Politica Agricola Comuna Fundamente Si Perspective
CUPRINS
INTRODUCERE
PARTEA I: ASPECTE GENERALE PRIVIND POLITICA AGRICOLĂ COMUNĂ.
Capitolul 1: Fundamentele politici agricole comune
Capitolul 2: Politica Agricolă Comună în UE- Obiective și Importanță
PARTEA a-II-a: IMPLICAȚIILE POLITICI AGRICOLE COMUNE ÎN ROMÂNIA
Capitolul 1: Particularitățile Agriculturii românești din perspectiva PAC: Atuuri, Probleme, Oportunității
Capitolul 2: Poziția României în fața provocărilor generate de noua reformă PAC
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
“Avem nevoie de o locomotivă puternică, nouă, care să tragă 27 de vagoane. Nu putem merge mai departe cu un motor vechi, construit acum un deceniu și proiectat să tragă numai 15 vagoane”
Dacian Ciolos, Comisarul European pentru Agricultură.
Politica Agricolă Comună a reprezentat și continuă să reprezinte umbrela sub care se dezvoltă agricultura Uniunii Europene, reprezentând un parteneriat între agricultură și societate, între Europa și agricultorii săi.
În cadrul lucrării voi analiza utilizând metoda descriptivă elementele esențiale care au contribuit la modelarea PAC prin surprinderea “pietrelor de hotar” ce au marcat arhitectura acesteia, canalizând ulterior atenția asupra aspectelor ce subliniază importanta și obiectivele acesteia în ansamblul său, focalizându-ne apoi în cea de-a doua parte a lucrării pe implicațiile acesteia în România prin raportare la particularitățile agriculturii românești din perspectiva PAC și pe poziția acesteia în fața noului val de provocării generate de noua reformă.
Motivația alegerii acestei teme rezidă din importanța deosebită acordată acestui segment la nivel mondial, comunitar și național, agricultura reprezentând „seva” care alimentează dezvoltarea societății.
Lucrarea a fost elaborată în scopul facilitări înțelegeri mecanismului pe care se dezvoltă Politica Agricolă Comună, analizând punctele esențiale care conturează arhitectura PAC, creând astfel fundamentul necesar înțelegerii rolului noi etape din reformarea PAC, care vine ca răspuns la provocările ultimiilor ani.
Prima parte a lucrării își propune să prezinte într-o manieră sintetizată fundamentul teoretic necesar familiarizării cu acesta politică, surprinzând elementele cheie ce au dus la conturarea politici de azi, plecând de la prima reflectare a acesteia în 1957, mergând mai departe la punctul în care se conturează principiile care urmează să guverneze PAC (1958) surprinzând apoi momentul în care ea prinde viață (1962) și șirul de reforme ce au conturat PAC de astăzi punând accent pe ultimele trei, Reforma McSharry (1992), Revizuirea de la jumătatea perioadei (2003) și Bilanțul de sănătate al PAC (2008) deschizând mai apoi porțile analizei ce se va materializa în ultima parte a lucrări referitoare la noul val de reforme al PAC.
Tot în cadrul primei părți, însă în al doilea capitol prezentarea se va focaliza pe surprinderea importanței deosebite în cadrul construcției comunitare a PAC, punctând elementele ce conturează arhitectura acesteia prin prezentarea celor doi piloni, primul și cel inițial al organizațiilor comune de piață care are două direcții și anume organizarea comună a pieței unice și ajutorul direct pentru exploatii și cel de-al doilea al dezvoltării rurale.
Cea de-a doua parte a lucrării se concentrează pe implicațiile PAC în România prezentând într-o manieră succintă particularitățile agriculturii românești, a elementelor ce dau o nuanță particulară acestei, într-o manieră ce își propune să scoată în evidență atuurile, oportunitățile și problemele ce o caracterizează.
Ultimul capitol al lucrării pune accentul pe noul val de reforme disecând poziția oficială a României raportată la noile provocări, prezentând în acest sens punctele de interes ce stau pe agenda noi reforme și atrag atenția din perspective specificului național făcând legătura cu atuurile și oportunitățile reliefate în capitolul anterior ce pot fi valorificate prin fructificarea programelor, valorilor și principiilor cu care vine noua reforma.
Lucrarea prin conținutul său și-a propus să ofere cititorului o privire de ansamblu asupra a ceea ce a fost, este și va fi Politica Agricolă Comună în cadrul construcției comunitare.
PARTEA I: ASPECTE GENERALE PRIVIND POLITICA AGRICOLĂ COMUNĂ
Capitolul 1: Fundamentele politici agricole comune
Politica Agricolă Comună – PAC – este umbrela sub care acționează agricultura Uniunii Europene fiind o politică extrem de complexă, adânc înrădăcinată în arhitectura Uniunii, reprezentând una din primele și principalele politici comune adoptate de Uniunea Europeană, pe atunci, Comunitatea Economică Europeană. “A apărut la intersecția dintre idei și putere, unde ambițiile de modernizare ale noilor elite europene au întâlnit realitățile politice și economice ale Europei postbelice ».
Între politicile Uniunii Europene, PAC este privită ca una din cele mai importante. « Aceasta nu numai din cauza bugetului acordat de Uniune pentru finanțarea acestei politici, a numărului de persoane afectate și a teritoriului implicat, ci și a importanței istorice și a atributelor suverane delegate de statele membre către nivelul comunitar de decizie. Importanta politicii agricole comune derivă și din legăturile strânse cu piața unică și cu Uniunea Economică și Monetară, două domenii cheie ale integrării europene ».
Politica agricolă comună cuprinde un ansamblu de reguli și de mecanisme care guvernează producția, schimburile și tratamentul produselor agricole din cadrul Comunității Europene, acordându-se o importanță deosebită dezvoltării rurale.
Termenul de “politică comună” reflectă în mod fidel una dintre trăsăturile definitorii ale PAC și anume aceea că, pentru circa 90% din produsele agricole, decizia nu mai aparține statelor membre, ci Uniunii Europene. Așadar, statele europene au considerat necesar să cedeze din prerogativele suveranității, într-un domeniu așa de sensibil cum este cel agricol, având la bază în principal două motive ce au constituit premisele apariției politicii agricole comune.
În primul rând, a fost nevoia unei “fluidizări” a comerțului european cu produse agricole și mai ales dorința țărilor exportatoare de a se asigura certitudinea plasamentului produselor lor.
Al doilea motiv, a fost alimentat de o anumită temere față de situația în care forța de muncă eliberată din agricultură ca urmare a mecanizării n-ar fi putut fi absorbită în același ritm de celelalte sectoare ale economiei, situație în care veniturile agricole s-ar fi confruntat cu o scădere accentuată comparativ cu cele din industrie. Dezvoltarea unei viziuni comune, la nivel european, de protejare a veniturilor fermierilor ar fi putut preveni o astfel de situație.
Astfel, conjunctura economică, împreună cu voința politică, au dat naștere POLITICII AGRICOLE COMUNE. Prima reflectare a acesteia se regăsește în Tratatul de la Roma – 1957
De altfel politicile comune care figurează în dispozițiile Tratatului sunt: politica agricolă comună, politica în domeniul transporturilor, politică comercială și cea în domeniul pescuitului.
Dincolo de apartenența la aceeași arie de civilizație, caracteristica principală a Europei agricole era diversitatea sistemelor, a structurilor de exploatare, precum și a metodelor de gestiune și a politicilor. De precizat că pentru început în momentul semnării Tratatului agricultorii reprezentau circa 25% din populația activă, un procent care a reprezentat masa asupra căreia s-a creat o presiune dat fiind faptul că securitatea alimentară era un principal obiectiv, ea fiind responsabilă cu asigurarea necesarului de alimente.
Anul 1958 a coincis cu conturarea principiilor care urmau să guverneze Politica Agricolă Comună și anume: Principiul pieței unice care presupunea o circulație fără restricții în UE.
Principiul preferinței comunitare care urmărea favorizarea consumului de produse originare Uniunii prin impunerea unor prețuri mai mari produselor din import. În acest scop importurile au fost supuse unei taxe de intrare cunoscută sub numele de prelevare la import, determinată că diferența dintre prețul la frontieră și prețul de referință la intrare (preț prag, preț de intrare, preț ecluză, etc.) stabilit anual de către instituțiile europene. Taxa de prelevare determina scumpirea produselor extra-comunitare peste nivelul prețurilor interne. În paralel, s-a introdus un sistem de subvenționare a exporturilor (restituiri la export) pentru a permite produselor comunitare mai scumpe să fie competitive pe piața mondială.
Principiul solidarității financiare care urmărește utilizarea bugetului comunitar ca principal instrument financiar pentru aplicarea măsurilor PAC, urmărindu-se în acest sens că statele membre să nu-și mai sprijine direct proprii agricultori din bugetul național, contribuția lor la constituirea bugetului comunitar finanțând toate cheltuielile legate de aplicarea măsurilor PAC.
Tratatul avea astfel în vedere o combinație de integrare negativă [“Piața comună cuprinde agricultură și comerțul cu produse agricole”, articolul 38 alineatul (1) CEE] și integrare pozitivă [“stabilirea unei politici agricole comune a statelor membre”, articolul 38 alineatul (4) CEE].
Politica agricolă comună prinde viață în anul 1962, când esența politici o reprezintă prețurile bune pentru agricultori, acordurile interguvernamentale din 1962 și 1964 garantând agricultorilor europeni prețuri mari pentru produsele lor, tinând concurenții de talie mondială departe de piețele europene printr-un sistem de prelevării variabile la import și subvenții la export.
Sicco Mansholt « Arhitectul » Politici Agricole Comune, un agricultor olandez și om politic de referință a conturat elementele cheie ale acestei pe baza prețurilor garantate și a finanțării comune între țările membre ducând negocieri maraton în acest sens. El a fost cel care grație unei priviri vizionare a tras semnalul de alarmă în 1968 preconizând surplusurile viitoare și necesitatea unei acțiuni rapide pentru modernizarea agriculturii și creșterea eficienței.
PAC a fost o perioadă îndelungată prima și singura politică deplin integrata a UE, deschizând calea pentru piața unică, 30 de ani mai târziu în 1992. Sistemul ei bazat pe prețuri unice a impus crearea de către PAC a propriei monede numită « unitatea de cont » un precursor îndepărtat al monedei euro care la introducere în anul 1962 echivala cu un dolar american.
Dintr-un alt unghi, PAC din anii’60, plecând de la un amestec echilibrat de motive politice a rezultat însă din compromisuri complexe între preferințele diverse ale statelor membre, idealurile de politici și realitățile politice. Interesele divergente s-au reunit sub stindardul unei politici a prețurilor mari și au sudat doua « pacte de fier » în Europa de Vest: un pact agrar între state și agricultori uniți și federalizați în formidabilele grupuri naționale de lobby și un pact interguvernamental în jurul axei franco -germane.
Cu o piață susținută de prețurile minime garantate s-a atins punctul culminant în anii ’70 când surplusul alimentar era tot mai evident și apăsa puternic în plan financiar și politic. Europa s-a confruntat cu o supraproducție în multe zone agricole creând « munți de unt » și « lacuri de lapte » fapt ce a condus la nevoia unei reforme. Astfel începutul anilor ’80 a coincis cu introducerea unor măsuri care să echilibreze cererea cu oferta, urmând ca în 1984 să se impună contingente privind producția de lactate, ca prim pas pentru reducerea surplusurilor.
