Plantele Medicinale
ANEXA I
Rumex crispus L.
Polygonum persicaria L.
Achillea millefolium L.
Urtica dioica L.
Arctium lappa L.
Vinca minor L.
Salix purpurea L.
Sambucus nigra L.
Leonurus cardiaca L.
Artemisia vulgaris L.
Trifolium medium L.
Rumex acetosa L.
Corylus avellana L.
Hedera helix L.
Pulmonaria officinalis L.
Veronica chamaedrys L.
Capsella bursa-pastoris L. Medik.
Sinapis arvensis L.
Scrophularia nodosa L.
Glechoma hederaceum L.
Alliaria officinalis Andrz.
Chelidonium majus L.
Taraxacum officinale Welt in Wig.
Plantago lanceolata L.
Eryngium campestre L.
Quercus robur L.
Betula verrucosa Ehrh.
Matricaria chamomilla L.
Crataegus monogyna Jacq.
Artemisia absinthium L
Plantago major L.
BIBLIOGRAFIE
Ajmal, S.M., Mohammad, S., Zahid, K, Bakht, Y., Habib,A., Alam, M.Z., (2012), Ethnomedicinal and phytoeconomic elaboration of Lilownai valley, [NUME_REDACTAT], Pakistan, [NUME_REDACTAT] Journal of Pharmacy, 3, (4), 164-169.
Antal, S., (2010), Medicinal plants with antioxidant properties from Banat region (Romania): a rich pool for the discovery of multi-target phytochemicals active in free-radical related disorders, [NUME_REDACTAT] din Oradea, Fasc. Biologie, XVII, (1), 14-22
Ardelean, A., Mohan, Gh., (2008), Flora medicinală a Romaniei, Ed. All, București.
Badea, L., (1992), [NUME_REDACTAT], vol. IV, [NUME_REDACTAT] Române, București.
Baye, H., Hymete, A., (2010), Lead and [NUME_REDACTAT] in [NUME_REDACTAT] Collected from [NUME_REDACTAT] Sites, Bulletin of [NUME_REDACTAT] and Toxicology, 84, (2), 58-68.
Boddupalli A., Kumanan, R., Elumalai, A., [NUME_REDACTAT], M., Veldi N., (2012), Medicinal plants, Inter. [NUME_REDACTAT] of Pharmacy, Vol: 3, (1), 77-80.
Bojor, O., (2003), Ghidul plantelor medicinal și aromatice de la A la Z, Ed. [NUME_REDACTAT], București.
Borza, Al., (1968), Dicționar etnobotanic, Ed. Academiei, [NUME_REDACTAT], L.F., (2008), [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT]. In: Apoptosis and [NUME_REDACTAT], (Ramawat K.G. and Merillon J.M., eds.), Springer , 162-210.
Caraballo, A., Caraballo, B., Rodríguez-Acosta, A., (2004), Preliminary assessment of medicinal plants used as antimalarials in the southeastern [NUME_REDACTAT] Revista da [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT], 37, (2), 186-188.
Chirikova, N.K., Olennikov, D.N., Rokhin, A.V., (2008), Organic acids from medicinal plants, Chemistry of [NUME_REDACTAT], 44, (1), 95-111.
Chirilă, C., Ciocârlan, V., Berca, M., (2012) Atlasul principalelor buruieni din România, Ed. Ceres, București.
Ciocârlan, V., (2009), Flora ilustrată a României, Ed. Ceres, București.
Ciuculin, V., (2006), Remedii naturiste, Ed. Empidex, Slatina.
Constantinescu, C., Agopian, A., (1973), Plante medicinale din flora spontană, Ed. Recoop, [NUME_REDACTAT], F., Bojor, O., Alexan, M., (1976), Farmacia naturii, Ed. Ceres, [NUME_REDACTAT], V.I., Grigor'ev, A.M., Borzenko, O.N., Staroverov, V.M., Trubitsyn, M.A., (2004), HPLC Analysis of Anthocyanins: [NUME_REDACTAT] from Fruits of Plants, [NUME_REDACTAT] Journal, 38, (8), 52-58.
Dobrescu, D., (1970), Farmacodinamie, Ed. Did. Pedag., [NUME_REDACTAT], N., Geambașu, T., Brad, R., (2004), Dendrologie, Ed. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Arad.
Dumitru, R., Dumitru, E., (1992), Terapia naturistă, Ed. Științifică, [NUME_REDACTAT], V., (1970) Unele aspecte privind relieful carstic din jurul localității Tășad (jud. Bihor).
Georgiev, M.I., Pavlov, A.I., Bley, T., (2007), Hairy root type plant in vitro systems as sources of bioactive substances, [NUME_REDACTAT] and Biotechnology, 74, (6), 155-161.
Gibbons, S., (2005), Plants as a Source of [NUME_REDACTAT] Modulators and [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 4, (1), 84-92.
Giurgiu, E., (2012), Tratamente naturiste în bolile digestive, Ed. Tritonic, București.
Grigore, G., Grigore, C., (2007), Ghidul plantelor medicinale și al bolilor tratate cu plante, , Ed. [NUME_REDACTAT], București.
Grigorescu, E., Ciulei, I., Stănescu, U., (1986), Index fitoterapeutic, Ed. Medicală, [NUME_REDACTAT], O.V., Kagramanova, K.A., (2005), Methods of Evaluation of the [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Journal, 39, (5), 263-270.
Hairullina, V.R., Garifullina, G.G., Gerchikov, A.Y., (2005), [NUME_REDACTAT] of Extracts from Plants of Geraniaceae and [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] the [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Oxidation, [NUME_REDACTAT] Journal, 39, (3), 232-240.
Hamilton, A.C., (2004), Medicinal plants, conservation and livelihoods, Biodiversity and Conservation, 13, (8), 426-434.
Hațieganu, E., (2003), Principii active vegetale și rolul lor în dezvoltarea chimioterapiei de sinteză, [NUME_REDACTAT] Ovidius, [NUME_REDACTAT] Medicale – Farmacie, I, (2), 22.
[NUME_REDACTAT], A., [NUME_REDACTAT], S, Kadhim, R.B., Samour, R., (2011), Formulation and evaluation of herbal hand wash from Matricaria chamomilla flowers extracts, [NUME_REDACTAT] of Research in Ayurveda and Pharmacy, 2, (6), 1811-1813.
Huie, C.W., (2002), A review of modern sample-preparation techniques for the extraction and analysis of medicinal plants, Analytical and [NUME_REDACTAT], 373, (1-2), 1024-1030.
Ianovici , V., Borcoș M., Bleahu M., Patrulius D., Lupu M., Dumitrescu R., Savu H., (1976), [NUME_REDACTAT] Apuseni, [NUME_REDACTAT] R.S.R.
Ilie, T., Minoiu, M., (2004), Plante medicinale miraculoase din flora României, Ed. Artmed, București.
Kedel'baev, B.Sh., Karimov, R. Kh., Tazhimetov, A. Zh., Kerimbaeva, K. Z., (1997), Glycols from medicinal plant processing wastes, Chemistry of [NUME_REDACTAT], 33, (3), 128-132.
Kristó, Sz. T., Ganzler, K., Apáti, P., Szőke, E., Kéry, A., (2002), Analysis of antioxidant flavonoids from asteraceae and moraceae plants by capillary electrophoresis, Chromatographia, 56, (1), 80-86.
Kumar, J., Gupta, P.K., (2008), Molecular approaches for improvement of medicinal and aromatic plants, [NUME_REDACTAT] Reports, 2, (2), 86-92.
Laza, A., Racz, G., (1975), Plante medicinale și aromatice, Ed. Ceres, București.
Laza, D., (1997), Îndreptar profilactic și terapeutic de medicină naturistă, ed. Păzitorul adevărului, [NUME_REDACTAT], S., Rasmussen, S.K., (2000), Molecular markers in some medicinal plants of the Apiaceae family, Euphytica, 114, (2), 210-218.
Lovasz, H., Pantea, S., (2010), Grupe de plante utile din flora locală, Ed. Universității din Oradea, Oradea.
Mihăiescu, E., (2007), Dicționarul plantelor de leac, Ed. Călin, București.
Mihăilescu, V. (1966), Dealurile și câmpiile României, [NUME_REDACTAT], București.
Mimica-Dukic, N., Simin, N., Cvejic, J., Jovin, E., Orcic, D., Bozin, B., (2008), [NUME_REDACTAT] in [NUME_REDACTAT] (Equisetum arvense L.) as [NUME_REDACTAT], Molecules, 13, (7), 1455-1464.
Mohan, Gh., (2001), Atlasul plantelor medicinale din România, Ed. Corint, București.
Morrissey, J.P., (2009), [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Secondary. In: (Robson, W., ed.), Plant-derived [NUME_REDACTAT] Metabolites, [NUME_REDACTAT] York, 283-299.
Naik, G.H., Priyadarsini, , Mohan, H., (2005), Evaluating the antioxidant activity of different plant extracts and herbal formulations, Research on [NUME_REDACTAT], 31, (1-3), 34-46.
Namita, P., Mukesh, R., (2012), Medicinal plants used as antimicrobial agents: A review, [NUME_REDACTAT] Journal of Pharmacy, 3, (1), 31-40
Nicolin, A.L., Imbrea, I.M., (2009), Aspects of the Flora and Vegetation of the “[NUME_REDACTAT]” [NUME_REDACTAT] (South-Western ), [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], 37, (1), 54-58
Nishteswar, K., (2011), [NUME_REDACTAT] Journal of Pharmacy, Antimicrobial herbal drugs, 2, (12), 1-3.
Olennikov, D.N., Tankhaeva, L.M., (2005), [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT]. 3. Matricaria recutita and M. matricaroides, Chemistry of [NUME_REDACTAT], 41, (6), 356-366.
Pârvu, C., (2005), Enciclopedia plantelor. Plante din flora României, Ed. Tehnică, [NUME_REDACTAT], P. Gr., (2005), Dealurile de Vest și Câmpia de Vest, [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT], H., (1984), Resurse medicinale în flora României, Ed. Dacia, [NUME_REDACTAT], I., Buia, Al., (1958), Flora mică ilustrată a RPR, Ed. Agro-Silvică de Stat, [NUME_REDACTAT], R.V., Agarwal, M., Khatoon, S., Rawat, A.K.S., Mehrotra, S., (2001), Estimation of Co and Mn in [NUME_REDACTAT] Plants, Bulletin of [NUME_REDACTAT] and Toxicology, 66, (4), 30-36.
Silva, Gloria L., Lee, Ik-Soo, Kinghorn, A. D., (2008), [NUME_REDACTAT] with the Extraction of Plants. In: Methods in Biotechnology, [NUME_REDACTAT] Isolation (Richard J. P. Cannell, ed.), [NUME_REDACTAT], , 343-363.
Sizova, N.V., Popova, I.Yu., (2006), Content of antioxidants in plant extracts obtained by supercritical extraction, [NUME_REDACTAT] Journal, 40, (4), 321-329.
Soare, L.C., Ferdeș, M., Stefanov, Ș, Denkova, Z., Nicolova, R., Denev, P., Bejan, C., Păunescu, A., (2012), [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Pteridophytes of Romania, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Cluj-Napoca, 40, (1), 53-57.
Street, R.A., Kulkarni, M.G., Stirk, A., Southway, C., [NUME_REDACTAT], J., (2007), Toxicity of [NUME_REDACTAT] on Germination and [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Belonging to Hyacinthaceae, Bulletin of [NUME_REDACTAT] and Toxicology, 79, (4), 954-966.
Sujatha, S., Imbrea, I.M., [NUME_REDACTAT], S, (2012), Complementary therapeutic potential: a focus on polyherbal products in hyperglycemia, [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] and Research, 3, (4), 957-966.
Szabo, I., (2009), Botanică farmaceutică, Ed. Universității din Oradea, Oradea.
Tepkeeva, I.I., Moiseeva, E.V., Chaadaeva, A.V., Zhavoronkova, E.V., Kessler, V., Semushina, S.G., Demushkin, V.P., (2008), Evaluation of antitumor activity of peptide extracts from medicinal plants on the model of transplanted breast cancer in CBRB-Rb(8.17)1Iem mice, Bulletin of [NUME_REDACTAT] and Medicine, 145, (4), 458-468.
Ul’chenko, N.T., Bekker, P., Yunusov, O., Yuldasheva, N.K., Chernenko, T.V., Glushenkova, A.I., (2009), Lipids and lipophilic components from seeds of some fruit plants, Chemistry of [NUME_REDACTAT], 45, (3), 26-32.
Yıldırım, A.B., Turker, A.U., (2009), In vitro adventitious shoot regeneration of the medicinal plant meadowsweet (Filipendula ulmaria (L.) Maxim), [NUME_REDACTAT] Cellular & [NUME_REDACTAT] – Plant, 45, (2), 74-80.
CUPRINS
[NUME_REDACTAT] I – [NUME_REDACTAT]
I.1. Localizare și căi de acces
I.2. Geologie
I.3. Relief
I.4. Clima
I.4.1. Regim termic
I.4.2. Regim pluviometric
I.4.3. Regim eolian
I.4.4. Nebulozitatea
I.5. Solurile
I.6. [NUME_REDACTAT] II – Considerații generale privind plantele medicinale
II.1. Prelucrarea plantelor medicinale
II.1.1. Recoltarea
II.1.2. Uscarea produselor vegetale
II.1.3. Ambalarea
II.1.4. Depozitarea și conservarea
II.2. Principalele specii de plante utilizate în fitoterapie
II.2.1. Plante utilizate în bolile aparatului cardiovascular
II.2.2. Plante utilizate în bolile aparatului respirator
II.2.3. Plante utilizate în afecțiunile aparatului digestiv
II.2.4. Plante folosite în bolile aparatului urinar
II.2.5. Specii medicinale adjuvante în tratamentul bolilor metabolice și al reumatismului
II.2.6. Plante utilizate în bolile sistemului nervos
II.2.7. Specii folosite în unele boli ale aparatului genital
II.2.8. Plante utile în bolile infecțioase
II.2.9. Specii utilizate în tratamentul extern
Capitolul III – Material și metodă de lucru
Capitolul IV – Rezultate și discuții
IV.1. Identificarea și încadrarea sistematică a speciilor de plante medicinale din zona studiată
Capitolul V – [NUME_REDACTAT]
Anexa I
CUPRINS
[NUME_REDACTAT] I – [NUME_REDACTAT]
I.1. Localizare și căi de acces
I.2. Geologie
I.3. Relief
I.4. Clima
I.4.1. Regim termic
I.4.2. Regim pluviometric
I.4.3. Regim eolian
I.4.4. Nebulozitatea
I.5. Solurile
I.6. [NUME_REDACTAT] II – Considerații generale privind plantele medicinale
II.1. Prelucrarea plantelor medicinale
II.1.1. Recoltarea
II.1.2. Uscarea produselor vegetale
II.1.3. Ambalarea
II.1.4. Depozitarea și conservarea
II.2. Principalele specii de plante utilizate în fitoterapie
II.2.1. Plante utilizate în bolile aparatului cardiovascular
II.2.2. Plante utilizate în bolile aparatului respirator
II.2.3. Plante utilizate în afecțiunile aparatului digestiv
II.2.4. Plante folosite în bolile aparatului urinar
II.2.5. Specii medicinale adjuvante în tratamentul bolilor metabolice și al reumatismului
II.2.6. Plante utilizate în bolile sistemului nervos
II.2.7. Specii folosite în unele boli ale aparatului genital
II.2.8. Plante utile în bolile infecțioase
II.2.9. Specii utilizate în tratamentul extern
Capitolul III – Material și metodă de lucru
Capitolul IV – Rezultate și discuții
IV.1. Identificarea și încadrarea sistematică a speciilor de plante medicinale din zona studiată
Capitolul V – [NUME_REDACTAT]
Anexa I
INTRODUCERE
De-a lungul secolelor, oamenii au observat că anumite plante au o acțiune binefăcătoare asupra organismului, ele contribuind la menținerea forței de muncă și a sănătății lor. Adesea aceste observații au fost învăluite în mistere și superstiții, iar proprietățile curative ale plantelor medicinale erau puse pe seama unor forțe divine supranaturale.
Plantele medicinale au constituit una din cele mai importante preocupări ale omului de la începutul existenței sale.
În căutarea celor necesare traiului, omul a observat că anumite plante puse pe răni alinau durerea, favorizând cicatrizarea acestora, iar altele consumate, vindecau unele boli.
