Politica Celor 4 P In Turism

=== 52b78336420463f37eb99e6bc7e53aae0c5bed0c_665521_1 ===

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I MARKETINGUL SERVICIILOR ȘI MIXUL DE MARKETING

Noțiunea de serviciu

Marketingul serviciilor

Mixul de marketing în servicii

1.3.1 Produsul

1.3.2 Prețul

1.3.3 Plasarea

1.3.4 Promovarea

CAPITOLUL II MARKETINGUL ÎN INDUSTRIA HOTELIERĂ

2.1 Ce este turismul

2.2 Particularități ale mixului de marketing în industria hotelieră

2.2.1 Politica privind serviciile și produsele în industria hotelieră

2.2.2 Politica privind prețul produselor în industria hotelieră

2.2.3 Politica privind distribuția în industria hotelieră

2.2.4 Politica privind promovarea produselor și serviciilor hoteliere

CAPITOLUL III POLITICA CELOR 4 „P” IN CADRUL „HOTEL MOLDOVA”- STUDIU DE CAZ

3.1 Studiu calitativ – Interviu în profunzime

3.1.1 Politica produsului in cadrul hotelului „MOLDOVA”- IASI

3.1.2 Politica pretului in cadrul hotelului „MOLDOVA”- IASI

3.1.3 Politica plasarii in cadrul hotelului „MOLDOVA”- IASI

3.1.4 Politica promovarii in cadrul hotelului „MOLDOVA”- IASI

CONCLUZII ȘI COMENTARII PERSONALE

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

În zilele noastre se întâlnește o explozie înregistrată de sectorul serviciilor, a cărui importanță crește văzând cu ochii, de la un an la altul, în detrimentul sectoarelor tradiționale ale economiei, care presupun producția unor bunuri materiale.

În concepția mea, este foarte interesant să încerci să deslușești tainele unui domeniu cum este marketingul serviciilor și să aplici cunoștințele pe care le-ai dobândit în cazul unei firme reale, care aparține unui sector tradițional al economiei românești.

Cu toate că serviciile sunt necesare fiecărui om, concurența apărută pe piață a condus firmele spre o competiție acerbă în dorința de a câștiga noi clienți care să contribuie la dezvoltarea firmei.

Îmbunătățirea activității în sectorul turismului se răsfrânge direct asupra vieții noastre cotidiene, deoarece o mare parte din sfera serviciilor are legătură directă cu facilități de care beneficiază omul obișnuit.

Întotdeauna mi s-a părut interesant să văd cum îmi pot aduce contribuția la progres, munca mea să fie o parte din munca acelor care doresc mai binele semenilor lor și care încearcă să realizeze acest lucru.

Serviciile de o calitate sporită aduc mărirea gradului de satisfacție la consumatorul final, care va fi astfel îndemnat să încerce achiziția a noi servicii, pentru a-și spori gradul de confort .

Strategiile de marketing constituie pentru România un domeniu în care firmele nu au prea mare experiență, din cauza lipsei de informare a specialiștilor români, care au stat departe de cercetările făcute pe plan mondial de-a lungul mai multor decenii.

Însă în zilele noastre, când se pune foarte serios problema internaționalizării afacerilor, România trebuie să se alinieze cerințelor existente pe plan mondial în domeniul marketingului .

De aceea consider că este o temă de actualitate, care se va dovedi că este pertinentă nu numai în perioada actual, ci și în viitor.

În turism piața nu mai permite existența unor unități care să nu ofere clienților condiții decente în care să se relaxeze, dacă se află în concediu sau în călătorii de afaceri.

Fiecare structură din turism trebuie să își elaboreze strategii în domeniul marketingului pe care să le pună în practică și să monitorizeze efectele pe care implementarea strategiei le are cu privire la poziționarea hotelului pe piață( dacă strategia are efectele scontate ce se manifestă în creșterea veniturilor obținute ca urmare a activității desfășurate, mărirea numărului de clienți sau scăderea numărului de reclamații primite de unitate din partea turiștilor).

CAPITOLUL I MARKETINGUL SERVICIILOR ȘI MIXUL DE MARKETING

Noțiunea de serviciu

Cele mai multe definiții care au fost date serviciilor se axează pe considerarea acestora ca activități a căror finalitate este satisfacerea unei nevoi care se manifestă în societate.

Pentru țările dezvoltate din punct de vedere economic serviciile contribuie în proporție de peste 60% la crearea Produsului Intern Brut și la ocuparea populației.

Numărul angajaților din acest domeniu este destul de important, sectorul serviciilor absorbind o parte a forței de muncă disponibilizate din alte sectoare economice , ca urmare a restrângerii activității.

Sectorul serviciilor (căruia i se mai spune și sectorul terțiar) a contribuit la crearea de noi locuride muncă și a avut un mare rol în creșterea competitivității întreprinderilor, această explozie a serviciilor fiind generată de creșterea șomajului în industrie și de amplificarea relațiilor dintre diverse firme .

Serviciile sunt foarte diverse iar aria lor cuprinde învățământul, turismul, sănătatea, transporturile, telecomunicațiile, comerțul cu produse de larg consum,tranzacții imobiliare, administrație public și apărare, serviciile din zona artei și culturii.

După cum afirmă Ion Plumb și Andreea Zamfir în lucrarea „ Noi ipoteze privind managementul serviciilor în lumea globală˝, cercetătorii din domeniul marketingului au fost aceia care au fost cei care au inițiat studierea trăsăturilor esențiale ale serviciilor precum și modificarea acestor caracteristici, În acest sens, ei îl citează pe Grönroos „cercetătorii cu preocupări în domeniul serviciilor nu au încercat să schimbe conceptele și modelele de management existente astfel încât să le adapteze specificului serviciilor. Ei au creat o nouă abordare privind diversele aspecte ale managementului organizațiilor prestatoare de servicii” .

O firmă care se dorește a fi competitivă este aceea care reușește obținerea unor performanțe din ce în ce mai bune cu trecerea timpului, învățând din greșelile comise anterior și perfecționându-și activitatea.

În acest sens, investiția în calitatea produselor ori a serviciilor se poate dovedi hotărâtoare pentru progresul organizației.

În cartea „Prețuri și concurență ˝, Ilie Moga spune că „Producția serviciilor nu are un caracter de sine stătător, nu se poate înmagazina și nici nu se poate stoca. De asemenea, consumul de servicii nu este separat de producția lor, serviciul neputând circula ca atare între producător și consumator, ci se consumă prin fiecare prestație. Producția și consumul de servicii au loc concomitent atât în timp, cât și în spațiu.˝

Referitor la servicii, nu există o definiție dată acestora pe deplin acceptată, de aceea sunt acceptate mai multe variante precum ar fi cea pe care a formulat-o Theodor Peter Hill și anume „ schimbări în condiția unei persoane sau a unui bun, realizate pe baza comenzii beneficiarului˝.

După definiția Asociației Americane de Marketing, „serviciile reprezintă activități, beneficii sau utilități care sunt oferite pe piață sau prestate în asociere cu vânzarea unui bun material”.

O definiție dată de specialiști români afirmă că: “Serviciul este o activitate ce se prestează pentru un client. Această activitate are o utilitate pentru el (îi satisface o nevoie) încât prezintă o valoare economică (o valoare de schimb, în schimbul serviciului plătindu-se un preț).

Serviciile ar putea fi definite și ca “ efecte utile, imateriale și intangibile, rezultate din desfășurarea unor activități intercondiționate”

Un alt punct de vedere este acela conform căruia serviciile sunt activităție economice al căror rezultat este constituit de totalitatea avantajelor ce pot fi explicite sau implicite și care sunt obținute de un beneficiar avînd ca punct de pornire consumul unor oferte comerciale de natură intangibilă.

Serviciile prezintă următoarele caracteristici:

-imaterialitatea și intangibilitatea

-imposibilitatea stocării( se consumă în mod obligatoriu în momentul producției, neputând fi stocate pentru a fi consumate ulterior)

Există o excepție de la această trăsătură și anume serviciile ce se bazează pe informații și care se pot înregistra pe diverse suporturi media, putând fi oferite ulterior atunci când apare cererea.

-simultaneitatea producției și a consumului(serviciile sunt perisabile și ca urmare a acestui fapt ele trebuie consumate atunci când sunt produse)

-nondurabilitatea( este o caracteristică legată tot de consumul serviciilor în momentul în care acestea sunt produse)

Și de la această caracteristică există excepții, de exemplu învățământul, băncile de date

-inseparabilitatea serviciilor de persoana prestatorului, ca și de aceea a utilizatorului

Această caracteristică este prezentă deoarece prestarea unui serviciu este legată de :

1)existența unui contact direct între persoana care prestează serviciul și cea care este beneficiara serviciului

2)o participare activă a beneficiarului la realizarea serviciului

-eterogenitatea

-lipsa proprietății

Marele specialist în domeniul marketingului P.Kotler afirma că:”într-o eră când produsele devin din ce în ce mai puțin diferențiabile pe baza atributelor intrinseci, calitatea serviciului reprezintă una dintre cele mai promițătoare surse de diferențiere și singularizare.”

Așa după cum se constată în cartea „Cum să faci mai mult profit˝ , „În timp ce performanța fizică a produsului tinde să fie considerată, ca atribut garantat și de la sine înțeles, calitatea servirii rămâne încă, în mod evident, variabilă pe toată suprafața pieții˝

În cazul serviciilor termenul de ˝producție˝ a fost înlocuit cu servucție˝, iar cel de„productivitate ˝, a fost înlocuit cu cel de „ servicitate˝, care a fost definită astfel: „ servicitatea este mai largă, mai cuprinzătoare având în vedere și alte aspecte sociale (relaționale, înclinația spre servicii, caracterul investitor) și nu doar cantitatea sau valoarea obiectelor ce sunt produse"

Marketingul serviciilor

Conform lui Kotler marketingul este” activitatea umană orientată în direcția satisfacerii nevoilor și dorințelor prin intermediul procesului schimbului” .

Un specialist român P.Ștefănescu spune că „ marketingul este un concept fundamental, o nouă optică economică, un nou mod de a gândi, de a pune centru de greutate pe obținerea de beneficii de către întreprindere prin satisfacerea cerințelor consumatorilor pe calea adaptării produselor, prețurilor distribuției și a altor activități teoretice și practice, programate și organizate prin folosirea unor metode și tehnici științifice”

Definiția dată de American Markting Association este” Marketingul reprezintă procesul de planificare și execuție a concepției, stabilirii prețului promovării și distribuției de idei bunuri și servicii în vederea creării de schimburi care satisfac obiectivele organizaționale”.

Aceste definiții diferă foarte mult între ele, ceea ce este esențial este faptul că marketingul reprezintă o activitate fudamentală pentru orice firmă, existența organizației fiind condiționată de un marketing de succes.

În ceea ce privește marketingul serviciiilor, acesta este fundamentat pe un anume specific ce se regăsește într-un conținut ce include o serie de elemente comune ale bunurilor și serviciilor și fiecăreia dintre aceste categorii.

Componentele specifice sunt determinatede raporturile ce se stabilesc între cel care prestează servicii și consumator în procesele ce sunt legate de satisfacerea nevoilor.

Concepte ce au legătură cu marketingul serviciilor sunt:

1)Marketingul extern ce se referă la acțiunnile întreprinse de organizație pentru a fixa tarifele, distribui și promova serviciul către consumatori.

2)Marketingul intern care are legătură cu activitatea desfășurată de firmă pentru a perfecționa și motiva angajații în vederea prestării unor servicii de înaltă calitate și a mări atașamentul pe care îl au angajații față de firmă .

3)Marketingul interactiv ce se mai numește și tranzacțional care apare în momentul în care se face contactul între personalul ce prestează serviciul respectiv și client

Pentru acest obiectiv este necesară realizarea unui mix format din produs( legat de ambianță, echipamente, personal cu care se realizează contactul) , activitățile promoționale, preț și distribuție .

Mediul de marketing al firmei de servicii este alcătuit din mediul intern și mediul extern.

a)Mediul intern

Pentru a evolua cu succes firma de servicii trebuie să își analizeze mediul intern care este format din” totalitatea elementelor care asigură realizarea obiectului de activitate al acesteia”

Determinarea potențialului pe care îl au resursele firmei aflate la dispoziția acesteia este o condiție a adaptării firmei la evoluția pe care o prezintă mediul extern, această condiție fiind esențială pentru firmele a căror activitate este legată de domeniul serviciilor.

Privit din punctul de vedere al resursei care este utilizată, se poate stabili în ceea ce constă potențialul unei firme:

-capacitate tehnică ce include potențialul productiv care se referă la capacitatea pe care o are organizația de a produce serviciile necesitate de piață, în volumul necesar cu respectarea tuturor condițiilor de calitate

-capacitate comercială ce cuprinde cantitatea și calitatea serviciilor, cota de piață a firmei, politicile adoptate în domeniul prețului , distribuției și promovării , gradul în care cererea este acoperită

-capacitatea financiară ce se referă la stabilitatea firmei din punct de vedere financiar

-capacitatea organizatorică ce are în vedere calitatea managementului firmei, flexibilitatea pe care o prezintă organizarea acesteia

În cazul particular al unei firme de servicii componentele pe care le are mediul intern sunt esențiale datorită specificului sectorului respectiv .

Terenul pe care se află firma, clădirile care aparțin acesteia și echipamentele utilizate vor aduce o contribuție importantă la prestarea serviciilor, iar tehnologiile utilizate vor aduce avantaje competitive.

În ceea ce privește resursele financiare, acestea pot duce la stabilirea corespunzătoare a bugetelor , iar resursele umane sunt hotărâtoare pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor.

b)Mediul extern

Mediul extern al firmei de servicii este alcătuit din următoarele componente:

-furnizori care sunt persoane fizice sau juridice ce asigură organizației toate cele necesare pentru a-și putea desfășura activitatea

-prestatorii de servicii specifice cum ar fi cei care furnizează servicii bancare, transportatori, cei care fac asigurări

-furnizorii de forță de muncă ce asigură resursele umane necesare pentru desfășurarea activității

-clienții care pot fi persoane fizice sau juridice pentru care firma face oferte și despre care trebuie să se determine o serie de aspecte ce vizează comportamentul consumatorilor, dacă pot fi clienți efectivi ori potențiali

-concurenții care sunt firme ce activează în același domeniu și care de multe ori au aceiași furnizori ca firma supusă analizei

Esențial în competiția cu aceste firme este să se obțină avantaje competitive, ce pot fi realizate prin diferențierea serviciilor oferite clienților, prin calitatea acestora și prin productivitate.

-organismele publice ce pot ajuta firma respectivă să își atingă obiectivele

Mixul de marketing

Preocupările avute de specialiștii domeniului pentru a determina mijloacele de acțiune la care pot face apel întreprinzătorii pentru a realiza dezvoltarea firmei au condus la apariția conceptului de mix de marketing care are în perioada actuală o poziție foarte importantă în teoria ca și în practica marketingului.

Conceptul de „mix-de .marketing” a fost ideea lui Neil Borden, care era profesor la o universitate americană și care a creat combinația potrivită a unor elemente esențiale pentru politica de marketing dintr-o firmă.

Modelul pe care l-a creat inițial Borden era mult mai complicat față de acela care se utilizează în prezent, actuala formă fiind gândită de către Eugen Mc Carthy, care a stabilit cele patru componente esențiale ale mixului, care sunt cunoscute în toată lumea ca cei patru “P”, prin aceasta referindu-se la Product, Price, Place, Promotion.

În altă teorie care se referă la acest concept esențial se susține că ar mai fi necesar să se adauge o variabilă ce prezintă mare influență la acest mix și anume personalul organizației deoarece “calitatea și motivația personalului care lucrează acolo reprezintă rațiunea esențială care face publicul să dorească (sau nu) să apeleze la serviciile ei”21.

Scopul pentru care este creat un produs este reprezentat de satisfacerea unei nevoi , de aceea se consideră că producerea acestuia este justificată atunci când produsul ajunge la consumatorul final.

Numai printr-o alocare eficientă a tuturor tipurilor de resurse care sunt esențiale pentru fabricarea unui produs și anume ( materiale, financiare și umane) pentru fiecare componentă a mixului de marketing , se realizează un consum rațional din punct de vedere al resurselor și acestea nu vor fi irosite.

Putem deci spune că obținerea de către organizație a rezultatelor pe care le speră , în principal generarea profitului, este dependentă în mod direct de politicile pe care le adoptă firma în domeniul produsului, prețului, distribuției și promovării.

Între elementele component ale mixului de marketing și mixul de marketing există relații care pot fi reprezentate în mod schematic:

Fig nr.2.sursa http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap5

Pentru domeniul special al serviciilor a fost necesar ca acest model devenit clasic să fie îmbunătățit, modelul acesta având un număr de 7 P:22

Componentelor obișnuite li se mai adaugă încă trei: personalul, procesul și probe fizice.23

-Produsul este necesar să fie dorit de consumatorii vizați și să îndeplinească așteptările acestora

-Prețul trebuie să fie corespunzător banilor pe care clienții îi plătesc pentru achiziția serviciului dorit

-Plasarea este legată de disponibilitatea serviciului și ușurința cu care acesta poate fi dobândi de consumatorii finali.

-Promovarea este unul dintre cele mai importante componente ale mixului, fiind în legătură cu procesul de comunicare al organizației, ce trebuie să își transmit mesajul pentru a fi receptat cât mai ușor de public

-Execuția tuturor serviciilor depinde de personalul care le îndeplinește, de competența acestora în respectivul domeniu

– Procesul prin care se realizează un produs este de asemenea o componentă importantă a acestuia.

-Probe fizice deoarece cea mai mare parte a serviciilor includ și o componentă fizică.

1.4.Produsul

Se denumește produs orice bun, serviciu sau o combinație între cele două care satisface o necesitate și care este oferit spre vânzare pe piață și în schimbul căruia se primește o sumă de bani sau un alt bun sau serviciu.

Kotler definește produsul ca fiind” orice lucru care poate fi oferit pe piață, în scopul captării interesului, al achiziționării, al utilizării și al consumului și care poate satisface o dorință sau o nevoie”.24

Producătorii și consumatorii privesc din perspective diferite produsele, pentru primii produsul fiind un obiect fizic, pentru consumatori reprezentând un set de avantaje la care se așteaptă prin achiziție, produsul fiind cumpărat pentru a satisface unele trebuințe.

O tendință ce se manifestă în zilele noastre se referă la o implicare accentuată pe diferite căi a consumatorului în realizarea produselor noi.25

Un produs are mai multe componente care se pot grupa în următorul mod:26

-componente corporale precum ar fi forma, dimensiunile, calitatea ,alcătuirea, conținutul, densitatea etc…

-componente acorporale dintre care se pot menționa:numele, marca, prețul, modul în care se poate utiliza, termenul de garanție etc…

-comunicațiile care se referă la respectivul produs ce constau în informații transmise de producător sau de cel care realizează distribuția produsului sub diverse forme promoționale.

-imaginea produsului ce cuprinde perceperea acelui produs de către consumator.

Marele specialist în domeniul marketingului Ph.Kotler în lucrarea „Marketing Management” din 1992 realizează o detaliere a funcțiilor pe care le are produsul pe cinci trepte , conform figurii următoare

Fig 2 Niveluri ale produsului Sursa: http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/sica/8.htm

1.produsul de bază este nivelul fundamental

2.produsul generic este reprezentat de produsul care se folosește în mod curent

3.produsul așteptat este acela care include funcții noi conform așteptărilor clienților

4.produsul amplificat este cel la care se adaugă alte avantaje

5.produsul potențial este cel trebuie să reflecte un nivel la care nu s-a gândit nimeni

Politica de produs pe care o are o firmă este necesar să servească următoarelor obiective:27

-să aibă o contribuție majoră la alocarea resurselor astfel încât să se realizeze o dimensionare corectă atât în privința structurii bunurilor care se comercializează, cât și a structurii de producție pe care o prezintă firma respectivă.

-să ajute la creșterea capacității de a concura a firmei și la dobândirea unei poziții superioare sau la menținerea pe aceeași poziție în ierarhia firmelor cu același obiect de activitate

-să aibă o orientare spre client, reușind să satisfacă cerințele din ce în ce mai mari pe care le au consumatorii

-să aibă în vedere folosirea cât mai eficientă a potențialului uman,financiar și material al firmei.

De obicei o firmă nu oferă consumatorilor un singur produs, ci o gamă de produse sau servicii. Gama de produse este compusă din ansamblul articolelelor ce au unele caracteristici comune ori distincte care sunt comercializate de către firma respectivă.

O linie de produse are în componență bunurile ori serviciile ce au trăsături commune, ce se pot diferenția doar prin unele caracteristici secundare.

Dacă ne referim la articole, acestea sunt component unitare diverse ce se găsesc în componența unei linii de produse.

1.5Prețul

O definiție dată prețului ar putea fi aceea potrivit căreia prețul reprezintă expresia bănească a valorii unei mărfi sau serviciu care este destinat schimbului și care în același timp este o categorie economică.

O altă definiție dată de Leon Walras spune că ˝ Prețul este expresia bănească a valorii mărfii sau suma de bani care se plătește pentru a dobândi o unitate dintr-un bun economic˝.28

Pentru a elabora o strategie eficientă de preț, o firmă trebuie să parcurgă mai multe etape , conform schemei de mai jos:

Fig.nr.4 Elaborarea unei strategii de preț Sursa: http://www.svedu.ro/curs/marketing/c7.html

Strategia de prețuri se poate defini ca o conduită a unei firme în privința prețurilor pe care le au produsele sale, care este valabilă pe o perioadă mai lungă de timp.29

Atunci când se lansează un produs, prețul poate fi stabilit prin două modalități strategice:30

1.˝Smântânirea˝, care face referire la pătrunderea pe piață a unui produs nou, pentru care este stabilit un preț mare

Această manieră strategică în care se poate stabili prețul unui produs prezintă următoarele caracteristici:

-Profitul se realizează cu rapiditate într-un termen scurt , până la pătrunderea pe piață a altor firme care să facă concurență produsului respectiv

-Obținerea de profituri ridicate pe un interval mare de timp poate fi realizată prin lansarea produsului nou utilizând tehnologii deosebite, inovații sau invenții, care să marcheze un adevărat salt calitativ, astfel încât să se creeze un adevărat zid, ce poate fi mai greu depășit de concurență rezultatul fiind situarea companiei respective într-o situație de monopol, până când competitorii au destul forță să reducă diferența .

-În acest caz investițiile în cercetare, proiectare se recuperează cu rapiditate iar stocurile corespunzătoare acelui produs sunt moderate

-Se vrea, de regulă, obținerea profitului celui mai mare în condițiile specifice date de piață până la crearea de către competitori a unor produse similare calitativ și din punct de vedere al prețului.

2. ˝Penetrarea˝- se dorește ca produsul să fie introdus în cadrul pieții la un preț cât mai scăzut, obiectivul central fiind acela de a fi în competiție cu firmele deja existente pe piață,ale căror produse sunt cunoscute, pentru a determina anumite segmente ale consumatorilor să își schimbe preferințele.

Prețurile pot fi fixate și în funcție de costuri iar aplicarea unei astfel de strategii presupune ca un anumit nivel minim al vânzărilor să fie asigurat , deoarece sub acest nivel prețul nu ar mai acoperi cheltuielile făcute de firmă cu respectivul produs.31

Această strategie pornește de la ipoteza că prețurile trebuie să permită recuperarea costurilor și obținerea unui profit net.

În situația în care producția realizează anumiți parametrii calitativi, iar costurile sunt la niveluri acceptabile, pot fi formulate și strategii de prețuri ce au ca punct de plecare costurile , la care se pun și niște marje de profit.

În practică există și modalități prin care prețul se poate fixa în funcție de cerere. Ele sunt utilizate mai rar, atunci când nu există concurență, sau aceasta se exercită în mod ˝pașnic˝. Criteriul pe baza căruia se fundamentează această strategie este ˝cât suportă piața˝.

Companiile sunt acelea care stabilesc ce combinații între cantitatea de produse și prețurile de vânzare sunt acelea pentru care obțin maximum de profit.

Aceasta mai este numită și metoda discriminării de preț. Caracteristic acestei variante este faptul că produsul respectiv este vândut la mai multe prețuri. Putem deci avea potrivit acestei metode:

-O discriminare între clienți, conform cu care clienți diferiți plătesc sume dierite pentru a achiziționa același bun sau serviciu.

-O discriminare între versiunile în care se realizează produsul

– Discrimitoare referitoare la locul unde se desfășoară vânzarea

-Discriminare ce există în funcție de timp adică de sezon, zi sau oră.

Un alt tip de strategie este cea a orientării prețului după concurență urmărind permanent firmele cu care o companie intră în competiție..

Această opțiune poate fi imitativă, sau poate fi diferențiată, studiindu-se mișcările pe care le fac principalii competitoridar pentru concurenții a căror poziție pe piață nu este prea puternică, aceasta nu este o alegere potrivită.

1.6Plasarea

Activitatea de plasare ( sau de distribuție ) are ca obiect drumul produselor ori serviciilor de la cel care le produce până la consumatorul final.

La acest proces de plasare a bunurilor, participanții au roluri și interese diferite, care trebuie să se armonizeze pentru buna desfășurare a procesului în ansamblu.

Plasarea este un ultim pas care este realizat pentru ca activitatea pe care o desfășoară firmele să se încheie, iar ciclul economic să poată fi reluat.

După plasarea bunurilor firma care le- a produs poate să își recapete resursele pe care le-a consumat pentru fabricarea acestora și un profit pe care și l-a stabilit, consumatorul primește bunurile dorite, iar intermediarii își acoperă cheltuielile ocazionate de achiziție și realizează și ei un profit.

Sectorul de distribuție pune la dispoziția consumatorilor bunurile dorite, realizând o facilitare a circuitului pe care îl au informațiile și produsele.

În funcție de obiectivele generale și de cele specifice pe care le are o firmă dintr-un anumit domeniu , există trei opțiuni strategice majore ce pot fi utilizate pentru activitatea de plasare :

– distribuția exclusivă care este folosită de firmele producătoare care vor să mențină controlul asupra plasării produselor lor, vizând crearea unei imagini mai bune în privința acestor produse, dar și obținerea unor adaosuri comerciale ridicate pentru produsele lor.

Principalele avantaje pe care le prezintă aplicarea acestei strategii în domeniul plasării sunt următoarele:

-poate asigura loialitatea comercianților față de firmă,

-finanțarea anumitor stocuri existente și asumarea anumitor riscuri de către cei care comercializează produsele

– un grad ridicat de control asupra rețelei comerciale și o mai bună estimare a cererii existente e

Punctele slabe ale strategiei de distribuție exclusivă sunt:

-riscul de a se pierde o parte însemnată din volumul de vânzări care se poate realiza

– riscurile care pot să apară din utilizarea unui singur intermediar, într-o anumită zonă

-faptul că acest tip de distribuție este vizată de legislația antimonopol existentă în țară etc.;

Distribuția selectivă poate fi recomandată în cazul produselor care sunt evaluate mai ales prin intermediul calității și prețului și este folosită de către firmele care fabrică produse pentru care cumpărătorii alocă un interval de timp destul de mare pentru a le cumpăra, din locuri specializate.

Acest tip de strategie permite producătorilor sa dețină un control eficient asupra distribuției dar , în același timp, să colaboreze cu anumiți intermediari,pe care îi preferă și pe care i-au selectat special în acest scop;

-distribuția intensivă (sau de masă) constă în distribuirea produselor sau serviciilor firmei printr-un număr cât mai mare posibil de unități de vânzare fiind cea mai potrivită modalitate în care poate fi realizată distribuția pentru bunurile de larg consum, serviciile de consum, și o mare parte a bunurilor industriale.

Avantajele majore prezentate de acest tip de strategie sunt volumul mare al vânzărilor și

popularitatea pe care o dobândesc mărcile , iar neajunsurile sunt reprezentate de prețurile

mici, cotele reduse de adaos comercial care sunt practicate și dificultatea exercitării unui control asupra aparatului de distribuție.

1.7Promovarea

Obiectivele pe care le are activitatea de promovare diferă de la o organizație la alta depinzând de domeniul de activitate, segmentele de piață pe care firma le vizează, mijloacele utilizate și pot fi exprimate nu doar în mărimi de natură cantitativă (cum ar fi creșterea vânzărilor sau a profitului), ci și în termeni de natură calitativă (precum ar fi crearea unei imagini favorabile față de organizație sau față de produsele executate de aceasta).

De asemenea,putem spune că obiectivele activității de promovare urmăresc atât aspectul informativ (cunoașterea mărcilor și a produselor firmei ), cât și aspectul afectiv (atragerea interesului consumatorilor față de oferta pe care o are organizația )sau îmbunătățirea imaginii produsului ori a firmei ).

Politica promoțională a unei firme este materializată printr-un cumul de strategii care, având în vedere complexitatea activităților promoționaledesfășurate de o firmă , se caracterizează printr-o deosebită diversitate.

Criteriile de clasificare a strategiilor prin care se realizează promovarea sunt numeroase, așa că vom prezenta în continuare câteva dintre ele.

În funcție de criteriul privitor la promovarea imaginii firmei respective , pot fi concretizate două variante strategice, și anume:

-strategia de promovare a imaginii

– strategia de extindere a imaginii, care, la rândul ei, include o serie de opțiuni care pot fi aplicate : strategia de informare pe piață , strategia de stimulare a cererii existente , strategia de diferențiere a ofertei, strategia de stabilizare a vânzărilor.

În funcție de modul în care se desfășoară în timp activitățile promoționale opțiunile strategice pe care le poate avea firma respectivă se diferențiază în:

– strategia activității de promovare permanentă , care presupune eforturi

financiare mari din partea organizației

-strategia de activitate promoțională intermitentă, în funcție de anumite situații de conjunctură sau de sezonul aflat în desfășurare.

Depinzând de obiectivele pe care le are în vedere , firma poate opta pentru:

– promovarea produsului

-promovarea imaginii.

Din punct de vedere al sediului unde se organizează activitățile promoționale, firma are de ales între variantele următoare:

-realizarea acestora activități folosind forțele proprii, la sediul său

-apelarea la instituții și firme specializate deci , în consecință, desfășurarea

activităților de promovare în exteriorul organizației

Specialiștii Cătoiu și Teodorescu, în cartea „Comportamentul consumatorului” afirmă că cea mai bună clasificare pentru strategiile promoționale este:

-strategii de împingere (push strategy), care presupun promovarea produsului numai către următorul participant la procesul de distribuție, care va continua la rândul său această strategie cu următorii membri ai canalului de distribuție, până ce produsul respectiv va fi promovat direct către potențialii clienți.