Momentul radical în arhitectura PAC a fost anul 1992 când la o revizuire mai profundă a politici s-a decis trecerea de la sprijinirea pieței la sprijinirea producătorilor. 1992 a fost anul în care Consiliul a aprobat pachetul de măsuri de reformă propuse de comisarul pentru agricultură Ray MacSharry. Scopul principal urmărit de acesta a fost « de a motiva un număr suficient de mare de agricultori să continue să practice agricultura ». Această lactate, ca prim pas pentru reducerea surplusurilor.
Momentul radical în arhitectura PAC a fost anul 1992 când la o revizuire mai profundă a politici s-a decis trecerea de la sprijinirea pieței la sprijinirea producătorilor. 1992 a fost anul în care Consiliul a aprobat pachetul de măsuri de reformă propuse de comisarul pentru agricultură Ray MacSharry. Scopul principal urmărit de acesta a fost « de a motiva un număr suficient de mare de agricultori să continue să practice agricultura ». Această acțiune reformatoare a avut la baza conjunctura internă, determinată de cheltuielile bugetare mari și supraproducția, conjunctura externă determinată de negocierile din cadrul Rundei Uruguay care pune accentul pe produsele agricole și considera negocierile pentru produse ca acțiune unică, precum și presiunile venite din parte SUA în direcția unei reduceri cât mai substanțiale a intervenționismului agricol în rândul membrilor Organizației Mondiale a Comerțului. « Elementul central al reformei la constituit reducerea prețurilor la produsele care generau cele mai mari surplusuri, în special cereale, carne de vită și unt, însoțită de acordarea către fermieri a unor sume care să compenseze pierderile suferite de aceștia ca urmare a modificărilor din planul arhitecturii PAC ».
Un set de măsuri adiacente au completat acesta etapa și au urmărit în principal ajutorarea la pensionarea anticipată a agricultorilor, programe de agro-mediu precum și un sprijin pentru reîmpădurirea terenului agricol, completat de scoaterea a 15% din terenurile arabile pentru exploatații peste mărimea cuvenită.
Reforma în domeniul agricol a continuat, iar în 1999, inițiativa « Agenda 2000 » și-a propus să creeze mediul propice extinderii către est a Uniunii Europene. Elementul novator adus de aceasta a fost divizarea Politici Agricole Comune în doi piloni: Pilonul I care pune accentul pe aspectele de natură economică « jonglând » cu plati directe și intervenții pe piață și Pilonul II axat pe dezvoltarea rurală, care reprezenta punctul de plecare către o agricultură competitivă. Această etapă aduce cu ea o serie de schimbări ce țin de modernizarea echipamentelor și a practicilor agricole, o diversificare a economiilor rurale precum și protecția mediului din zonele rurale care este explicit prevăzută prin măsuri de « eco-conditionalitare » care presupun o relație interdependența între nivelul subvențiilor și respectarea anumitor standarde de mediu. De menționat este că prețurile sunt reduse cu 15% la cereale, 20% la carnea de vită și mânzat și 15% la produsele lactate iar modularea permite statelor membre să consolideze fondurile pilonului 2 cu cel mult 20% din suma totală a plăților directe la care au dreptul.
Așa cum era de așteptat următoarea reforma a avut loc în 2003, Reforma Fischler, denumită și Revizuirea la jumătatea perioadei a PAC, înainte de aderarea primelor zece noi state membre. Această nouă etapa a punctat clar elementele de « eco-conditionalitate » întărind standardele de mediu, punând accent pe un nou element și anume standardele de bunăstare ale animalelor care au devenit condiție pentru atribuirea de subvenții. Deasemenea în aceasată etapă un alt element a fost introdus plecând de la procesul de extindere a Uniunii și anume « modularea » care a reprezentat un transfer de bani în cadrul PAC de la primul pilon către cel de-al doilea, vizându-se astfel pregătirea de fonduri pentru dezvoltare rurală necesare noilor state membre. Reforma a decuplat cele mai multe plăti de la culturi specifice trecând treptat la plata unică pe ferma –SFP care a înlocuit sistemul de plăți unice pe suprafața. Asupra modularii de care am amintit anterior se impun câteva precizări și anume faptul că economiile generate de modularea obligatorie de 5% sunt reținute în mare măsură în țara de origine unde pot fi folosite pentru creșterea fondurilor pentru dezvoltare rurală..
Următoarea reformă a fost făcută sub titlul stării de sănătate a anului 2008- « Health Check » și a urmărit liberalizarea Politici Agricole Comune. Această etapă a presupus un efort mai modest comparativ cu reformele anterioare, punctându-se în cadrul acesteia următoarele acțiunii: ridicarea temporară a subvențiilor la lapte, însă acestea au fost stabilite pentru eliminare în 2015, modularea obligatorie de 10% până în 2012 cu reduceri suplimentare pentru plățile mai mari de 300.000, precum și simplificare măsurilor de eco-conditionalitate completate de eliminarea progresivă a mecanismelor de intervenție pe piață. Acestea au reprezentată în linii marii elementele care au caracterizat această etapă de reformă a PAC.
Ultimele trei reforme și anume Reforma McSharry din 1992, urmată de Revizuirea de la jumătatea perioadei din 2003 și Bilanțul de sănătate al PAC din 2008 au marcat pietrele de hotar din istoria PAC prin eliminarea progresivă a sistemului de sprijinire a prețurilor, orientat spre rezultate și transformarea plăților agricole în principalul instrument de intervenție.
Efectele acestor reforme au fost considerabile și ca urmare a decuplării sprijinului de la producție, PAC denaturează mai puțin piața iar ca urmare a introducerii măsurilor de eco-conditionalitate aceasta a devenit mai prietenoasă cu mediul și cu normele de dezvoltare durabilă.
Reformele Politici Agricole Comune nu se opresc aici, PAC de astăzi este o politică schimbătoare care consumă încă, o mare parte din bugetul Uniunii Europene. Fiind într-o continuă dezvoltare, având în prezent din ce în ce mai puține elemente care seamănă cu sistemul de sprijinire a pieței din 1960, ezoteric și foarte fragmentat, ne demonstrează că este o politică maleabilă care se modelează pe elementele noi ce vin în contextul unei Uniunii Europene în continuă schimbare. Multe probleme ale politici agricole au devenit strâns legate de chestiunii de comerț, mediu, sistem public de sănătate și mai nou de energie, elemente care o fac să se îndepărteze de caracterul său sectorial limitat, devenind mai deschisă și mai complexă.
Seria de reforme PAC din ultimele două decenii a scos în evidență rolul central al plăților directe către producători, reducând așa cum menționăm anterior capacitatea PAC de a denatura piața și sporindu-i capacitatea de a răspunde la așteptările în continuă schimbare ale consumatorilor europeni. PAC rămâne o fortăreață; dar cu ziduri mai mici, prin urmare reforma nu se oprește aici.
Capitolul 2: Politica Agricolă Comună în UE – Obiective și Importanță
Acest capitol își propune să surprindă importanța deosebită în cadrul construcție comunitare a Politici Agricole Comune precum și aspectele normative ale acesteia în Uniunea Europeană, făcând trimitere astfel la Titlul II. Agricultura din Tratatul de instutuire a Comunității Europene care a fixat direcțiile de acțiune ale politici agricole de astăzi.
Importanța ei deosebită în cadrul construcției comunitare este reflectată prin elemente care îi oferă o notă distinctivă, astfel un element care îi subliniază importantă este dat de faptul că este un principal consumator de resurse financiare, politica agricolă consumă prin sistemul complex de subvenții și alte stimulente financiare o mare parte din bugetul Uniuni, fiind urmată de Politica Regională. Totuși partea cheltuielilor agricole în bugetul Uniunii Europene este în continuă diminuare de mai mulți ani. Dacă PAC reprezenta 66 % din bugetul comunitar la începutul anilor '80, aceasta tinde să nu depășească 40 %.
Grafic.1: Bugetul UE destinat agriculturii
Sursă: Parlamentul European, PAC prezentată în cifre, disponibil la adresa:
http://circă.europa.eu/irc/opoce/fact_sheets/info/data/policies/agriculture/article_7217_ro.htm
Pentru a distinge mai exact direcțiile alocării bugetare la nivelul UE, am prezentat situația alocării bugetare în perioada 2007-2013 (grafic.1.) care pune în lumina trendul alocării din ultimii ani.
Un alt element care îi conferă o notă distinctiva este dat de faptul că reprezintă prin excelență o politică integraționistă, iar ținând cont de rolul de pionierat în procesul integraționist, putem afirma că politica agricolă comună este una din temeliile pe care s-a clădit Uniunea Europeană de astăzi. În ce privește PAC, politicile agricole naționale au fost înlocuite, pentru marea majoritate a producției agricole, de reglementări comune de funcționare a piețelor și comercializare a produselor.
Lobby-ul este un alt element ce dă culoare politici agricole comune, aceasta manifestând un grad sporit de vulnerabilitate la presiunile de lobbying, considerente altele decât cele economice prevalând adesea în luarea deciziei de politică agricolă.
Folosirea unei forme foarte tehnice de reglementare (politica de piață) într-un mediu politic fragmentat compus din milioane de unități de producție a generat trăsături distinctive la nivelul UE, astfel pe lângă cele prezentate anterior, dintr-un alt unghi se disting o serie de trăsături. Remarcăm astfel o densitate a interacțiunii sociale dintre diverșii actori implicații în procesul de elaborare a politicilor, incomparabile cu alte domenii de politici. Astfel PAC se afla în contrast clar cu politica regională, de altfel și aceasta o politică redistributivă în cadrul căreia Consiliul se întrunește foarte rar, oferind astfel un grad foarte scăzut de socializare în rândul statelor membre și între guvernele statelor membre și membrii Comisiei. Densitatea interacțiunii sociale caracteristică PAC, a furnizat un fundament solid pentru consolidarea încrederii între actorii politici, schimbul de informații și descoperirea intereselor comune. Plecând de la această caracteristică se remarca devotamentul deosebit față de stilul consensual al elaborării politici. Această trăsătură fiind intensificata în agricultură tocmai de nivelul neobișnuit de înalt al socializării ce caracterizează elaborarea politicilor în cadrul PAC, precum și separarea problemelor producătorilor de ale consumatorilor la nivelul UE.
Remarcăm de altfel reprezentarea asimetrică a intereselor, ce conferă politici agricole comune un alt element distinctiv, nu atât prin simpla reprezentare cât prin amploarea fără precedent, precum și o formă regresiva de redistribuire prin care agricultorii bogați primesc o cotă disproporționata din plățile PAC.
În ciuda descrierilor PAC ca un regim europenizat în mod unic, trebuie să recunoaștem vigoarea intereselor naționale și abilitatea guvernelor naționale de a rezista regrupării competentelor la nivel supranațional. « Întregi domenii ale elaborării politici agricole au rămas astfel de competenta parțială sau exclusivă a statelor membre: majoritatea politici structurale, dar și dispoziții privind securitatea socială pentru agricultori, reglementarea condițiilor de lucru și a remunerarii agricultorilor, precum și reglementarea arendarii pământului toate acestea reprezentând, spre deosebire de politica de piață, importante puncte de sprijin pentru modernizarea agricolă ».
După prezentarea elementelor ce dau o culoare distinctă politici agricole comune, așa cum menționăm la începutul voi face trimitere la temeiul juridic al PAC, mai exact în această etapă voi surprinde într-o manieră evidentă fundamentul politici agricole de astăzi în ceea ce privește scopul său, direcțiile de acțiune.
