Planificarea Misiunii DE Audit Public Intern

PLANIFICAREA MISIUNII DE AUDIT PUBLIC INTERN

C U P R I N S

I N T R O D U C E R E

Capitolul I – Auditul intern

1.1 Definirea conceptului de audit intern

1.2. Tipuri de audit intern

1.3. Domeniul de aplicare al auditului intern

1.4. Obiectivele auditului intern

1.5. Organizarea și atribuțiile structurilor de audit intern

1.6. Funcția de audit intern

Capitolul II Planificarea misiunii de audit intern

2.1. Conceptul misiunii de audit intern

2.2. Obiective planificări misiunii de audit intern

2.3. Aria de aplicabilitate a misiunii de audit intern

2.4. Resurse alocate misiunii de audit intern

2.5. Planul de audit. Programul de audit

Capitolul III – Studiu de caz

3.1. Prezentarea Liceului Constantin Brâncoveanu

3.2. Studiu de caz privind planificărea misiunii de audit public intern în cadrul Liceului “ Constantin Brâncoveanu” din București

CONCLUZII

I N T R O D U C E R E

„Auditul, înseamnă examinarea de către o persoana competentă si independentă a fidelității reprezentărilor contabile si financiare a probității si credibilității tranzacțiilor economice”.

Utilizarea termenului de audit în accepțiunea folosită în prezent este relativ recentă și se plasează în perioada crizei economice din 1929 din Statele Unite ale Americii, când întreprinderile erau afectate de recesiune economică și trebuiau să plătească sume importante pentru auditorii externi care efectuau certificarea conturilor tuturor întreprinderilor cotate la bursă.

După trecerea crizei economice, auditorii au fost utilizați în continuare, deoarece dobândiseră cunoștințele necesare și foloseau tehnici și instrumente specifice domeniului financiar-contabil. În timp, ei au lărgit mereu domeniul de aplicare a auditului și i-au modificat obiectivele, ajungându-se la ideea necesității existenței unei funcții a activității de audit intern în interiorul organizațiilor.

Organizarea internațională a activității de audit intern a fost inițiată prin fondarea Institutului Auditorilor Interni -IIA în anul 1941 în SUA, cu sediul în Orlando, Florida. Începuturile au fost marcate puternic de originile sale anglo-saxone, dar internaționalizarea s-a realizat progresiv, pe măsura afilierii altor institute naționale și chiar a unor membri individuali.

Auditul intern se efectuează în diferite entități, deci în medii culturale și juridice eterogene, având mărimi, structuri și obiective diverse, precum și specialiști care, la rândul lor, sunt formați de școli diferite, cu practici diferite.

Toate aceste particularități pot influența într-o măsură mai mare sau mai mică practica auditului intern din fiecare mediu. Având în vedere aceste aspecte, pe plan internațional au apărut standarde de practică profesională a auditului intern care sunt recomandate auditorilor interni indiferent de mediul în care își desfășoară activitatea și pe baza cărora aceștia trebuie să-și realizeze propriile standarde de aplicare a auditului intern. Standardele profesionale ale auditorilor interni cuprind mai multe componente, legate logic într-un tot unitar, care ghidează activitatea acestora, recunoscute de practicieni în domeniu, și anume:

Codul deontologic al auditorului intern;

Standardele de atribut-seria 1000 – denumite și Standarde de calificare;

Standardele de realizare e – seria 2000 – denumite și Standarde de funcționare;

Standarde de aplicare practică – seria AP 1000 și seria AP 2000 – care sunt Standarde

de implementare în cadrul misiunilor specifice.

În practică, Standardele internaționale de audit intern sunt în permanență actualizate pentru îmbunătățirea practicii în domeniu și minimalizarea posibilelor conflicte de interese.

În țara noastră s-a înființat Asociația Auditorilor Interni din România-AAIR, care se află în proces de afiliere al Auditorilor Interni-IIA din SUA. Membrii fondatori ai AAIR au stabilit mai multe obiective care vor fi avute în vedere la prima adunare generală, printre care adoptarea Standardelor internaționale de audit intern și a celor de bună practică recunoscută în domeniu, ca standarde naționale.

În România, auditul intern a fost adoptat ca un termen la modă în domeniul controlului financiar, însă cu timpul s-a reușit “decantarea conceptelor de control intern și audit intern”. În prezent există o problemă cu înțelegerea sistemului de control intern, care fiind obiect al auditului intern, înglobează toate activitățile de control intern realizate în interiorul unei entități și riscurile asociate acestora. În același timp trebuie înțelese corect și noțiunile de control extern și audit extern, care funcționează într-o economie de piață concurențială, cum este și cea românească.

Din 1999, în economia românească este introdus prin lege auditul intern pentru entitățile publice. Această premisă absolută a produs multe dezbateri de idei, multe reorganizări ale controlului și separarea acestuia de audit. Conturarea auditului intern a impus definirea și a auditului extern.

Auditul extern în România a fost organizat și restructurat în mai multe rânduri, în prezent fiind realizat de următoarele structuri:

Expertize contabile, asigurate de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România – CECCAR;

Auditul financiar, oferit de Camera Auditorilor Financiari din România CAFR;

Auditul performanței, realizat de Curtea de Conturi a României, concomitent cu

controalele efectuate în sectorul public;

Auditul financiar-fiscal, efectuat de firmele de consultanță românești și internaționale recunoscute în domeniu.

Urmărind cele amintite mai sus doresc să aduc în discuție și să dezvolt reglementarea și coordonarea auditului intern în România.

Prin Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern și Ordonanța Guvernului nr. 37/2004 pentru modificarea și completarea reglementărilor privind auditul intern a fost reglementat auditul intern la entitățile publice, cu privire la formarea și utilizarea fondurilor publice și administrarea patrimoniului public, ca activitate funcțional independentă și obiectivă. Legea cuprinde următoarele categorii de entități publice: autoritatea publică, instituția publică, regia autonomă, compania sau societatea națională, societatea comercială la care statul sau o unitate administrativ – teritorială este acționar majoritar și care are personalitate juridică.

Capitolul I – Auditul intern

1.1 Definirea conceptului de audit intern

Pentru înțelegerea clară a auditului intern trebuie să se clarifice o serie de elemente de substanță care constituie temeiul acestui domeniu de activitate sau funcții a unei entități. În acest sens se pot aduce trei argumente majore susținute de realitate:

un prim argument este că auditul intern reprezintă o funcție de asistență acordată

managementului, ceea ce face ca munca auditorului este de consultanță pe care o asigură tuturor celor cu care acesta vine în contact.

Auditorul intern având la bază metode și utilizând instrumente specifice emite o judecată asupra dispozițiilor din cadrul entității: reguli, proceduri, organizare, sistem de informare, adică asupra întregului sistemului de control intern.

auditul intern nu are legătură cu personalul entității decât în măsura în care acesta este

părtaș la furturi, fraude pentru care trebuie să dea socoteală, în rest auditul se adresează modului în care structurile entității îndeplinesc regulile proprii din entitate.

Un auditor intern experimentat știe că el urmărește obiective, realizări și responsabilități, care sigur sunt atașate unor oameni, unor angajați, dar scopul lui nu este angajatul, ci modul de aplicare și reflectare în rezultatele entității.

auditorul intern este independent, adică funcția exercitată de acesta nu suportă nici o

influență, nici o presiune care ar putea fi contrare obiectivelor pe care le are stabilite.

În acest sens se cere subliniat caracterul dublu al independenței, reliefat de independența serviciului în cadrul entității, dar și a auditorului intern prin practica obiectivității.

Pornind de la aceste argumente, definiția auditului intern este în mai multe accepțiuni legate de definiția oficială, cuprinsă în toate normele și literatura de specialitate fiind criticată de unii, considerată prea restrictivă de alții, ori insuficient explicată de grupuri de profesioniști aplecați pe o cercetare și o poziționare cât mai exactă a auditului intern

Definiția auditului intern, în versiunea americană cât și cea franceză este foarte apropriate, diferența fiind dată de traducerea termenului american – governance – prin guvernarea sau conducerea întreprinderii.

Consiliul de Administrație al IFACI, definește auditul intern ca :

Auditul intern este o activitate independentă și obiectivă care dă unei organizații o asigurare în ceea ce privește gradul de control asupra operațiunilor, o îndrumă pentru a-i îmbunătăți operațiunile, și contribuie la adăugarea unui plus de valoare.

Auditul intern ajută această organizație să își atingă obiectivele evaluând, printr-o abordare sistemică și metodică, procesele sale de management al riscurilor, de control, și de guvernare a întreprinderii, și făcând propuneri pentru a le consolida eficacitatea.

Și în legislația românească auditul intern este definit ca fiind activitatea de examinare obiectivă a ansamblului activităților entității economice în scopul furnizării unei evaluări independente a managementului riscului, controlului și proceselor de conducere a acestuia.

1.2. Tipuri de audit intern

Conform normelor naționale și în literaturi de specialitate auditul intern poate fi:

Auditul de regularitate cuprinde atestarea responsabilității financiare a entităților presupunând examinarea și evaluarea înregistrărilor financiare și exprimarea opiniilor asupra situațiilor financiare și anume :

atestarea responsabilității financiare a administrației guvernamentale în ansamblu;

auditul sistemelor și tranzacțiilor financiare incluzând o evaluare a conformității cu

statutele și reglementările în vigoare;

auditul onestității și a caracterului adecvat a deciziilor administrative luate în cadrul

entității auditate;

auditul controlului intern și a funcțiilor acestuia;

raportarea oricăror altor chestiuni decurgând din audit sau în legătură cu auditul, pe care

instituțiile supreme de control (SAI) consideră necesar a le face cunoscute.

Auditul de performanță se referă la auditul economicității, eficacității și eficienței :

auditul economicității activităților administrative în concordanță cu principiile și

practicile sănătoase și cu politice manageriale;

auditul eficacității realizărilor în raport cu atingerea obiectivelor entității auditate și

auditul impactului real al activităților comparativ cu impactul dorit;

auditul eficienței – constă în verificarea eficienței utilizării resurselor umane, financiare

sau de altă natură și examinarea sistemelor de informare, de măsurare a rezultatelor și de control, analiza procedurilor utilizate de unitate, controlate pentru remedierea neajunsurilor constatate.

Audit de sistem presupune o evaluare de profunzime a sistemelor de conducere și control intern , cu scopul de a stabili dacă acestea funcționează economic, eficace și eficient, pentru identificarea deficiențelor și formularea de recomandări pentru cercetarea acestora.

