Planificarea Auditului

CUPRINSUL LUCRĂRII DE DISERTAȚIE

Introducere

Secțiunea 1. Rolul și obiectivele planificării

1.1. Rolul planificării

1.2. Obiectivele activității necesare planificării.

1.3. Etapele planificării

Secțiunea 2. Obținerea informațiilor preliminare pentru planificare

2.1. Activități preliminare misiunii de audit

2.2. Lucrări pregătitoare pentru planificarea activităților de audit

2.3. Activități de planificare

Secțiunea 3. Proceduri analitice preliminare

3.1. Scopul procedurilor analitice

3.2. Proiectarea și aplicarea procedurilor analitice

Secțiunea 4. Pragul de semnificație în audit și planificarea

4.1. Importanța pragului de semnificație

4.2. Termeni care definesc semnificația

4.3. Etapele planificării principiului pragului de semnificație

Secțiunea 5. Riscul de audit și planificarea

5.1. Analiza riscului

Secțiunea 6. Programul de audit și planificarea raportării

6.1. Programul de audit

6.2. Planificarea raportării

Studiu de caz: Planificarea auditului la entitatea economica

Bibliografie

INTRODUCERE

Planificarea reprezintă activitatea intelectuală în urma căreia se stabilesc obiectivul acțiunii viitoare, obiectiv compatibil cu constrângerile cunoscute sau previzibile, cu intervalul de timp în care se dorește a se realiza obiectivul și resursele alocate pentru realizarea scopului.

Planificarea auditului reprezintă procesul prin care auditorul stabilește activități ce trebuiesc întreprinse și resursele ce trebuiesc alocate pentru realizarea misiunii de audit. Scopul planificării este stabilirea domeniilor importante asupra cărora se va concentra auditorul, identificarea problemelor care ar putea aparea pe parcursul derularii auditului, organizarea auditului.

Auditorul este acea persoană fizică sau juridică care a obținut calitatea de auditor financiar în condițiile O.U.G nr 75/ 1999, cu modificările și completările ulterioare. În România dreptul de exercitare a profesiei de auditor financiar se acordă de către Camera Auditorilor Financiari. Auditorii pot desfasura activități economico-financiare numai cu respectarea reglementărilor specifice și a principiului independenței. Auditorii au un rol important în societate, de aceea planificarea este esențială pentru misiunea de audit, ajutând la executarea unui audit al situațiilor financiare cât mai eficient si concludent.

Standardul de calitate care tratează responsabilitatea auditorului de a planifica un audit al situațiilor financiare este STANDARDUL INTERNAȚIONAL DE AUDIT (ISA) 300 –,, Planificarea unui audit al situațiilor financiare” .

Planificarea unui audit presupune cunoașterea strategiei generale de audit și elaborarea unui plan de audit pentru a reduce riscul din domeniul auditat la un nivel acceptabil de scăzut. Întinderea planificării depinde de mărimea entității, complexitatea misiunii de audit, experiența auditorului și cunoașterea entității. Cunoașterea entității și a activităților desfășurate de aceasta este foarte importantă, deorece îl ajută pe auditor la identificarea evenimentelor și tranzacțiilor ce pot avea un efect semnificativ asupra situațiilor financiare.

Planificarea adecvată permite să se acorde atenție domeniilor importante ale auditului, să se identifice posibilele crize, să se organizeze, conducă și realizeze auditul intern în mod eficient. O planificarea adecvată sprijină, de asemenea desemnarea adecvată a atribuțiilor între membrii echipei de audit intern, facilitează conducerea și supravegherea membrilor echipei, revizuirea muncii acestora și asistă, unde este cazul, activitățile făcute de experți. Natura și întinderea activităților de planificare va depinde de mărimea și complexitatea entității și de modificările care apar pe durata misiunii.

În etapa planificării auditorul elaboreaza planul de audit și programul de audit. Deci planificarea are un rol esențial în cadrul misiunii de audit și făra această etapă de bază nu se poate face un audit corespunzător și corect.

SECȚIUNEA 1

ROLUL, OBIECTIVELE ȘI

ETAPELE PLANIFICĂRII AUDITULUI

1.1. ROLUL PLANIFICĂRII

Standardul de Audit nr. 300 „Planificare“ a activității de audit are ca scop constituirea de către auditor a unei strategii generale detaliate cu privire la natura, durata și gradul de cuprindere a auditului. O planificare eficientă a activității de audit concură la asigurarea unei atenții corespunzătoare asupra domeniilor importante de audit, identificarea aspectelor potențiale și operativitatea activității. Dobândirea cunoștințelor generale despre activitatea clientului este o parte importantă a planificării activității de audit .

O planificare adecvată aduce o serie de beneficii auditului situațiilor financiare, cum ar fi :

– ajută auditorul să acorde atenția cuvenită domeniilor importante ;

– ajută la identificarea și rezolvarea problemelor posibile , la momentul oportun ;

– ajută la organizarea și gestionarea , în mod corect , a misiunii de audit ;

-ajută la selectarea membrilor echipei de audit, care au capacitatea și competența pentru a răspunde riscurilor anticipate ;

– ajută la coordonarea și supervizarea membrilor echipei de audit.

Natura si amploarea activităților de planificare vor varia în funcție de dimensiunea si complexitatea entității, a experienței anterioare în cadrul entității a membrilor echipei de audit și a modificărilor circumstanțelor care au loc în cadrul misiunii de audit.

Planificarea nu este o fază separata a auditului, ci un proces continuu si iterativ care începe deseori la scurt timp după (sau în paralel cu) finalizarea auditului anterior si continuă

până la finalizarea misiunii curente de audit. Totusi, planificarea include considerente

privind momentul anumitor activități si proceduri de audit care trebuie finalizate anterior

efectuării de proceduri de audit suplimentare. De exemplu, planificarea include necesitatea

de a lua în considerare, anterior identificării si evaluării riscurilor de denaturare semnificativă,

a unor aspecte precum:

– procedurile analitice care trebuie aplicate drept proceduri de evaluare a riscurilor ;

– obținerea unei înțelegeri generale a cadrului legislativ și a reglementarilor aplicabile entității și a modului în care entitatea se conformează respectivului cadru ;

– determinarea pragului de semnificație ;

– implicarea experților ;

– efectuarea altor proceduri de evaluare a riscurilor.

Auditorul poate decide să discute elemente ale planificării cu conducerea entității pentru a

facilita derularea si gestionarea misiunii de audit . Deși aceste discuții au loc deseori, strategia

generală de audit și planul de audit rămân în responsabilitatea auditorului. Atunci când

se discută aspecte incluse în strategia generală de audit sau în planul de audit, este nevoie de

atenție pentru a nu compromite eficacitatea auditului.

1.2. OBIECTIVELE ACTIVITĂȚII NECESARE PLANIFICĂRII

ISA 300 prevede că ,, auditorul trebuie să planifice activitatea de audit, astfel încât auditul să fie executat într-un mod cât mai eficient” . Prin planificare se înțelege construirea unei strategii și a unei abordări detaliate în ceea ce privește natura, durata și întinderea preconizate a unui angajament de audit. Întinderea planificării variază în funcție de mărimea entității, complexitatea auditului, experienta pe care auditorul o are cu entitatea si cunoștințele acestuia despre tranzacțiile entității. Auditorul are ca responsabilitate întocmirea planului general de audit și a programului de audit.

Trei motive fundamnetale justifică planificarea ca fiind esențiale:

– obținerea de probe suficiente, temeinice pentru setul de circumstanțe date;

– contribuie la menținerea costurilor auditului la un nivel rezonabil;

– evită neînțelegerile cu clientul

După o cunoaștere generală a entității, auditorul poate să-și formuleze o strategie generală de audit, concretizată într-un plan orientativ al activității sale, care reprezintă baza elaborării programului de audit.

Planificarea este un proces continuu și repetitiv care începe după finalizarea unui audit anterior și continuă până la finalizarea auditului curent. Auditorul își documentează activitățile de planificare în foi de lucru care demonstrează că planificarea a fost efectuată într-o manieră corespunzătoare. Foile de lucru conțin procedurile aplicate, testele efectuate, informațiile obținute și concluziile trase pe parcursul misiunii de audit. Dacă misiunea de audit nu este bine planificată, atunci rezultatul va fi nesatisfăcător

O planificare adecvată a activității de audit permite identificarea domeniilor semnificative de audit, a punctelor slabe și a punctelor forte din cadrul sistemului. Această acțiune va fi diferită în funcție de mărimea entității, complexitatea auditului, de cunoașterea activității desfășurate de entitate și de experiența auditorului.

1.3. ETAPELE PLANIFICĂRII

Activitățile necesare planificării unui audit financiar enumeră mai multe etape în cadrul angajamentului de audit. Acestea sunt:

1. Pre-planificare auditului. Etapa presupune trei acțiuni, fiecare trebuind întreprinsă în fazele timpurii ale auditului. În primul rând auditorul decide dacă acceptă clientul nou sau dacă deservește clientul cu care are deja o colaborare. De obicei, această alegere îi revine unui auditor cu experiență, care este în măsură să ia decizii importante. În al doilea rând, auditorul identifică motivele pentru care un client dorește sau are nevoie de audit. Ultima etapă a pre-planificării este acordul cu clientul în ceea ce privește termenii și condițiile angajamentului, documentarea foilor de lucru, obiectivele misiunii.

