Pledoarii Impotriva Discriminarii

CAPITOLUL I – EGALITATEA CA VALOARE

ETICĂ, CONCEPT FILOSOFIC

ȘI PRINCIPIU CONSTITUȚIONAL

„În absența libertății, egalitatea este și ea un concept artificial, iar împreuna nasc o democrație iluzorie.”

Corneliu Sofronie 

1.1 CONCEPTUL DE EGALITATE. DEFINITIE, ACCEPTIUNI ALE TERMENULUI, PERSPECTIVE

Conceptul de egalitate este unul controversat. Preocupări legate de egalitate, în scopul definirii termenului, dar mai ales a înțelegerii sensului/sensurilor au existat încă din antichitate. Egalitatea a fost definită ca valoare, ca principiu, ca drept etc. si este un subiect de interes pentru diverse discipline și în diverse domenii: filosofie, etică, sociologie, economie, științe politice, teologie, științe jurdice.

Dicționarele explicative definesc egalitatea astfel:

EGALITATE:

Faptul de a fi egal; stare a două sau a mai multor lucruri egale între ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Situație în care mai mulți participanți realizează același număr de puncte în cadrul aceluiași concurs.

 Principiu potrivit căruia tuturor oamenilor și tuturor statelor sau națiunilor li se recunosc aceleași drepturi și li se impun aceleași îndatoriri, prevăzute de regula de drept; situație în care oamenii se bucură de aceleași drepturi și au aceleași îndatoriri. 

(Mat.) Relație între două sau mai multe cantități, elemente, termeni etc. egali; expresie a acestei relații, scrisă cu ajutorul semnului egal.

Din totdeauna oamenii se simt îndreptățiți să revendice egalitatea ca drept natural, ca lege nescrisă așezată deasupra legilor omenești. În Grecia antică Heraclit a introdus conceptul de jus naturale, un dar divin al creației, o lege eternă ce reprezintă voia Creatorului și nu suportă derogări și modificări.  Filozoful  grec era convins că prin jus naturale omul liber își realizează natura umană. Dar modelul social din Grecia Antică era orânduirea sclavagistă, unde egalitatea între oameni nu putea fi invocată. Comunitățile umane, triburile, cetățile, regatele, imperiile, erau formate din oameni liberi și sclavi, ultimii proveniți dintre prizonierii de război. Nici un filozof din Grecia Antică nu și-a pus problema egalității între cetățenii liberi și sclavi, care nu aveau familie, nu dețineau proprietăți, n-aveau drepturi reglementate de legi, puteau fi vânduți ca orice marfă și chiar uciși. Nici metecii, străini acceptați să exercite diferite meserii, n-aveau drepturi egale cu cetățenii greci. Aristotel, în Etica Nicomahica, se referă la egalitate, dar numai între oameni liberi. Pe sclavi îi numește unelte vii. La recensământul Atenei erau înregistrați numai cetătenii, oamenii liberi repartizați în caste, ierarhizate după importanță. În Sparta toți cei ce își defintivau studiile purtau numele de egali.

Proclamarea egalității între persoane în ceea ce privește demnitatea și respectul cuvenit ființei umane constituie, în prezent, un obiectiv important al unei societăți democratice. Această problemă nu este nouă. Oamenii au încercat, din cele mai vechi timpuri, să justifice necesitatea egalității între persoane și atunci când a fost cazul, să lupte în diferite moduri pentru revendicarea și proclamarea acesteia.

1.2 EGALITATEA – CONCEPT FILOSOFIC/PRINCIPIU CONSTITUȚIONAL

Ținând cont de faptul că există mai multe accepțiuni ale conceptului de egalitate, o definiție unitară este greu de oferit.

1.2.1 Egalitatea – concept filosofic

Din punct de vedere filosofic, conceptul se pretează la abordări multiple. Astfel, problema egalității este abordată de diverse ramuri ale filosofiei: filosofia moralei, filosofia politică, filosofia socială, filosofia religiei, filosofia dreptului etc. Dată fiind această diversitate de abordări posibile, este greu de vorbit despre egalitate ca un concept filosofic unitar.

În filosofia religiei, egalitatea se referă în special la un „tratament„ nepărtinitor în fața judecății divine, pornind de la premisa ca toți suntem egali în fața lui Dumnezeu, că toți am fost creați după chipul si asemănarea Sa, din același lut, iar rasa, genul sau clasa socială nu reprezintă bariere pentru dragostea lui Dumnezeu. În temeiul aceluiași principiu al egalității nu doar că ne bucurăm în egală măsură de dragostea lui Dumnezeu și de răsplată pentru faptele bune, dar si răspundem la fel înaintea Sa pentru faptele noastre.

Cea mai veche concepție despre egalitate este cea creștina și poate fi regăsită în Biblie. Din punct de vedere teologic, toți oamenii sunt egali în fața lui Dumnezeu, au aceeași demnitate, fiind creația lui Dumnezeu. Însa, timp de secole, acesta egalitate a fost considerată ca nefiind din această lume, deoarece se referă la relația dintre oameni și Dumnezeu, și nu la relațiile dintre oameni.

O abordare diferită a ideii de egalitate poate fi găsită în lucrările filozofilor care susțin “legea naturală a lui Dumnezeu”. Filozofii utilitariști (precum John Stuart Mill) au justificat egalitatea între oameni, subliniind capacitatea acestora (aceiași la toți oamenii) de a simți plăcere și durere.

Pentru Immanuel Kant, ideea de egalitate izvorăște din faptul că orice om nu este numai mijloc (instrument) pentru ceva, ci este scop. Kant este astfel un precursor al concepției despre demnitatea persoanei, orice om fiind persoană de la naștere.

Filosofii contemporani spun adesea ca egalitatea politică a oamenilor este legată de ideea de demnitate umană, calitate inalienabilă a fiecărei persoane înzestrate cu rațiune. Idealul de egalitate s-a născut ca o cerință a dreptului natural.

Un text celebru care afirmă egalitatea fundamentală între oameni, în pofida aparentei inegalități în ceea ce privește calitățile lor fizice și intelectuale îi aparține lui Th. Hobbes: 

„ Natura i-a făcut pe oameni atât de egali în privința facultăților trupului și ale minții încât, deși s-ar putea găsi câte un om a cărui forță a trupului sau agerime a minții să fie câteodată în mod evident mai mari decât ale altuia, totuși, atunci când le considerăm pe toate la un loc, diferența dintre un om și un altul nu este atât de însemnată încât cineva să poată cere pentru sine, pe acest temei, vreun beneficiu pe care să nu-l poată la fel de bine pretinde și altcineva. Căci, în ceea ce privește forța trupului, cel mai slab are destulă putere ca să-l omoare pe cel mai puternic fie printr-o uneltire secretă, fie prin unirea cu alții aflați în aceeași primejdie. ” 

1.2.2 Egalitatea ca principiu constituțional

Principiile generale ale dreptului reprezintă o preocupare constantă a doctrinarilor, exprimând cele mai înalte aspirații ale omului: libertatea, egalitatea, dreptatea, unitatea, determinând în același timp existența realității juridice materiale în calitatea lor de premize ale ordinii juridice pozitive. În jurul acestor precepte călăuzitoare ale dreptului se dezvoltă întreaga viață juridică internă și internațională, reprezentând un subiect de maximă rezonanță în gândirea juridică. Polimorfismul principiului constituțional al egalității face extrem de dificilă orice încercare de definire a acestui concept. Indiferent că îl considerăm drept un principiu obiectiv de drept sau un drept subiectiv fundamental, principiul constituțional al egalității se exprimă printr-o serie de valori perechi precum: egalitate strictă/egalitate relativă, egalitate formală/egalitate materială, egalitate în fața legii/egalitate prin lege etc.

În dreptul contemporan doctrina dreptului natural fundamentează drepturile și libertățile omului. Pentru a ilustra citez primul aliniat al preambulului Declarației Universale a Drepturilor Omului care indică „Considerând că recunoașterea demnității inerente tuturor membrilor familiei umane și a drepturilor lor egale și inalienabile constituie fundamentul libertății, dreptății și păcii în lume…” și articolul 1 al Declarației adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948:

„Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul fraternității.”

În marea majoritate a sistemelor juridice cea mai mare parte a drepturilor fundamentale sunt menționate în textul Constituției doar o singură dată, în schimb principiul constituțional al egalității constituie o excepție de la această regulă, el putând fi regăsit în mai multe texte ale legii fundamentale. Această pluralitate de izvoare nu este specifică doar dreptului român, în dreptul constituțional francez principiul constituțional al egalității se descompune într-o multitudine de aplicații particulare astfel încât a fost comparat cu „pilierul unei catedrale”

Întorcându-ne în timp la istoricul dispozițiilor constituționale românești observăm că în dreptul nostru, în mod tradițional, egalitatea a fost considerată mai degrabă ca un drept fundamental a cărui definire impune cu necesitate enumerarea anumitor criterii în funcție de care orice discriminare este interzisă, tradiție pe deplin valorificată de actualul text constituțional.

Principiul egalității are, în dreptul românesc, natura juridică a unui drept subiectiv, însă egalitatea este concepută și sub forma unui principiu obiectiv de drept, deoarece se adresează în egală măsură tuturor autorităților publice precum și tuturor persoanelor private.

Principiul egalității se regăsește și în legislația comunitară, precizându-se obligativitatea respectării acestuia de către statele membrii, instituțiile comunitare neputând adopta în cadrul legislației lor criterii care ar aduce atingere acestui principiu. De asemenea o largă aplicabilitate în cadrul procedurii instituite de Curtea Europeană de Justiție o are principiul nediscriminării, chiar și în cazul în care a fost vorba de un tratament arbitrar și nejustificat între două persoane în cadrul politicii de personal a instituțiilor comunitare.

Principiul egalității de tratament este fundamental nu numai pentru că stă la temelia sistemelor juridice contemporane, ci și pentru rațiuni speciale: legislația Comunității privește, în mod principal, activități și situații economice similare.

Tratatul de la Amsterdam a transformat egalitatea de tratament între bărbați și femei într-un obiectiv al Comunității (art. 2) prin prevederea nevoii de a se elimina inechitatea și a se promova egalitatea între bărbați și femei.

1.2.3 Egalitate/libertate

 „O societate care va pune egalitatea înaintea libertății nu va obține nici una dintre ele. Societatea care pune libertatea înaintea egalității va avea mai mult din ambele.”, spune F. Milton. De aceea egalitatea ca valoare etică este nulă sau chiar negativă în absența libertății.

  Statul democratic se confruntă cu problema asigurării, atât a libertății individuale a cetățenilor, cât și a egalității lor. Problema, de natura filozofică dar și politică, este deschisă, implicând practic modul de realizare a dreptății sociale, respective a asigurării de către societate a șanselor egale de reușită în viață.

Una din cele mai cunoscute și influente teorii politico-juridice este Teoria Contractului Social, ai cărei reprezentanți de seamă au fost englezii J.Locke și T. Hobbes alături de francezul Ch. Montesquieu și J.J. Rousseau. Ideea de bază care se degajă din această teorie este aceea că prin intermediul contractului s-a găsit o formă de asociere care să apere și să garanteze atât persoanele cât și bunurile fiecărui asociat și care să-i permită fiecărui cetățean să-și păstreze libertatea și să afirme egalitatea față de ceilalți.

