PLANTE AROMATICE UTILIZATE ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ FARMACEUTICĂ ȘI COSMETICĂ [303963]

FACULTATEA DE ȘTIINȚE

BIOLOGIE

PLANTE AROMATICE UTILIZATE ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ FARMACEUTICĂ ȘI COSMETICĂ

Coordonator științific Absolvent: [anonimizat]

2019

[anonimizat], în scopuri medicinale în industria farmaceutică și în industria cosmetică. De la ele sunt folosite cu preponderență frunzele atât proaspete cât și deshidratate. [anonimizat]. O combinație, [anonimizat], pătrunjel și tarhon. Menta, [anonimizat], o mare perioadă de timp. Celelelalte plante aromatice fiind mai putin folosite.

Astăzi, în toată lumea se acordă o mare importanță terapiei naturiste. [anonimizat] o majoră dezvoltare.

Multe dintre plantele aromatice fac minuni acolo unde medicamentele dau greș. [anonimizat]-a [anonimizat]-[anonimizat].

[anonimizat] 1. [anonimizat], [anonimizat]. Capitolul 2 PLANTE AROMATICE ȘI ÎNTREBUINȚAREA LOR. [anonimizat], [anonimizat], amintind și de cea a cosmeticelor. Capitolul 3 [anonimizat], am prezentat 20 [anonimizat]. CAPITOLELE 4 SI 5- MATERIALE ȘI METODE ultimul fiind ANALIZA STUDIULUI.

Folosirea plantelor aromatice atât cele crescute spontan cât și cele cultivate este una din temele de actualitate pe plan Mondial. [anonimizat], [anonimizat], fiind limitată la strictul necesar. [anonimizat], codimentele fiind din ce în ce mai folosite în gastronomia tuturor țărilor lumii. De aceea afacerile cu plante aromatice sunt profitabile. Se cultivă din ce în ce mai mult. Culturile cu plante medicinale și aromatice în România au crescut de la 1,4 mii ha în 1950, la 35 – 40 mii ha cât se cultivă în ultimii ani.

CAP. I ISTORIA PLANTELOR AROMATICE

PLANTELE AROMATICE ÎN LUME

Omul a găsit mijloace naturale de existență încă de la începuturi. El a [anonimizat], îmbrăcăminte, iar pentru remedierea suferințelor și-a sporit mereu tezaurul de plante vindecătoare. [anonimizat], [anonimizat].

Pe parcursul a [anonimizat], pe cele care au o influență benefică asupra sănătății dar și pe cele toxice.

[anonimizat], de la asirobabilonieini și egipteni au rămas scrieri care atestă folosirea plantelor în diverse scopuri dar mai ales pentru vindecarea unor boli.

Mână în mână cu dezvoltarea civilizației a evoluat și folosirea extractelor de plante în scop de însănătoșire , de înfrumusețare, azi cosmetică și de hrană

Asirienii și babilonienii, au fost cei care cu cca 5000 de ani înaintea erei noastre, au făcut în orasul Ninive o gradină de plante aromatice și medicinale și au întocmit un dicținar al acestor plante. In Londra există vestigii care atestă că asirienii, cultivau macul din anul 2700 i.e.n.

In Egipt, încă din anul 3000 î.e.n, se utilizau produse pe bază de plante, în diverse scopuri. Ne dăm seama de respectul pe care această cultură antică o avea față de plante din reprezentările botanice din cadrul hieroglifelor și al altor forme de artă egipteană .

Papirusurile din Egiptul antic cuprind numeroase rețete cu plante, unde este folosit coriandrul sau ricinul. De asemenea, în scopuri de înfrumusețare, vechii egipteni foloseau ceapa, usturoiul, ienupărul și chimenul încă de acum 4.000-5.000 de ani. (ro.kotanyi.com/ro/lumea-condimentelor/istoria-condimentelor).

Numeroase referiri la plantele medicinale, aromatice, condimentare și tinctoriale și la tratamentele indiene sunt găsite în celebrele scrieri ale grecului Dioscoride, din sec. I d.C. Lucrările acestuia atestă influența medicinei indiene în lumea occidentală și nu constituie singurul exemplu de curgere continuă a informației medicale din India către zona mediteraneeană, începând chiar din perioada cuceririlor romane și până în prezent.

Acum 5000 de ani, în India a luat ființă Tradiția ayurvedică. (arta folosirii compușilor vegetali și aromatici).Acum, după atâția ani, această tradiție , în diverse forme și metode, se predă în peste 100 de universități acreditate.

Între anii 500 și 1300 d.Hr., China, una dintre cele mai mari puteri mondiale, unde nivelul științific și tehnologic folosit era mult înaintat față de alte popoare, foloseau diferite plante pentru menținerea sănătății și a relaxării. Practicile tradiționale chinezești continuă să fie utilizate și astăzi

Stelele de anason, sofranul și ghimbirul erau cunoscute și folosite în China, în urmă cu 3.000- 4.000 de ani.

Parfumurile, plantele medicinale și mirodeniile au început să fie comercializate pe scară largă și în Europa, Aceasta a devenit un punct principal în lume , unde parfumurile cu miros de santal, mușețel, salvie, cimbru, lămâie și cuișoare erau cele mai căutate și folosite.

In Europa de vest și Europa Centrală, plantele aromatice au fost introduse în sec VIII- IX d.Hr., de către calugării benedictini. In secolul XII, o figură importantă a fost stareța Hildegard von Bingen care a avut o influență semnificativă  în stimularea  cultivării mirodeniilor și a verdețurilor, mai ales deoarece a combinat cunostințele tradiționale transmise de la greci și romani, cu medicina populară și astfel acestea au devenit mult mai accesibile populatiei.(https ://ro.kotanyi.com/ro/lumea-condimentelor/istoria-condimentelor/)

La început, în lumea asiatic-mediteraneană, frunzele de dafin erau un simbol al purității sau purificării. Nu întâmplător vechii greci i-au închinat dafinul lui Apollo, zeul purității, al medicinei, al vindecărilor și al ierburilor de leac, și nu întâmplător romanii ardeau frunzele de dafin ca pe tămâie și făceau cu ele fumigații și expieri.

(http :// www.romania-actualitati.ro/dafinul_esenta_puritatii_vindecatoare-47889)

Plantele aromatice au fost și sunt folosite și ca ornament. Unele grădini importante din lume au în arajamente astfel de plante.

Grădinile suspendate din Babilon, construite pe timpul Regelui Nabucodonosor al II-lea pentru soția lui favorită, căreia îi era dor de arborii și munții din ținuturile ei natale,este unul din exemple. Din înregistrările babiloniene, reese că plantele cultivate în aceste grădini (și nu numai) erau lămâița, coriandrul, șofranul, anasonul, macul, mătrăguna, rozmarinul și cânepa, precum și, exclusiv în scop ornamental: trandafirii, lupinul și anemonele.

Fig. 1.1.1 Una din variantele de reprezentare a legendarelor grădini suspendate babiloniene

Sursa http: // joseph-berrigan.tripod.com/id14.html

Grădinile paradisului aveau arbori și arbuști, precum și plante aromatice. Istoricul grec Xenophon descrie astfel, grădinile paradisiace ale regelui Darius cel Mare (521-486 î.C.) și Cyrus (401 î.C.)

Deși Teofrast (371 – 287 î.C.) considerat întemeietorul botanicii ca știință a avut o contribuție considerabilă în studiul plantelor și mai ales în clasificarea plantelor, scriind „Istoria Plantelor”, care menționează aproximativ 450 de plante, romanii au fost cei care au dezvoltat adevărata artă europeană a grădinăritului. In Grădinile vilelor romane erau plantate specii aromatice de trandafiri, iriși, narcise, verbine, zambile și violete, precum și plante condimentare ca: mărar, coriandru, pătrunjel, chimion, rozmarin și multe alte plante de uz medicinal și tinctorial.

La baza tradiției occidentale a grădinilor de plante medicinale și aromatice, au fost grădinile mănăstirești de la începutul erei creștine, după căderea Romei,

Reprezentativ în acest sens, este planul mănăstirii benedictine a Sf. Gall din Elveția, datând din 812 d.C., în care apare organizarea grădinii tipice bisericești. Această grădină era împărțită în zone distincte. Una dintre ele era grădina de plante medicinale, care conținea: salvie, rozmarin, virnanț și trandafiri. În spatele mănăstirii era plasată grădina de legume și plante condimentare împărțită în optsprezece sectoare diferite, cultivată cu: țelină, ceapă, usturoi, coriandru, mac, mărar, pătrunjel, fenicol, asmățui, varză, salată.

Primele și cele mai edificatoare determinatoare illustrate de plante medicinale și aromatice au fost făcute de Otto Brunfels și Leonhard Fuchs în 1530, în Germania.

Fig. 2.1.1 Pagină din Prima ediție germană a "Kreuterbuch" de Leonhart Fuchs

Sursa: https://www.mmbm.ch/fuchs-en.html

In Anglia, apar Grădinile de plăcere, cu rozmarin și lavandă. În timpul secolului următor se întinde ceea ce specialiștii numesc „marea epocă a plantelor medicinale, aromatice și condimentare”, centrată pe obiceiurile curții regale ale reginei Elizabeta I (1558 – 1603).

Unul dintre cei mai ambițioși botaniști englezi, a fost John Parkinson , care a publicat în 1640 „The Theater of Plants” sau „An Universal and Complete Herbal”, unde sunt descrise 3800 de plante în aproape 1800 de pagini. Plantele descrise proveneau din cele patru zări ale pământului: Europa, Asia, Africa și America.

In 1651, apare „Medicul englez” denumit și „Tratatul botanic complet”, tratat unde sunt descrise plantele medicinale, aromatice și condimentare. Acesta avea ca autor pe Nicholas Culpeper, cu siguranță cel mai scandalos – și poate cel mai popular – dintre toți botaniștii.

În 1673, o societate a farmaciștilor, denumită Worshipful Society of Apothecaries, înființează Grădina Medicală de la Chelsea, amenajată pe cca. 4 acri de teren și plasată de-a lungul Tamisei. Fondatorii au sperat că prin aceasta vor ajunge la noi descoperiri în botanica medicală și că vor avea posibilitatea de a cultiva cât de multe plante importate posibil, în scopul determinării valoarii lor medicale.

În perioada în care o parte a englezilor colectau cunoștiințe botanice în cărți, alți englezi porneau entuziaști spre tărâmurile necunoscute ale Lumii Noi, alăturându-se spaniolilor și francezilor în explorarea și exploatarea ținuturilor și resurselor sale.

Pentru coloniști, plantele medicinale, aromatice și condimentare erau cel puțin la fel de importante ca și legumele. Ei obișnuiau să cultive o varietate impresionantă din specii, ca: levănțică rozmarin, , mărar, mușețel, chimion, roiniță, mentă, busuioc, pătrunjel, limba mielului, asmățui, tarhon, virnanț, tătăneasă, precum și plante tinctoriale ca: alkanet, gălbenele, șofran, calapăr, drobușor și roibă – cu care își colorau costumele. De asemenea cultivau plante mai ales condimentare, în ghivece la interior, cum ar fi : măcrișul, iarba grasă, sorbestreaua și cresonul – care își aduceau contribuția aromată în salatele și supele din anotimpurile mai reci.

Dar Lumea Nouă nu era populată doar de coloniști și plante noi. În scurt timp coloniștii au descoperit că băștinașii aveau propriile ierburi și cunoștințe aprofundate despre acestea și au mai realizat că unele dintre plantele aduse nu supraviețuiau în Lumea Nouă, în timp ce altele se dezvoltau chiar bine. Rezultatul a fost apariția unor noi studii despre plante și utilitățile lor, realizate de către americanii naturalizați.

In prezent grădinile ornamentale de plante medicinale și aromatice, ghirlandele și buchetele de flori pentru orice ocazie, poțiunile și parfumurile obținute pe cale naturală din plante, fără a menționa și ceaiurile, produsele cosmetice obținute din plante medicinale – toate au găsit un loc în tiparul vieții moderne.

