POLITICA DE COEZIUNE UN PILON ESENȚIAL PENTRU [622101]

POLITICA DE COEZIUNE – UN PILON ESENȚIAL PENTRU
ATINGEREA OBIECTIVELOR STRATEGIEI E UROPA 2020
Andreea DRĂGOI

Rezumat

Încă de la crearea sa, prin constituirea în 1958 a celor două Fonduri
sectoriale – Fondul Social European (FSE) și Fondul European de Ori entare și
Garantare Agricolă (FEOGA), Politica de Coeziune a avut rolul unui mecanism de
plăți, de redistribuire a contribuțiilor bugetare ale statelor membre, pentru
reducerea disparităților de dezvoltare regională între acestea. Principalele elemente
abordate în cadrul prezentului articol sunt obiectivele actuale ale Politicii de
Coeziune, evoluția alocărilor bugetare, precum și reforma acestei politici comune.
Lucrarea noastră își propune, de asemenea, o analiză comparativă între obiectivele
noului cad ru de finanțare al Politicii de Coeziune în perioada 2014 – 2020 și cele ale
alocărilor financiare în perioada 2007 -2013, cu accent asupra „lecțiilor învățate” și
asupra congruenței obiectivelor acestei politici comune cu cele ale Strategiei Europa
2020.

Cuvinte cheie: Politica de Coeziune, disparități regionale, Strategia Europa 2020
Clasificare JEL: O, O11, P, P25, R, R10

119 1. Politica de Coeziune: definiție, scurt istoric al etapelor de dezvoltare,
obiective actuale

În prezent, deși Uniunea Europeană este una dintre cele mai prospere și
competitive zone din lume din punctul de vedere al nivelului de dezvoltare
economică, autorită țile comunitare se confruntă cu disparități privind
prosperitatea și productivitatea dintre statele membre și regiunile acest ora. În
literatura de specialitate (Monfort, 2008) se apreciază că, pentru a soluț iona acest e
probleme, Politica de Coeziune a fost concepută ca un instrument ce cuprinde toate
acțiunile Uniunii Europene care vizează realizarea dezvoltării economice
armoni oase și echilibrate în întreg spațiul comunitar. În condițiile în care
extinderile succesive ale UE (cea din 2004 și cea din 2007, în special) au adus
provocări fără precedent pentru competitivitatea și coeziunea internă a Uniunii
Europene, unii analiști ( Artobolevskiy, 1997) au arătat că obiectivul pe termen
lung al Politicii de Coeziune îl reprezintă creșterea competitivității Uniunii
Europene prin promovarea reducerii disparităților de dezvoltare, a egalității
șanselor și a dezvoltării durabile. Politica de Coeziune a Uniunii Europene este o
politică axată pe solidaritate, scopul său reprezentându -l crearea de locuri de
muncă și creșterea nivelului competitivității, oferirea de sprijin regiunilor mai
puțin dezvoltate, precum și a celor care se confruntă c u dificultăți structurale. Pe
parcursul existenței sale, Politica de Coeziune a cunoscut o serie de reforme și
redirecționări ale obiectivelor sale (vezi Figura 1) toate vizând dezvoltarea
armonioasă a regiunilor din spațiul comunitar prin reducerea decala jelor existente
și crearea de noi oportunități, mai ales în regiunile defavorizate ale UE.

120 Figura 1: Etape istorice ale Politicii de Coeziune în UE
Sursa: Sinteza autoarei pe baza literaturii de specialitate consultate.

