Plante Medicinale din Familia Apiaceae

Plante medicinale din familia Apiaceae

Contributii la studiul compozitiei chimice al inflorescentelor de

Daucus carota din flora spontana

Introducere

I.1 Valorificarea actuală în terapeutică a plantelor medicinale din familia Apiaceae

Dintre plantele medicinale aparținând familiei Apiaceae unele sunt folosite în medicină încă din antichitate între care chimionul, anasonul, feniculul, altele constituie importante plante alimentare și condimentare introduse în acest scop în cultură, între care morcovul, țelina, pătrunjelul, leușteanul, iar altele erau cunoscute ca plante toxice ca de exemplu cucuta care a devenit celebră pentru că a provocat moartea lui Socrate.

În prezent cele din prima categorie continuă să fie cultivate, unele în scopuri industriale, pentru extragerea uleiurilor volatile valorificate în industria chimică și farmaceutică sau în parfumerie, igienă, cosmetică.

În urma unor cercetări farmacologice s-au descoperit noi proprietăți terapeutice pentru cele care erau folosite doar în scop alimentar sau condimentar. Foarte apreciate în acest sens sunt extractele de Angelica utilizată atît pentru aromatizarea unor băuturi alcoolice cît și tinctura din rădăcina pentru efectele sale favorabile

În afecțiunile digestive, apoi proprietățile diuretice și afrodisiace pentru rădăcina de țelină, proprietățile diuretice, dar și emenagoge semnalate pentru pătrunjel.

În ceea ce privește scaiul vînăt (Eryngium planum) utilizarea sa în terapeutică poate fi considerată o importantă contribuție originală românească pentru fitoterapie, fiind apreciat ca deosebit de eficacitate în tratamentul tusei convulsive.

Alte apiaceae originare din Africa se cultivă în prezent și la noi pentru obținerea unor medicamente de genul meladininei indicată în tratametul depigmentării pielii (vitiligo) așa cum este cazul speciei

Ammi majus. Alte specii de Ammi (A. visnaga) se cultivă pentru valorificarea fructelor sale în fitoterapie care conțin furanocromone cu acțiune spasmolitică și vasodilatatoare coronariene.

Au mai fost efectuate cercetări care au pus în evidență proprietățile cicatrizante și astringente pentru extractele de Sanicula europaea (săcuișoara) și cele pentru efectele favorabile în tratamentul enurezisului în cazul speciei Peucedanum oraselinum.

O altă specie de origine asiatică cu tulpina repentă Centella asiatica este deja intrată în arsenalul terapeutic, extractul obținut din această plantă conține saponine triterpenice (asiaticozidă) se folosește sub formă de unguente ca și cicatrizant în chirurgia plastică și reparatorie.

În ceea ce privește morcovul sălbatic despre acesta există mai puține date în fitoterapie avînd în vedere că rădăcina acestuia este slab dezvoltată și cu un conținut scăzut de carotenoide.

Se cunosc date despre compoziția uleiului volatil obținut din fructe iar despre inflorescențe nu am găsit indicații nici în privința compoziției chimice nici asupra acțiunii farmacologice. Această temă de cercetare ne-a fost sugerată de faptul că în utilizarea empirică au apărut unele efecte secundare ca urmare a administrării unor extracte din inflorescențe pentru tratamentul adenomului dee prostată.

Ca urmare într-o primă etapă ne-am propus efectuarea unui studiu asupra flavonelor și uleiului volatil prezent în acest produs și asupra unui extract hidroalcoolic pe care l-am preparat.

II.1.1. Încadrarea sistematică și caracterizarea familiei Apiaceae

Subregnul Cormobionta

Încrengătura Magnolophyta

Subclasa Rosidae

Ordinul Araliales

Familia Apiaceae (Umbeliferae)

Este familia cea mai cuprinzătoare (3000 specii) din cadrul ordinului

Umbellales, cu specii importante din punct de vedere științific și economic.

Familie omogenă, la noi formate exclusiv din plante ierboase, anuale, bienale sau perene.

Au rădăcini pivotante uneori transformate în organ de rezervă.

Tulpina este fistuloasă, articulată, cu internodii costate (cu creste și valetule).

Frunzele sunt alterne fară pețioli, cu teaca bine dezvoltază cu lamina frecvent palmat-penat-sectat.

La baza ramificațiilor umbelei se gasește un verticil de frunze hipsofilare bracteiforme numit involucru. La baza umbelulelor se găsesc bractei care alcătuiesc involucelul. Uneori bracteele lipsesc. (4)

Floarea este petipul 5, avînd componentele florale dispuse pe 4 cercuri, (o+ *K5C5A5G2) sunt grupate în umbele simple sau compuse. Florile sunt hermafrodite mai rar unisexuate variind chiar în cadrul inflorescenței (poligamie). Excepțional sunt unisexuate, dioiice. Obisnuit petalele externe la florile marginale sunt mai mari decît cele din interior, încît întreaga inflorescență apare ca o singură floare, ceea ce mărește efectul vizual atrăgînd insectele (2). Ovarul inferior este alcătuit din două carpele unite. Ovarul este bilocular cu cîte 1-2 ovule în fiecare loje. Deasupra ovarului se gasesc dilatațiile celor două stile care reprezintă două nectarine. Polenizarea este eutomofilă.

Fructele sunt diachene costate sudate la început, iar la maturitate se separă în două mericarpii indehiscente care rămîn mult timp suspendate pe un carpofor sau columelă comună. (40)

Fiecare mericarp (achenă) prezintă creste longitudinale, conțin canale secretoare ce produc uleiuri volatile, în mezocarp se află pungi secretorii laungite care dispar la fructele coapte.

Principiile active în umbelifere sunt foarte diferite în ceea ce privește structura chimică: oleorezine, uleiuri grase, flavone, cumarine , furanocumarine, furanocromone, alcooli nesaturați și mai rar alcaloizi (de exemplu caniina in cucută).

Din totalul de 3000 specii în flora României vegetează spontan 120 specii (45)

II.2 Specii medicinale din Familia Apiaceae: descriere, răspîndire,produsul vegetal medicinal, compoziție chimică, proprietăți farmacologice și utilizări terapeutice

II.2.1. Carum carvi (chimion, chimen)

Descriere: specie ierbacee, bienală, spontană și cultivată, în anul întîi, formează o rozetă de frunze, iar în anul doi o tulpină înaltă pînă la 1 m; rădăcina pivotantă, cărnoasă, brun deschis, groasă pînă la 2 cm, adîncă (30-40 cm), dar slab ramificată.

Tulpina se formează numai în anul doi: este glabră, unchiată, fistuloasă, ramificată de la bază.

Frunzele: în primul an sunt o rozetă de frunze lung pețiolate bi sau tripenate de 20-40 cm cu lacinii înguste, în anul doi frunzele inferioare lung pețiolate, bipenate cu 6-12 perechi de segmente de ordinul unu, ceva mai late iar cele superioare sesile, bipenate cu lacinii filiforme. (1)

Florile sunt dispuse în umbele compuse cu 5-15 radii inegale fiecare umbelulă cu 10-13 flori, nu au involucru și involucel, florile sunt mici cu caliciul redus, petale albe sau roz.

Fructul: diachenă, oval alungită, îngustat la capete, cenușiu-brune.

Răspîndire: crește pe terenuri umede, în fînațe, pășuni, în zona de deal și montană. Cantitățile recoltate din flora spontană fiind insuficiente planta se cultivă în Cîmpia de Vest și Transilvania în cultură dublă cu macul care se valorifica în anul întăi.

Produsul vegetal medicinal- Carvi fructus: fructe ovoide, ușor arcuite, formate din două achene prinse pe un carpofor bifidat. Au 3-7 mm lungime, 1-1,5 mm grosime de culoare cenușie, brună, fiecare achenă avînd cîte 5 coaste bine distincte, echidistante, mai deschise la culoare.

Au miros caracteristic, puternic aromat, gust înțepător, amărui .

Compoziție chimică: fructele conțin 3-7 % ulei volatil format din 50-60 % carvonă, 30 % limonen, dehidrocarvonă, dihidrocarveol, 10-20 % lipide, 20 % substanțe albuminoide, 5-6 % substanțe minerale, amidon, rezine, glucide, tanoizi.

Proprietăți farmacologice și utilizări terapeutice:

Datorită uleiului volatil are acțiune carminativă și stimulentă a secrețiilor gastrointestinale.

Are acțiune calmantă a colicilor intestinale și fluidifică secrețiile bronhice.

Indicat în anorexii, dispepsii și ca aromatizante și condimente.

Utilizat și în industria alimentară.

II.2.2. Pimpinella anisum (anason):

Descriere: specie anuală de cultură de 40-70 cm înălțime cu aparat foliar larg sărac, acoperită cu peri mici și moi. Frunzele bazale sunt pețiolate, nedivizate, ovate. Frunzele inferioare sunt întregi, pețiolate cu marginea dințată. Frunzele superioare sunt scurt pețiolate sau sesile, 2-3 penat sectate cu foliole liniar lanceolate. Florile sunt grupate în umbele și umbelule. Petalele sunt albe sau crem ciliate pe margini. Florile sunt dispuse în umbele compuse, fără involucru lipsite de caliciu.

Fructele: diachene mici, ovoide cu mericarpiile greu separabile, cu jumătăți greu separabile.

Răspîndire: este zonată în cultură în județul Ialomița, Ilfov, Teleorman, Dolj, Olt, Timiș, Constața, în regiuni cărora le corespunde o altitudine de 100-200 m și care coincid cu zonele sfeclei de zahăr.

Produsul vegetal medicinal: Anisi fructus-fructe pubescente acoperite cu peri aspri foarte scurți, formă ovală, subcordate la bază.

Fiecare fruct este format din două mericarpe (achene) unite între ele și greu separabile. În partea superioară se observă stilopodul în formă de disc purtănd resturile stilurilor, iar la bază un pedunctul subțire. Au culoare cenușie-verzuie sau galben cenușii, au miros plăcut caracteristic aromat, gust dulceag, slab arzător.

Compoziție chimică: fructele conțin 2-3 % ulei volatil format din 80-90% anetol, metilcovicol sau izoanetol, cantități mici de cetone și aldehide anisice și aldehidă acetică; 10-20 % lipide, colină, 20 % substanțe albuminoide (protide), zaharuri, amidon, 6-10% substanțe minerale. (9)

Acțiune farmacodinamică ți utilizări terapeutice: datorită uleiului volatil au acțiune expectorantă, carminativă, galactogogă, excită peristaltismul intestinal, stimulează secreția salivară, gastică, intestinală și pancreatică. Asupra SNC în doze terapeutice au efect stimulant în special asupra centrilor respirației și circulației. Preparatele cu ulei volatil de anason supradozate sau fructele în cantități de peste 5 g produc stări de excitație puternică manifestate prin insomnii, excitații motorii și psihice, tulburări de vorbire, euforie, urmate de convulsii puternice după care pot apărea stări comatoase și puternică depresie a SNC.

Utilizarea îndelungată chiar în doze mai mici produce iritarea mucoaselor digestive. (56)

Se utilizează în anorexii, dispepsii ca expectorant, carminativ și corectiv al gustului unor medicamente.

Intră în formula “Species pectoralis” (FR VIII), ulei volatil în Calmotusin, Carbocif, Gastrosedol.

Este contraindicat în: gastrite hiperacide și ulcer gastric și duodenal, enterocolite cronice și acute.

II.2.3. Foeniculum vulgare (fenicul, molură)

Descriere: Specie ierbacee bienală sau perenă exclusiv de cultură înaltă pănă la 1-2 m, foarte ramificată încă de la bază, înflorește din primul an,. Rădăcina este pivotantă, cărnoasă. Tulpina este cilindrică fin striată, fistuloasă. Frunze: sunt alungit triunghiulare de 3-4 ori penat sectate cu segmente foarte fine, cele bazale pețiolate, celelalte sesile. Flori: sunt grupate în umbele compuse mari, lipsite de involucru cu 8-16 radii și 12-20 flori cu caliciu redus cu petale mici galben aurii. (14)

Fructe. Diachene ovoidale cu cele două mericarpe separate îngustate spre capete, cu 5 coaste foarte proeminente deschise la culoare.