Aceasta este strategia folosită de producătorii care își trimit forța de vânzare să descopere noi puncte de desfacere și să atragă noi clienți. Ca urmare, fiecare membru al canalului de distribuție împinge produsul către următorul participant la canal , până când acesta ajunge la client

-strategii de tragere (pull strategy), care include activități de marketing, îndeosebi publicitate și promovare pe piața de consum, având ca țintă utilizatorul final și care au menirea să-l facă pe acesta să solicite produse de la intermediari

CAPITOLUL II MARKETINGUL ÎN INDUSTRIA HOTELIERĂ

2.1Ce este turismul

Termenul “turism” are originea în cuvântul englez “to tour” (a călători, a colinda), având semnificația de excursie.

Devenit o noțiune comună în Anglia în cursul secolului al XVIII-lea, a însemnat inițial acțiunea de a călători în Europa, iar acest termen derivă la rândul său din cuvântul francez “tour” (călătorie, mișcare în aer liber, drumeție) și a fost preluat în majoritatea limbilor moderne, cu scopul a exprima acele călătorii realizate, în primul rând, pentru agrement și recreere.

Serviciile de cazare și alimentație în turism au un rol distinct, esențial în totalitatea serviciilor turistice, fiind prin natura și conținutul pe care le au, serviciile fundamentale ale consumului turiștilor la locul unde își petrec vacanța

Dacă se ține cont de amploarea pe care o prezintă aceste activități, de volumul investițiilor atrase și de forța de muncă implicată, este tot mai folosit conceptul de industria ospitalității.

Termenul de industria ospitalității (hospitality industry) este utilizat în mod special în literatura din vestul Europei împreună cu termenele de turism și industria turistică, fiind concentrate asupra responsabilității pe care o are personalul din această industrie de a fi gazde cât mai bune.

Există deci , un sens ce este legat de înțelesul termenului de ospitalitate , ce semnifică primire, găzduire bună oferită cuiva.

Cazarea este o componentă necesară a dezvoltării turismului iar calitatea și diversitatea serviciilor de cazare oferite consumatorilor influențează tipul de vizitatori pe care îi va avea o localitate.32

Cazarea poate fi considerată o parte componentă importantă a infrastructurii turistice, în lipsa căreia turiștii nu vor vizita localitatea respectivă.

În ansamblul activităților turistice, cazarea, în mod obișnuit, nu are un loc sau o rațiune de sine stătătoare.

Un turist alege un hotel sau alt tip de unitate de cazare nu doar pentru a-și schimba domiciliul ci din motive diverse: să vadă locuri noi, să se relaxeze sau are o întâlnire de afaceri importantă .

Cazarea turistică include orice clădire ce oferă servicii de cazare pe o bază comercială sau cvasi-comercială tuturor categoriilor de vizitatori.

Această definiție nu are în vedere toate formele de cazare ce se află în proprietate privată și care sunt utilizate pentru vacanțe, în scop personal, precum reședințe secundare, apartamente în condominii, palate sau castele în proprietate privată

Caracteristicile pe care le au unitățile de cazare realizează distincția între:

-formele de cazare de bază (hotel, motel, han turistic, etc.)

-formele complementare de cazare (camping-ul, satul de vacanță, satul turistic, etc.) ce există în zonele (stațiunile, localitățile) în care rețeaua de bază nu arpune la dispoziția clienților capacități suficiente, respectiv acolo unde activitatea turistică are un pronunțat caracter sezonier.

În funcție de acesta se diferențiază:

hoteluri comerciale care asigură în mod special servicii pentru oamenii de afaceri,

hoteluri turistice ce se adresează oamenilor care se află în vacanță

hoteluri ce sunt situate în stațiuni, cu caracteristici asemănătoare hotelurilor turistice, dar care sunt amplasate în stațiuni litorale, montane

– hoteluri care oferă servicii complete (sau full-service)

-hotelurile independente care au cel mult două stele ce se află în gestiune familială

-hotelurile afiliate la lanțuri voluntare și lanțuri hoteliere integrate.

-hoteluri cazinou, hoteluri-apartament, hoteluri din cadrul centrelor de conferințe.

-hoteluri budget (hoteluri din categoria economic), hoteluri standard sau de nivel mediu și hoteluri de lux.

În organizarea unităților hoteliere se pot găsi diferite tipuri de spații de cazare:

– cameră cu pat individual, care reprezintă spațiul destinat folosirii de către o singură persoană. în cazul structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare de 3, 4 și 5 stele

– cameră dotată cu pat matrimonial, reprezentând spațiul destinat folosirii de către una sau două persoane

– cameră cu două paturi individuale;

– cameră în care există trei paturi individuale;

– cameră care are patru paturi individuale;

-camere comune – cu mai mult de patru paturi individuale;

-garsonieră, reprezentând spațiul compus din dormitor pentru două persoane, care are salon și grup sanitar propriu

-apartament, ce se referă la spațiul compus din unul sau mai multe dormitoare (maximum 5 dormitoare), salon, vestibul și echipare sanitară proprie

– suita care este un ansamblu alcătuit din două camere, ce pot funcționa împreună sau separat, și au un grup sanitar comun;

-duplex, ce se referă la ansamblul alcătuit din două spații distincte legate printr-o scară interioară.

Activitatea de alimentație, este fundamentată pe contactul direct cu clientul, producția se realizează la momentul consumului și uneori chiar cu participarea clientului.

Serviciul de alimentație este o funcție de bază, dar nu este prezent în mod obligatoriu în toate obiectivele de cazare.

Acolo unde există, acest serviciu impune existența unei varietăți de compartimente și tipuri de unități care să poată satisface pentru toți turiștii și în orice moment, atât nevoia de hrană cât și pe cea de agrement.

Prezența unui serviciu propriu de alimentație ridică probleme deosebite legate de amplasarea și funcționalitatea sa, care nu trebuie să afecteze buna desfășurare a celorlalte activități.33

Unul dintre factorii care sunt determinanți pentru succesul în afaceri al unei unități de alimentație este amplasarea acesteia.

Un restaurant, sau o unitate de alimentație în general, are 4 funcții esențiale:

funcția de hrănire, nutriție – ce se manifestă ,în mod deosebit, la masa de prânz ce este servită în afara domiciliului și la mesele rapide și ușoare luate în afara orelor obișnuite de masă. Serviciul trebuie să fie cât se poate de rapid, costul mesei scăzut, cele mai reprezentative unități pentru această funcție fiind restaurantele fast-food, snack-barurile, restaurantele amplasate în incinta întreprinderilor, etc.

funcția de agrement – care se referă la mesele ce se iau într-o unitate de alimentație seara, în week-end, pe perioada concediului , constrângerile de timp și bani ale clientului fiind mai reduse.

funcția socială – care se manifestă în cazul mesei luate la un restaurant cu familia sau cu prietenii

funcția de afaceri –ce este reprezentată de masa de prânz luată de membrii ai conducerii firmelor cu partenerii de afaceri

Restaurantele tradiționale– sunt unitățile gastronomice, respectiv restaurantele cu specific și cele clasice.

Restaurantele cu specific beneficiază de o amplasare privilegiată, în special în centrul marilor orașe. Meniul include preparate cu caracter regional sau național, care se servesc la masă, iar prin oferta lor, aceste restaurante sunt un concurent de temut al unităților de alimentație amplasate în incinta hotelurilor.

Restaurantele clasice sunt unități de alimentație care se individualizează prin decoruri, ambianță, servicii rafinate.Bucătăria acestora este sofisticată, iar personalul are o înaltă calificare. Meniul pe care îl propun consumatorilor este foarte variat.Acest tip de unitate fie aparține unui hotel, fie este o unitate independentă.

Motivele principale pentru care oamenii fac turism:

timp liber, odihnă, vacanțe;

Vizite făcute la rude sau la prieteni

afaceri, motive profesionale;

tratament medical;

pelerinaj și alte motive religioase

Pot fi consemnate unele aspecte ce transformă profesia de lucrător și manager în turism într-o profesie unică.

În cadrul unei firme care are profil turistic pot fi identificate până la 8-9 tipuri de activități ce funcționează în mod simultan, realizând transformarea muncii într-o activitate care poate succita un interes mare.

Caracteristică pentru industria ospitalității este prezența obligatorie a clientului . În comparație cu munca din alte tipuri de industrie, în turism este exclusă rutina, deoarece o mare parte a activității lucrătorului din turism este stabilirea de relații cu alți oameni.

Activitatea de turism s-a dezvoltat în ultimele decenii foarte mult cunoscând o diversificare continuă, serviciile oferite clienților fiind din ce în ce mai multe și de o complexitate mai mare.

Vânzarea produsului turistic are un risc semnificativ crescut comparativ cu vânzarea produselor materiale.34

Din cauza caracterului lor imaterial, serviciile turistice sunt dificil de prezentat potențialilor clienți, deoarece nu se poate face un test înainte de achiziție și nici nu se poate realiza returnarea acestora.

Turismul din extrasezon poate fi făcut mai atractiv pentru clienți prin oferirea de variante numeroase de agrement la destinația turistului (vânătoare, pescuit, echitație, excursii, drumeții).35

2.2Particularități ale mixului de marketing în industria hotelieră

Preocuparea pentru diversificarea și îmbunătățirea serviciilor oferite clienților este prezentă la toate firmele, indiferent pe ce piață activează.

Orientarea spre client și încercarea de fidelizare a acestuia se constituie într-unul dintre obiectivele fundamentale ale organizațiilor care au realizat că aceasta este singura cale pentru a supraviețui și pentru a se dezvolta.

Serviciile de calitate sunt esențiale pentru alegerea de către consumatori a unei firme în detrimentul alteia, așa că o calitate sporită îți poate aduce mai mulți clienți.

O companie competitivă este aceea care reușește obținerea unor performanțe din ce în ce mai bune cu trecerea timpului.

În acest sens, investiția în calitatea produselor ori a serviciilor se poate dovedi hotărâtoare pentru progresul organizației.

Firmele ce activează în turism și servicii trebuie să facă față condițiilor unei economii dinamice în care există permanent transformări ale preferințelor și cerințelor consumatorilor.

Pentru a putea face față exigențelor tot mai mari firmele elaborează strategii, care să reușească să micșoreze riscurile ce însoțesc o activitate economică.36

Realizarea performanței de către o firmă de turism se poate face prin calitate superioară, inovații și atenție mai mare acordată clienților.

Tabel 4.1 Tipologia strategiilor de piață Sursa http://documents.tips/documents/mratiustrategii-in-turism-si-etii-fr.html

Orice produs, iar cel turistic nu face excepție trebuie să fie vândut pentru ca unitatea turistică să fie rentabilă, pentru că turiștii sunt cei care crează veniturile unei unități din acest domeniu.

Strategiile de marketing care pot fi aplicate sunt foarte diverse, ele făcând referire la componentele mixului de marketing, care poate fi aplicat în cazul oricărui produs.

O problemă esențială pentru produsul turistic este faptul că există o fluctuație, existența unei cereri de servicii superioară ofertei într-o perioadă a anului nu poate să compenseze o cerere insuficientă caracteristică altei perioade.

Consumatorul care ar dori să evalueze serviciul înainte să îl achiziționeze ceea ce poate produce o anumită reținere înainte de a-l cumpăra.

Din acestă cauză, informațiilor furnizate de operatorul turistic și mărturiilor unor turiști care au beneficiat de servicii înainte le revine o mare importanță.

Mesajele doresc să materializeze serviciul, prin prezentarea avantajelor pe care le oferă acesta persoanei care îl va achiziționa.

În perioadele când cererea este redusă, mare parte din capacitatea hotelului sau a restaurantului rămâne nefolosită, unele cheltuieli de întreținere a activelor reprezentate de camere sau de clădirea restaurantului fiind de neevitat.

Modul concret în care pot fi atrași clienții este dat de:

-ambianța care este creată în hotel, care corespunde tipului de serviciu oferit de firmă, clienții fiind plăcut impresionați de arhitectură, decorare, mobilier

-personalul firmei este în număr suficient pentru a răspunde cerințelor clienților și a oferi tuturor servicii prompte

-calea sigură prin care se pot cuceri clienții care au mai vizitat hotelul este să se ună accent pe îmbunătățirile care au fost aduse dotărilor sau serviciilor, pentru ca clienții să realizeze faptul că nemulțumirile lor au găsit ecou la conducerea organizației

Pe de altă parte, atunci când cererea este foarte mare, există riscul ca unele cereri ale clienților să nu poată fi satisfăcute, iar aceștia să se îndrepte către alt hotel.

Componentele mixului de marketing în industria ospitalității sunt aceleași ca în mixul de marketing clasic, adică produs, preț, plasare și promovare.

Combinația sugerată în conceptual de mix de marketing fac referire la proporția și modul în care sunt utilizate resursele firmei, în cazul analizat în lucrare, de turism.37

Numărul combinațiilor posibile pe care firma de turism le poate lua în calcul este mare și dintre toate cele posibile trebuie reținută combinația ce corespunde resurselor și obiectivelor ei.

O destinație nouă va cheltui cu siguranță mai mult pentru promovare pentru a putea atrage consumatori;.

Un tur-operator poate fi forțat de împrejurări (din cauză căun competitor și-a micșorat prețul) să adopte o nouă strategie de preț.

O atracție turistică ce este cunoscută va trebui să-și revizuiască în mod periodic produsul ca răspuns la schimbările ce intervin în structura pieței.

O agenție de turism poate lua decizia de a-și mări sau micșora numărul de filiale ca urmare a evoluției pieții pentru anumite produse.

Aceste exemple sunt o dovadă a faptului că accentul pus pe diferitele componente ale marketingului mix se modifică în timp și pentru diferitele sectoare de activitate.

Dificultatea de a selecta cea mai bună soluție rezidă și în faptul că fiecare dintre elementele ce compun mixul de marketing este variabil de-a lungul timpului și nu toate pot fi evaluate după criteriul ,,bani’’.

Întreaga politică de marketing a unei firme , în general, are ca nucleu strategia de piață, iar ca instrument prin care aceasta se realizează mixul de marketing.

Strategiile care se adoptă de o întreprindere turistică referitoare la evoluția, dimensiunile și structura fiecărui element al mixului de marketing sunt cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea de politici, și anume politica de produs turistic, politica de preț, politica de distribuție și politica de promovare.

2.3Politica privind serviciile și produsele în industria hotelieră

În condițiile în care industria ospitalității se dezvoltă rapid, unitațile se străduiesc din ce în ce mai tare să păstreze loialitatea clienților lor, să obțină noi venituri și să controleze costurile în paralel cu obținerea unei cote de piață mai mare ca a concurenților principali.

Clienții știu mai bine acum ce produs sau serviciu pot achiziționa, datorită multelor modalități prin care se pot informa și sunt dispuși să plătească mai mult pentru o valoare percepută mai mare a produsului, care le va satisface mai multe necesități

Loialitatea lor față de o unitate turistică nu se mai fundamentează pe o bună relație în trecut, ci pe studiul permanent al ofertei pe care o adaptează necesităților lor .

Apariția pe piață a unor produse noi este o consecință atât a evoluției nevoilor clienților existenți, nevoi ce trebuie să fie satisfăcute, cât și de dorința de a atrage noi segmente de piață.

Produsul turistic este un produs asamblat, care are un caracter complex, în cadrul căruia sunt cuprinse atât elementele de atracție (naturale, istorice etc.), cât și cele a căror destinație este să le valorifice pe acestea, și anume serviciile turistice.38

Dacă extindem în turism conceptul de “niveluri ale produsului” ce a fost gândit de Ph. Kotler putem considera de exemplu următoarele:

Produsul turistic miez se referă la avantajele, satisfacțiile percepute de turist ca putând fi obținute în urma consumului acestuia: relaxare, odihnă, divertisment și împlinire de sine în mediul familiei.

Produsul turistic tangibil cuprinde elementele așa cum sunt prezentate în cadrul ofertei ce a fost făcută clientului .

Produsul turistic dezvoltat se referă la toate elementele ce alcătuiesc o experiență globală unică și atractivă, presupunând existența unei serii de avantaje ce sunt oferite turistului din momentul primului contact cu unitatea de cazare și până la viitoarele vizite ale acestuia.

În acest caz avem de-a face cu oportunitățile ofertanților de a-și diferenția propriile produse de cele ale concurenților.

În literatura de profil, se menționează faptul că produsul turistic dezvoltat are în vedere aspecte legate de accesibilitatea, atmosfera, interacțiunea existentă între client și firma ce execută serviciile, participarea pe care o are clientul la desfășurarea prestației și interacțiunea ce apare în mod inevitabil între consumatorii turistici.

Accesibilitatea produsului turistic dr referă atât de amplasarea în mod convenabil a structurilor care primesc turiștii, cât și la programul de funcționare al acestora, care este necesar să corespundă dorințelor manifestate de clienți.

Atmosfera creată în unitatea de primire a turiștilor și aspectul exterior al acesteia au oimportanță deosebită în acțiunea de atragere a consumatorilor.

În industria ospitalității, unitățile de primire a turiștilor și condițiile în care clienții sunt întâmpinați fac parte din serviciul turistic.

Calitatea pe care o are decorul oferit (ce se manifestă prin culoare, strălucire, mărime, formă) și confortul pe care îl are localul (ce se referă la starea de curățenie, calitatea servirii turiștilor de personal , a echipamentelor și a muzicii, temperatura interioară etc.) contribuie fiecare la apariția unei atmosfere de care depinde îndeplinirea nevoilor și dorințelor pe care le auturiștii.

Participarea pe care o are consumatorul la procesul de realizare constituie o caracteristică de mare importanță a ofertei de servicii. Această implicare directă pe care o are consumatorul iese în evidență în modul cel mai pregnant în cazul serviciilor de agrement, care sunt legate profund și fără de care este de neconceput produsul turistic.

Se poate spune că , existența complementății serviciilor componente ale produsului turistic condiționează calitatea ofertei.

De aceea , în cazul în care un singur serviciu din pachetul oferit consumatorilor nu corespunde din punct de vedere calitativ exigențelor formulate de consumatori, acest fapt va prezenta un impact negativ asupra modului în care preceput în ansamblu produsul turistic

Caracterul modular pe care îl prezintă produsul turistic dă posibilitatea exstenței unei mari flexibilități în constituirea unei oferte personalizate.

De altminteri, asamblarea produsului turistic poate fi efectuată în situația în care turismul este neorganizat ( denumit pe cont propriu) chiar de consumatorul acestuia.

În comparație cu alte domenii, în turism se poate constata că trecerea de la un produs la altul se poate realiza cu mult mai multă ușurință

Cele mai multe componente pe care le are produsul turistic (patrimoniul turistic, infrastructura generală și turistică) prezintă un caracter local, ele neputând fi deplasate, iar valorificarea acestora se limitează la amplasamentul dat.

În raport cu elasticitatea ridicată pe care o prezintă cererea turistică , se poate constata caracterul relativ inelastic, rigid pe care îl au produsele turistice, ce nu pot fi adaptate în mod rapid la modificările cantitative și calitative ale cererii pe termen scurt.

2.4Politica privind prețul produselor în industria hotelieră

Prețul pentru un produs turistic este de tip forfetar (global), și este stabilit printr-o cumulare a tarifelor la serviciile de transport, cazare, alimentație, agrement, tratament, asigurare, asistență turistică (ghid), ce sunt prezentate în ofertă.

Având în vedere conținutul complex pe care îl are al produsul turistic, este important să se asigure o corelare a politicilor de preț ale firmelor care realizează serviciile aflate în structura unui produs turistic.

Modificarea pe care o suferă tariful unui serviciu turistic prin mărirea sau reducerea pe care o suferă nivelul acestuia poate efecte negative, respectiv pozitive, asupra cererii turistice pe care o are produsul global.

Prin urmare, se vede faptul că efectul de micșorare sau creștere a volumului de vânzări va fi prezent la toți operatorii turistici care sunt implicați în realizarea produsului turistic complex.

Aprecierea raportului existent între calitate și preț în turism are în mod categoric un caracter subiectiv.

În condițiile manifestate în prezent în care piața turistică este caracterizată printr-o concurență extreme de puternică, produsele turistice oferite consumatorilor fiind în multe situații similare, decizia de achiziție a consumatorilor (care nu pot examina produsul înainte de a-l consuma) are drept punct principal de reper prețul, privit ca un indicator pe care îl are calitatea produsului turistic.

Prețul pe care un consumator este dispus să îl plătească în schimbul unui un produs hotelier nu este numai în funcție de caracteristicile pe care le prezintă produsul respectiv, ci și în funcție de „valoarea percepută” pe care o are clientul asupra acelui produs și de celelalte posibilități de investire a banilor.

Sensibilitatea la tarife și rezistența față de creșterile acestora este determinată și de modul în care clienții achită serviciile. Mai sensibili la preț sunt clienții care achită tarifele prin numerar sau CEC și mai puțin sensibili sunt cei care efectuează plata prin viramente bancare și cărți de credit.39

Venitul obținut din valorificarea unui produs sau serviciu hotelier este necesar să acopere costuri directe (cheltuieli cu investiții în cumpărarea de mobilier dotarea hotelului, astfel ca acesta să dispună de cât mai multe facilități, cheltuieli cu reparații, etc.) și indirecte (salariile angajaților, curent, energie, promovare, etc.), dar trebuie să includă și realizarea unui profit. În cele mai multe situații acest deziderat se îndeplinește acest deziderat se realizează, dar există și cazuri mai puțin fericite în care structura costurilor poate juca un rol predominant și va inluența în mod categoric volumul achizițiilor.

Se poate spune că, în final, piața va determina nivelul prețului, dar a fost stabilită și o serie de reglementări legale în turism.

Văzut din punctul de vedere al clientului costurile nu sunt importante, fiindcă el nu va plăti mai mult pentru un produs hotelier numai pentru că hotelul respectiv nu a putut oferi produse competitive la un preț avantajos sau a avut un management defectuos.

Opțiunile strategice pentru a stabili prețurile (tarifele) sunt determinate de criterii și factori specifici domeniului.

Începând cu anul 1996, unitățile care au activitate hotelieră de categoriile 4* și 5* au posibilitatea să stabilească în mod liber tarifele40.

Unitățile stabilesc tarife în ceea ce privește cazarea turiștilor pe cont propriu și tarife contractuale pentru turiștii care vin în mod organizat.41

-Tariful mediu de cameră este pretul pe care îl plătește un client pentru închirierea unei camere pentru o noapte.

-Hotelurile stabilesc mai multe categorii de tarife de cameră ce corespund tipurilor de cameră (apartament, cameră cu un pat, cu două paturi sau cu mai multe paturi ), care sunt comparabile, din punct de vedere al dimensiunilor si mobilierului.

-Fiecărei categorii de tarif de cameră i se va atribui, pe baza numărului de persoane care ocupă camera, un tarif standard acesta fiind numit si tariful de suport sau de receptie, deoarece este afișat la recepție.

Recepționerii vând camerele hotelului la prețul standard, excepție făcând cazurile in care clientul poate beneficia de tarife speciale de cameră. Acestea pot fi de următoarele tipuri:

Tarife comerciale sau de companie ce sunt oferite companiilor cu care se incheie frecvent contracte de care beneficiază hotelul sau lanțul hotelier.

Tarife promoționale, valabile pentru o prioadă limitată .

Tarife stimulative ce sunt acordate pentru promovarea unei afaceri viitoare. Beneficiarii acestui tip de tarif sunt conducătorii de grupuri, planificatorii de conferințe sau intâlniri de afaceri, tour-operatorii și alte asemenea persoane care pot să furnizeze hotelului un venit substanțial.

Tarife de familie – ce pot fi oferite familiilor cu copii;

Tarife de prestații complexe. Acestea includ in prețul plătit pentru cameră si pe cel al unei combinații de evenimente si activități.

Tarife gratuite (zero) ce sunt oferite organizatorilor sau clienților importanți.

Pentru stabilirea propriu-zisă a nivelului tarifelor se pot folosi metode formale și neformale.42

Pentru a stabili prețurile se pot aplica următoarele strategii:

Strategia prețului ridicat poate fi practicată în situația în care oferta este exclusivă (ceea ce conferă un statut și un prestigiu cumpărătorului) ori în cazul limitării ofertei de către concurenți (de exemplu, unele produse privind turismul balnear medical, turismul cinegetic unde se oferă în exclusivitate trofee de vânătoare valoroase, turismul de croazieră, produsele turistice având ca destinație Delta Dunării, mănăstirile din Nordul Moldovei, alte destinații turistice cunoscute etc).

Se poate remarca faptul că stabilirea unor prețuri mari corespunde unui grad de confort ridicat, realizării unor servicii de calitate superioară sau unei cereri turistice foarte mari (situație întâlnită în timpul vârfului de sezon) , precum și în cazul unei concurențe reduse.

2. Strategia prețului scăzut sau a penetrării pieței turistice este utilizată de întreprinderile care au ca obiectiv maximizarea vânzărilor cantitative, obținerea unei poziții puternice pe piață sau a unor avantaje pe noi piețe,intimidarea concurenților, atragerea clienților pe care îi au aceștia , determinarea consumatorilor potențiali de a încerca produsul turistic.

Această strategie are și un anumit risc, din cauza faptului că segmentul de piață vizat este compus , în general, din consumatori care au venituri destul de mici , care pot manifesta o reacție de respingere față de o creștere ulterioară a prețului.

Practicarea unor prețuri scăzute poate conduce la reținerea unei categorii de clienți potențiali de a achiziționa respectivele produse turistice din cauza incompatibilității pe care o resimt în legătură statutul și prestigiul lor personal, precum și existenței unei neîncrederi în nivelul calitativ al ofertei.

3. Strategia prețurilor forfetare (globale, paușale, “totul inclus”) se referă la comercializarea unor produse turistice complexe (voiaje forfetare) care cuprind un pachet minimal de servicii obligatorii (transport, servicii de transfer, pensiune completă, excursii, programe culturale etc.) la un anumit nivel de confort.

Prețul total al produsului turistic complex este mai mic decât suma tarifelor prestațiilor componente, ceea ce se constituie într-un mijloc eficient de promovare a tuturor tipurilor de servicii turistice, nu doar a celor de cazare sau masă

4. Strategia tarifelor diferențiate este caracteristică industriei ospitalității, în cadrul căreia se poate evidenția faptul că există o paletă foarte largă a prețurilor practicate pentru același produs, chiar dacă nivelul costurilor este același. Principalul mijloc al diferențierii prețurilor turistice îl constituie stabilirea nivelului lor maxim și minim de-a lungul ciclului de sezonalitate.

5. Strategia rabaturilor și bonificațiilor poate fi adoptată de firmele care își stabilesc prețurile de bază ale produselor în vederea stimulării și recompensării unui anumit tip de clienți și anume: –-Clienți care solicită firmei un volum mare de servicii

-Clienți care solicit servicii hoteliere în perioadele de extrasezon.

În cadrul aplicării acestei strategii de preț, distingem o serie de gratuități și reduceri de tarif care pot fi stabilite deunitățile de cazare:

• gratuități pentru cazarea copiilor până la 7 ani în cazul în care nu se solicită pat suplimentar

• reduceri de tarife pentru elevi, studenți, pensionari, ziariști, reporteri de radio și TV aflați în delegație

2.5Politica privind distribuția în industria hotelieră

În industria ospitalității, distribuția este o componentă importantă a mixului de marketing, care include un complex de activități ce au loc în spațiul și timpul ce separă prestatorul de servicii turistice de consumatorul aqcestui tip de servicii.

Distribuția reunește o rețea de unități și o serie de acțiuni care au rolul de a pune produsele turistice la dispoziția consumatorilor, dar și un ansamblu de relații în care intră participanții la distribuția produsului turistic (prestatori de servicii turistice, intermediari, turiști). Luând în considerare faptul că firmele de turism sunt întreprinderi de servicii care sunt condiționate de prezența efectivă a consumatorului în vederea realizării prestației și că produsul turistic nu poate fi expediat celui care îl achiziționează, este necesară atragerea clienților spre spațiile în care se realizează și se consumă serviciile turistice dintr-o anumită stațiune sau țară ofertantă.

Acest rol este îndeplinit în industria de ospitalitate de către distribuție printr-o activitate ce urmărește stimularea și informarea turiștilor potențiali asupra caracteristicilor și componentelor structurale pe care le prezintă produselor oferite.

Se poate remarca astfel că, în turism, este o relație foarte puternică între politica de distribuție și cea promoțională.

Este util de precizat faptul că, în acest context, intervine caracteristica de intangibilitate pe care o au serviciilor turistice, având avantajul eliminării problemelor apărute ca urmare a distribuirii fizice, ale depozitării, manipulării, controlului stocurilor și ale pierderilor ca urmare a degradării acestora.

Produsul turistic este cumpărat destul de rar de către turiștii neexperimentați direct de la prestatori, cauza principal fiind lipsa de timp și de competență pentru a cerceta numeroasele oferte ce există pe piață.

Micșorând efortul ce trebuie făcut de clienți, intermediarii existențe în industria ospitalității pot să grupeze serviciile a diverși furnizori și să le unească într-o combinație care să vină în sprijinul turiștilor .

Trebuie menționat faptul că, luând în considerare specificul pe care îl are produsul turistic, care este imaterial și intangibil, acesta este “distribuit” numai în sens de informație, imagine și ambianță, iar realizarea achiziției înseamnă numai accesul la un drept de consum viitor, confirmat și garantat printr-un titlu turistic.

Conform rolului pe care îl are distribuția de a pune produsele turistice la dispoziția consumatorilor interesați , se poate afirma că utilizarea agențiilor intermediare în derularea proceselor de distribuție este cu atât mai necesară, cu cât unitățile vizate de ofertă sunt amplasate la distanțe mai mari față de zona de formare a cererii.

În același timp cu mărirea concurenței între prestatorii de servicii din turism crește și gradul de dependență pe care aceștia o au față de distribuitori, aceștia decizând asupra structurii pe care o prezintă pachetele de servicii turistice pe care le comercializează, în funcție de preferințele pe care le remarcă la consumatori și nu de interesele ofertanților turistici Distribuția produselor turistice se realizează fie direct, în care prestatorii ( unități de cazare) își vând serviciile în mod nemijlocit turistului care este consumator final, fie printr-o distribuție indirectă, situație în care firmele apelează la intermediari.

Aceste firme există atât în cadrul piețelor emițătoare de turiști (agenții de voiaj, touroperatori, birouri de vânzare ale firmelor de transport, centre de rezervări ale locurilor de cazare etc.), cât și la locul de destinație (agenții receptoare specializate în primirea turiștilor). Deoarece se are în vedere sezonalitatea pe care o are cererea turistică, firmele ce prestează servicii au în perioadele de vârf de sezon o preferință pentru canalul scurt de distribuție, iar în extrasezon, pentru canalul lung.

2.6Politica privind promovarea produselor și serviciilor hoteliere

Scopul general al eforturilor promoționale ale firmelor este reprezentat de exercitarea unei influențe asupra consumatorului.