1.3. Domeniul de aplicare al auditului intern

Evoluția auditului intern a impus abordarea acestuia din punctul de vedere al aplicării sale efective, al metodologilor, instrumentelor folosite și rezultatelor obținute.

De aceea în cadrul îmbunătățirii funcției de audit intern, ca urmare a evoluției, se pot constata o serie de elemente definitorii

sau de altă natură și examinarea sistemelor de informare, de măsurare a rezultatelor și de control, analiza procedurilor utilizate de unitate, controlate pentru remedierea neajunsurilor constatate.

Audit de sistem presupune o evaluare de profunzime a sistemelor de conducere și control intern , cu scopul de a stabili dacă acestea funcționează economic, eficace și eficient, pentru identificarea deficiențelor și formularea de recomandări pentru cercetarea acestora.

1.3. Domeniul de aplicare al auditului intern

Evoluția auditului intern a impus abordarea acestuia din punctul de vedere al aplicării sale efective, al metodologilor, instrumentelor folosite și rezultatelor obținute.

De aceea în cadrul îmbunătățirii funcției de audit intern, ca urmare a evoluției, se pot constata o serie de elemente definitorii care se regăsesc în complexitatea realităților: între întreprinderi există diferențe de dezvoltare, de cultură managerială, de priorități, ca și implementarea într-un grad mai mare sau mai mic a auditului intern, dar toate au înțeles că auditul intern este necesar și că perfecționarea acestuia are efect asupra entității.

Auditorul intern, care potrivit legii române trebuie să aibă calitatea de auditor financiar, prin procedeele specifice examinează și prezintă opinii referitoare la audituri operaționale, cum sunt auditul de regularitate sau conformitate și de eficacitate, și la cele legate de management și de strategie.

1.4. Obiectivele auditului intern

Obiectivele auditului public intern, conform legislației în vigoare, sunt:

asigurarea obiectivă și consilierea, destinate să îmbunătățească sistemele și activitățile entității publice;

sprijinirea îndeplinirii obiectivelor entității publice printr-o abordare sistematică și metodică, prin care se evaluează și se îmbunătățește eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului și a proceselor administrării.

Sfera auditului public intern cuprinde:

activitățile financiare sau cu implicații financiare desfășurate de entitatea publică din

momentul constituirii angajamentelor până la utilizarea fondurilor de către beneficiarii finali, inclusiv a fondurilor provenite din asistența externă;

constituirea veniturilor publice, respectiv autorizarea și stabilirea titlurilor de creanță,

precum și a facilităților acordate la încasarea acestora;

administrarea patrimoniului public, precum si vânzarea, gajarea, concesionarea sau

închirierea de bunuri din domeniul privat/public al statului ori al unităților administrativ-teritoriale;

sistemele de management financiar și control, inclusiv contabilitatea și sistemele

informatice aferente.

Sunt obiective aferente activității de audit public intern: evaluarea managementului riscurilor și evaluarea sistemelor de control.

Obiectivele specifice ale auditului intern pentru entitățile economice din sectorul sau domeniul public vor avea la bază un cadru comun elaborat de Ministerul Finanțelor Publice și Camera Auditorilor Financiari din România.

1.5. Organizarea și atribuțiile structurilor de audit intern

Auditul intern în România are o organizare piramidală, având o coordonare unitară la nivel național și compartimente de audit mai mici sau mai mari la nivelul entităților publice.

Astfel, auditul public intern la nivel național are următoarele structuri:

a) Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI);

b) Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI);

c) compartimentele de audit public intern din entitățile publice.

I)Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI) funcționează pe lângă Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI) și este un organism cu caracter consultativ, având rolul de a acționa în vederea definirii strategiei și a îmbunătățirii activității de audit public intern, în sectorul public.

CAPI a fost constituit din 11 membri aleși pe viață, în urma unui proces de selecție pe baza ordinului ministrului finanțelor publice, având următoarea structură:

președintele Camerei Auditorilor Financiari din România;

profesori universitari cu specialitate în domeniul auditului public intern – 2 persoane;

specialiști cu înalta calificare în domeniul auditului public intern – 3 persoane;

directorul general al UCAAPI;

experți din alte domenii de activitate, respectiv contabilitate publică, juridic, sisteme

informatice – 4 persoane.

Membrii CAPI, cu excepția directorului general al UCAAPI, nu pot face parte din structurile Ministerului Finanțelor Publice, iar modul de nominalizare a acestora se va stabili prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului.

CAPI este condus de un președinte ales cu majoritate simplă de voturi dintre membrii comitetului, pentru o perioada de trei ani, care convoacă întâlnirile CAPI.

Regulamentul de organizare și funcționare a CAPI este aprobat de plenul acestuia, cu o majoritate de jumătate plus unu din voturi. Din lege rezultă că secretariatul tehnic al CAPI va fi asigurat de UCAAPI.

Membrii CAPI vor primi o indemnizație de ședință egală cu 20% din nivelul echivalent salariului brut al secretarilor de stat, indemnizația se suportă din bugetul statului, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice.

Pentru realizarea obiectivelor sale CAPI are următoarele atribuții principale:

a) dezbate planurile strategice de dezvoltare în domeniul auditului public intern și emite o opinie asupra direcțiilor de dezvoltare a acestuia;

b) dezbate și emite o opinie asupra actului normativ elaborat de UCAAPI în domeniul auditului public intern;

c) dezbate și avizează raportul anual privind activitatea de audit public intern și îl prezintă Guvernului;

d) avizează planul misiunilor de audit public intern de interes național cu implicații multisectoriale;

e) dezbate și emite o opinie asupra rapoartelor de audit public intern de interes național cu implicații multisectoriale;

f) analizează importanța recomandărilor formulate de auditorii interni în cazul divergențelor de opinii dintre conducătorul entității publice și auditorii interni, emițând o opinie asupra consecințelor neimplementării recomandărilor formulate de aceștia;

g) analizează acordurile de cooperare între auditul intern și cel extern referitor la definirea conceptelor și la utilizarea standardelor în domeniu, schimbul de rezultate din activitatea propriu-zisă de audit, precum și pregătirea profesională comună a auditorilor;

h) avizează numirea și revocarea directorului general al UCAAPI.

II) Uniunea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern (UCAAPI) s-a înființat în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, în subordinea directă a ministrului, și este structurată pe departamente de specialitate. UCAAPI este condusă de un director general, numit de ministrul finanțelor publice, cu avizul CAPI.

Directorul general este funcționar public și trebuie să aibă o înaltă calificare profesională în domeniul financiar-contabil și/sau al auditului, o competență profesională corespunzătoare, și să îndeplinească cerințele Codului privind conduita etică a auditorului intern.

Atribuțiile principale ale UCAAPI sunt următoarele:

elaborează, conduce și aplică o strategie unitară în domeniul auditului public intern și

monitorizează la nivel național această activitate;

dezvoltă cadrul normativ în domeniul auditului public intern;

dezvoltă și implementează proceduri și metodologii uniforme, bazate pe standardele

internaționale, inclusiv manualele de audit intern;

dezvoltă metodologiile în domeniul riscului managerial;

elaborează Codul privind conduita etică a auditorului intern;

avizează normele metodologice specifice diferitelor sectoare de activitate în domeniul

auditului public intern;

dezvoltă sistemul de raportare a rezultatelor activității de audit public intern și

elaborează raportul anual, precum și sinteze, pe baza rapoartelor primite;

efectuează misiuni de audit public intern de interes național cu implicații

multisectoriale;

verifică respectarea normelor, instrucțiunilor, precum și a Codului privind conduita

etică a auditorului intern de către compartimentele de audit public intern și poate iniția măsurile corective necesare, în cooperare cu conducătorul entității publice în cauză;

coordonează sistemul de recrutare și de pregătire profesională în domeniul auditului

public intern;

avizează numirea sau destituirea șefilor compartimentelor de audit public intern din

entitățile publice;

cooperează cu Curtea de Conturi și cu alte instituții și autorități publice din România;

cooperează cu autoritățile și organizațiile de control financiar public din alte state,

inclusiv din Comisia Europeană.

III)Compartimentul de audit public intern se organizează astfel:

conducătorul instituției publice sau, în cazul altor entități publice, organul de conducere

colectivă are obligația instituirii cadrului organizatoric și funcțional necesar desfășurării activității de audit public intern;

la instituțiile publice mici, care nu sunt subordonate altor entități publice, auditul public intern

se limitează la auditul de regularitate și se efectuează de către compartimentele de audit public intern ale Ministerului Finanțelor Publice;

conducătorul entității publice subordonate poate stabili și menține un compartiment

funcțional de audit public intern, cu acordul entității publice de la nivelul ierarhic imediat superior, iar dacă acest compartiment nu se înființează, auditul entității respective se efectuează de către compartimentul de audit public intern al entității publice de la nivelul ierarhic imediat superior.

Compartimentul de audit public intern se constituie în subordinea directă a conducerii entității publice și, prin atribuțiile sale, nu trebuie să fie implicat în elaborarea procedurilor de control intern și în desfășurarea activităților supuse auditului public intern.

Conducătorul compartimentului de audit public intern este numit sau destituit de către conducătorul entității publice, cu avizul UCAAPI; pentru entitățile publice subordonate numirea sau destituirea se face cu avizul organului ierarhic superior.

Conducătorul compartimentului de audit public intern este responsabil pentru organizarea și desfășurarea activităților de audit.

Funcția de auditor intern este incompatibilă cu exercitarea acestei funcții ca activitate profesională orientată spre profit sau recompensă.

Atribuțiile compartimentului de audit public intern sunt următoarele:

a) elaborează norme metodologice specifice entității publice în care își desfășoară activitatea, cu avizul UCAAPI sau al organului ierarhic superior, în cazul entităților publice subordonate;

b) elaborează proiectul planului anual de audit public intern;

c) efectuează activități de audit public intern pentru a evalua dacă sistemele de management financiar și control ale entității publice sunt transparente și sunt conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficiență și eficacitate;

d) informează UCAAPI despre recomandările neînsușite de către conducătorul entității publice auditate, precum și despre consecințele acestora;

e) raportează periodic asupra constatărilor, concluziilor și recomandărilor rezultate din activitățile sale de audit;

f) elaborează raportul anual al activității de audit public intern;

g) în cazul identificării unor iregularități sau posibile prejudicii, raportează imediat conducătorului entității publice și structurii de control intern abilitate.

h) verifică respectarea normelor, instrucțiunilor, precum și a Codului privind conduita etică în cadrul compartimentelor de audit intern din entitățile publice subordonate, aflate în coordonare sau sub autoritate, și poate iniția măsurile corective necesare, în cooperare cu conducătorul entității publice în cauză.

