Poetul Crestin Traian Dorz In Arhivele Securitatii

Cuprins

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Poetul creștin Traian Dorz în arhiva Securității

2012

Cuprins

Lista de abrevieri

Introducere

Capitolul 1

Oastea Domnului în anii 1940-1980 – caracteristici generale

1.1. Oastea Domnului în perioada 22 iunie 1941 – 23 august 1944

1.2. Oastea Domnului în perioada 23 august 1944 – 30 decembrie 1947

1.3. Oastea Domnului în perioada regimului comunist

Capitolul 2

Traian Dorz – conducătorul Oastei Domnului

2.1. Primii ani din viață

2.2. Traian Dorz și represiunea comunistă din perioada anilor 1948-1959

2.3. Experiența închisorilor din perioada anilor 1959-1964

2.4. Traian Dorz și încercările de rezolvare a disidențelor din interiorul Oastei Domnului (1964-1976)

2.5. Rezolvarea disidențelor din interiorul Oastei Domnului. Consfătuirea din noaptea de 6 spre 7 noiembrie 1976 de la Poiana Brașov

2.6. Traian Dorz și lupta pentru libertate religioasă în România comunistă (1977-1986)

2.7. Ultimii ani din viață a lui Traian Dorz

Capitolul 3

Activitatea literară și publicistică a lui Traian Dorz

3.1. Activitatea literară și publicistică în anii tinereții

3.2. Experiența închisorilor în opera dorziană

3.3. Activitatea literară clandestină a lui Traian Dorz

Capitolul 4

Tentativele de legalizare ale Oastei Domnului întrerpinse de Traian Dorz

4.1. Caracteristici generale și istoriografie

4.2. Prima etapă a acțiunilor de legalizare a Oastei Domnului

4.3. A doua etapă a acțiunilor de legalizare a Oastei Domnului

Concluzii

Anexa documentară

Bibliografie

Lista de abrevieri

ACNSAS – Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității

ALRC – Comitetul Creștin pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință

BOR – Biserica Ortodoxă Română

C. A. P. – Cooperativa Agricolă de Producție

CM – colonie de muncă

DSS – Departamentul Securității Statului

F. C. – „Familia Creștină”

jud. – județul

Locot. – Locotenent

NO – nota ofițerului

OD – Oastea Domnului

PNL – Partidul Național Liberal

PNȚ – Partidul Național Țărănesc

RFG – Republica Federală Germană

RSR – Republica Socialistă România

SUA – Statele Unite ale Americii

TO – tehnic operativă

URSS – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste

Introducere

Imediat după evenimentele din 23 august 1944, România a intrat fără să vrea în sfera de influență a URSS-ului datorită preconizării victoriei aliaților împotriva Germaniei naziste din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. După preluarea treptată a puterii de către comuniști, aceștia au început să impună un regim după model soveitic lucru care i-a reușit după abdicarea forțată a regelui Mihai I din 30 decembrie 1947. Astfel, comuniștii au reușit să declanșeze încă din 1948 o puternică represiune asupra tuturor creștinilor de orice confesiune.

Acest lucru este demonstrat prin existența în cadrul arhivei fostei Securități un material imens care atestă represiunea religioasă în timpul celor 40 de ani de comunism care a existat în țara noastră. tot în cadrul represiunii religioase era urmărită și literatura religioasă care era tipărită în tiraje simbolice cu văditul scop de propagare a așa-numitului ateism științific și de anihilare a religiei. În cazul Bisericii Ortodoxe Române și a altor culte creștine recunoscute legal s-au recurs în cele mai multe situații la anumite compromisuri cu regimul ateu din partea conducerii acestora pentru a exista. În ciuda acestui fapt, atât în rândul Bisericii Ortodoxe cât și în rândul cultelor neoprotestante legale au existat persoane sau grupuri de persoane care au cunoscut pe viu măsurile represive din partea regimului comunist, mergând inițial de la închiderea acestora în lagăre și închisori până la amenzi usturătoare, presiuni la locul de muncă și închiderea în azile psihiatrice a acestor disidenți. De asemenea, s-a mers până la desființarea unor mișcări periculoase din perspectiva regimului comunist în cazul Bisericii Ortodoxe Române precum cazul Rugului Aprins și încercările de desființare a vieții monahale prin Decretul nr. 410 din 1959.

Cu toate acestea, au existat culte interzise precum Biserica Unită care a fost desființată în 1948 prin așa-numita unire cu Biserica Ortodoxă Română din 1948 și mișcări religioase interzise de către regim. Una dintre acestea este mișcarea de renaștere spirituală Oastea Domnului din cadrul Bisericii Ortodoxe Române care a cunoscut în aproape toată perioada regimului comunist din România o puternică represiune asupra membrilor ei, fiind denumită pe bună dreptate drept giuvaerul Bisericii Tăcerii. Oastea Domnului în perioada regimului comunist este strâns legată de o personalitate remarcabilă care a condus-o timp de mai bine de 40 de ani această mișcare. Este vorba despre poetul creștin Traian Dorz care a fost totdeauna gata să-și dea viața pentru convingerile sale religioase, dorind de asemenea ca orice membru din această mișcare să reziste în fața represiunilor la care erau supuși. În cazul său atât opera literară prolifică scrisă în condiții inimaginabile de presiune cât și rolul de căpetenie și le-a asumat pe deplin pentru răspândirea Evangheliei oriunde era trimis, cele două laturi împletindu-se atât de armonios rezultând o personalitate extrem de complexă.

Chiar dacă înainte de 1989 era foarte cunoscut în rândurile ostașilor și de opinia publică creștină occidentală, după 1989 este cunoscut foarte puțin atât în privința operei sale cât și în privința calității sale de conducător al unei mișcări de renaștere spirituală în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, rezistând cu orice preț la presiunile exercitate asupra sa de către autorități.

Despre viața și activitatea lui Traian Dorz s-a scris extrem de puțin, fiind amintit doar în rândul ostașilor de două ori pe an cu ocazia comemorării atât a zilei sale de naștere din 25 decembrie cât și a datei morții sale pe 20 iunie. Totuși, dosarul de urmărire informativă întocmit de Securitate pe numele său în 9 volume imense abordează atât prin rapoarte cât și prin notele informative ale informatorilor proveniți atât din rândul ostașilor cât și din alte medii arătând felul în care Dorz era urmărit pas cu pas de către autorități pe parcursul a mai bine de 40 de ani și exceptând perioadele în care era închis în închisori. Aceste documente sunt redactate conform ideologiei comuniste în privința acestei mișcări, fiind denumită drept „sectă”, „grupare anarhică”, „asociație religioasă interzisă”. Din această cauză, acestea trebuie cercetate cu foarte multă prudență mai ales și din cauza purtării etichetei de mișcare legionară, reprezentând de multe ori un teren minat pentru cercetătorii nefamiliarizați în a aborda acest fenomen precum Carmen Chivu-Duță. Prin urmare, acestea trebuie coroborate, unde se poate, fie cu lucrarea memorialistică a lui Traian Dorz, fie prin intervievarea ostașilor care mai sunt în viață.

Pe lângă documentele din arhiva fostei Securități, cel mai important izvor istoric este lucrarea lui Traian Dorz intitulată Istoria unei jertfe. Dacă primele două volume din această lucrare colosală sunt la bariera dintre memorialistică și istorie, ultimele două volume din această lucrare sunt memorialistice deoarece Traian Dorz merge mai mult pe amintirile sale din 1948 până în 1988, iar atunci când abordează anumite evenimente din alte locuri, el folosește informațiile pe care i le-au furnizat alți ostași în care avea încredere, fiind de asemenea implicat direct în evenimentele care au avut loc. Pe lângă această lucrare, intră lucrarea cu caracter istoric Zile și adevăruri istorice și una cu caracter istoric și hagiografic Fericiții noștri înaintași. În anumite cazuri, prin coroborarea documentelor se observă o carență din punct de vedere cronologic fiind unele evenimente datate greșit precum data exactă a consfătuirii de la Poiana Brașov când Dorz în lucrările sale menționează doar data de 7 noiembrie 1976, însă prin corecția cu documentele s-a ajuns că această consfătuire s-a desfășurat în noaptea zilei de 6 spre 7 noiembrie 1976. În asemenea cazuri, trebuie să avem în vedere condițiile inimaginabile în care Dorz și-a scris opera.

O altă sursă utilă aparține strănepotului lui Traian Dorz, Corneliu Clop, prin lucrarea In memoriam Traian Dorz în care folosește relatările diverșilor ostași care l-au cunoscut pe Traian Dorz. Din păcate, cele mai multe mărturii nu au o valoare istorică considerabilă, concentrându-se pe anumite amintiri personale ale acestora care nu pot fi verificate. O sursă care aparține lui Corneliu Clop și pune probleme în cercetare se intitulează Înmormântarea fratelui Traian Dorz (20-22 iunie 1989) datorită subiectivității autorului prin intervenția sa puternică la unele cuvântări care nu i-au convenit și datorită amatorismului de care a dat dovadă în prelucrarea documentelor din dosarul de urmărire informativă a lui Traian Dorz care abordează precis înmormântarea lui Dorz.

Lucrarea care abordează ultimele luni din viața lui Traian Dorz aparține electricianului Ioan Beg din Hunedoara intitulată Traian Dorz, la capăt de călătorie, fiind o lucrare memorialistică de o reală valoare. Această lucrare este utilă în abordarea ultimelor luni din viața lui Dorz din moment ce acesta își încheie expunerea pe 5 noiembrie 1988. Din această cauză, este poate singura lucrare care poate fi folosită în coroborare cu documentele din dosarul de urmărire informativă a lui Traian Dorz din ultimele sale luni din viață. O altă sursă de o reală valoare este un studiu realizat de către medicul Violeta Ille din Sâmbăteni intitulat Traian Dorz – in memoriam în care expune viața poetului creștin Traian Dorz prin intermediul operei sale. Pe lângă aceasta, autoarea își trece mărturiile sale cu privire la ultimele momente din viața lui Dorz tocmai în momentul internărilor prin spitale și până la moartea acestuia din 20 iunie 1989.

Sursa cea mai recentă și utilă doar în privința sintezei vieții lui Traian Dorz aparține realizatoarei Lucia Hossu Longin prin documentarul dedicat lui Traian Dorz din seria Memorialul durerii. Acest documentar se intitulează Un poet creștin Traian Dorz difuzat pe TVR Cultural pe data de 26 martie 2012 și insistă asupra experienței sistemului penitenciar din perioada comunistă. Pe lângă acest aspect, documentarul a început cu prezentarea lui Sergiu Grossu despre viața și activitatea lui Dorz, iar persoanele care au fost intervievate pentru realizarea acestui documentar sunt Ioan Panican, inginerul Ionatan Ille din Sâmbăteni, jud. Arad și pensionarul Valer Irinca din Cărpiniș, jud. Hunedoara.

Prezenta lucrare își propune să intre în rândul celor care vor să încerce să aducă o pată de lumină asupra evenimentelor petrecute în timpul regimului defunct și să ajute la restabilirea adevărului în ce privește comunismul din România, dar mai ales forma de manifestare a rezistenței spirituale în societatea românească realizată de către mișcarea de renaștere spirituală Oastea Domnului care activa clandestin în perioada regimului comunist. Am ales ca subeict principal studierea cazului poetului creștin Traian Dorz, cel mai de seamă conducător pe țară al Oastei Domnului din această perioadă, fiind recunoscut în această calitate atât pe plan internațional – prin invitarea acestuia la Congresul Internațional de Evanghelizare de la Manila din iulie 1989 – cât și de Securitate, ierarhii Bisericii Ortodoxe și de alți creștini din cadrul cultelor neoprotestante. Tema centrală a lucrării este Poetul creștin Traian Dorz în arhivele Securității. Din aceasta se desprinde atât activitatea literară religioasă de pe tot parcursul vieții sale cât și calitatea de lider incontestabil al mișcării de renaștere spirituală Oastea Domnului, în această calitate militând pentru soluționarea conflictelor de natură dogmatică din rândul ostașilor prin apariția unora cu pretenții de lideri pentru a da o altă orientare acestei mișcări și alipirea acesteia în cadrul mișcărilor de factură protestantă și neoprotestantă și pentru recunoașterea acestei mișcări din punct de vedere legal atât de c din Cărpiniș, jud. Hunedoara.

Prezenta lucrare își propune să intre în rândul celor care vor să încerce să aducă o pată de lumină asupra evenimentelor petrecute în timpul regimului defunct și să ajute la restabilirea adevărului în ce privește comunismul din România, dar mai ales forma de manifestare a rezistenței spirituale în societatea românească realizată de către mișcarea de renaștere spirituală Oastea Domnului care activa clandestin în perioada regimului comunist. Am ales ca subeict principal studierea cazului poetului creștin Traian Dorz, cel mai de seamă conducător pe țară al Oastei Domnului din această perioadă, fiind recunoscut în această calitate atât pe plan internațional – prin invitarea acestuia la Congresul Internațional de Evanghelizare de la Manila din iulie 1989 – cât și de Securitate, ierarhii Bisericii Ortodoxe și de alți creștini din cadrul cultelor neoprotestante. Tema centrală a lucrării este Poetul creștin Traian Dorz în arhivele Securității. Din aceasta se desprinde atât activitatea literară religioasă de pe tot parcursul vieții sale cât și calitatea de lider incontestabil al mișcării de renaștere spirituală Oastea Domnului, în această calitate militând pentru soluționarea conflictelor de natură dogmatică din rândul ostașilor prin apariția unora cu pretenții de lideri pentru a da o altă orientare acestei mișcări și alipirea acesteia în cadrul mișcărilor de factură protestantă și neoprotestantă și pentru recunoașterea acestei mișcări din punct de vedere legal atât de către regim cât și de ierarhii Bisericii Ortodoxe în cadrul căreia activează.

Am căutat ca prin urmărirea destinului conducătorului Oastei Domnului pe țară, poetul creștin Traian Dorz, să dovedesc rezistența acestei mișcări catalogată drept una foarte periculoasă de către regimul comunist datorită caracterului acesteia de revigorare a sentimentului religios din cadrul societății românești. Rolul acestuia a fost unul deosebit de important în cadrul acestei mișcări și a dat mult de furcă Securității. Aceasta a mobilizat împotriva lui toate tehnicile posibile de a-l doborî iar în cazul în care acesta rezista s-a inițiat acțiunea asupra lui Dorz de urmărire informativă concretizată prin întocmirea de către Securitate a unui dosar foarte voluminos de 9 volume.

Modul de lucru la redactarea lucrării a fost unul de analiză și prezentarea rezumativă a memoriilor scrise de Traian Dorz intitulate Istoria unei jertfe – pe care am menționat-o mai sus – și lucrarea autobiografică Hristos – mărturia mea care a fost publicată între anii 1994-1995 de către editura Oastea Domnului din Sibiu, coroborate cu documentele din arhiva fostei Securități existente în dosarul de urmărire informativă a lui Traian Dorz din cadrul Consiliului pentru Studierea Arhivelor Securității. Țin să precizez că majoritatea documentelor sunt inedite datorită încercării lui Corneliu Clop de alcătuire a unei colecții de documente, reușind să publice doar documente din cadrul primelor două volume din dosarul nr. 41398 și câteva documente referitoare la înmormântarea lui Dorz în lucrarea Înmormântarea fratelui Traian Dorz (20-22 iunie 1989) publicată la Oradea anul trecut.

Lucrarea este împărțită în patru capitole cu titlurile: capitolul 1 – Oastea Domnului în ani 1940-1980 – caracteristici generale, capitolul 2 – Traian Dorz – conducătorul Oastei Domnului, capitolul 3 – Activitatea literară și publicistică lui Traian Dorz, capitolul 4 – Tentativele de legalizare ale Oastei Domnului întreprinse de Traian Dorz, fiecare având subcapitole ce tratează probleme bine determinate prin denumirea lor. De aemenea, lucrarea mai beneficiază de prezenta introducere, precum și concluzii la cele prezentate, iar la începutul lucrării se află cuprinsul, lista abrevierilor folosite de-a lungul textului și anexa documentară la final. Bibliografia folosită la redactarea prezentei lucrări, precum și alte opere cu referire la subiectele tratate se află la sfârșitul textului.

Capitolul 1

Oastea Domnului în anii 1940-1980 – caracteristici generale

1.1. Oastea Domnului în perioada 22 iunie 1941 – 23 august 1944

În perioada 22 iunie 1941 – 23 august 1944, Oastea Domnului va cunoaște o perioadă de represiune atât din partea conducătorilor Bisericii Ortodoxe care recunoșteau facțiunea oficială a acestei mișcări condusă de mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului organizată după așa-numitele „Statute Oficiale” aprobate de Sfântul Sinod în noiembrie 1936 cât și din partea regimului Antonescu care a dat Decretul Nr. 230/1941 în care se pedepsește cu închisoarea corecțională de la 3 luni la 10 ani tulburarea liniștii publice și organizarea de întruniri fără autorizație care primejduiesc ordinea în stat.

În această perioadă până în 1943 a apărut o nouă publicație pentru ostași, anume revista de literatură creștină și de informație intitulată „Familia Creștină”. Conținutul acestei reviste se împarte în două părți: articolașe duhovnicești pentru ostași și rubrica „Ce mai e nou prin lume” care include, la fel ca în publicațiile Oastei Domnului din timpul preotului Iosif Trifa, rubrica „Știrile de pretutindeni”, prezente în 8-24 pagini ale revistei. Articolele duhovnicești sunt în cea mai mare parte anonime, iar câteva scrise din partea redacției formate din tânărul poet creștin Traian Dorz și conducătorul pe atunci al Oastei Domnului, învățătorul Ioan Marini, erau semnate fie prin pseudonime, fie prin inițialele acestora din cauza cenzurii presei din timpul regimului Antonescu. Pe lângă aceștia apăreau articolașe scrise de Nicolae Moldoveanu, Silviu Hărăguș, Simion Paraschiv, Ilie Marini, Eftimiu Florea. Spre deosebire de publicațiile din timpul preotului Trifa, această revistă nu le putea întrece datorită faptului că atât Dorz cât și Marini erau pe atunci niște începători în privința scrisului și nu aveau suficient talent și experiență în jurnalistică precum o avusese mentorul acestora doi. Prin urmare, în revistă nu apar foiletoane așa cum au fost cele semnate de preotul Iosif Trifa precum „Citiri și tâlcuiri în Biblie”, „Alcoolul”, „Spre Canaan” și altele. Partea a doua a revistei „Familia Creștină” cuprinde știri din țară și din întrea-ga lume despre desfășurarea anumitor evenimente la care participau regele Mihai I și mareșalul Ion Antonescu din această perioadă și a operațiunilor din timpul celui de-al doilea război mondi-al, fiind scrise conform spiritului vremii.

În perioada regimului Antonescu facțiunea acestei mișcări condusă de mitropolitul Ardealului era recunoscută de către regim, iar facțiunea condusă de către învățătorul Ioan Marini era considerată de publicațiile Mitropoliei drept „trifistă”. Din această pricină, încă din a doua parte a anului 1941 până în august 1944 autoritățile antonesciene sub pretextul Decretului nr. 230/1941 vor face abuzuri în cazul lui Ioan Marini și a altor conducători pe zone din cadrul Oastei Domnului. În cazul lui Traian Dorz se va proceda după lăsarea la vatră din 1943 pe caz de boală prin urmărirea sa informativă de către Legiunea de Jandarmi Bihor sub pretextul că ar fi „legionar”, acest pretext fiind preluat și de către Securitate în anii 1950. Astfel, pentru descurajarea „trifiștilor” denumiți mai târziu „legionari” s-a recurs la arestări a unor conducători marcanți ai mișcării de renaștere spirituală Oastea Domnului precum Ioan Marini și David Ioan Bălăuță. Din păcate, avem ceva mai multe informații numai în cazul învățătorului Ioan Marini care, conform relatării lui Nicolae Marini, a fost arestat de patru ori și condamnat la închisoare de două ori.

Prima arestare a lui Ioan Marini consemnată de către Nicolae Marini s-a petrecut la sfârșitul lunii septembrie 1941 după sosirea în permisie a lui Dorz, oferind învățătorului Marini posibilitatea de a reveni la casa părintească din comuna Săsciori pentru câteva zile în vederea unei odihne și recreeri. Într-o duminică dimineață a luat parte la slujba de la biserica din sat, iar după-amiază ostașii împreună cu alți consăteni au făcut o adunare la iarbă verde sub un nuc aflat în zăvoiul râului Sebeș, fiind bucuroși că-l aveau în mijlocul lor pe întemeietorul adunării din Săsciori. Deși n-a fost o întâlnire programată anterior ci una spontană, neoficială nefiind nevoie de nicio autorizație din partea autorităților locale, preotul Ioan Stoicuța, admonestat de superiorii săi de la protopopiat și de la Mitropolie după caterisirea preotului Iosif Trifa că la Săsciori se țin adunări „trifiste”, s-a dus la șeful postului de jandarmi, cerându-i acestuia să-i sperie pe ostași ca să nu mai facă adunări. Șeful postului de jandarmi i-a replicat acestuia că nu poate face acest lucru decât pe baza unei reclamații, lucru pe care preotul l-a făcut. Ca urmare a acestui fapt, după două zile Marini a primit o înștiințare să se prezinte la postul de jandarmi împreună cu trei ostași consăteni unde li se iau declarații despre desfășurarea adunării și li se aduce la cunoștință că sunt arestați. La o zi după această înștiințare li se dă drumul cu mențiunea că vor fi judecați de către Curtea Marțială din Sibiu.

Anul 1942, după cum mărturisea Dorz, a fost pentru Oastea Domnului un an dificil când au început arestările pentru credință datorită atmosferei politice tot mai tensionată ca urmare a participării în război de partea Axei, iar drept consecință măsurile aplicate de autorități asupra grupărilor religioase erau foarte categorice. În acest context, Mitropolia Ardealului, profitând de ocazie, a dat dispoziții preoților din parohii să boicoteze pe așa-numiții „trifiști” pentru sprijinirea facțiunii oficiale apărută în cadrul acestei mișcări. Tocmai în acest an, dar mai ales în cel următor, facțiunea condusă de mitropolitul Nicolae Bălan a cunoscut apogeul ca urmare a măsurilor întreprinse pentru sprijinirea acesteia, declanșând prigoana din partea autorităților asupra așa-mitei facțiuni trifiste din cadrul acestei mișcări. Astfel, „Ioan Marini – scria Nicolae Marini – era urmărit atât de autoritățile de stat, cât și de către preoții care se conformau dispozițiilor date de la Sibiu, pentru vina de a continua și promova între frații ostași din țară învățăturile preotului Iosif Trifa caterisit de Biserică”.

Cea de-a doua arestare a lui Ioan Marini s-a petrecut la începutul anului 1942 când Marini a plecat în misiune la ostașii din zona Aradului și Timișoarei după revenirea lui Dorz în permisie. Marini a fost reținut la un post de jandarmi din comuna Sâmbăteni, județul Arad. Totuși, condițiile din celula postului de jandarmi erau îngrozitoare în așa fel încât deținutul Marini era vânăt de frig și tremura. După patru zile, șeful postului de jandarmi Sâmbăteni l-a trimis pe Marini în domiciliu forțat la familia Popi din comună până va primi un ordin de la superiori. Acest ordin a venit după o săptămână de a-l elibera pe acesta.

După scurt timp, învățătorul Marini și trei ostași consăteni a primit o citație în care aceștia erau informați să se prezinte în fața Curții Marțiale din Sibiu sub acuzația de tulburare a ordinii și liniștii publice prin organizare de întruniri publice neautorizate sub cerul liber. În instanță, Ioan Marini se prezintă cu un memoriu de apărare asupra acuzației care i se aduc. Procesul lui Ioan Marini și a celor trei consăteni ai săi din 15 ianuarie 1942 este plin de răsturnări de situație deoarece o martoră a impresionat instanța de judecată prin prezentarea desfășurării adunării la care a participat învățătorul Ioan Marini și prin retragerea declarației preotului Ioan Stoicuța din Săsciori. Însă datorită intervenției preotului Nicolae Vonica, Ioan Marini este condamnat la 3 luni închisoare, iar Vasile Mirion, Nicolae Capătă și Ion Savu sunt condamnați la câte o lună închisoare corecțională. Ca urmare a acestui fapt, în revista „Familia Creștină” apare un articol anonim intitulat Însemnări dintr-o carte bună. Vremurile celor dintâi creștini în care s-a citat din romanul Quo vadis? al scriitorului polonez Henryk Sienkiewicz despre suferința primilor creștini, făcându-se aluzie la cazul învățătorului Marini: „Ce bucurie vor fi avut ei, ce fericire va fi luminat fața și sufletul lor când au văzut că au parte de ceia ce a avut pe acest pământ și Domnul lor și se aseamănă astfel cu El!… Aceasta n-o pot cunoaște decât acei ce o trăiesc… Dar e mărea-ță, e înălțătoare, e slăvită… și face să suferi oricât pentru a o avea… Nu-i așa frate Marini?”.

Tot în acest an, în luna aprilie Dorz a fost luat la audieri la Siguranță, fiind anchetat de șeful Inspectoratului Județean de Siguranță Bihor despre tipărirea cărții scrisă de pastorul luteran evreu Richard Wurmbrandt intitulată Păcatele evreilor care apăruse la Beiuș. Totuși, Dorz urma să fie chemat iarăși pentru a fi arestat, însă s-a renunțat la acest lucru deoarece Dorz era pe front. Pe lângă acestea, în vara anului 1942 au fost arestați mulți ostași activi din diferite localități, iar alții au plătit amenzi usturătoare datorită înăspririi condițiilor asupra grupărilor religioase existente în țară.

În 1943 s-au înăsprit măsurile împotriva grupărilor religioase, cele mai multe fiind declarate ilegale. Din această cauză, măsurile regimului mareșalului Antonescu s-a răsfrânt și asupra așa-numiților „trifiști” conform denumirii dată de publicațiile Mitropoliei Ardealului, fiind urmăriți de către autoritățile statului. Denunțurile veneau din partea preoților, iar în urma acestora autoritățile luau măsuri prin arestări și amenzi usturătoare. În acest context a avut loc cea de-a patra arestare a conducătorului Oastei Domnului din această perioadă. La începutul anului 1943 Marini a făcut vizită la ostașii din Basarabia și Bucovina de Nord, apoi s-a dus în Moldova pe Valea Trotușului și, împreună cu contabilul David Ioan Bălăuță, au vizitat grupările de ostași din zonă. Tocmai pe 6 ianuarie 1943 Ioan Marini a participat la o adunare din Lunca de Jos care a avut loc în locuința lui Ion V. Ungurașu. După șase zile au fost chemați la postul de jandarmi David Ioan Bălăuță, Ion V. Ungurașu, Gheorghe Coman, Vasile Iftimoaie, Antonia Candit și Elena Chivoiu, iar Ioan Marini a fost cercetat la Nămoloasa, județul Galați. Procesul celor din zona Comăneștilor și a lui Ioan Marini a avut loc pe 17 martie 1943 la Galați, însă acest proces s-a dovedit a fi unul de mascaradă deoarece cei trei inculpați au fost condamnați la câte 3 luni de închisoare corecțională pentru fiecare dintre aceștia cu executarea în Penitenciarul din Galați. Un fapt interesant este că cei trei au început acțiunea de evanghelizare a deținuților din penitenciar primind o mulțime de cărți și Biblii pentru a fi răspândite printre deținuți din partea lui Dorz. Evanghelizarea s-a desfășurat cu acordul preotului închisorii, având un succes răsunător prin aportul învățătorului Marini pe linie spirituală, fapt ce i-a ușurat munca preotului închisorii. Drept consecință la acest lucru, deținuții au devenit atașați de cei trei deținuți, văzându-i ca părinți spirituali, iar din cauza apropierii zilei de eliberare, lui Marini i-a venit ideea prelungirii mandatului de deținere după gratii pentru o perioadă pe care o va stabili personal. Acest lucru nu se va realiza deoarece comandantul închisorii, deși uimit peste măsură de o astfel de cerere, nu a putut să aprobe o astfel de cerere.

Tot în anul 1943, în perioada detenției lui Ioan Marini revista „Familia Creștină” a fost sistată printr-un ordin al cenzurii ca urmare a urmăririi scrierilor lui Traian Dorz și ale lui Ioan Marini și a opririi difuzării acestora. În ciuda represiunii din partea autorităților, adunările Oastei Domnului au rezistat cu un preț mare deoarece unii care se temeau de represiune fie au aderat la diferite culte neoprotestante, fie s-au mutat în alte zone. Spre deosebire de aceștia, între ce mai mulți ostași exista un cult al suferinței, mergând cu bucurie între baionetele jandarmilor pentru credință așa cum a existat între primii creștini în primele secole. După eliberarea lui Ioan Marini, în vara anului 1943 Traian Dorz împreună cu acesta au ales orașul Arad unde au apelat la ajutorul lui Gheorghe Munteanu, patronul tipografiei „Concordia” pentru tipărirea calendarului pe anul 1944 și scrierule unor ostași, inclusiv scrierile celor doi. De această dată, cel care se ocupa de mersul tipăriturilor era Ioan Marini care făcea naveta din localitatea Ghioroc la Arad.

Condițiile au devenit foarte dure în anul 1944 datorită războiului în condițiile în care sovieticii se apropiau de Nistru. Din pricina dispozițiilor date de autorități în contra grupărior religioase, adunările organizate de „trifiști”se țineau clandestin, iar în cazul descoperirii acestora, jandarmii operau arestări și percheziții inopinante, mijloace pe care le vor prelua și autoritățile comuniste de mai târziu. Această situație crâncenă a durat până pe 23 august 1944 când s-a dat o lovitură de stat organizată de regele Mihai I cu sprijinul partidelor politice istorice PNL și PNȚ prin care s-a dispus arestarea cabinetului condus de mareșalul Ion Antonescu. În aceste condiții, se voia repunerea în aplicare a Constituției din 1923, iar țara noastră s-a subscris la armistițiu cu Coaliția Aliată formată din SUA, Marea Britanie și URSS.

După momentul 23 august 1944, statul a acordat libertatea celor mai multe grupări religioase, incluzându-se cultele neoprotestante. Drept consecință, așa-zisa fracțiune „trifistă” a mișcării de renaștere spirituală Oastea Domnului a ieșit din ilegalitate, reluându-se tradiția adunărilor mari pe țară fără teamă de sancțiuni.

1.2. Oastea Domnului în perioada 23 august 1944 – 30 decembrie 1947

Perioada 23 august 1944 – 30 decembrie 1947 a fost o perioadă de schimbări politice majore în țara noastră prin revenirea la democrație a vieții politice românești. Totuși, contextul internațional a fost nefavorabil țării noastre din moment ce România era situată în sfera de influen-ță sovietică. De aceea, Andrei Vîșinski a impus regelui să numească un guvern condus de Petru Groza pe 6 martie 1945, lucru care s-a realizat în ciuda opoziției regelui Mihai I. Începând din acest moment ascensiunea comuniștilor nu a cunoscut margini, ajungându-se la falsificarea alegerilor din noiembrie 1946 și contribuind astfel la preluarea puterii de către Partidul Comunist din România și culminând cu lovitura de stat din 30 decembrie 1947.

În această perioadă, Oastea Domnului cunoaște o perioadă de libertate, reluându-și activitatea misionară în mare forță din moment ce în regimul Antonescu își desfășurase activitatea ilegal. Chiar în timpul guvernului condus de dr. Petru Groza, pe 1 mai 1945 a reapărut ziarul ”Isus Biruitorul” în a treia serie, avându-i ca redactori pe Ioan Marini și Traian Dorz. Redacția acestei publicații era în strada Turnului nr. 50, unde fiul preotului Iosif Trifa, Titus, avea o mică prăvălie în care vindea cărțile tatălui său. Consecința reapariției ziarului ”Isus Biruitorul” a fost bucuria cititorilor din cadrul Oastei Domnului, însă următorul număr a fost sistat la ordinul mitropolitului Nicolae Bălan datorită revenirii la Sibiu a celor doi discipoli ai preotului Trifa care au păstrat linia celui ce le-a fost părinte duhovnicesc.

Între timp, după sistarea ziarului ”Isus Biruitorul”, atât Marini cât și Dorz au reînceput acțiunile de cercetare a adunărilor Oastei Domnului, constatând probleme în majoritatea adunărilor din țară ca urmare a războiului și a prigoanelor îndreptate asupra ostașilor de către preoți. Prigonirea din partea autorităților intensificate atât de publicațiile Mitropoliei Ardealului cât și de preoți au avut drept consecință îndepărtatrea ostașilor față de Biserica Ortodoxă, facilitând în rândul acestora prozelitismul cultelor neoprotestante. Ca urmare a acestor acțiuni, multe adunări și-au revenit. Pe lângă acestea, până la aprobarea apariției publicației ”Isus Biruitorul” la sfârșitul anului 1946, poetul creștin Traian Dorz se ocupa cu redactarea unei broșuri lunare cu titlul ”Familia Creștină” și au fost tipărite cărți scrise atât de preotul Iosif Trifa cât și de Ioan Marini și de Traian Dorz, adăugându-se la acestea ediții noi de cărți de cântări. În anii 1945-1946 s-au înființat noi comunități de ostași în toată țara.

Tot în anii 1945-1946 au apărut în cadrul mișcării de renaștere spirituală Oastea Domnului anumite persoane cu idei neoprotestante atât la Sibiu cât și în alte zone ale țării precum compozitorul creștin Nicolae Moldoveanu, Petru Ciungan, Gaia Gligor din Petroșani și alții. Desigur că în această perioadă asistăm la începutul confruntării dintre aripa ortodoxă a acestei mișcări ce ține de păstrarea liniei trasate de către întemeietorul acesteia, preotul Iosif Trifa, și aripa protestantă, universalistă care-și propunea ca Oastea Domnului să devină o organizație protestantă românească de tip universalist pentru cultele neoprotestante din România. Originea aripii protestante din cadrul acestei mișcări își avea centrul la Sibiu, principalii exponenți ai acesteia fiind maiorul Gașpar, un anume doctor Banu și tânărul compozitor Nicolae Moldoveanu.

În anul 1946 zona Moldovei a fost puternic afectată de secetă, instalându-se în această zonă foamete. Drept consecință, unii au migrat în alte zone ale țării nefectate de secetă. Când au apărut aceste probleme, Ioan Marini și Traian Dorz au plecat să cerceteze adunările din țară mai ales cele din Moldova pentru a-i ajuta pe toți cei aflați în suferință. Din această cauză au lăsat în seama lui Titus Trifa să se ocupe de obținerea autorizației de apariție a ziarului ”Isus Biruitorul” sistată în mai 1945. Acest lucru a fost confirmat de relatarea lui Androne Aurică din Comănești când Dorz a trecut în cercetarea adunării din localitatea Nămoloasa, Galați din acea perioadă. Referitor la urmările secetei din anul 1946, Mircea Andronic – fiul celui mai de seamă ostaș din județul Bacău Leon Andronic – relatează despre primirea a patru frați ai săi de către Dorz la domiciliul său din comuna Mizieș, Bihor, pe tot parcursul verii.

Tot în anul 1946 a avut loc o încercare de unitate din partea facțiunii condusă de către mitropolitul Nicolae Bălan pentru desfășurarea împreună a programului de adunare de Rusalii din acest an. Desigur că atât învățătorul Marini cât și tânărul poet creștin Dorz au fost de acord cu două condiții: vorbitorii să fie din ambele facțiuni și să propovăduiască Evanghelia fără a se face aluzie în niciun fel la fricțiunile dintre cele două facțiuni. Aceste condiții au fost acceptate de preotul Gheorghe Secaș care le-a spus să vină duminică dimineața la Mitropolie pentru amănunte. Totuși ostașii din Sibiu care erau corupți de cei cu învățături neoprotestante și cu gânduri de șefie au refuzat obraznic propunerea de unitate cu privire la participarea la adunarea de Rusalii. În ciuda acestui fapt, Marini împreună cu Dorz au avut susținerea majorității ostașilor veniți cu acest prilej. Duminică dimineața preotul Secaș a spus lui Dorz și lui Marini împreună cu doi ostași că pot fi cel mult trei vorbitori din partea așa-numitei facțiuni „trifiste” cu excepția lui Dorz și a lui Marini – probabil de teama că vor face aluzie la ceea ce s-a întâmplat în ultimii 11 ani de la izbucnirea conflictului dintre mitropolitul Nicolae Bălan și preotul Iosif Trifa – iar cea de-a doua condiție a rămas în picioare. Din nefericire, atât mitropolitul Bălan cât și ceilalți doi ostași de partea mitropolitului nu au respectat cea de-a doua condiție, lansându-se la defăimarea memoriei preotului Iosif Trifa. O altă lovitură a fost acceptarea unui singur vorbitor de partea „trifistă”, anunțul fiind făcut de către preotul Secaș. La acest lucru cei doi urmași duhovnicești ai preotului Trifa s-au conformat, rugându-l pe Petru Popa din Batiz să ia cuvântul. Spre deosebire de mitropolit și de ceilalți care s-au perindat la cuvânt, Petru Popa din Batiz nu a făcut aluzie la conflict în niciun fel, fiind o vorbire de zidire spirituală. Urmarea nerespectării cuvântului dat a celor de partea Mitropoliei a fost plecarea din sală a susținătorilor lui Dorz și a lui Marini.

La sfârșitul acestui an s-a putut obține autorizația pentru publicare a ziarului ”Isus Biruitorul” de către Titus Trifa, iar primul număr al acestei publicații urma să apară de Crăciunul anului 1946. Spre deosebire de celelalte publicații din timpul preotului Trifa cât și cele de până în 1940 care apăreau săptămânal, această nouă serie a ziarului ”Isus Biruitorul” – avându-l ca redactor responsabil pe Ioan Marini – va apărea de două ori pe lună. Colaboratorii acestei publicații vor fi Silviu Hărăguș, Traian Dorz, Ioan Marini, compozitorul Nicolae Moldoveanu, un anume doctor Banu din Sibiu, Ioan Opriș din Ighiu, Moise Velescu, Constantin Tudose, Costică Magdici și alții.

Totuși, în ianuarie 1947 a apărut primul număr al ziarului ”Isus Biruitorul” cu o veste dureroasă pentru Dorz și anume că Marini îl chema la Sibiu să-l viziteze deoarece Marini era grav bolnav. Deși Dorz voia să vină cât mai repede cu putință, trebuia să depună o cerere înainte cu opt zile de la data plecării la poliție pentru a obține o autorizație de călătorie, specificând unde merge și motivul călătoriei. După opt zile Dorz a primit aprobare de a merge la Sibiu să-și viziteze prietenul și unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai preotului Trifa. Până să primească aprobarea de plecare, Dorz a primit al doilea număr al ziarului ”Isus Biruitorul” și a citit articolul semnat de Ioan Marini despre moarte simțind că sfârșitul vieții lui Marini se apropia cu pași repezi ca un fel de profeție. În a doua parte a lunii ianuarie 1947, necazurile se țineau lanț de familia Marini. În primul caz pe 20 ianuarie a murit mama celui de-al doilea conducător al Oastei Domnului. Pe 30 ianuarie 1947 au murit Ioan Marini împreună cu tatăl acestuia în spitalul din Sebeș. Cei doi au fost înmormântați pe 2 februarie 1947, această dată având o semnificație la fel de mare pentru ostași ca data de 12 februarie atunci când se comemorează moartea preotului Iosif Trifa, întemeietorul acestei mișcări de renaștere spirituală în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

Prin urmare, data de 2 februarie 1947 deschide un nou capitol de istorie a Oastei Domnului când poetul creștin Traian Dorz preia ștacheta în conducerea acestei mișcări în cea mai tumultoasă și lungă perioadă pe care a cunoscut-o vreodată.

În ciuda acestei pierderi foarte mari din rândul ostașilor, în acest an Oastea Domnului cunoaște o înflorire spectaculoasă datorită numeroaselor adeziuni de noi membri din toate colțurile țării noastre. Pe lângă acest lucru, în ziarul ”Isus Biruitorul” au apărut anunțuri despre mari adunări pe zone care vor avea loc pe tot parcursul anului în diferite localități unde existau comunități de ostași bine-închegate.

Aceste lucruri vor lua sfârșit pe 30 decembrie 1947 când regele Mihai I a fost silit să abdice, iar monarhia a fost abolită de către comuniști. Ca urmare, în locul monarhiei a fost proclamată Republica Populară Română. După acest moment istoric are loc uniformizarea din punct de vedere ideologic a presei și impunerea ideologiei marxist-leniniste. Din punct de vedere spiritual, Biserica Ortodoxă Română a fost recunoscută de către regim cu un mare preț și anume la participarea activă și politică în cadrul societății românești postbelice. În schimb, celelalte asociații religioase și majoritatea cultelor neoprotestante au trecut în ilegalitate pe motiv că erau periculoase noii ordini instaurate din acest moment și a propagării ateismului științific. De aceea și asupra Oastei Domnului va avea puternice repercursiuni datorită punerii etichetelor de „organizație de masă legionară”, „sectă” sau „grupare anarhică”. Tocmai din acest motiv a fost arestat în 31 decembrie 1947 Traian Dorz, devenit conducător al Oastei Domnului încă din februarie. Consecința acestui fapt este începutul unui nou capitol al istoriei Oastei Domnului când va fi scoasă în afara legii și va exista de fapt, dând mari bătăi de cap Securității în privința controlului acestei mișcări.

1.3. Oastea Domnului în perioada regimului comunist

Mișcarea de renaștere spirituală Oastea Domnului a început să fie în atenția autorităților comuniste, dar mai ales în atenția Securității încă de la preluarea tuturor pârghiilor puterii de către comuniști după abdicarea forțată a regelui Mihai I din 30 decembrie 1947. Prin acest fapt, conducătorul acestei mișcări, Traian Dorz, a fost arestat abuziv tocmai pe 31 decembrie 1947 sub pretextul că ar fi înjurat regimul și că ar fi distribuit ilegal unor soldați sovietici broșura în limba rusă ,,Crede în Dumnezeu!” după cum vedem în dosarul de urmărire Informativă întocmit de către Securitate lui Traian Dorz în primul volum. De fapt, Dorz a fost arestat ca urmare a activității sale în cadrul acestei mișcări care este percepută ca fiind cea mai periculoasă asociație religioasă pentru un regim ateu militant.

Un alt val de arestări a unor lideri marcanți ai acestei mișcări precum compozitorul de muzică creștină Cornel Rusu din Simeria, a revizorului de cale ferată Ioan Opriș a fost la sfârșitul anului 1952, tot o arestare abuzivă făcută de către organele represive ale regimului. Cornel Rusu a fost eliberat în mai 1954, pe când Dorz a fost din 1954 încă doi ani sub domiciliu obliga-toriu în satul Dropia din Bărăgan.

Totuși, în 1956 au loc multe sfaturi frățești – un fel de comitet central al unei asociații în care se dezbat chestiuni organizatorice la ordinea de zi – cu scopul de a se clarifica poziția Oastei în Biserică datorită infiltrărilor învățăturilor neoprotestante de către anumiți ostași precum compozitorul creștin Nicolae Moldoveanu din Sibiu, fostul cântăreț bisericesc Gaia Gligor și un anume Costică Magdici. De cealaltă parte sunt cei care vor să păstreze linia lăsată de preotul Iosif Trifa în Moțiunea din 12 septembrie 1937 precum Traian Dorz, Cornel Rusu, Sergiu Grossu, David Bălăuță, Valer Irinca, Popa Petru din Săucani, Popa Petru din Batiz și alții. Pe lângă aceste fracțiuni din interiorul acestei mișcări, un ostaș de frunte pe nume Alexandru Pop din Feleac, regiunea Cluj, avea pretenția de a fi unul care organiza mari adunări pe țară și-și dădea foarte mare importanță, dar era și informator al Securității fapt dovedit de organizarea unui sfat frățesc în seara de 6 noiembrie 1956 și în plecarea din timpul acestui sfat și venirea sa cu un ziar din Cluj care apărea ziua următoare dimineața cu câteva ore de apariție în chioșcuri care cuprindea revoluția din Ungaria.

De asemenea, situația se va înrăutăți în anul 1958 când conducătorii pe țară ai acestei mișcări vor fi arestați ca urmare a demersului acestora în acțiunea de legalizare a acestei mișcări ce a fost desființată oficial în 1948, dar spre deosebire de alte asociații ce au activat în perioada interbelică aceasta exista de fapt nefiind recunoscută nici de ierarhii Bisericii Ortodoxe Române și de statul ateu.Totuși în anii 1956-1958 Traian Dorz împreună cu ceilalți conducători pe țară întocmesc memorii pentru legalizarea acestei mișcări pe care le trimit la Sfântul Sinod al BOR, la Departamentul Cultelor și la Ministerul de Interne. În cele din urmă, acțiunea legalizării Oastei Domnului a fost un eșec datorită faptului că Securitatea sprijinea pe Alexandru Pop din Feleac în acțiunile sale și gruparea separatistă neoprotestantă din cadrul acestei mișcări în frunte cu Nicolae Moldoveanu care a trimis un memoriu prin care după legalizare afirmă că această mișcare se va separa de Biserica Ortodoxă. Aceste memorii au furnizat Securității o listă a conducătorilor Oastei Domnului și a dorit cu orice preț să anihileze această mișcare prin arestarea conducătorilor acestei mișcări, însă această acțiune a eșuat lamentabil. Arestarea tuturor acestora a avut loc la sfârșitul anului 1958, iar pe 18 noiembrie 1959 a avut loc o farsă de proces îndreptat împotriva conducătorilor Oastei Domnului, fiind condamnați pentru ,,delictul contra ordinii sociale”.

Acțiunea de anihilare a Oastei Domnului dusă de către ministrul de Interne de atunci Alexandru Drăghici a eșuat pentru că, deși conducătorii acestei mișcări din ambele tabere au fost închiși până în 1964, adunările Oastei au continuat nestingherite în ciuda piedicilor și pericolelor.

După 1964, autoritățile au adoptat metode de intimidare ce constau în aplicarea de a-menzi usturătoare asupra celor surprinși rugându-se în grup în casele particulare și în biserici, prezentări la sediul Securității regulat pentru dare de seamă a activității celor ce au fost închiși și percheziții. În ceea ce privește amenzile dure, acestea erau menite de a-i intimida pe credincioși de a se mai aduna și de a-i pune în imposibilitatea de plată a acestora. Astfel, în 1967 400 de familii de ostași au fost amendate de două ori: 40.000, respectiv 60.000 lei. În anii următori amenzile au fost date în mare abundență precum: în 1970 la Comănești 20.000 lei, în 1972 la Simeria 1.300 lei plătită de Cornel Rusu și 1.000 lei plătită de Traian Dogaru, în 1973 la Cluj 9.000 lei, din 1973 până în 1974 la Alba Iulia 55.000 lei și exemplele pot continua. O altă metodă de intimidare folosită de către autorități, dar mai ales de către Securitate, o reprezintă perchezițiile inopinante. Acestea se bazau pe diferite pretexte precum posesie de aur, bijuterii, valută străină sau arme, dar de fapt aveau ca obiectiv confiscarea de Biblii și de literatură religioasă clandestină, în special a manuscriselor lui Traian Dorz și a înregistrărilor de cântări și cuvântări care circulau printre ostași. Cei care au fost percheziționați au fost: Sabin Oprean din Simeria în 1971, Cornel Rusu în 1974, Traian Dorz în mai multe rânduri, Petru Popa din Batiz în 1976 și învățătoarea Virginia Cojocaru din Măgirești, jud. Bacău la care au fost găsite mai multe exemplare a manu-scrisului voluminos de 600 de pagini de istorie a Oastei Domnului de la sfârșitul anului 1947 până în anul 1975 scris de poetul creștin Traian Dorz.

Chiar dacă după 1965 conducătorii acestei mișcări erau monitorizați de către Securitate, totuși au avut loc mai multe sfaturi frățești pentru rezolvarea chestiunii de dinainte de arestarea conducătorilor Oastei Domnului în loturi pe țară din 1958. Cel care a avut un rol hotărâtor în clarificarea situației din interiorul acestei mișcări a fost Sfatul Frățesc de la Poiana Brașovului din noaptea de 6 spre 7 noiembrie 1976 la locuința unui pădurar ostaș din zonă unde au participat 35 de ostași de frunte însă Nicolae Moldoveanu, Alexandru Pop și Constantin Tudose din Galați au lipsit din dorința de a nu clarifica lucrurile. În cele din urmă, în acest sfat toți participanții au luat aminte la linia pe care întemeietorul acestei mișcări, preotul Iosif Trifa, o lăsase testament în Moțiunea din 12 septembrie 1937 și chestiuni legate de învățătura acestei mișcări prin aceea promovată de Biserica Ortodoxă. Însă, din cauza unor agitatori care au participat la acest sfat și care i-a denunțat pe ceilalți participanți în frunte cu Dorz la Securitate, având drept consecință redeschiderea dosarului de urmărire informativă a acestuia. Acest dosar va fi clasat tocmai după moartea lui Dorz pe 20 iunie 1989.

În anii 1980, situația acestei mișcări s-a ameliorat foarte puțin, dar începând cu anul 1983 încep să apară articole și cărți care contestau această mișcare, fiind numită ,,sectă” foarte periculoasă și având ,,caracter legionar”. Acest așa-numit ,,caracter legionar” s-a datorat implicării nepotului preotului Iosif Trifa, Viorel Trifa în Garda de Fier în anii 1930. Chiar dacă a fost concediat din administrația publicațiilor Oastei Domnului de către unchiul său, acțiunea sa a condus la represalii din partea regimului ateu imediat după preluarea tuturor pârghiilor puterii din 30 decembrie 1947. Semnificative în acest sens sunt lucrarea Ateism și religie a lui Simion Asandei și cea a lui Petre Hladchi-Bucovineanu intitulată Fațete reale ale sectelor religioase. Însă situația se va schimba atunci când Dorz va fi arestat în vara anului 1982 sub acuzația că ar fi difuzat și multiplicat materiale religioase neautorizate. La procesul de la Judecătoria de la Alba Iulia din 29 iunie 1982, Traian Dorz a fost condamnat la 2 ani de închisoare, din care va executa doar șase luni.

Din momentul clarificării situației pe planul învățăturii acestei mișcări în urma sfatului frățesc din 7 noiembrie 1976, Traian Dorz a reînceput acțiunea de legalizare a Oastei Domnului ce va dura până pe 14 septembrie 1988 când a fost redactat un ultim memoriu. Tot în anul 1988 a fost anul jubiliar al acestei mișcări. Remarcabil a fost prezența lui Traian Dorz în orașul Galați pe 11 și 12 iunie, iar ziua următoare a participat la catedrala din acest oraș, fiind invitat de arhiepiscopul Tomisului și Dunării de Jos, Î. P. S. Antim Nica, la vecernia misionară ținând o scurtă cuvântare. Un alt fapt remarcabil a fost în perioada 1985-1988 când Dorz s-a ocupat intens în cadrul unor cenacluri literare cu tinerii din cadrul acestei mișcări pentru a forma noi compozitori și scriitori creștini.

Totuși, prezența multelor note informative date de către unii ostași care nu-l agrează pe Dorz în arhiva Securității în anii 1970-1989 demonstrează faptul că tot ce se întâmpla în cadrul acestei mișcări erau urmărite și supravegheate de către ofițerii Securității. În majoritatea notelor informative ale ostașilor se abordează atât problemele din cadrul acestei mișcări, arătând că facțiunea neoprotestantă a început să devină o problemă locală din diverse localități datorită izolării compozitorului Nicolae Moldoveanu din Sibiu și a lui Constantin Tudose din Galați. Problema cu gruparea lui Tudose din Galați a fost rezolvată definitiv în cadrul sfatului frățesc din Galați care a avut loc pe 16 septembrie 1988. La acest sfat au participat cei mai de seamă ostași din județul Galați pentru a tranșa această problemă o dată pentru totdeauna, ceea ce s-a și reușit având consecințe importante și astăzi. O altă intervenție a lui Dorz a fost pe 2 septembrie 1988 în localitatea Chendrea, județul Sălaj. Dorz a venit însoțit de inginerul Vasile Suciuși Aurel Bocăneală pentru a rezolva chestiunile legate de anumite practici neoprotestante pe care unii ostași de frunte din Chendrea le-au adoptat. Problemele din Chendrea au fost rezolvate în detrimentul ostașilor de frunte din această localitate datorită intervenției lui Dorz și a susținerii intervenției acestuia de către însoțitorii acestuia.

Situația se schimbă la sfârșitul anului 1988 și pe parcursul anului 1989 când Securitatea încearcă o manevră de dezbinare a a ostașilor într-o așa numită facțiune condusă de Vasile Suciu și cealaltă facțiune care să-i cuprindă pe ostașii mai în vârstă cu tendințe tradiționaliste accentuate. Desigur că Vasile Suciu era un cap de pod al manevrelor Securității datorită faptului că acesta avea contacte strânse cu diferiți pastori neoprotestanți din Occident și era puternic influențat de aceștia. Tot Suciu era un aspirant la conducerea Oastei Domnului, minimalizând rolul lui Dorz și voia să traseze un alt drum acestei mișcări precum Nicolae Moldoveanu încă din anii 1950. De aceea, nu-i surprinzătoare scrisoarea dură a lui Dorz din aprilie 1989 către inginerul Suciu. Totuși, atitudinea lui Dorz față de Suciu s-a confirmat în timp după cum mărturisea Ioan Beg într-un interviu.

Această manevră a Securității a putut fi pusă în practică după înmormântarea lui Dorz din 22 iunie 1989. Urmările acestei manevre există și astăzi datorită existenței a două grupări care, deși nu există diferențe de ordin dogmatic prin păstrarea liniei lăsată de preotul Iosif Trifa și de Traian Dorz, se datorează în mod special disputei asupra dreptului de autor asupra operei lui Dorz și a unor aspecte de ordin organizatoric.

Capitolul 2

Traian Dorz – conducătorul Oastei Domnului

2.1. Primii ani din viață

Traian Dorz s-a născut pe 25 decembrie 1914 în comuna Mizieș, județul Bihor, fiind unicul copil al Mariei și al lui Constantin Dorz. În perioada 1921-1930 a urmat cele șapte clase obligatoriiîn școala din comuna natală.

După ce a trecut cu bine de examenul ce se dădea la sfârșitul celor șapte clase primare, Dorz a primit premiu de la preotul care predase Religia cartea Corabia lui Noe scrisă de preotul Iosif Trifa, pe care a citit-o. În ziua de Rusalii a anului 1930, după Sfânta Liturghie, Dorz a terminat de citit această carte și a fost zguduit de cuvintele chemării din ultimul capitol al cărții, trecând printr-un moment important și unic al unui creștin: nașterea din nou. Pentru a intra efectiv în Oastea Domnului în perioada interbelică trebuia îndeplinită o condiție: anunțarea acestui lucru printr-o scrisoare la redacția publicațiilor Oastei Domnului din Sibiu, acest lucru făcându-l și Dorz.

După o perioadă de la intrarea sa în Oastea Domnului, Dorz a devenit un harnic desfăcător de cărți, ocupându-se cu răspândirea Bibliei, a publicațiilor Oastei Domnului și a cărților scrise de preotul Trifa la consătenii săi și la satele și comunele învecinate. Această „meserie” presupunea vagabondajul temporar, specific misionarilor laici din cadrul Oastei Domnului din acea perioadă. Aceștia mergeau în satele și comunele învecinate cu cărți religioase inclusiv cu Bibliile pe care le vindeau la prețuri mici, dar se ocupau și cu citirea acestor cărți celor care erau iliterați. Datorită acestei „meserii”, Dorz a avut necazuri din partea părinților săi pentru că se făcea de rușine la lume și pentru că îi lăsa acasă cu treburile gospodărești baltă, mai ales că lipsea foarte mult timp de acasă.

Dorz a fost unul dintre cei mai buni elevi din școală și dorea să-și continue studiile, făcându-și actele pe furiș pentru examenul de înscriere la liceu pentru că nu dorea să rămână la condiția de plugar. El a încercat să se înscrie la o școală de arte și meserii din Beiuș, apoi la Liceul Militar din Târgu-Mureș, încercări care au eșuat datorită refuzului tatălui său de a-și continua studiile deși fusese printre primii admiși. Astfel Traian Dorz a devenit autodidact, citind diverse reviste și cărți care se nimereau. În anul 1934 a urmat cursurile școlii de cântăreți bisericești din Oradea pe care le-a suspendat la jumătatea lui decembrie 1934 pentru a lucra la Sibiu alături de preotul Iosif Trifa în redacția revistei ”Oastea Domnului”, ulterior la ziarul ”Iisus Biruitorul”. După ce a contribuit la ”Lumina Satelor” și la ”Oastea Domnului” cu poeziile sale, în timpul venirii sale la Sibiu a izbucnit mocnit conflictul dintre mentorul său spiritual și mitropolitul Bălan.

Pe lângă izbucnirea conflictului cu mitropolitul Bălan, preotul Trifa împreună cu apropiații săi din redacție luptaseră cu o sărăcie cruntă, deși publicațiile și cărțile se vindeau la prețul cel mai ieftin și în condițiile cele mai avantajoase, iar pentru răspândirea cât mai largă a acestora se dădea un rabat de 25% sau de 30% celui ce le vindea. Această sărăcie lucie se datora de apariția și creșterea numărului de colportori care nu achitau niciodată cărțile vândute. Prin urmare, publicațiile și tipografia Oastei Domnului lucrau cu deficit, acumulându-se datorii imense de sute de mii de lei, o sumă extrem de mare pentu acea epocă. Totuși, în locul neplătitorilor ajutorul venea din partea donațiilor pentru sprijinul tipografiei. Din cauza sărăciei în care se zbătea redacția, atât învățătorul Marini cât și Dorz au refuzat plata salariului pentru că ei preferau să lucreze cu pasiune și pentru că vedeau în ce condiții lucra preotul Trifa. Primii bani încasați de Dorz au fost în 1935 când a primit premiu de câteva sute de lei din partea redacției ziarului ”Iisus Biruitorul” cu ocazia apariției primului său volum de poezii La Golgota, sumă trimisă părinților săi și soției sale.

Între anii 1936-1937 Dorz a urmat stagiul militar în Oradea. În perioada stagiului militar Dorz ținea legătura cu preotul Trifa prin intermediul avocatului Pavel Malița. Semnificativ în acest sens sunt cele două scrisori ale preotului Trifa către avocatul Malița care s-au păstrat. În prima scrisoare preotul Trifa îi mulțumea avocatului Malița pentru grija pe care o are față de „dragul nostru Traian, de la armată” și îl roagă să-i deschidă în contul cărților Oastei Domnului din Oradea pentru a nu duce lipsă de nimic. În scrisoarea din 18 ianuarie 1937 preotul Trifa îl ruga pe avocatul Malița să treacă din contul cărților Oastei Domnului orice sumă de care va avea nevoie Dorz în această perioadă.

Singurul eveniment important la care participase Dorz, luându-și permisie în timp ce efectua stagiul militar, a fost ultima Consfătuire Generală a Oastei Domnului din 12 septembrie 1937 la care au participat peste 500 de delegați ai ostașilor pe țară. În această consfătuire s-a hotărât în unanimitate că Oastea Domnului va lucra și va rămâne pe linia învățăturii și credinței creștin-ortodoxe, că Iosif Trifa este singurul și adevăratul întemeietor al Oastei Domnului și că sentința de caterisirea a lui Iosif Trifa trebuie anulată și repus în toate drepturile din care a fost scos pe nedrept.

