Plērōma anul VIII nr. 2 (2006) 7-28 [612317]

[Plērōma anul VIII nr. 2 (2006) 7-28]

SFÂNTA SCRIPTUR Ă ÎNTR-O LUME
SECULARIZAT Ă: EFICIENT Ă SAU INEFICIENT Ă?

Pr. prof. univ. dr. Stelian Tofan ă1

1. Vorbirea lui Dumnezeu c ătre lume

Autorul Epistolei c ătre Evrei îl prezint ă pe Fiul, în chiar
partea sa de început, nu numai ca realizator al mântuirii obiective,
ci și ca creator al lumii și, în acela și timp, ca împlinitor al
revelației supranaturale , prin care Dumnezeu a gr ăit lumii „ în
zilele acestea mai de pe urm ă” (evpV evsca,tou tw/n h`merw/n – Evr. 1, 2a),
înțelegând prin aceast ă expresie, c ă timpul a ajuns la sorocul
potrivit, adică la împlinirea lui, care s-a realizat numai prin Iisus
Hristos: „După ce Dumnezeu odinioar ă (pa,lai) , în multe rânduri și în
multe chipuri (polumerw/j kai. polutro,pwj) a vorbit p ărinților noștri
prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă (evpV evsca,tou tw/n
h`merw/n ) ne-a grăit nouă (h`mi/n ) prin Fiul (evn ui`w/| )” (Evr.1,1). Cu
vorbirea lui Dumnezeu prin Fiul s ău și prin Evanghelia Sa, a
început un nou eon, s-a n ăscut „ noul ” în istorie și timp, dar nu
înțeles în sensul unei eshatologii des ăvârșite, prezente, ci în sensul
că creștinii tr ăiesc deja, prin venirea Fiului, realitatea timpului
profețiilor împlinite în Hristos, cu alte cuvinte, timpul
„intervenției divine definitive ” în istorie2 (Cf. Iez.38,16;
Dan.2,28; Mih.4,1). În acest sens, odată cu descoperirea deplin ă a
lui Dumnezeu prin Fiul, timpul devine și un timp din urm ă (Evr.

1 Universitatea Babe ș-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Teologie Ortodoxă
2 Cf. H.F. Weiß , Der Brief an die Hebräer , Göttingen 1991, p. 139.

Stelian Tofan ă 8
1,2).3 Sf. Scriptură , conținând cuvântul lui Dumnezeu exprimat
celor din vechime prin profe ți, patriarhi etc. și sintetizat în
cuprinsul c ărților Vechiului Testament și în Evanghelia lui Iisus
Hristos, din Noul Testament, reprezint ă vorbirea lui
Dumnezeu către lume , sau mai precis, partea scris ă a acestei
cuvântări a lui Dumnezeu, într-o mare diversitate de exprimare.
Ceea ce ne intereseaz ă însă în mod deosebit din exprimarea
autorului epistolei c ătre Evrei, în contextul amintit mai sus, sunt
cuvintele: „ în zilele acestea din urm ă, ne-a grăit nouă prin Fiul”
(Evr. 1,1).
În această exprimare accentul cade pe cuvintele: „ zilele
din urmă”, pe pronumele personal „ nouă” și pe substantivul
„Fiul”. Concluzia sintetic ă a acestor cuvinte este c ă Dumnezeu
ne-a grăit și nouă și ne grăiește prin Fiul, în zilele acestea mai de
pe urmă , „Zilele din urm ă” trebuind a fi în țelese ca fiind
prezentul în întinderea sa istoric ă prin timp4, din care prezent
facem și noi parte. Prin urmare, ast ăzi ne grăiește Dumnezeu prin
Fiul, ne pune în leg ătură cu Fiul prin Cuvântul S ău, descoperindu-
ni-se deplin în Evanghelia Sa.
Este adev ărat, revela ția s-a încheiat în Iisus Hristos, dar
ceea ce nu s-a încheiat, din acest proces, este adâncirea cunoa șterii
lui Iisus Hristos și a Tatălui care este în Fiul. Din acest punct de
vedere revela ția nu se va încheia decât atunci când Fiul va veni a
doua oară și când planul lui Dumnezeu cu lumea se va încheia
prin Judecata final ă și când revela ția se va transforma, pentru cei
aleși, întru-un proces de perpetu ă cunoaștere și adâncire în iubirea

3 A se vedea în acest sens Pr. dr. Stelian Tofan ă, Iisus Hristos, Arhiereu ve șnic,
după Epistola către evrei , Cluj-Napoca 1996, p. 82 urm.
4 Cf. E. Lohse, Märtyrer und Gottesknecht (FRLANT 64) , Göttingen 1963, p.
172: "Die Jetztzeit in ihrer historisch en Erstreckung durch die Zeit", dup ă
Stelian Tofană , op. cit. , p. 84.

Sfânta Scriptur ă într-o lume secularizată 9

lui Dumnezeu.5 Atâta timp cât suntem în lume și nu suntem
deplin uniț i cu Hristos prin Duhul, într-o comuniune ontologic ă,
desfășurarea revela ției nu este încheiat ă. Revelația este într-un fel
desăvârșită în Hristos, dar ea trebuie s ă pătrundă desăvârșit și
fiecare inim ă conștientă.6
Prin urmare, Mântuitorul Hristos continu ă să ni se
descopere, în acest proces de unire cu el, fă cându-ni-se cunoscut
atât pe Sine, cât și pe Tatăl. Acest fapt îl exprimă în mod cu totul
deosebit Sf. Ioan Evanghelistul: „ P e D u m n e z e u n i m e n i n u l – a v ăzut
vreodată. Fiul cel Unul n ăscut, Acela L-a fă cut cunoscut” (In. 1, 18).
Această punere în rela ție cu El și cu Tatăl ceresc se face, în primul
rând, prin Cuvântul S ău, așa cum odinioară a intrat în rela ție cu
lumea vremii Sale prin Evanghelia Sa, prin Cuvântul înv ățăturii
Sale.
Întrebarea care se ridic ă este aceasta: Prin Cuvântul S ău,
Iisus Hristos intr ă numai într-o simplă relație cu noi, sau se
realizează ceva mai mult? În ce raport ne g ăsim prin cuvânt cu
persoana Sa?

