Polenul Crud
polenul crud- un adevarat miracol al naturii
Bibliografie
Sursa: http://www.casabio.ro/polenul-crud-un-adevarat-miracol-al-naturii.htm
"Albinele au nevoie de flori ca să trăiască și florile au nevoie de albine ca să rodească", spunea savantul francez Gaston Bonier, iar Albert Einstein a concluzionat pe bună dreptate că "dacă ar dispărea albina de pe suprafața globului, omul ar mai avea doar patru ani de trait".
Florile produc nectarul dulce pentru a le atrage pe albine, care îl doresc pentru a-și produce mierea. Drept recunoștință, albinele realizează polenizarea de care acestea au nevoie. Ca urmare, vor apare fructele, legumele, semințele, plantele avându-și asigurată supraviețuirea ca specie, iar albinele își fac proviziile necesare pentru hrana și sănătatea familiei, cât și pentru petrecerea în siguranță a iernii.
Polenul este produs de celulele reproducătoare masculine ale florii, având rolul de a transmite informația genetică. Polenul aduce acizi nucleici de cea mai bună calitate, integri în întreaga lor structură informațională, cât și la capete (numite telomeri). Trebuie să știm că degradarea telomerilor în orice organism viu este asociată cu procesele de îmbătrânire și degenerescență. Prin urmare, acelora care îl consumă, polenul le aduce telomeri noi spre susținerea celulelor proprii și practice a vieții și bunei funcționări a organismului însuși.
Mai mult, aduce informație naturală proaspătă, nealterată, cât și energie vitală curată, regeneratoare. Putem spune deci, fără teama de a greși că polenul ajută la păstrarea tinereții la cei sănătoși și îi ajută pe cei bolnavi sau care au afecțiuni genetice. Hypocrate, părintele medicinei, credea pe bună dreptate că polenul contribuie la menținerea longevității.
În climatul uscat din Georgia, apicultorii au în alimentația lor zilnică, polen crud cu miere de albine. Profesorul Nicolai Vasilievich Tsitsin, biolog și botanist de la Institutul de Longevitate, spunea că toți cei peste 200 de apicultori din Georgia, aveau peste 125 de ani și asta se datora consumului zilnic de miere și polen, dar mai ales polen. Dr. Naum Petrovich Joirich, seful Academiei de Longevitate din Vladivostok, a fost de acord cu faptul că “ longevitatea este obținuta de către consumatorii de polen”.
Fiecare tip de plantă are polenul său specific, ca aromă, gust, culoare, formă, compoziție. În funcție de specie, culoarea polenului poate varia de la albul cel mai pur la negrul cel mai intens. În majoritatea cazurilor culoarea variaza însă de la galben la brun închis. Polenul, așa cum îl cunoaștem noi, este poliflor, provenind de la mai multe specii de plante. Atunci când albinele sunt duse într-un loc unde predomină anumite plante (de ex. salcie, păducel, salvie, zmeur, etc) se obține un polen predominant al acelei specii.
De regulă, albinele zboara la mai multe specii, însa florile care sunt mai abundente sunt și mai frecvent vizitate, deci polenul lor va fi cel mai mult adus la stup, obținându-se astfel un polen așa numit monoflor. Pentru a ne da seama de munca imensă pe care o face o albină pentru a ne dărui prețiosul polen, trebuie să știm că ea vizitează peste 300 de flori pentru a colecta o granulă de polen, iar ea se întoarce în stup cu o granulă pe fiecare picioruș.
Mai este încă un aspect important de clarificat. Am întâlnit de nenumărate ori în practica mea, teama de alergie la polen, în special la suferinzii de rinită alergică sezonieră, dar nu doar aceștia. Polenul albinelor nu produce alergii în mod special, nu mai mult decât orice alt aliment. Confuzia apare cel mai frecvent cu polenul purtat de vânt (anemofil), care este responsabil de alergiile sezoniere (rinite, conjunctivite, astm bronșic). Polenul recoltat de albine (numit și entomofil) este diferit de cel anemofil. Albinele adună doar polenul care este bun pentru hrana lor, fără a produce efecte nedorite. Acele plante care produc polen nedorit nu sunt fertilizate de albine. De aceea, pentru a se putea realiza polenizarea lor, ele folosesc vântul care le poartă polenul de la o planta la alta. Aceste polenuri sunt de dimensiuni foarte mici, sunt ușoare și au forme adaptate, încât să poată fi duse de vânt. Polenul recoltat de albine este mai greu și în plus, polenul albinelor conține atât vitamina E cât și seleniu, două elemente care acționează sinergic contra alergiilor. Așadar, consumul de polen crud în doze de întreținere, poate scădea reacțiile alergice sezoniere cu 20 pana la 40%.