Deși atragerea și reținerea clienților nu sunt simple într-o profesie cu o concurență ridicată, ca cea de audit, orice firmă care activează în domeniul expertizei contabile trebuie să fie foarte riguroasă în luarea deciziei de acceptare a unui client. În condițiile actuale, anumite firme de audit refuză orice client din anumite ramuri economice cu riscuri mari, cum ar fi instituțiile de asigurări, de economii și împrumuturi, de ocrotire a sănatății și ar putea chiar înceta să mai facă auditul unor clienți actuali care sunt implicați în activități economice de acest tip

2. Obținerea informațiilor de context. Această etapă este necesară pentru o bună înțelegere a activității, ramurii clientului și cunoștințele privind operațiunile clientului care sunt esențiale pentru realizare unui audit adecvat, mai ales când este vorba despre un client nou.

3. Obținerea informațiilor privind obligațiile juridice ale clientului. Documentele și evidențele cu caracter juridic, care sunt necesare examinării din etapele timpurii ale angajamentului sunt: statutul de înfiițare și regulamentele interne, procesele-verbale ale ședințelor consiliului de administrație și ale adunărilor acționarilor și contractele întreprinderii. Cunoașterea din timp a acestor documente și evidențe cu caracter juridic îi permit auditorului să interpreteze probele asociate lor pe tot parcursul angajamentului de audit și să se asigure că în situațiile financiare există toate dezvăluirile de informații necesare.

4. Efectuarea procedurilor preliminare. În cursul planificării auditului, procedurile analitice sunt aplicate cu scopul de a determina natura, programarea în timp și profunzimea lucrărilor de audit. Procedurile analitice efectuate în faza de planificare ameliorează înțelegerea de către auditor a activității clientului și a evenimentelor care s-au produs după data încheierii auditului anului precedent. Procedurile analitice de planifie vorba despre un client nou.

3. Obținerea informațiilor privind obligațiile juridice ale clientului. Documentele și evidențele cu caracter juridic, care sunt necesare examinării din etapele timpurii ale angajamentului sunt: statutul de înfiițare și regulamentele interne, procesele-verbale ale ședințelor consiliului de administrație și ale adunărilor acționarilor și contractele întreprinderii. Cunoașterea din timp a acestor documente și evidențe cu caracter juridic îi permit auditorului să interpreteze probele asociate lor pe tot parcursul angajamentului de audit și să se asigure că în situațiile financiare există toate dezvăluirile de informații necesare.

4. Efectuarea procedurilor preliminare. În cursul planificării auditului, procedurile analitice sunt aplicate cu scopul de a determina natura, programarea în timp și profunzimea lucrărilor de audit. Procedurile analitice efectuate în faza de planificare ameliorează înțelegerea de către auditor a activității clientului și a evenimentelor care s-au produs după data încheierii auditului anului precedent. Procedurile analitice de planificare îl ajută pe auditor și în identificarea sferelor care ar putea prezenta riscuri specifice de apariție a unor prezentări eronate semnificative, care ar necesita o analiză mai aprofundată

5. Determinarea pragului de semnificație și evaluarea riscului de audit acceptabil și a riscului inerent. Pragul de semnificație joacă un rol important în determinarea tipului adecvat de raport de audit ce trebuie emis. Procesul aplicării conceptului de prag de semnificație urmează cinci pași strâns corelați. Rațiunea definirii unei valori preliminare a pragului de semnificație este de a-l ajuta pe auditor să planifice probele adecvate ce urmează a fi colectate. Între noțiunile de prag de semnificație și risc există o legătură foarte strînsă

Riscul de audit acceptabil reprezintă o măsură a gradului în care auditorul este dispus să accepte faptul că situațiile financiare ar putea fi semnificativ eronate după încheierea auditului și emiterea unei opinii fără rezerve. Riscul inerent reprezintă o măsură a aprecierii pe care o face auditorul privind probabilitatea existenței unor prezentări eronate semnificative într-un segment supus auditului , înainte de a estima eficacitatea mecanismelor controlului intern.

6. Înțelegerea controlului intern și evaluarea riscului legat de control. Neajunsurile din sistemul de control intern pot conduce la producerea de erori semnificative sau fraude. Pentru a evalua eficient controlul intern în scopul reducerii cantității de probe de audit, auditorii trebuie sa înțeleagă conceptele cheie ale controlului intern și ale riscului legat de control. O înțelegere a controlului intern, în special a mecanismelor de control legate de fiabilitatea raportării financiare, este importantă pentru atingerea obiectivelor urmărite de auditor. Auditorul ajunge să cunoască procesul de evaluare a riscurilor aplicate de management prin determinarea modului în care managerii identifică riscurile relevante pentru raportarea financiară, evaluează semnificația și probabilitatea de manifestare a acestor riscuri și stabilesc măsuri necesare pentru a le face față

7. Întocmirea planului general și a programului de audit. Elaborarea de către auditor a planului general de audit, cu obiectivele planificării misiunii de audit, se referă la următoarele situații:

-să se asigure că va fi acordată o atenție mărită privind diferite segmente ale auditului;

-să se asigure că toate problemele potențiale sunt identificate;

-să faciliteze verificările și revizuirile.

Aspectele ce trebuie luate în considerare de către auditor în elaborarea unui plan de audit includ următoarele:

1. Condițiile economice în general și al ramurii de activitate ale clientului, în special;

2. Înțelegerea sistemului contabil și a celui de control intern;

3. Riscul de audit și pragul de semnificație preliminar;

4. Natura, durata și întinderea procedurilor de audit care urmează să fie puse în practică;

5. Coordonarea, îndrumarea, supervizarea lucrărilor de audit, etc.

Pentru a concepe un plan bun al auditului, echipa de auditori dispune de cinci tipuri de teste care sunt utilizate pentru a determina dacă situațiile financiare prezintă o imagine fidelă a realității:

1. procedurile de obținere a unei înțelegeri a controlului intern

2. teste ale mecanismelor de control;

3. teste substanțiale ale operațiunilor;

4. procedurile analitice;

5. testele detaliilor soldurilor .

Obiectivele unui plan general de audit sunt de a sintetiza informațiile obținute și de a orienta și coordona întreaga activitate de audit, respectiv:

– alegerea membrilor echipei de audit;

– repartizarea lucrărilor pe membrii echipei;

– stabilirea modului în care auditul se poate sprijini pe controlul intern;

– coordonarea cu alți auditori;

– solicitarea, colaborarea cu alți specialiști;

– stabilirea modului de utilizare a registrelor de ședințe AGA și Consiliului de Administrație;

– fixarea termenilor de depunere a raporturilor de audit.

Planul general de audit cuprinde:

1. Prezentarea generală a întreprinderii;

2. Organizarea generală a contabilității;

3. Sisteme și domenii semnificative (pragul de semnificație, funcțiile, conturile semnificative, zonele de risc, atitudinea conducerii față de controlul intern);

4. Natura misiunii (auditarea, servicii conexe);

5. Condiții pentru realizarea misiunii;

6. Organizarea misiunii;

7. Bugetul misiunii.

SECȚIUNEA 2

OBȚINEREA INFORMAȚIILOR PRELIMINARE

Planificarea nu este o etapă singulară a unei misiuni de audit, ci mai degrabă un proces continuu și repetitiv. La planificarea unui audit, auditorul stabilește momentul și ordinea desfășurării activităților. Auditorul planifică o discuție cu membrii echipei de audit referitoare la procedurile de evaluare a riscului, obținerea unei înțelegeri a cadrului general de reglementare, a cadrului general aplicabil entității și a modului în care entitatea respectă acest cadru, efectuarea unor proceduri de audit la nivel de aserțiuni pentru clase de tranzacții, solduri ale conturilor și prezentări care răspund la acele riscuri, în cazul auditului situațiilor financiare.

2.1. ACTIVITĂȚI PRELIMINARE MISIUNII DE AUDIT

Auditorul trebuie să efectueze următoarele activități la începutul misiunii de audit:

– să evalueze conformitatea misiuni sale de auditor intern cu cerințele etice, inclusiv independența sa în raport cu misiunea primită;

– să stabilească o înțelegere a termenilor misiunii.

Atenția auditorului referitoare la cerințele de etică, inclusiv independența, apare pe toată durata efectuării auditului, deoarece apar condiții noi și modificări ale celor vechi. Procedurile inițiale ale auditorului cu privire la evaluarea cerințelor etice (inclusiv independența) sunt efectuate înaintea efectuării altor activități semnificative pentru misiunea curentă de audit.

Scopul efectuării acestor activități preliminare ale misiunii este de a se asigura că auditorul a luat în considerare orice evenimente sau împrejurări care pot afecta în mod negativ capacitatea auditorului de a planifica și efectua misiunea de audit. Efectuarea acestor activități preliminare ajută auditorul să planifice o misiune de audit pentru care:

– auditorul are independența și capacitatea necesară de a efectua auditul;

– nu sunt aspecte legate de integritatea managementului unității auditate, care pot afecta dorința auditorului de a continua misiunea;

– nu există nici o înțelegere cu managementul unității auditate în legătură cu termenii misiunii.

Planificarea misiunii de audit – are drept finalitate realizarea unui plan de audit detaliat pe obiective, termene, responsabili și realizarea unui program de audit ce include bugetul financiar, fondul de timp necesar realizării misiunii, precum și ansamblul procedurilor, tehnicilor ce vor fi implementate pe parcursul acesteia.

Conform demersului metodologic se impune parcurgerea următorilor pași:

1. Analiza și documentarea modelului de audit – etapă în care auditorul va urmări :

– cunoașterea acitivității entității ;

– desfășurarea preliminară a procedeelor analitice ;

– calcularea pragului de semnificație ;

– aprecierea nivelului de eșantionare ;

– evaluarea riscului de audit ;

– analiza erorilor depistate.

2. Alegerea membrilor echipei -se va realiza în funcție de experiența și specializarea lor în sectorul de activitate al entității respective, avându-se în vedere gradul de disponibilitate al acestora și necesitatea respectării regulilor de etică profesională cu privire la integritatea, obiectivitatea și independența auditorilor.

