Plan de Prevenire Si Combatere a Poluarii Accidentale
INTRODUCERE
În contextul economic actual, marcat de creșterea importanței calității, factor decisiv al competitivității întreprinderilor, tot mai multe companii sunt preocupate să folosească diferite modalități și tehnologii. Acestea sunt menite să ușureze perfecționarea permanentă a rezultatelor, să satisfacă în totalitate pretențiile cumpărătorilor, în condiții de profitabilitate.
Calitatea reprezintă ansamblul de proprietăți și caracteristici ale unui produs sau ale unui serviciu care îi conferă acestuia aptitudinea de a satisface cerințele exprimate sau implicite ale utilizatorului.
Motivația alegerii acestei teme ține de faptul că știința și practica actuală demonstrează, fără drept de apel, că unul dintre factorii esențiali care oferă succesul managementului unei companii este dat de abilitatea acesteia de a asigura atât în interiorul ei, cât și pe piață, orientarea spre clienți, satisfacerea pe deplin a necesitaților acestora. Această orientare constituie esența concepției de management în conducerea companiei și în centrul unor noi specializări de management, cum ar fi Managementul Calității Totale – Total Quality Management.
Tema lucrării, respectiv ”SISTEMUL DE MANAGEMENT AL CALITĂȚII ÎN ACTIVITATEA DE CONSTRUCȚII. STUDIU DE CAZ LA S.C. ARGOS S.A” își dorește să aducă în actualitate principalele aspecte teoretice și practice în legătură cu sistemul de management al calității.
Structura lucrării
În primul capitol au fost prezentate elementele teoretice privind sistemul de management al calității. În acest caz, ne-am referit la: definirea, importanța și funcțiile sistemului de management al calității, prevederile standardului ISO 14000, politica de mediu, auditul sistemului de management de mediu și sistemul integrat calitate-mediu.
Capitolul al II-lea conține o prezentare a companiei S.C. ARGOS S.A – profil de activitate, principalii indicatori de performanță, obiectivele strategice ale firmei, aspectele privind asigurarea calității.
Capitolul al III-lea cuprinde un plan de prevenire și combatere a poluării accidentale, necesar desfășurării, în condițiile legii, a lucrării “MODERNIZARE ECLUZE”. Este prezentat un caz ipotetic privind procedura operațională referitoare la sistemul de alertă în caz de poluare accidentală.
În finalul acestui capitol am menționat concluziile la care am ajuns în urma acestui demers științific.
Astfel prezenta lucrare constituie, nu doar o simplă descriere a sistemului de management al calității, ci oferă și sugestii privind modul în care trebuie respectate prevederile acestui sistem.
CAPITOLUL 1
SISTEMUL DE MANAGEMENT AL CALITĂȚII
1.1 SISTEMUL DE MANAGEMENT AL CALITĂȚII
DEFINIȚIE. IMPORTANȚĂ. FUNCȚII
Pentru a conduce o organizație sunt necesare mai multe sisteme de management (sisteme financiare, sisteme de personal, proiectare, planificare, producție, sisteme de management al calității etc.).
Fără a supraestima contribuția esențială a Sistemului de Management al Calității (SMC) în managementul general al organizației trebuie să recunoaștem că acesta este cheia eficienței procesului de îmbunătățire, deoarece obiectivul său central este satisfacerea clientului, un obiectiv important pentru toate organizațiile.
Deși sistemele de management al calității sunt o condiție necesară pentru îmbunătățirea continuă, ele nu sunt și suficiente. Dacă o organizație are un excelent SMC, dar nu are un sistem eficient de rezolvare a problemelor în echipă, ea nu va putea atinge nivelul și ritmul de îmbunătățire necesar pentru a rămâne competitivă pe piețele de astăzi.
Calitatea produselor și serviciilor constituie factorul principal care asigură competitivitatea unei organizații.
Asigurarea calității prin competitivitate și eficiență economică trebuie să conducă la oferirea de produse și servicii care:
– Să satisfacă o necesitate, să aibă o utilitate și un scop bine definite;
-Să satisfacă cerințele beneficiarilor;
– Să fie în conformitate cu cerințele societății în privința reglementărilor legale, considerațiile de mediu, securitate și sănătate publică, economisirea energiei, reducerea consumurilor etc.;
– Să fie realizate și să fie vândute la prețuri competitive, care să asigure și eficiență economică.
Aceste deziderate pot fi îndeplinite dacă factorii tehnici, administrativi și umani se află sub control, respectiv prin implementarea unui sistem de management al calității.
Sistemul de management al calității reprezintă ansamblul de structure organizatorice, responsabilități, proceduri, procese și resurse, care are ca scop ținerea sub control a unei
organizații în domeniul calității.
Sistemul de management al calității asigură îmbunătățirea continuă a performanței prin implementarea / actualizarea politicii și atingerea / actualizarea obiectivelor calității. Acest sistem se compune, de fapt, din:
– Principii (fundamentale);
– Politica pentru implementarea principiilor;
– Obiective pentru a face politica măsurabilă, controlabilă;
– Plan de acțiuni pentru implementarea politicii și atingerea obiectivelor;
– Sistem de procese corelate pentru implementarea planului de acțiuni;
– Monitorizare – măsurare – îmbunătățire procese / performanță;
– Revizuire politică / obiective pentru a susține îmbunătățirea continuă a performanței.
Sistemul de management al calității generează încrederea că vor fi respectate cu consecvență principiile pe care se bazează. Este greșit să se înțeleagă că, conceperea SMC începe de la cerințele pentru certificare. Conceperea SMC începe de la principiile aflate la baza acestor cerințe. La nivelul principiilor se află cultura calității.
De fapt fiecare organizație are un SMC formal (oficial, declarat) sau nu. Indiferent dacă este instituționalizat sau nu, sistemul de management al calității este eficient doar dacă ajută organizația să satisfacă în mod constant cerințele clientului.
Conducerea și ținerea sub control în domeniul calității include, în general, stabilirea unei politici și a obiectivelor organizației în domeniul calității.
Politica în domeniul calității (exprimată și în Declarația – Angajament a managerului) este reprezentată de orientările și intențiile generale ale unei organizații referitoare la calitate care sunt formulate în mod oficial la cel mai înalt nivel.
Politica organizației în domeniul calității nu se referă numai la calitatea produselor/serviciilor, ci în egală măsură, la calitatea activităților și proceselor organizației în ansamblu. Prin politica sa în domeniul calității, organizația trebuie să răspundă la următoarele întrebări:
– Ce reprezintă calitatea pentru organizație?
– De ce este importantă calitatea pentru organizație?
– Care este răspunderea conducerii pentru calitate?
– Care sunt principiile de bază ale organizației privind calitatea?
Obiectivele în domeniul calității sunt ceea ce se urmărește sau se are în vedere referitor la produsul/serviciul respective și sunt în strânsă concordanță cu politica în domeniul calității. Aceste obiective sunt concrete, generale și specifice pentru funcțiunile și nivelurile relevante ale organizației și se realizează prin metodele și instrumentele specifice managementului calității.
Obiectivele în domeniul calității pot fi referitoare la:
– Creșterea satisfacției clienților;
– Creșterea satisfacției angajaților;
– Îmbunătățirea proceselor organizației.
Dacă fiecare organizație, indiferent de mărimea ei, este răspunzătoare pentru calitatea produselor/serviciilor și pentru asigurarea calității acestora, în baza acestei responsabilități, ea trebuie să-și dezvolte propriul sistem de management al calității.
Un astfel de sistem îndeplinește două funcții de bază1:
• funcția internă – de management al calității;
• funcția externă – de asigurare a calității.
Funcția de management a calității
Această funcție are ca scop principal orientarea spre performanță a firmei pe toate dimensiunile activității acesteia și presupune un sistem de organizare adecvat dezvoltării funcției calitate.
Potrivit aceste funcții sistemul de management al calității contribuie la:
– creșterea responsabilității conducerii firmei (modul în care aceasta o asumă prin definirea și urmărirea strategiei, a politicii și obiectivelor ei privind calitatea, prin asigurarea resurselor necesare realizării acestora);
– orientarea spre satisfacerea cerințelor și așteptărilor clienților externi și interni;
– crearea în firmă a unui mediu în care întregul personal este încurajat pentru asumarea responsabilității individuale pentru îndeplinirea misiunii și obiectivelor acesteia;
– identificarea, ținerea sub control și îmbunătățirea continuă a proceselor derulate în firmă;
– introducerea unor mecanisme de evaluare internă în toate compartimentele, astfel încât să poată fi prevenite sau corectate neconformitățile și puse în operă posibilitățile de îmbunătățire.
