Politica Comerciala Licenta 1 [628914]

1
UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE STIINȚE ECONOMICE
DOMENIUL / PROGRAMUL DE STUDIU:
ECONOMIE ȘI AFACERI INTERNAȚIONALE / AFACERI
INTERNAȚIONALE
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ZI

LUCRARE DE DIPLOMĂ

COORDONATOR STIINȚIFIC:
Coordonator: Conf.univ.dr . GIURGIU ADRIANA

ABSOLVENT: [anonimizat]
2012

2
UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE STIINȚE ECONOMICE
DOMENIUL / PROGRAMUL DE STUDIU:
ECONOMIE ȘI AFACERI INTERNAȚIONALE / AFACERI
INTERNAȚIONALE
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ZI

POLITICA COM ERCIAL Ă-
TIPOLOGII, MĂSURI ȘI
INSTRUMENTE CONTEMPORANE

COORDONATOR STIINȚIFIC:
Coordonator: Conf.univ.dr. GIURGIU ADRIANA

ABSOLVENT: [anonimizat]
2012

3
CUPRINS
PARTEA I POLITICA COMERC IALA – ABOR ĂRI TEORETICE ………………………….. …………… 5
Capitolul 1: Definirea politicilor comerciale ………………………….. ………………………….. …………………… 5
1.1 Politica comercială ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 5
1.2 Economia politică ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 6
1.3 Orientările politicii economice ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 6
Capitolul 2: Politica comercială – origini, obiective, funcții, clasificări ………………………….. …………… 8
2.1 Originea produselor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 8
2.2 Funcțiile politicii comerciale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 10
2.3 Obiectivele policitii comerciale ………………………….. ………………………….. ………………………….. 10
Capitolul 3: Măsurile de politică comercială ………………………….. ………………………….. …………………. 11
3.1 Categorii de măsuri ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 11
3.2 Politica tarifară și instrumentele acesteia ………………………….. ………………………….. ……………… 11
3.3 Clasificarea taxelor vamale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 13
3.4 Măsuri de politică netarifară ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 18
Capitolul 4: Noile trenduri ale politicii comerciale ………………………….. ………………………….. …………. 23
4.1 Autarhia ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 25
4.2 Protecționismul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 27
4.3 Liberalismul economic ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 29
PARTEA II POLITICA COMERCIALĂ STUDIU DE CAZ UNIUNEA EUROPEANA …………… 32
Capitolul 1: Prezentarea politicii comerciale a Uniunii Europene ………………………….. …………………. 32
1.1 Uniunea Europeană –prezentare generală ………………………….. ………………………….. …………….. 32
1.2 Obiectivele Uniunii Europene ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 33
1.3 Instituțiile și Organismele Uniunii Europene ………………………….. ………………………….. ………… 34
Capitolul 2 : Politica Comercială a Uniunii Europene ………………………….. ………………………….. ……… 36
2.1 Etapele implementării politicii comerciale în Euro pa ………………………….. ………………………….. 36
2.2 Uniunea vamală și Tariful Vamal Comun ………………………….. ………………………….. …………….. 39
2.3 Tipuri de acorduri ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 44
Capitolul 3: Măsuri și practici comerciale în Uniunea Europeană ………………………….. ………………….. 47
3.1. Procedurile vamale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 47
3.2. Taxa vamală ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 55
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 62

4
INTRODUCERE

Lucrarea se nume ște „Politica Comercial tipologii, măsuri și înstrumente contemporane”
și este împărțită în două prima parte abordând no țiuni cu caracter teoretic referitor la politicile
comerciale din era contemporană.
Prima parte este la rândul să împărțită în două și anume capitolul 1 care prezintă definiția
politicii comerciale ca și concept, împărțită în trei subcapitole care trateaz p politicile comerciale,
economia politică și orientările pe care le are politica comercială. În cel de -al doilea capitol se
vorbește despre originea unui produs, modalitatea de stabilirea a originii unui bun sau serviciu,
funcțiile care le are politica co mercială, tipologia aceteia și obiectivele acesteia.
În cel de -al treilea capitol sunt prezentate măsurile de politică comercială structurate în
patru subcapitole care se referă la categoriile măsuri comerciale și anume măsuri de natură
tarifară (vamală), măsuri de natură neta rifară (inclusive paratarifară) și m ăsuri de natură
promotională (de promovare si de stimulare). Sunt prezentate instrumentele fiecărei măsuri în
parte, funcțiile care le au acestea și o clasificare a taxelor vamale.
Cel de -al patru lea capitol prezință noile trenduri ale politici comerciale care sunt autarhia,
protecționismul și liberalismul economic și sunt caracteritate și exemplificate prin țări care au
adoptat acest tip de politică comercială la un moment dat.
În ce -a de-a doua parte a lucrării este prezentată politica comercială a Uniunii Europene,
fiind mai intâi în capitolul 1 prezentată Uniunea Europeană la nivel general cu obiectivele pe
care le urmărește si instituțiile și organismele care o conduc.
În capitolul 2 este prezentată politica comercială a Uniunii Europene, etapele implementării
acestei politici, uniunea vamală și tariful vamal unic și acordurile care s-au încheiat atât între
membrii Uniunii Europene cât și între aceasta și restul lumii.
În ultimul capitol sunt prezentate măsurile și practiciile comerciale din Uniunea
Europeană, legile care le reglementează, restricțiile și măsurile care sunt luate pentru a facilita o
cat mai bună relație comercială.

5
PARTEA I POLITICA COMERCIALA – ABOR ĂRI TEORETICE
Schimburile comerciale cu alte tări au fost întotdeauna o mare posibilitate de a câștiga,
câșting care este mult mai mare decât cel obținut din producție motiv pentru care țările
promovează politici externe comerciale care au posibilitatea de a adopta măsuri care influențează
exportul și i mportul dar și prețurile și în mod special balanța comercială.
Ca aceste lucruri să poată fi îndeplinite, statele trebuie să întreprindă diferite acțiuni
complexe și diverse pentru a asigura o dezvoltare durabilă și eficientă pe plan economic,
ecologic și social. Cu alte cuvinte, politica comercială externă este parte a sistemului politici
economice generale și externe. Datorită schimburilor economice și comerciale se crează o
colaborare care crează relații diplomatice între state și întărește prietenia d intre ele.
Un lucru foarte important este ca prin măsurile pe care le ia referitoare la creșterea sau
restrângerea relațiilor comerciale să aibă în vedere înteresele proprii dar să afecteze cât se poate
de puțin direct sau indirect interesele țării cu car e are legături. În momentul respectării
echilibrului între dorințele fiecărei țări și interesele comerciale fiecare țară are de câștigat.
Capitolul 1: Definirea politicilor comerciale
1.1 Politica comercială
Politica comercială externă ca și concept a av ut o evoluție continuă luând în considerare
schimbările care au survenit atât în politicile economice ale țărilor cât și în practicile propriu
zise, deoarece trebuie să ținem cont de faptul că țările se află în perioade de dezvoltare diferite
iar pe de al tă parte pentru a armoniza politicile comerciale ale țărilor care fac parte din aceleași
organizații internaționale create în ultima jumătate a secolului al XX -lea.
Pentru a întelege mai bine conceptul de politică comercială trebuie definiți întâi alți te rmeni
care au o strânsă relație cu acesta și anume conceptul de economia politică și politica economică
și conceptul de politica comercială care sunt confundate adesea din punct de vedere etimologic
dar care sunt foarte diferite în conținut.

6
1.2 Economia p olitică
Economia politică „a fost titulara stiintei economice cunoscută pe plan international ca
,,economics’’. Economia politică nu este altceva decât , un studiu știintific ce încearcă să
construiască anumite legi pentru economie, care să fie general vala bile, analizând date,
formulând si testând multe teorii despre rela țiile dintre unele fenomene ale vieții sociale și cele
economice .” (1, 2012)
Politica economică „reprezintă, de fapt totalitatea mijloacelor prin care guvernul dor ește
să reglementeze și să modifice situatia economică a unei natiuni, să stabilească obiectivele
urmărite prin acea politică economică. Scopul principal al politici economice a unui stat depinde
de numeroase ori de g rupul în beneficiul căruia este promov ată politica economică respectivă.”1
1.3 Orientările politicii economice
În țările democratice p olitica economică are următoarele orientări:

Figura 1 Orientările politicii economice

1 http://www.capital.ro/definitie/termen/vezi/politica -economica.html Mentinerea unui grad cât mai mare si mai stabil de ocupare a fortei de
muncă;
Asigurarea unei cresteri a standardului de viată national;
Evitarea inflatiei si tinerea acesteia sub control;
Urmărirea stabilitătii balantei de plăti;
Urmărirea realizării unei cât mai corecte redistribuiri a venitului national
real, prin sistemul de taxare – subventionare;
Reducerea situatiilor de monopol pe care diversi agenti economici le
detin într -o economie

7
Politica comercială este parte a politicii eco nomice a unui stat și are în vedere relațiile
economice externe ale acestuia fiind specifică fiecărui stat la fel la fel cum este și politica
economică. Aceasta „ reprezintă ansamblul de reglementări care sunt adoptate de o țară cu
caracter administrativ, caracter juridic, caracter fiscal, caracter bugetar , caracter financiar,
caracter valutar etc., pentru a promova sau a restrânge schimburile comerciale externe si a
protejării economiei nationale de concurenta străină. ”
Statele au un obiectiv principal pe care îl urmăresc prin intermediul politicilor comerciale
deoarece relațiile economice între state sunt foarte importante pentru creșterea economică , dar și
pentru că are în vedere stimularea dezvoltării economiei na ționale ș i protejarea acesteia de
concure nța străină.

8
Capitolul 2 : Politica comercială – origini, obiective, funcții, clasificări
2.1 Originea produselor
Creșterea schimburilor de bunuri care nu sunt fabricate într -o singură țară au a adus în
discuție determinarea originii produsulu i. Guvernul aplică tot felul de reguli pentru a stabili
originea produselor din doua motive și anume:
1. Să facă o diferență clară între produsele autohtone pentru a se putea face o
diferență la import
2. Să stabilească originea străină a unui produs și în mod s pecial condițiile sub care
va fi considerat ca provenind dintr -o țară cu un anumit sistem de preferințe
Dar regulile de origine au un sens la larg. Acestea joacă un rol foarte important în
aplicarea legilor vizavi marcarea lor, etichetarea lor și promovare a lor, provizioane de retrageri,
interdic ții guvernamentale, procedee de asigurare, restricții cantitative, prohibiții de import și
embargouri.
Atunci când două sau mai multe țări au fost implicate în producția unui bun, conceptul
general aplicat in stabil irea originii este că produsul ia ca țară de origine țara în care a avut loc
transformarea cea mai substanțială, adică țara în care bunul a suferit cele mai mari prelucrări. În
practică există trei metode principale de determinare a transformărilor care i -au survenit:
1. Testul Valorii Adăugate – care necesită ca procesul de producție să fi adăugat o
anumită valoare bunului; Aplicarea acestui test necesită analizarea costurilor de
producție din următoarele puncte de vedere: procentajul maxim de părți si
mate riale importate, procentajul minim de valoare locală adăugată și procentajul
minim de părți care atestă originea;
2. Testul Categoriei din care face parte – ceea ce îi oferă originea se determină prin
activitatea din țara exportatoare care este clasificată ca făcând parte dintr -o
categorie anume din clasificarea valutară, dacă necesită sau nu imputări; oferă
avantajul simplicității și predictibilității altfel clasificarea tarifelor nu poate
distinge transformările substanțiale;

9
3. Testul Tehnic – anumite testări tehnice care în funcție de rezultatul pozitiv sau
negativ îi conferă o animită origine; acest test este cel mai bun de a se folosi în
cazuri specifice dar și cel mai ușor de manipulat.2
Aceste teste pot fi aplicate fie singure fie combinate, iar agențiil e care le folosesc pot să
se abată de la aceste metode când originea este determinată pentru alte motive decât cele vamale
(de exemplu antidumping). Motivul creeri lor a fost pentru a avea un regim în care guvernele au
discreția de a stabili originea difer itelor bunuri, în special pentru a stabili particularitățile
preferențiale.
Interesul economic în originea bunurilor este relativ recent și a fost întărit prin creșterea
importanșei tarifelor MFN, înlocuirea lor prin alte intervenții și prin expansiunea ar anjamentelor
de schimb preferențiale. S -a argumentat maniera în care originea bunurilor este stabilită și
aplicată deoarece determină modul în care sunt acordate preferințele ca urmare modul în care
acestea afectează co merțul mondial3. Analiza economică a originii a fost limitată, totuși, a dus la
creerea unor modele4. Parțial, asta reflectă faptul că încă sunt destul de neimportante dar pe de
altă parte arată și faptul că are o structură complexă care necesită o analiză amănunțită, cel puțin
pentru a putea oferi informații în caz de nevoie.
Multe dintre analizele formale s -au rezumat la protejarea conținutului, investigând
efectele cerințelor guvernelor gazdă asupra produselor străine și modul în care aceste țări
respectă originea de priveniență a produselo r, și prețul la care acestea le comercializează.
Aspectele pozitive și normale ale acestor politici nu au fost încă analizate la toate nivelele pieței.
În literatura de specialitate există conceptul care stabilește legăturile dintre politicile comerciale
din cadrul vânzărilor finale și cele intermediare, permițând structurile piețelor competitive și
imperfecte5.

