele politicii de dezvoltare regională, oferă un suport economic și de aplicare extrem de important pentru statele membre, ale căror regiuni sunt în continuă dezvoltare și “revitalizare”.

Capitolul III

Politica de dezvoltare regională în România

Scurtă prezentare a politicii de dezvoltare regională în România

Am ales să prezint mai întâi politica de dezvoltare regională a Uniunii Europene, și apoi cea din România, deoarece în lipsa celei dintâi, politica noastră națională nu ar fi existat, ea depinzând în mare parte de politica UE.

În anul 1976, tot ce însemna activitate economică în România se defasura pe baza unui document numit “Planul Național” (PN). Acest Plan Național a fost elaborat la nivel central și avea la baza modelul economiei centralizate, de asemenea principalul său obiectiv era acela de a asigura o dezvoltare echilibrată, dezvoltare ce se baza pe reducerea diferențelor în ceea ce privește nivelul dezvoltării economice intre unitățile administrative existente (județe).

Aceste diferențe de dezvoltare erau identificate pe baza unui singur criteriu și anume cel al industrializării, însă eficienta acestuia s-a dovedit a fi una strict aparenta, deoarece în realitate nu au fost urmărite niciun fel de criterii în ceea ce privește eficienta economică așa cum se dorea de fapt.

Având în vedere situația momentului respectiv, România raportată la celelalte țări din Europa Centrală și de Est s-a confruntat cu o situație unică. Șirul de rezultate negative ale acestei politici economice s-au resimțit în anii 70, s-au înrăutățit în anii 80 și au fost exacerbate după anul 1990. Toate aceste consecințe, se pot resimți și astăzi când toate “județele” țării noastre se confrunta cu probleme economice.

Prima încercare coerentă a fost după anul 1990, mai exact după căderea regimului comunist și s-a realizat prin intermediul legii 151/1998. Această lege stabilește principalele obiective ale politicii regionale, cadrul instituțional, implicarea instituțiilor în planificarea și realizarea programelor de dezvoltare, dar și instrumentele specifice ce puteau fi folosite în cadrul politicii de dezvoltare regională.

3.2 Cadrul legislativ

Constituția României varianta revizuită prin lege 429/2003 nu prevede în mod explicit aspecte ale politicii de dezvoltare regională, însă art. 148 din constituția României stipulează în procesul aderării României la Uniunea Europeană prevederile tratatului constitutiv al UE, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, ce au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Astfel: rezulta că legislația internă trebuie să corespundă tratelor constitutive ale uniunii precum și a actelor normative adoptate la nivel european.

Exemple de acte normative la nivel intern: legea 315/2004 privind dezvoltarea regională din România; HG 956/2005 privind organizarea și funcționarea institutului național de statistică; HG 1115/2004 privind elaborarea în parteneriat a planurilor naționale de dezvoltare.Legea 529/2003 privind aprobarea OG 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente, utilizate necorespunzător.

Actele normative enumerate mai sus reprezintă doar o parte din legislația internă care reglementează direct sau indirect politica de dezvoltare regională.

Marea majoritate a acestor acte sunt modificate și completate după semnarea tratatului de aderare a României la UE.

Deși acquis-ul comunitar nu trebuie transpus, România trebuie să creeze un cadru legislativ corespunzător, care să îi permită implementarea prevederilor specifice domeniului.

În conformitate cu cerințele de aderare la Uniunea Europeană, România trebuie să demonstreze următoarele: capacitatea de programare; organizarea teritorială similară celei comunitare; existent unui cadru legislative corespunzător celui comunitar; capacitate administrative; capacitate de gestiune financiară și bugetară;

Principalele obiective ale dezvoltării regionale

Primul, dar și cel mai important este pregătirea cadrului instituțional, pentru a răspunde criteriilor de integrare în structurile Uniunii Europene și de acces la fondurile oferite de aceasta. Al doilea cu o importanță asemănătoare este reprezentat de diminuarea dezechilibrelor regionale și stimularea dezvoltării echilibrate împreună cu revitalizarea zonelor defavorizate. Cel de al treilea obiectiv are in vedere integrarea politicilor sectoriale și stimularea cooperării interregionale, în vederea dezvoltării socio-economice.

Pentru realizarea acestor obiective este necesară punerea în practică a unor strategii și măsuri ce au la bază o serie de principii după cum urmează:

Principiul planificării – atingerea obiectivelor stabilite

Principiul co-finantarii – contribuția personală a fiecărui actor participant la realizarea programelor și proiectelor de dezvoltare regională

Principiul parteneriatului – crearea de parteneriate intre toți actorii implicate în dezvoltarea regională

Principiul descentralizării – trecerea de la nivelul central, la cel regional în ceea ce privește luarea deciziilor.

Regiunile de dezvoltare ale României sunt constituite având la baza reglementările UE și al sistemului NUTS, ceea ce le clasifica într-un nivel II, adică cu o populație de până la 2,8 milioane de locutori.

Tabel nr.1: Regulamentul NUTS care definește următoarele minime și praguri maxime de populație pentru dimeniunea regiunilor NUTS.

Sursa: Eurostat statistici 2013

Pentru a putea înțelege modul în care se desfășoară aplicarea politicii de dezvoltare regională în România, voi prezenta în continuare un studiu comparativ între țara noastră și Republica Ceha, un alt stat membru al Uniunii Europene, care se afla de asemenea în totalitate sub incidența obiectivului convergentă.

Partea a II-a

Capitolul IV

Studiu de caz

Analiză comparativă – Aplicarea politicii de dezvoltare regională în perioada 2007-2013 în România și Republica Ceha

1.Strategia de dezvoltare regională 2007-2013 în România și Republica Ceha

Investiții

În perioada 2007-2013 celor două țări li s-au acordat suma totală de 50,9 miliarde de Euro, respectiv, 26,7 miliarde Euro Cehiei și 25,2 miliarde de Euro României.

În Republica Ceha această sumă a fost împărțită în funcție de cele trei obiective principale ale politicii de dezvoltare regională și anume: obiectivului Convergenta i s-a alocat suma de 25, 9 miliarde de Euro, obiectivului Competitivitate Regională și Ocuparea Forței de Muncă i s-a acordat suma de 0,4 miliarde de Euro, iar obiectivului Cooperare Teritorială Europeană investitia de 0,4 miliarde de Euro.

În completarea acestor investiții Republica Ceha a contribuit cu suma de 4,6 miliarde de Euro pe întreaga perioadă de șapte ani.

În România suma totală s-a împărțit după acelați criteriu ca și în cazul Republicii Cehe după cum urmează: obiectivului Convergenta suma de 19, 2 miliarde de Euro, obiectivului Competitivitate Regională și Ocuparea Forței de Muncă aceeași sumă pe care am regăsit-o și în cazul Cehiei mai exact 0,4 miliarde de Euro, iar obiectivului Cooperare Teritorială Europeană , mai putin decat Republica Ceha si anume 455 milioane de Euro.

La aceste sume România a contribuit cu aproape 5,5 miliarde de Euro, cu aproape un miliard de euro mai mult decât Republica Ceha

Principalele priorități și impactul acestora în cele două state

La fel ca în cazul Republicii Cehe, toate regiunile României s-au aflat sub incidența Obiectivului Convergentă, în perioada stabilită (2007-2013).

Aceste fonduri au fost oferite pentru reducerea decalajelor economice și sociale dintre România și statele membre, prin generarea unei creșteri economice cu 15-20% până în anul 2015.

Atingerea acestui obiectiv a devenit operațional prin cinci priorități tematice.

În primul rând prin creșterea pe termen lung a competitivității economiei românești, în al doilea rand prin dezvoltarea infrastructurii de bază la standarde europene, continuând cu construirea unei administrații eficiente, utilizarea și dezvoltarea capitalului uman, prin educație, pregătire profesională și perfecționarea continuă și nu în ultimul rând promovarea unei dezvoltări teritoriale echilibrate.

Impactul strategiei naționale și a contribuției europene, s-a realizat prin intermediul unor indicatori. Acești indicatori au fost meniți pentru a monitoriza și verifică pe tot parcursul implementării și de asemenea după consumarea resurselor. După cum am menționat anterior s-a dorit o creștere a PIB-ului de 15-20%, de asemenea o creșterea în ceea ce privește formarea capitalului brut cu 28% mai mult decât valoarea de referință, PIB-ul per angajat o creștere de 5,5 %; locuri de muncă create și susținute, cel puțin 150.000-200.000.

Pe de altă parte s-au identificat indicatori specifici pentru fiecare dintre prioritățile menționate anterior, inclusiv următoarele:

Infrastructura de bază – 1.400 km de drumuri noi sau cel puțin reabilitate;

Creșterea numărului de persoane racordate la rețeaua de apă și canalizare de la 52 la 70%;

Reducerea intensității energiei electrice primare cu 40-50% față de 2001;

Creșterea Pibu-ului intre 15-20 %;

Formarea capitalului brut să înregistreze o creștere mai mare cu 28% față de valoarea de referință;

Competitivitatea economiei;

Capitalul uman – rata ocupării forței de munca până la 64% cei fără studii și până la 80% a grupului de vârstă cu studii liceale;

Capacitatea administrative;

Investiție pentru creștere economică și locuri de muncă – cel puțin 150.000 – 200.000 de locuri noi de muncă;

În Republica Ceha, prioritățile au fost asemănătoare, dar totuși diferite, asta pentru că fiecare dintre aceste două state, urmând exemplul nostru Republica Cehă se confruntă cu probleme caracteristice altele comparativ cu cele ale României, ceea ce a generat o împărțire diferită a fondurilor si priorităților.