Astfel art.33. (ex-art. 39) din TCE:
« Politica agricolă comună are ca scop:
A) creșterea productivității agriculturii prin promovarea progresului tehnic și asigurarea dezvoltării raționale a producției agricole, precum și a utilizării optime a factorilor de producției și în special a forței de muncă;
B) asigurarea în acest fel, a unui nivel de trăi echitabil pentru populația agricolă, în special prin creșterea venitului individual al celor care lucrează în agricultură;
C) stabilizarea piețelor
D) garantarea securității aprovizionărilor;
E) asigurarea unor prețuri rezonabile în livrările către consumatori »
Analizând prevederile Tratatului se poate observa legătura dintre primele două obiective subliniată de construcția « în acest fel » care ar putea sugera că autorii Tratatului nu au prevăzut obiectivul 2 ca un obiectiv separat, ci legat de primul acesta putând fi atins prin promovarea progresului tehnic și modernizarea structurilor agricole. Trebuie reținut acest lucru în lumina evoluției ulterioare a PAC într-un sistem de sprijinire a prețurilor, care nu face decât o trimitere pur verbală la modernizarea agricolă.
Aceste obiective reprezintă fundamentul pe care se clădesc noi și noi obiective, astfel raportându-ne la perspectivele politici agricole comune la orizontul anilor’2020, care reprezintă decorul complex actual, vom putea distinge o serie de obiective care pun în lumina noile provocări cu care ne confruntăm. Astfel apar în decor noi linii de acțiune iar pentru a surprinde acest lucru voi cita:
« Agricultura va continua să ocupe un loc important în dezvoltarea viitoare a Europei, nu numai în asigurarea securității alimentare, conservarea mediului și prețuirea mediului rural, dar și în confruntarea cu noi provocări cum ar fi schimbările climatice, oferind în același timp un nivel de viață echitabil pentru agricultori. Așa cum politica agricolă comună s-a dovedit a fi în măsură să se transforme în ultimii ani, există nevoia de a se lua decizii cu privire la nevoile viitoare și rolul agriculturii și al dezvoltării rurale în viziunea UE 2020 și de a pune în mișcare investițiile publice și eforturile de inovare pentru a oferi o economie rurală înfloritoare.”
Privită în ansamblu această nouă perspectivă a politicii agricole comune angrenează un set de soluții adaptate situației actuale și viitoare, punând în mare măsură accent pe ideile și principiile inovatoare ale Stategiei 2020- creșterea inteligentă, sustenabilă și inclusivă- care reprezintă o creionare pe toate direcțiile a modului de acțiune viitor. PAC trebuie să se fundamenteze în viitor pe un buget consistent, în contextul actual caracterizat de dificultăți financiare și economice la nivel global și pe mecanisme adaptate la necesitățile specifice ale statelor membre, pentru a asigura securitatea alimentară, a satisface cerințele pieței europene și a atenua impactul liberalizări comerțului agricol mondial asupra agriculturii comunitare.
Date fiind obiectivele PAC se impune precizări ce țin de evidențierea considerentelor avute în vedere la elaborarea obiectivelor, făcând astfel trimitere din nou la prevederile TCE, care reliefează elemente ca, necesitatea de a opera gradual adaptările oportune precum și caracterul particular al activității agricole care decurge din structura socială a agriculturii și din dezacordurile structurale dintre diverse regiuni agricole. Se remarcă de altfel în acest context și faptul că în statele membre agricultura constituie un sector strâns legat de ansamblul economiei. Plecând de la aceste precizări este scoasă în lumina competenta partajată a UE în domeniul agriculturii.
După o analiză a obiectivelor PAC-de ieri, de azi, de mâine și a considerentelor ce îi asigura substratul voi aduce în lumina arhitectura acesteia care privită astăzi este construită în jurul a doi piloni: primul – și cel inițial – este cel al organizațiilor comune de piață, iar al doilea, cel al dezvoltării rurale.
Primul pilon al PAC se deschide către două direcții întrepătrunse și anume organizarea comună a pieței unice și ajutorul direct pentru exploatații.
Politica piețelor vizează orientarea producției agricole și stabilizarea piețelor. Aceasta constă în încadrarea produselor sau a grupurilor de produse într-un regim particular, organizarea comună a pieței (OCP), în vederea reglementării producției și a comerțului, în conformitate cu principiile fundamentale ale PAC și cu normele comune și mecanismele adecvate. Acestea din urmă au fost definite în cadrul regulamentelor de bază corespunzătoare pentru fiecare produs în parte, până la intrarea în vigoare a OCP unice, care au codificat regimurile de reglementare a piețelor în vigoare.
Primele OCP, împreună cu instrumentul dedicat finanțării acestora, FEOGA, s-au evidențiat în anul 1962. Domeniul produselor încadrate în OCP s-a extins la scurt timp pentru a putea acoperi ansamblul produselor agricole care figurează în anexa II la Tratat, alcoolul și cartofii constituind cele două excepții majore. Modelele de organizare ale acesteia oferă diferite garanții în funcție de specificitățile economice și agricole ale produselor în cauză având la baza două componente cheie și anume o componentă internă sau „piața internă”, cu sisteme de prețuri comune, măsuri de control asupra ofertei și livrării, măsuri de susținere a producției și măsuri de organizare sau de reglementare a pieței precum și o componentă externă, cu un sistem de protecție externă cu privire la țările terțe, norme de gestionare a contingentelor tarifare, clauze de salvgardare și, eventual, restituiri la export (pentru cereale, orez, zahăr și producția animalieră). Pentru cele mai importante produse, OCP combină, de asemenea, sistemele de prețuri comune, ajutoarele directe (cuplate și decuplate la producție), un regim de schimburi cu țările terțe care completează, în anumite cazuri, instrumentele de organizare a producției și de comercializare prin intermediul grupurilor de producători sau al acordurilor profesionale sau prin diferite metode privind normele de calitate și de comercializare.
Făcând referire la măsurile pentru sprijinirea pieței, cel de-al doilea segment din cadrul pilonului 1, acesta acoperă plățile directe și subvențiile legate de piață acordate organizațiilor comune de piață precum si achiziționarea de produse pentru depozitele publice, scheme de valorificare a surplusului și subvențiile pentru exporturi. Ajutorul disponibil în cadrul PAC a avut legătură, în trecut, cu cantitățile produse de exploatații. Acesta se baza deci pe o logică productivistă. Analizând evoluția acestui segment în ultima decadă, reforma PAC din 2003 a adus transformarea celei mai mari părți a ajutoarelor directe de piață, acordate înainte la hectar și/sau unitate de animal mare, într-o plată unică pe exploatație definită pe o bază istorică (sumele primite în trecut pentru fiecare produs) și fără a avea legătură cu sortimentele de produse și cu volumele oferite. Plata unică analizată în termeni foarte simpliști urmărește în principiu asigurarea unei mai mari stabilități a veniturilor agricultorilor.
Finanțarea pentru pilonul 1 provine din secțiunea garantare a Fondului European de Orientare și Garanții Agricole (FEOGA). Constituirea FEOGA reprezintă concretizarea principiului solidarității financiare stabilit la Stressa care presupune finanțarea comună a măsurilor comune. Ponderea finanțări în bugetul comunitar a scăzut în mod constant (de la 80% în anii ’70 la 40-45% în prezent), ca urmare a eforturilor de reformare a politicii agricole. Cea mai mare parte a resurselor FEOGA a fost utilizată pentru acțiunile de garantare (peste 90%). Fondul este structurat pe două secțiuni, prima este cea de “Garantare” care este destinată acoperirii cheltuielilor privind piețele agricole și politica prețurilor. Această secțiune finanțează deasemenea măsuri de acompaniere, măsuri de modernizare și diversificare a activității exploatațiilor agricole, care fac parte din acțiunile de dezvoltare rurală.
Cea de-a doua secțiune “Orientare” vizează măsuri de dezvoltare rurală punând accent pe investiții în exploatații agricole și activității de prelucrare a produselor agricole, pe sprijinirea tinerilor agricultori în acest sens finanțând activități de formare profesională. Tot acesta secțiune finanțează și programul LEADER- un program comunitar al cărui scop constă în încurajarea la nivel European a parteneriatelor și a schimbului celor mai bune practice, în vederea promovării unei agriculturi durabile. Acest program acorda cofinanțare pentru acțiuni ce vizează elaborarea de strategii pilot de dezvoltare a teritoriului, cooperare între unități teritoriale rurale, networking și asistența tehnică.
Ponderea covârșitoare în cheltuielile FEOGA este deținută de cheltuielile pentru gestionarea piețelor. În anul 1979 spre exemplu laptele și produsele lactate absorbeau 43,3% din FEOGA-garantare, în 1993, au scăzut la 15,1% iar în prezent la circa 7% ca urmare a măsurilor de reformă, practic prin acești indici sunt transpuse elementele de reformă din cadrul PAC.
Pe lângă plata unică care reprezintă principalul punct de interes, pentru o serie de produse sunt menținute scheme de ajutor speciale, care continuă să fie legate de producție.” Toate aceste scheme de ajutor direct sunt reglementate prin Regulamentul (CE) nr. 1782/2003, care devine astfel un fel de cod unic și complet în acest domeniu. În plus, prevederile acestuia stabilesc de asemenea: o schemă de eco-condiționalitate (cross-compliance), obligatorie pentru perceperea ajutoarelor; un mecanism de disciplină bugetară pentru a menține cheltuielile PAC în afara plafoanelor anuale fixate în cadrul perspectivelor financiare multianuale o schemă de modulare a ajutoarelor în vederea consolidării politicii de dezvoltare rurală o schemă de consiliere agricolă; și o schemă integrată de gestiune și control”.
După o analiză a pilonului I care ne-a conturat orientarile acestuia, voi trece la prezentarea celui de-al doilea pilon orientat către dezvoltarea rurală.
Al II-lea pilon al PAC ce a prins viață în 2003 a dus la transformarea PAC într-un mecanism mult mai complex punând accent pe dezvoltarea rurală. Măsurile ce caracterizează acest pilon urmăresc încurajarea protecției mediului, ajutorarea zonelor defavorizate, promovarea calității alimentelor, a respectării standardelor, asigurarea bunăstării animalelor. Măsurile din cadrul acestui pilon sunt cofinanțate de UE și statele membre. Cadrul general a fost stabilit de statele membre lăsând acestora puterea de a stabili modul în care sunt utilizate fondurile. Pilonul II este structurat în 3 axe care care stabilesc astfel direcțiile de acțiune.
Axa 1- axa “îmbunatățirii competitivității sectoarelor agricol și forestier” se concretizează prin intermediul proiectelor de modernizare și a proiectelor care aduc valuare produselor și infrastructurii. Bugetul repartizat acestei axe în perspectiva bugetară 2007-2013 este de 35%.
Axa 2- dedicată” îmbunatățirii mediului și peisajului rural” pune accent pe plățile de agromediu precum și plățile pentru fermieri din zonele defavorizate, urmărindu-se în acest sens stabilirea unui echilibru între zonele dezvoltate și arealele care sunt în dezavantaj. Acestei axe în perspectiva bugetară 2007-2013 i-au fost alocate 44% din fondurile destinate acestui pilon, practice această axa se bucura de cea mai puternică susținere.
Axa 3- consacrata“îmbunatățirii calității vieții în zonele rurale și încurajarea diversificării economiei rurale” urmărește prin proiectele sale reînnoirea și dezvoltarea satelor, dezvoltarea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală precum și dezvoltarea afacerilor. În același context acesteia i-au fost alocate 19% din fonduri.