Chiar în condițiile în care pledoaria nu este directă și nu se cere trecerea imediată la acțiune, motivul pentru care cei responsabili cu marketingul cheltuie timp și bani în promovare este acela de a-i determina pe anumiți oameni să se comporte într-un anumit fel.43

Foarte importante pentru o firmă care dorește să își promoveze produsele este alegerea unor tehnici potrivite de promovare a vânzărilor, acestea fiind folosite frecvent în industria ospitalității .

Prin promovarea vânzărilor se înțelege totalitatea metodelor care au ca scop achiziția mai rapidă ori în cantitate mai mare a unor produse de către cumpărători.44

Un mod în care se poate acționa pentru a impulsiona vânzările este reducerea prețului, însă trebuie ținut cont și de faptul că cei care cumpărără produsele consideră că cele mai bune produse sunt acelea mai scumpe, deci produsele turistice cu preț mai ridicat pot fi considerate mai atractive de o categorie de consumatori.

Dintre aceste tehnici se pot menționa:

-ofertele speciale ce sunt micșorări ale prețului care sunt valabile pentru o perioadă scurtă și în anumite cantități

-reducerea prețului pentru anumiți clienți pe baza de cupoane de reducere

-reduceri de preț ocazionate de diverse evenimente sau în anumite perioade din an

Alt grup de tehnici este reprezentat de vânzările cu primă, care au forme foarte variate, cum ar fi :

-prima poate consta într-un alt produs ce este achiziționat gratuit împreună cu cel la care se face promovare

-se mai poate oferi un produs dacă se prezintă probe că alt produs a fost cumpărat în mod repetat

Pentru a impulsiona vânzările și a promova produsele se pot organiza concursuri sau jocuri și loterii .

În cazul concursurilor, câștigătorii nu se aleg aleator, ci își dovedesc abilitățile prin câștigarea unor probe, iar în cazul jocurilor și loteriilor rezultatele sunt supuse hazardului

Publicitatea este orice formă de prezentare și promovare nepersonală a unor idei, produse ori servicii care este plătită de un sponsor anume și reprezintă una dintre cele mai utilizate modalități de promovare .45

Publicitatea prezintă următoarele caracteristici:

1.Publicitatea este un mijloc de comunicare care are ca destinatar publicul larg, aceasta conferind produsului promovat un fel de legitimitate și conduce la idea că oferta referitoare la produs este standardizată.

2.Puterea de influențare : Reclama este un mijloc de comunicare care are influență ce dă posibilitatea vânzătorului să își repete mesajul de mai multe ori.

3.Expresivitate sporită, deoarece permite a se face o prezentare a firmei și a produselor acesteia prin text tipărit, sunet și culoare.

4.Publicitatea prezintă un caracter impersonal deoarece nu este atât de insistent cum pot fi de exemplu agenții de vânzări

Dacă ne gândim la scopul comunicării putem deosebi:4616

a. publicitate de produs care este forma folosită cel mai des și care urmărește stimularea consumului, deci creșterea vânzării pentru un produs. Aceasta are mai multe categorii:

1.Publicitatea de informare ce dorește să aducă la cunoștință consumatorilor vizați diferite informații cum ar fi: apariția unui nou produs, alte utilizări posibile ale unui produs, reduceri ale unor prețuri

2.Publicitatea de convingere care ia ființă odată cu mărirea concurenței și dorește crearea unei cereri selective, lămurirea publicului că produsul promovat este cel mai bun

3.Publicitatea de poziționare care dorește realizarea unei poziționări precise în conștiința consumatorilor a unui anumit produs, care în acest fel este ușor de identificat față de altele asemănătoare

Cel mai ades se folosește această formă de publicitate în etapele de creștere și de maturitate ale produselor , ca și în situațiile în care pe piață sunt multe produse concurente

4.Publicitatea comparativă este legată de compararea dirctă ori indirect a unui produs cu cele cu care este în concurență direct pe o anumită piață, pentru a i se dovedi superioritatea

Acest tip de publicitate poate conduce la încălcarea anumitor legi cum ar fi:

-când scoate în evidență doar calitățile unui produs, fără a le reliefa și pe cele slabe

-sunt reclame ce prezintă o superioritate inexistentă a unor produse

-prezentarea cu rea-credință a dezavantajelor pe care le au produsele concurente celui promovat prin publicitate

5.Publicitatea de reamintire ce are rolul de a :

-aduce aminte clienților că ar putea ca respectivul produs să le fie necesar curând și de unde îl pot achiziționa

-de a mări sau a menține renumele unei mărci consecrate

-de a păstra gradul de informare a clienților cu privire la produs

-de “întărire” a efectelor pe care le-a avut pentru produs o campanile publicitară anterioară

6.Publicitatea de întărire ce dorește să dea asigurări clienților că au făcut o alegere potrivită în privința produsului achiziționat

7.Publicitatea care utilizează un model comportamental, ce oferă consumatorilor un model al unui personaj care este demn de urmat , acest tip de reclamă acționând asupra subconștientului uman.

8.Publicitatea de tip mărturie ce ia drept informator cu privire la calitățile produsului o persoană cât mai reprezentativă pentru audiența vizată, aceste reclame având o audiență mai mare decât reclamele normale.

9.Publicitatea de tip demonstrativ, ce dorește demonstrarea în mod efectiv a calităților produsului

b.publicitatea de marcă ce mută accentual pe componentele ce conferă superioritatea unei mărci ori a unui brand, în condițiile în care pe piață există produse sub diverse mărci ce satisfac același tip de necesități

c. publicitatea de firmă ce se referă la transmiterea unor informații cu privire la activitatea desfășurată de o organizație, performanțele atinse de aceasta, tradițiile și valorile

CAPITOLUL III POLITICA CELOR 4 „P” IN CADRUL „HOTEL MOLDOVA”- STUDIU DE CAZ

3.1 Studiu calitativ – Interviu în profunzime

În cazul cercetării pe care dorim să o realizăm, am folosit metoda interviului, care se încadrează între metodele calitative utilizate pentru a primi informația direct de la respondent.

După cum spune Septimiu Chelcea în cursul „Tehnici de cercetare sociologică”, interviul și-a demonstrat utilitatea în toate științele sociale, cât și în cele socio-umane .

Nu orice convorbire din viața cotidiană este un interviu, deși sunt cercetători care pentru care convorbirea este sinonimă cu interviul.

În aceeași carte este definit interviul ca o conversație purtată față în față, în care o persoană obține informații de la altă persoană, citându-l pe Denzin 47

Tehnica chestionarului presupune faptul că răspunsurile care se primesc sunt în formă scrisă, pe când răspunsurile la interviu sunt în formă verbală, putând fi consemnate pe hârtie de către cei care realizează interviul.

În acest proces al comunicării există un receptor( cel care realizează interviul), un emițător ( cel căruia i se ia interviul) și informația care este transmisă de la emițător spre receptor.

În cadrul literaturii de specialitate se găsesc mai multe criterii de clasificare a interviurilor printre care pot fi menționate:48

-conținutul comunicării

-calitatea datelor care se obțin

-gradul de libertate pe care îl are cercetătorul în privința abordării diverselor teme

-posibilitatea de a repeta convorbirile

-numărul persoanelor care participă la interviu

-modalitatea în care se realizează comunicarea

În cazul particular al cercetării am fost persoana care a realizat interviul, interlocutorul fiind un manager al Hotelului Moldova Iași .

Interviu în profunzime- Director marketing & comercial NICOLETA BERNIC

Bună ziua!

Mă numesc Petrișor Elena și sunt studentă la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor-Iași. În vederea realizării lucrării de licență cu tema ”Politica celor 4 P în turism” voi efectua un interviu în profunzime la care dumneavoastră veți lua parte în urmatoarele 20-30 minute. Orice informație venită din partea dumneavoastră legată mixul de marketing în cadrul Hotelului Moldova poate fi utilă și ajutătoare în realizarea lucrării. De asemenea vă cer permisiunea de a înregistra audio discuția ce va avea loc în următoarele minute pentru a stoca în întregime informațiile prezentate, astfel evitânt omiterea unor detalii importante. Vă garantez că informațiile sunt strict în scop educațional iar nimeni nu va avea acces la înregistrarea discuției.

Grilă întrebări

Ce tipuri de servicii se regăsesc în cadrul Hotelului Moldova?

Trebuie să menționez faptul că la Hotel Moldova oferim clienților o gamă extinsă de servicii atât de bază cât și periferice, care sunt reprezentate de : Servicii de cazare cu mic dejun inclus, restaurant( servicii de alimentație și agrement), agenție de turism și săli dotate cu aparatură modernă pentru organizarea unor conferințe .

În acest mod, hotelul nostru se încadrează în tendința generală, care presupune diversificarea continuă a gamei de servicii pentru satisfacerea necesităților clienților.

Care sunt produsele hoteliere ce compun cifra de afaceri a Hotelului?

Ponderea pe care o dețin tipurile de servicii oferite în cifra de afaceri pe care o realizează hotelul este diferită cele de cazare reprezentând circa 65% din total, urmate de cele de alimentație publică cu 20% și închirierea sălilor de conferință cu 15%.

În funcție de ce criterii sunt stabilite prețurile?

Avem mai multe criterii în funcție de care stabilim nivelul prețurilor la hotelul nostru acestea fiind reprezentate de : concurenții pe care îi avem în orașul Iași, obiectivele pe care ni le propunem în fiecare etapă de evoluție a organizației, segmentele de piață pe care le vizăm, clasificarea hotelui la categoria 3*și veniturile pe care le au oaspeții noștri.

Care este tactica de stabilire a prețurilor?

Tactica de stabilire a prețurilor la Hotel Moldova are în vedere mai multe aspecte ale acestei probleme, în funcție de situația particulară care poate exista.

De obicei încercăm să fixăm prețurile sub cele ale concurenților , indiferent de sezonul în care ne găsim, iar camerele care au vedere către Palatul Culturii au un preț ceva mai mare decât celelalte .

De asemenea, există prețuri diferite atunci când se cazează grupuri și pentru Booking.

Care sunt canalele de distribuție?

Distribuția serviciilor urmează două căi atât în mod direct de la prestatorul de servicii la turist sau prin intermediari urmând canalul: Prestator serviciu- Intermediar- Turist

Cum se realizează distribuția serviciilor?

În ceea ce privește realizarea distribuției serviciilor acestea se fac în mod direct prin recepție sau centrale de rezervare proprie(telefon, pagină web, e-mail) , mai fiind posibilă o variantă pentru distribuirea în mod indirect prin agențiile de turism, a organizației sau altele, cu care hotelul are relații de colaborare

Care sunt tehnicile de comunicare utilizate în vederea promovării?

Activitatea de promovare este esențială pentru orice hotel iar Hotel Moldova utilizează mai multe tehnici în acest scop.

Se mizează destul de mult pe publicitatea outdoor prin care persoanelor ce vin în cadrul restaurantului hotelului li se oferă pliante cu serviciile hotelului sau persoanelor ce se cazează pliante cu restaurantul acestuia, astfel aceste doua servicii se promovează una pe cealaltă

La intrarea în hotel am amplasat două panouri pe care persoanele care trec prin acea zonă pot vizualiza toate serviciile de care pot beneficia la Hotel Moldova

Până la data de 25 mai anul 2018 e-mailul a fost mijlocul de promovare utilizat cel mai mult și cel mai eficient, însă noua lege care interzice utilizarea datelor de contact ale unei persoane fără ca aceasta să își ofere acordul, face ca această metodă să fie greoaie și destul de greu realizabilă în timp util.

Ca urmare a acestui fapt, acest tip de publicitate nu mai este folosit în prezent, deoarece ar presupune eforturi prea mari din partea organizației.

Alte modalități de promovare utilizate sunt articolele apărute în Ziarul de Iași la rubrica ce este consacrată turismului, sau în ultima vreme utilizarea internetului a devenit o modalitate foarte eficientă, site-urile pe care puteți găsi informații referitoare la hotel fiind următoarele: http://www.nuntiiasi.com/ , http://www.unita-turism.ro/ , http://www.hotelmoldovaiasi.ro/index.htm.

O altă modalitate de promovare pentru serviciile noastre este cea prin intermediul unor evenimente care au loc în orașul Iași (festivalul de muzică Afterhills sau diverse sărbători religioase ) .

Care este cea mai eficientă tehnică de comunicare pentru Hotel Moldova?

Tehnica noastră de comunicare depinde de segmentul de piață căruia îi este adresată de exemplu grupurile organizate ni se adresează prin agențiile de turism iar oamenii de afaceri preferă comunicarea în mediul online.

În ce măsură considerați că succesul unei întreprinderi este reprezentat de modul în care este utilizat mixul de marketing?

Este o întrebare la care răspunsul este destul de dificil de dat, dar consider că în situația în care mixul de marketing este foarte bine pus la punct reprezintă aproximativ 80% din succesul afacerii.

Însă trebuie să menționez că cei mai importanți sunt oamenii, care pot face diferența între o afacere oarecare și una de succes.

Care este numărul angajaților din cadrul hotelului?

În prezent hotelul nostru are un număr de 75 de angajați

Capitalul social?

Capitalul social este de 16 milioane lei iar hotelul face parte din lanțul UNITA în care au fost 11 hoteluri însă au rămas doar 9.

3.1.1 Politica produsului in cadrul hotelului „MOLDOVA”- IASI

Produsul este compus dintr-un amestec de elemente tangibile și intangibile, care sunt concentrate într-o activitate specifică, ceoferă întreprinderii posibilități de acțiune pe piață și de influențare a comportamentului pe care îl au consumatorii.

Aceste posibilități se datorează faptului ca el „cuprinde și combină atractivitatea unei destinații date, facilitățile și căile de acces, pe care turistul le cumpără ca o combinație de activități și aranjamente”49

Produsul de bază reprezintă rezultatul activităților generatoare de utilități destinate satisfacerii nevoii clienților. În cazul Hotelului Moldova acesta este reprezentat de cazare. Produsul auxiliar este generat de activități fără de care produsul de bază nu este posibil. În ceea ce privește unitatea analizată ne referim la dotările din cameră, adică la confortul oferit clienților, la curățenie, lumină, căldură.

Produsele suplimentare sunt cele care conferă un plus de utilitate serviciului de bază. Produsul suplimentar oferit clienților este serviciul de alimentație.

Produsele potențiale sunt generate de activități care asigură un grad înalt de personalizare a serviciilor și de individualizare a unei firme. Pentru hotelul Moldova , produsele potențiale ce pot fi oferite clienților sunt: serviciile de organizare a conferințelor, seminariilor, training-urilor.

Produsele parțiale se constituie din elementele tangibile care prin rolul jucat în crearea și livrarea serviciilor apar în calitate de elemente corporale.

Ele asigură condițiile necesare prestației și sunt reprezentate de facilitățile fizice, personalul de contact și clientul care devine participant activ la realizarea acestuia.

Facilitățile fizice, ce se referă la ambianța și echipamente sunt primordiale în prestarea serviciilor și au un rol determinant în influențarea clientului de a reveni cu plăcere la hotel.

Personalul de contact este reprezentat de personalul recepției ce se află în holul hotelului pentru a putea fi accesibilă tuturor turiștilor și, totodată, această amplasare permite supravegherea circulației în cadrul unității de cazare.

Personalul recepției din cadrul hotelului Moldova are obligația de a se prezenta impecabil în fața clienților , cu o igienă personală corespunzătoare, uniforma, atitudinea, manierele desăvârșite, deoarece trebuie să contureze o imagine plăcută care să denote o buna educație și instruire.

Alături de organizarea activității și permanenta atenție care va fi în mod permanent acordată clientului, aceste aspecte contribuie la conturarea unui serviciu superior din punct de vedere calitativ.

Principalele activități desfășurate de recepția hotelului Moldova sunt:

pregătirea primirii clientului (conform documentelor de rezervare);

vânzarea (închirierea) camerelor;

repartizarea camerelor;

înregistrarea clientului respectând prevederile legale;

aplicarea politicii tarifare; deschiderea contului și stabilirea modalității de plată, etc.

Clientul poate participa la realizarea serviciilor unității prin prisma alegerii meniului, în cazul serviciului de alimentație sau prin optarea pentru o cameră care are anumite dotări, în cazul cazării.

Obiectul principal de activitate al hotelului Moldova din Iași este reprezentat de serviciile hoteliere, care sunt menite să satisfacă exigentele clienților prin pachetul complet , care include :

Servicii de cazare în camere single, duble și apartamente (toate cele 142 de camere sunt proaspăt renovate și sunt dotate cu: aer condiționat, baie, duș, paturi confortabile, mobilier modern)

Servicii de alimentație publică . In salonul de mic dejun, (Salon Banat : 80 de locuri) barul de zi (60 de locuri) și restaurant : salon Moldova (200 de locuri) oaspeții pot degusta din bucatele tradiționale românești, dar și din tentațiile bucătăriei internaționale.

Organizare de acțiuni – simpozioane, congrese, prezentări expoziții, recepții, mese festive, cocktail-uri, în cele cinci săli elegante care aparțin hotelului Moldova(care au 120,50 și trei săli cu 20 de locuri)

Hotel Moldova Iași își desfășoară activitatea în domeniul prestărilor de servicii hoteliere și de alimentație publică. Activitatea turistică este axată pe turismul de afaceri si de tranzit spre zonele pitoresti din nordul Moldovei, așa încât piața țintă a serviciilor este formată din reprezentanți ai firmelor care își extind afacerile în zona de nord – est, organizatori și participanți la diverse evenimente sociale, culturale, educaționale sau caritabile, precum și turiști autohtoni și străini care doresc să viziteze zona Moldovei.

Activitatea de alimentație publică – a doua care este a doua ca importanță în totalul cifrei de afaceri, reprezintă o completare a serviciilor oferite clienților din hotel și din exterior, obiectivul vizat fiind creșterea veniturilor realizate printr-o politică de prețuri avantajoasă sub raportul preț – calitate, prin servicii profesionale și o diversificare continuă a acestora în funcție de evoluția standardelor în domeniu.

3.12 Politica de Preț în cadrul Hotelului „Moldova ”, Iași

Un produs hotelier este o combinație de produse și servicii, căreia în mod uzual, i se asociază un preț forfetar ( global ).

Prețul sau tariful pe care îl percepe o unitate constituie o variabilă strategică, el fiind criteriul principal de restructurare a producției și de alocare viitoare a resurselor, un parametru principal al poziționării produsului și întreprinderii pe piață.

De politica prețului și tarifului vor fi dependente amploarea cererii și accesibilitatea produsului sau serviciului la utilizator (beneficiar), cota de piată, reacțiile pe care le va avea concurența, profitul și dezvoltarea unității.

Pentru a stabili politica de preț sau tarif favorabilă,Hotel Moldova are în vedere următorii factori:

obiectivul care este urmărit prin practicarea unui anumit preț;

piața turistică pe care acționează;

mărimea cererii;

evoluția pe care o au costurile

prețurile, tarifele și oferta stabilite de concurenți

metoda de calcul a prețului.

Ținând cont de faptul că piața turistică este structurată pe segmente de piață în funcție de nivelul prețurilor și tarifelor produselor turistice, produsul turistic al Hotelului Moldova . se adresează pieței turistice care au un nivel al veniturilor medii spre ridicat.

În cadrul Hotelului Moldova. prețul produsului turistic este constituit din:

prețul de cost net al prestațiilor turistice;

prețul de cost net al produsului turistic;

prețul de cost net comercial al produsului turistic;

prețul de vânzare net al produsului turistic;

prețul de vânzare cu ridicata al produsului turistic.

Pentru stabilirea prețului, în cadrulHotelului Moldova . se ține seama de următoarele aspecte principale :

costurile materiale;

costurile salariale de funcționare;

costurile de gestiune;

costurile de ocupare;

T.V.A. ( taxa pe valoare adăugată ).

La toate aceste elemente se adaugă o marjă de profit pentru a se obține prețul de vânzare.

Elementul de bază al politicii de preț pe care îl are o unitate hotelieră este tariful de cazare deoarece cea mai mare parte a veniturilor acestor unități provin din încasările vânzărilor de camere. De regulă, tarifele de cazare reprezintă prețul unei camere pentru 24 de ore.

Diferențierea tarifelor practicate pe tipuri de camere, regimuri de ocupare a camerelor duble (ocupate de una sau două persoane), categorii de clientelă (pe cont propriu, prin agenții de turism – din care individuali sau grupuri, din partea altor societăți, echipaje ale companiilor aeriene etc ), perioade de timp (sezon, extrasezon) generează un sistem de tarife.

Tarifele practicate de Hotel Moldova sunt :

tarife practicate la recepție pentru turiștii români și străini;

tarife pentru turismul organizat oferite prin agențiile de voiaj

Tarifele practicate la recepție de Hotel Moldova . pentru turiștii romîni și străini sunt: 50

tarife cu mic dejun inclus

Camera Single standard 195 RON

Camera Double standard 250 RON

Camera dublă în regim de single standard 195

Cameră dublă de lux 315 lei

3.1.3 Politica plasării in cadrul hotelului „MOLDOVA”- IAȘI

Distribuția este un element foarte important al mixului de marketing și este definită ca fiind „totalitatea activităților prin care bunurile materiale sunt aduse de la producător la consumator”51 deci cuprinde totalitatea activităților care au loc în spațiul și timpul care separă prestatorul de servicii de consumator.

Politica de distribuție cuprinde „totalitatea deciziilor care se referă la o asigurare a treptelor de desfacere coordonate cu performanțele întreprinderii”52, iar obiectul acesteia este reprezentat de „finalitatea actelor de vânzare-cumpărare în ceea ce privește alegerea celor mai indicate canale de distribuție, cât și opțiunea pentru ruta optimă a mișcării produselor”.

Comercializarea produsului turistic este făcută de prestatorii de servicii prin intermediul a două sisteme importante de desfacere care sunt direct către clienți și indirect printr-un lanț de intermediari.

Utilizarea intermediarilor "sporeste eficiența activității de comercializare, mai precis de punere a mărfurilor la dispoziția consumatorilor vizați și accesabilitatea acestora la bunurile necesare "53 .În acest mod rezultă urmatoarele tipuri de canale de distribuție:

Canal scurt ( direct ): Prestator servicii turistice – Turist. Acest canal este specific formelor de turism neorganizat.

Canal mediu: Prestator – Intermediar – Turist. Acest canal conține un nivel intermediar, reprezentat de agenția touroperatoare sau agenția de voiaj. Este specific formelor de turism organizat.

c) Canal lung : Prestator – Intermediar1 – Intermediar2 – Turist. Canalul conține două niveluri intermediare fiind un canal lung. Nivelul intermediar 1 este reprezentat de agenția touroperatoare, iar nivelul intermediar 2 este reprezentat de agenția de voiaj. Acest canal este, de asemenea, specific turismului organizat.

Distribuția produselor turistice promovate de Hotel Moldova se realizează:

direct, prin intermediul recepțiilor sau centralelor de rezervare proprii ( prin telefon, e-mail, fax sau corespondența, pagina web );

indirect, apelând la serviciile agențiilor de turism cu care colaborează.

Modalitățile de plată care sunt acceptate de hotel : cash, virament, card.

Ținând cont de gradul de dezvoltare pe lcare îl are rețeaua care definește atitudinea firmei față de raportul cerere-ofertă, Hotel moldova a optat pentru strategia “dezvoltării rețelei”, fiind într-o permanentă căutare de noi parteneri de afaceri.

Gradul de concentrare reprezintă expresia densității rețelei, dintr-o anumită zonă geografică și este determinat de aria de răspândire a cererii, densitatea acesteia, distanța parcursă până la locul de prestație, numărul și potențialul concurenților.

În acest caz, alternativa strategică ce a fost aleasă de Hotel Moldova este rețeaua intensivă. În funcție de gradul de diferențiere a rețelei, Hotel Moldova are o strategie ce se fundamentează pe o rețea de distribuție diversificată (agenții de turism, centrală proprie de rezervări, companii, Internet etc. ).

3.1.4 Politica promovării in cadrul hotelului „MOLDOVA”- IASI

Promovarea este cel mai vizibil element al mixului de marketing , referindu-se, în esență, la acele mijloace pe care le utilizează firmele pentru a comunica cu piețele țintă.

În cadrul serviciilor, promovarea este particularizată printr-o serie de elemente determinate de legăturile sale cu celelalte componente ale mixului de marketing, precum și printr-un set de obiective, strategii și instrumente specifice.

Promovarea produsului turistic face referință la căile de informare și de convingere prin care clientela turistică este determinată să ia decizii de cumpărare și are drept componente de bază : promovarea vânzărilor, relațiile publice și publicitatea.

În același timp promovarea reprezintă una dintre cele mai costisitoare componente ale politicii de marketing pe care o adoptă o firmă .

Mijloacele de comunicație interne interpersoanele utilizate de hotelul Moldova sunt: personalul de contact, personalul comercial care sunt considerate a fi cartea de vizită a hotelului pentru ca în turism forța de muncă este foarte importantă și clienții ce ajută la promovarea hotelului dacă au fost multumiți de prestația serviciilor.

Mijloacele de comunicație externă media ce se regăsesc la Hotel Moldova sunt: arhitectura exterioară, firma care servește ca punct de reper pentru client, publicitatea în mass media, publicitatea prin tipărituri (broșuri, pliante, cataloage) și pagina web a hotelului www.hotelmoldovaiasi.ro/

Mijloacele de comunicație externă interpersonală prezente în cazul hotelului Moldova sunt relațiile publice care iau forma unor expoziții de artă culinară, festivaluri cocktailuri și spectacole desfășurate la acest hotel, evenimentelor din viața orașului la care organizația ia parte, , participarea la târguri și alte manifestări expoziționale specializate. Forța de vânzare este un principal mijloc de comunicare deoarece transmite turiștilor informații ce vizează oferta de servicii, iar de modul cum aceasta este prezentată depinde însăși efectuarea actului de vănzare-cumparare.

În activitatea hotelieră, efectele pe care le are comportamentul profesional au influență asupra calității serviciilor, respectiv asupra percepției clienților privind calitatea acestora. De aceea, comportamentul profesional este o necesitate obiectivă în organizarea și funcționarea activităților hoteliere, având implicări foarte mari și pondere sporită în rezultatele acestora.

Promovarea vânzărilor este o acțiune care se execută pe termen scurt și are menirea de a încuraja vânzarile pentru produsul turistic prin “îmbogațirea ofertei”, adăugarea unei valori suplimentare la nivelul produsului, al prețului și al distribuției, luând în considerare obiectivele comerciale ale întreprinderii și cu scopul de a câștiga un avantaj temporar față de concurenți.

Hotel Moldova utilizează următoarele forme de promovare a vânzărilor : reducerile de preț în rândul, clienților permanenți (“clienții casei”), clienți care beneficiază de un tratament privilegiat, ce se manifestă în toate etapele serviciului hotelier, deci țin de o primire specială, reducerile de preț oferite pentru organizarea de conferințe, întâlniri de afaceri și alte manifestări sau manifestări la primirea clienților VIP unde participă persoane importante ale managementului organizației

Societatea se bazează pe implementarea unei strategii de promovare selectivă ce oferă posibilitatea utilizării judicioase a fondurilor alocate acestei activități.

Aceasta strategie dorește folosirea doar a acelor mijloace de promovare care asigură cea mai bună promovare: publicitatea, promovarea vânzărilor și relațiile publice.

Firma adoptă strategia promovării produsului global privind oferta, iar ținând cont de structura pieței, hotelul practică strategia concentrată , adresându-se segmentului de clienți cu venituri înalte

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Evoluția cerințelor consumatorilor a condus la o preocupare mai mare a oamenilor care își desfășoară activitatea în turism pentru calitate și implicit pentru elaborarea și utilizarea unor strategii în acest domeniu.

Dacă în comunism de multe ori turiștii se considerau norocoși dacă găseau să se cazeze în unele stațiuni sau în marile orașe , iar serviciile oferite nu erau întotdeauna de calitate, economia liberă a condus la apariția multor unități de cazare.

Se poate spune că din punctul de vedere al afluxului de turiști este dezavantajat turismul urban, care nu reușește să atragă foarte mulți clienți, în pofida investițiilor destul de mari făcute de cei care administrează unitățile turistice.

Eficientizarea a fost realizată și prin reducerea costurilor legate de salarizare prin angajarea de personal suplimentar numai pe perioada sezonului, atunci când necestitățile au fost mai mari și prin reducerea indemnizațiilor colaboratorilor

Analiza situației hotelului Moldova se defășoară periodic, în cadrul acțiunii necesare pentru studiul modului în care pot fi îmbunătățite serviciile firmei.

Foarte important este interesul pe care Directorul General îl arată pentru problemele legate de marketing , participarea acestuia în toate fazele de analiză a procesului fiind efectivă.

Organizația vizează în perioada următoare îmbunătățirea calității serviciilor printr-o utilizare mai eficientă a resurselor de care dispune, atât financiare cât și umane sau informaționale .

Se dorește menținerea pe segmentele de piață existente și să se încerce pătrunderea pe noi segmente chiar dacă concurența este destul de mare.

Angajații sunt în general buni profesioniști, având uneori mici probleme în amabilitatea față de clienți și în răspunderea la cerințele acestora, aceste situații dorindu-se a fi eliminate cât mai curând posibil.

Preocuparea conducerii pentru a perfecționa personalul pe care îl are la dispoziție se manifestă prin organizarea unor cursuri de pregătire în hotel, susținute de specialiști în domeniu, însă aceste cursuri ar trebui organizate mai frecvent pentru o maximă eficiență.

Toți angajații au fost instruiți în vederea respectării cerințelor sistemului de calitate, însă unii dintre aceștia nu au înțeles motivele pentru care acest lucru este important și consideră aplicarea strategiilor de calitate mai mult o teorie, pe care sunt obligați să o cunoască.

Îmbunătățirea calității serviciilor nu se poate realiza decât prin motivarea angajaților care sunt implicați în proces, care să devină participanți la creșterea eficienței, deoarece nu este suficient ca doar anumiți angajați să efectueze acțiuni în această privință, iar rezultatele să fie obținute în mod întâmplător.

Cu cât organizația este mai implicată în relația cu clienții și dovedește că ia în serios rezolvarea tuturor problemelor apărute, cu atât se va bucura de o imagine mai bună în ochii acestora.

Îmbunătățirea continuă a serviciilor este un proces permanent care se poate realiza numai prin participarea tuturor membrilor echipei, pentru a realiza un mediu favorabil creșterii eficienței fiind necesar a se lua în calcul următoarele aspecte:

-menținerea unui stil de management care să fie gata să susțină acțiunile întreprinse în domeniul obținerii unei eficiențe sporite ;

-promovarea valorilor, atitudinilor ce se referă la îmbunătățirea eficienței;

-fixarea unor obiective clare cu sopul de a îmbunătăți eficiența ;

-îmbunătățirea procesului de comunicare și a relațiilor de muncă

-recunoașterea succeselor înregistrate de angajați, fapt care conduce la o motivare suplimentară a acestora .