Astfel fiind spuse Republica Cehă a acordat 10 miliarde de Euro din fondurile totale îmbunatățirii mediului, ceea ce înseamnă o proporție de 40% din suma totală. De asemenea aproape 50% din suma s-a investit în măsuri directe cum ar fi: protecția naturii; protecția aerului; prevenirea riscurilor; deșeurile de tratare a apei.

Pe de altă parte a alocat energiei energetice și energiei regenerabile puțin peste un miliard de Euro. De asemenea transporturile au primit suma de aproximativ 7.7 miliarde de Euro, investiție ce a sprijinit dezvoltarea rețelelor transeuropene (TEN – T).

Contribuția europeană în domeniul cercetării și inovării a fost de aproximativ 5 miliarde de Euro, 1,5 miliarde de Euro s-au investit în proiectele de susținere a antreprenoriatului.

Fondurile alocate pentru îmbunătățirea abilitaților și cunoștințelor s-au ridicat la suma de 1,5 miliarde de Euro, și s-a dorit să aibă ca efect, creșterea numărului de studenți din învățământul superior; 1 miliard a fost alocat măsurilor de sprijinire a creșterii participării pe piața forței de muncă și incluziunea socială.

Comparativ cu România, Republica Ceha, se bucura de o dezvoltarea mult mai mare în domeniul cooperării cu statele vecine.

În întreaga Europă la baza succesului economic stă capacitatea unei regiuni de a dezvolta rețele de legătură cu celelalte regiuni. Acest schimb și cooperarea între regiuni reprezintă un moment declanșator în stimularea procesului de dezvoltare regională. Uniunea Europeană oferă un sprijin important parteneriatelor atât între regiuni cât și cu regiunile învecinate din afară.

De-a lungul anilor, în cadrul inițiativei INTERREG s-au dezvoltat mii de proiecte ce au demonstrat cât de important este parteneriatul și acest schimb de idei între regiuni.

În Republica Ceha s-a acordat obiectivului Cooperare Teritorială Europeană, 400 de miliarde de Euro. Programele implicate sunt următoarele:

Programul “Europa Centrală” – cooperare transnaționala;

Cinci programe de cooperare transfrontalieră cu Austria, Slovacia, Polonia, Bavaria și Saxonia, ambele regiuni ale Germaniei;

Patru programe de cooperare interregională: INTERREG IVC, URBACT II, INTERACT II și ESPON

Programele operaționale desfășurate în Republica Ceha și în România

În ceea ce privește numărul programelor operaționale desfășurate în perioada 2007-2013, Republica Ceha este cu “un pas înainte” față de România. Pe teritoriul acestei țări au acționat o serie de programe, susținute de către Uniunea Europeană, în materie de dezvoltare regională.

Programele desfășurate pe teritoriul Republicii Cehe sunt următoarele:

Politica de dezvoltare regională privind solul. Ostrava – tehnologie pavilion

Costul total al acestui program a fost de 218 milioane coroane cehe/costuri eligibile 189 milioane coroane cehe, iar contribuția Uniunii Europene a fost de 106 milioane coroane cehe.

Uniunea Europeană a sprijinit în anul 2004, în regiunea Moravia – Silezia, constituirea “Centrului Tehnologic CPIT-TL2” (Centrul pentru tehnologii avansate inovatoare).

Scopul principal al proiectului a fost reprezentat de sprijinirea proceselor inovatoare și îmbunătățirea capacității de producție pentru creșterea competitivității a vânzărilor. CPIT-TL2 a sprijinit înființarea și dezvoltarea de start-up a companiilor cu potențial inovativ în incubatoare antreprenoriale.

Acest proiect a oferit servicii de primă calitate, inclusiv legăturile Tehnologie Transferuri Centrul Regional de la Liceul Banska – Universitatea Tehnică din Ostrava și CPIT – TL1 care facilitează colaborarea cu labaoratoarele universitare și centrele de cercetare aplicată în apropiere de țintă.

Orașul Enjoyable- Grădina cu două maluri (INTERREG IIIA Republica Ceha – Polonia)

Costul total al programului de dezvoltare a fost de 1,4 milioane de coroane cehe – contribuția Uniunii Europene.

Acest proiect a fost inspirat din cooperarea franco-germana, mai exact cea dintre orașele Strasbourg și Kehl.

Scopul proiectului a fost dorința de interconectare a două orașe, de la granița cehă și poloneză (Ciesxyn și Tesin) și crearea unui alt centru în jurul râului Olza (Olse), care separa cele două orașe și creează granițe naționale.

Programul Operațional "Transport"

La 10 decembrie 2007, Comisia Europeană a aprobat Programul Operațional "Transport" pentru Republica Cehă în cadrul obiectivului de convergență pentru perioada 2007-2013. Bugetul total al programului a fost de aproximativ 6,8 miliarde € și includea asistența comunitară prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și Fondul de Coeziune de aproximativ 5.8 miliarde €, ceea ce a reprezentat aproximativ 21,7% din totalul investițiilor alocate pentru Republica Cehă, în cadrul Politicii de Coeziune pentru 2007-2013.

Obiectivul și scopul programului: îmbunătățirea accesibilității prin concentrarea, pre-construirea și modernizarea rețelei Transeuropene de Transport (TEN-T), introducerea metodelor moderne de management și înființarea de tehnologii avansate de transport. Finalizarea rețelei coloana vertebrală pentru a consolida rețelele globale de transport și îmbunătățirea accesibilității pentru regiunile individuale și conexiunile lor. Îmbunătățirea rețelelor de transport, construcția instalațiilor suplimentare, reducerea impactului acestora asupra mediului (de exemplu, bariere de zgomot) și îmbunătățirea calității de transport pentru utilizatori în scopul facilitării dezvoltării legăturilor de transport între și în interiorul regiunilor, contribuind astfel la mobilitatea muncitorilor și a ocupării forței de muncă, îmbunătățirea competitivității și creșterea calității vieții cetățenilor.

Impactul preconizat al investițiilor a avut o serie de efecte principale care au rezultat din acest program de transport.

In primul rand s-au redus cu 40% numărul de accidente rutiere în zonele acoperite de program, cu 16% s-a redus nivelul de expunere al locuitorilor la poluarea aerului, iar activitățile de transportat pasageri și marfă au crescut cu 20% și respectiv 10%.

Priorități: Programul de Transport a fost structurat de-a lungul următoarelor axe prioritare:

Prioritatea 1: Modernizarea și dezvoltarea rețelei feroviare TEN-T (aproximativ 37,9% din finanțarea totală)..

Prioritatea 2: Construirea și modernizarea de Autostrăzi și Drumuri în rețeaua TEN-T (aproximativ 27,9% din finanțarea totală)..

Prioritatea 3: Modernizarea rețelelor feroviare în afara rețelei TEN-T (aproximativ 6,9% din finanțarea totală)..

Prioritatea 4: Îmbunătățirea transportului pe drumurile din afara clasei întâi a rețelei TEN-T (aproximativ 18,2% din finanțarea totală).

Prioritatea 5: Modernizarea și Dezvoltarea Metroului în Praga și Sistemelor de Management de Transport Rutier în orașul de la Praga (aproximativ 5,7% din finanțarea totală).

Prioritatea 6: Suport mulți modal transportului de marfă și de dezvoltare a transporturilor pe căi navigabile interioare (aproximativ 2,0% din finanțarea totală).

Prioritatea 7: Asistența tehnică (aproximativ 1,4% din finanțarea totală). Prioritatea s-a concentrat pe sprijinirea și asigurarea punerii în aplicare a Programului Operațional.

Programul Operațional "Asistență Tehnică"

La 27 decembrie 2007, Comisia Europeană a aprobat Programul Operațional "Asistență Tehnică" pentru Republica Cehă, pentru perioada 2007-2013. Programul Operațional se înscrie în cadrul prevăzut pentru obiectivul de convergență și competitivitate regională și ocuparea forței de muncă și a avut alocat un buget total de aproximativ 292 milioane €.

Investițiile din Comunitate prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) s-au ridicat la aproximativ 248 milioane €, ceea ce reprezintă aproximativ 0,9% din totalul investițiilor alocate pentru Republica Cehă, în cadrul Politicii de Coeziune pentru 2007 – 2013.

Scopul și obiectivul global al programului a fost de a consolida și de a îmbunătăți managementul, coordonarea și monitorizarea de programe care sunt co-finanțate din fondurile UE.

Impactul preconizat al investiției a fost acela ca prin intermediul acestui programu s-a urmărit reducerea procedurilor administrative (referitoare la punerea în aplicare a programelor Uniunii Europene cu până la 20%) și creșterea numărului de persoane angajate pentru punerea în aplicare a politicii de coeziune în Republica Cehă la nivelul de 132 la 345 în 2015.

