Planul de Antrenament la Tenis

Ministerul Educației și Cercetării Științifice

Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport

Aspecte privind importanța practicării jocului de tenis de către copii în activitatea extrașcolară

Îndrumător științific:

Conf. Univ. Dr. Stănescu Rareș

Absolvent:

Pătru V. George

BUCUREȘTI

2015

CUPRINS

Introducere

În procesul alegerii temei nu am întâmpinat probleme și nu am avut nevoie de timp pentru a sta pe gânduri, factorii de care aveam nevoie pentru a îmi lua decizia fiind deja existenți.

De ce Tenis10?

Motivul principal care m-a îndemnat să aleg această ramură este dorința de a lucra pe aria tenisului care îmi oferă cea mai mare plăcere și satisfacție. Din momentul în care am început să antrenez nu am găsit, până acum, o arie care să mă pasioneze mai mult decât antrenamentele cu copii, în special cele cu cei de vârste fragede. Pe lângă pasiunea descoperită în ceea ce lucrez cu copiii, această decizie îmi este susținută și de faptul că aici începe totul. Am avut ocazia sa inițiez în lumea tenisului și să observ bucuria noilor descoperiri, entuziasmul din momentul primelor reușite, sentimente ce nu se regăsesc în cazurile inițierii la vârste mai înaintate.

Lucrând cu copii mici, cu vârste cuprinse între 4 și 8 ani, structurați în grupe destul de mari, m-am lovit în mod repetat de aceleași probleme: pierderea concentrării, pasivitatea copiilor datorată rutinei, dar și apariției stării de plictiseală, în cazul anumitor copii, după jumătatea antrenamentului.

Aceste probleme s-au dovedit a fi unul dintre cele mai mari impedimente în procesul de inițiere în tenis la această vârstă și am fost pus față în față cu nevoia de a le soluționa. Concluzia logică la care am ajuns a venit relativ repede: ce poate elimina rutina și plictiseala în cazul unor copii mai eficient decât distracția? În urma acestei realizări am elaborat o serie de activități interactive pe care le-am integrat în antrenamente.

În acest scop am luat în considerare atât prezența unui nivel ridicat de atractivitate pentru copii, cât și anumite beneficii pe care acestea le pot aduce diverselor elemente prezente în tenis.

CAPITOLUL 1.

Prezentarea jocului de tenisului

1.1. Istoricul tenisului

În privința tenisului nu putem vorbi despre un început cert, acesta este un sport care a cunoscut dezvoltarea odată cu trecerea timpului, forma sa de atunci fiind diferită de jocul pe care îl practicăm în zilele noastre. Din perspectiva unor istorici, tenisul își are originea în Franța, datând de pe la jumătatea secolului al XII-lea. Pe atunci însă, structura acestui sport excludea racheta, mingea fiind lovită cu palma. Abia după o perioadă s-a adus ca modificare introducerea unei mănuși din piele. Ulterior, mănușa a fost înlocuită cu un mâner adaptabil în scopul de a spori eficiența serviciului mingii. Astfel a luat ființă racheta. Evoluția rachetei a condus implicit la modificarea strucurii mingilor de tenis. Prima minge de tenis a fost din lemn, fiind urmată mai apoi de mingea din piele umplută cu material de celuloză. Un aspect interesant de menționat este faptul că în întreaga Europă, mânăstirile au apreciat acest joc în timpul secolului al XIV-lea , fiind considerat o activitate de timp liber ideală.

Popularitatea jocului de tenis a crescut odată cu trecerea timpului, mai ales în Franța, acolo unde a fost practicat de familia regală. În perioada secolelor XVI – XVIII jocul numit “Jeu de paume” a fost foarte valorificat de regi și de clasa nobilimii. Jucătorii francezi începeau jocul prin pronunțarea cuvântului “tenez!”, ceea ce înseamnă “Ține!” sau “Joacă!”.

Două secole mai târziu, H. Gem și A. Perera au dezvoltat un joc la baza căruia stau atât elemente din tenis, cât și din bascket, numit pelota, care la început se juca numai în orasul Birmingham din Anglia. În 1872, doi tenismeni locali s-au remarca prin înființarea primului club de tenis din lume, denumit Leamington Spa.