3. Repartizarea lucrărilor pe oameni, în timp și spațiu: stabilirea bugetului de timp.

4. Aprobarea planului de audit din partea partenerului și informarea în detaliu a membrilor echipei de audit.

2.2. LUCRĂRI PREGĂTITOARE PENTRU PLANIFICARE

În această fază se stabilesc : aria de aplicabilitate, cine va conduce auditul, perioada desfășurării și se stabilesc elementele generale ale planului de audit. Lucrările pregătitoare se referă la:

1) stabilirea ariei de aplicabilitate (procedurile adecvate pentru îndeplinirea obiectivelor auditului);

2) evaluarea obiectivelor ce trebuie raportate de auditor, pentru a planifica perioada de desfășurare a auditului, natura verificărilor și momentul raportării concluziilor, comunicarea cu managementul și cu cei însărcinați cu guvernanța;

3) identificarea factorilor importanți care trebuie luați în considerare la orientarea activităților echipei de audit; sunt evidențiate activitățile entității care pot fi afectate de riscuri cu expuneri semnificative, sunt surprinse activitățile de control intern care nu și-au dezvoltat capacitatea de a evalua evoluția și manifestarea riscurilor relevante etc.

Lucrările pregătitoare ajută auditorul să evalueze măsura, momentul și dimensiunea resurselor necesare pentru a efectua auditul, stabilind:

a)resursele angajate pentru anumite domenii de audit specifice, cum ar fi folosirea membrilor cu experiență din echipă pentru verificarea activităților cu riscuri mari sau implicarea unor experți în verificarea activităților complexe;

b)cantitatea resurselor alocate unor domenii specifice de audit, cum ar fi numărul membrilor echipei desemnați să participe la inventarierea gestiunilor semnificative, bugetul de timp alocat pentru verificarea activităților cu riscuri mari etc.

c)momentul când sunt angajate aceste resurse, cum ar fi stadiul intermediar de desfășurare a auditului sau faza de finalizare etc.

d)modul în care sunt gestionate, îndrumate și supervizate resursele, cum ar fi ședințele cu membrii echipei, verificarea fișelor de observații, controlul calității lucrărilor de audit etc.

Odată stabilite aceste elemente, auditorul poate începe elaborarea unui plan mai detaliat, care să arate cum pot fi îndeplinite obiectivele auditului prin utilizarea eficientă a resurselor auditorului.

2.3. ACTIVITĂȚI DE PLANIFICARE

Activitățile de planificare sunt :

1) Strategia generală de audit ;

2) Planul de audit;

3) Modificări ale deciziilor de planificare în timpul auditului ;

4) Coordonarea, supervizarea si revizuirea.

Strategia de audit cuprinde : resursele ce trebuiesc alocate , momentul in care aceste resurse vor fi alocate, modul de gestionare a acestora, utilizarea membrilor echipei cu experiența adecvată, datele estimative ale ședințelor de informare și evaluare a membrilor echipei de audit.

Dupa ce s-a stabilit strategia generală de audit se elaborează planul de audit. Cele doua sunt în strânsă legătură și orice modificare a strategiei generale de audit va duce la modificarea planului de audit.

Planul de audit cuprinde natura, momentul și întinderea procedurilor de audit care vor fi efectuate de membrii echipei de audit pentru a obține suficiente probe adecvate pentru reducerea riscul la un nivel acceptabil de scăzut. Planul de audit este o premisă a efectuării adecvate a procedurilor de audit, un document care poate fi verificat și aprobat înainte de efectuarea altor proceduri de audit.

Modificări ale deciziilor de planificare în timpul auditului se datorează unor evenimente neașteptate și presupun ca auditorul să modifice strategia generală de audit și planul de audit.

Coordonarea, supervizarea și revizuirea membrilor echipei misiunii depinde de dimensiunea și complexitatea entității, domeniul auditului, riscurile evaluate de denaturare semnificativă, aptitudinile și competențelemembrilor echipei de audit.

Documentarea necesară derulării misiunii.

Auditorul trebuie să documenteze planul de audit, inclusiv orice modificare semnificativă făcută pe durata executării auditului. Sunt înregistrate deciziile importante luate pentru planificarea adecvată a auditului și sunt comunicate aspectelor semnificative echipei de audit.

Documentarea de către auditor a planului de audit este suficientă pentru a demonstra natura, momentul aplicării și întinderea procedurilor planificate pentru evaluarea riscului și a celorlalte proceduri de audit. Auditorul poate folosi programe de audit standard sau liste de verificare pentru audit completate. Totuși, atunci când sunt folosite astfel de programe sau liste de verificare, auditorul le întocmește în mod adecvat pentru a reflecta împrejurările deosebite ale angajamentului.

Auditorul include în documentația de audit :

– strategia generală de audit;

– planul de audit;

– orice modificare semnificativă asupra strategiei generale de audit sau a planului de audit.

Documentarea de către auditor a oricăror modificări semnificative ale planului detaliat de audit, evidențiază soluția găsită de auditor pentru adaptarea planului de audit la condițiile reale de pe teren. Forma și întinderea documentației depinde de : mărimea și complexitatea entității, mărimea riscului, natura și complexitatea probelor, împrejurările specifice fiecărui audit.

SECȚIUNEA 3

PROCEDURI ANALITICE PRELIMINARE

Standardul Internațional de Audit 520 conține reglementări privind aplicarea procedurilor analitice. Procedurile analitice sunt utilizate de auditorul financiar nu doar în etapele de început ale misiunii de audit financiar, pentru pregătirea planificării, ci și în etapele ulterioare. Procedeurile analitice efectuate în faza de planificare presupune înțelegerea de către auditor a activității clientului și a evenimentelor care s-au produs după data încheierii auditului anului precedent, îl ajută pe auditor și în identificarea sferelor care ar putea prezenta riscuri specifice de apariție a unor erori semnificative, care ar necesita o analiză mai profundă.

Procedurile analitice sunt cele prin care se estimează caracterul rezonabil al operațiunilor și soldurilor pe ansamblu. Utilizarea de comparații și rapoarte pentru a determina dacă soldurile conturilor sau alte date sunt rezonabile sunt specifice procedurilor analitice. Auditorul aplica proceduri analitice drept proceduri de evaluare a riscului în vederea înțelegerii entității și a mediului său, precum și în cadrul revizuirii generale de la sfârșitul auditului. Ele pot fi aplicate și ca proceduri de fond .

3.1. SCOPUL PROCEDURILOR ANALITICE

Procedurile de audit sunt utilizate ca :

1. Proceduri de evaluare a riscurilor pentru obținerea unei înțelegeri mai, bune de către auditor, asupra entității și a mediului său;

2. Proceduri de fond, atunci când utilizarea lor este mai eficientă decât testele pentru reducerea riscului de denaturare semnificativă ;

3. Revizuirea generală a situațiilor financiare la sfârșitul auditului.

Procedurile analitice utilizate ca proceduri de evaluare a riscurilor în etapa de planificare. Auditorul aplică proceduri analitice de evaluare a riscului pentru a obține o înțelegere asupra entității și a mediului acesteia. Aplicarea acestora poate dezvălui aspecte ale entității pe care auditorul nu le cunoștea și care îl vor ajuta în evaluarea riscului de denaturare semnificativă pentru determinarea naturii, momentului și întinderii altor proceduri suplimentare de audit.

Indicatorii prezenței unor posibile erori în situațiile financiare. Diferențele semnificative și neprevăzute între datele neauditate ale exercițiului curent și alte date utilizate în scopuri de comparație sunt definite ca fluctuații neobișnuite. Ele apar când diferențele semnificative nu au fost prevăzute și au apărut, sau atunci când diferențele semnificative au fost previzionate dar nu s-au produs. În ambele situații, unul din motivele fluctuației neobișnuite este prezența unei erori contabile. În concluzie dacă fluctuația neobișnuită este de proporții, atunci auditorul trebuie să determine cauza ei și să se convingă de faptul că această cauză este un eveniment economic bine fondat și nu o inexactitate contabilă.

Reducerea cantității de teste de audit detaliate. În situația în care procedurile analitice nu indica fluctuații neobișnuite, înseamnă că probabilitatea existenței unei prezentări semnificativ eronate este minimă. În această situație procedeul analitic constituie o probă concludentă în favoarea prezentării fidele a soldurilor conturilor respective și se estimează posibilitatea efectuării unui număr mai limitat de teste detaliate vizând conturile supuse auditarii.

Procedurile analitice sunt mai putin costisitoare în comparație cu testele detaliate și de aceea auditorii preferă să înlocuiească pe cât este posibil testele detaliate cu proceduri analitice. Măsura în care procedurile analitice pot oferi probe concludente și utile depinde de gradul în care aceste proceduri sunt influențate de următoarele obiective de audit: clasificarea corespunzătoare a operațiunilor, exhaustivitatea operațiunilor înregistrate, corectitudinea raționamentelor și estimările managementului. În cazul altor obiective și circumstanțe de audit, procedurile analitice pot fi considerate ca ”semnalizări” sau ”atragerea atenției” și nu fundamentul colectării de probe concludente.

3.2.PROIECTAREA ȘI APLICAREA PROCEDURILOR ANALITICE

În etapa de planificare, procedurile analitice sunt folosite pentru determinarea naturii, întinderii și eșalonării în timp a lucrărilor ce urmează a fi realizate. Procedurile analitice utilizate pe parcursul planificării îi ajuta pe auditori să identifice aspectele semnificative care necesita o atenție deosebită în cursul angajamentului de audit. Procedurile analitice derulate în faza de planificare utilizează date agregate la un nivel foarte avansat, iar complexitatea, întinderea și eșalonarea lor în timp variază de la un client la altul.