Priorități: Programul a fost structurat în jurul următoarelor axe prioritare:

Prioritatea 1a: Management și asistență de coordonare – Obiectivul Convergență (aproximativ 10,3% din bugetul total).

Prioritatea 1b: Management și asistență de coordonare – Obiectivul Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă (de aproximativ 0,16% din bugetul total).

Prioritatea 2a: Monitorizare – obiectivul de convergență (aproximativ 19,7% din bugetul total).

Prioritatea 2b: Monitorizare – Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă – Obiectiv (de aproximativ 0,32% din bugetul total).

Prioritatea 3a: Administrație și capacitatea de absorbție – Obiectivul Convergență (aproximativ 41,2% din bugetul total).

Prioritatea 3b: Administrație și capacitatea de absorbție – Obiectivul Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă (aproximativ 0,67% din bugetul total).

Prioritatea 4a: Publicitate – Obiectivul Convergență (aproximativ 27,3% din bugetul total).

Prioritatea 4b: Publicitate – Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă – Obiectiv (aproximativ 0,45% din bugetul total).

Programul Operațional Integrat

La 20 decembrie 2007, Comisia Europeană a aprobat Programul Operațional Integrat, care acoperea întregul teritoriu al Republicii Cehe pentru perioada 2007-2013. Programul Operațional s-a înscris în cadrul prevăzut pentru obiectivul de convergență și competitivitate regională și ocuparea forței de muncă și a avut un buget total de aproximativ 1,86 miliarde €. Investiții prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) s-au ridicat la aproximativ 1.58 miliarde €, ceea ce a reprezentat aproximativ 5,9% din totalul investițiilor alocate pentru Republica Cehă, în cadrul Politicii de Coeziune pentru perioada 2007-2013.

Scopul și obiectivul programului a fost acela de a consolida în Republica Cehă administrația publică centrală și locală, în timpul creșterii calității și disponibilității serviciilor publice.

Impactul preconizat al investiției a fost de a reduce povara administrativă a țării cu 25%, și să sprijine crearea a patru registre naționale. Un obiectiv cheie este de a crește proporția de oameni care folosesc internetul pentru a comunica cu autoritățile guvernamentale și locale de la 3% la 35% până la sfârșitul anului 2015. În plus, s-a acordat sprijin pentru dezvoltarea unui sistem național integrat de salvare. Prin această finanțare s-a încercat renovarea a aproximativ 20 000 de apartamente în zonele defavorizate.

Prioritățile majore ale programului operațional au fost următoarele:

Prioritatea 1a: Modernizarea administrației publice – Obiectivul Convergență (aproximativ 19,6% din bugetul total).

Prioritatea 1b: Modernizarea administrației publice – Obiectivul Competitivitate regional și ocuparea forței de muncă (aproximativ 1,5% din bugetul total).

Prioritatea 2: TIC pentru administrația publică teritorială – Obiectivul Convergență (aproximativ 10,8% din bugetul total).

Scopul principal al priorităților 1a, 1b și 2: S-a dorit crearea unui sistem mai eficient de administrare publică pentru Republica Cehă.

Prioritatea 3: Îmbunătățirea calității și accesibilității serviciilor publice – Obiectivul Convergență (aproximativ 34,4% din bugetul total).

Prioritatea 4: naționale de sprijin pentru turism – Obiectivul Convergență (aproximativ 3,8% din bugetul total).

Prioritatea 5: Sprijin național pentru turism – Obiectivul Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă (aproximativ 0,3% din bugetul total).

Prioritățile 4 și 5 s-au concentrat pe dezvoltarea serviciilor publice pentru turism la nivel național. Obiectivul cheie a fost de a consolida managementul și marketingul ca o modalitate de a susține dezvoltarea mai bună de produse și programe naționale.

Prioritatea 6: Sprijin național pentru dezvoltare teritorială – Obiectivul Convergență (aproximativ 26,6% din bugetul total).

Programul a fost utilizat pentru a sprijini servicii culturale și centre culturale naționale. Fondurile, de asemenea, au fost puse la dispoziție pentru renovarea de monumente care sunt importante pentru patrimoniul cultural al Republicii Cehe. Ansamblurile de locuințe defavorizate au primit ajutor, ca parte a programului misiunii integrate de dezvoltare urbană. Priorități 7 și 8: Asistență tehnică – Convergență și Competitivitate regională și ocuparea forței de muncă Obiective (aproximativ 2,9% din bugetul total).

Programul Operațional "Mediu"

La 20 decembrie 2007 Comisia Europeană a aprobat Programul Operațional "Mediu" în Republica Cehă pentru perioada 2007-2013. Acest program a implicat sprijin comunitar pentru întreg teritoriul național, în cadrul obiectivului "Convergență". Bugetul total al programului a fost de aproximativ 5,78 miliarde €, iar investițiile s-au ridicat la 4,9 miliarde €.

Scopul și obiectivul programului a fost de a sprijini dezvoltarea durabilă, competitivitatea pe termen lung și ocuparea forței de muncă în regiunile cehe. Mai mult, programul va contribui la îndeplinirea angajamentelor Republicii Cehe care decurg din Tratatul de aderare de către soluționarea problemelor persistente în sectorul de mediu. Astfel, ea a contribuit în mod semnificativ la atingerea obiectivelor Agendei de la Lisabona, în special în ceea ce privește utilizarea durabilă a resurselor naturale.

Impactul preconizat al investiției a fost in primul rand reducerea concentrațiilor de la nivelul solului de poluanți apoi reducerea emisiilor atmosferice; îmbunătățirea calității apelor de suprafață și apelor subterane prin construcția stațiilor de epurare a apelor uzate, înlocuirea de tehnologii, îmbunătățirea tehnicilor agricole; gestionarea deșeurilor, inclusiv gestionarea deșeurilor de ambalaje; îmbunătățirea capacității de retenție a peisajului; reducerea eroziunii solului.

Prioritățile acestui program au fost urmăoarele:

Prioritatea 1 – Îmbunătățirea gestionării apei și de reducere a riscurilor de inundații, axată pe reducerea poluării apelor, îmbunătățirea calității apei potabile și reducerea riscurilor de inundații.

Prioritatea 2 – Îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor, axată pe îmbunătățirea calității aerului, economisirea energiei și reducerea emisiilor.

Prioritatea 3 – utilizarea durabilă a surselor de energie, axată pe construirea de noi facilități și reconstrucția instalațiilor existente, cu scopul de a crește utilizarea surselor regenerabile de energie pentru producerea căldurii, producerea de energie electrică și pentru producerea combinată de căldură și generare electrică.

Prioritatea 4 – Îmbunătățirea gestionării deșeurilor și reabilitarea vechilor zone contaminate, axată pe reducerea producerii de deșeuri specifice, crescând utilizarea de deșeuri de economisire a energiei și reabilitarea vechilor probleme ecologice grave.

Prioritatea 5 – limitarea poluării industriale și a riscurilor de mediu, axată pe reducerea poluării industriale, reducerea emisiilor și transferul de substanțe și reducerea nivelului de contaminare a mediului cu substanțe chimice.

Prioritatea 6 – Îmbunătățirea stării de natură și peisaj, axată pe sprijinirea biodiversității, de recuperare a structurilor de peisaj, optimizarea regimului de apă peisajului, suport pentru regenerare peisajelor urbanizate, prevenirea alunecărilor de teren și avalanșelor și evaluarea resurselor naturale neregenerabile, inclusiv a resurselor de apă subterană.

Prioritatea 7 – Dezvoltarea infrastructurii de mediu pentru educație, consultanță și conștientizare, axată pe furnizarea de infrastructură sofisticată (materiale și tehnice de fond) pentru realizarea de programe de educație de mediu, consultanță de mediu și promovarea de conștientizare a mediului.

Prioritate 8 – Asistență Tehnică. Va sprijini și va asigura punerea în aplicare a programului (administrare, monitorizare, activități de comunicare și de control).

Programul Operațional "Întreprinderi și Inovații"

Comisia Europeană a aprobat, la 3 decembrie 2007, programul operațional "Întreprinderi și Inovații". Acest program implică sprijin comunitar în regiunile cehe, excepție făcând Praga, în cadrul obiectivului "Convergență". Bugetul total al programului a fost de aproximativ 3,6 miliarde de euro și investiții din Comunitate prin intermediul sumelor FEDR la 3,04 miliarde de euro (aproximativ 12% din totalul fondurilor UE investite în Republica Cehă, în cadrul politicii de coeziune 2007-2013).

Scopul și obiectivul de investiții al Uniunii Europene a fost ca prin intermediul acestiu program sa se realizeze politicii de coeziune economică și socială în sectorul industrial și un instrument important pentru realizarea strategiei de dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii pentru perioada 2007-2013, în Republica Cehă.

Impactul preconizat al investiției a fost acela de a creea aproximativ 40.000 de noi locuri de muncă, cheltuielile interne brute privind cercetarea și dezvoltarea (R & D) în sectorul de afaceri să crească la 1,5% din PIB, ponderea producției în ramurile de înaltă tehnologie din procesul de fabricație și a sucursalelor high-tech de servicii din sectorul de afaceri să crească de la 7,5% (în 2003) la 9,5% din PIB până în 2015.