Actualmente, Politica de Coeziune reprezintă principalul pilon de investiții
al bugetului Uniunii Europene în perioada 2014 – 2010, prin cele trei instrumente
de finanțare ale sale Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), Fondul de
Coeziune și al Fondul Social European (FSE). Instrumentele financiare ale Politicii
de Coeziune au ca obiective reducerea disparităților de dezvoltare dintre regiuni,
crearea de locuri de muncă, combaterea sărăciei, promovarea incluziunii sociale,
asigurarea de conexiuni în bandă largă în regi unile ultraperiferice, promovarea
eficienței energetice și utilizarea energiei din surse regenerabile, îmbunătățirea
infrastructurii de transport și creșterea eficienței administrațiilor publice din
statele membre.
Fondurile alocate Politicii de Coeziune , în actualul exercițiu financiar,
însumează 351,8 miliarde de euro și reprezintă peste o treime din bugetul total al
UE în perioada 2014 -2020, de aceste fonduri (vezi Graficul 1) beneficiind toate
regiunile UE, nivelul investițiilor fiind mai ridicat în regiunile sărace. Abordarea minimalistă
(1975)
Înființarea Fondului European
de Dezvoltare Regională (FEDR)
care susținea proiecte de
dezvoltare lansate de guvernele
naționale. Princ ipala sa
deficiență const ă în faptul că
numeroase proiecte erau
cofinanțate de FEDR în baza
unui sistem de cote naționale
fără priorități de dezvoltare pe
termen lung și fără efect de
multiplicare.
Actul Unic European (1986)
Crea baza unei Politici de
Coeziune coerente care
urmărea eliminarea barierelor
în calea comerțului , a liberei
circulații a persoanelor ,
capitalului și serviciilor precum
și creșterea capacității
regiunilor defavorizate de a face
față presiunilor concurențiale
ale pieței .

Tratatu l de la Maastricht
(1993)
Desemnează coeziunea ca
fiind, împreună cu Uniunea
Economică și Monetară și
Piața Unică, unul dintre
principalele obiective ale
UE. De asemenea prevede
crearea Fondului de
Coeziune, pentru sprijinirea
proiectelor în domeniul
mediu lui și transporturilor
în statele membre cel mai
puțin prospere.
Consiliul European de la
Berlin (1999)
Inițiază reforma Fondurilor
Structurale și ajustează
funcționarea Fondului de
Coeziune – înființarea ISPA
și SAPARD. Strategia Lisabona (2000)
Politica de Coeziune
înglobează obiectivele de la
Lisabona pentru creștere
economică și ocupare și
devine un vector -cheie pentru
realizarea lor prin
intermediul programelor
naționale și regionale de
dezvoltare.

Noua Reformă Politicii de
Coeziune (2007)
Reforma ur mărește să
implementeze un nou cadru
de programare a politicii de
coeziune, să simplifice
procedurile și să
descentralizeze procesul de
programare, implementare și
de luare a deciziei.

121
Graficul 1: Obiective în cadrul Politicii de Coeziune în perioada 2014 -2020
(% din bugetul total)
13%20%
67%regiuni mai putin
dezvoltate
regiuni in tranzitie
regiuni dezvoltate

Sursa: European Commission – Cohesion Policy between 2014 -2020 , Brussels, 2014
Notă: Regiunile mai puțin dezvoltate se refer ă la acele regiuni în care PIB -ul este mai scăzut
decât 75% din media UE -28. Aceste regiuni reunesc, în prezent, 27% din populația UE -28. Regiunile
în tranziție au un PIB mai scăzut decât 75 -90% din media UE -28 și reunesc 12% din populația UE –
28. Regiunile dezvoltate au un PIB mai mare decât 90% din media UE -28 și reunesc 61% din
populația UE -28.

În perioada 2014 – 2020, fondurile alocate Politicii de Coeziune vor fi
destinate realizării obiectivelor asumate prin Strategia Europa 2020: crearea de
locuri de muncă, susținerea creșterii economice durabile, oferirea de soluții la
problemele climatice și de mediu cu care se confruntă UE, reducerea dependenței
energetice a UE, a sărăciei și excluziunii sociale. Unii analiști (Budd, 2012)
apreciază că succesul înt regului proces va depinde de concentrarea suportului
financiar oferit de FEDR (Fondul European pentru Dezvoltarea Regională) către un
set de priorități cheie: sprijinirea IMM (pentru a contribui la crearea de locuri de
muncă), a proiectelor de CDI ( prin in termediul programelor specifice ale UE
destinate finanțării proiectelor de cercetare și inovare) și a proiectelor care se
adresează provocărilor de mediu (reducerea poluării, promovarea energiei din
surse regenerabile).

