Politica Agricola Comuna Si Impactul Asupra Agriculturii

[NUME_REDACTAT] I

[NUME_REDACTAT] Comună și impactul asupra agriculturii

Scurt istoric

Etape în evoluția PAC

Instrumentele PAC

Impactul PAC asupra agriculturii

Capitolul II

[NUME_REDACTAT] Comună în contextul sectorului agricol din România

2.1 [NUME_REDACTAT] în agricultură

2.2 Problemele existente în agricultura [NUME_REDACTAT] III

Strategia de dezvoltare agricolă pentru tinerii fermieri

3.1 [NUME_REDACTAT] la programele de finanțare a agriculturii UE

3.2 Dezvoltarea agriculturii României prin instalarea tinerilor fermieri

Capitolul IV

Concluzii și propuneri de îmbunătățire a sectorului agricol românesc

[NUME_REDACTAT] Comună și impactul asupra agriculturii

Scurt istoric

Agricultura a fost domeniul pentru care s-a prevăzut aplicarea unei politici comune încă din primele etape ale construcției europene. Agricultorii reprezentau în momentul semnării Tratatului de la Roma 25% din populația activă. Caracteristica principală a Europei agricole era diversitatea sistemelor și structurilor de exploatare, a metodelor de gestiune și a politicilor. Din altă perspectivă, Europa de Vest nu reușise încă să depășească, întârzierea economică și dezechilibrele provocate de anii de război, în pofida sprijinului acordat prin [NUME_REDACTAT] de către americani. Agriculturile europene, chiar cele mai moderne (M. Britanie, Olanda, Danemarca), erau încă puțin mecanizate, foloseau cantități reduse de îngrășăminte, iar rolul produselor fitosanitare era ignorat. Exploatații familiale de mici dimensiuni, nu puteau să asigure decât venituri de subzistență într-o agricultură de autoconsum, departe de a oferi necesarul de produse alimentare și de a face față concurenței externe.

[NUME_REDACTAT] Comună s-a dorit a fi soluția pentru atingerea a trei tipuri de obiective: economice (creșterea producției, promovarea progresului tehnic), politice (garantarea securității alimentare), și sociale (garantarea unui nivel de viață echitabil pentru agricultori și prețuri rezonabile pentru consumatori). (Universitatea „[NUME_REDACTAT] Cuza” Iași, Centrul de [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT])

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] începe în 1957, odată cu semnarea Tratatului de la Roma privind înființarea [NUME_REDACTAT] Europene de către cele șase state (Franța, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg).

[NUME_REDACTAT] Comună (PAC), definită în articolele 38-46 ale Tratatului de la Roma, este cea mai veche dintre politicile comunitare, fiind lansată efectiv în 1961.

Politica agricolă comună a avut și are o importanță semnificativă în procesul de integrare europeană și a fost obiectul unor apeluri de reformă încă din anii 1960. Piața comună între țările membre s-a constituit pentru prima dată în domeniu agricol.

Cele șase state membre erau îngrijorate în privința durabilității producției alimentare, fiind într-un proces de revenire din grave crize alimentare post-belice.

[NUME_REDACTAT] Comună nu a avut o formă definitivă de la început. A apărut pe fondul unei ambiguități juridice și al unei fragmentări politice. Au existat mai multe etape ale schimbării, pentru început în cadrul reformei McSharry din 1992, apoi în Agenda 2000 din 1999 și în Revizuirea la mijlocul perioadei a [NUME_REDACTAT] Comune (2003) și nu în ultimul rând în așa-numitul Bilanț de sănătate al PAC din 2008. ([NUME_REDACTAT], Mark A. Pollack, Alasdair R. Young, [NUME_REDACTAT] în [NUME_REDACTAT])

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]

Principiile și instrumentele politicii agricole comune au fost stabilite prin Tratatul de la Roma din 1957 și, ulterior, la Conferința de la Stresa, în iulie 1958, data intrării în vigoare fiind în 1962. Articolul 39 din tratat stabilit obiectivele PAC, după cum urmează:

Creșterea productivității agriculturii prin promovarea progresului tehnic, prin asigurarea dezvoltării raționale a producției agricole, precum și prin utilizarea optimă a factorilor de producție, și în special a forței de muncă;

Asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populația agricolă, în special prin majorarea veniturilor individuale ale lucrătorilor din agricultură;

Stabilizarea piețelor;

Garantarea siguranței aprovizionărilor;

Asigurarea unor prețuri rezonabile de livrare către consumatori.

