Politica Antitrust din Ue In Domeniul Cartelurilor

POLITICI ANTITRUST IN DOMENIUL CARTELURILOR

STUDIU DE CAZ IN ROMANIA

CUPRINS

INTRODUCERE

Această lucrare își propune să ofere o perspectivă de ansamblu asupra cartelurilor și concurenței, concentrându-se asupra acestora atât din punct de vedere conceptual, cât și din perspectiva a ceea ce se întâmplă în practică.

Dintotdeauna companiile care au rămas în istorie, cele care au schimbat modul de gândire, cele care au reușit să rămână pe piață și să treacă din generație în generație au fost companiile care au știut că inovația este importantă. Este vorba de companii care au venit cu produse total noi care au revoluționat umanitatea, companii care au luat-o înaintea tuturor și au îndrăznit să depășească limitele. Pe de altă parte, dintotdeauna a existat tentația de a trișa, de a flexibiliza regulile pieței pentru a se obține diferite avantaje. Regulile sunt făcute pentru a fi încălcate – aceasta este o zicală folosită pentru orice domeniu al vieții noastre, inclusiv în cel al afacerilor.

Globalizarea zilelor noastre a deschis ușa pentru nenumărate oportunități, de la piețe și resurse noi, la mentalități și culturi diferite care își pot pune amprenta asupra modului în care o companie funcționează. Globalizarea este un proces înțeles abia parțial și se află într-o permanentă desfășurare. Pe fundalul acestui climat economic în schimbare a apărut și criza economică, care, din cauza globalizării, s-a răspândit cu o rapiditate uimitoare. Criza trebuie însă privită ca o oportunitate pentru că aceasta, dincolo de faptul că a dărâmat companii și chiar economii întregi, a provocat economiștii și întreaga mișcare economică să regândească principii de bază. Întregul ansamblu economic trebuie reconstruit, modelat în funcție de noul context.

Luând în calcul globalizarea și criza economică, firmele sunt din ce în ce mai competitive. Nu este de ajuns să mențină costurile la minim sau să aibă o strategie de marketing remarcabilă. Cele care reușesc sunt cele care inovează și vin cu produse revoluționare. Dar ce se întâmplă atunci când ajung într-un domeniu trei sau patru companii foarte mari și extrem de bune la ceea ce fac? Pentru a reuși să își maximizeze profiturile, companiile respective uită parțial de competiția dintre ele și încheie diferite înțelegeri. Acestea vizează comercializarea unui anumit tip de produs, menținerea prețurilor la un anumit nivel sau diferite măsuri ce afectează concurența loială. Este drept față de piață? Nu. Indiferent de poziția dominantă a acestor companii, acestea nu au dreptul să profite afectând desfășurarea corectă a activității economice pe piață.

Înțelegerile de tipul cartelurilor reprezintă o problemă actuală a economiei mondiale, fiind o grijă permanentă în cadrul Uniunii Europene. Din nefericire, în ciuda tuturor reglementărilor și a mecanismelor de verificare a pieței, de obicei cartelurile sunt dificil de depistat și, mai mult decât atât, este aproape imposibil în unele cazuri să se găsească dovezi sustenabile care să le susțină existența și pe baza cărora companiile respective să fie sancționate.

Lucrarea este împărțită în trei capitole. Primul, Abordări generale privind politica Uniunii Europene în domeniul cartelurilor , încearcă să creeze o imagine mai clară asupra teoriei ce stă la baza cartelurilor. Se pornește cu o definire a conceptului de cartel, precum și cu o prezentare succintă a evoluției acestui concept. După acest prim pas, este necesară o privire mai detaliată asupra a ceea ce înseamnă politici antitrust la nivel european și modul în care au evoluat acestea de la apariția Uniunii Europene. Primul capitol se încheie cu informații despre principalele reglementări la nivelul Uniunii Europene vizavi de carteluri.

Al doilea capitol, Politica Uniunii Europene – de la teorie la practică, este o prezentare concretă, dincolo de prevederile legislative a ceea ce face Uniunea Europeană vizavi de carteluri. . Pentru aceasta, sunt prezentați principalii actori implicați în aplicarea politicilor antitrust- carteluri, aceștia fiind urmați de statistici referitoare la acțiunile întreprinse până acum de Uniunea Europeană. Statisticile au rolul de a oferi o imagine clară și concretă a sancțiunilor aplicate pentru companiile care au încălcat regulile pieței privind concurența. Capitolul se încheie cu o scurtă revizuire a unei probleme actuale: globalizarea și modul în care aceasta influențează formarea cartelurilor, precum și cum trebuie adaptate politicile europene în acest context.

Al treilea capitol, Studiu de caz- România, încearcă să prezinte succint și cât mai cuprinzător ceea ce se întâmplă în România în domeniul concurenței, pornind de la reglementările care existau înainte de aderarea la Uniunea Europeană și modul în care acestea au fost adaptate după ce România a devenit Stat Membru. Capitolul continuă cu o prezentare a anchetei desfășurate de Consiliul Concurenței asupra pieței carburanților și cu o analiză a companiei principale care a fost lider în cartelul investigat – Petrom, cu o scurtă prezentare a sa, urmată de impactul anchetei asupra rezultatelor sale financiare și asupra imaginii, precum și măsurile întreprinse de companie pentru a combate efectele anchetei.

LISTA CASETELOR, FIGURILOR ȘI TABELELOR

Căsuța 1 Comunicatul de presă al Consiliului Concurenței la finalul anchetei 26

Căsuța 2 Strategia Petrom 2010-2015 31

Căsuța 3 Comunicatul Petrom anunțând ancheta din Bulgaria 39

Figură 1. Numărul deciziilor per asociație/caz (2007-2011) 14

Figură 2 Valoarea amenzilor date de Consiliul Concurenței 1997-2011 în milioane euro 25

Figură 3 Valoarea amenzilor stabilite de Consiliul Concurenței (milioane euro) 30

Figură 4 Cifra de afaceri a companiilor anchetate pentru 2010 (mld euro) 31

Figură 5 Organigrama Petrom 35

Figură 6 Evoluția cifrei de afaceri 39

Figură 7 Evoluția veniturilor pentru perioada 2009-2011 40

Figură 8 Evoluția cheltuielilor pentru perioada 2009-2011 41

Figură 9 Evoluția profitului pentru perioada 2009-2011 42

Figură 10 Extras din comunicatul Petrom către Bursa de Valori 43

Figură 11 Evoluția prețului acțiunilor Petrom la Bursa de Valori București 43

Tabel 1. Amenzi impuse în Uniunea Europeană pentru perioada 2007-2011 13

Tabel 2. Cele mai mari 10 amenzi pentru carteluri per întreprindere (din 1969 până în 2011) 14

Tabel 3 Totalul investigațiilor Consiliului Concurenței (1997-prezent) 23

Tabel 4 Încadrările legale ale investigațiilor Consiliului Concurenței 24

Tabel 5 Numărul deciziilor adoptate anual de Consiliul Concurenței 25

Tabel 6 Structura și valoarea amenzilor 1997-2011 (euro) 26

Tabel 7 Amenzile date de Consiliul Concurenței pentru cartelul de pe piața carburanților 31

Tabel 8 Principalele repere din istoria PETROM 33

Tabel 9 Sistemul de indicatori economico-financiari ai Petrom 38

Tabel 10 Sistemul de indicatori pentru cifra de afaceri 39

Tabel 11 Sistemul de indicatori pentru veniturile din exploatare 40

Tabel 12 Sistemul de indicatori pentru cheltuielile din exploatare 41

Tabel 13 Sistemul de indicatori pentru profit 41

ASPECTE GENERALE PRIVIND POLITICA UNIUNII EUROPENE ÎN DOMENIUL CARTELURILOR

1.1. ABORDĂRI CONCEPTUALE

Odată cu Revoluția Industrială, economia a trecut pe un făgaș nou, ce a adus cu el o dezvoltare nemaivăzută dar și noi forme de organizare și cooperare, nu întotdeauna dintre cele care se pot încadra în categoria bunelor practici. Astfel, cartelul a apărut ca un termen oficial datorită alianțelor de întreprinderi din Germania anului 1880.

Înainte însă de Germania, celebrul Adam Smith îl menționa în „Bogăția Națiunilor”: „Oamenii din același domeniu rareori se întâlnesc, chiar pentru diversiune și amuzament, dar conversația se termină cu o conspirație împotriva publicului, sau cu o înțelegere de a mări prețurile. Este într-adevăr imposibil să prevenim astfel de întâlniri, prin nicio lege care să fie pusă în aplicare sau care ar fi în concordanță cu justiția și libertatea”.