2. „Lecții învățate” în contextu l de finanțare 2007 – 2013

122 Așa cum aminteam anterior, și în perioada 2007 -2013, Politica de
Coeziune, prin cele trei instrumente financiare Fondul European de Dezvoltare
Regională (FEDR), Fondul de Coeziune și al Fondul Social European (FSE) s -a
adresat unor obiective menite să contribuie atingerii obiectivelor propuse de
Strategia Europa 2020. În cele ce urmează, ne propunem o analiză comparativă
care să evidențieze „punctele slabe” ale modului în care aceste obiective strategice
au fost realizate, precu m și sintetizarea unor „lecții învățate” (vezi Figura 2) care
pot conduce la o mai bună realizare a acestora în noul context de finanțare. În
perioada 2007 -2013, așa cum o arată, cel mai recent raport al Politicii de Coeziune
(EC, 2014) statele membre s -au confruntat cu o serie de obstacole pe parcursul
managementului ciclurilor de proiect și, deși a fost utilizat în mod extins sprijinul
JASPERS și al altor instrumente de asistență tehnică, complexitatea procedurilor
administrative a generat o rată de dep unere sub potențial. Unii analiști ( Shankar ,
2009) au subliniat faptul că în procesul de pregătire, evaluare și implementare a
proiectelor finanțate din instrumente st ructurale, în special a celor de
infrastructură, a fost sesizat faptul că reglementările naționale specifice, dar și cele
rezultate din transpuneri ale acquis -ului comunitar, impun intervenții multiple
asupra proiectului din partea unor instituții externe sistemului de gestionare a
instrumentelor structurale sub forma emiterii de avize și aprobări, ceea ce
îngreuiază întregul proces și întârzie atât pregătirea, cât și implementarea
proiectelor. O altă problemă semnalată de către statele membre este legată d e
influența instituțiilor și procedurilor externe sistemului de gestionare a
instrumentelor structurale asupra procesului de evaluare și implementare a
proiectelor care a condus adesea la întârzieri înregistrate în procesul de
contractare. Criza economică și financiară internaționala a contribuit și aceasta la
îngreunarea procesului de finanțare prin intermediul Politicii de Coeziune. Astfel,
în unele analize (EC, 2010) se arată că, u na dintre problemele majore cu care s -au
confruntat beneficiarii în contex tul crizei economico -financiare a vizat capacitatea
acestora de a -și asigura resursele necesare finanțării proiectelor (fie că este vorba
de contribuția proprie la proiect, fie că este vorba despre asigurarea cash -flow –
ului), pentru o serie de beneficiari publici sau de interes public. Deficitul de
capacitate instituțională în gestionarea instrumentelor structurale a reprezentat o
altă problemă esențială a perioadei de finanțare 2007 -2013, atât la nivelul
instituțiilor responsabile de managementul programe lor opera ționale, cât și la
nivelul beneficiarilor cu precădere în ceea ce privește implementarea proiectelor
majore de către autoritățile publice locale.
Figura 2: Probleme ale finanț ării Politicii de Coeziune în perioada 2007 –2013

123
Sursa: Si nteza autoarei pe baza literaturii de specialitate consultate

Pentru a contribui în mod eficient la realizarea obiectivelor Strategiei
Europa 2020, în noul context de finanțare pentru perioada 2014 -2020, Politica de
Coeziune va include “lecțiile învățate ” în cadrul direcțiilor sale de finanțare prin
trei direcții principale: armonizarea normelor în materie de eligibilitate și
durabilitate, programarea flexibila a fondurilor și auditarea singulară a proiectelor
sub 100 000 de euro.

