Planificarea Aerofotografierii In Scopul Obtinerii Imaginilor Pentru Teritoriul Republicii Moldova

PLANIFICAREA AEROFOTOGRAFIERII ÎN SCOPUL OBȚINERII IMAGINILOR PENTRU TERITORIUL REPUBLICII MOLDOVA

CUPRINS:

Capitolul 1

ÎNTRODUCERE

Difiniții

1.2 Fotogrametria ca obiect de studiu.

1.3 Istoricul dezvoltării ca știința

Capitolul 2

Proiectarea de aerofotografiere

Zborul de aerofotografiere

Marcarea punctelor în teren

Metode de executare a lucrărilor de aerofotografiere

Condițiile meteorologice

Următoarele instrumente de măsurat

Capitolul 3 Studiul de caz

3.1 Zona de aerofotografiere

3.2 Utilajul folosit la lucrările de aerofotografiere

3.3 Condițile de aerofotografiere

3.4 Proiectul de zbor

3.5 Programe folosite la lucrările de aerofotografiere

3.6 Metoda de executare a lucrărilor proiectului de aerofotografiere

3.7 Recunoașterea locurilor de instalare a semnelor marcate

3.8 Instalarea semnelor marcate

3.8 Determinarea coordonatelor centrelor semnelor marcate în regim Static

3.9 Determinarea coordonatelor centrelor semnelor marcate în regim RTK

3.10 Cercetarea, fotografierea și coordonarea în regim RTK a semnelor marcate de către altă întreprindere.

Capitolul 4 Argumentarea/analiza economică

4.1 Descrierea procesului din punct de vedere economic

4.2 Analiza de piață, concurenți

4.3 Consumatori produsului

4.4 Analiza SWOAT

4.5 Componența echipei, capacități,executanți specialisti

4.6 Utilaje softuri (stabilirea prețului si norma de amotizare

4.7 Norma de timp

4.8 Stabilirea tarifului si devizului direct si indirect

Capitolul 5 Securitatea activității vitale

5.1 Întroducere

5.2 Analiza condițiilor de muncă

5.3 Măsuri privind sanitaria industrială

5.4 Măsuri privind tehnica securității

5.5 Măsuri de protecția contra incendiilor

5.6 Măsuri de protecție a mediului ambiant

Rezumat

În teza de licență cu tema «Întocmirea proiectului de aerofotografiere» sunt abordate o serie de aspecte și idei privind implementarea noilor tehnologii fotogrametrice, prin combinația de echipament fotogrametric camere fotogrametrice aeriene, la executarea lucrărilor fotogrametrice, inclusiv, la elaborarea ortofotoplane digitale, ca studiu de caz – o procedură de înregistrare masivă în Republica Moldova.

Pentrurealizarea acestui scop s-a făcut un studiu atît ce ține de instrucțiunile în vigoare la realizarea proiectului de aerofotografiere, cît și abordarea noilor tehnologii utilizate pentru executarea ortofotoplanului și obținerea unor date cu precizie ridicată într-un timp record.

În prezenta lucrare sunt reflectate aspecte teoretice dar o atenție deosebită s-a dat și la partea practică – studiul de caz. Lucrarea este structurată pe 3 capitole, finalizînd cu concluzii și bibliografie.

În primul capitol sunt expuse aspectele teoretice ce țin de întocmirea proiectului de aerofotografiere, cu toate diferențele care pot apărea de la caz la caz în timpul măsurătorilor.

În al II-lea capitol –

În al III-lea capitol – studiul de caz este descris pe larg etapa cu etapa modul de executare a lucrărilor de aerofotografiere, începînd de la lucrările pregătitoare și finalizînd cu produsul final deja obținut în urma lucrărilor de birou.

Lucrarea se incheie cu Concluzii, unde este făcută o analiză a întregii lucrări, prin care se explică atât creșterea calității lucrărilor de aerofotografiere cât și eliminarea și corectarea erorilor de la înregistrările masive anterioare petrecute pe teritoriul țării noastre, care permit să se pună în funcțiune un sistem cadastral bine organizat și stabil astfel apropiindune-se de standartele Europene.

ÎNTRODUCERE

Fotogrammetria are ca principal scop determinarea formei și dimensiunilor plane sau spațiale cu ajutorul fotografiilor. Aceste fotografii se numesc fotograme deoarece îndeplinesc anumite condiții, în special condiții metrice. În concluzie putem defini fotogrammetria ca fiind știința și tehinica care se ocupã cu obținerea fotografiilor central perspective asupra obiectelor de măsurat și extragerea de pe acestea a proiecțiile ortogonale ex.: planuri, hãrți, profile etc.

Tot în cadrul fotogrammetriei un alt scop al acesteia este acela de a recunoaște și a identifica o imagine fotografică, acestã operație purtând denumirea de fotointerpretare.

Fotogrametria are la rîndul ei ca principalã preocupare determinarea caracteristicilor cantitative și calitative ale obiectelor din spațiul înconjurãtor pe baza acestor fotograme. Putem spune cã fotogrammetria este știința și tehnica care are ca scop obținerea fotogramelor, recunoașterea și identificarea imaginilor cât și determinarea formei și dimensiunilor obiectelor și materealizarea acestora în formã analogicã sau digitală.

Fotogrammetria a apărut ca urmare a randamentului scãzut pe care îl ofereau metodele clasice topografice de mãsurare a suprafețelor întinse și reprezentarea acestora la diferite scări. De asemenea aceastã problemă s-a accentuat în momentul în care construcțiile inginerești, a hidroameliorațiilor , sistematizărilor etc. au început să se dezvolte și să solicite în permanență mãsurarea topograficã a zonelor terestre și reprezentarea acestora pe planuri topografice ( 1:100 – 1:1000 ) cât mai repede și mai precis posibil. Deoarece metodele clasice topografice nu ofereau rapiditatea de care aveau nevoie lucrările inginerești tot mai intensive , pentru realizarea măsurătorilor necesare și elaborarea planurilor , s-a hotărât căutarea unor noi metode de măsurare mai rapide și cu un randament mai mare. Astfel s-a ajuns să se folosească tehnica fotografiei , pentru înregistarea zonelor terestere pe suprafețe cât mai mari, concomitent cu aplicațiile geometriei proiective și perspective pentru stabilirea unor raporturi matematice între fotografiile obținute și obiectele fotografiate și transformarea acestor imagini în planuri și hărți topografice corespunzãtoare zonelor fotografiate cu ajutorul unor aparate adecvate.

După cum am menționat mai sus , fotogrammetria a apărut din necesitatea întocmirii rapide și precise a planurilor și a hărților topografice de zone ( regiuni ) terestre cât mai mari. De aici a fost doar un pas până când aceasta s-a extins la alte tipuri de aplicații, unele de teren altele de laborator.

Avantajele fotogrammetriei:

Daca ne referim la suprafețele pe care aceasta le redă direct în spațiu prin metode semiautomate și automate, putem spune că aceasta este o industrie topograficã în comparație cu topografia clasică. Datorită randamentului ridicat, atât în lucrările de laborator cât și în cele de teren, fotogrammetria reduce cheltuielile, scurteazã termenul de execuție al planurilor și al hărților și de asemenea are posibilitatea de a le reactualiza.

Redarea nivelmetului și a planimetriei este radată cu succes deoarece se bazează pe documentul de teren ( fotograma ) deja existent, nu se mai folosește interpolerea. În fotogrammetrie se măsoarã fiecare punct : planimetria este urmărită și măsurată pe fiecare punct al fiecãrui detaliu, iar curbele de nivel sunt și ele redate, dar de aceastã data cu un randament ridicat , spre deosebire de reprezentãrile realizate de topografia clasică.

În ceea ce privește fotografia aeriană, aceasta oferă o înregistrare instantanee a zonei , care se poate repeta daca este necesar;

Fotogrammetria oferă produse noi cu o mare bogãție în detalii și cu o valoare de înregistrare obiectivă a situației : fotograma propriu zisă , fotoplanul, stereograma etc.

Factorii limitativi ai fotogrammetriei:

Ca și oricare altă tehnică de măsurare , fotogrammetria are și ea , la rândul ei , unele aspecte limitative. Vorbim aici , în primul rând de tehnica mai ridicată cu care lucrăm , care implicã inevitabil costuri mai mari pentru o precizie mai ridicată. De asemenea este nevoie și de o rețea de puncte de sprijin mai mult sau mai putin densã ( dupã caz ) , dacã aceasta nu existã în zona de lucru.

Domenii de aplicație ale fotogrammetriei

Fotogrammetria are ca principal domeniu de aplicație întocmirea planurilor și a hărților topografice , operație care se poate face la orice scară uzuală.

Determinarea planimetrică , un alt domeniu de aplicație, nu prezintă nici un fel de problemă în realizarea ei în condiții bune și cu precizia necesară.

Cel mai dificil domeniu de aplicație pentru fotogrammetrie este trasarea nivelmentului, deoarece complică aparatura și metodele de lucru , dar acestă problemã este rezolvată, iar aplicația ei pentru scările mari se face în mod curent.

Metodele și principiile fotogrammetriei acoperă toate nevoile de întocmire a planurilor topografice și a hărților la orice scări, indiferent de condiții, în zone greu accesibile sau dificile din punct de vedere meteorologic atât în spațiul terestru cât și în cel cosmic.

Evoluția ideilor și metodelor în fotogrammetrie

În ceea ce urmeză vom urmării evoluția ideilor și metodelor în fotogrammetrie de la apariția acesteia până în prezent pornind de la fotogrammetria terestră până la aerofotografierea digitală , folosirea ortofotogramelor .

Difiniții

Fotogrammetria – știința și tehnologia de obținere a unor informații sigure metrice și calitative asupra obiectelor din spațiu, asupra spațiului înconjurător, prin procese de înregistrare, măsurare, prelucrare a măsurătorilor efectuate și interpretare a imaginilor fotografice și rezultatele obținute, de la distanță, fără contact fizic cu obiectul, utilizând drept suport al acestei informații întregul spectru al radiației electromagnetice, precum și a altor forme de energie.

Ridicare fototopografică – metodă de întocmire a hărților și planurilor topografice pe cale fotogrammetrică, prin utilizarea fotogramelor și utilajului fotogrammetric.

Ridicare stereotopografică – metodă de întocmire a stereomodelului terenului pe cale fototopografică, prin utilizarea fotogramelor și utilajului fotogrammetric analogic, analitic, digital.

Fotohartă – hartă, sau produs fotogrammetric obținut prin redresarea fotogramelor, care este o operație de transformare a fotogramei înclinate într-o fotogramă pentru care axul optic al camerei de preluare să aibă o poziție impusă, precum și o aducere la o scară dată pentru fotograma transformată.

Fototriangulație – îndesire fotogrammetrică a rețelelor de sprijin) – metodă de îndesire fotogrammetrică a rețelei punctelor de sprijin, necesare exploatării fotogrammetrice din punct de vedere planimetric și altimetric pe baza relațiilor dintre fotogramele alăturate, rezultate din acoperirile acestora.

Scanarea fotogramelor – proces de transformare a unor reprezentări analogice continue, într-un set de valori digitale (numerice) corespunzătoare coordonatelor formei scanate.

Model Digital al Reliefului – structură de date digitale, și funcțiile modelului matematic utilizat pentru descrierea planimetrică și altimetrică a suprafeței topografice a reliefului.

