Platformă online de învățare pentru elevi și studenți [631379]

1
Platformă online de învățare pentru elevi și studenți
Cuprins
Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 2
Capitolul 1 – Aspecte legate de programarea web ………………………….. ………………………….. ….. 3
1.1 Limbajul HTML ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 3
1.2 Cascading Style Sheets (CSS) ………………………….. ………………………….. ………………… 5
1.3 JavaScript ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 7
Capitolul 2 – Circuite și dispozitive electronice ………………………….. ………………………….. …….. 9
2.1 Noțiuni generale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 9
2.1.1 Rezistoare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 10
2.1.2 Condensatoarele ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 12
Capitolul 3 – Detalii tehnice de realizare a Aplicației interactive ………………………….. ………… 14
3.1 Noțiuni generale de teorie ………………………….. ………………………….. …………………….. 15
3.2 Calculator pentru rezistențe aflate în grupare serie, respectiv paralel ………………….. 17
3.3 Simulator pentru circuite electronice ………………………….. ………………………….. ……… 19
Capitolul 4 – Utilitatea aplicației interactive ………………………….. ………………………….. ………… 22
4.1 Decodoarele ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 22
4.2 Circuitele de tip adder ………………………….. ………………………….. ………………………….. 23
4.2.1 Sumatorul elementar parțial ………………………….. ………………………….. ……………. 23
4.2.2 Sumatorul complet ………………………….. ………………………….. ………………………… 23
Capitolul 5 – Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 25
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 26

2
Introducere

Lucrarea de față are scopul de a ajuta atât studenții, cât și utilizatori din diferite categorii
să realizeze diferite experimente , să calculeze și să se documenteze în domeniul Electronicii.
Având în vedere faptul că trăim într -o eră dominată de tehnologie și de mediul on -line,
mi-am propus ca prin acest proiect să ofer utilizatorilor șansa de a fi în pas cu tehnolog ia și
cu ultimele tendințe, precum și accesul cu ușurință din orice zonă la o clasă de informații.
Prin urmare, am dorit să realizez o pagină web unde cei pasionați de electronică pot afla
noțiuni teoretice și de asemenea își pot testa abilitățile simulând o mare varietate de circuite
electronice.
Ideea principală a lucrării a pornit de la dorința de a înțelege mai clar ce se petrece într –
un circuit și modul în care se p oate aplica teoria în diferite situații date. În acest sens, am
reușit să realizez integrarea unei aplicații de tip applet, care să permită crearea și simularea
unor circuite electronice. Pentru ca procesul de învățare să fie mai ușor și mai eficient, am p us
la dispoziția utilizatorilor câteva aspecte teoretice de bază pe care să le poată folosi ca punct
de pornire în situațiile pe care vor dori să le testeze.
Doresc ca prin această aplicație web să pun bazele unei platforme de e -learning dedicată
atât stud enților facultății de fizică, cât și a utilizatorilor web pasionați.

3
Capitolul 1 – Aspecte legate de programarea web
1.1 Limbajul HTML

Hyper Text Markup Language sau HTML, cum este cunoscut de utilizatorii la scară
largă, a fost conceput pentru permiterea operării cu funcționalitățile multimedia ale spațiului
WWW (World Wide Web).
Punctul de pornire al acestui limbaj îl constituie noțiunea de hypertext , reprezentat
printr -un fișier creat printr -un editor, procesor, ș.a.m.d. care în afară de conținutul classic al
documentelor și anume textul, conține imagini, animații, elemente de grafice, conținut
multimedia, precum și permiterea creării de legături către alte docume nte sau fișiere.
Prima apariție a conceptului de hypertext este oferită de către Vannevar Bush în iulie
1945 în articolul As we may think, scris pentru publicația Atlantic Monthly, în care creionat o
mașinărie capabilă să proceseze texte și grafice în sp ațiul online. Astfel, 15 ani mai târziu, Th.
H Nelson( Computer Lib/ Dream Machines) a realizat legătura dintre termenul de hypertext cu
cel de hypermedia, studiul acestuia influențând introducerea Web. În perioada anilor 1970,
Nelson a pus bazele proiectul ui XANADU destinat bibliotecilor digitale și sistemelor
hypertext, însă neavând o finalitate.
Rolul principal al hypertext -ului este de a facilita o citire mai ușoară a documentelor,
legăturile folosite fiind create în conformitate cu nevoile utilizatorulu i, totodată captând
atenția acestuia prin utilizarea legăturilor grafice, multimedia, etc.
Conceptul WWW, desfășurat World Wide Web și -a făcut apariția la finele anilor 1980
datorită cercetătorilor de la CERN, care au dezvoltat o rețea pentru accesarea mai ușoară a
documentelor din diferite laboratoare. Astfel, în 1990 au introdus un browser doar pentru
texte și au dezvoltat limbajul HTML, în 1991 implementând Web la CERN. Un an mai târziu,
cercetătorii din același institute au introdus conceptual WWW în co munitatea Internet,
lansând astfel o revoluție în navigarea online. (S.E. Eddy – HTML in plain English) .
Practic, limbajul HTML permite transformarea oricărui text într -un hypertext prin
introducerea unor marcaje(tag -uri) ce au ca scop indicarea modului pr in care se realizează
legăturile documentului, modul de afișare a paginilor acestuia, șamd.
În anul 1986, părintele HTML -ului, Standard Generalizes Markup Language (SGML)
devine standard ISO. Astfel, fiecărui document SGML îi este asociată o definire a ti pului de
document (DTD) ce definește regulile pentru conținutul acestuia. Totodată, fiecare versiune
de HTML a fost definită într -un DTD.
 HTML 1.0 si HTML+ au apãrut în 1990, respectiv 1993.
 HTML 2.0 , apãrut în 1994, a fost prima versiune standard izatã. E a contine 49 de
taguri.
 HTML 3.0 a apãrut în 1995. Versiunea cuprindea extensii importante, cum ar fi
marcaje pentru notatii matematice, bannere etc. Î n prezent nu mai este utilizat.
 HTML 3.2 , introdus în 1996, este considerat ca succesorul versiunii 2.0, incorporând o
serie de taguri din HTML 3.0 ca si extensii Netscape.