În perioada februarie 1938 – vara anului 1940, Traian Dorz și învățătorul Ioan Marini sunt redactori la publicațiiile „Glasul Dreptății”, „Armata Domnului Iisus Biruitorul”, „Ogorul Domnului” și „Viața creștină”. O dată ce România a pierdut Nordul Ardealului în favoarea Ungariei în urma Arbitrajului de la Viena, cei doi încep o intensă activitate misionară, în toată țara, până la intrarea României în cel de-al doilea război mondial. În perioada 22 iunie 1941-martie 1943, Traian Dorz a participat în campania împotriva U.R.S.S. pentru recuperarea Basarabiei pierdută fără luptă în vara anului 1940 lucrând ca furier de birou la o divizie de blindate. În martie 1943 Dorz a fost trimis de comandamentul diviziei de blindate de la Nipropetrovsk ca să trimită documente secrete la Marele Cartier General din București, fiind însoțit în această misiune de un anumit caporal Rădoi. În ciuda faptului că era grav bolnav, Dorz și-a putut îndeplini cu succes misiunea asigurându-se a acele documente să ajungă la destinație cu orice preț. Ca urmare a îndeplinirii acestei misiuni a fost demobilizat fiind declarat inapt pentru serviciul militar datorită agravării bolii sale de inimă și a fost decorat cu medalia „Crucea Serviciului Credincios” clasa a III-a.

Între anii 1943 – 1944, Traian Dorz a lucrat ca funcționar la notariatul comunal din Mizieș. În perioada cât a lucrat ca funcționar a fost urmărit informativ de către jandarmul plutonier Marin Barbu care dădea note informative Postului de Jandarmi Drăgănești, Dorz fiind considerat de către acesta drept „legionar”. La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Traian Dorz împreună cu învățătorul Ioan Marini a fost redactorul ziarului „Isus Biruitorul” până pe 31 decembrie 1947 când a fost arestat în mod abuziv. Cu toate acestea, moartea învățătorului Marini din 31 ianuarie 1947 va fi un punct de cototură pentru Dorz deoarece el va prelua conducerea Oastei Domnului datorită faptului că rămânea singurul colaborator apropiat al preotului Iosif Trifa în viață.

2.2. Traian Dorz și represiunea comunistă din perioada anilor 1948-1959

Pe durata arestului a stat în sediul Siguranței din Beiuș până pe 5 ianuarie 1948 la penitenciarul din Oradea. Pentru ca Traian Dorz să fie reținut legal, Securitatea a inventat niște delicte false. În acest sens, Inspectoratul Regional de Siguranță Oradea trimite o notă informativă pe 27 ianuarie 1948 care îl incriminează pe Dorz ca având o atitudine dușmănoasă regimului „democrat-popular”. În această notă Dorz e învinuit că ar fi înjurat regimul comunist într-o adunare a „notarilor din plasă”, în realitate fiind reținut pentru activitatea sa din cadrul așa-numitei secte Oastea Domnului. La 17 martie 1948, Inspectoratul Regional de Siguranță Oradea trimite o notă informativă în chestiunea broșurii Cu Dumnezeu înainte pe care le-au primit soldații români și sovietici internați în spitalul de la Beiuș în timpul celui de-al doilea război mondial. Deși această broșură are un caracter religios, aceasta „făcea propagandă împotriva comunismului și a regimului cu adevărat democratic, lăudându-se falsa democrație din țările burgheze capitaliste” și constituia probă acuzatoare în dosarul de urmărire informativă.

La 27 aprilie 1948 Traian Dorz a fost eliberat din penitenciarul de la Gherla, iar la 6 mai 1948 Direcția Generală a Siguranței Statului București trimite un ordin către Inspectoratul Regional de Si-guranță Oradea pentru ca Traian Dorz să fie cercetat în chestiunea broșurii Cu Dumnezeu înainte. La 7 mai, Inspectoratul Regional de Siguranță Oradea trimite un ordin Biroului de Siguranță Beiuș de a efectua o percheziție domiciliară lui Traian Dorz cu scopul de a se descoperi broșura Cu Dumnezeu înainte. Tot în acest ordin abuzul Securității era evident în cazul tuturor dușmanilor poporului, în special în cazul lui Traian Dorz: „Indiferent de rezultatul cercetărilor, numitul va fi reținut și ne va fi înaintat sub escortă până cel târziu la data de 11 Mai a.c.”. La 10 mai 1948 Biroul de Siguranță Beiuș cere Judecătoriei Mixte Beiuș o autorizație de percheziție domiciliară care s-a desfășurat în aceeași zi. Rezultatul acestei percheziții este negativ conform procesului verbal de percheziție la locuința lui Traian Dorz în satul Livada Beiușului, comuna Mizieș, județul Bihor. În acest proces verbal agentul de poliție care a efectuat percheziția, Gheorghe Ghețea, a semnat și în calitate de martor contra normelor legale. Acest rezultat este comunicat prin raportul Biroului de Siguranță către Judecătoria Mixtă Beiuș în chestiunea broșurii cu pricina la 12 mai.

La data de 18 mai 1948 Biroul de Siguranță Beiuș anunță Inspectoratul Regional Oradea că îl înaintează pe Traian Dorz și „mai multe broșuri și reviste, tipărite în cadrul Oastei Domnului și găsite la locuința susnumitului cu ocazia percheziției domiciliare ce i s-a făcut de către Organele noastre”, dar tot în acest timp Traian Dorz este arestat, lucru confirmat de nota biroului din acest act și de memoriul său. La 20 mai 1948, Traian Dorz a dat două declarații în legătură cu broșura Cu Dumnezeu înainte. În aceste declarații Traian Dorz menționa un colportor adventist care îmbia pe oameni să cumpere broșuri, inclusiv pe aceasta. Declarațiile din 20 mai 1948 au limpezit chestiunea broșurii Cu Dumnezeu înainte prin faptul că aceasta era publicată de o editură de la București de pe strada Mitropolitului Ghenadie Petrescu. Situația se clarifică prin scrisoarea lui Traian Dorz din 30 mai 1948 către comisar prin menționarea numelui colportorului în cauză.

La 12 februarie 1950, Traian Dorz a fost ridicat de către șeful Securității din Beiuș. În timp ce era arestat de către șeful Securității, agenții Securității au făcut percheziție în locuința sa unde au găsit biblii, colecții, albume și corespondența personale. Timp de șapte zile Dorz era anchetat în fiecare seară, fiind bătut crunt de către doi anchetatori și anchetat cu privire la activitatea sa în cadrul așa-numitei secte Oastea Domnului. În Vinerea Patimilor din anul 1950 Traian Dorz a fost eliberat de ofițerul care l-a luat în primire cu prima bătaie la venirea sa la Beiuș, dus la locuința acestuia și băgat într-una din celulele din garajul de sub casa ofițerului de Securitate Beiuș. După două săptămâni, Dorz împreună cu un alt deținut au fost transferați la închisoarea din Oradea unde a stat până pe 5 noiembrie 1950.

Imediat după eliberarea din închisoare, Dorz a încercat să se angajeze pentru că a fost obligat să plece de acasă în urma măsurilor represive luate de statul comunist împotriva sa și a familiei sale după cum mărturisea: „Măsurile împotriva mea deveniseră iarăși de nemaisuportat. Chemările pentru prezentarea zilnică la autorități; mizeriile împotriva familiei mele pe orice pricini inventate; amenințările cu orice represalii și chiar a siguranței personale – toate se îngrămădiră, silindu-mă să plec de acasă. În felul acesta poate voi mai scuti familia de presiunile acestea care îi ținea zi și noapte sub o spaimă continuă. Copiii îi împrăștiasem pe la niște familii frățești pentru a-i feri de tensiunea aceasta care le amenința continuu sănătatea. Voi pleca să-mi găsesc undeva orice loc de muncă. Orice fel, chiar și cea mai grea și mai primejdioasă, în vreo mină de cărbuni sau la vreo topitorie de fier. De fapt, nici nu credeam că voi găsi o altă muncă mai ușoară. Acolo trebuia să răspunzi la un chestionar, și printre primele întrebări la care trebuia răspuns era dacă ai fost deținut și pentru ce… Îndată ce vedeau că ai fost arestat, nu mai avea nimeni nici un loc să te angajeze”. La începutul anului 1951, Traian Dorz a încercat să se angajeze la combinatul siderurgic de la Reșița, fără succes însă. Apoi a încercat la Codlea, regiunea Stalin, să se angajeze la o mină de cărbuni tot fără succes. Imediat după acest eșec, Dorz a luat-o spre Comănești cu speranța la minele de aici, dar nu a găsit decât pe niște cunoscuți de-ai săi spărgători de piatră la cariera Caralița unde a lucrat o săptămână. Dorz s-a angajat ca funcționar C.F.R. în Simeria, regiunea Hunedoara.

În perioada martie 1951 – decembrie 1952, Traian Dorz este anchetat în libertate de către Securitate cu privire la activitatea sa în cadrul Oastei Domnului al cărei conducător era. Tot în această perioadă, misionarii din cadrul acestei mișcări de renaștere spirituală scoasă în afara legii de către regimul comunist au fost luați și bătuți de miliție, apoi trimiși în judecată și condamnați. Abuzurile Securității față de Oastea Domnului mergeau până la „acte de răzbunare”. Semnificativ în acest sens este cazul misionarului Ioan Moroz din comuna Volovăț, regiunea Suceava. În 6 decembrie, Ioan Moroz a fost găsit la o adunare a creștinilor ortodocși practicanți din localitatea Românești, regiunea Suceava. Aproape de miezul nopții, Moroz a fost luat de către un ofițer de Securitate și un civil care l-au bătut și torturat cu bestialitate.

La 23 decembrie 1952 Ministerul Securității Statului Regiunea Hunedoara-Deva trimite o cerere pentru eliberarea unei autorizații de percheziție domiciliară la Traian Dorz. În dimineața zilei de 25 decembrie agenții Securității au intrat în locuința lui Traian Dorz din comuna Simeria și au făcut percheziția timp de o oră și treizeci de minute conform procesului verbal de percheziție domiciliară. Imediat după percheziție, Traian Dorz și Cornel Rusu au fost arestați. În perioada 26 decembrie 1952 – 16 ianuarie 1953 a fost interogat în legătură cu activitatea religioasă intensă în cadrul Oastei Domnului, asociație creștin-ortodoxă activă ilegală și interzisă, fiind închis la închisoarea din Deva. Conform referatului cu privire la cercetarea lui Traian Dorz, Cornel Rusu, Ioan Opriș și Ioan Florea din 23 ianuarie 1953 cuprinde acuzații false atât la adresa Oastei Dom-nului, cât și asupra lui Traian Dorz precum „activitate dușmănoasă împotriva regimului dusă în cadrul secției religioase Oastea Domnului”, „fără serviciu acasă” (în cazul lui Traian Dorz). În ceea ce privește sancțiunea acestora, acest referat propunea „încadrarea numiților în C. M. după cum urmează:

1. DORZ TRAIAN, pe timp de 3 ani.

2. Rusu Cornel, pe timp de ani

3. Opriș Ioan, pe timp de 2 ani.

4. Florea Ioan, pe timp de 1 an”.

În seara zilei de 2 martie 1953, Traian Dorz împreună cu Ioan Opriș, Cornel Rusu și Ioan Florea au fost urcați în personalul de București. La coborârea din tren, cei patru conducători ai Oastei Domnului au fost duși în lagărul din Ghencea unde au stat 242 zile. Pe 2 noiembrie 1953, Traian Dorz și alți deținuți din lagărul de concentrare Ghencea au fost trasferați la penitenciarul din Caransebeș unde au stat până pe 2 iulie 1954. Pe 2 iulie 1954 Traian Dorz este trimis cu domiciliu obligatoriu în satul Dropia din Bărăgan unde fuseseră mutați sârbi luați din Banat în perioada desprinderii din 1948 a Iugoslaviei de blocul sovietic. În satul Dropia Dorz a stat cu domiciliu obligatoriu până pe 2 iulie 1956. La 26 martie 1955, Traian Dorz a primit o adeverință medicală, cerând examinarea stării sale de sănătate la A.S.L.A.R. în București. La 30 martie Dorz a trimis o cerere comandantului miliției Dropia pentru a i se aproba deplasarea la București în vederea unui consult medical. Tot în aceeași zi, comandatura M.A.I. Dropia trimite o notă informativă M.A.I. din Regiunea București cu privire la această cerere și cere supravegherea lui Traian Dorz prin serviciul respectiv „pentru a cunoaște unde se duce”. La 24 aprilie 1955 cererea nu se aprobă până nu se ia legătura cu un alt ofițer care se ocupa cu cereri de acest gen. Astfel, Traian Dorz a primit autorizația de la ofițerul din satul Dropia de a se duce pentru consult medi-cal la Policlinica din Călărași, de aici fiind trimis la A.S.C.A.R. în București unde i s-a confirmat boala gravă de inimă și i s-a interzis prestarea de munci grele.

Între anii 1956-1959, Traian Dorz a fost liber și a fost nevoit să convoace așa-numitele sfaturi frățești pentru a rezolva problemele din interiorul mișcării de renaștere spirituală Oastea Domnului. Aceste probleme interne constau în infiltrarea învățăturilor sectare aduse de compo-zitorul creștin Nicolae Moldoveanu. O altă problemă din interiorul acestei mișcări o constituia lupta pentru putere în zona Clujului și în țară dusă de un anumit Alexandru Pop din Feleac, regiunea Cluj. La 6 noiembrie 1956 a avut loc un sfat frățesc pe țară la Feleac în locuința învățătorului Alexandru Pop, acest sfat având ca obiectiv rezolvarea problemei infiltrărilor în această mișcare a învățăturilor străine. Această problemă nu s-a rezolvat datorită atitudinii împăciuitoare a lui Traian Dorz pe care o va regreta mai târziu.

Pe 11 noiembrie 1956 are loc o mare adunare a membrilor Oastei Domnului în comuna Lăloaia, raionul Moinești. Această adunare s-a desfășurat la marea biserică din această comună unde preot era atunci Albu. Pe la jumătatea acestei adunări a venit cineva cu un ordin de la Sfatul Popular prin care se cerea împrăștierea imediată a adunării, iar laicii care au luat cuvântul împreună cu preotul Albu să se prezinte la miliție. Un membru al Oastei, Toma Merlușcă, și preotul Albu au fost de părere ca cei care erau din zona Ardealului și din zona Munteniei să plece imediat din comuna Lăloaia, iar adunarea să se despartă în două și să continue jumătate la Văsiești, iar jumătate la Comănești. La 14 noiembrie Traian Dorz a plecat cu încă doi membrii spre București unde au avut loc câteva întâlniri cu membrii Oastei Domnului din București în locuința lui Sergiu Grossu și în alte locuri. Pe 17, respectiv 18 noiembrie a avut loc o altă adunare a membrilor Oastei Domnului din Muntenia la Vulcana-Pandele, regiunea Dâmbovița. În după-amiaza zilei de 18 noiembrie a intrat un grup de civili necunoscuți împreună cu un căpitan și câțiva miliți-eni care i-a verificat pe toți membrii participanți la această adunare. După ce au plecat toți ceilalți la gară, Traian Dorz, Sergiu Grossu, Viorel Diac și Lazăr Mortici au rămas pe loc. Șeful anchetator le-a propus celor patru soluția legalizării Oastei Domnului.

La 19 noiembrie Traian Dorz s-a dus la Patriarhie pentru a obține legalizarea Oastei Domnului, fiind primit foarte rece și i s-a spus să facă un memoriu scris pentru a înfățișa problema Oastei Domnului Patriarhului. În seara aceleiași zile, Traian Dorz s-a întâlnit cu un ofițer de securitate în fața Universității din București, au fost luați de o mașină și duși la Ministerul Securității Statului unde i s-a spus să întocmească memoriul în trei exemplare: unul pentru Ministerul Securității Statului, al doilea pentru Patriarhie, iar al treilea pentru Departamentul Cultelor. Pe 15 decembrie, Traian Dorz a fost luat din domiciliul său de la Simeria și dus la postul de miliție din gară unde a fost chemat de cineva de la București. Ofițerul anchetator i-a cerut imperativ lui Dorz să întocmească memoriul cât mai repede cu putință, altfel va lua măsuri împotriva adunărilor membrilor Oastei Domnului de Crăciun, de Anul Nou și de Bobotează în toată țara. Memoriul a fost întocmit de Traian Dorz și a arătat în acest memoriu acțiunile nefaste îndreptate împotriva Oastei Domnului – ai cărei membrii erau oameni pașnici care doreau să rămână alipiți de Biserica mamă – de către ierarhii Bisericii și de către Stat.

Pe 28 decembrie 1956 Traian Dorz a trecut mai întâi pe la Sergiu Grossu căruia i-a arătat memoriul și i-a făcut cunoscut totul, apoi a telefonat ministrului de Interne, care a venit la ceasul din fața Universității, unde i-a predat memoriul. După aceea, Dorz a fost primit la cancelaria Patriarhiei de către preotul Cazacu, apoi de P.F. Iustinian Marina cu brațele deschise. Patriarhul i-a oferit lui Dorz cartea Statutelor Bisericii Ortodoxe Române pentru a consemna încadrarea activității Oastei Domnului în Biserică și pentru a propune forma practică cea mai accesibilă atât pentru membrii acestei mișcări, cât și pentru Biserică și pentru Stat într-un memoriu. Acest memoriu era redactat tot de Traian Dorz după ce s-a sfătuit cu Sergiu Grossu, David Bălăuță, Ioan Capăătă, Silviu Hărăguș, Petru Popa de la Batiz, Ioan Opriș, Moise Velescu, Nicolae Moldoveanu și alții prin care se cerea dreptul membrilor „fostei asociații Oastea Domnului” din fiecare parohie de a se aduna în biserici sub controlul Bisericii, acordarea unei autonomii Oastei Domnului, încadrarea întrunirilor ostașilor în secții misionare ale Comitetelor Parohiale sub controlul și îndrumarea preotului. Din luna ianuarie 1957 până în toamna anului 1958 acest memoriu a suferit foarte multe modificări, demonstrând jocul Securității și al ierarhilor Bisericii pentru a anihila, odată pentru totdeauna, Oastea Domnului.

În luna iunie 1957, lui Traian Dorz i s-au adus învinuiri de la Ministerul de Interne că activitatea Oastei s-a intensificat, că ostașii desfășoară o activitate mai puternică, neținând seama de nicio măsură de îngrădire. Astfel, legalizarea Oastei Domnului era condiționată de încetarea tuturor adunărilor mari și a deplasărilor dintr-o parte în alta a membrilor Oastei Domnului. Deși majoritatea membrilor au arătat supunere față de ordinele Ministerului de Interne pe care le-a transmis Traian Dorz, numai Alexandru Pop nu a arătat supunere față de aceste ordine, organizând adunarea de Rusalii la Valea Dâljii conform scrisorii Aniței Pamfilescu către Nina Dorz din 18 iu-nie 1957. Prin urmare, Traian Dorz și cu alți conducători ai Oastei din toată țara intră în conflict cu Alexandru Pop, care este sprijinit de Securitate pentru a atrage măsurile statului împotriva Oastei Domnului.

Tot în acaestă perioadă Traian Dorz a avut unele neînțelegeri cu unul din chiriașii de la Cluj în privința chiriei, determinându-l pe Dorz să se mute într-o colibă din satul Sânicoară, comuna Dezmir. În septembrie 1958, Dorz a încercat să cumpere la Călanul Mic, regiunea Hunedoara o casă cu prețul celei de la Cluj. La 14 octombrie Traian Dorz a fost în audiență la P.F. Justinian care i-a spus să vină la el în ziua următoare să vadă ce s-a realizat. Securitatea a aplicat deviza divide et impera în cazul legalizării Oastei Domnului, sprijinând gruparea condusă de Nicolae Moldoveanu ce dorea despărțirea Oastei Domnului de Biserica Ortodoxă pe care o considera formalistă și care ținea poporul într-o stare rigidă și înapoiată sufletește. Prin urmare, patriarhul Iustinian, dornic să legalizeze Oastea Domnului, s-a trezit torpilat la Sfântul Sinod din 15 octombrie că unul dintre participanți la lucrările Sfântului Sinod al B.O.R. s-a ridicat și a citit un memoriu de 10 pagini făcut de pastorul Richard Wurmbrandt către Departamentul Cultelor. Din memoriul prezentat reiese că o dată obținută legalizarea Oastei Domnului atât Traian Dorz cât și ceilalți ar intenționa să se rupă de Biserica Ortodoxă spre alcătuirea unei Biserici protestante ro-mâne. Traian Dorz, aflând aceste lucruri, a cerut explicații lui Wurmbrandt deoarece nu a fost consultat și el în această problemă.

Dar cum a ajuns acasă la Sânicoara, pe Dorz l-au cercetat niște tineri din Moldova care l-au întrebat când se ține Congresul Tineretului Oastei la Feleac. Dorz, simțind că e o capcană în condițiile în care membrii Oastei Domnului erau urmăriți, le-a spus tinerilor să nu vină nimeni la acest congres. După ce a încercat să discute cu Alexandru Pop despre chestiunea Congresului Tineretului Oastei de la Feleac fără succes însă datorită faptului că Pop era plecat din localitate, Dorz s-a întors acasă. Pop a venit nervos acasă la Traian Dorz pentru că acesta le-a spus tinerilor să nu vină la acest congres. Dorz era supărat pe Pop deoarece acesta nu a întrebat pe Ioan Capătă, pe Silviu Hărăguș, pe David Bălăuță, pe Sergiu Grossu și pe el când Pop a hotărât acest lucru. Alexandru Pop a replicat că Hărăguș, Capătă, Bălăuță sunt un nimic față de el. Congresul de la Feleac nu a avut loc datorită promptitudinii milițienilor contra acestui congres al tineretului Oastei.

Pe 4 noiembrie Dorz s-a pomenit cu o telegramă de la Ministerul de Interne prin care i se cerea să vină imediat la București. După ce a venit la București și apoi a fost dus la minister, ministrul de Interne Alexandru Drăghici i-a spus lui Dorz să nu mai spere, să nu mai ceară și să nu mai umble după nicio legalizare pentru că ostașii Domnului aveau „o atitudine dușmănoasă față de ordinea socială”, sunt „reacționari” și „niște elemente recalcitrante”.

La 13 martie 1959 Traian Dorz a fost arestat la Comănești, apoi la Deva, ulterior la Cluj până la 18 noiembrie 1959, când s-a fixat procesul conducătorilor Oastei Domnului. Procesul din 18 noiembrie 1959 a fost unul formal, tipic regimului comunist din România deoarece sentința era hotărâtă de organele de Securitate după cum reiese din prima filă a dosarului de urmărire informativă al lui Dorz, acesta fiind condamnat la 16 ani de muncă silnică, 10 ani interdicție și confiscarea întregii averi, din acești16 ani ispășind pe la diverse penitenciare și lagăre de concentrare 4 ani și 8 luni.

2.3. Experiența închisorilor din perioada anilor 1959-1964

După condamnarea lotului Dorz din 18 noiembrie 1959, Traian Dorz a fost transferat la penitenciarul din Gherla împreună cu o parte din lotul conducătorilor Oastei Domnului pe țară. Dorz împreună cu ceilalți conducători ai Oastei Domnului din cadrul lotului din Cluj au fost introduși în celula 64 din cadrul penitenciarului din Gherla. Colegii de celulă cu Dorz erau, conform lui Ioan Beg, Constantin Tudose din Galați, Ioan Opriș, Alexandru Pop din Feleac, Ioan Capătă și Nicolae Marini.

De altfel, Dorz împreună cu ceilalți din lotul său țineau în fiecare dimineață câte o oră de meditație din Biblie pentru a se vedea cum au lucrat ostașii în perioada anterioară. O dată cu venirea în celulă a preotului reformat Sandor Szilagy și a baptistului Nicolae Tudor – conform versiunii dorziene – lucrurile se schimbă prin faptul că cei trei ostași s-au alăturat bucuroși la meditații împreună cu Szilagy și cu Tudor care spuneau cu totul altceva decât s-ar fi așteptat Dorz. Din cauza supărărilor lui Dorz, cei trei ostași au avut o replică dură cu acesta chiar în legătură cu versetul 21 din Întâia epistolă sobornicească a Sf. Ap. Ioan din capitolul 3, iar pe urmă aceștia se vor alipi atât de cei doi neoprotestanți cât și de deținuții adventiști. Lucrurile încep să se schimbe la începutul lunii martie 1960 când se află vestea că pe 7 martie a murit Valer Mândroni de la Ciula Mare, regiunea Hunedoara, provocând întristare printre ostași atât din rândul celor din celula 13 cât și în rândul celor din alte celule precum lăcătușul Valer Irinca din Cărpiniș, Ioan Opriș și Traian Dorz.

În mai 1960 lotul Dorz era pregătit să fie transferat în mai multe lagăre de muncă. După revedere cu mai mulți cunoscuți precum compozitorii creștini Cornel Rusu și Nicolae Moldoveanu, Dorz împreună cu Moldoveanu erau urcați într-un tren marfar cu vagoane închise alături de alți conducători ai Oastei Domnului. După două zile și două nopți de călătorie cu trenul marfar, Dorz împreună cu Moldoveanu, Cornel Rusu și lăcătușul Vasile Lavu din Petrila au fost repartizați în lagărul de muncă Periprava-Grind. După sosirea în lagăr ei au fost supuși la triere de către o comisie medicală care separa deținuții politici nou-veniți în două grupuri, apți și inapți de muncă, la fel precum trierea evreilor din lagărele de exterminare din timpul celui de-al Treilea Reich. De altfel, Dorz datorită bolii sale de inimă și Moldoveanu datorită unei mâini rupte au fost repartizați în brigada de inapți conform relatării lui Cornel Rusu și a celei lui Traian Dorz. De altfel, Dorz și Moldoveanu erau împreună în aceeași baracă.

Condițiile din lagărul de muncă Periprava-Grind erau asemănătoare cu cele experimentate de Dorz în perioadele anterioare de detenție precum alimentația insuficientă, iar pentru inapți regimul din lagăr era de penitenciar, neavând drept la cărți poștale și la pachetul de 5 kg de alimente. Cu toate acestea, inapții erau scoși la munci ușoare de curățenie și întreținere din perimetrul lagărului de muncă în perioada când ceilalți deținuți din brigada de apți de muncă erau trimiși în deltă pentru a se evita întâlnirea dintre cele două brigăzi.

În perioada cât au stat împreună, Dorz a încercat să-l lămurească pe Moldoveanu cu privire la rolul Oastei Domnului în cadrul Bisericii Ortodoxe, la începuturile acestei mișcări și la testamentul acestei mișcări lăsat de întemeietorul acesteia prin Moțiunea din 12 septembrie 1937 din perspectiva unui martor la evenimente. Cu acest prilej, l-a dat ca exemplu pe întemeietorul Oastei Domnului care a rămas credincios Bisericii Ortodoxe și nici nu se gândea la separarea de Biserică în ciuda învinuirilor că era „schismatic” și a faptului că a fost caterisit. Conform mărturiilor lui Dorz, Moldoveanu l-a ascultat distant inițial, apoi l-a contrazis categoric pe acesta ținând seama numai de ideile sale de sorginte neoprotestante. În ciuda acestui fapt, Dorz împreună cu Moldoveanu au colaborat împreună în actul de creație, Dorz ocupându-se de textul cântecului și Moldoveanu de pus melodie la text inițial oral și după ureche – în privința melodiei – apoi textul și melodia scrise pe o bucată de sticlă și memorate. Tocmai datorită talentului de compozitor și a aparenței ascultări de la început Dorz credea cu naivitate că Moldoveanu va recunoaște rostul Oastei Domnului în cadrul Bisericii Ortodoxe și în cel al poporului român, nesocotind opinia mai multor conducători ostași pe zone de izolare a lui Moldoveanu. Însă Dorz și-a dat seama dintr-o înfruntare directă cu Moldoveanu că acesta nu și-a dat deoparte încredințările sale de sorginte neoprotestante și că era irecuperabil datorită părerilor celor doi extrem de diferite cu privire la rolul și misiunea Oastei Domnului.

În timpul celor doi ani în baraca unde erau Dorz și Moldoveanu s-au conturat două grupuri distincte. În cadrul primului grup din cadrul barăcii inapților era reprezentat Dorz și consta în colaborarea cu preoții deținuți politici duminica și de sărbători. În cadrul acestui grup se săvârșea clandestin Sf. Liturghie, iar evanghelia și apostolul duminicii sau sărbătorii erau scrise pe un ciob de sticlă după care urma predica preotului, apoi a lui Dorz și a altor ostași, conform relatării preotului Iacob Pașca. Cel de-al doilea grup s-a format cu venirea în baracă a unor creștini neoprotestanți, fiind coordonat de către Moldoveanu care se desfășura după tipicul neoprotestant.

În toamna anului 1962 a luat sfârșit calvarul spiritual la care fusese supus din cauza aroganței lui Moldoveanu printr-un ordin prin care se preciza ca cei inapți să fie trimiși înapoi în penitenciarul din Gherla. În urma acestui ordin Dorz a suportat suplicii datorită înghesuirii în mijloace de transport de la Periprava-Grind la Galați unde deținuții au stat peste noapte în penitenciarul din Galați. În dormitorul de tranzit unde erau cazați, Dorz era oripilat de-a dreptul cu privire la aceasta. Dormitorul unde se aflau Dorz și ceilalți deținuți politici inapți de muncă a fost biserica închisorii și, conform relatărilor sale, dormitorul purta semnele disprețului față de religie din partea comuniștilor precum acoperirea picturilor religioase de pe pereți și de pe tavan cu un strat subțire de var, transformarea altarului în WC „spre cea mai provocatoare ofensă adusă lui Dumnezeu” și deasupra WC-ului atârna o cruce mare batjocorită cu var spălăcit „ca o sabie a mâniei lui Dumnezeu” spre cei ce au batjocorit-o.

În cele din urmă, Dorz este urcat într-un tren marfar și ajunge cu bine în Gherla. Dacă la început condițiile erau aceleași, în 1964 condițiile de detenție pentru deținuții politici au început să se amelioreze în mod simțitor prin îmbunătățirea alimentației, aducerea de cărți și ziare pentru deținuți și rularea de filme în penitenciar, încercându-se o reeducare prin cultură. Această ameliorare a condițiilor de detenție se datorează reluării relațiilor cu statele occidentale ca urmare a dezacordului României cu privire la planul Valev care considera ca România să rămână o țară agrară contrar viziunii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Istoricul Vlad Georgescu considera că noua orientare a politicii externe românești a contribuit la eliberarea deținuților politici încă din 1962. Ca urmare a acestui fapt, Dorz a fost eliberat pe 22 iunie 1964, conform biletului de eliberare nr. 3368/1964.

După eliberare, Dorz a ieșit îmbătrânit înainte de vreme și a trecut printr-o stare de neliniște datorită lipsei de comunicare cu familia sa. Ca urmare, el a trecut mai întâi la fiul său, Viorel Dorz, care locuia în Cluj. Pe fiul său l-a aflat la vechiul său domiciliu cu proaspăta lui soție și un copil de un an. Tot de la fiul său a aflat că la Călan fostul proprietar le-a luat totul sub motivul că nu i s-a plătit datoria. Fiica lui Dorz, Nina, s-a stabilit cu soțul ei în Hunedoara.

După eliberarea sa și a majorității conducătorilor Oastei Domnului, Dorz își va relua rolul de conducător al Oastei Domnului vrând să limpezească situația creată în 1959 prin arestarea liderilor acestei mișcări și să rezolve unitatea ostașilor prejudiciată prin existența facțiunii neoprotestante prin încercările de izolare atât a lui Moldoveanu cât și a dizidentului cu pretenții de conducător pe țară a Oastei Domnului Alexandru Pop din Feleac.

2.4. Traian Dorz și încercările de rezolvare a disidențelor din interiorul Oastei Domnului (1964-1976)

După eliberarea sa din 22 iunie 1964, Dorz și-a reluat vechile legături cu ostașii în perioada destinderii politicii interne a României pentru a rezolva disidențele produse de către Nicolae Moldoveanu și de către Alexandru Pop din Feleac. Totuși, în multe zone facțiunea neoprotestantă nu a avut succes datorită vigilenței conducătorilor ostașilor din anumite localități care în ciuda prigonirii din partea clerului și a autorităților voiau să activeze în cadrele parohiilor din care făceau parte.

Situația grupărilor Oastei Domnului în general în anii 1960 nu era prea grozavă din moment ce majoritatea liderilor pe zone ale Oastei Domnului au fost arestați și condamnați la ani grei de detenție. Astfel, după eliberare, atât Dorz cât și alți lideri ostași – cu excepția facțiunii neoprotestante și a susținătorilor lui Alexandru Pop zis Șandor – au observat o zăpăceală generală în rândul ostașilor care au deviat de la practicile creștin-ortodoxe, afișând un dispreț total față de icoane, față de cruce și față de Sfintele Taine al Bisericii. Ca urmare a acestui fapt, s-au organizat consfătuiri de lămurire a diverșilor lideri disidenți despre rolul și scopul Oastei Domnului în cadrul Bisericii Ortodoxe și în cel al poporului român. De pildă, Dorz menționează desfășurarea consfătuirii din anul 1966 care a avut loc la domiciliul lui Moise Velescu din Arad, fiind invitați mai mulți conducători ostași pe zone, inclusiv liderul facțiunii neoprotestante, Nicolae Moldoveanu. Cu toate i s-au arătat abaterile cu privire la credință, Moldoveanu nu a dat un răspuns concludent, această consfătuire fiind un eșec. În alte locuri, încercările de lămurire ale lui Dorz și a celorlalți conducători pe zonă ai Oastei Domnului au mers destul de greu datorită înrădăcinării învățăturilor neoprotestante între ostași din anumite localități. Aceste acțiuni au atras atenția Securității deoarece li s-a părut că au scăpat situația de sub control, acționând prin redeschiderea unui dosar de urmărire informativă a conducătorilor Oastei Domnului. În acest sens, lui Dorz i s-a redeschis un dosar de urmărire informativă pe numele său în 1969 sub motivația de a limita și a lichida activitatea lui Dorz care a devenit periculoasă, așa cum o arată planul de măsuri a dosarului de urmărire informativă „ALECU” din 21 iulie 1976.

În perioada încercărilor de lămurire a liderilor disidenți din cadrul acestei mișcări, în februarie 1967 i-a murit tatăl, Constantin Dorz. La înmormântarea tatălui său, Dorz voia să țină o cuvântare despre viața tatălui său dar nu a fost lăsat. În ciuda preocupărilor lui Dorz de a rezolva disidențele din rândul ostașilor, din 1964 a rămas să execute pedeapsa de 10 ani de interdicție, fiind nevoit să lucreze la C. A. P. -ul din satul natal.

Pentru anul 1970 Dorz relatează despre venirea la domiciliul său pe la începutul lui mai a unui ofițer de Securitate care i-a cerut să dea o declarație amănunțită despre activitatea sa din anii 1967-1970, ofițerul rămânând peste noapte la domiciliul lui Dorz ca să poată vedea declarația și să-l ia pe Dorz la sediul Securității. După ce a văzut că declarația lui Dorz era prea scurtă, ofițerul i-a cerut să o refacă punând presiune asupra lui Dorz, însă Dorz i-a cerut să revină peste trei zile ca să-și poată aminti în detaliu ce făcuse în ultimii trei ani.

În ianuarie 1971, Dorz a fost internat timp de trei săptămâni în Spitalul Unificat Teritorial Beiuș datorită agravării stării sale de sănătate și așa precară. Tocmai în ultimele zile au venit în spital doi ofițeri de Securitate care voiau să ceară din partea lui Dorz niște informații, însă medicul care se ocupa de starea de sănătate a lui Dorz, vrând să-l scape de o eventuală arestare i-a propus lui Dorz să-i obțină un certificat de boală mintală de la un medic psihiatru. Această propunere a fost refuzată de Dorz pe motiv că este extrem de lucid și de conștient, asumându-și riscurile de rigoare. Conform relatării lui Dorz, după câteva zile de la externare el a fost percheziționat de către ofițerii de Securitate, fiindu-i confiscate două biblii și câteva benzi de magnetofon. Cu acest prilej, atât mărturiile lui Dorz cât și nota informativă a informatorului „Negrea Doru” din 26 februarie 1971 relatează cu lux de amănunte despre acest lucru. Despre această percheziție vom aborda pe larg în următorul capitol. Pe 1 februarie, Dorz s-a prezentat la sediul Inspectoratului Județean de Securitate Bihor pentru anchetă. Ancheta lui Dorz a fost destul de lungă cu două reprize de la ora 8 dimineața până la 12 și de la orele 4-10 după-amiaza și a abordat atât chestiunea poeziei „Tinerime rătăcită” scrisă de Dorz în tinerețe și considerată a fi „o instigare la ură” împotriva regimului comunist cât și activitatea de conducător al Oastei Domnului.

Un alt aspect care a contribuit parțial în rezolvarea disidențelor din interior a fost reluarea demersurilor de legalizare a Oastei Domnului în martie 1971 prin trimiterea de către Dorz a unui memoriu confidențial către patriarhul Justinian Marina cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la naștere a patriarhului. De altfel, patriarhul Justinian l-a rugat pe Dorz să-i trimită un memoriu după ce i-a mulțumit pentru urare cu ocazia serbării zilei sale de naștere.În august, Dorz a trebuit să se prezinte la sediul Inspectoratului Județean de Securitate Oradea pentru a da câteva declarații și de a lua o parte din scrierile sale confiscate de către ofițeri din februarie.

La începutul lui martie 1972 Dorz a fost chemat de către episcopul Vasile Coman al Oradiei cu privire la chestiunea pe care acesta o ridicase în memoriul trimis patriarhului Justinian Marina în urmă cu un an. De asemenea, episcopul Coman l-a rugat pe Dorz să scrie o scrisoare către patriarh pentru a fi primit în audiență pentru rezolvarea chestiunii legalizării Oastei Domnului, ceea ce Dorz a făcut în ziua următoare. Însă, la întâlnirea din mai 1972 episcopul Coman i-a dat un răspuns negativ deoarece i s-a spus că instituțiile nu stau de vorbă cu persoane cu privire la chestiuni care le depășesc. Pe lângă acest lucru, episcopul Coman l-a rugat pe Dorz să stabilească câteva propuneri, ceea ce Dorz a făcut prin stabilirea a trei propuneri precum: includerea ostașilor în comitetele parohiale, stabilirea locației adunărilor Oastei Domnului în biserici și introducerea cântărilor specifice Oastei Domnului în cadrul slujbelor bisericești. Pe 10 octombire 1972 Dorz a fost în vizită la episcopul Iosif Gafton al Râmnicului și Argeșului pentru a avea o discuție cu privire la chestiunea Oastei Domnului. De altfel, episcopul Gafton a fost unul dintre puținii ierarhi din Sfântul Sinod care a încercat în cadrul ședinței Sfântului Sinod din octombrie 1958 să ia apărarea Oastei Domnului în ciuda contramemoriului prezentat de mitropolitul Iustin Moisescu al Moldovei și Bucovinei fără succes însă. De altfel, episcopul Gafton a rămas un sprijinitor pe ascuns al Oastei Domnului, semnificativ fiind atmosfera cordială din cadrul acestei audiențe.

De asemenea, Dorz a vizitat și ostași din alte localități mai îndepărtate în anul 1972. În acest sens, informatorul „Popescu Ion” relatează pe baza spuselor preotului Liviu Vinulescu că Dorz a fost prezent la o adunare a ostașilor din comuna Crainou, jud. Timiș, cu un conducător pe zona județului Timiș, un anume Cornel Silaghi din Timișoara. Tot în cadrul acestei note informative a mia reieșit faptul că Dorz a mai fost și la Urseni, lucru confirmat și de preotul Vasile Luminosu. O altă notă informativă aparținând informatorului „Mândru Constantin” menționează despre vizitele lui Dorz din Moldova și din județul Maramureș cu scopul – conform informatorului „Mândru Constantin” – „de a pune pe picioare din nou această asociație religioasă”.

În memoriile lui Dorz, evenimentele din anul 1973 lipsesc cu desăvârșire. Totuși, documentele din dosarul de urmărire informativă ne sunt de un real ajutor, acoperind vidul lăsat de Dorz. Raportul întocmit pe 4 ianuarie 1973 bazat pe relatarea lui Dorz din această zi, aflăm că Dorz a trimis câteva felicitări de Anul Nou la episcopul Vasile Coman al Oradiei, la mitropolitul Nicolae Mladin al Ardealului și la mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului. Tot acest raport face referire la o invitație pe care Dorz o primise de la Ioan Bradu din partea Bibliotecii Municipale Oradea cu privire la proverbe scrise de către Dorz pe care Biblioteca ar dori să le publice, însă Dorz nu a putut să onoreze această invitație.

Raportul privind contactarea lui Traian Dorz din 22 februarie 1973 precizează că acesta nu se simțea bine cu sănătatea și nu a mai căutat să re-zolve chestiunea legalizării Oastei Domnului. Raportul din 26 aprilie 1973 prezintă faptul că Dorz a fost chemat de către protopopul de Beiuș dacă a trimis sau nu lucrări de-ale sale în Occident pentru a fi publicate acolo. La această întrebare Dorz a răspuns, conform acestui raport, că a avut abonați din diaspora în perioada interbelică. Pe lângă această problemă care atenta securitatea națională a regimului comunist român, Dorz a relatat că a primit felicitări cu ocazia sărbătorilor pascale de la pastorii Iancu Moscovici din RFG și Ieremia Hodoroabă din Franța și de la Radio Novea din Danemarca. Alte informații pe care acest raport le consemnează sunt relațiile bune între Dorz și preotul Teodor Heredea zis „părintele Gavriș” din Meziad, jud. Bihor și adresa lui Viorel Dorz și a celei a Elenei (Nina) Tufan.

Evenimentul care a atras atenția Securității a fost pe 14 iulie când, cu ocazia vizitei lui Viorel Dorz la casa părintească, Dorz a aflat despre reînceperea activității învățătorului Alexandru Pop stabilit de această dată la Bacău prin lupta pentru conducerea pe țară a Oastei Domnului din moment ce Alexandru Pop se pretindea a fi conducător pe țară al acestei mișcări. De aseme-nea, informatorul „Negrea Doru” preciza că Dorz nici nu mai vrea să-l mai întâlnească pe tulburătorul Alexandru Pop.

Spre sfârșitul anului 1973 și începutul anului 1974, Dorz s-a îmbolnăvit, neluând contact cu nimeni, cu excepția preoților Teodor Heredea, Octavian Ciuhandru și Vasile Jurj după cum putem observa din raportul datat 3 ianuarie 1974. Cu toate acestea, presiunile la care era supus Dorz din partea ofițerilor de Securitate și-au lăsat amprenta deoarece informatorul „Valentin” surprindea în nota sa informativă din 19 februarie 1974. În mărturiile sale, Dorz relatează că pe 8 februarie a ajutat la punerea monumentului funerar la mormântul întemeietorului Oastei Domnului, iar pe 12 februarie a fost luat și dus sub escorta unui milițian la Inspectoratul Județean de Securitate Bihor din Oradea, lucruri care nu au fost furnizate de către informator.

După o primire destul de rece din partea ofițerilor datorită informațiilor venite din partea altor inspectorate județene de Securitate – de pildă de la Inspectoratul Județean de Securitate Olt – care furnizează date despre confiscarea scrierilor lui Dorz și a predicilor sale găsite la ostași, Dorz a fost escortat de un ofițer de Securitate până la Episcopia Oradiei pentru a i se da un loc de muncă în cadrul Episcopiei sau Protopopiei Beiuș cu scopul de a fi supravegheat mult mai facil. Acest lucru se realizează prin înființarea unui post de arhivar în cadrul Protopopiei Beiuș unde Dorz va fi angajat oficial până la arestarea sa din iunie 1982. Cu acest scop, informatorul „Radu” informează pe 15 februarie că Dorz și-a făcut cerere pentru angajare ca arhivar în Protopopia Ortodoxă din Beiuș, fiind chemat protopopul Virgil Mazilescu pentru a sprijini supravegherea strictă de către Securitate a lui Traian Dorz și de a crea acest post cu jumătate de normă.

Stricta supraveghere a lui Dorz este ilustrată de raportul privind contactarea lui Dorz din 23 mai care arată conștiinciozitatea acestuia la locul de muncă în ciuda stării sale precare de sănătate. În privința chestiunii Oastei Domnului raportul arată că Dorz „a încercat să militeze pentru <<Oastea Domnului>> dar nu înțelege de ce a fost <<scoasă>> în ilegalitate, fiindcă nu este împrumutată de la alte țări”. Tot în acest sens, informatorul „Mihailovici” relatează despre un schimb de păreri între cei doi cu diverse aspecte din cadrul Protopopiatului.

Ceea ce va alarma Securitatea este activitatea literară clandestină a lui Dorz din acest an prin scrierea unei istorii a Oastei Domnului. În acest sens, în august 1974 activitatea literară clandestină a lui Dorz a intrat din nou în atenția Securității datorită aflării prin interceptarea scrisorii lui Cornel Rusu către Sergiu Grossu din 20 iulie 1974 despre un proiect de scriere a istoriei Oastei Domnului de către Traian Dorz. Pe 27 august 1974 ofițerii de la Securitate i-au făcut o vizită lui Traian Dorz în biroul de arhivă din cadrul Protopopiatului din Beiuș, jud. Oradea fiind întrebat de proiectul unei istorii a Oastei Domnului la care lucra Dorz. Ca urmare a acestei situații, ofițerii l-au condus pe Dorz până la domiciliul său din Mizieș cu mașina cu scopul de a face percheziție de a-i confisca toate manuscrisele. Cu toate acestea, Dorz se aștepta la aceasta prin scrisoarea compozitorului creștin Cornel Rusu din Simeria pregătind pentru sacrificare copii după manuscrisele sale împreună cu caietele de însemnări cu privire la istoria Oastei Domnului.

Cea de-a doua declarație a lui Traian Dorz datată în aceeași zi cu prima declarație cuprinde inventarul scrierilor personale confiscate de către autorități în urma percheziției domiciliului acestuia din ziua amintită anterior. În urma acestei inventarieri a scrierilor dorziene din această declarație observăm activitatea prolifică de scriitor creștin clandestin în perioada când o parte a scriitorilor se ocupau cu slăvirea regimului comunist și a lui Nicolae Ceaușescu în urma tezelor din iulie 1971. Aceste scrieri dorziene confiscate erau: Istoria unei jertfe, volumul I (5 caiete cu diferite însemnări, notițe și scrieri referitoare la istoria Oastei Domnului de la începuturi până în 1935), Hristos – Comoara Psalmilor (3 caiete de meditații asupra Psalmilor, versificări asupra acestora și însemnări vechi), Scumpele noastre surori (2 caiete), primul caiet de Meditații la Evanghelia după Ioan care cuprinde meditații după Ioan capitolul 1 (1 caiet), volumul de poezii Cântări Nemuritoare (4 caiete) și 18 caiete de meditații, poezii, povestiri și proverbe.

Spre surprinderea lui Dorz, materialele confiscate i-au fost returnate pe 15 noiembrie 1974 de către inspectorul de Culte și de ofițerul de Securitate la biroul acestuia după ce s-a plâns în anii anteriori că se ard cărți confiscate. Cu acest prilej Dorz a fost interogat cu privire la activitatea sa și și și-a dat declarația că a primit manuscrisele confiscate și i s-a atras atenția ca manuscrisele să fie folosite în interes personal și să nu fie răspândite printre ostași.

În ciuda strictei supravegheri la care era supus, Dorz evita informatorii în anumite situații și reușea să fenteze acțiunile de supraveghere, aflând de situația de represiune a adunărilor Oastei Domnului din anul 1975 prin măsurile îndreptate împotriva acestora prin amenzi uriașe sub pretextul de parazitism, huliganism. În aceste împrejurări, Dorz a primit pe 24 octombrie 1975 o scrisoare de la Titus Trifa, fiul preotului Iosif Trifa, prin care-l anunță că este grav bolnav. Ca urmare a acestui fapt, pe 29 octombrie 1976 Dorz l-a vizitat la spital pe Tit Trifa. Tit i-a împărtășit multe lucruri și planuri de viitor, fiind bucuros că Dorz a păstrat linia trasată de tatăl său în Moțiunea din 12 septembrie 1937. Pe 30 octombrie, Dorz s-a întâlnit la mormântul preotului Trifa cu Moise Velescu din Arad și cu Petru Popa din Batiz, județul Hunedoara, pentru a-l vizita pe Tit Trifa datorită iminentei sale morți. La vizita celor trei din spital, Tit s-a bucurat de prezența acestora, însă starea de sănătate a lui Tit se agrava din ce în ce mai tare. Totuși, după cum era de așteptat, pe 8 noiembrie 1975 Tit Trifa moare, iar Dorz a primit o telegramă din partea unei fiice de a lui Tit că acesta a murit, iar înmormântarea acestuia va avea loc marți. La înmormântarea unicului fiu al întemeietorului Oastei Domnului din 11 noiembrie au venit Traian Dorz împreună cu Moise Velescu și trei ostași din Arad. În această zi, sicriul lui Tit Trifa a fost așezat peste cel al preotului Trifa.

După participarea la înmormântarea lui Tit Trifa, Dorz a fost iar la episcopul Iosif Gafton al Râmnicului și Argeșului care a reluat aceleași amintiri și idei din audiența lui Dorz din 10 octombrie 1972 atât cu privire la activitatea peiscopului din tinerețe cât și la afirmația că s-a exagerat foarte mult față de ostași, ceea ce l-a îndurerat profund pe Dorz. Despre ceea ce s-a discutat pe 10 octombrie 1972 vom detalia în capitolul despre acțiunile de legalizare ale Oastei Domnului.

La sfârșitul anului 1975, Dorz a încercat să rezolve definitiv disidențele din interiorul Oastei Domnului create de Alexandru Pop și de Nicolae Moldoveanu. Totuși, aceste disidențe începeau o perioadă de declin deoarece cei doi lideri ai acestor disidențe începeau să piardă din credibilitate în rândul ostașilor prin compromiterea acestor lideri disidenți în fața acestora. Cu acest prilej pe 18 noiembrie a venit la domiciliul lui Dorz Dorica Pop – soția lui Alexandru Pop – ca să-l convingă pe Dorz că soțul ei este nevinovat fără succes însă deoarece Dorz i-a transmis Doricăi ca soțul său să se pocăiască de faptele pe care le-a făcut, fiind din ce în ce mai rezervat față de sinceritatea lui Alexandru Pop. În schimb, cu Moldoveanu situația a devenit din ce în ce mai complicată încât susținătorii facțiunii liniei lăsate de preotul Iosif Trifa precum Petru Popa din Batiz, Valer Irinca din Cărpiniș și Arcadie Nistor din Volovăț au avut discuții în contradictoriu cu susținătorii facțiunii neoprotestante în sprijinul lui Moldoveanu, printre aceștia fiind și Toader Bratu din Dofteana, jud. Bacău după cum a aflat Dorz din discuțiile purtate cu Petru Popa de la Batiz din 10 decembrie 1975.

În anul 1976 încep să se rezolve cele două disidențe principale pe plan național în cadrul acestei mișcări. De asemenea, facțiunea neoprotestantă condusă de Nicolae Moldoveanu începe să piardă teren în fața adepților lui Dorz, susținătorii lui Moldoveanu devenind un factor perturbator în cadrul mișcării doar pe plan local precum disidența condusă de Constantin Tudose din Galați. Cu toate acestea, în acest an se va prefigura la orizont acțiunile de luptă pentru obținerea libertății religioase în timpul regimului lui Ceaușescu prin acțiunile din Occident ale lui Sergiu Grossu de arătatre a represiunii religioase la care erau supuse creștinii practicanți indiferent de confesiune.

Cu prilejul rezolvării disidențelor din interiorul acestei mișcări, pe 8 ianuarie 1976 Alexandru Pop i-a făcut o vizită lui Dorz pentru a-i cere iertare acestuia pentru toate necazurile pe care i le-a pricinuit. Desigur că Dorz l-a iertat dar i-a cerut lui Pop să nu mai păcătuiască. După acest lucru s-au rugat împreună pentru îndreptarea lui Pop. Prefigurarea luptei pentru libertatea religioasă din spatele Cortinei de Fier apare pe 1 martie când Dorz a aflat de reapariția ziarului ”Isus Biruitorul” în Franța, avându-l ca redactor pe celebrul militant al informării represiunilor religioase din spatele Cortinei de Fier Sergiu Grossu. Dorz nu era de acord cu demonizarea regimului comunist deoarece el era conștient întețirea prigoanei din partea regimului comunist sub pretextul atentării la securitatea națională, de fapt la securitatea regimului totalitar.

Știind ce va urma din acțiunile întreprinse de Grossu din Occident, Dorz i-a cerut într-o scrisoare să sisteze apariția ziarului ”Isus Biruitorul” din moment ce nu a fost consultat de reapariție ca ultimul redactor în viață al acestui ziar. Ca urmare a dorinței lui Dorz, Sergiu Grossu îi trimite o scrisoare datată 1 iunie în care îi precizează că nu face politică sub masca Evangheliei, ci „de a îndruma duhovnicește pe Românii din exil, tocmai spre a-i abate de la vanele nădejdi politice, în vederea câștigării lor pentru idealurile Împărăției lui Dumnezeu”. Cu privire la publicația ”Isus Biruitorul” Grossu scria: „Cât despre foaia ISUS BIRUITORUL, ea nu angajează cu nimic Oastea Domnului din țară, nici pe tine însuți [Traian Dorz n. n.]. Întreaga vină a apariției ei îmi aparține în exclusivitate. Ea este adresată unor grupuri masive de frați ostași, originari din Banatul sârbesc, trăind actualmente în Canada și Statele Unite ale Americii”. Încheierea acestei scrisori i s-a părut lui Dorz foarte obraznică, determinându-l pe acesta să-i scrie o admonestare lui Grossu. În admonestarea cu pricina, Dorz reia aceleași lucruri pe care le-a scris în scrisoarea trimisă în primăvară. În scrisoarea datată 30 iunie, Grossu își apără activitatea sa din Occident, fiind gata să sisteze apariția publicației ”Isus Biruitorul” în favoarea reapariției în țară. Aceste lucruri nu puteau rămânea trecute cu vederea de către ofițerii de Securitate care în urma contactărilor din 5, respectiv 18 iulie Dorz a predat ofițerilor cele două scrisori pe care le-a primit de la Sergiu Grossu, dezicându-se de „afirmațiile cu caracter politic ostile statului nostru”- adică ostile regimului comunist – însă ofițerilor li s-a părut acțiunea lui Dorz drept încercare „de inducere în eroare a organului nostru despre adevăratele preocupări ale obiectivului <<ALECU>> și SERGIU GROSU” conform planului de măsuri în dosarul de urmărire informativă ALECU din 21 iulie 1976.

Un alt eveniment care a provocat interesul Securității și care a fost stopat datorită intervenției prompte a autorităților regimului a fost întâlnirea ostașilor de pe întreg teritoriul țării noastre de la Peștera de la Meziad din 17 iulie 1976. Conform planului de măsuri amintit mai sus, această adunare a fost organizată de preotul Teodor Heredea din Beiuș la inițiativa lui Dorz. Despre acest eveniment, nota informativă din 19 iulie 1976 precizează că în noaptea de 17 spre 18 iulie 1976 pe la miezul nopții s-au adunat peste 350 de persoane din județele Bacău, Iași, Galați, Timiș, Cluj, Sălaj care au sosit ca turiști, dar au fost rapid împrăștiați din moment ce erau surprinși că țineau o adunare în aer liber specifică Oastei Domnului. Pretextul adunării de la Peștera Meziad era, conform notei privind acest eveniment, participarea la serbările câmpenești de la Muntele Găina. Consecința acestui eveniment a fost chemarea preotului Teodor Heredea pe 30 iulie 1976 de către episcopul Vasile Coman care l-a mustrat foarte aspru pe acesta cu privire la acțiunile sale privind organizarea acestei adunări.

Evenimentul crucial care a contribuit la restrângerea pe plan local a facțiunii neoprotestante din cadrul mișcării de renaștere spirituală din cadrul Bisericii Ortodoxe Române Oastea Domnului a fost consfătuirea din noaptea de 6 spre 7 noiembrie 1976 pe care o vom prezenta în rândurile care urmează.

2.5. Rezolvarea disidențelor din interiorul Oastei Domnului. Consfătuirea din noaptea de 6 spre 7 noiembrie 1976 de la Poiana Brașov

Consfătuirea din noaptea de 6 spre 7 noiembrie 1976 de la Poiana Brașov s-a organizat datorită încercărilor de rezolvare a disidenței condusă de către Nicolae Moldoveanu, impunându-se o consfătuire pe plan național a celor mai importanți lideri zonali ai acestei mișcări, inclusiv prin invitarea lui Moldoveanu din Sibiu și a lui Constantin Tudose din Galați.

Totul a început într-o zi din luna august 1976 când Dorz ieșea de la locul său de muncă și l-a văzut așteptându-l la un colț de stradă pe Iordache Spulber din Comănești. Acesta l-a rugat pe Dorz să se hotărască un „sfat frățesc” în care să se clarifice o dată pentru totdeauna problema învățăturilor de credință din această mișcare. Dorz era de acord cu propunerea lui Iordache Spulber și l-a însărcinat pe acesta să-i anunțe pe ostași și să pregătească un loc de întâlnire, în ciuda faptului că Dorz era sub o aspră restricție să nu pără-sească domiciliul și să plece din localitate fără aprobare. În privința locului și a termenului, Tra-ian Dorz a propus ca termenul să fie fixat pentru o lună sau două pentru a fi timp să se anunțe toți ostașii, iar locul să fie ales la mijlocul țării pentru a fi ușor pentru toți.

Iordache Spulber a respectat propunerea lui Dorz, fiind aleasă la început data de 25 septembrie 1976, iar locul Poiana Brașov în cabana lui Vasile Mureșan din Brașov care se situa în mijlocul unei păduri de brazi nu departe de stația de autobuz. Însă adunarea nu a avut loc pentru că ostașii nu au putut ajunge, iar Dorz împreună cu preotul Teodor Heredea și Popa Petru din Săucani, județul Bihor au ajuns foarte târziu datorită transportului conform lui Dorz într-una din declarațiile sale din 17 decembrie 1976. Tot în această declarație Dorz a propus data de 6 noiembrie 1976 în același loc pentru a se ține o consfătuire pentru lămurirea căii pe care l-a trasat preotul Iosif Trifa atât înainte cât și după 12 septembrie 1937.

De această dată, Dorz împreună cu preotul Heredea și Popa Petru din Săucani au plecat din vreme , fiind luați într-o mașină de către Nicușor Ionescu și Niculiță Apostoaie din Vulcana Pandele, județul Dâmbovița, care veniseră în vizită la Traian Dorz și se întorceau acasă. Au ajuns cu bine la cabana lui Vasile Mureșan de la Poiana Brașov, acolo adunându-se peste 30 de ostași. Însă, Nicolae Moldoveanu și Constantin Tudose n-au venit în ciuda înștiințării în repetate rânduri și în ciuda chemării insistente la acest sfat deoarece „sufletul le era plin de șiretenie”, ferindu-se totdeauna să-și arate în fața ostașilor gândurile și intențiile și preferând calea ascunzișurilor și fățărniciei. Deși unii ostași invitați nu au putut să vină, consfătuirea a început la orele 20, iar în jurul orei nouă seara s-au rugat pentru ca Domnul Iisus să vină în mijlocul celor prezenți cu lumina și călăuzirea Duhului Sfânt. După rugăciune, toți ostașii s-au așezat pe niște scaune în jurul unei mese lungi. Apoi Dorz s-a ridicat în mijlocul ostașilor având în mână ultimul număr din ”Ecoul” care relata despre evenimentele din 12 septembrie 1937 și trei documente – două semnate în copie de către preotul Iosif Trifa în aprilie și mai 1935 și unul semnat în original de către câțiva ostași din redacția, librăria și comunitatea ostașilor din Sibiu din 12 martie 1938 – care adevereau Mitropoliei Ardealului atașamentul total al preotului Trifa și al ostașilor atât față de Biserica Ortodoxă cât și față de Oastea Domnului și de dreptatea pe care o avea preotul Trifa. După citirea acestor documente, Dorz a făcut o „lungă, dar necesară introducere” despre istoria acestei mișcări de la începuturi până în momentul chestiunii produsă de facțiunea neoprotestantă de până atunci. După lunga introducere a lui Dorz, au urmat mărturiile majorității ostașilor prezenți prin adeziunea la linia pe care o lăsase preotul Iosif Trifa acestei mișcări. Datorită tăcerii celor trei ostași susținători ai lui Moldoveanu Dorz a trebuit să stăruie de aceștia să-și precizeze poziția față de ideile de factură neoprotestante strecurate pe atunci în această Lucrare. Totuși, în ciuda acestei stăruințe, cei trei au luat poziția într-un mod șovăielnic după – cum scrie Dorz – „metoda necinstită care îl arată totdeauna pe cel șiret care fuge de lumină și se ascunde după cotitură și după încurcătură”.

