Politica Agricola Comuna Si Practicile Concurentiale In Uniunea Europena

DISERTAȚIE

Politica Agricolă Comună și practicile concurențiale în Uniunea Europenă

Cuprins:

Rezumat

Introducere

Politica Agricolă Comuna 2014-2020

Pilonul 1 al Politicii Agricole Comunitare: Organizații comune de piață

Suprafața agricolă utilizată în Uniunea Europeană

Producția agricolă, indici de preț și de venituri

Forța de muncă agricolă din Uniunea Europeană

Statistica privind producția de cereale și fructe

Statistica privind produsele de proveniență animală

Statistici privind evoluția aplicării PAC

Concluzii

Bibliografie:

Anexe:

Rezumat

Prin înființarea Politicii Agricole Comune (PAC) și prin reformele care au dus la îmbunătățirea ei, în cei 50 de ani de PAC, Uniunea Europeana s-a dovedit ca fiind un lider important pe piața mondială a produselor agricole fructificând un potențial pe care statele în sine nu îl puteau dezvolta.

În lucrarea ce urmează am analizat aplicarea Politicii Agricole Comune, în diferite țări ale Uniunii Europene, o comparație între România care a aderat la UE în 2007 și țări mature în Uniunea Europeană cum sunt Germania, Franța, Spania și Italia. Discrepanțele sunt destul de mari din punct de vedere al performanțelor agricole, între grupul de țări EU-15 și noile aderate EU N-12, dar prin piața unica a produselor agricole se realizează o egalizare a tuturor produselor agricole indiferent de proveniența lor.

componentă esențială a pilonului 1.

În final La nivelul agriculturii românești am analizat evoluția acesteia de la aderarea în UE, gradul de absorție al fondurilor europene în agricultură și eligibilitatea acestora cu specificitatea agriculturii noastre, ce dovedește un potențial încă nefructificat la potențial maxim.

Folosind analiza de tip grafic am dorit să evidențiez importanța agriculturii în economia tuturor țărilor din UE, buna funționare a acesteia fiind înlesnită de Politici Agricolă Comună, prin intermediul celoi doi piloni ai săi și importanța plăților directe decuplate,

am dorit să dezvolt direcția în care agricultura ar trebui să evolueze din 2014, în România, dar și la nivelul întregii comunități europene.

Cuvinte cheie: Politica agricolă comună, Piață unică, Europa 2020, Politică comună, preț de intervenție, preț indicativ, cote de producție.

Codul JEL: Q11, Q12, Q13, Q14, Q15, Q18.

Introducere

Datorat faptului că agricultura a fost și este un sector al economiei cu potențial, având, încă de la începutul omenirii, un loc important în agrenajul societății, ea reprezintă un factor important al stabilității vieții și al menținerii echilibrului ecologic, fiind în același timp principala sursă care asigură hrana populației și importante cantități de materii prime pentru industriile alimentare, dar și nealimentare.

Politica Agricolă Comună (PAC) este printre primele politici comune adoptate de Uniunea Europeană – pe atunci, Comunitatea Economică Europeană. Geneza ei a fost o reacție la problemele alimentare care au urmat celui de-al doilea război mondial.

Principalele momente în evoluția PAC:

• 1957: Tratatul la Roma (articolele 38-46, respectiv 32-38 în forma consolidată a Tratatului).

• 1958: Conferința de la Stresa între miniștrii agriculturii din cele șase țări membre ale Comunității Economice Europene (CEE) pune bazele PAC.

• 1962: primele măsuri de politică agricolă comună: sistemul de prețuri, intervenția pe piață, prelevări și cote la import, subvenții la export.

• Perioada anilor ’70: politica orientată preponderent spre susținerea veniturilor, CEE devine exportator net de produse agricole, apar surplusuri de producție în special la cereale, lapte, carne de vită, cheltuielile agricole cresc la cca. 2/3 din bugetul comun.

• Perioada anilor ’80: măsuri mai restrictive: introducerea sistemului de cote, stabilizarea cheltuielilor agricole, scăderea prețurilor garantate, introducerea schemei de „înghețare” a terenurilor (set-aside) și a programelor de extensificare a producției agricole. Însă problemele vechi (supraproducția, cheltuielile bugetare) persistă și apar unele noi: dispute comerciale, efecte dăunătoare asupra mediului datorită caracterului intensiv al producției.

• 1992: reforma MacSharry: reducerea prețurilor garantate în paralel cu introducerea de plăți compensatorii, permanentizarea schemei de „înghețare” a terenurilor (set-aside), introducerea primelor măsuri de protejare a mediului și pensionare anticipată a fermierilor.

• 1986-1994: negocieri în cadrul GATT (runda Uruguay): tarificarea barierelor non-tarifare, reducerea protecției tarifare, reducerea subvențiilor la export, introducerea accesului minim garantat pentru produsele agricole în proporție de 5% din cererea internă.

• 1999: Consiliul European de la Berlin își însușește documentul strategic Agenda 2000. Noi

măsuri de reformă: reducerea mai accentuată a prețurilor de intervenție, creșterea plăților directe; importanță sporită acordată politicii de dezvoltare rurală, care devine pilonul al doilea al PAC.

• Ianuarie 2003: Comisia propune un pachet de noi măsuri de reformă.

• 2003: Reforma „Fischler/Evaluare la jumătatea perioadei” – Reforma PAC separă subvențiile de producție. Fermierii sunt mai puternic orientați spre piață și, date fiind constrângerile specifice cu care se confruntă agricultura europeană, primesc un ajutor pentru venit. Fermierii trebuie să respecte standarde specifice legate de mediu, de bunăstarea animalelor și de siguranța alimentară.

•2004 – 2007: Populația agricolă a UE se dublează, în urma aderării a 12 noi state membre. De asemenea, se schimbă peisajul agricol și rural al UE.

•2012: se discută despre o Nouă Politică Agricolă Comună

Termenul de „politică comună” reflectă în mod fidel una dintre trăsăturile definitorii

ale PAC, si anume aceea că, pentru circa 90% din produsele agricole, decizia nu mai aparține statelor membre, ci Uniunii Europene.

Principala întrebare pe care o putem adresa în legătură cu politica agricolă comună și la care prin prezenta lucrare, încercăm a răspunde: ”De ce, statele europene au considerat necesar să cedeze din prerogativele suveranității într-un domeniu așa de sensibil cum este cel agricol?”

Unul din răspunsuri ar fi nevoia unei fluidizări a comerțului european cu produse agricole, și mai ales dorința țărilor exportatoare de a se asigura de certitudinea plasamentului produselor lor.

Dezvoltarea unei viziuni comune la nivel european, de protejare a veniturilor fermierilor s-a considerat ca ar fi putut preveni o astfel de situație. Astfel conjunctura economică, împreună cu voința politică au dat naștere politicii agricole comune. Prima reflectare a acesteia se regășește în Tratatul de la Roma (1957).

Tratatul de la Roma din anul 1957 formulează principalele obiective pe care Politica Agricolă Comună le urmărește din acel moment:

creșterea productivității agricole prin promovarea progresului tehnic, prin asigurarea dezvoltării raționale a productiei agricole, și prin utilizarea optimă a factorilor de producție, în special a forței de muncă;

asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populația agricolă, în special prin creșterea veniturilor individuale ale lucrătorilor agricoli;

stabilizarea piețelor;

asigurarea unor prețuri rezonabile pentru consumatori.

Aceste patru obiective urmau să fie realizate folosindu-se de trei principii esențiale PAC:

Principiul pieței unice: în interiorul Uniunii Europene, produsele agricole circulă fără restricții;

Principiul preferinței comunitare: este favorizat consumul produselor originare din Uniunea Europeană, prin impunerea de prețuri mai mari la produsele din import fată de producția internă;

Principiul solidarității financiare: măsurile comune sunt finanțate dintr-un buget comun.

