Planul de Afaceri In Vederea Sustinerii Unei Investitii Prin Ajutor de Stat Regional

I. Politica ajutoarelor de stat în Uniunea Europeană

1.1. Noțiunea de ajutor de stat

1.1.1. Ajutor de stat – definiție

Necesitatea apariției reglementărilor în domeniul ajutorului de stat a apărut în anii ”50 și s-a datorat subvenționării excesive în sectorul cărbunelui și oțelului din perioada celui de al doilea Război Mondial.

Astfel, prin Tratatul de la Paris, din anul 1951, a fost înființată Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, și a fost inserată prima prevedere care interzicea acordarea de ajutoare de stat.

O dată cu înființarea Comunității Europene prin Tratatul de la Roma a apărut și noțiunea de controlare supranațională a măsurilor de ajutor de stat acordate întreprinderilor de către Statele Membre. Dezvoltarea Pieței Interne a condus la creșterea importanței controlului ajutoarelor de stat.

Potrivit art. 107 alin. (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) “sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre”.

Așadar, TFUE nu cuprinde o definiție concretă a noțiunii ajutorului de stat. Tratatul, în cuprinsul articolului 107, stabilește o serie de caracterisici care dacă sunt îndeplinite de o măsură, reprezintă ajutor de stat, astfel:

(a) Transfer de resurse de stat

Normele referitoare la ajutor de stat cuprind exclusiv măsuri care implică transferul din resurse de stat (inclusiv resursele autorităților naționale, regionale și locale, băncilor și fundațiilor publice etc.). Nu este obligatoriu ca ajutorul să fie acordat de stat ca atare, acesta poate fi acordat și de un organism intermediar publice sau privat desemnat de stat.

Transferurile financiare care reprezintă ajutor pot fi: diverse scutiri fiscale, reduceri de dobânzi, granții pentru împrumuturi, subvenții, injecții de capital, etc.

(b) Avantaj economic

Ajutorul de stat trebuie să aducă întreprinderii un avantaj economic de care aceasta nu ar fi beneficiat în condiții normale.

Exemple mai puțin evidente de astfel de tranzacții care îndeplinesc această condiție sunt:

o întreprindere vinde statului un teren la un preț mai mare decât prețul pieței;

o întreprindere achiziționează sau închiriază un teren (aflat în proprietate publică) la un preț mai mic decât prețul pieței;

o întreprindere se bucură de acces la infrastructură fără a plăti taxe.

(c) Selectivitate

Selectivitatea este cea care diferențiază ajutorul de stat de măsurile generale (măsurile care se aplică tuturor întreprinderilor din toate sectoarele economice dintr-un Stat Membru). Prin urmare ajutorul de stat afectează echilibrul între întreprindere și concurenții acesteia.

O schemă de ajutor de stat este considerată selectivă dacă autoritățile care gestionează schema dețin o anumită putere discreționară sau dacă schema se aplică doar unei porțiuni din teritoriul unui Stat Membru.

(d) Efectul asupra concurenței și al comerțului

Ajutorul de stat trebuie să aibă un efect potențial asupra concurenței și comerțului între Statele Membre. Acest lucru se poate arăta prin faptul că întreprinderea este implicată într-o activitate economică și activează pe o piață unde există activități de comerț între Statele Membre.

Comisia Europeană consideră că ajutorul constituit din sume mici (ajutor de minimis) nu afectează concurența și comerțul între Statele Membre. Prin urmare, opinia Comisiei Europeane este că un asemenea ajutor nu intră sub incidența articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

1.1.2. Ajutor de stat – compatibilitate

Atunci când o măsură a unui stat membru îndeplinește cumulativ caracteristicile stipulate în cuprinsul articolului 107 alin. (1) din TFUE, acea măsură reprezintă ajutor de stat și, în principiu, este interzisă instituirea acesteia.

Așa cum am memționat, intervenția unui stat membru în favoarea unor anumite întreprinderi conduce la distorsionarea concurenței și a comerțului pe piața unică. Aceasta nu înseamnă că a statelor membre le este interzis să intervenă în economie, mai ales că până și cele mai liberale guverne, intervin în piață prin instituirea unor măsuri care să ajute la o mai bună funcționare a economiei libere sau să remedieze o serie de eșecuri ale piețelor.

Prin urmare, au fost prevăzute în TFUE unele derogări, pentru a remedia eșecurile piaței. Potivit articolului 107 alin. (2) din TFUE, sunt compatibile cu piața unică:

„ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali, cu condiția ca acestea să fie acordate fără discriminare în funcție de originea produselor;”

Ajutoarele sociale acordate consumatorilor individuali nu fac obiectul monitorizării din perspectiva ajutorului de stat, acestea adresându-se persoanelor fizice și nu întreprinderilor.

Clauza referitoare la interdicția acordării acestei categorii de ajutoare în condițiile în care se produce o discriminare din punctul de vedere al originii produselor sau serviciilor puse la dispoziția persoanelor, cu titlu gratuit, are rolul de a evita acordarea unor facilități de natura ajutorului de stat în beneficiul producătorilor respectivelor produse sau servicii.

„ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de calamități naturale sau de alte evenimente extraordinare;”

„ajutoarele acordate economiei anumitor regiuni ale Republicii Federale Germania afectate de divizarea Germaniei, în măsura în care acestea sunt necesare pentru compensarea dezavantajelor economice cauzate de această divizare. În termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei, poate adopta o decizie de abrogare a prezentei litere.”

Totodată, articolul 107 la alin. (3) din TFUE precizează categoriile de ajutoare de stat care sunt considerate compatibile cu piața unică, astfel:

„ajutoarele destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forței de muncă extrem de scăzut, precum și a regiunilor prevăzute la articolul 349, avându-se în vedere situația lor structurală, economică și socială;

ajutoarele destinate să promoveze realizarea unui proiect important de interes european comun sau să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat membru;

ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activități sau a anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun;

ajutoarele destinate să promoveze cultura și conservarea patrimoniului, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale și de concurență în Uniune într-o măsură care contravine interesului comun;

alte categorii de ajutoare stabilite prin decizie a Consiliului, care hotărăște la propunerea Comisiei.”

Prin urmare, măsurile de ajutor de sta care intră sub incidența prevederilor articolului 107 din TFUE sunt permise numai în măsura în care efectul acestora este considerat benefic pentru Uniunea Europeană.

Obiectivul principal al controlului ajutorului de stat este de a distinge între “ajutorul de stat bun” și “ajutorul de stat rău” din perspectiva întregii Uniuni Europene. Această distincție trebuie făcută punându-se în balanță efectele pozitive și cele negative ale măsurii de ajutor asupra concurenței și funcționării pieței unice pe de-o parte și efectele pozitive asupra realizării unui obiectiv de interes comun sau a corectării unui eșec de piață.