În etapa de testare a auditului procedurile analitice sunt folosite în combinație cu alte tehnici de audit.

Procedurile analitice sunt obligatorii pe durata fazei de finalizare a auditului. Utilitatea lor rezulta din faptul că reprezintă o verificare finală în scopul detectării erorilor semnificative sau a problemelor financiare, dar și pentru a-l ajuta pe auditor să privească obiectiv întregul set de situații financiare. Îmbină cunoștintele despre client pe parcursul întregii misiuni și procedurile analitice eficiente reprezintă o metoda eficientă de a identifica eventualele omisiuni apărute în cursul unui audit.

Proceduri analitice utilizate ca proceduri de fond. Atunci când proiectează și efectuează proceduri analitice de fond auditorul decide , cu raționament , dacă va utiliza teste de detaliu, proceduri de fond sau o combinație între ele, cu scopul de a reduce riscul de audit la un nivel acceptabil de scăzut.

Tipuri diferite de proceduri analitice oferă niveluri diferite de asigurare. Determinarea caracterului corespunzător al procedurilor analitice de fon deste influențată de natura afirmației și de evacuare de către auditor al riscului de denaturare semnificativă.

Proiectarea și aplicarea procedurilor analitice de fond de către auditor iau în considerare următorii factori :

1. Oportunitatea utilizării de proceduri analitice de fond date fiind afirmațiile conducerii: exhaustivitate, existență, exactitate, evaluare, separarea exercițiilor în timp, drepturi și obligații, prezentare și raportare;

2. Aplicarea procedurilor analitice este suficient de precisă în timp pentru a identifica o denaturare semnificativă la nivelul dorit de asigurare;

3. Credibilitatea informațiilor interne sau externe în baza cărora s-au calculat indicatorii înregistrați în urma prelucrării datelor financiare.

Pentru a identifica o denaturare semnificativă auditorul ține cont de următorii factori:

1. Acuratețea cu care sunt obținute rezultatele așteptate ale procedurilor analitice de fond;

2. Gradul în care informațiile pot fi dezagregate. Procedurile analitice de fond pot fi mai eficiente atunci când sunt aplicate informațiilor financiare pe secțiunile individuale ale unei activități decât atunci cănd sunt aplicate situațiilor financiare ale unei entități ca un întreg.

3. Disponibilitatea informațiilor, atât financiare cât și nefinanciare. Auditorul analizează dacă informațiile financiare sunt disponibile pentru proiectarea procedurilor analitice de fond.

Credibilitatea informațiilor depinde de sursa și natura informațiilor. Auditorul va fi sigur că informațiile sunt credibile în vederea utilizării procedurilor analitice de fond în baza următoarelor elemente:

– sursa informațiilor disponibile – informațiile sunt mai credibile dacă sunt obținute din afara entității.

– Comparabilitatea informațiilor disponibile – de exemplu informațiile referitoare la marja comercială necesită suplimentarea pentru a fi comparabile cu mărfuri care se cumpără și se vând pe categorii;

– natura și relevanța informațiilor disponibile – de exemplu bugetele care au fost întocmite sub forma unor rezultate de așteptat decât a unor obiective de atins;

– controale privind pregătirea și raportarea informațiilor – de exemplu controalele care vizează pregătirea, revizuirea și monitorizarea bugetelor.

În cazul în care controalele sunt funcționale, auditorul are o încredere mai mare asupra informațiilor și în rezultatele procedurilor de fond.

Obținerea probelor de audit credibile este foarte importantă. Fundamentarea procedurilor de audit trebuie să fie completă și corectă. De exemplu, la auditul veniturilor prin aplicarea procedurilor standard la volumul vânzărilor din evidențe, auditorul analizează corectitudinea informațiilor referiroare la preț, precum și exhaustivitatea și acuratețea datelor referitoare la volumul vânzărilor, produse de sistemul informatic.

Alte probe de audit se obțin prin testarea controalelor executate asupra producerii și păstrării informațiilor. În unele situații auditorul poate introduce proceduri de audit suplimentare prin utilizarea tehnicilor de audit asistate de calculator cu scopul de a recalcula informațiile. O asigurare mai mare de probe de audit consecvente se obține din diferite surse, decât din elemente dispersate, individuale care pune sub semnul intrebării credibilitatea lor. De exemplu, corelarea informațiilor obținute din surse independente de entitate poate spori asigurarea pe care auditorul o obține dintr-o declarație a conducerii.

Dacă probele de audit obținute dintr-o sursă nu sunt consecvente cu probele de audit obținute dintr-o altă sursă, auditorul stabilește ce alte proceduri de audit suplimentare sunt necesare pentru a soluționa situația. Auditorul va analiza relația dintre costul obținerii probelor de audit și utilitatea informațiilor obținute. Cu toate acestea aspectul legat de dificultate sau de cheltuiala implicat nu constituie în sine o bază validă de omisiune a unei proceduri de audit pentru care nu există nici o altă alternativă. Este cunoscut faptul că în procesul de formare a opiniei de audit, auditorul nu examinează toate informațiile disponibile, deoarece concluziile, în mod normal, pot fi trase utilizând abordările de eșantionare și alte mijloace de selecție a elementelor testate. Auditorul se bazează mai mult pe probele de audit persuasive decât conclusive. El apelează și la raționamentul profesional in acest caz.

Auditorul aplică proceduri analitice la sfarșitul auditului, atunci când poate formula o opinie generală privind conformitatea situațiilor financiare îmbinând toate elementele strânse pe parcursul misiunii privind înțelegerea entității.

Proceduri analitice care asistă la formularea unei concluzii generale

Concluziile formulate în urma rezultatelor procedurilor analitice proiectate și efectuate sunt menite să sprijine concluziile formulate pe parcursul auditului componentelor individuale sau al elementelor din situațiile finanziare. Acestea îl ajută pe auditor în formularea de concluzii rezonabile pe care să își bazeze opinia.

Este posibil ca aceste concluzii să identifice un risc nerecunoscut anterior sau o denaturare semnificativă. Astfel, auditorul va trebui sa reevalueze procedurile de audit planificate, pe baza reanalizării riscurilor evaluate pentru toate sau anumite clase de tranzacții, solduri de cont sau prezentări de informații și afirmațiile aferente.

Utilitatea procedurilor analitice în calitate de probe de audit depinde de cum estimează auditorul că ar trebui să fie un sold de cont înregistrat sau un indicator calculat pornind de la soldurile conturilor, indiferent de tipul de procedeu analitic folosit. De regulă, auditorul compară soldurile și indicatorii clientului cu soldurile și indicatorii estimați, făcând apel la unul sau mai multe dintre procedurile analitice următoare:

– compararea datelor clientului cu datele de ramură;

– compararea datelor clientului cu date similare din exercițiile anterioare;

– compararea datelor clientului cu rezultatele estimative determinate de client;

– compararea datelor clientului cu rezultatele estimative determinate de auditor;

– compararea datelor clientului cu rezultatele estimative, utilizându-se date fără caracter financiar.

SECȚIUNEA 4

PLANIFICAREA ȘI PRAGUL DE SEMNIFICAȚIE

Conceptul de prag de semnificație este aplicat de către auditor în planificarea și efectuarea auditului și la stabilirea mărimii denaturărilor care vor fi semnificative.

Prin prag de semnificație se înțelege „nivelul, mărimea unei sume, peste care auditorul consideră că o eroare, o inexactitate sau o omisiune poate afecta atât regularitatea și sinceritatea conturilor anuale, cât și imaginea fidelă a rezultatului, a situației financiare și a patrimoniului întreprinderii“.

Există o corelație strânsă între pragul de semnificație și riscul de audit. Pragul de semnificație a fost definit în „Cadrul general pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare“ al Comitetului pentru Standarde Internaționale de Contabilitate astfel: „Informațiile sunt semnificative dacă omisiunea sau declararea lor eronată ar putea influența deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situațiilor financiare. Pragul de semnificație depinde de mărimea elementului sau a erorii judecate în împrejurările specifice ale omisiunii sau declarării eronate. Astfel, pragul de semnificație oferă mai degrabă o limită, decât o caracteristică calitativă primară pe care informația trebuie să o aibă pentru a fi utilă“

4.1. IMPORTANȚA PRAGULUI DE SEMNIFICAȚIE

Pragul de semnificație determinat în momentul planificării auditului nu stabileste neapărat o valoare sub care denaturările necorectate vor fi evaluate întotdeauna ca fiind nesemnificative. Circumstanțele legate de anumite denaturări face ca auditorul să le evalueze ca fiind semnificative chiar dacă se află sub pragul de semnificație.

Informațiile strânse de auditorii financiari în etapele de cunoaștere a entității auditate, de efectuare a procedurilor analitice, trebuie să asigure o cantitate suficientă de informații pentru definirea pragului de semnificație și evaluarea riscurilor.

Standardul Internațional de Audit 320, Pragul de semnificație în planificare și desfășurarea unui audit financiar , descrie separat elemetele definitorii pentru pragul de semnificație. Principalul utilizator al raportului de audit financiar este acționarul, cu toate că auditorul este angajat de conducerea entității. Pe baza raportului de audit acționarul va cunoaște modul în care a fost condusă afacerea sa, luând decizii strategice. De aceea, în raport auditorul financiar apreciază respectarea imaginii fidele a situațiilor financiare în condițiile în care eventualele abateri de la acest obiectiv nu influențeaă deciziile. Prin urmare se poate afirma că se creează o relație de interdependență între nivelul pragului de semnificație și utilizatorul căruia i se adresează raportul de audit

Pentru determinarea nivelului pragului de semnificație auditorul trebuie să:

1. identifice utilizatorul căruia i se adresează;

2. stabilească legăturile între informațiile furnizate de el și procesul de luare a deciziilor;

3. cunoască ce decizii va lua beneficiarul pe baza situațiilor financiare auditate.