În anul 1873, asistăm la apariția unui sport similar, denumit sphairistike, al cărui autor a fost Walter Clopton Wingfield. Etimologia acestui cuvânt își are originea în greaca antică, însemnând “îndemânarea de a te juca cu mingea”. Acest sport a fost ulterior recunoscut sub formula simplă “sticky”- aspect ce a stârnit amuzamentul invitaților lui Wingfield, aflațiin Tara Galilor. Jocul său avea ca principală direcție dezvoltarea spre jocul de exterior (afară) a tenisului. Potrivit istoricilor, terminologia tenisului modern provine chiar din această zona si perioadă, când Wingfiled a preluat atât numele, cât și vocabularul francez de la vechiul joc.

În 1874, maiorul Walter Wingfield a achiziționat drepturile de brevet pentru echipamente și reguli de joc. În același an, asistăm la apariția primelor instanțe judecătorești de tenis în Statele Unite. Răspândirea acestui joc s-a produs rapid în diferite părți ale lumii cum ar fi Rusia, Canada, China și India. Terenurile de crochet au servit ca terenuri de tenis în acea perioadă. Primul teren de tenis a fost conceput de Wingfield, având forma unei clepsidre. Acesta avea dimensiuni mai reduse decât terenul modern din zilele noastre. Natura acestui joc, ne referim aici atât la regulie jocului, cât și la structura sa, a suferit modificări și amendamente, fapt ce a condus la definitivarea imaginii moderne de astăzi.

Primul regulament închegat a fost redactat de Federația Internațională de Tenis în anul 1924, regulament ce a rămas aproape neschimbat timp de 80 de ani, Din 1908 – 1960 au fost formulate două excepții în regulament: serverul trebuie să țină un picior la sol, în orice moment, și apoi adoptarea “tie-break”-ului în anii 1970. Recent a fost introdusă la tenisul profesionist tehnologia de revizuire electronică, cuplate cu un sistem de verificare a punctului, care permite unui jucător să conteste linia.

Începând din 1924 și timp de 60 de ani, tenisul s-a retras din Olimpiadă. Prin eforturile Președintelului Federației, Philippe Chartier, ale Secretarului General, David Gray și Vice Președintelui, Plablo Llores, tenisul a fost repus parțial în drepturi în cadrul Olimpiadei din anul 1984, ca sport demonstrativ, și apoi cu drepturi depline la Seoul in 1988.

Pe lăngă cele menționate mai sus, amintim și Cupa Davis, competiție înființată în anul 1900, din care făceau parte echipele naționale de bărbați ale țărilor participante. Într-o confruntare sunt 4 meciuri de simplu și unul de dublu. Concursul similar, dedicat femeilor, numit Fed Cup, a fost organizat pentru prima dată în anul 1963, sărbătorind a 50-a aniversare a Federației Internaționale de Tenis.

Anul 1926 reprezintă un an de o uriașă importanță istorică, fiind anul în care a avut loc debutul turneelor profesioniste de tenis. În acel an americanii și francezii au jucat meciuri demonstrative, însă s-au înregistrat câștiguri, jocurile fiind practicate în fața unei auditențe care a plătit pentru vizionare. Din categoria celor mai notabili sportivi de la acea perioadă face parte americanul Vinnie Richards și franțuzoaica Suzzane Lenglen. Totodată, acesta este momentul în care un jucător ce devine recunoscut, profesionist, îi va fi interzisă practicarea jocurilor în turneele destinate amatorilor.

În privința evoluției continue a tensiului, putem constata că acest lucru se datorează perfecționării remarcante a tehnicii și tacticii de joc precum și a metodicii de pregătire, la care se adaugă materialele și suprafețele de joc tot timpul reorganizate și modernizate.

Tenisul modern a apărut inițial în Anglia, la sfârșitul secolului al XIX-lea ca și “tenis de câmp”. După apariția sa, tenisul s-a răspândit mai întâi în clasa superioară a lumii engleze, iar apoi, treptat, în întreaga lume.

Tenisul este practicat de milioane de jucători care găsesc în acest sport un mijloc de recreere, fiind, totodată, un sport extrem de popular în întreaga lume, grație celor patru turnee de Grand Slam: Australian Open, French Open, Wimbledon și US Open.