1.2. Politica ajutoarelor de stat în Uniunea Europeana

1.2.1. Categorii de ajutoare compatibile cu piața comună

Legislația comunitară în domeniul ajutorului de stat cuprinde: regulamente, linii directoare, orientări comunitare, instrucțiuni și comunicări ale Comisiei Europene. După aderarea României la Uniunea Europeană, legislația comunitară în domeniul ajutorului de stat este direct aplicabilă în România și prevalează asupra legislației naționale.

În conformitate cu articolul 107 din TFUE, Comisia Europeană poate declara anumite forme de ajutor de stat ca fiind compatibile cu piața comună și le poate excepta de la obligația notificării stabilită în articolul 108 din TFUE.

În spiritul acestei excepții, în perioada 2008 – 2014 a fost aplicabil Regulamentul (CE) nr. 800/2008 al Comisiei de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața comună în aplicarea articolelor 87 și 88 din tratat.

Acest regulament simplifica și consolideaza regulamentele Uniunii Europene privind ajutoarele exceptate. Totodată acest regulament lărgea considerabil domeniul de aplicare al categoriilor de ajutoare de stat exceptate de la notificare, sporea transparența măsurilor de ajutor și întărea eficiența controalelor.

Totodată, Regulamentul nr. 800/2008 definea criteriile de compatibilitate și condițiile de exceptare de la obligația notificării stabilită pentru unele categorii de ajutoare de stat, în conformitate cu Regulamentul nr. 994/1998. Pentru a fi exceptate de la obligația notificării, categoriile de ajutoare în cauză trebuiau să îndeplinească o serie de condiții referitoare la: efectul stimulativ, transparență, intensitatea ajutorului, costurile eligibile, valoarea totală a ajutoarelor.

Categoriile de ajutoare care s-au putut acorda în conformitate cu prevederile acestui regulament au fost următoarele:

ajutoare regionale, alocate în conformitate cu harta pentru ajutoarele regionale în perioada 2007-2013. Acestea vizează investițiile și ocuparea forței de muncă, precum și întreprinderile mici nou-create din regiunile eligibile pentru derogările prevăzute în articolul 107 din TFUE;

ajutoare acordate întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-urilor) pentru investiții și pentru ocuparea forței de muncă;

ajutoare pentru înființarea de întreprinderi mici de către femei;

ajutoare pentru protecția mediului, în special cele care le permit întreprinderilor să aplice standarde mai stricte decât cele comunitare, sub forma unor reduceri fiscale sau a încurajării investițiilor în economia de energie și în promovarea surselor de energie regenerabile;

ajutoare în favoarea IMM-urilor, pentru ca acestea să poată beneficia de servicii de consultanță și pentru participarea la târguri;

ajutoare sub formă de capital de risc, pentru participarea la un fond de investiții care urmărește obținerea de profit, gestionat pe baze comerciale, sau pentru gestionarea unui asemenea fond;

ajutoare pentru cercetare, dezvoltare și inovare, în special în ceea ce privește cooperarea dintre organisme de cercetare și întreprinderi, costurile IMM-urilor cu drepturile de proprietate intelectuală, sprijinirea inovării sau închirierea de personal cu înaltă calificare;

ajutoare pentru formare;

ajutoare pentru lucrătorii defavorizați sau cu handicap.

Valoarea ajutoarelor individuale exceptate de la notificare, acordate ad hoc sau în cadrul unei scheme de ajutor de star era, și este în continuare, limitată prin praguri fixe. Peste aceste praguri, ajutoarele individuale trebuie să fie notificate Comisiei Europene. Regulamentul cuprinde, de asemenea, detalii privind intensitățile maxime ale ajutoarelor pentru fiecare categorie de ajutoare.

Ajutoarele menționate aici pot fi cumulate cu orice alt ajutor de stat exceptat de la notificare, în măsura în care aceste ajutoare vizează diferite costuri eligibile identificabile. Cu toate acestea, ajutoarele exceptate în temeiul prezentului regulament nu se pot cumula cu niciun alt ajutor care face obiectul unei exceptări în temeiul prezentului regulament, cu ajutorul de minimis sau cu orice alte fonduri ale Uniunii Europene pentru aceleași costuri eligibile în cazul în care un astfel de cumul duce la o intensitate sau o valoare a ajutorului care depășește pragurile fixate prin acest regulament.

Statele membre vor informa Comisia Europeană, în decurs de douăzeci de zile lucrătoare, cu privire la intrarea în vigoare a unei scheme de ajutoare sau la acordarea unui ajutor ad hoc exceptat, iar toate informațiile legate de aceste măsuri vor fi făcute publice.

Comisia Europeană va monitoriza măsurile de ajutor, aceasta putând solicita accesul la evidențe detaliate, inclusiv la informații complete și detaliate privind beneficiarii, condițiile acordării, costurile eligibile și efectul stimulativ al ajutorului. Dacă nu sunt comunicate aceste informații, Comisia poate adopta o decizie prin care notificarea măsurilor de ajutor viitoare să devină obligatorie.

Regulamentul nr. 800/2008 a direcționat mult mai bine acordarea ajutoarelor de stat pentru creșterea economică și crearea de locuri de muncă.

În anul 2014 a fost adoptat un nou regulament de exceptare pe categorii de ajutoare, respectiv Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat, care cuprinde un număr de 42 de categorii de ajutoare care sunt exceptate de la obligația de notificare la Comisia Europeană (față de 26 exceptate de către reglementarea anterioară).

Potivit acestu regulament au fost incluse noi categorii de ajutoare exceptate de la notificare, respectiv:

ajutoarele destinate reparării daunelor provocate de anumite dezastre naturale,

ajutoarele sociale pentru transportul rezidenților din regiunile îndepărtate,

ajutoarele pentru infrastructurile de bandă largă,

ajutoarele pentru inovare,

ajutoarele pentru cultură și pentru conservarea patrimoniului,

ajutoarele pentru infrastructurile sportive și pentru infrastructurile de agrement multifuncționale.

Pe lângă extinderea sferei de aplicabilitate, prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 clarifică o serie de concepte și simplifică procedurile, astfel încât statele membre să fie încurajate să utilizeze cu precădere această reglementare. În contrapartidă, noile reglementări aplicabile ajutoarelor puternic distorsionante (notificabile) sunt mai riguroase și mai stricte.

Verificarea, de către Comisia Europeană, a compatibilității acestora implică furnizarea unei documentații extinse și o analiză economică complexă, fapt care, de asemenea, are potențialul de a determina statele membre să utilizeze, cu preponderență, instrumentarul propriu ajutoarelor exceptate de la obligația de notificare și, implicit, prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014.

