Politica Agricola Comuna Si Criza Laptelui
I. Politica agricola comuna
I.1. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] (PAC) este una dintre primele politici comunitare, creată cu obiectivul asigurării necesarului de alimente în cadrul Comunității. PAC reprezintă un set de reguli și mecanisme care reglementează producerea, procesarea și comercializarea produselor agricole în [NUME_REDACTAT] și care acordă o atenție crescândă dezvoltării rurale. Este printre primele politici comune adoptate de [NUME_REDACTAT], pe atunci, [NUME_REDACTAT] Europeană (Tratatul de la Roma 1957). Geneza ei a fost o reacție la problemele alimentare care au urmat celui de-al doilea război mondial. Trebuie precizat că termenul de „politică comună” reflectă una dintre trăsăturile definitorii ale PAC, aceea că, pentru circa 90% din produsele agricole, decizia nu mai aparține statelor membre, ci [NUME_REDACTAT]. Sunt două motive care au condus la apariția acestei politici: Primul, a fost nevoia unei „fluidizări” a comerțului european cu produse agricole, și mai ales dorința țărilor exportatoare de a se asigura de certitudinea plasamentului produselor lor. Al doilea motiv, a fost o anumită temere față de situația în care forța de muncă eliberată din agricultură ca urmare a mecanizării n-ar fi putut fi absorbită în același timp de celelalte sectoare ale economiei, caz în care veniturile agricole ar fi scăzut și mai mult relativ la cele din industrie ([NUME_REDACTAT] din România 2005:5). Între politicile [NUME_REDACTAT], politica agricolă comună (PAC) este privită ca una din cele mai importante. Aceasta nu numai din cauza bugetului acordat de Uniune pentru finanțarea acestei politici (care este de aproximativ 50% din bugetul total al Uniunii) a numărului de persoane afectate și a teritoriului implicat, ci și a importanței istorice și a atributelor suverane delegate de statele membre către nivelul comunitar de decizie. Importanța politicii agricole comune derivă și din legăturile strânse cu piața unică și cu uniunea economică și monetară, două domenii cheie ale integrării europene. Politica agricolă comună este alcătuită dintr-o serie de reguli și mecanisme ce reglementează producția, procesarea și comerțul cu produse agricole în [NUME_REDACTAT], accentul punându-se, din ce în ce mai mult, pe dezvoltarea rurală (Centrul de [NUME_REDACTAT] 2004:11). În domeniul agriculturii, rolul UE a fost întotdeauna acela de a ajuta la:
Asigurarea unei aprovizionări stabile a populației cu alimente sigure și la prețuri convenabile;
Asigurarea unui nivel de viață rezonabil pentru fermierii UE, permițând totodată agriculturii să se modernizeze și să se dezvolte;
Asigurarea continuării practicării agriculturii în toate regiunile UE.
Pe măsură ce PAC s-a dezvoltat și a devenit tot mai complexă, în concordanță cu cerințele cetățenilor UE, următorii factori au căpătat o importanță mai mare: grija pentru bunăstarea societății rurale; îmbunătățirea calității hranei în Europa; garantarea siguranței alimentelor; asigurarea protejării mediului pentru generațiile viitoare asigurarea unor condiții mai bune pentru sănătatea și protecția animalelor; realizarea tuturor celor de mai sus cu cheltuieli minime pentru bugetul UE (care este finanțat în principal de contribuabilii, respectiv cetățenii obișnuiți). PAC și alte politici UE au condus la crearea unei mari piețe unice de produse agricole în UE și au ajutat UE să devină unul din actorii mondiali principali în domeniul agriculturii și alimentației ([NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] pentru agricultură 2004: 33).
I.2. Privire generala asupra [NUME_REDACTAT] Comune
I.2.1 Scurt istoric
Această secțiune va prezenta o imagine de ansamblu a [NUME_REDACTAT] Comune a [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] Comună (PAC) este cel mai mare bloc de finanțare al [NUME_REDACTAT] și este o politică mult-discutată. Intenția noastră aici, nu este aceea de a oferi o prezentare completă a PAC, ci doar de a demonstra caracterul evolutiv și obiectivele politicii și de ce au fost luate deciziile în legătură cu reforma. Această secțiune, precum și secțiunea următoare, ne va duce într-o discuție mai amplă cu privire la reforma PAC 2013 și ramificațiile sale pentru România. [NUME_REDACTAT] Comună a fost creată prin Tratatul de la Roma din 1957. A început să funcționeze în 1962 și a avut următoarele obiective: să crească productivitatea, să asigure standarde de viață echitabile pentru comunitatea agricolă, să stabilizeze piețele, să asigure disponibilitatea produselor alimentare și să asigure alimente la prețuri rezonabile. 53 PAC a constat în mai multe măsuri, inclusiv cotizații la import, prețuri de intervenție la care UE ar cumpăra produsul agricol dacă prețurile de pe piață ar scădea sub un anumit nivel și, cel mai important, subvenții directe pentru agricultori în funcție de nivelurile de producție. Politica a avut ca efect eliberarea agricultorilor Europei de suișurile și coborâșurile pieței și asigurarea că agricultorii nu vor fi nevoiți să renunțe la munca lor. Originile PAC au fost profund legate de penuria de alimente din timpul și imediat după al doilea război mondial, pentru ca aceasta să nu se mai repete. Politica a avut în mare parte succes în multe din obiectivele sale și prin anii 1970 și '80, Europa a avut o supraproducție în multe zone agricole, creând "munți de unt" și "lacuri de lapte" fapt ce a condus la nevoia unei reforme. În 1992, reformatorii care criticau PAC, în cele din urmă au renunțat și reforma a trecut sub mandatul [NUME_REDACTAT] al Agriculturii, Ray MacSherry. Scopul lui a fost "de a motiva un număr suficient de mare de agricultori să continuie să practice agricultura"54 și să reformuleze modul în care funcționa PAC. Reformele au avut urmă- toarele obiective: menținerea numărului de agricultori suficient de mare pentru a fi capabili să conserve atât mediul natural cât și ferma familială mixtă; recunoscând două funcții esențiale ale fermierilor: producerea de alimente și conservarea mediului natural; și transformarea politicii de dezvoltare rurală într-un instrument care să cuprindă toate activitățile din zonele rurale, nu doar agricultura. Reformele au redus anumite prețuri garantate de intervenție și au crescut plățile directe către agricultori drept compensație.
Cea mai recentă reformă a PAC a avut loc în 2003, chiar înainte de aderarea primelor zece state membre. Această reformă este considerată cea mai drastică reformă. Două instrumente noi au luat ființă odată cu această reformă. Primul a fost "eco-condiționalitatea", care a întărit standardele de mediu și a inclus standarde de bunăstare a animalelor, care trebuie îndeplinite pentru ca un agricultor să primească subvenții. Al doilea a fost "modularea", care a fost o transferare de bani în bugetul PAC de la primul pilon la pilonul al doilea, pregătind fonduri mai mari pentru dezvoltare rurală, necesare atunci când noile state membre (NSM) au intrat în UE. Reforma a decuplat cele mai multe plăți de la culturile specifice, trecând treptat în SFP ([NUME_REDACTAT] Payment – plata unică pe fermă), care a înlocuit SAPS (sistemul de plăți unice pe suprafață), care a fost în vigoare înainte. Plățile directe au mai fost decuplate de la nivelurile de producție istorice, iar agricultorii au primit subvenții pentru menținerea terenurilor lor în "stare agroecologică bună". Intervenția asupra prețurilor agricole pe piață rămâne o componentă importantă a PAC și UE care a menținut tarifele ridicate și subvențiile la export, deși prețurile pentru anumite produse au fost reduse.
I.2.2 Obiectivele si principiile PAC
Libera circulație a bunurilor a debutat cu produsele agricole, [NUME_REDACTAT] fiind înfăptuităpentru prima oară în agricultură. La sfârșitul anului 1962, politica agricolă a fost aceea caredădea semnalul demarării vastei întreprinderi pe care o reprezintă elaborarea politicilor comuneeconomice și monetare, latură esențială a procesului de integrare inter-statală. De la început, produsele agricole au beneficiat de un regim aparte în comparație cu produsele industriale. În timp ce față de producția și comerțul cu produse industriale se aplică principiul liberei concurențe, neintervenindu-se pentru sprijinirea competitivității acestora șiaplicându-se o protecție redusă la importurile din țările terțe, producția agricolă comunitară s-a bucurat de susținere pe toate planurile. Diferențele de tratament ridică un mare semn de întrebare: cum se explică faptul că țări puternic industrializate (la început în formula „celor șase”) au ales să dea prioritateagriculturii ?Imediat după sfârșitul celui de-al doilea război mondial și chiar și după aceea, Germania,țara cu cele mai vechi tradiții industriale, a avut o poziție politică dezavantajată de statutul ei de țară învinsă. Franța, în schimb, se prezenta la masa tratativelor CEE de pe poziția de țarăînvingătoare. În aceste condiții, ea s-a folosit de avantajul ei comparativ politic, pentru a-șiimpune punctul de vedere. Dintre cele șase țări care antamaseră procesul de integrare, Franța aveacea mai mare pondere în producția agricolă comună. În demersul ei, Franța a mai fost sprijinită de Olanda și Belgia, care, deși țări mici, au o agricultură foarte specializată și productivă. Așadar,factorul politic explică în cea mai mare măsură, starea de fapt descrisă mai sus.Desigur că au contat și alți factori specifici perioadei din primii ani de după război. [NUME_REDACTAT] occidentale, care fuseseră teatrul principalelor operațiuni militare, se manifestau,din această cauză, fenomene de penurie alimentară, iar dependența de importurile agricole extraeuropene, mai ales din SUA, era mare.Este una dintre cele mai importante politici ale UE, care urmărește, pe de o parte,asigurarea de prețuri rezonabile pentru consumatorii Uniunii, iar pe de altă parte, remunerațiiechitabile pentru agricultorii europeni. Aproximativ 45% din totalul bugetului comunitar reprezintă cheltuieli cu agricultura. În cadrul P.A.C. competența UE este împărțită cu statelemembre, piețele agricole sunt organizate în comun și sunt respectate următoarele principii:
prețuri unice;
solidaritate financiară;
preferința comunitară.
Deși garantarea autosuficiențeialimentare a [NUME_REDACTAT], principalul obiectiv al P.A.C., a fost îndeplinit, pentru acorecta dezechilibrele și excedentele de producție care rezultă din P.A.C. s-au impus o serie dereforme de-a lungul timpului. Acestea vizează reducerea prețurilor de producție și implicit agradului de subvenționare a agriculturii, iar sprijinul fermierilor să se facă direct (prin plățidirecte) și nu indirect prin susținerea prețurilor P.A.C. Susținerea și orientarea agriculturii va beneficia de circa 400 mld. Euro, în perioada 2007–2014. Principiile
fundamentale care stau la baza politicii agricole comunitare sunt următoarele:
1. Liberalizarea treptată a circulației produselor agricole între țările membre și comercializarea lor la prețuri unice comunitare; în principiu, s-a stabilit ca prețurile comunitare să reprezinte media aritmetică a prețurilor naționale din țările membre ale CEE;
2.Preferință din partea țărilor membre pentru produsele agricole ale comunității.Acele țări care ar dori să cumpere produsele agricole mai ieftine din țări din afara comunității,vor suporta diferența de preț prin instituirea unor taxe de prelevare;
3.Compensarea pierderilor ce ar rezulta din exportul produselor agricole disponibile ale țărilor membre în afara [NUME_REDACTAT] Europene în cazul în carea ceste exporturi s-ar realiza la prețuri mai mici decât cele comunitare; compensarea acestor prețuri se realizează prin sistemul așa numitelor taxe de restituire (acestea fiind. subvențiidirecte la export);
4.Protejarea agriculturii țărilor membre de concurența extra-comunitară printr-unsistem foarte amplu de măsuri de politică comercială, tarifare și netarifare și restructurarea acesteia pentru sporirea gradului de autoaprovizionare cu produse agricole;
5.Finanțarea pe plan comunitar a măsurilor de politică agricolă prin intermediul unui organism comunitar specializat denumit [NUME_REDACTAT] de Orientare și [NUME_REDACTAT](FEOGA).
Principalele obiective ale politicii agricole comune, așa cum sunt ele menționate înTratatul de la Roma (art. 139) sunt:
a)Creșterea productivității agriculturii prin promovarea progresului tehnic și asigurareadezvoltării raționale a producției agricole, precum și a utilizării optime a factorilor de producție,în special a forței de muncă;
b)Asigurarea unui nivel de trai pentru populația agricolă, la paritate cu alte sectoare de activitate;
c) Stabilizarea piețelor produselor agricole;
d) Garantarea securității aprovizionării.
În același articol se precizează luarea în considerare la elaborarea P.A.C. a următoarelor elemente:
a)Caracterul special al activităților agricole care decurge din structura socială a agriculturii și din diferențele structurale între regiunile agricole.
b)Necesitatea de a opera gradual adaptările necesare.
c)Faptul că, în statele membre, agricultura constituie un sector strâns legat de ansamblul economiei .Orientările de mai sus au fost cu timpul precizate și chiar extinse, la ele adăugându-se și altele ca:
– frânarea exodului rural;
– dezvoltarea regiunilor agrare rămase în urmă;
– protecția mediului înconjurător prin activitatea agricolă;
– protejarea sănătății consumatorilor prin realizarea de produse agro-alimentare încondiții cât mai ecologice;
– dezvoltarea activităților agro-industriale în zonele rurale;
– dezvoltarea agroturismului etc.