Obligația auditorului este de a determina dacă situațiile financiare conțin erori semnificative . Dacă determină că există o eroare semnificativă de prezentare a informațiilor, auditorul o va semnala clientului, astfel încât să poată fi corectată.

Practica a demonstrat, în general, că nu există timp suficient pentru a realiza un audit detaliat. Acesta este și motivul pentru care auditorul acceptă încă de la începutul misiunii sale că va lucra cu o anumită marjă de eroare. El trebuie să stabilească însă care este mărimea erorii pe care o poate accepta, în cadrul fiecărei misiuni individuale.

Determinarea pragului de semnificație și a pragului de semnificație funcțional în momentul planificării auditului. Atunci când auditorul stabilește strategia generală de audit, ia în calcul și determinarea pragului de semnificație pentru situațiile financiare ca întreg. Dacă există mai multe clase de tranzacții specifice , solduri de conturi, sal alte denaturări cu o valoare mai mică decât pragul de semnificație stabilit, auditorul va determina nivelurile pragului de semnificație pentru acele classe de tranzacții, solduri de conturi, etc.

4.2. TERMENI CARE DEFINESC SEMNIFICAȚIA

Semnificația este definită în funcție de mai mulți factori ,dar cei mai importanți sunt :

1. Relativitatea pragului de semnificație;

2. Baza de comparație.

1.Relativitatea pragului de semnificație

Pragul de semnificație determinat are caracter relativ. Valoare stabilită drept prag de semnificație pentru o entitate poate fi semnificativă, în timp ce pentru altă entitate poate fi nesemnificativă. Astfel, nu pot fi definite, prestabilite anumite nivele ale pragului de semnificație, nici măcar orientative. Relativitatea pragului de semnificație impune exprimarea semnificației în mărimi relative, aplicate la valori absolute ale informației contabile cuantificate în situațiile financiare. Relativitatea pragului de semnificație conduce la raportarea nivelului stabilit al pragului de semnificație la o bază în funcție de care erorile identificate sunt sau nu semnificative. În practică cel mai adesea se utilizează mărimea profitului, acesta fiind un indicator care reflectă cel mai bine performanțele întreprinderii. Nivelul cu care se lucrează este cuprins între 1 și 10% din mărimea profitului, în funcție de particularitățile existente în fiecare entitate și de raționamentul profesional al auditorului financiar.

Politica internă pentru stabilirea pragului de semnificație cu titlu de recomandare, poate fi dată de următoarele trei proceduri interne:

– totalul erorilor de prezentare din situațiile financiare este mai mic de 10% – este nesemnificativ;

-totalul erorilor de prezentare din situațiile financiare este cuprins între 10-12%- necesită o analiză aprofundată pentru determinarea caracterului semnificativ;

-totalul erorilor de prezentare din situațiile finanziare este mai mare de 12% – este semnificativ.

Există două modalități în care auditorul poate utiliza pragul de semnificație: prima este în cadrul planificării auditului, iar a doua este în evaluarea dovezilor în timpul derulării auditului. În ceea ce privește planificarea, auditorii trebuie să realizeze estimări preliminarii ale pragului de semnificație deoarece există o relație invers proporțională între sumele din situațiile financiare pe care auditorii le consideră a fi semnificative și timpul de lucru necesar depus care să dovedească corectitudinea situațiilor financiare.

Cum se stabilește mărimea pragului de semnificație? Determinarea pragului de semnificație nu este doar un calcul matematic, ci presupune raționamentul profesional în aprecierea acestei mărimi deoarece vizează atât aspecte cantitative cât și aspecte calitative. Din punct de vedere calitativ, pragul de semnificație trebuie luat în considerare atunci când, de exemplu, o prezentare incorectă sau incompletă a politicilor contabile în notele explicative poate genera interpretări greșite ale acestor politici.

O metodă frecvent utilizată constă în divizarea valorii pragului global în funcție de ponderea soldului fiecărui cont în totalul conturilor analizate.

Pragul de semnificație se analizează în două etape: la planificarea ariei de cuprindere a testelor de audit și la exprimarea opiniei asupra conturilor anuale.

În etapa de planificare, auditorul va stabili pragul de semnificație global, deoarece această mărime are un impact invers proporțional asupra cantității muncii de audit ce urmează a fi prestate, acționând ca un ghid pentru extinderea testelor de audit. Evaluarea pragului de semnificație, în raport cu soldurile specifice ale conturilor și categoriilor de tranzacții, ajută auditorul să decidă :

– cât de mult și ce elemente (tranzacții, înregistrări) să examineze

– dacă să utilizeze tehnici de eșantionare

– ce nivel de eroare este acceptabil pentru a-l conduce la formularea unei opinii.

La sfârșitul misiunii, valoarea pragului global îi va permite auditorului să aprecieze dacă erorile constatate trebuie să fie corectate sau să facă obiectul unei mențiuni în raport.

4.3. ETAPELE PLANIFICĂRII PRINCIPIULUI PRAGULUI DE SEMNIFICAȚIE

Procesul aplicării conceptului de prag de semnificație urmează cinci pași :

Pasul 1 – Fixarea valorii preliminare a pragului de semnificație ;

Pasul 2 – Repartizarea valorii preliminare a pragului de semnificație pe segmente de audit ;

Pasul 3 – Estimarea valorii totale a prezentărilor eronatedin segment ;

Pasul 4 – Estimarea valorii combinate a prezentărilor eronote ;

Pasul 5 – Compararea estimării valorii combinate cu valoarea preliminară sau revizuită a pragului de semnificație.

Primii doi pași sunt realizați în faza planificării auditului. Estimarea volumlui de prezentări eronate din segment are loc pe tot parcursul auditului. Ultimii doi pași sunt întreprinși aproape de sfârșitul auditului, în faza de finalizare a angajamentului.

Stabilirea pragului de semnificație se face în etapa de planificare a angajamentului de audit, fiind o fază important deoarece există o relație invers proporțională între mărimea pragului de semnificație și cantitatea de muncă planificată a fi prestată în angajamentul de audit financiar.
Stabilirea pragului de semnificație preliminar la un nivel mai scăzut decât este necesar determină riscul ca în cadrul angajamentului de audit financiar să se efectueze o activitate suplimentară de colectare a probelor de audit care nu sunt necesare. Pe de altă parte, stabilirea pragului de semnificație la un nivel mai ridicat decât s-ar impune, determină riscul de nedetectare a unor erori semnificative și de exprimare a unei opinii de audit neadecvate. Nivelul pragului de semnificație ales de auditorul trebuie să fie rezonabil, acceptat în caz de litigiu, pentru a nu se imputa auditorului financiar neglijența profesională.

Determinarea pragului de semnificație este deosebit de importantă în procesul de audit deoarece ajută la stabilirea procesului de colectare a probelor și a luării deciziei dacă situațiile financiare vor fi acceptate ca fiind corect prezentate. Auditorii trebuie să folosească semnificația pentru a garanta exactitatea situațiilor financiare. Opinia despre corectitudine exprimată de către auditor presupune că pragul de semnificație a fost utilizat în stabilirea opiniei. Deși este important, pragul de semnificație trebuie luat în considerare alături de riscul de audit, în planificarea și evaluarea auditului.

Evaluarea rezultatelor cuprinde următoarele trei faze procedurale realizate prin:

1. Aplicarea procedurilor de audit;

2. Consemnarea în documentele de lucru a erorilor identificate;

3. Estimarea valorii totale a prezentărilor eronate în vederea comparării lor cu pragul de semnificație preliminar sau revizuit.

În situația în care, în cursul angajamentului de audit, există indicii cum că ar fi mai multe erori decât așteptările inițiale, se va modifica nivelul pragului de semnificație preliminar. Toate valorile erorilor descoperite și a valorilor estimate pentru erorile nedescoperite se însumează și se compară cu pragul de semnificație pentru a stabili dacă sunt semnificative. Dacă valoarea cumulată a valorilor descoperite și necorectate este mai mare decât pragul de semnificație, auditorul financiar, pentru diminuarea riscului de audit, va aplica proceduri suplimentare de audit și va solicita conducerii entității să corecteze erorile descoperite.

Dacă valoarea cumulată a valorilor descoperite și necorectate este mai mică decât pragul de semnificație, auditorul financiar va face o estimare a erorilor nedescoperite pe care le va însuma cu valoarea erorilor descoperite și necorectate, suma obținută comparându-se cu pragul de semnificație.

Valoarea estimată a erorilor nedescoperite împreună cu valoarea erorilor descoperite și necorectate constituie valoarea estimativă a erorilor. O modalitate de determinare a acestora este prin extrapolare directă.

Opinia de audit se fundamentează pe probele de audit colectate de auditorul financiar în angajamentul său în funcție de mărimea pragului de semnificație, astfel:

– dacă pragul de semnificație are un nivel ridicat, auditorul va aplica proceduri de audit mai restrânse;

– dacă pragul de semnificație este mai mic, auditorul va planifica mai multe proceduri de audit, va colecta mai multe probe de audit.

Opinia auditorului financiar se fundamentează pe evaluarea situațiilor financiare în ansamblul lor, utilizându-se atât pragul de semnificație global, cât și cel individual. Aceasta implică faptul că o eroare descoperită într-un cont trebuie să fie corelată cu toate celelalte erori descoperite.