Piața unică a luat naștere prin unirea piețelor naționale ale celor 27 State Membre ale Uniunii Europene. O piață este caracterizată prin activitățile de analiză și decizie îndreptate spre identificarea, anticiparea și satisfacerea așteptărilor referitoare la bunuri și servicii. Aceste activități sunt aplicabile atât ofertei, cât și cererii.

Mulțumită creării unei piețe mai mari, aceste activități pot fi extinse pe o suprafață mai mare. Orice consumator din UE se poate aștepta acum să aibă drepturi egale în orice Stat membru al UE. Toți consumatorii din cadrul Pieței Unice sunt tratați în același fel. Eliminarea controalelor vamale și a taxelor de import reprezintă o mărturie în acest sens. Pentru a realiza această piață, cele 27 State Membre au fost nevoite să renunțe la unele din puterile lor în favoarea instituțiilor Europene. Acestea din urmă pot interveni (și o fac) în probleme în care o unică acțiune este considerată mai eficientă decât acțiunile individuale ale Statelor Membre (principiul subsidiarității).

Pentru implementarea măsurilor comune de reglementare a piețelor, Uniunea Europeană are la dispoziție următoarele instrumente:

• Prețurile;

• Intervenția pe piață;

• Ajutoarele financiare;

• Cotele de producție;

• Protecția vamală comună

Cum influențează aceste măsuri piața unică și de ce acestea pot fi considerate practici concurențiale? -În ce direcție se îndreaptă agricultura europeană? , acestea ar fi întebările la care doresc să dau un răspuns.

Mecanismul general de funcționare a piețelor produselor agricole în Uniunea Europeană este bazat pe un sistem complex de reglementare a prețurilor de comercializare a produselor. Anual se stabilesc de către Consiliu trei niveluri de preț pentru produsele aflate sub incidența politicii agricole comune: prețul indicativ, prețul de intervenție și prețul limită.

Prețul indicativ este prețul la care Consiliul recomandă comercializarea produselor agricole pe piața internă.

Prețul de intervenție este prețul minim garantat care poate fi obținut pentru producția comercializată pe piața internă.

Prețul limită este prețul sub care importurile de produse agricole nu pot pătrunde în Uniunea Europeană.

Atunci când prețurile de piață ale unor produse ating niveluri mai mici sau apropiate de cele stabilite prin sistemul prețurilor de intervenție, agenții autorizate cumpără și stochează aceste produse pentru a restabili nivelul prețului. Este incurajată si stocarea de către producătorii privați, prin acordarea de sprijin financiar către aceștia. Produsele stocate sunt fie revândute când se restabilește echilibrul pe piață, fie exportate la prețuri derizorii pe piețele internaționale, fie distruse (alterararea, urmare stocarii îndelungate).

Intervenția s-a aplicat mai ales la cereale, produse lactate, zahăr, ulei de măsline, semințe oleaginoase.

Ajutoarele financiare ( Subvențiile) această categorie cuprinde: plăți directe, alte ajutoare financiare și restricțiile la export.

Ajutoarele pentru producție se aplică produselor al căror consum ar fi descurajat în situațția unui preț prea mare, obținut spre exemplu prin impunerea unui nivel ridicat al protecției vamale.

Plățile compensatorii au fost introduse odată cu reformele McSharry din 1992, pentru a compensa pierderile suferite de fermieri în urma scaderii nivelurilor prețurilor de intervenție înspre prețurile de pe piața mondială.

Producătorii agricoli mai pot primi alte ajutoare financiare, diverse, acordate fie din bugetul comun, fie individual de către statele membre, în ambele situații cu respectarea condițiilor stabilite de comunitate. Spre exemplu se acorda ajutoare financiare suplimentare în urmatoarele situații:

• Când are loc o scadere justificabilă a veniturilor din producția și comercializarea unui produs, cum ar fi cazul unor calamități naturale;

• Pentru inghețarea voluntară a terenurilor și/sau atribuirea unei alte destinații, cum ar fi cultivarea cu plante pentru biomasă.

Diversele stimulente financiare acordate producătorilor agricoli, și mai ales susținerea prin preț, îi determină pe acestia sa producă mai mult pentru a caștiga mai mult. Cu cât producția obținută este mai mare, cu atât sunt mai mari și costurile pentru finanțarea politicii agricole comune unui produs, cum ar fi cazul unor calamități naturale;

• Pentru inghețarea voluntară a terenurilor și/sau atribuirea unei alte destinații, cum ar fi cultivarea cu plante pentru biomasă.

Diversele stimulente financiare acordate producătorilor agricoli, și mai ales susținerea prin preț, îi determină pe acestia sa producă mai mult pentru a caștiga mai mult. Cu cât producția obținută este mai mare, cu atât sunt mai mari și costurile pentru finanțarea politicii agricole comune. De aceea pentru a preveni și limita supraproductia, în anii 80 a fost introdus instrumentul cotelor de producție. Cotele reprezinta cantitățile maxime admise pentru producția anumitor produse (lapte, legume/fructe, zahăr, cartofi cu destinația amidon, banane, furaje uscate, in și cânepa pentru fibre, ulei de măsline, tutun). Cotele se stabilesc anual la nivel comunitar, iar apoi se negociază și se repartizează pe țări, și în continuare pe ferme, la nivel național. Pentru producția în surplus față de cotă, fermierii sunt fie penalizați, fie prețul de intervenție pentru anul agricol următor scade.

În Uniunea Europeană funcționează în prezent un sistem unic de impunere la import pentru toate produsele agricole. Potrivit acestuia, produsele agricole care intră în spațiul comunitar sunt supuse nivelului de impunere vamala care se regaseste în tariful vamal comunitar.

Politica Agricolă Comuna 2014-2020

Noul acord privind reforma PAC adoptat, în 2013, este rodul a trei ani de reflecție, discuții și negocieri intense. Continuând spre aceeașo direcție ca și la începutul anilor '90, acest acord este istoric în multe privințe, pentru prima oară întreaga istorie PAC a fost revizuiă total iar Parlamentul European a acționat în calitate de co-legislator cu Consiliul.

Noua PAC menține cei doi piloni, dar crește legăturile dintre ei, oferind astfel o abordare mai cuprinzătoare și integrată pentru sprijinirea politicii. În mod specific se introduce o nouă arhitectură de plăți directe; mai bine orientate, mai echitabilă și mai ecologică, o plasă de siguranță sporită și dezvoltare rurală consolidată. Ca urmare, este adaptată pentru a răspunde provocărilor viitoare de a fi mai eficiente și să contribuie la o agricultură mai competitivă și durabilă a Uniunii Europene.

PAC este adaptată pentru a răspunde provocărilor viitoare. În anii următori, aceasta va deveni mai echitabilă, mai ecologică, mai eficientă, dar și mai inovatoare. Precum în ultimii 50 de ani, aceasta va continua să aducă beneficii tuturor cetățenilor UE.

Sumele pentru PAC convenite în noul cadru financiar multianual al UE pentru perioada 2014-2020 sunt prezentate în tabelul de mai jos. Comisia a propus ca, în termeni nominali, sumele pentru ambii piloni ai PAC pentru perioada 2014-2020 ar putea fi înghețate la nivelul anului 2013. În termeni reali finanțarea PAC va scădea, comparativ cu perioada curentă. În comparație cu propunerea Comisiei, suma pentru pilonul 1 a fost redusă cu 1,8%, iar pentru pilonul 2 redus cu 7,6% (în prețuri 2011).

Acest lucru înseamnă o sumă totală de 362.787 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020, din care se preconizează 277.851 miliarde de euro pentru plăți directe și cheltuieli legate de piață (Pilonul 1) și 84.936 miliarde de euro pentru dezvoltare rurală (Pilonul 2​​), în prețurile din 2011.