Pentru a realiza activitatea de îmbunătățire a eficienței este necesar să se conceapă un program în această privință, care să cuprindă acțiuni privind identificarea:

-caracteristicii care necesar a fi îmbunătățită pentru a aduce beneficii consumatorilor și hotelului

-necesității de schimbare a pieții, care vor exercita o influență în privința serviciului prestat.

-abaterile de la calitatea specificată a serviciului, care se pot manifesta ca o consecință a lipsurilor pe care le mai are sistemul de calitate.

-posibilităților de a se reduce costurile, cu păstrarea sau chiar îmbunătățirea serviciului efectuat

Firma a reușit să își creeze o bază de clienți fideli, care achiziționează servicii de la Hotel Moldova de fiecare dată când au nevoie, deoarece sunt mulțumiți de prețuri și de calitatea serviciilor organizației

Consumatorii sunt interesați să cunoască oferta pe care Hotelul Moldova o face clienților săi deoarece în acest fel își pot alege mai bine furnizorii de servicii, dispunând de mai multe informații.

Clienții consideră că site-ul hotelului este bine realizat și contribuie la promovarea serviciilor companiei dar mulți clienți consideră că acestui site i se mai pot aduce îmbunătățiri care să conducă la o cunoaștere mai bună a acestor servicii.

Marketingul este o activitate care a devenit esențială pentru fiecare firmă, fiind esențială pentru dezvoltarea acesteia deoarece de eficiența acestei activități depinde volumul vânzărilor organizației care contribuie la obținerea profitului, scopul fundamental al oricărei companii.

Printr-o activitate de marketing bine realizată, Hotel Moldova a reușit să își întărească poziția pe piața românească, deși competiția este deosebit de strânsă, competitorii dispunând și ei de o mare forță pe toate segmentele de piață vizate de companie.

Pe viitor se dorește o orientare mai bună spre client, pentru a înțelege toate problemele și necesitățile acestuia.

Activitatea în domeniul relațiilor cu clienții este bine organizată, se folosesc metode moderne pentru atragerea și menținerea unor clienți în baza de date a companiei.

Conducerea și departamentul de marketing dovedesc că stăpânesc arta unui comportament care să contribuie atât la convingerea unor clienți potențiali, cât și la fidelizarea clienților care realizează achiziții.

Cu toate acestea, pentru a trage mai mulți clienți, ar putea fi utilă diversificarea gamei de servicii oferite consumatorilor.

BIBLIOGRAFIE

1. Balaure .V, Marketing, Ed.Uranus, București,2003

2. Chelcea S Tehnici de cercetare sociologică, București, 2001

3. Denzin, Norman K. și Linkoln, Yvonna S. (eds.). (1994). Handbook of Qualitatve Research. Thousand Oaks: SAGE Publications

4. Draica, Constantin, Practici de elaborare și distribuire a produsului turistic, Editura All Beck, București 2003

5. Grönroos, C., „From Scientific Management to Service Management. A Management Perspective for the Age of Service Competition”, International Journal of Service Industry Management, 5 (1), 1994

6. Ionașcu V, Economia serviciilor, Ed.Pro Universitaria, București, 2012

7. Ioncică M,Economia Serviciilor.Teorie și practică, ed a II a, Ed.Uranus, 2002

8. Kotler Ph, Marketing de la A la Z, 80 de concepte pe care trebuie să le cunoască fiecare manager, Ed.Codecs, București, 2004

9. Kotler Ph., Saunders, J., Amstrong, G., Wong, V., Principiile Marketingului, București:Teora, 1999

10. Kotler Ph, Managementul marketingului, Ed. Teora, București, 1997,

11. Jivan A,  Servicitate – mai mult decat productivitate in economia de serviciu, Timișoara, Editura Sedona,2000

12. Lazoc Roman , Tehnici promoționale, Ed.Eurostampa, Timișoara ,2007

13. Lupu, Nicolae, Hotel. Economie și management, ediția a IV-a, Ed. All-Beck, Iași, 2003

14. Moga I „Prețuri și concurență˝, Sibiu, Ed.Univ. „ Lucian Blaga,2009

15. Nedelea A, Curs de marketing în turism, comerț, servicii, 2009,

16. Olteanu Valerică , “Marketingul serviciilor”, Editura Economică, București, 2005

17. Pascu Emilia , Noțiuni privind calitatea produselor ,Ed a II a, Ed Universitară, 2014

18. Plumb I,Zamfir A, Reingineria serviciilor, http://www.bibliotecadigitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap1

19. Prutianu Ștefan, Munteanu Corneliu, Caluschi Cezar, Inteligența Marketing Plus, Editura Polirom, Iași, 2004

20. Rusu Mihaela , Curs Tehnici și management hotelier, București, 2013

21. Untaru E,curs Marketingul Serviciilor, 2010,

22. Vrontis D., “The creation of the adaptstand process in international marketing”, Innovative Marketing, Vol.1, Nr.2, 2005

23. Zaharia, Valentina, Economia și organizarea serviciilor hoteliere și de alimentație, Ed. Lumina Lex, Bocurești, 2002

24. O.M.T. nr.96/1995 privind aprobarea sistemelor tarifare ce vor fi practicate în structurile de primire turistice în anul 1996, în M.O. al României nr. 27/1996

25. https://www.scribd.com/doc/53260204/Curs-Marketingul-serviciilor

26. http://documents.tips/documents/mratiustrategii-in-turism-si-etii-fr.html

27. http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/sica/8.htm

28. http://www.svedu.ro/curs/marketing/c7.html

29. http://feisa.usch.md/wp-content/uploads/2016/11/CONSPECT-MARKETING-TURISTIC.pdf

30. http://www.apubb.ro/wp content/uploads/2011/02/Marketing_suport_de_curs.pdf

=== 7b1c7062763054cd262033d6f6112771f990d795_650424_1 ===

2.5. Politici contabile privind ieșirile de imobilizări corporale. Iesirea imobilizărilor corporale prin cedare

SC TRICOTEX SA vinde în două rate un activ, prețul de vânzare de 3000 lei plus TVA. Valoarea contabilă a mijlocului fix este de 5000 lei, iar amortizarea cumulată, de 2000 lei. Prima rată se achită în numerar în momentul vânzării, iar a 2-a se achită prin bancă în termen de trei luni. Dobânda lunară este de 2%, care se achită împreună cu rata a doua.

Înregistrările contabile sunt:

Se înregistrează facturarea activului :

4264,2 leiDebitori diversi 461 = % 4573,20 lei

7583Venituri din cedarea activelor și alte 3000,00 lei

operții de capital

4427TVAcolectata720,00 lei

4428TVAneexigibila 720,00 lei

472Venituri înregistrate în avans 133,20 lei

Precizare: 4.440 lei / 2 x 2% x 3 luni = 133,20 lei

Se încasează prima rată:

2.220 lei Casa in lei5311 = 461Debitori diversi 2.220 lei

Precizare: 4.440 /2 = 2.220 lei

Se scoate din evidentă:

5.000 lei% = 2131Echipamente tehnologice 5.000 lei

Amortizarea instalatiilor, 2813 2000 lei

mijloacelorde transport,animalelor

si plantatiilor

Cheltuieli privind activele cedate și 6583 3000 lei

alte operații de capital

Se încasează a doua rata împreună cu dobanda ( 2.220 lei + 133,20 lei = 2.353,20 lei):

2.353,20 leiConturi la banci 5121 = 461 Debitori diversi 2.353,20 lei

Se înregistrează includerea în venituri a dobânzii încasate:

133,20 lei Venituri inregistrate in avans472 = 766Venituri din dobanzi 133,20 lei Regularizarea TVA aferentă ratei încasate:

720 lei TVA neexigibila4428 = 4427 TVA colectata 720 lei

2.6.Impactul tratamentelor contabile privind amortizarea imobilizărilor corporale în situațiile financiare

Valoarea amortizabilă a unei imobilizări trebuie să fie alocata sistematic pe toata durata de viată utilă a respectivei imobilizări. De regulă, metoda de amortizare aleasă este cea care reflectă ritmul în care sunt consumate avantajele economice viitoare, ca urmare a utilizării activului respectiv.

Entitățile se prevalează de posibilitatea de a opta pentru diferite metode de amortizare care conduc de cele mai multe ori la rezultate diferite.

Exemplificare:

S.C TRICOTEX S.A. a achiziționat în decembrie 2012, un mijloc de transport, valoare de intrare de 50.000 lei, durata de viată utilă 10 ani. Pentru alocarea sistematica a valorii mijlocului de transport, conducerea poate utiliza fie metoda liniară,accelerată sau degresivă.

Situatia cheltuielilor cu amortizarea, determinate prin cele trei metode si reflectarea lor în contul de profit si pierdere, pentru exercitiul 2011, este următoarea.:

Cheltuiala cu amortizarea liniară: 50.000 x 10% = 5000 lei

Cheltuiala cu amortizarea degresivă: 50.000 x 20% = 10.000 lei

Cheltuiala cu amortizarea accelerată: 50.000 x 50% = 25.000 lei.

Extras din contul de profit și pierdere al anului 2013

Alegerea metodei de amortizare liniară creează imaginea unei entitati mai performante. Însa aceasta este o imagine înselatoare, deoarece în exercitiul 2014, situația se modifică astfel:

Cheltuiala cu amortizarea liniară: 50.000 lei x 10% = 5000 lei

Cheltuiala cu amortizarea degresivă: 40.000 lei x 20% = 8000 lei

Cheltuiala cu amortizarea accelerată : 25.000 lei x 11% = 2750 lei.

Extras din contul de profit și pierdere al exercitiului 2014

Spre deosebire de anul 2013 când metoda ideală de amortizare era cea liniară, în anul 2014 metoda degresivă îmbunătățește performanța entitătți.

Remarcăm, de asemenea, că utilizând metoda de amortizare liniară, rezultatul este acelasi, iar metoda accelerată il diminuează.

2.7.Impactul tratamentelor contabile privind reevaluarea imobilizărilor corporale în situatiile financiare

Desi procesul de reevaluare a imobilizărilor corporale este la prima vedere unul obișnuit, această tehnică poate distersiona performanțele entității. Aflate în dificultate, multe entități apelează la acest proces ca ultimă șansă de ameliorare a performanțelor.

Entitatea deține o clădire achiziționata la valoarea de 80.000 lei, valoarea amortizabilă 20.000 lei. Durata de viată utilă este de 10 ani, iar metoda de amortizare este cea liniară. Conducerea entității decide ca la începutul exercitiului 2013, să reevalueze imobilizarea, valoarea justă fiind de 90.000 lei. Rezerva din reevaluare va fi de 30.000 lei ( 90.000 – 60.000).

Performanța entității, înainte și după reevaluare, evidențiată prin situația modificării capitalului propriu este:

Extras din situația modificărilor capitalurilor proprii

Reevaluarea imobilizărilor amortizabile are ca efect majorarea cheltuielilor cu amortizarea și, deci, o micșorarea a rezultatului.

Amortizarea anuală înainte de reevaluare este de 60.000 lei, iar dupa reevaluare 90.000 lei. Astfel rezultatul se micșoreaza cu 30.000 lei, după reevaluare.

Extras din contul de profit și pierdere al exercitiului 2013

Pentru a depași impedimentul mișcorării rezultatului, se poate apela la imputarea plus valorii din reevaluare asupra rezervelor din reevaluare. Prin acest mod, amortizarea anuală de 90.000 lei va majora cheltuielile cu amortizarea 9000 lei și va diminua rezerva din reevaluare cu 30.000 lei.

Se prezintă situația comparativă a contului de profit și pierdere și a situaței modificărilor capitalului propriu astfel:

Extras din contul de profit și pierdere al exercitiului 2013

*imputarea plusvalorii din reevaluare asupra rezervelor din reevaluare

Extras din situația modificărilor capitalurilor proprii

*imputarea plus valorii din reevaluare asupra rezervelor din reevaluare

Din exemplul prezentat observăm o creștere a rezultatului cu 81.000.lei care, deși artificială, contribuie la atingerea dezideratelor managerilor entitatii. Aceștia se prelevează de prevederile IAS 16 care precizează că amortizarea aferentã unei perioade este în mod normal recunoscutã ca o cheltuialã sau poate deveni parte a costului unui alt activ, fãrã sã interzicã repartizarea parțialã a amortizãrii asupra rezervelor din reevaluare.

2.8. Amortizarea contabilă versus amortizarea fiscală

Amortizarea contabila se calculeaza pe baza unui plan de amortizare intocmit pentru intervalul cuprins intre data punerii in functiune a imobilizarilor corporale si data recuperarii integrale a valorii de intrare a acestora.

La întocmirea planului de amortizare trebuie avute ca punct de plecare duratele de utilizare economica (duratele de viata utila) si conditiile de folosire a imobilizarilor corporale.

Avand in vedere prevederile destul de stricte ale legislatiei fiscale aplicabile in Romania, majoritatea entitatilor opteaza pentru o durata de utilizare economica egala cu cea permisa din punct de vedere fiscal. Chiar daca, de la o entitate la alta, pot exista diferente semnificative in ceea ce priveste conditiile de utilizare a imobilizarilor corporale, personalul decizional prefera alegerea duratei de viata din Catalogul privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe.

O modificare semnificativa a conditiilor de utilizare sau invechirea unei imobilizari corporale poate justifica revizuirea duratei de amortizare.

De asemenea, daca imobilizarile corporale sunt trecute in conservare, folosirea lor fiind intrerupta pe o perioada indelungata, poate fi justificata revizuirea duratei de amortizare. Daca nu va fi ajustata durata de utilizare, se va inregistra o cheltuiala cu amortizarea sau o cheltuiala corespunzatoare unei ajustari pentru depreciere, atunci cand aceasta apare.

Exemplificare:

S.C TRICOTEX S.A. a achizitionat la data de 18.09.2009 un utilaj la costul de 180.000 lei. Durata de viata utila este de 10 ani, iar metoda de amortizare aleasa este cea liniara. Ca urmare a cererii crescute din partea clientilor, pentru produsele obtinute, in ultimul semestru al anului 2014, in cadrul entitatii s-a lucrat in trei schimburi, fata de perioadele precedente, in care s-a lucrat in unul sau doua schimburi. Astfel, la sfarsitul anului 2014, entitatea a reestimat durata de viata utila ramasa la 5 ani.

Amortizarea aferenta anului 2015 va fi calculata astfel:

Amortizare lunara liniara = 180.000 lei/10 ani x 12 luni = 1.500 lei.

In perioada octombrie 2011 – decembrie 2014, entitatea a inregistrat in contabilitate o amortizare lunara de 1.500 lei:

1.500 lei Cheltuieli de exploatare 6811 = 2813 Amortizarea instalațiilor, 1.500 lei

privind amortizarea mijloacelor de transport,

imobilizariloranimalelor și plantațiilor

Situatia amortizarii pe ani calendaristici si valoarea ramasa neamortizata pana la mo-

mentul luarii deciziei de reestimare a duratei de utilizare a activului se prezinta astfel:

La sfarsitul anului 2014, durata de utilizare ramasa ar fi trebuit sa fie de 6 ani si 9 luni, tinand cont c au trecut 3 ani si 3 luni. Insa entitatea estimeaza aceasta durata de utilizare ramasa la 5 ani, avand in vedere ritmul in care se lucreaza.

Astfel, amortizarea lunara inregistrata de entitate in perioada ianuarie 2015 – decembrie 2019 va fi de 2.025 lei (121.500 lei/ 60 luni).

2.025 lei Cheltuieli de exploatare 6811 = 2813 Amortizarea instalațiilor, 2.025 lei

privind amortizarea mijloacelor de transport,

imobilizariloranimalelor și plantațiilor

Amortizarea fiscala se calculeaza pe baza duratelor normale de functionare stabilite in Catalogul privind clasificarea duratelor normale de functionare a mijloacelor fixe incepand cu luna urmatoare celei in care imobilizarea corporala amortizabila este pusa in functiune.

Din punct de vedere contabil nu exista o limita valorica de la care activele se incadreaza in categoria imobilizarilor corporale. Insa, din punct de vedere fiscal, mijlocul fix reprezinta orice imobilizare corporala care:

– este detinuta pentru a fi utilizata in productia sau livrarea de bunuri sau in prestarea de servicii, pentru a fi inchiriata tertilor sau in scopuri administrative;

– are o durata normala de utilizare mai mare de un an; si

– are o valoare mai mare decat limita stabilita prin hotarare a guvernului.

In prezent, limita este in suma de 1.800 lei si a fost stabilita prin H.G. nr. 105/2007 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe. Prin urmare, exista posibilitatea ca in contabilitate sa se inregistreze imobilizari corporale care sa indeplineasca din punct de vedere contabil cele doua conditii (de a fi utilizate in productia de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi inchiriate tertilor sau pentru a fi folosite in scopuri administrative si de a avea o durata de utilizare economica mai mare de un an), da sa aiba o valoare mai mica decat plafonul minim recunoscut din punct de vedere fiscal.

Pentru imobilizarile corporale care sunt folosite in loturi, seturi sau care formeaza un singur corp, lot sau set, la determinarea amortizarii se are in vedere valoarea intregului corp, lot sau set. Pentru componentele care intra in structura unui activ corporal, a caror durata normala de utilizare difera de cea a activului rezultat, amortizararea se determina pentru fiecare componenta in parte.

Codul fiscal precizeaza la art. 24 ca, in cazul unei imobilizari corporale care la data intrarii in partimoniu are o valoare fiscala mai mica decat limita stabilita de 1.800 lei, entitatile pot opta pentru deducerea cheltuielilor aferente imobilizarii sau pentru recuperarea acestor cheltuieli prin amortizare.

Exemplificare:

S.C TRICOTEX S.A. achizitioneaza la data e 03.03.2013 un aparat de copiat si multiplicat la costul de 1.700 lei, TVA 24%, pe care il da in folosinta Departamentului aprovizionare-desfacere. Entitatea va recunoaste activul in categoria imobilizarilor corporale si il va amortiza intr-o perioada de 4 ani prin metoda liniara.

Se impune urmatorul tratament contabil:

a) Achizitia aparatului de copiat si multiplicat de la furnizor:

% = 404Furnizori de imobilizari 2.108 lei

1.700 leí Mobilier, aparatara birotica,214

echipamente de protectie a

valorilor umane si materiale si

alte active corporale

408 lei TVA deductibila 4426

b) Plata furnizorului prin ordin de plata:

2.108 lei Furnizori de imobilizari 404 = 5121 Conturi la banci in lei 2.108 lei

c) Inregistrarea amortizarii anuale aferente activului dobandit (1.700 lei/ 4 ani):

425 lei Cheltuieli de exploatare 6811 = 2814Amortizarea altor 425 lei

privind amortizarea imobilizari corporale

imobilizarilor

Durata normala de functionare este durata de utilizare in care se recupereaza, din punct de vedere fiscal, valoare de intrare a imobilizarilor pe calea amortizarii.

Durata normala de fucntionare a unui activ este mai redusa decat duarata de viata fizica a acestuia. De exemplu, un autoturism are o durata normala de functionare cuprinsa intre 4 si 6 ani, dar durata de viata fizica poate fi intre 10, 15 sau 20 de ani, in functie de conditiile de exploatare a activului.

Duratele normale de functionare a imobilizarilor corporale amortizabile se preiau din Catalogul privind clasificarea si dúratele normale de functionare a mijloacelor fixe. Imobilizarile corporale amortizabile sunt clasificate in urmatoarele trei grupe principale:

– grupa 1 – Constructii;

– grupa 2 – Instalatii tehnice, mijloace de transport, animale si plantatii;

– grupa 3 – Mobilier, aparatura birotica, echipamente de protectie a valorilor umane si materiale si alte active corporale.

Aceasta grupare faciliteaza si aplicarea prevederilor referitoare la reevaluarea imobilizarilor corporale, avand in vedere caracteristicile tehnice similare ale grupelor de imobilizari.

La achizitia unei imobilizari corporale noi, in vederea calcularii amortizarii fiscale, entitatea are obligatia sa stabileasca pe baza Catalogului durata normala de functionare in ani, cu posibilitatea alegerii unei durate cuprinse intre o limita minima si una máxima. Durata normala de functionare stabilita initial ramane neschimbata pana la recuperarea integrala a valorii de intrare sau pana la scoaterea din functiune a activului respectiv.

Durata de utilizare economica stabilita de catre fiecare entitate in parte poate fi diferita de durata normala de functionare reglementata, motiv pentru care doar amortizarea fiscala este deductibila la determinarea rezultatului fiscal.

In practica pot exista trei situatii:

– durata de utilizare economica este mai mica decat durata normala de functionare;

– durata de utilizare economica este mai mare decat durata normala de functionare;

– durata de utilizare economica este egala cu durata normala de functionare.

În continuare vom prezenta un exemplu în care durata de utilizare economică este mai mică decât durata normală de funcționare. Astfel va rezulta o amortizare contabilă mai mare decât cea fiscală, surplusul înregistrat reprezentând o cheltuială nedeductibilă. Inclusiv la întocmirea Declarației 101 privind impozitul pe profit entitatea prezintă sume diferite pentru amortizarea contabilă și cea fiscală.

Exemplificare:

S.C TRICOTEX S.A. a achizitionat la data de 13.12.2010 un aparat de copiat și multiplicat având costul de 12.240 lei, exclusiv TVA, pentru care se alege o durată normală de funcționare de 4 ani (în Catalog, perioada este cuprinsă între 4 și 6 ani). Rata lunară de amortizare fiscală stabilită în regim liniar este de 255 lei (12.240 lei / 48 luni).

Entitatea stabilește că durata de utilizare economică a aparatului este de 3 ani și întocmește planul de amortizare cu o rata lunară de amortizare contabilă de 340 lei (12.240 lei / 36 luni).

Pe întreaga perioadă de utilizare economică, entitatea S.C TRICOTEX S.A. înregistrează lunar:

340 lei Cheltuieli de exploatare 6811 = 2814Amortizarea altor 340 lei

privind amortizarea imobilizari corporale

imobilizarilor

Pentru primii 3 ani de amortizare contabilă se consideră nedeductibilă fiscal suma de 3.060 lei (1.020 lei pentru fiecare an fiscal), deoarece perioada de utilizare economică estemai mică decât durata normală de funcționare cu un an. Pentru anul 2010, entitatea a beneficiat de o amortizare fiscală de 3.060 lei. Sintetic, situația se prezintă astfel:

În exemplificarea următoare, durata de utilizare economică este mai mare decât durata normală de funcționare. Astfel, amortizarea contabilă va fi mai mică decât cea fiscală, ceea ce înseamnă că în perioada de timp ce depășește durata fiscală cheltuiala cu amortizarea va fi considerată nedeductibilă.

În exemplul următor, durata de utilizare economică este mai mare decât durata normală de funcționare. Astfel, amortizarea contabilă va fi mai mică decât cea fiscală, ceea ce înseamnă că în perioada de timp care depășește perioada fiscală cheltuiala cu amortizarea va fi considerată nedeductibilă. Inclusiv la întocmirea Declarației 101 privind impozitul pe profit entitatea va prezenta sume diferite pentru amortizarea contabilă și cea fiscală.

Exemplificare:

S.C. TRICOTEX S.A. a achiziționat în luna decembrie 2008 un utilaj pentru secția de croitorie la costul de 50.400 lei, pentru care a ales o durată normală de funcționare de 10 ani (în Catalog, perioada este cuprinsă între 8 și 12 ani). Rata lunară de amortizare fiscală stabilită în regim liniar este de 420 lei (50.400 lei / 120 luni).

Entitatea a stabilit că durata de utlizare economică a aparatului este de 15 ani și întocmește planul de amortizare cu o rată lunară de amortizare contabilă de 280 lei (50.400 lei / 180 luni).

Pe întreaga perioadă de utilizare economică, entitatea S.C. TRICOTEX S.A. înregistreaza lunar:

280 lei Cheltuieli de exploatare6811 = 2813 Amortizarea instalațiilor, 280 lei

privind amortizarea mijloacelor de transport,

imobilizariloranimalelor și plantațiilor

În primi 10 ani de amortizare, entitatea un va înregistra cheltuieli nedeductibile fiscal deoarece perioada de utilizare economică este mai mare decât durata normală de funcționare cu 5 ani. Chiar dacă în contabilitate entitatea prezintă o amortizare anuală de 3.360 lei, aceasta își deduce la determinarea impozitului pe profit o cheltuială de 5.040 lei.

În ultimii 5 ani de utilizare, entitatea va înregistra o cheltuială cu amortizarea nedeductibilă, avand în vedere faptul că în primii 10 ani aceasta și-a amortizat fiscal întreaga valoare a activului.

Sintetic, situația se prezintă astfel:

Pentru stabilirea regimului de amortizare fiscală Codul fiscal impune următoarele reguli:

pentru construcții, se aplică doar metoda de amortizare liniară;

pentru echipamente tehnologice (mașini, unelte, instalații), computere și echipamente periferice ale acestora, se poate opta pentru metoda de amortizare liniară, degresivă sau accelerată;

pentru orice altă imobilizare corporală amortizabilă care un se încadreaza în categoriile de mai sus, există posibilitatea de a se opta pentru metoda de amortizare liniară sau degresivă.

Cu toate acestea, în practică, metoda de amortizare utilizată de marea parte a entităților este cea liniară.

Terenurile nu se amortizează. Reglementările contabile prevăd că, în schimb, investițiile efectuate pentru amenajarea lacurilor, bălților, iazurilor, terenurilor și pentru alte lucrări similare se recuperează prin amortizare într-o perioadă determinată de administratori sau de persoanele carea u obligația gestionării entității, pe baza duratelor de viață utilă ale acestora. Pe de alta parte, Codul fiscal prevede că amortizarea fiscală pentru cheltuielile efectuate pentru amenajarea terenurilor se calculează liniar, pe o perioadă de 10 ani.

În acest sens, trebuie respéctate prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, act legislativ care reglementează activitatea de construcții, inclusiv realizarea împrejmuirilor, care sunt considerate elemente componente ale amenajărilor de terenuri.

Exemplificare:

S.C. TRICOTEX S.A. a achiziționat în luna februarie 2014 un teren intravilan în suprafață de 5.000 mp, la costul de 400.000 lei, TVA 24%. În luna următoare, entitatea a obținut autorizația de construiré pentru a împrejmui terenul cu gard metalic, lucrare care va fi realizată de o firmă specializată.

În luna aprilie 2014, investiția a fost finalizată de terț și recepționată de beneficiar, costul acesteia fiind de 60.000 lei, TVA 24%. Pentru a respecta prevederile fiscale, entitatea a optat să amortizeze investiția pe o durată de 10 ani, prin metoda liniară.

Înregistrările contabile efectuate de entitate sunt:

a) Achiziția terenului, la costul de 400.000 lei

% = 404Furnizori de imobilizari 496.000 lei

400.000leiTerenuri 214

96.000 lei TVA deductibila 4426

b) Înregistrarea facturii referitoare la împrejmuirea terenului:

% = 404Furnizori de imobilizari 74.400 lei

60.000 leiAmenajări de terenuri 2112

14.400 lei TVA deductibila 4426

Pe întreaga durată normală de utilizare de 10 ani, entitatea înregistrează lunar o amortizare de 500 lei (60.000 lei / 120 luni).

500 lei Cheltuieli de exploatare6811 = 2811Amortizarea amenajărilor 500 lei

privind amortizarea de terenuri

imobilizarilor

CONCLUZII

Amortizarea contabila se calculeaza pe baza unui plan de amortizare intocmit pentru intervalul cuprins intre data punerii in functiune a imobilizarilor corporale si data recuperarii integrale a valorii de intrare a acestora.

La intocmirea planului de amortizare trebuie avute ca punct de plecare duratele de utilizare economica (duratele de viata utila) si conditiile de folosire a imobilizarilor corporale.

Avand in vedere prevederile destul de stricte ale legislatiei fiscale aplicabile in Romania, majoritatea entitatilor opteaza pentru o durata de utilizare economica egala cu cea permisa din punct de vedere fiscal. Chiar daca, de la o entitate la alta, pot exista diferente semnificative in ceea ce priveste conditiile de utilizare a imobilizarilor corporale, personalul decizional prefera alegerea duratei de viata din Catalogul privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe.

O modificare semnificativa a conditiilor de utilizare sau invechirea unei imobilizari corporale poate justifica revizuirea duratei de amortizare.

De asemenea, daca imobilizarile corporale sunt trecute in conservare, folosirea lor fiind intrerupta pe o perioada indelungata, poate fi justificata revizuirea duratei de amortizare. Daca nu va fi ajustata durata de utilizare, se va inregistra o cheltuiala cu amortizarea sau o cheltuiala corespunzatoare unei ajustari pentru depreciere, atunci cand aceasta apare.

Amortizarea fiscala se calculeaza pe baza duratelor normale de functionare stabilite in Catalogul privind clasificarea duratelor normale de functionare a mijloacelor fixe incepand cu luna urmatoare celei in care imobilizarea corporala amortizabila este pusa in functiune.

Din punct de vedere contabil nu exista o limita valorica de la care activele se incadreaza in categoria imobilizarilor corporale. Insa, din punct de vedere fiscal, mijlocul fix reprezinta orice imobilizare corporala care:

– este detinuta pentru a fi utilizata in productia sau livrarea de bunuri sau in prestarea de servicii, pentru a fi inchiriata tertilor sau in scopuri administrative;

– are o durata normala de utilizare mai mare de un an; si

– are o valoare mai mare decat limita stabilita prin hotarare a guvernului.

Pentru imobilizarile corporale care sunt folosite in loturi, seturi sau care formeaza un singur corp, lot sau set, la determinarea amortizarii se are in vedere valoarea intregului corp, lot sau set. Pentru componentele care intra in structura unui activ corporal, a caror durata normala de utilizare difera de cea a activului rezultat, amortizararea se determina pentru fiecare componenta in parte.

Duratele normale de functionare a imobilizarilor corporale amortizabile se preiau din Catalogul privind clasificarea si dúratele normale de functionare a mijloacelor fixe. Imobilizarile corporale amortizabile sunt clasificate in urmatoarele trei grupe principale:

– grupa 1 – Constructii;

– grupa 2 – Instalatii tehnice, mijloace de transport, animale si plantatii;

– grupa 3 – Mobilier, aparatura birotica, echipamente de protectie a valorilor umane si materiale si alte active corporale.

Aceasta grupare faciliteaza si aplicarea prevederilor referitoare la reevaluarea imobilizarilor corporale, avand in vedere caracteristicile tehnice similare ale grupelor de imobilizari.