1.6. Funcția de audit intern

Funcția de audit, ca urmare a evoluției sale permanente, a căpătat o serie de valențe care pentru un profesionist este bine să fie cunoscute, chiar și numai la un nivel superficial, dar care au rolul de a trezi interesul de a se instrui mai mult și de a prelua cunoștințe legate de auditul intern.

Auditori interni trebuie să oferă o imagine diversificată asupra acestuia, eterogenitatea fiind încă destul de prezentă, din cauza faptului că entitățile sunt foarte diferite, dar mai ales au culturi și tradiții organizaționale uneori chiar contrare.

Sigur că s-au obținut progrese prin aplicarea standardelor profesionale în materie, dar acestea au un caracter normativ prea general, modalitățile practice de aplicare fiind, în continuare, insuficient cunoscute și aplicate de auditorii interni.

Trebuie luat in seama faptul ca unificarea practicilor nu are nici o legătură cu uniformitatea, fiind obligatoriu ca specialiștii să aibă aceleași înțelesuri asupra termenilor de referință, drept pentru care o aplecare a organismelor profesionale către acest drum devine imperativă.

De-a lungul timpului evoluția auditul intern a căpătat un caracter represiv sau, de ce nu, preventiv, dar experiența a presupus renunțarea la partea de sancționare, căpătând teren tot mai mult latura de consiliere și de consultanță.

Mai toți autorii au căzut de acord că auditul intern reprezintă o funcție universală pentru că se aplică tuturor entităților, dar și tuturor funcțiilor oricărei entități.

Cele mai multe entități au ajuns singure la concluzia că este bine să aibă organizat auditul intern, aceste fiind o funcție care aduce plusvaloare, cel puțin prin auditul de eficacitate.

Toate organizațiile au înțeles că auditul intern le permite să aibă un bun control asupra activităților și să atingă mai sigur obiectivele stabilite. Obiectivele și metodologia auditului intern sunt universale, în sensul că ele se aplică tuturor activităților, ceea ce va asigura un control asupra acestora.

Plecând de la aceasta afirmație se poate afirma că auditorul intern lucrează în beneficiul tuturor. Astfel, auditorul intern va aplica normele sale profesionale asupra tuturor funcțiilor: financiară și contabilă, comercială și logistică, fabricare/producție, informatică, gestiune, managerială.

De precizat este ca funcția de audit intern este o funcție periodică pentru cei care sunt auditați, funcția având caracter permanent în cadrul entității.

Cei auditați au legătură cu auditorii interni poate o dată pe an sau la doi ani, atunci când activitatea lor intră în planul de audit și pentru o perioadă scurtă de timp care nu va depăși trei luni într-un an.

Funcția de audit intern are, deci, trei caracteristici importante: noutate, universalitate și periodicitate, care astăzi sunt recunoscute și acceptate, dar și însușite.

Capitolul II Planificarea misiunii de audit intern

2.1. Concept misiunii de auditului intern

Planificarea activității de audit este prezentată de Standardul Internațional de Audit 300 (reformulat) „Planificarea unui audit al situaților financiare” care a intrat in vigoare pe data de 15 decembrie 2008. Standardul de Audit 300 „planificare” a activități de audit are ca scop constituirea de către auditor a unui un plan general și o abordare detaliată cu privire la natura, durata și sfera de acoperire a auditului.

După cum este definit auditul intern în legislația românească „ auditul intern reprezintă activitatea de examinare obiectivă a ansamblului activităților entității economice în scopul furnizării unei evaluări independente a managementului riscului, controlului și proceselor de conducere a acestuia.”

Legea 672 din 2002 republicată reglementează auditul public intern la entitățile publice, cu privire la formarea și utilizarea fondurilor publice și administrarea patrimoniului public. În înțelesul legii, auditul public intern se definește ca fiind activitatea funcțional independenta și obiectivă, care da asigurări și consiliere conducerii pentru buna administrare a veniturilor și cheltuielilor publice, perfecționând activitățile entității publice; ajuta entitatea publica sa își îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematica și metodica, care evaluează și îmbunătățește eficienta și eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului.

Realizarea unei misiuni de audit intern presupune parcurgerea unei metodologii structurate pe 4 etape, care se compun din mai multe proceduri care se finalizează cu documente specifice:

I. ETAPA DE PREGATIRE A MISIUNII

II .ETAPA DE INTERVENTIE

III .ETAPA DE ELABORARE A RAPORTULUI DE AUDIT INTERN (RAI)

IV .ETAPA DE URMARIRE A IMPLEMENTARII RECOMANDARILOR.

Inițierea auditului: ordin de serviciu; declarație de independenta – la fiecare misiune, auditorul numit trebuie sa vina la seful sau pentru a-i prezenta declarația(este foarte importanta); notificarea misiunii: specific numai auditului intern, prin ea se anunța cu 15 zile înainte de începerea misiunii ca se va veni in misiune la entitate.

Etapa de realizare a misiunii de audit intern care durează aprox. 50% din durata misiunii se realizează la sediul auditorului.

Analiza riscurilor este o activitate pe care o realizez cu scopul de a stabili care activități le voi implica in auditare si voi realiza testări asupra lor si care dintre ele pot fi omise, respectiv, activitățile pe care le voi aprecia ca fiind riscuri mici le voi elimina din auditare.

Domeniu poate fi un program, compartiment, obiect al entității, obiectiv, sub obiectiv. Domeniile se împart in activități/operații in vederea auditării rezultând obiectele auditabile.

Stabilirea riscurilor rămâne la latitudinea auditorilor interni si numărul riscurilor, profunzimea lor depinde de expertiza acestora.

Stabilirea factorilor de risc: exista 3 factori si 3 nivele de apreciere

aprecierea controlului intern: 40% – 60%

aprecierea cantitativa: 20% – 30%

aprecierea calitativa: 20% – 30%

Auditul public intern se exercita asupra tuturor activităților desfășurate într-o entitate publica, inclusiv asupra activităților entităților subordonate, cu privire la formarea și utilizarea fondurilor publice, precum și la administrarea patrimoniului public.

Compartimentul de audit public intern auditează, cel puțin o data la 3 ani, fără a se limita la acestea, următoarele:

a) angajamentele bugetare și legale din care deriva direct sau indirect obligații de plata, inclusiv din fondurile comunitare;

b) plățile asumate prin angajamente bugetare și legale, inclusiv din fondurile comunitare;

c) vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale;

d) concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului ori al unităților administrativ-teritoriale;

e) constituirea veniturilor publice, respectiv modul de autorizare și stabilire a titlurilor de creanță, precum și a facilităților acordate la încasarea acestora;

f) alocarea creditelor bugetare;

g) sistemul contabil și fiabilitatea acestuia;

h) sistemul de luare a deciziilor;

i) sistemele de conducere și control, precum și riscurile asociate unor astfel de sisteme;

j) sistemele informatice

Proiectul planului de audit public intern se elaborează de către compartimentul de audit public intern, pe baza evaluării riscului asociat diferitelor structuri, activități, programe/proiecte sau operațiuni, precum și prin preluarea sugestiilor conducătorului entității publice, prin consultare cu entitățile publice ierarhic superioare, ținând seama de recomandările Curții de Conturi. Conducătorul entității publice aproba anual proiectul planului de audit public intern. Auditorul intern desfășoară audituri ad-hoc, respectiv misiuni de audit public intern cu caracter excepțional, necuprinse în planul anual de audit public intern.

În realizarea misiunilor de audit auditorii interni își desfășoară activitatea pe baza de ordin de serviciu, emis de șeful compartimentului de audit public intern, care prevede în mod explicit scopul, obiectivele, tipul și durata auditului public intern, precum și nominalizarea echipei de auditare.

Planul anual de audit intern are următoarea structură:

scopul acțiunii de auditare;

obiectivele acțiunii de auditare;

identificarea/descrierea activității/operațiunii supuse auditului public intern;

identificarea/descrierea entității/entităților sau a structurilor organizatorice la care

se va desfășura acțiunea de auditare;

durata acțiunii de auditare;

perioada supusă auditării;

numărul de auditori proprii antrenați în acțiunea de auditare;

precizarea elementelor ce presupun utilizarea unor cunoștințe de specialitate,

precum și a numărului de specialiști cu care urmează să se încheie contracte externe de servicii de expertiză/consultanță (dacă este cazul);

numărul de auditori care urmează să fie atrași în acțiunile de audit public intern din

cadrul structurilor descentralizate.

Planificarea auditului de către auditor trebuie făcută în maniera care să se asigure că misiunea va fi îndeplinită în condiții de economicitate, eficiență și la termenul stabilit.

Auditorul în etapa planificării, elaborează Planul general de audit și Programele de audit. Auditorul trebuie să elaboreze și să documenteze un program de audit care să stabilească natura, durata și întinderea procedurilor de audit planificate și cerute, pentru implementarea planului general de audit.

La întocmirea programului de audit, auditorul va lua în considerare evaluările specifice ale riscurilor inerente și de control, ca și de nivelul necesar de asigurare garantat de procedurile de fond. Atât planul general de audit cât și programul de audit sunt responsabilitatea auditorului care poate discuta elemente ale planului general de audit și anumite proceduri de audit cu managerul și personalul entității în scopul îmbunătățirii eficienței și calității auditului. Planul general de audit și programul de audit suferă modificări și completări, acestea trebuie revăzute ori de câte ori este necesar în timpul auditului. Planificarea este continuă pe parcursul angajamentului, datorită schimbării auditorilor sau rezultatelor neașteptate ale procedurilor de audit.

Planificarea auditului constă în construirea unei strategii generale și abordări detaliate cu privire la natura, durata și gradul de cuprindere preconizat al auditului.

Principalele caracteristici ale activității de planificare a auditului sunt următoarele:

Raționalitatea. Procesul de planificare și rezultatele acestuia permit auditorului evaluarea

logică a îndeplinirii sarcinilor, precum și stabilirea de obiective clare;

Anticiparea. Procesul de planificare permite dimensionarea sarcinilor în timp, astfel încât

prioritățile să fie clar scoase în evidență;

Coordonarea. Planificarea permite coordonarea atât a politicilor de audit, de către

instituțiile de audit, cu auditurile realizate efectiv, cât și a activității desfășurate de alți auditori sau experți.