SECȚIUNEA 5

PLANIFICAREA ȘI RISCUL DE AUDIT

Auditorii au misiunea de a-și exprima o opinie referitoare la situațiile financiare, iar probabilitatea descoperirii că aceste situații financiare conțin erori semnificative care nu sunt descoperite de auditor, a fost numită risc de audit. Pierderea se referă în acest caz la erorile semnificative nedescoperite, iar efectul acestei pierderi va fi emiterea unei aprecieri inadecvate asupra situațiilor financiare.

5.1. ANALIZA RISCULUI

Orice entitate este supusă riscurilor: riscuri legate de funcționarea entității și riscuri specifice fiecărei activități. Pentru evitarea riscurilor inacceptabile, entitatea își creează propriile măsuri de securitate și control, tolerând riscurile acceptabile.

Importanța evaluării riscurilor unei entități este marcată de impactul negativ care poate fi evitat prin dezvoltarea unei politici de protecție și de probabilitatea ce poate fi evitată prin dezvoltarea unei politici preventive. Într-o entitate, auditorul se poate confrunta cu următoarele categorii de riscuri:

– riscuri legate de situația economică a entității

– riscuri legate de organizarea generală a entității

– ricuri legate de conceperea și funcționarea sistemelor

– riscuri legate de complexitatea metodelor (contabile, tehnice,..)

– riscuri legate de auditul intern (ex: riscuri asociate sistemului informațional)

– riscuri legate de atitudinea managerilor.

Riscul de audit, în concordanță cu standardul de audit 315, reprezintă „riscul pe care auditorul îl atribuie unei opinii de audit neadecvate, atunci când situațiile financiare conțin informații eronate semnificative” .

Încă din momentul acceptării misunii și pe tot parcursul acesteia, auditorii urmăresc identificarea riscurilor la care este expusă societatea. Cunoașterea factorilor de risc îl ajuta pe auditor să-și concentreze atenția asupra punctelor esențiale evitând, astfel, omiterea aspectelor fundamentale sau pierderea în detalii inutile. Deci, riscul de audit trebuie evaluat foarte bine, deoarece un audit superficial, dar și aplicarea unor proceduri prea detaliate pot avea efecte negative asupra procesului de audit.

Această etapă de identificare a riscurilor permite auditorului să-și creeze un plan de acțiune .

Riscul de audit se manifestă prin : risc inerent, risc de control și risc de nedetectare și poate fi stabilit atât în termeni cantitativi (în procente) cât și în termeni calitativi (risc scăzut, moderat, ridicat sau foarte ridicat).

Riscul inerent, reprezintă probabilitatea ca soldul unui cont sau al unei categorii de tranzacții să conțină erori semnificative, individual sau cumulate cu erorile altor solduri. Conform Standardelor internaționale de audit, pentru evaluarea riscului inerent, auditorul recurge la raționamentul profesional luând în considerare evoluția clientului în ultimii ani și a sectorului în general. Acest risc inerent este analizat ca un risc inerent general, pe baza unui set de întrebări ce vizează 4 domenii: management, contabilitate, afaceri și audit. Astfel, riscul inerent general poate fi sporit sau diminuat de anumiți factori, atât la nivelul situațiilor financiare cât și la nivelul conturilor, al balanței de verificare.

După evaluarea riscului inerent general se va analiza riscul inerent specific atașat unui domeniu de audit (stocuri, creanțe, imobilizări corporale și necorporale,…), care evidențiază apariția unor informații eronate semnificative. Aprecierea riscului inerent specific se realizează pe baza unui chestionar format din 6 întrebări, propus în Normele Minimale de Audit,CAFR, fiecare întrebare primind un răspuns pozitiv sau negativ.

Riscul de control este riscul asociat cu lipsurile sistemului de control intern, care nu vor permite sesizarea erorilor posibile din situațiile financiare (riscul ca sistemul controlului intern să nu prevină sau să detecteze erori). După obținerea înțelegerii sistemelor de contabilitate și control intern, auditorul face o evaluare preliminară a riscului de control pentru fiecare sold de cont sau categorie de tranzacții. Apoi, după desfășurarea testelor de control, se realizează o reevaluare a riscului de control pentru ca, în final, înainte de concluzionarea auditului, pe baza procedurilor de fond și a altor probe de audit, auditorul va aprecia dacă evaluarea este confirmată.

Riscul inerent și riscul de control nu pot fi controlate de auditor, aceste riscuri există independent de activitatea de audit, dar ele pot fi evaluate și determină proiectarea procedurilor de fond care vor menține riscul de detecție la un nivel acceptabil.

Riscul de nedetectare, este singurul risc controlat de auditor ,fiind direct legat de procedurile de fond aplicate de acesta și cuprinde :

1. Riscul provenit din folosirea tehnicilor statistice (riscul de eșantionare), statistica nu deține calitatea exprimării fidele a caracteristicilor populației din care a fost extras eșantionul. O importanță deosebită trebuie acordată și eșantionului de date ce vor fi controlate, pe baza cărora auditorul poate formula diferite opinii și recomandări, eșantion care poate reprezenta un factor de risc (riscul de eșantionare).

2. Riscul provenit din afara sondajului, care corespunde posibilității ca auditorul să nu utilizeze procedurile de audit cele mai adecvate sau să nu aplice corect o anumită procedură de audit și, nu în ultimul rând, interpretarea greșită a rezultatelor obținute.

Riscul de nedetectare este invers proportional cu riscurile inerente și de control. Astfel, pentru realizarea unui risc de audit scăzut (în practica, valoarea de 5% este considerată acceptabilă), auditorul trebuie să stabilească un nivel al riscului de nedetectare mic, în cazul în care riscurile de control și inerente sunt ridicate.

SECȚIUNEA 6

PROGRAMUL DE AUDIT ȘI PLANIFICAREA RAPORTĂRII

6.1. PROGRAMUL DE AUDIT

În etapa planificării auditorul elaborează planul de audit și programul de audit. Planul general de audit întocmit de auditorul financiar reprezintă o formulare a strategiei generale de audit, care stabilește direcția auditului, descrie sfera de cuprindere și desfășurare a auditului, constituind un ghid pentru elaborarea programului de audit. 

Definiție : Programul de audit reprezintă documentul de lucru al echipei de audit, întocmit pe baza tematicii detaliate.

Programul de audit cuprinde detalii despre natura, programarea și amploarea misiunii de audit.

Pentru membrii echipei programul de audit constituie un set de instrucțiuni care vor ajuta la stabilirea procedurilor de fond ce vor fi utilizate, precum și la evaluarea riscului inerent și de control. Programul de audit va fi actualizat și modificat, ori de câte ori vor fi modificări, pe parcursul misiunii de audit.

Programul de audit trebuie să cuprindă :

– cine efectuează auditul ;

– perioada ( exercițiul financiar) pentru care se face auditul ;

– entitatea auditată ;

– perioada desfășurarii misiunii de audit (data începerii și încheierii misiunii de audit) ;

– obiectivele generale ale misiunii de audit ;

– procedurile de audit ;

– testele de control ce vor fi utilizate ;

– procedurile de fond ;

– data încheierii misiunii de audit ;

– semnătura auditorului.

Elaborarea programului de audit reprezintă ultimul pas al planificării auditului.

6.2. PLANIFICAREA RAPORTĂRII

Raportul auditorului este documentul final al misiunii de audit și cuprinde concluziile concretizate în urma auditării situațiilor financiare.

Raportul auditorului conține opinia acestuia în privința situațiilor financiare auditate. Conform ISA 200 obiectivul unui audit al situațiilor financiare este de a da posibilitatea auditorului de a-și exprima o opinie dacă situațiile financiare sunt pregătite, în toate aspectele semnificative, în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil.

Încrederea în opinia auditorului exprimată în raportul de audit se bazează pe conduita etică și profesională și pe experiența auditorului. Acesta trebuie să planifice și să efectueze auditul cu scepticism profesional, raționament și să își formuleze opinia când are suficiente probe de audit adecvate pentru a reduce riscul de audit la un nivel acceptabil de scăzut.

Pentru a-și forma o opinie în privința situațiilor financiare auditate, auditorul trebuie :

– să evalueze concluziile formulatepe baza probelor de audit;

– sa evalueze dacă situațiile financiare nu conțin denaturări semnificative;

– să evalueze dacă situațiile financiare oferă o imagine fidelă asupra entității;

– să verifice respectarea politicilor contabile;

– să verifice dacă stimările contabile sunt în conformitate cu cadrul de raportare financiară.

Raportul auditorului trebuie să fie în conformitate cu ISA și să cuprindă următoarele elemente :

– titlul raportului;

– destinatarul / beneficiarul raportului;

– paragraful de deschidere sau introducere;

– responsabilitatea conducerii pentru întocmirea situațiilor financiare;

– responsabilitatea auditorului de a-și exprima opinia în privința situațiilor financiare;

– opinia auditorului;

– alte responsabilități în privința situațiilor financiare auditate;

– semnătura auditorului;

– data raportului;

– adresa auditorului.

1) Titlul raportului –trebuie să fie un titlu care să indice că raportul este al unui auditor independent, adică s-au respectat regulile in privința independenței auditorului.

2) Destinatarul / Beneficiarul raportului – este clientul care a cerut elaborarea raportului, care poate fi unul din acționari sau chiar conducerea entității.

3) Paragraful de descidere sau introducerea – conține date de identificare ale entitățiiși detalii asupra situațiilor financiare auditate, cum ar fi: politici contabile, bilanțul, contul de rezultate, modificari ale capitalurilor proprii, fluxul de trezorerie, alte note explicative, precum și perioada acoperită respectivele situații financiare.

