Pluralitate de autori [626609]

Pluralitate de autori
Dreptul proprietății intelectuale

Coordonator: Asistent dr. Cristina Dinu

Student: [anonimizat] – Daniela
Grupa 2

2
Introducere
Creația intelectuală este un element esențial al
evoluției societății omenești, așadar și a evoluției
juridice a acestei materii. Dinamica formei de
exprimare a acestei materii a atras după sine
evoluția accelerată a perspective i juridice . Așadar
noutatea acestei instituții face foarte interesa ntă
studierea ei deoarece sunt multe aspecte noi care
pot fi interpretate și adaptate nevoilor societății
contemporane care evoluează într-un ritm alarma t.
Redactarea acestei lucrări are ca sc op
introducerea cititorului în sediul materiei “ creație
intelectuală ”. Mai în tâi voi face o scurtă prezentare
a noțiunii de drept de autor, pentru ca mai apoi
analiza operelor comune și a operelor colective să fie
mai ușor de înțeles.
În cuprinsul aceste i lucrări voi analiza
instituția pluralității de autori. Așadar voi cuprinde
noțiuni generale despre dreptul de autor, opera
comună, opera colectivă, comparația între aceste două
tipuri de opera, aspecte privind do bândirea și
exercițiul drepturi lor de autor în cazul operelor
comune și operelor colective , iar mai apoi voi trata
aspecte privind dobândirea și exercițiul dreptului d e
autor în cadrul fiecărei opere individual.
În elaborarea lucrării m -am axat pe analiza
logico-juridică și sistematică a normelor juridice
destinate acestei materii ( ex Legea 8/1996) și de
asemenea pe studi erea unor doctrinari consacrați ai
domeniului, cum ar fi: Teodor Bodoașcă, Lucian Ioan
Tarnu, Viorel Roș, Gabriel Olteanu ș.a.

3
CAPITOLUL I
Noțiuni generale privind dreptul de autor
În doctrină, dreptul de autor a fost definit ca
“acea posibilitate co nferită de lege autorului unei
opere de creație intelectuală de a o utiliza potrivit
aprecierii sale, în scopul satisfacerii intereselor
personale, nepatrimoniale sau patrimoniale, în
limitele prevăzute de lege.” 1
Întocmai ca oricare alte drepturi civile,
drepturile rezultate din creația intelectuală prezintă
unele trăsături specific, și anume2:
a) se prezintă sub forma unor posibilități
recunoscute, garantate și protejate juridic,
aparținând autorului unei opere ori succesorilor
acestuia sau altor persona e expres prevăzute de lege3;
b) reprezintă posibilitatea titularului de a avea
o anumită conduit ă atât față de operă, cât și față de
terți în legătură cu opera creată. Astfel, în raport
cu opera, spre exemplu, autorul poate să decidă dacă,
în ce mod și cân d va fi adusă la cunoștință publică
sau, dimpotrivă, poate decide să nu o ducă la
cunoștința publică.4
c) Conferă autorului posibilitatea de a apela la
forța de constrângere a statului pentru a i se asigura
exercițiul ne îngrădit a l prerogativelor sale.5
Așadar art. 139 alin. 2) teza I din legea 8/1996
prevede că titularii ale căror drepturi au fost
încălcate se pot adresa instanțelor de judecată sau
altor organisme competente , recunoașterea drepturilor

1 Defrini ție citată din G. Olteanu, Dreptul proprietății intelectuale , Ed. C. H. Beck, București, 2007, pg. 25,
care o redă din C. Stătescu, Drept civil , Ed. Didactică și Pedagogică, București,197, pg. 46.
2 Pentru lămuriri suplimentare cu privire la drepturile subiective civile, a se vedea: Gh Beleiu, Drept civil
român , pg.73 -86, E d. Universul Juridic, București, 2007.
3 Teodor Bodoașcă, Lucian Tarnu, Dreptul proprietății intelectuale, ed. a III –a, revizuită și adăugită. Ed.
Universul Juridic, București, 2015, pg.38.
4 Ibidem, pg. 38.
5 Ibidem, pg. 38.

