Planificarea Si Documentarea Auditului Stocurilor la Compania Bega Tehnomet S.a
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1.Cadrul teoretic și conceptual al auditului
Concepte privind auditul financiar
1.1.1. Postulatele care fundamenteaza auditul financiar
1.1.2. Rolul auditului financiar
1.1.3. Tipuri de audit
1.2. Normalizare internațională și națională în audit
1.3. Etică în audit
1.4. Documentația în audit
1.5. Riscurile auditului
1.6. Etapele misiunii de audit
1.6.1. Acceptarea angajamentului de audit
1.6.2. Planificarea auditului financiar contabil
1.6.3. Evaluarea controlului intern
1.6.4. Controlul conturilor
1.7. Proceduri si probe de audit
CAPITOLUL 2. Studiu de cazprivind planificarea si documentarea auditului stocurilor la compania Bega Tehnomet S.A.
2.1. Prezentarea societatii
2.2. Preplanificarea si planificarea misiunii de audit
2.2.1. Acceptarea mandatului
2.2.2. Planificarea misiunii de audit
2.2.2.1. Cunosterea clientului si evaluarea riscurilor
2.2.2.2. Pragul de semnificatie si esantionarea
2.2.3. Auditul stocurilor
2.2.3.1. Obiective de audit
CAPITOLUL 1.Cadrul teoretic și conceptual al auditului
1.1 Concepte privind auditul financiar
În anul 1973 asociația americană a contabililor (American Accounting Asscociation) definește auditul ca fiind: “un proces sistematic de obținere și evaluare în mod obiectiv a unor afirmații privind acțiunile și evenimentele cu caracter economic, în vederea aprecierii gradului de conformitate a acestor afirmații cu criteriile prestabilite, precum și de comunicare a rezultatelor către utilizatorii interesați”.
1.1.1. Postulate care fundamentează auditul financiar
Postulatele auditului au fost formulate în urmă cu 40 de ani, fiind valabile și astăzi.
Ele sunt ipoteze care stau la baza procesului inductiv, fiind susceptibile de a fi modificate în viitor. Acestea sunt:
– situațiile financiare, informațiile financiare sunt verificabile în funcție de tipul de audit, sistemul de conturi și programul auditat;
Astfel este mai ușor de realizat auditarea unei activități restrânse, rezultând un grad diferit de verificabilitate.
– între auditori și conducerea entității nu exista un conflict de interese pe termen lung. Aceasta pentru că, pe termen lung, atât auditorii cât și managerii beneficiază de pe urma adoptării unor decizii pertinente. Totuși, apar conflicte de interese pe termen scurt întrucât:
– managerii doresc o evaluare cât mai favorabilă a funcției de conducere urmărind redarea unui nivel maxim de eficienta în realizarea obiectivelor;
– auditorii financiari trebuie să evalueze cât mai corect situațiile, declarațiile managerilor, care de multe ori pot ascunde unele informații care le sunt nevaforabile.
De aceea, auditorul financiar trebuie să fie sceptic față de informațiile furnizate de conducerea entității și să găsească o cale de mijloc între prezumția de rea credință și prezumția de bună credință față de manageri. În conformitate cu cerințele ISA 200, auditorul planifica și desfășoară un audit cu o atitudine de scepticism profesional, recunoscând posibilitatea existenței unor circumstanțe ce pot cauza denaturarea semnificativă a situațiilor financiare.
– exisența sistemului de control intern diminuează posibilitatea apariției fraudelor, neregulilor interne. Este motivul pentru care una din procedurile standard obligatorii ale auditului financiar este verificarea și evaluarea controlului intern.
– obținerea sistemului de control intern diminuează posibilitatea apariției fraudelor, neregulilor interne.
– obținerea unei imagini fidele a situațiilor financiare se datorează aplicării standardelor de contabilitate naționale și internaționale. Standardele constituie elemente de referință în evaluarea gradului de fidelitate a situațiilor financiare și reprezintă criterii care fundamentează obiectivitatea opiniei auditorului financiar în ceea ce privește imagina fidelă.
– se folosește premisa că ceea ce a fost adevărat în trecut va fi adevărat și în viitor, dacă nu există argumente contrare.
– existența premisei că situațiile financiare nu prezintă erori semnificative. În situațiile în care ar fi altfel, procedurile de audit ar trebui să fie mult mai laborioase în vederea identificării tuturor erorilor semnificative. Însă trebuie avut în vedere că auditorul financiar nu este un garant pentru situațiile finananciare auditate, dar el trebuie să-și realizeze activitatea de audit cu multă competența și responsabilitate.
– activitatea de audit financiar este desfășurată de auditor în limitele și potrivit competențelor delegate. În desfășurarea activității, auditorii financiari trebuie să evite conflictele de interese care ar putea să le afecteze independența. În condiția respectării celor prezentate anterior, auditorii financiari pot să presteze clienților servicii de importanță secundară.
– auditorul financiar, potrivit statutului profesional, are anumite obligații.
Obligațiile auditorului financiar sunt redate și în “Codul privind conduita etică și profesională”. În literatura de specialitate au fost formulate și alte postulate de audit, al căror obiectiv îl constituiau conceptele de responsabilitate și de asumare a responsabilității.
1.1.2. Rolul auditului financiar contabil.
Auditul financiar contabil este orientat spre:
a) Verificarea respectării cadrului conceptual al contabilității, general acceptat, a procedurilor interne stabilite de conducerea agentului economic;
b) Verificarea și certificarea reflectării în contabilitate a situațiilor financiare, imaginea lor fidelă, clară și completă pe întreg exercițiul financiar.
Auditul urmărește dacă procedurile de culegere și prelucrare a datelor sunt bine implementate și cu caracter permanent.
Importanța auditului financiar contabil constă în dezvoltarea credibilității informației din situațiile financiare, pentru viitoarele decizii ale utilizatorilor acesteia. Faptul că verificarea bilanțului contabil se face de un auditor independent, conduce la realizarea uneia dintre calitățile informației contabile și anume credibilitatea ei.
Utilizatorii de informație contabilă folosesc situațiile financiare pentru deciziile lor viitoare. Aceștia au interese diferite unii față de ceilalți, după cum urmează:
1. Investitorii actuali sunt interesați de riscul tranzacțiilor și de beneficiile investițiilor lor. Ei folosesc informații pentru a decide dacă ar trebui să cumpere, să păstreze sau să vândă acțiunile. Acționarilor le este necesară informația care le permite să evalueze capacitatea întreprinderii de a plăti dividende. Ei doresc o transparență mare cu privire la situația patrimoniului, mărimea profitului și modul de repartizare al acestuia
2. Salariații și sindicatele sunt interesați de informații cu privire la stabilitatea și profitabilitatea întreprinderii în care activează. Aceștia au în vedere informații care să le permită evaluarea capacitații societății de a oferi remunerații, pensii, oportunități profesionale, specializări etc.
3. Creditorii financiari sunt preocupați de informații care să le permită să evalueze situația întreprinderii cu privire la posibilitatea rambursării împrumuturilor primite și dobânzilor aferente, la scandenta.
4. Furnizorii și alți creditori comerciali sunt interesați de informații care le permit să determine dacă sumele pe care le au de primit vor fi încasate la data scandenta. Creditorii comerciali sunt interesați de posibilitatea încasării sumelor avansate în cazul în care societatea este principalul sau unicul client al firmei.
5. Clienții dependenți de acea firmă din punct de vedere al tranzacțiilor economico-financiare sunt interesați de informații despre continuitatea activității întreprinderii.
6. Guvernul și instituțiile sale sunt interesate de alocarea resurselor și de activitatea întreprinderii în vederea dezvoltării unor sectoare de activitate, pentru a determinarea politicile fiscale și pentru folosirea bazei pentru calcule macroeconomice în vederea previzionării venitului național, a Produsului Intern Brut și a altor indicatori statistici.
7. Publicul este interesat de întreprinderi în ceea ce privește personalul angajat și colaboararea cu furnizorii locali. Situațiile financiare pot ajuta publicul prin informațiile oferite în legătură cu evoluția sferei de activitate a întreprinderii și a potențialului ei financiar.
Privind multitudinea de utilizatori care iau decizii economice, situațiile financiare au ca obiectiv furnizarea de informații despre poziția financiară, performanțele și modificările poziției financiare care răspund necesităților economice ale majorității utilizatorilor. Acestea prezintă modul în care conducerea întreprinderii administrează resursele încredințate.
Cu ajutorul opiniei auditorilor, utilizatorii decid posibilitatea capacității întreprinderii de a genera fluxuri de numerar pentru a plăti angajații, furnizorii, dobânzile, de a rambursa creditele și de a plăti dividendele. Informațiile trebuie să fie relevante cu privire la situația financiară, performanța și modificările ce sunt posibile să apară cu privire la solvabilitateta și lichiditatea întreprinderii.
Lichiditatea și solvabilitatea sunt necesare pentru a anticipa capacitatea întreprinderii de a-și onora angajamentele financiare scandente, de a sintetiza planuri privind utilizarea de noi resurse.
Utilitatea informației oferite de situațiile financiare este dată de caracteristicile calitative: inteligibilitatea, relevanța, credibilitatea și comparabilitatea informațiilor.
a) Inteligibilitatea. Informațiile furnizate de situațiile financiare trebuie să fie ușor de înțeles de utilizatori, care dispun de cunoștințe medii privind activitatea întreprinderii, cât și cunoștințe suficiente de contabilitate.
b) Relevanța. O informație este relevantă doar dacă poate influența deciziile utilizatorilor care conduc la evaluarea evenimentelor trecute, prezente sau viitoare, confirmând evaluările lor anterioare.
c) Credibilitatea. Informațiile din situațiile financiare sunt credibile atunci când nu au erori semnificative, iar utilizatorii considera că reprezintă corect realitatea economică. Utilizarea informațiilor relevante care nu prezintă credibilitate, poate conduce la decizii eronate. Pentru a fi credibilă, informația trebuie să aibă în vedere imaginea fidelă a tranzacțiilor și evenimentelor care se concretizează în active, datorii și capitalul propriu.
d) Comparabilitatea. Nevoia de comparabilitate rezultă din necesitatea oferirii unei imagini fidele a situațiilor financiare. Prezentarea în contabilitate în mod unitar a unei tranzacții economico-financiare sau eveniment este nefavorabila dacă metoda respectivă nu menține caracteristicile calitative de relevanță și credibilitate. Politica contabilă trebuie schimbată dacă există alternative mai relevante și mai credibile.
Tipurile de audit
Experții contabili desfășoară trei tipuri de audit: audite operaționale, audite ale conformității și audite asupra situațiilor financiare.
1. Auditul operațional se realizează prin analiza oricărei porțiuni a metodelor și procedurilor operaționale ale unei organizații, cu scopul măsurării eficienței și eficacității lor. La sfârșitul unui audit operațional, managerii așteaptă recomandări pentru imbunătățirea activităților operaționale.
Desfășurarea unui audit operațional și raportarea rezultatelor acestuia sunt mai greu de definit decât la celelalte tipuri de audit. Evaluarea obiectivă a eficienței și eficacității operațiunilor este mult mai complicat de realizat decât evaluarea conformității sau prezentarea situațiilor financiare în acord cu principiile contabile general acceptate. O altă problemă în cadrul auditului operațional, o reprezintă definirea criteriilor de evaluarea a informațiilor din cadrul unui audit operațional în mod obiectiv. Din acest motiv, activitatea de audit operațional se apropie mai mult de consultanță managerială decât de aceea ce se înțelege în mod normal prin audit.
2. Auditul conformității determina dacă entitatea supaudite asupra situațiilor financiare.
1. Auditul operațional se realizează prin analiza oricărei porțiuni a metodelor și procedurilor operaționale ale unei organizații, cu scopul măsurării eficienței și eficacității lor. La sfârșitul unui audit operațional, managerii așteaptă recomandări pentru imbunătățirea activităților operaționale.