PĂSTRAREA POLENULUI
Benefic pentru organismul nostru este polenul în stare crudă. În prezent, pe piața noastră, cel mai întâlnit este polenul uscat. Polenul crud este acela care imediat după recoltare este depozitat în congelator.
Polenul uscat are beneficiile lui, dar potrivit studiilor din domeniul apifitoterapiei, prin uscare se diminuează o mare parte din proprietăți, se distrug lactobacilii, bifidobacilii, o parte din vitamine, enzime, pro-enzime și drojdiile. În schimb, polenul crud ținut la congelator își conservă aceste proprietăți.
De exemplu, prin uscarea polenului, lactobacilii care ajută la curățarea, protejarea și regenerarea florei intestinale sunt distruși.
În plus, polenul ținut la congelator își pastrează calitățile nutriționale, are un gust mult mai bun.
Polenul crud trebuie pastrat la temperaturi de -5, -15 grade C. Ținut la congelator el își păstrează proprietățile cel puțin 2 ani.
ADMINISTRAREA POLENULUI
Este indicat ca polenul să se consume dimineața. Se începe cu două lingurițe pe zi și se crește progresiv până la 4-6 lingurițe în funcție de afecțiune. După acoperirea carențelor și echilibrarea funcțiilor organismului se poate trece la doza normală de întreținere. Potrivit studiilor din domeniul apifitoterapiei, doza optimă pentru persoanele adulte sănătoase este de 15-20 gr/zi (3 lingurițe), la copii 2 lingurițe pe zi, iar la cei sub doi ani – 1 linguriță pe zi.
Polenul se poate lua toată viața, deoarece nu are efecte adverse.
MODALITĂȚI DE ADMINISTRARE
De regulă, polenul este bine să fie foarte bine mestecat (15-20 de minute) sau dizolvat. Dacă este luat simplu sau doar amestecat cu miere, tubul digestiv nu reușește să absoarbă întregul conținut nutritiv (mai ales în cazul polenului uscat) și o parte este eliminată. Dacă este pus la dizolvat, cu 20-30 minute înainte de administrare, el se va absorbi 100%. Se poate dizolva bine în mai multe feluri de fluide: apa cu suc proaspat de lămâie, iaurt (kefir, sana, lapte prins), borș, sucuri proaspete din fructe și/sau legume. Pentru plăcerea gustului poate fi adăugată miere.
PROPRIETĂȚILE POLENULUI
În antichitate, polenul crud era folosit ca medicament și pentru întinerire , ajutând organismul datorită substanțelor sale nutritive și regeneratoare, cum ar fi: proteine, aminoacizi esențiali, enzime, vitamine, minerale, carbohidrați, antioxidanți, lactobacilli, etc).
Polenul crud este considerat ca fiind unul dintre cele mai complete alimente ale naturii. El conține minerale, vitamine, enzime și nutrienți.
Mai este cunoscut pentru efectele sale revitalizante, de detoxifiere a organismului și pentru îmbătrânirea prematură a organismului. Consumul de polen determină și o creștere rapidă a cantității de hemoglobină din sânge. Polenul este foarte indicat persoanelor aflate în convalescență sau vârstnicilor, el
Polenul provoacă, de asemenea, o creștere rapidă a cantității de hemoglobină din sânge. La convalescenți și bătrâni, polenul determină o creștere în greutate, iar această acțiune este însoțită de un efect energizant. Ar trebui să nu lipsească din alimentația femeilor gravide, deoarece constituie un factor benefic atât pentru sănătatea lor, cât și a fătului. Dar polenul reprezintă în egală măsură un ajutor prețios și pentru cei în vârstă, stimulând funcțiile vitale ale organismului și încetinind procesul de îmbătrânire, și de asemenea și pentru elevi, studenți, intelectuali și oameni de afaceri, înlăturând efectele surmenajului, înlăturând tensiunile și limpezind gândirea.