Este evident că ideea libertății, egalității și demnității umane se materializează în principii fundamentale ale dreptului care guvernează întregul proces legislativ. În acest context, J.J. Rousseau stipulează că procesul guvernării trebuie să se întemeieze pe normele de drept prevăzute în acest Contract social, care să conțină atât drepturi și obligații pentru guvernanți, cât și pentru guvernați, astfel ca principiile justiției și echității să se înfăptuiască după următoarele comandamente: “Nimeni nu trebuie să fie atât de bogat încât să-l poată cumpăra pe altul” și “Nimeni atât de sărac încât să fie silit să se vândă” (J.J. Rousseau)

1.3. EGALITATEA CA VALOARE ETICĂ

Când vorbim despre egalitatea între oameni, nu ne referim la egalitatea lor intelectuală, biologică, estetică, ci la egalitatea lor în fața principiilor și normelor morale și la egalitatea în fața legii, tot așa cum, din punct de vedere religios ne referim la faptul că, în fața lui Dumnezeu, toți suntem egali. Pentru ca o astfel de egalitate să fie posibilă, principiile și normele morale trebuie să fie accesibile ca înțelegere, indiferent de gradul de educație al persoanei și, în același timp, ele trebuie să fie practicabile.

În acest sens, Kant reprezintă un punct de referință, cu teza sa despre oamenii ca scopuri în sine. Oamenii sunt înzestrați cu rațiune, și acest fapt le conferă o valoare intrinsecă, o valoare care nu depinde de poziția lor în societate, de averea, sexul, rasa, etnia din care fac parte.
În interpretarea egalitaristă, toți oamenii au o aceeași valoare intrinsecă egală. Originile acestei teze se găsesc în tradiția iudeo-creștină. În această tradiție, putem ajunge la ideea egalității între oameni în cel puțin două moduri. Primul decurge în felul următor: oamenii au o valoare intrinsecă întrucât sunt creații ale lui Dumnezeu, și sunt creați după chipul și asemănarea lui. Un al doilea argument în favoarea egalității oamenilor pornește de la ideea iubirii divine: oamenii contează pentru că sunt iubiți de Dumnezeu. Și anume, ei sunt iubiți la fel, indiferent de statutul lor social, indiferent de grupul din care fac parte.

Egalitatea este un concept conex cu dreptatea, aparent formele de egalitate ar fi suficiente pentru crearea unui mediu social în care dreptatea să se manifeste deplin.

O teorie foarte interesantă este cea susținută de Rawls, teoria egalității echitabile de șanse (fair equality of opportunity). Această teorie are la bază faptul că Rawls a observat că modul în care este gândită în general egalitatea de șanse, adică reprezentând acea componentă a dreptății care solicită existența unei competiții libere și corecte pentru accesul la oportunitățile disponibile în cantități limitate pentru membrii societății, este unul incomplet. Rawls argumentează în repetate rânduri că este necesar ca șansele de a urma o anumită carieră trebuie să fie deschise tuturor celor care posedă talentele și calitățile necesare, însă totodată arată că acest fapt nu este suficient pentru instituirea unei autentice egalități de șanse din motivul că astfel s-ar permite ca diferențele în ce privește condiția social-economică prealabilă a candidaților să influențeze capacitatea lor de a se pregăti pentru competiția prin care sunt selectați ocupanții unei anumite poziții, și astfel competiția nu s-ar mai desfășura în condițiile egalității de șanse. Intenția sa este aceea de a formula o teorie a egalității de șanse în care, pe de o parte să se respecte principiul după care pozițiile sociale dezirabile să fie acordate candidaților care sunt mai calificați pentru a le ocupa, iar pe de altă parte să se ofere argumente în sprijinul ideii conform căreia oricare individ, indiferent de circumstanțele socio-economice ale vieții sale, ar trebui să aibă acces la posibilitățile de a dobândi calificările care îi vor fi necesare pentru a se bucura de succes în competițiile pentru ocuparea pozițiilor sociale dezirabile.

Din punctul de vedere al asigurării egalității de șanse, dreptatea nu mai implică o uniformizare a status-ului individului, ci abordează situația acestuia ca pe o stare de fapt, propunând pentru depășirea factorilor care determină această stare, și care nu sunt în totalitatea lor controlabili, asigurarea mai degrabă a unui mediu în care șansele de afirmare să fie egale decât asigurarea unei egalități de start. „În numele dreptății, șansele ar trebui să fie egale pentru toți cei care au pregătirea necesară, și este fără îndoială un fapt pozitiv ori de câte ori guvernele se străduiesc să aplice acest principiu al egalității șanselor” . În timp ce instituțiile formale pot garanta fiecăruia un statut social minim, diferențele mari de venituri și avere vor produce mari deosebiri dincolo de acest statut – deosebiri care pot fi la fel de bine moștenite. A trata două persoane în mod egal nu înseamnă a le trata la fel. A asigura egalitatea de șanse înseamnă să iei în considerare contextul specific care influențează persoana în cauză și să permiți fiecarui individ să își folosească întregul potențial, fără a-i impune limitări care nu sunt întotdeauna specifice persoanei sale, ci genului sau categoriei din care face parte. De exemplu, prin egalitate de șanse și de tratament între femei și bărbați se înțelege luarea în considerare a capacităților, nevoilor și aspirațiilor diferite ale persoanelor de sex masculin și, respectiv, feminin și tratamentul egal al acestora.

Astfel, problema egalității economice nu poate fi separată de celelalte tipuri de egalitate, ea depinzând de existența și exercitarea anumitor drepturi. Instituțional, drepturile sunt în sens larg egalitare, pentru că generic toți au posibilitatea exercitării lor; dar asta nu înseamnă că toți vor beneficia în mod egal de exercițiul lor. Respectarea egală a drepturilor individuale este considerată de obicei o valoare independentă de utilitate și egalitate în distribuirea avantajelor.

Consider, date fiind cele de mai sus, că delimitarea dintre sensul de normă etică si acela de principiu de drept al conceptului de egalitate este aproape imposibilă. De fapt cele două sensuri se află într-o relație de dependență. Existența egalității ca normă morală, bazată pe teoria „dreptului natural” si pe ideea creștină de egalitate în fața divinității, are drept consecință existența ei ca normă socială, ca principiu juridic. Cu alte cuvinte egalitatea în drepturi, egalitatea de șanse, nediscriminarea etc. constituie „aplicarea” în domeniul juridic a unui principiu fundamental al eticii.

Egalitatea si pericolul egalitarismului

Egalitatea postulată imperativ de orice societate implică și consecințe negative în ceea ce privește sfera privată a indivizilor. Moderația poate sfârși de multe ori în mediocritate iar egalitatea în egalitarism. Idei care s-au dovedit salutare pentru spațiul public se metamorfozează nu de puține ori, în sfera privată, într-o mediocritate acută impusă majorității în mod subversiv și insesizabil. Egalizarea societății, iar nu egalitatea civică a cetățenilor a fost esența doctrinei comuniste. Proprietățile au fost confiscate sau naționalizate, libertățile civile au fost drastic amputate în numele abolirii oricărei forme de inegalitate. Desființarea claselor sociale avea ca scop egalizarea brutală și nefirească a societății, Proiectul egalitarist comunist este bazat, în mod fundamental, pe ideea controlului autoritar al societății, în numele egalității fiind sacrificată libertatea. Comunismul de tip sovietic nu putea produce o reală bunăstare, în condițiile ignorării celor mai elementare reguli ale pieței libere. De altfel, sistemul privilegiilor a creat importante și contrastante inegalități într-o societate care avea drept obiectiv principal eliminarea „exploatării omului de către om”.

„Contractul social” de tip sovietic era de tip egalitarist, statul asumându-și să le ofere cetățenilor accesul la sistemul educațional, medical, pensii, locuri de muncă, locuințe ieftine etc. în schimbul cedării libertății.

Realizarea unei societăți formate din oameni egali nu doar în sens civic, ci și socio-economic reprezenta principalul obiectiv ideologic, susținut de doctrina comunistă. În realitate, societatea comunistă este una stratificată, existând diferențe de venituri și beneficii sociale în funcție de rezidență (orășenii erau mai bogați decât sătenii), locul de muncă (sectorul industrial și minier oferind cele mai mari câștiguri), sau de apartenența la PCR.  Chiar dacă regimurile comuniste au eșuat în proiectul lor ideologic, nostalgia față de o societate în care ascensorul social părea a funcționa este tot mai prezentă, pe măsură ce inegalitatea este tot mai răspândită, devenind structurală, transformându-se în fundamentul unui nou regim politic.

Conceptul de egalitate a fost perceput si interpretat diferit pe parcursul a diferite epoci istorice și egalitatea ca principiu a fost abordată diferit din perspectiva diverselor doctrine si regimuri politice, de aceea o abordare holistică, o definiție completă sau o teorie indestructibilă asupra egalității nu este posibilă. Astfel, problema egalității rămâne în continuare o preocupare constantă pentru etică, dar si pentru sociologie, filosofie, drept, științele politice etc.

Echitatea, definită ca dreptate, nepărtinire, cinste, înseamnă, înainte de toate, egalitatea membrilor societății în sistemul vieții materiale, fiind un concept cu impact hotărâtor pentru aplicarea în practică a responsabilității sociale, atât în interiorul cât și în afara organizațiilor.

Discriminarea, ca opus al echității, este definită ca fiind practica ilegală de a trata mai puțin favorabil pe unii indivizi în comparație cu alții din cauză că sunt diferiți ca sex, rasă, religie etc.

În fond, negarea egalității conduce la discriminare, fenomen social care va fi tratat în capitolul următor.

CAPITOLUL II – DISCRIMINARE SI TRATAMENT PREFERENTIAL

„A nesocoti o singură ființă înseamnă să nesocotești forțele divine, aducând stricăciuni astfel nu doar acestei ființe, ci, prin ea, întregii lumi.”

Mahatma Gandhi

2.1. CONCEPTUL DE DISCRIMINARE. DEFINITIE, ACCEPTIUNI ALE TERMENULUI, TEORII ALE DISCRIMINARII

Discriminarea reprezintă transpunerea, în comportamente, a unor prejudecăți cu privire la rasa, sexul, religia, etnia etc. altor persoane, considerate „diferite”.

Potențialul discriminator al individului este cu atât mai ridicat cu cât se pot identifica mai multe cauze ale discriminării: eclectismul, intoleranța, mizantropia, subiectivismul, sugestibilitatea, negativismul, susceptibilitatea, vanitatea, vedetismul, victimizarea, cinismul, pesimismul.

Sferele în care discriminarea se poate manifesta sunt multiple si vizează în principal: condiționarea participării la o activitate economică a unei persoane ori a alegerii sau exercitării libere a unei profesii, accesul la serviciile publice administrative sau juridice, de sănătate, la alte servicii, bunuri și facilități, accesul la educație, libertatea de circulație, dreptul la libera alegere a domiciliului si accesul în locurile publice, dreptul la demnitatea personală.

Discriminarea implică să:

• faci diferențe între persoane, grupuri și comunități,

în dezavantajul unora dintre acestea

• excluzi anumite persoane, grupuri și comunități de la activități, beneficii și drepturi conferite de lege

• restricționezi unor persoane, grupuri și comunități

drepturi și libertăți conferite de lege

• tratezi preferențial anumite persoane, grupuri, comunități, în comparație cu altele, acordându-le privilegii primelor și dezavantajându-le pe ultimele.

Diferențele, excluderile, restricționările și tratamentul preferențial aplicate constituie discriminare atunci când:

• sunt puse în practică cu intenția de a avea un impact negativ asupra unei persoane, unui

grup sau unei comunități

• odată cu punerea lor în practică, au drept rezultat un impact negativ asupra unei persoane,

unui grup sau unei comunități.