4
lor, constatarea încălcării lor și pot pretinde
acordarea de despăgubiri pentru repararea
prejudiciului cauzat.
În opinia autorilor: Teodor Bodoașcă și Lucian
Ioan Tarnu folosirea singularului în expresia “dreptul
de autor” poate fi înlocuită cu expesia “drepturile de
autor” . Acest lucru ar ajuta la înțel egerea
dispozițiilor legale, deoarece legiuitorul face
referire la două categorii deistincte de drepturi
rezultate din realizarea unei opere , și anume:
drepturi morale și drepturi patrimoniale , opinie la
care achiesez , considerând că astfel legiuitorul a
creat o stare de incertitudine cu privire la
conținutul dreptului de autor. În cuprinsul legii
8/1996 se regăsesc anumite articole care fac referire
la „dreptul de autor”6, iar altele care specifică
„drepturi de autor.”7

6 A se vedea în acest sens a rt. 1 alin. 1) teza I, art. 4 alin. 2). art. 6 alin. 2), art. 9, art. 22, art.24 alin. 1), art.
34 alin. 1), art. 39 alin. 5) etc. din Legea nr. 8/1996.
7 A se vedea în acest sens art. 2, art. 5 alin. 4), art. 8 alin. 1), art. 10, art. 11, art.13, art. 141 alin. 2), de la art.
25-28, art. 30 ș.a din Legea nr. 8/1996.

5

Capitolul II
Opera comună
Legea 8/1996 , în art. 5 și art. 6, instituie
unele norme cu caracter general, refe ritoare la
regimul juridic al “operei comune” , respectiv al celei
“colective” .
Etimologic, termenul comun derivă din cuvântul
din limba franceză la commun și din cel din li mba
latină la communis, având semnificația de ceva care
aparține tuturor sau mai multor personae.8
Definiția operei comune
“Opera comună este opera realizată de mai multe
persoane fizice î n calitate de coautori , a căror
contribuț ii pot fi sau nu distincte , iar drepturile
izvorâte din realizarea ei aparț in coautorilor, dintre
care unul poate fi principal. ”9
Dobândirea ș i exerci țiul drepturilor de autor în
cazul operei comune
În cazul operei comune, î n temeiul art. 5 alin 2)
din Legea nr 8 /1996, drepturile d e autor aparțin
coautorilor acesteia, î ntre care unul poate fi autorul
principal. Evident, ac est text instituie principiul că
drepturile de autor asupra operei comune aparțin
coautorilor.
Opera comună este de natură să nu acorde
coautorilor prer ogative asupra dreptului de autor cu
privire la contribuția fiecăruia î n parte, în acest
sens se prevede doar posibilitatea ca fiecare coautor
să dobândească drepturi cu privire la ansamblul
operei. Acest lucru poate fi valabil d oar în situația

8 A se vedea Teodor Bodoașcă și Luacian Tarnu, Dreptul proprietății intelectuale , ed. a III –a, revizuită și
adăugită. Ed. Universul Juridic, București, 2015, care a citat pe V. Breban, Dicți onar general al limbii
române , Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1987, pg 202; Dex, pg. 205 .
9 A se vedea Teodor Bodoașcă și Luacian Tarnu, Dreptul proprietății intelectuale , ed. a III –a, revizuită și
adăugită. Ed. Universul Juridic, București , 2015, pg. 26.

