Planificarea Unui Voiaj Scotia

INTRODUCERE

Pentru realizarea lucrării, principala sursă de documentare a constituit-o lucrarea “North Coast of Scotland Pilot”.

Structura lucrării a avut în vedere un scurt istoric al zonei, caracteristicile generale ale condițiilor fizico-geografice, condițiile meteorologice și hidrologice ale regiunii prezentate. O atenție deosebită am acordat-o particularităților condițiilor de navigație.

SCURT ISTORIC

Regatul Scoției a fost un stat localizat în Europa de Vest care a existat între 843 și 1707. Ocupa treimea de nord a insulei Marea Britanie și avea o frontieră terestră cu Regatul Angliei. Frontiera dintre acestea a variat de-a lungul timpului, până în 1482 când Anglia a cucerit orașul Berwick-upon-Tweed.

Din 1603 când Iacob VI devine Rege al Angliei sub titlul de Iacob I, cele două regate britanice și Irlanda se află în uniune personală, dar fiecare își păstrează administrația proprie. În timpul Revoluției engleze Scoția participă la conflict, după care este ocupată de trupele parlamentare engleze sub conducerea lui Oliver Cromwell și este încorporată în Commonwealthul Angliei.

La Restaurația Stuarților Scoția își recapătă statutul, dar în 1707 cele două regate se unesc formând Regatul Marii Britanii, primul regat ce ocupă întreg teritoriul insulei.

Una dintre cele mai vizitate zone din Scoția este cea a lacului Loch Ness, în care, conform legendei, trăiește un monstru numit de către localnici Nessie.

O atracție turistică este și Highland Games, care era o competiție între clanurile scoțiene. Astăzi este o competiție atletică. Printre probe există și aceea originală numită "Toss Caber", în care trebuie aruncat un trunchi de copac de 5 metri lungime.

Scoția este de asemenea celebră pentru muzica la cimpoi și dansurile locale.

CAPITOLUL I

CARACTERIZAREA GENERALĂ A CONDIȚIILOR

FIZICO-GEOGRAFICE ALE ZONEI ANALIZATE

1.1 GENERALITĂȚI

DRAPEL STEMA

Scoția (în engleză: Scotland, în galică scoțiană: Alba) este o țară din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. Cu capitala la Edinburgh, Scoția ocupă treimea nordică a Insulei Marea Britanie, având incluse în ea peste 790 de insule și mărginindu-se la sud cu Anglia. Este înconjurată de ape pe 3 laturi : Oceanul Atlantic la nord și vest, Marea Nordului la est și Anglia la sud.

Fig. 1.1 Poziția geografică pe glob

1.2 DATE FIZICO-GEOGRAFICE

Scoția poate fi împărțită în trei regiuni în care particularitățile reliefului și ale activității umane sunt distincte: Southern Uplands, Central Lowlands (cu o mare densitate de populație, bogată în minereuri și cu o agricultură prosperă, centrul vieții urbane și industriale) și magnificul Highlands, cărora li se adaugă Shetland și Arhipeleagul Orcade.

Southern Uplands sunt alcătuite din dealuri domoale, acoperite cu ierburi, din loc în loc ivindu-se stânci colțuroase. Vârfurile dealurilor sunt în general lipsite de vegetație, însă versanții sunt acoperiți de ierburi, ceea ce favorizează creșterea oilor și a vitelor. Peisajul este foarte asemănător celui englez, parcelele fiind delimitate de garduri din piatră.

Fig.1.2 Peisaj din Southern Uplands

Central Lowlands este traversată de văile râurilor Clyde, Forth și Tay. În această regiune, agricultura este foarte dezvoltată, relieful nefiind foarte înalt, iar parcelele cu culturi fiind întrerupte de petice de pădure. Aproape trei pătrimi din populația Scoției se concentrează în aceste ținuturi. Extremitățile vestice și estice ale regiunii sunt acoperite de marile arii urbane Glasgow și Edinburgh.

Fig.1.3 Peisaj din Central Lowlands

Highlands, situate în partea nordică, o zonă stepă și stâncoasă, acoperă două treimi din Scoția. Aici se înalță două lanțuri muntoase importante: Northwest Highlands și Munții Grampieni. Acești munți au culmi paralele ce se desfășoară de la nord-est către sud-vest, fiind separate de o vale adâncă, numită Glen More sau Marele Glen. Vârful cel mai înalt al Insulelor Britanice, Ben Nevis – 1343 m, se ridică la sud de Glen More. Cea mai mare parte a Ținuturilor de Sus este lipsită de păduri, fiind numită moor sau heath. Pădurile de aici au fost în întregime tăiate în sec. XVII-XVIII, pentru a se crea suprafețele necesare păstoritului, cea mai rentabilă activiate pentru acea epocă. Ținutul cel mai stâncos se desfășoară de-alungul coastei de vest. Puținii locuitori ai acestui ținut s-au așezat pe îngustele câmpii litorale, zonele interioare fiind aproape nelocuite.

Fig.1.4 Peisaj din Highlands

Coasta dintre Cape Wrath și Duncansby Head este, în general stâncoasă, cu puține zone periferice periculoase și, excepție făcând Pentland Firth, ce separă țărmul scoțian de Insulele Orkney, și poate fi abordata în condiții de siguranță până la o distanță de aproximativ 2 mile.

Fig.1.5 Coasta de nord a Scotiei

1.3 DATE GENERALE

1.4 ECONOMIE

Majoritatea industriei scoțiene este concentrată în puținele orașe mari din centrul țării. Edinburgh este centrul cultural și capitala administrativă, și este un centru financiar important în Europa. Glasgow, printre cele mai mari orașe ale Regatului Unit, este situat pe Râul Clyde și este cel mai mare port și centru de manufactură din Scoția.