Grafic.2: Pilonul II al Politici Agricole Comune
*Sursă: http://www.reformthecap.eu/issues/policy-instruments/second-pillar
Tot în cadrul acestui pilon se dezvolta și programul LEADER de care am amintit anterior în cadrul prezentări secțiuni Orientare din cadrul FEOGA care reprezintă un acronim francez care semnifica « legăturii între acțiuni în domeniul dezvoltării rurale » și este parte conexa a proiectelor de dezvoltare regională. Acesta stimulează regiunile să-și definească obiectivele comune constituind în acest sens grupuri de acțiune locală care să ducă la strategii conectate la axele pilonului 2 pentru a aborda într-o manieră integrată dezvoltarea rurală.
Scopul acestuia în acest sens este de a îmbunătății potențialul de dezvoltare a zonelor rurale, prin atragerea inițiativei și a competentelor locale, prin promovarea dobândirii de know-how privind dezvoltarea locală integrata și prin dispersarea acestuia în alte zone rurale.
Acestea reprezintă liniile directoare ale arhitecturii PAC care conturează misiunea acesteia: « Avem nevoie de o locomotivă puternică, nouă, care să tragă 27 de vagoane” -asa cum afirma Comisarul European pentru Agricultură –Dacian Ciolos.
Analizând în ansamblu ambii piloni ai PAC din perspectiva canalizării resurselor alocate se distinge o clară reliefare a plăților directe. Pentru a surprinde acest lucru voi prezenta o expunere a cheltuielilor PAC în anul 2010.
Grafic.3: Cheltuielile PAC 2010
Sursă: Parlamentul European disponibil la adresa: http://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/content/20110526FCS20313/html/Reforma-politicii-agricole-comune;
Trecând astfel prin prezentarea Politici Agricole Comune în ansamblul ei din perspectiva arhitecturii, a obiectivelor și a elementelor ce îi dau o nuanță aparte, deși pare să dețină o rețetă a echilibrului și reprezintă un « ingredient » important al UE, aceasta a avut parte de critici încă de la începuturile sale, un lucru normal dată fiind dimensiunea acesteia la nivelul UE, care în mod evident nu poate satisface interesele tuturor. Criticile au venit din mai multe unghiuri bazându-se pe raționamente economice, politice, ecologice s.a. Astfel capitaliștii pieței liberale au ridiculizat subvențiile distrugătoare ale pieței, ecologiști au atacat-o pentru reducerea biodiversității iar criticile nu s-au oprit aici.
Este drept, PAC a venit ca răspuns la penuria alimentară, însă modelul sau productivist, deși părea justificat la început, s-a dovedit pe parcurs un magnet pentru critici. Acestea au căpătat amploare atunci când « munții de unt » și « lacurile de lapte » au oferit răspunsul la întrebarea Europei cu privire la producția « suficientă » de alimente pentru a-și hrăni populația. Cei drept implicațiile noțiunii de « suficient » au născut cele mai multe critici dată fiind și problema generată. Prin politicile ce s-au născut ca urmare a acestui derapaj, PAC a demonstrat că este capabilă să evolueze spre o politică care nu se mai concentrează doar asupra producției. Dar, problemele care decurg din modelul productivist nu vizează doar supraproducția, ci țin de modul în care fondurile ce urmăresc sprijinirea agricultorilor sunt distribuite, mai exact de beneficiarii banilor distribuiți de PAC pentru fermierii Uniunii Europene. Atâta timp cât valorizarea producției este bine amplasată, fondurile sunt canalizate către marii producători, care cu toate că s-a introdus decuplarea subvențiilor pentru producție, încă sunt principali beneficiari. « În 2006, 20% din ferme au primit 85% din plățile directe din subvențiile pilonului I din cadrul PAC. În 2009, 1212 proprietari, mai ales din nordul și vestul Europei au primit peste un milion de euro în subvenții agricole în timp ce mulți agricultorii au primit foarte puțin sau nimic.»
Trecând la o abordare critică dezvoltată dintr-un alt unghi, se evidențiază efectul pe care agricultura industrializată l-a avut asupra mediului și la care UE s-a văzut nevoită să răspundă că urmare a efectelor generate de eroziunea solurilor, introducerea de substanțe chimice în sol și ape, precum și practica mono-industrială ce a cauzat pierderea biodiversității. Răspunsul la aceste critici a venit odată cu reformele din 1992 și 2003, care au direcționat politica spre o mai bună protecție a mediului, dar care nu au reușit să înlăture daunele provocate anterior ci mai de grabă au urmărit o dezvoltare a unei noi căi de urmat în baza principiilor de dezvoltare durabilă fundamentate mai în profunzime astăzi în textul « Strategiei 2020 ». Așa cum într-o manieră succintă surprinde Comisarul pentru Agricultură Dacian Ciolos "Degeaba investim în producții mari la hectar, dacă pe termen mediu și lung, pământul este deșertificat, iar pânza freatică este poluată". Iată cum problema continua și va continua să fie de actualitate pentru prima dată în istoria ei, Politica Agricolă Comună prin noua reforma, promovând un echilibru între ceea ce înseamnă competitivitate economică, durabilitate și competitivitate ecologică.
Așa cum am putut observa criticile au avut și continuă să aibă un rol constructiv asupra dezvoltării Politici Agricole Comune, aflată azi sub presiunea constantă a noilor evenimente și a ierarhiilor schimbătoare ale problemelor.
După analiza punctelor cheie ale PAC, apărută la intersecția dintre idei și putere, putem afirma că aceasta continua să se cizeleze și să se dezvolte sub umbrelă realității economice și sociale, făcând din direcțiile sale de dezvoltare un răspuns la problemele actuale. PAC este o « politică cu adevărat europeană » așa cum surprinde Dl J.M. Barosso care subliniază în discursurile sale că succesul PAC este legat de capacitatea sa de a fi adaptată, iar unul dintre aspectele cele mai sensibile pentru viitorul agriculturii este durabilitatea ecologică.
PAC, a fost și continuă să fie, o piesă decisivă în puzzel-ul Uniunii Europene, tot mai amestecat și mai greu de așezat, rolul său fiind incontestabil în cadrul construcției europene, lucru argumentat în cadrul lucrării prin surprinderea elementelor ce dau o importanță decisivă acestei politici.
PARTEA a-II-a: IMPLICAȚIILE POLITICI AGRICOLE COMUNE ÎN ROMÂNIA
Capitolul 1. Particularitățile Agriculturii romaneștii din perspectiva PAC: Atuuri, Probleme, Oportunității.
Politica Agricolă în România este diferită față de politica în domeniu a altor state membre ale Uniunii Europene.
Fundamentul pe care se clădește această afirmație pleacă de la posibilitatea guvernelor statelor membre de a decide asupra modului în care PAC este pusă în aplicare în fiecare stat, urmărindu-se consensul cu exigentele comunitare și cu luarea în considerare a particularităților naționale.
Momentul care a deschis porțile României către Politica Agricolă Comună este reprezentat de semnarea Tratatului de Aderare în 25 aprilie 2005, un moment istoric ce a reprezentat încununarea unor eforturi naționale, ce au implicat activități de armonizare legislativă, de monitorizare, de negociere efectivă și de implementare directă a măsurilor comunitare. Capitolul 7 de negociere « Agricultura » a reprezentat unul din cele mai dificile capitole, justificarea fiind data de ponderea agriculturii în economia romanescă și nivelul de dezvoltare și modernizare destul de redus al acesteia. În cuprinsul acestui capitol domeniile de importanta strategică intens negociate au cuprins dezvoltarea rurală, culturile de cereale și oleaginoase, sectorul viti-vinicol precum și sectorul agroindustrial cu accent pe producția de lactate și zahăr. România a beneficiat în perioada de pre-aderare nu numai de asistența experților europeni, ci și de fonduri SAPARD, ce i-au permis să facă față mai ușor cerințelor europene.
Realizarea convergentei în domeniile menționate între România și UE a avut loc treptat
bazându-se pe legislația armonizată și implementarea acquis-ului comunitar.
Odată cu intrarea României în UE, în 2007, imaginea și caracterul agriculturii europene a cunoscut modificării ce au impus o intervenție a UE în sensul schimbării imaginii și caracterului agriculturii romanești.
Așa cum menționăm la început PAC în România, modul în care ea este aplicată și implementata este diferit, acest lucru fiind dat de specificul național și de modul în care s-au stabilit direcțiile de acțiune. În baza negocierilor din faza de preaderare s-a stabilit că nivelul subvențiilor directe în România să înceapă la numai 25% din nivelul UE -15 urmând să crească cu 5 % pe an până în 2010, apoi cu 10% în fiecare an până în 2016, când se va ajunge la o aliniere.
Un alt elemente care ia conferit o notă particulară, în România, Politici Agricole Comune, tine de stabilirea nivelului minim de suprafața de teren eligibila plăților directe. Dacă la nivelul UE suprafața minimă admisă este de 0,3 ha, România a ales să opteze pentru o suprafață minimă de 1 ha pentru a evita o depășire a nivelului beneficiilor de către costurile administrative destul de ridicate. Iată cum pilonul I al PAC a căpătat o altă nuanță în România, lucru care ne susține afirmația ce a constat punctul de plecare în discuție. Însă nu doar pilonul I este diferit în România. În majoritatea țărilor din UE pilonul I atrage majoritatea fondurilor în timp ce în Est-ul Europei situația sta invers. Focalizând acest lucru pe România observăm că pentru perioada 2007-2013 pilonul al-II-lea reprezintă 55% din fondurile PAC. Însă aspectele contrastante nu țin doar de alocarea fondurilor în cadrul pilonului II, trebuind subliniate și elemente ce țin de latura programelor de administrare a fondurilor. Ca parte a negocierilor de aderare, România a dezvoltat un Program Național de Dezvoltare Rurală de-a lungul pilonului II. După administrarea pre-accesarii fondurilor SAPARD, România a creat un buget ce urmărește administrarea banilor pentru dezvoltare rurală pentru perioada 2007-2013.
Pentru a înțelege mai bine substratul pe care se dezvolta PAC trebuie să cunoaștem mai exact nuanțele particulare ale României, ce a reprezentat și ce își propune să reprezinte agricultura, aspectele care caracterizează România și politica sa agricolă, căutând astfel să găsim răspunsuri pentru marile contraste din agricultură românească.
Pentru început se impune o punctare a ceea ce a reprezentat agricultura, astfel în accepțiune lui Claudiu Porumpaceanu “agricultura a fost o activitate ineficientă sau prea puțin eficientă, ocolita de investitori, dar, totuși, punct de atracție pentru o pondere însemnată a populației. Ea joacă un important rol social, constituind o „plasă de siguranță” pentru persoanele care nu pot găsi de lucru sau nu pot obține salarii satisfăcătoare în alte sectoare ale economiei”. Situația nu s-a schimbat însă prea mult.
Disecând această latură trebuie să subliniem că specificul național agricol este dat de populația agricolă care este de « 5 ori mai mare decât nivelul mediu UE » lucru care nu poate fi ignorat. Trendul populației agricole a variat, astfel în 1989 după căderea comunismului absorbea aproximativ 28,5% din populația României, urmând ca migrația din zonele urbane către cele rurale s-a ridice procentul la 43,5% în 2001. Situația s-a modificat în 2008 când procentul a scăzut la 30% ca urmare a deschiderii de noi oportunității în zonele urbane. Însă aceste proporții au fost și continuă să fie semnificative dacă ne raportăm la Europa de Vest.