Principiile PAC

Tratatul de la Roma nu explica concret cum aveau să fie realizate aceste obiective. De aceea, în 1958, miniștrii agriculturii celor șase state semnatare ale Tratatului s-au întâlnit la Stresa (Italia) pentru a se pune de acord asupra modului de transpunere în practică a politicii agricole. Ei au stabilit atunci trei principii care să guverneze PAC:

Principiul pieței unice: în interiorul [NUME_REDACTAT], produsele agricole circulă fără restricții, având prețuri unice;

Principiul preferinței comunitare: este favorizat consumul produselor originare din [NUME_REDACTAT], prin impunerea de prețuri mai mari la produsele din import față de producția internă pentru a proteja produsele pieței comune împotriva importurilor la prețuri mici;

Principiul solidarității financiare: măsurile comune sunt finanțate dintr-un buget comun.

Aceste trei principii au o importanță deosebită în cadrul PAC, [NUME_REDACTAT] având sarcina de a detalia măsurile de politică agricolă comună. În primul rând, măsura inițială pentru stabilirea unei piețe agricole europene a fost organizarea unei piețe comune pentru toate produsele agricole, dar mai ales pentru grâu, orz, carne, secară, porumb, orez, zahăr, vin, produse lactate, carne de vită, carne de porc, miel, dar și unele fructe și legume, cărora li s-au aplicat măsuri de unificare a prețurilor. Pentru carnea de porc, carnea de pui, ouă, vin, fructe și legume s-au adoptat măsurile de eliminare a barierelor tarifare între statele membre și instituirea protecției comune la import, fără unificarea prețurilor. Cu timpul, măsurile s-au extins și asupra altor categorii de produse: carne de miel, pește, flori, tutun, ajungând în prezent ca aproximativ 90% din producția agricolă a [NUME_REDACTAT] să fie reglementată prin măsuri comune.

Cu toate acestea, măsurile comune adoptate au determinat și unele efecte secundare nedorite. Garantarea prețurilor mari (în special la carne de vită, grâu, unt), a încurajat creșterea producției, care ulterior s-a transformat în supraproducție, antrenând creșterea cheltuielilor agricole.

Ideea pieței comune a presupus realizarea unui comerț liber în cadrul comunității, dar în același timp să existe bariere tarifare pentru statele din exterior. Această piață comună acționa pe baza unui preț garantat. Noțiunea de preț garantat este crucială pentru înțelegerea modalității de funcționare a PAC. În loc să permită pieței să stabilească nivelurile de preț, agricultorii au primit pentru produsele lor prețuri stabilite la nivel central de către funcționarii publici și politicieni. În cazul în care prețul începea să scadă, ceea ce avea ca efect scăderea veniturilor agricultorilor, agențiile de întervenție stabilite la nivel național interveneau când prețul atingea un anumit nivel (prețul de intervenție), menținând astfel prețurile ridicate. Această modalitate a fost în mod clar un sistem intervenționist, destul de costisitor, care a avut ca obiectiv sprijinirea agricultorilor și creșterea producției agricole. Dacă prețurile produselor agricole din interiorul [NUME_REDACTAT] a fost suficient de mare pentru a susține veniturile agricultorilor, a fost de asemenea suficient pentru a împiedica inundarea pieței comune cu produse ieftine prin intermediul importurilor. Prin urmare, pentru atingerea celui de-al doilea principiu al [NUME_REDACTAT] Comune, preferința comunitară, a fost creat un sistem de tarife de frontieră pentru fiecare produs. Astfel, produsele venite din import puteau intra pe piața comună numai în cazul în care prețul era acceptat la nivel central de către autorități.