Fotogrametria ca obiect de studiu

Fotogrammetria este știința care se ocupă cu determinarea formei, dimensiunilor și poziției unor obiecte din spațiu pe baza imaginilor fotografice ale acestora. Denumirea de "fotogrammetrie " provine din cuvintele grecești photos (lumină), gramma (înregistrare) și metron (a măsura).

Printr-o explicație mai largă, se poate aprecia că fotogrammetria urmărește obținerea de informații precise privind obiectele fizice și mediul ambiant prin înregistrarea, măsurarea și interpretarea imaginilor. Prin urmare, după cum se poate remarca, aici sunt incluse două aspecte:

cantitativ (sau metric) și;

calitativ (referitor la interpretarea imaginilor).

Fotogrammetria se poate clasifica în diverse moduri și după diferite criterii. Dacă se are în vedere modul de rezolvare a problemelor fotogrammetrice, se poate defini fotogrammetria analitică prin caracteristica sa fundamentala: obținerea soluțiilor prin metode matematice, în consecință, ne vom ocupa în continuare doar de măsurarea și de prelucrarea datelor fotogrammetrice, adică de aspectul cantitativ al fotogrammetriei.

Istoricul dezvoltarii ca stiinta

Apariția fotogrammetriei poate fi considerată în strânsă legătură cu descopmele alăturate, rezultate din acoperirile acestora.

Scanarea fotogramelor – proces de transformare a unor reprezentări analogice continue, într-un set de valori digitale (numerice) corespunzătoare coordonatelor formei scanate.

Model Digital al Reliefului – structură de date digitale, și funcțiile modelului matematic utilizat pentru descrierea planimetrică și altimetrică a suprafeței topografice a reliefului.

Fotogrametria ca obiect de studiu

Fotogrammetria este știința care se ocupă cu determinarea formei, dimensiunilor și poziției unor obiecte din spațiu pe baza imaginilor fotografice ale acestora. Denumirea de "fotogrammetrie " provine din cuvintele grecești photos (lumină), gramma (înregistrare) și metron (a măsura).

Printr-o explicație mai largă, se poate aprecia că fotogrammetria urmărește obținerea de informații precise privind obiectele fizice și mediul ambiant prin înregistrarea, măsurarea și interpretarea imaginilor. Prin urmare, după cum se poate remarca, aici sunt incluse două aspecte:

cantitativ (sau metric) și;

calitativ (referitor la interpretarea imaginilor).

Fotogrammetria se poate clasifica în diverse moduri și după diferite criterii. Dacă se are în vedere modul de rezolvare a problemelor fotogrammetrice, se poate defini fotogrammetria analitică prin caracteristica sa fundamentala: obținerea soluțiilor prin metode matematice, în consecință, ne vom ocupa în continuare doar de măsurarea și de prelucrarea datelor fotogrammetrice, adică de aspectul cantitativ al fotogrammetriei.

Istoricul dezvoltarii ca stiinta

Apariția fotogrammetriei poate fi considerată în strânsă legătură cu descoperirea legilor perspectivei și utilizarea lor în pictură. Primul care a folosit imaginile perspective in scopuri topografice a fost elvețianul M. A. Kappeler (în 1726), iar I. H. Lambert, în cartea Perspectiva libera (Zurich, 1759) prezintă soluții geometrice privind problema reconstituirii perspectivei centrale. Acestea reprezentau însă doar elementele pregătitoare, momentul hotărâtor fiind marcat de inventarea fotografiei în 1839. Prima cameră fotografică metrică a fost construită în 1851 de francezul A. Laussedat, care a elaborat și un procedeu de ridicare fotogrammetrică (metrofotografie), în anul fost executată prima fotografie dintr-un balon, iar în 1909 prima fotografie din avion.

La începutul secolului nostru, în .Pulfrich construiește aparatul de bază al fotogrammetriei analitice, stereo comparatorul, al cărui principiu este utilizat și azi la aparatele moderne de tip comparator.

Evoluția ulterioară a fotogrammetriei a fost marcată de realizarea unor aparate de exploatare fotogrammetrică de tip analog și elaborarea unor metode adecvate de exploatare fotogrammetrică. Un aport deosebit au avut în acest sens E. V. Orel, M. Gasser, Th. Scheimpflug, W. Bauersfeld, U. Nistri, R. Hugershoff, E. Santoni, H. Wild, M. Zeller, W. K. Bachmann, A. J. Branderberger, H. Kasper, G. Poivilliers, O. V. Gruber, S. Finsterwalder. Ultimul menționat are totodată merite deosebite în fundamentarea principiilor fotogrammetriei analitice (printr-o serie de lucrări elaborate între 1899 și 1932). În S.U.A., o contribuție importantă la dezvoltarea metodelor numerice a avut E. Church (în perioada 1930-1948), iar apoi, în perioada postbelică, E. Merrirt, H. Schmid, D.Brown, J. Case, M. Keller, G. C. Terwinkel.

În Canada, o activitate deosebit de semnificativă în domeniul fotogrammetriei analitice au desfășurat G. H. Schut (la sfârșitul deceniului al șaselea) și U. V. Helava. Se pot menționa de asemenea contribuțiile lui E. H. Thompson (în Anglia), K. Rinner (în Austria), F. Ackermann și G.Konecny (în Germania), U. Bartorelli și G. Inghilleri (în Italia), B.Hallert (în Suedia), A. N. Lobanov (în Rusia) și, desigur, lista ar putea fi mult mai lungă.

Dezvoltarea fotogrammetriei analitice, și executarea lucrărilor de fotogrammetrie în Republica Moldova au început odată cu implementarea Primului Proiect de Cadastru.

Pentru crearea bazei geometrice a cadastrului s-a executat aerofotografierea unor suprafețe de la noi din țară, după care urmează prelucrarea acestor măsurători.

Proiectarea lucrărilor de aerofotografiere

Întocmirea planurilor și a hărților pe cale aerofotogrametrică necesită acordarea unei atenții deosebite pregatirei și executării zborului de aerofotografiere.

Calitatea și parametrii tehnici a materialilor obținute au o influență direct asupra preciziei eficienței întocmiria acestor reprezentări.

Unitatea minimă pentru care se execută aerofotografierea este trapezul la scara 1: 25000. Sunt situații in care lucrările aerofotogrametrice pot fi realizate pe suprafețe mai mici care cuprind obiectivul sau obiectivele urmărite a se inregistra cum ar fi cazul zonelor de importanță economică ridicată. Aerofotografierea se realizează pe directia E-V sau N-S în funcție de forma zonei peste care se zboară si de configurația terenului. În cazul lucrărilor speciale de aerofotografiere cum ar fi cele executate pentru cursuri de apă, autostrăzi, canale navigabile etc., în special pentru cele care se desfăsoară mai mult pe lungime decât pe lătime, aerofotografierea se realizează urmărind conturul acestora.

Proiectul de zbor constituie piesa esențială în realizarea aerofotografierii, indiferent de modalitatea de ridicare, ce cuprinde toate elementele care au efect asupra calității imaginilor si care condiționează la rândul lor rezultatele ce se obțin în problemele de cartografiere si fotointerpretare. În funție de scop, respectiv de obiectivele propuse, se stabilesc în prealabil o serie de elemente ce se aleg în mod convenabil, specifice înregistrărilor analogice.

Calculul principalelor elemente ale fișei tehnice se realizează pentru elemnte care nu depind de condițiile atmosferice specifice si de ora la care se realizează aerofotografierea. În acest sens se stabilesc și se calculează scara medie a fotogramelor, suprafața zonei de aerofotografiere, înalțimea și plafonul se zbor, suprafața medie de teren reprezentată pe o fotogramă, timpul de expunere, timpul de așteptare, baza de fotografiere și distanța dintre benzi, numărul de benzi, numărul de fotograme dintr-o bandă, numărul total de fotograme, metrajul de film necesar, durata zborului în zona se aerofotografiere, viteza de deplasare a avionului și unghiul de derivă.

Scara medie a fotogramelor () pentru lucrările de restituție și redresare se calculeză cu relația lui Gruber.

în care: – numitoril scării planului,

c – coeficientul lui Gruber (coeficient de randament)(200-250).

Referitor la coeficientul c, o valoare mare a acestuia presupune mai puține fotograme, mai puține repere fotogrametrice și, ca atare, un randament mai ridicat.

Stabilirea suprafeței zonei de aerofotografiere () reprezintă în funcție de lungimea (L) și lațimea ( l ) zonei pe care se preiau fotograme și se exprimă în hectare.

Înaltimea și plafonul de zbor (Z) se calculează în funcție de înalțimea relativă de zbor deasupra terenului (h)și cota medie ( ) a zonei de înregistrat cu relația:

Z= + h

Înalțimea relativă de zbor (h) rezultă din relația scării fotogramelor (N) și a distanței focale (f) a camerei aerofotogrametrice, alese înainte (f/h=1/N), iar cota medie a terenului în funcție de cota maximă () și cota minimă ) din zonă conform relației:

Suprafață medie de teren reprezentată pe o fotogramă(S) se exprimă în hectare și se calculează cu relația:

S=

În care L = l

Viteza rezultantă de deplasare a avionului ) rezultă din compunerea vectorilor și conform relației:

=

În care se consideră cu semnul corespunzător.

Camera aerofotogrametrică se recomndă să fie mare unghiulară, deoarece pentru aceeași înalțime de zbor acoperă o suprafața mai mare, deci asigură un randament mai ridicat, iar pentru aceeași suprafată acoperită asigură o înalțime de zbor mai mică, reducând astfel influieța negativă a atmosferei asupra calitații imaginii.

În proiectarea zborului, camerele mari unghiulare sunt recomandate numai pentru terenurile practic orizontale. Folosirea unor astfel de camere în terenurile accidentale și foarte accidentate conduce la obținerea unor imagini care se deformează mult și în care apar versanți umbriți.

Emulsia fotografică are o importantă în raport cu aplicația, corelându-se în același timp cu sezonul de fotografiere. Pentru ridicări în plan se folosesc emulsii izopancromatice iar pentru fotointerpretarea vegetației și a categoriilor de folosința ale terenului sunt mult mai eficiente emulsiile infracromatice și spectrozonale. La scări mici, ce presupun o înalțime mare de zbor, emulsiile dure, cu coeficient de contrast sunt singurele capabile să evidențieze contrastele aslabe ale terenurilor acoperite de vegetație.

Filtrul poate contribui, în mare masură la obținerea unei imagini de calitate ridicată în anumite condiții date. Astfel un filtru galben este întotdeuna indicat pentru fotografiile de la înaltime, când în atmosferă abundă radiațiile de lungime de undă mică, pentru a elimina efectele perturbante. În general în combinațiafilm-filtru este hotărâtoare pentru reușita unei imagini fotografice dorite.

Senzorul și ora de fotografiere au importanță în funcție de scopul urmărit prin ridicarea aerofotogrammetrică. Astfel, dacă aerofotografierea se realizează pentru întocmirea de planuri topografice sau cadastrale, zborul trebuie realizat în perioada toamnă-iarnă sau iarnă-primăvară când nu există nu există strat de zăpadă și copacii nu sunt înfrunziți. Dacă aerofotografierea se efectuează în scop de fotointerpretare, zborul se realizează toamna când frunzele arborilor sunt colorate, în cazul speciilor forestiere sau vara, în cazul culturilor agricole. Orele de realizare a aerofotografierii sunt cele din jurul prânzului deoarece umbrelele aruncate pe sol sunt minime în cazul detaliilor înalte care pot masca din informația aflată în apropiere.