În interiorul UE, România se conturează ca o țară dependenta de agricultură raportându-ne la procentul de populație absorbit de acest sector și la faptul că fermierii din România reprezintă 20% din întreaga forță de muncă a UE mobilizată în agricultură.
Un alt element ce dă o notă particulară sistemului PAC în România este dat de fragmentarea acestuia, putându-se evidenția contraste masive între producătorii mari și mici, această paradigmă agricolă dezvoltându-se în afara realității din Europa de Vest.
O bună parte din fermieri români practică o agricultură de subzistență, peisajul agricol fiind dominat de un număr mare de ferme mici, familiale, care exploatează fâșii înguste de teren pentru a-și satisface necesarul de consum.
Dl. Lucian Luca – cercetător la Institutul de Economie Agrară al Academiei Române surprinde acest fenomen în coroborare cu performanțele tehnice ale producției, văzute ca sursa a slabei dezvoltări a sectorului agricol, astfel “deși ca organizare economică agricultura României s-a transformat radical după prăbușirea comunismului, performanțele tehnice ale producției nu sunt esențial diferite de cele ale perioadei de până în 1989, iar apariția și persistența unui sector extins al exploatațiilor de subzistență și semi-subzistență fac posibilă întrebarea despre ieșirea agriculturii românești din lumea a treia, mai ales dacă luăm în calcul și calitatea vieții celor ocupați în agricultură”. Iată cum am putut distinge într-o manieră succintă o serie de elemente care ne conturează imaginea politici agricole din România.
Focalizându-ne atenția pe structura fermelor observăm că spre deosebire de majoritatea țărilor europene aici distingem două extreme, o clasă țărăneasca reprezentată de miciile ferme și o clasă industrială, România având 2,6 milioane de ferme sub un hectar și numai 9600 de ferme care au peste 100 de hectare, acestea din urmă fiind însă principalele consumatoare a subvențiilor agricole. Deși această structură ne-ar putea oferi o imagine asupra orientării populației agricole către fermele mari ținând cont de mărimea acestora o analiză mai amănunțită ne scoate la lumină o cu totul altă imagine. Astfel fermele de sub 1 hectar absorb 45% din fermierii în timp ce marile ferme orientează un procent de 0,2%, iar cei de mijloc 54,8 %. Pentru a surprinde acest lucru voi prezenta în cadrul (fig. 4) situația relatată.
Grafic.4: Populația agricolă din România, 2008
Sursă: http://www.ecoruralis.ro/storage/files/Documente/RaportPAC.pdf, consulat în data de 06.04.2013
Analizând aceeași situație dar schimbând oarecum parametrii și ancorarea în timp, în baza datelor furnizate de Agenția de Platii și Intervenții pentru Agricultură (APIA) în 2011 exploatațiile intre 1-10 hectare reprezentau 92,8% din numărul total de exploatații și ocupau 30,2 din suprafața eligibilă, exploatațiile intre 10-100 de hectare reprezentau 6,1% din numărul total de exploatații și ocupau17,7 % din suprafața eligibilă în timp ce exploatiile ce depășesc 100 de hectare reprezentau 1,1% din numărul total de exploatații însă ocupau 52,1% din suprafața eligibilă. Iată cum analiza anterioară este susținută și de date mai recente, chiar dacă au fost schimbați parametrii, concluzia rămâne aceeași.
Trecând peste acesta nuanța, analizând mai atent spusele Dl. Lucian Luca, este scos la lumină un alt aspect ce caracterizează politica Agricolă în România și anume “calitatea vieții celor ocupați în agricultură”, o inegalitate ce este caracteristica întregii lumii și anume inegalitatea dintre stilul rural și cel urban, decalajul dintre cele două fiind destul de nuanțat.” În 2007 venitul mediu din agricultură în România a fost de 7 ori mai mic decât cel al unui angajat mediu, și o jumătate din fermierii romanii trăiau sub pragul sărăciei”. Iată cum un singur element de statistică simplifica un lung șir de discuții și surprinde problema în profunzimea ei.
Făcând un salt peste prezentarea elementelor care creionează specificului agricol românesc, se impun precizări cu privire la implicațiile modelului european care ne vor ajuta să înțelegem direcțiile care trebuiesc urmărite de agricultură și unde apar discrepantele dintre cele două. “Modelul european se bazează pe un sector competitiv, orientat spre piață, îndeplinind, totodată, și alte funcții publice, cum ar fi protejarea mediului înconjurător, oferirea unor așezări rezidențiale mai convenabile pentru populația din spațiul rural, precum și integrarea agriculturii cu mediul înconjurător și cu silvicultura”. Politica Agricolă Comună analizată atent azi, scoate în relief trendul care surprinde deplasarea accentului de pe subvențiile directe acordate agriculturii spre dezvoltarea integrată a economiei rurale și spre protejarea mediului înconjurător susținându-se astfel direcțiile punctate anterior în cadrul prezentării modelului European.
După prezentarea elementelor cheie la care agricultura românească trebuie să se alinieze și a elementelor care caracterizează agricultura romanescă voi prezenta un diagnostic de suprafață al acesteia.
Economia rurală românească, dominată de agricultură în mare parte, este încă slab integrată în economia de piață. Pe plan național, agricultura reprezintă una dintre ramurile importante ale economiei. Contribuția agriculturii, silviculturii, pisciculturii în formarea Produsului Intern Brut (PIN) se situează în jurul valorii de 6% din PIN, iar în statele membre ale UE se situează la aproximativ 1,7%, această analiză ajutându-ne să înțelegem importanța la nivel național a agriculturii. În următoarea figura (Fig.5) voi prezenta o statistică a ultimilor ani ce vizează ponderea agriculturii, silviculturii și pisciculturii în PIB.
Fig.5: Ponderea agriculturii, silviculturii și pisciculturii în PIB.
Mil. lei, prețuri curente
Sursă: Anuarul statistic al României 2011, tab. 11.1, * Comunicat de presă nr. 51, INS 5 martie 2012
În baza studiilor efectuate cu privire la rolul agriculturii s-a distins ca această ramură contribuie la dezvoltarea economică a țărilor în mai multe feluri: ca o activitate economică, ca o sursă de existență, dar și ca furnizor de servicii de mediu. Contribuția agriculturii la dezvoltare diferă la o țară la alta în funcție de felul în care agricultura reprezintă o sursă de creștere și un instrument de reducere a sărăciei. Situația curentă a României arată că agricultura nu a contribuit esențial la creșterea economică din ultimul deceniu, fluctuațiile producției agricole datorate condițiilor climatice pierzându-și totuși din importanță o dată cu schimbarea profilului economiei românești, în care contribuția agriculturii la PIB s-a înjumătățit, scăzând de la circa 14% în prima parte a deceniului 2000 la circa 6 % în ultimii ani comform datelor prezentate.
O analiză a situației din României din perspective PAC nu se poate face decât prin raportare la statelor membre ale UE, analizând indicatorii cheie ai economiei pentru care agricultura contribuie esențial. Iată cum se prezintă în linii mari situația României surprinsă de Lucian Luca într-un articol al său: “nivelul PIB/locuitor de 10700 EUR analizat la paritatea de cumpărare standard este apropiat de coada clasamentului înainte Bulgariei, reprezentând mai puțin de jumătate din media UE-27. Balanța comerțului exterior cu produse agricole și alimentare este negativă, înregistrând un deficit de 1563 milioane EUR în 2009, nespecific unei țări cu bogate resurse naturale populația ocupată în agricultură are o pondere absolut singulară între țările UE: 29,1%, față de media UE-27 de numai 1,1%; ponderea de 31,4% a cheltuielilor alimentare în totalul consumului gospodăriilor este cea mai mare dintre toate țările membre media fiind 16,4%”.
Decalajul de dezvoltare prezentat anterior, dintre agricultura României și agriculturile statelor mai dezvoltate ale UE își găsește sursa în fluctuațiile de productivitate din agricultură surprinse din perspectiva unui consum redus de inputuri, redus practic la jumătate față de țările dezvoltate, într-o înzestrare a exploatațiilor agricole cu active mai redusă, stocul capitalului fix fiind 10 ori mai mic în cazul României pe fondul unor structuri agrare care nu permit o ajustare rapidă.
Plecând de la acesta analiză care ne-a scos în evidență punctele slabe, sau mai puțin dezvoltate, pentru a echilibra balanța vom trece la o prezentare a atuurilor României în Politica Agricolă a Uniunii, surprinse în cuprinsul lucrării în prima fază ca sursa a problemelor, acum ne vom opri asupra lor analizându-le într-o altă lumină, văzându-le că sursa a dezvoltării.
Agricultura nu se mai rezuma la a fi sectorul primar producător exclusiv de materii prime pentru industrie, acum el reprezintă un sector al inovație, al soluțiilor pentru o populație în continuă creștere, ce va număra în curând 9 miliarde de locuitori care au nevoie să se hrănească, să-și înlocuiască sursele tradiționale de energie pe cale de epuizare, să lupte cu schimbările climatice imprevizibile și destructive, să furnizeze servicii publice cerute de o societate, care devine din ce în ce mai preocupată de păstrarea valorilor naturale, culturale, istorice.
România din fericire se bucura de toate ingredientele necesare acestor provocări lansate de o lume în continuă schimbare. Așa cum menționăm în începutul analizei focalizate pe România, avem de două ori mai mult teren pe cap de locuitor decât media UE, lucru care constituie principalul atuu de care se bucura România, precum și un număr important de locuitori integrați în acesta sferă. Aceste două elemente ne împing către PAC și ne creează un fundament solid către o dezvoltare a acestui sector, ținând cont că avem cu ce lucra și ce lucra, iar securitatea alimentară continua să fie un subiect de actualitate, rolul nostru ca stat membru al UE putându-se consolida și face din noi un actor important în acest segment, dacă vom ști să profităm de acest lucru și vom lăsa cercetarea, dezvoltarea și inovarea să ne îmbrace sistemul.
Un alt element care ne creează un drum mai ușor către dezvoltare este biodiversitatea, România dispunând încă de resurse biologice valoroase. Am folosit “încă “pentru că acestea sunt pe cale să fie pierdute dacă păstrarea, dezvoltarea și valorificarea resurselor genetice autohtone nu va fi privită ca o oportunitate. Revalorizarea acestora în condițiile schimbărilor și adaptărilor climatic poate reprezenta cu siguranță un atuu în fața provocărilor ridicate de noile direcții ale PAC.
Apa, sursa vieții reprezintă un alt element forte. Însă nu este suficient să îl avem. Adaptarea la schimbările climatice impun schimbarea strategiei de gestiune și utilizare a apei prin dezvoltarea infrastructurii publice adaptată la alternanța sezoanelor secetoase cu cele cu excedentul de precipitații, lucru la care mai avem mult de lucrat. “În prezent an agricol bun” înseamnă, în România, anul în care hazardul meteorologic hotărăște să fie ploaie” cam la asta se rezuma în prezent, în multe zone, situația.
Plecând tot de la raportarea la perspectivele UE se naște însă și o posibilă amenințare pentru potențialul agriculturii romanești care pleca de la cei mai importanți factori de producție ai UE care au devenit capitalul și cunoștințele, spre deosebire de muncă și pământul ieftine pe care se bazau teoria tradițională a avantajului comparativ și care stă și la baza avantajului de cost atribuit astăzi țărilor în curs de dezvoltare în rândul cărora ne încadrăm.