Polenul este utilizat cu succes de către sportivi, pentru a-și crește rezistența, forța, viteza și energia. Polenul acționează asupra fiecărei celule. O hrănește, o tratează, îi dă vitalitate. Este considerat a reprezenta unul dintre alimentele complete ale naturii, el singur putând să ne ofere toți nutrienții și toate substanțele active de care avem nevoie.
Dar polenul nu se mărginește în a ne hrăni, a ne susține și a ne întări sănătatea. Frumusețea, aspectul tineresc, tenul strălucitor au în egală măsura de câștigat din utilizarea polenului în creme, măști cosmetice și diferite loțiuni sau produse capilare. Datorită vitaminelor, aminoacizilor și a celoralte substanțe active, ajută la hidratarea, regenerarea și tonifierea tenului, intinerind pielea, conferindu-i strălucire și dându-i elasticitate.
Polenul reprezintă una dintre cele mai importante surse de proteine vegetale de calitate pe care le conține în cantități importante. Mare parte dintre proteinele polenului sunt sub forma de aminoacizi, adică direct absorbabili în tubul digestiv, fără a mai necesita vreun efort digestiv. Toți aminoacizii esențiali sunt prezenți în polen. Pentru vegetarieni reprezintă una din cele mai importante surse de proteine. Polenul conține nu mai putin de 22 de aminoacizi, 18 vitamine, 25 de minerale, 11 enzime și coenzime, 14 acizi grași, printre care acizii grași polinesaturați Omega 3 și Omega 6, 11 carbohidrați, dar și lactofermenți, fitosterol, bioflavonoide, antioxidanți, antibiotice naturale, factori de creștere și fibre (atât solubile, cât și nesolubile) și mulți alți factori activi, specifici fiecărui tip de polen în parte. Lecitina este prezentă într-o proporție de aproximativ 15%.
În ceea ce privește vitaminele se distinge în primul rând complexul vitaminic B: B1, B2, B3, B6, B12, acid folic sau B9, acid pantotenic sau B5, biotina sau vitamina B7, dar și vitamina A, respectiv provitamina A sau betacaroten, vitaminele C, D, E, F, H, K, PP și rutina sau vitamina P.
Polenul conține de 20 de ori mai multă vitamina A decât morcovul, și de asemenea provitamina A. Foarte importantă este prezența în polen a rutinei, numita și rutozid sau vitamina P. Un gram de polen conține suficientă rutină pentru a asigura prevenirea hemoragiilor la nivelul creierului, inimii sau retinei. Ea are rol de trofic al peretelui vascular și antiagregant plachetar. Astfel, polenul se face util persoanelor cu afecțiuni cardio-vasculare, inclusiv accidente vasculare cerebrale, infarcte miocardice acute sau cronice, arteriopatii cronice obstructive, afecțiuni diverse ale vaselor mici, cât și ale sistemului venos, cu risc de tromboze.
Vitamina E reduce parțial afecțiunile provocate de dioxidul de carbon și de sulf, gaze atât de periculoase pentru cei care trăiesc în orașe. Prin bogăția sa în proteine și vitamine, polenul este și un excelent trofic hepatic. Toate mineralele din corpul omenesc sunt prezente și în polen; între ele sunt de menționat fierul, calciul, zincul, magneziul, seleniul, fosforul.
Polenul reprezintă cea mai bogată sursă cunoscută de seleniu. El este esențial pentru eliminarea metalelor grele și în general, pentru detoxifierea organismului. Totodată, seleniul este important în controlarea condițiilor inflamatorii. Polenul mai este bogat în zinc, nichel și magneziu. Sodiul și potasiul se găsesc într-un raport optim, important fiind și conținutul de calciu, fosfor, fier, iod, cupru, sulf, clor, molibden, brom, siliciu și titan.