Ca o consecință a modificării cadrului legislativ comunitar în domeniul ajutorului de stat, Comisia Europeană apreciază că, în perioada 2014-2020, un procent de 90% din măsurile de ajutor de stat va fi implementat sub forma ajutoarelor exceptate de la obligația notificarii.

Regulamentul (UE) nr. 651/2014 exceptează de la obligația de notificare următoarele categorii de ajutoare de stat:

ajutoare regionale;

ajutoare destinate IMM-urilor sub formă de ajutoare pentru investiții, ajutoare de exploatare și ajutoare pentru accesul IMM-urilor la finanțare;

ajutoare pentru protecția mediului;

ajutoare pentru cercetare, dezvoltare și inovare;

ajutoare pentru formare;

ajutoare pentru recrutarea și încadrarea în muncă a lucrătorilor defavorizați și a lucrătorilor cu handicap;

ajutoare destinate reparării daunelor provocate de anumite dezastre naturale;

ajutoare sociale pentru transportul rezidenților din regiunile îndepărtate;

ajutoare pentru infrastructura de bandă largă;

ajutoare pentru cultură și pentru conservarea patrimoniului;

ajutoare pentru infrastructurile sportive și pentru infrastructurile de agrement multifuncționale;

ajutoare pentru infrastructurile locale.

Prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 nu se aplică:

ajutoarelor acordate în sectorul pescuitului și al acvaculturii, cu excepția ajutoarelor pentru formare, ajutoarelor pentru accesul IMM-urilor la finanțare, ajutoarelor în materie de cercetare și dezvoltare, ajutoarelor pentru inovare destinate IMM-urilor și ajutoarelor pentru lucrătorii defavorizați și pentru lucrătorii cu handicap;

ajutoarelor acordate în sectorul producției agricole primare, cu excepția compensației pentru costurile suplimentare, altele decât costurile de transport în regiunile ultraperiferice, astfel cum este prevăzut la articolul 15 alineatul (2) litera (b), ajutoarelor pentru consultanță în favoarea IMM-urilor, ajutoarelor pentru finanțare de risc, ajutoarelor pentru cercetare și dezvoltare, ajutoarelor pentru inovare destinate IMM-urilor, ajutoarelor de mediu, ajutoarelor pentru formare și ajutoarelor pentru lucrătorii defavorizați și lucrătorii cu handicap;

ajutoarelor acordate în sectorul prelucrării și comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri:

atunci când valoarea ajutoarelor este stabilită pe baza prețului sau a cantității unor astfel de produse achiziționate de la producători primari sau introduse pe piață de întreprinderile respective; sau

atunci când ajutoarele sunt condiționate de transferarea lor parțială sau integrală către producătorii primari;

ajutoarelor pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive, astfel cum sunt reglementate de Decizia nr. 2010/787 a Consiliului.

De asemenea, întreprinderile în dificultate nu pot beneficia de ajutoare de stat exceptate de la obligația notificării.

Totodată, nu beneficiază de exceptarea de la obligația de notificare schemele al căror buget mediu anual depășește 150 milioane euro.

Exceptarea anumitor categorii de ajutoare de la obligația notificării se aplică în următoarele situații:

când ajutorul se situează sub anumite praguri de notificare care sunt individualizate pentru fiecare categorie de ajutor – prezentate în anexa nr. 1;

când intensitățile ajutorului respectă prevederile Regulamentului care sunt individualizate pentru fiecare categorie de ajutor – prezentate în anexa nr. 2;

când ajutorul se acordă pentru cheltuieli eligibile clar definite în Regulament care sunt individualizate pentru fiecare categorie de ajutor – prezentate în anexa nr. 3;

când ajutorul este transparent;

când ajutorul are efect stimulativ (prezumat sau dovedit).

Regulamentul (UE) nr. 651/2014 se aplică numai ajutoarelor transparente, adică acelor ajutoare pentru care se cunoaște sau se poate evalua, de la început, contravaloarea avantajului economic acordat, fără a fi necesară efectuarea unei evaluări a riscurilor.

Regulamentul (UE) nr. 651/2014 se aplică doar ajutoarelor care au un efect stimulativ. Criterii de determinare a efectului stimulativ sunt următoarele:

beneficiarul a prezentat furnizorului o Cerere de ajutor scrisă înainte de începerea lucrului la proiectul/activitatea respectivă care conține cel puțin:

– denumirea întreprinderii și dimensiunea acesteia;

– descrierea proiectului, inclusiv data începerii și a încheierii acestuia;

– locul de desfășurare a proiectului;

– lista costurilor proiectului;

– instrumentul de acordare a ajutorului și valoarea finanțării publice solicitate.

Demararea lucrărilor se referă la:

demararea lucrărilor de construcții în cadrul investiției;

prima comandă pentru echipamente sau oricare alt angajament prin care investiția devine ireversibilă, în funcție de care are loc primul;

cumpărarea de terenuri și lucrările pregătitoare (obținerea permiselor și realizarea studiilor de fezabilitate), nu sunt considerate ”demarare a lucrărilor”;

în cazul preluărilor de întreprinderi, „demararea lucrărilor” corespunde datei dobândirii activelor direct legate de unitatea preluată.

ajutoarele ad-hoc acordate întreprinderilor mari au un efect stimulativ în cazul în care, în plus față de depunerea Cererii de finanțare înainte de data demarării lucrărilor, furnizorul a verificat, înainte de a acorda ajutorul în cauză, că ajutoarele vor avea drept rezultat unul sau mai multe dintre următoarele:

– în cazul ajutoarelor regionale pentru investiții, faptul că se realizează un proiect care nu ar fi fost realizat în zona respectivă sau nu ar fi fost suficient de profitabil pentru beneficiar în zona respectivă în absența ajutoarelor;

– în toate celelalte cazuri, faptul că există:

o creștere substanțială a domeniului de aplicare al proiectului/ activității ca urmare a ajutorului; sau

o creștere substanțială a valorii totale a cheltuielilor suportate de beneficiar pentru proiect/activitate ca urmare a ajutorului; sau

o creștere substanțială a ritmului de finalizare a proiectului/ activității în cauză.

Efectul stimulativ este prezumat pentru următoarele categorii de ajutoare:

ajutoarele sub formă de avantaje fiscale dacă măsura fiscală instituie un drept la ajutor, în conformitate cu criterii obiective și fără ca Statul Membru să mai dispună de o putere de apreciere și măsura a fost adoptată și a intrat în vigoare înainte de demararea proiectului sau a activității subvenționate;

ajutoarele pentru accesul IMM-urilor la finanțare;

ajutoarele pentru recrutarea lucrătorilor defavorizați și ajutoarele pentru încadrarea în muncă a lucrătorilor cu handicap, acordate sub formă de subvenții salariale;

ajutoarele pentru compensarea costurilor suplimentare generate de încadrarea în muncă a lucrătorilor cu handicap;

ajutoarele acordate sub forma unor reduceri ale taxelor de mediu în temeiul Directivei 2003/96/CE;

ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de dezastre naturale;

ajutoarele pentru cultură și pentru conservarea patrimoniului.