6
în care, contribuțiile acestora se contopesc,
pierzându -se astefel caracterul distinct.
În altă ordine de idei, în situația în care
contribuțiile coautorilor ră mân distincte și după
încorporarea lor în conț inutul operei comune, fiecare
dintre ei dobândește și păstrează dreptul de utilizare
separată a contribuției sale. Î n acest sens, sunt
lipsite de orice îndoială dispozițiile art 5 alin. 4).
Într-adevar, în temeiul acestora, în cazul î n care
contribuția fiecărui coautor este distinctă, aceasta
poate fi folosită separat, cu condiția să nu fie
prejudiciată folosirea op erei comune sau drepturile
celorlalț i coautori.
De asemenea, art 5 alin 2) din Legea 8/1996 oferă
posibilitatea legală ca unul dintr e coutori să fie
desemnat coautorul principal. Î n lipsa unor reguli
legale special e, desemnarea autoru lui principal are
loc potrivit învoielii coautorilor și, în caz de
dezacord, în rap ort cu contribuția fiecă ruia dintre ei
la construirea operei. Conform art 1 din legea 8/1996
(au calitate de coautor persoanele care creează
împreună o operă comună ) ideea d e autor principal
poate induce în eroare cititorul, așadar susț in ideea
profesorul ui universitar Teodor Bodoasca ș i a
lectorului universitar Lucian Ioan Tarnu prin care ,
aceștia au propus de lege ferenda folosirea noț iunii
de coautor principal.
Cât priveș te utilizarea operei, principiul
guvernant est e cel al acordului coautorilor.10 Astfel
potrivit art. 5 alin. 3) din Legea 8/1996,in lipsa
unei convenț ii contrare, coautorii nu pot folosi opera
în lipsa acordului comun. De asemenea lipsa acordului
din partea orică rui coau tor trebuie temeinic
justificată, așadar putem sesiza că utilizarea de
comun acord nu este ținută de î ntinderea contribu ției
fiecărui coautor. Potrivit art 11 66 C civ. “orice
convenție este un acord de voinț e”, de unde se poate
deduce faptul că în temeiul unei convenții aceș tia pot

10 A se vedea Teodor Bodoașcă și Luacian Tarnu, Dreptul proprietății intelectuale , ed. a III –a, revizuită și
adăugită. Ed. Universul Juridic, București, 2015, pg. 30.

7
decide cu privire la folosirea operei în al t mod decât
în comun.
Teza a II a din cuprinsul art.5 alin.3) din Legea
8/1996 reglement ează un caz particular al abuzului de
drept.
În acest sens se poate preciza că potrivit art.
57 din Constituție, cetățenii români, cetățenii
străini și apatrizii trebui e să-și exercite drepturile
și libertățile constituționale cu bună credință, fără
să încalce drepturile și libertățile celorlalți.
Practic, textul constituțional stabileș te, ca limite
generale ale exercitării drepturilor și libertăților
constituționale bun a-credință ș i libertățile
celorlalț i. Pentru drepturile civile, potrivit art 11
alin.2) C.civ, nu se poate deroga prin convenț ii sau
acte juridice unilaterale de la legile care
interesează ordinea publică sau de bunele moravuri. De
asemenea, in t emeiul art . 14 alin.1 din acelaș i Cod
persoana fizică ș i persoanele juridice partcipante la
raporturile juridice trebuie să își exercite
drepturile și să își execute obligațiile cu bună
credință, în acord cu ordinea publică ș i cu bunele
moravuri. Mai mult, art. 1 5 C.civ, sub denumirea
marginală “abuzul de drept”, dispune că niciun drept
nu poate fi e xercitat în scopul de a vătăma sau a
păgubi pe altul ori într -un mod excesiv ș i
nerezonabil, contrar bunei credinț e.
Cu toate că textul nu prevede remediul juridic,
în cazul în care unul dintre coautori refuză
neîntemeiat să își dea acordul în legătură cu modul de
utilizare a operei, î n temeiul princi piului accesului
liber la justiț ie, stipulat de art. 21 din
Constituț ie, coautorul i nteresat se poate adresa
instanței de ju decată competente. În această situație.
Hotărârea judecătorească va constata caracter ul abuziv
al refuzului și va ț ine loc de aco rd al coautorului
recalcitrant în legatură cu folosirea operei.11

11 Pentru susținerea opiniei, vezi A se vedea Teodor Bodoașcă și Luacian Tarnu, Dreptul proprietății
intelectuale , ed. a III –a, revizuită și adăugită. Ed. Universul Juridic, București, 2015, pg. 31.