Priorități: Obiectivul global al programului operațional a fost să crească până la sfârșitul perioadei de programare competitivitatea economiei cehe și să aducă performanța de inovare a industriei și a sectoarelor de servicii mai aproape de nivelul de lider industrial intre statele membre UE.

Prioritatea 1: Înființarea de firme. Prioritatea include intervențiile concentrate pe crearea condițiilor pentru înființarea firmelor noi și pe sprijinirea firmelor inovatoare.

Prioritatea 2: Dezvoltarea de firme. Punerea în aplicare a planurilor de dezvoltare a afacerilor de către întreprinderile competitive mici și mijlocii, care sunt împiedicate de la obținerea finanțării bancare externe, din cauza nivelurilor reduse de personal de capital sau din cauza capacitatea lor limitată de a oferi o garanție pentru un împrumut.

Prioritatea 3: Energie eficientă. Intervențiile sunt menite să stimuleze activitatea antreprenorilor în reducerea intensității energetice a proceselor de producție, reducerea consumului de combustibili fosili primari și la sprijinirea noilor antreprenori în activități care să conducă la o utilizare mai mare a surselor regenerabile și secundare de energie.

Prioritatea 4: Inovație. Suport inovații tehnice (de inovare de produse și procese) și inovații non-tehnice (inovarea organizațională și de marketing), în întreprinderi, inclusiv dezvoltarea cooperării lor cu instituțiile de cercetare și dezvoltare, precum și dezvoltarea capacităților interne pentru R & D și a activităților conexe, în special în IMM-uri în scopul de a intensifica activitățile inovatoare și numărul de întreprinderi care desfășoară activități proprii de cercetare și dezvoltare.

Prioritatea 5: Mediu pentru întreprinderi și inovație. Stimularea unui mediu care să încurajeze crearea și dezvoltarea de întreprinderi inovatoare..

Prioritatea 6: Servicii de dezvoltare a afacerilor. Dezvoltarea și furnizarea de consultanță și servicii de calitate pentru companii se aplică pentru a căuta noi oportunități de afaceri și pregătire profesională pentru consolidarea poziției industriei cehe în comerțul internațional.

Prioritatea 7: Asistență tehnică. Are ca scop pregătirea programului operațional, de management, implementare, monitorizare, evaluare, publicitate, și de control.

Programul Operațional "Cercetare și dezvoltare pentru inovații"

La 25 septembrie 2007, Comisia Europeană a aprobat Programul Operațional pentru toate regiunile cehe (cu excepția regiunii Praga) pentru perioada 2007-2013. Programul "Cercetare și Dezvoltare pentru Inovații" s-a înscris în cadrul prevăzut pentru obiectivul "Convergență" și a avut un buget total de aproximativ 2,4 miliarde €, iar asistența comunitară prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) s-a ridicat la aproximativ 2,1 miliarde €, ceea ce a reprezentat aproximativ 7,9% din totalul investițiilor alocate pentru Republica Cehă, în cadrul politicii de coeziune 2007-2013.

Obiectivul și scopul programului a reprezentat consolidarea creșterii competitivității țării și orientarea spre o economie a cunoașterii. Crearea de locuri de muncă cu înaltă calificare, de asemenea, a făcut din regiunile cehe locații importante pentru concentrarea diverselor activități.

Impactul preconizat al investițiilor: Programul ar fi trebuit să creeze aproximativ 2 500 de noi locuri de muncă în cercetare și dezvoltare (R & D). Cheltuielile totale pentru R & D că o parte din Produsul Intern Brut (PIB) ar fi trebuit să crească de la 1,42% la 2,2%.

Priorități: Programul Operațional "Cercetare și Dezvoltare pentru Inovații" a fost structurat în funcție de următoarele priorități:

Prioritatea 1: Centrele Europene de Excelență (aproximativ 33,1% din finanțarea totală). Principalul obiectiv al acestei priorități a fost de a crea un număr de centre de excelență, care ar trebui să fie bine echipate de R & D cu infrastructuri de cercetare moderne, capabile să contribuie la crearea de rețele și integrare mai strânsă între conducerea cehă R & D și cele mai importante organizații internaționale de cercetare și infrastructurilor europene de cercetare. Prioritatea 2: Centrul Regional R & D (aproximativ 33,1% din finanțarea totală). Această prioritate va sprijini crearea și dezvoltarea locurilor de muncă cu echipamente de calitate axate pe cercetare aplicată și consolidarea cooperării cu zona de aplicare (întreprinderi, spitale, etc), în funcție de nevoile din regiune.

Prioritatea 3: Comercializarea și popularizare a R & D (aproximativ 10,3% din finanțarea totală). Această prioritate se concentrează pe mai multe teme orizontale, transversale, care sunt esențiale pentru implementarea cu succes a proiectelor din cadrul axelor prioritare 1 și 2.

Prioritatea 4: Infrastructura pentru Universitatea de Educație legate de cercetare (aproximativ 20% din finanțarea totală). Principalul obiectiv al acestei priorități este de a sprijini dezvoltarea unei infrastructuri de calitate a universităților, scopul fiind acela de a spori capacitatea de învățământ superior și crearea condițiilor pentru îmbunătățirea calității educației.

Deși diferențele dintre sumele totale acordate celor două state în perioada 2007-2013 au fost relative mici, România a reușit să pună în activitate un număr mult mai mic de programe operaționale comparativ cu Republica Ceha, care a excelat din acest punct de vedere.

În Romania spre deosebire de Republica Ceha s-au pus in aplicare mai putine programe asta desi diferenta dintre sumele totale alocate ambelor state nu este una suficient de semnificativa. Avand in vedere aceasta situatie in România s-au desfasurat următoarele programe operaționale:

Programul operațional de Asistență Tehnică, a fost acelasi care a operat in aceeasi perioada si in cadrul Republicii Cehe, iar obiectivele au fost in mare parte asemantoare.

Acestui program i s-a alocat un buget de aproximativ 213 milioane de euro dintre care 170 milioane de euro investiție comunitară (0,86 % din totalul fondurilor UE investite în România).

Obiectivul programului a fost de a asigura sprijinul pentru coordonarea și implementarea fondurilor regionale în România și de asemenea a acordat sprijin implementării priorităților prevăzute de Orientările Strategice Comunitare pentru Politica de Coeziune.

Impactul preconizat al acestei investiției a fost in principal construirea unei capacități administrative eficiente.

Programul Operațional infrastructura de transport l-am regasit tot in perioada 2007-2013, printre programele Republicii Cehe, doar ca, prioritatile erau la un nivel superior din punct de vedre aplicativ vis-a-vis de Romania.

Bugetul alocat a fost 5,7 miliarde de euro, mai putin cu un miliard comparativ cu Republica Ceha si a cuprins un sprijin acordat de Uniune de 4,56 miliarde de euro.

Obiectivul a fost acela de a oferii o infrastructură dezvoltată în mod adecvat, durabilă și modernă, întreținuta în mod corespunzător, pentru a facilita o circulație sigură și eficientă.

Impactul cel mai important a fost asupra mediului prin reducerea emisiilor de CO2 generate de mijloacele de transport, datorită degajării circulației și reducerii timpului de călătorie. De asemenea s-a susținut acordarea de mai multă atenție surselor regenerabile de energie pentru a reduce consumul de energie asupra mediului.

Programul operațional Regional a facut parte din obiectivul convergentei, si a fost un program co-finanțat de FEDR.

Bugetul alocat acestui proiect a fost de aproximativ 4,38 miliarde de euro, dintre care sprijin comunitar de 3,7 miliarde de euro.

Obiectivul general a constat în sprijinirea dezvoltării economice, sociale echilibrate teritoriale și durabile în regiunile României, având în vedere resursele și nevoile și resursele acestor, accentuând partea de poli urbani de creștere îmbunătățind mediul de afaceri și infrastructura de bază.

Impactul preconizat a fost reprezentat de crearea a 15.000 de locuri de muncă până la sfârșitul anului 2015 și de asemenea reducerea decalajelor dintre regiuni cu privire la PIB pe cap de locuitor.

In Republica Ceha, acest numar este infim, deoarece aceasta si-a propus crearea de pana la 200.000 de locuri de munca in perioada 2007-2013.

Programul Operațional de Creștere a Competitivității Economice un program ce a apartinut obiectivului convergenta finanțat de FEDR.

Bugetul oferit acestui proiect a fost de 3 miliarde de euro, iar asistenta comunitară 2,5 miliarde de euro.

Obiectivul general s-a bazat pe creșterea productivității societăților românești în conformitate cu cea comunitara.

Impactul preconizat a fost axat mai mult pe latura privata mai exact prin crearea și dezvoltarea IMM-urilor; Dezvoltarea sectorului Tehnologie Informație și Comunicare; Promovarea surselor de energie regenerabilă pentru reducerea cu 30% a emisiilor poluante în întreprinderile asistate.

