Poezia ,,Stupul lor, de Tudor Arghezi [308208]

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

Specializarea: [anonimizat] I

Coordonator științific:

Lector univ.dr.: CERCEL RENATA

Autor:Prof.ptr.înv.primar: NUȚAȘ BIANCA IOANA

Unitatea de invățământ:ȘCOALA PRIMARĂ NR.5

Localitatea: DIJIR

Județul: BIHOR

Oradea 2016

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

Specializarea: Profesor pentru învățământ primar

LUMEA BOABEI ȘI A FĂRÂMEI ÎN LUCRĂRILE PENTRU COPII ALE LUI TUDOR ARGHEZI

Coordonator științific:

Lector univ.dr.: CERCEL RENATA

Autor:Prof.ptr.înv.primar: NUȚAȘ BIANCA IOANA

Unitatea de invățământ:ȘCOALA PRIMARĂ NR.5

Localitatea: DIJIR

Județul: BIHOR

Oradea 2016

CUPRINS

Pagina

INTRODUCERE…………………………………………………………………………….4

CAPITOLUL I: [anonimizat] a scriitorului

1.1.Personalitatea scriitorului…………………………………………………………….…..6

1.2.Activitatea literară…………………………………………………………………………..8

1.3.Marile teme ale creației…………..……………………………………………………..11

CAPITOLUL II: [anonimizat], univers miniatural în literatura sa pentru copii

2.1. „[anonimizat], gingășie, umor”…………………………………………………20

2.2. [anonimizat]……………………26

2.3. „Poezia boabei și a fărâmei”……………………………………………………………39

2.4. Metode didactice utilizate în predarea și învățarea operei argheziene în ciclul primar…………………………………………………………………………………………………………………….46

2.5. [anonimizat] – Vizită imaginară la Mărțișor………………………………………………………………………………………………………………….53

CAPITOLUL III: [anonimizat]

3.1.Tema cercetării…………………………………………………………………………………………………56

3.2.Scopul, obiectivele și ipoteza cercetării ………………………………………………………………56

3.3.Metodologia cercetării pedagogice………………………………………………………………………57

3.4.Etapele cercetării ……………………………………………………………………………………………..58

3.5.Analiza și interpretarea rezultatelor cercetării……………………………………………………….60

IV.CONCLUZII…………………………………………………………………………………………………….68

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………………..73

ANEXE…………………………………………………………………………………………………………………75

[anonimizat] o [anonimizat] a copilăriei.

Lectura-[anonimizat], un rol mai important decât în viața celor vârstnici. Cartea citită în copilărie rămâne în amintire aproape toată viața și le influențează dezvoltarea ulterioară.

Lectura este un instrument care dezvoltă posibilitățile de comunicare între oameni, ajutându-i să-și formeze capacități de gândire și limbaj.

Cartea trebuie să devină prietena copilului de la cea mai fragedă vârstă. Ea îl ajută să parcurgă căile cunoașterii, de la concret la abstract, de la intuiție la reprezentare și fantezie. Cu ajutorul ei, copilul intră în posesia numeroaselor instrumente care îi pot satisface dorința de a descoperi realitatea înconjurătoare, ea însăși fiind o lume. Școala joacă un rol important în apropierea copilului de lumea cărții și implicit, de lectură.

Ideea care a stat la baza alegerii temei s-a născut în urma experienței în activitatea de predare-învățare la elevii din clasele primare, a literaturii pentru copii, disciplină care la nivelul claselor mici ocupă un loc foarte important în formarea elevilor, asigurând evoluția lor intelectuală, pregătirea lor corespunzătoare la celelalte discipline și integrarea acestora în viața socială.

Lecturate sau audiate, dramatizate sau desenate, poveștile și poeziile prin conținutul lor, participă la dezvoltarea unor procese și capacități intelectuale, imaginative și motivaționale.

Dorința de a citi, de a audia și a interpreta se cere cu adevărat cultivată într-un cadru organizat, unde opiniile și părerile personale sunt valorizate, unde fiecare copil simte apartenența la un grup cu aspiratii comune.

Lucrarea de față are ca obiective să readucă în prim plan importanța pe care o au poeziile și scrierile lui Arghezi în literatura pentru copii și predarea acestora la ciclul primar. În elaborarea lucrării am pus accent deosebit pe analiza textelor literare, pe semnificațiile acestora și am evidențiat părerile criticilor vremii despre aceste opere.

Prin lucrarea de față nu am incercat sa aduc ceva nou în receptarea poetului Tudor Arghezi, ci pentru a demonstra că scrierile sale nu și-au pierdut din actualitate și prin familiarizarea elevilor cu acestea se dezvoltă interesul acestora pentru opera argheziană; se pot forma, deasemenea la elevi, atitudini pozitive fața de lumea necuvântătoarelor. Și aceasta tocmai datorită interesului manifestat față de valorile morale.

În receptarea poeziei se pune bază pe contactul nemijlocit al elevului cu textul poetic. Prin funcția cognitivă și prin valorile morale și estetice pe care le promovează, se poate sesiza deosebirea dintre codul vorbirii obișnuite și codul poetic, la care s-a ajuns prin substituire.

Prin poezie se poate influența direct educația și formarea elevilor, aducându-i în fața unor mesaje poetice, nu întotdeauna ușor de interpretat, dar cu excelente implicații în modelarea personalității umane. Practica didactică demonstrează că reacția elevilor la mesajul poetic recepționat este direct proporțională cu modul în care el a înțeles că atunci când este vorba despre codarea și decodarea cuvântului, are obligația să țină seama de toate punctele secvenței verbale care dau structura caracteristică unui mesaj poetic.

Scopul fiecărei ore de Comunicare în limba română e formarea unei atitudini estetice față de problemele ridicate de opera literară.

Exemplele de activități și de exerciții prezentate pot fi adaptate unor contexte educaționale variate, important fiind coerența etapelor parcurse, în vederea atingerii obiectivelor prestabilite.

Consider că poeziile argheziene prin accesibilitatea lor, sunt mijlocul potrivit pentru formarea și dezvoltarea vocabularului, a limbajului literar, a creativității elevilor, precum și dezvoltarea unor capacități intelectuale, imaginative și motivaționale.

CAPITOLUL I

I.Tudor Arghezi – personalitatea măreață a scriitorului

1.1.Personalitatea scriitorului

Personalitate artistică exceptională, Tudor Arghezi, poet al întrebărilor, domină lirica românească, și este după unele aprecieri cel mai de seama poet „contemporan”. Este considerat al doilea mare poet după Eminescu, opera sa încadrându-se în curentul modernist.

Îndelunga sa activitate creatoare prezintă puternice trăsături contradictorii, care au determinat dificultăți reale în interpretarea operei sale.

Tudor Arghezi, poet, prozator și gazetar cu o carieră literară întinsă și foarte bogată, unul dintre autorii de prim rang a-i perioadei interbelice. Biografia scriitorului, plină de cotituri, a rămas până astăzi controversată în multe detalii. S-a născut la 23 mai 1880 la București, într-o familie originară din Cărbunești – județul Gorj. Numele său adevărat a fost Ion N. Theodorescu; pseudonimul Arghezi este explicat de scriitor ca fiind în legătură cu Argesis, vechiul nume al râului Argeș. Copilăria nu i-a lăsat scriitorului decât amintiri dureroase, acesta mărturisind: „Este cea mai amară vârstă a vieții. N-aș mai voi să fiu o dată copil”.

În perioada de școală, câteva chipuri i-au încălzit sufletul. Pe blândul învățător Abramescu și pe profesorul de română Gîrbea îi va evoca, peste ani, cu dragoste și recunoștință.

Între 1891-1896 a urmat cursurile Liceului „Sfântul Sava”, perioadă în care se împrietenește cu viitorii scriitori Gala Galaction și N. D. Cocea. „… această prietenie a alcătuit pentru noi o insulă, o concretizare de aspirații comune … pentru toată viața. Insula noastră nu a cunoscut invidia și orgoliul”. În 1896, la 16 ani se produce și debutul său literar, sub îndrumarea lui Alexandru Macedonski, în revista „Liga Ortodoxă”. Poetul se semnează cu numele său real, Ion Theo. Nu-și încheie studiile, începe să lucreze în fabrică.

Începând cu 1900 și până în 1904, poetul este călugăr la Mănăstirea Cernica. Acolo, în liniștea chiliei va învăța, pe îndelete, taina mânuirii cuvintelor.

În 1905 pleacă într-o călătorie prin străinătate, la Paris apoi prin Elveția, la Mănăstirea Cordelierilor, unde este rugat insistent să devină catolic. Plictisit de insistențe, se mută la Geneva, unde scrie poezii, asistă la cursurile universității și lucrează într-un atelier de inele și capace de ceasornice din aur pentru a-și câștiga existența. Totodată, în cursul anului 1909 vizitează Italia.

În 1912 revine în România. Până în 1916, când România intră în primul război mondial, publică versuri, pamflete și articole polemice la „Facla”, „Viața Românească”, „Teatru”, „Rampa”. În 1918, în timpul realizării Marii Uniri, împreună cu alți 11 ziariști și scriitori este închis în penitenciarul Văcărești, acuzat de trădare pentru că se pronunțase în favoarea neutralității României în primul război mondial.

Prima sa carte de poezie, „Cuvinte potrivite” apare, cu întârziere, în 1927. Poetul avea 47 de ani. Sub direcția sa, în anul următor, apare ziarul „Bilete de papagal”. Debutul în proză se produce în 1929, odată cu apariția cărții „Icoane de lemn”.

În 1931 apare volumul de versuri „Flori de mucigai”, legat ca de altfel și „Poarta neagră” de anii de detenție. Tot acum, pentru copii, publică volumul în proză „Cartea cu jucării”, inaugurând o direcție secundară în creația sa, ce va continua mai apoi cu volumele: „Cântec de adormit Mitzura”, „Buruieni”, „Mărțișoare”, „Prisaca”, „Zdreanță”, etc.

În 1934 apare romanul „Ochii Maicii Domnului” în care este evocată dragostea maternă și devotamentul filial. Urmează în 1935 „Versuri de seară”, romanul „Cimitirul Buna-Vestire” – 1936, volumul de versuri „Hore” – 1939, romanul „Lina” – 1942.

Sub genericul „Bilete de papagal” publică pamflete usturătoare pentru care este cercetat de poliție (1943). La 30 septembrie 1943 apare excepționalul pamflet „Baroane” în care este atacat ambasadorul german la București, Manfred von Killinger. Ziarul este imediat confiscat, iar autorul închis la București și ulterior în lagărul de la Târgu Jiu.

Odată cu instaurarea regimului comunist, în 1944, iese din lagăr. Este reabilitat, distins cu titluri și premii, ales membru al Academiei Române și sărbătorit ca poet național la 80 și 85 de ani. În 1965, Universitatea din Viena îi decernează premiul „Gottfried von Herder”, iar Academia Sârbă de Științe îl alege membru al secției de literatură. Publică: „1907 – peisaje”, „Cântare omului”, „Stihuri pestrițe”, „Poeme noi”, „Cu bastonul prin București”.

Deși, Arghezi nu este singurul poet care s-a lăsat fascinat de universul mărunt, nicăieri ca la el lumea viețuitoarelor fără grai nu a căpătat un contur mai unitar și mai complex. Toate aceste viețuitoare se află într-un fel de dependență afectivă față de om („Cântec de adormit Mitura”, volumul „Copilărești”).

În 1967, pe 14 iulie, se stinge din viață, fiind înmormântat, alături de soția sa Paraschiva, în grădina casei din strada Mărțișor. Casa a devenit astăzi muzeu.

1.2. Activitate literară

Preocupările literare încep de timpuriu. Sub pseudonimul Ion Theo (Ion Theodorescu), debutează la 16 ani cu poezia „Tatăl meu” publicată la „Liga Ortodoxă” a lui Macedonski (nr.4/1896).

La scurt timp de la debut, Macedonski afirma despre tânărul poet: „ Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit success, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și în străinătate, ca o culme a poeticii și a artei.”

A devenit treptat un admirator al simbolismului și al altor curente aparținătoare (ca Secesiunea vieneză) polemizând în articolele din acea vreme cu George Pană de la „Junimea” asupra atitudinii critice a celui din urmă privind Literatura modernistă.

A intrat la Mănăstirea Cernica la vârsta de 19 ani, unde a stat patru ani, până în 1904. Tot în 1904, a publicat o revistă proprie, împreună cu Vasile Demetrius, având numele de Linia Dreaptă, care a încetat să apară după cinci numere.

Arghezi, Gala Galaction și Demetrius au fost legați printr-o strânsă prietenie, cum reiese din mărturisirea fiicei lui Demetrius, artista și nuvelista Lucia Demetrius. În romanele sale poetul a mărturisit că nu era foarte atras de cariera de călugăr, căci autorul ciclului Psalmilor era un eretic și nu un spirit mistic. A recurs la acest refugiu mai mult din comoditate, unul dintre unchii săi fiind un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În romanul „Cimitirul Buna-Vestire” a parodiat cu sarcasm lumea monahală.

În 1905 se retrage din viața bisericească și pleacă într-o călătorie de studii în Elveția unde pe lângă studiul asiduu face și o școală de meserii, lucrând în atelierul unui bijutier. Se întoarce în țară în 1911 ca redactor la ziarul „Seara”, însă colaborează la diverse reviste cu versuri, plamfete, polemici, cronici dramatice și plastice. A publicat lucrări în Viața Românească, Teatru, Rampa și în revistele lui N.D. Cocea Flacăra și Viața Socială, dar și în revista Cronica în colaborare cu Gala Galaction; a fost o perioadă în care a avut o activitate literară profilică, scriind versuri, pamflete politice și articole polemice cu care și-a câștigat notorietate în cercurile politice, teatrale și literare ale vremii.

Cel care a contribuit la succesul lui Arghezi a fost Cocea, acesta a publicat unul din primele poeme ale poetului „ Rugă de seară”. În această perioadă , Arghezi a devenit un critic de artă valoros și a luat apărarea lui Ștefan Luchian care a fost acuzat de fraudă (din cauza suspiciunii că nu ar mai putea picta, fiind bolnav de scleroză multiplă, dar ar permite ca lucrările altora să fie semnate cu numele său).

Deasemenea, era prezent cu regularitate la Kübler Café din București unde s-a format un cerc de artiști și intelectuali boemi care îi includea pe Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu, Victor Eftimiu, Mihail Sorbu și Corneliu Moldoveanu, dar și pictorii Iosif Iser, Alexandru Satmari, Jean Alexandru Steriade, compozitorul Alfons Castaldi, și pe colecționarul de artă Krikor Zambaccian. Conform acestuia din urmă, Arghezi a fost văzut mai rar la celălalt loc de întâlnire, Casa Capșa.

A fost în această perioadă și un asociat al omului politic Alexandru Bogdan-Pitești, care era și un colecționar de artă, lua parte regulat alături de Galaction, Cocea, Minulescu și alți artiști plastici, la cercul creat de Maniu la Știrbei-Vodă, lângă parcul Cișmigiu. După izbucnirea primului război mondial, Arghezi a scris articole împotriva taberei politice conduse de partidul național liberal și de grupul de susținători ai lui Take Ionescu, care doreau ca România să intre în război de partea Antantei; a fost un susținător al unirii Basarabiei Vechiului Regat și detesta alianța implicită cu Imperiul Rus.

În perioada 1918-1919, în timpul realizării României Mari, a fost închis doi ani alături de alți unsprezece ziariști și scriitori în penitenciarul Văcărești, fiind acuzat de trădare pentru că colaborase cu autoritățile germane de ocupație.

Debutează târziu, la 47 de ani, abia în 1927, cu volumul „Cuvinte potrivite”, iar un an mai târziu tot sub direcția sa apare ziarul „Bilete de papagal”. După această dată Tudor Arghezi va publica mai multe volume de versuri, romane, nenumărate articole. În 1929 publică prima sa carte de proză, „Icoane de lemn”. În 1931 va publica placheta de versuri „Flori de mucigai” legată, ca și „Poartă neagră”, de anii de detenție. Deasemenea, pentru copii, publică volumul în proză „Cartea cu jucării”, inaugurând o nouă direcție în creația scriitorului care se va continua cu poemele cunoscute de elevi: „Cântec de adormit Mitzura”, „Buruieni”, „Mărțișoare”, „Prisaca”, „Zdreanță” etc.

Manualele școlare au cuprins și încă cuprind creații ale sale destinate copiilor din întreaga lume. În 1934 va publica romanul „Ochii Maicii Domnului”, având ca temă principală dragostea maternă și devotamentul filial. Continuă să scrie poeme și în 1935 publică volumul „Versuri de seară”. În 1936 apare romanul „Cimitirul Buna-Vestire”, care are subtitlul „Poem”, iar în 1942 vede lumina tiparului romanul „Lina”, care de fapt este un lung poem în proză.

În 1943, sub genericul „Bilete de papagal” publica pamflete usturătoare, pentru care este cercetat de poliție. La 30 septembrie, apare pamfletul „Baroane”, în care îl atacă pe ambasadorul german von Kilinger. Ziarul a fost imediat confiscat și scriitorul e închis la București și la lagărul de la Târgu Jiu. Va fi eliberat un an mai târziu.

După eliberare nu-și încetează activitatea creatoare și începând în special de la Congresul scriitorilor români din 1956, poetul este prețuit și popularizat ca o expresie majoră a geniului român. În acest an este primit ca membru al Academiei, iar în 1957 i se acordă premiul de stat. E ales în Marea Adunare Națională și i se acordă cele mai înalte ordine. Este sărbătorit cu mari elogii la vârsta de 80 de ani. Opera sa editată și reeditată pătrunde tot mai adânc în masa largă a poporului și tradusă în diferite limbi străine (italiană, franceză).

Printre volumele de opere reprezentative se numără:

Volume de poezii:

„Cuvinte potrivite” (1927)

„Flori de mucigai” (1931)

„Cărticică de seară” (1935)

„Versuri de seară”, „Hore” (1939)

„Una sută una poeme” (1947)

„1907-Peizaje” (1955)

„Cântarea omului” (1956)

„Stihuri pestrițe” (1957)

„Frunze” (1961)

„Poeme noi” (1963)

„Cadențe” (1964)

„Silabe” (1965)

„Ritmuri” (1966)

„Noaptea” (1967)

Proza argheziană este prin excelență proza unui mare poet, aducând cu ea o înfățișare nouă scrisului contemporan. La fel ca și în poezie, două filoane străbat întreaga sa proză: pe de o parte filonul satiric, iar pe de altă parte filonul poematic.

„Icoane de lemn” (1929)

„Poarta neagră” (1930)

„Cartea cu jucării” (1931)

„Tablete din țara lui Kuty” (1933)

„Bilete de papagal”, „Manual de morală practică” (1946)

„Pagini din trecut”, „Prisaca” (1954)

„Lume veche, lume nouă” (1958)

„Tablete de cronicar” (1960)

„Cu bastonul prin București” (1961)

Romane:

„Ochii Maicii Domnului” (1934)

„Cimitirul Buna-Vestire” (1936)

„Lina” (1942).

Unele opere de proză a lui Arghezi au fost impropriu denumite „romanele”, fiind în realitate proza unui poet, tinzând către deformarea realității potrivit fanteziei sale excepționale, suavă sau tragică. „Cimitirul Buna-Vestire” de exemplu, împletește satirical cu vizionarul într-o construcție epică interesantă, în care realitatea se împletește cu fabulosul.

Lumea sa artistică- scrie Pompiliu Constantinescu- „este plămădită din suav și trivial, din ură și beatitudine de heruvin. După cum păcatul poartă în sine posibilitatea redemptitudinii, tot așa trivialitatea este condiția necesară poeticii argheziene”.

La 14 iulie 1967, Tudor Arghezi ne-a părăsit pentru totdeauna, după o strălucită carieră, impresionantă prin vastitate și valoare artistică, îmbogățind ca puțini alții patrimoniul culturii naționale și universale. De la debutul său, poetul a fost mereu o vitalitate creatoare rar întâlnită în literatură, manifestată printr-o veșnică neliniște și îndoială în fața credinței.

1.3. Marile teme ale creației

Tudor Arghezi rămâne poate cea mai frapantă personalitate a literaturii noastre interbelice, un înnoitor al verbului în lirică și în proză.

Pătrunderea și recunoșterea valorii poeziei sale a fost însă destul de înceată și controversată. Începând cu Lovinescu și Cioculescu, critica literară a încercat să distină în opera lui Arghezi teme fundamentale ținând cont de faptul că multă vreme poetul a fost, deci, un creator controversat.

Poziția de frunte pe care a câștigat-o Tudor Arghezi în poezia românească se datorează în primul rând noutății și resurselor inepuizabile imaginative și lingvistice. Prin toate componentele, limbajul arghezian este negația banalității, iar stilul său nu devine niciodată greoi, echilibrul dintre meșteșug și spontaneitate îi asigură o prospețime permanentă.

Arghezi a îmbogățit și înoit vocabularul poetic românesc prin impunerea nu numai de termeni considerați până la el tabu, ci și de alte cuvinte fără acces până atunci în literatură. Cuvinte ca: izmenit, jigănii, dumisale, bomboană, bucătărie, limbrici, țigare, buric, șezut, putoare etc. sunt încadrate într-o poezie de atitudine.

Vasta sa operă cuprinde toate marile teme fundamentale ale poeziei interbelice și ale liricii în general.