5 Cf. Pr. prof. dr. Dumitru St ăniloae , Teologia dogmatic ă ortodoxă, vol. 3,
București 1979, p. 451-452 și M. Costa de Beauregard , și Pr. prof. dr.
Dumitru St ăniloae, Mica Dogmatic ă vorbită, dialoguri la Cernica , Sibiu, 1995, p.
132.
6 Umanitatea asumat ă este pe deplin p ătrunsă de Revela ție prin lucrarea lui
Hristos. Nu sunt p ătrunse îns ă și toate persoanele;nu toate persoanele umane
au aderat pe deplin liber la ceea ce zace în adâncimile umanit ății lui Hristos.
(Cf. M. Costa de Beauregard , op.cit. , p.132).

Stelian Tofan ă 10
2. Relaț ia dintre persoana lui Iisus Hristos și
Cuvântul Lui, ca oper ă a Sa

Opera, în genere, este manifestarea extern ă a unei
persoane. Prin opera cuiva intr ăm în legă tură cu persoana lui.
Cuvântul rostit de cineva, fiind o oper ă a sa, este o manifestare a
persoanei lui, o punte pe care ne-o arunc ă ca să ne cheme în
relație, în comunicare cu el. Prin cuvânt trecem întotdeauna la
persoana care l-a rostit și prin care imaginea lui se impune
spiritului nostru. Când ne vorbe ște cineva, am observat cu to ții,
atenția noastră se concentreaz ă asupra persoanei respective, iar
cuvintele lui nu le sim țim ca ceva ce ne distanț ează de ea, ci
dimpotriv ă ca ceva care ne apropie, mic șorând distan ța dintre noi
și persoana respectiv ă.7
Acest adev ăr este valabil, prin excelen ță, cu privire la
persoana lui Iisus Hristos, a c ărui operă este nedesp ărțită de El.
Orice persoan ă omeneasc ă actualizeaz ă între oameni o
intenționalitate dup ă comuniune. Iisus Hristos, ca Om, a realizat
în formă neștirbită de vreun egoism spiritual sau material uman,
această intenționalitate dup ă comuniune în cercul omenesc, cu atât
mai mult cu cât ea venea din Sine și ca Dumnezeu, dornic s ă-și
reverse dragostea și în afara Sa, creaturilor ra ționale. În mod firesc,
persoana Lui se manifest ă în fapte mântuitoare și în învăță tura Sa,
iar faptele mântuitoare și cuvintele Sale sunt nedesp ărțite de
persoana Lui.8 Astfel, în momentul în care Iisus Hristos rostea un
cuvânt de înv ățătură, acest cuvânt forma un întreg cu persoana
Lui și ceea ce da via ță ascultătorilor nu era sensul cuvântului luat
în sine, ci atârnarea fiin ței lor de persoana Mântuitorului. Cuvântul

7 Vezi amănunte în acest sens, Pr. prof. dr. Dumitru St ăniloae, Iisus Hristos
sau restaurarea omului , Sibiu, 1943, p. 187.
8 Ibidem.

Sfânta Scriptur ă într-o lume secularizată 11

lui Hristos, nedesp ărțit de persoana Lui, o revela pe aceasta și o
transmitea, în chip existen țial persoanelor atrase de El în cercul
unitar al dialogului.
Această relație a unui tot unitar dintre Hristos și Cuvântul
Său, sau opera Sa, reiese evident din întreaga Sa activitate public ă.
Spre exemplificare, poate fi reliefat ă minunea înmulț irii pâinilor,
relatată de toți Sf. Evangheli ști (Mt. 14,13-21; Mc. 6,30-44; Lc.
9,10-12; In. 6,1-14).
O mare mul țime de oameni, 5000 de b ărbați, afară de
femei și copii îl urmeaz ă la un moment dat pe Mântuitorul
Hristos, îi ascult ă cuvântul și se lasă copleșiți de învăță tura și
faptele Sale, de o a șa manier ă, consemneaz ă Evangheli știi, că nu
mai percep înserarea, care îi surprinde, nici lipsa de hran ă și nici
chiar imposibilitatea de a o mai procura, precum nici dep ărtarea
de casele lor etc. Erau identificaț i întru totul cu persoana
Mântuitorului și cu cuvântul S ău. Faptul acesta este reliefat de
atitudinea ucenicilor care se apropie de Mântuitorul spunându-i:
„Iată este târziu, iar locul este pustiu. D ă drumul mul țimilor să se ducă prin
sate să-și cumpere de mâncare ” (Mt. 14,15). Întrebarea care se pune,
acum, este:
Cum ar fi putut ră mânea aceast ă mulțime lâng ă
Mântuitorul Hristos pân ă seara târziu, și nu e sigur dac ă au mai
plecat din acel loc în noap tea aceea (In. 6, 1), dac ă persoana Sa nu
ar fi fost prezent ă cu toată măreția și puterea Sa dumnezeiasc ă în
Cuvântul și fapta Sa, sau dac ă mulțimea nu s-ar fi împ ărtășit haric
prin Cuvintele Sale și de persoana Sa? Adev ărul acesta este valabil
și pentru r ăspunsul Apostolului Petru, dat Mântuitorului la
întrebarea Acestuia: „Voi nu v ă duceți?”. „Doamne, la cine ne vom duce?
Tu ai cuvintele vie ții celei veșnice” (In. 6, 68). Atât el, cât și ceilalți
ucenici gustaser ă ceva din via ța veșnică, pe care o tr ăiau deja
anticipat, într-o faz ă preliminară a ei, în rela ție cu persoana și

Stelian Tofan ă 12
cuvântul Înv ățătorului lor . Dar cum mai poate fi valabil acest fapt
acum, pentru noi, pentru cuvintele ce au zburat odat ă de pe buzele
Mântuitorului și s-au fixat într-o carte, sau pentru faptele odat ă
săvârșite și rămase în amintirea oamenilor?
Această inseparabilitate se men ține în cazul lui Hristos în
primul rând pentru c ă El este Dumnezeu și viu este Dumnezeu.9
Orice om atâta timp cât tră iește tresare în mod logic când î și aude
repetate cuvintele sau pomenite faptele, chiar dacă nu e amintit cu
numele. Și aceasta pentru c ă cuvintele sau faptele lui nu sunt
numai în afar ă de el, ci și în el, stratificate în existen ța lui. De
aceea, el este atras acolo unde se pomenesc faptele sale, fiind de
față cel puțin cu o prezen ță intențională, mai ales când și-ar auzi
pomenit numele. Mântuitorul Hristos, fiind și Dumnezeu care
există și care știe tot ce se face de oricine și în orice loc, luând
cunoștință de repetarea cuvintel or Sale, a faptelor și a numelui S ău
este prezent într-un mod mai mult decât inten țional lâng ă cel care
citește sau ascult ă cu credin ță cuvintele rostite sau faptele s ăvârșite
de El.10 În acest sens, cre știnul citind, rostind sau ascultând
cuvintele și faptele Mântuitorului Iisus Hr istos, îl vede pe El actual
ca pe subiectul lor, iar El, când vede și aude repetându-i-se
cuvintele și pomenindu-i-se faptele, repet ă El însuși oarecum
rostirea și săvârșirea lor, prin identificarea Sa cu ele, prin
recunoașterea lor ca ale Sale11, încercând și realizând în acela și