1.4.1 Sursă inepuizabilă de energie

Mările si oceanele Pământului sunt enorme, valurile lor regulate, iar curenții predictibili. Cu toate acestea, pana astăzi, ele au fost cele mai slab valorificate surse de energie. Două proiecte îndrăznețe, unul dezvoltat de Norvegia, altul de Marea Britanie, vin in sfârșit să pună în valoare puterea constantă și inepuizabilă a mării și să ofere o alternativă viabilă, ecologică și relativ ieftină la metodele clasice de a obține electricitate.

În nordul Marii Britanii, între țărmul scoțian și insulele Orkney, se afla Pentland Firth, un canal lung de 22,5 km, de fapt o imensa întindere de ape extrem de agitate. De doua ori pe zi, aici, in Gura Iadului – cum au botezat marinarii canalul –, apele Atlanticului sunt luate in stăpânire de un curent puternic, care le arunca in Marea Nordului, le supune unei mișcări de rotire si le trimite înapoi in Oceanul Atlantic. Curentul atinge viteze de 22 pana la 25 km/h, unii ingineri britanici anticipând ca energia obținută din mișcarea acestuia ar putea acoperi cel puțin 10% din nevoia de electricitate a Marii Britanii.

Care ar fi tehnologia care ar putea oferi aceasta energie? Turbinele eoliene. În nici un caz turbine eoliene de tipul off-shore, ci turbine eoliene instalate pe fundul oceanului.

Morile de vânt subacvatice au avantaje în ceea ce privește invizibilitatea – o problema comuna legata de turbinele eoliene este faptul ca sunt considerate inestetice în ochii omului. Turbinele subacvatice beneficiază, de asemenea, de faptul ca mareele sunt previzibile într-un mod în care vânturile nu sunt: practic, știi cât de multă puterea ar putea genera în orice zi.

Din acest motiv, unii se refera la Scoția ca la „o Arabie Saudită a potențialului de energie regenerabila.”

Fig. 1.6 Parc eolian subacvatic.

Proiecte vechi

La mijlocul anilor ‘90, bazându-se pe schemele profesorului Salter, compania britanică Marine Current Turbines si cea norvegiană Hammerfest Stroem au început să proiecteze turbine care se doreau atât ecologice, cât și profitabile. Conceptul de construcție a acestora este simplu, presupunând un generator subacvatic prevăzut cu elice si montat pe o structură verticală din oțel. Elicea este pusă în mișcare de curenți si acționează un sistem mecanic (schimbător de viteze) care convertește viteza relativ mică de rotație a elicei într-o viteză suficient de mare pentru a activa generatorul. Acesta din urma produce energie electrică, pe care o livrează unui transformator.

De aici, prin intermediul unui cablu, curentul electric ajunge la țărm. Unele generatoare sunt prevăzute și cu elice aeriene, puse în mișcare de vânt. Compania britanica a înstalat turbina pe 15 iunie 2004, lângă orășelul Lynmouth, căruia îi asigură 10% din necesarul de electricitate. Pana la sfârșitul acestui an, britanicii intenționează să mai inaugureze două astfel de dispozitive, unul la Portland, altul la Pentland Firth. Turbina norvegiana instalată in primăvară asigură 30% din necesarul de electricitate al orașului Hammerfest. După decenii de dezastre ecologice și tergiversări, se pare ca, în sfârșit, s-a găsit o modalitate ieftina, simplă și inepuizabilă de a obține energie.

Fig. 1.7 Exemplul 1 de turbine eoliene subacvatice

Fig 1.8 Exemplul 2 de turbine eoliene subacvatice

Proiectul „MeyGen”

În toamna anului 2014, firma MeyGen a instalat o fermă eoliana pe coasta scoțiană, cu scopul de a face Scoția „un lider mondial în transformarea mareelor în energie electrică.”

Compania de tehnologii curate va avea de-a face cu o provocare serioasă – turbinele, așa cum vă puteți imagina, sunt incredibil de greu de instalat.

În primul rând, Pentland Firth este un mediu dur. Pe de alta parte, turbinele pot fi instalate doar la cele mai profunde adâncimi din ocean, pentru a nu perturba căile navelor de la suprafață. De asemenea, ele trebuie sa fie instalate în golfuri, în cazul în care curenții nu sunt foarte intenși.

Totuși, dacă totul merge conform planului, cele aproximativ 100 de turbine eoliene ar putea produce, pentru Scoția, 398 de megawați, alimentând o treime din gospodăriile țării. Mai mult, instalarea acelor turbine ar însemna, de asemenea, în sens mai larg, ca lumea poate avea o altă sursa de energie fiabilă și curată.

Fig. 1.9 Zona de acoperire a parcului eolian subacvatic

Fig. 1.10 Instalarea unei turbine

Fig. 1.11 Schema dimensională a unei turbine

Pentland Firth si Orkney Waters este prima regiune din Marea Britanie disponibilă pentru dezvoltarea comercială a valurilor și a puterii fluxului si refluxului. The Crown Estate, o proprietate comercială pentru afaceri a acordat licențe dezvoltatorilor pentru a se construi până la o capacitate de energie marina de 1,6 GW in zona Pentland Firth si Orkney Waters, făcând această regiune cea mai mare zona de dezvoltare a valurilor si a mareelor din lume.

Ministrul energiei din Marea Britanie, Greg Barker a spus: “Puterea marină creste verde, aceasta este o sursă curată de energie care are potențialul de a susține mii de locuri de munca întru-un sector care are posibilitatea de a crește economia cu 15 miliarde de lire pana in 2050.”

Acesta a spus de asemenea ca energia provenită de la valuri sau de la fluxuri si refluxuri are un potențial de a genera singură 27 GW de electricitate în Marea Britanie pana in 2050, care echivalează cu energia generată de opt complexe de energie bazate pe arderea cărbunilor. Guvernul britanic a dat si detalii despre primul parc de energie marina din Marea Britanie localizat in partea sud-vestica a Angliei mai devreme in acest an.