I. Poezia filosofică: (patru subteme):

a) arte poetice: Arghezi nu și-a exprimat concepția artistică, atitudinea față de artă o singură dată. De-a lungul întregii sale creații toate schimbările sufletești și emoționale, experiențele artistice acumulate, cât și cele sociale au făcut obiectul unor poeme ce exprimă din etapă în etapă concepția despre poezie a lui Arghezi: „Testament”, „Ex libris”, „Rugă de seară”, „Dacica” etc.

b) poezia cunoașterii: „Psalmii”, nu doar cei din primul volum, ci și cei presărați în opera sa, ce surprind aceeași problematică: frământarea poetului între da și nu, între credință și tagadă. Majoritatea exprimă dorința poetului de a dobândi o certitudine în ce privește divinitatea („Psalmi”, „Nehotărâre”).

c) poezia existențială: Arghezi își exprimă atitudinea față de viață și moarte. Pentru că temperamentul său artistic e unul vulcanic, poemele au înregistrat treptat modificări fundamentale în ce privește sentimentul de împăcare cu destinul: „Între două nopți”, „Arheologie”, „Niciodată toamnă”, „Duhovniceasca”, „De-a v-ați ascuns”, „De ce-aș fi trist”.

d) poezia sociogonică: Concepția despre Creație, nașterea universului, este cel mai bine exprimată într-un amplu poem ce poate fi considerat volumul „Cântare omului” (1956). Poetul urmăreste evoluția celei mai de preț comori a divinității – omul: desprinderea din animalitate, deprinderea graiului și a gesturilor raționale, dezvoltarea rațiunii, spiritului și sensibilității: „Umbra”, „Născocitorul”, „Dar ochii tăi”, „Cel ce gândește singur”.

II. Poezia socială. Se pot constata două atitudini distincte cărora le corespund două cicluri fundamentale de poeme.

a) mergând pe urmele lui Coșbuc și Goga, Arghezi înalță un imn țăranului român, cel care duce țara pe umeri, disprețuit și umilit. Țaranii reprezintă categoria socială esențială și din ei se revendică întregul nostru popor: „Belșug”, „Întoarcerea la brazdă”, „Mama Țară”, „Bade Ioane”.

b) în 1931 apare volumul „Flori de mucigai” ce a stârnit mari controverse. Volumul pleacă de la experiența directă a închisorii. Aici poetul descoperă o altă realitate, cea a lumii condamnaților cu toată frumusețea ei interioară. Eroii acestui volum sunt acum în afara societății, dar care păstrează în suflet o puritate deosebită, care în lumea de dincolo de zidurile închisorii nu o mai găsim. În afară de personajul colectiv (ciclul nesfârsit al condamnaților), Arghezi realizează și câteva portrete de excepție unele dintre ele atrăgându-i acuzația de vulgaritate: „Hoții”, „Ion Ion”, „Tinca”, „Rada” etc.

c) tot în marea temă a poeziei sociale se integrează și poemul „1907” ce surprinde în imagini apocaliptice tragedia răscoalei din acest an. Volumul „1907 – Peizaje” reprezintă un strigăt de revoltă, o declarație de credință față de țăranul român.

III. Poezia erotică. Spre deosebire de alți poeți contemporani lui, Arghezi n-a încercat să închege în volum lirica erotică. Capacitatea de dăruire, disponibilitatea de a iubi sunt prezente de-a lungul întregii sale opere. Erotica argheziană cuprinde atitudini corespunzând a două etape:

a) etapa amânării, a incertitudinii, a lipsei de dorință în a fructifica pasiunea: „1907-Peizaje”, „Creion 1,2,3” , „Jignire”, „Domnița”, „Melancolie”, „Doliu”, „Psalm de taină”.

b) etapa acceptării sentimentului erotic. Poetul recunoaște că trăirea absolută a iubirii nu se poate realiza decât în universul casnic. Femeia este plină de tandrețe și dăruire, este o zeitate casnică. Dragostea are asupra poetului un efect tonifiant: „Logodna”, „Mirele”, „Mireasa”, „Casnicie”, „Înviere”.

IV. Poezia jocului, a boabei și a fărâmei. Ca și Sadoveanu, Arghezi a fost fermecat de mirajul vieții casnice, și-a dorit întotdeauna o gospodărie cu stupi, livadă, lac, animale domestice și copii. De aceea, peste drum de închisoarea Văcărești a ridicat o casă pe care a botezat-o „Mărțișor”. Acolo, în livadă Arghezi a scris adevărate bijuterii pentru Mitzura și Baruțu, cu delicatețea și gingășia lui Emil Gârleanu. În aceste poeme, adevărată carte de învățătură pentru copii, Arghezi surprinde atitudini, gesturi, mișcări ale lumii vegetale și animale, prin care încearcă să-și aducă mai aproape de natură copiii. La Arghezi jocul ascunde o adevărată filozofie de viață: „Zdreanță”, „Iscoada”, „Hoțul”, „Cântec de adormit Mitzura”.

În aceste poezii se degajă umorul sub diferitele lui forme: meditativ, râsul-satira, râsul moralizator, dar și râsul senin, copilăresc. De fapt, această lume a necuvântatoarelor alcătuiește o lume în travesti a moravurilor pe care Arghezi le satirizează.

V. Poezia epică și creațiile în proză ale lui Arghezi, începând de la pamflete până la roman au o încărcătură poetică de excepție. Arghezi se alătură, din acest punct de vedere lui Sadoveanu – poet al naturii – cel mai mare poet în proză. Substanța acestor teme o constituie scrieri ca: „Tablete din Țara de Kuty”, „Cimitirul Buna-Vestire”, „Lina”, „Cu bastonul prin Bucuresti”.

VI. Poezia pamfletară. Alături de Nicolae Carandino, Arghezi este unul dintre cei mai cunoscuți pamfletari interbelici și nu puține sunt articolele din revista sa „Bilete de papagal"”care au declanșat scandaluri sociale și politice. Pamfletul său "Baroane" i-a atras judecarea și internarea în lagărul de la Târgu – Jiu. Prin pamflet, Arghezi a încercat să îndrepte moravurile vremii, satirizând tot ceea ce însemna putreziciune, slăbiciune, răutate și prostie. Tabletele „Scrisoare cu tibisirul”, „Cărtile”, „Baroane”, „Te ispitiște gândul și pofta visătoare”.

Tudor Arghezi, proclamat „ un nou Eminescu” a fost considerat de unii cel mai mare poet de la autorul „Luceafărului”. Această glorie târzie a avut un larg efect asupra liricii contemporane și înrăurirea a fost mai profundă. S-au spus multe lucruri superficiale și juste despre Tudor Arghezi care se observă de la capul locului: că exprimă conflictul dintre real și ireal, că e un creator de limbă, aceste aspecte găsindu-se la orice alt poet. Universul său substanțial, sensul de explorație metafizică a viziunilor, intelectualitatea fără cadre raționale a acestei lirici, acestea sunt chestiuni adevărate.

Poezia argheziană este socială și cuprinde estetica urâtului, universal țărănesc și revolta socială în „Flori de mucigai”, „Cuvinte potrivite”, „Peizaje”; filozofică, poetul este în căutarea lui Dumnezeu în „Psalmii”, fiind prezente elemente precum lirica sociogonică „Cântarea omului”, atitudinea față de moarte „De ce-aș fi trist?” și în poezia de dragoste care la Arghezi îmbracă chipul reticenței, amânării sau împlinirea și nu în ultimul rând arta poetică „Testament”, erotică de tip casnic„ Cărticică de seară”, poezia jocului „a boabei și-a fărâmei” („Mărțișoare”, „Hore”).

După eliberare, poetul îmbinând în mod fericit experiența sa artistică anterioară cu suflul nou al istoriei, parcurge printr-un proces dialectic firesc drumul înțelegerii de la vechii „Psalmi” la „Cântarea omului”, de la „Testament” la „1907”, de la o poezie semnificativă din „Cuvinte potrivite”- „Nehotărâre” la „De ce-aș fi trist?” (volumul „Frunze”) sau „Asceză” (volumul „Cadențe”).

Prezent mereu în cadrul publicisticii militante, Tudor Arghezi și-a spus cuvântul în toate poemele actuale importante, continuând nesfârșitul număr al „Tabletelor”, care ocupă un loc important în literatura noastră prin arta lor desăvârșită. Cu cunoscuta-i causticitate, el dezvăluie viciile lumii vechi, laudă realizările socialismului subliniind cinstea pe care societatea nouă o acordă muncii folositoare, meritul real al oamenilor („Dând drum”, „Lume veche, lume nouă”, „ Tablete de cronicar”).

Creația literară a autorului, aflat la o vârstă înaintată, este uimitoare, în anii imediați eliberării publică volume de poezii și proză („Bilete de papagal”, „Manual de morală practică”, „Una sută una poeme”), în care se remarcă o continuare a creației anterioare, înfrigurate căutări pe drumul cunoașterii, revolta față de tot ce lumea veche avea meschin.

Poetul continuă să îmbogățească literatura noastră, în anii construirii socialismului cu operă de mare valoare: „1907-Peisaje” (1955), „Cântarea omului” (1956), „Cadențe” (1964) și să publice necontenit până în preajma morții, poezii în presa literară.

Ciclurile „Frunze”, „Poeme noi”, „Cadențe”, pe lângă unele teme anterioare aduc și altele noi. Tudor Arghezi cântă frumusețile patriei socialiste, bucuriile și tristețile longivității, meditează asupra artei, transfigurează vechea baladă populară, dându-i semnificație contemporană. Tema vieții și a morții are acum aspect unic în literatura noastră. Este tulburător amestecul de lumină și întuneric care rezultă din vecinătatea vieții și a morții.

Critica literară a înregistrat de mult bogăția și plasticitatea expresiei poetice argheziene. Aceasta din urmă este soi de reafirmare a realităților, prin expresia cea mai concretă, cea mai tangibilă, prin folosirea unor cuvinte atât de grele de înțelesuri profunde, încât după cum spunea George Călinescu „odată deschide o ușă, zece porți se dau la o parte”.

Expresia argheziană este precisă, poetul asociază termeni aparținând unor domenii diferite ale existenței, urmărind să exprime viziunea unei lumi supuse nesfârșitelor metafore. Epitetele argheziene materializează și sensibilizează, sufletul e „subred” ( ca o construcție gata să se năruiască). Poetul este împotriva debiului verbal, gratuit și nesemnificativ. Pamfletele sunt însăși concentrate, iar romanele după cum s-a mai afirmat, au o structură poetică.

Arta lui Arghezi are un foarte pronunțat caracter național, constituind prin excelență peisajul autohton, ca și în referințele numeroase la trecutul istoric sau la numeroasele obiceiuri, învățăminte și credințe acumulate de viața colectivă a poporului de-a lungul istoriei. Poetul se folosește din plin de tezaurul artistico-popular. Apar în opera sa motive populare, ritmuri și măsuri și chiar tipuri de rime populare. Limba argheziană cuprinde toate straturile graiului românesc: cuvinte și construcții arhaice, vorbe câmpenești, expresii argotice, nenumărate neologisme.

Ideea de cuvinte „potrivite” vine fără îndoială din noțiunea estetică, exprimată neted în „Testament”, a unei poezii în care s-a sterilizat orice element nociv, practic. Ocara toarsă ușor, a devenit un cântec pur în care Domnița îl ascultă fără repulsie pentru originea lui. Intenția de joc se face din ce în ce mai simțită în poezia lui Arghezi, ca de altfel în toată lirica românească, un lucru de reținut, mai cu seamă pe terenul genurilor clasice și mai ales în baza folclorului.

Tudor Arghezi a creat un univers liric inedit, caracterizat prin diversitate tematică și o deosebită expresivitate artistică, însușiri dovedite încă de la primul volum „Cuvinte potrivite” (1927), urmat de „Flori de mucigai”, „Cărticică de seară”, „Frunze”, „Crengi”, „Silabe”, „Țara piticilor”(1947), etc., căci aceasta este poezia lui Arghezi, adevărate potriviri de cuvinte.

Tudor Arghezi a cântat în lirica sa gândurile, aspirațiile și sentimentele omului, setea de absolut, dorința de cunoaștere și libertate, răzvlătirea și căutările orgolioase, lumea copilăriei și universul micilor viețuitoare. Toate acestea au fost înveșmântate în inconfundabilul stil arghezian, în care noutate expresiei a produs o adevărată revoluție în limbajul liricii interbelice, și mutații semnificative în întreaga creație poetică românească.

Poetul însăși, de fapt, intuind aceste mutații de conținut și de formă, și-a definit opera și și-a exprimat crezul artistic în numeroase arte poetice, între care semnificative sunt „Testament” din volumul „Cuvinte potrivite”, „Cuvânt” din volumul „Cărticică de seară”.

Tot artă poetică este și poezia „Prefață”, publicată în „Cartea cu jucării” (1931), un volum de proze scurte de Tudor Arghezi, pe care el însuși le consideră „jucării” pentru cei mici și pentru cei mari care poate fi studiată cu succes în literatura pentru copii.

Ea poate fi considerată o artă poetică pentru volumul din care face parte, o prefată poetică de autor, pentru că poetul definește una din temele creației sale-jocul. Deasemenea, Arghezi pune în discuție și raportul scriitor-carte-cititor definind liric, în modul original actul creației.

Titlul poeziei este construit din substantivul „prefață”, nearticulat și poate avea semnificația de „cuvânt introductiv”. De fapt, poezia se structurează pe baza a două dominante: relația poet-familie-creație și relația autor-cititor. Prima idee este evidențiată încă de la început:

„Într-o zi, pe însearat,

Ca să vezi? Ne-am apucat,

Doi părinți și doi copii,

Din „Cartea cu jucării”,

„Să mințim, să povestim

Ce-am stiut și ce nu știm”

Așadar, în prima parte întâlnim actul creației ce presupune imaginație, talent, inspirație, perseverență, tenacitate și chiar competiție. Personajele poeziei tătuțu, măicuța și cei doi copii ai autorului: Baruțiu și Mițu(ra), fac o prinsoare care scrie mai iute și mai bine o poezioară primește un măr crețesc:

„Și făcurăm și-o prinsoare,

Cine poate scri mai iute

Stihuri vreo câteva sute,

Și ne-am așternut pe scris.”

Pe „tovarășii de coate” (așa cum îi numește autorul) îi cuprinde toropeală, ochii li se închid și mâinile le amorțesc:

“Ochii ni s-au cam închis,

Mâna ne-a cam amorțit

Și-a ieșit ce a ieșit.”

Prinsoarea a fost câștigată de eul liric, deci lui îi revine și mărul crețesc, pe care, cu generozitate și nevrând să-și jignească tovararășii, îl taie în patru și îl împarte cu ceilalți:

„Și din toate, vrea nu vrea,

S-a ales povestea mea.

(…)Partea mea, într-adevăr,

Am avut un sfert de măr,

Împărțind un măr crețesc;”

Secvența următoare definește relația autor-cititor. Autorul i se adresează direct cititorului, adresându-i-se întâi cu „Domnule”, pentru ca mai apoi să-l numească „Domnule Confrate”. Între cei doi autor și cititor se impune eul liric, iar adresarea este directă, sinceră și făcută cu modestie. Relația autor-cititor este atât de strânsă, încât eul liric se confesează, ca mai apoi să-l sfătuiască. Poetul vrea să schimbe legea prin care o poezie apreciată este o poezie complicată, cu multe figure de stil; el vrea ca versurile să fie înțelese de toți cititorii, de la cei mici la cei mari.

Conform teoriei lui, actul cititului trebuie să fie un joc, ca și actul creației de altfel. Pentru ca cititorul să înțeleagă sensul creației literare, trebuie să aibă aceleași calități ca și creatorul- sensibilitate, talent, imaginație:

„Domnule, care citești,

Multe altele povești,

Mai frumoase și mai scrise,

N-o să-ți placă, pare-mi-se.

Te-ai desprins cu stih bogat,

Cu care te-am învățat.

Nu mă osândi, vai mie!

C-am căzut în sărăcie.”

Pentru Tudor Arghezi, revenirea-prin creația artistică- la copilărie înseamnă o regăsire a inocenței. El îl sfătuiește pe cititor să renunțe la prejudecăți, să uite regulile și să revină la vârsta copilăriei, pentru a resimți bucuriile ei:

„E nevoie să-ți explic:

Ești prea mare.Fă-te mic.

Uită regula o dată

Și, cu cartea dezvățată

Mergi nițel de-a bușile.”

Poetul renunță la treapta înaltă pe care se află și urmează să redevină copil, să reînvețe scrisul și cititul după alt tipar și complet eliberat de orice constângere- să fie complet liber și să ia totul de la capăt:

„Poți închide ușile

De ți-e teamă sau rușine

Să te faci de râs ca mine

Ieși din dogmă și, tiptil,

Fă-te la citit copil.

Asa, Domnule Confrate,

Dă alean și sănătate.

Eu, cum vezi, încet, încet.

M-am făcut analfabet.”

Prin toate aceste aspecte, și această poezie evidențiază cu prisosință, originalitatea întregii opera argheziene, care constă în primul rând în „atitudinea lui față de convenția literară de locul comun, de asociațiile prestabilite de cuvinte”. De asemenea, ca artă poetică, ea dovedește că „meditația argheziană asupra poeticului devine cu adevărat dramatică atunci când se confruntă cu o problematică existențială, cu sfera condiției poetului”.

Tudor Arghezi rămâne poate cea mai frapantă personalitate a literaturii noastre interbelice, poate unul dintre cei mai mari și importanți poeți ai secolului al XX-lea, realizatorul celei mai originale sinteze dintre tradiție și modernitate.

Poziția de frunte pe care a câștigat-o în poezia română se datorează în primul rând noutății și inepuizabilelor resurse imaginative și lingvistice. Limbajul arghezian este negația banalității, stilul său nu devine niciodată greoi, echilibrul dintre meșteșug și sponteneietate este mereu menținut, îi asigură o prospețime permanentă. Banalitatea este ucisă prin relațiile în care sunt puse cuvintele, prin „potrivirea” lor. Poetica sa este una eminamente metamorfizată, în sensul obișnuit, adică literaturizată. În consecință, cuvântul este pregnant, neașteptat și surprinzător atât în versuri, cât și în proză. Atacând marile teme lirice, poezia argheziană se încadrează în marea poezie, aducând o estetică nouă, o nouă limbă poetică. Cu o formă clasică, prin individualism și prin marea originalitate de expresie, prin imagini, ea este modernistă.

CAPITOLUL II

II. Tudor Arghezi- gingășie, univers miniatural în literatura pentru copii

2.1. „Tudor Arghezi- vigoare, gingășie, umor”

Dintre contemporanii noștri, lui Arghezi se potrivește cel mai bine epitetul: o natură, care se dă acelor scriitori mereu împrospătați, surprinzători prin chipurile numeroase ale înfățișărilor lor. Culegerea de versuri „Cuvinte potrivite”, reprezentând o activitate literară de un sfert de veac, a fost desigur o sinteză, bogată prin întinderea și variația registrului poetic.

Într-un climat literar civilizat, apariția ei ar fi îngăduit valorificarea obiectivă a autorului, indiferent de animozitățile pe care le poate stârni pamfletarul. Un astfel de exemplu de onestitate intelectuală din câmpul foștilor adversari ai poetului a fost dat de E. Lovinescu, care, fără a ține seama de aprecierile sale necomplete făcute cu ani în urmă, poate din lipsă de informație nu l-a situat pe Arghezi la locul de cinste cuvenit în Evoluția poeziei lirice, după lectura „Cuvintelor potrivite”. Chiar dacă prin „Cuvinte potrivite” ar fi trebuit să-i asigure lui Arghezi poziția de principe al poeziei române moderne, acest lucru se va produce odată cu apariția unui volum nou, „Flori de mucigai”. Prin acest volum, Arghezi răstoarnă toate prevederile celor care îl considerau lipsit de puteri, lichidat și „depășit”, dar și ale celor care îl admirau, care nu îl credeau apt de asemenea înnoiri.

Un conținut nou de impresii lirice este relevat din amintirile din închisoarea politică executată la „comun”, prin viziunea exactă a infernului din penitenciar, prin capacitatea de epicizare ca și de dramatizare a unor fapte diverse, prin realismul bogat al limbajului periferic, prima dată introdus în lirica noastră și prin alternarea naturalismului „brutal” cu transfigurarea spirituală a morții. După șase ani, Arghezi repetă miracolul primenirilor lirice, cu „Cărticică de seară”, o culegere care este de-a dreptul inedită. Vitalitatea poetului și-a verificat puterea prin compunerea poemei „Flautul descîntat”, de neobișnuite dimensiuni, în care s-a menționat înfățișarea fabuloasă a ciobanului, venit în atingere cu luxul civilizației.

Cu acest preambul, am ajuns la una din coordonatele principale ale temperamentului liric arghezian: vigoarea. Când vorbim despre versul arghezian, pecetea la care ne referim este cea a versului viguros, plastic, încărcat de materie. Cea dintâi întâlnire cu acest vers o facem, cronologic, cu „Belșug” (1916), în care țăranul și vitele lui, la arat, sunt „împiedicați în fier”, în care fierul plugului „rupe de la fund” pământul, și în care răsăritul lunii, munca simbolic prelungită, exprimată în acești termeni duri:

„…rotund

Luna-și așează ciobul pe moșie.”

În „Vraciul”, poema disponibilității creatoare, cu refuzul actualizării potențialelor, se remarcă vigoarea enumerativă a bazarului „de zări și firmamente”, un microcosm al demiurgului mulțumit să contemple:

„ …a cîrtițelor bucurie

Lingîndu-și puii cu idolatrie

Băloși…”

Epitetul poate să jignească cititorul, căruia scena de familie i se pare stricată de concretivitatea imaginii finale.

În „Duhovnicească”, se întreține o atmosferă de panică nedeslușită, printr-o serie de procedee dramatice. Vigoarea poemei este asigurată de la început prin materialitatea epitetelor: „Ce noapte groasă, ce noapte grea!”

Bătaia la ușă e înlocuită cu un echivalent verbal de o putere sugestivă neașteptată:

„A bătut în fundul lumii cineva”.

Planul viziunii cosmice dislocă, astfel planul vieții. Apoi pentru a spori și a întreține panica, intervine luna, ca instrument luminator, care lărgește dimensiunile umane ale neliniștei:

„Cine umblă fără lumină,

Fără lună, fără lumânare

Și s-a lovit de plopii din grădină?”

Moartea câinelui, din curtea pustie, e înfățișată în modul cel mai plastic, printr-o reprezentare neuitată:

„Și Grivei s-a învîrtit în bot

Și a căzut…”

Deasemenea, tot așa de o materialitate precisă, este și întrebarea:

„Cine scobește zidul cu carnea lui,

Cu degetul lui ca un cui,

De răspunde-n rănile mele?”