Programul Operațional “Mediu” – un program ce a apartinut obiectivului 'Convergență', cofinanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și Fondul de Coeziune (FC)

Buget pentru desfasurarea acestuia a fost de 5,6 miliarde de euro, iar asistenta comunitară s-a ridicat la 4,5 miliarde de euro (aproximativ 23% din totalul fondurilor investite de Uniunea Europeană în cadrul politicii de coeziune)

Obiectivul principal a fost îmbunătățirea calității mediului și a nivelului de trăi, în conformitate cu respectarea legislației europene de mediu.

Impact: crearea de locuri de muncă, competitivitate pe termen lung și dezvoltare durabilă. Modernizarea și extinderea infrastructurilor și serviciile de bază, pentru a duce la o deschidere a economiilor regionale și locale, pentru a stabili un cadru eficient de sprijinire a întreprinderilor și pentru a profita de oportunitățile oferite de piața europeană.

Prioritățile au fost următoarele:

Prioritatea 1: Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată – implica unul dintre principalele puncte slabe ale sistemelor de apă și apă uzată care reflectă accesul redus al comunităților la infrastructură de apă și apă uzată (52%), calitatea necorespunzătoare a apei potabile și lipsa facilităților de canalizare și epurare a apelor uzate în anumite zone.

Prioritatea 2: Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deșeurilor și reabilitarea siturilor contaminate istoc – implica aspecte de mediu critice de pe teritoriul României – poluarea apei, solului, aerului, provocată de depozitarea neadecvată a deșeurilor. Practicile de gestionare neadecvată a deșeurilor moștenite din trecut, utilizate și în prezent în România, au condus la neconformarea unui număr mare de depozite și la depozitarea neadecvată a unor cantități considerabile de deșeuri care continuă să fie produse.

Prioritatea 3: Reducerea poluării și diminuarea efectelor schimbărilor climatice prin restructurarea și reabilitarea sistemelor de încălzire urbană pentru atingerea țintelor de eficiență energetică în localitățile identificate ca fiind cele mai afectate de poluare

Prioritatea 4: Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecția naturii – implica sprijinirea și conservarea biodiversității și a naturii prin dezvoltarea unui cadru de management adecvat pentru zonele protejate, inclusiv pentru siturile Natura 2000.

Prioritatea 5: Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc – concentrarea pe investiții care să furnizeze un nivel adecvat al protecției împotriva inundațiilor prin sprijinirea îmbunătățirii stării economice, de mediu, ecologice și de conservare a regiunilor celor mai expuse riscului de inundații. Zonele țintă pentru intervenție vor fi selectate în concordanță cu strategiile relevante la nivel regional și național.

Prioritatea 6: Asistență tehnică – asigură o implementare eficientă pentru POS Mediu. Aceasta va contribui la creșterea capacității de absorbție a fondurilor UE prin sprijinirea identificării proiectelor, consolidarea capacității administrative a Autorității de Management și a organismelor intermediare, finanțarea activităților referitoare la monitorizarea, evaluarea și controlul proiectelor, dar și prin acțiuni de publicitate și informare pentru POS Mediu.

În materie de dezvoltare a mediului inconjurator, dupa cum bine s-a observat din prezentarea programelor, Republica Ceha si România au avut prioritati asemanătoare însă si unele diferite, în funcție de gradul de evoluție al fiecăreia dintre acestea.

După cum am menționat anterior Republica Ceha a reușit să pună în mișcare un număr de 8 programe operaționale, toate venind în sprijinul dezvoltării regionale. În România s-au pus în acțiune doar patru dintre aceste programe, iar diferențele dintre ele nu au fost doar de ordin numeric, ci mai ales de componenta și priorități stabilite. Comparativ cu țara noastră autoritățile ce se ocupa cu dezvoltarea regională în interiorul Republicii Cehe, au stabilit clar și într-un număr mult mai mare, prioritățile programelor, încercând să cuprindă și rezolve prin intermediul acestora toate problemele în materie de dezvoltare regională pe care și le-au propus pentru perioada respectivă. Plusul de programe implementate au facut resimțita evolutia Republicii Cehe, dezvoltand si alte ramuri, la care Romania, inca este in stadiu incipient.

2. Euro-regiunea Silva Nordică (Republica Ceha) vs. Euro-regiunea Dunăre – Cris – Mureș – Tisa (România)

După prezentarea strategiei de dezvoltare regională 2007-2013, la nivel național, în ambele state, în continuare am elaborat o comparație la nivel de euro-regiuni, câte una din fiecare stat (România și Republica Ceha).

Am ales așa cum spuneam pentru acest studiu comparativ, câte o regiune din fiecare țară. Așa că pentru Republica Ceha am ales Regiunea Sudul Boemiei, mai exact euro-regiunea Silva Nordică, iar pentru România, euro-regiunea Dunăre – Cris – Mureș – Tisă.

Din punct de vedere regional, Republica Ceha, are teritoriul împărțit în 14 regiuni: Regiunea Boemia Centrală; Regiunea Boemia de Sud; Regiunea Hradec Králové; Regiunea Liberec; Regiunea Karlovy Vary; Regiunea Moravia de Sud; Regiunea Moravia – Silezia; Regiunea Olomouc; Regiunea Pardubice; Regiunea Plzen; Praga; Regiunea Ústí nad Labem; Regiunea Vysočina; Regiunea Zlin.

România este împărțită din punct de vedere administrativ, conform noi reorganizări administrativ-teritoriale, în opt regiuni: Bucuresti-Ilfov, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Nord-Est, Sud-Est și Centru

Regiunea Silva Nordică, datorită situării sale, la granița cu Austria și Germania, a dobândit și titulatura de euro-regiune, ceea ce a condus la crearea unor legături între regiunile cehe, austriece și cele germane.

Euro – regiunea Silva Nordică

Pe baza acestor cooperări intre regiunile aflate pe teritorii diferite, a luat ființă proiectul QUALIST sau pe larg “Îmbunătățirea calității vieții în orașele mici din Europa Centrală”. Acesta este sprijinit de programul 2CE 179P4 pentru Europa Centrală. Și are ca partener principal, Ministerul Afacerilor Muncii și Transporturilor din comitatul Saxon din Germania, alături de alți 10 parteneri din Saxon, Austria de Jos și regiunea din Republica Ceha.

Proiectul conține mai multe pachete de lucru însă cele mai importante sunt reprezentate de către:

Pachetul 3 – Revitalizare orientată spre demografie a centrelor de oraș;

Pachetul 4 – Concept de mobilitate orientat demografic a orașelor mici;

Pachetul 5 – Sisteme de informare/prezentare a zonelor;

Studiul de față a fost conceput în cadrul Pachetului 3 care include următoarele secțiuni: dezvoltarea și conceperea unor soluții pilot pentru a crește atractivitatea centrelor orașelor mici din zonele rurale; dezvoltarea conceptului de “Oraș mic Central European 2020” sub considerația dezvoltării demografice (infrastructura, standarde de viață, etc); proiecte pilot de revitalizare a orașelor: Horn (A), St. Martin (A), Adorf (D), Oelsnitz (D), Slavonice (CZ); conceperea unor proiecte viitoare pentru regiunile partenere;

Provocări în politica de dezvoltare urbană pe zona de protecție a monumentelor Orașele mici aflate în apropierea concentrărilor urbane importante precum și pe căile majore de transport cunosc o creștere a populației, pe când orașele mici izolate sunt afectate de o scădere semnificativă a populației.

Evoluția demografică este direct proporțională cu evoluția economică. Deși majoritatea monumentelor au fost reconstruite după 1990 și se afla acum în stare bună, mai există câteva castele care au fost adăugate pe lista pe obiectivelor cu grad ridicat de risc. Nova Vcelnice și Cesky Rudolec sunt doar două exemple de fortărețe deținute de stat și aflate în stare avansată de degradare.

Obținerea de fonduri publice sau private, pentru reabilitarea acestora s-a dovedit fără succes până în prezent. O serie de probleme de acest fel are și România, în ceea ce privește reabilitarea unor clădiri vechi naționale, cu valoare istorică și culturală inestimabilă. De asemenea România întâmpina astfel de probleme și în capitala țării București, cu privire la reabilitarea clădirilor vechi din „Centrul Istoric al Bucureștiului”.

Măsuri necesare pentru a menține competitivitatea sunt necesare, mai ales în zonele care au un impact semnificativ în menținerea populației actuale: nivelul de educație, condițiile de afaceri și dezvoltarea companiilor, cererea pe piața munci și nivelul șomajului, protecția socială și sănătatea, dezvoltarea infrastructurii locale tehnice.

Educația în școli este asigurată în prezent prin numărul de locuri suficiente pentru a face față cererii. Numărul școlarilor a crescut începând cu 2010 datorită generațiilor mai mari de părinți născuți în anii 70 – 80. După trecerea acestui val municipalitățile locale vor trebui să susțină din bugetele proprii școlile rămase fără suficiente locuri ocupate. De asemenea cel mai probabil mai multe unități vor fi comasate pentru a reduce costurile.

