Pitagora s -a născut prin anul 580 î.Hr. în insula Samos. Încă de tânăr a călătorit mult, vizitând Orientul Apropiat până în India. Când s -a întors… [605430]

Pitagora
1. Viața lui Pitagora
Pitagora s -a născut prin anul 580 î.Hr. în insula Samos. Încă de tânăr a
călătorit mult, vizitând Orientul Apropiat până în India. Când s -a întors în
Samos, a dat peste Polycrates care a fost tiran al Samosului în perioada 538 –
522 î.Hr. Pitagora, el însuși un mic dictator, s -a mutat la Crotona, azi Crotone
în Italia, unde a întemeiat cel mai ”totalitar” colegiu posibil.
Puteau intra în el și bărbații și femeile, dar trebuiau să depună înainte
un jurământ de castitate și să se oblige la un regim alimentar care excludea
vinul, carnea, ouăle și bobul. Ce -a avut el cu bobul, nimeni nu a înțeles. Toți
trebuiau să se îmbrace cât mai simplu și decent. Râsul era interzis și la
sfârșitul fiecărui an de școală, toți elevii erau obligați să -și facă public
autocritica. Seminariștii erau împărțiți în externi , cei care după cursuri se
întorceau acasă și interni , cei ce rămâneau noaptea în această ”mănăstire”.
Pe cei dintâi îi încredința în grija unor asisten ți și doar de ceilalți, esotericii,
care constituiau cercul restrâns al adevăraților inițiați, se ocupa personal.
Chiar și aceștia îl vedeau pe Pitagora doar după patru ani de ucenicie. În acea
perioadă el le trimitea cursurile scrise și autentificate cu f ormula ”authos epha”,
adică ”el însuși a spus -o”. Abia după această așteptare Pitagora binevoia să -și
facă apariția în fața discipolilor.
Începea cu matematica. Dar nu așa cum o înțelegeau grosolanii și
interesații egipteni, care o inventaseră doar din scopuri practice. Pitagora
vedea matematica ca o teorie abstractă, dedicată antrenării minții cu deducții
logice, cu exactitatea proporțiilor și cu demonstrațiile. Doar după ce îi aducea
la un astfel de nivel pe elevi trecea la geometrie care pentru el se compunea
din elemente clasice: axioma, teorema și demonstrația. Fără să -l cunoască pe
Thales din Milet, a stabilit o serie de teoreme: suma unghiurilor dintr -un
triunghi este egală cu două unghiuri drepte și pătratul ipotenuzei într -un
triunghi dreptun ghic este egal cu suma pătratelor celorlalte două laturi. Poate
ar mai fi spus și alte adevăruri, dar el disprețuia astfel de ”aplicații”,
considerându -le prea mici pentru geniul său. Apolodor povestește că atunci
când a descoperit teorema cu ipotenuza, Pi tagora a sacrificat 100 de animale
ca să le mulțumească zeilor. Știrea trebuie să fie falsă deoarece Pitagora s -a
mândrit cu faptul că nu făcea rău animalelor, impunându -le același lucru și
discipolilor. Singurul exercițiu care îi aducea bucurie nu era formularea în sine
a teoremelor, ci speculațiile înalte și abstracte ale teoriei .Chiar și aritmetica el
nu o vedea ca pe un instrument de contabilitate, ci ca pe un studiu al
proporțiilor. Așa a descoperit legătura dintre număr și muzică. Trecând într -o zi
prin fața atelierului unui fierar, a fost surprins de ritmicitatea loviturilor de
ciocan pe nicoval ă. Întors acasă a început să facă experimente punând să
vibreze corzi de aceeași grosime și la fel de tensionate, dar de lungimi diferite.