Răspîndire: cultura plantei este zonată în Moldova, Dobrogea și sud-vest.

Produsul vegetal medicinal: Foeniculi fructus-fructe formate din două mericarpe de obicei libere, glabre, eliptic-oblonge, ușor arcuite sau drepte lungi de 4-10 mm cu 5 coaste longitudinale foarte proeminente dintre care cele două marginale mai dezvoltate. La partea superioară se observă un stilopod lățit și resturile stigmatelor. Achenele sunt cenușiu verzui pănă la brun–verzui, iar coastele longitudinale galben verzui. Au miros plăcut, caracteristic, aromat, gust dulceag, slab arzător.

Compoziție chimică: fructele conțin 2-6 % ulei volatil format din 50-60 % anetol, limonen, alfa pinen,fenconă, estrgol la varietatea dul care pot apărea stări comatoase și puternică depresie a SNC.

Utilizarea îndelungată chiar în doze mai mici produce iritarea mucoaselor digestive. (56)

Se utilizează în anorexii, dispepsii ca expectorant, carminativ și corectiv al gustului unor medicamente.

Intră în formula “Species pectoralis” (FR VIII), ulei volatil în Calmotusin, Carbocif, Gastrosedol.

Este contraindicat în: gastrite hiperacide și ulcer gastric și duodenal, enterocolite cronice și acute.

II.2.3. Foeniculum vulgare (fenicul, molură)

Descriere: Specie ierbacee bienală sau perenă exclusiv de cultură înaltă pănă la 1-2 m, foarte ramificată încă de la bază, înflorește din primul an,. Rădăcina este pivotantă, cărnoasă. Tulpina este cilindrică fin striată, fistuloasă. Frunze: sunt alungit triunghiulare de 3-4 ori penat sectate cu segmente foarte fine, cele bazale pețiolate, celelalte sesile. Flori: sunt grupate în umbele compuse mari, lipsite de involucru cu 8-16 radii și 12-20 flori cu caliciu redus cu petale mici galben aurii. (14)

Fructe. Diachene ovoidale cu cele două mericarpe separate îngustate spre capete, cu 5 coaste foarte proeminente deschise la culoare.

Răspîndire: cultura plantei este zonată în Moldova, Dobrogea și sud-vest.

Produsul vegetal medicinal: Foeniculi fructus-fructe formate din două mericarpe de obicei libere, glabre, eliptic-oblonge, ușor arcuite sau drepte lungi de 4-10 mm cu 5 coaste longitudinale foarte proeminente dintre care cele două marginale mai dezvoltate. La partea superioară se observă un stilopod lățit și resturile stigmatelor. Achenele sunt cenușiu verzui pănă la brun–verzui, iar coastele longitudinale galben verzui. Au miros plăcut, caracteristic, aromat, gust dulceag, slab arzător.

Compoziție chimică: fructele conțin 2-6 % ulei volatil format din 50-60 % anetol, limonen, alfa pinen,fenconă, estrgol la varietatea dulce și din felandren la varietatea amară, lipide, aleuronă, derivați cumarinici, zaharuri, 7-8 % substanțe minerale, mucilagii, ceruri, stigmasterină.

Actiune farmacodinamică și utilizarea terapeutică: datorită componentelor din uleiul volatil are actiune antispastică și carminativă, stimulează secreția lactată, fluidifică secrețiile bronșice și are proprietăți sedative. Prin depășirea dozelor terapeutice survin aceleași efecte ca în cazul fructelor de anason.

Se recomandă ca antispasmodic, carminativ și expectorant în bronșite.

Intră în compoziția ceaiului anticolic, contra colicilor numărul 2, contra colicilor pentru copii, ceai gastric numărul 2, ceai pectoral numărul 2, pulbere laxativ purgativă.

Fructele de fenicul sunt contraindicate în ulcerul gastric și duodenal, enterocolite cronice și acute. (26)

II.2.4. Coriandrum sativum (coriandrum)

Descriere: specie anuală, ierboasă exclusiv de cultură de 30-100 cm și cu excepția fructelor mature planta degajă un miros neplăcut de ploșniță. Rădăcina pivotantă, subțire, slab ramificată, tulpina cilindrică, glabră, fin brăzdată ramificată numai la partea superioară. Frunze: verzi, deschis glabre foarte diferențiate după nivelul la care se află: cele bazale în rozete sunt lung pețiolate întregi cu marginea crenată sau trilobată pănă la trifoliate, cele mijlocii alterne o dată sau de două ori penat sectate cu laciunii late inegal penat lobate, frunzele superioare sunt sesile de 3 ori penat sectate cu lacinii rare, înguste.

Florile sunt grupate în umbele compuse, lung pedunculate cu 3-7 radii, lipsite de involucru, sunt pe tipul 5 cu petale albe sau ușor roz-violete. (34)

Fructele: diachene sferice galben brune sau brune cu mericarpiile unite, pe fiecre mericarp cu 5 coaste ondulate păstrînd la vîrf resturile caliciului și cele două stigmate, miros plăcut la maturitate, la cele verzi dezagreabil.

Răspîndire: culturi zonale în S-E țării: Cîmpia Bărăganului, Dobrogei, Burceazului (zone foarte favorabile), Cîmpia Olteniei, Podișul Dobrogei (zone favorabile).

Produsul vegetal medicinal: Coriandri fructus: fruct glabru, globulos sau sferic cu diametrul de 4-5 mm cu carpofor întreg și două mericarpe concave la partea comisurală și convexe la partea exterioră, de cele mai multe ori unite.

Compoziție chimică: fructele conțin 0,2-1 % ulei volatil format din 60-70 % d-linalcool sau coriandrol, geraniol, cimol, pinen, terpinen, felandren, dipentene, acid petroselinic; 15-20 % lipide, 10 % amidon, 4-5 % substanțe minerale, pectine. (15)

Acțiune farmacodinamică și utilizări terapeutice: acțiune carminativă și stomahică utilizat și corectiv pentru unele medicamente. (uleiul volatil)

Are proprietăți bactericide și fungicide.

Utilizat în industria alimentară ca aromatizant și condiment.

Indicat în anorexii și dispepsii.

Intră în compoziția – ceaiului contra colicilor pentru copii

– ceaiului gastric numărul 2

– ceaiului tonic aperitiv

– apei aromatice cu care se prepară apoi tinctura de malat de fier

II.2.5. Angelica archangelica (angelica)

Descriere: specie ierboasă, bienată sau perenă, viguroasă înaltă de 1-1,5 m în formă de tufă în primul an numai cu frunze bazale. Subteran prezintă un rizom dezvoltat (10 cm lungime și 5 cm diametrul), de pe care pornesc tulpinile aeriene în anul doi sau trei, iar la partea inferioară se continuă cu rădăcini adventive lungi.

Tulpina aeriană este robustă apare numai în anul doi, cu grosime pină la 8 cm, ramificată, glabră, fin striată. Frunzele sunt mari de trei ori penat sectate cu o teacă foarte mare și umflată.

Florile sunt grupate în unbele compuse mari, globuloase fără involucru și fără involucel cu 20-40 umbelule. Florile sunt pe tipul 5 au caliciul redus, corola din 5 petale alb verzui sau gălbui.

Fructele: diachene elipsoidale lungi de 5-8 mm și late de 3-5 mm, aripate lateral și costate cu mericarpen care se desfac usor. (50)

Răspîdire este zonată în cultură în județule Brașov și Suceava. Este o specie ocrotită de lege, astfel că în scopuri medicinale se recoltează numai rădăcinile provenite din culturi. (51)

Produsul vegetal medicinal: Angelicae radix: formată din rizomi groși de 3-5 cm și lungi de 6-8 cm cu rădăcini lungi de 20-30 cm și 0,5-1 cm grosime de culoare brun cenușie. Rizomii au striuri circulare, iar rădăcinile au striuri longitudinale. În interiorul rizomului se observă o măduvă stratificată de culoare alb gălbuie spongioasă.

Mirosul este aromat, caracteristic, gustul aromatic, picant, dulceag, amărui.

Compoziție chimică: rădăcinile și rizomi conțin 0,5-1 % ulei volatil format din felandren, pentadecanolit, furanocumarine și derivați cumarinici (ostol, ostenol, angelicină, acid oxipentadecilic, pinene, acid valerianic, o sescviterpenă și p-cimol, acid angelic, gume, ceruri, tanin, substanțe amare, amidon, umbeliferoză-un monogalactozid al zaharozei fructoză, glucoză, zaharoză, vitamina B1. (Furanocumarine: xantotoxina, angelicina)

Conținutul în ulei volatil depinde de proveniență și altitudine care influențează favorabil atît componența cît și conținutul. (41)

Acțiune farmacodinamică și utilizările terapeutice: uleiul volatil în doze mici este un excitant cerebral, iar în doze mari este depresiv cerebral.

Rizomii și rădăcinile prin complexul componentelor, au acțiune tonic amară, fiind utilizate în anorexii, dispepsii, meteorism, în enterite, eructații, astenie psihofizică, anaaciditate.

Extractele de rădăcină au acțiune antibiotică.

Toate părțile plantei sunt utilizate în industria alimentară în special a lichiorurilor.

Ca aromatizant sau în scopuri medicinale se pot folosi atît părțile aeriene ale plantei cît și fructele, acestea fiind bogate în uleiul volatil care conține și furanocumarine (icuperatorină și bergapten).

Acțiune stomahică, antispastică, stimulentă a digestiei, sedativă.

II.2.6. Anethum graveolens (mărarul)

Descriere: este o plantă anuală, cultivată în scopuri alimentară, condimentară, dar în ultimul timp și pentru obținerea industrială a uleiului volatil.

Frunze de 3-4 ori penat sectate, flori galbene.

Lipsește involucrul și involucelul.

Fructele sunt eliptice turtite dorsoventral lungi de 2,5-5 mm .

Rădăcina pivotantă este subțire, albicioasă, tulpină cilindrică, fin striată cu dungi înguste albe care alternează cu dungi verzi, fistuloasă, foliată, ramificată în partea superioară și cu ramuri mici în partea inferioră. (50)

Frunzele inferioare sunt pețiolate și fistuloase, cele superioare sesile.

Umbelele (la formele de cultură) sunt pănă la 16 cm diametru cu 30-50 ramificații glabre și netede. (la formele sălbatice mai mici și cu radii mai puține)

Florile sunt mici, hermafrodite, petale galbene ușor emarginate la vîrf cu un lob îndoit spre interior.

Rîspîndire: plantă originară din Asia de S-E; buruiană de cîmpuri în regiunile mediteraneene, cultivată aproape pe tot globul. (44)

Produsul vegetal medicinal: Anethi herba, Anethi fructus.

Fructe turtite dorsoventricular, alungite, ovoidale sau lat elipsoidale lungi de 2,5-5 mm și late de 1,5-3,5 mm galbene brune pănă la roșii brune. Fructele se desfac ușor de pe carpoforul bifidat pănă la bază.

Compoziție chimică: fructele conțin 2,5-4 % ulei volatil format din 50-60 % carvonă, alături de limonen, miristicină și dilapiol; 15-18 % uleiuri grase; 14,5-15,6 % substanțe proteice.

Tulpina conține miristicină.

Inflorescențele folosite în alimentație conțin 6,24 % ulei volatil, în care predomină  -felandrenul (20,62 %), carvona (28 %) și limonenul (32,89).

După îmbobocirea florilor carvona începe să crească în cantitate pentru a atinge maximum la fel ca și în conținutul în ulei volatil total în stadiul de lapte ceară.

Mai conțin 10-20 % ulei gras.

