Pielonefrita

ARGUMENT

Pielonefrita acută ocupă un loc important de primă importanță în patologia urinară.

Prin incidența ei crescuță, consecințele și rapiditatea complicațiilor dar mai ales pentru tendința tenace la tecidive, pielonefrita ridică numeroase probleme și obligă la o atentă și lungă urmărire a bolnavilor.

Asistenta medicală are un rol important în prevenția bolii prin educația populației privind evitarea factorilor de risc și efectuarea unor controalelor periodice pentru depistarea cît mai precoce a eventualelor afecțiuni renale și deci evitarea complicaților.

CAPITOLUL .I.

APARATUL EXCRETOR

I.PREZENTARE GENERALĂ

CARE ESTE ROLUL RINICHILOR ÎN ORGANISM ?

Cel mai important rol al rinichilor este acela de filtrare a sângelui, deșeurile și excesul de apă din organism fiind eliminate prin urină. În plus, rinichii ajută la echilibrarea concentrației de sodiu din sânge, la reglarea tensiunii arteriale și a volumului de lichide din corp.

CUM SE REALIZEAZĂ FILTAREA SÂNGELUI ?

Fiecare rinichi conține un milion de unități de filtrare, numite„ nefroni”, ce absorb substanțele utile organismului și elimină deșeurile, prin intermediul urinei. Urina ajunge în uretre(care au forma unor tuburi ), apoi în vezică urinară (asemănătoare unui rezervor), de unde este eliminată prin uretră.

CUM REGLEAZĂ RINICHII TENSIUNEA ARTERIALĂ ?

Rinichii produc o enzimă numită„ renină” care determină contracțiile fibrelor musculare din pereții vaselor de sânge și prin diminuarea „calibrului” acestor vase, duce la scăderea tensiunii arteriale.

CARE SUNT SIMPTOMELE BOLILOR RENALE?

Principalele simptome sunt: durerile lombare, apariția edemelor, care sunt umflături nedureroase cauzate de retenția de lichide în organism; durerea sau usturimea la micțiune; creșterea excesivă sau din potrivă, scăderea cntității de urină, în comparație cu cea de lichide consumate, modificarea culorii urinei și apariția urmelor de sânge în urină.

CARE–S CELE MAI FRECVENTE BOLI RENALE ?

Infecțiile renale, pielonefrită(inflamația spațiului dintre nefroni,) glomerulonefrita(inflamația capilarelor mici de la nivelul renichilor) și litiaza renală (formarea de calculi renali )

ȘTIAȚI CĂ…?

…rinichii filtrează 2000 litri de sânge pe zi și produc cca. 1,5 l de urină/zi?

…rinichii consumă cca.9% din oxigenul utilizat de organism în repaus?

1.1.ANATOMIA APARATULUI EXCRETOR

Aparatul urinar este format din rinichi, uretere, vezică urinară și uretră. Ansamblul format din aceste organe are rolul de producere și eliminare a urinii.Rinichii sunt organe pereche care filtrează sângele pentru a îndepărta deșeurile metabolice și excesul de lichid, excretate sub formă de urină.

Urina coboară de-a lungul ureterelor înguste și ajunge în vezica urinară, care o depozitează temporar înainte de a o elimina prin uretră.

1.a) Rinichii

Rinichii au o formă asemănătoare unui bob de fasole și se găsesc în cavitatea abdominală, pe peretele posterior al acesteia, în spatele intestinelor.

PROTECȚIA RINICHIILOR

Rinichii sunt protejați de coastele inferioare, care formează o cușcă osoasă în jurul lor. în plus, sunt înconjurați de un strat protector de grăsime. Ureterele sunt de asemenea bine adăpostite, aflându-se în profunzimea unei mase dense de țesut.

PALPAREA RINICHILOR

Palparea polului inferior al rinichiului drept este posibilă de obicei, folosind ambele mâini, una în spatele flancului, iar cu cealaltă apasându-se din față. Rinichiul stâng, fiind situat mai sus, nu este palpabil de obicei decât dacă este de dimensiuni anormal de mari, sau conține un chist sau o tumoră de mari dimensiuni.

URETERELE

Ureterul drept și respectiv stâng,I-au naștere din hilul fiecărui rinichi (porțiunea prin care pătrund vasele și nervii). Ele sunt niște tuburi înguste prin care se scurge urina produsă în mod continuu de către rinichi.

VEZICA URINARĂ

Urina este colectată temporar în vezica urinară, o structură compresibilă, asemănătoare unui balon, situată în interiorul pelvisu-lui (bazinului).

URETRA
În momentul dorit, vezica urinară se contractă pentru a-și evacua conținutul prin uretră, un tub muscular cu pereți subțiri.Tractul urinar este alcătuit din structurile implicate în producerea, depozitarea și evacuarea urinii. El se întinde din abdomen până în pelvis.

POZIȚIONAREA RINICHILOR

La om rinichii sunt așezați în cavitatea abdominală, retroperitoneal de o parte și alta a coloanei vertebrale, sub diafragmă, apărat de un strat de grăsime (adipos).

Rinichii sunt situați pe peretele posterior (din spate) al abdomenului, polii lor superiori ajungând sub coastele a 11-a și a 12-a. Din cauza poziției lor, abordul chirurgical al rinichilor se practică de obicei prin spate.

Forma lor este asemănătoare bobului de fasole, având lungimea de 10 – 12 cm, o lățime de 5 – 6 cm, grosimea de 3 – 5 cm și o greutate de 120 – 200 grame.

Ambii rinichi sunt înveliți într-o capsulă (Capsula fibrosa), și împreună cu glandele suprarenale sunt învelite într-un țesut gras (Capsula adiposa).Această capsulă adipoasă care căptușește rinichii, este mai groasă în regiunea spatelui, rinichii fiind susținuți de o fascie în formă de sac deschis spre abdomen, rinichii și suprarenalele fiind în contact cu organele din abdomen.Astfel rinichiul stâng vine în contact cu stomacul, splina, pancreasul, și colonul descendent, pe când rinichiul drept este în contact mai ales cu ficatul, colonul ascendent și duodenul.Din cauza spațiului redus pe partea dreaptă rinichiul drept este mai coborât decât cel stâng.

STRUCTURA RINICHIULUI

Parenchimul renal se subîmparte în:

zona corticală:

Cortex renalis, zona externă, zona marginală

de culoare rosie brună

conține glomerulii nefronilor

reprezintă stratul de filtrare al rinichilor.

zona medulară:

zona internă, de palidă,

formată din aproximativ 10 formațiuni piramidale Malpighi

este stratul tubilor uriniferi și ai ansei Hanle

prezintă un țesut în inteior măduva rinichiului (Medulla renalis) prevăzut cu hilul renal, locul unde pătrund în rinichi ureterele și vasele de sânge.

Măduva renală este structurată în 10 – 12 piramide cu baza spre cortex și vârful spre hilul renal numite piramidele lui Malpighi.

Vârfurile acestor piramide se numesc papile care se deschid în calicele renale care apoi unindu-se formează bazinetul care se continua cu ureterul.

Din punct de vedere macroscopic, rinichiul e format din:

–        capsulă fibroasă – reprezintă înveliș exterior al rinichilor

–        cortex (substanta corticala) – reprezintă partea periferică a rinichilor mai închisă la culoare și conține glomeruli

–         zona medulară (subțanta medulară) – țestul din interiorul rinichilor. În zona medulară se găsește hilul renal, locul unde pătrund în rinichi ureterele și vasele de sânge. Zona medulara prezintă niște formațiuni cu aspect triunghiular, cu baza spre cortex și vârful spre hilul renal, numite piramidele renale (piramidele lui Malpighi).

Din punct de vedere microscopic, rinichiul e format din:

–          arteriole, care asigură alimentarea cu sânge a organului

–          un sistem tubular foarte bine diferențiat format din 2 elemente: 1. tubul colector principal.2. nefron – reprezintă unitatea morfologică și funcțională a rinichilor, în care se formează urina. În rinichi se găsesc aproximativ 2 milioane de nefroni.

Nefronul este alcătuit din 2 părți principale: glomerulul și tubi colectori. Tubul colector este format la rândul lui din tubul proximal ,ansa lui Henle și tubul distal

FIZIOLOGIA APARATULUI EXCRETOR

FUNCȚIILE RINICHIULUI

Rinichiul exercită o serie de funcții:

Principala funcție a rinichiului este de formare a urinei;

Rolul endocrin:secretă o srie de hormoni ca :renina,eritropoietina;

Reglarea presiuni arteriale;

Rol antitoxic: inactivează o serie de substanțe toxice;

NEFRONUL

Cei doi rinichi conțin împreună 2 milioane de nefroni, fiecare nefron fiind apt să producă urina.Nefronul reprezintă unitatea anatomică și funcționlă a rinichiului și este alcătuit din glomerun și tub renal.Îndeplinește procesele complexe care au ca rezultat formarea urinii.

Capsula BOWMAN, are forma unei cupe cu pereți dubli marginind o cavitatea ce continuă lumenul tubului. În adâncitura capsulei se află un ghem 4-12 bule capilare (glomerulul). Capsula împreună cu glomerului alcătuiesc capsula renal Malpighi.

VASCULARIZAȚIA RINICHIULUI

Este extrem de bogată, primind aproximativ 20-25% din debitul cardiac de repaus.

Artera renală ramura aortei abdominale pătrunde prin hil și apoi se împarte în ramuri interlobare (între piramide), din care se desprind arterele arcuite.

INTERVENȚIA RINICHIULUI

Provine din plexul situat în hilul organului format în majoritate din fibre simpatice, dar și din căteva fibre parasimpatice, venite prin nervul vag.