A ajuns la concluzia că sunetele depind de numărul de vibrații. Le -a calculat și
a stabilit că muzica nu este altceva decât o relație numerică între aceste
vibrații, măsurată după intervalul dintre ele. Chiar și tăcerea spunea el nu este
decât o muzică pe care urechea omenească nu o percepe, fiindcă e continuă,
deci nu are intervale. Planetele, ca toate celelalte corpuri aflate în mișcare
produc o ”muzică a sferelor”. Pământul este o sferă, afirma Pitagora cu 2000
de ani înaintea lui Copernic și Galilei și învârte în jurul axei sale de la est la
vest având cinci zone: arctică, antarctică, hibernală, estivală și ecuatorial ă.
Împreună cu celelalte planete forma cosmosul.
O parte din ideile sale erau inspirate din filosofia Orientului. Astfel,
sufletul, fiind nemuritor, migrează de la un corp la altul, părăsindu -l pe cel
mort, purificându -se un timp în Hades apoi reîncarnându -se. Pitagora își
amintea că fusese cândva o curtezană celebră, apoi eroul aheu Euforbiu din
războiul troian. Ba chiar mergând odată la Argos, își recunoaște acolo o armă
din timpul expediției. Toate aceste aspecte îl fac pe Pitagora un person aj
aproape fantastic. Timon din Atena ni l -a înfățișat din punct de vedere
intelectual ca pe un ”histrion(bufon) cu aere solemne care tot dându -și singur
importanță a reușit să și -o capete”. Pitagora nu se mărginea să practice
virtutea, ducând o viață cast ă, păstrând un regim alimentar riguros și având o
purtare demnă și înțeleaptă, ci a făcut un instrument de publicitate pentru sine.
Devenise o figură semi -divină: învățăceii așteptau patru ani până să -l vadă.

2. Prezentarea filosofiei lui Pitagora
Ideea filosofică principală a pitagorismului este că numerele reprezintă esența
lucrurilor, iar universul este un sistem ordonat și armonios de numere și raporturi
numerice. Aristotel spune că în concepția pitagoreică „numărul constituie substanța
tuturor lucrurilor” și că „lucrurile constau din imitația numerelor”, adică numărul este
un fel de paradigmă a cărei imitație sunt lucrurile.
1. Doctrina despre număr
Punctul de plecare al teoriei pitagoreice despre principiul numeric al lumii este unitatea
sau monada. Monada este principiu, esență a lucrurilor, deoarece orice lucru este unu
(este o unitate). În acest sens, unitatea nu este număr, ci generatoare a numer elor.
Proprietățile fundamentale ale numărului fiind paritatea și imparitatea . Unitatea le
conține în sine pe amândouă . Ceea ce e impar este considerat limitat, finit, iar ceea ce e
par este considerat nelimitat, infinit. Argumentul este că, reprezentând numerele prin
puncte dispuse în plan, seria numerelor nepereche generează un pătrat, considerat
figură perfectă și finită, iar seria numerelor pereche un dreptunghi, socotit figură
imperfectă și nedefinită. Din unitate se nasc numerele și, din ele, lucruril e; de aceea,
unitatea mai este numită „mama lucrurilor”.
2. Doimea nedefinită
Al doilea principiu cosmologic este doimea sau diada nedeterminată. Ea este
nedeterminată fiindcă are o natură pură, deci nelimitată, nedefinită. Nici ea nu este
număr, ci principi u al numerelor. Din aceste două principii, monada și doimea
nedefinită, iau naștere numerele. Monada, ca principiu activ, introduce determinarea în
duas aoristos și astfel apare numărul doi. Celelalte numere se nasc prin adăugarea
succesivă a unității.
3. Generarea numerelor
În acest fel, mișcarea unității creează toate numerele, până se ajunge la 10, care este
suma primelor patru numere (1+2+3+4=10). Din acest motiv numărul zece este numit
tetrodă sau tetraktys (forță eficientă), deoarece funcționează ca bază și odată cu el
reîncepe numărătoarea prin adăugarea succesivă a unității. Astfel, numărul zece este
considerat numărul perfect, iar membrii ordinului pitagoreic jurau pe acest număr.
Astfel iau naștere numerele.

