Politica DE Asociere A Producatorilor Agricoli

CUPRINS

Capitolul I. AGRICULTURA ȘI COOPERAREA

1.1 Conceptul de cooperare și asiociere în agricultură ……………………………………..… 3

1.2 Arendarea – alternativă a cooperării și asocierii ………………………………………..…. 4

1.3 Apariția și dezvoltarea asocierii și cooperării în agricultură …………………………..… 6

1.4 Abordări doctrinare ……………………………………………………………………….. 7

1.5 Tipuri de cooperare și asociere ……………………………………………………………. 9

1.6 Principiile cooperării și asocierii ………………………………………………………… 11

1.7 Raporturile dintre cooperare și asociere ……………………………………….………… 12

1.8 Raportul cooperare – cooperație ………………………………………………..……….. 14

Capitolul II. POLITICA REPUBLICII MOLDOVA CU PRIVIRE LA COOPERARE ȘI ASOCIERE DUPĂ 1991

2.1 Procesul de privatizare în Republica Moldova ……………………………………………. 15

2.2 Cadrul juridic și instituțional ……………………………………………………………… 16

2.3 Formele organizatorico-juridice ale întreprinderilor care

sunt angajate în cadrul agriculturii ……………………………………………….……….. 17

2.4 Particularitățile activității întreprinderilor care sunt angajate

în agricultura Republicii Moldova ………………………………………………..…….… 18

2.4.1 Cooperativele agricole …………………………………………………..…….. 18

2.4.2 Întreprinderile de arendă ……….………………………….…………………… 19

2.4.3 Întreprinderile individuale …………………………………….……………….. 20

2.5 Piața funciară în Republica Moldova ………………………………….………………….. 20

2.6 Prețul normativ al pământului la vânzarea-cumpărarea

și arendarea terenurilor ……………………………..…….…………..……….…. 22

2.7 Plata pentru folosirea terenurilor proprietate publică aferente obiectivelor privatizate sau întreprinderilor și obiectivelor private ……………………………………………………. 23

2.8 Ajustarea politicilor agrare ale Republicii Moldova la

realitățile europene ………………………………………………………………….………. 23

Capitolul III. STUDIU DE CAZ LA ÎNTREPRINDEREA “CARVITPOM” SRL CARABETOVCA

Prezentarea societății ………………………………………………………………….. 30

Piața și comercializarea …………………………………………..…..………………. 56

Proiectarea viitoare a activității ………………………………………………..…..…. 57

Concluzii și propuneri ………………………………………………………………… 58

Capitolul IV. ABORDARE COMPARATIVĂ ÎNTRE AGRICULTURA REPUBLICII MOLDOVA ȘI A ROMÂNIA

4.1 Structurile de proprietate și de exploatare în agricultura

Republicii Moldova ………………………………………………………………………. 60

4.2 Arenda pământului în Republica Moldova: investigație sociologică ………………….…. 67

4.2.1 Forma organizatorică a înterprinderilor …………………………………………. 68

4.2.2 Forma organizatorică a proprietarilor funciari ………………………………….. 72

4.2.3 Consolidarea relațiilor de arendă prin contract ………………………………… 76

4.2.4 Termenii contractului de arendă ………………………………….……………… 77

4.2.5 Condițiile și forma plății de arendă ………………………………………….…… 79

4.3 Structurile de proprietate și de exploatare în agricultura României ………………..……. 81

4.4 Structurile agrare din România în perspectiva anului 2015 ………………………………. 85

Capitolul V. PERSPECTIVE

5.1 Dezvoltarea pieței funciare ……………………………………..……………………..….. 87

5.2 Viitorul relațiilor de arendare ……….………………………………………..……..……. 90

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………..………….. 93

=== POLITICA DE ASOCIERE A PRODUCĂTORILOR AGRICOLI DIN REPUBLICA MOLDOVA ===

CUPRINS

Capitolul I. AGRICULTURA ȘI COOPERAREA

1.1 Conceptul de cooperare și asiociere în agricultură ……………………………………..… 3

1.2 Arendarea – alternativă a cooperării și asocierii ………………………………………..…. 4

1.3 Apariția și dezvoltarea asocierii și cooperării în agricultură …………………………..… 6

1.4 Abordări doctrinare ……………………………………………………………………….. 7

1.5 Tipuri de cooperare și asociere ……………………………………………………………. 9

1.6 Principiile cooperării și asocierii ………………………………………………………… 11

1.7 Raporturile dintre cooperare și asociere ……………………………………….………… 12

1.8 Raportul cooperare – cooperație ………………………………………………..……….. 14

Capitolul II. POLITICA REPUBLICII MOLDOVA CU PRIVIRE LA COOPERARE ȘI ASOCIERE DUPĂ 1991

2.1 Procesul de privatizare în Republica Moldova ……………………………………………. 15

2.2 Cadrul juridic și instituțional ……………………………………………………………… 16

2.3 Formele organizatorico-juridice ale întreprinderilor care

sunt angajate în cadrul agriculturii ……………………………………………….……….. 17

2.4 Particularitățile activității întreprinderilor care sunt angajate

în agricultura Republicii Moldova ………………………………………………..…….… 18

2.4.1 Cooperativele agricole …………………………………………………..…….. 18

2.4.2 Întreprinderile de arendă ……….………………………….…………………… 19

2.4.3 Întreprinderile individuale …………………………………….……………….. 20

2.5 Piața funciară în Republica Moldova ………………………………….………………….. 20

2.6 Prețul normativ al pământului la vânzarea-cumpărarea

și arendarea terenurilor ……………………………..…….…………..……….…. 22

2.7 Plata pentru folosirea terenurilor proprietate publică aferente obiectivelor privatizate sau întreprinderilor și obiectivelor private ……………………………………………………. 23

2.8 Ajustarea politicilor agrare ale Republicii Moldova la

realitățile europene ………………………………………………………………….………. 23

Capitolul III. STUDIU DE CAZ LA ÎNTREPRINDEREA “CARVITPOM” SRL CARABETOVCA

Prezentarea societății ………………………………………………………………….. 30

Piața și comercializarea …………………………………………..…..………………. 56

Proiectarea viitoare a activității ………………………………………………..…..…. 57

Concluzii și propuneri ………………………………………………………………… 58

Capitolul IV. ABORDARE COMPARATIVĂ ÎNTRE AGRICULTURA REPUBLICII MOLDOVA ȘI A ROMÂNIA

4.1 Structurile de proprietate și de exploatare în agricultura

Republicii Moldova ………………………………………………………………………. 60

4.2 Arenda pământului în Republica Moldova: investigație sociologică ………………….…. 67

4.2.1 Forma organizatorică a înterprinderilor …………………………………………. 68

4.2.2 Forma organizatorică a proprietarilor funciari ………………………………….. 72

4.2.3 Consolidarea relațiilor de arendă prin contract ………………………………… 76

4.2.4 Termenii contractului de arendă ………………………………….……………… 77

4.2.5 Condițiile și forma plății de arendă ………………………………………….…… 79

4.3 Structurile de proprietate și de exploatare în agricultura României ………………..……. 81

4.4 Structurile agrare din România în perspectiva anului 2015 ………………………………. 85

Capitolul V. PERSPECTIVE

5.1 Dezvoltarea pieței funciare ……………………………………..……………………..….. 87

5.2 Viitorul relațiilor de arendare ……….………………………………………..……..……. 90

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………..………….. 93

Capitolul I

AGRICULTURA ȘI COOPERAREA

Conceptul de cooperare și asiociere în agricultură

În sens larg, “a coopera”, adică acțiunea de unire și coordonare a eforturilor fiecăruia într-o activitate comună vizând un rezultat urmărit de fiecare, este un comportament uman care se poate observa în oricare perioadă, din cele mai vechi timpuri. Principiul de bază este “unirea face forța”. Acolo unde o persoană este incapabilă de a-și rezolva singură propriile probleme, poate și are dreptul de a se asocia cu ceilalți, pentru a duce la bun sfîrșit obiectivul comun pe care fiecare în parte nu îl poate atinge.

Din punct de vedere etimologic, “cum-operari” reprezintă a munci cu cineva, a munci împreună, deci este vorba de o întreprindere în comun. Similar, Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește conceptul “a coopera” prin “a lucra împreună cu cineva, a colabora, a-și da concursul, a concura”. Formele cele mai primitive de cooperare în agricultură se referă tocmai la a lucra împreună cu cineva pământul sau a colabora în obținerea de carne și alte produse animaliere.

Același dicționar dă două definiții nuanțate pentru “a se asocia” : în primul rând “a se uni, a se grupa cu cineva pentru atingerea unui scop comun”, iar în al doilea rând “a lua parte, împreună cu alții, la o acțiune, la o inițiativă etc.”

“A coopera” și “a se asocia” sunt sinonime, cu atât mai mult în plan agricol. Ambele cuvinte sunt incluse într-un concept unic, presupunând o acțiune desfășurată în comun în scopul atingerii unui obiectiv comun.

“Cooperarea” poate avea ca obiectiv prioritar un obiectiv social sau unul economic. Abordarea socială a conceptului are ca rezultat definirea cooperării drept o asociere pe baza liberei voințe a unor persoane care posedă o întreprindere economică, pe care o dirijează și controlează în mod democratic, în scopul satisfacerii propriilor necesități. Din punct de vedere economic, cooperarea poate fi definită drept o asociere de persoane (în număr variabil) care au aceleași dificultăți economice, se unesc în mod liber pe baza egalității în drepturi și obligații și se străduie să surmonteze aceste dificultăți pe propriul lor risc.

Asocierea este, deci, forma clasică de cooperare pe verticală între persoane, egale în drepturi fundamentale, pentru a-și promova interesele comune, fără a pierde din vedere interesul general, într-o întreprindere pe care o conduc ei înșiși. Scopul cooperării agricole poate fi de natură economică sau socială. Stabilirea obținerii de profit ca obiectiv al cooperării poate crea premisa unei relații economice de lungă durată, unei răsplate materiale pe termen lung celor care cooperează în agricultură. Scopul social al cooperării agricole poate fi impus de anumite condiții precare specifice anumitor zone rurale. Aceste forme de cooperare rămân cantonate în rezolvarea problemelor sociale ale membrilor, de cele mai multe ori neavând puterea economică de a-și îmbogăți obietivul cu valențe economice. Doar funcția de maximizare a profitului poate genera o formă de cooperare agricolă înfloritoare.

O definiție a asocierii în agricultură este oferită de S.P. Radianu în articolul “Asociațiunea aplicată la agricultură”: “prin asociațiune trebiue să înțelegem unirea mai multor persoane spre a lucra într-un scop bine determinat”. Peste ani, în Dicționarul Explicativ al Limbii Române termenul de “asociație” reprezintă o grupare de persoane creată pentru a atinge un scop comun și organizate pe baza unui statut. Astfel asocierea este definită ca fiind o formă de cooperare agricolă care presupune existența unui cadru juridic bine definit. Similar, cooperarea este definită ca fiind o asociere. Indiferent de natura scopului, există un statut care costituiește obiectivul grupării de persoane ce cooperează ori se asociază în domeniul agricol.

1.2 Arendarea – alternativă a cooperării și asocierii

Practica de arendare a terenurilor agricole este un tip sau o altă formă de cooperare în agricultură, de transmitere în folosință a acestor terenuri în vederea exploatării raționale a lor.

Arenda în înțelesul cel mai general este prețul pe care arendașul îl plătește arendatorului pentru că acesta îi cedează, în condiții anumite, verbal sau înscris, folosința prin cultură a unui teren, asupra căruia arendatorul are dreptul de arendare.

Prețul se stabilește și se pletește, fie în bani, fie în produse, fie în servicii sau în combinații ale acestor trei forme. Cea mai obișnuită în societățile înaintate este arenda în bani. Arenda în natură și în servicii este frecventă pe trepte inferioare de organizare socială.

Din formele de mai sus, rezultă deosebiri cu privire la termenele de plată a arendei: arenda în bani se achită de obicei în rate, de exemplu semestrial sau trimestrial. Logic ar fi ca plata să se facă postnumerandum, deoarece arendașul are încasări după strângerea și vinderea recoltelor. Arenda plătită în bani prezintă avantajul pentru arendator că poate conta pe un venit cert la termenele fixate. Câteodată, la arenda în bani se adaugă și o oarecare cantitate de produse și alimente sau nutrețuri, a căror valoare este însă relativ mică.

Plata în natură poate fi de două feluri: fixă și variabilă ; fixă când se predă anumită parte din recoltă, mai ales de cereale după strângerea acestora.

Arenda, exclusiv sub formă de servicii personale, mai ales de munci agricole, se practică mai rar, cu deosebire între sătenii cultivatori de pământ: unii cedează altora folosința unor părți din proprietatea lor, pentru a asigura efectuarea la timp a lucrărilor – de îngrijire și recoltă – pe restul proprietății.

Arendarea este atât acțiunea prin care se stabilește raportul economic și juridic dintre arendator și arendaș, cât și un sistem de exploatare a puterii de producție a terenului agricol. Raportul juridic se definește prin amănuntele contractului de arendare.

Ca sistem distingem:

arendare globală, când se arendează unei persoane fizice sau juridice o proprietate întreagă sau un complex de terenuri, ori un teren de o oarecare întindere ;

arendare parcelară, când arendatorul arendează o parte sau porțiuni de teren la mai mulți cultivatori, în vitutea unui contract individual sau colectiv.

Din punct de vedere privat-economic, arendarea practicată cu măsură, prezintă avantajul că arendașul aduce în exploatare capital și pricepere, prin care se folosește productivitatea solului mai bine decât ar putea-o face proprietarul.

Din punct de vededre național-economic, arendarea practicată pe o scară întinsă, denotă o stare de lucruri foarte serioasă: absenteismul proprietarilor, năzuința acestora de a profita cât mai mult de urcarea rentei, năzuința arendașilor de a-și mări profitul prin stoarcerea pământului ș.a.

1.3 Apariția și dezvoltarea asocierii și cooperării în agricultură

Cooperarea s-a constituit într-una din trăsăturile universale ale societății umane, atât temporal, cât și spațial.

Născute în prima jumătate a secolului XIX, unitățile cooperatiste s-au constituit în vederea protejării unor grupuri dominate de economia capitalistă – consumatori, salariați, mici exploatanți, meseriași. Asociația cooperatistă a dat acestor subiecți economici posibilitatea de a profita de avantajele marii dimensiuni sau a numărului, fără a aduce atingere independenței lor.

În orașul Roshdale din Anglia o mică grupare de persoane, majoritatea țesători, au organizat în jurul anului 1844 o societate cooperatistă bazată pe anumite reguli, având la început ca obiectiv vânzarea de produse alimentare în condiții avantajoase, pentru a veni în sprijinul consumatorilor săraci.

În Germania, din inițiativa lui Schulze – Delitzsch a luat ființă încă din anul 1849 o asociație a meseriașilor pentru aprovizionarea cu materii prime, fiind urmată de încă două asociații cu scop asemănător. Caracteristic pentru cooperativele schulzeriene este faptul că la baza lor a stat principiul ajutorului propriu, al autoajutorării, asociații având obligația de a subscrie și a vărsa un capital de valoare cât mai mare – aceasta după posibilitatea fiecăruia.

Cam în aceeași perioadă cu cooperativele create de Schulze, a apărut și s-a dezvoltat un alt tip de cooperative, axate pe acordarea de credite. Organizatorul lor a fost F.W.Raiffeisen, care în 1848 a întemeiat o casă de ajutor mutual, aceasta dezvoltându-se în timp, în 1849 apărând casele de credit. La baza sistemului cooperativelor lui Raiffeisen a stat la început ideea atragerii în primul rând a păturilor nevoiașe ale populației. Furnizorii de fonduri erau persoanele înstărite, nu cei care solicitau împrumuturi, ceea ce imprima organizației caracterul unei asociații de binefacere. Ulteroir, Raiffeisen a trecut la organizarea de asociații tip “casă de credit”. Mișcarea pentru creditul rural creată în Germania a rămas până astăzi asociată cu numele fondatorului ei – Raiffeisen.

În agricultură, cooperarea are o tradiție foarte veche, în decursul istoriei întâlnindu-se diverse forme de cooperare, dar care prezentau forme primitive.

În agricultura țărilor dezvoltate mișcara cooperatistă a căpătat o largă recunoaștere, crescând în amploare și multiplicându-și formele de manifestare. Cooperarea a apărut și s-a dezvoltat în aceste țări ca o soluție pentru producătorii individuali supuși impactului atât al pieței resurselor de producție, cât și al pieței produselor agricole.