Desfășurarea unui audit operațional și raportarea rezultatelor acestuia sunt mai greu de definit decât la celelalte tipuri de audit. Evaluarea obiectivă a eficienței și eficacității operațiunilor este mult mai complicat de realizat decât evaluarea conformității sau prezentarea situațiilor financiare în acord cu principiile contabile general acceptate. O altă problemă în cadrul auditului operațional, o reprezintă definirea criteriilor de evaluarea a informațiilor din cadrul unui audit operațional în mod obiectiv. Din acest motiv, activitatea de audit operațional se apropie mai mult de consultanță managerială decât de aceea ce se înțelege în mod normal prin audit.
2. Auditul conformității determina dacă entitatea supusă auditării respecta anumite proceduri și reguli definite de o autoritate supraordonată. Un audit de conformitate pentru o întreprindere privată presupune:
– verificarea respectării de către personalul contabil a procedurilor recomandate de către contabilul șef; examinarea modului de calcul salarial în vederea respectării legislației privind remunerația minimă; verificarea contractelor cu diverși creditori pentru a se asigura că întreprinderea respecta clauzele juridice definite.
Raportul rezultat în urma unui audit de conformitate este înaintat unei persoane din interiorul organizației auditate, managerii constituind principalul grup interesat de gradul de conformitate cu anumite proceduri și norme prestabilite.
3. Auditul situațiilor financiare se realizează pentru a determina dacă situațiile financiare sunt prezentate în acord cu anumite criterii. În mod normal criteriile constau în principiile contabile general acceptate, deși sunt frecvente și audite ale ale situațiilor financiare întocmite prin alte metode contabile adaptate activității organizației. Situațiile financiare incluse în audit sunt: contul de profit și pierdere, situația poziției financiare, situația fluxurilor de trezorerie precum și notele și anexele însoțitoare.
Normalizare internațională și națională în audit
IFAC este organizația globală pentru profesia contabilă, fondată în 1997 în Munchen.
În calitate de normalizator în domeniu, IFAC elaborează:
-Codul Internațional de Etică pentru Profesioniștii Contabili;
-Standarde Internaționale de Audit, Misiuni de Asigurare și Servicii Conexe;
-Standarde Internationale de Educație;
-Standarde Internaționale de Contabilitate pentru Contabilitate pentru Sectorul Public;
-Standarde Internaționale de Control al Calității.
În vederea atingerii obiectivelor, IFAC își desfășoară activitatea prin 3 structuri principale în materie de audit:
1. Consiliul pentru Standarde Internaționale de Audit și Asigurare (IAASB).
Acesta dezvoltă și emite în interesul public standarde de asigurare de înaltă calitate și alte declarații pentru a fi folosite la nivel internațional. Consiliul Federației Internaționale a Contabililor (IFAC) a stabilit că desemnarea IAASB drept corp responsabil, sub propia autoritate și în cadrul termenilor de referință declarați, deservește cel mai bine interesul public în atingerea acestui aspect al misiunii sale.
Astfel, IAASB publică și promovează în întreaga lume:
– Standarde Internaționale de Audit și Standarde Internaționale pentru Misiunile de Revizuire (auditul și revizuirea situațiilor financiare istorice);
– Standarde Internaționale pentru Misiunile de Asigurare (pentru misiunile de asigurare altele decât auditul sau revizuirea informațiilor financiare istorice);
– Standardele Internaționale pentru Servicii conexe;
– Standardele de Control al Calității pentru firmele de audit.
2. Consiliul pentru Standardele Internaționale de Etică pentru Contabili (IESBA).
IESBA dezvolta și emite Codul de Etică pentru Contabilii Profesioniști care stabilește un standard de etică profesională. Acesta este bazat pe principii pentru contabili de practică publică și oferă o bază conceptuala pentru aplicarea acestora. Niciunui corp ce este membru al IFAC și niciunei firme care emite rapoarte în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit și Asigurare nu-i este permis să aplice standarde mai puțin stricte decât cele menționate în cod.
3. Consiliul pentru Standarde Internaționale de Educație pentru Contabili (IAESB) dezvoltă standarde și principii care să ajute la nivel internațional la formarea și pregătirea continuă a membrilor profesiei contabile din întreaga lume.
În Uniunea Europeană, cadrul de reglementare este asigurat prin colaborarea dintre Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European. În acest scop, comisia prezintă propuneri pentru legislația Europeană și urmărește implementarea corectă a tratatelor și a legislației europene. Consiliul examinează propunerile legislative ale Comisiei și legiferează împreună cu Parlamentul. Produsele legislative ale acestui cadru de reglementare se concretizează în:
– regulamente care sunt aplicabile direct și obligatorii în toate statele membre, fără a fi nevoie de un acte de transpunere pe plan național;
– directive cu caracter obligatoriu în ceea ce privește efectul ce trebuie obținut, dar forma și mijloacele de transpunere rămân la latitudinea statelor membre);
– decizii care sunt obligatorii, iar destinatarii pot fi state membre, persoane fizice sau juridice;
-recomandări și avize care nu au caracter obligatoriu, dar pot furniza indicații cu privire la interpretarea dreptului comunitar.
Reglementările din România se suprapun în mare parte cu cele existente la nivel european și internațional.
Supravegherea profesiei de audit în România este realizată de Camera Auditorilor Financiari din România, înființată prin OUG nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar aprobată prin Legea nr. 133/2002.
Principalele obiective ale Camerei Auditorilor financiari din România sunt:
– urmărirea permanentă a dezvoltării profesiei de auditor financiar din România, asumânadu-și responsabilitatea de a proteja interesul public, căutând să se asigure că auditorii financiari, membri ai CAFR, respectă cele mai înalte standarde de calitate profesională și de conduită etică dezvoltate atât pe plan european cât și internațional;
– reprezentarea profesiei de auditor financiar la nivel național și internațional și promovarea intereselor profesionale ale auditorilor financiari, membrii ai CAFR față de instituțiile statului și față de organizații profesionale naționale și internaționale în domeniu;
– creșterea calității serviciilor oferite de membrii prin dezvoltarea continuă a sistemului de monitorizare și competență profesională, asigurându-se că stagiarii și membrii CAFR participa activ la stagii de pregătire și educație profesională organizate anual de Cameră;
– comunicarea permanentă cu auditorii financiari, membrii ai CAFR, în vederea identificării necesitaților acestora, cu scopul de a satisface cerințelor clienților pentru care lucrează.
În România, obligația anuală de auditare a situațiilor financiare este determinată de:
a) importanța entității economice pentru interesul public;
b) mărimea societății comerciale;
Actele normative ce impun obligația de auditare a situațiilor financiare anuale sunt:
a) Legea contabilității nr 82/1991, republicata în 2008, cu modificările și completările ulterioare. Conform acesteia, situațiile financiare anuale ale persoanelor juridice de interes public sunt supuse auditului statutar care se efectuează de auditori statutari, persoane fizice sau juridice autorizate.
Persoanele juridice de interes public sunt:
– instituțiile de credit;
– instituțiile financiare nebancare, înscrise în Registrul general;
– instituțiile de plată și instituțiile emitente de monedă electronică, care acordă credite legate de serviciile de plată și a căror activitate este limitată la prestarea de servicii de plată, respectiv emitere de monedă electronică și prestare de servicii de plată;
– societățile de asigurare, asigurare-reasigurare și de reasigurare;
– entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de comisia de supraveghere a sistemului de pensii private;
– societățile de servicii de investiții financiare, societățile de administrare a investițiilor, organisme de plasament colectiv, depozitari centrali, casele de compensare și operatori de piață avizați de Comisia Natioana a Valorilor Mobiliare;
– societățile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată;
– societățile, companiile naționale, societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat;
– regiile autonome;
– persoanele juridice care aparțin unui grup de societăți și intră în perimetrul de consolidare al unei societăți mama cu sediul în România, care are obligația să aplice standardele Internaționale de raportare financiară, conform prevederilor legale în vigoare;
– organizațiile fără scop patrimonial care primesc finanțări din fonduri publice;
– situațiile financiare anuale întocmite în vederea efectuării operațiunilor de fuziune, divizare sau lichidare dacă persoanele respective au obligația auditării situațiilor financiare anuale.
b) OMFP 3055/2009. Acest ordin a fost abrogat, noul ordin OMFP 1802/2014 fiind valabil începand cu 1 Ianuarie 2015. Totuși, situațiile financiare aferente anului 2014 se supun auditării conform ordinului vechi, dacă persoanele juridice depășesc limitele a două dintre următoarele trei criterii de mărime:
– total active 3.650.000 euro;
– cifră de afaceri netă:7.300.000 euro;
– număr mediu de salariați în cursul exercițiului financiar:50
– întocmesc situații financiare anuale care cuprind:
– bilanțul;
– contul de profit și pierdere;
– situația modificării capitalului propriu;
– situația fluxurilor de numerar;
– notele explicative la situațiile financiare anuale.
Societățile comerciale ale căror valori mobiliare sunt tranzacționate pe o piață reglementată astfel cum este definită de legislația în vigoare privind piața de capital, întocmesc situații financiare anuale cu cinci componente, indiferent de valoarea activelor, cifra de afaceri netă sau de numărul mediu de salariați, sunt supuse auditului.
c) OMEF 1969/2007. Conform acestui ordin, situațiile financiare ale persoanelor juridice fără scop patrimonial de utilitate publică, sunt supuse auditului financiar, care se efectuează de auditori financiari, persoane fizice sau juridice autorizate, în condițiile legii, cu respectarea reglementărilor contabile aplicabile persoanelor juridice fără scop patrimonial.
Etică în audit
Într-o sferă largă, etica este definită ca fiind un set de valori morale ori principii.
Pentru ca o companie să își desfășoare activitatea într-o manieră ordonată este necesară existența unui comportament etic. Anumiți autori considera că necesitatea existenței eticii într-o societate este suficient de importanta pentu ca numeroase valori morale să fie încorporate în legi.
Activitatea auditorilor are ca scop restabilirea încredererii la un nivel rezonabil între utilizatorii informației contabile și producătorii acesteia. În acest fel, auditorii contribuie la protejarea intereselor diferitelor categorii de beneficiari ai informației contabile, atunci când aceștia folosesc informațiile economice în vederea luării deciziilor.
Pe lângă o pregătire solidă din punct de vedere tehnic, auditorul financiar trebuie să se supună Codului internațional privind conduita Etică și profesională emis și revizuit de IFAC, în vederea îndeplinirii sarcinilor profesionale.
Codul privind conduita etică și profesională în domeniul auditului financiar prevede următoarele principii:
1. Integritatea și obiectivitatea;
2. Soluționarea conflictelor etice;
3. Confidențialitate;
4. Competența profesională;
5. Consultanța în domeniul fiscal;
6. Activitățile internaționale;
7. Publicitatea.
1. Integritatea și obiectivitatea. Integritatea implica onestitate și corectitudine în vederea desfășurării activităților profesionale. Auditorii nu trebuie să fie implicați în conflicte de interese. Realitatea a demonstrat că există o serie de factori care pot afecta obiectivitatea.
Auditorii financiari trebuie să se asigure că toate persoanele implicate în serviciile profesionale de audit respecta principiul obiectivității. Ei nu trebuie să accepte sau să ofere cadouri de orice natură care în mod semnificativ pot avea o influență notabila asupra deciziilor lor sau a celor implicați în executarea de servicii profesionale.
2. Soluționarea conflictelor etice. Există elemente ce pot determina ca responsabilitățile unui auditor financiar profesionist să intre în conflict cu cerințele interne sau externe. Auditorul financiar profesionist aflat la un nivel ierarhic superior trebuie să se asigure că există politici de soluționare a conflictelor. Relațiile de familie sau personale pot genera presiuni exercitate asupra veniturilor profesionale și li se poate solicita să acționeze contrar standardelor tehnice, etice sau profesionale.