1.4 DEMOGRAFIE

În recensămintele din 2001, populația Scoției număra 5,062,011 de locuitori. Potrivit estimărilor din 2008, acest număr a crescut la 5,168,500, iar asta ar pune Scoția pe locul 112 în topul celor mai mari țări din lume ca populație, dacă ar fi un stat suveran.

Deși Edinburgh este capitala Scoției, acesta nu este cel mai mare oraș. Cu o populație de peste 584,000 capitală este orașul Glasgow. Ba chiar marele centru de extindere urbană Glasgow, cu o populație de aproape 1,2 milioane de locuitori, găzduiește aproape o pătrime din populația Scoției. În zona cu cea mai mare densitate a populației, numită Central Belt, se află principalele orașe și centre de interes public.

Orașul Glasgow se află în partea de vest a țării, în timp ce Edinburgh și Dundee se găsesc pe coasta de est. În afară de Central Belt, cel mai mare oraș din Scoția este Aberdeen, care este pe coasta de est spre nord. Zonele de platou din Scoția sunt slab populate, chiar dacă orașul Inverness a cunoscut o creștere rapidă în ultimii ani.

În general, doar cele mai mari și mai accesibile insule sunt populate și nu mai puțin de 90 din ele sunt locuite. Regiunea muntoasă a sudului este mai presus de toate, o zonă rurală și se ocupă de activități forestiere și agricultură. Din cauza problemelor de găzduire a orașelor Glasgow și Edinburgh, au fost create cinci noi orașe între anii 1947 și 1966. Acestea sunt: East Kilbride, Glenrothes, Livingston, Cumbernauld și Irvine.

Din cauza imigrațiilor de pe vremea celui de al doilea Război Mondial, orașele Glasgow, Edinburgh și Dundee prezintă mici comunități sud-asiatice. De când s-a realizat recenta extindere a Uniunii Europene au fost un număr mărit de cetățeni din Europa Centrală și de Est care s-au mutat în Scoția, și se estimează că între 40,000 și 50,000 de polonezi locuiesc acum în Scoția. Din anul 2001 sunt 16,310 de rezidenți chinezi în Scoția. Aceste grupuri etnice din Scoția sunt după cum urmează: 97,99% albi, 1,09% sud-asiatici, 0,16% africani, 0,16% mixt, 0,25% chinezi, și alții în procent de 0,19%.

Scoția are trei limbi oficiale recunoscute: engleza, scoțiana și scoțiana galică. Aproape toți scoțienii vorbesc limba engleza standard scoțiană, și în 1996, Biroul General de Registru al Soției a estimat că 30% din populație vorbește fluent limba scoțiană. Limba galică este de obicei vorbită de un număr mare de populație din insulele vestice; însă, la nivel național această limbă este folosită de 1% din populație. Numărul celor care nu vorbesc deloc limba galică în Scoția, a scăzut de la 250,000 (adică 7% din populație) în 1881, la 60 000 astăzi.

Există mult mai mulți oameni cu strămoșii de origine scoțiană care locuiesc peste hotare, decât toată populația din Scoția. Populația protestantă Ulster este în special de origine scoțiană și se estimează că există mai mult de 27 de milioane de descendenți din migrația irlandeză-scoțiană care locuiesc în Statele Unite. În Canada, comunitatea canado-scoțiană ajunge la un număr de 4,7 milioane de locuitori. Cam 20% din populația colonistă de origine europeană a Noii Zeelande, a venit din Scoția.

1.5 SUBDIVIZIILE SCOȚIEI

Sub nivelul național, Scoția este divizată în 32 entități administrative numite zone ale consiliilor (engleză council areas). Sub acest nivel există un nivel format din comitete ale ariilor(engleză area committees), în ariile consiliilor predominant rurale și multe consilii ale comunității(engleză community councils) răspândite în țară, dar acestea nu sunt universale și au puteri mai limitate în raport cu consiliile parohiilor civile din Anglia.

1. Inverclyde

2. Renfrewshire

3. West Dunbartonshire

4. East Dunbartonshire

5. Glasgow

6. East Renfrewshire

7. North Lanarkshire

8. Falkirk

9. West Lothian

10. Edinburgh

11. Midlothian

12. East Lothian

13. Clackmannanshire

14. Fife

15. Dundee

16. Angus

17.Aberdeenshire

18. Aberdeen

19. Moray

20. Highland

21. Na h-Eileanan Siar (Western Isles)

22. Argyll and Bute

23. Perth and Kinross

24. Stirling

25. North Ayrshire

26. East Ayrshire

27. South Ayrshire

28. Dumfries and Galloway

29. South Lanarkshire

30. Scottish Borders

31, 32 Insulele Orkney, respectiv Insulele Shetland

CAPITOLUL II

CONDITII METEOROLOGICE

2.1 CONDIȚII GENERALE.

Clima Scoției este temperat oceanică, fiind foarte schimbătoare. Se caracterizează prin ierni blânde si veri răcoroase. Temperaturile sunt in general mai scăzute decât în restul Regatului Unit. Maximele ating în timpul iernii 6°C iar in timpul verii 18°C. În general, vestul Scoției este mai călduros decât estul, datorită curenților oceanici. Zăpada este o prezență obișnuită în Highlands, iar lunile dintre decembrie și martie pot deveni destul de friguroase, chiar dacă pe coasta vestică condițiile sunt ceva mai blânde.