9 Ibidem , p. 188.
10 Ibidem , p. 189.
11 Ibidem . Filosoful Martin Heidegger a evidențiat că trecutul și viitorul nu
sunt două realități desfăcute de prezent. Dac ă trecutul ar fi ceva de sine
existent, ca un obiect oare care, ar fi inexplicabil ă amintirea. Amintirea prin
care se reconstituie trecutul este o întindere a fiin ței noastre înapoi. Viitorul,
de asemenea, este tr ăit în prezent, ca o întindere, ca o „extaz ă" a noastr ă
înainte: Viitorul prin sine însu și nu ar putea exista. Trecutul, prezentul și
viitorul nu sunt trei buc ăți ale unui fir, dintre care una a r ămas în urm ă, iar alta

Sfânta Scriptur ă într-o lume secularizată 13

timp pătrunderea Lui în noi în șine, în cercul nostru de existen ță.
Cuvintele și faptele Lui sunt bra țe întinse asupra noastr ă. Opera Sa
este puntea pe care o arunc ă făpturii permanent, pentru a o lega
de persoana Lui, este manifestarea , deschiderea persoanei Lui spre
lume, este mijlocul prin care se identific ă cu noi.
Așadar, când citim, rostim sau ascultă m cuvântul Lui ne
împărtășim de Hristos, identificâ ndu-ne cu El, prezent în
Cuvântul S ău și nedespărți t d e E l , c a o p e r ă a Sa. În acest caz,
cuvântul Lui se face pe sine pentru noi hran ă, mâncare. Mai exact,
citirea Sf. Scripturi este comparat ă, într-un fel, cu Taina
Euharistiei, în care Cuvântul se face pe sine hran ă. Sf. Maxim
Mărturisitorul spune în acest sens, c ă există o împă rtășire cu
Cuvântul Scripturii și în Vechiul Testament, citând cuvintele
Psalmului 118, 131: „ Gura Mea am deschis și am aflat că poruncile Tale
am dorit ”, sau „ Cât de dulci sunt limbii mele Cuvintele Tale;mai mult decât
mierea în gura mea ” (Ps.118,103)12.
Faptul că pentru Sfinț ii Părinți, Biblia este Hristos, întrucât
fiecare din cuvintele ei ne pun în prezen ța Sa, reiese din atâtea
mărturii ale lor. Clement Alexandrinul arată că trebuie s ă ne
hrănim din semin țele vieții conț inute în Biblie, a șa cum ne hr ănim
cu Euharistia.13 Origen afirmă că „cuvântul tainic frânt, se consum ă
euharistic”.14 Fer. Ieronim exprim ă aceeași convingere: „ Noi
mâncă m trupul Lui și bem sângele Lui în divina euharistie, dar și prin

încă n-a ajuns în fa ța noastră. La temelia fiin ței noastre, sau îns ăși ființa
noastră este o „temporicitate" (Zeitlichkeit) ca tensiune întreit extatic ă înainte,
înapoi și spre cele din fa ță. (Sein und Zeit , p. 364-365, dup ă Pr. prof. D.
Stăniloae, op. cit. , p.189-190).
12 M. C. de Beauregard ., op.cit. , p.125.
13 Clement Alexandrinul, Stromate I , 1, după Paul Evdokimov , Vârstele vie ții
spirituale, trad. Pr. Prof. Ion Buga, Bucure ști, 1993, p. 192.
14 Origen , P.G.13, 1734, Ibidem .

Stelian Tofan ă 14
citirea Scripturilor ”15, iar Sf. Grigorie de Nazianz asimileaz ă lectura
cu consumarea Mielului pascal.16

3. Cauzele nerodirii cuvântului lui Dumnezeu în
lumea modernă

Prin cuvânt Dumnezeu a creat Universul în toat ă măreția și
frumusețea sa. Prin cuvântul lui Dumnezeu profe ții au men ținut
trează credința și au călăuzit omenirea la adev ăr, dreptate,
schimbând adesea, din temelii structurile ei.
În gura Apostolilor, cuvântul a fost „trâmbi ța de
chemare”17 a neamurilor la mântuire. În via ța Bisericii cuvântul lui
Dumnezeu a fost arma prin care s-a cucerit lumea pentru Hristos
;prin el s-a r ăspândit credin ța, s-au convertit popoarele, s-au
îmbunătățit moravurile. Nimic nu poate, a șadar, egala puterea
cuvântului lui Dumnezeu.
În acest context, se ridic ă, în mod firesc, câteva întreb ări
care îi vizeaz ă nu numai pe simpli cre știni, ci și întreaga lume
eclesială, teologic ă, indiferent de confesiune sau modul de
exprimare a credin ței. Unde se arat ă astăzi puterea cuvântului? Cum se
face că aceeaș i armă care în trecut a să vârșit atâtea biruin țe, astăzi are o
înrâurire atât de anemic ă pentru cugetele oamenilor timpului nostru?
În toate bisericile și comunit ățile creștine se predic ă astăzi
cuvântul sfânt și încă chiar mult. Sfânta Scriptur ă a devenit de
mult cea mai r ăspândită și citită carte din lume. Totuși unde sunt

15 În Eccles ., 3,13. Ibidem .
16 P. Evdokimov , op.cit. , p.192.
17 Cf. Pr. dr. Ștefan Slevoacă , Predici pentru toate duminicile și sărbătorile anului
bisericesc , București, 1979, p. 163.