Avantajele ce decurg din realizarea acestei funcții pot fi:
• creșterea încrederii clienților;
• scăderea numărului de neconformități;
• scăderea costurilor;
• scăderea stocurilor;
• creșterea satisfacției angajaților;
• îmbunătățirea autoevaluării calității la fiecare nivel.
Funcția de asigurare a calității
Această funcție are ca scop să genereze/dezvolte încrederea clienților cu privire la capacitatea, capabilitatea și disponibilitatea instituției de a satisfice cerințele și așteptările.
Încrederea, asigurarea calității se poate realiza prin:
– evaluarea calității produselor obținute, importate, comercializate în raport cu standardele existente și cu produsele concurente (audit intern);
– evaluarea sistemului intern al calității în raport cu un standard recunoscut și după o procedură recunoscută, avându-se în vedere toate aspectele organizatorice, umane și materiale care au un impact potențial asupra calității produselor (audit intern);
– evaluarea calității componentelor sau materiilor prime provenite de la furnizori și încorporate în produsele proprii* (audit extern la furnizor);
– certificare (audit extern de certificare).
Avantajele pot fi:
• creșterea satisfacției clienților;
• creșterea încrederii clienților;
• creșterea prestigiului organizației;
• creșterea cotei de piață;
• instituționalizarea celor mai bune practici de gestionare a calității;
Cele patru variante de realizare a funcției de asigurare a calității nu se exclud reciproc, ele putând să coexiste acolo unde reglementările sau practicile existente o impun.
În oricare din variantele amintite, funcția de asigurare a calității presupune ca:
– firma să fie capabilă să prezinte (sau să ceară) dovezi privind conformitatea produselor sale și/sau a sistemului intern de management al calității cu standardele sau modelele aferente;
– firma să apeleze și la organisme de evaluare externe.
1.2 STANDARDELE ISO 14000. POLITICA DE MEDIU
Apariția standardelor ISO 14000 este rezultatul unui consens general vizând faptul că îmbunătățirea rezultatelor unei organizații în domeniul mediului înconjurător se integrează în demersul inițiaț de seria ISO 9000 privind managementul calității. Între cele două serii de standarde există o complementaritate reală, ce face posibilă folosirea unuia dintre cele două sisteme deja în funcțiune pentru a-l introduce pe celălalt.
Seria ISO 14000 cuprinde mai multe standarde referitoare la managementul de mediu, la auditul de mediu, la etichetarea de mediu și analiza ciclului de viață.
Standardele referitoare la Sistemele de management de mediu* – ISO 14001 (Specificații și Ghid de utilizare) și ISO 14004 (Ghid privind principiile, sistemele și tehnicile de aplicare) precum și standardul referitor la auditul SMM –ISO 19011:2002 (Ghid pentru auditarea Sistemelor de management al calității și/sau de mediu) se integrează în cadrul programului de dezvoltare durabilă și se sprijină pe un demers voluntar de îmbunătățire continuă.
Ciclul lui Deming este principiul fundamental pe care se bazează toate cerințele standardelor ISO 14000.
Principiile fundamentale pentru implementarea /dezvoltarea SMM conform ISO 14004 sunt:
1. Angajament și politică: definirea politicii de mediu și asumarea angajamentului pentru SMM;
2. Planificare: stabilirea planului pentru îndeplinirea politicii de mediu;
3. Dezvoltarea capacității de acțiune și a mecanismelor de susținere necesare pentru realizarea politicii de mediu, a obiectivelor și țintelor;
4. Măsurare, monitorizare și evaluare performanțe de mediu;
5. Analiza și îmbunătățirea continuă a SMM pentru îmbunătățire performanță de mediu.
În acord cu aceste principii, cerințele prezentate în paragraful 4 al Standardului ISO 14001 se referă la cinci etape cheie pentru implementarea unui Sistem de Management de Mediu :
– Etapa 1. Stabilirea unei politici de mediu;
– Etapa a 2-a. Planificarea activităților de mediu;
– Etapa a 3-a. Implementarea acțiunilor planificate;
– Etapa a 4-a .Verificarea sistemului și corectarea abaterilor;
– Etapa a 5-a. Validarea funcționării sistemului.
1. Pentru asigurarea îmbunătățirii continue a sistemului de management de mediu (SMM), în viziunea standardelor din seria ISO 14000, punctul de plecare îl reprezintă definirea politicii și obiectivelor referitoare la mediu
Politica de mediu reprezintă intențiile și principiile referitoare la performanța globală de mediu ale unei organizații , pe care acesta le declară. Politica de mediu este parte componentă a politicii generale a organizației.
Această politică trebuie să conțină în mod explicit angajamentul managementului de vârf, față de publicul larg, privind asumarea răspunderii pentru respectarea principiilor declarate și asigurarea îmbunătățirii continue a sistemului, astfel încât să prevină efectele negative ale activităților asupra mediului.
Definirea politicii de mediu constituie punctul de plecare în implementarea unui SMM. Ea servește ca bază pentru stabilirea obiectivelor de mediu ale organizației și pentru desfășurarea activităților prin care se realizează aceste obiective.
Principiile politicii de mediu ale unei organizații pot fi:
-Managementul de mediu reprezintă o prioritate absolută pentru organizație;
-Asigurarea unui dialog permanent pentru toate părțile interesate, din interiorul și din afara întreprinderii;
-Cunoașterea cerințelor legale, referitoare la mediu, aplicabile produselor, serviciilor și proceselor organizației;
-Asigurarea unui sistem de organizare, care să permită evaluarea performanței de mediu;
-Asigurarea resurselor necesare;
-Evaluarea permanentă a performanței de mediu a organizației.
Cerințele ISO 14001 privind politica declarată de mediu sunt:
– să reflecte situația concretă a întreprinderii, privind natura, dimensiunile și impactul asupra mediului;
– să includă angajamentul conducerii la vârf privind îmbunătățirea continuă a SMM și angajamentul privind prevenirea poluării;
– să includă angajamentul conducerii la vârf privind respectarea reglementărilor aplicabile, referitoare la protecția mediului;
– să asigure un cadru adecvat pentru stabilirea și evaluarea obiectivelor referitoare la mediu;
– să fie documentată, implementată, menținută și comunicată întregului personal;
2. Standardul ISO 14001 include în Planificarea activităților de mediu obiectivele referitoare la mediu ale unei organizații. Acestea pot fi:
– identificarea aspectelor de mediu ale activităților, produselor șiserviciilor organizației;
– identificarea cerințelor legale și de altă natură referitoare la mediu;
– definirea obiectivelor generale și specifice** referitoare la mediu;
– elaborarea planului strategic și a programelor de management de mediu.
Cerințele standardelor ISO 14001 referitoare la obiectivele de mediu sunt:
– să nu reprezinte o constrângere sau o piedică în realizarea obiectivelor fundamentale sau specifice ale organizației;
– să țină seama de punctul de vedere al tuturor părților interesate, respectiv de cel al persoanelor sau colectivităților care ar putea fi afectate de impactul de mediu;
– să fie formulate clar;
– să fie cuantificabile, astfel încât să existe posibilitatea măsurării lor;
3. Implementarea programelor de management de mediu trece prin etapa satisfacerii unui anumit număr de cerințe ale standardului ISO 14001, cum ar fi:
– Definirea unei structuri organizaționale și atribuirea de responsabilități, asigurarea resurselor;
– Instruirea și conștientizarea personalului, supravegherea competenței;
– Ținerea sub control a proceselor de comunicare internă și externă referitoare la mediu;
– Elaborarea documentației SMM (Manualul de mediu, proceduri, documentația operațională);
– Controlul documentelor (identificare, validare, difuzare, actualizare);
-Controlul operațional (proceduri documentate, identificarea aspectelor/impacturilor semnificative etc.);
– Prevenirea /pregătirea capacității de răspuns pentru situații de urgență .
4. Următoarea etapă, Verificarea sistemului și corectarea abaterilor este un element cheie al SMM care survine după planificarea politicii de mediu și implementarea sa. Evaluarea se înscrie în demersul de îmbunătățire continuă la care s-a angajat organizația prin politica sa de mediu. Această evaluare trece prin patru faze:
– Monitorizare, măsurare;
– Audit de sistem de management de mediu;
– Neconformitate, acțiune corectivă și preventivă;
– Înregistrări.
