Plantele din Dambovicioara

INTRODUCERE

La vest, între Masivul Leaotei și puternicul masiv cristalin al Carpaților Meridionali, numit și masivul getic, se interpune culoarul Dâmbovicioara, sub forma unei ample depresiuni orientate NNE-SSV, având coasta vestică îndreptată în Masivul Piatra Craiului, care ajunge la 2239 m înălțime în vârful La Om. În secțiunea ei sudică, la sud de Rucăr, această depresiune este gâtuită de un bombament oblic al fundamentului cristalin care ridică calcarele neojurasice din Muntele Dragoslavele și din Muntele Mateiașu mult peste gradul de erodare al Dâmboviței.

Spre nord, culoarul Dâmbovicioara se apropie progresiv de Masivul Bucegi, astfel că în zona Branului acesta din urmă ajunge să formeze flancul său intern în locul Masivului Leaota. Imediat la nord de Bran, acest culoar, se deschide subit spre est, prelungindu-se în acest sens cu o depresiune conexă, Depresiunea Rîșnov – Timiș, corespunzătoare unui vechi golf al mării cretacicului superior. Tot la nord de Bran, în zona axială a culoarului este transplantată o depresiune mai recentă, având aceeași direcție NNE-SSV.

Numele de „ culoarul Dâmbovicioara” face referire la depresiunea cu configurație sinclinală în totalitate, orientată SV-NE, limitele fiind Masivele Iezer – Păpușa și Făgăraș la vest și Masivele Leaota, Bucegi și Postăvaru – Piatra Mare la est. Aceasta mai cuprinde la vest Masivul Piatra Craiului, iar la est vârfurile Zacotele, Piscul Ciucului și Ghimbavu.

De la sud la nord, în culoarul Dâmbovicioara, se deosebesc patru compartimente structurale în ansamblu majore, acestea fiind:

Compartimentul Dragoslavele, cu o bază cristalină într-o poziție ridicată;

Compartimentul Rucăr – Bran, cu o bază într-o poziție mai scăzută, segmentat de numeroase falii în regiunea sa sudică, la vest conținând sinclinalul Piatra Craiului;

Compartimentul Tohan – Râșnov, cu o bază încă mai scăzută și pătură foarte mare de depuneri neocretacice, paleogene și pleistocene;

Compartimentul Holbav – Cristian, cu o bază mai ridicată decât cel anterior, admițând depozite groase triasice și eojurasice implicate într-un aranjament eterogen de cute-solzi vergenți spre interiorul culoarului (sinclinoriul Codlea – Cristian, după M. Săndulescu , 1967) ; compozițile triasice și jurasice ale acestui compartiment se adâncesc spre nord sub depuneri cretacice.

În culoarul Dâmbovicioara se înregistrează câteva bucle transversale față de axul major al acestei subunități, generate, în parte cel puțin, dupa paleogen (compartimentul Tohan – Râșnov).

În ansamblu, culoarul prezent al Dîmbovicioarei reprezintă relicva strâmtată a unui braț de mare ce unea în cursul Cretacicului superior, și foarte posibil, în paleogen marea transilvană cu bazinul situat la exteriorul masivelor cristaline carpatice.

GEOLOGIE

Culoarul longitudinal al Dîmbovicioarei, din punct de vedere morfologic și structural, are un segment sudic mai rigid și un segment nordic cu o structură de sinclinoriu ( Codlea-Cristian).

Formațiunile mezozoice din culoarul Dâmbovicioara și din partea de vest a Masivului Bucegi alcătuiește cuvertura unității getice, în sens limitat și au în ansamblu o așezare externă față de „zona cristalino-mezozoică (pânza bucovinică) din Carpații Moldovei, care se lungește spre sud în zona Munților Perșani, adică în zona cea mai internă de la curbura carpaților respectiv în zona de „Wildflysch”.

Un studiu de amănunt al formațiunilor cristaline care compun Masivele Leaota si Iezer – Păpușa a fost efectuată în ultimii ani de către N. Gherasi, V. Manilici și R. Dimitrescu (1966). După acești autori, șisturile cristaline din masivele precizate formează două serii: seria de Cumpăna, mai veche, și seria de Leaota, la rândul ei divizibilă în două subserii.

Seria de Cumpăna, al cărei metamorfism mai pronunțat corespunde faciesului amfibolitelor cu almandin, este alcătuită în principal din paragnaise și micașisturi cu două mice și din gnaise. Paragnaisele și micașisturile conțin uneori granați și prezintă unele varietăți cuarțitice. În asociație se găsesc pe alocuri și cuarțite albe, puțin dezvoltate. Gnaisele sunt de mai multe feluri: cu noduli de feldspat (albit) și granați, oculare cu microclin, cu metablaste de feldspat și benzi leucocrate. Ca roci secundare sunt evidențiate amfibolite cu zoizit sau cu clinozoizit și amfibolite eclogitice.