Acțiune farmacodinamică și utilizarea terapeutică: proprietăți antispastice, stomahice, carminative, diuretice, aromatizant. Uleiul volatil are acțiune antimicotică.

Servește și pentru obținerea unor compuși de semisinteză cu importanță în parfumerie. Proprietăți digestive, galactogoge.

În medicina populară se folosesc ca tonic și împotriva insomniei. Partea aeriană se folosește ca antihemoroidal în Brazilia.

Proprietăți antispasmodice-în sughiț și vomă. (56)

II.2.7. Apium graveolens (țelina)

Descriere: specie de cultură cunoscută din antichitate ca legumă și condiment, plantă bienală. Întreaga plantă este glabră. Rădăcina este pivotantă ramificată, în anul al doilea este lignificată (la varietatea cultivată este mult îngroșată și cărnoasă). Tulpina este înaltă de 30-100 cm multicostată și striată, fistuloasă, foarte ramificată.

Frunzele bazale timpurii sunt dublu ternate, cele mai tîrzii ca și cele tulpinale sunt inferioare penat sectate.

Umbele sunt foarte numeroase, scurt pedunculate sau sesile, fără involucru și involucel.Petalele sunt albe, rar ușor gălbui sau verzui obovate ușor emarginate.

Fructele sunt mici, cu puțin mai late decît lungi, turtite lateral, la ambele capete ușor cordate. (43)

Răspîndire: în stare spontană este răspîndită în locurile sărăturoase, aproape de litoralul Mării Negre (frecvent cultivată și sălbăticită din culturi).

Produsul vegetal medicinal: Apium radix:se cultivă pentru rădăcinile tuberizate.

Compoziție chimică: rădăcina conține ulei volatil (0,01 %) format din ftalide: acid sedanoic, ftalidă butilică, izovalidenftalidă, derivați acetilenici cantități mici de falcorinonă, un heterozid flavonic opiozidul sau apiina (apigenin-7-apiozilglicozid), graveobiozid A și B, un zahăr specific apoioza, manitol, asparagină, tirozină, colină, cantități mici de bergapten, cantități mici de acid cafeic, ferulic și p-cumaric și alți acizi organici (tartric, malic, citric), alcooli (carveol, DH-carveol).

Acțiune farmacodinamică și utilizarea terapeutică: proprietăți diaforetice, carminative, hipoglicemiante, afrodisiace, emenagoge, ocitocice, galactogoge, febrifuge, antipruriginoase, proprietăți diuretice.

Pe baza unor observații cu privire la fotodermatitele observate la cei care manipulează cantități mici din acest produs s-a ajuns la concluzia că acestea sunt datorate conținutului în bergapten.

Datorită acestei furanocumarine din țelină se pot obține preparate în tratamentul leucodermatitei (vitiligo). (56)

Acțiunea diuretică și în special saluretică permite utilizarea țelinei în afecțiuni renale și urinare fără riscuri chiar și în nefrite.

II.2.8. Levisticum officinale (leușteanul)

Descriere: specie perenă de cultură, glabră, lucitoare, robustă pînă la 1,5-2 m înălțime, ramificată în partea superioară.

Partea subterană: este un rizom gros, uneori ramificat prelungindu-se cu o rădăcină pivotantă cu ramificații.

Tulpina aeriană este cilindrică, goală la interior.

Frunzele sunt foarte mari, 1-3 penat sectate, cele inferioare lung pețiolate, cele superioare aproape sesile.

Florile apar în anul doi în umbele compuse, compacte cu 10-20 radii cu involucrul și involucelul reflecte.

Florile sunt mici cu petale gălbui.

Fructe: sunt diachene alb gălbui pînă la brune.

Răspîndire: se cultivă în zonele legumicole în special în județele Timiș și Ilfov.

Produsul vegetal medicinal: Levistici radix reprezintă rizomii recoltați din anii doi și trei, suprafața externă este brun-gălbuie pînă la brună cu striuri circulare și zbîrcituri longitudinale.

Mirosul este aromatic, gustul dulceag sau amărui caracteristic.

Compoziție chimică: ulei volatil 0,6-1 % în rizomi și rădăcini format din alchilftalide: n-butil și n-butiliden ftalide, acid sedanoic, ligustilidă, stericee și ceruri (ß-sitosterină ß-glicozid), zaharuri, amidon, derivați cumarinici: psoralen, umbeliferonă și bergapten, acizii: palmitic, malic, miristic, angelic, cafeic, clorogenic, umbeliferonă. (3)

Frunzele conțin și mici cantități de rutozid (0,25 %).

Cercetările din țara noastră au pus în evidență prezența derivaților benzo-alfa piranici.

Acțiune farmacodinamică și utilizarea terapeutică: toate părțile plantei în special rizomii și rădăcinile au acțiunile diuretică și hipotensivă. Se folosesc în diferite amestecuri de ceaiuri diuretice și sub formă de tincturi și extracte.

La noi este utilizat în scopuri condimentare, alimentare. (56)

II.2.9. Eryngium planum (scaiul vînăt)

Descriere: plantă ierbacee perenă cu tulpină și inflorescențe de culoare albăstruie-vineție de unde și numele, prevăzute cu țepi. Tulpina este de 30-60 cm înălțime este ramificată numai la partea superioară cu frunze rigide, cele bazale ovate cu marginea dințată, cu baza cordată, iar cele superioare mici, sesile, dințată, cu baza cordată, iar cele superioare mici, sesile, palmat sectate cu lobii dințați.

Florile sunt dispuse în capitule albăstrui și cu involurul depășiind în dimensiune inflorescența.

Fructele: sunt diachene spinoase pe partea dorsală.

Răspîndire: vegetează în pășuni și fînațe pe locuri necultivate, în lumină directă, locuri neccultivate (răzoare, margini de drumuri, căi ferate).

Produsul vegetal medicinal: Eryngii plani herba- partea aeriană recoltată în timpul înfloririi cu frunze rigide cele bazale întregi lung pețiolate, alungit eliptice, mărunt dințate pe margini, cele tulpinate cu pețiol scurt sau fără pețiol, înconjurînd tulpina, 3-5 palmat divizate terminate în spini. Florile sunt dispuse în capitule ovoide .

Întreaga plantă are culoare albastră cenușie cu aspect brumat. Nu are miros caracteristic, gustul ușor sărat amărui.

Compoziție chimică: saponozide 1-2,5 % între care principala este sanicula sapnozida B care prin hidroliză formează glucoză, saniculagenina A, eringium sapogenina D, F, G, H, zaharoză, chestoză, fernlol, un ester al izoferlolului.

Acțiune farmacodinamică și utilizare terapeutică: ca remediu popular românesc este utilizat în tusea convulsivă.

Datorită saponozidelor are și acțiune diuretică.

Intră în compoziția ceaiului pectoral. (56)

II.2.10. Sanicula europaea (sănișoară)

Descriere: plantă ierbacee perenă, erectă de 30-40 cm cu o rozetă de frunze bazale cu un rizom vertical sau oblic, scurt. Tulpina aeriană este glabră, neramificată, frunzele bazale sunt penat partite cu 3-5 lobi, iar cele superioare mai rare sesile și de dimensiuni mai mici.

Inflorescența de tip umbelă simplă este globuloasă cu petale albe roșietice, mici avînd la bază un involucru format din 3-5 bractei.

Fructe: sunt diachene de 4-5 mm cu mericarpiile avînd ghimpi moi încovoiați la cap. (50)

Raspîndire: este o specie caracteristică pentru stratul ierbaceu al făgetelor sau pădurilor de amestec, unde poate deveni codominantă datorită cerințelor sale pentru lumină difuză umiditate crescută și conținut ridicat de humulus brut.

Răspîndită în întregime în arcul carpatic, în păduri, la altitudini de 600-1000 m.

Produsul vegetal medicinal: Saniculae Herba este formată din partea aeriană a plantei având la bază frunze cu pețiolul lung și limbul palmat, în 3-5 lobi, tulpina lipsită de frunze uneori, iar când le are sunt foarte scurt pețiolate.

Florile sunt dispuse în umbelulă terminală scurt pedunculate.

Compoziție chimică: toate organele plantei conțin saponozide numite sanicula-saponozide A, B considerate principale și C, D secundare.

Acestea prin hidroliză dau glucoză, arabinoză, saniculo-genină A și B. Rizomii conțin cantitatea cea mai mare de saponozide 6,6-11 % în timp ce părțile aeriene 1-4 %.

Planta mai conține rezine, tanoizi, acid cafeic, clorogenic și alți acizi organici ca acidul rozmarinic, siringină, lipide, urme de ulei volatil. (20)

Cercetătorii din țara noastră au obținut 02 % alantoină din rizomii și rădăcinile plantei. Semințele au 21,3 % ulei, acid petroselinic, acid oleic, acid linoleic.

Acțiune farmacodinamică și utilizări terapeutice: cicatrizant, astringent, sub formă de infuzie ca antiinflamator în afecțiuni bucale și ale aparatului respirator.

Extern sub formă de comprese în plăgi. (56)

II.2.11. Ammi majus

Descriere: specie anuală ierboasă introdusă în cultură bianuală, dar cultivată ca anuală, erectă, înaltă pînă la 1m, asemănătoare cu morcovul, rădăcina este pivotantă.

Tulpina este cilindrică de 30-90 cm, striată cu frunzele inferioare de trei ori penat sectate, cu lobi ovali lanceolați, iar cele superioare sunt mai mici, înguste cu marginea dințată.

Flori mici albe sunt grupate în umbele compuse compacte.

Florile sunt pe tipul cinci, cu petale și sepale neunite cu involucru dezvoltat.

Fructele sunt diachene formate din doi mericarpi oval alungite glabre, netede.

Răspîndire: specie originară din Egipt, răspîndită în toată regiunea mediteraneeană. Speciile sunt zonate în cămpia Bărăganului, Cîmpia Burnazului, partea de sud a Cîmpiei Olteniei și Cîmpia de vest (județul Timiș). (57)

Produsul vegetal medicinal: Ammi majoris fructus: fructele diachene sunt recoltate la maturitate, sunt formate din doi mericarpi, lungime 0-8-1,2 mm lățime, și groasă de 0,6-1 mm.

Fața dorsală conexă are 5 coaste puțin evidente de culoare mai deschisă. Culoarea este brună-cenușie.

Mirosul este slab aromatic, gustul neplăcut este amar.

Compoziție chimică: fructele conțin furanocumarine: amoidina sau xantotoxina, amidina sau imperatorina, majudina sau bergaptenul, marmezina, tanoizi, oleo- rezine, protide, lipide, oxalat de calciu, mucilagii, urme de ulei volatil.

Acțiune farmacodinamică și utilizarea terapeutică: furanocumarinele în special xantotoxina și majudina au proprietăți fotosensibilizatoare ale pielii. Mecanismul acestei acțiuni încă nu este pe deplin elucidat. Sunt utilizate în Egipt încă din secolul al XVIII-lea în tratamentul leucodermiei (vitiligo).

Fructele se folosesc pentru extragerea furanocumarinelor care condiționate în soluții și aplicate local produc o repigmentare a pielii.

Administrarea furanocumarinelor din această specie poate provoca numeroase tulburări ca: greață, vomă, ulcer gastric, albuminurie, hemoragii rectale fapt pentru care utilizarea produselor farmaceutice din această specie este redusă. (56)

II.2.12 Ammi visnaga

Descriere: specie anuală ierboasă, erectă, înalte pănă la 1 m, rădăcină este pivotantă, tulpinile ramificate sunt slab caniculate, frunzele au teacă umflată, brună, limb bi și tri-penat sectat cu segmente liniare.

Flori mici albe sunt grupate în umbele laxe compuse cu bracteele involucrului divizate liniar.Fructele sunt foarte mici, ovoide, diachene.

Răspîndire: plantă originară din zona mediteraneeană este introdusă în cultură în scopuri medicinale în multe țări din Europa Centrală sau de Vest.