În general un SMM trebuie să ofere toate detaliile necesare pentru evaluarea impactului asupra mediului a tuturor proceselor și procedurilor, astfel încât să faciliteze : luarea deciziilor, previziunile strategice, conceptele de dezvoltare, proiectare, prelucrare, ambalare, distribuție și comercializare, fără efecte negative asupra mediului. Instrumentele manageriale pentru implementarea , menținerea și îmbunătățirea SMM se pot împărți în trei mari categorii:
– Instrumente pentru analiză și evaluare : metode de comparare, auditul de mediu, evaluarea impactului de mediu, evaluarea inițială a calității mediului, evaluarea ciclului de viață, evaluarea riscului de mediu, indicatorii dezvoltării durabile etc;
– Instrumente pentru acțiune. SMM, politica de mediu, managementul total al calității mediului, eco-marcarea etc;
– Instrumente pentru comunicare: rapoarte anuale, informații , rapoarte interne.
1.3 AUDITUL SISTEMULUI DE MANAGEMENT DE MEDIU
Seriile standardelor ISO 9000 și ISO 14000 subliniază importanța auditului SMM ca un instrument de management pentru monitorizarea și verificarea implementării eficace a politicii organizației referitoare la calitate și/sau mediu. Atunci când sistemele de management al calității și/sau de mediu sunt implementate împreună rămâne la latitudinea organizației să decidă dacă auditurile SMC și SMM sunt efectuate separat sau împreună.
Acest proces de verificare trebuie documentat, deci se va desfășura pe bază de proceduri scrise (cu definirea clară a obiectului auditului și a responsabilităților implicate, tehnicile de audit, modul de comunicare și conducere etc.), programe de audit (batate pe importanța activităților , dar și pe rezultatele auditurilor anterioare), determinarea conformității cu cerințele standardului.
Auditul SMM se efectuează în următoarele scopuri:
– Determinarea conformității SMM cu criteriile de audit stabilite;
– Determinarea măsurii în care SMM a fost implementat și menținut în mod corespunzător;
– Identificarea zonelor de îmbunătățit în cadrul SMM;
– Evaluarea capacității conducerii organizației de a asigura în mod corespunzător conformitatea și eficacitatea SMM;
– Evaluarea SMC al organizației în situații contractuale.
Auditurile SMM se realizează pe baza următoarelor documente:
– Standarde referitoare la SMM;
– Declarația conducerii referitoare la politica de mediu a organizației;
– Programe, manuale de mediu, proceduri referitoare la SMM;
– Standarde și proceduri de lucru interne;
– Planuri de acțiune pentru situații de urgență etc.
Etapele auditului SMM sunt următoarele :
• Declanșarea auditului;
• Pregătirea auditului;
• Realizarea auditului;
• Elaborarea Raportului de audit și păstrarea documentelor;
• Încheierea auditului.
Rezultatele auditului trebuie puse la dispoziția conducerii pentru a se evalua punctele tari și punctele slabe ale SMM.
1.4 SISTEMUL INTEGRAT CALITATE – MEDIU
Idealul către care tinde managementul organizației a cărui component principală este calitatea nu poate fi decât performanța, excelența.
Excelența constituie esența gândirii manageriale și se definește ca fiind capacitatea organizațiilor de a satisface cât mai bine, în totalitate sau peste așteptări, necesitățile exprimate și implicite ale tuturor membrilor acestora și ale clienților, are drept scop competitivitatea și obținerea de profit.
Abordarea sistemelor de management al calității și de management al mediului într-un sistem integrat calitate –mediu, sub aspectul unor instrumente strategice ale organizației face ca planificarea calității și mediului să devină la rândul ei un instrument strategic. Managementul la vârf trebuie să își assume responsabilitatea pentru planificarea calității și mediului.
Datele de intrare pentru o planificare eficace și eficientă includ :
1. strategii ale organizației;
2. obiectivele definite ale organizației;
3. nevoile și așteptările definite ale părților interesate;
4. evaluarea cerințelor legale și de reglementare;
5. evaluarea datelor referitoare la performanța produselor (calitate, mediu);
6. evaluarea datelor referitoare la performanța proceselor (calitate, mediu);
7. rezultate din experiențe anterioare (inclusiv situații de urgență sau evenimente de mediu);
8. oportunități pentru îmbunătățire;
9. evaluarea riscurilor (de calitate și mediu).
Datele de ieșire din planificare trebuie să definească procesele de realizare ale produsului și pe cele auxilirare . Managementul la vârf trebuie să analizeze sistematic aceste date pentru a asigura eficacitatea și eficiența proceselor organizației.
Numeroase argumente ale compatibilității dintre managementul calității și managementul mediului susțin teoria integrării sistemelor lor. Elementele comune ale celor două sisteme sunt:
– Obiectivul major – creștere și dezvoltare sustenabilă;
– Obiective comune – economisirea materiilor prime, a materialelor și a energiei și minimizarea deșeurilor solide;
– Orientarea către client;
– Principiul prevenirii;
– Principiul îmbunătățirii continue;
– Principiul calității la sursă;
– Principiul relațiilor cu mediul extern;
– Procedee de audit și cerințele standardelor;
– Educarea angajaților;
– Impactul strategic.
CAPITOLUL 2
PREZENTAREA SOCIETĂȚII "S.C. ARGOS S.A"
2.1.PROFILUL DE ACTIVITATE
S.C. ARGOS a fost înființată în 1948 și a fost prima societate din România care a executat în țară și în străinătate lucrări de hidromecanizare, a realizat amenajări și regularizări ale bazinelor râurilor în Delta Dunării, a construit și modernizat un mare număr de nave fluviale, a participat la execuția construcțiilor hidrotehnice pentru Canalul Dunăre Marea Neagră.
Din anul 1994 de când a devenit primul șantier naval cu capital integral privat din România, domeniul de activitate al firmei s-a diversificat permanent.
În domeniul construcțiilor hidrotehnice, Argos are o experiență foarte bogată, acumulata în decenii de activitate, societatea colaborând cu parteneri din aproape toate colțurile țării.
În domeniul serviciilor navale, ponderea cea mai mare o reprezintă extracția și transportul de agregate de balastieră, societatea având licența de extracție pentru zăcăminte aflate pe Dunăre. Societatea are în dotare peste 50 de nave tehnice (dragi plutitoare, graifare) și nave de transport (remorchere, barje, împingătoare, slepuri).
În domeniul dragajelor și decolmatărilor, ARGOS a acumulat o experiență de peste 40 de ani în domeniu, una din lucrările importante fiind dragarea porturilor Constanța, Midia-Năvodari și Mangalia.
Societatea este renumită pentru experiența și realizările în domeniul producerii și montării structurilor metalice, al instalațiilor industriale și – în special – al instalațiilor de aducțiune apă pentru irigații.
Demararea activității în domeniul construcțiilor nuclearo-electrice este de dată mai recentă, dar promtitudinea și calitatea demonstrate au dus la diversificarea activităților prestate și atragerea de clienți noi. O importanță majoră o deține colaborarea cu Centrala Nucleară Cernavodă, client pentru care societatea prestează lucrări la un standard foarte înalt.
Dintre numeroșii clienți ai societății putem enumera: SNN București, Aministrația Bazinală Dobrogea-Litoral Constanța, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța, Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA. Constanța, Petroconst S.A. Constanța,TTS S.A. București, Nuclear Montaj București, COMCM S.A., SNIF București, Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale S.A Giurgiu, Cernavoda Shipyard SRL.
S.C. ARGOS S.A. Cernavoda este o companie românească cu capital privat ce activează pe piața românească, fiind structurată pe doua mari departamente: departamentul industrial (producție industrială, prestații în construcții nuclearo-electrice) și departamentul hidrotehnic (servicii navale, construcții hidrotehnice).
S.C. ARGOS S.A. Cernavodă oferă o gamă largă de servicii și lucrări:
– în domeniul industrial :
construcții nave fluviale
confecții metalice și piese de schimb
reparații nave
reparații mașini și utilaje
în domeniul construcțiilor civile și industriale:
lucrări de construcții și reparații pentru centrale nuclearo-electrice
construcții și reparații clădiri
execuția și repararea rețelelor de distribuție utilități (apă, electricitate și energie termică)
lucrări de curățenie și întreținere spații de cazare
în domeniul construcțiilor hidrotehnice :
construcții hidrotehnice
lucrări de îmbunătățiri funciare
producția agregatelor de balastieră
în domeniul serviciilor navale :
producție de agregate minerale brute
transport fluvial de mărfuri
descărcări/încărcări de mărfuri în porturi și în afara porturilor
dragaje/decolmatări acvatorii portuare, canale navigabile, prize de aspirație etc.
remorcaje, închirieri de nave
S.C. ARGOS S.A. Cernavodă este amplasată pe malul drept al Dunării, la Km 298, lângă extremitatea dunăreană a Canalului Dunăre-Marea Neagră.