Seria de Leaota, cu metamorfism mai puțin intens, corespunzător faciesului de șisturi verzi, formează cea mai mare parte a Masivelor Iezer – Păpușa și Leaota. Subdiviziunea ei inferioarță sau subseria Lerești – Tămaș, cu metamorfism corespunzător subfaciesului cu albit, epidot și almandin, conține în bază un orizont – reper de amfibolite cu plagioclaz albitic și hornblendă, local cu granați, înfățișând metatufite bazice. În rest, această subserie este alcătuită în principal din șisturi muscovito-cloritice cu plagioclazi de albit (metagrauwacke), șisturi clorito-albitice cu sericit și cu epidot (metatufite bazice), precum și din șisturi clorito-sericito-cuarțitice. Ca roci subordonate sunt remarcate șisturile amfibolice și albitice cu clorit, cuarțite cu clorit (în asociație) și gnaise lenticulare leucocrate cu feldspat potasic alb sau roz. Local, în alcătuirea acestei subserii evoluează un complex de metatufite, constituit în partea de sud-vest a Masivului Leaota din șisturi clorito-albitice cu calcit, metatufite acide (roci „porfirogene”), șisturi cuarțitice, în parte feldspatice sau cloritoase (provenite din protocuarțite și subgrauwacke), șisturi carbonatice și roci ankeritice cu totul subordonate.

Subseria superioară, sau de Căluș – Tămășel, cu metamorfism corespunzător subfaciesului cu muscovit și clorit, are o evoluție mai largă în Masivul Iezer-Păpușa și mai redusă în Masivul Leaotei. Această subserie este alcătuită din șisturi cuarțitice sericito-cloritoase cu albit și șisturi filitoase cuarțito-sericitice. Ca roci subordonate, sub formă de intercalații sporadice, sunt distinse șisturi verzi clorito-albitice și șisturi grafitice asociate cu șisturi cuarțito-grafitice.

Șisturile cristaline din cele două masive sunt străbătute de granite puțin dezvoltate și de ocurență sporadică. Este vorba, în majoritate, de granitele de Albești – Brătei și, într-o mai mică măsură, de granite cu două mice.

Formațiunile cristaline precizate au furnizat materiale detritice atât ariei de sedimentare a cretacicului din culoarul Dâmbovicioara, cât mai ales ariei de acumulare a depozitelor de fliș, amplasată la exteriorul Masivului Leaota. Șisturi cristaline rezultate din seria de Leaota sunt adesea în ruditele tuturor formațiunilor flișului și molasei eocretacice, dar în special la partea superioară a flișului neocomian (stratele de Sinaia superioare), în unele conglomerate ale flișului apțian (Muntele Dihamu) și în conglomeratele albianului. La partea superioară a conglomeratelor albiene (conglomeratele de Bucegi superioare) se observă abundența elementelor de roci gnaisice, rezultate din părțile mai adânci ale fundamentului cristalin (sedimentație inversă). Tot din formațiunile seriei de Leaota provin olistolitele de șisturi cristaline, unele de mărimi foarte mari, înglobate ca elemente alohtone flișului neocomian (stratele de Sinaia medii și superioare). În această clasă intră micile klippe de șisturi cloritoase recunoscute de E. Jekelius (1928) la Bușteni (Valea Cerbului) ; lama de șisturi cristaline remarcată de G. Murgeanu și N. Gherasi (1932) pe piciorul Zamurei și care ajunge la aproximativ 2 km lungime ; câteva lame de mărimi mai mici, la nord de piciorul Zamurei, între Valea Fetei și valea Azugii( G. Murgeanu și colab., 1964) ; o puternică lamă de șisturi sericito-cloritoase, identificată de C. Vinogradov (1964) pe creasta Munților Baiului (Muntele Prislopul).

Formațiunile dezvoltate pe marginea Masivului Leaotei, adică în culoarul Dâmbovicioara și Masivele Bucegi și Postăvaru – Piatra Mare, aparțin la trei zone de facies, și anume, de la interior spre exterior:

Zona Dâmbovicioara

Zona pre-Leaota

Zona stratelor de Sinaia

Primele două formează cuvertura sectorului extern al unității getice, iar ultima este proprie unității celei mai interne a flișului est- carpatic, respectiv unitatea stratelor de Sinaia. Ceea ce diferențiază în mod considerabil zona stratelor de Sinaia de zonele externe ale unității getice este dezvoltarea faciesului de fliș în intervalul neocomian-apțian inferior, în opoziție cu faciesul marnos și calcaros reprezentat în zonele Dâmbovicioara și pre-Leaota. Felurite faciesuri pot fi observate pe tot teritoriul și în intervalul albian-cenomanian inferior, dar acestea au loc atât în sens transversal, cât și în sens longitudinal, fără a ține cont în mod strict de limitele zonelor preexistente.