Zona Coastei de nord are un climat maritim ușor datorită vânturilor sud-vestice predominante și influența călduroasă a Curentului Nord Atlantic. Aici pot apărea din orice direcție, furtuni de intensități mari, în special în perioada octombrie-aprilie. În vest și în părțile centrale ale zonei, furtunile din cadranul sud-vestic sunt mai frecvente, în timp ce în estul extrem, furtunile din emisferă sudica sunt mai frecvente. Depresiunile mobile frecvente afectează zona, mai ales în timpul iernii, iar ploaia pe arii extinse este destul de comună. Rafalele de ploi cu vânturi din nord-vest și nord-est sunt adesea însoțite de zăpadă în timpul iernii. Vizibilitatea în condiții de vânt este adesea bună, cu excepția cazurilor când plouă torențial. Ceață de pe mare este mai puțin frecventă în timpul iernii, decât în timpul verii, pe când cea de pe uscat este mai frecventă toamna și iarna la apus și, ocazional, se extinde pe apele costiere.

2.2 PARTICULARITAȚI

2.2.1 Presiunea

Distribuția presiunii atmosferice medii este prezentată în diagramele 2.1, 2.2, 2.3 și 2.4. În general, presiunea creste de la nord-vest la sud-est pe întreaga zonă cu cea mai mică presiune în partea de nord-vest, toamna și iarna și cea mai mare in sud-est primăvara și vara.

Distribuirea actuală a presiunii va varia în mod semnificativ de la medie datorită numeroaselor depresiuni și crearea ocazionala de anticicloni. Valorile presiunii pot varia între 1050 Hpa (mb) și 950 Hpa. Pe vreme aspră variații mari și rapide pot să apară, în special în timpul iernii. Pot să apară modificări de 40 Hpa într-o perioadă de 24 de ore, mai ales în timpul iernii.

Variația regulată diurnă este mai mică de 1 Hpa și este aproape întotdeauna mascată de alte modificări în tiparul presiunii.

Fig.2.1 Presiunea atmosferică medie în luna Ianuarie

Fig. 2.2 Presiunea atmosferică medie în luna Aprilie

Fig. 2.3 Presiunea atmosferică medie în luna Iulie

Fig. 2.4 Presiunea atmosferică medie în luna Octombrie

2.2.2 Anticicloni

Există, în mod normal, un anticiclon în vecinătatea Azore pe tot parcursul anului. În timpul verii, o creasta de presiune înaltă se extinde adesea în nord-est de la anticiclon spre Franța și Europa Centrală. Această creastă aduce de obicei vreme constantă in sudul zonei.

Anticicloni scandinavi se dezvoltă frecvent în timpul primăverii și toamnei și dă naștere unui flux de aer rece si uscat în est sau sud-est pe întreaga regiune. Acest flux de aer persistă în mod normal pentru 2-3 zile, ocazional, persistând si pentru câteva săptămâni. Atunci când acest debit de aer își menține poziția, depresiuni mobile sunt deviate în nord spre Islanda și departe de partea estică a zonei.

2.2.3 Depresiuni

Depresiuni Atlantice. Zona se află la sud-est de locația Islandeză semipermanent-joasă. Această regiune de presiune scăzută este cea mai intensă în timpul iernii, din cauza depresiunilor recurente profunde care traversează zona. Unele însă, se muta pe o cale mai sudică și traversează partea de nord-vest a zonei și sunt frecvent însoțite de depresiuni secundare. Aceste depresiuni secundare, ce sunt pe mai multe piste sudice, se mută adesea în est peste Scoția si apoi, fie în nord-est spre Norvegia fie în est/sud-est spre Marea Baltică.

Depresiunile sunt, în general, mai frecvente în timpul iernii. Primele dintre furtunile severe de iarnă, uneori apar încă din luna octombrie. Intervalele dintre depresiuni pot dura de la 24h la 3 sau 4 zile. Când aceste intervale dintre depresiuni sunt scurte, mici furtuni sau forțe majore de vânt pot afecta locațiile mai expuse, pentru o perioadă mai lungă de timp.

Depresiunile polare pot ajunge în această regiune, din Marea Norvegiei. Acestea au o frecvență relativ mică de ploi intense, care aduc frecvent zăpezi în timpul iernii.

2.2.4 Fronturi

Frontul polar

Este cel mai important front în această regiune și joacă un rol dominant pe tot parcursul anului. Marchează granița dintre aerul rece din nord și aerul cald și umed din sud. În timpul iernii poziția sa medie este de la 40° N, 40° W la coasta sudica a Angliei pe când în timpul verii se află de la 45° N, 40° W la nord de Wales. Majoritatea depresiunilor mobile care afectează acest spațiu provin din zona frontală polară de peste extremitatea vestică a Atlanticului de Nord.

Frontul Arctic

Poziția medie a frontului Arctic în timpul iernii este spre nordul Scandinaviei. Ocazional, depresiuni viguroase de peste Marea Norvegiei cauzează mișcarea frontului spre sud aducând astfel ninsoare în regiune. Frontul arctic este de o importanță neglijabilă în timpul verii, deoarece aerul devine aproape imposibil de distins de aerul polar.

Fronturi calde și reci

Majoritatea marilor depresiuni ce traversează zona au fronturi calde și reci, foarte active și bine definite. Ori de câte ori o depresiune trece in partea nordică a zonei, vântul de la granița unui front cald, de obicei își schimbă direcția de la un punct de sudic, la unul sud-vestic, iar la întâlnirea graniței unui vânt rece, adesea își schimbă scurt direcția de la sud-vest la nord-vest.

2.2.5 Vânturi

Rozetele eoliene din diagrame arată frecvența si viteza vântului pentru direcția selectată vântului.

Variabilitatea.

Cu depresiuni mobile recurente, vânturile sunt variabile atât în direcție cât și în viteză în toate anotimpurile. Atunci când un anticiclon se stabilește în Europa, în special în timpul primăverii si toamnei, un vânt estic/sud-estic poate persista până la câteva săptămâni.

In larg.

