Planificarea Activitatii Unei Firme de Calculatoare

INTRODUCERE

Care sunt problemele ce trebuiesc rezolvate?

Probelemele cu care se confruntã desfãșurarea activitãții într-o firmã sunt dintre cele mai diverse. Acestea pot fi de ordin organizatoric, administrativ, economico-social, etc.

Ce se dorește a se realiza?

Se dorește realizarea unui produs informatic ce are ca scop optimizarea activitãții firmei, iar cu ajutorul sãu sã se poatã realiza o evidențã cât mai bunã a intrãrilor și a ieșirilor.

Obținerea unei înalte eficiențe este determinatã de parametrii tehnico – economici ai tehnologiei folosite, de modul de desfãșurare a actului managerial și de suportul lui informațional.

Cum se realizeazã produsul informatic?

Modul în care se realizeazã produsul informatic este acela de a observa într-o primã etapã modul de circulație a informației în cadrul firmei, structura logicã și fizicã a acesteia iar într-o a doua etapã prin modelarea unui sistem informatic ce are ca scop satisfacerea cerințelor cu care se confruntã managementul firmei.

Structura lucrãrii

Primul capitol prezintã un scurt istoric al evoluției informației și descrie succint “Piața gri”.

Al doilea capitol descrie modul în care societatea rãspunde în fața dezvoltãrii sistemelor informatice și amintește câteva dintre metodologiile ce pot fi folosite pentru realizarea lor.

Al treilea capitol analizeazã firma din mai multe puncte de vedere și modul în care informația circulã între un departament și altul.

Capitolul patru descrie baza de date și etapele care sunt necesare pentru creare.

Capitolul cinci descrie modul în care este realizatã aplicația în Access

Capitolul șase trateazã modul de folosire al aplicației.

Avantajele folosirii programului Access 2000

Aceess este unul dintre cele mai puternice programe pentru gestionarea bazelor de date și unul dintre cele mai folosite. Cu ajutorul acestui program se pot realiza introducerea datelor direct întro bazã de date sau importul lor dintr-un alt program, sortare, indexare și organizarea datelor în forma doritã, alcãtuirea rapoartelor și a etichetelor de corespondențe în mod rapid folosind toate datele gestionate sau doar o parte dintre ele, crearea formularelor personalizate, rularea cererilor care, bazându-se pe anumite condiții, substrag seturi de date din baza de date.

CAPITOLUL 1

Prezentare generalã a sistemelor informatice

1.1 Evoluție în lumea infomației (de la mașini de calcul la supercomputere)

În decurs de peste un secol, observãm dezvoltarea surprinzãtoare a mașinilor de calcul de la o simplã idee transformatã în ceea ce vedem astãzi – V.I.P.-urile lumii informației.

Totul a început în 1871 când J.C. Maxwell a avut primul ideea stabilirii unei legãturi între noțiunea de informație și noțiunile de bazã ale energeticii. L. Boltzmann ușureazã aceastã legãtura prin aprofundarea noțiunii de entropie și definirea ei ca logaritmul probabilitãții formãrii unei anumite configurații într-o mulțime de alte configurații posibile [13].

L. Szilard face înțeleasã invazia noțiunii de informație în domeniul energeticii când, în 1929, în cadrul celebrului paradox al “demonului lui Maxwell” demonstreazã cã o informație de 1 bit ar trebui sã atragã o reducere a entropiei ansamblului egalã cu Klog , în timp ce entropia sursei de unde provine aceastã informație ar trebui sã creascã cu aceeași cantitate sau, altfel spus, entropia se platește cu informație. Dar lucrarile lui L. Szilard nu gãsesc ecouri pânã la cel de-al II-lea rãzboi mondial, când are loc un rapid avânt al teoriei informației. D. Gabor extinde energetica cuanticã în domeniul de acțiune al informației selective, stabilindu-i discontinuitatea cea mai micã cantitate de entropie negativã (negentropie dupã cum o numea L. Brillouin) necesarã obținerii informației de 1bit x 0.7K, K fiind constanta lui Boltzmann (1.380622 ±0.000059) · 10 –23 J/K.

Lucrãrile lui Szilard, Gabor precum și ale lui Mackay, R. Vallée clarificã ideea potrivit cãreia teoriile matematizate ale informației trebuie sã fie plasate la baza oricãrei teorii riguroase a mãsurãrii în științele fizice deoarece ele permit sã observãm în mod convenabil interacțiunea dintre operațiile prin care se mãsoara fenomenele observate și observator [14].

Altã teorie ce a cauzat progresul informațional de astãzi este teoria comunicațiilor care studiazã problemele puse de emisia, transmisia și recepția informațiilor selective. Aici și-au adus aportul J. Ville, D. Gabor și Tuller prin punerea la punct a teoriei matematice a semnalului, un mesaj fiind format dintr-o succesiune de semnale care reprezintã informații convenabil codificate.

Problemele codificãrii și decodificãrii constituie obiectul a numeroase lucrãri printre care semnalez teoria scandãrii lui B. Mandelbrot.

Studiul transmisibilitãții unui mesaj într-un timp dat este dominat de o teorie fundamentalã a lui C.E.Shannon ce pune în evidența o viteza mãsurabilã cunoscutã ca viteza de informție [12].

Dacã M este ansamblul a 2 mesaje M1 și M2 aceastã valoare a informației R are proprietatea R(M) = R(M1) +R(M2) dacã (Э) N1 posibilitãți pe de o parte și N2 pe de cealaltã care dau N1N2 posibilitãți, atunci R(N1) +R(N2) = R(N1N2).

Transmisia unui mesaj poate fi afectatã de diverse deformãri: dispersie, distorsiune, zgomot. Cibernetica permite studiul matematic al noțiunii generalizate de zgomot. Încã din 1940, Kolmogorov și Wiener au arãtat interesul de a se considera zgomotul ca un fenomen aleator.

Informația lui Wald poate fi consideratã ca o informație cu zgomot.

“Informația metricã” a lui Mackey corespunde aproximativ raportului între intensitatea semnalului și a zgomotului care îi acoperã semnificația.

Redundanța o întâlnim în diverse fenomene, studiul sãu fiind dominat de o teoremã enuntațã de Shannon și demonstratã de Hincin.

La transmiterea unei serii, indiferent de natura și forma ei Hartley, Wiener și Shannon (1949) demonstreazã cã existã un maxim posibil al cantitãții de informații transmis într-o unitate de timp, Shannon dând și o formulã ce exprimã capacitatea unei linii de comunicații care prezintã zgomot; rezultatul sãu va fi extins de Gabor și în cazul domeniilor discontinue. Gabor inventeazã și o unitate de informație, logon ce servește la mãsurarea capacitãții canalelor de transmisie folosite [13].

Teoria informatiei și comunicațiilor este astãzi folositã în cea mai mare parte a științelor, spre exemplu în psihofiziologie și numeroase domenii tehnice. Astfel s-a descoperit cã urechea umanã este sensibila la 1 mil. de biți pe secundã, ochiul uman la 500 mil. biti / sec., iar creierul uman poate raționa asupra 10 biți pe secundã. Teoria lui MacKey despre senzația de trecere a timpului este cã timpul nu este altceva decât aprecierea unei mai mari sau mai mici abundențe informaționale. Teoria informației se gãsește și în încercãrile de exprimare a mecanismelor memoriei și recunoașterii formulelor.

Evoluția mașinilor de calcul pornește din sec. al XVII-lea cu Schickard (1624). Pascal (1642) și Leibnitz (1672). Urmãtoarea etapã a fost gânditã și aproape realizatã de cãtre matematicianul și actuarul Charles Babbage (1792-1871) care a înțeles perfect care trebuie sã fie planul unei mașini complexe, capabilã nu numai sã combine numerele conform uneia din cele patru operații aritmetice, ci sã asocieze aceste operații într-o ordine datã corespunzatoare unei formule. Datoritã unei subvenții, el a reușit dacã nu sã construiascã, cel puțin sã fabrice diferitele piese ale unei astfel de mașini, care deși prezentatã la Expoziția universalã de la Londra (1851), nu au fost niciodatã reunite. Este de menționat cã o astfel de mașinã nu ar fi funcționat niciodatã corect datoritã dificultãților mecanice, independente de concepția sa. În 1879, Lord Kelvin a arãtat posibilitatea de a rezolva ecuații diferențiale cu o mașinã, schema fiind reluatã în 1923 de L. Wainwright. În 19925 V. Bush a fabricat un prim analizator diferențial, iar în 1942 i-a încorporat un program de calcul [13].

H.H. Aiken cu ajutorul tehnic al Companiei I.B.M. a reluat problema mașinilor complexe de la punctul la care o lãsase Babbage.

Între 1937 și 1944 el construiește prima mașinã mecanicã cu program automat, Mark. I. În acea perioadã apare E.N.I.AC, mașina electronicã ce este capabilã sã efectueze 32.000 operații pe secundã, conceputã de J.W. Auckly și M.J. Eckert în cadrul efortului american pentru rãzboi, moment ce marcheazã dezvoltarea mașinilor de calcul într-un context electronic și pãtrunderea lor în domenii din ce în ce mai vaste datoritã performanțelor spectaculoase. Spre exemplu, își gãsesc utilizarea în teleghidarea unui satelit artificial. Marile mașini de calcul intrã și în clinica medicalã.

Numerația binarã, recomandatã încã din 1938 de L. Coffignal, apare la timp pentru a simplifica operațiile ce se efectueazã în interiorul unei mașini de calcul. Ea se putea realiza prin intermediul oricãrui dispozitiv de comutație, spre exemplu flip-flop un circuit electronic basculant inventat de E. Jordan în 1919.

Înregistrarea unei enorme cantitãți de date n-a devenit posibilã decât prin inventarea unor “memorii” din ce în ce mai vaste.

Fiecare element de memorie fiind capabil sã conserve un anumit numãr de stãri fizice a cãror succesiune permite reprezentarea numerelor [14].

Lui J. von Neumann i se datoreazã ideea înregistrãrii nu numai a datelor numerice ale unei probleme ci și a instrucțiunilor care sã permitã rezolvarea ei: trierea datelor, operații aritmetice sau comparații, punerea în rezerva provizorie a unor rezultate parțiale etc. În 1951 Wilkes a inventat metoda microprogramãrii, iar între 1952-1954 au apãrut “biblioteci” de subprograme, de programe de interpretare, de “compilatori’ etc. De altfel, “registrele indecși” ale colectivului F.O. Williams, T. Kilburu de la Universitatea din Machester, permit modificarea unor instrucțiuni înaintea executãrii lor. Acum se punea problema “cum trebuie vorbit mașinilor de calcul?” Adicã introducerea instrucțiunilor care se fãcea printr-un limbaj special fiecãrui tip de calculator. Limbajul Algol, produs în 1958 la Conferința de la Zurich a fost adaptabil la toate tipurile de calculatoare cunoscute.

Un alt pas a fost trecerea de la calculul aritmetic și de la domeniul numeric la operații asupra structurilor logice care nu ar fi putut fi realizate fãrã lucrãrile pregãtitoare ale filozofilor și matematicienilor, lucrãri ca cea aparținând sec. al XIX-lea despre crearea calculului logic al lui Boole și dupã axiomatizarea progresivã a matematicii. O prima legãtura a fost realizatã din 1937 de C.E.Shannon, care a demonstrat cã circuitele de comutație automatã satisfac algebra logicii a lui Boole, algebra care servește și ca bazã a lucrãrii “Calculateur de veritis logiques” a lui Kalin și Burchard [13].

În 1936 A.M. Turing a definit ceea ce se numesc “mașinile Turing’, ceea ce nu reprezintã aparate efectiv construite, ci modelul abstract general al tuturor mașinilor pentru tratarea informației. Aceste mașini au fost imaginate pentru a da un rãspuns la întrebarea: “Cum trebuie definit riguros conceptul matematic corespunzator noțiunii vagi de funcție aritmeticã, efectiv calculabilã?” Turing a arãtat întâi cã mașinile sale puteau sã aparținã la tipuri diferite, dar formând o mulțime numãrabilã, astfel încât mulțimea lor deși infinitã, sã nu formeze decât o micã parte din mulțimea numerelor întregi. El a mai stabilit cã este posibilã realizarea unei “mașini Turing”universalã capabilã sã ia aceleași decizii ca și o mașina Turing particularã oarecare, ale cãrei structurã și instrucțiuni ar putea fi totdeauna descrise cu ajutorul codului și sintaxei mașinii universale.

În același an 1936, Church și Kleene, Kalmar și Post au furnizat rãspunsuri echivalente cu cel al lui Turing, deși au fost prezentate într-un mod care nu scotea în evidențã posibilitatea de a aplica aceste idei la rezolvarea problemei gândirii automate. Aceastã problemã fusese rezolvatã încã din 1934 de Godel H, repr
Numerația binarã, recomandatã încã din 1938 de L. Coffignal, apare la timp pentru a simplifica operațiile ce se efectueazã în interiorul unei mașini de calcul. Ea se putea realiza prin intermediul oricãrui dispozitiv de comutație, spre exemplu flip-flop un circuit electronic basculant inventat de E. Jordan în 1919.

Înregistrarea unei enorme cantitãți de date n-a devenit posibilã decât prin inventarea unor “memorii” din ce în ce mai vaste.

Fiecare element de memorie fiind capabil sã conserve un anumit numãr de stãri fizice a cãror succesiune permite reprezentarea numerelor [14].

Lui J. von Neumann i se datoreazã ideea înregistrãrii nu numai a datelor numerice ale unei probleme ci și a instrucțiunilor care sã permitã rezolvarea ei: trierea datelor, operații aritmetice sau comparații, punerea în rezerva provizorie a unor rezultate parțiale etc. În 1951 Wilkes a inventat metoda microprogramãrii, iar între 1952-1954 au apãrut “biblioteci” de subprograme, de programe de interpretare, de “compilatori’ etc. De altfel, “registrele indecși” ale colectivului F.O. Williams, T. Kilburu de la Universitatea din Machester, permit modificarea unor instrucțiuni înaintea executãrii lor. Acum se punea problema “cum trebuie vorbit mașinilor de calcul?” Adicã introducerea instrucțiunilor care se fãcea printr-un limbaj special fiecãrui tip de calculator. Limbajul Algol, produs în 1958 la Conferința de la Zurich a fost adaptabil la toate tipurile de calculatoare cunoscute.

Un alt pas a fost trecerea de la calculul aritmetic și de la domeniul numeric la operații asupra structurilor logice care nu ar fi putut fi realizate fãrã lucrãrile pregãtitoare ale filozofilor și matematicienilor, lucrãri ca cea aparținând sec. al XIX-lea despre crearea calculului logic al lui Boole și dupã axiomatizarea progresivã a matematicii. O prima legãtura a fost realizatã din 1937 de C.E.Shannon, care a demonstrat cã circuitele de comutație automatã satisfac algebra logicii a lui Boole, algebra care servește și ca bazã a lucrãrii “Calculateur de veritis logiques” a lui Kalin și Burchard [13].