I.2.3 Etape, instrumente și mecanisme de implementare
a) Etape de realizare
-1958-1968 a fost perioada realizării pieței comune a produselor agricole;
primele produse supuse reglementărilor au fost stabilite în 1962, iar prețurile comune au intrat învigoare din 1968; în aceeași perioadă s-a aplicat principiul preferinței comunitare prinintroducerea taxelor de prelevare la importul de produse agricole provenind din terțe țări.
-1972 a fost anul când a început introducerea unor măsuri structural menite săîncurajeze modernizarea unităților agricole, au fost sprijiniți fermierii să-și perfecționeze pregătirea,iar tinerii să îmbrățișeze activitatea agricolă. De asemenea, au fost ajutați agricultorii din zonele demunte sau mai izolate, inclusiv prin livrarea și comercializarea produselor realizate.
-1979, s-au inițiat măsuri de coparticipare a agricultorilor la finanțareaexcedentelor
pe care le provocau. Astfel s-a introdus o taxă de coresponsabilitate la producțiade lapte, cu scopul transferării asupra producătorilor a unei părți din cheltuielile de stocare șidin subvențiile necesare exportării excedentelor acumulate;
-1984-1987 a fost perioada când s-au contingentat producțiile la unele produseexcedentare și s-au adoptat o serie de programe de distribuție a unor alimente persoanelor aflate în dificultate. Pentru a apropia cât mai mult oferta de nivelul cererii (consum intern +export) a fost introdus sistemul cotelor de producție la lapte, iar pentru a plafona cheltuielileP.A.C. s-a stabilit ca acestea să crească într-un ritm inferior PIB –ului comunitar(74% din rataacestuia);
-1988 este anul când s-au luat noi măsuri de raționalizare a cheltuielilor PAC și destabilizare a producției pentru a reduce stocurile și excedentele. În acest scop s-au stabilitcantitățile maxime ce beneficiază de ajutoare garantate. În ce privește cheltuielile s-a introdus onouă concepție de măsuri structurale în sensul realizării unei coordonări mai strânse întrecomponenta “orientare” a PAC și cea de dezvoltare socială și regională a UE. S-a conturat ostrategie globală mai eficientă pentru zonele rurale și cele defavorizate.
-1992 a marcat demararea unei reforme radicale a PAC,
reformă impusă deevoluțiile celor 30 de ani parcurși de această politică și anume:
• Garantarea unor prețuri minime ridicate i-a determinat pe producători să practice o agricultură intensivă pentru a crește cât mai mult producția și implicit profiturile. S-a ajunsa stfel la o utilizare excesivă a terenurilor, degradându-se mediul și realizând produse cucalități îndoielnice pentru sănătatea omului. Aceasta explică măsura ca, din 2007, marilor ferme să li se reducă sprijinul financiar din partea PAC.
• producțiile mari au condus la realizarea unor excedente gigantice („munți de unt”,„mări de vin”) și deci la stocuri a căror întreținere a costat din ce în ce mai mult. În medie producția agricolă a crescut în cei 30 de ani de PAC cu 2%/an, în timp ce consumul cu numai 0,5%.
b) Instrumente și mecanisme de implementare a PAC
Pentru asigurarea securității aprovizionării populației comunitare cu produse agro-alimentare necesare, inclusiv prin stabilizarea prețurilor produselor agricole de bază, în vederea garantării unor venituri echitabile producătorilor agricoli, PAC folosește următoarele instrumenteși mecanisme:Pentru reglementarea pieței interne se folosește mecanismul prețurilor indicative la majoritatea produselor agricole; acestea se stabilesc anual de către miniștrii agriculturii. La fixarea lor se are în vedere asigurarea unui venit echitabil agricultorilor din UE care realizeazăun volum dat de produse și de o calitate predeterminată.În cazul că prețul pieței la un produs scade sub cel de intervenție, atunci se achiziționeazăde către organismele comunitare produsul respectiv și se trece pe stoc. În unele cazuri selansează cereri de ofertă pentru plasarea unor produse și în stocuri private.Pentru piața externă reglementările PAC prevăd posibilitatea ca anumite exporturi către țările terțe să beneficieze de restituirea diferenței care există între prețurile comunitare și cele obținute pe piața mondială. De asemenea, la importul de produse agricole din țările terțe se prevede platadiferenței dintre prețurile comunitare și prețurile mondiale (cele de import) prin mecanismulaplicării taxelor de prelevare și a celor vamale.La unele produse agricultorii primesc direct contribuții financiare pentru a-și păstranivelul de venituri. Acestea sunt în general plăți efectuate în cadrul politicii socio-structurale șivizează compensarea handicapului situării agricultorului într-o zonă defavorizată.
Categoriile de prețuri în jurul cărora pivotează mecanismul PAC sunt:
• Prețul orientativ , cel în jurul căruia sunt menținute prețurile produselor agricole înîntreaga comunitate și este situat la un nivel care să-i remunereze pe producătorii comunitari,chiar dacă nu sunt eficienți. Prețurile trebuie să fie uniforme, inclusiv pentru toți consumatoriicomunitari. Aceste prețuri sunt mai mari decât cele practicate pe piața internațională;
• prețul prag ,care constituie baza pentru calcularea prelevărilor la importul de produseagricole din terțe țări, astfel încât să existe siguranța că aceste produse extracomunitare nu pătrund în UE la un nivel de preț situat sub acest prag și deci să anuleze preferința pentru produsele comunitare;
• prețul de ecluză, respectiv prețul minim la care se poate importa un produs în UE;
• prețul de intervenție, cel la care organismele comunitare sau naționale trebuie săcumpere de la producători produsele ce le sunt oferite. Acestea se stabilesc simultan cu celeindicative și sunt la un nivel inferior acestora cu câteva procente. Ele sunt de fapt prețurilegarantate pentru producătorii comunitari.
Mecanismul cotelor (introduse la zahăr, lapte și la alte produse) a fost completat cualte limitări denumite stabilizatoare, destinate să controleze cheltuielile comunitare pentruorganizarea comună a pieței. Acesta funcționează pe baza principiului: dacă producția depășeșteun nivel determinat (cantitatea maximă garantată) atunci sprijinul acordat agricultorilor sereduce automat, iar reducerea se aplică ansamblului producției și nu numai părții ce depășeacantitatea maximă garantată. Pentru cereale cantitatea respectivă a fost fixată la 160 milioanetone anual, iar, dacă se depășea acest plafon, prețul se reducea cu 3% în anul următor.
Reducerile sunt cumulative, orice depășire conduce la o nouă reducere. Stabilizatorii au avutînsă efect limitat, excedentele la carnea de bovine și lapte au continuat să crească, iar la cereale,datorită devalorizării dolarului, au crescut subvențiile și s-au pierdut piețe tradiționale în Est șiOrientul Mijlociu.În vederea modernizării și restructurării sectorului agricol și în general pentrudezvoltarea rurală a UE, instrumentul folosit a fost [NUME_REDACTAT] pentru Orientare și [NUME_REDACTAT] (FEOGA) constituit din 1972.
Începând cu 1988, acest fond a fost alăturat [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] (FEDER) și [NUME_REDACTAT] European(FSE) creându-se astfel o structură integrată pentru dezvoltarea rurală comunitară. Obiectivulacestei noi structuri este diversificarea activităților economice din zonele rurale și dezvoltareainfrastructurii aferente acestora, în scopul susținerii agriculturii ce va continua să reprezintetemelia Europei rurale.FEOGA încurajează investițiile destinate ameliorării competitivității unităților agricole prin finanțarea proiectelor de modernizare, instalarea tinerilor fermieri, pensionarea anticipată,ajutorarea agricultorilor din zona montană și alte regiuni defavorizate etc.Din fondurile comunitare se finanțează și proiecte menite să conducă la:
reducerea producțiilor excedentare;
ameliorarea prelucrării și comercializării produselor agricole și silvice;
îmbunătățirea folosirii neagricole a terenurilor arabile;
protecția mediului înconjurător;
mărirea suprafețelor împădurite etc.
În 1991, a fost lansat programul “LEADER” de asistență a regiunilor agrare perifericesau colectivităților rurale care au între 5 000 și 10 000 de locuitori. În cadrul acestui programsunt finanțate proiectele diversificării bazei economice a zonelor rurale, cele de asistențătehnică și consultanță de specialitate etc.În 1992 mecanismul și instrumentele de intervenție au fost completate cu noi măsuri cevizau reducerea prețurilor și scoaterea din cultură a terenurilor. A avut loc trecerea de lasistemul de garantare a prețurilor la sprijinirea directă a veniturilor agricultorilor.Cea mai importantă sursă de finanțare a PAC o reprezintă contribuția țărilor membre(circa 50%), urmată de TVA și taxele de prelevare la importurile agricole.
I.3 [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]
I.3.1 Reforma McSharry
Reforma McShary este considerată cea mai radicală pe care agricultura europeană acunoscut-o până în momentul respectiv.
Obiectivele sale esențiale erau în număr de cinci:
– Creșterea competitivității agricultorilor proprii;
– reducerea ofertei la nivelul cererii;
– concentrarea ajutorului pentru susținerea celor mai defavorizați;
– încurajarea restrângerii terenurilor agricole;
– protecția mediului și creșterea potențialului natural al statelor
Elementul cheie al acestei reforme este reducerea prețurilor la produsele agricole de bază șiscoaterea din cultură a unor terenuri arabile prin compensarea pierderilor de venituri ale celor cecontribuie la realizarea acestui obiectiv (compensații directe). Culturile vizate erau: cerealele,oleaginoasele, plantele proteice și carnea de bovină. Astfel, prețurile minime garantate la cereale s-au redus cu 29% în decurs de 3 ani, începând cu campania agricolă 1993/1994, și în felul acesta s-auapropiat de cel existent pe piața mondială.Pentru păstrarea preferinței comunitare (de cca. 40%) s-a menținut un preț minim de import . În funcție de cererea estimată, s-a stabilit și suprafața arabilă retrasă din cultură (în primul an reprezenta 15% din suprafața cerealieră a UE), care însă nu se aplică și micilor producători de cereale, respectiv celor cu mai puțin de 20 ha, cât reprezintă media comunitară.Producătorilor de cereale li se compensează direct și integral pierderea de venit rezultată dinreducerea prețurilor garantate , cu condiția retragerii din cultură a 15% din suprafața cultivatăcu cereale, oleaginoase și plante proteice. Toate plățile compensatorii sunt calculate pe bazarandamentelor medii ale fiecărei regiuni agricole a UE. De menționat că, acest sistem desprijinire directă a veniturilor producătorilor de cereale se aplica deja celor de legume prelucrate, ulei de măsline și tutun.O altă măsură a reformei a fost reducerea prețurilor garantate
la carnea de bovine cu15% în decursul acelorași 3 ani.Pentru crescătorii de vite această reducere era compensată în două moduri: agricultorii cefolosesc pășunatul liber primesc primă suplimentară pe cap de animal peste pierderea propriu-zisă, iar cei care le cresc în sistem industrial beneficiază doar de compensarea pierderilor rezultate din utilizarea cerealelor furajere comunitare.Reforma urmărește schimbarea și a altor componente ale mecanismului de susținere a PAC sau completarea lor cu măsuri de acompaniere adiacente, destinate să încurajeze metodele de culturăecologice, bazate pe utilizarea într-o mai mică măsură a îngrășămintelor chimice și a pesticidelor,finanțării programelor de împăduriri și de gestionare a terenurilor scoase din circuitul agricol. Deasemenea, vizează cofinanțarea regimului de pensionare anticipată a agricultorilor cu vârsta de peste 55 de ani .Această reformă nu poate fi interpretată drept o abandonare a obiectivelor și principiilor PAC, deoarece și în condițiile prețurilor mai scăzute veniturile agricultorilor sunt garantate, preferința pentru produsele comunitare respectată, piața unică a produselor agricole și prețurileunificate, menținute.În linii mari, reforma declanșată în 1992 a fost un succes deoarece:
ponderea agriculturii în bugetul comunitar s-a redus (de la 54,4% în 1993 la 49,0% în1997, cu perspectiva de a ajunge la 40,1% în 2006);
la majoritatea produselor stocurile au scăzut;
agricultorii și-au adaptat mai bine producția nevoilor consumatorilor;
piața comunitară a devenit mai deschisa.
I.3.2 [NUME_REDACTAT]
Analizele detaliate ale reformei Fischler din 2003 (numită inițial neutru [NUME_REDACTAT] Review) scot în evidență următorii factori:
– extinderea spre est a UE;
– negocierile din cadrul [NUME_REDACTAT] a Comerțului (OMC);
– nemulțumirile legate de ponderea prea mare a PAC în bugetul comun;
– îngrijorările legate de mediu și de siguranța alimentelor.
Într-o mare măsură acești factori continuă să fie și astăzi motorul reformei PAC.
[NUME_REDACTAT] a produs câteva mutații radicale:
a) decizia de decuplare a sprijinului acordat fermelor de producția obținută;
b) trecerea de la o politică orientată spre cantitate și controlul piețelor către o politică orientată spre calitate, libertatea pieței și dezvoltare rurală.
Desigur, reforma Fischler nu a fost atât de radicală cum doreau unii, iar pentru a fi acceptată, unele elemente conservatoare au rămas:
a) sprijinul total acordat fermelor a rămas în principiu la același nivel, iar schimbările în distribuția beneficilor PAC între țări și între categorii de ferme au fost foarte mici;
b) reforma nu a avut efect asupra protecției vamale a UE, Europa își protejează încă agricultura față de exterior.
c) accentul mai mare pus pe politica de dezvoltare rurală nu a fost însoțit de o finanțare corespunzătoare a Pilonului II;
d) acceptarea unor compromisuri, printre care cererea britanică pentru renunțarea la limitarea plăților către fermele mari și cererea germană pentru implementarea plăților decuplate după modelul regional și nu după cel istoric (decizia nu ține cont de plățile istorice, ci fiecare regiune stabilește un nivel adaptat realităților locale).