PLANTELE AROMATICE ÎN ROMÂNIA

Cunoștiințele poporului român asupra plantelor spontane, datorită multiplelor întrebuințari din trecut, sunt foarte bogate și de o vechime apreciabilă.

Având condiții foarte variate de climă și sol, țara noastră are o floră diversificată și bogată. Din zona de stepă și până în cea montană se întâlnesc felurite specii ierboase și lemnoase, plante care cresc spontan și un număr însemnat de plante cultivate. În scop medicinal și aromatic, pentru nevoile interne și pentru export în țara noastră se recoltează sistematic, în prezent, peste 150 de specii de plante.

Prima stațiune experimentală din lume și primele cercetări privind plantele medicinale și aromatice din flora spontană au fost inițiate, în anul 1904 la Cluj, fiind condusă de profesorul Bela Páter (E. Coiciu și G. Rácz – Plante medicinale și aromatice, Ed. Acad. Române București, 1962). La Cluj, în avut loc sub egida Institutului de Cercetări Agronomice al României, o conferință a specialiștilor în acest domeniu, prilej cu care a luat ființă „Sindicatul pentru valorificarea pantelor medicinale și aromatice din România”.

A doua conferință s-a ținut la București (20-XII-1931) și au fost dezbătute probleme importante ca: „exploatarea rațională a plantelor medicinale și aromatice din culturi și flora spontană; ameliorarea pe baze științifice a acestora; valorificarea lor pe plan intern și prin înființarea unei industrii profilate; introducerea de standarde pentru plantele medicinale; necesitatea unor studii științifice sistematice în acest domeniu’’(Baicu G. – Practica farmaceutică 3, 1972). Prima întreprindere românească pentru cultivarea și valorificarea plantelor medicinale a fost cooperativa „Digitalis” din Orăștie (1929), urmată de cooperativele „Adonis” la Cluj și „Romanița” la București (Popescu H., 1985, Medicamente de biosinteză și extracție, Ed. Dacia, Cluj-Napoca 1985). În anul luat ființă trustul Plafar (având în subordine zece întreprinderi specializate, care cuprindeau întreg teritoriul țării). Acesta se ocupă cu realizarea producției de materie primă vegetală din culturile de plante medicinale și din flora spontană, precum și de prelucrarea primară a acestei producții, cu excepția celei care se livrează în stare proaspătă, industriei chimicofarmaceutice, iar în același an s-a înființat Stațiunea de Cercetări pentru Plante Medicinale și Aromatice Fundulea.

Cât privește folosirea de către români a plantelor aromatice, din cele mai vechi timpuri și până azi, domnul prof. univ. dr. Dumitru Beceanu, de la Universitatea de științe agricole și medicină veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași, spunea într-un interviu.

„Dacă ne considerăm urmași ai romanilor și dacă ne considerăm influențați și de civilizația greacă, putem spune că dintotdeauna am avut tangență cu mirodeniile și cu condimentele, pentru că romanii erau mari consumatori de plante condimentare“.

Romanii, însă, consumau și condimente autohtone: cimbru, măghiran, salvie, tarhon, cimbrișor, oregano. Atestarea existenței acestei „pasiuni“ pentru condimente la romani găsim și în „Istoria naturală“ a lui Plinius și în tratatul de gastronomie al lui Apicius. Bineînțeles, existau plante condimentare și pe teritoriul vechi al Daciei, pe care romanii le recoltau și le utilizau apoi. Dacia era considerată o zonă mare furnizoare de plante medicinale și aromatice în acea perioadă. „Pelinul este o plantă condimentară cu două tăișuri. În cantitate mică poate fi folosită pentru aromatizarea vinurilor, dar în cantitate mare este toxică, provoacă halucinații, atacă celula nervoasă. Am adus vorba de pelin pentru că și el era utilizat frecvent de romani. Aveau chiar un vin care se prepara cu pelin încă de atunci. Obișnuința de a face vin cu pelin s-a perpetuat până în zilele noastre. Extractul alcoolic din pelin, absintul, denumit «muza verde», era sursa de inspirație a unor pictori și scriitori din secolul XIX. Mai devreme sau mai târziu însă, acesta le distrugea organele“ (https://ziarullumina.ro/reportaj/istoria-nestiuta-a-mirodeniilor-62780.html)

Fig.1.1.2 Plante aromatice

Sursa : https://alba24.ro/gradina-din-bucatarie-plante-aromatice-pe-care-le-poti-cultiva-in-casa-668962.html

MODALITĂȚI DE FOLOSIRE A PLANTELOR AROMATICE

Foarte multă vreme, oamenii au crezut că “buruienile de leac” au puteri misterioase, ascunse, însoțind folosirea lor de vrăji și descântece. Treptat, oamenii de știință, studiind puterea vindecătoare a diferitelor plante folosite de popor, au dezvăluit “tainele” ascunse ale acestora arătând că, pentru a obține substanțele medicamentoase din plante, se pot utiliza diferite procedee de preparare ca: infuzie, decocție, macerație, digestie etc., care în general se bazează pe extracția principiului sau a grupului de principii active, folosindu-se dizolvanți ca apa, vinul, alcoolul, oțetul, uleiul etc. Aceste soluții extractive se prepară prin acțiunea lichidului dizolvant fie asupra unei singure plante, fie asupra unui amestec din mai multe plante.

Plantele aromatice, ca de altfel si cele medicinale pot fi folosite în mai multe moduri.

Amintim câteva din metodele de preparare ale acestora mai ușor de folosit acasă.

INFUZIA

Cunoscută și sub denumirea de ceai, este una din formele cele mai cunoscute de extracție a substanțelor active din plante.

Intr-un vas, timp de 15-20 de minute, 1 sau 2 lingurițe de plantă stau acoperite de apă clocotită . După scurgerea timpului, ceaiul se strecoară și se îndulceste după gust.

Fig. 1.1.3 Infuzie

Sursa : https://sanatatefaradoctor.ro/tag/infuzie/

DECOCTUL

Această operațiune, spre deoseboire de ceai, planta se fierbe împreună cu o cantitate de apă. Dacă infuzia se face numai din planta mărunțită sau din frunzele proaspete, decoctul se face și din rădăcinile și cojile plantelor, acestea fierbând mai mult timp 30-40 minute, spre deosebire de flori și frunze care se fierb 10-15 minute. Decoctul se strecoară fierbinte.

MACERAȚIA (PLAMADEALA LA RECE)

Așa cum spune și definiția, macerarea este o operațiune prin care plantele se lasă timp de 6-8 ore în apă sau până la 24 de ore în vin sau oțet, obținând extractele apoase. Se folosește la prepararea, vinurilor, tincturilor și oțeturilor medicinale,

După scurgerea timpului, se strecoară și se păstrează la locuri racoroase și întunecate.

DIGESTIA (PLAMADEALA LA CALD)

Digestia este o macerare a plantelor, dar făcută prin fierbere. Temperatura la care trebuie să ajungă operațiunea este de 40-60 C. Uleiurile medicinale sunt acelea care se prepară prin această operațiune. Plantele în amestec cu un ulei se fierb in bain marin, 2-3 ore. După expirarea timpului uleiul rezultat se strecoară și se tine la rece.

CATAPLASMA (OBLOJEALA)

Este o pastă obținută dintr-o plantă pisată în mojar în combinație cu apă. Se folosește, punând pasta rezultată între două bucăți de tifon peste locul bolnav.

Fig. 2.1.3 Cataplasmă

Sursa: http://pataloso.blogspot.com/2017/12/cataplasma-la-cataplasma-es-un.html

Din categoria de preparate medicinale mai putem face:

TINCTURILE MEDICINALE

Sunt soluții obținute prin tratarea plantelor marunțite cu alcool. Acesta are diferite concentrații. Sunt mai concentrate decât ceaiurile și se vor lua intern, cu picătura, în puțină apă sau pe zahăr. Ca exemple avem tinctura de busuioc pentru afectiuni stomacale, tinctiura de lavanda- împotriva migrenelor și stărilor de anxietate.

Fig.3.1.3 Tinctiură de lavandă

Sursa:https://lataifas.ro/retete-naturiste/tincturi/107808/tinctura-de-lavanda-leac-impotriva-tristetii-insomniei-anxietatii-si-migrenelor-reteta-video/

SIROPURILE MEDICINALE

Siropurile medicinale, sunt extractele apoase din plante în combinație cu zahărul .

Ca exemple : Sirop de podbal și Sirop de hrean pentru afecțiuni pulmonare, răceli, bronșite, Siropul de busuioc este o bautură reconfortantă, gustoasă și foarte parfumată cu efecte antiseptice, antiinflamatoare, analgezice ,  Sirop de ghimbir, cimbru și busuioc, gripă, tuse, dureri în gât.

Fig. 4.1.3 Sirop de ghimbir, cimbru și busuioc
Sursa: https://lataifas.ro/retete-naturiste/siropuri/110565/sirop-de-ghimbir-cimbru-si-busuioc-cu-miere-la-rece-video/,

VINURILE MEDICINALE

Se prepară prin macerarea plantelor marunțite, folosindu-se 30-50 g de plante pentru un litru de vin vechi și de bună calitate. Macerarea se face la temperatura camerei timp de circa o săptămână, după care se strecoară și se storc plantele. Se lasă în repaus cel puțin o zi, apoi se filtrează printr-o pânză deasă sau hârtie de filtru. Se adaugă zahăr după gust și se completează cu vin până la un litru. Exemple : vinul de mărar pentru tensiune oscilantă, vinul de ceapă, tonic si stimulent cardiac, vinul de leuștean pentru problemele digestive, precum constipația, colici abdominali, vinul de afine luptă împotriva aterosclerozei, vinul de hrean pentru boli de plămâni,

vinul de rostopască pentru regenerarea ficatului.

Fig. 5.1.3 Vinuri medicinale

Sursa : https://www.avantaje.ro/articol/vinurile-medicinale-te-vindeca-de-problemele-de-sanatate-mod-natural

OȚETURILE AROMATICE

Se prepară prin macerarea plantelor marunțite în oțet de vin, la temperatura camerei, timp de o săptămână, după care se strecoară prin pânză. Ca exemple : oțetul de mentă  calmează durerile de cap și musculare, ajută la ameliorarea simptomelor reumatismului inflamator și nu în ultimul rând reprezintă o metodă extrem de simplă și total lipsită de efecte secundare de a combate stările de greață, care apar uneori gravidelor; oțetul de levănțică este util în cazurile de surmenaj psihic, anxietate, stări de agitație și chiar insomnia; oțetul de rozmarin este un excelent stimulent al memoriei , poate fi folosit și în cosmetică, menținând tinerețea și suplețea pielii;

oțetul de usturoi este recomandat de specialist pentru dezinfectarea rănilor în cazul juliturilor și grăbește vindecarea lor,

oțetul de trandafiri, obținut prin macerarea petalelor de trandafir proaspete (Rosa damascena) în oțet natural, este din plin apreciat pentru proprietățile sale terapeutice care constau în combaterea durerilor de cap, combaterea febrei, regenerarea stratului protector al pielii și în calmarea durerilor de gât.( https://topremediinaturiste.ro/otetul-de-trandafiri-leac-impotriva-durerilor-de-cap-si-febrei/)

Fig. 6.1.3 Oțet de trandafiri

Sursa : http://secretelebunici.blogspot.com/2014/11/otet-de-trandafiri-revigorant.html

INHALATIA

Se poate obține din plante medicinale bogate În uleiuri volatile care se pun în vase de porțelan, peste care se adaugă apă clocotită. Vaporii vor acționa atunci când pătrund prin inhalare în căile respiratorii.

BĂILE FITOTERAPEUTICE

Sunt formele de utilizare a plantelor medicinale în uzul extern sub formă de băi. Pentru a putea face o astfel de baie, se pun într-un saculeț de pânză sau din tifon dublu plantele marunțite și fierte în prealabil. Exemplu: băile cu rozmarin sunt un relaxant pentru mușchi, produc energie și elimină starea de stres.