3. Confidențialitate. Prin semnarea contractului cu un client, auditorii trebuie să respecte confidențialitatea datelor chiar și după ce relația cu clientul încetează. Abaterea de la acest principiu este admisă, doar dacă i s-a permis să dezvăluie informații sau atunci când există o obligație legală sau profesională.
4. Competența profesională. Pentru a atinge competenta profesională un auditor financiar trebuie să fie absolvent de studii economice superioare, să dețină studii de specialitate, să cunoască și să aplice reglementările naționale și Standardele Interntionale de contabilitate, standarde tehnice de audit, să aibă o conduită etică impecabilă, să cunosca la zi reglementările naționale în domeniul contabilității, fiscalității, să dețină cunoștințe solide de drept comercial, evaluare economică, statistică, gestiune financiară, analiza și matematici financiare. Pregătirea profesională este confirmată prin absolvirea de examene profesionale relevante și o bogată experiență în domeniu.
O a doua cerință este menținerea competentei profesionale care denotă din cercetarea permanentă a ultimelor cunoștințe în domeniul profesiunii, reguli, norme relevante luate la nivel național și internațional în domeniul contabilității și auditului.
5. Consultanta în domeniul fiscal. În cazul în care auditorul financiar oferă servicii fiscale unui client, acesta trebuie să aibă în vedere riscul fiscal și eficacitatea în favoarea clientului, dar cu competență profesională și mare atenție pentru a nu afecta integritatea și obiectivitatea sa. Auditorul nu trebuie să asigure clientul că declarațiile fiscale oferite inclusiv consultanta fiscală sunt neatacabile, deoarece responsabilitatea pentru conținutul declarației revine în primul rând clientului.
Opiniile semnificative oferite unui client trebuie reținute ca un memoriu pentru dosare sau utilizate ca scrisoare.
Auditorul financiar are obligația de a se separa de orice declarație fiscală sau informații prezentate în situații care vizează statul ca utilizator și conține falsuri, erori, omisiuni sau neclarități cu scopul de a induce în eroare aparatul fiscal.
Auditorul poate să utilizeze ca referințe declarațiile fiscale din anii precedenți. Acestea îl ajuta la recomandări pentru optimizarea costului fiscal pe ansamblul societății. Dacă pe parcursul misiunii auditorul descoperă erori sau omisiuni importante în declarațiile fiscale trebuie să informeze conducerea societății asupra acestora și să recomande aducerea la cunoștința autorităților fiscale. Nu îi este permis să anunțe aparatul fiscal de erorile semificative descoperite fără permisiunea clientului.
Totuși, dacă erorile nu sunt corectate de către client, auditorul financiar are obligația să se disocieze de acele declarații și să reconsidere dacă responsabilitățile profesionale îi permit continuarea serviciilor cu clientul respectiv.
6. Activitățile internaționale. Auditorii financiari pot desfășura activități profesionale internaționale. Aceste servicii trebuie să fie conforme cu standardele tehnice relevante și cu cerințele etice. În situația în care un auditor executa servicii în altă țară decât cea de origine și există diferențe notabile de conduită etică și profesională ale celor două țări, auditorul financiar profesionist este obligat să analizeze caracterul obligatoriu al cerințelor din țara respectivă.
În situația în care cerințele etice ale țării străine unde se prestează serviciile sunt mai puțin riguroase decât Codul Etic al IFAC, auditorul trebuie să aplice Codul Etic al IFAC.
Dacă în țară străină în care auditorul își desfășoară serviciile profesionale, cerințele etice sunt mai dure decât Codul Etic al IFAC, atunci se aplică cerințele etice din țară străină.
7. Publicitatea. În ceea ce privește promovarea serviciilor profesionale ale auditorilor financiari, aceasta trebuie să îndeplinească trei cerințe, potrivit Codului privind Conduita Etică și Profesională în domeniul auditului financiar:
a) Profesia de auditor financiar are capacitatea și reputația necesare prin serviciile pe care le prestează, să dezvolte mediul de afaceri și al societății în sens favorabil. Astfel, auditorii financiari nu trebuie să folosească nici un mijloc care aduce profesiunii o reputație negativă.
b) Să nu solicite prețuri nerealiste pentru serviciile oferite clienților;
c) Să nu creeze o imagine negativă referitoare la activitatea altor auditori financiari.
Onorariile profesionale
Responsabilitatea auditorului financiar în derularea serviciilor cu obiectivitate și integritate, în totală corespondența cu standardele tehnice, necesita multă pregătire și experiența în domeniu.
Onorariile profesionale presupun evaluarea serviciilor derulate în beneficiul clientului, în mod realist ținând cont de:
a. Serviciul profesional prestat;
b. Experiența necesară persoanelor angajate în derularea de servicii profesionale;
c. Timpul necesar fiecărui auditor angajat în derularea serviciilor profesionale;
d. Responsabilitatea asumată în cadrul serviciilor profesionale.
Onorariile profesionale sunt calculate pe baza tarifului/oră sau pe zi pentru fiecare auditor angajat în misiune, având în vedere condițiile legale, sociale și economice, ale fiecărei țări. Este indicat ca mai întâi să se evalueze serviciile profesionale și să se perceapă onorarii prestabilite. Principiile etice nu se consideră a fi încălcate dacă un auditor de practică publică solicita unui client un onorariu mai mic decât cel aplicat anterior pentru un serviciu similar luând în considerare tipul serviciului prestat, experiența actualului auditor, timpul pe care acesta îl considera necesar în efectuarea misiunii și responsabilitatea pe care și-o asumă.
Aprecierea corespunzătoare a onorariului aplicat unui client nu va afecta calitatea muncii asupra serviciilor prestate în conformitate cu standardele profesionale și procedurile de control asupra calității.
Onorariile trebuie să fie percepute doar dacă sunt obținute anumite rezutate sau în situația când onorariul este condiționat de constatările obținute în urma prestării serviciilor profesionale.
Onorariile condiționate sunt sub formă de cota procentuală în situația în care sunt autorizate prin statut sau impuse de organisme profesionale pentru anumite servicii profesionale.
În Codul de conduită etică și profesională este menționat că toate cheltuielile conexe legate de călătorie cu ocazia îndeplinirii misiunii de audit vor fi suportate de către client fără să fie incluse în calculul onorariilor profesionale.
1.4. Documentația în audit
Procesul de colectare a elemetelor probante joacă un rol important în realizarea misiunii de audit deoarece pe baza acestor probe se va sprijini opinia auditorului iar înțelegerea activităților desfășurate de client se va realiza cu ușurință.
Documentația unei misiuni de audit constă în materialele pregătite sau obținute de auditor și păstrate de acesta pe parcursul misiunii de audit. Documentația unei misiuni de audit conține două tipuri de documente, respectiv:
– extrase sau copii după documente emise/primite de client sau terții acestuia, obținute de auditor pe parcursul misiunii de audit, cu acordul clientului, care devin probe de audit;
– documente elaborate de auditor (rapoarte, foi de lucru, analize, memorandumuri) care au un dublu rol: proba de audit și de instrument de control și evaluare a calității procesului de audit).
Documentele pot fi în format fizic de tip suport hârtie, precum și în format electronic, păstrate pe dispozitive de stocare a datelor.
Documentația este păstrată ca element probant, în cadrul dosarelor de lucru. Aceasta stă la baza formulării opiniei de audit. Dosarele de lucru pot fi folosite ca probe în justiție, în cazul în care auditorul este implicat într-un proces în care i se contestă lipsa profesionalismul.
În dosarele de lucru sunt incluse documente care conțin informații suficient de pertinente ca să poată indica și justifica faptul că:
Auditul a fost realizat în mod corespunzător, precinzâdu-se conformitatea cu standardele profesionale relevante;
Pe parcursul misiunii a fost studiată și evaluată structura de control intern a societății auditate identificându-se astfel atât procedurile de audit care se vor aplica în continuare, cât și întinderea acestor proceduri;
S-au obținut suficiente dovezi pentru justificarea opiniei de audit în urma aplicării, procedurilor de audit și testelor de control.
Credibilitatea dosarelor de lucrul poate fi serios afectată dacă nu sunt elaborate cu grijă, în sensul că sunt întocmite neglijent, conțin ștersături sau adăugiri, prescurtări neobișnuite, cu fraze sau explicații incomplete sau neclare. În cazul unui process\ în instanță, un avocat priceput poate utiliza astfel de documente ca să demonstreze neglijenta auditorului. Din acest motiv, auditorii trebuie să aibă în vedere faptul că dosarele de lucru pe care le elaborează pot avea și alți utilizatori.
O altă calitatea pe care o au dosarele de lucru este aceea că permit:
a) supravegherea și revizuirea activității de audit;
b) planificarea și execuția auditului;
c) consemnarea probelor de audit necesare pentru fundamentarea opiniei;
d) planificarea și realizarea misiunilor ulterioare.
Dosarul permanent de lucru.
Dosarul permanent se întocmește în cazul auditului recurent și este actualizat de fiecare dată când apar informații noi cu caracter permanent.
Dosarul permanent poate conține următoarele tipuri de informații:
– Informații istorice privind compania supusă auditului. Aici se regăsește o secțiune în care este descrisă compania și operațiile sale, capacitățile de producție și procesele tehnologice, principalele produse, clienți sau furnizori importanți. Aceste informații sunt utile în special auditorilor care sunt angajați pentru prima oară în misiunea de audit la clientul respectiv. Păstrarea acestor informații oferă conducerii întreprinderii auditate, facilitatea de a nu pune de fiecare dată la dispoziția fiecărui membru al echipei de audit informațiile generale privind întreprinderea respectivă.
– Informații privind sistemul contabil și cel de control intern al întreprinderii. În această secțiune sunt prezentate descrieri ale sistemelor de contabilitate și de control al firmei.
– Documente diverse emise de compania auditată. În acest sens, dosarul permanent de lucru conține copii după contracte colective de muncă, acordurile de împrumut semnificative, politici de planificare a stocurilor și alte documente importante.
– Analiza anuală a conturilor semnificative. Pentru o eficiență sporită este indicat să se mențină în dosarele permanente rapoarte de analiza anuală privind conturile sau tranzacțiile care au o utilitate restrânsă decât să se reia analiza integrală a acestora în dosarele curente de lucru.
– Programul de audit. În această secțiune în dosarul permanent se regăsește o copie a programului de audit, conforma cu originalul care poate fi folosită ca model de la un exercițiu la altul. De asemenea, în programul de audit sunt prezentate procedeele utilizate pentru stabilirea eșantioanelor, acest aspect fiind important în eliminarea riscului de a verifica în fiecare an aceleași conturi, active, tranzacții sau de a nu verifica deloc altele.
Dosarul curent de audit
Dosarul curent de audit se întocmește pentru fiecare exercițiu financiar și conține pentru fiecare an elementele probante și concluziile la care s-a ajuns în timpul auditului. În conținutul dosarului curent se pot regăsi: programul de audit și analiza conturilor pentru anul respectiv, problemele identificate, dificultățile întâmpinate și modul de soluționare al acestora, morandumuri referitoare la activitatea de audit prestată în anumite domenii, corespondenta cu terțe persoane, confirmarea soldurilor conturilor, a tranzacțiilor, maniera de îndeplinire a sarcinilor de către membrii echipei de audit, programarea timpului alocat diverselor activități de audit. Datorită volumului dar și utilizării tot mai frecvente a tehnicilor electronice de comunicare și stocare a informațiilor, cele mai multe dintre aceste documente sunt păstrate sub o formă electronică de stocare a datelor.