2 Vermulst (1992) and Vermulst et.al. (1994) for a discussion of ROOs and their applications in the
major developed trading economies from a legal perspective. Falvey and Reed (1997) consider their
economic effects.
3 Krueger (1993), (1995) and Krishna and Krueger (1993)
4 Ju and Krishna (1998 ).
5 Spencer and Jones (1989), (1991) and (1992)

10
2.2 Funcțiile politicii comerciale
Fiecare stat, prin politica sa comercială, trebuie să îndeplinească trei functii principale și
anume:
1. Promovarea relatiilor economice externe prin stimularea exporturilor;
2. Protejarea economiei naționale de către concurența străină prin numeroase
reglementări și controale asupra importurilor;
3. Prin urmărirea realizării unui echilibru dinamic în balanța comercială și î n balanța
de plăti a țării în paralel cu creșterea rezervei de valută a statului.
2.3 Obiectivele policitii comerciale

Aceste obiective diferă de la stat la stat atât în functie de condițiile interne cât și de cele
internaționale. În perioada postbelic ă, datorită adâncirii interdependențelor economice
internaționale au apărut reglementări absolut necesare între state care urmăreau coordonarea
modului de acțiune a statelor din punct de vedere politic. Datorită acestui lucru au apărut
reglementări bilater ale, regionale și subregionale dar și o tendință de multilateralizare cu ajutorul
unor acorduri ce urmăreau anumite reguli și principii vizavi de folosirea anumitor instrumente și
măsuri de politică comercială în relatiile dintre țări. Unul dintre aceste acorduri este și Acord ul
General pentru Tarife și Comert (GATT care a devenit ulterior Organiza ția Mondial ă a
Comer țului (OMC).
Până să apară OMC multe state foloseasu în cadrul relațiilor economice externe diferite
instrumente variate de politici comerci ale, prin care încălcau regulile și reglementările date și
încercau să promoveze regionalizarea schimburilor comerciale. 1.Perfectionarea structurii schimburilor comerciale externe;
2.Restrângerea sau stimularea comertului cu anumite produse sau grupe de produse;
3.Orientarea geografică a fluxurilor comerciale internationale: restrângerea acestor fluxuri
cu unele tări si dezvoltarea lor cu altele;
4.Îmbunătătirea raportului de schimb prin sporirea puterii de cumpărare a exportului.

11
Capitolul 3 : Măsurile de politică comercială
3.1 Categorii de măsuri
În cadrul politicii comerciale se utilizează trei categorii de măs uri și anume:
1. Măsuri de natură tarifară (vamală);
2. Măsuri de natură netarifară (inclusive paratarifară);
3. Măsuri de natură promotională (de promovare si de stimulare).
De obicei primele două tipuri de instrumente se referă la import în timp ce doar cel de -al
treilea instrument se referă la export.
Politica comercială este complexă iar măsurile pe care le utilizează și prin intermediul
cărora sunt promovate interesele economice ale unei țări se derulează pe o perioadă destul de
întinsă. Având în vedere aces te aspecte statele intervin în desfășurarea relațiilor economice
urmărind pe de -o parte protejarea economiei naționale de influențe nedorite din partea
concurenților de pe piața internațională iar pe de altă parte stimularea exportului punând bazele a
politicilor comerciale cu două funcții de bază și acestea fiind în primul rând cea protecționistă iar
în al doilea rând cea promoțională.
Pârghia pe care statul o folosește cel mai des în promovare acestora sunt politicile tarifare
care acționează prin interm ediul regimului vamal utilizat în schimburile cu exteriorul .

3.2 Politica tarifară și instrumentele acesteia
Politica tarifară (vamală) „cuprinde totalitatea reglementărilor si normelor emise de stat,
prin institutiile abilitate, care vizează intrarea sau iesirea, în/din tară a mărfurilor si care implică:
 Controlul la trecerea unei frontierei de stat pentru mărfuri și mijloacede transport;
 Îndeplinirea formalitătilor vamale;
 Plata taxelor vamale, adică impunerea vamală;
 Alte formalităti specifice, reglemen tate prin acte normative ”.

12

Instrumente le principale prin care se realizează această politica vamală sunt:
 Legile și reglementările vamale: coduri vamale și regulamente vamale;
 Tarifele vamale – „cel mai important instrument prin care se realizează impuner ea
vamală, folosit de toate tările lumii, cuprinzând taxele vamale percepute asupra
mărfurilor importate sau exportate, în functie de procedurile aplicate; tariful vamal
reprezintă mijlocul indirect prin care este protejată economia unui stat, dat fiind fa ptul că
taxa vamală în acest tarif este restrictia comercială cea mai larg utilizată în practicile de
comert exterior, dar si cea mai veche ca aplicabilitate. ”
 Taxele vamale și tariful vamal – instrumente tarifare „împreună cu problematica
teitoriului vam al si a regimurilor vamale speciale acoperă domeniul politicii comerciale
tarifare si cea mai mare parte a conceptului de politică vamală a unui stat. ”
Impunerea vamală (plata taxelor vamale) are rolul principal în cadrul politicii
comerciale si îndeplines te trei functii principale :

Figura 2 Funcțiile impunerii vamale 1.O functie de natură fiscală,
pentru că taxele vamale sunt o
sursă importantă de venit la
Bugetul statului ; 2. O functie de natură
protectionistă, pentru că
protejează economia natională de
concurentă străină ;
3. O functie de negociere, pentru
faptul că statele pot negocia (fie în
cadru bilateral, fie multilateral)
concesii vamale reciproce sau
nereciproce, ce au rolul de a
stimula schimburile comerciale .

13
3.3 Clasificarea taxelor vamale
a) Taxele vamale
Taxele vamale se referă la impozitele indirecte care sunt percepute de stat asupra
mărfurilor atunci când acestea trec granite țării, fiind o importantă sursă de venit pentru bugetul
statului în special în țările în curs de dezvoltare.
Acestea afectează în primul rând firmele care importă deoarece trebuie să plătească
autorităților suma aferentă nivelului taxei vamale pre văzute în tariful vamal pentru anul
respectiv. Importatorul va trece plata taxei vamale asupra prețului cu care va vinde produsul pe
piața respectivă astfel că în final cel care plătește taxa vamală este consumatorul final. Dacă
mărfurile se vând greu sau au un termen de valabilitate scurt, în unele cazuri firma care exportă
va suporta taxele vamale sau chiar producătorul bunului.
Practica internatională a demonstrate de nenumărate ori că pretul unui produs importat
este în general, mai ridicat decât cel al unui produs in digen cu proprietăți asemănătoare pentru că
asupra produsului a utohton nu se aplică impunere a fiscală cu caracter vamal deci taxa vamală
are patru funcții de îndeplinit și anume:
a) Funcția de natură fiscală fiind o sursă de venit la Buget ul Statului;
b) Funcția de natură protectionistă;
c) Funcția de negociere;
d) Funcția de formare a prețurilor pentru export și import..
Clasificarea taxelor vamale

14

Figura 3 Clasificarea taxelor vamale
În continuare în Tabelul 1 este pre zentată o caracterizare mai amplă a principalelor tipu ri
de taxe vamale, trasăturile lor și diferențele între tipurile principale.
Tabel 1 Caracterizarea taxelor vamale principale
Nr.
crt Tipul de taxă
vamală Caracteristici
1 Taxele vamale
de import -se percep asupra m ărfurilor importate, atunci când trec granitele vamale
ale tării importatoare.
-sunt un mijloc de protejare pentru p roduse le nationale fată de concurenta
străină , contribuind și la ridicarea prețului si contribuie direct la ridicarea
pretului mărfurilor importate, făcândule mai putin competitive în raport
cu produsele indigene
-răspândite pe plan internațional ;
-aplicate unui nomenclator larg de produse ;
-se practică pe perioade de timp îndelungate;
-mai ridicate d ecât celelalte taxe ;
-sunt discutate atât în cadrul negocierilor bilaterale cât și a celor

15
multilaterale
2 Taxele vamale
de export -percepute asupra bunurilor autohtone care sunt importate
-urmărește pe lângă obiectivul fiscal încă două obiective și anume :
1) cresterea preturilor produselor respective pe piata internatională, cu
conditia ca statul respective să fie un important furnizor si eportator al
produselor vizate;
2)fie limitarea exporturilor pentru unele produsele de bază precum
materii prime pentru industrii ș i agricole), în scopul de a determina
prelucrarea acestor produse în tara respectivă în cantităti mari, ca ulterior
acestea să fie exportate ca produse manufacturate, în vederea sprijinirii
unor ramuri industriale pentru care tările respecti ve dispun de o bază
corespunzătoare de materii prime.
3 Taxele vamale
de tranzit -sunt percepute la mărfurile străine care tranzitează o țară;
-nu sunt răspândite pe plan international și sunt reduse statele fiind
interesate să încurajeze tranzitul
– sunt o importantă sursă de venit datorită utilizării infrastructurii tării
prin care treze
-are scop fiscal .
4 Taxele vamale
advalorem -percepută la valoarea vamală a mărfurilor importate sau exportate.
-cote procentuale raportate la valoarea vamală a mărfur ilor respective (de
ex: 10% din valoarea vamală a unui automobil , locomotivă, cărbune,
minereu, etc.).
-valoarea vamală se exprimă în moneda natională a tării importatoare
-se calculează prin transformarea pretului mărfii importate în moneda

16
natională la curs FMI-ului.
-prezintă unele inconveniente datorate sensibilității la oscilatiile prețurilor
5 Taxele vamale
specifice -percepute pe unitatea de măsură fizică a mărfurilor importate (sau
exportate) (bucată, tonă, metru cub, metru pătrat, vagon etc.)
-se stabilesc sub forma unei cifre (sume) absolute în moneda acelei țări
6 Taxele vamale
mixte -se percep atunci când taxele vamale advalorem nu sunt destul de eficace
ca mijloc de protectie;
-pe lângă taxa vamală advalorem se mai percepe, temporar, si o taxă
vamală specific ă atunci când preturile înregistrează importante scăderi
7 Taxele vamale
autonome -sunt stabilite de către stat în mod independent si nu pe baza unei
conventii bi sau multilateral încheiate cu alte state
-percepute asupra mărfurilor c are provin din tările nu a încheiat acorduri
comerciale
-nu se aplică în relatiile cu aceste state clauza natiunii celei mai favorizate
-taxele sunt aplicate pe lângă regimul clauzei celei mai favorizate națiuni
și implicit implică doua trăsături de bază a acestora și anume :
– sunt foarte ridicat e
-nu sunt negociate și adeseori sunt o barieră în ce privește schimburile
international.
8 Taxele vamale
conventionale -sunt stabilite de stat prin tr-o întelegere care este în conformitate cu
clauzeșe stabil ite în cadrul acordurilor bilaterale sau a acordurilor
multilaterale care au fost încheiate între state.
-sunt percepute asupra tututror produselor și serviciilor care vin din altă

17
țară, țară care la rândul ei oferă clauza națiunii favorizate.
– sunt apl icate în cazul țărilor cu regim favorizat de unde și caracteristicile
sale principale care sunt: ,mult mai multe resuse decât cele autohtone și
sunt discutate în cadru GATT, iar în prezent OMC.
9 Taxele vamale
preferentiale – au un nivel foarte scăzut ș i sunt aplicate numai produselor care vin din
anumite state și nu tuturor produselor.
-oferă un regim favorizat care este stabilit numai între anumite țări nu
tuturor statelor ;
-prezintă acorduri favorizate care pot fi fie reciproce, fie nereciproce și
care s -au dezvoltat în perioada dintre cele doua războaie Mondiale
precum a fost SGp -ul sau diferite convenții de acordarea preferințelor.
10 Taxele vamale
de retorsiune -sunt aplicate de către țări datorită politicilor comerciale neloiale ale unor
state precum este politica de subvenționare a exportului sau politica de
dumping.
-poate lua forma unor taxe suplimentare stabilite prin lege sau a taxelor
antidumping menite să comepenseze prețurile ;
-anu sunt prestabilite deci nu pot depăși o anumită marjă d e dumping
dcare se stabilește ca fiind diferența între prețul de dumping și prețul la
nivel mondial al produsului respectiv ;
– este mai scăzut deoarece încearcă să pătrundă pe piață în timp de cele
de compensare nu pot depăși un nivel stabilit pentru subv enționarea
exportului.
Sursa: Nicolae Sut ă, Comert international si politici comerciale contemporane, Ed. Eficient,
Bucuresti, 2000, pag. 35

18
b) Tariful vamal
Tariful vamal reprezintă un catalog în care este o prezentat nomenclatorul produselor care
sunt su puse impunerii vamale și taxa aferentă fiecărui produs și grupă de produse.
De asemenea mai sunt prezentate și mărfurile care nu se supun impunerii, cu alte cuvinte
care sunt scutite de impunerea vamală fie la import fie la export în țara respectivă. Viva vi de
aceste tarife trebuie aduse în discuție următoarele doua aspecte și anume c lasificarea mărfurilor
prin prisma tarifele vamale și formele îmbrăcate de acestea.
Criteriile pe baza cărora s -a făcut clasificarea tarifelor vamale sunt:

Figura 4 Criteriile de clasificare a taxelor vamale
3.4 Măsuri de politică netarifară
Pe lângă un tariff vamal, țările folosesc și alte măsuri și reglementări mai complexe pentru a
proteja piața națională de concurenți. Până acum au fost . Există aproximativ 2000 bariere
netarifare care pot afecta marfa din momentul în care exte importată și până ajunge la
consumatorul final, si sunt așa de numeroase pentru că nu se limitează doar la spațiul vamal.
Sunt multe situații în care acestea pot devein obs tacole mai mari în procesul de import sau export
decât barierele tarifare pentru că sunt greu de identificat și greu de negociat. 1 •Combinarea celor doua criterii
2 •Originea mărfurilor (animală, vegetală, minerală);
3 •Gradul de prelucrare al acestora (materii prime, semifabricate, produse finite)

19
Instituția care clasifică aceste bariere este GATT cale le împarte în cinci grupe,iar criteriul
după care le împarte este pre ponderant metologic. Acestea sunt următoarele:

Caracteristicile barierelor netarifare
1) Bariere ce limitează c antitativ și direct importurile
-negociate prin acorduri international între țări, sunt de mai multe categorii dintre care:
 Interdicțiile la impor t -mijlocul cel mai radical de protective, poate interzice total sau parțial,
timpul fiind limitat sau nelimitat pentru importarea unor produse sau grupe de produse din motive
care pot fi fie politice fie economice și se face prin refuzu statului de a aco rda licențte de import.
 Contingentele de import : numărul maxim exprimat cantitativ sau valoric de produse care
poate fi important într -o anumită perioadă de timp care poate fi de două tipuri și anime la
nivel global și nu sfecificat pentru fiecare țară s au la nivel bilateral specificând -se țările de
unde provine fiecare bun.
 Licențele de import , autorizări date de către stat unor firme care importă un anumit produs
pentru o anumită perioadă de timp. Există mai multe tipuri de licențe și acestea sunt: licențe
automate de import – cererea de import este acceptată automat pentru produsele liberalizate într –
un anmit timp; 1. Bariere ce limitează cantitativ și direct importurile
2. Bariere ce limitează indirect importurile prin intermediul prețurilor
3. Bariere ce vin în urma formalităților vamale și celor administrative întâlnite la import
4. Bariere întalnite în momentul implicării statelor în diferite activități comerciale
5. Bariere tehnice care apar în urma standardizării produselor din import și a celor autohtone

20
 Licențe pentru administrarea restricțiilor cantitative la import sunt acordate produselor
selective doar în limita plafoanelor prevăzute p entru produsele neliberalizate, și pot fi de două
tipuri și anume contingente acordate global și contingente acordate bilateral.
 Limitările voluntare la export se mai numesc și autolimitări la export și sunt înțelegeri
între țări care pot fi oficiale sau neoficiale prin care țările exportatoare se obligă să reducă volumul
unui export sau țara importatoare va reduce obligat contingentele pe o perioadă și mai lungă ce
duce la reînnoirea temporară a fluxurilor comerciale și a întelegerilor între producători vizavi de
volumul exportat.
 Acordurile privind comercializarea produselor în mod ordonat reprezintă o restrictive
cantitativă asemănătoare cu limitarea voluntară dar care are la bază negocieri bilaterale sau
multilaterale între țări, între guvernele țăril or și include prevederi legate de de prețuri și clauzele
de salvgardare.