1.2. Aspecte de regulament

Lungimea unui teren de tenis de câmp este fixă,aceasta având 23,78 metri, iar lățimea sa variază în funcție de tipul jocului: de simplu sau de dublu. În cazul jocului de simplu meciurile se desfășoară pe lățimea de 8,23 metri, jocurile de dublu desfășurându-se și pe cele două margini laterale care duc la o lățime standard de 10,97 metri.

Distanța de la fileu pâna la cele două linii de serviciu trebuie să aibă 6,40 metri, linia de centru fiind la jumătatea terenului de tenis. Poziționarea fileului este foarte importantă pentru ca terenul să respecte regulile impuse de către Federația Internațională de Tenis, capetele fileului trebuie să se găseasca la cel putin 0,91 metri depărtare de marginile exterioare ale terenului (incluzând aici și marginile laterale pentru jocul de dublu), iar pilonii care susțin fileul trebuie sa aibă o înălțime de 1,07 metri. La mijlocul terenului, unde fileul intersectează linia de centru, înălțimea fileului trebuie sa fie de 0,91 metri.

La nivelul solului, grosimea liniilor trasate trebuie să aibă:

5 cm pentru linia de centru

între 2,5 cm și 10 cm pentru cele două linii de bază (liniile de fund)

între 2,5 cm și 5 cm pentru toate celelalte linii ale terenului

Fig I.1 – Schema unui teren de tenis

Lungimea efectivă a terenului este de 23,78 metri, Federația Internațională impune o lungime totală a suprafeței amenajate de 37 de metri, adică cel puțin 6,4 metri dincolo de fiecare linie de fund a terenului. În ceea ce priveste lățimea, dimensiunea recomandată a incintei este de 18 metri, adică între 3,50 și 3,65 metri suplimentari dincolo de marginile laterale ale terenului, necesare jucătorilor pentru a ajunge la mingiile care trec de marginile terenului de tenis.

CAPITOLUL 2.

Conceptele teoretico-metodice abordate

2.1. Ce înseamnă Tenis 10 ?

În privința practicării jocului de tenis într-un cadrul organizat, ITF a decis ca, începând din 2012, introducerea unor astfel de norme pentru copiii mai mici de 10 ani să devină obligatorie.

Tenisul pentru cei mici a fost împărțit, luând în considerare vârsta și nivelul de joc, în 3 niveluri : roșu, portocaliu și verde.

Tenis10 recomandă anumite dimensiuni ale rachetei în funcție de nivelul de joc: roșu (41-58 cm), portocaliu (58-63 cm), verde (63-68 cm). Și gripul rachetei este un element important, unul prea gros sau prea subțire dăunând fluenței loviturii.

2.2. Beneficiile terenurilor Tenis10

Terenurile Tenis10 le permit copiilor să capete mult mai usor abilități de joc, datorită dimensiunilor suprafeței adaptate capacității lor fizice. Ca atare, deprind elemente specifice deplasării, poziționării și lovirii mingii într-un timp mult mai scurt decât dacă ar intra de la inceput pe un teren de dimensiuni standard. Pe măsură ce se dezvolta, câștigând în înălțime, forță și viteză, copiii trec de la un teren mic, cu un fileu coborât, care permite din start schimburi prelungite, către unul care se apropie de dimensiunile obișnuite. Mai apoi, avansează către unul de dimensiuni standard, însă cu mingi incă decompresate.

În concluzie, copiii cu vârste până în 10 ani nu se descurajează în practicarea tenisului pentru că redimensionarea în trepte ține cont de capacitatea lor fizică de a ajunge la minge în timp util și de a o expedia peste fileu.

A instala și a da în funcționare terenuri Tenis10 conduce la atragerea unui număr din ce în ce mai mare de copii, interesați să joace tenis cât mai frecvent. În plus, programele de inițiere și de invățare a tenisului pe baza principiilor Tenis10 îi determină pe copii să revină pe teren de fiecare dată, datorită ușurinței de a juca și laturii de divertisment bine înrădăcinată.

În același timp, instalarea acestui tip de terenuri determină o valorificare mai mare a spațiului existent în cadrul fiecărui club și permite obținerea unor venituri superioare.

CAPITOLUL 3.