Ajutoarele cu costuri eligibile identificabile pot fi cumulate cu:

orice alt ajutor de stat, atât timp cât măsurile respective vizează costuri eligibile identificabile diferite;

orice alt ajutor de stat, în legătură cu aceleași costuri eligibile, care se suprapun parțial sau integral, numai în cazul în care cumulul respectiv nu are drept rezultat depășirea celui mai ridicat nivel de intensitate a ajutorului sau a celui mai ridicat cuantum al ajutorului aplicabil ajutorului respectiv în temeiul Regulamentului (UE) nr. 651/2014.

Ajutoarele fără costuri eligibile (o parte din ajutoarele pentru IMM-uri) pot fi cumulate cu oricare alte ajutoare de stat cu costuri eligibile identificabile.

Ajutoarele fără costuri eligibile identificabile pot fi cumulate cu orice alt ajutor de stat fără costuri eligibile identificabile până la cel mai ridicat plafon total de finanțare relevant stabilit în baza Regulamentului (UE) nr. 651/2014, în alt regulament de exceptare pe categorii de ajutoare ori într-o decizie adoptată de Comisie.

Ajutoarele de stat exceptate de la notificare în temeiul Regulamentului (UE) nr. 651/2014 nu se cumulează cu niciun tip de ajutoare de minimis în raport cu aceleași costuri eligibile dacă un astfel de cumul ar conduce la o intensitate a ajutorului care le depășește pe cele prevăzute în Regulament.

Ajutoarele în favoarea lucrătorilor cu handicap pot fi cumulate cu alte ajutoare exceptate în legătură cu aceleași costuri eligibile peste pragul maxim aplicabil în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 651/2014, cu condiția ca un astfel de cumul să nu aibă drept rezultat o intensitate a ajutorului care să depășească 100% din costurile relevante pentru orice perioadă de angajare a lucrătorilor în cauză.

În vederea asigurării transparenței ajutoarelor de stat, statul membru trebuie să transmită o Informare Comisiei Europene, în format standard, în termen de 20 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a unei scheme de ajutoare exceptate sau de la acordarea unui ajutor ad-hoc exceptat de la obligația de notificare. Comisia Europeană publică Informările în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și pe site-ul Internet al Comisiei.

Totodată, Comisia verifică îndeplinirea condițiilor din Regulamentulul (UE) nr. 651/2014. Pe de altă parte, părțile interesate pot contesta măsura, în cazul în care consideră că aceasta nu respectă prevederile Regulamentului.

În al doilea rând, statele membre sunt obligate să creeze site-uri Internet cuprinzătoare privind ajutoarele de stat, la nivel regional sau național, care să prezinte informații succinte despre fiecare măsură de ajutor exceptată.

Informațiile se publică sub formă de foaie de calcul cu date, care permite căutarea, extragerea și publicarea cu ușurință a datelor pe internet. Accesul la site-ul internet este permis oricărei părți interesate, fără restricții. Pentru accesarea site-ului nu este necesară înregistrarea prealabilă a utilizatorului.

Comisia Europeană poate, după ce a acordat statului membru în cauză posibilitatea de a-și face cunoscute opiniile, să adopte o decizie în care să se precizeze că toate sau unele dintre viitoarele măsuri de ajutor adoptate de statul membru în cauză, care altfel ar îndeplini cerințele Regulamentului (UE) nr. 651/2014, trebuie notificate Comisiei Europene. Măsurile care trebuie notificate se pot limita la:

măsurile prin care se acordă anumite tipuri de ajutoare;

măsurile în favoarea anumitor beneficiari;

măsurile de ajutor adoptate de anumite autorități din Statul Membru în cauză.

Comisia Europeană are dreptul de a verifica dacă sunt respectate condițiile prevăzute în Regulamentul nr. 651/2014 în termen de 10 ani de la data la care a fost acordat un ajutor ad-hoc sau ultima alocare specifică în cadrul unei scheme.

În consecință, furnizorul are obligația de a păstra toate informațiile referitoare la schemă și la alocările acordate în baza acesteia pentru o perioadă de minim 10 ani.

1.2.1. Reglementări comunitare în domeniul ajutorului de stat regional

1.3. Politica ajutoarelor de stat acordate de Ministerul Finantelor Publice din Romania

susținerea acelor proiecte de investiții de mare anvergură, cu importante efecte în economie, orientate spre sectoare de activitate de vârf, care pot constitui o sursă a unui transfer de tehnologie semnificativ;

favorizarea extinderii și diversificării activităților economice ale întreprinderilor situate în regiunile cel mai puțin favorizate;

stimularea creării de locuri de muncă cu înaltă calificare prin relizarea de investiții care utilizează tehnologii avansate sau care conduc la realizarea de produse inovative;

obținerea unui efect multiplicator în economie, prin antrenarea și a acelor investiții conexe și dezvoltarea furnizorilor locali de produse și servicii

Tipuri de ajutor de stat:

Alocări directe de la bugetul de stat sub formă de granturi aferente costurilor eligibile

Costuri eligibile:

active corporale (clădiri, echipamente)

active necorporale (drepturi de autor, licențe, know-how sau cunoștințe tehnice nebrevetate, software)

sau

costuri salariale pentru o perioadă de 2 ani aferente locurilor de muncă create direct în urma realizării investiției

Politica Ministerului Finanțelor Publice în domeniul ajutorului de stat (2007 – 2014)

Atragerea de investiții străine sustenabile;

Crearea de noi locuri de muncă (furnizori/clienți);

Efect multiplicator în economie;

Contribuția la balanța import/export a României;

Dezvoltarea industriilor tradiționale;

Know-how industrial;

Pregătire profesională de înaltă calificare;

Îmbunătățirea standardelor de viață.

1.4. Necesitatea / implicațiile ajutorului de stat în desfășurarea activității unei întreprinderi

Unul dintre conceptele cele mai des întâlnite în teoria economică este cel al interacțiunii continue dintre cerere și ofertă, mecanism considerat fundamental pentru buna funcționare a unei economii de piață.

În esență, nevoile și dorințele oamenilor și ale societății, în general, sunt cele care definesc cererea. Cererea solvabilă reprezintă acea componentă a cererii pentru care clientul/consumatorul (persoană fizică sau juridică, entitate de stat sau privată) poate plăti efectiv.