2) Bariere ce limitează indirect importur ile prin intermediul prețurilor
Aceste bariere se împart în următoarele categorii:
 Prelevările variabile la import care sunt o măsură pentru p rotejarea frontierelor la nivelul
Uniunii Europene prin care se urmărește reglarea prețului de import șa ceș de franco -frontieră
pentru protejarea agriculturii țărilor membre. Aceste au în vedere doar produsele agricole ce intră
în contact cu Politica agri colă Comună, iar prelevarea acestora la import se face prin diferența
între prețul mondial pentru import și prețul de import al prgramat pentru produsul respective care
este importat din afara UE. În cazul în care prețul mondial este mai mic, diferența est e suportată
de importator iar dacă prețul este mai mare atunci această taxă de prelevare se subvenționează de
către stat.
 Prețurile minime sau prețuri maxime la import se referă la o barieră netarifară ce este
compatibil cu toate prelevările variabile pent ru import și sunt practicate in toate țările dezvoltate,
nu numai în țările din Uniunea Europeană.Acestea se impart după cum urmează:
-prețuri minime – atunci când pe piață international scade prețul unui produs țările care importă
stabilesc care sunt preț urile minime de import, prețuri care trebuie să fie apropiate de prețul cu
ridicata din țara respectivă pentru a proteja acea ramură a economiei naționale.

21
-prețuri maxime – atunci când țările care exportă ridică prețurile în mod artificial țările care
importă pot răspunde prin stabilirea unui preț maxim pentru import , preț care trebuie să fie
apropiat de cel intern.
 Ajustări fiscale la frontier potrivit acestor ajustări, mărfurile din export sunt scutite de
impozitele , în timp ce mărfurile din import sunt suppose acelorași impozite ca și produsele
autohtone. Ca acest principiu să poată fi respectat, statele au negociat diferite convenții
pentru a se evita dubla impunere. Cele mai importante taxe care fac parte din această categorie
sunt:
 taxa pe valo are adăugată;
 taxa în cascadă care este un impozit care se aplică pentru diferite stadia ale circulației
mărfurilor și pentru întreaga sa valoare;
 accize pentru produsele de lux, pentru tutun și pentru băuturi alcoolice;
 alte taxe precum: taxele portuare , sanitare, statistice, etc.
Există însă numeroase situații în care se poate face discriminare prin politica fiscală a unei
țări chiar dacă acestea au incheiate diferite convenții și acorduri vizavi de taxe, și aceasta poate fi
aplicată prin intermediul ur mătoarelor instrumente:
 evaluarea diferențiată pentru baza de impunere;
 ordinea în care se percep taxele;
 importanța calității, caracteristicilor tehnice etc. în ce privește impunerea.

 Taxele antidumping și taxele de compensare – acestea sunt folosite at unci când au loc practice
neloiale din partea unor țări iar țara care importă poate dovedi că prejudicial care a fost cauzat
este real. În cazul în care acest fapt este divedit, țara care importă este anchetată , timp în care
importul este blocat.

 Depozi tele prealabile pentru import : în anumite țări dezvoltate cei care import ă sunt obligați
să dea o cotă parte din valuta necesartă pentru import organelor vamale , în general cu
jumătate de an înainte, fără dobândă. Acest aspect are ca scot descurajarea impo rului pe acea
latură.

22
3) Bariere ce vin în urma formalităților vamale și celor adm inistrative întâlnite la
import
Această barieră are loc prin intermediul unei evaluări la vamă în momentul intrării acestora
în spațiul vamal . Organele vamale vor utiliza pentr u impunerea mărfurilor prețul cel mai ridicat
dintre toate prețurile practicate pentru produsul respectiv . În această etapă se utilizează foarte
multe documente iar formalitățile prin care se trece sunt complicate, împiedicând astfel de multe
ori schimbur ile comerciale între țări.
4) Bariere întalnite în momentul implicării statelor în diferite activități comerciale
Aceste bariere iau form a achiziților făcute de către guvern și anume produse și servicii ce au
fost cumpărate de către stat șu care ulterior au d evenit bariere netarifare prin prioritatea acordată
firmelor străine în comparative cu cele autohtone. O altă formă este comertul de stat deoarece
agenții economici care aparțin de stat au anumite avantaje în ce privește impunerea fiscală sau
din alte punc te de vedere, avantaje care nu sunt oferite agenților economici particulari. De
asemenea monopolul de stat asupra produselor aduse din import vizavi de produsele care sunt
vitale vieții precum sunt cerealele, petrolul și medicamentele, duce la posibilitate a limitării
acestor importuri.
5) Bariere tehnice care apar în urma standardizării produselor din import și a celor
autohtone
Aceste bariere vin în urma aplicării standardelor aplicate asupra produselor aduse din import
și asupra produselor autohtone care se ma numesc și bariere tehnice. În această categorie sunt
incluse în primul rând normele de natură sanotară și fitosanitară a căror condiții sunt obligatorii
și foarte severe în privința tuturor mărfurilor din import.
De asemenea include și normele de secur itate în care sunt inlcuse condiții de respectare a
calității bunurilor, diferite presc ripții de igiena, măsuri de securitate și măsuri tehnice. Pe lângă
acestea mai intră și normele de pregătire a mărfurilor de export care se referăla normele de
ambalare, normele de etichetare și normele de marcare care trebuie să fie în concordanță cu
specificațiile cerute iar uneori duc la cheltuieli în plus datorită întârzierii derulării contractelor.

23
Capitolul 4: Noile trenduri ale politicii comerciale
Deoarece politic a comercială este o component importantă a politicii economice a unei
țări și vizează toate relațiile economice pe care acesta le are cu celelalte țări, este important ca în
cadrul fiecărei măsuri să fie luate în considerare intereselor celorlalte state cu care au schimburi
comerciale, respectând totodată reglementările și politicile internationale.
Reglementările de natură politică trebuie să vizeze toate operațiunile de comerț care au
loc cu exteriorul fie că sunt de cooperare economică sau tehnică dar u rmărindu -și și propriile
interese naționale.
Obiectivul principal al politicii comerciale pe termen lung are trebui s ă ducă la stimularea
economiei naționale de către concurență motiv pentru care s -a determinat că aceasta are trei
roluri principale 6care sunt:

Figura 5 Rolul politicii comerciale

6 Bugnar, Nicoleta – Tranzacții internaționale , Editura Universității din Oradea, 2010 , p. 21
ROLUL
POLITICII
COMERCIALE rolul de promovare a
relațiilor economice
externe (în special
impulsionarea
exporturilor sau acelor
fluxuri comerciale
care sunt avantajoase
pentru țara respectivă) rolul de protejare a
economiei naționale
față de concurența
străină (înțelegând
prin aceasta
reglementarea si
controlul importurilor) rolul de echilibrare a
balanței comerciale și
de plăți (prin creșterea
ponderii exporturilor si
diminuarea
importurilor).

24
Politica comercială, prin funcțiile sale importante în economia națională și international dă
naștere unor obiective importante pe care trebuie să le aibă în vedere și acestea sunt:
 de a stimula dezvoltarea și modernizarea structurii din economia națională
 de a restrânge și de a stimula restrângerea sau stimularea exporturilor sau importurilor
 de a proteja ramurile din economia na țională și a agenților economici autohtoni;
 de a îmbunătăț i rate de schimb valutar
 de a spori venitul la Bugetul Staului
 de a controla importul și exportul de capitaluri
 de asigurare a echilibrului balanței de plăți și a balanței comerciale
 de a promova o cooperare economică la nivel
 de a perfecționa relațiil e economice externe nu numai din punct de vedere fizic dar și
geografic.7
Pe lângă obiectivele pe care le urmărește, politica unui stat trebuia să ia în considerare și
obiceiurile care se practică în cadrul relațiilor economice dintre țări care sunt în gen eral
caracterizate de o adaptabilitate puternică și de o stabilitate.
Aceasta fiind elementul cheie, prin el asigurându -se relații economice pe termen lung, și sunt
necesare pentru a se satisface obictivele stabilite pe termen lung și care duc la existen ța unui
climat sigur între țări. Prin adaptabilitate se asigură o dimensiune larga ce prmite soluționarea
tuturor problemelor apărute făra ca să fie necesară intervenția organelor de competență.
În perioada dintre cele doua războaie interdependențele con omice s -au adâncit puternic motiv
pentru care a fost necesară o modalitate de reglemetare a relațiilor între state, pentru ca acestea să
aibă o o relație de durată
Din acest motiv au fost încheiate diferite acorduri și tratate comerciale pentru a indentifi ca
principalele reguli ale folosirii diferitelor instrumente de politică comercială în relațiile dintre
țări. în aceeași idee s -a realizat Acordul General pentru Tarife și Comerț , în engleză General
Agreement on Tariffs and Trade (GATT) care a devenit mai târziu World Trade Organization
(WTO), adică Organizația Mondială a Comerțului (OMC).

7 Bugnar, Nicoleta – Tranzacții internaționale , Editura Universității din Oradea, 2010 , p. 24

25
În to tacet timp însă țările au pus la punct diferite instrumente d e politică comercială și prin
multe dintre acestea au încălcat din principiile și regulile pe care le-au stlit prin anumite acorduri
deoarece doreau să regionalizeze schimburile economice prin inmulțirea grupurilor economice
cu scopuri integraționiste. În aceste condiții au fost create de -a lungul anilor trei tipuri mari de
politici economice și anume autarhia, liberul schimb și protecționismul.

4.1 Autarhia
Autarhia este caracterizată printr -o izolare a economiei naționale de economia celorlalte
țări din lume, fiind orientată înspre interiorul țării, având o tendință de a dezvolta numite sectoare
și ramuri ale economiei național indiferent de preț, de a institui diferite măsuri d rastice pentru a
opri importul. Aceasta se caracterizează prin ignorarea unor avantaje oferite de relațiile externe
motiv pentru care țara nu face comerț cu alte state sau face la un nivel foarte scăzut.
În momentul în care țara este într -o stare de autarhie, conform principiului care prezintă
avanataje comparative costurile trebu ie ridicate pentru a obliga țările șă producă chiar și dacă
conctițiile sunt ineficiente, să producă bunuri asupra cărora nu au avanataje comarative. În
această situație statele ajung la o reducere a schimburilor cât mai mult posibil ceea ce duce la
izolar ea tehnologică, tehnică, științifică, culturală față de ce se întamplă la nivel mondial iar în
cele din urmă statul chiar dacă este imperfect duce țara la prosperitate.
Cel mai frecvent tip de stat care recurge la astfel de izolare este statul condus de dictatură,
stat ce va fi afectat până în cele mai mici subramuri ale economiei, puterea statului scăzând pe
plan mondial. 1. Autarhia l
2. Protectionismul
3. Liberalizarea comertului

26
Italia fascistă a lui Mussolini pretindea să fie o autarhie, în special
după Invazia Abisiniei din 1935 și embargourile care au urmat.
Comerțul cu Germania însă a continuat.
Statele Unite ale Americii, după Revoluția Americană, a trecut
printr -o scurtă perioadă de autarhie aproape totală (1808), când se afla
la conducere președintele Jefferson care a declarat un embargo auto –
impus pe transportul maritim internațional pentru a se proteja de
puterea economică și militară a Marii Britanii. Embargoul a durat din
decembrie 1807 până în martie 1809.
România anilor '80 , sub Ceaușescu, a adoptat o politică autarhică si
avea ca scop: plata integrală a datoriei externe, creșterea numărului de
produse confecționate în România și reducerea dependenței de
importuri.
Japonia a fost parțial o autarhie în timpul epocii cunoscută sub
numele de "perioada Edo", înainte de deschiderea sa spre vest în
1850, ca parte a politicii sale de sakoku.( nici un străin nu putea intra
și nici orice japonez nu putea să părăsească țara primind pedeapsa cu
moartea) Comerțul cu China și Coreea a fost moderat, iar comerțul
cu toate celelalte țări a fost limitat la un singur port de pe insulă
Dejima.
Uniunea Sovietică în timpul domniei lui Stalin a propus o
doctrină etichetată “Socialismul într -o țară” . Deși nu a fost
neapărat o formă absolut de autarhie, conținea elemente
care sprijinea o politică izolaționistă, cum ar fi: cererile
ruse de superioritate în diverse domenii științifice.
Spania , sub dictatura lui Francisco Franco , a fost o
autarhie din 1939 până Franco a permis comerțul exterior
în 1959, care coincide cu începutul "miracolului spaniol"
(creșterea economică din 1959 – 1973).