Fig. 7.1.3 Băi cu rozmarin

Sursa: https://lataifas.ro/boli-si-tratamente-naturiste/92855/baile-cu-rozmarin-intaresc-organismul-celor-slabiti-sau-afectati-de-oboseala/

CAPITOLUL II PLANTE AROMATICE ȘI ÎNTREBUINȚAREA LOR

2.1 PLANTE AROMATICE ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Principala zonă de utilizare a plantelor aromatice este, industria alimentară. Ierburile aromatice se adăugă ca ingredient suplimentar în salate, preparate calde și chiar cocktail-uri. Acum avem la dispoziție o gamă variată de ierburi aromatice, care provin din diverse zone ale globului, fiecare reprezentând tradiția unei anumite națiuni. Ele se pot folosi sub diverse forme – proaspete, uscate sau conservate.

Plantele aromatice, sau ierburile aromatice, cunoscute și sub denumirea de mirodenii, sunt plantele în sine, care se folosesc proaspete, deshidratate, măcinate. De la plantele respective se poate folosi frunza, rădăcina ori fructul. Condimentele sunt un amestec a mai multe tipuri de mirodenii.

Conform statisticilor date de FAO, în topul producătorilor de condimente, pe locul întâi este India, care produce anual 1.600.000 tone (86% din producția mondială), urmată de China, cu 66.000 tone și de Bangladesh, cu 48.000 tone.

Descoperind beneficiile pentru sănătate a unor mirodenii, oamenii au început să le utilizeze la hrana zilnică, mai întâi pe carnea vânată, apoi și pe legume. În întreaga lume se folosesc aceste ierburi aromatice și codimente. În bucătăria de acasă sau în orice restaurant sau pensiune turistică.
În vechime, condimentele erau foarte scumpe, fiind considerate o adevărată bogăție. Unele erau mai ieftine și la îndemâna tuturor, cum sunt: usturoiul, hreanul, mărarul busuiocul și altele mai deosebite, iar cele mai scumpe, erau: piperul, scorțișoara, cuișoarele. Multe dintre condimente au fost comercializate din zona Indoneziei de astăzi, din Asia, în Imperiul Chinez, Orientul Apropiat și mai apoi au ajuns în Europa. Pentru a ne da seama cât de folosite sunt, vom face un mic traseu prin bucătăria popoarelor.

Plantele aromatice în gastronomia popoarelor

Începem prin a descrie gastronomia franceză, care este prima gastronomie inclusă în patrimoniul umanității, UNESCO. De altfel se știe că bucătăria franceză este o artă. Dacă ar fi să clasăm bucataria franceză între celelalte bucatării, aceasta ar fi cotată ca cea mai fină gastronomie. Sosurile sunt considerate esența bucătăriei franceze. Ceele mai rafinate sosuri, le găsim în bucătăria franceză. Ele au la bază smântână și vin, adaugând plante aromatice cum sunt ceapa, cimbrul și frunzele de dafin.

Sosurile franțuzești se pot împărți în : sosuri pentru pește și sosuri pentru altfel de carne; sau o altă clasificare în: sosuri cu unt, sosuri albe și sosuri maronii. Tarhonul, dă o aromă unică sosului Bernaise.

Bucătăria franceză folosește o gamă mult mai vastă de feluri de carne decât orice altă bucătărie europeană. Deși peștele și fructele de mare nu sunt prioritari în gastronomia franceză, una din supele de pește cele mai bune din lume, este bouillabaisse .

Fig. 1.2.1.Supă bouillabaisse.

Sursa : http://www.goodchefbadchef.com.au/our-recipe/bouillabaisse/

Sofranul, dă culoare acestei supe și un gust deosebit. Chiar dacă nu este originar din Franța, sofranul se cultivă în Sudul Franței la scară largă și joacă un rol principal în gastronomia franceză,fiind folosit pentru această supă și pentru aromatizarea ei.

(http://ee.france.fr/en/information/gastronomia-franceza-o-mostenire-seculara).

Majoritatea celor care se gândesc la bucătăria italiană, se rezumă la clasicele rețete de paste și pizza. Însă, sub umbrela gastronomiei italiene descoperim o impresionantă varietate culinară.

Recunoscută internațional ca fiind printre cele mai rafinate și variate gastronomii, arta culinară italiană este caracterizată de o incredibilă diversitate – de la aromele picante din zona Napoli și Calabria și mâncărurile cu sos pesto din Liguria, până la brânzeturile și risotto-urile din Alpii italieni. Începând cu timpul de preparare, trecând apoi la ingrediente și mirodenii, toate acestea diferă aproape radical de la o regiune a Italiei la alta. Ce au însă toate în comun? Gustul nemaipomenit al mâncării! (http://www.restaurantamphora.ro/gastronomia-italiana)

Gastronomia italiană datorează gustul și aromele aparte ingredientelor venite de pe coastele însorite ale Mării Mediteraneene. Încă de pe vremea romanilor, pe aici se făcea schimbul de mărfuri. Asta explică de ce bucătăria italiană are influențe arabe, mirodenii și arome exotice de pe alte continente. ( https://www.digi24.ro/magazin/stil-de-viata/culinar/video-secretele-marilor-bucatarii-ale-lumii-715403)

În bucătăria italiană folosirea plantelor aromatice pentru aromatizarea felurilor de mâncare , implică folosirea acestora în toate modurile, proaspete, uscate, conservate.

Pentru marinate care însoțesc preparatele de pește folosesc mărarul, anasonul,busuiocul. Acestea sunt folosite cu atenție , după rețete bine stabilite pentru a scoate în evidență preparatul.

Pentru altfel de preparate din pește și în special în supe este folosită scorțisoara.Aceasta este asociată cu sarea indiană Kala Namak și piperul lung Selim. Scorțișoara este folosită pe o scară mult mai largă în dulciuri.

Numitorul comun în bucătăria de pește este cu siguranță delicatețea  aromei, de aceea în unele marinate indispensabil este coriandru. Tarhonul îmbunătățește gustul de calamar la gratar, supe de pește, sosuri de crustacee.

Chivas, este folosit pentru cei care nu pot consumă usturoi. Se folosește crud în salate . Un exemplu de salată unde acesta este folosit este salată de portocale cu fenicul, în salata de țelină , cartofi și roșii uscate. Feniculul sălbatic merge bine cu toate soiurile de pește uleioase, cum ar fi sardine, anșoa, macrou, ton dungat  merluciu.

Isop, Dafin, Leuștean, Mentă, Maghiran, Oregano, Nucșoara, Rozmarinul, Cimbru, Cimbrișor de grădină, Ghimbir, sunt plantele aromatice care sunt folosite în preparatele din pește în Italia. (http://scoaladebucatarieitaliana.blogspot.com/2014/01/plante-aromatice-un-ghid-practic-pentru.html)

Intorcându-ne totuși la ce ia făcut cei mai cunoscuți, vestitele paste italiene și pizza , putem spune că în toate rețetele pentru sosuri, care întregesc rețetele de paste, plantele aromatice și aromele lor își pun amprenta. Cel mai vestit sos, Bolognese, are printre celelalte ingrediente utilizate, ceapă, țelină, morcovi, ardei iute, roșii, ulei de măsline și vin alb, împreună cu condimente și plante aromatice, cum ar fi oregano, busuioc, frunze de dafin și nucșoară, toate oferind aroma distinctă a sosului. (https://www.kitchenshop.ro/sosuri-italiene-clasice-pentru-paste)

Fig. 2.2.1 Sos Bologneze Fig. 3.2.1.Codimente

Sursa : https://www.kitchenshop.ro/sosuri-italiene-clasice-pentru-paste

Sursa : https://www.domino.com/content/grain-bowl-recipe/

Diferitele feluri de pizza determinate în principal de regiunea în care au fost pregătite:  napolitană, siciliană și „taglio“ (originară din zona Romei), fac deliciul turiștilor și a localnicilor, avînd în compoziție ierburi aromatice, predominând busuiocul, oregano, usturoiul.

(http://blogatu.ro/2017/07/cele-mai-populare-tipuri-de-pizza.html)

Fig. 4.2.1.Pizza

Sursa :https://bonpizza.ro/cine-a-inventat-pizza

Bucătaria spaniolă este una dintre cele mai populare bucătarii din lume. Proaspătă, plină de arome și abundență, bucătăria spaniolă trebuie încercată de către orice pasionat de gastronomie. Aromele subtile au făcut această bucătărie atât de îndrăgită. Uleiul de măsline și usturoiul sunt două ingrediente de bază în bucataria spaniolă.

Pe lângă usturoi, oregano, rozmarinul și cimbrul sunt adăugate în diferite preparate pentru un plus de aromă.

Paella este cel mai cunoscut preparat spaniol pe bază de orez Aceasta se găsește în trei versiuni diferite, iar fiecare dintre ele conține legume, șofran și alte condimente delicioase ce formează un fel de mâncare completă.

Un rol foarte important în bucătăria germană îl joacă legumele. In vestul țării sunt influențe franțuzești și elvetiene, în sud, îndeosebi în Bavaria, se mănâncă mai multe grăsimi și poate tocmai de aceea, mulți ani bucătăria germană a fost considerată foarte grasă și nu s-a bucurat de popularitate în lume. Cu toate acestea, este una dintre cele mai rafinate bucătării și este cunoscută nu doar în Germania.

Cele mai folosite plante sunt pătrunjelul, cimbrul, hreanul, dafinul și arpagicul, cele mai folosite condimente sunt piperul alb în cantități mici, boabele de ienupar și chimenul. Alte condimente și plante cum ar fi oregano, busuiocul, salvia și ardeii iuți chilli au devenit mai populare în ultima vreme.

Usturoiul n-a fost utilizat frecvent multă vreme în bucătăria germană din cauza mirosului, dar popularitatea lui a crescut datorită influențelor franceze, italiene și turcești.

Cât privesc codimentele, în Germania în portul Hamburg în cel mai mare complex de depozite al lumii, cartierul Speicherstadt (orașul depozitelor), se află Muzeul Codimentelor.

Din data de 5 iulie 2015, Speicherstadt este înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Aromele codimentelor exotice și parfumul diverselor plante aromatice, îmbie vizitatorii să descopere cele 900 de exponate din ultimii 500 de ani și 50 de codimente din întreaga lume, care pot fi degustate .( https://grill-society.ro/o-dupa-amiaza-la-muzeul-de-condimente/)

Fig. 4.2.1.Muzeul codimentelor din Hamburg

Sursa: https://grill-society.ro/o-dupa-amiaza-la-muzeul-de-condimente/

Bucătăria grecească are o tradiție de peste 4000 de ani, iar în 330 î.H., Archestratos a scris prima carte de bucate din istoria omenirii. Începuturile ei se pierd în vremurile mitologice, când zeii din Olimp coborau printre muritori. Este o bucătărie tipic mediteraneană, cu elemente comune bucătăriilor italiană, balcanice și orientale.

Bucătăria bizantină era similară celei grecești clasice, peștele continuând a fi baza alimentației. Bizanțul fiind un nod al comerțului cu mirodenii, acestea au început să intre în dieta localnicilor, în special nucșoara, scorțișoara și piperul. (https://ancapavel.ro/info/grecia/bucataria-greceasca/)

Fig. 5.2.1 Bucataria grecească

Sursa : https://ancapavel.ro/info/grecia/bucataria-greceasca/

Pentru un plus de gust se adaugă verdețuri mediteraneene: rozmarin, busuioc, pătrunjel, mentă, mărar, fenicul și oregano. Din cele 5 insule din Mediterană: Sicilia, Sardinia, Cipru, Corsica și Creta, Creta este cea mai mică, ea găzduiește flora cea mai bogată, cu un numar de specii record. Multe din verdețurile, plantele aromatice, fructele și semintele de pe insulă nu se pot găsi nicăieri în lume. Din orice fel de mâncare, nu lipsește uleiul de măsline, iar din asezonarea lor nu lipsesc plantele aromatice, cu precădere oregano. Brânza feta, orice masă grecească o include într-un fel sau altul.