Societatea comercială ARGOS S.A. este unitate cu personalitate juridică, ființând din 1991 ca societate comercială pe acțiuni și a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului, jud. Constanța sub nr. 13/ 1562 / 1991.
Adresa: CERNAVODĂ, Str. Canalului nr.11, jud. CONSTANȚA
Tel: 0372/735390
Fax: 0241/520642
2.2.PRINCIPALII INDICATORI DE PERFOMANȚĂ AI FIRMEI.
OBIECTIVELE STRATEGICE ALE FIRMEI
Principala sursă informațională pe baza căreia s-a făcut analiza financiară, este bilanțul contabil; pentru exemplificare la firma ARGOS S.A. s-au folosit datele pe anii 2012, 2013 și 2014.
Conform bilanțului principalii indicatori de perfomanță au următoarele valori:
Analizând principalii indicatori de performanță am putea trage următoarele concluzii:
1.Cifra de Afaceri a crescut considerabil în anul 2014, comparativ cu anul 2012.Acest lucru demonstrează că firma S.C. ARGOS S.A a reușit să depășească probleme apărute în urma crizei economice.În anul 2012 efectele crizei erau încă resimțite la nivelul firmei.
2. Numărul de angajați a crescut considerabil în anul 2014. Acest lucru demonstrează că au crescut numărul lucrărilor iar pentru aceasta a fost nevoie de sporirea personalului, în special muncitori necalificați dar și personal cu studii superioare în domeniul tehnic.
3. Profitul obținut în anul 2014 a fost mai mare decăt cel obținut în anul 2012. Acest lucru s-a datorat creșterii vanzărilor de produse și servicii.
4. Activitatea firmei, per ansamblu, a evoluat; vânzările au crescut; numărul angajaților aproape că s-a dublat, iar productivitatea muncii din anul 2014 a fost considerabil mai mare decât cea din anul 2012.
OBIECTIVELE STRATEGICE ALE FIRMEI
1. Eficiența economică
Respectarea previziunilor financiare;
Controlul creanțelor;
Promovarea unei metodologii de stabilire a tarifelor, astfel încât să se asigure în măsură cât mai mare autofinanțarea costurilor de exploatare, modernizare și dezvoltare;
Realizarea și asigurarea cofinanțării programelor UE de Investiții;
Asigurarea finanțării proiectelor complexe de investiții prin folosirea creditelor pe termen mediu si lung.
2. Orientarea către client
Activitatea și atitudinea companiei trebuie să aibă în centrul atenției, clientul;
Educarea consumatorilor.
3. Competența profesională
Dezvoltarea continuă a resurselor umane în scopul obținerii de performanță în domeniu, reorganizarea firmei pentru a putea răspunde misiunii;
Promovarea managementului calității;
Instruirea continuă a personalului, în vederea însușirii tehnicilor și tehnologiilor moderne;
Implementarea unui sistem informatic integrat.
I2.3.BAZA DE CLIENȚI AI UNITĂȚII
SC ARGOS S.A, de-a lungul timpului, a încheiat contracte cu un număr mare de clienți, pentru care societatea prestează lucrări la un standard foarte înalt.
Clienții companiei se împart în următoarele categorii:
– instituții publice și companii naționale;
– persoane fizice;
– societăți comerciale;
Dintre numeroșii clienți ai societății putem enumera :SNN București, Aministrația Bazinală Dobrogea-Litoral Constanța, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța, Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA. Constanța, Primăria Constanța, Primăria Mangalia, Petroconst S.A. Constanța,TTS S.A. București, Nuclear Montaj București, COMCM S.A., SNIF București, Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale S.A Giurgiu, Cernavoda Shipyard SRL, etc.
2.4. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ DE ANASAMBLU A FIRMEI.
ORGANIZAREA PERSONALULUI
Structura organizatorică a societății este definită și documentată în Organigrama generală a societății, document aprobat de Directorul General, care cuprinde următoarele:
-Funcția de Director General este asigurată de către domnul Ing.Lazia Lucian, fiind totodată și acționar majoritar.
-Consilieri: Tehnic, Economic, Juridic.
-Directori: Divizia Constanța, Divizia Cernavodă, Departament Economic, Tehnic Producție, Resurse Umane, Birou Management Calitate, Serviciu Prevenire și Protecție Situații de Urgență.
Responsabilitățile managementului S.C. ARGOS S.A., șantierelor și serviciilor, sunt stabilite în conformitate cu Fișele postului aprobate.
Conducerea a definit responsabilitățile, autoritatea și relațiile funcționale pentru întreg personalul care desfășoară activități în cadrul proceselor sistemului integrat de management.
Personalul cu funcții de conducere are sarcina de a susține politica și strategia declarate, de a stabili și pune în aplicare programe de măsuri cu obiective concrete pentru continua îmbunătățire a sistemului integrat de management.
Fiecare unitate funcțională (compartiment, secție) are definite atribuțiile pentru întreaga activitate și relațiile cu celelalte unități în Regulamentul de Organizare și Funcționare.
Pentru fiecare membru al organizației sarcinile, autoritatea și responsabilitățile sunt documentate în fisa postului, iar căile de acțiune sunt definite în proceduri și instrucțiuni.
Respectarea procedurilor sistemului integrat de management este sarcina de serviciu obligatorie pentru întregul personal care desfășoară activități în cadrul proceselor sistemului integrat de management.
ORGANIZAREA PERSONALULUI
S.C ARGOS S.A are un număr efectiv de 761 salariați. Angajații unității se impart în 3 categorii :
-angajați cu studii superioare ;
-angajați cu studii medii ;
-muncitori necalificați.
Managementul ARGOS încurajează implicarea și dezvoltarea personalului, considerând că atât eficiența organizației cât și atingerea obiectivelor sale depind în mod direct de acesta.
Sunt identificate nevoile de instruire ale fiecărei categorii de personal și prin Managementul resurselor umane se asigură un nivel corespunzator al programelor de instruire organizate.
Necesarul de personal este determinat de managementul firmei în funcție de politicile și obiectivele societății. Organigrama – conținând structura organizatorică și categoriile de personal – se revizuiește ori de câte ori este necesar și se aprobă de către managementul superior prin Directorul General.
Pentru fiecare post sunt definite nivelul de calificare și competența necesară în fișe post/ liste de criterii privind încadrarea și calificarea personalului.
În baza necesităților de instruire, identificate succesiv la nivel de societate, compartiment, individ, se organizează de către Serviciul Resurse Umane cursuri de instruire astfel încât să se asigure eliminarea decalajului între competența existentă și competența cerută și să se faciliteze implicarea personalului în realizarea obiectivelor firmei.
Procedura de sistem cod PS-22 « Managementul resurselor umane » detaliază responsabilitățile și metodele aplicate în cadrul SC ARGOS S.A pentru a asigura că activitățile ce influențeazaă calitatea produsului sunt efectuate de personal competent și instruit corespunzător.
Prin această procedură se asigură următoarele :
cerințele de calificare și instruire sunt identificate ;
personalul este instruit periodic astfel încât să dețină competența de a efectua lucrările atribuite și să înțeleagă consecințele activității sale asupra securității nucleare ;
programele de instruire sunt urmărite și evaluate în mod permanent ;
competența personalului este verificată și menținută în mod efectiv ;
sunt păstrate înregistrări privind calificarea, instruirea și experiența personalului.a S.C. ARGOS S
2.5. ASPECTE PRIVIND ASIGURAREA calitĂȚii, MEDIULUI, SĂNĂTĂȚII ȘI SECURITĂȚII OCUPAȚIONALE. ANALIZA SWOT A PROCESELOR DE CALITATE LA S.C. ARGOS S.A.
Politica S.C. ARGOS S.A. în domeniul calității, mediului și sănătății și securității ocupaționale exprimă angajamentul Directorului General privind implementarea și menținerea obligatorie a prevederilor sistemului de management al calității, mediului și sănătății și securității ocupaționale în scopul dezvoltării și îmbunătățirii continue a acestuia.
Obiectivul general al societății este de a realiza constant activități la nivelul calitativ specificat în documentația de proiectare, normele, standardele și contractele cu clienții și deținătorii obiectivelor și instalațiilor nucleare, în condițiile generării și maximizării profitului, în condiții de deplin respect față de mediu și față de asigurarea sănătății și securității la locurile de munca și în zonele în care se desfășoară lucrări, prin minimizarea riscurilor pentru angajați, contractori, supervizori și vizitatori.
Pentru fiecare zonă în care se desfășoară lucrări se identifică, evaluează și reduce impactul asupra mediului.
Sănătatea și securitatea la locurile de muncă este asigurată printr-un proces continuu de evaluare a riscurilor, urmat de măsuri de control corespunzătoare pentru eliminarea situațiilor de îmbolnăviri, accidente sau incidente de muncă.