Tendința cumpărătorilor este, întotdeauna, de a achiziționa cât mai multe bunuri și servicii, de o calitate cât mai înaltă, la un preț cât mai mic. Oferta, pe de altă parte, grupează producătorii și comercianții, adică acele entități care produc bunurile și serviciile care fac obiectul nevoilor și dorințelor consumatorilor, indiferent de forma acestora. Aceștia oferă mărfuri sau servicii pe piață, într-un efort continuu de a satisface într-o măsură cât mai mare pretențiile consumatorilor, atât în ceea ce privește calitatea, diversitatea, adaptabilitatea, cât și prețul produselor solicitate.

Dorința ofertanților este, întotdeauna, de a vinde cantități cât mai mari de produse, de a crește cifra de afaceri a întreprinderii, cota de piață a produsului și de a crește prețul bunurilor și serviciilor comercializate. Cele două tendințe sunt antagoniste. Dorinței producătorilor de a crește prețurile i se opune dorința consumatorilor de a reduce cheltuielile.

Pe de altă parte, dimensiunile piețelor sunt limitate de nevoile și resursele cumpărătorilor. Concurența într-o economie funcțională de piață se manifestă atât pe piețele produselor/serviciilor, cât și la nivel geografic, în zone a căror întindere variază funcție de caracteristicile produselor (dimensiune, preț, perisabilitate, costuri de transport). Mecanismele cererii și ofertei sunt cele care asigură stabilirea unui preț de echilibru, preț care asigură acoperirea rezonabilă a cererii și care este suportabil pentru consumatori, dar care, pe de altă parte, asigură un nivel acceptabil de profitabilitate pentru producători.

Limitele cererii și existența unui număr semnificativ de producători pe o piață, de dimensiuni sensibil egale, independența ofertanților și manifestarea liberă a concurenței dintre aceștia influențează oferta, în sensul că toți participanții de pe piață îi supun pe fiecare dintre competitori unei presiuni concurențiale benefice.

Concurența între producătorii de bunuri și servicii similare se manifestă la nivelul prețului. Fiecare producător va încerca să își atragă un număr cât mai mare de clienți reducând prețul de comercializare a produselor și serviciilor proprii. Concurența îi face pe toți producătorii să caute să ajungă la o valoare de echilibru între calitatea, costul de producție și prețul produsului final, scopul final fiind acela de a acoperi, în cel mai înalt grad cu putință, cererea ce se manifestă pe piață.

Nevoia de a își asigura competitivitatea îi va determina pe producătorii raționali să reducă, pe cât posibil, costurile de producție. De aceea, un producător rațional va încerca să limiteze costurile de producție la minimul necesar pentru obținerea produsului/serviciului comercializat, fără a efectua costuri suplimentare, indiferent care ar fi raționamentul, altul decât cel economic, care ar justifica respectivele costuri.

Numai acest gen de comportament poate contribui la atingerea obiectivul investitorului/producătorului rațional care va fi, întotdeauna, maximizarea profiturilor generate de propria afacere.

Derularea, în bune condiții, a activității economice determină întreprinzătorii să adopte măsuri care contribuie, prin ele însele, la atingerea unei părți dintre obiectivele statului/societății. Astfel, crearea de noi locuri de muncă, menținerea lor, asigurarea unor condiții corespunzătoare de desfășurare a activității lucrătorilor la locul de muncă este, de cele mai multe ori, în interesul întreprinzătorilor, iar aceștia, prin derularea activității curente, contribuie și la îndeplinirea interesului public.

De asemenea, nevoia de a crea noi produse și servicii este resimțită de întreprinzător ca un element care contribuie la creșterea competitivității produselor comercializate pe o piață concurențială și determină întreprinzătorul să investească în cercetare și inovare.

În plus, nevoia de a își asigura personal bine pregătit, capabil să opereze noi utilaje și să implementeze noi tehnologii, determină întreprinzătorii să investească în formarea profesională a propriilor angajați. Problema este că investițiile întreprinzătorilor sunt limitate la acele sectoare care pot genera valoare adăugată propriilor afaceri, iar nivelul investițiilor este limitat de nivelul resurselor financiare disponibile și de nevoia constantă de a reduce costul producției proprii și, implicit, prețurile de comercializare, în vederea menținerii și îmbunătățirii competitivității propriilor produse și servicii pe piața concurențială.

Orice depășire de către întreprinzători a acestor niveluri minime de investiții, în vederea atingerii unor obiective de interes public, va conduce la creșterea costurilor și a prețurilor de comercializare a propriilor produse și servicii, la diminuarea competitivității acestora.

În condițiile în care prețurile de comercializare sunt limitate atât de concurența manifestată pe piață, cât și de existența unor praguri de dezirabilitate/suportabilitate a prețurilor la nivelul cumpărătorilor, orice majorare a costurilor de producție afectează nivelul profitabilității activităților economice și, în consecință, va afecta îndeplinirea obiectivului întreprinzătorului, acela de maximizare a profiturilor.

Obiectivul întreprinzătorului intră în contradicție cu obiectivul statului/societății și nu contribuie la îndeplinirea sa! De asemenea, există zone în care întreprinzătorii, din considerente economice, nu intenționează să investească deoarece riscurile asociate investițiilor sunt prea mari, iar potențialele beneficii sunt prea reduse sau chiar inexistente.

Eșecurile de piață se definesc ca acele zone în care concurența nu se manifestă sau nu conduce la îndeplinirea interesului public. Eșecurile de piață, prin însăși natura lor, nu sunt sau nu pot fi soluționate de întreprinzători acționând din proprie inițiativă sau mobilizând propriile resurse. Aceștia nu au interesul economic să investească în soluționarea lor și, pe de altă parte, sunt conștienți că orice investiție în direcția diminuării eșecuri lor de piață le va afecta competitivitatea și le va diminua profiturile.

De aceea, rolul soluționării sau diminuării eșecurilor de piață revine statului. Statul are la îndemână două mari opțiuni:

reglementarea legală a anumitor sectoare/domenii/activități/categorii de probleme în care se manifestă eșecurile de piață;

compensarea financiară a anumitor eșecuri de piață.

Reglementarea legală a anumitor sectoare/domenii/activități/categorii de probleme în care se manifestă eșecurile de piață implică stabilirea unor norme legale obligatorii pentru toți actorii economici. În această situație, întreprinzătorii sunt obligați să contribuie la îndeplinirea interesului public, în mod echitabil, în raport cu activitatea desfășurată și cu potențialele sale efecte, pozitive și/sau negative, asupra societății.

De exemplu, statul impune reglementări pe piața muncii care stabilesc condițiile minime obligatorii care trebuie respectate de angajatori (stabilește nivelul salariului minim pe economie, numărul minim de zile de concediu, durata normală a zilei de muncă etc). De asemenea, statuează faptul că angajatorul are obligația să își instruiască proprii angajați, utilizând propriile resurse financiare, în domeniul securității în muncă și al protecției muncii.