După precizarea fiecărui ostaș în parte, au venit unii ostași cu alte propuneri printre care s-au precizat trei lucruri obligatorii pentru toți ostașii ca să le practice și cei care până în acel moment nu le-au practicat precum: facerea semnului Sfintei Cruci la începutul și sfârșitul rugăciunilor și a vorbirilor, mărturisirea și împărtășirea a cel puțin de două ori pe an în marile posturi și participarea la Sfânta Liturghie duminicală. În cele din urmă, se lumina spre ziuă când s-au terminat discuțiile dintre ostași asupra lucrurilor hotărâte în noaptea dintre 6-7 noiembrie și trebuia să se încheie cu o rugăciune de mulțumire, deoarece ostașii trebuiau să se grăbească la plecare până nu se vedea bine afară. Au îngenuncheat cu toții, dar s-a grăbit să sară un susținător al facțiunii neoprotestante, începând rugăciunea provocator și fără a-și face semnul Crucii, chiar dacă s-a hotărât în unanimitate acest lucru cu câteva minute. Văzând această provocare și acest dispreț față de rugăciune și față de hotărârea luată, fratele Dorz l-a întrerupt cu un glas ridicat zicând: În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și făcând semnul Crucii, invitându-l pe cel care se ruga cât și pe ceilalți ostași să facă și ei după cum se cuvenea și sperând ca acel ostaș cu alte vederi să se corecteze. Însă, din păcate, după ce Dorz a tăcut lăsându-l, n-a vrut să se corecteze, fiind pentru acesta un semn al împotrivirii și răzvrătirii aceluia.

Când Dorz a ajuns acasă, în a treia zi după această consfătuire a fost luat de la Protopopiatul Beiuș unde lucra ca arhivar și a fost dus la Securitate. Acolo a fost anchetat, bruscat, amenințat, insultat și descusut cu amănunțime despre cele ce s-au discutat cu două nopți înainte de către trei ofițeri de Securitate. Aceștia văzând că nu obțineau răspunsurile pe care le doreau, unul dintre ei – probabil cel din București – i-a vârât în ochii lui Dorz trei hârtii scrise cu pix roșu. În cadrul anchetei s-au abordat atât problema documentelor pe care le-a avut Dorz și pe care le prezentase în cadrul acestei consfătuiri cât și despre banda de magnetofon despre care se presupunea că a înregistrat această consfătuire. Despre chestiunea documentelor, Dorz spunea că le-a pierdut, iar în ceea e privește chestiunea înregistrării, acesta a spus că în timpul sfatului frățesc nu a verificat aparatul fiind convins că înregistrează, iar după ce a ajuns acasă a verificat și a avut o surpriză neplăcută prin faptul că nu se înregistrase nimic, dovadă că microfonul nu fusese bun.

Consecința cea mai importantă a acestei consfătuiri din noaptea de 6 spre 7 noiembrie 1976 a fost micșorarea considerabilă a facțiunii neoprotestante din acel moment, ajungându-se ca Nicolae Moldoveanu și Constantin Tudose să fie izolați de către ostași. Această influență a acestei consfătuiri este considerabilă și astăzi după trecerea a după 35 de ani de la trecerea acestui mare eveniment din istoria Oastei Domnului încât cea mai mare parte a ostașilor au rămas credincioși liniei de învățături pe care au trasat-o preotul Iosif Trifa și Traian Dorz.

2.6. Traian Dorz și lupta pentru libertate religioasă în România comunistă (1977-1986)

În anul 1977, activitatea lui Dorz a prezentat interes doar din punct de vedere literar prin apariția lui Gheorghe Barbu jr. zis Gheți care a adus din Occident prima ediție a volumului de poezii scris de Dorz intitulat Cântări nemuritoare care a fost publicat în Occident. Supravegherea activității literare a lui Dorz va atinge două punct de cotitură prin apariția articolului elogios la adresa operei lui Dorz semnat de Ioan Alexandru și publicat în revista ”Flacăra” nr. 26 din 30 iunie 1977 și prin multiplicarea volumului III de istorie a Oastei Domnului scris de Dorz de către învățătoarea Virginia Cojocaru din comuna Măgirești, jud. Bacău. Despre aceste lucruri vom prezenta pe larg în următorul capitol.

Pe lângă acest aspect, în iarna anilor 1976-1977 încep să apară dureri la picioare, fiind nevoit să stea lungit la pat datorită durerilor mari de la picioare. Acest lucru este surprins și de informatorul „Moisa” care relatează despre intenția lui Dorz de a se interna la spitalul din Cluj din cauza problemelor sale de sănătate. Tocmai în primăvara acestui an Dorz a fost internat în spitalul din Cluj, iar soluția propusă în cazul bolii de care suferea – și anume tromboflebita în forma cea mai gravă – era operația. La această soluție prin intervenția subtilă a asistentei Dorz a cerut un timp de gândire până în ziua următoare. Desigur că doctorul a fost de acord, iar Dorz a urmat-o pe asistentă în alt salon unde erau pacienți operați la picioare. Văzând că majoritatea erau amputați, acesta s-a decis să nu să se opereze și a cerut medicului un alt tratament. Ca urmare a acestui fapt el a primit ca recomandare un tratament la Stațiunea balneară Covasna unde se trata o asemenea boală precum tromboflebita. Astfel, după cum observăm atât în documentele ulterioare din dosar cât și în memoriile sale Dorz urmează tratamentul la această stațiune balneară de două ori pe an, urmându-l până la sfârșitul vieții sale.

Cu privire la tratarea tromboflebitei, Dorz a primit invitația de la Gheorghe Barbu stabilit în RFG. De altfel, Gheorghe Barbu s-a ocupat de procurarea formelor legale pentru plecarea sa pentru tratament la o clinică de specialitate din RFG. Dorz a acceptat să plece la tratament după consultarea cu majoritatea ostașilor și cu familia sa. Acest lucru este surprins de către informatorul „Mircea” care relatează pe 9 august 1977 – pe lângă chestiunea operei literare a lui Dorz – chestiunea plecării lui Dorz în tratament la RFG, fără a specifica cine sunt respectivii care i-au procurat forme legale de plecare. Un alt document din dosarul de urmărire informativă a lui Traian Dorz, și anume raportul de încetare a urmăririi informative a lui Dorz, menționează vizita lui Gherghe Barbu la domiciliul lui Dorz atât pentru a se interesa de starea de sănătate a lui Dorz cât și pentru a-i înmâna medicamente și formele legale de a pleca în RFG pentru tratament. Cu toate acestea, Dorz n-a primit pașaportul de a pleca în RFG, acest lucru fiind urmat de o altă vizită de a lui Gheorghe Barbu din august 1977 pentru a afla dacă Dorz este în posesia pașaportului. După ce a aflat Barbu sr. că Dorz nu a primit pașaportul, acesta i-a spus lui Dorz că imediat ce îl va avea, să-i telegrafieze pentru ca să-l ia cu mașina sa personală în RFG. Dorz nu a mai primit pașaportul deoarece, conform mărturiei sale, cererea sa a fost respinsă.

Consecința directă a bolii sale era că nu mai putea să se prezinte la locul său de muncă de la Protopopiatul Ortodox Beiuș. Din această cauză Dorz și-a început demersurile de pensionare, fără rezultat datorită strângerii actelor pentru aproximativ 5 ani vechime în muncă, adică jumătate din timpul necesar pentru a putea ieși la pensie. A încercat de asemenea și la C. A. P. -ul din Livada Beiușului cu același rezultat. În cele din urmă, preotul Nicolae Mara a venit la domiciliul lui Dorz pentru a sta de vorbă cu acesta în legătură cu demisia sa, dar și cu privire la retragerea consimțământului dat baptiștilor de a i se publica volume de poezii scrise de el. Pe lângă acestea, referatul preotului Mara către episcopul Oradiei precizează că Dorz nu s-a asociat protestului cu privire la acordarea de către regim a libertății religioase în România inițiat de către pastorul baptist Iosif Țon și de alți pastori baptisți militanți ai respectării drepturilor religioase asociați în Comitetul Creștin pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC) deoarece Dorz considera că este apărat de Hristos și că este mulțumit de toate chiar dacă nu i se publică poeziile, știind că și-a făcut datoria de creștin și de cetățean.

Urmărirea operei lui Dorz a continuat atât în 1978 cât și în anii 1979-1982 ca urmare a creșterii interesului Securității față de scrierile religioase clandestine de pe teritoriul țării noastre. Datorită publicării scrierilor cu caracter religios în Occident și a răspândirii acestora în rândul creștinilor indiferent de confesiune au sporit interesul autorităților de anihilare a literaturii religioase clandestine în cadrul operațiunilor de interceptare „Canalul-80”, „Canalul-81”, iar în cazul ostașilor „Canalul-82”.

Pe lângă acest aspect, era necesară urmărirea lui Dorz ca și lider al mișcării de renaștere spiritiuală Oastea Domnului care activa pe atunci ilegal în țara noastră. Semnificativă este relatarea informatorului „Gabor” din 31 ianuarie 1978 prin care informa ofițerii de Securitate că Dorz era plecat la o stațiune balneară la Sfântul Gheorghe. Pe 1 mai 1978 Dorz l-a întâlnit pe episcopul Vasile Coman al Oradiei la Beiuș unde au avut o discuție privată după slujbă tocmai în mașina Episcopiei. Ceea ce a intrat în atenția Securității pe lângă interceptarea scrierilor cu caracter religios ale lui Traian Dorz, este documentul redactat de Comitetul Creștin pentru Apărarea Drepturilor Religioase din România datat 23 august 1978 în care aborda chestiunea Oastei Domnului de la apariție până în anul redactării acestui document. De asemenea, documentul redactat de către comitetul creștin menționat mai sus a fost prezentat în septembrie 1978 de către Radio Europa Liberă, trăgând un semnal de alarmă Securității ca fiind un lucru ce ținea de securitate națională. Din această cauză, ofițerii de Securitate au redactat o scrisoare parlamentarului britanic Ian Wrigglesworth prin care îl informa tendențios atât despre Traian Dorz ca lider al „grupării anarhice” Oastea Domnului cât și despre baptistul Pavel Niculescu, unul dintre personalitățile marcante din cadrul ALRC.

Tot în acest sens, raportul strict secret redactat pe 2 octombire 1978 prezenta că Dorz „are relații cu persoane din exterior care intenționează să creeze în România o organizație anticomunistă”. În urma documentului din 23 august 1978 care aborda chestiunea Oastei Domnului și făcut public în septembrie de către Radio Europa Liberă, ofițerii Securității care au redactat planul de măsuri din 19 octombrie 1978 au tras concluzia că „activitatea obiectivului „ALECU” [i. e. Traian Dorz] a devenit periculoasă”.

Aceste informații furnizate de către Securitate vor fi rapid dezmințite de către Dorz în declarația sa din 12 ianuarie 1979 care abordează treisprezece aspecte diferite precum relațiile sale cu Nicolae Moldoveanu, cu Alexandru Pop și cu susținătorii celor doi, chestiunea memoriului ci-tit la Radio Europa Liberă, relațiile cu Gheorghe Barbu din RFG, despre „Maranatha”, chestiunea plecării la tratament în RFG, relațiile cu Sergiu Grossu, chestiunea operei sale literare clan-destine inclusiv de publicarea altor scrieri în Occident, chestiunea relațiilor dintre Oastea Domnului și Biserica Ortodoxă, legăturile lui Dorz cu baptiștii și chestiunea vizitatorilor. Desigur că în această declarație Dorz scria că nu mai întreține relații cu Nicolae Moldoveanu, cu Alexandru Pop, cu susținătorii acestuia și cu Sergiu Grossu. Un alt aspect în afară de opera sa literară este relația sa cu Gheorghe Basrbu din RFG care insistă ca Dorz să meargă la tratament în RFG, însă el rămâne în expectativă. Cel mai important aspect abordat în această declarație este opinia lui Dorz cu privire la prezentarea documentului redactat pe 23 august 1978 despre Oastea Domnului prin care dezavuează încercările militanților pentru respectarea drepturilor religioase de a face public represiunea regimului comunist față de Oastea Domnului, dar și perioada în care Dorz a petrecut în detenție.

Deși Dorz a dezavuat cu onestitate acțiunile întreprinse de către ALRC, documentele din arhiva fostei Securități precizează că acesta sprijină acțiunile contestatare cu privire la respectarea drepturilor omului. De pildă, un comunicat prin teletext trimis de Inspectoratul Județean de Securitate Bihor către Serviciul I din cadrul Securității Covasna din 23 martie 1979 preciza că Dorz „întreține legături cu elemente de vârf din țară și străinătate, inclusiv cu postul de radio <<Europa Liberă>>”. În nota privind pe Traian Dorz întocmită de Direcția I din cadrul DSS din martie 1979 preciza că Dorz a furnizat informații cu privire la măsurile represive la care erau supuși ostașii. Pe lângă acest aspect, Dorz a precizat aportul Oastei Domnului în cadrul Bisericii Ortodoxe pentru oprirea prozelitismului sectar și a anunțat că pe 19 mai va avea loc o nuntă la Vălani de Pomezeu la care ar dori să participe însă nu poate datorită bolii sale.

Pe lângă aspectele abordate anterior, pe 5 mai 1979 preotul consilier a venit la domiciliul lui Dorz care i-a înmânat salariul pe lunile martie și aprilie. Inițial Dorz nu era de acord pentru că nu accepta să primească bani nemunciți, însă a fost silit să accepte acest lucru. În iulie Dorz a primit o invitație din partea medicului Ludwig Maximilian din München pentru a veni la tratament în clinica sa. Această invitație a fost respinsă de către Dorz, invocând motive de ordin familial și personal. De asemenea, Dorz a participat la nunta de la Chimindia din 18-19 august conform relatării informatorului „Medelean”, iar după aceea a plecat la tratament la stațiunea Covasna unde a stat până pe 10 septembrie, fiind nevoit să-și întrerupă tratamentul. După ce și-a dat declarația pe 5 octombrie, în ziua următoare a plecat iar pentru tratament la boala sa.

În anii 1980-1981, majoritatea surselor erau ocupate cu interceptarea activității literare a lui Traian Dorz, existând zvonuri răspândite printre ostași că Dorz ar fi câștigat avere de pe urma operei sale. Cu toate acestea, despre plecările lui Dorz nu aflăm nimic decât în a doua parte a anului 1980. Informatorul „Mihailovici” relata că Dorz a plecat spre stațiunea balneoclimaterică Covasna unde va ajunge pe 5 octombrie. Un alt aspect este surprins de declarația lui Ion Aursulesei din Roznov, Jud. Neamț, care relata despre o adunare a ostașilor din Roznov din seara de 10 octombire 1980. De asemenea, Ion Aursulesei l-a adus la adunarea ostașilor din Roznov și pe Dorz cu mașina personală a acestuia. După ce au ajuns, după un alt ostaș, Dorz a ținut o cuvântare moralizatoare. Atât Ion Aursulesie cât și informatorul „Cornea” relatează despre plecarea lui Dorz la Comănești din seara de 10 octombrie pentru a participa la priveghiul Mariței Iftimoaie din această localitate. Un alt eveniment din viața lui Dorz a fost moartea mamei sale pe 22 noiembrie 1980. Singura nuntă la care a participat Dorz în anul 1980 a fost cea a viitorului preot Ion Munteanu de la Poienile Izei din28 septembrie 1980. Alte evenimente la care a participat Dorz în acest an au fost la Matca, jud. Galați, unde a trebuit să rezolve o disidență locală, la o nuntă a ostașilor din Pechea, jud. Galați și la Galați unde a existat o consfătuire cu conducătorii comunității ostașilor din acest oraș cu privire la disidența neoprotestantă condusă de către Constantin Tudose.

Anul 1981 a debutat cu vizita ofițerilor de Securitate din 3 februarie care i-au cerut date lui Dorz cu privire la vizitele de la domiciliul său, la deplasările sale, la profesorul Vasile Moisescu din Arad, la un anume Căpușan din Cluj, la cazul zvonurilor aduse că ar fi acumulat avere din scris, la motivația deplasărilor sale, la pastorul baptist Viorel Clintoc și la deplasarea sa de sâmbătă 31 ianuarie 1981 la nunta unui ostaș care a fost ajutat de Dorz. Totuși, informatorul „Augustin” relata pe 14 ianuarie 1980 că Dorz „deși tot timpul se plânge că este bolnav continuă să facă deplasări prin diferite localități din țară”. De altfel, pe 3-4 octombrie 1981 Dorz a participat la nunta de la Șoimeni, jud. Cluj unde Alexandru Pop din Bacău a promis solemn că-și va schimba comportamentul său. Pe 2 noiembrie 1981 Dorz a fost chemat la la Protopopiat în urma sesizărilor începute de către informatorul „Augustin” din 14 ianuarie 1981 cu privire la deplasările din țară, punându-se în vedere ca el să se prezinte cel puțin o dată pe săptămână la Protopopiat pentru a se justifica salariul pe care-l primea. Deși Dorz le-a spus că nu poate să se deplaseze cei 10 km dus-întors datorită bolii sale, fiind dispus să renunțe la salariu și la locul său de muncă. Ca urmare a acestui fapt, Dorz a scris o cerere la Episcopie cu privire la neputința de a se prezenta la serviciu. După câteva zile, i se comunică revenirea la condițiile din 1977, anume de a primi salariul în continuare prin munca desfășurată la domiciliu.

În anul 1982 s-a dat startul operațiunii „Canalul-82” pentru prevenirea introducerii materialelor religioase ilegal în țara noastră la care au fost implicați Traian Dorz împreună cu frații Augustin și Alexandru Pop din Cluj, Lucian Rus din Alba-Iulia și Vasile Roșianu din Sibiu. Dorz scria în Istoria unei jertfe volumul IV că în data de 12 februarie 1982 cu ocazia adunării ostașilor la mormântul preotului Iosif Trifa a flat de la Vasile Roșianu că îi sunt aduse niște cărți religioase. La auzul acestei vești Dorz s-a bucurat însă din cauza lipsei de mijloace cu care să le poată duce și a frigului a amânat ridicarea cărților sale cu o altă ocazie. Această ocazie a venit pe 26 februarie 1982 când Dorz a venit la Cluj în vizită la fiul său Viorel Dorz, iar a doua zi s-a întâlnit cu frații Augustin și Alexandru Pop, stabilind în comun acord să meargă la Sibiu pe 6 martie 1982. Pe data de 6 martie la orele 1630 Dorz s-a întâlnit la mormântul preotului Trifa cu frații Pop, Petru Giurgi din Poienile Izei, jud. Maramureș și cu Gheorghe Pușcașu din Brașov. Întâlnirea a durat circa 30 de minute, plecând cu mașinile până la domiciliul lui Vasile Roșianu pentru a transporta cărțile. Dorz s-a înțeles cu ceilalți ca sacii cu materialele religioase publicate în Occident să rămână la Alexandru Pop din Cluj până când Dorz va reveni la Cluj din perioada tratamentului din stațiunea din Covasna.

În documentele din arhiva fostei Securități observăm vigilența autorităților din moment ce au existat și în anii 1980-1981 cazuri de introducere ilegală a bibliilor și a scrierilor religioase venite din Occident. Cu acest prilej, promptitudinea autorităților de depistare a rețelelor de contrabandă a literaturii religioase se vede clar atât în raportul întocmit de Inspectoratul Județean de Securitate Alba din 1 martie 1982 cât și în raportul trimis de Inspectoratul Județean de Securitate Alba către Direcția I din 9 martie 1982. Informatorul „F. Gigorescu” menționa în nota sa informativă din 18 martie 1982 că Dorz primea cărți religioase tipărite în Occident precum Cântări nemuritoare și Cântările Domnului. și anumite cărți care aparțineau diverselor culte neoprotestante. Cu toate acestea, pe 22 martie 1982 Direcția I trimitea un ordin Inspectoratului Județean de Securitate Alba prin care se specifica anchetarea lui Traian Dorz și a celorlalți participanți care au contribuit la transportarea și distribuirea ilegală a literaturii religioase clandestine. Tot cu privire la acest lucru, raportul trimis ede Inspectoratul județean de Securitate Alba către Inspectoratul Județean de Securitate Bihor din 23 martie 1982 precizează rolul pe care l-a avut Dorz în introducerea materialelor religioase editate în Occident clandestin în țara noastră din cadrul operațiunii „Canalul-82”.

În perioada în care Dorz se afla în tratament la Covasna lucra la scrierea volumului 10 din Cântări nemuritoare, reușind să-l termine de scris din moment ce fusese informat de percheziția mașinii lui Augustin Pop din Cluj, al domiciliului lui Vasile Roșianu, cel al lui Gheorghe Pușcașu și cel al lui Lucian Rus. În perioada rapoartelor menționate anterior, un milițian din Covasna i-a comunicat lui Dorz ca după terminarea tratamentului în stațiune să se prezinte la Miliția municipiului Alba-Iulia pentru a da declarații cu privire la introducerea clandestină atât a diverselor materiale religioase cât și a volumelor de poezii religioase aparținând lui Dorz. În seara zilei de 30 martie Dorz a venit în Alba-Iulia pentru ca în dimineața zilei următoare să se prezinte la mili-ție, stând peste noapte la domiciliul lui Lucian Rus din Alba-Iulia de la care a aflat ceea ce se petrecuse în timpul percheziției din locuința acestuia.

Pe 31 martie Dorz s-a prezentat la Miliție pentru a fi anchetat cu privire la introducerea operei sale publicată în Occident și la răspândirea acesteia, trebuind să dea o declarație despre aceste lucruri. Ancheta sa a durat timp de 4 zile deoarece ofițerii anchetatori au fost interesați de istoria mișcării de renaștere spirituală Oastea Domnului de la începuturi până în acel moment și de activitatea literară a lui Dorz. În urma acestei anchete în dosarul de urmărire informativă a lui Traian Dorz există două declarații datate 31 martie, respectiv 2 aprilie 1982. În declarația din 31 martie 1982, Dorz povestește cum s-au desfășurat evenimentele din 12 februarie și din 6 martie, inclusiv cui a dat manuscrisele sale care au fost în cele din urmă publicate în Occident și cum au ajuns materialele la el. Declarația lui Dorz din 2 aprilie 1982 cuprinde atât istoria Oastei Domnului de la începuturi până la începutul anului 1982 cât și activitatea literară a lui Dorz pe scurt. Această declarație de 15 pagini este însoțită de o anexă în care prezintă despre Viorel Trifa și despre perioadele de detenție pe care le-a cunoscut. În cele din urmă, în declarația lui Dorz din 8 aprilie sunt prezentate pe scurt evenimentele din 1981 până la 6 martie 1982 când a fost confiscată literatura religioasă care a fost găsită la persoanele menționate anterior. Interesantă este încheierea acestei declarații: „Toată ancheta s-a terminat cu concluzia de trimitere în judecată. Mi s-a spus că în termen de o lună vom fi judecați, după care mi s-a dat drumul acasă”.

Deși i s-a spus că el împreună cu frații Pop, cu Vasile Roșianu și cu Lucian Rus vor fi judecați în luna mai, pe 29 iunie cei cinci au fost judecați, fiind siliți să se apere singuri din moment ce au fost luați prin surprindere ca să nu poată avea avocați. Alexandru Pop din Cluj relata pe 18 noiembrie 2009 că Dorz nu a acceptat avocat din oficiu deoarece Dorz știa din experiența procesului din 18 noiembrie 1959 că avocații se limitau în mare parte la formularea de scuze pentru pretinsele delicte ale acuzatului. Prin urmare, atât Dorz cât și ceilalți au fost nevoiți să se apere singuri, răspunzând la întrebările puse de președinta completului de judecată și de procuror.

După proces, au fost lăsați liberi pentru a se descoperi rețeaua de introducere a literaturii religioase în țară, fără succes însă datorită faptului că Alexandru Pop a mâncat documentele care conțineau informații cu ascunzătorile pachetelor de cărți și broșuri religioase editate în Occident și adresele persoanelor de contact. Sentința de condamnare a lotului Dorz a aplicat în cazul lui Dorz o condamnare de 2 ani de închisoare. În schimb, Lucian Rus și Vasile Roșianu au fost condamnați la 1 an și 2 luni de ănchisoare, iar frații Pop la 1 an de închisoare pentru încălcarea legii presei. În perioada lunii iulie, Dorz a participat la câteva nunți ale ostașilor, iar pe 3 august 1982 Dorz a fost arestat și trimis la penitenciarul din Oradea unde a stat o perioadă de trei zile. Pe 6 august a fost transferat la penitenciarul din Satu-Mare ca urmare a desființării acestui penitenciar unde a stat până pe 7 ianuarie 1983. Condițiile de închisoare au fost printre cele mai grele pentru Dorz deoarece era închis printre deținuții de drept comun, fiind silit în majoritatea celulelor să îndure atât înghesuiala din celulă cât și fumul de țigară, respectiv comportarea agresivă a celui pus șef de cameră de etnie romă.

În perioada în care Dorz se afla în închisoare, s-au făcut presiuni internaționale asupra României cu privire la respectarea drepturilor omului, intrând pe fir organizația Amnesty International care a trimis o telegramă lui Nicolae Ceaușescu în acest sens. De asemenea, a fost publicat în publicația franceză Service Orthodoxe de Presse numărul 72 din noiembrie 1982 un articol intitulat „Arestarea unor membri ai <<Oastei Domnului>>” prin care făcea public cazul lui Dorz. Consecința publicității presei ocidentale cu privire la cazul lui Dorz a fost eliberarea lui Dorz și a celor patru ostași închiși în urma Decretului nr. 349/29 decembrie 1982.

O altă consecință a acestor presiuni a fost eliberarea lui Dorz din închisoare de la începutul lunii ianuarie 1983, iar de la grefa penitenciarului din Satu Mare a primit suma de 1500 lei pentru cheltuiala de transport. Cu acest prilej, cazul lui Dorz a fost făcut public și de postul de radio BBC pe 11 ianuarie 1983 prin anunțarea eliberării sale. Cu toate acestea, Dorz nu a făcut deloc caz de neplăcerile pe care le-a suportat în ultima sa perioadă de detenție. Pe lângă acest aspect, tocmai publicitatea făcută cazului lui Dorz de către organizațiile internaționale care militau pentru drepturile omului, mai ales a celor religioase, s-a încercat denigrarea lui Dorz prin publicarea de articole denigratoare în publicațiile oficiale ale regimului comunist precum articolul semnat de Șerban Cionoff intitulat „Procesul întunericului – mercenarii fanatimului” în <<Scânteia Tineretului>> din 3 februarie 1983.

Totuși, după eliberarea din detenție Dorz a continuat să fie urmărit de către Securitate, semnificativ în acest sens fiind nota informativă a informatorului „Iancu” din 25 ianuarie 1983. Acesta relatează că Dorz a stat la domiciliul său circa 7-9 zile după eliberarea sa din detenție, fiind luat de către fiica sa Elena Tufan cu mașina pentru a fi dus la Hunedoara. Informatorul „Gabor” relata că din discuțiile sale cu Florica Gavra, fiica cea mai mare a lui Dorz, a aflat atât condițiile grele din ultima detenție a lui Dorz cât și de desființarea postului de arhivar al Protopopiatului Beiuș ca urmare a arestării sale. În lunile iunie-decembrie 1983, documentele din dosarul de urmărire informativă a lui Dorz se ocupă cu chestiuni organizatorice, dar și mărturiile lui Dorz abundă în informații doar în ceea ce privește presa denigratoare asupra sa și a mișcării de renaștere spirituală în cadrul BOR Oastea Domnului din această perioadă și cu privire la desfășurarea adunării de Rusalii de la mormântul preotului Iosif Trifa din 26 iunie. Pe lângă aceste lucruri, Dorz trece în revistă și încercările de lămurire a disidențelor din Corocăiești, județul Suceava, și cea neoprotestantă condusă de către Constantin Tudose din Galați.

Vehicularea informațiilor în Occident cu privire la măsurile represive luate de către regim contra creștinilor practicanți din toate confesiunile au agravat situația și în 1984 prin controlul asupra lui Traian Dorz de către Securitate, crezându-l pe acesta și mișcarea religioasă pe care o conduce drept ostile politicii regimului, în ciuda respectului acestora față de autoritățile civile, nefăcând caz de prigonirile la care ostașii și Dorz erau supuși. Tot în acest an va lua sfârșit calomniile cu privire la Oastea Domnului și la persoana lui Dorz lansate în presa regimului.

Despre activitățile lui Dorz de la începutul anului există puține informații, acestea fiind furnizate de către documente din dosarul de urmărire informativă al acestuia. Din raportul trimis de Inspectoratul Județean de Securitate Bihor către Inspectoratul Județean de Securitate Cluj din 10 februarie 1982 aflăm că Dorz s-a deplasat la fiul său din Cluj-Napoca. Pe 12 februarie a plecat de la Cluj la Sibiu pentru a lua parte la adunarea de comemorare la mormântul preotului Iosif Trifa.

Atacurile de presă asupra Oastei Domnului și asupra unor conducători locali ai ostașilor, inclusiv la adresa lui Dorz apărute încă din 1983 și continuate și în acest an au produs o reacție negativă a acestuia. Această reacție negativă a lui Dorz se resfrânge și asupra lucrărilor de propagare a ateismului științific și de denigrare a religiei precum Ateism și religie de Simion Asandei și Fațete reale ale sectelor religioase de Petre Hladchi-Bucovineanu pe care le-am menționat în capitolul precedent. Articolul din presa regimului comunist care îl va sili pe Dorz să ia atitudine este articolul „Procesul întunericului – impostura sectelor dincolo de fardul credinței” semnat de Șerban Cionoff și publicat în „Scânteia Tineretului” din 11 februarie 1984 prin care-l prezintă pe Dorz ca pe unul care pozează în victimă a măsurilor represive luate de autorități asupra sa. Replica lui Dorz la acest articol a constat într-o scrisoare către ziaristul Șerban Cionoff în care îi cerea să-i facă o vizită la domiciliul său pentru a sta de vorbă. Pe lângă această scrisoare, Dorz a întocmit o alta către redactorul ziarului „Scânteia Tineretului” prin care cerea publicarea dovezilor care făceau referire la acuzațiile care i se aduceau în presă și în articolul menționat anterior, fiind anexată în această scrisoare și o rectificare scrisă de acesta în apărarea sa.

Pe 21 februarie 1984 Dorz a expediat cele două scrisori, iar pe 23 februarie au venit în vizită la domiciliul său cunoscuții ofițeri din cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Bihor pentru a afla unde a fost plecat pe parcursul anului 1983 și la începutul anului 1984. Pe lângă acest aspect, Dorz a abordat și chestiunea calomniilor aduse de către ziaristul Cionoff, dându-le copii după scrisorile trimise atât lui Cionoff cât și redacției ziarului „Scânteia Tineretului” după cum precizează atât în lucrarea sa memorialistică cât și în declarația sa din 23 februarie 1984. Totuși, în martie s-a îmbolnăvit grav, fiind internat pentru două săptămâni într-un spital din Cluj-Napoca, iar de acolo a fost trimis pentru alte două săptămâni de tratament la stațiunea Covasna, conform relatării informatorului „Popovici” din 29 martie 1984 și a celei din 26 aprilie 1984.

În cursul lunii mai, Dorz a mers la Cluj-Napoca pentru un control și tratament medical, stând la fiul său din acest oraș. Tot cu acest prilej, Dorz a discutat cu Ion Pop, Leontin Chița și Vasile Suciu cu privire la problemele adunării din Cluj-Napoca. De la Cluj-Napoca, acesta a plecat la o nuntă de la Bogata – Târgu Ocna din 12 mai unde a ținut o cuvântare moralizatoare atât pentru miri cât și pentru nuntași. De asemenea, Dorz a încercat să-i viziteze pe preotul profesor universitar doctor Dumitru Stăniloae și pe poetul Ioan Alexandru. Pe preotul Stăniloae l-a găsit acasă, înmânându-i acestuia un manuscris de-al său, însă vizita la Ioan Alexandru s-a soldat cu un eșec deoarece acesta nu era acasă. După vizitele efectuate la București, s-a întors acasă apoi a plecat probabil pe 10 sau 11 iunie 1984 la Sibiu unde a avut loc tradiționala adunare de Rusalii în a cărui program era inclus și un parastas la mormântul preotului Iosif Trifa care se desfășura la finalul adunării. După terminarea parastasului, Dorz a plecat acasă unde s-a aflat până pe 10 iulie când a trebuit să plece la diferite nunți precum cea din Pechea la familia Ionescu din 15 iulie și cea din Cluj-Napoca a lui Vasile Suciu de pe 22 iulie după cum surprinde informatorul „Furculiță”.

Nunta care a atras atenția Securității a fost cea de la Ivești din 28-29 iulie 1984, fiind con-siderată „o nuntă dramatică” de către Mircea Andronic. Deși familia mirelui și ostașii din comuna Ivești, jud. Galați, au folosit țevi de irigație de la C. A. P. pe care le-au împrumutat pentru cortul de nuntă, acestea au fost luate de către milițienii din comună sub pretextul închirierii ilegale a acestora tocmai în momentul când se voia începută. Pe lângă acest lucru, bagajele nuntașilor au fost percheziționate de milițieni, iar ostașii din Ivești au trebuit să refacă cortul nunții folosind fie „deșeuri improvizate” fie „bârne de brad brute, neșlefuite, noduroase”.

Nunțile au continuat, iar ultima nuntă la care a participat Traian Dorz în acest an a fost cea de la Petrileni, jud. Bihor din 8-9 septembrie 1984, fiind mulțumit de desfășurarea acesteia, contribuind din plin după cum observăm din declarația sa din 9 septembrie 1984. De asemenea, Dorz a plecat și la nunta de la Călan din 20 septembrie și la cea din Pechea din 7 octombrie. Pe lângă aceste nunți, Dorz a primit o scrisoare de la Malci și Duțu din RFG pe 10 octombire 1984 în care, pe lângă elogiile aduse acestuia datorită poeziilor sale religioase, i-au adus la cunoștință că pe 28 decembrie 1984 radio Monte Carlo va transmite un program dedicat operei sale cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la naștere.

Tocmai în zilele de 24 și 25 octombrie Traian Dorz împreună cu Ionatan Ille, contabilul Episcopiei Aradului Gheorghe Gogan și Daniel Ille au fost în locurile unde a trăit preotul Iosif Trifa pentru a începe lucrul la un documentar despre viața și activitatea preotului Trifa. Un eveniment neașteptat a fost moartea Jenicăi Trifa pe 8 noiembrie 1984, conform telegramei pe care acesta a primit-o de la fiica ei și a lui Tit Trifa. Dorz a venit însoțit de Moise Velescu din Arad la înmormântarea Jenicăi Trifa din 10 noiembrie 1984. După ce a fost la înmormântare la Sibiu se pare că Dorz a stat o perioadă la Elena Tufan și la Ioan Beg după cum vedem în relatarea informatorului „Pădureanu”. Tot informatorul „Pădureanu” relata că Dorz urma să plece la tratament în stațiunea Covasna.

Totuși, de sărbătorile de iarnă a revenit acasă, iar pe 23 decembrie 1984 Dorz a avut parte de o vizită neașteptată și de plăcută din partea inginerului Ionatan Ille și a soției acestuia, cadrul medical Violeta Ille, care i-au adus un coș plin cu 70 de garoafe roșii și albe. La acestea se adăugau alte buchete de flori și un ceas în formă de harfă cu inscripția aurită „70” indicând vârsta pe care Dorz o va împlini pe 25 decembrie. O altă surpriză plăcută a fost amintirea anunțului făcut de către Iancu Moscovici din RFG din 26 decembrie cu privire la programul omagial în cinstea lui Dorz care va fi transmis pe 28 decembrie 1984. Pe lângă acest anunț, Moscovici îi trimitea lui Dorz cuvântul introductiv și desfășurarea programului de jumătate de oră.

Anul 1985 a început cu interesul lui Dorz de a promova tinerele talente în scrieri și cântări religioase specifice mișcării de renaștere spirituală Oastea Domnului tocmai prin participarea sa la primul cenaclu literar din seara zilei de 1 ianuarie 1985 de la Sibiu. Un alt eveniment la care voia să ajungă era o consfătuire cu ostașii de frunte din alte localități din zona Hațegului din 19 ianuarie. Din păcate, Dorz n-a mai putut ajunge la această consfătuire datorită condițiilor grele a unei călătorii pe timp de iarnă geroasă și a agravării stării sale de sănătate, încât a trebuit să fie internat la Cluj unde a a rămas acolo o scurtă perioadă datorită faptului că nu era tratat corespunzător. Crezând că va muri în spital, l-a chemat pe fiul său Viorel ca să-l ia de acolo și să stea la el acasă până starea sa se va ameliora. Cu toate acestea, au venit la domiciliul fiului său trei ostași de frunte din Cluj care aveau ciudă față de unii ostași tineri cu studii universitare precum Vasile Suciu. În altă zi au venit cei trei tineri în frunte cu Vasile Suciu care i-au creat necazuri acestuia deși le-a luat apărarea acesora în fața celor în vârstă cu pretenții de lideri ai ostașilor din Cluj Napoca. În perioada cât a stat la Cluj-Napoca, Dorz a încercat să unească cele două tabere create între ostașii din acest oraș, fără succes însă.

Un alt necaz pe care l-a întâmpinat Dorz era că doi ostași din Brașov de la care se aștepta să îl ducă cu mașina lor personală la stațiunea Covasna de la începutul lunii martie nu l-au așteptat deoarece scrisorile trimise de Dorz către aceștia au fost interceptate de către Securitate. Din această cauză, Dorz a trebuit să rămână peste noapte într-o gară până a venit trenul de dimineață spre stațiunea Covasna. În stațiune a stat o perioadă de aproximativ 1-2 săptămâni, fiind chemat să participe la cel de-al doilea cenaclu literar stabilit la Comănești pe 23 martie 1985. După venirea de la stațiune, Dorz a stat mai mult la domiciliul lui Ioan Beg din Hunedoara. La acest cenaclu, Dorz și-a adus un aport semnificativ la fel de mare ca și în cenaclul precedent, fiind mulțumit de buna organizare a acestuia.

Însă după ce a venit de la Comănești, Dorz a primit o veste tristă și anume moartea unuia dintre cei mai apropiați colaboratori ai preotului Iosif Trifa, și anume preotul Vladimir Popovici stabilit în ultimii săi ani în cartierul Mănăștur din orașul Cluj-Napoca, pe 28 martie 1985. Dorz a trebuit să plece iar la Cluj, ajungând la înmormântarea preotului Popovici din 30 martie. Atât Dorz cât și informatorul „Ioan” relatează despre înmormântarea acestuia. Conform acestor relatări, în timpul cuvântării lui Dorz a apărut nervos protopopul care a întrerupt această cuvântare, însă protopopul a plecat la Episcopie de unde a venit – conform mărturiei lui Dorz – „ca o furtună”, punându-l să scoată din capelă sicriul preotului Popovici și să fie dus la biserică. Pe lângă acest lucru, protopopul a început slujba înmormântării grăbit, iar apoi a rostit o predică prea elogioasă la persoana preotului Popovici.

Pe 12 aprilie informatorul „Popovici” a fost în vizită la domiciliul lui Dorz și s-a interesat de un tablou care reprezenta răstignirea. Din discuțiile celor doi privind proveniența tabloului, informatorul a aflat că tabloul a fost adus și pictat de un pictor care a fost coleg de celulă cu Dorz.

Evenimentul care crează controverse în privința surselor este cel care a avut loc pe 1 mai 1985 la Cluj-Napoca. Dorz relata despre al treilea cenaclu literar care a avut loc la Cluj-Napoca în ziua de 1 mai, tot despre acest eveniment, informatorul „Negrea Doru” relata situația fictivă că Dorz își căuta „urmașul” care să preia „conducerea Oastei Domnului”, iar informatorul credea că l-a găsit în persoana inginerului Vasile Suciu. De asemenea, acest informator provenit dintre ostașii din Cluj-Napoca, având pretenții de șefie, relatează pe lângă acestea că Dorz intenționa „să-l numească după moartea sa” pe inginerul Ionatan Ille din Sâmbăteni, jud. Arad. În ceea ce privește evenimentul din 1 mai 1985 a fost cu certitudine al treilea cenaclu literar, nefiind vorba de căutarea unui succesor al lui Dorz, așa cum vehicula informatorul „Negrea Doru” cu intenția vădită de a mai da de lucru agenților Securității lansând zvonuri denigratoare asupra lui Dorz și a celor care susțineau facțiunea din Cluj-Napoca condusă de inginerul Vasile Suciu.

După participarea de la Cluj, Dorz a plecat la Dej unde a avut o consfătuire cu ostașii de frunte din oraș penntru medierea divergențelor locale. Tot din această cauză s-a dus și în localitatea Fersig, jud. Maramureș. După încercările de rezolvare a divergențelor dintre ostași cu privire la apartenența la linia trasată de preotul Trifa, Dorz a plecat acasă. De asemenea, Dorz a participat la tradiționala adunare de Rusalii la mormântul întemeietorului Oastei Domnului. În lunile iunie-iulie Dorz a participat la unele adunări din județul Bihor împreună cu tinerii preoți ostași din aceste zone. Pe lângă aceste lucruri, Dorz a primit scrisori de la câțiva cunoscuți din Occident ca să plece în SUA pentru o perioadă de 2 luni.

După 6 august 1985 – când a dat o declarație privind deplasările sale – Dorz a plecat la Ioan Beg din Hunedoara pentru a lucra în liniște unde a stat până pe 15 august. Pe 15 august Dorz a participat la o nuntă a ostașilor din Cricău, jud. Alba. După nuntă a revenit iar la Ioan Beg, iar de aici va pleca la Călan, jud. Hunedoara unde va participa la nunta lui Sabin Plăcintă, un tânăr ostaș cu preocupări muzicale, din 19 septembrie. Pe lângă acestea, Dorz a participat la un eveniment de importanță istorică – anume vizita pastorului baptist Billy Graham în RSR din 1985 – intrând în sala unde a avut loc predica pastorului american din Arad, însă Dorz nu a avut o părere bună despre Graham. După terminarea programului din Arad, Dorz a plecat la gară de unde a luat trenul spre Hunedoara. Cea mai mare parte a declarației lui Dorz din 5 octombrie 1985 cuprindea despre scrisoarea și vizita lui Iancu Moscovici din RFG de la sfârșitul lunii septembrie de la Băile Felix. Cei doi au discutat despre difuzarea scrierilor sale la postul de radio „Monte Carlo” și alte chestiuni de ordin personal.

Un alt eveniment la care a participat Dorz a fost înmormântarea unuia dintre cei mai apropiați colaboratori din generația sa și un prieten apropiat, Petru Popa din Săucani, din 25 octombrie 1985 care, de altfel, a întrecut așteptările negative ale lui Dorz. Desigur că programul specific Oastei Domnului de la înmormântări s-a desfășurat după plecarea vicarului Episcopiei Oradiei, a protopopului de Beiuș și a soborului de preoți. După înmormântare, Dorz a plecat la nunta ostășească de la Podoleni, jud. Neamț din 26 octombrie unde, de altfel, Dorz a ținut o cuvântare moralizatoare, făcând o analogie cu experiența pe care o trăise -participarea la o nuntă de după cea de la un cimitir – cu ceea ce se va întâmpla cu Nunta Veșnică a Mirelui-Iisus Hristos. Ultimul moment semnificativ al acestui an sunt terminarea scrierii imnografice la adresa Maicii Domnului și vizita la preotul profesor universitar doctor Dumitru Stăniloae pentru prefațarea acestei scrieri religioase, acest fapt constituind un pretext pentru a rezolva chestiunea Oastei Domnului și de a expune în fața ierarhilor BOR punctul neoficial de vedere pe care îl vom aborda mai pe larg în capitolele următoare.

În cea mai mare parte a anului 1986 a avut loc o altă secvență din cea de-a doua etapă a acțiunilor de legalizare a Oastei Domnului întreprinse de către Traian Dorz concretizate prin vizitele acestuia către ierarhii Bisericii Ortodoxe, ajungând până la patriarhul Iustin Moisescu. De asemenea, Dorz a folosit drept pretext pentru rezolvarea chestiunii Oastei Domnului tipărirea lucrării sale intitulată Taină și Minune, lucrare poetică dedicată Maicii Domnului. Despre această chestiune vom prezenta mai pe larg în capitolul care tratează chestiunea acțiunilor de legalizare.

Pe lângă acțiunile de legalizare a mișcării de renaștere spirituală Oastea Domnului din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, anul 1986 a debutat prin interceptarea emisiunilor difuzate de radio Europa Liberă în care îl menționează pe Traian Dorz drept conducător pe țară al acestei mișcări și despre felul cum Oastea Domnului era cunoscută de către mass-media occidentală, existând preocupări de interceptare a scrierilor religioase ale lui Dorz publicate în Occident, conform notei de analiză în dosarul de urmărire informativă „ALECU” din 20 ianuarie 1986. De asemenea, Dorz era plecat la Ioan Beg pentru odihnă și tratament încă din 28 decembrie 1985 unde a stat câteva zile datorită invitației făcută de către Tache Grădinaru, unul dintre primii ostași din comuna Pechea, jud. Galați. În urma acesteia, Dorz a sosit la Pechea unde a participat la adunarea de acolo, ținând chiar și cuvântare cu ocazia sărbătorilor de iarnă de circa 20-30 de minute. După adunarea de la Pechea, a fost însoțit până la Galați de unde a luat trenul spre Brașov. În Brașov a petrecut noaptea de Revelion la o familie de ostași, iar apoi a plecat pe 1 ianuarie 1986 la Sibiu unde a stat la familia Lăpăduș. Pe 2 ianuarie Dorz aplecat de la Sibiu înapoi la Ioan Beg unde a stat până pe 26 ianuarie, iar apoi s-a întors la domiciliul din Livada Beiușului, jud. Bihor. Pe lângă acestea, în declarația sa din 6 februarie 1986 în calitatea sa de conducător era informat de măsurile represive luate împotriva ostașilor din Bucium, jud. Sălaj și din Dărmănești, jud. Bacău. De asemenea, Dorz a participat la înmormântarea preotului Teodor Heredea din Beiuș care a avut loc pe 30 martie 1986, dar care a creat ceva divergențe în relația dintre Dorz și episcopul Oradiei în cadrul audienței din 2 aprilie 1986.

Lucrul care spulberă percepția Securității asupra Oastei Domnului că ar milita pentru li-bertatea religioasă în România în fața măsurilor represive luate de autorități împotriva membrilor acesteia chiar de la începutul acestui an a fost declarația lui Traian Dorz din iulie 1986 pentru acordarea Clauzei Națiunii celei mai Favorizate (Most Favoured Nation Clause) de către SUA. Tocmai pe 15 iulie 1986, Dorz se afla atunci la Ioan Beg și a fost contactat de către Fivia Delapeta din SUA în legătură cu acordarea Clauzei Națiunii celei mai Favorizate de către Congresul american României. Desigur că Dorz și-a dat seama de impactul pe care o poate avea declarația sa, cerând înregistrarea acesteia. Această declarație apel demonstrează patriotismul lui Dorz și respectul său față de autoritatea civilă precum primii creștini în perioadele de prigoane. Chiar dacă opinia publică occidentală reprezentată de diaspora românească din Occident precum Sergiu Grossu din Franța, pastorul Iosif Țon și preotul Gheorghe Calciu din SUA era împotriva acordării Clauzei Națiunii cele mai Favorizate către România sub pretextul nerespectării de către regim a drepturilor omului și a celor religioase.

De asemenea, Dorz era pentru acordarea acestei clauze, prevăzând consecințele nefaste asupra înrăutățirii situației creștinilor practicanți indiferent de confesiune în cazul neacordării acestei clauze României, precizând că nu trebuie făcută publicitate auspra represiunii religioase din România. Consecința directă a declarației apel a lui Dorz a fost acordarea României a acestei clauze cu majoritate de voturi la ședința Congresului din 29 iulie 1986. O altă consecință a fost chemarea lui Dorz în audiență la episcopul Coman al Oradiei în urma vizitei senatorului american John Crossley la episcop. Dorz a venit pe 22 august la Oradea pentru a da o declarație cu privire la ceea ce a declarat în chestiunea acordării României a Clauzei Națiunii celei mai Favorizate de la sfârșitul lunii iulie în două exemplare.

2.7. Ultimii ani din viață a lui Traian Dorz

Din păcate, documentele din dosarul de urmărire informativă al lui Traian Dorz despre o bună parte a anului 1986 se concentrează exclusiv numai în privința legalizării Oastei Domnului. Prin urmare va trebui să folosim pentru reconstituire doar lucrarea memorialistică a lui Dorz. Astfel, în lunile iulie-septembrie Dorz a mers în mai multe localități din țară pentru a participa la diverse adunări ale ostașilor.

Totuși, pe 14 septembrie 1986 când Dorz era la domiciliul lui Moise Velescu din Arad, starea sa de sănătate s-a înrăutățit considerabil, determinându-l să scrie un testament pentru remedierea situației din cadrul mișcării și să rezolve atât deficiențele cu care această mișcare se confrunta cât și chestiunile zonale din adunările din Ardealul de Nord și a unor localități din zona Galațiului în care predomina facțiunile locale neoprotestante. Cu toate acestea, cea mai gravă problemă în viziunea lui Dorz era problema Clujului unde exista dezbinare între ostași fie datorită influenței neoprotestante, fie datorită manevrei Securității între ostașii din Cluj.

Rezolvarea chestiunii Clujului s-a încercat mai întâi la Arad pe 27septembrie unde Dorz a citit în fața ostașilor cuvântul testamentar din 14 septembrie 1986 care a avut drept consecință o posibilă remediere a disidențelor dintre ostașii din Cluj-Napoca. Un alt eveniment la care a participat Dorz a fost nunta de la Rediu, jud. Galați din 18-19 octombrie unde Dorz a avut o discuție la sfârșitul nunții cu trei disidenți din Rediu cărora le-a părut rău de ceea ce au făcut. Ultimul eveniment la care a participat Dorz a fost la al șaselea cenaclu literar care a avut loc pe 1 noiembrie 1986 la Simeria.

Anul 1987 a început cu cel de-al șaptelea cenaclu literar desfășurat la Sibiu în noaptea de 31 decembrie 1986 spre 1 ianuarie 1987. După cenaclul literar, Dorz se pregătea să plece la Hunedoara pentru odihnă și tratament la fiica sa și la Ioan Beg, însă dorea să se întâlnească cu patriarhul Teoctist Arăpașu pentru a găsi soluția la chestiunea Oastei Domnului.

Pe 4 ianuarie Dorz a reluat lucrul la volumul IV de istorie a Oastei Domnului, primind de asemenea scrisoarea lui Ioan Opriș de la Batiz pe care o citise de față cu Ioan Beg. De asemenea lui Dorz i-a venit ideea de a-i face o vizită lui Opriș cu ocazia aniversării a 80 de ani de la naștere. Pe 6 ianuarie Dorz a venit la domiciliul lui Opriș însoțit de Ioan Beg, Gheorghe Gogan și Tabita Gogan, soția lui Gheeorghe. Ioan Beg relatează despre acest eveniment în lucrarea sa memorialistică următoarele: „Ajungem la Batiz și ajungem în casa de la numărul 101. În prag apare moșu' [i. e. Ioan Opriș], iar fratele Traian cântând <<În slujba Ta, Iisuse, / de tineri am pornit”, îl îmbrățișează îndelung și cu multă căldură. […] Fratele l-a felicitat pe fr. Opriș, urându-i să trăiască atâția ani cât numărul de la casă”.

Dorz când știa că se apropia un eveniment comemorativ se consulta cu familia Marini și cu ostașii din Sibiu, Sebeș și din Hunedoara precum Ioan Opriș au pregătit un program comemorativ în cinstea împlinirii a 40 de la moartea lui Ioan Marini. Conform relatării lui Beg, această comemorare a început cu adunarea din 7 februarie de la Sebeș, iar a doua zi dimineața ostașii au participat la biserica din Săsciori, jud. Alba, fiind bine primiți de preotul satului. După terminarea programului din biserică, ostașii au avut un program comemorativ de cântări, poezii și cuvântări omagiale la adresa învățătorului Marini care s-a încheiat la casa părintească a acestuia.

După comemorarea la mormântul învățătorului Ioan Marini, Dorz s-a întors la domiciliul său iar pe 10 februarie a mers la Episcopia Oradiei pentru a se interesa de publicarea lucrării sale Taină și Minune, dar a fost întrebat în schimb dacă a fost vizitat de senatorul John Crossley la care Dorz a răspuns negativ. Informatorul „Alexandru” relata despre nemulțumirea lui Dorz cu privire la nerezolvarea chestiunii publicării lucrării sale Taină și Minune din partea Patriarhiei și la cea a nesoluționării memoriului din 1986 în ciuda opririi măsurilor represive asupra ostașilor. Desigur că informatorul „Alexandru” a aflat aceste informații din convorbirea cu Dorz care de abia venise de la înmormântarea lui Ioan Capătă din Ocna Sibiului.

Totuși, pe lângă dezamăgirile cu privire la nerezolvarea chestiunilor pentru care venise în prima parte a anului 1986, a revenit în atenția Securității despre serialul realizat de Sergiu Grossu la radio Europa Liberă intitulat Istoria Oastei Domnului. Evident, Dorz nu era de acord cu acest lucru din moment ce el respecta atât autoritatea bisericească cât și autoritatea laică după cum arăta informatorul „Călin”. În pofida acestui fapt, pe 10 martie 1987 în timp ce rula un film cu viața Mântuitorului Iisus Hristos în biserica din Hălmagiu a intervenit miliția și a confiscat aparatura de proiectare și casetele, amendând pe deasupra și doi ostași care dețineau aceste lucruri. Desigur că cei doi ostași au plătit amenda, însă după casete a trebuit să vină Dorz după ele deoarece ostașii au declarat că filmul era proprietatea personală a lui Dorz, acesta trebuind să meargă împreună cu soția lui Moise Velescu la milițieni timp de trei luni fără succes însă. Pe 14 martie 1987 a avut loc al optulea cenaclu literar la Focșani, jud. Vrancea care s-a desfășurat după tiparul celorlalte șapte cenacluri literare de mai dinainte.

La trei zile după participarea sa la acest cenaclu literar, Dorz a fost întrebat de către informatorul „Alexandru” despre activitatea lui Sergiu Grossu, răspunzând la fel cum i-a spus informatorului „Călin” referitor la acest aspect. În ziua următoare, informatorul „Popovici” a relatat că Dorz s-a arătat mulțumit de înțelegerea din partea autorităților față de ostași, iar în acea zi se pregătea de plecare pentru 21 martie la Hunedoara să stea la Ioan Beg o perioadă. Tocmai la sfârșitul lunii martie Dorz a fost chemat la episcopul Vasile Coman în legătură cu chestiunea Oastei Domnului ridicată în memoriul din anul precedent, fiind îndrumat să meargă la patriarhul Teoctist Arăpașu.

Despre ceea ce s-a petrecut în luna aprilie atât documentele din arhivele fostei Securități cât și lucrarea memorialistică a lui Dorz păstrează tăcerea. Cu toate acestea, singura sursă care deși face referiri subiective la unele evenimente de la sfârșitul lunii aprilie aparține lui Ioan Beg. Acesta relatează despre discuții dintre autor și Dorz, dar și de amintirea acestuia despre domiciliul său din 1956-1958 de la Sânicoară în timpul drumului spre cel de-al nouălea cenaclu literar de la Baia Mare din 30 aprilie 1987. Spre sfârșitul lunii mai 1985 în SUA au avut mișcări de protest de luptă pentru libertate religioasă în România inițiată de preotul Gheorghe Calciu, iar un american a menționat și numele lui Traian Dorz ceea ce a determinat reacția puternică a informatorului „Alexandru” vrând să-i ceară lui Dorz opinia cu privire la aceste lucruri. Pe 25 mai Dorz a fost la Patriarhie pentru audiență însă din cauza unui eveniment special aceasta nu a mai putut avea loc, Dorz fiind nevoit să lase o înștiințare scrisă.

Totuși, adunarea tradițională de Rusalii din 1987 la mormântul preotului Trifa, în ciuda numărului mic de participanți, nu a creat probleme deosebite autorităților prezente acolo. După adunarea de Rusalii Dorz a plecat iar la Ioan Beg din Hunedoara unde a stat o perioadă, după care a trebuit să participe la înmormântarea lui David Ioan Bălăuță din 11 iulie 1987 de la Valea Arinilor, jud. Bacău. De la înmormântare Dorz s-a întors înapoi la Hunedoara. De asemenea, Dorz a participat la nunta lui Ioan Șuta din 25 iulie care a avut loc la Timișoara. De la Timișoara, Dorz a plecat la Oradea pentru a se interesa de soarta volumului 7000 de proverbe pe care l-a dat episcopului Coman pentru ca acesta să-l dea Departamentului Cultelor în vederea publicării acestui volum parțial sau total. Însă, din păcate episcopul era plecat din localitate. În urma răcirii bruște a temperaturii în timpul nunții din Timișoara Dorz s-a ales cu un blocaj urinar, fiind internat de urgență la spitalul din Beiuș la sfârșitul acestei luni. Tocmai la începutul lunii august Dorz a fost operat de prostată. Chiar dacă a fost operat, Dorz se pregătea de moarte, spre exasperarea informatorului „Alexandru” care credea că îi era frică de moarte, iar lucrările sale vor dispărea. De fapt, Dorz era resemnat, iar informatorul „Alexandru” de-abia aștepta să pună mâna pe opera lui Dorz din moment ce era rudă cu acesta. Dorz a trebuit să stea internat mai bine de o lună pentru recuperare în urma operației de la prostată, fiind vizitat de puțini ostași în perioada internării. După recuperare, Dorz a plecat iar la domiciliul lui Ioan Beg din Hunedoara, iar la sfârșitul lunii octombrie s-a întâlnit cu senatorul John Crossley din SUA cu care a stat de vorbă dacă acesta îi cunoștea pe preoții Cornel Avramescu și Gheorghe Calciu, însă senatorul i-a răspuns negativ. Totuși, pe 14 decembrie 1987 Dorz a revenit la domiciliul său din Livada Beiușului, jud. Bihor.

Anul 1988 a fost un an special pentru Oastea Domnului deoarece se împlineau 65 de ani de la înființare, 100 ani de la nașterea preotului Iosif Trifa și 50 de ani de la moartea acestuia. De asemenea, pe lângă aceste aniversări se adăuga și 300 ani de la tipărirea primei Biblii în lim-ba română. Prima acțiune în acest sens a fost participarea lui Dorz în noaptea Anului Nou 1988 de la Sibiu unde au participat mulți ostași, adunarea de la Sibiu având un caracter sărbătoresc. Datorită faptului că anul 1988 era anul jubiliar pentru ostași, acest lucru a atras puternic atenția Securității de a monitoriza ceea ce se petrece în rândul adunărilor ostașilor și, dacă se putea, de a limita activitățile specifice Oastei Domnului. În acest sens, raportul trimis de Inspectoratul Județean de Securitate Alba către Direcția I – București din 11 februarie 1988 prezenta acțiunile ce se vor desfășura cu această ocazie pe 14 februarie la mormântul preotului Trufa din Sibiu, pe 13 martie din Certeje, jud. Alba și de pe 29 mai tot la mormântul preotului Trifa din Sibiu cu ocazia adunării de Rusalii. Fiind conștienți de faptul că ostașii pot participa fără acordul ierarhului locului, ofițerii care au redactat acest document voiau să întreprindă măsuri informativ-operative „corespunzătoare de cunoaștere și limitare a participării credincioșilor la asemenea manifestări și prevenirea folosirii acestora în scop ostil”.