1.b) FORMAREA URINII

Mecanismul de formare a urinei cuprinde 3 procese fundamentale :

ultrafiltrarea plasmei la nivel glomerular,

reabsorbția,

secreția anumitor constituienți în tub;

REABSORBȚIA TUBULARĂ

Este un proces de dirijat de forțe fizice în urma căruia aproximativ 20% din cantitatea de plasmă care irigă rinichii trece prin membrana filtranată glomerulară extrem de subțire în cavitatea capsulară.

ULTRAFILTRAREA GLOMERULARĂ

Este un proces prin care sunt recuperate anumite substanțe utile organismului din ultrafiltrantul glomerular, menținăndu-se astfel homeostazia lor plastică. Reabsorbția se face prin mecanisme active și pasive.

Transportul activ se realizează contra unor gradiențe de concentrație sau electrice, necesitănd consumul de energie, furnizat prin hidroliza ATP.

Transportul pasiv nu necesită consum de energie.

SECREȚIA TUBULARĂ

Este procesul inverscelui de reabsorbție, transportând anumite substanțe din capilarele peritubulare în lumenul tubului. Are rol de a elimina atât substanțele străine organismului cât și substanțele prezente obișnuit în sănge (K+, acid uric), unele numai când se află în concentrații mari(creatinină) se realizează activ și pasiv.

1.c) REGLAREA ACTIVITĂȚII RENALE

Se face pe cale nervoasă (activitatea glomerulară) și pe cale umorală (activitatea tubulară).

REGLAREA NERVOASĂ

Se realizează prin fibrele vegetative care sunt distribuite arterilor glomerulului și tubilor.

REGLAREA UMORALĂ

Considerată că deține rolul principal, se realizează de cei mai mulți hormoni. Hormonul antidiuretic (A.N.D) secretă de nucleii hipotalamici și eliberat din neuro-hipofiza controlează emisiile urinare de apă acționând la nivelul segmentului distal al nefronului.

Sub acțiunea AND crește reabsorbția de apa în tubii distali și colectori concomitent cu diminuarea volumului și creșterea concentrației urinei.

1.d) MICȚIUNEA

Urina elaborata de rinichi ajunge prin tubii colectori la nivelul papilelor umple calicele și bazinetul apoi prin concentrația acestora este eliminată în ureter. Prin unde de contracție urina este transportată dea lungul ureterului pănâ în vezică.

VEZICA URINARĂ

Este un organ cavitar muscular, în care se acumulează urina între micțiuni.

Urina descărcată în jeturi prin cele două uretrale nu poate refula în uretere din cauză că acestea au un traiect oblic în perete vezical și nici nu poate curge prin uretră deoarece colul vezical este prevăzut cu doua sfinctere unul neted.

Involuntar care înconjoară începutul ureteri și celălalt striat este controlat voluntar.

Vezica urinară are propietatea de a-și mări capacitatea și poate menține un volum de 100-150 ml.Vezica urinară depozitează urina până este eliminată prin uretră. Când vezica este goală, are formă piramidală, cu pereții pliați în falduri, care se desfac și se aplatizează prin umplerea ei.

Poziția vezicii urinare variază:

La adulți, vezica urinară este situată în pelvis (bazin) când este goală și ascensionează în abdomen pe măsură ce se umple.

La copiii mici, vezica este situată mai sus, fiind cuprinsă în interiorul abdomenului chiar și atunci când este goală.

Vezica urinară este suficient de flexibilă pentru a se destinde pe măsură ce se umple. Este formată din fibre musculare puternice, care facilitează expulzia urinei, atunci când este necesar.

1.e) DIFERENȚELE DINTRE ANATOMIA MASCULINĂ ȘI FEMININĂ

Diferențele de poziție ale vezicii urinare și de mărime, formă și poziție a uretrei la bărbați și femei sunt date de deosebirile dintre organele reproductive ale celor două sexe:

La bărbați, uretra are aproximativ 20 cm lungime și străbate prostata, apoi penisul pe toată lungimea sa, înainte de a se deschide prin orificiul uretral extern;

La femei, uretra are o lungime de 3-4 cm și se deschide prin orificiul uretral aflat imediat în fața deschiderii vaginului.

Diferența esențială dintre tractul urinar masculin și feminin constă in lungimea uretrei. Astfel, uretra unui bărbat adult este de cinci ori mai lungă decât uretra unei femei.

I.2.PIELONEFRITA

Definiție:

Pielonefrita-(gr.pyelos-bazin, nephros-rinichi, -ita-inflamație)

Pielonefritele sunt inflamații acute sau cronice care afecteză țesutul intersțitial renal (spațiul dintre nefroni). Importanța lor se datorește frecvenței mari și în continuă creștere a infecțiilor urinare (cauza obisnuită a infecțiilor interstițiale), gravități lor (20-60-60% conduc la R.C.de 3-4 ori mai mult decât G.N.A.).Circa 15-20% din cadavrele autopsiate prezintă leziuni de pielonefrită. Vârfurile de frecvență a pielonefritei interectează nou-născutul, copii mici pâna la vârsta de 2 ani. Incidența este de 3 ori mai mare la femeie comparativ cu bărbatul.

Etiopatogenie:

Germenii cei mai frecvenți întâlniți sunt: Escherichia Colli (85-90%), Proteus, Klebsiella, Piocianic, Stafilococ, Levuri. La pacienții sondați domina Klebsiella și Proteus, în timp ce Piocianicul este întotdeauna semn de suprainfecție. În formele cronice se întâlnesc adesea asocieri microbiene care agravează prognosticul.Obișnuiții factori favorizanți sunt obstacolele de la nivelul căilor excretoare renale: afecțiuni renale congenitale, tumorile pelviene, la femei (fibrom, chist de ovar), tumorile prostatei la bărbați, hidronefroza, cistita, litiază urinară, unele manevre urologice (sondă a`demeure, cateterisme repeta

Formele clinice

-acută,cronică.
-primare,secundare.
-clasice, asimptomatice: hipertonică, nefrotică, septică, hematurică, anemică, latentă, recidivantă; unilaterale, bilaterale, necomplicate, complicate

Sistemul afectat: urinar

Ereditatea: copiii născuți de la mame ce suferă de pielonefrită sunt predispuși să dezvolte patologi irenale
Predominarea de vârstă: suferă copiii sub 10 ani – 10%, populația tânăra de vârsta medie – 7-10%, vârstnici și bătrâni – 15-23%.
Predominare de sex: femeile tinere până la 40 ani se îmbolnăvesc mult mai frecvent decât bărbații. Până la 40 ani – 75% bolnavi sunt femei.Bărbații mai frecvent se îmbolnăvesc la vârsta de 50 ani, copiii – fetițe, băieți sunt în raport de 8:1, la vârsta reproductiva femei-bărbați sunt 7:1, vârstnici 1:1.

Factorii de vârstă:

Pediatrici:

La nou-născuți manifestările clinice sunt nespecifice: staționare în greutate, vărsături, diaree, accese febrile, somnolență, convulsii, hipotonie sau hipertonie.La sugar și copilul mic (1-3 ani) simptomatologia este nespecifică: stare febrilă prelungită, stagnare neexplicată creșterii, sindrom neurologic, uneori polachiurie, disurie.La copilul mare tabloul clinic se aproprie de cel al adultului: febră, frisoane, dureri lombare.

Geriatrici:

Manifestări clinice variate, se poate agrava patologia cronică preexistentă. PNA se poate manifesta prin dereglări psihice, febra poate lipsi.Indicația tratamentului antibacterian se face considerând funcția rinichilor, doza se micșorează cu 20%.

Sarcina:

Pielonefrita dezvoltă 1% din toate gravidele. Riscul pielonefritei acute crește considerabil la gravidele cu bacteriurie asimptomatică. Tabloul clinic al pielonefritei cronice în acutizarc evolueaza deseori asimptomatic, sub masca gcstozelor, anemiei, iminentei de avortare.Toate gravidele cu forme acute sau complicate de pielonefrita vor fi spitalizate. Administrarea tratamentului bacterian va ține cont de posibilele efecte teratogene, embriotoxice, nefrotoxice, de vârsta sarcinii, sensibilitatea agentului patogen, farmacocinetica. Lipsind efectul, antibioticul se va înlocui în 48- 72 ore de la inițierea curei.

Anatomia patologică:

În pielonefrită acută, mucoasa căilor uterine este inflamată, rinichii sunt mari si congestionați, iar în spațiile interstițiale se găsesc limfocite polinucleare, edeme si microabcese.

În formele cronice, rinichii sunt mici, atrofici. Leziunile sunt inițial tubulare. Ulterior, cuprind tot nefronul și sistemul sau vascular. Pielonefrita se găseste sub forma acută și cronică.

I.3.PIELONEFRITA ACUTĂ

Definiție: Afecțiunea bacteriană acută(uni sau bi-laterală) a țesutului interstițial și a bazinului adiacent.

Tabloul clinic: – debut brutal cu febră înaltă, frisoane repetate , alterarea stării generale(cefalee, transpirații, vărsături), durere lombară sau în flancuri, uneori cu caracter colicativ și sindrocistic.

Anamneza: – precizează antecedente de cistită sau existenta unor focare infecțioase în vecinătate(intestinal, utero-axilar, biliare).

Examen obiectiv: – palpare sau percuție (manevra Giordano)relevă accentuarea durerii lombare, dureri la palpare unghiului costo-vertebral și a punctelor vertebrale.

Pacientul este anxios,tahicardic, sau apatic obnubilant.