8
Modul de repartizare î ntre coautori a
remuneratiei ob ținute di n utilizarea operei comune
este reglementat de art.5 alin.5) din Legea 8/1996.
Principiul în materie îl constituie repartizarea
remunerației în proporț iile stabilite de comun acord
de către coautori. În lipsa unei convenții a
coautorilor , remunerația se i mparte proporțional cu
contribuția fiecă ruia la realizarea operei .12
Art. 5 alin. 4) din Legea 8/1996 redă situația în
care contribuțiile autorilor, fiind distinct e, aceștia
le folosesc separat, așadar este necesar a fi
subliniat faptul că utilizarea separa tă este ținută de
îndeplinirea cu mulativă a două cerințe, cum ar fi:
contribuția fiecărui autor trebuie să fie izolată de
contribuția celorlalți , iar utilizarea separată să nu
încalce drepturile celorlalți autori, mai ales dreptul
de a folosi fiecare opera comună, în mod separat.
Pe de altă parte, în temeiul acestui text ,
persoana coautoare asupra unei opere comune dobândește
și păstrează doar dreptul de utilizare separată a
realizării sale în cadrul operei comune (conform art.
12 și art. 13 Lg. 8/1996).
Printr-o analiză teleologică se poate constata că
expresia utilizarea separată trebuie interpretată în
sens mai larg, și anume de a i se oferi coautorului
șansa de a dispune de toate prerogativele morale și
patrimoniale asuprea contribuției sale cu privire la
opera comună pe car e legea le recunoaște
coautorului.13

12 A se vedea Teodor Bodoașcă și Luacian Tarnu, Dreptul proprietății intelectuale , ed. a III –a, revizuită și
adăugită. Ed. Uni versul Juridic, București, 2015, pg. 32.
13 Ibidem , pg.32.

9

CAPITOLUL III
Opera colectivă
Definiția operei colective
“Opera colectivă este opera realizată de mai
multe persoane fizice în calitate de coautori, a
căror contribuții formează un tot, iar dr epturile ce
decurg din crearea ei aparțin, de regulă, persoanei
fizice sau juridice din inițiativa, sub
responsabilitatea și sub nume le căreia aceasta a fost
creată.” 14
Etimologic, termenul colectiv provine din
cuvântul din limba franceză le collectif și d in cel
din limba latină collectivus, având semnificația de
ceva realizat prin participarea mai multor persoane
sau de ceva ce aparține tuturor. 15
Coroborând cele descrise mai sus cu definiția
operei comune și înțelesul cuvântului comun se poate
conștientiz a asemănarea dintre cele două cuvinte,
acestea fiind sinonime, doctrinarii analizează aceste
categorii de opere strict din punct de vedere
juridic.
Dobândirea și exercițiul dreptului de autor în cazul
operei colective
Potrivit art. 6 alin 2) din Legea nr. 8/1996, în
lipsa unei înțelegeri contrare, drepturile de autor
privind o o peră colectivă aparțin persoanei fizice
sau juridice din inițiativa, sub responsabilitatea și
sub numele căreia a fost realizată.
Acest text legal supune analiza sa în corelație
cu cel al art 6. alin 1), care prevede că dată fiind
natura operei colective, nu poate ….” să se atribuie
un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra

14 A se vedea Teodor Bodoașcă și Luacian Tarnu, Dreptul proprietății intelectuale , ed. a III –a, revizuită și
adăugită. Ed. Universul Juridic, București, 2015, pg. 26.
15 Ibidem , pg.26.

10
ansamblului operei create” . Alineatul 2) oferind
posibilitatea ca drepturile de autor să aparțină
persoanei fizice din inițiativa, sub
responsabilitatea și sub numele căreia opera a fost
creată. Ba chiar mai mult, această opțiune existând
și atunci când, prin convenția lor, coautorii au
decis ca drepturile de autor asupra operei colective
să aparțină unuia dintre ei. Această contradicție
putând fi rezolvată printr -o precizare care să
înlăture orice îndoială, și anume “în cazul operei
colective, nicio contribuție nu vizează opera în
ansamblul ei.”16
Un lucru foarte important de lămurit este faptul
că, în cazul în care persoana din initiative , sub
numele și sub responsabilitatea căreia a apărut, nu
poate cere recunoașterea dreptului de autor dacă
aceasta nu face parte din persoanele care au
contribuit la creația intelectuală. Acest drept poate
aparține exclusive celui care a creat efectiv opera.