Primul muzeu al gastronomiei grecești și-a deschis porțile în iunie 2014, în centrul Atenei. Pentru expoziția de debut, tinerii au ales ca subiect produsele și preparatele din bucătăria mănăstirilor grecești, bazate în principal pe dieta mediteraneană. În anul 2013, UNESCO a adăugat dieta mediteraneană la Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității. Pentru majoritatea oamenilor, dieta mediteraneană este o modalitate sănătoasă de alimentație care menține buna funcționare a creierului. Accentul se pune pe fructe proaspete, legume, cereale integrale, leguminoase – fasole, năut, linte – care conțin fibre și nutrienți. De asemenea, pe grăsimi sănătoase, grăsimi mononesaturate din măsline, nuci și pește.Toate asezonate cu plante aromatice și codimentare. (http://www.rador.ro/2016/01/16/muzee-culinare-muzeul-gastronomiei-grecesti-din-atena/)

Bucătăria românească se bucură de o gamă variată de produse de carne, lapte, lactate, produse din lapte, specifice prin gustul, aromele folosite precum și prin tehnicile de elaborare. Bogăția vânatului răspândit în pădurile românești a adus după sine știința preparării vânatului în diverse mâncăruri și preparate. Cele mai cunoscute ierburi aromatice utilizate din ce în ce mai des și în bucătăria românească sunt: busuioc, oregano, rozmarin, cimbru, menta, mărar, pătrunjel, coriandru, usturoi etc.( https://ro.wikipedia.org/bucataria romaneasca)

In urma migrațiilor și a ocupațiilor altor popoare ce au survenit de-a lungul timpului și prin îmbinarea culturilor acestora, bucătăria românească a fost influențată de cea balcanică, turcească, germană, sârbească, italiană, maghiară, iar, în prezent, diversitatea preparatelor occidentale își pune amprenta și asupra bucatelor românești.

Cultura gastronomică a României a moștenit numeroase obiceiuri culinare: romanii sunt răspunzători pentru placintă, turcii pentru ciorbă de perișoare, chiftele și ardei umpluți, grecii pentru musaca, Austria a contribuit cu deliciosul șnitel, iar bulgarii cu numeroase feluri de mâncare cu legume, cum ar fi zacusca, intrată cu drepturi depline în iscusința gospodinelor în fiecare toamnă. (https://vatra.ro/blog/bucataria-romaneasca/)

Faptul că românii dau o atenție din ce în ce mai mare plantelor aromatice adăugate la mâncărurile tradiționale, este că tot mai multe gospodine își organizează pe balcoane sau în bucătării propria gradină de plante aromatice. Cei care au posibilitatea unei bucăți de teren, indiferent de suprafată, nu tăgăduie formarea unei grădini de plante aromatice.

Fig. 6.2.1 Plante aromatice in gradini si în ghivece

Sursa: https://ro.wikipedia.org

Cererea și oferta de plante aromatice

Cultivarea plantelor aromatice se poate dovedi o afacere profitabilă mai ales pentru fermierii care nu dispun de suprafețe agricole mari.

Incepand cu 1 ianuarie 2019, veniturile obținute de agricultori din plante medicinale și aromatice, inclusiv de levănțică, pe cel mult 2 hectare, vor fi considerate neimpozabile.
”Cultivarea plantelor medicinale și aromatice cunoaște o noupă etapă în care numărul celor care caută tratamente medicinale este în creștere. Cu o climă temperată, România este locul în care astfel de plante medicinale pot fi cultivate pe suprafețe extinse, existând, astfel, și calea de umplere a ”golului” manifestat în procesul de export”, arată autorii proiectului de lege. 
(https://www.profit.ro/insider/fiscalitate/culturile-de-plante-medicinale-si-aromatice neimpozabile-de-astazi-in-limita-unei-suprafete-18758300)

Acesta este un lucru încurajator, stimulează fermierii și pe toti cei care vor să facă o afacere din cultivarea plantelor aromatice.

Chiar dacă au răsărit ca ciupercile după ploaie, afacerile în acest domeniu , în Romania sunt bine venite și putem spune că mai este loc suficient pentru dezvoltarea acestui tip de afacere. La ora actuală, sunt multe terenuri arabile necultivate, iar cultivarea plantelor aromatice este o posibilitate de exploatare a lor. Ca un plus adus acestui tip de afacere, avem norocul că Romania beneficiază de condiții favorabile în ceea ce privește solul și clima.

Cererea de plante medicinale și aromatice este în plină ascensiune și pe piața europeană, unde peste 80 % din acest tip de plante sunt importate din China, fapt ce implică costuri foarte ridicate pentru cei ce se ocupă cu prelucrarea lor. În aceste condiții, țările membre UE vor prefera oricând să importe de pe teritoriul unui stat membru, crescând astfel șansele de reușită ale acestei afaceri. Un motiv în plus pentru extinderea culturilor de plante aromatice, este faptul că România este invadată de produse din import, care sunt de proastă calitate și mult mai scumpe. De asemenea producția internă poate asigura doar circa 20 % din necesarul României .

Se pot atrage ușor fonduri europene pentru dezvoltarea rurală, se poate obține finanțare SAPARD și se poate acumula capital prin proiecte care sprijină afacerile de tip IMM.

Păstrarea și depozitarea plantelor aromatice

În general, toate condimentele (provenite din rădăcina plantei, din flori, din fructe, semințe sau coajă) și ierburile aromatice (provenite din frunzele ierboase aleplantelor) se depozitează cel mai bine în condiții răcoroase, uscate, întunecate și ermetice.

Fig. 7.2.1 Codimente

Sursa: https://ro.wikipedia.org

Durata de depozitare a plantelor aromatice este determinată începând cu tehnologia de recoltare, iar particularitățile la depozitare sunt date de genotip. Fiziologic, plantele aromatice sunt similare cu legumele frunzoase.

Nu este nevoie de echipamente speciale pentru a congela plantele aromatice. Se pot așeza în containere speciale sau unele obișnuie pentru a le putea congeala. Congelarea plantelor aromatice este o metoda eficientă de a le pastra pentru iarnă. (https://www.pestre.ro/blog/plante-aromatice-pentru-iarna/)

Deși ierburile se depozitează foarte bine uscare sau congelate, cel mai bun lucru este să se țină pe pervaz ca plante în ghiveci (busuiocul, levănțica, cimbru) sau să se crescă în grădină, pentru a ne putea bucura de ele proaspete. Plantele se pot păstra astefel cât vrem noi și le putem considera și decorațiuni atractive și parfumate.

Fig. 8.2.1 Codimente și ceaiuri

Sursa: https://ro.wikipedia.org

Mirodenii proaspete, se pun într-un recipient sigilat ermetic, pe care să fie scris numele condimentelor și data până când pot fi utilizate.

Condimentele depozitate în aceste condiții pot fi lăsate la temperatura camerei pentru o perioadă lungă de timp .Condimentele măcinate pot fi păstrate chiar și 3 ani până să își piardă din proprietăți, în timp ce boabele, cum ar fi coriandrul și piperul, dar și nucșoara și bețisoarele de scorțișoară, se păstrează chiar și până la 5 ani.

2.2 PLANTELE AROMATICE ÎN INDUSTRIA FARMACEUTICĂ ȘI COSMETICĂ

Nici oamenii și nici celelalte ființe vii care populează pamântul nu pot trăi fără plante: de la aliment până la medicament. Și chiar dacă într-o anumită perioadă acest lucru a fost uitat, acum din ce în ce mai mult, atunci când se îmbolnăvesc, oamenii se întorc spre soluțiile de bază: adică cele oferite de natură. Astfel, produsele bio sunt cu atât mai căutate, cu cât sunt apreciate ca fiind mai benefice pentru sănătate, iar Europa este lider în ceea ce privește producția în regim ecologic, potrivit datelor Organizației pentru dezvoltare Industrială a ONU.

Plantele medicinale și aromatice și în special produsele farmaceutice obținute din ele, ca toate medicamentele de altfel, trebuie folosite în scopuri profilactice sau curative, pe baza prescripțiilor medicului specialist.

Uniunea Europeană este principala piață a ingredientelor farmaceutice și acoperă 36% din producția globală de produse farmaceutice. Circa 2000 de specii de plante sunt utilizate la nivel european pentru scopuri medicinale; principalele piețe sunt: Germania ca principal importator și Franța și Italia ca principali procesatori și comercianți de plante medicinale și aromatice. Dintre țările est europene, Polonia, Bulgaria, Cehia, Ungaria și Romania reprezintă principalele piețe; în Uniunea Europeană, circa 1200-1300 specii sunt recoltate din flora spontană și numai 130 de specii sunt cultivate. În Spania a crescut cererea pentru produse farmaceutice din plante de origine naturală, Spania fiind un important producător de plante aromatice și medicinale. În Portugalia și Slovacia producția de plante aromatice și medicinale are o importantă creștere.

Deși utilizarea plantelor aromatice se face din cele mai îndepărtate timpuri, aromaterapia a apărut, în anul 1926, fiind lansată de școala franceză de medicină din Lyon, prin chimistul R.M. Gattefosse.

In anul 1928 Rene Gattefosse, chimist și cosmetolog, a descoperit în laboratorul său, ca urmare a unei arsuri grave suferite la o mână, că uleiul pur de lavandă avea proprietăți cicatrizante mai puternice și mai rapide decât orice alt preparat chimic cunoscut în acele vremuri.

El a fost cel care a venit cu denumirea de “aromaterapie”, publicând în același an o carte cu titlu omonim.In timpul celui de-al Doilea Rzboi Mondial, un alt cercetător francez, Jean Valnet, îi vindecă pe răniți folosind preparate vegetale care aveau proprietăți antiseptice, cicatrizante și revitalizante. De atunci uleiurile esențiale sunt considerate la fel ca și medicamentele puternice care se iau pe cale orală. (https://elenamisu.com/2019/01/06/ce-este-aromaterapia/)

Fig. 1.2.2 Uleiuri folosite în aromaterapie – Sursa: “Starea de bine” Fiorella Conti

Aromaterapia ca ramură a fitoterapiei, folosește uleiurilor eterice și extracte alcoolice din plantele aromatice, pentru prevenirea și vindecarea unor boli.

Uleiurile eterice (volatile) cu un miros plăcut, s-au dovedit că au mare eficiență în prevenirea unor boli infecțioase, folosindu-se ca tratament pentru persoanele alergice la antibiotice.

Pentru bolile digestive, renale, genitale, reumatismale uleiurile din plantele aromatice sunt deosebit de folositoare.

Multe plante aromatice din flora autohtonă și europeană conțin uleiuri eterice cu proprietăți aromatizante, odorizante, dar și cu evidente efecte antiseptice și bactericide contra unei multitudini de agenți patogeni infecțioși, precum și alte efecte (antitoxice, antifermentative, colagoge, vermifuge), inclusiv proprietăți hormonale.

Pentru tratamentele de uz intern, uleiurile din plante sunt diluate în mod obligatoriu cu soluții alcoolice și miere de albine.

Pentru tratamentele externe se folosesc sub formă de loțiuni, unguente, aerosoli, inhalații sau adaosuri în băi generale sau locale.

Acțiunea plantele aromatice este prioritară în combaterea unor germenilor patogeni si asupra unor bacterii rezistente la antibiotice.

S-a dovedit că plantele aromatice din țata noastră cum ar fi : (conifere, busuioc, isop, cimbru, salvie, mușețel, mentă, roiniță, lavandă, ienupăr) sau plantele aromatice aduse in import (piper, scorțișoară, cuișoare, eucalipt, chiparos, rozmarin, paciuli etc.) au proprietăți antiseptice, bactericide, bacteriostatice, antifermentescibile etc

Câteva tipuri de uleiuri din plante:

Uleiul de busuioc unul din uleiurile cu cele mai multe proprietăți și care este folosit în tratarea asteniilor, sau în spasme gastrice și pilorice, are deasemenea proprietăți antiseptice intestinale, antispastice, fortifiante, revigorante și tonice. Enteritele, migrenele, anxietatea faringitele,laringitele,răcelile și astmul bronșic se pot trata cu acest ulei.