În 1936 A.M. Turing a definit ceea ce se numesc “mașinile Turing’, ceea ce nu reprezintã aparate efectiv construite, ci modelul abstract general al tuturor mașinilor pentru tratarea informației. Aceste mașini au fost imaginate pentru a da un rãspuns la întrebarea: “Cum trebuie definit riguros conceptul matematic corespunzator noțiunii vagi de funcție aritmeticã, efectiv calculabilã?” Turing a arãtat întâi cã mașinile sale puteau sã aparținã la tipuri diferite, dar formând o mulțime numãrabilã, astfel încât mulțimea lor deși infinitã, sã nu formeze decât o micã parte din mulțimea numerelor întregi. El a mai stabilit cã este posibilã realizarea unei “mașini Turing”universalã capabilã sã ia aceleași decizii ca și o mașina Turing particularã oarecare, ale cãrei structurã și instrucțiuni ar putea fi totdeauna descrise cu ajutorul codului și sintaxei mașinii universale.

În același an 1936, Church și Kleene, Kalmar și Post au furnizat rãspunsuri echivalente cu cel al lui Turing, deși au fost prezentate într-un mod care nu scotea în evidențã posibilitatea de a aplica aceste idei la rezolvarea problemei gândirii automate. Aceastã problemã fusese rezolvatã încã din 1934 de Godel H, reprezentând fãrã îndoiala culmea cea mai înaltã a istoriei geometriilor neeuclidiene și a axiomatizãrii matematice la care ele au condus [14].

Matematicienii erau indispensabili pentru a conduce mașinile de calcul uriaș și pentru a concepe altele mai perfecționate.

În 1864 Ch. Babbage și Dr. Rogers în 1974 propun planurile unui automat care sã joace jocul ronds et croix (tic-tac-toe) punând bazele automatizãrii jocurilor deductive. Primele mașini construite pentru a juca acest joc, automatizat de B. Cadwell, sunt cele ale D.W.Savres (1949) și ale lui N. Elliot (1950). Alt joc automatizat este jocul lui Nim, fant-tan, a cãrui soluție depinde de funcția lui Grungy ce este legatã de teoria grafurilor (jocul NIM este arhicunoscut: se dau N grãmezi de pietre (1<=N<=100). În grãmada i se aflã P[i] pietre, 1<=i<=N, 1<=P[i]<=100. Doi jucatori efectueazã pe rând mutãri. O mutare consta din eliminarea oricator pietre, cu condiția ca ele sã fie din aceeași grãmadã. Cel care eliminã ultima piatrã caștigã jocul). O astfel de mașina este realizatã în 1951 de F.O. Williams, numitã mașina Ferronti, programatã sã caștige sigur jocul Nim cu condiția sã înceapã prima jocul.

Prima mașinã de calcul capabilã sã trateze riguros o problemã de șah se datoreazã inginerului spaniol L.Torres Quevedo. Conceput în 1899 și construit în 1911, acest robot electromecanic nu cunoștea decât o finalã care comporta un material foarte redus, dar permitea ca, pornind de la orice poziție legitimã și cu condiția ca automatul sã facã prima mișcare, sã termine victorios partida. Aceeași performanțã a fost transpusã pe o mașina electronicã de calcul de Van der Poel.

Primul servo-mecanism cunoscut este probabil “orologiul luminii” – un regulator de flacãra prin metoda “totul sau nimic” descris de al-Jazari în 1206 urmat în evul mediu de dispozitivul baille-ble, un dispozitiv cu feed-back al cãrui dispozitiv a fost analizat de Maxwell, pe care îl întâlnim la James Watt (1790) în regulatorul cu bile care permite readucerea unei mașini cu aburi la un regim constant când ea tinde sã aibã abateri.

Dar abia între cele doua rãzboaie, noțiunea de feed-back produce interes, meritul principal fiind atribuit lui H.S. Black (1931) și H. Nyquist (1932).

Un dispozitiv feed-back este un dispozitiv însãrcinat sã asigure 5 funcții [5]:

Explorarea mediului în vederea culegerii de informații asupra rezultatelor acțiunii întreprinse;

Introducerea acestor informații în obiectul considerat;

Mãsurarea la diverse momente a abaterilor între obiectivele urmãrite și rezultatele obținute;

Obținerea prin calcul (aritmetic, analogic sau logic) a mijloacelor de a corecta acțiunile urmãtoare pentru reducerea suficientã a abaterilor constante;

Transmiterea acestor indicații componentelor obiectului însãrcinate sã-i permitã sã atingã scopul propus.

Feed-back-ul destinat conducerii unui mecanism spre un scop putea fi greșit reglat sau se putea deregla în cursul funcționãrii sale, când riscã a corecta insuficient acțiunea pe care o ghideazã, sã o determine sã-și depãșeascã scopul, acest fenomen fiind constatat la mașini (Nyquist, 1932). În acest caz se utilizau feed-back-uri de feed-back-uri ce permiteau ameliorarea calitãților de adaptabilitate ale unui sistem.

În 1938 Th. Ross construiește o masinã, capabilã prin feed-back, sã iasã dintr-un labirint, dar care se deplasa pe șine. În 1950 broaștele țestoase ale lui Grey Walter, neurofiziolog, au lansat moda imitãrii electromecanice a mersului. Aceste mașini exploreazã mediul înconjurãtor, posedã tropisme pozitive și negative, sunt capabile sã aleagã între un comportament eficace sau neeficace, sã recunoascã un individ asemãnãtor, realizând toate acestea cu o mare simplitate a mijloacelor.

Grey Walter obține o mașinã cu reflexe condiționate prin complicarea și îmbunãtãțirea performanțelor modelelor sale anterioare.

“Șoricelul” lui Shannon (1952) reușeste sã iasã dintr-un labirint și sã-și aminteascã soluția.

Astfel, treptat, se va ajunge la “instalații“ capabile sã recunoascã forme și structuri. Un exemplu sunt aparatele Vocoder și Voder, inventate în 1936 și 1939 de H. Judley care recurg la teoria redundanțelor.

La emisie, mesajul vorbit trece printr-o serie de filtre dispuse paralel. Lipsite de redundanțele lor, variațiile esențiale ale sunetelor sunt transmise în același timp în care un scurt semnal aduce formula acestor redundanțe. Ansamblul semnalelor transmise poate fi condensat într-o proporție de 10 la 1. La recepție Voder-ul recombinã aceste mesaje și reconstituie vocea cu individualitatea sa. Audrey este un alt aparat de acest tip capabil sã recunoascã vocea umanã și sã o deosebeascã de altã voce [13].

În 1947 americanii W. Pitts și W. Culloh au arãtat cã posibilitatea pentru o mașinã de a recunoaște o structurã, descriind-o în termeni de informație selectivã, se leagã de invariația comportãrii unui mecanism fațã de un anumit grup de transformãri. Perceptorul dr. Rosenblatt (1960) își propune a fi în același timp un aparat destinat recunoașterii structurilor sensibile, atât vizuale cât și sonore sau de altã naturã.

Întrevãzutã de J.B.Estomp (1916), legea lingvisticã “a celui mai mic effort” a fost îndelung studiatã de G.K.Zipf (194), apoi criticatã și îmbunãtãțitã de diferiți cercetãtori și în special de B.Mandelbrot (1955), cãruia i se datoreazã și noțiunea de “temperaturã” informaționalã. Conform acestei legi, frecvențele cuvintelor limbilor naturale urmeazã o formula hiperbolicã, sau altfel spus, perioadele lor urmeazã o lege liniarã. Datoritã matematicianului rus A. Markov, care în 1913, a analizat nu numai frecvențele lor ci și frecvențele înlanțuirilor de cuvinte dintr-un poem celebru al lui Puskin, urmat în 1948 de analiza markovianã a lui Shannon a limbii engleze la nivel al literelor.

Prin numeroase alte studii, la 7 ianuarie 1954, la New York, un ordinator I.B.M. 701, programat cu un vocabular modest de 250 de cuvinte, a tradus în limba englezã, sub direcția lui dr. Dostert, câteva texte scurte în limba rusã, aceastã performanțã introducând traducerea automatã. O astfel de mașinã construitã în 1962 (I.B.M.) de G.W.King traducea zilnic 60.000 cuvinte rusești în englezã.

Într-o notã din 1921 E. Borel pune primele baze ale jocurilor strategice. Prin jocuri strategice, trebuie înțelese nu numai jocurile de raționament pur, jocurile numite “cu informație perfectã” (ex. Jocul de șah) ci și jocurile care comportã un anumit hazard, cu condiția de a rãmâne un loc și pentru raționament.

Prelungind lucrãrile lui Gray Walter (1951) asupra reflexelor condiționate artificiale, dr. A.M. Uttely a dat o teorie a mașinilor de inducție care a servit ca punct de plecare și chiar ca model mai multor proiecte și unor realizãri ale sale (1954-55) și ale lui F.H. George, G. Pask, Berr. Mașina lui T. Kilburu, R.L. Grimschele și F.H. Summer (1957-1959) îmbunãtãțeste dupã un anumit numãr de experiențe, programele cu care a fost dotatã, eliminând procedurile defectuoase și reținând pe cele reușite cãrora le mãrește eficacitatea prin referirea la soluții obținute în probleme simple.

Mașinile pentru demonstrarea teoremelor matematice, reprezintã un amestec de deductiv cu inductiv, teoriile acestor mașini fiind puse de Newell, Shaw, Simon, Minsky (1961), J. Pitrat (1962).

Mașina lui H. Gelernter (IBM New York) poate gãsi teorema de geometrie euclidianã. Ea se compune dintr-o mașinã de calcul sintacticã (pentru traducerea sistemului formal), o mașinã de calcul diagramaticã (ce conține diagrama necesarã demonstrației teoremei) și o mașinã de calcul euristicã, ce, folosind cele 2 blocuri precedente, cautã lanțul raționamentelor care permit trecerea de la ipoteze la concluzii. Mașina Logic Theorist a lui A.Newell, Shaw și Simon a fost astfel programatã pentru a obține teoreme pornind de la axiomatica lui Bertrand Russell [6].

Din anii 1960 și pânã acum, calculatoarele au evoluat într-atât încât puterea de calcul a primului Cray și cea a modelului Earth Simulator de la NEC diferã cu câteva zeci de trilioane de operații cu virgulã mobilã pe secundã. Mai exact, Cray-1, care o fost instalat la Los Alamos National Laboratory în 1976, era capabil de o performanțã maximã de 160 milioane de operații cu virgulã pe secundã (160 megaflops) și dispunea de o memorie principalã de 8 megabytes. Earth Simulator de la NEC, instalat la Center din Japonia în 2002 poate calcula maxim 40 de trilioane de operații cu virgulã pe secundã (40 teraflops) și este echipat cu 10 terabytes de memorie principalã.

TOP 500 se efectueazã de douã ori pe an, în lunile iunie și noiembrie. Ea se bazeazã pe o colecție proprie de benchmark-uri, denumitã Linpack. Testul principal propus de Linpack este rezolvarea unui sistem de ecuații liniare foarte dens. Pentru TOP 500, este utilizatã o versiune Linpack care permite utilizatorului sã mãsoare mãrimea problemei și sã optimizeze software-ul astfel încât mașina testatã sã dea rezultatele optime. Testul nu oferã o imagine clarã a performanței globale a sistemului, ci se concentreazã exclusiv asupra performanței obținute de un sistem pentru a rezolva o problema regulatã, care permite obținerea de rezultate foarte mari. Linpack oferã o imagine foarte clarã a performanței maxime ce poate fi atinsã de un sistem în cazul acestui test, fapt care, de altfel, este tocmai ceea ce ne intereseazã. Notațiile utilizate de Linpack sunt urmatoarele: Rmax este performanța maximã obținutã pentru o problemã de complexitatea Nmax, iar performanța teoreticã maximã este notatã Rpeak [14].

“Simulatorul Pamântului “ de la NEC

Aflat în Japonia, instalat în laboratoarele care îi poartã numele, Earth Simulator are ca scop întelegerea și previziunea schimbãrilor globale ale climei, precum și studiul plãcilor tectonice. În esențã, proiectul Earth Simulator are ca scop crearea unui Pãmânt virtual pe care sã se analizeze și sã se prevadã modul în care va arãta din punct de vedere climatic și tectonic lumea noastrã în viitor, pe baza unei tehnologii numerice de simulare avansatã. Nu are rost sã punctãm aici avantajele aduse de astfel de cercetãri, nici beneficiile pe care le vom avea atunci cand proiectul va fi funcțional într-o proporție apropiatã de 100%. Astfel se va ajunge poate într-un viitor apropiat la ceea ce prevesteau carțile SF – controlul atmosferic.

Conform celor de la NEC, Earth Simulator poate calcula maxim 40 teraflops. El este echipat cu 5120 de procesoare fabricate de NEC. Fiecare procesor ruleazã la 500 MHz, este capabil de 8 gigaflops și dispune de 2 GB de memorie. Sistemul este echipat în total cu 10 terabytes de memorie. Earth Simulator oferã o lãțime de bandã internã de 16GB/s. Toate componentele sunt structurate în 640 de noduri, fiecare nod dispunând de 8 procesoare și 16GB de memorie. Supercomputerul este structurat în 320 de cabinete albastre, fiecare dintre aceste încorporând douã noduri, deci 16 procesoare. Acestea sunt așezate în jurul a încã 65 de cabinete verzi, care adãpostesc componentele ce asigurã interconectarea nodurilor de care am vorbit mai sus. La acestea se adaugã cabinetele albe, destinate matricii de discuri pentru stocare. Toate cabinetele dispun de led-uri care semnalizeazã permanent starea ansambului (functionalã sau nu). Earth Simulator este izolat complet de mediul înconjurator, iar rãcirea lui este asiguratã de un sistem care pompeazã aer rece în întreaga incintã. Supercomputerul este izolat electromagnetic și mecanic și este suspendat, pentru a preveni eventualele daune cauzate de un posibil cutremur.

ASCI White de la IBM

Deși situat doar pe locul trei în topul anexat, ASCI White este un supercomputer foarte mediatizat. ASCI sunt inițialele de la Accelerated Strategic Computer Initiative, un proiect inițiat de primul președinte Bush în 1992, continuat de Clinton și sustinut în prezent de Departamentul American al Energiei. ASCI propune dezvoltarea pânã în 2007 a unui supercomputer capabil sã calculzeze 100 teraflops. Sistemele de înaltã performanțã existente sunt utilizate pentru meținerea și siguranța stocului nuclear al SUA. ASCI White se compune din sistemele denumite White, Frost și Ice. Cel mai puternic dintre acestea este White, un sistem care încorporeazã 512 noduri, fiecare cu câte 16 procesoare IBM RS6000 SP Power3, capabile sã ruleze la 375 MHz; conform IBM, el poate oferi o performanțã maximã de peste 12 teraflops. Frost este compus din 68 de noduri, iar Ice, din 28 de noduri. Sistemul nucleu White adãpostește un total de 8192 de procesoare, iar ASCI White, sistemul total, 9728 de procesoare Power3. În ceea ce privește sistemul de stocare, supercalculatorul încorporeazã așa numitul IMB Total Storage 7133 Serial Disk System, care poate adãposti 160TB de date. Memoria totalã RAM a lui ASCI White este de 6 TB. Din punct de vedere fizic, sistemul ocupã cât douã terenuri de baschet americane și cântãrește 106 tone. Din pacate, spre deosebire de Earth Simulator, ASCI White este utilizat în scopuri mai putin ortodoxe. Mai exact, el simuleazã comportamentul armelor nucleare deținute de SUA.