Conceptul de cartel a fost importat de lumea engleză în anii 30. În acest interval de 50 de ani, pentru a desemna ceea ce noi denumim azi drept cartel se foloseau alți termeni precum cel de „asociație”. În 1940, numele de „cartel” a primit o conotație anti-germană, acesta reprezentând sistemul economic al inamicului – cartelurile erau cele pe care campania antitrust condusă de americani încerca să le interzică la nivel global. Conform Organizației pentru Dezvoltare și Cooperare Economică, cartelul este „un acord formal între mai multe firme dintr-o industrie oligopolistică. Membrii cartelurilor pot cădea de acord în privința unor aspecte precum prețurile, producția totală a industriei, cota de piață, alocarea clienților, alocarea teritoriilor, stabilirea unor agenții comune de vânzări și diviziunea profiturilor sau o combinație a acestora. Teoria oligopolului „cooperativ” furnizează baza pentru analizarea formării și efectelor economice ale cartelurilor.”

O distincție extrem de importantă este cea între cartelurile publice și cele private. În primul caz, Guvernul este cel care stabilește și aplică regulile ce privesc prețurile, totalul producției, etc. Astfel de carteluri au fost permise în criza economică din anii 30 și au continuat și după cel de-al Doilea Război Mondial în industrii precum cea petrolieră. Recenta criză economică a dus la formarea unor carteluri de criză – organizate de către guverne pentru diferite industrii din diferite țări pentru a fixa prețurile și a raționaliza producția și distribuția în perioadele de un acut deficit. Există de asemenea și cartelurile internaționale reprezentând acorduri ale guvernelor naționale privind anumite comodități precum zahărul sau petrolul. Un astfel de exemplu este Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol.

Un amănunt extrem de important trebuie reținut. Cartelurile private constau într-o înțelegere asupra unor termeni și condiții din care membrii vor avea avantaje reciproce dar care nu sunt cunoscute și, mai mult decât atât, sunt greu de detectat de oricine din exterior. De aceea, în cele mai multe cazuri, cartelurile sunt privite drept ilegale și ca nerespectând legile antitrust.

1.2. Momente cheie în evoluția politicii antitrust

Există numeroși factori care au contribuit la introducerea de reguli în domeniul concurenței, primul astfel de set fiind cuprins în US Sherman Act, în 1890. Acestea au fost rezultatul îngrijorărilor privind numărul din ce în ce mai ridicat de acorduri din domeniul căilor ferate, petrolului și băncilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Aceste concentrări economice reprezentau un pericol pentru sistemul economic și politic.

Astfel de reguli au început să fie adoptate și de către țările europene în secolul XX, scopul acestora fiind acela de a asigura un echilibru între beneficiile economice generate de colaborarea dintre firme și riscurile politice și economice pe care le implică. După cel de-Al Doilea Război Mondial, atât în Germania, cât și în Japonia a fost impusă de către forțele aliate o legislație anti-monopol, în condițiile în care existau companii uriașe financiar-industriale. În 1954 la Paris a fost semnat Tratatul CECO care includea detalii privind controlul concentrărilor, mai ales în ceea ce privea practicile din domeniul cărbunelui, oțelului și concentrărilor economice.

În ceea ce privește Uniunea Europeană, primele reglementări clare au fost incluse în Tratatul de la Roma din 1957, în articolele 81 și 82, care au preluat prevederile din cadrul tratatului privind crearea CECO din 1951. Unul din principiile fundamentale ale politicii europene în privința concurenței l-a reprezentat și îl reprezintă Art. 3 (g) al Tratatului CEE care impune acționarea pe piață astfel încât „concurența la nivelul Pieței Comune să nu fie distorsionată”. Acest principiu este implementat cu ajutorul articolelor 81 și 89 ale Tratatului UE, care stabilesc responsabilitățile Comisiei Europene în privința cartelurilor, cât și în privința a exercitării abuzive a poziției dominante peinante pe piață și a controlului privind acordarea ajutoarelor de stat. Astfel, articolele 81 și 82 ale Tratatului de la Roma, împreună cu Art. 3 (g) al Tratatului CRR și articolele 81 și 89 ale Tratatului UE reprezintă pilonii politicii UE din domeniul concurenței.

În momentul în care s-au adoptat aceste reguli, cele mai multe țări, cu excepția Germaniei, nu aveau o legislație în privința concurenței. Astfel s-a dovedit a fi imperios necesară adoptarea unor reguli procedurale prin care să se pună în aplicare prevederile din Tratatul CEE. Acestea au fost adoptate în 1962 și poartă denumirea de Regulamentul 17/62; Germania a avut un cuvânt greu de spus în privința acestora, fiind adoptat modelul ei de notificare, evaluare și exceptare. Întrucât rolul autorităților naționale era diminuat de aceste reguli, s-a impus un control supranațional în ceea ce privește aceste politici, control ce i-a revenit Comisiei Europene. Ca rezultat al acestor reguli a fost creat și Directoratul General IV, unul dintre primele servicii ale Comisiei – primul Comisar al său fiind Hans van der Groeben. Până în anul 1966, Comisia s-a concentrat exclusiv pe activitatea cartelurilor când a emis documentul intitulat „Memorandum privind problematica concentrărilor în cadrul pieței comune”.

Anii 1973-1981 au adus o criza economică ce a pus în lumină nevoia unor politici mai reactive. Anii 70 au adus mai multă atenție în privința abuzurilor legate de existența unor poziții dominante și spre posibilitățile de control a fuziunilor și concentrărilor economice. Obiectivul l-a reprezentat „introducerea unui sistem instituționalizat al controlului preventiv”. Finalul acestei perioade a însemnat și o schimbare de direcție ca urmare a criticilor aduse la adresa Comisiei, critici care vizau caracterul supercentralizat al acesteia, procesul decizional inadecvat, proceduri de implementare ineficiente, „sensibilitate” crescută la presiunile politice și incapacitatea acesteia în a atinge obiectivele stabilite. Astfel, politicile Comisiei au devenit mai transparente și implementarea lor mult mai rapidă. În 1985 a fost adoptată Cartea Albă – Completing the Internal Market, în care erau menționate următoarele aspecte: : „pe măsură ce se vor face pași semnificativi pe calea realizării pieței unice, va trebui să se acționeze astfel încât practicile anti-concurențiale să nu ia forma unor noi bariere protecționiste care să contribuie la reîmpărțirea piețelor”. În anul 1989 a fost adoptat primul Regulament privind Controlul Concentrărilor. Rezumând evoluția politicilor din domeniul concurenței în Uniunea Europeană, se poate spune că anii 60 au fost caracterizați de o concentrare asupra practicilor restrictive, urmate de politicile îndreptate împotriva monopolurilor din anii 70, pentru ca anii 80 și 90 să se concentreze pe politicile privind ajutoarele de stat și controlul concentrărilor.

Anul 2002 a fost un punct de încercare pentru politica în domeniul concurenței, Tribunalul de Primă Instanță anulând rapid trei decizii ale Comisiei de interzicere a unor concentrări economice, folosind ca motiv lipsa unei analize economice suficiente și al unor erori de apreciere. Această anulare a generat beneficii pe termen lung – Comisia a decis să își modernizeze capacitatea de realizare a unor analize economice mai aprofundate, mai ales prin crearea, încă din 2003, a unei echipe de economiști specializați, sub conducerea unui economist șef.

1.3. Reglementările principale În domeniul cartelurilor

Politica comunitară în domeniul concurenței este influențată de factorii economici. Baza juridică a Politicii în Domeniul Concurenței o reprezintă în primul rând prevederile incluse în Tratatul UE și anume:

Articolul 81 – pentru practicile restrictive;

Articolul 82 – pentru poziția dominantă pe piață;

Articolul 86 – pentru intreprinderile publice;

Articolele 87-89 – pentru ajutorul de stat.

În afară de acestea, există referiri în legislația secundară adoptată de Consiliul UE și de Comisia Europeană, sub forma Regulamentelor și Directivelor:

Regulamentul Consiliului 17/1962;

Regulamentul Consiliului 4064/1989, privind controlul fuziunilor, amendat prin Regulamentul 1310/1997;

Regulamente și Directive privind exceptările în bloc, acordate în cazul unor acorduri care privesc situații precis determinate, precum: transferul de tehnologie, cercetarea și dezvoltarea, distribuția autovehiculelor, etc.

Pe lângă acestea, mai există și instrucțiunile care oferă informații vitale pentru interpretarea regulilor obligatorii sau cum să acționeze Comisia în acest domeniu. În afară de acestea, se adaugă și deciziile Curții Europene de Justiție și ale Tribunalului de Primă Instanță.