În prezent în medicina populară a României sunt folosite cca 870 de specii. Aproximativ 200 sunt studiate din punct de vedere chimico-farmacodinamic, iar cca 100 de plante sunt utilizate curent în automedicație. Pe măsură ce știința cucerește tot mai mult teren, domeniul plantelor medicinale și aromatice este mai profund explorat. Astfel, s-au identificat și continuă să se identifice nu numai plantele spontane cu virtuți terapeutice, dar și bazinele cele mai importante și mai bogate în asemenea specii, iar prin studii de laborator s-a precizat conținutul lor în principii active în funcție de mediul biologic în care trăiesc.
Progresul științei și al tehnologiilor a permis ca plantele medicinale și aromatice utilizate empiric să fie supuse studiilor biochimice, descoperindu-se noi și noi substanțe bioactive.
Scopul prezentei lucrări este identificarea și încadrarea sistematică a speciilor de plante medicinale prezente în flora spontană din zona satului Tășad, județul Bihor.
Lucrarea este structurată în două părți. În prima parte, ce cuprinde două capitole este prezentat cadru natural al zonei studiate precum și considerații generale privind plantele medicinale.
În partea a doua sunt prezentate materialul și metodele de lucru utilizate pentru identificarea speciilor de plante medicinale, rezultatele obținute și concluziile desprinse în urma analizării rezultatelor obținute.
CAPITOLUL I
CADRU NATURAL
I.1. LOCALIZARE ȘI CĂI DE ACCES
Aria naturală protejată Tășad, este situată în județul Bihor, la cca 22 km de Oradea și 12 km de [NUME_REDACTAT], pe E79 (DN 76) Oradea-Beiuș fiind mărginită de localitățile Tășad la V, [NUME_REDACTAT] la N, Bucuroaia la E și Drăgești și Stracoș la S.
Accesul se poate face și din drumul E60 Oradea – Cluj, din localitatea Oșorhei, pe DJ 767E, spre [NUME_REDACTAT] prin Copăcel. (fig. 1)
Figura 1. Localizare și căi de acces (sursa: [NUME_REDACTAT] Huza)
În cadrul ariei naturale protejate Tășad sunt incluse [NUME_REDACTAT] Tășad și [NUME_REDACTAT] 2000 Tășad. (fig. 2)
[NUME_REDACTAT] Tășad a fost înființată în anul 1971, pe o suprafață de 0,4 ha, sub denumirea [NUME_REDACTAT] "Calcarele tortoniene de la Tășad", fiind menționată și în Legea nr.5 din 2000, ca rezervație de interes național. În prezent, rezervația geologică se extinde pe aproximativ 100 de hectare și include: zona speologică, zona paleontologică și zona arheologică.
[NUME_REDACTAT] 2000 Tășad – ROSCI0240 a fost declarat în anul 2007, pe o suprafață de 1557 ha, ca sit de importanță comunitară (SCI), în vederea ocrotirii unor specii și habitate protejate la nivel european.
Figura 2. [NUME_REDACTAT] Tășad și [NUME_REDACTAT] 2000 Tășad. (sursa: [NUME_REDACTAT] Huza)
I.2. GEOLOGIE
[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] (Ianovici și colab., 1976) din punct de vedere structural, în perimetrul studiat întâlnim formațiuni permo-triasice aparținând Pânzei de Arieșeni ce încalecă formațiunile sedimentare neozoice ale Autohtonului de Bihor.
Formațiunile permo-triasice ale Pânzei de Arieșeni formează un pachet unitar și sunt în general formate din roci aparținând formațiunii conglomeratelor laminate, formațiunii gresiilor vermiculare și formațiunii gresiilor feldspatice.
Depozitele sedimentare neozoice ale Autohtonului de Bihor sunt reprezentate de o succesiune de roci calcaroase în alternanță cu marne și argile de vârstă sarmațian-badeniană.
I.3. RELIEF
Regiunea studiată se încadrează în cel mai întins sector din piemontul colinar al [NUME_REDACTAT], numit [NUME_REDACTAT] (numite astfel după numele satului din locul de convergență a culmilor radiare), prezentând un relief colinar, cu pante ce coboară spre vest, spre comuna Drăgești. [NUME_REDACTAT] este situată pe cumpăna apelor, separând bazinul [NUME_REDACTAT] de cel al [NUME_REDACTAT]. (Mihăilescu, V., 1966).
Figura 3. [NUME_REDACTAT]
Altitudinea maximă este atinsă în partea de sud-vest a satului Copăcel, în dealul numit Pietriș, respectiv 437 m. Culmile deluroase sunt puternic fragmentate de pâraie a căror curs este permanent, având culmile reduse ca întindere ([NUME_REDACTAT] (fig. 3), [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]). (Feșnic, V., 1970)
I.4. CLIMA
Clima este condiționată, în general, de circulația atmosferică, de poziția geografică în nord–vestul României și de modificările pe care le impun particularitățile reliefului, în mod deosebi desfășurarea acestuia în amfiteatru. Climatul blând al zonei Tășad este condiționat de poziția sa geografică, la adăpostul [NUME_REDACTAT], care împiedică pătrunderea maselor de aer polar continental dinspre est. In cursul anului se remarcă frecvența aerului temperat maritim, ceea ce determină creșterea cantităților de precipitații, a nebulozității, dar și o atenuare a amplitudinilor termice anuale. Variația în timp și spațiu a elementelor climatice este condiționată și de alți factori: radiația solară, dinamica atmosferei. Radiația solară depinde de înălțimea Soarelui deasupra orizontului, de latitudinea zonei și de durata de strălucire a Soarelui.
Neexistând stație meteorologică la nivelul comunei, vor fi folosite observațiile înregistrate la [NUME_REDACTAT] Oradea, ale căror valori sunt valabile și pentru comuna Drăgești, aceasta fiind situată în apropierea orașului, dar și datorită omogenității condițiilor fizico-geografice.
I.4.1. REGIM TERMIC
Temperatura medie anuală a aerului înregistrată la stația Oradea în perioada 1990-2010 a fost de +10,3°C, fiind mai ridicată decât în alte regiuni din țara noastră situate aproximativ la aceeași altitudine, datorită pătrunderii maselor de aer maritim. Media lunii ianuarie a fost de -1,1° C, iar a lunii iulie de 20,3°C.
Temperatura minimă absolută înregistrată a fost de -24,6°C, în 31 ianuarie 1987. Temperatura maximă înregistrată a fost de + 37,8°C, la data de 30 august 1992.
În timpul iernii nu se resimt geruri puternice, datorită frecvenței destul de ridicate a maselor de aer vestice. Desprimăvărarea se face mai repede decât în regiunile din estul țării, valoarea medie a temperaturii aerului fiind în acest anotimp de 10,3° C. Verile sunt lipsite de călduri excesive, fapt ce se datorează prezenței aerului maritim mai răcoros, ce pătrunde în regiune din vestul și nord-vestul continentului, prin intermediul circulației vestice.
Primul îngheț se produce la sfârșitul sezonului de vegetație când lujerii sunt lignificați, pagubele înregistrate datorită înghețurilor timpurii sau târzii fiind nesemnificative.
Din punct de vedere termic condițiile sunt favorabile dezvoltării fagului, gorunului, cerului, paltinului de munte si câmp, cireșului, teiului, frasinului precum și stejarului roșu, castanului comestibil si speciilor de rășinoase (duglas, larice, molid, pin strob, brad, pin negru).
I.4.2. REGIM PLUVIOMETRIC
Precipitațiile medii anuale se situează in jurul valorii de 755 mm, variind de la 635 mm la 1000 mm.
Regimul pluviometric este favorabil dezvoltării speciilor amintite la paragraful anterior ținând cont de faptul că precipitațiile cele mai abundente se produc în sezonul de vegetație, iar cele mai puține în perioada de repaus vegetativ (noiembrie-martie).
Evapotranspirația potențială anuală este de 550 mm, iar în sezonul de vegetație (15 martie-octombrie) este de 550 mm – 600 mm situându-se sub cuantumul precipitațiilor mediei anuale respective pe sezon, ceea ce asigură o aprovizionare bună a solului cu apă din precipitații.
Regimul precipitațiilor atmosferice, cel al evapotranspirației și raporturile dintre acestea au o mare influență asupra vegetației forestiere, depășirea anumitor niveluri ale acestora constituind factori limitativi pentru vegetație.
I.4.3. REGIM EOLIAN
În cursul anului cele mai frecvente vânturi sunt pe direcțiile SV ( 14% ) și V ( 19% ) în timpul iernii predominând vânturile din est. Viteza medie anuală a vânturilor este de 2,7 m/s și având în vedere caracteristicile sistemelor de înrădăcinare a principalelor specii forestiere precum și profunzimea solurilor, vânturile nu pot produce doborâri însemnate.
I.4.4. NEBULOZITATEA
Gradul de acoperire a cerului cu nori are o mare importanță climatologică. Zilele cu cer senin sunt considerate acelea în care nebulozitatea este între 0 și 2 zecimi de cer acoperit, când valoarea este cuprinsă între 8 și 10 atunci sunt zile cu cer acoperit. Numărul cel mai mare de zile cu cer senin este în perioada august-septembrie, iar cel cu cer acoperit în lunile decembrie-ianuarie. Nebulozitatea este maximă în luna decembrie, fiind condiționată de intensificarea activității ciclonilor dinspre [NUME_REDACTAT].
Valoarea medie anuală de strălucire a Soarelui este de 2068 de ore, cu un maxim în iulie de 291,8 ore și un minim în decembrie de 47,5 ore. Nebulozitatea media anuală este de 5,47 zecimi.
Așa după cum s-a mai subliniat, cadrul natural prezentat sub aspect climatic condiții optime speciilor principale de bază, de amestec dar și celorlalte specii atât exotice cât și pentru rășinoase în afara arealului lor ( molid, brad, pin ), fagul, gorunul, cerul, paltinul de munte, cireșul, carpenul situându-se sub aspect climatic în arealul lor optim de vegetație, productivitatea arboreturilor fiind în majoritate la limita între mijlocie și superioară.
I.5. SOLURILE
Proprietatea fundamentală a oricărui sol, este fertilitatea, respectiv capacitatea de aprovizionare a plantelor cu săruri minerale și azotate, capacitatea de depozitare și reținere a acestor substanțe, dar și capacitatea de a oferi condiții de dezvoltare a microorganismelor ce participă activ la descompunerea resturilor vegetale și transformarea lor în substanțe nutritive.
Datorită diversității mari de condiții de mediu, se va întâlni și o mare diversitate de soluri
Se observă că în zona cu altitudine mai mică ( 200-300 m), prezența substratului argilos pe terenurile așezate sau cu pante ușoare a determinat apariția argiluvisolurilor.
Prezența pe cea mai mare parte a suprafeței zonei studiate a calcarelor, breciilor, marnelor, a determinat apariția cambisolurilor și chiar a molisolurilor. Pe cca. 1% din suprafață sunt întâlnite soluri neevoluate ca: litosol rendzinic (în fondul forestier) pe versanți abrupți calcaroși și pe lângă văi solul aluvial.
Tipurile de sol întâlnite în zona de pădure sunt următoarele: brun eomezobazic, terra rossa, redzină cambică. Principalele tipuri de sol din fondul pastoral și agricol sunt: litosolul, regosolul, aluvisolul, rendzina, eutricambosolul, districambosolul, luvosolul, gleisolul, erodosolul.
I.6. FLORA
Condițiile climatice ale teritoriului asigură o activitate vegetativă normală pentru flora spontană din fondul forestier și nu numai.
Flora spontană este formată din Quercus petrea, Quercus robur, Fagus sylvatica și alte specii de amestec. Vegetația forestieră este afectată de vânturile puternice care provoacă doborâri, mai ales iarna când sunt însoțite de ninsori.
Din observațiile făcute pe teren, precum și din datele de la ocol rezultă următoarele date fenologice: perioada de înfrunzire este între 20-25 aprilie, perioada de coacere a semințelor 1-10 octombrie, periodicitatea de fructificare la fag 4-6 ani, iar la gorun 6-8 ani.
Relieful se găsește la o înălțime de 145-440 m și este acoperit de o floră care aparține celei euro-siberiene. Mai mult face parte din zona floristică daco-iliră. Această unitate pătrunde dinspre vest pe teritoriul țării, unde predomină Quercus cerris.
Pe lângă vegetația de pădure apare și vegetația ierboasă. Zona comunei Tășad aparține zonei de pădure și stepă.
Dintre speciile de plante cel mai frecvent întâlnite amintim : gorun (Quercus petraea), lemnul câinelui (Ligustrum vulgare), crușin (Rhamnus frungula), păducel (Crataegus monogyna), busuioc sălbatic (Prunela vulgaris), lăcrimioară (Convallaria majalis), cireșul sălbatic (Prunus avium), păr sălbatic (Pirus communis), tei (Tillia platyphyllos), plopul alb (Populus alba), plopul negru (Populus nigra), cornul (Cornus mas), ghiocei (Galanthus niyalis). La marginea pădurilor apare o bogată vegetație arbustivă ca: păducelul (Crataegus monogyna), socul negru (Sambucus nigra), măceșul (Rosa canina), murul (Rubus fruticosus). De-a lungul văilor apare salcia albă (Salix alba), trifoiul (Trifolium repens), cicoarea (Cichorium intybus), coada șoricelului (Achillea millefolium), laptele câinelui (Euforbia sp.), poroinic (Orchis morio), viorele (Scilla bifolia), păpădie (Taraxacum officinale), bănuței (Bellis perenis), etc.
CAPITOLUL II
CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND PLANTELE MEDICINALE
Deoarece la baza eficienței terapeutice a plantelor medicinale stă relația substanță activă – acțiune farmacodinamică, de primă importanță este calitatea plantelor.
În primul rând trebuie subliniat faptul că recoltarea plantelor medicinale din flora spontană trebuie făcută din zone nepoluate, cât mai îndepărtate de unitățile industriale, de așezămintele omenești și căi de acces dintre localități (margini de drumuri, căi ferate, șosele etc.)
Al doilea element pentru obținerea unui material de bună calitate îl constituie cunoașterea organului de plantă cu conținutul cel mai ridicat în substanțe active (rădăcini, rizomi, părți aeriene, scoarțe, frunze, flori, fructe, semințe).
Al treilea element important, legat tot de conținutul în substanțe active, este momentul optim de recoltare. Alegerea momentului optim de recoltare este condiționată de stadiul de vegetație a plantelor (înainte de înflorire, în stadiul de boboc, în timpul înfloririi etc.) și de anotimp (Laza și Racz, 1975, Bojor, 2003, Ardelean și Mohan, 2008).
Tot în legătură cu momentul de recoltare sunt de reținut și perioada din zi și condițiile meteorologice când se face recoltarea. În general, plantele medicinale se recoltează pe timp uscat, dimineața după ce s-a ridicat roua sau după amiază, până la apusul soarelui. Plantele medicinale conținând uleiuri volatile se vor recolta în special pe timp noros sau dimineața, înainte de răsăritul soarelui (Laza și Racz, 1975, Ardelean și Mohan, 2008, Szabo, 2009 ).
Al patrulea element, de ordin tehnic, este metoda cea mai corectă de recoltare. În special pentru protecția plantelor medicinale perene și pentru asigurarea perpetuării speciei la recoltare trebuie să se țină seama de anumite reguli nelegiferate, dar de mare importanță pentru viitorii ani (Doniță și colab., 2004, Ciuculin, 2006). A valorifica rațional o zonă geografică bogată în plante medicinale spontane nu înseamnă a extermina plantele din zona respectivă.
În cazul recoltării organelor subterane sau a plantelor întregi se vor lasă în zona respectivă suficiente plante care să asigure materialul de înmulțire pentru anii viitori. În cazul în care se vor recolta florile sau părțile florale cu frunze se va utiliza foarfece. În nici un caz însă nu se recomandă ca de exemplu pentru valorificarea florilor de tei să se taie ramurile sau chiar copacul însuși (Bojor, 2003, Ardelean și Mohan, 2008, Chirilă și colab, 2012). Recoltarea mugurilor este indicat să se facă din parchetele de exploatare forestieră de primăvară de pe arborii doborâți. Chiar și în cazul valorificării fructelor se vor lăsa suficiente fructe care să asigure perpetuarea speciilor. O datorie cetățenească este ca în zonele de unde s-au recoltat plantele să se însămânțeze terenurile cu material de înmulțire din aceleași specii care au fost valorificate.
Rădăcinile (Radix), rizomii (Rhizoma), bulbii (Bulbus) și tuberculii (Tubera), cu alte cuvinte părțile subterane ale plantelor, se recoltează primăvara timpuriu, înainte de formarea mugurilor sau lăstarilor vegetativi sau toamna târziu, după veștejirea frunzelor (Laza și Racz, 1975, Bojor, 2003, Doniță și colab., 2004, Ilie și Mohoiu, 2004).