Produsul vegetal medicinal: Ammi visnagae fructus este format din două mericarpii de obicei reparate, fața dorsală convexă are 5 coaste puțin evidente de culoare mai deschisă. Culoarea este brun cenușie. Se aseamănă cu fructele de Ammi majus de care nu pot fi diferențiate decăt prin examen microscopic sau fizico- chimic în special prin C.S.S. (52)

Compoziție chimică: fructele conțin furanocromone dintre care cea mai importantă este kelina (dimetoxi-5-8 dimetil-2furan-cromona), visnagina sau visnagidina (2metil-5metoxi-6,7-furanocromona), kelinolul, amiolul, kelolul, keloglicozidul visaminolul, samidina, dihidrosamidina etc; glucide, protide, lipide formate din gliceride ale acizilor oleic, linoleic, palmitic, petroselinic, fitosteroli (glicozide ale stigmasterolului și alfa-spinasterolului), substanțe minerale, urme de ulei volatil.Cercetările fitochimice efectuate în țara noastră au demonstrat că nu există diferențe cantitative în ceea ce privește natura furanocumarinelor din fructe față de țara de origine.În fructele de proveniență românească s-au identificat: kelina, visnagina și keloglicozidul. (19)

Acțiune farmacodinamică și utilizări terapeutice: furanocumarinele au acțiune spasmolitică asupra fibrelor musculaturii netede (intestinale, uterine,

uretrale, bronhiale, etc.). Această acțiune este evidentă pe musculatura netedă vasculară și pe vasele coronariene. Vasodilatația redusă la nivelul vaselor coronare este superioară și de mai lungă durată decât cea produsă de aminofilină. Kelina dă rezultate bune în angina pectorală prezentând avantajul față de alte medicamente specifice că nu influențează tensiunea arterială. Ca antispastic bronhial se folosește în astmul broșic.

Kelina se folosește în tratamentul litiazei urinare și biliare; în obstretică prin dilatarea uterului favorizând expulzarea fătului.

Prin blocarea secreției hipofizare de ACTH inhibă reacția neuroendocrină la agresiune. Dintre furanocromone visnagina este mai activă, mai bine tolerată și mai puțin toxică decât kelina. (56, 19)

II.2.13. Peucedanum oroselinum (pătrînjel de cămp)

Descriere: specie perenă cu rizom pivotant și tulpina aeriană este de 30-100 cm, erectă, cilindrică, striată cu frunze dispuse în rozetă, de 2-3 ori penat sectate, cele tulpinare superioare sesile.

Umbele compuse sunt mari cu 11-25 radii inegale cu involucru și involucel cu fructe orbicular, elipsoidale, emarginate, galben brune, lat aripate. (50)

Răspîndire: în fânețe, tufărișuri, din zona de deal și de munte.

Produsul vegetal medicinal: Peucedanum oroselinum folium- frunze pe față lucitoare, cele inferioare lung pețiolate, ternat 2-3 penat sectate, frunzele superioare sunt sesile.

Compoziție chimică: frunzele conțin flavone, ulei volatil, cumarine, furanocumarine.

Acțiune farmacodinamică și utilizări terapeutice: folosită în medicina populară veterinară în afecțiuni urinare (hematurie), la bovine.

Extractele prezintă acțiune antiinflamatoare și se folosesc în tratamentul hemoroizilor, pentru vătămături, reumatism (fiartă în lapte), enurezis nocturn la copii. (56, 19)

III. Parte experimentală

III.1. Daucus carota: descriere botanică, răspîndire

Specie sălbatică ușor de reconoscut după unica floare roșu închis aflată în mijlocul umbelelor albe.

Larg răspîndită în Europa, Germania, pe pajiști, pășuni, specie care poate fi cultivată cu rădăcina mult îngroșată, cu multe varietăți.

În toate componentele se găsește ulei volatil eteric mai ales în compoziția rădăcinii-0,01 % avînd compoziție încă necunoscută, în fruct 0,5-1,6 % ( din care 1/3 sesquiterpene; 1/6 terpene și 1/2 alcooli de terpene și esteri); speciile cu rădăcina lungă cilindrică au în compoziția uleiului eteric din fruct, asaron (87).

În rădăcină mai găsim mai mult de 11 % substanțe pectinice și cantități de vitamine demne de a fi enumerate și anume-provitamine: pînă la 17 mg % alfa și beta carotină (specia cultivată conține mai multă carotină decît cea sălbatică), vitamine B1, B2.

În frunze- alcaloidele pirolidină și daucin și aici mai găsim carotine (licopersen).

În fruct pe lăngă uleiurile eterice, mai sunt urme de baze care se desprind din alcaloidele frunzelor.

Uleiului eteric din rădăcină i se atribuie efectul diuretic și antihelmentic-poate accentuat prin diuretic și antihelmintic- poate accentuat prin conținutul ridicat de minerale și mai ales a celui de calciu /potasiu. (23)

Uleiul eteric acționează asupra viermilor în primul moment îi excită, iar efectul antihelmintic pare a fi parțial eficient împotriva oxiurilor; 4-6 morcovi cruzi nefiind suficienți pentru copii, dar pe de altă parte 0,5 kg de morcovi cruzi sunt “aproape siguri” împotriva Ascarisului lumbricoides.

Conținutul ridicat de pectine are ca efect avantajos la fel ca și în cazul dietei pe bază de mere, constiparea în cazul unei diete pe bază de morcovi (supă de morcovi), la tratarea diareei mai ales la sugari, la acest efect aducîndu-și contribuția și uleiul eteric. (23)

O importanță considerabilă o are morcovul ca sursă ieftină și utilizabilă de carotine ca provitamină A, vitamineB1, B2, totuși nu trebuie trecut cu vederea că carotina morcovului este prost exploatată în intestin.

Alcaloidele din frunze nu par a avea vreo importanță din cauza conținutului lor scăzut.

Încă nu este cunoscută substanța care provoacă avortul sau efectul excitant asupra uterului, dar în primul rînd se bănuiește că se datorează uleiului eteric. (23)

Daucus carota-în afara calităților alimentare este utilizat și ca medicament datorită conținutului în pectine, glucide ß-caroten și substanțe hipoglicemiante.

Ca remediu împotriva oxiurazei este foarte apreciat de medicii pediatri, în acest scop se administrează 2 zile exclusiv morcov ras nefiert.

În formele de oxiurază inactivă se indică să se dea copiilor zilnic cîte un pahar de suc de morcov proaspăt presat. (26)

Se mai folosește în tratamentul unor diareii, colite, dispepsii acute și cronice, în alimentația diabeticilor ca hipotensiv.

Frunzele de morcov conțin pigmenți porfirinici care au acțiune de stimulare a secreției hormonului gonadotrop hipofizar.

Un extract apos de morcovi administrat preventiv în doze de 10, 25 și 50 mg/kg la șoarece a adus la normal peroxidarea lipidică crescută și nivelul scăzut de glutation indus prin intoxicare hepatică cu CCl4. În funcție de doză extractul reduce activitatea catalazei, glutation-peroxidazei și glutation –S transferazei cu creșterea simultană a activității glutation reductazei alterate de CCl4.

Morcovul este deci posibil hepatoprotector față de alterările oxidative.

Uleiul din semințe are proprietăți antimicrobiene. (26)

III.2.Recoltarea și uscarea

Inflorescențele de Daucus carota, morcov sălbatic le-am recoltat din fînațele de la capătul străzii Cămpului, la periferia Municiupului Cluj-Napoca în perioada când cel puțin 1/2 din inflorescența principală, umbelă compusă cu pedunculul principal secționat la 2-5 cm sub inflorescență.

Acestea le-am uscat la temperatura camerei timp de 14 zile. Pierderea prin uscare a fost calculată la 72 %.

După uscare și ambalare în pungi de hîrtie cerată înainte de extragerea uleiului volatil s-a determinat conținutul de apă. Aceasta a fost de 7,8 % rezultat corespunzător normelor pentru flori care admit o umiditate de pînă 12 %.

III.3. Cercetări asupra compoziției chimice

Daucus sativus

Compoziție chimică:

De la varietatea de cultură se utilizează :

rădăcina: – carotenoide ( , ß,  –caroten), fitofelandren, licopen

vitamine – B1 (0,1 mg %)

– B2(0,05 mg %)

– acid pantotenic(0,15 mg %)

– acid ascorbic(0,5 mg %)

– flavonoide (0,30 mg %) și antociani

– zaharuri (3-15 %)

– ulei gras (0,1-0,7 %)

– ulei volatil (0,014 %)

– umbeliferonă

– 3-metil-6metoxi-8-oxi-3,4 dihidroxicumarina

– fructele: – ulei volatil (1,6 %) în care componenții principali sunt  -pinen limonen, acetat de geranil, geraniol, citronelol, citrol, cariofilen, caroten, dancol, p-cineol, citrol, asaronă, bisabolen

– flavone

-ulei gras (11-13 %) între care acid petroselinic, acid petroselidinic, acid palmitic, acid oleic, acid linoleic sub formă de gliceride

– din herba (frunze) s-au izolat daucine și pirolidine

Utilizări în medicină: în hipo și avitaminoze, activează procesele de oxido-reducere celulare, metabolismul hidraților de carbon, purgativ ușor.

Fructele se utilizează pentru obținerea preparatului: “Daucarin” cu acțiune antispastică, asemănător papaverinei și kelinei, dilatator al vaselor coronariene, scleroză, insuficiență coronariană cu manifestări stenocardice. (53)

III.3.1. Uleiul obținut din morcov

Origine: morcovul, Daucus carota L., se întîlnește în numeroase subspecii și varietăți de culturi și prezință unele diferențe în conținutul uleiului obținut din fructe și rădăcini precum și în componența uleiurilor volatile.

În Franța unde se obțin cantități mari de uleiuri volatile din fructele morcovului, această plantă este cultivată la scară industrială în regiunea Maine-et-Loire și cu precădere în regiunea Provenneța. (25)

Uleiul obținut din fruct

Obținere: din fructele de proveniență germană s-a obținut prin distilare cu vapori de apă 0,8 %. Din fructele speciei cu rădăcina cilindrică s-a obținut 1,6% ulei volatil, iar din specia cu rădăcina conică 0,6 % ulei volatil.

Caracteristici: uleiurile provenite din semințe de morcov german, care au fost analizate de Schimmel & Co au fost de la incolor la galben cu miros plăcut au următoarele constante:

– d15=0,870 pînă la 0,9440

- d=-8,25 pînă la –37 °C

– Nd=1,482-1,491

– indice acid=1-5

– indice ester=17-52

Uleiul obținut prin distilare cu vapori de apă din fructele coapte și zdrobite de Daucus carota L. prezintă conform noilor standarde ale Asociației pentru uleiuri volatile S.U.A. următoarele constante: (25)

– D25/25=0,900-0,943

- d=-4 pînă la –30 °C

– Nd20=01,4800-1,4910

– indice acid=1,5-5

Uleiurile obținute în Franța de către E. Guenther din fructele morcovului de dimensiuni mai mici s-au comportat după cum urmează:

– D15=0,928-0,906

–  d=-12,15 și –22,18

– Nd=1,4882-1,4799

– indice acid=1,4

Uleiul obținut din semințele morcovului furajer prezintă următoarele constante după Guenther (25):

– D15=0,917

–  D=-18,25

– Nd=1,4821

– indice acid=2,8

Uleiurile obținute în Japonia din fructele și tulpinile speciei cu rădăcină scurtă conică s-au comportat după cum urmează:

Uleiurile obținute din fructele morcovului sălbatic au avut următoarele constante:

– D 15=0,939-0,941

–  d=-4,24 și –6,42

– Nd 20=1,4900-4,909

– Indice acid=5,2 și 2,4

Uleiurile obținute în Japonia pe de o parte din fructele cu rădăcină cilindrică și pe de cealaltă din cele cu rădăcină conică s-au comparat după cum urmează:

fructe cu rădăcină cilindrică fructe cu rădăcină conică

– D15 0,8944 0,9364

- D -20,31 -1,27

– N D 20 1,4917 1,4859

Uleiurile obținute din fructele dspeciei sălbatice de Daucus carota provenite din nordul Caucazului prezintă următoarele constante:

– D4=0,8943

–  D=-22,51

– N D 25=1,4650

Compoziție:

În uleiul obținut din fructul morcovului cu rădăcină cilindrică au fost determinate următoarele cmponente: 1- -pinen, l-limonen, daucol, carotol, asaron, bisabolen, acid formic, acid acetic sub forma unui ester, acid butiric liber (probabil acid isobutiric) și acid palmitic liber. (25)

În uleiul obținut din fructele și tulpinile de morcov cu rădăcină conică a fost determinat carotol.