Articolul 81 (actualul articol 101 din tratatul consolidat al Uniunii Europene) menționează: „Sunt incompatibile cu piața internă și interzise orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi și orice practici concertate care pot afecta comerțul dintre statele membre și care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței interne și, în special, cele care:

(a) stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare;

(b) limitează sau controlează producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investițiile;

(c) împart piețele sau sursele de aprovizionare;

(d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiții inegale la prestații echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurențial;

(e) condiționează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.”

Aceasta este piatra de fundament a legislației antitrust în privința cartelurilor în Uniunea Europeană. Legislația secundară include o serie de regulamente, directive, note (emise de Consiliu sau de Comisie) și decizii emise de Curtea Europeană de Justiție.

În general, reglementările prevăzute de Art.81 nu se aplică în cazul relațiilor dintre o firmă și agenții săi comerciali sau între o societate și filiale, în cazul acordurilor de cooperare și a operațiunilor de sub-contractare. În cazul acordurilor orizontale sau de cooperare, legislația care reglementează este reprezentată de regulamentul 2658/2000 pentru acordurile de specializare iar pentru acordurile de cercetare-dezvoltare – regulamentul 2659/2000.

Uniunea Europeană reglementează și acordurile verticale – cele care sunt încheiate între firme care se află în stadii diferite ale aceleiași filiere de producție sau distribuție. Pentru acestea există acorduri separate pentru acordarea exceptării pe categorii de acorduri sau tipuri de sectoare. Toate aceste acorduri sunt reglementate de Regulamentul 2790/99 din 22 decembrie 1999. Acesta stabilește ca excepție globală acordurile verticale care nu au o poziție dominantă pe piață. În acest sens, există o serie de condiții care să fie respectate: o cifră de afaceri care să nu fie mai mare de 50 milioane euro pentru părțile asociate și 30 % din piața de desfacere, condițiile mai fac referire și la excluderea anumitor practici restrictive grave. În mod expres, Uniunea Europeană va considera ilegal orice acord prin care companiile:

fixează prețuri;

limitează producția;

își alocă piețe sau clienți;

stabilesc prețurile de revânzare (dintre producător și distributori)

dar un acord va fi considerat legal dacă:

are mai multe efecte pozitive decât negative;

nu este încheiat între mai mulți operatori economici concurenți;

părțile implicate dețin o cotă mică de piață;

această înțelegere este necesară pentru a îmbunătăți produsele sau serviciile, pentru a crea noi produse sau pentru a găsi modalități noi, mai bune, de a pune produsele respective la dispoziția consumatorilor.

Politica UNIUNII EUROPENE privind cartelurile – de la teorie la practică

2.1. ACTORII implicați în aplicarea politicilor în domeniul cartelurilor

La nivelul Uniunii Europene instituția principală pentru aplicarea Politicii în Domeniul Concurenței este Comisia Europeană. Responsabilitatea acesteia este de a lua deciziile formale prin majoritate simplă, decizii pregătite de Directoratul General Pentru Concurență (a cărei fostă denumire era DG IV). La rândul său, Directoratul raportează comisarului responsabil cu Politica în Domeniul Concurenței.

Pentru ca un caz să ajungă în atenția Comisiei, este necesar ca aceasta să fie notificată –ca urmare a unei plângeri înaintate de o firmă sau de un stat. Comisia poate acționa și din proprie inițiativă pentru a ancheta anumite situații sau chiar un întreg sector economic. De asemenea, Comisia are dreptul de a penaliza încălcările regulilor privind concurența (acestea putând ajunge până la 10% din veniturile companiei respective).

O ultimă instituție, dar cu un rol extrem de important este Curtea Europeană de Justiție. Aceasta poate decide dacă acțiunea Comisiei a fost în limitele puterilor sale, fie dacă solicitarea a fost efectuată de o instanță națională, fie dacă este vorba despre o acțiune inițiată împotriva Comisiei în fața Tribunalului de Primă Instanță. Curtea Europeană de Justiție poate solicita în anumite împrejurări argumente de ordin economic, decât cele clasice, de ordin juridic.

Cu roluri secundare în acest plan se află Parlamentul European și autoritățile naționale. Primul va evalua acțiunile Comisiei printr-un raport anual și va face observații privind evoluțiile semnificative din acest domeniu. Consiliul de Miniștri poate autoriza exceptările în bloc, precum și modificările bazei legale a Politicii în Domeniul Concurenței. Autoritățile naționale din acest domeniu au început să joace un rol mai activ în implementarea PDC, în cadrul obiectivului Uniunii Europene de descentralizare a PDC.

2.2. Politica în domeniul cartelurilor în cifre și exemple

În 2010 s-au împlinit 40 de ani de când Uniunea Europeană aplică cu succes o politică în domeniul concurenței. Normele și procedurile politicii în domeniul concurenței au făcut obiectul unui proces continuu de adaptare, pentru a contribui la realizarea obiectivelor majore ale Uniunii Europene: crearea pieței unice, punerea acesteia în serviciul consumatorilor și instituirea unei economii sociale de piață competitive. Retrospectiva acestei evoluții reprezintă baza evaluării principalelor provocări cu care politica în domeniul concurenței s-a confruntat în trecut, precum și a celor care trebuie abordate în continuare.Primul raport a fost publicat ca răspuns la o solicitare a Parlamentului European în anul 1971.

În anul 2010, Comisia a adoptat șapte decizii referitoare la carteluri, impunând amenzi în valoare totală de peste 3 miliarde euro unui număr de 70 de întreprinderi. De asemenea, 2010 a fost primul an în care Comisia a adoptat primele două decizii de soluționare: o decizie definitivă de soluționare în cazul DRAM-urilor – extrem de important pentru practica europeană în legislația antitrust pentru că soluționarea acestuia a inclus toate cele zece întreprinderi implicate, iar decizia nu a fost contestată și o decizie de soluționare hibridă în cazul fosfaților pentru hrana animalelor. Din cauza crizei economice, au fost primite și 32 de cereri de reducere a amenzii care invocau „imposibilitatea de plată”. Dintre acestea, doar nouă au fost aprobate după o analiză amănunțită a situației financiare a solicitanților.

Tabel 1 Amenzi impuse în Uniunea Europeană pentru perioada 2007-2011

Sursa: Cartel Statistics, DG competition, 2012

Unul din cazurile cunoscute în care Comisia Europeană a amendat o serie de companii pentru formarea unui cartel este cel în care au fost implicate P&G, Unilever și Henkel. În 2011 Comisia Europeana a amendat Procter & Gamble cu 211,2 milioane euro, în timp ce Unilever a trebuit să plăteasca 104 milioane euro. Amenda a fost redusă cu 10 % pentru recunoașterea faptelor și ajutorul oferit în finalizarea rapidă a anchetei. Henkel a beneficiat de imunitate pentru dezvăluirea existenței cartelului. Cele trei companii au format în opt țări ale UE (Belgia, Franta, Germania, Grecia, Italia, Portugalia, Spania și Olanda), un cartel pe piața detergenților, cartel care a funcționat timp de trei ani, având drept scop stabilirea pozițiilor pe piață precum și înțelegerea asupra prețurilor de vânzare ale companiilor producătoare de detergenți.

Tabel 2. Cele mai mari 10 amenzi pentru carteluri per întreprindere (din 1969 până în 2011)

Sursa: Cartel Statistics, DG competition, 2012

În luna decembrie a anului 2010, Comisia Europeană a luat decizia de a amenda șase producători de LCD-uri (Samsung, LG, AU Optronics, Chimei InnoLux Corporation, Chunghwa Picture Tubes, Ltd., HannStar Display Corporation). Samsung a fost cel care a denunțat cartelul, făcând apel la clauza de clemență, fiind însoțit în acest demers și de LG. Între octombrie 2001 și 1 februarie 2006, cele șase companii au participat la acorduri anticoncurențiale în scopul fixării prețurilor, în mod direct și indirect, în sectorul ecranelor LCD. Fixarea directă a prețurilor a inclus acorduri de majorare a prețurilor, de stabilire de intervale de variație a prețurilor și/sau de prețuri minime. Samsung nu a fost amendat, companiei LG i-a fost redusă amenda cu 50% și i s-a acordat imunitate parțială pentru 2006 iar AU Optronics a primit o reducere de 20% a amenzii. LG a plătit 215 milioane euro, AU Optronics – 116,8 milioane euro iar Chimei Innolux Corporation – 300 milioane euro. Celelalte 2 companii au avut amenzi cu valori sub 10 milioane euro.