Concluziile la care ajung auditorii pot determina schimbări semnificative în situațiile financiare. În astfel de cazuri, auditorii întocmesc o situație specială denumită balanță de verificare a auditului în care sunt prezentate atât elementele situațiilor financiare, cât și ajustările și modificările sugerate pe baza rezultatelor și concluziilor auditului. Ajustările și modificările reprezintă practic propunerile auditorului privind modul de corectare a anumitor informații contabile eronate.
Pentru menținerea confidențialității informațiilor și a păstrării acestora în siguranță, auditorul trebuie să adopte măsuri pentru arhivarea acestora pe o perioadă suficientă pentru a satisfice nevoile auditorului, prevederile legale și profesionale în materie de arhivare.
Accesul la informațiile obținute trebuie să fie restricționat în permanență, auditorul acordând o importanță deosebită modului în care le va securiza.
1.5. Riscurile Auditului
Pentru a obține informații cu privire la situațiile financiare, auditorul utilizează proceduri care îi permit să obțină un grad rezonabil de certitudine că acestea au fost întocmite corect din toate puntele de vedere semnificative.
Având în vedere existența unor limite inerente auditului, precum și a oricărui sistem de audit intern, inevitabil există riscul de a nu descoperi anumite inexactități semnificative. Atunci când auditorul are indicii că ar exista fraude sau erori care conduc la apariția unor inexactități semnificative, el trebuie să-și extindă procedurile de control în scopul confirmării sau infirmării dubiilor sale.
Principala tehnica prin care auditorii abordează riscul în cadrul planificării probelor unui audit este aplicarea modelului de risc pentru audit.
Modelul de risc pentru audit este utilizat în principal în planificare, în scopul luării decizei privind cantitatea de probe de colectat. De obicei acest model se prezintă sub forma următoare:
Unde:
RDP = risc de detectare planificat
RAA = risc de audit acceptabil
RI = risc inerent
RC = risc de control
Riscul de detectare planificat reprezinta o măsură a riscului ca probele de audit aferente unui segment să nu permită detectarea unor erori sau abateri a căror valoare depășește o limită tolerabila, în cazul în care asemenea abateri sau erori exista.
Riscul de detectare planificat prezintă două aspecte-cheie. În primul rând acest risc depinde de ceilalți trei factori din model. Riscul de detectare planificat se va schimba numai dacă auditorul modifică unul din ceilalți trei factori. În al doilea rând acest indicator determina cantitatea de probe substanțiale pe care auditorul planifica să o colecteze și care este invers proporțională cu dimensiunea riscului de detectare planificat. Dacă riscul de detectare planificat este mic, atunci auditorul va trebui să acumuleze o cantitate mai mare de elemente probante pentru a obține riscul planificat redus.
Riscul inerent reprezintă o măsură a aprecierii pe care o face auditorul privind probabilitatea existenței unor prezentări eronate semnificative într-un segment supus auditului, înainte de a estima eficacitatea mecanismelor controlului intern. Riscul inerent reflecta vulnerabilitatea situațiilor financiare fata de apariția unor erori, în ipoteza inexistentei unui control intern. Dacă auditorul ajunge la concluzia că există o probabilitate mare de eroare, fără a ține cont de controlul intern, atunci el va deduce că riscul inerent este mare. Controlul intern este ignorat în determinarea riscului inerent, deoarece el este analizat separat în modelul de risc al auditului prin riscul legat de control.
Relațiile dintre riscul inerent, riscul de detectare planificat și cantitatea planificată de probe pot fi rezumate astfel: riscul inerent este invers proporțional cu riscul de detectare planificat și direct proporțional cu cantitatea de informații probante.
Pe lângă faptul că un risc inerent mare pentru o anumită sfera auditată va determina o creștere a cantității de probe de acumulat, o altă consecința tipică este numirea de angajați cu mai multă experiență pentru auditarea sferei respective, dar și verificarea mai riguroasă a foilor de lucru întocmite de aceștia.
Riscul legat de control reprezintă o măsură a aprecierii pe care o face auditorul privind probabilitatea ca erorile cu o valoare depășind limita tolerabila dintr-un segment să nu fie preîntâmpinate sau detectate prin mecanismele de control intern aplicate de client. Riscul de control reprezintă:\
1. o apreciere a eficacității controlului intern al clientului în ceeea ce privește prevenirea sau detectarea erorilor;
2. intenția auditorului de a plasa această apreciere la un nivel sub pragul maxim (100%) în cursul planificării auditului.
Ca și în cazul riscului inerent, relația dintre riscul de control și riscul de detectare planificat este invers proporționala, în timp ce relația dintre riscul de control și probele substanțiale este direct proporțională. De exemplu, dacă auditorul conclude că mecanismele de control intern sunt eficace, atunci riscul de detectare planificat poate fi majorat, iar cantitatea de probe, diminuată. Auditorul poate majora riscul de detectare planificat atunci când controlul intern este eficace, deoarece existența unor mecanisme de control intern eficace reduce probabilitatea apariției de prezentări eronate în situațiile financiare.
Riscul de audit acceptabil reprezintă o măsură a gradului în care auditorul este dispus să accepte că situațiile financiare ar putea fi semnificativ eronate după încheierea auditului și emiterea unei opinii fără rezerve. Când auditorul determina un nivel scăzut al riscului de audit acceptabil, înseamnă că el vrea să fie mai sigur că situațiile financiare nu sunt semnificativ eronate. Un risc zero ar însemna certitudine perfectă iar un risc de 100% ar însemna incertitudine absolută.
Deseori, auditorii utilizează noțiunile de asigurare de audit, asigurare de ansamblu sau nivel de asigurare în locul riscului de audit acceptabil.
În aplicarea modelului de risc pentru audit se conturează o legătură directă între riscul de audit acceptabil și riscul de detectare planificat și o legătură indirectă între riscul de audit acceptabil și cantitatea planificată de probe.
Pe parcursul misiunii de audit, auditorul se poate confrunta, într-o întreprindere, cu următoarele tipuri de riscuri:
A. Riscuri specifice întreprinderii – se referă la acele ricuri care influențează totalitatea operațiunilor întreprinderii. Pentru a efectua un control corect, auditorul trebuie să cunoască caracteristicile proprii ale întrepinderii. Pentru aceasta el trebuie să cerceteze următoarele informații:
– sectorul din care face parte întreprinderea;
– structura organizațională a întrepinderii;
– politicile generale după care se ghidează întreprinderea: financiare, sociale și comerciale;
– posibilitățile de dezvoltare ale întreprinderii;
– organizarea administrativă și contabilă;
– care sunt principiile contabile aplicate și de ce sunt aplicate aceste principii;
B.Riscuri legate de natura operațiilor tratate.
Datele prezentate în contabilitate pot fi împărțite în trei categorii, fiecare fiind purtătoare de riscuri particulare:
– date repetitive – rezultă din activitatea obișnuită a agentului economic;
– date punctuale – sunt acele date complementare celor repetitive și pot apărea la interval de timp mai mult sau mai puțin regulate (evaluări la sfârșitul exercițiului, inventariere, etc). Aceste date pot purta riscuri semnificative dacă erorile nu se descoperă la timp.
– date excepționale – apar în operațiuni de natură excepțională (fuziuni, lichidări, reevaluări). Nu exista personal suficient de bine pregătit pentru aceste situații sau nu s-au confruntat încă cu această situație și nu există elemente comparative, deci există riscul apariției unor erori.
Erorile apărute în cadrul datelor repetitive, punctuale sau excepționale pot avea influențe semnificative asupra conturilor anuale.
C.Riscuri legate de concepția și funcționarea sistemului.
Sistemele trebuie să prevină, să descopere și să corecteze erorile survenite în timpul executării operațiunilor. Riscurile pot fi mai ușor limitate în cazul datelor repetitive dacă sistemul de culegere și prelucrare a lor a fost conceput fiabil.
Riscurile generale ale întreprinderii sunt:
a) Riscuri legate de situația economică a întreprinderii. Acestea pot fi cauzate de:
– factori externi întreprinderii (restrângerea pieței de desfacere a întreprinderii din cauza lipsei de solvabilitate a unor clienți externi).
– factori interni: existența unor reguli economice, juridice, fiscale specifice unui sector implică
riscuri ce trebuie înregistrate ca atare. De asemenea tot un factor intern este și reacția managerilor în legătură cu situația economică a întreprinderii. Astfel, atunci când este o întreprindere în dificultate, ei pot avea anumite reacții dăunătoare. În acest sens auditorii trebuie să intre în contact direct cu managerii pentru a afla părerea lor privind situația economică a întreprinderii.
b) Riscuri legate de organizarea generală a întreprinderii. Apar din cauza:
– politicilor alese de manager – se referă la aspectele vieții întreprinderii: comercial, financiar, social, cercetare-dezvoltare, etc.
– structurii întreprinderii: dacă este o întreprindere fiica va avea avantaje față de o altă întreprindere independenta (credite ușor de obținut) dar vor exista și anumite condiții impuse de întreprinderea mama.
c) Riscuri legate de concepția și funcționarea sistemelor, cauzate de:
– natura și complexitatea metodelor; evaluarea stocurilor la întreprinderile cu ciclu lung de fabricație e mai dificilă decât la societățile comerciale;
– auditul intern – sistemul greșit conceput sau aplicat poate deteriora informația sau o parte din ea.
Un factor important care permite auditorilor să aprecieze amploarea riscurilor amintite îl constituie “importanta relativă” care se definește în raport cu valoarea sau natura unei iregularități sau inexactități.
Iregularitățile sunt acele acțiuni sau omisiuni care încalcă:
1) reglementări sau legi privind societățile comerciale;
2) proceduri și principii contabile;
3) dispozițiile statutare;
4) hotărâri ale Adunării Generale;
5) deciziile Consiliului de Administrație.
Inexactitățile sunt prelucrări contabile ale unui fapt în neconcordanță cu realitatea cum ar fi:
1) erori de înregistrare;
2) erori de calcul;
3) inexactități de prezentare a conturilor anuale.
Pragul de semnificație în audit
Pragul de semnificație a fost definit în “Cadrul general pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare” al comitetului pentru Standarde Internaționale de Contabilitate, astfel:
“Informațiile sunt semnificative dacă omisiunea sau declararea lor eronată ar putea influența deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situațiilor financiare. Pragul de semnificație depinde de mărimea elementului sau a erorii judecate în împrejurările specifice ale omisiiunii sau declarării eronate. Astfel, pragul de semnificație oferă mai degrabă o limită, decât o caracteristică calitativă primară pe care informația trebuie să o aibă pentru a fi utilă”
În standardul ISA 320, este precizat că în elaborarea unui plan de audit, auditorul stabilește un nivel acceptabil al pragului de semnificație astfel încât să poată detecta din punct de vedere cantitativ denaturările semnificative.Totuși atât valoarea cât și natura denaturărilor trebuie să fie luate în considerare.
Aplicarea pragului de semnificație pe parcursul misiunii de audit se bazează pe urmatoarea succesiune de etape:
Figura nr.1 “Pașii aplicării principiului pragului de semnificație” (Sursă: James. K. Loebbecke, Arvin A. Arens – “Audit. O abordare integrata”, 2006, Editura ARC)
Într-o primă fază a misiunii de audit, auditorul fixează valoarea combinată a prezentărilor eronate din situațiile financiare, o valoare semnificativă denumită și valoarea preliminară a pragului de semnificație.
Ca urmare a unora dintre factorii utilizați în determinarea valorii prelimiare, auditorul își poate modifica decizia privind valoarea preliminară a pragului de semnificație, noua estimare fiind o valoare revizuită a pragului de semnificație.
Repartizarea pe segmente valorii preliminare a pragului de semnificație, este necesară deoarece probele sunt acumulate pe segmente mai degrabă decât pe situația financiară per ansamblu.