2.1. Armonizarea normel or în materie de eligibilitate și durabilitate
Unele analize (Brandsma, Kancs, Monfort, Rillaers, 2013) arată că în
perioada 2007 -2013, existau situații în care se aplicau norme diferite în materie de
eligibilitate pentru tipuri similare de proiecte, dete rminând ca beneficiarii care
aplicau și primeau finanțare din diferite surse să fie obligați să se familiarizeze cu
mai multe seturi de reglementări paralele, ceea ce conducea la producerea de
greșeli cu consecințe de ordin financiar pentru beneficiari. P entru a răspunde
acestei provocări, Politica de Coeziune pentru perioada 2014 -2020 stabilește
norme comune în materie de eligibilitate.

2.2. Programarea flexibilă a fondurilor “Lecții învățate” prin
prisma autorităților de
management Arm onizarea normelor
privind eligibilitatea și
durabilitatea
– necesitatea simplificării
procedurilor de sistem și a
externalizării unor activită ți;
– creșterea capacității de
monitorizare a proiectelor
– un management de risc mai
bun al proiectelor;
– neces itatea corelării
proiectelor propuse cu alte
strategii locale de dezvoltare. – în perioada 2007 -2013,
existau situații în care se
aplicau norme diferite în
materie de eli gibilitate
pentru tipuri similare de
proiecte;
– în perioada 2007 -2013
existau regle mentări de
eligibilitate separate pentru
FSE și FEDR, impietând
asupra planificării coerente
a investițiilor.

124
Reglementările pentru perioada 2007 -2013 prevedeau clauze de
eligibilitate se parate pentru FSE și FEDR, iar acest fapt făcea dificilă planificarea
coerentă a investițiilor în unele regiuni. Ca răspuns la această problemă, în
perioada 2014 -2020, statele membre vor putea alege să elaboreze și să pună în
aplicare fie programe de finan țare de tip mono -fond, fie programe polivalente de
finanțare, combinând FEDR, FSE și FC în conformitate cu reglem entările lor
naționale. Planificarea comună va permite o abordare integrată privind realizarea
obiectivelor politicii de coeziune. Programarea integrată va fi, de asemenea,
facilitată de posibilitatea de a utiliza diverse instrumente, precum investiții
teritoriale integrate, dezvoltare locală plasată sub responsa bilitatea comunității
sau posibilitatea ca un proiect să fie sprijinit din mai multe fonduri.

2.3. Operațiunile sub 100 000 de euro vor fi auditate o singură dată

În perioada 2007 -2013, orice proiect, indiferent de dimensiunea acestuia,
putea fi supus auditării de către autoritatea de audit, de către auditorii Comisiei
Europene în orice moment pe parcursul derulării acestuia (precum și până la 10
ani după încheierea acestuia). În literatura de specialitate (Böhme, 2013) se arată
însă că auditările repetate pot supune beneficiarii unei sarcini administrative
considerabile. Ca răspuns la a ceastă problemă, modificările aferente perioadei
2014 -2020 aduc o reducere a numărului auditărilor de către autoritățile naționale
de audit și de către Comisia Europeană. Operațiunile pentru care totalul
cheltuielilor eligibile nu depășește 100 000 de euro nu vor fi în mod normal supuse
decât unei singure auditări efectuate de către autoritatea de audit, alături de
Comisia Europeană pe întreaga lor durată (cu excep ția cazului în care există
dovada unui risc specific). Aceasta va elimina posibilitatea ca be neficiarii unor
proiecte mai mici să se confrunte cu auditări multiple, care să le distragă atenția de
la activitățile principale ale proiectului.

2.4. Raportare anuală mai simplă și automatizată

În perioada 2014 -2020, rapoartele anuale regulate vor fi î n mod
semnificativ mai simple decât în perioada 2007 -2013, furnizând Comisiei
Europene numai datele esențiale privind progre sele înregistrate. Rapoartele vor
conține în mare parte date disponibile în mod automat din sistemul de informații și
mai puțin tex t elaborat.