În sociologie, termenul "discriminare" este tratamentul defavorabil al unui individ sau al unui grup de indivizi bazat pe aparteneța lor la o anumită "clasă" sau "categorie". Discriminarea se referă la comportamentul pe care o persoană, o instituție sau un grup de persoane o au împotriva membrilor respectivei clase sau cateogrii. Poate implica excluderea sau limitarea accesului membrilor grupului de persoane discriminat de la exercițiul anumitor drepturi și șanse care altfel sunt disponibile celorlalte grupuri sociale. Filosofii morali l-au definit ca fiind un tratament sau o atenție defavorabilă . Aceasta este o definiție comparativă. Un individ nu trebuie neapărat să fie lezat pentru a fi discriminat. El sau ea, trebuie doar să fie tratați mai rău decât alții pentru anumite motive arbitrare, pentru a fi discriminați. Ca exemplu, dacă cineva decide să doneze pentru a ajuta copiii orfani, dar decide să doneze mai puțin, să spunem, pentru un copil negru dintr-o atitudine rasistă, donatorul va acționa în mod discriminatoriu, chiar dacă îi ajută cu bani.

Nu orice tratament incorect aplicat unei persoane poate fi numit discriminare. Dacă refuzăm să angajăm o persoană competentă dintr-o greșeală de evaluare, sau pentru că ne amintește de o persoană pe care o antipatizăm, sau fiindcă suntem furioși și căutăm pe cineva pe care să ne descărcăm nervii, aceste acțiuni dovedesc incompetență și / sau lipsă de auto-control și pot fi considerate incorecte moral, dar nu reprezintă acțiuni de discriminare.

Discriminarea se referă strict la judecarea unui individ prin prisma categoriei sociale mai largi cu care îl identificăm.

Testul semnificației culturale (Lawrence) definește o acțiune ca fiind discriminatorie atunci când ea este înțeleasă de comunitate ca fiind motivată rasial sau de apartenența indivizilor la categorii sociale irelevante, indiferent de justificările concrete invocate de autorii acțiunii respective.

Pentru a înțelege implicațiile discriminării si caracterul său fundamental, nu trebuie ocolite semnificațiile care au fost acordate conceptului de către diversi autori.

Teoria echității sociale – Adams, 1965 – ne arată că ființele umane nu sunt atente doar la volumul și calitatea recompensei și pedepsei, a câștigurilor și pierderilor în sine, ci le compară mereu cu ale celorlalți. Comparația duce la împărțirea indivizilor în grupuri, ceea ce generează discriminare. Teoria atribuțională. Efectul bias-urilor – Shelley E. Taylor, 1994 – insistă asupra convingerii „optimiste” că ratările noastre se datorează ghinionului iar succesele numai nouă. În același timp, ratările celorlalți sunt datorate trăsăturilor lor interne (lene, prostie), pe când succesele, factorilor externi (noroc, ajutorul celorlalți). De aici apar stereotipuri și prejudecăți care au ca finalitate discriminarea. Teoria personalității autoritare – Th. Adorno, 1950 – afirmă că orice formă de autoritarism se caracterizează printr-un stil de gândire dogmatic, schematic și rigid, opac la argumente ce susțin contrariul, rezultând predispoziția pentru prejudecăți și discriminare.

Una dintre vechile teorii aducea un punct de susținere pentru relațiile intergrupale. Este vorba despre Ipoteza contactului – G.W. Allport, 1954 – care spune despre contactul intergrupal că acesta elimină sau reduce prejudecățile și ostilitățile dintre grupuri. Această ipoteză a fost validată și de alți cercetători, care consideră că trebuie să fie îndeplinite anumite condiții de prestigiu și putere pentru ca teoria să aibă eficiență antidiscriminare, și anume: contactul trebuie să fie orientat spre atingerea unor obiective comune grupurilor în cauză (cooperare), să fie sistematic și de durată iar relațiile intergrupale trebuie încurajate și susținute de autoritățile oficiale, inclusiv printr-un cadru juridic care să avantajeze toleranța.

Asa cum apreciază Milton Friedman (1995) există reale probleme în definirea si interpretarea discriminării. Un om care practică discriminarea plăteste prețul atitudinii sale. Este foarte greu să vezi că discriminarea poate avea orice altă semnificație, că este o chestiune de „gust” al unora, pe care alții nu-l împărtăsesc. 

Pentru Malcom Payne (1997) discriminarea „înseamnă să identifici indivizi si grupuri cu anumite caracteristici si să-i tratezi mai puțin bine decât oamenii sau grupurile cu caracteristici convențional evaluate”. 

G. A. Cole (1990) defineste discriminarea ca fiind „practică ilegală de a trata mai puțin favorabil pe unii indivizi în comparație cu alții din cauză că sunt diferiți ca sex, rasă, religie, etc”. 

La S. Chelcea (1981) aspectul legal sau practica nu apar atât de necesare în definirea discriminării care se prezintă mai degrabă ca „tratament diferențiat favorabil sau nefavorabil al indivizilor care au aceleasi calități, dar aparțin anumitor grupuri sociale, etnice sau religioase”. 

Definițiile precedente par a sublinia un aspect pe care ni-l dezvăluie si Michael Banton (1998): cuvântul devine mai util atunci când i se atasează un adjectiv care să specifice criteriul discriminării, de pildă sexul, rasa, religia. Acest lucru nu înseamnă că este lipsit de sens să se vorbească despre discriminare în general. 

La întrebarea „ce este discriminarea?” autorul citat propune următoarea definiție: „tratament diferențiat pe temeiul sexului, religiei, originii etnice, etc.” (Banton), ce funcționează mai degrabă ca o definiție orientativă, decât ca o expresie a „esenței discriminării”. 

Această abordare merită a fi luată în considerație. Descriind o situație de fapt, este dificil a oferi un răspuns general – valabil pentru orice context în care poate apărea o problemă ca discriminarea. 

În încercarea de a aborda problematica discriminării s-a eliminat pe cât posibil prezentarea unor argumente si contraargumente morale si general filosofice asupra legitimității sau lipsei de legitimitate a discriminării si s-a subscris la o definiție pur obiectivă a discriminării. Banton susține așadar ideea că discriminarea nu ar fi implicit un fenomen ilegal sau imoral: „cel mai bine este ca discriminarea să fie definită obiectiv, ca tratament diferențiat, si să se cerceteze separat dacă ea este ilegală sau morală.” 

Căutând criteriile după care o acțiune este sau nu discriminatorie, trebuie stabilite ca repere prevederile legii, amintind în acelasi timp că actele discriminatorii nu se petrec izolat; ele sunt părți ale unor modele de comportament față de femei, bărbați, oameni cu handicap, etc, variind în mare măsură de la o cultură la alta. 

2.2. TIPOLOGIA DISCRIMINĂRII

2.21. Tipuri de discriminare

În literatura de specialitate, cea mai comună clasificare pe care o întâlnim împarte tipurile de discriminare în directă si indirectă.

DISCRIMINARE DIRECTĂ—survine când o persoană beneficiază de un tratament mai puțin favorabil decât o altă persoană care a fost, este sau ar putea fi într-o situație compatibilă, pe baza oricărui criteriu de discriminare prevăzut de legislația în vigoare. Discriminarea directă apare atunci când un individ este discriminat în urma informațiilor pe care organizația le primește despre el personal. Discriminări directe sunt acele situații în care este aplicat tratament diferit unor persoane, grupuri sau comunități diferite, aflate însă în situații similare sau comparabile, tratament care are un impact negativ asupra unora dintre ele, dezavantajându-le.

DISCRIMINARE INDIRECTĂ— survine atunci când o prevedere, un criteriu, o practică aparent neutră dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute de legislația în vigoare, cu excepția cazurilor în care aceste prevederi, criterii sau prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim , iar metodele de atingere ale acelui scop sunt necesare și adecvate. Discriminarea indirectă apare atunci când criteriile de alocare ale resurselor stabilite de organizație au consecințe discriminatorii, în virtutea compoziției sociale a populației, fără ca respectivele criterii să fie explicit discriminatorii. Așadar vorbim de discriminare indirectă în situația în care un criteriu sau o practică, care sunt în aparență neutre și fără potențial discriminatoriu, dezavantajează, în realitate, anumite persoane, prin comparație cu alte persoane, având un impact negativ disproporționat asupra unui grup.

Nu există o situație de discriminare indirectă în cazul în carerespectivele prevederi, criterii sau practici sunt justificate în mod obiectiv, sunt dictate de un scop legitim, scop care ajunge să fie dus la îndeplinire prin mijloace adecvate și necesare.

Discriminarea indirectă nu a fost inițial prevăzută în legislația comunitară. Conceptul de discriminare indirectă a apărut mai târziu, prin intermediul jurisprudenței Curții Europene de Justiție.

Discriminarea indirectă este mai subtilă și mai dificil de identificat, tocmai pentru că situația cu potențial discriminatoriu nu îndeplinește condițiile pentru a fi discriminare directă însă, de fapt, produce efecte negative evidente asupra persoanei în cauza, pentru care creează un dezavantaj. Prevederea, criteriul sau practica sunt, aparent, aplicate în mod egal tuturor, însă ceea ce este important în aceste cazuri este tocmai efectul acestora: de a exclude/limita accesul unor grupuri de persoane la drepturi sau beneficii legal conferite. În pofida aparenței de neutralitate, acestea produc un dezavantaj pentru un grup specific.

2.2.2. Forme ale discriminării

Așa cum am mai precizat, comportamentele discriminatorii pot lua multiple si diverse forme, dar toate implică o anume formă de excludere sau respingere sau de tratament inegal.

Astfel se vorbește de:

Discriminarea rasială . Aceasta presupune tratarea diferențiată a indivizilor în funcție de rasă. Aceasta a fost politica oficială a guvernului în mai multe țări, precum Africa de Sud în epoca apartheid, și Statele Unite ale Americii, înaintea Războiului de Secesiune. Încă din timpul Războiului Civil American, termenul de "discriminare", în general, a evoluat în limba engleză americană fiind utilizat ca si tratament defavorabil al unui individ – termenul referindu-se inițial numai la înțelesul de rasă, mai târziu generalizându-se ca membru într-un anumit grup social sau categorie socială nedorită. Această formă de discriminare a avut de-a lungul istoriei cea mai mare amploare, iar manifestările împotriva discriminării rasiale au fost pe măsură. Câteva aspecte semnificative din lupta împotriva discriminării rasiale se regăsesc în capitolul următor.

Discriminarea în funcție de sex. Deși sexismul se referă la credințele și atitudinile în raport cu sexul unei persoane, astfel de convingeri și atitudini sunt de natură socială și în mod normal nu au consecințe juridice. Discriminarea sexuală, pe de altă parte, poate avea consecințe juridice. Deși ceea ce constituie o discriminare bazată pe sex variază între țări, esența este că aceasta este o acțiune ostilă inițiată de o persoană împotriva altei persoane, acțiune care nu ar fi avut loc dacă persoana ar fi de alt sex. Discriminarea de această natură, în anumite circumstanțe, este ilegală în multe țări. Discriminarea sexuală poate apărea în diferite contexte. De exemplu, un angajat poate fi discriminat prin a-i pune întrebări discriminatorii în timpul unui interviu de angajare, sau pentru că un angajator nu angajează, nu promovează sau concediază pe nedrept un angajat pe baza de sex, sau angajatorii plătesc inegal în funcție de sex. În domeniul educațional s-ar putea susține că un student a fost exclus de la o instituție de învățământ, program, șansă, împrumut, grup de studenți, burse pe motiv ca ar fi băiat sau fată. În domeniul imobiliar o persoană ar putea fi refuzată la negocierile pentru închirierea unei locuințe sau obținerea unui împrumut datorită sexului. Un alt cadru în care au existat discriminări de sex este cel bancar; de exemplu, în cazul în care cuiva îi este refuzat un credit sau îi sunt oferite condiții de împrumut inegale în funcție de sex. Social, diferențele sexuale au fost folosite pentru a justifica roluri diferite pentru bărbați și femei, în unele cazuri dând naștere pretențiilor de rol principal și secundar. Deși există presupuse diferențe non-fizice între bărbați și femei, vom găsi doar o minusculă minoritate de caracteristici în care există diferențe psihologice constante între bărbați și femei, și acestea se referă direct la experiențele întemeiate pe diferența biologică. Cu toate acestea, există unele diferențe psihologice în ceea ce privește modul în care problemele sunt tratate, percepțiile și reacțiile emoționale ale fiecărui sex. Discriminarea, de obicei, urmează stereotipurilor de sex deținute de o societate.