Datele prezentate în cursul acestei analizei ne-au pus în lumina imaginea politici agricole din România care pusă în lumina acțiunii reformatoare a PAC, poate fi explicată într-un sens figurat în opinia mea de definiția frescei, care “este o pictură murală executată pe o tencuială proaspătă, în care culoarea este încorporată chimic și poate fi astfel conservată un timp nelimitat”. Aceasta definiție ne oferă practic imaginea modului în care își propun să actioneaze elementele Politicii Agricole Comună care pe un fundament relativ rigid, lasa nuanțele de la nivel comunitar să se” încorporeze” specificului național rezultatul urmând a fi o conservare în timp a specificului național, un element contrastant ce caracterizeza și noile direcții ale PAC.
Reformele au fost, sunt și trebuie să fie intense și profunde, date fiind provocările, iar modul în care Giorgio Văsari explica modalitatea în care se realizează o frescă ne poate explica, într-un mod figurat, modul în care trebuie să acționeze PAC, rolul artistului fiind jucat de decidenții de la nivel comunitar și național. “Un artist care pictează o frescă trebuie să facă în decurs de o zi o muncă pentru care unui sculptor îi trebuie o lună, dacă nu, cu timpul devin vizibile corecturi, pete, îmbinări, culori aplicate mai târziu sau chiar retușuri făcute după ce culorile s-au uscat. Ceea ce a fost pictat în tehnica frescei se păstrează, în timp ce culorile adăugate ulterior după ce primul strat s-a uscat, se pot spăla cu un burete umed". Ultima frază “Ceea ce a fost pictat în tehnica frescei se păstrează, în timp ce culorile adăugate ulterior după ce primul strat s-a uscat, se pot spăla cu un burete umed” ne dă o imagine clară a necesității unei baze solide, a unei reforme profunde, puternic consolidate, care chiar dacă va suporta modificării, deoarece cizelarea are un rol constructive în cazul nostru, iar noi nu realizăm o analiză utopica îngrădită de definiția prezentată, acestea vor veni pe un fundament care va permite că Politica Agricolă Comună să se adapteze noiilor provocării.
Capitolul 2: Poziția României în fața provocărilor generate de reforma PAC
După surprinderea elementelor care dau o notă particulară agriculturii romanești vom trece la surprinderea punctelor ce își propun să revigoreze agricultura romanescă din perspectiva noului val de reforme, axându-ne pe poziția României în fata schimbării.
Agricultura a reprezentat un punct cheie în cadrul formulării de politici europene, încă din faza incipientă a proiectului pentru integrare europeană. Politicile agricole au fost supuse mai multor schimbări de-a lungul anilor făcând obiectul unor discuții aprinse dat fiind și bugetul alocat acesteia. Ultima revizie a politicii agricole comune a avut loc în anul 2003. În lumina noilor provocări ivite după aderarea ultimelor 12 state la UE, a devenit clar că această politică trebuie să fie actualizată.
Modelul european de agricultură reprezintă unul dintre catalizatorii integrării europene, surprinzând evoluția în tadem între așteptările societății europene și dezvoltarea durabilă. Sincronizare acestor elemente reprezintă chintesența reformelor successive ale PAC, lucru surprins și de fostul comisar pentru agricultură, dezvoltare rurală și pescuit, Franz Fischler care afirmă în 2001 că adaptarea instrumentelor existente de politică agrară la obiectivele modelului european de agricultură reprezintă cea mai importantă provocare a UE în cadrul procesului de reformă a PAC, probabil chiar mai însemnat decât procesul de extindere sau negocierile comerciale multilaterale. Așa cum putem observa adaptarea este centru în jurul căruia se învârte întregul proces de reformă și nu se rezumă doar la adaptarea statelor membre la provocările reformelor PAC ci și la adaptarea PAC la noile provocări ale unei societății în continuă schimbare, adaptarea a fost și continuă să fie elemental cheie.
Adaptarea este și în cazul României punctul cheie în fața noului val de reforme căruia trebuie să îi facă față. Actuala reformă a PAC continuă promovarea modelului european de agricultură și pune și mai mult accent pe dezvoltarea durabilă a agriculturii. Din această perspectivă, Comunicarea Comisiei din 18 noiembrie 2010 – PAC în perspectiva anilor 2020: Cum răspundem provocărilor viitorului legate de alimentație, resurse naturale și teritoriiscoate în lumina o serie de obiective strategice ce conturează direcțiile de acțiune din cadrul noii reforme. Un prim element ce se remarca este menținerea potențialului de producție sustenabilă de alimente în întreaga UE, urmărindu-se garantarea cetățenilor europeni a securității alimentare pe termen lung și contribuirea la satisfacerea cererii de alimente la nivel mondial.
Un alt punct cheie vizează sprijinirea comunităților agricole care furnizează cetățenilor europeni alimente de calitate, valoroase și diverse, produse în mod sustenabil, cu respectarea cerințelor referitoare la mediu, apă, sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și sănătatea publică, elemente de o importanță covasitoare pentru o Uniune care se dorește a fi un exemplu de echilibru între ceea ce presupune o dezvoltare calitativă clădită pe fundamentul respectării principiilor de creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii subliniate în cadrul Strategiei 2020.
Creșterea inteligentă reprezintă practic o creștere economică intensivă ce are la baza implementarea progresului tehnic și a celor mai noi tehnologii și inovații, concomitent cu instruirea forței de muncă și respectarea valorilor legate de protejarea mediului, urmărindu-se în acest fel realizarea unei producții agricole viabile, orientate spre piață și eficiente din punct de vedere economic.
Creșterea sustenabilă vizează asigurarea unui management sustenabil al resurselor naturale și furnizarea de bunuri publice de către agricultură de tipul biodiversității, al prezervarea peisajelor rurale și al atenuării efectelor schimbărilor climatice. Practic se dorește menținerea agriculturii ca furnizor de securitate alimentară dar concomitent cu poziția de furnizor de bunuri publice legate de calitatea mediului înconjurător.
Creșterea inclusivă, cel de-al treilea element esențial al stategiei urmărește creșterea vitalității zonelor rurale, dezvoltarea teritorială echilibrată, dezvoltarea piețelor locale și a locurilor de muncă în mediul rural practic se urmărește menținerea comunităților rurale viabile fiind generate astfel numeroase beneficii economice, sociale, de mediu și teritoriale.
Astfel, deși structura PAC și-a păstrat elementele esențiale, axa conceptuală a noii politici este puternic extinsă operand cu termeni noi, de a căror implementare depind durabilitatea agriculturii europene, dar și profitabilitatea agriculturilor naționale, punctul de referință al studiului. Elemente care surprind latura inovatoare a reformei și care dau un impuls acesteia vin practice ca un răspuns la derapajele evidențiate de-a lungul anilor, oferind soluții care să satisfacă interesele comunității. Astfel, substratul punctului cuprins în structura noi reforme, “fermierul activ” urmărește practic o mai bună orientare a subvenției și excluderea celor care nu au nicio legătură reală cu agricultură, derapajele din acest capitol fiind intens subliniate de media și actorii importanții de la nivel național și suprastatal, având exemple suficiente care să ne susțină afirmația. Cel mai recent element surprins în acest sens este cazul aeroporturilor al terenurilor de sport și recreere care grație unei “scăpări legislative” beneficiază de subventi de la nivelul UE fiind considerate pășuni. Iată cum răspunsurile la probleme nu întârzie să apară.
Un alt element “consolidat” în cadrul noi reformei, deoarece trebuie să menționăm că acesta a atras atenția și în ultimele reforme este ecologizarea care presupune o plată adițională condiționată de respectarea anumitor practici agricole benefice pentru mediu, zonele de interes ecologic, schemă pentru fermele mici, schemă pentru tinerii fermieri. Pentru a crea o agricultură fundamentată științific și o agricultură competitivă, este propusă dublarea bugetului alocat cercetării și inovării agronomice și găsirea unor soluții pentru că rezultatele cercetării să se traducă în practică, prin intermediul unui nou parteneriat pentru inovare. În vederea promovării ocupării forței de muncă și spiritul antreprenorial, sunt urmărite o serie de măsuri de stimulare a activității economice în zonele rurale și de încurajare a inițiativelor de dezvoltare locală în acest sens urmându-se crearea unui „set de demaraj” pentru sprijinirea proiectelor de microîntreprinderi, cu o finanțare pe o perioadă de cinci ani care poate ajunge până la 70 000 euro.
Reforma prevede și o ajustare a sprijinului direct acordat fermierilor, astfel încât diferențele nivelului plăților directe dintre statele membre vechi și cele noi, problema surprinsă în partea I a lucrării, să se diminueze într-o manieră mai echitabilă. Este vorba de așa numita convergență externă intre statele membre ce vizează reducerea plăților la statele aflate peste media UE și compensarea plăților pentru cele sub media europeană, activitate secondată de o convergență internă, la nivelul statului membru, astfel că, în 2020, nivelul plăților directe să fie cât mai corect distribuit în cadrul Uniunii.
Acestea reprezintă într-o manieră succintă direcțiile principale ale acestei noi etape de modelare a arhitecturii PAC ce a atras un număr foarte ridicat de amendamente, lucru ce subliniază deschiderea UE către satisfacerea intereselor tuturor statelor membre.
Poziția României în fața acestei noi etape se manisfesta printr-o deschidere față de obiectivele Strategiei 2020, considerând că PAC este esențială pentru atingerea tuturor obiectivelor acesteia. Punctele care dau substanța afirmației de mai sus sunt subliniate de manieră integrată de acțiune cu alte politici comunitare, de aportul pe care îl aduce prin angajarea forței de muncă în agricultură și sectoarele conexe contrinuind la realizarea obiectivelor de incluziune socială și teritorială, de rolul pe care îl poate juca alături de alte politici în atingere țintei de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și prin rolul substanțial al cunoașterii și inovării în agricultură și industrie alimentară urmărindu-se atingerea țintelor de competitivitate pe piața locală și globală coroborate cu respectarea standardelor de mediu.
Prioritățile privind reforma PAC după 2013 surprind România în poziția de susținător ferm al ideei de distribuire echitabilă a plăților directe între statele membre. În acest sens România și-a conturat o poziție clară în ceea ce privește propunerea Comisiei de introducere a unei limite superioare a nivelului plăților directe alocate fermelor mari, astfel în data de 21 februarie 2011, la Bruxelles, Republica Cehă, Germania, Italia, România, Slovacia și Marea Britanie au semnat o declarație comună ce privește opoziția față de introducerea oricărui prag maxim al plăților directe primite de fermele mari.
În ceea ce privește instrumentele de piață, menținerea instrumentelor actuale este considerată oportuna servind că plasă de siguranță în situațiile de criză, însă căutarea de noi instrumente care să permit menținerea agriculturii la un nivel competitiv în raport cu țările terțe este în continuare un punct cheie pe agenda țării noastre. Agricultură și, în special, Pilonul ÎI, contribuie la dezvoltarea economică și socială prin dezvoltarea mediului rural, menținerea moștenirii culturale, utilizarea corectă a resurselor naturale și mai ales prin crearea locurilor de muncă în spațiul rural, lucru ce susține poziția României de susținere a importanței menținerii unui nivel consistent al bugetului alocat Pilonului II. Oficialii români sunt de părere că trecerea de la o politică europeană bazată pe controlul activ al prețurilor agricole caracteristică a pilonul I, la una axată cu precădere pe investiții publice în mediul rural – pilonul II s-ar plia mai bine pe specificul economiei românești.