125 3. O Politică de Coeziune reformată pentru atingerea obiectivelor
Strategiei Europa 2020

Politica de Coeziune deține un rol cheie în îndeplinirea obiectivelor
Strategiei Europa 2020, iar în vederea asigurării unei investiri adecvate a acesto ra,
au fost introduse reforme. În cadrul Politicii de Coeziune reformate, noile
reglementări prevăd ca fondurile europene să fie orientate către investițiile
prioritare, în conformitate cu o strategie clară dezbătută și convenită în prealabil
de statele me mbre și de Comisia Europeană.
Pentru a maximiza impactul politicii în ceea ce privește realizarea
priorităților Strategiei Europa 2020, Comisia Europeană a propus, în perioada
2014 – 2020, consolidarea procesului de programare strategică. Aceasta implică
introducerea unui cadru strategic comun, a unor contracte de parteneriat și a unei
liste de obiective tematice conforme cu Strategia Europa 2020 și cu orientările
integrate ale acesteia.
Cadrul strategic comun stabilește o serie de acțiuni cheie pentru real izarea
priorităților UE, oferind, totodată, orientări privind programarea aplicabilă tuturor
fondurilor, inclusiv FEDR și promovând o mai bună coordonare a diverselor
instrumente structurale ale UE.
În literatura de specialitate ( Böhme, 2013) se apreciază că prin contractele
de parteneriat, convenite între Comisia Europeană și statele membre, vor fi
stabilite contribuția generală la nivel național, corelată cu obiectivele tematice și cu
angajamentele legate de acțiuni concrete în vederea realizării obiectiv elor Europa
2020, odată cu definirea unor obiective clare și măsurabile într -un cadru de
performanță.
Pe lângă condițiile ex post menționate mai sus, Comisia Europeană va avea
la dispoziție un tip specific de operațiune, denumită planul comun de acțiune.
Planul comunde acțiune va fi definit și gestionat în funcție de realizările și
rezultatele obținute, ceea ce va contribui la realizarea obiectivelor specifice ale
proiectului pentru care s -a primit finanțare.
În perioada 2014 -2020, Politica de Coeziune va prioritiza, ca direcție
strategică “E -coeziunea”, deoarece gestionarea datelor electronice poate reduce în
mod semnificativ sarcina administrativă, îmbunătățind în același timp capacitatea
de control a proiectelor și cheltuielilor. Prin urmare, statele me mbre vor trebui să
instituie, până la sfârșitul anului 2014, sisteme care să permită potențialilor
beneficiari transmiterea tuturor informațiilor pe cale electronică.

126 În cadrul bugetului 2014 -2020, reforma Politica de Coeziune va permite, de
asemenea, direcționarea de investiții pentru atingerea unor obiective comune la
nivelul UE legate de creșterea economică și de locurile de muncă, precum și pentru
combaterea schimbă rilor climatice, a dependen ței energetice și a excluziunii
sociale (obiective congruente cu cele ale Strategiei Europa 2020). Luând în
considerare contribu ția națională a statelor membre și efectul de pârghie al
instrumentelor financiare, impactul global e stimat al reformei Politicii de
Coeziune va asigura un efect maxim acestor investi ții, care vor fi adaptate la
nevoile individuale ale regiunilor și orașelor, contribuind, totodată, la atingerea
obiectivelor tematice ale Strategiei Europa 2020 (vezi Figura 3).