La achizitia unei imobilizari corporale noi, in vederea calcularii amortizarii fiscale, entitatea are obligatia sa stabileasca pe baza Catalogului durata normala de functionare in ani, cu posibilitatea alegerii unei durate cuprinse intre o limita minima si una máxima. Durata normala de functionare stabilita initial ramane neschimbata pana la recuperarea integrala a valorii de intrare sau pana la scoaterea din functiune a activului respectiv.

Durata de utilizare economica stabilita de catre fiecare entitate in parte poate fi diferita de durata normala de functionare reglementata, motiv pentru care doar amortizarea fiscala este deductibila la determinarea rezultatului fiscal.

In practica pot exista trei situatii:

– durata de utilizare economica este mai mica decat durata normala de functionare;

– durata de utilizare economica este mai mare decat durata normala de functionare;

– durata de utilizare economica este egala cu durata normala de functionare.

Pentru stabilirea regimului de amortizare fiscală Codul fiscal impune următoarele reguli:

pentru construcții, se aplică doar metoda de amortizare liniară;

pentru echipamente tehnologice (mașini, unelte, instalații), computere și echipamente periferice ale acestora, se poate opta pentru metoda de amortizare liniară, degresivă sau accelerată;

pentru orice altă imobilizare corporală amortizabilă care un se încadreaza în categoriile de mai sus, există posibilitatea de a se opta pentru metoda de amortizare liniară sau degresivă.

Cu toate acestea, în practică, metoda de amortizare utilizată de marea parte a entităților este cea liniară.

=== 7b1c7062763054cd262033d6f6112771f990d795_650424_2 ===

Bibliografie

Cernușca Lucian, Politici contabile de întreprindere, Editura Tribuna Economică, București 2006

Cod fiscal 2013 ART. 24, Amortizarea fiscală

Dutescu A , Ghid pentru intelegerea si aplicarea standardelor internationale de contabilitate, Editura CECAR, Bucuresti, 2001

Feleagă Nicuale, Malciu Liliana, Bunea Ștefan- Bazele contabilității o abordare europeană și internațională, Editura Economică, București 2002

Iacob Petru Pântea, Prof. Gheorghe Bodea, Contabilitatea financiară românească conformă cu directivele europene, Editura Intelcredo, Ediția a –II-a, 2007

Mihai Mocanu, Contabilitate fiscală aprofundată, Sibiu, 2011

Mihai Mocanu, Contabilitate fiscală aprofundată, Sibiu, 2011

Nicolae Todea, Contabilitate financiară, Editura Aeternitas, Alba Iulia, 2006

ORDIN Nr. 1802 din 29 decembrie 2014

Pop Atanasiu, Contabilitatea financiară românească armonizată cu directivele contabile standardele internaționale de contabilitate, Editura Intelcredo,Deva 2002

Prof. univ. drd. Iacob Petru Pântea, Prof. Gheorghe Bodea, Contabilitatea financiară românească conformă cu directivele europene, Editura Intelcredo, Ediția a –II-a, 2007

Reglementările contabile conforme cu Directiva a IVa aprobate prin OMFP 1802/2014.

=== 7b1c7062763054cd262033d6f6112771f990d795_662266_1 ===

Imobilizările corporale se află într-un procent foarte mare din activele societații, fiind
foarte importante în stabilirea poziției financiare a unității.
Societatea ține evidența contabilă a imobilizărilor corporale conform legislației în
vigoare.
Firma analizată, SC TRICOTEX SRL, este o societate care utilizează metoda de
amortizare liniară și preia din Catalogul privind clasificarea mijloacelor fixe duratele normale
de funcționare aferente metodei de amortizare folosite.
Ca în cadrul oricarei intreprinderi, un accent deosebit se pune pe utilizarea
capitalului fix, cu o eficiență cât mai ridicată. Asigurarea îmbunătățirii utilizării acestuia, din
punct de vedere intensiv, se realizează prin creșterea parametrilor tehnico-economici, prin
modernizarea activelor imobilizate corporale, respectarea riguroasă a prescripțiilor tehnice
privind întreținerea și funcționarea utilajelor și instalațiilor. În acest sens, un rol semnificativ
îl deține aplicarea metodei de întreținere preventivă, care presupune înlocuirea sistemului de
întreținere programat cu un complex de activități prin care se va urmări întreținerea
permanentă a utilajelor, depistarea cauzelor ce pot duce la întreruperea funcțională a acestora,
remedierea defecțiunilor, efectuarea reglajelor necesare. În concluzie, este primordială
dezvoltarea activităților de întreținere existente la societatea avută în vedere.
Îmbunătățirea calității produselor, nu se poate realiza decât prin modernizarea
utilajelor existente, îmbunătățirea tehnologiilor de fabricație și eventual achiziționarea de noi
utilaje (cale mai ușoara dar mai costisitoare, deoarece necesită un efort investițional mai
mare)

In studiul de caz am prezentat mai multe exemple de amortizări, în cazul firmei Tricotex SRL, pentru mai multe utillaje achizitionate de aceasta.

In perioada 2014-2017 TRICOTEX SRL a avut o amortizare contabilă de 12240lei, raportând o suma nedeductibilă fiscal de 3060lei.

=== 7b1c7062763054cd262033d6f6112771f990d795_662351_1 ===

INTRODUCERE

Pentru aplicarea politicilor contabile ale imobilizărilor corporale într-o intreprindere se cer: documente primare pentru evidența imobilizărilor corporale, recunoaștere și evaluare, reevaluare, politică de amortizare, cheltuieli ulterioare, testul de depreciere, casarea, cedarea și politica de prezentare în situațiile financiare ale acestor elemente.

În cadrul unei societăți comerciale, activele imobilizate sunt elemente importante, cu rol direct în realizarea obiectului de activitate și cu pondere mare în patrimoniu.

Cu excepția terenurilor ele au o existență limitată în timp, nu se consumă de la prima utilizare ci în timpul procesului de obținere a veniturilor. Amortizarea este o modalitate prin care costul activelor imobilizate este desfășurat pe durata de viață utilă a acestora.

Din categoria activelor imobilizate supuse amortizării fac parte și imobilizările corporale, subiect pe care-l tratăm în lucrarea de față.

Imobilizările corporale sunt acele active care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

– sunt deținute de o entitate pentru a fi utilizate în producția proprie de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;

– sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an;

– au o valoare mai mare decât limita stabilită prin H.G. nr.276/2013 conform căreia, limita este în sumă de 2.500 lei.

Studiul amortizării la cursurile urmate în cadrul facultății și situațiile întâlnite în cadrul societății în care lucrez, cu privire la amortizare, m-au facut să consider acest proces al amortizării unul foarte complex și în acelați timp interesant de abordat.

Capitolul 1

POLITICI ȘI OPȚIUNI CONTABILE PRIVIND

IMOBILIZĂRILE CORPORALE

1.1 Aspecte generale privind politicile și opțiunile contabile

În literatura de specialitate politicile contabile sunt definite ca fiind “un ansamblu de principii, baze, convenții, reguli și practici specifice utilizate în cadrul unei entități pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare”.

Putem defini modificarea retroactivă ca fiind o procedură prin intermediul căreia se ajustează soldul inițial al fiecărui element component afectat al capitalurilor proprii pentru perioadă cea mai îndepărtată prezentată dar totodată și pentru orice alte valori comparative prevăzute în cadrul unei perioade prezentate anterior,în așa fel încât să pară că noua politică ar fi fost aplicată întotdeauna.

Modificarea prospectivă este considerată însă o modalitate care se foloseșteîn clipa în care se stabilește că, la începutul perioadei curente este imposibil de determinat efectul cumulativ al utilizării noilor politici contabile asupra tuturor perioadelor trecute. Astfel, entitatea va trebui să înceapă să ajusteze informația comparativă în aplicarea noilor politici contabileîn mod prospectiv,ajustarea plecând de la cea mai îndepărtată dată posibilă.

În procesul de elaborare și de aplicare a unei politici contabileîn desfășurarea activității din cadrul unei societăți departamentul de conducere trebuie să folosească raționamentul profesional.

O entitate trebuie să folosească următoarele tipuri de :

1.informații relevante sunt acele informații care sunt folosite pentru satisfacerea necesităților aferente utilizatorilor, în cadrul procesului de luare a deciziilor economice;

2.informații credibile sunt acele informațiicare determină următoarelesituații financiare:

Trebuie să reflecte situația financiară, performanțele financiare și fluxurile de trezorerie ale entității;

Trebuie să reflecte fondul economic al tranzacțiilor, altor evenimente și condiții, și nu numai în ceea ce privește forma legală;

Trebuie să fie neutre acestea fiind și lipsite de influențe;

Trebuie să fie prudente;

Trebuie să fie complete;

Putem defini opțiunile contabile ca fiind un ansamblu de politici contabile aplicate în cadrul unei entității.

Politicile contabile

Selectarea și aplicarea politicilor contabile se va realiza în cadrul unei companii în mod consecvent, în cazul unor tranzacților asemănătoare, alte evenimente și condiții.Se consideră o excepție situația în care un Standard sau o Interpretare își cere în mod deosebit sau explicit clasificarea elementelor pentru care pot fi adecvate politici contabile diferite.În situația în care un Standard sau o Interpretare își dorește o astfel de clasificare atunci va fi selectată și aplicată o politică contabilă adecvată în mod consecvent fiecărei categorii.

Pentru a-și atinge obiectivele, situațiile financiare sunt elaborate conform contabilității de angajament, obiectivul acestora fiind de a furniza informații cu privire la poziția financiară a entității, performanța și modificările poziției financiare ale entității.

Prin urmare, efectele tranzacțiilor și ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacțiile și evenimentele se produc (și nu pe măsură ce sunt înregistrate în evidențele contabile) și raportate în situațiile financiare ale perioadei aferente.

1.2. Aspecte generale privind imobilizările corporale

Imobilizările corporale sunt prezentate la nivel internațional în cadrul Standardulor Internaționale de Contabilitate IAS 16 ”Imobilizări corporale” iar la nivel național în cadrul Reglementărilor Contabile Românești OMFP 1802/2014.În cadrul acestor standarde imobilizările corporale sunt definite ca fiind “acele active care sunt deținute în cadrul unei întreprinderi , în scopul utilizării lor, o perioadă mai mare de un an în activitatea intreprinderii”.

Imobilizări corporale: denumite și active imobilizate sau imobilizări fixe, sunt activele care au o valoare mare, care sunt utilizate în cadrul entității o perioadă îndelungată, acestea neconsumându-se la prima întrebuințare și totodată participând la mai multe cicluri de exploatare.

Atât în cadrul standardelor naționale cât și în cadrul standardelor internaționale activul este considerat “o resursă care poate fi controlată în mod continu în cadrul unei entități, fiind considerată totodată un rezultat al unor evenimente care s-au desfășurat în trecut și de la care sunt așteaptate beneficii economice viitoare”.

Cu excepția terenurilor, activele imobilizate corporale își pierd pe parcursul timpului din valoaredatorită uzurii determinată de acțiunea angajatilor, de evenimentele care se produc în natură și datorită procesului tehnologic. Constatarea contabilă a pierderii de valoare suferită de activele fixe materiale și de includerea sa în costuri poartă denumirea de amortizare.

Din categoria activelor imobilizate fac parte:

-activele necorporale;

-activele corporale;

-activele financiare;

Prezentarea principalelor asemănări și deosebiri aferente imobilizarilor corporale prevăzute de Standardul Internațional de Contabilitatea IAS 16 ”Imobilizări corporale” și de Reglementarile Contabile Romanești OMFP 1802/2014:

Tabel 1 “Prezentarea principalelor asemănări și deosebiri aferente imobilizărilor corporale”

1.3.Recunoașterea imobilizărilor corporale

Recunoașterea unui element drept imobilizare corporală este procesul prin intermediul căreia societatea demonstrează că elementul respectiv întrunește următoarele două condiții:

1.entitatea trebuie să demonstreze că activul respectiv respectă definiția aferentă imobilizărilor corporale;

2.entitatea trebuie să demonstreze că activul respectiv întruneaștecriteriile de recunoaștere aferente unuei imobilizări corporale;

Criteriile privind recunoașterea unui element drept imobilizare corporală sunt prezentate în următorul tabel în conformitate cu Standardele Internațonale și cu Reglementările Naționale:

Tabel 2 ” Criterii privind recunoașterea unui element drept imobilizare corporale”

Pentru îndeplinirea primului criteriu de recunoaștere prezentat de Standardele Internationale o entitate trebuie să estimeze pe baza evidențelor disponibile la momentul recunoașterii gradul de certitudine aferent fluxului de beneficii economice viitoare.În cadrul unei entitații un activ poate contribui atât direct dar totodată și indirect la generarea fluxurilor de numerar. Activele care contribuie în mod direct în cadrul procesului de producție contribuie totodată la generarea de venituri din exploatare.Pot fi recunoscute drept imobilizări corporale și acele active care sunt utilizate în cadrul entitații privind siguranța și protecția mediului deoarece acestea îndeplinesc condițiile privind recunoașterea acestora ca active, deoarece permit obținerea de beneficii viitoare din activele aferente.

Pentru îndeplinirea celui de al doilea criteriu de recunoaștere prezentat de Standardele Internaționale o entitate trebuie să ia în considerare costul de achiziție și orice alte costuri atribuite activului respectiv.

Asemănări privind recunoașterea imobilizarilor corporale prevăzute de Standardul Internațional de Contabilitatea IAS 16 ”Imobilizări corporale” și de Reglementarile Contabile Romanești OMFP 1802/2014:

Tabel 3 ” Asemănări privind recunoașterea imobilizarilor corporale”

Deosebiri privind recunoașterea imobilizărilor corporale prevăzute de Standardul International de Contabilitatea IAS 16 ”Imobilizări corporale” și de Reglementările Contabile Romanești OMFP 1802/2014:

Tabel 4 “Deosebiri privind recunoașterea imobilizărilor corporale”

1.4.Evaluarea imobilizărilor corporale

După îndeplinirea condițiilor privind definirea și recunoașterea imobilizărilor corporale se poate parcurge o nouă etapă aferentă imobilizărilor corporale pentru a fi determinată valuarea la care imobilizarea corporală va fi reflectată în contabilitate.

Contabilitatea folosește evaluarea atât pentru înregistrarea curentă a operației economice cât și pentru centralizarea și generalizarea datelor sale informaționale.Conținutul evaluării constă în înmulțirea elementelor supuse evaluării exprimate cantitativ, cu elementele bănești concretizate în prețuri,costuri.

Evaluarea este definită in literature de specialitate ca fiind “ un proces cu ajutorul căreia se determină valoarea la care elementele care se regăsesc în cadrul din situaților financiare sunt recunoscute în contabilitate, sunt prezentate în bilanț, respectiv bilanțul prescurtat, și respectiv valuarea la care acestea sunt recunoscute în contul de profit și pierdere al unei entități”.

Oentitate folosește pentru evaluarea și pentru recunoașterea elementelor cuprinse în cadrul situațiilor anuale individuale și în cadrul situațiilor financiare anuale consolidate principii generale prezentate în reglementările care se află în vigoare.

Evaluarea unui element de activ prezintă următoarele faze:

1.Evaluarea inițială ( evaluarea la recunoaștere)

2.Evaluarea ulterioară ( evaluarea dupa recunoaștere)

3.Evaluarea la ieșire(derecunoașterea)

Asemănări si deosebiri privind evaluarea imobilizărilor corporale prevazute de Standardul International de Contabilitatea IAS 16 ”Imobilizări corporale” și de Reglementarile Contabile Romanesti OMFP 1802/2014 privind evaluarea imobilizărilor corporale:

Tabel 5 “Asemănări si deosebiri privind evaluarea imobilizărilor corporale”

Alte costuri aferente standardului IAS 16

1.Cheltuielile ulterioare

Standardele Internaționale de Contabilitate menționează ca acele cheltuieli ulterioare care determină creșterea performanțelor imobilizării corporale, a duratei de viată utilă a acesteia sau care aduc sub orice formă beneficii mai mari decât cele estimate inițial pentru activul respectiv vor majora valoarea activului corporal.

Celelalte cheltuieli care nu determină creșterea avantajelor economice precum costurile cu întreșinerea si reparațiile curente ale imobilizărilor corporale nu sunt recunoscute în valoarea contabila a elementelor respective, întrucât ele nu respectă cele două condiții pentru recunoașterea ca active și acestea sunt înscrise în cheltuielile exercitiului în cursul căruia ele sunt angajate.

2.Costuri administrative

IAS 16 își dorește să realizeze o diferență între costurile necesare pentru aducerea activului în starea necesara pentru a fi exploatat și costurile aferente operațiunilor de lansare (costuri cum ar fi costurile de formare a personalului, perioada dintre finalizarea activului și perioada în care se începe exploatarea acestuia, pierderile care au loc datorită funcționării bunului sub capacitatea normală) acestea fiind considerate cheltuieli de exploatare.Toate veniturile care se produc pe parcursul procesului de instalare trebuie să fie raportate la aceste costuri.

Ca și alte cheltuieli de regie, costurile administrative nu sunt de regula capitalizate la achizițiile de active imobilizate, cu toate că unele din aceste costuri sunt asumate ca parte a procesului de achiziție.

Ca principiu general, costurile administrative sunt trecute la cheltuieli în perioada respectiv, conform concepției că aceste costuri sunt fixe și că nu ar fi evitate în absența achiziției de active.

3.Costuri aferente activelor realizate în regie proprie

Potrivit Standardului International IAS 16 costul unui mijloc fix construit în regie proprie este determinat după aceleași principiu care au fost stabilite pentru recunoașterea costului activelor achiziționate.Costurile necesare finalizării construcției activului se pot adauga la suma care se va recunoaște inițial, se va supune constrângerii în cazul în care aceste costuri depășesc valuarea recuperabilă, excedentul trebuind să fie înregistrat la cheltulielile curente.

Din această categorie de costuri mai fac parte costul pentru fondurile împrumutate utilizate pe parcursul perioadei de construcție, costurile care sunt realizate ulterior achiziției sau construcției activului cu durata lungă de viață (costurile privind reparațiile, întreținerea, îmbunatățirii) sunt recunoscute pe masură ce sunt realizate în contul de profit sau de pierdere.Pentru capitalizarea acestora costurile trebuie asociate cu beneficiile în creștere.În situația activelor realizate în regie proprie , atunci când costurile realizate depășesc pragul definit, sunt încadrate în categoria cheltuielilor curente.În cazul în care o modificare atrage după sine schimbarea unei părți din active costul părții care a fost îndepartată trebuie să fie tratată ca o cedare.

Excepție este considerat activul care este achiziționat într-o stare care necesită cheltuieli pentru a fi adus într-o stare corespunzatoare de utilizare.În această situație costurile care ar fi trebuit să fie trecute în categoria întreținerii obișnuite, se pot supune capitalizării cu condiția ca activul respectiv să nu fie prezentat la o valuarea care să depășească valuarea recuperabilă a acestuia.La sfârșitul restaurării,viitoarele cheltuieli de același tip vor fi considerate cheltuieli obișnuite pentru întreținere și reparații și vor fi trecute în categoria cheltuielilor pe masură ce vor fi realizate.Costurile necesare reviziilor ar putea să fie capitalizate.Acestea vor fi amortizate pe perioada estimată în vederea obținerii de beneficii.

Recunoașterea costurilor în valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale încetează când elementul se află la amplasamentul și în starea necesare funcționării în maniera dorită de conducere. Prin urmare, costurile suportate pentru utilizarea și repunerea în funcțiune a unui element nu sunt incluse în valoarea contabilă a elementului respectiv. De exemplu, următoarele costuri nu sunt incluse în valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale:

costurile suportate atunci când un element capabil să funcționeze în maniera dorită de conducere

trebuie încă să fie adus la starea de funcționare sau este exploatat sub capacitatea maximă;

pierderile inițiale din exploatare, cum ar fi cele suportate la creșterea cererii pentru produsul

realizat de elementul respectiv;

costurile reamplasării sau reorganizării parțiale sau totale a activităților entității.

În cazul unei imobilizări corporale contruite în regie proprie pentru determinarea costului acesteia se vor aplica aceleaiși principii ca pentru o imobilizare corporală dobândită. Dacă o entitate produce active similare pentru vânzare în cursul normal al activității, costul imobilizării corporale este de obicei același cu costul construcției unui activ pentru vânzare. În mod similar, costul cantităților atipice de deșeuri, manoperă sau alte resurse suportat pentru construirea în regie proprie a unei imobilizări corporale nu este inclus în costul imobilizării corporale.

Evaluarea după recunoaștere

O entitate trebuie să aleagă drept politică contabilă modelul bazat pe cost sau„„ modelul de reevaluare și trebuie să aplice acea politică unei clase întregi de imobilizări corporale.

Model bazat pe cost

După recunoașterea ca activ, un element de imobilizări corporale trebuie contabilizat la costul său minus orice amortizare acumulată și orice pierderi acumulate din depreciere.

Model de reevaluare

Norma IAS 16 „acceptă ca, după contabilizarea inițială ca activ, o imobilizare corporală să fie contabilizată la valoarea sa reevaluată, adică valoarea justă la data reevaluării, diminuată cu amortizările ulterioare cumulate și pierderile de valoare ulterioare cumulate.”

Pentru a se asigura că valoarea contabilă nu se deosebește semnificativ de valoarea ce s-ar fi determinat prin utilizarea valorii juste la data bilanțului, reevaluările trebuie să fie efectuate cu suficientă regularitate.

Valoarea justă a terenurilor și clădirilor este determinată în general pe baza probelor de pe piață, printr-o evaluare efectuată în mod normal de evaluatori profesioniști calificați. Valoarea justă a elementelor de imobilizări corporale este în general valoarea lor pe piață determinată prin evaluare.

Dacă nu există probe de pe piață privind valoarea justă, din cauza naturii specializate a elementului de imobilizări corporale, iar elementul se vinde rar, doar dacă reprezintă o parte a unei activități continue, o entitate poate avea nevoie să estimeze valoarea justă prin utilizarea unei abordări bazate pe venit sau pe costul de înlocuire amortizat.

Dacă valoarea contabilă a unui activ este majorată ca urmare a unei reevaluări, această majorare trebuie să fie recunoscută în alte elemente ale rezultatului global și integrată în capitaluri proprii sub titlul „surplus din reevaluare”. Cu toate acestea, majorarea trebuie recunoscută în profit sau pierdere în măsura în care aceasta compensează o descreștere din reevaluarea aceluiași activ recunoscut anterior în profit sau pierdere.

Dacă valoarea contabilă a unui activ este diminuată ca urmare a unei reevaluări, această diminuare trebuie recunoscută în profit sau pierdere. Cu toate acestea, rezultată din reevaluare trebuie să fie recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, în măsura în care există sold creditor în surplusul din reevaluare pentru acel activ. Diminuarea recunoscută în alte elemente ale rezultatului global reduce valoarea acumulată în capitalurile proprii cu titlul de surplus din reevaluare.

Amortizare

Fiecare parte a unui element de imobilizări corporale cu un cost semnificativ față de costul total al elementului trebuie amortizat separat.

O entitate alocă o sumă recunoscută inițial cu privire la un element de imobilizări corporale pentru părțile sale semnificative și amortizează separat fiecare astfel de parte. De exemplu, ar putea fi adecvat să se amortizeze separat carcasa și motoarele unei aeronave, fie că acestea sunt în proprietate, fie că sunt deținute în baza unui contract de leasing financiar. În mod similar, dacă o entitate dobândește imobilizări corporale care fac obiectul unui contract de leasing operațional în care ea reprezintă locatorul, ar putea fi adecvat să amortizeze separat valorile reflectate în costul acelui element care se pot atribui termenilor favorabili sau nefavorabili din contract în raport cu termenii de pe piață.

Valoarea amortizabilă a unui activ trebuie alocată în mod sistematic pe durata sa de viață utilă.

Valoarea reziduală și durata de viață utilă ale unui activ trebuie revizuite cel puțin la fiecare sfârșit de exercițiu financiar și, dacă așteptările se deosebesc de alte estimări anterioare, modificarea (modificările) trebuie contabilizată(e) ca modificare de estimare contabilă, în conformitate cu IAS 8

Amortizarea este recunoscută chiar dacă valoarea justă a activului depășește valoarea sa contabilă, atâta timp cât valoarea reziduală a activului nu depășește valoarea sa contabilă. Reparațiile și întreținerea unui activ nu neagă nevoia de a-l amortiza.

Valoarea amortizabilă a unui activ este determinată după deducerea valorii reziduale a acestuia. În practică, valoarea reziduală a unui activ este de cele mai multe ori nesemnificativă și, prin urmare, nu se ia în considerare la calcularea valorii amortizabile.

Amortizarea unui activ începe când acesta este disponibil pentru utilizare, adică atunci când se află în amplasamentul și starea necesare pentru a putea funcționa în maniera dorită de conducere.

Amortizarea unui activ încetează cel mai devreme la data când activul este clasificat drept deținut în vederea vânzării (sau inclus într-un grup destinat cedării care este clasificat drept deținut în vederea vânzării), în conformitate cu IFRS 5 și la data la care activul este derecunoscut. Prin urmare, amortizarea nu încetează când activul nu este utilizat sau este scos din uz, cu excepția cazului în care acesta este complet amortizat. Cu toate acestea, conform metodelor de amortizare bazate pe utilizare, cheltuielile de amortizare pot fi zero atunci când nu există producție.

Metodă de amortizare

Metoda de amortizare utilizată trebuie să reflecte tiparul preconizat de consumare a beneficiilor economice viitoare ale activului de către entitate. Metoda de amortizare aplicată unui activ trebuie revizuită cel puțin la fiecare sfârșit de exercițiu financiar și, dacă se constată o modificare semnificativă a tiparului preconizat de consumare a beneficiilor economice viitoare aduse de acel activ, atunci metoda trebuie schimbată pentru a reflecta tiparul modificat. O astfel de modificare trebuie contabilizată drept modificare de estimare contabilă, în conformitate cu IAS 8.

Pot fi folosite diverse metode de amortizare pentru alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ de-a lungul duratei sale de viață utilă. Aceste metode includ metoda liniară, metoda degresivă și metoda unităților de producție.

Depreciere

Pentru a determina dacă un element de imobilizări corporale este depreciat, o entitate aplică IAS 36 Deprecierea activelor. Standardul respectiv explică modul în care o entitate revizuiește valoarea contabilă a activelor sale, modul în care determină valoarea recuperabilă a unui activ și momentul când recunoaște sau când reia recunoașterea unei pierderi din depreciere.

Compensații pentru depreciere

Compensațiile de la terți pentru elementele de imobilizări corporale depreciate, pierdute sau abandonate trebuie incluse în profit sau pierdere atunci când compensațiile devin exigibile.

Deprecierile sau pierderile de elemente de imobilizări corporale, pretențiile aferente sau plățile de compensații de la terți și orice cumpărări sau construiri ulterioare de active de înlocuire constituie evenimente economice separate care sunt contabilizate separat, după cum urmează:

deprecierile elementelor de imobilizări corporale sunt recunoscute în conformitate cu IAS 36;

derecunoașterea elementelor de imobilizări corporale scoase din uz sau cedate este determinată în conformitate cu prezentul standard;

compensațiile primite de la terți pentru elementele de imobilizări corporale depreciate, pierdute sau abandonate sunt incluse în determinarea profitului sau pierderii când acestea devin exigibile; și

costul elementelor de imobilizări corporale reabilitate, cumpărate sau construite ca înlocuiri este determinat în conformitate cu prezentul standard.

Derecunoașterea

Valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale trebuie derecunoscută: la cedare sau când nu se mai așteaptă niciun beneficiu economic viitor din utilizarea sau cedarea sa.

Câștigul sau pierderea care rezultă din derecunoașterea unui element de imobilizări corporale trebuie inclus(ă) în profit sau pierdere când elementul este derecunoscut. Câștigurile nu trebuie clasificate drept venituri.

Cedarea unui element de imobilizări corporale poate avea loc în mai multe moduri (de exemplu, prin vânzare, printr-un contract de leasing sau prin donație). La stabilirea datei de cedare a unui element, o entitate aplică criteriile din IAS 18 pentru recunoașterea veniturilor din vânzarea bunurilor.

IAS 17 se aplică cedării prin vânzare și leaseback.

Dacă, conform principiului recunoașterii, o entitate recunoaște în valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale costul unei înlocuiri parțiale a elementului, atunci ea derecunoaște valoarea contabilă a părții înlocuite indiferent dacă partea înlocuită a fost amortizată separat. Dacă o entitate nu poate determina valoarea contabilă a părții înlocuite, ea poate utiliza costul înlocuirii ca indicație a valorii costului părții înlocuite la momentul achiziționării sau construcției.

Câștigul sau pierderea care rezultă din derecunoașterea unui element de imobilizări corporale trebuie determinat(ă) ca fiind diferența dintre încasările nete la cedare, dacă există, și valoarea contabilă a elementului.

Contravaloarea de primit la cedarea unui element de imobilizări corporale este recunoscută inițial la valoarea sa justă. Dacă plata pentru element este amânată, contravaloarea primită este recunoscută inițial la echivalentul prețului în numerar. Diferența dintre valoarea nominală a contravalorii și echivalentul prețului în numerar este recunoscută ca venit din dobânzi în conformitate cu IAS 18, reflectând randamentul efectiv al creanței.

1.5. Definiții și clasificări a imobilizărilor corporale conform Codului Fiscal din România

În cadrul sistemului fiscal imobilizările corporale sunt numite mijloace fixe și dețin următoarele caracteristici: orice imobilizare corporală, care este deținută pentru a fi utilizată în producția sau livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriată terților sau în scopuri administrative, dacă are o durată normală de utilizare mai mare de un an și o valoare mai mare decât limita de 2.500 lei stabilită prin hotărâre a Guvernului nr. 276/2013 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, publicată în Monitorul Oficial nr. 313 din 30 mai 2013.

1.6. Aspecte fiscale privind evaluarea imobilizărilor corporale

Conform regulilor de recunoaștere a unui activ, în valoarea de intrare a acestuia intră următoarele: cheltuieli aferente pentru achiziția bunului de la furnizor, toate cheltuielile direct atribuibile bunului respectiv, care țin de bunul respectiv și care sunt necesare pentru a pune bunul respectiv în funcțiune (moment în care bunul creează beneficii economice), cheltuielile cu materii prime în această situație vor fi reflectate în costul perioadei și nu în valoarea activului.

Mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) este deținut și utilizat în producția, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terților sau în scopuri administrative;

b) are o valoare fiscală mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului, la data intrării în patrimoniul contribuabilului;

c) are o durată normală de utilizare mai mare de un an. Pentru imobilizările corporale care sunt folosite în loturi, seturi sau care formează un singur corp, lot sau set, la determinarea amortizării se are în vedere valoarea întregului corp, lot sau set. Pentru componentele care intră în structura unui activ corporal, a căror durată normală de utilizare diferă de cea a activului rezultat, amortizarea se determină pentru fiecare componentă în parte. 