Plecând de la poziția Ministerului care susține luarea în considerare a particularităților statelor membre, în care sectorul agricol joacă un rol important, urmărind menținerea în termeni reali a sprijinului pentru agricultură astfel încât să permită depășirea, de către acestea, a problemelor structurale și atingerea obiectivului de convergență, România trebuie să se concentreze asupra noului pachet de măsuri adresat micilor fermieri care vizează mărirea sprijinului financiar acordat acestora, simplificarea condițiilor de accesare a fondurilor vizând în acest sens măsuri specifice de consiliere, consultanța, formarea profesională și creditarea acestei categorii de fermieri. Dezvoltarea canalelor locale de distribuție, în vederea facilitării accesului direct al consumatorilor la produsele micilor fermieri și stabilirea unor condiții și cerințe privind standardele minime de realizare a producției și comercializare, adaptate capacității financiare a micilor fermieri reprezintă puncte de pe agenda noului pachet de reformă.
Raportându-ne la specificul național și la pachetul de măsuri ce vizează tinerii fermieri Comisarul pentru Agricultură, Dacian Ciolos, surprinde situația României caracterizată de o adevărată hemoragie de forța tânără, plecată de la sat la oraș subliniind faptul că nu există viitor pentru agricultură europeană fără tineri. În România, doar unu din zece fermieri are sub 40 de ani iar acest pachet de măsuri dedicat tinerilor care încep sau preiau o activitate agricolă are la bază o combinație de granturi de până la 70.000 de euro îmbinata cu subvenția la hectar pentru un tânăr fermier, de până în 40 de ani, ce va fi suplimentata cu 25% pe perioada primilor 5 ani.
Specificitățile romanești precum fermele mici, agricultura în zona de munte, aspecte care țin de structura fermelor, de gradul diferit de dezvoltare pe sectoare agricole, de nevoile de investiții și modernizare în mediul rural, toate acestea se regăsesc în propunerea de reformă a politicii agricole comune.
Sintetizând elementele ce pun în lumina poziția adoptată de România trebuie să subliniem că lungul șir de negocierile ne-a oferit oportunitatea creionării unui program național de dezvoltare rurală care să aibă în nucleu sprijinirea fermei durabile, competitive, precum și încurajarea activităților non-agricole văzute ca premise necesare pentru creșterea economică și pentru crearea de noi locuri de muncă în mediul rural.
Raportându-ne la opțiunile PAC după 2013 se disting trei repere în jurul cărora România trebuie să își manifeste poziția astfel ca prima opțiune distingem Status quo-ul imbuntatatit care nu își pune amprenta asupra nivelului de plăți directe urmărind consolidarea instrumentelor de gestionare a riscurilor și raționalizarea și simplificarea instrumentelor de piață existente. Acesta opțiune mizează pe menținerea orientării bilanutului de sănătate în sensul creșterii finanțării în direcția dezvoltării rurale pentru a face față provocărilor ce au ca substat schimbările climatie resursele de apă, energia din surse regenerabile, biodiversitatea punând în continuare acent pe inovare. Această opțiune este susținută de polul conservator al UE format din Franța, Germania, Belgia, Luxemburg, Spania, Portugalia, Grecia și majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est care sunt pentru menținerea nivelului de sprijin alocat prin sistemul de plăți directe și dezvoltare rurală, Germania și Franta elaborând chiar o poziție comună intitulata generic “O Politică Agricolă Comună puternică după 2013 document în care au reiterat necesitatea menținerii unui buget consistent pentru PAC.
Cea de-a doua opțiune urmărește un sprijin mai echilibrat, mai bine direcționat și mai durabil, practic se urmărește o distribuție mai echitabilă a plăților directe între statele membre și o schimbare semnificativă a modului de concepere al acestora. Plățile directe s-ar contura astfel încât ar avea o rată de bază care ar consolida veniturile, un ajutor suplimentar obligatoriu pentru bunurile publice specifice care sunt “mai ecologice” practic am avea o contrastare a măsurilor de eco-conditionalitate, o plată suplimentară canalizata pe compensare unor constrângeri naturale specifice și o component de ajutor cuplat facultativa ce ar viza anumite regiuni. Deasemenea se urmărește introducerea unei noi scheme pentru expluatatiile mici și introducerea unei plafonării a ratei de bază plecând de la contribuția adusă de marile expluatatii la ocuparea forței de muncă în zonele rurale. Orientându-ne către segmentul ce vizează dezvoltarea rurală, în acesta opțiune se distinge o ajustare și completare a instrumetelor existente putându-se contura o oarecare redistribuire a fondurilor intre statele membre în baza unor criteria obiective, concentrându-se mai exact asupra mediului a schimbărilor climatice și consolidării inițiativelor regionale precum și pe consolidarea instrumentelor de gestionare a riscurilor și introducerea unui instrument opțional de stabilizare a veniturilor urmărind compensarea pierderilor de venit semnificative.
Cea de-a treia opțiune este și cea mai radicală vizând eliminarea tipurilor de măsuri de sprijin a veniturilor și susținerea pieței. Această opțiune este susținută de polul reformator al UE format din UK, Olanda, Suedia, Danemarca, Cehia care se opun subvenționării agriculturii prin intermediul plăților directe promovând redefinirea radicală a PAC, urmărind mutarea accentului pe componentă de dezvoltare rurală.
După analiza opțiunilor conturate vis-a vis de noua PAC poziția României poate fi rezumată de presiunea consecventa exercitată pentru un nivel ridicat al subvențiilor directe precum și împotriva unui limite de nivel superior în acest sens, nefiind adepta unei reforme radicale a PAC, axându-se pe status quo-u, integrându-se astfel în polul conservator al UE.
Sintetizând analiza făcută în acest capitol ce a vizat poziția României în fața noului val de provacari generate de reformă PAC, utilizând o maximă a lui Johann Wolfgang von Goethe o putem prezenta astfel:” Toate ideile au fost descoperite înainte, problema este să ne gândim la ele din nou.” Acesta maximă reflecta practic poziția conservatoare a României în fata opțiunilor conturate, optând pentru status-quo-ul îmbunătățit, practic pentru o redefinire și reconceptualizare a principiilor deja existente detașându-se astfel de reformă radicală, cea de-a treia opțiune.
CONCLUZII
Politica Agricolă Comune a fost, este și va fi un element esențial în cadrul construcției comunitare, rolul său principal reprezentat de susținerea securității alimentare o va ridica indiferent de context pe o treaptă importantă, lucru ce justifică atenția deosebită acordată acesteia. Acest parteneriat între agricultură și societate, între Europa și agricultorii săi, a tinut pasul cu timpul și provocările sale, fiind martoră a fazelor principale, ea aducând Europa de la penuria de alimente la belsug, schimbându-se și adaptându-se pentru a face față noilor provocari legate de durabilitate și mediu, extinzând rolul agricultorilor în dezvoltarea rurală, depășind granița simplei producții alimentare. În prezent politica este din nou în pragul unei reformării urmărind consolidarea competitivități și durabilități agriculturi în zonelor rurale din UE, noua politică oferind răspunsuri provocărilor economice, de mediu și teritoriale de care Europa se lovește în prezent.
Lucrarea prin conținutul său ne-a oferit imaginea PAC din unghiurile care îi dau substanța, prezentându-ne printr-o analiză descriptivă elementele esențiale ce au contribuit la modelarea PAC prin surprinderea reformelor ce au marcat arhitectura acesteia și a aspectelor ce subliniază importanța și obiectivele acesteia în ansambul sau, canalizând ulterior atenția pe o particularizare a studiului prin raportare la implicațiile PAC în România, axându-se pe particularitățile agriculturii romanești din perspectiva PAC și pe poziția Romaniei în fața noului val de provocări generat de noua reforma, urmărind astfel atingerea scopului principal al lucrări, acela de a facilita înțelegerea mecanismului pe care se dezvolta Politica Agricolă Comună, simplificând abordarea din perspectiva noilor provocării.
Sintetizând, lucrarea ne-a oferit în prima parte o reflecție asupra a ceea ce reprezintă PAC în ansamblu sau, iar în a doua parte în încercarea de a trezi intersul cititorului a focalizat analiza pe un sistem care ne privește în mod direct, politica agricolă din România și poziționarea decidenților în față noilor provocări generate de noua reformă, elemente care vrem nu vrem se răsfrâng și asupra noastră.
Concluzionând, prezenta lucrare oferă un punct de reflectare asupra a ceea ce reprezintă Politica Agricolă Comună, facilitând abordarea din perspectiva noilor provocării, însa prin natura sa descriptivă, nu oferă un instrument complex de analiză și evaluare, dar în speranța în care ea va stârni interesul pentru o disecare mai aprofundată în vederea înțelegeri și valorificării punctelor ce stau pe agenda noi reforme, ea își va fi îndeplinit scopul.