27

Figura 6 Țări în care s -a adoptat autarhia
4.2 Protecționismul
„Protecționismul este tipul de politică co mercială cvasigeneral practicat care se
caracterizează prin măsuri de protecție ale produselor indigene prin restricționarea accesului
produselor străine pe piața . Trebuie spus că măsurile protecționiste filtrează efectele nedorite pe
care economia si piaț a mondială le pot avea asupra unei economii naționale. Cu toate acestea, în
condițiile noi expansiuni a comerțului mondial protecționismul apare prin metode camuflate, si India a avut o politică de aproape autarhie care a început de la
instituirea sa ca stat independent, 1950 -1991.
China a fost si ea aproape de o autarhie din 1950 si pana in 1978, ca
urmare a politicilor stabilite de către Mao Zedong.
Birmania a urmat o politică de autarhie cunoscută sub numele de
Calea birmană spre socialism sub dictatura lui Ne Win, care a condus
țara intre anii 1962 -1988.
Albania a devenit aproape o autarhie în 1976, când liderul Partidului
Comunist, Enver Hoxha, a instituit o politică a ceea ce el a numit
"încrederea în sine". Comerțul exterior a crescut, după moartea lui
Hoxha în 1985, deși a rămas sever restricționat până în 1991.

28
anume: suprataxe, taxe statistice, taxe portuare, impozite pe cifra de afaceri, depun eri prealabile
în valută, diferite contingentări și interdicții, limitări “voluntare” ale exportului, etc. ”8 9
Indiferent de forma de manifestare a acestei politici protecționiste, trebuie precizat faptul
că aplicarea ei întotdeauna va îngreuna mișcarea mă rfurilor și serviciilor, va modifica condițiile
normale de schimb, având ca principală consecință faptul că, pe aceste piețe prețul nu se mai
formează liber.
În economia mondială contemporană nu se pune problema dacă există sau nu politică
protecționistă, ci care sunt problemele care pot apărea legate de:
 sensul si întinderea protecției
 nivelul protecției
 durata protecției
 orientarea protecției.
Sensul și întinderea protecției – în cadrul extinderii relațiilor economice externe asistăm
la o protecție cu în tindere diferită, atât la nivel de ramuri ale economiei naționale (se remarcă în
ultimii ani atenuarea protecționismului vamal în industrie si menținerea la cote înalte a
protecționismului agricol), cât și la nivel de țări sau grup de țări.
Nivelul protec ției – reflectă măsura în care sunt apărați agenții economici naționali;
această protecție trebuie să fie doar atât de mare încât bunurile autohtone să suporte concurența
bunurilor străine. Se pune întrebarea până unde poate merge nivelul protecției? Astfe l,
întotdeauna nivelul taxei vamale va depinde:
– de nevoia de protecție: protecția este cu atât mai mare cu cât produsul sau ramura națională este
mai slabă
– de faptul că producerea bunului răspunde interesului general și această activitate de producție
este o activitate rentabilă.

8 http://ro.scribd.com/doc/97656497/Cosmin -Tileaga -Organizatii -Economice -Internationale
9 Sută, Nicolae – Comer ț interna țional si politici comerciale contemporane , Ed. All, Bucure sti, 1995, p.71

29
Pentru ca protecția să aibă întotdeauna efectul scontat trebuie ca întinderea protecției să
fie invers proporțională cu nivelul ei.
Durata protecției – este de dorit să fie cât mai scurtă. Prelungirea acestei durate este
indic ată numai dacă întinderea și nivelul protecției este redus. Prelungirea nejustificată poate
determina reacții negative în economia națională datorită faptului că, firmele autohtone nu vor fi
interesate în creșterea competitivității produselor lor știindu -se la adăpost de concurența străină.
Este de dorit ca protecția să nu fie un sistem permanent, ci unul trecător (până firmele ajung la un
nivel de competitivitatea externă).
A stabili durata protecției este un lucru dificil deoarece, ea este influențată d e o serie de factori.
Pe plan extern s -a constatat că protecția vamală este mai lungă pentru produsele agricole față de
cele industriale, explicația găsindu -se în aceea că posibilitățile de adaptare ale agriculturii la
cerințele pieței sunt mai mici decât ale celorlalte ramuri economice. Trebuie precizat faptul că
necesitatea acestei protecții este tot mai mică pe măsură ce firma devine competitivă pe plan
extern.
Orientarea protecției – se face pe baza unor criterii ce alcătuiesc sistemul economiei
mondia le: resursele umane și materiale de care dispune țara, măsura în care cel protejat ajută la
satisfacerea nevoilor interne (cel puțin potențial), măsura în care activitatea protejată satisface
nevoile vitale ale națiunii.
Pe baza celor arătate anterior treb uie spus că, numai suma acestor criterii ne oferă o
imagine apropiată de ceea ce trebuie să fie o protecție reală și eficientă a produsului național si a
economiei în ansamblu. Orice problemă legată de protecția economiei naționale pleacă de la
noțiunile d e productivitate si producție. Susținătorii acestei noi teorii a protecționismului susțin
necesitatea dezvoltării ramurilor care au o productivitate mare.
4.3 Liberalismul economic
Clasicii englezi au pus accent pe teoretizarea liberalizării comerțului ext erior, susținând
interesele națiunii, în timp ce clasicii francezi au fost pentru liberalizarea cadrului economic
intern, paralel cu un protecționism extern moderat. Criza liberalismului clasic de la sfârsitul

30
secolului XVIII – prima jumătate a secolului X IX va face trecerea către protecționism ca reacție
națională.
Liberul schimb se caracterizează prin reglementări care încurajează fluxurile comerciale
si de cooperare, legăturile statului respectiv cu alte țări se intensifică, acestea având ca si
consecinț ă cresterea producției, mărirea si diversificarea ofertei interne. Acest tip de politică are
la bază teoria lui David Ricardo a avantajelor comparative ce pot fi obținute în condițiile absenței
restricțiilor din calea schimburilor comerciale.
Practicarea liberului schimb în perioada interbelică (concretizat prin absența barierelor
tarifare si netarifare, admițându -se măsuri protecționiste doar în domeniile ce vizau securitatea
națională) a avut ca si consecință menținerea si agravarea decalajelor economice dintre state. În
perioada postbelică, practica internațională a demonstrat că, acest comerț liber continuă să fie o
excepție, realizându -se mai mult la nivel zonal sau regional.
Controversele apărute între susținătorii protecționismului, pe de o parte si a liberului
schimb, pe de altă parte sunt în actualitate si astăzi . În aceste condiții, poziția adoptată de statele
lumii este în favoarea trecerii treptate la o liberalizare reală a comerțului internațional,
liberalizare care să ia în calcul interesele t uturor țărilor, inclusiv a celor în curs de dezvoltare.
Dintre avantajele care decurg din practicarea politicii liberului schimb amintim: cresterea
producției prin lărgirea piețelor, o mai bună satisfacere a nevoilor de consum intern, cresterea
competitiv ității produselor indigene, sporirea stabilității economice, modificarea producției si
consumului, o mai bună folosire a forței de muncă, evoluția prețurilor prin cerere si ofertă etc.
Cu toate avantajele pe care le generează liberul schimb pentru particip anții la circuitul economic,
acesta poate fi însoțit si de unele pericole pentru agenții economici tineri si slabi, pentru ramurile
economice nou intrate pe piață, pentru cazurile de specializare unilaterală, etc.
Plecând de la cele arătate anterior, trebu ie precizat faptul că astăzi apare tot mai persistent
întrebarea: comerț liber sau protecționism? Opinia generală este că această problemă nu poate fi
transată printr -o opțiune categorică pentru una sau cealaltă din cele două tipuri fundamentale de
politic ă comercială. Cu toate că, acest comerț liber permite o mai eficientă utilizare a resurselor
la nivel mondial, că țările lumii pot depăsi prin comerțul internațional limitele impuse de propria

31
capacitate de producție, există în prezent o mare doză de opune re față de politicile de liber
schimb.
Națiunile simt astăzi, poate mai intens ca în trecut, nevoia de a se proteja de concurența
internațională; întotdeauna va exista o intervenție mai mare sau mai mică a statului pentru
apărarea intereselor naționale în contextul regional sau mondial . Asistăm în prezent nu la o
diminuare, ci la o escaladare a protecționismului, ca urmare a intensificării intervenției statelor în
acest domeniu. Atunci când se încearcă găsirea răspunsului la întrebarea “comerț liber sau
protecționism?” trebuie dezbătute mai multe probleme, dintre care amintim câteva.
Prima dintre acestea se referă la impactul pe care măsurile de politică comercială luate de
un stat îl produc asupra economiei statului respectiv, si implicit asupra cetățenil or. Se poate
discuta aici despre modul în care politica comercială influențează distribuirea venitului național
între diferitele grupuri socio -profesionale.
Cu toate că sunt promovate în numele interesului național, în realitate măsurile care
restricționea ză comerțul liber sunt susținute de anumite grupuri care beneficiază de pe urma lor.
Conflictele de interese din cadrul națiunilor sunt, de regulă, mai importante în determinarea
politicii comerciale decât conflictele de interese dintre națiuni. P. Krugman susține că “ în
realitate, națiunile îsi stabilesc politica comercială de asa manieră încât conflictul intern de
interese este mai bine reflectat decât interesul național vizavi de străinătate, iar politica
comercială internațională conține în ea o anumit ă doză de tocmeală”3.
O altă problemă este aceea că, uneori măsurile protecționiste favorizează interesele
anumitor sectoare sau ramuri economice, în defavoarea consumatorilor naționali. De exemplu,
industria automobilului din România a fost permanent pro tejată de concurența străină, dar
această protecție s -a exercitat în defavoarea consumatorului român (care trebuia să plătească pe
un autoturism de fabricație autohtonă un preț care nu reflecta calitatea lui, iar pentru unul străin
suporta o serie de taxe vamale ridicate).

32
PARTEA II POLITICA COMERCIALĂ STUDIU DE CAZ UNIUNEA EUROPEANA
Capitolul 1 : Prezentarea politicii comerciale a Uniunii Europene
1.1 Uniunea Europeană –prezentare generală
Uniunea Europeană a fost înființată pentru a pune capăt războaie lor între țările vecine și
care au culminat cu al Doilea Război Mondial. Imediat după începutul anului 1950, țările din
Europa au început să se unească în primul rând economic și apoi politic creând astfel
Cominitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului c u scopul de a asigura o pace de durată.
Primele șase țări fondatoare au fiot Franța, Belgia,Luxemburg, Germania, Italia și Țările de Jos.
Războiul Rece dintre Est și Vest marchează considerabil anii 50, în timp ce în Ungaria au
început manifestări de pr otest în 1956 împotriva regimului comunist, manifestări care au fost
reprimate de tancuri sovietice. Începând cu 1957 Uniunea Sovietică a devenit prima în cursa
pentru cucerirea spațiului prin lansarea primului satelit Sputnik 1, care a fost primul satel it
spațial din istorie. De asemenea Comunitatea Economică Europeană a fost înființată tot în 1957
prin Tratatul de la Roma, cominitate de altfel cunoscută și sub numele de Piața Comună.

Figura 7 Înființarea Uniunii Europene
Sursa: capturat http:europa.eu

33
Uniunea Europeană reprezin tă un parteneriat atât economic cât și politic , este uni în lume și
cuprinde 27 de tări. S -a contribuit la creerea și menținerea păcii de mai bine de o jumătate de secol
aducând prosperitate și stabilitate și ridicând standardele vi eții. De asemenea a introdus o monedă
nouă și încearcă în mod continuu să evolueze, prin crearea unei piețe unice unde persoanel,
bunurile și serviciile să poată circula liber.