Cray T3E

Chiar dacã cel mai puternic sistem Cary este clasat abia pe locul 39 în cel mai proaspãt TOP500, nu putem sã nu amintim acest nume pentru simplul motiv cã Seymour Cray este considerat pe plan mondial drept pãrintele supercalculatoarelor. Cray T3E-1200 încorporeazã 1900 de procesoare și este capabil de o performanțã maximã atinsã de aproximativ 1.1 teraflops (acesta este Rmax calculat de Linpack) și declaratã de cãtre Cary de 2.2 teraflops. El a fost instalat în 2001 în incinta guvernului american. Posesorul nu furnizeazã nici un fel de informații referitoare la acest supercomputer. Cray T3E-1200 este însã eclipsat de CrayX1, care nu este prezent în TOP500, deoarece a foat lansat în data de 14 noiembrie 2002. În esentã, Cray X1 este un Cary T3E-1200 upgradat. Practic, este irelevant sã vorbim despre numãrul de procesoare incorporat într-un Cray, deoarece acestea sunt sisteme modulare, care permit inserarea unui numãr de procesoare atât de mare cât permite bugetul cumpãrãtorului. Procesoarele folosite de CrayT3E ruleazã la o frecvențã maximã de 675MHz, fiecare unitate de procesare putând dispune de 256 sau 512 MB de memorie dedicatã primarã și 1200MB pentru o lãțime de bandã secundarã. Cel de-al doilea Cray T3E prezent în top pe locul 40 dispune de 1792 de procesoare, diferența dintre acesta și Cray-ul de mai sus observându-se doar la valoarea maximã declaratã de producator, care în acest caz este de 1.9 teraflops (valoarea maximã atinsã marcatã de benchmark-urile Linpack a fost tot de 1.1 teraflops). Acesta a fost instalat în 1999 la Departamentul de Aparare (Department of Defense – DoD) al SUA, care, surprinzãtor, dar din fericire, nu sunt chiar atât de secretoși. De pe site-ul DoD aflãm, în neconcordanțã cu TOP500, cã sistemul CrayT3E dispune de 1904 elemente de procesare (Processing Elements – PE), care ruleazã la frecvențe de 450, 600 și 675 MHz, fiecare în parte dispunând de 256 sau 512Mb RAM. Toate sunt procesoare pe 65 de biți. Cray T3E de la DoD, supranumit “Jim”, este capabil sã calculeze 1.9TB de operații cu virgulã mobilã pe secundã și dispune de o capacitate de stocare de 4.5 terabytes.

Urmãtorul TOP500 va fi efectuat în iunie 2006. Vom vedea atunci dacã NEC va deține în continuare supremația în lumea supercomputerelor, cu al sãu Earth Simulator. Probabil cã o va deține, dar pentru ultima datã. Nu de alta, dar IBM, cotat pe plan mondial ca producãtorul numãrul unu de supercomputere (pe principiul “nu sunt cele mai tari, dar sunt cele mai multe”), a anunțat ASCI Purple și Blue Gene/L. Conform IBM, cele douã sisteme vor fi capabile împreunã de o performanțã mai mare decât cea adunatã a tuturor supercomputerelor prezente în TOP500 actual. ASCI Purple va fi capabil sã calculeze peste 100 tera de operații cu virgulã mobilã pe secundã. El va fi compus din sisteme IBM eServer care vor încorpora 12544 de procesoare Power5 și sisteme de stocare, evident, tot IBM. ASCI Purple va fi însã mic copil pe lângã Blue Gene/L, care se pare cã va fi capabil de 367 teraflops și va încorpora 130000 de procesoare care vor rula pe …Linux! Blue Gene/L va putea procesa informații la o ratã de 1 terabit pe secundã, valoare echivalentã cu ceea ce transmit zece mii de sateliți folosiți în prezent în meteorologie. Este greu de imaginat o asemenea putere de calcul și mulți au primit cu oarecare scepticism aceasta veste. Ambele sisteme au fost comandate de US Department of Energy. Dezvoltarea lor va fi completã în cursul anului 2006 [14].

1.2 Previziuni de dezvoltare

Deși piața PC-urilor a crescut semnificativ în ultimii ani, România este consideratã, în continuare, doar o piațã de consum. Marii producãtori nu deschid unitãți de producere a componentelor de PC în România. Dacã prezența lor în țãrile asiatice, precum Taiwan sau China, a devenit ceva banal, surprinde faptul cã aceste componente se produc în țãri în care forța de munca este mai scumpã decât la noi. Este cazul Irlandei sau al Marii Britanii. Specialiștii considerã cã marile companii nu vin în Romania pentru cã lucrãtorii români nu sunt pregãtiți sã foloseascã tehnologia uzitatã pentru producerea pieselor de acest fel. De asemenea, le este teamã cã ideile le vor fi furate deoarece drepturile de autor nu sunt suficient protejate iar facilitãțile fiscale nu sunt stimulative. S-a dezvoltat însã semnificativ asamblarea de PC-uri. În ultimul an, au fost asamblate în România peste 100.000 de unitãți [12].

Piața româneascã este atractivã, din punctul de vedere al consumului, pentru companiile care produc componente de calculatoare și aparaturã electronicã. Cu toate acestea, marile companii evitã sã producã în Romania, fiind preferate țãrile asiatice. S-a dezvoltat totodatã ramura asamblãrii de sisteme.

Producția de componente de calculatoare este aproape necunoscutã în Romania. Slaba dotare tehnologicã și lacunele din legislația privind proprietatea intelectualã țin încã departe de România posibilii investitori interesați în dezvoltarea punctelor de producție a unor componente pentru PC-uri sau pentru aparatura electronicã. Sunt preferate țãrile asiatice, unde prețul forței de muncã este mai mic, iar tehnologia permite producerea unor componente la standardele dorite. Specialiștii apreciazã cã acordarea unor facilitãți fiscale și garantarea protejãrii drepturilor de proprietate intelectualã ar aduce un plus de siguranțã pentru investitori. Un lucru îmbucurãtor este totuși cã s-a dezvoltat asamblarea sistemelor de cãtre producãtorii autohtoni care folosesc componente importate.

Tot mai multe companii autohtone s-au lansat în asamblarea computerelor. Specialiștii spun cã este un avantaj pentru clienți deoarece au garanție pe sistem și sunt siguri cã au componente de calitate. Pe de altã parte, faptul cã marile companii evitã sã producã componente în România dã de gândit.astfel în România se asambleazã computere, dar termenul poate acoperi și «producția», fiind în fond vorba de o operațiune ce utilizeazã ca materii prime componentele IT și genereazã produse finite, funcționale, performanțe și cu garanție. Conform acestuia, prețul final al configurației lansate pe piațã include costurile de asamblare, garanție, instruire, și, dupã caz, software preinstalat și transport. Valoarea totalã finalã a acestor servicii reprezintã aproximativ 20-25% din valoarea componentelor, în funcție de configurații sau perioada de garanție, restul venind din strãinãtate.

Producția de componente este inexistentã în prezent în România. Se apreciazã cã ar fi mai mulți factori care nu fac din țara noastrã o piațã atractivã. Cel mai important ar fi lipsa tehnologiei necesarã pentru producerea unor astfel de articole, dar și slaba pregãtire a românilor pentru a utiliza aceastã tehnologie. „În Asia au know-how și au cercetare. Sunt foarte avansați din acest punct de vedere și de aceea sunt cãutați“, spune președintele APDETIC. Nu întâmplãtor, majoritatea marilor producãtori internaționali au deschis fabrici în țãrile asiatice. Taiwanul s-a impus pe piața și a atras firme de renume. Conform unor studii recente, ocupã primul loc în lume la producția de notebook-uri, LCD-uri, echipamente LAN, semiconductori și PDA-uri. În ultimii ani s-a înregistrat o contraofensiva a Chinei, care este tot mai atractivã din cauza costurilor scãzute cu forța de muncã [6].

Furtul și banii

Un alt motiv pentru care România nu este o țarã foarte cãutatã o reprezintã firava protecție a drepturilor de proprietate intelectualã. Acesta este probabil și motivul pentru care se produce în alte țãri din Europa, unde costurile cu forța de muncã sunt mai mari decât ar fi în România. „În Marea Britanie sau Irlanda se produce chiar dacã forța de muncã este mai scumpã. La noi nu vin pentru ca se tem ca li se furã ideile”. Se considerã cã interesul posibililor investitori din acest domeniu va crește odatã cu reducerea acestui fenomen.

Un alt mecanism prin care pot fi atrași îl reprezintã facilitãțile fiscale. „În Irlanda se acordã și o excepție de la plata impozitului pe profit”. Autoritãțile spun cã și în România se aplicã unele mãsuri de acest gen.
Pãrerile asupra evoluției acestui fenomen sunt împãrțite. „Nu au fost pânã acum investiții majore, dar se anunțã. Și-au arãtat mulți intenția. Sunt stimulați de perspectivele integrãrii în Uniunea Europeanã. În zona de componente probabil nu vor apãrea investiții spectaculoase, mai ales cã o parte dintre companiile taiwaneze au apelat la mutarea producției hardware în China de-a lungul ultimilor ani”, spun analiștii IT. Oficialii considerã cã producția de hardware nu este departe. Pânã atunci, trebuie rezolvate trei mari probleme: pregãtirea forței de muncã, protejarea drepturilor de proprietate intelectualã și fiscalitatea.

În primul trimestru în România s-au vândut, conform unui studiu IDC, 3.122.651 de computere. Valoarea totalã a acestora se ridicã la 94,8 milioane de dolari. Conform studiului, 85,2% dintre unitãțile comercializate în acest interval de timp sunt PC-uri, în vreme ce laptop-urile reprezintã 13,1%, iar serverele X86 1,7%. Și într-un clasament alcãtuit în funcție de valoarea unitaților achiziționate pe primul loc se situeazã tot PC-urile, cu 65,5% din valoarea totalã. Suma pentru care au fost cumpãrate notebook-urile reprezintã 25,7% din cele 94,8 milioane de dolari, iar serverele X86 au valorat 8,7% din aceastã suma. Aproximativ 58,1% dintre unitãți au fost cumpãrate de utilizatori finali și pentru afacerile mici, în vreme ce pentru afacerile de nivel mediu s-au cumpãrat 30,2% dintre acestea. Pentru instituțiile din domeniul educațional s-au achiziționat 5,3% dintre unitãți în vreme ce pentru structuri guvernamentale procentul este de 2,3% [14].

1.3 Piața gri

Ce este piața neagrã și cea gri?

O definiție a pieței negre ar suna cam așa: orice persoanã juridicã sau fizicã care introduce în țarã, prin diferite metode, produse hardware/software cu scopul de a le comercializa, fãrã a plãti taxele și impozite, lucreazã pe piața neagrã. În plus, uneori aceste produse sunt comercializate prin firme-fantomã, fiind astfel emise facturi și fiind încasatã Taxa pe Valoare Adaugata (TVA) de la cumpãrãtor, ceea ce constituie infracțiunea de evaziune fiscalã, pedepsitã conform legilor în vigoare. Prin aceastã metodã, produsele intrate ilegal în țara sunt trimise pe piațã ca produse „curate”. Sã vedem ce este piața gri: toate persoanele juridice, care asambleazã PC-uri sau vând din nou subansamble și achizitioneazã produse de la o companie care nu are statut de distribuitor autorizat pentru o anumita piațã, formeazã piața gri. De exemplu, firma A din România care cumparã procesoare Intel direct din SUA, ocolind canalul oficial Intel din țara noastrã, lucreazã pe piața gri.

Cum ajung produsele pe piațã?

Dupa ce am stabilit ce se întelege prin piața neagrã și gri, sã vedem care este traseul unui produs pânã sã ajungã la utilizatorul final. Pentru piața neagrã, traseul începe cu ieșirea din România a unei persoane în țãrile (de obicei) occidentale și achiziționarea unei cantitãți însemnate de produse hardware, la prețuri semnificativ mai mici decât cele existente pe piața româneascã. De menționat cã se achiziționeazã cu predilecție produse de dimensiuni reduse și cu valoare mare (procesoare, memorii, plãci video uneori chiar și monitoare) La ieșirea din respectivele țãri, de multe ori, produsele sunt declarate, cãrãușii primind înapoi valoarea TVA-ului din respectiva țarã. La intrarea în România, aceste produse, ce pot fi transportate într-o valiza, fie sunt declarate în vamã cu o valoare mult mai micã, fie nu sunt declarate deloc, în funcție de „valoarea formularului verde”. Cu alte cuvinte, mitã. Dupa ce s-a rezolvat problema cu vama româneascã, care este una dintre cele mai importante în traseul produselor, începe cautarea cumpãrãtorilor. Cu o valizã în spate, se bate din poarta în poarta la firmele care vând produse IT și li se propune cumpãrarea produselor. Dacã respectivul dispune de o firmã-fantomã, va emite și o facturã și marfa venitã pe un canal negru este spalatã, putând fi distribuitã în continuare spre utilizatorul final. Astfel, respectivul va încasa TVA farã sã o verse mai departe la bugetul statului. O parte din aceste produse se vând direct pe piata neagra, la preturi mult sub cele oficiale, nefiind utilizatã o astfel de „inginerie”. Produse din piata neagra ajung, în cantitati însemnate, si în campusurile universitare si la prietenii celor care practica aceste metode. În ceea ce priveste canalul gri, aici totul se desfasoara legal, singura problemã fiind ca produsele nu sunt achiziționate de la canalele oficiale din România, ci de la diferiți distribuitori internaționali care beneficiazã de prețuri mult mici decât cele obținute de distribuitorii interni. Marii integratori de sisteme din Vest, care cunosc trendul pieței și necesitãțile ei, comandã la producatorii de componente hardware, cantitãți mult mai mari, pentru a obține un preț bun. De exemplu, integratorul international de sisteme X trimite o comandã producatorului de procesoare Y pentru o cantitate de 100.000 de bucați, cu toate cã necesitãțile pieței nu depãșesc 70.000 de unitãți. Dupã ce X terminã integrarea în sisteme a procesoarelor și trimite în piața calculatoarele, aruncã spre vânzare restul de 30.000 de procesoare la un preț care este mai jos decât cel afișat de Y pentru cumpãrarea directã (poate fi uneori la jumãtate). Aceste procesoare sunt achiziționate de firmele din România direct sau prin intermediul burselor de IT internaționale. Astfel, procesoarele ajung sã coste sub prețul recomandat de producator sau (mai rar) sub prețul de producție. O altã modalitate o reprezinta importarea de produse pe cãi legale de la distribuitorii autorizați de pe alte piețe mult mai dezvoltate, care beneficiazã de prețuri mult mai bune, având în vedere cantitatea pe care o achiziționeazã. Modalitatea este aceeași, în schimb, în loc de un mare integrator de sisteme, este un mare distribuitor. În aceste condiții, chiar dacã producãtorul face scandal, de obicei sunt trase la rãspundere tot firmele locale care distribuie respectivele produse. Este puțin probabil sã fie sancționat un mare integrator de sisteme sau un mare distribuitor, având în vedere faptul cã respectiva companie a vândut și va vinde totuși cantitãți semnificative. Pânã la urma este un cerc vicios, în care distribuitorii români autorizați duc o lupta inegalã cu cei strãini, producãtorii nefiind dispuși sã diminueze prețul pentru cantitãțile nesemnificative care se vând în România.