Jocurile de mișcare specifice implicate în antrenamentul copiilor în Tenis10

Tema reprezintă un cumul de activități interactive dezvoltate și implementate în antrenamentele de Tenis10. Acestea au ca scop fluidizarea și eficientizarea antrenamentelor cu copii. În continuare voi prezenta exercițiile și jocurile aplicate impartindu-le în următoarele grupe :

Exerciții premergătoare antrenamentului

Exerciții integrate în antrenament

Exerciții de încheiere

3.1. Jocuri și exerciții premergătoare antrenamentului

Aceste exerciții se încadrează între gimnastică și începerea antrenamentului propriu-zis, având ca scop atât obținerea siguranței unei încălziri complete cât și a dezvoltării anumitor aspecte necesare tenisului cum ar fi motricitatea și dexteritatea.

Jocuri de mișcare simple

La acest capitol avem o varietate de exerciții din care, de regulă, alegem două sau trei pentru antrenamentul curent. Recomandat este să lucrăm cu toată grupa același tip de exerciții pentru a evita probleme ce apar în momentul în care împărțim sarcinile la copii. Un aspect important de care trebuie ținut cont este încurajarea copiilor pentru a duce exercițiile până la capăt chiar dacă nu reușesc să le execute în mod corect.

Scara

Pentru acest tip de exerciții avem nevoie de trasarea unor dungi paralele pe o distanță de aproximativ 4 metri. Preferabil ar fi să dispunem de instrumente ce ne facilitează acest exercițiu și păstrează zgura intactă (

benzi cauciucate, scara din frânghie etc. ). Distanța între “treptele” scării este de 30-40 cm. În urma amplasării , copiii se aliniază în șir indian în spatele primei “trepte”.

Modalități de execuție :

Săritura cu ambele picioare

Săritura într-un picior(stâng și drept)

Săritura de pe un picior pe altul

Săritura alternată cu picioarele apropiate și depărtate

Jaloane

Mișcarea de bază în cadrul exercițiilor cu jaloane este alergarea. Modalitățile de execuție variază în funcție de dispunerea acestora cât și de tematica impusă de antrenor. Exercițiile aplicate personal sunt următoarele :

Jaloanele sunt amplasate în zigzag pe o distanță de 5-6 metri, distanța între ele fiind de 1 metru și jumătate, în așa fel încât unghiul format între 3 jaloane să fie de 90 de grade. Copiii iau startul din spatele primului jalon în alergare, înconjoară jalonul cu pași mici și rapizi și pornesc spre următorul jalon repetând tema până la ultimul jalon.

Aranjăm jaloanele în linie, cu o distanță de jumătate de metru între ele, pe o lungime de 4 metri. Copiii, așezați în șir indian, pornesc exercițiul din lateralul primului jalon de la o distanță de 5 metri. Tema se desfășoară după cum urmează : sprint până la jalon, ocolirea acestuia și alergare cu spatele înapoi. Se repetă mișcarea pentru fiecare jalon.

Se dispun 3 jaloane în linie cu distanță de 3 metri între ele pe lățimea terenului. În față și în spatele jalonului central sunt amplasate câte un jalon la o distanță de 4 metri. Startul se ia de la jalonul din centru, cu fața îndreptată spre fileu. Mișcările de execuție sunt : păși adăugați pentru mișcarea în lateral, sprint pentru atingerea jalonului din față și alergare cu spatele pentru jalonul din spate. Exercițiul poate fi efectuat cu tematica prestabilită sau la instrucțiunile antrenorului.

Schema acestor jocuri este prezentată în Anexa 1 – Jaloane.

Jocuri de mișcare cu racheta și/sau mingea

Exercițiile cu racheta și mingea sunt ultimele înainte de începerea antrenamentului propriu-zis. În cadrul acestora avem :

Avantajele jocurilor premergătoare antrenamentului

3.2. Jocurile și exercițiile integrate în antrenament

Aruncarea mingii imitând lovitura

Exercițiul începe cu copiii în poziție de așteptare, așteptând primirea mingii. Mingea trebuie aruncată în așa fel încât să cadă la aproximativ un metru în fața copilului, acesta prinzând mingea după ce aceasta efectuează prima săritură. Următorul pas după prinderea mingii îl reprezintă retragerea ce trebuie să o imite pe cea a loviturii de dreapta.

Din finalul pregătirii copiii aruncă mingea încercând să reproducă pe cât de bine posibil mișcarea prezentă la lovitura de dreapta, pentru a finaliza apoi mișcarea în poziția de așteptare.