1.4 Abordări doctrinare

După cum în activitatea practică, nu se poate vorbi de un singur sistem de cooperare, ci de mai multe sisteme, tot astfel și în sistemul ideilor, nu există o teorie unitară, care să îmbrace viața tuturor formelor cooperatiste, încât chiar Charles Gide poate scrie în Istoria Doctrinelor Economice: “În ce privește teoria mișcării cooperative, ea n-a dobândit încă o autoritate îndestulătoare pentru ca să ne îndreptățească să-i acordăm un loc propriu în această istorie a doctrinelor, care trebuie să se mărginească la doctrinele clasice”. Totuși, în mișcarea ideilor cooperative, s-a încercat a se formula o teorie a cooperatismului, adică a unei doctrine a cooperației de consum, care tinde la întronarea unei ordini economice alcătuite pe baze cooperative, în care producția va fi subordonată nevoii consumului, ordine ce se va putea realiza numai prin organizarea pe cale cooperativă a consumatorilor. Această concepție este împărtășită de Școala de la Nimes din Franța, creată de E. de Boywe și Charles Gide, precum și de “direcția Hamburg”, reprezentată de cooperații de consum germane, care sunt grupate în jurul Uniunei centrale din Hamburg – Gr. Mladenatz – Istoria gândirii cooperative. Dar această formulă a domniei consumatorului poate avea ca mijloc de propagandă oarecare valoare pedagogică, după cum se exprima A. Thomas, în raportul prezentat congresului internațional cooperativ de la Grand din 1924. Ea însă nu poate corespunde realităților, căci după cum constată același raport “nu mai este permis astăzi, după reformele agrare aplicate în noile state ale Europei, de a se reprezenta în mod practic organizația agricolă altfel decât sub regimul predominant al micii proprietăți. În același timp, se impune dezvoltarea cooperației agricole, totodată ca o condiție a progresului tehnic și ca mijloc de apărare, fie împotriva vechilor forme de camătă, fie contra procedeilor de dominație a comerțului”. Realizarea formulei dominației consumatorului sau a cooperației integrale ar însemna pa plan național stăpnirea satelor de către orașe, iar pe plan internațional stăpânirea țărilor agricole de către cele industriale. De aceea teoria că numai cooperația de consum ar satisface principiul cooperativ, al repartiției venitului național – B. Lavergne – nu poate fi decât un punct de vedere unilateral, căci în cooperarea micilor producători agricoli și urbani, repartiția veniturilor se face de așa fel, încât beneficiul revine tot muncii, întrucât în cooperare se asociază toți cei cu o situație economică slabă, care își trag venitul principal din muncă, venit care crește prin intermediul intreprinderii cooperatiste. De aceea este mult mai cuprinzătoare teoria cooperației cum o concepe H. Müller, fostul secretar al alianței internaționale, care stabilește ca principiu fundamental al cooperării interesul muncii, acesta fiind criteriul distinctiv după care se face repartiția beneficiilor, în toate formele de societăți cooperatiste. Acest principiu conducător se armonizează atât cu scopul social al cooperării, care după Gide este obținerea prețului just, cât și scopul economic al ei, satisfacerea trebuințelor. Formula prețului just adoptată de Gide în ultimii ani ai carierei lui cooperative, a înlocuit formula abolirii profitului, care nu poate satisface decât interesele consumatorilor salariați, după cum a înlocuit și formula inițială a abolirii salariatului, care constituia deviza cooperativei de producție industrială. După această lungă evoluție în lumea ideilor și faptelor cooperative, nu mai poate fi pusă problema subordonării producției agricole organizațiilor de consumatori, ci numai dezvoltarea relațiilor dintre cooperativele agricole și cele de consum, problemă care a fost pusă pe ordinea de zi a congreselor internaționale cooperatiste, începând de la 1924, raportorul acestei chestiuni fiind A. Thomas, directorul biroului internațional al muncii și fruntaș al cooperativelor de consum franceze. Astfel că toate formele de societăți cooperatiste au la bază ideia ajutorului propriu, deci își dezvoltă activitatea în chip autonom față de stat și partidele politice, călăuzindu-se în repartiția venitului național de principiul interesului muncii și urmărind satisfacerea nevoilor consumatorilor și producătorilor cu respectarea prețului just.

1.5 Tipuri de cooperare și asociere

Cooperarea s-a constituit într-una din trăsăturile universale ale societății umane, atât temporal, cât și spațial. Distingem câteva tipuri de cooperare:

Cooperare care nu are o orientare voită, adesea fiind chiar neconștientizată de participanți, apărând ca un comportament comun față de anumite constrângeri exterioare sau față de un pericol perceput independent de fiecare ;

Cooperare spontană, care apare mai ales în rândul grupurilor sociale relativ mici, asociate neformalizat, dezvoltându-se pe baza relațiilor de prietenie sau de rudenie;

Cooperare tradițională, care se ralizează în virtutea unor norme și moravuri moștenite ca steriotipi pentru situații repetitive, cum este de exemplu cooperarea între generații ;

Cooperarea contractuală, care implică voința deliberată a participanților, consfințită în înțelegeri, contracte, cu specificarea condițiilor cooperării.

Cooperarea și asocierea în agricultură îmbracă și forme diferite atât în ceea ce privește cadrul juridic în care se realizează, cât și ca structură internă, aceste forme adaptându-se la nivelul de dezvoltare al forțelor de producție și la sistemul de organizare a agriculturii în fiecare țară.

În funcție de activitatea pe care o desfășoară, cooperativele agricole se clasifică în trei mari forme de cooperative: cooperative de marketing, cooperative de aprovizionare cu inputuri agricole și cooperative prestatoare de servicii. La acestea se pot adăuga, eventual, băncile cooperatiste agricole sau băncile populare, care funcționează pe principiul “Banii statului către sat”.

Deși în conceptul de cooperativă agricolă, băncile cooperatiste agricole sau băncile populare au fost incluse multă vreme, în prezent, datorită faptului că activitatea acestora nu este exclusiv agricolă, cooperativele de credit sau băncile populare se află la granița conceptului de cooperativă agricolă.

Referitor la asociații, acestea sunt de mai multe feluri: după origine, formă juridică, modul de funcționare, modul lor de stingere, scopul lor, etc.

După originea lor, sunt asociații publice: comuna, județul, regii publice, asociații comerciale etc., asociații de utilitate publică: “Banca Națională a României” etc., și asociații private.

După forma lor juridică, în afară de asociațiile publice, care sunt înființate de către stat, asociațiile private se grupează în asociații comerciale și asociații civile. Asociațiile sau societățile civile sunt persoane juridice, ele sunt fără scop lucrativ sau patrimonial.

După modul de funcționare sunt:

asociații închise, care ființează atâta timp cât toți asociații rămân în societate;

asociații deschise, care au un număr variabil de asociați;

asociații cu capital fix, cum sunt toate societățile comerciale;

asociații cu capital variabil, cum sunt cooperativele;

asociații fără capital, cum sunt asociațiile civile și cooperativele cu răspundere nelimitată;

asociații naționale, care își au câmpul de activitate pe teritoriul unei țări;

asociații internaționale, cu câmpul de activitate pe teritoriul mai multor țări;

asociații locale;

asociații libere etc.

după modul lor de stingere sunt asociații cu durată limitată și asociații cu durată nelimitată.

Este de precizat specificul diferitelor forme de asociere în agricultură, adică pot exista asociații comerciale (sub formă de societate comercială, societate în comandită și societate pe acțiuni), cooperative, asociații pentru prezentarea și apărarea intereselor profesionale.

În Franța, de exemplu, formele de asociere se întâlnesc sub diferite denumiri: grupări, societăți, exploatații, caractristica lor de bază fiind aceea că toate sunt societăți civile – structuri, organisme juridice și economice destinate a facilita membrilor asociați exploatarea agricolă a terenurilor pe care le dețin. Aici se include ca principale forme:

GAEC – grupare agricolă de exploatare în comun ;

SCEA – societate civilă de exploatare agricolă ;

EARL – exploatație agricolă cu responsabilitate limitată.

În situația în care interesul de a se asocia este realizarea efectivă a unor activități de exploatație agricolă, forma cea mai indicată de asociere s-a dovedit a fi societatea civilă. Dacă asocierea se realizează în vederea promovării cooperării permanente ca modalitate de atingere a scopului colectiv, forma cea mai indicată de asociere este societatea cooperativă care face asociaților servicii pe care nu le puteau oferi decât comercianții, permițând excluderea agenților economici intermediari, care ar realiza beneficii în dauna asociaților.

1.6 Principiile cooperării și asocierii

Asocierea a fost practicată de agricultori din cele mai vechi timpuri. Grupările constituite nu au îmbrăcat la început o formă juridică. În Franța, cooperarea s-a practicat în agricultură înainte chiar de celebrii lucrători țesători de la Rochdale să formuleze în scris pentru prima oară principiile cooperării.

Fondatorii primei societăți cooperatiste, denumiți “pionierii lui Rochdale”, au ajuns treptat să definească patru principii esențiale care stau la baza principiilor cooperării, și anume:

adeziunea liberă ;

controlul democratic al gestiunii cooperativei ;

limitarea beneficiului moderat ;

precizarea modului de distribuire a excedentului.

Cooperativele care ființează în agricultura țărilor dezvoltate își bazează organizarea și funcționalitatea pe o serie de principii ce derivă din principiile generale ale cooperației.

Deși în literatura de specialitate ele apar cu formulări ce se diferențiază de la o țară la alta, esența lor este aceeași, putând fi sintetizate în următoarele:

Participarea deschisă, în sensul că oricine poate beneficia de dreptul de a intra într-o cooperativă agricolă, cu condiția respectării reglementărilor legale și a statutului cooperativei.

Asigurarea unui regim democratic în gestionarea cooperativei, fiecare aderent dispunând numai de un vot (principuil “un om – un vot”, cum este denumit în unele lucrări de specialitate) indiferent de părțile sociale pe care le deține.

Exclusivismul, concretizat în aceea că o cooperativă trebuie să-și circumscrie obiectul activității numai la cel pe care îl poate realiza cu membrii săi. Acest principiu nu exclude posibilitatea ca o cooperativă să presteze servicii contra cost terților. Exclusivismul constă în a presta aceeași gamă de servicii ca și membrilor săi.

Dubla conexiune între membri și cooperativă, care presupune că nu poate beneficia de serviciile unei cooperative cine nu este membru al acesteia, iar pe de altă parte, nu poate fi membru al unei cooperative cine nu apelează la serviciile ei. Acest principiu mai este denumit și principiul “dublei calități”.

Principiul “rentei nule”. Obținerea de profit nu este un scop în sine pentru o cooperativă. Ea nu urmărește să realizeze beneficii în scop propriu. Veniturile cooperativei se constituie în profituri ale membrilor.

Principiul teritorialității. Ar trebui să fie posibil limitarea ariei geografice de acțiune a unei cooperative pentru că numai în acest mod o cooperativă poate să-și acopere nevoile și să satisfacă interesele membrilor săi.

1.7 Raporturile dintre cooperare și asociere

Agricultura este un domeniu în care asocierea și cooperarea au fost poate mai necesare decât în orice alt domeniu al activității umane, agricultorul izolat simțindu-se practic neputincios, la baza dezvoltării cooperării situându-se ideea necesității intrajutorării. Acolo unde o persoană este incapabilă de a-și rezolva singură propria-i problemă poate și are dreptul de a se asocia cu ceilalți, pentru a duce la bun sfârșit obiectivul comun pe care fiecare în parte nu-l poate atinge.

Cooperativele sunt de fapt asociații care se formează pentru ca cei ce se asociază să realizeze avantaje personale. Din punct de vedere al comportamentului economic, persoanele se decid pentru o soluție cooperatistă în situația în care avantajele scontate depășesc cheltuielile. Datorită faptului că pentru fiecare există și posibilitatea de a acționa de unul singur pe o piață descentralizată sau să formeze o întreprindere integrată vertical, trebuie ca avantajele nete ale cooperării să le devanseze pe cele alternative.

Alături de avantajele de mărime, știința cooperației mai menționează unele, care pot fi sintetizate în două grupe:

– economisirea de costuri de tranzacție și diminuarea comportamentelor oportuniste;

– limitarea riscurilor ce deriva din acestea.

Ca formă organizatorică, prin cooperație aceste riscuri pot fi diminuate pe două căi:

pe de o parte, în măsura în care cooperativa oferă membrilor săi posibilitatea influiențării politicii antreprenoriale, neutralizând astfel dependența prin internalizarea riscului;

pe de altă parte, prin instrumentul răspunderii reciproce și controlului, semnalizează terților – celor din afară – renunțarea la comportamentele oportuniste.

Termenul de “asociație” reprezintă “o grupare de persoane creată pentru a atinge un scop comun și organizată pe baza unui statut”. Astfel asocierea este definită ca fiind o formă de cooperare agricolă care presupune existența unui cadru juridic bine definit. Similar, cooperarea este definită ca fiind o asociere. Indiferent de natura scopului, există un statut care consfințește obiectivul grupării de persoane ce cooperează ori se asociază în domeniul agricol.

1.8 Raportul cooperare – cooperație

Cooperarea are o vechime considerabilă, greu de estimat cu exactitate. Cooperarea agricolă a apărut probabil odată cu primele forme de producție agricolă: cultivarea pământului și creșterea animalelor.

Cooperația a apărut însă la mijlocul secolului trecut. Diferența de timp între momentul apariției cooperării și cel al cooperației conduce în mod firesc la diferențe conceptuale.

Cea mai larg recunoscută relație dintre cooperare și cooperație este cea a raportului de la întreg la parte. Cooperarea cuprinde mai multe forme, printre care și cooperația. Cooperația este doar o formă de cooperare, a cărei definiție datează încă din 1848 în vocabularul de cuvinte străine din limba noastră, publicat de I.D.Negulici: “ cooperație = fapta de a coopera, de a lucra împreună”. Mult mai completă este definiția dată de Dicționarul Explicativ al Limbii Române: “cooperația = asociere, uniune liber consimțită de persoane, în întreprinderi cooperatiste de producție, de consum, de desfacere, de credit, de prestări servicii, etc.”

Acest raport cooperație – cooperare ca parte – întreg este perfect valabil și în agricultură. Cooperativa agricolă este doar una din formele pe care le poate îmbrăca asocierea sau cooperarea agricolă.

Capitolul II

POLITICA REPUBLICII MOLDOVA CU PRIVIRE LA COOPERARE ȘI ASOCIERE DUPĂ 1991

2.1 Procesul de privatizare în Republica Moldova

Istoria dreptului de proprietate în Republica Moldova este diferită de cea a Rusiei, Ucrainei și a altor state ale fostei U.R.S.S. La începutul secolului XX Republica Moldova era o parte componentă a Imperiului Rus, o provincie numită Basarabia. Naționalizarea pământului în Basarabia a început odată cu adoptarea de către a doua ședință a Congresului Sovietelor Rusiei (noiembrie 1917) a Decretului “Cu privire la Pământ”. Apoi, Basarabia a revenit la patria mamă (România, în ianuarie, 1918) și operarea tuturor legilor Sovietice a fost stopată. În anul 1940 Basarabia și Bucovina de Nord au intrat în componența U.R.S.S. – ului și prin Hotărârea Sovietului Suprem al U.R.S.S. legile Sovietice au intrat în vigoare pe terotoriul Moldovei, inclusiv și legea privind naționalizarea pământului. Astfel, pământul cu toate zăcămintele minerale, pădurile și resursele acvatice au fost declarate proprietate de stat. După 51 de ani de economie centralizată, la 27 august 1991 Republica Moldova și-a declarat independența și astfel țara a intrat într-o nouă etapă de reformă agrară, prin care se încearcă “revenirea” la proprietate privată.

Reforma agrară a debutat în Republica Moldova în primăvara anului 1991, până la declararea independenței, având ca obiect trecerea pământului la gospodăriile private, atunci au fost înregistrate primele 6 unități private. În același an, Guvernul Republicii Moldova a emis un decret de reorganizare a sovhozurilor și colhozurilor în societăți pe acțiuni sau cooperative de producție și dezvoltarea unor unități private.

Prin urmare, în perioada dintre anii 1991-2000, s-a elaborat un vast program de privatizare a proprietății de stat, s-au construit instituții de stat și obștești antrenate în aprofundarea reformelor economice și celor din sfera socială, concomitent a fost format un cadru legislativ necesar să asigure activitatea economică a agenților economici autohtoni și străini. Aceste programe au fost realizate cu participarea exprților din țările dezvoltate și a consultanților din partea unor organisme financiare internaționale, susținute de către Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional, BERD.