Tabelul Nr. 1: Bugetul PAC 2014-2020

Bugetul acordat României în cadrul financiar multianual al Uniunii Europene 2014-2020 este de 39,8 miliarde de euro, în creștere cu 18% față de bugetul din perioada 2007-2013.Politicii Agricole Comune (PAC), România are alocate 17,5 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o creștere cu 27% față de alocația în exercițiul bugetar 2007-2013, care a fost de 13,8 miliarde euro.

Noua PAC trebuie să răspundă provocărilor viitoare cu care se vor confrunta agricultura și zonele rurale și să îndeplinească obiectivele stabilite la aparitia sa, și anume:

1) producția alimentară fiabilă;

2) gestionarea durabilă a resurselor naturale și politicile climatice;

3) dezvoltarea teritorială echilibrată.

Elementele-cheie ale propunerilor PAC 2014-2020 sunt următoarele:

(a) Plăți directe

Schema de plată de bază/convergența plăților: după 2014 se va aplica o nouă „schemă de plată de bază”. Se va renunța la referințele istorice pentru stabilirea cuantumurilor pentru statele membre, plățile directe pe ha urmând a fi ajustate progresiv, pentru a se asigura o distribuție mai echitabilă a sprijinului direct catre fermieri. De-a lungul perioadei, toate statele membre cu plăți directe sub nivelul de 90% din media la nivel UE vor reduce distanța dintre nivelul actual al plăților și acest nivel cu 1/3 din totalul alocat.

Plăți pentru practici agricole durabile-ecocondiționalitate: pe lângă plata de bază, fiecare exploatație în parte va primi o plată la hectar pentru respectarea anumitor practici agricole benefice pentru climă și mediu. Statele membre vor utiliza 30 % din pachetul financiar național pentru a finanța această măsură, care este obligatorie pentru toți membrii, și care nu va face obiectul plafonării.

Zonele care se confruntă cu constrângeri naturale: statele membre (sau regiunile) pot acorda o plată suplimentară – de până la 5% din pachetul financiar național – pentru zonele care se confruntă cu constrângeri naturale.

Tinerii fermieri: în vârstă de până la 40 de ani sunt susținuți în continuare pentru instalare prin programul de dezvoltare rurală dar vor putea primi și o plată la hectar complementară, din pilonul I (plăți directe), în primii 5 ani de la începerea activității în agricultură, în valoare de 25% din suma la nivel național.

Micii fermieri: această schemă prevede o plată anuală fixată de statul membru la o sumă cuprinsă între 500 și 1000 euro, indiferent de dimensiunea fermei. Costul total al schemei nu poate depăși 10% din pachetul financiar național.

Opțiunea „cuplată”: statele membre UE vor avea opțiunea de a oferi cuantumuri limitate de plăți „cuplate” (legate de un anumit produs), plafonate la 5 % din pachetul financiar național respectiv.

Transferul de fonduri între piloni: statele membre vor avea posibilitatea de a transfera până la 10 % din pachetul lor financiar național pentru plăți directe către pachetul financiar destinat dezvoltării rurale.

„Plafonarea” (capping): se dorește limitarea sprijinului agricol primit de marile ferme iar sumele astfel economisite vor fi direcționate către dezvoltarea rurală.

„Fermieri activi”: sprijinul nu va fi acordat solicitanților ale căror plăți directe în cadrul PAC sunt mai mici de 5% din totalul veniturilor obținute din toate activitățile neagricole.

(b) Mecanisme de gestionare a pieței

Sistemul de cote pentru zahăr ar trebui să expire la 30 septembrie 2015. Suprimarea cotelor este singura opțiune pentru a oferi sectorului o perspectivă pe termen lung, mai ales în contextul îmbunătățirilor preconizate în ceea ce privește productivitatea.

Programul de încurajare a consumului de fructe în școli și sistemul de distribuire a laptelui în școli urmează a fi prelungit.

(c) Dezvoltare rurală

Pachetul legislativ pentru politica de coeziune, publicat la data de 6 octombrie 2011, include un regulament general de stabilire a normelor comune pentru toate fondurile care fac parte din Cadrul Strategic Comun: Fondul european pentru dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și Fondul european pentru afaceri maritime și pescuit. Acest Regulament va permite o mai bună combinare a fondurilor în vederea unui impact mai puternic al acțiunii.

Ca și în cazul celorlalte fonduri, pentru a se introduce o legătură mai clară cu performanța, vor trebui stabilite obiective specifice pentru toate programele de dezvoltare rurală pentru cele șase priorități: încurajarea transferului de cunoștințe și a inovării; creșterea competitivității; promovarea organizării filierei agroalimentare și a gestionării riscurilor; refacerea, conservarea și consolidarea ecosistemelor; promovarea utilizării eficiente a resurselor și sprijinirea tranziției spre o economie cu emisii reduse de carbon; promovarea incluziunii sociale, a reducerii sărăciei și a dezvoltării economice în zonele rurale.

O parte din fonduri (cca. 5%) va fi reținută într-o așa-numită „rezervă de performanță” și va deveni disponibilă doar când se poate demonstra că se realizează progrese în îndeplinirea obiectivelor specifice respective.

Ratele de cofinanțare din partea UE vor fi de 85 % în regiunile mai puțin dezvoltate, în regiunile ultraperiferice și în insulele mici din Marea Egee și de 50 % în alte regiuni.

Pentru exercițiul financiar viitor (2014 – 2020), Comisia Europeană propune alocarea a 281,8 miliarde de euro pentru Pilonul I (plăți directe) al PAC și 89,9 miliarde de euro pentru dezvoltarea rurală.

Suma totală alocată agriculturii ar putea ajunge la 386,9 mld. euro dacă se vor adăuga fondurile pentru: securitate alimentară (2,2 mld. Euro), sprijin pentru persoane defavorizate (2,5 mld. Euro), gestionarea crizelor (3,5 mld. Euro), fondul pentru globalizare (2,5 mld. Euro); cercetare și inovare pentru securitate alimentară, bio-economie și agricultură durabilă (4,5 mld. Euro).

Obiectivul reformelor din trecut pentru a spori orientarea către piață, a agriculturii UE este continuat prin adaptarea instrumentelor de politică pentru a încuraja în continuare fermierii să-și bazeze deciziile lor de producție pe semnalele pieței.

Competitivitatea se adresează în mod direct modificărilor aduse mecanismelor de piață, în special eliminarea constrângerilor de producție. Toate restricțiile existente cu privire la volumele de producție pentru zahăr, produse lactate și sectorul vitivinicol se vor elimina, ceea ce permite agricultorilor să răspundă la cererea de pe o piață mult mai mare. Unele scheme de ajutor de mărfuri depășite vor fi, de asemenea, eliminate, și a alte sisteme vor fi modernizate.

Măsuri pentru a facilita cooperarea producatorilor sub ambii piloni ai PAC ar trebui să stimuleze, de asemenea, competitivitatea agriculturii prin reducerea costurilor, îmbunătățirea accesului la credite și adăugarea de valoare în sectorul primar.

Acțiuni specifice în cadrul ambilor piloni:

Tabelul Nr.2 : Acțiuni specifice în cadrul ambilor piloni ai PAC.

Noul design PAC este, de asemenea, mai eficient, mai precis și mai coerent. Aceasta se bazează pe o abordare mai cuprinzătoare pentru a sprijini politica prin mentinerea și folosirea celor doi piloni existenți, într-un mod mai bine orientat, integrat și complementar. Ambii piloni ai PAC vizează atingerea celor trei obiective PAC mai eficient, cu instrumentele mai specifice ale primului pilon completate de măsuri la nivel regional adaptate la noile cerințe, ale celui de-al doilea pilon.

Există o nouă flexibilitate pentru statele membre în bugetarea și punerea în aplicare a instrumentelor primului pilon, recunoscând diversitatea largă a agriculturii, de pe întreg teritoriul UE, schimbări climatice, mediu, precum și socio-economice.