Sfânta Scriptur ă într-o lume secularizată 15

recoltele dup ă o atât de bogat ă însămânțare? Unde sunt p ăcătoșii
pătrunși la inimă ca cei din vremurile de odinioar ă a vieții Bisericii
primelor secole? Unde sunt lacrimile de poc ăință?18
Răspunsul la aceste întreb ări îl oferă pilda sem ănătorului
(Lc. 8, 5-15) în care Mântuitorul arat ă că pricina nerodirii
cuvântului lui Dumnezeu nu st ă nici de partea sem ănătorului nici
de cea a semin ței, ci stă de partea celor care îl ascult ă și care nu
oferă inimile lor ca pe un p ământ bun pentru rodire. S-ar putea
înțelege din cele afirmate c ă noi care rostim cuvântul nu am face
parte din categoria acelora – adic ă a ascultătorilor – de partea
cărora ar sta cauzele nerodirii. Nimic mai gre șit decât o astfel de
înțelegere. Sem ănătorul este unul singur – Dumnezeu – iar
sămânța una singură , cuvântul lui. El seam ănă prin noi în m ăsura
în care îl primim, ascult ăm, îl trăim, ne identific ăm cu El rodind
mai întâi în sufletul nostru. A șadar, „pământul de sem ănat” îl
oferă mai întâi cei chema ți de Dumnezeu și prin care se seam ănă.
Și-acum s ă ne referim la câteva din cauzele nerodirii cuvântului în
lumea modern ă, în care tr ăim, secularizată , desfigurat ă în chipul ei
moral de cele mai abominabile patimi, adesea ridicate la rang de
cult, ca în Corintul vremii pauline, încercându-se ast ăzi, culmea,
nu o dată, a li se găsi chiar o justificare teologic ă.

a) Lipsa interesului fa ță de cuvânt și abordarea acestuia cu
necredință

Cea mai impresionantă mărturisire despre importan ța
cuvântului lui Dumnezeu, pentru via ța omeneasc ă, este Psalmul
118, un imn de pream ărire în forma unei rugă ciuni de o mare
profunzime și tărie: Se topește sufletul meu dup ă cuvântul T ău… Aceasta

18 Ibidem .

Stelian Tofan ă 16
m-a mângâiat întru necazul meu, pentru c ă cuvântul T ău m-a viat…
Cuvintele gurii Tale sunt mai de pre ț decât mii de comori de aur și de argint…
De n-ar fi fost legea Ta gândirea mea, atunci a ș fi pierit întru necazul meu…
Făclie picioarelor mele sunt cuvintele Tale și lumină cărărilor mele… (Ps.
118, 72. 92. 105)
Am amintit acest psalm pentru c ă în cuvintele lui exist ă un
model de felul în care trebuie privit și primit cuvântul lui
Dumnezeu. Pentru a fi eficace în viaț a lumii el trebuie dorit,
căutat și prețuit mai mult decât orice alt lucru. Îmbog ățirea în
Dumnezeu prin cuvântul Să u presupune însă o recunoa ștere a
mărginirii rațiunii, științei și înț elepciunii noastre. În acest sens,
același psalm m ărturisește: Mai mult decât înv ățătorii mei am priceput c ă
cuvintele Tale am c ăutat. Din cuvântul T ău m-am făcut priceput… (Ps. 118,
99. 104.)
Nenorocirea timpului nostru este c ă oamenii arat ă interes
pentru orice: pentru afaceri, pentru distrac ții, pentru sport, pentru
schimbările din via ța politică, pentru o afirmare rapid ă în ierarhia
socială etc. Iar Legea Domnului sau cuvântul S ău nu mai este în
gândirea și preocupă rile lor sau ale noastre. Vestea cea bun ă adusă
de Fiul lui Dumnezeu, de care este plin ă Scriptura, nu mai
intereseaz ă decât pe foarte pu țini. Ce să facă o m u l c a s ă se
îmbogățească în Dumnezeu sau s ă intre în împ ărăția Sa, nu mai
intră în preocup ările moderne.19
Cuvântul rostit este pu țin ascultat și cu atât mai puț in
căutat. În foarte multe case Sf. Scriptură este doar una din c ărțile
înșirate între altele multe sau puț ine, lăsate în cea ța uitării. Și –
atunci, cum să răscolească cugetul omului modern și să întoarcă
inima lui spre Creatorul s ău?

19 Ibidem , p. 165.

Sfânta Scriptur ă într-o lume secularizată 17

Este adev ărat, însă că, pentru foarte mul ți, Biblia nu este
un colector de praf, 20 și că este citită, numai c ă multora li se pare
prea învechit ă, prea din vremuri de mult apuse. Ce mesaj mai pot
transmite omului modern, istoriile unor oameni și întâmplă ri așa
de vechi, în afar ă de simplul interes pentru o alt ă, poate, scurt ă
informaț ie doar de cultură generală, se întreab ă încă atâția ?
Avem, astfel, în fa ță o altă piedică a rodirii cuvântului lui
Dumnezeu, izvorât ă din lipsa de credință .
Evangheli știi sinoptici consemneaz ă toți faptul că Iisus n-a
avut succes între rudele și cunoscu ții Săi din Galileea. Se pune
întrebarea: De ce nu i-a putut converti și pe aceia, a șa cum a fă cut
cu locuitorii altor cet ăți? Pentru simplul fapt c ă cei din neamul
Lui, sau cunoscuț ii Săi apropiați, îl socoteau ca pe unul din egalii
lor, un simplu om, probabil un meseriaș și El, fiul dulgherului din
Nazaret, adic ă unul fără autoritate și putere divin ă: Și venind în
patria Sa îi înv ăța pe ei în sinagoga lor, încât ei erau uimi ți și ziceau: De
unde are El înț elepciunea aceasta și puterile? Oare nu este acesta fiul
teslarului? Au nu se nume ște mama sa Maria și frații Săi Iacob și Iosif ș i
Simon și Iuda ș i surorile lui oare nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El
toate acestea?… Și se poticneau întru El. Atunci Iisus a zis: Un prooroc nu
este disprețuit decât în patria sa și în casa lui. Ș i n-a făcut acolo multe
minuni, din pricina necredin ței lor. (Mt. 13. 54-58).
Așadar, necrezând în divinitatea și puterea Lui
dumnezeiasc ă, nu s-au convertit. Lipsa credin ței în primirea
faptelor și cuvintelor Lui dumnezeie ști i-a făcut pe cei ce-l ascultau
să rămână departe de El. Acela și fapt se întâmpl ă și azi, în lumea
noastră: oamenii nu se las ă transforma ți de cuvintele de foc ale
Scripturii, deoarece le citesc ca pe cuvintele unei simple c ărți, fără
a le accepta și crede ca fiind cuvinte înc ărcate de putere divin ă,