Privatizarea în Republica Moldova a fost și este un proces care se desfășoară pe trei etape:

Prima etapă a fost reglementată prin Programul de Stat “Privatizarea pentru 1993 – 1994 ”, dar realizarea căruia a început doar la mijlocul anului 1994, după înființarea Ministerului Privatizării și Administrării Proprietății de Stat și crearea unei baze legislative adecvate ;

A doua etapă s-a desfășurat conform Programului de Privatizare în perioada 1995 – 1996 ;

Programul de Privatizare pentru anii 1997 – 1998, care este a treia etapă, s-a caracterizat prin:

privatizarea patrimoniului public contra mijloacelor bănești ;

prin extinderea sferei întreprinderilor supuse privatizării, inclusiv prin includerea acelora din infrastructură;

diversificarea metodelor de privatizare ;

restructurarea întreprinderilor privatizate ;

atragerea de investiții în economie ;

racordarea procesului de privatizare la piața capitalului.

2.2 Cadrul juridic și instituțional

Se știe că orice reformă este însoțită de o evidență de stat a proprietății imobiliare și funciare. Această evidență este efectuată de Agenția Cadastru.

În prezent se parcurge etapa implementării primului proiect de cadastru care este finanțat de patru surse: creditul Băncii Mondiale (15,9 milioane de dolari), 4 milioane reprezintă contribuția Guvernului Republicii Moldova, 2,8 milioane de dolari o donație a Guvernului elvețian și 1,6 milioane dolari o donație a Guvernului suedez.

Ce s-a reușit până acum? Există Codul Funciar al Republicii Moldova, este modificat Codul Civil, Legea cu privire la proprietate, Legea cu privire la arendă, Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, Legea cu privire la cooperare ș.a. Au fost elaborate un șir de regulamente care însoțesc aceste legi și facilitează realizarea cadrului juridic și implementarea proiectelor cu privire la reforma funciară și a cadastrului. Este creat deasemenea și cadrul instituțional. În această ordine de idei, trebuie spus că s-au făcut unele remanieri instituționale prin crearea a 12 organe cadastrale teritoriale în centrele județene și 26 de filiale în sectoarele din fostele centre raionale. De asemenea, sunt create servicii funciare județene care acordă ajutor concret pe teren în vederea implementării Programului Național “Pământ”. Tot cu ajutorul lor se rezolvă mai operativ și litigiile funciare, precum și se acordă titlurile de proprietate.

2.3 Formele organizatorico-juridice ale întreprinderilor care sunt angajate în cadrul agriculturii

În urma adoptării legii cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, din Republica Moldova, au rezultat următoarele forme ale activității de antreprenoriat:

întreprindere individuală;

societate în nume colectiv;

societate în comandită;

societate pe acțiuni;

societate cu răspundere limitată;

cooperativa de producție;

cooperativa de întreprinzător;

întreprindere de arendă;

întreprindere de stat și întreprindere municipală.

Cel mai des întâlnite forme organizatorice ale întreprinderilor din agricultură și mai ales în relațiile de arendă sunt următoarele:

societatea cu răspundere limitată;

gospodăria de fermieri;

cooperativele agricole;

societățile pe acțiuni.

2.4 Particularitățile activității întreprinderilor care sunt angajate în agricultura Republicii Moldova

2.4.1 Cooperativele agricole

Producția vândută de către cooperativele agricole întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor prin contract de îndeplinire a comenzii de stat se plătește conform contractului respectiv. Prețurile la producția rămasă a cooperativelor agricole sunt stabilite la vânzare conform înțelegerii dintre părți sau în mod independent de către cooperativă.

În scopul stimulării dezvoltării social-economice a cooperativelor agricole statul are dreptul să finanțeze din buget, cu titlu gratuit sau oneros, cercetările științifice, lucrările de ameliorare a solului, de construcție a drumurilor, a caselor de locuit, a școlilor și a altor obiective de menire social-culturală, lucrările de combatere a dăunătorilor culturilor agricole, a bolilor de animale, măsurile de protecție a naturii și alte măsuri de importanță economică și socială. În aceste cazuri, statul are dreptul să stabilească cooperativelor comanda de stat pentru punerea în funcțiune a obiectivelor finanțate din buget (în redacția Legii Nr.1592-XIII din 27 februarie 1998).

Proprietatea cooperativelor agricole. Toată averea cooperativei agricole, inclusiv producția fabricată de ea, mijloacele bănești obținute, sunt proprietatea acesteia. Averea cooperativei agricole, inclusiv producția fabricată și veniturile obținute, sunt un bun al tuturor membrilor ei, cu titlu de proprietate colectivă. Cooperativa care beneficiază de aportul bănesc sau de alt aport patrimonial al membrilor ei, al întreprinderii, instituțiilor, organizațiilor și al cetățenilor, le repartizează, acestora, conform Hotărârii adunării generale, o parte din venit sau din producție, în modul stabilit de statutul cooperativei.

O parte a valorii sporului anual la fondurile fixe de producție, valoare formată pe contul mijloacelor proprii, poate fi transferată pe un cont special, numit fondul de participație al membrilor cooperativei. Mijloacele acestui fond sunt repartizate între membrii cooperativei, în funcție de munca depusă de fiecare din ei, și sunt trecute în conturile lor personale. Pentru aceste mijloace din venitul total se calculează anual dobânzi, marimea cărora este stabilită de adunarea generală a cooperativei. Veniturile obținute anual de membrii cooperativei sub formă de dobândă se acumulează la conturile lor personale și pot fi utilizate după cum cred de cuviință membrii cooperativei. Modul de formare și de folosire a fondului de participație se stabilește de statutul cooperativei.

La lichidarea cooperativei agricole, averea ei, dupa efectuarea plăților pentru retribuirea muncii și virarea mijloacelor fondului de participație de pe conturile personale ale membrilor cooperativei, după îndeplinirea obligațiilor față de buget, de bănci și față de alți creditori, se repartizează între membrii cooperativei.

2.4.2 Întreprinderile de arendă

Întrprinderile de arendă sunt unități fondate de membrii colectivelor întreprinderilor de stat (municipale) sau ale subdiviziunilor lor structurale, reorganizate în scopul desfășurării în comun a activității de antreprenor, sub aceeași firmă, pe baza statutelor și contractului de arendare a bunurilor statului (municipiului).

Întreprinderile de arendă sînt persoane juridice și poartă răspundere pentru obligațiile asumate cu patrimoniul său. Membrii întreprinderii poartă raspundere pentru obligațiile acesteia în limita cotei (părții) ce le revine din patrimoniul întreprinderii.

Particularitățile creării, funcționării și încetării activității întreprinderilor de arendă sunt reglementate de legislația cu privire la arendă, de legislația civilă, de contractele de arendare, precum și de statutele întreprinderilor respective.

2.4.3 Întreprinderile individuale

În agricultură există un singur tip de întreprindere individuală -gospodăria țărănească (de fermier).

Întreprinderea individuală nu este persoană juridică și se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană fizică. Patrimoniul întreprinderii individuale este inseparabil de bunurile personale ale antreprenorului.

Particularitățile constituirii, înregistrării și încetării activității gospodăriilor țărănești (de fermier) sunt reglementate de Legea nr.1353-XIV din 3 noiembrie 2000 privind gospodăriile țărănești (de fermier).

2.5 Piața funciară în Republica Moldova

Agricultura a constituit totdeauna baza economiei naționale a Moldovei. Chiar în zicătorile moldovenești se spune că: “Opinca-i talpa țării ”. În localitățile rurale locuiesc majoritatea reprezentanților națiunii titulare din Republica Moldova, tot acolo s-au conservat și se păstrează tradițiile și obiceiurile poporului moldovenesc.

Perioada de tranziție și criza anilor ’90 au influiențat negativ structura economiei naționale. Volumul PIB s-a redus cu 34% în 2000 în comparație cu 1989, această reducere manifestându-se mai ales în industrie (producătoare, de construcție, transport), a crescut rata serviciilor, dar cea mai mare parte a PIB (mai mult de 50%) o constituie producția agricolă. Aceasta (inclusiv după prelucrarea industrială) determină în mare măsură și posibilitățile de ieșire a țării pe piețele externe.

Reforma funciară și-a luat startul în anul 1992 (anul declarării independenței Republicii Moldova), când a demarat transmiterea în proprietate privată a cetățenilor a loturilor de pământ din preajma gospodăriilor, acestea constituind 350 mii ha sau 10,3% din fondul funciar total. Dar extinderea pe doar 1/10 din teritoriile agricole era cu bună seamă doar un început nesigur al reformelor, care nu asigura fundamentul pe care urmau să fie edificate relațiile economice de piață în sectorul agrar.

Noua Constituție a Republicii Moldova (1994) a definit că economia țării este o economie de piață, orientată social, fundamentată pe proprietatea privată și publică și concurența liberă. În conformitate cu Codul Funciar, reieșind din principiul echității sociale, 1,5 milioane de hectare de terenuri agricole au fost supuse împărțirii aproximativ la 1,2 milioane de cetățeni.

Odată cu definitivarea programului “Pământ” pe teritoriul țării (cu excepția Transnistriei), în conformitate cu datele Departamentului pentru Statistică, la 1 ianuarie 2001 numărul persoanelor care au primit cote de pământ a depășit cifra de 500 de mii de oameni, cărora li s-au repartizat circa 701 mii ha de terenuri agricole. Înca circa 450 mii oameni, posesori ai actelor de proprietate asupra 741 mii ha de pământ, n-au dorit să-l înstrăineze, transmițânu-l în folosință diferitor agenți economici (în total circa 1,3 mii ), în mare parte în bază de arendă.

În așa mod, actualmente în Republica Moldova mai mult de 2/3 din terenurile cu destinație agricolă se află în proprietate privată. Deoarece mărimea cotelor de pământ sunt mici (1,5 – 3,0 ha), ele nu asigură executarea eficientă a lucrărilor agricole. La ordinea zilei a apărut o nouă chestiune – concentrarea proprietății funciare și formarea pieței funciare.

Tendințele date s-au conturat destul de vădit încă din 1999, dar s-au manifestat mai activ în 2000, când numărul tranzacțiilor cu pământ a crescut considerabil.

Tipurile principale de tranzacții pe piața funciară în proces de formare în Republica Moldova sunt vânzarea – cumpărarea, moștenirea, schimbul, dăruirea, ipoteca și arendarea.

Pentru locuitorul din mediul rural din Republica Moldova, care după mai mult de jumătate de secol a devenit din nou proprietar funciar, de cotă de pământ, iar această cotă a devenit principala sursă de venit, anume arenda se prezintă ca forma cea mai umană (atât din punct de vedere economic, cât și psihologic) a relațiilor de piață în mediul rural. Este important, de asemenea, faptul că anume relațiile de arendă în virtutea răspândirii în masă, creează condiții pentru formarea “infrastructurii țărănești” – a cooperativelor și organizațiilir care oferă servicii.

2.6 Prețul normativ al pământului la vânzarea-

cumpărarea și arendarea terenurilor

Prețul normativ al pământului se stabilește la vânzarea-cumpărarea terenurilor, la arendarea lor, precum și în alte cazuri ce țin de activitatea economică. Pentru calcularea prețului normativ al pământului este necesar de a primi caracteristica lui cadastrală, după caz:

a) de la organul cadastral teritorial în a cărui rază de acțiune este situat terenul – pentru vânzarea-cumpărarea terenurilor proprietate privată;

b) de la primăria municipiului, orașului, satului (comunei) pe al cărei teritoriu este situat terenul – pentru vânzarea-cumpărarea terenurilor proprietate publică.

În cazul în care nu au fost efectuate cercetări pedologice suplimentare, drept grad de fertilitate a lotului de pamânt de pe lingă casă (lotului pomicol) propus spre vânzare-cumpărare se consideră gradul mediu de fertilitate din unitatea administrativ-teritorială (întovărășirea pomicolă).

Plata anuală de arendă a terenurilor proprietate publică se stabilește în funcție de destinația terenurilor arendate. Ea constituie nu mai puțin de 2% și nu mai mult de 10% din prețul normativ al pamântului calculat pentru destinația respectivă.

Terenurile din fondul de rezervă folosite în scopuri agricole pâna la utilizarea lor conform destinației se dau în arendă în mod prioritar lucrătorilor și pensionarilor din sfera socială, precum și familiilor social defavorizate. Pentru aceste categorii de persoane, plata de arendă a terenurilor menționate echivalează cu impozitul funciar pentru loturile de pamânt de pe lângă casă stabilit pentru anul respectiv.

În cazul arendării terenurilor prin licitație sau prin concurs, plata anuală de arendă se stabilește la licitație (concurs), și constituie nu mai puțin de 2% din prețul normativ al terenului arendat.

Pentru terenurile proprietate publică aferente obiectivelor privatizate sau care se privatizează, întreprinderilor private, precum și construcțiilor nefinalizate, plata anuală minimă de arendă se stabileste, în procente, din prețul normativ calculat pentru terenurile aferente cu destinație respectivă, după cum urmează: 2% – pentru municipiul Chișinău, inclusiv localitățile care intră în componența acestuia; 1,5% – pentru municipiile Bălți, Bender, Tiraspol; 1% – pentru celelalte municipii și orașele Anenii Noi, Criuleni, Ialoveni, Strășeni; 0,5% – pentru celelalte orașe; 0,2% – pentru sate (comune).

2.7 Plata pentru folosirea terenurilor proprietate publică aferente obiectivelor privatizate sau întreprinderilor și obiectivelor private

În cazul în care proprietarii obiectivelor privatizate sau ai întreprinderilor și obiectivelor private nu au cumpărat sau nu au arendat terenuri aferente obiectivelor și întreprinderilor menționate, de la aceștia, în modul și termenele fixate în conformitate cu legislația, se va încasa anual plata pentru folosirea terenului, stabilită în mod unilateral de consiliile locale, nu mai mica decât plata anuală minimă de arendă, și nu mai mare de 10% din prețul normativ al pamântului, calculat pentru destinația respectivă. Plata specificată va fi încasată, în termenele fixate de consiliile locale, pentru perioada care urmează momentului adoptării de către consiliul local a deciziei corespunzătoare pâna la încheierea contractului de vânzare-cumpărare sau de arendă.

2.8 Ajustarea politicilor agrare ale Republicii Moldova la realitățile europene

Până la mijlocul anilor `80 agricultura a fost domeniul celei mai intervenționiste politici ale Uniunii Europene. Politica agricolă comună viza modernizarea agriculturii europene și se baza pe cinci principii:

creșterea productivității în agricultură, prin favorizarea progresului tehnic, prin asigurarea dezvoltării raționale a producției agricole și prin utilizarea adecvată a factorilor de producție, în primul rând, a forței de muncă;

asigurarea unui nivel de viață echitabil pentru populația care activează în agricultură;

stabilizarea prețurilor la produsele agricole pe piețele europene;

garantarea securității de aprovizionare a consumatorilor cu produse agricole;

asigurarea unor prețuri rezonabile de procurare a mărfurilor de către consumatori.

Pentru adepții abordărilor anglo-saxone, dezvoltarea economică constă în transformarea structurală a unei economii agrare în una fundamentată pe industrie și servicii. Rolul agriculturii a fost redus la asigurarea cu hrană a populației și la întreținerea forței de muncă angajată în sectorul secundar și cel terțiar. Astăzi majoritatea analiștilor economici realizează importanța agriculturii pentru dezvoltare. Aceasta este adevărat mai ales în cazul țărilor sărace, categorie la care este atribuită și Republica Moldova. În această țară agricultura este subdezvoltată față de cea europeană. Involuțiile au fost de o asemenea ampoare, încât pentru asanarea și dezvoltarea sectorului agricol, trebuie revăzute majoritatea politicilor promovate până în prezent și instituirea unui sistem de protejare a producătorilor autohtoni.