Uleiul obținut din semințe de morcov indiene conține:alcooli sub formă de carotol 11,5 %, aldehidă 1 %, sesquiterpenă 79,5 %, acizi grași liberi sub formă de acid palmitic 0,36 %.

În uleiul obținut din fructul de morcov de proveniență olandeză au fost determinate cu ajutorul unei analize cromatografice următoarele componente:  -pinen, probabil și -pinen, dipenten, p-cymol, acetat de geranil, carvon, cariofilen, bergamotten, bisabolen, carotol (componentă principală), daucol, ,  aldehidă sesquiterpenă nesaturată, C15H24O (semicarbazon, punct topire =208°C), un amestec diterpen (punct de fierbere =165°C).

Uleiul volatil obținut din fructele carotei sălbatice Daucus carota sub formă de acetat de geranil în procent de 24 %, 30 %, 50 % în funcție de regiunea din care a fost recoltată. Pe lîngă această componentă s-au mai găsit: l-sabinen, pinen o componentă terpenică C10H16, cantități mici de hidrocarbură parafinică C10H62 (punct de topire= 67 pînă la 68°C), două sesquiterpene asemănătoare (o sesquiterpenă biciclică cu punct de fierbere=123, d=0,8881,  d=-26,06, n d 20 =1,4936, a produs la tratarea cu selen un amestec azulen albastru violet). (25)

Întrebuințare: în prezent uleiul de morcov este folsit ca substanță aromatizantă nu numai în industria alimentară ci și în industria parfumurilor. Se folosește ca și aditiv și liant pentru cele mai variate parfumuri noi dîndu-le o notă imposibil de imitat. (25)

Uleiul obținut din rădăcină

Obținere: prin procedeul distilării cu vapori de apă s-au obținut 0,0114 % ulei volatil.

Caracterisici: uleiul incolor a avut greutatea specifică d11,2=0,8863.

Substanța ce dă gustul tipic de mocov a fost izolată de H. Gerhard din rădăcina morcovului sub forma unui ulei galben ușor mobil și care a dat o recoltă de 0,008 %. Lichidul a avut miros caracteristic pur, gustul fiind asemănător cu cel al rădăcinii. El reprezintă substanța activă antihelmintică a morcovului și este activă chiar și diluată 1:10000 adică într-o concentrație ce corespunde sucului de morcov.

Uleiul obținut din planta întreagă

Obținere: prin distarea cu vapori de apă a întregii plante.

Caracteristici: uleiul obținut din plante provenite din Franța au următoarele constante:

– D 15=0,9016

–  d=-6,56

– n d=1,4931

Compoziție: în uleiul volatil obținut din planta întregă cultivată în Valcluse s-au determinat următoarele componente:

– 1-pinen

– aldehide alifatice (cantități mici)

– carotol

– acid acetic și formic. (25)

III.3.1 Uleiul volatil din inflorescențe

Analiză cantitativă ( dozarea U.V.)

Uleiul volatil a fost obtinut prin antrenare cu vapori de apă în aparatul Neo-Clevenger, după tehnica prevăzută de FR X: produsul vegetal pulverizat (25g) și volumul de apă prevăzut în tabel (750g) se introduc într-un balon care se adaptează la un dispozitiv de distilare. Tubul gradat în diviziunii de 0,01 ml și partea inferioară a separatorului se umplu cu apă printr-un tub care se închide apoi cu un dop. Se lasă să circule apa în refrigerent și se încălzește balonul astfel încăt apa să fiarbă și să distileze cu o viteză moderată.

După terminarea distilării se oprește circuitul apei din refrigerent și se lasă să circule vaporii cîteva minute pentru a spăla refrigerentul de urmele de ulei aderent. Cînd refrigerentul s-a încălzit pe toată lungimea sa, se lasă circule din nou apa și se oprește sursa de căldură.

După 30 minute se coboară încet stratul de ulei în tubul gradat prin deschiderea robinetului. Se citește volumul de ulei în mililitri și se raportează la 100 grame produs vegetal.

Analiza calitativă a uleiului volatil am efectuat-o atât prin C.S.S. cât și prin gaz-cromatografie cuplată cu spectrometria de masă.

Analiza cromatografică pe strat subțire am efectuat-o în următoarele condiții experimentale:

– faza staționară: silicagel GF124(Merck), plăci gata trase de 15*10 cm cu grosimea stratului de 0,25 mm activate la 110 °C

– faza mobilă: toluen:acetat de etil (8:2)

– distanța de migrare: 12 cm

– cantitatea aplicată: 20 l probă și 10 l din substanța etalon

– reactivi de identificare:1) aldehidă anisică în acid sulfuric: prepararea soluției –se folosește o soluție de 0,5 ml anisaldehidă în 50 ml acid acetic glacial și 1 ml acid sulfuric 97 %. După pulverizare cu această soluție placa cromatografică se încălzește la etuvă la 110°C pînă la vizualizarea spoturilor (30),

2) vanilină în acid sulfuric: se dizolvă 1 g vanilină în 100 ml H2SO4 97 %. (30)

– substanța etalon: pinen, borneol, 1-8 cineol, limonen, terpineol, citral, cariofilen-soluții 0,1 % în benzen.

Proba: ulei volatil de Daucus carota, soluție 1 % în benzen.

Rezultate: după relevarea cromatogramei cu aldehida anisică se evidențiază 10 pete dintre care cinci corespund ca valoare, Rf și culoare cu petele date de substanțele de referință:

– pinen (violet) la Rf=0,95

– 1-8 cineol (albastru) la Rf=0,75

– limonen 8 violet) la Rf=0,70

– cariofilen (roz) la Rf=0,67

– citral (albastru) la Rf=0,56.

Alte pete mai apar la Rf: 0,88; 0,82; 0,60; 0,50; 0,47 fără a fi însă identificate.

Analiza calitativă a uleiului volatil prin cromatografie în faza gazoasă

Prin analiza gaz-cromatografică a uleiurilor volatile se urmăreșre separarea a cît mai multor componente în vederea identificării acestora.

Aparatura: analizele au fost efectuate cu un gaz cromatografic Hewlett Packard 5890 II cu detector de masă MS5972.

Coloana cromatografică utilizată a fost o coloană capilară HP-5-Msfabricată din cuarț și cu o fază staționară nepolară 95 % metil și 5 % fenil-polisiloxan.

– Lungimea 30 m

– Diametrul interior: 0,25 mm

– Grosimea fazei staționare: 0,2 qm

Stabilirea condițiilor de analiză gaz cromatografică presupune alegerea oprimă a următorilor 3 parametrii:

– programul de temperatură: – temperatura inițială: 60 °C

– gradient de temperatură 3 °C/minut

– temperatura finală: 240 °C

– presiunea

– debitul gazului vector

File : C:\HPCHEM\1\DATA\DAUCUSI.D

Operator : AP

Acquired : 26 Jul 100 12:44 pm using AcqMethod UL_VOL

Instrument : 5972 – In

Sample Name : Daucus 07/00 Cj

Misc Info : Cici

Vial Number : 1

Area Precent Report – Stored by Signal

_____________________

_______________________________________________________________________

information from Data File:

File : C: \HPCHEM\1\DATA\DAUCUSI.D

Operator : AP

Acquired : 26 Jul 100 1:44 am using AcqMethod UL_VOL

Sample Name : Daucus 07/00 Cj

Misc Info : Cici

Vial Number : 1

CurrentMeth: C:\HPCHEM\METHODS\DEFAULT.M

______________________________________________________________________________________________________

Retention Time Area Area % Ratino%

6.106 140072355 34.243 100.000

7.254 82084192 20.067 58.601

7.716 39842537 9.740 28.444

9.026 21190968 5.180 15.129

9.261 7381262 1.804 5.270

10.079 2252091 0.551 1.608

12.913 3020548 0.738 2.156

15.287 10606065 2.693 7.572

15.960 3889468 0.951 2.777

21.969 1468136 0.359 1.047

22.587 1630865 0.399 1.164

24.234 19582247 1.787 13.980

25.745 19327205 4.725 13.798

27.221 9505376 2.324 6.786

27.555 1925651 0.471 1.375

28.376 11834384 2.893 8.449

28.936 2084936 0.510 1.488

29.372 1294914 0.317 0.924

33.232 3212965 0.785 2.294

37.082 3319271 0.811 2.370

37.244 3695297 0.903 2.638

37.573 5393428 1.319 3.850

47.361 2654762 0.649 1.895

50.771 3780901 0.924 2.699

52.315 1755940 0.429 1.254

56.011 6252624 1.529 4.464

_________________________________________________________________________

information from Data File:

File : C: \HPCHEM\1\DATA\DAUCUSI.D

Operator : AP

Acquired : 26 Jul 100 11:19 am using AcqMethod UL_VOL

Sample Name : Ulei volatil Daucus

Misc Info : Cici

Vial Number : 1

Search Libraries: C:\DATABASE\wiley275 Minimum Quality: 0

Unknown Spectrum: Apex

Integration Params: AutoIntegrate

Pk# RT Area% Library/ID Ref # CAS# Qual

1 7.68 43.73 C:\DATABASE\W1LEY275.L

•alpha.–PINENE. 25392 000080-56-8 95

•ALPHA.–PINENE,(-)-$$ Bicyclo[3. 25197 000080-56-8 94

•alpha.–pipene $$.alpha.-pinene 25314 000080-56-8 94

2 7.75 2.09 C:\DATABASE\W1LEY275.L

•alpha.–PINENE 25392 000080-56-8 95

•ALPHA.–PINENE,(-)= $$ Bicyclo[3. 25197 000080-56-8 94

•alpha.–pipene $$ .alpha.-pinene 25312 000080-56-8 94

3 8.68 4.96 C:\DATABASE\wILEy275.L

sabinene 25337 003387-41-5 97

SABINENE 25370 003387-41-5 95

Sabinene $$ Bicyclo[3.1.0]hexane, 25185 003387-41-5 94

4 8.83 0.66 C:\DATABASE\WILEy275.L

sabinene 25337 003387-41-5 97

SABINENE 25370 003387-41-5 95

Sabinene $$ Bicycio[3.1.0]hexane, 25185 003387-41-5 94

5 8.92 0.33 C:\DATABASE\WILEy275.L

sabinene 25337 003387-41-5 97

SABINENE 25370 003387-41-5 95

Sabinene $$ Bicycio [3.1.0]hexane,25185 003387-41-5 94 6 11.07 2.59 C:\DATABASE\W1LEY275.L

1,3,6-Octatriene,3,7—dirnethyl-, 25337 003387-41-5 97 TRANS-. BETA.-OCIMENE 25370 003387-41-5 95