Avantaje si dezavantaje

Într-o piațã în care nivelul de trai este foarte scãzut, problema prețului unui produs, indiferent din ce categorie face parte, a fost întotdeauna pe primul plan, în special la produsele scumpe. De aceea, mulți preferã sã cumpere la risc, știind cã nu beneficiazã de garanție și de suport tehnic, neinteresând, dacã în loc sã dea 200 sau 300 USD pe un procesor, de aceeași bani pot achiziționa de pe piața neagrã atât procesorul de ultimã generație, cât și 256 MB RAM. Problema cea mai mare o reprezintã, însã, firmele care vând produsele de pe piața neagrã sau gri și îți oferã certificat de garanție, conștiente fiind cã, în cazul unei probleme, nu îți pot asigura service-ul și nici nu dispun de stocurile necesare înlocuirii piesei respective. De asemenea, aceste firme nu dispun nici de informații complete despre produse și despre viitoarele modele, așa cum dispun canalele oficiale. Lovitura cea mai mare pe care o primesc canalele oficiale de la piața gri o constituie intrarea unor produse mai ieftine pe piațã, dupã ce distribuitorii autorizați au cheltuit mulți bani pentru promovarea unui brand, mai ales dacã acesta nu este cunoscut de piațã. De fapt, firmele mari de distribuție de componente cautã continuu noi nișe de piațã, pentru a atrage clienți și a face fațã presiunilor de pe o piațã în care prețul calculatoarelor este în scadere de la zi la zi. Dupã gãsirea acestor nișe și dezvoltarea lor, apar și canalele gri, care știu cã pot obține și ele un segment de piațã, fãrã sã fi depus nici un efort. În aceeași categorie se înscriu și firmele „de un dolar adaos”, care dispun de o gamã foarte variatã de produse achiziționate de la distribuitorii oficiali. Numai cã, pe lângã aceste produse care au un adaos foarte mic pentru a atrage cumpãrãtorii, se gãsesc și câteva produse provenite de pe piața neagrã sau gri, cu ajutorul cãrora firmele supraviețuiesc pe piațã.

Piața româneascã de calculatoare

În România, vânzãrile de PC-uri nu sunt în pericol sã scadã, având în vedere numãrul redus de calculatoare. Conform studiilor independente, în România se vând anual aproximativ 130.000 de calculatoare, fãrã a fi incluse și cele provenite din piața neagrã și gri, sau poate cã ar trebui incluse și ele, având în vedere ceea ce declarã firmele românești. Conform unui studiu Roland Berger Strategy Consultants, numai 4% dintre locuitori aveau în 2001 un calculator personal și, deși, rata de creștere a utilizarii PC-urilor este mult superioarã altor țãri din centrul și estul Europei, ne situãm cu mult în urma acestora la capitolul informatizare. Pe de altã parte, informațiile provenite de la vânzatorii de PC-uri, care furnizeazã date și institutelor de sondaje, indicã o piațã mult mai mare–între1.250.000 si 1.500.000 de calculatoare vândute anual. Poate cã ei știu mai bine care sunt adevãratele vânzãri, având în vedere cum se fac afacerile în România. Oricum, pentru a ajunge la un nivel acceptabil de informatizare și pentru ca piața româneascã de IT sã se dezvolte cu adevãrat, nivelul anual al vânzarilor de calculatoare ar trebui sã fie triplu fațã de cel oficial. O parte importantã a pieței o reprezintã importurile de sisteme uzate. Deși nu existã o statisticã asupra valorii acestor importuri, ele avantajeazã furnizorii interni de componente. Dupã ce omul îsi cumpãrã un astfel de sistem, mai devreme sau mai târziu (de obicei, mai devreme) va dori și un upgrade. La noi în țarã, raportat la dimensiunile pieței, proporția componentelor vândute fațã de sistemele complete este mai mare decât în alte tari. Pentru acest an, Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației prognozeazã cã parcul de calculatoare din țarã va depași 1,5 milioane de unitãți. Conform acestor estimãri, în anul 2005 parcul de calculatoare va avea 4,4 milioane de calculatoare, triplu fațã de momentul actual. Dar cum totul graviteazã în jurul banilor este puțin probabil sã ajungem la acest nivel în urmãtorii ani. În aceste condiții, piața neagrã și cea gri vor continua sã se dezvolte [6].

CAPITOLUL 2

Impactul social al folosirii sistemelor informaționale

2.1 Necesitate

Sistemele informaționale permit utilizatorilor să folosească în comun resursele hard și soft disponibile; facilitățile oferite în acest sens asigură o colaborare facilă între persoane aflate la distanțe considerabile dar ale căror calculatoare sunt conectate la rețea [9].

Rețeaua globală Internet, cu un număr din ce în ce mai mare de utilizatori, a devenit un adevărat mediu electronic de informare și comunicare, susținut de un soft accesibil, astfel încât gradul de utilizare al noilor servicii tinde să îl depășească pe cel al mijloacelor clasice. Modalitățile electronice de informare și comunicare au desființat practic, granițele geografice și s-au dovedit atât de utile, în diverse sfere de activitate – științifică, comercială, profesională – încât se poate spune că lumea devine din ce în ce mai dependentă de serviciile oferite în Internet. Mai mult, nu numai tehnicile clasice de informare / comunicare sunt înlocuite de mijloace electronice, ci tot mai multe activități cotidiene se informatizează: rețelele de calculatoare asigură accesul de la distanță la aceste servicii, astfel încât nu mai este necesară prezența fizică a persoanei interesate. Se poate spune că procesul de informatizare a societății, de creare a noii "societăți informaționale" a fost puternic promovat de rețelele de calculatoare și de aplicațiile oferite de acestea [8].

Numărul de utilizatori ai rețelei Internet a crescut exponențial în ultimii ani. Astfel, odată cu scăderea prețului serviciilor de conectare și dezvoltarea unui soft accesibil, accesul la Internet s-a transformat dintr-un atuu al instituțiilor de educație, cercetare sau comerciale într-o facilitate accesibilă pentru publicul larg. În acest cadru, multe dintre activitătile cotidiente primesc forme electronice, prin dezvoltarea unei infrastructuri hardware și software adecvate, și încep să fie referite prin concepte specifice: "e-commerce", "e-working", "e-banking", "e-learning" etc. Aceste evoluții sunt evidente în mai ales în Statele Unite, Uniunea Europeană și Japonia. Dispunând de un potențial economic semnificativ și sesizând importanța susținerii tuturor domeniilor care urmăresc prelucrarea și transmiterea informației, aceste state au fost primele care și-au creat programe concrete pentru sustinerea evolutiei către "societatea informațională".

În România, puține din conceptele anterior enumerate își găsesc corespondent cu un suport real de infrastructură în România: poșta electronică este destul de larg utilizată dar învătământul electronic se limitează deocamdată la prezentarea conținutului informational sub formă de site-uri web iar comerțul electronic se găsește în fază incipientă (se remarcă utilizarea publicitătii și comenzilor electronice, a strategiilor electronice de marketing, dar aplicațiile mai complexe, de tipul tranzacțiilor financiare pe cale electronică, necesitând un grad ridicat de securitate precum și încorporarea serviciilor bancare, nu sunt încă implementate).

Nivelul scăzut de integrare în cotidianul românesc a tehnologiilor electronice de informare și comunicare este determinat în primul rând de realitățile economice ale tranziției către o economie de piață dar și un management societal perfectibil. Totuși, se poate observa că în ultimul an, firmele care oferă servicii de comunicatii (RomTelecom și mai ales firmele orientate spre comunicatii mobile și servicii Internet, mai dinamice) încep să-și diversifice și să ridice calitativ ofertele și că tot mai multe firme și unități comerciale adoptă metode electronice de promovare a produselor pe site-uri web. Rețelele de calculatoare sunt deja puternic integrate în procesul educațional și de cercetare [4].

Internet-ul este un mediu hardware și software foarte dinamic, care acoperă întreaga lume; el partajează resurse și oferă servicii multiple, reducând distanțele geografice și eliminând barierele de comunicare impuse de granițe fizice, economice sau sociale. Toate aceste facilități, ca și cele care se vor dezvolta, sunt și vor fi oferite utilizatorilor în mod liber și pe baze egale, echitatea fiind unul din principiile fundamentale, nescrise, ale utilizării Internet-ului. Deceniile de comunicare textuală prin Internet (și care rămâne preponderentă, chiar și după apariția tehnologiilor de transmisie multimedia), a adus inovații în mesajele scrise, ca o posibilitate de a transcrie anumite mesaje non-verbale. Astfel, au apărut simbolurile denumite "smileys" sau "emoticons", destinate sugerării unor stări sufletesti partenerului de comunicare: ":-)" – bucurie, veselie; ":-(" – tristețe, supărare; ":-|" – apatie, ";-)" – ironie ("trag cu ochiul"), ":-(0)" – țipăt etc. (rotirea simbolurilor cu 90° în sens orar le face mai sugestive). Anumite programe oferă și câteva pictograme corespondente, cum ar fi J L – fațã veselă și fațã tristă (cele două vechi "măști" umane pentru care, în mod paradoxal, tehnologiile informației au creat o nouă formă, electronică).

În plus, au apărut și câteva prescurtări pentru expresii folosite frecvent (în limba engleză), care au creat un "jargon electronic": IRL se foloseste ca prescurtare pentru "In Real Life", BTW – "By The Way", IMHO – pentru "In My Humble Opinion", ROFL – pentru "Rolling On the Floor Laughing" etc.

Avantajele rețelelor de calculatoare și Internet-ului ca mijloace globale de informare și comunicare, care integrează facilități diverse, sunt evidente. Azi oamenii pot comunica prin mesaje electronice rapide sau prin dialog on-line indiferent de localizarea lor geografică, dacă au acces la Internet. În ultimii ani, prin intermediul tehnologiilor digitale, serviciile de comunicare din Internet s-au integrat tot mai mult cu alte metode (mai clasice) de comunicare: telefonia fixă sau mobilă, care poate fi utilizată și din Internet (în sistemul digital), inclusiv mai recentul serviciu de mesaje scurte din telefonia mobilă, sau fax-ul, care poate fi folosit și el din Internet prin intermediul calculatoarelor conectate la rețea și a unor produse soft specifice.

Rolul aplicatiei World Wide Web ca mijloc universal și extrem de accesibil de informare este imens: persoanele interesate nu mai trebuie să se deplaseze fizic, căutând biblioteci clasice situate în alt oraș sau altă țară, ci pot accesa informațiile prin intermediul calculatoarelor și rețelelor de calculatoare. Un simplu click pe o hiperlegătură va aduce informațiile dorite de pe orice server web, indiferent de localizarea acestuia și fără ca utilizatorul să trebuiască să o cunoască. Sistemul WWW poate fi folosit și pentru preluarea de date prin intermediul formularelor, date care să fie prelucrate ulterior, prin aplicatii specifice, în vederea realizării de chestionare sociologice, evaluări în procesul educațional la distanță, preluare de comenzi sau ordine de plată în tranzacții comerciale, introducere de date personale pentru accesul la diverse servicii Internet.

Se poate spune că bibliotecile și presa încep să dobândescă tot mai mult variante electronice. Sistemele moderne de învățământ electronic la distantă, care oferă nu numai posibilitatea achiziționării de cunoștințe într-o manieră statică prin intermediul paginilor web, ci integrează diverse facilități adaptive, mecanisme de evaluare și comunicare, deschid calea spre instruire sau perfecționare, într-o manieră eficientă, pentru tot mai multe persoane interesate. Tehnicile oferite de învătământul electronic la distanță au avut și au un rol important în creșterea responsabilității persoanelor care se instruiesc față de traseul lor educațional, în stabilirea unui ritm propriu al învățării, și, în consecință, în evoluția modelului educațional centrat pe student și dezvoltarea învățământului cooperativ. În acest nou model de instruire, profesorul devine tot mai mult un ghid în universul informațional pus la dispoziție pe cale electronică, care este explorat în mod activ (și interactiv) de către cursanți.

Activitățile electronice, realizate prin acces la distanță folosind rețelelor de calculatoare, cum ar fi operațiile bancare, comerciale sau chiar diverse "job"-uri ne vor modifica din ce în ce mai mult viața [10].

Dezvoltarea comerțului electronic tinde să formeze o nouă economie mondială, electronică, în care sansele producătorilor din țările cu o infrastructură mai slab dezvoltată sunt mult mai mari decât în economia clasică, mijloacele electronice de promovare a produselor având costuri similare, indiferent de granițele geografice. Inteligența, creativitatea, calitatea interfețelor soft și seriozitatea firmelor care aderă la comerțul electronic vor fi probabil atuurile principale ale afirmării în noua rețea economică. Iar acestea sunt independente de granițele naționale. În acest context, economia electronică va fi, probabil, una din șansele țărilor în curs de dezvoltare.

Noile evoluții ale economiei electronice vor determina, într-un viitor relativ apropiat, o scădere a prețurilor în condițiile în care se va putea acorda o atenție sporită calității și dorințelor specifice ale consumatorilor. Se va accentua procesul de globalizare, inclusiv pe plan economic, dar flexibilitatea produselor soft va putea asigura respectarea preferințelor individuale sau a specificului regional [12].

Trebuie remarcat însă că, odată cu integrarea în cotidian a tehnologiilor electronice de informare și comunicare, au apărut și probleme legate de lipsa de responsabilitate în utilizarea liberă și perfect echitabilă a facilităților din Internet. Cu cât se vor dezvolta mai mult tehnologiile de comunicație, aspectele și problemele generale ale societății – etice, sociale, economice, religioase sau chiar politice, inclusiv problemele infracționale, se vor deplasa și în această sferă, primind noi forme de exprimare. Mai trebuie menționat faptul că sistemul juridic nu este încă pregătit suficient pentru a face față tuturor infracțiunilor electronice și, în plus, din punct de vedere tehnologic, acestea sunt ceva mai dificil de depistat decât cele clasice.

În condițiile în care Internet-ul reprezintă un mediu de exprimare liberă, este important ca el să fie utilizat cu responsabilitate și pe principii etice atât în domeniul comunicării, cât și al prezentării de informații sau desfășurării unor activități diverse pe cale electronică. Astfel, comunicările în Internet trebuie să se realizeze după principiile respectului reciproc și politeței elementare, care să excludă bombardarea cu mesaje nedorite și exprimările reprobabile. Acest ansamblu de reguli nescrise de utilizare a Internet-ului este cunoscut sub numele de "netiquette" – "eticheta de retea".

Apariția grupurilor de interes și a sistemelor de informare în rețea este o realitate. În condițiile în care subiectele în jurul cărora se concentrează sunt delicate, pot să apară probleme. Există deja cazuri în care acestea au implicări în lumea lipsei de etică, violenței sau ilegalității. Un control riguros al acestor aspecte antrenează dezbateri aprinse despre limitele libertății individuale iar din punct de vedere practic, nu este prea ușor de realizat și nici nu este perfect reglementat juridic. Se pare că aceste aspecte contradictorii vor genera încă lungi dezbateri. Reteaua, asemeni unei companii de telefoane, nu poate controla comunicările (texte, sunete sau imagini) dintre utilizatorii săi iar o eventuală cenzurare a mesajelelor ar încălca grav dreptul utilizatorilor la exprimare liberă [12].

O altă dispută se referă la drepturile angajaților și patronilor dintr-o firmă în legătură cu comunicațiile electronice. Unii patroni se consideră îndreptățiți să citească și eventual să cenzureze mesajele angajatilor, pe motiv că acestea ar trebui să fie exclusiv legate de problemele firmei; evident că o asemenea atitudine este în contradicție cu libera exprimare și confidențialitatea corespondenței. O problemă asemănătoare s-ar putea pune în orice instituție, în situațiile în care mesajele ar putea avea caracter ilegal. O asemenea verificare îngrădește însă oricum dreptul la corespondență liberă. De aceea, se pare că dezbaterea acestor aspecte din punct de vedere juridic va continua.