La recoltarea acestor organe subterane ale plantei, datorită lipsei părților aeriene (tulpini, frunze, flori), se pot ivi cele mai multe confuzii. Deci se va acorda o atenție deosebită identificării botanice a speciilor respective (Mohan, 2001, Doniță și colab., 2004, Mihăiescu, 2007, Lovasz și Pantea, 2010, Giurgiu, 2012).
Părțile aeriene (Herba) ale plantei, impropriu numite de unii iarbă prin vulgarizarea termenului latin herba (în limba română termenul de iarbă se referă la iarba pe care o pasc animalele, iar în stare uscată se numește fân) se recoltează, de obicei, cu puțin înainte de înflorirea completă sau în timpul înfloririi. Momentul optim de recoltare a plantelor în acest caz este foarte diferit, în funcție de specie, altitudini și zona geografică unde crește planta. Recoltarea se face manual, cu foarfeca sau cu secera și nici într-un caz prin smulgere. De exemplu, specia fierea pământului este din ce în ce mai rară, pe cale de dispariție, datorită faptului că se recoltează incorect.
Mugurii foliari se recoltează primăvara devreme înainte ca ei să se desfacă. Așa cum am mai subliniat, se recomandă să se valorifice din parchetele de exploatare forestieră.
Scoarța sau coaja (Cortex) tulpinilor, ramurilor sau rădăcinilor se valorifică în special primăvara la începutul vegetației, când se desprinde mult mai ușor. Și în acest caz se vor lăsa suficiente ramuri nedecojite pentru refacerea arbustului sau arborelui. Frunzele se recoltează după ce au ajuns la maxima dezvoltare, manual, dar nu prin strunjire, pentru a nu se zdrobi, mărind astfel suprafața de contact cu aerul și prin aceasta pierderi mari în special în cazul plantelor conținând uleiuri volatile.
Recoltarea florilor pentru unele specii se recomandă să se facă în stadiul de boboc (salcâmul galben), iar pentru altele la începutul înfloririi sau în timpul înfloririi, înainte de ofilire (Mohan, 2001, Bojor, 2003, Giurgiu, 2012).
Fructele se recoltează unele în pârgă (măceșe) când conțin maximum de vitamine, fie când au ajuns la coacere (afinele, ienuperele, porumbele).
Semințele se recoltează cu puțin înainte de maturizare, apoi se întind imediat pentru uscare în straturi subțiri.
Toate materiile prime vegetale se usucă imediat după recoltare. În scopuri industriale sau în cazul timpului nefavorabil uscarea se face în solarii sau în uscătorii speciale. Pentru utilizarea plantelor în farmacia casei plantele se taie în bucăți mici imediat după recoltare și se pot usca în poduri bine aerisite, puse pe coli de hârtie, rogojini sau prelate curate. Înainte de uscare se va proceda la condiționarea părților de plantă înțelegând prin aceasta îndepărtarea corpurilor străine, a altor specii de plante, părți înnegrite sau atacate de insecte.
După uscare, plantele vor fi ambalate în pungi de hârtie sau săculeți de pânză sau în cutii de carton, nici într-un caz în ambalaje din material plastic. Se păstrează la temperatura camerei, în locuri curate, protejate de lumina directă solară, fără umiditate mare, ferite de insecte și rozătoare.
Pentru utilizarea plantelor medicinale ca atare sau ca, tincturi, extracte, ele trebuie să aibă o puritate cât mai ridicată. Nu se vor folosi plante medicinale provenind din zone industriale sau de pe terenuri unde s-au combătut dăunătorii cu mijloace chimice (Caraballo și colab., 2004, Heyam și colab., 2011, Ajmal și colab., 2012, Sujatha și colab., 2012).
Înainte de folosire sub formă de infuzii, decocturi, tincturi, extracte sau alte forme farmaceutice destinate în special uzului intern, plantele se vor spăla cu apă rece la fel ca fructele sau legumele.
Unele din formele farmaceutice cele mai simple sunt pulberile (Pulvis), înglobate în miere sau ambalate în casete sau capsule operculate sau sub forma de comprimate. Prezintă avantajul ca nu suferă acțiunea termică și nici acțiunea unor solvenți care pot să le schimbe calitatea.
II.1. PRELUCRAREA PLANTELOR MEDICINALE
Produsul vegetal brut denumit și drog reprezintă organul sau partea de plantă recoltată și uscată mai rar în stare proaspătă care se utilizează în scopul preparării unui medicament fie la nivel de receptură sau în substanțe active în tratamentul unor afecțiuni umane.
Plantele aromatice conțin, pe lângă principiile active, și un ulei volatil. Aceasta își găsește utilizare în terapie, alimentație, cosmetică și industria parfumului (Antal, 2010, Boddupalli și colab., 2011, Nishteswar, 2011, Namita și Mukesh, 2012).
Plantele utilizate în practica medicală pot proveni din flora spontană sau pot fi plante de cultură. Orice plantă aparține unei specii care face parte dintr-un gen care, la rândul său, aparține unei familii. În cadrul aceleași specii pot exista mai multe subspecii; diferența dintre ele făcându-se pe baza unor criterii: morfologice, chimice, citologice.
Principalele etape în prelucrarea plantelor medicinale în scopul obținerii unor produse vegetale sunt: recoltarea, uscarea, condiționarea; după care produsele sunt ambalate, marcate și, dacă e nevoie, conservate (Laza și Racz, 1975, Mohan, 2001, Bojor, 2003, Ardelean și Mohan, 2008, Nicolin și colab., 2009).
II.1.1. RECOLTAREA
Această operație influențează asupra calității prin următoarele aspecte :
Respectarea momentului optim de recoltare în cursul perioadei de vegetație, moment optim care este specific pentru fiecare grupă de produse.
La grupa flori de exemplu, recoltarea trebuie făcută la începutul înfloririi cu excepția florilor de salcâm japonez, care se culeg în stadiu de boboci florali. Culesul mai tardiv duce la deprecierea mărfii prin schimbarea culorii (decolorare), scuturarea petalelor — în general cele mai bogate în principii active.
La grupa rădăcini-rizomi, recoltarea trebuie făcută numai primăvara timpuriu și toamna târziu, adică înainte de pornirea în vegetație a plantei și după intrarea în perioada de repaus, atunci când în partea subterană a plantei se acumulează substanțele active. Pe perioada de vară rădăcinile și rizomii sunt seci, lemnoși, cu un conținut extrem de scăzut în principii active (Hațieganu 2003, Ilie și Mohoiu, 2004, Soare și colab., 2012).
Respectarea momentului optim de recoltare în cursul zilei.
Culesul în timpul dimineții, pe rouă, duce la deprecierea produselor. Variații foarte mari de conținut în cursul zilei se observă la plantele care conțin alcaloizi sau uleiuri volatile. Spre exemplu la Achillea milefolium (coada șoricelului) conținutul în azulen crește spre orele de prânz.
Metodele de recoltare, condiționează obținerea unor produse de bună calitate. Spre exemplu, recoltarea produselor din grupa „Cortex" (scoarță) prin cioplire face ca acestea să fie însoțite și de lemn, fapt care le face necorespunzătoare, în timp ce metoda inelării duce la un produs de bună calitate.
Recoltarea la dimensiuni mai mari a produselor din grupa „Herba" (părți aeriene) face ca acestea să fie luate cu părțile lignificate care depreciază produsul, așa cum se întâmplă la coada șoricelului, sunătoare, pelin ș.a.
La sămânțoasele din culturi — în special la coriandru — reglarea proastă a combinelor face să se obțină un procent mare de spărturi care fac necesar un număr mare de selectări, spărturile valorificându-se ulterior la un preț sub 1/3 din prețul produsului întreg.
Recoltarea se recomandă a fi făcută în momentul în care plantele medicinale conțin o cantitate maximă de principii active. Momentul optim este strâns legat de dezvoltarea plantei.
Conținutul în substanțe active poate fi influențat de altitudinea (înălțimea), longitudinea, latitudinea, de gradul de umiditate al solului, de momentul zilei în care se face recoltarea, de temperatură.
Momentul recoltării:
mugurii se recoltează primăvara înainte de momentul desfacerii lor;
scoarța se recoltează tot primăvara până în momentul apariției primelor frunze;
frunzele, se recomandă recoltarea lor într-o zi frumoasă, excepție o fac frunzele care conțin un procent înalt de ulei volatil, care se recoltează într-o zi noroasă. Recoltarea frunzelor începe de la bază și se continuă către vârf;
florile, în funcție de specia respectivă, pot fi recoltate sub formă de boboc, la maturitate când sunt complet desfăcute sau în orice stadiu;
fructele și semințele se recoltează în stadiul de maturitate (cu unele excepții);
rizomii și rădăcinile, în funcție de specie, se recoltează primăvara, respectiv toamna.
Tehnica recoltării:
mugurii se recoltează manual;
scoarța se recoltează prin dezlipire cu cuțitul, făcându-se incizii;
frunzele se recoltează manual;
florile se recoltează manual, se taie cu foarfeca în cazul inflorescenței; tehnica recoltării prin scuturare;
frunzele se recoltează manual, recoltare mecanizată;
fructele se recoltează manual prin scuturare sau cu ajutorul unor piepteni cu dinți lungi;
rădăcinile și rizomii se recoltează manual, cu ajutorul hârlețului, lopeții.
Sortarea produselor vegetale:
După recoltare produsele vegetale sunt transportate în ambalaje corespunzătoare, bine aerisite, către locul de uscare.
Pregătirea pentru uscare necesită o selecționare a produsului recoltat. Astfel sunt îndepărtate corpurile străine, organele care aparțin altor plante, unele substanțe minerale. Tot în cadrul acestei operații unele părți de plante, cum ar fi: scoarța, rădăcinile, rizomii, sunt tăiate la dimensiuni convenabile.
II.1.2. USCAREA PRODUSELOR VEGETALE
Prin uscare se elimină o mare parte din apa conținută de plantele medicinale și se distruge majoritatea enzimelor, păstrându-se însă principiile active și celelalte substanțe pe care le conțin.
Sunt folosite două procedee de uscare: uscare naturală, prin expunerea plantelor la soare sau la umbră și uscare artificială, în uscătoare de diferite tipuri și capacități.
Uscarea naturală
Uscarea naturală la soare se realizează în regiuni calde și în perioade lipsite de ploi. Uscarea naturală la soare este indicată pentru părțile de plantă lipsite de clorofilă.
Plantele sau părțile de plantă care se usucă la soare se întind pe rogojini, hârtie, prelate, pânză, saci, pe rame cu plasă de sârmă inoxidabilă sau cu șipci de lemn sau trestie. Uscarea se supraveghează în permanență, întorcându-se la anumite intervale plantele ce conțin mai multă umiditate. Nu se vor usca în același loc plantele medicinale netoxice cu cele toxice.
Uscarea naturală la umbră se face în poduri de case, șoproane, șuri, magazii și în alte încăperi disponibile, uscate și curate.
Prin uscare plantele pierd din greutatea lor astfel: rădăcinile 60%, coaja 40-50%, tulpinile 50-65%, mugurii 40-50%, frunzele 70-80%, ierburile și florile70-85%.
Uscarea artificială
Avantajul major al acesteia, comparativ cu uscarea naturală, se referă la faptul că prin această metodă procesul de uscare se desfășoară într-un timp mult mai scurt astfel încât se pot evita unele degradări ale principiilor active conținute în plante.
Temperatura de uscare poate fi reglată în funcție de natura compușilor chimici conținuți în planta respectivă, astfel încât principiul activ final obținut să fie de o calitate superioară.
În zonele în care se practică uscarea pe cale artificială se asigură o circulație continuă a aerului cald, astfel încât temperatura să fie uniformă în toată incinta respectivă.
La uscarea produselor se utilizează, de regulă, o temperatură medie de 40-50°C, rareori mai ridicat (60-70°C). Produsele vegetale care conțin ulei volatil se usucă la o temperatura de 30-35°C.
După uscare, plantele trebuie să aibă o umiditate de 12-15%, precum și culoare naturală.
Uscarea în vid dă rezultate bune, produsul își menține aproape neschimbate toate proprietățile care le avea în stare proaspătă.
Această modalitate se recomandă plantelor care conțin ca și principii active ulei volatil; acestea trebuie uscate repede și la o temperatură cât mai joasă (ex.: în cazul semințelor de cacao, scorțișoarei).
Uscarea în cauză se efectuează în etuve prevăzute cu pereți rezistenți și dotate cu pompe de vid. Uneori putem folosi pentru procesul de uscare și radiațiile infraroșii.
Liofilizarea este un procedeu rapid, bun, apa fiind eliminată din produsul vegetal printr-un proces de sublimare.
Stabilizarea produselor vegetale
Stabilizarea produselor vegetale se poate face prin introducerea produselor proaspăt recoltate pentru un interval scurt de timp în alcool fierbinte.
Menținerea produselor se face la o temperatură de 600C, timp de o oră. Vizează precipitarea unor principii active cu anumite săruri.
II.1.3. AMBALAREA
După terminarea uscării și efectuarea recepției cantitative și calitative, plantele se ambalează.
Ca tipuri de ambalaje se folosesc: saltele pentru coji, scoarță și iarbă; saci de hârtie sau lăzi, pentru flori și frunze; saci de pânză pentru semințe și rădăcini.
Etichetarea:
denumirea științifică
denumirea populară
părțile de plantă care sunt ambalate
adresa unității furnizoare
numărul lotului
greutatea netă/brută
datele de identificare ale buletinului care reglementează calitatea.
pe eticheta se precizează dacă produsele sunt toxice sau nu: produsele toxice sunt marcate pe etichetă cu cap de mort.
II.1.4. DEPOZITAREA ȘI CONSERVAREA
Conservarea depinde în mare măsură de calitatea produsului, de principiile active pe care le conține.
Este recomandat să fie folosite depozite curate, uscate, bine aerisite, care au o umiditate constantă, iluminate în mod indicat.
Aceste depozite trebuie ferite de agenți dăunători (rozătoare, insecte).
La plantele care conțin principii active toxice depozitarea se face în încăperi complet separate special.
Plantele care conțin uleiuri volatile se conservă în vase închise și la temperaturi de 19°C.
Factorii care pot influența în mod negativ conservarea sunt temperatura, aerul, umiditatea, lumina și poluarea microbiană.
II.2. PRINCIPALELE SPECII DE PLANTE UTILIZATE ÎN FITOTERAPIE
Numărul speciilor folosite în fitoterapie este mare. O clasificare a plantelor medicinale după criterii sistematice, chemotaxonomice, sau fitochimice nu este perfectă. Poate o înșiruire în ordinea alfabetică este practică pentru cei care cunosc plantele, dar aceasta nu este o clasificare. Pe baza rezultatelor noi înregistrate de biochimie a apărut în ultimele două decenii în special, o nouă tendință de clasificare, cea biogenetică, care s-ar părea să corespundă mai mult sub aspect științific față de celelalte clasificări. Datele acumulate până în prezent în acest domeniu sunt însă incomplete, necesitând noi investigații. Pe de altă parte, în domeniul biogenezei unele elemente sunt încă abia în stadiul de ipoteză.
În cele ce urmează este prezentată o clasificare generală a plantelor după importanța lor terapeutică, ținând seama de principiile active predominante ca acțiune farmacodinamică.
II.2.1. PLANTE UTILIZATE ÎN BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR
Având la bază principii active numite glicozide sau heterozide cardiotonice, plantele din această grupă ce cresc la noi, conțin substanțe puternic active care trebuie folosite numai cu aviz medical, sub formă de produse farmaceutice precis dozate.
Astfel, în insuficiența cardiacă se utilizează: degețelul roșu și degețelul lânos, lăcrimioara, ruscuța de primăvară și spânzul (Grigorescu și colab., 1986).
În tulburările ritmului cardiac, din flora țării noastre se utilizează drobul, care conține alcaloizi cu nucleu chinolizidinic între care sparteina. Acest alcaloid este util în special în tahicardia de origine bazedoviană, afecțiune în care preparatele digitale au efecte slabe (Brisson, 2008).
Adjuvanți utili în bolile degenerative ale inimii și în arteroscleroză sunt : păducelul care conține colină și acetilcolină, derivați triterpenici, acid cafeic, derivați flavonici, substanțe care favorizează circulația sângelui în vasele coronare și cerebrale (Popescu, 1984). Tot ca vasodilatatoare coronariene se cultivă la noi Ammi visnaga — specie aclimatizată, sau se obțin unele preparate din dracilă, un arbust ce conține berberină, un alcaloid care are o acțiune marcantă asupra miocardului, determinând o creștere a fluxului coronarian (Brisson, 2008, Laxa, 1997). În arteroscleroză alături de alte specii medicinale o cură zilnică cu mici cantități de usturoi dă bune rezultate.