Poetul se arată un inovator îndrăzneț în lirica noastră, ca să exprime impresia de întuneric, a nopții, el găsește o imagine gingașă:

„S-a răsucit lumina-n sine ca zuluful”,

urmată însă de alta, de efect contrar:

„Cerul, dezumflat, și-a stîns burduful.”

Culminarea este obținută, prin versul final, unul din cele mai viguroase în materialitatea lor:

„Dropii de beznă se tîresc îngenunchiate.”

(Schivnicie)

Cu un singur vers, ca acesta, poetul nu are nevoie de spații largi, ca să-și desfășoare vigoarea, acesta este suficient să dea măsura forței sale expresive. Însă, la nevoie, știe să bată versurile unul după altul, pe o nicovală mare, la fel ca în cele patru terțiene cu titlul Potcovarii:

„Cu nările-ne părete, un șir de armăsari.

Cu jarul subt ciocan, un pîlc de potcovari

Par de la brâu la scule de zece ori mai mari.

Pe nicovală fierul ia chipul cuvenit

Și faurul cel negru și rosu-i mulțumit.

Potcava pe copită că drept s-a potrivit.

Un faur din bătaie ciocanul și-l oprește,

Căci un cărbune brațul i-l mușcă și-l ciupește.

Îl ia, ca pe un purec, din loc, cu două dește.”

Arghezi, comparat cu romanticii, nu are acea calitate, denumita „suflu”, deoarece și-a impus o modalitate lirică esențială, care nu se împacă cu larga desfășurare discursivă a poemei. Vigoarea lui este compensatoare. Poetul are darul formulărilor scurte și elocvente, fiind un dușman al retorismului, prin care uneori disociază. Privind un vas vechi, reflectează astfel în condensări viguroase:

„Clipa trăiește, veacurile mor…”

Sau, gândind la olarul și opera lui:

„Tu ești aici. El parcă nici n-a fost…

Tu poți să fii, el poate să nu fie,

Zgîriitura-i teafără și vie…

El ți-a dat glas. Eu îți voi da cuvînt.”

(Dacica)

Descrierile argheziene, puține la număr, pleacă de la datele realității, ca să le strămute în basm. O astfel de descriere a căldurii estivale este în versurile:

„Era pe la amiază, rășinile de brazi

Curgeau, topite de dogoare,

O spune și pietrarul, căci mai trăiește și-azi.

Un vultur se aprinse-n văzduh ca o făclie

Și trase-n bolți beteală de flăcăi învîrtită,

Pierzîndu-se cenușe în zarea arămie.

Așa mi-a fost arșița povestită,

Că umbra dintre codri arde ca o văpaie

Spuzînd răcoare-n multe și-n văi ca un cuptor.

Se mai vedea cărarea din cîteva pîraie

Ce gîdilau al-dată cireșii-n drumul lor…”

(Aleluia!)

Unirea gingășiei cu vigoarea este unul din contrastele plăcute ale lirei argheziene. Făpturile mici, gâzele, au găsit de mult în Arghezi un prieten, sensibil la moartea albinei și la nevoile paianjenului, („Lumină lină” și „Seara” în Viața socială, II, 5-6, 1911) sau fragilitatea fluturelui („Puțin” în Viața româneasca, decembrie 1911)

Dragostea de copii, concretizate în cunoscutele schițe cu Mițura și Baruțu din „Cartea cu jucării” și-a găsit și în poezie expresia delicată, cu „Cântec de adormit Mitzura”. Poema este o rugăciune prin care i se cer lui Dumnezeu adăpost și jucării, pe dimensiunile pruncei, cu intuiția vocației sale viitoare:

„Și mai dă-i, Doamne, vopsele

Și hîrtie chinezească,

Pentru ca, mînjind pe ele,

Slava ta s-o smîngălească.”

Poetul gospodar, căruia o dată cu versurile din „Cuvinte potrivite”, îi sporea și grădina, își îndreaptă o câtime din disponibilitățile afective către florile, care au o notă comună cu copiii:

„Ca niște ochi se-ndreaptă către mine,

Cu gene lungi trandafirii,

Floarea deschisă a tulpinii pline

De căutări sfioase de copii.”

Vocația cea nouă e exprimată în versul simplu și lapidar:

„Sînt grădinarul ierburilor scunde.”

(Confidență)

Păsări ciripitoare, care-și regăsesc primăvara cuibul

„… de lut

Gata făcut, bine făcut

Cu cîlț ușor și scame moi”

sunt asimilate de poetul cucernic cu heruvinii, veniți din locuri sfinte, cu prilejul sărbătorilor pascale.

Prin dragostea pentru copii ca și prin aceea pentru plante și animale, privite ca mărturii însuflețite ale dumnezeirii, precum și prin împecherea gingășiei cu vigoarea.

O gamă întinsă de umor caracterizează poezia lui Arghezi, acest umor este unul sec, și reținut, cu excepția celui din „Cartea cu jucării”. În vers, „poetul se folosește numai ocazițional de neologism, când umorul se afirmă cerebral, ca în savuroasa poemă „Evoluții”, care deplânge civilizația, prin care omenirea a pierdut farmecul mitologiei și miraculosul creștinismului primitiv”:

„Pământul antic s-a civilizat.

Nici nimfe, nici naiade, nici sirene,

Crucificate ritmic și alene

În așternutul undei ondulat.”

Istoria națională i-a oferit lui Tudor Arghezi un prilej de laudă adusă lui Vodă-Țepeș pentru geniul său justițiar, unit cu sensul ierarhiei și al tradiției religioase. Crudul domn e „gânditorul”care, și la ospețe, între urări și pahare, scrutează pe boieri și pe vlădici și „cugetă ce țepi li se cuvin”. Aceasta este „poanta”, de un umor sec desăvâșit. În prealabil, autorul obține alte efecte prin dozarea sentimentelor conservatoare și tradiționale ale domnitorului, în alegerea calității lemnului și asigurarea ritualului creștinesc al morții:

„ De-altel creștin, cu țepile, colivă

Îți pregătește Vlad- și lumînări.

Cuviincios cu buna rînduială

Pentru cei mari, fie munteni sau turci,

Avea mai mari și osebite furci,

Ca treapta loc să nu dea la-ndoială

Vedeai Vizirii la-nălțimea lor,

Înfipți în vîrfuri sprintene de plopi,

Iar pentru sfinți, vlădici și episcopi,

Avea lemn sfînt și bun mirositor.”

Se poate observa umorul autorului, care rezultă din apropierea termenilor „sfinți”, care vizează prelații nevrednici și „lemn sfânt”, referitor la substanța țepilor.

Cu totul excepțional, la poetul de superstiție naturistă și atitudine antiintelectuală, este ironizarea peisajului infernal, pentru faptul corect al repetiției în regularitatea fenomenală.

„Senină-n imitarea-i eternă, rece, goală

Și silitoare, iarna, ca un școlar supus,

Aplică-ntotdeauna, strisc, regula de sus,

Cuminte, mulțumită de-a fi gramaticală.”

Efectul de umor este de natură intelectuală, prin asociația dintre docilitatea unui școlar și sârguința anotimpului în aplicarea regulei „de sus”. Uneori umorul este lexical, mai ales în transcrierea limbajului periferic, cu condensări savuroase:

„ –Măi !”

„Să-i saie ochii ?” – „Să-i !”

(Sici, bei)

Deasemenea, efectul umoristic mai e dobândit prin raritatea termenilor, prin filologia populară sau de-a dreptul din folclor:

„ Cîrmîzul, spînzul, scăpăul,

Sînge de nouă frați coconari,

Migdale amari,

Așa îți este leacul:

Ducă-se de-a berbelacul…”

Nota dohomiei este dominantă în poemele pentru copii și în „Hore”.

Poetul compune definiții sau ghicitori de aceeași natură, în „Alfabetul”, pentru fiecare literă:

„Cine vine mîndru și călare

Și nici cal măcar nu are?” (M)

Sau:

„Ce borțos și ce fudul

Și niciodată sătul!” (B)

„Viziunea alcătuitorului de alfabet este caricantă, însă nuanțată de bonomie.”

Într-o serie sincronică de poezii, bunica cu tricotajele confuze, întreține umorul familiar și familial al lui Tudor Arghezi în „Amintiri de Crăciun”. Poetul mai compune „Stihuri de abecedar”, stilizându-și naivitatea, în versuri în care umorul se împletește cu gingășia.

„Facerea lumii”, „Balet pe șapte silabe” (Cartea cu jucării), aparține ambiției minore, neobișnuită poeților mari, de a face instrucția copiilor, prin mijlocirea distincției utile dulci. Haosul primordial e astfel înfățișat pe înțelesul minților fragede:

„Cînd a fost, la început,

Nu era nimic făcut.

Lumea toată era goală

Ca o tidvă, ca o oală,

Era noapte peste tot,

Ca-n cutia cu compot.

Era ceață

Ca-n borcanul cu dulceață.

Și tăcere

Ca într-un hîrdău cu miere.”

Efectul este apreciabil și copiii ar trebui să fie familiarizați cu, literatura bună, fără evitarea sistematică a compunerilor argheziene, de cu totul altă calitate decât obișnuita literatura de specială.

2.2. Tudor Arghezi – autor reprezentativ al literaturii lirice pentru copii

Într-un arc peste timp, și literatura lui Tudor Arghezi va prelua bucuria descrierilor de natură de la romanticul Alecsandri, și va lăsa poezii dedicate tuturor anotimpurilor.

„Arghezi, precum înaintașul său, salută noul anotimp al primăverii cu gravitate și solemnitate, iar la el metaforele și figurile de stil în general se încarcă de numeroase semnificații.” Într-o poezie precum „Bună dimineața primăvară”, Tudor Arghezi așteaptă anotimpul

„Cu cofa plină de rouă nouă și lumină

În țara din răspântii verzi”.

În natura descrisă, Tudor Arghezi va introduce lumea măruntă a animalelor, un model de vrednicie și de pretext pentru umor sau joc. „O lăcustă”, „Fetică”, „Furnica”, sunt titluri prin care Tudor Arghezi surprinde lumea naturii și un univers al boabei și făpturii dragi autorului.

,,O furnică mică, mică

Dar înfiptă, va să zică,

Ieri, la prânz, mi s-a urcat

De pe vișinul uscat,

Pe picioare, pentru căci

Mi le-a luat drept niște crăci.

Mărunțica de făptură

Duse, harnică la gură

O fărâmă de ceva,”.

(T.Arghezi-O furnică)

În această poezie ne este relatată hărnicia unei furnici. O furnică ca o făptură mărunțică se coborî de pe un vișin uscat și se urcă pe picioarele poetului, luându-le „drept niște crăci.” Furnica harnică „Duse, harnică la gură / O fărâmă de ceva” pe care urma să o așeze în magazie ca provizie pentru iarnă.

În gândul său, autorul o întreabă încotro se duce, căci s-a rătăcit, urcându-se până în cravată, ca apoi să ajungă până în chelie și să-și ia drumul în dărăt, mai are de străbătut „Două dealuri și-o bărbie”.

Furnica este comparată cu o „virgulă târzie / Într-un op de poezie”. Dacă această furnică ar fi fost omorâtă, era așteptată în zadar în furnicar de către ,,Maica stareță, furnica”.

Din această poezie reiese conversația dintre om și necuvântătoare, comparându-se unul cu celălalt prin hărnicie și dragostea de semeni.

În poezia „Ploaie” Arghezi face o asemănare între ploaia care curge în nădușeala nopții și o muzică pe care n-a auzit-o de mult. Încearcă să deslușească melancolia provocată de ploaie, care debutează cu imagini muzicale „În fiori, în aiuri și ghitare”. Ploaia este un produs al unei nopți dense țesute din mai multe sute de nopți, al marii bezne, în care autorul simbolizează necunoscutul.

Lângă fereastră, fagul care stă poartă semnul funerar „De care-atârnă noaptea neagră, toată, ca un steag”. Iar gândul este comparat cu o flacără de ploaie târzie care „Se face palid și descrește ca o făclie”. Zgomotul făcut de stropii de ploaie este descris la final într-un limbaj militar făcându-se o comparație între zgomotul ploii și„ șuierul săbiilor / Și-al spadei ciocnite de scut”. Finalul ploii este redat de Arghezi ca și o oaste învinsă, care se retrage.

„N-am auzit-o, parcă, de mult…

O ascult.

Nădușala nopții curge pe geamuri.

Plouă în golurile de ramuri.

Aș voi să găsesc o asemănare

Și caut în zgomote și murmure,

În fiori, în aiuri și ghitări

Ecou nedeslușit și tulbure.

Noaptea s-a-ntunecat cu alte nopți în fund,

Și din noapte-n noapte,

Nopțile ursite

Cern ploaia cu nisipul mărunt

Ca niște site. ”.

(T.Arghezi-Ploaie)

Poezia „Tâlharul pedepsit”, vorbește de un șoricel „hoț și borfaș” care se credea un uriaș, pe lângă o albină „Slabă, mică și puțină”, într-o zi s-a hotărât să prădeze un stup de miere. Din nefericire, șoricelul dădu ochii cu norodul de albine.

Albinele cum îl zăriră, nu-i mai cerură socoteală șoricelului, ci tăbărâră toate pe el. Îl înveliră pe șoricel în ceară, de la coadă până la bot, „Și l-au strâns cu meșteșug, / Încuiat ca-ntr-un cosciug”.

În ultima strofă, autorul relatează modul de apărare al albinelor față de șoricel, făcând o comparație a puterii de răzbunare dintre cei mici și cei mari: „Că puterea se adună / Din toți micii împreună”.

“Într-o zi, prin asfințit,

Șoarecele a-ndrăznit

Să se creadă în putere

A prăda stupul de miere.

El intrase pe furiș,

Srecurat pe urdiniș

Se gândea că o albină-i

Sclabă, mică și puțină,

Pe când el, hoț și borfaș

Lângă ea-i un uriaș.

Nu știuse că nerodul

Va da ochii cu norodul”

(T.Arghezi- Tâlharul pedepsit)

În poezia „Stupul lor “este vorba de un stup de albine care a fost uitat de prisăcar pe o vâlcea. Stupul este acoperit de o broboadă de zăpadă și ocrotit

„De trei plopi înalți, de nea

Prisăcarul le-a uitat

Și-a căzut și peste ele

Iarna, grea ca un plocat”.

(T.Arghezi- Stupul lor)

În interiorul stupului, harnicile albine sunt treze, și adunându-și toate la un loc puterile, nu încetează să lucreze. Albinele nu au muncit fiecare pentru sine, ci au muncit pentru întregul stup, ca să adune miere. Aici, autorul vrea să relateze hărnicia, priceperea și buna înțelegere din stup, fiind astfel stupul scos din impas. Din hărnicia și buna înțelegere din stup, putem învăța că la orice greutăți, dacă suntem uniți și înțelegători unul cu celălalt, le putem depăși pe toate.

„Stupul lor de pe vâlcea

Stă păzit într-o broboadă

De trei plopi înalți, de nea.

Pe o blană de zăpadă.

Prisăcarul le-a uitat

Și-a căzut și peste ele

Iarna, grea ca un plocat, ”

(T.Arghezi- Stupul lor)

Odată cu sosirea primăverii, păsărelele se reîntorc din țările calde, căutându-și vechile cuiburi sau reconstruindu-și altele. În poezia „Cuibul” ne este redată, de către Arghezi, întoarcerea rândunicilor. Câteva perechi de rândunici au început să-și lipească cuibul cu multă dibăcie, pe o casă bătrână. Din zori și până în seară muncesc cu hărnicie, căptușindu-și cuibul cu pene și puf.

„Rândunicile, păreche

Și-au prins cuib de casă veche

Cât privește fulgii, lâna,

Are grija lor bătrâna.

Trage, dis-de-dimineață,

De saltea tigae creață,

Și din perină de puf

Scoate câte un zuluf. ”

(T.Arghezi- Cuibul)

În „Inima de câine”, ne este redată de Arghezi, prietenia dintre animale și dragostea omului față de ele.

La cotețul unui câine, pe nume Dulău, care este un câine rău, dar totodată și un paznic bun, a fost adusă de stăpânul lui „Troaca mare cu păsat”. Vrăbiile care stăteau „Zgribulite-n pod și-n pom” s-au adunat la păsat.

Dar, deși Dulău știe că mămaliga este pentru toți, sperie vrăbiile cu un lătrat, dându-și seama că puse tovărășie cu vrăbioi hoți, le-a lăsat jumătate din mămăligă: “Și gingaș cum nu se poate, / Le-a lăsat-o jumătate”.

“La cotețul lui Dulău,

Pasnic bun și câine, rău

Vrăbiile se adună

Să prânzească împreună.

Zgribulite-n pod și-n pom,

Au văzut ducând, pe om,

Troacă mare cu păsat

Și Dulău a și lătrat. ”

(T.Arghezi- Inimă de câine)

S-au spus despre Arghezi toate acele lucruri superficiale și juste ce se observă din capul locului: că exprimă conflictul între real și ireal, că e baudelairian și eminescian, că e un creator de limbă. Toate aceste aspecte s-ar putea afla la orice alt poet. Universul său substanțial, sensul de explorație metafizică a viziunilor, intelectualitatea fără cadre raționale a acestei lirice, iată chestiunile adevărate.

Perspectiva cosmică este un element al poeziei argheziene, iar instrumentul este reprezentarea creațiunii sempiterne, a germinației. În „Ce-ai cu mine, vântule” elementul spiritual e speriat tocmai de viteza înmulțirii celulare, în zonele de jos ale vieții:

,,-Soare, care aduci lumini și balsamuri lui Coco și te joci cu ciocul lui poleit, cum dai tu naștere și garaofelor și bucuriilor și gângăniilor puturoase în văzduhul legănat de plopi și răzimat în brazi? Pentru ce preferința ta pentru marile infecții ale existenței? Cum dai tu voie gândacului să calce urmele tale și să facă pui în raza ta îngerească? De ce lași sămânța viermelui să se resolve în făpturi târâtoare și îmbălate în năframa ta de borangic? Ce simpatii abjecte leagă infinitul în care călătorești singuratic și veșnic, de icra păduchelui și de oul libarcii?”

„Balet de șapte silabe”, e un admirabil poem cosmogonic în perspective infantile. La început era noapte ,,ca-n cutia de compot”. Nu se vedea nimic, nici măcar o cioară, n-avea cine pe cine să certe, nefiind pici, ștrengari, fetițe și băieți, nici jucării. Atunci Dumnezeu s-a apucat de lucru:

,,A luat un ghem de sfoară

Și i-a dat drumul afară,

Din cer în mare,

Și scoate soarele cât o căldare.

A luat clei și pap

Și a făcut un crap.

Și pe lângă clei

A luat o pungă cu scântei.”

(T.Arghezi- Balet în șapte silabe)

Ideea absolută pe care o exprimase până acum prin ascuțimi de gând sau de care încercase să se apropie învăluit de fumul de tămâie al rugăciunii, se oglindește de astă dată simplu și curat într-un bob de rouă: istoria universală se țese în limitele gospodăriei, poezia vieții, ,,pe un petic de grădină, din bucurii delicate și întristări”.

Necuvântătoarele, cu puținul vieții lor mărunte, comunică informații asupra Totului: ,,Dacă mi-ar spune fiecare ceva, capra nițel, picherea nițel, și nițel turturica, și tot atât câinele și brotacul, nu aș mai ieși din domesticitatea ogradei ca să aflu și să mă instruiesc”. Este o adevărată precizare a sensului filozofic al animalității, în aceste texte de Arghezi, sens vegheat de mărturisirea: ,,Ce bine mă simt între animale și cât le respect!” și în care omul își poate vedea, oglindită, dimensiunea sa de elevație dar și, prin contrast, propria nimicnicie în raport cu principiul vieții.

Definițiile animalelor sunt realizate pe axul câte unei idei. Pisica este ,,idolul inefabil al repaosului și al lenei surâzătoare…“, un câine, ,,exemplar genial al formelor, al mișcărilor și al vieții sufletești…” Palpâind în conturul fugar al unei viețuitoare, principiul vital se exprimă cu simplitate și acuratețe: ,,Ce-mi place mie […] e că nici un dobitoc, cum îi zicem noi, deștepții, nu ia pielea altuia, penele altuia, glasul altuia, și că fiecare rămâne ce este, știind că de multe ori i se trage moartea pentru că vrea să fie numai el”. Sau, adresându-se vrabiei: ,,Orișicum, firea ta potolită mă mulțumește, și dacă vii ca un stol de cartofi din grădina sfântului Francisc în livada mea, tu nu-mi tulburi nici amorțirea, nici lectura și nu ții să mi te arăți cu coarne și picioroage, să mă sperii cu o podoabă agățată și cu fanfaronadele unui ghiers plagiat”.

În comparație cu omul, care e o ființă problematică și prin aceasta nefericită, ,,animalele au un sporit simt de încadrare în natural, de participare la ritmul cosmic care li se relevă mai direct” : ,,Ca și albinele, furnicile nu discută ordinul instinctului și al comitetului de direcție, care deliberează în mușuroaie; nu se îndoiesc, nu analizează”. ,,Găina e o persoană; participă la viața universală, din care și-a rezervat un sector, și la sensul filozofic”.

,,Profesoarele (cloștile) și-au luat rolul în serios, conducându-și clasele, izolate în pâlcuri personale, prin cânepa și elevii se găsesc în linia naturii și a unui ideal, învățând limba găinii și geologia pământului la suprafață, care-i comestibilă toată”.

Viețuitoarele exprimă, autentic și cu simplitate, principiul vieții, ideea; de aici caracterul de noblețe curată al înfățișării lor, iar, pentru a pune într-o lumină cât mai clară comunicarea lor cu esența cea mai de preț, din care și fac parte, autorul ni le prezintă în haina strălucitoare a celei mai depline frumuseți; ca și când ar vrea să ne arate că frumosul exprimă direct ideea. În textele lui Arghezi lumea este bătută cu pietre scumpe, e lucrarea unui artizan bijutier, față de care orice încercare de concurență rămâne umilită: ,,Iată și o luminoasă șopârlă, cu scântei de safir de zmarald, fugind de noi pe o dungă de argint, ca steaua care cade înecată în azurul negru”. Lăcusta este ,,un ac de zmalțuri transparente și lucii, și inima ei ar putea să fie toată de aur, ca luminișurile de amănunte ale nervurilor din aripile strânse”. Scarabeul ,,face parte și din lumea bijuteriilor lucrate cu aripi lungi și cu migală”.