Primul pas a fost consolidarea cooperării economice iar țările care s -au impl icat în acest
proces să devină interdependente din puct de vedere economic pentru a evita un nou război. Din
acel moment UE s -a dezvoltat și treptat a ajuns la o piață unică în cadrul căreia se folosește o
monedă unică și anume euro. Chiar dacă inițial a f ost o uniune economică exclusiv, a devenit
ulterior o entitate care are activitate în diferite domeniiajutând țările să se dezvolte și implicându –
se inclusiv în politica de mediu. Aceasta promovează democrația și drepturile omului și încearc din
răsputeri să reducă emisiile pentru a combate schimbările de climă. Un alt scop a fost de a reduce
controalele la frontiere pentru ca cetățenii Uniunii Europene să poată circula liberi oriunde în UE,
fiindu -le mai ușor să trăiască și șă muncească în orice țară ”” (2, 2012)

1.2 Obiectivele Uniunii Europene

34

Figura 8 Obiectivele Uniunii Europene
1.3 Organismele Uniunii Europene

Parlamentul European (ales de către popoarele statelor membre si
reprezentând cetățenii UE)
Consiliul (reprezentând guvernele statelor membre)
Comisia (executivul si organismul cu drept de a iniția legislație –
reprezentând UE în ansamblu)
Curtea de Conturi (responsabilă de controlul folosirii fondurilor
comunitare)
Curtea de Justiție (care asigură compatibilitatea cu dreptul
comunitar)

35

Comitetul Economic si Social si Comitetul Regiunilor – ECOSOC
(organisme consultative care acordă sprijin ca pozițiile diferitelor categorii
sociale si regiuni ale Uniunii Europene să fie luate în considerare)

Avocatul Poporului în Uniunea Europeană (care se ocupă de plângerile
cetățenilor cu privire la administrația la nivel european)
Banca Europeană de Investiții – BEI (instituția financiară a UE)
Banca Centrală Europeană – BCE (răspunzătoare de politica monetară în
zona Euro)

36
Capitolul 2 : Politica Comercială
2.1 Etapele implementării politi cii comerciale în Europa
De când s -a înființat, Uniunea Europeană nu numai că s -a extins din punct de vedere al
dimensiunii prin aderarea altor numeroase state dar și prin domeniile față de care și -a manifes tat
un interes deosebit de a le dezvolta prin pol itica europeană comună.
Piața unică a Uniunii Europene a fost creată prin legi si regulamente care oferă o
circulație liberă pentru bunuri și servicii. A luat măsurile necesare pentru a aplica o politică de
dezvoltare a regiunilor Europei. De asemenea a în cercat să își întărească politica în ceea ce
privește politica externă, de justiție și politica de afaceri interne.
Datorită dimeniunii sale economice, financiare și contabile și -a creat o poziție de top la
nivel mondial. Este cea mai mare putere comercial ă din lume, folosește o monedă dare este a
doua ca putere în lume, oferă peste 7 miliarde de euro anual pentru ajutorarea țărilor în curs de
dezvoltare și încheie acorduri comerciale și acorduri de asociere toate regiunile din lume.
În prezent, UE este put erea cea mai mare din lumea din punct de vedere al comerțului și
deține peste 20% din importurile și exporturile totale care au loc la nivel mondial. Motivul creeri
a fost liberul schimb și a dus la înființarea UE în urmă cu 50 de ani de aceea aceasta înc earcă cu
toate p uterile să liberalizeze comerțul la nivelul întregului glob, pentru a putea folosi atât țărilor
bogate cât și celor sărace deoarece comerțul este cel care stimulează dezvoltarea și creșterea
economiei la nivel național și apoi internațional oferind o gamă mai largă de produse.
Datorită unei puternice concurențe la nivel mondial între produsele importate și cele
autohtone prețurile scad iar calitatea este îmbunătățită. Cele mai competitive companii din
Europa pot concura cu cele din alte țări în condiții de comeț loial. Uniunea Europeană este gat a
să lărgească piața importurilor pentru a da o mână de ajutor țărilor în curs de dezvoltare chiar
dacă este vorba doar de un gest făcut de -o singură parte. Liberalizarea comerțului a fos întărită
prin eliminarea bar ierelor din spațiul UE ducând la o prosperitate și un angajament ferm față de
acest tip de politică comercială. De asemenea, țările mem bre și -au armonizat taxele între ele pe
măsură ce au eliminat și barierele tarifare pentru bunurile din import.

37
Deoarece politica comercială europeană este legată în mod direct de politica de
dezvoltare aceasta a creat un Sistem de Preferințe Generalizat (SGP) prin care acordă liber acces
pe piață unor importuri din anumite țări aflate în curs de dezvoltare fără ca acestea să plătească
taxe vamale sau au redus taxele. Pentru cele mai sărace 49 țări ale lumii se importă cu scutire de
taxe vamale la toate produsele cu excepția armelor.
UE a elaborat o nouă strategie comercială și o strategie de dezvoltare cu cele 78 de state d in
zona Africii, Pacificului și Caraibelor pentru a le face parte din economia mondială. Au fost
încheiate acorduri cu Africa de sud, acorduri ce vor duce la liberalizarea comerțului în acea zonă se
negociază în momentul de față acorduri de liber schimb c u statele din Consiliului de cooperare al
Golfului – Oman, Bahrain, Arabia Saudită, Kuweit, Qatarși Emiratele Arabe Unite. Pe lângă
acestea , UE are acorduri încheiate cu chile și c Mexic pentru a negocia acorduri de liberalizare a
scimburilor cu statele Mercosur și anume Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay.
Uniunea Europeană nu are încheiate acorduri cu țările mai dezvoltate precum SUA și
Japonia, relațiile dintre aceștia bazându -se strict pe acordurile încheiate de OMC deci există
multe situații în care sunt încheiate acorduri între UE și aceste două state. Regulamentul OMN
este aplicat în schimburile comerciale dinre China și Uniunea Europeană, China devenind
membră OMC abia în 2001. Momentan China este al doilea partener de comerț al UE după
SUA.
Cele mai de bază elemente ale policiti comerciale ale Uniunii Europene au fost discutate
încă din momentul creerii acestei uniuni prin Tratatul de la Roma care punea bazele
,,Comunității Economice Europene ” în anul 1957.
Politica comercială este una dint re cele mai vechi politici care a fost elaborată și pusă în
aplicare la nivel așa de lar, rămânând cea mai avansată parte a politicii externe a U E. Pe scurt,
politica comună comercială a UE se referă la :

existența unui set unificat, strict, de reguli și proceduri (cu vămile naționale acționând
ca „agenți” ai UE);
competențele UE sunt aproape exclusiv e, doar cu câteva excepții rămase în jurisdicția
statelor membre;
Comisia are rolul dominant;

38

rezoluția finală se adoptă împreună cu Consiliul (Miniștrii Afacerilor Externe);
deciziile se adoptă, în principal, cu majoritate calificată.
Tratatul de la Ro ma nu conține prevederi foarte precise/explicite în legătura cu obiectivele,
principiile și instrumentele politicii comerciale comune, fapt ce a permis interpretări
nuanțate din partea diverșilor analiști. Cu toate acestea obiectivele politicii comerciale
comune pot fi sintetizate astfel:
promovarea comerțului cu alte state și a principiului liberului schimb;
amplificarea/consolidarea forței competitive a societăților europene.
În ceea ce privește politica comercială a Uniunii Europene problemele se pun oa recum
diferit față de alte state, deoarece ea trebuie să armonizeze interesele naționale și sectoriale
care clamează protecție cu obiectivele exprimate la nivel supranațional, precum și cu
forțele internaționale. Politica comercială europeană s -a dezvoltat ca răspuns la evoluțiile
interne și internaționale; inițial preocupările interne erau orientate către consolidarea
uniunii vamale inițiată prin Tratatul de la Roma și elaborarea unor politici comune;
ulterior, chiar dacă uneori a avut o poziție predomina nt defensivă, CEE a răspuns
inițiativelor SUA de liberalizare comercială multilaterală, participând la rundele de
negocieri care s -au succedat în cadrul GATT.
Tratatul de la Roma (conform căruia statele membre se angajau să contribuie la
dezvoltarea armon ioasă a comerțului mondial și abolirea progresivă a restricțiilor în
comerțul internațional), CEE și ulterior UE a fost departe de a se manifesta pe arena
internațională ca un promotor consecvent al liberalismului comercial.
În afară de un grad de restric tivitate deloc neglijabil, politica comercială comună
prezintă alte trei caracteristici importante :
1.discriminare, mult mai accentuată decât în altă țară sau grupare( este vorba, pe de o
parte, de o discriminare „negativă” prin aplicarea de restricții în mod diferențiat, în
funcție de partenerii comerciali -limitări voluntare la export, măsuri anti – dumping,
contingente

39

2.2 Uniu nea vamală și Tariful Vamal Comun

Uniunea vamală a reprezentat una dintre primele pietre de temelie ale Uniunii Europene.
Aceasta a anulat taxele vamale la frontierele interne și a introdus un sistem uniform de taxe la
import. Drep t urmare, au dispărut controalele la frontierele interne.

Prin Tratatul de la Roma (1957) cele șase state membre fondatoare au pus bazele a ceea ce avea
să devină Uniunea Europeană. Primul pas a fost crearea unei uniuni vamale prin eliminarea
tuturor obs tacolelor tarifare și a restricțiilor cantitative din comerțul dintre țările membre.
Liberalizarea fluxurilor comerciale intra -comunitare a fost acompaniată de definitivarea
unui Tarif Vamal Comun. În textul Tratatului de la Roma au fost prevăzute met odologia și
fazele de elaborare, precum și principalele excepții. Conform regulilor stabilite, taxele vamale
prevăzute în Tariful Vamal Comun nu trebuiau să depășească nivelul mediei aritmetice a
taxelor vamale aplicate în cele patru zone vamale ale Comun ității (Franța, Germania, Italia,
Benelux) la 1 ianuarie 1957 (excepție făceau produsele agricole). Apropierea tarifelor celor
patru zone vamale de Tariful Vamal Comun s -a realizat treptat, finalizându -se, în virtutea
clauzei de accelerare, până la 1 iulie 1968.
bilaterale etc.; pe de altă parte este vorba de o discriminare „pozitivă” materializată într –
o serie de acorduri comerciale preferenți ale încheiate cu țările în curs de dezloltare din
Africa, zona Caraibe și Pacific);
2.prezență semnificativă a măsurilor cu caracter netarifar, mai redusă totuși decât în
Japonia și fără a fi evident că ar fi mai extinsă decât în S.U.A;
3.promovarea cu insiste nță a principiului reciprocității; deși este departe de a o egala pe
cea de care dau dovadă S.U.A, CEE/UE a fost, de regulă, partizanul unei reciprocități
integrale în relațiile cu alte state dezvoltate, urmând însă o abordare asimetrică a
principiului rec iprocității în relațiile cu celelalte categorii de țări.

40

Instituirea Tarifului Vamal Comun a însemnat pentru statele membre
uniformizarea protecției față de partenerii comerciali din statele terțe și crearea unei
preferințe pentru produsele comunitare. Tariful vamal integrat comunitar (TARIC)
reprezint ă unul dintre instrumentele aplicării politicii comerciale comunitare în relațiile cu
țările terțe; acest tarif vamal este aplicat în toate statele membre ale UE la importurile de
mărfuri care trec frontierele exterioare; prin politica comercială comună s unt fixate taxele
vamale aplicabile mărfurilor importate din afara Comunității, precum și excepțiile,
prohibițiile și restricțiile. La baza TARIC se află nomenclatura comunitară, cunoscută mai
ales sub denumirea de Nomenclatura Combinată (formată din 10.00 0 de coduri) care
detaliază codurile de 6 cifre ale nomenclaturii Sistemului armonizat în coduri formate din
8 cifre. Nomenclatura TARIC este împărțită în 21 de secțiuni și 96 de capitole.
TARIC reprezintă un instrument care cuprinde sub formă codificată numeric
totalitatea reglementărilor comunitare și naționale aplicabile în procesul de vămuire; el
este adaptat/actualizat permanent în funcție de regulile/rezultatele negocierilor în cadrul
OMC.
Treptat a fost elaborată și legislația vamală prin care se uniformizau comisioanele
vamale, regulile de origine, procedurile de depozitare și alte elemente legate de intrarea și
ieșirea mărfurilor din spațiul comunitar.
Un pas foarte important l -a constituit adoptarea, în 1988, a Documentului Unic
Administrat iv care a înlocuit 150 de documente separate utilizate anterior de
administrațiile vamale din statele membre și care a dus la simplificarea procedurilor
vamale.
În 1994 Codul vamal a integrat toată legislația vamală a comunității într -un singur text și
a stabilit un cadru unitar pentru procedurile de import și export. Crearea Pieței Interne
Unice a favorizat o mai mare armonizare a elementelor legate de politica vamală și nu
numai. Din punct de vedere sectorial cel mai protejat sector e ste cel al produse lor agricole.
În cazul produselor industriale cererea de protecție provine din sectoarele care sunt nevoite

41

O parte a acestei cereri este acoperită prin măsuri interne de subvenționare a ramurilor
care, altfel, nu ar fi capabile să contracareze concurența externă (cărbune, aeronautică,
construcții navale). Pentru celelalte produse industriale se aplică un sistem de măsuri
protecționiste care combină instrumente cu sferă largă de cuprinde re și instrumente cu
acțiune „discretă”. Din prima categorie fac parte mai ales restricțiile cantitative directe,
impuse mai pregnant în cazul autovehiculelor și produselor textile. Instrumentele de
combatere a comerțului ”incorect” (de tipul acțiunilor an ti-dumping) sunt folosite cu
intensitate destul de ridicată în special în cazul produselor chimice și electronice de larg
consum.
După renunțarea la sistemul de acorduri de limitare „voluntară” a exporturilor în
cazul oțelului, produsele acestui sector a u făcut tot mai frecvent obiectul investigațiilor
anti-dumping. Nici unul din instrumentele de protecție utilizate nu este foarte sever, dar
efectul lor cumulat permite penetrarea doar a importurilor de produse care au un avantaj
competitiv substanțial di n punct de vedere al costurilor. În prezent, există agenți vamali
numai la frontierele externe ale Uniunii Europene. Aceștia nu numai că asigură fluxurile
comerciale, ci și contribuie la protecția mediului și a patrimoniului nostru cultural,
totodată prot ejând locurile de muncă prin combaterea contrafacerii și pirateriei.
Uniunea vamală este o zonă unică de comerț, în care toate bunurile circulă liber,
indiferent dacă au fost fabricate în Uniunea Europeană sau importate din afara acesteia.
Astfel, un telef on mobil produs în Finlanda poate fi trimis în Ungaria fără taxe vamale și
fără control vamal. Pentru un televizor fabricat în Coreea de Sud taxa vamală este
percepută doar la prima intrare pe teritoriul UE, după care nu mai sunt necesare alte taxe
sau con troale.
Cu toate acestea, activitatea vamală rămâne foarte importantă. Serviciile vamale
ale Uniunii Europene gestionează aproximativ 20% din importurile mondiale, ceea ce
reprezintă peste 2 miliarde de tone de mărfuri pe an. În fiecare an, serviciile v amale
prelucrează peste 100 de milioane de declarații vamale.