Eforturile SC ARGOS SA se concentrează în următoarele direcții :
-respectarea cerințelor legale și de reglementare aplicabile, în domeniul calității, mediului și sănătății și securității ocupaționale;
-preocuparea permanentă pentru creșterea satisfacției clienților;
-îmbunătățirea continuă a proceselor desfășurate în cadrul firmei pentru reducerea impactului negativ asupra mediului ca urmare a activităților și produselor ARGOS;
-prevenirea riscurilor ocupaționale și minimizarea consecințelor ce pot apărea;
-reducerea consumului de resurse naturale.
Căile strategice prin care vom realiza obiectivele generale al societății sunt:
-creșterea nivelului de satisfacție al clientului;
-gestionarea procesului de producție în condiții de eficiență;
-respectarea cerințelor de mediu, atât cele legale, cât și ale altor părți interesate;
-respectarea cerințelor OH&S, atât cele legale, cât și ale altor părți interesate.
În conformitate cu politica firmei, cadrul realizării acestui obiectiv îl reprezintă sistemul integrat de management calitate- mediu- sănătate și securitate ocupațională în conformitate cu cerințele CNCAN, cerințele OMCAS și cerințele SR EN ISO 9001 : 2008, SR EN ISO 14001:2005 și SR OHSAS 18001:2008, sistem pe care îl integrăm ansamblului afacerii.
Obținerea și menținerea autorizării CNCAN, a certificării OMCAS și menținerea certificării sistemului integrat de management în conformitate cu SR EN ISO 9001 : 2008, SR EN ISO 14001 :2005 și SR OHSAS 18001 :2008 este obiectivul nostru legat de recunoașterea stabilirii și implementării unui cadru managerial adecvat și eficient, ce va fi continuu îmbunătățit.
ANALIZA SWOT A PROCESELOR DE CALITATE
Analiza SWOT este o metodă eficientă, utilizată în cazul planificării strategice pentru identificarea potențialelor, a priorităților și pentru crearea unei viziuni comune de realizare a strategiei de dezvoltare. De fapt, ANALIZA SWOT trebuie să dea răspunsul la întrebarea "Unde suntem?", aceasta implicând analiza mediului intern al întreprinderii și a mediului extern general și specific.
Analiza SWOT dă ocazia să se identifice măsurile oportune pentru înlăturarea/diminuarea punctelor slabe (ierarhizarea lor ca priorități) și elimină în mare măsură surprinderea în cazul amenințărilor.
În urma identificării punctelor tari, a punctelor slabe, a oportunităților și a amenințărilor se poate concluziona că S.C ARGOS S.A:
Este o societate profitabilă;
Are un management modern;
Are o structură organizatorică optimă;
Are o cultură organizațională bună;
A obținut profit constant;
Are posibilitatea de a se menține printre liderii de piață zonali și chiar naționali.
CAPITOLUL 3
DESCRIEREA PROCEDURII:PLAN DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A POLUĂRII ACCIDENTALE
3.1.DESCRIEREA LUCRĂRII-“MODERNIZARE ECLUZE”
Lucrarea “Modernizare Ecluze Agigea, Cernavodă și Ovidiu” este un proiect al cărui beneficiar este Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile” S.A Constanța.
Compania Națională “Administrația Canalelor Navigabile” S.A. Constanța funcționează în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 599/2009 și a “Statut” – ului aprobat de aceasta și îndeplinește funcția de autoritate portuară și de căi navigabile.
Compania Națională “Administrația Canalelor Navigabile” S.A. Constanța administrează exploatarea și întreținerea căilor navigabile Canal Dunăre – Marea Neagră și Canal Poarta Albă – Midia Navodari, în baza contractului de concesiune încheiat cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Canalul Dunăre – Marea Neagră și Canalul Poarta Albă – Midia Navodari, denumite căi navigabile, sunt ape naționale ale României, ce se află sub suveranitatea și jurisdicția exclusivă a statului român.
Canalele Dunăre – Marea Neagră și Poarta Albă – Midia Năvodari sunt amplasate în sud – estul României, în județul Constanța.
Lucrarea presupune realizarea următoarelor activități:
– Activitatea I : Proiectare( DTAC, DTOS, expertize tehnice, PT+CS pe specialități + DDE) și
– Activitatea II: Execuție lucrări conform PT+CS+DDE (inclusiv teste, punere în funcțiune și operațiuni în perioada de notificare a defectelor.
Execuția lucrărilor se va realia în două faze:
– Faza I de execuție în cadrul POS-Transport 2007-2013;
– Faza II de execuție în cadrul POS Transport 2014-2020.
Durata de desfășurare a lucrărilor este de 54 de luni, din momentul semnării contractului.
Principalele surse de finanțare:
Bugetul de Stat: 15%;
POS Transport AXA Prioritară 1 DMI 1.3: 85%(contribuția Uniunii Europene.
Finanțarea proiectului este asigurată din sursele menționate și se va face eșalonat în 2 faze:
1. Faza I de finanțare: 352.053.870 lei până la 31.12.2015(POS-Transport 2007-2013);
2. Faza II de finanțare: 370.171.107 lei până la finalizarea proiectului( POS Transport 2014-2020) și este dependentă de respectarea bugetului și calendarului de implementarea a Fazei I.
Pentru realizarea acestui proiect s-a constituit o asociație formată din următoarele societăți: ROMENERGO SA, DSD NOEL Gmbh, UTILNAVOREP SA, UTI GRUP și ARGOS SA, asociație unde ROMENERGO S.A. este leader și are ca activitate managementul proiectului – coordonarea și verificarea întregii activități de proiectare, livrare echipamente și execuție.
Având în vedere calitatea de leader, ROMENERGO S.A va urmări ducerea la îndeplinire, de către toti asociații, a tuturor sarcinilor ce au fost stabilite.
3.2. GENERALITĂȚI- SCOP, DOMENIU DE APLICARE, BAZA LEGALĂ, DEFINIȚII
Scop
Prezentul plan se elaborează în scopul protecției calității apei pe canalele navigabile Dunăre Marea Neagră și Poarta Albă Midia Năvodari, deoarece acesta este o sursă de apă pentru potabilizare.
Domeniu de aplicare
Planul de prevenire și combatere a poluărilor accidentale se aplică în cadrul lucrărilor de modernizare a ecluzelor Agigea, Cernavodă și Ovidiu de către toți participanții la realizarea acestui proiect.
Baza legală
Baza legală a întocmirii Planului de prevenire și combatere a poluării pe canalelor navigabile o constituie obligativitatea protecției mediului în care trăim și ne desfășurăm activitatea, prin prevenirea și limitarea impactului asupra factorilor de mediu, pe toată perioada execuției lucrărilor de modernizare a ecluzelor, prin respectarea obligațiilor legislației de mediu în vigoare și anume:
OUG nr.195/2005 privind protecția mediului cu modificările ulterioare;
Legea 107/1996 – legea apelor, modificată și completată de Legea nr.310/2004 și legea nr. 112/2006;
Ordinul comun nr.638/2005 a M.M.G.A. și 420/SB/2005 a M.A.I. pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații, fenomene meteologice periculoase, accidente la construcții hidrotehnice și poluări accidentale și a Normativului -cadru de dotare cu materiale și mijloace de apărare operative împotriva inundațiilor, ghețurilor și poluărilor accidentale;
Ordin nr.278/1997 al M.A.P.M. pentru aprobarea Metodologiei cadru de elaborare a planurilor de prevenire și combatere a poluărilor accidentale la folosințele de apă potențial poluatoare;
NTPA – 013 din HG nr.567/2006 conține limitele admisibile și condițiile pentru calitatea apei din canalele navigabile care sunt utilizate pentru potabilizare.
Definiții
Poluare accidentală – orice alterare a caracteristicilor fizice, chimice, biologice, sau bacteriologice ale apei, produsă prin accident, avarie sau altă cauză asemănătoare, ca urmare a unei erori, omisiuni, neglijente ori calamități naturale și în urma căreia apa devine improprie folosirii posibile înainte de poluare. Poluarea accidentala este, de cele mai multe ori, de intensitate mare și de scurtă durată.