Polenul conține și acizi grași, mai ales acizi nesaturați – omega-3, omega-6. – care joacă un rol important în prevenirea arterosclerozei. Bioflavoinoidele, pe lângă faptul că îi dau polenului culoarea și gustul minunat, ele sunt recunoscute ca fiind anticancerigene.
Lactofermenții prezenți doar în polenul crud ajută la regenerarea florei intestinale, protejează intestinele contra bacteriilor patogene, cărora le inhibă dezvoltarea, scade absorbția de colesterol din intestine și oferă protecție contra cancerelor hormonodependente (cancer de sân, cancer de prostate.
Fitosterolul, care reprezintă un puternic antioxidant și joacă un rol important în echilibrarea dinamicii colesterolului, se numără printre nenumărații factori ce se gasesc în polenul crud, dar se pierd prin uscarea lui.
Polenul mai conține enzime și pro-enzime, numeroaseoase microelemente, multă lecitină și în special acizi nucleici.
Fermenți, hormoni, vitamine, flavonoizi necesari organismului pentru mărirea puterii de rezistență le găsim pe toate în acest miracol al naturii numit polen. Polenul este un stimulent al tuturor funcțiilor vitale ale organismului, este un excelent tonic, energizant, vitaminizant și mineralizant care combate și cele mai rebele stări de oboseală și de slăbiciune, înlăturând surmenajul fizic și intelectual. Prin conținutul de proteine de calitate, aminoacizi esențiali, fier și vitamina B12, polenul le este indicat și persoanelor cu anemie sau astenie, mai ales dacă este asociat și cu lăptișor de matcă. Prin consumul de polen crud se poate combate stresul, înlătura nervozitatea și iritabilitatea, depresiile nervoase, neurastenia.
Consumul constant de polen crud redă optimismul, calmează și este recomandat în caz de insomnii. Prin urmare, ne dăm seama că polenul îmbunătățește activitatea creierului, fiind foarte util pentru persoanele care desfășoară muncă intelectuală, deoarece le crește capacitatea de lucru și scade fenomenele de oboseală. Se poate administra și în oboseala cronică (chiar și pentru reducerea nedoritelor cearcane), la persoanele cu debilitate, copii hipotrofici, subponderali sau la cei cu retard din naștere.
Flavonoidele din polen contribuie la diminuarea pierderii de calciu din oase, prevenind osteoporoza, în vreme ce calciul și vitamina D, pe care le conține în cantități importante, sunt implicate în întreținerea țesutului osos.
Cura cu polen este recomandată copiilor bolnavicioși, rahitici sau cu tulburari de creștere, conducând la o ameliorare rapidă și semnificativă a stării lor. De asemenea, reprezintă un element esențial în tratamentul preventiv sau propriu-zis al osteoporozei.
Polenul reglează colesterolul, combate în mod eficient ateroscleroza, reglează ritmul cardiac, calmează amețelile, palpitațiile și angina pectorală, fortifică rețeaua capilară și este eficient în flebite și împotriva varicelor. Este recomandat în caz de hemoragii și fragilitate capilară. Are un efect excepțional asupra ficatului, fiind practic de nelipsit în tratamentul oricărei afecțiuni hepatice, inclusiv în hepatitele virale cronice ( alaturi de păstură, laptișor de matcă și propolis).
Prin conținutul de lactobacili deosebit de util pentru regenerarea florei intestinale din tractul digestiv. Este un reglator perfect al funcțiilor digestive și intestinale, vindecând atât constipațiile, cât și anumite tipuri de diaree persistente, enterite, enterocolite, colibaciloze și diverse infecții intestinale și, în particular, pentru tratamentul bolii Crohn și a colitelor ulceroase.
Este febrifug, antiseptic, vermifug, depurativ, diuretic și emolient.
Este recomandat în cazul diferitelor afecțiuni ale aparatului respirator, precum răceli, gripă, bronșite, tuse, amigdalite, etc.
Dizolvă calculii biliari, prezintă o acțiune eficientă împotriva reumatismului și gutei. În plus, prezintă o eficiență sporită în prevenția degenerarii oculare la persoanele în vârstă și împotriva cataractei, a afecțiunilor de prostată și a cancerului de sân.