Peștele roșu are o întreagă legendă, consemnând participarea celor mai alese frumuseți la opera de artă a naturii. Tehnica descriptivă este în maniera extrem-orientală, culori curate, mult aur, limpezimi: ,,Deasupra florilor din grădină, pe atlazul azurului palid, alunecă săgețile rândunelelor, ca într-o stampă”.

Nimic mai greșit a vedea în viziunea argheziană o spoire a lumii cu frumusețe. Exegeza operei sale e demult conștientă de faptul că frumusețea nu vine de la mâna pictorului, că nu e adăugată, că se afla în realitatea modelului și trebuie descoperită. Autorul îndepărtează materialul de prisos, pentru a lăsa frumusețea să strălucească în voie, dar lucrarea sa se aplică în primă instanță domeniului semnificațiilor, iar nu aparențelor; e curățită deci zgura de semnificații, iar strălucirea e un rezultat al evidenței înțelesurilor. De altfel, mai vechea temă argheziană a dualității de substanță a lumii, își află în prozele din acest volum nu numai expresii noi, dar mai ales argumentări, interpretări, de care suntem obligați să ținem cont. Construcția duală a lumii ține de însăși esența ei, principiul negativ cu întreaga-i sferă de manifestări pronunțându-se în clipa genezei: ,,Începe viața, a început suferința. Nici o disciplină și austeritate nu împiedică atacul perfid al infinitului mic și al larvei”.

,,Viermele face parte din viață și se înmulțește în scânteierea luceafărului depărtat”.

Contradicția ține deci, de firescul lucrurilor, dezvăluindu-le adâncimea; o lume pe o singură dimensiune e o lume săracă și falsă; ochiul care o vede astfel e împăienjenit de eroare: ,,Alianța dintre țepos și fraged, dintre aspru și gingaș, dintre amar și dulce, pe care fructele o înțeleg, cărturarul nu a înțeles-o, fiind sărac cu duhul, ca fericiții sfintelor pilde, și neștiind că și fulgerarea, care este fără de ființă, ca văzduhul, scăpară din două pietre lovite”.

În viziunea lui Arghezi, această concepție explică și determină acumularea a acelui snop de corespondențe care o caracterizează atât de bine. Înnobilată, pe de o parte, proclamată drept operă de artă a unui suprem giuvaiergiu, lumea alunecă, în cealaltă direcție, pe un povârniș al destrămării, descompunerii, invaziei, a principiului minus: ,,Rânduiala vieții face ca la toate genurile de îngeri să corespundă genuri de maimuțe, de imitații, de diavolie și hibriditate, o rezervă de simili și degenerescenți”. Musca este parazitul ,,care contraface zborul ciocârliei și cântecul rugăciunii”, prilejuind ,,intuiția puterilor scăzute ale lui Dumnezeu, invadat, în cerurile lui, de muște”, fluturele este un ,,vierme înger”.

Alunecarea în viziune apocaliptică nu este însă nici exercițiu descriptiv gratuit, nici satisfacere a vreunei oarbe înclinări spre zonele de umbră, infernale; fiecare pas spre aria nefastă, fiecare înaintare a valului negru al mareei dictate de puterile întunericului nu face altceva, totuși, decât să lărgească spațiul semnificant în care este considerată lumea.

Perspectiva cosmică se instaurează unind infinitul mare cu cel mic, expresiile supreme ale creației în sens pozitiv și negativ, în elevație și prăbușire, viermele cu luceafărul, pe o linie de scânteiere.

Acest punct de sosire rotunjește însă, după cum se poate observa, ceea ce am numit aventură spirituală. Disponibilitățile eului s-au cheltuit într-o epică a unor successive încercări de apropiere de absolut; i-au acompaniat, susținut și comentat tentativele, umbrele trecătoare ale unor existențe înconjurătoare care au fost, pentru subiectul iscoditor, prietenii eroului din poveste.

Geneza se oprește la ființele elementare, primordiale: broasca dezbrăcată, melcul, râma.

În universul copilăriei, ca și într-al celor mari, intră ființele fragile, gâzele, păsărelele, câinii, pisicile, de care poetul se înconjoară cu grijă și duioșie, încercând o comuniune deplină: ,,Trebuie sa fie bine.”

,,Iarna-n stupii de albine”, meditează el într-un ,,Cântec de buduroi” (inițial în ciclul Buruieni), fiindcă albinele sunt harnice și stupii lor pitiți de ploaie, par un cătun de chinovii, de chivote oblonite. Greierele scârțâie, nu cântă frumos, ghiersurile lui sunt ciunte, dar poți să-l omori când nu știi de unde s-a ivit: ,,Și câtu-i de mititel, / Numai gura e de el?”

O bătrână urmărește după perdea cum rândunicile iau zulufii scoși dintr-o perină de puf (Cuibul), vrăbiile spun în graiul lor ce trufandale goale și cu păr se găsesc în grădină (Perechi), un vrăbioi invită fetele să ciugulească din meiul pus de mama lor (Potul) într-o farfurie (Meiul), semințele dulci la gust, oferite drept răsplată pentru inspirație (Fetele-mele):

,,Însă, cum se vede treaba,

Darurile nu-s degeaba,

Ca și voi îi dați să scrie,

Schimb și plata, poezie.”

Zmeu, Zdreanță și Dulău sunt câini cu însușiri omenești. Zmeu, câine de vânătoare, ager, lasă mustrat scatiul din gură și privind la rândunici, sticleți și vrăbii umil, vede că tot ce se mănâncă, zboară. După portret, “Zdreanță” e o corcitură seidenpinch:

,,L-ați văzut cumva pe Zdreanță,

Cel cu ochii de faianță?

E un câine zdrențuros

De flocos, dar e frumos.

Parcă-i strâns din petice,

Ca să-l tot împedice.

Ferfenițele-i atârnă

Și pe ochi, pe nara cârnă,

Și se-ncurcă și descurcă,

Parcă-i scos din câlți de furcă.”

(T.Arghezi- Zdreanță)

Fiindcă fură, lui Zdreanță i se dă un ou fierbinte, în schimb Dulău observă că omul a pus troaca mare cu păsat pentru el și pentru vrăbii și, gingaș cum nu se poate, împarte masa cu ele.

Există, deci, la Tudor Arghezi creații destinate doar surprinderii cu umor și voioșie a unui animal, este și cazul cunoscutului „Zdreanță”, poezie mult mai cunoscută decât schița cu același titlu și de același autor, în care Tudor Arghezi descrie câinele bătut și părăsit.

Poezia, după ce începe cu interogația în care este prinsă și o scurtă descriere a câinelui, va realiza în continuare un portret plin de haz și ironie, imaginația se aglomerează cu mult umor, aparența sugerează inocența, dar faptele o infirmă, acțiunea este simplă, rapidă, Zdreanță mâncă ouă până când gospodina recurge la o metodă simplă, dar eficientă, pentru a-l dezvăța; efectul este cel dorit, iar finalul este în aceeași subliniată notă comică.

Tudor Arghezi i-a mai dedicat o poezie lui Zdreanță, o poezie intitulată „A fost”, cu o tonalitate mult mai gravă, fiindcă surprinde momente de după moartea câinelui, când poetul îi simte lipsa.

Ca Eminescu și Topârceanu, Arghezi e un fin observator și pictor al lumii animale. Pisica e indolentă (Mâța):

,,Când se scoală iese-n tindă.

De-abia-ncepe să se-ntindă,

Și-obosită de căscat

Se întoarce iar în pat.”

Țepos cum e și întărit ca o cetate, ariciul e sociabil și vesel (Arici, bogorici):

,,Nesupus la gând pizmaș,

Bogorici e drăgălaș

Cui îl ia cu prietenie.

Cântă-i numai din tipsie

Și-ți și joacă o chindie.”

Chiar când se coboară, cum face adesea, în universul mărunt ori familiar, Tudor Arghezi păstrează unghiul de vedere cosmic. Gângania care cade în călimară (Îndoiala [Cetatea literară]) este un mit picat într-o mare neagră dintr-un empireu de garoafe:

,,O zburătoare mică a făcut popas

La cărturarul nostru, de compas,

Pornită-ncoa din cine știe

Care stihie de hârtie.

Îndrăgostită de cristale

Și pogorând pe masă în spirale,

Gângania, de patru ori la fund

Și-a tăvălit fundul rotund….. “

Cristalul (Inscripție pe un pahar) apare ca un simbol al nucleizării formei prime în haos și al perpetuității Creației:

,,Cristalul rotund, pe umbră de velur,

Cu inima de-a pururi senină,

M-am născocit din ape de azur,

Am înghețat sub țurțuri de lumină,

Și neîncetat, ca pietrele de rouă,

Par a renaște-n locu-mi tot virgin,

Cu-o licărire-n fundul meu mai nouă,

Pe cât mi-e încăpătul de puțin.”

Rufele, ceasul, bucătăria, uneltele de gospodărie sunt atinse de moartea unei bătrâne (Poarta cernită) în aspectele lor vitale, de duhuri casnice:

,,Posomorât azi, câinele nu are

Lapte, n-are de mâncare.

S-a întrerupt gospodăria

Și s-au închis dulapul și bucătăria.

Piulița de aramă

Lucește ca un astru solitar,

Și luna și-a făcut un far

Din turla-nvăluită-n scamă”.

Chiar când face imagini grațioase (Creion), tehnica nu e suprapunere, ci deschidere de neprevăzute perspective spre imensitate:

,,Obrajii tăi mi-s dragi

Cu ochii lor ca lacul,

În care se- oglindesc

Azurul și copacul.

Surâsul tău mi-i drag

Căci e ca piatra-n fund,

Spre care-noată albi

Pești lungi cu ochi rotunzi.”

(T.Arghezi- Creion)

Există la Tudor Arghezi și o aplecare către universul mărunt ca atare, dar atunci nu dăm de o poezie minoră, ci de manierismul arghezian care constă într-o avalanșă de minuscule, de familiarități, de scoateri copilărești de limbă afară, de poleiri. Atunci poetul vorbește de ,,nițică nevinovăție” și de ,,nițică depărtare”, aduce o ,,țandără” de curcubee, ,,hârtie chinezească” și ,,vopsele” cu care copilul să ,,zmângălească” slava divină. Sunetele pianului sunt ,,mierlele de pe clape”. Oiștea dă în ,,niște” zid, broaștele se clătesc pe gură ,,cu o pensulă de zdreanță” vopsindu-l cu ,,faianța”, văile sunt de ,,tibisir”, noroiul e ,,borș”, luna se urcă ,,nițel mai sus”, toamna trage pe o troiță ,,c-un deget sau cu două”, ,,albăstreala nouă”, lăcusta are ,,pieptar cu solzi de țiplă”, ,,căptușit c-un fel de sticlă” și e o ,,domnișoară” ,,de cristal și scorțișoară”, jarul alcătuiește ,,fierturi”, noaptea își spală ,,farfuria” în lac, un moș Pârțag umblă cu o ,,găleată de bale”, poetul a luat un cârlig ,,coca” din soare și a pus pe vatră ,,o poală de stele”. Exemplele ar putea fi nenumărate. E în toate acestea un exces de precizie și de intenție artistică, o coborâre în artificiu care arată câteodată o absență a gustului detestabilă. Însă a confunda pe marele poet cu umbra lui obosită, e o nedreptate.

În “Cartea cu jucării” se glorifică copilăria cu instinctele și libertățile sale de animalitate suavă. Artisticește nu e o carte pentru copii, ci numai despre copii, notându-se cu știutul umor plastic, aspectele lumii infantile, posibile în sine: limbaj special, logică a absurdului, curiozitate. Mai apropiate de enigma psihică a copiilor apar animalele. ,,Cartea cu jucării “e și ea ,,o jucărie de vorbe”, un univers gratuit care începe ca și cel al adulților cu o cosmogonie în care Creatorul e Mama, Tatăl, pruncii fiind făpturi în aluat, material de imediat interes pentru copil:

,,Pe Mitu, Mama a făcut-o din coca de nuci, și pe Tătuțu mi se pare din coca cu mac, fiindcă are mustăți. A luat pe Mitu o pungă de făină, o cană cu lapte și cinci albușuri de ouă bătute și cinci gălbenușuri și le-a frământat bine.”

(T.Arghezi- Cartea cu jucării)

Portretul pisicii (din Bestiar) e un poem în proză plin de suavitate:

,,A intrat acum două luni în casă, cu tihnă și simplicitate. Venea pentru întâia oară și totuși s-ar fi zis că a mai fost și că-i aparținuse ceva din apartamentul nostru, atât de familiară îi era căutătura galbenă, atât de sigur pasul, mut și lin, cu care își ducea silueta de catifea prin odăi.

Împărăteasa pământului întreg nu ar putea să aibă o gleznă mai fină, o liniște mai aristocratică, o stăpânire de sine mai liniștită; un stil mai suav decât pisica noastră străină.”

Mai bogată în efluvii lirice este culegerea ,,Ce-ai cu mine, vântule?”, plină de uși deschise asupra Universului misterios, privit spre infinitul mic. Coco, papagalul, spune: ,,…Capul meu încovoiat poartă un cioc numai decorativ, cu care nu pot să mușc și abia mă scarpin cu el. Poate că m-am născut întâi din melci, cu care linia mea de profil poartă o asemănare.”

Surprinzătoare nu este latura plastică a imaginii, ci miezul ei conceptual. Papagalul este un animal care trăiește mult, melcul e o vietate care trage gândul dincolo de era apariției omului pe pământ. Deci mintea e pusă numaidecât să considere nimicnicia omului și străvechimea unor forme răspândite în spețe disperate. Poetul contempla un paianjen, dar studiind în așa chip raporturile încât rezultatul este o depășire a aparențelor:

,,…Paianjenul – zice – ar fi omul, și musca, locomotive. Ce cabluri grosolan încrucișate i-ar trebui omului ca să prindă taurul prostește și să-l stăpânească strâns ca paianjenul musca?”

E o evaluare de natură științifică a forței păianjenului prezentată într-o imagine colosală! Mai deperte, cu același dar de a se coborî în universul mic, realistic, dar cu efecte fantastice, poetul observă economia vieții paianjenului:

,,…Ca un copil în scutec și ca o mumie, corpul zvapăiatei care mi-a stricat liniștea lecturii e răstignit, înfășurat, imobilizat într-un ghem. Atunci, sacul cu musca este luat voinicește la spinare și scos din perdeaua de aer, care trebuie să rămâie liberă și întinsă, pentru viitoarele aventuriere, către fund, unde, ca o provizie hibernală, e agățat într-un cârlig: Gospodarul păstrează merindele conservate. Liniștit, el s-a întors la ploșniță, cu golirea căreia era ocupat când musca i-a lovit antena.”

E aici un amestec nemaivăzut de mitologie păgână și spaima apocaliptică, plină de gândire platonică. Multe alte idei poetice se mai pot găsi: vârsta colosală a papagalului Coco, casele rândunicii, fetele care fac baie de nămol în pozițiuni de bronzuri, trenul de care esteții vechi sufereau ,,ca de un păduche mare”, pomul schimniciei din Nocturna, elogiul morții din Cetatea morților (,,Doi preoți slujesc pe mortul meu culcat în crizanteme”).

Ca să înțelegi poezia lui Arghezi, trebuie să ai vocația miturilor grozave, a viziunilor cosmice.

Printre ,,poeziile copilăriei”, Tudor Arghezi a scris poezii atât despre natură, cât și despre viețuitoare.

A știut să îmbine versurile, să le cizeleze, la fel ca și un olar, alegându-și cuvintele, la fel ca olarul lutul, cu grijă și cu o sensibilitate aparte, îmbinănd utilul cu plăcutul.

În natura descrisă, Tudor Arghezi va introduce în lumea măruntă a animalelor un model de vrednicie și de pretext pentru umor sau joc, surprinzând lumea naturii și un univers al boabei și făpturii, drag autorului.

2.3. ,,Poezia boabei și a fărâmei”

Mărțisorul este casa familiei Arghezi, dar cum mărturisea poetul, „Mărțisorul este patria literaturii mele!” Dar, este, în acelasi timp și „patria copilăriei noastre – subliniază Baruțiu T. Arghezi – și izvorul cel mai curat al vieții noastre de familie”. Casa și grădina de la Mărțișor aveau doi gospodari, Tudor și Paraschiva, și doi copii, Domnica (Mitzura) și Iosif (Baruțu) – eroii Cărții cu jucării (1931), pentru că „O povestire e o jucărie. Ți-ai spânzurat de pereți o mie de jucării, și toți copacii din pădurile muntelui alb, la piciorul căruia paște lumina verde calul nostru roșu, sunt plini de maimuțoi cocoșați, de îngeri cu elastic, pe care i-a prins în codri dorința noastră de a da vocilor, vântului o îndreptățire și pustietății molcome dintre frunze o viață împărecheată cu oameni reduși în mucava” (Jucăriile).

Pe lângă povestile pe care copiii le ascultau cu atâta plăcere de la mama lor, așa cum mărturisește Baruțu că: „În Mărțisor, copilăria anilor dinaintea școlii a fost plină de povestiri cât și de întâmplări, din care, ca în fabulă, trăgeau învățăminte moralizatoare”, tatăl compunea versuri despre vârsta fericirii fără întoarcere.

Primul volum cu această tematică este Cărticica de seară (1935) care cuprinde o serie de imnuri închinate existenței mărunte. Sunt poezii a căror tematică se referă la universul mic și la iubirea pentru o viață de familie în care rolul principal îl are soțul, pentru că acesta o inițiază pe femeie în treburile gospodăriei. El e cel ce o ocroteste și-o cheamă pretutindeni să-i arate cadrul natural rustic și universul casnic, începând cu copiii:

„Vino să te ascund în trestii si papuri,

Până or sosi hainele din cufere si dulapuri,

Pantofii înalți

Cu care ai să te încalți,

Ciorapii de sticlă demătasă,

Horbota moale, cămăsile fumurii de acasă,

Mâinile mele vor să te îmbrace

În aromate, calde promoroace”.

(T. Arghezi- Cărticică se seară)

Microcosmosul în care își duce copilăria e dominat de natura încântătoare și de animale de pe lângă casa în care trăiesc, dând o atmosferă patriarhală de liniste, în spirit tradițional românesc:

„Cu cirese la cercei

Să mergem la purcei,

Să dăm vitelor tărâțele

Mulgându-le țâțele

În ciubere.

Dă-mi mâna ta fără putere

Cu fânul de-a valma

Taurul vrea să-ți lingă palma”.

(T.Arghezi- Îngenunchere).

Această natură bogată și frumoasă poate să le asigure o viață ca în paradis. De aceea, chemarea continuă cu aceleași promisiuni; e o chemare de dragoste, în care elementele naturii se împletesc cu ființa omenească, pe care poetul o preamărește:

„…vino în grădina mea,

Unde busuiocul a crescut ca brazii si măcesii

Zgârâie sâmburii sânului prin inelul cămesii.

……………………………………………..

Vino. Dinainte îți voi desface pelinul si romanița

Pe care le coace arsița.

Cu brațele si pieptul voi despica poiana

Si buruiana”

(T.Arghezi- Mireasa).

Poezia universului mic se împletește în Cărticica de seară (1935) cu o lirică foarte originală a iubirii maritale, după cum am arătat; e o iubire de o mare suavitate, înfocată și mereu gravă și pură. Declarațiile de iubire – susține Ov. S. Crohmălniceanu – implică apoi tot timpul o angajare maritală… Această poezie e scoasă de Arghezi și din intervențiile copiilor, care – în Cartea cu jucării (1931) – devin centrul universului familial.

Se constată că poetul se înfrățește cu făpturile mărunte. El laudă microcosmosul. În aceea lume „a boabei și a fărâmei”, Tudor Arghezi redescoperă sublimul. Este o schimbare de concepție, întrucât autorul se convinge că măreția nu se află într-o lume abstractă, ci în lumea noastră concretă și materială; pe pământ este mai întâi paradisul, printre lucrurile mărunte de care ne servim toată viața.

Dar, despre microcosmosul arghezian să-l ascultăm pe poet: „Toată viața am avut idealul să fac o fabrică de jucării, și lipsindu-mi instalațiile, m-am jucat cu ceea ce era mai ieftin și mai gratuit în lumea civilizată, cu materialul vagabond al cuvintelor date. Am căutat cuvinte care sar și fraze care umblă – de sine stătătoare…M-am apucat să fac resorturi pentru cuvinte ca să poată sări…. Câteodată, și destul de des, am strâmbat resorturile într-adins, ca să le văd cum sar ele strâmbe și am lipit o pensulă cu chinoroz pe nasul cuvântului care mă necăjea…Mai pe scurt, m-a posedat intenția de a împrumuta vorbelor însusiri materiale, asa încât unele să miroasă, unele să supere pupila prin scânteiere, altele să fie pipăibile, dure sau musculate si cu păr animal…N-am făcut nimic, m-am jucat”.

Această mărturisire are continuare în versurile din volumul Cărticică de seară (1935), unde chiar de la prima poezie, cu care se deschidea volumul putem aprecia preocuparea sa, legată de universul familial și al copilăriei, de lucrurile miniaturale:

„Vrui, cititorule, să-ți fac un dar,

O carte pentru buzunar

O carte mică, o cărticică…”

(T. Arghezi- Cuvânt).

Pentru ceea ce și-a propus să facă, poetul are la îndemână o gamă de instrumente muzicale. El indică instrumentația gingasă folosită pentru a îndeplini o astfel de cărticică, luată din lumea insectelor, plantelor pe care le găseste în jurul casei din Mărțișor:

„Mi-a trebuit un violoncel:

Am ales un brotăcel

Pe o foaie de trestie-ngustă

O harpă: am ales o lăcustă.

Cimpoiul trebuia să fie un scatiu.