Folosințe de apă – serviciile de apă împreună cu orice activitate identificată ca având un impact semnificativ asupra stării apelor;
Resurse de apă – apele de suprafață alcătuite din cursurile de apă cu deltele lor, lacuri, bălți, apele maritime interioare și marea teritorială, precum și apele subterane de pe teritoriul țării, în totalitatea lor;
Utilizator de apă – orice persoană fizică sau persoană juridică, care, în activitățile sale folosește apa, luciul de apă sau valorifică fructul acesteia;
Stare de alertă – se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acțiuni și măsuri de prevenire, avertizare a populației, limitare și înlăturare a consecințelor situației de urgență;
Puncte critice – punctele din cadrul societății, unde se pot produce pierderi de produse (semifabricate, intermediar, pe faze tehnologice, produse finite, combustibili sau alte materiale solide sau lichide), care, prin antrenare în rețelele pluviale, de alimentare cu apă, canalizări, în sol sau evacuări directe în receptor natural, pot provoca poluări accidentale;
Poluanți potențiali – substanțe care pot să determine poluare;
Stare de alerta în caz de poluare accidentală – stare care se declară în cazul iminentei amenințări sau evacuări directe în receptor natural, pot provoca poluări accidentale;
Prevenirea și combaterea efectelor poluărilor accidentale a resurselor de apă – totalitatea măsurilor și acțiunilor care implică: măsuri de prevenire, mijloace și construcții cu rol de apărare și pregătire pentru intervenții, acțiuni operative de urmărire a undei de poluare, limitarea răspândirii, colectarea, neutralizarea și distrugerea poluanților, măsuri pentru restabilirea situației normale și refacerea echilibrului ecologic.
Pentru realizarea acestui proiect s-a constituit o asociație formată din următoarele societăți: ROMENERGO SA, DSD NOEL Gmbh, UTILNAVOREP SA, UTI GRUP și ARGOS SA, asociație unde ROMENERGO este leader și are ca activitate managementul proiectului – coordonarea și verificarea întregii activități de proiectare, livrare echipamente și execuție.
Având în vedere calitatea de leader, ROMENERGO va urmări ducerea la îndeplinire, de către toți asociații, a tuturor măsurilor ce au fost stabilite de către aceștia în planurile de prevenire și combatere a poluării accidentale, împreună cu responsabilii de mediu desemnați de fiecare Asociat prin decizie, conform legislației în vigoare.
3.3.RESPONSABILITATEA MANAGEMENTULUI PE PARTICIPANȚII LA PROIECT
Activitățile desfășurate de Asociați pentru îndeplinirea obiectivelor la cele trei Ecluze, sunt următoarele:
1.Ecluza Agigea
UTILNAVOREP S.A.: pregătirea ecluzei pentru punere la uscat cap amonte și aval, reabilitare poartă plană de siguranță, modernizare poartă plana de serviciu, modernizare poartă buscată de reparații, modernizare vane plane, montaj instalație electrică de comandă acționare și automatizare cap amonte și cap aval, reabilitare instalație de protecție a porții buscate de serviciu împotriva lovirii navelor, reabilitare pod mobil basculant, montaj instalația de comanda și supraveghere de la distanță a ecluzei, comună pentru cap amonte și cap, instalații de epuisment, instalații de pompe golire ecluze, grup Diesel – generator de intervenție, instalații de aer comprimat, montaj interconectarea instalațiilor de semaforizare și semnalizare de navigație la instalația de comandă și supraveghere de la distanță a ecluzei, reabilitare panouri plutitoare protecție nișă, reabilitare bolarzi plutitori, reabilitarea protecției construcțiilor de dirijare a accesului navelor în sasul ecluzei.
ARGOS S.A.: lucrări de construcții și instalații, utilaje și echipamente tehnologice cu montaj, reabilitarea camerelor tehnologice, reabilitarea hidroizolației pe coronamentul ecluzei, reabilitarea cabinelor de acces și reabilitarea spațiilor tehnologice din turnul de comandă.
UTI GRUP SA: instalații PSI ecluze (A,C,0) (PSI), instalație televiziune cu circuit închis ecluze (A.C.O) (TVCI), instalație telecomunicații ecluze (A,C,0)-(TC), instalație sesizare nave ecluze (A,C,0)-(ISN), instalații de iluminat exterior ecluze (A,C,0)-(ILEx), instalații de iluminat interior ecluze (A,C,0)-(ILIn), instalație de alimentare cu energie electrică la Stația de Pompare Complexă Cernavodă, echipamente pentru siguranța funcțională a Stației de Pompare Complexă Cernavodă, instalația electrică de comandă și supraveghere de la distanță la Stația de Pompare Complexă Cernavodă, instalații electrice de alimentare, acționare, automatizare și comandă la distanță la SPA, instalații de supraveghere și securitate la SPA, automatizări pentru echipamente auxiliare, preluate de la DSD+sertare debrosabile.
DSD Noell Gmbh: înlocuire servomotoare poartă plană de siguranță, modernizare Poartă Plană de Serviciu, modernizare Vane Plane Amonte și Aval, modernizare Poartă Buscată de Serviciu, înlocuire servomotoare IFN, Pod basculant și Poartă Buscată de Reparații, modernizare instalație hidraulică de acționare echipamente hidromecanice Amonte și Aval, modernizare instalație electrică de comandă și supraveghere la distanță Amonte și Aval, modernizare instalație electrică de comandă și automatizare Amonte și Aval.
2. Ecluza Cernavodă
ARGOS S.A.: lucrări de construcții și instalații, utilaje și echipamente tehnologice cu montaj, reabilitarea camerelor tehnologice, reabilitarea hidroizolației pe coronamentul ecluzei, reabilitarea cabinelor de acces și reabilitarea spațiilor tehnologice din turnul de comandă, pregătirea ecluzei pentru punere la uscat cap amonte, reabilitare poartă plană de siguranță, punere la uscat cap aval ecluză, reabilitare IFN, reabilitare vane plane cap amonte și cap aval, reabilitare bolarzi, reabilitare panouri plutitoare, reabilitare instalație de golire, reabilitare instalație de epuisment, reabilitare instalație de aer comprimat, reabilitare pod basculant, reabilitare construcții dirijare nave.
UTILNAVOREP S.A.: lucrări de execuție montaj instalația electrică de comandă acționare și automatizare cap amonte și cap aval, montaj instalația de comandă și supraveghere de la distanță a ecluzei, comună pentru cap amonte și cap aval, grup Diesel – generator de intervenție, montaj interconectarea instalațiilor de semaforizare și semnalizare de navigație la instalația de comandă și supraveghere de la distanță a ecluzei.
UTI GRUP S.A.: lucrări de execuție: instalații PSI ecluze (A,C,0) (PSI), instalație televiziune cu circuit închis ecluze (A,C,0) (TVCI), instalație telecomunicații ecluze (A,C,0)-(TC), instalație sesizare nave ecluze (A,C,0)-(ISN), instalații de iluminat exterior ecluze (A,C,0)-(ILEx), instalații de iluminat interior ecluze (A,C,0)- (ILIn), instalație de alimentare cu energie electrică la Stația de Pompare Complexă Cernavodă, echipamente pentru siguranța funcțională a Stației de Pompare Complexă Cernavodă, instalația electrică de comandă și supraveghere de la distanță la Stația de Pompare Complexă Cernavodă, instalații electrice de alimentare, acționare, automatizare și comandă la distanță la SPA, instalații de supraveghere și securitate la SPA, automatizări pentru echipamente auxiliare, preluate de la DSD+sertare debrosabile.
DSD Noell Gmbh: lucrări de execuție: înlocuire servomotori Poartă Plană de Siguranță, modernizare Poartă Plană de Serviciu, modernizare Poartă Buscată de Serviciu, modernizare Poartă Buscată de Reparații, Modernizare vane plane Amonte și Aval, înlocuire servomotoare IFN, modernizare instalație hidraulică de acționare echipamente hidromecanice Amonte și Aval, modernizare instalație electrică de comandă și automatizare Amonte și Aval, modernizare instalație de comanda și supraveghere la distanță Amonte și Aval.
3. Ecluza Ovidiu
ARGOS S.A: lucrări de construcții și instalații, utilaje și echipamente tehnologice cu montaj, reabilitarea camerelor tehnologice, reabilitarea hidroizolației pe coronamentul ecluzei, reabilitarea cabine de acces și reabilitarea spațiilor tehnologice din turnul de comandă, pregătirea ecluzei pentru punere la uscat cap amonte, reabilitare poartă plană de siguranță, punere la uscat cap aval ecluză.
UTILNAVOREP S.A : reabilitare poartă plană de siguranță, montaj instalație electrică de comandă, acționare și automatizare cap amonte și cap aval, reabilitare instalație de protecție a porții buscate de serviciu împotriva lovirii navelor , modernizare vane plane aval , reabilitare pod mobil basculant , montaj instalație de comandă și supravegherea de la distanță a ecluzei, comună pentru cap amonte și cap aval , instalații de epuisment , instalații de pompe golire ecluze, grup Diesel – generator de intervenție, instalații de aer comprimat , montaj interconectarea instalațiilor de semaforizare și semnalizare de navigație la instalația de comandă și supraveghere de la distanță a ecluzei , reabilitare batardou glisant, reabilitare bolarzi plutitori, reabilitarea protecției construcțiilor de dirijare a accesului navelor în sasul ecluzei.