4
Pe lângă versiunea standardizatã, o serie de firme producãtoare de browsere
(programele care permit vizualizarea documentelor) au creat propriile extensii. Sunt
cunoscute extensiile Netscape și Microsoft, cele două mari firme care -și disputã piaț a, extensii
dintre care se vor alege cu siguranț ã extensiile pentru versiunile ulterioare de HTML.
Un exemplu de pagină construită cu ajutorul limbajului HTML are următoarea structură:
<!DOCTYPE html>
<html>

<head>

<title>title</title>

</head>
<body>
<p> Pagina web!</p>
</body>
</html>

În urma scrierii unui cod de acest gen, rezultatul va fi “tradus” de browser sub o formă
vizuală:

Figure 1 – Rezultatul codului descris

tag-ul care realizează definirea
documentului în standardul ISO
permite citirea, respectiv afișarea
conținutului de către browser.
antetul unui document web. În acesta se vor
introduce titlul (cel care apare în tab -ul unui
browser), legătura către documentele CSS, JS,
etc
Marcajul în interiorul căruia se introduce
conținutul de afișat în cadrul paginii web

5

1.2 Cascading Style Sheets (CSS)
Foile în cascadă, (eng. Cascading Style Sheets – CSS) reprezintă un standard simplu în
prezent, ce oferă un mod eficient de a controla și gestiona modul de prezentare a paginilor
web, fiind un limbaj folosit în mod exclusiv pentru web -design, însă totodată și în alte medii
de programare.
Făcând o paralelă cu perioada anilor ’90, când design -ul unei pagini web era construit
prin tag -uri HTML, scindate între ele prin intermediul mai multor fișiere, actualiz area
acestora fiind destul de di ficilă ulterior, CSS aduce în atenția programatorilor un nou standard,
și anume utilizarea unui singur fișier (generic denumit style.css), care să permit controlul
întregului aspect al paginii web.

Introducere
Înaintea apariției standardului CSS, programatorii controlau aspectul paginilor web
create prin diferite tag -uri pent ru a stabili font -urile, culorile și mărimile diferitelor părți ale
paginii.
ex.
<font face="Verdana, Arial" size="+1" color="blue">Hello World!</font>

În ciuda faptului că această metodă este una efectivă în ceea ce privește controlul
structurilor din p agina web, actualizarea codurilor necesita un timp destul de mare, însă
problemele principale erau dimensiunile fișierelor si posibilitatea crescută de a se comite
greșeli în codul vizat.
Utilizând doar limbajul HTML, codul este scris astfel :

Adăugând un set de stiluri CSS, având sintaxa prezentată în Figura 3, în care stilurile au
fost declarate intern în
cadrul tag -ului <head> ,
am atribuit elementelor
dorite proprietăți precum:
culoarea fundalului,
culoarea textului, font -ul,
ș.a.m.d.). Astfel, am
obținut următoru l rezultat,
regăsit în Figura 4.
Figure 2 – Sintaxa HTML
Figure 3 – Sintaxa CSS

6

Figure 4 – Pagina rezultată în urma adăugării stilurilor CSS
Cea mai comună metodă pentru declararea stilurilor folosită în proiectarea site -urilor
web în ceea ce privește organizarea și scrierea codului, este cea a utilizării unui fișier extern
CSS, apelat ulterior în cadrul paginii HTML, având următoarea sintaxă de apelar e (Fig. 5):

Figure 5 – Apelarea unui stil CSS extern
Astfel , ajungem la un concept vechi în programare ș i anume "separarea c odului de
prezentare" – lucru pe care l-am realizat aici. În plus, CSS vine și simplifică munca enormă
realizată prin tag -uri <font> – simplifică limbajul în sine și aduce îmbunătățiri în comparaț ie
cu limitele HTML -ului.

7
1.3 JavaScript

JavaScript reprezintă un limbaj de script menit să extindă capacitățile HTML, prin
adăugarea dinamismului în paginile web și prelucrarea informațiilor din diferite formulare. A
fost dezvoltat inițial de către firma Netscape, având numele LiveScript, iar scopul principal
fiind îmbunătățirea relației client -server.
Limbajul HTML oferă autor ilor de pagini Web o anumită flexibilitate, dar statică.
Documentele HTML nu pot interacționa cu utilizatorul în alt mod mai dinamic, decât pune la
dispoziția acestuia legături la alte resurse (URL -uri). Crearea de CGI -uri (Common Graphics
Interface) – [programe care ruleaza pe serverul Web și care accepta informatii primite din
pagina de web și returneaza cod HTML] – a dus la îmbogățirea posibilităților de lucru. Astfel,
un pas important spre interactivizare a fost realizat JavaScript, care permite inserar ea în
paginile web a script -urilor care se executa în cadrul paginii web, mai exact în cadrul
browser -ului utilizatorului, usurand astfel și traficul dîntre server și client. De exemplu, într -o
pagina pentru colectarea de date de la utilizator se pot adaug a scripturi JavaScript pentru a
valida corectitudinea introducerii și apoi pentru a trimite serverului doar date corecte spre
procesare. JavaScript conține o listă destul de amplă de funcții și comenzi menite să ajute la
operații matematice, manipulări de șiruri, sunete, imagini, obiecte și ferestre ale browser -ului,
link-urile URL și verificari de introduceri ale datelor în formulare. Codul necesar acestor
actiuni poate fi inserat în pagina web și executat pe calculatorul vizitatorului. După lansarea
sa, în decembrie 1995, JavaScript și -a atras sprijinul principalilor distribuitori din domeniu,
cum sunt Apple, Borland, Informix, Oracle, Sybase, HP sau IBM. S -a dezvoltat în continuare,
obtinand recunoastere majoritatii browserelor. Intelegand importanta scri pting -ului web,
Microsoft s -a dorit sa ofere suport și pentru JavaScript. Netscape a preferat să acorde licența
de tehnologie companiei Microsoft în loc sa o vinda, astfel Microsoft a analizat JavaScript, și
bazandu -se pe documentatia publica a creat propr ia sa implementare, "Jscript", care este
recunoscuta de Microsoft Internet Explorer. Jscript 1.0 este aproximativ compatibil cu
JavaScript 1.1, care este recunoscut de Netscape Navigator. Totusi, versiunile ulterioare de
JavaScript și diversele diferente s pecifice platformelor de operare au inceput sa dea destule
probleme programatorilor web și astfel Netscape, Microsoft și alti distribuitori au fost de
acord sa predea limbajul unei organizații internaționale de standardizare – ECMA ; aceasta a
finalizat o specificatie de limbaj, cunoscuta ca ECMAScript, recunoscuta de toti distribuitorii.
Deși standardul ECMA este util, atit Netscape cat și Microsoft au propriile lor implementari
ale limbajului și continua sa extinda limbajul dincolo de standardul de baza. Pe lângă Jscript,
Microsoft a introdus și un concurent pentru JavaScript, numit VBScript, realizat pentru a
usura patrunderea pe web a programatorilor VB. VBScript este un subset al limbajului Visual
Basic. Cu toate acestea JavaScript a devenit cunoscut ca limbajul de scripting standard pentru
web. În general se consideră că există zece aspecte fundamentale ale limbajului JavaScript pe
care orice programator în acest limbaj ar trebui să le cunoască :