Si nu mai stiu…” (Ibidem).

Poetul își mărturisește și ținta strădaniilor sale cu multă limpezime:

„Farmece as fi voit să fac

Si printr-o ureche de ac

Să strecor pe un fir de ață

Micsorată, subțiata si nepieptănata viață

Până-n mâna, cititorului, a dumitale…” (Ibidem).

Pentru o reușită fără riscuri, poetul ne invită să observăm lumea gâzelor, insectelor, să privim albinele, greierii, lăcustele, cărăbușii, buburuzele, melcii, brotăceii, șopârlele, vrăbiile, gâștele, găinile, pisicile, iezii etc. – care domină lumea din jurul casei și livezii. Astfel, albinele fură „soiuri de lumină” și le prefac în „făină”:

„Fetele, albinele,

Au furat sulfinele,

Țărâna de soare,

Pulberea de lună

De pe mătrăgună…”.

Tot ce adună ele vor transforma și depune în stup ca rezultat al alergăturii de toată ziua:

„Cred că va-ncăpea

Într-un stup si-o stea,

Care a venit

Si s-a rătăcit

Dintr-un roi de sus.

Si care deseară

E miere si ceară”

(T. Arghezi- Miere si ceară).

Copiii îndrăgesc astfel de versuri despre gâze, insecte etc., pe care le cunosc din ograda lor, le apreciază pentru alergătura pe care o fac să realizeze bunuri necesare lor.

Păsările curții fac în fiecare dimineață un spectacol adevărat. Insectele de tot felul și alte gângănii pot să împodobească copiii cu niște obiecte prețioase, adevărate bijuterii:

„În cutia de sidef si aloi

Au venit podoabe noi,

Lăcuste, păianjeni, brotăcei.

Nu te speria de ei…”

Fiecare din aceste simboluri au un scop bine definit și locul lor:

„Sopârla-i pentru glezna dela mână,

Iar sarpele pentru grumaz,

Fetiscană de altaz –

Si pentru soldul dumitale, de vioară,

Domnisoară…

………………………

Chihlimbarul ăsta-i o răgace

Matostatul e un cărăbus

Prins acus…”

Poezia „boabei și a fărâmei” izvorăște dintr-o artă miniaturistă. Poetul cântă picăturile de viață, reușind să surprindă mereu cum acestea răsfrâng nemărginirea, „marșurile universului între ceruri și pământuri”. Observând făpturile mărunte și fără apărare, poetul realizează versuri cosmice, pentru că putem considera unele acțiuni ca nebănuite așezări de lume. Păianjenul construiește din „poligoane trase la echer cu un compas abstract ermitajul în dantelă”, destinat a fi „groapa de mătase” a muștii. Acest minuscul arhitect are rostul de a apăra marile legi ale universului.

Universul mărunt, pe care-l cunoastem prin intermediul versului sau prozei argheziene, își deschide porțile către toate miracolele firii. Materia trece de la o formă la alta, înghețul devine o interesantă pietrificare a vieții. Natura se pune pe glume și universul adoptă o structură de cristale:

„Iarna blajină

A intrat în voi, întâi, ca o lumină

……………………….

Toată lumea se joacă

De-a un fir de promoroacă,

De-a țandăra, de-a cremenea,

Vrând să fie-asemenea.

Floarea numai vrea să dea

Si s-a făcut nuia.

Apa face minuni

Si soiuri de minciuni

……………………..

Melcul urduros

S-a făcut somnoros…”

(T. Arghezi- Iarna blajină).

Nu e de mirare că microcosmosul arghezian trăiește sub o formă de protecție divină. Făpturile mărunte și nevinovate se bucură de ocrotirea lui Dumnezeu, iar prin afecțiunea noastră față de aceste făpturi, ni-l apropiem și pe Creator. Poetul se înfrățește cu lăstunii, cu vrăbiile, mieii și asinii. El se împrietenește și cu pisica, gâstele, puicile, melcii, greierele, furnicile, rândunelele care și-au făcut cuibul sub streașina casei. Desigur acest univers are un caracter domestic. Microcosmosul lui Arghezi gravitează în jurul casei, al ogrăzii, în jurul gospodăriei. Întreaga dragoste dintre soți, apoi iubirea acestora pentru copii, fac din Tudor Arghezi poetul „boabei” și al „fărâmei”.

În dorința de a se reface, ca un fel de autoregenerare, Tudor Arghezi simte nevoia refugiului în lumea viețuitoarelor și a jucăriilor, unde se copilărește conștient că gestul îi e benefic:

„Fă-te suflete copil

Și strecoară-te tiptil

Prin porumb cu moț și ciucuri,

Ca să poți să te mai bucuri”

(Creion – Fă-te, suflete, copil).

Universul acesta minuscul evocat de poet, e dominat de prezența copilului, cu inocența sa fermecătoare. Cel mai reprezentativ poem din această categorie este Cântec de adormit Mitzura. Este vorba de o rugăciune prin care se doreste ca dar copilului un „…bordei de soare”:

„Doamne, fă-i bordei de soare,

Într-un colț de țară veche,

Nu mai nalt decât o floare

Si îngust cât o ureche”.

Apar cuvintele de tandrețe și atitudini de slavă pentru Divinitate, rugămintea fiind pe de-antregul parcă împlinită:

„Si mai dă-i, Doamne, vopsele

Si hârtie chinezească,

Pentru ca, mânjind cu ele,

Slava ta s-o zmângălească.

Si când totul va fi gata

S-o muta la ea si tata”

(T. Arghezi-Cântec de adormit Mitzura).

Ființe mici îi rețin atenția poetului, întrucât acestea, fiind tot creații divine, ele îi

aduc preamărire:

„Greierele îți aduce,

Doamne, binecuvântare”.

În ce ar consta această cinstire o spune poetul în versurile ce urmează:

„Gânduri line,

Spice coapte,

Doniți pline:

Miere, smirnă, must si lapte.”

Sunt antrenate și celelalte insecte, alături de greier astfel:

„Să-ți aducă binele

Clipele: albinele.

Ca balta si miristea

Să-ți răspundă linistea.”

Aceste poeziile și încă multe altele, dedicate celor mici, sunt încărcate de numeroase simboluri cu mari valori educative. Versurile au contact direct cu „arta cuvântului”, iar funcția poetică a limbajului necesită o organizare corespunzătoare a materialului verbal. Se realizează o asociere a jocului, care persistă la copii, cu farmecul jocului verbelor ritmate.

Prin ritmurile versurilor se creează fondul aperceptiv necesar pentru înțelegerea în timp, a conotațiilor dintr-o poezie.

Urmărind Poezia jocului, a boabei și a fărâmei observăm, deci, că Tudor Arghezi continuă tradiția lui Emil Gîrleanu și a lui George Topîrceanu în descrierea universului mărunt, al viețuitoarelor fără cuvânt. Până la el, nicăieri, lumea viețuitoarelor fără cuvânt, de la gâzele minuscule, la felurimea păsărilor ( cocoși, rândunele, vrăbii, lăstani, etc.) și a patrupedelor casnice ( vaci, măgari, căței, pisici, etc.) n-a căpătat un contur mai unitar și mai complex zeitatea umană, în cele mai felurite ipostaze, de la copil până la matur. Poetul se coboară până la dimensiunea ludică a vieții. Din toată această poezie ( Cântec de adormit Mitzura, Versuri de seară, Buruieni, Mărțișoare, Cartea cu jucării, Copilărești, Prisaca), reiese gingășia, inocența, prospețime și delicatețe. Universul este mărunt, atitudinea de joc, dar meșteșugul poetului este neîntrecut și metafora se insinuează firesc în text pentru a sublinia că esențele cele mai mari ale vieții există și în lumea măruntă de cele mai multe ori adevărate și mai convingătoare, în orice caz statornice, decât în lumea gravă a oamenilor.

2.4. Metode didactice utilizate în predarea și învățarea operei argheziene în ciclul primar

Metodele de predare–învățare specifice limbii și literaturii române sunt multiple. Pentru a putea dezbate importanța unor metode în asimilarea unor deprinderi și abilități, trebuie să cunoaștem semnificația conceptului:

,,Privită sub raport funcțional și structural, metoda poate fi considerată drept un model sau un ansamblu organizat al procedeelor sau modurilor de realizare practică a operațiilor care stau la baza acțiunilor parcurse în comun de profesori și elevi și care conduc în mod planificat și eficace la realizarea scopurilor propuse.”

,,Înțelegând prin metodă de învățământ o cale, un drum de străbătut deopotrivă de elevi și profesori, prin care, conform unor principii (principii didactice) dar și unor legi (legile învățării) se înfăptuiesc obiectivele instruirii, adică se însușesc de către elevi anumite cunoștințe de bază și se formează anumite capacități intelectuale și convingeri în vederea integrării progresive în societate.” (Ion Berca, Metodica predării limbii române)

Dacă în învățământul tradițional, principalele metode le constituie conversația, expunerea, demonstrația, metodele centrate pe profesor, transmiterea de cunoștințe, pasivitatea elevilor, învățământul modern solicită aplicarea metodelor active și interactive, a celor care dezvoltă gândirea critică. Fundamentul pentru un nou cadru de predare-învățare îl constituie proiectul ,,Lectura și Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice” – proiect inițiat în România în anul 1996 prin fundația pentru o Societate Deschisă și devenit un program de perfecționare a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și universitar, care promovează metode activizatoare, cu rol esențial în dezvoltarea personalității beneficiarului prin învățarea acestuia să gândească critic.

Aplicarea acestor metode care generează învățarea activă și prin care elevii sunt inițiați în gândirea critică nu este simplă ci necesită timp, răbdare, exercițiu și este de preferat să se facă de la vârste fragede, la toate disciplinele, însă cu măsură. Acestea trebuie să fie selectate și utilizate în mod riguros, creativ, în funcție de obiectivele propuse, de specifcul grupului educațional și nu trebuie să constituie un trend sau un moft al cadrului didactic.

Metodele active și interactive au multiple valențe formative care contribuie la dezvoltarea gândirii critice, la dezvoltarea creativității, implică activ elevii în învățare, punându-i în situația de a gândi critic, de a realiza conexiuni logice, de a produce idei și opinii proprii argumentate, de a le comunica și celorlalți, de a sintetiza/esențializa informațiile, se bazează pe învățarea independentă și prin cooperare, elevii învață să respecte părerile colegilor.

Descriu, pe scurt, câteva din metodele care pot deveni eficiente instrumente de lucru în cadrul atelierelor de limba și literatura română.

1. Brainstorming-ul, în traducere liberă ,,furtună în creier”, este o metodă de lucru interactivă care se bazează pe asaltul de idei pe care îl provoacă o anumită temă, sarcină. Este o metodă ce stimulează creativitatea prin anunțarea spontană a mai multor idei în legătură cu tema dată, îl solicită pe elev să găsească soluții. Exemple de interogări care să declanșeze brainstorming-ul: ,,Ce învățătură/mesaj vă transmite textul citit?”, ,,Cum ai fi procedat dacă te-ai fi aflat în situația personajului X?” etc.

2. Metoda cadranelor, metodă a gândirii critice, presupune trasarea pe mijlocul foii a două drepte perpendiculare, astfel încât să se formeze cele patru ,,cadrane” în care elevii vor nota informațiile solicitate. Se poate lucra individual sau cu clasa împărțită pe grupe și atunci fiecare grupă va primi câte o fișă. Se pot propune diferite cerințe în cadrul metodei cadranelor pentru a realiza obiectivele propuse în lecția respectivă. Propun spre exemplificare o variantă a cadranelor:

Cadranul I: Precizează personajele textului citit.

Cadranul II: Stabilește și scrie ideile principale ale textului citit.

Cadranul III: Scrie morala/învățătura care se desprinde din text.

Cadranul IV: Reprezintă printr-un desen al doilea fragment din text.

3. Cvintetul este o tehnică ce constă în crearea unei poezii de cinci versuri după reguli precise în scopul de a sintetiza conținutul unei teme abordate în exprimări concise. Regulile de elaborare sunt:

Primul vers constă dintr-un singur cuvânt semnificativ, care denumește subiectul (un substantiv);

Al doilea vers este format din două cuvinte care descriu subiectul (adjective);
Al treilea vers este format din trei cuvinte care arată acțiuni (verbe la gerunziu);

Al patrulea vers este o propoziție din patru cuvinte care să exprime ce simt ei despre

subiect;

Ultimul vers este format dintr-un cuvânt cu rol de constatare sau concluzie care să exprime esența subiectului (substantiv). Cuvântul nu trebuie să fie repetat în celelalte versuri.

4.Metoda Cubul – este folosită în cazul în care se dorește explorarea unui subiect, a unei situații din mai multe perspective. Această metodă oferă posibilitatea de a dezvolta competențele necesare unei abordări complexe și integratoare.

Etapele metodei:

se realizează un cub pe ale cărei fețe se notează cuvintele: descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează (altele, în funcție de resurse, nu neapărat pe toate fețele cubului);

se anunță tema/subiectul pus în discuție;

se împarte grupul în șase subgrupuri, fiecare subgrup rezolvând una dintre cerințele înscrise pe fețele cubului;

se comunică întregului grup, forma finală a scrierii;

lucrarea în forma finală poate fi desfășurată pe tablă sau pe foi albe A3.

Avantaje acestei metode sunt:

determină participarea conștientă a elevilor prin implicarea maximă a acestora în rezolvarea sarcinilor,

permite diferențierea sarcinilor de învățare,

formează deprinderi de muncă intelectuală,

stimulează gândirea logică a elevilor,

crește responsabilitatea elevului față de propria învățare dar și față de grup,

sporește eficiența învățării- elevii învață unii de la alții,

dezvoltă abilități de comunicare și cooperare.

Dezavantajele ar putea fi:

rezolvarea sarcinilor solicită resurse mari de timp,

se creează un zgomot oarecare,

facilitează erori în învățare,

nu există control precis asupra cantității/calității cunoștințelor dobândite de fiecare elev.

5. Scheletul de recenzie este o metodă care se aplică pentru fixarea cunoștințelor asigurând astfel feed-back-ul textului citit. Metoda este valoroasă, deoarece îmbină cititul, scrisul, comunicarea orală și gândirea critică, flexibilă. Pe fișele elevilor sau pe tablă se scriu o serie de cerințe:

Să scrie într-o singură propoziție despre ce este vorba în text;

Să scrie într-o impresie ce conține textul;

Să scrie într-un cuvânt ce conține textul;

Să precizeze culoarea pe care o asociem cu conținutul;

Să noteze cel mai important aspect (idee, gând, imagine);

Să realizeze un desen care să surprindă esențialul.

6. Metoda pălăriilor gânditoare (thinking hats) dezvoltă simularea creativității participanților care se bazează pe interpretarea de roluri în funcție de pălăria aleasă. Sunt șase pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roșu, galben, verde, albastru și negru.

Membrii grupului își aleg pălăriile și vor interpreta astfel rolul precis, așa cum consideră mai bine. Rolurile se pot inversa, participanții sunt liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care îl joacă.

Culoarea pălăriei este cea care definește rolul.

Pălăria albă:

oferă o privire obiectivă asupra informațiilor,

este neutră,

este concentrată pe fapte obiective și imagini clare,

stă sub semnul gândirii obiective.

Pălăria roșie:

dă frâu liber imaginației și sentimentelor,

oferă o perspectivă emoțională asupra evenimentelor.

descătușează stările afective.

Pălăria neagră:

exprimă prudența, grija, avertismentul, judecata.

oferă o perspectivă întunecoasă, tristă, sumbră, asupra situației în discuție.

este perspectiva gândirii negative, pesimiste.

Pălăria galbenă:

oferă o perspectivă pozitivă și constructivă asupra situației,

culoarea galbenă simbolizează lumina soarelui, strălucirea, optimismul,

este gândirea optimistă, constructivă pe un fundament logic.

Pălăria verde:

exprimă ideile noi, stimulând gândirea creativă,

este verdele proaspăt al ierbii, al vegetației, al abundențe,.

este simbolul fertilității, al producției de idei noi, inovatoare.

Pălăria albastră:

exprimă controlul procesului de gândire.

supraveghează și dirijează bunul mers al activități,

este preocuparea de a controla și a organiza,

Participanții trebuie să cunoască foarte bine semnificația fiecărei culori și să-și reprezinte fiecare pălărie, gândind din perspectiva ei( nu pălăria în sine contează , ci ceea ce induce culoarea fiecăreia).

Cum se folosește această metodă?

Se împart cele șașe pălării gânditoare elevilor și se oferă cazul supus discuției pentru ca fiecare să-și pregătească ideile. Pălăria poate fi purtată individual -și atunci elevul respectiv îi îndeplinește rolul- sau mai mulți elevi pot răspunde sub aceeași pălărie. În acest caz, elevii grupului care interpretează rolul unei pălării gânditoare cooperează în asigurarea celei mai bune interpretări. Ei pot purta fiecare câte o pălărie de aceeași culoare, fiind conștienți de faptul că:

Pălăria albastră- CLARIFICĂ

Pălăria albă- INFORMEAZĂ

Pălăria verde- GENEREAZĂ IDEILE NOI

Pălăria galbenă- ADUCE BENEFICII

Pălăria neagră- IDENTIFICĂ GREȘELILE

Pălăria roșie-SPUNE CE SIMTE DESPRE…

7. Ciorchinele presupune organizarea informațiilor în jurul anumitor categorii. Se plasează în centru conceptul de referință iar în jurul lui se vor plasa conceptele conexe și ideile derivate.

Deseori poate rezulta un ciorchine cu mai mulți scheleți. Realizarea lui presupune comparații, raționamente, clasificări, ierarhizări.

În mod concret se procedează astfel:

Se scrie un cuvânt nucleu/o propoziție în mijlocul unei pagini;

Se solicită elevilor să scrie cuvinte sau expresii care le vin în minte legate de tema respectivă. Se scriu atâtea idei până când elevii se încadrează în timpul dat sau nu mai au idei de scris. Se solicită elevilor să unească ideile care se leagă într-un fel.

Tehnica ciorchinelui este una alternantă și dă posibilitatea fiecărui elev să participe activ, individual, în pereche sau în grup. Totodată solicită gândirea elevilor care realizează un brainstorming în legătură cu un concept-nucleu, reprezentativ pentru lecție/activitate, în jurul căruia garantează toate cunoștințele lor. Este o tehnică ce poate fi atât în etapa de reactualizare a cunoștințelor cât și în etapa de dirijare a învățării sau cea de consolidare a cunoștințelor. Este utilizat pentru a stimula gândirea înainte de a studia un anumit conținut și poate fi folosit ca mijloc de a rezuma ceea ce s-a studiat.

8. Turul galeriei presupune evaluarea interactivă a produselor realizate de elevi, organizați în grupuri mici.

Structura acțiunii:

se formează grupuri mici de elevi (4-5 membri)

se solicită elevilor ca în grupurile de lucru să îndeplinească o anumită sarcină potrivită pentru activitatea de grup și care să permită abordări diferite variate;

produsele obținute de elevi sunt expuse în sala de clasă;

la semnalul profesorului grupurile se rotesc prin clasă, în sensul acelor de ceasornic, oprindu-se pe rând, la câte un produs de grup cu scopul de a-l examina. Membrii grupului citesc produsul colegilor, discută și fac aprecieri, eventual adresează întrebări autorilor pe post-it-uri pe care se semnează cu numele de grup;

la următoarele semnale, membrii grupurilor se deplasează, în sensul acelor de ceasornic spre posterul următor;

la finalul turului fiecare grup ajunge în fața propriului poster, citesc feed-back-ul primit de la colegi, eventual răspund la întrebările formulate de aceștia.

Turul galeriei este o tehnică ușor de folosit, agreată de elevi și care dezvoltă la aceștia deprinderile de autoevaluare și interevaluare.

9. Metoda R.A.I. (Răspunde-Aruncă-Interoghează) are la bază stimularea și dezvoltarea capacității elevilor de a comunica (prin întrebări și răspunsuri) ceea ce tocmai au învățat.

Denumirea provine de la inițialele cuvintelor Răspunde-Aruncă-Interoghează și se desfășoară astfel: la sfârșitul unei lecții/secvențe de lecție, profesorul împreună cu elevii participă la un joc, de aruncare a mingii. Cel care aruncă mingea trebuie să pună o întrebare din lecția predată celui care o prinde. Acesta prinde mingea, răspunde la întrebare și aruncă mingea unui alt coleg, punând la rândul lui altă întrebare. Interogatorul trebuie să cunoască răspunsul, altfel va fi scos din joc. Elevul care nu cunoaște răspunsul iese din joc iar răspunsul va veni din partea celui care a pus întrebarea. Acesta are astfel ocazia de a arunca încă o dată mingea și de a mai pune o întrebare. Eliminarea celor care nu au răspuns corect sau nu au dat niciun răspuns conduce treptat la rămânerea în grup a celor mai bine pregătiți.

Metoda R.A.I. poate fi utilizată în orice etapă a lecției în scopul descoperirii, de către profesorul care asistă la joc, a eventualelor lacune în cunoștințele elevilor și a reactualizării ideilor-ancoră.

Elevii sunt încântați de această metodă care permite realizarea unui feed-back rapid, plăcut, energizat și mai puțin stresant decât metodele clasice; se desfășoară cu scopul de a constata ameliorarea dar nu sancționarea elevilor prin calificative. Permite reactualizarea și fixarea cunoștințelor dintr-un domeniu, pe o temă dată. Exersează abilitățile de comunicare interpersonală, capacitățile de a formula întrebări și de a găsi cel mai potrivit răspuns.

Îndeplinirea sarcinii de investigator într-un domeniu, s-a dovedit în practică, mult mai dificilă decât cea de a răspunde la întrebare, deoarece presupunea o mai profundă cunoaștere și înțelegere a materialului de studiat.

Antrenați în acest joc cu mingea, chiar și cei mai timizi elevi se simt încurajați, comunică cu ușurință și participă cu plăcere la o activitate care are în vedere atât învățarea cât și evaluarea.