Uleiul de chimion mărește pofta de mâncare și are efecte benefice în digestie și colite stomacale. Un bun stimulator este și pentru indigestii, secreții gastrice, balonări, aerofagie, combaterea viermilor intestinali.

Uleiul de cimbrișor este extras din „planta ciobăniței”, considerată antibioticul săracului. Prin proprietățile expectorante, antiseptice pulmonare, antitusive și antiastmatice are utilizări în tusea convulsivă, bronșită, gripă, guturai și tuberculoză. Ca tonic general este excelent în întărirea memoriei.

Uleiul din cimbru de grădină, plantă considerată „iarba fericirii”, cu proprietăți revitalizante, este folosit cu succes în tulburările de circulație sanguină.

Uleiul de coriandru este folosit în mărirea poftei de mâncare deoarece are proprietăți de stimulare a secrețiilor gastrointestinale. Deasemenea calmează durerile abdominale, fiind utilizat și în combaterea colicilor, balonărilor și aerofagiei.

Uleiul de iasomie este recomandat pentru depresie, apatie, debilitate nervoasă și în boli ale căilor respiratorii cum ar fi tuseași spasmele bronșice.

Uleiul de rozmarin are o acțiune puternic antimicrobiană. Planta este numită „iarba oamenilor puternici”, fiind un excelent stimulator fizic și psihic, cu aplicații în tulburări circulatorii, respiratorii, nervoase și hepatobiliare, stabilizator al tensiunii arteriale și stimulator cortico-suprarenal. (Plante aromatice eficiente în combaterea bolilor – Prof. Univ. Dr. Constantin I. Milică, 07 Mai 2018)

Un parfum este un amestec lichid de uleiuri aromatice sau compuși aromatici, de fixativi și de solvenți, utilizat pentru a da corpului uman, unor obiecte sau unui spațiu un miros plăcut.

( https://ro.wikipedia.org/wiki/Parfum)

De aceea unele plante aromatice fac casă bună și cu industria cosmetică.

În urma unei selecții realizată de medicpentrutine.ro., aflăm un clasament a celor mai folosite plante aromatice în industria cosmetică.

Lavanda – este folosită, datorită parfumului delicat si a beneficiilor aromoterapeutice.

Este utilizată ca antiseptic, analgezic și deodorant în geluri de duș, săpunuri și loțiuni pentru corp, pentru regenerarea părului, în alopecia areată și în căderea abundentă a acestuia. Folosită împreună cu uleiurile esențiale de salvie, rozmarin și lemn de cedru dă rezultate rapide, iar părul își recapătă volumul și vigoarea. Proprietățile antibacteriene și antiinflamatoare recomandă lavanda în tratamentul acneei, arsurilor solare, eczemei și infecțiilor fungice ale pielii.

Busuiocul – este folosit, datorită vitaminelor pe care le conține (vitamina A, vitamina K, vitamina C, calciu, magneziu, potasiu și fier, precum și de antioxidanți și fitonutrienți.)

În industria cosmetică este folosit din abundență în cremele și tratamentele antiacneice, șampoanele antimătreață, aromoterapie și parfumuri. Calitățile astringente, dublate de cele antibacteriene, recomandă busuiocul pentru curățarea tenului gras, cu probleme, precum și a scalpului predispus mătreții. Ca unguent, busuiocul accelerează vindecarea rănilor și a tăieturilor, lăsând pielea fără cicatrici.

Rozmarinul – este folosit datorită proprietăților sale antifungice, antiinflamatoare, antioxidante și antimicrobiene. Tratează cu succes alopecia, stimulând creșterea părului, și acționează ca balsam, revigorând firul de păr și redându-i aspectul sănătos.

Proprietățile tonice și hidratante, recomandă uleiul de rozmarin pentru reducerea ridurilor fine și pentru curățarea tenului afectat de acnee. (https://www.libertatea.ro/lifestyle/iata-cele-mai-intrebuintate-plante-in-industria-cosmetica-634165)

Fig- 2.2.2 Săpun de casă

Sursa: https://lataifas.ro/medicina_naturista_alternativa/50197/reteta-sapunului-de-casa/

CAPITOLUL III. PLANTE AROMATICE – STUDIU DE CAZ

Voi prezenta în acest capitol, 20 de specii de plante aromatice, cele mai cunoscute care se găsesc în Romania. Prezentarea este în ordine alfabetică.

ARPAGIC

Familia: Amaryllidaceae J. St.-Hil.

Genul: Allium L.

Denumire: Allium sphaerocephalon L.

“ Plantele familiare, ceapa, prazul, usturoiul și arpagicul sunt toate membre ale genului Allium, care cuprinde aproximativ 750 de specii “( Plants of the World). Planta se cultivă pe tot continentul european . Arpagicul este o ceapă pitică, deasă, care spre deosebire de ceapă nu formează bulbi mari sub pământ. De la arpagic se folosesc doar frunzele subțiri și tubulare care pot crește până la 30 cm. Acestea au o aroma de ceapă dar mult mai fină. Ea este recomandată de către specialiști atât ca aliment cât și ca remediu natural.

Are proprietati anticancer și antiinflamatorii.. Este considerat un bun remediu pentru cancerul de prostată.

Fig.1.3 Arpagic Sursa: Plants of the World

Arpagicul poate fi folosit și pentru tratarea rănilor și a zgârieturilor prin aplicarea sucului din frunze pe zona afectată. Poate fi folosit și în curele de slăbire, favorizând digestia sănătoasă și reducând grăsimile din organism. (http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/sanatate/arpagicul-sanatate-pentru-intreaga-familie-1018883).

Mai poate fi si un remediu împotriva tenului acneic. Se aplică sucul arpagicului direct pe zona cu probleme. Este o sursă sigură de vitamina A, B6, C, E, K, magneziu, fier, calciu, seleniu, potasiu, fosfor, sodiu, zinc, proteine, dar și apă, carbohidrati, fibre și grăsimi. Florile sunt în mod normal purpuriu închis. În fructe, capsula uscată conține multe semințe negre mici, unghiulare.

ASMĂȚUI

Familie : Apiaceae sau Umbelliferae

Genul : Anthriscus

Denumire : Anthriscus cerefolium

Asmățuiul, este o plantă originară din Asia. A fost introdus in Europa, fiind răspândit în special în Italia. Mai târziu s-a răspândit și în America. La noi în țară crește spontan, în locuri umbrite, fiind cultivat numai în nordul Moldovei și al Ardealului. Alte denumiri ale plantei mai sunt hasmațuchi, asmățui, hașmaciucă, hașmă .In secolele trecute, o plantă folosită în special în bucătăriile boierești.

In cultură se găsesc două forme de asmațui – cu frunze netede și cu frunze crețe, cele mai preferate, cu o aromă mai pronunțată.

Amățuiul este una dintre ierburile

aromatice foarte apreciate în bucătăria

franceză. (denumit și pătrunjel franțuzesc).

Hasmățuiul a avut diferite

întrebuințări medicinale în trecut:

a fost luat ca digestiv, antiinflamator și

antidepresiv. Sub formă de infuzie, stimulează

digestia și ameliorează starea de spirit.

Tradițional era utilizat pentru calmarea

coșmarurilor, arsurilor și durerilor de stomac.

(https://ierburiuitate.wordpress.com/tag/

patrunjel-frantuzesc/)

Fig. 2.3.Asmațui

Sursa: https://ro.wikipedia.org

BUSUIOC

Familie : Lamiaceae Martinov

Genul : Ocimum L.

Denumire : Ocimum basilicum L.

Busuiocul , o plantă folosită de mii de ani, este considerată regele mirodeniilor și este răspândită în întreaga lume. Își are originile în India, unde este considerat o plantă sacra. Are de asemenea o mare apreciere în toată lumea. (http://www.biaplant.ro/articole/busuiocul-omirodenie-cu-efecte-energizante-siantidepresive.html)

Crește în tufe, cu tulpini ramificate de la bază, păroase, ajunge la 25-60 cm înălțime, frunzele sunt ovale, opuse, florile sunt albe, albe-rozalii, așezate în inflorescențe care seamănă cu niște spice, înflorește din luna iunie până în septembrie.

În scop terapeutic se recoltează partea aeriana a plantei – florile și frunzele .

Proprietăți terapeutice ale busuiocului : stomahice, carminative, anticolitice, antispastice, emetice (contra grețurilor), stimulente în digestie și anorexie, ușor laxative, vermifuge; pectorale, expectorante, antitusive; tonifiante ale sistemului nervos, calmante, ușor tranchilizante; diuretice, galactogoge (stimuleazǎ secreția laptelui); antiinflamatoare, antimicrobiene, antifungice,bactericide, antiseptice, cicatrizante; aperitive, eupeptice, reconfortante.(Busuiocul proprietăți terapeutice – Prof. Univ. Dr. Honoris Causa Constantin Milică) . I se atribuie de asemenea, proprietati sacre – aghiazma cu apa și busuioc, folosită în special în sărbătorile de iarnă.

Tab. 1.3 Eficienta utilizarii busuiocului in cazuri medicale

Sursa: Busuiocul proprietăți terapeutice – Prof. Univ. Dr. Honoris Causa Constantin Milică

Busuiocul are un miros dulceag – înțepător, puternic, o combinație între cuișoare și anason, gustul este acrișor și puțin picant. Busuiocul este de mai multe feluri.

,

CHIMEN

Familie : Apiaceae

Genul : Carum

Denumire : Carum carvi

Chimenul este o plantă bienală, cu răspândire în Europa și vestul Asiei, folosită mai ales în Europa Centrală și Scandinavia, la condimentarea unor preparate. De la chimen se folosesc achenele (fruct sau eronat semințe) și rădăcinile. Planta este apreciată pentru calitățile sale aromatice și condimentare, semințele – întregi sau măcinate – fiind utilizate în bucătăria europeană din timpuri străvechi. Achenele servesc ca mirodenii în anumite specialități culinare. Și tot din timpuri străvechi sunt cunoscute și valențele terapeutice ale chimenului, ceaiul fiind considerat un bun remediu pentru anorexie, hemoroizi (pulbere de semințe de chimen), dismenoree, bronșită, colici intestinali, funcții ale stomacului etc. Uleiul este folosit ca ingredient în săpunuri, loțiuni și parfumuri.

Fig. 3.3 Chimen

Sursa : Plant of the Word, www.wikipwdia.ro

CIMBRU

Familie : Laminaceae

Genul : Satureja

Denumire : Satureja hortensis L

Este originar din sudul Europei, fiind cunoscut din antichitate. In stare spontană crește în Europa și America de Nord. La noi în țară se cultivă în toate județele însă pe suprafețe mici.

Cimbrul este o plantăa erbacee anuală.  Rădăcina este pivotantă. Tulpina este bogat ramificată.

Frunzele sunt sesile sau foarte scurt petiolate. Florile sunt mici, hermafrodite, de culoare liliachie, roz sau albăa, cu pete purpurii pe partea inferioară a petalelor, foarte aromate. Fructele sunt mici, de culoare brună sau cenușie-verzuie, ovoidale, trimuchiate, netede și lucioase. Cimbrul uscat conține un nivel ridicat de vitamine și minerale. Cimbru este antiseptic intestinal, stomahic, carminativ, coleretic, colagog, expectorant; calmant al tusei, diuretic, analgezic, tonic capilar, vermifuge.

Fig. 4.3 Cimbru

Sursa: https://ro.wikipedia.org

Frunzele proaspete sunt folosite pentru aromatizarea și condimentarea preparatelor culinare, având și efect terapeutic (ajută digestia, stimulează funcția hepato-biliară, sprijină funcția pancreatică). Infuzia poate fi administrată în amigdalite, faringite, laringite. Tinctura pentru dischinezii biliare, dispepsii gastro-intestinale, viermi intestinali, enterocolite, tuse, bronsit

CORIANDRU

Familie : Apiaceae

Genul : Coriandrum

Denumire : Coriandrum sativum

Coriandrul crește în toate zonele globului. Nu este o plantă pretențioasă față de condițiile climatice, pedologice și de umiditate fapt pentru care poate fi cultivată oriunde: pe câmp, în sere, solarii sau chiar în ghivece, în casă.

