Pluralul Substantivului

MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI

Dintotdeauna, cei care au respectat norma literară atât în vorbire, cât și în scriere

au fost considerați persoane învățate, care nu au trecut degeaba printr-o instituție de învățământ. Încă de la primele cuvinte rostite în cadrul unei discuții formale sau informale, interlocutorul își pot forma o părere despre nivelul de pregătire lingvistică și intelectuală a celui cu care stă de vorbă.

Din păcate, însă, în ultimii ani, chiar și cei de la care am avea pretenții ridicate, prin prisma faptului că sunt persoane publice și le vedem uneori zilnic la televizor: politicieni, ziariști, reporteri, cântăreți fac greșeli de limbă impardonabile. Cu imensa lor audiență, posturile de radio și televiziune deversează zilnic în spațiul public agramatisme de o mare toxicitate, care infestează mințile a milioane de oameni. Aceste două mijloace de transmitere a informației fac mai facilă asimilarea incorectă a unor expresii.

Având în vedere mediatizarea lor, sunt deja legendă cuvintele: succesuri (corect succese), almanahe (corect almanahuri), stupuri (corect stupi); acestea au stârnit la vremea lor multe controverse, iar cei care le-au rostit au fost ironizați.

Pornind de la această premisă, mi-am propus ca lucrarea mea de licență să trateze aspectul numărului plural în limba română.

Pentru a fi mai convingătoare în afirmația că românii nu formează corect pluralul unor cuvinte, am analizat rapoartele Academiei Române – Institutul de Lingvistică ”Iorgu Iordan – Al. Rosetti” cu privire la monitorizarea calității limbii române la posturile de radio și televiziune, elaborate între anii 2008-2012. Am găsit aceste rezultate ale monitorizării pe site-ul Consiliului Național al Audiovizualului (http://cna.ro/REZULTATELE-MONITORIZ-RII,855.html?debut_art_freres_01=10#pagination_art_freres_01):

mai 2008:

– „Prima săptămână după Sfintele Paște” (Antena 3, 2.V) – corect: Paști;

– „80% din victimile traficanților” (OTV, 10.V) – corect: victimele;

– „președintele a făcut diverse remarce” (Realitatea TV, 13.V) – corect: remarci;

– „înarmați cu pietre și druguri de fier” (Antena 1, 7.V) – corect: drugi;

– „Cum vreți să fie producătorii cu produsuri naturale?” (N24, 7.V) – corect: produse;

– „Fug din habitaturile lor naturale” (N24, 10.V) – corect: habitate;

octombrie 2008:

– „diverse oale, crătiți” (Radio România Actualități, 6.IX) – corect: cratițe;

– „Cele două fasciculuri se vor ciocni” (OTV, 10.IX) – corect: fascicule;

– „piețile” (N24, 20.IX) – corect: piețele;

– „Așa se circulă în acest moment pe toate arterile” (Antena 3, 22.IX) – corect:

arterele.

aprilie 2009

– „Toate pronosticele sunt date peste cap” (TVR 2, 13.IV) – corect: pronosticurile;

– „așa-zisele state paradise fiscale” (N24, 3.IV) – corect: paradisuri;

– „lăcașe de cult” (N24, 16.IV) – corect: lăcașuri.

În exemplele de mai sus se manifestă concurența între desinențele de neutru plural -e și -uri, cu oscilații în ambele sensuri .

În alte situații, greșelile provin din necunoașterea genului substantivelor, a desinențelor de plural sau a alternanțelor fonetice care marchează suplimentar pluralul:

– „plimbări cu trăsurele trase de cai” (OTV, 17.IV) – corect: trăsurile;

– „principalele cotidiane” (TVR 2, 27.III) – corect: cotidiene;

–„De altfel, astăzi se sfințesc mâțișorii, nu salciile (Realitatea TV, 12.IV) – corect: sălciile.

În două situații, substantivul ouă a fost înregistrat cu forma greșită de genitiv-dativ ouălelor. Greșeala constă în reduplicarea articolului hotărât:

– „obiceiul încondeierii ouălelor”(Radio București, 13.IV) – corect: ouălor;

– „artizanii încondeierii ouălelor” (TVR Cultural, 15.IV) – corect: ouălor.

iunie 2009

Se manifestă în continuare concurența între desinențele de neutru plural -e și -uri, cu oscilații în ambele sensuri: 

– „Seria ciclonurilor însoțite de ploi” (N24, 25.V) – corect: cicloanelor;

– „mp3 playeruri” (N24, 25.V) – corect: mp3 playere;

– „în complexele rezidențiale” (Realitatea TV, 21.V) – corect: complexuri;

– „Are crenele late” (Radio Guerrilla, 1.VI) – corect: creneluri;

– „două acoperișe” (Realitatea TV, 6.VI) – corect: acoperișuri.

Forme greșite de plural apar și la substantivele de genul feminin:

– „Una dintre elici” (Prima TV, 15.VI) – corect: elice;

– „Duel în loje” (Realitatea TV, 29.V) – corect: loji;

– „să ne asumăm vinele” (Radio Guerrilla, 17.VI) – corect: vinile;

– „A spus mai multe despre practicele de dopaj din ultimii ani” (TVR 2, 30.V) – corect: practicile.

– „atârnați de tavanele peșterelor” (Radio România Cultural) – corect: peșterilor.

Substantivul pluralia tantum preliminarii este folosit greșit cu forma preliminare; preliminare este forma de feminin plural a adjectivului cu patru forme preliminar – preliminară – preliminari – preliminare.

– „Alianța anti-siriană (!) conduce în preliminare” – corect: preliminarii.

octombrie 2009:

Persistă aceeași problemă a concurenței între desinențele de neutru plural -e și -uri:

– „să demonteze fire, cable” (OTV, 29.IX) – corect: cabluri;

– „lăcașe de cult” (N24, 4.X) – corect: lăcașuri;

– „esee” (Radio România Cultural, 12.X) – corect: eseuri.

Au mai fost înregistrate și alte forme de plural greșite:

– „paie, nu alea de pus în coteț la găine” (Kanal D, 9.X) – corect: găini.

– „lucrau ca ziariști la cotidiane centrale” (Realitatea TV, 9.X) – corect: cotidiene.

aprilie 2010:

În continuare, se manifestă concurența între desinențele de neutru plural -e și -uri:

– „chiar dacă este unul dintre transplantele reușite” (OTV, 17.IV) – corect: transplanturile;

– „această chemare îi va călăuzi spre lăcașele de cult” (Realitatea TV, 3.IV) – corect: lăcașurile;

– „masacruri asemănătoare” (TVR 2, 7.IV) – corect: masacre.

Vorbitorul a creat pluralul substantivului curcubeu după modelul altor substantive neutre în -eu: muzeu – muzee, liceu – licee etc.

Alteori, apar ezitări în încadrarea substantivului într-un anumit gen:

– „lucrări de schimbare a parapeților metalici” (Europa FM, 23.IV) – corect: parapetelor;

– „detectorii de explozibil” (Antena 3, 6.IV) – corect: detectoarele.

Câteva desinențe de plural greșite au drept cauză necunoașterea normei morfologice literare (actuale):

– „agheasmei mari” (TVR 1, 9.IV) – corect: aghesmei.

– „două cotidiane americane” (TVR 2, 27.IV) – corect: cotidiene.

Câteva greșeli provin din necunoașterea desinențelor de plural:

– „în cursul după-amiezelor” (Pro TV, 17.IV) – corect: după-amiezilor;

– „s-au bătut monezi” (RRA, 7.IV) – corect: monede.

– „Nici acum nu este clar numărul exact al victimilor” (TVR 1, 8.IV) – corect: victimelor.

iunie 2010:

Uneori, apar ezitări în încadrarea substantivelor la un anumit gen. Substantivul puf este folosit cu forma de plural *pufi, în locul formei corecte (de genul neutru) pufuri:

– „pufii plantelor” (Antena 3, 12.VI) – corect: pufurile.

Se observă și în această etapă de monitorizare concurența între desinențele de neutru plural -e și -uri:

– „baremuri” (B1 TV, 29.VI) – corect: bareme;

– „care vor fi împărțite pe diverse arealuri geografice…” (N24 PLUS, 2.VI) – corect: areale;

– „abțibilde” (TVR 1, 16.VI) – corect: abțibilduri.

Unele greșeli provin din necunoașterea desinențelor de plural:

– „îți punem niște cătuși” (OTV, 21.VI) – corect: cătușe.

Greșită este și folosirea formei de plural mingii, care ar corespunde singularului *mingie (tiparul răspântie – răspântii).

– „au șutat în zeci de mingii” (Prima TV, 9.VI) – corect: mingi.

octombrie 2010:

Se observă și în această etapă de monitorizare concurența între desinențele de neutru plural -e și -uri:

– „șeminee” (Prima TV, 28.IX) – corect: șemineuri.

Uneori, apar ezitări în încadrarea substantivelor la un anumit gen. Substantivul

laser este folosit cu forma de plural *laseri, în locul formei corecte (de genul neutru) lasere:

– „În domeniul fizicii nucleare sau în domeniul fizicii laserilor” (TVR Cultural,

14.IX) – corect: laserelor.