Această flexibilitate va fi totuși încadrată de limitele bugetare și de reglementare bine definite, în scopul de a asigura condiții de concurență echitabile la nivel european și că obiectivele comune sunt îndeplinite. În acest domeniu, statele membre au responsabilitatea de a găsi echilibrul corect între beneficiile posibile și sarcinile de birocrație pentru producători, cât și pentru administrare și control.

In Comunicarea Comisiei Europene: “PAC în perspectiva anului 2020: cum să răspundem provocărilor viitorului privind alimentația, resursele naturale și utilizarea teritoriului“ se propun 3 opțiuni:

Status Quo îmbunătățit:

continuarea graduală a procesului de reformă cu ajustarea inechităților între statele membre (echilibrarea plăților directe).

Sprijin mai echilibrat, mai bine direcționat și mai durabil:

o reformă substanțială și oportună cu obiective mai bine direcționate spre nevoile diversificate ale fermierilor care își propune să sprijine și agricultura prietenoasă cu mediul.

Reformă semnificativă a PAC (eliminarea politicii de sprijin aveniturilor și susținere a pieței, practic a pilonului 1, păstrarea filosofiei politice a pilonului 2):

Sprijin orientat în special spre problemele de mediu și cele legate de schimbările climate.

Pilonul 1 al Politicii Agricole Comunitare: Organizații comune de piață

Suprafața agricolă utilizată în Uniunea Europeană

Structura agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene (UE) variază în funcție de diferențele de geologie, topografie, climă și resurse naturale, precum și de diversitatea de activități regionale, a infrastructurii și obiceiurile sociale.

După cum se poate observa, ponderea terenului arabil în totalul terenului agricol în Uniunea Europeană este semnificativ mai mare, urmat de cea a pășunilor și fânețelor permanente. România prezintă o situație similară cu o pondere de 63,2 a terenului arabil, pășuni și fânețe permanente 33%, culturi permanente 2,5% și grădini 1,3%.

Figura Nr.1 : Suprafață agricolă utilizată (SAU), în funcție de tipul cultură, 2007(conform Anexa nr. 1).

Figura Nr. 2 : Evoluția repartizării suprafețelor agricole administrate de ferme mici, medii și mari (1995-2007, UE-15), conform Anexa Nr. 2.

Ponderea suprafețelor agricole administrate de ferme, le clasifică pe acestea în ferme mici, medii și mari. Cea mai amre pondere în suprafața agricolă o au fermele mici și mijlocii, urmate în deaproape de cele mari.

Tabel Nr. 1: Situație comparativă privind numărul de ferme și suprafața agricolă utilizată (SAU), în funcție de mărimea fermelor, în UE‐27 și în România, în anul 2010.

La nivelul anului 2010 se poate observa diferența destul de mare de pondere, ferme de 0-2 ha dintre România și UE 27 , pentru numărul fermelor în funcție de mărimea acestora , cu un procent de 74,3 % în România, respectiv 49% în UE 27. România deține 32,16% din totalul fermelor din UE 27 dar majoritatea acestora fiind ferme de mici dimensiuni, 93,1 % dintre ele avand dimensiunea 0-4,9 h. Această situație poate fi explicată și prin faptul că cele 3,85 milione de ferme din România sunt desfasurate pe 13,3 milioane ha de suprafață agricolă utilizată (SAU), iar cele 11,9 milioane ferme din UE 27 sunt desfașurate pe aproximativ 171,5 milione ha SAU.

Tabel Nr. 2: Indicatori cheie la nivelul fermei, în țări ale UE‐27 (2010).

Așa cum am prezentat mai sus România dispune de un numar mare de ferme dispuse pe o suprafață agricolă relativ mică în comparație cu numărul lor, spre deosebire de media UE 27 și alte țări etalon ale agriculturii europene, cum sunt Germania, spania Franța și Italia, unde SAU este mult mai mare, iar numărul exploatațiilor agricole este mult mai mică. Forța de muncă angajată în agricultura româniei aproximativ 1,6 milione, semnificativ mai mare decât în celelalte țări analizate, poate fi pusă pe seama numărului mare de ferme. Cu toate că prezintă cel mai mare număr de ferme și de angajați, diferență ce poate fi pusă pe seama tehnoligizării sporite din celelte țări,. O altă disfuncționalitate a agriculturii României este regăsită în valoare producției agricole, însumată la 10,5 milione euro în anul 2010, valoare ce este mult mai mică , în comparație cu cea a unor țări cu vechime în Uniunea Europeană, unde implementarea Politicii Agricole Comune este mult mai bine aplicată.

Tabel Nr. 3 : Exploatații agricole, 2000-2010.

În ultimul deceniu a existat o tendință generală de o reducere a numărului din exploatații agricole din UE, cele mai multe țări au înregistrat o scădere în numărul lor de exploatații în perioada de timp analizată. Această tendință se explică prin mărirea suprafeței medii pe exploatație.

Tabel Nr. 4 : Utilizarea terenurilor agricole UE, 2010

Două cincimi (o valoare estimata de 40,1%) din suprafața totală de teren din suprafața agricolă a UE-27 a fost utilizată în 2010). România este evidențiata acestei statistici, suprafața agricolă utilizată reprezentând 59,8 % din total teren în România, pădurile sunt pe locul doi la ponderea din total terenuri , cu proporția cea mai mare din UE- 27. Un alt element specific agriculturii României sunt gradinile.

Tabel Nr. 5: Emisiile de amoniac, UE-28, 2011

Figura Nr. 3: Emisiile de amoniac, UE-28, 2011.

Emisiile de amoniac in Uniunea Europeană provin în proporție de 93% din agricultură și doar restul de 7% provine din alte sectoare ale industriei, așa cum se poate observa în Figura Nr. 3.

Tabel Nr. 6 : Emisiile de amoniac din agricultură 1990-2011 .

Activitățile agricole în UE-28 au condus la emisia de 3,4 milioane de tone de amoniac în 2011. Aceasta a reprezentat o scădere de aproape 30% în comparație cu nivelul emis în 1990 (a se vedea tabelul ). Cu toate acestea, agricultura era încă responsabilă pentru marea majoritate (93,3%) din totalul emisiilor de amoniac în UE-28 în 2011 (a se vedea figura).

În statele europene, consumul mediu de îngrășământ activ la hectar este de 200-250 kg, în timp ce în România această medie nici nu trece de 70 kg.

Producția agricolă, indici de preț și de venituri

Unul dintre principalele obiective ale politicii agricole comune (PAC) este de a oferi agricultorilor cu un standard rezonabil de viață. Deși acest concept nu este definit în mod explicit în cadrul PAC, o serie de indicatori de dezvoltare, inclusiv venituri din activități agricole pot fi utilizate pentru a determina progresele realizate în vederea atingerii acestui obiectiv.

Tabel Nr. 7 : Producții agricole și valoarea adăugată brută la prețurile de producție, 2001-2011, exprimată în milioane euro.

Figura Nr. 4 : Evoluția valorii în milioane euro, a producției sectorului agricol și valoarea adăugată brută în sectorul agricol.

În ceea ce privește valoarea producției vegetale UE-27 a crescut cu 9,1% în 2011 la 203 330 de milioane EUR și de ieșire a animalelor a crescut cu 9,9%, până la 154 057 milioane EUR (a se vedea tabelul 1); aceste creșteri ale producției brute au fost compensate de o creștere bruscă a valorii consumului intermediar de bunuri și servicii la prețuri de bază (cu 11,1%). Ca urmare, sectorul agricol a generat 148 556 milioane de euro de valoare adăugată la prețurile de producție brut în anul 2011, ceea ce a reprezentat o creștere de 6,0% în raport cu anul precedent.

Tabel Nr. 8: Subvenții și taxe în sectorul agricol, 2001-2011.

Taxele în sectorul agricol în România, fac dovada unei fiscalități ridicate, iar ponderea subvențiilor ca parte din valoarea adăugată la prețurile de producție este una foarte mică 5,3%, în comparație cu franța unde întâlnim cea mai mare pondere de 30,3 %.