8
1. JavaScript poate fi introdus în HTML – De obicei codul JavaScript este gazduit
în documentele HTML și executat în interiorul lor. Majoritatea obiectelor JavaScript au
etichete HTML pe care le reprezintă, astfel încât programul este inclus pe partea de client a
limbajului. JavaScript foloseste HTML pentru a intra în cadrul de lucru al aplicațiilor pentru
web.
2. JavaScript este dependent de mediu – JavaScript este un limbaj de scriptare;
software -ul care ruleaza de fapt programul este browser -ul web (Firefox, Opera, Netscape
Navigator, Internet Explorer, S afari, etc.) Este important să luăm în considerare această
dependență de browser atunci când utilizăm aplicații JavaScript.
3. JavaScript este un limbaj în totalitate interpretat – codul scriptului va fi
interpretat de browser înainte de a fi executat. Jav aScript nu necesită compilări sau
preprocesări, ci rămane parte integranta a documentului HTML. Dezavantajul acestui limbaj
este că rularea durează ceva mai mult deoarece comenzile JavaScript vor fi citite de
navigatorul Web și procesate atunci când user -ul apelează la acele funcții (prin completare de
formulare, apăsare de butoane, etc). Avantajul principal este faptul că putem mult mai ușor să
actualizăm codul sursă.
4. JavaScript este un limbaj flexibil – în aceasta privință limbajul diferă radical de
C++ sau Java. În JavaScript putem declara o variabilă de un anumit tip, sau putem lucra cu o
variabilă deși nu -i cunoaștem tipul specificat înainte de rulare.
5. JavaScript este bazat pe obiecte – JavaScript nu este un limbaj de programare
orientat obiect, c a Java, ci mai corect, este "bazat pe obiecte"; modelul de obiect JavaScript
este bazat pe instanță și nu pe moștenire.
6. JavaScript este condus de evenimente – mare parte a codului JavaScript
răspunde la evenimente generate de utilizator sau de sistem. O biectele HTML, cum ar fi
butoanele, sunt îmbunătățite pentru a accepta handlere de evenimente.
7. JavaScript nu este Java – Cele doua limbaje au fost create de companii diferite,
motivul denumirii asemănătoare este legat doar de marketing.
8. JavaScript este multifuncțional – limbajul poate fi folosit într -o multitudine de
contexte pentru a rezolva diferite probleme: grafice, matematice, și altele.
9. JavaScript evoluează – limbajul evoluează, fapt pozitiv care însă poate genera
și probleme, programatorii trebuind să verifice permanent ce versiune să folosească pentru ca
aplicațiile să poată fi disponibile unui numar cât mai mare de utilizatori de browsere diferite.
10. JavaScript acoperă contexte diverse – programarea cu acest limbaj este
îndreptată mai a les către partea de client, dar putem folosi JavaScript și pentru partea de
Server. JavaScript este limbajul nativ pentru unele instrumente de dezvoltare web, ca Borland
IntraBuilder sau Macromedia Dreamweaver.

9
Capitolul 2 – Circuite și dispozitive electronice
2.1 Noțiuni generale

În prezent, orice dispozitiv pe care îl utilizăm în rutina cotidiană conține un element
esențial care îi permite funcționarea, și anume un circuit electronic. De -a lungul timpului,
aplicațiile în domeniul electronicii s -au diversificat în mod con stant, motiv pentru care încă se
încearcă găsirea unei definiții care să descrie în mod concret ce reprezintă de fapt acest
domeniu. Cu alte cuvinte, putem defini electronica drept un sistem de tehnici și științe care
utilizează atât proprietățile electron ilor, cât și anumite particule cu scopul de a transmite,
primi, respectiv a trata date, istoria sa fiind strâns legată de electroni.
Această temă a fost abordată și preluată de o serie de fizicieni renumiți, ce au creat
diferite experimente care au dus la apariția termenlui de “electron”, precum și pentru a
înțelege mai clar cum “funcționează” acesta.
Unul dintre aceste experimente îi aparține cercetătorului William Crookes, având ca
punct de pornire lucrările fizicianului german Wilhelm Hittorf. În experi mentul său, denumit
generic “Tubul lui Crookes” a utilizat un tub din sticlă în care a creat un vid gazos și a fixat
două plăci metalice (electrozi) între care a stabilit o diferență de potențial electric. În urma
acestui exeperiment a constatat faptul că între doi electrozi circulă curent electric; în
continuare, a introdus în experimentul său un magnet puternic plasând tubul între polii
acestuia, acest lucru permițându -i să observe că raza este deviată de la direcția sa inițială.
Acest lucru i -a permis l ui Crookes să probeze natura crepusculară a razei studiate (rază
catodică), care reprezintă de fapt un flux de corpusculi purtători de electricitate negativă, ce
mai târziu vor fi denumiți “electroni”.
Cercetările în ceea ce privește această temă au fost p reluate și de Thomas Edison,
realizatorul primei lămpi electrice dotată cu filament de carbon. Un mare dezavantaj al
invenției sale îl reprezenta faptul că lampa se înnegrea pe măsură ce era utilizată. Pe măsure
ce dorea să afle sursa acestui inconvenient, Thomas Edison a remarcat că în anumite condiții
de presiune și tensiune, în interiorul lămpii apare o lumină de culoare albastră. De aici, a ajuns
la concluzia că problema este cauzată de curentul care circulă între cele două fire de
alimentare ale filame ntului de carbon. Fenomenul produs în timpul acestui experiement a
primit o explicație concretă datorită cercetătorilor Joseph Thomson și Owen Richardson, prin
care s -a stabilit că electronii sunt emiși de filamentul incandescent.
Dioda lui Fleming
Cercetă rile provocate de tehnica telefoniei fără fir au permis realizarea primului
dispozitiv electronic: dioda. In acea perioadă, receptarea undelor purtătoare de mesaje sonore,
necesita o operațiune delicată similară cu filtrarea. Aceste unde proveneau de la st ația
receptoare și prezentau un curent electric alternativ ce nu avea nicio utilitate practică, așadar,
pentru funcționarea corectă a receptorului era necesară transformarea sa în curent continuu, de
unde se deduce că trecerea curentului alternativ trebuia permisă doar într -un singur sens.