Figura 3: Elemente principale ale reformei Politicii de Coeziune și congruența lor cu
obiectivele Strategiei Europa 2020

OBIECTIV MĂSURI STRATEGIA EUROPA 2020
Investi ții în toate regiunile UE Adaptarea nivelului asisten ței și
al contribu ției naționale (nivelul
ratei de cofinan țare) la nivelul de
dezvoltare al fiecărei regiuni

CREȘTERE ECONOMICĂ
INTELIGENTĂ

CREȘTERE ECONOMICĂ
INCLUSIVĂ

CREȘTERE ECONOMICĂ
SUSTENABILĂ Orientarea resurselor financiare
înspre principalele sectoare de
creștere economică sustenabilă Investițiile din FEDR se vor
concentra înspre 4 domenii
prioritare: inovare și cercetare,
agenda digitală, sprijin pentru
întreprinderile mici și mijlocii
(IMM) și o economie cu emisii
scăzute de dioxid de carbon, în
funcție de tipul de regiune (mai
puțin dezvoltate: 50 %, de
tranziție: 60 % și mai dezvoltate:
80 %).
Introducerea de condi ții prealabile
înainte de accesarea fondurilor Condiții prealabile necesare pot
fi, de exemplu, strategiile de
„specializare inteligentă” pentru
identificarea poten țialului și a
atuurilor specifice, reformele în
favoarea mediului de afaceri sau
strategiile de transport.
Încurajarea utilizării mai intense a
instrumentelor financiare pentru
susținerea IMM -urilor și facilitarea
accesului acestora la c redi te Accentul pus pe împrumuturi mai
curând decât pe subven ții va
încuraja calitatea proiectelor și va
descuraja dependen ța de
subvenții.
O mai bună legătură între politica
de coeziune și guvernan ța
economică a UE Comisia Europeană le poate cere
statelor membre, în cadrul așa –
numitei „clauze de
condiționalitate
macroeconomică”, să modifice
programele men ționate astfel
încât să sus țină reformele
structurale importante.
Sursa: European Commission (2014). A reformed Cohesion Policy for Europe , Brussels

În noul context de finanțare, investițiile din FEDR vor direcționa circa 100
de miliarde de euro, dintre care cel pu țin 23 de miliarde de euro pentru sprijinirea

127 unei economii cu emisii scăzute de dioxid de carbon (pentru eficien ță energetică și
pentru energie din surse regenerabile). Pentru acest sector, există obliga ții
separate legate de utilizarea resurselor FEDR (pentru regiuni mai pu țin
dezvoltate: 12 %, pentru regiuni în tranzi ție: 15 %, pentru regiuni dezvoltate:
20 %). De asemenea, circa 66 de m iliarde de euro vor fi direc ționate către proiecte
pentru legături transeuropene în domeniul transporturilor și respectiv de
infrastructuri de mediu de bază, prin Fondul de Coeziune. Prin Fondul Social
European (FSE), Politica de Coeziune va contribui în m od semnificativ la
realizarea priorită ților UE în domeniul educa ției, de exemplu prin formare și
învățarea pe tot parcursul vie ții, prin educa ție și prin incluziune socială (cel pu țin
20 % din finan țarea prin FSE din fiecare stat membru va trebui utilizată pentru
sprijinirea acestui obiectiv). Alocarea FSE se va stabili conform nevoilor fiecărui
stat membru, cu un minimum definit de la bun început și un total de cel pu țin 70
de miliarde de euro.

4. Abordări strategice ale Politicii de Coeziune și contribu ția lor la
atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020
4.1. Abordare strategică privind reducerea emisiilor de carbon
Fondurile din Politica de Coeziune reprezintă un instrument esențial în
sprijinul statelor membre pentru îndeplinirea obiectivelor „Euro pa 2020”, inclusiv
a obiectivelor principale în materie de energie din surse regenerabile și eficiență
energetică. În vederea sprijinirii cercetării și inovării pentru crearea de tehnologii
cu emisii scăzute de carbon, sunt co -finanțate investiții pentru a ccelerarea
dezvoltării și exploatării tehnologiilor ecologice și a energiilor regenerabile.