[NUME_REDACTAT] Review a fost considerat de cei mai mulți dintre protagoniști, așa cum îi spune și numele, o simplă evaluare a Agendei 2000, la jumătatea perioadei de implementare (2000-2006), așteptându-se doar propunerea corecțiilor necesare din perspectiva extinderii spre est. De aceea propunerea lui Fischler, făcută în 2002, a șocat statele membre, care se opuneau în cea mai mare parte unei reforme radicale. Surpriza a fost posibilă datorită modului de organizare a lucrului la propunerea de reformă: aceasta fusese pregătită de un cerc restrâns de înalți oficiali, iar analizele de impact, realizate de administrație (DG Agri) au evaluat diferitele efecte ale propunerilor, fără a da posibilitatea formării unei imagini de ansamblu asupra schimbărilor propuse. Deși comisarul Fischler a prezentat anumite elemente cheie ale reformei în unele discursuri și articole, acestea nu fuseseră luate în serios de oponenții reformei.
După obținerea aprobării propunerii de reformă de către Comisie (cu două voturi împotrivă, dintre care unul al comisarului francez), urma obținerea sprijinului Consiliului (guvernele țărilor din UE). Inițial propunerea a fost sprijinită numai de [NUME_REDACTAT] și de Suedia. După un timp li s-au alăturat Olanda și Danemarca, formând grupul pro-reforma PAC. Grupul anti-reformă cuprindea Franța, Spania, Germania, Portugalia și Irlanda. Celelalte țări, în general mai mici, nu se opuneau reformei, dar aveau diferite probleme specifice pe care Comisia știa că le poate rezolva pentru a le convinge să sprijine reformele.
Grupul anti-reformă, cuprinzând trei țări mari (Franța, Spania și Germania), putea realiza minoritatea de blocare a votului. Chiar se considera în mod tradițional că dacă Franța și Germania au o poziție comună în indiferent ce problemă, aceasta este suficientă pentru a considera decizia ca și luată. Poziția comună a celor două țări față de războiul din Irak a funcționat o perioadă ca un liant al poziției anti-reformă PAC, dar după trecerea Spaniei în tabăra susținătorilor reformei (cu contribuția decisivă a lui [NUME_REDACTAT], pe fondul afinității în privința aceleiași intervenții în Irak), Germania a revenit la o poziție mai aproape de interesele sale naționale și, în schimbul acordării unor concesii, a trecut și ea de partea reformiștilor. Până la urmă și Irlanda și-a schimbat poziția, iar Franța nemaiputând bloca adoptarea deciziei de reformă a încercat să obțină unele concesii pentru a vota propunerea. Negociind însă de pe o poziție slabă nu a obținut foarte mult.
Rezultatul acestei reforme, dincolo de radicalismul adus de decuplare – care a fost din totdeauna susținut de economiști, cu argumente centrate pe eficiență și reducerea distorsiunilor – este paradoxal din perspectiva bugetului UE. Deși la începutul mandatului [NUME_REDACTAT] exista aproape un consens asupra reducerii bugetului agriculturii cu circa 30%, aprobarea reformei a făcut ca reducerea să fie mult mai mică, reforma Fischler putând fi astfel considerată nu ca un instrument al reducerii importanței PAC, ci ca o modalitate de salvare a acesteia.
Introducând un cadru conceptual cu o denumire metaforică, „the perfect storm”, Swinnen sintetizează mai multe modele și teorii care argumentează că acceptarea reformei Fishler a fost facilitată de trei factori:
a) efectul reformelor instituționale
Tratatele succesive au dus până în 2003 la introducerea votului cu majoritate calificată pentru anumite decizii care până atunci erau luate în unanimitate. Deși după 1990 votul cu majoritate calificată a fost folosit în multe decizii de mai mică importanță, marile decizii referitoare la PAC erau în continuare luate prin unanimitate. Votul din 1999 asupra Agendei 2000 a fost primul în care o reformă a PAC a fost adoptată fără a fi votată de o țară importantă (Franța). În ce privește MTR, comisarul Fishler a depus eforturi pentru a forma o coaliție învingătoare și pentru a rupe o coaliție minoritară de blocare. Renunțarea la unanimitate a făcut ca decizia în sine să se ia mai ușor, dar a schimbat și regulile de negociere: înainte, statele care doreau menținerea status-quo-ului erau avantajate, în regula majorității fiecare stat este interesat să prevadă pozițiile de negocieri și să facă concesii, astfel încât conservatorii trebuie să fie activi în a căuta sprijin, nu se mai pot baza pe o eventuală blocare.
b) o Comisie cu o orientare pro-reformă
Dacă regulile de decizie favorizează schimbarea, iar presiunile externe sunt suficient de puternice, atunci rezultatul final depinde mult de poziția Comisiei, cea care propune agenda. Tradițional, Comisia nu este organul de decizie în UE pentru marile reforme, ci doar propune. O Comisie eficientă prevede încotro merge opțiunea majoritară și va pune pe masă o propunere care urmează trendul. Astfel, în cazul în care Comisia are o puternică preferință pro-reformă, ea va face propunerea cea mai reformistă posibil pentru care va putea obține acordul țărilor pro-reformă. Astfel, preferințele pro-reforma PAC sau dimpotrivă pro-status quo ale Comisiei, și în cadrul acesteia ale Comisarului pentru agricultură, pot face diferența între o propunere de reformă acceptată sau respinsă. [NUME_REDACTAT] Fischler, care a reușit să-și impună propria viziune asupra PAC este relevant. Ulterior, despre realizările comisarului Fischer-Boel, care își încheie în acest an mandatul, se poate spune că poartă amprenta preferinței sale spre liberalizarea sectorului agricol, chiar dacă pozițiile sale de la Bruxelles nu au mai fost la fel de liberale ca acelea susținute pe când era ministru danez al agriculturii.
c) schimbările în ce privește decidenții politici implicați
Acest factor ia în considerare o conjunctură politică de moment prin care comisarul pentru [NUME_REDACTAT] a găsit parteneri pro-reformă în statele membre (de exemplu, prezența la putere a [NUME_REDACTAT] din Germania sau disponibilitatea la dialog a sindicatelor franceze).
I.3.3 Viitoarea reformă post 2013
[NUME_REDACTAT], producătorii francezi de cereale au protestat din cauza scăderii veniturilor, dar și împotriva preconizatei modificări a [NUME_REDACTAT] Comune. În mod concret, cei circa 10.000 de agricultori, dintre care unii la volanul a aproximativ 1.300 de tractoare, au reclamat scăderea cu 51% a veniturilor în 2009, pe fondul căderii cursului cerealelor cu 24%. Agricultorii sunt nemulțumiți și față de redistribuirea ajutoarelor europene în favoarea în special a crescătorilor de animale, dar și față de perspectiva modificării [NUME_REDACTAT] Comune europene, ceea ce ar expune agricultura legilor pieței. După cum a transmis corespondentul [NUME_REDACTAT] la Paris, ministrul francez al agriculturii, [NUME_REDACTAT] Maire, și-a manifestat susținerea față de protestatari, cerând [NUME_REDACTAT] să intervină pentru regularizarea acelor prețuri care au fost extrem de volatile în ultimii ani. De altfel, la începutul acestei luni, și președintele [NUME_REDACTAT] se angajase să-i susțină pe agricultori.
În răspunsul său, [NUME_REDACTAT], purtătorul de cuvânt al comisarului pentru agricultură și dezvoltare rurală [NUME_REDACTAT], a reamintit că, în 2009, în timpul crizei laptelui, [NUME_REDACTAT] a reacționat cu măsuri de piață adiționale, în valoare de 600 de milioane de euro, pentru că piața avea nevoie. El a adăugat că reuniunea comitetului însărcinat cu gestionarea chestiunilor legate de producția de cereale este prevăzută chiar pentru astăzi, iar acest comitet examinează, în cadrul fiecărei reuniuni, evoluțiile cotațiilor bursiere.
În cadrul reformei [NUME_REDACTAT] Comune, ajutoarele pentru export ar urma să dispară până în 2013, însă până atunci ele rămân un instrument legal. În februarie, după cum reamintește [NUME_REDACTAT] Presse, comisarul pentru agricultură [NUME_REDACTAT] a declarat că este conștient de dificultățile de pe piața de cereale furajere, în special cea a orzului, dar a adăugat că se așteaptă la o ameliorare reală a situației.
Pe de altă parte, la o conferință desfășurată la Copenhaga, [NUME_REDACTAT] a precizat că haosul provocat de norul de cenușă generat de erupția vulcanului islandez demonstrează necesitatea unei [NUME_REDACTAT] Comune puternice, care să permită statelor europene să facă față unor probleme neprevăzute, precum cele care ar putea apărea în aprovizionarea cu legume și fructe a Europei. Evocând reforma [NUME_REDACTAT] Comune, Cioloș a estimat că subvențiile trebuie repartizate într-o manieră echitabilă și transparent. El a adăugat că trebuie pusă problema repartizării mai echitabile a fondurilor între statele membre, între regiuni și diferitele tipuri de agricultori. "Nu trebuie permis ca această criză să distrugă mari părți ale agriculturii europene, în numele realității pieței", a spus el, cerând să se țină cont de veniturile din 2009 ale fermierilor.
La sfârșitul lunii martie, președinția spaniolă a UE a prezentat miniștrilor europeni două texte privind aspectele cele mai importante ale reformei [NUME_REDACTAT] Comune după 2013, respectiv măsuri de gestionare a piețelor și îmbunătățirea funcționării rețelei de aprovizionare cu alimente. Iar un grup mic de state susținătoare ale unei liberalizări mai mari a sectorului agricol, în frunte cu [NUME_REDACTAT], Suedia, Danemarca și Cehia, au refuzat să susțină proiectele.
După cum a estimat la București comisarul [NUME_REDACTAT], pachetul legislativ de reformare a [NUME_REDACTAT] Comune ar putea fi adoptat până la sfârșitul anului 2012. El a spus că a lansat o dezbatere publică la nivelul [NUME_REDACTAT], inclusiv în România, iar până la sfârșitul lunii iunie așteaptă opiniile celor interesați.
În raportul său privind viitorul PAC după 2013, [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT] Liberalilor și Democraților pentru Europa, regatul Unit) a identificat cinci puncte cheie:
Securitatea alimentară și comerțul echitabil;
Agricultura în toată Europa;
Biodiversitatea și protecția mediului;
Durabilitate;
Creștere ecologică
Creșterea costului energiei și necesitatea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră reprezenta constrângeri majore pentru creșterea producției. „Impactul schimbării climatice va elimina opțiunea de a exploata mari porțiuni de teren suplimentar. Schimbarea climatică va cauza, de asemenea, penurii de apă și secete, care vor acționa la rândul lor ca o piedică împotriva creșterii producției", a declarat domnul Lyon.
Agricultura europeană și de pretutindeni va trebui să producă mai multă hrană, utilizând mai puține terenuri, apă și energie. „Fermierii europeni și PAC trebuie să demonstreze că au răspunsuri la provocările secolului 21 și că ei înșiși reprezintă o parte din soluție, nu o cauză".
I.4 [NUME_REDACTAT] Comuna in [NUME_REDACTAT] de dinaintea aderării, României i s-a impus adoptarea și implementarea unor serii de reglementării și norme juridice specifice [NUME_REDACTAT], precum implementarea acquis-ului comunitar sau restructurarea diferitelor sectoare cheie (justiție, armată, industrie, economie).
România doreste implementarea întru totul in reglementările comunitare din domeniul PAC, urmând să înființeze, conform art. 68 din Regulamentul CE 1698/2005 [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT], cu scopul de a grupa la nivel național organizațiile și autoritățile implicate în procesul de dezvoltare rurală. Obiectivele acesteia sunt de crea o economie agricolă și forestieră bazată pe exploatații care trebuie să se angajeze pe calea modernizării, favorizarea biodiversității și conservarea mediului, îmbunătățirea calității vieții și dezvoltarea economică în spațiu rural, îmbunătățirea guvernanței locale în vederea creării și implementării strategiilor pentru dezvoltare locală.
România are o poziție privilegiată din punct de vedere a resurselor agricole și, deoarece terenurile agricole din țara noastră însumează 39,5% din suprafața totală a teritoriului, aceasta este privită în mod frecvent drept principal beneficiar al fondurilor PAC, astfel că pentru perioada 2007-2013, România beneficiaza de aproximativ 7,5 miliarde euro.
În cadrul principalelor idei elaborate de MADR referitoare la bugetul PAC, se menționează că România susține alocări bugetare către PAC, prin care să se asigure un nivel de trai decent și echitabil fermierilor, ținându-se cont și de rolul social important al agriculturii românești. De asemenea, trebuie să se mențină specificitatea zonelor rurale și să se încurajeze dezvoltarea spre modelul european de agricultură. MADR consideră necesară, și în continuare, finanțarea din bugetul comunitar și național, iar banii alocați programelor majore să fie cu preponderență din bugetul comunitar.
„Nu suntem de acord cu ideea de renaționalizare a PAC sau cu creșterea ponderii finanțării naționale“– a declarat [NUME_REDACTAT], ministrul Agriculturii și [NUME_REDACTAT].
Referitor la arhitectura PAC, [NUME_REDACTAT] a spus că România solicită menținerea celor doi piloni și posibilitatea trecerii plăților de agromediu pe suprafață, pentru zone defavorizate, din PNDR în Pilonul I.