Întocmirea proiectului de aerofotografiere se realizeză pe baza elemntelor calculate în fișa tehnică a zborului. După precizarea tuturor datelor necesare zborului pe o hartă la scara 1: 50 000 se amplasează:

Conturul zonei de aerofotografiere, inclusiv buclele de intoarcere de la capetele benzilor;

Traseele de aerofotografiere marcate cu linii întrerupte iar intrările și ieșirile din bandă prin săgeți;

O bază de fotografiere (b) și o distanța (A) dintre traseele de zbor, ambele redate prin cote;

Acoperirile între fotograme ( si );

Centrele fotogramelor prin balustrare și numerotare în ordine crescătoare, de-a lungul traeelor de zbor, în sensul de realizare a acestuia;

Reperele de intrare, mijloc și ieșire pe fiecare banda. Reperul de intrare în bandă se reprezintă printr-un triunghi (h=25mm), cel din mijlocul benzii (reperul de control) printr-un cerc (∅=25mm)iar cel de la ieșirea din bandă printr-un patrat (l=25 mm). Reperii pot fi intersecții de hotare, căi de comunicație , cursuri de ape, poduri situate pe traseul de zbor sau în apropierea acestuia. Poziția lor se stabilește prin suprapunere pe harta la scara 1:50 000;

Conturul a cinci fotograme amplasate la începutul a doua benzi adiacente și hașurarea unei acoperiri longitudinale și a uneia transversale

Proiectul de zbor realizat pe harti la scara 1: 50 000 sau 1: 100 000 se înmânează echipajului care execută aerofotografierea conform specificațiilor din acesta.

Baza de fotografiere și distanța dintre benzi este în funcție de acoperirea longitudinală () în lungul direcției de zbor, între fotogramele de pe aceeași bandă și acoperirea transversală () între fotogramele benzilor vecine. Pentru zborurile realizate în vederea achiziționarii de fotograme folosite la restituția fotogrametrică acoperirea longitudinală este de aproximativ 66% iar acoperirea transversală este de circa 33%.

Baza de fotografiere (b), dată de distanța dintre două expuneri succesive, și depărtarea (d) exprimată exprimată prin distanța dintre două benzi vecine, se calculează în funcție de lungimea L= l dedusă din relația scării:

b= L

b= L (1-p)

respectiv,

d=L

d= L (1-q)

Timpul de expunere () condiționează direct calitatea imaginii și depinde de sensibilitatea

și coeficientul de contrast al emulsiei, strălucirea peisajului și contrastul acestuia, deschiderea relativăaobiectivului etc. Timpul de expunere se calculează pe baza a celir două viteze caracteristice celor două sensuri de zbor. Ca atare, anând două viteze rezultă doi timpi de expunere dintre care se alege cel mai mic și care se folosește pentru ambele sensuri de zbor. Calculul acestora se realizează cu relația:

=

În care este viteza deplasării avionului.

Timpul stabilit trebuie să fie inferior valorii ce ar putea provoca trenarea, respectiv deplasarea imaginii pe perioada expunerii, ca urmare a avansării avionului. În deneral se consideră că trenarea trebuie să fie mai mică decât 0,005 mm pentru a nu afecta aplicațiile curente. Problema trenării devine actuală în special în cazul înregistrarilor la scări mari și la viteze ridicate ale avionului.

Trenarea se calculează,pornind de la relația următoare: =

Înlocuind distanța cu valoarea D= v t se obține: =

Din care se determină timpul de trenare t: t=

Timpul de așteptare () reprezintă timpul în care avionul parcurge baza de aerofotografiere (b) și se calculează două valori caracteristice traseelor ″dus″ și ″întors″ cu urmatoarea relație: =

Numărul de benzi () se stabilește având în vedere traseele avionului orientate pe direcția laturii lungi a zonei de aerofotografiere și se calculează cu relațiile:

=

= +1 această valoare se rotunjește la unități întregi

Numărul de fotograme dintr-o bandă () se calculează în funcție de baza de fotografiere

(b) și lungimea totală a benzii () după relațiile următoare:

=

= +1 această valoare se rotunjește la unități întregi

Numărul total de fotograme () se obține prin înmulțirea numărului de benzi () cu numărul de fotograme dintr-o bandă ():

=

Metrajul de film necesar () se calculează în funcție de numărul total de fotograme () la care se adaugă o constanta k egală cu 2 și care reprezintă intervalul de film neexpus dintre fotograme exprimat în centimetrii conform relației:

= (1 + k)

Durata zborului în zona de fotografiere () se calculează în functție de timpii de asteptare ( și ) și numărul total de fotograme () după relațiile:

=

=

= k

Unde k reprezintă un coeficient care are valoarea 1,3 și este introdus pentru a lua în calcul și timpul necesar parcugerii buclelor de întoarcere de la capetele benzilor de aerofotografiere.

2.2 Zborul și aerofotografierea

Înregistrarea propriu-zisă a zonei care urmează a fi ridicată în plan se realizează după întocmirea proiectului de zbor folosind avioane speciale, echipate în mod corespunzător cu o cameră aerofotogrammetrica și o serie de anexe care asigură funcționalitatea acesteia.

Echiparejele specializate în misiunile de aerofotografiere, formate din pilot, navigator și operator cameră fotogrammetrică, studiază documentația întocmită și sarcinile ce le revin. Astfel, pilotul extrage datele privitoare la distanțele ce trebuie parcurse, viteza și înalțimea de zbor, necesarul de carburanți, posibilitațile de aterizare și decolare în zona de lucru, cercetează funcționarea aparatelor de bord etc. Navigatorul are răspunderea pentru misiuni de aerofotografiere de a respecta scara fotogramelor, acoperirilor între fotograme, aerofotografierea intregii zone conform proiectului. De asemenea, trebuie să analizeze condițiile meteorologice și să stabilească momentul inceperii misiunii de aerofotografiere. Operatorul camerei aerofotogrammetrice cercetează la sol funcționarea camerei și anexele sale, se informează despre caracteristicile filmului care urmează să se utilizeze și cantitatea necesară pentru misiunea stabilită, urmareste încărcarea casetelor, ia cunostință de timpul de expunere calculat, intervalul dintre expuneri, valoarea unghiului de contraderivă etc.

Pe lângă cercetarea documentației cuprinsă în proiectul de aerofotografiere și repartizarea sarcinilor, fiecare mimbru al echipajului trebuie să-și extragă într-o formă cât mai sintetică și să-și pregătescă, pentru a avea la îndemână, hărțile și celelalte date necesare împlinirii misiunii. Între membrii echipajului trebuie să existe o coordonare perfectă a acțiunilor și răspunderi precise.

Înainte de începerea aerofotogarfierii se execută un zbor de recunoaștere pentru a identifica cu ajutorul hărților limitele zonei, reperele ce se vor utiliza la intrarea și ieșirea din bandă și alte puncte caracteristice existente.

În funcție de condițiile atmosferice existente in momentul respectiv pe baza indicațiilor exponometrului, se verifică timpul de expunere stabilit anterior și dacă este necesar se corectează. De asemenea se verifica direcția și intensitatea vântului fața de traseele de zbor pentru cunoașterea mărimii exacte și sensului unghiului de contraderivă.

Astazi, echipamentul de aerofotogarfiere este modern, având în componența mai multe sisteme și subsisteme electronice care ajută la urmărirea și desfășurarea in condiții bune a zborului. În acest sens mai multe din operațiunile și obligațiile amintite mai sus ce revin echipajului sunt preluate de aparatura electronică, membrii echipajului urmărind funcționarea acestora.

Calculul elementelor necesare păstrării direcțiilor axelor benzilor stabilite prin proiect, constă în determinarea:

Unghiului de drum al direcțiilor ce corepund axelor benzilor;

Vitezei de parcurs a avionului in sensurile ″dus″ și ″întors″, necesară calculării ulterioare a timpului de expunere precum și a timpului dintre două expuneri succesive

Unghiului de contra derivă, care se înregistrează la camera aerofotogrammetrică.

Unghiul de drum se determină după hartă și corespunde unghiului pe care îl face direcția axelor benzilor stabilită prin proiect cu direcția nord. Ținând seama că axele benzilor se dispun în general dupa direcția E-V, unghiul de drum este aproape 90 grade.

Viteza de parcurs a avionului se stabilește având țn vedere că aceasta este influiențată, în cea mai mare măsură, de viteza si direcția vântului.

Se consideră că prin proiect se prevede deplasarea avionului pe direcția AB care face cu direcția nord unghiul . Dacă nu ar exista vânt, s-ar putea putea realiza o preluare corectă a fotorammelor, cu condiția ca latura să fie paralelă cu direcția AB ( I ). Sub influiența vântului însă, apare unghiul de derivă a carui valoare depinde de viteza vântului , de direcția sub care bate vântul , precum și de viteza avionului . Ca urmare, dacă iși va păstra direcția de parcurs paralela cu AB, el va ajunge in punctul C in loc de punctul B, iar fotogramele vor prezenta un decalaj (II).

Din compunerea vectorilor și se obține rezultanta care reprezintă viteza de parcurs intre punctele A și C. Valoarea unghiului de derivă va fi dată de relația :

=

Pentru ca avionul să poată ajunge în punctul B păstrându-și alinamentul AB stabilit, trebuie să i se dea o înlcinare axei față de AB sub un unghi , numit unghi de contraderivă, care este diferit de unghiu de derivă. În acest caz, dacă se va păstra poziția inițială a camerei atinci fotogramele, ca urmare a necompensării cu unghiul de contraderivă, ar prezenta o rotire fața de direcția AB (III). Pentru a compensa, camera aerofotogrammetrică trebuie rotită în jurul axei sale verticale cu unghiul , realizând astfel modul normal de preluare a fotogramelor (I).

În acest caz, unhiul de contraderivă va fi dat de relația:

= .

2.3 Materializare punctelor în teren

Pentru orientarea fotogramei se folosesc, ca și în topografie, o serie de puncte ale căror coordonate sunt cunoscute, când pe teren există puncte care se pot identifica ușor intersecții de drumuri, colțuri de clădiri reperajul se poate face după efectuarea zborului, marcarea punctelor în teren se face prin figuri geometrice simple al căror centru trebuie să fie bine determinat. La intersecții de drum unde suprafața carosabilului este asfaltată, figurile sunt vopsite cu var de culoare albă, unde nu este posibilitate de a face figure geometrice și de vopsit atuci se fac figure geometrice din petre sau alte tipuri de însemnări se vopsesc cu alb pentru ca să se vadă cînd se prelucrează fotogramele.

2.4 Metode de executare a lucrărilor de aerofotografiere

Aerofotografierea reprezintă cea mai simplă și mai economică modalitate de obținere a datelor, atunci cînd dorim cartografierea unor suprafețe extinse. Prin această metodă se încearcă de fapt minimalizarea efortului de culegere a datelor colaborat cu creșterea acurateției modelelor obținute.

Mijloacele fotogrametrice prin care se acționeză date sunt instrumente prevăzute cu captori-senzori de tipul camerelor aerofotogrametrice analogice sau digitale.