4.2. Strategiile de specializare inteligentă

În noul context de finanțare, anterior alocării resurselor din FEDR către
sectorul cercetării și inovării, statele m embre și regiunile vor trebui să elaboreze
așa-numitele strategii de specializare inteligentă. Aceste strategii de specializare
inteligentă vor sprijini regiunile în vederea exploatării potențialului propriu de
inovare și a atuurilor și punctelor forte spe cifice. Fiecare regiune va pune accentul
pe un număr limitat de domenii prioritare, unde respectiva regiune deține deja un
avantaj competitiv.
Așa cum se arată în literatura de specialitate (Hjerp, 2011), strategiile de
specializare inteligentă vor permite regiunilor să se diferențieze unele de celelalte
în funcție de capacitățile proprii și să se poziționeze pe piețele naționale și

128 internaționale prin utilizarea know -how -ului local în vederea exploatării punctelor
forte și atuurilor existente într -o anumi tă regiune. Strategiile de specializare
inteligentă nu este obligatoriu să pună accentul exclusiv pe noile tehnologii, ele
pot avea ca obiectiv focalizarea pe modalități noi de a exploata cunoștințele actuale
și de a desfășura activități antreprenoriale, ceea ce poate genera o creștere a
competitivității la nivel de regiune sau stat membru.

4.3. Instrumentele de Finanțare ale Politicii de Coeziune: sprijin pentru
ocupare și incluziune socială

Creșterea economică incluzivă, unul dintre obiectivele funda mentale ale
Strategiei Europa 2020, este bazată pe conceptul de creare de locuri de muncă
“mai multe și mai bune”, prin implementarea unor activită ți dedicate adaptării
competentelor profesionale la exigențele și dinamica pieții muncii, precum și la
noile realități demografice europene.
În noul cadru de finanțare pentru perioada 2014 -2020, fiecare regiune va
trebui să aloce un procent substanțial din FEDR către inovare și cercetare, către
Agenda Digitală și în sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii. De asemenea,
pentru prima dată, FSE va avea alocată o cotă minimă, reprezentând cel puțin 80
miliarde euro pentru sprijinirea populației în găsirea sau menținerea unui loc de
muncă, în combaterea excluziunii sociale, îmbunătățirea calității educației sau
modernizarea administrațiilor publice, în timp ce Inițiativa pentru ocuparea forței
de muncă în rândul tinerilor va oferi sprijin orientat către tineri.

5. Concluzii

Obiectivul principal al Politicii de Coeziune a UE este de a ajuta la
promovarea unei d ezvoltări regionale echilibrate în vechile și noile state membre.
Așa cum se arată de către statisticile europene, politica regională a avut o
contribuție semnificativă la creșterea prosperității și a nivelului de trai în întreaga
Uniune Europeană, contrib uind, în același timp, la reducerea disparită ților
economice și sociale atât între regiuni, cât și între statele membre.
Fără îndoială, fără contribuția Politicii de Coeziune, disparită țile dintre
statele membre ar putea fi mult mai mari decât în prezent, dar efectele crizei
economice interna ționale, concretizate în creșterea provocărilor globale au condus
la necesitatea implementării unei reforme ambi țioase a acestei politici comune.
Criza financiară și economică a impus, la nivel european, o serie de măs uri de
îmbunătă țire a guvernan ței economice a Uniunii Europene focalizate în
următoarele domenii -cheie: concentrarea resurselor financiare ale Politicii de