Exercițiul poate fi efectuat fie individual, antrenorul lucrând cu fiecare copil, fie în perechi de căte doi copii. Pentru cea de-a doua variantă e nevoie ca cel puțin unul dintre parteneri să cunoască jocul.

În acest joc, odată stăpânit, poate fi implementată ideea de mișcare, traiectoria mingii și distanța de la locul aterizării până la copil începând să se diversifice. De asemenea poate fi adăugată și prezența fileului în joc. Alte variații alte jocului sunt reprezentate de creșterea numărului de participanți. Odată cu aceasta copiii pot exersa direcția aruncării cât și coordonarea acestora între ei, de exemplu:

Jocul în 3 : unul dintre copii este așezat față în față cu doi copii, aflați pe aceași linie, formând un triunghi dreptunghic. Exercițiul are aceleași reguli ca și cel pe perechi, diferența manifestându-se la copil aflat singur pe parte, acesta aruncând mingea alternativ la partenerii săi.

Jocul în 4 : copiii sunt așezați pe perechi, față în față, formându-se un pătrat. Temele variază alternând traiectoria aruncării între participanții la joc.

Odată cu introducerea fileului în exercițiu poate fi implementat și jocul pe puncte, atât în doi cât și în patru copii. Indicate sunt seturile de tip tiebreak, ținându-se cont la punctaj de : limita terenului, fileu și numărul de căzături ale mingii.

Mingea oferită de alt copil

Acest exercițiu se poate realiza după învățarea loviturii de pe loc cu mingea oferită. Pentru consolidarea acesteia cât și pentru conștientizarea locului de lovire al mingii organizăm copiii în perechi. Astfel, cu schimbul, unul dintre ei va executa lovitura în timp ce partenerul său îi va oferi mingea. Obligatoriu pentru acest exercițiu este urmărirea atentă a copiilor și corectarea poziției unuia față de partenerul acestuia pentru a evita accidentările. De asemenea trebuie urmărit și modul de oferire al mingii pentru a ne asigura de corectitudinea acestuia. Nu este recomandată încercarea exercițiul pentru varianta de aruncare sau lansare a mingii.

Jocul numerelor

Jocul are la bază executarea loviturilor, de pe loc, din mingea lansată și poate fi aplicat unui grup format din trei sau mai mulți copii. Exercițiul este unul relativ simplu și se desfășoară în modul următor : copiii stau aliniați în șir indian, fiecare dintre ei având atribuit un număr de la 1 la numărul de copii. Antrenorul strigă două numere, unul pentru copilul ce urmează iar al doilea pentru numărul de lovituri pe care acesta le va executa. De exemplu pentru 2-3, copilul ce are atribuit numărul 2 vine în față și efectuează 3 lovituri.

Fugi, lovește, fugi!

Exercițiul este destinat dezvoltării loviturii din mișcare. Copiii sunt aliniați unul în spatele celuilalt în lateralul terenului, așteptând în poziția de așteptare. În momentul în care antrenorul lansează mingea, primul copil aleargă și execută lovitura după care se retrage la capătul șirului.

Regulile jocului sunt următoarele :

Avantajele jocurilor integrate în antrenamentului:

3.3. Jocuri de încheiere

“Pe locuri, fiți gata…aruncați!”

Acest joc se desfășoară pe întregul teren. Copiii se împart în mod egal în două echipe ce se vor așeza de o parte și de alta a fileului. Se împarte același număr de mingi în fiecare parte a terenului, în mod aleatoriu, numărul acestora scalând în funcție de numărul copiilor ce iau parte la joc. Scopul jocului este de a arunca mingile din terenul propriu în terenul adversarilor, echipa cu cele mai puține mingi în teren la finalul jocului fiind declarată câștigătoare.

Durata jocului variază în funcție de nivel după cum urmează:

Nivelul roșu – 45 de secunde

Nivelul portocaliu – 1 minut

Nivelul verde – 1 minut si jumatate

Ștafeta cu lovitură

Copiii sunt impărțiți în două grupe egale. Ambele echipe se vor afla de aceași parte a fileului, aliniați în șir indian cu primul copil din rând la linia de fund. În interiorul careurilor de serviciu, de o parte și de alta a teului, va fi plasat câte un coș conținând mingi marcate diferit. Fiecare echipă primește câte o rachetă ce va fi înmânată primului jucător din șir. Exercițiul se va desfășura după cum urmează : cel ce are racheta sprintează până la coș, ia o minge și execută o lovitură la alegerea sa (rever sau dreapta) după care se întoarce alergând cu spatele, înmânează racheta următorului coechipier și se așează la capătul șirului. Jocul se oprește la fluierul de final.