Rădăcina coriandrului este pivotantă. Tulpina este cilindrică și are talia medie de 40-60 cm. Frunzele de culoare verde deschis sunt diferențiate, în funcție de poziția de pe tulpină. Florile de coriandru sunt mărunte și grupate în umbrele compuse. Florile cu cinci petale au culoare alb sau roz pal. Fructele de coriandru sunt diachene sferice mărunte (2-3 mm), au culoare galben brun și sunt bogate în ulei volatil.

Fig. 5.3 Coriandru

Sursa : Plants of the World

In scop gastronomic sunt utilizate tulpinile, frunzele și fructele intens aromate. In tratamentele naturiste sunt utilizate cu precădere fructele. (https://www.gabrielafaur.com/2443/coriandru-proprietati-beneficii-mod-de-utilizare-ceai-contraindicatii/

CRESON

Familie : Brassicacee

Genul : Lepidium

Denumire : Lepidium sativum

Originea exactă a Lepidium sativum este necunoscută, dar este considerată a fi în Etiopia și în țările vecine sau în Asia de Vest. În prezent, este cultivat în întreaga lume, inclusiv în majoritatea țărilor africane, în majoritate pe o scară mică, ca o recoltă de grădină. (https://www.prota4u.org =Lepidium+sativum+L)

Rădăcina este simplă, pivotantă, tulpina înaltă, 30-50 cm, cu terminații ramificate în inflorescențe mărunte de culoare alba. Inflorește în luna mai-iunie. Fructul este o silicvă cu 2-5 semințe mici de culoare brună.

Cresonul se poate consuma crud, sub formă de salată, sau în supe. Sucul de creson, se poate consuma cu iaurt sau lapte. De asemenea, sămânța de creson, are un conținut de peste 58 % ulei. Potrivit cercetătorilor, cresonul încetinește evoluția unor boli cronice, precum cancerul. Combate unele afecțiuni digestive, este recomandat diabeticilor, pentru stimularea diurezei, în stări

Fig. 6. 3 Creson

Sursa : Plants of the World

de oboseală cronică, surmenaj, depresie. Cresonul combate și lipsa poftei de mâncare, scorbut, limfalism, tuberculoză, bronșite și afecțiuni pulmonare, dermatoze și eczeme, râie, litiaze biliare și afecțiuni hepatice, reumatism, constipație etc.

DAFINUL

Familie : Lauraceae

Genul : Laurus

Denumire : Laurus nobilis

Dafinul este un arbore sau arbust, originar din Orientul Mijlociu, foarte răspândit în toate zonele mediteraneene. Este cunoscut încă din antichitate. În Grecia antică ramurile de dafin erau folosite pentru cununile de lauri, ce erau oferite ca premiu. Este o plantă aromatică din familia Lauraceae. Frunzele au marginile dantelate și ușor curbate. Florile sunt gălbui – verzui-pal, ce cresc câte 4-5 în formă de umbrelă. Fructe negre, ovoid-elipsoid, 1-1,8 cm. lung, 0.8-1 cm.

Frunzele de dafin sunt folosite pentru aroma lor la prepararea mâncărurilor. Dafinul este cultivat și ca plantă ornamentală

În fitoterapie se folosesc în

special frunzele din care se extrage untul de dafin oleum lauri, folosit în prepararea unor unguente.

Fig. 7.3 Dafin – Sursa: https://ro.wikipedia.org

Frunzele de dafin sunt benefice în formele incipiente de gripă, bronșită, laringită, astm. sub formă de infuzie sau decoct sunt un remediu în afecțiuni gastrointestinale, mahmureala. , ca infuzie, vindecă sau ameliorează infecții bucale, nevralgii dentare, diverse răni, reumatismul.

FENICUL

Familie : Apiaceae

Genul : Foeniculum

Denumire : Foeniculum vulgare

Specie erbacee bienală sau perenă, exclusiv de cultură, înaltă pînă la 1-2 m, foarte ramificată încă de la bază, înflorește din primul an; rădăcina: pivotantă, cărnoasă,lungă de  20-30  cm și groasă pînă la 2 cm, cu puține   ramificații   laterale; tulpina: cilindrică, fin striată, glaucă, fistuloasă; frunze: alungit-triunghiulare, de 3-4 ori penat sectate, cu segmente foarte fine (asemănătoare cu cele de mărar), cele bazale pețiolate, lungi de 25-30 cm, celelalte sesile, toate cu o vagină foarte dezvoltată,  în formă  de glugă; flori: în umbele mari, lipsite de involucru, cu  8-16  radii  inegale, fiecare cu 12-20 flori cu caliciu   redus, 5 petale mici galben-aurii, lungi pînă la 1 mm și îndoite spre interior; fructe: diachene ovoidale, cu  cele 2 mericarpe separate,îngustate  spre  capete, cu 5 coaste foarte proeminente deschise la

Fig. 8 .3 Fenicul

Sursa : Plants of the World

culoare.(https://www.selene.ro/articole/fenicul/) Ceaiul de fenicul are o mulțime de beneficii pentru sănătate, conținând o serie de antioxidanti și vitamine (A,B,C,D).Pudra de fenicul este folosită ca o cataplasmă pentru mușcăturile de șarpe. Fibrele prezente în fenicul, împreună cu potasiul, vitamina C și vitamina B6 contribuie la menținerea unei inimi sănătoase. Semințele coapte și uscate de fenicul, și uleiul obținut din acestea, sunt folosite în producerea unor medicamente

GHIMBIR

Familie : Zingiberaceae

Genul : Zingiber

Denumire : Zingiber officinale

Zingiber officinale este posibil nativ în India. Este larg răspândită ca o cultură comercială în Asia de sud și sud-est, Africa tropicală (în special Sierra Leone și Nigeria), America Latină, Caraibe (în special Jamaica) și Australia. Rizomul de ghimbir are o formă neregulată, contorsionată și e noduros, atingând până la 5-6 centimetri în lungime. O rădăcină de ghimbir conține aproximativ 12% vitamina B6 și tot atât magneziu, 9% potasiu, 6% vitamina C, 5% fosfor și 4% zinc. O sută de grame de ghimbir conține aproximativ 80 de kilocalorii și 1,7 grame de zaharuri.

Fig. 9.3 Ghimbir Sursa:https://ro.wikipedia.org

Mai este folosit în industria parfumurilor, datorită uleiului essential, ghimbirul emană o savoare de lămâie piperată. Cosmetologii europeni au fabricat loțiuni cu ghimbir pentru tonificarea și revitalizarea părului. Loțiunile de corp pe bază de ghimbir au efecte de întinerire: hrănesc epiderma și îi conferă finețe și suplețe.( Dicționarul plantelor de leac. – Ed. a 2-a, rev. – Editura Călin, 2008, București, https://ideisfaturi.blogspot.com/2012/11/ghimbirul-aliment-medicament-si.html)

LAVANDA

Familie : Lamiaceae

Genul : Lavandula

Denumire : Lavandula

Lavanda sau levănțica, este o plantă perenă, considerată arbust de talie mică, deoarece crengile se lemnifică. Are frunze veșnice, chiar și iarna, de obicei frunzele sunt verde-argintiu, dar sunt și soiuri cu frunze verzi sau argintii. Ating maturitatea în 2-5 ani, și pot trăi fără probleme 40-50 de ani, dar în Vestul Europei, există plantații vechi de 80-100 de ani, cu plante de aceeași vârstă. Este originară din zona Mediteraneană. Există o controversă cu denumirea lavandei, cea care rezistă la noi în țară fără probleme peste iarnă, plantată în grădină, este soiul Lavandula angustifolia, adică cea cu frunza îngustă. (Terapia Naturistă, Răducanu Dumitru, Ecaterina Dumitru 1992).

Fig. 10.3 Lavandă – Sursa:https://ro.wikipedia.org

Ca proprietăți, este o plantă puternic aromatizantă cu acțiune antiseptică locală și ușor antispastică datorită componentelor din uleiul volatile calmant al sistemului nervos central diuretic și colagog florile au acțiune carminativă. Se folosește în migrene, cefalee, afecțiuni cardiace cu substrat nervos, boli de rinichi și de ficat, tulburări digestive, balonări abdominale, reumatism, stări de anxietate.

In ux extern, masajul cu oțetul obținul din florile de levănțică se folosește în caz de răceală , gripă și stări febrile.

LEUSTEAN

Familie : Apiaceae

Genul : Levisticum

Denumire : Levisticum officinale

Leușteanul este o plantă perenă comestibilă,de origine mediteraniană folosită drept condiment si descoperită pentru prima dată pe actualul teritoriu al Italiei. Planta poate crește până la înălțimi de 2 metri și are flori galbene. Principiile active pe care le conține au o puternică acțiune terapeutică asupra aparatului respirator, aparatului reno-urinar, sistemului endocrin și celui imunitar. Uleiul obținut din leuștean scade tensiunea și stimulează diureza.

Rădăcina leușteanului este pivotantă, putând atinge lungimi de peste 1 metru. Tulpina este groasă, tubulară, înaltă de 2-3 metri. Frunzele sunt compuse, dublu sectate, cu marginea foliolelor dințată. Frunzele proaspete se folosesc în scop aromatic.

Fig. 11.3 Leuștean Sursa:https://ro.wikipedia.org

Cataplasme cu frunze proaspete zdrobite sunt indicate să se aplice pe piele în caz de psoriazis, ulcerații ale pielii. Rădăcina de leuștean are acțiune diuretică și se utilizează în tratarea afecțiunilor urinare, hidropiziei și a pneumoniilor. Ceaiul de leuștean este eficient în tulburări digestive, scaune proaste, formare de gaze, influențează sângerările organelor din bazinul mic, stimulează fluxul menstrual, eliminarea urinei și expectorațiilor în caz de catar bronșic. (https://www.csid.ro/plante-medicinale-fitoterapice-si-gemoterapice/leustean-levisticum-officinale-11661848

MĂRAR

Familie : Apiaceae

Genul : Anethum

Denumire : Anethum graveolens

Mărarul este o plantă ierboasă, anuală, originară din zona mediteraneană și din Rusia. Are tulpina viguroasă și poate crește până la 1 metru înălțime, cu frunze mici și ascuțite și flori grupate în vârful plantei, în buchete de culoare galbenă, cu formă de umbelă. Frunze de culoare verde inchis au o textură moale, cu aroma placută bogată și un  gust ușor dulce. Semințele de mărar,  ce sunt folosite ca și mirodenie, au gust asemănător cu semințele de chimion.  Mărarul are calități ce revitalizează întregul organism, de la respirație și funcționarea sistemului digestiv, până la circulația sângelui. Mărarul este un foarte bun diuretic.  Ameliorează anxietatea și epuizarea nervoasă, insomia, tulburările digestive, întărește unghiile. Conține ulei

Fig. 12.3 Mărar Sursa:https://ro.wikipedia.org

volatil între 2,5-4% (în frunzele de mărar și în ramurile tinere și 3-6% în semințe), calciu,potasiu, fier, magneziu, vitaminele A, B si C. Uleiul volatil de mărar conține între 40-60% carvone , substanță cu un puternic efect anti-cancerigen. Mărarul are proprietăți digestive, antispastice, antiinflamatorii și diuretice. Se pare că are și proprietăți afrodisiace. Sub formă de infuzie mărarul stimulează sistemul digestiv, semințele opresc sughițul, durerile de cap tusea, stimulează lactația, ajută la eliminarea gazelor intestinale, la diminuarea crampelelor și are acțiune de antiseptic intestinal. ( http://www.afaceriardelene.ro/altepagini/mararul-efecte-terapeutice)

MENTĂ

Familie : Lamiaceae

Genul : Mentha

Denumire : Mentha

Facând parte alături de alte plante aromatice, precum cimbrul, cimbrisorul, maghiranul, salvia sau levantica, din familia Lamiaceae, menta este de fapt un gen de aproximativ 25-30 de specii de plante cu mulți hibrizi, răspândiă nu numai în Europa și Asia, unde este cunoscută și folosită de mii de ani, dar și în America de Nord, Africa și Australia.  Principala componenta a uleiului volatil de mentă este mentolul, care poate ajunge pana la 70%.  Frunzele conțin 1-2 %, iar părțile aeriene doar 0,3-0,5 % ulei volatil. In frunze mai sunt prezenți tanini, acizi organici, vitamina A, C, D, PP, săruri minerale în special calciu și potasiu, recomandată în astm broșic, gripă și sinuzită. Stimulează circulațtia periferică și are o acțiune benefică asupra

Fig.13.3 Mentă , plante, flori și produse din mentă Sursa:https://ro.wikipedia.org

întregului aparat cardiovascular, fiind recomandată și în unele afecțiuni cardiace. Forma tradițională și cea mai răspandită de utilizare a mentei, care prezintă în același timp o eficiență terapeutică maximă, rămâne  ceaiul de mentă, adică infuzia din frunze uscate de mentă. (https://www.daciccool.ro/sanatate-si-frumusete/remedii-naturiste/793-menta-din-gradina-de-vis).