Figura Nr. 5: Modificarea indicilor prețurilor de deflație, la intrare și la ieșire a produselor agricole, 2006-2011 (rata medie anuală de creștere,%, la Romania s-a luat în considerare doar perioada 2008-2011), conform Anexa Nr. 3.

Modificările în valoarea producției agricole cuprind un volum și componentă de preț: un fir important al schimbărilor recente din cadrul politicii agricole a fost de a trece de la mecanismele de susținere a prețurilor, astfel încât prețurile să reflecte mai precis forțele pieței și a cererii și ofertei. În timpul perioadei 2006-2011 (a se vedea figura 2), există diferențe considerabile între statele membre ale UE în dezvoltarea prețurilor de producție agricole dezumflate; astfel de prețuri dezumflat arată măsura în care prețurile la produsele agricole s-au schimbat în comparație cu prețurile de consum. Prețurile producției dezumflat au crescut în 22 de state membre ale UE, cele mai mari creșteri fiind înregistrate pentru Regatul Unit (o creștere medie de 7,0% pe an) și România (4,3% pe an), în timp ce reduceri au fost postate în cinci dintre statele membre ale UE , cea mai mare fiind în Belgia (-1,7% pe an) și Cipru (-1,4% pe an).

Tabel Nr. 9: Indicii prețurilor producției agricole (nominal), UE-27, 2005-2011 (2005=100).

A existat o creștere globală de 28,3% în UE-27 la prețurile de producție pentru produsele agricole între 2005 și 2011, evidențiată pentru principalele componente, în creștere de 33,7% pentru producția vegetală și 22,8% la producția animală. Creșterea prețurilor de producție între 2005 și 2011 nu a respectat un model neted, a existat o reducere considerabilă a prețurilor între 2008 și 2009, când prețul produselor agricole a scăzut cu 11,5%, ceea ce ar putea fi atribuit în mare măsură la scăderea prețurilor pentru cereale , lapte, fructe și ulei de măsline (toate cu o scădere între 14% și 31%) – a se vedea tabelul 4 de asemenea, o creșterea de 9,6% a prețurilor de producție pentru produsele agricole între 2010 și 2011 rezultat al creșterii de 34,7% pentru prețul la cereale, în timp ce. fructe (-0,3%) și legume și produse horticole (-6.8%) au fost singurele categorii de produse prezentate în tabelul 4 pentru care s-a înregistrat o scădere a prețurilor de producție în 2011.

Tabel Nr. 10: Indicele veniturilor din activitatea agricolă (indicator A), 2001-2011 (n-1 = 100).

Figura Nr. 6: Indicele veniturilor din activitatea agricolă (indicator A), 2001-2011 (n-1 = 100).

Valoarea netă reală adăugată la costul factorilor a activității agricole pe unitatea de muncă (exprimat în unități anuale de muncă), de asemenea, cunoscut sub numele de indicatorul de venit agricol A, a crescut cu 7,1% în UE-27 2010-2011. În anul 2011 România înregistreză cea mai importantă creștere 56,8% față de anul precedent.

Forța de muncă agricolă din Uniunea Europeană

Tabel Nr. 11 : Forța de muncă și numărul vaci de lapte pe exploatație specializate în producția de lapte, 2010 (numărul mediu mucitori per exploatație specializată producția lapte).

Cu toate că România dispune de o forță de muncă angajată idrect de către exloatație egală cu ce din Franța, aceasta nu corespunde si în transpunerea sa pe cap de vaca, unde avem în Franța 1,9 muncitori iar în România doar 0,88 asta se datoarează în special numarului mult mai mare de exploatații de crește vaci din România. Cel mai mare număr de vaci îl regăsim în Germania 3,3 milioane vaci de lapte, România crescându-se de 10 ori mai puține în anul 2010.

Tabel Nr. 12 : Forța de muncă agricolă: cifre absolute (1 000 de unități anuale de muncă).

Se poate observa tendința de scădere a numărului de muncitori în agricultură, la nivelul întegii UE, fapt absolut firesc odata cu tehnologizarea continuă din altimii ani, așa cum se poate vedea în Anexa Nr. 4.

Figura Nr. 7: Forța de muncă agricolă: cifre absolute (1 000 de unități anuale de muncă)

Tabel Nr. 13: Venitul agricol înl UE (Indicator A) evoluție, (2005 = 100).

Figura Nr. 8: Venitul agricol înl UE (Indicator A) evoluție, (2005 = 100).

Se poate observa că țările membre nou aderate în 2004 și 2007 sunt predispuse la variații mult mai mari ale venitului agricol de la an la an, în timp ce în UE15 și UE27 avem situații aproximativ similare. În același timp țările UE N-12 prezintă o creștere

Statistica privind producția de cereale și fructe

Tabel Nr. 14: Producția agricolă pe culturi, 2011 (1 000 de tone).

Franța și Germania au fost în mod detașat cei mai mari producători de cereale, sfeclă de zahăr și plante oleaginoase, deținând împreună peste jumătate din producția de sfeclă de zahăr din UE-27 (53,1 %) și puțin sub două cincimi din producția de plante oleaginoase (38.9 %) și din producția de cereale (37,3 %) înregistrate de UE-27 în 2011.

Figura Nr. 9: Producția de cereale (%), UE-27, 2011 (conform Anexa Nr. 5) .

Din figura de mai sus și Anexa Nr. 5 reiese faptul că producția de grâu are cea mai mare pondere în producția de cereale din cadrul UE-27, urmat de cea de porumb pentru boabe, orz și secară.

Figura Nr. 10: Producția de legume și fructe (milioane de tone), UE-27, 2011 (conform Anexa Nr. 6).

O analiză pentru fiecare produs în parte arată că producția de fructe și legume proaspete a fost concentrată în câteva state membre. De exemplu, aproape trei cincimi din producția de mere din UE-27 în 2011, a fost localizat în Italia, Polonia și Franța (date pentru 2010), în timp ce practic toate portocale au fost produse în Spania și Italia, în afară de niveluri relativ mici de producție în Grecia și Portugalia . Aproape două treimi (aproximativ 64%) de toate roșiile produse în UE-27 provine din Italia și Spania, în timp ce aproape jumătate (aproximativ 46%) de ceapa produse în UE-27 a venit fie din Olanda sau Spania.

Figura Nr.11 : Indicii producției agricole pe culturi, UE-27, 2000-2010 (2000=100), conform Anexa Nr. 7.

În 2010, statele UE-27 au produs 282,9 milioane de tone de cereale (inclusiv orez). În pofida capriciilor vremii, producția de cereale din UE-27 a fost relativ stabilă în perioada 2000 2010, fluctuațiile nedepășind +/-20 %.

Statistica privind produsele de proveniență animală

Tabel Nr. 15: Producția de produse cu proveniență animală (1 000 de tone), 2011.

Tabelul sintetizează o serie de produse de origine animală. Principalul producător de carne de porc este Germania, pentru carne de vită Franța, iar Spania conduce la producția de carne de oaie. România prezintă o situație destul de proasta, cu mult în urma, unor țări mult mai dezvoltate din punct de vedere tehnologic, precum cele prezentate mai sus. Principalii producatori de lapte europeni sunt Germania și Franța.

Figura Nr. 12: Producția de produse cu proveniență animală (1 000 de tone), 2011.

Produsul din carne principal în UE-27 a fost de carne de porc ( 22,4 milioane de tone în 2011) , cu greutatea de producție de aproape trei ori mai mare ca cea de bucăți de carne de vită / vițel din carne de bovine ( 7,8 milioane tone ) ; producția de carne de oaie în UE -27 a fost relativ modestă ( 0,7 milioane tone ).

Figura Nr. 13: Utilizarea de laptelui integral (%), UE-27, 2011(conform Anexa Nr. 8).

Aproximativ 36,1 % din laptele integral colectat în anul 2011 UE-27, a fost utilizat în producerea brânzeturilor, 28,1 % pentru producerea de unt, 12,6 a fost folosit ca lapte proaspăt și 11,8 s-a transformat în smântână.