Noua valoare, aplicabilă de la 1 iulie, este cuprinsă în HG nr. 276/2013 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, publicată în Monitorul Oficial nr. 313 din 30 mai 2013. Implicațiile pe care această modificare le aduce sunt doar de ordin fiscal, în sensul că valoarea minimă de 2500 lei se referă la obligația plătitorilor de impozit pe profit/venit să deducă fiscal valoarea achizițiilor de mijloace fixe ce depășesc această sumă doar prin intermediul amortizării fiscale. Concret, dacă  până la 1 iulie 2013 orice mijloc fix cu o valoare mai mare de 1800 lei trebuia amortizat fiscal, de la 1 iulie 2013 această sumă a fost majorată la 2500 lei. Astfel, cheltuielile cu mijloacele fixe achiziționate ulterior acestei date, care au o valoare de intrare mai mică de 2500 lei, vor putea fi deduse integral la momentul achiziției și punerii în funcțiune, fără a mai fi obligatorie recuperarea valorii acestora prin intermediul amortizării fiscale.

HG nr. 276/2013 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, publicată în Monitorul Oficial nr. 313 din 30 mai 2013, valoarea rămasă neamortizată a mijloacelor fixe cu valoarea de intrare cuprinsă între 1.800 și 2.500 lei, existente în patrimoniul operatorilor economici la 1 iulie 2013, se va recupera pe durata normală de funcționare rămasă. Adică valoarea rămasă în situația dată 2160 ( 2.400- 20*12 ), se va recupera pe durata normală de funcționare rămasă.

În consecință acestei modificări, începând cu 1 iulie 2013, filiera de înregistrări pentru imobilizările corporale care depășesc valoarea de 2.500 va trebui să urmăreasca modelul de mai sus, iar cheltuiala celor cu o valoare mai mică acestui plafon va fi recuperată complet, la data achiziției prin încadrarea în sfera obiectelor de inventar.

1.5.Reevaluarea imobilizarilor corporale

De-a lungul anilor au fost scrise o serie de articole în literatura națională și în literatura internațională cu privire la procedura de reevaluare a imobilizărilor corporale.

Conform literaturii de specialitatereevaluarea imobilizărilor este definită ca fiind o modalitate economică prin ajutorul căreia valuarea contabilă aferentă imobilizărilorcorporale este asociată cu o nouă valuare numită valuare actuală, obținându-se astfel un ansamblu de date importantecare vor fi prezentate în cadrul situațiilor financiare anuale și totodată obținându-se informații esențiale care vor fi procurate de utilizatorii de informații contabile. Reevaluarea este operația prin intermediul căreia se realizează o comparație între valuarea justă și valuarea contabilă aferentă imobilizării corporale analizate.

Valuarea justa aferentă unei imobilizări corporale este reprezentată de valuarea curentă (actuală),valuare care este obținută în urma unor evaluării efectuate de profesioniști calificați în procesul de evaluare.Pentru determinarea valorii juste se utilizează de cele mai multe ori valuarea de piață a imobilizării corporale analizate.

Valuarea contabilă aferentă unei imobilizări corporale este considerată valuarea de intrare sau valuarea brută a imobilizări determinate în urma ultimei reevaluări valori, din care se va scădea valuarea care reprezintă amortizarea și ajustarea pentru depreciere asociată imobilizări analizate.

Putem considera că valuarea brută rezultată în urma procesului de evaluare reprezintă costul de achiziție, costul de producție sau orice altă valuare care a fost atribuită în mod direct activului respectiv.

Aplicarea procesului de amortizare se va realiza asupra noii valori care a fost obținută în urma procesului de amortizare începând următorul exercițiu financiar pentru care s-a efectuat reevaluarea. Dacă în urma procesului de amortizare sa stabilit că un activ este amortizat complet dar totodată acesta mai poate fi utilizat,în urma procesului de reevaluare se determină o nouă valoare și o nouă durată de utilizare economică, corespunzătoare perioadei estimate pentru că activul să poată fi folosit în continuare.

Standardul Internațional IAS 16 menționează că în situația în care este reevaluată o imobilizare corporală atunci trebuie reevaluată toată clasa din care face parte acea imobilizare corporală.

În funcție de tratamentul amortizării cumultate pot fi aplicate următoarele metode de reevaluare:

1.Prima metodă denumită metoda valorii brute este o metodă prin intermediul căreia se recalculează amortizarea cumulată proporțional cu schimbarea valorii contabile brute a activului, astfel încât valoarea contabilă a activului, după realizarea procesului de reevaluare, să fie egală cu valoarea sa reevaluată.Utilizarea acestei metode se realizează atunci când realizarea procesului de reevaluare se realizează asupra activului prin utilizarea unui indice.

2.Cea de a doua metodă denumită metoda valorii nete este o metodă care se realizează prin eliminarea din valuarea contabilă brută a amortizării cumulate aferentă imobilizării corporale și totodată recalcularea valorii contabile nete la valuarea reevaluată a activului,adică la valuarea justa.Utilizarea acestei metode se realizează în cazul clădirilor care sunt reevaluate la valuarea de piață.

În continuare vom prezenta care este tratamentul contabil aplicat asupra rezultatului reevaluării:

1.În situația în care în urma procesului de reevaluare rezultatul reevaluării prezintă o creștere a imobilizării corporale comparativ cu valoarea contabilă se aplică următorul tratament contabil:

a) dacă anterior nu a existat o descreștere recunoscută drept cheltuială aferentă acelui active atunci se va înregistra o creștere a rezervei din reevaluare prezentată în cadrul contului 105 ” “Rezerve din reevaluare”;

b)pentru a compensa cheltuiala cu descreșterea recunoscută anterior aferentă imobilizarii corporale se va înregistra un venit;.

În situația în care în urma procesului de reevaluare rezultatul reevaluării prezintă o creștere a imobilizării corporale comparativ cu valoarea contabilă se aplică următorul tratament contabil:

În situația în care în rezerva din reevaluare nu este înregistrată o sumă referitoare la o imobilizare corporală prin urmare se va înregistra o cheltuiala care va cuprinde întreaga valuare obținută în urma procesului de depreciere;

Se va înregistra ca o diminuarea rezervei din reevaluare la minimul dintre valuarea rezervei în cauză și valuarea aferentă descreșterii;în situația apariției unei diferențe aceasta se va înregistra ca o cheltuiala;

În ceea ce privește plusul de valuare obținut în urma procesului de reevaluare trebuie introdus în categoria capitalurior proprii poate fi transferat direct în cadrul rezultatului reportat.Acest lucru se întamplă atunci când surplusul din reevaluare este realizat, surplusul din reevaluare este realizat în întregime în urma procesului de casare sau în urma cedării activului sau pe parcursul folosirii activului respectiv în cadrul entității(valuarea acestuia este calculate scăzând din valuarea amortizarii calculată pe baza valorii contabile reevaluate valuarea amortizării calculate pe baza costului inițial al activului).

Pentru ca valoarea contabila a imobilizărilor corporale să nu difere semnificativ de cea care ar fi determinată folosind valoarea justă de la data bilanțului este recomandat să se realizeze procesul de reevaluare în mod regulat.Realizarea procesului de reevaluare depinde în mod semnificativ de modul în care evoluează valuarea justă aferentă activului imobilizat, astfel încât dacă modificările valorii juste sunt semnificative atunci trebuie să se realizeze procesul de reevaluare anual în caz contrar procesul de reevaluare poate fi realizat și la interval de timp mai mare cum ar fi de regulă la 3-5 ani.

1.6.Amortizarea imobilizărilor corporale

Marea majoritate a activelor imobilizate se degradează în timp și prin urmare trebuie asigurată înlocuirea acestora, înlocuire care se realizează de cele mai multe ori prin amortizare.

Contabilitatea amortizării este definită de Institutul American al Contabililor Publici Autorizații ca fiind “ un sistem contabil care urmarește distribuirea costului sau a altei valori fundamentale a activelor corporale de capital, mai puțin valuarea lor reziduală,dacă aceasta există, pe durata de viată estimată în mod sistematic și rațional”.

În percepția autorilor Ristea Mihai și Dima Mirela, amortizarea imobilizărilor corporale este o mărime contabilă, calculată și înregistrată pe baza planului de amortizare, în principiu la închiderea exercițiului financiar.

În cadrul Reglementărilor Contabile din România calcului rezultatului se realizează și se înregistrează în fiecare lună, prin urmare și amortizarea trebuie să fie calculată și înregistrată și ea în fiecare luna. Pe baza listelor de inventariere se stabilește valuarea de inventar a imobilizărilor la sfarșitul exercitiului financiar, urmând ca ulterior să se aplice tratamentul contabil.

În continuare vom prezenta definițiile amortizărilor cel mai de întâlnite:

Amortizarea reprezintă alocarea sistematică la cheltuieli a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga sa durata de viața utilă.Nu se amortizează bunurile a căror utilitateeste practic nelimitată în timp precum terenurile sau investițiile financiare, eventual se realizează o depreciere a acestora, aceasta fiind acoperită prin intermediul provizioanelor(ajustărilor).

Amortizarea contabilă reprezintă amortizarea care se înscrie în contabilitate sub formă de cheltuieli determinate conform unor reglementări și norme contabile.Ca să realizam o amortizare contabilă, avem nevoie în principal, de reguli de amortizare contabile, de o baza de amortizare, de regimuri de amortizare, precum și de durata de amortizare definită din punct de vedere contabil.

Amortizarea din punct de vedere tehnic reprezintă uzura, deprecierea ireversibilă și scăderea corespunzătoare a performanțelor imobilizărilor corporale.

Amortizarea din punct de vedere juridic obligația de a amortiza este prevăzută de dreptul fiscal care consider lipsa amortizarii un delict.Dreptul fiscal impune, sub sancțiunea pedepsei cu amendă, calcului unui amortisment minim.

|”Unitățile care desfașoară activități economice și care imobilizează capital în active corporale și necorporale supuse deprecierii,prin utilizaresau în timp, vor calcula, vor înregistra în contabilitate și vor recupera uzura fizica și morală a acestora, prin refacerea capitalului angajat.Aceste operațiuni sunt denumite generic amortizarea capitalului imobilizat”.

Cheltuiala aferentă procesului de amortizare trebuie înregistrată sistematic pe parcursul duratei de viață utilă a activului activului astfel încât “valoarea amortizabilă” să fie recunoscută în contul de profit și pierdere pe perioada în care beneficiile economice ale activului sunt consumate.

În ceea ce privește durata de viață utilă a unui activ aceasta trebuie să fie revizuită în mod periodic pentru a fi siguri că ipotezele inițiale prezentate de entitate asupra activului analizat sunt în continuare valide. În cazul producerii unor schimbarii modificările constatate vor fi înregistrate ca și modificări ale estimărilor contabile,prin urmare cheltuielile cu amortizarea pentru perioada curentă și pentru perioadele viitoare vor fi ajustate.

În privința perioadei de amortizare putem prezenta următoarele criterii:

1.perioada de amortizare începe când activul imobilizat este disponibil pentru a fi utilizat de entiitate;

2.perioada de amortizare înceteaza atunci cand activul imobilizat este disponibil pentru vânzare (conform IFRS 5) sau este derecunoscută

3. perioada de amortizare nu încetează atunci când imobilizarea nu este utilizată (cu excepția situației în care este complet amortizată)

Pentru revizuirea valorii reziduale, a metodei de amortizare și a duratei de viață utilă se aplică tratamentul pentru schimbările de estimări din IAS 8.

În conformitate cu Reglementările Contabile Romanești amortizarea se stabilește prin aplicarea cotelor specifice asupra valorilor de intrare.Conform Standardelor Internaționale valuarea amortizabilăeste costul activului sau o altă valuare substituită în situațiile financiare în care sa scăzut valuarea reziduală.

Asemănări și deosebiri privind amortizarea imobilizărilor corporale prevăzute de Standardul Internațional de Contabilitatea IAS 16 ”Imobilizări corporale” și de Reglementările Contabile Românești OMFP 1802/2014:

Tabel 6 “Asemănări și deosebiri privind amortizarea imobilizărilor corporale”

1.Metoda de amortizarea liniară se calculează prin introducerea ăn cheltuielile de exploatare a unor sume fixe, stabilite proporțional cu numarul de ani aferenți duratei normale de funcționare a imobilizării corporale amortizate.

2.Metoda de amortizare degresivă se determină prin includerea în cheltuieli a unei amortizări mai mari în primele luni, în comparație cu amortizarea corespunzătoare exercițiilor ulterioare, mai puțin multiplicarea cotelor de amortizare liniara cu un anumit coeficient.

3.Metoda de amortizare accelerată se determină prin calcularea și includerea în primul an de utilizare în cheltuieli de exploatare a unei amortizări anuale de până la 50% din valuarea contabilă de intrare a imobilizărilor corporale.

4. Metoda de amortizare calculată pe unitatea de produs sau serviciu se utilizează atunci când natura imobilizării justifică utilizarea unei asemenea metode de amortizare.În acel moment se face și o constatatarecu privire la metoda de amortizare și anume:aceasta se poate modifica doar atunci când este determinată de o eroare în estimarea modului de consumare a beneficiilor aferente respectivei imobilizări corporale.

În ceea ce privește modificarea metodei de amortizare aceasta se poate realiza ca urmare a schimbării condițiilor privind utilizarea imobilizării corporale sau a datorită învechirii imobilizării.În cazul în care un activ imobilizat este dat în conservare,acesta nemaifiind utilizat pe parcursul unei perioade lungi de timp prin urmare în aceasta situație poate fi revizuită metoda de amortizare.Standardul Internațional de Contabilitate solicită ca societățile să realizeze în mod periodic analize privind durata de amortizare, ritmul de amortizare și valuarea reziduală corespunzătoare cu realitatea în caz contrar trebuie să se realizeze o reestimare a acestor imobilizări corporale.

În ceea ce privește durata de viață a unui activ utilă revizuierea acesteia se realizează cel puțin o dată la sfârșitul exercițiului financiar.În cazul în care durata revizuită diferă de cea estimată inițial modificarea acesteia va fi înregistrată drept cheltuială fiind considerată o estimare contabilă care va afecta exercițiul curent și exercițiile viitoare.Conform OMFP1802/2014 reestimarea duratei de viață utilă se realizează destul de rar iar modificarea metodei de amortizare este considerată o corectecție.

Entitățile vor trebui să definească politici contabile în conformitate cu IAS 16 și să efectueze retratările necesare sau pot să utilizeze opțiunea valorii juste drept cost prezumat din IFRS 1 la data trecerii la IFRS. Utilizarea opțiunii nu este dependentă de politica utilizată de entități pentru imobilizările corporale. Acestea pot utiliza opțiunea chiar dacă nu doresc să reevalueze imobilizările conform IFRS. Politicile aplicabile conform IAS 16 pot fi selectate idependent de cele pe care le utilizau entitățile anterior conform OMFP 3055/2009. Schimbarea metodei de amortizare este considerată schimbare de politică si produce efecte începând cu anul următor luării deciziei de schimbare.

1.7.Cedarea și casarea imobilizărilor

În conformitate cu prevederile standardelor naționale și internațional o imobilizare corporala nu mai trebuie prezentată în bilanț atunci când imobilizarea corporală este cedată din cadrul entității, atunci când imobilizarea corporală este scoasă din folosință definitiv,sau atunci când imobilizarea corporala nu mai generează nici un fel de beneficii economice viitoare în cadrul intreprinderii.

Dupa realizarea procedurii de casare sau de cedare intreprinderea poate înregistra cațtig sau pierdere.Pentru a determina valuarea câștigurilor, respectiv valuarea pierderilor obținute se realizează diferența întreîncasările nete estimate din cedare și valoarea contabilă a activului valuare care se va înregistra ca un venit respectiv ca o cheltuială în contul de profit și pierdere.

Standardele internaționale menționează că în situația în care se realizează un transfer între două active imobilizate asemănătoarecostul activului achiziționat valoarea contabilă a activului cedateste egală cucostul activului achiziționat.

=== 7b1c7062763054cd262033d6f6112771f990d795_664582_1 ===

CAPITOLUL 2

STUDIU DE CAZ LA SC FEROCHIM SRL

2.1 Descrierea societății. Scurt istoric

2.1.1 Tipul societății și modul de constituire

Societatea Comercială FEROCHIM S.R.L. a fost înființată în 1991, fiind înregistrată la Registrul Comerțului Mureș sub nr. J27/509/1991, iar la Ministerul Finanțelor cu codul fiscal RO 1221192, având sediul în Tîrgu Mureș, pe strada Gheorghe Doja, nr. 122/A, cod poștal 540257, județul Mureș.

S.C. FEROCHIM S.R.L. a beneficiat de legea nr. 31/1991, fiind formată din două întreprinderi mici, ce funcționau pe baza Decretului nr. 54/1990, reorganizate astfel. Din momentul înființarii, societatea a funcționat cu 21 de angajați și o serie de utilaje vechi în general, desfășurându-și activitatea în spații închiriate. Îndreptându-se spre investiții și desfășurând o activitate profitabilă, în acest moment societatea FEROCHIM S.R.L. dispune de un spațiu propriu de cca 2000mp, având 34 de angajați si un portofoliu de cca 100 de clienti.

Evoluția ascendentă a firmei a avut loc treptat, așa că putem nota cele mai importante momente:

perioada 1992-1995 a constat în achiziționarea unui teren construibil și realizarea unei prime investiții, însemnând sediu și spații de producție, în suprafață de cca 1000 mp.

perioada 1998-2000 s-a afirmat prin construirea unei hale noi de producție, de cca 500 mp, destinată unui viitor atelier de galvanizare.

în 2001 a avut loc punerea în funcțiune a unei moderne linii de acoperiri metalice prin electroliză (cuprare, zincare, nichelare, alămire) și a unei stații pentru tratarea apei uzate industriale si astfel s-a renunțat la serviciile de acest gen oferite de terți (SCCA Metalul Tîrgu Mureș, IPPA Tîrgu Mureș).

perioada 2001- 2002 e caracterizată, în urma creșterii cererilor de feronerie și a gamei de produse solicitate, prin creșterea capacității de producție și construirea unei noi hale de cca 500 mp.

În ceea ce privește evoluția capitalului social, de la înființare și până la deta de 9 ianuarie 1998 valoarea acestuia a fost de 100.000 lei vechi. La data menționată mai sus valoarea capitalului a fost majorată la 2.000.000 lei vechi, conform prevederilor legale în vigoare.

În data de 9 iunie 1998 capitalul s-a mai mărit cu 189.000 lei. De la acea dată până în prezent valoarea capitalului nu a mai suferit modificări, doar în 2005, în urma denominării, devenind 18.900 RON.

În tot acest timp valoarea patrimoniului a crescut de la 155.816.000 lei vechi la 760.251 RON.

Structura acționariatului a evoluat astfel:

1991-1999 – Costea Dumitru – 70% părți sociale și Costea Gheorghe – 30% părți sociale;

1999- prezent – Costea Dumitru – 100% (asociat unic);

Ca urmare a unui management performant firma a reușit să implementeze strategiile de dezvoltare pe termen mediu și lung, ceea ce a avut ca efect creșterea cifrei de afaceri în special pe componenta export, piața externă reprezentând pricipala piață de desfacere a produselor realizate de societate. Peste 85% din producție este destinată exportului pentru piețele Uniunii Europene: Germania, Italia, Austria, Franța, Spania și Olanda.

2.1.2 Obiectul de activitate

Principala activitate a firmei constă în producția accesoriilor metalice pentru mobilă (cod CAEN 2572). Astfel produsele firmei se pot grupa în cinci mari categorii:

Silduri și ornamente;

Butoni trăgători;

Inele și mânere trăgătoare;

Balamale;

Diverse: chei, broaște, cuiere, organe și elemente de ansamblare.

De asemena firma realizează prestări de servicii de galvanizare pentru societăți cu același profil sau asemănător care nu posedă atelier de galvanizare.

2.1.3Administrarea, conducerea și organizarea societății

Activitatea societății este coordonată de consiliul de administrație format din proprietarul societății în funcția de director general și un administrator. În subordinea lor se află managerul general. Acesta din urmă are legatură cu toate departamentele societății.

Pentru exemplificare am prezentat organigrama societății.

4 Baza tehnică

Necesitatea îndeplinirii/realizării misiunii organizației la parametrii calitativi impuși de exigențele crescânde ale segmentului de piață specific abordat, a mediului concurențial în permanentă dezvoltare, a determinat societatea să se doteze cu o bază tehnică cât mai performantă.

Astfel s-a pus accent pe programele de investiții, achiziționându-se, an de an, fie din surse proprii,fie prin programe subvenționate de stat, noi utilaje: ghilotină, strunguri, mașini de găurit, freze, polizoare, prese mecanice cu excentric, mașini de rectificat, echipament de electroeroziune, echipament de sudură în puncte, de sudură în relief, echipament de tăiere cu laser cu comandă numerică, centru de prelucrare prin așchiere cu comandă numerică, mașină de injectat aliaje neferoase sub presiune.

Relațiile cu mediul economic

Pentru a-și desfășura activitatea în cele mai bune condiții și pentru a obținute rezultate bune SC Ferochim SRL are relații comerciale cu alți parteneri, care au ca prioritate calitatea produselor oferite.

Necesarul de materii prime este asigurat de diferiți parteneri, aleși în funcție de calitatea produselor precum și a prețurile cerute .

În acest moment portofoliul de clienți ai companiei numără cca 100 de firme.

2.1.6 Sinteza situației financiare

Societatea Ferochim SRL a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare rapidă și progresivă ca urmare a dinamismului de care a dat dovadă managementul firmei de a fructifica oportunitățile de investiții specifice pieței articolelor de feronerie din România.

În ultimii trei ani indicatorii financiari ai societății au cunoscut o evoluție ascendentă, așa cum rezultă din datele financiare sintetizate în tabelul de mai jos:

Tabel 3.1 Datele financiare ale SC Ferochim SRL

Sursa: Bilanțurile contabile ale SC Ferochim SRL.

Evoluția cifrei de afaceri este prezentată în graficul următor:

Grafic 2.1 Evoluția cifrei de afaceri

Evoluția profitului din exploatare este reprezentat de asemenea printr-un grafic:

Grafic 2.2 Evoluția profitului din exploatare

Profitul net obtinut pe ultimii ani este reprezentat în graficul de mai jos:

Graphic 2.3 Profitul net 2015-2017

Capitolul 3

Studiu de caz

Politici contabile privind intrările de imobilizări corporale. Intrările de imobilizări corporale prin achiziție

FEROCHIM S.R.L. a achizitionat în luna decembrie 2009 o ghilotină și freze in valoare de 5587 lei.

S-a realizat achitarea către furnizor:

5.928 leiFurnizori de imobilizari404 = 5121Conturi curente la banci 5.587 lei

Imobilizările corporale din producția proprie

FEROCHIM SRL a realizat o modernizare a unei clădiri inchiriate, aflată în regie proprie, astfel:

a) cheltuieli trecute în contabilitatea financiară:

materii prime 2550 lei

salarii 2500 lei

amortizări 1150 lei

dobânzi ale creditelor destinate finanțarii investiției de modernizare și amenajare 50 lei

Reiese un TOTAL de 4750 lei.

b) costul producției este calculat cu ajutorul contabilitatii de gestiune, si acesta este prezentat astfel:

costul materiilor prime 2550 lei

salarii directe 1800 lei

TOTAL al cheltuielilor DIRECTE 4.350 lei

costurile indirecte ale producției sunt de 2.250 lei

TOTAL AL CHELTUIELILOR CU PRODUCȚIA 6600 lei

Dobânzi 700 lei

COSTURI generale cu partea administrativă 800 lei

Aceste operații apar în contabilitatea financiară a firmei astfel:

1. Inregistrarea cheltuielilor după natura.

2.550 lei Cheltuieli cu achizitia materiilor prime 601 = 301 Materii prime 2.550 lei

2500leiCheltuieli reprezentate de plata salariilor angajatilor641 = 421Personal salarii datorate 2.500 lei

1.150 lei Cheltuieli generate de procesul exploatării 681 = 281Amortizări privind imobilizările 1.150 lei

2. Realizarea recepției clădirii și darea sa in folosință:

5.500 lei Construcții 212 = 722Venituri din producția de 5.500 lei

imobilizări corporale

50 leiConstrucții212 = 1682Dobânzi aferente creditelor 50 lei

bancare pe termen lung

1.045 lei TVA deductibilă4426 = 4427TVA colectată 1.045 lei

Intrările de imobilizări corporale prin aporturi în natură sau cu titlu gratuit

FEROCHIM S.R.L. a trecut la creșterea capitalului social, prin emiterea a 5000 de acțiuni care au fiecare o valoare de 1 leu/acțiune, ce pot fi atribuite către un singur acționar, contra unui aport mai mare de active imobilizate. Pentru aport, un activ imobilizat poate fi evaluat de către un evaluator autorizat contra sumei de 5250 lei.

Înregistrările contabile în ordine cronologică sunt:

majorarea capitalului social cu valoarea nominală a acțiunilor emise

5.000 lei Decontari cu actionarii privind 456 = 1011 Capital social subscris si5.000 lei

capitalul nevarsat

aducerea aportului la capitalul social

valoare de aport 5.250 lei

valoare nominala 5.000 lei

prime de aport 250 lei

5.250 lei Echipamente tehnologice2131 = % 5.250 lei

456Decontari cu actionarii 5.000 lei

privind capitalul

1011Capital social subscris 250 lei

si nevarsat

transformarea naturii capitalului social

5.000 lei Capital social subscris si nevarsat1011 = 1012 Capital subscris si varsat 5.000 lei

Politici și optiuni contabile referitoare la procesul reevaluarii imobilizarilor corporale

Pe întreaga durata de funcționare a unei linii de productie avand o valoarea contabilă la intrare de 12.000 lei, poate fi amortizată in mod liniar, avand durata de funtionare, durata utilă de circa 15 ani, trebuie să aibă loc reevaluări in următorul mod: se face reevaluarea activului odata cu trecerea a 2 ani, fiind hotarata valoarea acceptabilă de 12.480 lei; următoarea reevaluare pentru acelasi activ se face după trecerea a 3 ani de la prima reevaluare, când se stabileste valoarea justă de 9.000 lei; la a treia reevaluare, ce are loc după trecerea inca unui an de la ultima, se stabilste o valoarea justă de 5.265 lei; pentru a patra reevaluare ce se efectuează după încă un an de la a treia reevaluare, valoarea justă hotarata este de 8.424 lei. Efectuându-se și aceatsa ultima reevaluare, se stabileste ca activul imobilizat să se vândă contra sumei de 10.000 lei, la un TVA de 24%.

Reevaluarea se poate realiza prin două metode:

reevaluarea prin creșterea valorii nete;

reevaluarea prin creșterea valorii brute

Reevaluarea activului prin metoda creșterii valorii brute

se efectuează prima reevaluare după trecerea a 2 ani

valoarea brută stabilită este de 12.000 lei

amortizarea anuală a activului: 800 lei (rezultă din raportarea valorii brute la durata de viata)

amortizarea cumulată 1600 lei (800 lei x 2 ani)

rezultă valoarea contabilă (netă) de 10.400 lei (12.000 – 1600)

valoarea justa 12.480 lei

valoarea indicelui de actualizare 1,2 (valoarea justa \ valoarea neta contabila = 12480 /10400 )

valoarea brută actualizată 14400 lei(se calculează prin produsul valoarii brute si al indicelui de actualizare, astfel 12.000 x 1,2)

se crește valoarea astfel 2400 lei, se efectueaza diferenta dintre valoarea brută actualizată și valoarea brută, ( 14.400 – 12.000)

are loc reevaluarea amortizării astfel cumulate 1920 lei (amortizarea cumulata x indicele de actualizare = 1600 x 1,2)

cresterea amortizării 320 lei (reevaluarea amortizarii cumulate – amortizarea cumulata = 1920 – 1600)

Se înregistrează plusul de valoare din reevaluare :

2400 leiEchipamente tehnologice2131 = 105 Rezerva din reevaluare 2400 lei

Se înregistrează plus de valoare rezultat din reevaluarea amortizării:

320 lei Rezerve din reevaluare105 = 2813Amortizarea instalațiilor, 320 lei

mjloacelorde transport, animalelor

si plantațiilor

Recalcularea amortizării:

durata de utilizare ramasă 13 ani (15 ani – 2 ani)

amortizarea anuală 960 lei (valoarea justă\durata de utilizare ramasă = 12.480 /13)

Se înregistrează amortizarea:

960 lei Cheltuieli de exploatare privind6811 = 2813 Amortizarea instalațiilor 960 lei

amortizarea imobilizărilor mijloacelor de transport,

animalelor si plantațiilor

2. A doua reevaluare se efectuează la 3 ani față de prima reevaluare

valoarea brută 12.480

amortizarea anuală 960 lei

amortizarea cumulată 2880 lei (amortizarea anuală x numarul de ani = 960×3)

valoarea neta contabilă 9600 lei (valoarea brută – amortizarea cumulată = 12480 – 2880)

valoarea justa 9000 lei

indicele de actualizare 0,9375

valoarea brută actualizată 11.700 lei (12.480 lei x 0,9375)

scădere de valoare (780) (11.700 – 12480)

reevaluarea amortizării cumulate 2700 lei (2880 x 0,9375)

total descreștere 780, din care 960 amortizare anuală ; prin urmare descrestere de valoare fără amortizare – 180 lei.