Substantivul de genul neutru boschet, cu desinența de plural -e (boschete), se folosește cu formele greșite de singular și plural *boșchete, *boșcheți:

– „Ia loc în boșchete” (OTV, 21.IX);

– „Vino aici în boșcheți” (OTV, 21.IX).

martie 2011:

Forma de plural a substantivului seminar (cu sensul „lecție practică, cerc de studiu”) este seminare, cu desinența -e. Pluralul seminarii (care nu mai este acceptat de norma în vigoare) ar corespunde formei vechi de singular seminariu: „în clădirile în care țin cursuri, seminarii sau laboratoare” (Radio România Actualități, 10.III).

mai 2011:

Substantivul de genul feminin uzină este folosit la plural cu desinența -i, în loc de -e: ● „o serie de uzini de tratare a apelor” (OTV, 29.V) – corect: uzine. 4.2.3. Se observă și în această etapă de monitorizare concurența între desinențele de neutru plural -e și -uri: ● „care au urmărit, cu girofarele pornite, un cal” (Kanal D, 14.V) – corect: girofarurile. ● „apele calde ale recifurilor” (TVR 2, 19.V) – corect: recifelor.

octombrie 2011:

Substantivul de genul feminin lojă este folosit la plural cu desinența -e, în loc de -i:

– „Marile loje masonice” (10 TV, 25.X) – corect: loji.

Unele dintre greșelile de exprimare „amendate" în prezent ar putea deveni reguli în noile ediții ale dicționarelor. Nu prea curând însă, pentru că întotdeauna norma rămâne în urma uzului. Academia încearcă să păstreze tradiția, dar nici nu poate să fie total ruptă de evoluția limbii, deși schimbările sunt întotdeauna întâmpinate cu rezistență.

În capitolul al II-lea al acestei licențe voi prezenta pe scurt categoriile morfologice ale substantivului, iar în capitolul următor voi analiza toate aspectele și regulile de formare ale numărului plural. Capitolul al IV-lea va fi dedicat felului în care este abordată categoria numărului atât în GALR cât și în Gramatica Limbii Române din 1966. În ultima parte a licenței voi elabora concluziile cu privire la tema pluralului în limba română literară.

II. CATEGORIILE GRAMATICALE ALE SUBSTANTIVULUI

Considerat, alături de verb, parte de vorbire fundamentală, substantivul a fost definit în literatura de specialitate ca o parte de vorbire noțională și flexibilă care poate îndeplini toate funcțiile sintactice din cadrul propoziției sau poate fi echivalentul unei propoziții sau fraze. De asemenea, s-a făcut sublinierea că: ,,Este parte de vorbire flexibilă care denumește obiecte în sensul larg al acestui termen: ființe, lucruri (concrete), fenomene, acțiuni, stări, însușiri, relații’’. ( M. Avram, 1997, p. 43)

Definirea substantivului are însă, în vedere mai multe aspecte în funcție de nivelurile limbii. S-a considerat că substantivul se diferențiază prin următoarele trăsături: ,,morfologic, prezintă gen fix și flexiune în raport cu numărul, cu cazul și cu categoria determinării; sintactic, poate forma, împreună cu verbul, nucleul unui enunț și este centrul grupului nominal, selectând adjuncți, între care specifici sunt determinanții și adjuncții genitivali; sintactico-pragmatic, se caracterizează prin modul specific în care își asociază referentul, numai în combinație cu un determinant; substantivul poate denumi (clase de) obiecte, în sens larg: ființe (om), lucruri (minge), fenomene (ploaie), acțiuni (plecare), stări (criză), însușiri (bunătate), relații (rudenie)’’. (GALR, 2008, p. 61).

Substantivul a fost clasificat în funcție de forma, sensul și tipul flexionar al acestuia. În ceea ce privește clasificarea după formă, substantivele pot fi: simple, comune și locuțiuni substantivale. Substantivele simple au întotdeauna morfeme lexicale (uneori pot fi însoțite și de morfeme de derivare – sufixe, prefixe, prefixoide și sufixoide). Substantivele compuse se pot clasifica în funcție de: modul în care sunt scrise, părțile de vorbire din care sunt compuse, dar și după relațiile sintactice ce se stabilesc între acestea. Clasificarea după modul de scriere reunește substantivele legate (untdelemn), unite (floarea – soarelui), separate (ate), relații (rudenie)’’. (GALR, 2008, p. 61).

Substantivul a fost clasificat în funcție de forma, sensul și tipul flexionar al acestuia. În ceea ce privește clasificarea după formă, substantivele pot fi: simple, comune și locuțiuni substantivale. Substantivele simple au întotdeauna morfeme lexicale (uneori pot fi însoțite și de morfeme de derivare – sufixe, prefixe, prefixoide și sufixoide). Substantivele compuse se pot clasifica în funcție de: modul în care sunt scrise, părțile de vorbire din care sunt compuse, dar și după relațiile sintactice ce se stabilesc între acestea. Clasificarea după modul de scriere reunește substantivele legate (untdelemn), unite (floarea – soarelui), separate (ardei iute, apă plată) și abreviate (U.N.C.F.). Părțile de vorbire care pot alcătui substantive compuse sunt: substantivele (Ana-Maria, cocostârc, Sfântul Ilie), substantivele + adjective (Anul Nou, apă-tare, bunăvoință), substantive + adjective numeral (prim ministru, triplu-voal), substantive cu articol (Amariei), prepoziții + substantive (fărădelege, untdelemn), verbe + o altă parte de vorbire (ucigă-l-toaca), prepoziții + verbe la supin (descăzut). Între termenii acestor substantive compuse se stabilesc anumite relații sintactice: parataxă (ceasornic), subordonare de tip atributiv (Câmpulung, Izvorul Tămăduirii, Lapte – de – pasăre), subordonare de tip completiv (portarmă, sinuciderea, vino-ncoace), interdependență (soare-apune), echivalență (Papahagi). La acestea se adaugă și structurile asintactice legate cu ajutorul unor vocale o, i, u : meglenoromân, viticultor, acupunctură. Locuțiunile substantivale prezintă trăsături care le apropie de locuțiunile verbale prin faptul că au un element analizabil (părere de rău, aduceri aminte).

După sens, substantivele se clasifică în: comune și proprii. Astfel, ,,substantivele comune reprezintă obiectele prin intermediul însușirilor lor comune, care individualizează clasa.’’ (Găitănaru, 1998, p. 29). Ele desemnează obiecte, în sens larg, ce pot fi individuale (desemnează obiecte individuale și se diferențiază prin opoziția singular/plural, fată / fete, copil / copii, scaun / scaune) și substantive colective ( care sunt divizibile și prezintă opoziția mulțime – element, fiecare termen făcând distincția singular / plural: pădure – copac, pădure / păduri, copac / copaci). Clasa substantivelor ce nu pot fi numărate evidențiază că ele au din punct de vedere gramatical doar forme de singular (singularia tantum – miere, aur, argint, orez, vată etc.) sau forme doar de plural (pluralia tantum – ochelari, blugi, haltere, popice, aplauze etc.). Substantivele proprii arată anumite trăsături ale unui obiect prin care el se deosebește de alte obiecte, devenind unic (Maria, Ileana, Vasile, Pitești, Olt, Dunăre).

Clasificarea după flexiune evidențiază capacitatea substantivului de a trece de la un tip flexionar la altul sau de la o declinare la alta. În funcție de tipul flexionar substantivele sunt de două feluri: variabile și invariabile (aplauze, aramă, învățătoare). Substantivele variabile pot avea două (caiet / caiete) sau trei forme flexionare (acele substantive care au două forme de plural, vreme – vremuri / vremi sau care au la vocativ desinența o, fată / fete – fato!).

Flexiunea este categoria prin care substantivul se deosebește din punct de vedere morfologic de celelalte părți de vorbire. Acesta variază în funcție de număr, caz și determinare. Genul substantivului rămâne o trăsătură invariabilă, impusă de realitatea materială obiectivă.

Substantivul are un anumit gen (masculin, feminin, neutru) nu trece de la un gen la altul. Formele flexionare ale substantivului transformate în funcție de număr, caz și determinare se realizează în mod specific în cadrul fiecărui tip de gen al substantivului prin utilizarea anumitor afixe / desinențe și a unui sistem de omonimii specifice, dar și prin utilizarea în mod constant a mărcilor de număr, caz și determinare.

Genul a fost considerat o categorie fundamentală a substantivului datorită faptului că de el depind modul în care se formează numărul și declinarea. În limba română genul distinge următoarea tipologie: genul natural, gramatical, personal. Genul natural ,,se referă la configurația obiectelor în natură” (Găitănaru, 1998, p. 37), aflându-se în strânsă legătură cu genul gramatical.

Din punct de vedere gramatical, substantivul prezintă trei tipuri de genuri: genul masculin, feminin și neutru. Genul masculin este genul care prezintă pentru toate desinențele de la nominativ, singular (Ø: elev; -u vocalic: codru; -e: soare; -ă: tată; -i, u semivocale: erou, pui.) desinența –i la nominativ, plural (elevi, codri, sori, tați, eroi). Genul feminin este genul cel mai complex în limba română datorită faptului că prezintă la nominativ, plural cinci tipuri de desinențe (e: case; -uri: vremuri; -i: mașini; -le: cafele, lalele; Ø: băi) distribuite neuniform tipurilor de desinențe de la nominativ, singular (-ă: casă; -e: carte; -ie: femeie; -ea: cafea; -a: basma; -i: zi). Genul neutru prezintă desinențe la nominativ, singular care nu aparțin în totalitate, așa cum s-a afirmat în unele studii, categoriei genului masculin (Ø: caiet, scaun; -u vocalic: timbru; -u semivocalic: liceu; -i vocalic: taxi; -i semivocalic: tramvai; -e: nume; -o: radio). Nici la nominativ, plural neutru nu are aceleași desinențe ca femininul. S-a arătat că nu există substantive de neutru care să aibă la plural desinența –le, precum nu există nici substantive de feminin în -ă sau în –ale așa cum se găsesc la neutru ( ou – ouă, atu – atale).