Pilonul I – Plăți directe și măsuri de piață – prevede, printre altele, echilibrarea acestora cu cele existente la nivel european și renunțarea la referința istorică, din cauza căreia fermierii români sunt plătiți cu mai puțini bani. În acest context, se dorește păstrarea Schemei de [NUME_REDACTAT] pe Suprafață, care să asigure venituri decente agricultorilor. Se urmărește ca sprijinul direct să cuprindă și o remunerare pentru serviciile complexe pe care le prestează fermierii pentru societate în zonele rurale, cum ar fi prezervarea biodiversității, conservarea peisajelor rurale sau bunăstarea animalelor. Totodată, rolul fermelor/gospodăriilor mici (cu mai puțin de 5 ha) ar trebui reconsiderat și stabilit un sistem simplificat de plată la hectar, în paralel cu încurajarea dezvoltării fermelor mijlocii și a conectării lor la piețe.
În cadrul Pilonului II – Dezvoltare rurală – MADR dorește păstrarea componentei de dezvoltare a economiei rurale ca parte a PAC. Pe de altă parte, e necesar să fie identificate noi măsuri de sprijin, care să stimuleze comasarea terenurilor, să încurajeze dezvoltarea activităților economice neagricole din rural și să contracareze schimbările climatice.
Aproximativ 90% din producția agricolă din statele membre ale UE este reglementată în organizațiile comune de piață . Treptat organizațiile comune de piață le-au înlocuit pecele naționale pentru sectoarele care cad sub incidența PAC.Sistemul PAC, având ca și centru gravitațional obiectivul asigurării unui nivel detrai rezonabil pentru fermieri, a dat naștere în timp la numeroase probleme: producția înexces, amplificarea cheltuielilor agricole, exploatarea irațională a pământului. Cu toate căreformele succesive din 1992 și 1999 au reușit să amelioreze unele rigidități ale piețeiagricole și să reducă distanța dintre producători pe de o parte și piețe pe de altă parte, încontinuare PAC se confruntă cu o serie de provocări).
Prețurile interne rămân ridicate față de cele de pe piața mondială, în special lacereale și carne de vită.
b) Modalitatea de acordare a plăților directe pentru fermele de animale, proporțional cu numărul de capete, reprezintă un stimulant pentru creșterea producției și perpetuează riscul apariției situațiilor de supraproducție.
c) Există discrepanțe mari de venit între fermele mari, care își atrag cea mai mare parte a sprijinului comunitar, și cele mici, în special cele care se confruntă cu probleme de restructurare și adaptabilitate.
d) Măsurile comune nu țin pasul cu preocupările consumatorilor pentru siguranța și calitatea produselor alimentare pe de o parte și condițiile de producție- protecția mediului și sănătatea și bunăstarea animalelor – pe de altă parte.
De asemenea, dincolo de oportunitățile pe care România le are în ceea ce privește fondurile europene, aplicarea unui cadru de reglementare mai stabil și mai predictibil ca urmare a implementării PAC ar putea avea efecte pozitive asupra stabilizării prețurilor. Însă, în timp ce politicile agricole și instituțiile oficiale au îndeplinit în mod formal toate criteriile de aderare la [NUME_REDACTAT], sectorul agricol în sine nu este încă pregătit să folosească în mod eficient oportunitățile ivite și să răspundă adecvat noilor provocări. [NUME_REDACTAT] dispune de 14,7 milioane de hectare de teren agricol, recoltele sunt modeste și foarte vulnerabile la excese meteorologice, în timp ce creșterea animalelor se face în general în ferme de mici dimensiuni.
Cerealele reprezintă principala cultură, cu aproape două treimi din suprafața cultivată la nivelul anului 2007, ponderea cea mai mare în suprafața cultivată cu cereale revenind porumbului (49,5%) și grâului (37,9%). Pe langa acestea, se mai cultiva floarea-soarelui, rapita, soia, canepa, orez, orz, cartofi, sfecla de zahar, legume și furaje.
Stocul de animale este reprezentat în principal de bovine, porcine și păsări. România nu-și poate asigura necesarul intern de produse agro-alimentare, ceea ce a făcut să cunoască în perioada postcomunistă un deficit continuu al balanței comerciale, care a trecut în 2007 de 1,8 miliarde euro. Deși ponderea agriculturii în PIB a scăzut de la 18-21%, la începutul anilor 1990, la doar 6,6%, în 2005, aceasta este mult mai ridicată decât media europeană.
I.4.1 Implementarea PAC in [NUME_REDACTAT] faptului că guvernele statelor membre au posibilități de a decide singure asupra modului în care PAC este pusă în aplicare în statele lor, PAC în România este diferită față de alte state ale [NUME_REDACTAT]. Statele din Europa de Est au anumite condiții prevăzute de când acestea au devenit membre ale UE, iar una dintre ele fiind ca subvențiile directe în România și în noile state membre, să înceapă la numai 25% din nivelul UE-15 (țările din [NUME_REDACTAT] înainte de 2004), crescând cu 5% pe an, până în acest an (2010), apoi cu 10% în fiecare an după aceea, până în 2016 – când vor ajunge la același nivel. 66 Subvențiile directe în România sunt plățile SAPS (single area payment system), mai degrabă decât plata unică pe exploatație/fermă utilizată în prezent în UE-15, deoarece SAPS sunt mai ușor de administrat. României i-a fost permis să administreze SAPS până în 2011 și este de așteptat să il aplice pentru o prelungire de doi ani înainte de a fi forțată să treacă la SFP în 2012. Plățile SAPS rămân cuplate pentru producția de anumite culturi și sunt plătite, chiar dacă un agricultor nu produce nimic, atâta timp cât terenul este păstrat în bune condiții agricole. În plus, României i-au fost permise "top up-uri" – suplimente financiare pentru a complementa SAPS pentru culturile specifice, pentru a încuraja dezvoltarea zonelor benefice. O parte din acești bani "top-up" a venit de la bugetul celui de-al II-lea pilon, dar majoritatea au fost finanțați din bugetul național. României i-a fost, de asemenea, permis să stabilească un nivel minim pentru suprafața de teren eligibilă pentru plățile directe în cadrul PAC. Suprafață minimă admisă de UE este de 0,3 ha, dar România a optat pentru o supra- față de cel puțin 1 hectar, deoarece costurile administrative pentru plata subvențiilor pe o suprafață mai mică de teren ar depăși beneficiile suportate de plăți. Aceasta pare, cu siguranță, o decizie rezonabilă, bazată pe faptul că, pentru a administra fondurile costă în jur de 100 de euro pe hectar și guvernul a avut probleme cu administrarea acestor fonduri, oricum. Totuși, asta înseamnă că 2.6 milioane de familii de fermieri (mai mult de jumătate din populația agricolă) în România este complet eligibilă pentru plățile directe. Al doilea pilon al PAC este, de asemenea, diferit în România față de UE-15. Ca parte a negocierilor de aderare înainte de 2007, România a dezvoltat un [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] (PNDR) de-a lungul liniilor pilonului II. După administrarea pre-accesării fondurilor SAPARD de dezvoltare rurală, România a înființat un buget pentru administrarea banilor pentru [NUME_REDACTAT] pentru perioada 2007-2013. În majoritatea țărilor UE, pilonul I preia majoritatea banilor PAC, însă în Est este invers. [NUME_REDACTAT], al II-lea pilon reprezintă 55% din bugetul PAC pentru 2007-2013. 68 Urmărind axele pilonului II, România a alocat bugetul de dezvoltare rurală astfel: axa 1 (ameliorarea competitivității sectoarelor agricol și forestier) primește 42,2% din fonduri, axa 2 (îmbunătățirea mediului și a zonelor rurale) primește 25%, axa 3 (calitatea vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale) primește 26,3% și axa 4 (punerea în aplicare a abordării Leader pentru grupuri de acțiune locală) primește 2,5%.
Negocierile privind capitolul cel mai sensibil al negocierilor României cu UE,Capitolul 7 –Agricultura, au fost deschise în noiembrie 2002. Puncte specifice deosebitde importante au fost măsura în care alocările financiare ale PAC sub formă de plăți de susținere direct vor fi extinse la fermierii români după aderare și cotele aferente pentru producție și susținere, măsuri de piață în special pentru prelucrarea produselor agricole și măsuri de dezvoltare rurală. [NUME_REDACTAT], adoptarea politicilor agricole de tip PAC a reprezentat o modificare semnificativă a tipului de susținere agricolă existenta(așa numitul pilon 1 al PAC) și a politicilor de dezvoltare rurală (pilonul 2 al PAC).În perioada 2001-2003, politica agricolă a României a încercat, cu pași repezi, săse apropie de coordonatele PAC. Accentul a fost pus, în tot acest interval, pe adoptarea acquis ului comunitar, precum și pe pregătirea structurilor instituționale ce vor finecesare implementării politicii europene. Punctul central al măsurilor de politicăagricolă l-a constituit lansarea demersurilor pentru apropierea României de mecanismelecomunitare. Printre masurile luate in acest sens amintim:
a fost adoptată Legea privind organizarea și funcționarea piețelor produselor agricole și alimentare (Legea nr. 73 din 2002); ea stabilește cadrul general pentruintroducerea organizațiilor comune de piață . Totuși, nu sunt încă introdusemecanismespecifice pentru fiecare produs sau categorie de produse, așa cum seîntâmplă în UE;
au fost puse bazele pentru crearea Rețelei de [NUME_REDACTAT] Agricolă (FarmAccountancy [NUME_REDACTAT]);
Au fost adoptate o serie de prevederi cu privire la agricultura ecologică,înregistrându-se o creștere a fermelor din România care recurg la practicispecifice.Și în ceea ce privește dezvoltarea rurală , au fost adoptate unele măsuri în spiritulacquis-ului comunitar. Spre exemplu, în 2002, au fost implementate o serie de activități pilot vizând investițiile în exploatațiile agricole, îmbunătățirea prelucrării șicomercializării produselor agricole, dezvoltarea infrastructurii rurale etc. Pe de altă parte, prin bugetul de stat au fost prevăzute și alte tipuri de măsuri de dezvoltare rurală, precumcrearea de întreprinderi mici și mijlocii în mediul rural. În ceea ce privește dimensiuneaecologică a dezvoltării rurale, în 2002 a fost realizat un cod de bune practici agricole.În domeniul sanitar și fitosanitar s-au făcut progrese semnificative de transpunere aacquis ului comunitar în legislația românească. Exemple relevante sunt: adoptarealegislației în domeniul sănătății plantelor, al controlului reziduurilor de pesticide și alorganismelor dăunătoare, Legea nr. 266 in 2002 privind producerea, prelucrarea,controlul și certificarea calității, comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de plante.Unul dintre succesele perioadei analizate l-a constituit acreditarea, la 31 iulie 2002, a Agenției SAPARD, cererile de finanțare putând fi depuse chiar de la 1 august.O încununare a pregătirii României pentru adoptarea mecanismelor comunitare este datăde finalizarea, în februarie 2003, a Strategiei agricole și rurale pentru aderarea laUniunea European , elaborată de [NUME_REDACTAT]. În acest document suntidentificate problemele specifice legate de adoptarea PAC și ajustările care mai trebuie aduse legislației și instituțiilor naționale.
I.4.2 Politica de coeziune in [NUME_REDACTAT] si rezultatele politicii de coeziune in [NUME_REDACTAT] preliminare sugereaza ca programele politicii de coeziune din România pot sa contribuie în mod substantial la o crestere totala a produsului intern brut (PIB) de pâna la 15% pentru intervalul 2007-2014, sa creeze si sa pastreze aproximativ 200 000 de locuri de munca. Se prevede ca datorita acestor investitii, proportia populatiei cu acces la banda larga moderna va creste cu mai mult de zece ori.
Prioritatile principale ale politicii de coeziune din [NUME_REDACTAT] infrastructurii transportului de baza si a accesibilitatii sunt considerate drept prioritati esentiale. Aproape 5,3 miliarde de euro (echivalentul a 28% din cantitatea totala a cotelor alocate) vor fi cheltuite în scopul reducerii deficitului mare în infrastructura pe care îl are tara. Constructia a aproximativ 1 400 km de noi drumuri va fi finantata din fonduri, astfel cum sunt prevazute de prioritatea [NUME_REDACTAT] de Transport (TEN-T), care traverseaza UE.
Politica de coeziune va contribui cu 2,6 miliarde de euro la cercetare si inovare pentru a asigura o competitivitate economica durabila.
Aproape 570 miliarde de euro vor fi investite în sustinerea întreprinderilor, procentul majoritar al acestor resurse prinderilor, fiind axate pe sprijinirea întreprinderilor mici si mijlocii (IMM-uri). Este de asteptat ca un numar de aproximativ 5 000 de IMM-uri sa primeasca ajutor din partea fondurilor.
Principalele probleme pe care trebuie sa le solutioneze Romania pentru a putea beneficia de sprijinul UE pentru agricultura si dezvoltare rurala
Romania a adoptat o [NUME_REDACTAT] si Rurala pt Aderarea la UE. Aceasta strategie este cuprinzatoare in ceea ce priveste identificarea schimbarilor necesare pt alinierea la PAC si contine o lista a masurilor necesare pt adaptarea politicilor, structurilor si legislatiei actuale. Strategia va trebui insa sa ia in considerare masurile de reforma a PAC adoptate in iunie 2003 de catre [NUME_REDACTAT].
[NUME_REDACTAT] dezechilibrele structurale din sectorul agricol sunt mai mari, fiind nevoie e corectii mai complicate :
1. Fragmentarea excesiva a proprietatii agricole este unul din principalele neajunsuri. In prezent Romania orienteaza fondurile bugetare atat catre fermele comerciale, cat si catre cele de dimensiune mica (2 mil ha).