Discriminare în funcție de limba vorbită. Diversitatea de limbă este protejată și respectată de către majoritatea țărilor pentru valoarea diversității culturale. Cu toate acestea, oamenii sunt uneori supuși unui tratament diferit, deoarece limba lor preferată este asociată cu un anumit grup, de clasă sau categorie. Frecvent, limba preferată este doar un alt atribut de separare a unui grup etnic. Există discriminare în cazul în care nu există tratament defavorabil față de o persoană sau un grup de oameni care vorbesc o anumită limbă sau dialect. Discriminarea de limbă este adesea etichetată ca linguicism sau logocism. Prin unele politici anti-discriminare se fac eforturi de a acomoda persoanele care vorbesc limbi diferite sau nu pot avea o influență în țara lor cu o altă limba predominantă sau "oficială".

Discriminarea pe bază de vârstă. Se manifestă printr-o preferință a firmelor de a angaja cu predilecție proaspăt absolvenți, care acceptă un salariu mic în pofida volumului de muncă mare, pentru că altfel nu pot acumula experienta necesară. De asemenea, există o reticență a firmelor în a angaja persoane cu vârste peste 40, persoane despre care se consideră că s-ar acomoda mai greu valorilor firmei și despre care se știe că au așteptări mai mari din punct de vedere salarial sau sunt mai puțin interesate de a lucra ore suplimentare.

Discriminarea persoanelor cu handicap. Discriminarea împotriva persoanelor cu handicap în favoarea persoanelor care nu sunt se numește ableism sau disablism. Discriminarea celor cu handicap, tratează persoanele fără handicap ca standard de "viață normală", rezultate în locuri publice și private și servicii, educație și asistență socială care sunt construite pentru a servi "standard" de oameni, cu excepția celor cu diverse handicapuri.

Discriminarea religioasă. Discriminare religioasă este evaluarea sau tratarea unei persoane sau a unui grup diferit din cauza convingerilor lor religioase. De exemplu, populația creștină indigenă din Balcani (cunoscută sub numele de "rayah" sau "turma protejată") a trăit sub guvernarea Imperiului Otoman . Cuvântul acesta este uneori tradus ca „vite”, mai degrabă decât „turmă”, pentru a sublinia statutul inferior al rayah.  Creștinii au fost obligați să plătească impozite mai mari decât musulmanii, precum și forțați să plătească un impozit de sânge prin care băieții de șapte ani erau luați de la familiile lor și prin forță convertiți la islam. 

Acestea nu sunt decat o parte din multiplele forme pe care fenomenul discriminării poate să le îmbrace. În multitudinea si diversitatea problemelor din contemporaneitate, discriminarea este înfățisată adesea ca o realitate care a atins si atinge situații limită, violente chiar, la nivelul societății si al individului. Fie că este vorba de diferența de sex, de vârstă, de rasă, de situație materială, de acces la informație si chiar la adevăr, toate formele pe care le poate dezvolta diferența, transformată într-un motiv al excluderii lezează condiția umană. 

Legislația română în vigoare integrează toate criteriile de discriminare prevăzute în directivele europene și cuprinde, pe lângă acestea, și alte potențiale criterii de discriminare.

Criterii de discriminare prevăzute în legislația română:

• Rasă

• Naționalitate

• Etnie

• Limbă

• Religie

• Categorie socială

• Sex

• Orientare sexuală

• Vârstă

• Handicap

• Boală cronică necontagioasă

• Infectare HIV

• Apartenență la o categorie defavorizată

Discriminarea este un concept care exprimă ceva negativ, concept mai degrabă solidar cu perspectiva etică. Vorbim mereu despre un act negativ – discriminarea – care nu există în dicționarul vreunei limbi în varianta sa pozitivă altfel decât prin negarea actului negativ – nediscriminarea. Aici îl putem parafraza pe Erich Fromm, dacă facem următoarea aserțiune: a vorbi despre nediscriminare presupune existența discriminării; drept pentru care avem nevoie de „criterii universale” cu privire la semnificația nediscriminării.

2.3. DISCRIMINARE/TRATAMENT PREFERENȚIAL

Tratamentul preferențial nu este condiționat de ideea de dreptate, ci mai degrabă de imperativul eficientizării activității, iar din acest punct de vedere tipul de tratament în discuție excede noțiunii de dreptate, deoarece acest tratament nu vizează argumentarea unui anumit tip comportamental care să se raporteze la noțiuni normative de egalitate. Așadar „tratamentul preferențial nu este neapărat foarte incorect, și poate fi apărat nu de ideea de dreptate, ci de considerente de utilitate socială”. Concepțiile utilitariste nu acordă egalității o valoare intrinsecă, ci admit alte valori, a căror promovare sau apărare poate necesita acceptarea unei posibile inegalități. Indivizii au interese și nevoi diverse; interese care sunt avute în vedere o singură dată, dar a căror valoare este relativă, unele putând fi considerate mai importante decât altele. 

Tratamentul preferențial sau discriminarea pozitivă constituie termini de acțiune afirmativă utilizați în aplicarea egalității de șanse. Aceste modalități de corectare a nedreptății sunt aplicate mai ales prin asigurarea unor locuri speciale la concursurile pentru diferite forme de învățământ la care grupurile marginalizate au avut și au un acces redus la educație, profesii, sau prin locuri de muncă special destinate în profesii greu accesibile celor nedreptățiți istoric prin apartenența la o anumită categorie.

În România astfel de politici de corectare a nedreptății au fost aplicate până acum destul de redus, aproape exclusiv în educație și preponderent pentru rromi.

Tratamentele preferențiale au o justificare de tip deontologist: corectarea unei nedreptăți produse în trecut și una de tip consecințialist: șansele egale la educație și la locul de muncă duc la creșterea numărului de competitori și la autoafirmarea celor ținuți la niveluri reduse ale accesului în educație și pe piața forței de muncă.

2.4. STRATEGII DE COMBATERE A DISCRIMINĂRII

Perpetuarea discriminării în societățile democratice europene este o realitate care produce mari îngrijorări și tensiuni, îndeosebi din cauza atitudinii de respingere (mai mult sau mai puțin mascate) din partea populației majoritare.

Discriminarea, un fenomen ale cărui efecte sunt și pozitive în proporție de 15%, nu poate fi destructurat cu ușurință.

Psihologia tuturor timpurilor a constatat fără putință de tăgadă cum constrângerile nu aduc efectele dorite pe termen mediu și lung, și aceasta în cazul copiilor dar cu atât mai mult în ceea ce îi privește pe adulți.

Astfel, problema eradicării discriminării reprezintă o preocupare de nivel mondial.

La nivel european, sau dezvoltat diverse strategii de combatere a discriminării. Asemenea adoptării unor măsuri de informare a opiniei publice cu privire la drepturile sale, abordarea temeinică a discriminării înseamnă a recunoaște faptul că diversitatea trebuie nu numai să fie instituită, ci și promovată. Astfel se desfășoară constant campanii împotriva discriminării , au luat ființă organisme speciale, comitete și comisii, la nivel european, care au menirea de a promova egalitatea de șanse și de a monitoriza modul de aplicare a legislației în privința problemelor de discriminare. Din punct de vedere al legislației în domeniu, aceasta este complexă si are în vedere eradicarea tutror formelor de discriminare la nivelul Uniunii europene.

UE și statele membre joacă roluri esențiale, complementare, în furnizarea unor politici și acțiuni solide în domeniul egalității.

Directivele privind egalitatea au reprezentat o contribuție-cheie la nivel european. Statelor membre le revine responsabilitatea de a le transpune integral în legislația națională, adaptându-le astfel încât să corespundă realităților naționale. Mai multe țări se situează peste și dincolo de standardele minime. Dar o acțiune de success în combaterea discriminării este posibilă numai în condițiile unei cooperări eficiente între statele membre, societatea civilă, sindicate etc.

În România, abordarea problematicii discriminării în întreaga ei complexitate este așteptată, abordările existente fiind doar punctuale. Preocupările în domeniu sunt tot mai vizibile. Principalul act legislativ în domeniul discriminării în țara noastră este OG 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în martie 2014, care poate fi consultată în anexă la prezenta lucrare.

S-au constituit si în România numeroase organisme, comisii, comitete, organizații guvernamentale si non-guvernamentale, care îsi desfășoară activitatea în domeniul discriminarii. Acestea sunt garanți ai respectării si aplicării principiului nediscriminarii, în conformitate cu legislatia internă în vigoare si cu documentele internationale la care Romania este parte.  Aceste organisme exercita atribuții în următoarele domenii:

• Prevenirea faptelor de discriminare prin realizarea de campanii de informare, de constientizare privind drepturile omului, efectele discriminarii, principiul egalitatii, cursuri de formare, de informare, proiecte si programe la nivel local, regional si national, realizarea de studii, rapoarte etc
• Medierea faptelor de discriminare a partilor implicate în cazuri de discriminare.
• Investigarea, constatarea si sancționarea faptelor de discriminare. 
• Monitorizarea cazurilor de discriminare în urma constatării unor cazuri de discriminare, prin supravegherea ulterioara a partilor implicate.
• Acordarea de asistenta de specialitate victimelor discriminarii 

Însă drumul spre o societate tolerantă, cu adevărat liberă de orice formă de discriminare, în care egalitatea de sanse este promovată si aplicată în toate domeniile, este unul lung si anevoios. Acesta presupune schimbarea atitudinii în fața diversității, acceptarea a ceea ce este „diferit”, toleranță si respect reciproc.

Schimbările atitudinale reprezintă așadar esența unei societăți democratice, un demers îndelungat dar de profunzime.

CAPITOLUL III – PLEDOARII ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII

„Pentru a fi liber nu este suficient să te eliberezi de lanțuri, trebuie să respecți și să susții și libertatea altora”

Nelson Mandela

Așa cum am subliniat în capitolul precedent lupta împotriva discriminărilor de orice fel trebuie întemeiată pe schimbarea de atitudini, pe cultivarea toleranței si respectului reciproc, pe afirmarea principiilor egalității și demnității umane. Drumul spre o lume liberă de prejudecăți si discriminare este unul lung si anevoios.

De-a lungul istoriei umanității s-au afirmat câteva personalități puternice, care au acționat în acest sens, au depășit orice obstacole, și-au pus viața în pericol, pentru a face lumea mai bună. S-au impus pentru respectarea drepturilor omului, consolidând astfel principiul democrației, reușind să schimbe atitudini și mentalități. În cele ce urmează voi prezenta câteva frânturi din lupta împotrivirii discriminării a patru personalități marcante: Abraham Lincoln, Martin Luther, Maica Theresa si Nelson Mandela.