Se înregistrează reducerea valorii din reevaluare:

(780 lei)Rezerva din reevaluare 105 = 2131Echipamente tehnologice(780 lei)

Se înregistrează reducerea valorii din reevaluarea amortizării

960 leiAmortizarea instalațiilor, 2813 = 105Rezerva din reevaluare 960 lei

mijloacelorde transport, animalelor

si plantațiilor

Recalcularea amortizării:

durata de utilizare ramasă 10 ani (13 ani – 3 ani)

amortizarea anuală 900 lei (9000 / 10)

Înregistrarea amortizării:

900 lei Cheltuieli de exploatare privind6811 = 2813Amortizarea instalațiilor 900 lei

amortizarea imobilizărilor mijloacelor de transport,

animalelor si plantațiilor

3.A treia reevaluare se efectuează dupa un an de la ultima reevaluare

valoarea brută 9.000 lei

amortizarea anuală 900 lei

amortizarea cumulată 900 lei (900 x 1)

valoarea justă 5.265 lei

valoarea neta contabilă 8.100 lei (9.000 – 900)

indicele de actualizare 0,65 (5.265 / 8100)

valoarea brută actualizată 5.850 (9.000 x 0,65)

descreștere de valoare 3150 (5.850 – 9.000)

reevaluarea amortizării cumulate 585 lei (900 x 0,65); prin urmare rezultă un minus de valoare 315 lei

total descreștere 3.150 lei din care amortizarea anuală 315 lei; prin urmare descreștere de valoare fără amortizare 2.835 lei.

reducere rezervă 1.480 lei

cheltuieli privind ajustările pentru deprecierea activelor imobilizate 1.355 lei (2.835 lei – 1.480 lei)

Se înregistrează minusul de valoare înregistrat din reevaluare:

3.150 lei Rezerve din reevaluare105 = 2131Echipamente tehnologice 3.150 lei

Se înregistrează minusul de valoare rezultat din reevaluarea amortizării:

900 leiAmortizarea instalațiilor,2813 = 105Rezerva din reevaluare 900 lei

mijloacelorde transport,

animalelor si plantațiilor

Se înregistrează minusul de valoare rămasă neacoperită

1.355 lei Cheltuieli de exploatare privind6813 = 2131Echipamente tehnologice 1.355 lei

ajustarile pentru

deprecierea imobilizărilor

Recalcularea amortizării:

durata de utilizare ramasă 9 ani (10 ani – 9 ani)

amortizarea anuală 585 lei (5265 lei /9)

Înregistrarea amortizării:

585 lei Cheltuieli de exploatare privind6811 = 2813Amortizarea instalațiilor 585 lei

amortizarea imobilizărilor mijloacelor de transport,

animalelor si plantațiilor

4. A patra reevaluare se efectuează dupa un an de la ultima reevaluare

valoarea brută 5.265 lei

amortizarea anuală 585 lei

amortizarea cumulată 585 lei (585 x 1)

valoarea justă 8.424 lei

valoarea netă contabilă 4.680 lei (5.265 – 585)

indicele de actualizare 1,8 (8.424 /4.680)

valoara brută actualizată 9.477 lei (1,8 x 5.265)

creștere de valoare 4.212 lei (9.477 – 5.265)

reevaluarea amortizării cumulate 1.053 lei (585 x 1,8); prin urmare rezultă un plus din reevaluarea amortizării 468 lei

total creștere 4.212 lei din care amortizarea 468 lei; creșterea valorii fără amortizare 3.744 lei (4.212 – 468)

se acoperă descreșterea de valoare 1.355 lei si crește rezerva cu 2.389 lei.

Se înregistrează plusul de valoare din revaluare:

4.212 leiEchipamente tehnologice 2131 = 105Rezerva din reevaluare 4.212 lei

Se înregistrează plusul de valoare rezultat din reevaluarea amortizării:

468 leiRezerva din reevaluare105 = 2813Amortizarea instalațiilor 468 lei

mijloacelorde transport, animalelor

și plantațiilor

Se inregistrează compensarea descresterii de valoare înregistrată anterior:

1.355 lei Echipamente tehnologice 2131= 7813Venituri din ajustari pentru 1.355 lei

depreciereaimobilizarilor

Se înregistrează plusul de valoare din reevaluare:

2.389 lei Echipamente tehnologice2131 = 105Rezerva din reevaluare 2.389 lei

Se înregistrează vânzarea activului:

12.400 lei Debitori diverși 461= % 12.400 lei 7583Venituri din vânzarea 10.000 lei

activelor și alte operații de capital

4427 TVA colectata 1.240 lei

Se scoate din evidentă

8.424 leiAmortizarea instalațiilor 2813 = 2131Echipamente tehnologice8.424 lei

mijloacelorde transport, animalelor

si plantațiilor

Se înregistrează transferarea rezervei din reevaluare la rezultatul reportat:

2.389 lei Rezerva din reevaluare105 = 117 Rezultatul reportat 2.389 lei

Reevaluarea prin cresterea valorii nete

1. Prima reevaluare se efectuează după 2 ani

valoarea brută 12.000 lei

amortizarea anuală 800 lei (12.000 \ 15)

amortizarea cumulată 1.600 lei (800 x 2)

valoarea contabilă netă 10.400 (12.000 – 1.600)

valoarea justă 12.480 lei

valoarea justă > valoarea contabilă netă (12.480 > 10.400), si ca urmare rezulta o creștere a valorii activului + 2.080 lei

Se înregistrează anularea amortizării:

1.600 lei Amortizarea instalațiilor,mijloacelor2813=2131 Echipamente tehnologice1.600 lei

transport, animalelor si plantațiilor

Se înregistrează rezultatul din reevaluare :

2.080 lei Echipamente tehnologice 2131= 105Rezerva din reevaluare 2.080 lei

Recalcularea amortizării:

durata de utilizare ramasa 13 ani (15 ani – 2 ani)

amortizarea anuală 960 lei (12.480 / 13)

2. A doua reevaluare se efectuează la 3 ani față de prima reevaluare

Valoarea brută 12.480 lei

Amortizarea anuală 960 lei

Amortizarea cumulată 2.880 lei (960 x 3)

Valoarea contabilă netă 9.600 lei (12.480 – 2.880)

Valoarea justă 9.000 lei

Valoarea justă < valoarea contabilă netă (9.000 < 9600), și ca urmare rezultă o scadere a valorii activului cu 600 lei

Se înregistrează reducerea rezervei:

600 leiRezerva din reevaluare 105= 2131 Echipamente tehnologice 600 lei

Se înregistrează anularea amortizării:

2.880 lei Amortizarea instalațiilor,mijloacelor 2813=2131Echipamente tehnologice2.880 lei

de transport, animalelor și plantațiilor

Recalcularea amortizării:

durata de utilizare ramasă 10 ani (13 ani – 3 ani)

amortizare anuală 900 lei (9.000 / 10 )

3. A treia reevaluare se efectuează la un an față de a doua reevaluare

valoarea brută 9.000 lei

amortizarea anuală 900 lei

amortizarea cumulată 900 lei (900 x 1)

valoarea contabilă netă 8100 lei (9.000 – 900)

valoarea justă 5.265 lei

valoarea justă < valoarea contabilă netă (5.265 lei < 8100 lei), și ca urmare rezultă o scădere a valorii activului cu 2.835 lei.

Total descreștere 2.835 lei din care, reducerea rezervei 1.480 lei și cheltuielile privind ajustările pentru deprecierea activelor imobilizate 1.355 lei.

Se înregistrează reducerea rezervei :

1.480 lei Rezerva din reevaluare 105 = 2131Echipamente tehnologice 1.480 lei

Se înregistreazăcheltuielile privind ajustările pentru deprecierea activelor imobilizate :

1.355 leiCheltuieli de exploatare privind6813 = 2131Echipamente tehnologice 1.355 lei

ajustarile pentru depreciere

imobilizarilor

Se înregistrează anularea amortizării:

900 leiAmortizarea instalațiilor, mijloacelor 2813=2131Echipamente tehnologice 900 lei

de transport, animalelor și plantațiilor

Recalcularea amortizării:

Durata de utilizare ramasă 9 ani (10 ani – 1 an)

Amortizarea anuală 585 lei (5265 / 9)

4. A patra reevaluare se efectuează dupa un an de la ultima reevaluare

Valoarea brută 5.265 lei

Amortizare anuală 585 lei

Amortizare cumulată 585 lei (585 x 1)

Valoare contabilă netă 4.680 lei

Valoarea justă 8.424 lei

Valoarea justă > valoarea contabilă netă (8.424 > 4.680 lei), și ca urmare rezultă un plus de valore de + 3.744 lei

Total creștere de valoare 3.744 lei, din care compensarea descreșterii de valoare anterioară sub forma unui venit 1.355 lei; rezerva din reevaluare 2.389 lei.

Se înregistrează anularea amortizării:

585 leiAmortizarea instalațiilor2813 = 2131Echipamente tehnologice 585 lei

mijloacelortransport, animalelor

și plantațiilor

Se înregistrează rezerva din reevaluare:

2.389 leiEchipamente tehnologice2131 = 105 Rezerva din reevaluare 2.389 lei

Se înregistrează compensarea descreșterii de valoare anterioară:

1.355 leiEchipamente tehnologice2131 = 7813Venituri din ajustări pentru 1.355 lei

deprecierea imobilizărilor

Recalcularea amortizării:

Durata de utilizare ramasă 8 ani (9 ani – 1 an)

Amortizare anuală 1.053 lei (8.424 / 8)

Se înregistrează vânzarea activului:

12.400 leiDebitori diversi 461= % 12.400 lei

7583Venituri din vânzare 10.000 lei

activelor și alte operații de capital

4427TVA colectata2.400 lei

Se scoate din evidentă:

8.424 leiAmortizarea instalațiilor 2813 = 2131Echipamente tehnologice 8.424 lei

mijloacelorde transport,

animalelor și plantațiilor

Rezerva din reevaluare este transferată la rezultatul reportat:

2.389 lei Rezerva din reevaluare105 = 117 Rezultatul reportat 2.389 lei

Societatea recunoaște în contabilitatea sa o imobilizare corporală, respectiv
imobilul situat în localitatea Șincai, FN, jud. Mureș, înscris în Cartea Funciară nr.243/I/Șincai,
odată cu primirea facturii emise de către Banca Internațională a Religiilor SA, proprietarul
imobilului.
Documentul de intrare a imobilizării în societate este factura nr. 3295894/18.12.2009,
în valoare de 264.000 lei, fără TVA. Numărul de inventar atribuit construcției este 1043 iar
durata de funcționare este de 30 ani. Amortizarea utilizată este cea liniară.

Amortizarea lunară, înregistrată începând cu luna ianuarie 2010, este de:
Aanuală = 264.000: 30= 8.800 lei /an
Alunară = 8800: 12 = 733,33 lei / lună

Modernizarea unei ahle din patrimonial său se realizează de către firmele Original Construct SRL și Alimax SRL, cu materiale de construcție achiziționate de beneficiar, demararea acesteia
având loc în luna octombrie 2010, când societatea achiziționează materialele de construcție
necesare, de la diferiți furnizori, cei mai importanți fiind: Baumax SRL, Rimotin SRL, Șurub
Trade SRL, Concordcons Alexa SRL, Rom Olsena SRL, Proenerg SRL, Startmontial SRL.
La sfârșitul anului 2010, valoarea costului de producție este:
Cheltuieli totale cu materialele achizitioante și înregistrate: 521.048,42 lei.

Servicii primite de la terți 48.169,10

În anul 2011, în luna ianuarie se mai achiziționează materiale construcții în
valoare de 134.446,86 lei, iar în luna februarie se dau in folosință primele două hale destinate depozitarii productiei pana la vanzare, așa cum arătam mai sus.

Amortizarea cumulată, în luna februarie 2011 este în valoare de 10.266,62 lei (733,33
x 14 luni), iar valoarea rămasă de amortizat este de (264.000- 10.266,62) 253.733,38 lei.
Darea în folosință, pe baza procesului verbal de punere în funcțiune, se regăsește în
contabilitatea societății în urmatoarele înregistrări contabile:
Modernizare Hala 1

și analog:
Modernizare Hala2

rămasă de amortizat este de 563.218,38 lei in 345 luni.
Alunară = 563.218,38: 345 luni = 1632,52 lei / lună
Până în luna august 2011, când se dă în folosință cea de a treia, societatea mai cumpară materiale construcții în valoare de 132.453,17 lei și achită
terților serviciile efectuate, printre care și proiectarea noilor clădiri modernizate, proiectare
realizată de o firma specializată SC Tenho Pro Art SRL, care emite factura cu numărul
4/08.04.2011 în valoare de 3.500,00 lei fără TVA. Totalul serviciilor efectuate de terți este de
28.098,56 lei fără TVA.
Costul de producție este format din:

Amortizarea cumulată, de la ultima modernizare până în august 2011 este de 9.795,12
lei (1.632,52 x 6 luni).
În 31.08.2011 se înregistrează în contabilitate, cu NC nr. 5, recepția la hala 3:

Investiția în curs pentru modernizare sediului ferochim SRL rămâne deschisă până la finalizare,
contul 213.44 “ Imobilizări corporale în curs de execuție având la finele lunii
august 2011 un sold debitor în valoare de 148.561,66
D 231 .44 C

3. Pentru mărirea capitalului social, asociatul unic, subscrie și
aporteaza un mijloc de transport, conform procesului verbal de predare-primire, a cărui
valoare justă este de 15.000 lei. Valoarea justă este stabilită de către o firmă specializată în
evaluare cu denumirea de SC Evaluare Consultanță SRL, cu sediul in Tg.-Mureș.
Mijlocul de transport se amortizeaza în 5 ani, metoda de amortizare utilizată fiind cea
liniară.

Acest aport în natură este adus în luna ianuarie, anul 2000, când se mărește capitalul
social al societății, inițial el fiind de 500 lei.
Cota de amortizare anuală: 100: 5 = 20 %
Amortizarea lunară calculată este:
Aanuală = 15.000: 5 ani = 20 % x 15.000= 3.000 lei / an
Alunară = 3.000: 12 luni = 250 lei / lună
PLAN DE AMORTIZARE LINIARĂ:

4. În luna noiembrie 2010, societatea primește sub forma de donație, de la SC
Birotech Pres SRL, vechi colaborator, un copiator marca SHARP AR 5516+ WOODEN
CABINET, a carui valoarea este de 3277,47 lei. Tot în noiembrie, în contabilitatea societății
este recunoscut acest copiator ca un activ imobilizat, înregistrarea contabilă fiind:

În luna decembrie 2011, amortizarea cumulată este în valoare de: 655,44 lei, durata
ramasă de amortizat 48 luni iar valoarea ramasă de amortizat 2622,03 lei.
5. În decembrie 2010, cu ocazia inventarierii, se constată că un cântar electronic SM
100EV, în valoare de 3403,00 lei, nu este înregistrat în contabilitate.

6. În anul 1994, societatea deține un imobil situat în localitatea Reghin, județul
Mureș, reprezentând unul din magazinele de desfacere ale firmei , care are
valoarea contabilă de 200.000 lei. Durata normala de funcționare a imobilului este de 20 ani.
Imobilul este supus unor reevaluări succesive după cum urmează:

Valorile juste în urma reevaluărilor sunt determinate de către o firmă specializată, SC
Tehno Pro Art SRL, cu care societatea are încheiat un contract de colaborare înregistrat sub
nr. 4835/01.12.1999.
Pentru fiecare an în care au existat reevaluări impuse de modificările pieței, s-au
încheiat acte adiționale la vechiul contract.
Pentru reevaluare este folosită metoda valorii nete ( eliminarea amortizării cumulate
din valoarea contabilă brută a activului și valoarea netă recalculată la valoarea reevaluată a
activului ).
Reevaluarea I (în anul 1999):
Amortizarea cumulată la sfarșitul anului 5 de utilizare: ( 20.000:20 ) x 5 = 5.000 lei.
Valoarea contabila netă = Valoarea contabilă brută – valoarea amortizării cumulate =
20.000 – 5.000 = 15.000 lei

Dupa prima reevaluare amortizarea contabilă este: valoarea justă / durata de utilizare
ramasă: 28.000 / 15 = 1867 lei
43
Reevaluarea II ( în anul 2004):
Amortizarea cumulată la sfârșitul anului 10 de utilizare este: 1.867 x 5 = 9.335 lei.

După a treia reevaluare, amortizarea contabilă este: 8400 / 8 = 1.050 lei
Reevaluarea IV ( în anul 2011):
44
Amortizarea cumulată la sfârșitul anului 18 de utilizare: 1.050 x 5 = 5.250 lei
Valoarea contabila neta: 8.400 – 5.250 = 3.150 lei
Diferenta din reevaluare: 9.000 – 3.150 = 5.850 lei

imobilizării corporale menționate, se prezintă astfel:
D 105 C

52.500 lei. Amortizarea este calculata în regim liniar aferentă unei perioade de 5 ani.
Aanuală = 52.500: 5 = 10.500 lei / an
Alunară= 10.500: 12= 875lei / lună
În luna iulie 2011, societatea vinde unui partener de afaceri, SC Nutrientul SA,
mijlocul de transport, la valoarea de 25.000 lei, TVA 24 %.
Amortizarea cumulată la data vanzării este de 32.375,00 lei.
Vanzarea pe baza facturii nr. 5555236/01.07.2011:

Scoaterea din gestiune a mijlocului de transport:

La sfârșitul anului 2011, situația imobilizărilor corporale ale societății,
conform formularului 40 din Bilanț, se prezintă astfel:

De asemenea, situația amortizării imobilizarilor corporale, la 31.12.2016, se prezintă
astfel:

Impactul tratamentelor contabile privind reevaluarea imobilizărilor corporale în situatiile financiare

Cu toate că procesul reevaluarii in cazul imobilizărilor corporale poate fi privit la prima vedere ca fiind unul normal, tehnica folosită poate conduce la distorsionarea rezultatelor financiare ale companiei. Aflate într-o oarecare dificultate, cele mai multe intreprinderi se folosesc de acest acest proces doar ca ultimă posibilitate de redresare și ameliorare a rezultatelor financiare.

CONCLUZII

Imobilizările corporale se află într-un procent foarte mare din activele societații, fiind foarte importante în stabilirea poziției financiare a unității. Societatea ține evidența contabilă a imobilizărilor corporale conform legislației în vigoare.

La fel ca pentru orice intreprindere, se urmăreste folosirea cu precădere a capitalului fix, dorindu-se cresterea eficientei acestuia cat mai mult posibil.

Pentru a se realiza acest lucru se urmăreste creșterea tuturor elementelor tehnico-economice, se realizează modernizarea activelor imobilizate corporale, respectarea riguroasă a prescripțiilor tehnice privind întreținerea și funcționarea utilajelor și instalațiilor.

Pentru acest lucru, un rol important îl reprezintă folosirea metodei legată de întreținerea preventivă, care implică înlocuirea cadrului de întreținere bazat pe programare cu un sistem de activități care va implica întreținerea in mod constant a utilajelor, aflarea cauzelor care pot produce o întrerupere a funcționarii acestora, se doreste remedierea problemelor, realizarea reglajelor ce sunt necesare. Prin urmare este esentială crearea acestui sistem de activități de întreținere.
Îmbunătățirea calității produselor, nu se poate realiza decât prin intretinerea
utilajelor folosite de entitate, accesarea noilor tehnologii de productie și eventual achiziționarea de noi utilaje, o operatiune mai costisitoare, insă eficientă.

La finele anului 2016 imobilizările corporale, la valoarea netă, reprezentau 9.610.600
lei.
În perioada 2015- 2016 societatea s-a situat din punct de vedere al capitalului fix întrun trend ascendent, nivel menținut și în anul fiscal 2016.
Studiu de caz din prezenta lucrare este un bun exemplu pentru argumentarea ideii că
imobilizările corporale sunt un factor major în influența rezultatelor economice obținute în
cadrul unei intreprinderi.

Anexe

=== 7b1c7062763054cd262033d6f6112771f990d795_664592_1 ===

INTRODUCERE

Pentru aplicarea politicilor contabile ale imobilizărilor corporale într-o intreprindere se cer: documente primare pentru gestiunea imobilizărilor corporale, pentru recunoașterea și evaluarea acestora, reevaluarea, politică de amortizare, cheltuieli ulterioare, modul de depreciere, modalitatea de casare și cedare și politica de prezentare ale elementelor respective în cadrul situațiilor financiare.

În cadrul unei societăți comerciale, activele imobilizate sunt elemente importante, cu rol direct în realizarea obiectului de activitate și cu pondere mare în patrimoniu.

Cu excepția terenurilor ele au o existență limitată în timp, nu se consumă de la prima utilizare ci în timpul procesului de obținere a veniturilor. Amortizarea este o modalitate prin care costul activelor imobilizate este desfășurat pe durata de viață utilă a acestora.

Din categoria activelor imobilizate supuse amortizării fac parte și imobilizările corporale, subiect pe care-l tratăm în lucrarea de față.

Imobilizările corporale sunt acele active care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

– se află în custodia unei entitati, cu scopul de a fi utilizate pentru producția proprie a unor bunuri sau pentru prestarea unor servicii, cum ar fi închiriarea lor terților sau pentru a fi utilizate în scopuri administrative;

– sunt folosite pentru o perioadă mai mari de un an;

– valoarea lor este mai mare de 2.500 lei, care este limita hotărâtă prin H.G. nr.276/2013.

Studiul amortizării la cursurile urmate în cadrul facultății și situațiile întâlnite în cadrul societății în care lucrez, cu privire la amortizare, m-au facut să consider acest proces al amortizării unul foarte complex și în acelați timp interesant de abordat.

Capitolul 1

POLITICI ȘI OPȚIUNI CONTABILE PRIVIND

IMOBILIZĂRILE CORPORALE

1.1 Aspecte generale referitoare la politicile și opțiunile contabile

În cadrul literaturii de specialitate sunt defiite politicile contabile ca reprezentând “un ansamblu de idei, de principii, de reguli, convenții și practice stabilite la nivelul unei entități, cu scopul de a ajuta la intocmirea și expunerea situațiilor financiare”.

Se poate defini modificarea retroactivă printr-o modalitate care are ca scop să ajusteze soldul inițial pentru fiecare element membru ce se află printer capitalurile proprii pentru o perioadă cât mai lungă de timp, dar în acelasi timp și pentru oricare dintre valorile comparative ce apar în interiorul unei perioade ce a fost prezentată inainte, astfel încât să iasă in evidenta și să se insinueze faptul că aceasta noua politică ar fi fost de fapt aplicată in tot acest timp.

O modificare prospectivă se consider a fi o modalitate utilă și adesea aplicată în momentul în care este stability faptul că, la începutul perioadei actuale, este putin probabil sau chiar improbabil să se determine efectul cumulativ al folosirii noilor politici contabile în cadrul tuturor momentelor trecute. Prin urmare, entitatea trebuie să înceapă procesul de ajustare a informației comparative în scopul aplicarii noilor politici contabile, prospectiv, aceasta ajustare pornind din momentul celei mai indepartate date cunoscute.

În procesul de constituire și de folosire a unei politici contabile cu scopul de a ajutala desfășurarea activității din cadrul unei entități, este necesr ca departamentul de conducere al respective socitati să se folosească de raționamentul profesional.

O societate trebuie să utlizeze următoarele modalitati de :

1.informații obiective, care sunt acele detalii ce sunt uzitate pentru indeplinirea sarcinilor din dreptul utilizatorilor, în ansamblul procesului de luare a deciziilor economice;

2.informații credibile reprezintă informațiile ce sunt determinate de situațiile financiare trecute mai jos:

Cele care reflectă situația financiară a entității, performanțele financiare și fluxurile de trezorerie ale entității;

Informatiile trebuie să se regăseasă în fondul economic al entității, in tranzacții, evenimente și alte condiții;

Nu trebuie să fie influențate;

Aceste informatii trebuie să aiba caliattea de a fi prudente si complete.

Se pot defini opțiunile și politicile contabile ca reprezentând ansamblul de legi si reguli contabile ce sunt si trebuie aplicate într-o entitate.

Politicile contabile

Alegerea politicilor contabile și aplicarea acestora trebuie să se realizeze într-o companie în mod consecvent, în cazul unor tranzacților asemănătoare, alte evenimente și condiții. Este considerate ca fiind o excepție acea situație când un Standard sau o oarecare Interpretare cer un mod anume, explicit, in care să se realizeze clasificarea elementelor care necesită aplicarea unor politici și optiuni contabile diferite.În situația în care un Standard sau o Interpretare își dorește o astfel de clasificare atunci va fi selectată și aplicată o politică contabilă adecvată în mod consecvent fiecărei categorii.

Cu scopul de a-si atinge obiectivele și standardele, toate situațiile ce implică partea financiară sunt elaborate conform contabilității de angajament, obiectivul acestora fiind de a furniza informații referitoare la poziția financiară a entității, performanța și modificările poziției financiare ale entității.

Prin urmare, rezultatul tranzacțiilor și ale evenimentelor de aceeasi natură din cadrul entității sunt recunoscute exact in momentul in care acestea se produc ( nu pe parcursul înregistrarii în evidențele contabile) și mai mult deacta atat acestea sunt raportate în cadrul situațiilor financiare ale perioadei aferente.

1.2. Aspecte generale privind imobilizările corporale

Imobilizările corporale sunt descrise la nivel internațional cu ajutorul Standardelor Internaționale de Contabilitate IAS 16 ”Imobilizări corporale” pe cand la nivel național acestea sunt prezentate cu ajutorul Reglementărilor Contabile Românești și anume OMFP 1802/2014. Prin intermediul acestor standard, imobilizările corporale sunt prezentate ca fiind “toate acele active ce sunt in proprietatea unei întreprinderi , avand ca scop utilizarea lor, pentru o perioadă mai lungă de un an, pentru indeplinirea activitatii companiei.

Imobilizări corporale: care poarta si numele de active imobilizate sau imobilizări fixe, reprezintă acele active ce detin o mare valoare, si sunt folosite în cadrul companiei o perioadă mai mare de timpă, acestea fiind durabile, nu se consumă la prima folosire și in același timp participă în cadrul mai multor runde de exploatare.

Atât prin standardele naționale cât și prin cele internaționale activul se prezintă ca fiind “o resursă ce se poate controla și influenta într-o companie, reprezentand in acelasi timp un rezultat pentru o serie de evenimente care au avut loc în trecut și care sunt catalogate ca viitoare generatoare de beneficii economice”.

Cu excepția terenurilor, activele imobilizate corporale își pierd pe parcursul timpului din valoaredatorită uzurii determinată de acțiunea angajatilor, de evenimentele care se produc în natură și datorită procesului tehnologic. Constatarea contabilă a pierderii de valoare suferită de activele fixe materiale și de includerea sa în costuri poartă denumirea de amortizare.

Din grupa activelor imobilizate amintim:

-activele necorporale;

-activele corporale;

-activele financiare;

Prezentarea principalelor asemănări și deosebiri aferente imobilizarilor corporale prevăzute de Standardul Internațional de Contabilitatea IAS 16 ”Imobilizări corporale” și de Reglementarile Contabile Romanești OMFP 1802/2014:

Tabel 1 “Prezentarea principalelor asemănări și deosebiri aferente imobilizărilor corporale”

1.3.Recunoașterea imobilizărilor corporale

Pentru a recunoaște un element ca fiind o imobilizare corporală trebuie urmat procesul prin care compania/entitatea demonstrează că respectivul element indeplineste cumulativ următoarele condiții, două la număr:

1.compania arată că acel activul se prezintă conform definiției aferente tuturor imobilizărilor corporale;

2.compania trebuie să aratecă acel activ indeplineste toate criteriile stabilite pentru recunoașterea unei imobilizări corporale;

Criteriile privind recunoașterea unui element drept imobilizare corporală sunt prezentate în următorul tabel în conformitate cu Standardele Internațonale și cu Reglementările Naționale:

Tabel 2 ” Criterii referitoare la recunoașterea unui active ca fiind imobilizare corporale”

Pentru intrunirea celui intâi criteriu pentru recunoaștere expus în Standardele Internationale, o comapnie trebuie să aproximeze pe baza evidențelor disponibile la momentul recunoașterii care este nivelul de certitudine corespondent fluxului de avantaje economice ulterioare.Într-o companie un activ poate să contribuie atât in mod direct dar in acelasi timp și indirect la producerea fluxurilor de numerar. Toate activele care sunt implicate direct în realizarea procesului de fabricație pot fi implicate în același timp și in producerea de venituri din exploatare. Se pot recunoaste ca fiind imobilizări corporale toate activele ce sunt folosite în interiorul companiei in domeniul destinat siguranței și protecției mediului fiindcă acestea întrunesc condițiile referitoare la recunoașterea respectivelor ca active, pentru că acestea permit realizarea de beneficii ulterioare din active.

Pentru realizarea criteriului numărul doi de recunoaștere expus în Standardele Internaționale o companie este obligată să ia în vedere cheltuielile de achiziție dar și oricare alte cheltuieli ce vin odată cu activul respectiv.

Asemănări privind recunoașterea imobilizarilor corporale prevăzute de Standardul Internațional de Contabilitatea IAS 16 ”Imobilizări corporale” și de Reglementarile Contabile Romanești OMFP 1802/2014:

Tabel 3 ” Asemănări privind recunoașterea imobilizarilor corporale”

Deosebiri privind recunoașterea imobilizărilor corporale prevăzute de Standardul International de Contabilitatea IAS 16 ”Imobilizări corporale” și de Reglementările Contabile Romanești OMFP 1802/2014:

Tabel 4 “Deosebiri privind recunoașterea imobilizărilor corporale”

1.4.Evaluarea imobilizărilor corporale

Odată cu îndeplinirea criteriilor referitoare la prezentarea și recunoașterea tuturor imobilizărilor corporale se trece la parcurgerea unei noi etape corespunzătoare imobilizărilor corporale cu scopul de a fi determinată valoarea pentru care respectiva imobilizarea corporală poate fi sesizată în contabilitate.

În contabilitate se folosește evaluarea pentru a realiza înregistrarea actuală a uei operații economice, dar și cu scopul de a centraliza și pentru a generalize toate datele sale informaționale. Prin conținutul evaluării se realizează înmulțirea acelor elemente ce sunt implicate in procesul evaluării și care au o valoare cantitativă, cu valoarea bănească a acestora, reprezetând prețurile și costurile.

Evaluarea este definită in cadrul literaturii din domeniu ca reprezentând “ un proces prin care se determină valoarea la care elementele care sunt regăsite situațile financiare pot fi recunoscute și in cadrul contabilitășii,și sunt prezentate și în cadrul bilanșului, respectiv bilanțul prescurtat, și respectiv valuarea la care acestea sunt recunoscute în contul de profit și pierdere al unei entități”.

O companie poate folosi pentru evaluare, dar și pentru procesul de recunoaștere a elementelor ce apar în cadrul situațiilor financiare anuale individuale, dar si in cadrul celor consolidate, toate acele principii generale ce sunt descriseprin reglementările aflate vigoare la ora acuală.

Evaluarea unui active din patrimonial entății urmăreste fazele:

1.Evaluarea inițială ( evaluarea la recunoaștere)

2.Evaluarea ulterioară ( evaluarea dupa recunoaștere)

3.Evaluarea la ieșire(derecunoașterea)

Asemănări si deosebiri privind evaluarea imobilizărilor corporale prevazute de Standardul International de Contabilitatea IAS 16 ”Imobilizări corporale” și de Reglementarile Contabile Romanesti OMFP 1802/2014 privind evaluarea imobilizărilor corporale:

Tabel 5 “Asemănări si deosebiri privind evaluarea imobilizărilor corporale”

Alte costuri aferente standardului IAS 16

1.Cheltuielile ulterioare

Standardele Internaționale de Contabilitate menționează ca acele cheltuieli ulterioare care determină creșterea performanțelor imobilizării corporale, a duratei de viată utilă a acesteia sau care aduc sub orice formă beneficii mai mari decât cele estimate inițial pentru activul respectiv vor majora valoarea activului corporal.