OREGANO

Familie : Lamiaceae

Genul : Origanum

Denumire : Origanum vulgare – L

Planta este o specie nativă  Europei, în regiunea mediteraneană, și sudului și centrului Asiei. Oregano este o plantă perenă, care crește până la 20–80 cm înălțime, cu tulpina în patru muchii. Este originar din Turcia și a fost introdus în Europa până la mijlocul secolului al XVI-lea și distribuită în Europa și Asia Centrală. Frunzele sunt opuse, cu o lungime de 1–4 cm, scurt pețiolate, de formă ovală, cu marginea întreagă sau ușor dințată.

Florile sunt mov, rareori albe, lungi de 3–4 mm.

În scopuri medicinale de la oregano se folosesc frunzele, florile și semințele. Oregano are numeroase

Fig. 14.3 Oregano Sursa:https://ro.wikipedia.org

beneficii, dar este cel mai cunoscut pentru proprietățile sale digestive, expectorante, antivirale, antibacteriene, antifungice, antiparazitare, antioxidante și antiinflamatorii. Este în special lăudat pentru efectele sale rapide în infecțiile tractului gastrointestinal. Uleiul de oregano conține cel putin 70% carvacrol, este utilizat și în cazul diverselor afecțiuni ale pielii. (http://www.alegesanatos.ro/blog/nutritie-51/proprietatile-plantei-oregano 153.html)

PATRUNJEL

Familie :Apiaceae

Genul : Petroselinum

Denumire : Petroselinum crispum

Pătrunjelul provine din zona Mării Mediteraniene, unde se gasește în stare salbatică.  A fost extins în cultură de olandezi. La noi în tara a apărut dinspre vest prin sec. 17. Radacina tuberizată și frunzele se folosesc la aromatizarea și prepararea mâancărurilor, în industria alimentară, la fabricarea conservelor și supelor concentrate. Frunzele au un conținut mult mai ridicat de substanțe nutritive dacât rădăcinile și ocupă primele locuri, ca valoare biologică-alimentară, față de alte legume. Tulpina floriferă a pătrunjelului este înaltă până la 130 cm, are forma cilindrică, este ușor striată și ramificată chiar de la bază. Frunzele sunt lucioase pe partea superioară și au un miros caracteristic extrem de plăcut.

Fig. 15.3. Patrunjel – Sursa www.wikipedia.roo

(http://www.rasfoiesc.com/business/agricultura/PATRUNJELUL-importanta-origine87.php)

Florile sunt mici, de culoare alb-verzuie, hermafrodite și dispuse în umbele compuse.

Consumat crud sau sub formă de infuzie, decoct, pătrunjelul este eficient în tratarea edemelor, infecțiilor, asteniei, tulburărilor de circulație sanguină, hipertensiunii, bolilor reumatice, anorexiei,meteorismului și colicilor abdominale, astmului bronșic, amenoreei. Frunzele și tulpinile de pătrunjel neutralizează și ajută la eliminarea toxinelor din organism și sunt eficiente în toate afecțiunile ficatului, inclusiv la ciroze sau hepatite. (https://www.csid.ro/plante-medicinale-fitoterapice-si-gemoterapice/patrunjelul-petroselinum-crispum-11843817)

ROZMARIN

Familie : Lamiaceae

Genul : Rosmarinus

Denumire : Rosmarinus officinalis

Rozmarinul este o plantă de origine mediteraneană, cunoscută încă din antichitate. In prezent este raspândit în toate țările din regiunea mediteraneană. Este un subarbust peren, înalt de 150 cm, cu tulpina și lăstarii aspri, muchiați, erecți sau arcuiți. Are frunze persistente, sesile, lineare, cu marginile răsucite, coriacee și cenușiu-tomentoase, cu nervură principală dezvoltată pe partea inferioară. Florile sunt mici, de culoare albăstruie-deschis sau roșii-violacee,. Fructele sunt cafenii, netede, sunt grupate cate 4 în caliciul persistent. Semințele sunt mici și lipsite de endisperm. Rozmarinul conține un ulei volatil, reprezentat prin borneol, camfor, eucaliptol, flavonoizi, acid

FIG. 16.3 Rozmarin Sursa:https://ro.wikipedia.org

rozmarinic, principii amare, rozmaricină și substanțe di- și triterpenice. Uleiul volatil stimuleazã activitatea psihicã și îmbunătățește oxigenarea creierului.Extractele pe bază de rozmarin sunt utilizate în industria cosmeticã pentru obținerea loțiunilor ajută la combaterea mătreții, regenerează părul și previne căderea excesivă a acestuia, precum și la tratarea tenusului uscat, matur, cuperotic. De asemenea, preparatele pe bază de rozmarin sunt frecvent folosite în combaterea celulitei. se folosește la tratarea bolilor de stomac, reumatismului cardioarticular, reumatismului degenerativ, rinitelor cronice catarale hipertrofice, anemie, tuse.( https://www.csid.ro/plante-medicinale-fitoterapice-si-gemoterapice/rozmarin-rosmarinus-officinalis-11491927.)

TARHON

Familie : Asteraceae

Genul : Artemisia

Denumire : Artemisia dracunculus L

Tarhonul este un arbust pitic, cu frunze late, înguste, lucioase și verzi, puternic aromat, originar din nordul îindepărtat al Asiei. Se găsesc două tipuri de tarhon: tarhonul francez și tarhonul rusesc. Tarhonul francez este cel mai des utilizat, deoarece are o aromă mult mai puternică decât cel rusesc. Are tulpina dreaptă și ramificată, cu flori alburii, cu frunze lanceolate aromate întrebuințate drept condiment. Frunzele sale se folosesc verzi sau uscate și maruntite. Este cultivată pentru uz culinar, dar și în scopuri medicale.

Aceasta plantă este un mic arbust, cu tulpini modificate, care ajunge până la un metru în înălțime. Crește bine în sol nisipos, bogat, cu vedere la lumina solară. Frunzele sale sunt de culoare verde intens, netede, cu capetele ascuțite. Din tarhon se folosesc frunzele și vârfurile fragede ale lăstarilor. Poate fi consumat proaspăt, uscat sau congelat.

Fig. 17.3 Tarhon

Sursa: https://ro.wikipedia.org

Această plantă rafinată beneficiază de numeroși fito-nutrienți care sunt indispensabili pentru o sănătate optima. Uleiurile esențiale din tarhon sunt estragol (metil chavicol), cineol, ocimene și phellandrene.

Tarhonul a fost folosit în medicina tradițională pentru stimularea poftei de mâncare și ca un remediu pentru simptomele de anorexie.

Ceaiul de tarhon este folosit pentru insomnie.Studiile științifice sugerează faptul că nivelul ridicat de compuși poli-fenolici din această plantă ajută la scaderea nivelului de glucoză din sânge. ( http://www.ghidnutritie.ro/articol/plante_medicinale/tarhon)

SALVIE

Familie : Lamiaceae

Genul : Salvia

Denumire : Salvia officinalis

Bogată în vitamine, considerată sacră în Antichitate și cu efecte de protecție magică, salvia este un excelent remediu în numeroase boli, nu doar un condiment apetisant din bucătărie.
Salvia (Salvia officinalis) este o plantă erbacee din familia Lamiaceae, originară din sudul Europei și din zona Mediteraneană, care crește cultivată în grădini însorite.. Tulpina mult ramificată, ierboasă în partea superioară și lemnoasă în partea inferioară, poate atinge o înălțime de 30-70 cm. Frunzele alungite, păroase pe ambele fețe, la început sunt de culoare argintie și apoi devin verzi-cenușii, iar florile mici, albastre cu nuanțe de violet, sunt grupate vertical, în jurul unei axe comune.

Fig. 18.3 Salvia- Sursa: https://ro.wikipedia.org

În scop medicinal, de la salvie se folosesc frunzele și părțile aeriene înflorite, care sunt foarte bogate în uleiuri volatile, având un gust puternic aromatic și astringent. Salvia, această plantă aromatică cu gust proaspăt, amărui, dar și ușor picant, este folosită de sute de ani îin bucătăaria italienească, dar a fost împrumutată, în timp, de bucătari din toată lumea. Preparatele din salvie precum: infuzia, decoctul, vinul, pulberea, tinctura, oțetul și uleiul esențial au efecte antimicrobiene, antiinflamatoare, antiseptice și depurative, contribuind și la scăderea nivelului de zahăr din sânge.

(https://www.monitoruldegalati.ro/sanatate/salvia,-condiment-si-medicament-magic.html) (http://www.naturalherbs.ro/herbs/ro/gyogynovenyek/salvia-salvia-officinalis).

ȘOFRANUL

Familie : Iridaceae

Genul : Crocus

Denumire : Crocus sativus

Șofranul a fost întotdeauna cel mai scump condiment din lume. Originile nu sunt certificate însă par a se situa în Orientul mijlociu. A fost introdus în Europa de mauri prin Spania. La ora actuală fiind cultivat în Spania (La Mancha) și Grecia, Franța (cea mai bună calitate), Italia, iar în restul lumii în Maroc, Cașmir, Iran (cel mai mare producător) sau China.

Șofranul este plantă erbacee, perenă, cultivată, ce poate atinge 30 – 40 cm în înălțime. Frunzele sale sunt lungi și înguste. Fructele sale sunt mici și albe. Florile sunt violete, cu linii purpurii. Crește din bulbi numiți “cormus” și aparține speciei Crocus.

Fig.19.3 Sofranul – Sursa: https://ro.wikipedia.org

Din septembrie până în noiembrie, planta produce flori albastre-violet, cu pistile lungi, roșii. Crocusul fiind o plantă capricioasă. Stigmatele roșii conțin uleiuri esențiale, substanțe amărui și colorant galben. (https://ro.wikipedia.org/) . Sofranul este aromatizant, stimulator digestiv, purgativ, întăritor, afrodiziac. Șofranul este un ingredient important care intră în compoziția produselor cosmetice antirid. Consumat mai mult de 2gr. Pe zi, condimentul devine nociv, și poate crea tulburări de comportament.

CAPITOLUL IV – MATERIALE SI METODE

Pentru realizarea acestei lucrari, am studiat determinatorul Plants of the world. Am adunat și studiat materiale din diferite publicații , broșuri, cărti cu privire la speciile alese.

Am plantat 10 din cele 20 de plante aromatice, pentru a le putea urmări evoluția de la semințe la plante. In mod deosebit am urmărit și am analizat plantele după unele criterii.

Proveniența – originea geografică

Domeniul în care sunt folosite

După părțile utilizate ale plantelor

Modalități de folosire

După bolile pe care le vindecă sau le ameliorează

CAPITOLUL V – REZULTATELE CERCETARII STUDIU DE CAZ – ANALIZĂ

In urma studierii celor 20 de plante aromatice, am făcut o sinteză pe mai multe criterii.