Examenele de urină: – în cazurile grave există de obicei o ligurie proteinurie redusă, până la 1 gram/24 de ore. În sedimentul urinar se pune ăn evidență leucociturie și cilindrii leucocitari, eventual hematurie minimă, situație precizată mai exact prin proba ADDIS și urocultura care este de o importanță capitală pentru diagnostic care constată bacteriurie semnificativă și precizează agentul etiologic.

Examenele sanguine: – pune în evidență sindromul inflamator biologic. Leucocitoza cu polinucleoza , VSH accelerat nu se constată anemie.

Funcționalitatea renală: – în general normală. Insuficiența renală nu apare decăt foarte rare în forme severe.

Examinări radiologice: – radiografia renală simplă poate pune în evidență o ușoară mărire de volum a umbrelor renale.Urografia intravenoasă arată de cele mai multe ori,ohipotonie a calicelor și ureterelor și poate descoperi un eventual factor predispozant(obstacol urinar ,malformație renourinară).

Diagnostic pozitiv: – se bazează pe simptomatologie caracteristică examenelor de urină (inclusiv urocultura) sigestiv și prin semnele biologice de inflamație (VSH crescut, leucociturie).

Diagnostic diferențiat: – se face cu infecțiile urinare joase (cistite, pielocistite)

În formă hipertensivă

– HTA esețială cu nefroangioscleroza

– HTA din GNC, etc

În formă hematurică

– tumori renale sau vezicale

– TBC renală

– rinichi polichistic

În sindromul de tub distal

– cu tubulopatiile ereditare

În formă cu leucociturie

– cu NI prin analgezice sau cu sindroamele limfoproliferative

În formă cu leucociturie și uroculturi negative

– cu TBC renala

Evoluția și prognostic: – sunt în general favorabile cu condiția aplicării unui tratament corect există și un procent de vindecare spontană dar și posibilitatea unei evoluții latente sau cu frecvente recidive și trecerea spre pielonefrită cronică și uremia.De aici rezultă necesitatea controalelor clinice și urinare repetate (sediment, urocultura) minim 6 luni de la puseul acut.

Complicații: – sunt reprezentate de insuficiența renală acută, necroza papilari, pielonefroza, flegmonul perinefritic și septicemie prin diseminarea infecției în circulația generală.

Tratamentul pielonefritei acute cuprinde măsuri generale și terapie specifică, etiologică cu antibiotice. Măsurile generale sunt repreezentate de :

Repausul la pat, până la dispariția febrei 8-10 zile,

Caldură locală la nivelul, regiunii lombare,

Asigurarea unui raport lichidian adecvat (1 jumate- 2 litrii/zi) cu sare,

Tratamentu simptomatic:1.Analgezice Piafen, algocalmin.2.Antispastice: Nospa și pentru reglarea tranzitului intestinal.

Tratament etiologic: – antimicrobian se face cu antibiotice și chimioterapie alese în funcție de sensibilitatea germenului testat prin antibiograma. Infecțiile grave care impun un tratament rapid înaintea antibiogramei se administrează un antibiotic cu spectru larg

(ampicilină 2-4 gr/ zi) eficacitatea tratamentului va fii controlată prin examene de urină și

uroccultură repetate. Se mai folosește Nexazol (4 gr/zi), Gentamicină (60-20mg/zi) și Cefalosporide .Durata tratamentului antibiotic este de 10-14 zile sau mai mult, decizia de sistare antibioterapie fiind luată după obținerea a 3 uroculturi succesive negative.

I.4.PIELONEFRITA CRONICĂ

Definiție:

Afecțiune renală cronică, caracterizată prin prezența de timp îndelungat a germenilor microbieni la nivelul parenchimului renal, determinănd inflamația țesutului interstițial renal cu afectarea concomitentă a tubilor renali și producerea de leziuni secundare glomerulare .

Se cunosc două forme clinice:

hematogena (rară);

ascendență (frecvență).

Este una dintre cele mai întâlnite afecțiuni renale.

Etiopatogenie:

Germenii cei mai frecvent implicați sunt:

Bacilii gram- negativi (Eserisia coli, Proteus, Pseudomas);

Mai pot fii întălniți enterococi, stafilococi, bacterii anaerobe, micobacterii brucella, fungi.

Mecanismele cronicizării pielonefritelor nu sunt încă bine cunoscute, se presupune implicarea unor mecanisme autoimune, a fenomenului de toleranță imună sau a unor variante microbiene numite persistente (sferoblaste, proteoblaste), un rol important ar putea juca și refluxutile vezico-uretral precum și alți factori care permit apariția pielonefritei cronice în ciuda îndepărtării germenilor microbieni.

Morfopatologie:

Poate fii de doua tipuri:

Macroscopic: rinichii sunt mai mici frecvent asimetrici cu cicatrici parenchmatoase care deformează suprafața renală însoțită de deformarea calicelor adiacente.

Microscopic: – se pune în evidență inflamațiile parenchimatoase cu :

Limfocite,Plasmocite, dispuse în focare leziuni de diferite grade ale tubilor renali (uneori până la distrugerea lor totală) și leziuni glomerulare care pot merge până la atrofie.

Tabloul clinic: Anamneza

Poate evidenția infecții urinare în copilărie în adolescență sau în timpul sarcini. Pielonefrita cronică se poate manifesta sub forma unor atacuri repetate de pielonefrită acută sau doar prin simptome generale nespecifice.

I.5.SEMNE, SIMPTOME, MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ

1.DURERI LOMBARE: mai frecvente, unilaterale, surde sau cu caracter de colică renală.

2. FEBRĂ: debuteaza violent cu frison, febră (39-40oC).Uneori febra crește la 3-4 zile după debut.

3.TULBURĂRI DIGESTIVE INTENSE: vărsături, greață, balonare, constipație alternând cu semne diareice.

4. POLAKIURIE: disurie, nicturie.

5. SCĂDEREA APETITULUI și GREUTĂȚII

6. HIPERTENSIUNE ARTERIALĂ

7. ASTENIE, ANSIETATE

8. CEFALEE

9.TRANSPIRAȚII

10. ATINGEREA INTERSTITIULUI RENAL

11.STAREA GENERALĂ ALTERATĂ, manifestările urinare fiind pe plan secundar.

Diagnosticul pozitiv:

Rezultă din însumarea examenelor de urină a testului concentrației maxime Volfhard și a urografiei intravenoase.

Diagnosticul diferențial :

Trebuie să se facă în primul rând, diferența în puseul acut al pielonefritei cronice și pielonefritei cronice și pielonefritei acute (pe baza modificării densității urinare prezenta anemiei și istoricul îndelungat de afecțiuni renale) se exclude apoi glomerulonefritele și alte afecțiuni renale (infartul renal,abcesul periferic, necroza papilară, abcesul prenefritic).

Evoluție și prognostic:

Evoluția este îndelungată, ducând spre insuficiența renală și deces de la mulți ani de la debut.

Prognosticul este mai bun decăt în afecțiunile glomerulare și depind de precocitatea diagnosticului, tratamentului antibiotic administrat, de prezența hipertensiunii arteriale și de eventuala prezență a unui focar favorizant ce poate fi rezolvat chirurgical.

Tratamentul:

Vizează suprimarea infecției urinare, corecția factorilor favorizanți (diabet zaharat, gută, malformații congenitale, obstrucție mecanică).

Tratarea hipertensiunii arteriale și a tulburărilor caracteristice insuficienței renale, dieta va fii echilibrată cu aport hidric de 2-3 litrii/zi (apă, ceaiuri,diuretice).

Tratamentul antimicrobian urmărește eradicarea infecției și prevenirea proceselor de acutizare. Se face cu antibiotice și chimioterapeuticele menționate la pielonefrita acută alese după antibiograma în funcție de sensibilitatea germenului.

După un tratament de atac de 3-4 săptămăni cu doze mai mari, urmează un tratament îndelungat de ani de zile care poate fii administrat fie contiunuu cu doze reduse, fie intermitent 7-10 zile/ luna cu doze mari, urmărirea rezultatelor tratamentului se face prin controale bacteriologice repetate.

Tratamentul antimicrobian se face întotdeauna concomitent cu tratamentul hipertensiunii arteriale (când acesta exista), cu diuretice și cu tratarea insuficienței renale.

Succesul terapeutic se obține totuși numai 30% din cazuri de unde reiese importanța profilaxiei pielonefritei cronice.

Profilaxia vizează tratarea corectă a oricărei infecții urinare evitarea manoperelor instrumentale-urologice, igiena genitală atentă și tratarea oricăror factori predispozanți.

Examene paraclinice:

Examene de urină: -proteurie ușoară (1-2 grame/zi), leucociturie,importanța la test ADDIS , rareori hematurie, întotdeauna inferioari leucociturie, bacturie semnificativă, cu precizarea germenului și a sensibilității sale la antibiotice prin urocultură.

Examenul sângelui:- VSH crescut, anemie normocromă, uree acidului uric și creatinină crescută în fazele avansate de insuficiență renală.

Probele funcționalități renle:

Scăderea densității urinare la proba concentrației maxime sub 1025 acidoza hipercloremică cu creșterea eliminărilor urinare de sodiu.

Investigații instrumentale – radiografia panoramica a rinichilor, investigații radiourologice, pielografia excretorie și retrograda, cromocistoscopia, renografia cu radioizotopi, renoscanografia cu izotopi, scintigrafia dinamică, tomografia computerizată, ultrasonografia rinichilor.

Cel mai important examen este urografia intravenoasă care pune în evidență reducerea dimensiunilor renale frecvent asimetrică cu turtirea neregularitatea și dilatația sistemului pielo-caliceal.

Teste speciale – biopsia renală.

Procedee diagnostice: – cateterizarea ureterelor, ECG, examinarea fundului ocular.