În sfârșit, în intervalul cenomanian superior-maestrichtian, faciesul devine mai uniform pe toată regiunea care cuprinde partea externă a unității getice, ca și unitatea stratelor de Sinaia. Această omogenizare finală a faciesurilor indică declinul unei lungi perioade de variabilitate tectonică cu modificări repetate ale configurației paleogeografice.

Formațiunile proprii zonei Dâmbovicioara alcătuiesc seria de Brașov. Această serie este evoluată atât în culoarul Dâmbovicioara, cât și în partea de vest a Masivului Bucegi și în regiunea Masivului Postăvaru-Piatra Mare. Formațiunile sale aparțin triasicului până la ladinian inclusiv, jurasicului inferior, mediu și superior, precum si hauterivian-bedoulianului.

Restul succesiunii mezozoicului din zona Dâmbovicioara include depozite aparținând intervalului apțian superior-maestrichtian, cu faciesuri care se mai găsesc, în parte, în zonele alăturate. Cu o intermitență pe cretacicul superior se depun depozite eocene cu caractere de molasă. În cadrul formațiunilor cuaternare se observă o înșiruire extrem de groasă de pietrișuri, nisipuri și argile aparținând pleistocenului inferior și care se extind spre exterior, peste formațiunile zonei stratelor de Sinaia.

Seria de pre-Leaota se diferențiază de seria de Brașov mai ales prin faciesurile jurasicului superior și printr-o înșiruire continuă de la titonic la hauterivian. Cu toate că seria de pre-Leaota deține o regiune de afloriment extrem de mică în partea de nord a Masivului Bucegi, trebuie totuși semnalată existența unei zone de facies diferită pe limita externă a Masivului Leaota, încât acesta a furnizat un vast material detritic și olistolite regiunii mai externe cu fliș eocretacic.

Observăm, în sfârșit, că atât seria de Brașov, cât și seria de pre-Leaota se diferențiază în mod considerabil de seria bucovinică, mai internă, așa cum se întâlnește aceasta în regiunea Munților Perșani (fig. 3), fapt care se opune corelării tectono-faciale de I. Băncilă și N. Oncescu (1938).

„Așadar, în cadrul seriei bucovinice din Munții Perșani, triasicul este mai condensat și cu dolomite masive în intervalul campilian-anisian” (D. Patrulius, 1969) ; jurasicul mediu, cu o grosime mai mică, este de facies calcaros și marnos; din jurasicul mediu sunt ilustrate numai callovianul mediu și cel superior, care îmbracă un facies cu totul particular (calcare algolitice, calcarenite și gresii cuarțitice) ; jurasicul superior este absent sau se găsește ilustrat numai exfordianul ; neocomianul (respectiv titonic-neocomianul în sinclinalele Hăghimaș și Rarău) este de facies fliș, iar barremian-bedoulianul, din aceeași regiune ca și cel din pânza bucovinică, este de facies „Wildflzsch”.

Fig. 3

FORMAȚIUNILE TRIASICE ȘI JURASICE INFERIOARE DIN ZONA DÂMBOVICIOARA

Aria de dezvoltare a formațiunilor triasice este acum delimitată la partea nordică a zonei Dâmbovicioara, în apropierea Brașovului (Vulcan, Cristian, Dealul Melcilor). Aceste formațiuni se întindeau spre sud-vest, în regiunea Masivului Leaotei și eventual in regiunea Masivului Iezer, până in sudul masivului cristalin getic, așa cum arată prezența unor calcare campiliene în Valea lui Stan (Denisa Lupu și M. Lupu, 1967). În vecinătatea Brașovului, primul termen al cuverturii sedimentare, conferit de unii scriitori triasicului inferior (D. M. Preda, 1941 ; M. Săndulescu, 1967), iar de alții permo-triasicului sau perminului (P. Vîlceanu, 1960 ; Al. Semaka, 1967), este o formațiune detritică (clastică), groasă până la 500 m și care începe cum conglomerate cuarțice, urmate de gresii albe și roșii cu intercalații de șisturi argiloase roșii-vișinii și cenușii.