[NUME_REDACTAT] ale [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] de formare

[NUME_REDACTAT] Comună a fost concepută într-o [NUME_REDACTAT] Europeană (CEE), formată din șase state membre (Germania, Franța, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg), care erau într-un proces de revenire după crizele alimentare post-belice.

[NUME_REDACTAT] Comună a fost prevăzută pentru prima dată în Tratatul de la Roma din 1957, dar nu a avut o formă definitivă de la început.

Tratatul de la Roma a invitat statele membre CEE să elaboreze o politică agricolă comună pentru a asigura venituri echitabile pentru agricultori și prețuri rezonabile pentru consumatori, instituind organizări comune ale pieței. La 3-12 iulie 1958, la Conferința de la Stressa, au fost enunțate principiile directoare ale PAC. Intrarea în vigoare a PAC și aplicarea efectivă s-a făcut însă, începând cu anul 1962, în urma Acordului de la Bruxelles, în cadrul căruia s-au stabilit elemente referitoare la principii, mecanisme de funcționare, obiective, anumite reglementări privind prețurile, producția, importurile și exporturile agricole.

Reforma McSharry din 1992

Încă de la intrarea în vigoare a [NUME_REDACTAT] Comune, din anul 1962, aceasta și-a îndeplinit obiectivele și a garantat siguranța aprovizionării cu produse agricole și alimente. Mai târziu, când a fost pusă în aplicare politica privind prețurile de sprijin care erau foarte ridicate în comparație cu prețurile pieței mondiale și odată cu garantarea achiziționării unor cantități mari de produse, [NUME_REDACTAT] Comună a început să aibă din ce în ce mai multe excedente. Cu scopul de a elimina diferențele din ce în ce mai mari dintre cerere și ofertă și pentru a administra cheltuielile agricole în mod adecvat și corect, Consiliul a adoptat un proces de schimbare radicală la nivelul PAC, astfel sistemul de producție prin prețuri fiind înlocuit cu un sistem de ajutoare compensatorii pentru venituri.

Datorită unor scăderi semnificative ale prețurilor garantate culturilor agricole, au fost înregistrate pierderi în materie de venituri, dar care au fost compensate prin plăți directe pe hectar. Referitor la producția animalieră, scăderile înregistrate la carnea de vită au fost compensate prin acordarea unor prime pe cap de animal.

[NUME_REDACTAT] din 1992 a avut ca principale obiective:

creșterea competitivității agricultorilor, atât pe piețele interne cât și pe piețele externe, pentru menținerea Comunității în răndul producătorilor și exportatorilor de produse agricole;

diminuarea producției până la nivelul cererii manifestate pe piață;

încurajarea fermierilor să nu își abandoneze terenurile;

susținerea veniturilor pentru cei care au în mod evident nevoie de sprijin prin concentrarea ajutoarelor;

protejarea mediului și dezvoltarea potențialului natural.

Reforma McSharry a urmărit reducerea prețului la cereale cu 30%, reducerea prețului la carnea de vită și mânzat cu 15%, plățile compensatorii către producători urmau a fi legate producție, deoarece numai agricultorii cu produse eligibile puteau primi aceste plăți. Au existat și măsuri adiacente care au presupus: ajutoare la pensionarea anticipată a agricultorilor, programe agro-mediu, sprijin pentru reîmpădurirea terenului agricol, scoaterea a 15% din terenurile arabile pentru exploatațiile peste mărimea convenită.

Plățile agricole au devenit instrumentul principal de sprijin, au făcut din [NUME_REDACTAT] Comună un factor care denaturează mai puțin piața.

Agenda 2000

Agenda 2000 a reprezentat o nouă etapă în completarea Reformei din 1992. În 1997, [NUME_REDACTAT] de la Luxemburg a stabilit că agricultura europeană trebuie să fie durabilă, competitivă, multifuncțională și astfel s-a hotărât obiectivul și necesitatea noii reforme.