În hipertensiunea arterială preparatele de vâsc, saschiu, știrigoaie, talpa gâștei și rozmarin pot avea efecte favorabile (Grigore și Grigore, 2007).
II.2.2. PLANTE UTILIZATE ÎN BOLILE APARATULUI RESPIRATOR
Numărul plantelor medicinale utilizate în bolile căilor respiratorii este foarte mare. După cum se știe tusea nu este decât un simptom în care o categorie de plante sunt indicate în faza inițială de iritație, alta în laringotraheite sau bronșite incipiente, iar altă categorie de plante sunt utile în faza de cocțiune a bronșitei sau în formele cronice.
Plante cu acțiune emolientă au ca principii active de bază mucilagiile. Dintre speciile cel mai mult utilizate sunt: nalba mare și nalba de pădure, lumânărica, podbalul, pătlagina etc. (Crăciun și colab., 1976). Datorită mucilagiilor pe care le conțin plantele de acest fel, se recomandă fie ca atare, fie asociate cu alte specii medicinale în inflamațiile acute ale căilor respiratorii, având proprietatea de a calma iritația mucoaselor și de a atenua excitabilitatea acestora (Grigorescu și colab., 1986).
Plantele cu acțiune expectorantă conțin ca principii active saponozide, uleiuri volatile, unii alcaloizi sau alte principii active (Brisson, 2008, Chirikova și colab., 2008), având proprietatea de a fluidifica secrețiile bronhice, de a ușura expectorația sau de a calma crizele de tuse (Grigore și Grigore, 2007).
Plantele utilizate în tusea spastică și convulsivă conțin uleiuri volatile, saponozide, glicozide, compuși metilnaftochinonici, acid elagic, inozitol etc. (Deineka și colab, 2004). Cel mai mult utilizate în aceste forme ale tusei, atât în faza acută cât și în cea cronică sunt: cimbrișorul și cimbrul de grădină, castanul comestibil, roua cerului, iedera, scaiul vânăt, turița etc. (Bojor și Alexan, 1976).
Antitusivele calmante ale sistemului nervos central au la bază în special principii active cu nucleul fenantrenic al alcaloizilor obținuți din părțile aeriene ale macului sau din opiu, dintre care codeina este cel mai important. Alți alcaloizi din mac, cum este morfina, sunt contraindicați în tusea spastică și în special în astmul bronhic, deoarece pe lângă faptul că produc obișnuință, inhibă respirația, contractă bronhiolele și diminuează eliminarea secrețiilor (Bojor și Alexan, 1976, Grigore și Grigore, 2007). La opiu se recurge numai în cazuri excepționale, atunci când tusea nu cedează cu alte calmante și este însoțită de dureri interne, în caz de infarct pulmonar, fracturi de coaste, cancer pulmonar. Alcaloizii de tip benzilizochinoleinic (narcotina) obținuți din opiu sunt buni inhibitori ai centrului tusei, la fel ca și unii derivați de semisinteză (Baye și Hymete, 2010).
Papaverina extrasă tot din mac sau chelidonina din rostopască, pe lângă efectele antispastice asupra musculaturii netede, acționează și asupra miocardului, dilată arterele pulmonare, ameliorează circulația pulmonară și respirația (Dobrescu, 1970).
Acțiune calmantă asupra sistemului nervos central, respectiv asupra centrului tusei, situat în bulbul rahidian, mai are și lăptuca care conține derivați triterpenici și sescviterpenici, ulei volatil, asparagină sau alți compuși activi cu acțiune ușor hipnotică.
Antitusive cu acțiune în astmul bronhic. Dintre plantele cele mai vechi cunoscute în istoria fitoterapiei cârcelul este specia cea mai indicată în tratamentul astmului bronhic datorită alcaloizilor pe care-i conține, în special efedrina (Dobrescu, 1970, Grigorescu și colab., 1986). Alți alcaloizi cum sunt cei din mătrăgună, ciumăfaie sau laur se utilizează în prevenirea sau calmarea crizelor de astm (Borza, 1968, Crăciun și colab., 1976). Acești alcaloizi au proprietatea de a dilata bronhiile, de a usca secrețiile și de a relaxa musculatura netedă a bronhiilor și bronhiolelor. Prin mecanism similar acționează ca relaxant și kelina din specia Ammi visnaga, aclimatizată și în țara noastră (Grigorescu și colab., 1986).
Alte specii utilizate ca adjuvante în unele afecțiuni pulmonare. În tuberculoza pulmonară, alături de tratamentul de bază sunt indicate ca adjuvante specii de plante superioare care conțin tot substanțe antibiotice (numite și fitoncide) dintre care, pentru cei care le tolerează, sunt utile usturoiul și hameiul (Grigore și Grigore, 2007, Laxa, 1997). Alte specii, ca troscotul, coada calului participă la procesul de remineralizare datorită conținutului bogat în săruri minerale, în special datorită acidului silicic și silicaților solubili.
În afecțiunile cronice rinofaringiene și în inflamațiile căilor bronhice, laringite, laringotraheite sau traheobronhite, rezultate bune se obțin prin inhalații făcute cu plante medicinale conținând uleiuri volatile: mușețel, rozmarin, levănțică, cimbrișor, mentă, jneapăn etc (Bojor și Alexan, 1976, Grigorescu și colab., 1986).
II.2.3. PLANTE UTILIZATE ÎN AFECȚIUNILE APARATULUI DIGESTIV
Dacă în prezent tratamentul de bază al bolilor cardiovasculare se bazează în mare măsură pe produse farmaceutice obținute din plante, iar în terapeutica afecțiunilor căilor respiratorii plantele medicinale au un rol deosebit, nu mai puțin importantă este utilizarea lor în bolile aparatului digestiv. În special în afecțiunile cronice stomacale și în cele ale ficatului și căilor biliare, în colite și în constipația cronică tratamentul îndelungat cu plante medicinale este larg aplicat în zilele noastre, fie că este vorba de o simplă infuzie obținută din amestecuri de plante specifice acestor afecțiuni, fie că este vorba de produse farmaceutice obținute prin cea mai modernă tehnologie. Dar nu numai în afecțiunile cronice ale aparatului digestiv ci și într-o serie de cazuri acute tratamentul simptomatic dă rezultate foarte bune (Dobrescu, 1970).
Plante utilizate în afecțiunile acute stomacale și intestinale se caracterizează prin acțiune rapidă în special în cazul stărilor spastice, în gastralgii, colici intestinali sau în dispepsii acute.
Speciile cele mai utile în bolile acute stomacale și intestinale, atunci când nu este vorba de o infecție gravă sunt următoarele : mătrăguna, menta, roinița sau cu aceleași efecte mătăciunea, mușețelul, coada racului, chimenul și captalanul. Majoritatea dintre acestea, excluzând mătrăguna, își bazează acțiunea farmacodinamică și aplicațiile terapeutice pe componentele uleiurilor volatile sau a unor derivați terpenici pe care aceste specii le conțin ca principii active (Dumitru și Dumitru, 1992, Grigore și Grigore, 2007, Laxa, 1997).
De menționat este faptul că unele uleiuri volatile au și acțiune de inhibare a florei patogene intestinale, având prin aceasta și valoare curativă.
Plante utilizate în afecțiuni cronice stomacale și duodenale. Acest tip de afecțiuni sunt foarte diferite ca etiologie. În gastritele cronice caracterizate prin cantitate redusă de acid clorhidric (gastrite hipoacide) un rol deosebit îl au plantele care conțin substanțe tonic-amare. Preparatele din aceste specii medicinale se administrează întotdeauna pe cale orală, efectul terapeutic fiind bazat în primul rând pe actul reflex provocat de substanțele amare la nivelul papilelor gustative și în al doilea rând pe proprietatea directă de stimulare a secrețiilor gastrice stomacale și intestinale. Principiile active amare în plante sunt însoțite și de alte principii active care favorizează circulația abdominală, activitatea cardiacă sau sistemul nervos central (Laxa, 1997).
Printre speciile mai importante din țara noastră care se încadrează în această grupă sunt: ghințura, fierea pământului, obligeana, trifoiștea, angelica, schinelul, pelinul, coada șoricelului și altele (Bojor și Alexan, 1976, Dumitru și Dumitru, 1992, Pârvu, 2005, Popescu, 1984).
Specii utilizate în gastrite hiperacide. Spre deosebire de gastritele hipoacide, cele hiperacide — după cum le caracterizează și numele — sunt însoțite de o secreție abundentă de acid clorhidric. În trecut, gastritele hiperacide se tratau cu pulberi alcaline (Dobrescu, 1970). În prezent aplicațiile terapeutice ale acestor neutralizanți ai excesului de aciditate secretat de stomac sunt mai limitate, apelându-se la ele în cazul în care bolnavul are arsuri stomacale puternice.
În boala ulceroasă, pe lângă repausul fizic și psihic, regim alimentar, cură de ape minerale și alte mijloace terapeutice, tratamentul cu plante medicinale joacă un rol important. În prezent în această direcție în urma unor cercetări laborioase pe baza unor date din medicina populară s-a izolat un factor antiulceros denumit și vitamina U din varza albă. Fie sub formă de suc celular proaspăt, fie sub forma unor produse farmaceutice, varza albă dă rezultate bune în ulcerul gastric și duodenal. Ca adjuvante sau calmante în gastritele hiperacide și în ulcer se mai utilizează : mușețelul, lemnul dulce, mătrăguna, crușinul etc. (Constantinescu și Agopian, 1973).
Plante utilizate în meteorism. Meteorismul sau balonarea rezultă din acumularea gazelor în stomac și intestine și se manifestă de multe ori prin colici, eructații și flatulență. Mecanismul de producere este legat în special de dispepsiile de fermentație care trebuie tratate ca atare. Pentru tratamentul simptomatic sunt utile o serie de plante medicinale, denumite și carminative, între care: anasonul, chimenul, coriandrul, feniculul, măghiranul și alte specii bogate în uleiuri volatile (Bojor și Alexan, 1976, Grigore și Grigore, 2007, Laxa, 1997).
Specii medicinale folosite în afecțiunile ficatului și bilei. Alături de mijloacele preventive, de regimul alimentar adecvat, de repausul fizic și psihic, un rol important în tratamentul bolilor hepatobiliare îl au plantele medicinale. Este suficient să menționăm în această direcție: anghinarea, rostopasca, jaleșul de grădină, păpădia, armurariul, cicoarea, levănțica și altele (Borza, 1968, Dumitru și Dumitru, 1992). Plantele medicinale utilizate în afecțiunile ficatului și căilor biliare stimulează funcția antitoxică a ficatului, sunt foarte puțin toxice în doze terapeutice, stimulează formarea bilei (coleretice) și evacuarea vezicii biliare (colagoge) calmează spasmele și colicile biliare, au efecte sedative generale, reduc procesele inflamatorii unele regenerând chiar celula hepatică lezată (Dobrescu, 1970, Dumitru și Dumitru, 1992).
Toate aceste proprietăți se obțin prin asocierea mai multor plante medicinale sau prin obținerea unor produse farmaceutice din speciile menționate (Grigore și Grigore, 2007).
Plante utilizate pentru acțiunea antidiareică și plante cu acțiune purgativă. Din prima categorie fac parte în special cele care conțin taninuri, uleiuri volatile sau substanțe antibiotice (Brisson, 2008). Dintre speciile cele mai utile în această direcție, unele cu acțiune antidizenterică, sunt: afinul, coada racului, cerențelul, răchitanul, porumbarul, iarba șarpelui, ștevia stânelor (fructele), usturoiul și altele.
Din cea de a doua categorie, fac parte cele care în compoziția lor chimică au ca principii active derivați antracenici sub diferite forme. Din această categorie fac parte: reventul, crușinul, ștevia stânelor și altele care, în funcție de doză sunt laxative sau purgative. Tot în grupa laxativelor și purgativelor dar cu compoziție chimică diferită intră: inul, ricinul, muștarul alb (semințele întregi) și unele specii conținând mari cantități de mucilagii (Crăciun și colab., 1976, Dumitru și Dumitru, 1992, Grigore și Grigore, 2007).
Specii antihelmintice. În helmintiază, boală răspândită pe tot globul la oameni și animale, plantele își aduc de asemenea contribuția lor la combaterea diferiților paraziți. De un real folos sunt: feriga, pelinul de mare sau cătrănica sălbatică, vetricea, schinduful, dovleacul etc (Laxa, 1997).
II.2.4. PLANTE FOLOSITE ÎN BOLILE APARATULUI URINAR
Un foarte mare număr de specii medicinale conțin substanțe diuretice și saluretice, iar unele dintre ele au și acțiune dezinfectantă a căilor urorenale, favorizând chiar eliminarea calculilor renali (Dobrescu, 1970). Lista speciilor din această grupă de plante este foarte mare, acțiunea diuretică având la bază conținutul în saponozide, săruri de potasiu, uleiuri volatile sau principii active de natură hidrochinonică (Chirikova și colab., 2008, Deineka, 2004) care le imprimă acestora din urmă proprietăți dezinfectante. Printre cele mai utilizate specii diuretice sunt: ienupărul, osul iepurelui, coada calului, pirul, mesteacănul, cireșul, porumbul, vinarița, merișorul de munte, feciorica, roiba etc. (Dumitru și Dumitru, 1992, Grigore și Grigore, 2007, Popescu, 1984).
II.2.5. SPECII MEDICINALE ADJUVANTE ÎN TRATAMENTUL BOLILOR METABOLICE ȘI AL REUMATISMULUI
Plantele din această grupă își bazează proprietățile terapeutice pe acțiunea diuretică și sudorifică, favorizând eliminarea uraților, altele pe conținutul în săruri ale acidului salicilic, pe substanțe cu structură steroidică (Kumar și Gupta, 2008), iar altele pe simpla acțiune revulsivă locală, activând circulația periferică (Dobrescu, 1970).
Din această categorie fac parte: salcia, lăsniciorul, brusturele, fasolea (fructele uscate fără semințe), urzica, trei frați pătați, brândușa de toamnă, unele specii menționate în grupa diureticelor, iar pentru efectele locale revulsive în special ardeiul iute (Bojor și Alexan, 1976, Laxa, 1997, Popescu, 1984).
II.2.6. PLANTE UTILIZATE ÎN BOLILE SISTEMULUI NERVOS
Dată fiind diversitatea acestor boli se utilizează specii cu compoziția chimică și acțiunea farmacodinamică foarte diferită, în funcție de scopul urmărit: sedative, stimulente, calmante ale nevralgiilor faciale, hipnotice, tonice etc. (Hairullina și colab., 2005). Unele dintre ele au structura principiilor active neelucidată și se întrebuințează empiric (Passiflora incarnata), altele pe cale de elucidare (Valeriana), iar altele care acționează datorită alcaloizilor și altor principii active cu mecanism complex de acțiune. Din lista mare a speciilor utilizate în bolile sistemului nervos se pot menționa: păducelul, hameiul, saschiul, talpa gâștei, șovârvul, teiul, ghiocelul, captalanul, precum și unele principii active pure obținute din cornul secarei, ciumăfaie, mac, omag etc. (Bojor și Alexan, 1976, Dumitru și Dumitru, 1992, Constantinescu și Agopian, 1973, Grigore și Grigore, 2007, Popescu, 1984).
II.2.7. SPECII FOLOSITE ÎN UNELE BOLI ALE APARATULUI GENITAL
Odată cu apariția sulfamidelor și antibioticelor (obținute din plante inferioare), plantele medicinale utilizate în bolile infecțioase ale aparatului genital și-au pierdut din importanță.
În schimb, în alte afecțiuni ale acestui aparat, unele specii rămân încă de neînlocuit iar altele constituie prețioase adjuvante terapeutice.
Pe primul loc în această grupă de specii medicinale se situează cornul secarei, care prin alcaloizii lisergici pe care îi conține acționează asupra fibrelor musculaturii uterine și a vaselor sau ca simpaticolitic și hemostatic (Hairullina și colab., 2005, Olennikov și Tankhaeva, 2006).
Tot ca antihemoragic uterin se mai folosesc pe scară mult mai limitată însă: traista ciobanului, piperul de baltă, cerențelul și altele (Bojor și Alexan, 1976, Dumitru și Dumitru, 1992, Laxa, 1997).
Pe baza unor date din medicina populară din țara noastră, în urma unor cercetări științifice originale, o serie de plante ca sirinderica sau lămâița și gălbenelele s-au dovedit a avea remarcabile proprietăți antitrichomonazice (Constantinescu și Agopian, 1973, Grigorescu și colab., 1986). În aceeași categorie intră și urzica moartă, unele specii de trifoi de munte etc.