Ce au în comun cei patru? Toți au luptat împotriva mentalităților și prejudecăților, reușind să cristalizeze în jurul lor mari mișcări de mase populare, reușind așadar o schimbare de atitudine în rândul grupurilor în cadrul cărora au activat. Deși comportamentele discriminatorii vizate de ei au fost diferite, țelul lor a fost același: combaterea discriminării, promovarea păcii, toleranței, respectului, demnității șI libertății indivizilor. Trei dintre ei (Martin Luther, Maica Theresa si Nelson Mandela) au obținut Premiul Nobel pentru pace.

3.1. ABRAHAM LINCOLN

„Libertatea nu este dreptul de a face ceea ce vrem, ci ceea ce se cuvine.”

Abraham Lincoln, al 16-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, s-a născut într-o familie săracă, din părinți analfabeți și s-a ridicat prin munca proprie, prin perseverență si efort asiduu.

Lincoln a fost supranumit “Honest Abe” (i.e. “Abe cel cinstit”) – datorită corectitudinii si integrității sale – si “The Great Emancipator” (i.e. “Marele Eliberator”) – deoarece a eliberat pentru totdeauna afro-americanii din lanțurile sclaviei.

A fost în stare să mențină unită o națiune divizată (statele din Nord si cele din Sud), într-o perioadă foarte dificilă (dupa Războiul de Secesiune).

A condus statele din Nord în Războiul Civil, obținând victoria împotriva statelor din Sud, ceea ce a condus la abolirea sclaviei.

A favorizat modernizarea economică, afacerile, băncile, îmbunătățirile interne (mai ales căile ferate) si a încurajat urbanizarea.

Membru al Partidului Republican, prin acțiunile sale, Lincoln redefinește sistemul de guvernământ american ca o democrație națională, întemeiată pe consimțământul cetățenilor și responsabilă în fața lor, nu doar o simplă confederație sau federație de state suverane.

Cea mai importantă armă pe care a folosit-o Lincoln, de altfel si toate prsonalitățile marcante care sunt subiectul acestui capitol, este cuvântul. Este singura armă care poate acționa direct în conștiința maselor populare, schimbând mentalități și atitudini.

Discursurile sale sunt așadar memorabile :

“Casa Divizata” – în care prezintă pericolul desfacerii Uniunii datorită sclaviei, discurs ce a declanșat cele 7 Dezbateri Lincoln-Douglas – cele mai celebre din istoria SUA

Discursul de la Gettysburg (în care a definit războiul ca un efort dedicat libertății oamenilor)

Cuvântarea de la Peonia, în care își definește concepția despre fenomenul sclaviei

Proclamația de Emancipare din 1863, prin care a interzis sclavia. Reprezintă și un avertisment cu privire la provocările politice și sociale ce vor urma după abolirea sclaviei – integrarea foștilor sclavi și a urmașilor acestora în societatea americană, acceptarea afro-americanilor ca cetățeni cu drepturi depline.

În Cuvântarea de la Peonia, devenita celebra (4 oct. 1854), L. și-a afirmat poziția în problema sclaviei: „Eu urăsc sclavia pentru că sclavia este în sine o monstruoasă nedreptate. O urăsc pentru că priveaăa republicanismul nostru de îndreptatita sa influență în lume […], silește pe prietenii convinși ai libertății să se îndoiască de sinceritatea noastră. Si mai ales pentru că sclavia silește pe atâția oameni cu adevărat buni dintre noi să se afle în război deschis cu însăși principiile fundamentale ale libertății cetățenești.”

„Oricând aud pe cineva pledând pentru sclavie, simt un impuls puternic să o văd încercată pe el personal", este una dintre replicile celebre ale lui Lincoln, prin care și-a arătat dezaprobarea față de privarea de libertate prin sclavie.

3.2. MARTIN LUTHER

„A venit vremea să ieșim din prăpastia întunecată a segregării rasiale și să purcedem pe drumul strălucitor al dreptății pentru toate rasele. A venit vremea să ne salvăm națiunea din nisipurile mișcătoare ale nedreptăților rasiale în care s-a scufundat și să o ridicăm pe culmile solide ale fraternității.”

Spații separate pentru negri în cinematografe, locuri în spatele autobuzului, soldați care păzesc elevii pe drumul spre școală aproape de necrezut că de la aceste evenimente petrecute în Statele Unite s-au scurs doar aproximativ 50 de ani. 

Lupta împotriva acestor nedreptăți și pentru dobândirea de drepturi egale pentru negri este fundalul pe care și-a petrecut scurta viață Dr. Martin Luther King Jr. Începutul acestei mișcări este considerat de mulți a fi boicotul autobuzelor de la Montgomery (1955). Acest boicot este un exemplu elocvent în ceea ce privește succesul unei acțiuni încununate de succes: prin fantezie, creativitate, disciplină și spirit organizatoric s-a putut în sfârșit depăși principiul segregației din autobuze. La circa un an de la începerea boicotului, Curtea Supermă din SUA a declarat segregarea ca fiind o măsură neconstituțională.

Punctul culminant al mișcării pentru drepturi civile a fost Marșul spre Washington (1963), la care au participat 250.000 de persoane. 
În fața Lincoln Memorial, Martin Luther King și-a ținut celebrul discurs "I Have a Dream" („Am un vis”)

Avea numai 35 de ani când a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace, devenind atunci cea mai tânără persoană care câștiga acest titlu. Martin Luther King Jr. a fost unul dintre cei mai importanți susținători americani ai drepturilor oamenilor, militând pentru eliminarea segregării rasiale. Pe 4 aprilie 1968, la doar 39 de ani, el moare asasinat, însă rămâne în memoria unei lumi întregi ca un simbol pentru lupta împotriva segregării rasiale.

Pentru a înțelege semnificația luptei împotriva discriminării rasiale dusă de Luther mai elocvent decât orice prezentare este propriul discurs. Iată traducerea în limba română a discursului „I have a dream”:

„Mă bucur să iau parte astăzi cu voi la un eveniment considerat a fi cea mai mare demonstrație pentru pace din istoria națiunii noastre. Acum o sută de ani, un mare american, în a cărui umbră ne-am adunat noi astăzi, semna proclamația de emancipare. Aceasta a venit ca zorii fericiți ai unei zile răsărite după o lungă noapte de prizonierat. Cu toate acestea, nici după o sută de ani negrii nu sunt liberi. O sută de ani mai târziu, viața negrilor suferă în continuare de pe urma cătușelor segregării rasiale și a lanțurilor grele ale discriminării. O sută de ani mai târziu, negrii se află tot la marginea societății americane, fiind exilați în propria lor țară.

Am venit astăzi aici pentru a dramatiza o situație rușinoasă. Am venit oarecum în capitala țării noastre pentru a încasa un cec. Când arhtecții republicii noastre au scris marile cuvinte ale Constituției și ale Declarației de Independență, ei au semnat o poliță pe care a fi trebuit ca toți americanii să o poată încasa. Această poliță garanta tuturor oamenilor — atât albilor, cât și negrilor, în egală măsur㠗 drepturile nestrămutate de a trăi fericiți și în libertate. Se poate însă observa cu ușurință astăzi că America nu și-a onorat promisiunile în ceea ce-i privește pe cetățenii de culoare. În loc să-și îndeplinească obligațiile cele sfinte, America a oferit negrilor un cec fără acoperire. Refuzăm să credem totuși că n-a mai rămas nimic în seifurile de ocazii ale țării acesteia.

Am venit astăzi așadar să ne încasăm cecul, acest cec care ne va deschide accesul către bogățiile libertății și ale securității garantate de dreptate. Am venit în acest loc neobișnuit pentru a aminti Americii de urgența imediată pe care o presupune ziua de astăzi. Nu este vreme acum să ne permitem luxul să ne "liniștim" sau să înghițim calmantele unui progres lent și treptat. A venit vremea să transformăm promisiunile democrației în realitate. A venit vremea să ieșim din prăpastia întunecată a segregării rasiale și să purcedem pe drumul strălucitor al dreptății pentru toate rasele. A venit vremea să ne salvăm națiunea din nisipurile mișcătoare ale nedreptăților rasiale în care s-a scufundat și să o ridicăm pe culmile solide ale fraternității. A venit vremea ca toți copiii lui Dumnezeu să trăiască realitatea dreptății. Ar fi fatal pentru această națiune să nu ia la cunoștință caracterul urgent al situației curente. Această vară fierbinte a nemulțumirilor justificate ale negrilor nu se va sfârși până când nu va fi venit proaspăta toamnă a libertății și dreptății.

1963 nu este sfârșitul ci începutul. Cine speră că negrii se vor fi mulțumit acum când s-au mai eliberat de presiune, va avea o surpriză urâtă atunci când va constata că națiunea urmează același drum ca mai înainte. America nu va cunoaște liniște până ce negrilor nu se vor bucura de deplinătatea drepturilor civile. Vârtejul revoltei va zgudui în continuare temeliile națiunii noastre până cât va veni ziua senină a dreptății. Și trebuie să spun poporului meu care se află pe pragul tocit al ușii care duce spre palatul dreptății, că atâta vreme cât vom încerca să ne câștigăm locul de drept nu trebuie să ne facem vinovați de nici un comportament nedrept.

Să nu ne lăsăm ispitiți să bem din paharul amar al urii pentru a ne stinge setea de libertate. Trebuie să ne ducem mereu lupta la nivelul superior al demnității și disciplinei. Nu trebuie să lăsăm să ne cadă acest protest creator în prăpastiile violenței fizice. Trebuie să ne ridicăm mereu pe acele culmi maiestuoase de unde să putem răspunde actelor de violență fizică cu puterea sufletului nostru. Acest nou și minunat spirit revoluționar care a cuprins comunitatea negrilor nu trebuie să ne facă să ne pierdem încrederea în toți albii. Pentru că mulți dintre frații noștri albi -— și acest lucru o dovedește prezența lor astăzi -— și-au dat seama că viitorul lor este stâns împletit cu al nostru. Ei și-au dat seama că libertățile lor nu pot fi despărțite de libertățile noastre. Nu putem mărșălui de unii singuri. Și dacă e să mărșăluim, trebuie să ne obligăm să nu întrerupem niciodată acest marș. Nu ne mai putem întoarce.

Există oameni care îi întreabă pe cei devotați drepturilor civile: "Când veți fi satisfăcuți pe deplin?" Nu vom fi niciodată satisfăcuți pe deplin atâta vreme cât negrii vor mai cădea victime brutalității înfiorătoare a poliției. Nu ne putem declara satisfăcuți atâta vreme cât trupurile noastre obosite nu vor găsi un loc să se odihnească în motelurile de pe șosele și în hotelurile din marile orașe. Nu ne putem declara satisfăcuți atâta vreme cât libertatea de deplasare a negrilor va fi limitată doar la mutarea dintr-un ghetou mai mic într-unul mai mare. Nu ne putem declara satisfăcuți atâta vreme cât copiii noștri vor fi privați de libertate și demnitate prin semne pe care stă scris: "Doar pentru albi". Nu ne putem declara satisfăcuți atâta vreme cât negrii din Mississippi nu vor obține drept de vot, iar negri din New York nu vor avea pe cineva pe care într-adevăr să vrea să îl aleagă. Nu, nu ne vom declara satisfăcuți decât când drepturile vor curge ca apa iar dreptatea cu puterea unui fluviu măreț.