Aceste depozite detritice, aparținând seisianului sau permian-seisianului, suportă formațiuni triasice calcaroase ce depășesc cu mult 600m grosime. Primul termen este alcătuit din șisturi calcaroase și calcare în plăci campilene cu Costatoria costata (Zenk) ; urmează clacare bituminoase în plăci și lespezi cu intercalații marnoase, conținând încă la partea lor inferioara ( campilian superior) specia Costatoria costata, apoi calcare în vancuri ale anisianului superior cu „Rhynchonella” trinodosi Bitt și Semiornites cf. Cordevolicus ( Mojs). Ultimul termen, reprezentat de calcare masive albe-cenușii, este remarcabil prin bogăția faunei sale, care cuprinde spongieri (Colospongia), corali, gasteropode, lamelibranhiate,printre care Daonella lommeli Wissm., foarte numeroase brahiopode și echinoderme, precum și rare cefalopode, și anume Ș Orthoceras campanile Mojs., Atractites boeckhi Stürz., Pleuronautilus marmolatae Mojs., Hungarites elsae Mojs., Arcestes barrandei Laube, Trachzceras coronae Jek. După E. Jekelius (1935), această faună apaține ladinianului mediu ( = echivalent al stratelor de Wangen).

Peste depozitele triasice se depun cu o discordanță unghiulară depozite eojurasice sub facies detritic de tip Gresten pe toată grosimea lor (hettangian-toarcian). Înșiruirea formațiunilor eojurasice, constituită în principal din gresii, siltite și roci argiloase sau argilo-marnoase, are până la 500 m grosime. În vestul culoarului Dâmbovicioara (Vulcan-Codlea), această înșiruire conține patru termeni de jos în sus și anume:

Complexul cărbunos inferior ;

Complexul vulcano-clastic, constituit mai ales din tufuri și tufite porfirice și trahitice, străbătute de filoane de keratofire, trahite și porfirite bazice ;

Complexul cărbunos superior (stratul principal de cărbuni), despărțit printr-o discontinuitate de precedentul, bogat în resturi de plante (zona cu Nilssonia orientalis), cuprinzând în partea terminală șisturi lucioase („Glanzschiefer”) cu concrețiuni sideritice ;

Gresii albe și gălbui sau cu alterație brună, pur cuarțice su calcaroase-micacee, cu specii de Grammoceras (Pseudogrammoceras) și Phztomatoceras în partea terminală (zona Thouarsense a toarcianului superior).

La est se identifică cinci termeni ai jurasicului inferior ( E. Jekelius, 1915)

Un orizont cărbunos-argilos bazal, corespunzător stratului principal de la Vulcan (sinemurian);

Gresii marnoase și argiloase cenușii închis, precum și siltite cu Gryphaea cymbium (Lk.) (carixian inferior);

Gresii calcaroase fine cu Liparoceras sp., Pholadomza idea d`Orb. Și numeroase brahiopode (carixian mediu și superior)

Șisturi argiloase și marnoasecu Amaltheus margaritatus (Mont.) și numeroase brahiopode (domerian);

Gresii calcaroasemicacee, ca și gresii argiloase fine pânî la siltite cu Dactzlioceras commune (Sow.) și numeroși belemniți (toarcian). Au fost semnalate( E. Jekelius, 1938) gresii ale toarcianului terminal cu Dumortieria levesquei (d`Orb).

Depozitele eojurasice sunt intersectate de corpuri de trahite(Valea Baciului). Ca produse ale magmatismului jurasic inferior mai sunt încă de precizat numeroase dyke-uri și filoane de sienite, bastonite, trahite, porfire cuarțifere, bazalte, camptonite, serpentinite, străbătând șisturile cristaline ale subunității de Făgăraș-Holbav, la vest de sectorul Vulcan-Codlea (V. Manilici, 1956).

Formațiunile sedimentare ale jurasiclui superior, intocmai ca cele ale triasicului, nu depașesc spre sud pragul Branului. Reducerea lor ca grosime în ansamblu spre est, ca și dispariția în această direcție a anumitor termeni de la partea inferioară, reprezentanți în sectorul Vulcan-Codlea, indica existențta spre marginea externa a zonei Dâmbovicioara a unui rid ce funcționa ca atare încă din timpul jurasicului inferior (cordiliera Leaotei, După G. Murgeanu și colab., 1963)