Această metodă este și un exercițiu de promptitudine, atenția participanților trebuind să rămână permanent trează și distributivă pentru că nu știi la ce întrebări să te aștepți și nici dacă mingea îți va fi adresată sau nu.

Metodele și tehnicile active și interactive au avantaje și dezavantaje. Dezvoltarea gândirii critice, caracterul formativ și informativ, valorificarea experienței proprii a elevilor, determinarea elevilor de a căuta și dezvolta soluții la diverse probleme, evidențierea modului propriu de înțelegere, climatul antrenant, relaxat, bazat pe colaborarea, încrederea și respectul dintre învățător-elev/elevi, elev-elev/elevi sunt câteva dintre avantajele metodelor și tehnicilor active care fac din lecție o aventură a cunoașterii în care copilul participă activ, după propriile puteri. Dintre dezavantaje putem menționa pe cele de ordin evaluativ, pe cele de ordin temporal, material, de proiectare, se creează agitație în rândul elevilor, necesită introducerea de elemente de creativitate pentru a evita monotonia, repetiția.

2.5. Activitățile extracurriculare și rolul lor în procesul instructiv-educativ – Vizită imaginară la Mărțișor

Educația nonformală reprezintă ansamblul influențelor educative structurate și organizate într-un cadru instituționalizat, dar desfășurate în afara sistemului de învățământ. Notele caracateristice ale acestei forme de educație sunt legate de caracterul opțional al activităților organizate, participarea elevilor la stabilirea a ceea ce se va învăța și se va inteprinde , rolul discret al dascălului și renunțarea la evaluari.

„Activitățiile extracurriculare contribuie la gândirea și completarea procesului de învățare, la dezvoltarea înclinațiilor și aptitudinilor elevilor, la organizarea rațională și plăcută a timpului lor liber. Având un caracter atractiv, copiii  participă într-o atmosferă relaxantă , cu însuflețire și dăruire, la astfel de activități.” Potențialul larg al activităților extracurriculare este generator de căutări și soluții variate. Succesul este garantat dacă ai încredere în imaginația, bucuria și în dragostea din sufletul copiilor, dar să îi lași pe ei să te conducă spre acțiuni frumoase și valoroase. Scopul activităților extrașcolare este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în activități cât mai variate și bogate în conținut, cultivarea interesului pentru activități socio-culturale, facilitarea integrării în mediul școlar, oferirea de suport pentru reușita școlară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale și corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale. Activitățile extrașcolare se desfășoară într-un cadru nonformal, ce permite elevilor cu dificultăți de afirmare în mediul școlar să reducă nivelul anxietății și să-și maximizeze potențialul intelectual.

Oricât ar fi de importantă educația curriculară realizată prin procesul de învățământ, ea nu epuizează sfera influențelor formative exercitate asupra copilului. Rămâne cadrul larg al timpului liber al copilului, în care viața capătă alte aspecte decât cele din procesul de învățare școlară.

Au menirea de a valorifica timpul liber al elevilor într-un mod plăcut și util și  de a-l transforma într-o sursă educațională. Activitățile extrașcolare au un rol important în cultivarea gustului pentru lectura, pentru carte. Elevii pot fi stimulați să citească prin vizionarea de piese de teatru, filme istorice, comedii, participând la lansări de cărți, prin dramatizarea unor opere, textele lectură și a atelierelor de scriere creativă.

Dacă avem grijă ca obiectivele instructiv – educative să primeze, dar să fie prezentate în mod echilibrat și momentele recreative, de relaxare, atunci rezultatele vor fi întotdeauna deosebite.

În legătură cu dezvoltarea creativității copiilor, pot fi  date dascălilor  următoarele îndrumări: gândirea creativă și învățarea din proprie inițiativă trebuie încurajate prin laudă.

Trebuie promovat modul variat de abordare a problemelor de manipulare a obiectelor și a ideilor. Elevii trebuie să fie îndrumați să dobândească: o gândire independentă, nedeterminată de grup, toleranță față de ideile noi, capacitatea de a descoperi probleme noi și de a găsi modul de rezolvare a lor și posibilitatea de a critica constructiv. Înainte de toate, este însă important ca profesorul însăși să fie creativ, pentru că numai așa poate să aducă în atenția elevilor săi tipuri de activități extrașcolare care să le stârnească interesul, curiozitatea, imaginația și dorința de a participa necondițional la desfășurarea acestor

În vederea creșterii interesului elevilor pentru opera argheziană am realizat un proiect de activitate extracurriculară, cu titlul „Vizită imaginară la Mărțișor”, care face parte din proiectul educațional „Cartea, univers al cunoașterii” prezentat la Anexa 5, care are ca scop „Cultivarea sentimentelor de apreciere a poeziilor lui Tudor Arghezi, cunoașterea unor evenimente deosebite din viața marelui poet și motivarea gustului pentru lecturarea textelor lirice.”

Obiectivele pe care le-am urmărit prin această activitate extracurriculară au fost:

să conștientizeze importanța operei marelui poet;

să cunoască momente deosebite din viața lui Tudor Arghezi;

să participe activ și cu interes la activitățile desfășurate;

În urma activității desfășurate pe data de 20 mai 2016, elevii s-au familiarizat cu volumele de opere ale lui Tudor Arghezi, iar prin vizita „imaginară” realizată la casa memorială de la Mărțișor a poetului, ei și-au însușit momentele deosebite din viața poetului, au făcut cunoștință prin intermediul imaginilor cu casa unde a trăit și a creat o partea din vasta sa operă literară. Cu lucrările realizate de elevi, inspirate din poeziile pentru copii ale poetului, se realizează o expoziție.

CAPITOLUL III

III. Cercetare pedagogică: Tudor Arghezi în preocupările didactice ale ciclului primar

Cercetarea pedagogică este o strategie întreprinsă în vederea sesizării, descoperirii unor relații inedite între componentele acțiunii educaționale și a desprinderii unor soluții optime în desfășurarea sa ulterioară. Cercetarea pedagogică de tip aplicativ-ameliorativ este cea mai des utilizată în practica educativă. Prin rezultatele ei se urmărește să contribuie la îmbunătățirea și îmbogățirea modalităților concrete de acțiune didactică.

Cercetarea de față a urmărit dezvoltarea interesului elevilor pentru opera argheziană prin familiarizarea acestora cu universal mirific al necuvântătoarelor, adică cu lumea „boabei “ și a „fărâmei” din opera argheziană.

3.1 Tema cercetării

Cercetarea pedagogică întreprinsă are ca temă „Lumea boabei și a fărâmei în lucrările pentru copii ale lui Tudor Arghezi” .

Aria curriculară vizată în cercetare este „Limbă și comunicare”, respectiv disciplinele „Comunicare în limba română” și opționalul „Literatură pentru copii ”.

Conținutul de învățare vizează texte ce ilustrează tema „Lumea boabei și a fărâmei” din oprera lui Tudor Arghezi.

3.2.Scopul, obiectivele și ipoteza cercetării

Cercetarea pedagogică a avut ca scop: Verificarea și îmbogățirea cunoștințelor elevilor referitor la opera lui Tudor Arghezi, prin studierea textelor ce ilustrează lumea „boabei” și a „fărîmei”.

În baza scopului cercetării pedagogice s-a formulat ipoteza conform căruia: „Prin familiarizarea cu “lumea boabei și a fărâmei”, se dezvoltă nivelul de cunoștințe și interesul copiilor pentru opera arghezienă.”

În cadrul cercetării pedagogice au fost urmărite următoarele obiective:

O1: Identificarea nivelului de cunoștințe al elevilor privind textele argheziene studiate;

O2:Urmărirea progreselor înregistrate de elevi prin îmbogățirea cunoștințelor despre textele argheziene destinate copiilor ;

O3:Înregistrarea și compararea rezultatelor obținute de elevii din clasa a III-a la chestionarele aplicate;

3.3. Metodologia cercetării pedagogice

Cercetarea pedagogică s-a desfășurat pe parcursul anului școlar 2015 -2016 și a cuprins două etape de verificare a cunoștințelor: etapa de verificare inițială a cunoștințelor

( 21.09.2015-25.09.2015) și etapa de verificare finală (26.05.2016-27.05.2016).

Design-ul cercetării este de tip corelațional non-experimental, a avut ca variabilă independentă, texte lirice argheziene destinate copiilor. Cercetarea s-a desfășurat pe un singur eșantion, asupra căruia s-a intervenit în mod deliberat prin introducerea variabilei independente, texte lirice pentru copii ale lui Tudor Arghezi.

Eșantionul este format din 6 elevi, 4 fete și 2 băieți, din clasa a III-a de la Școala Primară nr. 5 Dijir. Elevii provin din familii cu o structură normală, condițiile de viață și muncă sunt satisfăcătoare. Dezvoltarea fizică și starea de sănătate sunt bune, iar din punct de vedere intelectual nivelul clasei este mediu.

Informațiile cu privire la caracteristicile generale ale eșantionului de cercetare au fost obținute în urma analizei fișelor de caracterizare psihopedagogică ale elevilor, catalogului, dosarelor personale ale elevilor și pe baza rezultatelor la testului inițial. Resursele materiale aflate în dotarea clasei sunt variate și au fost utilizate în cadrul lecțiilor.

Eșantionul de conținut. Conținutul științific al activității didactice curente și al cercetării pedagogice, aparține disciplinelor „Comunicare în limba română” și opționalului „Literatură pentru copii”, clasa a III-a și vizează tema „Lumea boabei și a fărâmei” în opera lui Tudor Arghezi.

Metodele de cercetare pedagogică utilizate pentru cunoașterea aspectului educațional supus cercetării au fost: metoda anchetei și metode de măsurare a datelor cercetării: tabele, diagrame statistice.

Metoda anchetei este o metodă de cercetare de tip interactiv, care presupune un schimb direct de informații între cercetător și subiecții supuși investigației, în cadrul căruia, se culeg date (opinii, fapte, nevoi educaționale, interese, motivații, cunoștințe, comportamente, dorințe, aspirații etc.), în legătură cu anumite fenomene, situații și manifestări.

Instrumentul specific utilizat în anchetă a fost chestionarul (în latină "questio" înseamnă căutare, cercetare, întrebare, interogatoriu), care reprezintă un sistem de întrebări (de cele mai multe ori se recurge la întrebări, dar se pot utiliza și imagini grafice, desene, fotografii etc.), de regulă scrise, bine structurate într-o anumită succesiune, pe baza unor considerente metodologice, logice și psihologice.

Utilizarea chestionarului ca instrument de cercetare impune respectarea anumitor cerințe în alcătuirea întrebărilor:

– să se delimiteze foarte clar și detaliat problema de cercetat

– să se delimiteze și să se operaționalizeze conceptele cu care se lucrează

– întrebările să fie în concordanță cu tema și ipoteza cercetării

– întrebările să fie clar și concis formulate, utilizandu-se un limbaj accesibil

– întrebările să vizeze un anumit aspect bine delimitat și să nu sugereze răspunsul

– să se respecte particularitățile subiecților chestionați.

Prin aplicarea chestionarului, cercetătorul va construi o colecție de răspunsuri referitoare la fenomenele, situațiile și manifestările investigate, pe care el nu le-ar putea cunoaște direct și personal, dată fiind răspândirea lor în spațiu și timp.

3.4. Etapele cercetării

Cercetarea pedagogică s-a desfășurat în două etape: etapa de verificare inițială a cunoștințelor și etapa de verificare finală.

Etapa de verificare inițială a cunoștințelor a avut un caracter constatativ. Chestionarul inițial a avut rolul de a stabili nivelul valoric al cunoștințelor elevilor referitor la textele care vizează lumea „boabei” și a „fărâmei” din opera lui Tudor Arghezi. Chestionarul inițial este redat la Anexa 1.

Scopul administrării chestionarului inițial a vizat colectarea de informații privind nivelul de cunoștințe al elevilor dobândite în clasa a II-a, ca premise pentru asimilarea noilor conținuturi.

Chestionarul inițial a urmărit realizarea următoarelor obiective operaționale:

O1- să recunoască autorii versurilor date;

O2- să recunoască personajele din imaginile prezentate;

O3- să numească titlul poeziilor date;

O4-să recunoască poeziile din imagini;

O5- să recunoască tema adordată de Tudor Arghezi în poezia pentru copii.

Rezultatele elevilor la chestionarul inițial sunt prezentate în subcapitolul următor sub forma de tabele analitice și sintetice.

Etapa de verificare finală. În această etapă a fost introdusă variabila independentă, textele care vizează lumea „boabei” și a „fărâmei” din opera argheziană, în activitatea didactică. În această etapă a fost administrat un nou chestionar, referitor la textele pentru copii ale lui Tudor Arghezi, rezultatele fiind consemnate în tabele, prezentate în subcapitolul următor. În decursul acestei etape, au fost organizate lecții în care au fost predate texte care vizează lumea „boabei” și a „fărâmei” din opera lui Tudor Arghezi, atât în cadrul orelor de Comunicare în limba română, cât și la opționalul Literatură pentru copii. De asemenea, am realizat ca activitate extracurriculară- Vizită imaginară la Mărțișor, cu ocazia zilei de naștere a poetului Tudor Arghezi, redată la Anexa 5.

Chestionarul aplicat în etapa finală, redat la Anexa 6, a avut scopul de a evidenția faptul că elevii și-au îmbogățit cunoștințele referitor la textele argheziene pentru copii.

Prin chestionarul final s-a urmărit realizarea obiectivelor operaționale următoare:

O1- să recunoască autorii versurilor date;

O2- să recunoască personajele din imaginile prezentate;

O3- să numească titlul poeziilor date;

O4-să recunoască poeziile din imagini;

O5-să menționeze, cui îi dedică Tudor Arghezi volumul Cartea cu jucării.

Rezultatele elevilor la chestionarul final sunt prezentate, deasemenea, în subcapitolul următor și s-a costatat că activitatea didactică desfășurată a avut rezultatul scontat și anume că prin familiarizarea cu „lumea boabei și a fărâmei” s-a dezvoltat nivelul de interes și cunoștințe al elevilor.

3.5.Analiza și interpretarea rezultatelor cercetării

Datele obținute în urma aplicării chestionarelor au fost prelucrate, respectiv analizate, ordonate, grupate și sistematizate. Au fost întocmite tabele statistice, diagrame de structură și diagrame de comparație.

Această etapă a presupus următoarele demersuri:

-analiza, prelucrarea și interpretarea cantitativă a rezultatelor obținute;

-analiza și interpretarea calitativă a rezultatelor obținute;

-analiza, interpretarea și valorificarea din perspectivă psihopedagogică și metodică a rezultatelor.

În urma prelucrării datelor, acestea au fost interpretate cu scopul confirmării sau infirmării ipotezei cercetării.

Etapa de verificare inițială a avut ca scop colectarea datelor de start cu privire la nivelul de cunoștințe a elevilor referitor la textele argheziene pentru copii.

Rezultatele chestionarului inițial și a celui final au fost înregistrate în tabele statistice, pe fiecare item, întrebare, separat .

La întrebarea 1 „Recunoașteți autorul versurilor ? ” din cei chestionați l-au recunoscut pe Tudor Arghezi la chestionarul inițial doar trei elevi, iar la chestionarul final numărul lor a crescut la cinci elevi. Răspunsurile elevilor la cele două chestionare au fost trecute în tabelul 3.5.1.

Tabelul 3.5.1.

Distibuția pe frecvențe la chestionarul inițial și final

În tabelul 3.5.1. este prezentat, deci numărul de răspunsuri ale elevilor la chestionarul inițial și la chestionarul final și cât reprezintă procentual aceste răspunsuri. Dacă la chestionarul inițial elevii l-au recunscut pe Tudor Arghezi în procent de 50%, la chestionarul final procentul de recunoștere a crescut la 83,33%. Este evident că, prezentând la fiecare lecție portretul poetului Tudor Arghezi, când am studiat un text al acestuia, acest lucru a făcut ca procentul de recunoaștere să crească semnificativ la chestionarul final.

Răspunsurile la chestionarele aplicate au fost redate sub forma diagramei de comparație din Fig. 3.5.1.

Figura 3.5.1. Diagramele de comparație a numărului de răspunsuri, pentru cele două chestionare aplicate

Analiza comparativă din Fig.3.5.1. indică faptul că numărul de răspunsuri ale elevilor care l-au recunoscut pe Tudor Arghezi este mai mare în chestionarul final, comparativ cu cel inițial. Acest lucru este evidențiat și prin diagrama de structura din Fig.3.5.2.

Fig. 3.5.2. Diagrama de structura reprezentând procentul de recunoaștere a lui Tudor Arghezi

La prima întrebare din chestionar, conform Fig.3.5.2., referitor la numărul de răspunsuri ale elevilor care l-au recunoscut inițial pe Tudor Arghezi ca autor al versurilor date, acesta a fost recunoscut în proporție de 37%, iar la chestionarul final tot aceiași elevi l-au recunoscut în proporție de 63%. Acest lucru evidențiază faptul ca elevi și-a îmbogățit cunoștințele referitoare la textele argheziene pentru copii. Dacă, la primul chestionar cunoștințele cu care elevii au intrat în clasa a III-a, referitoare la Tudor Arghezi, au fost mai sărace, ei recunoscându-l în număr mai mare pe Mihai Eminescu, la finalul clasei a III-a prin lecțiile făcute și activitățile extracurriculare desfășurate, elevii și-au îmbogățit cunoștințele.

Astfel că, procentul de recunoaștere a poetului Tudor Arghezi la chestionarul final a cunoscut o creștere destul de semnificativă.

La întrebarea 2 „ Cine este personajul din imagine?”, elevii chestionați au răspuns la cele două chestionare conform tabelului:

Tabel 3.5.2.

Rezultatele de la cele două chestionare au fost redate sub forma diagramelor de comparație din Figura 3.5.3.

Fig. 3.5.3. Diagrama de comparație pentru cele două chestionare aplicate

La a doua întrebare din chestionar, analizând tabelul 3.5.2.cu răspunsuri și diagrama de comparație de la Fig. 3.5.3., elevii au recunoscut inițial , în număr mai mic, portretul lui Tudor Arghezi din cele trei prezentate, iar la chestionarul final numărul de răspunsuri ale elevilor care l-au recunoscut pe Tudor Arghezi este mai mare. Acest lucru evidențiază faptul că elevii s-au familiarizat cu imaginea poetului, portretul acestuia fiind prezentat de fiecare dată când s-a făcut predarea unui text din opera argheziană pentru copii.

La întrebarea 3 „Cum se numește poezia?” răspunsurile elevilor care au recunoscut la chestionarul inițial, cât și la chestionarul final, poeziile a fost diferit. Aceste răspunsuri au fost înregistrate în tabelul 3.5.3.

Tabel 3.5.3

În tabelul 3.5.3. sunt prezentate răspunsurile la itemul 3, atât la chestionarul inițial, unde elevii au avut de recunoscut trei poezii , cât și la chestionarul final unde, pe lângă cele trei poezii de la primul chestionar, au fost adăugate încă două, iar răspunsurile elevilor au confirmat faptul că prin activitătile de predare-învățare și cele curriculare, aceștia și-au îmbogățit cunoștințele despre „lumea boabei și a fărâmei” din opera argheziană.

Fig.3.5.4. Diagramă de comparație a numărului de răspunsuri al elevilor la cele două chestionare

Analizând tabelul 3.5.3. și diagrama de comparație din Fig. 3.5.4. cu răspunsurile elevilor din cele două chestionare se constată că acești la chestionarul inițial, din cele trei poezii , au recunoscut toți poezia Zdreanță, cu aceasta erau mai familiarizați, spre deosebire de poezia Tâlharul pedepsit care a fost recunoscută doar de doi copii. Însă, la chestionarul final răspunsurile elevilor au fost mult mai bune, numărul răspunsurilor cu poeziile recunoscute a fost mai mare. Copiii au recunoscut pe lângă poeziile existente și în chestionarul inițial și pe cele două care au fost adăugate, cu acestea fiind familiarizați pe parcursul anului școlar.

Fig. 3.5.5. Diagramă de structură a numărului de răspunsuri al elevilor la cele două chestionare

Elevii și-au îmbogățit cunoștințele cu texte din opera pentru copii a lui Tudor Arghezi. Diagrama de structură realizată evidențiază faptul că, la chestionarul inițial numărul de răspunsuri al elevilor care au recunoscut poeziile lui Tudor Arghezi comparativ cu răspunsurile chestionarului final este mai mic. Eleviii pe parcursul anului școlar s-au familiarizat cu aceste textele argheziene și astfel că procentul de recunoaștere a crescut până la 71%.

La întrebarea 4 „Ce poezii sunt ilustrate prin imaginile următoare?” numărul de răspunsuri ale elevii care au recunoscut poeziile la chestionarul inițial și la cel final sunt înregistrate în tabelul 3.5.4.

Tabel 3.5.4.

Distibuția pe frecvențe la chestionarul inițial și final

În tabelul 3.5.4. este prezentat numărul de răspunsuri ale elevilor la chestionarul inițial și la chestionarul final și cât reprezintă procentual aceste răspunsuri. S-a constatat că la chestionarul final elevii au recunoscut poeziile lui Tudor Arghezi sugerate de imaginile prezentate în procente mai mari decît la chestionarul inițial.

Fig.3.5.6. Diagramă de comparație a răspunsurilor al elevilor la cele două chestionare

La întrebarea 4, la chestionarul inițial numărul total de răspunsuri corecte este mai mic decat la chestionarul final, fapt care sugerează că pe parcursul anului școlar prin lecțiile care au avut ca temă poezia pentru copii a lui Tudor Arghezi, atât la Comunicare în limba română cât și la Literatură pentru copii, elevii s-au familiarizat și și-au îmbogățit cunoștintele referitoare la lumea „boabei” și a „fărâmei” din opera argheziană.

La întrebarea 5 „ Ce temă se abordează în poezia pentru copii a lui Tudor Arghezi ?” din chestionarul inițial și „Cui îi dedică Tudor Arghezi volumul Cartea cu jucării?” întrebarea din chestionarul final, situația răspunsurilor se prezintă astfel:

Tabel 3.5.6.