UTI GRUP S.A.: instalații PSI ecluze (A,C,0) (PSI), instalație televiziune cu circuit închis ecluze (A,C,0) (TVCI), instalație telecomunicații ecluze (A,C,0)-(TC), instalație sesizare nave ecluze (A,C,0)-(ISN), instalații de iluminat exterior ecluze (A,C,0)-(ILEx), instalații de iluminat interior ecluze (A,C,0)-(ILIn), instalație de alimentare cu energie electrica la Stația de Pompare Complexă Cernavodă, echipamente pentru siguranța funcțională a Stației de Pompare Complexă Cernavodă, instalația electrică de comandă și supraveghere de la distanță, la Stația de Pompare Complexă Cernavodă, a instalațiilor electrice de alimentare, acționare, automatizare și comandă la distanță la SPA, instalații de supraveghere și securitate la SPA, automatizări pentru echipamente auxiliare, preluate de la DSD+sertare debrosabile.
DSD Noell Gmbh: înlocuire servomotoare la Poarta Plană de Siguranță, Modernizare Poartă Plană de Serviciu, Modernizare Poartă buscată de Serviciu, Modernizare Instalație frânare Nave, Modernizare instalație hidraulică de acționare echpamente hidromecanice Amonte și Aval, Modernizare instalație electrică de comandă și automatizare Amonte și Aval, Modernizare instalație de comandă și supraveghere de la distanță Amonte și Aval.
În funcție de activitatea pe care o desfășoară, fiecare asociat a întocmit planul propriu de prevenire și combatere a poluării accidentale cu responsabilități bine definite.
Modul de intervenție în cazul unei poluări accidentale- procedura de calitate:
Modul de intervenție în cazul poluărilor accidentale, incluzând algoritmul ce trebuie urmat în aceste situații, pentru limitarea și reducerea efectelor acestor evenimente.
În cazul unei poluări accidentale a surselor de apă se va proceda astfel:
Persoana care observă / constată fenomenul unei poluări accidentale produsa în timpul activității desfășurată de către Asociați, anunță imediat conducerea secției și a unității, Serviciul de Gospodărire a Apelor, Protecția Mediului, precum și personalul desemnat. În zonele de lucru se vor afișa numerele de telefon pentru situații de urgență – poluări accidentale.
Conducerea unității dispune anunțarea persoanelor din colectivele cu atribuții prestabilite pentru combaterea poluării precum și autoritățile din domeniu.
Persoanele/colectivele cu atribuții în combaterea poluărilor accidentale acționează pentru eliminarea / stoparea cauzelor poluării, reducerea ariei de răspândire, îndepărtarea substanțelor poluante prin mijloace adecvate tehnic, reducerea / diminuarea după caz, a efectelor acesteia.
Măsurile pentru stoparea extinderii poluării cauzate de pierderile de produse petroliere constau în :
plasarea de baraje de reținere și absorbante;
împrăștierea de praf absorbant;
recuperarea materialului contaminat de pe suprafața apei într-un recipient adecvat și transportul cu o firmă specializată în transportul deșeurilor periculoase;
asigurarea trasabilității deșeurilor.
Măsurile pentru prevenirea poluării și a migrării pe luciul apei a eventualelor pete prin montarea unui rând de baraje de reținere și unul de baraje absorbante, astfel:
la cap amonte de ecluză, în amonte de batardoul de punere la uscat a ecluzei, pe toată lățimea ecluzei;
la cap aval de ecluză, în aval de batardoul de punere la uscat a ecluzei, pe toata lățimea ecluzei;
în aval de molul central al ecluzelor.
Pot apărea poluări accidentale și în cazul depozitării temporare a unor piese / agregate pe coronamentul ecluzei, situație în care rămân pete de ulei pe amplasament. În acest caz, locul trebuie curățat imediat prin împrăștiere de praf absorbant, iar după imbibare, acesta va fi colectat în recipiente adecvate și transportat cu o firmă autorizată către o societate specializată, cu care este încheiat un contract de servicii.
În cazul în care poluarea accidentală se datoreaza executantului, cheltuielile legate de înlăturarea efectelor poluării sunt în sarcina acestuia, conform principiului “poluatorul plătește” prevăzut în OUG nr. 195/2005, cu modificările și completările ulterioare.
În caz de forță majoră, conducerea unității ( șeful de șantier / înlocuitorul ) va dispune oprirea activității / funcționarii unor instalații sau secții de lucru care contribuie la generarea în continuare, a poluării accidentale.
Pe toată perioada desfășurării acțiunii de îndepărtare a poluării, se va menține legătură cu Sistemul de Gospodărire a Apelor Constanța. Dacă este cazul, se vor avea în vedere și alte unități care desfășoară activități în zona ecluzelor.
3.4. CAZ IPOTETIC
PROCEDURA OPERAȚIONALĂ REFERITOARE LA SISTEMUL DE ALERTĂ ÎN CAZ DE POLUARE ACCIDENTALĂ ÎN CADRUL SMC LA S.C. ARGOS S.A
Prezenta procedura are drept scop stabilirea metodelor, responsabilităților și fluxului informațional prin care se asigură sistemul de alertă în caz de poluare accidentală și asigurarea calității lucrărilor.
Procedura face parte din planul de Prevenire și Combatere a Poluării Accidentale în cadrul activității desfășurate de SC ARGOS SA Constanța, în cadrul lucrărilor de modernizare a ecluzelor.
Procedura se aplică la ecluzele Agigea, Cernavodă și Ovidiu unde există posibilitatea producerii unor poluări accidentale.
Poluarea accidentală a resurselor de apă de suprafață pe CDMN și CPAMN este un tip de risc care generează situații de urgență .
În data de 02.02.2015, ora 10 A.M., a izbucnit un incendiu spontan de suprafață la instalația de protecție a porților buscate împotriva lovirii navelor de la ecluza Agigea.
În data de 02.02.2015 ora 10 se executau lucrări de demontare la instalația de protecție a porților buscate împotriva lovirii navelor la ecluza Agigea. Se executau lucrări de tăiere cablu de la instalația de frânare nave.
Lucrarea este supravegheata de:
– Șeful de Șantier, ecluza Agigea,
– Șeful echipei de lucru care executa lucrarea de demontare.
În timpul operației de tăiere cablu , acesta s-a încins devenind incandescent.
Din cauza faptului că nu s-au luat măsuri de susținere a cablului incandescent tăiat, acesta a căzut într-o zonă îmbibată cu ulei scurs accidental din instalație printr-o fisură și a produs aprinderea spontană a uleiului.
Șeful echipei de lucru care a observat incendiu produs , anunță imediat prin telefon pe șeful de șantier și conducerea societății.
Șeful de șantier preia toate informațiile de la personalul prezent la fața incidentului și dispune imediat convocarea echipei de intervenție pentru situații de urgență pentru combaterea poluării accidentale.
Se iau următoarele măsuri pentru:
întreruperea scurgerilor accidentale de ulei cu ajutorul cârpelor și a unei tăvi de recuperare ulei, și a prafului absorbant;
stingerea incendiului produs cu ajutorul stingătoarelor din dotare, a găleților și a nisipului;,
limitarea poluării accidentale cu ajutorul prafului absorbant de tip SPILSORB;
izolarea zonei afectate și colectarea și depozitarea intermediară în condiții de securitate corespunzătoare pentru mediu a deșeurilor provenite în urma acțiunii de combatere a poluării ( deșeuri de praf absorbant îmbibat cu ulei , deșeuri solide rezultate în urma incendiului etc ).
Șeful de secție constată că poluarea accidentală poate fi rezolvată de către personalul de amplasament fără intervenția echipelor speciale de intervenție, impactul asupra mediului nefiind major.
În cazul unei poluări majore, șeful secției cheamă societatea de depoluare cu care încheie un contract de depoluare pentru înlăturarea efectelor negative asupra mediului.
Conducerea societății SC ARGOS SA anunță conducerea CN ACN despre producerea poluării accidentale, pentru luarea primelor măsuri de limitare a extinderii poluării, cu respectarea obligațiilor fiecărei echipe de intervenție conform Planului de prevenire și combatere a poluărilor accidentale.
Conducerea societății SC ARGOS SA anunță conduceea societății CN ACN, AN Apele Române, Garda Națională de Mediu, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, Direcția de Sănătate Publică.