”Bombele”

Copiii se vor alinia începând de la linia careului de serviciu înspre linia de fund. Unul dintre ei, tras la sorți (sau antrenorul), se va afla la fileu cu coșul de mingi lângă el. La semnalul antrenorului toată lumea ia startul executând tipul de mișcare stabilit (sprint, alergare cu pași mari/mici, pași adăugati etc.) înspre capătul opus al terenului. Scopul celui de la fileu este să arunce mingi, pe rând, înspre jucători. Cei nimeriți de mingi participă la următoarea rundă pe post de aruncători. Jocul se termină în urma rundei în care ultimii copii au fost atinși, participanții la aceasta fiind câștigătorii.

Avantajele jocurilor de la finalul antrenamentului:

CAPITOLUL 4.

Perioada de practică

În urma implementării exercițiilor și jocurilor dedicate antrenamentelor de Tenis10 prezentate în capitolul anterior, am reușit să observ beneficiile reieșite din acestea. Pe măsură ce activitățile au devenit o parte stabilă a antrenamentului, atmosfera din timpul acestuia s-a destins iar capacitatea de concentrare a copiilor cât și prezența mentală a acestora au trecut la un nivel superior. Din punctul de vedere al inițierii în tenis cât și din punctul de vedere al capacităților fizice, copiii au reușit sa evolueze într-un ritm mai rapid prin acest tip de antrenamente decât prin urmarea tipului de antrenament practicat anterior.

Am structurat studiul de caz sub forma unor planuri de antrenament însoțite de analiza acestora. De asemenea am integrat fișa unui antrenament practicat premergător integrării noii structuri pentru a servi drept termen de comparație.

Practica efectuată în scopul aplicării noii structuri de antrenament s-a desfășurat pe parcursul a 8 săptămâni. Voi prezenta metodele practicate urmărind 2 etape: inițierea acestora și punctul atins după perioada de probă, dar și procesul evolutiv prin care s-a ajuns la cel din urmă.

4.1. Planul de antrenament premergător integrării noii structuri

Tabel IV.1 – Plan antrenament premergator

Concluziile la care am ajuns în urma acestui tip de antrenament m-a condus înspre integrarea unui grad mai ridicat de interactivitate pentru a elimina aspectele negative prezentate în planul de mai sus.

În continuare voi prezenta atât planul antrenamentului modificat, cât și avantajele obținute chiar de la prima ședință.

4.2. Planul de antrenament pe noua structură – primul antrenament

Tabel IV.2 – Plan antrenament pe nou structura

În urma aplicării acestui plan s-a observat o destindere a atmosferei antrenamentului, copiii fiind mult mai activi și mai implicați în activități.

De asemenea, consider că aplicarea repetată a unor planuri asemenatoare va conduce la dezvoltarea capacităților copiiilor.

Tabel IV.3 – Planul de antrenament pe noua structură – al doilea antrenament

Rezultatele în urma noilor antrenamente încep să se observe sub forma stării copiiilor după antrenament cât și înainte de antrenament. Activitățile se desfășoară într-un context nou, superior. Aptitudinile copiiilor ce lasă de dorit, cum ar fi dexteritatea acestora, se vor dezvolta ca urmare a exercițiilor ce înainte nici măcar nu făceau parte din antrenament.

4.3. Evoluția copiiilor pe parcursul noilor antrenamente

În această parte voi încerca să urmăresc drumul parcurs de copii în perioada de practică. Voi prezenta aspectele îmbunătățite atât din punct de vedere al grupei cât și evoluția individuală. Am încercat totodată să aplic și exerciții indiviuale diferite în funcție de deficitile și capacitățile fiecărui copi, în ideea eficinetizării antrenamentului.