O altă problemă delicată este cea a mesajelor anonime care se pot trimite utilizând servere speciale din rețea. Pe de o parte, acestea pot conține mesaje reprobabile, trimise cu rea intenție, în speranța că nu li se vor putea depista sursa și expeditorul. Pe de altă parte, asemenea mesaje pot constitui o cale relativ lipsită de riscuri în cazul denunțării unor abuzuri (deși nu reprezintă probe juridice, în condițiile în care pot fi falsificate).

Împotriva încercărilor de utilizare frauduloasă a facilităților din Internet sunt implementate mecanismele hard și soft care au ca obiectiv securitatea rețelei; acestea previn accesul neautorizat și furturile de informații, precum și tentativele de fraudă în procesele de informare / comunicare și mai ales în tranzacțiile financiare și comerciale desfășurate pe cale electronică.

Astfel putem concluziona că impactul pozitiv al mijloacelor electronice de informare și comunicare este esențial, are un rol masiv în crearea noii societăți informaționale și prevalează asupra unor neajunsuri care, în ultimă instanță, nu sunt deloc noi pe plan social ci doar au dobândit forme electronice.

Tinând cont de ritmul alert în care metodele electronice de stocare, prelucrare și transmitere a informațiilor au evoluat în ultimele decenii – de fapt întreaga istorie a calculatoarelor nu datează decât de 6 decenii – ne putem imagina că viitorul va aduce transformări la fel de spectaculoase odată cu dezvoltarea în continuare a tehnologiilor informatice și pătrunderea masivă a acestora în viața cotidiană.

Institutiile românești de învățământ, cu precădere cele de învățământ superior, sunt integrate în reteaua RoEduNet, la care aderă tot mai multe unități de educație.

2.2 Intranetul la nivelul firmei, prezent și viitor

Conform unui studiu efectuat de Yankee Group, în ultimul an, intraneturile au cucerit inimile întreprinderilor nu numai din SUA dar și din Europa. SUA a luat-o mult înaintea Europei în privința adopției intraneturilor: 26% dintre companiile americane intervievate de Yankee Group sunt deja echipate cu un intranet sau aveau de gând sã instaleze unul pânã la sfârșitul anului 2000, 66% intenționeazã sã întreprinda aceastã acțiune în 2006, iar 5% in 2007. Așadar numai 3% dintre companiile chestionate nu aveau deloc în vedere un intranet.

În Europa, anul 2000 se încheie cu o ratã mult mai scazutã în privința adoptãrii intraneturilor: numai 29% dintre companiile europene au construit intraneturi dar fiecare companie europeanã intervievatã avea planificatã aceastã perspectivã. În urmãtorul interval de 4-5 ani, 69% dintre europenii fãrã un intranet are de gând sã instaleze unul, în timp ce restul de 31% vor acționa în aceastã direcție peste 2-3 ani. Nici una dintre firmele chestionate n-a respins ideea instalãrii unui intranet.

De departe, cea mai extinsã utilizare a unui intranet în momentul actual se referã la comunicațiile interne și la accesarea informațiilor. Conform analizei Yankee Group lucrurile nu vor mai sta multã vreme astfel. Peste numai 2 ani, companiile sperã sa-și vadã intraneturile funcționand, acestea fiind divizate între cel puțin 4 domenii: comunicații interne, accesarea informațiilor, contactarea clienților, comunicarea cu partenerii de afaceri și aplicații colaborative interne.

Existã o preocupare generalã legatã de securitatea intraneturilor. Deși mai mult impresie decat realitate, aceastã ingrijorare este un obstacol în calea adoptãrii intraneturilor. Un procent uimitor de 79% utilizatori a afirmat ca lipsa securitații a fost obstacolul decisiv în calea instalãrii unui intranet. În majoritatea companiilor americane (44%) breșele din sistemul de securitate sunt interne. Numai 14% au avut de înfruntat atacuri din exterior, în timp ce restul fie nu au știut cã li s-au întamplat astfel de evenimente, fie n-au avut de-a face cu ele. În orice caz, progresul tehnologiilor, precum cartelele inteligente, au darul sã diminueze ingrijorãrile utilizatorilor.

2.3 Metodologii folosite pentru realizarea unui sistem informatic

O metodologie de realizare a unui sistem informatic trebuie sã cuprindã etapele/procesele de realizare a unui sistem informatic structurate în subetape, activitãți, sarcini și conținutul lor; fluxul realizãrii acestor etape/procese, subetape și activitãți; modalitatea de derulare a ciclului de viațã a sistemului informatic; modul de abordare al sistemelor; strategiile de lucru/metodele de realizare; regulile de formalizare a componentelor sistemului informatic; tehinicile, procedurile,instrumentele, normele și standardele utilizate; modalitãțile de conducere a proiectului ( planificare, programare, urmãrire) și modul de utilizare a resurselor financiare, umane și materiale [9].

Metodologiile pot fi generale, cadru sau specializate. Modul de abordare a sistemelor se poate realiza structurat (SSADM, SRTADIS, MERICE) sau orientat pe obiecte (OMT, RUP, OOD). Metodologiile se pot clasifica și în funcție de modelul ciclului de viațã.

Metodele reprezintã modul unitar sau maniera comunã în care analiștii de sisteme, programatorii și alte categorii de persoane implicate realizeazã procesul de analizã a sistemului informațional-decizional existent, proiectarea și introducerea sistemului informatic. Deci, metoda are un caracter general, în cadrul ei aplicându-se anumite tehnici de lucru.

Tehnicile de lucru reprezintã felul în care se acționeazã eficient și rapid, în cadrul unei metode, pentru soluționarea diferitelor probleme ce apar în procesul de proiectare.

Așa cum este definitã în [3], metodologia este o implementare fizicã a ciclului de viațã al sistemelor care include:

activitãți pas cu pas pentru fiecare fazã de lucru;

regulile individuale și de grup pentru fiecare activitate;

standardele de calitate în fiecare activitate;

instrumentele și tehnicile utilizate în fiecare activitate.

Din aceastã definiție se pot deduce douã aspecte . Primul se referã la faptul cã o metodologie cuprinde întreg ciclul de viațã al unui sistem informatic, iar al doilea aspect, o metodologie modernã trebuie sã încorporeze instrumente și tehnici de realizare a sistemelor informatice [9].

2.4 Clasificarea metodologiilor de realizare a sistemelor informatice

O primã clasificare a metodologiilor se poate face dupã gradul de generalizare:

– metodologii generale – au un grad înalt de generalitate, pot fi folosite pentru realizarea sistemelor informatice din domenii diferite ( SSADM (Structured System Analysis and Design Methodology).

metodologiile cadru – cuprind elemente aplicabile exclusiv numai unor produse software. Exemple de metodologii: Selection and Implementation of Integrated Package Software (SIIPS), RUP ( Rational Unified Process).

metodologiile specializate – sunt cele dezvoltate și utilizate pentru implementarea unui singur produs software. Dintre acestea: AIM ( pentru Oracle E Business Suite), POIS ( pentru Sun System), Extract ( pentru Extract).

Dupã modul de abordare a sistemelor existã:

metodologii cu abordare structuratã care au ca principiu de lucru împãrțirea sistemului în subsisteme pe baza funcțiilor sistemului ( abordarea funcționalã) sau în funcție de date ( abordarea bazatã pe date);

metodologiile cu abordare orientatã obiect permit construirea sistemelor informatice folosind conceptele tehnologiei orientatã pe obiecte. Avantajele metodologiilor orientate obiect:

datele și prelucrarile nu mai sunt reprezentate distinct, ca în cazul abordãrii structurate, ci încapsulate în clase de obiecte. În aceste mod se mãrește coerența rezultatelor analizei.

modelele utilizate sunt flexibile și ușor de întreținut;

posibilitatea de a aborda domenii și tipuri de probleme din ce în ce mai provocatoare;

îmbunãtãțirea comunicației între utilizatori, analiști, proiectanți și programatori;

robustețea sistemelor;

reutilizarea rezultatelor analizei, proiectãrii și implementãrii.

Dupã modelul ciclului de viațã:

– metodologiile cu model de parcurgere în cascadã presupune parcurgerea secvențialã a etapelor, cu eventuale reveniri la etapa precedentã; se utilizeazã pentru sisteme informatice de complexitate micã (Fig 2.2).

– metodologii de parcurgere în spiralã – presupun elaborarea completã, rapidã și la costuri scãzute a unei versiuni inițiale, simplificate, cu caracter de prototip, pe baza cãreia se stabilesc noi specificații de definire a sistemului informatic și se desfașoarã activitatea de realizare a unei noi versiuni de sistem informatic ( Fig.2.3). Elaborarea noii versiuni presupune parcurgerea integralã sau parțialã a etapelor, modificându-se numai anumite pãrți de prototip.

metodologiile cu model de parcurgere cu extensii – se utilizeazã atunci când sistemele informatice se pot realiza și pune în funcțiune parțial pe subsisteme, aplicații, module. Realizarea lor se poate face deci în manierã extensibilã, astfel încât la început se analizeazã și se definesc cerințele, iar apoi subsistemele se realizeazã și se integreazã prin extensii succesive sau simultane. ( Fig. 2.4).

Alte metodologii: cu model de parcurgere evolutiv, cu modele compozite.

Dupã structura proceselor metodologiile sunt: metodologii monoproces, metodologii multiproces cu procese slab conectate și metodologii multiproces cu procese interconectate.

Dupã setul de sarcini ale activitãților existã metodologii cu sarcini fixe în cadrul activitãților și metodologii cu colecții de sarcini opționale.

Dupã comportamentul sarcinilor metodologiile se pot clasifica în: metodologii cu sarcinã cu comportare deterministã și metodologii cu sarcini cu comportare stohasticã [10].

CAPITOLUL 3

Analiza activitãții firmei

3.1 Prezentarea firmei

3.1.1 Descrierea firmei

Denumirea unitatii: S.C. RoComp S.R.L. este o societate comercialã care se ocupã cu producerea și comercializarea componentelor de calculatoare, cu sediul în București.

Scopul principal al activitãții: producerea, distribuția și comercializarea de componente de calculatoare.

Activitãțile societãții: societatea are dreptul sã se implice direct în activitãți de import-export în cadrul promovãrii scopurilor și obiectivelor sale. Societatea se poate angaja în urmãtoarele activitãți legate de obiectivele de bazã: producerea, comercializarea și distribuția componentelor de calculatoare.

Prezentarea produselor: produsele comercializate reprezintã o variatã gamã de componente de calculatoare (plãci de bazã, plãci video, plãci de sunet, etc).

Comercializarea produselor: societatea încheie contracte cu diferite unitãți comerciale sau persoane fizice prin care se angajeazã sã livreze produsele cerute în timp util. Toți acești clienți sunt înregistrați, iar solvabilitatea lor este verificatã periodic.

Depozitarea produselor: produsele, pânã la livrarea lor, vor fi depozitate în condiții speciale. Produsele din stoc vor fi verificate periodic prin selectarea unor probe care vor fi verificate pe diverse configurații de sistem.

Relațiile cu clienții și furnizorii: operațiile de încasãri și plãți legate de activitatea societãții vor fi efectuate prin conturi bancare în bani sau devize convertibile, deschise în bãnci având birouri în România sau prin intermediul unor conturi în devize convertibile deschise în strãinãtate.

Societatea cumpãrã de la furnizorii ei autorizați, cu plata în lei, accesorii pentru fabricarea produselor sale finite.

Printre principalii clienți ai societãții se numãrã:

întreprinderi mici și mijlocii, firme de calculatoare, fabrici, instituții, spitale;

școli, licee, facultãți.

3.1.2 Cadrul organizatoric

Compartimentele firmei

1)Financiar contabil 11)Personal

2)Marketing 12)Depozitul central

3)Vânzãri și distribuție 13)Producție

4) Transport 14)Atelier

5)Tehnic

6)Logisticã

7)Sistem informatic

8) Economic

9)Control al calitãții și al depozitãrii

10)Administrativ

Fig. 3.1 Organigrama firmei

3.2 Descrierea activitãților specifice

3.2.1 Activitatea de facturare

La livrarea produselor se realizeazã o facturã fiscalã care cuprinde:

numãrul facturii, data încheierii;

numele clientului, codul acestuia din evidențele societãții, adresa, codul fiscal;

codurile produselor livrate, denumirea acestora, unitatea de masurã, cantitatea, prețul unitar, valoare;

valoarea totalã a facturii;

tipul achitãrii: numerar sau ordin de platã.

La activitatea de aprovizionare cu semifabricate sau alte materiale, societatea comercialã plãtește printr-un ordin de platã valoarea totalã a produselor achiziționate.

Ordinul de platã cuprinde:

numãrul ordinului de platã;

nume plãtitor, cod fiscal, numãr cont;

suma plãtitã, data emiterii ordinului de platã;

nume beneficiar, numãr cont, adresa acestuia.

3.2.2 Activitatea financiar- contabilã

Departamentul financiar contabil se ocupã cu înregistrarea tuturor operațiilor financiare care au loc între societate și diferite firme. La acest nivel are loc evidența tuturor facturilor și a ordinelor de platã, documente sosite de la departamentul “Vânzãri și Distribuție”, a stocurilor totale de marfã din depozite, documente sosite de la departamentul “Depozit central” precum și a rezultatelor obținute dupã controlul de calitate aplicat produselor depozitate. Aceste operații au loc dupã ce toate aceste acte au fost vizate de Directorul General.

Existã un departament economic care se ocupã cu evidenta personalului, și ale cãrui activitãți sunt subordonate direct coordonatorului departamentului financiar contabil.

În paralel cu verificarea și interpretarea rezultatelor se ocupã și Coordonatorul departamentului de marketing.

Prin actvitatea contabilã se realizeazã evidența unitãții, activelor și pasivelor societãții. Contabilitatea se face parțial cu ajutorul calculatorului, parțial cu tipizate contabile de cãtre personal calificat.

3.2.3 Reprezentarea activitãții de interacțiune dintre beneficiar si operatorul de sistem (folosind cazurile de utilizare)

Pentru a putea primi produsele, clientul intră în contact cu operatorul de sistem. Acesta la rândul său trebuie să declanșeze tranzacția, să transmită departamentului de contabilitate factura, sã fie validatã factura și înregistratã.

Pentru a cunoaște întreaga ofertã a firmei, clientul trebuie sã ia legãtura cu departamentul de marketing. De preferat ar fi ca publicitatea fãcutã de magazin sã fie cât mai complexã și cât mai detaliatã.

Operatorul de sistem are obligația sã trimitã departametului de contabilitate codul clientului (al beneficiarului), numele, adresa, banca unde are cont acesta, contul și modul în care beneficiarul plãtește pentru produse (fig. 3.2).

3.2.4 Prezentarea activitãții de evidențã și urmãrire a contractelor de vânzare

Aceastã prezentare include :

caracterizarea activitãții;

succesiunea de subactivitãți pe care le presupune;

documentele primare prin care este reflectatã activitatea.

Activitatea de desfacere cu clienții se bazeazã pe contracte ferme. Clienții care doresc produse ale firmei RoComp sunt înregistrați în evidențele societãții. Datele care se înregistreazã se referã la nume client, cod client, cod fiscal, cont bancar, adresa. Produsele care vor fi livrate precum și cantitãțile corespunzatoare vor fi specificate pe parcurs prin formularele de comenzi pe care le completeazã, formulare aduse în fiecare zi de preseller-i societãții.