20 Ibidem

Stelian Tofan ă 18
nedespărțite de Persoana dumnezeiasc ă a Aceluia care Le-a rostit
odată pentru totdeauna. Pentru a le în țelege este nevoie de
credință și ajutorul Duhului Sfânt.
Sf. Ap. Pavel declara romanilor că Evanghelia este puterea
lui Dumnezeu spre mântuirea tuturor celor care cred (Rom. 1, 16),
și aceasta deoarece cuvântul lui Dumnezeu lucreaz ă (evnergei/tai ) în voi,
cei ce credeți (evn u`mi/n toi/j pisteu,ousin ) (I Tes. 2,13). Rezult ă din
aceste texte, în mod limpede, c ă cuvântul lucreaz ă doar acolo și în
acela care îl prime ște cu credin ță, înțelegând prin ea puterea lui
Dumnezeu care lucreaz ă prin el, și nu acolo unde este primit doar
ca unul pur omenesc.
Pasajul din I Petru. 1, 22- 23 ne face s ă înțelegem că, în
perioada apostolic ă puterea mântuitoare a cuvântului, ca și cea a
tainelor, era considerat ă a fi contingent ă cu credin ța și căința:
Curățiți-vă sufletele prin ascultarea de adevă r, spre nefățarnică iubire de
frați… fiind n ăscuți ă doua oar ă nu din s ămânță stricăcioasă, ci din
nestricăcioasă, prin cuvântul lui Dumnezeu Celui viu și care rămâne în
veac.21 Astfel, cre știnii se alipesc lu i Hristos printr-o continu ă
reînnoire a f ăgăduinț ei date la Botez. Datorit ă rolului indispensabil
al credinț ei și căinței, în lucrarea mântuirii, taina nu poate fi
concepută decât ex opere operantis , exprimat ă în terminologia
ortodoxă ca sinergie , sau cooperare între om și Dumnezeu.22

b) Citirea și ascultarea cuvântului în afara comuniunii Duhului și a
rugăciunii
Rațiunea omeneasc ă singură nu este suficient ă în
pătrunderea Scripturii și înțelegerea lui Dumnezeu ca subiect al
Cuvântului ei, ci este nevoie de o în țelegere metamorfozat ă de

21 Cf. John Breck, Puterea cuvântului în Biserica dreptm ăritoare, București, 1999,
p. 12-13.
22 Ibidem , p. 13.

Sfânta Scriptur ă într-o lume secularizată 19

energiile Duhului, care dep ășește puterile ra țiunii omene ști. Cu cât
dobândim prin rug ăciune aceste energii, cu atât mai mult se
dezvoltă ceea ce este creat. O lectur ă în stare de rugă ciune, sub
asistența Duhului, insuflat ă astfel de Duhul Sfânt este o lectur ă în
care limitele simplei creaturi sunt dep ășite: mintea omeneasc ă
devine capabil ă de noi înț elegeri, reflec ții, interpret ări și
concepții,23 fiind ridicat ă în transcenden ța lui Dumnezeu care ne
dă o astfel de în țelegere.
Sf. Ap. Pavel este foarte tran șant în privin ța interpretă rii
Scripturii, avertizând pe cel ce dore ște să se angajeze într-o astfel
de lucrare „ că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuie ște după socotința
fiecăruia” (2 P.1,20). Motivul aten ționării este simplu: „ Pentru că
niciodată proorocirea nu s-a f ăcut după voia omului, ci oamenii cei sfin ți ai lui
Dumnezeu au gr ăit, purtați fiind de Duhul Sfânt ” (2 P.1,21). A șadar,
interpretării subiective, Apostolul îi opune interpretarea fă cută sub
inspirația Duhului Sfânt, pentru c ă cine altul poate cunoa ște mai
bine sensul ascuns al Scripturii decât Duhul care a vegheat la
transpunerea lui în scris?24
Deschiderea min ții pentru în țelegerea cuvintelor Scripturii
și primirea harismei în acest sens, depinde în primul rând de starea de curățire spiritual ă a cititorului sau exegetului. Numai cine
unește cercetarea Scripturilor cu str ădania sa, pe drumul
îndumnezeirii sale, se afl ă pe aceast ă cale și poate „s ă coboare în
adâncul explic ării Scripturii”.
25 „Cunoș tința întocmai a cuvintelor
Duhului – afirma Sf. Maxim M ărturisitorul -, se descoperă numai
celor vrednici de Duhul, adic ă numai acelora care printr-o îndelungat ă

23 Cf. P. Evdochimov , op. cit., p. 116.
24 F. Dreyfus , L'actualisation de l'Écriture, II, L'action de l'Ésprit , în Revue biblique ,
nr. 2, 1979, p. 162-163.
25 Cf. G. Galitis , Offenbarung, Inspiration und Schriftauslegung nach orthodoxen
Verständnis , Una Sancta, nr. 2, 1980, p.127.

Stelian Tofan ă 20
cultivare a virtu ților, curățindu-și inima de funinginea patimilor, primesc
cunoștința cuvintelor dumnezeie ști”.26
Așadar, numai cu metode științ ifice, sensul ultim al
Scripturii nu poate fi p ătruns. Doar rugă ciunea deschide inima
noastră înțelegătoare luminii Duhului Sfânt, care ne ajut ă să ne
ridicăm la nivelul celui ce a scris, în țelegând ceea ce a scris în stare
de insuflare. Aceasta este lectura insuflat ă. Numai mintea unit ă cu
inima în rug ăciune percepe în mod gl obal în Cuvântul lui
Dumnezeu sensul și puterea acestuia.27 Tocmai acesta este și
motivul pentru care la Sf. Litu rghie s-a înserat o extraordinar ă
rugăciune, pe care preotul o roste ște în tain ă, înainte de citirea Sf.
Evanghelii și în care el se roag ă pentru sine și pentru credincioși
astfel: „ Strălucește în inimile noastre, Iubitorule de oameni, St ăpâne,
lumina cea curată a cunoașterii Dumnezeirii Tale și deschide ochii
gândului nostru spre înțelegerea evanghelicelor Tale propovă duiri, ca
toate poftele trupului c ălcând, viețuire duhovniceasc ă să petrecem, cugetând și
făcând toate cele ce sunt spre bun ă plăcerea Ta. C ă Tu eș ti luminarea
sufletelor și a trupurilor noastre, Hr istoase Dumnezeul nostru… ”.28
Accentul în aceast ă rugăciune cade pe cererea de luminare
a minții și de deschidere a gândului spre înț elegerea sensului
Cuvântului Evangheliei, care urmeaz ă a fi rostit și în care este
prezent Iisus Hristos. Nu se poate realiza înț elegerea și unirea cu
El prin cuvânt, decât dup ă o transformare a min ții, a gândului
și a inimii și care se produce în rug ăciune , cu invocarea
Duhului. Deci, este nevoie pentru unirea cu El, de un gând
deschis , pentru în țelegere și de inimă luminat ă de Duhul,

26 Sf. Maxim M ărturisitorul , Răspunsuri către Talasie, GT, MPG.90, 738;În
românește, Filocalie, vol. III, Ed. a– II-a, Bucure ști 1993, p. 92.
27 Ibidem .
28 Liturghier , Editura Institutului Biblic ș i de Misiune Ortodox ă, București
1974, p. 104.