Exemplele oferite nu reprezintă totalitatea temelor aplicate. Tabelul de mai sus prezintă exemple ale exercițiiilor aplicate în cazul în care am dorit să dezvolt o anumită capacitate a unui individ sau grup. Spre exemplu :

Cazul a 4 copii, dintre care 2 stăpâneau mai bine tehnica iar ceilalți aveau o dexteritate superioară. Am adaptat antrenamentul, pentru cei 4, în așa fel încât, după exercițiile de grup, îi aranjăm în perechi, cei cu o tehnică superioară lucrau pe teme pentru dexteritate iar ceilalți lucrau pe exercițiul aruncării mingii imitând lovitura.

Progresul grupului s-a observat chiar de la primul antrenament în ceea ce ține de starea copiiilor. Cu timpul aceasta a contribuit la schimbarea atitudinii față de antrenamente și față de tenis. Copiii au ajuns să vină bucuroși la antrenamente și să își dorească în unele cazuri să nu se fi terminat. De asemenea, cu ajutorul jocurilor pe echipe, modificând componența lor de la un antrenament la altul, am reușit să creez unitate în cadrul grupei, copiii ajungând să socializeze și să se apropie. Astfel antrenamentele au ajuns să se desfășoare într-o atmosferă relaxată, lipsită de certurile și de incidentele ce se petrec în mod obișnuit în grupe încadrate în această categorie de vârstă.

În ceea ce privește evoluția din punctul de vedere al tenisului și a aptitudinilor necesare pentru acesta am sesizat progrese în cazurile tuturor. Cum era de așteptat aceste progrese variază de la caz la caz dar, din punctul meu de vedere, nu aș fi reușit atingerea nivelului actual dacă aș fi urmat vechiul model de antrenament.

Prezentarea evoluției

În continuare voi prezenta, sub formă de grafice, evoluția individuală pe parcursul celor 2 luni de practică.

Mențiuni:

Grupa era inițial formată din 6 copii, ajungând la 8, în a doua săptămână, odată cu intrarea în grupă a lui Andrei și a Dariei I .

Daria V. nu a fost prezentă la antrenamente în ultimele 2 săptămâni.

Am urmărit evoluția lor după 3 criterii : motricitate și coordonare în spațiu, dexteritate și tehnică.

Am folosit o scară de la 0 la 10, limita superioară reprezentând potențial de performanță iar limita inferioară însemnând lipsă totală a criteriului analizat.

Fig IV.1 – Evoluția motricității și a coordonării în spațiu

Fig IV. 2 – Evoluția dexterității

Fig IV.3 – Evoluția tehnicii

4.4. Finalul perioadei de practică – planul antrenamentului

Tabel IV.4 – Finalul perioadei de practică – planul antrenamentului

CAPITOLUL 5.

Concluzii

În urma perioadei de practică am avut ocazia să observ atât evoluția copiiilor, cât și beneficiile oferite de acest tip de antrenament. Țin să menționez că integrarea acestor tipuri de exerciții și jocuri în cadrul antrenamentelor de Tenis10 a avut continuitate și după sfârșitul perioadei urmărite în această lucrare. În viziunea mea, este considerat a fi un tipar mult mai bun de urmat, cu numeroase avantaje ce conduc la o concluzie clară: superioritatea față de antrenamentul clasic în care copiii intră pe teren, exersează loviturile timp pe tot parcursul acestuia, cu puțin spre deloc activități interactive care să le mențină atenția și dorința de a se afla pe zgură.

Am constatat diferența între cele două tipuri de antrenament, având în vedere faptul că am desfășurat antrenamente clasice până în momentul aplicării noii tematice. Superioritatea noului model s-a observat atât în beneficiile apărute în cadrul grupului, cum ar fi menținerea concentrării și o atmosferă destinsă și plăcută, cât și în avantajele ce vizează viața unui sportiv. Acestea din urmă au fost mult mai ușor de dezvoltat și de urmărit în urma organizării antrenamentului și a stabilirii unei scheme adecvate.

Profitând de șansa oferită de această perioadă am reușit să urmăresc eficiența anumitor exerciții în dezvoltarea aptitudinilor necesare unui sportiv. Aplicarea acestora m-au ajutat în a începe construirea unei fundații solide pentru ceea ce înseamnă a fi un jucător de tenis

În concluzie, recomand integrarea unor activități interactive axate atât pe destinderea atmosferei, cât și pe pregătirea individuală a sportivului în antrenamentul de Tenis10, construind cu ajutorul acestora un antrenament superior celui standard.