Pe de altă parte, statul și organismele internaționale stabilesc condiții și standarde minime de protecție a mediului prin care obligă producătorii să limiteze nivelul emisiilor gazoase sau al pulberilor generate de anumite procese de producție.

Și într-un caz și în celălalt, nerespectarea normelor legale sau a standardelor atrage după sine penalități imputabile întreprinzătorului și, în anumite cazuri, chiar răspunderea penală a acestuia. Acestea sunt exemple care demonstrează modul în care statul poate interveni, utilizând norme legale, în soluționarea sau diminuarea unor eșecuri ce se manifestă pe piața concurențială. Important, în acest caz, este faptul că toți actorii de pe piață au obligația de a respecta normele legale respective, ceea ce nu afectează concurența dintre aceștia și nu favorizează unii competitori în dauna celorlalți.

A doua modalitate de acțiune a statului vizează compensarea parțială a unor eșecuri de piață. În aceste cazuri, statul intervine prin acordarea unor avantaje cuantificabile financiar întreprinderilor, în scopul creșterii interesului acestora de a investi propriile resurse în derularea anumitor activități, în realizarea anumitor investiții care, la momentul inițial, nu sunt considerate rentabile sau care comportă riscuri prea mari pentru a fi atractive pentru investitori.

Acordarea facilităților respective, în beneficiul întreprinderilor, poate îmbrăca forma ajutoarelor de stat.

Important este faptul că, întotdeauna, trebuie să existe o legătură cauzală între acordarea ajutoarelor de stat și eșecurile de piață cărora acestea li se adresează.

Acordarea ajutoarelor de stat este justificabilă doar în zonele/domeniile în care se manifestă diferitele eșecuri de piață, iar cuantumul/nivelul ajutoarelor acordate trebuie să fie proporțional cu nivelul eșecului care trebuie compensat.

Orice sume excedentare acordate întreprinderilor au potențialul de a acorda acestora un avantaj economic nejustificat, de natură a afecta, în mod excesiv, concurența de pe piață. În această situație, efectele negative ale acordării ajutoarelor de stat tind să depășească efectele pozitive ale acordării lor.

Oportunitatea acordării ajutoarelor, cuantumul acestora, precum și modalitatea concretă sau instrumentul cel mai potrivit de acordare trebuie să fie stabilite prin studii și analize de oportunitate derulate înainte de instituirea efectivă a facilităților.

Prevalența efectelor pozitive ale acordării ajutoarelor față de cele negative reprezintă unul dintre principalele criterii luate în considerare de către Comisia Europeană atunci când analizează compatibilitatea diferitelor categorii de ajutoare.

Ajutoare de stat compatibile

Măsurile de ajutor care îndeplinesc criteriile precizate la articolului 107 alineatul (1) din TFUE sunt, în principiu, incompatibile cu Piața comună. Cu toate acestea, principiul incompatibilității nu merge până la o interzicere totală. Articolul 107 alineatele (2) și (3) din TFUE specifică un număr de cazuri în care ajutorul de stat poate fi considerat acceptabil (așa-numitele "excepții"), respectiv ajutoarele compatibile. Existența acestor excepții justifică, de asemenea, verificarea de către Comisia Europeană a proiectelor de măsurilor de ajutor de stat, după cum se prevede în articolul 108 din TFUE.

Acest articol prevede că Statele Membre trebuie să notifice Comisia în ceea ce privește orice intenție de a acorda un ajutor de stat înainte de punerea în aplicare a acesteia. De asemenea, articolul conferă Comisiei puterea de a decide dacă măsura de ajutor propusă este compatibilă sau de a hotărî „suspendarea sau modificarea ajutorului de către statul în cauză”.

In exercitarea prerogativelor sale, Comisia a elaborat abordări specifice în funcție de mărimea firmei, amplasamentul său, industria în cauză, scopul ajutorului etc. Pentru a asigura transparența, previzibilitatea și securitatea juridică, Comisia a făcut publice criteriile pe care le utilizează atunci când verifică compatibilitatea măsurilor de ajutor notificate.

Aceste publicații au luat forma de "Regulamente," „Comunicări”, „Cadre”, „Orientări” și "Scrisori" către Statele Membre.

Putem distinge trei categorii principale de ajutor compatibil conform articolului 107 alineatul (3) litera (a) și articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE:

(a) Ajutor regional

Articolul 107 alineatul (3) litera (a) și articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE oferă o bază pentru acceptarea măsurilor de ajutor de stat destinate să abordeze probleme regionale:

• Articolul 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE se aplică ajutorului de stat pentru promovarea dezvoltării „regiunilor în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forței de muncă extrem de scăzut”.

• Articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE tratează ajutoarele pentru alte tipuri de regiuni (naționale) cu probleme, „ajutoare destinate să faciliteze dezvoltarea … anumitor regiuni economice”. Acest articol dă Statelor Membre posibilitatea de a ajuta regiuni care sunt dezavantajate comparativ cu media națională. Lista regiunilor care se califică pentru această excepție este decisă de asemenea de către Comisie, dar la propunerea Statelor Membre. Statele Membre pot utiliza criterii naționale pentru a-și justifica propunerea.

Criteriile utilizate pentru evaluarea ajutorului regional sunt prezentate în „Orientările privind ajutorul regional național pentru 2007-2013”.

(b) Alte norme orizontale

Normele „orizontale” stabilesc poziția Comisiei cu privire la anumite categorii de ajutor care sunt destinate să abordeze probleme care pot apărea în orice industrie și regiune.

Până în prezent, Comisia a adoptat „Cadre”, „Orientări” sau „Regulamente de exceptare pe categorii” care stabilesc criteriile ce trebuie aplicate următoarelor categorii de ajutor:

• ajutor pentru combaterea schimbărilor climatice și pentru protecția mediului;

• ajutor pentru cercetare, dezvoltare și inovare;

• ajutor pentru salvarea și restructurarea firmelor aflate în dificultate;

• ajutor pentru întreprinderile mici și mijlocii;

• ajutor pentru ocuparea forței de muncă;

• ajutoare pentru formare;

• ajutor pentru capitalul de risc;

• ajutor pentru servicii de interes economic general.

(c) Norme sectoriale

Comisia a adoptat de asemenea norme specifice în funcție de industrie (norme „sectoriale”), care definesc abordarea sa cu privire la ajutorul de stat în anumite industrii. Cele mai importante, în acest context, sunt următoarele:

• Sectoare specifice

De-a lungul anilor, au fost adoptate norme speciale pentru o serie de sectoare caracterizate printr-o serie de probleme sau exigențe care trebuiau rezolvate printr-un set specific de norme. Acestea includ, în prezent, sectoarele de producție audiovizuală, radiodifuziune, cărbune, electricitate (costuri irecuperabile), servicii poștale și construcții navale. Există, de asemenea, restricții specifice în ceea ce privește acordarea de ajutor industriei oțelului și industriei fibrelor sintetice.