Cu ocazia comemorării a 50 de ani de la moartea preotului Trifa, Dorz s-a dus la mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului pe 13 februarie pentru a solicita un preot de la catedrala arhiepiscopală de la Sibiu pentru a oficia slujba de parastas la mormântul întemeietorului Oastei Domnului. Adunarea a început, conform raportului trimis de Inspectoratul Județean de Securitate Sibiu către Direcția I, Serviciul IV din cadrul DSS din 17 februarie 1988, în ziua de 14 februarie în jurul orei 9 dimineața și a durat până la ora 1230. Până la parastas au avut loc cuvântările ostașilor Vasile Suciu din Cluj-Napoca, inginerul Ionatan Ille din Sâmbăteni, jud. Arad și Traian Dorz. Desfășurarea adunării ostașilor de la mormântul preotului Iosif Trifa este prezentată mai pe larg de informatorul „Crișan Ion” care, dacă analizăm nota sa informativă, observăm că era racolat din rândul ostașilor. Acest informator include că în jurul orei 11 este adus un anume preot Boțocan care a oficiat slujba parastasului.

După adunarea de comemorare la mormântul preotului Iosif Trifa, Dorz s-a dus la Alba-Iulia pentru a cere aprobare de la episcopul Emilian Birdaș al Alba-Iuliei ca să facă o slujbă religioasă la Certege, jud. Alba. Desigur că episcopul Birdaș a fost de acord, dar trebuia înștiințat patriarhul Teoctist de ceea ce se va întâmpla la Certege, după cum reiese din declarația acestuia din 26 februarie 1988. Totuși, pe 6 martie 1988 a avut loc o adunare a ostașilor pe țară la Certege, locul de adunare al ostașilor fiind casa părintească a preotului Trifa care în acel moment era proprietar Dumitru Vât. Proprietarul casei părintești a preotului Trifa a permis ostașilor să-și desfășoare activitatea cu condiția să-l cheme pe protopopul de Câmpeni Gheorghe Benchea. Tocmai adunarea de la locul copilăriei întemeietorului Oastei Domnului s-a desfășurat sâmbătă după-amiaza până în noapte, iar apoi duminică dimineața au participat cu toții la Sfânta Liturghie de la biserica din sat. După terminarea slujbei s-a făcut și parastas în curtea casei, iar apoi și-au luat rămas bun unii de la alții.

În lunile următoare, Dorz s-a ocupat de organizarea până în cele mai mici detalii de desfășurarea adunării de Rusalii cu un program specific de comemorare tipic pentru un an jubiliar. Pe lângă activitățile specifice acestei mișcări de la mormântul preotului Iosif Trifa, Dorz s-a gândit la un program care să se desfășoare și la mormântul mitropolitului Andrei Șaguna de la Rășinari cu ocazia aniversării a 300 ani de la tipărirea primei Biblii în limba română. Mitropolia Ardealului a delegat un singur preot pentru a oficia parastasul la mormântul preotului Trifa din Sibiu, însă vicarul a fost total împotrivă la inițiativa lui Dorz cu privire la programul religios de la mormântul mitropolitului Andrei Șaguna din Rășinari. În ciuda acestui fapt, ceea ce trebuia desfășurat la mormântul mitropolitului Șaguna s-a desfășurat sâmbătă, 28 mai, după-amiază, iar pe 29 mai, dimineața,a început programul acestei adunări cu totul special, fiind unii ostași îmbrăcați în port popular din diferite zone. Ca de obicei, și această adunare s-a încheiat cu slujba de parastas săvârșită de preotul Boțocan delegat al Mitropoliei Ardealului. Pe lângă pregătirea acestor evenimente, Dorz a participat și la înmormântarea lui Ioan Voina din Sebeș.

După evenimentele de pregătire a unui an jubiliar, Dorz a fost invitat să participe la vecernia misionară din Galați de pe 12 iunie 1988. El a răspuns invitației, ajungând pe 11 iunie, venind în audiență la arhiepiscopul Antim Nica al Tomisului și Dunării de Jos care i-a cerut lui Dorz să mai redacteze încă un memoriu. De asemenea, Dorz a participat duminică atât la Sfânta Liturghie de la catedrala arhiepiscopală din Galați cât și la programul de vecernie misionară, ținând chiar și o cuvântare de circa 25-30 de minute.

Însă, când a ajuns acasă a aflat vestea că a murit Ilie Marini de la Lancrăm, jud. Alba, trebuind să fie la înmormântarea acestuia. După aceea, s-a dus la stațiunea Covasna la tratament unde a stat doar trei zile deoarece era cât pe ce să-și piardă cunoștința. Din această cauză a plecat la Hunedoara unde a urmat un alt tratament care a ajutat ca starea sa să se amelioreze puțin.

În vara anului 1988 Dorz a trecut la rezolvarea problemelor din rândul ostașilor din diferite județe precum Suceava, Bacău. Una dintre cele mai importante disidențe locale de factură neoprotestantă era în localitatea Chendrea, jud. Sălaj, pe care Dorz împreună cu inginerii Vasile Suciu și Aurel Bocăneală din Cluj-Napoca au soluțioat-o cu succes, fiind supuși izolării Veronica Varga, Ioan Ciupei, Ioan Isidor și Vasile Cheța. De asemenea, Dorz a încercat să rezolve și disidența creată la Galați de Constantin Tudose pe 16 septembrie 1988 după audiența la arhiepiscopul Nica în legătură cu ultimul memoriu pe care acesta l-a redactat. Informatorul „Pascu Florin” relata despre desfășurarea unei consfătuiri privind soluționarea chestiunii creată de Tudose. La această consfătuire au participat în afară de Dorz 20 de persoane din Galați și din zona Moldovei precum Nicolae Mihai din comuna Pechea, preotul Viorel Chircă din comuna Ivești, Gheorghe (Gigi) Bocăneală, Simion Tănase, Gheorghe Neagu, Iancu Târziman, Alexandru Ionescu din Galați, Gheorghe Țigancea din Comănești, jud. Bacău și alții. În cadrul acestei consfătuiri din seara zilei de 16 septembrie s-a decis în majoritate izolarea lui Tudose și a susținătorilor acestuia, iar Dumitrache Corciov împreună cu familia sa și-au cerut în mod public iertare și au revenit la linia trasată de preotul Trifa.

În lunile octombrie-noiembrie Dorz Dorz s-a îmbolnăvit, voind să stea la domiciliul său datorită apropierii iernii conform relatării informatorului „Furculiță”. De această dată, Dorz va fi profund dezamăgit când Sfântul Sinod, bineînțeles la intervenția Departamentului Cultelor și a Securității, a refuzat să recunoască Oastea Domnului, fiind nevoit să-i scrie o scrisoare arhie-piscopului Antim Nica prin care îi mulțumește pentru sprijinul pe care l-a acordat acestei mișcări și acțiunii temerare pe care a inițiat-o cu ostașii din Galați. Pe lângă acest aspect, această scrisoare este una de despărțire față de autoritatea clericală: „Mă întorc pe scut din lupta aceasta, dar conștiința îmi este împăcată pentru că deși nu sunt nimic, mărturia mea, strigătul meu ultim, stă acum acolo pe cea mai înaltă masă ca un document în fața Viitorului, în fața istoriei, care știu că îi va da dreptate. (…) Eu de acum m-am liniștit, nu voi mai deranja pe nimeni cu privire la acest lucru, în niciun fel. Mor liniștit ca bietul Vasile Roaită căci cu slabele mele mâini am tras un ultim semnal de alarmă crezând că totuși cineva se va trezi înainte de a fi prea târziu”.

Tocmai la sfârșitul lunii octombrie Dorz a fost căutat de milițianul comunei Drăgănești, jud. Bihor , fiind întrebat unde a fost în ultimele două săptămâni. La această întrebare, Dorz i-a răspuns că este grav bolnav și n-a mai plecat nicăieri. Cu toate acestea, el a scris o declarație pe 5 noiembrie preventiv în cazul în care vor veni ofițerii să-l ancheteze ca de obicei. În această declarație – care a rămas ultima – Dorz abordează încercările de legalizare a Oastei Domnului încheiate fără niciun rezultat și reprezenta ultimul său cuvânt la adresa activității sale de peste 50 de ani din cadrul Oastei Domnului, fiind pregătit de moarte. După cum se aștepta Dorz, pe 8 noiembrie au venit ofițerii de Securitate despre activitatea sa din anul 1988. De asemenea, acesta le-a dat ofițerilor ultima sa declarație din 5 noiembrie despre care am amintit mai sus. Tocmai raportul informativ-operativ trimis de Inspectoratul Județean de Securitate Bihor către Direcția I din 28 noiembrie 1988 prezintă discuția dintre ofițeri și Dorz care a avut loc pe 8 noiembrie 1988. Interesante sunt propunerile de măsuri care se vor vrea întreprinse în cazul lui Dorz precum: îmbunătățirea sistemului informativ, măsuri de „influențare pozitivă” exercitate asupra rudelor și persoanelor apropiate și falsificarea unor documente prin care să existe divergențe între ostași. Pe lângă aceste măsuri, ofițerii care au redactat acest document au concluzionat în privința întrerpinderii măsurilor cuprinse aici: „Scontăm că astfel vom crea disensiuni în rândul „Oastei” care vor produce frământări și stări de neîncredere, prevenindu-se astfel crearea unui front comun de acțiune”.

Tocmai spre sfârșitul anului 1988 Dorz își întrerupe firul mărturiilor sale, lăsând ultima parte a vieții sale într-un con de umbră. În schimb, dosarul de urmărire informativă a lui Dorz cuprinde aspecte interesante din ultimele luni din viața lui Dorz, dar în ajutor vine și lucrarea memorialistică a lui Ioan Beg care cuprinde aspecte detaliate din ultima parte a vieții unuia dintre cei mai prolifici scriitori creștini români. În cele ce urmează, vom corobora documentele din dosar cu relatările lui Ioan Beg, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Dorz.

Ioan Beg relatează printre altele că la mijlocul lunii noiembrie Dorz avea să-l întâlnească pe penticostalul Vasile Răscol din SUA care i-a adus acestuia vești și salutări de la diverși cunoscuți și admiratori din SUA și i-a adus o scrisoare din partea pastorului Richard Wurmbrand prin care îi spune printre altele că nu înțelege atitudinea confesională antisectară a lui Dorz și îl informează despre receptarea poeziilor sale și a cântărilor specifice Oastei Domnului printre protestanți și neoprotestanți. La această scrisoare, Dorz a trebuit să răspundă unor prieteni vechi, apărându-și atitudinea prin abordarea acesteia ca identitatea sa de român și de creștin-ortodox. Însă îi respecta pe toți creștinii de orice colorit confesional, opunându-se atât prozeliților cât și celor care văd în preoție o meserie ca oricare alta. Pe lângă acestea, i-a precizat lui Wurmbrand că lucrurile dureroase din lucrarea autobiografică Hristos – mărturia mea au fost șterse, fiind de asemeni o scrisoare de despărțire.

Totuși, la începutul lunii decembrie Dorz a revenit acasă unde a rămas până pe 16 decembrie când a plecat în vizită la o familie de ostași din localitatea Belejeni, jud. Bihor, fiind în trecere spre Beiuș. Totuși, Dorz era plecat de sărbători la fiica sa Elena Tufan și la Ioan Beg din Hunedoara, conform notei informative a informatoarei „Ancuța” din 26 decembrie 1988. După participarea cu ocazia Anului Nou la Belejeni și Ogești, Dorz revine acasă ca apoi să revină iar la Ioan Beg pe 7 ianuarie 1989 când Dorz se va întâlni cu Beg la Beiuș și va rămâne o până pe 1 martie. Cu toate acestea, informatorul „Mozart” relata pe 17 ianuarie că Dorz se afla în Hunedoara la Elena Tufan pentru a se trata la un medic specialist de acolo. Dorz a continuat pe 21 ianuarie la Cărpiniș un program religios de înregistrări cu specific al Oastei Domnului pentru a fi difuzate la un post de radio creștin.

În luna feburarie 1989 Dorz a participat la două nunți din județul Bihor precum cea de la Cârpești și cea de la comuna Sâmbăta. Pe lângă participarea la nunți, informatorul „Alexandru” relatează că Dorz „dezaprobă atitudinea lui Suciu de la Cluj care prin poziția sa minimalizează rolul lui Dorz în cadrul Oastei Domnului”. Această relatare vine în contextul chestiunii adoptării de către grupul tinerilor din Cluj-Napoca condus de inginerul Vasile Suciu a manualelor de studiu biblic provenite din Occident în ciuda existenței clandestine a mai multor scrieri cu caracer biblic ale lui Dorz. Drept urmare, Dorz împreună cu alți ostași de frunte inclusiv cu Suciu au hotărât să aibă loc la Cluj o consfătuire pe 25 februarie în legătură cu această chestiune. De asemenea, Dorz a participat la tradiționala adunare de comemorare la mormântul preotului Trifa din Sibiu unde acesta s-a întâlnit cu majoritatea pentru ultima dată. Chiar dacă Ioan Beg și Dorz erau pregătiți să plece spre Cluj pe 25 februarie, pe 24 februarie starea de sănătate a lui Dorz s-a înrăutățit considerabil, Dorz fiind nevoit să fie dus la Cluj pentru investigații medicale. Deși se așteptau la mai rău, Dorz a fost diagnosticat de sindrom Kenyu, dându-i-se un tratament intensiv pentru rinichi. Cu toate acestea, Dorz participă la consfătuire care s-a terminat cu bine. Tot aici s-a văzut două curente în cadrul mișcării, aceste curente fiind cel liberal – reprezentat de tinerii intelectuali ostași din Cluj-Napoca care voiau mai multă libertate în relațiile dintre Oastea Domnului și cultele neoprotestante pentru a prelua metodele folosite de aceștia în evanghelizare – și curentul conservator format din ostașii bătrâni din Moldova care voiau păstrarea tiparelor consacrate și neacceptarea relațiilor cu neoprotestanții și a literaturii acestora.

După ce Dorz și-a revenit, pe 9 martie a ajuns acasă și a citit invitația de participare la Congresul Internațional de Evanghelizare de la Manila care va avea loc pe 11-20 iulie 1989. Cu acest prilej, după luarea la cunoștință a acestei invitații de către Dorz, au început informările din partea ofițerilor de Securitate hunedoreni, așteptând ordine din partea Direcției I, Serviciul IV și a Inspectoratului Județean de Securitate Bihor. Pe lângă acest lucru, informatorul „Cornea” relatează despre niște discuții care au avut loc între el și Mircea Andronic de la Bacău care i-a spus că a fost în vizită la Dorz pe 12 martie. Conform acestui informator, Dorz i-a promis că va veni în Bacău pe 23 aprilie pentru a soluționa disidențele create de Alexandru Pop, Toader Bratu din Dofteana și cea creată de Iordache Spulber.

Evenimentul care a atras atenția Securității a fost întâlnirea de înregistrări a două programe religioase specifice Oastei Domnului din 25 martie de la Cărpiniș, jud. Hunedoara. Acest program a fost anulat datorită interceptării prin mijloace TO a convorbirilor telefonice ale ostașilor, acest fapt ducând la intervenția autorităților de stopare a acestei întâlniri care până la urmă nu a mai avut loc. În ciuda amânănării întâlnirii preconizate, Ioan Beg și Traian Dorz au mers la Simeria. Totuși, la intrarea în localitate milițienii au percheziționat autoturismul pentru a căuta ceva de care să se lege, iar apoi văzând că autoturismul lui Beg era curat i-au lăsat să meargă urmărindu-i ostantativ până la domiciliul Cristinei Oprean. De asemenea a fost vizitat de cei doi și conducătorul corului bisericesc și compozitor creștin Cornel Rusu.

Cu toate acestea, pe 4 aprilie Dorz va fi operat pentru vindecarea de hernie la clinica Clujana din Cluj-Napoca. În perioada de recuperare Dorz rămâne la Cluj-Napoca. Totuși, aici va avea multe întristări din partea ostașilor, în special din partea lui Vasile Suciu căruia îi va scrie o scrisoare dură după evenimentele neplăcute din 15 aprilie când au fost date icoanele din locul de întâlnire al ostașilor din Cluj-Napoca.

În paralel cu aceste evenimente din lunile martie și aprilie, Dorz era preocupat de a onora invitația de participare la Congresul Internațional de Evanghelizare de la Manila din 11-20 iulie. Cu acest prilej, după primirea invitației, Dorz a venit însoțit de către Ioan Beg la domiciliul pastorului baptist Nicolae Gheorghiță din Oradea pentru a afla informații suplimentare cu privire la acest congres. Cu acest prilej, Dorz a început demersurile de a obține pașaport de a pleca din țară temporar. Pe lângă acest lucru, a început să se consulte cu diferiți ostași din țară care nu erau de acord cu acest lucru.

În ciuda acestui fapt, după cum relatează atât Ioan Beg cât și documentele din dosarul de urmărire informativă a lui Traian Dorz observăm că poetul creștin și conducătorul mișcării de renaștere spirituală Oastea Domnului se pregătea frenetic de plecare la Manila în luna aprilie 1989, fiind concretizate atât prin alcătuirea unui material pe care să-l examineze prof. dr. Victor Isac cât și prin ajutorarea acestuia din punct de vedere financiar de către pastorul baptist Paul Negruț din Oradea. De altfel, în sprijinul plecării lui Dorz la Manila vine și nota de analiză în DUI ALECU din 18 mai 1989 care precizează precis suma de 200 de dolari pentru deplasare la Manila obținută de la pastorul baptist Paul Negruțiu. Prin urmare, atât Ioan Beg cât și preotul arădean Gheroghe Gogan și inginerul Ionatan Ille susțin că mirajul plecării în Filipine i-a grăbit sfârșitul vieții lui Dorz, acesta nu și-a mai revenit complet după operația de hernie de la Cluj din 4 aprilie 1989 și treptat a venit moartea acestuia. În următoarele rânduri, vom prezenta ultimele evenimente din viața lui Traian Dorz.

Situația de la Cluj-Napoca a izbucnit iarăși iar datorită intervenției rapidă a lui Dorz în soluționarea chestiunilor de acolo, Victor Isac a trebuit să-i scrie lui Dorz pentru a-l informa corect despre situația adunării Oastei Domnului din Cluj-Napoca. De altfel, Dorz a participat la ultima nuntă care a avut loc în zilele de 13-14 mai de la Rastolț, jud. Sălaj, însă Dorz va rămâne doar în seara zilei de 13 mai. Pe tot parcursul zilei de 14 mai Dorz s-a consultat cu cei din Cluj pentru a dona trei icoane pe care acesta le-a primit de la preotul Iosif Trifa tocmai la casa de adunare a ostașilor din Cluj-Napoca. Pe lângă aceste lucruri, Dorz a participat la ultima adunare din 14 mai 1989 care a avut loc la Cluj-Napoca. În cadrul acestei adunări, Dorz a ținut ultima cuvântare în fața ostașilor în care a precizat rolul și misiunea Oastei Domnului ca o punte de legătură între vechi și nou în cadrul Bisericii Ortodoxe și a poporului român pornind de la legenda celor 70 de profeți și despre femeile Bibliei cu ocazia Duminicii Mironosițelor timp de 40 de minute.

De la sfârșitul lunii mai, starea de sănătate a lui Dorz se va înrăutăți considerabil. Deși starea sa de sănătate era din ce în ce mai gravă, Dorz a fost extrem de lucid și știind că moartea sa era iminentă a cerut lui Beg în dimineața zilei de 29 mai un casetofon pe care să se înregistreze testamentul său, ceea ce Beg a făcut. În cadrul acestui testament, Dorz a încredințat familiei Beg aparatura audiovizuală, iar lui Ioan Beg împreună cu inginerul Ionatan Ille și cu economistul Gheorghe Gogan le-a înmânat dreptul de autor asupra operei sale. Tot în această zi Beg l-a dus înapoi acasă la Livada Beiușului cu ajutorul ostașilor din Cluj-Napoca datorită faptului că Dorz nu mai putea merge, fiind nevoie să-l ducă la spital. Desigur că Cornel Rusu a asistat la o ultimă întâlnire cu Traian Dorz tot în această zi, fiind îndurerat în ce stare îl găsise. După ce au ajuns, Vasile Suciu împreună cu Ion Pop și doctorul Pop l-au filmat pe Dorz pentru ultima oară. În ciuda stării precare de sănătate, Dorz era perfect lucid chiar dacă era foarte obosit.

După filmare, Dorz a fost dus la spitalul din Timișoara și Beiuș timp de trei săptămâni, conform relatării medicului Violeta Ille din Sâmbăteni, jud. Arad. În perioada cât a stat în spital, starea sa de sănătate a fluctuat intens, câteodată creând un optimism bolnăvicios în rândul ostașilor, iar apoi starea înrătățindu-se considerabil. În cele din urmă, pe 19 iunie Violeta Ille a decis ca Dorz să fie dus la domiciliul său din Livada Beiușului cu ambulanța, ajungând la domiciliul acestuia tocmai noaptea. Atât Florica cât și Miron Gavra i-a ajutat pe ostași să-l ducă pe Dorz în camera sa. După acest lucru ostașii împreună cu familia acestuia au cântat diverse cântări specifice Oastei Domnului precum Acasa mea, Îți mulțumesc că mi-ai venit, Când ai să vii ca să mă iei. Tocmai în timpul acestui program, la ora 410 pe 20 iunie 1989 a murit Traian Dorz, provocând o mare durere în rândul ostașilor care i-au fost alături în ultimele momente ale vieții sale.

Totuși, la aflarea veștii, circulara din 20 iunie 1989 a prevăzut împiedicarea deplasării ostașilor la înmormântarea acestuia, dar mai ales la urmărirea evoluției stării de spirit, la intențiile de reorganizare a ostașilor și la alegerea unui succesor la conducerea pe țară a Oastei Domnului.

Înmormântarea lui Dorz s-a desfășurat în perioada 20-22 iunie 1989. În seara zilelor de 20 și 21 iunie 1989 a avut loc priveghiul unde ostașii au ținut cuvântări omagiale la adresa personalității lui Dorz, iar pe 22 iunie a avut loc înmormântarea acestuia. Din notele informative ale diverșilor informatori în această perioadă nu s-a întâmplat nimic deosebit cu excepția unor zvonuri precum primirea dolarilor din afară, oprirea de la participarea la înmormântare a majorității ostașilor și prezentarea lui Vasile Suciu în postura de conducător al Oastei Domnului.

Consecința înmormântării lui Dorz a fost încetarea urmăririi informative a lui Dorz după cum putem observa în raportul pentru încetarea urmăririi informative, implicit a dosarului de urmărire informativă pe numele lui Dorz, din 25 septembrie 1989.

Capitolul 3

Activitatea literară și publicistică a lui Traian Dorz

3.1. Activitatea literară și publicistică în anii tinereții

Despre activitatea literară a lui Traian Dorz din tinerețe se știu foarte puține lucruri din cauză că cele mai multe poezii au fost scrise în diferite contexte. În lucrarea sa autobiografică nu spune prea multe lucruri despre opera sa poetică din primii săi ani de creație. Totuși, în dosarul de urmărire informativă întocmit de către Securitate pe numele său există un memoriu despre ac-tivitatea sa poetică până în 1977 și redactat pe 1 ianuarie 1978 de către Dorz. În cadrul acestui memoriu aflăm mai multe lucruri despre primii ani de creație poetică.

După ce a intrat în cadrul mișcării de renaștere spirituală Oastea Domnului din 8 iunie 1930, el a început să-și procure toate scrierile preotului Iosif Trifa. Influențat puternic de scrierile preotului Trifa, Dorz a început să compună încă din 1930 primele sale încercări literare pe care le-a trimis spre publicare publicațiilor redactate de către preotul Iosif Trifa din Sibiu. În privința acestor începuturi ale creației, Dorz privea critic, voindu-se a fi un perfecționist corectându-și creațiile poetice. Prin urmare, nu-i de mirare că anumite poezii scrise în anumite perioade există în mai multe variante. Desigur că încercările poetice au plăcut redacției și astfel în 1932 au fost publicate în publicațiile redactate de preotul Trifa poeziile lui Dorz. După acest început promițător, Dorz a fost încurajat să scrie poezii religioase pe mai departe. Tot pentru încurajarea de scri-erii poezii religioase Dorz a primit un premiu literar din partea redacției publicației ”Oastea Domnului” în 1933, premiu ce a constat în bani, cărți, o medalie specifică Oastei Domnului și ilustrate și tablouri religioase. Ca urmare a publicării poeziilor sale în publicațiile Oastei Domnului, în 1934 Comitetul Oastei Domnului din Oradea, „oarecum mândru că din județul nostru se evidențiază un talent poetic” a început să se intereseze de Dorz prin avocatul Pavel Malița care l-a informat acasă că a primit drept premiu pentru activitatea sa literară o vioară, o bicicletă și o sumă de 800 lei. Pentru a i se înmâna acest premiu, era nevoie ca Dorz să vină la Oradea pentru a i se înmâna acest premiu.

Tot în anul 1934 se va petrece un eveniment care-i va schimba viata pe totdeauna. Acest eveniment s-a petrecut în decembrie 1934 prin chemarea sa la redacția publicațiilor Oastei Dom-nului de către Viorel Trifa. Debutul literar al lui Dorz va avea loc prin publicarea volumului de poezii religioase La Golgota în 1935, volum tipărit într-un tiraj de 5000 de exemplare în ciuda izbucnirii conflictului dintre preotul Iosif Trifa și mitropolitul Nicolae Bălan. Acest volum de poezii a fost elogiat de către preotul Iosif Trifa în articolul „A ieșit de sub tipar o carte nouă: La Golgota” publicat în ”Isus Biruitorul” nr. 38 din 15 septembrie 1935. Tot în 1935 Dorz a colaborat în din punct de vedere literar cu un anume I. V. Spiridon, existând o anumită competiție de talent poetic între cei doi câteva luni datorită plecării lui Spiridon la studii în alt oraș.

În ciuda conflictului izbucnit la Sibiu din 1935 și desfășurându-se din plin pe mai departe, tirajul săptămânal al ziarului ”Isus Biruitorul” la care în colegiul de redacție se aflau – pe lângă preotul Trifa – învățătorul Ioan Marini, tânărul poet Traian Dorz și Nicolae Vonica a ajuns între 9000-10000 de exemplare, „păstrându-și pe cei mai devotați cititori atât în țară cât și în străinătate”. În timpul verii anului 1937 când existau încercări de a se găsi o nouă publicație pentru a fi pusă la dispoziția ostașilor după sistarea ziarului ”Isus Biruitorul” din aprilie 1937 s-a publi-cat al doilea volum de poezii al lui Traian Dorz, volum intitulat Pe drumul Crucii care a apărut în 5 mii de exemplare. În perioada august – septembrie 1937 publicația oficială a Oastei Domnului a fost ziarul ”Ecoul” care era patronată de către avocatul Octavian Metea din Făgăraș. După sista-rea ziarului ”Ecoul” din 20 septembrie 1937 a venit o perioadă de instabilitate a publicațiilor Oastei Domnului care va dura timp de 4 luni existând două publicații precum ”Alarma” și ”Ostașul Domnului” care au apărut pentru un timp foarte scurt datorită intervenției mitropolitului Ni-colae Bălan. După o pauză de o lună și șapte zile de la sistarea publicației ”Ostașul Domnului” a apărut ca publicație a Oastei Domnului ziarul ”Glasul Dreptății” redactat de avocatul Ieronim Stoichiță. O dată cu moartea preotului Iosif Trifa din 12 februarie 1938, redacția ziarului ”Glasul Dreptății” va aparține învățătorului Ioan Marini și a tânărului Traian Dorz.

După moartea lui Iosif Trifa, Ioan Marini și Traian Dorz, conștienți de moștenirea pe care le-a lăsat-o întemeietorul Oastei Domnului, doresc să-i continue munca și să-i apere moștenirea și testamentul pe care Trifa le-o lăsase cu limbă de moarte, mai ales datorită acuzelor care i se aduc în publicațiile Mitropoliei.

După evenimentele din 12-16 februarie 1938, Dorz și alți ostași și-au amintit îndemnul pe care acesta îl repetase într-una cu putere și dragoste până în ultima clipă: cu ochii țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Iisus. Semnificativ în aces sens este articolul scris de poetul creștin Traian Dorz Cu ochii țintă la Căpetenia desăvârșirii noastre din ”Glasul Dreptății” numărul 9 care este unul de încurajare și arăta munca și jertfa lui Trifa de la întemeierea Oastei Domnului până la sfârșitul vieții. În a doua parte a articolului este citat ultimul îndemn al lui Iosif Trifa pentru ostași: „Priviți la Iisus cel Răstignit, apropiați-vă de Iisus cel Răstignit, apropiați-vă mereu și grijiți să nu-L pierdeți și să nu vă pierdeți de Iisus cel Răstignit. Până vor fi prigoane, lacrimi și plâns în Oaste, până vor fi izbeliști și prigoane împotriva ei din partea lumii, să știți, iubiții mei, că Îl aveți în mijlocul vostru pe Iisus cel Răstignit și sunteți cu El. Îndată ce vor trece prigoanele și lacrimile și îndată ce va veni liniștea și tihna, îndată ce vor veni laudele și aprobările lumii, să știți, iubiții mei, că L-ați pierdut pe Iisus cel Răstignit. (…) Prin oricâte prigoane și furtuni ce vor veni peste voi, prin oricâte lovituri nedrepte ce s-ar abate asupra voastră, voi să priviți țintă la Iisus cel Răstignit, la Jertfa Lui, la moartea Lui și la Învierea Lui”.

Chiar dacă Iosif Trifa murise, dezvăluirile din publicațiile Mitropoliei, al căror redactor era preotul Nicolae Vonica, nu au încetat. Una din acestea era că Iosif Trifa fusese un biet preot de la țară pe care l-a scos mitropolitul Bălan din anonimat pentru sprijinirea comunicatului oficial că Oastea Domnului a fost creația mitropolitului Bălan. Ca răspuns la această pretenție, ”Glasul Dreptății” numărul 11 din 1938 a publicat predica rostită de preotul Iosif Trifa în biserica din comuna Vidra județul Turda în anul 1920. Acest articol era intitulat La zece ani de păstorire care era compus dintr-o introducere explicativă a redacției și predica jubiliară a preotului Trifa. Introducerea explicativă arăta că Iosif Trifa a fost un păstor model care s-a jertfit pentru enoriași zi și noapte, infirmând afirmațiile făcute de publicațiile Mitropoliei că era un simplu preot pe care avea să-l ducă de mână un protector de vază și demonstrând că Iosif Trifa fusese încă de atunci o personalitate cunoscută în acea vreme. În predica de zece ani a preotului Trifa arăta că la început Liturghia însemna doar citirea Cazaniei și cântecele bisericești, dar fără mărturisirea Cuvântului și ținerea de către săteni a formelor goale din practicile bisericești. Tot aici vedem jertfa tânărului preot Trifa care și-a înțeles menirea de preot, ajutându-i duhovnicește pe săteni atât prin cuvânt cât și prin faptă.

În ultimul număr al ziarului ”Glasul Dreptății” apare anunțul cu ocazia împlinirii a șase săptămâni de la moartea lui Iosif Trifa cu scopul organizării unui parastas pentru pomenirea lui Trifa. Acest anunț mai cuprinde și praznicul Oastei Domnului de Rusaliile anului 1938 ce va avea loc la mormântul lui Trifa, acest loc devenind un loc de pelerinaj pentru ostași atât de Rusalii cât și de ziua comemorării morții lui Iosif Trifa. După numărul al 12-lea, ”Glasul Dreptății” a fost sistat la intervenția Mitropoliei, mai ales în timpul regimului de dictatură monarhică, la conducere aflându-se cabinetul Patriarhului Miron Cristea. Cu acest prilej s-a reușit compromiterea amintirii lui Iosif Trifa prin angajarea în Mișcarea Legionară a lui Viorel și a lui Titus Trifa cu ajutorul preotului Spiridon Cândea și a acoliților săi.

În timpul conflictului, Biserica Greco-catolică încerca prin diferiți oameni ai săi să se apropie de ostași, dându-le să înțeleagă că ea le-ar oferi o posibilitatede ieșire din acest impas, datorită faptului că mii de ostași erau greco-catolici, devenind prin urmare primul curent religios care practica conceptul de unitate în diversitate chiar dacă exista o luptă confesională între cele două Biserici românești surori. Un fapt semnificativ ce este un contraargument la afirmația că Oastea Domnului de factură trifistă era sectă erau Rusaliile anului 1938 prin participarea ostașilor la Sfânta Liturghie duminică dimineața, dar mai ales prezența unor preoți precum preotul Vladimir Popovici.

Pe 15 iulie 1938, după aproximativ 5 luni de alergări pentru un nou organ de presă a Oastei Domnului, Titus Trifa a reușit să obțină autorizație de la Tribunalul Sibiu pentru tipărirea ziarului ”Armata Domnului Iisus Biruitorul”, dar sistată prin intervenția Mitropoliei deși le-a trimis redactorilor câte un avertisment. Datorită preocupărilor politice intense ale lui Viorel și Tit Trifa, Marini și Dorz au plecat definitiv din Sibiu.

Cu ajutorul avocatului Pavel Malița din Oradea, Dorz l-a cunoscut pe George A. Petre, directorul ziarului ”Gazeta de Vest”. Cu ajutorul acestuia a socs suplimentul duminical pentru ostași intitulat ”Ogorul Domnului” care s-a tipărit în octombrie 1938. După al treilea număr, George A. Petre a cedat presiunilor Episcopiei Oradiei conducând la ruperea legăturilor cu acesta sub pretextul amestecului său în aranjarea și în conținutul publicației lor.

După încercarea nereușită de la Oradea cu ”Ogorul Domnului”, un ostaș din Cluj a găsit la Cluj o altă posibilitate prin preotul călugăr greco-catolic Vasile Chindriș care avea o tipografie veche proprie și un ziar ”Viața Creștină”, înștiințându-l pe învățătorul Marini din Săsciori. În toamna anului 1938 Marini a tipărit calendarul Oastei Domnului pentru anul 1939. În ciuda acestor dificultăți create din cauza conflictului amintit anterior, tot în acest an a apărut la Tipografia Diecezenă Oradea a celui de-al treilea volum de poezii religioase scris de Dorz care se intitula Doina Golgotei și care a apărut într-un tiraj de 4 mii de exemplare. Ziarul ”Viața Creștină” apărea săptămânal în 4-12 pagini, tipărită în condiții modeste datorită unei tipografii mici și vechi cu roata mare învârtită de un slujitor tânăr al parohiei Iris din Cluj. Deși litera tipografiei era veche și uzată, clișeele erau puține, iar condițiile erau sărace, atât colegiul de redacție format din tânărul poet creștin Traian Dorz și învățătorul Ioan Marini cât și colaboratorii scriau cu pasiune săptămânal, iar ostașii și cititorii publicațiilor Oastei Domnului de atunci au început să capete încrederea continuității, având ca urmare venirea abonamentelor. Prin urmare, Clujul a devenit un centru al Oastei Domnului precum fusese Sibiul în timpul lui Iosif Trifa.

Datorită cenzurii presei din timpul monarhiei autoritare a regelui Carol al II-lea, la ”Viața Creștină” redactorii foloseau fie inițialele numelui lor, fie pseudonime. De aceea, începând cu ”Glasul Dreptății” până la ”Viața Creștină” nu și-au dat numele lor adevărat, folosind inițialele numelui lor precum: Traian Dorz – T. D., Ioan Marini – I. M., Ioan Tudusciuc – I. T., Ioan Capătă – I. C., preotul Vladimir Popovici – Pr. V. P., preotul Viorel Bujoreanu – Pr. V. B. și așa mai departe. După ce a apărut ”Viața Creștină”, publicațiile Mitropoliei au început să adauge în compania așa numiților trifiști acest nou amănunt, socotindu-i ca niște vânduți la papistași, ca niște schismatici și dezinători de ortodoxie. La aceste acuze, redacția nu le-a răspuns direct, ci numai prin cuvintele Bibliei și cu toată amărăciunea la unele din aceste învinuiri. Tot datorită cenzurii, în ”Viața Creștină” au apărut pseudonime ale celor care colaborează la acest ziar, inclusiv cei doi redactori precum: I. M. – I. Mărturie, T. D. – T. Dar, I. T. – I. Tărie, I. C. – I. Călăuză, Pr. V. P. – Pr. V. Priveghere, Pr. V. B. – Veste Bună și alții.

După adunările Oastei Domnului ținute în diferite părți ale țării din vara anului 1939, ostașii și-au arătat dorința unui fel de congres al Oastei la Cluj care s-a hotărât pentru ziua de 3 septembrie 1939, având loc la marea sală a Palatului de Comerț. Însă pe 1 septembrie 1939 Germania nazistă a invadat Polonia, punând în aplicare Pactul de neagresiune Ribbentrop-Molotov în privința împărțirii Poloniei și declanșându-se astfel cel de-al doilea război mondial. Datorită contextului extern, se fac pregătiri pentru înarmare și mobilizare, dar în congresul de la Cluj aceste tensiuni nu se simțeau. Deși erau și ostași greco-catolici în acest congres, totuși era o atmosferă primitoare pentru toți ostașii fie între preoți ostași ortodocși și preoți greco-catolici, fie între ostașii care aparțin celor două Biserici surori.

Din pricina unor neînțelegeri cu preotul greco-catolic Chindriș, s-a convenit cu acesta ca în 1940 să scoată o autorizație pentru publicația exclusiv pentru ostași ”Misionarul Vieții Creștine”, avându-l ca redactor pe Ioan Marini. Până la Dictatul de la Viena din 30 august 1940 preotul Chindriș începea să intervină în treburile redactorilor datorită nemulțumirilor superiorilor săi. Aceste nemulțumiri erau că articolele scrise de ostași nu puneau accent pe confesionalism și se dorea atragerea Oastei Domnului în unirea cu Biserica Catolică. Intervențiile preotului Chindriș constau în strecurarea de articole de propagandă confesională greco-catolică, observații asupra unor scrieri prea evanghelice, ajungându-se până la scoaterea la tipografie din pagini bucăți din text. Vara anului 1940 a debutat cu anexarea Basarabiei și nordului Bucovinei de către URSS, apoi cedarea Cadrilaterului către Bulgaria și a culminat cu Dictatul de la Viena în care România trebuia să cedeze Nordul Transilvaniei Ungariei. În contextul refugiului redacției ziarului ”Misionarul Vieții Creștine” s-a despărțit de preotul greco-catolic Chindriș în condiții amiabile, ultimul număr al acestei publicații fiind numărul 33. Anii 1939-1940 au reprezentat a fi doi ani prolifici în activitatea scriitoricească a lui Dorz prin publicarea mai multor volume de poezii: Darul lacrimilor în 4 mii exemplare, Cântări de pace tot în 4 mii exemplare, Din lupta Domnului volumul I în 3 mii exemplare, Sfaturi Bune în 3 mii exemplare și Din lupta Domnului volumul II în 3 mii exemplare.

În ceea ce privește publicațiile Oastei Domnului din momentul Dictatului de la Viena până la intrarea României în cel de-al doilea război mondial, constatăm o pauză de aproximativ 10 luni atât datorită instabilității politice din țară prin înlocuirea regimului carlist cu unul național legionar, apoi de dictatură militară cât și datorită presiunilor cauzate de pregătirile militare prin concentrări. Tocmai în 1941, Dorz a primit autorizație pe numele său de a tipări revista ”Familia Creștină”, aceasta fiind o revistă lunară de literatură creștină și de informație. Redacția acestei reviste era formată din Traian Dorz și Ioan Marini, iar sediul acesteia era casa părintească a lui Dorz. Această revistă apare până în 1943. Conținutul acestei reviste se împarte în două părți: arti-colașe duhovnicești pentru ostași și rubrica „Ce mai e nou prin lume” care include, la fel ca în publicațiile Oastei Domnului din timpul preotului Iosif Trifa, rubrica „Știrile de pretutindeni”, prezente în 8-24 pagini ale revistei. Articolele duhovnicești sunt în cea mai mare parte anonime, iar câteva scrise din partea redacției formate din tânărul poet creștin Traian Dorz și conducătorul pe atunci al Oastei Domnului, învățătorul Ioan Marini, erau semnate fie prin pseudonime, fie prin inițialele acestora din cauza cenzurii presei din timpul regimului Antonescu. Pe lângă aceștia a-păreau articolașe scrise de Nicolae Moldoveanu, Silviu Hărăguș, Simion Paraschiv, Ilie Marini, Eftimiu Florea.

Spre deosebire de publicațiile din timpul preotului Trifa, această revistă nu le putea întrece datorită faptului că atât Dorz cât și Marini erau pe atunci niște începători în privința scrisului și nu aveau suficient talent și experiență în jurnalistică precum o avusese mentorul acestora doi. Prin urmare, în revistă nu apar foiletoane așa cum au fost cele semnate de preotul Iosif Trifa precum „Citiri și tâlcuiri în Biblie”, „Alcoolul”, „Spre Canaan” și altele. Partea a doua a revistei „Familia Creștină” cuprinde știri din țară și din întreaga lume despre desfășurarea anumitor eve-nimente la care participau regele Mihai I și mareșalul Ion Antonescu din această perioadă și a o-perațiunilor din timpul celui de-al doilea război mondi-al, fiind scrise conform spiritului vremii. În această perioadă destul de frământată Dorz nu și-a publicat nimic datorită participării acestuia pe frontul de Est până în 1943. În ciuda sistării revistei ”Familia Creștină” din 1943, a fost tipărit la Tipografia „Doina” din Beiuș volumul de poezii În așteptarea Mirelui sub pseudonimul Cristian Dor.

Pe lângă apariția într-o serie nouă a ziarului ”Isus Biruitorul” din 1946, în perioada anilor 1945-1947 Dorz va publica câte un volum de poezii pe an. Astfel, în 1945 a apărut volumul de poezii Cântările Apocalipsei în 5 mii de exemplare la Editura „Cartea de Aur” din Sibiu. În 1946 a apărut volumul de poezii religioase Un cântec de iubire în 3 mii de exemplare. Totuși, în anul 1947, ultimul în care Dorz își va putea publica opera sa literară în România în timpul vieții sale, i-au apărut două volume de poezii Spre Țara Dragostei în 3 mii de exemplare și Pe genunchii lui Isus.

În timpul primilor 15 ani de activitate litarară, Traian Dorz a colaborat cu material religios și la alte publicații din țară precum: „Revista Funționarilor Publici” din București, „Prietenul copiilor” din Iași, „Satul” din București, „Revista Penitenciarelor” din București, „Farul Creștin” din Arad, „Vestitorul Evangheliei” din București, „Beiușul” din Beiuș, „Noua Gazetă de Vest” din Oradea, „Ostașul Domnului” din București și altele. Despre motivația scrisului său atunci când își făcea un bilanț în memoriul din 1 ianuarie 1978 Dorz afirma despre însemnătatea operei sale în culturalizarea, moralizarea și alfabetizarea poporului, „mulți învățând carte din dorința de a citi singuri aceste lucrări, atât de mult căutate și iubite de popor” cu sacrificii mari.

3.2. Experiența închisorilor în opera dorziană

După abdicarea regelui Mihai I și a proclamării Republicii Populare România din 30 de-cembrie 1947, pentru Traian Dorz a început lungul calvar concretizat prin petrecerea a 17 ani de închisoare pentru convingerile sale religioase și pentru că era perceput ca fiind conducător al u-nei mișcări de revigorare a sentimentului religios în rândul poporului român și apărută în sânul Bisericii Ortodoxe Române.

Conform anexei la declarația lui Dorz din 2 aprilie 1982, Dorz a fost eliberat în aprilie 1948, apoi arestat în mai 1948 și eliberat în iunie aceluiași an. A fost din nou arestat în 12 februarie 1950 și eliberat în noiembrie același an. Ultima arestare administrativă fără instanță a fost perioada 25 decembrie 1952-2 iulie 1956. Ultima perioadă când a fost închis a fost în perioada 13 martie 1959-22 iunie 1964. Spre deosebire de condamnările anterioare, această ultimă con-damnare a fost cu instanță în urma mascaradei de proces de la Cluj din 18 noiembrie 1959.

Perioadele de închisoare care au contribuit la transpunerea unor trăiri personale sau idei autentice de sorginte creștină sunt reprezentate de anii 1952-1956 și de perioada de sfârșitul anu-lui 1959- iunie 1964. Aceste poezii au fost concepute și memorate de Dorz ca apoi să le scrie în condiții excepționale noaptea după o scurtă odihnă de după o zi de muncă la C. A. P. din comuna Drăgănești, jud. Bihor. În cele ce urmează, vom prezenta contextul fiecărei poezii cuprinse în scrierile sale memorialistice.

În ziua de 25 decembrie 1952 Traian Dorz împreună cu compozitorul creștin Cornel Rusu au fost arestați și duși la sediul Securității din Deva și băgați separat în câte o celulă aflată în subsolul clădirii. În celula unde era închis Dorz era un gemuleț prin care se vedea o părticică de cer și era o încăpere slab iluminată, iar trei paturi din patru erau ocupate de diferiți deținuți politici. Din cauza spațiului întunecat și a spațiului mic în care se aflau deținuții, Dorz descria această celulă aflată la subsolul sediului Securității din Deva ca fiind un mormânt în poezia „Mormântul meu” în prima strofă a acesteia: „Mormântul meu cu ziduri negre,/ cu patru schelete de fier,/ cu șapte gratii ruginite/ și-un strop îndepărtat de cer”. În aceeași zi, Dorz era zbuciumat din cauză că nu știa de ce era arestat și trecea din extaz la agonie, simțind că rugăciunile sale nu erau ascultate de Dumnezeu. Această stare zbuciumată se vede în poeziile „Strig de-o zi și noapte-n-truna” și „Când m-au închis…”. Totuși, pe 26 decembrie Dorz a fost adus la anchetă, iar zbuciumul lui s-a risipit după ce a văzut deasupra ofițerului care stătea la masă în fața sa a văzut strălucit Semnul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Gândindu-se la acest moment, după 1964 a scris poezia „O, semnul Lui…”, o poezie plină de vigoare creștină și de frumusețe divină.

La mijlocul lunii februarie 1952, starea de sănătate a lui Dorz se înrăutățea considerabil datorită condițiilor de detenție atunci când se afla în penitenciarul din Deva. Ca urmare a acestui fapt, Dorz a compus poezia „Solia vieții mele-apuse” unde-și face loc așteptarea morții în liniște, după cum reiese din ultimele trei strofe: „Nimic n-am contra nimănue, / nici gând, nici dor de răzbunare, / în toată inima mea nu e / decât odihnă și-mpacare! // Numai un dor rămas fierbinte / spre voi cei dragi mă cheamă iară / voi fiii fericirii sfinte, / voi neuitata mea comoară. // Și chiar din porțile divine / spre voi îmi mai întorc privirea / căci și-n pământ și-n cer, cu mine / întreagă eu vă duc iubirea!”. În perioada celor 242 de zile cât a fost în detenție în lagărul Ghencea de lângă București, Dorz a compus o poezie în timp ce era de planton în baraca unde era închis cu ceilalți deținuți politici. Această poezie se intitulează „Noaptea în gheenă” în care descrie o ima-gine macabră a unei nopți petrecute în baracă a mulțimii de deținuți, cuprinzând parcă un mor-mânt comun al sufletelor din baracă. Interesantă este ultima strofă din poezie prin care poetul cere ca Domnul Iisus Hristos să se coboară în sufletul lor și-i scoată din întunericu păcatelor: „O Doamne, azi de-aicea vezi nimeni nu mai poate / spre cer măcar să-și nalțe nici gândul cel mai mic! / Coboară Tu-n adâncul adâncul acesta și ne scaote / fă totul doar Tu singur, ei nu mai pot nimic!”. Tot în această perioadă, pe 22 aprilie 1953, Dorz împreună cu doi deținuți și-au povestit despre cea mai frumoasă zi din viața lor. Ca urmare, Dorz a compus poezia „Atunci când Te-am aflat pe Tine”, amintindu-și de stările pe care le-a trăit în ziua de 8 iunie 1930.

Poezia cea mai cunoscută scrisă de Dorz dar atribuită ca autor Sf. Ioan Iacob Hozevitul este poezia „O, om, ce mari răspunderi ai”. Această poezie a fost scrisă în aprilie 1956 când Dorz era paznic de câmp la Gostatul Ciulnița unde se afla cu domiciliu obligatoriu din vara anului 1954. În acest timp a citit o carte scrisă de Voltaire care circula în țară cu care Dorz nu era de acord cu ideile scrise în acea carte. Ca urmare a meditării la necesitatea judecății finale, Dorz a scris această poezie. În toate strofele poeziei ideea predominantă este că orice vom face în viață prin scris sau prin viu grai poate avea repercursiuni pe viitor chiar dacă cel ce spune un lucru sau îl scrie poate influența generații întregi. Ultimele două strofe ale poeziei întărește ideea principală amintită anterior: „O, om!… ce mari răspunderi ai / tu vei pleca din lume! / Dar ce scrii azi, ce spui în grai, / ce lași prin pilda care-o dai, / pe mulți, pe mulți mereu spre rai / sau iad o să-i îndrume. // O, nu uita!… fii credincios / cu grijă și cu teamă! / – să lași în urmă luminos / un grai, un gînd, un drum frumos! – / Căci pentru toate ne-ndoios, / odată, vei da seamă!…”.

Perioada care a contribuit intens în îmbogățirea creației poetice dorziene de detenție a fost cea cuprinsă între anii 1959-1964. În perioada de dinainte de procesul lotului de conducători ai Oastei Domnului din 18 noiembrie 1959 Traian Dorz a înțeles că ei se aflau în închisoare din pricină că cei din fruntea Oastei Domnului nu și-au făcut lucrarea în chip vrednic așa cum le lăsase întemeietorul acestei mișcări, Iosif Trifa, din moment ce unii dintre ostașii de frunte s-au lăsat influențați de ideile cultelor neoprotestante. Referitor la acest aspect, Dorz scria în Istoria unei jertfe următoarele: „Noi lucrătorii de pe tot șantierul Oastei în mâinile cărora Dumnezeu ne dăruise spre modelare un material atât de scump cum erau sufletele fraților și surorilor noastre, oile, oițele și mielușeii pe care Tatăl nostru cel Ceresc îi răscumpărase cu prețul atât de Mare și Sfânt al Sângelui Crucii de pe Golgota, al Sângelui Scump și mântuitor al fiului său Iisus!… Noi, lucrătorii acestui material scump, începusem să ne facem în chip rău lucrarea. Unii (…) schimbau însăși structura zidăriei, cercând să sape la însăși temelia Lucrării. Alții clădeau dezordonat, nea-tent, urât… Iar ceilalți tratau cu nepăsare materialul. Ba încă făceau și <<comerț>> necinstit cu el. Astfel s-a creat o ruptură între lucrare și lucrători! Lucrarea era bună, materialul era bun, însă lucrătorii (nu chiar toți, dar cei mai mulți) erau răi. De aceea a trebuit să vină și de aceea a și ve-nit școala focului!”.

Prin urmare, înțelegând situația în genere a Oastei Domnului prin existența a două facțiuni și crezând în eliminarea ideilor neoprotestante de care unii ostași erau cuprinși Dorz a compus un poem compus din opt părți intitulat „Psalmul patimilor Oastei”. Aceste părți sunt de-numite de către poet „trepte”, fiecareia corespunzându-i câte o poezie. Prima treaptă este denu-mită furtuna și cuprinde poezia „Șiroaie neoprite de lacrimi”, o poezie de jale și de pocăință. Sta-rea de pocăință față de lucrarea Domnului continuă în treapta a doua „Rugăciunea” din poezia „Și totuși Doamne” în treapta a treia denumită simbolic „Trezirea” cu poezia „Greșit-am Doam-ne”. Starea de pocăință și cererea de iertare față de Dumnezeu și față de lucrarea mesianică trimisă poporului nostru și a Bisericii Ortodoxe apar în treapta a patra „Pocăința” în poezia „La ferestre cu zăbrele” și în treapta a cincea „Mărturisirea” în poezia „Iertare Îți cerem”. În fața cernerii și a cuptorului de curățire a lucrării și a sufletelor conducătorilor acesteia vine treapta a șasea ”Legământul” prin poezia înălțată ca o rugăciune solemnă de legământ „Doamne, Dumnezeul clipelor solemne” prin care se pune un hotar față de prezent cu nădejde de îndreptare pentru viitor. Treapta a șaptea „Lumina” concretizată prin poezia „A sosit izbăvirea” era o urare venind de departe ca o lumină a îndurării, a Harului Ceresc trimisă pocăinței sincere care vine din partea tu-turor în urma legământului dureros depus în fața lui Dumnezeu din mijlocul rugului aprins pe ca-re ispășeau fiecare partea sa de vină cu făgăduința unei îndreptări totale și definitive. Ultima treaptă denumită „Închinare” prin poezia „Hristos ne-a adus biruința” este o cântare de mulțumi-re și de slavă adusă lui Iisus Biruitorul pentru izbăvirea din starea rea în care erau.

Desigur că mai sunt și alte momente pe care Dorz le-a trăit, iar opera sa poetică din această perioadă reprezintă o perioadă foarte încărcată de trăiri intense de părtășie cu Dumnezeu așa cum trăiseră martirii din primele veacuri creștine. Totuși, în faptului că inițial nu avea niciun mijloc de scris, Dorz le compunea strofă cu strofă și le reținea în memorie, procedând astfel cu fiecare poezie în parte, ajungându-se la sute de poezii. Ceva mai târziu a improvizat folosind o bucățică de geam spart pe post de hârtie, un bețișor pe post de stilou, iar praful de var amestecat cu pasta de săpun pe post de cerneală.

Totuși, după mai bine de douăzeci de ani de la evenimente, Dorz și-a scris memoriile care cuprind și experiențele din gulagul românesc scrise fără resentimente față de autorități precum Nicolette Valérie Grossu în Binecuvântată fii, închisoare, în stil creștin prin transpunerea faptelor conform concepțiilor sale religioase și mărturie la lupta sa pentru propășirea credinței într-o perioadă neagră din istoria țării noastre.

3.3. Activitatea literară clandestină a lui Traian Dorz

După eliberarea sa din închisoare din 22 iunie 1964, Dorz și-a reluat activitatea literară cu caracter creștin. Condițiile de creație a operei sale erau deosebit de grele din moment ce ziua era la muncile agricole din cadrul C. A. P. -ului, iar de la miezul nopții până la răsăritul soarelui erau singurele ore în care putea scrie poezii, meditații și povestiri cu caracter moralizator timp de zece ani. Conform memoriului lui Dorz cu privire la activitatea sa literară din 1 ianuarie 1978, majoritatea vechilor cititori ai operei dorziene i-au solicitat mereu cântări, poezii și meditații, fiind nevoit să scrie în tot puținul său timp liber de care dispunea după munca alături de familia sa la C. A. P. până în 1974.

În cadrul arhivei fostei Securități se păstrează tăcerea asupra activității literare pentru anii 1964-1970 datorită perioadei de relativă libertate caracterizată în prima fază a perioadei lui Nicolae Ceaușescu care a atins punctul culminant în 1968 când s-a opus intervenției militare din Cehoslovacia. Cu toate acestea, în 1969 i s-a deschis lui Dorz un nou dosar de urmărire informativă, iar pe 30 decembrie 1970 i s-a deschis un dosar penal „pentru infracțiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste”.

Ca urmare a acestor lucruri, informatorul „Negrea Doru” relatează în nota sa informativă din 26 februarie 1971 că Traian Dorz a fost percheziționat de către ofițerii Securității în ultimele zile ale lunii ianuarie 1971 și i s-au confiscat două biblii și câteva benzi de magnetofon și i s-a spus să se prezinte pe 1 februarie la Securitatea Județeană Oradea. Referitor la acest episod relatat de către informatorul „Negrea Doru” Traian Dorz scria în memoriile sale că în timp ce lu-cra la Hristos – Comoara Psalmilor având pe pat tot felul de caiete, Biblia și hârtiile pe care le folosea ca ciorne pentru a-și scrie ideile a auzit apropiindu-se mașina Securității și vorbe din fața ușii. Din această cauză a reușit să-și acopere ceea ce scria cu pătura și-i aștepta pe ofițerii Securității stând în pat. Ofițerii Securității au venit însoțiți de șeful postului de Miliție Drăgănești pentru a percheziționa domiciliuil lui Dorz în vederea manuscriselor și înregistrărilor specifice mișcării de renaștere spirituală Oastea Domnului. Percheziția a durat trei ore și au fost confiscate o mulțime de cărți, caiete, scrisori, reviste și benzi de magnetofon, iar de patul lui Dorz nu s-au apropiat din moment ce Dorz era în perioada de tratament al bolii sale de inimă de care suferea. Pe 1 februarie, Dorz s-a prezentat la sediul Inspectoratului Județean de Securitate Bihor pentru anchetă. Ancheta lui Dorz a fost destul de lungă cu două reprize de la ora 8 dimineața până la 12 și de la orele 4-10 după-amiaza și a abordat atât chestiunea poeziei „Tinerime rătăcită” scrisă de Dorz în tinerețe și considerată a fi „o instigare la ură” împotriva regimului comunist cât și activitatea de conducător al Oastei Domnului. În anul 1971 Dorz a scris lucrări de meditație creștină, de povestioare și volume de poezii precum Cărarea Tinereții Curate, Scumpele noastre surori, Pe genunchii lui Iisus, Leagănul de Aur, Țara Minunată, Hristos – Comoara Bibliei, Cântări de Drum, Cântări de Sus.

În privința activității literare din anii 1972 și 1973 atât Dorz cât și arhiva fostei Securități păstrează tăcerea. Totuși, în august 1974 activitatea literară clandestină a lui Dorz a intrat din nou în atenția Securității datorită aflării prin interceptarea scrisorii lui Cornel Rusu către Sergiu Grossu din 20 iulie 1974 despre un proiect de scriere a istoriei Oastei Domnului de către Traian Dorz. Pe 27 august 1974 ofițerii de la Securitate i-au făcut o vizită lui Traian Dorz în biroul de arhivă din cadrul Protopopiatului din Beiuș, jud. Oradea fiind întrebat de proiectul unei istorii a Oastei Domnului la care lucra Dorz și care intrase în atenția Securității. Ca urmare a acestei situații, ofițerii l-au condus pe Dorz până la domiciliul său din Mizieș cu mașina cu scopul de a face percheziție de a-i confisca toate manuscrisele. Cu toate acestea, Dorz se aștepta la aceasta prin scrisoarea compozitorului creștin Cornel Rusu din Simeria pregătind pentru sacrificare copii după manuscrisele sale împreună cu caietele de însemnări cu privire la istoria Oastei Domnului.

Din percheziția care avusese loc pe 27 august 1974 în dosarul de urmărire informativă a lui Traian Dorz există două declarații datate în această zi. În prima declarație a lui Dorz observăm că proiectul de istorie a Oastei Domnului intitulat de către acesta Istoria unei jertfe se bazează atât pe date culese personal și pe notițe personale culese încă din 1935 cât și pe date și notițe personale ale unor martori la evenimentele acestei mișcări în primii zece ani de existență cât și din anumite locuri de la sfârșitul anilor 1930. Tot în această declarație mai vedem și alte scrieri precum poezii, meditații și cântări religioase care au fost predate pentru consultare Organelor Se-curității Statului, afirmând că asupra sa și la domiciliul său nu mai posedă „niciun fel de scrieri personale care se referă la istoria sau activitatea prezentă a Oastei Domnului”.

Cea de-a doua declarație a lui Traian Dorz datată în aceeași zi cu prima declarație cuprinde inventarul scrierilor personale confiscate de către autorități în urma percheziției domiciliului acestuia din ziua amintită anterior. În urma acestei inventarieri a scrierilor dorziene din această declarație observăm activitatea prolifică de scriitor creștin clandestin în perioada când o parte a scriitorilor se ocupau cu slăvirea regimului comunist și a lui Nicolae Ceaușescu în urma tezelor din iulie 1971. Aceste scrieri dorziene confiscate erau: Istoria unei jertfe, volumul I (5 caiete cu diferite însemnări, notițe și scrieri referitoare la istoria Oastei Domnului de la începuturi până în 1935), Hristos – Comoara Psalmilor (3 caiete de meditații asupra Psalmilor, versificări asupra acestora și însemnări vechi), Scumpele noastre surori (2 caiete), primul caiet de Meditații la Evanghelia după Ioan care cuprinde meditații după Ioan capitolul 1 (1 caiet), volumul de poezii Cântări Nemuritoare (4 caiete) și 18 caiete de meditații, poezii, povestiri și proverbe.