Sfânta Scriptur ă într-o lume secularizată 21

pentru primire. Faptul acesta devine evident în evenimentul
Schimbării la față a Mântuitorului, pe muntele Taborului, când a
fost nevoie ca ochii și minț ile Apostolilor s ă fie ele însele
transformate de lumina divin ă, venită tocmai în momentul în care
Hristos se ruga (Lc. 9,29). Dac ă creștinul nu se transform ă citind,
rostind sau ascultând Cuvântul Scripturii, el nu prime ște decât
doar câteva simple no țiuni sau cuno ștințe naturale, r ămânându-i
astfel exterior Cuvântul.
Este nevoie, prin urmare, de Duhul Sfânt pentru a în țelege
și citi Scriptura; este nevoie s ă fim modela ți de Duhul pentru a ne
împărtăși de Hristos, prin Cuvânt, împ ărtășire care se realizeaz ă în
mod cu totul special în comunitatea liturgic ă.

c) Separarea cuvântului lui Dumnezeu de experien ța euharistic –
liturgică
Liturghia este pentru credinci osul ortodox cadrul în care
Hristos ră mâne mereu în mijlocul celor ce m ărturisesc învierea
Lui. Prin intermediul ei, via ța și activitatea Mântuitorului Hristos,
prinsă în paginile Sfintei Sc ripturi este actualizat ă, liturghia
reprezentând o continuare harică a evenimentelor Scripturii.
În nici un alt act al Bisericii, în nici o alt ă formă de
manifestare a ei nu este actualizat Hristos și învăță tura Sa în
măsura în care acest lucru se petrece în liturghie și în Sfintele
Taine.29 Ea reprezintă interven ția mântuitoare a lui Dumnezeu
prin Iisus Hristos în lume și este un document despre felul în
care a fost primit ă și trăită această intervenție de către comunitatea
creștină.

29 Pr. prof. dr. Mircea Basarab , Scriptură și Liturghie , în rev. „Mitropolia
Banatului“, nr. 7-9/1981, p. 463.

Stelian Tofan ă 22
În Liturghia cuvântului se transmite Scriptura a șa cum a
fost ea înț eleasă și trăită în istorie de c ătre creștini și se
interpreteaz ă, făcându-se actuală pentru noi, iar în liturghia
euharistic ă, creștinii tr ăiesc momentul Rusaliilor, al invoc ării
Duhului Sfânt, urmând s ă se uneasc ă în mod deplin cu Hristos cel
euharistic.30
Biblia nu poate fi, a șadar, separat ă de Liturghie pentru c ă
Liturghia îns ăși este conceput ă cu ajutorul Scripturii. Ceea ce nu
este biblic, la modul textual, în Liturghie, este, în general, fie o
parafrază a textului biblic, fie un comentariu care utilizeaz ă la
rândul său însăș i cuvintele Sfintei Scripturi.31
Spre deosebire de ermineutica modern ă, în liturghie
accentul nu cade pe textul sacru și transmiterea lui, ci pe
evenimentul și mesajul pe care îl transmite și care este aprofundat,
actualizat și trăit în comunitatea liturgic ă.
În Hristos, comunitatea liturgic ă contemporan ă este o
continuare a aceleia c ăreia Iisus i-a adresat cuvântul Să u dătător de
viață și prin intermediul Duhului Sfânt ea descoper ă sensul
Scripturii, care a însufle țit pe creștini de-a lungul istoriei. Odată
descoperit acest sens, el este inte rpretat la nivelul actual al vie ții și
devine normativ pentru comunitatea liturgic ă contemporan ă.32 În
acest sens, rupt ă de viața liturgică și spirituală a Bisericii, Scriptura
nu reprezint ă cuvântul viu, ci doar un text de studiu, pentru o
cunoaștere intelectuală , lucru care este departe de a satisface
scopul pentru care ea a fost consemnat ă în scris, p ăstrată și
transmisă de către Biseric ă.

30 Ibidem .
31 Caracterul cultului ortodo x, bizantin sau latin, ca și al vechilor liturghii galo-
romane sau spaniole este em inamente biblic. Cât prive ște caracterul biblic al
liturghiei ortodoxe a se vedea Pr. prof. dr. Mircea Basarab , Biblia în Liturghia
și viața spirituală ortodoxă, în rev. „Mitropolia Banatului”, nr. 1-3, 1979, p. 31-42.
32 Ibidem , p.466.

Sfânta Scriptur ă într-o lume secularizată 23

Liturghia reprezintă o actualizare spiritual ă a evenimentelor
Scripturii f ără de care Scriptura ar încet ă să fie cuvântul viu,
uscându-se și desfigurându-se.33 Numai în acest cadru de idei
liturgice în țelegem de ce Sf. Ioan Hrisostomul îș i îndemna
credincioșii să vină de Crăciun „ să vadă pe Domnul culcat în iesle și
înfășurat în scutece, realitate mi șcătoare și minunată”34; sau, de ce, tot la
Crăciun cânt ăm în Condacul Na șterii: „ Fecioara astăzi (și nu
odinioară – n.n.) pe cel mai presus de fiin ță naște și pământul peș teră se aduce
celui neapropiat… ”35, accentul c ăzând în text pe cuvântul astăzi,
timp prezent în care se retr ăiește evenimentul actualizat
sacramental.
Ermineutica contemporan ă ortodoxă nu poate interpreta
Scriptura decât în leg ătură cu Euharistia și cu experien ța
euharistică a comunit ății, pentru c ă numai aici a fost ea citit ă și
interpretat ă de la început. Fă ră să nege istoria și transmiterea
adevărului prin mijloacele culturale ale epocii, P ărinții Bisericii au
interpretat istoria în lumina euharistic ă și în aceast ă experiență ea
primește noi dimensiuni.36