Știu că unii dintre voi au venit astăzi aici pentru că sunt nefericiți și au multe nevoi. Unii dintre voi au venit direct din strânsoarea celulelor din închisoare. Unii dintre voi au venit din regiuni în care sunteți urmăriți de brutalitatea poliției pentru că vă cereți dreptul la libertate. Voi sunteți veteranii suferințelor creatoare. Continuați tot așa și aveți încredere că aceste suferințe nemeritate vă vor elibera. Întoarceți-vă în Mississippi, în Georgia, în Louisiana, în mahalalele și ghetourile din marile orașe din Nord cu conștiința că situația de acum poate și va fi schimbată. Nu vă complaceți în disperare.

Vă spun astăzi, prieteni, că, în ciuda dificultăților de azi și de mâine, am un vis. Este un vis al cărui rădăcini sunt adânc ancorate în visul american. Am un vis, și anume că într-o bună zi această națiune se va ridica și va trăi conform adevăratului sens al credințelor sale: ,acest adevăr este de la sine înțeles pentru noi: toți oamenii sunt egali.' Am un vis, și anume că într-o bună zi, pe dealurile roșii din Georgia, fii foștilor sclavi și fii foștilor proprietari de sclavi vor putea să se așeze împreună la masa fraternității. Am un vis, că într-o bună zi chiar și statul Mississippi, un stat care lâncezește în fierbințeala nedreptății și oprimării, se va transforma într-o oază a libertății și dreptății. Am un vis, că cei patru copii ai mei vor trăi într-o bună zi într-o națiune în care nu vor mai fi judecați după culoarea pielii lor, ci după caracterul lor. Am astăzi un vis… Am un vis, că într-o bună zi în Alabama, statul cu rasiștii aceia răi, cu guvernatorul său, din a cărui gură au ieșit cuvinte precum "intervenție" și "anularea integrării rasiale" …, că într-o bună zi chiar și acolo, în Alabama, băiețeii și fetițele de culoare își vor da mâna cu băiețeii și fetițele albe, ca frații și surorile. Am un vis, că într-o bună zi fiecare vale se va înălța și fiecare munte se va apleca. Locurile cu gropi vor fi netezite, la fel și cele denivelate. Iar splendoarea lui Dumnezeu ni se va revela, ca tot ce e din carne să o vadă.

Aceasta este credința noastră. Și cu această credință mă voi întoarce în Sud. Această credință mă va motiva să scot din muntele disperării o piatră a speranței. Această credință ne va motiva să transformăm inechitățile exagerate din sânul națiunii noastre într-o minunată simfonie a fraternității. Această credință ne va motiva să lucrăm împreună, să ne rugăm împreună, să ne luptăm împreună, să mergem împreună la închisoare, să ne ridicăm împreună pentru cauza libertății, în conștiința că într-o bună zi vom fi liberi. Aceea va fi ziua în care toți copiii lui Dumnezeu vor da un nou înțeles acestui cântec: "Țara mea, Țară a Libertății, așa cânt eu. Țară în care au murit strămoșii mei, mândria pelerinilor, de pe toți munții răsună libertatea." Dacă America vrea să devină o națiune măreață, atunci toate aceste lucruri trebuie să devină realitate.

Lăsați să răsune cântul libertății de pe piscurile din New Hampshire. Lăsați să răsune cântul libertății de pe munții cei înalți din New York, lăsați să răsune cântul libertății de pe munții Allegheny din Pennsylvania. Lăsați să răsune cântul libertății de pe culmile înzăpezite ale Munților Stâncoși din Colorado. Lăsați să răsune cântul libertății de pe înălțimile Californiei. Dar nu numai atât, lăsați să răsune cântul libertății de pe Stone Montain din Georgia. Lăsați să răsune cântul libertății de pe Lookout Mountain din Tennesee. Lăsați să răsune cântul libertății de pe fiecare deal și măgură din Mississippi, lăsați să răsune cântul libertății de pe  fiecare ridicătură. Pentru că dacă vom lăsa să răsune câmpul libertății — dacă îl vom lăsa să răsune din fiecare așezare și fiecare cătun, din fiecare stat și din fiecare oraș, atunci vom putea trăi mai repede ziua în care toți copiii lui Dumnezeu oameni albi și negri, evrei și necredincioși, protestanți și catolici — își vor da mâinile și vor intona versurile vechiului Negro Spiritual: "În sfârșit liberi! În sfârșit liberi! Doamne Dumnezeule Atotputernic, suntem în sfârșit liberi!"

Impresionant este apelul lui Luther la non-violență. El considera că nici un drept nu se poate câștiga prin violență, ci prin apel la conștiință.

Pledoaria lui Luther împotriva discriminării rasiale este cea mai celebră din istorie, căpătând o si mai puternică semnificație azi, în contextul în care America are primul președinte de culoare.

3.3. MAICA TEREZA

„Dacă stai să judeci oamenii nu mai

ai timp să-i iubești.”

Maica Tereza s-a născut în anul 1910 la Skopje, Iugoslavia, într-o familie de origine aromână. S-a numit . A crescut într-o familie credincioasă. Mama sa ajuta bolnavii și săracii din oraș ducându-le mâncare și haine. Agnes, alintată de familie Gonxha (care înseamnă „boboc”) a urmat cu mare entuziasm sfaturile religioase ale mamei ei și o însoțea adesea când mergea să-i ajute pe săraci și pe bolnavi. 

Maica Tereza a mărturisit că a simțit chemarea lui Dumnezeu prima dată în jurul vârstei de 12 ani când a cunoscut un preot iezuit care era misionar în India și a aflat despre activitatea acestuia.  La 18 ani a ales să devină călugăriță în Congregația Doamna Noastră a lui Loreto. A mers mai întâi, pentru două luni, în Irlanda, la Dublin, unde Congregația își avea Casa Mamă. Apoi a plecat în India la Darjeeling pentru a-și realiza ucenicia. După doi ani, în 1931 a făcut legământul religios de călugărie și și-a ales numele de Tereza. Și-a ales acest nume pentru că a admirat-o foarte mult pe Sfânta Tereza de Lisieux – o sfântă modestă care și-a dedicat viața rugându-se pentru cei săraci. 

Totuși Maica Tereza nu a renunțat la idealul ei de a ajuta săracii. Când avea 12 ani a fost sfătuită să se roage pentru a cunoaște voia lui Dumnezeu și a făcut mereu aceasta. Ea a înțeles că în viața spirituală, cel mai important este să simți care este voia lui Dumnezeu și să o împlinești. Ea s-a considerat a fi „un creion în mâna lui Dumnezeu”.

În 1946 a hotărât să facă o adevărată „revoluție” în propria sa viață și să-și urmeze chemarea. A cerut superiorilor ei să poată ieși din mănăstire pentru a începe o nouă activitate în slujba celor mai săraci dintre săracii orașului. În 1948 a plecat din mănăstire renunțând totodată la o viață confortabilă. Nu avea nici un sprijin uman sau material, era la fel de săracă precum săracii pe care voia să-i ajute, însă a avut tot timpul credința de nezdruncinat că Dumnezeu o va ajuta și-i va da toate mijloacele necesare pentru a-și împlini misiunea. În 1949 a înființat Congregația Misionarele Carității. 

Și-a dăruit viața lui Dumezeu și ființelor care aveau nevoie de ajutor. A ales să ajute copiii săraci sau abandonați, bolnavii, muribunzii, leproșii. Nu a fost descurajată de piedici, de birocrație, de faptul că unii nu au înțeles ceea ce dorea să facă și au căutat să o împiedice. A mers înainte cu credință și cu o perseverență impresionantă. 

A dorit să aducă bucurie și iubire în viața tuturor ființelor pe care le-a întâlnit. La un moment dat, după ce a devenit cunoscută de foarte mulți oameni prin activitatea ei, a fost sfătuită să-și facă și ea cărți de vizită așa cum au toți oamenii importanți.

A mărturisit la un moment dat despre aceasta: „Am ascultat acel sfat. Mi-am facut și eu cărți de vizită. Nu mi-am scris pe ele, așa cum se obișnuiește, titlurile, pentru că eu nu sunt nimic, sunt mai puțin decât nimic. Am scris doar câteva fraze care sunt programul meu de viață:

«ISUS este fericit să vină la noi,
precum ADEVĂRUL să fie rostit,
precum VIAȚA să fie trăită,
precum LUMINA să fie aprinsă,
precum IUBIREA să fie iubită,
precum BUCURIA să fie dată,
precum PACEA să fie răspândită.
Maica Tereza»

Această carte de vizită îmi permite să fiu în ton cu obiceiurile oamenilor importanți pe care îi întâlnesc adeseori. Ei îmi dau cărțile lor de vizită și în schimb eu le-o ofer pe a mea. Dar, totodată răspândesc un gând bun, un mesaj. Cine știe dacă nu cumva cineva, citind aceste rânduri, va medita asupra tâlcului lor adânc. Se poate face bine și în felul acesta.”

Unii dintre cei care au cunoscut-o personal au afirmat că nu era posibil să te apropii de ea, să vezi ceea ce făcea, să o auzi, să îi vorbești fără să primești de la ea „ceva” care, într-un anume mod tainic îți transformă viața. 

 Maica Tereza s-a remarcat prin dăruire, generozitate, putere de sacrificiu, o extraordinară putere de a munci pentru binele celorlalți, dinamism, tenacitate, perseverență. A fost o femeie mică de statură, care părea foarte plăpândă, însă s-a dovedit a fi foarte puternică și impresionantă prin tot ceea ce a realizat. Credința în Dumnezeu i-a dat foarte multă putere. Ea a marcat profund și binefăcător viața foarte multor oameni. A inspirat iubire și bunătate, compasiune și fraternitate, umilință și putere de sacrificiu. A motivat foarte mulți oameni să aibă grijă de semenii lor, de cei aflați în dificultate, de copiii abandonați, de muribunzi, de cei bolnavi. 

A pornit pe acest drum al ajutorării săracilor doar cu Dumnezeu. Gradat i s-au alăturat, fiind inspirate de dăruirea ei și de credința în Dumnezeu, multe alte persoane. În 1992 Congregația misionarele Carității avea 3500 de călugărițe care activau în 95 de țări. Ele au grijă de sute de mii de persoane: săraci, copii abandonați, muribunzi, bolnavi, leproși.

Maica Tereza este un exemplu de compasiune, credință, tenacitate și umilință pentru orice femeie. Aceste virtuți sunt universal valabile indiferent de naționalitate, religie, integrare socială sau profesională. Indiferent care este statutul nostru (familial, profesional, social) merită să trezim în sufletele noastre valori ca: iubire, bunătate, generozitate, compasiune, tenacitate și perseverență în împlinirea idealurilor binefăcătoare.

Maica Tereza nu a luptat pentru discriminare rasială sau abolirea sclaviei, pentru că lupta ei n-a avut implicații politice. Dar a militat pentru egalitate, fraternitate și toleranță. Si a reușit să sădească în inimile multor oameni dragostea necondiționată pentru semenii lor. Toată viața ei, faptele și cuvintele și le-a întemeiat pe principiul că oamenii sunt egali si ca nimeni nu are dreptul de a judeca pe ceilalți, că un lepros sau un sărac are dreptul de a trăi în aceleși condiții ca cei sănătoși sau bogați.

Iată câteva din cuvintele memorabiule ale Maicii Tereza, care au ajuns în multe inimi si au răsunat în mintea multor oameni, schimbându-le viața:

•„Pacea începe cu un surâs.”

•„Pune credință în lucrurile mici pe care le faci, pentru că în ele stă puterea ta.”

•„De fiecare dată când zâmbești cuiva, este un gest de dragoste, un dar către acea ființă.”

•„Lucrurile bune sunt zalele care formează lanțul iubirii.”

•„Eu sunt un mic creion în mâinile unui Dumnezeu scriitor care scrie o scrisoare de dragoste lumii.”