Peste oceanul deschis, în direcția vest, vânturile sunt foarte variabile, venind fie din sud-vest fie din nord/nord-est și sunt predominante, ca și în est, de altfel. Vânturile de la sud/sud-est la sud-vest sunt ușor mai predominante în timpul iernii. Vânturi de forța 5 si peste sunt raportate la aproximativ 63% din ocazii în timpul iernii si 25% în timpul verii.

Fig. 2.5 Distribuția vânturilor în luna Ianuarie

Fig. 2.6 Distribuția vânturilor în luna Aprilie

Fig. 2.7 Distribuția vânturilor în luna Iulie

Fig. 2.8 Distribuția vânturilor în luna Octombrie

Zona de coastă.

Vântul, din apropierea coastei poate diferi considerabil de ce se petrece mai departe in larg. În jurul celor trei grupuri de insule si de-a lungul coastei de nord-vest a Scoției, vânturile locale sunt afectate de relief. Vânturile se pot înteți în golfulețele înguste și în canalele deschise, sau de a se diminua pe apele adăpostite de țărmuri înalte. Vânturile puternice depărtate de țărm, ajung sa sufle si peste munții din apropierea coastei și pot produce rafale, în special în Foroyar unde de multe ori sunt violente sunt cunoscute pe plan local ca „Fjeldkasten”. Datorită reliefului, schimbări bruște de direcție a vânturilor au loc, mai ales de-a lungul coastelor și în jurul zonei Moray Firth.

2.2.6 Furtuni

În timpul iernii, frecvența procentuală a furtunilor de forța 8 (sau mai mare), pe mare deschisă este între 13% si 18%. In primăvară, frecvența se reduce la aproximativ 5%, dar crește odată cu venirea toamnei la aproximativ 9%.

2.2.7 Nori

Media cantităților de nori pentru această zonă este între 6 si 7 octas, cu excepția zonei de sud-est în care este de 5 până la 6 octas. Atunci când un anticiclon aduce vreme frumoasă în zonă, mai ales vara, poate persista chiar si pentru o săptămână sau mai mult. In unele zile sunt posibile chiar si 17 ore de soare.

O cantitate scăzută de nor poate acoperi coastele expuse la umezeală. Acești nori pot dura mai multe zile, cu pauze temporare. De-a lungul coastelor nordice ale Scoției, în special între Banff si Elgin, cerul este secerat de vânturi sudice.

2.2.8 Precipitații

Ploaie

Peste oceanul deschis, în timpul iernii, frecvența apariției a tuturor tipurilor de creșteri de precipitații creste de la, aproximativ 20% în sud-estul zonei, la aproximativ 30% în nord-vest. În iulie frecvența procentuală este de 12% și, respectiv, 18%. Cantitatea de precipitații și durata poate varia semnificativ de la medie. Acest lucru se datorează frecvenței variabile și urmele deplasărilor depresiunilor mobile.

La stațiile de coastă, precipitațiile vor varia în funcție de expunerea postului, relieful local si cota. Media precipitațiilor scade de la nord la sud si variază de la aproximativ 1500 mm în domeniile Føroyar, la aproximativ 650 mm în zonele relativ adăpostite din jurul Moray Firth. Există o variație sezonieră semnificativă. De cele mai multe ori, începând cu aprilie până în iunie sunt cele mai secetoase luni, iar din octombrie până în ianuarie inclusiv, cele mai umede. În cele trei grupuri insulare ale Foroyar, Orkney și Shetland este o formă de precipitații în aproximativ 20 de zile pe lună începând cu octombrie pana in ianuarie, iar cu aproape dublul sumei precipitațiilor înregistrate în timpul celor mai uscate luni ale anului.

Grindină

Grindina poate însoți aversele întețite, în orice lună, deși numărul mediu de furtuni în zona este între 3/6 pe an. Ele apar cu mici variații sezoniere și tind să fie de scurtă durată. Majoritatea se dezvoltă în timpul vijeliilor violente sau în timpul trecerii unui front rece.

Zăpadă

Zăpada apare aproximativ 30 de zile pe an în sud și până la aproximativ 40 de zile în extrema nordică și estică a zonei. Ocaziile de ninsori substanțiale sunt în principal asociate cu trecerea unei depresiuni mobile doar in sudul zonei, între sfârșitul lunii decembrie, și martie. Ninsori puternice pot apărea cu vânturi nordice, în timpul iernii și începutul primăverii, pe coastele nordice, iar in zona de coastă dintre Cape Wrath și Duncansby Head fiind deosebit de sensibile.

2.2.9 Ceață și vizibilitate

Pe mare.

Ceața maritimă este întâlnită mai ales între aprilie și septembrie, cu aer cald si umed. Procentul frecvenței de ceață în iunie este de aproximativ 4% în sud și est și aproximativ 6% în altă parte, cu excepția zonei de sud și est a Foroyar, unde frecvența procentuală este de aproximativ 8%. Vizibilitatea este frecvent bună peste ocean. Pe tot parcursul anului, procentul frecvenței de apariție a vizibilității de 5 mile, variază de la aproximativ 72% în nord, la aproximativ 83% în sud-estul zonei.

Zonele de coastă

Ceața de pe mare poate afecta uneori si zonele de coastă, în timpul verii, cu vânturi umede. Apare destul de rar în Moray Firth, deoarece aerul devine uscat, odată cu trecerea peste țărmurile înalte la sud. Cu toate acestea, ceața este cea mai frecventă în zonele de coastă ale Moray Firth în verile cu vânturi sud-estice. În timpul iernii, zonele de coastă ale Moray Firth sunt supuse ceții, care se formează în interior și este, în general mai densa la răsărit. Între Pentland Firth și Rattray Head, procentul frecvenței de vizibilitate peste 5 mile crește de la aproximativ 83% în timpul verii la aproximativ 90% în timpul iernii.

2.2.10 Temperatura aerului

Informații generale

Cele mai reci luni sunt ianuarie si februarie, iar cele mai calde iulie și august. Temperatura aerului poate fi extrem de variabilă de la o zi la alta, datorită condițiilor extrem de instabile care pot afecta zona.