Fig. 3.5.7. Diagrama de comparație reprezentând răspunsurile corecte

La întrebarea 5 din chestionarul inițial, elevii au acumulat un număr egal de răspunsuri, trei corecte și trei greșite. Însă, la chestionarul final numărul de răspunsuri corecte este superior, numărului de răspunsuri greșite, fapt evidențiat și prin diagrama de comparație de la Fig. 3.5.7.. Analizând Tabelul 3.5.6. și Figura 3.5.7. se poate observa că în cazul chestionarului final elevii au dat mai multe răspunsuri corecte, ei și-au însușit și îmbogățit cunoștințele despre opera lui Tudor Arghezi „dedicată” copiilor.

IV. CONCLUZII

Tudor Arghezi, poet, prozator și gazetar cu o carieră literară întinsă și foarte bogată, a fost unul dintre autorii de prim rang a-i perioadei interbelice. Biografia sciitorului, plină de cotituri, a rămas până astăzi controversată în multe detalii. Copilăria nu i-a lăsat scriitorului decât amintiri dureroase, acesta mărturisind: “Este cea mai amară vârstă a vieții. N-aș mai voi să fiu o dată copil”.

Poetul a contribuit în cea mai mare măsură la emanciparea lirismului românesc de sub influenta epigonismului posteminescian. Prin lirica sa Arghezi a revoluționat sensibilitatea și lexicul poetic românesc. Cu Argezi începe un mod nou de a înțelege și de a scrie poezie. Lirica argheziană șochează prin noutatea ei: față de seninătatea, armonia, reflexivitatea melancolică, gingașia, muzicalitatea liricii emineșciene. Poezia argheziană se defineste prin expresia dură, violență, dar tipică și expresivă. Chiar de la început lirica poetului s-a definit prin contrastul violent dintre imaginea gingașă, rafinată, și expresia dură, aspră, care merge uneori până la invectivă. Apariția volumului Cuvinte potrivite a reprezentat un moment important în  biografia spirituală a poetului, dar și un eveniment în evoluția liricii românești.

Critica literară a înregistrat de mult bogăția și plasticitatea expresiei poetice argheziene. Expresia argheziană este precisă, poetul asociază termeni aparținând unor domenii diferite ale existenței, urmărind să exprime viziunea unei lumi supuse nesfârșitelor metafore. Epitetele argheziene materializează și sensibilizează. Poetul este cu desăvârșire împotriva debitului verbal gratuit, nesemnificativ. Pamfletele însuși sunt concentrate. Romanele, precum s-a mai afirmat au o structură poetică.

Tocmai în această direcție a densității și a esențializării, trebuie căutat geniul invocator arghezian. După Eminescu, el realizează cel mai pregnant detașarea de expresia prozaică.

Arta lui Arghezi are un pronunțat caracter național, vizibil în universul imagistic, constituind prin excelență peisajul autohton. Rădăcinile artei sale sunt înfipte adânc în tradiția culturală, pornind de la savoarea primelor noastre cărți bisericești și trecând prin experiența artistică a generațiilor anterioare. Poetul se folosește din plin de tezaurul artistico-popular, limba argheziană însăși cuprinde toate straturile graiului românesc: cuvinte și construcții arhaice, vorbe câmpenești, expresii argotice, numeroase neologisme.

Tudor Arghezi a cântat în lirica sa gândurile, sentimentele și aspiratiile omului, setea de absolut, dorința de libertate și de cunoaștere, răzvlătirea și căutările orgolioase, lumea copilăriei și universul micilor viețuitoare. Toate acestea au fost înveșmântate în inconfundabilul stil arghezian, în care noutatea expresiei a produs o adevărată revoluție în limbajul liricii interbelice, dar și mutații semnificative în întreaga creație poetică românească.

Deși, Arghezi nu este singurul poet care s-a lăsat fascinat de universul mărunt, nicăieri ca la el lumea viețuitoarelor fără grai nu a căpătat un contur mai unitar și mai complex. Toate aceste viețuitoare se află într-un fel de dependență afectivă față de om (“Cântec de adormit Mitura”, volumul “Copilărești”).

Poezia universului mic se împletește în Cărticica de seară (1935) cu o lirică foarte originală a iubirii maritale, după cum am arătat; e o iubire de o mare suavitate, înfocată și mereu gravă și pură. Declarațiile de iubire – susține Ov. S. Crohmălniceanu – implică apoi tot timpul o angajare maritală… Această poezie e scoasă de Arghezi și din intervențiile copiilor, care – în Cartea cu jucării (1931) – devin centrul universului familial.

Se constată că poetul se înfrățește cu făpturile mărunte. El laudă microcosmosul. În aceea lume „a boabei și a fărâmei”, Tudor Arghezi redescoperă sublimul. Este o schimbare de concepție, întrucât autorul se convinge că măreția nu se află într-o lume abstractă, ci în lumea noastră concretă și materială; pe pământ este mai întâi paradisul, printre lucrurile mărunte de care ne servim toată viața.

Poezia „boabei și a fărâmei” izvorăște dintr-o artă miniaturistă. Poetul cântă picăturile de viață, reușind să surprindă mereu cum acestea răsfrâng nemărginirea, „marșurile universului între ceruri și pământuri”. Nu e de mirare că microcosmosul arghezian trăiește sub o formă de protecție divină. Făpturile mărunte și nevinovate se bucură de ocrotirea lui Dumnezeu, iar prin afecțiunea noastră față de aceste făpturi, ni-l apropiem și pe Creator. Poetul se înfrățește cu lăstunii, cu vrăbiile, mieii și asinii. El se împrietenește și cu pisica, gâstele, puicile, melcii, greierele, furnicile, rândunelele care și-au făcut cuibul sub streașina casei. Desigur acest univers are un caracter domestic.

Microcosmosul lui Arghezi gravitează în jurul casei, al ogrăzii, în jurul gospodăriei. Întreaga dragoste dintre soți, apoi iubirea acestora pentru copii, fac din Tudor Arghezi poetul „boabei” și al „fărâmei”.

Urmărind Poezia jocului, a boabei și a fărâmei observăm că Tudor Arghezi continuă tradiția lui Emil Gîrleanu și a lui George Topîrceanu în descrierea universului mărunt, al viețuitoarelor fără cuvânt. Nicăieri ca până la el lumea viețuitoarelor fără cuvânt, de la gâzele minuscule, la felurimea păsărilor (cocoși, rândunele, vrăbii, lăstuni, etc.) și patrupedelor casnice (vaci, măgari, iezi, purcei, căței, pisici, etc.) n-a căpătat un contur mai unitar și mai complex zeitatea umană, în cele mai felurite ipostaze, de la copil până la matur. Poetul se coboară până la dimensiunea ludică a vieții. Din toată această poezie (Cântec de adormit Mițura, Versuri de seară, Buruieni, Mărțișoare, Cartea cu jucării, Copilărești, Prisaca ), reiese gingășie, inocență, prospețime si delicatețe. Universul e mărunt, atitudinea e de joc, dar meșteșugul poetului e neîntrecut și metafora se insinuează firesc în text pentru a sublinia că esențele cele mari ale vieții există și în lumea măruntă de cele mai multe ori adevărate și mai convingătoare ,în orice caz statornice, decât in lumea gravă a oamenilor.

Literatura pentru copii este mai bogată cu poeziile lui Tudor Arghezi dând copiilor posibilitatea de a intra în lumea pe care a creat-o în operele sale, în universul mărunt, în lumea necuvântătoarelor atât de iubite de copii. Elevii mici au posibilitatea de a studia textele sale, expuse cu atâta artă, de a descoperi valorile estetice dar și tainele jocului arghezian, prin operele studiate în clasele primare. Prin poezie se poate influența direct educația și formarea elevilor, aducându-i în fața unor mesaje poetice, nu întotdeauna ușor de interpretat, dar cu excelente implicații în modelarea personalității umane.

Consider că poeziile argheziene prin accesibilitatea lor, sunt mijlocul potrivit pentru formarea și dezvoltarea vocabularului, a limbajului literar, a creativității elevilor, precum și dezvoltarea unor capacități intelectuale, imaginative și motivaționale.

În urma analizei, prelucrării și interpretării rezultatelor cercetării pedagogice s-au consemnat concluziile finale. Aceste concluzii au fost stabilite prin raportarea la ipoteza cercetării: „Prin familiarizarea cu “lumea boabei și a fărâmei”, se dezvoltă nivelul de cunoștințe și interesul copiilor pentru opera arghezienă.”

Verificarea ipotezei în cadrul cercetării desfășurate a condus la următoarea concluzie: Familiarizarea copiilor cu „lumea boabei și a fărâmei” a dus la dezvoltarea nivelului de cunoștințe și a interesului pentru opera argheziană.

Pe parcursul cercetării s-a urmărit realizarea obiectiectivelor propuse și anume:

O1: Identificarea nivelului de cunoștințe al elevilor privind textele argheziene studiate;

O2:Urmărirea progreselor înregistrate de elevi prin îmbogățirea cunoștințelor despre textele argheziene destinate copiilor ;

O3:Înregistrarea și compararea rezultatelor obținute de elevii din clasa a III-a la chestionarele aplicate;

Primul obiectiv al cercetării a fost realizat în etapa de verificare inițială prin chestionarul inițial aplicat, prin care s-a evidențiat nivelul de cunoștințe al elevilor referitor la textele argheziene studiate.

Analizând fiecare item al chestionarului inițial s-a constatat că, la prima întrebare elevii l-au identificat pe Tudor Arghezi ca autor al versurilor date în procent de 37% comparativ cu răspunsurile de la chestionarul final, la întrebarea numărul 2, portretul poetului a fost recunoscut, deasemenea, doar de jumătate din elevii clasei. La întrebarea numărul 3, procentul de recunoaștere a poeziilor scrise de Tudor Arghezi a fost, comparativ cu răspunsurile de la chestionarul final doar de 29%, doar poezia Zdreanță a fost recunoscută de toți elevii. La întrebarea 4, o parte din elevi au recunoscut poeziile ilustrate prin intermediul imaginilor, poeziile Zdreanță și O furnică au fost identificate de un număr mai mare de copiii, cu acestea ei fiind familiarizați încă din grădiniță. La ultima întrebare din chestionarul inițial elevii au acumulat un număr egal de răspunsuri corecte și greșite, ca urmare doar jumătate din elevi cunosc ce temă este abordată în poezia argheziană pentru copii.

La chestionarul inițial ca urmare a înregistrării și prelucrării răspunsurilor la toate cele cinci întrebări, s-a constatat că nivelul cunoștințelor al elevilor este satisfăcător.

Al doilea obiectiv propus a fost realizat în etapa finală, prin chestionarul final aplicat. În urma analizării răspunsurilor date de elevi, s-a constatat: la prima întrebare din chestionarul final

procentul de recunoaștere a versurilor scrise de Tudor Arghezi a crescut la 63% , la întrebarea numărul 2, numărul de răspunsuri ale elevilor care l-au recunoscut pe Arghezi este mai mare, elevii s-au familiarizat cu portretul poetului, acesta fiind prezentat de fiecare data când s-a făcut predarea unui text din opera sa pentru copii. La a treia întrebare, elevii familiarizându-se pe parcursul anului școlar cu textele argheziene pentru copii au recunoscut poeziile poetului într-un procent de 71% comparând răspunsurile date cu cele de la chestionarul inițial. La întrebarea numărul 4 numărul de răspunsuri corecte a crescut, elevii au recunoscut poeziile ilustrate în procente mai mari decât la chestionarul inițial. Răspunsurile elevilor sugerează că acești și-au îmbogățit cunoștințele referitoare la lumea „boabei” și a „fărâmei” din opera argheziană. La ultima întrebare din chestionar majoritatea elevilor au dat răspunsul corect, aceste răspunsuri au arătat faptul că, acești și-au îmbogățit cunoștințele despre opera lui Tudor Arghezi „dedicată” copiilor.

La chestionarul final, ca urmare a înregistrării și prelucrării răspunsurilor date, elevii l-au recunoscut pe Tudor Arghezi și poeziile acestuia mult mai bine decât la primul chestionar. Numărul de răspunsuri corecte date de elevi a fost mai mare la chestionarul final.

Al treilea obiectiv al cercetării, referitor la înregistrarea și compararea rezultatelor celor două chestionare, a fost realizat prin întocmirea unor tabele cu răspunsurile elevilor pentru fiecare întrebare. Analizând aceste răspunsurile, din tabele întocmite, s-a realizat compararea acestor rezultate.Astfel s-a constatat că, elevi din clasa a III-a pe parcursul anului școlar prin activitățile instructiv-educative pe care le-am desfășurat, au ajuns să cunoască mai bine opera pentru copii a lui Tudor Arghezi. Dacă la chestionarul inițial elevii, la cele 5 întrebări au dat răspunsuri corecte în procent de 63%, la chestionarul final numărul răspunsurilor valide a fost în procent de 89%. Rezultatele acestea demonstrează că elevii și-au îmbogățit cunoștințele despre „lumea boabei și a fărâmei” din opera argheziană.

Cercetarea realizată a comportat anumite limite. Având în vedere că sistemul de învățământ a suferit modificări, prin adoptarea de noi programe pentru învățământul primar, lipsa de manuale conforme cu programele, lipsa de texte din opera pentru copii a lui Tudor Arghezi în manualele noi apărute și totodată numărul mic de elevi, face ca această cercetare să prezinte o anumită doză de risc în extinderea rezultatelor la un nivel mai mare al populației școlare.

Interpretarea rezultatelor a condus la confirmarea ipotezei de lucru că: Prin familiarizarea cu “lumea boabei și a fărâmei”, se dezvoltă nivelul de cunoștințe și interesul copiilor pentru opera arghezienă, acest fapt a condus la optimizarea procesului instructiv-educativ prin contribuția sa la dezvoltarea personalității elevilor și chiar dezvoltarea unor atitudini pozitive fața de lumea necuvântătoarelor.

BIBLIOGRAFIE

Aanei, Geuilia, Irimia,Violeta Cristina, Literatură pentru copii. Accepțiuni moderne, București, Editura Aramis, 2003.

Arghezi, Tudor, Versuri, Editura Cartea Românească, București, 1980.

Bachelard, Gaston, Poetica spațiului Editura Paralela 45, Pitești, 2006.

Badea, Mariana, Limba și literatura română- Poezia, Editura Regis, București, 2002.

Balotă, Nicolae, Opera lui Tudor Arghezi, Bucuresti, EuroPress, 2008, ediția a II-a.

Balotă, Nicolae, Tudor Arghizi interpretat de …, Editura Eminescu, București, 1981.

Bărboi, Constanța; Boatcă, Silvestru; popescu, Marieta, Literatura, clasa a XI-a, Editura Recif, București, 1997.

Buzenchi, Lucica, Lecturile copilăriei (Antologie școlara I-IV), Editura Eduard, 2007.

Bojin, Alexandru, Fenomenul arghezian, Editura didactică și pedagogică, București, 1976.

Carasel, Aurel Lazar Viorel, Psihopedagogia activitatilor extracurriculare, Editura Arves, Craiova, 2008.

Călinescu, George, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Semne, București, 2003.

Cerghit, I., Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2005.

Cernea, Maria, Contribuția activităților extracurriculare la optimizarea procesului de învățământ, în „Învățământul primar” nr. 1, Ed. Discipol, București, 2000.

Cioban, Florin, Literatură pentru copii, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2008.

Cioculescu, S., Introducere în poezia lui Tudor Arghezi, Fundația pentru Literatură si Artă, Bucuresti, 1945.

Cioculescu, Șerban, Modele de analize literare și stilistice, Editura Albatros, București, 1971.

Cerghit, I.M etode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2005.

Constantinescu, Pompiliu, Tudor Arghezi interpretat de …, Editura Eminescu, București, 1981.

Costea, Octavia; Mitu, Florica; Vasilescu Eugenia; Toma-Damșa, Maria; Stoica, Cornelia;Vlăduț, Anca, Literatură pentru copii, Editura P.R.A., București, 1997.

Gâscă, Crenguța, Curs esențial de literatură română interbelică, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2003.

Gâscă, Crenguța, Literatură românească interbelică. Poezii, editura Universității din Oradea,Oradea, 2007.

Gherghina, Dumitru; Buzași, Ion; Turean, Maria; Dănilă, Ioan, Literatură pentru Copii, Editura Didactica Nova Craiova, 2007.

Gibă, R., Cum să predăm pentru ca elevii să știe, să aplice, să explice, Editura Sinapsis, Cluj Napoca, 2007.

Goia, Vistian, Literatură pentru copii și tineret, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 2003.

Goia, Vistian, Balog, Georgeta Elena, Literatură pentru copii, Editura Didactică și pedagogică, București, 1972.

Lovinescu, Eugen, Sinteza poeziei moderniste și tradiționale: Tudor Arghezi în volumul Tudor Arghezi, Editura Eminescu, București, 1981.

Macedonski, Alexandru, Tudor Arghezi interpretat de …, Editura Eminescu, București, 1981.

M.E.C., C.N.P.P., Învățarea activă- ghid pentru formatori și cadre didactice, București, 2001.

Munteanu, G., Bolog, E., Goia,V., Literatură pentru copii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977.

Munteanu, Ștefan; David, Doina; Oancea, Ileana; Tîră D.,Vasile, Crestomație românească. Texte de limbă literară, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978.

Oprea, C.L., Strategii didactice interactive, ediția a III-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2008.

ANEXE

ANEXA 1

Nume și prenume elev:

Clasa: a III-a

Chestionar inițial

1.Recunoașteți autorul versurilor ?

„A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.”

„- Ce te legeni, codrule,
Fara ploaie, fara vânt,
Cu crengile la pamânt?"
– "De ce nu m-as legana,
Daca trece vremea mea!”

. „O furnica mica, mica
Dar infipta, va sa zica,
Ieri, la pranz, mi s-a urcat
De pe visinul uscat,
Pe picioare, pentru caci
Mi le-a luat drept niste craci.”

Tudor Arghezi Mihai Eminescu George Coșbuc

2. Care dintre personajele din imagine este Tudor Arghezi?

…………………….. ………………………. ………………………..

3. Cum se numește poezia ?

“Într-o zi, prin asfințit,
Șoaricele a-ndrăznit
Să se creadă în putere
A pradă stupul de miere.”

„Stupul lor de pe vâlcea
Stă păzit într-o broboadă
De trei plopi înnalți, de nea,
Pe o blană de zăpadă.”

„L-ați văzut cumva pe Zdreanță,
Cel cu ochii de faianță?
E un câine zdrențuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,”

1-

2-

3-

4. Ce poeziile sunt ilustrate prin imaginile următoare:

…………………………….

………………………………

…………………………………

5. Ce temă se adordează în poezia pentru copii a lui Tudor Arghezi?

folclorul copiilor

lumea măruntă a necuvântătoareler

patria

ANEXA 2

PROIECT DIDACTIC

Unitatea de învățământ: Școala Primară nr.5 Dijir

Prof. ptr.înv.primar: Nuțaș Bianca Ioana

Clasa a III-a

Aria curriculară:Limbă și comunicare

Disciplina: Opțional-Literatură pentru copii

Unitate de învățare: Lumea necuvântătoarelor

Subiectul: „Zdreanță”

Tipul lectiei: însușire de noi cunoștințe

Obiectiv fundamental:

Îmbogățirea cunoștințelor referitoare la lumea necuvântătoarelor. Consolidarea deprinderilor de citire corectă, conștientă, fluentă și expresivă a unui text literar. Dezvoltarea imaginației și a gândirii creatoare.

Competențe generale:

1. Receptarea de mesaje orale în diverse contexte de comunicare

2. Exprimarea de mesaje orale în diverse situații de comunicare

3. Receptarea de mesaje scrise în diverse contexte de comunicare

Competențe specifice:

1.1. Extragerea unor informații de detaliu dintr-un text informativ sau literar accesibil

2.2. Povestirea unei întâmplări cunoscute pe baza unui suport adecvat din partea profesorului

3.1. Extragerea unor informații de detaliu din texte informative sau literare

3.3. Formularea unei păreri despre o povestire/personajele acesteia

Obiective operaționale:

O1-să citească corect, coerent, fluent și expresiv, în ritm propriu un text necunoscut;

O2-să identifice expresii literare folosite în text;

O3-să formuleze răspunsuri corecte referitoare la conținutul textului;

O4-să precizeze caracteristici ale lui Zdreanță;

O5-să argumenteze o părere personală

Strategii didactice

Metode și procedee: conversația, explicația, exercițiul, observația, jocul didactic, met. cvintet

Mijloace didactice: fișă cu poezia, planșă model cu Zdreanță, prezentare PowerPoint, fișe de muncă independentă;

Forma de organizare: frontal, individual, pe perechi

Evaluare: formativ-continuă

Resurse

Umane: 6 elevi

Temporale: 45 de minute

Bibliografie

Carmen Iordăchescu, Să dezlegăm taina textelor literare-clasa a-III-a,

Editura Carminis,Pitesti, 2006.

Valentina Cimpoeș, Teste și fișe pentru activitate independentă, clasa a III-a;

SCENARIUL DIDACIC

ANEXE LECȚIE

Zdreanță

de Tudor Arghezi

„L-ati văzut cumva pe Zdreantă,
Cel cu ochii de faiantă?
E un câine zdrenturos
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot impiedice,
Ferfenitele-i atarnă
Si pe ochi, pe nara cârnă,
Si se-ncurcă si descurcă,
Parcă-i scos din câlti pe furcă.
Are insă o ureche
De pungas fără pereche.
Dă târcoale la cotet,
Ciufulit si-asa lăiet,
Asteptând un ceas si două
O gaină să se ouă,
Care cantă cotcodace,
Proaspăt oul când si-l face.
De când e-n gospodărie
Multe a-nvătat si stie,
Si, pe branci, târâs, grăbis,
Se strecoară pe furis.
Pune laba, ia cu botul
Si-nghite oul cu totul.
– "Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. – "L-a mâncat!"
"Stai nitel, că te dezvăt
Fără mătură si băt.
Te invată mama minte."
Si i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a imbucat,
Zdreantă l-a si lepădat
Si-a-njurat cu un lătrat.
Când se uită la gaină,
Cu culcusul lui, vecină,
Zice Zdreantă-n gândul lui
"S-a făcut a dracului!"”