129 Coeziune pentru atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020 prin direcționarea
statele membre cătr e aplicarea unor reforme, bazate pe „lecțiile învățate” în
perioada 2007 -2013, care să conducă la eficientizarea și îmbunătă țirea
funcționării programelor de dezvoltare regională, cu un accent sporit pe rezultate.
Legătura explicită dintre Politica de Co eziune și Strategia Europa 2020
oferă o oportunitate reală: transformarea dezvoltării regionale într -un factor care
să contribuie decisiv la creșterea economică inteligentă și incluzivă pentru a
sprijini regiunile mai sărace ale UE să recupereze decalajul care le desparte de
regiunile europene dezvoltate, facilitând, totodată, coordonarea dintre politicile
UE, precum și furnizarea de soluții la provocărilor societale cum ar fi îmbătrânirea
și schimbările climatice.
O mai bună guvernanță este esen țială pentr u realizarea dezvoltării
regionale durabile așa cum au confirmat evaluările recente ex post ale Politicii de
Coeziune în perioada 2007 -2013. Pentru a se converti într -un pilon de realizare a
Strategiei Europa 2020, în perioada 2014 -2020, Politica de Coeziu ne trebuie să
promoveze implicarea partenerilor socio -economici și al societății civile pe
parcursul întregului ciclu de programare, în scopul de a atinge cele două obiective
esențiale ale dezvoltării regionale: creșterea competitivității Uniuni Europene ș i
creșterea solidarită ții între diferite regiuni europene. Aceste două obiective
principale ale Politicii de Coeziune pot contribui la atingerea unei coeziuni
economice și sociale reale prin reducerea disparită ților dintre regiuni.
În prezent, UE se confru ntă cu o serie de provocări: globalizarea,
schimbările climatice și îmbătrânirea popula ției. Aceste provocări nu se opresc la
granițele naționale, institu ționale sau politice, ci au un impact important asupra
comunită ților regionale și locale. Prin urmare, în perioada 2014 – 2020, Politica de
Coeziune are poten țialul de a transforma aceste provocări în oportunită ți, deoarece
noul său cadru de finanțare este conceput în așa fel încât să ofere soluții la nivel
regional și multi -regional prin strategii de dezv oltare și proiecte locale pentru
beneficiul Uniunii Europene în ansamblul său.

130 Bibliografie
Artobolevskiy, S. (1997). Regional policy in Europe . Regional Study Association Press . New
York
Böhme, K., Zillmer, S., Jæger, S., Holstein, F. (2013). Study on p romoting multi -level
governance in support of Europe 2020 , European Commission, Directorate -General
for Regional and Urban policy Report, Brussels
Bradley, E., Untiedt, G. and Morgenroth, E. (2003). Macro -regional evaluation of the
structural funds using t he hermin modelling framework. Italian Journal of Regional
Science , 1 (3), 5 –28.
Brandsma, Andries; Kancs, d'Artis; Monfort, Philippe, Rillaers, Alexandra (2013).
RHOMOLO: A Dynamic Spatial General Equilibrium Model for Assessing the Impact
of Cohesion Pol icy. European Commission Working Papers Series , No1/2013,
disponibil la
http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/work/2013_01_rhomolo.p
df
Budd, L. (2012). EUROPE 2020: a strategy in search of a regional policy rationale? Policy
Studies . Volume 34 , Issue 3 /2012
European Commission (2014). A reformed Cohesion Policy for Europe , Brussels, disponibil
la
http://ec.e uropa.eu/regional_policy/thefunds/funding/data/graphics/cohesionpo
licy20142020_full_highres.pdf
European Commission (2010). Economic Crisis – the response from European Cohesion
Policy , Brussels . Accesibil la
http://ec.europa.eu/regional_policy/archive/fun ds/recovery/index_en.htm
Hjerp, P., Medarova -Bergstrom, K., Cachia, F. (2011) Cohesion Policy and Sustainable
Development . A report for DG Regio , October 2011
Monfort, Philippe (2008). Convergence of EU regions Measures and evolution . European
Commission W orking Papers Series , No1/2008
Shankar , R., Shah, A. (2009). Lessons from Europea n Union policies for regional
development . Policy Research Working Papers , World Bank. Accesibil la la
http://www –
wds.worldbank.org/servlet/WDSContentServer/WDSP/IB/2009/06/22/0001583
49_20090622133035/Rendered/PDF/WPS4977.pdf
Vanhove, N., Klaasen, L.H. (19 79). Regional policy, a European approach . Saxon House,
Farnborough, Hants .