Asemănările existente între genul natural și cel gramatical au dus la clasificarea substantivului după următoarea tipologie: substantive mobile, substantive epicene și substantive heteronime. ,,Substantivele mobile realizează opziția masculin – feminin prin intermediul (sufixului moțional și al) desinenței” (Găitănaru, 1998, p. 40): copil / copilă, oltean / olteancă, curcă / curcan, doctor / doctoriță, croitor / croitoreasă, Alin / Alina. Substantivele heteronime realizează opoziția masculin – feminin cu ajutorul unor lexeme diferite: soră / frate, mamă / tată, găină / cocoș. Substantivele epicene au ca trăsătură fundamentală existența unei singure forme pentru ambele genuri, masculin-feminin: fluture, greier, cocostârc, medic, ministru, albină, furnică, lebădă, persoană, complice, gură – cască, gară – spartă etc.

Această concordanță între genul gramatical și cel natural nu se păstrează, însă, în întregime. Neconcordanța între genul gramatical și cel natural este explicată etimologie sau analogie. Datorită faptului că anumite substantive neînsuflețite precum casă, stea, sau carte au fost la genul feminin în latină, limba din care noi le-am preluat, ele aparțin astăzi genului feminin. Prin analogie se explică și existența unor substantive ca munte, par sau pas la genul masculin.

Genul personal a fost inclus în categoria genului, fiind considerat astăzi o trăsătură neomogenă tuturor numelor de persoană și care poate depăși limita clasei substantivelor animate personal. Totodată, genul personal poate caracteriza și unele nume proprii de animale (Îl aud pe Grivei.), dar și nume proprii de inanimate ( Steaua bate pe Dinamo.).

Numărul substantivului este o categorie flexionară ce prezintă opoziția dintre singular și plural, adică realizează diferența dintre o unitate și mai multe unități. În funcție de această opoziție se face distincția între substantivele numărabile și non numărabile. ,,Substantivele numărabile, au flexiune completă cu forme distincte de număr (lup / lupi, casa / case, scaun / scaune etc.) sau prezintă o formă unică pentru singular și plural (arici, învățătoare, nume etc.).” (GALR, 2008, pag. 69). În cadrul substantivelor nonnumărabile flexiunea nu se realizează total, substantivele având doar formă de singular (singularia tantum: aur, miere etc.) sau doar de plural (pluralia tantum: haltere, blugi, câlți etc.).

S-a arătat în literatura de specialitate că există patru tipuri de opoziții ale substantivelor: marcate, dublu – marcate, nemarcate și estompate. În cadrul opozițiilor marcate diferența dintre singular și plural se realizează prin: desinențe (pantof – pantofi, pix – pixuri, mamă – mame), prin desinențe și alternanțe vocalice (informatician – informaticieni, masă – mase), desinențe și alternanțe consonantice (frate – frați, vacă – vaci), desinențe și alternanțe vocalice și consonantice (băiat – băieți, poartă – porți), dar și prin deosebiri de lexeme (soră – surori, cap – capete). Opozițiile dublu – marcate sunt caracterizate prin două aspecte: dublajul semantic și dublajul gramatical.

Dublajul semantic se regăsește atât la substantivele de singular cât și la cele de plural. La forma de singular dublajul semantic presupune o deosebire de formă (cifru – sistem de încifrare / cifră – număr). Formele duble de plural ale unor substantive sunt motivate semantic prin raportul de omonimie lexicală, parțială ce se stabilește între termeni (cap – capi / capete / capuri).

Dublajul gramatical presupune patru tipuri: al genului, al cazului, al calității, liber. Dublajul gramatical al genului constă în existența a două forme de singular la genuri diferite, între care nu există nicio deosebire semantică (poem – poemă). Dublajul gramatical al cazului se întâlnește la anumite substantive care nu sunt în variație liberă, genitiv – dativul alegând doar prima formă (vremi – vremuri). Dublajul calității a fost definit și ca pluralul calității, sau al sortimentului. Acesta include acele substantive de singularia tantum care și-au format un plural în –uri, care desemnează mai multe însușiri, calități și nu mai multe obiecte: verdeață – verdețuri, dulceață – dulcețuri. Anumite substantive de feminin și-au dezvoltat la genitiv-dativ o formă în –i (acestei dulceți) care nu constituie însă, un plural propriu-zis. Dublajul gramatical liber corespunde existenței a două forme de plural care variază liber, neincluzând vreo deosebire de sens lexical sau gramatical.

Opozițiile nemarcate implică existența aceleiași forme la singular și la plural, fiind considerate și substantive cu număr comun (pui, ochi, învățătoare). Doar contextul ajută la deosebirea dintre un număr sau altul (această învățătoare – aceste învățătore).

Opozițiile estompate (nerealizate) se întâlnesc atunci când unul dintre termeni nu poate fi exprimat. Aceste substantive au fost denumite substantive defective de singular, respectiv, defective de plural. Literatura de specialitate consideră că trebuie numite singularia sau pluralia tantum. Substantivele de singularia tantum cunosc următoarele grupări semantice: nume de materii (aur, argint, vată, miere); nume de sporturi (box, șah, scrimă, etc); însușiri sau termeni abstracți (sete, cinste, curaj, etc); nume de discipline (chimie, astronomie, etc) și nume proprii (Maria, Radu, Vâlcea). Substantivele pluralia tantum realizează și ele următoarea distincție din punct de vedere semantic: nume de materii (tăieței); nume de sporturi (haltere, popice); substantive greu numărabile (aplauze, zori); substantive ce desemnează obiecte – perechi (ochelari, blugi) și nume proprii (București, Carpați). S-a făcut totodată precizarea că: ,,Substantivele defective de număr care se caracterizează prin trăsătura semantică <<discontinuu>> se înscriu în ceea ce s-ar putea numi arhinumăr. Prin întrebuințarea cea mai frecventă, ele intră în seria substantivelor singularia tantum (ceapă, pîine, sfeclă, etc) sau în seria substantivelor pluralia tantum (cartofi, struguri, etc), dar pot fi actualizate în interiorul opoziției singular/ plural.” (Irimia, 2008, p. 66).

GALR, 2008 realizează o diferențiere a numărului în plan sintactic, morfologic și în plan semantico-pragmatic. În plan sintactic s-a făcut delimitarea între substantivele cu flexiune completă (care prezintă variație după ambele valori de număr), și substantivele invariabile sau cu flexiune incompletă (care nu realizează ambele valori de număr). În plan morfologic, categoria numărului se realizează cu ajutorul unor afixe sau desinențe și a unor alternanțe vocalice și consonantice. Planul pragmatic face distincția dintre substantivele numărabile și nonnumărabile. Substantivele concrete, atât cele animate cât și cele inanimate, pot fi numărate, fapt ce face deosebirea față de celelalte substantive, abstracte.

Numărul substantivelor va fi expus pe larg în capitolul următor.

III. PLURALUL SUBSTANTIVELOR ÎN LIMBA ROMÂNĂ

În limba română actuală se poate vorbi despre existența a două aspecte opozabile în ceea ce privește categoria gramaticală a numărului la substantive: singularul și pluralul, acestea deosebindu-se la nivelul conținutului și formei. Astfel, singularul corespunde numărului unu, iar pluralul exprimă o cantitate nedeterminată. Însă, făcând o analiză contextuală a valorilor de număr, Paula Diaconescu a stabilit pentru flexiunea substantivului românesc încă o valoare de număr, pe lângă cele două menționate anterior, după cum urmează:

– numărul singular, ce conține toate substantivele din contextele de genul: un cățel (un trandafir, un bărbat, un nor, un dulap); o femeie (o pernă, o vază, o carte);

– numărul plural, ce conține toate substantivele din contextele de genul: mulți căței (mulți bărbați, mulți nori, multe daruri, multe dulapuri) ; multe femei (multe flori, multe perne, multe cărți);

– numărul comun, care include toate substantivele din contextele de tipul: un arici (un ochi, un tei) – mulți arici (mulți ochi, mulți tei); o educatoare (o lucrătoare) – multe educatoare (multe lucrătoare), un nume (un codice) – multe nume (multe codice).

Referitor la numărul comun, Gh. Constantinescu Dobridor consideră că întrucât acesta ”este reprezentat în flexiunea substantivului românesc prin forme invariabile după număr și fără opoziții de desinență (un caz de opoziție latent), se consideră că valorile de bază ale categoriei gramaticale de număr sunt singularul și pluralul, care alcătuiesc un sistem binar de opoziție, exprimată cu ajutorul desinențelor și al articolului” (Gh. Constantinescu Dobridor, 1996, p.59).

Din citatul gramaticianului Constantinescu Dobridor mai reiese faptul că substantivele pot fi invariabile după număr, având aceeași formă atât la singular, cât și la plural, la toate cele trei genuri: puști, bebe, colibri, paria, picolo (masculin); căsoaie, mare, canoe (feminin); mango (neutru). Mioara Avram atrage atenția că ”ele nu trebuie confundate cu substantivele defective de număr. Unele substantive, invariabile conform normelor, au variante variabile; de exemplu: picol(o) – pl. picoli (în loc de picolo sg. și pl.), servitoare – pl. servitori (în loc de servitoare), maree – pl. marei (în loc de maree), cinerarie – pl. cineraria (în loc de cineraria sg. și pl.)” (Mioara Avram, 2001, p.58).

Pentru a înțelege mai bine cum se formează pluralul la majoritatea substantivelor, este nevoie să se realizeze o clasificare nu numai a desinențelor specifice numărului plural, ci și a celor de la singular. Substantivele de gen masculin au la singular desinențele:

– e: strugure, frate, perete, câine etc;

– u: tigru, ministru, băiețandru, bou etc.

În cazul substantivelor masculine care se termină în consoanele: -c (boboc, sac), -f (pantof), -r (rotar, tătar), -z (galez), -l (vițel), precum și cele terminate în –i (ardei, pițigoi, ochi) se poate vorbi despre o desinență zero, deoarece aceasta nu este exprimată.