10

John Fleming a utilizat efectul \dison pentru redresarea curentului alternativ, prin
plasarea a două plăci metalice în interiorul unei lămpi vide de gaz, și anume un catod,
respectiv un anod. La încălzirea catodului, ace sta a generat o serie de electroni care ulterior
erau atrași de anod, a căror deplasare producea un curent electric continuu. Date fiind aceste
condiții, lampa funcționa doar atunci când tensiunea din anod era mai mare decât cea din
catod, fiind un ca un r edresor față de curentul alternativ (trecea atunci când potențialul era
pozitiv și era oprit atunci când potențialul era negativ). Acest tip de lampă a fost denumit
“diodă”.
Cercetă torii america ni John Barden, Walter Bratain ș i William Shokley au dezvoltat un
dispozitiv ce a revoluționat domeniul electronicii și care a înlocuit tuburile cu vid într -o
varietate de domenii. Acest dispozitiv se numește tranzistor, prezentând numeroase avantaje
spre deosebire de tuburile clasice, printre care: tensiunea slabă d e alimentare, dimensiunile
reduse, respectiv lipsa curentului pentru încălzire.
2.1.1 Rezistoare

Rezistorul reprezintă o componentă prezentă în
circuitele electrice și electronice, având ca principală
proprietate rezistența electrică. Practic, acesta are
scopul de a regla sau seta fluxul de electroni utilizând
materialul conductiv din care este compus. De
asemenea, rezistoarele pot fi conectate și împreună în
diferite combinații serie și paralel, formân d astfel rețele de rezistoare ce pot acționa ca
limitatoare de curent, divizoare de tensiune sau coborâtor de tensiune în cadrul unui circuit.
Rezistoarele nu dețin nicio sursă de putere, respectiv de amplificare, ce doar reduc
semnalul de tensiune sau curentul care trece prin acestea. Atenuarea are ca rezultat pierderea
energiei electrice sub formă de căldură, întrucât rezistorul rezistă fluxulu i de electroni ce trece
prin el. Așadar, pentru trecerea curentului, între cele două terminale ale unui rezistor este
necesară o diferență de potențial, ce are scopul de a echilibra energia pierdută.
Majoritatea tipurilor de rezistoare sunt dispozitive li niare care produc căderi de tensiune
pe ele însele în momentul în care sunt străbătute de un curent electric. Pentru că ascultă de
Legea lui Ohm și de diferite valori ale rezistenței, se vor produce diferite valori ale curentului
și ale tensiunii, element este util în circuitele electronice permițând controlul debitului de
curent sau a tensiunii produse pe acestea.
Rezistoarele au parte de o gamă largă de
tipuri, caracteristicile ace stora potrivindu -se în
anumite domenii de aplicare, precum stabilitatea
înaltă, înaltă tensiune, etc., sau în uzul general. În
ceea ce privește carcateristicile, se pot aminti:
coeficientul de temperatură, coeficientul de tensiune, zgomotul, răspunsul în f recvență,
puterea, temperatura nominală, dimensiunea fizică și fiabilitatea.
Figure 6 – Rezistor obișnuit
Figure 7 – Simboluri pentru rezistor standard

11

Clasificarea rezistoarelor moderne:
 Resistor din carbon – este fabricat din praf de carbon sau pastă de grafit, valori de
putere redusă
 Resistor cu peliculă sau cermet – realizat din pastă de oxid metalic conductor, valori
foarte mici ale puterii
 Rezistor bobinat – Corpuri metalice pentru montarea radiatorului, puteri nominale
foarte mari
 Rezistor semiconductor – Tehnologie de peliculă subțire montată pe suprafață, de
înaltă frecve nță/precizie
Tipuri de compozit pentru rezistor
Rezistoarele din carbon sunt cele mai comune tipuri
de rezistoare de compozit. Este un rezistor de uz general, utilizat în
circuitele electrice și electronice. Elementul rezistiv este fabricat
dintr -un amestec de praf de carbon fin măcinat sau grafit și o pulbere
ceramică (argilă) neconductoare care leagă toate aceste elemente
împreună.
Raportul dintre praful de carbon
și cel ceramic (conductor la izolator)
determină valoarea rezistivă globală a
amestecului – cu cât este mai mare
raportul de carbon, cu atât este mai
mică rezistența totală. Amestecul este
turnat într -o formă cili ndrică, cu fire
metalice atașate la fiecare capăt, pentru a
asigura conexiunea electrică înainte de a fi
acoperită cu un material izolator exterior și un marcaj colorat pentru a preciza valoarea sa.
Rezistor tip peliculă
Denumirea de „Rezistor tip peliculă “ este alcătuită din
tipuri de rezistor cu peliculă metalică, cu peliculă din carbon și
peliculă oxid metalic, care sunt în general realizate prin
depu nerea de metale pure, precum nichel, sau o peliculă de oxid,
cum ar fi oxid de staniu, pe o tijă sau substrat de ceramică
izolatoare.
Valoarea rezistivă a rezistorului este
controlată prin creșterea grosimii dorite a
peliculei depuse, oferindu -i numele de
"rezistor cu peliculă groasă", sau "rezistor
cu peliculă subțire".

Figure 8 – Rezistor din carbon
Figure 9 – Structura rezistorului di n carbon
Figure 10 – Rezistor cu peliculă
Figure 11 – Structura unui rezistor cu peliculă