BIBLIOGRAFIE

BAUMGARTNER, T.A., JACKSON, A.S., Measurement for Evaluation in Physical Education and Exercise Science. Wm. C. Brown Publishers, 1991

BROWN, J., Trepte spre succes. București, Editura Teora, 1995

BOLLETTIERI, N., MAHER, C.A., Matchball – das mentale Erfolgsprogramm von Nick Bollettieri. Munchen, BLV Verlagsgesellschaft mbH, 1995

CÂRSTEA, G., Teoria și metodica educației fizice și sportului. București, Editura Universul, 1993

COLIBABA, E., BOTA, I., Jocuri sportive – teorie și metodică. București, Editura Aldin, 1998

CRISTEA, E., Tenis. Aspecte de pregătire ale copiilor și juniorilor. București, Editura Stadion, 1972

CRISTEA, E., NĂSTASE, I., Tenis. București, Editura Sport-Turism, 1975

DRAGNEA, A., Antrenamentul sportiv. Teorie și metodică. București, Editura Didactică și Pedagogică, 1995

DRAGNEA, A., Măsurare și evaluare în educație fizică și sport. București, Editura Sport-Turism, 1984

DRAGNEA, A., Teoria și metodica dezvoltării calităților motrice. Compendiu. București, MTS, 1991

EPURAN, M., HORGHIDAN, V., Psihologia educației fizice. București, ANEFS, 1994

EPURAN, M., Metodologia cercetării științifice. București, IEFS, 1991

FELSING, J., Richtig Tennistraining. Spiel- und Ubungsformen fur Fortgeschritene. Munchen, BLV Sportpraxis Top, 1997

GALLAWEY, W.T., The inner game of tennis. New York, Random House, 1997

GEORGESCU, Ș., Tenis – tehnică, tactică, metodică. București, Editura Sport-Turism, 1976

GOFFI, C., La strategie du vainqueur. Paris, 1987

HAHN, E., Antrenamentul sportiv la copii. În: SCJ, 3 – 4/1996, MTS, CCPS

HESS, H., Die Beinarbeit im Tennis. Konditionelle, taktische, antizipatorische und technische Komponenten. Czwallina Verlag Hamburg, 1992

KNEBEL, K.P., HERBECK, B., SCHAFFNER, S., Tennis Funktionsgymnastik. Rowohlt Taschenbuch Verlag GmbH, 1988

KRIESE, K., Total Training Tennis. Illinois, Human Kinetics Publisher, 1993

Metodica unitară. FRT, 1990

LUTZ, B., Dublul modern. În: Buletin Informativ FRT, 1980

MATEVEEV, N., NOVICOV, A.D. și colab., Teoria și metodica educației fizice. București, Editura Stadion, 1980

MOISE, Gh., Tenis pentru începători. București, Editura Garamont, 1995

SCHULTZ, R., Să învățăm corect tenis. De la inițiere la performanță. București, Editura Helicon, 1993

SEGĂRCEANU, A., Tehnică – Tehnică, tactică, metodică. București, Editura Quasar, 1998

STĂNESCU, R., Capacitatea de performanță în tenis. ANEFS, București, 2001

STĂNESCU, R, Tenis, Fundamente teoretico-metodice, Editura Bren, Bucuresti, 2014

STĂNESCU, R, Resurse privind optimizarea capacitatii de performanta în tenis, Editura Bren, Bucuresti, 2014

STEINHOFEL, L., Leistungstennis. Neue Traininsformen. Aachen, Meyer & Meyer Verlag, 1995

Teoria antrenamentului. București, SDP 359 – 361, 1995, MTS, CCPS

Tenis. Modelul de joc și metodica unitară de pregătire. FRT, 1986

ȚIRIAC, I., Victorie cu orice preț. București, Editura Stadion, 1974

ZANCU, S., Tactica jocului de simplu. București, Editura Instant, 1998

ZANCU, S., Tenis – ghid practic pentru antrenori, părinți și jucători. București, Editura Arc, 1998

WEINECK, J., Biologie du sport. În: SCJ, 1-2/1994, MTS, CCPS

WEINECK, J., Biologie du sport. În: SDP, 365 – 369/1995, MTS, CCPS

ANEXE