În pofida faptului că numărul populației Republicii Moldova ocupate în agricultură este impunător (circa 50% din populație), ponderea adusă de acest sector în PIB este destul de modestă (30-35%). Decalajele dintre standardele europene și realitățile moldovenești sunt foarte mari și atestă o productivitate mică a muncii. Actualmente posibilitățile de dezvoltare extensivă a agriculturii au fost considerabil diminuate de suprafața limitată a terenurilor agricole. În economia mondială pot fi identificate două modalități de organizare a agriculturii:

Modelul înalt productiv al țărilor dezvoltate, cu suprafețe agricole mari, unde aplicarea tehnologiilor avansate și productivitatea înaltă a muncii se traduce printr-un număr foarte mic de persoane ocupate în agricultură, suficient pentru satisfacerea necesităților alimentare ale întregii națiuni. Acesta este exemplul celor mai multe țări din Uniunea Europeană (Danemarca și Luxemburg – 40 ha este suprafața medie a unei explotări agricole și 3% din populația activă este ocupată în agricultură).

Agricultura ineficientă a țărilor subdezvoltate, cu suprafețe agricole mici, cu tehnologii agricole arhaice și cu productivitatea muncii extrem de scăzută. Populația ocupată în agricultură cu greu asigură propria existență, acesta, din păcate, fiind și cazul Republicii Moldova (în mediu 1,5-2 ha are suprafața suprafața unei întreprinderi agricole familiale.)

Decalajele dintre aceste două modele sunt imense. Productivitatea muncii în primul caz este de 14-15 ori mai mare decât în celălalt. Pe parcursul ultimelor câtorva decenii metodele de producere au evoluat și în Republica Moldova, dar începând cu 1993-1994, agricultura a suferit o reducere cantitativă și calitativă dramatică. Dacă nu ținem cont de factorii climaterici, aceasta a fost provocată în primul rând de situația financiară deosebit de precară a producătorilor agrcoli și de dotarea lor tehnico-materială inadecvată. Acestea, la rândul lor, sunt rezultate a liberalizării incorecte a prețurilor la începutul anilor `90 și a reformelor structurale neterminate. S-a crat situația paradoxală când prețurile la produția agricolă sunt mai mici decât costurile factorilor de producție folosiți de producători. Drept urmare, în 1999 valoarea producției agricole a constituit doar 64% din cea a anului 1993. Situația financiară s-a suprapus pe productivitatea extrem de scăzută și pe reducerea suprafețelor agricole aflate la dispoziția unei gospodării.

Este importantă identificarea potențialelor surse de progres în sectorul agricol, precum și a condițiilor necesare pentru a le atrage. În cazul agriculturii Republicii Moldova, principalele surse ale progresului agricol sunt implementarea noilor tehnologii, practicarea politicilor economice coerente și dezvoltarea instituțională adecvată.

Implementarea inovațiilor tehnologice este condiția de bază pentru sporirea productivității și volumului produs. Dar reformele în Republica Moldova s-au soldat cu fragmentarea excesivă a fondului funciar. În afară de aceasta, costul capitalului este mare, în timp ce munca este abundentă și ieftină. Prin urmare, reintroducerea metodelor mecanizate în agricultură poate avea un efect nefast asupra utilizării forței de muncă în localitățile rurale, fără a reduce în mod necesar costurile unitare ale producției agricole. Aplicarea acestor metode necesită loturi mai mari de pământ decât cele actuale și pe termen lung poate avea drept consecință exproprierea țăranilor de către deținătorii de capital, exacerbarea tensiunilor sociale și amplificarea sărăciei.

Situația este complicată și de anumiți factori de ordin etnopsihologic. Pentru localitățile moldovenești, membrii familiei sunt principala forță de muncă, iar lucrările agricole nu sunt doar o simplă ocupație sau sursă de venit, ci mai degrabă un sens al vieții. Țăranii sunt în întregime dedicați pământului lor și petrec cea mai mare parte a timpului în muncă asiduă. Schimbăile considerabile în metodele de prelucrare a solului și îmbunătățirile tehnologice vor aduce cu ele shimbări în modul de viață a țăranilor și mutații sociale destul de dureroase. De aceea, aplicarea noilor tehnologii trebuie să fie adaptată nu doar condițiilor economice și naturale, ci și atitudinilor, valorilor și tradițiilor populației de la țară, care trebuie să înțeleagă importanța schimbărilor sugerate și să le accepte. Prin urmare, obiectivele integrării europene impun schimbări, atât în ceea ce privește managementul sectorului agrar, cât și mai ales în mentalitatea “de factură sovietică” a producătorilor agrocoli.

Fragmentarea terenurilor agricole are anumite avantaje incontestabile. Un număr mare de gospodării familiale, independente, nu permite concentrarea terenurilor agricole în mâinile unui număr mic de proprietari agricoli. În afară de aceasta, devine posibilă o anumită repartizare a riscurilor în caz de calamități naturale.

Din păcate, fragmentarea are un impact negativ asupra volumului producției agricole, deoarece nu este posibilă decât o productivitate scăzută a muncii. Prin urmare, din cauza veniturilor mici aferente, suprafețele agricole mici sunt inacceptabile pe termen lung într-o economie de piață.

Pentru a depăși problemele provocate de fragmentarea loturilor agricole, este necesară o politică agricolă structurală, care să asigure o mai bună utilizare a terenurilor agricole. Concentrarea producției agricole este una dintre condițiile esențiale pentru dezvoltarea capacităților de producție și pentru obținerea unui nivel de competitivitate suficient pentru integrarea în Uniunea Europeană. Aceasta va avea indicații benefice asupra randamentelor și costurilor agricole prin intermediul efectelor producției și economiilor de scară, va favoriza folosirea mecanizării și a tehnologiilor de performanță și va face posibilă rotația culturilor prin intermediul unor asolamente raționale.

Fenomenul concentrării agricole se manifestă aproape în toate țările Uniunii Europene prin reducerea numărului exploatațiilor agricole și prin creșterea continuă a suprafeței acestora. Ca număr, în majoritatea țărilor predomină întreprinderile agricole mici, cu suprafața de 1-5 ha. Prin numărul lor mare și prin amplasarea spațială, acestea contribuie la aprovizionarea piețelor locale și la valorificarea întregului potențial productiv. În același timp, deși au o pondere relativ mică în numărul total al exploatațiilor agricole, unitățile mai mari de 50 ha utilizează peste 50% din suprafața agricolă în majoritatea țărilor europene. Acestea au rolul hotărâtor în aprovizionarea industriei alimentare cu materie primă și a populației cu produse agricole.

Concentrarea producției agricole prin intermediul pieței funciare, inclusiv prin concesionare și arendare, va necesita o perioadă mai lungă de timp, din cauza penuriei de capital și a excesului populației ocupate în agricultură, care nu poate fi imediat transferată către alte ramuri. Statul ar putea grăbi aceste procese acordând facilități fiscale și creditând proprietarii dispuți să-și mărească suprafața gospodăriei prin procurarea, concesionarea sau arendarea terenurilor agricole. În aceeași direcție poate fi aplicată și diferențierea impozitării în dependență de modul de exploatare a pământului și de forma proprietății. Experiența țărilor europene, spre exemplu a Franței, poate fi extrem de utilă. În afară de stimularea concentrării agenților privați în agricultură, în această țară se acordă ajutoare după criteriul amplasării regionale și după criteriului vârstei proprietarului – fiind stimulați cei care au sub 35 de ani, cu o pregătire adecvată în domeniul agriculturii.

A doua cale de concentrare a producției în agricultură este creșterea mărimii economice a exploatațiilor agricole. Această mărime este măsurată în unități speciale – ESU (The European Size Unit) – o unitate care reprezintă valoarea producției minus costurile variabile și care încă în 1996 era egală cu 1200 ECU. Mărimea economică depinde atât de dimensiunea suprafețelor de teren, cât și de structura populației angajate, dotarea tehnică, calitatea sistemelor de management și de marketing. Creșterea mărimii economice este urmată de creșterea eficienței activității economice în agricultură prin sporirea randamentelor și a productivității.

Analizele situației țărilor Uniunii Europene arată că exploatațiile agricole foarte mari (peste 100 ESU) utilizează o suprafață agricolă de 14 ori mai mare decât exploatațiile mici și obțin o producție de 45 ori mai mare. Valoarea adăugată netă obținută de cele mai mari exploatații este de 53 de ori mai mare decât de cea realizată de cele mai mici. Valoarea adăugată netă obținută de la un hectar era în 1996 de 500 ECU în exploatațiile cele mai mici și de cca 1300 ECU în cele foarte mari. Valoarea adăugată netă pe unitate de muncă-an crește de la 3300 ECU în exploatațiile cele mai mici din punct de vedere economic până la 70000 ECU în exploatațiile cele mai mari. Iar veniturile realizate de gospodăriile familiale mari sunt de 10 ori mai mari decât cele realizate de exploatațiile mici. Prin urmare, randamentul utilizării pământului, productivitatea muncii și recompensa factorului uman sporesc odată cu concentrarea producției.

Principiile politicii agricole ale Uniunii Europene ar putea fi preluate într-o strategie de dezvoltare a agriculturii Republicii Moldova, cu modificările și adaptările necesare. Accentul deosebit trebuie pus pe asigurarea progresului tehnic și tehnologic în agicultură, asigurarea unui trai decent pentru populația rurală și garantarea securității de aigurare a consumatorilor cu produse agricole și alimentare.

Din punct de vedere economic, protejarea agriculturii va permite asanarea mai efectivă a pieței interne prin exploatarea surplusurilor agricole și contribuirea agriculturii într-o măsură mai mare la echilibrarea comerțului extern, ceea ce va justifica o dată în plus folosirea fondurilor publice pentru susținerea agriculturii.

În prezent, agricultura Republicii Moldova este oranizată după schema ineficientă și slab-productivă a țărilor sub-dezvoltate, cu suprafețe agricole mici, cu tehnologii agricole arhaice și cu produtivitatea muncii extrem de scăzută; populația ocupată în agricultură cu greu asigură propria existență. Decalajele dintre rezultatele economice europene și moldovenești sunt foarte mari, datorându-se în principal productivității foarte mici a muncii, comparativ cu industria sau comerțul.

Alternativele practice necesare pentru utilizara acestor surse în Republica Moldova sunt modernizarea structurală a gospodăriilor agricole și introducerea unor noi sistme de management care ar putea satisface cererea de produse alimentare, crearea unei infrastructuri agricole adecvate și îmbunătățirea codițiilor de trai în mediul rural.

Capitolul III

STUDIU DE CAZ LA ÎNTREPRINDEREA “CARVITPOM” SRL CARABETOVCA

I.PREZENTAREA SOCIETĂȚII

Societatea cu răspundere limitată “CARVITPOM” este creată cu scopul obținerii unui profit al patronului în baza Hotărârii Guvernului Republicii Moldova din 10.09.1991 nr. 500 “Despre aprobarea Regulamentului societăților economice din Republica Moldova ” și Legea Republicii Moldova № 845-XII din 03.01.1992 cu privire la antreprenoriat și întrprinderi.

Date de identificare a agentului economic

Denumirea societății: “CARVITPOM” SRL

Sediul social: com. Carabetovca, jud. Lăpușna , R. Moldova

Telefon : +3736756210

Forma juridică de constituire: societate cu răspundere limitată (conform statutului)

Numărul de înregistrare: 125014440

Codul fiscal: 2339317. “CARVITPOM” SRL deține conturi la “AGROINDBANC” filiala Basarabeasca

Organul de administrare economică: Direcția Agricolă Hîncești

Forma de proprietate: privată

Forma organizatorico-juridică: privată-colectivă

Capital social: La constituirea Societății din contul cotelor-părți ale Fondatorilor în conformitate cu Contractul de constituire al Societății s-a creat Fondul Statutar în mărime de 12 960 000 lei. Aportul Fondatorilor în Fondul Statutar este făcut în număr de doi oameni:

I……………75%……………9 720 000 lei

II……………25%……………3 240 000 lei

Decizia referitoare la mărirea sau micșorarea Fondului Statutar se adoptă de către Adunarea Generală a Fondatorilor.

Obiectul de activitate: activitatea de bază a societății o reprezintă viticultura și pomicultura. Activitatea secundară o reprezintă cultivarea grâului , florii soarelui , porumbului , cartofilor ș.a.

Managementul societății: managementul este exercitat de către Adunarea Generală a Fondatorilor și directorul societății , în persoana domnului Vrabie Vladimir, numit “Lider”.

Personal: Angajații permanenți ai societății sunt exclusiv proprietarii care dețin teren agricol și dat în folosință asociației agricole “CARVITPOM” SRL. Însă, în funcție de necesitatea de forță de muncă, în fiecare an este angajat și personal sezonier. Deci, numărul de angajați variază de la an la an.

“CARVITPOM” SRL a fost creată în anul 1999, societatea luînd în folosință de la cei împroprietăriți cu pământ , câte o cotă-parte cu o mărime de 1,44 ha de teren agricol, respectiv vii, livezi, suprafață arabilă, aceștia din urmă fiind în număr de 284 proprietari. În total asociația agricolă are o suprafață de 410 ha. Conform contractului fiecare proprietar primește 15% din producția obținută de către “CARVITPOM” SRL, în urma exploatării terenurilor agricole luate în folosință de la respectivii proprietari.

Structura organizatorică

Structura de organizare a “CARVITPOM” SRL este simplă, favorizată de profilul activității de producere a strugurilor și fructelor. Aceasta dispune de un sediu în care își desfășoară activitatea contabilul și economistul societății. Mai dispune de un parc de mașini, tractoare și utilaje agricole și de două depozite.

Terenurile agricole deținute de societate sunt organizate astfel:

Vița – de – vie este cultivată pe o suprafață de 140 ha din care:

48 ha soiul Cabernet

40 ha Merlot

32 ha Moldova ( face parte din soiurile de masă )

20 ha viță – de – vie tânără (3 ani)

Pomii fructiferi ocupă o suprafață de 55 ha din care:

44 ha de mere

6 ha vișine

5 ha cireșe

Restul suprafețelor agricole rămase reprezintă terenurile arabile pe care societatea practică cultura grâului, a florii-soarelui, cartofilor ș.a., suprafețele cultivate cu fiecare cultură în parte variind de la an la an. Astfel, structura de organizare terenurilor arabile pentru anul 1999, cu suprafața însămânțată pentru roada acestui an de 212 ha, a fost următoarea:

culturi cerealiere:

grâu de toamnă – 127 ha

grâu de primăvară – 35 ha

porumb pentru boabe – 20 ha

culturi tehnice:

floarea soarelui pentru boabe – 30 ha

Pentru anul 2000 suprafața îmsămânțată a fost de 213 ha, iar structura de organizare a fost următoarea:

culturi cerealiere:

grâu de toamnă – 140 ha

orz de toamnă – 10 ha

culturi tehnice:

floarea soarelui pentru boabe – 59 ha

cartofi, legume și culturi bostănoașe alimentare:

cartofi – 4 ha

Suprafața însămânțată pentru roada anului 2001 a fost de 214 ha cu următoarea structură organizatorică:

culturi cerealiere:

grâu de toamnă – 140 ha

orz de toamnă – 10 ha

culturi tehnice:

floarea soarelui pentru boabe – 60 ha

cartofi, legume și culturi bostănoase alimentare:

cartofi – 4 ha.

Structura de producție a societății

Structura de producție societății “CARVITPOM” SRL pentru cei trei ani de activitate se prezintă astfel:

pentru anul 1999

Tabel nr. 3.1

Tabel nr. 3.2

pentru anul 2000

Tabel nr. 3.3

Tabel nr.3.4

pentru anul 2001:

Tabel nr. 3.5

Tabel nr.3.6

Structura de producție a societății, în cei trei ani, nu a suferit mari modificări. Astfel culturile principale sunt grâul de toamnă, cartofii și floarea soarelui. În anul 1999 datorită îngețurilor și lipsei covorului protector de zăpadă, au fost afectate terenurile ocupate cu grâu de toamnă, recurgându-se la cultura grâului de primăvară.

Aceeași situație se regăsește și în cazul plantațiilor cu livezi, întreprinderea neobținând producție de mere.

Mijloacele fixe ale societățiis

Parcul de tractoare, utilaje, mașini agricole

În următorul tabel sunt reflectate datele despre parcul de utilaje, mașini agricole, de transport ș.a., majoritatea moștenite de la fostul sovhoz – fabrică “1 mai”:

Tabel nr. 3.7

După cum se observă din acest tabel parcul de mașini , tractoare și utilaje agricole se află într – o situație nu tocmai bună. Aceasta datorită faptului că majoritatea tractoarelor și utilajelor sunt vechi , ele având și un grad de uzură ridicat atât tehnic, cât și moral. Pe parcursul activității societății “CARVITPOM” SRL au fost achiziționate doar două tractoare noi de la Uzina de Tractoare din Minsk (Belorusia), partener tradițional și al fostului sovhoz în ceea ce privește furnizarea de tractoare și piese de shimb.