Reforma a vizat în special următoarele elemente:

un sector agricol competitiv, care să facă față adversarilor de pe piețele internaționale fără a fi nevoie de subvenții;

stabilizarea bugetară prin intermediul unui cadru financiar strict stabilit pentru perioada 2000-2006;

politică mult mai simplă, care stabilește clar ce decizii trebuie luate în comun și ce decizii rămân de competența statelor membre;

metode de producție sănătoase și care protejează mediul;

forme diverse de agricultură, bogate în practici tradiționale.

Acordul cu privire la agricultură din Agenda 2000 a avut ca puncte principale:

sprijinul pieței și veniturilor devine primul pilon PAC;

prețurile sunt reduse cu 15% la cereale, 15% la produsele lactate, 20% la carnea de vită și mânzat;

eco-condiționalitatea permite statelor membre să condiționeze deconectarea plăților, numite acum plăți directe, în raport cu criteriile de mediu dezvoltarea rurală devine al doilea pilon PAC;

modularea, permite statelor membre să consolideze fondurile pilonului 2 cu cel mult 20% din suma totală a plăților directe la care au dreptul. (Elaborarea politicilor în UE, [NUME_REDACTAT], Mark A. Pollack)

Noul pilon de dezvoltare rurală sporește multifuncționalitatea [NUME_REDACTAT] Comune.

Reforma din 2003

În 1999 [NUME_REDACTAT] era formată din 15 state membre, care în cadrul [NUME_REDACTAT] de la Berlin au adoptat propunerile pentru Agenda 2000. [NUME_REDACTAT] a realizat o evaluare intermediară în 2002 pentru a face o analiză asupra impactului pe care l-a avut ultima reformă a PAC.

Fiind cea mai ambițioasă reformă a politicii agricole comune, până la acel moment, Reforma din 2003 avea următoarele obiective:

politică de dezvoltare rurală întărită prin alocarea unor sume mai mari din bugetul Comunității;

singură plată pentru fiecare fermă, independent de nivelul producției obținute;

respectarea anumitor standarde de mediu, siguranță alimentară, sănătatea plantelor și animalelor, precum și anumite cerințe cu privire la menținerea în bună stare a pământului agricol;

reducerea plăților directe pentru fermele mari pentru a finanța noua politică de dezvoltare rurală;

instituirea unui sistem de consiliere pentru fermieri;

disciplina financiară;

revizuirea politicilor sectoriale.

Mecanismele de intervenție pe piață (pentru intervenție, depozitare publică și restituiri la export) s-au transformat în sisteme de siguranță. Plățile agricole au fost decuplate în mare măsură.

PAC [NUME_REDACTAT] 2008 (Bilanțul de sănătate al PAC)

Bilanțul de sănătate al PAC din noiembrie 2008 a avut următoarele obiective:

eliminarea progresivă a mecanismelor de intervenție pe piață;

modularea obligatorie de 10% până în 2012 cu reduceri suplimentare pentru plăți mai mari de 300 000;

pachetele financiare naționale să fie mai flexibile pentru că banii nu mai trebuiau folosiți în acelașii sector în care au fost generați.

În urma acestor obiective, Reforma din 2008 a avut următoarele efecte:

cotele naționale de lapte au fost suplimentate cu 1% pe an, urmând ca în 2015 să fie eliminate;

a fost eliminată măsura de scoatere a terenurilor agricole din circuitul agricol;

cumpărările de pe piață la nivelul prețului de intervenție în cazul grâului pentru panificație au fost limitate la 3 milioane de tone.

PAC 2014-2020

[NUME_REDACTAT] Comună nu a avut o formă definitivă de la început și a fost o politică în continuă mișcare. De-a lungul timpului s-au căutat soluții, s-au făcut modificări și îmbunătățiri ale reformelor pentru o funcționare cât mai bună a PAC. Cele mai recente decizii s-au luat în februarie 2014, când [NUME_REDACTAT] a sintetizat principalele direcții de dezvoltare ale acestei politici, pentru perioada 2014-2020. Astfel, pentru a răspunde acestor așteptări, au fost stabilite următoarele obiective prioritare:

creșterea competitivității agriculturii europene, la nivel național și global;

conservarea diversității sistemelor de producție agricolă din țările UE;

adaptarea producției agricole la provocările legate de mediu, schimbările climatice.