• Agricultura, silvicultura, pescuitul și acvacultura

Normele care se aplică acestor sectoare sunt stabilite, în principal, în Orientările comunitare privind ajutorul de stat pentru sectorul agricol și silvic pentru 2007-2013 și în Orientările comunitare privind examinarea ajutorului de stat pentru pescuit și acvacultură.

• Transporturi

In sectorul transportului rutier, se aplică majoritatea normelor generale privind ajutorul de stat [inclusiv Regulamentul de minimis, deși există un număr de excepții (de exemplu echipamentul de transport nu este în general eligibil pentru ajutor, ajutorul pentru achiziționarea de vehicule pentru transportul rutier de mărfuri este exclus din Regulamentul de minimis, iar plafonul de minimis este redus la 100 000 EUR pentru sectorul transportului rutier)].

Normele sectoriale privind ajutorul de stat se aplică în alte sectoare din domeniul transporturilor (transport feroviar, aerian, maritim și fluvial).

(d) Instrumente de ajutor specifice

Comisia a publicat un număr de Comunicări pentru a oferi îndrumare pentru utilizarea instrumentelor de ajutor specifice (garanții, ajutor fiscal, injecții de capital) sau pentru calcularea cuantumului ajutorului.

Metodologia de evaluare a ajutoarelor de stat

Bazându-se pe experiența și expertiza acumulate de-a lungul timpului, programul de reformă a ajutoarelor de stat a introdus o abordare economică mai precisă în ceea ce privește evaluarea cazurilor de ajutor de stat. Definirea unei metodologii și a unor criterii economice mai precise de evaluare a elementelor pozitive și negative a unei măsuri de ajutor de stat a avut drept obiectiv „acordarea unui volum mai mic de ajutoare de stat, dar mai bine direcționate”.

Evaluarea compatibilității unui ajutor reprezintă, în principal, analiza efectelor pozitive ale ajutorului (în termeni de contribuție la realizarea unui obiectiv de interes comun bine definit) comparativ cu efectele negative ale acestuia (în principal denaturarea concurenței și a comerțului), ceea ce constituie „testul comparativ”. Pentru ca ajutorul să fie declarat compatibil, acesta trebuie să fie necesar și proporțional pentru realizarea unui obiectiv specific de interes comun.

Cu toate acestea, abordarea economică mai precisă nu înseamnă că fiecare caz de ajutor de stat face obiectul unei evaluări aprofundate specifice. Utilizând raționamentul economic al testului comparativ, Comisia Europeană a ținut seama de cerințele economice atunci când a stabilit normele generale privind ajutoarele de stat, oferind, în același timp, posibilitatea folosirii sistemului de control cel mai adecvat. In consecință, cazurile cu cele mai mici efecte de denaturare nu sunt considerate ajutor de stat (ajutorul de minimis).

In al doilea rând, cazurile pentru care se poate elabora ex ante un set de criterii de compatibilitate  ușor de aplicat sunt scutite de obligația de notificare (ajutoarele de stat incluse în Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare).

Următorul nivel, evaluarea standard, permite Comisiei să analizeze majoritatea cazurilor de ajutor în raport cu condițiile predefinite (inclusiv intensitățile ajutorului predefinite) în scopul asigurării proporționalității și necesității ajutorului, precum și a efectelor limitate de denaturare ale acestuia, și anume pentru care evaluarea economică precisă este efectuată în bloc în prealabil și, este reflectată în prezumțiile legale ale normelor.

Ultimul nivel de control – evaluarea detaliată – se aplică acelor cazuri care pot determina efectele de denaturare cele mai grave, în cazul cărora Comisia verifică fundamentarea economică a ajutorului de la caz la caz.

Elementul de bază al abordării economice mai precise îl constituie testul comparativ.

Acesta reprezintă, în principal, o analiză costuri – beneficii a măsurii propuse.

Testul comparativ conține următoarele elemente de analiză:

1. Obiectiv de interes comun bine definit

Ajutorul ar trebui să aibă un obiectiv de interes comun bine definit (precum creșterea economică, ocuparea forței de muncă, coeziunea, protecția mediului înconjurător etc.).

Acesta poate atât include obiective de eficiență, cât și de echitate. Obiectivul de eficiență vizează corectarea unei disfuncționalități a pieței (de exemplu efecte externe, informații imprecise și probleme de coordonare). Obiectivele de echitate pot include, de exemplu, încadrarea în muncă a lucrătorilor cu handicap sau încurajarea întreprinderilor să creeze uzine în regiuni defavorizate. In anumite cazuri, ajutorul poate fi autorizat, de asemenea, pentru promovarea tranziției către piețe mai eficiente.

2. Instrument bine conceput

Ideea fundamentală este de a stabili dacă ajutorul este adecvat pentru realizarea obiectivului de interes comun identificat mai sus. In acest scop, răspunsurile la următoarele trei întrebări vor fi cruciale:

• Ajutorul de stat este un instrument de politică adecvat? Fără a influența alegerea Statelor Membre în materie de instrumente de politică, ajutoarele de stat ar trebui utilizate în cazurile în care avantajele utilizării unui instrument selectiv (precum ajutorul de stat) sunt stabilite și demonstrate.

• Măsura are efect stimulativ? Ajutorul schimbă comportamentul beneficiarului? Ca urmare a primirii ajutorului, beneficiarul ar trebui să desfășoare activități (i) pe care nu le-ar desfășura deloc în absența ajutorului sau (ii) pe care le-ar desfășura numai parțial sau în mod diferit. Obiectivul este de a se evita acordarea de ajutor de stat pentru o activitate pe care întreprinderea în cauză ar desfășura-o oricum, chiar și în absența ajutorului, în aceeași măsură (de exemplu, o formare pe care o întreprindere ar trebui oricum să o asigure angajaților săi pentru a putea funcționa).

• Măsura de ajutor este proporțională cu problema abordată? Această întrebare este menită să stabilească dacă aceeași modificare de comportament ar fi putut fi obținută cu un ajutor mai mic. Suma și intensitatea ajutorului trebuie să se limiteze la minimul necesar pentru ca activitatea să aibă loc. In mod normal, ajutorul este considerat proporțional dacă sunt respectate intensitățile maxime de ajutor stabilite de legislație.

In scopul realizării analizei, Comisia trebuie să identifice un scenariu contrafactual. Acesta constă în compararea proiectului care beneficiază de ajutor cu situația ipotetică în care nu s-ar acorda ajutor. Numai în acest mod pot fi analizate anumite obiective de interes comun (de exemplu o disfuncționalitate a pieței) și efectul stimulativ (s-a înregistrat o schimbare în comportamentul beneficiarului?).