Alte mijloace fixe

Tabel nr. 3.8

Tabelul de mai sus reflectă situația altor mijloace fixe, adică viile și livezile societății. Se observă o vârstă mare în cazul viilor în roadă, ceea ce impune conducerea societății să ia decizii în vederea înnoirii plantațiilor de viță-de-vie.

Analiza diagnostic a managementului și a utilizării resurselor umane.

Forța de muncă și utilizarea ei

Societatea are angajați permanenți cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată în număr de 140 salariați. Personalul din cadrul societății se prezintă în structură, astfel:

Tabel nr. 3.9

Conform datelor acestui tabel se constată următoarele:

Vârsta medie a personalului este de 35 de ani, ceea ce reflectă că din totalul persoanelor angajate predominante sunt cele tinere ;

Creșterea fondului de salarii pentru anul 2001 și implicit a salariului mediu lunar, ceea ce ar putea însemna și o îmbunătățire a situației financiare în general a întreprinderii;

Numărul de angajați s-a redus în anul 2001 cu 25% față de anul 2000;

Cifra de afaceri a crescut de 1,57 ori în 2001 față de 2000 și de 2,34 ori față de anul 1999

Numărul de angajați în întreprindere variază în cei trei ani analizați în funcție de necesarul de forță de muncă. În afară de angajații permanenți, societatea mai apelează și la muncitorii sezonieri, numărul mai mic de angajați în 2001 explicându-se prin faptul că s-a apelat mai puțin la forța de muncă sezonieră.

Productivitatea factorilor de producție

Cantitățile de cereale la 100 ha:

Tabel nr. 3.10

Cantitățile de cereale obținute la 100 în anul 1999 sunt mici datorită condițiilor climaterice nefavorabile din timpul iernii în cazul grâului de toamnă.

Cifra de afaceri ce revine pe un salariat:

Tabel nr. 3.11

Cifra de afaceri ce revine unui salariat este în continuă creștere, iar numărul de salariați în anul 2001 s-a redus cu aproximativ 25% față de anul 2000.

Salariul anual pe o persoană:

Tabel nr. 3.12

Salariul anual ce revine unui angajat a crescut în anul 2001 față de anul 2000 de 6,96 ori, aceasta datorită măririi fondului de salarii, dar și reducerii numărului de angajați.

Produtivitatea capitalului social

– cifra de afaceri la 1000 lei capital social:

CA/1000leiCs=CA/Cs*1000

Pentru anul 1999

CA/1000leiCs= 1 909 459 200/ 5 184 000*1000=368 337,037 mii lei

Pentru anul 2000

CA/1000leiCs= 2 925 132 000/ 12 960 000*1000= 225 704,629 mii lei

Pentru anul 2001

CA/1000leiCs= 3 486 177 600/12 960 000*1000= 268 995,185 mii lei

profitul la 1000 lei capital social:

Π/1000Cs= Π/Cs*1000

Pentru anul 1999

Π/1000Cs= 86 877 600/5 184 000*1000= 167 587,962 mii lei

Pentru anul 2000

Π/1000Cs= 138 885 600/12 960 000*1000= 10 716,481 mii lei

Pentru anul 2001

Π/1000Cs= 245 671 200/12 960 000*1000= 18 956,111 mii lei

cifra de afaceri la 100 ha teren agricol (mii lei)

CA/100hateren agricol= CA/St *100

St=suprafața totallă agricolă a unității

Pentru anul 1999

CA/100hateren agricol= 1 909 459 200/391*100= 488 352,736 mii lei

Pentru anul 2000

CA/100hateren agricol= 2 925 132 000/391*100= 748 115,601 mii lei

Pentru anul 2001

CA/100hateren agricol= 3 486 177 600/391*100= 891 605,524 mii lei

Indicatorii productivității capitalului social înregistrează valori nu tocmai bune. Astfel, cifra de afaceri la 1000 lei capital social a înregistrat scăderi în anul 2000 cu aproximativ 25%, la fel și profitul la 1000 lei capital social. Valori crescătoare s-au înregistrat în cazul cifrei de afaceri la 100 hectare teren agricol.

Analiza diagnostic a activității financiare

Evoluția veniturilor în perioada 1999-2001:

Tabel nr. 3.13

După cum se observă, societatea a obținut venituri numai din activități de exploatare, acestea înregistrând a creștere continuă pe perioada celor trei ani analizați.

Evoluția cheltuielilor în perioada 1999-2001:

Tabel nr.3.14

Evoluția cheltuielolor pe parcursul celor trei ani este fluctuantă, acestea crescând cu 1,53 în anul 2000 față de 1999, în 2001 cu 1,16 față de 2000, iar în 2001 față de 1999 cheltuielile au crescut cu 1,77.

Rezultatele financiare:

Tabel nr. 3.15 mii lei

Ritmul de creștere a veniturilor în anul 2000 și 2001 este superior ritmului de creștere a cheltuielilor. Astfel, în anul 2000 veniturile au crescut față de anul 1999 cu 53% și cheltuielile cu 52%, iar în anul 2001, față de 2000 veniturile au înregistrat o creștere de 19%, respectiv cheltuielile de 16%.

Ritmul de creștere al profitului este de 59% în 2000 față de 1999 și de 76% în 2001 față de 2000, acesta fiind superior ritmului veniturilor și cheltuielilor.

Veniturile obținute de întreprindere sunt mai mari decât cheltuielile efectuate, de unde și rezultatele financiare pozitive ale societății.

PATRIMONIUL NET

Evoluția patrimoniului net

Tabel nr. 3.16 (mii lei)

Patrimoniul net a societății în cei trei ani analizați are o evoluție fluctuantă, înregistrând o scădere de 4,5 ori în anul 2000 și o ușoară creștere în anul 2001. Valoarea pozitivă arată însă o gestiune economică sănătoasă a societății.

Capital permanent :

Tabelul 3.17 mii lei

Capitalul propriu înregistrează o scădere foarte mare în anul 2000 față de anul 1999 (aproximativ 4,5 ori), iar în 2001 o creștere față de 2000 cu 1,26%. Rezervele financiare au s-au redus de 5,4 ori în anul 2000.

Diagnosticul corelației fond de rulment, necesar fond de rulment și trezoreria netă

Fondul de rulment:

Capital permanent-active fixe

Tabelul 3.18 mii lei

Fondul de rulment negativ semnifică faptul că pentru alocările permanente s-au utilizat și sursele temporare, adică unitatea a afectat datoriile pe termen scurt, finanțând o parte a investițiilor în imobilizări. Astfel, gradul de îndatorare pe termen scurt este foarte mare, iar situația financiară devine îngrijorătoare.

Nevoia de fond de rulment:

(stocuri+creanțe)-datorii de exploatare

Tabelul 3.19 mii lei

Trezoreria netă:

Fond de rulment+Nevoia de fond de rulment

Tabelul 3.20 mii lei

Trezoreria netă negativă semnifică faptul că unitatea este dependentă de resursele sale financiare pe termen scurt, fapt ce evidențiază că lichiditățile sunt insuficiente pentru rambursarea datoriilor pe termen scurt. Se reflectă astfel o situație deloc bună a societății, sărăcia acesteia, reducerea valorii proprietății, fapt care se datorează unei activități care nu este eficientă. Trezoria netă negativă mai semnifică și un dezechilibru financiar al unității.

Credite și dobânzi:

Tabelul 3.21 mii lei

Întreprinderea a apelat la creditele bancare în anii 2000 și 2001 în vederea achiziționării de mijloace fixe și anume a tractoarelor luând în considerare vârsta și uzura ridicată a celor existente.

Blocaj financiar:

Tabelul 3.22 mii lei

Datoriile societății prezintă o evoluție crescătoare pe parcursul celor trei ani, în anul 2000 acestea crescând de aproximativ trei ori față de 1999.

Principalii furnizori și sumele datorate:

Tabelul 3.23 mii lei

Furnizorii principali ai “CARVITPOM” SRL sunt următoarele societăți:

Întreprinderea Mixtă “Tirex – Petrol” din Basarabeasca – furnizor principal de combustibili ;

“Agropiese” SRL din Comrat – furnizor de piese de schimb;

Uzina de tractoare din Minsk – furnizor de piese de schimb pentru tractoarele achiziționate de la această uzină ;

S.A. “Fertilitatea” din Cimișlia ;

“Agricola” SRL din Chișinău.

Ultimile două societăți sunt furnizorii de îngrășăminte chimice ai asociației agricole.

Sumele datorate către acești furnizori sunt de:

pentru anul 1999 – 283 204,8 mii lei;

pentru anul 2000 – 442 682,4 mii lei;

pentru anul 2001 – 527 412 mii lei.

Principalii clienți și sumele de încasat:

Tabelul 3.24 mii lei

Dat fiind faptul că, activitatea de bază a societății “CARVITPOM” SRL o reprezintă cultura plantelor multianuale, respectiv vița – de – vie și pomii fructiferi, are ca principali clienți, societăți de prelucrare a strugurilor și fructelor :

S.A. “Isirliana – vin” – fabrică de vinuri , căreia “CARVITPOM” SRL îi furnizează producția de struguri obținută ;

S.A. “Comrat – Basarabia” – fabrică de prlucrare a fructelor pentru producerea sucurilor naturale ;

Fafrica de conserve “Coșnița” ;

S.A. “Orhei – Vit” – fabrică de prelucrare a fructelor și legumelor.

Ultimilor trei clienți asociația agricolă își livrează producția de mere obținută.

Indicatori financiari

Analiza lichidității

rata lichidității curente

active curente/pasive curente

Tabelul 3.25

Rata lichidității curente reflectă gradul de acoperire a datoriilor curente (datorii scadente sub un an) pe baza activelor curente (lichidități potențiale).

rate lichidității rapide

(Active curente – Stocuri)/Pasive curente

Tabelul 3.26

Rata lichidității rapide reflectă gradul de acoperire a datoriilor pe termen scurt pe baza creanțelor și disponibilităților bănești.

Ratele rezultate anunță perioade dificile pentru “CARVITPOM” SRL deoarece evidențiază faptul că întreprinderea dispunea în 2001 de numai 9,5% din resursele necesare pentru respectarea scadențelor sale pe termen scurt.

Analiza solvabilității

Solvabilitatea evidențiază potențialul întrepinderii de a-și onora plățile la termenele scadente utilizând în acest scop toate resursele de care dispune.

Rata solvabilității globale:

Active totale/Datorii totale

Tabelul 3.27

Rata reflectă gradul de acoperire a datoriilor totale(datoriile curente la care se adaugă împrumuturile pe termen mediu și lung) pe baza activelor totale.

Analiza gestiunii

Ratele de gestiune raportează creșterea anumitor elemente de activ la nivelul vânzărilor (cifrei de afaceri), în scopul determinării eficienței cu care întreprinderea îți utilizează resursele.

rata “rotația activului total”:

Cifra de afaceri/Total activ

Tabelul 3.28

În cazul “CARVITPOM” SRL rotația activului este extrem de redusă în anul 1999 cu 0,28 rotații, în timp ce în 2000 și 2001 rata este de 1,11 respectiv 1,10 rotații.

rata “rotația stocurilor”:

cifra de afaceri/stocuri

Tabelul 3.29

Numărul de rotații cel mai mare înregistrat este de 5,02 rotații în anul 2001, cifra de afaceri realizată fiind deasemenea cea mai mare.

Viteza de rotație a stocurilor cu ajutorul “duratei în zile” a rotației:

Stocuri*360 zile/Cifra de afaceri

Tabelul 3.30

Creșterea vitezei de rotație a stocurilor semnifică reducerea perioadei în care acestea se transformă în bani, creșterea gradului de lichiditate a activului, și de aici posibilități interne sporite de finanțare a ciclului de exploatare.

rata “durata de recuperare a creanțelor”

Creanțe*360 zile/Cifra de afaceri

Tabelul 3.31

Rata exprimă câte zile de vânzare sunt incluse în soldul contului “Clienți” sau durata medie de recuperare a creanțelor după efectuarea unei vânzări pe credit.

rata “ciclului de exploatare (ciclului operațional)”

Durata de recuperare a creanțelor+(365/Rotația stocurilor)

Tabelul 3.32

Ciclul de exploatare reprezintă durata medie dintre momentul în care societatea cumpără materii prime, materiale sau mărfuri de la furnizori și momentul în care își recuperează creanțele de la clienți, după vânzarea produselor sau mărfurilor. Raportând 365 de zile la rata de rotație a stocurilor determinăm numărul mediu de zile în timpul cărora materiile prime și mărfurile rămân în proprietatea unității.

În cazul societății “CARVITPOM” SRL se constată că durata medie a intervalului în care unitatea se aprovizionează de la furnizori, vinde produsele și recuperează creanțele crește de la 118,61 zile în 1999 la 149,84 zile în 2000, pentru ca apoi să scadă la 87,13 zile în 2001.

5. rata “durata de plată a furnizorilor”

soldul furnizorilor*360 zile/Cifra de afacer

Tabelul 3.33

Analiza rentabilității

rata marjei brute

Profit brut/Cifra de afaceri

Tabelul 3.34

O rată ridicată a marjei brute se constată în anul 2000, influența asupra variației ratei putând fi localizată fie la nivelul prețului de vânzare a produselor, fie la nivelul costului de producție, respectiv al costului de cumpărare a mărfurilor.

rata marjei nete

Profit net/Cifra de afaceri

Tabelul 3.35

Valoarea ratei a crescut considerabil în anul 2001, datorită creșterii profitului net, dar și a cifrei de afaceri.

rata “randamentul activului”

Profit net/Total activ

Tabelul 3.36

Această rată măsoară eficiența globală a gestiunii unei firme, rata înregistrând creșteri mari în fiecare an.

rata rentabilității financiare a capitalului propriu

Profit net/Capital propriu

Tabelul 3.37

II. PIAȚA ȘI COMERCIALIZAREA

Piața societății comerciale

2.1.1 Piața de aprovizionare

Aprovizionarea întreprinderii cu lubrifianți și combustibili are loc în mare parte de pe piața internă. Furnizorul principal este reprezentat de Î.M. “Tirex-Petrol”, filiala Basarabeasca. Datorită faptului că, “CARVITPOM” SRL se află la granița cu Ucraina, are posibilitatea aprovizionării cu aceste resurse de pe teritoriul acestei țări, prețurile practicate de agenții comerciali ucrainieni fiind mai mici.

În ceea ce privește piesele de rezervă, societatea se aprovizionează de la “Agropiese” SRL din Comrat și de la Uzina de Tractoare din Minsk.

S.A. “Fertilitatea” Cimișlia este funizorul principal de îngrășăminte chimice. Deasemenea întreprinderea se mai aprovizionează cu îngrășăminte chimice și de la “Agricola” SRL Chișinău.

Relațiile cu furnizorii nu se desfățoară pe bază de contracte, ci pe bază de comenzi sau prin cumpărări directe de la aceste societăți.

Piața de desfacere

Întreprinderea colaborează în vederea desfacerii producției proprii cu următoarele categorii de clienți:

Societăți comerciale ;

Uzina de Tractoare din Minsk ;

Primăria locală.

Pentru producția de grâu, de exemplu, în ceea ce privește comercializarea acesteia, societatea nu întâlnește mari dificultăți. După achitarea arendașilor, care conform contractului au dreptul la 15% din producția obținută, și a constituirii stocurilor necesare întreprinderii, cantitatea de grâu rămasă este valorificată pe piața locală, către întreprinderile de panificație aflate în zonă, o parte din aceasta este vândută primăriei locale și diverselor persoane fizice.

Producția de mere și struguri, inclusiv producția de struguri de masă, este valorificată către agenți comerciali care își desfășoară activitatea pe teritoriul Republicii Moldova, însă o parte din producția de mere este comercializată în Republica Belorusia, în special către Uzina de Tractoare din Minsk.

Stocurile sau rezervele întreprinderii sunt folosite în schimburile comerciale pe bază de troc cu alți agenți economici în vederea obținerii unor bunuri. Astfel, pentru obținerea pieselor de schimb pentru tractoarele MTZ-82, “CARVITPOM” SRL furnizează către UTM anumite cantități din producția de mere.