FORMAȚIUNILE JURASICULUI MEDIU SI SUPERIOR PE MARGINEA MASIVULUI LEAOTA

Formațiunile eojurasice din jurul Brașovului sunt depășite spre sud de cele ale jurasicului mediu, care atât în culoarul Dâmbovicioara la sud de pragul Branului, căt și în partea vestică a Masivului Bucegi se aștern direct peste șisturile cristaline. Grosimea formațiunilor mediojurasice din partea meridională a culoarului Dâmbovicioara, între Rucăr și Câmpulung scade treptat spre sud și sunt depășite la rândul lor de formațiunile jurasicului superior (Dragoslavele și Mateiașu). „Variații de grosime ale depozitelor mediojurasice, prin condensarea stratigrafică în ansamblu sau prin reducerea până la dispariție a anumitor termeni, ca și unele variații de facies în intervalul bathonian-callovian, se fac remarcate și în sens transversal.” (D. Patrulius, 1969). Pe un profil NV-SE, începând de la versantul vestic al Pietrei Craiului, prin pârâul Coacăzei (nord de Șirnea), Cheia – Moeciul de Sus – Strunga – valea Horoaba, până în valea Ialomiței, se diferențiază două arii de acumulare mai importante, în care bathonian-callovianul inferior îmbracă faciesul marnelor cu posidonii (versantul vestic al Pietrei Craiului și sectorul Cheia în valea Moeciului), și două arii de condensare stratigrafică cu jurasic mediu lacunar (partea axială a culoarului Dâmbovicioara și bazinul văii Ialomița la nord de Cheile Tătarului). Formațiunile mediojurasice din partea vestică a Masivului Bucegi ating grosimea lor cea mai mare și constituie succesiunea cea mai completă. Astfel se formează un golf (golful Strunga) legat spre nord cu marea larg deschisă, care corespunde cu partea nordică a culoarului Dâmbovicioara (fig. 4).

„Jurasicul superior (eventual și neocomianul inferior) din același teritoriu atinge o grosime de zece ori mai mare (400-1 200 m) și prezintă, în general, o dezvoltare mai uniformă.”

Pe marginea externă a Masivului Leaotei, adică în partea nordică a Masivului Bucegi, se evidențiază o variație de facies mai clară, unde succesiunea depozitelor neojurasice este mai condensată și îmbracă faciesuri pelagice (zona pre-Leaota).

„ Un caracter aproape general pentru zona Dâmbovicioara îl constituie condensarea stratigrafică a intervalului callovian mediu-oxfordian, care are deseori numai câțiva metri grosime, rareori până la 10 m, excepțional 30m (versantul vestic al Pietrei Craiului).”(D. Patrulius, 1969)

STRATIGRAFIA

„La alcătuirea unității Leaota – Bucegi – Piatra Mare participă șisturi cristaline, care formează masive cristaline prealpine, un înveliș sedimentar preaustric, și un învelis postaustric.” (V. Mutihac, 1990)

Masivele cristaline prealpine

Culmea Leaota este formată și aflorată în întregime de șisturile cristaline, de unde se prelungesc la vest până la falia Iezer – Păpușa. Între șisturile cristaline din unitatea Leaota – Bucegi – Piatra Mare și acelea din unitatea central – estcarpatică nu există deosebiri esențiale în ceea ce privește încadrarea în ciclurile geotectonice. Cea mai mare parte din șisturile cristaline din unitatea Leaota – Bucegi – Piatra Mare aparțin unui sau unor cicluri prehercinice, iar altă parte a fost generată de ciclul hercinic (fig. 41).

Șisturile cristaline prehercinice

Culmea Leaota este formată în întregime de șisturi cristaline prehercinice (v. Pl. III). În cadrul acestora se diferențiază foarte ușor două grupe (fig. 41) care sunt diferite în primul rând prin gradul de metamorfism. Așadar, se pot diferenția șisturile cristaline cu metamorfism avansat de tip mezo-katamorfic formând grupa șisturilor cristaline mezometamorfice, și șisturile cristaline cu metamorfism moderat, formând grupa șisturilor cristaline epimetamorfice.

N. Gherasi și R. Dimitrescu au descris grupa șisturilor cristaline mezo-katamorfice drept complexul de Voinești (mutihac pag 143). Partea centrală este ocupată de acesta și este reprezentat printr-o stivă groasă până la 1500m, alcătuită preponderent din paragnaise cu muscovit și biotit și din micașisturi, iar sub formă de intercalații, mai frecvente spre partea inferioară a stivei, se întâlnesc gnaise oculare; cu totul subordonat apar amfibolite.

Amfibolitele se gasesc mai mult în partea superioară a stivelor mezo-katamorfice, unde se asociază pe alocuri cu eclogite, iar întâmplător întâlnesc gnaise albe, calcare cristaline și cuarțite. Tot ansamblul mezo-katamorfic poartă dovezile unor procese de retromorfism, cloritul fiind foarte des întâlnit.