4) Responsabilitatea conducerii pentru întocmirea situațiilor financiare – responsabilitatea ca situațiile financiare să fie întocmite conform cadrului de raportare financiară aplicabil revine conducerii entității. Și auditul asupra situațiilor financiare vizate trebuie să se facă în conformitate cu standardele de audit prestabilite ( ISA 200 specifică cum se realizează auditul conform standardelor ).

5) Responsabilitatea auditorului de a-și exprima opinia – auditorul are obligația de a-și exprima opinia în privința situațiilor financiare ale entității pe baza constatărilor din timpul auditului. Auditul trebuie realizat în conformitate cu ISA și cu respectarea codului etic și profesional.

6) Opinia auditorului – relevă faptul că situațiile financiare au fost auditate și s-a concluzionat că acestea sunt prezentate cu fidelitate, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil. Opinia și constatările auditorului trebuie să fie prezentate sintetic, clar cu trimitere la anexele raportului de audit. Auditorul își va exprima opiniile asupra obiectivelor de audit în ordinea în care sunt conform programului de audit.

Auditorul poate formula următoarele tipuri de opinie :

– opinie fără rezervă;

– opinie cu rezervă;

– opinie defavorabilă;

– imposibilitatea de a exprima o opinie.

Dacă auditorul are o altă opinie decât cea fără rezervă, el trebuie să descrie clar motivele opiniei sale într-un paragraf dinstinct.

7) Alte responsabilități – auditorului i se poate cere sau permite să raporteze anumite probleme ce îi atrag atenția pe parcursul auditării situațiilor financiare și să își exprime opinia în privința acestora într-un paragraf distinct al raportului de audit.

8) Semnătura auditorului – ca orice raport și raportul de audit trebuie semnat. Prin semnătură auditorul își declară numele personal sau numele firmei de audit pentru care lucrează, precum și recunoașterea profesională.

9) Data raportului – auditorul datează raportul atunci când s-a încheiat auditul situațiilor financiare, deci atunci când are suficiente probe pentru a-și putea exprima opinia în privința situațiilor financiare auditate.

10) Adresa auditorului – raportul trebuie să conțină date despre adresa de reședință a auditorului sau datele de identificare și amplasare a societății pentru care lucrează auditorul.

STUDIU DE CAZ

PLANIFICAREA AUDITULUI LA ENTITATEA ECONOMICĂ

În perioada 01.03.2015 – 31.03.2015 S.C. AUDITARE S.R.L. execută misiunea de audit la S.C. SOLE S.R.L. , societate cu obiect de activitate vânzarea de electrocasnice. Perioada auditată este 01.01.2014 – 31.12.2014. Echipa de audit este formată din Dinu Ancuța și Cîrjan Claudiu , auditori financiari. Misiunea de audit s-a desfășurat pe baza contractului de prestări servicii încheiat între părți. Mai jos avem Fișa clientului, Scrisoare de angajamen și Planificarea misiunii.

S.C. AUDITARE S.R.L.

București, sector 5, str Calea 13 Septembrie

Nr. 7, CUI: RO10569 J40/1425./2008

Către

S.C. SOLE S.R.L

Domnului administrator Popescu Marian

Scrisoarea angajament

Obiectivul și domeniul de aplicare a auditului

Dumneavoastră ne-ați solicitat auditarea situațiilor financiare ale S.C. SOLE S.R.L, care conțin bilanțul la 31 DECEMBRIE 2014, contul de profit și pierdere, situația modificărilor capitalurilor proprii și situația fluxurilor de numerar pentru exercițiul încheiat, și un sumar al politicilor contabile semnificative și alte informații explicative. Avem plăcerea să vă confirmăm acceptul nostru și înțelegerea cu privire la misiunea de audit prin intermediul acestei scrisori. Auditul nostru va fi efectuat în scopul îndeplinirii obiectivului de a ne exprima o opinie cu privire la situațiile financiare.

Responsabilitățile auditorului

Noi vom efectua auditul în conformitate cu Standardele internaționale de audit (ISA-uri). Aceste standarde precizează că trebuie să respectăm cerințele etice profesionale, să planificăm și să efectuăm auditul pentru a obține asigurări rezonabile cu privire la faptul dacă situațiile financiare conțin sau nu denaturări semnificative. Un audit presupune efectuarea de proceduri pentru a obține probe de audit cu privire la sumele și prezentările din situațiile financiare. Procedurile selectate depind de judecata auditorului, inclusiv evaluarea riscului de denaturare semnificativă a situațiilor financiare, fie ca urmare a fraudei sau a erorii. Un audit include de asemenea evaluarea gradului de adecvare a politicilor contabile folosite și gradul de rezonabilitate a estimărilor contabile făcute de conducere, precum și evaluarea prezentării generale a situațiilor financiare.

Datorită limitărilor inerente ale auditului, împreună cu limitările inerente ale controlului intern, există un risc de neevitat ca anumite denaturări semnificative să nu fie detectate, chiar dacă auditul este planificat în mod corect și efectuat în conformitate cu ISA-uri.

Pentru evalurea riscurilor vom cerceta existența și funcționarea controlul intern, care are o influență relevantă asupra pregătirii situațiilor financiare, proiectării procedurilor de audit adecvate circumstanțelor date, dar nu ne-am propus ca în urma cercetării să exprimăm o opinie cu privire la eficacitatea controlului intern al entității. Totusi, vă vom comunica în scris orice deficiențe semnificative identificate în legătură cu controlul intern, deficiențe relevante pentru auditul situațiilor financiare pe care le-am identificat pe parcursul auditului.

Auditul nostru va fi efectuat pe baza aprecierii că managementul și cei însărcinați cu guvernanța au luat la cunostință și înțeleg faptul că au responsabilitatea:

(a) Pentru pregătirea și prezentarea fidelă a situațiilor financiare în conformitate cu standardele de raportare financiară;

(b) Pentru existența controlului intern pe care conducerea îl consideră a fi necesar pentru a face posibilă pregătirea situațiilor financiare, raportări care să nu conțină denaturări semnificative, fie ele ca urmare a fraudei sau erorii; și

(c) Să ne ofere:

(i) Acces la toate informațiile despre care conducerea știe că sunt relevante pentru pregătirea situațiilor financiare, ca de exemplu, înregistrări, documentație și alte aspecte;

(ii) Informații adiacente pe care le-am putea solicita din partea conducerii în scopul auditului; și

(iii) Acces nerestricționat la persoanele din entitate de la care noi determinăm că este necesar să obținem probe de audit.

Ca parte a procesului nostru de audit, vom solicita din partea conducerii și a celor însărcinați cu guvernanța, confirmări scrise legate de declarații făcute nouă în legătură cu auditul.

Societatea este responsabilă de întocmirea situațiilor financiare în conformitate cu reglementările legale românești prevăzute în Ordinul nr. 3055/2009 și notele aferente pentru exercițiul încheiat la 31 DECEMBRIE 2014 în limba română.

Intocmirea situațiilor financiare în conformitate cu reglementările legale românești prevăzute în Ordinul nr. 3055/2009 reprezintă un proces îndelungat, care impune o atenție sporită pentru a evita redactarea unui număr mare de versiuni preliminare. In consecință, vă sugerăm să desemnați persoanele răspunzătoare pentru întocmirea situațiilor financiare și să asigurați suficient timp și personal pentru verificarea detaliată care va fi necesară.

Asteptăm cooperarea tuturor angajaților dumneavoastră pe parcursul auditului.

Raportarea

Forma și conținutul raportului nostru ar putea necesita modificări în funcție de constatările din timpul misiunii de audit.

Rapoartele noastre vor fi adresate acționarilor societății.

Această scrisoare și anexele fac referire numai la activitatea descrisă în prezentul document. In cazul în care sunt necesare activități suplimentare față de cele indicate în scrisoare, va fi necasar să se agreeze asupra unor termeni și condiții distincte.

Orice activitate desfășurată în legatură cu acest angajament anterior datei acestei scrisori va fi, de asemenea, guvernată de termenii și condițiiile conținute în această scrisoare.

Planificarea auditului

Mai jos prezentăm o planificare preliminară a serviciilor oferite de noi, elaborată astfel încat să respectăm termenele de raportare ale societății dumneavoastră, precum și acțiunile care stau la baza acestei planificări. Vom depune toate eforturile necesare în mod rezonabil pentu a respecta aceste termene.

Emiterea raportului de audit și respectarea planificării sunt condiționate de primirea informațiilor și documentelor mai sus menționate, de primirea unor răspunsuri corespunzătoare la întrebările puse, a scrisorii de reprezentare, a situațiilor financiare semnate și de plata onorariilor conform mențiunilor detaliate mai jos.

Această estimare se bazează pe prezumția că vom primi în timp util situațiile financiare și toată documentația cerută și nu vom întâmpina dificultăți neprevăzute în desfășurarea activității noastre. In cazul în care vom anticipa că timpul prevăzut pentru angajament va depăși semnificativ estimările noastre, ca rezultat al unor întârzieri semnificative în primirea documentelor sau apariției unor probleme neprevăzute, vom informa conducerea în cel mai scurt timp.

Estimarea timpului necesar pentru realizarea activității noastre și a onorariilor corespunzatoare s-a făcut luând în considerare îndatoririle noastre în calitate de auditori. Orice activitate suplimentară solicitată de Consiliul de Administrație, acționari sau conducere va face obiectul unei estimări distincte și va fi aplicat un onorariu adițional. Orice responsabilitate, care ni se va imputa pentru nerealizarea la timp a sarcinilor noastre, va fi îndeplinită, dacă această întârziere nu se datorează limitării accesului nostru la și/sau furnizării cu întarziere a documentației și/sau a informațiilor cerute.

Conditii generale ale angajamentului

Scopul scrisorii de angajament este acela de a clarifica obligațiile și responsabilitățile noastre reciproce.