Sistemele de asistenta sunt prezente în fiecare oraș unde vom găsi un birou municipal cu o divizie de asistentă în care își desfășoară activitatea cel puțin un asistent social. Acesta are în grijă persoanele fără venituri, bătrâni, oamenii cu nevoi speciale și copiii cu probleme.

Sistemul de asistenta și sănătate este destul de bine pus la punct. Serviciile medicale sunt general accesibile. Aproape fiecare oraș are un cabinet de chirurgie pentru persoane de toate vârstele precum și cabinete dentare. Farmaciile lipsesc doar în șase orașe din zona analizată.

De asemenea se poartă negocieri pentru arondarea locuitorilor din České Velenice (Cehia) la spitalul din Gmund aparținând statului austriac.

Nu putem face însă aceleași precizări când vine vorba despre România, sistemele de asistență socială sunt slab dezvoltate, iar fondurile oferite de stat pentru acestea, nu se ridica la nivelul necesitaților actuale. În România exista încă zone care nu beneficiază de astfel de servicii.Chiar si mediul urban se confruntăcu astfel de probleme, datorită insuficienței fondurilor si bugetelor alocate.

În ceea ce priveste modernizarea infrastructurii, aceasta este o condiție de bază pentru dezvoltarea orașelor mici. Orașele din regiunea de implementare a proiectului sunt în general suficient de bine furnizate cu apa, gaze, canalizare, servicii poștale și de urgență. Un singur oraș din regiunea de implementare nu are o stație de tratare a apei, iar un altul nu are sistem de furnizare a gazelor naturale.

În România, lucrurile sunt plasate la un alt nivel, mult sub cel al acestei regiuni. Capitala țării, București, reprezintă una din zonele care nu deține încă o stație de tratare a apei, iar în ceea ce privește furnizarea gazelor naturale, sunt foarte multe zone care din nefericire, nu beneficiază de un astfel de sistem.

Locuitorii orașelor mici si populația lor activă este cea mai numeroasă urmată de pensionari și apoi de grupă copiilor de vârsta școlară. Media de vârstă este în creștere.

Numărul de locuințe din orașele mici este într-o creștere ușoară. Tendința este de asemenea că locuințele să se facă în regim propriu pe loturi de pământ subvenționate de municipalitate. Tot municipalitatea se ocupa de infrastructură necesară: gaze, electricitate, canalizare.

România, nu este încă la un nivel de dezvoltare atât de ridicat, încât să poată oferii aceste beneficii populației, spre deosebire de Republica Cehă, statul român, nu are suficiente resurse financiare disponibile, pentru o investiție de acest gen. În România, infrastructura și ajutoarele sociale rămân încă o problemă nerezolvată.

Timpul liber sportul și activitățile culturale sunt considerate modalități prin care poate crește atractivitatea unui oraș și chiar și turismul, ceea ce conduce la o serie de beneficii.

Aceste activități sunt destul de numeroase și se adresează atât copiilor cât și adulților. Fiecare oraș are cluburi, brigăzi voluntare de pompieri, teatre, cor. Între 20 %și 30% din locuitori se implica în astfel de activități.

Planurile până în 2020 vizează ca facilitățile culturale de bază să includă: o bibliotecă, un club de cultură, o sală de dans, un teatru, un cinema), terenuri de joacă în aer liber (fotbal, atletism, tenis), o piscină, o sală de competiții sportive.

Exemple: The Standort Project: Aktiv Interregional

Proiect comun între Cehia și Austria pentru a permite investitorilor din ambele state să găsească cele mai potrivite zone pentru afaceri. Se oferă parcuri industriale, loturi libere pentru construcții, infrastructura și drumuri de acces.

České Velenice – Gmünd joint-stock company industrial park – Primul complex industrial transfrontalier din Europa

Măsuri necesare până în 2020

Pentru a menține atractivitatea orașelor mici în fata centrelor urbane majore este necesar să se respecte mai multe direcții de bază penrtru ca acestea să poată fi considerate un loc bun de locuit. Condițiile necesare sunt următoarele: construcția de case și apartamente noi; îmbunătățirea serviciilor de transport; creșterea numărului de locuri de muncă; dezvoltarea sectoarelor de sănătate și asistenta socială; susținerea educației; susținerea economiei regionale; susținerea cooperării cu regiuni străine; susținerea cooperării între școli și centre de cercetare.

Instrucțiunile de implementare a acestor condiții, vor pleca de la o procedură standard, de la o analiza detaliată a condițiilor actuale pe fiecare arie de dezvoltare. Este indicată de asemenea o analiză comparativă cu alte zone care excelează deja în aceste domenii pentru a determina măsurile care au condus la rezultate pozitive.

Așa cum am spus anterior, ca și o scurtă comparație România în totalitatea sa este un stat cu mari deficiențe în majoritatea domeniilor. Am ales pentru acesta comparație euro-regiunea Dunăre – Cris – Mureș – Tisa, deoarece am dorit un oarecare echilibru între regiuni, amândouă făcând parte din categoria euro-regiunilor și luând în calcul participarea acestora la programele de cooperare transfrontalieră, alături de alte state vecine.

Pentru România, nu sunt atât de multe spus la capitolul cooperare transfrontalieră, încă suntem la un nivel inferior din acest punct de vedere al dezvoltării și nu numai.

Deși nu sunt abordate aceleași probleme prioritare, în esență, în ambele regiuni se desfășoară strategii de dezvoltare, în cazul euro-regiunii Silva Nordică, la un nivel mult mai ridicat decât euro-regiunea din care România face parte. Strategia de dezvoltare a euro – regiunii României, este mult mai generală cuprinzînd mai multe zone diferite din punctul de vedere al etniei, al obiceiurilorr, ceea ce produce o oarecare dificultate, deoarece interesele sunt diferite.

Euro regiunea Dunăre – Cris – Mureș – Tisă

Euro – regiunea “Dunăre – Cris – Mureș – Tisa”, are o suprafață totală de aproape 72.000 kmp, suprafața stabilită încă din anul 1997 în cadrul cooperării regionale a Pactului de stabilitate. Această regiune cuprinde județe românești, comitate maghiare și o provincie autonomă sârbeasca. Din România avem următoarele județe reprezentative: Arad, Caraș-Severin (Reșita), Timiș (Timișoara) și Hunedoara (Deva).

Din punct de vedere geografic, regiunea se află la intersecția unor vechi drumuri comerciale și de penetrație europeană, cărora le corespund astăzi, în principiu, coridoarele transeuropene IV (FU-SE), VII (Dunărea) și X (N-S). Segmentele acestor coridoare aflate în Europa de Sud-Est câștigă rapid în importanță după 1989. Acest lucru este valabil și pentru legătura est-vest dintre Adriatica și spațiul Mării Negre, care și ea se făcea încă din antichitate prin această regiune.

În ceea ce privește bogăția subsolului, putem spune că este o regiune cu mici zăcăminte de țiței și gaze naturale, ce se afla pe cursul inferior al Tisei. Însă datorită evoluției economiei de piață, exploatarea acestor zăcăminte nu mai este rentabilă, în primul rând datorită condițiilor dificile și costisitoare, ceea ce a determinat declinul județelor romanești Caras – Severin și Hunedoara.

Diversitatea etnică și scăderea populației.

Regiunea are un total de 5,4 milioane de locuitori, dintre care 2 milioane (37,3%) trăiesc în Voivodina (Banatul Sârbesc) pe 21.506 kmp (30%), ceea ce arată o densitate a populației de 94 locuitori/kmp. În cele județele românești trăiesc de asemenea mai bine de 2 milioane de locuitori (37,9%) pe 32.034 kmp (44,5%), deci cu o densitate a populației mai redusă (64 loc. /kmp). Acest lucru se datorează în principal județului de munte Caraș-Severin cu ai săi 42 locuitori/kmp. În cele trei comitate maghiare trăiesc 1,34 milioane de locuitori (24,8%) pe 18.339 kmp (25,5%), având o densitate a populației de 73 locuitori/kmp, ceea ce corespunde aproximativ mediei regiunii.

La baza acestor cifre, sta deficitul natalității populației din ultimii ani. Ceea ce va conduce pe termen lung la o scăderea a populației din acesta euro-regiune.

Un aspect foarte important și caracteristic acestei regiuni din punct de vedere social, este diversitatea populației, în fiecare dintre cele trei subunități ale regiunii trăind nu doar minorități ale celorlalte două state ci și alte minorități. (Județul Timiș – 20 de minorități)

Dezechilibrul economic – 23% din populația regiunii cu vârstă de muncă este ocupată în sectorul primar.

Agricultura ocupă în Voivodina și Ungaria, 10%, cu puțin peste media unor state-membre ale Uniunii Europene cu o economie agrară însemnată., iar în județele românești – 30-45% din populația cu vârstă de lucru ocupată în agricultură, ceea ce reprezintă o problemă.

În industrie, gradul de ocupare este în Voivodina de 39% ;Ungaria – 21%;România – 23 %

Serviciile au următoarea pondere: Voivodina- 42%; Ungaria – 44%; România – 30 %

PIB-ul, în Ungaria este dublu pe cap de locuitor (3100 €) față de celelalte două state (1500 €), arată situația defavorabilă a României, unde 34% din populația cu vârstă de muncă ocupată în agricultură realizează mai puțin de 18% din PIB, în timp ce în Voivodina, aportul agriculturii la PIB este de aproape trei ori mai mare decât procentajul populației ocupate în acest sector.