Înregistrarea fotografică a terenului ăn vederea obținereii unor fotograme care să corespundă scopului urmărit se poate face prin mai multe metode de aerofotografiere.

Aerofotografierea vertical se obține atuci cînd axa de fotografiere nu are abateri mai de 30 de la veticalitatea punctului în care s-a sa fîcut aerofotografierea.

Aerofotografierea înclinată, în cazul căreia axa de fotografiere face cu vertical unui unghi mai mare de 30.

Aerofotografierea orizontală se folosește pentru înregistrarea linei orizontului.

2.5 Condițiile meteorologice

Republica Moldova este plasată în zona cu clima temperat-continentală, influențat de apropierea de Marea Neagră și de interferența aerului cald-umed din zona mediteraneană, cu umiditate insuficientă, ceea ce determină o frecvență mare a secetelor. De exemplu, doar în perioada 1990-2007, în țară au fost înregistrate nouă secete. Cele patru anotimpuri sunt bine evidențiate, iarna fiind blândă, iar vara caldă. Mișcarea generală a maselor de aer ale atmosferei de cele mai multe ori este din partea Atlanticului de Nord-Vest și Sud-Vest. Temperatura medie anuală a aerului din nord spre sud variază între 8,0 °C (Briceni) și 10,0 °C (Cahul) semnalându-se o încălzire a climei, iar a solului între 10 °C și 12 °C. În Republica Moldova sunt aproximativ 2.060–2.360 de ore cu soare pe an, temperatura pozitivă se înregistrează în 165-200 de zile pe an, precipitațiile variază între 370–560 mm/an și aproape 10% din ele cad sub formă de zăpadă, care se topește de câteva ori pe iarnă.

Iarna în Republica Moldova este blândă cu temperatura medie în ianuarie de -5 °C — -3 °C, în unele zile ea poate să coboare la -15 °C — -20 °C, iar în cazul pătrunderii maselor de aer arctic chiar până la -35 °C. Primăvara este un anotimp instabil când se mărește numărul zilelor cu soare și temperatura medie a aerului este în creștere. În mai temperatura se stabilește în jurul gradației 15 °C și scade pericolul înghețurilor târzii. Vara este călduroasă și de lungă durată, cu perioade mari lipsite de precipitații. Temperatura medie în iulie este de 19,5 °C — 22 °C, dar uneori poate atinge cota de 35 °C — 40 °C. Vara ploile de cele mai dese ori sunt scurte și abundente, provocând uneori inundații locale. Toamna este și ea caldă și lungă. În noiembrie temperatura medie coboară la 3 °C — 5 °C și pot începe primele ninsori și înghețuri.

Următoarele istrumente de măsurat

Măsurătorile geodezice mereu au avut o importanță deosebită în dezvoltarea social-economică a țării. Odată cu dezvotarea tehnico-științifică ni se oferă o gamă largă de instrumente începînd de la cele clasice și finalizînd cu cele mai performante instrumente geodezice, stații receptoare GNSS, aparate fotogrametrice, și nu în ultimul rînd sistemele de poziționare globală (GNSS). O deosebita importanță ne oferă noile tehnologiile GPS la zi care ne ușurează lucru la maxim economisindune atît timpul de lucru și deasemeni direct proporțional se mărește și calitatea ce ține de precizia obținută.

Trimble este o companie americană ce oferă soluții complete pentru aplicațiile ce necesită poziționare de precizie înaltă, în special, GPS-uri pentru topografi. Acestea sunt renumite în întreaga lume pentru performanța excelentă și cresterea productivității prin modul rapid și eficient de colectare, gestionare și analiza a informațiilor complexe.

Trimble R4 Model 3

Receptorul GPS Trimble R4 Model 3 este un sistem compact si robust folosit pentru masurători de acuratețe ridicată. Antena, receptorul și acumulatorul sunt înglobate în aceeași carcasa pentru a oferi comoditate la utilizarea acestuia ca sistem mobil.

Echipat cu tehnologia Trimble R-Track,Trimble R4 recepționează semnalele de la sateliții NAVSTAR dar și semnalele din constelația GLONASS ce îmbunătațesc soluția sistemului GPS. Astfel se pot obține rezultate bune și în condiții nefavorabile de efectuare a masurărilor satelitare. În plus, Trimble R4 Model 3 recepționează și semnalele aferente constelațiilor Galileo, QZSS și BeiDou (COMPASS).

Trimble R-Track împreună cu funcția Signal PredictionTM permit efectuarea masurărilor în timp real chiar și atunci când corecțiile diferențiale sunt recepționate cu intermitente și extind timpul și zona de lucru dupa întreruperea semnalului RTK.

Utilizatorii sistemului Trimble R4 pot efectua masuratori RTK și VRS folosind atât rețeaua națională de stații permanente cât și în rețeaua de stații

permanente de referință instalată de firma TRIMBLE – TRIMBLE VRS Now.

Utilizat ca receptor mobil, acesta este robust și ușor, cablurile fiind eliminate complet pentru asigurarea unor condiții de lucru în teren cît mai bune.

Ca și unitate de control, sistemul Trimble R4 folosește Trimble SLATE

sau TSC3. Aceasta înregistrează și stochează datele preluate de receptor cu ajutorul programului Trimble Access, care rulează atît în limba engleză, cît și în limba română. Unitatea combina comfortul unui smartphone cu durabilitatea și performantele caracteristice produselor Trimble. Are un design ergonomic, afisajul avînd un contrast ridicat, ușor de utilizat chiar și în condiții de luminozitate puternică.

Corecțiile diferențiale transmise de către stațiile permanente din rețeaua MOLDPOST prin intemediul internetului, pot fi recepționate de către sistem prin intermediul modemului 3,75G, încorporat în unitatea de control.

Totodata în masurători RTK (în situația în care lipsește semnaul GPRS datorită unei slabe acoperiri sau intreruperi de semnal din rețele de telefonie mobile) GPS-urile Trimble R4 se pot folosi în pereche Baza + Rover. În acest caz receptorul GPS Baza transmite corecții diferențiale către GPS-ul Rover prin unde radio.

Măsuratori

Trimble R-Track pentru suport GLONASS și minimizarea erorilor multipath

Tehnologia GPS Trimble Maxwell pentru urmărirea riguroasă a sateliților

Precizie ridicata a corelarilor multiple pentru măsurarea pseudo-distanțelor

Urmărirea riguroasă a satelților aflați la elevații reduse

Măsurarea riguroasă a undei GNSS purtatoare cu o precizie de sub 1mm într-o lungime de banda de 1Hz.

220 canale

GPS: L1C/A, L1C,L2C, L2E

GLONASS: L1C/A, L1P, L2P, L2C/A, L3

SBAS:L1C/A, QZSS, WAAS, EGNOS, GAGAN

GALILEO: E1, E5A, E5B (Opțional)

BeiDou (COMPASS): B1, B2, B3 (Opțional)

Masuratori Statice

Orizontal………………………….. ±3 mm + 0.1 ppm RMS

Vertical………………………….. ±3.5 mm + 0.4 ppm RMS

Masuratori FastStatic

Orizontal…………………………. ±3 mm + 0.5 ppm RMS

Vertical……………………………. ±5 mm + 0.5 ppm RMS

Masuratori Cinematice (RTK)

Orizontal……………………………. ±8 mm + 1 ppm RMS

Vertical……………………………… ±15 mm + 1ppm RMS

Masuratori Cinematice (RTK) in retea

Orizontal………………………….. ±8 mm + 0.5 ppm RMS

Vertical………………………….. ±15 mm + 0.5 ppm

Timp initializare……………… caracteristic <8 secunde

Rigurozitatea initializarii3……………… caracteristic >99%

Pozitionare GPS diferentiala pe cod

Orizontal……………………………. ±0.25m + 1 ppm RMS

Vertical……………………………… ±0.5 m + 1 ppm RMS

WAAS/EGNOS

Pozitionare diferentiala……………………………. precizie caracteristica <5m 3DRMS

Temperatura…………………………..

Temperatura de operare………… de la -400C la +65oC

Temperatura de depozitare………………….. de la -40oC la +75oC

Umiditate……………………………………. 100% condens

Impermeabilitate IP67 imersie temporara, adancime de 1m

Rezistenta la socuri si vibratii (testat si rezultat pentru urmatoarele standarde)

Socuri:

-Oprit: Proiectat sa reziste la caderi libere de pe jalon de la o distanta de 2m

-In operare: La tensiune 40G, 10msec

Vibratii:

-MIL-STD-810-F

-FIG.514.5C-1

Sistemul de alimentare:

Alimentare de la 11V DC la 28V DC. Mufa pentru alimentare externa cu protectie la supratensiune pe portul 1 (Lemo 7 pini)

Acumulatori interni detasabili 7.4 V, 2.6 Ah Li-Ion. Consumul este de sub 3.2W in modul RTK cu radio intern

Autonomie cu baterie interna:

5 ore – Receptor cu optiune de receptie 430-450MHz (variaza in functie de temperatura externa)

2,5 ore – receptor cu optiune transmisie/receptie (variaza in functie de temperatura si rata de transfer a datelor

4,7 ore – GSM/GPRS

Sistem de comunicare si stocare a datelor

Serial 3 cuple (Lemo 7 pini) pe portul 1. RS-232 pe portul 2 (Dsub 9 pini)

Optional – Radio integrat cu optiune receptie/ transmisie 430-450MHz

Putere transmitere a datelor: 0.5 W

Raza de actiune: caracteristic 3-5km/10km in conditii optime

Bluetooth integrat 2.4 GHz

Suport cartela telefon mobil pentru modem GSM

Trimble UX5

Trimble UX5 este un UAV ofera soluții de imagistica aeriană. Acesta stabilește standardul pentru colectarea datelor rapid și în siguranța datorită funcțiilor avansate de redundanță, propulsie inversată și datorita construcției robustă. Folosind modului de Imagistica Aeriana din cadrul suitei. UX5 simplifică lucrările complexe pe suprafețe întinse chiar și în condiții meteo dificile.

DATE DE CALITATE

UX5 beneficiază de ultimele progrese din domeniul fotografiei și dispune de o cameră digitală construită la comanda cu un senzor de imagine larg ce capturează poze clare cu culori bogate chiar și în condiții innorate. Camera de 16.1 MP cu optica special adaptată pentru aplicații de imagistica aeriană capturează poze la o rezoluție de pînă la 2,4 cm.

SISTEM SIMPLU DE ATERIZARE

Datorită sistemului de propulsie inversă UX5 nu are nevoie de mult teren pentru a ateriza. Puteți alege locul unde doriți să aterizeze și pilotul automat se ocupa de detalii. Aparatului este construit folosind brevete înregistrate de Trimble pentru producția fuselajului din carbon pentru rezistența combinat cu polistiren pentru greutate redusă. Orice componentă deteriorata poate fi schimbatăfara a cumpara un aparat nou datorită design-ului modular și sistemului electronic plug-and-play.

UN FLUX DE LUCRU INTUITIV CU SOFT-UL TRIMBLE ACCESS

Modulul de imagistică aeriană din softul Trimble. Access este preinstalat pe Trimble Tablet Rugged PC. Cu acesta puteți gestiona și planifica absolut tot ce ține de sistemul UAV: misiunile aeriene, verificările dinaintea zborului monitorizarea zborului, pilotul automat si aterizarea. Acesta are o lista digitala de verificari si pasi ce trebuie facuți premergatori zborului dar și dupa ce acesta a aterizat.