În fiecare zi preseller-i viziteazã clienții din zona de vânzãri care le este alocata. Ei prezintã clienților formulare de comenzi, luate de la departamentul de vânzãri, spre completare. Aceștia le completeazã și le prezintã preseller-ilor. Preseller-ii aduc aceste formulare la departamentul Vânzãri. Cei de aici selecteazã formularele clienților solvabili, pe baza listei clienților solvabili obținutã de la departamentul financiar contabil, și consultã situația stocurilor primitã de la departamentul Depozitare. A doua zi de dimineațã, formularele selectate sunt trimise departamentului Distribuție. Vânzãtorii preiau produsele din depozite și le livreazã clienților, încasând și contravaloarea mãrfii prin facturã, ordin de platã sau file CEC.

Documentele primare care circulã în cadrul activitãții de desfacere cu beneficiarii sunt:

formularele de comenzi distribuite de preselleri și completate de clienți;

situația clienților debitori (cei care au depãșit plafonul maxim de creditare) care provine de la Serviciul Financiar Contabilitate și este utilã departamentului de Vânzãri;

dispozițiile de livrare;

facturile fiscale aduse la Casierie;

3.2.5 Conducerea activitãții de decontare cu furnizorii și beneficiarii

Elementele sistemului de conducere sunt :

– directorul economic ce reprezintã și șeful Serviciului financiar-contabilitate

– directorul general.

Contabilul ține evidența facturilor furnizorilor și beneficiarilor ce vin, respectiv pleacã din unitate și întocmește pentru acestea ordinele de platã, pe care le înainteazã directorului economic. Apoi se introduc în bancã și se deconteazã.

3.3 Modelul fizic al sistemului existent

3.3.1 Diagramele de flux de date ( DFD)

În aceastã etapã se va realiza modelul fizic al sistemului existent. Acesta reflectã strucura tehnica și operaționalã a sistemului și descrie cum opereazã sistemul în implementarea actualã. Aceasta depinde de structura diagramelor de flux a datelor [10].

DFD este o reprezentare graficã a transformãrilor din sistem prin care datele de intrare devin date de ieșire.

DFD folosește un set de simboluri de reprezentare și are asociat un set de reguli de completare și validare.

Simbolurile de reprezentare sunt:

proces (transformare): Procesele sunt etichetate cu text ce

sugereaza modul de transformare a datelor și sunt identificate

printr-un numãr. În DFD fizicã pentru sistemul existent, se va

preciza și locația (compartiment / persoana) procesului.

flux flux de date: este constituit din datele transmise între douã

procese. Fluxul de date e etichetat printr-un substantiv ce

sugereazã informația sau pachetul de informații transmise.

entitate externa (terminator): sursa / receptor de date. Poate

fi un alt sistem (organizație, compartiment)

stoc de date: un depozit temporar sau permanent de date.

<et> <stoc de date> Poate fi – manual: registre, dosare, arhivã de documente

– pe suport magnetic: fișiere.

Convenții:

procesele și stocurile de date sunt numerotate secvențial, pentru a putea fi identificate.

numerele asociate proceselor nu semnificã ordinea de execuție a acestora;

pentru a evita fluxurile de date întretãiate și aspectul de "pãienjeniș" al diagramei, entitãțile externe și stocurile de date pot fi duplicate. O entitate externã duplicatã se reprezintã prin trasarea unei linii oblice, iar un stoc duplicat printr-o linie suplimentarã verticalã în partea stânga a cutiei;

pentru a face diagramele mai lizibile, entitãțile externe sunt plasate, pe cât posibil, în jurul diagramei iar stocurile de date, în partea centralã a diagramei;

pentru mai multã claritate, într-o DFD nu se vor reprezenta mai mult de 9 procese;

fluxurile de date de la – cãtre stocurile de date sunt unidirecționale (fie de adãugare, fie de consultare) și nu sunt etichetate.

3.3.2 DFD-urile în cazul aplicației Decontãri

A. Diagrama contextualã a datelor (DFD nivel 0 a sistemului existent) pentru activitatea de decontare cu beneficiarii (Fig. 3.3).

Fig. 3.3 Diagrama contextualã a datelor

Pentru a fixa granițele sistemului care se dorește a fi analizat se construiește o nouã diagramă, diagrama contextualã rafinată. În această diagramă se păstrează doar compartimentele care au legătură directă cu sistemul analizat și fluxurile care există între aceste compartimente și sistem.

Fig. 3.4 DFD în sistemul existent, nivel 0

B. Diagrama de flux a datelor în sistemul existent, nivelul 1. Aceasta se obține prin evidețierea compartimentelor în care are loc activitatea de evidență și urmărire a contractelor de desfacere. Această activitate de decontare cu beneficiarii se desfășoară în cadrul departamentelor Vânzări și Financiar – Contabil. Rezultă următoarea DFD la nivel fizic a sistemului, nivel 1 (Fig. 3.5):

Fig. 3.5 DFD la nivel fizic a sistemului , nivel 1

C. Diagrama de flux a datelor în sistemul existent, nivelul 2.

Fiecare proces din DFD nivelul 1 se descompune în procese elementare (se evidențiază operațiile ce au loc în cadrul fiecărei activități reprezentate în DFD existent, nivelul 1). Astfel se obține DFD în sistemul existent, nivelul 2. Se va construi câte o astfel de diagramă pentru fiecare activitate, pentru o mai mare claritate a diagramelor (Fig. 3.6).

Fig. 3.6 DFD fizic, nivelul 2: evidența comenzilor

Fig. 3.7 DFD fizic, nivelul 2: evidența plăților

3.4 Modelul structural (modelul datelor)

3.4.1 Tipuri de legãturi

Modelul datelor pune în evidențã datele din interiorul sistemului și legãturile care existã între acestea. Analiza datelor se realizeazã independent de modul de utilizare a lor în cadrul sistemului (procesele de prelucrare).

Pentru construirea modelului de date se considerã următoarea secvență de pași:

1. identificarea entitãților;

2. identificarea relațiilor între entitãți. pentru a analiza și identifica relațiile între entitãți se poate construi o matrice a entitãților;

3. întocmirea modelului entitate – pentru fiecare asociere (relație) între entitãți se determinã:

– semnificația exprimatã printr-un verb;

– tipul legãturii: dat de cardinalitatea acesteia (totale 1:1, 1:M, M:M, parțiale 1:1, 1:M, M:M.).

La această etapă se întocmesc: modelul entitate-asociere, matricea entitate și corespondența stocuri de date-entitãți.

3.4.2 Modelul entitate – asociere

În cazul sistemului analizat au fost identificate următoarele entități: clienți, comenzi, agenți distribuitori, facturi, file CEC, procese verbale de descărcare, produse.

Fig. 3.8 Modelul entitate asociere pentru decontarea cu beneficiarii

Fig 3.9 Matricea entitate

Fig. 3.10 Diagrama entitate asociere

Fig. 3.11 Diagrama de corespondență între stocurile fizice și entitățile logice

3.5 Modelul logic al sistemului

Pornind de la modelul fizic, se derivã modelul logic. Modelul logic indicã:

pune în evidențã ce face sistemul, eliminând detaliile referitoare la modul cum funcționeazã sistemul în implementarea actualã;

pune în evidentã funcțiunile de bazã ale sistemului;

permite identificarea și eliminarea problemelor legate de redundanța datelor și duplicarea proceselor de prelucrare;

permite stabilirea cu o mai mare precizie a granițelor sistemului prin eliminarea proceselor manuale care nu pot fi automatizate complet.

Derivarea modelului logic al sistemului

Construirea modelului logic presupune numai transformarea diagramei de flux a datelor fizicã în diagramã de flux a datelor logicã.

Pași:

1. Identificarea stocurilor logice de date

– se face pe modelul logic al datelor prin gruparea într-un stoc logic de date a entițãtilor înrudite sau utilizate frecvent.

Dupã identificarea stocurilor logice de date se construiesc urmãtoarele diagrame:

Diagrama de corespondențã între stocurile logice și entitãțile din modelul logic.

Diagrama de corespondențã între stocurile fizice și stocurile logice de date

2. Înlãturarea dependențelor fizice și temporale din denumirea proceselor și a fluxurilor de date:

3. Derivarea proceselor logice:

scoaterea în afara granițelor sistemului a proceselor manuale care nu pot fi automatizate (deciziile);

înlocuirea proceselor care nu realizeazã nici o transformare asupra fluxurilor de date cu fluxurile propriu-zise;

combinarea proceselor care realizeazã prelucrãri asemãnãtoare sau multiple care se executã împreunã sau în secvențã;

înlãturarea proceselor care țin de implementarea actualã și a proceselor redundante.

4. Derivarea fluxurilor logice care presupune înlocuirea numelui de document numai cu fluxul de informații utilizate efectiv de proces.

5. Gruparea proceselor elementare și transformarea diagramei fizice în diagramã logicã,

aplicând cei 5 pași.

Urmând acești pași în cazul sistemului analizat, în cazul DFD nivel 2, fizic în cazul evidenței încasărilor se grupează procesele 2.1 și 2.2 de înregistrare facturi fiscale și înregistrare facturi restante în procesul 2.1, înregistrare facturi. Iar prin înlocuirea stocurilor de date fizice cu cele logice, conform diagramei întocmite la punctul 1. se obține diagrama următoare:

DFD logic, nivelul 2: evidența încasărilor

Fig. 3.12 DFD logic, nivelul 2: evidența încasărilor

Pentru a obține DFD logic pentru evidența comenzilor din DFD fizic se elimină procesul 1.1, trimitere formulare de comandă, pentru că el nu poate fi automatizat. În plus procesele 1.2, analiză formulare de comandă și 1.3, înregistrare formulare de comandă selectate vor fi condensate într-un singur proces de înregistrare și analiză formulare de comandă.

DFD logic, nivelul 2: evidența comenzilor

Fig. 3.13 DFD logic, nivelul 2: evidența comenzilor

Prin reunirea celor două DFD și evidențierea doar a proceselor mari, compuse din procese elementare și a stocurilor logice de date se obține DFD de nivel 1.

DFD logic, nivelul 1: urmărirea decontării cu beneficiarii (fig. 3.14)

Fig. 3.14 DFD logic, nivelul 1: urmărirea decontării cu beneficiarii

CAPITOLUL 4

Realizarea sistemului informatic folosind ACCESS 2000

4.1 Despre bazele de date

4.1.1 Conceptul de baza de date

Organizarea datelor în vederea prelucrãrii pe calculator este o activitate tot așa de importantã ca și realizarea programelor. Cele douã componente principale ale unui sistem informatic: datele și programele, se gãsesc într-o strânsa interdependențã. Un program, oricât de elaborat și rafinat ar fi, nu va produce rezultatele scontate, dacã va lucra cu o structurã de date depasitã. Tot așa de bine, o structurã de date bine pusã la punct nu va putea suplini carențele unui program care o prelucreazã.Trebuie făcută distincție între date, informații și cunoștințe. Din punct de vedere al prelucrării pe calculator, datele sunt definite de trei elemente: un identificator, atribute și valoare. Exemplu: cantitate (identificator), număr real și pozitiv (atribute), 50,5 (valoare) [2].

O bază de date poate fi definită ca un ansamblu de date elementare sau structurate, accesibile unei comunități de utilizatori. Mai concret, o bază de date este un ansamblu de fișiere intercorelate, care conține nucleul de date necesare unui sistem informatic (aplicație informatică).

Un fișier este un ansamblu de înregistrări fizice, omogene din punct de vedere al conținutului și al prelucrării. O înregistrare fizică este unitatea de transfer între memoria internă și cea externă a calculatorului. Aceasta este formată din una sau mai multe înregistrări logice. O înregistrare logică este unitatea de prelucrare din punct de vedere al programului utilizator. Aceasta este formată dintr-un ansamblu de câmpuri, care descriu o anumită realitate [3].

4.1.2 Obiective fundamentale ale unei baze de date

Centralizarea datelor permite: suprimarea redundanței, asigurarea unicității înregistrării și controlul centralizat (asupra datelor). În prelucrarea clasică în care fișierele sunt dedicate aplicațiilor, aceleași date apar înregistrate în mai multe fișiere și în formate diferite. Acest lucru implică o utilizare ineficientă a spațiului de memorie externă, actualizarea dificilă a acestor date și lizibilitate redusă ca urmare a formatelor diferite [7].

Independența între date și prelucrări.Baza de date, ca imagine a unei anumite realități, trebuie actualizată permanent. Acest lucru nu trebuie să afecteze programele de prelucrare. Pentru aceasta trebuie ca fiecare program să aibă o viziune proprie asupra BD

Realizarea de legături între entitățile de date, care sunt indispensabile pentru exploatarea eficientă a sistemului informatic. Spre exemplu, în cadrul gestiunii aprovizionării, trebuie asociat un furnizor la lista de produse pe care le vinde și invers, un produs la lista de furnizori, precizând condițiile de vânzare pentru un furnizor și un produs.

Integritatea datelor asigură fiabilitatea și coerența bazei de date (BD). Pentru aceasta trebuie definite restricții de integritate cum ar fi [8]:

apartenența la o listă de valori sau interval;

apartenența la un anumit format;

reguli de coerență cu alte date.

Securitatea datelor. Baza de date trebuie să fie protejată împotriva unei distrugeri logice (anomalie de actualizare) sau fizice. Pentru aceasta există instrumente care permit:

crearea unor puncte de repriză; altfel spus, salvarea din timp în timp a unor copii coerente ale bazei de date;

gestiunea unui jurnal de tranzacții; lista operațiilor realizate asupra bazei de date după ultimul punct de repriză.

Confidențialitatea datelor este asigurată prin proceduri de:

identificare a utilizatorilor prin nume sau cod;

autentificarea prin parole;

autorizarea accesului diferențiat prin drepturi de creare, consultare, modificare sau ștergere pentru anumite segmente de date.

Partajarea datelor permite înlănțuirea tranzacțiilor solicitate simultan pe aceeași înregistrare din baza de date, prin blocarea cererilor în așteptare și deservirea ulterioară a acestora.

4.1.3 Sistemul de Gestiune a Bazelor de Date

Un sistem de gestiune a bazelor de date constituie o interfață între utilizatori și BD, care permite în principal crearea, actualizarea și consultarea acesteia. În acest context putem defini SGBD ca un instrument de asamblare, codificare, aranjare, protecție și regăsire a datelor în BD.

Principalele funcțiuni pe care le îndeplinește un SGBD sunt următoarele [3]:

memorarea datelor pe suportul extern prin sistemul de gestiune a fișierelor;

gestiunea datelor și a legăturilor dintre ele în vederea unei regăsiri rapide prin intermediul sistemului de acces (SGBD intern);

introducerea și extragerea datelor din / spre exterior în forma cerută de utilizator prin intermediul SGBD–ului extern.

SGBD-ul poate prelucra mai multe cereri, provenind de la mai multe aplicații, fiecare aplicație având propria schema logica de descriere a datelor.

4.2 Restricțiile și normalizarea bazelor de date

Prelucrarea relațiilor se face prin algebra relațională sau calculul relațional pe tuplu sau domeniu.

Algebra relaționalã

Operatorii relaționali se pot grupa în operatori de bază, care pot genera toată clasa operatorilor relaționali, și operatori auxiliari. Operatorii relaționali de bază se împart în operatori de asamblare și operatori unari [17].