12

Rezistoarele cu peliculă metalică au o stabilitate mult mai bună la temperatură decât
echivalentele lor de carb on, un zgom ot mai mic și sunt mai bune pentru aplicațiile de înaltă
frecvență sau frecvență radio. Rezistoarele cu oxizi metalici au o capacitate mai mare de
curent de supratensiune, cu o temperatură nominală mult mai mare decât rezistoarele cu
peliculă me talică echivalente.
2.1.2 Condensatoarele
Condensatorul reprezintă o componentă cu abilitatea de a stoca energie electrică sub
forma unei sarcini electrice ce produce o diferență de potențial pe plăcile sale, asemeni unei
baterii reîncărcabile. Există mai mul te tipuri de condensatoare, precum condensatori foarte
mici folosiți în circuite de rezonanță sau condensatori mare de corecție a factorului de putere.
În forma sa de bază, un condensator este alcătuit din
două sau mai multe plăci conductive (metalice) paralele, care
nu sunt conectate, ci sunt separate electric fie de aer, fie de un
material izolator, cum ar fi hârtie cerată, ceramică, plastic sau
o formă de gel lichid, așa cum este utilizat în conden satoarele
electrolitice. Stratul izolator dintre plăcile condensatoarelor
este numit în mod obișnuit dielectric .
Datorită acestui strat izolator, curentul continuu nu poate trece prin condensator
deoarece este blocat, permițând în schimb să existe o tensi une pe plăci sub forma unei sarcini
electrice.
Plăcile metalice conductive ale unui condensator pot fi pătrate, circulare sau
dreptunghiulare, sau totodată de formă cilindrică sau sferică, având forma generală, mărimea
și construcția unui condensator cu plăci paralele, în funcție de aplicație și de tensiunea
nominală.
Atunci când este utilizat într -un circuit de curent continuu, un condensator se încarcă
până la tensiunea de alimentare, însă blochează curentul prin el, întrucât dielectricul unui
condens ator este neconductiv și practic un izolator. Cu toate acestea, atunci când un
condensator este conectat la un circuit de curent alternativ curentul pare să treacă direct prin
condensator cu rezistență mică sau deloc.
Există două tipuri de sarcină electr ică, sarcină pozitivă sub formă de protoni și sarcină
negativă sub formă de electroni. Atunci când o tensiune în curent continuu este plasată pe un
condensator, sarcina pozitivă (+ve) se acumulează rapid pe o placă, în timp ce o sarcina
negativă ( -ve) cor espunzătoare și opusă se acumulează pe cealaltă placă. Pentru fiecare
particulă de sarcină +ve, care ajunge la o placă, o sarcină cu același semn se va îndepărta de la
placa -ve.
Astfel, plăcile rămân încărcate neutru și se stabilește o diferență de potenț ial între cele
două plăci. În momentul în care condensatorul atinge condiția sa de stare constantă, un curent
electric nu este capabil să pătrundă prin condensatorul însuși și prin circuit datorită
proprietăților izolatoare ale dielectricului folosit pentr u separarea plăcilor.
Figure 12 – Condensator

13

Fluxul de electroni pe plăci este cunoscut sub numele de curent de
încărcare al condensatorului care continuă să curgă până când tensiunea pe ambele plăci (și,
prin urmare, condensator) este egală cu tensiunea aplicată Vc. În acest m oment condensatorul
se spune că este "complet încărcat" cu electroni.
Energie sau viteza acestui curent de încărcare este la valoarea sa maximă atunci când
plăcile sunt complet descărcate (starea inițială) și se reduce lent la valoarea zero, deoarece
plăci le se încarcă până la o diferență de potențial pe plăcile condensatorului egală cu
tensiunea sursei.
Cantitatea de diferență de potențial
prezentă pe condensator depinde de cât de
multă sarcină a fost depusă pe plăci prin
lucrul efectuat de tensiunea surs ei și de cât
de multă capacitate are condensatorul și
aceasta este ilustrată mai jos.
Condensatorul cu plăci paralele este
cea mai simplă formă de
condensator. Acesta poate fi construit
folosind două plăci metalice sau folii
metalizate la o distanță paralelă una cu
cealaltă, valoarea lor de capacitate în Farazi
fiind fixată de suprafața plăcilor conductive
și distanța de separare dintre
ele. Modificarea oricăror două dintre aces te
valori modifică valoarea capacității sale și aceasta formează baza funcționării
condensatoarelor variabile.

Figure 13 – Condensatorul cu plăci paralele

14
Capitolul 3 – Detalii tehnice de realizare a Aplicație i interactive

Proiectul prezentat în lucrarea de față a fost construit sub forma unei pagini we b,
folosind limbajele HTML, respectiv CSS, struc tura acesteia fiind concepută pentru a oferi
utilizatorilor posibilitatea navigării facile în conținutul paginii.
Am folosit o singură pagină denumită generic index.html , pentru a crea un design
fully -responsive, în care am înglobat aplicațiile și elementele teoretice aferente utilizării
aplicației interactive.

Figure 14 – Interfața proiectului
În Figura 14 este prezentat aspectul paginii create, construită după cum urmează:
– header -ul (antetul) conține titlul și descrierea lucrării, având următoarele secvențe de cod:
HTML CSS
<div class="header">
<h1>Platformă e -Learning</h1>
<p>Electronica on -line</p>
</div> .header {
padding: 60px;
text-align: center;
background: #1abc9c;
color: white;
font-size: 30px;
}
Utilizând limbajul CSS, au fost definite elementele de design principale pentru
elementul “ .header ” și anume padding -ul, ce permite adăugarea de spațiu libe r în jurul
conținutului, text -align pentru alinierea titlului la centrul paginii, culoarea fundalului
corespunzătoare zonei de antet, culoarea textului și dimensiunea fontului. În partea de HTML
au fost introdus textul ce apare la încărcarea paginii, legăt ura către elementele de design
stabilite anterior în CSS realizându -se cu ajutorul tag -ului <div class=”header”> .
Următorul element din pagină este descris cu ajutorul tag -ului <div class=”content”>,
zona cea mai importantă din pagină, unde se găsește de a ltfel și aplicația interactivă despre
care voi face precizări în cele ce urmează.
Zona de content a fos t concepută utilizând ferestre modale (modal boxes). Acestea
contribuie atât la menținerea unui design plăcut vizual, cât și la folosirea, găsirea și părăsirea

15

mai ușoară a conținutului acestora. Mecani smul de funcționare este practic: la selectarea
oricărei imagini existente în cadrul paginii, se deschide o fereastră ce afișează conținutul
corespunzător selecției, utilizatorul având posibilitatea și av antajul de a închide fereastra
respectivă și de a reveni la pagina principală fără a executa foarte multe comenzi și totodată,
fără a exista timpi mari de așteptare.
Pagina index.html oferă posibilitatea accesării a trei ferestre modale;
fereastra ce conți ne o serie de aspecte teoretice – Noțiuni generale de teorie
fereastra în care se pot efectua calcule în vederea stabilirii rezistenței totale și
intensității curentului dintr -un circuit – Calculator pentru rezistențe aflate în
serie, respectiv paralel
fereastra în cadrul căreia se află aplicația interactivă – Simulator pentru circuite
electronice

3.1 Noțiuni generale de teorie

Interfața primei ferestre modale ce poate fi accesată în cadrul proiectului se regăsește
în Figura 15:

Figure 15 – Interfața primei ferestre modale
În construcția acestei prime interfețe
am folosit coduri HTML și CSS, sintaxele
acestora fiind prezentate în figurile 16,
respectiv 17.
Figure 16 – Sintaxa HTML

16

Conținutul ferestrei descrie o serie de
noțiuni generale legate de rezistențele serie și
paralel, în care am definit condițiile prin care
rezistoarele pot fi conectate într -una din
aceste două grupări.