Substantivele de gen feminin au ca desinențe la singular:

-ă: masă, casă, rață, pungă, pagină, reptilă, hartă, icoană etc;

-e: vulpe, creație, minge, femeie etc;

-á: baclava, ciulama;

-eá sau iá: canapea, acadea, stea, vițea, nuia;

-í: zi.

Substantivele neutre prezintă la singular aceleași desinențe ca masculinele: roi, spate, dulap, accident etc.

În Gramatica de bază a limbii române, Ion Coteanu face precizarea că există o diferență majoră între terminații și desinențe: ”Cea mai importantă constă în faptul că terminația este partea finală a oricărui cuvânt, scoasă de noi în evidență după necesități, pe când desinența apare numai la cuvintele flexibile. Terminațiile nu au funcții, pe când desinențele au totdeauna.

Astfel, putem spune că un cuvânt ca substantivul neutru burghiu are terminația

-iu, dar desinența lui este numai –u; putem spune că un masculine ca bursuc se termină în consoană, dar desinența lui este zero; în sfârșit, putem spune că mătură se termină în

-ură, dar desinența acestui feminine este numai ă” (Ion Coteanu, 19993, p.39).

În limba română, sunt trei desinențe principale și trei secundare în ceea ce privește pluralul.

Desinențele principale sunt:

-e: cete, perne, ferestre, curele, etc;

-i: biserici, roșii, cărți, papuci, etc;

-uri: birouri, geamuri, cortur,i etc.

Desinențele secundare apar numai la substantivele feminine:

– (a)le: sarmale, baclavale,etc;

– (e)le: stele, prăjiturele, surcele, etc;

– le: zile.

Numărând desinențele singularului, se observă că acestea sunt opt (este inclusă și desinența zero), iar cele ale pluralului sunt doar șase, iar trei dintre ele sunt secundare.

Așadar, după cum constată Ion Coteanu, ”pentru a forma pluralul, trebuie ca cele opt desinențe de singular să fie înlocuite de cele trei desinențe principale și de cele trei secundare. Cum acestea din urmă sunt condiționate în mod clar de singular, rămâne ca celelalte șase desinențe de singular să fie înlocuite cu desinențele principale ale pluralului, care sunt numai trei” (Ion Coteanu, 1993, p.40).

Conform clasificării lui Coteanu, indiferent de desinența de la singular, toate substantivele masculine primesc la plural pe –i, după cum urmează:

cele terminate în –e, –i sau –u la singular primesc –i:

burete – bureți;

frate – frați;

mărăcine – mărăcini;

tei – tei;

lămâi – lămâi;

tutore – tutori;

codru – codri

leu – lei;

tigru – tigri etc.

cele terminate în –iu la singular primesc –ii:

geamgiu – geamgii;

vizitiu – vizitii;

camionagiu –camionagii etc.

cele terminate în consoană primesc la plural pe –i după consoană:

plop – plopi;

brad –brazi;

mag – magi;

cais –caiși;

ortodox – ortodocși;

prinț -prinți;

cal- cai;

mânz – mânji;

monarh – monarhi.

Se observă că prin adăugarea lui –i, anumite consoane se transformă: z în j, s în ș, x în cș, d în z.

substantivele masculine terminate în –ă: papă, popă, tată primesc de asemeanea la plural pe –i.

au pluralul neregulat cuvintele:

om – oameni;

frate – frățâni;

oaspe –oaspeți.

De regulă, substantivele feminine au de regulă la plural fie –e, fie –i, și mai rar

-uri, -ale, -ele, -le. Ultimele trei sunt desinențele secundare și acestea apar numai la substantivele feminine terminate în vocală accentuată:

femininele în –á au la plural –ale:

basma – basmale;

sofa –sofale;

tarla – tarlale;

saca – sacale.

Cuvintele nuia – nuiele, șa-șei sunt excepția de la regula enunțată mai sus.

cele în –eá primesc la plural –ele:

acadea – acadele;

micșunea –micșunele;

măsea – măsele;

cafea – cafele;

curea – curele;

vergea – vergele.

cuvântul zi este singurul feminin terminat în –í, care face pluralul în –le: zile;

unele feminine se termină la plural în –uri:

ceartă –certuri;

onoare –onoruri;

vreme –vremuri;

favoare – favoruri.

Substantivele feminine care denumesc noțiuni abstracte sau obiecte și se termină

la singular în –e, primesc la plural pe –i:

lume –lumi;

țigară – țigări;

rugăciune – rugăciuni;

vale – văi;

misiune – misiuni;

pădure – păduri.

Dacă substantivele feminine sunt precedate de o consoană și se termină în –ie,

atunci ele primesc la plural –ii:

pălărie – pălării;

copilărie – copilării;

rochie – rochii;

doctorie – doctorii

bestie – bestii;

economie –economii;

farfurie –farfurii;

academie – academii.

Dacă substantivele feminine sunt precedate de o vocală și se termină în –ie,

atunci ele primesc la plural un singur –i:

baie – băi;

bătaie –bătăi;

tigaie –tigăi;

cheie – chei;

foaie – foi.

Femininele cu sufixul –oaie fac excepție de la regula de mai sus, indiferent de substantivul din care derivă: scăunoaie, cuțitoaie, lădoaie, al căror plural este în –oaie.

Substantivele care se termină la singular în –ă sau –e, fac plural în –e dacă

denumesc ființe:

biciclistă – bicicliste;

grecoaică – grecoaice;

farmacistă –farmaciste;

tigroaică – tigroaice;

soacră –soacre;

educatoare – educatoare;

profesoară – profesoare;

fată – fete.

Există și excepții, femininele având pluralul în –i:

bunică –bunici;

mămică –mămici;

pisică –pisici;

mătușă –mătuși;

vulpe –vulpi.

În categoria excepțiilor întră și cuvintele de genul: noră, soră, care au pluralul

neregulat: nurori, surori.

femininele terminate la singular în –că sau –gă și denumesc lucruri, au la plural

–i:

fabrică – fabrici;

duminică –duminici;

biserică –biserici;

marcă –mărci;

focă –foci;

targă –tărgi;

fragă –fragi;

dungă –dungi;

pungă –pungi.

Regula de mai sus are următoarele excepții:

băltoacă –băltoace;

răstoacă –răstoace.

Anumite substantive feminine diminutive care au la singular terminația –ică

(uneori și –ea) , primesc la plural –ele sau:

bombonică –bombonele;

scrisorică –scrisorele;

rândunică –rândunele;

foicică –foicele;

păsărică –păsărele.

În ceea ce privește pluralul neutrelor, se poate vorbi de trei desinențe: -e, -i și –uri:

dacă neutrele au la singular terminația –e, primesc la plural tot –e:

nume – nume;

prenume –prenume.

dacă neutrele se termină la singular în –ar, -er, -or, -sor, -tor și denumesc

instrumente, la plural se adaugă –e:

dicționar – dicționare;

fermoar –fermoare;

vocabular – vocabulare;

dispensar – dispensare;

colier –coliere;

frigider – frigidere;

abator –abatoare;

calculator –calculatoare;

balansor –balansoare;

tocător – tocătoare;

tractor –tractoare.

Dacă la singular neutrele au –ent sau –ment, pluralul se formează adăugând –e, iar cele ce au –mânt la singular, primesc la plural –minte:

eveniment –evenimente;

regiment –regimente;

procent – procente;

incident –incidente;

jurământ –jurăminte.

Excepție: pământ – pământuri.

Substantivele neutre terminate la singular în –aj, fac pluralul în –e:

voltaj –voltaje;

arbitraj –arbitraje;

sondaj – sondaje;

echipaj –echipaje.

Excepții: menaj –menajuri.

Substantivele neutre ce se termină în –ăt și –et la singular, fac pluralul tot în –e:

capăt –capete;

țipăt – țipete;

lacăt –lacăte;

robinet – robinete;

sunet – sunete.

Dacă la singular, neutrele sunt precedate de un grup de două consoane, a doua fiind –r și se termină în –u, fac pluralul în –e:

cadavru – cadavre;

cadastru –cadastre;

teatru –teatre;

membru –membri.

Neutrele ce au la singular –ism, primesc la plural –e:

liberalism –liberalisme;

comunism –comunisme;

catehism – catehisme.

Neutrele ce se termină în –iu, adaugă la plural –ii:

terariu –terarii;

oficiu –oficii;

deceniu –decenii.

Dacă neutrele se termină în –o, -ó, -ou, -ú, fac pluralul în –uri:

radio –radiouri;

ecou –ecouri;

metrou –metrouri;

sacou –sacouri;

garou –garouri.

Dacă substantivele neutre se termină la singular în –u, precedat de două consoane, a doua fiind –l, la plural primesc –uri:

cenaclu –cenacluri;

titlu –titluri;

soclu –socluri;

ciclu –cicluri.

Excepție: exemplu –exemple; temple –temple.

Dacă substantivele neutre provin dintr-un supin, adaugă pentru plural terminația –uri:

cules –culesuri;

plans – plânsuri;

mers – mersuri.

Ion Coteanu atrage atenția că neutrele din categoria prezentată mai sus ”se recunosc la plural prin accent, care stătotdeauna pe silaba dinaintea lui –uri. În felul acesta, drésuri, de ex., nu poate fi decât pluralul de la dres, pe când dresúri este pluralul femininului dresură” (Ion Coteanu, 1993, p.46).

De regulă, neutrele dintr-o singură silabă primesc –uri la plural:

dar – daruri;

nas – nasuri;

lac –lacuri;

pat –paturi.

Există însă destul de multe excepții: ac- ace, bici –bice; grad –grade; lemn –lemne;

os –oase; semn – semne.