Pe toată perioada desfășurării operațiilor de combatere a poluării accidentale șeful de secție informează conducerea societății de care aparține, respectiv SC ARGOS SA și conducerea societății unde a avut loc poluarea accidentală, respectiv CN ACN despre acțiunile de intervenție desfășurate. Responsabilii de mediu ai SC ARGOS SA și ai CN ACN vor urmări desfășurarea operațiunilor de sistare a poluării și combaterea efectelor acesteia și vor informa în permanență conducerile societăților de care aparțin.
După sistarea poluării se trece la înlăturarea și depozitarea deșeurilor provenite în urma combaterii poluării. Deșeurile rezultate se vor depozita temporar în incinta ecluzei, cu respectarea prevederilor legale de mediu.
După rezolvarea completă a situației de urgență , Responsabilii de Mediu și ACN împreună cu reprezentanții secției precum și cu cei de la Serviciul de Sănătate și Securitate a Muncii, întocmesc un proces -verbal de constatare care va conține următoarele informații:
– Locul unde s-a produs poluarea;
– Data și ora producerii incidentului;
– Descrierea incidentului;
– Cauza producerii poluării accidentale;
– Amploarea evenimentului;
– Măsurile de intervenție care s-au luat pentru eliminarea cauzelor;
– Măsurile care s-au luat pentru limitarea și reducerea ariei de răspândire a substanțelor poluante;
– Măsurile de intervenție pentru îndepărtarea prin mijloace adecvate a substanțelor poluante;
– Măsuri de intervenție pentru colectarea și depozitarea intermediară în condiții de securitate pentru mediu și populație, în vederea neutralizării sau distrugerii ulterioare a substanțelor poluante;
– Măsuri corective de rezolvare a unui incident similar;
– Măsuri preventive pentru evitarea repetării incidentului.
Conducerea societății va dispune celor implicați în activitatea de prevenire și combatere a poluărilor accidentale colaborarea cu autoritățile competente în vederea stabilirii răspunderilor și a vinovaților pentru poluarea accidentală produsă.
3.5. SCHEMA LOGICĂ A PROCEDURII PRIVIND SISTEMUL DE ALERTĂ ÎN CAZ DE POLUARE ACCIDENTALĂ
Caz ipotetic: sistemul de alerta în caz de poluare accidentala în data de 01.05.2015 ora 13:40, = electricianul Timofta Marian se afla pe șantierul Ecluza Ovidiu când observă antrenarea de către apele pluviale a materialelor de contrucții generate în urma unei lucrări recente. Acestea nu au fost încă preluate și transportate în spațiile special amenajate în scopul depozitării temporare. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile (furtuna, vânt puternic) canalul de preluare a apelor pluviale este colmatat și apa începe să inunde platforma.
Nu se afla nici un alt angajat prin apropiere.
Angajatul anunță imediat telefonic Șeful de șantier. Se intervine cu personalul instruit pentru îndepărtarea materialelor ce au dus la colmatarea sistemului de preluare a apelor uzate, la strângerea deșeurilor în containere și la curățarea platformei de materiale ce pot fi preluate de ape.
Angajații care nu sunt pregătiți în mod adecvat nu vor interveni la locul accidentului pentru oprirea decolmatării, strângerea materialelor împrăștiate sau să curețe locul accidentului. Va participa numai personalul instruit asupra modului de acține în cazul producerii poluării.
În paralel Șeful de șantier preia toate informațiile de la personalul care și-a desfășurat activitatea recent la locul incidentului pentru evaluarea situației și convoacă echipa de intervenție proprie, conform cu sarcinile și responsabilitățile prestabilite prin propriile proceduri și instructaje.
Se iau imediat măsuri de:
– limitare a poluării;
– strângerea materialelor;
– izolarea zonei afectate;
– utilizarea mijoacelor specifice: lopată, târnăcop.
Șeful de șantier constată că poluarea accidentală este urgentă, nivel I, nu există impact în afara amplasamentului și poate fi rezolvată de către personalul de amplasament fără intervenția echipelor speciale de intervenție.
Conducerea șantierului anunță autoritățile competente despre producerea poluării accidentale.
Pe toată perioada desfășurării operațiilor de combatere a poluării accidentale șeful de secție informează conducerea societății despre acțiunile de intervenție desfășurate, iar conducerea societății ține legătura cu autoritățile competente în vederea informării acestora despre desfășurarea operațiunilor de sistare a poluării și combaterea efectelor acesteia.
După sistarea poluării se trece la înlăturarea și depozitarea mijloacelor folosite pentru combaterea poluării.
După rezolvarea completă a situației de urgență, responsabilul/responsabilii de Mediu împreună cu reprezentanții șantierului precum și cu cei de la Departamentul de Sănătate și Securitatea Muncii, întocmesc un proces -verbal de constatare care va conține următoarele informații:
Locul unde s-a produs poluarea;
Data și ora producerii incidentului;
Descrierea incidentului;
Cauza producerii poluării accidentale;
Amploarea evenimentului;
Măsurile de inervenție care s-au luat pentru eliminarea cauzelor;
Măsurile care s-au luat pentru limitarea și reducerea ariei de răspândire a substanțelor poluante;
Măsurile de intervenție pentru îndepărtarea prin mijloace adecvate a substanțelor poluante;
Măsurile de intervenție pentru colectarea și depozitarea intermediară în condiții de securitate corespunzătoare pentru mediu și populație, în vederea neutralizării sau distrugerii ulterioare a substanțelor poluante;
Măsurile corective de rezolvare a unui incident similar;
Măsurile preventive pentru evitarea repetării incidentului.
Conducerea societății va dispune celor implicați în activitatea de prevenire și combatere a poluării accidentale colaborarea cu autoritățile competente în vederea stabilirii răspunderilor și a vinovaților pentru poluarea accidentală produsă.
SCHEMA LOGICĂ A PROCEDURII PRIVIND SISTEMUL DE ALERTĂ ÎN CAZ DE
POLUARE ACCIDENTALĂ
Personalul care observă poluarea:
-anunță șeful de șantier
-oprește echipamentele,
utilajele care a dus la
Șeful de șantier:
-dispune intervenția echipei
pentru limitarea poluării,
-preia informații pentru
evaluarea situației,
-anunță liderul lucrării,
autoritățile competente, CNSC SA,
-înregistrează evenimentul,
-dispune colaborarea cu
autoritățile în vederea stabilirii.
Echipa de intervenții:
-acționează pentru stoparea și limitarea poluării,
-înlătură și depozitează mijloacele folosite
pentru combaterea poluării.
Personalul cu responsabilitate privind protecția mediului:
-cheamă societatea de preluare a deșeurilor,
-preia și evaluează situația împreună cu șeful de șantier.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Lucrarea de față a argumentat faptul că Sistemul de Management al Calității reprezintă un fundament în funcționarea optimă a unei instituții/ societăți, indiferent de profil sau domeniul de activitate.
Prin implementarea, certificarea și îmbunătățirea continuă a acestui sistem, o organizație dorește să demonstreze capacitatea sa de a furniza în mod constant produse ce satisfac cerințele tuturor părților interesate.
Prin studiul de caz realizat am demonstrat că Sistemului de Management al Calității este acea parte a sistemului de management al organizației orientat spre realizarea obiectivelor referitoare la calitate, în scopul satisfacerii cerințelor tuturor părților interesate și depăsirea așteptărilor acestora.
Abordarea calităților produselor în cadrul unei organizații, prin intermediul unui Sistem de Management al Calității, permite identificarea punctelor tari și slabe referitoare la calitate.
S-a demonstrat în prezenta teză modul în care SC ARGOS S.A a stabilit, documentat, implementat și menținut un sistem de management al siguranței mediului, actualizându-l atunci când este necesar, conform cerințelor standardului ISO 14001.
Organizația se asigură că pericolele pentru siguranța mediului, care sunt posibil să apară, sunt identificate, evaluate și controlate în așa fel încât lucrările desfășurate de companie să nu dăuneze, direct sau indirect, populația.
În final , nu ezităm a nota câteva recomandări menite să îmbunătățească managementul calității și, implicit, performanțele societății:
• Îmbunătățirea metodei de evaluare și selecție a colaboratorilor;
• Elaborarea unui plan de instruire în domeniul calității la nivelul întregii firme;
• Abordarea metodei îmbunătățirii calității prin proiecte;
• Folosirea unor metode de evaluare a performanțelor societății în domeniul calității;
• Folosirea unui sistem complet de indicatori ai calității serviciilor;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Plan de Prevenire Si Combatere a Poluarii Accidentale (ID: 122895)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