III. PROIECTAREA VIITOARE A ACTIVITĂȚII

Investițiile în curs ale întreprinderii

Luînd în considerare faptul că activitatea de bază a societății o reprezintă cultura viței – de – vie și a pomilor fructiferi, principalul obiect al investițiilor efectuate de asociație ar trebui să – l reprezinte întinerirea sau mărirea suprafețelor ocupate cu plantațiile de vii și livezi. În acest scop au fost efectuate investiții pentru mărirea suprafețelor plantate cu viță – de – vie cu 20 ha, investiție efectuată în anul 2000, având o valoare de 1 632 000 000 lei.

O altă investiție importantă este plantarea a 10 ha cu pomi de mere pentru extinderea plantațiilor de meri existente.

În anul 2002 “CARVITPOM” SRL a achiziționat de la Uzina de Tractoare din Minsk (MTZ), două tractoare marca MTZ 82. Au fost achitate, însă, doar o parte din prețul lor, restul urmând a fi achitate în următorii doi ani.

Investiții ce urmează a fi efectuate

În întreprindere, este necesară înlocuirea tractoarelor, mașinilor și utilajelor vechi cu altele noi, în vederea reduceri cheltuielilor de întreținere ale acestora și implicit a costurilor de producție. Pentru efectuarea acestor investiții, întreprinderea va trebui să obțină credite bancare importante. Luînd în considerare situația financiară nu tocmai bună a întreprinderii, și în general situația în care se află întreprinderea, va fi foarte greu de obținut aceste credite. Dar, datorită concurenței ce apare între asociațiile agricole ce se află în imediata apropiere a întreprinderii și “CARVITPOM” SRL, vor trebui depuse toate eforturile pentru a obține aceste credite importante, evitându-se în viitor plecările proprietarilor care au oferit terenul în arendă la alt lider.

Pentru îmbunătățirea parcului de tractoare se vor achiziționa până în anul 2005 încă patru tractoare de la Uzina de Tractoare din Minsk marca MTZ 82. Pentru achitarea acestora, conform contractului încheiat între ambele părți, o parte din preț va fi acoperit atât din producția de mere obținută, deci se recurge iar la troc, iar pentru cealaltă parte se va recurge la creditele bancare.

Dat fiind faptul că plantațiile de viță – de – vie (în roadă) au o vârstă de 25 ani și plantațiile cu pomi fructiferi au vârsta de 20 ani, se are în vedere pentru viitor efectuarea de investiții privind înlocuirea treptată a acestor plantații mai “bătrâne” cu altele mai “tinere”.

Pentru anul 2004 este prevăzut a se planta 20 ha cu viță de vie pentru înlocuirea plantațiilor de viță de vie. Această investiție urmează a fi efectuată pe baza surselor proprii ale întreprinderii. Deasemenea, în perioada următoare vor fi înlocuite treptat toate plantațiile “bătrâne” de viță de vie și pomi fructiferi cu alte plantații “tinere”.

Deasemenea, Directorul “CARVITPOM” SRL dorește extinderea activităților acesteia și în domeniul zootehnic prin înființarea unei ferme de ovine în anii 2003-2004. Și pentru această investiție se vor folosi sursele interne, însă a fost luată în calcul și apelarea la împrumuturile bancare.

IV. CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Puncte slabe

Un punct slab al societății îl reprezintă parcul de mașini, tractoare și utilaje. Din cauza gradului de uzură avansat a acestora, nivelul cheltuielilor de întreținere și reparații sunt destul de ridicate.

Deasemenea, alt punct slab al “CARVITPOM” SRL este vârsta și gradul de uzură al celor două combine deținute. Întreținerea și reparația acestor combine necesită eforturi financiare deosebite, atât în afara, cât și în timpul campaniei de recoltare a producției de grâu, orzului de toamnă ș.a. Deaceea conducerea întreprinderi este nevoită să recurgă la alte societăți pentru închirierea de combine performante. Astfel, societatea efectuează cheltuieli atât pentru întreținerea combinelor proprii neperformante cât și pentru închirierea altora.

Al treilea punct slab al societății este reprezentat de puterea financiară scăzută, din această cauză neputându-se realiza acțiuni de modernizare a parcului de mașini, tractoare și utilaje agricole, cât și alte acțiuni de restructurare.

Puncte forte

Deoarece “CARVITPOM” SRL s-a înființat pe structurile fostului sovhoz-fabrică “1 Mai”, nu a fost necesară efectuarea de investiții pentru construcția depozitului pentru cereale, adăpostului pentru masini, tractoare și utulaje, al sediului pentru birouri în care își desfășoară activitatea coducerea societății.

Între “CARVITPOM” SRL și S.A. “Isirliana-vin” – fabrică de vinuri, există un contract prin care societatea își asigură vânzarea producției de struguri obținute.

În timpul recoltării producției de mere, societatea nu este nevoită să efectueze cheltuieli de transport pentru a putea fi realizată producția obținută. Întreprinderile S.A. “Orhei – Vit” și S.A. “Comrat – Basarabia”, specializate în prelucrarea fructelor și legumelor, principalii clienți cărora societatea le furnizează producția de mere, suportă cheltuielile de transport de la locul recoltării fructelor până la locul prelucrării acestora.

Aceeași situație este prezentă și în cazul producției de struguri de masă.

În concluzie se poate spune că,în cadrul întreprinderii este necesară o mobilizare mai bună în plan material și financiar astfel încât să-și îmbunătățească activitatea.

Deoarece, pe raza localității în care își are sediul societatea, există încă un număr considerabil de proprietari de teren agricol cu suprafețe reduse, respectiv cota de teren cu care au fost împroprietăriți, și mici asociații familiale de 3-5 ha, și care exploatează aceste terenuri în condiții de ineficiență, ar fi benefică extinderea suprafeței agricole prin atragerea în asociație a acestor proprietari.

Capitolul IV

ABORDARE COMPARATIVĂ ÎNTRE REPUBLICA MOLDOVA ȘI ROMÂNIA

4.1 Structurile de proprietate și de exploatare în agricultura Republicii Moldova

Odată cu încheierea programului național “Pământ” majoritatea locuitorilor din mediul rural au devenit proprietari funciari. Mai mult de 600 de mii de țărani către începutul anului 2001 au căpătat titlul de proprietate funciară, iar mai mult de 701 mii de hectare de terenuri agricole au fost împărțite, în mediu proporțiile unei cote funciare atingând 2,5 ha. La ordinea zilei următoarei etape a reformei în agricultură se află problema dezvoltării întreprinderilor agricole private de tip nou (gospodării țărănești, societăți cu răspundere limitată, societăți pe acțiuni, etc.), a creării cooperativelor și asociațiilor de fermieri, a întreprinderilor de prelucrare a producției agricole și a infrastructurii. Totodată, prezintă importanță faptul ca dimensiunile noilor întreprinderi să asigure nu doar necesitățile locale, ci și orientarea acestora spre export și capacitatea producției de a face față concurenței atât ca preț, cât și calitate.

Numărului agenților economici în agricultura Republicii Moldova

Tabelul 4.1

Sursa: Departamentul Statistică și Sociologie al Republicii Moldova

Numărul întreprinderilor de stat, colhozurilor și întreprinderilor intergospodărești și de producție agricolă înregistrează o reducere continuă, aceste structuri menținându-se și până în 2001 într-un număr foarte mic.

În cazul noilor forme de proprietate, respectiv societăți cu răspundere limitată, cooperative de producție, gospodării țărănești, asociații de gospodării țărănești și societăți pe acțiuni, numărul acestora înregistrează o creștere spectaculoasă în anul 2001, acest fapt datorându-se în principal creării de societăți cu răspundere limitată, scopul principal al acestora fiind arendarea terenurilor agricole de la țăranii împroprietăriți, aflați în imposibilitatea de a prelucra cotele de teren echivalente din mai multe motive – de sănătate, lipsei mijloacelor tehnice etc. și datorită accelerării procesului de înregistrare a gospodăriilor țărănești și prin înmânarea titlurilor de proprietate al acestora.

Peste 362 mii (ori 36%) din beneficiarii procesului de privatizare a pământului au decis sa nu pornească pe calea necunoscută a agriculturii independente, ci și-au încredințat cotele funciare „liderilor”, adică antreprenorilor locali dispuși să administreze pământul și bunurile unui grup de proprietari. Acești lideri sunt conducătorii a peste 1000 de întreprinderi agricole mari înregistrate ca societăți pe acțiuni, societăți cu răspundere limitată, cooperative agricole și asociații de fermieri. Deși numărul total al acestora este relativ constant pe parcursul ultimilor ani, nu se poate spune același lucru despre numărul diferitor categorii de întreprinderi corporative. Formele de cooperative agricole, societăți pe acțiuni, precum și asociații de gospodării țărănești devin tot mai puține în agricultură, pe când numărul societăților cu răspundere limitată crește vertiginos datorită promovării acestei forme juridico-organizatorice în cadrul Programului Național „Pământ” (PNP). În același timp, numărul formelor tradiționale (cum sunt colhozurile și sovhozurile) este în descreștere continuă: doar în ultimul an numărul acestora s-a redus cu ¼.

Reorganizarea gospodăriilor agricole mari

Tabelul 4.2

Sursa: Bilanțul cadastral pentru anii respectivi

Printre formele juridico-organizatorice noi cooperativele agricole și societățile pe acțiuni reprezintă gospodării mari cu 350-500 angajați. Cota medie de pământ în Moldova fiind de 1,5 ha, proprietățile funciare ale acestor tipuri de gospodării sunt estimate la peste 1000 ha. În cazul societăților pe acțiuni s-a produs o reducere esențială a mărimii terenurilor agricole ale acestora în anul trecut: de la peste 1000 ha în 1999 la doar 450 ha în 2000. Societățile cu răspundere limitată și asociațiile de fermieri sunt structuri mai mici cu 150-200 angajați în mediu pe gospodărie, astfel constituind o formă intermediară între structurile tradiționale largi și fermierii individuali mici.

Mărimea medie a gospodăriilor agricole

Tabelul 4.3

Sursa: Bilanțul cadastral pentru anii 1990-2000

Astfel, deși numărul gospodăriilor corporative existente azi nu diferă mult de numărul gospodăriilor de stat și colective existente înainte de reformă, totuși în prezent aceste întreprinderi stăpânesc doar 60% din terenurile posedate anterior, ceea ce înseamnă că reforma funciară a produs o reducere esențială a mărimii gospodăriilor corporative conduse de lideri. Întreprinderile agricole cu peste 1000 ha fiecare astăzi stăpânesc mai puțin de 20% de terenuri agricole, pe când 35% de terenuri au trecut în posesia unei categorii noi de gospodării corporative medii cu maximum 500 ha (Figura 1). Deci, spre deosebire de era sovietică, când posesiunile funciare erau polarizate între structurile largi colective cu peste 1000 ha și loturile de pe lângă casă minuscule, în prezent există o diversitate de forme organizatorice ce posedă între 100-1000 ha, care nu au existat anterior.

Trăsăturile de bază ale reformei funciare în Moldova constau într-o reducere dramatică a terenurilor agricole aflate în proprietatea statului, distribuirea practic completă populației rurale a titlurilor de proprietate a pământului, precum și alocarea în natură a cotelor funciare persoanelor ce au ales să cultive pământul în mod individual. La data de 1 ianuarie 2000 gospodăriile țărănești dețineau 30% din totalul pământului agricol, pe când doar cu doi ani în urmă această cotă era de doar 12%. Întregul sector individual (gospodăriile țărănești și loturile de pe lângă casă a populației) deține în prezent aproape jumătate din terenurile agricole ale țării, sau aproape dublu față de anul 1998, pe când sectorul corporativ își pierde treptat dominanța tradițională.

Conform datelor bilanțului cadastral 2000, statul deține controlul asupra unei cote de 17% din totalul pământului agricol, majoritatea (15%) fiind pământ din rezerva de stat, care anual se alocă producătorilor agricoli pentru utilizare temporară. Aproximativ 83% este formal atribuită în proprietate privată, care, totuși, nu înseamnă neapărat control individual asupra pământului. Aproape jumătate din pământul aflat în proprietate privată este administrat de întreprinderile agricole mari, o parte din care sunt încă colhozuri (peste 5% din terenurile agricole), iar altele sunt organizate în diverse forme juridico-organizatorice noi, care reprezintă, în fond, structuri corporative cu cultivarea colectivă (nu individuală!) a pământului.

Structura fondului funciar 1990-2000 (% din totalul terenurilor agricole)

Tabelul 4.4

Sursa: Bilanțul cadastral 2000

Astfel, la sfârșitul anului 2000 în posesia sectorului privat, format din gospodării corporative și individuale, se aflau 83% de terenuri agricole, proprietarii individuali deținând peste jumătate din acestea (figura 2).

Într-un deceniu structura proprietății funciare s-a schimbat radical: în 1990 gospodăriile de stat controlau 27% de terenuri agricole și colhozurile alte 60%, iar peste 10 ani, în 2000, gospodăriile de stat posedau doar 1% de pământ agricol, colhozurile – 5%, și noile forme corporative apărute în procesul reformelor – 36%. În realitate a avut loc re-alocarea în masă a terenurilor agricole între diverse forme corporative, precum și transferul resurselor funciare din sectorul corporativ în cel individual.

În perioada de după 1999/2000 pe piața funciară forma de bază a concentrării pământului a devenit arenda. Comparativ cu vânzarea – cumpărarea , ipoteca , transmiterea în dar și alte forme de tranzacții, anume arenda s-a dovedit a fi cea mai potrivită formă, acceptată atât de proprietarii funciari, cât și de arendași. În acelați timp, arenda se mai confruntă cu un șir de probleme, rezolvarea cărora ar permite accelerarea dezvoltării relațiilor de piață în domeniul agriculturii și sporirea eficacității reformei agrare.

4.2 Arenda pământului în Republica Moldova: investigație sociologică

Investigația “Arenda pământului” a fost realizată de organizația non-guvernamentală Centrul de Investigații Strategice și Reforme (CISR), cu sprijinul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Sondajul s-arealizat pe întregul teritoriul Republicii Moldova cu excepția Găgăuziei și Transnistriei, unde raporturile de arendă n-au căpătat până când dezvoltare.

Scopul investigației constă în determinarea condițiilor și piedicilor cu care se confruntă arenda în sectorul agrar al Republicii Moldova. O atenție deosebită s-a acordat relațiilor dintre țăranii deveniți proprietari funciari în procesul realizării programului național “Pământ” și arendași. Colectarea informației s-a realizat în perioada 14-21 martie 2001, iar analiza și prelucrarea datelor, cât și elaborarea raportului analitic, 22-29 martie 2001.

4.2.1 Forma organizatorică a înterprinderilor

Formele organizatorico-juridice a întreprinderilor existente în Republica Moldova în conformitate cu legea “Despre întreprinzători și întreprinderi”, sunt angajate în mod diferit în relațiile de arendă. Următorul tabel ilustrează structura tranzacțiilor de arendare a pământului, întreprinse între proprietarii de pământ-arendatori și arendași, respectiv pentru fiecare tip de organizare legal-economică a întreprinderii.

Formele organizatorico-juridice a întreprinderilor care sunt angajate în cadrul relațiilor de arendă

Tabelul 4.5

După cum se vede din tabel, mai frecvent recurg la arendarea pământului întreprinderile de tip “societate cu răspundere limitată” – 52,9% și “gospodăriile de fermieri” – 41,9%, mai rar cooperativele – 2,6% și “societățile pe acțiuni” – 0,4%. Aceste date ilustrează răspândirea diferitelor forme legale ale întreprinderilor în mediul rural.

În situația dată există laturi pozitive și negative. Pot fi menționate drept momente pozitive faptul că pământul arendat de SRL sau de gospodăria de fermieri se află în posesia unor persoane inițiate în agricultură. Arendașul este agricultor și participă direct la prelucrarea pământului. Pe de altă parte, arendașul, care este bine cunoscut cu proprietarul de pământ (fiind, de regulă, un locuitor al satului care a deținut cândva o funcție în fostele structuri colhoznice sau de sovhoz) în multe cazuri îi sugerează celui din urmă cu insistență condițiile de încheiere a contractului și de achitare a plăților pentru arendă. Trebuie să se țină cont, de asemenea, de faptul că gospodăriile de fermieri-arendași se confruntă frecvent cu dificultăți și limitări financiare și, de regulă, nu pot asigura o exploatare suficient de eficientă a pământurilor arendate.