42

Agenții vamali desfășoară o activitate complexă. În timp ce Uniunea Europeană
reduce tarifele vamale pentru numeroase importuri provenind din țările sărace, unii
importatori încearcă să -și încadreze mărfurile la un tarif mai mic, prezentând un certificat de
origine fals, care atestă proveniența produselor din aceste țări. Însă rareori agenții vamali pot
fi păcăliți.
Agenții vamali asigură și respectarea normele europene și internaționale în m aterie
de protecție a mediului, sănătate și siguranța consumatorilor. Aceștia pot refuza să permită
intrarea produselor alimentare contaminate sau a aparatelor electrice care nu sunt conforme
cu standardele UE.
De asemenea, se asigură că speciile aflate în pericol sunt protejate supraveghează
comerțul cu fildeș și animale, păsări și plante protejate. În egală măsură, ne protejează
patrimoniul cultural, căutând opere de artă furate. Verifică legitimitatea exporturilor de
tehnologii sensibile care ar putea f i utilizate pentru fabricarea de arme nucleare sau chimice.
Agenții vamali sunt responsabili și cu detectarea fraudei în declarațiile și plățile de
TVA sau a evaziunii asociate plății accizelor pentru articole precum țigările. Fără ajutorul
lor, mărfurile ar dispărea în economia subterană evitând sistemul fiscal și ar fi ușor pentru
oamenii de afaceri lipsiți de scrupule să declare exporturi fictive.
Prin colectarea taxelor vamale și a taxelor la importurile de produse agricole, agenții
vamali nu asigură d oar respectarea regulilor comerciale, ci aduc și o contribuție importantă
la finanțarea UE . Aceste venituri reprezintă 15% din bugetul UE. Luptând împotriva
fraudei în materie de TVA, ei contribuie, de asemenea, la menținerea unei alte surse de
venit, rep rezentând încă 16% din buget.
În același timp, agenții vamali trebuie să respecte dreptul individual al cetățenilor de
a cumpăra mărfuri într -o altă țară a Uniunii Europene. Cu toții avem dreptul să ducem bere
și vin acasă, pentru prieteni sau familie. Atâ ta timp cât scopul nu este de a le vinde spre a
obține profit, nu se plătesc taxe suplimentare la graniță.

43
Relațiile cu terții
Este foarte important în relațiile de comerț din cadru UE acordurile mutilaterale și
preferențiale care promovează come rțul și cooperarea între țări . Acordurile sunt descrise ca fiind
ca o piramidă a privilegiilor ce are trei nivele:

Figura 9 Ierarhia acordurilor comerciale
Numărul partenerilor comerciali de la nivelul 1 s -a extins continuu î n ultimii ani, precum
și ponderea lor în importurile comunitare; cea mai mică importanță ca parteneri comerciali o au
țările de la nivelul 2. (3)

Nivelul 3:
partenerii comerciali
cei mai puțin preferați,
în principal țările industrializate,
cu care relațiile comerciale se
derulează pe principiul CNF
Nivelul 2: grupul de mijloc, respectiv
țările care beneficiază strict de regimul
instituit prin SGP;
Nivelul I : partenerii comerciali cei mai preferați,
care beneficiază de un tratament preferențial mult mai
favorabil decât cel acordat prin SGP

44
2.3 Tipuri de acorduri
1. Acordurile pentru comerț ul preferențial
– Uniunea Europeană are o serie de acorduri preferențiale cu anumite state sau grupuri de
state;
– In scopul promovării legăturilor cu vecinii a stabilit acorduri pentru liberul schimb cu
Norvegia, Islanda și Liechtenstein, care sunt membre AELS(Asociația Europeană de Liber
Schimb) și formează spațiul economic european.
– s-a semna un acord de liber schimb cu Elveția un alt membru A.E.L.S. dar printr -un a
decis să nu se alăture UE .
– S-au semnat acorduri cu statele din Europa Centrală și de Est, România fiind unul dintre
ele. O pa rte din acestea sunt deja membre UE fie din 1 mai 2004 fie din 1 ianuarie 2007.
– U.E. a mai încheiat a orduri „preferențiale” de liberalizare a comerțului cu alte țări precum
Turcia care este o uniune vamală, cu Mexic și cu Africa de Sud care sunt zone de lib er
schimb .

2. Acordurile de asociere a țărilor și teritoriilor de peste mări
– prin Tratatul de la Roma s -a stabilit asocierea statelor și teritoriilor de peste mări, vizând în
mod special coloniile sau fostele colonii din Africa, ce au aparținut de statele a le Comunității.
– Din anul 1958 s-au semnat o serie de convenții de asociere la Yaounde în anii 1962 și
1970, convenții ce au fost urmate de convenția de la Lome din anul 1975 ce s -a încheiat între
Comunitatea Economică Europeană și alte 46 de state și terit orii în curs de dezvoltare din
Pacific, Caraibe și Oceanul Atlantic sau ACP.
– Au fost 69 de state în curs de dezvoltare ce au participat la această conv enție.
– Cele mai multe state care fac parte din ACP au puternice legături economice cu U.E
– Țările în cu rs de dezvoltare care au participat și au semnat aceste convenții au beneficizat
de un acces liber pe piața pentru produsele industriale și cele agricole.
– În septembrie 2002 s-au început ne gocierile între ACP și Uniunea Europeană pentru a
încheia acordur i de parteneriat economic dprindu -se ca aceste acorduri să fi e un mijloc prin care
țările ACP șă fie integrate î n economia globală.

45
3. Acordurile mediteraneene
– Uniunea Europeană a mai încheiat acorduri de asociere care duc la liberalizarea
schimburile come rciale cu țări din Bazinul mediteranean și anume Maroc, Liban, Algeria,
Israel, Autoritatea palestiniană, Egipt , Tunisia, Iordania .
4. Sistemul Generalizat de Preferințe
– SGP-ul Uniunii Europene reprezintă un sistem de acorduri de comerț preferențial ce
asigu ră o liberă trecere sau preferențială ceea ce implică taxe vamale mai reduse pe piața
pentru produsele ce provin din țări ce sunt în curs de dezvoltare și din țări cu o economie de
tranziție
– Sistemul preferențial din UE este cel mai bun dintre toate sistemele preferențiale ce sunt
acordate de către țările dezvoltate
– importuril e provenite d in țările în curs de dezvoltare sunt beneficiare le preferințelo UE într –
un număr mult mai mare decât de preferințe acordate prin sistemele SUA, Canadei și
Japoniei.
În 1 ianuarie 2006 a intrat în vigoare schema ce urma să se deruleze până la msfârșitul
anului 2008 ce asigura stabilitate și transparență atât pentru importatori cât și pentru exportatori.
Această schemă prevede următoarele :
 Un acord g eneral c e oferă tratame nt preferențial special pentru aproximativ 7200 de
produse care sunt importate din 179 de state și regiuni beneficiare și mai încorpora încă
300 de produse de un interes special p entru țările în curs de dezvoltare fiind majoritatea
din sectorul agricol și piscicol;
 Un aranjamen preferențial care se numea”Totul în afaară de arme” ce permite ca cele mai
puțin dezvoltate 50 de țări din lume să aibă acces liber pe piața UE la toate produsele
exceptând armele și muniția ;
 Inițiativă S.G.P. extra ce sprijină țăril e vulnerabile care se confruntă cu probleme
financiale, de dezvoltare sau probleme financiare . Aceste țări sunt statele Andean care le
cuprinde pe Columbia, Bolivia , Peru, Ecuador și Venezuela ; mai cuprinde șase state din
America Centrală și anume Hondur as, Costa Rica, Panama, Guatemala, Salvador și
Nicaragua și alte țări din lumea precum Georgia, Moldova, Sri Lanka și Mongolia.
Acestea au beneficiat de Aceste state sunt beneficiare de acces liber pe piața în Uniunea

46
Europeană la peste cele 7.200 de produ se care sunt incluse în acordul general cu condiția
respectării anumitor criterii.
La nivel intern europenii consideră politica comercială cu caracter protecționist ca fiind un
„preț plătit pentru atingerea unor obiective politice, fie în direcția adânciri i procesului
integraționist, fie în direcția expansiunii teritoriale a UE prin acorduri comerciale preferențiale. ”
(3)
UE utilizează acordurile comerciale cu scopul de a delimita zonele care cad sub o anumită
influență politică, pe ntru a completa ce au fost negociate în ceea ce privește uniunile vamale și
acordurile de liber schimb reflectând ierarhia țărilor după statutul lor în relațiile cu U niunea
Europeană care pot fi de partener i comercial i preferențial i, de membr i asocia ți și de membr i cu
drepturi depline.
Acorduri le comerciale respective au nu numai d imensiune politică pronunțată dar și reflectă
o atractivitate puternică a U niunii Europene către b ilateralism aceasta nefiind în favoarea
multilateralismului. Prin politica pe car e o are vizavi de comerț, UE a promovat și continuă să
promoveze un bilateralism defensiv care se poate observa că a fost materializa prin acordurile de
reducere a exporturilor voluntare de către state partenere cum sunt S UA, Japonia și Taiwan, state
care au activitate în ramurile de activități textile, automobile, electronic e și un bilateralism
ofensiv care se materializează prin acorduri preferențiale negociate în cadrul UE .

47
Capitolul 3: Măsuri și practici comerciale în Uniunea Europeană
3.1. Pro cedurile vamale
Codul Vamal pun e procedurile în aplicare și reglementează măsurile vamale ale
Comunității Europene motiv pentru care importurile și exporturile nu au suferit schimbări foarte
mari după revizuirea Comunității Europene din anul 2007.
Codul Vamal se aplică la fel pe întregul teritoriu al Uniunii Europene atât la importul cât
și la exportul de bunuri. Bunurile introduse pe teritoriul vamal pot fi plasate sub diferite regimuri
vamale. Ce trebuie să dea este o declarație vamală care trebui e să specifice daca trebuie plasate
într-o zonă liberă sau în depozite libere. Aceasta trebuie să fie conformă cu procedurile vamale,
trebuie să fie în scris sau special prelucrată și conține din documentul administrativ unic ce este
însoțit d e documentele necesare cum sunt facturi le, certificat de autenticitate, certificate de
conformitate, certificate le de origine, certificate le de sănătate . De asemenea mai necesită dovada
licențelor de import pentru anumite produse cum sunt cele agricole sau altele cu st atul special.
Codrul Vamal și dispoziți ile sale de punere în aplicare ( DACV) au fost supuse de-a
lungul anilor la mai multe revizuiri de la data adoptării lor în anii 1992 și 1993 cu scopul de a
aborda problemele de securitate dar și pentru a lua în consid erare noii membri care au aderat.
Regulamentul nr. 648/2005 ”a introdus o serie de măsuri care vizează înăsprirea
securității pentru mărfurile care intră sau ies din Comunitate. Ca urmare, în 2007, un cadru
comun de gestionare a riscului a fost pus în apli care, în 2008, dispozițiile pentru operatorii
economici autorizați (AEO), au fost puse în aplicare; de la 1 iulie 2009, comercianții vor trebui
să furnizeze informații autoritățiilor vamale cu avans electronic privind importurile și
exporturile. În 2005, C omisia a propus înlocuirea CC 1992 cu un Codul Vamal Modernizat
(MCC). Regulamentul MCC a intrat în vigoare la 24 iunie 2008. Cu toate acestea, MCC se va
aplica doar o singură dată dispozițiile sale de punere în aplicare au fost adoptate, acestea sunt
programate să intre în vigoare la 24 iunie 2009 cel mai devreme, pentru punerea în aplicare în
24 iunie 2013 cel târziu.
MCC, prevede pentru informatizarea tuturor formalitățiilor vamale, raționalizează și
simplifică procedurile vamale urmărește să asigure un echilibru între ,,securitatea lanțului de

48
aprovizionare” și facilitarea comerțului, precum și aplicarea armonizată a controalelor vamale de
către statele membre, bazate pe un cadru comun de gestionare a riscurilor și un system electronic
pentru punerea sa în aplicare, promovează conceptual de ,,vămuire centralizată” și prevede
introducerea unei ferestre și introducerea conceptului unui magazin.
Administrarea de către statele membre a Comunității Europene a diferitelor legi vamale și
a reglementărilor , în special în domeniul de evaluare și de clasificare, a ridicat probleme, iar
acest lucru a făcut obiectul unui litigiu OMC. CE este un mecanism de aplicare care promovează
clasificarea tarifară uniformă pentru mărfurile importate sau exportate de pe t eritoriul său vamal,
informații tarifare obligatorii (ITO) de sistem. ITO conține informații cu privire la clasificarea
tarifară a unui produs specific, a unui operator economic care intenționează să importe sau să
exporte. În perioada de revizuire, cooper area cu CE, tranzacționarea pe domeniul vamal a
continuat și accentul a fost pus pe realizarea recunoașterii reciproce a standardelor de securitate. ”
La introducerea sau la scoaterea de pe teritoriul ”Uniunii Europene a marfurilor
prezentate la birourile v amale, autoritatea vamală a statului comunitar respectiv stabilește
regimul vamal și procedura vamală atribuite mărfurilor respective. Regimul vamal în Uniunea
Europeană cuprinde totalitatea normelor care se aplica în cadrul procedurii de vămuire, în funcț ie
de scopul operațiunii comericale sau destinația mărfii. Regimurile vamale sunt de doua tipuri:
suspensive și definitive.
Codul vamal al UE stabilește și tratamentul vamal aplicabil mărfurilor aflate pe teritoriul
vamal al Uniunii, până când acestea sta bilesc liberul în vamă. Astfel, se aprobă intrarea bunurilor
pe teritoriul vamal comunitar, depunerea declarației sumare și descărcarea bunurilor în vederea
depozitării temporare sau sub regimul vamal al tranzitului temporar.
El reglementează tratamentul bunurilor în funcție de destinație, stabilind încadrarea tarifară și
obținerea unui regim valabil definitiv (export sau import) sau suspensiv (tranzitul vamal,
depozitul vamal, admiterea temporara – la import sau export, regimul de perfecționare activă sau
pasivă, transformarea sub control vamal) și aprobarea bunurilor în vederea liberei circulații în
spațiul comunitar după acordarea "liberului de vamă". Codul vamal al UE abordează regimurile
vamale definitive sau suspensive, precum și exceptările de la pla ta taxelor vamale, acordate în
cadrul diferitelor regimuri prevăzute pentru mărfuri.