II.2.8. PLANTE UTILE ÎN BOLILE INFECȚIOASE
În special prin aportul în vitamine o serie de specii, ca măceșul, cătina, coacăzul negru, ciuboțica cucului (frunzele), fructele de pădure sau cele de cultură măresc capacitatea de rezistență a organismului împotriva bolilor infecțioase și-1 restabilesc în perioada de convalescență (Kristó și colab, 2002, Naik și colab., 2005, Sizova și Popova, 2006, Kedel'baev, 1997, Laxa, 1997).
Alte specii ca teiul și socul prin acțiunea lor sudorifică și calmantă sunt utile ca adjuvante în timpul tratamentului.
Un mare număr de specii, încă puțin utilizate în fitoterapie, conțin substanțe antibiotice și antivirotice și vor constitui în viitor mijloace terapeutice eficiente în lupta împotriva agenților patogeni (Gibbons, 2005, Gunar și Kagramanova, 2005, Huie, 2002, Morrissey, 2009).
II.2.9. SPECII UTILIZATE ÎN TRATAMENTUL EXTERN
În această direcție există un mare număr de specii sau produse farmaceutice simple sau asociate cu alte medicamente care se folosesc pentru proprietățile antiinflamatoare, dezinfectante, cicatrizante, revulsive sau cu aplicație în dermatoze sau afecțiunile vaselor și care au la bază principii active din plante (Dobrescu, 1970, Georgiev, 2007, Hamilton, 2004).
Speciile mai mult utilizate în această direcție conțin alantoină, taninuri, uleiuri esențiale, substanțe antibiotice etc. (Brisson, 2008, Hairullina și colab, 2005). Dintre speciile destinate și uzului extern sunt: tătăneasa, sunătoarea, castanul sălbatic, gălbenelele, Ammi majus (specie aclimatizată și în țara noastră) etc., sau gudroanele vegetale obținute din pin, fag sau mesteacăn (Grigore și Grigore, 2007).
CAPITOLUL III
MATERIAL ȘI METODĂ DE LUCRU
Scopul cercetărilor prezentate în această lucrare de licență este acela de identifica speciile de plante medicinale din flora spontană a împrejurimilor satului Tășad.
În vederea întocmirii lucrării, s-a studiat materialul biologic. Cercetările asupra florei cuprind două etape: etapa de teren și o etapă de laborator. În etapa de teren s-au efectuat deplasări în teren în mai multe perioade ale anului pentru a găsi specii în diferite faze fenologice. S-au colectat și s-au presat speciile de plante prezentate într-un ierbar.
Materialul vegetal utilizat în studiul nostru a fost constituit din plante ale florei spontane, din împrejurimile localității Tășad, județul Bihor, aflate în diferite faze de vegetație.
Pentru determinarea speciilor de plante medicinale s-a fost utilizat determinatorul (Prodan și Buia, 1958) având la bază cheia dichotomică și determinatorul (Ciocârlan, 2009).
Modul de utilizare al cheii dichotomice este prezentat în cele ce urmează.
În procesul de determinare și încadrare a speciilor se pornește totdeauna de la general spre particular. Se stabilește mai întâi unitatea cea mai mare la care aparține planta pe care nu o cunoaștem și pe care intenționăm să o determinăm. De la aceasta se trece succesiv spre unitatea cea mai mică. Scopul principal este determinarea speciilor.
Atunci când unitățile superioare se cunosc, se trece peste ele și lucrarea de determinare începe numai de la gruparea cea mai apropiată de unitățile necunoscute. De exemplu, dacă se cunoaște încrengătura, clasa, ordinul și familia, lucrarea de determinare a plantei începe numai de la familie căutându-se a se determina în continuare celelalte unități inferioare. Ori de câte ori există nesiguranță în cunoașterea unităților, este recomandabil ca determinarea să fie luată de la început.
Orice organism viu se identifică pe baza literaturii de specialitate (a determinatoarelor, monografiilor, etc.), care are ca instrument de lucru cheile dichotomice.
Cheia dichotomică constituie o sinteză a celor mai semnificative caractere morfologice, anatomice și ecologice ale unor grupe de plante, caractere pe care le inseră în mai multe puncte și cu ajutorul cărora se pot identifica diferitele unități sistematice. Fiecare punct cuprinde la rândul său două subpuncte: la primul subpunct se afirmă un caracter, iar la subpunctul al doilea se neagă același caracter sau se enunță alte caractere, de obicei contrastante primelor. Pe baza analizei atente a materialului, se va alege subpunctul care afirmă caracterele materialului ce urmează a fi determinat. La sfârșitul fiecărui subpunct se află denumirea unei specii sau o cifră, numită număr indicator. Se numește indicator deoarece el indică cifra din cheia dichotomică la care trebuie să trecem. Aici se vor analiza din nou caracterele indicate la cele două subpuncte, prin confruntare cu caracterele materialului și se va alege subpunctul corespunzător. În cazul în care subpunctul nu se va determina nici de această dată cu denumirea unei specii ci cu o cifră se va trece la cifra indicată.
Tot astfel se va proceda până când se va ajunge la o denumire care ne indică că materialul analizat aparține acelei specii. Astfel, din aproape în aproape, se va ajunge la o variantă care va indica unitatea taxonomică la care aparține planta respectivă. Trebuie reținut că există chei dichotomice pentru fiecare dintre principalele unități taxonomice.
Pentru o determinare corectă sunt necesare:
cunoașterea temeinică a noțiunilor de morfologie și anatomie;
materialul vegetal să fie complet, adică să prezinte toate elementele necesare: organe vegetative și regenerative ;
observarea și analizarea atentă a plantei, folosind lupa ori binocularul (uneori și microscopul).
În determinarea unei specii se pornește de la analiza morfologică pe baza materialului proaspăt sau presat și fixat pe coli de ierbar.
CAPITOLUL IV
REZULTATE ȘI DISCUȚII
IV.1. IDENTIFICAREA ȘI ÎNCADRAREA SISTEMATICĂ A SPECIILOR DE PLANTE MEDICINALE DIN ZONA STUDIATĂ
Pentru determinarea speciilor de plante medicinale din flora spontană a zonei studiate s-au utilizat determinatoarele.
Urmând cheia dichotomică au fost determinate un număr de 100 de specii de plante medicinale prezente în flora spontană. Aceste specii aparțin la un număr de 33 de ordine.
În continuare vor fi prezentate aceste specii în funcție de clasificarea sistematică.
Urmărind cheia de determinare de la început (pag. 67) se constată că planta studiată aparține încrengăturii Pteridophyta (plante fără semințe). În continuare se merge la pagina 67 unde se determină ordinele la care aparțin plantele.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Equisetum arvense L. – coada calului, barba ursului, coada iepei – (fig. 4) se identifică după cele două tipuri de tulpini: sterile și fertile. Tulpinile fertile apar primăvara și sunt de culoare maronie, terminate în vârf cu spicele sporangifere, iar cele sterile apar la începutul verii și sunt de culoare verde, cu coaste evidente ramificate verticilat. Poate fi confundată cu alte specii de Equisetum dintre care cea mai periculoasă este Equisetum palustre, specie toxică. Se diferențiază prin secțiune în tulpină: E. arvense prezintă tulpină cu 4 coaste și centru plin, iar E. palustre are tulpină cu 5 coaste și centrul gol.
Organul vegetal utilizat: tulpinile aeriene sterile, Herba equiseti.
Perioada de recoltare: iulie – septembrie.
Equisetum sylvaticum L. – coada calului de pădure – (fig. 5) asemănătoare cu specia precedentă, identificându-se după ramurile ramificate.
Organul vegetal utilizat: tulpinile aeriene sterile și cele fertile.
Perioada de recoltare: iulie – august.
Figura 4. Equisetum arvense L.
Figura 5. Equisetum sylvaticum L.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Dryopteris filix-mas L. – feriga comună – se identifică după frunzele penate și sectate, cu 20-30 aripi de fiecare parte pe dosul cărora se găsesc sporangii. Se poate confunda cu alte specii de ferigi. Se iau în considerare următoarele caractere distinctive : aripile să nu fie din nou penat-sectate (Dryopteris sp.), să nu lipsească solzii (Struthiopteris filicastrum) sau sporii să nu fie alungiți (Athyrium filix-femina).
Organul vegetal utilizat: rizomii, Filicis maris rhizoma.
Perioada de recoltare: primăvara (III-IV) sau toamna (IX-XI).
Urmărind cheia de determinare de la început (pag. 67) se constată că planta studiată aparține încrengăturii Spermatophyta (plante cu semințe). Se trece la pagina 79 la încrengătura Spermatophyta. Aici citind cele două articole (a și b) se constată că planta aparține subîncrengăturii Gimnospermae și se trece astfel la pagina 80. Citind textul pentru determinarea ordinelor la Gimnospermae reiese că planta aparține ordinului Pinales și se trece la pagina 80 unde se identifică speciile.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Abies alba Mill. – brad – (fig. 6) se recunoaște după coroana cilindrică-piramidală și frunzele turtite, dispuse pectinat pe două rânduri. Pe fața inferioară frunzele neînțepătoare prezintă două dungi albicioase. Scoarța este netedă, cenușiu-verzuie, în tinerețe și cenușiu-negricioasă la vârste mai mari.
Organele vegetale utilizate : ramurile tinere, mugurii, frunzele și rășina.
Perioada de recoltare : cetina se recoltează tot timpul anului, iar mugurii doar primăvara înainte de începerea vegetației.
Picea abies L. – molid – se deosebește de specia precedentă prin faptul că acesta are coroana conică, frunzele ascuțite la vârf, așezate spiralat pe lujer, iar scoarța este de culoare roșietică. La brad conurile sunt îndreptate în sus, iar la molid în jos.
Pinus sylvestris L. – pin silvestru, pin comun – (fig. 7) se identifică după frunzele ascuțite, puțin răsucite, câte două în teacă și scoarța cenușiu-roșcată la început care se transformă în roșcat-cărămiziu.
Organele vegetale utilizate și perioada de recoltare pentru Picea abies și Pinus sylvestris sunt identice cu cele descrise la Abies alba.
Figura 6. Abies alba Mill.
Figura 7. Pinus sylvestris L.
Urmărind cheia de determinare de la început (pag. 67) se constată că planta studiată aparține încrengăturii Spermatophyta (plante cu semințe). Se trece la pagina 79 la încrengătura Spermatophyta. Aici citind cele două articole (a și b) se constată că planta aparține subîncrengăturii Angiospermae și se trece astfel la pagina 80. Citind textul pentru determinarea claselor la Angiospermae reiese că planta aparține clasei Dicotyledoneae și se trece la pagina 88.
La pagina 88 cheia pentru determinarea subclaselor aparținând clasei Dicotyledoneae începe astfel:
1a Învelișul floral lipsește sau este reprezentat printr-un perigon simplu sepaloid (verde) sau petaloid (colorat). Apetale ………………………………………….Monochlamydeae pag. 88
1b Învelișul floral dublu reprezentat prin petale și sepale ………………………………………………….2
2a Petalele complet libere. Caliciul bine format sau uneori constă numai dintr-o dungă neînsemnată, dințișori sau peri……………………………………………………………Dialypetalae pag.92
2b Petalele sunt unite (numai excepțional sunt libere). Staminele de obicei concrescute cu corola……………………………………………………………………………………………Gamopetalae pag.97
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Fam. [NUME_REDACTAT] europaeum L. – pochivnic – se recunoaște după frunzele rotund-reniforme și florile solitare purpurii cu miros de piper.
Organul vegetal utilizat: planta întreagă.
Perioada de recoltare: III-IV
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Clematis vitalba L. – curpen de pădure – (fig. 8) se identifică după tulpina lemnoasă volubilă, frunze imparipenat compuse, cu pețiol volubil ce fixează planta de ramurile arborilor. Florile sunt mici, alb-gălbui, grupate în inflorescențe cimoase.
Organul vegetal utilizat: frunzele și florile.
Perioada de recoltare : VI-IX.
Ficaria verna (Ranunculus ficaria) L. – untișor, sălățică, grâușor – (fig. 9) se identifică după rădăcinile adventive, tuberizate, asemănătoare cu boabele de grâu. Înflorește primăvara timpuriu și are florile galbene.
Organul vegetal utilizat: frunzele înainte de înflorire, după înflorire este contraindicată din cauza toxicității.
Figura 8. Clematis vitalba L.
Figura 9. Ficaria verna L.
Perioada de recoltare: primăvara înainte de înflorire,în luna mai.
Isopyrum thalictroides L. – găinușă – se identifică după tulpina dreaptă, ramificată, care poartă frunze cu aspect palmat bazale lung pețiolate, perigonul petaloid, este format din 5-6 elemente de culoare albă. Poate fi confundată cu Anemone nemorosa, specie toxică, de care se deosebește prin florile mai mici și mai multe pe aceeași tulpină ramificată.
Organul vegetal utilizat: întreaga plantă, însă rizomul este mai important.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Chelidonium majus L.- rostopască, nigelariță, calce mare, crucea voinicului, iarbă de negi, pleoscăriță – se identifică după faptul că prin rupere, la planta proaspătă curge un suc vâscos portocaliu, florile sunt de culoare galbenă, grupate câte 3-8 în umbele.
Papaver rhoeas L. – mac roșu, mac de câmp – se recunoaște după florile mari, solitare cu patru petale roșii ce au la bază o pată neagră.
Organul vegetal utilizat : petalele.
Perioada de recoltare : V-VII
[NUME_REDACTAT]
Corydalis cava L. – brebenelul, brebenelul bulbos – (fig. 10) se identifică după bulbul subteran globulos. Cele două frunze sunt lung pețiolate cu foliole glabre. Florile sunt liliachii, cu patru petale dintre care una este transformată în pinten.
Corydalis solida L. – brebenelul – (fig. 11) se identifică după foliolele frunzelor care sunt adânc divizate și unite la bază.
Organul vegetal utilizat: bulbul.
Perioada de recoltare: la sfârșitul perioadei de vegetație.
Figura 10. Corydalis cava L.
Figura 11. Corydalis solida L.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Urtica dioica L. – urzica mare – se identifică după florile dioice dispuse în panicule axilare, este o plantă înaltă de 30-150 cm și prezintă peri urticanți.
Organul vegetal utilizat: frunzele și rădăcinile
Perioada de recoltare : frunzele se recoltează din martie până în noiembrie, iar rădăcinile toamna. VII-IX
[NUME_REDACTAT]
Ulmus minor Mill. – ulm de câmp – se identifică după scoarța cu ritidom cenușiu, brăzdat longitudinal. Frunzele sunt asimetrice netede, cu glande roșii pe nervuri și cu smocuri de peri în axilele nervurilor.
Organul vegetal utilizat: scoarța.
Perioada de recoltare : III-IV.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Fagus sylvatica L. – fag – (fig. 12) se recunoaște după frunzele eliptice și fructele, numite popular “jir”, care sunt achene cuprinse într-o cupă lemnoasă, țepoasă.
Organul vegetal utilizat : scoarța, muguri, frunze.
Perioada de recoltare : IV-V
Quercus petrea (Matt.) Libel – gorun – se identifică după fructele numite popular “ghinde” sesile și frunzele mai lung pețiolate
Organul vegetal utilizat: scoarța la gorun,
Perioada de recoltare: VII-VIII
Quercus robur L. – stejar, tufan – se deosebește de specia precedentă prin frunzele glabre cu pețiolul forte scurt și ghindele mari cu peduncul lung.
Organul vegetal utilizat: scoarța de pe ramurile subțiri.
Perioada de recoltare: III-IV.
Castanea sativa Mill. – castan bun, castan comestibil – (fig. 13) se identifică după fructule de culoare castanie, care sunt nucule prinse 1-3 într-o cupă ghimpoasă.
Organul vegetal utilizat: frunzele și fructele.
Perioada de recoltare: frunzele V-VI, fructele IX-X.
Figura 12. Fagus sylvatica L.
Figura 13. Castanea sativa Mill.
[NUME_REDACTAT]
Betula verrucosa Ehrh. (B. alba L., B. pendula Roth) – mesteacăn – se recunoaște după scoarța albă cu exfoliere în benzi circulare, frunzele romboidale și ramurile subțiri, pendant.
Organul vegetal utilizat: frunzele tinere.
Perioada de recoltare: V.
[NUME_REDACTAT]
Corylus avellana L. – alun – se identifică după florile mascule grupate în amenți, iar cele femele în glomerule. Fructul, aluna, este o pseudonuculă învelită la bază într-o cupă.
Organul vegetal utilizat: frunzele și scoarța, amenții și fructele.