Pentru a economisi timp, multe dintre verificările premergatoare zborului sunt efectuate în mod automat de către soft-ul intern și nu necesită intervenții din partea operatorului. Puteți lansa aparatul în doar 5 minute de la începerea montării.

PROCEDURI AUTOMATE PENTRU UN MAXIM DE SIGURANȚĂ

Trimble UX5 oferă o metoda mult mai sigură pentru colectarea datelor decât metodele tradiționale UAV. Zborurile sunt dirijate în mod automat de la lansare pînă la aterizare și nu necesită nici un fel de calificare pentru a-l pilota. Operatorul doar facilitează operația avionului si procedurile integrate de siguranță. Asta înseamană că zborurile sunt efectuate fără ca operatorul să fie nevoit să acceseze șantiere cu utilaje, teren riscant sau medii contaminate.

PERFORMANȚĂ MAXIM

Design-ul remarcabil al lui UX5 asigură folosirea acestuia aproape în orice zonă și în orice condiții meteo. Este rezistent la ploi, zone cu turbulente, deșerturi, teren montan și înzăpezit. Avionul este o soluție de încredere pentru colectarea datelor de calitate fără compromisuri la acoperire.

FOTOGRAMMETRIE

Modulul de fotogrammetrie ce poate fi înstalat în Trimble Business Center este optimizat pentru procesarea datelor din UX5 și creează rezultate impresionante. Acesta produce nori de puncte, modele de tip TIN (Triangulated Irregular Network) și conturul harților în zonele survolate. Datele acestea pot fi folosite pentru calcul de volume, planificare de excavari sau drenaj și multe alte aplicații. Business Center produce și un ortofotoplan scalat ce poate fi folsită pentru planificarea proiectelor, definirea punctelor de interes, identificarea limitelor proprietaților sau monitorizarea progresului de construcție pe șantier.

Capitolul 3 Studiul de caz

3.1 Îtroducere

Ministerul norvegian al Afacerilor Externe, în numele Guvernului Norvegiei, a alocat la 07 iulie 2014 un grant către Proiectul; "Sistem de înregistrare Real Estate pentru Moldova – ortofoto" (MOLDPHOTO), care va fi implementat în perioada planificată noiembrie 2014 iunie 2016.

Scopul proiectului este de a pregăti până la data stabilită mozaicul pentru întreg teritoriul Republicii Moldova, pentru a sprijini înregistrarea imobiliară eficientă, sigură și transparentă și să ofere acces la informații geografice din Moldova.

Autoritatea contractantă este Statens Kartverk – Norwegian Mapping Authority (SK). SK este o autoritate națională de stat pentru informații norvegian National Geographic, și informații de proprietate. În zona de responsabilitate a Autorităților Norvegiene includ suprafața norvegiană, apele de coastă și teritoriale, precum și pe coasta Svalbard. Organizațional, autoritatea contractantă este o agenție din sectorul public în cadrul Ministerului Administrației Locale și Modernizare.

Beneficiarul proiectului este Agenția Relații Funciare și Cadastru a Republicii Moldova (ARFC) – instituția de stat care se ocupă de înregistrare imobiliare, cartografiere și servicii geodezice. Agenția execută funcțiile sale printr-o serie de unități specializate. Întreprinderea de Stat "Cadastru" responsabil pentru înregistrarea imobiliare, și Institutul de geodezie, de cercetare tehnică și cadastru "INGEOCAD" care sunt direct implicați în unitățile de proiect din partea Moldovei.

Statens Kartverk va supraveghea și monitoriza proiectul. In acest rol SK va face mai ales planuri detaliate de proiect, executia ofertelor, face controlul de calitate al livrărilor, și se angajează plățile, toate în strânsă colaborare cu beneficiarul moldovean, pentru a asigura implicarea maximă și de proprietate.

3.2 Descrierea proiectului zonă

Republica Moldova este o țară fără ieșire la mare din Europa de Est situată între România la vest și Ucraina la nord, est și sud. Capitala sa este Chișinău.Moldova se află între latitudinile de 45° și 49° N, și mai ales între meridianele de 26° și 30° E (o mică zonă se află la est de 30 °). Suprafața totală de teren este de circa 34.000 km2.Cea mai mare parte a țării se află între două râuri, Nistru și Prut. Frontiera de vest a Moldovei este formată de râul Prut, care se alătură Dunărea înainte curge în Marea Neagră. Moldova are acces la Dunăre pentru doar aproximativ 480 m, iar Giurgiulești este singurul port moldovenesc pe Dunăre. În est, Nistru este râul principal.

Figura 3.1: Harta Moldovei.

Țara este fără ieșire la mare, chiar dacă este foarte aproape de Marea Neagră. În timp ce cea mai mare parte a țării este deluroasă, altitudinia nu depășește 430 m – cel mai înalt punct fiind Dealul Bălănești. Dealurile Moldovei fac parte din Podișul Moldovei, care provin geologic din Munții Carpați. În sud, țara are o Flatland mic, Câmpia Bugeacului. Pe teritoriul Republicii Moldova la est de Nistru este împărțită între părți ale Podișului Podoliei, și părți ale Stepei Eurasia.

Principalele orașe ale țării sunt capitala Chișinău, în centrul țării, Tiraspol (în regiunea de est a Transnistriei), Bălți (în nord) și Bender (în partea de sud-est). Comrat este centrul administrativ al Găgăuziei.

3.3 Harta proiectie, sistemul de coordonate de referință

Sistemul de coordonate rectangular de referință pentru Moldova este numit MOLDREF99. Datumul geodezic de MOLDREF99 este ETRS89 și GRS80 elipsoidală.

Există un total 495 de puncte disponibile bazate pe MOLDREF99. Acestea sunt împărțite în 3 clase / comenzi:

– 5 puncte de la 0 clasa,

– 72 de puncte de la 1 clasa,

– 418 de puncte de clasa a 2.

O rețea de stații de referință MOLDPOS este în dezvoltare în Moldova. MOLDPOS este format din 10 stații distribuite în mod egal în toată țara și o instalație de centru de control de la Chișinău la sediul ARFC. Rețeaua oferă atât date RTK și post-procesare.

Sistemul de coordonate este un sistem UTM pentru cartografierea la scară mică (1: 25000-1: 1000000) și locale Transversal Mercator Moldova (TMM) pentru cartografiere la scară mare (1: 500 – 1: 10000).

TMM are următorii parametri:

– Longitudinea geodezică a meridianului axial: Lc = 28º 24 '

– Factor de scara pe meridianul axial: Kc = 0.99994

– Abscisa condiționată: Xc = – 5 000 000 м

– Ordonată condiționată: Yc = 200 000 м

Datumul vertical este nivelul Mării Baltice bazat pe Kronstadt punct zero.

Modelul Quasigeoid vor fi furnizate de către ARFC la cerere.

3.4 Utilajul și Programe folosite lucrările de aerofotografiere

La lucrarea de aerofotografiere a fost folosită Statia fotogrametrica digitala Delta. Statia fotogrametrica digitala are capacitatea de creare/reinnoi harti digitale pe fotograme si creearea mazaicului a ortofotoplanurilor.

SFD DELTA permite.

Crearea si actualizarea hartilor digitale;

Crearea ortofotoplanurilor, mozaicului, etc

3.4.1 Baza tehnica a aparatului

Statia fotogrametrica este bazata pe standartul Intel-cooperarea cu calculatorul lucrin cu sistemul de operare in Windows 98/NT/2000/XP. Pragrmul conține regimuri video de la 1024x768xhicolor pina la 1600x1200xtruecolor 

Asigurarea aparataj

SFD se bazeaza pe sistemul INTEL – mixt calculator, ce utilizeaza sistema de operare Windows 98/NT/2000/XP.

Figura 3.2: Statia fotogrametrica digitala Delta

Asigurarea software mentine regime video de la 1024x768xhicolor до 1600x1200xtruecolor  si mai sus.

Se lucreaza cu stereoscopul((regimul split-screen) si opengl cu ochelari stereoscopici (regimul page flipping)

In cazul utilizarii stereoscopului maraca este imobila, sunt mobile fotogrammmele.

Deplasarea pe imagini se face cu ajutorul manivelelor manuale si a dis–cului de picior.

Programul de orientare

Asigura / asista crearea catalagului / inventarului de coordinate a punctelor de reper si lista camerelor;

Orientarea semiautomata a fotogramei si a stereogrammei;

Verificarea erorilor si posibilitatea de corectare a lor la fiecare etapa de orientare;

Lucreaza cu fotogramme aeriene si imagini cosmice,

Ea in consideratie distorsiunea si afera posibilitatea de a introduce corectii tabelare.

Software DELTA

Asigura tot procesul fotogrammetriuc de la triangulatie / compensare pina la obtinerea hartilor intocmite, a ortifotoplanului si a ortofotohartii.

Este bazat pe nucleul cartographic DIGITAS cu posibilitati de stereorestitutie fotoredresare.

Permite crearea hartilor digitale si a otofotoplanului in baza fotogramelor aeriene si a imaginilor cosmice

Figura 3.3: partile componente ale programului Digitals:

camera – se introduc datele despre camera

groud – se coordonatele punctelor de sprigin

block – proiectul de zbor

triangulation – orientarea fotogramelor (toate trei)

model – orietarea stereomodelului

maping – prelucrarea imaginilor

3.4.2 Crearea blocului de triangulatie

Pentru crearea unui block nou este nevoie de completat Meniul “File/New “ in forma de tabela de mai sus. In urma completarii tabelului se activeaza butonul O.K.

Apare proiectul traseului de zbor cu numele fotogrammei, care corespund cu numele imaginilor de mai jos.

Figura 3.4: traseul de zbor cu numele fotogrammei

Se selecteaza fotogramele din proiect si din meniul “ Layout”, se allege optiunea create pyramide selected. Rezultatele datelor care descriu blockul de triangulatie sunt salvate in format TBD-file.

Cum funcționează butonul Block?

Tastind butonul “Activation” programa trece in regim de masurare “ Tiada-Exe”.Activam meniul “ File/Open” pentru deschiderea documentului activate in TBD ce contine descrierea blocului. Automat programa dubleaza fisierul sub alt format TMF care este utilizat pentru pastrarea proiectului block si toate masurarle ce se efectuiaza. Din acest moment fisierul TBD nu se mai foloseste.

Figura 3.5: butonul Block

Dupa deschiderea fisierului programa automat afisează pe ecran prima coordonată a indicelui de referinta a primei imagini din primul traseu.Coordonatele indicilor de referință sunt indicate FM-1…8 (numarul indicelui in ordinea descrierii camerei)

Inregistrarea punctelor se face in felul următor:

Conducem cursorul pe coordonata indecelui pe care o activăm.

Din fereastra de dialog”Autoprocesing” alegem opțiunea “Whole block” care automat măsoară toți indicii de referință .

Figura 3.6: punctele fotogrametrice

Dupa masurarea ultimei coordinate a indicilor de referinta programa automat trece la masurarea punctelor fotogrametrice, in caz cind aceasta nu se intimpla se apasa butonul “Go”, pe ecran apare fereastra de dialog “Relative Setup” in care se completeaza cu un numarul de puncte in zona (1-3) in regim manual.

Programa creeaza puncte fotogrammetrice si se amplaseaza pe primul punct central de pe prima imagine a primului traseu.