Unele persoane se tem de încărcătura polenului în hormoni masculini. Această idee învechită a pornit de la faptul că polenul reprezintă celula sexuală masculină a plantei, dar cercetările biochimice asupra plantelor au infirmat aceasta idee. De fapt, prin complexitatea și prin efectele sale nutritive profunde, stimularea este mai mult funcțională decât hormonală.
Prin urmare, nu trebuie să ne temem a folosi polenul indiferent de vârstă sau sex. Pentru bărbați, este foarte important efectul asupra prostatei. Foarte multe studii au dovedit eficiența lui în tratarea atât a adenoamelor de prostată, cât și a cancerelor de prostată. La bărbații sănătoși, care îl consumă în mod curent, polenul întreține buna funcționare a prostatei, prevenind hipertrofierea și îmbolnăvirea acesteia. Totodată, polenul ajută la întreținerea potenței și la recuperarea funcției reproducătoare masculine, fiind util în infertilitatea masculină. El este un important afrodiziac care redă virilitatea îmbunătățind viața sexuală în ansamblu.
Sunt multe efecte care concură la aceste rezultate, începând cu eliminarea stresului, creșterea vitalității, creșterea libidoului, îmbunătățirea calității spermei, eliminarea dificultăților produse de afecțiunile prostatei, etc. Polenul acționează benefic asupra tuturor factorilor care influențează viața sexuală, conducând la ameliorarea și susținerea ei la un nivel de invidiat, până la vârste înaintate și chiar posibilitatea de a avea copii la vârste la care alți bărbați au intrat în andropauză. Se folosește însă și la femeile cu infertilitate, deoarece hrănește bine toate țesuturile reproducătoare și în plus, reglează ciclul menstrual.
Un organism care are orice carență de micronutrienți și-o poate compensa cu succes din polen. Chiar și diabeticii pot lua polen, deși acesta conține și glucide (în medie 20-30%). S-a demonstrat că administrarea a 2-3 lingurițe de polen pe zi, la diabetici, ajuta la obținerea și întreținerea unui nivel glucidic mai bun, la reglarea tuturor funcțiilor corpului și obținerea unei stări generale de bine.
La administrarea de durata a polenului crud și lăptișorului de matcă s-a mai observat cum se normalizează, pas cu pas, aspecte care nu erau în prim-planul atenției de la început. De exemplu, părul de pe cap s-a îndesit și și-a recăpătat vigoarea. Părul de pe corp, la femei, a crescut mai puțin și mai rar, iar la bărbați s-a fortifiat, în cazurile în care era necesar.
Datorită efectelor sinergetice ale diferiților factori antioxidanți și de eliminare a elementelor toxice din organism, polenul ajută la purificarea și întărirea organismului pornind de la asigurarea unui metabolism celular sănătos. Stimularea metabolismului conduce la o mai eficientă ardere a caloriilor. Este util atât pentru combaterea anorexiei și refacerea apetitului, cât și pentru refacerea echilibrului chimic care poate fi vinovat de creșterea anormală în greutate.
De asemenea, stimulează sistemul imunitar ajutându-ne să ne apărăm mai eficient împortriva diferiților viruși, microbi și fungi. Previne cancerul și este un important adjuvant în tratarea acestuia, inclusiv în combaterea efectelor secundare ale chimioterapiei și ale iradierilor.
În privința pacienților cu tumori, polenul în combinație cu propolis, lăptișor de matcă și zeolit aduce suportul nutritiv de micronutrienți așa de necesari într-o boală atât de grea. La acești pacienți, în special la cei care urmează chimioterapie, această combinație susține ficatul greu încercat, modulează răspunsul imun și aduce un plus de energie.
Unele persoane se întreabă dacă hrănind organismul, polenul nu hrănește și tumorile. Raspunsul este foarte clar: NU: polenul nu hrănește tumora, la fel cum nici un aliment sănătos nu o face. Doar alimentele denaturate, superprocesate și aditivate chimic sunt surse de producere și de întreținere a tumorilor.
Bibliografie
Sursa: http://www.casabio.ro/polenul-crud-un-adevarat-miracol-al-naturii.htm
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Polenul Crud (ID: 122926)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