Operatorii de asamblare sunt operatori binari, care primesc la intrare două relații și generează la ieșire o singură relație. Aceștia sunt: reuniunea, diferența și produsul cartezian, care au aceeași semnificație ca și în teoria mulțimilor. Operatorii unari se aplică asupra unei relații și generează o altă relație. Din această clasă fac parte proiecția și selecția.

Proiecția. Prin intermediul proiecției, dintr-un tabel cu un anumit număr de coloane se obține unul cu un număr mai mic de coloane.

Selecția. Prin operatorul de selecție, dintr-un tabel cu un anumit număr de coloane se obține unul cu aceleași coloane, dar cu un număr mai mic de rânduri.

Operatorii auxiliari pot fi deduși din setul de operatori de bază și sunt: compunerea (Join), intersecția și împărțirea (diviziunea). Aceștia joacă un rol foarte important în interogarea bazelor de date relaționale. Spre exemplu, realizarea produsului cartezian este foarte costisitoare, ceea ce face ca acesta să fie înlocuit cu operatorul de Join.

Compunerea condițională (Join) a două relații R1 și R2 după calificatorul multiatribut Q este relația E ale cărei tupluri sunt cele ale produsului cartezian R1 x R2 care satisfac calificatorul Q. În funcție de calificatorul Q se disting mai multe tipuri de compuneri:

dacă Q este de forma Ai = Bj, se numește echicompunere;

dacă Q este de forma Ai ò Bj, unde ò = {<,<=,>,>=,<>} se numește ø compunere;

dacă Q este de forma Ai = Aj, se numește autocompunere.

Compunerea naturală este o echicompunere pe R1 și R2 după toate atributele având același nume în R1 și R2, urmată de o proiecție care permite conservarea unuia dintre aceste atribute, egale ca nume.

Intersecția o dau relațiile R1 și R2 cu aceeași schemă, aceasta este o relație E care conține tuplurile comune celor două relații.

Diviziunea relației R1 (A1, A2 … An) de grad (p+m) prin relația R2 (Ap+1, …, Am) de grad m este relația E (A1, A2, …, Ap) de grad p, formată din toate tuplurile care, concatenate cu fiecare tuplu din R2, dă totdeauna un tuplu din R1.

Privită prin prisma modelului relațional, baza de date apare ca o colecție de relații (tabele) normalizate, în care fiecare coloană reprezintă un atribut distinct, iar fiecare rând, un tuplu distinct. Tuplurile unei relații se pot identifica în mod unic prin intermediul valorilor unuia sau mai multor atribute (eventual toate atributele), care joacă rol de cheie primară a relației respective. Se numește domeniu primar un domeniu pe care este definit un singur atribut drept cheie primară. Dându-se două relații R1 și R2 cu atributele A1 și A2 chei primare definite pe același domeniu primar D, spunem că A1 este cheie externă, dacă, utilizând o parte din valorile ei sau toate, putem regăsi tuplurile relației R2. Altfel spus, un atribut al unei relații este cheie externă, dacă se regăsește pe post de cheie primară într-o altă relație.

Deoarece relațiile reflectă un anumit aspect din realitate, acestea se supun unor restricții care sunt de două tipuri:

restricții de integritate care depind de semantica valorilor domeniilor și care cer ca relațiile să se supună următoarelor reguli:

– integritatea entității, prin care valorile cheii primare trebuie să fie diferite de zero; altfel cheia nu va mai fi identificator;

– integritatea referirii, potrivit căreia valorile unei chei externe trebuie să refere tuplurile unei alte relații sau să fie nedefinite.

alte restricții care se aplică asupra tuplurilor relației și nu asupra domeniilor, reflectând anumite corelații de ordin valoric (egalitate, inegalitate).

Normalizarea relațiilor

E. F. Codd a arătat că într-o anumită formă relațiile posedă proprietăți nedorite, pe care le-a numit anomalii de actualizare:

Anomalia de ștergere constă în faptul că anumite date care urmează să fie șterse fac parte din tupluri în care se găsesc și alte date care mai sunt necesare în continuare, ori ștergerea făcându-se la nivelul tuplului, acestea se pierd.

Anomalia de adăugare constă în faptul că anumite date care urmează să fie adăugate fac parte din tupluri incomplete (pentru care nu se cunosc toate datele), ceea ce face ca acestea să nu poată fi adăugate.

Anomalia de modificare rezultă din faptul că este dificil de modificat o valoare a unui atribut atunci când ea apare în mai multe tupluri ale relației.

Pentru a înlătura aceste anomalii, Codd a stabilit trei forme normale pentru relații și a introdus procesul de normalizare care se bazează pe noțiunea de dependență funcțională (FD) ca relație între atributele unei entități ce are un caracter invariant [4].

Procesul de normalizare a relațiilor se realizează în mai mulți pași, începând cu forma normală unu (1NF) și ajungând (după ultimele cercetări) la forma normală cinci (5NF). Acesta constă în descompunerea unei relații în conformitate cu mulțimea dependențelor funcționale F, într-o colecție de relații care să conserve informațiile și dependențele funcționale din relația inițială (descompunerea fără pierderi).

4.3 Modelele bazei de date

Pe baza intrãrilor (facturi) și a ieșirilor (dispozițiilor de livrare, oferta produselor) se doreste determinarea nivelului stocurilor de materiale.

Conform teoriei proiectarii bazelor de date [4] trebuie sã definim mai întâi modelul conceptual al datelor (modelul entitate-atribut-corespondenta). În etapa a doua acest model trebuie transformat în modelul logic (relațional) și apoi în modelul fizic (ACCESS).

4.3.1 Modelul conceptual

În urma analizei problemei rezultã urmãtoarele entitãți: Beneficiar, Facturare, Dispoziție de livrare, Produse, Stocuri.

Identificarea corespondentelor:

Beneficiar – Facturare (Pe numele unui beneficiar se pot emite mai multe facturi, o legãtura de 1 la mulți, de unde rezultã o corespondentã PRIMEȘTE)

Benficiar – Dispoziție de livrare ( Un beneficiar poate obține mai multe dispoziții de livrare, o legãtura de 1 la mulți, de unde rezultã o corespondențã OBȚINE)

Dispoziție de livrare – Produse (O dispoziție de livrare poate conține mai multe produse, rezultã o legãturã de 1 la mulți, avem o corespondențã de INCLUDE)

Produse – Stocuri (un produs poate exista doar într-un singur stoc, legãturã de 1 la 1, corespondența este CONȚINUT )

Stabilirea cardinalitãților:

Corespondenta PRIMEȘTE

dinspre entitatea Beneficiar (1,n)

un Beneficiar poate primi cel puțin o facturã (cardinalitate minimã 1);

un Beneficiar poate primi mai multe facturi (cardinalitate maximã n).

dinspre entitatea Facturare (1,1)

factura este emisã cãtre cel puțin și cãtre cel mult un Beneficiar (cardinalitate 1,1).

Corespondenta OBȚINE

dinspre entitatea Beneficiar (1,n)

un Beneficiar poate obține mai multe dispoziții de livrare și cel puțin o dispoziție de livrare (cardinalitate minima 1 și maximã n);

dinspre entitatea Dispoziție de livrare (1,1)

dispoziția de livrare poate aparține unui singur beneficiar (cardinalitate 1,1)

Corespondenta INCLUDE

dinspre entitatea Dispoziție de livrare (1,n)

o dispoziție de livrare conține cel puțin un produs (cardinalitate minimã 1);

o dispoziție de livrare poate conține mai multe produse (cardinalitate maximã n).

dinspre entitatea Produs (1,1)

un produs este inclus în cel puțin o dipoziție de livrare (cardinalitate minimã 1);

un produs nu poate fi inclus decât intr-o singurã dispoziție de livrare (cardinalitate maximã 1).

Corespondenta SE AFLÃ

dinspre entitatea Produs (1,1)

un produs poate se aflã în cel puțin un stoc (cardinalitate minima 1);

un produs nu se poate afla în mai multe stocuri (cardinalitate maxima 1).

Dinspre entitatea Stocuri (1,n)

într-un un stoc se aflã cel puțin un produs (cardinalitate minimã 1);

într-un stoc se pot afla mai multe produse (cardinalitate maximã n).

Fig. 4.1 Modelul conceptual al datelor

Modelul logic (relațional) al datelor (MLD)

Câmpurile pentru fiecare entitate sunt urmãtoarele:

Beneficiar ( Cod beneficiar, Nume beneficiar, Adresa beneficiar, Banca beneficiar, Cont beneficiar, Forma platã)

Facturare ( Cod beneficiar, Nr disp de livarare, Denumire beneficiar, Denumire produs, Pret vanzare, Cantitate, Valoare facturatã, Tip platã, Validare factura)

Dispoziție livrare ( Nr dispoziție, Cod beneficiar, Denumire beneficiar, Cod produs, Denumire produs, Cantitate, Nota)

Produs (Cod produs,Denumire produs, Preț vânzare)

Stocuri (Cod produs, Denumire produs, Stoc scriptic, Stoc faptic, Intrãri auto, Intrãri CF, Data).

În figura urmãtoare se prezintã transformarea modelului relațional într-o bazã de date ACCESS (modelul fizic) (Fig. 4.2):

4.3.3 Modelul fizic al bazei de date

Fig. 4.2 Modelul fizic al bazei de date

În figura Fig. 4.2 se prezintã transformarea modelului relațional într-o bazã de date ACCESS (modelul fizic).

Trecerea de la MLD la MFD se face utilizând facilitatile si instrumentele oferite de SGBD-ul ales. Deoarece SGBD Access implementeazã în totalitate teoria modelului relațional, trecerea de la MLD la MFD se face foarte simplu, dupa cum urmeazã:

relațiile se transpun în tabele;

legãturile dintre tabele sunt asigurate prin corespondențele între cheile primare și cele externe [1].

CAPITOLUL V

Implementarea sistemului informatic

5.1 Prezentarea conceptualã a aplicației

Produsul software este integrat pe o platformă corespunzătoare. În cazul de față se folosesște un sistem de gestiune a bazelor de date relațional, ACCESS 2000. Se va folosi o arhitectură de tip Client –Server de nivel 1.Calculatorul client va interoga baza de date situată pe server folosind un limbaj de interogare SQL 6.5 sau 7.0.

1

AP1 AP2,BD

2

Fig. 5.1 Arhitectura de tip Client-Server

Schema din Fig. 5.2 oferã o imagine ansamblu asupa aplicației. Cu ajutorul ei se pot urmãri legãturile dintre meniuri, opțiunile fiecãriu meniu, intrãrile și ieșirile sistemului.

Fig. 5.2 Schema de principiu a aplicației

Descrierea ferestrei Intocmire dispoziție de livrare

În aceastã fereastrã se pot face urmãtoarele operații: de vizualizare a datelor introduse pânã în acel moment folosindu-se sãgețile care se aflã în josul ferestrei, se poate completa o nouã dispoziție de livrare, se pot consulta catalogul de produse și catalogul de beneficiari. De asemenea, sãgețile se mai pot folosi pentru a se sãri peste 5 înregistrãri. Dupã ce s-au terminat de completat datele se poate reveni în meniul principal. Schema care descrie funcțiile acestei ferestre se poate vedea în Fig. 5.3:

Fig. 5.3 Schema de pricipiu a ferestrei Intocmire dispozitie de livrare

Descrierea ferestrei Facturare

În aceastã fereastrã se pot face urmãtoarele operații: de vizualizare a datelor din facturile introduse pânã în acel moment folosindu-se sãgețile care se aflã în josul ferestrei, se poate completa o nouã facturã, se pot consulta dipozițiile emise pânã în acel moment, catalogul de prețuri și implicit catalogul de produse. De asemenea, sãgețile se mai pot folosi pentru a se sãri peste 5 înregistrãri. Existã de asemena o opțiune prin care se confirmã validarea facturii. Pentru validare, trebuie bifatã cãsuța VALIDARE FACTURÃ. Dupã ce s-au introdus datele se poate reveni în meniul principal apãsându-se butonul MENIUL PRINCIPAL. Schema care descrie funcțiile acestei ferestre se poate vedea în Fig. 5.4:

Fig. 5.4 Schema de principiu a ferestrei Facturare

Descrierea ferestrei ÎNREGISTRARE BENEFICIARI

În aceastã fereastrã se pot face urmãtoarele operații: de vizualizare a datelor despre beneficiarii existenți în baza de date folosindu-se sãgețile care se aflã în josul ferestrei și se pot introduce noi beneficiari (clienți). De asemenea, sãgețile se mai pot folosi pentru a se sãri peste 5 înregistrãri.Din acest ecran se pot alege mai multe opțiuni. Pentru fiecare existã un buton:

butonul ADAUGA BENEFICIAR va reseta cãmpurile ce trebuiesc completate, lãsând spațiu liber pentru noile informații despre noul beneficiar;

butonul ȘTERGE BENEFICIAR va șterge beneiciarul care este afișat pe ecran în momentul respectiv;

butonul CÃUTARE va deschide o fereastrã de dialog prin intermediul cãreia se poate alege ce se cautã; cu ajutorul acestei ferestre se mai pot înlocui și anumite cuvinte care vor fi date. Se pot alege modul de cãutare, locul și direcția de cãutare. Se poate alege ca locul cãutãrii sã fie toatã baza de date Beneficiari (implicit cãutarea se face doar dupã numele beneficiarului).

Butonul SALVEAZÃ va salva toate informațiile care au fost introduse însesiunea curentã.

Dupã ce s-au introdus datele se poate reveni în meniul principal apãsându-se butonul MENIUL PRINCIPAL. Schema care descrie funcțiile acestei ferestre se poate vedea în Fig. 5.5:

Fig. 5.5 Schema de principiu a ferestrei Înregistrare beneficiari

Asemãnãtor este și modul de utilizare ai ferestrei INTREȚINERE PORDUSE.

Urmãtoarele 3 butoane folosesc pentru a crez rapoarte ce vor conține: beneficiarii firmei ( clienții), beneficiarii care au cont la o anumitã bancã (BRD) și produsele care au prețul mai mic de 1000000. Aceste formulare împreunã cu celelalte interogãri reprezintã ieșirile sistemului.

5.2 Prezentarea aplicației

Odatã cu deschiderea aplicației se deschide și fereastra cu meniul principal. De aici se pot efectua diverse operații.

Fig. 5.6 Meniul principal

Se poate completa o nouã dispoziție de livrare folosind fereastra din Fig. 5.7

Fig. 5.7 Dispoziții de livrare

Se poate completa o facturã care dupã ce se valideazã poate fi scoasã la imprimantã. În aceastã ferestrã sunt accesibil cataloagele cu produse și cu beneficiari. Din aceastã fereastrã se poate reveni în fereastra cu Meniul Principal ( Fig. 5.8).

În continuare vor fi redate ferestrele aplicației așa cum apar ele în aplicație. Se va observa diferența la Beneficiari și Produse între fereastra în care s eintroduc datele și cea în care se cauta date, date care sunt introduse de la tastaurã.