Dezvoltarea economică prin extinderea infrastructurilor

Acest aspect a fost oarecum neglijat în DCMT, așa cum s-a întâmplat în aproape toată partea estică Europei. Pentru a putea dezvolta această parte atât de sensibilă sunt necesare investiții enorme., pe care Uniunea Europeană este dispusă să le preia, însă în parte, oferind un sprijin financiar considerabil, inclusiv din interes propriu, prin programe de dezvoltare regională. Rezultă de aici posibilități mari pentru dezvoltarea economică intraregională, venind în ajutorul firmelor private, al comunităților locale sau al partenerilor din cadrul proiectelor PPP (public – private – partenership)

Principalele obiective

Autostrăzi, îmbunătățirea drumurilor existente, modernizarea transportului intraurban Problemele în acest domeniu sunt încă foarte mari, încă nu s-a reușit o fluidizare a traficului și nici contruirea drumurilor necesare pentru a ne ridica la nivelul altor euro-regiuni, cum ar fi cea Silva Nordică di Republica Ceha, pe care am prezentat-o anterior.

Reabilitarea rețelei de căi ferate – Acest domeniu este încă foarte sensibil, în România în totalitatea sa. Pentru a ne ridica la standardele europene sunt necesare o serie de reabilitării și chiar înlocuiri totale a unor tronsoane.

Un sistem multimodal de transport de mărfuri la distanță – Acest sistem de transport ar ajuta la crearea unei mai bune legături între euro-regiune și Europa Centrală dar și o mai mare eficiență și promptitudine.

Căi navigabile – Extinderea sistemului de navigație regional, trebui să respecte pe cât posibil normele ecologice, urmărind mai multe obiective: transportul, protecția împotriva inundațiilor prin diguri, poldere, menținerea unor lunci inundabile largi, irigație, protecția mediului, recreere.

Transportul în sine nu este suficient pentru o convingătoare argumentație economică a necesității investiției.

Aeroporturile: necesitatea de specializare – Aeroporturilor, ca amplasamente pentru producție, li se acordă încă o importanță redusă. În apropierea aeroporturilor se produc într-o măsură tot mai mare mărfuri de înaltă calitate, insensibile la costurile de transport, reușindu-se astfel o reducere globală a timpilor de transport. În România acesata problema exista și în capitală, încă nu avem un aeroport, care să se ridice în totalitate, la standardele europene.

Pentru a fi puse în practică toate aceste obiective, a fost necesară instituirea unei instituții “Agenția Comună pentru Promovare Economică și Centre de Competenta” care să reunească cele două aspecte, colaborarea transfrontalieră și dezvoltarea economică a Euro-regiunii.

Agricultura regională pentru consumul și gastronomia regională – Euro-regiunea în întregime și la ora actuală regiunile ei componente ar trebui să fie în stare să asigure populației alimentația de bază din resurse proprii. Pentru întreaga dezvoltare a agriculturii și a industriei alimentare din Euro-regiune, o colaborare regională intensă reprezintă un foarte mare avantaj în special pentru regiunile componente dezvoltate inegal.

O importanță crucială le revine pieței de desfacere.. Pe de o parte este vorba despre comercializarea alimentelor și în special despre „lanțurile de piețe”, care colectează puterea de cumpărare urbană pentru agricultură indigenă. Pe de altă parte este vorba despre industria gastronomică. În conformitate cu ideile de bază ale „turismului integrat”, ar trebui convinse cât mai multe hoteluri și restaurante să treacă la ofertarea unor produse regionale, să se îndrepte deci spre bucătăria tradițională specifică regiunii. Pe lângă efectul economic direct asupra agriculturii regiunii, aceste oferte au concomitent un mare efect de publicitate internă și externă, contribuind la formarea și îmbunătățirea imaginii regiunii.

Un alt punct al cooperării transfrontaliere este schimbul de experiențe și cooperarea în domeniul calificării și cercetării în agricultură. Intermediari pot fi în acest caz Camerele Agricole. Ca factori de impuls pentru astfel de aspecte ar putea funcționa școlile agricole de specialitate existente în regiune și universitățile agronomice, cărora le-ar reveni sarcina de a crea și dezvolta ierarhic instituții de perfecționare și cercetare conform nevoilor regiunii.

Silvicultura pentru o industrie a lemnului

În zonele împădurite ale DCMT este de dorit un accent mai susținut pe gospodărirea durabilă a pădurilor. Și în acest domeniu se face simțită necesitatea creării unor centre de competență pentru cercetare, pregătire/perfecționare și aplicare rapidă a rezultatelor cercetării în domeniul îngrijirii pădurilor, a utilizării lemnului, a producției, prelucrării și desfacerii. Toate acestea, ducând la o dezvoltare economico – socială intensă.

Energiile regenerabile

Producerea de energie cu ajutorul apei, vântului, soarelui și pe bază de masă biologică este un domeniu extrem de inovator, dar la ora actuală încă scump. Printr-un angajament comun și utilizând toate potențialele Euro-regiunii „Dunăre-Criș-Mureș-Tisa”, ar putea fi făcut un mare pas înainte în dezvoltarea economică a Euro-regiunii, ca și în domeniul protecției mediului.

Industria

Fiecare parte componentă a regiunii trebuie să stabilească pentru sine prioritățile ei, specialitățile, capacitățile și lipsurile ei, utilizându-le drept bază pentru discuțiile în cadrul Euro-regiunii. Ca obiectiv final al dezbaterilor din Euro-regiune trebuie vizată satisfacerea în comun a cererii de pe piața internă a regiunii, utilizându-se pe cât posibil potențialele existente. Trebuie însă identificate și ofertele de cooperare pe terțe piețe. Centrele de competență specializate pe ramuri de activitate, sprijinite de întreprinderile din regiune și de instituții publice reprezintă în special în domeniul industriei un aspect important al stimulării dezvoltării economice din Euro-regiunea DCMT. Ca predecesoare ale acestor centre de competență ar putea fi considerate târgurile de produse și bunuri organizate de câțiva ani în regiunile componente.

Servicii

Furnizorii de servicii în sensul cel mai larg al cuvântului, din sectorul economiei private, al societății civile și din administrația publică, sunt cele mai importante verigi de legătură ale unei Euro-regiuni. Ei reprezintă și prezintă regiunea spre exterior, accelerează și adâncesc cooperarea și integrarea în interior. Administrația publică din țara noastră în general are încă de luptat pentru a depăși dificultățile tranziției și ale adaptării a reglementările Uniunii Europene.

Turismul

Cea mai adecvată modalitate de valorificare turistică a potențialului regiunii este „turismul integrat”, pentru că el creează structuri de bază adaptate, durabile, care pot contribui la accelerarea dezvoltării economice a regiunii.

Mediul

În acest sector putem vorbi de mai multe priorități, fiind o parte foarte vastă și extrem de importantă.

Aer curat: împotriva competiției standardelor mai permisive

Apă: o agricultură mai ecologică, instalații de epurare, rețele de canalizare

Protecția coordonată și integrată împotriva inundațiilor

Deșeurile: spre soluții noi

Protecția solului: culturi duble și perdele de arbori

Protecția climei regionale

Zone protejate transfrontaliere de importanță europeană

Capitalul Uman

Marea diversitate lingvistică existentă în regiune în largi straturi ale populației ar trebui sprijinită programatic și utilizată pentru regiune în educație, cercetare și muncă. Un domeniu prea des uitat este pregătirea filologică și cercetarea ca bază a dezvoltării. Dar și pregătirea unor translatori profesioniști și crearea unor servicii de intermediere lingvistică inter-culturale va deschide un domeniu larg de activități posibile, de oferte de muncă într-o Uniune Europeană extinsă.

Cultură și sport

Schimbul cultural și sportiv se desfășoară deja destul de fluent. Ar trebui un sprijin și o susținere financiară mai substanțială din partea politicului și a factorului economic. Dar inițiativa ar trebui să rămână de partea micilor organizații din cadrul societății civile, care se angajează prin voluntariat și cu sprijinul comunităților locale. Cultură și sportul, ca și educația, fac parte din așa-numiții „factori soft” ai oricărui amplasament economic, având o

Importanță excepțională în dezvoltarea economică. În plus, manifestările de amploare ofertate în comun – de exemplu campionate europene sau mondiale în sporturi cu tradiție în regiune, o comercializare atentă a unor specificități culturale locale sau regionale – ar avea efecte economice și de popularizare semnificative pentru Euro-regiunea “Dunăre-Criș- Mureș-Tisa”.

În urma studiului efectuat, atât la nivel național cât și la nivel de euro-regiuni, putem constata, că nivelul de dezvoltare al acestor două țări este diferit, deoarece se desfășoară diferit. Ceea ce România încearcă prin intermediul politicii de dezvoltare regională, este ceva ce Republica Ceha a realizat cu mult timp în urmă, prioritățile și perspectivele de viitor sunt diferite. România este încă la un nivel mult prea scăzut comparativ cu țara cum este Republică Ceha, care nu se afla în topul celor mai dezvoltate țări europene.