Peste aproximativ toată zona, minima zilnică medie în februarie este cuprinsă între 1° și 2° C, iar maxima zilnică medie între 5° și 6° C. Cu toate acestea, temperaturile minime de -5° C apar ocazional.

In iulie minima medie zilnică este de aproximativ 10° C, în timp ce maxima medie este în jur de 13° C în nord și de la 16° până la 18° C de-a lungul coastei de nord a Scoției.

2.2.11 Umiditatea

Peste ocean umiditatea medie variază iarna de la aproximativ 77% în nordul zonei, la 81% în sud. În timpul verii, umiditatea este de aproximativ 84% în întreaga zonă. Variația zilnică este mică, dar de cele mai multe ori este marcată de trecerea unui front.

Variația sezonieră și diurna este mult mai mare peste pământ decât pe mare. Acest lucru depinde de expunerea la vânt predominant, relief, distanța de la mare și cota. Există, în general, o scădere semnificativă de la umiditate ridicată, în zori, la valori mai mici în după-amiază, în special în zonele de coastă din adăpostul regiunii Highlands, Scoția.

CAPITOLUL III

CONDIȚII HIDROLOGICE

3.1 CURENȚI, MAREE ȘI REFLUX

3.1.1 Curenți

La 200 m adâncime, efectele curenților sunt mai slabe și variabile și sunt controlate în principal de factorii mareelor. Dincolo de cei 200 m direcția curentului Atlantic de Nord se stabilește într-o direcție predominant nord-estica în vest, si cu una estica sau est/sud-estica în zona dintre Foroyar și Fair Isle.

Constanța Curentului Atlantic de Nord este între 55% și 75% în vest și nord-est, reducându-se la mai puțin de 40% la 200 m adâncime. În ciuda predominanței, curenții arată o variabilitate considerabilă, ca răspuns la influența vitezei vântului și a direcției.

Peste cea mai mare parte a zonei, rata medie este între 1/4 și 3/4 noduri. Între 93% și 98% din totalul curenți au o rată mai mică de 1 nod. Curenții cu viteze cuprinse între 2 și 3 noduri sunt rareori găsite.

3.1.2 Maree

Mareea de pe coasta de nord a Scoției progresează pe direcția estica de-a lungul coastei și prin Insulele Orkney și Shetland, apoi spre sud de-a lungul coastei estice. Nivelul este de aproximativ 3 m în Insulele Orkney, 2 m în Insulele Shetland și 4 m la Moray Firth, pe când în Foroyar este foarte mic.

3.1.3 Reflux

Principalul reflux apare de-a lungul coastei de nord a Scoției și se alătură celui pe direcția sud, prin insulele Shetland și est prin insulele Orkney, și de acolo spre sud de-a lungul coastei estice. In comparație cu refluxurile insulelor, poate fi puternic, în special în Pentland Firth, așadar, vârtejuri de putere considerabilă își pot face apariția.

Fig. 3.1 Curenți de suprafață predominanți.

3.2 HULA.

Hula prezenta în vestul zonei provine din cadranul de sud-vest, de asemenea, poate apărea și între nord/nord-est. În est, direcția hulei poate varia, cu o apariție redusa din cadranul estic. Pe mare deschisă, în timpul iernii, procentul de observație, a apariției hulelor cu valuri de 4 m sau mai mult este de aproximativ 35%/40% în extrema vestică a zonei și 20%/25% în altă parte, pe când în timpul verii procentul se reduce la mai puțin de 4%.

Fig. 3.2 Distribuția hulei in luna Aprilie

Fig. 3.3 Distribuția hulei in luna Iulie

Fig. 3.4 Distribuția hulei in luna Octombrie

3.3 CONDIȚIILE MĂRII

Întreaga zonă este afectată de depresiuni mobile adânci din Oceanul Atlantic de Nord. Iarna, între 26% și 32% din observațiile făcute în partea de nord și vest a zonei, arată înregistrări de valuri cu o înălțime de 4 m, sau mai mari, 20% din valurile cu această înălțime fiind înregistrați în sud-est, pe când vara, această proporție scade la 4% pentru întreaga zonă.

Apa mării poate urca cu pana la 4-7 m în timpul iernii, mai ales in partea de vest a zonei. Combinația de mare înaltă și hule accentuate poate genera ape tulburi și periculoase.

Pe coasta de nord a Scotiei, apele sunt adăpostite de furtunile din direcția sud/sud-vest, dar foarte vulnerabile la furtunile puternice si foarte puternice din celelalte direcții.

3.4 APA MĂRII

3.4.1 Salinitatea

Salinitatea apei de suprafață nu are practic nicio variație sezoniera în aceasta zonă, scrisa in documente, deoarece variază între 34.00‰ si 35,00‰ în Moray Firth si 35.25‰ în jurul Foroyar.

3.4.2 Densitate

Densitatea apei de suprafață este maximă în timpul iernii (februarie), când variația în zonă pornește de la valori de 1.02700 g/cm3 pe coasta de nord a Scoției, la 1.02750 g/cm3 între insulele Orkney și Shetland, trecând la sud și vest de Foroyar.

Pe când vara în luna august, densitatea este la un nivel minim, când variația în zonă pleacă de la valori de 1026.00 g/cm3 pe coasta, la 1027.00 g/cm3 într-o zonă aproape de Føroyar și înspre nordul acelor insule.

3.4.3 Variabilitatea

Temperatura la suprafața mării ar putea crește cu 2° până la 3° C peste medie după o menținere prelungita, sau ar putea scădea cu o valoare ceva mai mare la sfârșitul iernii sau la începutul primăverii, după o perioadă de vânturi estice foarte reci.