Când auditorii repartizeaza valoarea preliminară a pragului de semnificacie pe soldurile conturilor, semnificația atribuită oricărui sold este numită eroare tolerabilă.
În procesul de repartizare a semnificației asupra conturilor bilanțiere apar trei dificultăți:
1. auditorii se așteaptă ca anumite conturi să conțină mai multe abataeri decât altele;
2. trebuie să țină cont de supraevaluare și subevaluare;
3. costurile relative ale auditului afectează acest proces de repartizare.
Ultimii trei pași rezulta din efectuarea testelor de audit.
Estimarea valorii totale a prezentărilor eronate din segment este calcuata pe baza erorilor sau inexactităților descoperite în urma testărilor diferitelor segmente.
Prin cumularea valorilor erorilor pe semente se obține valoarea combinată a prezentărilor eronate.
Dacă valoarea combinată a prezentărilor eronate estimate depășește pragul de semnificație preliminar, se consideră că situațiile financiare nu sunt într-o forma acceptabilă. În acest caz auditorul poate să execute proceduri de audit suplimentare sau să îi ceară clientului să facă a rectificare pentru a corecta erorile estimate.
Relația dintre pragul de semnificație și riscul de audit
Evaluarea pragului de semnificație în raport cu tranzacțiile economico financiare, a soldurilor contabile, ajuta auditorul să decidă ce elemente trebuie validate utilizând proceduri analitice și eșantioane. Toate acestea permit auditorului să aplice anumite proceduri de audit care, cumulate, conduc la reducerea riscului de audit la un nivel acceptabil.
Așa cum se precizează în ISA 320 “Pragul de semnificație”, relația între acesta și riscul de audit este invers proporțională. Cu cât este mai înalt nivelul pragului de semnificație, cu atât este mai scăzut riscul de audit și invers.
Această relație este invers proporționala atunci când auditorul determina natura, durata și întinderea procedurilor de audit. Dacă auditorul determină, după planificarea procedurilor specifice de audit, că nivelul acceptabil al pragului de semnificație este scăzut, atunci riscul de audit este crescut.
Riscul de audit și evaluarea pragului de semnificație inițial în etape de planificare a angajamentului se pot schimba față de momentul evaluării rezultatelor curente ale operațiunilor și poziției financiare, care diferă în mod semnificativ față de etapa inițială a planificării auditului.
Cu cât totalul informațiilor eronate necorectate se apropie de nivelul pragului de semnificație, auditorul considera reducerea riscului prin aplicarea unor proceduri adiționale sau solicita conducerii să facă corecțiile în situațiile financiare aferente informațiilor eronate depistate.
Consecințele pragului de semnificație.
La sfârșitul mandatului său, auditorul elaborează o listă cuprinzând constatările sale. Dacă conducerea întreprinderii accepta rectificările auditorului, atunci el emite un raport în care opinia este fără rezerve. Dacă nu, atunci opinia poate fi:
opinie cu rezerve;
opinie contrară;
imposibilitatea exprimării unei opinii.
Modificarea opiniei depinde de:
– natura aspectului care determină modificarea (dacă situațiile financiare sunt denaturate semnificativ, incapacitatea de a obține suficiente probe de audit adecvate);
– raționamentul profesional cu privire la efectul aspectului respectiv asupra situațiilor financiare (persistența, generalizarea, multiplicarea efectului)
Figura nr.2 “Tipuri de opinie modificată” (Sursa: Curs “Audit si audit fiscal”, Aureliana-Geta Roman)
1.6. Etapele misiunii de audit
1.6.1. Acceptarea angajamentului de audit.
Standardele profesionale ale auditului financiar contabil impun ca această activitate responsabilă să se desfășoare luând în considerare standardele de Audit, cerințele organismelor profesionale relevante, legislația și reglementările în vigoare, cerințele de raportare.
Posibilitatea auditorului de a exprima o opinie privind întocmirea situațiilor financiare sub toate aspectele semnificative, conform cu un cadru general de raportare financiară, implica parcurgerea mai multor etape:
1. Acceptarea angajamentului de audit;
2. Orientarea și planificarea auditului;
3. Aprecierea controlului intern;
4. Controlul conturilor;
5. Controlul situațiilor financiare;
6. Concluziile auditului și raportarea.
Înainte de a începe mandatul, specialistul contabil trebuie să aprecieze posibilitatea de a îndeplini această misiune ținând seama de regulile profesionale și dentologice care guvernează activitatea de audit. Acțiunile întreprinse în această etapă se referă la:
Cunoașterea globală a întreprinderii;
Aprecieri cu privire la independența și la absența incompatibilităților;
Examenul de competența corespunzătoare specificului întreprinderii;
Contactul cu auditorul anterior;
Decizia de acceptare a mandatului;
Respectarea altor obligații profesionale;
Întocmirea unei fișe de acceptare a mandatului,
a) Cunoașterea globală a întreprinderii
În afară elemenelor de identificare a întreprinderii, auditorul caută informații care să îi permită aprecierea celor mai importante riscuri, reținând observații cum ar fi:
– controlul intern insuficient sau cu carente notabile;
– contabilitatea neținută corect și la timp;
– atitudinea conducătorilor față de respectarea legii și a organelor administrative;
– personal incompetent;
– dezechilibre financiare, pierderi mari, activități în declin, ceea ce compromite viitorul firmei;
– riscul fiscal, conflicte sociale, riscuri juridice;
– cazuri de limitare a auditului financiar;
– onorarii insuficiente;
– alte constatări care ar putea influența decizia de acceptare a mandatului.
b) Aprecieri cu privire la independența și absența incompatibilităților;
Orice nou mandat trebuie să fie examinat în raport cu regulile de independență și de incompatibilitate fixate prin normele interne ale profesiei.
Auditorul trebuie să examineze:
– lista clienților săi sau ai societății de expertiză în care lucrează, pentru a se asigura că nu există deja o activitate remunerată din partea întreprinderii respective;
– situația sa și a membrilor de familie în legătură cu eventualele interese în întreprinderea auditată.
c) Examenul de competența corespunzătoare specificului întreprinderii.
Lipsa experienței în anumite sectoare poate face dificilă misiunea auditorului. El trebuie să se asigure că propriile competențe, ale personalului sau salariat sau ale colaboratorilor folosiți sunt suficiente pentru executarea misiunii.
d) Contactul cu auditorul anterior.
Auditorul trebuie să se informeze în legătură cu motivele demisiei sau refuzului de reînnoire a mandatului fostului auditor și mai ales dacă nu cumva au fost dezacorduri în ceea ce privește respectarea normelor legale, aplicarea măsurilor stabilite, stabilirea onorariilor.
e) Decizia de acceptare a angajamentului.
După analiza factorilor de risc, auditorul poate lua următoarele decizii:
– acceptă un angajament fără riscuri aparente;
– accepta angajamentul, însă va necesita o mai mare supraveghere și măsuri particulare;
– refuza angajamentul.
f) Respectarea altor obligații profesionale.
Atunci când misiunea urmează a se desfășura la o întreprindere care se găsește în raza teritorială a altei filiale decât cea din tabloul din cadrul căruia face parte auditorul, acesta este obligat să ia contact cu filiala.
g) Întocmirea fișei de acceptare a mandatului.
O astfel de fișa poate servi ca act motivat al deciziei de aceptare a misiunii.
Ea are ca obiective:
– posibilitatea de a colecta informațiile de bază pentru identificarea întreprinderii, a conducerii sale, a obiectului de activitate, etc;
– de a materializa lucrările efectuate înaintea acceptării;
– de a indica bugetul necesar;
– de a formaliza procedurile de acceptare;
– de a asigura îndeplinirea obligațiilor profesionale care decurg dintr-o astfel de acceptare.
1.6.2. Planificarea auditului financiar
Conform ISA 300, planificarea unui audit implică stabilirea strategiei generale de audit pentru misiune și elaborarea unui plan de audit pentru a reduce riscul de audit la un nivel acceptabil de scăzut.Planificarea adecvată ajuta la asigurarea faptului că se acorda atenția cuvenită domeniilor importante ale auditului, că posibilele probleme sunt identificate și soluționate la timp și misiunea de audit este organizată și condusă în mod adecvat pentru a fi efectuată într-o manieră eficienta.
Anumiți autori considera că există trei motive fundamentale care explica nevoia auditorului de a-și planifica de o manieră adecvata angajamentele, și anume:
– îi permite auditorului să obțină suficiente probe temeinice. Obținerea unei cantități suficiente de probe este necesară dacă firma de audit vrea să își minimizeze răspunderea juridică și să își păstreze bunul renume în comunitatea de afaceri;
– mentinerea costurilor la un nivel rezonabil ajută firma să rămână competitivă sau să își extindă baza de clienți;
– evitarea neînțelegerilor cu clientul este importantă pentru menținerea unor relații bune cu clienții și pentru facilitatea păstrării unor servicii de calitate înaltă în costuri rezonabile.
Planificarea misiunii de audit are și rolul de a sintetiza informațiile obținute și de a coordona întreaga misiune de audit.
Planul de audit presupune parcurgerea următoarelor etape:
1. Selectarea membrilor echipei ținându-se cont de respectarea regulilor de etică profesională, experiența și specializarea lor în sectorul de activitate al unității respective.
2. Repartizarea sarcinilor pe membrii;
3. Stabilirea măsurii în care auditul intern se poate sprijini pe controlul intern;
4. Coordonarea cu alți auditori externi;
5. Colaborarea cu alți specialiști în domenii precum: juridic, tehnic, informatic, fiscal;
6. Stabilirea termenului de depunere al raportului de audit.
Planul de audit cuprinde informații cu privire la:
a) descrierea entității: denumire, sediu, capital social, scurt istoric, obiectul de activitate, piață;
b) informații contabile: principii și estimări contabile folosite, bugete, particularitățile sistemului contabil, compararea pe mai mulți ani a conturilor anuale;
c) definirea misiunii: natura misiunii, alți auditori, experți cu misiuni în întreprindere;
d) elemente semnificative precum: pragul de semnificație, funcții și conturi semnificative, controale semnificative pe care se pot sprijini auditorii;
e) Echipa și bugetul;
f) Planificarea și repartizarea lucrărilor, lista raporturilor și a scrisorilor de confirmare, alte documente ce urmează a fi emise.
Scopul planului de audit este să stabilească următoarele aspecte:
– lucrările ce urmează a fi efectuate, succesiunea în care urmează să fie efectuate, data realizării lor;
– relațiile și rapoartele pe care auditorul angajat în misiune trebuie să le stabilească cu auditorii precedenți, cu conducerea unității sau alți specialiști.
– mijloacele de care are nevoie auditorul și costul misiunii.
1.6.3. Evaluarea controlului intern
Standardul de Audit ISA 400 “Evaluarea riscului și controlului intern” menționează norme pentru înțelegerea sistemului de contabilitate aplicat de societatea auditată. Acestea sunt folosite pentru a conferi o planificare și dezvoltare eficiente auditului în evaluarea riscului de audit și pentru a se asigura că riscul la un nivel minim acceptat este redus.
Sistemul contabil este totalitatea principiilor prin care operațiunile economice sunt prelucrate prin instrumentări tehnice contabile.
Controlul intern însumează politicile adoptate de companie cu scopul de a asigura obiectivele manageriale privind asigurarea eficientă și sistematică a activității, de a preveni erorile și fraudele.
Auditorul poate să identifice informațiile eronate sau care influențează în mod notabil situațiile financiare, să stabilească proceduri de audit adecvate, să considere factorii de risc ai informațiilor eronate semificativi prin intermediul aspectelor relevante ale sistemului de contabilitate și control intern.