Celelalte cheltuieli care nu determină creșterea avantajelor economice precum costurile cu întreșinerea si reparațiile curente ale imobilizărilor corporale nu sunt recunoscute în valoarea contabila a elementelor respective, întrucât ele nu respectă cele două condiții pentru recunoașterea ca active și acestea sunt înscrise în cheltuielile exercitiului în cursul căruia ele sunt angajate.

2.Costuri administrative

IAS 16 își dorește să realizeze o diferență între costurile necesare pentru aducerea activului în starea necesara pentru a fi exploatat și costurile aferente operațiunilor de lansare (costuri cum ar fi costurile de formare a personalului, perioada dintre finalizarea activului și perioada în care se începe exploatarea acestuia, pierderile care au loc datorită funcționării bunului sub capacitatea normală) acestea fiind considerate cheltuieli de exploatare.Toate veniturile care se produc pe parcursul procesului de instalare trebuie să fie raportate la aceste costuri.

Ca și alte cheltuieli de regie, costurile administrative nu sunt de regula capitalizate la achizițiile de active imobilizate, cu toate că unele din aceste costuri sunt asumate ca parte a procesului de achiziție.

Ca principiu general, costurile administrative sunt trecute la cheltuieli în perioada respectiv, conform concepției că aceste costuri sunt fixe și că nu ar fi evitate în absența achiziției de active.

3.Costuri aferente activelor realizate în regie proprie

Potrivit Standardului International IAS 16 costul unui mijloc fix construit în regie proprie este determinat după aceleași principiu care au fost stabilite pentru recunoașterea costului activelor achiziționate.Costurile necesare finalizării construcției activului se pot adauga la suma care se va recunoaște inițial, se va supune constrângerii în cazul în care aceste costuri depășesc valuarea recuperabilă, excedentul trebuind să fie înregistrat la cheltulielile curente.

Din această categorie de costuri mai fac parte costul pentru fondurile împrumutate utilizate pe parcursul perioadei de construcție, costurile care sunt realizate ulterior achiziției sau construcției activului cu durata lungă de viață (costurile privind reparațiile, întreținerea, îmbunatățirii) sunt recunoscute pe masură ce sunt realizate în contul de profit sau de pierdere.Pentru capitalizarea acestora costurile trebuie asociate cu beneficiile în creștere.În situația activelor realizate în regie proprie , atunci când costurile realizate depășesc pragul definit, sunt încadrate în categoria cheltuielilor curente.În cazul în care o modificare atrage după sine schimbarea unei părți din active costul părții care a fost îndepartată trebuie să fie tratată ca o cedare.

Excepție este considerat activul care este achiziționat într-o stare care necesită cheltuieli pentru a fi adus într-o stare corespunzatoare de utilizare.În această situație costurile care ar fi trebuit să fie trecute în categoria întreținerii obișnuite, se pot supune capitalizării cu condiția ca activul respectiv să nu fie prezentat la o valuarea care să depășească valuarea recuperabilă a acestuia.La sfârșitul restaurării,viitoarele cheltuieli de același tip vor fi considerate cheltuieli obișnuite pentru întreținere și reparații și vor fi trecute în categoria cheltuielilor pe masură ce vor fi realizate.Costurile necesare reviziilor ar putea să fie capitalizate.Acestea vor fi amortizate pe perioada estimată în vederea obținerii de beneficii.

Recunoașterea costurilor în valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale încetează când elementul se află la amplasamentul și în starea necesare funcționării în maniera dorită de conducere. Prin urmare, costurile suportate pentru utilizarea și repunerea în funcțiune a unui element nu sunt incluse în valoarea contabilă a elementului respectiv. De exemplu, următoarele costuri nu sunt incluse în valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale:

costurile suportate atunci când un element capabil să funcționeze în maniera dorită de conducere

trebuie încă să fie adus la starea de funcționare sau este exploatat sub capacitatea maximă;

pierderile inițiale din exploatare, cum ar fi cele suportate la creșterea cererii pentru produsul

realizat de elementul respectiv;

costurile reamplasării sau reorganizării parțiale sau totale a activităților entității.

În cazul unei imobilizări corporale contruite în regie proprie pentru determinarea costului acesteia se vor aplica aceleaiși principii ca pentru o imobilizare corporală dobândită. Dacă o entitate produce active similare pentru vânzare în cursul normal al activității, costul imobilizării corporale este de obicei același cu costul construcției unui activ pentru vânzare. În mod similar, costul cantităților atipice de deșeuri, manoperă sau alte resurse suportat pentru construirea în regie proprie a unei imobilizări corporale nu este inclus în costul imobilizării corporale.

Evaluarea după recunoaștere

O entitate trebuie să aleagă drept politică contabilă modelul bazat pe cost sau„„ modelul de reevaluare și trebuie să aplice acea politică unei clase întregi de imobilizări corporale.

Model bazat pe cost

După recunoașterea ca activ, un element de imobilizări corporale trebuie contabilizat la costul său minus orice amortizare acumulată și orice pierderi acumulate din depreciere.

Model de reevaluare

Norma IAS 16 „acceptă ca, după contabilizarea inițială ca activ, o imobilizare corporală să fie contabilizată la valoarea sa reevaluată, adică valoarea justă la data reevaluării, diminuată cu amortizările ulterioare cumulate și pierderile de valoare ulterioare cumulate.”

Pentru a se asigura că valoarea contabilă nu se deosebește semnificativ de valoarea ce s-ar fi determinat prin utilizarea valorii juste la data bilanțului, reevaluările trebuie să fie efectuate cu suficientă regularitate.

Valoarea justă a terenurilor și clădirilor este determinată în general pe baza probelor de pe piață, printr-o evaluare efectuată în mod normal de evaluatori profesioniști calificați. Valoarea justă a elementelor de imobilizări corporale este în general valoarea lor pe piață determinată prin evaluare.

Dacă nu există probe de pe piață privind valoarea justă, din cauza naturii specializate a elementului de imobilizări corporale, iar elementul se vinde rar, doar dacă reprezintă o parte a unei activități continue, o entitate poate avea nevoie să estimeze valoarea justă prin utilizarea unei abordări bazate pe venit sau pe costul de înlocuire amortizat.

Dacă valoarea contabilă a unui activ este majorată ca urmare a unei reevaluări, această majorare trebuie să fie recunoscută în alte elemente ale rezultatului global și integrată în capitaluri proprii sub titlul „surplus din reevaluare”. Cu toate acestea, majorarea trebuie recunoscută în profit sau pierdere în măsura în care aceasta compensează o descreștere din reevaluarea aceluiași activ recunoscut anterior în profit sau pierdere.

Dacă valoarea contabilă a unui activ este diminuată ca urmare a unei reevaluări, această diminuare trebuie recunoscută în profit sau pierdere. Cu toate acestea, rezultată din reevaluare trebuie să fie recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, în măsura în care există sold creditor în surplusul din reevaluare pentru acel activ. Diminuarea recunoscută în alte elemente ale rezultatului global reduce valoarea acumulată în capitalurile proprii cu titlul de surplus din reevaluare.

Amortizare

Fiecare parte a unui element de imobilizări corporale cu un cost semnificativ față de costul total al elementului trebuie amortizat separat.

O entitate alocă o sumă recunoscută inițial cu privire la un element de imobilizări corporale pentru părțile sale semnificative și amortizează separat fiecare astfel de parte. De exemplu, ar putea fi adecvat să se amortizeze separat carcasa și motoarele unei aeronave, fie că acestea sunt în proprietate, fie că sunt deținute în baza unui contract de leasing financiar. În mod similar, dacă o entitate dobândește imobilizări corporale care fac obiectul unui contract de leasing operațional în care ea reprezintă locatorul, ar putea fi adecvat să amortizeze separat valorile reflectate în costul acelui element care se pot atribui termenilor favorabili sau nefavorabili din contract în raport cu termenii de pe piață.

Valoarea amortizabilă a unui activ trebuie alocată în mod sistematic pe durata sa de viață utilă.

Valoarea reziduală și durata de viață utilă ale unui activ trebuie revizuite cel puțin la fiecare sfârșit de exercițiu financiar și, dacă așteptările se deosebesc de alte estimări anterioare, modificarea (modificările) trebuie contabilizată(e) ca modificare de estimare contabilă, în conformitate cu IAS 8

Amortizarea este recunoscută chiar dacă valoarea justă a activului depășește valoarea sa contabilă, atâta timp cât valoarea reziduală a activului nu depășește valoarea sa contabilă. Reparațiile și întreținerea unui activ nu neagă nevoia de a-l amortiza.

Valoarea amortizabilă a unui activ este determinată după deducerea valorii reziduale a acestuia. În practică, valoarea reziduală a unui activ este de cele mai multe ori nesemnificativă și, prin urmare, nu se ia în considerare la calcularea valorii amortizabile.

Amortizarea unui activ începe când acesta este disponibil pentru utilizare, adică atunci când se află în amplasamentul și starea necesare pentru a putea funcționa în maniera dorită de conducere.

Amortizarea unui activ încetează cel mai devreme la data când activul este clasificat drept deținut în vederea vânzării (sau inclus într-un grup destinat cedării care este clasificat drept deținut în vederea vânzării), în conformitate cu IFRS 5 și la data la care activul este derecunoscut. Prin urmare, amortizarea nu încetează când activul nu este utilizat sau este scos din uz, cu excepția cazului în care acesta este complet amortizat. Cu toate acestea, conform metodelor de amortizare bazate pe utilizare, cheltuielile de amortizare pot fi zero atunci când nu există producție.

Metodă de amortizare

Metoda de amortizare utilizată trebuie să reflecte tiparul preconizat de consumare a beneficiilor economice viitoare ale activului de către entitate. Metoda de amortizare aplicată unui activ trebuie revizuită cel puțin la fiecare sfârșit de exercițiu financiar și, dacă se constată o modificare semnificativă a tiparului preconizat de consumare a beneficiilor economice viitoare aduse de acel activ, atunci metoda trebuie schimbată pentru a reflecta tiparul modificat. O astfel de modificare trebuie contabilizată drept modificare de estimare contabilă, în conformitate cu IAS 8.

Pot fi folosite diverse metode de amortizare pentru alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ de-a lungul duratei sale de viață utilă. Aceste metode includ metoda liniară, metoda degresivă și metoda unităților de producție.

Depreciere

Pentru a determina dacă un element de imobilizări corporale este depreciat, o entitate aplică IAS 36 Deprecierea activelor. Standardul respectiv explică modul în care o entitate revizuiește valoarea contabilă a activelor sale, modul în care determină valoarea recuperabilă a unui activ și momentul când recunoaște sau când reia recunoașterea unei pierderi din depreciere.

Compensații pentru depreciere

Compensațiile de la terți pentru elementele de imobilizări corporale depreciate, pierdute sau abandonate trebuie incluse în profit sau pierdere atunci când compensațiile devin exigibile.

Deprecierile sau pierderile de elemente de imobilizări corporale, pretențiile aferente sau plățile de compensații de la terți și orice cumpărări sau construiri ulterioare de active de înlocuire constituie evenimente economice separate care sunt contabilizate separat, după cum urmează:

deprecierile elementelor de imobilizări corporale sunt recunoscute în conformitate cu IAS 36;

derecunoașterea elementelor de imobilizări corporale scoase din uz sau cedate este determinată în conformitate cu prezentul standard;

compensațiile primite de la terți pentru elementele de imobilizări corporale depreciate, pierdute sau abandonate sunt incluse în determinarea profitului sau pierderii când acestea devin exigibile; și

costul elementelor de imobilizări corporale reabilitate, cumpărate sau construite ca înlocuiri este determinat în conformitate cu prezentul standard.

Derecunoașterea

Valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale trebuie derecunoscută: la cedare sau când nu se mai așteaptă niciun beneficiu economic viitor din utilizarea sau cedarea sa.

Câștigul sau pierderea care rezultă din derecunoașterea unui element de imobilizări corporale trebuie inclus(ă) în profit sau pierdere când elementul este derecunoscut. Câștigurile nu trebuie clasificate drept venituri.

Cedarea unui element de imobilizări corporale poate avea loc în mai multe moduri (de exemplu, prin vânzare, printr-un contract de leasing sau prin donație). La stabilirea datei de cedare a unui element, o entitate aplică criteriile din IAS 18 pentru recunoașterea veniturilor din vânzarea bunurilor.

IAS 17 se aplică cedării prin vânzare și leaseback.

Dacă, conform principiului recunoașterii, o entitate recunoaște în valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale costul unei înlocuiri parțiale a elementului, atunci ea derecunoaște valoarea contabilă a părții înlocuite indiferent dacă partea înlocuită a fost amortizată separat. Dacă o entitate nu poate determina valoarea contabilă a părții înlocuite, ea poate utiliza costul înlocuirii ca indicație a valorii costului părții înlocuite la momentul achiziționării sau construcției.

Câștigul sau pierderea care rezultă din derecunoașterea unui element de imobilizări corporale trebuie determinat(ă) ca fiind diferența dintre încasările nete la cedare, dacă există, și valoarea contabilă a elementului.

Contravaloarea de primit la cedarea unui element de imobilizări corporale este recunoscută inițial la valoarea sa justă. Dacă plata pentru element este amânată, contravaloarea primită este recunoscută inițial la echivalentul prețului în numerar. Diferența dintre valoarea nominală a contravalorii și echivalentul prețului în numerar este recunoscută ca venit din dobânzi în conformitate cu IAS 18, reflectând randamentul efectiv al creanței.

1.5. Definiții și clasificări a imobilizărilor corporale conform Codului Fiscal din România

În cadrul sistemului fiscal imobilizările corporale sunt numite mijloace fixe și dețin următoarele caracteristici: orice imobilizare corporală, care este deținută pentru a fi utilizată în producția sau livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriată terților sau în scopuri administrative, dacă are o durată normală de utilizare mai mare de un an și o valoare mai mare decât limita de 2.500 lei stabilită prin hotărâre a Guvernului nr. 276/2013 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, publicată în Monitorul Oficial nr. 313 din 30 mai 2013.

1.6. Aspecte fiscale privind evaluarea imobilizărilor corporale

Conform regulilor de recunoaștere a unui activ, în valoarea de intrare a acestuia intră următoarele: cheltuieli aferente pentru achiziția bunului de la furnizor, toate cheltuielile direct atribuibile bunului respectiv, care țin de bunul respectiv și care sunt necesare pentru a pune bunul respectiv în funcțiune (moment în care bunul creează beneficii economice), cheltuielile cu materii prime în această situație vor fi reflectate în costul perioadei și nu în valoarea activului.

Mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) este deținut și utilizat în producția, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terților sau în scopuri administrative;

b) are o valoare fiscală mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului, la data intrării în patrimoniul contribuabilului;

c) are o durată normală de utilizare mai mare de un an. Pentru imobilizările corporale care sunt folosite în loturi, seturi sau care formează un singur corp, lot sau set, la determinarea amortizării se are în vedere valoarea întregului corp, lot sau set. Pentru componentele care intră în structura unui activ corporal, a căror durată normală de utilizare diferă de cea a activului rezultat, amortizarea se determină pentru fiecare componentă în parte. 

Noua valoare, aplicabilă de la 1 iulie, este cuprinsă în HG nr. 276/2013 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, publicată în Monitorul Oficial nr. 313 din 30 mai 2013. Implicațiile pe care această modificare le aduce sunt doar de ordin fiscal, în sensul că valoarea minimă de 2500 lei se referă la obligația plătitorilor de impozit pe profit/venit să deducă fiscal valoarea achizițiilor de mijloace fixe ce depășesc această sumă doar prin intermediul amortizării fiscale. Concret, dacă  până la 1 iulie 2013 orice mijloc fix cu o valoare mai mare de 1800 lei trebuia amortizat fiscal, de la 1 iulie 2013 această sumă a fost majorată la 2500 lei. Astfel, cheltuielile cu mijloacele fixe achiziționate ulterior acestei date, care au o valoare de intrare mai mică de 2500 lei, vor putea fi deduse integral la momentul achiziției și punerii în funcțiune, fără a mai fi obligatorie recuperarea valorii acestora prin intermediul amortizării fiscale.

HG nr. 276/2013 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, publicată în Monitorul Oficial nr. 313 din 30 mai 2013, valoarea rămasă neamortizată a mijloacelor fixe cu valoarea de intrare cuprinsă între 1.800 și 2.500 lei, existente în patrimoniul operatorilor economici la 1 iulie 2013, se va recupera pe durata normală de funcționare rămasă. Adică valoarea rămasă în situația dată 2160 ( 2.400- 20*12 ), se va recupera pe durata normală de funcționare rămasă.

În consecință acestei modificări, începând cu 1 iulie 2013, filiera de înregistrări pentru imobilizările corporale care depășesc valoarea de 2.500 va trebui să urmăreasca modelul de mai sus, iar cheltuiala celor cu o valoare mai mică acestui plafon va fi recuperată complet, la data achiziției prin încadrarea în sfera obiectelor de inventar.

1.5.Reevaluarea imobilizarilor corporale

De-a lungul anilor au fost scrise o serie de articole în literatura națională și în literatura internațională cu privire la procedura de reevaluare a imobilizărilor corporale.

Conform literaturii de specialitatereevaluarea imobilizărilor este definită ca fiind o modalitate economică prin ajutorul căreia valuarea contabilă aferentă imobilizărilorcorporale este asociată cu o nouă valuare numită valuare actuală, obținându-se astfel un ansamblu de date importantecare vor fi prezentate în cadrul situațiilor financiare anuale și totodată obținându-se informații esențiale care vor fi procurate de utilizatorii de informații contabile. Reevaluarea este operația prin intermediul căreia se realizează o comparație între valuarea justă și valuarea contabilă aferentă imobilizării corporale analizate.

Valuarea justa aferentă unei imobilizări corporale este reprezentată de valuarea curentă (actuală),valuare care este obținută în urma unor evaluării efectuate de profesioniști calificați în procesul de evaluare.Pentru determinarea valorii juste se utilizează de cele mai multe ori valuarea de piață a imobilizării corporale analizate.

Valuarea contabilă aferentă unei imobilizări corporale este considerată valuarea de intrare sau valuarea brută a imobilizări determinate în urma ultimei reevaluări valori, din care se va scădea valuarea care reprezintă amortizarea și ajustarea pentru depreciere asociată imobilizări analizate.

Putem considera că valuarea brută rezultată în urma procesului de evaluare reprezintă costul de achiziție, costul de producție sau orice altă valuare care a fost atribuită în mod direct activului respectiv.

Aplicarea procesului de amortizare se va realiza asupra noii valori care a fost obținută în urma procesului de amortizare începând următorul exercițiu financiar pentru care s-a efectuat reevaluarea. Dacă în urma procesului de amortizare sa stabilit că un activ este amortizat complet dar totodată acesta mai poate fi utilizat,în urma procesului de reevaluare se determină o nouă valoare și o nouă durată de utilizare economică, corespunzătoare perioadei estimate pentru că activul să poată fi folosit în continuare.

Standardul Internațional IAS 16 menționează că în situația în care este reevaluată o imobilizare corporală atunci trebuie reevaluată toată clasa din care face parte acea imobilizare corporală.

În funcție de tratamentul amortizării cumultate pot fi aplicate următoarele metode de reevaluare:

1.Prima metodă denumită metoda valorii brute este o metodă prin intermediul căreia se recalculează amortizarea cumulată proporțional cu schimbarea valorii contabile brute a activului, astfel încât valoarea contabilă a activului, după realizarea procesului de reevaluare, să fie egală cu valoarea sa reevaluată.Utilizarea acestei metode se realizează atunci când realizarea procesului de reevaluare se realizează asupra activului prin utilizarea unui indice.

2.Cea de a doua metodă denumită metoda valorii nete este o metodă care se realizează prin eliminarea din valuarea contabilă brută a amortizării cumulate aferentă imobilizării corporale și totodată recalcularea valorii contabile nete la valuarea reevaluată a activului,adică la valuarea justa.Utilizarea acestei metode se realizează în cazul clădirilor care sunt reevaluate la valuarea de piață.

În continuare vom prezenta care este tratamentul contabil aplicat asupra rezultatului reevaluării:

1.În situația în care în urma procesului de reevaluare rezultatul reevaluării prezintă o creștere a imobilizării corporale comparativ cu valoarea contabilă se aplică următorul tratament contabil:

a) dacă anterior nu a existat o descreștere recunoscută drept cheltuială aferentă acelui active atunci se va înregistra o creștere a rezervei din reevaluare prezentată în cadrul contului 105 ” “Rezerve din reevaluare”;

b)pentru a compensa cheltuiala cu descreșterea recunoscută anterior aferentă imobilizarii corporale se va înregistra un venit;.

În situația în care în urma procesului de reevaluare rezultatul reevaluării prezintă o creștere a imobilizării corporale comparativ cu valoarea contabilă se aplică următorul tratament contabil:

În situația în care în rezerva din reevaluare nu este înregistrată o sumă referitoare la o imobilizare corporală prin urmare se va înregistra o cheltuiala care va cuprinde întreaga valuare obținută în urma procesului de depreciere;

Se va înregistra ca o diminuarea rezervei din reevaluare la minimul dintre valuarea rezervei în cauză și valuarea aferentă descreșterii;în situația apariției unei diferențe aceasta se va înregistra ca o cheltuiala;

În ceea ce privește plusul de valuare obținut în urma procesului de reevaluare trebuie introdus în categoria capitalurior proprii poate fi transferat direct în cadrul rezultatului reportat.Acest lucru se întamplă atunci când surplusul din reevaluare este realizat, surplusul din reevaluare este realizat în întregime în urma procesului de casare sau în urma cedării activului sau pe parcursul folosirii activului respectiv în cadrul entității(valuarea acestuia este calculate scăzând din valuarea amortizarii calculată pe baza valorii contabile reevaluate valuarea amortizării calculate pe baza costului inițial al activului).

Pentru ca valoarea contabila a imobilizărilor corporale să nu difere semnificativ de cea care ar fi determinată folosind valoarea justă de la data bilanțului este recomandat să se realizeze procesul de reevaluare în mod regulat.Realizarea procesului de reevaluare depinde în mod semnificativ de modul în care evoluează valuarea justă aferentă activului imobilizat, astfel încât dacă modificările valorii juste sunt semnificative atunci trebuie să se realizeze procesul de reevaluare anual în caz contrar procesul de reevaluare poate fi realizat și la interval de timp mai mare cum ar fi de regulă la 3-5 ani.

1.6.Amortizarea imobilizărilor corporale

Marea majoritate a activelor imobilizate se degradează în timp și prin urmare trebuie asigurată înlocuirea acestora, înlocuire care se realizează de cele mai multe ori prin amortizare.

Contabilitatea amortizării este definită de Institutul American al Contabililor Publici Autorizații ca fiind “ un sistem contabil care urmarește distribuirea costului sau a altei valori fundamentale a activelor corporale de capital, mai puțin valuarea lor reziduală,dacă aceasta există, pe durata de viată estimată în mod sistematic și rațional”.

În percepția autorilor Ristea Mihai și Dima Mirela, amortizarea imobilizărilor corporale este o mărime contabilă, calculată și înregistrată pe baza planului de amortizare, în principiu la închiderea exercițiului financiar.

În cadrul Reglementărilor Contabile din România calcului rezultatului se realizează și se înregistrează în fiecare lună, prin urmare și amortizarea trebuie să fie calculată și înregistrată și ea în fiecare luna. Pe baza listelor de inventariere se stabilește valuarea de inventar a imobilizărilor la sfarșitul exercitiului financiar, urmând ca ulterior să se aplice tratamentul contabil.

În continuare vom prezenta definițiile amortizărilor cel mai de întâlnite:

Amortizarea reprezintă alocarea sistematică la cheltuieli a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga sa durata de viața utilă.Nu se amortizează bunurile a căror utilitateeste practic nelimitată în timp precum terenurile sau investițiile financiare, eventual se realizează o depreciere a acestora, aceasta fiind acoperită prin intermediul provizioanelor(ajustărilor).

Amortizarea contabilă reprezintă amortizarea care se înscrie în contabilitate sub formă de cheltuieli determinate conform unor reglementări și norme contabile.Ca să realizam o amortizare contabilă, avem nevoie în principal, de reguli de amortizare contabile, de o baza de amortizare, de regimuri de amortizare, precum și de durata de amortizare definită din punct de vedere contabil.

Amortizarea din punct de vedere tehnic reprezintă uzura, deprecierea ireversibilă și scăderea corespunzătoare a performanțelor imobilizărilor corporale.

Amortizarea din punct de vedere juridic obligația de a amortiza este prevăzută de dreptul fiscal care consider lipsa amortizarii un delict.Dreptul fiscal impune, sub sancțiunea pedepsei cu amendă, calcului unui amortisment minim.

|”Unitățile care desfașoară activități economice și care imobilizează capital în active corporale și necorporale supuse deprecierii,prin utilizaresau în timp, vor calcula, vor înregistra în contabilitate și vor recupera uzura fizica și morală a acestora, prin refacerea capitalului angajat.Aceste operațiuni sunt denumite generic amortizarea capitalului imobilizat”.

Cheltuiala aferentă procesului de amortizare trebuie înregistrată sistematic pe parcursul duratei de viață utilă a activului activului astfel încât “valoarea amortizabilă” să fie recunoscută în contul de profit și pierdere pe perioada în care beneficiile economice ale activului sunt consumate.

În ceea ce privește durata de viață utilă a unui activ aceasta trebuie să fie revizuită în mod periodic pentru a fi siguri că ipotezele inițiale prezentate de entitate asupra activului analizat sunt în continuare valide. În cazul producerii unor schimbarii modificările constatate vor fi înregistrate ca și modificări ale estimărilor contabile,prin urmare cheltuielile cu amortizarea pentru perioada curentă și pentru perioadele viitoare vor fi ajustate.

În privința perioadei de amortizare putem prezenta următoarele criterii:

1.perioada de amortizare începe când activul imobilizat este disponibil pentru a fi utilizat de entiitate;

2.perioada de amortizare înceteaza atunci cand activul imobilizat este disponibil pentru vânzare (conform IFRS 5) sau este derecunoscută

3. perioada de amortizare nu încetează atunci când imobilizarea nu este utilizată (cu excepția situației în care este complet amortizată)

Pentru revizuirea valorii reziduale, a metodei de amortizare și a duratei de viață utilă se aplică tratamentul pentru schimbările de estimări din IAS 8.

În conformitate cu Reglementările Contabile Romanești amortizarea se stabilește prin aplicarea cotelor specifice asupra valorilor de intrare.Conform Standardelor Internaționale valuarea amortizabilăeste costul activului sau o altă valuare substituită în situațiile financiare în care sa scăzut valuarea reziduală.

Asemănări și deosebiri privind amortizarea imobilizărilor corporale prevăzute de Standardul Internațional de Contabilitatea IAS 16 ”Imobilizări corporale” și de Reglementările Contabile Românești OMFP 1802/2014:

Tabel 6 “Asemănări și deosebiri privind amortizarea imobilizărilor corporale”

1.Metoda de amortizarea liniară se calculează prin introducerea ăn cheltuielile de exploatare a unor sume fixe, stabilite proporțional cu numarul de ani aferenți duratei normale de funcționare a imobilizării corporale amortizate.

2.Metoda de amortizare degresivă se determină prin includerea în cheltuieli a unei amortizări mai mari în primele luni, în comparație cu amortizarea corespunzătoare exercițiilor ulterioare, mai puțin multiplicarea cotelor de amortizare liniara cu un anumit coeficient.

3.Metoda de amortizare accelerată se determină prin calcularea și includerea în primul an de utilizare în cheltuieli de exploatare a unei amortizări anuale de până la 50% din valuarea contabilă de intrare a imobilizărilor corporale.

4. Metoda de amortizare calculată pe unitatea de produs sau serviciu se utilizează atunci când natura imobilizării justifică utilizarea unei asemenea metode de amortizare.În acel moment se face și o constatatarecu privire la metoda de amortizare și anume:aceasta se poate modifica doar atunci când este determinată de o eroare în estimarea modului de consumare a beneficiilor aferente respectivei imobilizări corporale.

În ceea ce privește modificarea metodei de amortizare aceasta se poate realiza ca urmare a schimbării condițiilor privind utilizarea imobilizării corporale sau a datorită învechirii imobilizării.În cazul în care un activ imobilizat este dat în conservare,acesta nemaifiind utilizat pe parcursul unei perioade lungi de timp prin urmare în aceasta situație poate fi revizuită metoda de amortizare.Standardul Internațional de Contabilitate solicită ca societățile să realizeze în mod periodic analize privind durata de amortizare, ritmul de amortizare și valuarea reziduală corespunzătoare cu realitatea în caz contrar trebuie să se realizeze o reestimare a acestor imobilizări corporale.

În ceea ce privește durata de viață a unui activ utilă revizuierea acesteia se realizează cel puțin o dată la sfârșitul exercițiului financiar.În cazul în care durata revizuită diferă de cea estimată inițial modificarea acesteia va fi înregistrată drept cheltuială fiind considerată o estimare contabilă care va afecta exercițiul curent și exercițiile viitoare.Conform OMFP1802/2014 reestimarea duratei de viață utilă se realizează destul de rar iar modificarea metodei de amortizare este considerată o corectecție.

Entitățile vor trebui să definească politici contabile în conformitate cu IAS 16 și să efectueze retratările necesare sau pot să utilizeze opțiunea valorii juste drept cost prezumat din IFRS 1 la data trecerii la IFRS. Utilizarea opțiunii nu este dependentă de politica utilizată de entități pentru imobilizările corporale. Acestea pot utiliza opțiunea chiar dacă nu doresc să reevalueze imobilizările conform IFRS. Politicile aplicabile conform IAS 16 pot fi selectate idependent de cele pe care le utilizau entitățile anterior conform OMFP 3055/2009. Schimbarea metodei de amortizare este considerată schimbare de politică si produce efecte începând cu anul următor luării deciziei de schimbare.

1.7.Cedarea și casarea imobilizărilor

În conformitate cu prevederile standardelor naționale și internațional o imobilizare corporala nu mai trebuie prezentată în bilanț atunci când imobilizarea corporală este cedată din cadrul entității, atunci când imobilizarea corporală este scoasă din folosință definitiv,sau atunci când imobilizarea corporala nu mai generează nici un fel de beneficii economice viitoare în cadrul intreprinderii.

Dupa realizarea procedurii de casare sau de cedare intreprinderea poate înregistra cațtig sau pierdere.Pentru a determina valuarea câștigurilor, respectiv valuarea pierderilor obținute se realizează diferența întreîncasările nete estimate din cedare și valoarea contabilă a activului valuare care se va înregistra ca un venit respectiv ca o cheltuială în contul de profit și pierdere.

Standardele internaționale menționează că în situația în care se realizează un transfer între două active imobilizate asemănătoarecostul activului achiziționat valoarea contabilă a activului cedateste egală cucostul activului achiziționat.