2.2. Obiective planificări misiunii de audit intern

Principalele obiective ale planificării auditului:

stabilirea modalităților prin care obligațiile legale ce revin auditorului și alte priorități de audit sunt respectate;

identificarea întinderii atribuțiilor și rezultatelor previzibile ale auditorilor;

definirea modului în care vor fi obținute și analizate probele de audit necesare atingerii

obiectivelor auditului;

identificarea resurselor ce vor fi necesare, utilizarea lor efectivă și stabilirea bugetului de timp și a costurilor;

controlarea și supravegherea de către conducerea entității auditate a auditurilor

individuale, iar de către instituțiile supreme de audit realizarea unui control și a unei supravegheri totale (generale).

Auditorul trebuie sa elaboreze un plan al misiunii de audit descriind felul si întinderea misiunii de audit si modul in care aceasta va fi realizata.

Conceptul misiuni de audit reprezintă o sarcină separată și identificabilă, care se finalizează prin emiterea de către auditor a unui punct de vedere, declarație sau opinie, consemnate potrivit unor reguli într-un raport, asupra îndeplinirii unor obiective clare și bine determinate, aferente unui grup structurat pe acțiuni, activități, programe sau organisme, numite generic „entitate auditată”. Obiectivul principal al misiuni de audit constă în auditul de atestare financiară, auditul de legalitate și/sau conformitate, auditul performanței ori combinații între acestea.

2.3. Aria de aplicabilitate a misiunii de audit intern

Pentru planificarea misiunii de audit intern, aria de aplicabilitate trebuie să fie suficientă, astfel încât să îndeplinească obiectivele misiunii. Aria de aplicabilitate a misiunii include luarea in considerare a sistemelor, înregistrărilor, personalului și activelor relevante inclusiv a celor aflate sub controlul unor terțe părți.

Dacă pe parcursul unei misiuni de asigurare apar oportunități semnificative de consultanță, se încheie în scris o înțelegere în legătură cu obiectivele, aria de aplicabilitate, responsabilitățile fiecărei părți si alte așteptări, iar rezultatele misiunii de consultanță se comunică în conformitate cu standardele de consultanță. Atunci când efectuează o misiune de consultanță, auditorii interni se asigură că aria de aplicabilitate a misiunii permite îndeplinirea obiectivelor convenite. Dacă, în cursul misiunii, auditorii interni manifestă rezerve privind aria de aplicabilitate, aceste rezerve se discută cu clientul pentru a decide dacă misiunea poate fi continuată.

2.4. Resurse alocate misiunii de audit intern

Auditorii interni stabilesc resursele adecvate atingerii obiectivelor misiunii. Selectarea personalului (formarea echipei) din cadrul departamentului de audit intern se bazează pe o evaluare a naturii si complexității fiecărei misiuni, a constrângerilor de timp si a resurselor disponibile.

Documentele necesare misiunii de audit:

Ordinul de serviciu – se întocmește de șeful compartimentului de audit public intern, pe baza planului anual de audit public intern aprobat de conducătorul entității publice. Ordinul de serviciu reprezintă mandatul de intervenție dat de către compartimentul de audit public intern, astfel încât aceștia să poată demara misiunea de audit.

Declarația de independenta – Independența auditorilor interni selectați pentru realizarea

unei misiuni de audit public intern, trebuie declarata. In acest sens fiecare auditor intern trebuie sa întocmească o declarație de independență.

Notificarea privind declanșarea misiunii de audit public intern – Compartimentul de audit

public intern notifică entitatea/structura auditată cu 15 zile înainte de declanșarea misiunii de audit public intern, despre scopul, principalele obiective, durata acesteia, precum si despre faptul că pe parcursul misiunii vor avea loc intervenții la fața locului al căror program va fi stabilit ulterior, de comun acord.

Colectarea si prelucrarea informațiilor – Colectarea informațiilor In această etapă auditorii interni solicita si colectează informații cu caracter general despre entitatea/structura auditată. Aceste informații trebuie să fie pertinente și utile pentru a atinge următoarele scopuri:

a) identificarea principalelor elemente ale contextului instituțional și socio-economic în care entitatea/structura auditată își desfășoară activitatea;

b) cunoașterea organizării entității/structurii auditate, a tehnicilor sale de lucru si a diferitelor nivele de administrare, conform organigramei;

c) identificarea punctelor cheie ale funcționării entității/structurii auditate si ale sistemelor sale de control, pentru o evaluare prealabila a punctelor tari și slabe;

d) identificarea și evaluarea riscurilor cu incidență semnificativă;

e) identificarea informațiilor probante necesare pentru atingerea obiectivelor controlului și selecționării tehnicilor de investigare adecvate

Prelucrarea informațiilor consta in :

a) analiza structurii/entității auditate și activității sale (organigrama, regulamente de

funcționare, fișe ale posturilor, circuitul documentelor);

b) analiza cadrului normativ ce reglementează activitatea entității/structurii auditate;

c) analiza factorilor susceptibili de a împiedica buna desfășurare a misiunii de audit public intern;

d) analiza rezultatelor controalelor precedente;

e) analiza informațiilor externe referitoare la entitatea/structura auditată.

Identificarea obiectelor auditabile – se realizează in 3 etape:

a) detalierea fiecărei activități în operații succesive descriind procesul de la realizarea acestei activități până la înregistrarea ei (circuitul auditului);

b) definirea pentru fiecare operațiune în parte a condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească din punct de vedere al controalelor specifice și al riscurilor aferente (ce trebuie să fie evitate);

c) determinarea modalităților de funcționare necesare pentru ca entitatea sa atingă obiectivul și sa elimine riscul

Analiza riscurilor. Fazele analizei riscurilor sunt următoarele :

a) analiza activității entității/structurii auditate;

b) identificarea si evaluarea riscurilor inerente, respectiv a riscurilor, de eroare semnificativa a activităților entității/structurii auditate, cu incidenta asupra operațiilor financiare;

c) verificarea existentei controalelor interne, a procedurilor de control intern, precum si evaluarea acestora;

d) evaluarea punctelor slabe, cuantificarea si împărțirea lor pe clase de risc.

Auditorii interni trebuie să integreze în procesul de identificare și evaluare a riscurilor semnificative și pe cele depistate în cursul altor misiuni.

Programul de audit public intern – este un document intern de lucru al compartimentului de audit public intern, care se întocmește in baza tematicii detaliate. Cuprinde pe fiecare obiectiv din tematica detaliată acțiunile concrete de efectuat necesare atingerii obiectivului, precum si repartizarea acestora pe fiecare auditor intern.

Auditorul trebuie să documenteze aspectele care sunt importante pentru furnizarea de probe care să susțină opinia de audit și probe care să arate că auditul a fost realizat prin »respectarea normelor »”Documentarea” înseamnă materialele (documentele de lucru) pregătite de și pentru auditor, sau obținute și păstrate de auditor în cursul efectuării auditului.

Documentele de lucru se pot prezenta sub forma înscrisurilor pe suport de hârtie, pe film, pe medii de înregistrare electronice sau pe alți purtători de informații.

Documentele:

– ajută la planificarea și execuția auditului.

– ajută la supravegherea și revizuirea activității de audit;

– înregistrează probele de audit care rezultă din activitatea de audit realizată pentru ca auditorul să-și poată susține opinia.

Forma și conținutul documentelor de lucru. Auditorul trebuie să întocmească documente de lucru suficient de complete și detaliate pentru a facilita înțelegerea auditului.

Auditorul trebuie să înregistreze în documentele de lucru informații referitoare la planificarea activității de audit, la natura, durata și întinderea procedurilor de audit realizate, la rezultatele acestei activități și la concluziile care se trag din probele de audit obținute. Documentele de lucru trebuie să includă raționamentul auditorului privitor la aspectele semnificative care necesită exercitarea raționamentului profesional, împreună cu concluziile asupra problematicii analizate. În domeniile care implică chestiuni dificile de principiu sau raționament, documentele de lucru vor evidenția faptele relevante care erau cunoscute de auditor în momentul conturării concluziilor.

Forma și conținutul documentelor de lucru sunt influențate de factori ca:

Natura angajamentului.

Forma raportului auditorului.

Natura și complexitatea afacerii clientului.

Natura și particularitățile sistemelor contabile și de control intern ale entității.

Necesitățile, în anumite situații, de direcționare, supraveghere și revizuire a lucrărilor

realizate de asistenți.

Metodologia și tehnologia de audit specifice utilizate în cursul auditului.

2.5. Planul de audit. Programul de audit

Auditorul trebuie sa elaboreze un plan al misiuni de audit care este document cheie. În elaborarea lui este esențială eșalonarea activităților în timp, urmărindu-se cuprinderea tuturor informațiilor necesare, dar trebuie să rămână sintetic, clar și concis.

Un plan al misiuni de audit trebuie sa cuprinde următor conținut:

cadrul legal al auditului;

scurtă descriere a activității, programului sau entității;

motivul auditării;

factorii ce influențează auditul, inclusiv aceia care determină materialitatea (semnificația sau importanța relativă) problemelor luate în considerație;

aprecierea riscurilor; materialitatea și pragul de materialitate;

obiectivele auditului;

întinderea și modul de abordare a auditului, probele de audit ce trebuie obținute pentru a atinge obiectivele auditului;

resursele necesare și la ce moment;

estimarea unei taxe pentru audit (dacă este cazul);

detalii privind persoanele din interiorul entității auditate, care asigură legătura cu auditorul;

programul desfășurării auditului și data la care proiectul de raport va fi disponibil pentru discutarea lui preliminară;

forma, conținutul și utilizatorii raportului final.

Planificarea auditului este un proces dinamic. Pentru atingerea obiectivelor auditului, în timp, este posibil să se impună efectuarea unor modificări asupra planului inițial, realizat în activitatea preliminară, deoarece concluziile cheie apărute în această activitate furnizează bazele planului de audit.

Auditorul elaborează un program de audit care să stabilească natura, durata și întinderea procedurilor de audit planificate, necesare pentru implementarea planului de audit.

Programul de audit se constituie într-un set de instrucțiuni adresate membrilor echipei de audit și într-un mijloc de control și evidență privind desfășurarea activității de audit. El cuprinde,de asemenea, obiectivele auditului pentru fiecare domeniu și un grafic de timp pentru fiecare domeniu de procedură de audit.

La întocmirea programului de audit se iau în considerare evaluările riscurilor inerente și de control și nivelul necesar de asigurare garantată de procedurile de fond. De asemenea, auditorul ia în considerare durata efectuării testelor de control și a procedurilor de fond, existența din partea entității și implicarea altor auditori sau experți.