Tabel Nr. 16: Populatia de vaci de lapte 2001, 2006, 2011.

Se poate observa o ușoară creștere a populației de bovine la nivelul tuturor țărilor analizate în tabelul nr. 16 , cel mai mare numar de bovine se regăsește în Franța, urmată de Germania. Populația de vaci de lapte este dominantă în totalul populației de vaci din România, creșterea vacilor pentru carne fiind aproape inexistentă. La nivelul Ue-27 avem un procent de doar 65,3% vaci de lapte din total vaci, în timp ce în Franța vacile crescute pentru carne are dețin un procent egal cu cele pentru lapte. Cel mai mic procent al vacilor de lapte îl găsim în Spania de doar 30,5%.

Figura Nr.14 : Producția de lapte de vacă, UE-27, 2011(conform Anexa Nr. 9).

Principalul producător de lapte de vacă al Uniunii Europene este Germania cu 20% din producția totală, urmată de Franța și de Italia. România a produs aproximativ 4 milioane tone de lapte de vacă în 2011, ceea ce reprezintă 2,7 % din producția totală din UE-27.

Tabel Nr. 17 : Randament producție lapte de vacă 2011.

Cel mai bun randament pe cap de vacă la producția de lapte îl are Spania, cu un efectiv de 798000 vaci de lapte mai mic ca și România unde regăsin 1154000 de vaci de lapte și cel mai slab randament 3531 kg, Spania de vansează la randamentul de kg lapte/ cap de vacă 8131 kg, germania cu 7232 kg, Franța 6855 kg, Italia 6438 kg și peste media UE-27 6692 kg.

Figura Nr. 15: Colectarea laptelui de vacă statistică lunară UE27, (1000 tone), conform anexa nr. 10.

În urma studierii repartizării colectării laptelui pe fiecare lună în 2011 și 2012 se poate observa o situație similară în decursul celor doi ani, luna ianuarie fiind cea mai slaba din acest puct de vedere.

Tabel Nr. 18 : Prețurile de vânzare lapte de vacă (EUR la 100 kg).

Figura Nr. 16: Prețurile de vânzare lapte de vacă (EUR la 100 kg).

România practică cele mai mici prețuri de vânzare la lapte de vacă 30,43 euro/100kg de lapte. La polul opus se află Grecia cu 45,08 euro/100kg.

Figura Nr. 17: Prețurile de producție și de vânzare ale produselor gricole, UE-27, 2005-2012 (2005 = 100), conform anexa nr. 12.

A se observa că în timp ce prețul la lapte de vacă și a altor tipuri de lapte au avut o evoluție constantă din anul 2005 până în 2009, prețul cu hrana animalelor a crescut cu până la 35% de la un an la altul, iar prețul energiei a crescut cu 20% din 2005 până în 2012.

Figura Nr. 18: Numărul de unități de animale (UVM) în funcție de tip (% din efectivul total de animale), conform anexa nr. 11.

Din totalul animalelor în UE-27, aproximativ 47,7% sunt bovine, 27,6 porci, păsări de curte 13,8 și oi 7,6. România este principalul crescători de oi cu 14,1% din totalul UE-27, al 3-lea crescător de păsări de curte și primul loc la categoria alte animale cu 13,5 % din totalul UE-27. România pare să aibă potențialul cel mai mare dintre statele analizate, dând dovada de o diversitate mare de animale pe cale le poate crește intensiv.

Tabel Nr. 19: Prețurile de vânzare porci EUR la 100 kg greutate în viu.

În ultimii trei ani analizați prețul de vânzare porci în viu euro/100 kg a avut tendința de creștere, cel mai mare preț atins în Italia în 2012, 213,3 euro/100 kg. În România prețul de vânzare porci în viu se încadrează în tendința europeană și atinge în 2012 valoarea de 138,59 euro/ 100 kg.

Statistici privind evoluția aplicării PAC

Figura Nr. 20 : Evoluția cheltuielilor PAC 1990-2010.

Fără îndoială, Politica Agricola Comuna este una dintre cele mai importante politici comune ale UE căreia i se acordă o atenție sporită, lucru observabil daca studiem alocările bugetare ale UE privind PAC.

Sprijinul direct acordat producatorilor care cea mai mare pondere începând din 2007, ,,decuplat” de deciziile privind productția a fost în avantajul micilor fermieri dar vizează în același timp o reglare a mecanismelor de piață.

Noua schemă de plată unică, care este partea cea mai importantă a plăților directe, este o schemă decuplată. Fermierii nu au obligația de a produce, având libertatea de a reacționa

la semnalele pieței și de a-și adapta modul de producție în consecință, deoarece decuplarea se va extinde în continuare, toate plățile trebuind să fie decuplate cel mai târziu în 2012, cu excepția schemelor pentru vacile care alăptează, oi și capre, precum și pentru bumbac, care pot rămâne cuplate.

Pe lângă plata unică, agricultorii au mait beneficiat, în continuare de ajutor cuplat în cadrul altor scheme specifice în care sprijinul depinde de suprafața cultivată sau de producție

Obiective pentru pilonul 1 din cadrul PAC:

Stabilizarea pietelorƒ

Aprovizionarea cu bunuri publice

Instrumente pentru stabilizarea pietelor:

Dezvoltarea de noi produse,

interventie,ƒ

suport pentru depozitarea privata,ƒ

mentinerea pietei comune,ƒ

restituiri la export.

Tabel Nr. 20: Cheltuielile PAC 2012 (1000 euro).

În anul 2012 România a reușit să atragă ajutore directe decuplate în valoare de 880 milioane euro o sumă destul de mică în comparație cu Franța sau Germania, însă aproape de sumă pe care țara noastră își propusese, gradul de contractare al fondurilor rezervate agriculturi pentru România fiind de 90%.

Cel mai important pilon PAC de finanțare a agriculturii românești, Pilonul I – plăți directe și măsuri de piață – permite menținerea activității agricole pe întreg teritoriul UE și a unei producții diversificate și de calitate, prin el se finanțează mici fermieri dar în același timp sunt finanțați și marii producători.

La capitolul dezvoltare rurală România a beneficiat de 1,35 mld euro în 2012, sumă ce poate fi comparată cu cele obținute de celelalte țări analizate, beneficiind mai mult decât Spania și Franța.

În total România a atras de la UE 2,37 mld euro în anul 2012 prin pilonul 1 PAC( plăți directe și măsuri de piață) și pilonul 2 PAC (Dezvoltare rurală). Franța a beneficiat de cea mai amre sumă atrasă 9,8 mld euro, urmată de Spania Germania și Italia.

Tabel Nr. 21: Raport cu privire la distribuirea de ajutoare directe către producători.

Așa cum prezemtam mai devreme agricultura României este caracterizată de un număr mare de fermieri, majoritatea cu o suprafață agricolă utilizată relativ mică 0-4,9 ha, spre care se îndreaptă și majoritatea plăților directe, 86,3% dintre beneficiari primind sub 500 euro. Spre deosebire în Germania doar 10,6% dintre ajutoare au fost de sub 500 euro.

Ca și valoare ajutoarele sunt mai bine fructificate pe clasele de marime ajutor, 15% din plățile fiind încadrate între 20000-50000 euro, suma totală fiind dispersată pe toate clasele de mărime.

Tabel Nr. 22: Comparație producția agricolă în România și Germania 2013.

Germania este una din cele mai importante producătoare de produse agricole din UE, alături de Franța, Spania și Italia. Produce aproximativ 47% din producția europeană de secară și borceag, 20% din producția de orz. România se evidențiază la producția de porumb boabe 20% din producția UE-27 și 11% din producția de cartofi.

Valoarea producției agricole totale în România s-a ridicat în 2013 la valoarea de 17mld. Euro, spre deosebire Germania surclasează România având valoarea producției agricole totale de 50 mld. Euro.