Figura 3.7: imaginii cu punctual situate în zona centrală

Numarul punctelor se inregistreaza automat in felul urmator SS-ZNN, unde SS-nr.imaginii in care punctul este situat in zona centrala. “ Z “ are valori in zona centrala -0, zona de sus-1 si zona de jos-2. Restul NN numerelor redau numarul punctelor in fereastra de mai sus.( ex. 126.000-126.001 pentru zona centrala)

Figura 3.8: lista imaginilor ce conțin elementele numite mai jos

Pentru a analiza masuratorile se utilizeaza blockul analizator Tools/block/Analyzer . reprezinta o fereastra ce contine doua tabele. In tabela din stinga Photo este redata lista imaginilor blocului ce contine coloana urmatorei informatei.

Photo – nr-ul imaginii

Inn- eroarea medie patratica de neinchidere pe coordonatele indicilor de referinta in microni( orientarea interioara)

Rel- er. med. patratica a paralaxei

Tie-er.med. patratica a punctelor de legatura in “metri”

K- coeficientul de corelatie.

In tabelul din dreapta Points sunt amplasate punctele imaginilor din stingace contin coloane cu urmatoarele erori:

Point-numarul punctului

PX-Neinchiderea coordonatei X in microni( numai pentru indici de referinta).

PY- Neinchiderea paralaxei pe coordonata Y in microni.

Tie- eroarea de legatura in m. ( vectorul sumar pe XYZ).

DX-eroarea de legatura a coordonatei X in m.

DY-eroarea de legatura a coordonatei Y in m.

DZ- eroarea de legatura a coordonatei Z in m.

DK-coeficientu de corelatie in punct.

Figura 3.9: imaginile eronate sunt de culoare sură

Cele mai eronate rezultate sunt evidentiate in tabela prin culoarea sura.

Sunt de doua metode de a corecta eroarea masuratorilor :

-cu ajutorul blocului analizator care evidentiaza cele mai eronate masurari si da posibilitatea de a o corecta.

-blocul analizator este inchis si se masoara alte puncte fotogrammetrice, dupa care cele mai eronate se sterg si ramin cele corecte.

3.4.3 Compensarea blocului de fototriangulatie

Compensarea poate fi efectuata prin compensarea modulului “BlockMSG” sau prin PhotoCom,in cazul dat s-a utilizat BlockMSG.

Ambele programe permit compensarea cu ajutorul punctelor de reper sau a centrelor fotogramelor.

Pentru a obtine blocul de triangulatie se aduc din file punctele de reper si se folosesc din meniu BlockMSG/Use Ground Points apoi BlockMSG/Interactive Adjustment

Figura 3.9: vectorizarea imaginilor

Ca rezultat apare blocul de triangulatie care permite in continuare vectorizarea imaginilor.

Dispunem de modelele bandă pentru întreg blocul de aerotriangulație. Fiecare bandă are coordonatele în sistemul propriu, de obicei sistemul primului stereomodel. Pentru compensarea simultană în bloc a benzilor, coordonatele benzilor trebuie să fie aduse într-un sistem comun, de obicei al primei benzi.

Se identifică punctele de legătură dintre benzile adiacente. După transformarea ultimei benzi în sistemul blocului, blocul astfel format se transformă în mod aproximativ în sistemul teren.

Figura 3.10: blocul de aerotriangulație

3.5 Condițile meteorologice la lucrările de aerofotografiere

În funcție de condițiile meteorologice și progresul proiectului, se anticipează că fotografii aeriene și de captare de date vor fi executate în timpul începutul primăverii anului 2015 înainte de a apărea frunzele de pe copaci.

Condiția ideală pentru efectuarea zborului fotografie va fi atunci când cerul este senin și fără nori. Motivul este lipsit de zăpadă, apă inundate sau a altor factori de mediu care ar putea ascunde detaliile de la sol.

Unghiul de soare nu trebuie să fie sub 30 de grade. Imagini sunt libere de nori, umbre din nori, fum si ceata semnificative.

Dacă există benzi de zbor care trebuie să fie împărțite în diferite serii de benzi de zbor, trebuie să existe;

– Pentru camerele cadru: a trei imagini se suprapun cu imaginile care au fost luate înainte,

– Pentru camerele mătură împinge aceeași lungime ca o camera cadru cu aceeași rezoluție ar trebui în trei imagini cu 60% suprapunere.

3.6 Proiectul de zbor a lucrărilor proiectului de aerofotografiere

3.6 Metoda de executare a lucrărilor proiectului de aerofotografiere

3.7 Recunoașterea locurilor de instalare a semnelor marcate

3.8 Instalarea semnelor marcate

3.8 Determinarea coordonatelor centrelor semnelor marcate în regim Static

3.9 Determinarea coordonatelor centrelor semnelor marcate în regim RTK

3.10 Cercetarea, fotografierea și coordonarea în regim RTK a semnelor marcate de către altă întreprindere.

Capitolul 5 Securitatea activității vitale

5.1 Întroducere

Securitatea și sănătatea în muncă reprezintă un ansablu de activități de ordin social-economic, organizatoric, tehnic, tehnologic, ingienic și profilactic-curativ având ca scop crearea și asigurarea celor mai bune condiții pentru o muncă înalt productivă, apărarea vieții, sănătății, integrității fizice și psihice a lucrătorilor.

Scopul protecției muncii este de a reduce la minimum, probabilitatea afectării sau îmbolnăvirii angajatului cu crearea concomitentă a condițiilor confortabile de muncă la o productivitate maximală a acesteia.

Securitatea muncii în activitatea de producție se asigură pe următoarele căi:

instruirea în materie de protecția muncii a tuturor angajaților și a altor persoane la toate nivelurile de educație și pregătire profesională,

instructarea prealabilă și periodică a tuturor angajaților,

pregătirea specială angajaților care deservesc mașini, mecanisme și utilaje față de care sînt înaintate cerințe sporite de securitate,

verificarea periodică a cunoștințelor personalului tehnic ingineresc a materiei în protecția muncii(nu mai rar decît o dată în trei luni).

Direcții principale ale politicii de stat în domeniul protecției muncii:

asigurarea priorității ale politicii de stat în domeniul protecției muncii

emiterea și aplicarea actelor normative privind protecția muncii,

coordonarea activităților în domeniul protecției muncii și al mediului,

supravegherea și controlul de stat asupra respectării actelor normative în domeniul protecției muncii,

cercetarea și evidența accidentelor de muncă și a bolilor profesionale,

apărarea intereselor legitime ale salariaților care au avut de suferit în urma accidentelor de muncă și a bolilor profesionale,

stabilirea compensațiilor pentru munca în condiții grele, vătămătoare sau periculoase ce nu pot fi înlăturate în condițiile nivelului tehnic actual,

participarea autorităților publice la realizarea măsurilor de protecție și al organizării muncii,

Conform art.43 din Constituții Republicii Moldova:

Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la protecția împotriva șomajului.

Salariații au dreptul la protecția muncii

Măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămînal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și alte situații specifice.

Durata săptămînii de muncă este de cel mult 40 de ore.

Mai mult ca atît, legea nr.186 din 10.07.2008 art.20 cu privire la securitatea și sănătatea în muncă spune că fiecare lucrător este în drept:

să aibă un post de lucru corespunzător actelor normative de securitate și sănătate în muncă.

să obțină de la angajator informații veridice despre condițiile de lucru, despre existența riscului profesional, precum și despre măsurile de protecție împotriva influenței factorilor de risc professional.

să refuze efectuarea de lucrări în cazul apariției unui pericol pentru viața ori sănătatea sa pînă la înlăturarea acestuia

fie asigurat, din contul angajatorului, cu echipament individual de protecție

să fie instruit și să beneficieze de reciclare profesională în domeniul securității și sănătății în muncă din contul angajatorului.

5.2 Analiza condițiilor de muncă

Cerințe generale de protecție a muncii

Către personalul neelectrotehnic, care este obligat anual să treacă instructajul pentru I grupă de securitate electrică, se referă personalul ce deservește mașinile și mecanismele alimentate de la rețeaua electrică și care conectează sau deconectează lucrări în apropierea utilajului electric.

Acest personal este obligat să studieze și să respecte metodele corecte de efectuare a lucrărilor cu utilajul electric, să cunoască acordarea corectă a primului ajutor medical accidentaților în caz de electrocutare.

Se interzice:

a) efectuarea lucrărilor în instalațiile electrice care corespund la I grupă de securitate electrică;

b) exploatarea mașinilor și mecanismelor electrice defectate, cablurilor, întrerupătoarelor, prizelor.

c) a lăsa fără supraveghere mașinile electrice și mecanismele în funcțiune, de asemenea și conectate în rețeaua electrică;

d) exploatarea mașinilor și mecanismelor fără legătura la pămînt;

e) repararea utilajului electric conectat în rețea.

Curățarea mașinilor și mecanismelor, precum și deservirea tehnică a lor în aproprierea instalațiilor electrice se va efectua doar după deconectarea lor de la rețeaua electrică.

Nerespectarea cerințelor susnumite precum și a instrucțiunilor pentru exploatarea mașinilor și mecanismelor, se egalează cu încălcarea disciplinei de muncă, regulamentului de ordine interioară și ca rezultat atrage după sine responsabilitate disciplinară, administrativă și penală.

5.2.2 Condițiile de muncă

Condițiile de muncă de birou

Temperatura în perioada caldă 23-25 , iar în perioada rece între 22-

Umiditatea relativă a aerului de la 40-60 %.

Viteza de mișcare a aerului 0,1 m/sec.

Încăperi închise, aerisite prin condiționer.

Suprafața pentru un loc de muncă trebuie să fie nu mai puțin de , iar volumul nu mai puțin de

Conform normelor distanța laterală dintre calculatoare nu trebuie să fie mai mică de 1,2 metri.

În încăpere se utilizează iluminatul mixt care este indirect și uniform, trebuie să corespundă cerințelor de electro-securitate.

În încăpere trebuie să se facă zilnic curățenie umedă, din încăperesă nu lipsească trusa medicală și stingătorul de incendiu.

Condițiile de muncă din teren

Mediul atmosferis trebuie să asigure stabilitatea de zbor. Se urmăresc respectarea următorilor factori:

Densitatea airului, turbulent

golurile de air, vintul, directia vintului

ciața, gradul de seninitate, etc

Imaginea va fi necalitativă prin ciață, ploaie, ninsoare, cer nourat etc.

Intensitatea luminii solare, poziția lui va infliența asupra umbrei obiectelor din suprafța fotografiată.

Fotografiere în timpul de ploaie, ninsoare e indicat a fi evitate.

În funcție de condițiile climatice ale zonei se stabilește:

perioada optimă cu zile însorite,

direcția și viteza vîntului dominant.

Condițiile meteorologice trebuie să fie cele mai bune zile însorite, cu atmosferă clară, fără nori, ceață sau particule de praf.

Orele de executare a aerofotografierii sunt cele din jurul prînzului, cînd umbrele aruncate pe sol de obiectele înalte sunt minime.

5.2.3 Acțiunea curentului electric asupra organismului omului

Formele de acționare a curentului electric:

Caracteristicile acționării curentului electric asupra organismului omului.