În scopul evaluării corecte a controlului intern, auditorul trebuie să facă o serie de investigații:
a) Descrierea procedurilor în sistemul de culegere și prelucrare a datelor, cu scopul de a stabili pentru fiecare domeniu semnificativ care sunt procedurile folosite de societate pentru culegerea informațiilor, întocmirea registrelor, prelucrarea datelor, înregistrarea operațiunilor din contabilitatea sintetică și analitică, în evidență cronologică și sistematică.
b) Testele de conformitate au rolul de a stabili dacă procedurile descrise există, indiferent dacă ele se aplică sau nu.
Testele de conformitate se realizează concomitent cu descrierea sistemului asupra unui număr limitat de operațiuni, prin intermediul:
– observației directe asupra modului de lucru;
– confirmările verbale date de cei care utilizează aceste proceduri;
– mijloacele utilizate pentru confirmarea aplicării operațiunii respective;
– observației ulterioare, care constă în reluarea circuitului unor documente începând cu originea lor, cu scopul de a testa drumul parcurs.
c) Eliminarea preliminară a riscului de erori. După ce s-a obținut o descriere corespunzătoare a sistemului de culegere și prelucrare a datelor contabile, se procedează la o evaluare preliminară a fiabilității acestei organizări pentru a pune în evidență punctele forte și punctele slabe ale procedurilor sistemului contabil.
Punctele forte sunt constituite din controale plasate în fluxul de prelucrare a datelor, care garantează o corectă contabilizare a acestora.
Punctele slabe sunt reprezentate de deficiențe ale sistemultui care pot da naștere unor riscuri de erori sau fraude.
d) Testele de permanență urmăresc dacă pocedurile sunt aplicate într-o manieră permanenta fără defecțiuni.
Pentru depistarea riscurilor în funcționarea sistemului se procedează la analiza controalelor de prevenire și a controalelor de detectare prevăzute de întreprindere.
Controalele de prevenire se realizează în timpul derulării operațiunilor înainte de a trece la faza următoare și de regulă înaintea înregistrării operațiunii respective.
Controalele de detectare sunt efectuate asupra unui grup e operațiuni de aceeași natură cu scopul de a descoperi anomaliile în funcționarea sistemului sau al asigurării că aceste anomalii nu există.
e) Evaluarea definitivă și redactarea raportului de sinteză.
În această etapă auditorul determină:
dacă dispozitivele de control ale întreprinderii sunt efective și permanente;
care sunt punctele slabe datorate conceperii defectuase a sistemului;
care sunt punctele slabe datoare aplicării greșite a procedurilor.
Riscurile identificate de către auditor pot fi recapitulate pe o foaie de lucru intitulată ”Sinteza aprecierii controlului intern” cu ajutorul căreia se scot în evidență:
-slabiciunile sistemului, care pot antrena riscuri de erori;
-incidența acestora asupra conturilor anuale;
-incidența acestora asupra programului de lucru.
1.6.4. Controlul conturilor
Controlul conturilor este o etapă succesivă sau concomitenta cu controlul intern.
Concluziile rezonabile pe care se bazează opinia trebuie să fie fundamentate cu probe de audit, suficiente, prin combinarea testelor de control și a procedurilor de fond.
Testele de control contribuie la ansamblu probelor de audit prin verificarea modului de funcționare a cadrului contabil și conceptual al controlului intern, modului în care au fost efectuate testele cu scopul de a depista erori semnificative în situațiile financiare.
Obiectivul principal al auditorului pentru “Controlul conturilor” îl constituie obținerea elementelor probante adecvate pentru a emite opinia motivanta și responsabilă asupra modului de reflectare a situațiilor financiare.
Pentru a preveni suprapunerea și repetarea între etapele auditului se întocmește”Progrmul de control al conturilor”.Acesta are la baza informațiile cuprinse în “Planul de audit” și în “Sinteza aprecierii controlului intern”.
Programul de audit cuprinde întotdeauna o listă a procedurilor de lucru, însă pot fi incluse și dimensiunile eșantioanelor, elementele de selectat și programarea în timp a testărilor. În mod normal exista câte un program de audit, conținând mai multe proceduri de audit pentru fiecare parte componentă a auditului.
Programele minime sau restrânse de control al conturilor se elaborează atunci când, în urma aprecierii controlului intern, se ajunge la concluzia că există un grad rezonabil de asigurare că înregistrările contabile sunt fiabile.
Programele extinse de control al conturilor se elaborează în situația în care în urma parcurgerii etapelor precedente, se ajunge la concluzia că auditul nu se poate sprijini pe controlul intern din întreprindere.
Programul de control al conturilor este redat în figura următoare:
Figura nr.3 “Program de control al conturilor” (Sursa: A.Stoian, E.Turlea – “Audit financiar contabil”, 2001, Editura Economică, București)
Lista controalelor de efectuat, ordonată pe posturi ale bilanțului. Această listă trebuie să fie suficient de detaliată pentru a evita omisiunile, pentru a se putea stabili cu ușurință documentele și informațiile ce urmează a se solicita de la întreprindere.
Întinderea eșantionului care se stabilește în funcție de pragul de semnificație și de erorile posibile a se produce, care urmează a fi avute în vedere în această etapă a auditului. Sondajul se poate stabili în diferite variante ca de exemplu, facturi cu o valoare mare, facturi pentru fiecare partener de afaceri important, etc.
Indicarea datei la care urmează să se efectueze controlul. Precizarea datei are loc pe măsură derulării contractului. Prin aceasta se poate stabili cronologia lucrărilor și se poate determina răspunderea auditorului pentru operațiunile care au avut loc până la acea dată.
O referință pentru foaia de lucru în care s-au consemnat constatările controlului. Foile de lucru sunt documente care se anexează la programele de control, în ele se înscriu operațiunile și documentele verificate prin sondaj, pentru a fi mai ușor sistematizate constatările din foile de lucru sunt codificate printr-o referință care are corespondent în documentul de planificare.
Problemele întâlnite reprezintă o sinteză a rezultatelor controlului. Aceasta servește și la supervizarea lucrărilor efectuate de către auditorul care a apelat la colaboratori.
Pe tot parcursul angajamentului sau, auditorul urmărește obținerea documentelor probante care îi permit să dea certificarea asupra situațiilor financiare, utilizând diverse procedee și tehnici care privesc controlul asupra documentelor justificative și control de verosimilitate, observare fizică, examenul analitic.
1.7. Proceduri si probe de audit
Conform cerințelor ISA 330, auditorul, pe baza procedurilor de audit efectuate și a probelor obținute, evaluează dacă riscurile de denaturare semnificativă la nivel de afirmație rămân adecvate. Această evaluare este o chestiune calitativă care se bazează pe raționamentul auditorului. O astfel de evaluare poate furniza indicii suplimentare asupra riscurilor de denaturare semnificativă ca urmare a fraudei și a măsurii în care este nevoie de proceduri de audit adiționale sau diferite.
Pentru obținerea probelor de audit se utilizează mai multe proceduri, cum ar fi:
1. Inspecția are ca obiectiv validarea înregistrărilor pe baza documentelor contabile.Această procedură are grade de credibilitate variate, în funcție de natură, sursa lor și de funcționarea controlului în timpul prelucrării datelor.
2. Observația constă în examinarea unor proceduri efectuate de personalul unității: inventarierea activelor fixe și circulante, modul de evidențiere și control asupra corespondenței conturilor, etc.
3. Intervievarea are ca obiectiv obținerea de informații în scris din interior sau exterior cu privire la existența unor achiziții, conținutul înregistrărilor, evaluarea lor.
4. Confirmarea externă constă în răspunsul primit la o investigație pentru a compara informațiile conținute în înregistrările contabile (confirmarea creanțelor prin colaborarea cu debitorii).
Cererea de confirmare externă pozitivă solicită destinatarului să răspundă auditorului prin a menționa acordul său cu privire la informațiile furnizate sau prin a completa informațiile. Cererea de confirmare externă negativă solicită destinatarului să răspundă doar atunci când există un dezacord fata de informațiile cuprinse în cerere.
5. Recalcularea consta în verificarea acurateței matematice a documentelor sau înregistrărilor. Aceasta poate fi efectuată prin utilizarea tehnologiei informației.
6. Reefectuarea se referă la executarea de către auditor, în mod independent, a procedurilor sau controalelor care au fost efectuate inițial ca parte a controlului intern.
7. Procedurile analitice constau în evaluări ale informațiilor financiare, făcute printr-un studiu al relațiilor plauzibile dintre datele financiare și nefinanciare.
Probele de audit
În standardul internațional 300, probele de audit sunt definite ca fiind totalitatea informațiilor utilizate de auditor pentru emiterea unei concluzii pe care se bazează opinia de audit și include toate informațiile conținute în înregistrările contabile care stau la baza situațiilor financiare și a altor informații.
Pentru a fi concludente, probele de audit trebuie să îndeplinească mai multe criterii cum ar fi:
a. Relevanța: Probele trebuie să se refere la obiectul auditului sau să fie relevante pentru acesta, auditorul efectuând o serie de testări pentru a se convinge de fiabilitatea lor. Relevanță poate fi analizată numai prin prisma obiectivelor specifice ale auditului. Probele pot fi relevante pentru un anumit obiectiv de audit dar nu și pentru altul.
b. Independența sursei. Probele obținute dintr-o sursă din afara entității auditate sunt mai fiabile decât cele colectate din interiorul ei. De exemplu, probele externe de tipul comunicatelor primite de la bănci, juriști sau cumpărători sunt considerate mai fiabile decât răspunsurile primite în urma chestionării membrilor entității auditate. În mod asemănător, documentele care provin din afara organizației clientului sunt considerate mai fiabile decât cele produse în interiorul companiei și care nu au ieșit niciodată din perimetrul organizației clientului.
c. Eficacitatea controlului intern al clientului. Când mecanismele de control intern ale unui client sunt eficace, probele colectate sunt considerate mai fiabile decât dacă aceste mecanisme ar fi nesatisfăcătoare.
d. Informarea directă a auditorului. Probele obținute de auditor în mod direct, prin examinare fizică, observare, calcul și inspectare sunt mai temeinice decât informațiile obținute pe cai indirecte.
e. Calificarea persoanelor care furnizează informațiile. Chiar dacă sursa de informații este independentă, probele nu vor mai fi fiabile decât dacă persoana care furnizează aceste informații va fi calificată să facă acest lucru. Prin urmare, comunicatele primite de la juriști și confirmările primite de la bănci sunt tratate cu mai multă încredere decât confirmarea creanțelor comerciale de către persoane care nu sunt familiarizate cu mediul economic.
f. Gradul de obiectivitate. Probele obiective sunt mai fiabile decât cele care necesită o doză considerabila de raționament subiectiv pentru a determina dacă sunt corecte sau nu. Printre exemple de probe subiective se numără: confirmarea creanțelor clienți și a soldurilor bancare, inventarul fizic al titlurilor de valoare și al numerarului, precum și adunarea sumelor dintr-o listă a datoriilor comerciale pentru a determina dacă totalul calculat astfel corespunde soldului contului din cartea mare.
g. Oportunitatea. Oportunitatea probelor de audit se referă fie la momentul în care aceste probe sunt colectate, fie la perioadă la care se referă auditul. De obicei, probele referitoare la conturi bilanțiere sunt mai fiabile atunci când sunt colectate cât mai aproape posibil de data închiderii bilanțului.
CAPITOLUL 2. Studiu de caz privind planificarea si documentarea auditului stocurilor la compania Bega Tehnomet S.A.
2.1. Prezentarea societatii
S.C. BEGA TEHNOMET S.A. este o societate pe actiuni, cu capital privat romanesc.
Firma a fost luat fiinta in anul 1869 sub denumirea "Bozsak" avand ca profil de activitate fabricarea tesaturilor din fire metalice si a mobilierului metalic. In 1927 firma se transforma in societate pe actiuni.
In 1949 isi schimba denumirea in Tehnometal si asimileaza in fabricatie primele masini agricole (trioare, selectoare actionate manual si electric).