Zdreanță

de Tudor Arghezi

ANEXA 3

PROIECT DIDACTIC

Unitatea de învățământ: Școala Primară nr.5 Dijir

Prof. ptr.înv.primar: Nuțaș Bianca Ioana

Clasa: a III-a

Aria curriculară:Limbă și comunicare

Disciplina: Comunicare în limba română

Unitatea de învățare: Iarna

Tema: Poezia ,,Stupul lor’’, de Tudor Arghezi

Tipul lecției: consolidarea și sistematizarea cunoștințelor

Obiectiv fundamental: Consolidarea deprinderii de înțelegere a unui text literar și de reproducere a mesajului artistic;

Competențe generale

1. Receptarea de mesaje orale în diverse contexte de comunicare

2. Exprimarea de mesaje orale în diverse situații de comunicare

3. Receptarea de mesaje scrise în diverse contexte de comunicare

Competențe specifice

1.1. Extragerea unor informații de detaliu dintr-un text informativ sau literar accesibil

2.2. Povestirea unei întâmplări cunoscute pe baza unui suport adecvat din partea profesorului

3.1. Extragerea unor informații de detaliu din texte informative sau literare

3.3. Formularea unei păreri despre o povestire/personajele acesteia

Obiective operaționale:

O1: să descrie imaginea sugestivă poeziei;

O2: să identifice titlul poeziei, autorul, numărul strofe și versuri din textul poeziei;

O3: să stabilească sensul cuvintelor necunoscute din poezie;

O4: să alcătuiască enunțuri cu noile cuvinte;

O5: să identifice mesajul poeziei;

O6: să precizeze însușirile/ forma corectă a adjectivelor corespunzătoare substantivelor propuse.

Strategii didactice:

Metode și procedee: conversația euristică, explicația, observația, descrierea, lectura, problematizarea;

Mijloace de învățământ:fișă cu poezial, imagine, fișe de lucru;

Forme de organizare: frontal, individual.

Evaluare: formativ-continuă

Resurse

Umane: 6 elevi

Temporale: 45 de minute

Bibliografie

Carmen Iordăchescu, Să dezlegăm taina textelor literare-clasa a-III-a,

Editura Carminis,Pitesti, 2006.

Valentina Cimpoeș, Teste și fișe pentru activitate independentă, clasa a III-a;

SCENARIUL DIDACTIC

Fișă de lucru

Stupul lor

de ……………………………………….

1.Colorează cu aceeași culoare cuvintele cu înțeles semănător :

2. Scrie explicațiile potrivite pentru expresiile selectate din text:

,,plopi de nea”……………………………………………………………..………………………

,,blană de zăpadă”…………………………………………………………………………………

,, grea ca un plocat”…………………………………………………………….,………………..

,,chenar de peruzele”……………………………………………..……………………………

,,făcând un singur trup”……………..…………………………………………………………

( zăpada s-a așezat ca o pătură grea; stratul gros de nea ține cald stupului; încărcați cu zăpadă; unindu-și forțele; )

3. Adaugă câte 3 -4 cuvinte care exprimă însușiri potrivite pe lângă substantivele:

iarna…………………………………………………………………………………………….

zăpada……………………………………………………………………………………….…

plopii……………………………………………………………………………………..…….

albine……………………………………………………………………………………..……

miere………………………………………………………………………………………………

ANEXA 4

PROIECT DIDACTIC

Prof.înv.primar:Nuțaș Bianca Ioana

Unitatea de învățământ: Școala Primară nr. 5 Dijir

Clasa: a III- a

Aria curriculară: Limbă și comunicare

Unitatea de învățare:Lumea necuvântătoarelor

Disciplina: Comunicare îm limba română

Subiectul lecției: “O furnică’’de Tudor Arghezi

Tipul lecției: fixarea și consolidarea cunoștințelor

Obiectiv fundamental: Recapitularea și consolidarea cunoștințelor referitoare la lumea necuvântătoarelor, precum și dezvoltarea achizițiilor lingvistice, a competențelor de folosire a limbii române.

Competențe generale

1. Receptarea de mesaje orale în diverse contexte de comunicare

2. Exprimarea de mesaje orale în diverse situații de comunicare

3. Receptarea de mesaje scrise în diverse contexte de comunicare

Competențe specifice:

1.1. Extragerea unor informații de detaliu dintr-un text informativ sau literar accesibil

2.1. Descrierea unui obiect/ unei ființe din universul apropiat pe baza unui plan simplu

2.2. Povestirea unei întâmplări cunoscute pe baza unui suport adecvat din partea profesorului

3.1. Extragerea unor informații de detaliu din texte informative sau literare

3.3. Formularea unei păreri despre o povestire/personajele acesteia

Obiective operaționale:

Pe parcursul lecției elevii vor fi capabili:

O1 – să citească corect,cursiv si expresiv si pe roluri poezia și dialogurile, respectând intonația impusă de semnele de punctuație;

O2-să expună informatii despre autorul poeziei , curiozități despre viața furnicilor;

O3-să construiască enunturi si texte , folosind cuvinte/ expresii cu același înteles/ sensuri diferite din textul liric studiat;

O4 – să formuleze întrebări/ răspunsuri legate de conținutul poeziei

O5 – să indice sensurile verbelor ,,a fi, a lua’’

O6-să rezolve exercitiile în cadrul grupei , conform cerintelor

Strategii didactice:

Metode și procedee: conversația, explicația, exercițiul, citirea în lanț, exercițiu de icebreaking,ciorchine

Mijloace didactice: flipchart, tablă,fise de lucru, dictionar, volum de poezii, creion, videoproiector, manual, ciorchine, planse, material power-point, mascota lectiei- Furnica, Harta poeziei, fisa de scriitor

Forme de organizare: frontală, individuală,pe grupe

Resurse : – umane: 4 elevi

-temporale: 45 minute

Evaluarea: observare sistematică, probă scrisă, probă orală, autoevaluare, evaluare de către colegi.

Bibliografie:

Mitu, Florica: Metodica predării- învățării integrate a limbii și literaturii române în învățământul primar, Editura Humanitas Educațional, București, 2006

Carmen Iordăchescu-Să dezlegăm taina textelor literare-clasa a-IV-a,-Editura Carminis,Pitesti, 2006

SCENARIUL DIDACTIC

ANEXE LECȚIE

FIȘĂ DE SCRIITOR

TUDOR ARGHEZI

(1880 – 1967 )

Tudor Arghezi (1880-1967) este unul dintre cei mai mari poeți din secolul nostru. A scris, de asemenea, proză și literatură pntru copii. Printre volumele sale se numără: Cuvinte potrivite, Flori de mucigai, Cartea cu jucării, Cărticica de seară, Povestirile boabei și ale fărâmei.

S-a născut la București, la 23 mai 1880, numele său adevărat fiind Ion N. Theodorescu. Pseudonimul Arghezi provine, după cum mărturisește însuși poetul, de la numele vechi al Argeșului , Argesis.

La vârsta de 16 ani publică în revista lui Al. Macedonski, Liga ortodoxă, poezia Tatălui meu sub pseudonimul Ion Theo.

Primul său volum de poezii apare foarte târziu, în 1927, la vârsta de 47 de ani, având un titlu sugestiv – Cuvinte potrivite, după care publică și alte volume de versuri, romane și numeroase articole. Se stinge din viață la 14 iulie 1967 și este înmormântat în grădina casei sale de la Mărțișor.

În operele sale, scriitorul imaginează un univers, recreează o lume. De aceea, literatura nu se confundă niciodată cu realitatea, fiind un produs al fanteziei creatoare a scriitorului.

Poezia O furnică face parte din volumul Versuri de seară.

Recomandări de lectură:

Din volumul Prisaca: Fetica, Tâlharul pedepsit;

Din volumul Cartea cu jucării: Cheile, Furnicile, Jucăriile;

Alte volume de poezii: Cuvinte potrivite, Frunze, Cadențe.

ADAUGĂ ÎN PORTOFOLIU:Scurte fragmente din scrierile sale, pe care le-ai citit;

Fotografii ale autorului sau ilustrații; Citește toată poezia ,,O furnică’’, imaginează-ți un alt final al acestei poeziei, pe care să-l redai printr-un desen.

CIORCHINE

Completați casetele cu informații despre viața furnicilor în mușuroi .

Dialog între greiere și furnică

Povestitorul:Pe prispa bunicilor cântă toată vara ,zi de vară până-n seară, un greiere lăutar. O furnică muncitoare trece pe acolo, căutând firimituri.

Greierele: -Hai ,soro, să dansăm! Uite ce zi frumoasă!

Furnicuta: – O zi bună să ai greiere! Eu nu am timp de cântece si dansuri. Trebuie să adun mâncare pentru fratii mei.

Greierele -Hai ,soro ,vrednicută! Vino aici, la umbră! Mai e destul până diseară!

Furnicuta: –Greiere, greiere…! Păcat de muzica ta, că la iarnă…O să vezi tu…

Greierele – ,, Of , of , of , dar-ar să dea

În cine ți-o mai cânta ,

Că eu unu-s lecuit

După câte mi-ai plătit .

Pentr-un bob de grâu stricat

M-ai făcut de râs în sat .

Lasă , lasă că la nuntă

Am să văd eu cine-ți cântă ! “

Furnicuta: –Astăzi,mai ales , am de lucrat cu copiii acestia, care m-au ales să-i însotesc la orele acestea ale lor cu oaspeti deosebiti, asa că ori m-ajuti,ori….vezi tu…

-Măi copii,ia…la treabă…Hai să ne jucăm cu folos pe această Hartă a poeziei ! Asa că ia luati voi aici acest creion vorbitor care vă va spune locul, timpul si personajele din această poezie! (dă un ,,creion vorbitor’’ copiilor care răspund la intrebări)

HARTA POEZIEI

„O FURNICĂ"

FIȘĂ DE LUCRU

1. Uniți cuvintele care au același înțeles :

înfiptă a înțelege

cracă iute

făptură întristat

degrabă creangă

mâhnit ființă

a se lămuri mâncare

merinde îndrăzneală

2.Citiți proverbele următoare și bifați-le pe cele care i se potrivesc furnicii:

„Leneșul mai mult aleargă

Scumpul mai mult păgubește.”

„Cine lucră are

Cine șade,rabdă.”

„Gândește de azi ce vei mânca mâine.”

„Cine nu vrea să lucreze vara,n-are ce mânca iarna.”

3.Alcătuiește enunțuri cu următoarele expresii și cuvinte:

„mâhnit” –

,,mica-mica”-

„făptură mărunțică”-

4.Ce îi spune poetul furnicii?

5. Scrie cel puțin trei adjective pe care le poți asocia cu „FURNICA”

ANEXA 5

ȘCOALA PRIMARĂ NR. 5 DIJIR

Proiect educativ

Prof. înv.primar:

NUȚAȘ BIANCA IOANA

Tipul de educație : Educație pentru dezvoltare personală

Domeniul: cultural-artistic și comunicare

Tipul de proiect : local

Coordonate de contact : Școala Gimnazială Nr.1 Abram

Structura : Școala Primara nr.5 Dijir

Nr. telefon/ fax : 0259326023

e-mail:scoalaabram@yahoo.com

Coordonatori proiect: Prof. inv.primar:Nutas Bianca Ioana

Context :

Cea mai înaltă menire a cărții este de a instrui și educa. Lumea minunată a cunoștințelor o descoperim mai mult ca și oriunde în paginile cărților. Evoluția lumii contemporane a pus amprenta pe preocupările și modul de viață al familiei de azi. Unii părinți și copii s-au îndepărtat de lumea cărților, calculatorul, internetul, televizorul au devenit pentru ei cele mai importante surse de informare. Școala este instituția care trebuie să trezească interesul și dragostea pentru citit copiilor. Odată format, gustul pentru citit se poate transforma într-o adevărată pasiune, contribuind pozitiv la dezvoltarea personalității.

Scop:

Dezvoltarea interesului și motivației pentru lectură.

Dezvoltarea capacității de comunicare orală și scrisă.

Adoptarea unui comportament pozitiv față de folosirea și îngrijirea cărților.

Formarea obișnuinței de a merge la bibliotecă și de a se comporta civilizat.

Dezvoltarea creativității literare și artistice a elevilor.

Educarea copiilor în spiritul respectului față de munca și materia investită în producerea cărților.

Obiective:

-stimularea interesului pentru lectură în rândul elevilor din ciclul primar si prescolar;

-cunoașterea instituțiilor care se ocupă de apariția , distribuirea și păstrarea cărților ;

-utilizarea resurselor de carte ale bibliotecii școlare în activitatea de învățare ;

-formarea atitudinii de grijă față de carte ;

-formarea atitudinii de respect față de munca și resursele folosite la producerea cărților ;

-educarea în spiritul dezvoltării durabile;

Grup țintă :

direct : elevii claselor CP-I-III de la Școala Primară nr.5 Dijir

indirect: părinții , comunitatea locală

Durata : noiembrie 2015 – mai 2016

Calendarul activităților

Evaluare:

-evaluare internă: completarea fișei de evaluare a fiecărei activități , în scopul verificării modului de atingere a scopului și obiectivelor din proiect – coordonatorul de proiect;

-evaluare externă: realizarea activităților conform proiectului: directorul, responsabilii comisiei „Proiecte și programe comunitare”, comisia CEAC (chestionare privind gradul de satisfacție a grupului țintă : elevii și părinții);

Monitorizare:

Se monitorizează:

-prezența elevilor la activitățile din proiect;

-gradul de implicare al elevilor în realizarea produselor activităților;

-spiritul de colaborare și implicare al elevilor în cadrul activităților;

-colaborarea cu părinții și instituțiile ce sprijină realizarea activităților din proiect;

-bunele practici formate;

Rezultate:

-materiale informative despre activitățile din proiect : prezentare Power Point, fotografii;

-inventar de bune practici;

-expoziție cu creațiile artistico-plastice și literare ale copiilor;

-abilități de împrumutare a cărților de la bibliotecă;

Diseminarea proiectului :

-Prezentare Power Point cu activitățile desfășurate în cadrul Comisiei metodice a învățătorilor;

-Prezentare Power Point cu activitățile desfășurate în cadrul ședințelor cu părinții;

Impactul proiectului :

Proiectul “Cartea , univers al cunoasterii„ va avea impact asupra :

-formării personalității copiilor prin dezvoltarea motivației pentru lectură, creativității, atitudinii responsabile față de munca și resursele folosite în producerea cărților;

-îmbunătățirii relației de colaborare cu instituții publice ce promovează interesul pentru carte , prin încheierea de acorduri de parteneriat;

-comunității locale contribuind la educarea în spiritul culturii și protejării mediului prin reciclarea hârtiei;

Sustenabilitatea proiectului:

Proiectul are în vedere stimularea interesului elevilor pentru lectură, formarea atitudinii responsabile față de carte, munca și materia investită în producerea ei. Sustenabilitatea proiectului va fi realizată prin:

-activități de îndrumare a elevilor în vederea parcurgerii bibliografiei lecturii suplimentare specifice fiecărei clase;

-activități de informare a elevilor despre cum trebuie citită o carte;

-activități de informare a părinților cu privire la modul în care familia poate contribui la educarea dragostei pentru carte și lectură a copilului;

-activități de creație literară;

-participarea la concursuri literare;

-activități de colectare a hârtiei reciclabile;

Bugetul proiectului: surse de finanțare : comitetul de părinți

Parteneri : Biblioteca Municipală Ioan Munteanu Marghita– vizită la bibliotecă;

-Acord de parteneriat cu Biblioteca Municipală „Ioan Munteanu”, Marghita;

PROIECT DE ACTIVITATE EXTRACURRICULARĂ

,, Vizită imaginară la Mărțișor”

DATA:20 mai 2016

PROF.ÎNV.PRIMAR : Nuțaș Bianca Ioana

UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: Școala Primară nr. 5 Dijir

TEMA ACTIVITĂȚII : Vizită imaginară șa Mărțișor

DOMENIUL:cultural-artistic

LOCUL DE DESFĂȘURARE:Sala de clasă

GRUP ȚINTĂ:elevii claselor C.P., I și a III-a de la Școala Primară nr.5 Dijir .

OBIECTIV FUNDAMENTAL

Cultivarea sentimentelor de apreciere a poeziilor lui Tudor Arghezi. Cunoașterea unor evenimente deosebite din viața marelui poet. Motivarea gustului pentru lecturarea textelor lirice.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE

să conștientizeze importanța operei marelui poet;

să cunoască momente deosebite din viața lui Tudor Arghezi;

să participe activ și cu interes la activitățile desfășurate;

să ilustreze prin desene poezii studiate din opera lui Tudor Arhezi;

PARTICIPANȚI:

Învățător: Nuțaș Bianca și elevii claselor a C.P., I și a III-a

METODE ȘI PROCEDEE DIDACTICE: convorbirea, dialogul, observația, lectura explicativă, explozia stelară, turul galeriei.

MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT : culegeri de poezii; imagini de la Mărțișor; portretul poetului.

MODALITĂȚI DE EVALUARE: recitări, vizionare de imagini însoțite de expunerea propriilor păreri, desen după poezii .

ACTIVITĂȚI PROPUSE

Prezentare unor volume de poezii și proză a poetului Tudor Arghezi

Vizită imaginară la Mărțișor

Realizarea de desene după poeziile lui Tudor Arghezi

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

Desfășurarea acestei activități extracurriculare presupune un cadru corespunzător, festiv,expresiv, care accentuează emoția estetică, interesul pentru cunoaștere și comunicare. Copiilor le face o deosebită plăcere să constate și chiar să participe la amenajarea sălii de clasă.

Pentru a spori valoarea educativă a ambianței, vom amenaja o expoziție de carte ce poate cuprinde opera lui Tudor Arhezi în ediții diferite , o expoziție cu lucrările plastice realizate de elevii noștri inspirate din poeziile poetului.

Începerea și desfășurarea activității se vor realiza în următoarea succesiune de momente:

– se anunță subiectul (tema), scopul și importanța activității ,,spargerea gheții,,  :reprezentanți ai echipelor vor extrage dintru-un săculeț bilețele cu versuri din Tudor Arghezi și vor trebui să recunoască poezia din care fac parte ( se recită unele poezii dacă sunt cunoscute, se discută anumite aspecte: rima, motiv, sentimente etc.)

– se captează atenția elevilor printr-o motivație adecvată intereselor și curiozității lor :

*prezentare ppt privind viața și opera lui Tudor Arghezi, se realizează o vizită “imaginara” la Mărțișor, casa poetului.

* elevii fiind grupați pe echipe își vor reactualiza reciproc cunoștințele despre Tudor Arghezi folosind “ Explozia stelara”.

*fiecare grupă va primi sarcinile de lucru conform anexelor;

*sarcinile de lucru rezolvate vor fi prezentate pe un poster în fața clase și vor fi verificate prin “Turul galeriei”;

– elevii vor participa efectiv, conform rolului pe care l-a avut de îndeplinit fiecare, prezentând materialul cultural propriu-zis.

-încheierea se va face prin aprecieri generale asupra activității;

-se oferă câte o recompensă fiecărui elev –un semn de carte și un ecuson-.

ACTIVITĂȚI DESFĂȘURATE ÎN CADRUL PROIECTULUI DE ACTIVITATE EXTRACURRICULARĂ: ,, Vizită imaginară la Mărțișor”

1.VOLUME DE POEZII ȘI PROZĂ A POETULUI TUDOR ARGHEZI

– se face o prezentare a unor volume de poezii și proză

2.VIZITĂ IMAGINARĂ LA MĂRȚIȘOR

– pe baza prezentării ppt cu imaginilor de la Muzeul Memorial Tudr Arghezi, se realizează o excursie imaginară la Mărțișor

TUDOR ARGHEZI

3.DESENE DUPĂ POEZIILE LUI TUDOR ARGHEZI

– copiii realizează desene pe baza poeziilor studiate și se realizează o expoziție

ANEXA 6

Nume și prenume elev:

Clasa:

CHESTIONAR FINAL

1.Recunoașteți autorul versurilor ?

„Patria ne e pământul

Celor ce suntem în viață,

Cei ce ne iubim frățește,

Ne dăm mâna românește;

Numai noi cu-același nume,

Numai noi români în lume,

Toți cu-aceiași soartă dată,

Suspinând cu toți odată

Și-având toți o bucurie;

Asta-i patria română

Și ea sfântă să ne fie.”

“La cotețul lui Dulău,

Pasnic bun și câine, rău

Vrăbiile se adună

Să prânzească împreună.

Zgribulite-n pod și-n pom,

Au văzut ducând, pe om,

Troacă mare cu păsat

Și Dulău a și lătrat.”

„Trăsărind scânteie lacul

Și se leagănă sub soare;

Eu, privindu-l din pădure,

Las aleanul să mă fure

Și ascult de la răcoare

Pitpalacul.”

Tudor Arghezi George Coșbuc Mihai Eminescu

Cine este personajul din imagine ?

…………………….. ………………………. ………………………..

Cum se numește poezia ?

“Într-o zi, prin asfințit,
Șoaricele a-ndrăznit
Să se creadă în putere
A pradă stupul de miere.”

„Stupul lor de pe vâlcea
Stă păzit într-o broboadă
De trei plopi înnalți, de nea,
Pe o blană de zăpadă.”

„L-ați văzut cumva pe Zdreanță,
Cel cu ochii de faianță?
E un câine zdrențuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,”

„Rândunicile, păreche

Și-au prins cuib de casă veche

Cât privește fulgii, lâna,

Are grija lor bătrâna. ”

„O furnica mica, mica
Dar infipta, va sa zica,
Ieri, la pranz, mi s-a urcat
De pe visinul uscat,
Pe picioare, pentru caci
Mi le-a luat drept niste craci.”

1-

2-

3-

4-

5-

4. Ce poezii sunt ilustrate prin imaginile următoare:

…………………………….

………………………………

…………………………………

5. Cui îi dedică Tudor Arghezi volumul Cartea cu jucării?

a) copiilor săi Baruțu și Mițura

b) viețuitoarelor mici

c) animalelor