Perioada de recoltare: VI-VII.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Polygonum persicaria L. – iarbă roșie, ardeiul broaștei – se identifică după frunzele lanceolate, glabre, cu pete brune-roșietice și florile roz, grupate în spice terminale și axilare.
Organul vegetal utilizat: partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: VII-IX.
Rumex crispus L. – dragavei, limba boului, măcrișul-calului – se identifică după frunzele mari, lanceolate, cu margini ondulate – crispule. Florile de culoare verde-albicioasă sunt grupate în raceme paniculiforme.
Organul vegetal utilizat: rădăcina și fructele.
Perioada de recoltare: VIII-IX.
Rumex acetosa L. – măcrișul brun – se deosebește de R. crispus prin frunzele lanceolate, la bază sagitate și florile roșiatice.
Organul vegetal utilizat: frunzele.
Perioada de recoltare: V-VI.
Rumex acetossela L. – măcriș mărunt – se identifică după frunzele în formă de spadă și florile roz.
Organul vegetal utilizat și perioada de recoltare sunt identice cu ale speciei anterioare.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Rosa canina L. – măceș – (fig.14) se identifică după frunzele imparipenat compuse, florile pe tipul 5, cu 5 petale roz și receptaculul globulos roșu la maturitate, care include numeroase achene la interior.
Organul vegetal utilizat: fructele.
Perioada de recoltare: VIII-X.
Crataegus monogyna Jacq. – păducel – (fig. 15 ) se identifică după pedunculii mai lungi de obicei decât stipelele, 1-2 stile. Se poate confunda cu C. nigra sau C. pentagyna care însă au un număr mai mare de stile (5) și care rămân persistente și la fructe. Fructele sunt de culoare purpurie-negricioasă.
Organul vegetal utilizat: frunzele, florile și fructele.
Perioada de recoltare: florile IV-V, frunzele IV-VIII, fructele IX-X.
Figura 14. Rosa canina L.
Figura 15. Crataegus monogyna Jacq.
Rubus fruticosus L. – mur – (fig. 16) se identifică după fructele negre (polidrupe) cu gust dulceag-acrișor, petalele albe, sepalele erecte și frunzele imparipenat compuse cu 5 foliole inegale. Se poate confunda cu Rubus caesius care crește în zona de câmpie și are fructele incomplet dezvoltate, cu unele drupe mult mai mici.
Organul vegetal utilizat: frunzele tinere.
Perioada de recoltare: V-VI.
Prunus spinosa L. – porumbar, târn, scorombar – se identifică după faptul că florile albe apar înaintea frunzelor, iar fructele sunt drupe globuloase, lung pedicelate, albastre-negricioase, brumate, cu pulpa aderentă de sâmbure.
Organul vegetal utilizat: florile și fructele.
Perioada de recoltare: florile III-V, fructele VI-VIII.
Prunus avium L. – cireș sălbatic – (fig. 17) se identifică după tulpina cu scoarță brun-roșcată și fructele care sunt drupe de culoare roșu închis sau neagră, cu gust amărui.
Organul vegetal utilizat: pedicelii florali.
Perioada de recoltare: IV-VI.
Figura 16. Rubus fruticosus L.
Figura 17. Prunus avium L.
Fragaria vesca L. – frăguța de pădure – (fig. 18) se identifică după frunzele compuse din trei foliole și după receptaculul roșu, conic, comestibil, pe care se găsesc numeroase nucule mici.
Organul vegetal utilizat: frunzele.
Perioada de recoltare: VI-IX.
Fragaria collina L. – fragii de câmp – (fig. 19) se deosebesc de frăguțe prin caliciul încovoiat pe fruct.
Organul vegetal utilizat și perioada de recoltare sunt identice cu cele descrise la specia precedent.
Figura 18. Fragaria vesca L.
Figura 19. Fragaria collina L.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Trifolium pratense L. – trifoiul roșu – (fig. 20) se identifică după frunzele trifoliate cu foliole aproape sesile. Florile sunt purpurii sau roz închis, grupate în capitule globuloase.
Organul vegetal utilizat: frunzele.
Perioada de recoltare: V-IX.
Trifolium medium L. – trifoiul alb – se deosebește de specia anterioară prin faptul că frunzele sunt glabre, T. pratense prezentând peri pe partea inferioară și prin culoarea florilor care este alb-verzuie.
Organul vegetal utilizat: florile.
Perioada de recoltare: V-X.
Robinia pseudacacia L. – salcâm – (fig. 21) se identifică după tulpina cu ritidom gros, brăzdat adânc longitudinal, frunzele imparipenat compuse (7-19 foliole) și florile albe, papilionate dispuse în raceme pendante.
Organul vegetal utilizat: florile.
Perioada de recoltare: V-VI.
Figura 20. Trifolium pratense L.
Figura 21. Robinia pseudacacia L.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Cornus mas L. – corn – (fig. 22) se identifică după florile mici galbene ce înfloresc înainte de înfrunzire. Fructul este o drupă (coarnă) elipsoidală, roșie.
Organul vegetal utilizat: fructele.
Perioada de recoltare: IX.
Cornus sanguinea L. – sânger – (fig. 23) se diferențiază de specia precedentă prin faptul că florile de culoare alb-verzui dispuse în corimbe umbeliforme, înfloresc după apariția frunzelor. Fructul este o drupă neagră-purpurie, mică, globuloasă.
Organul vegetal utilizat: scoarța și fructele.
Perioada de recoltare: scoarța de pe lujerii de 1-2 ani se recoltează primăvara timpuriu sau toamna târziu, iar fructele în IX-X.
Figura 22. Cornus mas L.
Figura 23. Cornus sanguinea L.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Viscum album L. – vâsc alb – se determină după faptul că formează tufe globuloase pe diferiți arbori pe care trăiește ca semiparazit. Frunzele verzi persistă și iarna. Fructul este o bacă falsă albă, translucidă. Poate fi confundat cu Loranthus europaeus diferențiindu-se de acesta prin faptul că frunzele sunt caduce, iar fructele sunt de culoare galbenă.
Organul vegetal utilizat: ramurile tinere cu frunze.
Perioada de recoltare: XI-IV, preferabil de pe măr.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Rhamnus frangula L. (Frangula alnus Mill. ) – crușin – se identifică după scoarța cu numeroase lenticele, florile albe, grupate în inflorescențe la baza frunzelor și fructele care sunt drupe sferice, la început verzi, apoi roșii și la maturitate negre-purpurii.
Organul vegetal utilizat: scoarța de pe ramuri de 2-4 ani.
Perioada de recoltare: III-IV.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Oxalis acetosella L. – măcrișul iepurelui – (fig. 24) se identifică după frunzele lung pețiolate, trifoliate și florile albe dispuse în capitule.
Organul vegetal utilizat: frunzele.
Perioada de recoltare: V-VI.
[NUME_REDACTAT]
Geranium robertianum L. – năpraznic – (fig. 25) se recunoaște după tulpina roșiatică păroasă, frunzele dublu-penat-sectate și florile roz, dispuse câte două pe un peduncul cu peri glandulari.
Organul vegetal utilizat: partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: VII-VIII.
Figura 24. Oxalis acetosella L.
Figura 25. Geranium robertianum L.
[NUME_REDACTAT] (Umbellales)
[NUME_REDACTAT]
Hedera helix L. – iedera – se identifică după tulpina foarte lungă ce prezintă rădăcini adventive cu care se fixează de diferite substraturi. Frunzele persistente sunt nelobate, ovat rombice pe lujerii fertili și cu 3-5 lobi pe lujerii sterili.
Organul vegetal utilizat: frunzele.
Perioada de recoltare: tot anul.
[NUME_REDACTAT] (Umbelliferae)
Eryngium campestre L. –scaiul dracului, se identifică după culoarea palid-verzuie, corola este alb-verzuie, tufa poate să se desprindă de sol și să fie purtată de vânt.
Organul vegetal utilizat: rizomul.
Perioada de recoltare: IV sau X.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Hypericum perforatum L. – pojarniță, sunătoare – se identifică după tulpina și frunzele glabre. Frunze ovat oblongi, cu puncte transparente, mai mici și mai numeroase, flori galbene așezate în formă de corimb. Se poate confunda cu alte specii de Hypericum.
Organul vegetal utilizat: partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: V-IX.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Tillia platyphyllos Scop. (T. grandifolia Ehrh.) – teiul cu frunză mare, tei fluturesc – (fig. 26) se identifică după frunzele ce prezintă pe partea inferioară smocuri de peri albi. Inflorescența este formată din 2-5 flori. Poate fi confundat cu T. cordata a cărei frunze au pe dos peri brun-roșcați sau cu T. tomentosa care este argintiu pe dosul frunzelor.
Organul vegetal utilizat: florile cu barctei.
Perioada de recoltare: V-VI.
[NUME_REDACTAT]
Malva sylvestris L. – nalbă de pădure – se identifică după petalele de 3-4 ori mai lungi decât caliciul, roșii-violaceii cu nervuri mai închise și după frunzele reniforme cu lobi triunghiulari.
Organul vegetal utilizat: frunzele și florile.
Perioada de recoltare: frunzele IV-V, florile V-X.
Malva crispa L. – nalbă creață – se deosebește de M. sylvestris prin frunzele cu margini ondulate, încrețite.
Organul vegetal utilizat: partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: IV-VIII.
Malva neglecta Wallr. – cașul popii – (fig. 27) se deosebește de M. sylvestris și M. crispa datorită faptului că frunzele sunt mai mici și aproape rotunde, iar florile sunt mici, albe sau puțin roz.
Organul vegetal utilizat: frunzele.
Perioada de recoltare: V-VIII.
Figura 26. Tillia platyphyllos Scop.
Figura 27. Malva neglecta Wallr.
[NUME_REDACTAT] (Parietales)
[NUME_REDACTAT]
Viola tricolor L. – trei frați pătați, panseluțe de câmp, tămâioară sălbatică, catifeluțe – se identifică după frunzele ovale, lungi, pe margini cu dinți obtuzi și florile cu 5 petale, cele superioare de culoare violet, petalele laterale galbene sau violet-albăstrui, iar petala inferioară galbenă cu un pinten puțin arcuit în sus.
Organul vegetal utilizat: partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: V-VII.
Viola odorata L. – vioreaua mirositoare – se deosebește de V. tricolor prin faptul că frunzele sunt reniforme, iar petalele florilor sunt toate violete.
Organul vegetal utilizat: rizomul, rădăcinile, frunzele și florile.
Perioada de recoltare: rizomul și rădăcinile III și IX, frunzele și florile III-IV.
[NUME_REDACTAT] (Cruciferales)
[NUME_REDACTAT] (Cruciferae)
Capsella bursa-pastoris L. Medik. – traista ciobanului, tășculiță, buruiană de friguri, paștele cailor, punguța popii – se identifică după frunzele bazale dispuse în rozetă, întregi până la penat sectate. Frunzele tulpinale sunt sesile, amplexicaule, sagitate, din ce în ce mai rare spre vârf. Florile grupate în raceme se lungesc pe măsura înfloririi; înflorirea se face de la bază spre vârf. Fructele caracteristice sunt triunghiulare și turtite.
Organul vegetal utilizat: partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: IV-VI.
Alliaria officinalis Andrz. – usturoiță – se identifică după mirosul de usturoi degajat în urma frecării frunzelor reniforme. Florile sunt albe aranjate în raceme.
Organul vegetal utilizat: partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: IV-V.
Sinapis arvensis L. – muștarul de câmp, rapiță sălbatică, muștar sălbatic – se identifică după frunzele dințate, sesile, cele inferioare lobate și florile de culoare galbenă. Poate fi confundat cu Sinapis alba de care se deosebește prin silicva cilindrică ce prezintă un cioc conic lung cât o treime a părții inferioare, mai puțin comprimat.
Organul vegetal utilizat: partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: V-IX
Dentaria glandulosa (sin. Cardamine glanduligera) Waldst. et Kit. – colțișor – se recunoaște după frunzele compuse ce prezintă câte trei foliole crenat-serate și florile violete așezate în racem. Cele trei frunze sunt dispuse în verticil pe tulpină.
Organul vegetal utilizat: rizomii.
Perioada de recoltare: toamna.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Salix alba L. – salcie albă, răchită albă – (fig. 28) se identifică după frunzele lanceolate, alb-păroase pe dos, cu marginea serată și florile grupate în amenți.
Organul vegetal utilizat: scoarța.
Perioada de recoltare: IV-V.
Salix purpurea L. – răchita roșie – se deosebește de specia precedentă prin forma frunzelor, care sunt obovate și verzi albăstrii pe dos, glabre sau slab pubescente. Lujerii sunt roșu-purpurii spre deosebire de cei ai S. alba care sunt verzi-gălbui.
Organul vegetal utilizat și perioada de recoltare sunt aceleași cu ale speciei precedente.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Primula vulgaris (L.) Hill ( sin P. acaulis (L.) Hill) – griciorei, agârcei – (fig. 29) se recunoaște după frunzele ovale, dințate, dispuse în rozetă și după florile solitare, mai mari și galbene, ce pornesc direct de pe rizomi.
Organul vegetal utilizat: frunzele și florile.
Perioada de recoltare: III-IV.
Anaglis arvensis L. – scânteiuță – se recunoaște după tulpina târâtoare, frunzele mici, ovate, sesile și florile roșii sau albastre, mici.
Organul vegetal utilizat: partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: V-IX.
Figura 28. Salix alba L.
Figura 29. Primula vulgaris (L.) [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] minor L. – saschiu – se identifică după tulpina lemnoasă la bază ce este culcată pe pământ, frunzele pieloase, eliptice, persistente și iarna și corola albastră, cu cinci petale romboidale, asimetrici.
Organul vegetal utilizat: partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: IV-V.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Fraxinus excelsior L. – frasin, frasin comun – se diferențiază de alte specii înrudite cu care poate fi confundat prin mugurii negri, frunzele imparipenat compuse, mari, cu 7-11 foliole pubescente numai în lungul nervurilor. Florile lipsite de corolă și caliciu apar înaintea înfrunzirii.
Organul vegetal utilizat: scoarța, frunzele și florile.
Perioada de recoltare: frunzele IV-VI, florile IV-V, iar scoarța pe parcursul întregului an.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Symphytum officinale L. – tătăneasă – se identifică după frunzele lanceolate, păroase, aspre și florile roșii-violaceii grupate în cime.
Organul vegetal utilizat: rădăcinile.
Perioada de recoltare: III-IV, IX-X.
Pulmonaria officinalis L. –mierea ursului, plămânărică, sudoare – se identifică după florile care au corola la început roșie apoi violacee, rareori albă. Se poate confunda cu alte specii ale genului de care se diferențiază prin forma frunzelor și culoarea florilor.
Organul vegetal utilizat: partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: IV-X.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Leonurus cardiaca L. – talpa gâștei, iarbă flocoasă, somnișor, coada leului – se identifică după inelul păros de la interiorul corolei și lobul inferior scurt. Se poate confunda cu coada mâței care are frunzele eliptice fără cei 5 lobi caracteristici la Leonurus cardiaca.
Organul vegetal utilizat: partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: V-VIII.
Lamium rubrum L. (sin L. purpureum L.) – urzică moartă roșie – se identifică după corola tubuloasă, purpurie; labiul superior convex, cel inferior mai lung, lobul median bifidat și lobii laterali foarte reduși.
Organul vegetal utilizat: partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: III-IX.
Lamium galeobdolon L. – urzică moartă galbenă, sugel galben – se identifică după florile galbene așezate în verticile pe axa frunzelor.
Organul vegetal utilizat: partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: IV-IX.
Glechoma hederaceum L. – silnic, brâncă, rotunjoară – se identifică după tulpina târâtoare de pe care se vor forma lăstari ascendenți, frunzele reniforme, crestate și corola violaceu-albastră, bilabiată.
Organul vegetal utilizat: partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: V-VII.
Prunella vulgaris L. – busuioc sălbatic – se identifică după florile violete grupate în inflorescențe spiciforme.
Organul vegetal utilizat: partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: VI-VIII.
Thymus serphyllum L. – cimbrișor, cimbru de câmp – (fig. 30) se identifică după tulpina târâtoare cu ramuri ascendente și florile roz sau purpurii grupate în verticile în vârful tulpinilor.
Organul vegetal utilizat: partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: V-IX.
Figura 30. Thymus serphyllum L.
Figura 31. Melittis melissophillum L.
Melittis melissophillum L. – dumbravnic – (fig. 31) se identifică după florile bilabiate alb-rozacee cu excepția labiului inferior care este mai închis la culoare (violet).
Organul vegetal utilizat: frunzele.