Intre 1977-1980 a fost realizata investitia pentru fabricatia tractoarelor de capacitate mica (25-35CP).
Dupa 1980, pe langa produsele traditionale a fost asimilata fabricatia autoturismelor de mic litraj "Dacia 500", denumirea intreprinderii fiind schimbata in "Autoturisme Timisoara".
Din anul 2000 a devenit membra Bega Grup, cu o mare capacitate organizatorica si financiara iar in anul 2002 se inregistreaza sub denumirea S.C. BEGA TEHNOMET S.A.
In anul 2006 fuzioneaza cu SC Electrotimis SA adaugand la portofoliul de produse utilaje complexe la tema, de serie mica si unicate.
Societatea Bega Tehnomet SA are sediul in Timisoara, Calea Stan Vidrighin, nr 5A, fiind inregistrata la Registrul comertului sub numarul J35/640/1991 avand codul unic de inregistrare fiscala 1816121 cu atribut fiscal RO.
Obiectul principal de activitate al SC Bega Tehnomet S.A il constituie “Fabricarea de constructii metalice si parti componente ale structurilor metalice”.
Tinand cont de vechime si experienta, S.C. Bega Tehnomet S.A. are o paleta foarte larga de activitate, din care amintim urmatoarele:
– Constructii metalice sudate;
– Linii tehnologice pentru fabricarea plaselor sudate pentru constructii;
– Masini automate pentru producerea plaselor de gard impletite;
– Utilaje la tema, utilaje pentru constructii, mecano-sudura – la comanda clientilor;
– Tesaturi si impletituri din sarma;
– Table perforate;
– Inchiriere spatii de productie.
Pe parcursul exercitiului financiar 2014, societatea a avut un numar mediu de 140 de angajati.
La data de 31.12.2014 societatea are inregistrat in evidenta contabila un capital social subscris varsat in seuma de 5.565.575 RON format din 2.226.230 actiuni cu o valoare de 2,5 lei/actiune, repartizat astfel:
Piata de desfacere este diversificata avand un numar mare de clienti permanenti, din care cei mai importanti fiind:
– Umdasch A.G., Austria;
– Continental A.G., Germania;
– Haga Stahlbau Engeneering GmbH, Germania;
– Carburo del Cinca, Spania;
– Linde Gaz, Romania;
– Benteler GmbH, Germania.
2.2. Preplanificarea si planificarea misiunii de audit
2.2.1. Acceptarea mandatului
Primul pas pe care trebuie sa il faca auditorul înainte de a contracta o lucrare de audit a situatiilor financiare ale unei entitati, este acela de a aprecia posibilitatea de a îndeplini aceasta misiune tinand cont de unele reguli profesionale si de deontologie.
Astfel, conform art. 290 din Codul Etic, membrii echipei de audit trebuie sa fie independenti fata de clientii de audit.Prin prisma acestor considerente trebuie verificata independenta de spirit( sau de drept) care permite individului sa actioneze cu integritate, sa isi exercite obictivitatea si scepticismul profesional si nu in ultimul rand emiterea unei opinii fara a fi afectat de influente care compromit judecata profesionala.
Din cauza circumstantelor diferite si relevante in care se desfasoara activitatile de audit, tipurile de amenintari sunt diversificate, fiind imposibila definirea tuturor situatiilor care genereaza amenintari la adresa independentei auditorilor. Astfel, trebuie sa se urmareasca circumstantele relevante, natura misiunii si amenintarile de independenta, atunci cand se decide acceptarea unei misiuni de audit.
Pe langa independenta de drept, este foarte importanta pastrarea independentei aparente, mai ales in cazul misiunilor de audit a situatiilor financiare pentru ca acestea sunt relevante pentru o gama larga de utilizatori.
Pastrarea independentei aparente se realizeaza prin evitarea situatiilor care sunt atat de importante, incat o terta persoana care cunoaste toate informatiile relevante, ar concluziona ca integritatea, obiectivitatea si scepticismul firmei sau ale unui membru au fost compromise.
Pentru a identifica eventuale amenintari la adresa auditorilor legate de interesul propriu, familiaritate, intimidare sau autorevizuire a fost intocmita o foaie de lucru care cuprinde rezolvarea unor teste relevante din Ghidul pentrul un audit de calitate. Aceasta se regaseste in Anexa nr. 1.
2.2.2 Planificarea misiunii de audit
2.2.2.1. Cunoasterea clientului si evaluarea riscului.
Cunoasterea entitatii are ca scop furnizarea de asistenta auditorului in vederea intelegerii entitatii si mediului sau. Aceasta ofera informatii in vederea identificarii si evaluarii riscurilor de denaturare semnificativa a situatiilor financiare, cauzate de frauda sau de eroare si pentru obtinerea de probe de audit suplimentare.
Prin cunoasterea entitatii, auditorul obtine informatii cu privire la natura entitatii, obiective, strategii si riscuri de afaceri aferente, procesele de evaluare a riscurilor din cadrul entitatii, mediul de control si monitorizarea controalelor.
Astfel, in cadrul misiunii de audit, s-a realizat cunoasterea clientului prin intermediul unor teste relevante din sectiunea B3 din Ghidul pentru un audit de calitate, prezentate in Anexa nr. 2.
Evaluarea riscurilor
Evaluarea riscurilor reprezinta evaluarea probabilitatii de materializare a riscurilor si a consecintelor asupra obiectivelor in cazul in care acestea se materializeaza.
Un sistem eficient de evaluare a riscurilor, implementat intr-o entitate, se defineste prin:
– existenta unui proces structurat de evaluare a probabilitatii de realizare pentru fiecare risc identificat;
– inregistrarea evaluarii riscurilor intr-un mod care sa permita monitorizarea si identificarea ordinii de prioritati in tratarea riscurilor;
– diferentierea clara a riscurilor inerente de cele reziduale.
Evaluarea riscurilor trebuie:
– sa aiba in vedere toti factorii afectati de risc;
– sa se bazeze pe dovezi obiective (impartiale si independente);
– sa faca distinctia intre expunerea la risc si tolerabilitatea la risc.
Scopul evaluarii riscurilor este de a stabili o ierarhie a riscurilor unei entitati care, in functie de tolerabilitatea la risc, permite stabilirea celor mai adecvate modalitati de tratare a riscurilor si delegarea responsabilitatii de gestionare a riscurilor celor mai potrivite niveluri decizionale.
In acest sens s-au analizat posibilele riscuri din cadrul societatii prin efectuarea de teste conform “Ghidului pentru un audit de calitate”, aceasta analiza regasindu-se in Anexa nr.3 si nr 4.
2.2.2.2 Pragul de semnificatie si esantionarea
Pragul de semnificatie reprezinta o componenta esentiala in desfasurarea unei misiuni de audit, deoarece pe baza acestuia se determina nivelul maxim admis de eroare acceptata, in vederea reprezentarii cu fidelitate a situatiilor financiare.
Standardul ISA 700 precizeaza ca utilizarea pragului de semnificatie conduce la o asigurare rezonabila, nu absoluta, iar situatiile financiare sunt lipsite de denaturari semnificative, asigurand astfel ca raspunderea auditorului este limitata numai la acele informatii semnificative din situatiile financiare.
In standardele internationale de audit, pragul de semnificatie nu este exprimat in valori monetare, determinarea acestuia constand in aplicarea rationamentului profesional.
In cadrul auditului financiar la societatea SC Bega Tehnomet SA, calculul pragului de semnificatie s-a realizat utilizand sectiunea B5 din Ghidul privind auditul de calitate, prezentat in Anexa nr. 5.
2.2.3. Auditul stocurilor
2.2.3.1 Obiective de audit
Avand in considerare profilul ecomonic al companiei auditate, volumul tranzactiilor si riscurile probabile sa apara, s-au stabilit urmatoarele obiective de audit:
1. Să ne asigurăm că stocurile sunt prezentate fidel în situațiile financiare, în conformitate cu legislația adecvată și cu standardele contabile aplicabile.
2. Să ne asigurăm că stocurile înregistrate în situațiile financiare există în realitate și îi aparțin clientului.
3. Să ne asigurăm că toate stocurile deținute de companie au fost incluse în stocul de la sfârșitul anului
4. Să ne asigurăm că a fost efectuată o distincție corectă între materii prime, producția în curs și
produsele finite și între stocuri, stocurile în curs de aprovizionare și vânzările de stocuri.
Aceste obiective s-au indeplinit prin aplicarea de proceduri de audit asupra documentelor contabile si a altor surse considerate importante de catre echipa de audit, prin inspectarea listelor de inventariere si compararea lor cu balantele analitice, sintetice si cu bilantul.
Anexa 1. Acceptarea misiunii de audit Sectiunea B2
Activitate desfasurata.
Pentru a raspunde la intrebarile 1 – 5, 8, 9 de mai sus a avut loc o intalnire atat cu participantii la misiunea de audit cat si cu membrii din conducerea clientului de audit.
In cadrul acestor doua intalniri au fost discutate punctual toate aspectele mentionate mai sus. In plus, resposabilul de misiune a obtinut de la fiecare membru din echipa de audit o declaratie de independenta semnata.
Pentru a raspunde la testul nr. 6 s – a calculat ponderea clientului de audit Bega Tehnomet SA in total cifra de afaceri a firmei de audit.
pondere = = 7%
Pentru a raspunde la testul nr. 7, s-a analizat fisa de cont pentru clientul Bega Tehnomet SA, observandu-se astfel soldul 0 la data de 31.12.2014.
Incasarea onorariului s-a efectuat in doua transe egale, conform contractului nr. 102 din data de 03.01.2014, prin OP. nr 520 din data de 15 Mai 2014 si prin OP nr 315 din 30.06.2014
Rezultat
In urma discutiilor avute atat cu membrii echipei de audit cat si cu cei din conducerea clientului de audit, nu au rezultat nici un fel de probleme in ceea ce priveste dependenta fata de clientul de audit, nici din punct de vedere financiar, nici din punct de vedere personal.
Concluzia
Societatea de audit e total independenta fata de clientul SC Bega Tehnomet SA si nu sunt probleme de incalcare a codului etic.
Intocmit de, Data
Anexa 2. Cunoasterea clientului Sectiunea B3
Activitati desfasurate.
Pentru a cunoaste clientul prin prisma testelor enuntate anterior, auditorii s-au folosit de informatiile:
– obtinute in experienta anterioara cu societatea si sectorul de activitate;
– au avut discutii cu personalul din cadrul entitatii si cu personalul din departamentul de audit intern;
– au analizat rapoarte de audit intern si publicatii legate de sectorul de activitate;
– au revizuit legislatia si reglemantarile care afecteaza in mod semnificativ entitatea;
– au vizitat toate cladirile, constructiile si instatiile companiei auditate
In procesul intelegerii mediului de raportare si a influentelor care ar putea afecta conducerea in intocmirea situatiilor financiare, echipa de audit a facut cercetari asupra: mediului de reglementare, a fiscalitatii, evaluarii si prezentarii particulare a activitatii, cerintele particulare de raportare privind auditul.
In vederea intelegerii controlului intern, se urmareste modul in care este conceput si implementat controlul intern, deoarece un control intern eficient asigura disciplina si structra companiei. De asemenea, este analizata si atitudinea conducerii fata de persoanele insarcinate cu guvernanta.
Rezultat
In urma indeplinirii tuturor testelor propuse prin sectiunea B3, echipa de audit considera ca a luat la cunostinta majoritatea informatiilor relevante despre entitatea auditata.
Concluzie
Echipa de audit va incepe misiunea de audit pornind de la informatiile obtinute, exercitand in continuare scepticismul profesional.