Figură 1. Numărul deciziilor per asociație/caz (2007-2011)

Sursa: Cartel Statistics, DG competition, 2012

2.3. Politicile europene și CARTELURI în contextul globalizării

Dat fiind contextul globalizării, se impune necesitatea unei serii de acorduri sau înțelegeri la nivel internațional. În condițiile în care multinaționalele își desfășoară activitatea pe mai multe continente, cooperarea în domeniul reglementării cartelurilor ar trebui să aibă la bază un dialog internațional. Astfel, în decembrie 1996, în cadrul Consiliului Ministerial al Organizației Mondiale a Comerțului de la Doha, s-a creat un grup de lucru a studiat interacțiunile existente între politicile comerciale și cele din domeniul concurenței și după 6 ani de lucru au ajuns la concluzia că un Acord Multilateral în Domeniul Concurenței ar trebui să conțină și să respecte următoarele aspecte:

Definirea clară a conceptului de concurență;

Aplicarea unor principii de bază: transparență, nediscriminare, corectitudine;

Problematica trans-frontalieră: export, import, carteluri, concentrări și achiziții;

Tratament special și diferențiat: necesitatea abordării flexibile, excepții și exceptări;

Interesul public – rațiunea existenței excepțiilor și exceptărilor;

Asistență tehnică, sprijin acordat țărilor în curs de dezvoltare pentru întărirea instituțiilor din domeniul concurenței.

„Problema nu este dacă un acord privind politica în domeniul concurenței trebuie sau nu negociat în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului, ci doar cum, și mai ales, cât de coerent va fi cadrul în care acest lucru va fi realizat”

Uniunea Europeană și-a rezumat poziția privind un posibil Acord Multilateral în Privința Concurenței menționând că acesta „nu trebuie să impună armonizarea legislațiilor naționale privind concurența și că trebuie să fie pe deplin compatibil cu diferitele regimurile naționale existente și viitoare.”

Până la existența acestui Acord, Uniunea Europeană a stabilit diferite înțelegeri bilaterale pentru reglarea concurenței cu principalii săi parteneri comerciali. Este vorba despre acorduri de cooperare cu Statele Unite, Canada și Japonia, care stabilesc că autoritățile competente în domeniul concurenței ale ambelor părți vor face schimb de informații și își vor coordona activitățile de respectare a legislației aferente. Comisia Europeană este într-un permanent schimb de opinii și experiențe în ceea ce privește concurența cu China și participă la diferite discuții conduse de Organizația Mondială a Comerțului, de Rețeaua Internațională a Concurenței și de Comitetul de Concurență a Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare.

În contextul crizei economice, politica în domeniul concurenței joacă un rol vital în redresarea economiei. Dincolo de aplicarea normelor referitoare la ajutorul de stat, prin anchetele și ochiul vigilent al Comisiei Europene s-a diminuat tentația de asumare excesivă a riscurilor, și odată cu acestea, și cazurile în care concurența să fie denaturată.

STUDIU DE CAZ-ROMÂNIA

3.1. BAZELE POLITICII CONCURENȚIALE ÎN ROMÂNIA

3.1.1. PERIOADA PRE-ADERARE

În România au existat reglementări referitoare la concurență și înainte de aderarea la Uniunea Europeană. Perioada de după revoluție, așa-zisa perioadă de tranziție, a permis apariția și dezvoltarea a numeroase companii, ceea ce a dus la crearea unei adevărate economii de piață. Se impunea astfel adoptarea unei legislații care să reglementeze mai bine piața și care să asigure că toate companiile respectă regulile.

Principalul act normativ care reglementează concurența în România a fost și rămâne Legea Concurenței – legea 21/1996 ce are drept scop protecția, menținerea și stimularea concurenței și a unui mediu concurențial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor.

Potrivit acesteia, sunt interzise orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici ori asociațiile de agenți economici, orice decizii luate de asociațiile de agenți economici și orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc:

fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a prețurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum și a oricăror alte condiții comerciale;

limitarea sau controlul producției, distribuției, dezvoltării tehnologice ori investițiilor;

împărțirea piețelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriu teritorial, al volumului de vânzări și achiziții ori pe alte criterii;

aplicarea, în privința partenerilor comerciali, a unor condiții inegale la prestații echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziția concurențială;

condiționarea încheierii unor contracte de acceptare de către parteneri a unor clauze stipulând prestații suplimentare care, nici prin natura lor și nici conform uzanțelor comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte;

participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitații sau la orice alte forme de concurs de oferte;

eliminarea de pe piață a altor concurenți, limitarea sau împiedicarea accesului pe piață și a libertății exercitării concurenței de către alți agenți economici, precum și înțelegerile de a nu cumpăra de la sau de a nu vinde către anumiți agenți economici fără o justificare rezonabilă.

Există și câteva excepții de la interdicțiile stabilite mai sus, și anume înțelegerile, deciziile luate de asociațiile de agenți economici sau practicile concertate care îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute la lit. a)-d) și una dintre condițiile prevăzute la lit. e) dacă:

efectele pozitive prevalează asupra celor negative sau sunt suficiente pentru a compensa restrângerea concurenței provocată de respectivele înțelegeri, decizii luate de asociațiile de agenți economici sau practici concertate;

beneficiarilor sau consumatorilor li se asigură un avantaj corespunzător celui realizat de părțile la respectiva înțelegere, decizie luată de către o asociație de agenți economici sau practică concertată;

eventualele restrângeri ale concurenței sunt indispensabile pentru obținerea avantajelor scontate, iar prin respectiva înțelegere, decizie luată de către o asociație de agenți economici sau practică concertată părților nu li se impun restricții care nu sunt necesare pentru realizarea obiectivelor enumerate la lit. e);

respectiva înțelegere, decizie luată de o asociație de agenți economici sau practică concertată nu dă agenților economici sau asociațiilor de agenți economici posibilitatea de a elimina concurența de pe o parte substanțială a pieței produselor ori serviciilor la care se referă;

înțelegerea, decizia luată de o asociație de agenți economici sau practica concertată în cauză contribuie ori poate contribui la:

ameliorarea producției ori distribuției de produse, executării de lucrări ori prestărilor de servicii;

promovarea progresului tehnic sau economic, îmbunătățirea calității produselor și serviciilor;

întărirea pozițiilor concurențiale ale întreprinderilor mici și mijlocii pe piața internă;

practicarea în mod durabil a unor prețuri substanțial mai reduse pentru consumatori.

Tot în cadrul primei variante ale Legii 21/1996, s-a stabilit și înființarea Consiliului Concurenței. Ale cărui atribuții și organizare erau stabilite în mod explicit.

POLITICA ÎN DOMENIUL CONCURENȚEI DUPĂ ADERAREA LA UNIUNEA EUROPEANĂ

După aderarea la Uniunea Europeană, legea concurenței a fost și ea adaptată noilor cerințe, cele mai importante modificări fiind cuprinse în legea nr. 149 din 5 iulie 2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2010 privind modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996. Cele mai importante amendamente vizau concertările economice, amenzile aplicate, interzicerea de către Guvern a preluărilor dacă Consiliul Suprem de Apărare a Țării consideră că reprezintă un risc pentru siguranța națională.

Potrivit articolului 3 al legii rectificate, administrarea legii concurenței și punerea ei în aplicare erau încredințate Consiliului Concurenței, ca autoritate națională în domeniul concurenței. Consiliul Concurenței este considerată autoritate administrativă autonomă, învestită în acest scop.

Articolul a fost modificat astfel încât varianta finală a acestuia este: „Sunt interzise orice înțelegeri între întreprinderi, orice decizii ale asociațiilor de întreprinderi și orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care:

a) stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare;

b) limitează sau controlează producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investițiile;

c) împart piețele sau sursele de aprovizionare;

d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiții inegale la prestații echivalente, provocând în acest fel unora dintre ei un dezavantaj concurențial;

e) condiționează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte;

f) constau în participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitații sau la orice alte forme de concurs de oferte;

g) elimină de pe piață alți concurenți, limitează sau împiedică accesul pe piață și libertatea exercitării concurenței de către alte întreprinderi, precum și înțelegerile de a nu cumpăra de la sau de a nu vinde către anumite întreprinderi fără o justificare rezonabilă.

(2) Interdicția prevăzută la alin. (1) nu se aplică înțelegerilor sau categoriilor de înțelegeri între întreprinderi, deciziilor sau categoriilor de decizii ale asociațiilor de întreprinderi, practicilor concertate sau categoriilor de practici concertate, atunci când acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) contribuie la îmbunătățirea producției sau distribuției de mărfuri ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând, în același timp, consumatorilor un avantaj corespunzător celui realizat de părțile la respectiva înțelegere, decizie ori practică concertată;

b) nu impun întreprinderilor în cauză restricții care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective;

c) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurența de pe o parte substanțială a pieței produselor în cauză.

Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 8 (1) Prevederile art. 5 alin. (1) nu se aplică în următoarele situații:

a) în cazul în care cota de piață cumulată deținută de părțile la o înțelegere nu depășește 10% pe niciuna dintre piețele relevante afectate de înțelegere, atunci când aceasta este încheiată între întreprinderi care sunt concurenți, existenți sau potențiali, pe una dintre aceste piețe;

b) în cazul în care cota de piață deținută de fiecare dintre părțile la o înțelegere nu depășește 15% pe niciuna dintre piețele relevante afectate de înțelegere, atunci când aceasta este încheiată între întreprinderi care nu sunt concurenți, existenți sau potențiali, pe niciuna dintre aceste piețe;

c) în cazul în care este dificil să se stabilească dacă este vorba de o înțelegere între concurenți sau între neconcurenți, se aplică pragul de 10%, potrivit prevederilor alin. (1) lit. a).

(2) Atunci când pe o piață relevantă concurența este restrânsă de efectul cumulativ al unor înțelegeri de vânzare de bunuri sau de servicii încheiate cu diferiți furnizori sau distribuitori, pragurile prevăzute la alin. (1) sunt reduse la 5%, atât pentru înțelegerile încheiate între concurenți, cât și pentru cele încheiate între neconcurenți. (3) Înțelegerile nu restrâng concurența în cazul în care cotele de piață nu depășesc pragurile de 10%, 15%, respectiv 5%, prevăzute la alin. (1) și (2), cu mai mult de două puncte procentuale în cursul a 2 ani calendaristici succesivi. (4) Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplică înțelegerilor care, în mod direct sau indirect, izolat sau în combinație cu alți factori aflați sub controlul părților, au ca obiect:

a) fixarea prețurilor de vânzare a produselor către terți;

b) limitarea producției sau a vânzărilor;

c) împărțirea piețelor sau a clienților.”

Consiliul Concurenței, înființat prin Legea Concurenței Nr. 21 din 10 aprilie 1996, și-a început activitatea la 6 septembrie 1996 prin elaborarea reglementărilor necesare aplicării Legii concurenței (nr.21/1996), ce a intrat în vigoare la 1 februarie 1997.

Acesta îndeplinește următoarele funcții:

pune în aplicare și asigură respectarea prevederilor naționale, dar și a celor comunitare de concurență.

are rolul de autoritate națională de contact în domeniul ajutorului de stat între Comisia Europeană, pe de o parte, și instituțiile publice, furnizorii și beneficiarii de ajutor de stat, pe de altă parte.

reprezintă România în relațiile cu organizațiile și instituțiile internaționale de profil și este responsabil de relația cu instituțiile Uniunii Europene, potrivit prevederilor relevante din legislația europeană, și cooperează cu alte autorități de concurență.

Activitatea Consiliului Concurenței se desfășoară pe două componente principale:

una preventivă, de monitorizare a piețelor și supraveghere a actorilor de pe aceste piețe și

una corectivă, menită să restabilească și să asigure dezvoltarea unui mediu concurențial normal.

Consiliul Concurenței are urmatoarele atribuții în domeniul concurenței:

efectuează investigațiile privind aplicarea prevederilor naționale și comunitare de concurență;

ia decizii pentru cazurile de încălcare a dispozițiilor naționale și comunitare de concurență, precum și pentru cazurile de concentrări economice;

acceptă angajamente și impune măsuri interimare;

retrage beneficiul exceptării pentru înțelegerile, deciziile asociațiilor de întreprinderi sau practicile concertate cărora li se aplică prevederile unuia dintre regulamentele europene de exceptare pe categorii;

asigură aplicarea efectivă a deciziilor proprii, inclusiv monitorizarea măsurilor dispuse și a efectelor concentrărilor economice autorizate condiționat prin decizii;

efectuează, din proprie inițiativă, investigații privind un anumit sector economic sau un anumit tip de acord în diferite sectoare, atunci când rigiditatea prețurilor sau alte împrejurări sugerează posibilitatea restrângerii sau denaturării concurenței pe piață.;

sesizează Guvernul asupra existenței unei situații de monopol sau a altor cazuri și propune acestuia adoptarea măsurilor necesare pentru remedierea disfuncționalităților constatate;

sesizează instanțele judecătorești asupra cazurilor în care acestea sunt competente;

urmărește aplicarea dispozițiilor legale și a altor acte normative incidente în domeniul de reglementare al Legii concurenței;

sesizează Guvernului cazurile de imixtiune a organelor administrației publice centrale și locale în aplicarea prezentei legi;

emite avize pentru proiectele de acte normative care pot avea impact anticoncurențial, autoritățile și instituțiile administrației publice centrale și locale fiind obligate să solicite acest aviz, și poate recomanda modificarea actelor normative care au un asemenea efect;

face recomandări Guvernului și organelor administrației publice locale pentru adoptarea de măsuri care să faciliteze dezvoltarea pieței și a concurenței;

propune Guvernului sau organelor administrației publice locale luarea de măsuri disciplinare împotriva personalului din subordinea acestora, în cazul în care acesta nu respectă dispozițiile obligatorii ale Consiliului Concurenței;

realizează studii și întocmește rapoarte privind domeniul său de activitate și furnizează Guvernului, publicului și organizațiilor internaționale specializate informații privind această activitate;

reprezintă România și promovează schimbul de informații și de experiență în relațiile cu organizațiile și instituțiile internaționale de profil; ca autoritate națională de concurență, Consiliul Concurenței este responsabil de relația cu instituțiile Uniunii Europene, potrivit prevederilor relevante din legislația europeană, și cooperează cu alte autorități de concurență;

stabilește și aprobă misiunea, strategia generală și programele de activitate ale autorității de concurență.

Consiliul Concurenței va comunica punctul său de vedere asupra oricărui aspect în domeniul politicii concurențiale, la cererea:

Președinției și Guvernului României;

comisiilor parlamentare, senatorilor și deputaților;

autorităților și instituțiilor administrației publice centrale și locale;

organizațiilor profesionale și patronale în măsura în care acestea au atribuții legale de reglementare a domeniilor în care activează;

organizațiilor pentru protecția consumatorilor;

instanțelor judecătorești și parchetelor.

Structura Consiliului Concurenței

Consiliul Concurenței este un organ colegial, format din 7 membri: un președinte (a cărui funcție este asimilată celei de ministru), 2 vicepreședinți (a caror funcție este asimilată celei de secretar de stat) și 4 consilieri de concurență (a caror funcție este asimilată celei de subsecretar de stat). Membrii Consiliului Concurentei sunt numiți în funcție de către Președintele României, la propunerea Guvernului. Durata mandatului membrilor Plenului Consiliului Concurenței este de 5 ani, acesta putând fi reînnoit o singură dată. Membrii Plenului îndeplinesc atribuții conform regulamentelor aprobate de către Plen sau conform delegării Președintelui. Consiliul Concurenței își desfășoară activitatea, deliberează și ia decizii în plen și în comisii. Fiecare comisie este formată din 2 consilieri de concurență în componența stabilită de președintele Consiliului Concurenței, pentru fiecare caz în parte, și este condusă de către un vicepreședinte al Consiliului Concurenței. Președintele Consiliului Concurenței ordonă efectuarea de investigații și desemnează raportorul pentru fiecare investigație.

3.1.3 Activitatea Consiliului Concurenței în rezultate

Din 1997 și până în prezent, au fost declanșate 268 investigații, din care 47,3% reprezintă autosesizări. Din totalul de 268 de investigații, 67,5% au avut ca obiect practicile anticoncurențiale, respectiv înțelegeri între companii și abuz de poziție dominantă.

Tabel 3 Totalul investigațiilor Consiliului Concurenței (1997-prezent)

Sursa: Consiliul Concurenței – 15 ani de activitate în cifre, 2012, pag. 1

Din 1997 până în prezent, Consiliul Concurenței a emis un număr de 3.646 de decizii din care 444 decizii de sancționare. Până la sfârșitul anului 2003, se emiteau decizii distincte pentru constatarea încălcării legii și pentru sancționarea companiilor. Din 2004, odată cu modificarea Legii Concurenței, această metodologie a fot schimbată, fiind emisă o singură decizie atât pentru constatare, cât și pentru sancționare. Schimbarea de metodologie și eliminarea unor obligații de notificare au condus la scăderea numărului de decizii emise. Pentru cazurile de încălcare a legislației în domeniu, în cei 15 ani de activitate, Consiliul Concurenței a aplicat amenzi în valoare totală de 437.712.708,8 euro. Din totalul amenzilor, peste 65% au fost menținute (nu au fost contestate sau au fost menținute de instanțele judecătorești).