2. O alta problema structurala a agriculturii o reprezinta numarul mare de ferme de subzistenta si semi-subzistenta. Autoritatile romanesti trebuie sa realizeze o schema de restructurare a fermelor de semi-subzistenta pe principii de eficienta.
3. O alta problema a agriculturii romanesti o reprezinta ponderea mare a agricultorilor in totalul populatiei ocupate, precum si numarul mare de fermieri varstnici. Pentru acest aspect UE propune pentru agricultura comunitara aplicarea unei scheme de pensionare anticipate (early retirement scheme) care poate garanta venituri totale de pana la 150.000 euro/fermier (in transe egale timp de 10 ani).
La randul lor autoritatile romane vor trebui sa aplice aceasta schema care va presupune ca fermierii mai in varsta (min 55 ani) sa inceteze definitiv toate activitatile agricole comerciale, iar utilizarea terenului sa fie transferata altor fermieri mai tineri care vor trebui sa demonstreze ca pot imbunatati viabilitatea exploatatiilor.
4. Respectarea standardelor de calitate si a reglementarilor sanitare si fito-sanitare constituie o alta directie de maxima importanta in procesul de armonizare la normele comunitare.
P.A.C. per ansamblu a fost creată pentru a aduce performanță în economiile statelor membre [NUME_REDACTAT]. Obiectivele sale vizează finalități în acord cu respectul față de cetățean și față de drepturile sale, punând înainte de toate siguranța și sănătatea individului, astfel că odată cu dezvoltarea P.A.C, în conformitate cu cerințele cetățenilor europeni, următorii factori au dobândit o importanță din ce în ce mai mare:
– îmbunătățirea calității alimentelor în Europa;
– garantarea siguranței alimentelor;
– grija pentru bunăstarea societății rurale;
– protejarea mediului pentru generațiile viitoare;
– crearea unor condiții mai bune de sănătate și bunăstare a animalelor;
– realizarea acestor obiective cu cheltuieli minime pentru bugetul UE (finanțat în principal de contribuabili).
În acest context, România nu poate avea decât numai de câștigat, cu atât mai mult cu cât în țara noastră există condițiile optime pentru dezvoltarea unei agriculturi puternice care să susțină sectorul economic al statului. Însă aceasta se poate realiza doar printr-un interes crescut al autorităților față de nevoile cetățenilor, sprijinirea proiectelor acestora, informarea și îndrumarea cu real interes a proaspeților „fermieri”. De asemenea, o atenție mai sporită trebuie acordată politicilor de mediu și celor privind bunăstarea animalelor.
I.4.4 Diferențele din România precum și între România și UE
Sistemul PAC în România, la fel ca agricultura în întreaga țară, este foarte fragmentat, cu contraste masive între producătorii mari și mici. Marii agricultori din România primesc majoritatea covârșitoare a banilor alocați pentru agricultura țării. Uitându-ne la destinatarii 2008 ai subvențiilor din România, 0,2% din ferme au primit 30% din bani și dacă fermele între 100 și 500 de hectare sunt incluse, 0,9% din ferme au luat 51% din subvențiile PAC pentru români. 69 De asemenea, trebuie să ținem seama aici de faptul că doar 30% din fermele românești sunt eligibile pentru subvenții, ceea ce este și mai șocant. Dintre toate fermele care primesc subvenții în România, 80% obțin între 98 și 490 de euro pe fermă, o sumă foarte mică chiar și în România.70 Acest lucru demonstrează că banii PAC în România sprijină în mare măsură un sistem care exista deja și, dacă situația va continua în acest mod, va întări în continuare fermele de mari dimensiuni în pozițiile lor de superioritate.
Această diferență de șanse este oarecum specifică în România. Pe întreg teritoriul UE, fermele de mari dimensiuni primesc cea mai mare parte din subvenții, dar nu în aceeași măsură ca în România. În vestul Europei 50% din beneficiari primesc 3% din subvenții. Diferența se explică prin faptul că perioada comunistă a lăsat România cu o supraabundență de foste ferme de stat enorme, de peste 1.000 de hectare care absorb banii subvențiilor PAC. Aceste ferme primesc aproximativ 17% din subvențiile directe menționate mai sus. 71 Ținând seama de diferența în nivelurile de finanțare pentru agricultorii din România în comparație cu restul UE, micul agricultor român este într-un dezavantaj competitiv aproape insurmontabil. Subvenția directă medie în România este de 50 euro pe hectar, în timp ce media este de 252 de euro pe hectar în cele 10 noi state membre, care au aderat în 2004 și 300.5 euro pe hectar în UE-15. Chiar și până în 2013, media românească se va ridica doar la 167 de euro pe hectar.72 Cifrele sunt descurajante și explică, probabil, ceva din pesimismul locuitorilor din zonele rurale din România.
I.4.5 Probleme și ajustări necesare în sectorul agricol din [NUME_REDACTAT] problematice
– necesitând acțiuni concrete atât în perioada de pre-aderare,cât și după aceea– pot fi sintetizate după cum urmează mai jos. Problemele structurale aleagriculturii românești sunt probabil cel mai dificil de rezolvat. Spre deosebire demajoritatea statelor care au devenit membre în 2004, în România dezechilibrelestructurale din sectorul agricol sunt mai mari, făcând corecțiile mai complicate. Totodată,rezolvarea aspectelor structurale constituie o condiție sine qua non pentru ca transpunereaagriculturii pe coordonatele europene să devină avantajoasă pentru România.Problemele și ajustările necesare în sectorul agricol din Romania sunt legate de:
1.Fragmentarea excesivă a proprietății agricole este unul dintre neajunsurile celemai importante ale sectorului agricol național. UE nu are competențe directe în această problemă, putând acționa numai indirect, prin anumite măsuri de dezvoltare rurală sau prin stabilirea criteriilor de susținere a veniturilor agricultorilor. În prezent Româniaorientează fondurile bugetare către fermierii medii și mari, dar, în vederea PAC va finevoită să modifice Legea 166/2002, astfel încât și fermele familiale să fie eligibile pentru subvenții. O astfel de reorientare a intervenției vine în contradicție cu interesulnațional de consolidare a terenurilor.
2.O altă problemă structurală importantă a agriculturii naționale o reprezintănumărul mare de ferme de subzistență și de semisubzistență. Așa cum s-a stabilit înurma negocierilor de aderare ale celor 10 state care au devenit membre în 2004, fermelede semisubzistență vor primi un ajutor financiar anual de maxim 1000 EUR/fermă, cucondiția ca fermierii să prezinte un plan de restructurare prin care să arate în ce modexploatațiile respective pot fi transformate în „ferme comerciale” (adică pot deveniviabile economic). Și autoritățile române urmăresc să realizeze o schemă de restructurarea fermelor de semi-subzistență pe aceleași principii.
3. O altă disfuncționalitate structurală majoră a agriculturii românești o reprezintă ponderea mare a agricultorilor în totalul populației ocupate, precum și numărul marede fermieri vârstnici. Pentru acest al doilea aspect, prezent – e adevărat, într-o proporțiemai mică – și în agricultura comunitară, UE propune aplicarea unei scheme de pensionare anticipată (early retirement scheme). La rândul lor, autoritățile române urmează să aplice o astfel de schemă, care va presupune ca fermierii mai în vârstă să înceteze definitiv toate activitățile agricole comerciale, iar utilizarea terenului agricol să fietransferată altor fermieri mai tineri, care vor trebui să demonstreze că vor puteaîmbunătăți viabilitatea exploatațiilor. Un ultim aspect structural ține de industria alimentară , insuficient dezvoltată pentru a asigura o piață de desfacere atrăgătoare pentru produsele agricole de bază.Privind numarul mare de ferme, definirea lor este totuși destul de imprecisă. ComisiaEuropeană a propus ca prin ferme de semi-subzistență să se înțeleagă exploatațiileagricole cu suprafețe cuprinse între 3 și 15 hectare, urmând ca fermele mai mici de 3hectare să fie considerate ferme de subzistență. Dar, tot [NUME_REDACTAT] a consideratoportun ca stabilirea definițiilor și a limitelor minime și maxime pentru cele două tipuride eploatații să fie diferențiate pentru fiecare stat candidat în parte, în cursul negocierilor de aderare.Respectarea standardelor de calitate, precum și a reglementărilor sanitare și fito-sanitare constituie o altă direcție de maximă importanță în procesul de adaptare aagriculturii românești la structurile comunitare. Cunoașterea și aplicarea prevederilor deacest tip de către fermieri sunt vitale din cel puțin două motive. Pe de o parte, eleconstituie o condiție pentru accesul la mecanismele comunitare de sprijin (conform principiului condiționalității – cross-compliance). Pe de altă parte, nerespectareastandardelor de către producători atrage după sine imposibilitatea comercializării produselor agricole pe piața comunitară.În ultimii ani, în România s-a înregistrat o transpunere accelerată a acquis-uluicomunitar din domeniul calitativ, sanitar și fito-sanitar. Totuși acest ritm ridică o serie de probleme atât pentru fermierii și procesatorii români – care riscă să nu aibă capacitatea dea se informa cu privire la modificările survenite – cât și pentru autorități – [NUME_REDACTAT] exprimându-și îndoielile cu privire la capacitatea de implementare a noiilegislații din cauza resurselor umane insuficiente. Totodată, transpunerea acquis-uluicomunitar în legislația națională presupune, pe lângă problemele de informare, și costurisuplimentare de adaptare pentru agricultori și procesatori. Or, aceste costuri se pot dovedio piedică semnificativă în calea obținerii avantajelor PAC de către fermieri. Tot în acest context, stimularea activității în domeniul agriculturii ecologice ar trebuisă constituie o prioritate, dat fiind că România ar putea deveni competitivă în acest gen de produse. Trebuie precizat că un produs agricol, pentru a obține eticheta de „ecologic”,trebuie să îndeplinească criteriile generale, aplicabile tuturor produselor agricole realizateși comercializate în spațiul comunitar, la care se adaugă și o serie de criterii specifice.România a făcut în ultimii ani progrese în adoptarea legislației în domeniul agriculturiiecologice. Asigurarea fondurilor de co-finanțare este o altă provocare cu care seconfrunta autoritățile naționale. Cea mai mare parte a măsurilor vitale pentrurestructurarea sectorului agricol românesc se înscriu, în cadrul politicii comunitare, înrândul componentei de dezvoltare rurală. Or, această componentă presupune și ocontribuție națională, care să suplimenteze fondurile de la bugetul comunitar. Inițialaceastă contribuție națională era de 50% din valoarea totală a proiectului de finanțat.
II.4.6 Institutii nou create in scopul aplicarii PAC
În lipsa unui sistem adecvat de implementare a măsurilor comunitare, accesul la bugetul comunitar poate fi blocat. Sau, dacă sistemul de implementare funcționeazădefectuos, verificările ulterioare ale [NUME_REDACTAT] pot conduce la restituiriimportante ale banilor primiți în contul aplicării PAC. Managementul aplicării PAC este o ultimă problemă importantă cu care se confrunta România, tara noastra trebuind săfinalizeze pregătirile pentru instituirea:
1.Agenției de Plăți
– prin intermediul ei, se realizeaza cel mai mare volum alactivităților de implementare a PAC (preluarea plăților directe către fermieri, intervenția pe piață, acordarea restituțiilor la export, emiterea licențelor de import și export);România dorește ca Agenția de Plăți să fuzioneze, după aderare, cu Agenția SAPARD,astfel încât la nivel național să existe o singură instituție care să gestioneze atât fondurileagricole, cât și pe cele de dezvoltare rurală.
2. [NUME_REDACTAT] de Control și Administrație (IACS)
-acesta este sistemulcomunitar utilizat pentru controlul acordării corecte plăților directe în agricultură; dintremăsurile care trebuie adoptate de autoritățile naționale în acest sens, se remarcă:realizarea unui registru centralizat al tuturor exploatațiilor agricole din România,constituirea Sistemului de Identificare a Parcelelor de Pământ (prin care să devină posibilă analizarea cererilor de sprijin ale fermierilor pe baza teledetecției – deci pe bazaunor fotografii aeriene) etc.
3.Rețelei de [NUME_REDACTAT] în Agricultură (RICA)
– pe baza acesteia vor fi centralizate date tehnice și de performanță economică, necesare formulării politiciiagricole; partea română va trebui, printre altele, să: numească un „comitet național” pentru selectarea acelor exploatații agricole care vor furniza date, să pregătească un plan pentru selectarea acestor exploatații agricole, să adopte cadrul legislativ care să asigureconfidențialitatea informațiilor oferite de fiecare exploatație din eșantion în parte etc
I.5 Rezultate obținute în cadrul negocierilor privind introducerea PAC în [NUME_REDACTAT] rezultat al negocierilor privind Capitolul 7 – Agricultura între UE și GuvernulRomâniei, România a obținut o alocare bugetară generală UE legată de PAC de peste 4miliarde euro pentru 2007-2009. Aceste fonduri vor fi împărțite între dezvoltare rurală,susținerea pieței și plăți directe:
a) Suportul financiar propus pentru plățile directe pentru România timp de trei ani seridică la 881 milioane euro, sumă care include susținerea financiară pentru produse sausectoare pentru care sunt stabilite cote, suprafețe de referință sau plafoane naționale.Acest tip de susținere financiară nu necesită cofinanțare de la bugetul național, dar implică costuri de implementare naționale.
b) Suma de 732 milioane euro propusă pentru măsurile de piață, care cuprindeintervenția pe piață și refinanțarea la export, nu necesită cofinanțare națională. Această susținere financiară a fost alocată începând cu anul 2007. Intervenția pe piață esteinstrumentul de stabilizare a prețurilor pieței, prin cumpărarea producției în surplus șistocarea ei în stocuri publice sau private. Refinanțările la export reprezintă alocarea pentru anumite produse exportate (cum ar fi laptele și produsele lactate, carnea de vită,cerealele, fructele și legumele, produsele din zahăr, produsele prelucrate etc.) a diferențeiîntre prețul la export și prețul internațional, având în vedere că prețurile la produseleagricole sunt în general mai mari în [NUME_REDACTAT] în comparație cu cele de pe piațamondială.
c) Susținerea financiară pentru dezvoltarea rurală din bugetul UE reprezintă un angajament de 2.424 milioane euro pentru 2007-2009. Ponderea de cofinanțare cerută din bugetul național se ridică la 25%. Conform metodologiei de alocare a acestor fonduri,volumul anual de bani angajat în fiecare an trebuie cheltuit în anul n+2.Alocările plăților directe și măsurilor de piață au fost determinate pe baza unui sistem decantități de referință (ex.: producții medii regionale, cote, suprafețe de bază).