Suprafața terenurilor agricole arendate în conformitate cu forma organizatorico-juridică a întreprinderii-arendaș este prezentată în următorul tabel:

Repartizarea terenurilor agricole în dependență de forma organizatorico-juridică a întreprinderilor

Tabelul 4.6

Este ilustrativ faptul că cea mai “democratică” formă a întreprinderilor agricole – gospodăria de fermieri – întrunește toate categoriile de suprafețe agricole. În cadrul SRL, S.A., a cooperativelor și gospodăriilor individuale predomină terenurile agricole cu suprafețe de la 100 ha și mai mari. Societățile pe acțiuni au în folosință în bază de arendă teritorii care depășesc 1000 ha.

Cine arendează pământul? Arendașii sunt persoane cu un capital social mai înalt, care dețin un potențial suficient pentru activitate economică, dar și alte priorități în comparație cu cei ce dau pământul în arendă.

Capitalul social al arendașilor se determină, în primul rând, în funcție de nivelul de instruire, de poziția socială pe care au ocupat-o în anii ’90 și de vârstă. Arendașii au un nivel destul de înalt de instruire, o bună parte din ei încă din anii în anii ’90 s-au aflat în funcții de conducere în diverse structuri economice în cadrul agriculturii (colhozuri, sovhozuri, brigăzi), vârsta lor medie, de regulă, este mai mică decât a celor care oferă în arendă pământul. Vârsta minimă a arendașilor este de 22 de ani, iar cea maximă de 75 de ani, vârsta medie este de 47 ani.

Repartizarea grupelor de arendași după vârstă.

Tabelul 4.7

O bună parte a arendașilor sunt întruniți compact în grupele de vârstă de la 41 la 50 de ani – 40,8%; pe locul doi aflându-se cei cu vârsta cuprinsă între 51 și 60 de ani, reprezentând 27,1%.

Repartizarea arendașilor în conformitate cu nivelul lor de instruire este ilustrată în tabelul ce urmează:

Repartizarea arendașilor în conformitate cu nivelul lor de instruire

Tabelul 4.8

Capitalul social și instruirea arendașilor, întrec cu mult indicii medii din Moldova. Cota arendașilor cu studii superioare este de 74,0%, ceea ce este apoximativ de 12 ori mai mult decât în întreaga țară, inclusiv în mediul urban. Iar dacă dacă cont doar de localitățile rurale, vom defini că arendași au devenit practic toți reprezentanții elitei de la sate, cei mai instruiți oameni din mediul rural în domeniul agriculturii.

Este important faptul că printre arendașii cu studii superioare 64,0% au studii superioare agricole și doar 10,0% – în alte domenii. Aceasta înseamnă că grupul arendașilor este constituit, în primul rând, din persoane care posedă cunoștințe și deprinderi necesare în domeniul agriculturii.

Destul de mulți arendași au studii medii speciale agricole – 18,1%. Aceasta este pătura cadrelor de specialiști de rang mediu (foști agrotehnicieni, economiști, tehnicieni, brigadieri, șefi de echipă), care, la fel, posedă cunoștințe suficiente și sunt capabili să gospodărească eficient pe terenul agricol arendat.

Perioada de activitate a arendașilor. Majoritatea întreprinderilor au fost înregistrate în 1999-2000. Cea mai intensă perioadă de înregistrare – 1999 (51,7%) și 2000 (31,0%) se deosebește considerabil de perioada de “așteptare”-1990 – 1998 – 18,3%.

Suprafața terenurilor agricole. Suprafața minimă a terenurilor agricole, aflate în folosința arendașilor, este de 3 ha, iar cea maximă este de 5946 ha. În medie suprafața terenului agricol este de 680 ha.

Repartizarea arendașilor după suprafața de pământ arendată

Tabelul 4.9

Din tabel rezultă că, 88,0% din arendași gospodăresc pe suprafețe de 100ha și mai mult. Totodată fiecare al patrulea arendaș posedă de la 501 la 1000 ha, iar fiecare al cincilea – terenuri agricole cu suprafața mai mare de 100 ha.

Concluzia este univocă: în sistemul de arendă din Republica Moldova de pe acum s-au inclus suprafețe agricole destul de considerabile, fapt care neutralizează afirmația despre împărțirea pământului în cote mici în rezultatul reformelor funciare și crearea piedicilor în utilizarea tehnicii moderne, a agrochimiei etc.

Mai rămâne nerezolvată problema aspectelor calitative ale arendării pământului, începând cu “starea de spirit” a țăranului care oferă cota sa în arendă, a adevăratului proprietar funciar, și până la interesele statului, legate de impozitare, capacitatea întreprinderilor de a produce mărfuri, eficiența producției.

4.2.2 Forma organizatorică a proprietarilor funciari

Ce îi determină pe țărani – proprietari funciari – să ofere pământul lor în arendă? În esență proprietarul are doar trei variante în rezolvarea dilemei “ce să facă cu pământul?”: sa-l prelucreze individual, de sine stătător; să-l vândă sau să-l transmită în arendă. Fiecare variantă are la bază cauzele sale. Cauzele care îi determină pe proprietarii funciari din Republica Moldova să transmită pământul în arendă sunt ilustrate în tabelul care urmează:

Cauzele care au determinat transmiterea pământului în arendă

Tabelul 4.10

Cauza de bază care îi determină pe proprietarii de pământ să transmită terenul lor în arendă are un caracter “pur tehnic”. Ea este legată atât de trecerea tehnicii agricole de la sate în posesia celor care au avut mai multă influiență, cât și de faptul că aceste mijloace, care au fost procurate și au servit încă în timpul gospodăriilor colective, sunt cu adevărat uzate. Mai puțin frecvente, dar se manifestă și dificultțile în prelucrarea pământului divizat în cote mici, amplasate în locuri diferite.

Cauzele care au determinat transmiterea pământului în arendă, în conformitate cu vârsta,%

Tabelul 4.11

După cum ilustrează datele, factorul vârstă influențează motivele transmiterii în arendă a pământului: cu cât este mai înaintată vârsta proprietarului funciar, cu atât în mai mare măsură se manifestă “starea sănătății”. Așa, dacă în grupul celor de 20-30 ani doar 3,2% au indicat această cauză, în cel de 51-60 de ani au fost 20,5%, iar mai mult de 61 de ani – 69,3%. Dar este remarcabil faptul, că în grupul proprietarilor funciari de vârstă mai mare de 61 de ani – 25,8% au indicat în calitate de cauză nu starea sănătății sau vârsta, ci lipsa mijloacelor tehnice. Adică fiecare al patrulea proprietar de pământ de această vârstă consideră că ar putea prelucra cota sa, dacă ar dispune de tehnica necesară. Tot în acest grup de vârstă este mai mic numărul celor care consideră că nu posedă cunoștințe suficiente (0,4%).

Cauzele care au determinat transmiterea pământului în arendă, în conformitate cu genul de activitate,%

Tabelul 4.12

Concluzia este evidentă: cauza principală, de care se conduc atât proprietarii de pământ angajați în câmpul muncii, cât și cei șomeri, atunci când decid să transmită pământul în arendă, constă în imposibilitatea de a-l prelucra manual, fără mijloace tehnice. Această cauză a fost menționată de 60,0% din proprietarii funciari care practică o activitate de muncă individuală și de 73,2% lucrători din întreprinderile agricole.

Repartizarea arendatorior în conformitate cu genul de activitate

Tabelul 4.13

Cea mai mare parte a arendatorilor sunt persoane încadrate într-o activitate de muncă – 74,7%. Rezultă transmiterea pământului în arendă de către proprietarii funciari încadrați în câmpul muncii este condiționată sau de imposibilitatea de a prelucra de sine stătător pământul, sau de lipsa de dorință de a proceda în asemenea mod. Parțial răspunsul la această dilemă rezultă din datele din următorul tabel:

Sunt încadrați arendatorii în gospodăria agricolă, căreia i-au transmis pământul în arendă?

Tabelul 4.14

După cum ilustrază datele, 68,6% din arendatori sunt încadrați în activitatea gospodăriei, căreia i-au transmis pământul în arendă. În aceeași gospodărie sunt încadrați și alți membri ai familiei lor (38,2%).

4.2.3 Consolidarea relațiilor de arendă prin contract

Practica încheierii contractelor de arendă a pământului în Republica Moldova cunoaște două forme: scrisă și orală. Cu toate că doar prima formă este legală, cea dea doua se utilizează în practica relațiilor de arendă destul de frecvent.

Ponderea arendatorilor și arendașilor, care au întocmit contract de arendă în scris

Tabelul 4.15

Practica primilor ani când la sate aproape toate contractele se încheiau în formă orală a fost depășită. Posibil ca în 2000 în acest domeniu au avut loc schimbări cardinale.

În satul moldovenesc, însă, mai este vie tradiția înțelegerii orale, care se mai întâlnește în relațiile de arendă. Asemenea “înțelegeri” sunt caracteristice gospodăriilor de fermieri, unde ambele părți, de regulă, sunt locuitori ai aceluiași sat.

Existența contractului de arendă a terenurilor agricole în conformitate cu forma organizatorico-juridică a întreprinderii arendaș,%

Tabelul 4.16

După cum se vede din tabel, contractele în scris se încheie mai frecvent în întreprinderile de tipul “societăți pe acțiuni” – 100% și SRL – 97,9%, iar cu “gospodăriile de fermieri” și “întreprinderile individuale”, existând raporturi amicale sau de rudenie, raporturile nu capătă caracter legal, fiind încheiate contracte orale.

Problema înregistrării contractelor de arendă a pământului

Contractul de arendă a pământului, la fel cum alt document juridic, pentru a primi puterea juridică trebuie înregistrat. Din motive diverse aceste contracte nu se înregistreză întotdeauna.

Înregistrarea contractelor de arendă a pământului se realizează de două organe – primăria (82,3%), iar în cazul încheierii unui contract pe un termen ce depășește 3 ani – Cadastrul Funciar Național (2,7%). Practica existentă de înregistrare a contractelor de arendă ține de o procedură facilă de încheiere a lor. Înregistrarea contractelor la primărie exclude formalismul inutil, cheltuielile de deplasare în centrul județean pentru a vizita Cadastrul Funciar Local. Firește că o asemenea simplificare convine ambelor părți – arendatorului și arendașului.

4.2.4 Termenii contractului de arendă

Despre consolidarea relațiilor de arendă și gradul de încredere atât proprietarilor – arendatori, cât și a arendașilor în asemenea formă de colaborare economică ne demonstrează termenii pentru care se încheie contractele de arendă.

Termenul pentru care se încheie contractele de arendă

Tabelul 4.17

Este clar faptul că, cu cât este mai mare termenul de încheiere a contractului de arendă, cu atât mai mult se poate considera că se instituie o atmosferă de încredere în relațiile de arendă în agricultură.

Actualmente, în practica încheierii contractelor de arendă a pământului predomină termenul scurt (87%) de câte 1-3 ani, sau mai puțin scurt de câte 5 ani – mai mult de 10 %.

Asemenea situație, probabil, mărturisește despre faptul că arenda ca formă de gospodărire, cu toate că este destul de răspândită în Republica Moldova, se mai află la o etapă incertă. Starea de instabilitate și neîncredere care s-au instaurat în relațiile economice din sectorul agrar, împiedică încheierea contractelor pe termen lung. Între timp, arenda pe termen scurt este o piedică evidentă în calea investițiilor, a schimbărilor structurale și a altor acțiuni, orientate spre perspectiă. Anume aceste schimbări corespund intereselor de perspectivă ale locuitorilor satelor și a statului în genere.

4.2.5 Condițiile și forma plății de arendă

Constituirea pieței în setorul agrar, în general, la fel precum noutatea relațiilor de arendă, în particular, pune destul de acut problema condițiilor și formelor plăților pentru arendă.

Corelația diferitelor condiții de realizare a plăților pentru arendă în Republica Moldova

Tabelul 4.18

Contractele de arendă a pământului, în cele mai frecvente cazuri, se încheie cu specificarea a două forme de achitate a plăților pentru arendă: plată stabilă-59,3% și procent din venit brut-34,5%. Forma mixtă de achitate a plăților constituie 6,2%. În răspunsurile arendatorilor și ale arendașilor se manifestă unele diferențe, cu toate că acestea nu influențează considerabil asupra caracterului plăților de arendă, dar diferențele denotă momente imporatnte. Ele ne vorbesc de faptul că arendașii, în comparație cu arendatorii, diminuează într-o oarecare măsură cota plăților stabile și măresc cota plății în procente din venitul brut, realizat din vânzarea produselor.

În ceea ce privește satisfacția de condițiile contractului de arendă dintre proprietarii funciari-arendatori sunt lucrătorii întreprinderilor agricole – 87,5%. Cauza acestei satisfacții constă în faptul, că anume acești “lucrători ai întreprinderilor agricole” au constituit întreprinderea, prin oferirea cotelor sale în arendă. Ei, comparativ cu alte categorii, se folosesc de careva înlesniri precum și de posibilități mai mari de a influiența asupra condițiilor de încheiere a contractului.

Cel mai frecvent nu se îndeplinesc condițiile specificate în contractul de arendă în cazul arendării de la persoanele care practică o activitate individuală de muncă, de la cele angajate la alte întreprinderi și de la pensionari.

Forma de plată pentru arendă

Tabelul 4.19

După cum se aștepta, în condițiile lipsei de “bani-cash” la sate plata pentru arenda pământului mai frecvent se realizează în natură. Acest tip de plată este mai puțin supus riscului pentru arendaș și acceptat economic și psihologic de către săteanul-proprietar funciar. În conformitate cu aprecierilor arendașilor, plata în natură constituie – 82,5%, iar după părerea arendatorilor – 86,5%. Diferența de 4,0% poate fi explicată prin prezența unui acord oral despre plată.

În ceea ce privește plata în bani, această formă este practicată, de regulă, de arendașii de suprafețe mari, care dețin o bază financiară solidă și canale certe de realizare a producției.

Concluzie: predominarea plăților în natură mărturisește despre imperfecțiunea relațiilor economice de piață în mediul rural, fapt confirmat și de datele oferite de statistica oficială – nu mai puțin de 20% din locuitorii satelor se află în afara circuitului monetar. Cea mai mare parte a arendașilor este pe deplin sitisfăcută de “caraterul natural” al plăților pentru arenda pământului, care le simplifică raporturile cu sătenii, diminuează parțial responsabilitatea de realizare a producției, de calitatea ei și capacitatea de a se impune ca marfă. În această situație este mai dependent și i se lezează interesele locuitorului satului, care a transmis pământul în arendă.

Referitor la condițiile menționate în contract, majoritatea arendatorilor sunt mulțumiți de acestea din simplul motiv că arenda pământului primit în proprietate de la stat ca formă de gospodărire în agricultură nu are până când vreo alternativă; cererea de cumpărare a pământului mai rămâne încă nesemnificativă. Totodată, transmițând pământul în arendă, țăranul își rezervă dreptul de proprietate. Deoarece o mare parte din arendatori mai au încă cel puțin încă o sursă de existență, sătenii sunt mulțumiți de faptul că primesc ca o plată suplimentară un careva venit din din transmiterea pământului în arendă.

Printre cauzele insatisfacției de îndeplinirea condițiilor din contract, cea mai importantă constă în primul rând în plata mică, urmată de întârzierea plăților și ultima de încălcarea altor condiții menționate în contract.

4.3 Structurile de proprietate și României de exploatare în agricultura

Agricultura României se caracterizează în prezent prin lipsa unui sector dezvoltat producător de mari cantități de produse comercializabile pe piața internă și externă. Vechiul sector cooperatist s-a pulverizat în zeci de milioane de parcele și mici gospodării țărănești care produc prioritar pentru autoconsum, cu toate că s-au constituit în etapa lichidării cooperativelor agricole, asociații și societăți agricole care însă nu au făcut progrese evidente privind structurarea pieței (vezi tabelul ce urmează).

Evoluția exploatațiilor agricole private

(1994 – 2001)

Tabelul 4.20

Sursa : Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor

La sfârșitul anului 2001 circa 80% din suprafața agricolă a țării era exploatată prioritar de gospodăriile țărănești individuale, în număr de 4 170 mii, revenindu-le o suprafață medie de 2,47 ha. În anul 2001 apar unele semnale pozitive în procesul de concentrare a exploatării, iar în cursul anului 2002 acestea au devenit mai evidente. Marea majoritate a gospodăriilor țărănești au legături sporadice cu piața, autoconsumul atingând până la 70-80% din necesarul unei familii. Unele gospodării țărănești și-au arendat pământul unor persoane fizice sau juridice, dar sistemul de arendare nu s-a extins. Foarte puține gospodării exploatează 10 și peste 10 ha. Concentrarea proprietății nu este semnificativă pe seama achiziționării de teren de către gospodăriile țărănești. În opt ani (1994-2001), suprafața agricolă medie a unei gospodării a crescut cu numai 0,26 ha.