Tabel 4 Încadrările legale ale investigațiilor Consiliului Concurenței

Sursa: Consiliul Concurenței – 15 ani de activitate în cifre, 2012, pag. 2

Din numărul total de 444 de decizii de sancționare, cea mai mare parte, 64,4%, o reprezintă cele pentru punerea în practică a unei concentrări economice și/sau pentru omisiunea notificării unei concentrări economice, 23,24% sunt pentru sancționarea unor înțelegeri și doar 2,7% pentru abuz. Cu toate acestea, din punct de vedere al valorii, cea mai mare pondere, 72,86%, o dețin amenzile aplicate pentru înțelegeri între companii, în timp ce abuzul de poziție dominantă reprezintă 23,22%, iar punerea în practică a unei concentrări economice și/sau pentru omisiunea notificării 1,24%.

Tabel 5 Numărul deciziilor adoptate anual de Consiliul Concurenței

Sursa: Consiliul Concurenței – 15 ani de activitate în cifre, 2012, pag. 2

Figură 2 Valoarea amenzilor date de Consiliul Concurenței 1997-2011 în milioane euro

Sursa: Consiliul Concurenței – 15 ani de activitate în cifre, 2012, pag. 3

Tabel 6 Structura și valoarea amenzilor 1997-2011 (euro)

Sursa: Consiliul Concurenței – 15 ani de activitate în cifre, 2012, pag. 4

Ceea ce se poate observa foarte clar este o intensificare a activității Consiliului Concurenței. Odată cu trecerea timpului, cu aderarea la Uniunea Europenă și a unor reglementări mai clare în privința concurenței, această instituție a devenit din ce în ce mai activă și mai prezentă ca arbitru pe piață. Acest lucru se poate observa atât din trendul ascendent al numărului deciziilor adoptate, de la 44 în 1997 la 510 în 2001. Se observă totuși fluctuații destul de mari, media fiind în jurul a 70 de decizii anual. În ceea ce privește valoarea amenzilor, este evidentă tendința de creștere a valorii acestora, cu un maxim istoric în 2011 când au fost amendate companiile de pe piața combustibililor.

Potrivit raportului de activitate pe 2011, Consiliul Concurenței și-a propus o serie de obiective pentru anul 2012, printre acestea numărându-se și înființarea unei structure organizatorice distincte, dedicate investigării celor mai grave încălcări ale legislației de concurență – cartelurile și înființarea unei unități funcționale specializate în activitatea de promovare a regulilor de concurență.

4. CARTELUL DE PE PIAȚA CARBURANȚILOR

4.1. ANCHETA PE SCURT

În anul 2005, Consiliul Concurenței a demarat o anchetă pe piața benzinei, anchetă oprită și reluată în 2008. În cadrul acesteia, s-au desprins două investigații: cea legată de stabilirea prețurilor, și cea de-a doua care a avansat mai repede, care se referă la bezina Eco Premium.

Potrivit raportului, companiile de pe piața petrolului s-au înțeles să scoată de pe piață încă de la 1 aprilie 2008 benzina Eco Premium, deși legea prevedea ca acest lucru să se întâmple de la 1 ianuarie 2009. Potrivit Consiliului Concurenței, respectivul sortiment era folosit de 20% din vehiculele pe benzină și aducea aproximativ 5% din cifra de afaceri a companiilor. Este vorba despre OMV Petrom SA, OMV Petrom Marketing SRL (OMV România), Rompetrol Downstream, Lukoil România, MOL România și Eni România (Agip), care în cadrul unor întâlniri ale Asociației Române a Petrolului au introdus noi sortimente de benzină, mai scumpe, în locul Eco Premium, care se potrivea cu motoarele vechi. De altfel, presa a relatat, în 2008, momentul eliminării acestei benzine de pe piață – agenția NewsIn, "MOL România a retras de la comercializare benzina cu plumb Eco Premium, începând cu 1 aprilie 2008, conform decizei luate în cadrul Asociației Române a Petrolului".

La baza anchetei au stat dovezi concrete împotriva companiilor, precum e-mailuri trimise între reprezentanții lor și minute ale întâlnirilor din cadrul Asociației Române a Petrolului din anii 2007 și 2008. Schimbul de e-mail-uri începe în octombrie 2007, când, prin Asociația Română a Petrolului, se pune în discuție renunțarea la distribuția Eco Premium la pompă. "Începând cu data de 1 aprilie (dată propusă de reprezentantul Petrom), se va opri comercializarea benzinei de tip Eco Premium". Ulterior toate companiile petroliere au semnat un protocol prin care se angajează să continue demersul anunțat pentru 1 aprilie. "Părțile semnatare convin și se obligă, prin prezentul, să renunțe la comercializarea produsului benzină Eco Premium pe teritoriul României". Documentul mai stabilește și sancțiuni pentru companiile care nu îl respectă, respectiv nu scot de pe piață de la 1 aprilie 2008, sortimentul de benzină cu pricina, respectiv Eco Premium. Unele companii de pe piața combustibililor au propus sancțiuni de 1.000 de euro pe zi. "Penalitățile ar trebui să fie de 1.000 de euro pe zi pentru benzinăria care oferă spre comercializare acest produs". Chiar unul dintre oficialii Petrom, într-unul dintre emailuri, după ce draftul înțelegerii a fost redactat, a trimis un email în care atenționează că nu e nevoie de o formă scrisă a înțelegerii:"Nu cred că trebuie să avem o variantă scrisă a înțelegerii. Ar putea fi considerată o înțelegere de tip cartel, cine știe".

După șase ani de anchetă, raportul a fost finalizat în 2011, trimis Consiliului Europei, iar această instituție a recomandat amendarea companiilor implicate cu 10% din profitul pe 2010, pedeapsa maximă. Firmele anchetate au primit raportul, având la dispoziție 30 de zile pentru a își formula un punct de vedere. Acestea au fost audiate în data de 21 decembrie 2011, decizia finală aparținând Plenului Consiliului Concurenței.

Toate companiile anchetate au susținut că nu au încălcat nicio clipă legislația din domeniu. Petrom a trimis un raport Bursei de Valori, potrivit căruia această pretinsă încălcare a legislației era lipsită de temei. Justificarea acestei companii a fost că benzina Eco Premium reprezenta circa 2% din piața românească de carburanți, iar decizia de eliminare a ei a fost luată din considerente de mediu și economice, țintându-se cont de interesul consumatorilor.

Răspunsul Rompetrol a fost mai succinct dar tot defensiv: „Menționam că toate operațiunile și acțiunile Grupului Rompetrol în România s-au desfășurat cu respectarea legislației în domeniu". La rândul său, Constantin Tampiza, oficial al Lukoil, a declarat că societatea pe care o reprezintă a retras de pe piață benzina respectivă în decembrie 2008, și nu mai devreme, așa cum scrie în raport, pentru că nu avea cerere și a introdus alte tipuri de carburanți pentru mașinile noi.

Rezultatul final al anchetei s-a concretizat în amenzi de 890 de milioane de lei în total, adică 205 milioane de euro -prima amendă dată în Uniunea Europeană pe piața carburanților. Mol a fost prima companie care a retras sortimentul de pe piață, iar Rompetrol ultima. Petrom, pe de altă parte, a fost inițiatoarea cartelului, prin urmare a fost încadrată la circumstanțe agravante. Companiile ar fi putut avea posibilitatea să recunoască fapta pentru a-și reduce sancțiunea și atunci ar fi primit o reducere a pedepsei de până la 30% dacă ar fi ajutat în anchetă. Petrom, a trebuit să plătească și amenda sa, ca inițiator al cartelului, de 3,2% din cifra de afaceri pe 2010, dar și sancțiunea primită de OMV România, deci în total a virat la bugetul statului 504 milioane de lei (116 milioane de euro). Mol va plăti 80 de milioane de lei, Lukoil – 136 de milioane de lei și Eni România (Agip) – 12,9 milioane de lei, adică 3% din cifra de afaceri a fiecăruia. Rompetrol a fost încadrată la circumstanțe atenuante, pentru că nu a făcut parte din cartel și a fost ultima companie care a retras benzina de pe piață. A primit totuși o amendă de 2,6% din cifra de afaceri, adică 159 de milioane de lei, pentru că a știut de înțelegere și a profitat de această informație.