I.5.1 Perioadele de tranziție obținute pentru [NUME_REDACTAT] a obtinut o perioada de tranzitie de 3 ani, până la 31.12.2009, pentru:
Modernizarea și retehnologizarea a 26 de abatoare și unități de procesare a cărnii, precum și a două unități de procesare a cărnii de pasăre, respectând cerințele UE.
Modernizarea și retehnologizarea unităților de procesare a laptelui (28 de unități),ca și pentru organizarea centrelor de colectare și standardizare a laptelui,respectând cerințele UE.
Respectarea cerințelor structurale ale UE privind fermele de vaci de lapte șicalitatea laptelui materie primă obținut.
Utilizarea unei liste de produse pentru protecția plantelor cu substanțe active carenu satisfac cerințele UE (2 ani pentru o substanță specifică).O alta perioada de 8 ani, până la 31.12.2014, a fost obtinuta pentru:
Eliminarea soiurilor hibride de viță de vie interzise de acquis-ul viței de vie al UE,cultivate pe o suprafață de aproximativ 30.000 ha, care urmează a fi replantate.
I.5.2 Introducerea treptată a plăților directe
În conformitate cu abordarea UE pentru cele 10 NSM, plățile directe vor fi treptat in-troduse pe o perioadă de zece ani, cu un nivel inițial de 25% din nivelul aplicabil al unor asemenea plăți în UE-15 la momentul respectiv; creșterile anuale vor alinia plățile directela nivelul sprijinului aplicabil în UE-15 până în 2016. Punctele-cheie ale introducerii PAC în România vor include detalii privind introducerea treptată a plăților PAC aplicarea schemei plății unice pe suprafață (SPUS) și posibilitatea pentru România de aspori plățile UE cu fonduri suplimentare (ori din alocările UE pentru măsurile dedezvoltare rurală din pilonul 2 PAC, ori din bugetul național). Prevederile tranziționale pentru introducerea PAC în România totuși sunt aliniate cu reforma generală cea mairecentă care a fost implementată în statele membre ale UE-15. Pentru a înțelege impactuladerării la PAC asupra stimulării fermierilor români, este necesar să înțelegem cum vor primi aceștia noile plăți și sume. Este și mai important să înțelegem că rezultatelenegocierilor stabilesc cadrul alocărilor bugetare; [NUME_REDACTAT] mai rămâne totuși să decidă asupra multor opțiuni (ex., specificarea criteriilor de eligibilitate, realocarearesurselor bugetare între pilonii PAC etc.).În această perioadă,de zece ani, fermierii din România vor primi doar un procent din plățile directe aplicabile în UE-15. Plățile directe au inceput de la 25% din nivelul UE în 2007, vor crește cu 5% anual până în 2009 și apoi vor crește cu 10% anual, pentru aatinge 100% din nivelul UE aplicabil la momentul respectiv în 2016.Procentul de introducere treptată a plăților directe PAC în România, Bulgaria și NSM-10este redat mai bine in tabelul urmator:
Doar plățile directe acordate fermierilor vor fi introduse treptat. Plățile pentru susținerea pieței și dezvoltarea rurală sunt efectuate la 100% din cele la nivelul UE înca dinmomentul aderării României la [NUME_REDACTAT].
I.5.3 Suplimentarea plăților directe
În cadrul unor limite definite cu atenție, România (la fel ca toate NSM) va aveaopțiunea de a suplimenta plățile directe ale UE prin așa-numitele plăți directe naționalecompensatorii (PDNC); acestea sunt, de asemenea, cunoscute sub numele de plăți “desuplimentare”. PDNC sunt parte a compromisului la care s-a ajuns cu NSM-10 pentrucompensarea impactului perioadei de 10 ani de introducere treptată a plăților directe; încadrul principiului tratamentului egal, PDNC vor fi, de asemenea, aplicabile în [NUME_REDACTAT]. România, ca nou stat membru, are posibilitatea de a suplimenta plățile directeacordate ori prin așa-numita “formulă 30%”, ori prin așa-numita “formulă de preaderare”. În condițiile formulei de 30%, România ar putea să suplimenteze plățile directe UE(pentru toate produsele agricole sau pentru un număr de produse) cu până la 30% pestenivelul de introducere treptată a plăților aplicabil pentru anul respectiv. Acest lucru ar permite României să atingă 100% din nivelul plăților în UE-15 până în anul 2013 în locde 2016. Până în 2009, României i se va permite să finanțeze această suplimentare a plăților, în parte, prin devierea a până la 20% din fondurile de dezvoltare rurală pe careUE le va acorda după aderare (fondurile pilonului 2). În timp ce plățile directe ale UE nusunt supuse cerințelor de cofinanțare națională, toată această suplimentare a plăților trebuie să fie însoțită de fonduri de la bugetul național.Începând cu anul 2010, Româniava trebui să finanțeze această suplimentare a plăților în întregime de la fondurilenaționale. Niveluri maxime SPUS și PDNC în România comparativ cu UE-15 in perioada2007-2016 sunt cele din tabelul urmator:
II Criza laptelui
II.1 Produsul
II.1.1 Caracteristicile fizice si chimice
Laptele este un lichid opac de culoare albă până la alb-gălbuie, în funcție de specie, rasa și alimentația animalului, respectiv de sezonul în care este produs. Laptele obținut în timpul verii, când animalul se hrănește cu furaje verzi, este mai gălbui, datorită conținutului ridicat de β-caroten. Mirosul laptelui proaspăt este plăcut, diferențiat după specia de bovină. În mod normal, gustul este dulceag, plăcut, datorită lactozei. Gustul sărat indică afecțiuni ale ugerului, gustul amar indică afectarea de microorganisme sau consumul de către animal de sfeclă, ceapă sau varză, în timp ce gustul de acru este dat de transformarea lactozei din lapte în acid lactic. Densitatea minimă a laptelui de vacă proaspăt este de 1,029, iar pH-ul este de 6,3-6,9. Din punct de vedere chimic, laptele conține:
• substanțe proteice: 3,4% (vacă), 4,2% (capră), 6,7% (oaie);
• glucide: 4,5%(vacă), 4,6% (capră), 5% (oaie și bivoliță);
• substanțe grase: 3,5% (vacă), 4,1% (capră), 6,8% (oaie), 8,2% (bivoliță);
• săruri minerale: 7,8‰;
• vitamine;
• enzime.
Proteinele existente în lapte sunt formate din cazeină (80-85%), lactoalbumină (10-12%), lactoglobulină (5-8%). Glucidele sunt reprezentate în principal de lactoză, datorită căreia laptele este diuretic și laxativ. Grăsimile din lapte sunt formate din trigliceride – bogate în acizi grași saturați și mai puțin acizi grași nesaturați, fosfatide (bogate în fosfor și lecitină) și o cantitate mai mică de steroli sub formă de colesterol. Conținutul de colesterol al laptelui și al produselor lactate este mai redus decât în alte alimente. Grăsimea din lapte se află emulsionată în globule mici și în cantitate mai mică decât în produsele lactate. Sărurile minerale din lapte sunt alcătuite din macroelemente (Ca, K, S, Na, Cl, Mg) și microelemente (Fe, Cu, Zn, Al, I, F). Laptele conține aproape toate vitaminele în cantități moderate. Ponderea vitaminelor din lapte este diferită în funcție de specie, rasă, perioada de lactație, alimentația animalului, temperatura de prelucrare a laptelui și de sortimentul acestuia. Microorganismele ce se pot găsi în laptele proaspăt pot fi atât nepatogene, cât și patogene, iar în tehnologia de preparare a produselor lactate se folosesc microorganisme dirijate. Microorganismele nepatogene mai frecvente din lapte sunt bacteriile lactice, propionice, butirice, acetice. Microorganismele patogene din lapte pot produce îmbolnăviri, atunci când nu sunt respectate normele sanitar-veterinare referitoare la recoltare, manipulare și prelucrarea laptelui. Prin lapte se pot transmite boli ale animalelor producătoare și tot prin lapte se pot transmite boli ale mulgătorilor sau ale preparatorilor de produse lactate.
II.1.2 Calitatea laptelui utilizat pentru procesare
Regulamentul (CE) nr. 853/200434 stabilește normele specifice de igienă pe care trebuie să le îndeplinească alimentele de origine animală. În secțiunea a-IX-a a capitolului 1 din acest regulament sunt menționate criteriile pe care trebuie să le respecte laptele utilizat ca materie primă pentru procesare. Astfel, pentru a se conforma criteriilor de igienă valabile pe piața comună, laptele crud de vacă trebuie să respecte valorile a 2 indicatori: A) un număr de 100.000 de germeni/mililitru (NTG), această valoare reprezentând media geometrică pe o perioadă de două luni, cu cel puțin două analize efectuate în fiecare lună35; B) numărul celulelor somatice (NCS) nu trebuie să depășească 400.000 pe mililitru, această valoare reprezentând media geometrică pe o perioadă de trei luni, cu cel puțin o analiză efectuată în fiecare lună. Date fiind cele de mai sus, în raportul de față, laptele crud va fi numit lapte conform dacă numărul total de germeni (NTG)≤100.000/ml și numărul celulelor somatice (NCS)≤400.000/ml și lapte neconform dacă produsul în cauză prezintă valori mai mari ale celor doi indici de calitate. NTG este practic un indicator al igienei exploatației, în timp ce NCS reprezintă un indicator al sănătății animalului. Din punctul de vedere al procesării, un NTG ridicat conduce la riscuri în procesarea laptelui utilizat ca materie primă, în timp ce un NCS ridicat conduce la randamente scăzute în producția de lapte din fermă. Întrucât o mare parte din laptele produs în fermele românești conținea mai mult de 1 milion de germeni și 600.000 de celule somatice/mililitru, aderarea la [NUME_REDACTAT] a impus unele măsuri tranzitorii pentru alinierea la standardele de igienă enunțate mai sus. Astfel, potrivit Ordinului MAPDR nr. 1106/200336, condițiile pentru acceptarea livrărilor de lapte materie primă în perioada 1.01.2007–1.01.2009 au fost NTG/ml≤500.000 și NCS/ml≤400.000. În perioada 1.01.2009–1.01.2010 s-a dorit alinierea la standardele comunitare de igienă, astfel încât, începând cu 1.01.2010, tot laptele materie primă livrat spre procesare să respecte condițiile comunitare de calitate (NTG/ml≤100.000 și NCS/ml≤400.000). Realizarea cerințelor și îndeplinirea standardelor de calitate se poate atinge prin utilizarea unor tehnologii adecvate de exploatare, prin păstrarea sănătății ugerului, prin efectuarea mulsului mecanic și prin procesarea primară corectă (răcirea la o temperatură de 2-4o C a laptelui, imediat după muls).
[NUME_REDACTAT] de Aderare la [NUME_REDACTAT], România a beneficiat de o perioadă de tranziție până la 31 decembrie 2009, pentru a se conforma cerințelor sanitar-veterinare impuse fermelor și capacităților de procesare a laptelui. Înaintea expirării acestei perioade, la cererea României, [NUME_REDACTAT] a prelungit cu încă doi ani derogarea atât pentru alinierea fabricilor românești de procesare a laptelui la standardele comunitare37. cât și pentru alinierea calității laptelui autohton la standardele de calitate/igienă ale UE. Fără această prelungire, 130 de unități de procesare a laptelui din cele 262 funcționale în acel moment ar fi trebuit să iasă de pe piață deoarece nu îndeplineau condițiile cerute pentru procesarea și urmărirea trasabilității laptelui. În momentul de față, laptele de vacă preluat pentru procesare de la producători poate fi conform sau neconform (în funcție de încadrarea în parametrii prevăzuți pentru NTG și NCS), obligația procesatorului fiind aceea de a evidenția modul de prelucrare (cu separare sau fără separare). Funcție de modul de prelucrare, produsele rezultate din procesarea laptelui conform sunt eligibile pe piața UE iar cele rezultate din prelucrarea laptelui neconform sau a laptelui în amestec (conform și neconform) sunt eligibile doar pe piața internă.Din acest motiv, prețurile oferite de procesatori diferă pentru laptele conform față de cel neconform. Pe lângă cei doi indicatori prezentați mai sus mai sunt luați în considerare la stabilirea prețului alți doi parametri: conținutul de grăsime38 și conținutul de proteină din lapte. De regulă, în contractele de achiziție este menționat un conținut de grăsime și de proteină de referință, nerespectarea acestor niveluri fiind penalizată, în timp ce depășirea acestora este recompensată prin adăugarea la prețul de bază a unor bonusuri pentru calitate.