Pe de alta parte, la suprafata cultivata cu grau, in anul 2013, Romania s-a situat pe locul patru (dupa Franta, Germania si Polonia), iar la productia obtinuta, pe locul sase, dupa Franta, Germania, Regatul Unit, Polonia si Spania. In ceea ce priveste randamentul, tara noastra se afla pe ultimele locuri.

Tabel Nr. 23 : Comparatie cheltuieli agricole Romania Germania.

În România, anii 2011 și 2013 avem o valoare apropiată a cheltuielilor agricole, adică 12 respectiv 14 mld. euro, în timp ce în 2012 cheltuielile ating suma de 10 mld. euro. Cle mai mari cheltuieli au fost făcute cu hrana de animale, consumul de capital fix și energia, aceste cheltuieli se regăsesc în valoare adăugată a produselor agricole.

În Germania cheltuielile au fost constante aproximativ 45 mld. euro în cei trei ani, iar cea mai mare valoare a avuto hrana pentru animale consumul de capital fix, energie, dar și amelioratori de sol și îngrășăminte.

Tabel Nr. 24: Comparația veniturilor între România și Germania.

Prin înființarea PAC și prin reformele care au dus la îmbunătățirea ei, Uniunea Europeana s-a dovedit ca fiind un lider important pe piața mondială a produselor agricole, cel mai mare importator și al doilea mare exportator de produse alimentare din lume. Acest program a dus și la îmbunătățirea rezultatelor agriculturii românești față de anul de referință 2005, veniturile din agricultură au crescut cu 57,5% în 2011, cu 23% în 2012 și cu 35% în 2013. Veniturile totale din agricultură s-au cifrat la 6,5 mld. euro în România, spre deosebire Germania a avut venituri de 14,5 mld. euro în anul 2013. Producția vegetală a adus cea maai mare parte a veniturilor în România 12 mld. euro, iar în Germania atât producția vegetală, cât și cea animală au avut valori apropiate în 2013 și anume 25 mld. euro.

Concluzii

Reforma 2013 este probabil una dintre cele mai importante reforme întreprinse vreodată . Pentru statele membre , în plus față de elaborarea de noi programe de dezvoltare rurală , acestea vor avea , de asemenea, alegeri importante de a face cu privire la schemele de plăți directe , în timp pentru punerea în aplicare din ianuarie 2015.

Lista este lungă – transferurile între piloni , plafonarea și degresiune , punerea în aplicare la nivel regional a schemei de plată de bază , convergența internă , ​​ecologizarea echivalența , tinerii fermieri și schemele facultative ( plata redistributiv , de sprijin cuplat și pentru ANCS ), precum și abordarea față de sectoriale cooperare și contracte .

Provocarea va fi să ajungă la un echilibru între eficacitate și eficiență și păstrarea regulilor cât mai simplu posibil . În luarea acestor decizii cheie, statele membre au responsabilitatea de a profita din plin de oportunitățile oferite de reforma pentru a stabili strategiile viitoare pentru sectoarele agricole care vor asigura competitivitatea și viabilitatea acestora pe termen lung.

PAC contribuie la realizarea obiectivelor Strategiei 2020

Producția alimentară sustenabilă

Managementul durabil al resurselor naturale

Dezvoltarea teritorială echilibrată

Studiile de impact, lucrările de cercetare și diversitatea opiniilor (ultraliberale‐ desființarea PAC; moderat liberale ‐ desființarea pilonului 1 și păstrarea măsurilor de mediu și dezvoltare rurală; ultra‐conservatoare ‐ aceeași PAC și creșterea susținerii financiare prin plati directe) exprimate în ultimii 2 ani, conduc la concluzia că plățile directe sunt percepute ca fiind cea mai importantă formă de sprijin pentru fermieri și de fapt “bătălia” se dă în jurul modului în care se vor împărți sumele alocate pentru acestea.

Statele cu o agricultură competitivă (cu ferme mari și eficiente, forța de muncă ocupată în agricultură redusă), cum sunt Germania, Franța, Spania și Italia se situează pe primele poziții la productivitate și venituri din agricultură.

Statele mai puțin dezvoltate (cu ferme mici și numeroase, cu o populație importantă ocupată în agricultură)cum este și România doresc menținerea unei politici agricole care să subvenționeze într‐o formă sau alta fermele, pentru a putea face față concurenței pe piața agricolă comunitară.

Transferul de sume între cei 2 piloni: din pilonul 1, spre pilonul 2 (10% din plafonul de plati directe) și din pilonul 2 spre pilonul 1 (5% din sumele pentru programe de dezvoltare rurala) Romania ar trebui să profite din plin de aceste opțiuni. Plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu ‐ 30% din plafonul național anual: deoarece cerințele legate de aceste practici sunt aceleași pentru toți fermierii UE ar fi necesar ca aceste plăți să fie egale la nivel UE și poate ar trebui prevăzută o anvelopă europeană distinctă pentru aceste plăți. Această măsură ar putea fi greu de implementat și ar putea mări birocrația.Plafonarea plăților pentru fermele mari: din estimarea efectelor asupra a 200 de ferme de peste 2000 ha “pierderile” (sume ce se vor transfera spre dezvoltare rurala) reprezintă doar 2% din plafonul național ajungând la 3% în 2020. Fermele de peste 5000 ha vor fi cel mai puternic afectate (30 ferme 4% din suprafața eligibilă pentru plati directe).

Fermele mici ar primi cei mai mulți bani în situația în care segmentul 1‐2.5 ha ar opta pentru plata unică pe fermă (500 euro), iar fermele din clasa 2.5‐3ha pentru plata la hectar.

In țările care au un numar semnificativ de ferme mici procentul stipulat în propunerea

legislativă a Comisiei ar trebui extins la 15%, pentru că poate exista situația în care și ferme din clase de mărime mai mari (4,5ha) să adopte această formulă simplificată, mai ales în situația unor fermierii bătrâni, care nu‐și mai pot lucra corespunzător terenurile.

România ar trebui să militeze pentru a obține acest lucru și să‐și găsească aliați printre țările membre cu probleme structurale similare.

Cumulat, ajutorul primit din partea UE, pentru cei doi piloni ai Politicii Agricole Comune, este de: 169 €/ha în Noile State Membre (UE 12) și 685 €/ha în vechile State Membre (UE15), deși alocarea este ceva mai bună în cazul pilonului doi al PAC – dezvoltare rurală – comparativ cu pilonul 1 – plățile directe – totuși, datorită dificultăților legate de cofinanțare și de realizarea proiectelor apar probleme de absorbție care reduc impactul așteptat asupra zonelor rurale.

Se știe că România ar putea hrăni o populație de 80 milioane de locuitori din agricultura proprie, iar folosindu-se de ajutorul plăților directe, care însumează 265 miliarde euro din bugetl UE-28, 2014-2020 ( conform anexa nr. 16), ar putea să limiteze importurile de produse agricole și să crească exporturile către piața unică europenă a produselor agricole. Cheia renașterii agriculturii românești stă și în stabilirea clară a cadastrului funciar, insturirea fermierilor spre elaborarea de proiecte fezabile spre a obține un grad cât mai mare al atragerii fondurilor, cât și eliminarea birocrației din instituțiile ce gestionează subvențiile pentru agricultură în țara noatră, cum este APIA.

În timp ce un agricultor din România primește o plată directă sub 160 €/ha, omologul său grec beneficiază de circa 600 €/ha, în aceste condiții agricultorului din România îi este foarte greu să fie competitiv pe piața unică europeană, cu toate sunt anumite nișe pe care agricultura românească le străpunge, cum ar fi produsele ecologice. Noua Politică Agricolă Comună (PAC) 2014-2020 conține o serie de măsuri speciale pentru sprijinirea agriculturii ecologice, în toate statele membre.