Spre surprinderea lui Dorz, materialele confiscate i-au fost returnate pe 15 noiembrie 1974 de către inspectorul de Culte și de ofițerul de Securitate la biroul acestuia după ce s-a plâns în anii anteriori că se ard cărți confiscate. Cu acest prilej Dorz a fost interogat cu privire la activitatea sa și și și-a dat declarația că a primit manuscrisele confiscate și i s-a atras atenția ca manuscrisele să fie folosite în interes personal și să nu fie răspândite printre ostași.

Cu toate acestea, Traian Dorz a continuat să scrie meditații, poezii și a continuat să scrie prin 1975 al doilea volum de istorie a Oastei Domnului care cuprinde perioada desfășurării conflictului dintre preotul Iosif Trifa și mitropolitul Nicolae Bălan dintre anii 1935-1938 și acutizat în anii 1939-1944 și perioada de tranziție spre comunism din anii 1945-1947. În anul 1977 Securitatea se preocupa de publicarea operei poetice a lui Dorz în străinătate și de răspândirea clandestină printre ostași a acesteia, semnificativ fiind nota informativă a informatorului „Andrei” din 8 februarie 1977 care bănuia că sunt aduse clandestin un volum mare de poezii scris de Traian Dorz și editat în Occident. Această bănuială a fost confirmată de declarația Fidiei Delapeta din 6 iunie 1977 care relatează că volumul de poezii intitulat Cântări nemuritoare scris de Traian Dorz a apărut ilegal în martie 1977 de către Gheorghe Barbu junior zis Gheți. Ceea ce va frapa regimul comunist din România este articolul „Un poet țăran” semnat de poetul Ioan Alexandru și publicat în revista Flacăra nr. 26 din 30 iunie 1977 scris în mod elogios față de opera poetică a lui Traian Dorz și desconsiderată de către cenzura regimului datorită abordării tematicii religioase și a moralei creștine în defavoarea poeziilor omagiale aduse lui Nicolae Ceaușescu. Acest articol este unul curajos în care evidențiază pe scurt opera lui Dorz și poeziile scrise de acesta pe care le citise Ioan Alexandru, precizând că Traian Dorz introduce în cuvântul său mai mult lirism și că a reluat dialogul cu natura pe o altă treaptă mai aproape de Ființă decât de Folosință. Partea interesantă a acestui articol este finalul acestuia: „Câți poeți ca Traian Dorz nu au apostolit în anonimat satele Transilvaniei în vremi de restriști până ce au apărut dintre ei Coșbuc, Goga. Cuvi-ne-se prinos de recunoștință acestor suflete care sunt sarea pământului într-un popor, în cazul de față, acestui confrate transilvan prin versul căruia au sporit binele și prinosul pe pământul românesc”.

Faptul că s-au adus clandestin literatură religioasă și un volum de poezii religioase scris de Traian Dorz s-a intensificat operațiunea de interceptare și de confiscare a acesteia deoarece literatura religioasă clandestină adusă atât în România cât și în alte țări din spatele Cortinei de Fier pune în pericol propagarea a așa-numitului „ateism științific” în țările din blocul comunist. Prin urmare a acestui fapt ofițerul nota în josul notei informative a informatorului „Andrei Ioan” din 8 iulie 1977 ca „La ieșitrea din țară [a lui Gheorghe Barbu jr. zis Gheți] vom cere un control vamal sever pentru a stabili dacă încearcă să scoată anumite documente ale O[astei] D[omnului] din țară.

Pentru a se preveni ca opera literară a lui Dorz să fie publicată în Occident și să intre pe teritoriul țării noastre ilegal s-a venit cu propunerea ca Dorz să fie încurajat să-și publice opera în țară. Tot informatorul „Andrei Ioan” relata în nota sa informativă din 8 august 1977 că în timpul discuției despre problema tipăririi operei lui Dorz într-o antologie de poezie religioasă sub girul baptiștilor care s-a rezolvat prin acceptul lui Dorz cu condiția să nu se modifice textul poeziilor și să nu poarte numele niciunei confesiuni. Totuși pe 8 august 1977 Dorz a fost silit să renunțe la colaborarea cu baptiștii în privința publicării operei sale de către consilierul episcopal Nicolae Mara, promitându-i că Episcopia Oradiei se va îngriji de tipărirea operei sale la Sibiu sau Bucu-rești. Totodată în vederea publicării operei sale în țară a venit în vizită la el scriitorul Ion Dumitriu-Snagov care i-a pus în vedere că baptiștii nu vor putea să-i publice opera sa deoarece aceștia nu vor obține dreptul de editare. Dumitriu-Snagov i-a spus că Uniunea Scriitorilor este interesată de opera sa și va face toate demersurile ca opera sa să fie publicată într-o editură de stat, dar mai ales să trimită pentru publicare mai multe poezii la diverse reviste literare precum „România literară”. Aceste lucruri au fost preluate și de raportul întocmit de Inspectoratul Județean de Securitate Bihor și trimis către Direcția I București pe 1 septembrie 1977 care relatează despre contactele pe care le-a avut Traian Dorz cu baptistul Ioan Maier din 14 iulie, cu preotul consilier episcopal Nicolae Mara din 8 august și cu Ion Dumitriu-Snagov din 12 august cu privire la publicarea operei sale în mai multe volume de poezii fie inițial din partea baptiștilor, fie din partea Episcopiei Oradiei și din partea sprijinului scriitorului Dumitriu-Snagov. Dorz s-a ținut de cuvânt prin retragerea consimțământului său pe 10 septembrie și a spus preotului consilier episcopal Mara că în cazul în care instituțiile culturale și editurile bisericești nu-i vor publica poeziile, Dorz are conștiința împăcată că și-a făcut datoria de creștin și de cetățean pe acest pământ, dezavuând lupta pentru libertate religioasă dusă de Sergiu Grossu și de pastorul baptist Iosif Țon.

Situația care a umplut paharul a fost aflarea răspândirii ilegale a volumului 3 din Istoria unei jertfe scrisă de Traian Dorz de către Securitate. Acest volum este mai degrabă unul memorialistic în care se descriu evenimentele petrecute de la 31 decembrie 1947 până în aprilie 1976, inclusiv experiențele din închisorile comuniste cu care Dorz intrase în contact. După cum remarca informatorul „Andrei Ioan” despre acest volum că descrie „perioada în care era închis” Dorz, surprinzând mâhnirea lui Dorz de faptul că la Comănești organele de stat au găsit pe învățătoarea Virginia Cojocaru din Măgirești, jud. Bacău, care făcea copii dactilografiate a volumului III din Istoria unei jertfe. După câteva zile, Dorz a fost cercetat de către ofițerii de Securitate în legătură cu multiplicarea volumului III din Istoria unei jertfe de către învățătoarea Virginia Cojocaru din comuna Măgirești, jud. Bacău, așteptându-se la aceasta. În urma cercetărilor la domiciliul lui Dorz s-au găsit patru exemplare din acest volum. Fiind întrebat ce avea de gând să facă cu atâtea exemplare, Dorz a răspuns că această istorisire este jurnalul său, mărturia sa, povestea vieții sale, testamentul său vrând să lase câte un exemplar fiecăruia dintre copii săi, Sfântului Sinod al BOR, Departamentului Cultelor, Uniunii Scriitorilor și Academiei RSR deoarece acest volum are valoare istorică, literară, religioasă și educațională. Atât declarația Virginiei Cojocaru din 29 noiembrie 1977 cât și declarația lui David Ioan Bălăuță din 1 decembrie 1977 prezintă această lucrare aproximativ la fel cum o prezintă Dorz în declarația sa amintită mai sus. Cu toate acestea, raportul nedatat trimis de Inspectoratul Județean de Securitate Bacău către Inspectoratul Județean de Securitate Bihor precizează că „În volumul III Traian Dorz descrie în mod tendențios, calomniator, măsurile luate de organele de stat împotriva sa și a altor persoane care au acționat contra statului din cadrul asociației, arătând că <<sute de persoane nevinovate au fost supuse unui regim inuman>>, fiind arestate și condamnate pe nedrept. Autorul scoate în relief poziția fermă a sa și a altor elemente din cadrul <<O[astei] D[omnului]>> în timpul cercetării și detenției”. Acest punct de vedere cu privire la lucrarea menționată mai sus precizat în raportul Securității reprezintă un punct de vedere pentru apărarea sistemului comunist, din moment ce scrierea unor memorii din perioada detenției din închisorile comuniste reprezenta în viziunea regimului o atingere a securității naționale.

Prin urmare, opera lui Dorz a început să fie urmărită de Securitate. Pentru a reuși acest lucru, ofițerii Securității i-au cerut lui Dorz să redacteze un memoriu prin care să arate pe scurt toată activitatea sa publicistică și scriitoricească de la început până în momentul redactării acestui memoriu din 1 ianuarie 1978. Acest memoriu pe care l-am menționat anterior și l-am folosit pentru a surprinde activitatea scriitoricească din primii săi ani de creație. După cum am văzut mai înainte, Traian Dorz precizează în acest memoriu o prolifică activitate literară încă de la început și reluată în forță încă din 1964. Cu toate acestea, încercările sale de a publica în țară fie la diverse reviste precum revista „Albina” din București, revista „Familia” din Oradea și ziarul „Crișana” din Oradea, fie la diverse edituri din București cu lucrarea „Comori Universale” s-au finalizat fără niciun rezultat. Dorz scria în memoriul din 1 ianuarie 1978 că i-au fost ridicate de către autorități toate lucrările sale vechi și noi pe 16 decembrie 1977 când a trebuit să raporteze despre multiplicarea volumului III din Istoria unei jertfe întocmită de el. În ciuda confiscării operei sale, Dorz face un apel la autorități că în cazul în care nu i se vor înapoia ceea ce i-au fost confiscate, el nu va mai putea finisa acele lucrări confiscate și nici nu le mai poate trimite la Uniunea Scriitorilor, la Academia Republicii Socialiste România, la Departamentul Cultelor și la Institutul Biblic al Bisericii Ortodoxe Române. Concluzia acestui memoriu exprimă devotamentul lui Dorz față de idealul răspândirii luminii, culturii, moralului și frumosului: „În speranța că totuși Autoritatea de Stat va aprecia pozitiv aportul moral, cultural și educativ adus în poporul nostru de toate aceste lucrări ale mele, atât vechi cât și noi – doresc să-mi exprim și cu acest prilej devotamentul meu rămas întreg, pentru acest nobil ideal”.

Petru interceptarea operei clandestine a lui Dorz au fost instruiți și informatori atât din rândul consătenilor lui Dorz cât și din rândul ostașilor. De pildă, informatorul „Gabor” relatează în prima parte a notei sale informative din 31 ianuarie 1978 despre confiscarea unor manuscrise de ale lui Traian Dorz de către ofițerii Securității din 16 decembrie 1977, incluzând regretul Floricăi Gavra cu privire la confiscarea volumului III de istorie a Oastei Domnului în care tatăl ei își povestea și experiențele pe care le trăise în închisorile comuniste.

În aprilie 1978 s-a reluat chestiunea multiplicării volumului III din Istoria unei jertfe scrisă de Traian Dorz prin interceptarea corespondenței învățătoarei Virginia Cojocaru din comuna Măgirești, jud. Bacău. Printre altele ofițerii Inspectoratului Județean de Securitate Bacău au descoperit că Virginia Cojocaru ținea legătura cu pensionarul Nicolae Curt din Bușteni, jud. Prahova, care a activat în cadrul acestei mișcări din 1947 până în noiembrie 1959. În declarația lui Curt din 21 aprilie 1978 observăm că nu avea nicio tangență cu acțiunea Virginiei Cojocaru și că nu mai are nicio tangență cu Oastea Domnului de niciun fel după stabilirea sa cu domiciliul în orașul Bușteni din 1960. De altfel, el nici nu mai voia să mai țină legătura nici cu Dorz, nici cu David Ioan Bălăuță din comuna Măgirești, jud. Bacău.

Urmarea memoriului redactat de Dorz pe 1 ianuarie 1978 a fost solicitarea de către episcopul Vasile Coman al Oradiei a volumului de proverbe culese de Dorz care s-a intitulat La Izvoarele Luminii. Conform notei informative din 26 august 1978 care aparține informatorului „Mihailovici”, informatorul „Mihailovici” preciza că lucrarea lui Dorz La Izvoarele Luminii a fost solicitată de către episcopul Vasile Coman al Oradiei pentru a fi înaintată Departamentului Cultelor în vederea obținerii avizului pentru publicare a acestui volum. Episcopul Coman nu era sigur că va fi publicat acest volum deoarece „cei de la Departament sunt foarte zgârciți în a da aprobări”. Desigur că episcopul Vasile Coman al Oradiei a avut dreptate, fiind nevoit să-i trimită înapoi lui Dorz lucrarea scrisă de el pe 13 iulie 1978. Tot pentru publicarea acestei lucrări și la sugestia episcopului Oradiei ca acest volum să fie publicat la o altă editură, Dorz l-a solicitat pe redactorul revistei „Flacăra” din București Adrian Păunescu pentru a-i recomanda vreo editură pentru tipărirea volumului La Izvoarele Luminii, însă fără niciun rezultat din moment ce i s-a trimis după o anumită perioadă pachetul nedesfăcut.

Avându-se precedentul multiplicării volumului III de istorie a Oastei Domnului care aborda subiecte tabu pentru regimul comunist din țara noastră și s-a pus în vedere faptul apariției unui memoriu despre Oastea Domnului întocmit pe 23 august 1978 de Comitetul Creștin pentru Apărarea Drepturilor Religioase în România și transmis la postul de radio „Europa Liberă” pe 26 septembrie 1978 cu care Dorz nu a contribuit cu absolut nimic, în planul de măsuri din 19 octombrie 1978 se prevedeau interceptarea canalelor de legătură cu exteriorul prin cooptarea informatorului „Andrei Ioan” și identificarea legăturilor lui Dorz mai ales din orașul Beiuș în vederea controlării acestora cu sursa S din moment ce ofițerii presupuneau că Dorz folosea diferite adrese pentru a scăpa de sub controlul Securității.

Chiar dacă apăreau informații cu privire la publicarea unor lucrări religioase scrise de Traian Dorz, acesta în declarația sa din 12 ianuarie 1979 scria că nu știe nimic dacă au fost publicate sau nu. Singura de care știe că a apărut este volumul de poezii Cântări nemuritoare, iar despre primele două volume de istorie a Oastei Domnului Dorz nu știe sigur dacă au fost publicate în Occident. În schimb, de al treilea volum de istorie a Oastei Domnului Dorz e sigur că nu avea cum să apară în Occident din moment ce toate exemplarele multiplicate erau confiscate de către Securitate. Prin urmare, singurele lucrări care pot să apară în Occident sunt cele cu caracter pur religios precum poezii, meditații, proverbe sau povestiri. În ciuda declarației dată pe 12 ianuarie 1979 de către Traian Dorz în care aborda pe scurt chestiunea publicării operei sale în Occident, pe 5 februarie 1979 Direcția I a trimis un ordin către Inspectoratul Județean de Securitate Bihor prin care se voia rezultatul măsurilor stabilite de către cei din centru în dosarul de urmărire informativă pe numele lui Traian Dorz sub numele de cod „Alecu”. În cadrul acestui ordin s-a făcut precizarea ca raportul întocmit de către ofițerii de Securitate care se ocupă de cazul lui Traian Dorz să se refere la împrejurările care au făcut posibil scoaterea din țară și răspândirea în mod clandestin atât în țară cât și în Occident a unor manuscrise ce aparțineau lui Dorz.

Prin urmare, ofițerii de Securitate din Beiuș au venit în vizită la Dorz și i-au cerut să scrie o notă declarație despre publicarea manuscriselor sale în Occident, despre Gheorghe Barbu din RFG, despre Cornel Mojic din RSF Iugoslavia și despre vizita lui Dionisie Trifa la domiciliul său. În ceea ce privește publicarea manuscriselor sale în Occident, Dorz relata ofițerilor că el n-a dat nimănui niciun manuscris de-al său și nu a dat împuternicire de a fi publicate. Cu toate acestea Dorz preciza fie că acelea ce au fost duse au fost luate de către membri cultelor neoprotestante fie că au fost republicate de diferiți membri ai acestor culte ceea ce Dorz publicase dinainte de 1948. În contactele avute cu delegații baptiștilor din București, Dorz le-a dat manuscrise ce conțin poezii, meditații și proverbe cu caracter social sau religios. Pe lângă acestea, Dorz a precizat foarte clar în legătură cu chestiunea multiplicării volumului III de istorie a Oastei Domnului, reluând ce a scris în declarația sa din 12 ianuarie.

Pe 25 iulie 1979 Direcția I in București comunica Inspectoratului Județean de Securitate Bihor că în urma cercetărilor pentru interceptarea literaturii religioase pătrunsă ilegal în țara noastră s-a găsit în domiciliul lui Eugen Jurencu din București o cantitate mare de literatură religioasă tipărită în Occident, printre care și materiale a căror autor este Traian Dorz. În ciuda tuturor măsurilor luate de către Securitate, în viziunea ofițerilor de Securitate manuscrisele lui Dorz circulă clandestin în Occident pentru a fi tipărite acolo și răspândite clandestin în țară. Pe lângă acestea, s-a confiscat un exemplar din volumul de poezii „Osana, Osana” scris de Traian Dorz pentru a se stabili proveniența acestui material. Desigur că acest volum nu are înscris un număr de serie și nici locul și anul de apariție fiind specific răspândirii clandestine în RSR.

Raportul din 25 iulie 1979 a constituit preludiul acțiunilor Securității de interceptare a literaturii religioase clandestine din anii următori care purtau nume de cod „Canal-80”, „Canal-81” și „Canal-82”. Ca urmare, Inspectoratul Județean de Securitate Cluj raportează Direcției I pe 4 august 1979 că agentul veterinar Petru Giurgi din satul Poienile Izei, jud. Maramureș, ar deține cele trei volume de istorie a Oastei Domnului scrise de Traian Dorz și alte materiale religioase pe care le-ar dactilografia pentru răspândire. De aceea, milițienii care se ocupau de urmărirea informativă a lui Petru Giurgi au fost sesizați și au făcut percheziția la domiciliul acestuia, cerându-i lui Giurgi să declare despre materialele religioase ce le deține. Pe 8 august, Petru Giurgi precizează în declarația sa din această zi că Dorz a fost în vizită la el pe 25 martie 1979 care i-a adus cartea Biblia cu ilustrații pentru ochișori micuți scrisă de celebrul editor american Kenneth Nathaniel Taylor. În urma percheziției desfășurată la domiciliul lui Petru Giurgi din Poienile Izei din 8 august s-a ridicat cartea Biblia cu ilustrații pentru ochișori micuți scrisă de Kenneth Nathaniel Taylor, negăsindu-se la el manuscrisele de istorie a Oastei Domnului lui Dorz de care se făcuse caz la Inspectoratul Județean de Securitate Cluj.

În legătură cu apariția clandestină a volumului de poezii „Osana, Osana” scris de Traian Dorz, Dorz a trebuit să dea o declarație pe 5 octombrie despre activitatea sa și despre anumite persoane cu care luase contact. Cu privire la tipărirea lucrărilor sale în străinătate, Dorz scria: „Nu cunosc pe nimeni care se ocupă de tipărirea lucrărilor mele. Un consimțământ formal pentru tipărirea acestora nimeni nu mi-a cerut până în prezent. Iar eu n-am avut cum să mă opun. Din aceste lucrări tipărite n-am văzut decât două: Cîntări nemuritoare – care deși îmi aparține textul în întregime, – pe copertă nici nu-mi poartă semnătura. Și Osana care conține poezii și ilustrații pentru copii. Astfel de lucrări ale mele – compilate, trunchiate, mistificate și nesemnate – am mai văzut în multe lucrări scrise sau înregistrate pe la baptiști și penticostali, dar acum m-am obișnuit cu astfel de metode. La mine ajung foarte rar și întâmplător câte una din aceste lucrări. Cine le primește n-are interes să le mai dea. Din cele traduse în limbi străine n-am văzut nimic”. Deși părea că nu era de acord cu apariția acestor volume în străinătate, Dorz era bucuros că apăreau publicate chiar și în străinătate, fiind ca o încununare a operei sale ca urmare a eșecurilor repetate de publicare a operei sale la editurile din țară. Tot în privința apariției lucrărilor lui Dorz publicate în Occident și care ajung în țara noastră clandestin, raportul întocmit de Direcția I din 20 noiembrie 1979 relata că Dorz nu cunoaște cine i-a scos din țară volumul și cine l-a tipărit în Occident, însă materialele redactate de el le-a dat spre consultare mai multor persoane printre care a fost amintit și baptistul Ioan Maier din București. Tot prin intermediul lui Ioan Maier baptistul Victor Negară relatează că prin Maier l-a cunoscut pe Dorz al cărui domiciliu era un punct de sprijin pentru materialele religioase publicate în Occident și aduse clandestin în țara noastră.

Anul 1980 a debutat cu zvonuri despre averea lui Traian Dorz printre ostași. De pildă, informatorul „Nedelcu” relatează în nota sa informativă din 8 februarie 1980 despre nemulțumirea preotului Cornel Avramescu din Uroi, jud. Arad, legat de o casă din Hunedoara cumpărată de Ioan Jeler din Chimindia. Preotul Avramescu spunea – conform informatorului „Nedelcu” – că acea casă nu valora 130000 lei și lansa zvonul că Dorz i-a făcut cadou lui Ioan Jeler acea casă și că Dorz a făcut avere din vânzarea cărților religioase și a bibliilor. Pe lângă acestea, preotul Avramescu susținea că soția lui Ioan Jeler ar fi lucrat „o lungă perioadă de vreme servitoare în casa lui Traian Dorz”. Informatorul „Negrea Doru” – un ostaș care nu-l agrea deloc pe Dorz – lansa zvonul că Nina Tufan primise cadou de nuntă din partea tatălui ei o casă în valoare de 200000 lei.

Tot în 1980 se intensifică interesul de interceptare a manuscriselor lui Dorz care circulă clandestin atât în țară cât și în vederea publicării acestora în Occident din moment ce din acest an Securitatea a declanșat operațiunea de prevenire a introducerii materialelor religioase ilegal în țară sub numele de cod „Canalul-80”. În acest sens, Inspectoratul de Securitate Bihor trimitea ordin Inspectoratului Județean de Securitate Covasna pe 21 aprilie 1980 prin care i se cerea să-l fileze pe Dorz care se afla într-o stațiune balneo-climaterică de pe raza județului Covasna pentru tratarea bolii sale de inimă și de circulație, precizând să informeze Inspectoratul Județean de Securitate Bihor atât cu privire la persoanele care îl vizitează și la activitatea de conducător al Oastei Domnului cât și la intențiile de scoatere din țară „a unor materiale cu conținut mistico-dușmănos”. Tot în această direcție, în cadrul notei de analiză în dosarul de urmărire informativă „ALECU” din 22 aprilie s-a propus un plan de măsuri de interceptare a materialelor religioase scrise de către Dorz care sunt publicate în Occident, dar mai ales punerea în circulație a unor zvonuri pentru a știrbi autoritatea morală pe care o are Dorz în fața ostașilor.

Zvonurile apărute în 1980 au fost infirmate de către Dorz în urma vizitei regulate pe care o făceau ofițerii de Securitate pe 3 februarie 1981. Văzând ofițerii în ce condiții de sărăcie trăia Dorz, acestuia i s-a cerut să dea o lungă declarație despre activitatea sa de conducător al Oastei Domnului, despre deplasările în țară din ultimele luni până în momentul scrierii declarației, despre vizitele pe care alții le fac la domiciliul său și despre cazul profesorului Vasile Moisescu din Arad, cel al lui Radu Căpușan din Cluj și cel al lui Viorel Clintoc. Referitor la zvonurile despre el că ar fi acumulat avere în urma activității sale literare Dorz scria în declarația sa din 3 februarie 1981: „Oricine îmi poate vedea viața mea și cât de materialist am fost, că după 50 de ani de activitate literară, în urma căreia numai drepturile de autor, după lucrările tipărite, ar fi fost legal să mă facă să am și eu măcar și o casă ca lumea. Dar se știe în ce condiții locuiesc, mă hrănesc și mă îmbrac. Condiții asemenea ultimului consătean al meu, dacă nu și sub ale acestuia. Dar nu mă plâng, însă cine se interesează de cinstea unui om, trebuie să aibă în vedere ce poate fi dovedit și ce nu, din cele ce se vorbesc despre el, intenționat sau nu”, arătând condițiile mizere în care trăia.

Cu toate acestea, ofițerii care instrumentau cazul lui Traian Dorz considerau în cadrul notei raport din 4 septembrie 1981 că a intrat în contact cu așa-zise „elemente ostile din țară și străinătate” prin care a scos în exterior o parte din manuscrisele sale pentru publicare. În declarația lui Dorz din 7 octombrie 1981 specifica că i-au fost aduse 55 de exemplare de Cântări nemuritoare către un necunoscut. Desigur că această lucrare și altele au fost trimise prin mai mulți baptiști și penticostali care s-au stabilit în Occident. Tot în această declarație, Dorz relatează că mai așteaptă din Occident volumul de poezii Cântă-mi mamă care să cuprindă poezii însoțite de ilustrații precum volumul de poezii Osana, Osana .

În anul 1982 s-a dat startul operațiunii „Canalul-82” pentru prevenirea introducerii materialelor religioase ilegal în țara noastră la care au fost implicați Traian Dorz împreună cu frații Augustin și Alexandru Pop din Cluj, Lucian Rus din Alba Iulia și Vasile Roșianu din Sibiu. Dorz scria în Istoria unei jertfe volumul IV că în data de 12 februarie 1982 cu ocazia adunării ostașilor la mormântul preotului Iosif Trifa a flat de la Vasile Roșianu că îi sunt aduse niște cărți religioase. La auzul acestei vești Dorz s-a bucurat însă din cauza lipsei de mijloace cu care să le poată duce și a frigului a amânat ridicarea cărților sale cu o altă ocazie. Această ocazie a venit pe 26 februarie 1982 când Dorz a venit la Cluj în vizită la fiul său Viorel Dorz, iar a doua zi s-a întâlnit cu frații Augustin și Alexandru Pop, stabilind în comun acord să meargă la Sibiu pe 6 martie 1982. Pe data de 6 martie la orele 1630 Dorz s-a întâlnit la mormântul preotului Trifa cu frații Pop, Petru Giurgi din Poienile Izei, jud. Maramureș și cu Gheorghe Pușcașu din Brașov. Întâlni-rea a durat circa 30 de minute, plecând cu mașinile până la domiciliul lui Vasile Roșianu pentru a transporta cărțile. Dorz s-a înțeles cu ceilalți ca sacii cu materialele religioase publicate în Occident să rămână la Alexandru Pop din Cluj până când Dorz va reveni la Cluj din perioada tratamentului din stațiunea din Covasna.

În documentele din arhiva fostei Securități observăm vigilența autorităților din moment ce au existat și în anii 1980-1981 cazuri de introducere ilegală a bibliilor și a scrierilor religioase venite din Occident. Cu acest prilej, promptitudinea autorităților de depistare a rețelelor de contrabandă a literaturii religioase se vede clar atât în raportul întocmit de Inspectoratul Județean de Securitate Alba din 1 martie 1982 cât și în raportul trimis de Inspectoratul Județean de Securitate Alba către Direcția I din 9 martie 1982. Informatorul „F. Gigorescu” menționa în nota sa informativă din 18 martie 1982 că Dorz primea cărți religioase tipărite în Occident precum Cân-tări nemuritoare și Cântările Domnului. și anumite cărți care aparțineau diverselor culte neoprotestante. Cu toate acestea, pe 22 martie 1982 Direcția I trimitea un ordin Inspectoratului Jude-țean de Securitate Alba prin care se specifica anchetarea lui Traian Dorz și a celorlalți partici-panți care au contribuit la transportarea și distribuirea ilegală a literaturii religioase clandestine. Tot cu privire la acest lucru, raportul trimis ede Inspectoratul județean de Securitate Alba către Inspectoratul Județean de Securitate Bihor din 23 martie 1982 precizează rolul pe care l-a avut Dorz în introducerea materialelor religioase editate în Occident clandestin în țara noastră din ca-drul operațiunii „Canalul-82”.

În perioada în care Dorz se afla în tratament la Covasna lucra la scrierea volumului 10 din Cântări nemuritoare, reușind să-l termine de scris din moment ce fusese informat de percheziția mașinii lui Augustin Pop din Cluj, al domiciliului lui Vasile Roșianu, cel al lui Gheorghe Pușcașu și cel al lui Lucian Rus. În perioada rapoartelor menționate anterior, un milițian din Covasna i-a comunicat lui Dorz ca după terminarea tratamentului în stațiune să se prezinte la Miliția municipiului Alba Iulia pentru a da declarații cu privire la introducerea clandestină atât a diverselor materiale religioase cât și a volumelor de poezii religioase aparținând lui Dorz. În seara zilei de 30 martie Dorz a venit în Alba Iulia pentru ca în dimineața zilei următoare să se prezinte la miliție, stând peste noapte la domiciliul lui Lucian Rus din Alba Iulia de la care a aflat ceea ce se petrecuse în timpul percheziției din locuința acestuia.

Pe 31 martie Dorz s-a prezentat la Miliție pentru a fi anchetat cu privire la introducerea operei sale publicată în Occident și la răspândirea acesteia, trebuind să dea o declarație despre aceste lucruri. Ancheta sa a durat timp de 4 zile deoarece ofițerii anchetatori au fost interesați de istoria mișcării de renaștere spirituală Oastea Domnului de la începuturi până în acel moment și de activitatea literară a lui Dorz. În urma acestei anchete în dosarul de urmărire informativă a lui Traian Dorz există două declarații datate 31 martie, respectiv 2 aprilie 1982. În declarația din 31 martie 1982, Dorz povestește cum s-au desfășurat evenimentele din 12 februarie și din 6 martie, inclusiv cui a dat manuscrisele sale care au fost în cele din urmă publicate în Occident și cum au ajuns materialele la el. Declarația lui Dorz din 2 aprilie 1982 cuprinde atât istoria Oastei Domnului de la începuturi până la începutul anului 1982 cât și activitatea literară a lui Dorz pe scurt. Această declarație de 15 pagini este însoțită de o anexă în care prezintă despre Viorel Trifa și despre perioadele de detenție pe care le-a cunoscut. În cele din urmă, în declarația lui Dorz din 8 aprilie sunt prezentate pe scurt evenimentele din 1981 până la 6 martie 1982 când a fost confiscată literatura religioasă care a fost găsită la persoanele menționate anterior. Interesantă este încheierea acestei declarații: „Toată ancheta s-a terminat cu concluzia de trimitere în judecată. Mi s-a spus că în termen de o lună vom fi judecați, după care mi s-a dat drumul acasă”.

Deși i s-a spus că el împreună cu frații Pop, cu Vasile Roșianu și cu Lucian Rus vor fi judecați în luna mai, pe 29 iunie cei cinci au fost judecați, fiind siliți să se apere singuri din moment ce au fost luați prin surprindere ca să nu poată avea avocați. Alexandru Pop din Cluj relata pe 18 noiembrie 2009 că Dorz nu a acceptat avocat din oficiu deoarece Dorz știa din experiența procesului din 18 noiembrie 1959 că avocații se limitau în mare parte la formularea de scuze pentru pretinsele delicte ale acuzatului. Prin urmare, atât Dorz cât și ceilalți au fost nevoiți să se apere singuri, răspunzând la întrebările puse de președinta completului de judecată și de procuror.

După proces, au fost lăsați liberi pentru a se descoperi rețeaua de introducere a literaturii religioase în țară, fără succes însă datorită faptului că Alexandru Pop a mâncat documentele care conțineau informații cu ascunzătorile pachetelor de cărți și broșuri religioase editate în Occident și adresele persoanelor de contact. Sentința de condamnare a lotului Dorz a aplicat în cazul lui Dorz o condamnare de 2 ani de închisoare. Lucian Rus și Vasile Roșianu au fost condamnați la 1 an și 2 luni de ănchisoare, iar frații Pop la 1 an de închisoare pentru încălcarea legii presei. Tot-odată secția franceză a organizației pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International a trimis în august 1982 o telegramă președintelui RSR Nicolae Ceaușescu prin care îl informa de cazul celor cinci arestați din cadrul operațiunii „Canalul-82” și i-a sugerat acestuia ca „în cazul în care s-au inițiat astfel de proceduri penale în legătură cu exercitarea neviolentă a dreptului lor la libertăți religioase, să fie retrase învinuirile și să fie oprite urmăririle penale”. Desigur că autoritățile române aveau cunoștință de această telegramă tocmai prin scrisoarea adresată de ministrul de Externe Ștefan Andrei către ministrul de Interne George Homoștean din 10 august prin care îi cerea celui din urmă spre informare. Cu toate acestea, la ordinul lui George Homoștean șeful Direcției I Aron Bordea a întocmit un raport în care trece în revistă condamnarea celor cinci că difuzau cărți și broșuri religioase cu așa-numit „conținut necorespunzător” provenite din străină-tate care urmau au fi difuzate pe raza județului Alba, precizând că aceștia au fost judecați în stare de libertate la Judecătoria din Alba Iulia care a pronunțat sentința de condamnare cuprinsă între 1-2 ani de închisoare. Pe lângă telegrama trimisă de secția franceză a Amnesty International către Nicolae Ceaușescu, la sfârșitul anului 1982 a fost publicat un articol în publicația lunară franceză Service Ortodoxe de Presse numărul 72 din noiembrie 1982 cu titlul Arestarea unor membri ai „Oastei Domnului” în care face public opiniei publice occidentale cazul lui Dorz și precizează sănătatea șubredă a acestuia. Prin urmare, acest articol a creat presiuni internaționale asupra României, situație care s-a repetat în urmă cu cinci luni în urmă pentru eliberarea celor a-restați ca urmare a operațiunilor „Canalul-80” și „Canalul-81”. Astfel, Dorz și ceilalți patru au fost eliberați în urma Decretului nr. 349/29 decembrie 1982.

Consecința presiunilor exercitate asupra României și a eliberării lotului Dorz din arest a fost publicarea articolului „Procesul întunericului – mercenarii fanatismului” semnat de Șerban Cionoff în „Scânteia Tineretului” din 3 februarie 1983 care dezavuează informațiile venite din mass-media occidentală despre cazul lui Traian Dorz și al celor patru colaboratori ai acestuia. Totodată, articolul prezintă despre mișcarea de renaștere spirituală Oastea Domnului din cadrul BOR ca fiind o „sectă” ilegală și cuprinde informații denigratoare la adresa lui Dorz și a operei sale. Informațiile din acest articol prezintă în conformitate cu ideologia comunistă prezentă de altfel și în rapoartele Securității.

Alte două articole semnate de conferențiarul universitar doctor Petre Bieltz din „Scânteia Tineretului” vizează de această dată activitatea literară a lui Traian Dorz. Aceste articole sunt intitulate „Cui folosește?” și „Vechi minciuni pentru noi credincioși. Pescuitori în apele tulburi ale diversiunii” și sunt publicate în „Scânteia Tineretului” din 25 iunie 1983. În primul articol se menționează despre primirea unui așa-zis premiu din partea unei fundații particulare de către Dorz, autorul articolului preluând informațiile despre Oastea Domnului din cartea lui Simion Asandei Ateism și religie. În cazul lui Dorz se precizează că ar fi un „veritabil mercenar al fanatismului, cu un trecut legionar notoriu”, trecut legionar fabricat mai întâi de Siguranță în 1943 și preluat de către Securitate în 1948. Al doilea articol este o recenzie răuvoitoare a volumului de poezii Osana, Osana bineînțeles respectând ideologia partidului unic.

Chiar dacă Dorz a fost închis pentru activitatea literară în 1982, el nu a încetat să scrie. În ciuda învinuirilor venite din presa ideologizată, opera sa cunoaște un nou avânt, ocupându-se de întocmirea unor lucrări de îndrumare pentru ostași. Astfel, în 1983 Dorz a lucrat la Dreptarul Învățăturii Sănătoase care constituie un fel de catehism pentru ostași în care abordează toate princi-piile de credință pe temeiul Bibliei, al operei Părinților Bisericii și al întemeietorului acestei mișcări, preotul Iosif Trifa. A doua lucrare se intitula Trei zile și adevăruri istorice din viața Oastei Domnului care abordează trei evenimente cruciale din istoria Oastei Domnului și anume Moțiu-nea din 12 septembrie 1937, evenimentele din 12-16 februarie 1938 – moartea și înmormântarea preotului Iosif Trifa – și consfătuirea membrilor marcanți ai Oastei Domnului din noaptea de 6 spre 7 noiembrie 1976. Ultima lucrare a lui Dorz din acest an se intitula Sfinții noștrii înaintași cu caracter hagiografic a mai multor ostași de seamă.

Un fapt memorabil ca și cronicar al Oastei Domnului a fost realizarea în octombrie 1984 a unui film documentar despre viața preotului Trifa în condiții de clandestinitate. Despre acest fapt, arhiva fostei Securități păstrează tăcerea deoarece nu s-a putut recruta informatori din colaboratorii tineri care l-au ajutat cu mijloace tehnice în realizarea acestui documentar. Filmările au început pe 24 octombrie 1984 la Sibiu în locurile unde a stat preotul Trifa pe parcursul celor 17 ani din viața sa, iar în acest timp Dorz își relata mărturiile cu privire la acele locuri, retrăind eve-nimentele din anii tinereții sale. Tot în această zi s-a filmat și momentul de reculegere a celor patru Traian Dorz, Gheorghe Gogan, Ionatan Ille și Daniel Ille la mormântul preotului Iosif Trifa. Pe 25 octombrie au pornit cu toții la locurile natale ale preotului Trifa din satul Certege, județul Alba, unde au vizitat casa părintească a preotului Trifa, biserica ortodoxă din sat și mormântul mamei preotului Trifa. Tot în această zi au mers în satul Avram Iancu, județul Alba, unde au vizitat biserica unde slujise preotul Trifa timp de zece ani și cimitirul cu mormintele soției preotului Trifa și a celor trei copii ai lor.

Între anii 1985-1987 Traian Dorz s-a ocupat de formarea de scriitori și compozitori creștini în cadrul celor 9 cenacluri literare, cunoscute sub denumirea de „sărbători literare”. Această denumire de „sărbători literare” este prezentă în titlurile celor nouă volume de antologie de cântare și poezie specifică Oastei Domnului prin antrenarea tinerilor talentați în munca de creație. Volumele de antologie sunt în general dactilografiate prin îngrijirea lui Traian Dorz și a unui colaborator mai tânăr, de pildă primul volum de antologie cu prilejul cenaclului literar din 1 ianuarie 1985 care a avut loc la Sibiu apare sub îngrijirea lui Dorz și a lui Ionatan Ille din Sâmbăteni. În general, cenaclurile literare se desfășurau noaptea în locuința unor ostași din localitatea unde se desfășoară acest cenaclu sau după o adunare. Cenaclurile se desfășurau în două părți. În prima parte după cuvântul de considerații generale rostit de Dorz și de unul dintre tinerii colaboratori avea loc prezentarea creației proprii a fiecărui participant. Creația poate să fie o poezie, o cântare, eseuri și altele. Partea a doua a cenaclului consta în discuții pe marginea creațiilor prezentate în prima parte.

Simultan cu preocupările lui Dorz de a forma o nouă generație de scriitori creștini, la sfârșitul anului 1985 a încheiat în primă formă volumul de poezii Taină și Minune, un volum de poezii închinat Maicii Domnului, fiecare poezie fiind însoțită de o reproducere a icoanelor ortodoxe și a unor reprezentări grafice de slaba calitate. Aceste reprezentări au fost înlocuite ulteri-or cu reproduceri după picturi celebre ale alui Tizian, Michelangelo, Rubens, Rembrandt ș. a. Acest volum de poezii va fi adus în perioada anilor 1986-1987 la diverși ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române atunci când Dorz pune problema legalizării Oastei Domnului, oferind ierarhilor câte un exemplar din acest volum cadou. Cu această ocazie, mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului scria către prof. dr. Simion Bărbulescu pe 25 septembrie 1986 că în viziunea celui din urmă Traian Dorz este un rapsod popular de un real talent, viziune susținută și de mitropolitul Antonie. Desigur că această viziune vine în aparentă contradicție cu cele afirmate de poetul Ioan Alexandru în articolul său publicat în revista Flacăra nr. 26 din 30 iunie 1977. În ciuda acestui lucru, folosirea termenului de rapsod este folosit și printre ostași precum în cazul primului cenaclu literar din 1 ianuarie 1985 de la Sibiu, Dorz fiind numit de către Ionatan Ille drept „bătrânul rapsod ce-a semănat plângând semințele credinței prin cuvânt, prin vers, după anii lungi ce le-a tot încălzit cu focul rugăciunilor”.

În ultimii trei ani de viață, activitatea literară a lui Dorz cunoaște o restrângere față de anii precedenți datorită stării grave de sănătate. Din ce ne relatează Dorz pentru anul 1987, el a lucrat la un volum de antologie poetică intitulat Cele mai frumoase poezii, antologie care cuprinde poezii scrise de șapte tineri poeți creștini talentați. Tot în anul 1987 Dorz a lucrat la întocmirea unei Biblii versificate după modelul cărții Biblia cu ilustrații pentru ochișorii micuți scrisă de Kenneth Nathaniel Taylor, preluând ilustrațiile din această carte. În anul 1988 lucrează la a treia și ultima variantă a volumului patru de istorie a Oastei Domnului, fiind adusă la zi cu evenimentele, relatarea încheindu-se cu inserarea ultimei declarații a lui Dorz din 5 noiembrie 1988.

Cu privire la activitatea literară din ultimele luni din viața lui Dorz nu mai avem surse directe. Despre activitatea literară din această perioadă cea mai notabilă contribuție aparține unui apropiat colaborator al lui Dorz și anume Ioan Beg în lucrarea Traian Dorz, la capăt de călătorie care surprinde anumite proiecte literare la care lucra dorz în ultimele luni din viața acestuia. Conform lui Beg, pe 1 februarie 1989 Dorz lucra la volumul 28 din colecția „Cugetări Nemuritoare”, volum intitulat Semănați Cuvântul Sfânt care va rămâne neterminat. Un alt volum neterminat și care nu e surprins în note informative este volumul de poezii Eternele poeme . Lucrarea care va atrage atenția Securității este volumul de eseuri și poezii cu caracter creștin și patriotic Locurile noastre sfinte, aceasta fiind ultima lucrare finalizată până la moartea sa din 20 iunie 1989.

Capitolul 4

Tentativele de legalizare ale Oastei Domnului întrerpinse de Traian Dorz

4.1. Caracteristici generale și istoriografie

Acțiunile de legalizare a Oastei Domnului constau în recunoașterea de către Sfântul Sinod al BOR și de către autoritățile regimului de existența acestei mișcări care exista de fapt după desființarea oficială din 1949 a unei asociații care nu o reprezenta. Această mișcare este singura mișcare religioasă din cadrul Bisericii Ortodoxe Române care a inițiat demersuri de recunoaștere a activității sale religioase de către forurile superioare bisericești și de către regim.

Acțiunile de legalizare a Oastei Domnului cunosc două etape. În prima etapă care a avut loc între anii 1956-1958 s-au concretizat prin efectuarea de memorii redactate de Traian Dorz și supuse consultării cu alți ostași de frunte. Memoriile trebuiau întocmite în trei exemplare și trimise câte unul la Patriarhie, la Ministerul Securității Statului și la Departamentul Cultelor. În cazul celei de-a doua etape desfășurată pe o perioadă de mai bine de un deceniu cu întreruperi s-a concretizat prin întocmirea de memorii și vizite la diverși ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române de către Dorz ca fiind conducător și delegat al Oastei Domnului.

În ceea ce privește acțiunile de legalizare a Oastei Domnului cele mai multe informații le aflăm din scrierile lui Dorz de istorie a Oastei Domnului și din lucrarea sa biografică. De asemenea, Cornel Rusu relatează pe scurt despre primele tentative de legalizare a Oastei Domnului din a doua jumătate a deceniului șase al secolului XX, însă în ceea ce privește acțiunile de legalizare a Oastei Domnului din anii 1970-1980 Rusu păstreză tăcerea referitoare la aceste acțiuni tratând în schimb evenimente personale și cele ce țin de istoria adunării Oastei Domnului din Simeria, jud. Hunedoara. De altfel, documentele din dosarul de urmărire informativă a lui Traian Dorz cuprinde o serie de documente referitoare la aceste acțiuni pe care le vom corobora cu scrierile lui Dorz. O altă sursă care menționează doar prima etapă a acțiunilor de legalizare a Oastei Domnului este un articol publicat în periodicul organizației britanice Keston College Religion in Communist Lands care preia informații transmise din țara noastră de Comitetul Creștin pentru Apărarea Drepturilor Religioase în România pe 23 august 1978.

4.2. Prima etapă a acțiunilor de legalizare a Oastei Domnului

Preludiul primei etape a acțiunilor de legalizare a Oastei Domnului au constituit consfătuirile din vara și toamna anului 1956 cu privire la rezolvarea facțiunilor existente din cadrul acestei mișcări. Facțiunea protestantă condusă de către compozitorul creștin Nicolae Moldoveanu câștiga teren în rândul ostașilor din cauza faptului că majoritatea preoților ortodocși nu agreau ca în parohiile lor să-și desfășoare activitatea Oastea Domnului, fiind considerată de către aceștia desființată în 1948, iar cea ilegală care poartă numele asociației desființate ar fi niște „sectari”. Din această cauză au existat în anii 1950 mai multe consfătuiri între conducătorii zonali ai Oastei Domnului pentru a se lămuri calea care trebuie urmată și anume fie urmarea căii trasate de către întemeietorul acestei mișcări preotul Iosif Trifa – care presupunea activarea în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, dar să păstreze autonomia atât în desfășurarea unui program misionar în afara cadrului liturgic cât și în conducerea comunității ostașilor – fie urmarea despărțirii cu totul de Biserica Ortodoxă Română ca această mișcare să devină o mișcare universalistă la care să adere toate cultele neoprotestante existente pe teritoriul țării noastre conform dorinței lui Moldoveanu. Prin urmare, a avut loc în noaptea de 6 spre 7 noiembrie 1956 o consfătuire la Feleac, regiunea Cluj la domiciliul lui Alexandru Pop.

Acțiunile de legalizare a Oastei Domnului din această etapă au debutat cu intervenția autoritățiilor pentru a reglementa situația acestei mișcări care activa clandestin. Această intervenți-e a avut loc în timpul marii adunări de la Vulcana-Pandele din 24-25 noiembrie 1956 prin efectu-area unui control a tuturor participanților. După acest lucru, milițienii au cerut tuturor să plece acasă cu excepția lui Traian Dorz, a lui Sergiu Grossu, a lui Viorel Diac și a lui Lazăr Mortici. Aceștia patru au fost reținuți o zi pentru a da declarații, iar lui Dorz și lui Grossu li s-a pus în vedere să încerce să obțină legalizarea Oastei Domnului. Astfel, în ziua următoare, Dorz s-a prezentat la Patriarhia BOR pentru a începe demersurile de legalizare a Oastei Domnului, fiind primit de către un preot inițial rece, apoi după ce i s-a precizat că a fost trimis de Securitate acest preot i-a spus lui Dorz că trebuie să întocmească un memoriu pe care să-l trimită prin poștă și să aștepte răspunsul la acest memoriu acasă. În seara aceleiași zile, Dorz s-a întâlnit cu un ofițer de Securitate în fața Universității din București, au fost luați cu mașina și duși la Ministerul Securității Statului unde i s-a spus să întocmească memoriul în trei exemplare: unul pentru Ministerul Securității Statului, altul pentru Patriarhiei iar al treilea pentru Departamentul Cultelor. Cu toate acestea, ofițerii de Securitate erau interesați de mersul negocierilor dintre Dorz – delegatul Oastei Domnului – și conducerea Bisericii Ortodoxe Române. De aceea pe 15 decembrie un milițian l-a luat de la domiciliul său din Simeria și dus la postul de miliție din gară unde a fost chemat de ci-neva din București. Ofițerul anchetator i-a cerut imperativ lui Dorz să întocmească memoriul cât mai repede cu putință, altfel va lua măsuri împotriva adunărilor Oastei Domnului de Crăciun, de Anul Nou și de Bobotează din toată țara. Ca urmare a acestor presiuni, Dorz a întocmit memoriul pe 26 decembrie unde este arătată situația Oastei Domnului din momentul redactării acestui me-moriu, relevând prigonirea ostașilor atât de unii clerici cât și de autorități.

Pe 28 decembrie 1956 Traian Dorz a trecut mai întâi pe la Sergiu Grossu căruia i-a arătat memoriul și i-a făcut cunoscut totul, apoi a telefonat ministrului de Interne, care a venit la ceasul din fața Universității, unde i-a predat memoriul. După aceea, Dorz a fost primit la cancelaria Patriarhiei de către preotul Cazacu, apoi de P.F. Iustinian Marina cu brațele deschise. Patriarhul i-a oferit lui Dorz cartea Statutelor Bisericii Ortodoxe Române pentru a consemna încadrarea activității Oastei Domnului în Biserică și pentru a propune forma practică cea mai accesibilă atât pentru membrii acestei mișcări, cât și pentru Biserică și pentru Stat într-un alt memoriu. Acest memoriu era redactat tot de Traian Dorz după ce s-a sfătuit cu Sergiu Grossu, David Bălăuță, Ioan Capătă, Silviu Hărăguș, Petru Popa de la Batiz, Ioan Opriș, Moise Velescu, Nicolae Moldoveanu și alții prin care se cerea dreptul membrilor „fostei asociații Oastea Domnului” din fiecare parohie de a se aduna în biserici sub controlul Bisericii, acordarea unei autonomii Oastei Domnului, încadrarea întrunirilor ostașilor în secții misionare ale Comitetelor Parohiale sub controlul și îndrumarea preotului. Cu toate acestea, acest memoriu a suferit modificări în perioada lunilor ianuarie-iunie 1957 datorită faptului că atât Securitatea cât și Sfântul Sinod nu erau de acord cu anumite aspecte pe care le-a inclus Dorz în memoriu.

În luna următoare i s-a pus în vedere lui Dorz să nu să se mai organizeze adunările Oastei Domnului sub pretextul rezolvării chestiunii legalizării acestei mișcări. Dorz a dat atenție acestei dispoziții, dând o circulară la ostași prin care să se oprească toate activitățile Oastei Domnului în toată țara. Cu acest prilej Dorz împreună cu ceilalți ostași credeau că această situație nu va dura mult, iar legalizarea va fi obținută în scurt timp. Deși majoritatea ostașilor au sistat orice activitate, singur învățătorul Alexandru Pop din Feleac s-a opus dispozițiilor lui Dorz atât la inițiativa Securității cât și pentru a brava organizând mari adunări pe țară. Acest lucru este confirmat prin răspândirea de către Anița Panfilescu într-o scrisoare către Elena Dorz a unui zvon despre o adunare de Rusalii la Valea Dâljii și de o notă cu privire la această scrisoare pe care Elena Dorz a primit-o pe 6 iunie 1957 în care se relata că „în localitatea lor s-a răspândit svonul că de <<rusale>> va fi o adunare la Sibiu, însă chiar dacă vor fi chemată să nu meargă, deoarece se duc unele tratative cu ministerul”. Tocmai din pricina încălcării înțelegerii dintre autorități și ostași Dorz va fi supus din partea autorităților la presiuni foarte mari, solicitându-i-se să-l potolească pe Pop în a organiza adunări mari ale ostașilor pe țară. Prin urmare, Dorz va mai trimite o circulară către ostași prin care îi roagă la supunere față de hotărârile Ministerului Cultelor și ale patriarhului Justinian Marina cu privire la sistarea adunărilor Oastei Domnului pentru reglementarea situației acestei mișcări. Pe lângă această circulară, Dorz l-a tras de mai multe ori la răspundere pe Ale-xandru Pop, fără succes însă.

Intenția regimului de a distruge Oastea Domnului s-a făcut simțită prin presiunea exercitată din partea demnitarilor din cadrul Ministerului de Interne când s-a cerut imperativ ca formula de semiautonomie a Oastei Domnului în Biserica Ortodoxă să dispară din memoriu sub pretextul că nu se acceptă un paralelism într-o instituție legală, paralelism care pentru un regim totalitar este un mediu imposibil de controlat. Din această cauză, Dorz și-a dat seama că că s-au dat dispoziții la nivel înalt și nu se dorea legalizarea Oastei Domnului. În ciuda acestui fapt, spre sfârșitul anului 1957 ostașii și-au reactivat adunările, dar la scară mică și ținute clandestin. Însă de acest lucru se aflase la București, Dorz fiind învinuit de joc dublu. În apărarea sa Dorz a precizat că și în cazul lor s-a procedat printr-un joc dublu deoarece pe față se încuraja legalizarea Oastei Domnului și pe de altă parte se voia desființarea acestei mișcări care exista de fapt. Astfel se explică numeroasele șicane la care a fost supus Dorz în ceea ce privește memoriile pe care le-a trimis Patriarhiei, Departamentului Cultelor și Ministerului de Interne.

Se poate spune că prima etapă a acțiunilor de legalizare a Oastei Domnului era de cunoaștere a conducătorilor Oastei Domnului pentru a afla probleme din interiorul acestei mișcări și pentru a se opera ample arestări iminente. Astfel, în octombrie 1958 Securitatea a speculat divergențele dintre facțiunea „tradiționalistă” reprezentată de Dorz și facțiunea neoprotestantă condusă de către compozitorul creștin Nicolae Moldoveanu, folosind deviza divide et impera. Prin această tactică Departamentul Cultelor l-a rugat pe pastorul Richard Wurmbrandt să întocmească un memoriu pentru legalizarea grabnică a Oastei Domnului în cel mai scurt timp. Cum Wurmbrandt nu a avut suficient timp pentru a se consulta cu Dorz, el s-a consultat cu Nicolae Moldoveanu în care cereau Sfântului Sinod al BOR trecerea separarea Oastei Domnului față de Biserica Ortodoxă. La jumătatea lunii octombrie s-a discutat în cadrul Sfântului Sinod chestiunea Oastei Domnului. Conform notei din 20 martie 1959, în cadrul Sinodului susținătorii cauzei Oastei Domnului erau patriarhul Justinian, mitropolitul Nicolae Colan al Ardealului, episcopul Aradului Andrei Magieru și episcopul Râmnicului Iosif Gafton, iar majoritatea din Sinod nu agreau Oastea Domnului printre aceștia fiind mitropolitul Moldovei și Bucovinei Iustin Moisescu. Însă mitropolitul Iustin Moisescu a prezentat contra-memoriul redactat de Wurmbrandt care a anulat memoriul redactat de Dorz pe care patriarhul Justinian l-a susținut anterior, trezindu-se singur împotriva tuturor. Deși Dorz era menționat în acest contra-memoriu alături de alți conducători ai Oastei Domnului, la discuția cu patriarhul, Dorz era uimit și zăpăcit, negând planul cuprins în contra-memoriu. Ca urmare a discuțiilor purtate de Dorz cu patriarhul Justinian despre desfășurarea dezbaterilor din Sinod cu privire la chestiunea Oastei Domnului, Dorz a avut o discuție dură cu Wurmbrandt deoarece nu a fost anunțat că trebuie să redacteze un memoriu pentru Departamentul Cultelor despre Oastea Domnului. Un alt motiv pentru care discuția dintre Dorz și Wurmbrandt a fost dură a fost că Wurmbrandt s-a consultat doar cu Moldoveanu care avea alte opinii decât majoritatea conducătorilor acestei mișcări.

După eșecul rezolvării de către Sfântul Sinod a chestiunii Oastei Domnului, factorul care va contribui în mod esențial la eșecul acțiunilor de legalizare a Oastei Domnului a fost organizarea unui congres al tineretului Oastei Domnului din Feleac de către Alexandru Pop pentru sfârșitul lunii octombrie. Despre congresul tineretului de la Feleac Dorz nu știa nimic, dar la câțiva tineri ostași din Bacău Dorz le-a spus să nu vină nimeni pentru că vor fi împiedicați de către autorități. Vrând să-l determine pe Pop de a anula acest congres, Dorz se duce la domiciliul lui Pop din Feleac, însă nu l-a găsit acasă, fiind plecat din localitate. După un timp, Pop a venit nervos la domiciliul lui Dorz, replicându-i acestuia că a anunțat să nu vină nimeni la congresul organizat de el. Desigur că Dorz era supărat pe Pop pentru că nu se consultă cu alți conducători ai Oastei Domnului precum Ioan Capătă, Silviu Hărăguș, David Ioan Bălăuță și Sergiu Grossu, însă Pop i-a replicat că aceștia sunt nimic pentru el deoarece Pop reprezintă țara precum zicea regele Franței Ludovic al XIV-lea „Statul sunt eu”. Desigur că Dorz a avut dreptate pentru că participanții din acest congres au fost împrăștiați.

Ca urmare, pe 4 noiembrie 1958 Dorz a fost chemat la Ministerul de Interne unde a avut o întrevedere dură cu ministrul de Interne Alexandru Drăghici care i-a spus să nu mai spere, să nu mai ceară și să nu mai umble după nicio legalizare pentru că ostașii Domnului aveau „o atitudine dușmănoasă față de ordinea socială”, sunt „reacționari” și „niște elemente recalcitrante”. În consecință, legalizarea Oastei Domnului nu s-a putut realiza în această perioadă, având ca finalitate arestarea tuturor conducătorilor Oastei Domnului din 1959 urmată de simulacrul de proces îndreptat împotriva acestora din 18 noiembrie 1959.

4.3. A doua etapă a acțiunilor de legalizare a Oastei Domnului

Cea de-a doua etapă a început în februarie 1971 cu ocazia împlinirii a șaptezeci de ani a patriarhului Justinian Marina când Traian Dorz i-a trimis o scrisoare de felicitare prin care-l ruga să intervină pentru rezolvarea chestiunii legalizării Oastei Domnului. După câteva zile, Dorz a primit o scrisoare din partea patriarhului BOR în care îi mulțumește pentru urări cu prilejul aniversării zilei sale de naștere. Această scrisoare mai conținea un adaos în care patriarhul Justinian îl invită pe Dorz să-i trimită un memoriu confidențial „cu privire la necazurile de care amintește în scrisoarea din 9 martie a.c.”.

Respectând invitația patriarhului, Dorz îi trimite un memoriu confidențial, cunoscut ca fiind memoriul din 1971. Din păcate, memoriul din dosarul lui Dorz nu este datat, însă Dorz l-a inclus în lucrarea sa memorialistică Istoria unei jertfe, volumul IV, fiind datat 20 martie 1971. În întocmirea memoriului, Dorz include un preambul în care prezintă domiciliul său și statutul său de „credincios supus și ascultător Sfintei Noastre Biserici Ortodoxe, fost membru al Asoc[iației] Ort[odoxe] Rom[âne] Oastea Domnului”. Memoriul este împărțit în două părți. În prima parte se face o scurtă incursiune istorică a Oastei Domnului de la întemeiere până în momentul redactării acestui memoriu din punctul de vedere al lui Dorz, cronicarul Oastei Domnului. Desigur că în acea perioadă se foloseau cu predilecție sursele oficiale furnizate de către mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, ignorându-se punctul de vedere al preotului Trifa și a lui Dorz în privința evenimetelor din anii 1940-1950. Pe lângă aceste lucruri, Dorz îl informează pe patriarhul Justinian atât despre demersurile anterioare de legalizare ale sale din anii 1956-1958 cât și de avân-tul prozelitismului neoprotestant din rândul ostașilor datorită represiunii la care era supusă această mișcare atât din partea clerului cât și din partea autorităților. Partea a doua a acestui memoriu cuprinde rugămintea de rezolvare a acestei chestiuni în cel mai fericit mod cu putință și exprimă atașamentul ostașilor atât față de conducerea Bisericii Ortodoxe cât și față de puterea laică în ciuda măsurilor represive care s-au abătut asupra ostașilor.