33 Cf. Pr. prof. dr. Dumitru St ăniloae, Teologia dogmatic ă ortodoxă, vol. I,
București, 1978, p.62. În liturghie se actualizeaz ă trecutul din Scriptur ă și se
trăiește ca prezent, dup ă cum se anticipeaz ă viitorul, gustându-se cele din urm ă
făgăduite de Domnul ca momente ale prezentului. Astfel în liturghia
Crăciunului, a Bobotezei sau a Pa știlor, Hristos se na ște, se boteaz ă și învie în
chip tainic în inimile credincioș ilor. Metodiu de Olimp se întreab ă: "Cum ar
putea Biserica s ă nască credincioșii prin baia na șterii celei de a doua, dac ă El nu cobora din
nou, din cer, dac ă nu reînnoia moartea Sa, dac ă nu se unea cu Biserica și nu-i dădea
acesteia, puterea de a na ște pe creștini prin baia sfânt ă?" (Cf. Metodiu de Olimp,
Simpozion II, MPG,73, dup ă Pr. Aurel Grigora ș, Dogmă și cult, București 1977,
p.395).
34 Sf. Ioan Hrisostom , De incomprehensibili Dei Natura , I, MPG.48, 703.
35 Condacul Na șterii, Octoih mic , Sibiu 1970, p.149.
36 Cf. J. Zizioulas , Verité et communion dans la perspective de la pensée greque, în
Irenikon, t. L, nr. 4, 1977, p. 502.

Stelian Tofan ă 24
În cadrul liturghiei euharistice, Hristos se consum ă, după
cum se exprim ă Fer. Ieronim, în dou ă forme: „Noi mâncă m și bem
trupul și sângele S ău în dumnezeiasca euharistie, dar și în lectura
Scripturilor ”.37 Din acest motiv, Scriptura trebuie s ă fie privit ă
prin prisma lui Hristos euharisticul, oferindu-se și ea spre hran ă
creștinilor, ca și El. În acest sens, „ dacă pentru trupul ș i sângele
Mântuitorului – spunea Origen – manifestăm o grijă deosebită ca nu cumva
vreo fărâmitură să cadă pe jos și să o pierdem, atunci aceea și grijă datorăm și
față de cuvintele lui Hristos din Scriptur ă, pentru că păcatul este acela și în
cazul pierderii ”.38
Numai în Hristosul euharistic îl putem p ătrunde, citi și
înțelege pe acela și Hristos din Cuvântul Scripturii. Cu alte cuvinte,
Hristosul Cuvântului se descoper ă deplin numai în Hristosul
euharistic. Aceast ă deosebire de nuan ță dintre cele dou ă moduri
de împă rtășire cu Hristos este cât se poate de evident ă în
episodul Emaus petrecut în ziua învierii, descris de Sf. Luca în
Evanghelia sa, în cap. 24.
Celor doi ucenici, Luca și Cleopa, mergând spre Emaus, în
ziua Învierii, tri ști pentru cele întâmplate în Ierusalim cu Acela în
care ei și-au pus n ădejdea izb ăvirii lui Israel și împovărați, în
același timp, de întreb ări fără răspunsuri, li se al ătură, la un
moment dat, un Str ăin , destul de îndr ăzneț, care intră în vorbă cu
ei, dar fără ca ei să-l cunoasc ă. După ce-i mustr ă, și încă destul de
aspru, pentru nepriceperea Scripturilor, care vorbeau clar de
Patima și Jertfa Aceluia care i-a „decep ționat”, „Str ăinul”, nimeni
altul decât Mântuitorul Hristos, în cepe a le interpreta Scripturile,
adică locurile care vorbeau de patima Sa, deschizându-le mintea,
după ce mai înainte le stimulase interesul pentru tâlcuirea acelora și
Scripturi (Lc.24,32), ca s ă priceapă ceea ce n-au putut singuri

37 Cf. Paul Evdokimov , L'Ortodoxie , Neuchatel, 1965, p.188.
38 Origen , Omilia a 13-a, 3 la Exod , MPG.12, 351.

Sfânta Scriptur ă într-o lume secularizată 25

înțelege (Lc.24,25). Efectul s-a ar ătat imediat. Atât de mult s-au
identificat cei doi ucenici cu Cu vântul Scripturii, tâlcuit de
„Străinul”, tovar ăș de drum cu ei, încât nu s-au mai putut desp ărți
de el. Așa se face, c ă-L roagă stăruitor, să rămână cu ei, cu
siguranță, pentru a le mai rosti cuvântul. Se identificaser ă cu El, s-
au împărtășit și unit cu Cuvântul S ău care îi mângâiase, lini știse,
risipindu-le nedumeririle și oferind r ăspuns întreb ărilor.
Dar în aceast ă fază de unire cu Cuvântul, încă nu L-au
cunoscut deplin. A fost nevoie de altceva ca s ă-L cunoasc ă, fapt
care se și produce în clipa urmă toare. Hristos binecuvânteaz ă și
frânge pâinea, le-o ofer ă ucenicilor spre mâncare, și deodată, în
același moment, li s-au deschis ochii și L-au cunoscut. Dar El s-a
făcut nevăzut. Disp ăruse? Nu, ci El s-a contopit cu pâinea
euharistică pe care a oferit-o ucenicilor spre hran ă, săvârșind astfel
prima Liturghie euharistic ă după învierea Sa. Astfel cei doi ucenici sunt
primii care se împă rtășesc cu trupul lui Hristos euharistic, cel
jertfit, mort, înviat și penetrat de energiile Duhului Sfânt. A șadar,
cunoașterea și unirea deplin ă cu Hristos s-a realizat nu în Cuvânt,
ci în Hristos cel euharistic.
Liturghia cuvântului se împline ște, astfel, în și prin
Liturghia euharistic ă, Taină a tainelor, care transformă cuvântul
dintr-un simplu mesaj despre Iisus într-o participare real ă la viața
Sa dumnezeiasc ă39.
Și tot numai în aceast ă experiență euharistic ă liturgică se
produce și se conștientizeaz ă deplin și fiorul sfânt al întâlnirii și
unirii cu Hristos: „ Oare nu ardea în noi inima noastr ă când era pe cale și
ne tâlcuia Scripturile? ” se întrebau ucenicii (Lc.24,32). Este limpede
că cei doi ucenici din Emaus îl c ăutau pe Hristos istoric, dar
căutarea lor a sfârșit prin a li se descoperi și a se unii cu Hristos

39 Cf. John Breck , op.cit., București, 1999, p. 16.

Stelian Tofan ă 26
Cel euharistic, care a dat o alt ă dimensiune în țelegerii de c ătre ei a
cuvântului S ău.

d) Neimplicarea existen țial-ontologic ă a destinului uman în realitatea
cuvântului dumnezeiesc.