Indicații pentru spitalizare :

Acutizarea severă a procesului, dezvoltarea hipertensiunii arteriale greu jugulabile, progresarea insuficienții renale, deficiente urodinamice ce necesită restabilirea pasajului urinar, verificarea stării funcționale renale, infecții intercurente, ce duc la acutizarea pielonefritei, pentru luarea deciziei de expertiză.

Măsuri generale:

Regim, alimentație curativă, tratament etiotrop: terapie antiinfecțioasă, restabilirea pasajului urinar, îmbunătătirea hemodinamicii renale, gimnastică funcțtională renală pasivă, aplicarea remediilor antiinflamatorii nesteroidiene, fitoterapie, fortificarea imunității nespecifice a organismului, tratament fizioterapie, tratament simptomatic, tratament sanatorial, tratament antirecidivant planificat, tratamentul insuficienței renale cronice, tratament chirurgical: nefrostomic, decapsulare renală, tratamentul chirurgical al adenomului de prostata, nefropielotomie, lichidarea refluxului.

Regim:

Se ordonează în funcție de gravitatea stării generale, faza bolii, particularitățile evoluției clinice, prezentă intoxicației și fenomenelor secundare, de complicații și gradul de insuficiență renală cronică.

Dietă:

Se recomandă alimentația cu conținut echilibrat de proteine, lipide, glucide, vitamine.

Cantitatea lichidului folosit trebuie să depășească cu 350-500ml diureza și că constituie până la 2-3 litri.Ingestia salină se reglează individual.

Educația pacientului:

Informarea pacientului despre: factorii de risc și metodele de evitare, caracterul bolii, anularea factorilor, care duc la cronicizare și provoacă recidive, necesitatea tratamentului adecvat în formele acute și tratamentului antirecidivant planificat.

CAPITOLUL .II.

II.1.PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA INVESTIGAȚII

Una din sarcinile importante ale asistentei medicale este colaborarea și examinarea clinică a bolnavului. Participarea acesteia este o datorie sau o obligație profesională.

Ajutând medicul și bolnavul, asistenta crează un climat favorabil pentru relația medic-pacient-asistentă.

Pentru aceasta, asistenta trebuie să țină cont de următoarele sarcini:

-să pregătească fizic și psihic pacientul;

-să pregătească materialele și instrumentele necesare examinării;

-să asigure condițiile de desfășurare a examinării;

-să pregătească documentele medicale (fisa de consultații, foaia de observație clinică, rezultatele examinării);

-asigură iluminația necesară examinării unor cavități naturale a organismului;

-ferește pacientul de traumatisme, curenți de aer;

-asigură liniștea necesară desfășurării examenului;

-pregătește produse biologice ale pacientului, pentru a le arăta medicului la vizită.

Examinările de laborator efectuate produselor biologice și patologice le trece în fișele de observație. Completează simtomatologiile bolilor cu elemente obiective, exprimând modificările apărute în morfologia, fiziologia și biochimia organismului. Aceste elemente confirmă sau infirmă diagnosticul clinic, reflectă evoluția bolii și eficacitatea tratamentului, confirmă vindecarea sau semnalează apariția unor complicații.Utilitatea și obiectivitatea examinărilor de laborator depind de modul de recoltare al produselor care se analizeazâ și de modul cum se efectuează examenul de laborator.

Recoltarea produselor este efectuată de asistenta medicală care trebuie să respecte următoarele norme generale:

orarul recoltărilor;

efectuează pregătirea fizică și psihică a pacientului;

pregătirea instrumentarului și a materialelor necesare pentru recoltare;

tehnica de recoltare propiu-zisa;

completarea buletinului de trimitere la laborotor și etichetarea produselor recoltate;

păstrarea și transportul în condiții optime a produselor recoltate.

Efectuarea pregătirii psihice a bolnavului constă în instruirea acestuia privind comportamentul sau în timpul recoltării, colaborarea sa pentru reușita tehnicii.

Pacientul este pregătit psihic :

printr-un regim alimentar,

repaus la pat, asezându-l într-o anumită poziție în funcție de recoltarea ce se va efectua,

asigurăndu-l de innofesivitatea tehnicii.

II.1.1.RECOLTAREA SÂNGELUI

Pentru recoltarea sângelui se folosesc materiale și instrumente în funcție de scopul pentru care se fac acestea, dar și de locul unde se va recolta sângele. Crearea accesului la o venă.

II.1.1. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU V.S.H.

Obiectivul procedurii

Determinarea rapidității cu care se produce sedimentarea (așezarea progresivă) hematiilor pe fundul eprubetei din sângele necoagulabil lăsat în repaus.

Pregătirea materialelor

Tavă medicală/ cărucior

Seringă de 2 ml,

Ace sterile sau holder și ac dublu acoperit cu cauciuc,

Anticoagulant soluție de Citrat de Na 3,8% sau tub vacuette cu anticoagulant steril (capac negru),

Stativ, eprubete curate, uscate,

Soluție dezinfectabtă, alcool 70%

Tampoane de vată,

Garou, mănuși,

Perniță, mușama,

Tăviță renală

Recipient pentru colectarea deșeurilor.

Pregătirea pacientului

Se pregătește pacientul psihic:

Explicându-i cu 24h înainte necesitatea efectuării examinării.

Obținem consimțământul informat

Încurajăm și sunținem pacientul pentru a reduce anxietatea

Se pregătește pacientul fizic:

Se anunță să nu mănânce și să păstreze repaus fizic

Verificăm dacă a respectat recomandările

Poziționăm pacientul în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit pe pat ca pentru puncția venoasă

Asigurăm intimitate pacientului,

Alegem vena cea mai ușoară abordabilă

Stabilirea locurilor de efectuare:

Venele de la plica cotului:- bazilică sau cefalică

Venele de pe partea dorsală a mâinii

Venele de pe partea posterioară a gambei

Venele epicraniene(la copii)

Venele jugulare

Efectuarea procedurii

Prin metodă clasică

Identificați pacientul

Spălați mâinile cu apă și săpun și îmbracați mănușile pentru a preveni contaminarea

Aspiră în seringă 0,4ml Citrat de Na 3,8%;

Schimbați acul;

Aplicați seringa pe o compresă sterilă;

Selectați locul potrivit(venele distale sau proximale),

Puneți mușamaua sub brațul pacientului;

Aplică garoul la 5-8 cm deasupra locului de puncție;capetele garoului fiind direcționate departe de zona de puncție;

Palpați vena, verificați prezența pulsului distal, radial;

Recomandăm pacientului să strângă pumnul;

Dezinfectați tegumentul cu tampon cu alcool folosind mișcări circulare de la centru în afară cu cățiva cm. Pentru a evita introducerea potențialei flore de pe piele în interiorul vaselor pe perioada efectuării procedurii;

Poziționați mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul puncției și cu policele se întinde pielea dreaptă pe venă;

Ține acul cu bizoul în sus în mâna dominantă și se introduce la un unghi de 10-30 de grade, de desuptul venei în poziție oblică;

Urmăriți cursul venei și când sângele se întoarce prin lumenul acului avansați cu acul 1-2cm;

Desfaceți garoul și la pacient îi spuneți să deschidă pumnul;

Aspiră sânge până la 2ml (1,6ml);

Retrage acul și aplică un tampon cu alcool;

Scurge amestecul sânge-citrat în eprubetă și omogenizează lent;

Așeaza eprubeta în stativ;

Prin metoda vacuette

Asistenta medicală se spală pe mâini cu apă și săpun;

Îmbracă mânușile sterile;

Montează acul dublu la holder prin înșurubare;

Îndepărtează cauciucul de pe ac – partea superioară;

Aplică garoul și puncționează vena;

Dezleagă garoul;

Fixează tubul vacuette destinat recoltării VSH;

Umple până la semnul recipientului cu sânge;

Retrage acul apoi aplică o presiune blândă pe tamponul cu alcool,pe locul puncției 2-3 minute sau până se oprește sângerarea;

Agită lent tubul vacuette;

Îngrijirea pacientului

Așează pacientul în poziție comodă, aplică o bandă adezivă non alergică deasupra tamponului;

Observă faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului ;

Observă locul puncției;

Reorganizarea locului de muncă

Colectează deșeurile în recipiente speciale;

Îndepărtează mănușile;

Se spală pe mâinii;

Notarea procedurii

Notează procedura în dosarul/ planul de îngrijire;

Notați reacția pacientului în timpul procedurii

Pregătirea produsului pentru laborator

Etichetează eprubeta sau vacutainerul pentru laborator;

Complectează fișa de laborator;

Transportă imediat produsul la laborator;

Evaluarea eficacității procedurii

Rezultate așteptate /dorite:

Puncția venoasă sa desfășurat fără incidente.

Pacientul prezintă stare de confort.

Sângele nu se coagulează și nu se hemolizează.

Nu apare hematomul local.

Rezultate nedorite:

Pacientul prezintă amețeli paloare accentuată, lipotimie.

Se produce coagularea sângelui și hemoliza sângelui.

Perforare venei și apariția hematomului.

Recoltarea nu sa făcut în condiți corespunzătoare.

Refuzul pacientului privind puncția venoasă.

RECOLTAREA SÂNGELUI

Pentru:

uree: 5-10ml sânge pv;

creatina: 5-10ml sânge pv;

aci uric: 5-10ml sânge pv;

glicemie: 2ml sg/florura Na 4mg pv;

fibrinogen: 0,5ml Citrat de Na 3,8%+ 4,5ml sânge pv

TEHNICA DE RECOLTARE A SÂNGELUI CU VACCUTAINĂR

RECOLTAREA CU VACUTAINER

RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU H.L.G.+F.L.+I.