16 Idee prel uată după autorii: Teodor Bodoașcă și Luacian Tarnu, Dreptul proprietății intelectuale , ed. a III –
a, reviz uită și adăugită. Ed. Universul Juridic, București, 2015, pg. 33.

11

CAPITOLUL III
Asemănări și deosebiri între opera comună și opera
colectivă
Asemănări între opera comună și opera colectivă
Asemănarea cea mai relevantă este cu privire la
numărul de persoane care contribuie la realizarea
operei, și anume, o pluralitate de persoane ( două
sau mai multe).
Conform prevederilor legale aceste persoane sunt
denumite generic coautori.
Conform Dexului termenul de coautor are
semnificația de persoană care realizează ceva
împreună cu o altă sau alte persoane. În schimb în
materia creației intelectuale, coautorul este
persoana fi zică care participă creativ împreună cu o
altă sau alte persoane fizice la realizarea unei
opere.17
Necesitatea ca persoanele fi zice să participe în
calitate de coutori la realizarea aceleiași opere se
poate deduce atât din topografia art. 5 și art. 6 din
Legea nr. 8/1996, cât și din definițiile legale date
celor două categorii de opere.
În privința operei comune, dispozițiile art.5
alin. 1) prevăd expres că este comună opera creată de
mai mulți coautori, în colaborare .
În cazul operei colective, această condiție se
deduce din dispozițiile art. 6 alin. 1). Acest text
referindu -se la „…contribuțiile personale ale
coautorilor…” . Calitatea de coautor poate aparține
strict unei persoane fizice, întrucât doar acestea
sunt înzestrate cu capacitate creativă . Așadar urmare
a celor spuse anterior, este autor persoana fizică
sau persoanele fizice care au creat opera. În fapt,
textul art. 3 alin. 1), referindu -se alternativ la

17 A se vedea în acest sens Dex, pagina 194.

12
persoana fizică , persoanele fizice sugerează faptul
că opera poate fi atât simplă, atunci când este
realizată de o singură persoană fizică, cât și
colectivă sau comună, când este creată de mai multe
persoane fizice în colaborare.
Cât despre contribuția fiecărei persoane la
realizarea operei, fi ecare persoană fizică
participantă la creație trebuie să întrunească
condițiile prevăzute de Legea nr. 8/1996 pentru autor
(art.3 și art.4).
În opinia doctrinarilor, pentru existența
coautoratului în crearea operei este de asmenea
necesară stabilirea unei legături subiective între
persoanele implicate, cum ar fi existența unei
înțelegeri între acestea în legătură cu participarea
lor la realizarea operei.
Legătura dintre aceștia este una virtuală,
rezultând din condiția ca persoanele fizice
respective să aib ă calitatea de coautori, așadar
coautorii să aibă un scop comun, relaizarea unui
obiectiv, și anume a unei opere.
Neîndoielnic, calitatea de coautor poate fi
atribuită numai persoanelor fizice, întrucât doar
acestea sunt înzestrate cu capacitate creativă.18

18 Pentru a suplimenta informațiile cu privire la acest aspect, a se vedea: T Bodoașcă, Dreptul proprietății
intelectuale , pg. 26 și urm., V Roș , D. Bogdan și O Spineanu Matei , Dreptul de autor și drepturile conexe .
Tratat, Ed. C.H. Beck, București, 2005, pg.46.

13
Deosebiri dintre opera comună și opera colectivă
Din analiza art.5 alin.4) și a art. 6 alin. 1)
din Legea 8 /1996 putem deduce diferența esențială,
diferență care ne ajută să sesizăm când o operă este
comună și când este colectivă.
În cazul opere i comune contribuția fiecărui
coautor poate fi distinctă, aceasta putând fi
utilizată separat , dar pot exista și opere comune
care nu au un asemenea caracter, cum ar fi
contribuțiile membrilor dintr -o orchestră , cu privire
la interpretarea operei. De aseme na, în conținutul
operelor audiovizuale, sunt distincte contribuțiile
regizorilor, realizatorilor și a scenariștilor.19
Cât despre opera colectivă putem distinge că în
cazul acestui tip de operă, contribuțiile formează un
tot unitar, datorită naturii sale. Acest tip de operă
nu este formată din asamblarea mai multor idei, fără
a fi posibil ca fiecare coautor să dispună de un
drept distict asupra operei.
Pentru a concluziona voi rezuma ideea pe care se
bazează diferența, și anume : în cazul operei comune
contribuțiile coautorilor pot fi sau nu distincte, în
schimb în cazul operei colective, este de natura
operei ca aceasta să formeze un tot unitar,
contribuțiile nefiind distincte.