3.4.4 Temperatura

În timpul iernii, temperatura medie la suprafața mării este cuprinsă între 6° și 7° C în sud-estul zonei, ridicându-se între la 7° și 9° C, în vest. În ianuarie și februarie, temperatura mării este cu aproximativ 1° până la 2° C mai calda decât aerul de deasupra, în est, și aproximativ 2°/3° C mai calda, în vest. În luna august, temperatura medie la suprafața mării este de aproximativ 14° C, în sud-est și în jur de 12° C în vest și similară cu temperatura medie a aerului.

Fig. 3.5 Temperatura medie a suprafeței apei in luna Februarie

Fig. 3.6 Temperatura medie a suprafeței apei in luna Mai

Fig. 3.7 Temperatura medie a suprafeței apei in luna August

Fig. 3.8 Temperatura medie a suprafeței apei in luna Noiembrie

CAPITOLUL IV

PARTICULARITAȚI ALE CONDIȚIILOR DE NAVIGAȚIE

4.1 TRAFIC ȘI OPERAȚIUNI

4.1.1 Trafic

Servicii pentru câmpurile de petrol și gaze din domeniul offshore.

Datorita industriei offshore, zona cuprinsă între baza de sprijin din partea de nord-est a Scoției și Insulele Shetland și instalațiile de petrol și gaze, este intens circulată de foarte multe tipuri de nave.

Canalul Pentland Firth și Fair Isle.

În vecinătatea Pentland Firth și Fair Isle Channel, în trecerea dintre insulele Orkney și Shetland, trebuie să se ia în considerare că există trafic, inclusiv feriboturi pentru serviciile regulate, atât peste, cât și prin aceste căi maritime. În Pentland Firth navele mari au prioritate la manevrare înainte de a intra sau după părăsirea Scapa Flow.

Posibile pericole

Cape Wrath, punctul cel mai extrem in direcția nord-vest, al marii insule, este un important punct de plecare si apropiere de coasta pentru rutele oceanice.

O mulțime de pericole izolate se găsesc în sectorul dintre. aproximativ 50 mile nord-vest si 35 mile nord/nord-est de cap. De asemenea, în acest sector se află o mulțime de bancuri de nisip ce se întind pe o suprafață de 100 m.

În timpul celui de-al 2-lea război mondial (1939-1945) au fost puse mine subacvatice pe o arie destul de întinsă. Datorită trecerii timpului, riscul ca minele să afecteze navigația de suprafață a scăzut considerabil, însă un risc real încă există în ceea ce privește ancorarea, pescuitul sau orice altă formă de activitate submarină sau pe fundul mării. Pozițiile proiectilelor neexplodate sunt indicate pe hartă.

Fig. 4.1 Coasta de nord a Scoției incluzand Pentland Firth

4.1.2 Pescuit

General

În întreaga zonă, pescuitul este intens pe tot parcursul anului, ambarcațiunile variind în mărime, de la bărci mici de operare aproape de coastă, la nave ce acționează la mare adâncime, care pot fi întâlnite fie individual fie în grup de două sau mai multe, și pot fi de mai multe naționalități. Datorită manevrabilității reduse, navele de pescuit sunt adesea nevoite să abordeze manevre imediate și inopinate, așadar celelalte nave trebuie să acorde o atenție mai mare și să păstreze distanța corespunzătoare.

Zonele de pescuit

Pescuitul cu traule și năvod are loc aproape de Cape Wrath, pe Nun Bank (58°53'N 4°58'W) și în jurul Sule Skerry (59°05'N 4°24'W) pe tot parcursul anului, dar în special din octombrie până în februarie, uneori și din septembrie până în martie. Când vremea este favorabilă pe tot parcursul anului, bărci mici cu traul pleaca în căutare de crevete, în apropierea Cape Wrath. Se practică, de asemenea și pescuitul de somon cu ajutorul unor plase fixe plasate la o distanță mică față de țărm.

4.1.3 Ferme marine

Fermele marine pot fi întâlnite de-a lungul apelor și trebuie evitate. Aceste ferme din apropierea rutelor de transport sunt, în general, marcate prin geamanduri, alte ferme sunt marcate de balize (X topmark), iar unele sunt dotate cu reflectoare radar. Luminile, acolo unde sunt montate, sunt de culoare galbena cu semnal intermitent.

4.1.4 Principalele porturi și zone de ancoraj

Zona nu este una împânzită de porturi. Așadar avem ca port principal, portul Scrabster, un mic port comercial, baza de aprovizionare pentru industria offshore si bineînțeles un important punct în industria de pescuit. Iar ca zona de ancoraj avem bine cunoscuta arie Loch Eriboll.

Fig. 4.2 Portul Scrabster

CAPITOLUL V

TRAGICUL ACCIDENT AL NAVEI MV CEMFJORD

Fig. 5.1 MV Cemfjord

5.1 CARACTERISTICI GENERALE

Nume: Margareta (1984–2004)

Cemfjord (2004–2015)

Armator: Thekla Schepers KG, Haren (1984–1995)

Shark Shipping Co, NV, Willemstad (1995–2008)

Arouno Shipping Co Ltd, Limassol (2008–2015)

Operator: Margareta & Co, Haren (1984–1995)

Brise Bereederungs GmbH & Co KG, Hamburg (1995–2015)

Portul de înregistrare: West Germany Haren, West Germany (1984–1989)

Germany Haren, Germany (1989–2008)

Cyprus Limassol, Cyprus (2008–2015)

Lansată: 31 August 1984

Scoasa din serviciu: 02 Ianuarie 2015

Identificator: IMO: 8403569

Callsign: DCOG (1984–2008), P3ZG9 (2008–15)

5.2 DATE TEHNICE

Tonaj: 1,850 GT

2,327 DWT

661 NT

Lungime: 83.13 metri (272 picioare)

Lățime: 11.34 metri (37 picioare)

Înălțime: 21.00 metri (68 picioare)