Recoltarea se face prin puncție venoaă strict 2ml de sânge pe cristale E.D.T.A.(acid-etilen-diamino-tetraacetic 1%) 0,5ml.

Eprubete cu dop MOV

Se recolteazǎ HLG +F+T.

Coține anticoagulant (E.D.T.A.)

Eprubete cu dop NEGRU

Se recolteazǎ V.S.H.

Conține coagulant (citrat de Na 3,8%)

Eprubete cu dop ROȘU

Nu conține anticoagulant

Se recolteazǎ analie de bio-chimie (ex: uree, creatinina, acid uric)

Eprubete cu dop BLEU

Se recolteazǎ Fibrinogene.

Conține anticoagulant (citrat de Na 3,8%).

Eprubete cu dop GRI

Se recolteazǎ Glicemie.

Conține anticoagulant (florura de Na).

II.1.2.RECOLTAREA URINII

II.1.2.a).EXAMENUL SUMAR DE URINĂ

Obiectivul procedurii

Determinarea densității ,ph-ului, glucozei, albuminei,urobilinogenului

Examinarea sedimentului urinar

Pregătirea materialelor

Tavă medicală/ cărucior

Recipient curat șăi uscat sau steril

Mușama, aleză

Materiale pentru igiena organelor genitale externe

Urinar,ploscă

Manuși de unică folosință.

Pregătirea pacientului

Se pregǎtește pacientul psihic:

Informați pacientul conștient

Explicați-i procedura în termeni acesibili

Obținerea colaborări

Se pregătește pacientul fizic:

Se instruește privind folosirea bazinetului;

Sǎ urineze fǎrǎ defecație, sǎ verse imediat urina în vasul colector.

Se protejează patu cu mușama și aleză

Se așeazǎ plosca sub pacient.

Se face toaleta organelor genitale externe.

Se îndepărtează bazinetul și se înlocuiește cu altul curat

Se recolteazǎ prima urinǎ de dimineațǎ.

Efectuarea procedurii

Explică pacientului care-și recoltează singur urina:

Să-și spele mâinile, să folosească mănuși de unică folosință;

Să se așeze într-o poziție în care jetul urinar să fie dirijat în recipient: ortostatism la bărbat și poziție șezândă la femeie

Să colecteze 10ml urină direct în recipient;

Să așeze capacul pe gura recipientului după recoltare și să-și spele mâinile;

Dupǎ recoltare urina se eticheteazǎ și se trimite la laborator

Îngrijirea pacientului

Asistenta ajută pacientul să se îmbrace.

Este așezat într-o poziție comodă.

Reorganizarea locului de muncă

Notarea procedurii

Se notează examenul, numele persoanei care a efectuat recoltarea

Atenție!

La femei nu se fac recoltări în perioada menstruală.

Evaluarea eficacității procedurii

Rezultate așteptate:

Monstra de urină nu este contaminată cu scurgere vaginală sau cu sînge menstrual;

Urina nu conține albumină sau glucoză, are culoare galbenă aurie

Sedimentul urinar nu conține leucocite descuamate de pe tractul urinar;

Rezultate nedorite/Ce faceți?

Monstra de urină este contaminată cu scurgeri vaginale sau cu sânge menstrual;

Aruncați urina,

Recoltați în afara perioadei de menstruație,

Faceți toaleta înainte,

Urina conține albumină sau glucoză;

Anunță medicul

II.1.2.b).PROBA ADDIS-HAMBURGER

Pregătirea bolnavului

Se anunță pacientul cu o zi înainte de efectuarea probei; se recomandă regim fără lichide cu 24 ore înainte.

Dimineața, pacientul este rugat să urineze, se notează ora exactă; această urină se aruncă.

Din acest moment pacientul este rugat să rămână culcat timp de 100 – 180 de minute.

Pacientul nu bea nimic în tot acest timp (după unii, bolnavul bea 200 ml apă sau ceai fără zahăr, imediat după golirea vezicii urinare pentru asigurarea debitului urinar minim).

Pregătirea materialului

Se pregătește materialul steril pentru recoltare, același ca și pentru examenul bacteriologic al urinei.

Se pregătește materialul necesar pentru toaleta organelor genitale.

Recoltarea urinei

După 100 sau 180 de min. se face toaleta organelor genito-urinare cu apă și săpun.

Se recoltează întreaga cantitate și se masoară volumul (recoltarea se face din jet prin emisiune spontană sau prin cateterism vezical).

Se trimite la laborator, notându-se exact intervalul de timp între cele două micțiuni și volumul urinei de la a două micțiune

Interpretare:

Normal se elimină prin urină 1000 hematii/minut și 1000-2000 leucocite/min

II.1.2.c).RECOLTAREA URINII PENTRU UROCULTURĂ

Obiectivul procedurii

Urocultura stabilește prezența bacteriilor în urinǎ și efectuarea antibiogramei.

Pregătirea materialelor

Apă și săpun pentru toaleta genito-urinară

Antiseptic pentru dezinfecția meatului uretral

Comprese sterile

Recipient pentru colectarea sterilă a urinei

Bazinet dacă este necesar

Container pentru deșeuri

Tavă medicală

Pregătirea pacientului

Se pregǎtește pacientul psihic:

Explicați pacientului necesitatea prelevării;

Asigurați pacientul de inofensivitatea procedurii;

Instruiți pacientul conștient și valid cum să recolteze singur urina;

Se pregǎtește pacientul fizic:

Efectuarea toaletei genito-urinară la pacientul nedeplasabil;

Asigurați condiții pentru efectuarea toaletei la pacientul valid;

Asigurați intimitatea pacientului;

Efectuarea procedurii

Se recoltează prima urină de dimineață sau după cel puțin patru ore de la micțiunea anterioară;

Se recoltează înainte de începerea tratamentului antibiotic;

Se efectuează obligatoriu toaleta riguroasă a organelor genitale externe cu apă și săpun, urmată de uscare prin tamponare cu tifon steril;

Spălarea și ștergerea se fac în sens unic: la femeie, din față în spate; la bărbat dinspre meatul urinar spre șanțul balanoprepuțial (glandul fiind complet decalotat);

La pacientele cu scurgeri vaginale se recomandă introducerea unui tampon steril în vagin și apoi recoltarea probei;

La bărbați se menține și în timpul urinării glandul decalotat;

28

La nou-născuți și la sugari după spălarea organelor genitale externe se fixează în jurul penisului sau a vulvei, orificiul pungii (speciale pentru recoltare) cât mai steril;

Se urinează în toaletă primii 100 ml și fără a întrerupe jetul de urină, se recoltează cca 20 ml (din jetul mijlociu) în recipientul adecvat (urocultor steril), cu grijă pentru a nu atinge gura acestuia de tegument sau lenjerie;

Recipientul se închide cu capac ermetic, se etichetează și se trimite către laborator în maxim o oră de la recoltare.

Notarea procedurii

Notați procedura în fișa de proceduri și în dosarul/planul de îngrijire

Notați data ,ora, numele persoanei care a recoltat, aspectul urinei.

Reorganizarea locului de muncă

Evaluare eficacității procedurii

Rezultate așteptate:

Absența contaminării în timpul emisiei și recoltării ca urmare a toaletei genito-urinare și dezinfecția meatului urinar.

Rezultate nedorite/Ce faceți?

Contaminarea urinei prelevate cu bacterii prezente în regiunea periuretrală în timpul emisiei

Repetați procedura respectând normele de igienă locală;

Multiplicarea germenilor prin păstrarea mai mult de o oră în afara frigiderului

Respectarea normelor generale de pregătire a produsului pentru laborator

RADIOGRAFIA RENALĂ SIMPLĂ

Rinichi mic stâng pielonefritic

II.1.3. RADIOGRAFIA RENALĂ SIMPLĂ

Definiție

Explorarea radiologicǎ fǎrǎ substanțǎ de contrast, care poate evidenția controlul si pozitia rinchilor, calculi renali, ureterali sau vezicali radio-opaci.

Materiale necesare

cǎrbune;

ulei de ricin;

materiale necasare explorǎrii clismei, evacuatoare.

Pregătirea psihică a pacientului

Se anuntǎ și se explicǎ necesitatea tehnicii.

I se va explica tehnica și regimul alimentar necesar pentru reușita acesteia.

Se face pregǎtirea alimentarǎ a pacientului.

Pregătirea alimentară a pacientului

Cu 2-3 zile înaintea examenului va consuma un regim alimentar fǎrǎ alimente ce conțin celulozǎ (adicǎ fǎrǎ fructe, legume, zarzavaturi, paste fǎinoase, pâine) și ape gazoase.

În ziua precedentǎ examenului regimul va fi hidric: supe, limonade, ceai, apǎ.

În seara precedentǎ examenului va consuma o canǎ cu ceai și o felie de pâine prǎjitǎ.

În dimineața examenului nu mǎnâncǎ și nu consumǎ lichide.

Dupǎ examen regimul alimentar este obișnuit.

Pregătirea medicamentoasă a pacientului

Cu 2-3 zile înaintea examenului se administreazǎ cǎrbune și triferment de 3 ori pe zi câte 2 tablete.În seara precedente examenului se administreazǎ 2 linguri de ulei de ricin .

Atenție!

În dimineața zilei examinării, se efectuează o clismă cu apă caldă.

Aerul din tubul irigatorului trebuiecomplect evacuat pentru a nu fi introdus în colon.

Înaintea examinǎrii pacientul își golește vezica urinarǎ și se controleazǎ radioscopic dacǎ nu mai existǎ aer în intestin.

Pacientul este condus la serviciul de radiologie.