Figură 3 Valoarea amenzilor stabilite de Consiliul Concurenței (milioane euro)

Sursa: Consiliul Concurenței a amendat companiile petroliere, Consiliul Concurenței, 2012

După primirea deciziei, cinci din cele șase companii (mai puțin Agip) au anunțat că vor contesta în instanță decizia Consiliului. De obicei, nouă din zece companii din orice sector economic merg în justiție pentru a contesta amenzile Concurenței, atât în România, cât și la nivelul Comisiei Europene. Deși în majoritatea cazurilor, companiile pierd în instanță, cuantumul amenzii scade cu puțin și încearcă să își repare din imagine.

OMV Petrom a depus în data de 28 februarie o cerere de suspendare a executării amenzii. Curtea de Apel București a respins contestația depusă la OMV Petrom referitoare la amenda pe care a primit-o recent de la Consiliul Concurenței. Instanța a respins acțiunea, ca neîntemeiată, la 12 martie. OMV Petrom a plătit amenda de peste 504 milioane de lei.

Caseta 1 Comunicatul de presă al Consiliului Concurenței la finalul anchetei

Tabel 7 Amenzile date de Consiliul Concurenței pentru cartelul de pe piața carburanților

Amenzile date de Consiliul Concurenței au fost date în funcție de valoarea cifrei de afaceri pe anul precedent, cea mai de succes fiind Petrom, cu o cifră de afaceri de aproape 3,32 miliarde euro, în timp ce Eni România se află la cealaltă extremă a clasamentului cu o cifră de afaceri de 0,1 miliarde euro.

Figură 4 Cifra de afaceri a companiilor anchetate pentru 2010 (mld euro)

Sursa: Petrom, capul răutăților în cartelul benzinei, Adevărul, 2011

Investigația din România a avut repercursiuni și în alte țări. Trei dintre companiile petroliere care au fost anchetate și amendate de Consiliul Concurenței, Petrom, Lukoil si Rompetrol, au format un cartel pentru stabilirea prețurilor în Bulgaria și au fost descoperite de autoritatea de concurență de la Sofia.

Ancheta privind cele șase companii va continua în 2012, de data aceasta pe latura prețurilor. În luna ianuarie 2012, Agenția Națională de Administrare Fiscală a realizat un raport privind prețul carburanților, în care se arată ca acesta a fost majorat nejustificat pe parcursul anului 2010, fără a fi determinat de evoluția cotațiilor de bursă la țiței, cursul valutar și taxele percepute de stat. Rezultatele anchetei Consiliului Concurenței ar trebui să fie făcute publice în 2012.

4.2. PETROM, LIDER DE CARTEL

4.2.1. Prezentarea companiei

Cu activități în domeniile: Explorare și Producție, Rafinare, Marketing, Gaze naturale si Energie, Petrom are rezerve dovedite de petrol și de gaz de 854 mil. bep, o capacitate maximă de rafinare de 8 milioane tone metrice pe an, aproximativ 540 benzinării în România și 270 în Moldova, Bulgaria și Serbia. În 2009, cifra de afaceri a companiei a fost de 3,029 mil. Euro iar EBITDA a fost de 696 mil. Euro. Dupa privatizarea companiei in 2004, Petrom a inregistrat rezultate pozitive. Procesul de modernizare inițiat în 2005 este în curs de desfășurare, conform strategiei de dezvoltare Petrom până în anul 2010.

Tabel 8 Principalele repere din istoria PETROM

Sursa: Adaptare după www.petrom.ro, site accesat în iunie 2012

Figură 5 Organigrama Petrom

Sursa: Organigrama OMV Petrom SA, Petrom, 2012, pag. 1

Petrom s-a dovedit a fi o companie cu viziune pe termen mediu și lung, adoptând o strategie pe cinci ani, strategie ce este urmărită îndeaproape pentru a se asigura atingerea obiectivelor. Acestea vizează protejarea mediului, în același timp cu exploatarea la maxim a resurselor, investiția în performanță și diversificare, toate acestea având țintă principală asigurarea poziției de lider pe piață, după cum se poate observa din caseta de mai jos.

Caseta 2 Strategia Petrom 2010-2015

4.2.2. PRINCIPALII INDICATORI ECONOMICO-FINANCIARI

Situația realizării principalilor indicatori economico-financiari ai Petrom în perioada 2009-2011 se prezintă după cum urmează:

Tabel 9 Sistemul de indicatori economico-financiari ai Petrom

Sursa: Datele financiare ale firmei după cum rezultă din declarațiile contabile

Cifra de afaceri reprezintă totalitatea veniturilor aferente serviciilor prestate, lucrărilor efectuate, veniturilor aferente bunurilor livrate, precum și a altor venituri, mai puțin veniturile financiare și excepționale. Cifra de afaceri este considerată indicatorul de bază al performanțelor economico-financiare.

Tabel 10 Sistemul de indicatori pentru cifra de afaceri

Valorile absolute ale indicatorului analizat ne prezintă situația de creștere continuă a cifrei de afaceri în perioada 2009 – 2011, cu peste 8% în 2010 față de 2011 și 18% pentru 2011 comparativ cu 2010.

Figură 6 Evoluția cifrei de afaceri

Veniturile reprezintă volumul total al vânzărilor, respectiv al încasărilor în numerar si al facturilor emise pentru a fi achitate prin decontare.

Tabel 11 Sistemul de indicatori pentru veniturile din exploatare

Valorile absolute ale indicatorului analizat ne prezintă situația de creștere continuă a veniturilor în perioada 2009 – 2011. Cea mai accentuată creștere a fost stabilită la nivelul anului 2011, când față de 2010 ritmul de creștere a înregistrat cea mai mare valoare de aproape 17%.

Figură 7 Evoluția veniturilor pentru perioada 2009-2011

În cadrul unei companii desfășurarea activității implică o varietate de cheltuieli care, în contextul actual al crizei, pot suferi variații importante. Pentru a putea obține și un profit pe lângă satisfacția clienților resursele materiale, financiare și umane trebuie utilizate cu foarte mare grijă, urmărindu-se în permanent eficacitatea.

Tabel 12 Sistemul de indicatori pentru cheltuielile din exploatare

Ceea ce se poate observa este o tendință clară de scădere a cheltuielilor pentru perioada 2009-2010 cu 5% pentru ca în 2011 nivelul cheltuielilor să urce cu 4,9% față de nivelul înregistrat în 2010.

Figură 8 Evoluția cheltuielilor pentru perioada 2009-2011

Profitul reprezintă avantajul realizat sub formă bănească dintr-o activitate economică și se determină ca diferență între veniturile și cheltuielile ocazionate de acea activitate.

Tabel 13 Sistemul de indicatori pentru profit

Dacă ceilalți indicatori au avut o evoluție pozitivă pentru perioada 2009-2011, același lucru se poate spune și despre profit. Aceasta a fost pe un trend ascendent, înregistrând o creștere spectaculoasă în fiecare an – aproximativ 30% în 2010 față de 2009 și de 102% în 2011 față de 2010.

Figură 9 Evoluția profitului pentru perioada 2009-2011

Principalii indicatori economici evidențiază o evoluție pozitivă a companiei Petrom. Aceasta și-a dovedit eficiența în menținerea sub control a cheltuielilor, în timp ce fiecare an i-a adus o creștere a veniturilor din exploatare și o adevărată explozie a profitului net. Indicatorii economici ne evidențiază o companie extrem de sănătoasă din punct de vedere economico-financiar, care a prosperat indiferent de criza economică. Acest lucru se poate datora în primul rând profilului companiei – piața carburanților oferă un bun indispensabil activității economice și nu este atât de vulnerabilă în fața condițiilor economice nefavorabile. Este posibil totuși ca aceste rezultate pozitive să fi fost influențate și de o posibilă înțelegere de tip cartel pe piața românească, înțelegere care ar fi creat condiții și mai favorabile pentru activitatea acestei companii.

4.2.3. IMPACTUL ANCHETEI CONSILIULUI CONCURENȚEI ASUPRA PETROM

Un aspect extrem de important de luat în calcul este efectul pe care ancheta Consiliului Concurenței a avut-o asupra Petrom. Cu o zi înainte de anunțarea concluziilor raportului acestei instituții, acțiunile companiei au fost suspendate de la tranzacționare pentru a asigura accesul la informații pentru toți investitorii și pentru a asigura transparența pieței. Petrom a reacționat imediat, emițând un comunicat prin care anunța investitorii că urmează să conteste decizia Consiliului Concurenței, considerând că nu a încălcat legislația din domeniul concurenței.