Consecința trimiterii memoriului la patriarhul Justinian Marina în martie 1971 a fost chemarea lui Dorz de către episcopul Vasile Coman al Oradiei de la începutul lui martie 1972. Prin această chemare se voia ca Dorz să vină la Protopopiatul Beiuș pe 14 martie ca să se discute chestiunea pe care Dorz o ridicase în memoriul său din 1971. Cu această ocazie, pe 14 martie Dorz s-a întâlnit cu episcopul Vasile Coman care i-a spus să scrie o scrisoare către patriarhul Justinian cu privire la o audiență la acesta pentru rezolvarea chestiunii Oastei Domnului. În ziua următoare Dorz trimite două scrisori – una către episcopul Vasile Coman, alta către patriarh – prin intermediul protopopiatului în același plic care trebuiau expediate la episcopie. În scrisoarea către episcop, Dorz precizează rostul Oastei Domnului în Biserica Ortodoxă prin cele două caracteristici ale acestei mișcări și anume voluntariatul duhovnicesc și misionarismul laic în lupta contra prozelitismului neoprotestant și a decăderii morale. În scrisoarea către patriarh Dorz voia rezolvarea chestiunii legalizării Oastei Domnului, însă el nu poate vorbi decât în numele per-sonal deoarece nu mai voia să mai fie nimeni implicat în abordarea acestei chestiuni așa cum s-a întâmplat în etapa precedentă când au fost arestați conducătorii Oastei Domnului în 1959.

O altă întâlnire cu episcopul Vasile Coman a fost în mai 1972 când Dorz a fost chemat de către episcop să-i comunice că patriarhul nu l-a primit în audiență fiindcă instituțiile nu stau de vorbă cu persoane particulare în chestiuni care le depășesc. Un alt punct al discuțiilor dintre Dorz și episcopul Coman era stabilirea unor propuneri pentru rezolvarea acestei chestiuni. Desigur că Dorz a venit cu trei propuneri precum: includerea ostașilor în cadrul comisiilor parohiale, locația adunărilor Oastei Domnului în biserici și introducerea cântărilor specifice Oastei Domnului în cadrul slujbelor bisericești. În ceea ce privește propunerea cu privire la introducerea cântărilor, episcopul Coman i-a cerut lui Dorz să propună un număr de 20-30 de cântări potrivite pentru a fi cântate la momente bisericești diferite, ceea ce Dorz a făcut trimițând o listă cu 20-30 de cântări specifice Oastei Domnului la aproximativ o lună de la această întrevedere.

Cea dea doua caracteristică a acestei etape este vizitarea ierarhilor de către Dorz pentru a susține chestiunea Oastei Domnului. Precedentul s-a realizat în 10 octombrie 1972 când Dorz a venit în vizită la episcopul Iosif Gafton al Râmnicului și Argeșului pentru a avea o discuție în legătură cu chestiunea Oastei Domnului. Desigur că episcopul Gafton a fost unul dintre susținătorii legalizării Oastei Domnului în ședința Sfântului Sinod din octombrie 1958 și, conform notei cu privire la discuțiile purtate dintre Dorz și episcopul Iosif Gafton din 10 octombrie 1972 redactată de Secția a V-a din cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Vâlcea pe 13 octombrie 1972, l-a susținut pe Dorz în chestiunea Oastei Domnului. În nota menționată anterior, Dorz îi arată episcopului Gafton istoria Oastei Domnului și mai ales încercările de legalizare a acestei mișcări din anii 1957-1958. După ce a prezentat situația Oastei Domnului de către Dorz, episcopul Gafton primește din partea acestuia un volum de poezii și de meditații scrise de el, mulțumindu-i pentru toată bunăvoința cu care l-a ascultat, nepromițând nimic cu privire la rezolvarea legalizării.

Respectând dorința patriarhului Justinian la despărțire din octombrie 1958, Dorz a continuat să facă vizite la diverși ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române pentru rezolvarea chestiunii legalizării Oastei Domnului. De pildă, pe 16 noiembrie 1983 Dorz l-a vizitat pe mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatulu atât pentru a-și publica unele volume de poezii cât și pentru rezolvarea chestiunii Oastei Domnului. Conform relatării lui Dorz și a notelor informative ale informatorilor „Octav”, „Barbu”, „Ovidiu”, „Ioan Popescu” și „Tudor”, mitropolitul Nicolae Corneanu l-a primit foarte rece pe Dorz datorită publicării unor volume de poezii în Occident și din cauza faptului că inițial mitropolitul Corneanu nu susținea Oastea Domnului. Pe parcursul discuțiilor, mitropolitul Corneanu și-a schimbat optica, promițându-i lui Dorz că va încerca să-i publice volumele de poezii.

O altă ocazie folosită de Dorz pentru a pune în discuție legalizarea Oastei Domnului a fost încercarea de obținere a bunului de tipar pentru lucrarea Taină și Minune scrisă de el din partea ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române. Cu acest prilej, pe 9 decembrie 1985 a fost în vizită la preotul profesor doctor Dumitru Stăniloaie cu manuscrisul său Taină și Minune pentru a scrie o prefață la această lucrare închinată Maicii Domnului. De asemenea, după recomandarea preotului Stăniloae, Dorz s-a deplasat pe 12 decembrie 1985 la mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului, căruia i-a prezentat lucrarea de imnuri închinate Maicii Domnului. Desigur că mitropolitul Plămădeală s-a uitat cu atenție și i-a făcut anumite observații cu privire la cuvântul de introducere scris de Dorz prin menționarea numelui de Oastea Domnului care din punctul de vedere al mitropolitului nu era necesar să existe din moment ce autorul era asociat cu această mișcare. O altă observație adusă lucrării lui Dorz era iconografia de slabă calitate, sugerându-i să pună în locul acestora reproduceri după pictori celebri, ceea ce se va întâmpla mai târziu. Pe lângă prezentarea acestei lucrări, Dorz a pus în vedere să pună în vedere chestiunea legalizării Oastei Domnului, chestiune pe care mitropolitul i-a precizat că va discuta cu el cu altă ocazie deoarece era preocupat de lucrarea pe care i-a adus-o Dorz. La despărțire, Dorz i-a lăsat cadou pentru bunăvoința sa patru volume de poezie scrise de el.

Ținând seama de observațiile mitropolitului Plămădeală, Dorz a venit iar în vizită la acesta pe 1 martie 1986 pentru a-i prezenta varianta revizuită a lucrării Taină și Minune. De data aceasta, mitropolitul Plămădeală nu a mai făcut nicio observație la adresa acestei lucrări, însă Dorz a ridicat problema tipăririi acestei lucrări de către mitropolitul Ardealului. La acest lucru, mitropolitul Plămădeală i-a precizat lui Dorz că numai patriarhul poate să-i dea avizul de tipărire a cărții și să discute cu patriarhul Iustin Moisescu atât chestiunea Oastei Domnului cât și obținerea de la acesta avizul de tiărire pentru această lucrare. La fel ca în vizita precedentă, Dorz i-a lăsat mitropolitului Plămădeală un exemplar din această lucrare cu dedicația din partea autorului acestei lucrări.

Vrând să ajungă în audiență la patriarhul Iustin Moisescu cât mai repede pentru a ridica problema Oastei Domnului, Dorz pleacă de la Sibiu cu trenul de noapte și a ajuns la București în dimineața zilei de 3 martie 1986. Înainte de a merge în audiență la patriarh, Dorz i-a făcut o vizită reputatului teolog pentru a-i înmâna drept dedicație acest volum la care a contribuit prin prefațare. În cele din urmă a venit în audiență la patriarhul Iustin sub pretextul aducerii unui omagiu prin înmânarea lucrării Taină și Minune. Chiar dacă Dorz a fost primit cu bunăvoință în audiență, aceasta s-a desfășurat în contradictoriu din cauza percepției fiecăruia cu privire la rezolvarea chestiunii Oastei Domnului și la metodele misionare folosite. Cu privire la metodele misionare, Dorz surprindea realitatea că atât publicațiile bisericești cât și cărțile bisericești inclusiv Biblia erau tipărite în tiraj redus, sprijinindu-se publicarea în tiraj mare a cărților de propagandă a ideologiei marxist-leniniste și a cărților cu caracter antireligios. Spre finalul discuțiilor, Dorz îi prezintă lucrarea imnologică închinată Maicii Domnului, iar patriarhul – un bun cunoscător al limbilor greacă și slavonă – silabisește în aceste limbi unele expresii de pe tablouri, precizându-i caracteristicile Maicii Domnului. Singura observație pe care patriarhul Iustin a adus-o acestei lucrări a fost completarea textelor în sensul expresiilor traduse din aceste limbi. La finalul întrevederii, Dorz i-a înmânat această lucrare cu un autograf din partea sa către patriarh, despărțindu-se pe cale amiabilă.

La rugămintea patriarhului Iustin Moisescu Dorz l-a vizitat pe 2 aprilie pe episcopul Vasile Coman al Oradiei cu care a discutat despre înmormântarea preotului Teodor Heredea și i-a comunicat ceea ce a discutat cu patriarhul Iustin cu privire la ameliorarea situației ostașilor din țară. De altfel, discuțiile dintre cei doi s-au extins pe aria cultural religioasă, fiind vorba despre activitatea de creație literară a lui Dorz. În cadrul discuțiilor, lui Dorz i s-a pus în vedere să alcătuiască un memoriu cu privire la chestiunea integrării activității Oastei Domnului în cadrul Bisericii, o listă cu 30 de cântări religioase specifice Oastei Domnului și să aducă un volum de poezii cu caracter moral-social intitulat 7000 de proverbe.

Desigur că Dorz a ascultat de propunerile episcopului Coman, întocmind un memoriu care va fi cunoscut drept memoriul din 1986 în prima sa variantă. Desigur că Dorz l-a redactat, însă spre deosebire de prima etapă a acțiunilor de legalizare a Oastei Domnului când se consulta cu alți conducători ostași Dorz se va duce la primul ierarh binevoitor, asumându-și întreaga răspundere în această acțiune deoarece Dorz nu mai voia să mai implice pe nimeni din cauza a ceea ce s-a întâmplat în anii 1957-1958. În acest sens, în ziua de 25 aprilie Dorz a venit la Sibiu în audiență la mitropolitul Antonie Plămădeală pentru a se consulta în privința memoriului cu privire la chestiunea Oastei Domnului. Mitropolitul Plămădeală a văzut carențe la acest memoriu pe care le-a comunicat verbal lui Dorz precum insistarea asupra unor evenimente și stilul de scriere partizan cu privire la conflictul dintre preotul Iosif Trifa și mitropolitul Nicolae Bălan.

Traian Dorz a ținut cont de observațiile făcute de mitropolitul Ardealului, întocmind o a doua variantă a acestui memoriu. Această variantă a rămas finală, putând fi folosită pentru a fi înmânată fiecărui arhiereu în parte. Memoriul din 1986 a fost redactat pe 5 mai 1986 și cuprin-de două părți. În prima parte se abordează istoria Oastei Domnului de la menționarea cauzelor întemeierii și de la întemeiere până în momentul scrierii acestui memoriu. Concomitent cu istoria acestei mișcări – bineînțeles din perspectivă dorziană – se menționează atât despre conflictul dintre preotul Iosif Trifa și mitropolitul Nicolae Bălan cât și problemele din cadrul societății românești din perioada ceaușistă în cadrul celor 9 pagini ale acestui memoriu și mai ales rolul Oastei Domnului pe care l-a avut în perioada interbelică și după aceea în ciuda represiunii la care este supusă această mișcare. În partea a doua, autorul acestui memoriu vine cu trei propuneri cu privire la integrarea activității Oastei Domnului în cadrul Bisericii precum: rezolvarea conflictului izbucnit în 1935 pe cale amiabilă prin reabilitarea preotului Iosif Trifa, încadrarea activităților Oastei Domnului în cadrul secțiilor misionare de pe lângă fiecare parohie unde există membri ai acestei mișcări sub îndrumarea preotului paroh și recunoașterea dreptului ostașilor de a participa în număr mare la diverse evenimente familiale, toate așa cum se întâmplau dinainte de conflictul izbucnit în 1935.

Primul ierarh căruia i-a fost înmânat memoriul împreună cu lista cu cele treizeci de cântări alese a fost episcopul Vasile Coman al Oradiei pe care Dorz l-a întâlnit pe 5 mai 1986, această zi fiind a doua zi de Paști. Cu această ocazie, conform mărturiei lui Dorz, Episcopul Coman venea la Beiuș în fiecare an de a doua zi de Paști pentru a oficia Sfânta Liturghie și a petrece ziua cu cei din oraș. După terminarea slujbei, episcopul Oradiei l-a luat cu el și în încăperea unde au stat Dorz i-a citit și susținut memoriul redactat de el, predându-l în două exemplare atât pentru episcop cât și pentru patriarhul Iustin. Pe lângă acest memoriu, Dorz a mai predat lista cu cele treizeci de cântări și volumul 7000 de proverbe. De asemenea, episcopul Coman i-a spus lui Dorz că va pleca pe 15 mai la București pentru a prezenta memoriul înmânat în fața patriarhului și a Departamentului Cultelor lucru surprins și de informatorul „Ion Mircea”.

Traian Dorz și-a reluat drumurile pentru legalizarea Oastei Domnului prin prezentarea memoriului întocmit pe 4 mai 1986 și a lucrării Taină și minune. În acest sens, a fost în vizită la mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului pe care nu l-a găsit fiind plecat din țară. Neștiind când va veni, Dorz i-a trimis memoriul prin poștă. De asemenea, l-a vizitat pe mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului căruia i-a înmânat acest memoriu și lucrarea Taină și Minune cu un autograf din partea sa.

După aceste două întrevederi, Traian Dorz s-a ocupat de multiplicarea lucrări Taină și Minune și a memoriului întocmit de el în două exemplare pentru a merge la Episcopia Romanului și Hușilor cu sediul la Roman și la Mitropolia Moldovei și Bucovinei cu sediul la Iași. De această dată, pe 19 mai 1986 Traian Dorz a venit însoțit de Ioan Beg din Hunedoara, de Ionuț Pag din Hălmagiu și de frații Viorel și Gicu Petrescu din Suceava. Când au ajuns la Roman în cadrul episcopiei cei cinci s-au întâlnit cu episcopul vicar Ioachim Mareș care i-a primit cu bu-curie, fiind rugat să fie primit în audiență la epsicopul Eftimie Luca, fără succes însă datorită reținerii acestuia de către niște personalități deosebite, lăsând episcopului vicar atât lucrarea Taină și Minune cât și memoriul cu privire la chestiunea Oastei Domnului împreună cu o scrisoare de scuze și mulțumiri către episcopul Romanului și Hușilor. În seara aceleiași zile, Dorz împreună cu însoțitorii săi au ajuns la Iași târziu, însă Dorz a fost primit cu căldură de către mitropolitul Teoctist Arăpașu al Moldovei și Bucovinei care s-a arătat extrem de binevoitor cu privire la rezolvarea chestiunii legalizării Oastei Domnului.

Pe 26 mai Dorz a mers la Craiova însoțit de Ionuț Pag la Craiova în audiență la mitropolitul Nestor Vornicescu al Olteniei cu câte un exemplar din lucrarea Taină și Minune și din memoriul din 1986, însă a fost primit călduros de către preotul secretar Stelian Lupșor care-l cunoștea din poeziile sale și i-a comunicat că mitropolitul Olteniei nu-l poate primi în audiență deoarece era într-o ședință cu niște personalități din București, Dorz fiind nevoit să lase totul ce avea să-i înmâneze mitropolitului în scris. La câteva zile de la această vizită nereușită, Traian Dorz a primit o scrisoare din partea mitropolitului Nestor Vornicescu în care îi elogia lucrarea trimisă de acesta pe 26 mai. Desigur că Dorz a ținut o corespondență cu mitropolitul Nestor o scurtă perioadă cu privire la trimiterea de cărți ce aparțin mitropolitului Vornicescu și altor teologi, iar mitropolitul Olteniei a primit din partea lui Dorz patru volume de poezii scrise de el. Pe 30 mai Dorz a fost în vizită la episcopul Timotei Seviciu al Aradului, fiind însoțit de către Moise Velescu și de Gheorghe Gogan care erau cunoscuți de către Episcopie. Episcopul Seviciu l-a primit cordial pe Dorz, bucurându-se atât de lucrarea scrisă de Dorz în cinstea Maicii Domnului, dar și pentru memoriul amintit anterior. După un timp, Dorz i-a spus cu cine a venit însoțit iar episcopul Seviciu i-a chemat pe ce doi, având chiar o întrevedere scurtă cordială cu cei doi.

După o perioadă pentru multiplicarea lucrării sale și a memoriului din 1986 Dorz a plecat pe 13 iunie pentru a ajunge la Arhiepiscopia Tomisului și Dunării de Jos cu sediul la Galați pentru o audiență cu arhiepiscopul Antim Nica. Audiența dintre Dorz și arhiepiscopul Antim Nica a fost una contradictorie din mai multe motive. Primul motiv este percepția diferită a celor doi cu privire la personalitatea preotului Iosif Trifa, din moment ce Traian Dorz a fost unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai acestuia în tinerețea sa, iar arhiepiscopul Nica a considerat maniera de prezentare a personalității preotului Trifa în memoriu ca fiind un profet, un sfânt, un geniu, un martir ca fiind exagerări. Al doilea motiv de contrazicere a celor doi este cazul preotului Viorel Chircă din Ivești, jud. Galați – preot simpatizant al mișcării de renaștere spirituală Oastea Domnului – care sub pretextul neascultării a fost mutat disciplinar la mănăstirea Cocoș în 1985 ca urmare a participării sale la o nuntă ostășească ca naș de cununie în pofida faptului că și-a luat un concediu pentru a participa la nuntă. Desigur că Dorz i-a luat apărarea preotului Chircă pe care de altfel îl cunoștea din corespondență. Al treilea motiv de contrazicere era faptul că Dorz a precizat în memoriu că activitățile Oastei Domnului s-ar putea încadra „în Secțiile Misionare prevăzute a funcționa pe lângă fiecare Comitet parohial” conform Statutului Bisericii Ortodoxe Române din 1948. În acest sens, arhiepiscopul Nica susținea că nu există prevăzut în Statut existența unor asemenea secții misionare. Această contrazicere îl va determina pe arhiepiscopul Tomisului și Dunării de Jos să ceară Statutul BOR, trimițând pe preotul consilier arhiepiscopesc care a deschis la un anumit paragraf și a citit alineatul în care se scria despre cercuri misionare care activează pe lângă fiecare comitet parohial. Alte chestiuni ridicate de către arhiepiscopul Nica era chestiunea unor adunări ale Oastei Domnului din anumite localități unde existau cu pondere mare facțiunea neoprotestantă condusă de Constantin Tudose, de pildă comunitatea ostașilor din comuna Nămoloasa. În ciuda contrazicerilor apărute, Traian Dorz s-a despărțit pe cale amiabilă de arhiepiscopul Tomisului și Dunării de Jos.

Tot în luna iunie Dorz i-a vizitat pe episcopul vicar Iustinian Chira al Vadului, Feleacului și Clujului și pe episcopul Teofil Herineanu al Vadului, Feleacului și Clujului care l-au primit călduros și au discutat cu Dorz numai despre lucrarea sa Taină și Minune pe care le-a înmânat-o. O lună mai târziu, Dorz i-a făcut o vizită episcopului Emilian Birdaș al Albei Iulia, Aradului și Caransebeșului, însă i-a trimis memoriul din 1986 prin intermediul preotului secretar și și-a cerut scuze că i-a trimis târziu lucrarea închinată Maicii Domnului. Însă pe 31 iulie 1986 moare patriarhul Iustin Moisescu, lucru care va sista rezolvarea chestiunii Oastei Domnului într-o ședință a Sfântului Sinod. În ciuda acestui lucru, situația Oastei Domnului se va ameliora considerabil mai ales datorită aportului semnificativ al lui Dorz atât în acțiunile de legalizare a acestei mișcări prin vizite la majoritatea ierarhilor Bisericii Ortodoxe cât și în obținerea României din partea Congresului SUA a Clauzei Națiunii celei mai Favorizate din luna iulie 1986. O altă consecință impor-tantă a fost experimentul de la Galați pus în aplicare de către arhiepiscopul Antim Nica în acest an, experiment ce va purta denumirea de vecernie misionară. Acest experiment era pentru integrarea activităților specifice Oastei Domnului în cadrul Bisericii Ortodoxe care a înregistrat un succes extraordinar.

Ameliorarea situației mișcării de renaștere spirituală Oastea Domnului s-a făcut simțită în organizarea adunărilor mari pe țară la Sibiu cu ocazia comemorării datei morții preotului Iosif Trifa și a sărbătorii Oastei Domnului de Rusalii desfășurată la mormântul preotului Trifa. În anul 1988 s-au putut organiza activități ale Oastei Domnului la casa părintească a lui Iosif Trifa din Certege pe 6 martie 1988 și la mormântul preotului Iosif Trifa pe 29 mai 1988 cu ocazia sărbătorii de Rusalii cu unele restricții. De altfel, la Galați a existat o reală colaborare între arhiepiscopul Tomisului și Dunării de Jos Antim Nica și ostași. În acest sens, Traian Dorz a fost invitat în Galați pe 11-12 iunie 1988. Cu această ocazie, arhiepiscopul Nica l-a sfătuit pe Dorz să întocmească un nou memoriu către Sfântul Sinod „în sensul unei mai strânse apropieri dintre Biserică și Oastea Domnului”, iar duminică a ținut o cuvântare de 25-30 de minute în timpul programului de vecernie misionară de duminică după-amiază.

Dorz a ținut cont de sfatul arhiepiscopului Nica de a întocmi un nou memoriu cu privire la rezolvarea chestiunii Oastei Domnului de către Sfântul Sinod al BOR. Acest memoriu, cunoscut drept memoriul din 1988, a fost întocmit pe 14 septembrie 1988. În memoriul din 1988 a-mintește în prima parte istoria acestei mișcări până în momentul 1986 și amintește și de vecernia misionară din Galați. În cea de-a doua parte a acestui memoriu sunt incluse 4 propuneri precum: găsirea unei soluții realiste și binevoitoare care să repare greșeala din trecut ce a stat la originea conflictului dintre preotul Trifa și mitropolitul Bălan, recunoașterea meritului activității Oastei Domnului față de Biserica Ortodoxă și față de patrie, inițierea vecerniilor misionare după exemplul de la Galați și rezolvarea unor deficiențe prin folosirea tactului pastoral, a blândeții părintești, a răbdării și a dragostei creștine. Despre acest memoriu, Ioan Beg consideră că acest memoriu reprezintă ultimul cuvânt pe care Dorz îl adresa Sfântului Sinod pentru legalizarea Oastei Domnului din moment ce Dorz își simțea sfârșitul aproape.

În sprijinul constatării lui Ioan Beg vine atât mărturia lui Dorz cât și cea a diaconului Ștefan Popa din Galați cu ocazia înmormântării lui Dorz din 22 iunie 1989. De altfel, ultima întrevedere dintre Dorz și arhiepiscopul Nica din 16 septembrie 1988 a fost una rece din pricina dezaprobării de către arhiepiscopul Nica a textului memoriului, găsindu-l nepotrivit întocmit. În ciuda acestui lucru, Dorz era hotărât să nu-l mai refacă deoarece i s-a spus să nu mai menționeze numele preotului Iosif Trifa și să nu mai fie întocmit în numele Oastei Domnului deoarece nici ierarhii și nici regimul nu voiau să audă de acest nume și nu voiau să înființeze ceea ce au desființat deși Oastea Domnului exista de fapt în ciuda măsurilor represive de aproximativ 40 de ani de la desființare.

Rezultatul a fost unul negativ prin respingerea memoriului din 1988 de către Sfântul Sinod care, la presiunea regimului comunist, nu mai voia legalizarea Oastei Domnului. Prin urmare, Dorz i-a trimis o scrisoare arhiepiscopului Nica datată 20 octombrie 1988 prin care-i mulțumea pentru îngăduința de care arhiepiscopul Tomisului și Dunării de Jos a dat dovadă în rezolvarea chestiunii Oastei Domnului, iar în privința memoriului Dorz a considerat că acest va „rămâne acolo ca un document istoric în fața viitorului”.

Concluzii

În ciuda represiunii la care au fost supuși ostașii, majoritatea acestora au rezistat eroic în bătălia spirituală inegală cu ateismul științific care a pierdut în final datorită rezistenței spirituale atât din partea membrilor Oastei Domnului cât și din partea creștinilor proveniți din alte medii confesionale precum unii preoți ortodocși, greco-catolicii, baptiștii, penticostalii și creștinii după Evanghelie. În cazul ultimelor trei culte menționate anterior, conducerea acestora a cunoscut aceeași situație a Bisericii Ortodoxe Române printr-un compromis cu regimul pentru a putea supraviețui.

Din păcate, despre rezistența spirituală a ostașilor se știe extrem de puțin în raport cu alte culte care au participat la acțiuni de luptă pentru drepturile religioase în România comunistă. Cu toate acestea, în cazul ostașilor, rezistența spirituală a fost una strict religioasă, respectând ierarhia bisericească și autoritățile laice, acest lucru fiind demonstrat de faptul că Traian Dorz a dezavuat mișcările de luptă pentru libertatea religioasă în România și prezentarea cazurilor de prigonire a creștinilor din spatele Cortinei de Fier din partea regimurilor comuniste de către mass-media occidentală și că acesta a contribuit la obținerea României a Clauzei Națiunii celei mai Favorizate în iulie 1986 de către Congresul SUA în ciuda protestelor mass-mediei occidentale prin intermediul unor creștini români de orice confesiune împotriva acestui lucru.

În ciuda eșecului acțiunilor de legalizare ale Oastei Domnului inițiate de către Traian Dorz, atât statul cât și Biserica Ortodoxă Română au recunoscut această mișcare în timpul anului 1990, după evenimentele din decembrie 1989 datorită ultimului său memoriu redactat din 14 septembrie 1988. Pe lângă acest aspect, putem afirma că Traian Dorz a fost un martir al credinței datorită faptului că a petrecut 17 ani în temnițele comuniste și că a fost urmărit pas cu pas până la mormânt de către Securitate, alcătuindu-se acestuia un dosar de urmărire informativă de 9 volume.

De asemenea, Traian Dorz a fost un scriitor creștin prolific scriind mii de poezii și meditații. La acestea se adaugă lucrări precum Dreptarul Învățăturii Sănătoase, 4 volume de istorie a Oastei Domnului la care se adaugă o lucrare istorică Zile și adevăruri istorice inclusiv una autobiografică Hristos – Mărturia mea. Chiar dacă s-a încercat interceptarea scrierilor sale de către Securitate acest lucru nu s-a reușit deoarece Dorz le spunea tuturor autorităților ce avea de gând să fie publicat, iar ceea ce era destinat doar ostașilor era păstrat cu foarte mare discreție. Din această cauză, nu avem foarte multe informații nici în lucrările sale memorialistice, nici în dosarul său de urmărire informativă. Pe lângă aceste lucruri, Dorz bănuia rapid cine era informator, dându-le informații exact după instructajul făcut acestora în orice privință era întrebat.

Anexa documentară

Lista documentelor

1. 1959 martie 20, Notă privitoare la vizita lui Traian Dorz la patriarhul Justinian Marina.

2. 1971 [martie 20], Memoriul confidențial redactat de Traian Dorz către patriarhul Justinian Marina

3. 1976 noiembrie 19, Raport informativ trimis de Inspectoratul Județean de Securitate Cluj către Direcția I, Serviciul IV.

4. 1976 decembrie 9, Declarația preotului Teodor Heredea din Meziad.

5. 1977 ianuarie 20, Declarația tehnicianului veterinar Petru Giurgi din comuna Botiza, sat Poienile Izei, județul Maramureș.

6. 1977 noiembrie 29, Declarația învățătoarei Virginia Cojocaru din Măgirești, județul Bacău.

7. 1982 martie 9, Raport informativ trimis de Inspectoratul Județean de Securitate Alba către Direcția I București.

8. 1986 august 22, Declarația lui Traian Dorz privind contribuția sa în obținerea Clauzei Națiunii celei mai Favorizate de către România.

9. 1986 septembrie 25, Notă privind scrisoarea mitropolitului Antonie Plămădeală al Ardealului către prof. dr. Simion Bărbulescu.

10. 1988 iunie 12, Cuvântarea lui Traian Dorz rostită la catedrala arhiepiscopală din Galați.

11. 1988 septembrie 14, Memoriul redactat de Traian Dorz către Sfântul Sinod al BOR.

12. 1988 noiembrie 5, Ultima declarație a lui Traian Dorz.

13. 1988 noiembrie 28, Raport informativ-operativ trimis de Inspectoratul Județean de Securitate Bihor către Direcția I privitoare la ultima declarație a lui Traian Dorz din 5 noiembrie 1988.

14. 1989 iunie 12, Plan de măsuri în d. u. i. „ALECU”.

15. 1989 iunie 28, Raport trimis de Inspectoratul Județean de Securitate Bihor către Direcția I privitor la desfășurarea înmormântării lui Traian Dorz.

[1]

COPIE

NOTA

DORZ TRAIAN și-a continuat activitatea sa în cadrul organizației religioase ”Oastea Domnului” și de la anul 1956 când a fost eliberat de la domiciliul obligatoriu pe care l-a avut într-un sat de pe Câmpia Bărăganului, stabilindu-se în comuna Călan – Caransebeș, a activat pe lângă bisericile ortodoxe din această regiune, întrunindu-se cu membrii acestei grupări, organizând ceremonii religioase și scriind diverse lucrări cu caracter propagandistic.

Fiind foarte cunoscut printre preoții Bisericii Ortodoxe din țară, a fost chemat de către episcopia de la Arad în scopul de a se interveni pe lângă Patriarhia de la București și de a-i da o formă legală ai acestei organizații.

Cu recomandația episcopiei de la Arad, DORZ TRAIAN a plecat la București unde a fost primit de patriarhul JUSTINIAN MARINA, căruia i-a cerut să recunoască legal această organizație, pentru a nu mai avea de-a face cu autoritățile.

Din spusele lui DORZ TRAIAN, reiese că patriarhul a fost de acord cu legalizarea acestei grupări, dar că i-a spus că nu depinde numai de el acest lucru și că va trebui să convoace un sinod al tuturor mitropoliților din țară pentru consfătuire în vederea acestui lucru.

Cu ocazia acestei întrevederi DORZ TRAIAN a aflat de la patriarh că singurii care sunt contra legalizării și intrării în Biserica Ortodoxă a acestei organizații sunt mitropoliții de la Iași și Timișoara, care nu văd cu ochi buni această colaborare și s-au opus totdeauna când a intrat în discuție această problemă.

Mitropolitul Clujului împărtășește dorința lui DORZ TRAIAN și în discuția pe care au avut-o în vara anului 1958, s-a arătat foarte binevoitor și gata oricând să susțină această cauză.

La fel s-au arătat și episcopia de la Râmnicu Vâlcea și [de la] Arad.

DORZ TRAIAN subliniază că colaborarea Bisericii Ortodoxe cu organizația ”Oastea Domnului” nu constituie niciun pericol pentru securitatea Bisericii Ortodoxe sau a statului, deoarece în toate adunările făcute nu se desfășoară niciun fel de activitate subversivă care să lezeze cel puțin integritatea Bisericii sau a statului. Din contra, el susține că această colaborare nu face altceva decât să întărească Biserica Ortodoxă și să tragă o linie de conduită cât se poate de morală în sânul poporului.

Cluj, la 20 martie 1959.

ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 41398, vol. 2, ff. 53-54.

[2]

Prea Fericit Părinte PATRIARH.

Cu inima plină de o adâncă recunoștință pentru oferirea acestui fericit și poate ultim prilej,

Și cu cea mai profund îndatorată supunere fiască, față de Prea Fericitul nostru Părinte,

Sărutăm dreapta,

La binevoitorul nostru răspuns trimis cu Nr. 314/1971.

Prin care ați avut bunătatea a mă invita să Vă înaintez un memoriu confidențial privitor la problema atinsă aluziv și tangențial prin scrisoarea mea din 9 martie a. c.

Subsemnatul, Traian Dorz, cu domiciliul în comuna Drăgănești satul Livada Beiușului Nr. 7, Oficiul Poștal Beiuș, județ Bihor,

credincios supus și ascultător învățăturii Sfintei Noastre Biserici Ortodoxe, fost membru al Asoc[iației] Relig[oase] Ort[odoxe] Rom[âne] Oastea Domnului,

Înaintez Prea Fericitului Părinte Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, următorul:

Memoriu confidențial

– Cu privire la situația subsemnatului decurgând din apartenența la fosta Asoc. Relig. Ort. Rom. Oastea Domnului,

– Și la situația acestei Asociații Religioase Ortodoxe.

Prea Fericit Părinte Patriarh solicit de la început iertare pentru extinderea la care sunt obligat de durata și importanța evenimentelor vizate. Doresc însă să fiu cât se poate de succint dar și de fidel în cele expuse. Poate această ultimă rugăminte va ajuta la curmarea unei situații anacronice, care de aproape 25 de ani este o sursă de amărăciuni în Biserica și în Poporul nostru.

După cum desigur Vă este prea bine cunoscut,

La începutul anului 1923, a luat ființă la Centrul Mitropolitan din Sibiu, Asociația Religioasă Ortodoxă Oastea Domnului.

Inițiativa era pe de-a întregul a Conducerii Bisericii Ortodoxe Ardelene și se înscria ca o imperioasă necesitate în contextul nevoilor de atunci atât pentru Biserică cât și pentru națiune, având rost special pentru:

– A fi un puternic instrument duhovnicesc, spre redresarea vieții morale și sociale, rămasă grav stinsă după cel dintâi război mondial, abia terminat,

– A fi un factor important în luptele confesionale devenite și mai acute,

– Și spre a fi o acțiune binevenită în stimularea și sudarea sentimentului ortodox și patriotic în inima întregului popor român ajuns acum după secole de lupte și jertfe, unit înăuntrul acelorași frontiere libere și cuprinzătoare.

Curând, inițiativa aceasta s-a dovedit binevenită iar rezultatele ei binecuvântate atât pentru Biserică cât și pentru Popor. Un număr tot mai mare de personalități din Înaltul Cler ca și din pătura cultă a poporului veneau, alături de mulțimile de rând, și așezându-se în fruntea maselor au ajutat la crearea unei mari mișcări duhovnicești, la o adevărată mișcare sufletească a unor largi pături din popor. Pretutindeni aveau loc însuflețite adunări prin Biserici sau școli și o largă propagandă de atragere a tuturor credincioșilor din ambele confesiuni române spre o trăire a evangheliei în sânul aceleiași credințe pe care a avut-o poporul nostru din moși-strămoșii lui. Se trezise în mase o sete sufletească după Cuvântul Sfânt, iar această sete odată trezită nu mai putea fi potolită ușor.

Aceasta era situația în anul 1930, când eu, încă elev în școală fiind, la vârsta de abia 15 ani, îndemnat de duhovnicul meu m-am înscris împreună cu mulți alții cu entuziasm în această asociație, trecând printr-o totală transformare sufletească.

După alți patru ani, în anul 1934, eram deja angajat în Redacția Centrului Misionar al OD de la Sibiu, alături de părintele Iosif Trifa și de alți publiciști ai OD, colaborând la reviste și publicând lucrări proprii.

Avântul continuu pe care-l luase Asociația, OD cuprinsese toată Țara, trecând până departe și peste hotarele ei în aproape toate părțile locuite de Români. Astfel că în anii 1933-1934, calculele aproximative arătau n[umărul] membrilor OD între 300000-400000. Privită cu o largă bunăvoință și sprijinită prin toate mijloacele oficiale de atunci, lucrarea OD bine îndrumată și atent supravegheată de către Biserică și Stat, se dovedea corespunzătoare scopului pentru care fusese inițiată. Adunările specifice aveau loc în după-amiezile de Duminici și Sărbători într-un climat duhovnicesc ortodox îndrumate de preoți sau laici entuziaști și activi, regulat în Biserici sau Școli.

Curând însă, la începutul anului 1935, tocmai în apogeul mulțumirilor, – printr-o fatală neatenție – un mic diferend ad[minis]trativ ivit între cei doi inițiatori principali de la Centrul OD din Sibiu și anume Mitropolitul Bălan și preotul Trifa, diferend alimentat veninos și adâncit deliberat de terți interesați și invidioși – a degenerat într-un conflict ireparabil.-

Acest conflict însă deși de natură pur administrativă la început, a căpătat ulterior un as-pect indisciplinar de ordin canonic. El nu avusese nici odată un temei dogmatic în sensul unei a-bateri de la dogmele și învățăturile Bisericii a preotului Trifa sau a colaboratorilor săi, de la credința sau practicile Bisericii Ortodoxe, nici în timpul preotului Trifa și nici până azi. A fost totuși înfățișat în mod forțat ca atare și a rămas cunoscut în acest fel.

Tristele evenimente din OD începute în anul 1935 și care aveau să aducă până în ziua de azi atâtea amărăciuni și pagube sufletești, m-au găsit atunci în redacția preotului Trifa, angajat și în plină activitate publicistică pe aceeași linie cu dânsul, și cu marea mulțime a membrilor OD rămași de asemenea fideli față de el.

Neînțelegerile și polemicele angajate între conducătorii de la centru s-au răsfrânt în curând dezastruos asupra întregii acțiuni fără precedent a OD care progresase atât de frumos până atunci. A fost provocată sciziunea, s-au creat 2 partide ostile, a fost diminuat numărul noilor adeziuni, s-au stârnit dureroase sfâșieri sufletești și s-au adus chiar și asupra Ideii în sine, umbre amare, critici violente și până la urmă o răspândită dezaprobare oficială.

La acest punct ajunseseră lucrurile în anul 1947, când a intervenit desființarea tuturor asociațiilor care funcționau în cadrul Bisericii Ortodoxe Române și deci și a OD.

Dar în momentul acesta OD era o realitate. După 25 de ani de existență recunoscută și susținută oficial, OD devenise o opinie adâncită, își formase un organism propriu și viguros, își crease o tradiție proprie și mai ales își însușise o convingere neclintită în necesitatea ei pentru trăirea vie și răspândirea acestei trăiri a Evangheliei lui Hristos în întreaga Comunitate Creștină. De asemenea și în ajutorarea Bisericii la combaterea rătăcirilor sectare, a căror propagandă susținea că în Biserica Ortodoxă nu se poate trăi o viață evanghelică întrucât „litera Bisericii omoară Duhul Evangheliei”.- La fel era convinsă că activitatea ei este absolut necesară pentru însănătoșirea climatului moral prin lupta contra viciilor sociale.

În astfel de condiții, măsurile luate pentru desființarea OD fiind sporadice, neesențiale și neconvingătoare, nu au reușit decât să arunce această categorie de credincioși ai Bisericii și de cetățeni ai Patriei noastre într-o anumită poziție ostilă față de autorități și să le creeze o situație tot mai dificilă.-

Pe de o parte fiind supuși și loiali față de legile și autoritatea de Stat, ascultători și împlinitori de conștiință a îndatoririlor bisericești,-

Iar pe de altă parte, crezând că li se face o nedreptate fiind privați de libertatea și bunăvoința de mai înainte, în ținerea adunărilor lor cu caracter duhovnicesc în biserici și sub îndrumarea preoților după cum fuseseră de mai înainte. Astfel au înțeles că nu încalcă îndatoririle normale permițându-și a-și ține adunările mai departe în case particulare, considerând acest lucru nedăunând întru nimic nici Bisericii și nici Statului, chiar dacă nu se țineau totdeauna la ore și în locuri unde puteau fi supravegheați. Întrucât sentimentele lor erau după părerea lor curate atât față de Biserică cât și față de Stat. Mai găseau o justificare și în faptul că unele culte neoprotestante deși aveau învățături ostile față de Biserică și sentimente mai străine de popor, se bucurau totuși de un regim destul de larg de libertate în ținerea adunărilor lor. Pe când OD este un lăstar curat al Credinței noastre Strămoșești și o parte sănătoasă a poporului nostru. Ei își ziceau: „Biserica noastră și Poporul nostru sunt părinții noștri. Noi nu avem părinți străini, nici fire străină, iar locul nașterii noastre este aici. Suntem folositori și ascultători. Părinții noștri nu trebuie să se poată lepăda și dezice de noi, pentru că și noi oricât de mult am fost încercați nu ne-am lepădat și nu ne vom le-păda de ei. Nu se poate să nu se revină asupra hotărârii de desființare și să nu ni se dea o nouă formă legală de activitate întrucât OD a fost inițiată de Biserică, însușită de Dânsa și îndrumată timp de atâția ani. Față de acești fii ai Ei, supuși și ascultători îndrumărilor pe care Ea le-a dat, are datoria de Mamă și nu se poate așa dezinteresa de lăstarul Ei…”

La sfârșitul anului 1947, subsemnatul am fost arestat, prima dată pentru activitatea desfășurată în Asociația Ortodoxă Oastea Domnului. Apoi pe parcursul a aproape 12 ani – până în anul 1959 – am suferit îndelungate detențiuni administrative împreună cu alți membrii ai OD, fără a fi fost judecați de vreo instanță.

În perioada 1956-1958, nutrind mereu vechea speranță al îndreptării lucrurilor cu privire la legalizarea activității OD, 2 ani întregi, am întreprins stăruitoare demersuri pentru normalizarea acestei stări de lucruri, pentru găsirea unei forme legale oricât de restrânse spre satisfacția cât de redusă, a trebuințelor spirituale a acestor fii ai Bisericii, în cadrul Statutului Nou de organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române.-

În acest scop am fost în cursul acestei perioade în audiență atât la Prea Fericitul Patriarh Justinian cât și la Domnul Director al Departamentelor Cultelor, cu memorii explicative, accep-tând fără condiții orice soluție corespunzătoare.

Însă tocmai când speram la încununarea eforturilor noastre, ne-am pomenit cu arestarea și cu judecarea în loturi pe țară și pe regiuni a unui număr mare de membri ai OD.

Era la începutul anului 1959.

Personal am fost condamnat la 16 ani muncă silnică și confiscarea întregii averi persona-le. Aveam o casă familiară construită de mine și familia mea (compusă din soție și 3 copii) lângă Cluj.

A fost confiscată în întregime nu numai casa și obiectele din ea a întregii familii, dar și în numerar suma de 10000 lei pe care abia o împrumutasem spre a-mi plăti o datorie familiară.

Toate acestea fiind considerate ca aparținându-mi exclusiv mie, iar nu și familiei mele. Acțiunea soției și copiilor mei introdusă în justiție pentru a li se recunoaște și înapoia partea lor din bunurile confiscate, a fost respinsă ca nefondată de către Tribunalul Cluj după 2 ani de ter-mene și dezbateri. La fel și memoriul din 1966 la Consiliul de Stat. Până în ziua de azi situația se menține aceeași și nu li s-a mai înapoiat nimic familiei.

După aproape 6 ani, la eliberarea mea din închisoare în cadrul amnistiei generale 1964, situația multor grupări ale OD din țară prezenta serioase îngrijorări. În timpul îndelungat al frământărilor felurite, prin care trecuseră, lipsiți de apropierea caldă a Bisericii și lăsați în voia vânturilor sectare, în unele locuri se încetățenise o atitudine de rezervă – aproape indiferență – față de Biserică, ferire față de preot, de subapreciere și chiar de uitare a îndatoririlor față de autoritatea Bisericii, de o limitare numai la adunările Asociației și de apropiere de sentimente sectare.- Sectele exploatând situația precară în care se găsea OD au reușit să strecoare în multe locuri derută și discuții aprinse care amenințau cu ruperi dureroase.- Constatarea aceastora mi-au umplut sufletul cu o mare îngrijorare și durere. Un asalt general sectar se contura în toate părțile și primej-dia unei masive treceri de suflete și grupări, m-a făcut să iau o atitudine îndârjită împotriva rătăcirilor de la credință și apropierilor de secte. Fiind cunoscut majorității grupărilor OD din înde-lungata mea activitate publicistică, speram să pot ajuta la aplanarea neînțelegerilor și la aducerea în ascultarea Bisericii, precum și la formarea unei orientări clare în îndeplinirea față de Patrie a îndatoririlor de conștiință și muncă.

Am trecut atunci printr-un greu examen interior: Să respect dispozițiunea nedeplasării de la domiciliu, pentru adăpostul meu personal – , nemaiinteresându-mă în niciun fel soarta acelor grupări? Ori, căutând salvarea lor, să risc libertatea și situația mea. Am considerat că salvarea acestor grupări e mai importantă și am riscat propria mea libertate. În cursul anilor 1968-1969, solicitat de unele din grupările OD din țară, care aveau astfel de probleme de orientare, necesare a fi soluționate numai la fața locului, precum și datorită unei relaxări a atmosferei în ce privea restricțiuneaa adunărilor OD am renunțat la poziția mea de strictă nedeplasare, acceptând să particip personal unde am fost chemat.

Convins fiind, pe deoparte că tot ce fac și spun în bunul scop pe care-l urmăream prin aceste deplasări, e bine cunoscut și apreciat favorabil de către Autoritatea de Stat și cea bisericească, iar pe de altă parte, văzând că nimeni nu atrage atenția în vreun fel că aceasta este nepotrivit, am tras singur concluzia că acțiunea aceasta aducătoare de unire în Biserică și orientare constructivă în mijlocul între celor care am mers, este considerată în favorul credinței Bisericii noastre și un aport constructiv la sudura poporului nostru,-

Am ajutat în acest timp la întărirea unora și revenirea altora pe deplin în disciplina Bisericii și muncii.

Am îndemnat pe mulți să urmeze teologia spre a deveni preoți vrednici.

S-au spulberat multe speranțe sectare de a dezbina și atrage suflete de partea lor.

Am solicitat audiențe la Î. P. S. S. Mitropolitul Banatului, la P. S. Episcopul Clujului și P. S. Episcopul Oradiei, explicându-le situația, arătându-le dragostea și ascultarea noastră și primindu-le cu bucurie îndemnurile părintești.-

Dar în luna mai 1970, mi s-a pus în vedere oficial tocmai contrariul la ce crezusem eu, interzicându-mi-se categoric orice alte deplasări de la domiciliu în acest scop.

Am înțeles situația și m-am conformat.

În luna februarie 1971, mi s-a făcut o percheziție domiciliară, mi s-a luat Biblia și câteva cărți religioase, fiind chemat la autoritatea de Stat, acuzat pentru deplasările făcute în anii 1968-1969 și luându-mi-se declarații asupra acestor deplasări. În prezent se lucrează la completarea dosarului și probabil voi fi trimis din nou în judecată.

Acum în țară toate adunările credincioșilor din fosta OD chiar și cele ce se mai țineau în biserici sub îndrumarea preoților sunt interzise sub aplicarea drastică și imediată a unor amenzi variind până la 5000 lei de persoană, lucru care seamănă pretutindeni panică, durere și sentimente ușor de înțeles. Majoritatea celor amendați fiind oameni simpli cu un venit mediu lunar sub o mie lei, este lesne de înțeles cum trăiește cu familia lui un astfel de infractor până poate acoperi o datorie de 1000 sau 2000 lei, poate și mai mult.

Este lesne de înțeles ce ocazie unică au acum sectele spre a atrage la ei pe cei tratați astfel. Cred că nu este un lucru mai dureros pentru o conștiință care simte grija și răspunderea de care vorbește Sf. Apostol Pavel la II Cor. 11, 28-29.

Aceasta fiind în prezent starea de lucruri, dacă nu vine grabnic o ieșire fericită, ce-ar putea să aducă viitorul?

În fața acestei mari îngrijorări ne îndreptăm inima și gândurile cu cea mai fierbinte și unică speranță,

către Prea Fericitul și Iubitul Părinte al nostru, de bunăvoința și înțelegerea Căruia depinde buna rezolvare a acestei probleme. Și de intervenția Căruia depinde acum totul. Această ocazie pe care ați binevoit a ne-o da este unica și poate ultima. Tot ce va urma pentru cine știe câți și pentru cine știe cât, depinde de clipa asta și de hotărârea pe care veți binevoi a o lua cu privire la noi.

Este adevărat, recunoaștem, că ne-am făcut vinovați față de dispozițiunile care opreau adunările și deplasările noastre.-

Dar credem că va fi apreciat că toate aceste abateri le-am făcut cu gând bun.-

Am crezut că bunele noastre intenții pentru o atașare tot mai hotărâtă față de Biserică și pentru o tot mai corectă îndeplinire mai conștiincioasă a îndatoririlor noastre față de Stat, ne vor fi apreciate pozitiv, și vor întrece cu mult vinovăția noastră. Iar până la urmă, Autoritatea, convinsă de corectitudinea noastră, va găsi mijlocul să ne autorizeze nevonovatele satisfacții spirituale pe care le solicităm.-

Prea Fericit și Iubit Părinte Patriarh,

Dacă mai putem fi înțeleși și iertați de către Părintele Bisericii noastre și de către Părintele Statului nostru, putem fi redați Bisericii și Poporului, ca o forță constructivă, îndatorată și recunoscătoare.-

S-au luat în anii aceștia neuitați, atâtea măsuri bune, s-au găsit atâtea căi luminoase spre soluționarea problemelor multe și adesea întunecate, – credem din toată inima că Inimile Iubitoare și Mințile Luminate ale Conducătorilor noștri, vor găsi și în această problemă, în sfârșit, fericita rezolvare.-

Înfățișând sumar și realist cele de mai sus, îndrăznesc a Vă ruga Prea Fericit Părinte al nostru, ca pe Singurul Care poate face acest lucru în chip fericit, să binevoiți a mijloci ajungerea celui de al doilea exemplar anexat aci la cunoștința personală a Domnului Președinte al Consiliului de Stat Nicolae Ceaușescu, Părintele poporului nostru, Problema aceasta prezentând vădit și un aspect care interesează Conducerea Statului nostru, Căreia îi exprimăm și cu acest prilej, totala noastră atașare și supunere, Binevoiți Vă rugăm a ne sprijini și cu un cuvânt cald și părintesc, în fața Autorității Celei Mai Înalte a poporului nostru.

Prea Fericit Părinte al nostru, încă o dată pentru toată bunătatea pe care ne-ați arătat-o de când Vă cunoaștem,

– Promițându-Vă din nou o profundă și neschimbată ascultare și prețuire recunoscătoare, pentru totdeauna,

Rămân respectuos și îndatorat

Sărutând dreapta.

Traian Dorz (ss.)

ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 41398, vol. 3, ff. 326-331

[3]

Ministerul de Interne STRICT SECRET

Inspectoratul Jud. Cluj Nr. 00129.241/19.11.1976

Nr. 104/M. I./0019075/18.11.1976

Către

Direcția Ia

– Serv. IV –

Raportăm următoarele:

Sursa „NEGREA DORU” ne-a informat că în seara zilei de 6 spre 7 noiembrie 1976 a avut loc o adunare „Sfat frățesc” organizată de către DORZ TRAIAN, conducătorul pe țară a asociației religioase interzisă „O. D.” [subl. n. – G. S.].

Adunarea s-a ținut la Poiana Brașovului, în locuința unui cetățean cu numele de MUREȘAN, situată lângă cabana veche „VÂNĂTORUL”.

Adunarea „Sfatul Frățesc” a fost condusă de DORZ TRAIAN care a convocat la Poiana Brașovului pe conducătorii grupărilor „OD” din întreaga țară, pentru a le trasa linia ce va trebui să o urmeze în activitatea viitoare. De-asemenea numitul DORZ TR. a făcut eforturi deosebite pentru a-i convinge pe participanți să-l excludă din activitatea „OD” [și] să-l izoleze complet pe MOLDOVEANU NICOLAE din Sibiu, împotriva căruia a vorbit 2 ore și jumătate fără întrerupere. Fiind prezentă o adunare sursa „NEGREA DORU” ne-a informat că se aflau acolo următorii:

– DORZ TRAIAN, POPA PETRU (Săucani), HEREDEA TEODOR preot jud. Bihor, POPA PETRU, OPRIȘ IOAN și IRINCA VALER din jud. HUNEDOARA, APOSTOAIE [NICOLAE] și IONESCU NICOLAE din VULCANA-PANDELE – care l-au [adus] la adunare pe DORZ TRAIAN cu mașina – iar la terminare l-au dus înapoi în jud. Bihor.

Au mai participat: CONDRUȚ GHEORGHE din județul Galați, ARCADIE ALEXANDRU din SUCEAVA, PÂNZARU IOAN din Pășcani, BĂLĂUȚA DAVID, BRATU TEODOR, IACOBUȚĂ COSTICĂ, AURICĂ ANDRONIC, TOMA MERLUȘCĂ și SPULBER IORDACHE din jud. Bacău, un oarecare PETRICĂ din Poienile-Gloduhei, Maramureș, POP GHEORGHE din Cluj-Napoca și MOISE VERESCU din Arad.

Dintre persoanele cu zel de conducere pe linia „OD” au lipsit MOLDOVEANU NICOLAE din Sibiu și TUDOSE CONSTANTIN din Galați.

Adunarea a început în seara zilei de 6.11.1976 orele 2000 și a durat până în dimineața zilei de 7-XI-1976, orele 700 fără nicio pauză. În acest interval de timp au luat cuvântul mai mulți participanți care au lăsat de înțeles să se supună indicațiilor date de către DORZ TR. și vor milita ca „frații” să revină și să respecte primele idei ale „OD” care au (…) odată cu inițiatorul acesteia.

Scopul principal al „Sfatului Frățesc” a fost de a relua activitatea pe linia „OD” și de-a i se imprima un ritm mai dinamic. De altfel sursa a mai făcut precizarea că din discuțiile care s-au purtat a reieșit că prin toate părțile se organizează adunări de mare amploare sub pretextul unor nunți, botezuri, înmormântări, zile onomastice și altele.

Cu vreunele ocazii se întâlnesc între ei membrii „OD” din diferite colțuri ale țării, în număr mare organizându-se ca la o nuntă să participe până la 1000 de persoane.

Asemenea prilejuri sunt folosite pentru intensificarea activității mistico-religioase și atragerea de noi membrii în asociație. De menționat faptul că DORZ TRAIAN a atras atenția participanților la „sfatul frățesc” ca nu cumva să spună despre întâlnire la nimeni și în general toate acțiunile lor să fie ținute în taină folosindu-se de argumente biblice în acest sens.

ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 41398, vol. 3, ff. 206-208

[4]

Declarație

Subsemnatul, Heredea Teodor, domiciliat în Beiuș, Strada Calea Bihorul nr. 31, preot paroh ortodox la parohia Meziad, în legătură cu întâlnirea de la Poiana Brașovului care a avut loc în noaptea de 6 spre 7 noiembrie 1976, declar următoarele:

Nu-mi amintesc precis vineri seara sau sâmbătă dimineața Dorz Traian trecând spre serviciu a venit la mine și mi-a spus stăruitor să-l însoțesc la Poiana Brașovului, unde a fost rugat să se ducă pentru a sta de vorbă cu câțiva ostași ai Domnului, referitor la abaterile unora de la învățătura Bisericii.

Când s-a întors de la serviciu a venit din nou pe la mine și a stăruit mult să merg și eu. Pe la orele 13 a apărut un autoturism de culoare vișinie cu doi bărbați, unul șoferul – nu-i știu numele – și celălalt Niculiță fotograf de meserie. Ne-am urcat și împreună cu Popa Petru [de la Săucani] și am plecat, ajungând seara în jurul orei 21 la o casă în pădure, departe de șosea la circa 3-400 metri. Acolo așteptau câteva persoane, iar după sosirea noastră au mai sosit încă câteva persoane, numărul celor de față fiind în jur de 16-17 persoane.

Pe la ora zece seara, a început starea de vorbă, în cerc. Fr[atele] Traian Dorz a arătat că Oastea Domnului nu trebuie să se îndepărteze cu nimic de la învățătura Bisericii.

Din cei prezenți pe nume îmi amintesc de frații ostași: Popa Petru – Săucani, Moise Velescu – Arad, iar a celorlalți le știu numai prenumele: Arcadie [Nistor], Pânzaru, Iacob, Iordache [Spulber], Aurică [Androne], Tudorel [Bratu], din partea Moldovei. Apoi Condruț de la Galați, Valer [Irinca] de la Simeria, Petrică [Giurgi] – Maramureș, Gheorghe [Pop] și [David] Bocăneală de la Cluj, precum și un preot Cornel [Avramescu] de la Simeria. Alte nume nu mai rețin, fiindcă și pe unii din aceștia i-am văzut pentru întâia oară.

[…]

După ce fr. Traian Dorz a arătat felul cum trebuie să rămână Oastea Domnului așa cum a fost la început – cu totul în învățătura Bisericii accentuând îndeosebi pe semnul Sf. Cruci, pe Taina Pocăinței (spovedaniei) și a Împărtășării, cultul Maicii Domnului, cultul morților precum și despre supunerea față de preoți, privindu-i ca pe slujitori ai lui Dumnezeu – au fost întrebați cei prezenți dacă sunt de acord cu această învățătură. Și aceasta fiindcă fr. Nicolae Moldoveanu din Sibiu ar fi împotriva acestor învățături și că spune și altora felul său de a vedea lucrurile.

Preotul Cornel care trebuia să plece după miezul nopții a fost solicitat să-și pună părerea. Spunând după cât rețin că ca și slujitor al Bisericii nu poate concepe să nu se facă cruce și s-a arătat de acord cu tot ce s-a spus. Apoi au luat cuvântul rând pe rând fiecare și în scurte cuvinte au arătat că sunt de aceeași părere.

Am luat și eu cuvântul mai pe la mijloc spunând că de când am fost mic așa am știut Oastea Domnului cu învățătura Bisericii și în Biserică și că prin Oastea Domnului am ajuns să cunosc învățătura Bisericii și, de dragul acestei învățături în totul de acord cu Biblia, am ajuns să fiu și preot și că voi rămânea în învățătura Bisericii până la moarte.

Și toți ceilalți în scurte cuvinte au acceptat cu bucurie, afară de Tudorel din Moldova care spunea că a fost pus să facă nu știu câte mătănii la spovedanie date fiind ca și canon pentru păcate. El spunea că nu le-a acceptat și a cerut preotului alt canon, dându-i-se apoi canon să îmbrace pe vreun (…) pe aceasta a acceptat-o. Și zicea iar că ce nu face din încredințare știe că e păcat după Biblie.

Iordache a rămas ultimul voind a se abține de la cuvânt, l-au silit însă ceilalți. Din tot ce a spus rețin că a zis că se teme că nu va fi așa cum mărturisise aici ci va fi și în viitor discuții în aceste probleme.

După aceasta s-a pus masa, s-a făcut rugăciunea, am mâncat puțin și eu am plecat spre gară, urmând și ceilalți pe rând, ne-am întors, iar duminică cu autobuzul Deva-Oradea am ajuns acasă fără să știe soția unde am fost, ci că am făcut o vizită unei familii învrăjbite.

Faptul că am fost după stăruința lui Traian Dorz în această acțiune, a fost că m-am gândit că pot fi de folos Bisericii ca să nu se risipească membrii ei, atrași de învățături greșite și apoi să ajungi sectari.

Aceasta-mi este declarația pe care o dau, o susțin și o semnez

Oradea, la 9 decembrie 1976

ss: pr. Teodor Heredea

ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 41398, vol. 3, ff. 197-199

[5]

Ministerul de Interne

Inspectoratul județului Maramureș

Dată în fața noastră

Lt. col.

Bob Ioan

COPIE

DECLARAȚIE

Subsemnatul GIURGI PETRU, născut la 7 septembrie 1943 în satul Poienile Izei, comuna Botiza, fiul lui Ioan și Ileana, neîncadrat politic, căsătorit, având și 4 copii, de profesiune tehnician veterinar, cu ultimul domiciliu în Poienile Izei nr. 326, județul Maramureș, declar următoarele:

Din anul 1949-1950, fiind crescut și educat în spirit religios de către părinți, am frecventat biserica cu care ocazie am participat și la unele adunări ale așa-zisei Asociații „Oastea Domnului”. Această activitate în cadrul Asociației „Oastea Domnului” am continuat-o și în perioada școlii profesionale, de maiștri și în prezent, deși cunosc că asociația este interzisă de lege, totuși continui activitatea și în prezent.