Acțiunea curentului electric asupra organismului omului spre deosebire de alți factori de producție (aburi, elemente chimice, radiație etc.) are un caracter specific și multilaterale. Trecînd prin organismul omului, curentul electric produce acțiune termică, electrolitică, mecanică (dinamică). Oricînd curentul electric produce efect biologic, care este proces specific doar organismului viu.

Acțiunea termică a curentului electric se manifestă prin arsuri pe diverse părți ale corpului, prin ridicarea pînă la temperaturi înalte a vaselor sangvine, nervurilor, inimii și a altor organe situate pe calea parcurgerii curentului electric, provocîndu-le vătămări grele, ireversibile.

Acțiunea electrolitică a curentului electric se manifestă prin descompunerea sucului organic inclusiv și a sîngelui, ceia ce duce la separarea lor fizico-chimică.

Acțiunea mecanică (dinamică) a curentului electric se manifestă prin stratificarea, ruperea țesăturii musculare a organismului uman, descompunerea pereților vaselor sangvine în rezultatul acționării electrodinamice.

Acțiunea biologică a curentului electric se manifestă prin iritare și excitarea țesăturilor vii ale organismului și prin deranjarea proceselor interne de viață.

b) Tipurile accidentelor provocate de electrocutare.

Acționarea variată a curentului electric asupra organismului omului susnumită deseori duce la producerea accidentelor care se divizează în două grupe:

cazuri reduse în urma cărora au suferit doar unele organe ale organismului omului în aparte,

cazuri generale care se denumesc șoc (lovitură) electric cînd a suferit organismul în întregime din motivul dereglării stării normale a organelor și a proceselor principale de viață.

Cazurile reduse – vătămări locale care indică integritatea directă a țesăturilor corpurilor în rezultatul acționării curentului electric și arcului electric. Deseori cei din urmă redau vătămarea învelișului pielii, țesăturilor oaselor.

Cazurile reduse tipice – arsurile electrice, metalizarea pielii, electro-oftalmia.

Șocul electric se subînțelege vătămarea țesăturilor importante de viață la trecerea prin organismul omului a curentului electric.

Șocul electric redă calea de parcurgere a curentului electric prin organismul omului.

Totodată în pericol se află și organismul în întregime din cauza distrugerii funcționării normale a diferitor organe și sistemului inimii, sistemei nervoase centrale etc.

În dependență de formele de electrocutare, șocurile electrice se clasifică în 5 grupe:

contracția convulsivă a mușchilor se simte ușor;

contracție convulsivă a mușchilor însoțită de boli dureroase fără pierderea cunoștinței;

contracție convulsivă a mușchilor cu pierderea cunoștinței, dar cu menținerea respirației și funcțiunii inimii;

pierderea cunoștinței și încetarea funcționării inimii;

moartea clinică, lipsa respirației și a funcționării inimii.

Personalul trebuie să cunoască și în caz de necesitate să acorde primul ajutor medical în cazul electrocutăriicu curentul electric.

5.2.4 Acordarea primului ajutor în caz de electrocutare

Primul ajutor – este un complex de măsuri destinat pentru restabilirea sau păstrarea vieții sau sănătății accidentatului efectuat nu de personalul medical (ajutor reciproc) sau de către însuși accidentatul (autoajutor).

Unul din cel mai principal factor al primului ajutor este urgența acordării: cu cît mai repede a fost acordat ajutorul – cu atît e mai mare speranța la un rezultat prosper. Pentru aceasta primul ajutor trebuie să fie acordat de angajatul care se află alături, ori alt oarecare martor.

Condițiile principale a succesului la acordarea primului ajutor medical accidentaților care au suferit în urma electrocutării sau în urma altor accidente de muncă sînt: rapiditatea acțiunilor, agerimea, cunoștințele și iscusința celui care acordă ajutorul sau autoajutorul.

Niciodată nu trebuie de refuzat de a acorda ajutor accidentatului și de a avea părerea că a decedat din cauza lipsei respirației, bătăii e inimă, pulsului. În urma electrocutării decedarea des este amăgitoare.

Măsurile acordării primului ajutor depind de starea în care se află accidentatul ca urmare a eliberării lui de sub acțiunea curentului electric.

Pentru determinarea acestei stări imediat se vor întreprinde următoarele acțiuni: deconectarea imediată de la partea conductoare a echipamentului cu care contactează accidentatul. Deconectarea se execută cu ajutorul întrerupătorului, întrerupătorului cu pîrghie, a altui aparat de deconectare, prin scoaterea sau desșurubarea dopurilor de siguranță.

Dacă accidentatul se află la înălțime, concomitent cu deconectarea echipamentului electric, trebuie să fie luate măsuri contra căderii accidentatului sau măsuri care îi vor asigura securitatea.

Dacă eliberarea imediată a accidentatului este imposibilă, atunci el va fi separat de părțile conductoare folosind echipamentul individual de protecție sau obiecte uscate care nu conduc curentul electric.

Se admite a-l trage pe accidentat de îmbrăcămintea lui (dacă ea este uscată și nu este lipită de corp), ca exemplu – de guler, poala vestonului sau de pulpanele paltonului. Nu se admite contactarea cu obiecte metalice din împrejurare și cu părțile corpului accidentatului neacoperite de îmbrăcăminte.

Pentru izolarea mîinilor angajatului care acordă ajutor trebuie să folosească mănuși dielectrice sau să înfășoare mîna cu fular etc. Se poate deasemenea de izolat pe sine însuși stînd pe covoraș izolant, pe scîndură uscată sau pe un alt așternut care nu conduce curent electric.

La separarea accidentatului de părțile conductoare se recomandă de acționat numai cu o mînă, a doua – ținînd-o după spate sau alături de corp.

Conductoarele electrice pot fi tăiate cu toporul la care mînerul este din lemn uscat, sau cu scule la care mînerele sînt izolate.

a) de așezat accidentatul pe spate pe o suprafață aspră;

b) de verificat prezența la accidentat a respirației;

c) verificarea prezenței pulsului;

d) atragerea atenției la starea pupilelor accidentatului. Pupilele mărite indică la înrăutățirea bruscă a circulației sîngelui la creier. În acest caz readucerea la viață se începe imediat. Dacă accidentatul se află în cunoștință, iar pînă la aceasta a fost în lipsa ei, atunci el va fi așezat într-o poziție comodă și pînă la sosirea medicului i s-a verifica respirația și pulsul. Nici într-un caz nu i se va permite oarecare mișcări, cu atît mai mult prelungirea lucrului de sinestătător. Dacă accidentatul se află fără cunoștință, dar cu respirație stabilă și puls, atunci el trebuie așezat comod, de desfăcut și dezbumbat haina, de creat flux de aer proaspăt, să miroase soluția apoasă de amoniac, de-l stropit cu apă. Concomitent va fi urgent soluționat medicul. Dacă accidentatul greu respiră, este necesară efectuarea respirației artificiale și al masajului exterior al inimii. Respirația artificială e necesară de a o efectua permanent pînă și după sosirea medicului.

5.2.5 Metodele de readucere la viață în caz de moarte clinică. Respirația artificială.

Respirația artificială se execută în cazurile cînd accidentatul nu respiră sau respiră rar, convulsiv și dacă respirația se înrăutățește, indiferent de cauză: electrocutare, intoxicație, înecare. Un a din cele mai efective metode de respirație artificiale este metoda “din gură în gură” și “din gură în nas”. Insuflarea aerului accidentatului se efectuează prin tifon, băsmăluță sau printr-un dispozitiv special – “conducta de aer”. Pentru executarea respirației artificiale accidentatul trebuie culcat pe spate, se descheie îmbrăcămintea care împiedică respirația. Pînă a începe respirația artificială se asigură permeabilitatea căilor respiratorii, care în poziția culcată a accidentatului în stare de inconștiență, întotdeauna sînt închise de limba afundată. În afaă de aceasta în cavitatea bucală poate fi conținut străin (mucozitate, proteze dentare, nisip, mîl, iarbă – dacă accidentatul se îneca etc.) care se îndepărtează cu degetul înfășurat în băsmăluță, țesătură sau tifon.

Cel care acordă ajutor se așează alături de capul accidentatului, o mînă se pune la cifră, iar a doua apasă pe frunte, maximal lăsînd capul pe spate. Prin aceasta rădăcina limbii se ridică și eliberează intrarea în faringe iar gura accidentatului se deschide. Persoana care acordă ajutor se apleacă deasupra feței accidentatului, inspiră adînc, cuprinde strîns cu buzele gura deschisă a accidentatului și energic expiră, cu un oarecare efort insuflă aerul în gura lui, concomitent închide nasul accidentatului cu obrazul sau cu degetele mînii care se află pe frunte. Dacă coșul pieptului s-a ridicat, insuflarea se încetează, cel care acordă ajutor întoarce fața într-o parte, se petrece expirația pasivă a accidentatului.

5.2.6 Masajul exterior al inimii

În caz de electrocutare poate să se oprească nu numai respirația dar și circulația sîngelui dacă se oprește și inima. Inima omului se află în coșul pieptului între osul pieptului și coloana vertebrală. Osul pieptului este un os plat mobil. În poziția omului culcat pe spate (pe o suprafață dură) coloana vertebrală exercită funcția unei temelii rigide imobile. Dacă se apasă pe osul pieptului, atunci inima va fi strînsă între el și coloana vertebrală și sîngele din cavitățile inimii va fi împins în vasele sangvine. Dacă osul pieptului se apasă ritmic, sîngele va fi împins din cavitățile inimii în vasele sangvine aproximativ ca și la contracția ei în mod natural. Acest proces se numește masajul exterior (indirect, închis) al inimii prin care artificial se restabilește circuitul sîngelui. În așa mod, prin alternarea respirației artificiale și a masajului exterior al inimii se imitează funcția respirației și a circuitului sîngelui. Acest complex de măsuri se numește reanimare (readucerea la viață) iar măsurile – de reanimație.

În cazul opririi inimii, accidentatul trebuie culcat imediat pe o suprafață rigidă – bancă, podea sau se pune sub spate o scîndură lată. Nu se admite de pus sub umeri sau sub gît diverse suluri.

Dacă ajutorul îl execută o singură persoană ea se aranjează alături de accidentat și aplecîndu-se face două expirații energice (conform respirației artificiale prin metoda “din gură în gură” sau “din gură în nas”), ulterior se ridică rămînînd pe aceeași parte de accidentat. Palma unei mîni se pune pe jumătatea de jos a osului pieptului (cu două degete mai sus de la marginea de jos a osului), iar degetele le ridică în sus. Palma mînii a doua se pune pe palma mînii întîi de-a lungul sau de-a curmezișul și se apasă, mărind efortul prin înclinarea propriului corp. Mîinile în timpul apăsării trebuie să fie drepte în articulația cotului.

Apăsarea se execută prin impulsuri rapide, în așa mod, ca osul pieptului să se adîncească la 4-5 cm. Durata apăsării nu mai mult de 0,5 secunde, intervalul dintre impulsuri – 0,5 secunde. În intervale mîinile rămîn pe osul pieptului, degetele îndreptate, mîinile – drepte în articulația cotului.

Dacă readucerea la viață o îndeplinește o singură persoană, după fiecare două expirații ea execută 15 impulsuri pe osul pieptului. În timp de o minut trebuie de executat nu mai puțin de 60 de impulsuri și 12 expirații, adică de îndeplinit 72 de manipulări, prin ce se dovedește că ritmul măsurilor de reanimație trebuie să fie foarte intens. Experiența arată, că cel mai mult timp se pierde la executarea respirației artificiale. Nu trebuie de tărăgănat expirația: cum numai coșul pieptului s-a ridicat, expirația se încetează.