•„Știu că Dumnezeu nu-mi va da nimic din ceea ce nu pot duce.”

•„Cuvintele de bine pot fi scurte și usor de rostit, dar ecourile lor sunt infinite.”

3.4. NELSON MANDELA

“Nimeni nu se naște urând alte persoane pentru culoarea pielii lor sau pentru religia lor. Oamenii cu siguranță au învățat să urască, iar dacă pot învăța ura, pot învăța și iubirea, care este un sentiment mai apropiat de inima omului”

Nelson Mandela a fost un politician si activist foarte popular, fiind numit de sud-africani “părintele națiunii”, dar si controversat. A rămas în istorie prin modul în care a militat pentru egalitatea rasiala si drepturile persoanelor de culoare.

Nelson Mandela a fost cel care a reușit să înlăture segregarea rasială din regiune. În urma votului democratic, el devine primul președinte al Africii de Sud în 1994 până în 1999, când se retrage din viața publică. Mandela și-a petrecut 27 de ani din viață în închisoare, după ce a fost acuzat în 1963 de conspirație și trădare a guvernului. Discursul sau de apărare, în care a recunoscut o parte din acuzațiile aduse, l-a facut celebru în întreaga lume. Pe 12 iunie 1964, Nelson Mandela a fost condamnat la închisoare pe viata, scăpând la limita de pedeapsa cu moartea.

În timpul detenției, s-a îmbolnavit de tuberculoză. Cazul său a atras atenția si sprijinul comunității internaționale, iar autoritățile sud-africane i-au făcut două oferte de eliberare. Condiția era ca Mandela să accepte partidul aflat la putere si să renunțe la actele de violență. Ambele oferte au fost refuzate, căci singur a mărturisit că e gata să moară pentru crezul său: "I have fought against white domination, and I have fought against black domination. I have cherished the ideal of a democratic and free society in which all persons live together in harmony and with equal opportunities. It is an ideal which I hope to live for and to achieve. But if needs be, it is an ideal for which I am prepared to die." (Am luptat împotriva dominației albilor la fel cum am luptat împotriva dominației negrilor. Am pledat pentru idealul unei societăți democratice si libere, în care toti oamnii trăiesc în armonie si au șanse egale. Este un ideal pentru care vreau să trăiesc si să-l indeplinesc. Dar, dacă este nevoie, este un ideal pentru care sunt pregătit să mor.

Pe 11 februarie 1990, el a fost în sfârșit eliberat, la cererea presedintelui de Klerk si a devenit, un an mai traziu, liderul Congresului African National, continuând negocierile pentru stabilirea unei democratii adevărate în țară. Însă tot acest timp pe care l-a petrecut închis nu a fost irosit, ci a reprezentat o perioadă care l-a format și care l-a învățat multe. Rick Stengel, cel care se ocupă de biografia lui Mandela, susține că tocmai acești ani au fost cei care l-au întărit pe liderul african. „El a fost un om furtunos, plin de compasiune, care a intrat la închisoare, iar închisoarea l-a modelat și l-a forțat să nu mai arate nici una dintre aceste emoții. Iar omul care a apărut astfel a fost unul diferit", declara Stengel, citat de NBC News.

În aprilie 1994, el a devenit primul presedinte de culoare al Africii de Sud, colaborând cu primul guvern multi-etnic al țării. In 1995 a pus bazele Comisiei pentru Adevăr si Reconciliere, care a început sa investigheze abuzurile comise în timpul apartheidului. De asemenea, a introdus noi legi pentru a ajuta populatia de culoare să aiba acces la educație si un standard mai bun de viață.

În 1999, Nelson Mandela nu a fost interesat de o continuare a mandatului prezidențial si s-a retras din politică. A rămas însă un activist pentru drepturile persoanelor de culoare, pentru pace si reconciliere.

În anul 2009, ziua de 18 iulie (ziua lui de naștere), a fost decretată de ONU Ziua Internatională Nelson Mandela si de atunci este sărbătorită anual.

Nelson Mandela a publicat mai multe cărți, care conțin si discursurile sale: "Sunt pregătit să mor" (1964), "Drumul spre libertate nu este ușor" (1965), "Lupta este viața mea" (1978), "Prin propriile sale cuvinte"(2003). Autobiografia sa, intitulata "Lungul drum spre libertate", a fost publicata in 1994.

În timpul vietii sale, președintele sud-african a primit 250 de distinctii, printre care si Premiul Nobel pentru Pace, decernat în 1993.

Nelson Mandela a decedat în 2013 la 95 de ani, însă contribuția la lupta pentru pace si toleranță are ecouri în timp asupra lumii întregi.

Dacă la Lincoln sau Luther sau Mandela egalitatea si discriminarea au avut un puternic caracter justițiar si au stat sub egida dreptului social, la Maica Tereza acestea au caracter religios si se subscriu principiilor dreptului natural. Însă ce au în comun este faptul că au schimbat mentalități si atitudini, au promovat valori umane supreme si au făcut lumea din jurul lor puțin mai bună, mai lipsită de prejudecăți.

Ceea ce au reușit acești oameni deosebiți să realizeze a fost să dovedească că puterea unui singur individ dedicat visului și țelului său poate schimba o lume întreagă. Ei stau mărturie faptului că schimbarea începe și depinde de fiecare dintre noi, iar exemplul lor ne arată că prin voință și perseverență putem „muta munții din loc".

CAPITOLUL IV – „LECȚIA DE DISCRIMINARE”. APLICAȚIE PRACTICĂ

Realizând că alți oameni sunt la fel sau diferiți de ei, copiii încep, încă de la vârste foarte fragede să aibă opinii despre acest lucru și ar putea începe să aibă sentimente negative față de oamenii care sunt altfel decât ei. Copiii care sunt diferiți de majoritate în vreun fel pot chiar începe să aibă sentimente negative față de ei înșiși, dacă simt că deosebirea aceasta este percepută ca ceva “mai puțin normal” sau “mai puțin bun”. De aceea, este important ca adulții din jurul lor, cei care le oferă educație, formală sau non-formală, în familie, în grădiniță sau școală, să aibă atitudini pozitive față de diferențe, așa încât, în loc să dezvolte sentimente negative, copiii să crească fiind conștienți că și oamenii care sunt diferiți de ei sunt interesanți, atractivi, sunt colegi de joacă plăcuți etc.

Este de asemenea important, în cazul în care copiii se află într-o comunitate unde nu au ocazia să cunoască oameni de alte naționalități și culturi, oameni care au dizabilități sau care sunt deosebiți, altfel decât majoritatea, să li se ofere imagini, povestiri și informații despre tipuri diferite de oameni, astfel încât copiii să primească mesaje pozitive despre deosebiri din acest stadiu timpuriu de formare a opiniei.

În educația împotriva discriminării se admite că la formarea opiniilor copilului contribuie nu doar școala, ci si familia sau cercul de prieteni. Dar se subliniază importanța școlilor în socializarea copiilor, deoarece școala este locul unde mulți copii au prima întâlnire cu oameni din medii diferite. Astfel, cei care educă au responsabilitatea de fi în primul rând ei înșisi conștienți de prejudecățile și credințele pe care le-au dezvoltat în timpul devenirii lor si să se elibereze de acestea pentru a putea forma copiii pe care îi educă în sensul devenirii unor cetățeni corecți, responsabili, toleranți. Avem responsabilitatea să înfruntăm ignoranța și prejudecata și să ne asigurăm că prejudecățile și stereotipiile nu sunt transmise de la o generație la alta.

În concluzie, tendințele și manifestările discriminatorii trebuie combătute încă de la vârste timpurii, iar respectul față de toți semenii, toleranța etnică, religioasă și de orice natură trebuie deprinse încă din copilărie. Deși în ciclul gimnazial nu se studiază discipline ca filosofia, etica, aceste comportamente sunt mereu în atenția celor care educă. Fenomenul discriminării este abordat în special în cadrul orelor de Educație/Cultură civică, dar și în cadrul orelor de Educație religioasă sau Consiliere și orientare.

Potrivit cercetărilor, atitudinea moralizatoare și predicatoare nu merge la elevi. De la vârsta de opt ani, copiii nu mai răspund eforturilor de impunere sau “marcare” a lecțiilor simple de morală. De fapt, impunerea poate produce rezultate opuse celor intenționate. Elevii reacționează mai bine când sunt puși în situații concrete, care le permit să experimenteze sentimente si atitudini, să gândească singuri pe marginea unor întrebări și dileme, să-și formeze opinii critice.

Consider că cea mai eficientă aplicație practică referitoare la tema abordată în această lucrare este o „lecție de discriminare” oferită elevilor de ciclul gimnazial, o lecție în care copiii vor simți „pe propria piele” cum se simte o persoană discriminată. Pentru aceasta am conceput o strategie de lucru, pornind de la ideea unui film vizionat cu aproximativ un an în urmă.

În cele ce urmează voi descrie detaliat strategia, scopul si obiectivele, modul de lucru, activitățile desfășurate, rezultatele obținute.

1. ACȚIUNI PREMERGĂTOARE

Am ales ca grup-țintă elevii clasei a VI-a de la școala unde am absolvit ciclul gimnazial, respectiv Școala Gimnazială Cernești. Primul pas în realizarea demersului propus a fost solicitarea permisiunii conducerii școlii. Astfel, am solicitat, încă din luna martie 2014, ca în perioada „Școala altfel”, care are loc în perioada 7-11 aprilie, să desfășor o activitate educativă cu elevii clasei a VI-a, anexând acestei solicitări un plan detaliat al activității propuse. Doamna director prof. Farcas Diana a aprobat solicitarea cu condiția ca activitatea să se desfășoare sub directa supraveghere și îndrumare a dirigintei clasei, doamna prof. Livia Florian.

2. RESURSE UTILIZATE:

umane:

elevii din grupul-țintă, respectiv 17 elevi din clasa a VI-a de la Școala Gimnazială Cernești cu vârste cuprinse între 11 si 12 ani;

cadrele didactice care au îndrumat și supravegheat activitatea

de timp:

activitatea s-a derulat pe parcursul a 6 ore, în interval de

două zile (8-9 aprilie 2014).

c. materiale:

– fișe de lucru, laptop, videoproiector, filmul „A class divided”

pe suport electronic (DVD), subtitrat în limba română,

prezentare PowerPoint „Pledoarii împotriva discriminării”

3. SCOP SI OBIECTIVE:

Scopul activității este dezvoltarea la elevi a unor competențe sociale de relaționare și comunicare în cadrul grupului, a unor comportamente nediscrimatorii, a unei atitudini de respect reciproc si toleranță etnică, religioasă, rasială etc.

Obiectivele urmărite. În urma activităților desfășurate elevii trebuie:

să înțeleagă fenomenul de discriminare și posibilele criterii de discriminare;

să-și formeze o atitudine critică față de comportamentele discriminatorii;

să înțeleagă necesitatea toleranței în relațiile din cadrul grupului din care fac parte și societății în general.

4. DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚILOR

I. Marți, 8 aprilie 2014

În ziua de 8 aprilie am desfășurat activități cu clasa a VI-a între orele 10-14, cu sprijinul doamnei prof. Livia Florian, diriginta clasei. Timpul de lucru a fost împărțit în trei etape distincte, cu durate de timp diferite.