Din familie mai fac parte în această asociație, soția, sora mea STANCIU MARIA, domiciliată în comuna Pechea, județul Galați, împreună cu soțul ei. Activitatea pe care o desfășor constă în vizite reciproce în special la mine a unor frați cu care ocazie se cântă cântări religioase, se discută asupra unor versete din Biblie asupra unor comportări nedemne ale unor frați din cadrul asociației; personal mențin legături cu „frați” din țară precum NICOLAE MIHAI din Pechea, DORZ TRAIAN din Beiuș, TOMA MERLUȘCĂ din Comănești și alții.

Din satul Poienile Izei, comuna Botiza, fac parte din această asociație următorii: Bârlea Ioan, Giurgi Ioan, Ionțea, Pietrar Petru, Groșan Vasile, Neag Ioan Tomșa, Ioan Breban. La Poieni, activitatea constă în întâlniri cu ocazia sărbătorilor și duminicilor la oricare dintre cei arătați mai sus, prin cântări religioase, rugăciuni, citiri din Biblie. Preotul din Poieni ne-a îngăduit să cântăm câte o priceasnă la slujbă până prin anul 1972-1973, pe urmă nu ne-a mai îngăduit și chiar el ni s-a plâns că a avut nemulțumiri în urma participării la nunta mea. În afară de Biblie și cântări religioase nu avem alte materiale, dar cântările sunt uneori înregistrate. La fel și predicile pe bandă de magnetofon și apoi difuzate cu ocazia întâlnirilor sau activităților de mai sus.

Din punct de vedere al conducerii pe țară a „asociației Oastea Domnului” aș enunța pe DORZ TRAIAN din Beiuș, considerat de mine și de alții care-l urmează că este continuatorul teoriilor lui Iosif Trifa, care a înființat asociația și caută și în prezent ca să unească activitatea Oastei. În această direcție, în anul 1969 a participat la nunta subsemnatului cu care ocazie a scos în evidență ideea adevărată a „Oastei Domnului”. Din această ocazie, fratele NEAG IOAN din Botiza nu i-a acceptat ideile pentru că acesta a arătat că în activitate să ne supunem preoților chiar dacă ne sunt potrivnici.

Al doilea conducător ar fi NICOLAE MOLDOVEANU din Sibiu care are idei și convingeri sectare, atât el cât și cei care-l urmează, deci el nu este de acord cu părerile și activitatea pe care o desfășoară DORZ TRAIAN. Adepții lui NICOLAE MOLDOVEANU sunt, în general, la Sibiu, Cluj și izolat, în general, în întreaga țară. Exemplu la Botiza este NEAG IOAN.

Al treilea conducător ar fi DAVID BĂLĂUȚĂ de la Moinești, Bacău, cu vederi formaliste, poartă barbă, adept al vătăriilor și în general față de biserică supus. Adepți are în general în jurul Moineștiului.

Un alt frate despre care am auzit că ar căuta să propage unele idei ale Oastei în care sens face deplasări în diferite localități localități din țară și chiar în 1956-1957 a fost la o nuntă în Poienile Izei la Sas Ioan se numește POP ALEXANDRU din Bacău, în prezent are vârsta de circa 50 de ani dar pe care frații cu care ia contact nu-l agreează din cauza comportării imorale.

Pentru a unifica aceste curente care sunt în rândul asociației și să existe o singură unitate de păreri, probabil și cred că au fost pe parcurs mai multe întruniri ale celor menționați mai sus, dar de care personal nu cunosc în afară de una, adică:

În cursul lunii septembrie, pe la sfârșit, m-am deplasat cu familia la sora mea și părinții soției din comuna Pechea – Galați cu care ocazie am participat la o nuntă a unui frate, în comuna Oazele – Galați. Acolo m-am întâlnit cu alți frați, printre care și cu NICOLAE MIHAI, care mi-a făcut cunoscut că s-ar putea ca în acest timp să fie o întrunire cu frații de bază ai „Oastei Domnului” pentru a se discuta problema unității asociației. Personal am fost de acord cu această întrunire pentru a se pune capăt odată cu privire la disensiunile existente relatate mai sus.

La sfârșitul lui octombrie am fost din nou la Galați, singur, pentru a-i duce surorii mele unele lucruri. La ea am stat circa 2-3 zile, iar la reîntoarcere, aproximativ 6 noiembrie m-am reîntors spre casă. În gară la București Nord, în timp ce așteptam trenul spre Sighet, m-am întâlnit întâmplător cu TOMA MERLUȘCĂ din Comănești, pensionar, fost miner pe care îl cunoșteam de prin anul 1962-1963, cu ocazia unor nunți chiar și la nunta mea. Acesta după unele discuții de ordin familiar mi-a făcut cunoscut că pleacă la Brașov, pentru a participa la o întrunire ce avea scop de a discuta problema unității Oastei și a abaterilor fratelui NICOLAE MOLDOVEANU. Mi-a spus că la această adunare va participa printre alții și DORZ TRAIAN, invitându-mă și pe mine la această adunare, iar pe de altă parte am insistat personal să particip fiind interesat să cunosc mai bine situația activității „Oastei Domnului” și lucrurile din cadrul adunării. La Brașov am ajuns în jurul orei 19,00, am făcut întrerupere și împreună cu Toma Merlușcă care cunoștea locul adunării ne-am deplasat la locul stabilit. Pentru a ajunge acolo, am luat autobuzul de Poiană și ne-am oprit în stația din fața restaurantului „Vânătorul”, iar de aici am luat-o la dreapta circa 100-150 m pe o potecă care duce la casa unde avea loc adunarea. Acolo am ajuns în jurul orei 20-20,30 și am găsit în casă pe următorii: DORZ TRAIAN din Beiuș, MOISE VELESCU din Arad, NICOLAE MIHAI din Pechea Galați, POP GHEORGHE și BOCĂNEALĂ DAVID din Cluj, preotul GAVRIȘ din Beiuș, POPA PETRU din Hunedoara, pensionar în vârstă de 60-65 de ani, POPA PETRU din Bihor în apropiere de Beiuș, țăran în vârstă de circa 60 de ani, un tânăr din Brașov, un tânăr din Brașov, avea circa 25 de ani, familia gazdei care după câte am observat este paznic de vite, în dreptul casei aflându-se un saivan. În total la această adunare au participat circa 20 de persoane. La unii din cei prezenți nu le cunost numele, [deoarece] unii erau din Moldova.

DORZ TRAIAN a deschis adunarea, după o rugăciune, a citit din ziarul editat în luna septembrie 1937 toată moțiunea din 12 septembrie 1937 în care IOSIF TRIFA și vorbitorii de la acea adunare au dat indicații cu privire la activitatea de viitor. După aceasta s-a discutat de fiecare exprimându-i părerile față de moțiune și la urmă a rămas să urmăm cele trei cuvinte: Oastea Domnului s-a născut în Biserică, a rămas în Biserică și va rămâne până la capăt în Biserică. În lumina moțiunii s-au combătut ideile lui NICOLAE MOLDOVEANU care de altfel nici n-a participat la adunare. S-a hotărât cu această ocazie ca să avem o atitudine de supunere față de organele de stat, să ne facem datoria la locul de muncă, iar în concepția noastră, în caz de război, să participăm la luptă pentru apărarea țării, iar în cazul când suntem depistați de organele de miliție și securitate să plătim amenda în cazul când vom fi amendați, iar în caz de condamnare să executăm pedeapsa și să nu ne plângem nimănui cum fac cei din alte secte că se plâng la „Europa Liberă”.

Cum fiecare a luat cuvântul și a combătut atitudinea lui MOLDOVEANU față de Biserică a luat cuvântul și DAVID BĂLĂUȚĂ care și-a recunoscut abaterile lui, luându-și angajamentul că va reveni la poziția cerută de moțiune citită de DORZ T.

Cuvântul meu a fost de totală accepțiune a celor reieșite din moțiune, alăturându-mă de părerile lui Dorz T. Aici am aflat că această adunare a fost convocată la ideea lui Gheorghe Spulber, originar de lângă Comănești, care are un frate pictor și are vârsta de 45-50 de ani care în cuvântul său a spus că el a devenit ostaș în vremea când cântarea era „Nici Biserica nu era calea care duce Sus”, fiind adept al lui Moldoveanu care a rămas la părerea lui și a fost combătut de Dorz Traian pentru a urma calea dreaptă.

Adunarea a durat până la orele 5 dimineața când ne-am despărțit revenind la domiciliile noastre. Nu a rămas stabilit ca în viitor să se organizeze astfel de întruniri. Dorz Traian a afirmat chiar că este ultima adunare la care se expune riscându-și libertatea.

După reîntoarcerea mea la domiciliu, am făcut cunoscut celel discutate la întrunire ostașilor din sat Bârlea Ioan, Sas Grigore, Giurgi Ioan Pintea, Vișovan Ioan din Poieni, Bârlea Toader domiciliat în Sighet, Groșan Vasile, și Pietrar Petru din Botiza. Cu fiecare am discutat individual aceste probleme. Toți au rămas la poziția și concepția mea respectiv și a lui Dorz Traian.

În Baia Mare cunosc pe Lupuț Nicolae, soșer domiciliat pe Bulevardul Unirii, ostaș, adept al ideilor lui Moldoveanu.

Aceasta îmi este declarația pe care o dau, o susțin și mă oblig ca în cazul când se vor ivi astfel de adunări să anunț organele competente pentru care semnez mai jos.

Botiza la 20 ianuarie 1977 ss: Giurgi Petru

Pentru conformitate

Mr. Șanta Gr.

ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 41398, vol. 3, ff. 166-168

[6]

DECLARAȚIE

Subsemnata, COJOCARU VIRGINIA, născută la 8 martie 1951 în satul Stănești, comuna Măgirești, județul Bacău, fiica lui Vasile și Dochița, de profesie învățătoare la școala generală Stănești, comuna Măgirești, județul Bacău, cu privire la scrisorile și manuscrisele găsite la mine cu ocazia percheziției domiciliare din 4 noiembrie 1977, declar următoarele:

Sunt în asociația „Oastea Domnului” din familie. Încă de când eram elevă la școala generală, am citit poezii ale poetului „Oastei Domnului” TRAIAN DORZ, cu domiciliul în Beiuș, județul Bihor, pe care în anul 1971 l-am vizitat pentru a-l cunoaște personal. Am făcut acest lucru întrucât mi-au plăcut și îmi plac scrierile lui, iar părinții mi-au vorbit despre faptul că TRAIAN DORZ și BĂLĂUȚĂ DAVID și alți ostași, membri ai „Oastei Domnului” au fost condamnați și au suferit pentru credință.

În anul 1971 cu ocazia vizitei pe care i-am făcut-o, TRAIAN DORZ m-a întrebat dacă sunt membră a „Oastei Domnului” din familie, dacă și părinții mei sunt și ei în OD. De atunci port corespondență cu TRAIAN DORZ cu care reciproc am discutat despre credința din „Oastea Domnului”. În general, corespondența dintre noi are un caracter de prietenie.

Prin 1974 sau 1975 l-am vizitat din nou, ocazie cu care de data aceasta mi-a vorbit despre faptul că scrie o lucrare pentru „Oastea Domnului”, fără să-mi precizeze ce anume. La dorința mea, mi-a dat un caiet cu poezii compuse de el despre morala „Oastei Domnului”.

În vara anului 1976 m-am deplasat din comună în județul Bihor în localitatea Vălani, unde am luat parte la o nuntă a unor tineri din „Oastea Domnului”. La nuntă se afla și TRAIAN DORZ și circa 300 persoane, membri ai „Oastei Domnului”, dar pe care nu-i cunoșteam. În discuțiile pe care le-am avut cu TRAIAN DORZ, mi-a reamintit de lucrarea scrisă de el și mi-a dat 3 volume, dactilografiate, intitulate „ISTORIA UNEI JERTFE”, spre a fi multiplicate în multe exemplare. TRAIAN DORZ mi-a spus că lucrarea prezintă istoria „Oastei Domnului” de la începutul ei și până în zilele noastre. Mi-a spus că trebuie multiplicate pentru a fi dată la Uniunea Scriitorilor. Lucrarea este împărțită în trei capitole și perioade: 1. GRĂUNTELE, 2. CERNEREA, 3. RUGUL.

Semnificația GRĂUNTELE tratează perioada 1923-1935 și înseamnă începutul „Oastei Domnului”.

Volumul II CERNEREA cuprinde perioada 1935-1947 și tratează frământările, în mod deosebit, cele ideologice din rândul asociației „Oastea Domnului”.

Volumul III RUGUL cuprinde perioada din 1948 până în zilele noastre și cuprinde suferințele, arestările care s-au făcut în rândul unor membri ai asociației, inclusiv ale lui TRAIAN DORZ.

În acest volum, TRAIAN DORZ descrie, după părerea mea, în mod real, activitatea lui și a OD, chinurile, suferințele, bătăile îndurate de el și de alții. De ex. la pagina 187, referindu-se la o noapte petrecută în închisoare, scrie: „Baraca asta părea un uriaș sicriu, o fioroasă groapă comună în care zac cinci sute de cadavre”… „Lagărul Ghencea este acum un lac de acumulare în toate închisorile și securitățile își vărsau pe cei strânși de prin țară pentru câte toate, considerate infracțiuni politice… Oameni care nu aveau vreo vină încadrată în vreun articol din Codul Penal, ci numai considerați că împiedică în vreun fel activitatea de partid și de stat din țară. sau luați doar ca o măsură de înfricare a celorlalți”.

De altfel, TRAIAN DORZ a compus și o poezie intitulată „Noapte în Gheenă”: „Ca umbra fioroasă a solului osândei/Se lasă grea noptarea din zările pustii/cu noi torturi să să roadă scheletele flămânde/Mulțimi de viermi sau oameni înmormântați de vii/ S-a dus o zi…/ Ce bine-i când înc-o zise duce/Sfârșește un veac de foame, de chin și de bătăi”… Baraca-i plină-plină/Prin gropi și prin noroaie, pe jos n-au loc sunt cu sutele trântiți/Zac unii peste alții murdari și uzi, o claie/De putrede cadavre, de monștri-nvinețiți… cum trece parcă-i moartea ce numără-n tăcere/Cinci sute de cadavre închise într-un sicriu”.

Fac afirmația că cele scrise de DORZ TRAIAN sunt reale pe considerentul că unele scrieri le-a compus și scris în închisoare și după felul cum îl cunosc n-aș putea crede că minte.

Volumul I l-am citit și în primăvara anului 1977 i l-am restituit cu ocazia vizitei pe care i-am făcut-o în stațiunea Covasna.

La indicația lui TRAIAN DORZ de a multiplica lucrarea sus-menționată, în vara anului 1977 am cumpărat o mașină de scris marca „Mercedes”, ocazional, din București de la magazinul „Unirea” cu suma de 2100 lei.

Cu ocazia vizitei făcute în stațiunea Covasna, mi-a indicat să dactilografiez volumul III-Rugul, după care să i le predau personal.

Din volumul respectiv, până la data când mi-au fost ridicate, am dactilografiat până la pagina 136 în 10 și 8 exemplare. Fac precizarea că mașinile de scris, hârtia și celelalte materiale le-am cumpărat din banii mei care m-au costat 3300 lei.

Întrucât în ultimul volum DORZ TRAIAN nu se referea numai la persoane arestate care au făcut parte din „Oastea Domnului”, ci face referiri și la alte persoane, țărani, muncitori, intelectuali, arestați consider că a făcut legături și cu aceștia, dar despre care nu mi-a vorbit.

Manuscrisul de 103 pagini intitulat Să nu mai fim purtați de vânt l-am copiat de la Traian Dorz și se referă la învățăturile lucrării „Oastea Domnului” din punct de vedere dogmatic. Despre faptul că am primit manuscrisele spre multiplicare de la TRAIAN DORZ au cunoscut numai părinții mei.

Despre articolul publicat în revista „FLACĂRA” de poetul IOAN ALEXANDRU am discutat în luna iulie cu inginerul ANDRONIC MIRCEA din Bacău care s-a arătat satisfăcut că au apărut articole despre activitatea poetică a lui TRAIAN DORZ în reviste oficiale.

Scrisoarea intitulată „Draga noastră soră” trimisă din Simeria la 28.09.1977 au primit-o de la RUSU CORNEL din Simeria care este membru al asociației OD pe care l-am cunoscut prin anul 1975 în Simeria la o înmormântare unde dirija un cor de 10-15 persoane. Scrisoarea am primit-o printr-o persoană care este tot din rândurile OD dar nu-mi amintesc cu certitudine cine ar fi.

Cu privire la „Îndrumătorul” sau „ghidul” menționat în scrisoare pe care l-am cerut să mi-l trimită RUSU CORNEL se referă la o lucrare a OD scrisă de el prin care, printre altele, cuprinde indicații cu privire la învățăturile sectare care au pătruns în OD. RUSU CORNEL face precizarea că asupra ghidului s-a consultat cu LEON ANDRONIC și cu fiul acestuia, ANDRONIC MIRCEA, despre care am vorbit mai sus și că ei s-au declarat cu totul de acord cu punerea în aplicare. Nu cunosc ce cuprinde în întregime ghidul respectiv. În aceeași scrisoare RUSU CORNEL îmi recomandă să mă feresc de POP ALEXANDRU, fost membru al Oastei Domnului, deoarece este considerat că duce o viață imorală, fiind un element bețiv și afemeiat. În aceeași scrisoare mă îndrum și pe alții să se ferească de el și de ceata lui. RUSU CORNEL a ținut postul de subinginer la o mină.

Scrisoarea intitulată „Soră VERGINICA” am primit-o prin anul 1974 de la BĂLĂUȚĂ DAVID din comuna Măgirești, satul Valea Arinilor, fost condamnat, apreciat ca fiind un membru al asociației, mai remarcant prin activitatea și bătrânețea lui. Reproșurile pe care mi le face BĂLĂUȚĂ D. în scrisoarea sa se referă la o scrisoare a lui POP ALEXANDRU scrisă de membrii OD din Reșița, scrisoare trimisă prin fratele meu Vasile TIGĂU, dar distrusă de mine înainte de a ajunge la destinație. Am distrus-o gândindu-mă la viața imorală a lui POP ALEXANDRU. Printre altele BĂLĂUȚĂ DAVID îmi scrie: „Văd că repeți aceeași greșeală (nu mică) ci destul de mare de a te amesteca în treburile și chestiunile lucrării precum și ale altora. Ai de la cineva menirea aceasta, ți-a încredințat cineva dintre noi să te ocupi de astfel de lucruri? Ori o faci pe cont propriu”. Eu n-aș putea să precizez la ce se referă el, BĂLĂUȚĂ DAVID. Faptul că i-am atras atenția fratelui meu, VASILE TIGĂU, la adunarea ce a avut loc la MARICICA ARSENI din Valea Arinilor, în prezența altor membri ai OD, BĂLĂUȚĂ DAVID califică faptea mea ca un gest de mândrie, pentru care am fost atenționată de el.

Referitor la scrisoarea semnată de preotul VLADIMIR și intitulată „Scumpa noastră VIRGINIA” este expediată de preotul ortodox POPOVICI VLADIMIR pe care l-am cunoscut în anul 1975 în stațiunea Felix. El fiind fără familie, am intrat în discuție cu el și mi-a zis că este vechi membru al OD. În discuții am abordat că este necesar să se facă o lucrare despre istoria asociației OD în care să se precizeze începutul, frământările, învățătura OD precum și conflictele existente între MOLDOVEANU, POP ALEXANDRU și ceilalți membri ai OD. MOLDOVEANU NICOLAE de la Sibiu susține că OD să se mențină fără Biserica oficială Ortodoxă, excluzând tainele. POP ALEXANDRU este acuzat de o viață imorală, bețiv și afemeiat. TRAIAN DORZ susține că „Oastea Domnului” să fie prin Biserică.

În anul 1976 preotul VLADIMIR m-a vizitat acasă, la chemarea mea, ca să stea o perioadă, ajutându-l material. A stat la mine circa 2 luni, timp în care l-am întreținut cu cele necesare traiului. Preotul POPOVICI VLADIMIR mi-a vorbit despre legăturile ce le-a avut cu preotul IOSIF TRIFA, întemeietorul asociației Oastea Domnului.

Prin anul 1972 BĂLĂUȚĂ DAVID mi-a spus că la Bușteni a cunoscut un învățător cu numele de CURT NICOLAE care face parte din OD. De atunci întreține relații de corespondență cu el, deoarece mă interesează felul cum trebuie lucrat cu elevii, în sensul cunoașterii, apropierii, educării lor. La cele solicitate de mine mi-a răspuns să lucrez apropiat de copii pentru a le câștiga încrederea, îndrumându-i spre meseria plăcută lor. Mai precizez că BĂLĂUȚĂ DAVID, referindu-se la activitatea sa în cadrul OD, mi-a spus că a fost condamnat împreună cu alți membri ai OD. Aceasta îmi este declarația pe care o dau, susțin și semnez.

29.11.1977 ss/COJOCARU VIRGINIA

ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 41398, vol. 3, ff. 120-121v.

[7]

MINISTERUL DE INTERNE

INSPECTORATUL JUDEȚEAN ALBA

– Serviciul I – STRICT SECRET

Nr. B. Gr. /008582 Ex. nr. 1

din 9.III.1982

Către,

MINISTERUL DE INTERNE

DEPARTAMENTUL SECURITĂȚII STATULUI

– Direcția I –

– BUCUREȘTI –

Raportăm:

Intensificând măsurile de urmărire și supraveghere a elementelor cu rol de conducere în cadrul asociației interzise ilegale „Oastea Domului” din județul Alba, acțiune la care sunt angrenate și forțele de miliție, în data de 6.03.1982, ne-a fost semnalată comportarea suspectă a conducătorului auto POP AUGUSTIN din Cluj Napoca, posesorul autoturismului 4-CJ-3528 care circula prin municipiul Alba Iulia și l-a vizitat pe numitul RUS LUCIAN, element cu rol de conducere în cadrul asociației „Oastea Domnului”, lucrat cu prioritate.

Trecânduse la verificarea și controlul autoturismului cu organele de miliție s-au găsit în interiorul și în partbagajul acestuia 5 (cinci) saci care conțineau o cantitate de 721cărți și broșuri religioase, provenite din străinătate, majoritatea specifice asociației religioase interzise „Oastea Domnului”, cu titlurile „OSANA, OSANA” – cântări de Traian Dorz, 447 pagini; „FEMEILE BIBLIEI”, 247 pagini; „PROMISIUNILE LUI DUMNEZEU”, 201 pagini; „SĂ DEVENIM MATURI ÎN HRISTOS”, 227 pagini și „SALVARE”, cu 64 pagini.

Din cercetările și verificările efectuate de către organele de securitate și de miliție s-a stabilit că materialele menționate au fost ridicate de la numitul ROȘIANU VASILE, pensionar din Sibiu, str. Tatar Bunar nr. 17, cu scopul de a fi ulterior difuzate la diferiți credincioși din țară.

În acțiunea de procurare din străinătate și difuzare a materialelor obscurantiste mai sunt implicați numiții:

– DORZ TRAIAN, din Beiuș, județul Bihor (lucrat prin d. u. i., dosar aflat sub control la Direcția I București), cunoscut ca autor de lucrări religioase care i-au fost editate în străinătate și introduse ilegal în țară. Acesta este principalul inițiator al acțiunii de răspândire a materialelor mistico-religioase provenite din străinătate pe linia asociației „Oastea Domnului”;

– POP ALEXANDRU (a fost lucrat prin d. u. i.) și fratele acestuia POP AUGUSTIN, ambii din Cluj Napoca, str. Oașului nr. 304, folosiți de către DORZ TRAIAN în acțiunea de transportare și difuzare a materialului religios;

– PUȘCAȘU GHEORGHE din Brașov, str. Muncii nr. 4 (cumnat cu frații POP), care, de asemenea, a ridicat o cantitate de materiale din Sibiu și l-a însoțit pe DORZ TRAIAN în această acțiune cu autoturismul său 1-BV-3818.

Pe baza unei înțelegeri prealabile între DORZ TRAIAN, frații POP, PUȘCAȘU GHEORGHE și MOLDOV[E]AN[U] NICOLAE, zis NICULIȚĂ, din Sibiu (lucrat prin d. u. i. pe linia „Oastei Domnului”), s-au întâlnit în data de 6.03.1982 la mormântul fostului preot IOSIF TRIFA din Cimitirul ortodox Sibiu. Au mai fost prezenți și soțiile lui POP AUGUSTIN și PUȘCAȘU GHEORGHE, precum și numitul Giurgi PETRU, tehnician veterinar din comuna Botiza, sat Poienile Izei, județul Maramureș, ocazie cu care au dat un caracter religios comemorativ acestei întâlniri la mormântul celui care a fost conducătorul și ideologul asociației „Oastea Domnului”.

Cu privire la proveniența materialelor, numitul Vasile Roșianu din Sibiu ne-a declarat că i-au fost aduse de un tânăr din RFG cu soția în urmă cu circa 2 săptămâni într-o seară cu autoturismul lor că aceștia vorbeau românește, dar nu cunoaște cum se numesc. Materialele le-a primit în saci de plastic, le-a depozitat în pivniță, susținând că toată cantitatea a dat-o lui DORZ TRAIAN în seara zilei de 6.03.1982, când a venit însoțit de POP ALEXANDRU, iar POP AUGUSTIN cu autoturismul a așteptat în stradă. ROȘIANU VASILE a mai declarat că despre aceste materiale a cunoscut doar DORZ TRAIAN care l-a întrebat în mai multe rânduri de sosirea lor.

Din Sibiu, DORZ TRAIAN a plecat împreună cu PUȘCAȘU GHEORGHE spre Brașov și fiind semnalat acestui inspectorat, au fost găsite o cantitate de aceleași materiale la locuința lui PUȘCAȘU GHEORGHE din Brașov, rezultând în același timp că DORZ TRAIAN s-ar afla la o stațiune din județul Covasna.

Și celelalte elemente implicate au fost semnalate inspectoratelor respective și s-a făcut un schimb de informații cu privire la situația lor, stabilindu-se în același timp măsurile ce urmează a fi întreprinse.

Întrucât la perchezițiile efectuate în data de 7.03.1982 la elementele implicate în Alba Iulia, Sibiu și Brașov s-a găsit o cantitate însemnată de materiale provenite din străinătate, rezultă că acest mod de difuzare a materialelor provenite clandestin din străinătate cu știrea lui DORZ TRAIAN este practicat de către conducătorii „Oastei Domnului” de mai mult timp, existând posibilitatea funcționării unui canal permanent de introducere a materialelor religioase din străinătate.

La percheziția efectuată la locuința numilui RUS LUCIAN din Alba Iulia s-au găsit pe lângă materialele provenite din străinătate, broșuri religioase din perioada când asociația „Oastea Domnului” activa legal, îndeosebi editate de IOSIF TRIFA și TRAIAN DORZ, care au și un conținut antisocial, necorespunzător. De asemenea, la locuința acestuia, s-a mai găsit o mașină de scris asupra căreia nu posedă forme legale, precum și mai multe exemplare copiate din cartea „CÂNTĂRI NEMURITOARE” de Traian Dorz, constatându-se preocupările sus-numitului pentru multiplicarea și difuzarea materialelor religioase în rândul membrilor asociației religioase „Oastea Domnului”.

Asupra numiților POP ALEXANDRU și POP AUGUSTIN s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de difuzare a unor materiale cu conținut obscurantist sancționate de Legea Presei.

Despre celelalte persoane implicate și domiciliate în alte județe, materialele vor fi trimise celorlalte inspectorate pentru a lua măsurile ce se impun.

De asemenea, este în curs de documentare activitatea numitului RUS LUCIAN din Alba Iulia, urmând a fi acționat penal pentru infracțiunea de multiplicare și difuzare a unor materiale cu conținut obscurantist la Legea Presei.

ȘEFUL INSPECTORATULUI ȘEFUL SECURITĂȚII

Colonel Locot. colonel

DUMITRESCU DUMITRU (ss.) BRIHAC FLORIAN

(ss.)

ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 41398, vol. 5, ff. 86-87

[8]

Declarație

Subsemnatul Traian Dorz, de 72 de ani, domiciliat în Livada Beiușului, jud. Bihor, declar următoarele:

De la 1 august și până în 16 august am fost în tratament la Covasna unde am locuit la familia Cifra Maria, bucătăreasă la Hotelul CAP.

Aici am stat 13 zile în condiții ceva mai grele, fără a avea întâlniri cu persoane din Oaste sau alte culte și nici n-am fost vizitat de cetățeni străini.

Înainte de a pleca la Covasna, am fost în cursul lunii iulie la fiica mea din Hunedoara. Aici am primit pe ziua de 15 iulie un telefon din SUA din partea unor congresmeni prin Delapeta Fivia, originară din Cărpiniș-Simeria, care a emigrat legal în 1982 și locuiește acum în statul Pensylvania [Pennsylvania] și pe care o cunosc încă din copilărie și pe părinții ei. Menționez că împreună cu ea au mai plecat și două surori ale ei, Maria și Valeria, toate trei necăsătorite. Atât ele cât și părinții lor fac parte din Oastea Domnului. Cu ocazia acestei convorbiri mi s-a cerut din partea Congresului SUA o declarație interviu cu privire la atitudinea noastră față de aprobarea clauzei națiunii celei mai favorizate față de țara noastră, care se găsea în discuția Congresului SUA în acel moment.

Întrebare: Care este atitudinea Dv., Traian Dorz și a Oastei Domnului față de aprobarea clauzei.

Răspuns: Vă rog luați un casetofon și-l puneți pe înregistrare, fiindcă vreau ca această declarație să fie redată cu vocea personală și prezentată astfel spre a nu putea fi denaturată.

După ce mi s-a comunicat că pot vorbi, fiindcă se înregistrează, am declarat următoarele:

Eu, Traian Dorz, împreună cu toată mulțimea Oastei Domnului din România, declarăm în modul cel mai solemn că în prezent nu suntem prigoniți în niciun fel din cauza credinței, ci ne bucurăm de toată libertatea în ținerea adunărilor noastre de rugăciune sau nunți fără niciun amestec din partea autorităților Statului nostru – lucru pentru care suntem adânc mulțumiți și mulțumitori.

Declarăm mai departe că noi ne iubim Patria noastră și ne străduim să lucrăm cinstiți pentru binele și propășirea ei, convinși fiind după cum spune Sfânta Scriptură că binele nostru și fericirea fiecăruia dintre noi depinde de fericirea țării unde locuim.

De aceea, facem o stăruitoare rugăminte-apel pentru a se acorda țării noastre cu caracter permanent Statutul Preferențial Clauza națiunii celei mai favorizate încredințați fiind pe deplin că aceasta va contribui pozitiv nu numai la îmbunătățirea condițiilor economice, ci mai ales la proclamarea unei atmosfere de pace, colaborare și armonie între oameni.

Binele, bine rodește.

Întrebare: Dar în cealaltă alternativă, abia dacă nu s-ar acorda această clauză, Dv. ce ați zice?

Răspuns: Rău. Ar fi foarte rău din toate punctele de vedere.

Întrebare: Dar aici ar fi mulți români care sunt împotriva acordării. Ce părere aveți despre ei?

Răspuns: Părerea noastră este că acești oameni s-au rupt total de sufletul neamului nostru și nu mai simt nimic pentru el. Ei își urmăresc numai propriile interese fără să le mai pese de nimic altceva. Aici au dat ca exemplu pe Calciu și pe diferiți alți baptiști și penticostali, etc.

– Dar Dv. ați suferit atât de mult din partea regimului. Cum puteți totuși să fiți de acord?

Răspuns: dar Hristos cât a suferit, dar înaintașii noștri de-a lungul secolelor cât au suferit? Noi am înțeles că suferința ar trebui să ne facă mai buni și mai iubitori, nu mai răi și mai vrăjmași. Părinții noștri cât ne-au pedepsit pe drept sau pe nedrept și totuși au rămas părinții noștri pe care îi iubim și prețui pe totdeauna. Suntem încredințați că orice sacrificiu curat va aduce un rezultat folositor. Noi ne bucurăm astăzi ca națiune liberă, pentru că părinții noștri au suferit sute de ani pentru libertatea aceasta. Nicio jertfă curată nu este în zadar. Suntem încredințați că și suferința noastră dacă a fost curată va folosi urmașilor noștri spre un viitor strălucit.

La încheiere am întrebat dacă s-a înregistrat bine totul. Mi-au răspuns, da – și le-am zis să prezinte această înregistrare direct la Congres pentru a se cunoaște acolo că aceasta este adevărata stare de fapt și adevărata noastră atitudine.

Ulterior ne-au comunicat tot cele trei surori prin părinții lor că declarația noastră a avut un rezultat surprinzător de favorabil în fața comisiei senatoriale[,] determinând peste 150 de voturi care până atunci erau împotrivă să devină favorabile acordării.

Acum plec la o nuntă în Maramureș în localitatea Fersig, iar de acolo la o altă nuntă în localitatea Sinești, jud. Iași. În ambele locuri sunt niște probleme cu infiltrații sectare la rezolvarea cărora aș dori să pot ajuta formidabil.

De acolo[,] voi pleca la fiica mea în Hunedoara unde stau mai liniștit să mă pot odihni fiindcă mă simt foarte rău cu sănătatea și obosit.

Oradea la 22 august 1986

ss: Traian Dorz

ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 41398, vol. 7, ff. 104-109

[9]

NOTĂ

Dr. ANTONIE PLĂMĂDEALĂ – Arhiepiscop al Sibiului și Mitropolit al Ardealului – Str. 1 Mai 24 – Sibiu, i-a relatat lui prof. dr. SIMION BĂRBULESCU din Bușteni, str. C. Petrescu 4,

Am primit articolul despre rapsodul popular TRAIAN DORZ. Știu că a scris despre el IOAN ALEXANDRU, îi cunosc cărțile publicate în străinătate, ca și unele gata de publicare aici. Cele pe care le-am văzut eu erau în mare măsură pe teme religioase și scrise cu intenția de a fi cîntate – Sînt total de acord cu dvs. că avem în față un rapsod popular de real talent. De altfel, a fost și la mine de cîteva ori, dar tema discuției a fost cu totul alta decît încadrarea lui în categoria rapsozilor populari – Preocuparea lui de căpetenie, memoriul pe care mi l-a lăsat, versurile pe care mi le-a lăsat, unele frumos ilustrate, vor să fie mai ales dovezi în favoarea relansării „Oastea Domnului” [Oastei Domnului]. Așa cum știe și Domnia Sa, problema nu e simplă de loc și era gata să fie în atenția Sf. Sinod, pe vremea adormitului în Domnul patriarh Iustin, care acceptase o discuție în principiu pe această temă – Urmează să vedem care va fi atitudinea noului patriarh –

În aceste condiții, veți înțelege ușor cît îmi este de greu să pot vorbi sau să pot publica despre TRAIAN DORZ ca despre un rapsod popular, cînd el se vrea altceva și, cînd un astfel de articol despre el, ar putea fi grav răstălmăcit de adepți care nu au aceeași deschidere și inteligență ca a lui. De altfel, așa s-a întâmplat și cu prezentarea pe care i-a făcut-o IOAN ALEXANDRU.

Dincolo de implicațiile cu „Oastea Domnului” față de care autoritățile guvernamentale românești și-au precizat de mult o atitudine negativă și care, deci, ar trebui rediscutată – ceea ce nu este imposibil – problema rapsodului popular, oricînd ar fi și este de adevărată, nu se poate detașa de cea dintîi. Deocamdată –

Totuși, am dat de îndată articolul dvs. consilierului meu cultural, spre a se informa asupra posibilităților de publicare la autoritățile cu care lucrează dînsul în legătură cu tipărirea „Telegrafului Român”.

Mă tem însă că cei în cauză nu vor fi în stare să despartă cele două fețe ale lui TRAIAN DORZ și să îngăduie publicarea celor scrise despre rapsodul popular, pentru a nu crea confuzii, așa cum, de altfel, s-au creat și pe vremea cînd a apărut articolul lui IOAN ALEXANDRU. Ei vor putea, cel mult, să recomande dirijarea articolului spre reviste literare, deci de specialitate lăsînd pe seama lor răspunderea unui caz de asemenea… delicatețe –

V-am spus toate acestea în modul cel mai direct și mai sincer, pentru a nu lăsa loc nici unei altfel de interpretări. Ca să apară la noi așa ceva, e nevoie mai întîi ca TRAIAN DORZ să-și clarifice poziția lui în Biserică, față de care deocamdată apare ca un posibil dizident. Ce se poate întîmpla cu el ca rapsod popular, deci între limitele literaturii, e cu totul o altă problemă și aceasta nu cade desigur în competența noastră – Eu sînt încă în așteptarea unei hotărîri a viitorului Sinod în legătură cu ultimul memoriu adresat Sinodului de TRAIAN DORZ. Despre reacțiile în legătură cu articolul dvs., dacă le vom avea – că uneori se reacționează simplu prin tăcere – vă voi spune îndată ce se vor produce.

Aștept noi semne din partea dvs.

PH/D.V./S/8/00402 din 25.09.1986

Nr. de exp. 2

Exp. n 1

N. O.

B. S. și MARTA (soția sa) sînt în atenția „S” pentru că au relații cu Ambasada Braziliei din București, au avut relații cu studentul străin (…) MOHAMED de la I. P. G., cămin 2, Ploiești de care au fost vizitați la domiciliu și au relații cu străini din ISRAEL și RFG.

Dir[ecția] I-a/ Buc[urești]

ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 41398, vol. 7, ff. 116-116v.

[10]

CUVÂNTAREA ROSTITĂ DE DOMNUL TRAIAN DORZ ÎN

CATEDRALA DIN GALAȚI LA 12 IUNIE 1988

Două cuvinte și două porunci sfinte ne-au venit de la început în gând. Cele două porunci spun: „Toată suflarea să laude pe Domnul” și cea de-a doua care spune : Toată ziua să ne învățăm dreptatea Ta”.

Sunt pentru prima dată în acest sfânt acest lăcaș a lui Dumnezeu și trăiesc pentru prima dată în viața mea, după mulți, mulți ani, o atmosferă atât de minunată duhovnicească și creștinească cum am primit astăzi în această sfântă catedrală.

Trebuie să ne rugăm veșnic și să mulțumim lui Dumnezeu neîncetat pentru acele capete luminate ale îndrumătorilor Bisericii noastre care au inițiat această frumoasă strângere în fiecare duminică după-amiază la vremea vecerniei, în care și dragostea lui Dumnezeu și învățătura sfântă se împletesc împreună pentru a ne zidi sufletește și pentru a ne ajuta ca de fiecare dată să ne întoarcem mai buni, mai cuviincioși, mai hotărâți cu adevărat, așa cum ne învață Biserica noastră și după cum ne cere Evanghelia Mântuitorului nostru, oameni vrednici în toate privințele, cetățeni harnici și cinstiți, părinți și copii, binecuvântați și credincioși, frați și surori, cu frații și surorile noastre, devotați, săritori gata să participăm totdeauna la orice bucurie căci – este lucru bine știut cine are necaz și-l împărtășește cu cineva, scade cu jumătate, iar – cine are o bucurie și-o împărtășește cu cineva, crește cu jumătate.

Am fost așa de fericit încât de azi de dimineață ascultând și participând la Sfânta Liturghie și la Laudele Domnului, am ajuns în după-amiaza aceasta să auzim un cuvânt așa de limpede după o învățătură care ne dă cele două soluții, prin cele două stări și prin cele două căi pe care ni le pune totdeauna în fața noastră Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu: calea vieții și calea morții, alegerea binelui sau alegerea binelui sau alegerea răului, viața veșnică pentru cei ce ascultă și osândă veșnică pentru cei ce nu ascultă.

În Sfânta Evanghelie de astăzi de dimineață se vorbește de primii patru apostoli chemați de Domnul la apostolat. Dacă ne uităm cu atenție la felul cum au fost ei aleși și chemați, vom vedea că Andrei și Petru au fost văzuți de Mântuitorul în timp ce aruncau mrejele. Ce moment important a fost acesta care l-a determinat pe Mântuitorul să-i aleagă căci, din felul cum vezi pe cineva muncind, cu tragere de inimă, cu priceperea pe care o vezi, alegi pe cineva.

Din aceasta poți afla dacă omul e vrednic sau nu sau dacă vrei să alegi pe cineva pentru o slujbă înaltă, uită-te cum s-a uitat Mântuitorul, căci l-a văzut pe Andrei și pe Petru cum au aruncat ei mrejele cât de pricepuți erau și cât de atașați erau muncii lor, atât de confundați și de cuprinși de aceasta. Dorința de a face această muncă cât mai frumoasă și fericită, la aceasta s-a uitat Mântuitorul și i-a ales. Pe ceilalți doi i-a văzut cârpind mrejele cu tatăl lor, se vede felul cum colaborăm cu părinții noștri, cum suntem gata de a-i ajuta și de a participa la munca și la întreținerea părinților noștri. Dumnezeu ne crede în staresă fim vrednici pentru munca cea mare a bătrânilor Bisericii, a tineretului Bisericii și tuturor acelora care reprezintă Biserica în totalitate.

Se spune că Moise a fost ales de Domnul ca păstor al poporului Israel, printr-o întâmplare asemănătoare cu cea în care Mântuitorul a ales pe primii patru apostoli. După fuga din Egipt, Moise a ajuns păstor în Madian, la socrul său Ietro. Într-o zi, un mielușel s-a desprins puțin de turmă și a alergat peste dealuri și peste văi, iar Moise a lăsat toată turma cea care era împreună singură și s-a luat la fugă ca să ajungă mielușelul și să vadă de ce fuge și ce trebuință are, de ce părăsește pe mama lui, părăsește întreaga turmă și aleargă peste dealuri și văi. Și când a ajuns la un râuleț s-a adăpat mult și era mulțumit și fericit. Când Moise a văzut cât de însetat era, s-a condamnat pe sine însuși și a zis: „Doamne de ce n-am fost eu mai atent față de acest mielușel, de ce l-am lăsat să sufere atât de mult”. Însă Domnul văzând graba cu care pentru un singur mielușel însetat a alergat după el, a zis: „Acesta va fi ales să fie conducătorul poporului Meu” și așa a fost. În felul acesta Dumnezeu din lucrurile mărunte și mici vede în sufletul oamenilor lucrările cele mari și divine și vede în inima noastră dragostea față de semenii noștri, mila față de cei lipsiți, atașament și grijă față de părinții noștri, iubire față de munca noastră, în lucru cinstit de care suntem atașați.

Acesta este pentru Domnul un semn că noi în chip vrednic primim credința și ne dăruiește păstorirea unor suflete cu multă încredințare, căci acestea sunt lucruri și comori sfinte înaintea lui Dumnezeu.

Când a fost ales Iosua în fruntea poporului, se spune în legendele poporului evreu așa: „Moise se apropia de sfârșit și a zis: Doamne, oare cine îmi va lua locul în slujba aceasta de a conduce acest popor atât de numeros, atât de minunat și la atât de multe biruințe. Dumnezeu i-a zis lui Moise: „din tot poporul alege 1000 de oameni, cei mai plăcuți” și Moise a ales 1000. Și Domnul i-a zis: „Acum, din mijlocul celor 1000, alege 100 din cei mai buni”. Moise a ales și i-a zis: „Domne i-am ales”. „Acum alege din 100, 10 cei mai buni” Când i-a ales, i-a înfățișat înaintea Domnului și a zis: „Doamne, am făcut cum mi-ai prouncit”. Și Domnul i-a zis: „Acum alege din mijlocul celor 10 pe unul, cel mai bun” și Moise l-a ales pe Iosua. Și Domnul i-a zis: „Acum du-te în tot poporul acesta, în mulțimea sutelor de mii și alege pe cel mai rău din țară”. Iosua a mers, a căutat timp îndelungat și a venit la Moise spunând: „Învățătorule am întrebat și am căutat în tot poporul și n-am găsit nici unul mai rău de cum sunt eu. Și întrebând pe fiecare am văzut că oricine era cel mai rău, era mai bun decât eram eu”. Și a închis zicând: „Învățătorule, eu sunt cel mai rău din poporul acesta”. Atunci Domnul i-a zis lui Moise: Acesta va fi urmașul tău pentru că acela este cel mai vrednic înaintea Mea, care se consideră cel mai nevrednic în fața oamenilor”. Cât de minunat a centralizat acest gând Mântuitorul când a zis: „Cine vrea să fie cel mai mare între voi, să se facă robul tuturor, căci smerenia este semnul după care Dumnezeu alege totdeauna pe cel pe care îl va alege vrednic să fie înălțat”.

Am fost adânc impresionat de cuvintele pe care le-a rostit prea cinstitul părinte diacon de aici, alegând clar cele două părți în care de fapt se împarte toată istoria și toată Biblia și toată omenirea, căci nu sunt decât două feluri de oameni: oameni buni și oameni răi, drepți și nedrepți, zgârciți și darnici sau lacomi și înfrânați. Alegerea dintre cele două și trecerea din partea stângă în partea dreaptă adică de la cei necredincioși la cei credincioși, de la starea cea rea pe calea cea bună este lupta și munca care se dă și se depune în aceste minunate și sfinte întâlniri în zilele lui Dumnezeu, în casa lui Dumnezeu. Pentru a alege calea cea bună dintre aceste două părți, ne trebuie un mare lucru. Acela care a trebuit lui Solomon când Dumnezeu i-a zis: „Cere ce vrei să-ți dau – și el a cerut: Doamne de înțelepciune am nevoie, că înțelepciunea este cea mai necesară din toate lucrurile”. Ea te călăuzește, ea te învață cum să prețuiești și pe celelalte virtuți căci în zadar avem noi virtutea dărniciei, dacă nu avem înțelepciune unde să dăm, cât să dăm, cum să dăm, la cine să dăm și la cine nu.

În zadar avem virtutea dragostei dacă nu avem înțelepciunea care să ne învețe pe cine să iubim, cum să iubim, când să-l iubim. Fără înțelepciune iubești când nu trebuie, pe cine nu trebuie, când nu trebuie, iar dacă avem înțelepciune noi iubim pe soția noastră ca pe soția noastră și nici pe o altă femeie din lume ca pe ea. Dacă avem înțelepciune vom iubi pe mama noastră ca pe mama noastră. Pe fratele nostru ca pe fratele nostru și pe nimeni altcineva, nu vom iubi pe cel bun ca pe cel rău, și nici pe cel bun ca pe cel rău, că dacă iubim fără înțelepciune vorbim fără înțelepciune și spunem ce trebuie nu trebuie și spune ce nu trebuie, unde trebuie. În felul acesta înțelepciunea ne echilibrează nouă și ne luminează calea vieții să alegem tot ce e bun.

Domnul a spus: „Iată pun înaintea voastră calea vieții și calea morții”. Alegeți: binecuvântarea sau blestemul.

Doamne Dumnezeul nostru câtă nevoie avem de înțelepciune ca să alegem bine pentru că unii numesc binele – rău și răul – bine, adevărul minciună și minciuna adevăr, sfințenia o numește păcat și păcatul o numește sfințenie și, în felul acesta, fără înțelepciune noi ne trezim în cea mai grea întunecime.

În Evanghelia de astăzi, Domnul a ales patru oameni cărora le-a făcut o chemare și ei au avut înțelepciunea de sus căci îndată ce i-a chemat, ei au lăsat totul și L-au urmat. Dar altădată unul a zis: Doamne, aș veni după Tine, dar dă-mi voie mai întâi să înmormântez pe tatăl meu, iar altul a zi să merg să-mi iau rămas bun de la ai mei și au pus condiții. Aceștia au rămas pe dinafară, căci n-au avut înțelepciunea pe care au avut-o cei patru să aleagă, ci au avut neînțelepciunea să amâne. Sunt și în viața noastrămomente și ocazii și posibilități pe care dacă nu le prindem atunci când vin, le-am scăpat o dată pentru totdeauna căci, duhovnicește vorbind, fiecare dintre noi avem valori eterne și care rezultă din viața noastră, căci știm că ea este un bun veșnic pe care-l pregătim depinzând de noi și de clipa alegerii. Sănătatea este un bun, lumina este un bun, timpul și condițiile noastre sunt un bun, talentele noastre sunt un bun, poziția noastră socială este o mare comoară și un mare bun. Depinde de înțelepciunea cu care știm cum să întrebuințăm poziția noastră, talentul nostru, timpul nostru, ocaziile noastre și situația în care ne găsim. Căci cei care au înțelepciunea de sus știu să aleagă. Astăzi e un moment foarte important și potrivit să ne controlăm noi pe noi înșine în fața acestui sfânt altar, în fața acestor expuneri atât de frumoase pe care ne-au prezentat părinții dinaintea noastră, în care au înfățișat cele două alternative binele și răl, virtutea și păcatul, calea cea bună și calea cea rea. Acum stăm la mijloc fiecare dintre noi și avem o ocazie minunată ce cale vom alege, căci dorim să alegem calea Domnului, Sfânta noastră Biserică, învățătura ei și să rămânem în ea. Binecuvântat să fie Dumnezeu, căci El poate ca dintr-o astfel de stare de vorbă și dintr-o lămurire de învățătură primită de la părinții noștri duhovnicești poate să lucreze într-un suflet și să-l facă mai hotărât în munca cinstită, în ascultarea de Sfânta noastră Biserică, în rămânerea și colaborarea cu păstorii noștri duhovnicești care veghează asupra mântuirii noastre și care ne-au înlesnit astfel de petreceri fericite în casa Domnului, în ziua Domnului, în numele Domnului și din toate acestea să rămânem mai buni, mai credincioși, mai hotărâți, mai cinstiți, mai iubitori de credința noastră, mai iubitori de patria noastră, de munca noastră cinstită și de aspirațiile poporului nostru ajutându-ne cu toții la acestea. Dar cei care n-au luat cu înțelepciune decizia hotărâtă, n-au luat-o de la început, acum e ceasul, e momentul, e ocazia, e locul sfânt în care să luăm această hotărâre acum. Alegeți calea virtuții, calea cumpătării, urând calea desfrâului, calea neascultării, calea necinstei, calea lenei și urând toate celelalte mijloace și vicii care dărâmă nu numai un suflet, nu numai o familie, ci neamul întreg, o generație și lumea întreagă.

Să îndepărtăm din viața noastră calea necredincioșiei și să primim îndrumările și învățăturile prea cinstiților noștri preoți, cărora din toată inima, le mulțumim pentru astfel de ocazii minunate și pentru posibilitățile pe care le dau credincioșilor, tuturor celor care sunt însetați după Cuvântul lui Dumnezeu și dornici după o refacere sufletească. Sunt atâtea suflete și familii bolnave, sunt atâtea suflete care sunt în stări grele și nu mai știu pe ce cale să apuce.

Să ajute Dumnezeu ca să înțelegem acum tot ce ni s-a spus în Sfânta Biserică și să continuăm până la sfârșit cercetarea Sfintei Biserici, ascultarea sfaturilor preoților noștri și urmarea dreaptă lăsată de moșii și strămoșii noștri, căci aceasta este calea mântuirii pentru noi și nu alta și suntem fericiți când avem astfel de păstori în mijlocul nostru și astfel de ocazii.

ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 41398, vol. 8, ff. 46 – 51

[11]

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Către

SFÂNTUL SINOD

AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

BUCUREȘTI

Subsemnatul Traian Dorz de 74 ani domiciliat în loc. Livada Beiușului jud. Bihor, – supus fiu al Bisericii Ortodoxe Române și membru al grupării misionare ortodoxe Oastea Domnului, cu cea ma profundă smerenie și deosebit respect, înaintez acest nou

MEMORIU

Cu privire la rezolvarea pozitivă și realistă a problemei normalizării activității Oastei Domnului în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, potrivit statutelor de organizare și funcționare a acesteia.

Urmare memoriului nostru anterior, înaintat Sfântului Sinod în luna mai anului 1986, cu toată smerenia fiască înaintez acum acest memoriu către Sfântul Sinod tot în problema aceasta. Precum arătam atunci nu numai necesitatea stringentă în viața Bisericii noastre și a poporului nostru de activitatea Oastei Domnului ca singura mișcare misionară cu caracter laic în Biserica și confesiunea noastră, repetăm și acum rugămintea și dorința noastră pentru ca această activitate să fie recunoscută ca necesară și acceptată potrivit statutelor existente ale Bisericii. Solicităm aceasta cu o repetată rugăminte după ce au trecut peste doi ani de la primul nostru memoriu și nu am primit nici până astăzi un răspuns la niciuna din propunerile noastre realiste formulate în memoriul anterior.

Considerând totuși că momentul unei rezolvări pozitive al acestei spinoase probleme care durează de peste 50 de ani, nu numai că n-a trecut dar este acum de cea mai imperioasă necesitate, având și cea mai favorabilă conjuctură și ocazie de a se rezolva bine, revin din nou, mai argumentâd vechile propuneri și cu alte noi elemente survenite între timp și care fac nu numai acută rezolvarea aceasta dar să o și grăbească. Ce se mai poate face încă azi, s-ar putea să nu se mai poată mâine sau niciodată și pagubele ar fi de neînlocuit.

După cum se știe Oastea Domnului a fost înființată în 1923 la Sibiu cu consimțământul mitropolitului Nicolae Bălan și cu munca și jertfa preotului Iosif Trifa, ca o necesitate de prim ordin atunci în viața Bisericii noastre și-a țării, întregite amândouă la sfârșitul primului război mondial. Condițiile deosebit de grele sociale, morale, religioase și geografice, impuneau urgent soluții și rezolvări deosebit de noi și important pentru consolidarea vieții atât a Bisericii cât și a statului nostru ambele atât de primejduite atunci atât dinlăuntru cât și din afară.

În Congresul biblic din 1921 organizat de mitropolia Ardealului la Sibiu, s-a hotărât atunci inițierea de noi și puternice acțiuni pentru stimularea vieții bisericești. Printre aceste măsuri a fost și înființarea gazetei religioase pentru popor „Lumina Satelor” care i-a fost încredințată pentru redactare celui mai vrednic preot-scriitor din cuprinsul mitropoliei considerat atunci mai capabil pentru marea misiune ce i se încredința. Acela era preotul Iosif Trifa.

În cadrul marii misiuni ce i se încredințase în interesul Bisericii și Poporului preotul Iosif Trifa a înființat Oastea Domnului ca o mișcare duhovnicească, având două principii de bază și anume misionarismul laic și voluntariatul duhovnicesc, ambele condiții neapărat necesare în munca vastă și importantă a redresării vieții noastre atât morale cât și sociale.

De la început această acțiune salutară și originală s-a bucurat nu numai de binecuvântarea Bisericii dar și de adeziunea entuziastă a unora dintre cei mai luminați bărbați ai Bisericii și Neamului nostru printre care N. Iorga, Gala Galaction, Iuliu Scriban, Ion Agârbiceanu, Al. Lascarov-Moldoveanu, I. Gr. Oprișan, Paschia, Goran etc. O mare mulțime dintre membrii Bisericii Ortodoxe din toate părțile țării și de peste hotare s-au atașat de la început cu entuziasm la această acțiune. În 12 ani cât a fost recunoscută și sprijinită de Biserică, Oastea Domnului a făcut o uriașă lucrare pozitivă de renaștere sufletească între fiii Bisericii noastre și o puternică redresare morală și socială între fiii Poporului nostru atât în țară cât și în străinătate.

A intervenit însă, la începutul anului 1935, acel nefericit conflict – la început doar pe mărunte probleme administrative între cei doi fondatori și conducători de la Sibiu, mitropolitul Bălan conducător de drept și preotul Trifa, conducător de fapt ai Oastei Domnului. Alimentat tendențios de către niște ațâțători geloși din anturajul mitropolitului Bălan apoi amplificat de slăbiciuni atât de o parte cât și de alta, acest conflict ușor de aplanat la început a luat în curând proporții catastrofale.

Iar când niște încercări prea timide și prea târzii au căutat să aplaneze acest conflict, lucrurile ajungând prea departe nu s-a mai putut face nimic. Și astfel acest foc mic la început între doi tăciuni, a ajuns curând un pârjol uriaș care păgubește pădurea Bisericii noastre și o fumegă de peste 50 de ani.

E de neînțeles totuși cu mde s-a lăsat să treacă atâția zeci de ani și nu s-a ivit nicio inițiativă competentă care să constate ce anormală și anacronică este această situație din care atât Biserica noastră cât și Poporul nostru nu au avut și nu au decât de pierdut.

Oastea Domnului nu numai că n-a încetat să lucreze ci continuă cu toate condițiile precare în care se găsește să-și facă lucrarea sa misionară cu și mai mult avânt așa cum a fost pornită ea de la început și cum a continuat tot timpul primilor 12 ani când ea a fost acceptată și încurajată de Biserică. Fără Oastea Domnului Biserica noastră ar fi ca lipsită de o mână a sa. În lupta contra curentelor din afară tot mai ostile și mai active, care duc din ce în ce o tot mai susținută propagandă prozelitistă contra Bisericii noastre, Biserica nu are nimic mai eficient ca să le opună acestora. În privința degradării vieții morale dinăuntru și a propagandei prozelitiste din afară singură Oastea Domnului cu experiența sa misionară de zeci de ani, cu zestrea ei duhovnicească specific și biblic ortodoxă, precum și cu multele sale talente devotate credinței și Bisericii, Oastea Domnului este cea mai în măsură să completeze cel mai fericit acest gol și să împlinească real această misiune. Ea ar putea deci să susțină pe deplin munca misionară a Bisericii de înviorare a credinței noastre, de oprire a exodului de treceri la alte confesiuni și de refacere a vieții noastre sociale, confesionale, familiale. În felul acesta s-ar putea opri puternic prăbușirea alarmantă în rătăciri, în imoralitate, în corupție, în abandon familial, divorțuri, alcoolism etc.

Problema Oastei Domnului în Biserica și țara noastră, ușor de înțeles, nu este o problemă cu complicații nici politice, nici dogmatice, nici administrative, este o problemă pur și simplu internă, familială, între părinții și fiii aceleiași Biserici, fără nicio complicație exterioară. Dat fiind acest adevăr evident, suntem din nou îndreptățiți să mai întrebăm cu întristare: nu este oare de mirare că până astăzi în atâția zeci de ani nu s-a găsit cineva competent un om, o instituție, o inițiativă care să constate cât rău s-a făcut prin menținerea acestui anacronism, ci și cât bine s-a împiedicat să se facă. Câte suflete ar fi putut fi salvate, ce operă pozitivă s-ar fi putut realiza. Câți fii buni ai Bisericii noastre n-ar fi apucat pe calea înstrăinării ori a decăderii, dacă ar fi avut o mai apropiată căldură de mamă a Bisericii pe care o doreau, după care însetau dar pe care negăsind-o s-au risipit mulți și au căzut pentru totdeauna.

În urma memoriului nostru din mai 1986 pare să se mai fi limpezit ceva din problemele sesizate acolo. Dar de ce se merge atât de timid și de reținut într-o rezolvare atât de necesară, atât de clară și atât de urgentă? Noi înțelegem pe undeva rezerva arătată față de noi că este întemeiată pe neîncredere. Dar oare dovada statorniciei noastre în credință față de Biserica noastră și a devotamentului nostru fără rezerve față de țara noastră în acești peste 50 de ani, nu sunt oare o garanție suficientă pentru sinceritatea noastră? N-au constituit toate acestea oare în toate privințele o dovadă mai presus de orice bănuială că noi suntem niște fii adevărați și convinși atât ai Bisericii noastre cât și ai Neamului nostru? Este atât de bine știut și de către toți prin ce grele încercări a trecut Oastea Domnului atâția zeci și zeci de ani, și totuși iată că nici unii dintre noi nu ne-am părăsit în toate acestea nici Biserica și nici Țara noastră, deși am fost de multe ori dureros de împinși dinăuntru și ispititor de atrași din afară s-o facem aceasta, dar n-am făcut-o. Câte zeci de ani ar trebui să trăim noi ca să aducem dovezile acestea, spre a convinge?