Planul general de audit

Auditorul trebuie să elaboreze și să documenteze un plan general de audit prin care să se descrie sfera de cuprindere și desfășurarea auditului.

Aspectele ce trebuie luate în considerare de către auditor în dezvoltarea unui plan general de audit includ:

Cunoașterea activității entității:

factorii economici generali și condițiile specifice sectorului de activitate ce afectează entitatea;

caracteristicile importante ale activității entității, activitatea sa, performanțele financiare și cerințele de raportare, inclusiv schimbările intervenite de la ultimul audit;

nivelul general de competență al conducerii;

categoriile și tipurile de impozite și taxe specifice entității auditate;

înlesniri (amânări, scutiri, reduceri) la plata impozitelor și taxelor datorate;

analiza conținutului dosarului fiscal aflat la organele fiscale.

Înțelegerea sistemului contabil și de control intern:

politicile contabile adoptate de entitate și schimbările intervenite în acestea;

efectele noilor reglementări contabile sau de audit;

actualizarea sistematică a obligațiilor fiscale și a modului de înregistrare în contabilitate, ca urmare a modificărilor legislației fiscale;

cunoașterea cumulativă de către auditor a sistemelor de contabilitate și de control intern și a accentului relativ estimat a fi pus pe testele de control și procedurile de fond.

Natura, durata și întinderea procedurilor:

schimbările posibile privind importanța domeniilor specifice de audit;

efectul tehnologiei informaționale asupra auditului;

activitatea internă de audit și efectul său estimat asupra procedurilor de audit extern;

stabilirea unor proceduri de audit intern pentru urmărirea ansamblului obligațiilor fiscale ale entității.

Coordonarea, îndrumarea, supervizarea și revizuirea:

implicarea altor auditori în auditul componentelor, de exemplu, al filialelor, sucursalelor și diviziunilor;

implicarea experților;

cerințele de personal.

Alte aspecte:

posibilitatea ca prezumția de continuitate a activității să fie pusă în discuție;

condiții ce solicită o atenție specială, cum ar fi existența părților afiliate;

termenii angajamentului și alte responsabilități statutare;

natura și momentul efectuării rapoartelor sau altor comunicări cu entitatea, care se estimează în timpul angajamentului.

Auditorii trebuie să elaboreze și să documenteze programe de audit pe domenii de activitate (fiscal, financiar – contabil, achiziții creanțe, mediu ș.a.), care să stabilească natura, durata și întinderea procedurilor de audit planificate, cerute pentru implementarea planului general de audit.

Planul general de audit și programele de audit pe domenii de activitate trebuie revizuite ori de câte ori este necesar în timpul derulării auditului.

Capitolul III – Studiu de caz

3.1. Prezentarea Liceului Constantin Brâncoveanu

Începuturile liceului se regăsesc în perioada interbelica. Fondurile necesare construcției provin din contribuții publice, așa numitele „cărămizi”. „Cărămida” era o carte poștala ilustrata pe care, de regula, figura proiectul unui local de școala si care se vindea la serbările școlare, la baluri, în localuri publice pe strada. Comitetul de construcție al scolii din cartierul Costeasca a emis si el asemenea „cărămizi”. Costul unei cărămizi era de 20 de lei.

„Școala de băieți si fete din comuna Grivița” a funcționat cu un curs primar si unul complementar până la reforma învățământului din 1948, data la care școala se transforma în „școala elementara” de 7 clase, clasele V – VII fiind echivalentul primelor 3 clase de liceu.

În 1954 Școala elementara de fete se transforma în liceu, sub numele de „Școala medie de fete din Costeasca” si având-o ca director pe doamna prof. Ana Nicolau.  

În 1955, Școala elementara de băieți si Școala medie de fete se unesc sub denumirea de „Școala medie mixta nr. condusa inițial de domnul prof. Nicolae Musca, apoi de doamna prof. Ana Nicolau.  

În noua formula, numărul de elevi se apropie de 1500.

În anul 1956, școala se extinde prin înființarea unei secții serale si a uneia fără frecventa. Localul devine neîncăpător si, în 1959, clasele I – IV sunt transferate la școlile din apropiere. Liceul funcționează până în 1957 în program de 10 clase, iar din 1957 în program de 11 clase.

În 1961, Liceul nr. 6 se muta din cartierul Costeasca în cartierul Pajura, într-un local nou, cu 24 de săli de clasa, 2 laboratoare, 2 ateliere, biblioteca: localul din str. Volga nr. 79, cu numai 14 săli de clasa, devenise neîncăpător.

În 1959, când au apărut primele blocuri din cartierul Pajura, zona situata între B-dul Bucureștii Noi, cartierul Dămăroaia, Casa Scânteii si Podul Băneasa era ocupata de un câmp pe care pășteau turmele de oi ale locuitorilor din comuna Băneasa.

În spatele Casei de Cultura a Tineretului si a Fabricii Dacia, s-au construit aproximativ 30 de imobile cu 3 sau 4 nivele. Ultima clădire spre nord era localul scolii care urma sa deservească cartierul nou construit.

La 15 septembrie 1961 se inaugurează noul local, sub denumirea de Școala medie nr.6.

În anii care au urmat, liceul s-a confruntat cu politica de ideologizare a învățământului, politica reflectata în planurile de învățământ, în programe si manuale, în presiunile asupra cadrelor didactice, în activități extrașcolare obligatorii, menite sa ocupe în mod inadecvat timpul profesorilor si elevilor.

În ciuda acestor condiții nefavorabile, procesul instructiv – educativ s-a situat la un nivel calitativ care a făcut ca liceul sa se bucure de o excelenta simpatie, mai ales în cadrul comunității locale.

În perioada 1970 – 80 se acorda atenție lărgirii bazei materiale a liceului. Apar cabinetele de limba româna, geografie, desen tehnic, științe sociale, limbi străine (laborator tehnic). Orele de clasa se desfășoară în limita posibilităților, în cabinete si laboratoare. Se introduce studiul unei a 2-a limbi străine si limbile străine se studiază pe grupe de 10 – 15 elevi.

Din 1970, liceul devine nucleu, adică primește în subordine, din punct de vedere administrativ si financiar, alte unități scalare si preșcolare. Școlile 13, 177, 178, 179, 181, 182, 183, 184, 192 precum si câteva grădinițe.

În 1972, Liceul nr. 6 se transforma în liceul „Dumitru Petrescu”, nume pe care îl poarta până în 1990.

În 1976, liceul își schimba profilul si devine liceu industrial, patronat o perioada de Laromet, apoi de ITB (actualul RATB).

În funcție de întreprinderea patronatoare, învățământul liceal se desfășoară pe profile: mecanic, electrotehnic, metalurgic, construcții si cuprinde un număr de clase paralele care variază de la un an la altul între 5 si 7 la cursurile de zi si 1 – 3 la cursurile serale. Profilele matematica – fizica si filologie – istorie, preluate de la liceul teoretic, dispar.

În 1984, din lipsa de spațiu, clasele I – VIII sunt repartizate scolii generale nr. 178. În 1990, liceul își schimba profilul si denumirea, redevenind liceu teoretic sub numele de „Constantin Brâncoveanu”. Profesorii si elevii beneficiază de o noua concepție asupra învățământului mediu, de masurile luate de minister în vederea descentralizării, de modernizarea planului de învățământ, a programelor si manualelor. Diversificarea acestora, locul din ce în ce mai important sugerat opțiunilor elevilor, apropie structura scolii de standardele europene.

Planurile de școlarizare se mențin în limitele celor anterioare: 6 clase paralele la cursurile de zi, 2 pentru profil uman, 4 pentru profil real. Odată cu reamenajarea cabinetului de limbi străine si cu achiziționarea primelor calculatoare, apar clasele cu predare intensiva a limbilor străine (1 clasa pentru limba franceza, 1 clasa pentru limba engleza), precum si clase de informatica. Învățământul seral se restrânge treptat si dispare.

În anul școlar 1999 – 2000, la cererea doamnei director Darmon Marlena, inspectoratul aproba suplimentarea planului de școlarizare si 2 clase pentru profilul uman si 2 clase pentru profilul real.

Extinderea rețelei de calculatoare permite funcționarea a 4 clase de informatica.

În anul școlar 2004 – 2005, liceul funcționează cu 10 clase a IX-a, având următoarea structura: 3 clase matematica – informatica, 2 clase științe ale naturii, 3 clase filologie, 2 clase științe umane si sociale. Actuala conducere a scolii, prin doamna director Mae Manuela, continua eforturile de dotare. Liceul dispune în prezent de un laborator de biologie,un laborator de chimie, un laborator de fizica, un cabinet de limbi străine, un cabinet de psiho-pedagogie, un cabinet de integrare europeana. Echiparea acestor cabinete si laboratoare s-au făcut în timp, cu fonduri ale Ministerului Educației si Învățământului, ale Primăriei, ale Comitetului de părinți.

Sub raporturile umane, conducerea scolii a manifestat întotdeauna o exigenta binevenita fața de profesionalismul cadrelor didactice, ceea ce a făcut ca liceul sa beneficieze de profesori excelent pregătiți.

În mai 2001, liceul a sărbătorit 40 de ani de funcționare în actualul local. Printre invitați s-au numărat nume de prestigiu, ca prof. C. Balaceanu – Stolnici, E. Stolojan, F. Oprescu, B. Chiriac, precum si foști profesori si elevi ai liceului. Gândurile câtorva dintre ei au fost consemnate în Cartea de Aur a scolii.  

În ultimii ani, școala a beneficiat de colaborări cu diverse fundații Culturale (Fundația Universalia, Educație 2001), cu organisme neguvernamentale (Asociația pentru protecția bătrânilor si copiilor), cu organisme internaționale (PHARE), cu licee din străinătate („Orce Nikolov” din Skopje, „Columna” din Chisinau). Aspectele cele mai importante din viata scolii, preocupările si realizările cadrelor didactice si elevilor si-au găsit locul în revista „Personal cu brâncoveni”, premiata la concursul revistelor școlare din București.

Faptul ca ne bucuram de un binemeritat prestigiu se reflecta în numărul din ce în ce mai mare de absolvenți merituoși ai cursurilor gimnaziale care optează pentru liceul nostru. Aceasta a fost si concluzia ultimei brigăzi de îndrumare si control a Ministerului Educației si Învățământului (februarie 2004) , brigada care a acordat scolii calificativul „Foarte Bine”.