Structura gospodăriilor țărănești pe clase de mărime la sfârșitul anului 2000 se caracterizează printr-o parcelare a suprafețelor necunoscută în istoria agriculturii românești(vezi tabelul ce urmează).

Structura gospodăriilor țărănești pe clase de mărime a suprafețelor, în anul 2000

Tabelul 4.21

Sursa : Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor

Gospodăriile țărănești care dețin sub un hectar teren agricol reprezintă 40% din numărul total și o suprafață de circa un milion de hectare. Aceste gospodării nu au practic nici un rol direct în funcționarea pieței agricole, ci doar în calitate de consumatori.

Gospodăriile care dețin între 1-5 ha produc pentru autoconsum și unele cantități pentru piață. Ele dețin 75,4% din numărul total de gospodării și 63,5% din suprafața agricolă. Aceste gospodării dețin un rol crescând în formarea pieței dacă reușesc să se organizeze în diferite forme de asociere, să-și dea pământul în arendă, să-l vândă sau să cumpere terenuri și să se dezvolte.

Exploatațiile familiale care dețin între 5-10 ha reprezintă 11% din numărul total și exploatează 32,8% din suprafața agricolă a țării. Din această categorie de gospodării, care produc cantități de produse mai mari pentru piață, se pot forma pe termen mediu exploatații comerciale, dacă își dezvoltă activitatea fie prin extinderea suprafețelor, fie prin intensificarea producției sau pe ambele căi.

Exploatațiile familiale cu peste 10 ha (suprafața medie 15 ha) erau la sfârșitul anului în număr de 20 600 și dețineau 3% din suprafața agricolă a țării (300,9 mii ha). Dezvoltarea lor poate avea loc pe calea arendării sau a cumpărării de noi suprafețe.

Faptul că circa 97% din suprafața agricolă aflată în proprietate individuală este deținută de gospodăriile țărănești care au suprafețe cuprinse între 1-10 hectare pune sub semnul întrebării formarea, pe seama acestei categorii, a unei structuri de exploatare viabile pe termen scurt.

Rezolvarea urgentă a cadrului de extindere și funționare a sectorului exploatațiilor agricole comerciale este prima prioritate a politicii agricole românești.

Pentru formarea dimensiunilor economice trebuie stimulate și accelerate:

Asocierea producătorilor, în forme și tipuri diferite de asociații agricole și cooperative organizate pe filierele produselor ;

Arendarea terenurilor pentru formarea fermelor comerciale în sistem de arendă ;

Dezvoltarea unor exploatații cu profil mixt (agroturism, agroindustrie etc.), societăți comerciale agricole etc.

Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor sprijină prin diverse forme de organizare și stimulare înființarea de exploatații agricole performante, prin forme de asociere profesională și de producție.

În anul 2002 se înregistrau 13.974 exploatații agricole cu o suprafață de 3.144.856 ha, din acestea 12.916 fiind exploatații comerciale, 430 familiale și 628 mixte. În sectorul vegetal suprafața medie a unei exploatații comerciale este de 345 ha.

În anul 2002 se înregistrau 546 asociații profesionale, din care 229 județene și 317 locale.

Nu se poate afirma că există constrângere în sistemul de asociere. Există o serie de acte normative, dintre care Decret Lege nr. 54/1990, Legea nr.31/1990, Legea nr.36/1991, Legea nr.6/1994, OG 29/2000,OUG 208/2001, Legea nr. 778/2001, Legea nr.573/2001. Toate acestea dau posibilitatea proprietarior de teren, aflați în imposibilitatea de a lucra tot pământul deținut, să se asocieze sub diferite forme.

4.4 Structurile agrare din România în perspectiva anului 2015

Din unele studii efectuate de Institutul de Econimie Agrară al Academiei Române rezultă că, față de situația existentă în anul 1997 cu privire la numărul, structura și dimensiunile exploatațiilor agricole, în perspectiva anului 2015 vor fi probabile următoarele mutații:

Numărul gospodăriilor țărănești de subzistență (între 0,5-3 ha) s-ar putea reduce de la 2800 mii în 1999, la 1100 mii în 2015, iar suprafața agricolă a acestora ar reprezenta 13,5% în totalul suprafeței pe țară, față de 33,1% în prezent ;

Numărul exploatațiilor țărănești cu suprafețe cuprinse între 3-10 ha ar crește de la 510 mii în prezent, la 1000 mii în 2015, reprezentând 6,8% din totalul suprafeței agricole, față de 15,2% în prezent ;

Vor apare exploatații țărănești comerciale, cu suprafețe între 10-15 ha, în număr de 80 mii (în prezent nu sunt evidențiate), care vor deține 6,9% din suprafața agricolă a țării ;

Asociațiile familiale, cu suprafețe între 90-250 ha, în număr de 15 mii, se vor stabiliza la dimensiuni de 200 ha în anul 2015 și vor deține 20,3% din suprafața agricolă a țării, față de 10,1% în prezent ;

Vor apare ferme familiale comerciale în perspectiva anului 2015, în număr de 25 mii, cu dimensiuni între 40-50 ha, care vor deține 6,8% din suprafața agricolă a țării ;

Numărul asociațiilor agricole cu personalitate juridică, de circa 3 mii în 1997, de dimensiuni cuprinse între 500-600 ha, va crește la circa 5 mii și vor avea suprafața medie de 600 ha, reprezentând 20,2% din suprafața agricolă a țării, față de 11,8% în prezent ;

Sectorul privat se va extinde în urma aplicării Legii nr.1/2000, prin retrocedarea terenurilor până la 50 ha foștilor proprietari și prin clarificarea situației acționarilor care au terenuri în societățile comerciale cu capital de stat ;

Se vor produce modificări în suprafețele administrate de societățile comerciale agricole în procesul de privatizare, în suprafețele deținute de primării și de stațiunile de cercetare științifică. La nivelul agriculturii s-a prognozat că numărul unităților agricole va fi în anul 2015 de 1749 mii, față de 3332 mii existente în 1997 (număr în care nu sunt cuprinse gospodăriile țărănești sub 0,5 ha). Dimensiunea medie de 10 ha a unei exploatații agricole (sectorul privat actual + sectorul societăților comerciale cu capital de stat) se poate atinge abia în anul 2015. Pentru a crește dimensiunea actuală, de la 4,4 ha (inclusiv societățile comeciale de stat) la 10 ha, sunt necesari deci circa 15 ani.

Accelerarea procesului de ajustare structurală a agriculturii necesită însă o politică agricolă proactivă, de susținere a modernizării întregului spațiu rural.

Capitolul V

PERSPECTIVE

5.1 Dezvoltarea pieței funciare

O piață funciară dezvoltată joacă un rol esențial în această privință favorizând consolidarea drepturilor de proprietate pe termen lung. În prezent procesul de consolidare a terenurilor agricole prin cumparare decurge foarte lent. Relațiile de arendă a pamântului bazate pe diverse aranjamente sunt, de obicei, pe termen scurt. Vârsta medie a noilor deținători de pamânt este de 55 ani, dintre care 40% sunt pensioneri.

Astfel, în următorii zece ani cel puțin 20-25% din terenurile privatizate își vor schimba proprietarii. Procedura de transmitere a dreptului de proprietate nu este cunoscută la nivel local. Sunt și alte obstacole și constrângeri ce țin de costurile de înregistrare a tranzacțiilor, de impozitele legate de proprietatea funciară.

Agricultura, precum și comunitățile rurale, nu vor avansa dacă relațiile funciare vor continua sa se bazeze pe arenda ad-hoc de scurtă durată. Împroprietărirea cu pământ este importantă pentru strategiile de supravețuire ale membrilor comunităților rurale, fie pentru producerea de subzistență, fie pentru obținerea venitului de arendă. Crearea sectorului comercial în agricultură impune în mare măsură consolidarea loturilor de pamânt în baza dreptului de proprietate. Problema dată poate fi abordată pe două căi.

Prima cale presupune formarea întreprinderilor agricole viabile pe cale naturală și perfecționarea relațiilor de arendă. În același timp, este bine venită perfecționarea bazei legislative, modalitatea de înregistrare a bunurilor imobiliare, ameliorarea climatului investitional în mediul rural, de creat infrastructura de piață pentru gospodăriile agricole mici și mijlocii. Aceasta este poziția Băncii Mondiale și Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

A doua cale este preponderent lansată de societățile comerciale din sfera agrobusiness – ului și presupune accelerarea procesului de creare a întreprinderilor agricole mari și mijlocii în rural. Pentru aceasta se propune utilizarea experienței tărilor Europei de Vest și Centrale în domeniul dat, în care astfel de sarcini erau executate de către anumite structuri nou create.

În Republica Moldova se propune crearea Agenției Funciare, care ar executa funcția de consolidare a pamânturilor. Cu susținerea donatorilor externi această Agenție Funciară ar fi în măsură să se ocupe de consolidarea pamânturilor în baza contractelor de la agenții economici. Ulterior, Agenția ar putea funcționa ca o societate comercială, care ar oferi servicii pe piața funciară, atât agenților economici din mediul rural, cât și populației rurale.

Unul din scopurile procesului de privatizare a fost distribuirea echitabilă a pământului. Drept consecință proprietarii de pământ s-au ales cu mai multe parcele de pământ dispersate. Există numeroase cazuri când țăranii și-au primit cota funciară de aproximativ 1 ha în vreo 10 locuri diferite. Fragmentarea excesivă a pământului a fost imediat percepută de proprietari drept un obstacol în desfășurarea operațiunilor agricole și o modalitate de a soluționa problema în cauză este de a extinde gospodăria în scopul majorării producției, venitului, facilitării accesului la credite și echipament. Dar problema majoră în acest sens rămâne lipsa totală de resurse financiare pentru a suporta cheltuieli suplimentare, cum ar fi plățile de arendă /leasing /procurare a pământului, utilizarea mijloacelor de producție, tehnicii, etc. Deaceea consolidarea ulterioară a terenurilor agricole și crearea unor unități agricole comerciale va dura o perioadă mai îndelungată de timp. Parcelarea pământului, de asemenea, contribuie la micșorarea investițiilor în agricultura Moldovei.

Este cert și faptul că o parte din noii proprietari funciari rămân inactivi din motive de vârstă ori sănătate, iar alții nu posedă capacitățile și deprinderile necesare pentru a deveni fermieri eficienți. Distribuirea în masă a parcelelor mici proprietarilor individuali cu siguranță necesită dezvoltarea mecanizmelor pieței funciare pentru a permite transferul pământului utilizatorilor mai eficienți și a permite fermierilor să ajusteze mărimea posesiunilor lor funciare.

Vânzarea /cumpărarea pământului încă nu a căpătat contururile unei piețe adevărate în Republica Moldova, chiar dacă numărul tranzacțiilor cu terenuri agricole se află în creștere permanentă: de la 2283 în nouă luni ale anului 1999 la 16368 în aceeași perioadă a anului 2000. Operațiunile de vânzare-cumpărare a pământului au constituit doar 1/3 din totalul tranzacțiilor înregistrate. În cadrul acestora s-au comercializat circa 1800 ha, mărimea media a unui lot vândut /cumpărat fiind de doar 30 ari. Aceste date vorbesc clar despre starea embrionară a pieței funciare.

Conform datelor unui sondaj a 350 gospodării agricole, efectuat de Agenția pentru Restructurarea Agriculturii (ARA) în toamna anului 2000, deși mai puțin de 10% din gospodăriile intervievate procuraseră pământ (majoritatea acestora fiind gospodării țărănești) la acel moment, intenția de a cumpăra pământ în viitorul apropiat a fost exprimată de jumătate din respondenți. În acest scop fermierii intenționau să utilizeze atât bani proprii, cât și împrumuturi bancare pe termen lung. Faptul că majoritatea respondenților se bazează pe bani proprii sau sunt dispuși să-și asume responsabilitatea unui împrumut bancar este cu siguranță un rezultat pozitiv al procesului de tranziție și un pas important spre economia de piață.

Aceeași sursă indică că prețul unui hectar de pământ nu fluctuează semnificativ de la o zonă la alta. În centrul și sudul țării prețul mediu este de 3.500-4.000 lei (8.225.000 – 9.400.000 ROL) pentru un hectar, pe când în zona de nord acesta este ceva mai mic – doar 2.500 lei (5.875.000 ROL). Trebuie să menționăm că datorită faptului că oferta de pământ rămâne scăzută – doar 5% din intervievați au indicat intenția de a vinde pământ în viitorul apropiat – putem prognoza majorarea continuă a prețului la pământ.

Este evident că deocamdată pătura socială în stare să achiziționeze largi terenuri de pământ este foarte îngustă. Deaceea nu e surprinzător faptul că arenda pământului a devenit o practică destul de răspândită în Republica Moldova. În condițiile arendei riscurile pentru arendator sunt minime, plata pentru pământul arendat fiind relativ joasă și achitată preponderent în natură. Este important și acel fapt că relațiile de arendă datorită răspândirii lor în masă creează premize pentru formarea infrastructurii rurale – cooperativelor și organizațiilor de deservire.

5.2 Viitorul relațiilor de arendare

Experiența țărilor cu o piață funciară dezvoltată demonstrează că arenda, ca tip de tranzacție a pământului, va exista întotdeauna. Dar proporțiile și manifestările ei, probabil, se vor schimba în conformitate cu întraga gamă a factorilor economici, sociali și politici. O oarecare viziune asupra viitorului relațiilor de arendă în sectorul agrar din Republica Moldova ne oferă planurile proprietarilor funciari-arendatori și ale arendașilor.

Acest sondaj efectuat de CISR, a cuprins 464 arendași și 1476 arendatori, și s-a constatat că 88% din arendași operează cu terenuri agricole de peste 100 ha, fiecare al patrulea administrează 500-1000 ha de pământ și fiecare al cincilea – peste 1000 ha. Suprafața medie de terenuri arendate de un singur arendaș constituie 680 ha. Deci, într-o careva măsură arenda neutralizează teza cu privire la parcelarea pământului în rezultatul privatizării.

Planurile arendatorilor. Deoarece proprietarul funciar actualmente are puține variante (de a prelucra pământul de sine stătător, de a-l înstrăina, da a-l transmite în arendă), intențiile a 79,4% dintre cei implicați în relațiile de arendă sunt de a prelungi contractul de arendă. 3,2% sunt satisfăcuți de relațiile de arendă, dar le vor continua transmițând cota în arendă altui lider. Puțini, doar 6,4% din arendatori intenționează să desfacă contractul de arendă și să prelucreze cota individual, iar fiecare al zecelea arendator nu și-a determinat planurile pentru viitorul proprietății sale funciare.

Planurile arendatorilor pentru viitor

Tabelul 5.1

Sursa: Centrul de Investigații Strategice și Reforme

Planurile arendașilor, cu referință la arendă și la formele de folosire a pământului, sunt prezentate în tabelul ce urmează. Majoritatea intenționează să prelungească relațiile de arendă (73,3%), dar 16,8% din arendași ar dori să procure terenuri agricole în proprietate. Este îmbucurător faptul că, în ciiuda tuturor dificultăților și incertitudinii din “mediu” numai 4,5% intenționează să renunțe la o parte din suprafețele de teren agricol luate în arendă.

Planurile liderilor-arendași

Tabelul 5.2

Sursa: Centrul de Investigații Strategice și Reforme

În concluzie se poate spune că, intențiile de perspectivă ale arendașilor și arendatorilor sunt pozitive: peste 70% din ambele categorii și-au exprimat dorința de a prelungi contractul de arendă, iar 17% din arendași intenționează să procure pământ în viitorul apropiat.

În sectorul agrar există atâtea lucruri neclare, iar statul urmează să realizeze încă foarte multe în domeniul asigurării legale și instituționale a relațiilor funciare, iar intențiile de continuare a activității de antreprenoriat, fie în relații de arendă, sau procurând pământul în proprietate, sunt destul de îmbucurătoare.

De secole pământul în Moldova a fost bogăția principală, de aceea pentru stat a fost și rămâne actuală problema creării unor condiții optime pentru folosirea eficientă a pământului, care este baza bunăstării țării și populației.

BIBLIOGRAFIE

21. www.law-moldova.com

22. www.e-democracy.md

23. www.gate.md

24. www.e-gov.moldova.md

25. www.usaid.com

26. www.cisr-md.org

27. www.ara.md