II.2. Piata de lapte in Romania
II.2.1 Evoluția pieței laptelui
La finele anului 2008, semnale din presa românească indicau faptul că piața produselor lactate din România este dinamică, atingând în 2008 valoarea de 1,1 miliarde de euro1 . După ce a înregistrat o scădere de 20% în primul trimestru al anului 20092 , piața a înregistrat un trend pozitiv în trimestrele doi și trei. În primul trimestru al anului 2009 importul de produse lactate a acoperit 15% din necesarul de consum al României, restul fiind acoperit din producția internă. 3 În luna ianuarie 2009, semnale din presa indicau nemulțumirile fermierilor români legate de faptul că prețul plătit de procesatori pentru laptele colectat de la fermierii români a scăzut cu 15-20% din cauza importului de materie primă din Ungaria și Polonia4 . Odată cu scăderea prețului laptelui preluat de la fermieri, aceștia se așteptau la o scădere a prețului produselor lactate vândute către consumator, ca o măsură de stimulare a cererii.
Începând cu luna aprilie a anului 2009, declarațiile în presă ale fermierilor semnalau scăderea numărului de bovine, cauzată atât de producția vegetală slabă a anului 2007, cât și de faptul că prețul oferit pe litrul de lapte achiziționat de către procesatori era sub costul de producție, preferându-se achiziția de lapte din afara țării. Reprezentanții fermierilor au solicitat organizarea unei reuniuni împreună cu [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] și pentru [NUME_REDACTAT] (ANSVSA), [NUME_REDACTAT] Română din [NUME_REDACTAT] (APRIL). În luna mai a anului 2009, fermierii, reprezentați de [NUME_REDACTAT] de Bovine din România (FCBR) și de [NUME_REDACTAT] de Taurine din România (SCTR) au participat la o întâlnire cu reprezentanții [NUME_REDACTAT], Pădurilor și [NUME_REDACTAT] (MAPDR) pe probleme referitoare la impunerea unor reguli stricte privind trasabilitatea5 laptelui utilizat ca materie primă și etichetarea produselor din magazine, precizând pentru acestea proveniența materiei prime folosite. La această întâlnire, fermierii, în calitate de producători de lapte, au solicitat punctul de vedere al [NUME_REDACTAT] referitor la concurența indusă pe piață de laptele adus din afara țării de către procesatori6 , aceștia folosindu-se de laptele de import pentru a crea o presiune asupra fermierilor români de a accepta un preț mai mic. Ulterior acestei întâlniri, starea conflictuală între cele două categorii de participanți pe această piață s-a intensificat, mai multe organizații ale crescătorilor de bovine semnalând că 90% dintre fermele zootehnice din țară sunt în pericol să se închidă din cauza relației proaste a fermierilor cu procesatorii și a întârzierilor repetate la plata subvențiilor din partea statului. Aceste organizații afirmau, de asemenea, că piața autohtonă este invadată de lapte de proastă calitate importat de procesatori, lapte ce este mai ieftin deoarece subvențiile acordate în țările de origine sunt mai mari și se primesc la timp; importul de lapte mai ieftin din afara țării a condus la rezilierea unilaterală de către procesatori a 30 % din contractele cu fermierii români . O altă problemă semnalată de către fermieri se referea la faptul că, o mare parte din laptele adus din spațiul intracomunitar nu este verificat corespunzător de către autorități. În concluzie, cauzele aflate la baza nemulțumirii fermierilor au fost în principal:
• Scăderea prețului laptelui de vacă pe care procesatorii îl plătesc fermierilor români la jumătate față de prețul primit de fermierii europeni, în timp ce în magazinele din România laptele de consum ajunge la un preț mai mare decât în țările UE;
• Rezilierea unilaterală de către procesatori a unui număr mare de contracte încheiate cu fermierii români;
• Preluarea laptelui fără negociere, prin impunerea unor prețuri de achiziție sub costurile de producție estimate de fermieri ca minim acceptabile;
• Frustrarea creată de faptul că atât prețul oferit cât și condițiile în care se derula relația cumpărător – vânzător nu reflectau în nici un fel valoarea produsului și importanța acestuia pentru sectorul agricol și industria alimentară și mai ales pentru consumatori.
În cursul lunilor august și septembrie 2009, nemulțumirile manifestate în presă de către fermieri au avut ca subiect refuzul procesatorilor sau a firmelor de colectare a laptelui de a mai prelua laptele de la fermieri, iar în cazul în care acceptau achizitionarea, ofereau un preț mai mic cu 40-50% față de aceeași perioadă a anului 2008. 8 Informațiile culese ulterior de la fața locului de către reprezentanții presei au dezvăluit că, în zonele cu mari efective de bovine, în care o mare parte a populației are ca principală ocupație și sursă de venit creșterea vacilor de lapte (Maramureș, Suceava, Botoșani, Sibiu, Hunedoara), fermierii au întâmpinat probleme în piață, deoarece:
• în lunile iunie, iulie și august (perioadă de vârf pentru producția de lapte) au fost importate cantități mari de lapte renunțându-se la producția locală (a fost importat lapte atât ca materie primă, cât și ca produs finit);
• s-a importat lapte din Ungaria, Polonia, Bulgaria sau Olanda iar pe ambalaj s-a înscris „lapte produs în România” ;
• fermierii au rămas pe stoc cu jumătate din producția de lapte;
• refuzul procesatorilor de a mai colecta laptele i-a determinat pe fermieri să îl arunce, să îl utilizeze în hrana porcilor și a vițeilor sau să își reducă efectivele de vaci cu lapte prin vânzarea sau prin sacrificarea acestora10, mărind astfel numărul de exploatații cu 1-2 vaci de lapte (ponderea acestora este de aproape 90% din totalul exploatațiilor din România);
• întârzierile de luni de zile la plata laptelui preluat de către procesatori și la plata subvențiilor de către stat au deteriorat situația financiară a fermierilor, aceștia neputându-și continua afacerea;
• în timpul verii 2009, procesatorii au făcut presiuni asupra fermierilor să vândă litrul de lapte cu 0,4-0,5 lei, iar aceștia au acceptat deoarece produsul este foarte perisabil;
• nu există negociere, iar în multe cazuri profitul îl reprezintă doar suma de 0,3 lei/litru primită ca subvenție din partea statului.
Prețul cel mai bun primit de fermierii români în luna august 2009 a fost de 1,05 lei pentru un litru de lapte iar prețul cel mai scăzut a fost de 0,3-0,5 lei/l de lapte. Față de anul 2008, prețul a fost cu 40-50% mai mic. Cel de-al doilea grup important de participanți pe această piață îl reprezintă procesatorii, deținători de instalații de prelucrare a laptelui. Aceștia s-au confruntat la începutul anului 2009 cu o scădere de 20% a vânzărilor de produse lactate. Datorită scăderii cu 5-10% a prețurilor la lactate, și a numărului ridicat al promoțiilor, la începutul trimestrului patru, piața era în scădere cu până la 5% față de aceeași perioadă a anului 200811. Conform declarațiilor reprezentanților APRIL12, se importă lapte materie primă din cauza faptului că laptele din țară nu este în totalitate conform cu standardele europene iar pe timpul iernii laptele autohton destinat procesării nu acoperă necesarul de producție.
II.2.2 Fenomenele economice de pe piața românească
[NUME_REDACTAT], piața lactatelor este considerată ca având potențial de creștere deoarece, în prezent, se înregistrează cel mai scăzut consum de lactate proaspete din [NUME_REDACTAT]. Conform statisticilor, un român consumă în medie 6 kilograme de iaurt anual, de 5 ori mai puțin decât media europeană, și 6,6 litri de lapte pe lună, la jumătate față de media înregistrată pe continent. Valoarea pieței lactatelor în România a ajuns în 2008 la 1,1 miliarde de euro. Ritmul de creștere al pieței pentru 2009 a fost estimat la 5%, după ce în primul trimestru al anului s-a înregistrat o scădere de 20% a volumelor de vânzări.30 [NUME_REDACTAT] se produc anual peste 5,5 miliarde de litri de lapte de vacă, dintre care doar aproximativ 1,02 miliarde litri sunt procesați în sistemul industrializat (Tabelul nr.1).
Tabelul nr. 1. Evoluția producției anuale de lapte din [NUME_REDACTAT] de lapte ocupă în agricultura României locul doi ca importanță, după producția de carne. Laptele este un produs perisabil, motiv pentru care este necesar ca de-a lungul filierei producție – procesare – consum să existe un sistem logistic funcțional care să aibă capacitatea de a oferi consumatorului produsele dorite în cel mai scurt timp, în forma adecvată și la parametrii calitativi ceruți. Având în vedere faptul că ordinul de deschidere a investigației face referire la piața comercializării laptelui în stadiul economic producător – procesator, fără a diferenția tipurile de lapte (de vacă, oaie, capră sau bivoliță), analiza a fost făcută pe piața laptelui de vacă utilizat pentru procesare. Această decizie a fost determinată de ponderea mare a producției de lapte de vacă în totalul producției de lapte din România, dar și de numeroasele semnale din presă ce invocau nefuncționarea relației comerciale între fermieri (în calitate de producători de lapte de vacă) și procesatorii de lapte.
Analiza pieței laptelui de vacă a fost determinată și de faptul că acest sector agricol este reglementat la nivel comunitar prin aplicarea sistemului cotelor de lapte (Anexa nr.4), detaliat în sub-capitolul referitor la cota de lapte. Un alt aspect ce merită menționat este acela că laptele produs într-o exploatație agricolă poate avea mai multe destinații. Astfel, o parte din lapte poate fi folosit în fermă (pentru creșterea vițeilor și hrănirea altor animale), iar restul (denumit lapte muls în Tabelul nr. 2) poate fi consumat de fermier și familia acestuia sau poate fi destinat comercializării. Comercializarea laptelui se poate face direct la piață, sub formă de lapte lichid sau de produse lactate produse în fermă, sau prin livrare către fabricile de procesare. Obiectul acestei investigații îl constituie analiza laptelui crud pe segmentul producător – procesator cu accent pe formarea prețului produsului tranzacționat, precum și factorii care influențează acest proces.
Tabelul nr. 2. Evoluția producției de lapte de vacă în perioada 2005-2008
II.3 Criza laptelui in Romania
II.3.1 Laptele si aflatoxina
Aspergillus flavus a fost identificat ca sursa intoxicatiei in anul 1961. Descoperirea a atras pentru prima data atentia asupra pericolului pe care micotoxinele contaminante a alimentelor si furajelor le reprezinta asupra sanatatii umane si animale.
Exista patru tipuri principale de aflatoxine – B1, B2, G1 si G2 – si doua substante care apar ca urmare a metabolizarii toxinelor, M1 si M2, care au semnificatie ca agent contaminant pentru alimente si furaje. Aflatoxinele M1 si M2 au fost izolate in laptele animalelor care au consumat aflatoxine.
Aflatoxinele pot fi gasite in multe produse alimentare, in special in cereale, oleaginoase, condimente sau nuci. Laptele, branza si celelalte lactate pot, deasemenea, contine aflatoxina M in cazul in care animalul de la care provine laptele a fost hranit cu furaje cu continut de aflatoxine. Cantitatea cea mai mare de aflatoxina a fost detectata in marfurile originare din regiunile calduroase ale lumii, cu o variabilitate climatica ridicata.
Aflatoxina este o substanta relativ stabila – procedurile obisnuite de procesare a alimentelor nu o distrug, isi pastreaza proprietatile si la temperaturi inalte. Aflatoxina M rezista si la procesul de fermentare – desi o parte din toxina este distrusa in timpul productiei de iaurt sau branza, majoritatea cantitatii initiale se regaseste si in produsul finit.
Singura metoda eficienta de a distruge aflatoxina este prin hidroliza alcalina si acida sau expunerea la agenti de oxidare, dar acest proces duce de multe ori la aparitia altor substante, la fel de daunatoare.
In cazul expunerii la cantitati mari, aflatoxina poate cauza afectiuni serioase, sau chiar moarte. Ficatul este organul afectat in cea mai mare masura de aflatoxina, dar aceasta se acumuleaza si in plamanii, rinichii, creierul si inima persoanelor care sufera de aflatoxicoza. Toxina cauzeaza necroza tesuturilor si ciroza ficatului. Doza letala de aflatoxina este de 5-10 miligrame pe kilogram de greutate corporala.
Limitele sunt variabile in functie de marfuri, intre 2-8 micrograme pe kilogram din aflatoxina B1 si 4-15 micrograme pe kilogram pentru continutul total de aflatoxine. Exista deasemenea o limita maxima de 0.050 micrograme pe kilogram de aflatoxina M1 in lapte si produse lactate si de 0.025 micrograme pe kilogram pentru formulele de lapte pentru sugari.
II.3.2 Evolutia crizei laptelui romanesc
România a înghițit și ea o mare parte din laptele exportat de occidentali după apariția embargoului rus. Pus în fața faptului împlinit, fermierul român a trebuit să ofteze și să caute singur variantele salvatoare. Dacă existau. Pentru că acesta avea de traversat bariera prețului: cantitățile mari de lapte intrate pe piață într-un timp foarte scurt au dus la scăderea prețului chiar și în anotimpul rece, când erau de regulă ceva mai mari decât în vară. La sfârșitul anului trecut, pentru un litru de lapte livrat la procesatori, fermierii primeau puțin peste un leu. Asta în cazul marilor fermieri, pentru că micii producători trebuie să se declare mulțumiți dacă primesc un leu pe litrul de lapte livrat. Este firesc ca, în fața unui asemenea tarif, micul fermier să se gândească de două ori dacă mai merită să livreze lapte la procesatori, să-l transforme în produse lactate sau să uite de tot și să-și sacrifice animalele pentru carne.