Etapa 1

În prima parte a programului, timp de aprox. o oră si jumătate, am organizat jocuri de grup, copiii au realizat desene, machete din materiale refolosibile și au redactat compuneri pe teme date. În tot acest timp am inoculat copiilor ideea că numai cei cu ochi căprui sunt buni, capabili, inteligenți, pricepuți, talentați. Astfel, jocurile au fost în așa fel conduse încât cei cu ochi căprui (în număr de 11) să câștige, iar ceilalți să piardă, desenele și machetele celor cu ochi căprui au fost apreciate, iar celelalte criticate. Compunerile pe care le-au redactat copiii cu ochi căprui au fost apreciate pozitiv, prin remarci de genul: „Foarte frumos, felicitări, dai dovadă de foarte multă creativitate, sensibilitate, originalitate etc.!” , în timp ce compunerile și lucrările celorlalți copii au fost dezapreciate, făcându-se remarci ca : „Nu ești în stare nici măcar să scrii o compunere/să faci un desen etc. N-o să fii niciodată la fel de bun și talentat cum sunt colegii tăi cu ochi căprui!” Copiii care nu au ochi căprui, în număr mai redus decât ceilalți (6 copii din 17 nu au ochi căprui) au fost izolați, marginalizați, au fost făcuți să se simtă incapabili, inutili, li s-au pus etichete negative, chiar li s-au aplicat pedepse, sugerându-se ideea că nu merită să fie tratați la fel ca colegii lor cu ochi căprui. Celor cu ochi căprui li s-a sugerat ideea că sunt superiori celorlalți și că nu trebuie să se joace cu aceștia, care nici măcar nu merită atenția lor și sunt o rușine pentru școală. La finalul acestei prime secvențe, cei cu ochi căprui au primit recompense (dulciuri, stickere etc.), sub privirea tristă a celorlalți.

La finalul acestei secvențe am făcut o pauză de 10 minute. Copiii au fost liberi să se joace în curtea școlii. I-am urmărit însă de pe fereastră. Am fost încântantă să văd ca prima parte a activității a fost eficientă, în sensul că toți copiii care n-aveau ochii căprui stăteau izolați, triști, ceea ce înseamnă că ei au înțeles fenomenul discriminării chiar „pe propria piele”.

Etapa 2

După pauză, elevii au intrat din nou în sala de clasă pentru încă o oră și jumătate. Am început alte activități, de același gen, însă jocuri ușor diferite, alte teme pentru compuneri si desene, un concurs de recitare de poezii etc. Treptat, mi-am schimbat atitudinea față de cele două grupuri. Am condus primele jocuri în așa fel încât cei cu ochi căprui să piardă, mi-am manifestat aprecierea față de lucrările celorlalți copii și am insistat asupra ideii că „am făcut o greșeală”, că m-am înșelat în privința lor și că de fapt cei cu ochi căprui nu sunt deloc așa cum am crezut. Încet, rolurile s-au schimbat, cei cu ochi căprui ajungând să creadă că sunt incapabili, inutili. Ei au primit pedepse și ceilalți recompense. Deci rolurile au fost schimbate radical, acum cei cu ochi căprui erau triști, unii chiar furioși.

Am încheiat jocurile si activitățile și am mărturisit copiilor că tot ce s-a întâmplat a fost de fapt un „experiment”, o lecție mai aparte, inspirată dintr-un film bazat pe un experiment real, similar cu acesta, desfășurat în SUA acum câteva zeci de ani. Le-am dat o pauză de 5 minute în care să se gândească la ceea ce au simțit în fiecare dintre etapele activității.

Etapa 3

În această etapă, cu durata de aprozimativ 40 de minute, am formulat împreună concluziile activității. Le-am mărturisit că scopul meu a fost să înțeleagă un fenomen pe care îl vedem mereu în viața de zi cu zi, DISCRIMINAREA. Am explicat termenul, adaptând explicația la puterea de înțelegere specifică vârstei lor și am discutat împreună cel mai fecvent întâlnite criterii de discriminare. De asemenea am discutat noțiunea de toleranță și am amintit cîteva tipuri de toleranță: etnică, religioasă etc. Le-am explicat că nimeni si nimic nu ne dă dreptul să judecăm sau să nedreptățim pe ceilalți doar pentru faptul că sunt diferiți de noi (au altă culoare la ochi, la piele, altă nație, alt sex, altă religie, sunt mai săraci sau mai bogați etc.). Trebuie să înțeleagă că trăim într-o lume alcătuită din indivizi diferiți ca rasă, ca sex, religie etc. și că a fi diferit nu înseamnă să fii inferior, de aceea nu avem voie să tratăm cu superioritate pe nici un alt reprezentant al speciei umane.

Am făcut apoi un exercițiu de tip brainstorming pentru a descrie într-un cuvânt cum s-au simțit fiecare dintre ei în situația de „discriminat”. Iată răspunsurile obținute:

trist

inferior

nedreptățit

izolat

respins

acuzat

discriminat

batjocorit

neacceptat

diferit

judecat

furios

invidios

frustrat

criticat

nerespectat

lipsit de demnitate

Apoi am cerut elevilor să se gândească foarte bine pentru a putea descrie mai detaliat cum s-au simțit în fiecare din cele două situații în care au fost puși și le-am distribuit următorul chestionar (pe care nu trebuie să-și scrie numele):

CHESTIONAR

Clasa: a VI-a

Data: 7 aprilie 2014

1. Ce culoare au ochii tăi?

Răspuns: ………………………………….

2. Descrie în 4-5 rânduri cum te-ai simțit în prima parte a activității noastre de astăzi, comparativ cu colegii tăi din grupul advers. Motivează-ți sentimentele.

Răspuns:……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….. 3. Descrie în 4-5 rânduri cum te-ai simțit în cea de-a doua parte a activității noastre de astăzi, comparativ cu colegii tăi din grupul advers. Motivează-ți sentimentele.

Răspuns:……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

4. Identifică în clasa/școala ta sau în cercul de prieteni un fenomen de discriminare și prezintă-l în 3-4 rânduri:

Răspuns:……………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Am adunat chestionarele, care vor fi discutate în ziua următoare, apoi am formulat împreună concluziile activităților zilei și am stabilit programul zilei următoare.

În urma discuțiilor cu copiii am constat că obiectivele mele au fost îndeplinite, aceștia au înțeles ce înseamnă să fii discriminat, au înțeles cum se simte o persoană atunci când este discriminată din diferite motive și am promis toți că nu vom mai judeca sau nedreptăți vreodată o persoană din cauza culorii ochilor sau pielii, rasei, genului, religiei, situației sociale, etniei sau orice altă cauză. Copiii au afirmat că a fost o lecție de viață și la întrebarea „Ce ați învățat din această lecție?”, cele mai reprezentative dintre răspunsurile primite au fost:

Toți avem aceleași drepturi și libertăți

Fiecare poate să greșească uneori, dar a greși este omenește

Nu trebuie să-i judecăm pe ceilalți pentru felul cum arată, pentru naționalitatea sau religia lor.

Suntem egali înaintea lui Dumnezeu și de aceea nu avem nici un drept să-i judecăm pe ceilalți.

Discriminarea este o atitudine anti-socială.

Trebuie să ne respectăm reciproc.

A fi diferit nu înseamnă că ești inferior sau superior celorlalți, ești pur si simplu diferit.

Nici un om nu este inferior altui om.

Astfel, toți au decis că de acum înainte nu vor mai judeca pe cei din jur după diferite criterii și vor respecta si pe cei diferiți de ei. La sfârșitul întâlnirii noastre toți copii au primit stickere si dulciuri, ne-am despărțit prieteni, mult mai înțelegători, mai toleranți, mai cooperanți și am stabilit că în ziua următoare vom continua discuția despre discriminare, vom discuta împreună cu doamna dirigintă chestionarele și vom viziona filmul care mi-a inspirat ideea acestei lecții.

II. Miercuri, 9 aprilie 2014

În ziua de 9 aprilie am desfășurat activități cu clasa a VI-a între orele 8-10, asistată de doamna prof. Livia Florian, diriginta clasei. Timpul de lucru a fost împărțit în două etape distincte, cu durate de timp diferite.

Etapa 1

În aproximativ 15 minute am discutat răspunsurile la chestionarele din ziua precedentă si am vizionat o prezentare PowerPoint. Concluzia desprinsă în urma răspunsurilor date de copii este aceea că au înțeles emoțiile negative pe care le trăiește o persoană care este judecată după criterii de rasă, gen, religie, situație socială etc. Toți copiii au experimentat, aflându-se în postura de „discriminat”, o paletă largă de emoții negative: tristețe, furie, invidie, dezamăgire, frustrare, complexe de inferioritate etc. Toti au fost de acord că toate ființele umane au drepturi egale, că nici un om nu este inferior altui om si că nimeni nu trebuie să fie discriminat, judecat după anumite criterii, privat de drepturi si libertățile care i se cuvin prin lege. Le-am prezentat apoi în PowerPoint, câteva pledoarii celebre împotriva discriminării (care se regăsesc în capitolul precedent al acestei lucrări). Au înțeles astfel că aceeași opinie despre fenomenul discriminării o au si personalități marcante din istoria umanității, cum sunt Nelson Mandela, Abraham Lincoln, Maica Theresa etc.

Etapa 2

În final, timp de aprox. 1 oră si 45 de minute, am vizionat împreună cu copiii filmul care mi-a inspirat această activitate. Filmul se numește „A class divided”

5. CONCLUZII ÎN URMA ACTIVITĂȚII

În urma discuțiilor cu elevii, a atitudinii pe care aceștia au manifestat-o si a răspunsurilor oferite la chestionarul scris si la întrebările orale, am constatat că obiectivele propuse au fost atinse, elevii au înțeles discriminarea ca fenomen si atitudine, sunt capabili să identifice situații de discriminare în cadrul grupului social din care fac parte si să emită opinii critice cu privire la acestea. De asemenea, au înțeles necesitatea unui comportament tolerant, a unei atitudini de respect si a acceptării diferențelor culturale, sociale, entice, rasiale si de orice altă natură în relațiile dintre oameni.

Firesc, o schimbare totală de atitudine nu este posibilă într-un interval atât de scurt. Toleranța si respectul nu se „învață”, nu se pot achizitiona într-un interval de câteva ore. Acestea se clădesc în timp, cu răbdare, prin cultivarea lor atentă zi de zi, prin integrarea de mesaje pozitive referitoare la diversitate în toate activitățile școlare și extrașcolare.

De aceea nu pretind că prin această activitate am schimbat fundamental modul de a gândi si atitudinile unor copii de 11-12 ani, însă i-am ajutat să înțeleagă discriminarea și consecințele negative ale acesteia în plan emoțional, să-și formeze o atitudine critică fața de fenomenele de discriminare pe care le observă în jurul lor, să înțeleagă importanța toleranței si respectului reciproc în relațiile dintre indivizi, să înțeleagă că a fi diferit nu înseamnă a fi inferior si că nici o lege sau instanță nu ne dă dreptul de a trata cu superioritate pe semenii noștri. Evident, rămâne misiunea școlii să creeze un climat pozitiv, de încredere, pentru a consolida aceste atitudini, astfel încât fenomenele de discriminare să dispară si în cadrul scolii să domine toleranta si respectul si să fie promovate valori ca identitatea, diversitatea, egalitatea.

CONCLUZII

Lucrarea nu are pretenția tratării exhaustive a pricipiului egalității sau a fenomenului de discriminare.

Scopul ei principal este de a atrage atenția asupra inechității unor manifestări antisociale semnalate de-a lungul istoriei în diferite comunități și în diferite contexte socio-politice.

Lucrarea este totodată o pledoarie împotriva tuturor tipurilor de discriminare, un apel la toleranță, dreptate, egalitate si respect reciproc.

Partea aplicativă a lucrării susține necesitatea, în școli, a unei educații împotriva discriminării si a promovării toleranței entice, rasiale, religioase si de orice altă natură.