3. Analiza efectelor pozitive și negative/bilanț global pozitiv

Acest punct vizează efectele negative posibile ale ajutorului și măsura în care acestea sunt compensate de efectele pozitive.

Efectele negative sunt, în principal, efecte de denaturare a concurenței și comerțului. Efectele negative pot cuprinde prevenirea ieșirii și menținerea acestora pe linia de plutire, excluderea investițiilor private, afectarea stimulentelor dinamice, costurile cu ajutoarele de stat legate de cheltuielile fiscale etc.

Pentru ca ajutorul să fie considerat compatibil, un volum mare de efecte negative trebuie compensate într-o măsură suficientă printr-un nivel ridicat corespunzător al efectelor pozitive ale ajutorului. In scopul realizării acestei analize, cele două tipuri de efecte ar trebui exprimate atât în termeni calitativi, cât și, în măsura posibilităților, cantitativi. Comisia va efectua o evaluare globală a impactului acestora asupra producătorilor și consumatorilor de pe piețele vizate de măsura de ajutor. Rezultatul global va depinde de o serie de caracteristici ale măsurii de ajutor propuse și va fi evaluat de la caz la caz pentru măsurile care fac obiectul evaluării detaliate.

Planul de afaceri – în vederea susținerii unei investiții prin ajutor de stat

I. Politica ajutoarelor de stat

Principalele punctele care vor fi atinse:

– ce este un ajutor de stat

– politica ajutoarelor de stat în Uniunea Europeana

– politica ajutoarelor de stat acordate de Ministerul Finantelor Publice din Romania

– necesitatea / implicațiile ajutorului de stat în desfășurarea activității unei întreprinderi

II. Planul de afaceri – puncte cheie în vederea susținerii unei investiții prin ajutor de stat

Principalele punctele care vor fi atinse:

– care este rolul unui plan de afaceri in realizarea unei investitii

– cash flow-ul investitional

– puncte cheie de atins in fundamentarea unui plan de afaceri pentru o investitie pentu care se solicita finantare pentru cheltuieli de natura activelor

– puncte cheie de atins in fundamentarea unui plan de afaceri pentru o investitie pentu care se solicita finantare pentru cheltuieli de natura cheltuielilor salariale

III. Ajutor de stat pentru active corporale versus costuri salariale

Principalele punctele care vor fi atinse:

– necesitatea ajutorului de stat în finantarea investitiilor unei întreprinderi

– o analiza de tip puncte tari / puncte slabe pentru ajutor de stat pentru cheltuieli de natura activelor in activitatea unei intreprinderi

– o analiza de tip puncte tari / puncte slabe pentru ajutor de stat pentru cheltuieli de natura cheltuielilor salariale in activitatea unei intreprinderi

IV. Concluzii

Ghid pentru documentarea, elaborarea si sustinerea disertatiilor

Fiecare student va alege un profesor care sa condca lucrarea numit profesor conducator dintre cei mentionati in lista de pe site. Apoi va alege o tema din lista publicata pe site, sau, cu acordul profesorului conducator va defini o alta tema.

Ulterior va completa cererea data ca model in acest document, va obtine semnatura profesorului conducator, si o va depune la secretara de an(mentionata pe site) in termenul specificat pe site.

Ghid / recomandari de elaborare si sustinere disertatie

Tema lucrarii de disertatie trebuie sa fie din domeniul de specializare al cursului de master.

Lucrarea trebuie sa aiba o abordare practica (sa fie elaborata pe baza unui studiu de caz)

Dimensiunea lucrarii : 35-50 pagini.

Structura recomandata a lucrarii ;

Introducere (motivatia de alegere a temei) : 1-2 pagini

Cadrul de abordare : 2-3 pagini

Stadiul actual al cunoasterii 10-30 pagini

Tratarea efectiva a temei (prezentarea modului de realizare a studiului de caz) : surse de date folosite, metodele aplicate, rezultate, interpretari) : 5-15 pagini)

Concluzii 1-2 pagini

Bibliografie : 1-2 pagini

Anexe

Recomandari formale :

Organizarea materialului pe capitole si paragrafe (dimensiunea medie a unui paragraf : 0.5-1 pagini)

Utilizarea tabelelor si a figurilor (cu numerotare si trimiteri in text)

Utilizarea referintelor bibliografice (trimiteri bibliografice in text)

Tehnoredactare 10-12 pct TNR la un rand, cu diacritice

Pagina de garda (model atasat)

Etapele procesului de documentare, elaborare si sustinere disertatii

Alegerea coordonatorului/coordonatorilor (cadru didactic implicat in activitati din cadrul cursului, cel putin un coordonator trebuie sa fie din ASE)

Alegerea temei

Redactarea cererii de realizare a lucrarii (model atasat), semnarea (de catre student si de catre coordonator/coordonatori) si depunerea la secretariatul cursului sau al facultatii CSIE (pentru avizare si luare in evidenta)

Documentarea si elaborarea lucrarii (dupa un program stabilit de comun acord de catre student-coordonator/coordonatori)

Evaluarea activitatii de documentare si elaborare de catre coordonator/coordonatori

Stabilirea comisiei de sustinere a disertatiei si a datei/perioadei de sustinere

Depunerea lucrarii in vederea sustinerii. La colectivul de coordonare a cursului (C. Bodea) se depun urmatoarele documente:

Lucrarea (1 exemplar listat si in format electronic)

Sinteza lucrarii in format electronic (1-2 pagini, model atasat,),

Alte documente (chitanta de plata a taxei de sustinere a disrtatiei, daca este cazul, 3 fotografii tip BI/CI, completare acte dosar personal, daca este cazul)

Programarea in vederea sustinerii

Sustinerea lucrarii in fata comisiei (se va utiliza prezentare .ppt si, daca este cazul o versiune demo a aplicatiei)

Ridicarea adeverintei de absolvire a cursului (de regula, la o saptamana de la data sustinerii, de la secretariatul CSIE)

Ridicarea diplomei si actelor in original din dosarul personal (de la Departamentul de eliberare a diplomelor, in termen de 3-6 luni de la sustinerea disertatiei).

Existența legislației în domeniul ajutorului de stat este esențială pentru funcționarea și protecția Pieței Unice, mai ales în condițiile în care pe această piață funcționează foarte multe companii care furnizează bunuri și servicii pentru peste 500 milioane de consumatori.

Existența unui mediu concurențial în care intervențiile Statelor Membre să poată fi realizate fără respectarea unor reguli comune, va determina apariția unei piațe fragmentate, va stopa creșterea și dezvoltarea economică a întregii Piețe Unice și, nu în ultimul rând, va determina o concurență acerbă între Statele Membre în acordarea de subvenții.