Pescaj: 4.40 metri (14 picioare)

Motor: Klöckner-Humboldt-Deutz SBV 6M 628 diesel, 1.175 kw (1.576 hp)

Bow thruster 136 kw (182 hp)

Propulsie: Elice

Viteză: 10 noduri (19 km/h)

Echipaj: 8

5.3 ISTORIC

Nava a fost construită de Detlef Hegemann Rolandwerft GmbH, Bremen, Germania. Chila ei a fost pus la 15 februarie 1984 și a fost lansată ca navă cargo Margareta la 31 august. Finalizarea fiind în noiembrie 1984. I-a fost alocat numărul IMO 8403569 și indicativul DCOG. Margareta a fost construit pentru Thekla Schepers KG și operată sub conducerea MS Margareta & Co, Haren, Germania. În mai 1995 a fost vândută către Shark Transport Co NV, Willemstad, Antilele Olandeze și plasată sub conducerea Briese Schiffahrts GmbH & Co KG, Bremen, Germania.

În iunie 1998, ea a fost transformată într-un vrachier specializat pe transportul de ciment, de Morska Stocznia Remontowa SA, Świnoujście, Polonia. I-a fost instalată un echipament pneumatic, care îi permitea să se încarce, respectiv, descarce fără niciun ajutor extern. După modificare i-a fost alocat indicativul P3ZG9 și a fost deținută și operată de Brise Bereederung, Hamburg, Germania.

În urma unei inspecții la Runcorn, Cheshire, în 15 decembrie 2013, Cemfjord a fost reținută din cauza constatării unor defecțiuni. Aparatul de lansare pentru bărcile de salvare era inoperant, iar managementul ei de siguranță nu a îndeplinit standardele cerute, plus alte nouă mici deficiențe. Ea fiind eliberată la 18 decembrie 2013.

La 22:14 la 29 iulie 2014, Cemfjord a eșuat în Kattegat Læsø, Danemarca. Autoritățile au fost contactate pe 30 iulie la 01:47, iar nava a fost stabilizată mai târziu în acea zi. Căpitanul ei rus a fost ulterior acuzat pentru consum de alcool si pentru comportament iresponsabil. Un nou căpitan polonez a fost numit să preia navei. În august 2014, un al doilea căpitan rus la comanda Cemfjord a fost acuzat de un tribunal din Stavanger, Norvegia. Instanța la condamnat la 35 zile de închisoare pentru conducerea navei sale în timp ce se afla în stare de ebrietate, și i-au interzis navigarea în apele norvegiene timp de doi ani.

5.4 ULTIMA CĂLĂTORIE

În ultima ei călătorie, Cemfjord transporta 2.000 de tone de ciment de la Aalborg, Danemarca la Runcorn, Cheshire și urma să sosească pe 5 ianuarie 2015. A fost văzută pentru ultima dată pe 2 ianuarie 2015 la ora 13:00, în Pentland Firth. Pe 3 ianuarie ora 14:30, coca ei răsturnată a fost reperată la 11 mile marine (20 km) la est de Pentland Skerries, de feribotul NorthLink Hrossey, care naviga de la Shetland la Aberdeen.

Numai etrava a fost vizibilă deasupra valurilor. Feribotul a căutat supraviețuitori timp de două ore și jumătate, până la sosirea bărcilor de salvare. Niciun apel de primejdie nu a fost primit, iar vremea, la momentul respectiv, era destul de aspră, cu vânturi de forță asemeni furtunilor. Nu era nici urmă de echipajului ei, care cuprindea șapte polonezi și un filipinez. Longhope, Scrabster, Stromness și Wick și-au lansat bărcile de salvare pentru a ajuta la căutarea supraviețuitorilor, iar mai târziu două elicoptere și un avion s-au alăturat, de asemenea, căutării.

Fig. 5.2 Ultima poziție înregistrată

Pe la mijlocul după-amiezii în data de 4 ianuarie, nava sa scufundat în întregime, iar acum se află pe fundul mării la o adâncime de aproximativ 223 de picioare (68 m). Nici supraviețuitori și nici cadavre nu au fost găsite și se crede că nava ar fi fost copleșită atât de repede încât echipajul nu a avut timp să o evacueze.

Fig. 5.3 Etrava navei Cemfjord

Fig. 5.4 Imagine obținută cu ajutorul unui sonar

5.5 ANCHETA

Filiala de investigații a accidentelor marine (MAIB) a lansat o ancheta asupra incidentului. Faza de teren a anchetei a inclus o examinare detaliată a epavei la scurt timp după scufundare. La examinare s-a folosit un sonar cu module multiple, aparatură și tehnici video precise, pentru a aduna datele ce urmau a fi folosite într-o analiză detaliată care a durat câteva săptămâni.

O barcă gonflabilă a fost găsită în Orkney, de o echipă de căutare, dar garda de coastă a specificat că nu se știe daca aceasta a aparținut navei Cemfjord.

Fig. 5.5 Barca gonflabilă găsită de echipa de salvare

MAIB a spus că din analiza inițială, coca navei a rămas intactă, cu nici un indiciu de eșec structural. Epava este parțial inversată și culcată pe suprastructura acesteia la o adâncime destul de mare, cu maree foarte puternice care ar face imposibilă orice încercare de scufundare.

Totodată au adăugat că nu va mai fi nevoie să ridice epava în scopul anchetei, așa cum orice încercare de a face acest lucru ar fi extrem de dificilă, având în vedere dimensiunea și starea epavei, natura încărcăturii sale, apă adâncă și curenții de maree puternici.

CONCLUZII

O parte a acestui proiect poate fi considerată o etapă importantă din planificarea unui voiaj, întrucât acesta conține informații referitoare la meteorologia și hidrologia unei zone specificate. Analizând aceste date se pot anticipa eventualele surprize neplăcute ce le pot oferi apele prin care se navigă.