Perioada de recoltare: IV-V.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Plantago lanceolata L. – pătlagina îngustă, limba oii, mama ploii – se identifică după frunzele cu nervațiunea paralel-arcuată cu pețiol lung, cu peri rari pe ambele fețe ale frunzei. Se poate confunda cu Digitalis lanata, care însă are frunzele cu nervațiune penată, sesile cu peri doar pe marginea frunzelor.
Organul vegetal utilizat: frunzele.
Perioada de recoltare: V-IX.
Plantago media L. – pătlagină – se identifică după frunzele eliptice cu pețiol scurt sau nepețiolate.
Organul vegetal utilizat: frunzele.
Perioada de recoltare: V-X.
Plantago major L. – pătlagina mare – se identifică după frunzele ovate, glabre, cu o brazdă (sulc) lată și dilatată spre bază. Pedunculul este aproape egal cu frunzele. Inflorescența este verde. Se poate confunda cu Alisma plantago însă aceasta are nervațiunea penată și pețiolul cilindric spongios la interior.
Organul vegetal utilizat: frunzele.
Perioada de recoltare: VI-X.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Veronica chamaedrys L. – șopârliță, stejărel – se identifică după frunzele ovate, sesile, opuse și marginea dințată cu lobi rotunzi. Florile sunt de culoare albăstruie cu nervuri mai închise și prezintă două stamine.
Organul vegetal utilizat: partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: IV-V.
Scrophularia nodosa L. – buberic –
Organul vegetal utilizat: rizomii și partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: VI-VII.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Sambucus nigra L. – soc – se identifică după măduva albă, inflorescențele albe-gălbui plane și fructele negre. Poate fi confundat cu S. racemosa la care inflorescența este galben- verzuie, ovoidală, iar fructele sunt roșii.
Organul vegetal utilizat: florile și fructele.
Perioada de recoltare: florile V-VI, iar fructele IX-X.
Sambucus ebulus L. – boz – se deosebește de S. nigra deoarece florile au stamine purpurii, spre deosebire de soc care prezintă stamine galbene.
Organul vegetal utilizat: întreaga plantă.
Perioada de recoltare: rizomul și rădăcina X, fructele VIII-IX.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT] (Compositae)
Achillea millefolium L. – coada șoricelului – se identifică după laciniile frunzelor lanceolate sau liniare, dar nu sunt setacee. Florile albe sunt grupate în capitule care sunt reunite într-un corimb la capătul tulpinilor.
Organul vegetal utilizat: inflorescențele, partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: V-IX.
Matricaria chamomilla L. – mușețel – se identifică după receptaculul conic în interiorul său fistulos. Planta emană un miros plăcut. Se poate confunda cu M. inodora L. – mușețel prost – care are receptaculul convex, semiglobulos.
Organul vegetal utilizat: florile.
Perioada de recoltare: V-VII.
Cichorium intybus L. – cicoare – se identifică după florile albastre (rar roșietice sau albe). Involucrul 2-serial, rândul extern 5-foliat, cel intern 8-foliat.
Organul vegetal utilizat: rădăcinile și partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: rădăcina X, partea aeriană VII-VIII.
Arctium lappa L. – brusture – se identifică după calatidiile lung-pedunculate, lungi de 3-4 cm. Involucrul glabru, foliolele involucrului uncinate la vârf. Se poate confunda cu A. minus care are calatidii proporțional mici, scurt pedunculate.
Organul vegetal utilizat: rădăcina și frunzele.
Perioada de recoltare: rădăcina se recoltează primăvara (IV) de la plantele de doi ani și toamna (X) de la cele de un an, frunzele se recoltează fără pețiol în V-VI.
Artemisia absinthium L. – pelin alb – se identifică după receptaculul hirsut sau pilos-păros, calatidii globuloase, adeseori mutante. Frunzele radicale sunt tri-penat-sectate, cele tulpinale bi-penat-fidate. Plantă argintiu surie prezintă miros aromatic și gust amar.
Organul vegetal utilizat: partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: VI-VII.
Artemisia vulgaris L. – pelin negru – se deosebește de A. absinthium prin faptul că frunzele sunt argintii numai pe dos.
Organul vegetal utilizat: partea aeriană a plantei, rădăcinile și rizomii.
Perioada de recoltare: partea aeriană VII-X, rizomii și rădăcinile X-XI.
Tussilago farfara L. – podbal – se identifică după tulpinile scvamoase, unicalatidiale. Frunzele radicale se dezvoltă mai târziu, cordat-reniforme. Inflorescențele galbene apar prima dată în vârful tulpinilor .
Organul vegetal utilizat: frunzele și florile.
Perioada de recoltare: frunzele V-VII, florile III-IV.
Taraxacum officinale Welt in Wig. – păpădie – (fig. 32) se identifică după foliolele externe ale involucrului care sunt recurbate, lanceolate, iar cele interne sunt membranos mărginite, necorniculate la vârf. Se poate confunda cu susaiul sau cu cicoarea de care se deosebește ușor datorită frunzelor complet glabre.
Organul vegetal utilizat: întreaga plantă.
Perioada de recoltare: rădăcina IV-XI, frunzele V-VII, toată planta IV-IX.
Tanacetum vulgare L. – vetricea – se identifică după florile galben-portocalii grupate în antodii, care apoi sunt adunate într-un corimb. Frunzele sunt penat-sectate.
Organul vegetal utilizat: florile, partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: VII-IX.
Figura 32. Taraxacum officinale Welt in Wig.
Figura 33. Bellis perenis L.
Bellis perenis L. – bănuței – (fig. 33) se identifică după frunzele cuneate dispuse în rozetă și florile adunate în calatidii, cele marginale fiind albe, lingulat-false, iar cele din partea centrală tubuloase, de culoare galbenă.
Organul vegetal utilizat: întreaga plantă.
Perioada de recoltare: III-IV.
Xanthium spinosum L. – ghimpe, dracilă – se identifică după frunzele trilobate ce prezintă la bază spini trifurcați.
Organul vegetal utilizat: partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: VII-VIII.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Colchicum autumnale L. – brândușa de toamnă – se identifică după florile în număr de 2-3 ce apar după veștejirea frunzelor, toamna; perigonul tubulos este de culoare violacee. Specia poate fi confundată cu Crocus sp. care au numai trei stamine, spre deosebire de C. autumnale care are 6 stamine.
Organul vegetal utilizat: bulbo-tuberculii și semințele.
Perioada de recoltare: bulbo-tuberculii se recoltează în timpul înfloririi plantei, semințele în luna VI.
Allium ursinum L. – leurdă – (fig. 34) se identifică după frunzele lat-ovale cu miros de usturoi și după florile albe grupate într-o inflorescență umbeliformă.
Organul vegetal utilizat: bulbii și frunzele.
Perioada de recoltare: frunzele se recoltează înaintea înfloririi plantei (III), iar bulbii toamna (VIII-X).
Figura 34. Allium ursinum L.
Figura 35. Polygonatum multiflorum L.
Polygonatum multiflorum L. – pecetea lui Solomon – (fig. 35) se identifică după frunzele ovate cu nervațiune arcuată și florile albe dispuse în raceme la subțioara frunzelor. Frunzele sunt dispuse pe două rânduri și sunt orientate în sus, iar florile pendule sunt orientate în partea opusă.
Organul vegetal utilizat: rădăcina și rizomul.
Perioada de recoltare: X.
Convallaria majalis L. – lăcrimioară – (fig. 36) se identifică după cele două frunze eliptice cu nervațiune arcuată, lungi și relativ late și după florile albe, frumos mirositoare, globulos-campanulate, ce formează un racem unilateral.
Organul vegetal utilizat: partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: partea aeriană se recoltează în luna mai; frunzele se pot recolta din aprilie până în iunie.
Erythronium dens-canis var. niveum L. – măseaua ciutei, călugăr – (fig. 37) se identifică după frunzele lanceolate, cu marginea întreagă și cu pete de culoare mai închisă și după floarea solitară cu tepale albe ce se curbează în exterior dezvăluind staminele albe cu antere negre-purpurii.
Organul vegetal utilizat: partea aeriană a plantei.
Perioada de recoltare: III-IV.
Figura 36. Convallaria majalis L.
Figura 37. Erythronium dens-canis var. niveum L.
Scilla bifolia L. – viorea – (fig. 38) se identifică după frunzele liniar-alungite și florile albastre-mov cu 6 petale, dispuse în racem.
Se recomandă evitarea utilizării viorelelor prin mijloacele fitoterapiei deoarece o doză mai mare de 3g pe zi poate duce până la stop cardiac. Se utilizează mai mult în farmacii, unde prin mijloace tehnologice pot fi extrase principiile active ale plantei.
Figura 38. Scilla bifolia L.
Figura 39. Ruscus aculeatus L.
Ruscus aculeatus L. – ghimpe – (fig. 39) se identifică după ramurile lățite, ovate, sempervirescente, cu un spin țepos în vârf. Florile la început sunt campanulate, apoi în formă de stea și sunt dispuse pe filocladii la baza bracteelor. Fructul este o bacă sferică de coloare roșie.
Ruscus hypoglosum L. – cornișor – (fig. 40) se diferențiază de specia precedentă prin faptul că filocladiile sunt mai lungi și nu prezintă spin țepos în vârf, iar florile pot fi mai multe la axila unei bractei.
În cazul ambelor specii poate fi utilizată întreaga plantă în scopuri medicinale, însă recoltarea acestora din flora spontană este interzisă fiind specii protejate în România.
[NUME_REDACTAT]
Galanthus nivalis L. – ghiocel – se recunoaște după floarea solitară, albă ce are trei tepale mici, interne și trei tepale externe.
Organul vegetal utilizat: bulbii, frunzele și florile.
Perioada de recoltare: II-IV.
[NUME_REDACTAT]
Crocus sativus L. – șofran, brândușa de primăvară – se identifică după numeroasele frunze ce se dezvoltă odată cu florile violete. Stigmatele sunt divizate în 3 lancii portocalii.
Organul vegetal utilizat: stigmele.
Perioada de recoltare: primăvara în timpul înfloririi.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Orchis morio L. – poroinic,untul vacii – se identifică după florile de culoare liliachie cu pinteni grupate în racem terminal și după cei doi tuberculi ovați.
Organul vegetal utilizat: tuberculii.
Perioada de recoltare: primăvara și toamna.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Juncus efussus L. – pipirig, rogoz – (fig. 41) se identifică după tulpinile verzi, cilindrice, cu măduvă continuă, ce cresc sub formă de tufe dese (în formă de snopi). Florile formează un drepaniu în vârful tulpinii.
Organul vegetal utilizat: măduva.
Perioada de recoltare: VI-VIII.
Figura 40. Ruscus hypoglosum L.
Figura 41. Juncus efussus L.
IV.2. Compoziția în elemente floristice
În fig. 42 este reprezentată compoziția în elemente floristice a zonei studiate. Se observă astfel predominarea netă a speciilor eurasiatice.
Figura 42. Compoziția în elemente floristice a zonei studiate
Elementele floristice sau geoelementele grupează plantele după proveniența lor geografică și istorică în categorii de specii numite elemente fitogeografice ce caracterizează anumite regiuni sau provincii denumite areale sau arii de distribuție geografică, în care a avut loc procesul de speciație și care exprimă originea lor genetică și istorică.
În zona studiată speciile de plante medicinale aparțin la următoarele categorii de geoelemente:
Circumpolare (Cp) – 2 specii
Grupează specii cu originea geografică situată dincolo de limita cercului polar de nord.
Eurasiatice (Eua) – 80 de specii
Grupează plante cu originea și arealul geografic actual într-o proporție foarte mare în continentele Europa și Asia.
Europene (E) – 3 specie
Specii cu centrul genetic în regiunile cu climat temperat moderat al Europei, al căror areal geografic nu depășește lanțul muntos al munților Urali.
European central (Ec) – 4 specii
Specii cu centru genetic în regiunile cu climat temperat-umed și blând din Europa, de unde s-au înfiltrat și în regiunile cu climat temperat continental.
Mediteraneene (M) – 2 specie
Specii cu geneza pe țărmurile european și nord-africane ale [NUME_REDACTAT], dar care au migrat până în sud și vestul țării noastre, în stațiuni cu microclimat blând.
Ponto – panonice (Ppn) – 4 specie
Specii a căror geneză s-a derulat în condițiile climatului oferit de țărmurile lacurilor pliocenice Pontic și Panonic.
Cosmopolite (Cosm) sau ubicviste (Ub) – 5 specii
Specii răspândite și întâlnite aproape pe toate continentele.
CAPITOLUL V
CONCLUZII
În urma studiilor efectuate în vederea identificării unor specii de plante medicinale din împrejurimile satului Tășad, județul Bihor, au fost identificate un număr de 100 de specii de plante medicinale (o parte din aceste specii sunt prezentate în anexă). Cele 100 de specii atât încrengăturii Pteridophyta cât mai ales încrengăturii Spermatophyta.
Studiul nostru a vizat specii de plante medicinale prezente în diferite asociații vegetale din arealul studiat.
Speciile prezentate sunt specii care se găsesc din abundență în arealul studiat.
Din încrengătura Pteridophyta au fost identificate 3 specii medicinale cuprinse în două ordine.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Equisetum arvense L. – coada calului, barba ursului, coada iepei
Equisetum sylvaticum L. – coada calului de pădure
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Dryopteris filix-mas L. – feriga comună
[NUME_REDACTAT] este reprezentată atât prin gimnosperme cât și prin angiosperme. Astfel, din gimnosperme au fost identificate trei specii de plante cu importanță medicinală, aparținând unui singur ordin.
Cea mai mare reprezentare o are subîncrengătura angiospermelor din care au fost identificate 94 de specii cu importanță medicinală.
Speciile aparținând încrengăturii Spermatophyta sunt prezentate în continuare.