Intocmit de, Data
Anexa 3. Evaluarea riscului inerent
Sectiunea B4
Activitate desfasurata
S-au evaluat riscurile considerate relevante pentru intreprindere pe baza informatiilor obtinute in etapa de cunoastere a clientului si pe baza celor obtinute din documente contabile, juridice, din analizarea volumului de inregistrari contabile la sfarsitul perioadei.
Concluzie
Luand in considerare scepticismul profesional, evaluarea generala a riscurilor este aleasa ca fiind cea cu risc scazut.
Intocmit de, Data
Obiectiv: determinarea riscului inerent specific
Activitate desfasurata
In ceea ce priveste riscul inerent specific, echipa de auditori a raspuns la cele sase intrebari preluate din Normele minimale de audit, obtinand astfel o evaluare corecta pentru riscurile aferente pentru Clasa G, a stocurilor.
Intrebari:
1. Sistemul este expus erorilor/ este un sistem inadecvat/sistem manual necomputerizat?
2. Contabilul responsabil pentru domeniul acesta este slab pregatit profesional?
3. Operatiunile sunt complexe prin natura lor efectiva?
4. Exista riscul de pierdere, denaturare de fonduri, frauda?
5. Sunt implicate multe judecati profesionale, calcule?
6. Operatiuni neobisnuite( natura operatiunii sau natura procesului in afara sistemului?
Rezultat
In urma raspunsurilor obtinute la cele sase intrebari, a rezultat un risc inerent specific ridicat in ceea ce priveste sectiunea stocurilor.
Concluzie
Indicele de intersectie dintre riscul inerent general si cel specific este 1,75.
Intocmit de, Data
Obiectiv: Determinarea pragului de semnificatie
Activitatea desfasurata
Pentru determinarea pragului de semnificatie prin metoda variabilei unice se utilizeaza urmatorii indicatori financiari:
Avand in vedere ca societatea nu este la primul an de auditare, controlul intern este stabil si eficient si nu exista presiuni din partea pietei, in urma calcularii pragului de semnificatie vom alege limita superioara a intervalului.
Calculul stabilitatii in dinamica a indicatorilor financiari:
Rezultat: Ca urmare a tuturor considerentelor din prezenta foaie de lucru, se decide ca pragul de semnificatie sa aiba valoarea de 1,090,714.5 RON
Intocmit de, Data
Anexa 6. Obiective de audit Sectiunea G
Obiectiv: Să ne asigurăm că stocurile sunt prezentate fidel în situațiile financiare, în conformitate cu legislația
Activitatile desfasurate
Am solicitat departametului de contabilitate:
-listele de inventar finale, semnate;
-balantele analitice pe fiecare cont;
-extras din balantele sintetice pe clasa 3 Stocuri.
Informatiile obtinute au fost centralizate si comparate dupa cum urmeaza:
Rezultat: In cazul anumitor produse (foaie de aluminiu si table perforate) se poate observa o diferenta negativa ceeea ce ar putea conduce la ideea de frauda/deturnare de active sau neglijenta in intocmirea foilor de inventar.
Concluzie: Diferenta nu este considerabila din punct de vedere al pragului de semnificatie dar trebuie luata in considerare lipsa eficientei controlului intern in ceea ce priveste gestionarea stocurilor de catre persoanele responsabile si lipsa verificarii periodice a acestora.
Intocmit de, Data
Anexa 7. Obiective de audit
Sectiunea G
2. Să ne asigurăm că stocurile înregistrate în situațiile financiare există în realitate și îi aparțin clientului.
Bibliografie
1. Audit financiar, Flavia Stoian și Ana Morariu, Editura ASE, București 2010
2.Auditul financiar contabil, Ana Stoian, Eugeniu Turlea, Edtura Economică,2001,
3. Audit financiar, Misiuni de asigurare și servicii conexe, Horia Neamțu, Aureliana Geta Roman, Eugeniu Turlea, Editura Economică 2012.
4. Control și audit financiar contabil, Victor Munteanu, Marilena Munteanu, Ștefan Zuca, Editura Sylvi, București, 2000
5. Audit. O abordare integrata, Alvin A Arens, James K. Loebbecke, Editura ARC 2006
6. “Audit Financiar – convergențe între teorie si practică”, Tatiana Dănescu , 2007, Editura IRECSON,
7. IFAC si CAFR – “Reglementări Internaționale de audit, Asigurare si Etică”, 2009, Editura IRECSON, București
8. http://www.econ.ubbcluj.ro
Bibliografie
1. Audit financiar, Flavia Stoian și Ana Morariu, Editura ASE, București 2010
2.Auditul financiar contabil, Ana Stoian, Eugeniu Turlea, Edtura Economică,2001,
3. Audit financiar, Misiuni de asigurare și servicii conexe, Horia Neamțu, Aureliana Geta Roman, Eugeniu Turlea, Editura Economică 2012.
4. Control și audit financiar contabil, Victor Munteanu, Marilena Munteanu, Ștefan Zuca, Editura Sylvi, București, 2000
5. Audit. O abordare integrata, Alvin A Arens, James K. Loebbecke, Editura ARC 2006
6. “Audit Financiar – convergențe între teorie si practică”, Tatiana Dănescu , 2007, Editura IRECSON,
7. IFAC si CAFR – “Reglementări Internaționale de audit, Asigurare si Etică”, 2009, Editura IRECSON, București
8. http://www.econ.ubbcluj.ro
Anexa 1. Acceptarea misiunii de audit Sectiunea B2
Activitate desfasurata.
Pentru a raspunde la intrebarile 1 – 5, 8, 9 de mai sus a avut loc o intalnire atat cu participantii la misiunea de audit cat si cu membrii din conducerea clientului de audit.
In cadrul acestor doua intalniri au fost discutate punctual toate aspectele mentionate mai sus. In plus, resposabilul de misiune a obtinut de la fiecare membru din echipa de audit o declaratie de independenta semnata.
Pentru a raspunde la testul nr. 6 s – a calculat ponderea clientului de audit Bega Tehnomet SA in total cifra de afaceri a firmei de audit.
pondere = = 7%
Pentru a raspunde la testul nr. 7, s-a analizat fisa de cont pentru clientul Bega Tehnomet SA, observandu-se astfel soldul 0 la data de 31.12.2014.
Incasarea onorariului s-a efectuat in doua transe egale, conform contractului nr. 102 din data de 03.01.2014, prin OP. nr 520 din data de 15 Mai 2014 si prin OP nr 315 din 30.06.2014
Rezultat
In urma discutiilor avute atat cu membrii echipei de audit cat si cu cei din conducerea clientului de audit, nu au rezultat nici un fel de probleme in ceea ce priveste dependenta fata de clientul de audit, nici din punct de vedere financiar, nici din punct de vedere personal.
Concluzia
Societatea de audit e total independenta fata de clientul SC Bega Tehnomet SA si nu sunt probleme de incalcare a codului etic.
Intocmit de, Data
Anexa 2. Cunoasterea clientului Sectiunea B3
Activitati desfasurate.
Pentru a cunoaste clientul prin prisma testelor enuntate anterior, auditorii s-au folosit de informatiile:
– obtinute in experienta anterioara cu societatea si sectorul de activitate;
– au avut discutii cu personalul din cadrul entitatii si cu personalul din departamentul de audit intern;
– au analizat rapoarte de audit intern si publicatii legate de sectorul de activitate;
– au revizuit legislatia si reglemantarile care afecteaza in mod semnificativ entitatea;
– au vizitat toate cladirile, constructiile si instatiile companiei auditate
In procesul intelegerii mediului de raportare si a influentelor care ar putea afecta conducerea in intocmirea situatiilor financiare, echipa de audit a facut cercetari asupra: mediului de reglementare, a fiscalitatii, evaluarii si prezentarii particulare a activitatii, cerintele particulare de raportare privind auditul.
In vederea intelegerii controlului intern, se urmareste modul in care este conceput si implementat controlul intern, deoarece un control intern eficient asigura disciplina si structra companiei. De asemenea, este analizata si atitudinea conducerii fata de persoanele insarcinate cu guvernanta.
Rezultat
In urma indeplinirii tuturor testelor propuse prin sectiunea B3, echipa de audit considera ca a luat la cunostinta majoritatea informatiilor relevante despre entitatea auditata.
Concluzie
Echipa de audit va incepe misiunea de audit pornind de la informatiile obtinute, exercitand in continuare scepticismul profesional.
Intocmit de, Data
Anexa 3. Evaluarea riscului inerent
Sectiunea B4
Activitate desfasurata
S-au evaluat riscurile considerate relevante pentru intreprindere pe baza informatiilor obtinute in etapa de cunoastere a clientului si pe baza celor obtinute din documente contabile, juridice, din analizarea volumului de inregistrari contabile la sfarsitul perioadei.
Concluzie
Luand in considerare scepticismul profesional, evaluarea generala a riscurilor este aleasa ca fiind cea cu risc scazut.
Intocmit de, Data
Obiectiv: determinarea riscului inerent specific
Activitate desfasurata
In ceea ce priveste riscul inerent specific, echipa de auditori a raspuns la cele sase intrebari preluate din Normele minimale de audit, obtinand astfel o evaluare corecta pentru riscurile aferente pentru Clasa G, a stocurilor.
Intrebari:
1. Sistemul este expus erorilor/ este un sistem inadecvat/sistem manual necomputerizat?
2. Contabilul responsabil pentru domeniul acesta este slab pregatit profesional?
3. Operatiunile sunt complexe prin natura lor efectiva?
4. Exista riscul de pierdere, denaturare de fonduri, frauda?
5. Sunt implicate multe judecati profesionale, calcule?
6. Operatiuni neobisnuite( natura operatiunii sau natura procesului in afara sistemului?
Rezultat
In urma raspunsurilor obtinute la cele sase intrebari, a rezultat un risc inerent specific ridicat in ceea ce priveste sectiunea stocurilor.
Concluzie
Indicele de intersectie dintre riscul inerent general si cel specific este 1,75.
Intocmit de, Data
Obiectiv: Determinarea pragului de semnificatie
Activitatea desfasurata
Pentru determinarea pragului de semnificatie prin metoda variabilei unice se utilizeaza urmatorii indicatori financiari:
Avand in vedere ca societatea nu este la primul an de auditare, controlul intern este stabil si eficient si nu exista presiuni din partea pietei, in urma calcularii pragului de semnificatie vom alege limita superioara a intervalului.
Calculul stabilitatii in dinamica a indicatorilor financiari:
Rezultat: Ca urmare a tuturor considerentelor din prezenta foaie de lucru, se decide ca pragul de semnificatie sa aiba valoarea de 1,090,714.5 RON
Intocmit de, Data
Anexa 6. Obiective de audit Sectiunea G
Obiectiv: Să ne asigurăm că stocurile sunt prezentate fidel în situațiile financiare, în conformitate cu legislația
Activitatile desfasurate
Am solicitat departametului de contabilitate:
-listele de inventar finale, semnate;
-balantele analitice pe fiecare cont;
-extras din balantele sintetice pe clasa 3 Stocuri.
Informatiile obtinute au fost centralizate si comparate dupa cum urmeaza:
Rezultat: In cazul anumitor produse (foaie de aluminiu si table perforate) se poate observa o diferenta negativa ceeea ce ar putea conduce la ideea de frauda/deturnare de active sau neglijenta in intocmirea foilor de inventar.
Concluzie: Diferenta nu este considerabila din punct de vedere al pragului de semnificatie dar trebuie luata in considerare lipsa eficientei controlului intern in ceea ce priveste gestionarea stocurilor de catre persoanele responsabile si lipsa verificarii periodice a acestora.
Intocmit de, Data
Anexa 7. Obiective de audit
Sectiunea G
2. Să ne asigurăm că stocurile înregistrate în situațiile financiare există în realitate și îi aparțin clientului.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Planificarea Si Documentarea Auditului Stocurilor la Compania Bega Tehnomet S.a (ID: 144335)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.