Astfel, la parcurgerea acestor informații, se va
deprinde faptul că mai multe rezistoare sunt conectate
în serie dacă aparțin aceleiași ramuri aparținând unei
rețele electrice; în cazul îndeplinirii acestei condiții,
rezistoarele aflate î n gruparea serie vor fi parcurse de
același curent electric. Totodată, există posibilitatea ca
un singur rezistor să poată înlocui o grupare serie
formată din mai mulți rezistori dacă prin conectarea
acestuia între aceleași puncte, nu se va modifica
tensiu nea electrică de la borne.

Pentru calculul rezistenței totale se folosește legea lui Ohm aplicată pe o porțiune de
circuit, atât pentru fiecare rezistor din grupare, cât și pentru rezistorul echivalent.

În cazul rezistoarelor aflate în grupare paralel, tensiunea
la borne va fi aceeași, însă trebuie îndeplinită condiția ca
acestea să fie conectate între aceleași două noduri. Calculul
rezistenței totale și rezistenței echivalente se realizează
conform legii I a lui Kirchhoff (Fig.2 1).

Figure 17 – Sintaxa CSS
Figure 18 – Circuit serie
Figure 19 – Legea lui Ohm
pentru gruparea serie
Figure 21 – Grupare paralel
Figure 20 – Legea I a lui Kirchhoff

17
3.2 Calculator pentru rezistențe aflate în grupare serie, respectiv paralel

În urma parcurgerii aspectelor teoretice de la punctul anterior, utilizatorul înțelege
condițiile necesare pentru ca rezistoarele să se afle într-una din grupările serie sau paralel,
învățând metoda de calcul a rezistenței totale din circuit. Pentru verificarea și confruntarea
rezultatelor, în cea de -a doua fereastră modală , a cărei interfață este reprezentată în Figura 22 ,
alături de codul sursă descris în Figura 23 , am real izat un calculator al rezistenței totale și a
intensității curentului. Pentru crearea acestuia, în afară de limbajele HTML/CSS am folosit și
limbajul JavaScript, care , în esență, face posibilă funcționalitatea calculatorului.

Figure 22 – Calculator pentru rezistențe aflate în serie, respectiv în paralel

Figure 23 – Sintaxa HTML a calculatorului

18

Spre deosebire de codurile HTML expuse anterior, în codul sursă asociat figurii 23 apar
o serie de tag -uri noi, cu rolul de a realiza legătura cu funcția descrisă în limbajul JavaScript.
Primul tag, <input type=”text” id=”variabila”/> permite introducerea de către utilizator a
valorii de calculat. În acest caz, variabilele folosite sunt v (tensiunea), r1 -r4 (rezistorii). Cel
de-al doilea tag, <option value=”atribut”> </option> permite selectarea dintr -o listă tip
drop-down a unei valori dintr -o anumită clasă definită de utilizator. În privința sintaxei CSS
pentru acest conținut, codul sursă al ferestrei modale rămâne neschimbat , singura adăugare
fiind clasa „calculator” , în care au fost atribuite elemente de formatare a textului.

Figur e 24 – Sintaxa clasei "calculator"
Conform precizării de la începutul acestui capitol, funcția de execuție a calculului a fost
descrisă prin intermediul limbajului JavaScript. Pentru aceasta, am creat o funcție denumită
„calc()”, pe care am declarat -o intern cu ajutorului tag -ului <script> în pagina principală,
index.html.

Figure 25 – Sintaxa JavaScript a aplicației calculator

19

În JavaScript, declararea variabilelor se face utilizând sintaxa var variabila_dorita ,
urmată de tipul de date dorit și de comanda care permite introducerea unui set de date
personalizat de către un utilizator. În aplicația prezentă, au fost definite cinci variabile,
tensiunea v și patru rezistori aparținând unui circuit pe ntru care se dorește calculul rezistenței
totale, ultima variabilă oferind posibilitatea alegerii tipului de grupare pentru care se
efectuează calculul (exemplu de declarare a variabilelor:
var v = parseFloat(document.getElementById( ’v’).value)).
După d eclararea elementelor dorite, următorul pas a fost acela de a defini formulele de
calcul pentru fiecare dintre cele două grupări. Pentru ca selecția utilizatorului să fie validă, au
fost necesare două condiții de tipul if(eng. dacă) în care am introdus formulele de calcul
pentru rezistența totală și intensitatea curentului în funcție de gruparea aleasă. Printre
aspectele importante ce trebuie menționate se numără proprietatea case -sensitive a limbajului
JavaScript, ceea ce înseamnă că în cazul omiterii scrierii corecte a unei funcții sau altei
sintaxe, aplicația nu va rula. Un alt aspect important îl reprezintă utilitatea structurii
alternative reprezentată prin instrucțiunea if. Prin definiție, structura alternativă execută un set
de instrucțiuni numai în cazul în care este îndeplinită o condiție, altfel, se execută un alt set de
instrucțiuni. Forma generală a acestei structuri este:
if(condiție) {instrucțiunea1;} else {instrucțiunea2;} ;
Pentru aplicația prezentată am folosit o formă particulară, a instrucțiunii if, cu o singură
ramură, care execută doar un singur set de instrucțiuni , cel al cazul ui în care este îndeplinită
condiția. Dacă aceasta nu este îndeplinită, lucru posibil în momentul în care nu sunt
completate toate câmpurile calculatorului, aplicația va returna rezultatul NaN . În lipsa
utilizării condiției if, utilizatorul nu ar mai fi avut posibilitatea de a alege opțiunea dorită, iar
rezultatele returnate ar fi fost inexacte.

3.3 Simulator pentru circuite electronice

Conținutul celei de -a treia ferestre modale (Fig. 26) , ce are codul sursă prezentat în
Figura 27, este completat de o aplicație interactivă, un simulator pentru circuite electronice,
creat utilizând limbajul JavaScript. Pentru dezvoltarea acestuia, am acc esat platforma github,
sursă de pe care am preluat o mare parte din scripturile folosite, necesare pentru realizarea
legăturilor între elementele incluse
în aplicație. În codul prezentat în
Figura 27, a fost implementat
conținutul bării de instrumente ce
conține o gamă largă de dispozitive
și conectori ce pot fi utilizați pentru
crearea și simularea unui circuit.