Acordul asupra acestor termeni

Vă rugăm să semnați și restituiți copia atașată a acestei scrisori pentru a indica faptul că ați luat la cunostință și sunteți de acord cu aranjamentele pentru auditul efectuat de noi cu privire la situațiile financiare, inclusiv responsabilitățile noastre legate de aceasta.

S.C. Audit S.R.L.

Director

Dinu Ancuța

Anexa la Scrisoarea de angajament

Am citit și am înțeles termenii și condițiile descrise în prezenta scrisoare și prin prezenta îmi exprim acordul și acceptul cu privire la cele expuse mai sus.

Semnatura: ___________________

Nume: Popescu Marian

Pozitie: administrator

Data: 01.03.2015

Autorizat pentru și în numele SC SOLE SRL

Cuprinsul planificării misiunii de audit conform Ghidului privind Auditul Calității

PLANIFICAREA AUDITULUI

Planul de audit – Aprobat înainte de a începe auditul

De către Dinu Ancuța și Partener Cîrjan Claudiu la Data 01.03.2015

Prin semnarea acestui program, noi toți confirmăm că Acordul de planificare (care urmează) a fost citit de toți memebrii echipei misiunii, înainte de începerea misiunii și în corelație cu informarea echipei. De asemenea, confirmăm că suntem fiecare independenți în raport cu auditul și vom respecta Codul Etic al IFAC.

Semnătură _________________ Data: _________________

Nume_____________________ Inițiale:________________

Semnătură _________________ Data: _________________

Nume_____________________ Inițiale:________________

Revizuirea ulterioară auditului – Semnificație, Revizuire Analitică și Risc

Am revizuit evaluările noastre preliminare a celor de mai sus în contextul rezultatelor finale ale muncii noastre și consider că evaluările noatre inițiale sunt în continuare valabile. (Dacă nu, faceți referire la reevaluare).

Responsabil:_________________ Data: _______________

PLANIFICARE

OBIECTIVELE AUDITULUI

ISA 200, ISA 220, ISA 300

Stabilirea mijloacelor prin care se vor atinge obiectivele auditului.

Asigurarea că munca este alocată unei echipe de auditori care au experiența, pregătirea și abilitățile solicitate.

Asigurarea că auditorii, indiferent de nivelul de experiență, își cunosc foarte clar responsabilitățile și obiectivele pe care trebuie să le urmeze.

Asigurarea că am înregistrat evaluarea noastră privind riscul de audit.

Asigurarea că atenția este îndreptată către aspectele relevante ale auditului.

Asigurarea că auditul este finalizat în mod eficient.

CONCLUZII

Sunt satisfăcut de faptul că obiectivele stabilite mai sus au fost atinse. Acolo unde acest fapt nu a fost posibil, am inclus detalii a atrage atenția persoanei însărcinate cu revizuirea.

Semnătura ……………………….. Data ……………………………

Revizuit …………………………… Data …………………………..

LISTA DE VERIRFICARE A PLANIFICĂRII

Această listă de verificare a fost creată pentru a ghida procesul de planificare. În timp ce punctele de mai jos acoperă toate aspectele relevante cerute de Standardele Internaționale de Audit, explicații narative adiționale vor fi solicitate la dosar pentru a demonstra profunzimea opiniilor dumneavoastră asupra fiecărui aspect și concluziile formulate.

ACCEPTAREA DESEMNĂRII SAU REDESEMNĂRII

CONCLUZII

Sunt mulțumit că:

Toți membrii echipei misiunii au respectat cerințele Codul Etic.

Am documentat toate amenințările cu privire la independență și obiectivitate și măsurile de siguranță folosite la B2/7; și

Nu există motive pentru care să nu acceptăm desemnarea sau redesemnarea ca auditori ai acestui client.

Partenerul misiunii de audit: _________________ Data: __________

ACCEPTAREA DESEMNĂRII SAU REDESEMNĂRII – CONTINUARE

EVALUAREA RISCULUI INERENT

ISA 315, ISA 200

Riscul inerent reprezintă susceptibilitatea ca un sold de cont sau clasă de tranzacții să fie denaturate semnificativ și este împărțit în următoarele componente:

Risc inerent general (risc inerent pur și risc de mediu). Acest lucru derivă din aspectele referitoare la mangement, funcția de contabilitate, natura de afaceri și experiența auditorului precedent al acestui client;

Risc inerent specific. Aceasta derivă din aspectele referitoare la experiența anterioară a auditorului și înțelegerea curentă a fiecărui domeniu de audit.

Lista de verificare de mai jos a fost elaborată pentru a vă sprijini în evaluarea nivelului riscului inerent adecvat pentru această misiune. Ar trebui să fie completată cu referință la Programul de Cunoaștere a Clientului și Evaluarea Riscului de la B3 și evaluarea proprie privind mediul de control de la B3/2.

PRAGUL DE SEMNIFICAȚIE

Această planificare își propune să sprijine auditorul în stabilirea unui nivel al pragului de semnificație în scopul planificării, și întregistrarea motivelor pentru care a fost selectat nivelul planificat al pragului de semnificație. Nivelul pragului de semnificație utilizat pentru evaluarea rezultatelor testelor și în special la nivelul situațiilor financiare trebuie să reprezintă întotdeauna o parte a raționamentului auditorului. Atunci când este cazul, pot fi întocmite calcule separate ale pragului de semnificație pentru contul de profit și pierdere și bilanț, Isa 200 și ISA 320.

Nivelul pragului de semnificație ar trebui revizuit la momente adecvate pe parcursul auditului. Atunci când auditorul identifică factori care pot genera revizuirea pragului de semnificație planificat, auditorul ar trebui să ia în considerare și să documenteze impactul asupra abordării auditului. Pragul de semnificație ar trebuie, de asemenea, revizuit, în etapa de finalizare.

Baza de calcul

Justificarea nivelului de prag de semnificație

Întocmit de ………………………. Data ……………………………

Revizuit de…………………………. Data ……………………………

Comentarii privind pragul de semnificație final

Întocmit de ………………………. Data ……………………………

Revizuit de…………………………. Data ……………………………

REVIZUIREA ANALITICĂ PRELIMINARĂ

Auditorul ar trebui să aplice proceduri analitice drept proceduri de evaluare a riscului pentru a obține o înțelegere a entităților și a mediului său. ISA 520.

Aceste proceduri vă vor asista în evaluarea riscului de denaturare semnificativă și vă vor oferi îndrumări privind natura, momentul oportun și amploarea activității de audit care trebuie desfășurată.

CONCLUZII

Exceptând aspectele menționate pentru persoana însărcinată cu revizuirea, sunt satisfăcut de faptul că deținem o înțelegere suficientă a clientului, domeniului său de activitate, mediului în care operează, modificărilor de la auditul anteior și deci a domeniilor de risc petențial.

Natura și amploarea procedurilor de audit solicitate au fost abordate în planul general de audit / programele ajustate de audit, așa cum sunt indicate în Planificare Auditului.

Întocmit de ………………………. Data ……………………………

Revizuit de…………………………. Data ……………………………

BIBLIOGRAFIE

Alvin A. ARENS, James K. LOEBBECKE, Auditing, An Integrated Approach, Seventh Etition, Prentice Hall, 1997

Mircea BOULESCU, Auditul financiar, Repere normative naționale, Editura Economică, București, 2003

Ioan OPREAN, Control și audit financiar-contabil, Editura Intelcredo Deva, 2002

Ana STOIAN, E. ȚURLEA, Auditul financiar contabil, Editura Economică, București, 2001

Audit financiar 2000, Standarde, Codul privind conduita etică și profesională, Camera Auditorilor din România, Editura Economică, București, 2000

Ghid practic de aplicare a Standardelor Internaționale de Contabilitate, Partea I, Ministerul Finanțelor Publice, Editura Economică, București, 2001

Norme minimale de audit, Camera Auditorilor din România, Editura Economică, București, 2001

Norme naționale de audit, C.E.C.C.A.R., București,1999

Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 75 privind activitatea de audit financiar din 1 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 4 iunie 1999

Hotărârea Guvernului României nr. 591 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 26 iulie 2000

Ordinul nr 94 al ministrului finanțelor publice pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 20 februarie 2001

Legea nr. 84 din 16 martie 2003 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 119/1999 privind auditul public și controlul financiar preventiv, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195/2003.

Ghidul CAFR privind auditul calității- 2011

BIBLIOGRAFIE

Alvin A. ARENS, James K. LOEBBECKE, Auditing, An Integrated Approach, Seventh Etition, Prentice Hall, 1997

Mircea BOULESCU, Auditul financiar, Repere normative naționale, Editura Economică, București, 2003

Ioan OPREAN, Control și audit financiar-contabil, Editura Intelcredo Deva, 2002

Ana STOIAN, E. ȚURLEA, Auditul financiar contabil, Editura Economică, București, 2001

Audit financiar 2000, Standarde, Codul privind conduita etică și profesională, Camera Auditorilor din România, Editura Economică, București, 2000

Ghid practic de aplicare a Standardelor Internaționale de Contabilitate, Partea I, Ministerul Finanțelor Publice, Editura Economică, București, 2001

Norme minimale de audit, Camera Auditorilor din România, Editura Economică, București, 2001

Norme naționale de audit, C.E.C.C.A.R., București,1999

Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 75 privind activitatea de audit financiar din 1 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 4 iunie 1999

Hotărârea Guvernului României nr. 591 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 26 iulie 2000

Ordinul nr 94 al ministrului finanțelor publice pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 20 februarie 2001

Legea nr. 84 din 16 martie 2003 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 119/1999 privind auditul public și controlul financiar preventiv, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195/2003.

Ghidul CAFR privind auditul calității- 2011