Uneori, substantive care, în mod obișnuit, ca nume de materie, se folosesc numai la singular, au și o formă de plural cu un sens ușor diferit: astfel blană, nume generic de materie, nu are plural; forma de plural blănuri desemnează „diferite sorturi de…”. În aceeași situație se află vin, oțel, mâncare, mătase etc. a căror formă de plural vinuri, oțeluri, mâncăruri, mătăsuri înseamnă „sortimente diferite de…”. Sare, ca nume de materie, nu are plural. Pluralul săruri este un termen tehnic în chimie, denumind ceea ce rezultă din combinația dintre un acid și o bază. Se mai întâlnește în sintagma săruri minerale. Substantivul lipsă cu sensul „absență, coerență” se folosește numai la singular. Pluralul lipsuri are înțelesul de „privațiuni”. Frig are numai formă de singular: pluralul friguri desemnează boala numită și malarie. Substantivul apă ca nume de materie denumește substanța și nu are plural. Forma de plural ape înseamnă „joc de lumini la o țesătură, la o piatră prețioasă, la un metal sau cursuri de apă”. Vreme cu sensul de „timp” se folosește numai la singular; pluralul vremuri corespunde înțelesului de „perioadă istoricește determinată”.

Rămânând în sfera desinențelor, Ștefan Găitănaru face o clasificare a opozițiilor dintre substantivele marcate, dublu-marcate, nemarcate și estompate, opoziții ce presupun diferența între forma de singular și plural realizată prin:

”- desinențe: pantof-pantofi, papă – papi, codru-codri, leu-lei; casă-case, vreme-vremuri, ușă-uși, vulpe – vulpi, casma-casmale; caiet-caiete; teatru – teatre, muzeu – muzee; exercițiu – exerciții.;

– desinențe și alternanțe vocalice: muzician – muzicieni, fizician – fizicieni, masă – mese, fată – fete, pară – pere;

– desinențe și alternanțe consonantice: student – studenți, rac-raci, ministru-ministri, tată– tați; vacă – vaci, fragă – fragi, rocă – roci;

– desinențe și alternanțe (vocalice și consonantice): băiat – băieți, carte-cărți, geantă-genți, poartă – porți;

– cu deosebiri de lexem: om – oameni, soră – surori, noră – nurori; cap – capete, râs – râsete.” (Ștefan Găitănaru, 2008, p. 26).

Deși tema opozițiilor dintre substantivele marcate, dublu-marcate, nemarcate și estompate a fost adusă în discuție în capitolul anterior, consider necesară reluarea și aprofundarea acestei.

Astfel, se poate vorbi despre un dublaj semantic și unul gramatical, în ceea ce privește opozițiile dublu-marcate. Dublajul semantic se poate realiza atât la singular, cât si la plural.

Există, așadar, substantive cu forme duble la singular (una la masculin sau neutru și una la feminin). ”Unele dintre ele sunt cuvinte vechi, fără diferențieri semamtice și cu circulație limitată (în limba populară sau în limba vorbită), adică cu o repartiție orizontală (teritorială sau dialectală): călăuz-călăuză, cojoc-cojoacă, rod-roadă, rotocol-rotocoală, stacan-stacană, țol-țoală etc. Câteva dintre aceste dublete au același gen: berbec-berbece, șoarec-șoarece, flutur-fluture, livadă-livede etc. Alte substantive din grupa amintită sunt împrumuturi recente, cu plurale feminine, cu sau fără diferențieri semnatice și cu circulație largă (în limba literară), adică cu o repartiție verticală (după categorii sociale): basc-bască, bonet-bonetă, monogram-monogramă, poem-poemă, sistem-sistemă etc. (nediferențiate semantic) și cartel-cartelă, cifru – cifră, deviz – deviză, fascicul – fasciculă”, ordin – ordine, grup – grupă, tabel – tabelă (diferențiate semnantic). (Gh. Constantinescu Dobridor, 1996, p.60). Dublajul este semantic, întrucât deosebirea de formă este cerută de cea semantică. De exemplu: cifru= sistem de încifrare, cifră = număr; fascicul = lumină, fasciculă = publicație).

În limba română, există pe lângă formele multiple de singular și substantive cu forme duble de plural, motivate semantic. Acestea au fost grupate în trei mari serii:

substantive cu formă de masculin la singular și cu forme duble la plural

(una de masculin și una de feminin). Câteva sunt cuvinte vechi, ce se diferențiază frecvent din punct de vedere semantic:

bobi (de ghicit) – boabe (de fasole, de porumb),

cocoși (păsări) – cocoașe (la cămile, la om),

ochi (de om, de animale) – ochiuri (de ouă, de apă, de geam),

câmpi (în expresia a bate câmpii) – câmpuri (întinderi de pământ),

compuși (la chimie) – compuse (frunze, inflorescențe compuse).

În aceste cazuri, cea de-a doua formă de plural se datorează analogiei. Prin adâncirea diferențierilor semantice, s-a ajuns la apariția omonimelor:

cap -capi / capete / capuri;

cot – coate / coturi / coți;

corn- coarne / cornuri / corni;

derivat – derivați / derivate,

curent – curenți / curente.

substantive cu formă de feminin la singular și cu forme duble la plural,

cele mai noi având pluralul în –i, iar cele mai vechi în –e. În cadrul seriei, această grupă este destul de productivă (e mereu în creștere), iar cele două tipuri de forme se concurează permanent creând nenumărate oscilări. Unele dintre aceste oscilări de ordin formal au fost rezolvate cu timpul, prin generalizarea uneia dintre cele două forme: fie a lui boli, căpșuni și școli (nu boale, căpșune, școale), fie a lui haine, telegrame, ulițe, și uzine (nu hăini, telegrămi, uliți, uzini)” (Gh. Constantinescu Dobridor, 1996, p.61). Dat fiind anul redactării cărții Morfologia limbii române a lui Dobridor, se cuvine să intervin și să corectez în citatul gramaticianului situația mult discutatului cuvânt căpșună: dacă ani întregi, vorbitorii au folosit fie forma de plural căpșuni, fie pe cea de căpșune, deși cea corectă era considerată acum 15 ani căpșuni, în prezent lucrurile sunt clarificate, DOOM 2005 (p.129) stabilind drept corecte ambele forme.

Mai sunt și alte exemple de substantive feminine, cu două forme de plural, prima formă fiind cea literară și recomandată:

aripă – aripi, aripe

coală – coli, coale

groapă – gropi, groape

stradă – străzi, strade.

În cazul substantivelor ce denumesc mașini agricole, s-a remarcat preferința pentru pluralul terminat în –i: semănători, prășitori, secerători, în loc de semănătoare, prășitoare, secerătoare. Explicația ar putea consta în dorința de a realiza opoziții clare pentru a distinge singularul de plural.

Un alt caz îl reprezintă pluralul roate / roți, unii vorbitori neștiind exact care este forma corectă. Se pot aduce exemplificări și din sfera regionalismelor: beregăți (pentru beregate), cireși (pentru cireșe), crătiți (pentru cratițe) etc.

Alte substantive feminine au la plural două forme terminate în –le și –li (sau –i): balamale-balamăli, basmale-basmăli, mahalale-mahalăli.

Unele substantive din sfera comercială au pluralul în –i și în –uri, dar din punct de vedere semantic acestea sunt diferite, cea din urmă formă având un sens colectiv mai concret decât prima:

cărni (materia) – cărnuri (calități de carne);

mâncări (exemplare din aceeași categorie – mâncăruri (feluri diferite de

mâncare);

fantezii (închipuiri) – fanteziuri (mătăsuri);

blăni (material) – blănuri (obiecte confecționate)

Sunt însă și câteva substantive ce au la plural cele două terminații de mai sus, dar nu prezintă o diferențiere semantică:

gâlcevi –gâlcevuri;

ierbi – ierburi;

mărfi – mărfuri;

trebi – treburi.

substantive neutre ce au două forme de plural. Cele mai multe sunt

neologisme și au forme în –e sau –uri, fără a avea diferențe semantice:

albuș – albușe, albușuri;

obicei – obiceie, obiceiuri;

refren – refrene, refrenuri

chibrit – chibrituri, chibrite

tufiș – tufișuri, tufișe

cimitir – cimitire, cimitiruri

”La câteva substantive neologisme, formele în –e au fost preferate celor în –uri; acestea constituie un exemplu de adaptare și de încadrare a lor în sistemul intern de formare a pluralului neutrelor: caractere (pentru caracteruri), diamante (pentru diamanturi), portrete (pentru portreturi), proverb (pentru proverburi), palate (pentru palaturi) etc. ” (Gh. Constantinescu Dobridor, 1996, p.62).

Unele substantive provenite din italiană sau franceză au avut în trecut atât două forme de singular, cât și două forme de plural ( în –e și în –ii), reușind să se impună în final cele de origine franceză cu –aj la singular și –e la plural:

echipaj –echipaje; echipagiu –echipagii;

avantaj –avantaje; avantagiu –avantagii;

peisaj –peisaje; peisagiu –peisagii.

În ceea ce privește raportul dintre singular și plural, substantivele compuse alcătuiesc cinci categorii enumerate de Ion Coteanu în Gramatica de bază a limbii române:

” compuse ca: autocamion, botgros, codobatură care au pluralul ca și cum ar fi

substantive simple: autocamioane, botgroși, codobaturi;

compuse ca făt-frumos, burete bălos, ardei gras etc., care fac pluralul la ambii

termeni: feți-frumoși, bureți băloși, ardei grași etc.;

compuse ca bou-de-baltă, crin de pădure, șarpe de casă, viperă cu corn,

vagon-cisternă etc. care fac pluralul numai cu ajutorul primului substantiv din compus: boi-de-baltă, crini de pădure, șerpi de casă, vipere cu corn, vagoane-cisternă etc;

compuse ca brânca-ursului, ceapa-ciorii, ciuboțica-cucului, floarea-soarelui,

osul-iepurelui, care nu au plural;

compuse ca papă-lapte, pierde-vară, zgârie-brânză, ducă-se-pe-pustii,

du-te-vino etc., care de asemenea, nu au plural. Ele sunt fragmente de propoziții sau de fraze utilizate ca substantive compuse” (Ion Coteanu, 1993, p.46-47).