În actualul context, [NUME_REDACTAT] Comună trebuie să facă față provocărilor cu care se confruntă, și anume: schimbările climatice, securitatea alimentelor, gestionarea durabilă a resurselor naturale și menținerea vitalității economiei rurale.

În perioada 2014-2020, [NUME_REDACTAT] Comună se va concentra pe trei piloni fundamentali:

ecologie și eficiență în agricultură (utilizarea eficientă a resurselor naturale);

asigurarea unei alimentații sănătoase la prețuri accesibile pentru consumatori (asigurarea protecției împotriva volatilității prețurilor, îmbunătățirea poziției fermierilor în lanțul alimentar);

revitalizarea zonelor rurale (creșterea numărului de fermieri, sprijin financiar acordat în vederea stimulării creșterii forței de muncă).

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]

Pentru punerea în aplicare a măsurilor [NUME_REDACTAT] Comune privind reglementarea piețelor, [NUME_REDACTAT] are la dispoziție următoarele instrumente: prețurile, intervenția pe piață, ajutoarele financiare, cotele de producție, protecția vamală comună.

[NUME_REDACTAT] prețurilor la un nivel scăzut scade interesul de a produce și astfel se crează un deficit de produse, iar fixarea prețurilor la un nivel ridicat duce la creșterea ofertei peste nivelul cererii, fapt ce duce la apariția unui surplus de produse. Mecanismul de funcționare a piețelor produselor agricole din [NUME_REDACTAT] se bazează pe trei niveluri de preț pentru produsele din interiorul PAC: prețul indicativ, prețul de intervenție și prețul prag.

Prețul indicativ era un preț maxim pe care organismele îl stabileau pentru fiecare produs, recomandat de către Consiliu pentru comercializarea produselor agricole pe piața internă.

Prețul de intervenție era prețul minim garantat pe care producătorii îl primeau în orice circumstanță pentru producția comercializată pe piața internă.

Prețul prag (sau de ecluză) era un preț minim la care puteau fi vândute produsele agricole importate. Prețul prag era format din prețul internațional la care se adăuga o prelevare variabilă la import. Prețul prag era mai mare decât prețul de intervenție.

Intervenția pe piață (stocarea)

Atunci când prețurile unor produse aflate pe piață atingeau niveluri mai mici sau asemănătoare cu cele ale prețurilor de intervenție, agențiile autorizate cumpărau și stocau acele produse pentru a restabili nivelul prețului, produsele fiind revândute când echilibrul pe piață era restabilit, sau erau exportate pe piețele internaționale. Acest procedeu s-a aplicat în special pentru produsele lactate, cereale, zahăr, semințe.

Ajutoarele financiare (subvențiile)

Ajutoarele financiare cuprind: plăți directe și alte ajutoare financiare și refinanțări la export.

Plățile directe sunt formate din ajutoarele pentru producție și plățile compensatorii.

Subvențiile erau acordate pentru produsele al căror consum ar fi scăzut în situația unui preț foarte mare. Acestea erau calculate fie pe unitatea de produs, fie la suprafață, sau pe cap de animal. Datorită subvențiilor veniturile producătorilor rămâneau ridicate, iar prețul pentru consumatori era menținut la un nivel rezonabil.

Plățile compensatorii au fost introduse pentru a compensa pierderile suferite de fermieri în urma scăderii prețurilor de intervenție. Astfel, o parte din resursele financiare destinate subvenționării agriculturii, au trecut de la consumatori la contribuabili. Plățile compensatorii erau acordate fie sub forma unei sume fixe anuale, fie pe cap de animal.

Pentru a putea beneficia de aceste plăți compensatorii, fermierii trebuiau să îndeplinească anumite cerințe precum respectarea unor standarde de mediu.