Trebuie menționat sprijinul financiar acordat de Consiliului Local prin intermediul Primăriei Sectorului 1 si al Direcției de Administrare a Învățământului Preuniversitar, cu ajutorul căruia s-a schimbat baza materiala în așa fel încât sa răspundă cerințelor aferente vârstei elevilor, a standardelor europene, în contextul modernizării societății românești.

Compartimentele funcționale din unitate sunt:

compartimentul didactic;

compartimentul secretariat;

compartimentul contabilitate;

compartimentul administrativ.

Evidența contabilă este ținută de către Divoiu Elena care utilizează ca ormă de organizare a contabilității „Contabilitatea în partidă dublă, cantitativ – valoric”. Metoda de descărcare a gestiunii este „Primul Intrat – Primul Ieșit” (FIFO). Unitatea utilizează planul de conturi pentru instituțiile publice aprobat prin O.M.P. nr. 324/1984 cu modificările ulterioare.

3.2. Studiu de caz privind planificărea misiunii de audit public intern în cadrul Liceului “ Constantin Brâncoveanu” din București

Desfășurarea misiunii de audit impune parcurgerea mai multor etape, și anume: planificarea misiunii de audit, desfășurarea efectivă a misiunii, încheierea misiunii și urmărirea recomandărilor.

Planificarea misiunii de audit

Etapa de pregătire a misiunii este foarte importantă, deoarece necesită din partea autorităților o informare completă despre activitatea ce urmează a fi auditată. Această informare se referă la cunoașterea reglementărilor în domeniu, dar și la cunoașterea particularităților legate de activitatea ce urmează a se audita. În această etapă este necesară urmărirea unor proceduri, precum: inițierea auditului, colectarea și prelucrarea informațiilor, analiza riscurilor și elaborarea programului de audit public intern.

Inițierea auditului – conform acestei proceduri trebuie întocmite mai multe documente care să permită auditorului efectuarea misiunii.

Primul pas al procedurii este emiterea Ordinului de serviciu. Acesta este întocmit de către conducătorul compartimentului de audit, care repartizează sarcinile de serviciu pentru fiecare auditor în parte. Sarcinile de serviciu sunt consemnate în planul anual de audit public intern, iar ordinul de serviciu este întocmit pe baza acestui plan. Emiterea ordinului de serviciu are mai multe roluri. Unul dintre acestea este acela de a atenționa auditorul asupra misiunilor sale. Auditorul efectuează misiunile ce îi sunt încredințate, decizia acestora nefiind a auditorului, ci a conducătorului compartimentului de audit.

Un al doilea rol este acela de a da „greutate” misiunii de audit, prin aceea că ordinul de serviciu este emis de conducătorul compartimentului de audit.

Al treilea rol al ordinului se serviciu este de a informa conducerea compartimentului sau compartimentelor ce urmează a fi auditate, despre desfășurarea misiunii de audit.

După întocmirea ordinului de serviciu, personalul de secretariat alocă un număr ordinului de serviciu și dă copii ale acestuia fiecărui membru al echipei de audit, moment în care auditori sunt informați despre sarcinile imediat următoare.

Ordinul de serviciu cuprinde perioada în care se va derula misiunea, scopul și obiectivele misiunii de audit și echipa care participă la misiune.

În cadrul misiunii de audit desfășurată la Liceul “ Constantin Brâncoveanu” București, ordinul de serviciu arată astfel:

ORDIN DE SERVICIU

În conformitate cu prevederile Legii 672/19.12.2002, ale Ordinului M.E.C.T. nr. 5281/2003 și ale Planului anual de audit, economistul ***** – auditor public intern, va efectua o misiune de audit public la Liceul “ Constantin Brâncoveanu” în perioada 03.11 – 14.11 2012. Scopul misiunii de audit este „Evaluarea sistemelor de control și a activității economico-financiare”, iar obiectivele acesteia sunt:

– verificarea obiectivelor și activităților finanțate de la bugetul de stat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 84/1995 republicată și ale H.G. nr. 538/2001 cu modificările și completările ulterioare, privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar avându-se în vedere printre altele:

a) Respectarea legislației în vigoare privind plata la examenele de capacitate, bacalaureat și perfecționare în perioada ianuarie 2011 – decembrie 2011;

b) Decontarea cheltuielilor de transport efectuate cu prilejul examenelor menționate mai sus;

c) Încadrarea în fondurile alocate de Ministrul Educației și Cercetării – auditul execuției bugetare;

d) Îndeplinirea obligațiilor privind transmiterea raportărilor referitoare la execuția bugetară, trimestrială și anuală, conform anexelor 2 și 3 pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, aprobate prin H.G. 538/2001;

e) Întocmirea fișelor de operațiuni bugetare;

f) Completarea registrului-jurnal, registrului-inventar și a registrului privind operațiunile supuse vizei C.F.P.;

g) Întocmirea fișei formularelor cu regim special;

h) Nomenclatorul privind termenele de păstrare a documentelor;

i) Completarea registrului general de evidență a salariaților;

j) Întocmirea graficului de circulație a documentelor;

k) Completarea registrului numerelor mijloacelor fixe;

Inspectoratul școlar general

După informarea auditorilor despre misiunea ce urmează a o efectua, aceștia trebuie să dea o declarație de independență prin care declară dacă au relații cu instituția sau activitatea auditată, dacă au avut sau nu relații oficiale, personale sau financiare cu persoane angajate în activitatea auditată sau dacă sunt implicați în vreun fel în activitatea respectivă. Scopul acestei declarații este de a verifica eventualele incompatibilități personale ale auditorilor desemnați în misiune.

DECLARAȚIE DE INDEPENDENȚĂ

Ec. ***** Data: 20.10.2012

Misiunea de audit public intern cu tema „Evaluarea sistemelor de control și a activității economico-financiare la Liceul “ Constantin Brâncoveanu” București

Perioada auditată: ianuarie 2011 – decembrie 2011.

Cu următoarele obiective:

– Respectarea legislației în vigoare privind plata la examenele de perfecționare în perioada iulie 2011 – august 2011;

– Încadrarea în fondurile alocate de Ministerul Educației și Cercetării;

– Auditul execuției bugetare:

– Îndeplinirea obligațiilor privind transmiterea raportărilor referitoare la execuția bugetară, trimestrială și anuală, pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, aprobate prin H.G. 538/2001;

– Întocmirea fișelor de operațiuni bugetare;

– Completarea registrului-jurnal, registrului-inventar și a registrului privind operațiunile supuse vizei C.F.P.;

– Fișa formularelor cu regim special;

– Nomenclatorul privind termenele de păstrare a documentelor;

– Regimul general de evidență a salariaților.

Auditor public intern

După verificarea declarației de independență de către șeful compartimentului de audit, acesta din urmă identifică incompatibilitățile (dacă este cazul) și stabilește modalitățile prin care se pot atenua acestea, după care aprobă declarația de independență.

Auditorii își deschid un dosar permanent al misiunii de audit în care se vor îndosaria ordinul de serviciu și declarația de independență împreună cu celelalte documente, iar dacă în timpul misiunii apare vreo incompatibilitate este obligat să anunțe conducerea compartimentului de audit. După ce aceste două proceduri au fost îndeplinite se trece la „Notificarea privind declanșarea misiunii de audit public intern” care are ca scop informarea entității sau a structurii ce urmează a fi auditată de declanșarea misiunii. Informarea structurii ce se va audita are drept asigurarea desfășurării normale a activității de audit.

Auditorii pregătesc o adresă de notificare pe care o transmit entității sau structurii ce urmează a fi auditată, cu 15 zile înainte de declanșarea misiunii. Adresa de notificare este verificată de conducătorul compartimentului de audit și este semnată de acesta, după care i se dă un număr de înregistrare de la secretariat și este trimisă instituției sau structurii ce urmează a fi auditată, iar auditorii vor atașa la dosar o copie a acestei adrese.

NOTIFICAREA PRIVIND DECLANȘAREA MISIUNII DE AUDIT PUBLIC INTERN

Către Liceul “ Constantin Brâncoveanu” București

În conformitate cu Planul anual de audit public intern, urmează ca în perioada 03.11 – 14.11.2012 să efectuam o misiune de audit cu tema: „Evaluarea sistemelor de control și a activității economico – financiare pe perioada ianuarie 2011 – decembrie 2011.

Auditul va examina responsabilitățile asumate de către unitatea dumneavoastră și va determina dacă aceasta își îndeplinește obligațiile sale într-un mod eficient și efectiv.

Vă voi contacta ulterior pentru a stabili de comun acord o ședință de deschidere în vederea discutării diverselor misiuni de audit, cuprinzând:

– prezentarea principalelor obiective ale misiunii de audit public intern;

– programul intervenției la fața locului;

– scopul misiunii de audit public intern;

– alte aspecte.

Pentru o mai bună înțelegere a activității dumneavoastră, vă rog să-mi puneți la dispoziție următoarele documentații:

Actele financiar-contabile pe lunile ianuarie 2011 – decembrie 2011 cât și registrele de contabilitate aferente.

Dacă aveți unele întrebări privind această acțiune, mă puteți contacta la telefoanele: 0212207755; 0212207756 sau 0744.33.67.77.

ȘEF COMPARTIMENT AUDIT PUBLIC INTERN

Data: 15.10.2012

Colectarea și prelucrarea informațiilor – este cel mai important pas într-o misiune de audit deoarece îi permite auditorului să se familiarizeze cu domeniul ce urmează al audita, iar informațiile colectate îi facilitează procedurile de analiză a riscului și de verificare.

În etapa colectării informațiilor se adună informațiile cu caracter general despre instituția sau activitatea ce se auditează. Informațiile colectate trebuie să permită:

– identificarea principalelor elemente ale contextului instituțional și socio-economic în care instituția sau structura auditată își desfășoară activitatea;

– cunoașterea organizării instituției sau structurii auditate, a tehnicilor sale de lucru și a diferitelor nivele de administrare, conform organigramei, a regulamentelor de funcționare, a fișelor posturilor și a procedurilor scrise;

– analiza cadrului normativ ce reglementează activitatea instituției sau structurii auditate;

– identificarea punctelor – cheie ale funcționării instituției sau structurii auditate și ale sistemelor de control, pentru o evaluare prealabilă a punctelor tari și slabe;

– analiza factorilor ce ar putea împiedica buna desfășurare a misiunii de audit;

– urmărirea constatărilor și recomandărilor din rapoartele de audit precedente, care ar putea afecta misiunea de audit;

– identificarea și evaluarea riscurilor cu incidență semnificativă;

– identificarea unor surse de informații care ar putea fi folosite ca dovezi ale auditului;

– identificarea informațiilor probant necesare pentru atingerea obiectivelor controlului și selecționării tehnicilor de investigare adecvate.