Figure 26 –
Interfața aplicației interactive

20

Structura aplicației în limbajul JavaScript a fost dezvoltată prin crearea mai multor
fișiere „ .js”, în scopul definirii într -un mod organizat a funcțiilor ce asigură funcționalitatea
aplicației. Astfel, în primul fișier, ce poartă denumirea simcir -library.js au fost create
dispozitivele puse la dispoziție de aplicație. Pentru fiecare dintre acestea au fost definite, după
caz, tipul (sursă de alimentare, intrare, ieșire), id -ul după care sunt recu noscute de calculator,
coordonatele, numele acestora, iar în cazul conectorilor, rețeaua de noduri prin care se pot
interconecta dispozitivele.

Figure 28 – Crearea unui dispozitiv existent în aplicație
Figure 27 – Sintaxa HTML a simulatorului pentru circuite electronice

21

Următorul fișier, simcir -basicset.js îndeplinește un rol similar stilurilor CSS, în acest
fișier fiind dezvoltate elementele de natură vizuală, precum și funcțiile logice. Pentru
elementele de natură vizuală a fost necesară scrierea mai multor linii de cod, astfel încât, la
utilizarea aplicației, să se poată observa nodurile active, adică cele care interconectează
dispozitivele, semnalul analog, precum și modul în care rulează circuitul odată ce este
asamblat, aspecte imposibil de definit în limbajul CSS.

Figure 29 – Extras din fișierul simcir -basicset.js
Pentru o simulare cât mai reală, a mai fost necesară implementarea unor fișiere care
deservesc atât la funcționalitatea dispozitivelor, cât și la utilizarea aplicației, un exemplu
concret fiind ad ăugarea din bara de instrumente, respectiv eliminarea din panoul de lucru a
unui dispozitiv. Aceste fișiere se regăsesc în folder -ul denumit generic misc .
Exemplul din Figura 30
descrie funcțiile necesare pentru
adăugarea unui dispozitiv din
bara de instrumente, respectiv
eliminarea acestuia din panoul
de lucru. Toate acestea se
realizează utilizând exclusiv
mouse -ul.
Ulterior scrierii fișierelor
în cadrul cărora se găsesc
funcțiile ce definesc o parte
dintre comenzile pe care le primește aplicația, a fost creat un fișier principal, în interiorul
căruia au fost definite restul comenzilor ce se pot efectua în panoul de lucru, alături de
legăturile aferente cu celelalte fișier e. În principal, documentul simcir.js se ocupă cu controlul
aplicației, de la definirea coordonatelor în funcție de punctul în care sunt mutate de către
utilizator, până la definirea comenzilor de redenumire a dispozitivelor de pe panoul de lucru.
Figure 30 – Adăugarea/Eliminarea unui dispozitiv

22
Capitolul 4 – Utilita tea aplicației interactive

Pentru a demonstra utilitatea aplicației, am lu at ca exemplu construirea a două circuite
importante întâlnite în componența calculatoarelor, în domeniul comunicațiilor și în multe alte
domenii axate pe proiectări de sisteme. Cir cuitele folosite reprezintă, după cum urmează, un
decodor și un circuit de tip adder.

4.1 Decodoarele

Decodoarele reprezintă circuite de selectare bazate pe o anumită valoare. Cel mai
simplu model de decodor este acela care preia o singură valoare binară ( 0 sau 1) și selectează
între două opțiuni bazate pe datele de intrare (input).
Ca exemplu, se presup une existența unui fir ce poate purta valoarea 1 sau 0. Prin
urmare, un fir poate reprezenta una dintre cele două alegeri. Acesta ar putea fi folosit pentru a
selecta un întrerupător din cele două existente care să poată fi declanșat. Cu alte cuvinte, dacă
firul posedă valoarea 0, atunci se va declanșa întrerupătorul #0, iar dacă deține valoarea 1,
atunci se va declanșa întrerupătorul #1. Problema în acest caz o reprezintă faptul că
întrerupătorul dorit nu poate fi declanșat folosind doar firul. Dacă este c onectat la o sursă de
lumină, becul se va aprinde la atribuirea valorii 1 și se va stinge la atribuirea valorii 0. Pentru
a evita acest inconvenient, este necesară utilizarea unui decodor, în exemplul de față fiind
folosit un decodor de 1 bit.

La atribuirea valorii 1 în decodor, Output #0 va prelua această valoare și Output#1 va
avea ca și corespondent
valoarea 0, valorile
inversându -se în cazul
atribuirii valorii 0.

Figure 32 – Simularea unui
decodor de 1bit
Figure 31 – Decodor de 1 bit

23

4.2 Circuitele de tip adder

Un sumator este circuit ce realizează adunarea a două sau mai multor numere. În
interiorul multor calculatoare și alte tipuri de procesoare, sumatoarele sunt utilizate în u nitățile
logice aritmetice. De asemenea, sunt folosite în alte părți ale procesorului, pentru calculul
adreselor, indici ai tabelelor, incrementarea, respectiv decrementarea operatorilor, precum și
operații similare.
Sumatorul digital poate să execute nu numai adunări ci și operația aritmetică de scădere,
caz în care se folosește reprezentarea numelor în cod invers sau în cod complement. Este
vorba de utilizarea aceleiași funcții de adunare, de această dată cu un exponent număr negativ.
Cu toate că sumatoa rele pot fi construite pentru diferite reprezentări numerice, cele mai multe
dintre ele operează cu numere binare.

4.2.1 Sumatorul elementar parțial

Sumatorul elementar parțial adună valori binare A și
B. Are două ieșiri, suma (S) și “purtătorul” (C). Semnalul
“purtător” reprezintă o transmitere către următoarea cifră
dintr -o adunare a mai multor valori. Valoarea sumei este
2C+S. Cea mai simplă schemă a sumatorului elementar
parțial reprezentată în figura 33 , încorporează o poartă
XOR pentru S și o poartă AND pentru C. Logica
Booleană pentru sumă (în acest caz S) va fi A’B’+AB’, în
timp ce pentru “purtătorul” C va fi AB. Odată cu
adăgurarea unei porț i OR pentru a combina ieșirile
“purtătorilor”, două sumatoare parțiale pot fi legate
împreună pentru a crea un sumator total. Sumatorul parțial adaugă 2 biți de intrare și
gener ează un purtător și o sumă, reprezentând datele de ieșire ale acestuia.