Figură 10 Extras din comunicatul Petrom către Bursa de Valori

Sursa: Raport curent în conformitate cu legea nr. 29/2004 și regulamentul CNVM nr 1, 2006 al Petrom din data de 10.01.2012

Analizând evoluția titlurilor Petrom pentru primele 6 luni ale anului, se poate observa că acestea nu au avut de suferit de pe urma publicării raportului Consiliului Concurenței și a amenzii primate. Petrom a ales să conteste decizia Consiliului Concurenței, a plătit amenda de aproape 504 milioane lei și a contestat și decizia instanței de menținere a amenzii. Deși investigația continua pentru a stabili dacă Petrom a fost implicate și într-un cartel care să controleze prețurile de pe piață, imaginea companiei nu a avut de suferit.

Figură 11 Evoluția prețului acțiunilor Petrom la Bursa de Valori București

Sursa: Bursa de Valori

Petrom și-a ținut la curent investitorii și în privința anchetei care se desfășoară în Bulgaria, emițând un comunicat prin care neagă orice posibilă acuzație i s-ar aduce de către autoritățile din țara vecină.

Caseta 3 Comunicatul Petrom anunțând ancheta din Bulgaria

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Contextul economic actual este unul clar nefavorabil pentru o dezvoltare fără problemă a activităților și a companiilor. Dacă competitivitatea s-a intensificat datorită dezvoltării fără precedent a tehnologiei și a nevoilor din ce în ce mai complexe ale consumatorilor, criza economică a venit și a clătinat companiile foarte puternice și le-a eliminat pe cele foarte slabe. Concurența intensă s-a amplificat, iar mediul economic actual a devenit o adevărată junglă. Principala regulă în sălbăticie este că nu există nicio regulă. Acest lucru nu este de permis într-o economie de piață.

Deși este adevărat că actuala criză economică ar putea fi folosită drept o scuză bună pentru o încălcare a regulilor, companiile nu ar trebui să se lase pradă tentației. Iar în cazul în care aceasta există și nu este eliminate, este de datoria pieței să reglementeze astfel de situații. Un rol important în acest caz îl joacă autoritățile, care îndeplinesc funcția nu numai de paznic al pieței dar și de judecător și executor al pedepselor. Fără o rigurozitate a acestora și o atenție la detaliu, formarea cartelurilor este inevitabilă.

Companiile mari, ajunse deja pe o poziție de putere sunt extrem de tentate să formeze diferite înțelegeri cu competiția, înțelegeri care le-ar favoriza dar ar dăuna total conceptului de concurență loială și ar afecta beneficiile consumatorilor. Pentru autoritățile europene, înțelegerile de tip cartel reprezintă o adevărată provocare. În primul rând, pentru că acestea sun realizate de obicei între companii mari care se descurcă extraordinar de bine la realizarea detaliilor de finețe ale acestor înțelegeri. În al doilea rând, pentru că anchetarea lor poate dura ani de zile și strângerea dovezilor pentru amendarea companiilor este un proces dificil și minuțios.

Se poate observa în ultimii ani o intensificare a anchetelor europene în privința cartelurilor și apariția rezultatelor concrete sub forma amenzilor. Acestea reprezintă doar începutul. Conform contextului general, aceste anchete încă nu reprezintă un factor de amenințare pentru companiile mari întrucât sunt conștiente de faptul că vor fi depistate cu dificultate și sunt dispuse să își asume riscurile unei amenzi uriașe decât să renunțe la beneficiile unei astfel de înțelegeri. Companiile deja amendate beneficiază de obicei de o poziție dominant pe piață și revin la vechile practici chiar și după aplicarea sancțiunilor.

România nu este o excepție, înțelegerile de tip cartel existând și în țara noastră. Integrarea europeană și dezvoltarea economică au favorizat apariția cartelurilor. România și-a adaptat legislația la cea europeană și are Consiliul Concurenței ca paznic al pieței. Cifrele vorbesc de la sine. Acesta a desfășurat diferite anchete care s-au concretizat în amenzi, în ultimii ani acțiunile sale fiind din ce în ce mai vizibile. Totuși, acest lucru nu a dus la o diminuare a înțelegerilor de acest gen pe piață.

Cartelul format de companiile de pe piața carburanților este un exemplu concret. Ancheta s-a desfășurat cu întreruperi pe parcursul a șase ani și a scos la iveală o înțelegere între marii jucători de pe piață. Partea care ar fi fost mai interesant de dovedit și de sancționat ar fi fost o înțelegere privind fixarea prețurilor la carburanți. În acest sens, există numeroase dovezi conform cărora companiile de pe piața carburanților au acționat în același sens în privința prețurilor, măririle acestora neavând niciun fundament economic. Această parte a anchetei se lasă așteptată, fiind cea mai dificil de dovedit. Sancționarea companiilor de carburanți de pe piața românească pentru un cartel în urma căruia un tip de combustibil a fost scos de pe piață trebuie privită ca un prim succes. Nicio altă țară nu a mai reușit să dovedească existența unor astfel de înțelegeri. Mai mult decât atât, succesul din România a fost urmat de unul în Bulgaria, conform căruia trei dintre companiile anchetate în țara noastră au fost anchetate pentru formarea unui cartel privind stabilirea prețurilor la carburanți.

Atât autoritățile din România, cât și cele de la nivelul european, ar trebui să își intensifice activitatea pentru depistarea cartelurilor. Este evident faptul că este nevoie de mai multe resurse alocate acestor anchete, o vigilență mai mare și o asprime aplicată în privința pedepselor pentru formarea cartelurilor. Este de datoria autorităților să contribuie la o mai bună reglementare a pieței, în sensul respectării concurenței loiale și de asigurare a unui cadru echitabil în care toți actorii economici să își desfășoare activitatea.

BIBLIOGRAFIE

Alexandroaiei, O.D., Acțiunile în daune legate de nerespectarea regulilor antitrust ale Uniunii Europene, Introducere din perspectiva legislației române, în Administrație și management public nr 7. 2006

Cini M, Mc Gowan L., Competition Policy in The European Union, The European Union Series, 1998

Drăgan G, Uniunea Europeană între federalism și interguvernamentalism. Politici comune ale UE, Editura ASE, 2005

Fear, J., Cartels and competition – neither markets, nor hierarchies, Harvard Business School, 2006

Khemani, R.S, Glossary of Industrial Organisation Economics and Competition Law, OECD, 1990

***Comisia Europeană. Raport al Comisiei privind politica în domeniul concurenței pentru anul 2010, Bruxelles, Iunie 2011

***Comisia Europeană, Versiune Consolidată a Tratatului Privind Funcționarea Uniunii Europene, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, 2010

***Consiliul Concurenței, Consiliul Concurenței – 15 ani de activitate în cifre, 2012

***Consiliul Concurenței, Topul amenzilor aplicate de Consiliul Concurenței, 2012

***Institutul European din România, Politica în domeniul concurenței, Micromonografii- Politici Europene, Phare RO 0006.18.02, 2003

***Raportul auditorului și situațiile financiare pentru anul încheiat – Petrom, 2009, 2010, 2011, documente disponibile online pe www.petrom.ro

***World Trade Organization, Report of Working Group on Trade and Competition policy to the WTO General Council, 2002

***Benzinarii s-au înțeles pe email să omoare eco-premium, RTV, 2012, document disponibil la http://www.rtv.net/benzinarii-s-au-inteles-pe-e-mail-sa-omoare-eco-premium-vezi-dovada-video_13450.html

***Cartel Statistics, DG competition, 2012, document disponibil la

– http://ec.europa.eu/competition/cartels/statistics/statistics.pdf

,

***Consiliul Concurenței a amendat companiile petroliere, Consiliul Concurenței, 2012, document disponibil la

http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id7301/amenda_carburanti_ianuarie_2012.pdf

***Organigrama OMV Petrom SA, Petrom, 2012, document disponibil la

http://www.petrom.com/SecurityServlet/secure?cid=1197916367686&lang=ro&swa_id=890220329798.9313&swa_site=wps.vp.petromcom

***Petrom, capul răutăților în cartelul benzinei, Adevărul, 2011 http://www.adevarul.ro/actualitate/Petrom-capul_rautatilor_in_cartelul_benzinei_0_592741339.html

***Practici anticoncurențiale, Comisia Europeană, 2012, document disponibil la

– http://ec.europa.eu/competition/consumers/agreements_ro.html

***Structura Consiliului Concurenței, Consiliul Concurenței, 2012, document disponibil la

http://www.consiliulconcurentei.ro/ro/despre-noi/descriere/structura.html

***Legea 21/1996

***Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2010

www.bvb.ro

http://www.business24.ro

http://www.dcnews.ro/

Home

http://www.ziare.com

http://www.enational.ro

www.money.ro