Credem din toată inima că a sosit în sfârșit timpul unei depline apropieri de Oastea Domnului cu încredere și dragoste părintească, din partea maicii noastre Biserica. Credem că e timpul-limită când trebuie găsită cu înțelepciune, cu răbdare și dragoste părintească, calea realistă și constructivă de adevărată apropiere și colaborare între aceste valori eterne, față de care suntem răspunzători cu toții fiindcă de ele poate depinde viitorul nostru și al urmașilor noștri.

Un semn de mare bucurie și un început de mari promisiuni în privința asta s-a făcut în Arhiepiscopia Galaților încă din anul trecut prin inițiativa profund înțeleaptă și binevoitoare a Înalt Preasfințitului Părinte Arhiepiscop Antim Nica. Acolo, în Catedrala Arhiepiscopală, au loc duminical vecernii misionare cu un bogat și felurit program duhovnicesc de o înaltă ținută creștină și patriotică, program întocmit și desfășurat de o seamă de preoți și laici credincioși ai Bisericii din Oastea Domnului, sub directa și părinteasca îndrumare și supraveghere a Î. P. S. Sale. Dar nu numai în Catedrala Arhiepiscopală au loc astfel de fericite vecernii misionare, ci în mai toate parohiile Arhiepiscopiei Galaților, dar și în multe alte părți ale țării.

Rezultatul a întrecut și întrece mereu orice așteptări. Bisericile până acum multe se umplu până la refuz. Viața tuturor fiilor fiilor Bisericii se resimte din ce în ce mai fericit. Cei ce fuseseră tentați să-și caute satisfacerea setei lor sufletești în alte părți, vin acum cu bucurie să se adape la apele curate și limpezi ale învățăturii Bisericii noastre, împărțite din belșug aici cu căldură și prospețime iubitoare. Chiar și cei ce trecuseră mai înainte la alte culte, mulți se desprind din aceste încurcături și revin fericiți la sânul cald al Bisericii, văzând preocuparea îndeaproape și cu dragoste de trebuințele lor sufletești. Ce fenomen îmbucurător este acesta pentru noi toți și ce multă recunoștință datorăm cu toții unor astfel de mari și înțelepți ierarhi și părinți ai noștri în Domnul.

Auzind despre începutul fericit de la Galați, chiar și în alte eparhii din țară mulți preoți au început să urmeze acest bun exemplu al vecerniilor misionare, cu bogat program duhovnicesc alcătuit cu concursul devotat de către preoți împreună cu cei mai buni dintre ostașii Domnului. Întreținut cu căldură și iubire de către toți, modul acesta fericit de colaborare dă peste tot rezultate peste așteptări. Exeplele se înmulțesc și prin harul lui Dumnezeu credem că în curând experiența aceasta se va extinde în toate părțile Bisericii și țării noastre. Acum așteptăm și binecuvântarea cerută Arhiepiscopiei de la Cluj pentru deschiderea unei biserici încăpătoare și inițierea acestor vecernii misionare și acolo unde de asemenea este o mare trebuință și o puternică cerere. De la orele 15 la 17 în duminici și sărbători, este timpul când ar participa în biserici un mare număr din cei doritori dintre fiii credinței noastre. Și dacă lucrurile vor continua cu spor în felul acesta în curând toate bisericile noastre din goale cum erau, se vor umple fericit, iar cei care erau ispitiți să meargă pe căi străine vor avea unde să fie ocrotiți. Este foarte necesar ca acest program constructiv să se întrețină în biserici mai ales în aceste ore de după-masă când prozelitismul străin este cel mai activ și casele lor se umplu cu cei care caută dar nu găsesc o biserică deschisă și un program atrăgător care să-i adune.

În lumina acestor arzătoare adevăruri prezente – și în perspectivași mai importantă a unui viitor pe care îl dorim cu toții fericit atât Bisericii cât și poporului nostru – iată cu toată smerenia și îngrijorarea inimii noastre, supunem înțeleptei bunăvoințe și părintești iubiri a Sfântului Sinod al Bisericii noastre, pentru o deplină apropiere și colaborare dintre Biserică și Oastea Domnului, următoarele respectuoase sugestii și propuneri:

Găsirea unei soluții realiste și binevoitoare care să repare în fond și în formă, greșeala din trecut care a provocat conflictul dureros de la Sibiu, conflict căruia i s-a făcut o atât de exagerată, de tendențioasă și îndelungată publicitate. Să se reabiliteze istoric și dogmatic memoria și opera celor doi care au provocat acest conflict, atât a mitropolitului Bălan cât și a preotului Iosif Trifa. Reabilitarea aceasta este ușor și este drept să se facă pe baza meritelor amândurora față de Biserică și față de Patrie, prin faptele lor mari care sunt indiscutabil mai importante. Mai ales că de greșeala aceasta nu numai dânșii s-au făcut vinovați ci și mulți dintre noi urmașii lor, care în loc să corectăm această greșeală am mai mărit-o continuând-o și azi. Pe baza acestei reabilitări și reglementări să i se redea Oastei Domnului statutul fericit pe care l-a avut în Biserică cei 12 ani de la înființarea ei, de la conflictul din 1935 și până la desființarea ei oficială din 1948.

Să se recunoască Oastei Domnului meritul activității ei frumoase de 65 de ani, de la înființarea ei până azi atât față de Biserică cât și față de Patria noastră, păstrându-și curată nu numai credința ortodoxă nealterată și atașamentul deplin față de Patrie dar și lucrând pentru acestea în tot timpul și în tot felul cu toată puterea ei și cu toată conștiința curată, făcându-și exemplar datoria în toate privințeleprin fiecare membru al ei cât și prin demnitatea atitudinii patriotice a întregii Lucrări. Credem că este un foarte mare merit al Oastei Domnului că de-a lungul întregii slae existențe n-a ajuns în conflict deschis de niciu fel nici cu Biserica nici cu Statul și nici cu altcineva dintre cei cu care coexistăm.

Să se recomande tuturor preoților Bisericii ca în toate bisericile ortodoxe să se inițieze programul vecerniilor misionare după exemplul de la Galați în care sub supravegherea și îndrumarea autorității bisericești și cu concursul celor mai vrednici ostași ai Domnului să se întocmească și desfășoare programul de hrană duhovnicească pentru credincioșii Bisericii noastre.

Pentru remedierea unor eventuale deficiențe ori ivirea vreunor neînțelegeri locale, să nu se mai recurgă la mijloace dure și ostile ci să se folosească tactul pastoral, blândețea părintească, răbdarea și dragostea creștină, singurele care pot rezolva totul bineși în chip fericit.

Noi promitem din toată inima că așa cum este știut că am lucrat și în trecut – orice condiții am avut – cu toată credincioșia noastră față de Biserică și Patrie, tot așa vom lucra chiar cu atât mai mult de acum înainte, în condițiile unei armonii sincere și a unei binevoitoare atmosfere a mai marilor noștri față de noi.

Dorim puternic și ne rugăm bunului Dumnezeu să se găsească în sfârșit acum omul istoric și momentul istoric care să ia această salvatoareinițiativă, pentru casă bine-merite atât din partea Bisericii noastre cât și a Poporului nostru cinstea nemuritoare de a fi vindecat bine o rană și de a fi făcut fericit o cotitură mântuitoare în una dintre cele mai vitale și importante probleme.

Suntem convinși puternic și suntem bine argumentați susținând că actuala situație și conjunctură ne prezintă șansa cea mai bună și poate unică în rezolvarea acestei probleme care ne-a îndurerat prea păgubitor pe toți și de prea mulți ani. Dacă vom pierde și șansa aceasta când lucrurile au ajuns atât de aproape de o rezolvare, s-ar putea ca o altă ocazie bună să nu mai revină decât cine știe când, ori poate niciodată. Ceea ce, evident ar fi ireparabil. Cu această puternică încredințare și cu o rugăciune fierbinte spre Harul lui Dumnezeu și spre înțelepciunea părinților și conducătorilor noștri a căror răspundere este acum atât de mare – rămânem cu cea mai smerită și devotată dragoste atât față de Biserica cât și de Patria noastră – în așteptarea grabnicei și fericitei rezolvări.

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin

Supus fiu duhovnicesc

Traian Dorz

La sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci

– 14 Septembrie 1988 –

ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 41398, vol. 8, ff. 85-91

[12]

DECLARAȚIE

– copie –

Subsemnatul DORZ TRAIAN, de 74 ani, domiciliat în satul Livada Beiușului, nr. 9, județul Bihor, prin prezenta declar următoarele, sper pentru ultima dată:

Am activat în mișcarea religioasă ortodoxă Oastea Domnului din copilăria mea, de la vârsta de 15 ani, din anul 1930, căci de la început această lucrare creștină avea un caracter religios, inspirat de dragostea de Biserică și un caracter moral și social, inspirat de iubirea de țară și de neam. Iar cu aceasta am rămas și am lucrat toți acești ani, aproape 60 de ani, câți au trecut de atunci, din viața mea și până astăzi. În toată această viață a mea de zeci de ani, evenimentele din lume și țară s-au schimbat și s-au schimbat atât de mult dar caracterul nostru a rămas la fel și această dragoste de Biserică și de țară cu care am trecut prin toate.

În ultimii trei ani, 1985-1988, am fost din nou solicitat de ierarhia Bisericii să întreprind o nouă acțiune pentru o mai mare apropiere a Oastei Domnului de preoți și de Biserică, în urma celor prin care trecuseră relațiile acestora cu Biserica de la conflictul de la Sibiu din 1935. Întrucât este bine știut că din cauza aceasta se făcuse o oarecare depărtare între Biserică și Oaste, lucru care crea mereu necazuri atât Oastei și Bisericii pe de o parte cât și societății, tulburând relațiile chiar dintre acei oameni care aveau chemarea să lucreze tocmai pentru armonie socială.

Am ascultat de acest îndemn, fiind pe deplin animat eu însumi de această dorință, cu atât mai mult cu cât am fost încurajat la această acțiune și de către acele organe de stat cu care eram în permanentă legătură, fiind total convins că toți acei care mă îndemnau la această acțiune, erau sincer interesați ca și mine, în buna ei reușită și că în final colaborând cu toții se va ajunge la rezolvarea înțeleaptă a acestei probleme spre pacea și armonia tuturora.

În speranța această, am alergat în acești trei ani pe la toți ierarhii Bisericii noastre, inclusiv la doi patriarhi din ultima perioadă. Tot la îndemnul acestor ierarhi, începând cu episcopul VASILE al Oradiei, am făcut un memoriu în luna mai 1986, conținând argumente și soluții la rezolvarea realistă a acestei probleme de apropiere definitivă și de colaborare în sânul Bisericii, între clerul și credincioșii aceștia a ei. Memoriul acesta a fost prezentat atunci atât Sinodului Bisericii de la București, în scris, cât și personal într-o audiență patriarhului IUSTIN MOISESCU și celor 4 mitropoliți de la Iași, de la Craiova, de la Sibiu și Timișoara, precum și episcopilor de la Cluj, Oradea, Arad, Alba Iulia, Roman și Galați. Toți au arătat atunci satisfacții și încurajare pentru această acțiune. Acel memoriu vi s-a înaintat și d-voastră la timp. Dar nimeni nu a dat nici un răspuns oficialla el, deși s-a observat totuși o ușoară ameliorare în atitudinea clerului față de ostașii Domnului. Mai ales din partea ierarhilor de la Sibiu, de la Galați și Alba Iulia. La fel, o mare parte a preoților simpli din parohii, acolo unde aceștia aveau membrii din Oastea Domnului, organizând cu ei vecernii misionare duminicale în biserici, lucru care a bucurat pe toți.

Cu toate ocaziile în care ne-am întâlnit atunci, toți ierarhii Bisericii, mai ales de la Oradea, Sibiu, Cluj și Galați, ne-au încur5ajat verbal la continuarea acestei acțiuni, făcându-mă să cred puternic în deplina reușită, cu timpul, a acestei apropieri, în care puneam tot sufletul și de o parte și de alta. Cel mai mult am fost încurajat însă din partea autorităților de stat, a căror atitudine s-a schimbat în chip binevoitor față de noi, nemainterveinind spre a ne deranja adunările noastre nici în biserici, nici prin case, ori chiar prin aer liber, cu ocazii de nunți, aniversări, ori parastase și înmormântări.

Aceasta, noi am interpretat-o ca un semn bun, că mai marii patriei noastre au apreciat favorabil străduințele noastre pașnice și cinstite față de societate, față de lege, față de muncă, față de patrie și de bunul ei mers în toate privințele în care noi doream cu sinceritate să ne facem conștiincioși datoria de cetățeni ai țării și de fii ai Bisericii noastre. Pentru această bunăvoință noi ne-am exprimat neîncetat mulțumirea și recunoștința nu numai în declarații și rugăciuni publice, ci și prin toată atitudinea noastră cât mai cinstită față de aceste valori, prin împlinirea lor cu fapta.

În ultimul timp însă, din partea oficialității Bisericii, am observat o neînțeleasă schimbare de atitudine față de noi, în sens negativ, schimbare credem tot din vechile neîntemeiate bănuieli și suspiciuni, pe care cu toate eforturile și dovezile noastre sincere, constatăm că nu am reușit să-i facem să și le schimbe spre bine, întru nimic, nici azi.

Am mai fost îndemnat stăruitor atât de către arhiepiscopul NICA de la Galați, în iunie a. c., cât și de către arhiepiscopul TEOFIL de la Cluj, în august, să mai facem un memoriu către Sfântul Sinod de la București, spre a le aminti din nou și a insista încă pentru grăbirea normalizării acestei situații și pentru o mai hotărâtă acțiune oficială a Bisericii de apropiere caldă și reală față de poporul Oastei Domnului, care sunt fii devotați ai Bisericii și țării.

În urma acestor sfătuiri, am alcătuit acest nou memoriu și l-am prezentat întâi arhiepiscopului NICA de la Galați, în ziua de 16 septembrie 1988, dându-i în copie un exemplar pentru o mai amănunțită cercetareși pentru a-l sprijini în Sinod. La prima vedere, înaltul NICA l-a apreciat favorabil și a avut despre toată acțiunea aceasta cuvinte încurajatoare și pline de speranță. De fapt, la Galați se începuseră din anul trecut acțiuni practice de colaborare, în catedrala episcopală ca și în multe alte biserici, între preoți și Oastea Domnului, prin organizarea de vecernii misionare duminicale, lucru care era spre mulțumirea și bucuria tuturor. Acolo am fost invitat să țin și eu o predică, în catedrala episcopală, în ziua de 12 iunie 1988 și se spera de către mulți că acest bun lucru se va face și în Cluj, apoi în alte părți ale țării, până când va fi generalizat în toate bisericile, spre bucuria tuturor.

Am înaintat prin poștă acest memoriu, în 20 septembrie 1988 și Sfântului Sinod. Și așteptam să se vadă o urmare favorabilă. Dar îndată am observat că în jurul meu s-a creat o atmosferă rece și ostilă, lucru care m-a îndurerat nespus de mult și m-a doborât de tot. Sunt foarte bolnav și obosit după atâția zeci de ani, așa cum mi-au fost acești ani! Am alergat și am muncit adesea peste puteri, cu toată conștiința mea curată, pentru a ajuta, după cât am putut, la realizarea acestui lucru atât de frumos și de necesar – după convingerea mea – Bisericii și țării noastre, spre binele lor atât material cât și spiritual.

Iar acum, la sfârșitul vieții, în loc de apropiere cât de cât dreaptă a acestor eforturi, atât de dezinteresate din partea mea, eforturi în urma cărora n-am avut niciun avantaj material, de niciu fel, ci numai pagube, necazuri și suferință uneori peste puterile mele care mi-au extenuat sufletul și mi-au ruinat sănătatea, viața, familia – mă aflu răsplătit acum numai cu dureri, cu jigniri și bănuieli rele, la care totuși nu m-am așteptat și cred că nu le-am meritat.

Dat fiind acest rezultat atât de amar și dureros pentru mine, sunt silit să declar de data aceasta, în modul cel mai hotărât și definitiv că eu în privința acestei acțiuni și a oricărei alteia de acest fel, la care am colaborat până acum pe față și de pe față și de bună credință, am renunțat total. Nu mai sunt în stare să mai fac absolut niciun efort și niciun pas pentru astfel de deplasări în rezultatul cărora nu mai cred. Tot organismul meu este dărâmat și bolnav și consider că pentru o viață de om, eu mi-am făcut pe deplin și cinstit toată datoria față de cele două valori pe care eu le-am iubit și le-am slujit mai mult decât viața mea. Și le-am fost credincios și folositor chiar în paguba vieții mele, a liniștii mele, a familiei mele. Și nu le-am disprețuit, nici păgubit, nici părăsit niciodată, indiferent de prețul pe care mi l-a cerut atașamentul lor. Le-am sprijinit cu toată puterea și priceperea mea atât față de ai noștrii cât și față de străini, oricând și în orice fel ni s-a cerut acest sprijin. Cine vrea să fie drept nu va putea să nu recunoască acest adevăr, deși eu mă feresc să spun, nu cât am făcut, ci mult mai puțin. Istoria nepărtinitoare și Dumnezeul atât cunoscător vor arăta odată totul.

Acum, după cum toate au un sfârșit, iată că a sosit și sfârșitul acestora. De curând, numai în câteva săptămâni, am îngropat, la rând, unul după altul, încă pe patru dintre frații mei care îmi erau de aceeași generație: VOINA de la Sebeș, MARINI de la Lincrăm [Lancrăm], TĂBĂCARU de la Hunedoara și LEON de la Bacău. În trei zile s-au dus fiecare. Acum îmi aștept și eu cele trei zileale mele și mă pregătesc pentru ele, presimțindu-le pe aproape.

De aceea, vă rog atât pe d-voastră, cât și pe alții, cu ultima putere, să fiu lăsat pe viitor în pace, să mor cel puțin liniștit, dacă nu am putut să trăiesc așa. De peste 40 de ani de necazuri, cred că îmi ajunge acum.

Dau această declarație, sper pentru ultima dată. De 40 de ani mi s-a controlat tot trecutul și toate actele vieții meleși spre că sunt cunoscut până în străfundul vieții, în tot ce am gândit și am făcut…

Ca orice om care am lucrat ceva, desigur că am putut avea și greșeli. Rog însă să fiu crezut că n-am greșit voind să fac răul, ci voind să fac binele, dar pe care n-am știut să-l fac totdeauna bine dintr-o cauză, fie din alta, dar totdeauna l-am dorit sincer. Pentru aceste greșeli, prin care am putut păgubi ori întrista pe cineva, îmi cer sincer și din inimă iertare și înțelegere. Eu însumi am iertat toate tuturor și nu voi avea nicio pretenție față de nimeni și pentru nimic din ce mi s-a făcut, nici în fața lui Dumnezeu, nici în fața oamenilor. Doresc să se știe și să se rețină și asta.

Pentru tot ce se poate să se fi făcut și bine cuiva, la fel doresc să nu cer și să nu primesc niciun fel de răsplată nici înainte de moarte și nici după ea. Nu aștept nimic mai mult decât am primit și de cât mi s-a dat. Faptele mele mă vor răsplăti odată pe merit și pe mine ca pe oricare dintre noi.

Anexez aici, copia ultimului și celui din urmă memoriu, pe care l-am înaintat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de la București, pentru a-l cerceta, a reflecta asupra lui și a decide. E un document istoric, a cărui vreme, dacă nu a sosit acum, va sosi cândva în viitor, sigur. Și viitorul va adeveri dacă am avut dreptate sau nu.

În ultimele două luni, declar că am fost la Galați, la înaltul NICA, în 16 septembrie, pentru a-i prezenta copia acestui memoriu, cum am amintit. După Galați, am fost la Felix 10 zile pentru tratament, dar acolo răcind m-am îmbolnăvit grav șimultă vreme am zăcut la Hunedoara, la copii[i] mei, spre a mă reface ca să pot pleca la Cluj, spre a mă interna în vreun spital pentru o nouă operație și pentru un examen amănunțit a stării generale. Dar neavând o trimitere oficială, din partea nimănui, nu am fost internat. Astfel am renunțat și am venit acasă, la Livada Beiușului, unde stau de 2 săptămâni la pat bolnav și obosit.

Acum stau în frig și aștept. Câtă vreme încă mai pot din cauza frigului, voi sta probabil aici. Dar când va veni zăpada și gerul, va trebui să merg, pentru un timp la ceilalți copii de la Cluj ori Hunedoara, unde cred că voi avea condiții mai bune. Spun acestea pentru ca să știți mai dinainte despre mine unde sunt și pentru ca cei care se interesează de viața mea să știe unde sunt și să fie liniștiți cu privire la mine.

Iar cu privire la intențiile ori deplasările mele de viitor, în problemele ca cele declarate mai sus, rog să se ia act că hotărârea mea este să nu mai întreprind nimic, absolut nimic, considerând că eu în privința asta, mi-am făcut toată datoria și că nu mai am nimic de făcut și nu voi face niciu pas nicăieri. Dat fiind această situație, ca și starea sănătății mele, rog să fiu lăsat definitiv în pace. Să nu mai fiu cercetat și nici întrebat nimic, fiindcă nu voi mai avea de declarat nimic. Va face mai departe fiecare pe socoteala sa, ceea ce face, și va răspunde fiecae numai de faptele sale. Așa și eu.

Aceasta îmi este declarația pe care sper și doresc să fie ultima pe care o dau și o semnez.

Livada Beiușului la

05.11.1988 ss/ Dorz Traian

Anexă: Copia memoriului din 14 septembrie 1988, pentru cunoștință.

ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 41398, vol. 8, ff. 78-80

[13]

MINISTERUL DE INTERNE

INSPECTORATUL JUDEȚEAN BIHOR STRICT SECRET

– Securitate – Ex. nr. _1_

Nr. I/A/FF/004996 din 28.11.1988

MINISTERUL DE INTERNE

DEPARTAMENTUL SECURITĂȚII STATULUI

– Direcția I –

BUCUREȘTI

Raportăm că la data de 08.11.1988 a fost contactat la domiciliul său, DORZ TRAIAN, la solicitarea acestuia. Discuțiile au început pe marginea unor probleme de ordin general, privind starea sănătății sale, după care acesta a relatat unele aspecte referitoare la activitatea sa. Astfel, a precizat că a solicitat această întrevedere, prin intermediul lucrătorilor de la postul de miliție, pentru a înmâna un memoriu, pe care la 14 septembrie 1988 l-a înmânat Patriarhiei Ortodoxe Române din București.

Despre acesta a precizat că l-a conceput și redactat în urma contactului avut cu arhiepiscopul ANTIM NICA de la Galați și la îndemnul acestuia. El conține unele aspecte privind activitatea “Oastei Domnului” și unele propuneri pentru găsirea unor soluții de rezolvare a situației prezente a “Oastei Domnului”. De asemenea, a mai declarat că a mai redactat în urmă cu câteva zile și “notă-declarație conform celor convenite cu ani în urmă, în care își precizează poziția și intențiile de viitor (Înaintăm alăturat o copie a acesteia).

DORZ TRAIAN a mai afirmat că “a ajuns la capătul puterilor și răbdării”, simte că va muri, iar visul său de 40 de ani, respectiv acela de a vedea problema “Oastei Domnului” rezolvată, a rămas doar un vis, fără a exista o șansă sau perspectivă de rezolvare. Este dezamăgit și descurajat și pentru faptul că în câteva săptămâni au fost îngropați patru dintre “frații” săi, care erau de aceeași generație cu el și cu care a ținut o legătură permanentă în cei peste 60 de ani de activitate pe linia Oastei. A precizat că se referă la VOINA de la Sebiș, MARINI de la Lancrăm, TĂBĂCARU de la Hunedoara și LEON de la Bacău, iar amintirea lor a fost evocată și la întâlnirile din localitățile Hida și Chendrea. Despre aceasta a relatat că a fost organizată de familia SÂMPETRAN, împreună cu mai mulți “frați”, cu ocazia unei nunți la care au participat aproximativ 700-1000 persoane.

În Chendrea și Hida a fost împreună cu inginerul SUCIU VASILE, inginerul BOCĂNEALĂ ION [AUREL], și preotul ungur IOSIF, toți din Cluj Napoca, inginerul agronom HOSU AUREL din Jibou și DOBRA ȘTEFAN din Baia Mare, maistru la o fabrică de încălțăminte din această localitate. Împreună cu aceștia a discutat și rezolvat conflictul creat de CHEȚA VASILE, tânăr cântăreț de la biserica din Trestia, care are, după opinia lor, unele tendințe sectare.

DORZ TRAIAN a mai declarat că a avut și unele discuții în contradictoriu du SUCIU VASILE, căruia i-a imputat incidentul menționat, spunându-i că CHEȚA a ajuns în această situație datorită receptării unor influențe străine de spiritul “Oastei”. A declarat că a luat cuvântul în două rânduri dar fără a aborda subiecte de natură a incita auditoriul, acceptând latura patriotică românească, specifică “Oastei”, precum și necesitatea existenței unei credințe puternice nealterate de influențe externe.

În acest context, DORZ TRAIAN a declarat că va muri împăcat pentru că niciodată nu și-a făcut neamulsău românesc de rușine, nimeni nu poate afirma că pe parcursul numeroaselor contacte avute cu cetățeni străini nu a ponegrit țara și neamul, ci dimpotrivă a căutat să arate adevărul. A menționat în acest sens, interviul dat la inițiativa Congresului american, când a adoptat o atitudine corespunzătoare.

DORZ TRAIAN, referindu-se la situația prezentă, a “ostașilor”, a firmat că ea nu a cunoscut modificări substanțiale. Este adevărat că nu îi dă nimeni afară din biserici însă necazul cel mai mare constă în atitudinea preoților ortodocși care “nu-și fac datoria, se ocupă preponderent de afaceri, sunt avari și din cauza lor credincioșii trec la cultele neoprotestante”. Despre aceștia a afirmat că sunt dezavuați de către “ostași” cât și de către credincioșii ortodocși, pentru faptul că “pe față se arată buni colaboratori ai statului, dar în realitate asistă la grave manifestări dușmănoase, fără a lua nicio măsură”, iar atunci când cineva va observa atitudinea lor duplicitară, va fi târziu deoarece clerul ortodox în întregime va fi interesat numai de realizarea unor scopuri personale, cum ar fi excursii în străinătate, câștiguri necinstite, etc.

Vis-a-vis de această situație, pe care a preciat-o defavorabilă statului român, DORZ TRAIAN a afirmat că activitatea sa, indiferent cum a fost ea cotată, indiferent de cine a fost realizată, nu a urmărit decât realizarea unei unități solide între toți membrii “Oastei Domnului” din țară, iar acolo unde au existat probleme și atitudini centrifuge, prin implicarea personală lucrurile s-au îndreptat.

Despre populatizarea în rândul “Oastei” a unor lucrări literare personale, apreciază că nu le-a dat nimănui cu intenția de a fi scoase în exterior, în vederea publicării, deși de multe ori s-a gândit la acest lucru când s-a confruntat cu atitudinea obtuză a unora în drept să le studieze, aprecieze și să le publice. În acest context, a cerut cu foarte multă insistență să i se redea lucrarea sa “Comori nemuritoare – 7000 de proverbe”, pentru că nu mai crede în niciun act de dreptate (n. n. lucrarea se află pentru studiu la Serviciul IV).

De asemenea, a mai afirmat că apreciază ca și curioasă atitudinea de neîncredere adoptată de autoritățile de stat față de “ostași”, deoarece aceștia nu au creat niciodată probleme, nu a fugit nimeni din țară, nu sunt cazuri de emigrare, deoarece aceștia sunt legați de glie și de credința lor strămoșească. În acest context, a recunoscut că întotdeauna a atras atenția elementelor tinere “să nu-și părăsească credința moștenită de la înaintași și nici pământul care a fost apărat cu jertfe de strămoși”.

DORZ TRAIAN a pretins că “Oastea Domnului” a adoptat o atitudine corectă în raporturile cu autoritățile laice, iar “conflictele” s-au datorat preoților ortodocși și celor care în mod fals au apreciat că recitarea unor poezii sau intonarea unui cântec sub supravegherea unui preot constituie activitate dușmănoasă.

În acest context, a afirmat că la Galați a fost un început bun, dar după ce arhiepiscopul a fost chemat la patriarh, a fost interzisă orice activitate în cadrul bisericii, fapt care îi împinge pe “ostași” să organizeze întâlniri clandestine. Afirmă că “pentru toată lumea era mult mai bine dacă se tolerau activități în cadrul bisericii, decât să se ajungă în situația prezentă și aceasta ca urmare a unor ambiții personale ori a unui mod de gândire tradiționalist, care este rupt de contextul mai larg, de liberalizare a cultelor, atât în țară cât și în străinătate.

DORZ TRAIAN a precizat în finalul discuțiilor că din a doua jumătate a lunii noiembrie se va afla la fiica sa din județul Hunedoara, unde va sta o perioadă mai îndelungată de timp, fiind suferind.

Analiza cazului a scos în evidență faptul că în prezent TRAIAN DORZ este nemulțumit atât de poziția sa în cadrul “Oastei” oarecum umbrită de elemente cu studii superioare și mai tinere, dar mai ales de nerealizarea unor aspirații personale, respectiv publicarea lucrărilor personale, ori a unor fragmente din acestea. Este de asemenea marcat profund de decesul unor elemente apropiate, fiind conștient că atât datorită vârstei cât și datorită bolilor de care suferă, poate dispare din cadrul “Oastei” fără să fi obținut vreo realizare notabilă pentru aceasta.

În acest context, este posibil să fie ușor antrenat în acțiuni dușmănoase, fie de elemente din țară, fie de diverși cetățeni străini, întrucât apreciază că nu mai are ce pierde nici el și nici restul membrilor. Este posibil să devină mai activ, mai ales în relațiile cu “ostașii” mai vechi, pentru a contracara eventuala lor grupare în jurul inginerului SUCIU din Cluj Napoca.

Pentru a cunoaște și contracara activitatea sa, vom intensifica măsurile informativ-operative aprobate în caz. Un accent deosebit vom pune pe îmbunătățirea sistemului informativ, pentru a afla din timp intențiile sale și a controla contactele cu diverși emisari, precum și deplasarea pe raza altor județe.

De asemenea, vor fi intensificate și măsurile de influențare pozitivă exercitate asupra rudelor și legăturilor sale apropiate, pentru a preveni angrenarea sa în acțiuni dușmănoase.

Combinativ, vom acționa asupra acestuia și prin acreditarea unor versiuni conform cărora ar fi dezavuat de elemente tinere, grupate în jurul inginerului SUCIU, care ar tinde să-l izoleze și să preia conducerea.

De asemenea, vom realiza o anonimă ce va fi expediată obiectivului, chipurile, din partea unui element ce a participat la “potolirea” lui CHEȚA VASILE și care ar fi asistat la unele discuții dintre acesta și inginerul SUCIU și din care a rezultat că primul a acționat din ordinul acestuia, iar atitudinea adoptată “la împăcare” a fost formală.

Scontăm că astfel vom crea unele disensiuni în rândul “Oastei”, care vor produce frământări și stări de neîncredere, prevenindu-se astfel crearea unui front comun de acțiune.

Alăturat înaintăm și copia “Memoriului” adresat Sinodului Bisericii Ortodoxe Române.

ȘEFUL SECURITĂȚII JUDEȚENE

Lt. colonel, ȘEFUL SERVICIULUI I I/A

Ogășanu Dumitru Căpitan,

Juncu Mircea

ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 41398, vol. 8, ff. 141-143.

[14]

MINISTERUL DE INTERNE STRICT SECRET

INSP. JUDEȚEAN BIHOR EX. UNIC

SECURITATE – SERVICIUL I/A

Nr. I/A/F. F./00356 din 12.06.1989

APROB

ȘEFUL SECURITĂȚII JUDEȚENE

LT. COLONEL

OGĂȘANU DUMITRU

PLAN DE MĂSURI

în acțiunea „ALECU”

Datele și informațiile verificate obținute în ultima perioadă scot în evidență faptul că DORZ TRAIAN conducătorul ”OASTEI DOMNULUI” pe țară este grav bolnav de o boală incurabilă aflându-se în prezent internat la secția de reanimare a SPITALULUI TERITORIAL BEIUȘ.

În acest context o serie de elemente cu rol de conducere în cadrul ”OASTEI DOMNULUI” din țară și județ preconizează ca în cazul în care DORZ TRAIAN va deceda să organizeze la LIVADA BEIUȘULUI, comuna DRĂGĂNEȘTI, județul BIHOR, domiciliul acestuia, acțiuni de pelerinaj în număr mare de adepți, întrucât acesta este considerat după IOSIF TRIFA întemeietorul ”OASTEI DOMNULUI”, cel de-al doilea conducător spiritual.

În scopul prevenirii unor acțiuni de amploare care pot genera în tulburări ale ordinii și li-niștii publice ori a unor acțiuni care pot leza securitatea statului se vor întreprinde următoarele măsuri.

1. Se va lua legătura cu organele de conducere și decizie din comuna DRĂGĂNEȘTI care vor lua legătura cu familia lui DORZ TRAIAN pentru limitarea unor acțiuni de amploare care pot genera în acțiuni turbulente ori alte acțiuni care contravin legilor țării.

2. Prin DIRECȚIA I BUCUREȘTI se va acționa pentru comunicarea la județele cu pondere de ostași ai Domnului pentru a împiedica participarea unui număr mare de elemente la ceremonia înmormântării obiectivului.

3. În județul BIHOR în localitățile cu concentrări de „ostași” prin organele județene ale Comitetului Județean se vor întreprinde măsuri de împiedicare prin factorii de decizie din localitățile implicate a unui număr mare de elemente.

4. În cooperare cu organele de miliție se vor organiza filtre pe șoselele care tranzitează orașul BEIUȘ și com. DRĂGĂNEȘTI pentru a împiedica deplasarea în zonă a unor mase mari de adepți din județ și din țară.

5. Sursele cu influență în cadrul cultului ortodox și cele cu rol de conducere din cadrul episcopiei ortodoxe vor fi instruite ca în această perioadă să intre în contact cu familia obiectivului pentru a-i determina să renunțe la acțiuni de amploare și să se limiteze la o ceremonie în limitele normale ale unei astfel de activități.

6. Se vor întreprinde măsuri de verificare și identificare a tuturor elementelor care vor participa din județ și din țară la ceremonia înmormântării sub acoperirea și cu sprijinul organelor de miliție.

DE ACORD

ȘEFUL SERVICIULUI I/A OFIȚER OPERATIV PRINCIPAL I

CĂPITAN LT. MAJ.

JUNCU MIRCEA FETEA FLORIAN

ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 41398, vol. 8, ff. 192-192v.

[15]

MINISTERUL DE INTERNE

INSPECTORATUL JUDEȚEAN BIHOR STRICT SECRET

– Securitate – Ex. nr. 2

Nr. I/A/FF/002925 din 28.06.1989

Către,

MINISTERUL DE INTERNE

DEPARTAMENTUL SECURITĂȚII STATULUI

– Direcția I –

BUCUREȘTI

Raportăm că la data 22.06.1989, a avut loc ceremonia înmormântării lui DORZ TRAIAN, conducătorul pe țară al asociației ilegale „Oastea Domnului”.

Din măsurile informativ-operative întreprinse, au rezultat următoarele aspecte mai deosebite:

Ceremonia înmormântării a avut loc la domiciliul acestuia din Livada Beiușului, unde au participat cca. 1200-1300 persoane din județul Bihor și din diferite localități ale țării. Aceasta a început la ora 13,00 și a durat până la ora 16,00, fiind oficiată de preoții ortodocși LUCIAN AUGUSTIN, vicar la Centrul Eparhial din Oradea, CIOS TEODOR, protopop al Protopopiatului Beiuș, PITUȚ IOAN, preot paroh în orașul Beiuș și CIUHANDRU OCTAVIAN, preot paroh în localitatea Mizieș.

După obiceiul locului, familia a mai invitat 6 preoți din protopopiatul Beiuș, care au cântat în sobor unele cântări ortodoxe specifice unui asemenea eveniment, fără a lua cuvântul. De menționat că, la această înmormântare a mai participat un număr de 5 preoți din alte localități ale țării și o călugăriță, putând identificați doar preoții UNGUR IOSIF din Cluj-Napoca și SABĂU IOAN din Arad. Aceștia au insistat pe lângă vicarul Centrului Eparhial din Oradea, să fie lăsați să oficieze, însă ca urmare a măsurilor întreprinse, acestora li s-a atras atenția că nu au voie să facă acest lucru, întrucât nu aparțin Protopopiatului Beiuș.

Printre participanți, a fost identificat și inginerul SUCIU VASILE din Cluj-Napoca, presupusul urmaș a lui DORZ, care a filmat pe casetă video toată ceremonia, iar înaintea sosirii preoților, a ținut o cuvântare scurtă referitoare la activitatea lui DORZ TRAIAN, axându-se la partea religioasă, patriotică și de așa-zisă creație literară, fără a face afirmație de natură a transforma evenimentul într-o activitate esențialmente ostășească.

Ceremonia înmormântării lui DORZ TRAIAN s-a încheiat la ora 16,00. De la ora 16,00 la 17,00, din cauza unor viituri și a terenurilor inundate, a fost transportat pe drumuri ocolitoare până la biserica din Mizieș (satele Livada Beiușului și Mizieș au biserica și cimitirul împreună). Pe acest traseu, DORZ TRAIAN a fost transportat pe brațe de către unii adepți ai „Oastei Domnului” până la cimitir, unde s-a desfășurat ultima parte a ceremoniei, care a durat aproximativ 90 de minute. Aceasta a fost oficiată de către preoții ortodocși participanți. În ritualul ortodox, fără a permite luări de cuvânt din partea altor persoane. La cimitir, până la acoperirea mormântului, cei prezenți au cântat mai multe cântece scrise de DORZ TRAIAN, specifice „Oastei Domnului”. După terminarea înhumării, s-au întreprins măsuri, prin preoții participanți și familia defunctului, ca toată lumea să părăsească cimitirul pentru a participa la „pomana mortului” ce s-a desfășurat la domiciliul defunctului.

Semnificativ este faptul că la ora 12,00, numărul participanților a început să scadă simțitor. Dacă în primele ore ale dimineții se înregistra prezența a 1200-1300 persoane, cortegiul a ajuns la cimitirul Mizieș, era format din aproximativ 400 persoane.

Cauzele acestei situații sunt următoarele:

– circa2/3 din participanți au venit cu trenul, iar plecarea înapoi spre domicilii era condiționată de cele două trenuri (singurele), de la orele 14,00 și 15,00. Această situație a fost amplificată și datorită restricțiilor impuse mijloacelor de transport I. T. A., în contextul campaniei agricole.

Circa 80% din participanți, au avut vârsta medie între 60-80 ani, 15% între 30-60 ani, restul fiind tineri.

Atât la domiciliul lui DORZ TRAIAN, cât și la cimitirul Mizieș, au fost depuse coroane de flori (circa 30-40), din partea rudelor și legăturilor apropiate.

În această perioadă, intensificând munca informativ-operativă, s-au obținut informații din care rezultă că elemente cu rol de conducere din cadrul cultelor neoprotestante baptist și penticostal, au intrat în contact cu familia defunctului, pentru a le permite lor efectuarea ceremoniei înmormântării, iar în caz contrar, să permită prezența unei orchestre pentru a-l conduce pe ultimul drum.

Cu asemenea preocupări au fost identificați pastorul baptist CLINTOC VIOREL, pastorii maghiari SZABO IOSIF, BOROȘ IOAN și VIGH ALEXANDRU. În acest context, pentru a evita ca prin măsurile întreprinse să creăm false cazuri, sau motive de imixtiune s-a acționat asupra familiei, prin inspectorul teritorial de culte, organele locale și clerul ortodox, în scopul influențării pozitive și prevenirii ca această ceremonie să se transforme într-o activitate ostășească de amploare, ori de nuanță neoprotestantă. Ca urmare, elementele menționate, din cadrul cultelor neoprotestante, s-au limitat în a asista la ceremonie, înregistrând pe benzi magnetice desfășurarea actului funebru, ori pe peliculă fotografică.

În cuvântul și predicile lor, preoții ortodocși au fost bine orientați, scoțând în evidență activitatea pur ortodoxă desfășurată de DORZ, faptul că nu a provocat dizidențe, că a fost un bun român, că nu a dat curs unor încercări de a-l rupe de biserica ortodoxă.

Familia a dat curs tuturor solicitărilor formulate de către autoritățile locale și clerul ortodox, astfel încât nu s-au înregistrat înscrieri la cuvânt din partea unor rude sau legături.

Pentru a limita numărul participanților din județul Bihor, s-au luat măsuri ca în presa locală să nu apară anunțuri despre decesul lui DORZ TRAIAN.

La funeralii, nu au participat cetățeni stărini, ci doar reprezentanți din mai multe județe ale țării.

La orele 19,00, la fostul domiciliu al defunctului, familia și un număr de 50 de participanți la funeralii, au servit o masă oferită în memoria lui, care a durat până la orele 23,30, fără a fi semnalate aspecte de interes operativ.

Din măsurile de control informative întreprinse, a mai rezultat că decesul lui DORZ a fost viu comentat în rândul membrilor cultului baptist, context în care, doar pregătirile făcute pentru primirea a doi diplomați ai SUA, acredități la București, i-au determinat pe GHEORGHIȚĂ NICOLAE și NEGRUȚ PAUL să nu participe la înmormântare. În schimb, aceștia au luat legătura cu pastorul din Beiuș, căruia i-a indicat să ia legătura cu familia și să ofere acesteia orice sprijin material necesar, indiferent dacă i se va permite să ia cuvântul sau nu la înmormântare. De asemenea, au cerut să li se comunice orice evenimente cu caracter deosebit, precum și faptul dacă înmormântarea a fost oficiată de preoți ortodocși.

Interesul manifestat pentru înmormântarea lui DORZ de către elemente baptiste, a fost premergător celui a lui IOSIF ȚON din SUA, care neputând lua legătura cu GHEORGHIȚĂ și NEGRUȚ, a luat legătura cu alte elemente de pe raza noastră de responsabilitate, care l-au informat despre decesul lui DORZ TRAIAN și despre faptul că a fost înmormântat de către ortodocși în cadrul unei ceremonii cu caracter mai amplu. S-a mai stabilit că în noaptea de 21/22 iunie a. c., după orele 3,00 dimineața, în locuința lui DORZ TRAIAN a avut loc discuții contradictorii între principalii membrii din conducerea „Oastei Domnului”, necăzându-se de acord asupra suc-cesorului acestuia, deși SUCIU VASILE din Cluj-Napoca s-a prezentat apoi în această postură.

Comentariile făcute la adresa acestuia, de marea majoritate a participanților, au fost de natură a sublinia faptul că, la ora actuală SUCIU VASILE, prin poziție socială, vârstă și pregătire, este cel mai reprezentativ element din cadrul „Oastei Domnului”, fapt pentru care este bine cunoscut în țară și străinătate.

De asemenea, în rândul participanților, s-a comentat faptul că unor ostași, îndeosebi lui SUCIU VASILE, li s-ar fi interzis să participe la înmormântare, aspect ce a fost speculat de către acesta, prin afișarea sa ostentativă pe întreg ceremonialul.

Legăturile apropiate ale lui DORZ TRAIAN din zona Beiușului, au apreciat că înmormântarea a avut un caracter mulțumitor pentru toată lumea, deoarece se aștepta ca să fie limitată în timp și cu participare printr-o intervenție deschisă a organelor de ordine.

Măsurile de păstrare a ordinii și liniștei publice de către organele de miliție, prin care s-au realizat identificarea a 150 autoturisme, au fost interpretate de participanți ca o dovadă a interesului manifestat de autoritățile locale pentru buna desfășurare a evenimentului, dar și cu un avertisment voalat pentru cei care ar fi vrut să dea o altă turnură înmormântării.

Măsurile de control întreprinse în rândul clerului ortodox, au evidențiat că acesta a primit cu oarecare satisfacție vestea decesului lui DORZ TRAIAN, pe care l-au apreciat ca un element intrasingent și cu vădite tendințe de evidențiere a caracterului formal, neangajant al unora din activitățile pe care le desfășura.

De asemenea, au apreciat că implicarea inspectorului de culte, constituie o dovadă a fermității cu care se vor trata în general problemele de ordin cultic. În acest context, și-au manifestat neliniștea generată de conflictul izbucnit între preoții din Protopopiatul din Zalău, considerând maniera în care a fost tratat decesul lui DORZ și nepermiterea niciunei abateri de la ritualul ortodox constituie preambulul măsurilor de aceeași factură ce se vor lua la Zalău.

Dirijându-se mai multe surse către familia lui DORZ TRAIAN, s-au obținut unele date verificate, din care rezultă că acesta ar fi multiplicat, într-un număr însemnat de exemplare, ultima sa lucrare despre „Oastea Domnului”, perspectivele pe care le are, realizată împreună cu legăturile sale apropiate din Cluj-Napoca și Hunedoara, unde de altfel, s-a făcut și multiplicarea și ar fi lăsate în păstrare exemplare din aceasta.

Din afirmațiile familiei rezultă că, lucrarea nu ar avea un caracter ostil, ci mai mult unul religios și de natură a evidenția conflictele dintre „Oastea Domnului” și unii membrii ai conducerii bisericii ortodoxe române din România.

În context, perspectiva „Oastei Domnului” este privită în legătură cu biserica ortodoxă și nu cu cultele neoprotestante sau fosta biserică greco-catolică, dar condiționată de o schimbare de atitudine a deservenților ortodocși, care ar trebui să respecte într-o măsură mai mare dogmele „Oastei Domnului”.

Se întreprind măsuri de influențare pozitivă a familiei, pentru a nu da curs unor incitări prin care s-ar urmări denaturarea ceremonialului înmormântării ori de a îmbrățișa variante propuse de către cultele neoprotestante.

Concomitent, se va acționa pentru a intra în posesia lucrărilor lui DORZ TRAIAN, îndeosebi a ultimei, în cazul în care se va afla în posesia familiei, ori a altor legături de pe raza noastră de responsabilitate.

Prin sursele și relațiile din cadrul subproblemei, diferențiate de la caz la caz, se vor întreprinde măsuri de influențare a elementelor apropiate lui DORZ TRAIAN și care nu acceptă ca succesor a acestuia, pe SUCIU VASILE, în vederea creării unor disensiuni reciproce.

Informațiile obținute, le vom raporta de urmare.

ȘEFUL SECURITĂȚII JUDEȚENE

Lt. colonel, ȘEFUL SERVICIULUI I/A

Ogășanu Dumitru Căpitan,

Juncu Mircea

ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 41398, vol. 8, ff. 213-215v.

Bibliografie

1. Documente inedite și memorialistică

1. ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 41398, 9 vol.

2. Beg, Ioan, Traian Dorz, la capăt de călătorie, Simeria, Ed. Traian Dorz, 1999.

3. Clop, Corneliu, In memoriam Traian Dorz, Sibiu, Ed. Oastea Domnului, 2009.

4. Dorz, Traian, Hristos-mărturia mea, Sibiu, Ed. Oastea Domnului, 1994-1995.

5. Idem, Istoria unei jertfe, vol. II-IV, Sibiu, Ed. Oastea Domnului, 2007-2000-2002.

6. Idem, Ille, Ionatan, Prima sărbătoare literară a tinerilor Oastei Domnului, Sibiu, 1 ianuarie 1985.

7. Grossu, Sergiu, M-am luptat lupta cea bună, București, Ed. Vremea, 2007.

8. Rusu, Cornel, Cuvântul-cheie a darurilor, Sibiu, Ed. Oastea Domnului, 2005.

2. Surse multimedia

1. www.oasteadomnului.ro

2. www.oasteadomnului.info

3. www.comorinemuritoare.ro

4. Lucia Hossu Longin, Un poet creștin: Traian Dorz, RO, 2012 (difuzat la TVR Cultural din 26 martie 2012).

3. Lucrări generale

1. Albu, Mihai, Informatorul: studiu asupra colaborării cu Securitatea, Iași, Ed. Polirom, 2008.

2. Asandei, Simion, Ateism și religie, București, Ed. Militară, 1980.

3. Cesereanu, Ruxandra (coord.), Comunism și represiune în România, Iași, Ed. Polirom, 2006.

4. Chivu-Duță, Carmen, Cultele din România între prigonire și colaborare, Iași, Ed. Polirom, 2007.

5. David, Petru I., Călăuză creștină. Sectologie, Curtea de Argeș, Ed. Episcopiei Argeșului, 1994.

6. Deletant, Dennis, Ceaușescu și Securitatea, București, Ed. Humanitas, 1995.

7. Idem, România sub regimul comunist, București, Fundația Academia Civică, 1997.

8. Enache, George, Ortodoxie și putere politică în România contemporană, București, Ed. Nemira, 2005.

9. Idem, Petcu, Adrian Nicolae, Patriarhul Justinian și Biserica Ortodoxă Română în anii 1948-1964, Galați, Ed. Partener, 2009.

10. Georgescu, Vlad, The Romanians: A History, Columbus, Ohio State University Press, 1991.

11. Grossu, Sergiu, Calvarul României creștine, ed. a II-a, București, Ed. Vremea, 2006.

12. Hladchi-Bucovineanu, Petre, Fațete reale ale sectelor religioase, București, Ed. Politică, 1983.

13. Isac, Victor, O lumină a viitorului, Cluj, Ed.Traian Dorz, 1992.

14. Păcurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Sibiu, Ed. Andreiana, 2007

15. Petcu, Adrian Nicolae (coord.), Partidul, Securitatea și cultele, București, Ed. Nemira, 2005.

16. Petcu, Ion, Ceau;escu – un fanatic al puterii, București, Ed. Românul, 1994.

17. Tismăneanu, Vladimir (coord.), Raport final, București, 2006, www.corneliu-coposu.ro/u/m/raport_final_cadcr.pdf (ultima accesare: 18 august 2011.

4. Lucrări speciale

1. Beg, Ioan, Un bun ostaș al lui Hristos – fratele Ioan Opriș de la Batiz, Simeria, Ed. Traian Dorz, 2007.

2. Idem, Un bun ostaș al lui Hristos, fratele Valer Mîndroni de la Ciula, Simeria, Ed. Traian Dorz, 2011.

3. Clop, Corneliu, Traian Dorz în dosarele Securității, vol. 1, Sibiu, Ed. Oastea Domnului, 2008.

4. Idem, Înmormântarea fratelui Traian Dorz (20-22 iunie 1989), Oradea, [f. ed], 2011.

5. Dorz, Traian, Fericiții noștri înaintași, Sibiu, Ed. Oastea Domnului, 2009.

6. Idem, Zile și adevăruri istorice, Sibiu, Ed. Oastea Domnului, 1993.

7. Grossu, Sergiu, Un vânt de primăvară religioasă, Sibiu, Ed. Oastea Domnului, 2005.

8. Marini, Nicolae, Istoria documentară a Oastei Domnului – Conflictul dramatic pr. Iosif Trifa-mitropolit Nicolae Bălan, București, Ed. Societatea Evanghelică Română, 1999.

9. Idem, Învățătorul Ioan Marini – o viață de apostol, Sibiu, Ed. Oastea Domnului, 2002.

5. Studii și articole

1. ***„The Lord's Army Movement in the Romanain Orthodox Church” în Religion in Communist Lands, vol. 8, nr. 4, 1980, pp. 314-317.

2. ***„Cu Hristos în lanțuri” în Oastea Domnului nr. 1-2/ ianuarie-februarie 2010, pp. 20-25; în Oastea Domnului nr. 5/ mai 2010, pp. 20-22.

3. Booth, Paul, „Most Favoured Nation?”, în Religion in Communist Lands, vol. 15, nr. 1, 1987, pp. 82-84.

4. Ille, Ionatan, „Traian Dorz – Căpetenia”, în Oastea Domnului nr. 12/decembrie 2011, pp. 14-16.

5. Ille, Violeta, Traian Dorz – in memoriam, supliment al revistei Oastea Domnului nr. 7/iulie 2009.

6. Petrașciuc, Romeo, „Mărturii: fratele Sandu Pop din Cluj” în Iisus Biruitorul nr. 3/2011, pp. 3-4; în Iisus Biruitorul nr. 4/2011, 3, 6.

7. Scarfe, Alan, „The Evangelical Wing of the Orthodox Church in Romania”, Religion in Communist Lands, vol. 3, nr. 6, 1975, pp. 15-19.

Bibliografie

1. Documente inedite și memorialistică

1. ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 41398, 9 vol.

2. Beg, Ioan, Traian Dorz, la capăt de călătorie, Simeria, Ed. Traian Dorz, 1999.

3. Clop, Corneliu, In memoriam Traian Dorz, Sibiu, Ed. Oastea Domnului, 2009.

4. Dorz, Traian, Hristos-mărturia mea, Sibiu, Ed. Oastea Domnului, 1994-1995.

5. Idem, Istoria unei jertfe, vol. II-IV, Sibiu, Ed. Oastea Domnului, 2007-2000-2002.

6. Idem, Ille, Ionatan, Prima sărbătoare literară a tinerilor Oastei Domnului, Sibiu, 1 ianuarie 1985.

7. Grossu, Sergiu, M-am luptat lupta cea bună, București, Ed. Vremea, 2007.

8. Rusu, Cornel, Cuvântul-cheie a darurilor, Sibiu, Ed. Oastea Domnului, 2005.

2. Surse multimedia

1. www.oasteadomnului.ro

2. www.oasteadomnului.info

3. www.comorinemuritoare.ro

4. Lucia Hossu Longin, Un poet creștin: Traian Dorz, RO, 2012 (difuzat la TVR Cultural din 26 martie 2012).

3. Lucrări generale

1. Albu, Mihai, Informatorul: studiu asupra colaborării cu Securitatea, Iași, Ed. Polirom, 2008.

2. Asandei, Simion, Ateism și religie, București, Ed. Militară, 1980.

3. Cesereanu, Ruxandra (coord.), Comunism și represiune în România, Iași, Ed. Polirom, 2006.

4. Chivu-Duță, Carmen, Cultele din România între prigonire și colaborare, Iași, Ed. Polirom, 2007.

5. David, Petru I., Călăuză creștină. Sectologie, Curtea de Argeș, Ed. Episcopiei Argeșului, 1994.

6. Deletant, Dennis, Ceaușescu și Securitatea, București, Ed. Humanitas, 1995.

7. Idem, România sub regimul comunist, București, Fundația Academia Civică, 1997.

8. Enache, George, Ortodoxie și putere politică în România contemporană, București, Ed. Nemira, 2005.

9. Idem, Petcu, Adrian Nicolae, Patriarhul Justinian și Biserica Ortodoxă Română în anii 1948-1964, Galați, Ed. Partener, 2009.

10. Georgescu, Vlad, The Romanians: A History, Columbus, Ohio State University Press, 1991.

11. Grossu, Sergiu, Calvarul României creștine, ed. a II-a, București, Ed. Vremea, 2006.

12. Hladchi-Bucovineanu, Petre, Fațete reale ale sectelor religioase, București, Ed. Politică, 1983.

13. Isac, Victor, O lumină a viitorului, Cluj, Ed.Traian Dorz, 1992.

14. Păcurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Sibiu, Ed. Andreiana, 2007

15. Petcu, Adrian Nicolae (coord.), Partidul, Securitatea și cultele, București, Ed. Nemira, 2005.

16. Petcu, Ion, Ceau;escu – un fanatic al puterii, București, Ed. Românul, 1994.

17. Tismăneanu, Vladimir (coord.), Raport final, București, 2006, www.corneliu-coposu.ro/u/m/raport_final_cadcr.pdf (ultima accesare: 18 august 2011.

4. Lucrări speciale

1. Beg, Ioan, Un bun ostaș al lui Hristos – fratele Ioan Opriș de la Batiz, Simeria, Ed. Traian Dorz, 2007.

2. Idem, Un bun ostaș al lui Hristos, fratele Valer Mîndroni de la Ciula, Simeria, Ed. Traian Dorz, 2011.

3. Clop, Corneliu, Traian Dorz în dosarele Securității, vol. 1, Sibiu, Ed. Oastea Domnului, 2008.

4. Idem, Înmormântarea fratelui Traian Dorz (20-22 iunie 1989), Oradea, [f. ed], 2011.

5. Dorz, Traian, Fericiții noștri înaintași, Sibiu, Ed. Oastea Domnului, 2009.

6. Idem, Zile și adevăruri istorice, Sibiu, Ed. Oastea Domnului, 1993.

7. Grossu, Sergiu, Un vânt de primăvară religioasă, Sibiu, Ed. Oastea Domnului, 2005.

8. Marini, Nicolae, Istoria documentară a Oastei Domnului – Conflictul dramatic pr. Iosif Trifa-mitropolit Nicolae Bălan, București, Ed. Societatea Evanghelică Română, 1999.

9. Idem, Învățătorul Ioan Marini – o viață de apostol, Sibiu, Ed. Oastea Domnului, 2002.

5. Studii și articole

1. ***„The Lord's Army Movement in the Romanain Orthodox Church” în Religion in Communist Lands, vol. 8, nr. 4, 1980, pp. 314-317.

2. ***„Cu Hristos în lanțuri” în Oastea Domnului nr. 1-2/ ianuarie-februarie 2010, pp. 20-25; în Oastea Domnului nr. 5/ mai 2010, pp. 20-22.

3. Booth, Paul, „Most Favoured Nation?”, în Religion in Communist Lands, vol. 15, nr. 1, 1987, pp. 82-84.

4. Ille, Ionatan, „Traian Dorz – Căpetenia”, în Oastea Domnului nr. 12/decembrie 2011, pp. 14-16.

5. Ille, Violeta, Traian Dorz – in memoriam, supliment al revistei Oastea Domnului nr. 7/iulie 2009.

6. Petrașciuc, Romeo, „Mărturii: fratele Sandu Pop din Cluj” în Iisus Biruitorul nr. 3/2011, pp. 3-4; în Iisus Biruitorul nr. 4/2011, 3, 6.

7. Scarfe, Alan, „The Evangelical Wing of the Orthodox Church in Romania”, Religion in Communist Lands, vol. 3, nr. 6, 1975, pp. 15-19.

Anexa documentară

Lista documentelor

1. 1959 martie 20, Notă privitoare la vizita lui Traian Dorz la patriarhul Justinian Marina.

2. 1971 [martie 20], Memoriul confidențial redactat de Traian Dorz către patriarhul Justinian Marina

3. 1976 noiembrie 19, Raport informativ trimis de Inspectoratul Județean de Securitate Cluj către Direcția I, Serviciul IV.

4. 1976 decembrie 9, Declarația preotului Teodor Heredea din Meziad.

5. 1977 ianuarie 20, Declarația tehnicianului veterinar Petru Giurgi din comuna Botiza, sat Poienile Izei, județul Maramureș.

6. 1977 noiembrie 29, Declarația învățătoarei Virginia Cojocaru din Măgirești, județul Bacău.

7. 1982 martie 9, Raport informativ trimis de Inspectoratul Județean de Securitate Alba către Direcția I București.

8. 1986 august 22, Declarația lui Traian Dorz privind contribuția sa în obținerea Clauzei Națiunii celei mai Favorizate de către România.

9. 1986 septembrie 25, Notă privind scrisoarea mitropolitului Antonie Plămădeală al Ardealului către prof. dr. Simion Bărbulescu.

10. 1988 iunie 12, Cuvântarea lui Traian Dorz rostită la catedrala arhiepiscopală din Galați.

11. 1988 septembrie 14, Memoriul redactat de Traian Dorz către Sfântul Sinod al BOR.

12. 1988 noiembrie 5, Ultima declarație a lui Traian Dorz.

13. 1988 noiembrie 28, Raport informativ-operativ trimis de Inspectoratul Județean de Securitate Bihor către Direcția I privitoare la ultima declarație a lui Traian Dorz din 5 noiembrie 1988.

14. 1989 iunie 12, Plan de măsuri în d. u. i. „ALECU”.

15. 1989 iunie 28, Raport trimis de Inspectoratul Județean de Securitate Bihor către Direcția I privitor la desfășurarea înmormântării lui Traian Dorz.