De altfel, statisticile sunt îngrijorătoare: în 2014, aproape o treime din fabricile românești de lapte s-au închis, din lipsă de materii prime și vânzări. Și de aici pornește calvarul industriei românești de lapte, în condițiile în care România ocupă oricum penultimul loc din [NUME_REDACTAT] la consumul laptelui de vacă ambalat – cu 12 litri de persoană pe an (Euromonitor). Cu totul altfel stau lucrurile în cazul a doi dintre marii producători europeni de lapte: Irlanda, unde consumul anual de lapte ajunge la 145 de litri pe cap de locuitor, sau [NUME_REDACTAT], unde un englez bea 82 de litri de lapte într-un an.
Puși în fața unor mari fluctuații de producții de lapte autohton, cauzat nu doar de vreme, ci și de embargo, procesatorii străini prezenți pe piața românească s-au văzut nevoiți să-și schimbe strategia. Una dintre principalele cerințe ale retailerilor – stipulate în contract în momentul în care aceștia decid să accepte marfa producătorilor autohtoni – este consecvența. Condiție căreia unii fermieri nu i-au mai putut face față. Prin urmare, retailerii au preferat importurile de lapte și produse lactate procesate, păstrând relația la nivel local cu doar câțiva procesatori.
Cantitatea de iaurt prevăzută a fi contractată în acest an (la prețul pieței) de la producătorii locali nu este mai mare decât cea din 2014 (cum ar fi fost de preferat, ca să susțină producția autohtonă), ci egală cu cea vândută anul trecut – 500 de tone, spune managerul de comunicare. Diferența va fi susținută, eventual, de importuri; și aici este marea provocare a producătorilor români, nevoiți să facă față concurenței tot mai dure – un preț care ascunde în spate TVA scăzut și costuri de producție mai mici decât în România.
La ora actuală, aproape 90% dintre fermele și gospodăriile producătoare de lapte din România dețin o vacă sau trei, cel mult. Așa se explică producția medie pe cap de vacă furajată de doar 3.860 de litri pe an, față de peste 7.000 de litri pe an – cât produce în medie o vacă din Germania sau Franța. Pe de altă parte, nu tot laptele produs în fermele românești se ridică la standardele de conformitate acceptate de [NUME_REDACTAT]: dintr-o producție totală anuală de cinci milioane de tone de lapte, doar 1,3 milioane de litri reprezintă lapte conform (la standardele UE).
II.3.3 Masurile comisiei europene pentru stabilizarea crizei laptelui
[NUME_REDACTAT] va continua să facă tot posibilul pentru sprijinirea fermierilor producători de lapteși pentru stabilizarea pieței produselor lactate. În raportul publicat astăzi cu privire la situația de pe piața lactatelor, Comisia prezintă o listă a măsurilor disponibile pentru atenuarea gravelor dificultăți cu care se confruntă această piață. Comisia va continua să utilizeze instrumente ca intervenția, depozitarea privată și restituirile la export. Va permite efectuarea în avans a plăților directe către fermieri și tocmai a lansat o nouă rundă de programe de promovare a lactatelor. Printre alte posibile măsuri se numără finanțarea retragerilor voluntare din producția de lapte cu ajutorul banilor obținuți prin taxarea depășirilor de cotă și, de asemenea, includerea fermierilor în cadrul temporar de criză pentru ajutoarele de stat. În plus, statele membre au posibilitatea de a redistribui ajutoare către sectorul lactatelor în temeiul acordului privind bilanțul de sănătate din 2008 și există o serie de căi de a veni în ajutorul producătorilor de lapte în cadrul politicii de dezvoltare rurală. Comisia continuă să analizeze eventualele practici anticoncurențiale din lanțul aprovizionării cu alimente, în special în sectorul produselor lactate. În conformitate cu concluziile [NUME_REDACTAT] din iunie, Comisia nu va reveni asupra deciziilor adoptate cu privire la sistemul cotelor.
„Trebuie să facem tot posibilul ca să-i ajutăm pe producătorii no ștri de lapte care sunt confruntați cu prăbușirea prețurilor”, a declarat [NUME_REDACTAT] Boel, comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală.„Vom continua să folosim toate măsurile de care dispunem pentru stabilizarea pieței, dar, așa cum a indicat [NUME_REDACTAT], nu vom reveni asupra politicii noastre de eliminare lină și treptată a cotelor. A pune în discuție acest proces nu ar face decât să creeze nesiguranță și, oricum, nu ar ajuta cu nimic la remedierea situației actuale.”
Măsurile disponibile:
• Comisia a dat drumul la ajutorul pentru depozitarea privată a untului la începutul lui ianuarie și, anul acesta, s-au depozitat până acum 113 500 de tone. Perioada de acordare a ajutoarelor pentru depozitarea privată va fi prelungită până la sfârșitul lui februarie 2010;
• Cumpărarea la interven ție de unt și lapte praf degresat a debutat la 1 martie, iar Comisia a propus recent prelungirea achizițiilor până la 28 februarie 2010, adică până la începutul următorului sezon de intervenție. Comisia a propus, de asemenea, să fie abilitată să procedeze la fel și în 2010, dacă situația de pe piață o impune. Până acum, s-au cumpărat 81 900 de tone de unt și 231 000 de tone de lapte praf degresat;
• În ianuarie, s-au r eactivat restituirile la export pentru produsele lactate. Nivelul lor a fost menținut în limite prudente pentru a permite exportatorilor europeni să concureze fără a submina prețurile de pe piața mondială. Comisia va continua să acorde restituiri atâta timp cât va fi nevoie;
• Sistemul de distribuire a laptelui în școlile UE a fost recent îmbunătățit și sunt în curs discuții pentru a-l face și mai atrăgător;
• În mod excep țional, Comisia va autoriza statele membre să efectueze până la 70% din plățile directe către fermieri cu începere din 16 octombrie, în loc de 1 decembrie;
• Statele membre pot acorda și ajutoare de stat de minimis sau împrumuturi în condițiile pieței pentru sprijinirea producătorilor care au probleme cu lichiditățile.
• Se poate lua în considerare o modificare a cadrului temporar de criză pentru ajutoarele de stat;
• În acest fel, s-ar putea plăti până la 15 000 EUR per fermier până la sfârșitul lui 2010, scăzând eventualele ajutoare de minimis primite de fermierii în cauză.
• În cursul acestei luni, Comisia a propus o nouă rundă de programe de promovare a produselor lactate;
• Bilan țul de sănătate a dat statelor membre posibilitatea de a redistribui o parte din plățile directe între fermieri și între sectoare la nivel intern. Fiecare stat membru poate, de exemplu, să stabilească ajutoare specifice pentru anumite tipuri de producție vulnerabile din sectorul lactatelor;
• Politica de dezvoltare rurală prevede o serie de măsuri de sprijinire a restructurării în acest sector. Bilanțul de sănătate a stabilit că „restructurarea sectorului produselor lactate” este una din noile probleme cu care ne confruntăm și pentru care se pot cheltui o parte din sumele adăugate fondului pentru dezvoltare rurală;
• S-ar putea astfel subven ționa pensionarea anticipată, investițiile, producția de lapte din zonele defavorizate sau cea care respectă mediul înconjurător, precum și practicile de ameliorare a bunăstării animalelor;
• Comisia implementează în prezent foaia de parcurs propusă în comunicarea sa, „Pre țurile la alimente în Europa”, și studiază posibilitatea stabilirii unui nou sistem de monitorizare a prețurilor;
• Comisia analizează, de asemenea, eventualele practici anticoncuren țiale din lanțul aprovizionării cu alimente, în special în sectorul produselor lactate;
• Dacă va constata disfunc ții ale concurenței, Comisia nu va ezita să facă uz de toate puterile sale conform tratatului. Un rol important le revine și autorităților naționale din domeniul concurenței;
• Fermierii producători de lactate trebuie să fie încuraja ți să coopereze mai eficient în cadrul organizațiilor de producători, ca să-și mărească forța de negociere.
II.3.3.1 Sistemul cotelor
[NUME_REDACTAT] a solicitat prezentarea unor „posibile op țiuni pentru stabilizarea pieței produselor lactate, cu respectarea rezultatelor bilanțului de sănătate”.
Ar însemna să nu se respecte rezultatele bilan țului de sănătate dacă s-ar modifica sistemul cotelor. Așadar, este exclusă ideea reducerii cotelor sau a suspendării măririlor de cote deja convenite.
Producția actuală este oricum cu 4,2% sub nivelul cotei.
Comisia sugerează statelor membre să impună taxe suplimentare asupra producătorilor care î și depășesc cotele individuale și să folosească acești bani pentru finanțarea retragerilor voluntare din producția de lapte sau să-i redistribuie unor grupuri prioritare.
II.3.3.2 Eliminarea sistemelor de cote
Sistemul cotelor de lapte a fost introdus în 1984, inițial pentru o perioadă de cinci ani, însă termenul a fost prelungit până în 1992 și extins ulterior până în 2000. Opt ani mai târziu a fost revizuită din nou renunțarea la cote, iar ultimul termen limită a fost stabilit pentru 2015 (1 aprilie).
Ce presupunea acest sistem? Pentru fiecare stat membru a fost stabilită o cantitate de referință (cotă) a producției de lapte cu un anumit conținut de grăsimi (3,5%), pe care nu avea voie să o depășească. Pe de altă parte, niciun stat nu avea voie să-i transfere altui stat o parte din producție. Cantitatea de referință era calculată pe baza vânzărilor de lapte din anul anterior (1983) de la nivelul fiecărui stat membru, plus 1%. Au existat și excepții – pentru [NUME_REDACTAT], de exemplu, s-a luat în calcul nivelul vânzărilor din 1981, pentru că producția din 1983 fusese extrem de scăzută.
Ulterior, cota națională a fiecărui stat era împărțită între livrările la producători și livrări directe. Dacă livrările la producători depășeau volumul stabilit, statului respectiv i se aplicau măsuri punitive (taxe suplimentare). Pentru fiecare o sută de kilograme de lapte livrat peste nivelul de cotă admis, penalizarea era de aproape 28 de euro.
II.3.4 Impactul dispariției cotelor la nivel [NUME_REDACTAT] de lapte de la nivelul [NUME_REDACTAT] reprezintă 21% din producția mondială de lapte. Opt din cele 28 de state ale Uniunii acoperă 80% din total: Germania – 21%, Franța – 18%, [NUME_REDACTAT] – 10%, Olanda – 8%, Italia – 8%, Polonia – 7%, Spania – 4%, Irlanda – 4%. Statisticienii spun că Germania, Franța, Irlanda și Polonia vor ajunge să producă peste 10 miliarde de litri de lapte până în 2020. Numai că acest surplus de lapte nu va invada piețele, ci va fi transformat în produse lactate.
Se prevede deja o creștere a producție de brânză la nivel european: [NUME_REDACTAT] estimează că până în 2023, producția de brânză va depăși 10,7 milioane de tone (metrice), din care un milion de tone vor fi destinate exportului. Marii producători de brânză din Uniune (Germania, Franța și Italia) acoperă 60% din producția europeană, potrivit datelor [NUME_REDACTAT]. Împreună cu Olanda și Polonia, producția ajunge să depășească 75% – și vorbim doar de cinci state. Pe segmentul unt, cei mai mari producători (Germania și Franța) reprezintă 60% din total.
Așadar, Germania și Franța vor câștiga pe toate segmentele de produse lactate, odată cu dispariția cotelor de lapte, după cum estimează consultanții Ernst & Young.
Intervin apoi problemele datorate pierderii uneia dintre principalele piețe de export ale [NUME_REDACTAT] pentru produsele lactate – Rusia, care absorbea 13% din volumul exporturilor țărilor UE. Va fi nevoie de identificarea unor noi piețe de export.
III [NUME_REDACTAT] Europeana, [NUME_REDACTAT] pentru agricultură, [NUME_REDACTAT] Comună pe înțelesul tuturor, 2004;
[NUME_REDACTAT] din Romania, Politica agricolă, Ed. [NUME_REDACTAT], București, 2003;
Leonte, J., Giurcă, D., Câmpeanu, V., Piotet, Ph.: [NUME_REDACTAT] Comună – Consecințe asupra României, [NUME_REDACTAT] din România, București, 2003;
Miron, D., Drăgan, G., Păun, L., Ilie, F., Cibian, M.: Economia integrării europene, Editura ASE, București, 2002;
Pascariu, G. C. [NUME_REDACTAT]. Politici si preturi agricole. EdituraEconomica, Bucuresti, 1992;
Swinnen, J.F.M.,“[NUME_REDACTAT] Storm. [NUME_REDACTAT] Economy of the [NUME_REDACTAT] of the [NUME_REDACTAT] Policy”, CEPS, Brussels, 2008;
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] comuna a [NUME_REDACTAT] si aplicarea acesteia in Romania, 2010;
Porumbacean, Claudiu, Politicile și instituțiile [NUME_REDACTAT], Ed. „[NUME_REDACTAT]” [NUME_REDACTAT], Arad, 2009.
Ordinul MAPDR nr. 1106/2003 pentru aprobarea Programului de acțiuni pentru îmbunătățirea calității și salubrității laptelui materie primă, publicat în MO nr. 61 din 23.01.2004;
Reg.853/2004 al [NUME_REDACTAT] și al Consiliului din 29.04.2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală
www.bursaagricola.ro
www.ec.europa.eu
www.gazetadeagricultura.info
www.mae.ro
www.wikipedia.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Politica Agricola Comuna Si Criza Laptelui (ID: 1858)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.