Informațiile ce trebuie strânse se referă la trei elemente esențiale și anume:

– modul de organizare a instituției sau a sectorului ce va fi auditat;

– cunoașterea obiectivelor instituției sau a sectorului ce urmează a fi auditat(ă), punctele slabe și cele tari, precum și a mediului economico – social în care aceasta își desfășoară activitatea;

– cunoașterea tehnicilor de lucru utilizate de instituție sau de sectorul vizat pentru auditare, de la cele generale la cele speciale, astfel încât auditorul să poată aplica tehnicile și procedeele necesare pentru efectuarea misiunii de audit.

Pentru parcurgerea acestei proceduri este indicată utilizarea Chestionarului de luare la cunoștință. Tot în această fază, pentru identificarea cunoștințelor auditorului, se pot folosi și alte instrumente de cunoaștere, precum documente actualizate despre metodele și procedeele de lucru, rapoartele și dările de seamă ale sectorului auditat, note, interviuri.

După colectarea informațiilor necesare misiunii de audit, acestea trebuie prelucrate. Prelucrarea informațiilor constă în:

– analiza structurii sau instituției auditate și activității sale;

– analiza cadrului normativ ce reglementează activitatea instituției;

– analiza factorilor susceptibili de a împiedica buna desfășurare a misiunii de audit public intern;

– analiza rezultatelor controalelor precedente;

– analiza informațiilor externe referitoare la entitatea auditată.

În cadrul procedurii de prelucrare a informațiilor de face identificarea obiectivelor auditabile. Obiectul auditabil „reprezintă activitatea elementară domeniului auditat, ale cărei caracteristici pot fi definite teoretic și pot fi comparate cu realitatea practică”.

Identificarea obiectivelor auditabile se realizează în trei etape:

– în prima etapă are loc detalierea activității pe faze succesive, cu descrierea întregului proces, de la realizarea activității până la înregistrarea acesteia;

– în cea de-a doua etapă se definesc pentru fiecare operațiune în parte condițiile ce trebuie să le îndeplinească din punct de vedere al controalelor specifice și al riscurilor aferente;

– în cea de a treia etapă se stabilesc modalitățile de funcționare necesare pentru ca instituția sau structura auditată să atingă obiectivul propus și să elimine riscul.

În această fază se întocmește lista centralizatoare a obiectivelor auditabile.

Analiza riscurilor

Riscul este definit în Normele generale privind exercitarea activității de audit intern ca fiind „orice eveniment, acțiune, situație sau comportament cu impact nefavorabil asupra capacității entității publice de a realiza obiectivele”. Normele profesionale ale auditului intern definesc riscul ca fiind „posibilitatea de a se produce un eveniment care ar putea avea un impact asupra îndeplinirii obiectivelor în funcție de consecințe și probabilitate”.

Riscurile de audit pot fi de trei feluri:

– Riscul inerent apare în cazul în care realitatea de pe teren nu corespunde cu informațiile aflate în documente sau în reglementările legale.

– Riscul controlului intervine în momentul în care nici în cadrul activității instituției sau sectorului auditat și nici cu ajutorul controlului intern nu se detectează anumite abateri sau greșeli, care pot duce la pagube materiale sau financiare.

– Riscul de nedetectare se referă la riscul ca o abatere sau o iregularitate care dacă nu a fost depistată de controlul intern, să nu fie depistată nici de audit.

Determinarea gradului de risc într-o misiune de audit este foarte importantă și trebuie avuți în vedere factorii care pot genera perturbații în activitatea unei instituții. Acești factori pot fi grupați în trei categorii:

– Factori legați de expunerea bunurilor;

– Factori legați de mediul economico – social;

– Factori legați de amenințările din jur.

În normele naționale au fost identificate patru categorii de riscuri: riscuri de organizare, riscuri operaționale, riscuri financiare și riscuri generate de schimbările legislative, structurale, manageriale.

Analiza riscului presupune parcurgerea mai multor etape:

– analiza activității instituției sau structurii auditate;

– identificarea și evaluarea cu impact inerent asupra activității instituției sau structurii auditate, care pot influența operațiile economico – financiare;

– verificarea existenței controalelor interne, a procedurilor de control intern, precum și evaluarea acestora;

– evaluarea punctelor slabe, măsurarea acestora și împărțirea lor pe clase de risc.

Riscul se măsoară în funcție de probabilitatea de apariție a lui și de gravitatea consecințelor evenimentului. Criteriile utilizate pentru măsurarea probabilității de apariție a riscului sunt aprecierea vulnerabilității instituției și aprecierea controlului intern.

În funcție de aprecierile legate de vulnerabilitate și de activitatea de control se determină efectele riscului în cazul în care acesta se produce. Riscul poate fi exprimat pe trei nivele: risc cu impact scăzut, risc cu impact moderat și risc cu impact ridicat.

În literatura de specialitate s-au identificat mai multe tehnici de determinare a riscului.

O tehnică bine cunoscută în viața economică este sondajul statistic care este estimarea unui rezultat calculat pe baza examinării analitice a unui eșantion din totalul unui întreg. Estimarea se bazează pe doi indicatori: abaterea admisă și precizia rezultatului.

O altă tehnică de detectare a riscului este matricea componentelor de risc utilizată atunci când riscul de audit poate fi foarte ușor de detectat.

O altă tehnică este matricea sintezei riscurilor, în care pe coloană sunt trecute criteriile auditului, iar pe linie domeniile semnificative ale auditului.

În Normele generale privind exercitarea activității de audit public intern, pentru analiza riscurilor trebuie parcurse următoarele etape:

– Identificarea operațiilor, activităților sau obiectivelor auditabile, precum și legăturile dintre acestea;

– Identificarea amenințărilor, riscurilor inerente posibile, asociate acestor operațiuni sau activități, prin determinarea influențelor financiare ale acestora;

– Stabilirea criteriilor de analiză a riscului;

– Stabilirea nivelului riscului pentru fiecare criteriu;

– Stabilirea punctajului total al criteriului utilizat;

– Clasificarea riscurilor, pe baza punctajelor totale obținute anterior;

– Ierarhizarea operațiunilor sau activităților ce urmează a fi auditate, respectiv elaborarea tabelului puncte tari și puncte slabe.

Acest tabel prezintă sintetic prezintă sintetic rezultatul evaluării fiecărei activități, operațiuni sau teme analizate și permite ierarhizarea riscurilor în scopul orientării activității de audit public intern, respectiv stabilirea tematicii în detaliu. Tabelul prezintă în partea stângă rezultatele analizei riscurilor, iar în partea dreaptă opinia și comentariile auditorului intern.

Tabelul punctelor tari și punctelor slabe

Denumirea misiunii de audit: „Evaluarea sistemelor de control și a activității economico – financiare “Constantin Brâncoveanu” București.

Perioada auditată: ianuarie 2011 – decembrie 2011

Elaborarea programului de audit public intern – este un document intern de lucru al compartimentului de audit public intern și se întocmește pe baza tematicii detaliate elaborată în prealabil. Are ca scop asigurarea conducerii compartimentului de audit public intern că au fost luate în considerare toate aspectele referitoare la obiectivele misiunii de audit și asigură repartizarea sarcinilor și planificarea activităților de către supervizor.

Programul este întocmit de auditorii interni și include informații referitoare la obiectivele auditului, testările ce se vor efectua și alte proceduri de audit sau teste, în funcție de specificul activității instituției. Alături de programul de audit, auditorii pregătesc o Notă care cuprinde: Colectarea și prelucrarea datelor, Tabelul „Puncte tari și puncte slabe” și Programul preliminar al intervențiilor la fața locului.

După ce aceste documente au fost trimise conducătorului compartimentului de audit, care le verifică, acesta organizează o ședință de analiză în care se analizează și se modifică, după caz, documentele prezentate și aprobă Nota și anexele. După această ședință, auditorii îndosariază programul de audit în dosarul permanent și îl folosesc în efectuarea misiunii de audit.

Programul de audit

Denumirea misiunii de audit public intern: „Evaluarea sistemelor de control și a activității economico-financiare “Constantin Brâncoveanu” București.

Perioada auditată: ianuarie 2011 – decembrie 2011

CONCLUZII

Unul dintre domeniile extrem de sensibile pentru Uniunea Europeană este cel al asigurării securității și eficienței utilizării banului public (în speță al funcționării instituțiilor și autorităților publice).

Pe lângă conceptul de control financiar amintesc de introducerea conceptului de audit intern, concept relativ recent, care se încadrează în efortul general de modernizare a managementului financiar, atât în sectorul privat, cât și în cel public.

S-au făcut eforturi deosebite pentru dezvoltarea sistemelor de audit intern, mai ales din punct de vedere al cadrului procedural, dar și al existenței instituțiilor necesare funcționării acestor sisteme.

România s-a înscris, de asemenea, în acest proces, inițial prin elaborarea O.G. nr.119/1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv, care cu toate că nu a orespuns pe deplin cerințelor noului concept de audit intern a reprezentat un pas important.

În urma unei perioade de studiu, s-a reușit definirea conceptului de audit intern – definiție acceptată de mediul internațional al auditorilor interni, de înțelegerea raportului de complementaritate între auditul intern și controlul intern, organizarea, rolul și plusul de valoare pe care auditul intern trebuie să-l aducă organizației

Actualmente, reforma în domeniul sistemului românesc de audit este realizată la un nivel destul de ridicat. Datorită faptului că sistemul de audit intern românesc este aliniat la standardele europene.

Lucrarea prezintă modalitatea teoretică de organizare și exercitare a auditului public intern, în cadrul instituțiilor publice, reglementată de prevederile legale în vigoare la această dată, precum și modalitatea de transpunere în practică a actelor normative pentru desfășurarea activităților specifice auditului public intern.

Am tratat problematica auditului public intern în primul capitol al lucrări, în capitolul doi am abordat planificarea misiunii de audit intern iar în capitolul al treilea am dezbătut studiul de caz la o instituție publică (Liceului Constantin Brâncoveanu).

Auditul intern este definit ca fiind activitatea de examinare obiectivă a ansamblului activităților entității economice în scopul furnizării unei evaluări independente a managementului riscului, controlului și proceselor de conducere a acestuia.