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Abies alba Mill. – brad
Picea abies L. – molid
Pinus sylvestris L. – pin silvestru, pin comun
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Fam. [NUME_REDACTAT] europaeum L. – pochivnic
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Clematis vitalba L. – curpen de pădure
Ficaria verna (Ranunculus ficaria) L. – untișor, sălățică, grâușor
Isopyrum thalictroides L. – găinușă
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Chelidonium majus L.- rostopască, nigelariță, calce mare, crucea voinicului, iarbă de negi, pleoscăriță
Papaver rhoeas L. – mac roșu, mac de câmp
[NUME_REDACTAT]
Corydalis cava L. – brebenelul, brebenelul bulbos
Corydalis solida L. – brebenelul
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Urtica dioica L. – urzica mare
[NUME_REDACTAT]
Ulmus minor Mill. – ulm de câmp
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Fagus sylvatica L. – fag
Quercus petrea (Matt.) Libel – gorun
Quercus robur L. – stejar, tufan
Castanea sativa Mill. – castan bun, castan comestibil
[NUME_REDACTAT]
Betula verrucosa Ehrh. (B. alba L., B. pendula Roth) – mesteacăn
[NUME_REDACTAT]
Corylus avellana L. – alun
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Polygonum persicaria L. – iarbă roșie, ardeiul broaștei
Rumex crispus L. – dragavei, limba boului, măcrișul-calului
Rumex acetosa L. – măcrișul brun
Rumex acetossela L. – măcriș mărunt
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Rosa canina L. – măceș
Crataegus monogyna Jacq. – păducel
Rubus fruticosus L. – mur
Prunus spinosa L. – porumbar, târn, scorombar
Prunus avium L. – cireș sălbatic
Fragaria vesca L. – frăguța de pădure
Fragaria collina L. – fragii de câmp
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Trifolium pratense L. – trifoiul roșu
Trifolium medium L. – trifoiul alb
Robinia pseudacacia L. – salcâm
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Cornus mas L. – corn
Cornus sanguinea L. – sânger
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Viscum album L. – vâsc alb
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Rhamnus frangula L. (Frangula alnus Mill. ) – crușin
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Oxalis acetosella L. – măcrișul iepurelui
[NUME_REDACTAT]
Geranium robertianum L. – năpraznic
[NUME_REDACTAT] (Umbellales)
[NUME_REDACTAT]
Hedera helix L. – iedera
[NUME_REDACTAT] (Umbelliferae)
Eryngium campestre L. –scaiul dracului
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Hypericum perforatum L. – pojarniță, sunătoare
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Tillia platyphyllos Scop. (T. grandifolia Ehrh.) – teiul cu frunză mare, tei fluturesc
[NUME_REDACTAT]
Malva sylvestris L. – nalbă de pădure
Malva crispa L. – nalbă creață
Malva neglecta Wallr. – cașul popii
[NUME_REDACTAT] (Parietales)
[NUME_REDACTAT]
Viola tricolor L. – trei frați pătați, panseluțe de câmp, tămâioară sălbatică, catifeluțe
Viola odorata L. – vioreaua mirositoare
[NUME_REDACTAT] (Cruciferales)
[NUME_REDACTAT] (Cruciferae)
Capsella bursa-pastoris L. Medik. – traista ciobanului, tășculiță, buruiană de friguri, paștele cailor, punguța popii
Alliaria officinalis Andrz. – usturoiță
Sinapis arvensis L. – muștarul de câmp, rapiță sălbatică, muștar sălbatic
Dentaria glandulosa (sin. Cardamine glanduligera) Waldst. et Kit. – colțișor
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Salix alba L. – salcie albă, răchită albă
Salix purpurea L. – răchita roșie
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Primula vulgaris L. Hill ( sin P. acaulis (L.) Hill) – griciorei, agârcei
Anaglis arvensis L. – scânteiuță
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Vinca minor L. – saschiu
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Fraxinus excelsior L. – frasin, frasin comun
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Symphytum officinale L. – tătăneasă
Pulmonaria officinalis L. –mierea ursului, plămânărică, sudoare
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Leonurus cardiaca L. – talpa gâștei, iarbă flocoasă, somnișor, coada leului
Lamium rubrum L. (sin L. purpureum L.) – urzică moartă roșie
Lamium galeobdolon L. – urzică moartă galbenă, sugel galben
Glechoma hederaceum L. – silnic, brâncă, rotunjoară
Prunella vulgaris L. – busuioc sălbatic
Thymus serphyllum L. – cimbrișor, cimbru de câmp
Melittis melissophillum L. – dumbravnic
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Plantago lanceolata L. – pătlagina îngustă, limba oii, mama ploii
Plantago media L. – pătlagină
Plantago major L. – pătlagina mare
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Veronica chamaedrys L. – șopârliță, stejărel
Scrophularia nodosa L. – buberic
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Sambucus nigra L. – soc
Sambucus ebulus L. – boz
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT] (Compositae)
Achillea millefolium L. – coada șoricelului
Matricaria chamomilla L. – mușețel
Cichorium intybus L. – cicoare
Arctium lappa L. – brusture
Artemisia absinthium L. – pelin alb
Artemisia vulgaris L. – pelin negru
Tussilago farfara L. – podbal
Taraxacum officinale Welt in Wig. – păpădie
Tanacetum vulgare L. – vetricea
Bellis perenis L. – bănuței
Xanthium spinosum L. – ghimpe, dracilă
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Colchicum autumnale L. – brândușa de toamnă
Allium ursinum L. – leurdă
Polygonatum multiflorum L. – pecetea lui [NUME_REDACTAT] majalis L. – lăcrimioară
Erythronium dens-canis var. niveum L. – măseaua ciutei, călugăr
Scilla bifolia L. – viorea
Ruscus aculeatus L. – ghimpe
Ruscus hypoglosum L. – cornișor
[NUME_REDACTAT]
Galanthus nivalis L. – ghiocel
[NUME_REDACTAT]
Crocus sativus L. – șofran, brândușa de primăvară
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Orchis morio L. – poroinic,untul vacii
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Juncus efussus L. – pipirig, rogoz
Se constată că cele 94 de specii de angiosperme sunt încadrate în 30 de ordine și 39 de familii. Cele mai bine reprezentate ordine sunt: ordinul Fagales cu 6 specii, ordinul Rosales cu 7 specii, ordinul Lamiales cu 7 specii, ordinul Asterales cu 11 specii și ordinul Liliales cu 10 specii. Cele cinci ordine cuprind împreună aproape jumătate din totalul de specii de angiosperme identificate.
În ceea privește compoziția în elemente floristice, zona studiată se caracterizează prin predominarea speciilor eurasiatice, care reprezintă 80% din totalul de specii.
În concluzie, putem afirma că zona studiată se caracterizează printr-o floră diversificată, în care sunt prezente numeroase specii importante din punct de vedere fitoterapeutic.
BIBLIOGRAFIE
Ajmal, S.M., Mohammad, S., Zahid, K, Bakht, Y., Habib,A., Alam, M.Z., (2012), Ethnomedicinal and phytoeconomic elaboration of Lilownai valley, [NUME_REDACTAT], Pakistan, [NUME_REDACTAT] Journal of Pharmacy, 3, (4), 164-169.
Antal, S., (2010), Medicinal plants with antioxidant properties from Banat region (Romania): a rich pool for the discovery of multi-target phytochemicals active in free-radical related disorders, [NUME_REDACTAT] din Oradea, Fasc. Biologie, XVII, (1), 14-22
Ardelean, A., Mohan, Gh., (2008), Flora medicinală a Romaniei, Ed. All, București.
Badea, L., (1992), [NUME_REDACTAT], vol. IV, [NUME_REDACTAT] Române, București.
Baye, H., Hymete, A., (2010), Lead and [NUME_REDACTAT] in [NUME_REDACTAT] Collected from [NUME_REDACTAT] Sites, Bulletin of [NUME_REDACTAT] and Toxicology, 84, (2), 58-68.
Boddupalli A., Kumanan, R., Elumalai, A., [NUME_REDACTAT], M., Veldi N., (2012), Medicinal plants, Inter. [NUME_REDACTAT] of Pharmacy, Vol: 3, (1), 77-80.
Bojor, O., (2003), Ghidul plantelor medicinal și aromatice de la A la Z, Ed. [NUME_REDACTAT], București.
Borza, Al., (1968), Dicționar etnobotanic, Ed. Academiei, [NUME_REDACTAT], L.F., (2008), [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT]. In: Apoptosis and [NUME_REDACTAT], (Ramawat K.G. and Merillon J.M., eds.), Springer , 162-210.
Caraballo, A., Caraballo, B., Rodríguez-Acosta, A., (2004), Preliminary assessment of medicinal plants used as antimalarials in the southeastern [NUME_REDACTAT] Revista da [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT], 37, (2), 186-188.
Chirikova, N.K., Olennikov, D.N., Rokhin, A.V., (2008), Organic acids from medicinal plants, Chemistry of [NUME_REDACTAT], 44, (1), 95-111.
Chirilă, C., Ciocârlan, V., Berca, M., (2012) Atlasul principalelor buruieni din România, Ed. Ceres, București.
Ciocârlan, V., (2009), Flora ilustrată a României, Ed. Ceres, București.
Ciuculin, V., (2006), Remedii naturiste, Ed. Empidex, Slatina.
Constantinescu, C., Agopian, A., (1973), Plante medicinale din flora spontană, Ed. Recoop, [NUME_REDACTAT], F., Bojor, O., Alexan, M., (1976), Farmacia naturii, Ed. Ceres, [NUME_REDACTAT], V.I., Grigor'ev, A.M., Borzenko, O.N., Staroverov, V.M., Trubitsyn, M.A., (2004), HPLC Analysis of Anthocyanins: [NUME_REDACTAT] from Fruits of Plants, [NUME_REDACTAT] Journal, 38, (8), 52-58.
Dobrescu, D., (1970), Farmacodinamie, Ed. Did. Pedag., [NUME_REDACTAT], N., Geambașu, T., Brad, R., (2004), Dendrologie, Ed. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Arad.
Dumitru, R., Dumitru, E., (1992), Terapia naturistă, Ed. Științifică, [NUME_REDACTAT], V., (1970) Unele aspecte privind relieful carstic din jurul localității Tășad (jud. Bihor).
Georgiev, M.I., Pavlov, A.I., Bley, T., (2007), Hairy root type plant in vitro systems as sources of bioactive substances, [NUME_REDACTAT] and Biotechnology, 74, (6), 155-161.
Gibbons, S., (2005), Plants as a Source of [NUME_REDACTAT] Modulators and [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], 4, (1), 84-92.
Giurgiu, E., (2012), Tratamente naturiste în bolile digestive, Ed. Tritonic, București.
Grigore, G., Grigore, C., (2007), Ghidul plantelor medicinale și al bolilor tratate cu plante, , Ed. [NUME_REDACTAT], București.
Grigorescu, E., Ciulei, I., Stănescu, U., (1986), Index fitoterapeutic, Ed. Medicală, [NUME_REDACTAT], O.V., Kagramanova, K.A., (2005), Methods of Evaluation of the [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Journal, 39, (5), 263-270.
Hairullina, V.R., Garifullina, G.G., Gerchikov, A.Y., (2005), [NUME_REDACTAT] of Extracts from Plants of Geraniaceae and [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] the [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Oxidation, [NUME_REDACTAT] Journal, 39, (3), 232-240.
Hamilton, A.C., (2004), Medicinal plants, conservation and livelihoods, Biodiversity and Conservation, 13, (8), 426-434.
Hațieganu, E., (2003), Principii active vegetale și rolul lor în dezvoltarea chimioterapiei de sinteză, [NUME_REDACTAT] Ovidius, [NUME_REDACTAT] Medicale – Farmacie, I, (2), 22.
[NUME_REDACTAT], A., [NUME_REDACTAT], S, Kadhim, R.B., Samour, R., (2011), Formulation and evaluation of herbal hand wash from Matricaria chamomilla flowers extracts, [NUME_REDACTAT] of Research in Ayurveda and Pharmacy, 2, (6), 1811-1813.
Huie, C.W., (2002), A review of modern sample-preparation techniques for the extraction and analysis of medicinal plants, Analytical and [NUME_REDACTAT], 373, (1-2), 1024-1030.
Ianovici , V., Borcoș M., Bleahu M., Patrulius D., Lupu M., Dumitrescu R., Savu H., (1976), [NUME_REDACTAT] Apuseni, [NUME_REDACTAT] R.S.R.
Ilie, T., Minoiu, M., (2004), Plante medicinale miraculoase din flora României, Ed. Artmed, București.
Kedel'baev, B.Sh., Karimov, R. Kh., Tazhimetov, A. Zh., Kerimbaeva, K. Z., (1997), Glycols from medicinal plant processing wastes, Chemistry of [NUME_REDACTAT], 33, (3), 128-132.
Kristó, Sz. T., Ganzler, K., Apáti, P., Szőke, E., Kéry, A., (2002), Analysis of antioxidant flavonoids from asteraceae and moraceae plants by capillary electrophoresis, Chromatographia, 56, (1), 80-86.
Kumar, J., Gupta, P.K., (2008), Molecular approaches for improvement of medicinal and aromatic plants, [NUME_REDACTAT] Reports, 2, (2), 86-92.
Laza, A., Racz, G., (1975), Plante medicinale și aromatice, Ed. Ceres, București.
Laza, D., (1997), Îndreptar profilactic și terapeutic de medicină naturistă, ed. Păzitorul adevărului, [NUME_REDACTAT], S., Rasmussen, S.K., (2000), Molecular markers in some medicinal plants of the Apiaceae family, Euphytica, 114, (2), 210-218.
Lovasz, H., Pantea, S., (2010), Grupe de plante utile din flora locală, Ed. Universității din Oradea, Oradea.
Mihăiescu, E., (2007), Dicționarul plantelor de leac, Ed. Călin, București.
Mihăilescu, V. (1966), Dealurile și câmpiile României, [NUME_REDACTAT], București.
Mimica-Dukic, N., Simin, N., Cvejic, J., Jovin, E., Orcic, D., Bozin, B., (2008), [NUME_REDACTAT] in [NUME_REDACTAT] (Equisetum arvense L.) as [NUME_REDACTAT], Molecules, 13, (7), 1455-1464.
Mohan, Gh., (2001), Atlasul plantelor medicinale din România, Ed. Corint, București.
Morrissey, J.P., (2009), [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Secondary. In: (Robson, W., ed.), Plant-derived [NUME_REDACTAT] Metabolites, [NUME_REDACTAT] York, 283-299.
Naik, G.H., Priyadarsini, , Mohan, H., (2005), Evaluating the antioxidant activity of different plant extracts and herbal formulations, Research on [NUME_REDACTAT], 31, (1-3), 34-46.
Namita, P., Mukesh, R., (2012), Medicinal plants used as antimicrobial agents: A review, [NUME_REDACTAT] Journal of Pharmacy, 3, (1), 31-40
Nicolin, A.L., Imbrea, I.M., (2009), Aspects of the Flora and Vegetation of the “[NUME_REDACTAT]” [NUME_REDACTAT] (South-Western ), [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], 37, (1), 54-58
Nishteswar, K., (2011), [NUME_REDACTAT] Journal of Pharmacy, Antimicrobial herbal drugs, 2, (12), 1-3.
Olennikov, D.N., Tankhaeva, L.M., (2005), [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT]. 3. Matricaria recutita and M. matricaroides, Chemistry of [NUME_REDACTAT], 41, (6), 356-366.
Pârvu, C., (2005), Enciclopedia plantelor. Plante din flora României, Ed. Tehnică, [NUME_REDACTAT], P. Gr., (2005), Dealurile de Vest și Câmpia de Vest, [NUME_REDACTAT] din [NUME_REDACTAT], H., (1984), Resurse medicinale în flora României, Ed. Dacia, [NUME_REDACTAT], I., Buia, Al., (1958), Flora mică ilustrată a RPR, Ed. Agro-Silvică de Stat, [NUME_REDACTAT], R.V., Agarwal, M., Khatoon, S., Rawat, A.K.S., Mehrotra, S., (2001), Estimation of Co and Mn in [NUME_REDACTAT] Plants, Bulletin of [NUME_REDACTAT] and Toxicology, 66, (4), 30-36.
Silva, Gloria L., Lee, Ik-Soo, Kinghorn, A. D., (2008), [NUME_REDACTAT] with the Extraction of Plants. In: Methods in Biotechnology, [NUME_REDACTAT] Isolation (Richard J. P. Cannell, ed.), [NUME_REDACTAT], , 343-363.
Sizova, N.V., Popova, I.Yu., (2006), Content of antioxidants in plant extracts obtained by supercritical extraction, [NUME_REDACTAT] Journal, 40, (4), 321-329.
Soare, L.C., Ferdeș, M., Stefanov, Ș, Denkova, Z., Nicolova, R., Denev, P., Bejan, C., Păunescu, A., (2012), [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] Pteridophytes of Romania, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Cluj-Napoca, 40, (1), 53-57.
Street, R.A., Kulkarni, M.G., Stirk, A., Southway, C., [NUME_REDACTAT], J., (2007), Toxicity of [NUME_REDACTAT] on Germination and [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Belonging to Hyacinthaceae, Bulletin of [NUME_REDACTAT] and Toxicology, 79, (4), 954-966.
Sujatha, S., Imbrea, I.M., [NUME_REDACTAT], S, (2012), Complementary therapeutic potential: a focus on polyherbal products in hyperglycemia, [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] and Research, 3, (4), 957-966.
Szabo, I., (2009), Botanică farmaceutică, Ed. Universității din Oradea, Oradea.
Tepkeeva, I.I., Moiseeva, E.V., Chaadaeva, A.V., Zhavoronkova, E.V., Kessler, V., Semushina, S.G., Demushkin, V.P., (2008), Evaluation of antitumor activity of peptide extracts from medicinal plants on the model of transplanted breast cancer in CBRB-Rb(8.17)1Iem mice, Bulletin of [NUME_REDACTAT] and Medicine, 145, (4), 458-468.
Ul’chenko, N.T., Bekker, P., Yunusov, O., Yuldasheva, N.K., Chernenko, T.V., Glushenkova, A.I., (2009), Lipids and lipophilic components from seeds of some fruit plants, Chemistry of [NUME_REDACTAT], 45, (3), 26-32.
Yıldırım, A.B., Turker, A.U., (2009), In vitro adventitious shoot regeneration of the medicinal plant meadowsweet (Filipendula ulmaria (L.) Maxim), [NUME_REDACTAT] Cellular & [NUME_REDACTAT] – Plant, 45, (2), 74-80.
ANEXA I
Rumex crispus L.
Polygonum persicaria L.
Achillea millefolium L.
Urtica dioica L.
Arctium lappa L.
Vinca minor L.
Salix purpurea L.
Sambucus nigra L.
Leonurus cardiaca L.
Artemisia vulgaris L.
Trifolium medium L.
Rumex acetosa L.
Corylus avellana L.
Hedera helix L.
Pulmonaria officinalis L.
Veronica chamaedrys L.
Capsella bursa-pastoris L. Medik.
Sinapis arvensis L.
Scrophularia nodosa L.
Glechoma hederaceum L.
Alliaria officinalis Andrz.
Chelidonium majus L.
Taraxacum officinale Welt in Wig.
Plantago lanceolata L.
Eryngium campestre L.
Quercus robur L.
Betula verrucosa Ehrh.
Matricaria chamomilla L.
Crataegus monogyna Jacq.
Artemisia absinthium L
Plantago major L.
Prunus spinosa L.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Plantele Medicinale (ID: 1852)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.