1,3,7-OCTATRIENE,3,7-DIMETHYL 25185 003387-41-5 94

7 11.40 4.71 C:\DATABASE\W1LEy275.L

•gamma.-Terpiniene$$1,4-Cyclohexa 25028 000099-85-4 96

•GAMMA.–TERPINENE 25353 000099-85-4 96

•GAMMA.-TERPINENE 25380 000099-85-4 96

8 12.16 1.44 C:\DATABASE\W1LEY275.L

terpinolene 25331 000586-62-9 97

•ALPHA.-TERP1NOLENE 25418 000000-00-0 97

•alpha.-terpinolene$$Cyclohexene 25091 000586-62-9 97

C:\HPCHEM\1\DATA\DAUCUSI.D Wed Jul 26 13:21 2000 Page 1

Pk# RT Area% Library/ID Ref # CAS# Qual

9 13.80 5.53 C:\DATABASE\W1LEY275.L

NEO-ALLO-OCIMENE 25392 007216-56-0 96

ALLO-OCIMENE $$2,3-DIMETHYL-2,4,6 25352 000673-84-7 95

.BETA.-OCIMENE-X $$1,3,6-Octarine 24909 013877-91-3 94

10 16.56 7.76 C:\DATABASE\W1LEY275.L

TERPINEOL-4 40615 000562-74-3 97

Terpinene-4-ol 40503 000562-74-3 97

3-Cyclohexen-1-ol,4-methyl-1-(1-m 40153 000562-74-3 96

11 25.84 7.29 C:\DATABASE\W1LEY275.L

GERANYL ACETATE 80903 000105-87-3 91

Neryl acetate $$2,6-Octadien-1-ol 80684 000141-12-8 91

Geranyl acetate $$ 2,6-Octadien-1-80696 000105-87-3 91

12 27.17 7.29 C:\DATABASE\W1LEY275.L

TRANS (.BETA.)-CARYOPHYLLENE 89769 000000-00-0 99

Trans-Caryophylllene $Bicyclo[7.2 89251 000087-44-5 99

.beta.- CARYOPHYLLENE 89707 000087-44-5 99

13 28.49 3.32 C:\DATABASE\W1LEY275.L

TRANS-.BETA.-FARNESENE 89677 028973-97-9 96

.beta.-Farnesene $$1,6,10-Dodecat 89126 018794-84-8 95

.beta.-Farnesene $$1,6,10-Dodecat 89127 018794-84-8 91

14 29.78 4.52 C:\DATABASE\W1LEY275.L

GERMACENE-D 89684 023986-74-5 99

GERMACENE-D 89649 023986-74-5 98

Germacrene d 89580 023986-74-5 98

C: \HPCHEM\1\DATA\DAUCUSI. D Wed Jul 26 13:21:16 2000 Page 2

ANALIZA CROMATOGRAFICĂ PE STRAT SUBȚIRE A

ULEIULUI VOLATIL

PROBA EUCALITOL TIMOL

III.3.2. Flavonele

Solubilitatea flavonoidelor:

Agliconii flavonoidici sunt polifenoli și ca aceștia posedă proprietățile chimice ale fenolilor. Sunt slabi acizi și deci se dizolvă în alcoolii. Totuși dacă sunt păstrați în alcooli și în prezența oxigenului multe se degradează.

Flavonoidele posedînd un număr de grupe hidroxil nesubstituite, sau glucide, sunt compuși polari și în general moderat solubile în solvenți polari sau etanol, metanol, butanol, acetonă, dimetilsulfoxid, dimetilformamidă, apă, etc.

Prezența glucidelor legate de flavonoide tinde să le confere acestora mai multă solubilitate în apă și de aceea adăugarea de apă la solvenți mai sus menționați sunt solvenți mai buni pentru glicozide.

Dimpotrivă agliconii mai puțin polari ca izoflavonele, flavononele și flavonele înalt metoxilate și flavonolii sunt mai solubili în solvenți ca eterul sau clorofomul. (37)

2. Extracția flavonoidelor din plante

Plantele proaspete reprezintă un material inițial ideal pentru analiza flavonoidelor, deși probele uscate care au fost păstrate cu grijă, în condiții mai bune, mai mulți ani pot fi satisfăcătoare.

La plantele vechi s-a observat tendința de transformare a glicozidelor în agliconii sub acțiunea fungilor, iar pentru agliconii sensibili de a fi oxidați.

Din materialul proaspăt se recomandă ca, după ce a fost selecționată o probă martor, să fie supus uscării rapide pentru a evita acțiunea enzimatică într-o etuvă la circa 100 °C. Acest material uscat, de asemenea poate fi stocat în pungi sigilate din material plastic pentru utilizări viitoare, ori măcinat la o pulbere fină în vederea extracției cu solvenți.

Se recomandă ca măsură de precauție să se facă o extracție și din planta proaspătă, în vederea analizei cromatografice pentru a verifica dacă procesul de uscare nu a produs modificare asupra compoziției flavonoidelor.

După cîntărirea unei porțiuni din materialul vegetal extracția este de indicat să se facă în două trepte :

– prima dată cu Me-OH-H2O=9:1

a doua oară cu Me-OH –H2O=1:1

în fiecare treaptă se adaugă suficient solvent pentru a forma un lichid fenid și amestecul se păstrează 6-12 ore.

Filtrarea se poate face rapid prin vată de sticlă sau și mai bine prin pîlnie Buchner cu hîrtie whatman 54,541 sau echivalente. Se combină cele două extracte și se evaporă circa 1/3 din volumul inițial sau pînă cînd cea mai mare parte din alcoolul metilic a fost îndepărtat. (37)

Exractul apos poate fi clarificat de substanțe cu polaritate scăzută (terpene, grăsimi, clorofilă, xantofile) prin extracție într-o pălnie de separare cu hexan sau cloroform. Deși este puțin probabil ca acest extract să conțină flavonoide, nu se va arunca pînă ce nu a fost verificat cromatografic pentru conținutul în flavone.

Extractul apos care conțin principala fracțiune flavonoidică (grosul flavonoidelor) se evaporă la sec într-un evaporator rotativ la vid.

Procedeul descris mai sus este indicat pentru majoritatea flavonoidelor dar nu (și pentru antociani) sau flavonoide cu polaritate scăzută (uneori se întălnesc la exteriorul organelor vegetale). (17)

Flavonoidele apolare sau slab polare ce se găsesc localizată uneori la exteriorul organelor vegetale se extrag ușor prin simpla scufundare a materialului vegetal proaspăt în hexan sau eter pentru câteva minute.

Acesta poate conține ceruri și grăsimi care pot fi separate prin cromatografie.

3. Cromatografia pe hărtie și recunoașterea flavonoidelor

Cromatografia pe hărtie (CH) este probabil cea mai utilizată pentru analiza flavonoidelor. De aceea se tratează mai pe larg. Tehnica se utilizează atăt pentru detectarea flavonoidelor care se face prin tehnica bidimensională ascendentă. (38)

Tehnica generală

Este indicată hărtia whatman 3 mm de 46*57 cm sau hărtie cromatografică echivalentă.

Din soluția de analizat se aplică un spot într-un punct situat la 8 cm de la margine și 3 cm de la bază. Diametrul spotului nu trebuie să depășească 3 cm și se usucă cu un uscător de păr.

Cantitatea de extract aplicată poate fi un criteriu care poate determina calitatea flavonoidului separat.

Astfel dacă se va aplica o cantitate mică de extract va fi greu detectat, iar dacă cantitatea este prea mare scade puterea de rezoluție și apar pete.

De aceea se recomandă o cantitate de extract care să corespundă la 50-100 mg de material vegetal uscat.

Vasul cromatografic trebuie să fie din sticlă și de dimensiuni adecvate hărtiei cromatografice utilizate. (37)

Timpul de migrare în această direcție depinde de temperatura camerei și este de 12-30 ore și necesită 50-60 ml solvent.

După aceasta hărtia se scoate din camera cromatografică. Se usucă într-o cameră de uscare. Porțiunea îndoită este tăiată și se îndoaie pentru direcția a doua.

Pentru a doua direcție se utilizează un solvent apos , acidul acetic 15 % folosind a doua cameră cromatografică.

Timpul de migrare în această direcție este 4-6 ore. (38)

Cele mai multe flavonoide sunt invizibile pe hărtia cromatografică, de aceea cromatograma se examinează sub lumină U.V. la 366 mm.

Tratarea cromatogramei, după o uscare foarte bună cu vapori de amoniac ( dintr-o sticlă cu NH4OH 0,88-H2O=1: 1) crește foarte mult sensibilitatea de detectare a flavonoidelor pe cromatogramă și produce modificări ale culorii cu deosebită semnificație primitoare la structura flavonoidelor. Se marchează fiecare spot cu creionul și se notează culoarea în vederea stabilirii naturii flavonoidului separat cromatografic. (38)

Date asupra structurii flavonoidelor furnizate de C.H.

Faptul că spoturile sunt vizibile numai în aceste condiții este o indicație evidentă că ele reprezintă compuși fenolici. Majoritatea spoturilor reprezintă flavonoide deși acelea cu fluorescență albastră, roză-alburie, portocalie și brună nu trebuie condiderată ca aparținănd flavonoidelor pănă la o naliză suplimentară spectrală U.V-VIS. (38)

Glicozidele tipice flavonice și flavonolice vor apărea purpuriu închis în lumină U.V.și virează în galben sau galben-verzui în prezență de NH3, dar este posibil să se întâlnească și o gamă de combinații a culorilor pentru flavonoide. În funcție de culoarea spoturilor este posibil să se stabilească o corelație cu structura flavinoidelor.

O altă sursă importantă de informații este poziția spoturilor pe cromatograma bidimensională pe hărtie. (37)

Astfel privind cromatograma cu spotul aplicat în dreapta jos, agliconii flavonici vor fi deplasați de-a lungul bazei spre stînga iar glicozidele în restul suprafeței cromatogramei. După cromatograma standard prezentată de Mabry și colaboratorii 1970, se poate aprecia tipul de flavonoidă avînd în vedere zona în care a fost deplasată flavonoida.

Solvenții și îmbunătățirea rezoluției cromatografice

Se observă de multe ori că două sau mai multe spoturi se separă mai greu pe cromatogramă. Dacă aceste spoturi au o mobilitate slabă sau medie în solvenții utilizați se poate aplica o “ cromatografie continuă” care poate oferi o separare mai bună a lor.

Prin această tehnică în loc ca hărtia cromatografică să fie scoasă după migrarea normală a solventului ( hîrtia se poate tăia cu colțuri pentru a favoriza o picurare uniformă). (17)

Gradul de migrare al spoturilor în cromatografia continuă se poate aprecia după cantitatea de solvent picurată. Astfel dacă pentru migrare dublă sau triplă se va utiliza 100-150 ml solvent. Se compară cromatograma inițială cu cea rezultată în urma migrării unei cantități mai mari de solvent din cromatografia continuă pentru a aprecia deplasarea și apoi spotul se decupează. (38)

O alternativă pentru îmbunătățirea puterii de separare este utilizarea a diferite sisteme de solvenți.

Dar aceștia vor fi încercați numai după ce s-a efectuat cromaografia în sistemele TBH și BAW care sunt cele mai bune pentru separarea spoturilor.

Cercetătorii flavonoidelor se împart în două categorii în funcție de preferința lor pentru sistemul BAW sau TBA exisînd argumente pro și contra pentru fiecare.(31)

Avantajul BAWfață de TBA este în primul rănd timpul scurt de migrare (16-18 ore la 15°C comparativ cu 24-36 ore pentru TBA), dar prezintă dezavantaje ca mobilitate scăzută (circa 20 % pentru cele mai multe flavonoide) și necesitatea de a separa cele două faze la prepararea acestui solvent în timp ce sistemul TBA este o mixtură complet miscibilă.

Se atrage atenția că ambele sisteme pot suferi transformări în timp din cauza unor esterificări interne și astfel nici unul nu se poate păstra mai mult decăt căteva zile înainte de întrebuințare. (38)

Valorile Rf

Mobilitatea oricărei flavonoide într-un anumit solvent este apreciată prin valoare Rf în acel solvent și teoretic este reproductibilă.