Este ajutat sǎ se dezbrace și sǎ se așeze în decubit dorsal pe masa radiologicǎ.

Dupǎ efectuarea radioscopiei pacientul este condus în salon și instalat comod în pat.

Examenul se noteazǎ în Foaia de observație.

II.1.4. UROGRAFIA

Definiție

Este o metodǎ curentǎ de examinare morfofuncționalǎ a rinichilor și a cǎilor urinare, utilizând substanțe iodate hidrosolubile, administrate intra-venos.

Materiale necesare

toate materiale necesare radiografiei renale simple;

substanțe de contrast: Odiston 30-60-75%;

medicamente antihistamice;

medicamentația de urgențǎ;

seringi de 20;10;2 ml de unicǎ folosințǎ;

ace de unicǎ folosințǎ pentru intra-venoase și intra-musculare.

materiale necesare pentru clismă;

Pregătirea pacientului

Se efectueazǎ pregǎtirea psihicǎ, alimentarǎ și medicamentoasǎ descrisǎ la radiografia renalǎ simplǎ (în plus se reduce cantitatea de lichide de la regimul cunoscut).

Se efectuează clisma evacuatoare înaintea injectării substanței de contrast.

Testarea sensibilității față de substanța de contrast

Se face testarea sensibilitǎții organismului la substanța de contrast.

Se injecteazǎ 1 ml Odiston intra-venos prin omogenizare cu sânge.

Se comunicǎ pacientului sǎ nu se sperie la unele simptome ce pot sǎ aparǎ: amețeli, grețuri sau dureri abdominale care dispar repede și fǎrǎ consecințe.

Dacǎ pacientul prezintǎ reacții hiperalergice, se întrerupe administrarea și se anunțǎ medicul.

Participarea la examen

Pacientul va ficondus la serviciul de radiologie ,va fi ajutat să se dezbrace și să se așeze.

Dacǎ toleranța este bunǎ se administreazǎ intra-venos substanțe de contrast:

pentru adulti: – 20 ml Odiston 75% sau 25 ml Odiston 60%

pentru copii – în funcție de vârstǎ, – 5-15 ml Odiston 60% sau 50%

La 8-10 minute de la efectuarea injecției se executǎ radiografii în serie, aproximativ la 30;60;90;180 minute.Dupǎ examen pacientul este condus la salon.

Examenul se noteazǎ în Foaia de observație.

II.1.5. ECOGRAFIA

Ce este ecografia?

Înseamnă a vedea cu sunet. A vedea ceea ce se simte la palpare , a vedea ce se petrece la ascultație, a vedea ceea ce gândul începe să deslușească încă din etapa diagnosticului pur-clinic.

Definiție:

Ecografia sau ultra-sonografia este o metodă de examinare imagistică ce utilizează drept vector al informației medicale ultrasunetele reflectate în corpul omenesc. Ecografia renală, metoda lipsită de riscuri poate evidenția dimensiunile rinichilor, ureterelor, structura renală, cicatricilor corticale, indexul cortical,gradul hidronefrozei și eventualele ebstacole situate la nivelul căilor excretorii,prezența ridului vezical.Se folosește în toate studiile în care se suspicionează pielonefrita cronică.

Peilonefrita cronică severă este definită ecografic prin asimetrie renală cu scăderea dimensiunilor renale. Subțierea focală a parenchimului renal este datorată unor incizuri echogene în parenchim.leziunile cicatriciale ale parenchimului renal pot fi însoțite de mici chisturi ”santinela” în corticala adiacenta .În cazul pielonefritei cronice incipienta sau cu severitate moderată, imaginea ecografică este de obicei normală.

Pregătirea pacientului:

Pentru obținerea unei examinări de calitate este util ca pacientul să fie jejun 6-8 ore pentru a examina concomitent și organele digestive,invecinătate și a reduce conîinutului gazos intestinal.Deasemenea este util ca pacientul să nu micționeze cu circa 8 ore înainte de examinare pentru a putea evalua modificările pielo-caliceale în condițiile pre și postmicționale și pentru a putea examina concomitent vezica urinară și organele pelvine.

Colaborarea pacientului este importantă. Poziționarea pacientului este importantă pentru explorarea complectă a aparatului urinar.Pacienții sunt examinați inițial în decubit dorsal , ulterior în poziție de necesitate se apelează și poziție decubit lateral drept sau stăng și ventral. În anumite situații se poate realiza o scolioză în dcubit lateral prin plasarea unei perne sub flancul de pe masă de examinare sau se poate aplatiza lordoza lombară prin plasarea unei perne între masă și abdomen dacă pacientul este examinat în decubit ventral.

De asemenea în unele cazuri (rinichi sus-situat, suspiciune de ptoza renală etc.) se poate realiza examinarea ăn poziție șezăndă sau ortostatism.Deseori este necesară abordarea rinichilor prin spațiile intercostale.

II.1.6.INJECȚIA INTRAMUSCULARĂ

Obiectivul procedurii

Constituie introducerea unor soluții izotonice, uleioase sau a unei substanțe coloidale în stratul muscular prin intermediul unui ac atașat la seringa.

Scop: terapeutic:- introducerea in organism a unor substanțe medicamentoase.

Locuri de elecție în regiunea fesieră:

Cadranul superoextern fesier

rezultă din întretăierea unei linii orizontale care trece în marginea superioară a marelui trohanter, până deasupra șanțului interfesier, cu alta verticală perpendiculară pe mijlocul celei orizontale

Când pacientul este culcat:

punctul Smarnov, la un lat de deget deasupra marelui trochanter și înapoia lui.

punctul Bertlhelemey, la unirea treimii externe cu cele doua treimi interne ale liniei care unește splina iliacă antero-posterioară cu extremitatea superioară a șanțului interfesier.

Când pacientul este în poziție șezând:

injectia se efectueaza in toata regiunea fesiera, deasupra punctului de sprijin.

Locurile de administrare: mușchi voluminoși lipsiți de trunchi mari de vase și nervi

Regiunea superoexterna fesieră, deasupra marelui trohanter;

Fața externă a coapsei,în treimea mijlocie;

Fața externă a brațului în mușchiul deltoid.

Materiale necesare

Tava medicală/cărucior;

Prescripția medicală sau F.O

Fiolă sau flaconul cu medicamentul prescris;

Casoletă cu tampoane de vată sau comprese din tifon;

Mănuși

Tinctură de iod ,alcool

Seringi și ace sterile: mărimea depinde de cantitatea de medicament prescris și de caracteristicile anatomice ale pacientului

medicamente pentru eventualele accidente: adrenalină, cardiotonice, calciu,

Tehnica executării injecției intramusculare

Se pregătesc materialele și instrumentele necesare și se transsportă lângă pacient cu tava.

Pregătirea pacientului

Se pregătește pacientul psihică

Informați și explicați pacientuli procedura;

Explicați scopul injecției,

Obținem consimțământul;

Se pregătește fizic pacientul

Asigurați intimitatea pacientului

Stabiliți locul de elecție

Poziționarea pacientului în funcție de locul ales și de starea sa: decubit ventral,decubit lateral cu membrul inferior de deasupra relaxat, poziția șezănd,ortostatism

Efectuarea procedurii

Spălare pe mâini cu apă și săpun;

Dezinfectarea mâinilor cu alcool;

Verificarea prescripției medicale;

Se montează seringa în condiții de asepsie perfectă.

Se verifică fiola, se încarcă seringa cu substanța de injectat,

Se elimină bulele de aer.

Se schimba acul, și se adaptează un ac potrivit pentru injecție

Se dezinfectează larg zona aleasă cu un tampon cu alcool

Se invită pacientul să-și relaxeze musculatura și să stea liniștit.

Se întinde pielea între policele și indexul sau mediul mâinii stângi.

Se înțeapă perpendicular pielea, pătrunzând (4 – 7 cm) cu rapiditate și siguranță cu acul montata la seringă.Fixați amboul acului cu mâna dominantă între policele și indexul mâinii nedominante.Se verifică poziția acului prin aspirare.Se injectează lent lichidul.

După injectare se scoate acul cu seringa, acoperind locul cu un tampon cu alcool.

Se masează locul cu tamponul cu alcool, pentru a disocia planurile țesuturilor străpunse, activănd circulația pentru a favoriza absorbția.

Îngrijirea pacientului ulterior

Se ajută pacientul să se înbrace

Se așează pacientul în poziție comodă unde va sta în repaus fizic timp de 5 – 10 minute.Încurajăm pacientul să facă exerciții fizice pentru membrul inferiorEvaluăm locul de injecție după 2-4 ore de la administrare.

Spălarea pe mâini cu apă și săpun.

Reorganizarea locului de muncă

Se aruncă la coș deșeurile de injecție (fiole golite, tampoane de vată).

Evaluarea eficacității procedurii

Rezultate dorite:

Medicamentul este injectat lent în zona selectată, când nu se aspiră sânge

Pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat

Rezultate nedorite:

Acul înțeapă un vas de sânge atunci când este introdus în țesut

Caz se chimbă acul și locul de elecție

Zona de vine roșie ,îndurată sau dureroasă după injectare

Se aplică comprese reci sau gheață

Se respectă locul de elecție

Paralizie prin înțeparea nervului sciatic ;se recomandă respectarea cadranului supero-extern fesier pentru injectare

Embolie prin injectarea într-un vas de sânge a soluției uleioase

Se anunță medicul

Se intervine de urgență conform protocolului

Observații

Poziția acului pentru solutțile injectabile colorate, se verifică detașând acul.

II.1.7.INJECȚIA INTRAVENOASĂ

Definiție :

Introducerea substanțelor medicamentoase în stare lichidă în organism prin puncție venoasă.