În exemplele prezentate în paginile anterioare, m-am axat pe evidențierea felului cum se formează pluralul la cuvintele ce au și singular. Însă, ”în funcție de apartenența la diferite clase semantic, mai multe substantive nu cunosc opoziția singular vs. plural, dezvoltând, sau numai sensul de singular, sau numai sensul de plural” (Dumitru Irimia, 1997, p.59).

Categoria substantivelor defective de plural formează subclasa singularia tantum, ce cuprinde următoarele exemple:

– nume de materie: aramă, argint, aur, unt, sare, miere, ulei, zahăr, var, vată;

– nume de sporturi: atletism, baschet, box, fotbal, oină, polo, scrimă, șah;

– însușiri, abstracțiuni: bunătate, onoare, cinste, lene, sete, foame, corectitudine;

– nume de discipline: geografie, matematică, chimie, economie;

– nume proprii: Magda, Daniel, Venus, Popescu, Constanța, Atlantic, Bihor.

Substantivele care desemnează materia și care nu se utilizează decât la singular pot fi precedate de articolul niște care sugerează ideea de cantitate nedeterminată: niște sare, niște făină, niște carne.

Substantivele pluralia tantum sunt cele defective de singular și cuprind:

– nume de materie: lapți, câlți, tăieței;

– nume de sporturi: haltere, carate, popice;

– greu-numărabile: aplauze, mendre, moaste, zâmbre, zori;

– obiecte-perechi: ochelari, blugi, ițari;

– nume proprii: Pitești, Ionești, Videle, Bălți, Carpați, Leordeni, Rovinari.

Unele substantive care denumesc obiecte pereche se folosesc de obicei la plural, dar au înțelesul singularului: ochelari, pantaloni (deși există și singularul pantalon, mai rar folosit).

”Nici substantivele singularia tantum, nici cele pluralia tantum nu sunt imuabile, ci în diverse aspecte ale limbii (în special în vorbirea populară și familiară) acestea se regularizează, cu timpul caracterul lor regulat impunându-se și în limba literară. De exemplu, un singulare tantum ca lapte apare uneori și cu forma de plural lăpturi, un plurale tantum ca tăieței permite și forma de singular țăiețel […] Uneori se întâmplă să apară diferențe semantice între forma defectivă de singular sau de plural și forma de plural sau, respectiv, de singular, care regularizează substantivul respectiv. De exemplu, față de substantivul singulare tantum aer, cu sensul de ”atmosferă”, substantivul nedefectiv de număr aer / aere (pluralul aere apare numai în îmbinarea stabilă a-și da aere), are sensul de ”înfățișare / aspect”. În cazuri rare întâlnim și procesul invers, de pierdere – în timp, fie a formei de singular, fie a formei de plural, această situație întâlnindu-se atunci când singularul sau pluralul capătă – indiferent de cauză – sens arhaic. De exemplu, în limba română veche substantivul întuneric cunoștea, sub influența slavă, și forma de plural întunerice, cu sensul de ”zece mii” sau ”cifră foarte mare” […]. Când s-a generalizat sistemul actual de numărare, întuneric cu sensul de ”zece mii” sau ”cifră foarte mare” a devenit arhaic și cu timpul a fost uitat de vorbitorii fără pregătire specială în domeniul limbii vechi, astfel încât în limba literară actuală întuneric este un substantiv singulare tantum” (Corneliu Dimitriu, 1999, p.130).

Inventarul substantivelor defective de singular sau de plural sporește și trecerile frecvente de la singularia tantum sau de la pluralia tantum la substantivele numărabile. E de menționat că în limba romană au intrat recent cuvinte care prezintă o flexiune incompletă, multe dintre ele aparținand clasei “xenismelor”, cuvinte neadaptate încă la sistemul limbii române, preluate exact în forma din limba de proveniență. Din cauza dificultăților morfologice de adaptare a formelor la constrângerile sintactice ale contextului, aceste cuvinte rămân cel mai adesea invariabile. De pildă, placebo (din franceză, engleză placebo), înregistrat ca defectiv de plural, este utilizat invariabil, în contexte în care ar fi trebuit să apară o formă de plural: “Este vorba despre așa-zisele placebo, adică medicamente care acționează asupra psihicului individului”, unde semnificația de plural este realizată exclusiv contextual, prin gruparea cu un adjectiv cu formă de plural (“așa-zisele”), nu morfologic, cum ar fi fost de așteptat sau cel puțin posibil: placebo-uri, cu desinența de plural -uri. Sau un cuvânt ca prenadez este utilizat invariabil într-un context în care se impunea articularea hotărată a substantivului, dată fiind vecinătatea grupului adverbial comparativ ca și, care cere articularea: “Noul produs are practic același domeniu de utilizare ca și prenadez sau aracetin”.

În categoria substantivelor defective de număr intră atât cuvinte împrumutate, neadaptate la sistemul morfologic al limbii române sau calcuri lexico-gramaticale, cât și formații interne noi. Astfel, se întâlnesc cuvinte împrumutate și adaptate într-un grad mai mare sau mai mic, după cum se observă din etimologiile date, precum: antimemorii substantiv feminin pluralia tantum (<franceză anti-memoires; cf. engleză antimemoir), blue-jeans substantive masculin, plural (<engleză, americană blue-jeans), cat(h)arsis substantive singularia tantum (< franceză catharsis), chiacchiere substantiv feminine plural (< italiană), egări substantiv masculin plural(cf.engleză jaeger “țesătură sau tricotaj din lană pentru lenjerie”), fumetti substantiv plural(<italiană), grafitti substantiv pluralia tantum (cf. fr. grafitti), grile substantive pluralia tantum (formal, din fr. grille), medii substantiv pluralia tantum (traduce lat. media), placebo substantiv singularia tantum (< fr., engl. placebo), propolis substantiv singularia tantum. (<franceză propolis), ravioli substantiv masculin pluralia tantum (< it. ravioli), respiro substantive singularia tantum (< it. respiro), soldi s.pl. (< it.), suculente substantive feminin plural (formal, din fr. succulent), tombaroli substantiv pluralia tantum. (< italiană), tripleți substantiv masculin pluralia tantum (cf. fr. triples) etc. Alte exemple reprezintă calcuri frazeologice cu caracter defectiv în ceea ce privește numărul: capete rase (după engleză skinheads), pentru care nu se face precizarea “substantiv feminin pluralia tantum”, căști albastre – substantiv feminin pluralia tantum (după franceză casques bleus, cf. italiană casco blu) sau creații pe teren românesc. În ultimul caz, este vorba de compusele de tip substantival ce pot avea la bază fie raportul sintactic de coordonare copulativă: dulciuri-răcoritoare substantiv pluralia tantum, legume-fructe substantiv feminin pluralia tantum, fie raportul sintactic de subordonare atributivă: gemeni – dubleți substantiv pluralia tantum, gemeni – tripleți substantiv pluralia tantum sau pe cel de subordonare prin juxtapunere: gemeni – eprubetă substantiv pluralia tantum.

În prezent are loc un proces activ de îmbogățire a vocabularului prin crearea de cuvinte noi din silabe sau fragmente de cuvinte. Exemple de astfel de compuse, numite “acronime” mai sunt gazohol singularia tantum (< gaz + [alco]hol), napodez substantive singularia tantum (probabil din Napo[chim] + [a]dez[iv]), sticloplast s.sg.tant. (< sticlă + plast), stiplex substantiv singularia tantum (<sti[clă] + plex[iglas]). De asemenea, compunerea de tip “savant”, care caracterizează unele substantive defective de număr, este destul de frecventă în etapa actuală a limbii: izodoze substantiv feminin pluralia tantum (< gr. isos + doză), metacinema substantiv singularia tantum (<meta- + cinema, după model francez), semicumpene substantiv feminine plural (< semi- + cumpene), trigemeni substantiv masculin pluralia tantum (< tri- + gemeni), videomemorii substantiv pluralia tantum (<video- + memorii).

În trecerea de la o formă considerată defectivă de număr la o formă de singular, respectiv de plural, trebuie să fie luat în seamă aspectul semantic, pentru că, uneori, transferul efectuat presupune anumite schimbări de sens. Spre deosebire de formele de singular pantalon, ochelar, chilot sau blug, de exemplu, care, semantic, sunt identice cu formele inițiale pantaloni, ochelari, blugi, referenții rămânând aceiași, pluralul vinuri are semnificația “sorturi de vinuri”, pluralul astrahanuri indică “haine din astrahan” sau pluralul lui argint – arginturi înseamnă “obiecte din argint”. Cele mai frecvente tipuri de transfer semantic înregistrate în dicționare vizează crearea unor forme de plural corespondente pentru substantivele ”singularia tantum” nume de materie și abstracte:

– materie nediferențiată – sorturi: ulei-uleiuri, făină-făinuri, lapte-lăpturi etc.

– materie nediferențiată – porții, bucăți, obiecte (+ semnificația “sorturi”): piperment-pipermenturi, săpun-săpunuri, argint-arginturi, alabastru-alabastruri, alamă-alămuri etc.

– abstract – concret: “obiecte de cult”; albăstrime-albăstrimi “ceruri in pictură”, amabilitate-amabilități “fapte, vorbe amabile”; ambiguitate-ambiguități “expresii cu caracter ambiguu”; antichitate-antichități “obiecte antice, vechi” etc.