Valoarea Rf reprezintă raportul dintre distanța parcusă de o anumită substanță (de la linia de stare) și distanța parcusă de solvent ( de la start la front) ceea ce înseamnă că valorile Rf sunt întotdeauna subunitare. (31)

Compararea valorii Rf a unei flavonoide necunoscute cu datele publicate pentru flavonoidele de același tip reprezintă o metodă utilă de comparare cănd nu dispunem de substanțe de referință. Există numeroase lucrări care prezintă aceste valori Rf ale substanțelor standard de exemplu :Jiracek și Prochazka 1963, Mabr< 1970 (TBA, MOAC 15 %).

Valorile Rf sunt reproductibile de la un laborator la altul și din această cauză corelarea cu datele din literatură trebuie să fie numai un ghid pentru identificarea flavonoidelor deoarece se poate întâmpla ca doi compuși să ocupe același loc pe cromatogramă. (37)

Reactivi de identificare

Prin stropirea cromatogramei cu diferiți reactivi de identificare obținem informații limitate asupra structurii flavonoidelor. Totuși așa cum arată Marklam 1982 sensibilitatea poate crește cînd este vorba despre detectarea unor mici cantități (spoturi minore) sau când acestea sunt invizibile. În acest scop Markham recomandă 4 reactivi :

AlCl3. Soluția 5 % de AlCl3 relevă toate 5-hidroxi flavonoidele sub forma unor spoturi cu florescență galbenă în lumină U.V.(366nm). Se mai vizualizează adesea și spoturi invizibile înainte de tratare cu reactiv.

Complexul difenil- acid boric- etanolamina : soluția 1 % în Me-OH relevă toate 3”.4”-dihidroxiflavonele și flavonolii sub forma unor spoturi colorate în portocaliu (în V.I.S. sau U.V.).

Echivalenții 4”-hidroxi-apar colorați în galben verzui.

3 Acidul sulfanilic diazotat : se prepară o soluție 0,3 % de acid sulfanilic în HCl 8%. 25 ml din această soluție se amestecă cu 1,5 ml soluție 5 % nitrit sodic chiar înainte de utilizare. Cromatograma se pulverizează la început cu acest reactiv apar cu o soluție 20 % de carbonat de sodiu, înainte de uscare. Cei mai mulși compuși cu grupări OH libere fenolice se vor colora în galben. (38)

Vanilină – HCl . o soluție etanolică de vanilină 5 % în etanol se amestecă cu HCl concentrat în raport 4:1 chiar înainte de utilizare. Catechinele și proantocianidinele dau o colorație roșie sau roșu purpuriu imediat după stropire și încălzire într-un curent de aer cald, iar flavonele fluoroglucinic a inelului A în combinație cu inelul Csaturat. Asemenea compuși sunt adesea indivizibili pe cromatogramă în lumină U.V.

Cromatografia preparativă în vederea izolării flavonoidelor:

În vederea izolării flavonoidelor individuale pentru analize ulterioare este necesară să efectuăm o cromatografie pe hîrtie tehnica bidimensională, prezentată anterior. Este indicat să se încarce cromatograma la maximul capacității și pentru separarea unei cantități suficiente de flavonoide.

Spoturile echivalente de pe fiecare cromatogramă sunt decupate, combinate și mărunțite apoi supuse unei extracții cu un solvent adecvat (MeOH pentru agliconi și Me-OH-H2O pentru glicozide). Purificări mai avansate sunt posibile prin utilizarea cromatografiei cu diferiți solvenți.

Flavonoidele izolate mai pot conține unele polizaharide ca impurități și este indicat să se folosească purificarea pe coloană sephade *LH-20.

O metodă efectivă este cromatografia unidimensională pe hărtie aplicănd pe linia de stare spoturi liniare, în formă de bandă. Această tehnică permite separarea unei cantități de 10-15 ori mai mare decăt prin tehnica bidimensională.

Benzile orizontale cu flavonoidele separate se extrag prin procedeul de mai sus după ce au fost decupate.

Acest procedeu deși este de durata mai lungă duce la obținerea unui concentrat de flavonoide lipsit de fibre de celuloză. (37)

Se pot folosi tehnici cromatografice combinate unui și bidimensionale.

Flavonoidele:

Determinarea cantitativă- conform tehnicii de la Cynarae folium (FR X): soluția extractivă 1 % (1 g plantă, 99 ml metanol ) obținută prin refluxare pe baie de apă în fierbere 30 minute, soluția se filtrează, se aduce la 100 ml într-un balon cotat). (58)

La 5 ml filtrat se adaugă 5 ml acetat de sodiu 100g/l (R) și 3 ml clorură de aluminiu 25 g/l (R), se agită și se completează cu metanol (R) la 25 ml într-un balon cotat (soluția probă). După 15 minute dacă este cazul se complectează din nou cu metanol (R) și se determină absorbanța soluției la 430 nm folosind ca lichid de compensare o soluție obținută în aceleași condiții cu soluția probă, din 5 ml filtrat, 8 ml apă și cu metanol (R) la 25 ml într-un balon cotat. (58)

Determinarea conținutului în flavonoide exprimate în rutozidă am realizat-o cu ajutorul unei curbe etalon stabilită în paralel și în aceleași condiții cu soluția probă, luînd în lucru : 1,0; 2,0; 3,0; 4,0 ml soluție etalon de rutozidă (s.r.) 0,1 g/l în metanol(R); 5 ml acetat de sodiu 100 g/l (R) 3 ml clorură de aluminiu 25 g/l ( R) și metanolul la 25 ml, în fiecare balon cotat; se folosește ca lichid de compensare o soluție obținută în aceleași condiții cu soluția probă, din 8 ml apă și metanol (R) la 25 ml într-un balon cotat .(58)

Rezultat:0,72 % flavonoide.

Analiza calitativă: am efectuat-o prin C.S.S. folosind două tehnici :

tehnica unidimensională- pe strat subțire de silicagel în următoarele condiții experimentale:- faza staționară: silicagel GF254 Merck de 10/15 cm cu grosimea stratului de 0,25 mm

faza mobilă: acetat de etil: acid formic: apă=80:10:10

reactivi de identificare:- reactiv NEU(30)=esterul acidului difenilboric aminoetanol

reactiv PEG

reactiv etalon: rutozidă

proba: soluție extractivă 5 % în metanol

rezultate: din analiza cromatogramei se poate constata prezența a 55 pete galben-portocalii sau galbene care corespund flavonelor la Rf=0,125; 0,218; 0,375; 0,468; 0,906.

Apar 3 pete cu fluorescență albastră corespunzătoare derivațiilor fenilpropanici de tipul acidului cafeic și încă 2 pete cu fluorescență verde la Rf=0,78 și Rf=0,93 pe care le considerăm ca aparținănd cumarinelor.

Pata rutozidei apare la Rf=0,18 cu fluorescență galben portocalie.

– tehnica bidimensională :

faza staționară : celuloză microcristalină Mereck în strat de 0,2 mm , plăci de 10*10 cm.

faza mobilă: I. Alcool butilic terțiar: acid acetic: apă=3:1:1

acid acetic 15 %

reactiv de identificare: R.NEU-PEG (30)

se aplică un singur spot

examinare în lumina U.V.

În primul sistemul de solvenți terțbutanol-acid acetic-apă=3:1:1 apar trei pete cu fluorescență portocalie corespunzătoare flavonoidelor la Rf=0,2 și Rf=0.5 și două pete cu fluorescență albastră corespunzătoare derivaților fenil propanici la Rf=0.8 și Rf=0.6.

În al doilea sistem de solvenți reprezentat de acid acetic 15 % s-au obținut trei pete cu fluorescență portocalie la Rf=0.25, Rf=0.33 și Rf=0.41 și două pete fluorescență albastră la Rf=0.25 și Rf=0.7.

ANALIZA CROMATOGRAFICĂ PE STRAT SUBȚIRE A FLAVONOIDELOR: TEHNICA UNIDIMENSIONALĂ

PROBĂ RUTOZIT

ANALIZA CROMATOGRAFICĂ PE STRAT SUBȚIRE A FLAVONOIDELOR: TEHNICA BIDIMENSIONALĂ

PROBĂ

PROBĂ

Obținerea și caracterizarea unui extract din inflorescențele

de Daucus carota

În vederea testării farmacologice a extractelor din inflorescențele de morcov sălbatic am preparat și caracterizat un extract fluid.

În acest scoop produsul uscat a fost măcinat într-o rîșniță de cafea și adus la gradul de finețe al sitei VI (FR X).

Din acesta a fost preparat un extract cu alcool de 70 °, prin tehnica percolării simple.

Primele 0.80 părți au fost recoltate după care s-a continuat percolarea și lichidul obținut a fost concentrat la un rotavapor sub presiune redusă și la temperatură sub 50°C pînă la obținerea unui volum de 0,20 părți care se amestecă cu prima porțiune. Este deci un extract fluid 1:1.

Acestuia i s-a determinat următoarele constante fizico-chimice:

aspect: lichid limpede

culoare: brun închis

miros: aromat caracteristic

gust: slab amar astringent

conținut în alcool: 62 %

conținut în flavone (exprimat în rutozidă) :0,45 %

reziduu prin evaporare:

Extractul a fost predat catedrei de Farmacologie în vederea testării acțiunii antiinflamatoare, antispastice.

IV. Concluzii

1. Plantele din familia Apiaceae – sunt plante ierboase, anuale, bienale sau perene. Au rădăcina pivotantă uneori transformată în organ de rezervă, tulpina fistuloasă, frunzele o dată sau de mai multe ori sectate, mari cu teaca dezvoltată. Florile pe tipul 5 grupate în umbele compuse care au la bază o coroană de bractee formănd involucrul. Fructele sunt diachene costate sudate la început apoi se separă în două mericarpe indeliscente care rămîn suspendate mult timp pe un carpofor sau columelă comună.

2. Principiile active în umbelifere sunt foarte diferite în ceea ce privește structura chimică: alcaloizi furanocromone, flavonoide, cumarine, uleiuri volatile, alcooli – nesaturați și gumi-rezine.

3. Familia Apiaceae cuprinde următoarele plante medicinale:Carum carvi (chemion), Pimpinella anisum (anason), Foeniculum vulgare (foenicul), Coriandrum sativum (coriandru), Angelica archangelica (angelica), Anethum graveoleus (mărar), Apium graveoleus (țelina), Petroselinum hortense (pătrunjel), Daucus carota var. sativa (morcov sălbatic), Levisticum officinale (leuștean), Enyngium planum (scai vînăt), Senicula europaea (sănișoară), Ammi majus, Ammi visnaga, Peucedanum officinale (chiminul porcului), Peucedanum roselinum, Centella asiatica, Conicum maculatum, Cicuta virosa (cucută).

4. Datorită uleiului volatil și condimentelor ale majorității specilor de apiaceae au acțiune carminativă, stimulentă a secrețiilor gastrointestinale, calmantă a colicilor intestinale (Carum fructus).

Uleiul volatil (Pimpinella anisum) – are acțiune expectorantă, carminativă, galactagogă, stimulează secrețiile.

Uleiul volatil are acțiune antispastică, fluidifică secrețiile bronșice, stimulează, secreția lactată, antimicotic (Anethi fructus), stimulează digestia, acțiune diuretică, hipotensivă (Levisticum officinale).

Pectinele (Daucus carota var. sativa) – imprimă proprietăți antidiareice și se administrează ca produs dietetic și ca cea mai frecventă sursă alimentară de provitamina A.

Furanocumarinele se folosesc pentru repigmentarea pielii.

Furanocromonele (kelina, visnagina), pironocumarinele, flavonele au acțiune spasmolitică, vasodilatatoare a vaselor coronariene și sunt indicate în sindroamele anginoase.

Furanocumarinele (peucedamină) – au acțiune citostatică.

Uleiul volatil are efect diuretic, antihelmintic datorită conținutului ridicat de minerale. (Ca, K)

5. Fructele de fenicul și de coriandru intră în compoziția următoarelor ceaiuri medicinale: Ceai contra colicilor nr. 2. (Foeniculi fructus) – infuzie 2 % – indicat în colici stomacale și intestinale, carminativ.