A se vedea Teodor Bodoașcă și Lu acian Tarnu, Dreptul proprietății intelectuale , ed. a III –a, revizuită și
adăugită. Ed. Universul Juridic, București, 2015, pg.29.

14

Concluzii
În cadrul acestei lucrări am sintetizat opera
comună și opera c olectivă bazându -mă pe Legea 8/1996
și pe doctrina consacrată în materie de proprietate
intelectuală.
În primul rând, consider necesar a face referire
și la noțiunea de operă în general. Este foarte
important a sublinia faptul că o operă de orice fel
nu poate fi produsul creației intelectuale a unei
persoane juridice, deoarece doar persoana fizică este
înzestrată cu capacitatea de creație intelectuală.
Pentru a fi mai ușor de înțeles cele două tipuri
de opere asemănătoare dar totuși în esență diferite,
am ales să fac o comparație între acestea.
Prin definiție , în esență opera comună este o
operă creativă realizată în colaborare de către două
sau mai multe persoane fizice, prin alăturarea mai
multor creații distincte. În paralel cu opera comună,
opera colect ivă este de asemenea o operă creată de
două sau mai multe persoane fizice, cu diferența că
opera colectivă formează un tot , coautorii neavând
drepturi distincte asupra operei create.
Cât despre dobândirea și exercițiul drepturilor
de autor, în cazul oper ei comune, couautorii pot avea
un drept asupra operei în ansamblu sau un drept
distinct cu privire la contribuția sa în cadrul
operei. În cazul operei colective, se atribuie un
drept distinct asupra ansamblului operei celui din
inițiativa căruia a apărut o pera, sub
responsabilitatea și sub numele cui aceasta a apărut.
În cazul operei colective, există posibilitatea ca
prin convenție, coautorii pot decide ca drepturile cu
privire la opera colectivă să aparțină unui singur
coautor.

15
Cuprins
Introducere ………………………….. ……… 2
CAPITOLUL I ………………………….. ………… 3
Noțiuni generale privind dreptul de autor ………………….. 3
Capitolul II ………………………….. …………. 5
Opera comună ………………………….. ……… 5
Dobândirea și exercițiul drepturilor de autor în cazul operei comune ….. 5
CAPITOLUL III ………………………….. ……….. 9
Opera colectivă ………………………….. …….. 9
Defin iția operei colective ………………………….. 9
Aspecte privind dobândirea și exercițiul dreptului de autor în cazul operei
colective ………………………….. …………. 9
CAPITOLUL III ………………………….. ………. 11
Asemănări și deosebiri între opera comună și opera colectivă …….. 11
Asemănări între opera comună și opera colectivă …………… 11
Deosebiri dintre opera comună și opera colectivă …………… 13
Concluzii ………………………….. …………. 14

16
Bibliografie
1. BODOAȘCĂ Teodor, TARNU Lucian, Dreptul
proprietății intelectuale , Ediția a III -a
revizuită și adăugită, Editura Universul Juridic,
București, 2015.
2. BODOAȘCĂ Teodor, Dreptul proprietății
intelectuale,ed. a II -a revăzută , Editura
Universul Juridic, București, 2012.
3. BELEIU Gh. Drept civil român , Editura All Beck,
București, 2000.
4. BREBAN V. , Dicționar general al limbii române ,
Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1987
5. OLTEANU Gabriel, Dreptul proprietății
intelectuale , Editura C.H. Beck, București, 2007.
6. STĂTESCU C. Drept ci vil, Editura Didactică și
Pedagogică,București, 1967.
7. ROȘ V., D. Bogdan și SPINEANU -MATEI O. , Dreptul
de autor și drepturile conexe , Tratat, Editura
C.H. Beck, București, 2005.