În ultimul timp se remarcă tendința de folosire a “pluralelor detaliante” în locul singularelor care presupun o viziune globală a conceptelor, tendință favorizată de “o adâncă schimbare de mentalitate”. Așa se explică folosirea formelor de plural arte, evoluții, adevăruri etc. în contexte în care până nu de mult era preferată forma de singular. Astăzi, această tendință este confirmată prin utilizarea frecventă a pluralului substantivelor abstracte. Dacă se produce un dublu transfer semantic, numeric și calitativ, prin trecerea de la substantivele singularia tantum abstracte și nume de materie la forme analogice de plural, atunci se poate vorbi doar de o distincție semantică de număr în trecerea substantivelor pluralia tantum la formele corespondente de singular:

– specie – individ: gasteropode – gasteropod, antofite – antofită etc.

– nume de popor – reprezentant al acelui popor: mezi – med, cafri –

cafru etc.

– nume generic – obiect concret: agate – agată, alice – alică / alice etc.

– nume de materie – materie individualizată: icre – icră, tărațe – tărață etc.

Un substantiv care se utilizează cu predilecție în forma de plural este și cosmetic/cosmetice. Alături de forma de plural, circulă sintagma produse cosmetice care a contribuit, desigur, la extinderea folosirii pluralului. Substantivizarea lui cosmetice este relevată de construcții în care cosmetic devine el însuși centrul grupului nominal, ca în exemplul: cosmetic hoteliere.

Substantivul consacrat pentru a desemna produsele chimice este chimicale, care, în limba actuală, este concurat de o creație recentă rezultată prin conversiune și anume chimice. Inițial, se foloseau, în locul acestuia din urmă, sintagme echivalente precum “produse chimice”, “substanțe chimice”. Am putea spune chiar că, în limba actuală, chimicale este simțit în anumite contexte ca un termen depreciativ (ex.: “Sucurile astea conțin atâtea chimicale!…”), față de chimice care este neutru sub aspect stilistic. Asemănătoare este situația substantivelor electrice, electrocasnice, electronice, de fapt, adjective care s-au substantivizat, detașându-se din sintagmele “aparate electrice”, “aparate electrocasnice”, “aparate electronice”. Ca substantive, acestea nu se folosesc la singular (“un electric”, “un electrocasnic”, “un electronic”), ceea ce ne îndreptățește să le încadrăm în categoria substantivelor pluralia tantum. La fel se explică și substantivul diverse, provenit din adjectiv prin conversiune, ca plurale tantum. Întâlnit mai ales ca titlu de rubrică publicitară, acest substantiv, prin ambiguitatea pe care o presupune, permite gruparea laolaltă a unor obiecte sau servicii foarte variate. Tot ca pluralia tantum circulă substantivele locale, în loc de sintagma alegeri locale, și prezidențiale, în loc de alegeri prezidențiale (cf. și franceză les presidentielles). De asemenea, în limbajul presei, matrimoniale, ca și paranormale au devenit substantive pluralia tantum.

Spre deosebire de substantivele defective de singular întâlnite în presa actuală, care sunt atât împrumuturi sau calcuri lexicogramaticale, cât și creații interne (conversiuni substantivale ori adjectivale), substantivele defective de plural recent înregistrate sunt, mai ales, cuvinte împrumutate. De pildă, un neologism este substantivul cappuccino, care păstrează grafia din limba italiană, dar nu cunoaște și o formă de plural. Vorbind despre substantivele defective de număr în limba actuală, se poate observa o libertate mai mare în ceea ce privește folosirea unor forme analogice de singular sau de plural mai puțin obișnuite și, de aceea, rar întâlnite. De exemplu, substantivul icră se folosește la singular, după modelul substantivelor numărabile. Întâlnim, de asemenea, singularul refăcut după substantivul “plurale tantum” taclale – tacla: “…marea tacla s-a desfășurat pe secțiuni: sportivii cu antrenorii, nașii cu blatiștii…” sau singularul funeralie, în loc de funeralii. Termenul universalii a cunoscut și el o formă refăcută de singular – universalie.

Crearea unor forme analogice de plural, neconsemnate încă în dicționare, este și mai des întâlnită, acest fapt fiind marcat, în special, de desinența –uri: grahamuri, ketchupuri, antigeluri etc. Substantivele defective de număr prezintă interes și sub raportul genului, care, din punct de vedere gramatical, este solidar cu numărul.

Astfel, aceste substantive se pot repartiza în funcție de gen în două mari grupe: 1) substantive care satisfac contexte specifice masculinului, respectiv femininului și

2) substantive ce apar în contexte nespecifice, comune masculinului și neutrului, respectiv femininului și neutrului. În prima grupă intră substantive singularia tantum de genul feminin, precum: vlagă, vogă, dalmată, aloe și substantive pluralia tantum de genul masculin ca: italioți, ioniți, indispensabili, iar în a doua grupă intră substantive singularia tantum ca: plumb, vitalism, zel și substantive pluralia tantum ca: viscere, zoofite, grafitti. Această a doua grupă este reprezentată de “arhigen”. “Arhigenul” caracterizează, după cum se vede și din exemplele date, o paradigmă incompletă, substantivele pe care le cuprinde neavând decât singular sau plural. Foarte multe dintre substantivele defective de număr recent înregistrate în presa actuală aparțin “arhigenului”, precum: chimice, sanitare, electronice, cappuccino, gazohol, antigel etc.

Pluralul cu înțeles colectiv este o altă situație care trebuie clarificată. ”În mod obișnuit, singularul se referă la un singur obiect ori la gen, specie, familie; sunt însă o serie de substantive care la singular numesc o pluralitate de animate sau inanimate văzute în grup, ca un tot unitar. Asemenea substantive se numesc colective: aluniș, brădet, mărăciniș, rufărie, muncitorime, studențime, țărănime (toate sunt derivate). Altele denumesc o pluralitate, fără să arate din ce elemente de elemnte este alcătuită: brigadă, echipă, acstă, detașament, pădure, popor, oaste, cireadă, herghelie, hoardă.[…]

Unele substantive colective specifică și numărul elementelor componente, în sensul că se știe ori se poate ști câte unități conține mulțimea dată: companie, pluton, escadron, divizion, batalion, regiment, brigadă, divizie, escadrilă, duet, cvartet, sextet, deceniu, triumvirat, veac, mileniu” (Iorgu Iordan, Vladimir Robu, 1978, p.384). Uneori pluralul se referă la ființe de sexe diferite, care alcătuiesc o colectivitate, un grup: miri (mirele și mireasa), soți (soțul și soția), socri (socrul și soacra), frați (frații și surorile).

Numeroase substantive colective, în general urmate de prepoziții, pot preceda un substantiv. Astfel se utilizează: o mulțime de, o bandă de, un grup de, o ceată de, o multitudine de, cea mai mare parte dintre, un card de etc.

Când subiectul propoziției este un substantiv singular determinat de un alt substantiv la plural care indică elementele grupului, verbul se acordă adesea cu determinantul aflat la plural, deși nu acesta este adevăratul subiect al propoziției. Se face în acest caz un acord după înțeles și, în același timp, prin atracție, deoarece verbul este plasat mai aproape de substantivul la plural:

O grămadă de copii se jucau în parc.

O mulțime de șomeri au manifestat ieri.

Un mare număr de elevi au luat note bune.

Când subiectul este jumătate, sfert, parte, acordul se poate face, de asemenea, la plural: Jumătate din fructe s-au copt.

Pe lângă toate situațiile deja prezentate cu privire la categoria numărului, Mioara Avram, în Gramatica pentru toți, mai semnalează un aspect legat de această temă. ”Singularul poate avea înțeles de plural în întrebuințări generice: datoria cercetătorului, Peștelui îi place să înoate. Pluralul poate avea înțeles de singular, cu nuanță intensivă, chiar hiperbolică uneori: bătrâneți(le) = bătrânețe(a) (cf. adâncă bătrânețe / adânci bătrâneți), tinereți(le) = tinerețe(a) (cf. în tinerețea mea / în tinerețile mele), minți(le) = minte(a) în expresii ca a-și ieși din ~, a-și pierde ~, a nu ști unde îi sunt~, a-și aduna ~, silințe(le) = silința în a-și da ~, ceruri = cer în până la ~, văzduhuri = văzduh” (Mioara Avram, 2001, p.57-58).

IV. GALR vs. GRAMATICA ACADEMIEI DIN 1966:

NUMĂRUL SUBSTANTIVELOR:

În capitolul anterior, am folosit ca sursă de documentare, în vederea atingerii tuturor aspectelor legate de pluralul substantivelor în limba română, cărțile unor gramaticieni consacrați, între care: Mioara Avram, Gh. Constantinescu Dobridor, Dumitru Irimia, Corneliu Dimitriu, Ion Coteanu, Ștefan Găitănaru, Iorgu Iordan etc.

În schimb, acest capitol va fi consacrat analizării aspectelor legate de categoria numărului la substantivele românești întâlnite în Gramatica Actuală a Limbii Române din 2005 (GALR) și Gramatica Limbii Române din 1966 (GLR). Voi încerca să compar cele două cărți, dat fiind faptul că ele reprezintă sursa oficială a tot ceea ce înseamnă gramatică românească.

În mare parte, ambele cărți definesc asemănător numărul, dar pare mai completă și mai elaborată cea din GALR: ”Categoria gramaticală a numărului se manifestă în flexiunea substantivului prin opoziția dintre singular și plural, care exprimă distincția (un exemplar) și pluritate (mai multe exemplare) în cadrul unei clase de obiecte de același fel.” (GALR, 2005, P.69). În plus, tot în această lucrare se vorbește de existența unor substantive numărabile sau discrete, care participă la opoziția de număr singular / plural, și de substantive nonnumărabile sau nondiscrete, care nu participă la opoziția de număr, denumiri ce nu se regăsesc în GLR. Mai exact substantivele numărabile au flexiune completă, cu forme diferite pentru cele două numere ( copil / copii; fată / fete) sau aceeași formă și la singular și la plural (pui, nume, învățătoare). GALR explică faptul că ”substantivele nonnumărabile au flexiune incompletă sau defectivă, având forme numai de singular (substantive singularia tantum: sânge, curaj, etc), sau numai de plural (substantive pluralia tantum: câlți, ochelari etc)” (GALR, 2005, p.69).