4. Generarea universului sensibil (a lucrur ilor)
Monada este asociată punctului, diada corespunde liniei, triada semnifică suprafața, iar
tetroda corpul geometric (spațialitatea). Spațialitatea este modelul matematic al
corpului sensibil dar și condiția de posibilitate a corporalității. În acest moment,
pitagoricienii gândesc condiția de posibilitate (rațională) ca și o cauză suficientă pentru
corpuri.
3. Armonia universală
Grație lui Pitagora și pitagoricienilor, filosofia greacă își consolidează ideea de Cosmos și
armonie. Determinarea numerică armonioasă este esențială pentru înțelegerea unor
fenomene universale diverse.
1.Teoria despre muzică
Sunetele muzica le sunt explicate de pitagoricieni tot prin teoria armoniei numerice.
Astfel, diferențele dintre sunete le apar ca raporturi numerice, sunetele muzicale fiind
astfel determinabile matematic. Pitagora stabilește raporturile numerice pentru
principalele inte rvale muzicale: octava 2:1; cvinta 3:2; cvarta 4:3; ton 9:8.

2.Cosmologia
Numerele au o funcție explicativă și pentru corpurile cerești. Tot Aristotel este cel care
relatează că pitagoricienii considerau că zece fiind numărul perfect, corpurile cerești
trebuie să fie tot zece la număr. Dat fiind că numai nouă sunt vizibile, ei inventează un al
zecelea, pe care -l numesc Antihton (Contrapămînt).Cele zece corpuri cerești, gândite a
avea formă sferică, sunt următoarele: Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, Soarele,
Luna, Pământul, Calea lactee (stelele fixe) și Contrapământul.În centrul universului se
află o masă de foc, iar Pământul se mișcă în cerc în jurul focului central (care nu este
identic cu soarele ci mai degrabă funcționează ca un termen denumit Sufletul
universului).Datorită acestei idei despre rotirea pământului, helioce ntrismul
copernician a fost adesea prezentat în epoca Renașterii ca o revenire la pitagorism.
3.Muzica sferelor
Cele zece sfere emit sunete, ca orice corp aflat în mișcare. Fiecare sferă produce un sunet
diferit, conform mărimii și vitezei sale de mișcare. În acest fel ia naștere un sunet
armonic produs de sferele în mișcare, muzica sferelor. Noi nu percepem distinc t această
muzică pentru că trăim în ea și o auzim tot timpul. Mișcarea sferelor cerești este
exprimabilă prin raporturi numerice necesare.
4.Teoria despre suflet

Sub înrâurire orfică, pitagoricienii profesau credința în natura distinctă a sufletului față
de acea a trupului. Pitagora credea că sufletul este pur și nevinovat, dar se află închis în
trup ca într-un mormânt.Pitagoreicii au încercat explicații numerice inclusiv în concepția
despre suflet. Sufletul este definit ca acordul sau armonia dintre diferitelor sale facultăți,
această armonie fiind la rândul ei exprimabilă numeric.
4.Sfârșitul vieții

Închistat în orgoliul său de castă și tot mai convins că cercul pitagoricienilor
constituie o grupare aleasă și predestinată de zei să pună ordine în rândul oamenilor,
s-a hotărât să ia puterea în stat și să întemeieze la Crotona republica ideală, b azată
pe filosofia elaborată de el însuși. Ca toate republicile ideale, ea urma să fie o ”tiranie
luminată”. Pitagora dorea să interzică tuturor vinul, carnea, ouăle, bobul, amorul și
râsul. La un moment dat crotonezii au constatat că toate demnitățile din stat erau
deținute de adepții lui Pitagora, oameni austeri, foarte serioși, plicticoși, comepetenți
și îngâmfați care doreau să facă din Crotona o închisoare -mănăstire. Înainte de a fi
prea târziu, au înconjurat seminarul, i -au scos pe chiriași și i -au uc is. Pitagora a
apucat să fugă în chiloți, dar un destin răzbunător i -a condus pașii într -un lan cu bob.
Din scârba pe care o avea față de această legumă a refuzat să se ascundă acolo. A
fost prins și omorât cândva în jurul anului 495 î.Hr. Avea deja peste 80 de ani și își
pusese la adăpost ”Comentariile”, încredințându -le fiicei sale Damona, cea mai fidelă
discipola a sa, ca să le răspândească în lume.