Fig. 5.8 Facturare

Fig. 5.9 Adãugare în baza de date Beneficiari

Fig. 5.10 Cãutare în baza de date Beneficiari

Fig. 5.11 Adãugare în baza de date Produse

Fig. 5.12 Cãutare în baza de date Produse

Fig. 5.13 Formular cu Beneficiarii firmei

Fig. 5.14 Formular cu beneficiarii cu cont la BRD

Codul SQL care stã la baza interogãrii în urma cãreia se afișazã în formularul (din Fig. 5.14) doar beneficiarii care au cont la BRD este urmãtorul:

SELECT BENEFICIARI.[Cod beneficiar], BENEFICIARI.[Nume beneficiar], BENEFICIARI.[Adresa beneficiar], BENEFICIARI.[Banca beneficiar], BENEFICIARI.[Forma plata]

FROM BENEFICIARI

WHERE (((BENEFICIARI.[Banca beneficiar])="BRD"));

Fig. 5.15 Formular cu produsele care au prețul mai mic de 1000000

Codul SQL care stã la baza interogãrii în urma cãreia se afișazã în formularul (din Fig. 5.15) doar produsele care au prețul mai mic de 1000000 este urmãtorul:

SELECT PRODUSE.[COD PRODUS], PRODUSE.[DENUMIRE PRODUS], PRODUSE.[PRET VANZARE]

FROM PRODUSE

WHERE (((PRODUSE.[PRET VANZARE])<1000000));

Fig 5.16 Formular care afisazã prețul unui produs introdus de la tastaurã

Codul SQL care stã la baza interogãrii în urma cãreia se afișazã în formularul (din Fig. 5.15) doar prețul unui produs introdus de la tastaurã este urmãtorul:

SELECT PRODUSE.[COD PRODUS], PRODUSE.[DENUMIRE PRODUS], PRODUSE.[PRET VANZARE]

FROM PRODUSE

WHERE ((([DATI NUMELE PRODUSULUI])=[DENUMIRE PRODUS]))

ORDER BY [DATI NUMELE PRODUSULUI];

Fig. 5.17 Fromular cu beneficiarii care plãtesc într-un mod introdus de la tastaurã

Codul SQL care stã la baza interogãrii în urma cãreia se afișazã în formularul (din Fig. 5.14) doar beneficiarii care plãtesc într-un mod introdus de la tastaurã este urmãtorul:

SELECT BENEFICIARI.[Cod beneficiar], BENEFICIARI.[Nume beneficiar], BENEFICIARI.[Banca beneficiar], BENEFICIARI.[Cont beneficiar], BENEFICIARI.[Forma plata]

FROM BENEFICIARI

WHERE ((([DATI FORMA DE PLATA])=[FORMA PLATA]));

CAPITOLUL 6

Descrierea sistemului informatic

6.1 Structura și funcțiile sistemului informatic

Produsul software este integrat pe o platformă corespunzătoare. În cazul de față se folosesște un sistem de gestiune a bazelor de date relațional, ACCESS 2000. Se va folosi o arhitectură de tip Client –Server de nivel 1.Calculatorul client va interoga baza de date situată pe server folosind un limbaj de interogare SQL 6.5 sau 7.0.

1

AP1 AP2,BD

2

Fig. 6.1 Arhitectura de tip Client-Server

Schema din Fig. 6.2 oferã o imagine ansamblu asupa aplicației. Cu ajutorul ei se pot urmãri legãturile dintre meniuri, opțiunile fiecãriu meniu, intrãrile și ieșirile sistemului.

Fig. 6.2 Schema de principiu a aplicației

Descrierea ferestrei Intocmire dispoziție de livrare

În aceastã fereastrã se pot face urmãtoarele operații: de vizualizare a datelor introduse pânã în acel moment folosindu-se sãgețile care se aflã în josul ferestrei, se poate completa o nouã dispoziție de livrare, se pot consulta catalogul de produse și catalogul de beneficiari. De asemenea, sãgețile se mai pot folosi pentru a se sãri peste 5 înregistrãri. Dupã ce s-au terminat de completat datele se poate reveni în meniul principal. Schema care descrie funcțiile acestei ferestre se poate vedea în Fig. 6.3:

Fig. 6.3 Schema de pricipiu a ferestrei Intocmire dispozitie de livrare

Descrierea ferestrei Facturare

În aceastã fereastrã se pot face urmãtoarele operații: de vizualizare a datelor din facturile introduse pânã în acel moment folosindu-se sãgețile care se aflã în josul ferestrei, se poate completa o nouã facturã, se pot consulta dipozițiile emise pânã în acel moment, catalogul de prețuri și implicit catalogul de produse. De asemenea, sãgețile se mai pot folosi pentru a se sãri peste 5 înregistrãri. Existã de asemenea o opțiune prin care se confirmã validarea facturii. Pentru validare, trebuie bifatã cãsuța VALIDARE FACTURÃ. Dupã ce s-au introdus datele se poate reveni în meniul principal apãsându-se butonul MENIUL PRINCIPAL. Schema care descrie funcțiile acestei ferestre se poate vedea în Fig. 6.4:

Fig. 6.4 Schema de principiu a ferestrei Facturare

Descrierea ferestrei ÎNREGISTRARE BENEFICIARI

În aceastã fereastrã se pot face urmãtoarele operații: de vizualizare a datelor despre beneficiarii existenți în baza de date folosindu-se sãgețile care se aflã în josul ferestrei și se pot introduce noi beneficiari (clienți). De asemenea, sãgețile se mai pot folosi pentru a se sãri peste 5 înregistrãri.Din acest ecran se pot alege mai multe opțiuni. Pentru fiecare existã un buton:

butonul ADAUGA BENEFICIAR va reseta cãmpurile ce trebuiesc completate, lãsând spațiu liber pentru noile informații despre noul beneficiar;

butonul ȘTERGE BENEFICIAR va șterge beneficiarul care este afișat pe ecran în momentul respectiv;

butonul CÃUTARE va deschide o fereastrã de dialog prin intermediul cãreia se poate alege ce se cautã; cu ajutorul acestei ferestre se mai pot înlocui și anumite cuvinte care vor fi date. Se pot alege modul de cãutare, locul și direcția de cãutare. Se poate alege ca locul cãutãrii sã fie toatã baza de date Beneficiari (implicit cãutarea se face doar dupã numele beneficiarului).

Butonul SALVEAZÃ va salva toate informațiile care au fost introduse în sesiunea curentã.

Dupã ce s-au introdus datele se poate reveni în meniul principal apãsându-se butonul MENIUL PRINCIPAL. Schema care descrie funcțiile acestei ferestre se poate vedea în Fig. 6.5:

Fig. 6.5 Schema de principiu a ferestrei Înregistrare beneficiari

Asemãnãtor este și modul de utilizare ai ferestrei INTREȚINERE PRODUSE.

Urmãtoarele 3 butoane folosesc pentru a crea rapoarte ce vor conține: beneficiarii firmei ( clienții), beneficiarii care au cont la o anumitã bancã (BRD) și produsele care au prețul mai mic de 1000000. Aceste formulare împreunã cu celelalte interogãri reprezintã ieșirile sistemului.

6.2 Interfața graficã a sistemului informatic

Odatã cu deschiderea aplicației se deschide și fereastra cu meniul principal. De aici se pot efectua diverse operații.

Fig. 6.6 Meniul principal

Se poate completa o nouã dispoziție de livrare folosind fereastra din Fig. 6.7

Fig. 6.7 Dispoziții de livrare

Se poate completa o facturã care dupã ce se valideazã poate fi scoasã la imprimantã. În aceastã ferestrã sunt accesibil cataloagele cu produse și cu beneficiari. Din aceastã fereastrã se poate reveni în fereastra cu Meniul Principal ( Fig. 6.8).

În continuare vor fi redate ferestrele așa cum apar ele în aplicație. Se va observa diferența la Beneficiari și Produse între fereastra în care se introduc datele și cea în care se cauta date, date care sunt introduse de la tastaturã.

Fig. 6.8 Facturare

Fig. 6.9 Adãugare în baza de date Beneficiari

Fig. 6.10 Cãutare în baza de date Beneficiari

Fig. 6.11 Adãugare în baza de date Produse

Fig. 6.12 Cãutare în baza de date Produse

Fig. 6.13 Formular cu Beneficiarii firmei

Fig. 6.14 Formular cu beneficiarii cu cont la BRD

Interogarea SQL care stã la baza afișãrii formularului din Fig. 6.14, doar beneficiarii care au cont la BRD este urmãtorul:

SELECT BENEFICIARI.[Cod beneficiar], BENEFICIARI.[Nume beneficiar], BENEFICIARI.[Adresa beneficiar], BENEFICIARI.[Banca beneficiar], BENEFICIARI.[Forma plata]

FROM BENEFICIARI

WHERE (((BENEFICIARI.[Banca beneficiar])="BRD"));

Fig. 6.15 Formular cu produsele care au prețul mai mic de 1000000

Interogarea SQL care stã la baza afișãrii formularului din Fig. 6.15, doar produsele care au prețul mai mic de 1000000 este urmãtorul:

SELECT PRODUSE.[COD PRODUS], PRODUSE.[DENUMIRE PRODUS], PRODUSE.[PRET VANZARE]

FROM PRODUSE

WHERE (((PRODUSE.[PRET VANZARE])<1000000));

Fig 6.16 Formular care afiseazã prețul unui produs introdus de la tastaturã

Codul SQL care stã la baza interogãrii în urma cãreia se afișeazã în formularul din Fig. 6.16 doar prețul unui produs introdus de la tastaurã este urmãtorul:

SELECT PRODUSE.[COD PRODUS], PRODUSE.[DENUMIRE PRODUS], PRODUSE.[PRET VANZARE]

FROM PRODUSE

WHERE ((([DATI NUMELE PRODUSULUI])=[DENUMIRE PRODUS]))

ORDER BY [DATI NUMELE PRODUSULUI];

Fig. 6.17 Fromular cu beneficiarii care plãtesc într-un mod introdus de la tastaturã

Codul SQL care stã la baza interogãrii în urma cãreia se afișeazã în formularul din Fig. 6.14 doar beneficiarii care plãtesc într-un mod introdus de la tastaurã este urmãtorul:

SELECT BENEFICIARI.[Cod beneficiar], BENEFICIARI.[Nume beneficiar], BENEFICIARI.[Banca beneficiar], BENEFICIARI.[Cont beneficiar], BENEFICIARI.[Forma plata]

FROM BENEFICIARI

WHERE ((([DATI FORMA DE PLATA])=[FORMA PLATA]));

CONCLUZII

La începutul secolului al XXI-lea managementul firmelor este frãmântat de problema fundamentalã a supraviețuirii și prosperitãții în mediul economic, politic, social și tehnologic din ce în ce mai complex. Preocupați de modul în care firmele atinge avantajul competitiv pe termen lung și se vor diferenția fațã de competitori, managerii se confrunta cu problema rãspunsului la întrebarea: „ Care este impactul tehnologiei informației asupra schimbãrii și îmbunãtãțirii regulilor fundamentale de concurențã, a gãsirii unor noi arme în lupta concurențiala?”.

Managementul frimei trebuie sã asigure convergența tuturor factorilor determinanți și echilibrarea dinamicã a acestora în scopul atingerii obiectivelor strategice. Dat fiind contextul situațional în perioada actualã caracterizatã printr-o explozie informaționalã de proporții, problema centralã care izvorãște din acest mod de abordare este evidențierea impactului tehnologiei caracteristice erei informaționale, TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI (TI), asupra modului în care firma își atinge obiectivele strategice.

Sistemul informatic este inclus în cadrul sistemului informațional și are ca obiect de activitate procesul de culegere, verificare, transformare, stocare și prelucrare automată a datelor. Prin implementarea unor modele matematice și utilizării tehnicii de calcul în activitățile enumerate, sistemul informatic imprimă valențe sporite sistemului informațional sub aspectul calitativ și cantitativ. Prin folosirea produsului program se poate observa o creștere a capacității de calcul sub aspectul volumului de datelor de prelucrat și a operațiilor de efectuat, creșterea exactității informațiilor, sporirea operativității și complexității situațiilor de informare-raportare.

Obținerea unei eficiențe economice sporite este condiționată de existența unei conduceri științifice bazate pe o bună cunoaștere a legilor economice, cunoașterea operativă și exactă a cererii și ofertei de pe piața internã și internațională și în unele cazuri de preluare a unor modele care și-au dovedit eficacitatea în alte țari cu experiență în domeniu, în cazul de față fiind vorba de aplicații ale bazelor de date.

Viziunea modernã asupra firmei la sfârșitul mileniului al treilea

Într-o economie concurențială planificarea activitãții prin intermediul unui sistem informatic va spori capacitatea de lucru indiferent de modalitatea de folosire a acestuia.

Proiectarea la nivel micro și macroeconomic a unor sisteme informatice care să utilizeze tehnica bazelor de date și care să conțină o serie de modele matematice, iar situațiile de informare-raportare să aibă caracter de semnalare preventivă a abaterilor față de starea normală, reprezintă o formă superioară de organizare și prelucrare a datelor. Această concepție revoluționează întregul sistem informațional, pe de o parte transformându-l dintr-un instrument pasiv de constatare, consemnare și analiză a unor fenomene și procese economice deja petrecute, într-un instrument activ de previziune, comandă și control al acestora. Pe de altă parte, prezența bazei de date ca un punct central la care vin și de la care pleacă toate informațiile de la proces spre punctele de decizie și invers, face ca aspectul circuitelor informaționale să se schimbe de la „pãienjenișul” și redundanța existentă în cele mai multe sisteme informaționale, la razele unei surse unice – baza de date.

În perioada actualã tehnologia informației este tehnologia dominantã și o sursã a bunãstãrii. Aceste este motivul pentru care managementul firmelor privește tehnologia informației ca pe o potențialã resursã cu rol strategic în atingerea obiectivelor strategice. Mai mult, tehnologia informației este perceputã a fi componenta esențialã a procesului complex al planificãrii strategice.

Bibliografie

1. [RUCÃ04] – Ioan Rusu, Mihaela Cãpãtoiu – Îndrumar de laborator pentru baze de date în mediul ORACLE, Ed. Bren, București, 2004

2. [COMA99] – G. Courter, A.Marquis – Inițiere în Microsoft Office 2000, Ed. All, 1999

3. [VEBO03] – Manole Velicanu, Constanța Bodea – Sisteme de gestiune a bazelor de date, Editura Petrion, 2003

4. [LUBO95] – I. Lungu, C. Bodea, G. Bãdescu, C. Ionițã – Baze de date, organizare, proiectare și implementare, ALL, București, 1995

5. [WHBE98] Jeffrey L. Whitten, D. Bentley, System Analysis and Design Methods, McGraw-Hill Companies Inc, 1998

6. [VELU03] – M. Velicanu, I.Lungu ș.a. – Tendințe actuale în evoluția bazelor de date, Revista Informaticã Economicã, nr. 3/2003

7. [DATE94] – J. Date – An introduction to database systems, Ed. Wesley, 1994

8. [RICC90] – C. Riccardo – Database Systems. Principles, Design and Implementation, First Edition, Inc., 1990

9. [LUSA03] – I. Lungu, G. Sabãu ș.a. – Sisteme informatice, Analizã, proiectare și implementare, Ed.Economicã, 2003

10. [SALU93] – Gh. Sabãu, I. Lungu ș.a., Sisteme informatice și baze de date, Ed. Lito ASE, 1993

11. [WEMP96] – F. Wempen – Access pentru Windows 2000, Ed.Teora, 1996

12. [NICO98] – O. Nicolescu – Sistemul decizional al organizației, Ed. Economicã, București, 1998

13. xxx, Evoluție în lumea informației, Cotidianul, nr. 11, 2004

14. CHIP, ianuarie 2003, Renee Tatou –Istoria Științelor

15. http://www.uml.org

16. http://www.rational.com

17. http://tutorialfind.com