Marea ispit ă a lumii contemporane vizavi de Cuvântul lui
Dumnezeu este aceea c ă faptele, întâmpl ările relatate de Biblie,
cuvântul pe care îl con ține sunt considerate ca apar ținând
trecutului milenar și că nu ne mai privesc pe noi.
Numai că toate acestea trebuie în țelese ca fiind „chem ările
de acum”40, adresate de c ătre Dumnezeu, nou ă. Orice pasaj din
Biblie și în special din Evanghelie, trebuie privit și înțeles ca fiind
mesajul adresat de Dumnezeu nou ă, acum, când ne caut ă să ne
vorbească, să intre în casa noastr ă, să ne mântuiasc ă. A citi, a rosti
sau asculta cuvântul f ără această credință, însemneaz ă a ră mâne
exteriori cuvântului și puterii sale.
Aș dori să fac referire în acest sens la un pasaj din Vechiul
Testament, din Cartea II Regi 12, 1-13, sugestiv pentru felul în
care trebuie să ne raport ăm la Cuvântul lui Dumnezeu.
Regele David a comis o îndoit ă fărădelege: pune la cale
uciderea generalului s ău Urie și ia de soț ie apoi pe Bat șeba,
nevasta acestuia. La regele uciga ș și adulter vine, din partea lui
Dumnezeu, proorocul Natan, ca s ă-l cheme la poc ăință.
Natan se folose ște de o parabol ă, spunându-i regelui: „Erau
într-o cetate doi oameni: unul bogat și altul sărac. Cel bogat avea foarte multe
vite mari și mărunte, iar cel s ărac n-avea nimic decât o singur ă oiță, pe care el
o cumpărase de mic ă, o hrănise și o crescuse cu copiii lui. Din pâinea lui

40 Cf. Pr. dr. Ștefan Slevoac ă, op. cit., p. 166.

Sfânta Scriptur ă într-o lume secularizată 27

mânca ea și se adăpase din ulcica lui, la sânul lui dormise și era pentru el ca o
fiică.
Dar iată că a venit la bogat un c ălător și gazda nu s-a îndurat s ă ia
din oile sale sau din vitele sale, ca s ă gătească cină pentru că lătorul care venise
la el, ci a luat vita s ăracului și a gătit-o pe aceea pentru cel care venise la el.
Atunci s-a mâniat David cumplit asupra acelui om și a zis către
Natan: Precum este adev ărat că Domnul este viu, tot a șa-i de adevă rat că
omul care a f ăcut aceasta este vrednic de mo arte. Atunci Natan a zis c ătre
David: Tu eș ti omul care a f ăcut aceasta… Pe Urie Heteul tu l-ai lovit cu
sabia, pe femeia lui ți-ai luat-o de so ție, iar pe el l-ai ucis cu sabia
Amoniților. Deci nu se va depă rta sabia de deasupra casei tale în veac, pentru
că tu m-ai nesocotit pe Mine… Atunci a zis David c ătre Natan: Am
păcătuit înaintea Domnului. Atunci Natan a zis: Domnul a ridicat acum
păcatul de deasupra ta… ” (cf. II Regi 12, 1-5. 7. 9-10. 12-13.).
Ce se poate observa din pasajul citat? C ă atâta timp cât
David a crezut că cuvântul proorocului nu-l prive ște pe el, viaț a
lui, faptele sale, r ămânând deci exterior cuvântului, el face judec ăți
de valoare și încă corecte: „Vrednic de moarte este acel om! ” (II Regi
12, 5). Dar în momentul în care profetul îl avertizează că el este
omul la care se refer ă cuvântul Domnului, și că el și fapta sa este
înfierată de cuvânt și că destinul lui este implicat în cuvântul
Domnului, David nu mai face constat ări și aprecieri, ci s ăvârșește
pocăința: „Am păcătuit înaintea Domnului!” (II Regi 12, 12).
Important de subliniat în acest context este și următorul
lucru: Atâta timp cât David a r ămas exterior cuvântului, în p ăcat,
și fără să se simtă implicat în mesajul cuvântului, sabia lui
Dumnezeu era deasupra casei sale și încă pentru vecie (II Regi 12,
10), de unde deducem c ă lângă păcat este și mânia lui Dumnezeu
(Rom. 2, 9). În schimb, în momentul poc ăinței, proorocul îi spune
lui David: „ Domnul a ridicat pedeapsa de deasupra ta! ” (II Regi 12, 13).
Înțelegem, prin urmare, că implicarea în mesajul cuvântului

Stelian Tofan ă 28
coincide cu iubirea, iertarea și mila lui Dumnezeu întoars ă spre
lume.
Atâta timp cât David a privit istoria din parabol ă ca o
întâmplare cu alte personaje, a r ămas împietrit. Când a primit
descoperirea profetului și a în țeles mesajul lui ca aplicându-se la
fapta lui, face metanoia.
Saul, viitorul apostol al neamurilor, se comport ă la fel.
Atâta timp cât știa ceva despre Dumnezeu, g ăsindu-se cu El doar
într-un proces intelectual de cunoa ștere, îl prigonea. Când l-a
înțeles pe Dumnezeu, apropiindu-se de El și raportându-se la El,
nu numai în plan intelectual ci și afectiv, de rela ție directă cu El, în
actul de tr ăire al credin ței personale, avea să spună: „De acum nu
mai trăiesc eu, ci Hristos tră iește în mine.” (Gal. 2, 20)
Așadar, lumea de azi are o singur ă alternativ ă în a îndep ărta
sabia mâniei lui Dumnezeu de deasupra ei: s ă primeasc ă, să
asculte, să trăiască și să înțeleagă cuvântul lui Dumnezeu ca o
chemare mereu actual ă, adresată ei și nou ă personal. „Tu e ști
acela!” este un avertisment. „Eu sunt acela!” este m ărturisirea și
exprimarea salv ării; Eu sunt Betleemul care nu are loc pentru
adăpostirea lui Iisus; Eu sunt Petru care m ă leapăd de Domnul la
cea mai mică încercare; Eu sunt Iuda care îl vând pentru interese
materiale, Eu sunt Saul care îl prigonesc pe Iisus cu p ăcatele
mele… și nu: Tu ești acela!
În virtutea tuturor celor expuse putem s ă înțelegem ce
înseamnă multiculturalitatea: respectarea celuilalt în tot ceea ce are
și este specific lui. Dac ă astfel este în țeleasă multiculturalitatea,
atunci putem s ă afirmăm că ea este și poate fi un spa țiu în care
cuvântul lui Dumnezeu rode ște deplin. Societatea în care cuvântul
nu rodește, nu poate fi una marcat ă de multiculturalitate, ci de
secularism.