Domeniu în care sunt folosite:

Din cele 20 de plante pe care le-am studiat

19 se folosesc in alimentatie

5 se folosesc in industria farmaceutica

7 se folosesc in industria cosmetica

2 se folosesc in industria cosmetica si farmaceutica

Gr. 1.3.2 Ponderea plantelor aromatice in domeniile folosite

După modalități de folosire:

Din 12 plante se pot face infuzii (arpacic, chimen, cimbru, coriandru, dafin, leustean, menta, marar, rozmarin, tarhon, salvie, sofran)

Din 6 plante se poate face suc (arpacic, creson, ghimbir, leustean, marar, patrunjel )

Din 10 plante se poate face ceai (asmatui, cimbru, coliandru, dafin, ghimbir, lavanda, menta, rozmarin, tarhon, salvie )

Din 3 plante se poate face sirop (asmatui, creson, menta)

Din 7 plante se face tinctiură (asmatui, cimbru, coliandru, leustean, marar, menta,sofran)

Din 5 plante se face pulbere (cimbru, coliandru, menta, rozmarin, sofran)

Din 10 plante se face ulei volatile( cimbru, coriandru,dafin, fenicul,marar,menta, oregano, patrunjel,rozmarin , tarhon)

Din 2 plante se face decoct (creson, leustean)

Din 3 plante se ace oțet (patrunjel, rozmarin, tarhon)

Din 2 plante se poate face vin ( marar, rozmarin)

GR.2.3.2. Ponderea plantelor aromatice dupa modalitati de folosire

Dupa bolile unde plantele aromatice sunt folosite in vindecarea sau ameliorarea lor.

13 plante se folosesc pentru tulburari digestive

7 plante se folosesc pentru tuse

5 plante se folosesc pentru tensiune arteriala

3 plante se folosesc pentru guta

3 plante se folosesc pentru abcese

6 plante se folosesc pentru dureri de cap si migrene

5 plante se folosesc pentru raceli si gripa

7 plante se folosesc pentru bronsita

6 plante se folosesc pentru probleme reumatice

4 plante se folosesc pentru insomnia

3 plante se folosesc pentru afectiuni hepatice

Gr. 3.3.2 Ponderea celor mai importante boli vindecabile prin plante aromatice

După părțile utilizate din plante

De la 16 plante aromatice se folosesc frunzele

De la 6 plante aromatice se folosesc florile

De la 6 plante aromatice se folosesc tulpinile

De la 4 plante aromatice se folosesc radacinile

De la 3 plante aromatice se folosesc semintele

De la 1 planta aromatica se foloseste fructul

De la 2 plante aromatice se foloseste totul

Gr. 4.3.2 Ponderea partilor utilizate din plantele aromatice

După proveniență

Gr. 5.3.2. Provenienta plantelor aromatice

CONCLUZII

Cunoscute din cele mai vechi timpuri plantele aromatice au fost folosite în primul rând ca leacuri , după care, ca mirodenii. Toți cei care au avut privilegiul să descopere beneficiile utilizării lor au încercat să le ducă “acasă”, să le facă cunoscute,să încerce să le cultive pentru a-și ajuta semenii. Astăzi, întreaga omenire poate beneficia de ajutorul lor, și în ultima vreme chiar încercă să se folosească din ce în ce mai mult, de beneficiile date de plantele aromatice, întorcîndu-se către aplicarea unei medicine naturiste, a unei alimentații mai sănătoase. Comunicarea dintre țări, a făcut mai ușor circuitul mirodeniilor. Faptul că tehnologia a evoluat și aceste plante sunt folosite tot mai mult și în industria farmaceutică este un pas important spre o viață mai echilibrată. La ora actuală aproximativ 2000 de plante sunt folosite în industia farmaceutică, iar produsele bio au o foarte mare căutare.

Într-o lume dominată de industria farmaceutică, există loc și pentru tratamente naturiste, chiar dacă mulți încă privesc cu scepticism acest lucru.

In urma studiului celor 20 de plante aromatice și a analizei făcute am constatat că din 20 de plante, 19 se folosesc în industria alimentară, 5 în industria farmaceutică, 7 în industria cosmetică și doua în industria farmaceutică și în cea cosmetică. De asemenea în clasificarea modalităților de folosire, infuzia plantelor, are cea mai mare pondere de 20%, urmată de ceai și ulei volatile cu 17%, tinctiură 12%, suc 10%, sirop, decoct, oțet și vin fiind în pondere de 2 -5%. Dintre părțile utilizate ale plantelor , cu cea mai mare pondere sunt frunzele cu 44%, urmate de flori și tulpină cu câte 17%.

Rădăcinile sunt folosite in proporție de 11%,semintele 8% si fructele 3%.

Ca proveniență, majoritatea plantelor studiate provin din toate colturile Asiei, 50%, Europa cu 25%, Orientul Mijlociu 15%, Africa si restul lumii 5%.

Pentru că sunt folosite în foarte multe tratamente , am grupat câteva cele mai importante si cu o pondere mai mare, astfel 21% se folosesc pentru tulburări digestive, tuse si bronșite 11%, migrenele si durerile de cap 10%, răceală, gripă, tensiune arterial 8%, insomnii 6% și boli hepatice 5%.

Inventivitatea, necesitatea și dorința oamenilor de a produce cât mai multe plante aromatice, a făcut să apară sere verticale . Astfel în Marea Britanie , există astfel de seră unde plantele aromatice cresc rapid și eficient. Recoltele pot creste pe parcursul intregului an datorita climatului atent controlat din interiorul unor astfel de sere, iar pierderile cauzate de inghet sau de inundatii pot fi evitate. De asemenea, datorita mediului creat in interiorul acestor sere, daunatorii pot patrunde cu greutate, lucru care le permite sa evite utilizarea pesticidelor peste recolta. (Asociatia Industriei de Protectia Plantelor din Romania- Gazeta de agricultură 16.05.2019).

România se află și ea pe unul din locurile fruntașe în promovarea produselor bio.

Necesitatea cultivării plantelor medicinale și aromatice decurge din ipoteza că, flora spontană nu poate asigura necesarul de materie primă vegetală ce se află în plină ascensiune.

Ca viitori biologi, este impetuos necesar să facem cât mai cunoscute aceste plante și să ajutăm la răspândirea lor. Poate nu vom ajunge să fim o țară precum China sau India unde fitoterapia tradițională este ridicată la rang de medicină oficială, dar vom putea contribui la depășirea celor 25% din totalul plantelor din Romania care sunt folosite și studiate în fitoterapie. Din cele 3600 de specii cunoscute, doar 870 sunt studiate din punct de vedere chimico-farmacodinamic.

BIBLIOGRAFIE

Baicu G. – Practica farmaceutică 3, 1972

Busuiocul proprietăți terapeutice – Prof. Univ. Dr. Honoris Causa Constantin Milică

Dicționarul plantelor de leac. – Ed. a 2-a, rev. – Editura Călin, 2008, București

E. Coiciu și G. Rácz – Plante medicinale și aromatice, Ed. Acad. Române București, 1962

Ovidiu Bujor , Ghidul plantelor aromatice de la A la Z editura Fiat Fux 2003

Plante aromatice eficiente în combaterea bolilor – Prof. Univ. Dr. Constantin I. Milică, 07 Mai 2018

Plants of the World Terapia Naturistă, Răducanu Dumitru, Ecaterina Dumitru 1992

Popescu H., 1985, Medicamente de biosinteză și extracție, Ed. Dacia, Cluj-Napoca 1985

Bucataria romaneasca – o farfurie plina cu istorie

https://ideisfaturi.blogspot.com/2012/11/ghimbirul-aliment-medicament-si.html

http://blogatu.ro/2017/07/cele-mai-populare-tipuri-de-pizza.htm

http://ee.france.fr/en/information/gastronomia-franceza-o-mostenire-seculara

http://scoaladebucatarieitaliana.blogspot.com/2014/01/plante-aromatice-un-ghid-practic-pentru.html

Istoria utilizării uleiurilor esenţiale şi plantelor aromatice. Cum erau folosite în China, Egipt, Franţa, Grecia şi India

http://www.afaceriardelene.ro/altepagini/mararul-efecte-terapeutice

http://www.alegesanatos.ro/blog/nutritie-51/proprietatile-plantei-oregano-153.html

http://www.biaplant.ro/articole/busuioculomirodenie-cu-efecte-energizante-si-antidepresive.html)

http://www.ghidnutritie.ro/articol/plante_medicinale/tarhon

MUZEE CULINARE: Muzeul Gastronomiei Greceşti, din Atena

http://www.rasfoiesc.com/business/agricultura/PATRUNJELUL-importanta-origine87.php

http://www.restaurantamphora.ro/gastronomia-italiana

http://www.romania-actualitati.ro/dafinul_esenta_puritatii_vindecatoare-47889

http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/sanatate/arpagicul-sanatate-pentru-intreaga-familie-1018883

https://agrointel.ro/63480/cultivarea-cresonului-planta-preferata-a-egiptenilor-care-ar-trebui-sa-si-gaseasca-locul-in-fiecare-gradina/

https://ancapavel.ro/info/grecia/bucataria-greceasca/

https://elenamisu.com/2019/01/06/ce-este-aromaterapia/

O dupa-amiaza la muzeul de … condimente

https://ierburiuitate.wordpress.com/tag/patrunjel-frantuzesc/

https://ro.wikipedia.org/

https://ro.wikipedia.org/bucataria romaneasca

https://ro.wikipedia.org/wiki/Parfum

https://topremediinaturiste.ro/otetul-de-trandafiri-leac-impotriva-durerilor-de-cap-si-febrei/

https://www.botanistii.ro/blog/cimbrul-satureja-hortensis/

https://www.botanistii.ro/blog/rozmarinul-rosmarinus-officinalis/

https://www.csid.ro/plante-medicinale-fitoterapice-si-gemoterapice/leustean-levisticum-officinale-11661848)

https://www.csid.ro/plante-medicinale-fitoterapice-si-gemoterapice/patrunjelul-petroselinum-crispum-11843817

https://www.csid.ro/plante-medicinale-fitoterapice-si-gemoterapice/rozmarin-rosmarinus-officinalis-11491927

https://www.daciccool.ro/sanatate-si-frumusete/remedii-naturiste/793-menta-din-gradina-de-vis

https://www.digi24.ro/magazin/stil-de-viata/culinar/video-secretele-marilor-bucatarii-ale-lumii-715403

https://www.gabrielafaur.com/2443/coriandru-proprietati-beneficii-mod-de-utilizare-ceai-contraindicatii/

https://www.gabrielafaur.com/2443/coriandru-proprietati-beneficii-mod-de-utilizare-ceai-contraindicatii/

https://www.libertatea.ro/lifestyle/iata-cele-mai-intrebuintate-plante-in-industria-cosmetica-634165

https://www.monitoruldegalati.ro/sanatate/salvia,-condiment-si-medicament-magic.html http://www.naturalherbs.ro/herbs/ro/gyogynovenyek/salvia-salvia-officinalis

https://www.nexles.com/articole/informatii-despre-asmatui-plante-aromatice-si-condimente/

https://www.nexles.com/articole/informatii-despre-asmatui-plante-aromatice-si-condimente/

https://www.pestre.ro/blog/plante-aromatice-pentru-iarna/

https://www.profit.ro/insider/fiscalitate/culturile-de-plante-medicinale-si-aromatice neimpozabile-de-astazi-in-limita-unei-suprafete-18758300

https://www.prota4u.org =Lepidium+sativum+L

https://www.selene.ro/articole/fenicul/

https://ziarullumina.ro/reportaj/istoria-nestiuta-a-mirodeniilor-62780.html

https://ziarullumina.ro/societate/sanatate/cresonul-si-multiplele-sale-beneficii-pentru-organismul-uman

ro.kotanyi.com/ro/lumea-condimentelor/istoria-condimentelor