49
Regimul vamal definitiv
Din punct de vedere al regimului vamal și al procedurii vamale conexe corespunzătoare UE,
operațiunile efectuate de agenții economici care intră î n categoria regimurilor vamale definitive
sunt operațiunile de import și export în și din UE. Ambele tipuri de operațiuni constituie cele
două regimuri vamale de bază ale relațiilor comerciale internaționale. De la 1 ianuarie 1993,
aceste regimuri se aplic ă numai schimburilor comerciale din Uniunea Europeană și statele terțe,
deoarece spațiul din Europa este un teritoriu vamal unic datorită existenței unei Uniunii vamale.
Regimul vamal la export
Normele UE prevăd regim vamal de export definitiv din UE toate bunurile care sunt trimise
în străinătate pe baze de contract e și care sunt destinate să rămână definitiv în afara teritoriului
vamal comunitar, exceptând :
 bunurile trimise doar temporar;
 bunurile care sunt obiectul unor activități de perfecționare pas ivă.
Pot fi exportate toate bunurile ce sunt produse pe teritoriul UE , precum și cele aduse din
importuri anterio are, exceptând cele care sunt interzise la exportul din UE care sunt :
 bunuri interzise ;
 bunuri restricționate prin politica comercială comu nă.
În Uniunea Europeană, export area bunurilor se poate face de către persoane juridice c e au
sediul într -un stat comunitar și care au în obiectul de activitate aceste operațiuni.
„La exportul de mărfuri din Uniunea Europeană nu se percep taxe vamale, sing ura condiție
pentru acordarea liberului de vamă find ca mărfurile să părăsească teritoriul vamal al UE în
aceeași stare în care acestea se aflau în momentul înregistrarii declarației vamale, care se
completează astfel doar în scop statistic. Eliminarea tax elor vamale se datorează intereselor
comunității europene de a stimula exportul de mărfuri. La exportul de mărfuri din Uniunea
Europeană nu se aplică taxa pe valoarea adaugată (TVA). Exportatorul este obligat să depună un
DAU de export la biroul vamal în r aza căruia se află sediul acestuia sau la locul unde marfurile

50
sunt ambalate sau încărcate pentru a fi exportate. În cazuri temeinic justificate, declarația vamală
poate fi depusă și la un birou vamal de frontieră din cadrul UE.
Regimul vamal la importul î n Uniunea Europeană
Principalul regim vamal în Uniunea Europeană este importul definitiv. Acesta constă în
intrarea pe teritoriul vamal al UE a mărfurilor străine, în vederea introducerii lor în circuitul
economic, după efectuarea formalităților vamale și plata taxelor vamale la bugetul comunitar. În
Uniunea Europeană, importul de mărfuri este liberalizat, totuși, anumite categorii de mărfuri sunt
supuse unor restricții cantitative sau supuse regimului de control, în conformitate cu
angajamentele internațio nale asumate. ” (4)
Lista mărfurilor supuse regimului licențelor se stabilește periodic, prin hotărâri ale
autorităților comunitare. Metodele și formalitățile de vămuire prevăzute de reglementările
europene se înscriu în principiil e generale definite de GATT (OMC). Aceasta înseamnă că
limitele sau liberalismul politicii comerciale comune se regăsesc în principiul reciprocității
concesiilor comerciale.
Agenții economici din UE sunt obligați să realizeze importul de mărfuri în concor danță
cu obiectul lor de activitate și să ia măsurile necesare pentru vămuirea mărfurilor în vederea
introducerii imediate a acestora în circuitul economic. Astfel, ei sunt obligați să declare și să
prezinte mărfurile sosite, depunând totodată documentele de vămuire. Ei răspund de întarzierea
vămuirii mărfurilor cauzată de neprezentarea în termenul legal a documentelor.
Autoritatea vamală realizează, în cadrul regimului vamal de import definitiv, trei activităi:
 vămuirea mărfurilor;
 încasarea taxelor vama le;
 aplicarea măsurilor de politică comercială a UE.
Taxele vamale de import ale UE sunt, în marea lor majoritate, taxe vamale ad valorem.
Numai pentru 10% din pozițiile tarifare de opt cifre, taxele vamale sunt stabilite pe o altă bază
decât ad valorem: taxe vamale specifice, taxe vamale mixte în funcție de anumite elemente
componente sau sub forma unor plafoane maxime sau minime ale taxelor. Taxele vamale

51
exprimate în procente se aplică valorii în vamă a mărfurilor (valoarea CIF la frontiera UE),
exprim ată în euro și sunt cele prevăzute la data înregistrării declarației vamale.
Regimurile vamale suspensive
Regimurile vamale suspensive în Uniunea Europeană sunt operațiuni cu titlu temporar, care
au drept efect suspendarea plății taxelor vamale către org anele comunitare. Ele se acordă numai la
solicitarea scrisă a titularului operațiunii de comerț exterior pe o perioadă determinată. Regimurile
vamale suspensive în Uniunea Europeană sunt: tranzitul vamal (regim de circulație), depozitul
vamal, admiterea te mporară (la import și la export), regimul de perfecționare (activă și pasivă) și
transformarea sub control vamal (acestea din urmă find toate regimuri economice).
Autoritatea vamală europeană are atribuții și după acordarea liberului de vamă, urmărind în
principal respectarea condițiilor specifice regimului vamal suspensiv acordat, fixând totodată un
termen limită pentru încheierea respectivului regim.
Regimul vamal suspensiv se consideră încheiat atunci cand mărfurile primesc alt regim
vamal. Prin autori zarea regimurilor suspensive, autoritatea vamală își asumă mai multe riscuri,
precum cel de substituire a bunurilor, de sustragere sau dispariție, de transformare și punere în
consum în mod fraudulos. De aceea, acordarea unui regim suspensiv se face numai în condițiile
respectării anumitor reguli.
Regimurile vamale suspensive se acordă la cerere, cu precădere pentru excepțiile de
restrângere a teritoriuiui vamal al Uniunii Europene, cum ar fi, de exemplu, zonele libere, porturile
libere, antrepozitele vama le – toate acestea facând parte din teritoriul geografic al UE – dar și
pentru operațiuni speciale ca, de exemplu, reexportul, distrugerea sau abandonarea bunurilor
noncomunitare. Daca bunurile aflate sub regim vamal suspensiv (așa cum rezultă din cele de mai
sus) sunt introduse definitiv pe teritoriul vamal al UE, li se va acorda un regim vamal definitiv și
vor fi supuse operațiunilor de vămuire.
La trecerea prin punctul vamal al Uniunii, bunurile care beneflciaza de un regim vamal
suspensiv sunt supuse un ui control fizic. Lucrătorii vamali solicită, totodată, două tipuri de garanții
vamale:
 Garanții fizice, pentru identificarea ulterioară a mărfurilor (eșantioane, mostre,
înregistrarea numărului de serie, sigilarea autovehiculului de transport);

52
 Garanții financiare, pentru a acoperi nivelul taxelor vamale și al altor taxe aplicabile sau
chiar a penalităților aferente încălcării regulilor impuse.
Odată cu efectuarea celor două operațiuni, mărfurile sunt considerate a fi sub supraveghere
vamală. Regimul va mal suspensiv se solicită în scris de către titularul operațiunii comerciale, iar
autoritatea vamală comunitară aprobă cererea numai în cazul în care poate asigura supravegherea
și controlul regimului vamal suspensiv. Titularul operațiunii suportă cheltuie li suplimentare
ocazionate de acordarea regimului vamal suspensiv. În regimurile vamale suspensive pot fi
plasate mărfuri indiferent de calitate, origine, proveniență, destinație.
Regimul de tranzit
Regimul de tranzit în Uniunea Europeană constă în transpo rtul mărfurilor străine de la un
birou vamal al UE la alt birou vamal al UE, fără ca acestea să fie supuse plății taxelor sau
măsurilor de politica comercială comună. Regimul de tranzit vamal se consideră încheiat atunci
când mărfurile și documentele cores punzătoare sunt prezentate la biroul vamal de destinație.
Titularul regimului de tranzit este obligat să prezinte biroului vamal de destinație mărfurile în stare
intactă, cu măsurile de marcare și sigilare aplicate, în termenul stabilit de autoritatea vama lă. (5)
Depozitul vamal se poate utiliza atunci când există un decalaj de timp între circulația mărfurilor și
comercializarea acestora. Acest regim se aplică atât la import, cât și la export.
Principalele caracteristici ale regimu lui de depozit vamal:
Depozitul vamal la import:
 poate fi utilizat de toate firmele ce realizează operațiuni de import;
 avantaje: dispun de stocuri; perceperea taxelor vamale și aplicarea măsurilor de politică
comercială sunt suspendate până în momentul ,,punerii în consum" a mărfurilor; în cazul
reexporturilor nu sunt percepute taxe vamale;
 aplicare: sunt admise toate mărfurile, cu unele excepții (mărfuri ce atentează asupra
sănătății fizice sau morale); aplicarea măsurilor fiscale și comerciale se face în ziua ,,punerii în
consum" a mărfurilor;

53
 formalități și constrângeri: declarație de intrare (DAU) și garanție în cazul depozitelor
private; declarație specială în cazul cesionarii mărfurilor; transformarea mărfurilor este interzisă;
operațiuni în veder ea conservării mărfurilor sunt permise; durata depozitării nelimitată (cu excepția
depozitului de tip B);
 aprobare: ,,punere în consum"; reexport; atribuirea unui alt regim economic (regim de
tranzit).
Depozitul vamal la export:
 poate fi utilizat doar d e exportatorii reali;
 avantaje: organizarea livrării mărfurilor; suspendarea taxelor fiscale; depozitarea mărfurilor în
țara exportatorului cu economii asupra cheltuielilor în străinătate;
 aplicare: toate mărfurile cu excepția celor aflate sub incidența PAC;
 formalități și constrângeri: declaraâie de intrare (DAU); nu este necesară garanție;
 aprobare: exportul mărfurilor în termen de maxim doi ani.
Admiterea temporară a mărfurilor în Uniunea Europeana este un regim suspensiv, care se
aplică mărfurilor importate în Uniune (admiterea temporară propriu -zisă), celor de export din UE
(regimul de retur), precum și celor aflate în circuit internațional (regimul ATA).
Admiterea temporara la import se aplică mărfurilor importate în UE pentru o durată limitată,
în vederea utilizării pentru activitățile comerciale determinate (participarea la târguri și expoziții,
teste, demonstrații ), apoi având loc un reexport. Ele beneficiază de suspendarea totală sau parțială
a taxelor care ar fi impuse în cadrul unui regim d efinitiv.

Regimul de perfecționare în Uniunea Europeană
Perfecționarea activă constă în supunerea, pe teritoriul vamal al Uniunii Europene, la una sau
mai multe operațiuni de transformare sau prelucrare a:

54
 mărfurilor noncomunitare, destinate reexportul ui, sub formă de produse compensatorii, fără a
face obiectul încasării taxelor vamale sau al măsurilor de politică comercială;
 mărfurilor puse în libera practică, din care o parte vor fi reexportate în afara Uniunii Europene.
În acest caz, se percep taxel e vamale numai dacă produsele compensatorii sunt acceptate în
UE.
În regimul de perfecționare activă se pot face următoarele operațiuni:
 prelucrarea mărfurilor, inclusiv montajul, asamblarea sau adaptarea lor la alte mărfuri;
transformarea mărfurilor;
 repararea mărfurilor, inclusiv remontarea în forma inițială;
 utilizarea unor mărfuri, care deși nu se găsesc în „produsele compensatoare, permit sau
facilitează obținerea acestor produse, chiar dacă ele dispar total sau parțial în timpul folosirii
lor.
Acest regim vamal a fost introdus în Comunitatea Europeană în anul 1985. Pentru a putea
beneficia de acest regim, producătorul trebuie să obțină o autorizație din partea autorității vamale
comunitare, prin care se fixează modalitățile de control al operațiun ilor de perfecționare, precum
și durata de valabilitate a regimului.
În urma perfecționării se obțin, pornind de la produsele originale, așa -numitele produse
compensatorii, care se împart în trei categorii:
– produse principale;
– produse secundare (deșeuri , reziduuri etc.);
– pierderi operaționale (prin evaporare, scurgere, topire etc.).
Compensarea poate să fie de două feluri:
– prin identitate (produsul compensator este obținut pornind de la produsul importat);
– prin echivalare (produsul compensator este o bținut plecând de la o marfă echivalentă,
respectiv cu aceleași caracteristici tehnico -comerciale ca și produsul importat). ” (6)

55
3.2. Taxa vamală
Măsurile de politică comercială sunt stabilite prin acte normative la nivel comunita r și
național și se aplică la importul și exportul anumitor categorii de mărfuri. Politica comercială
include și restricțiile cantitative și interdicțiile comerciale în probleme de politică externă
(embargouri și sancțiuni). „Unele dintre acestea acoperă toate aspectele relațiilor comerciale,
altele vizează numai anumite produse sau grupe de produse.
Ca excepție de la regula generală de politică comercială a UE, conform căreia importul și
exportul se desfășoară liber, fără a fi supus unor limitări cantita tive, Comunitatea Europeană a
stabilit:
– regimuri speciale de supraveghere prealabilă pentru importul de produse siderurgice
originare din toate țările terțe;
– regimuri speciale de dublă supraveghere sau de control pentru anumite produse
siderurgice origina re din unele țări terțe;
– regimuri speciale de supraveghere sau de control la o serie de produse textile originare
din anumite țări terțe.
Administrarea acestor regimuri specifice de import sau de export se face prin documente de
autorizare emise de autoritățile naționale competente din fiecare stat membru. În România,
autoritatea emitentă a documentelor de autorizare este Direcția Generală Politici Comerciale din
cadrul MIMMCTPL.
Măsurile de politică comercială au drept scop:
 apărarea sănătății an imalelor, protecția animalelor, prevenirea transmiterii de boli de la
animale la om, siguranța alimentelor de origine animală și non -animală destinate
consumului uman, salubritatea furajelor pentru animale și protecția mediului. Din aceste
considerente ope rațiunile de import/export se efectuează în condițiile prezentării unor
documente sau îndeplinirii unor formalități speciale;
 protecția împotriva introducerii și răspândirii organismelor de carantină dăunătoare
plantelor sau produselor vegetale, scop în c are vegetalele și produsele vegetale trebuie să
fie însoțite la import și export de un certificat fitosanitar;