Bibliografie:

Dima, M., (2007). Mediul European de Afaceri, Politica în Domeniul Concurenței, București: Ed. ASE;

http://agricultura.tvr.ro/?p=76;

http://beta.ier.ro/documente/formare/Politica_agricola.pdf;

http://capreform.eu/;

http://ec.europa.eu/agriculture/50-years-of-cap/history/index_ro.htm;

http://ec.europa.eu/agriculture/cap-post-2013/;

http://ec.europa.eu/agriculture/policy-perspectives/policy-briefs/05_en.pdf;

http://enrd.ec.europa.eu/policy-in-action/rural-development-policy overview/introduction/ro/introduction_ro.cfm?pdf=true;

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/agriculture/data/main_tables;

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Agricultural_census_in_Spain;

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Agricultural_output,_price_indices_and_income;

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Agricultural_products/ro;

http://europa.eu/legislation_summaries/budget/bu0001_ro.htm;

http://faostat3.fao.org/faostat-gateway/go/to/home/E;

http://www.agrimedia.ro/articole/batalia-din-jurul-platilor-directe-acordate-in-viitoarea-pac;

http://www.cap2020.ieep.eu/;

http://www.crpe.ro/wp-content/uploads/2012/09/PAC-dupa-2013-Theodor-Weber.pdf;

http://www.ecpa.eu/information-page/agriculture-today/common-agricultural-policy-cap;

http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.2.4.html;

http://www.mae.ro/node/1625;

https://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo2&lang=ro&context=45;

Popescu, G., (1999). Pilitici agricole, acorduri eurpene, București, Ed. Economică;

Popescu, G., (2003). Economia euroregională, București, Ed. ASE;

Popescu, G., Constantin F., (2013). Politica Agricolă Comună (Note de curs);

Rusu, M., Giurca, G., Luca, L., Analiza evolutiei si orientarilor politicii agricole comune dintr-o perspectiva romaneasca, Bucuresti, 2007;

Zahiu, L., Dachin, A., (2001). Politici Agroalimentare Comparate, București, Ed. Ecpnomică.

Anexe

Anexa Nr 1. : Suprafață agricolă utilizată (SAU), în funcție de tipul cultură(%), 2007.

Anexa nr. 2 : Evoluția repartizării suprafețelor agricole administrate de ferme mici, medii și mari (1995-2007, UE-15).

Anexa Nr. 3: Modificarea indicilor prețurilor de deflație, la intrare și la ieșire a produselor agricole, 2006-2011 (rata medie anuală de creștere,%, la Romania s-a luat în considerare doar perioada 2008-2011).

Anexa Nr. 4: Parcul de tractoare si masini agricole principale din agricultura Roniei 2005-2012.

Anexa Nr. 5: Producția de cereale (%), UE-27, 2011.

Anexa Nr. 6: Producția de legume și fructe (milioane de tone), UE-27, 2011.

Anexa Nr. 7: Indicii producției agricole pe culturi, UE-27, 2000-2010 (2000=100)

Anexa Nr. 8 : Utilizarea de laptelui integral (%), UE-27, 2011.

Anexa Nr. 9: : Producția de lapte de vacă, UE-27, 2011.

Anexa Nr. 10 : Colectarea laptelui de vacă statistică lunară UE27, (1000 tone).

Anexa Nr. 11: Numărul de unități de animale (UVM) în funcție de tip (% din efectivul total de animale).

Anexa Nr. 12: Prețurile de producție și de vânzare ale produselor gricole, UE-27, 2005-2012 (2005 = 100).

Anexa Nr. 13: Comerțul cu produse agricole în 2012 Romania.

Anexa Nr. 14: Repartizarea ajutoarelor europene pentru agricultură, pe măsuri în parte , în România și Germania (2012).

Anexa Nr. 15: SCHIMBURI COMERCIALE CU PRODUSE AGRICOLE ȘI ALIMENTARE ÎN UE-28 PE ȚĂRI SELECȚIONATE (2012)

Anexa Nr. 16: PAC ÎN CADRUL FINANCIAR 2014-2020 (UE-28).

Bibliografie:

Dima, M., (2007). Mediul European de Afaceri, Politica în Domeniul Concurenței, București: Ed. ASE;

http://agricultura.tvr.ro/?p=76;

http://beta.ier.ro/documente/formare/Politica_agricola.pdf;

http://capreform.eu/;

http://ec.europa.eu/agriculture/50-years-of-cap/history/index_ro.htm;

http://ec.europa.eu/agriculture/cap-post-2013/;

http://ec.europa.eu/agriculture/policy-perspectives/policy-briefs/05_en.pdf;

http://enrd.ec.europa.eu/policy-in-action/rural-development-policy overview/introduction/ro/introduction_ro.cfm?pdf=true;

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/agriculture/data/main_tables;

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Agricultural_census_in_Spain;

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Agricultural_output,_price_indices_and_income;

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Agricultural_products/ro;

http://europa.eu/legislation_summaries/budget/bu0001_ro.htm;

http://faostat3.fao.org/faostat-gateway/go/to/home/E;

http://www.agrimedia.ro/articole/batalia-din-jurul-platilor-directe-acordate-in-viitoarea-pac;

http://www.cap2020.ieep.eu/;

http://www.crpe.ro/wp-content/uploads/2012/09/PAC-dupa-2013-Theodor-Weber.pdf;

http://www.ecpa.eu/information-page/agriculture-today/common-agricultural-policy-cap;

http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.2.4.html;

http://www.mae.ro/node/1625;

https://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo2&lang=ro&context=45;

Popescu, G., (1999). Pilitici agricole, acorduri eurpene, București, Ed. Economică;

Popescu, G., (2003). Economia euroregională, București, Ed. ASE;

Popescu, G., Constantin F., (2013). Politica Agricolă Comună (Note de curs);

Rusu, M., Giurca, G., Luca, L., Analiza evolutiei si orientarilor politicii agricole comune dintr-o perspectiva romaneasca, Bucuresti, 2007;

Zahiu, L., Dachin, A., (2001). Politici Agroalimentare Comparate, București, Ed. Ecpnomică.

Anexe:

Anexa Nr 1. : Suprafață agricolă utilizată (SAU), în funcție de tipul cultură(%), 2007.

Anexa nr. 2 : Evoluția repartizării suprafețelor agricole administrate de ferme mici, medii și mari (1995-2007, UE-15).

Anexa Nr. 3: Modificarea indicilor prețurilor de deflație, la intrare și la ieșire a produselor agricole, 2006-2011 (rata medie anuală de creștere,%, la Romania s-a luat în considerare doar perioada 2008-2011).

Anexa Nr. 4: Parcul de tractoare si masini agricole principale din agricultura Roniei 2005-2012.

Anexa Nr. 5: Producția de cereale (%), UE-27, 2011.

Anexa Nr. 6: Producția de legume și fructe (milioane de tone), UE-27, 2011.

Anexa Nr. 7: Indicii producției agricole pe culturi, UE-27, 2000-2010 (2000=100)

Anexa Nr. 8 : Utilizarea de laptelui integral (%), UE-27, 2011.

Anexa Nr. 9: : Producția de lapte de vacă, UE-27, 2011.

Anexa Nr. 10 : Colectarea laptelui de vacă statistică lunară UE27, (1000 tone).

Anexa Nr. 11: Numărul de unități de animale (UVM) în funcție de tip (% din efectivul total de animale).

Anexa Nr. 12: Prețurile de producție și de vânzare ale produselor gricole, UE-27, 2005-2012 (2005 = 100).

Anexa Nr. 13: Comerțul cu produse agricole în 2012 Romania.

Anexa Nr. 14: Repartizarea ajutoarelor europene pentru agricultură, pe măsuri în parte , în România și Germania (2012).

Anexa Nr. 15: SCHIMBURI COMERCIALE CU PRODUSE AGRICOLE ȘI ALIMENTARE ÎN UE-28 PE ȚĂRI SELECȚIONATE (2012)

Anexa Nr. 16: PAC ÎN CADRUL FINANCIAR 2014-2020 (UE-28).