Ceai contra coliucilor pentru copii (Coriandri fructus, Foeniculi fructus) – infuzie 1 %.

Ceai gastric nr. 2 (Coriandri fructus, Foeniculi fructus) – infuzie 2 % indicații: hiperaciditate, flatulențe.

Ceai pectoral nr. 2.(Foeniculi fructus) – infuzie 2 %, indicat ca și expectorant în afecțiunile traheobronșice acute. Ceai tonic aperitiv (Coriandri fructus) – indicat în combaterea anorexiei.

– Calmotusin

Carbocif gastrosedol

6. Uleiul volatil din inflorescențele speciei Daucus carota var. sativa nu a mai fost studiat.

Am luat în studiu inflorescențele de Daucus carota din flora spontană deoarece pînă în prezent acestea nu au mai fost cercetate clinic și farmacologic și pe de altă parte au fost semnalate efecte secundare la administrarea unor extracte din inflorescențe și tratamentul empiric în afecțiunile de prostată. Am inițiat cercetări chimice pentru a detecta natura substanțelor prezente în plantă și extract.

7. Daucus carota – specie sălbatică ușor de recunoscut după unica floare roșu închis aflată în mijlocul umbelelor albe. Este larg raspîndită în europa.

De la variațiunea de cultură (Daucus carota var. sativa) se utilizează rădăcinile de morcov care conțin carotenoide (, ,  – caroten), vitamine B1, B2, acid pantotenic, flavonoide, antociani, zaharuri, ulei gras, ulei volatil, umbeliferonă, cumarine.

Fructele conțin ulei volatil în care componenți principali sunt cineol, acetat de geranil, geraniol, citronelol, citral cariofilen, carotol, daucol, cineol, afaronă, bisabolen, flavone, ulei gras.

Utilizări: în hipo și avitaminoze activează oxido-reducerile celulare, metabolismul nitraților de carbon, purgativ ușor.

Fructele se utilizează pentru obținerea preparatului “DAUCARIN” cu acțiune antispastică asemănător papaverinei și kelinei, dilatator al vaselor coronariene, scleroză, insuficiență coronariană cu manifestări stenocardice..

În medicina populară este utilizat ca antihelmintic și purgativ.

Preparat: DAUCARIN – total flavonoitic

Herba Dauci: conține substanță glicozidică amară, ulei volatil în herba proaspătă, alcaloizi, taninuri, ceruri și grăsimi.

Fructele conțin ulei volatil cu asaronă, carotol, acetat de geranil.

8. Metode folosite și rezultate:

Analiza calitativă a uleiului volatil (din inflorescențe):

G.C. cuplată cu spectrometria de masă.

C.S.S.:

rezultate: după revlare cu aldehidă anisică se evidențează 10 pete dintre care 5 corespund ca valoare, Rf și culoare cu petele date de substanțele de referință: betapinen (violet) la Rf = 0.95; 1-8 cineol (albastru) laa Rf = 0.75; limonen (violet) la Rf = 0.70; cariofilen (roz) la Rf = 0.67 și citral (albastru) la Rf = 0.56. alte pete mai apar al Rf: 0.88; 0.82; 0.60; 0.50; 0.47 fără a fi însă identificate.

Determinarea cantitativă a flavonoidelor din inflorescențe: FR X (Cynarae folium)

rezultat: 0.72 %.

Determinarea calitativă a flavonoidelor: C.S.S.

tehnica unidimensională din analiza cromatogramei se poate constata prezența a 5 spoturi galben- portocalii care corespund flavonelor la Rf 0,125; 0,218; 0,375; 0,468; 0,906; mai apar 3 pete cu fluorescență albastră corespunzătoare fenilpropanici de tipul acidului cafeic și încă 2 pete cu fluorescență verde la Rf= 0,937 și Rf = 0,78 pe care le considerăm aparținănd cumarinelor. Pata rutozidei apare la Rf = 0,18 cu fluorescență galben- portocaliu.

C.S.S. tehnica bidimensională : apar pete portocalii corespunzătoare flavonoidelor și pete albastre corespunzătoare derivaților propanici.

BIBLIOGRAFIE:

1.Alexandru M., Bojor D., Crăciun Florin :”Flora medicinală a Romăniei “, vol.I ( 1988 ), vol. II (1991), Ed. Ceres București.

2. Anghel Gh., Nyarady A., Păun M., Grigore St. :” Botanica”, Ed. Didactică și pedagogică, București , 1975.

3. Albulescu Doina, Palade Madalena, Dafinescu Maria: “Contribuții la studiul derivaților cumarinici din Levisticum officinale”, Farmacia 23 (3), 159 (1975).

Bărcă C.V.: “Botanică farmaceutică”, vol. III, “Sistematica vegetală”,Tipografia IMF Iași , 1987.

Bartok P. :”Comunicări de botanică”, vol. III 125, 1969.

Betts. T. J.: Your of Phorm. and Pharmacolog., 16 suppl. 131 T. –135, T, 1964.

Beyrich Th. : Die Pharmazie 19, 11, 700, 1964

Bishayeea, Chatterjeem, “Fitoterapia” 1993, 64 (3), 261.

Bodea C. : “Tratat de biochimie vegetală” patea II, “Compoziția chimică a plantelor de cultură ”, vol. IV Bucureștui 1982.

Blazek Z. : Pharm, Zentralhalle 108, 4, 245, 1969.

Borza Al .: Dicționar etnobotanic, Ed Academiei ,București 1968.

Bruneton J. : Pharmacognosie, Phytochimie, Plantes Medicinales II- e ed, Tec-Doc, Loudres, Paris, New –York, 1993.

Buia Al., N yarady A., Răvăruț M: Botanica agricolă, vol. II, Sistematica plantelor, Ed. Agro- Silvică, București 1965.

Butură V. : Enciclopedie de etnobotanică romănească, Ed. Științifică și enciclopedică, București 1979.

Calcandi V., Ciropol-Calcandi Iosefina, Constantinescu C.:Studiu asupra fructelor și uleiului volatil de Coriandrum sativum din R.P.R., Farmacia 8 (5), 383 (1960).

Chopin J., Besson E., Bouillant M.L.: în “ Advances in flavonoid research” 1975-1980 (Ed. Harborne, J.B., Mabry T.J.), Chapman and hall, London 1982.

Ciulei I., Grigorescu E., Stănescu Ursula : Plante medicinale vol.I- II, Ed. Medicală, București 1993.

Coiciu Evdochia,Racz G.: Plante medicinale și aromatice, Ed. Academiei, București, 1962.

Crăciun Fl.., Bojor O., Alexandru M.,: Farmacia naturii, Ed Ceres, București, vol. I 1976, vol.II 1977.

Cucu Viorica :Farmacognozie ( vol I ), partea I 1972, partea II 1975, partea III 1978, Litografia I.M.F. Cluj-Napoca.

Demole E. : Jour of Chrom.6, 2, 1961.

Dmar V.J.: Fitoterapia 1990; 61, 255.

Gessner O., Orzechowski G.: Gift –und Arzmeipflanzen von Mittel Europa, C. Winter Universitatsverlag Heidelberg, 1964.

Goina T.,Constantinescu E.,Ciulei I.și colecivul: Farmacognozie, Ed. Didactică și pedagogică, București 1967.

Gildemeister E., Hoffman F. :Die atherichen ole Akademie Verlag, Berlin, BandI, IIIa, IIIb, VI, 1961.

Grigorescu E., Ciulei I., Stănescu Ursula: Index fitoterapeutic, Ed. Medicală, București 1986.

Guenther E.,: THE essentials oils, D. van Nostrand Company, New –York, 1948.

Miller K, Linzer B.,: Die Pharmazie 6, 22, 321, 1967.

Hodișan Viorica, Mărginean C., Irimieș Ildiko:Acțiunea antimicrobiană în vitro și în vivo a unor extracte și uleiuri volatile din Umbelifere Clujul-Medical 49 (2), 253 (1976).

York H., Funk W., Fischer W., Wimmer h.,: Thin – Layer chromatography, Vch, Weinneim, 1990

Jurd L..In “The Chemistry of flavonoids compounds”, Ed. Gessman, Pergamon Press New – York 1962, 107

Karsten. G., Weber U. Stahl E.: Lehrbuch der Parmacognosie, G. Fischer Verlog, Stutgard 1962

Kubecka Karl – Heinz: Aetheriche Ole : Andytik und Physiologie, Zusammensetzung, Internationale Arbeitstagund Wurzburg, Thieme Verby, New-York Stuttgart 1982.

Laza A, Racaz G.: Plante medicinale și aromatice, Ed. Ceres, București 1975

Leclerc H.: Precis de Phytotherapie V-eme Ed. Massou Ed., Paris, 1973.

Linskens H. F., Jackson F. – Modern Methods of Plant Analysis, Essential oils and waxes, Springer Vel Berlin – Heidelberg, New York, 1991.

Mabry T. -. Markham K.R., Thomas M.B.: The Systematic Identification of Flavonoids. Springer Vel Berlin1970.

Markham K.R.: Tehniques of Flavonoids Identification. Acad. Press, London – New York, Paris, San Diego, Sao Paolo, Sydney, Toronto, Tokio, 1982.

Mills S.Y.: The Essential book of Herbal Medicine, Arkana Penguin Books, London 1991.

Morariu I. Todor I.: Botanică sistematică, ediția a II-a Ed. Didactică și Pedagogică, București 1982.

Muntean L.S.: Plante medicinale și aromatice cultivate în Romania, Ed. Dacia Cluj-Napoca 1990

Naf F.: Farm. Essent Oils to Tailor Mode Fragrance chemicals, 11 th Jut. Cougr. Of Ess. Oils Frogr. And Plav., New Delhi India1989.

Păun M., Turenschi E., Ifteni Lucia șicolab.,: Botanica Ed. Didactică și Pedagogică, București 1980

Păun E., Mihlea A., Dumitrescu Anela și colab.: Tratat de plante medicinale și aromatice cultivate, Ed. Academiei, București, vol. I, 1986, vol. II, 1988.

POP I.: Botanică sistematică – Bryobionta și Cormobionta Tipografia Univ. Babeș-Boyai Cluj-Napoca, 1975.

POP I., Hodișan I., Mititelu D. și colab.: Botanică sistematică, Ed. Didactică și Pedagogică, București 1983.

Popescu M.: Resurse medicinale în flora României, Ed. Dacia, Cluj-Napoca 1984.

Rădoiaș G. Cădariu T.: Odorante și aromatizante, chimie, Tehnologie, Aplicații, Ed. Tehnică București 1988.

Strasburger E., Noll F. Schenk H., Schimper A., Lehrbuch der Botanik, 29 Aufl, G. Fischer Verlog, –Jema 1967

Tămaș M.: Dicționar poliglot de plante medicinale, Ed. Șt. Și Encicl, București, 1980

Tămaș M, Hodișan Viorica: Caiet de lucrări practice de Botanică farmaceutică, Litografia I.M.F. Cluj-Napoca 1990.

Tămaș M.: Botanică farmaceutică, Ed. Med. Universitară Iuliu-Hațeganu, vol. III, Cluj-Napoca 1999.

Țițin N.V. (rez.): Atlas lekarstvenâh restenii SSS R Gas izd red. Lit Moskova 1962 p.358.

Vaczy C.:Dicționar botanic poliglot, Ed. Șt. Și Encicl. București 1980.

Wagner H.: Arzucidrogen und ihre iuhalt sstaffe wisseuschaetliche verlogsge seleschoff mbh Stuttgart 1999.

Produse farmaceutice folosite în practica medicinală Ed. Med., București 1985.

Flora R.P.R. – R.S.R – vol. VI, Ed. Academiei, București 1952-1972

Farmacopeea Română ediția X (1993) – Ed. Med, București 1993.