Scop: explorator – se administrează substanțe de contrast radiologic

terapeutic

Locul injecției :

v. de la plica cotului

v. antebrațului

v. de pe fața dorsală a mâinii

v. maleolare interne

v. epicraniene

Soluții administrate : – izotone

– hipertone

Resorbția: instantanee

Pentru evidențierea venelor

Se fac mișcări în sensul circulației de întoarcere cu partea cubitală a mâinii pe fața anterioară a antebrațului

Se introduce mâna și antebrațul în apă caldă

Pentru evidențierea venelor la care nu se poate aplica garoul se face o presiune digitală pe traiectul venei deasupra locului puncției(în sensul circulației venoase)

Materiale necesare

de protecție

pernă elastică pentru sprijinirea brațului

mușama

aleză

pentru dezinfecția tegumentului tip I

tampon

alcool

instrumentar și materiale sterile

ace de 25-30 mm, diametrul 6/10, 7/10, 10/10 mm(în funcție de scop)

36

seringi de capacitate(în funcție de scop)

pense

mănuși chirurgicale

tampoane

alte materiale

garou sau bandă Esmarch

fiole cu soluții medicamentoase

soluții perfuzabile

tăviță renală

Pregatirea pacientului

Se pregătește psihic pacientul :

se informează asupra scopului puncției

Se pregătește fizic pacientul:

pentru puncția la venele brațului , antebrațului:

se așează într-o poziție comodă atât pentru pacient, cât și pentru persoana care execută puncția (decubit dorsal)

se examinează calitatea și starea venelor având grijă ca hainele să nu împiedice circulația de întoarcere la nivelul brațului

se așează brațul pe perniță și mușama în abducție și extensie maximă

se dezinfectează tegumentele

se aplică garoul la o distanță de 7-8 cm deasupra locului puncției strângându-l să oprească circulația venoasă fără a comprima artera

se recomandă pacientului să deschidă pumnul venele devenind astfel turgescente

Efectuarea procedurii

Asistenta își spală mâinile.Se execută puncția venoasă :

se fixează vena cu policele mâinii stângi, la 4-5 cm sub locul puncției, exercitând o ușoară compresiune și tracțiune în jos asupra țesuturilor vecine

se fixează seringa, gradațiile fiind în sus, acul atașat cu bizolul în sus, în mâna dreaptă, între police și restul degetelor

se pătrunde cu acul traversând, în ordine, tegumentul – în direcție oblică (unghi de 30 de grade), apoi peretele venos – învingându-se o rezistență elastică, până când acul înaintează în gol

37

se schimbă direcția acului 1-2 cm în lumenul venei

Se controlează dacă acul este în venă

Se îndepsrtează staza venoasă prin desfacerea garoului

Se injectează lent, ținând seringa în mâna stângă, iar cu policele mâinii drepte se apasă pe piston

Se verifică, periodic, dacă acul este în venă

Se retrage brusc acul, când injectarea s-a terminal; la locul puncției se aplică tamponul îmbibat în alcool, compresiv

Îngrijirea ulterioară a pacientului

Se menține compresiunea la locul injecției câteva minute

Se supraveghează în continuare starea generală

Reorganizarea locului de muncă

Se aruncă la coș deșeurile de injecție (fiole golite, tampoane de vată).

Evaluarea eficacității procedurii

Incidente și accidente

injectarea soluției în țesutul perivenos, manifestată prin tumefierea țesuturilor, durere

flebalgia produsă prin injectarea rapidă a soluției sau a unor substanțe iritante

valuri de căldură, senzația de uscăciune în faringe

hematom prin străpungerea venei

amețeli, lipotimie, colaps

Intervenții

se încearcă pătrunderea acului în lumenul vasului, continuându-se injecția sau se încearcă în alt loc

injectare lentă

injectare lentă

se întrerupe injecția

se anunță medicul

DE EVITAT:

Încercările de a pătrunde în venă după formarea hematomului, pentrucă acesta , prin volumul său deplasează traiectul obișnuit al venei.

II.2. INTERVENTIILE ASISTENTEI MEDICALE PRIVIND ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU PIELONEFRITA

Asigurarea condițiilor de microclimat în salon (aerisirea salonului, temperatura de 37oC.

Asigurarea repausului la pat.

Aplicarea de căldura pe regiunea lombara.

Asigurarea unei alimentații echilibrate, complete excluzând alcoolul, cofeina, condimentele, lichidele în cantitate mare.

Regimul acidifiant conține carne, ouă, cereale făinoase. Acestă influențează pH-ul în sens acid.

Regimul alcanizant conține fructe, lactate care influențează pH-ul în sens bazic.

Regimul este prescris de medic și se notează în foaia de temperatură.

Administrarea tratamenului prescris de medic (antibiotice, analgezice).

Recoltarea produselor pentru ca examenele de laborator să se facă corect.

Igiena organelor genitale și a regiuni.

Asanarea oricăror procese infecțioase de vecinatate (vulvo-vaginal), a litiazei renale.

Dispensarea diabeticilor corecta.

Evitarea distensiei VU prin golirea completă.

Dobândirea obișnuitelor corecte de eliminare.

Educația pacientului.

II.3. PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA ACTE

TERAPEUTICE

Tratamentul se administrează de asistenta medicala doar la indicațiile medicilor.În general, tratamentul are drept scop îndepartarea infecției urinare și apoi tratamentul simptomatic.Tratamentul etiologic antiinfecțios constă în indentificarea germenului prin trei uroculturi consecutive și testarea sensibilitîții prin antibiograma.În formele grave se administrează antibiotice majore

AMPICILINA

activă în infecții cu Escherichia, Colli, Proteus;

inactivă pentru Pseudomonas Aeruginosa(Pioccianic) Klebsiella;

nu este toxică: efecte secundare apar rar (greață vărsături, diaree);

reacții de hipersensibilitate (cazinofilie);

se adminstrează per os sau intra-muscular 500 mg – 1g de 4 ori/zi.

KANAMICINA

activă în infecții cu E. Colli, Klebsiella, Proteus;

inactivă pentru Pseudomonas Aeruginosa;

este nefrotoxică și ototoxică, dozele vor fi reduse în caz de I.R. și la batrâni;

se adminstrează intra-muscular sau intra-venos 500 mg la 12 ore (cure scurte).

GENTAMICINA

activă în infecții cu E. Colli, Klebsiella, Proteus, Pseudomonas Aeruginosa, Stafilococ;

este nefrotoxică, dozele mari administrate la pacienții cu I.R produc leziuni vestibulare ireversibile;

se adminstrează intra-muscular sau intra-venos 1-3 mg, repartizate în 3 doze la interval de 8 ore.

CEFALEXIN

activ în infecțiile cu E. Colli, Klebsiella, Proteus, Pseudomonas, Stafilococ;

reacții secundare (greață vărsături, diaree);

dacă se depașește doza de 4 g/zi se contraindică în caz de I.R.;

nu este nefrotoxică în doze mici;

se administrează per os 500 mg de 4 ori/zi;

în formele mai puțin grave se adminstrează sulfamide.

NITROFURANTOIN

acțiune bactericidă pentru germeni: Gram(-) si Gram (+)

produce semne de intoleranță gastrică (grețuri, vârsături cefalee, erupții cutanate)

reacții secundare (greață vârsături, diaree);

contraindicat la pacientii cu I.R.;

se administrează per os 5-10 mg/kg corp/zi repartizat în 4 prize;

în tratamentul de lungă durere se administrează jumătate din doza obișnuită.

CICLOSERINA

Acțiune bactericidă pentru E.Colli, Proteus, Pseudomonas;

contraindicat la pacienții cu I.R. care pot prezenta convulsii, stări depresive;

se administrează în tratamentul de atac <50 mg/2 ori/zi timp de 14 zile;

în tratamentul de întreținere 250 mg /zi sau la 2 zile.

ACID NALIDIXIC sau NEGRAM

activ infecțiile cu bacterii Gram(-)

inactiv la Pseudomonas;

nu este nefrotoxic, dar dezvoltă rapid forme rezistente de bacterii;

reacții secundare (greață vârsături, diaree, cefalee, edem papilar);

se administrează per os 1g la 6 ore;

Tratamentul simptomatic consta în administrarea de:

analgezice;- antispastice:

pentru scăderea valorilor tensionale:

acidifierea urinii se face cu clorura de amoniu sau METENAMIN, contraindicate la bolnavii cu acidoza.

Se pot face asocieri de antibiotice:

ex: AMPICILINA+KANAMICINA

AMPICILINA+GENTAMICINA

Nu se prescriu antibiotice si sulfamide la persoanele alergice.Tratamentul dureaza 1-3 luni, respectându-se regulat urocultura cu antibiogram.

CAZUL NR.I

PLAN DE ÎNGRIJIRE AL PACIENTEI

V.L

CULEGEREA DATELOR

Sursă de date:

PACIENTĂ

ECHIPA MEDICALǍ

FOAIA DE OBSERVAȚIE

Date relativ stabile:

Numele și prenumele: T.R.

Vârsta: 57 ani

Sex: feminin

Stare civilǎ: căsătorită

Domiciliu: Sighetu Marmației

Ocupație: croitoreasă

Naționalitate: românǎ

Religie: ortodoxǎ

Conditii de viațǎ: locuiește cu familia, într-o casă cu 6 camere în condiții salubre are un băiat cu care locuiește.

Obiceiuri: îi place să citească, să se uite la TV să gătească

Elemente fizice: Rh pozitiv

Grup sanguin 0.1

Date antropometrice: Greutate -96 kg

Înǎlțime – 1.65 m

Anamneza

Clini pacienta prezintă:

Dureri lombare cronice preinstalate;

Disure;

Polakiurie;

Hipertermie ,frison;

Cefalee;

Astenie;

43

Inapetență;

Greață;

Din antecendentele heredo-colaterale reținem că are o soră cu rinichi unic congenital.