4.2.2 Sumat orul complet

Un sumator complet adaugă numere binare și ține evidența pentru valorile purtătorilor
din datele de intrare, precum și din cele de ieșire. Un sumator de un bit complet adaugă trei
numere de un bi t, adesea scrise ca A, B și C in; A și B sunt operanzi, iar C in este adus un bit din
faza anterioară mai puți n semnificativă. Sumatorul complet este de obicei o componentă dintr –
o cascadă de aditivi, care adaugă 8, 16, 32, etc numere binare . Circuitul produce o ieșire pe
doi biți. Valoarea de ieșire ș i suma sunt reprezent ate de obicei de semnalele C out și S, unde
suma este egală cu 2C out + S.
Un sumator complet poate fi implementat în mai multe moduri diferite, cum ar fi cu un
circuit personalizat la nivel de tranzistor sau compus din alte porți logice . Un exemplu de
implementare e ste: S = A ⊕ B ⊕ Cin și C out = (A ⋅ B) + (C in ⋅ (A ⊕ B)).
Figure 33 – Schema logică a sumatorului
parțial

24

În această implementa re, poarta finală OR înaintea
purtătorului de ieșire poate fi înlocuită cu o poartă XOR, fără
a modifica schema logică . Utilizarea a doar două tipuri de
porți este convenabilă dacă circuitul este pus în aplicare
folosind cipuri simple de circuit integrat care conțin un
singur tip de poartă pe cip.
Un sumator complet poate fi, de asemenea, constru it
din două sumatoare parțiale , conectând A și B la intrarea
unuia dintre sumatoare , apoi luând suma sa -ieșire S ca una
dintre intrăr ile celui de -al doilea sumator și C in ca cealaltă
intrare a acestuia și, în final purtătorii celor două sumatoare
parțiale fiind conectate la o poartă OR. Suma -ieșire a celui
de-al doilea sumator este suma finală (S) a sumatorului
complet, iar ieșirea din poarta OR este ieșirea finală (C out).
În urma însuș irii informațiilor descrise anterior în ceea ce privește cele două tipuri de
circuite esențiale în construcția a diferite dispozitive, cu ajutorul aplicației interactive s -au
putut efectua simulări ce au dus la înțelegerea modului de funcționare a acestor circuite,
precum și la oferirea posibilității de a testa o serie de variante care să redea diferite situații ce
pot interveni în construcția reală a circuitului.

Figure 35 – Sumator complet
Figure 34 – Sumator pe un bit

25
Capitolul 5 – Concluzii

Așa cum a fost precizat și în Introducere, lucrarea de față a fost destinată în mod special
elevilor și studenților, cu scopul de a -i ajuta să aplice practic noțiunile teoretice învățate la
orele de curs, precum și oferirea posibilității de a testa propriile idei în simularea circuitelor.
Pentru a afla impresiile legate de calitatea, utilitatea și eficiența aplicației, am oferit -o
spre testare unui eșantion format din 20 de elevi și studenți aparținând Liceului Teoretic
“Horia Hulubei” Măgurele, specializarea Matematică -Informatică, iar cei din urmă fiind
cursanți, respectivi absolvenț i ai Facultății de Fizică din cadrul Universității din București.
Astfel, în urma
experimentelor pe care le -au
simulat în conformitate cu
informațiile acumulate până
la momentul actual, elevii
au considerat aplicația ca
fiind una interactivă și ușor
de fo losit, ce îmbină utilul
cu plăcutul, cu ajutorul
căreia se pot fixa și înțelege
cunoștințele acumulate în
urma parcurgerii teoriei.
Totodată, au exprimat
unanim faptul că, folosind
un simulator de circuit
virtual, experimentarea diferitelor teorii se reali zează în siguranță, fără a exista riscul unor
accidentări.
Studenții care au testat la rândul lor aplicația, au considerat că utilizarea aplicației
duce la rezolvarea rapidă a problemelor cu circuite electronice și la exemplificarea facilă a
schemelor regăsite în lucrările de laborator. De asemenea, au menționat faptul că aplicația
poate fi folosită și în studiul altor discipline din planul de învățământ al facultății, contribuind
astfel la un proces de învățare eficient și practic.
În ceea ce privește posibilitățile de dezvoltare, au fost punctate aspecte precum:
extinderea platformei la un nivel mai complex, adăugarea unor noi secțiuni și aplicații
interactive, dar și oferirea posibilității de a atribui valori dispozitivelor existente în aplicație,
aspect ce ar ajuta foarte mult în realizarea lucrărilor de laborator.

26
Bibliografie
https://profs.info.uaic.ro/~val/htmlearn.html
https://ro.wikibooks.org/wiki/Cascading_Style_Sheets_(CSS)
https://web.ceiti.md/lesson.php?id=16
https://servicereparatiielectron ice.wordpress.com/istoria -electronicii/ – notiuni generale
https://sites.google.com/site/bazeleelectronicii/home/rezistoare/1 -types -of-resistor –
rezistoare
https://sites.google.com/site/bazeleelectronicii/home/condensatoare -si-reactanta -capacitiva/1 –
introducere – condensatoare
1. Lancaster, Geoffrey A. (2004). Excel HSC Software Design and Development . Pascal
Press. p. 180. ISBN 978-1-74125175 -3.
2. ^ Mano, M. Morris (1979). Digital Logic and Computer Design . Prentice -Hall.
pp. 119–123. ISBN 978-0-13-214510 -7.
3. ^ Satpathy, Pinaki (2016). Design and Implementation of Carry Select Adder Using T –
Spice . Anchor Academic Publishing. p. 22. ISBN 978-3-96067058 -2.
4. ^ Burgess, Neil (2011). Fast Ripple -Carry Adders in Standard -Cell CMOS VLSI . 20th
IEEE Sym posium on Computer Arithmetic . pp. 103–111.
5. ^ Brent, Richard Peirce ; Kung, Hsiang Te (March 1982). "A Regular Layout for
Parallel Adders" . IEEE Transactions on Computers . C-31 (3): 260 –
264. doi:10.1109/TC.1982.1675982 . ISSN 0018 -9340 .
6. ^ Kogge, Peter Michael ; Stone, Harold S. (August 1973). "A Parallel Algorithm for
the Efficient Solution of a General Class of Recurrence Equations". IEEE
Transactions on Computers . C-22 (8): 786 –793. doi:10.1109/TC.1973.5009159 .
7. ^ Reynders, Nele; Dehaene, Wim (2015). Written at Heverlee, Belgium. Ultra -Low-
Voltage Design of Energy -Efficient Digital Circuits. Analog Circuits and Signal
Processing Series. Analog Circuits And Signal Processing (ACSP) (1 ed.). Cham,
Switzerland: Springer International Publishing AG Switzerland . doi:10.1007/978 -3-
319-16136 -5. ISBN 978-3-319-16135 -8. ISSN 1872 -082X . LCCN 2015935431 .