BIBLIOGRAFIE
Carți:
Dona Ion, Politici Agricole, U.S.A.M.V, Bucuresti , 2010;
Douglas K. Knight, România și Politica Agricolă Comună. Viitorul micii agriculturi românești în Europa, Ecoruralis, 2010
Dr. Daniela Giurca (coord.)Dr. Cecilia Alexandri, Dr. Marioara Rusu , Reforma Politicii Agricole Comune în contextual perspectivei bugetare post-2013, Institutul European din Romania, Bucuresti, 2012;
Helen Wallance, Mark A.Pollack si Alasdair R. Young –Elaborarea politicilor în Uniunea Europeană, Ediția a 6-a ,Institutul European din România, 2011;
Oana Mihaela Salomia-“Politica Agricolă Comună” Edit.Lumen, Iași , 2005;
Otiman, P.I, Alternativele economiei rurale a României: dezvoltarea agriculturii sau insecuritate alimentară și deșertificare rurală severă, Editura Academiei Române, București, 2011;
Pascariu Gabriela Carmen, Politici Europene, Centrul de Studii Europene, Iași, 2009;
Valentin Constantin, Documente de bază ale Comunității și Uniunii Europene, Editia a-II-a, Editura Polirom, București, 2002;
Resurse bibliografice din mediul on-line:
1. Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, http://old.madr.ro/pages/raport/agricultura-romaniei-aprilie-2012.pdf;
2. Centrul Europe Direct Hunedoara, Politica Agricolă Comună, http://europedirect hunedoara.ro/wp-content/uploads/2012/11/Politica-agricola-comuna_Layout-1.pdf;
3. Claudiu Porumbăceanu, Politica agricolă comună a Uniunii Europene și aplicarea acesteia în România, http://www.uvvg.ro/revad/files/nr4/3.%20claudiu%20porumbacean.pdf;
4. Comisia Europeana – “Comisia Europeană propune un nou parteneriat între Europa și fermieri”, http://ec.europa.eu/romania/news/121011_reforma_pac_ro.htm;
5. Comisia Europeană, Agricultură și Dezvoltare rurală, http://ec.europa.eu/agriculture/50-years-of-cap/files/history/history_book_lr_ro.pdf;
6. Comisia Europeana, PAC în perspectiva anului 2020: Cum răspundem provocărilor viitorului legate de alimentație, resurse naturale și teritorii, http://eur-lex. europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2012:390E:0049:0064 :RO:PDF,
7. Comisia Europeană, Reforma PAC va relansa agricultura în România, http://ec.europa. eu/romania/news/articole_si_dialoguri/politica__agricola_comuna_ro.htm;
8. Comisia Europeană, The Leader approach, http://ec.europa.eu/agriculture/publi/fact/leader/ 2006_en.pdf;
9. Dacian Ciolos – "În perioada 2014-2020, alocarea financiară pentru România va crește cu peste 3 miliarde de Euro", Formula AS, nr.998, 2011; http://www.formulaas.ro/2011/998 /spectator-38/dacian-ciolos-in-perioada-2014-2020-alocarea-financiara-pentru-romania-va-creste-cu-peste-3-miliarde-de-euro-14510-;
10. Fischler, Franz (2001) : Reform of the common agricultural policy – The CAP must continue to adapt to society’s evolving expectations, Intereconomics, ISSN 0020-5346, Vol. 36, Iss. 3;
11. Forumul privind viitorul agriculturii, http://www.agrimedia.ro/5/post/2013/03/forumul-privind-viitorul-agriculturii-2013-ffa.html;
12. Giorgio Vasari, http://ro.wikipedia.org/wiki/Fresc%C4%83;
13. Institutul European din România, Politica Agricolă, 2003, http://www.ier.ro/documente/ formare/Politica_agricola.pdf;
14. José Manuel Barroso ,Orientări politice pentru următoarea Comisie”, Comisia Europeană, http://ec.europa.eu/archives/commission_2004-2009/president/pdf/press_20090903_RO.pdf;
15. Lucian Luca, Agricultura trebuie să iasă mai întâi din lumea a treia, http://curs deguvernare.ro/lucian-luca-agricultura-trebuie-sa-iasa-mai-intai-din-lumea-a-treia.html;
16. Lutz Ribbe”Dezvoltarea pe termen lung a PAC –Analize și recomandări pentru o orientare ecologică a Politici Agricole –International Federation of Organic Agriculture Movements (mai,2009);
17. Mihail Dumitru, Atuurile Romaniei în Politica Agricolă Comună a UE, http://cursdeguvernare.ro/mihail-dumitru-atu-urile-romaniei-in-politica-agricola-comuna-a-ue-cum- le- folosim.html;
18. Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Agricultura in Economie, aprilie 2012, http://old.madr.ro/pages/raport/agricultura-romaniei-aprilie-2012.pdf;
19. Ministerul Agriculturii și Dezvoltări Rurale, Poziția preliminară a României privind Comunicarea Comisiei” PAC în perspectiva anului 2020” Cum raspundem provacarilor viitorului legate de alimentie, resurse naturale si teritorii” http://old.madr.ro/pages/afaceri- europene/memorandum-pac2020.pdf;
20. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agricultura, http://old.madr.ro/pages/page.php? catid=01;
21. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Reforma PAC dupa 2013-Poziția României, http://old.madr.ro/pages/comunicate/reforma-pac-dupa-2013-pozitia-romaniei.pdf;
22. Parlamentul European- “Comisia pentru agricultură votează 8000 de amendamente la reforma PAC”, http://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/content/20130123STO05467/ html/Comisia-pentru-agricultur%C4%83-voteaz%C4%83-8.000-de-amendamente-la-reforma-PAC;
23. Parlamentul European, “Politica agricolă comună: o politică pentru viitor”, http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+IMPRESS+20110526 FCS20313+0+DOC+XML+V0//RO#title8;
24. Parlamentul European, PAC prezentată în cifre, http://circa.europa.eu/irc/opoce/fact_sheets/ info/data/policies/agriculture/article_7217_ro.htm;
25. Parlamentul European, Primul pilon al PAC:II. Ajutor direct pentru expluatați http://circa.europa.eu/irc/opoce/fact_sheets/info/data/policies/agriculture/article_7211_ro.htm;
26. Parlamentul European, Primul pilon al PAC-Organizarea comună a pieței unice, http://circa.europa.eu/irc/opoce/fact_sheets/info/data/policies/agriculture/article_7210_ro.html;
27. Popescu Ion Longin, Formula AS, nr.998, 2011, http://www.formula-as.ro/2011/998/ spectator-38/dacian-ciolos-in-perioada-2014-2020-alocarea-financiara-pentru-romania-va-creste-cu-peste-3-miliarde-de-euro-14510-print;
28. Reform the CAP, Second pillar, http://www.reformthecap.eu/issues/policyinstruments/ second-pillar;
29. Valentin Lazea (economist BNR), Trei direcții pentru agricultură, cu ochii pe anul 2014, http://cursdeguvernare.ro/cum-iesim-din-lumea-a-doua-valentin-lazea-trei-directii-pentru-agricultura-cu-ochii-pe-anul-2014.html;
30. http://ro.wikipedia.org/wiki/Fresc%C4%83;
BIBLIOGRAFIE
Carți:
Dona Ion, Politici Agricole, U.S.A.M.V, Bucuresti , 2010;
Douglas K. Knight, România și Politica Agricolă Comună. Viitorul micii agriculturi românești în Europa, Ecoruralis, 2010
Dr. Daniela Giurca (coord.)Dr. Cecilia Alexandri, Dr. Marioara Rusu , Reforma Politicii Agricole Comune în contextual perspectivei bugetare post-2013, Institutul European din Romania, Bucuresti, 2012;
Helen Wallance, Mark A.Pollack si Alasdair R. Young –Elaborarea politicilor în Uniunea Europeană, Ediția a 6-a ,Institutul European din România, 2011;
Oana Mihaela Salomia-“Politica Agricolă Comună” Edit.Lumen, Iași , 2005;
Otiman, P.I, Alternativele economiei rurale a României: dezvoltarea agriculturii sau insecuritate alimentară și deșertificare rurală severă, Editura Academiei Române, București, 2011;
Pascariu Gabriela Carmen, Politici Europene, Centrul de Studii Europene, Iași, 2009;
Valentin Constantin, Documente de bază ale Comunității și Uniunii Europene, Editia a-II-a, Editura Polirom, București, 2002;
Resurse bibliografice din mediul on-line:
1. Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, http://old.madr.ro/pages/raport/agricultura-romaniei-aprilie-2012.pdf;
2. Centrul Europe Direct Hunedoara, Politica Agricolă Comună, http://europedirect hunedoara.ro/wp-content/uploads/2012/11/Politica-agricola-comuna_Layout-1.pdf;
3. Claudiu Porumbăceanu, Politica agricolă comună a Uniunii Europene și aplicarea acesteia în România, http://www.uvvg.ro/revad/files/nr4/3.%20claudiu%20porumbacean.pdf;
4. Comisia Europeana – “Comisia Europeană propune un nou parteneriat între Europa și fermieri”, http://ec.europa.eu/romania/news/121011_reforma_pac_ro.htm;
5. Comisia Europeană, Agricultură și Dezvoltare rurală, http://ec.europa.eu/agriculture/50-years-of-cap/files/history/history_book_lr_ro.pdf;
6. Comisia Europeana, PAC în perspectiva anului 2020: Cum răspundem provocărilor viitorului legate de alimentație, resurse naturale și teritorii, http://eur-lex. europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2012:390E:0049:0064 :RO:PDF,
7. Comisia Europeană, Reforma PAC va relansa agricultura în România, http://ec.europa. eu/romania/news/articole_si_dialoguri/politica__agricola_comuna_ro.htm;
8. Comisia Europeană, The Leader approach, http://ec.europa.eu/agriculture/publi/fact/leader/ 2006_en.pdf;
9. Dacian Ciolos – "În perioada 2014-2020, alocarea financiară pentru România va crește cu peste 3 miliarde de Euro", Formula AS, nr.998, 2011; http://www.formulaas.ro/2011/998 /spectator-38/dacian-ciolos-in-perioada-2014-2020-alocarea-financiara-pentru-romania-va-creste-cu-peste-3-miliarde-de-euro-14510-;
10. Fischler, Franz (2001) : Reform of the common agricultural policy – The CAP must continue to adapt to society’s evolving expectations, Intereconomics, ISSN 0020-5346, Vol. 36, Iss. 3;
11. Forumul privind viitorul agriculturii, http://www.agrimedia.ro/5/post/2013/03/forumul-privind-viitorul-agriculturii-2013-ffa.html;
12. Giorgio Vasari, http://ro.wikipedia.org/wiki/Fresc%C4%83;
13. Institutul European din România, Politica Agricolă, 2003, http://www.ier.ro/documente/ formare/Politica_agricola.pdf;
14. José Manuel Barroso ,Orientări politice pentru următoarea Comisie”, Comisia Europeană, http://ec.europa.eu/archives/commission_2004-2009/president/pdf/press_20090903_RO.pdf;
15. Lucian Luca, Agricultura trebuie să iasă mai întâi din lumea a treia, http://curs deguvernare.ro/lucian-luca-agricultura-trebuie-sa-iasa-mai-intai-din-lumea-a-treia.html;
16. Lutz Ribbe”Dezvoltarea pe termen lung a PAC –Analize și recomandări pentru o orientare ecologică a Politici Agricole –International Federation of Organic Agriculture Movements (mai,2009);
17. Mihail Dumitru, Atuurile Romaniei în Politica Agricolă Comună a UE, http://cursdeguvernare.ro/mihail-dumitru-atu-urile-romaniei-in-politica-agricola-comuna-a-ue-cum- le- folosim.html;
18. Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Agricultura in Economie, aprilie 2012, http://old.madr.ro/pages/raport/agricultura-romaniei-aprilie-2012.pdf;
19. Ministerul Agriculturii și Dezvoltări Rurale, Poziția preliminară a României privind Comunicarea Comisiei” PAC în perspectiva anului 2020” Cum raspundem provacarilor viitorului legate de alimentie, resurse naturale si teritorii” http://old.madr.ro/pages/afaceri- europene/memorandum-pac2020.pdf;
20. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agricultura, http://old.madr.ro/pages/page.php? catid=01;
21. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Reforma PAC dupa 2013-Poziția României, http://old.madr.ro/pages/comunicate/reforma-pac-dupa-2013-pozitia-romaniei.pdf;
22. Parlamentul European- “Comisia pentru agricultură votează 8000 de amendamente la reforma PAC”, http://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/content/20130123STO05467/ html/Comisia-pentru-agricultur%C4%83-voteaz%C4%83-8.000-de-amendamente-la-reforma-PAC;
23. Parlamentul European, “Politica agricolă comună: o politică pentru viitor”, http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+IMPRESS+20110526 FCS20313+0+DOC+XML+V0//RO#title8;
24. Parlamentul European, PAC prezentată în cifre, http://circa.europa.eu/irc/opoce/fact_sheets/ info/data/policies/agriculture/article_7217_ro.htm;
25. Parlamentul European, Primul pilon al PAC:II. Ajutor direct pentru expluatați http://circa.europa.eu/irc/opoce/fact_sheets/info/data/policies/agriculture/article_7211_ro.htm;
26. Parlamentul European, Primul pilon al PAC-Organizarea comună a pieței unice, http://circa.europa.eu/irc/opoce/fact_sheets/info/data/policies/agriculture/article_7210_ro.html;
27. Popescu Ion Longin, Formula AS, nr.998, 2011, http://www.formula-as.ro/2011/998/ spectator-38/dacian-ciolos-in-perioada-2014-2020-alocarea-financiara-pentru-romania-va-creste-cu-peste-3-miliarde-de-euro-14510-print;
28. Reform the CAP, Second pillar, http://www.reformthecap.eu/issues/policyinstruments/ second-pillar;
29. Valentin Lazea (economist BNR), Trei direcții pentru agricultură, cu ochii pe anul 2014, http://cursdeguvernare.ro/cum-iesim-din-lumea-a-doua-valentin-lazea-trei-directii-pentru-agricultura-cu-ochii-pe-anul-2014.html;
30. http://ro.wikipedia.org/wiki/Fresc%C4%83;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Politica Agricola Comuna Fundamente Si Perspective (ID: 144417)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.