Deși GLR vorbește de asemenea despre substantivele care au numai singular sau numai plural și oferă exemple, nu utilizează deloc termenii singularia tantum și pluralia tantum, semn că aceștia au fost introduși în limbajul academic mult mai târziu de anul 1966. În schimb, oferă mai multe detalii despre acest subiect decât GALR, atrăgând atenția că ”Atunci când este nevoie, numele disciplinelor științifice pot apărea la plural pentru a desemna:

– mai multe volume dintr-un manual tratând despre disciplina respectivă: două chimii, două geografii;

– mai multe aspecte diferite ale aceleiași discipline: Există două filosofii: una materialistă și una idealistă” (GLR, 1966, p.65).

Observația de mai sus nu se regăsește în alte studii de specialitate privind categoria numărului la substantiv, cu atât mai puțin în Gramatica Actuală.

În GALR se continuă cu enunțarea planurilor care influențează categoria numărului, termeni de asemenea inexistenți în Gramatica din 1966, și anume: planul sintactic, planul morfologic și planul semantic. În primul plan, categoria numărului se manifestă prin acordul gramatical, urmărindu-se dacă substantivele sunt variabile sau invariabile, dacă au flexiune completă sau incompletă. În planul următor, accentul se pune pe identificarea desinențelor și a alternanțelor vocalice și consonantice, în fucție de genul substantivului. La nivelul planului semantic, se discută despre substantivele animate și inanimate numărabile, termeni care, de asemenea, nu se regăsesc în paginile GLR.

În ambele gramatici, se realizează o clasificare a felului în care se obține pluralul, plecând de la forma de singular, dar ținându-se cont și de cele trei genuri ale substantivului: masculin, feminin, neutru.

Clasificarea desinențelor necesare formării pluralului este exprimată diferit. Dacă GLR menționează că ”masculinele cu desinența –u vocalic la singular fac pluralul cu desinența –i vocalic: astru –aștri, codru –codri, cumătru-cumetri […] și că masculinele cu desinența –u semivocalic la singular fac pluralul cu desinența –i semivocalic: bou –boi, călău – călăi, fiu –fii, flăcău – flăcăi” (GLR, 1966, p.67), aceeași idee este redată de GALR în felul următor: ”substantivele masculine se caracterizează prin realizarea unor opoziții morfologice de număr (singular / plural) specifice, marcate prin următoarele combinații de desinențe: […]

-u / -i: membru / membri; condru / codri etc;

-ú / -í: flăcău / flăcăi, bou / boi etc.” (GALR , 2005, p.78).

În ambele cărți se regăsește o observație făcută cu privire la caracterul neregulat al unor substantive la plural, după cum urmează : ”Alături de formele regulate de plural frați, tați, substantivele frate și tată au și pluralele neregulate, mai puțin folosite, frățâni și tătâni, (corespunzătoare unor mai vechi frățâne și tătâne). În limba mai veche și forma oaspeți era un plural neregulat al singularului oaspe; de data aceasta însă, singularul nou oaspete, refăcute după plural, a regularizat relația”. (GLR, 1966, p.72). În GALR este notat: ”Substantivele cu flexiune de număr neregulată manifestă tendința de regularizare a flexiunii prin refacerea unor forme de singular: tătâne, frățâne, oaspete, opozabile formelor de plural existente, după modelul opoziției marcate de desinențele:

-e / -i tătâne / tătâni, frățâne / frățâni, oaspete / oaspeți” (GALR, 2005, p.78). Se observă, asadar, că se păstrează aceeași explicație în ambele comentarii.

Gramatica actuală prezintă aspectele consonantice nespecifice, ce se află și în flexiunea substantivelor feminine, dând următoarele exemple:

-l / (í): cal / cai;

-st / -șt: artist / artiști; astru / aștri etc., dar fără a face alte comentarii. În schimb, în GLR, apare următoarea explicație: ”Lui –l din tema singularului îi corespunde uneori iot la pluralul substantivelor vechi: cal –cai, copil – copii; porumbel – porumbei” (GLR, 1966, p.72).

Un termen care se regăsește în explicațiile Gramaticii vechi este acela al ”palatalizării”, neutilizat însă în GALR. Aceeași idee este astfel explicată în mod diferit și mai în detaliu în GLR: ”Substantivele masculine terminate la singular în –ă formează pluralul prin eliminarea lui –ă și prin palatalizarea consoanei finale, uneori și cu alternanțe consonantice: papă – papi, pașă – pași, popă – popi, tată –tați, vlădică –vlădici” (GLR, 1966, p.72).

În Gramatica actuală se vorbește și despre pluralul substantivelor neologice, aspect netratat în Gramatica veche. Astfel, există substantive neologice masculine, care primesc la plural: -i: manager /manageri, broker / brokeri, dealer / dealeri etc; altele au forme invariabile: playboy, gay etc.

Substantivele neologice feminine, care se termină în –ă, primesc la plural –e: audiență / audiențe, dischetă / dischete, grilă / grile, iar altele ce au la singular –ă primesc la plural –i: tastatură / tastaturi.

”Adaptarea substantivelor neologice neutre se face prin încadrarea în modelul flexionar al substantivelor românești neutre, caracterizat prin una dintre opozițiile: (consoană) –Ø / -e: item / iteme; (consoană) –Ø / -uri: item / itemuri, trend / trenduri în care se include și păstrarea formei de număr din limba de origine: gagetsuri (gadgeturi, în DOOM2) – ; (consoană) –i / -uri: party / party –uri, story / story-uri etc” GALR, 2005, p.83).

În urma comparării celor două gramatici, s-a constatat că s-au adus mai multe îmbunătățiri în GALR, renunțându-se la ceea ce nu mai era de actualitate.

V. CONCLUZII

Prin intermediul acestei licențe am dorit să aduc în discuție problematica formării numărului plural la substantivele românești. În primul capitol ”Motivația alegerii temei” am plecat de la premisa că televizorul și radioul nu sunt doar surse de informare, ci și surse de promovare a greșelilor gramaticale, inclusiv cele referitoare la categoria numărului substantivelor. Pentru a-mi susține punctul de vedere, am extras din rapoartele Academiei Române – Institutul de Lingvistică ”Iorgu Iordan – Al. Rosetti” tocmai greșelile de acest tip și am constat că ele erau numeroase și uneori se repetau.

După constatarea dificultăților care apar în alcătuirea pluralului, am dedicat cel de-al doilea capitol ”Categoriile morfologice ale substantivului” introducerii în ceea ce înseamnă partea de vorbire substantiv. Am prezentat pe larg forma, sensul, tipul, genul, numărul și cazul substantivelor, urmând ca în capitolul al treilea să mă axez pe explicarea aprofundată a noțiunilor de singular și plural.

Am evidențiat desinențele specifice pluralului în funcție de genurile masculin, feminin și neutru. Apoi am adus în discuție substantivele ce au fie două forme la singular, fie două forme la plural. Desigur, am prezentat și substantivele singularia tantum, respectiv pluralia tantum. O categorie aparte o reprezintă neologismele, întrucât ele ridică destule probleme în găsirea unui echivalent românizat pentru plural. Tot în acest capitol am prezentat formele de plural la substantivele compuse, dar și colective. Pentru toate situațiile am folosit și exemple.

În cel de-al patrulea capitol am făcut o comparație între informațiile despre categoria numărului în Gramatica Actuală a Limbii Române (GALR) din 2005 și Gramatica Limbii Române (GLR) din 1966. Dincolo de modul de exprimare, care pare mai academic în Gramatica zilelor noastre, am constat mai multe diferențe, între care cele mai notabile sunt:

– neutilizarea în GLR a termenilor singularia tantum și pluralia tantum;

– absența în Gramatica veche a noțiunilor de substantive animate și inanimate numărabile;

– prezența doar în GALR a formelor de plural pentru substantivele neologice.

Întrucât cercetarea mea n-a putut să fie, acum, exhaustivă, demersul de față este o „mostră” care configurează situația categoriei numărului la substantivele din limba română.

BIBLIOGRAFIE

Avram, Mioara, Gramatica pentru toți, Editura Humanitas, București, 2001;

Constantinescu – Dobridor, Gh., Gramatica limbii române, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2001;

Constantinescu – Dobridor, Gh., Morfologia limbii române, Editura Vox, București, 1996;

Coteanu, Ion, Gramatica de bază a limbii române, Editura Garamond, București, 1993;

*** Dicționarul Explicativ al Limbii Române, ediția a II-a, Editura Univers Enciclopedic, București, 1996;

*** Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române, ediția

a II-a, Editura Univers Enciclopedic, București, 2005;

Dimitriu, Corneliu, Tratat de gramatică a limbii române. Morfologia., Editura Institutul European, Iași, 1999;

Găitănaru, Ștefan, Gramatica actuală a limbii române. Morfologia, Editura Tempora, Pitești, 1998;

Graur, Alexandru, Avram, Mioara, Vasiliu, Laura (coodonatori), Gramatica limbii române, vol. I, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1966;

Guțu Romalo, Valeria (coordonator), Gramatica limbii române, vol. I, Cuvântul, Editura Academiei, București, 2005;

Iordan, Iorgu, Robu, Vladimir, Limba română contemporană, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978;

Irimia, Dumitru, Gramatica limbii române, Editura Polirom, Iași, 1997;

Rosetti, A., Coteanu, I., Graur, Al., Istoria limbii române, vol. II, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1969.