Dacă la reanimare participă două persoane proporția dintre “respirație – masaj” alcătuiește 1:5. În timpul expirației artificiale, persoana care execută masajul nu trebuie să apese osul pieptului.

Dacă măsurile de reanimație au fost executate corect, pielea se înrozovește, pupilele se micșorează, respirația de sine stătătoare se restabilește, pulsul se determină bine. Dacă activitatea inimii se restabilește, pulsul se determină clar și este stabil, atunci masajul exterior al inimii se întrerupe imediat, continuîd executarea respirației artificiale dacă accidentatul respiră slab, stăruindu-se ca expirația de sine stătătoare a accidentatului să coincidă cu expirația artificială.

La restabilirea definitivă a respirației de sine stătătoare, respirația artificială se încetează. Dacă activitatea inimii și a respirației de sine stătătoare nu s-au restabilit, dar măsurile de reanimare sînt efective, atunci ele pot fi întrerupte numai la sosirea personalului medical care va continua readucerea la viață a accidentatului.

Dacă măsurile de reanimare nu sînt efective (pielea devine cianoză-violetă, pupilele rămîn mărite, pulsul în artere în timpul masajului exterior al inimii nu se determină) reanimarea se încetează peste 30 de minute.

5.3 Măsuri privind sanitaria industrială

5.3.1 Mijloace de protecție în cazul prafurilor

Un șir de producție tehnologică în construcția, industria materialelor de construcție și în alte domenii ale industriei sînt însoțite de formarea și răspîndirea în mediul de producție a prafului, care influențează negativ asupra organismului uman și în îndeosebit asupra organelor respiratorii. Praful de producție influențează negativ nu numai asupra organismului uman, adesea el înrăutățește mediul de producție în limitele zonei de lucru, duce la uzarea rapidă a pieselor și agregarea supuse frecării. Afară de aceasta, praful poate fi sursă de electricitate statică. Praful se formează în timpul mărunțirii, măcinării, fracționării diferitor materiale, la transportarea, încărcarea și descărcarea materialelor pulverulente, la pregătirea suprafețelor construcțiilor pentru izolare și finisare în timpul executării lucrărilor de terasamente, la demolarea constrcuțiilor și instalațiilor etc.

Gradul de influență a prafului asupra organismuli uman depinde de proprietățile lui fizico – chimice, toxicitate, dispersitate și concentrație.

În cazul, cînd metodele de desprăfuire a aerului zonei de muncă nu asigură micșorarea concentrației prafului pînă la valoarea admisibilă sau curățarea mediului aerian este imposibilă sau neefectivă pentru protecția vremelnică a organelor omului sunt folosite haine speciale și mijloace individuale de protecție.

Echipamentul de protecție antipraf se alege în conformitate cu normele existente, îmbr ăcăminte, încălțăminte specială și echipament de protecție, elaborat de Institutul Central de Cercetare în Domeniul Protecția Muncii.

Pentru protecția organelor de respirație, de prafurile de var, de ciment, ipsos, azbest sunt folosite respiratoare de tipul RN-19. Pentru protecția ochilor se folosesc ochelarii speciali antipraf. Pentru protecția corpului sunt folosite costume și combinizoane contra prafului confecționate dintr-o țesătură specială, care se curăță ușor prin scuturare.

5.3.2 Metode de combatere a zgomotului și vibrației

Pot fi folosite următoare metode și mijloace:

metode tehnic-organizatorice

folosirea proceselor tehnologice cu zgomot redus

perfecționarea tehnologiilor de deservire și reparație a mașinilor și utilajelor

folosirea mijloacelor și utilajul cu zgomot redus

metode arhitectural-planificatoare

amplasarea rațională, din punct de vedere acustic, a întreprinderilor, încăperilor clădirilor și instalațiilor

amplasarea rațională a zonelor de muncă

mijloace acustice

împrejmuiri fonoizolatoare a clădirilor, fățuieli fonoabsorbante, sprijine vibroizolante

În cazul soluționării problemei protecției contra zgomotului se pornește de la cele două forme sub care apar acestea:

obiectivă micșorarea oscilatorie a corpurilor elastice

forma subiectivă senzație pe care o percepe organul auditiv

Temperatura de asemenea trebuie luată în considerare, deoarece, influențând proprietățile materialelor fonoizolante, poate să afecteze performanțele acustice, cît și gradul de confort.

Protecția individuală a personalului contra zgomotului se realizează prin utilizarea antifoanelor, care constituie baraje fonoizolante situate în imediată apropiere a receptorului. Cerințe care trebuie să le respecte un antifon sunt următoarele: să asigure o izolare cît mai bună a zgomotului; să asigure un grad de confort mai ridicat; să nu producă iritații ale pielii; să se manipuleze ușor.

În practică se utilizează două tipuri de antifoane: de tip extern sub formă de cască și de tip intern sub formă de dop.

Astfel dacă este necesară o atenuare acustică mare, în special la frecvențe înalte și pentru un interval scurt de timp, se va utiliza antifonul de tip extern și în cazul contrar se va utiliza cel intern.

Măsuri privind tehnica securității

Totdeauna a păstra curățenie și regulă la locul de lucru.

A se adresa la șef direct pentru explicarea în cazul lipsei de informație sau apariției îndoielei la executerea lucrului.

A fi atent în timpul executării lucrului, a nu se distrage cu convorbire sau lucru străin.

A se folosi numai de insrumente spacializate într-o stare bună de funcționare. De a nu folosi instrumente ocaziționale.

Lucrările cu grad de pericol redicat se execută numai după primirea permisului și ascultarea instrucțiulor.

La timp executarea lucrărilor de reparație .

A executa lucrările de reparație numai cu permisiunea.

Despre începerea lucrărilor de reparație a unor elemente se informeză șeful.

La executarea lucrărilor în zonele cu temperaturi redicate obligatoriu de a se folosi de paravan termoizolant și alte obiecte de protecție.

A cunoaște și a respecta normele redicării și transportării greutăților.

De a nu ridica obiectele căzute acolo unde este riscul de a fi prinsă haina sau o parte a corpului de mecanizmeme în mișcare sau riscul de a fi lovit de curent.

În cazul simțirei curentului electric la atingerea utilajului sau unei construcții metalice de a preîntîmpina oamenii din jur.ect..

Măsuri de protecția contra incendiilor

Securitatea obiectului împotriva incendiului se asigura prin:

printr-un sisitem de preîntîmpinare a incendiului

printr-un sistem de protecție împotriva incendiului care costă din dulapuri antiincendiare unde se află nisip, o lopată și o căldare cu fundul ascuțit

prin măsuri tehnico-organizatorice adică toți sunt instruiți cum să se comporte și ce să facă în caz de incediu

Factorii periculoși a incendiului care influiențeaza asupra oamenilor sunt următorii :

focul deschis și scînteile

temperatura înaltă a mediului înconjurător

fumul

concentrația scăzută de oxygen

Prăbușirea părților clădirii, instalațiilor , etc.

Preîntîmpinarea incendiilor se asigură prin:

prevenirea formării mediului combustibilului

prevenirea formării sau includerii în mediul de combustibil a surselor de aprindere

Pentru a nu forma mediul combustibil trebuie:

de folosit la maxim materialele greu combustibil și necombustibile

de a limita utilizarea substanței inflamabile și utiliza cele mai nepericuloase procedee de amplasare și păstrare

de aizala mediul combustibil

de a menține mediul de vapori și gaze în afara zonei deaprindere

Fața de sistemul de protecție împotriva incendiilor sînt înaintate uramătoarele cerințe:

folosirea mijloacelor de stingere a incendiilor și tipurilor de tehnică împotriva incendiilor respective

folosirea instalatiilor automate de semnalizare a incendiilor

instalații și dispozitive ce asigură limitarea propagării incendiilor

folosirea sistemelor de protecție antifum

Sistemul de protecție antifum trebuie să aigure protecția căilor de evacuare de fum,temperaturile înalte și produsele toxice ale arderii atîta timp, cît este necesar pentru evacuarea sau protecția colectivă a oamenilor.

În timpul funcționării întreprinderii toți colaboratorii sînt instruiți referitor regulilor de securitate împiotriva incendiilor, se folosec mijloce demonstrative de agitație privind asiguraea securității împotriva incendiilor.

Responsabilitatea pentru decuritatea împotriva incendiilor a obiectului o poartă șeful obiectului sau alte persoane oficile, numite prin ordin de către conducerea unității.

Aceste persoane sunt obligate:

să cunoască proprietățile incendiare a materialelor și substanțelor care se folosesc sau se păstrrează pe sectorul încredințat ,să nu admită încalcarea regulelor de păstrare

să urmăreasca starea de funcționare a tuturor sistemelor ți instalațiilor , să ia măsuri de înlăturare a neajunsurilor depistate

să explice angajaților instrucțiunile și regulile securității împotriva incendiilor care sînt în vigoare la obiectivul dat.

Vaporii tuturor lichidelor inflamabile sînt mai grei ca aerul și se acumuleză, de regulă, în zonele de jos ale încaperilor.Viteza de ardere a lichidelor este o mărime instabilă și depinde de tempereatura de fierbere și aprindere a lichidului.Prafurile prezintă un pericol de incendiu sporit , deoarece posedă toate proprietățile incendiare ale materiallelor solide. Valorile limitelor concentrațiilor explozive ale amestecurilor praf-aer depind nu numai de componența chimică , dar și de umeditate și dipersitate.

PROTECȚIA MUNCII ȘI A MEDIULUI AMBIANT

Tehnica securității muncii la exploatarea aparatajului fotogrammetric.

Tehnica securității este o sistemă de măsuri organizatorice și mijloace tehnice care exclud influența asupra angajaților a factorilor periculoși.

Măsuri de protecție la exploatarea stației:

În încăperile unde se află stația trebuie să fie urmărite măsurile antiincendiare prevăzute de „Norme de securitate contra incendiilor în Moldova”;

Personalul, care lucrează la stație,trebuie să fie admis la lucrul la instalațiile electrice cu tensiunea de pînă la 1000 W;

Stația trebuie să fie legată la pămînt;

Lucrările de asistență tehnică sau înlăturarea defecțiunilor stației e necesar de a se efectua numai după deconectarea stației de la curentul alternativ.

Condiții favorabile de lucru cu stația:

Temperatura în perioada caldă 23-25 , iar în perioada rece între 22-;

Umiditatea relativă a aerului de la 40-60 %;

Viteza de mișcare a aerului 0,1 m/sec;

Încăperi închise, aerisite prin condiționer;

Suprafața pentru un loc de muncă trebuie să fie nu mai puțin de , iar volumul nu mai puțin de ;

Conform normelor distanța laterală dintre calculatoare nu trebuie să fie mai mică de 1,2 metri;

În încăpere se utilizează iluminatul mixt care este indirect și uniform, trebuie să corespundă cerințelor de electro-securitate;

În încăpere trebuie să se facă zilnic curățenie umedă, din încăperesă nu lipsească trusa medicală și stingătorul de incendiu;

Personalul trebuie să cunoască și în caz de necesitate să acorde primul ajutor medical în cazul electrocutării cu curentul electric.

3)