56
 controlul respectării măsurilor de protecție a mediului; autoritățile competente pentru
protecția mediului conduc procedura de reglementare și e mit, după caz, avize de mediu,
acorduri și autorizații, in condițiile legii, care se prezintă autorității vamale la depunerea
declarației vamale de import sau export;
 restricționarea sau interzicerea la utilizare a substanțelor și preparatelor chimice
periculoase; în acest sens, importul/exportul se efectuează în conformitate cu prevederile
acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte, în baza unui
document specific eliberat de autoritățile competente;
 realizarea politicii statulu i în domeniul controlului calității medicamentelor și a altor
produse de uz uman (de ex. dispozitive medicale); operațiunile de import/export a
medicamentelor și a dispozitivelor medicale se realizează pe baza unei autorizații emisă
de autoritățile din dom eniul sănătății;
 reglementarea introducerii pe piață, a comercializării și distribuirii gratuite a articolelor
de îmbrăcăminte purtată sau uzată și a articolelor textile uzate sau purtate; în scopul
protejării vieții și sănătății populației, se admite int roducerea în țară a acestor categorii de
produse numai dacă se face dovada că acestea au fost supuse operațiunilor de curățare,
dezinfecție și dezinsecție. ” (7)
Valoarea în vamă a mărfurilor importate este, conform „Acordul priv ind punerea în
aplicare a articolului VII al Acordului general pentru tarife vamale și comerț (GATT)1994,
valoarea de tranzacție, respectiv prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când sunt
vândute pentru export pe teritoriul vamal al Com unității.
Valoarea de tranzacție poate fi ajustată atunci când anumite elemente specifice care sunt
considerate ca făcând parte din valoarea în vamă sunt în sarcina cumpărătorului, dar nu sunt
incluse în prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuril e importate (de exemplu, cheltuielile
de transport și costul asigurării mărfurilor importate, precum și cheltuielile de încărcare și
manipulare legate de transportul mărfurilor importate până la punctul de introducere a mărfurilor
pe teritoriul vamal al Co munității, redevențe și drepturi de licență, etc.).
În valoarea de tranzacție se includ și anumite prestații făcute de cumpărător în favoarea
vânzătorului sub formă de mărfuri sau de servicii determinate, altele decât sub formă de bani.

57
Sunt prevăzute și elemente care nu se includ în valoarea în vamă a mărfurilor, cu condiția să fie
evidențiate separat de prețul efectiv plătit sau de plătit ( de exemplu, cheltuielile de transport
pentru mărfuri după sosirea lor la locul de intrare pe teritoriul Comunității , comisioane de
cumpărare, etc.).
Atunci când valoarea în vamă nu poate fi determinată pe baza prețului de tranzacție, ea se
determină prin parcurgerea succesivă a următoarelor regulilor de evaluare până la prima în
conformitate cu care această valoare po ate fi stabilită:
a) valoarea de tranzacție a mărfurilor identice vândute pentru export în Comunitate și
exportate în același sau aproximativ același moment cu mărfurile care se evaluează;
b) valoarea de tranzacție a mărfurilor similare vândute pentru export în Comunitate și
exportate în același sau aproximativ același moment cu mărfurile care se evaluează;
c) valoarea bazată pe prețul unitar care corespunde vânzărilor în Comunitate de mărfuri
importate sau de mărfuri identice sau similare importate totalizând canti tatea cea mai
mare, către persoane care nu au legătură cu vânzătorii;
d) valoarea calculată egală cu suma:
 costului sau valorii materialelor și fabricării sau altor transformări în procesul
de fabricare a mărfurilor importate;
 valorii profitului și cheltuiel ilor generale egale cu cele care se reflectă în mod
obișnuit în vânzările de mărfuri de aceeași natură sau tip cu mărfurile evaluate
care sunt fabricate de producători în țara exportatoare pentru a fi exportate în
Comunitate;
 cheltuielilor de transport și costul asigurării mărfurilor importate, precum și
cheltuielile de încărcare și manipulare legate de transportul mărfurilor
importate până la punctul de introducere a mărfurilor pe teritoriul vamal al
Comunității.
Determinarea valorii în vamă nu trebuie s ă se bazeze pe anumite elemente, cum ar fi:
prețul de vânzare în Comunitate pentru mărfuri produse în Comunitate, prețul mărfurilor de pe
piața internă a țării exportatoare, valori în vamă minime, arbitrare sau fictive, etc.

58
Măsurile anti -dumping și compen satorii sunt integrate în baza de date TARIC după cum
urmează:
 DUMP P taxa anti -dumping provizorie
 DUMP D taxa anti -dumping definitivă
 COMP P taxa compensatoare provizorie
 COMP D taxa compensatoare definitive” (8; 7)
Lista cu codurile tarifare a produselor la care se aplica taxe anti -dumping/compensatorii au la
baza regulamentele de bază:
1) Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția
împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre
ale Comunității Europene (J.O. L343/22.12.2009).
2) Regulamentul (CE) nr. 597/2009 al Consiliului din 11 iunie 2009 privind protecția împotriva
importurilor care fac obiectul unor subvenți i din partea țărilor care nu sunt membre ale
Comunității Europene (J.O. L 188/18.07.1997).
3) Conform art. 14 la Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 se prevăd următoarele dispoziții
generale: „Taxele antidumping, provizorii sau definitive, se impun prin regulame nt și
percepute de statele membre în conformitate cu forma, rata de schimb și celelalte elemente
stabilite de regulamentul care le impune. Aceste taxe sunt de asemenea percepute în mod
independent de taxele vamale, de impozite și de alte taxe percepute în mod normal la import.
Niciun produs nu poate fi supus în același timp taxelor antidumping și taxelor compensatorii
pentru a remedia o situație care rezultă în urma unui dumping sau a acordării unei subvenții
la export. Regulamentele care impun taxe antidum ping provizorii sau definitive,
regulamentele sau deciziile care prevăd acceptarea angajamentelor sau încheierea anchetelor
sau a procedurilor sunt publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene." (7) (8)
Tariful Integrat al Comunității Europene – TARIC
„Tariful Integrat al Comunității Europene – TARIC – a fost stabilit în baza Articolului 2 al
Regulamentului Consiliului nr. 2658/87/CEE de la 2 iulie 1987 privind nomenclatura tarifară și
statistică și Tariful Vamal Comun;

59
TARIC este o baza de date destinată să indice dispozițiile legale comunitare aplicabile
(măsuri tarifare și netarifare) pentru un anumit produs, atunci când acesta este importat pe
teritoriul vamal al UE sau, dupa caz, când acesta este exportat către țări terțe;
TARIC se bazează pe Nomenclatura Combinată (NC – codificare la 8 cifre) care
constituie nomenclatura de bază pentru Tariful Vamal Comun, utilizată în procesul de vămuire a
mărfurilor precum și pentru întocmirea statisticilor de comerț al Comunității cu țări terțe
(EXTRASTAT) și a statisticilor de comerț între Statele Membre (INTRASTAT);
Baza de date TARIC este utilizată de administrațiile vamale din Statele Membre pentru
procesarea declarațiilor vamale de import / export din / către țări terțe; totodată, el este un
instrument util de informare pentru operatorii economici;
TARIC cuprinde dispozițiile referitoare la domeniul vamal, conținute în legislația
comunitară specifică privitoare la: Sistemul armonizat de denumire și cod ificare a mărfurilor
(S.A.), Nomenclatura combinată (N.C.), taxe vamale aplicabile; suspendări de taxe vamale;
contingente tarifare; regimul tarifar preferențial (inclusiv pe bază de contingente tarifare
preferențiale); sistemul generalizat de preferințe t arifare (SGP) aplicabil țărilor în curs de
dezvoltare; taxe antidumping sau de compensație (antisubvenție); prohibiții la import și la
export; restricții la import și la export; coduri adiționale; restituții la export; referiri cu privire la
reglementarile comunitare care au introdus o masură tarifară sau netarifară; alte măsuri tarifare și
netarifare aplicabile în procesul de vămuire a mărfurilor. ” (9)

60
CONCLUZII
Politica economică reprezintă, de fapt toate mijloacel e prin care guvernul dor ește să
reglementeze și să modifice situa ția economică a unei na țiuni, să stabilească obiectivele urmărite
prin acea politică economică. Scopul principal al politici economice a unui stat depinde de
numeroase ori de g rupul în beneficiul căruia este promov ată politica economică respectivă.
Politica comercială este complexă iar măsurile pe care le utilizează și prin intermediul
cărora sunt promovate interesele economice ale unei țări se derulează pe o perioadă destul de
întinsă. Având în vedere aces te aspecte statele intervin în desfășurarea relațiilor economice
urmărind pe de -o parte protejarea economiei naționale de influențe nedorite din partea
concurenților de pe piața internațională iar pe de altă parte stimularea exportului punând bazele a
politicilor comerciale cu două funcții de bază și acestea fiind în primul rând cea protecționistă iar
în al doilea rând cea promoțională. Pârghia pe care statul o folosește cel mai des în promovare
acestora sunt politicile tarifare care acționează prin interm ediul regimului vamal utilizat în
schimburile cu exteriorul .
Deoarece politic a comercială este o component importantă a politicii economice a unei
țări și vizează toate relațiile economice pe care acesta le are cu celelalte țări, este important ca în
cadrul fiecărei măsuri să fie luate în considerare intereselor celorlalte state cu care au schimburi
comerciale, respectând totodată reglementările și politicile internationale.
Reglementările de natură politică trebuie să vizeze toate operațiunile de comerț care au
loc cu exteriorul fie că sunt de cooperare economică sau tehnică dar u rmărindu -și și propriile
interese naționale.
Codul Vamal pun e procedurile în aplicare și reglementează măsurile vamale ale
Comunității Europene motiv pentru care importurile și exporturile nu au suferit schimbări foarte
mari după revizuirea Comunității Europene din anul 2007 . Acesta se aplică la fel pe întregul
teritoriu al Uniunii Europene atât la importul cât și la exportul de bunuri.
Codrul Vamal și dispoziți ile sale de punere în aplicare ( DACV) au fost supuse de-a
lungul anilor la mai multe revizuiri de la data adoptării lor în anii 1992 și 1993 cu scopul de a
aborda problemele de securitate dar și pentru a lua în consid erare noii membri care au aderat.

61
BIBLIOGRAFIE
1. Ignat Ion, Economie politică, Editura Economică, București, 2002
2. Caraiani Gheorghe , Diaconu Gelu Ștefan – Tehnici vamale de facilitare a comercțului
internațional, Editura Luminalex, București, 2003.
3. The customs policy of the European Union, European Commisssion, 1999, pag. 7
4. Giurgiu, Adriana – Comert I nternational, Editura Universitatii, Oradea, 2011
5. Miron,, Dumitru – Comert international si politici comerciale contemporane , 1997
6. Codul vamal si Regulamentul vamal : cu adnotari si comentarii , Bucuresti: Lumina Lex,
1997
7. Suta, Nicolae – Comert international si politici comerciale contemporane ,1995
8. Frederic Teulon ; Trad. de Anca -Andreea Pavel – Comertul international , 1997

62
SITOGRAFIE
1. (2012, 09 10). Retrieved from
http://webspace.u lbsibiu.ro/cosmin.tileaga/cercetare/Microeconomie_Macroeconomie.pdf:
http://webspace.ulbsibiu.ro/cosmin.tileaga/cercetare/Microeconomie_Macroeconomie.pdf
2. (2012, 09 10). Retrieved from http://scda.ro/ces2002/uero.php
3. (n.d.). Retrieved from http://www. scribd.com/doc/55938040/35/Rela%C5%A3iile -cu-ter%C5%A3ii
4. (n.d.). Retrieved from http://www.scribd.com/doc/97724064/Curs -Vamal
5. (n.d.). Retrieved from Acordul privind aplicarea art. VII al Acordului General pentru Tarife Vamale și
Comerț 1994, parte in tegrantă a Acordului de la Marrakesh privind constituirea Organizației
Mondiale de Comerț, ratificat prin Legea nr. 133 din 22 decembrie 1994, publicată î
6. (n.d.). Retrieved from http://www.ensight.ro/newsletter/no12/articol10.htm
7. (n.d.). Retrieved fr om
http://www.customs.ro/ro/agenti_economici/taxe_vamale_si_masuri_de_politica_comerciala.asp
x
8. (n.d.). Retrieved from http://www.looms.ro/bucuresti/informatii -utile/institutii -de-stat/birouri –
vamale/directia -judeteana -pentru -accize -si-operatiuni -vamale -ilfov/
9. (n.d.). Retrieved from http://www.aeroportsuceava.ro/ro/reglementari -vamale -marfuri
http://www.capital.ro/definitie/termen/vezi/politica -economica.html . (2012, 09 10). Retrieved 09 10,
2012, from http://www.capital.ro/definitie/termen/vezi/politi ca-economica.html:
http://www.capital.ro/definitie/termen/vezi/politica -economica.html
http://www.scribd.com/doc/55938040/35/Rela%C5%A3iile -cu-ter%C5%A3ii . (n.d.). Retrieved from
http://www.scribd.com/doc/55938040/35/Rela%C5%A3iile -cu-ter%C5%A3ii:
http://w ww.scribd.com/doc/55938040/35/Rela%C5%A3iile -cu-ter%C5%A3ii
(n.d.). Ju and Krishna (1998). In Ju and Krishna (1998).
(n.d.). Krueger (1993), (1995) and Krishna and Krueger (1993). In (. a. Krueger (1993), Krueger (1993),
(1995) and Krishna and Krueger (199 3).
(n.d.). Spencer and Jones (1989), (1991) and (1992). In Spencer and Jones (1989), (1991) and (1992).
(n.d.). Vermulst (1992) and Vermulst et.al. (1994) for a discussion of ROOs and their applications in the.
In Vermulst (1992) and Vermulst et.al. (1994 ) for a discussion of ROOs and their applications in
the.