Antecedentele personale patologice menționează descoperirea la vârsta de 26 de ani, cu ocazia unor investigații a rinichiului unic congenital, cu ocazia unei pielonefrită acute.În 2005 pacienta suferă o pieloplastie dreaptă.

La examenul obiectiv, avem o pacientă supraponderală, cu tegumente și mucoase palide, uscate. T.A 120/80

A.V 80/minut regulat

Pentru precizarea diagnosticului pozitiv sunt necesare următoarele investigații de laborator și paraclinice:

ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

Examenul sumar de sânge:

Examenul de urină:

3.Examene imagistice:

Vezica biliară parțial contractată nelocuită.pancreas splină-normală.

Rinichiul stăng nu se evidențiază.

Rinichiul drept cu topografie normală cu talia de circa 150 mm, cu sinus neregulat de 6 mm în grupul caliceal inferior, pancrenchim moderat, hiperecogen, omogen, stază, caliceala corespunzătoare unei hidronefroze de grad I.

Vezica urinară în semi-vacuitate liberă.

Grad de dependență II.

Pacienta are nevoie de echipa de îngrijire pentru a-i explica ce trebuie sǎ facǎ.

NEVOILE FUNDAMENTALE ALTERATE

Nevoia de a evita pericolele.

Nevoia de a elimina.

Nevoia de a bea și a mânca.

Nevoia de a respira și a avea o bună circulație.

Nevoia de a se mișca și avea o bună postură.

Nevoia de a fii curat,îngrijit de a proteja tegumentele și mucoasele integre.

Nevoia de a dormi, a se odihni.

Nevoia de a fii preocupat în vederea realizării.

Nevoia de a învața cum să-ti protejezi sănătatea.

Nevoia de a de îmbrăcași dezbrăca.

Nevoia de a comunica.

Nevoia de a-ți menține temperatura în limite normale .

Nevoia de a acționa conform propriilor convingeri și valori, de a practica religia.

Nevoia de a se recrea.

CAZUL NR.II

PLAN DE ÎNGRIJIRE AL PACIENTULUI

A.C

CULEGEREA DATELOR

Sursă de date:

PACIENTUL

ECHIPA MEDICALǍ

FOAIA DE OBSERVAȚIE

Date relativ stabile:

Numele și prenumele: A.C

Vârsta: 46 ani

Sex: masculin

Stare civilǎ: căsătorit

Domiciliu: Sighetu Marmației

Ocupație: lăcătuș-mecanic

Naționalitate: românǎ

Religie: ortodoxǎ

Conditii de viațǎ: locuiește cu familia, într-o casă cu 4 camere în condiții

salubre are 2 copii mici, de 8 și 14 ani

Obiceiuri: îi place să citească, să se uite la TV și să joace remmy

Elemente fizice: Rh pozitiv

Grup sanguin A2

Date antropometrice: Greutate -95 kg

Înǎlțime – 1.80 m

T.A =120/80

A.V=80/min regulat

Anamneza

Clini pacientul prezintă:

Dispnee expiratorie;

Dureri lombare;

Disure

Polakiurie;

Cefalee;

Astenie;

Inapetență;

Greață;

Vărsături;

Antecedentele personale patologice menționează pielonefrită acută repetată.

În dimineața zilei de 06.XI.2011 s-a prezentat la secția de Interne acuzând dispnee expiratorie, dureri lombare, disurie , polakiurie, cefalee, astenie, inapetență, greață și vărsături cu paliditatea feței. În urma investigațiilor de laborator și imagistrice s-a pus diagnosticul pozitiv de pielonefrită cronică.

Pacientul este căsătorit, are 2 copii, de 8 și de 14 ani.

Fumează mult, 2 pachete /zi și consumă alcool, nu bea cafea.

Are ca preferințe alimentare: fripturi, dulciuri, mâncăruri foarte condimentate,brânzeturi și spune că nu poate șă țină un regim.

Îi place să stea în casă și să se uite la TV

Nu-i place frigul.

Anotimpul lui preferat este vara.

Soția lui lucreaza la un magazin alimentar din apropiere.

Ea are un program lejer.

Deasemenea mai prezintă tulburări de micțiune și inapetență.

Are dificultate de a urma tratamentul prescris de medic.

Pentru precizarea diagnosticului pozitiv sunt necesare următoarele investigații de laborator și paraclinice:

Grad de dependență II

ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

Examenul sumar de sânge:

Examenul de urină:

Examene paraclinice:

Examene imagistrice-astenie renală cu săderea dimensiunilor renale contur boselat, ficat omogen cu dimensiune și cu ecostructura normală, colecistul nu prezintă modificări patologice ale pereților sau ale conținutului, căile biliare intră și extrahepatice au dimensiumi normale, vena porta are 9 mm, pancreasul este vizibil în totalitate, bine delimitat, fără modificări de parenchin.

NEVOILE FUNDAMENTALE ALTERATE

Nevoia de a evita pericolele.

Nevoia de a elimina.

Nevoia de a bea și a mânca.

Nevoia de a respira și a avea o bună circulație.

Nevoia de a se mișca și avea o bună postură.

Nevoia de a fii curat,îngrijit de a proteja tegumentele și mucoasele integre.

Nevoia de a dormi, a se odihni.

Nevoia de a fii preocupat în vederea realizării.

Nevoia de a învața cum să-ti protejezi sănătatea.

Nevoia de a de îmbrăca și dezbrăca.

Nevoia de a comunica.

Nevoia de a-ți menține temperatura în limite normale .

Nevoia de a acționa conform propriilor convingeri și valori, de a practica religia.

Nevoia de a se recrea.

CAZUL NR. III

PLAN DE ÎNGRIJIRE AL PACIENTEI

G.L.

CULEGEREA DATELOR

Sursă de date:

PACIENTĂ

ECHIPA MEDICALǍ

FOAIA DE OBSERVAȚIE

Date relativ stabile:

Numele și prenumele: G.L.

Vârsta: 48 ani

Sex: feminin

Stare civilǎ: căsătorită

Domiciliu: Lunca la Tisa

Ocupație: profesoară

Naționalitate: românǎ

Religie: ortodoxǎ

Conditii de viațǎ: locuiește la țară cu familia într-o casă cu 5 camere ,are 2 fete dinte care una dintre ele e la casa ei iar ceea.

Obiceiuri: fumează un pachet de țigări/zi,consumatoare de cafea

îi place să citească, să se uite la TV,să facă excurii

Elemente fizice: Rh pozitiv

Grup sanguin B3

Date antropometrice: Greutate -80kg

Înǎlțime – 1.70 m

Anamneza

Clini pacienta prezintă:

Dureri lombare cronice preinstalate; – Cefalee;

Astenie – Inapetență

Disure;Polakiurie;

Greață

Antecedentele heredo-colaterale: – fără impotanță.

Antecedentele personale patologice:- este luată în evidență cu diagnosticul pozitiv de pielonefrită acută.La exemenul obiectiv , avem o pacientă bine conturată din punct de vedere fizic dar care prezintă tegumente și mucoase palide ,uscate.- T.A = 120/80, A.V= 80/min regulat.Pentru precizarea diagnosticului pozitiv sunt necesare următoarele investigații de laborator și paraclinice:

ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

Examenul sumar de sânge:

Examenul de urină:

Examene imagistice:

Rinichii cu topografie normală cu talia de circa 150mm, cu sinus neregulat de 6 mm în grupul caliceal inferior, parinchim moderat, hiperecogen, omogen, staza caliceală corespunzătoare unei hidronefroze grad I.

Grad de dependență II

NEVOILE FUNDAMENTALE ALTERATE

Nevoia de a evita pericolele.

Nevoia de a elimina.

Nevoia de a bea și a mânca.

Nevoia de a respira și a avea o bună circulație.

Nevoia de a se mișca și avea o bună postură.

Nevoia de a fii curat,îngrijit de a proteja tegumentele și mucoasele integre.

Nevoia de a dormi, a se odihni.

Nevoia de a fii preocupat în vederea realizării.

Nevoia de a învața cum să-ti protejezi sănătatea.

Nevoia de a de îmbrăca și dezbrăca.

Nevoia de a comunica.

Nevoia de a-ți menține temperatura în limite normale .

Nevoia de a acționa conform propriilor convingeri și valori, de a practica religia.

Nevoia de a se recrea.

BIBLIOGRAFIE

Corneliu Borundel – Medicină Internă pentru cadre medii;

Nicolae Crăngulescu – Medicină Internă

Sorin M. Dudea – Tratat de ultrasonografie,Vol.I;

Lucreția Titircă – Ghid nursing cu tehnici de evaluare și îngrijire corespunzătoare nevoilor fundamentale;

Lucreția Titircă – Manual de îngrijire specială acordată pacienților de către asistentul medical;

Internet – www.sfatulmedicului.ro

www.anatomiaomului.ro

www.Google.ro

www.Wikipedia.ro

BIBLIOGRAFIE

Corneliu Borundel – Medicină Internă pentru cadre medii;

Nicolae Crăngulescu – Medicină Internă

Sorin M. Dudea – Tratat de ultrasonografie,Vol.I;

Lucreția Titircă – Ghid nursing cu tehnici de evaluare și îngrijire corespunzătoare nevoilor fundamentale;

Lucreția Titircă – Manual de îngrijire specială acordată pacienților de către asistentul medical;

Internet – www.sfatulmedicului.ro

www.anatomiaomului.ro

www.Google.ro

www.Wikipedia.ro