Concluzii

Sintetizând informațiile de mai sus, putem desprinde o serie de concluzii legate de politica de dezvoltare regională în Uniunea Europeană și politica de dezvoltare regională națională, în cazul nostru, al României.

După cum bine am observat, la baza acestei științe a dezvoltării regionale, stau o serie de teorii, apărute de-a lungul timpului, care nu au făcut altceva decât să dea contur acestei științe, care ulterior a creat ceea ce numim astăzi dezvoltare regională și politica de dezvoltare regională.

Politica de dezvoltare regională este o politică implementată la nivelul Uniunii Europene și este una dintre cele mai complexe politici ale acesteia, deoarece aplicabilitatea sa cuprinde mai multe domenii, de la dezvoltare urbană, sănătate, mediu economic, locuri de muncă, până la mediul privat, făcând referire la IMM (Întreprinderile Mici și Mijolocii). În general politica de dezvoltare regională a UE, este prezentă în toate statele membre, însă cu o mai mare pondere, prin intermediul fondurilor furnizate, în regiunile slab dezvoltate. Prin intermediul acestor fonduri (FEDR, FSE și Fondul de Coeziune) Uniunea Europeană oferă sprijin regiunilor slab dezvoltate în diverse domenii, pe care le-am menționat anterior, când am vorbit despre aplicabilitatea acestei politici.

Datorită multitudinii de domenii în care activează, aceasta se bucură și de un considerabil ajutor material, ajutor oferit de fondurile ce e afla în componența sa.

Discuțiile pe baza acestei teme poți nenumărate, însă ceea ce pe noi ne interesează după cum am prezentat și în cadrul lucrării, este aplicabilitatea sa în România, mai exact politica de dezvoltare regională din România.

România este după cum bine știm o țară cu foarte multe probleme, iar dezvoltarea regională nu face excepția. Din 2007 (anul aderării României la Uniunea Europeană) și până în prezent se încearcă o evoluție pe toate planurile, însă rezultatele se lasă greu așteptate. În ceea ce privește politica de dezvoltare regională, putem face o precizare foarte importantă, pe care am făcut-o și în cadrul lucrării, la capitolul III “Politica de dezvoltare regională în România”, și anume ca toate regiunile țării, inclusiv regiunea București – Ilfov, toate sunt eligibile pentru obiectivul “convergentă” (îmbunătățirea condițiilor de creștere economică și a factorilor care să contribuie la o reală convergenta pentru statele membre și regiunile acestora cele mai puțin dezvoltate.), ceea ce ne arată clar, problemele cu care se confrunta țara noastră, în acest domeniu.

Luând în calcul aceste probleme, m-am gândit să le evidențiez, pentru a putea fi înțelese cu exactitate, într-un studio comparative, iar cum comparația cu o țară din rândul celor dezvoltate, nu putea conduce decât la concluzii negative pentru România, am ales Republica Ceha, o țară ce a aderat cu trei ani înaintea noastră la Uniunea Europeană și anume în anul 2004.

Din păcate diferențele sunt evidente chiar și la acest nivel, dacă la noi problemele de infrastructură, economie, mediu și social nu și-au găsit încă rezolvarea, în republica Ceha se vorbește deja despre o îmbunătățire, o evoluție, a ceea ce au consolidate deja. Cauza acestei evoluții lente a țării noastre rămâne încă o nelămurire, la fel ca și întrebarea de ce celelalte state, pot evolua, iar noi nu.

Nouă strategie de dezvoltare regională 2014-2020, este una destul de promițătoare, să sperăm însă că și rezultatele vor fi pe măsură.

ANEXE

Anexa nr 1: Fondurile structurale și obiectivele acestora în perioada 2007-2013.

Anexa nr.2: Disparități interregionale în termeni absoluți și relativi, comparație între SM ale UE .

Anexa nr.3: Cele 8 regiuni de dezvoltare din România.

Anexa nr.4 : Politica de Coeziune în România în perioada 2007-2013: alocarea indicativă financiară (miliarde de euro).

Anexa nr.5 :Alocarea de indicative financiara pe an (milioane de euro).

.

Bibliografie

Adrese web:

1. http://www.euractiv.com

2. http://europa.eu.int/comm/dgs/regional_policy/index_en.htm

3. http://europa.eu.int/eur-lex/en/treaties/

4. http://www. infoeuropa.ro

5. http://www.mie.ro

6. http://www.mdp.ro

7. http://www.ier.ro

8. www.eu.in/eur-lex/fr/treaties/index.html

9. http://europa.eu/about-eu/countries/member-countries/czechrepublic/index_ro.htm

10. http://blogu.lu/ovi/

11. http://eurlex.europa.eu

12. http://ec.europa.eu/regional_policy

13. http://www.sibiu.ro/ro2/fonduri/IUDP_Sibiu.pdf

Articole:

1. Bachtler, John – “Reflections on the Reform of the Structural Funds”, RSA International;

2. Conference – Evaluation and EU Regional Policy, Aix en Provence: 1 June 2002 ;

3. KOK, Wim – Enlarging the European Union: Achievements and Challenges?”, Robert Schuman Cenrte for Advanced Studies, European University Institute: Florence, 2003;

Rapoarte:

1. „Second progress Report on Economic and Social Cohesion”, European Commision, COM(2003)/4;

2. „The Leipzig Declaration – The Future of the European Cohesion Policy”, CdR 118/2003 fin 2;

Cărti:

1. Violeta Pușcasu – “Dezvoltare regionala”, ed. Economica, Bucuresti, 2007;

2. Philippe Aydalot – „Économie régionale et urbaine”, Published 1985 by Économica in Paris;

3. Friedman J., (1972), A general theory of polarized development, Groqth Centres on Regional Economic Development 1909;

4. Webwr, A., Ueber den Standort der Industrien/ Teoria localizarii ramurilor, Tubingen;

5. Cluadia Ionescu, Nicolae Toderaș – “Politica de dezvoltare regională”, anul 2007;

6. Institutul European din România – „Compatibilități între cadrul românesc al politicii regionale și reglementările UE privind ajutorul de stat”, anul 2000, studiul nr. 8;

Legislație:

1. Regulamentul Consiliului (CE) nr 1260/99 din 21 iunie 1999 de stabilire a dispozițiilor generale referitoare la fondurile structurale [Jurnalul Oficial L 161, 26.06.1999];

2. Regulamentul Consiliului (CE) nr 2012/2002 din 11 noiembrie 2002 de instituire a Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene [Jurnalul Oficial L 311 din 14.11.2002];

3. Regulamentul (CE) NO.1059/2003;

.

Bibliografie

Adrese web:

1. http://www.euractiv.com

2. http://europa.eu.int/comm/dgs/regional_policy/index_en.htm

3. http://europa.eu.int/eur-lex/en/treaties/

4. http://www. infoeuropa.ro

5. http://www.mie.ro

6. http://www.mdp.ro

7. http://www.ier.ro

8. www.eu.in/eur-lex/fr/treaties/index.html

9. http://europa.eu/about-eu/countries/member-countries/czechrepublic/index_ro.htm

10. http://blogu.lu/ovi/

11. http://eurlex.europa.eu

12. http://ec.europa.eu/regional_policy

13. http://www.sibiu.ro/ro2/fonduri/IUDP_Sibiu.pdf

Articole:

1. Bachtler, John – “Reflections on the Reform of the Structural Funds”, RSA International;

2. Conference – Evaluation and EU Regional Policy, Aix en Provence: 1 June 2002 ;

3. KOK, Wim – Enlarging the European Union: Achievements and Challenges?”, Robert Schuman Cenrte for Advanced Studies, European University Institute: Florence, 2003;

Rapoarte:

1. „Second progress Report on Economic and Social Cohesion”, European Commision, COM(2003)/4;

2. „The Leipzig Declaration – The Future of the European Cohesion Policy”, CdR 118/2003 fin 2;

Cărti:

1. Violeta Pușcasu – “Dezvoltare regionala”, ed. Economica, Bucuresti, 2007;

2. Philippe Aydalot – „Économie régionale et urbaine”, Published 1985 by Économica in Paris;

3. Friedman J., (1972), A general theory of polarized development, Groqth Centres on Regional Economic Development 1909;

4. Webwr, A., Ueber den Standort der Industrien/ Teoria localizarii ramurilor, Tubingen;

5. Cluadia Ionescu, Nicolae Toderaș – “Politica de dezvoltare regională”, anul 2007;

6. Institutul European din România – „Compatibilități între cadrul românesc al politicii regionale și reglementările UE privind ajutorul de stat”, anul 2000, studiul nr. 8;

Legislație:

1. Regulamentul Consiliului (CE) nr 1260/99 din 21 iunie 1999 de stabilire a dispozițiilor generale referitoare la fondurile structurale [Jurnalul Oficial L 161, 26.06.1999];

2. Regulamentul Consiliului (CE) nr 2012/2002 din 11 noiembrie 2002 de instituire a Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene [Jurnalul Oficial L 311 din 14.11.2002];

3. Regulamentul (CE) NO.1059/2003;