Pentru realizarea la un nivel foarte ridicat a reformei sistemului românesc de audit a fost necesar și util să se respecte și să se realizeze următoarele condiții:

introducerea unui sistem informatic integrat la nivel național care să cuprindă toate instituțiile supuse auditului;

adoptarea unui pachet legislativ coerent, unitar și complex;

constituirea și legiferarea unui sistem de indicatori pentru măsurarea performanțelor și stabilirea unor tehnici de evaluare și redactare a rapoartelor privind activitatea de audit, compatibile cu buna practică în domeniu, etc.

Indiferent pentru cine sau pentru ce s-ar efectua auditul, el este în același timp un proces de cunoaștere a trecutului, de apreciere a prezentului și de descifrare a viitorului unei firme, în legătură cu performanțele ei economico-financiare.

Așadar, pentru buna exercitare a auditului public intern este necesară o foarte bună pregătire a personalului abilitat pentru exercitarea lui, asigurarea publicațiilor de specialitate necesare, în special, pentru cunoașterea cadrului legislativ care reglementează evidența contabilă generală și a bunurilor materiale pentru instituțiile publice.

Conducătorii instituțiilor publice, în vederea exercitării funcției de control, sunt datori să organizeze în entitățile pe care le conduc, activitatea de audit intern și de control financiar propriu, pentru prevenirea pagubelor, risipei, alocării necorespunzătoare a resurselor materiale și financiare, evitării creării de stocuri supranormative sau cu mișcare lentă, utilizării eficiente a mijloacelor materiale și financiare alocate activității proprii sau unităților subordonate.

Urmărind cu atenție evoluția relațiilor socio – umane, se poate observa cu ușurință încercărilor la care este supusă societatea umană în urma tuturor evenimentelor legate de existența acesteia.

Așadar, în raza oricărui câmp de activitate umană a existat, ce-i drept la început sub formă autoritară, o anumită formă de control, devenită indispensabilă în cadrul tuturor ramurilor dezvoltării societății.

Acest fenomen s-a datorat nevoii acute manifestată de către societate prin reprezentanții săi, de a cunoaște în fiecare moment situația în detaliu, a unei ramuri a existenței sociale, atât faptic cât și scriptic.

Latura economică a unei societăți a reprezentat, de la bun început, criteriul stabilirii unei viabilități solide a entității în cauză, manifestându-se astfel un vădit interes în această direcție. Astfel, auditul sub toate formele sale s-a dezvoltat extrem de mult și a luat amploare fenomenul de participare activă la restructurarea sistemului economic

Periodicitatea efectuării auditului, sub toate formele sale, fie intern sau extern, fie financiar sau fiscal, a determinat apariția momentelor de stabilire a concluziilor necesare derulării activităților imediat următoare. De asemenea, tot auditul are menirea de a concretiza paleta de criterii luate în considerare la fundamentarea programelor și prognozelor.

În capitolul doi am abordat planificarea misiunii de audit intern publicare constau:

– conceptul misiunii de audit intern;

– obiectivele planificării misiunii;

– aria de aplicabilitate a misiunii;

– resursele alocate misiunii;

– planul de audit, programul de audit.

Planificarea misiunii de audit joaca un important rol în cadrul misiunii de audit, de aceea planificarea trebuie făcută în maniera care să se asigure că misiunea va fi îndeplinită în condiții de economicitate, eficiență și la termenul stabilit. De aceea consider că un auditor va lua în considerare evaluările specifice ale riscurilor inerente și de control, ca și de nivelul necesar de asigurare garantat de procedurile de fond.

Conceptul misiuni de audit reprezintă o sarcină separată și identificabilă, care se finalizează prin emiterea de către auditor a unui punct de vedere, declarație sau opinie, consemnate potrivit unor reguli într-un raport, asupra îndeplinirii unor obiective clare și bine determinate, aferente unui grup structurat pe acțiuni, activități, programe sau organisme, numite generic „entitate auditată”. Obiectivul principal al misiuni de audit constă în auditul de atestare financiară, auditul de legalitate și/sau conformitate, auditul performanței ori combinații între acestea.

În cadrul planificării misiunii de audit, un rol foarte important îl joacă planul misiunii de audit, care este document cheie

Se aduc clarificări pentru înțelegerea mai bună, atât a conceptelor audit financiar intern, în studiul de caz s-au pus în discuție câteva noțiuni teoretice privind planificarea misiunii de audit public intern și aplicarea acestora în practică.

În capitolul III în cadrul studiului de caz am abordat o mica prezentarea a instituție publice a Liceului Constantin Brâncoveanu, la care am ales sa aplic planificarea misiunii de audit public intern încheind cu un studiu de caz propriu-zis.

Urmărind în deaproape și dezvoltând toate etapele necesare pentru efectuarea planificări misiunii de audit la o instituție publică in cazul meu (Liceul Constantin Brâncoveanu),lucrarea se finalizează prin prezentarea concluziilor referitoare la tema studiată, care ar trebui respectate în vederea eficientizării activităților de audit public intern.

B I B L I O G R A F I E

1. Boulescu Mircea, Bârnea Corneliu, Audit Financiar, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006.

2. Boulescu Mircea, Bârnea Corneliu, Controlul financiar intern și audit intern la entitățile publice, Ed. Economică, București, 2006

3. Boulescu Mircea, Ghiță M., Fundamentele auditului, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2005

4. Brezeanu Petre, Brașoveanu Iulian, Audit și control financiar, Editura A.S.E., București 2007

5. Crăciun Stefan, Audit financiar și audit intern, Editura Economică, București, 2006

Munteanu Ghiță ,Auditul intern, Ed. Economică, București, 2005;

Munteanu Ghiță, Sprânceană, M., Auditul intern al instituțiilor publice – ghid profesional, Ed.Tribuna economică, București, 2004;

8. Munteanu Ghiță, Popescu M., Audit intern al instituțiilor publice, Editura CECCAR, București, 2006

9. Munteanu Victor – Control și Audit Financiar Contabil, Editura Luminatex, 2005, București.

10. Popeangă Petre – Auditul Financiar Contabil, Editura Tribuna Economică, București,2006

11. Preda Bianca, Audit public intern , Lecții sinteză-scheme difuzate de Universitatea Spiru Haret pe Internet, Program masterat „ Audit financiar – contabil „ în cadrul Facultății de Management Financiar Contabil, 2007.

12. Stoian Ana, Țurlea E., Auditul Financiar Contabil, Editura Economică, București, 2006.

***

Legea 672/19.12.2002 privind auditul public intern, publicată în Monitorul Oficial nr.

953/24.12.2002;

Legea contabilității nr.82 din 24 decembrie, publicată în Monitorul Oficial nr.265 din

27 decembrie 1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr.500 din 11 iulie 2002 privind finanțele publice, publicată în Monitorul

Oficial nr.953 din 13 august 2002.

OMFP nr.38/2003 pentru aprobarea Normelor generale privind exercitarea activității

de audit public intern, Monitorul Oficial Nr.130 bis/2003;

Legea nr. 133/2002 pentru aprobarea OUG nr.75/1999-republicată, privind activitatea

de audit financiar, Monitorul Oficial 598/2003;

OMFP nr.252/2004 pentru aprobarea Codului privind conduita etică a auditorului

intern, Monitorul Oficial Nr.128/2004;

H.G. nr. 591/2000 privind aprobarea Regulamentului de organizare și

funcționare a Camerei Auditorilor din România, publicată în Monitorul Oficial 349/26.07.2000.

O.G. nr. 119/31 august 1999 privind auditul intern și controlul financiar

preventiv, publicată în Monitorul Oficial nr. 430/31 august 1999.

Legea 301/2002 privind aprobarea O.G. nr. 119/1999 privind auditul

intern și controlul financiar preventiv, publicată în Monitorul Oficial nr. 339/2002

B I B L I O G R A F I E

1. Boulescu Mircea, Bârnea Corneliu, Audit Financiar, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006.

2. Boulescu Mircea, Bârnea Corneliu, Controlul financiar intern și audit intern la entitățile publice, Ed. Economică, București, 2006

3. Boulescu Mircea, Ghiță M., Fundamentele auditului, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2005

4. Brezeanu Petre, Brașoveanu Iulian, Audit și control financiar, Editura A.S.E., București 2007

5. Crăciun Stefan, Audit financiar și audit intern, Editura Economică, București, 2006

Munteanu Ghiță ,Auditul intern, Ed. Economică, București, 2005;

Munteanu Ghiță, Sprânceană, M., Auditul intern al instituțiilor publice – ghid profesional, Ed.Tribuna economică, București, 2004;

8. Munteanu Ghiță, Popescu M., Audit intern al instituțiilor publice, Editura CECCAR, București, 2006

9. Munteanu Victor – Control și Audit Financiar Contabil, Editura Luminatex, 2005, București.

10. Popeangă Petre – Auditul Financiar Contabil, Editura Tribuna Economică, București,2006

11. Preda Bianca, Audit public intern , Lecții sinteză-scheme difuzate de Universitatea Spiru Haret pe Internet, Program masterat „ Audit financiar – contabil „ în cadrul Facultății de Management Financiar Contabil, 2007.

12. Stoian Ana, Țurlea E., Auditul Financiar Contabil, Editura Economică, București, 2006.

***

Legea 672/19.12.2002 privind auditul public intern, publicată în Monitorul Oficial nr.

953/24.12.2002;

Legea contabilității nr.82 din 24 decembrie, publicată în Monitorul Oficial nr.265 din

27 decembrie 1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr.500 din 11 iulie 2002 privind finanțele publice, publicată în Monitorul

Oficial nr.953 din 13 august 2002.

OMFP nr.38/2003 pentru aprobarea Normelor generale privind exercitarea activității

de audit public intern, Monitorul Oficial Nr.130 bis/2003;

Legea nr. 133/2002 pentru aprobarea OUG nr.75/1999-republicată, privind activitatea

de audit financiar, Monitorul Oficial 598/2003;

OMFP nr.252/2004 pentru aprobarea Codului privind conduita etică a auditorului

intern, Monitorul Oficial Nr.128/2004;

H.G. nr. 591/2000 privind aprobarea Regulamentului de organizare și

funcționare a Camerei Auditorilor din România, publicată în Monitorul Oficial 349/26.07.2000.

O.G. nr. 119/31 august 1999 privind auditul intern și controlul financiar

preventiv, publicată în Monitorul Oficial nr. 430/31 august 1999.

Legea 301/2002 privind aprobarea O.G. nr. 119/1999 privind auditul

intern și controlul financiar preventiv, publicată în Monitorul Oficial nr. 339/2002